Dinamica, Presiunea Antropică Si Metrica Peisajului Geografic

UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

Facultatea Geografie

Catedra Geografie Umană, Regională și Turism

URSU LILIANA

DINAMICA, PRESIUNEA ANTROPICĂ ȘI METRICA PEISAJULUI GEOGRAFIC (pe exemplul bazinului r. NÎRNOVA). ABORDARE GEOINFORMAȚIONALĂ.

Teză de masterat

Domeniul general de studiu – …

Program de masterat – Geoinformatică

Chișinău, 2016

ADNOTARE

Numele și prenumele autorului: Ursu Liliana

Denumirea tezei : Dinamica, presiunea antropică și metrica peisajului geografic (pe exemplul bazinului r. Nîrnova). Abordare geoinformațională.

Program de masterat : Geoinformatică

Structura lucrării : introducere, 3 capitole, concluzii și recomandări, 27 figuri, 11 tabele, 58 de pagini, 55 referințe bibliografice.

Cuvinte cheie : peisaj, presiune antropică, dinamică spațio-temporală, metrică peisagistică, Sisteme Informaționale Geografice.

Scopul lucrării : evidențierea și evaluarea schimbărilor structurii peisagistice a bazinului rîului Nîrnova, prin prisma multiplilor factori care o influențează și luînd în considerare presiunea umană.

Obiectivele lucrării :

Evidențierea principalilor indicatori de evaluare a sustenabilității peisajelor;

Cuantificarea structurii peisajelor prin prisma presiunii antropice și stabilirea dinamicii spațio-temporale a peisajelor;

Analiza geospațială prin intermediul soft-urilor ArcGIS (Patch Analyst și Patch Grid) și Fragstats;

Aprecierea metricii peisajelor ca rezultat al fragmentării peisajelor în cadrul bazinului hidrografic Nîrnova;

Materiale și metode : analitică, sintezei, matematică, cartografică, statistică, geografică, descrierii, comparativă, Sistemele Informaționale Geografice.

Importanța teoretică și practică a lucrării: au fost obținute informații relevante privind structura peisagistică a unui bazin prin prisma factorilor naturali și antropici ce influențează dezvoltarea și dinamica peisajelor, elaborîndu-se o serie de hărți ce vor constitui ca suport pentru utilizarea ulterioară în scopuri științifice și aplicative.

ANNOTATION

Name and surname of author: Ursu Liliana

Title of thesis: The dynamic, anthropical pressure and geographical landscape metric (on example of the Nîrnova river basin). The geoinformational approach.

Masters program: Geoinformatics

Structure of thesis: introduction, 3 chapters, conclusions and recommendations, 27 figures, 11 tables, 58 text pages, 55 bibliographic references.

Key words: landscape, anthropogenic pressure, spatio-temporal dynamics, landscape metric, Geographical Information Systems.

The purpose of the study: highlighting and evaluating the change of the landscape structure of the Nîrnova river basin, through the multiple factors that influencing it and taking into consideration human pressure.

The goal:

Highlighting the main sustainability indicators for assess the landscapes;

Quantifying the landscape structure in terms of human pressure and establishing the spatio-temporal dynamic of the landscapes;

Geospatial analysis through the ArcGIS (Analyst Patch and Patch Grid) and Fragstats software;

Assessment of the landscape metrics as a result of the landscapes fragmentation within the Nîrnova river basin;

Materials and methods: analytical, synthesis, mathematical, cartographical, statistical, geographical, description, comparative, Geographical Information Systems.

The theoretical and practical value of the research: was obtained relevant information about the structure of a river landscape through the natural and anthropogenic factors, that influencing the development and dynamics of landscapes, was developed into a series of maps that will serve as a basis for further use in scientific and practical purposes.

Introducere

În prezent pe lîngă toate problemele de mediu identificate: schimbările climatice, poluarea, dispariția speciilor de animale și plante etc. a apărut și problema modificării suprafeței peisajelor. Pentru a întreprinde măsuri de conservare a peisajelor este nevoie de a cunoaște dinamica suprafețelor și cauza modificării acestora.

Pentru început vom trata semnificația spațiului și legătura acestuia cu peisajul. Spațial și din punct de vedere organizatoric și funcțional se înscriu categoric diferențe între aceste domenii de interes. Apare astfel conceptul de spațiu în sensul desfășurării pe verticală și orizontală a proceselor ce caracterizează componentele, elementele, obiectele sau factorii de pe un spațiu. Astfel, un spațiu geografic, în sens general, face obiectul marcării unei anumite organizări și funcționări a componentelor sale, rezultatul fiind o anumită stare de echilibru (din cauze naturale sau antropice, cu formațiuni fragile sau fragilizate, acceptate ca existând de-sine-stătător sau sub formă de arii protejate, parcuri naționale, rezervații naturale) sau de dezechilibru (poluare sau fenomene de tip dezastre naturale), toate recunoscute de știința mediului, de geografia mediului înconjurător sau de environment. Același spațiu geografic poate consemna și valențe de ordin peisajer, devenind spațiu peisajer atâta timp cât rezultatul combinării componentelor sau variabilelor de conținut dă naștere unei realități care poate fi recunoscută de unul sau mai mulți observatori, deci vizual, aspectual, estetic, un spațiu cu proprie matrice de definiție. In felul acesta, acel spațiu peisajer întreține un peisaj sau mai multe peisaje, rezultatul depășind conceptual ipostaza de simplu și autentic mediu geografic. Prin acțiuni de gestiune și prospectare a spațiului peisajer se poate ajunge la evaluarea direcțiilor de evoluție și configurație (trend, tendință) a mediului ce găzduiește în sens funcțional și organizatoric unul sau o multitudine de peisaje, rezultatul fiind un veritabil mediu peisajer [Dincă, 2005].

Geografia peisajelor oferă noi concepte, teorii și metode care revoluționează importanța structurilor spațiale asupra dinamicii de interacțiune a sistemelor [Klopatek,1999].

Peisajele sunt importante nu doar ca peisaje ci și ca puncte care unesc cultura cu natura, trecutul cu prezentul. Acestea au multiple valori, dar nu toate din ele sunt tangibile (cum ar fi sentimentul de loc), și contează pentru oameni – oamenii apreciază peisajele ca valoare. Peisajele de mare valoare sunt esențiale pentru bunăstarea socială și pentru o societate sănătoasă. Apreciem peisajele noastre pentru contribuția lor la identitatea noastră națională și distingerea noastră locală, pentru inspirație artistică și pentru bunurile și serviciile pe care le pot oferi acestea.

Peisajele pe care le avem noi reprezintă totalitatea lumii naturale, societatea umană și nevoile oamenilor. Acestea oferă o gamă largă de servicii ecosistemice (sistemele care oferă ecosisteme terestre, inclusiv hrană, apă, condiții de reglare a climei, împlinire spirituală și bucurie estetică). Ele au influențat aspectul și caracterul orașelor actuale și le-a impregnat caracteristicile pe care le au la moment, de asemenea oferă locuri de relaxare, recreere și studiu.

Peisajele ar trebui să fie gestionate, planificate acolo unde este cazul, și protejate pentru a oferi o gamă completă de produse și servicii ecosistemice fără a aduce totuși careva daune acestora. Se poate aplica o abordare conform căreia peisajele să fie utilizate pentru a sprijini politicile și acțiunile locale, regionale și naționale asigurîndu-ne că peisajele rămîn intacte în continuare.

Mediul istoric are o contribuție deosebită la caracterul și valoarea peisajelor noastre. Peisajele oferă cadru pentru viețile noastre. Acestea satisfac necesitățile noastre la fel cum natura oferă mediu pentru animalele sălbatice. Activitățile noastre influențează și modelează aspectul și funcțiile peisajelor prin următoarele activități:

De recreere și sănătate

În domeniul faunei sălbatice și biodiversității

De educare și acumulare a experienței

De practicare a agriculturii și silviculturii

De extragere și prelucrare a resurselor naturale

De transport și infrastructură

De întemeiere a localităților

De influență locală etc.

După cum putem observa relația de interdependență a peisajelor cu societatea este una foarte strînsă de aceea este nevoie de prudență în gestionarea resurselor și serviciilor pe care le oferă acestea.

Considerând vegetația ca un element semnificativ în evidențierea potențialului natural al mediului, ca și al gradului de modificare antropică, analiza covorului vegetal reprezintă o etapă importantă în lucrările privind clasificarea și cartografierea tipurilor de peisaj, ca și studiul modificării peisajelor geografice sub influența activității antropice. După funcțiile socio-economice și gradul de modificare antropică a mediului în Republica Moldova pot fi evidențiate peisaje agricole, forestiere, de stepă, înmlăștinite și peisaje urbanizate. După rolul său economic și după suprafața ocupată fiind dominante peisajele agricole.

Evoluția teoriilor continuă să furnizeze un stimul pentru geografia peisajelor.

Lucrarea are drept scop: evidențierea și evaluarea schimbărilor structurii peisagistice a bazinului rîului Nîrnova, prin prisma multiplilor factori care o influențează și luînd în considerare presiunea umană. Pentru realizarea scopului propus au fost formulate următoarele obiective:

Evidențierea principalilor indicatori de evaluare a sustenabilității peisajelor;

Cuantificarea structurii peisajelor prin prisma presiunii antropice și stabilirea dinamicii peisajelor;

Analiza geospațială prin intermediul soft-urilor ArcGIS (Patch Analyst și Patch Grid) și Fragstats;

Aprecierea metricii peisajelor ca rezultat al fragmentării peisajelor în cadrul bazinului hidrografic Nîrnova;

Această temă este importantă și actuală pe motiv că impactul activității umane asupra structurii și funcționalității peisajului este unul colosal din care cauză în prezenta lucrare s-a acordat o atenție deosebită dinamicii și presiunii antropice asupra peisajelor din cadrul bazinului hidrografic Nîrnova.

În ceea ce privește gradul de cunoaștere a bazinului hidrografic Nîrnova se poate menționa cercetarea acestuia ca parte integrantă a Podișului Codrilor asupra căruia sau făcut numeroase studii privind susceptibilitatea la alunecări de teren. De asemenea studii ce țin de dinamica peisajelor silvice în particular.

Problematica zonei studiate constă în dezechilibrul care se înregistrează la moment în cadrul peisajelor. Peisajele arabile ocupă cea mai mare suprafață în detrimentul peisajelor de pajiște de care este nevoie pentru a se stabili un echilibru. Factorul antropic a influențat puternic modul de utilizare a terenurilor ceea ce a influențat și transformat în mod apreciabil peisajele existente.

Selectarea zonei de studiu a urmărit în primul rînd reprezentativitatea unui bazin hidrografic caracteristic zonei Podișului Codrilor de Vest, cu aspecte fizico-geografice deosebite. Bazinul hidrografic a fost ales ca urmare a caracteristicilor sale potrivite pentru un studiu de evidențiere a peisajelor existente. Dimensiunile moderate permit efectuarea studiului într-o perioadă relativ scurtă și la scară mare, de asemenea pe viitor vor permite compararea rezultatelor obținute cu alte bazine hidrografice ale Republicii Moldova.

CADRU CONCEPTUAL ȘI REPERE TEORETICE

Conceptul de peisaj, dinamică, presiune antropică și metrică a peisajelor

Peisaj

Definiția peisajului geografic – o structură spațială exprimată printr-o fizionomie proprie, individualizată ca urmare a interacțiunii factorilor abiotici, biotici și antropici, care este valorificată în mod diferențiat, în funcție de modul în care este percepută.

Peisajul geografic este expresia vizibilă a mediului geografic și este înțeles și perceput astfel:

– imaginea unui întreg alcătuit din elemente dinamice, fiecare având propria expresie și propriul rol în contextul general;

– este o proiecție vizuală a unor relații psihologice pe care omul le întreține cu teritoriul în care trăiește;

– un teritoriu și acțiunea de percepere a acestuia;

– ansamblul caracteristicilor terenului descoperit vederii; acțiunea de percepere a unui teritoriu sau observarea trăsăturilor care îl caracterizează; acțiunea de a sublinia identitatea teritorială [L. Drăguț, 2000].

În anul 2000, la Florența, prin Convenția Europeană a Peisajului, s-a urmărit promovarea protecției, gestiunii și amenăjarii peisajelor europene.

Totodată s-a creat cadrul cooperării europene în acest domeniu. Este primul și singurul tratat internațional consacrat peisajului. În plus, prin acest tratat, peisajul capătă noi valențe, fiind definit ca: ,,patrimoniu comun al Europei” și ,,Resursă”.

După Convenția Europeană a Peisajului (publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 536 din 23 iulie 2002) peisajul:

– „desemnează o parte de teritoriu perceput ca atare de către populație, al cărui caracter este rezultatul acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și umani”;

–,,parte vizibilă a spațiului terestru, peisajul în sens larg este o “construcție culturală” și “socială” ce corespunde unei cereri socioeconomice, astfel impactul antropic asupra peisajului devine inscripția spațială a unei culturi”.

Preluând o serie de concepte și idei din preambulul și obiectivele acestei convenții, Pătroescu [citată de Dumitrașcu, 2006] exprimă în sinteză dimensiunile noi ale peisajului:

1. Peisajul prin elementele sale constituie cadrul de viață, mediul în care omul prin percepția sa unică vine în contact cu mediul său înconjurător.

2. Peisajul este o parte importantă a calității vieții pentru oameni, în arealele urbane sau rurale, iar transformarea peisajelor este extrem de rapidă datorită evoluției tehnicilor de producție agricolă, silvică, industrială, minieră și politicilor în materie de amenajare a teritoriului, urbanism, transport, infrastructură, turism. Acest fapt impune o abordare în sens durabil.

3. Peisajul este patrimoniu, el include valori naturale, istorice, arhitectonice, etnografice, practici agricole. El poate fi un element de memorie colectivă a societății sau a colectivității dintr-o anumită regiune.

4. Peisajul este o resursă, el devenind o valoare de piață pentru activități economice majore, pentru turism, pentru amenajare.

5. Peisajul este o valoare de identitate, căci el permite omului, locuitorilor din arealul lor să se situeze în timp și spațiu, să se identifice cu o cultură, cu o colectivitate.

Sintetizând noile abordări se poate afirma că ,,Peisajul este o porțiune dintr-un spațiu, este o rezultantă a interacțiunii în timp între mediul fizic inițial, exploatarea biologică și acțiunea omului. Deci la integrarea elementelor aflate în interacțiune se adaugă dimensiunea istorică, scara vieții umane, organizarea societății, dezvoltarea acesteia” [Pătroescu et al., 2000].

Presiune antropică asupra peisajelor

Presiunea activității umane asupra mediului natural se intensifică zi de zi. Dezvoltarea industrială se accelerează și, o dată cu ea, se măresc și se intensifică nevoile de materii prime utilizate de ea. Această activitate își pune amprenta asupra peisajelor.

Dezvoltarea economică oferă agriculturii pe de o parte șanse de supraviețuire, prin mijlocirea îngrășămintelor de exemplu, dar pe de altă parte face să apese asupra ei noi primejdii prin sistemele (nejudicioase) de irigație, folosirea pesticidelor contra dăunătorilor culturilor agricole, sărăcirea învelișului vegetal și a lumii animale, mărirea vitezei de eroziune de tot felul, dereglarea regimului hidrologic natural [Cămășoiu, 1994].

Încercând să păstreze echilibrul, omul nu poate prevedea sau char neglijează efectele ulterioare ale intervenției sale; ca de exemplu, irigarea excesivă a terenurilor agricole (în lipsa vegetației naturale, care este regulatorul ideal al echilibrului hidrologic natural) mărește indirect cantitatea și ridică nivelul apelor freatice care, la rândul lor, conduc la reactivarea sau/și intensificarea alunecărilor de teren vechi și inițierea unor noi alunecări. De aici apare și problema dacă este rentabilă intervenția omului într-un peisaj, pentru mărirea cantității de produse agricole. Desigur, într-un viitor apropiat, ea este rentabilă. În cele mai multe cazuri însă, pe termen lung, nu, pentru că peisajul natural, echilibrat în decursul timpului, poate suferi evoluții negative, ce au ca efect reducerea capacității sale productive.

Peisajul este zdruncinat de schimbarea, de la tradițional, a metodelor de exploatare a solului. Căci fiecare peisaj are o “istorie”, aflându-se într-o etapă evolutivă bine determinată și, fără nici o îndoială, va evolua și în viitor, fapte de care tehnologiile agricole moderne nu țin seama.

Presiunile pe care populația, industria și urbanizarea le exercită asupra peisajului contribuie la distrugerea acestuia și fac mai mult ca oricând necesară o amenajare rațională a spațiului. Această amenajare trebuie să fie concepută nu numai în funcție de dezvoltarea economică, dar și ținând seama de faptul că patrimoniul natural trebuie să fie protejat. Logica planificatorilor este actualmente exclusiv economică, specialiștii în problemele mediului înconjurător având posibilitatea de a corecta doar efectele net negative ale unor proiecte elaborate fără imperativul ca amenajarea rațională a mediului înconjurător să aibă aceeași importanță ca și preocupările economice.

Dependența omului de natură este încă mare, în pofida efortului său de a inventa alternative compensatorii. Felul în care abuzează de/și epuizează multe din resursele naturii nu poate să nu introducă dezechilibre în ecosistem. Un exemplu în acest sens îl constituie și drastica reducere a diversității biologice. Speciile considerate de el a nu-i fi utile au fost sistematic împuținate sau nimicite. Dar, abia astăzi apare evident că existența tuturor formelor de viață, a circuitelor naturale etc., inclusiv existența vieții umane, depind de stabilitatea sistemului ecologic și – implicit – de echilibrul landșaftic. Pe de altă parte urmărind avantaje imediate, omul introduce în ecosistem un mare număr de substanțe chimice insuficient verificate, care au grave și extinse ingerințe în aer, apă, sol, deci în întreaga natură ca bază subzistențială pentru omenire. În vederea combaterii eficace a dezechilibrului landșaftelor, trebuie să cunoaștem originea și evoluția lor, conexiunile și interacțiunile dintre componentele lor. Trebuie să înțelegem că landșaftul nu poate fi privit ca un conglomerat, ca o grupare de componente răzlețe, ci ca pe un ansamblu care alcătuiește un sistem întemeiat pe un complex de interdependențe și că orice modificare mai consistentă adusă unuia dintre componenți se reflectă în întreaga structură landșaftică [Danilescu, 1999].

Presiunea umană prin utilizarea terenurilor reprezintă un set de indicatori care reflectă sau apreciază intensitatea impactului activităților umane asupra mediului, impact exercitat prin diferite moduri de utilizarea și ocupare a terenurilor.

”Presiunea umană asupra mediului prin modul de utilizare a terenurilor este cu atît mai mare cu cît ponderea suprafeței agricole pe cap de locuitor este mai mare” [Pătroescu et al, 2000].

Dinamica spațio-temporală a peisajelor

Situarea într-un perimetru sau în altul, aflarea raporturilor de conexiune între componentele unor ansambluri, participația lor la configurația trăsăturilor unui complex peisajer prin cotații de omogenitate sau eterogenitate sunt în fucție directă de factorii timp și spațiu, de reglarea spațială a variabilelor și ordonarea lor temporală.

Aspectele de discontinuitate în masa obiectelor geografice, gradația săvîrșirii unui proces sau a unor seturi de procese, ambianța colectivă a optimului potențialului ecologic și a valorificării biotice, un anumit număr al nucleelor cu funcție de habitat cu fizionomie proprie, au ca reflex o anumită ”conduită” a ansamblului peisajer, recunoscută prin diferențe în plan scalar, filtrate într-o desfășurare cronologică. Toate aceste prefaceri au acceptul vizualului și raționalului pe o bucată clar delimitată sau de mai slabă deslușire, dar cu toate acestea peisajul este ”un fragment al suprafeței terestre”.

Aspectele de dinamică a peisajului pot fi mai bine înțelese și din înrîurirea pe care o au modificările cantitative ale energiei și substanței din biocenoze. Ele și modificările lor se pot afla în strînsă corelație cu migrația obiectelor (componentelor) din interiorul peisajelor.

Se pot pune în evidență pachete de relații simple compuse între sisteme apropiate sau mai îndepărtate ca organizare și funcționalitate, prinse într-o matrice – scara.

Prin intermediul ei pot fi relevate puțina sau maxima accesibilitate a cunoașterii pornind de la dimnesiuni de ordinul unei suprafețe mici (un torent de grohotiș, o peluză acoperită de o grupare dominată de graminee, o grupare de cîteva case a unui cătun etc.), pînă la diversitatea și extensibilitatea unor complexe teritoriale cu peisaje (o suprafață de modelare policiclică, o vale construită de ghețari, întinse porțiuni de racord piemontan, spații rurale cu diferite moduri de folosință funciară etc.) [Dinca, 2005].

Metrica peisajelor

Transformarea peisajului reprezintă o consecință a activităților umane [Dumitrașcu, 2006] și a factorilor naturali perturbatori [Farina, 1998].

Diversificarea in timp a utilizarii genereaza peisaje contrastante, cu un impact semnificativ asupra distribuției speciilor [Primack et al., 2008].

Principalele activități umane care au un impact major asupra structurii și funcționalității peisajului sunt: intensificarea activităților agricole, defrișarea, abandonarea terenurilor agricole în zonele sub-dezvoltate, dar, de asemenea, si dezvoltarea haotică a comunităților locale [Farina, 1998].

Peisajul reprezintă două caracteristici fundamentale: structura – varietatea și abudența arealelor privind caracteristicile legate de diversitate, și configurația – în contrast cu structura se referă la caracterul spațial, la dispunerea, poziția sau orientarea patch-urilor (unităților de peisaj). Ambele se măsoara (cuantifică) cu ajutorul metricilor peisagistici (landscape metrics). Ideea care stă la baza dezvoltării metricilor este aceea de a dezvolta un set de indici care capturează aspecte importante ale caracteristicilor peisagistice folosind cât mai puține numere.

Metricii peisagistici au apărut în anii 80-90 în contextul utilizării analizelor trăsăturilor spațiale ale peisajelor. Două nume sunt reprezentative pentru acest tip de analiză (primele abordări): Troll și Turner. În literatura româneasca prima lucrare dedicată acestei teme apare în 2003 – Analiza peisajelor geografice din partea de vest a Câmpiei Transilvaniei [Schreiber E. W., Drăguț L., Man T. C.]. Esența utilizării metricilor constă în posibilitatea comparării diferitor peisaje și evaluării aceluiași peisaj în timp.

Fragmentarea presupune ruperea (desfacerea) unităților de peisaj cu suprafețe mari în unități mai mici, mai exact creșterea numărului fragmentelor cu suprafețe mici, coroborată cu amplificarea gradului de izolare spațială a anumitor fragmente de habitat în raport cu fragmentele de același tip.

Fragmentarea peisajului este un proces dinamic în timp și spațiu, factorii care influențează dinamica acestui proces fiind reprezentați de om, prin intensificarea și diversificarea activităților antropice, dar și de manifestarea proceselor naturale, cu influență asupra creșterii gradului de fragmentare.

Eterogenitatea spațială a peisajulor este definită ca fiind o distribuție inegală, nerandomizată a unităților de peisaj, exprimând complexitatea și variabilitatea spațială a peisajului. Ea reprezintă o caracteristică inerentă a mozaicului peisajer, fiind indusă de diferite procese manifestate la nivelul acestuia, cele mai importante fiind fragmentarea și acțiunea factorilor perturbatori.

Metricile pot fi calculate la trei niveluri de referință: patch, peisaj, precum și la nivelul întregului areal peisagistic. Din acest punct de vedere, trebuie menționat că unele metrici pot fi calculate la toate cele trei niveluri (ex: AREA), iar unele pot fi calculate la nivel de clasă și areal peisagistic (ex: NP = numărul de patch-uri).

Paralel cu dezvoltarea sistemului de metrici s-au dezvoltat și o serie de programe care calculează o varietate largă de metrici: V-LATE, LEAP II, FRAGSTATS, r.le – GRASS GIS și Patch Analyst – ArcGIS [Turner et al., 2001].

Istoricul cercetării peisajelor

Ca o scurtă periodizare a evoluției conceptului de peisaj și a însăși peisajului într-o succesiune rapidă a etapelor istorice în care s-a format sau a evoluat conceptul de peisaj, putem vorbi de:

un început în care peisajul era natura propriu-zisă, cu totalitatea evenimentelor de factură fizică (vulcanism, formarea lanțurilor muntoase, transgresiuni și regresiuni marine, formarea unor noi mase de uscat, glaciații și urmări ale perioadelor interglaciare, apariția, dezvoltarea sau dispariția unor contingente floro-faunistice), și în care alterarea peisajului era nulă, fizionomia sa reflectând doar forța de manifestare a legilor sistemului peisajer;

o etapă cu primele amprente sociale, în care omul începe să se afirme în peisaj, intervenția sa benefică materializându-se prin înflorirea unor culturi din paleolitic și neolitic, iar efectul negativ fiind inventariat prin începutul instalării unor ușoare dezechilibre prin procese de desțelenire, despădurire, etc., toate marcate din punct de vedere aspectual-funcțional;

o etapă tranzitorie reliefată de apariția și dezvoltarea primelor așezări (rurale și apoi urbane) precum și încetățenirea lucrului câmpurilor, încununând schimbarea feței teritoriilor, deci implicit al peisajului fost natural și nașterea peisajului rural și urban;

ultima parte care marchează etapa modernă cu dezvoltarea vertiginoasă a industriei și a tuturor celorlalte ramuri economice, care au produs prin utilizarea resurselor sistemului peisajer o bulversare a echilibrului în evoluție și a felului în care se prezintă estetic-aspectual peisajele [Dincă, 2005];

În Vest, noțiunea de landșaft (de origine germanică), a apărut încă în Evul Mediu. Landșaftul reprezintă o regiune de dimensiuni medii, teritoriu unde se derulează viața unei mici entități umane [G. Rougerie, N. Beroutchachvili, 1991]. Mai târziu, termenul de Landșaft a determinat apariția unei întregi științe în U.R.S.S., Landșaftologia, ce reflectă pe departe frontierele imperiului comunist.

Apariția sensului peisagistic și a noțiunii de ”peisaj” datează de asemenea din Evul Mediu și ține de domeniul artistic, mai ales de pictură. În ”Marele Dicționar Enciclopedic” din 1884, peisajul este definit ca „o suprafață geografică ce reprezintă o privire de ansamblu […] ce o avem asupra unui anumit punct”. În dicționarul „Le Petit Robert” din 1988 putem întâlni următoarea definiție: 1. Porțiune dintr-un teritoriu ce natura î-l prezintă în fața unui observator […] localitate, vedere […]. 2. (1680) Un peisaj: tablou ce reprezintă natura sau figuri (de oameni sau animale) și construcții. R. Brunet (1993), în dicționarul „Cuvinte de geografie”, definește peisajul ca „ceea ce se vede în spațiu, de la cuvântul italian paessaggio, apărut din pictura perioadei renascentiste”.

Carl O. Sauer în lucrarea sa „Morphology of Landscape” (1925), înțelege prin peisaj un organism complex constituit dintr-o asociație specifică de forme, peisaj care poate fi în același timp și natural și cultural [G. Rougerie, N. Beroutchachvili, 1991].

N.A. Solnțev (1949) la început se limita numai pe omogenitatea caracteristicilor pedologice dintr-un spațiu, noțiunea conceptuală de Complex Teritorial Natural, a fost ulterior extinsă asupra tuturor componentelor cadrului natural. În prezent, prin Complex Teritorial Natural înțelegem „o porțiune din mediu care este în totalitate străină omului: combinată cu consecințele utilizării antropice, formează geosistemul, care, este percepută și interpretată de om, va determina un peisaj. Complexul Teritorial Natural se descompune la rândul său într-un geom, unitate fizico-chimică, și o biocenoză, unitate biotică [G. Rougerie, N. Beroutchachvili, 1991].

L.S. Berg, în 1913, definește „Landșaftul natural” ca o „regiune în care elementele reliefului, solului și ale vegetației sunt organizate într-un ansamblu geografic, după un mod care poate să se repete în interiorul unei și aceleași regiuni geografice; acest ansamblu fiind, de rând cu aceasta, rezultatul unui lanț istoric de legături cauzale și organizarea sa actuală este determinată de interacțiunea factorilor interni”.

V.S. Preobrajenskii (1983) afirma că peisajul este compus „dintr-o multitudine de geosisteme de rang inferior”. Mai mult, el distinge „geosisteme naturale” și „geosisteme tehnico-naturale” care, împreună, constituie „un geosistem integru”.

G.Bertrand, 1968: „Peisajul este o anumită parte a spațiului, rezultatul din combinarea dinamică dintre elemente abiotice, biotice și antropice care, reacționând în mod dialectic unele cu altele, formează din peisaj un ansamblu unic și indisociabil”.

Cuvântul peisaj poate să se rezume la următoarea formulă „peisaj=om+natură”.

H.Vogt vede în peisaj „aspectul vizibil de geocomplexe, cu o structură determinată și compusă din fenomene naturale și umane”.

M. Phipps (1985) vede peisajul ca un „canal de informații” între spațiile abiotice și biotice.

J.C.Wieber și Th.Brossard, 1979: „Peisajul este mai întâi de toate o formă care se exprimă prin topografie, în termeni geologici, și mai ales geomorfologici. Mai apoi este un fenomen care se exprimă printr-o cuvertură, etajele de vegetație, dispunerea lor … Este mai apoi o interfață (înfățișare)”.

După cum putem observa există o serie de definiții în ceea ce privește noțiunea de peisaj, care în prezent sunt sintetizate în Convenția Europeană a Peisajului care definește peisajul astfel ” peisajul desemnează o parte de teritoriu perceput ca atare de către populație, al cărui caracter este rezultatul acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și/sau umani ”

În concluzie putem menționa că geografia peisajelor împreună cu ecologia peisajelor vine în fruntea ecologiei și a gestionării terenurilor în ultimele decenii, și încă se extinde foarte rapid. Acestea subliniază interacțiunea dintre modelele spațiale și procesele ecologice, adică cauzele și consecințele eterogenității spațiale la diferite scări.

Sistemele informaționale geografice și studiul peisajelor

Sistemele Informaționale Geografice (SIG) sunt instrumente excelente pentru modelarea și analiza tridimensională a peisajului. Acestea permit o digitalizare ușoară a informațiilor geografice și structurii de acoperire, precum și facilitează reprezentarea grafică [Hernandez et al., 2004].

”GIS este o colecție de componente hardware, software, date geografice și personal, destinată achiziției, stocării, actualizării, prelucrării, analizei și afișării informațiilor geografice în conformitate cu cerintele unui domeniu aplicativ.”

Dintre numeroasele activitați și operații care implică, în mod curent sau punctual recurgerea la planuri, hărți sau, în general, la informații geografice, putem enumera:

studii de dezvoltare economică, planurile de urbanism și realizarea lor;

acordarea și verificarea autorizațiilor de construcție;

amenajarea și gestionarea căilor de acces și a traseelor de colectare;

coordonarea lucrărilor publice;

gestionarea și intreținerea rețelelor comunale, gestionarea patrimoniului;

analizele tematice;

studii de impact asupra amplasamentelor industriale;

analize funciare și fiscale.

Ținînd cont de accelerarea nevoii de prelucrare rapida dar și de schimb rapid de informații, informatica s-a dovedit a fi singura care sa faciliteze aceste lucruri, ca și utilizarea rațională a acestor informații. lată doar cîteva dintre motivele pentru care este nevoie de SIG:

datele geospațiale sunt păstrate în stare necorespunzătoare;

hărțile și datele statistice nu sunt la zi;

datele și informațiile sunt lipsite de acuratețe;

nu există posibilitatea recuperării de date în timp util;

datele nu sunt ușor accesibile.

Odată un GIS instalat, sunt de așteptat următoarele beneficii:

datele geospatiale sunt mai ușor de păstrat și au un format standard;

revizuirea și actualizarea datelor este mult mai ușoară;

datele geospațiale și informațiile sunt mai ușor de căutat, de analizat sau de reprezentat;

produsele au o valoare adaugată mult sporită;

datele geospațiale por fi oferite la schimb;

activitatea personalului devine mai productiva și mai eficientă;

se econornisesc bani și timp;

pot fi luate decizii mai bune.

Bazele de date și codificarea sunt elemente specifice și comune tuturor sistemelor informatice; bazele de date spatializate și problemele care privesc geocodificarea sunt specifice tuturor sistemelor informatice spațiale (SIS).

Dacă ne referim la componenta grafică de reprezentare sau simbolizare a datelor geografice, vom utiliza noțiunea de entitate geografică sau spațială. Deducem de aici că harta digitală este un model la scară redusă a realității înconjurătoare, model constituit dintr-o sumă de entități spațiale cu atribute descriptive atașate. Acesta este un punct de vedere geografic focalizat asupra informației conținute de o hartă.

Din punct de vedere informatic, vom accepta ca harta digitală este de fapt o colecție de fișiere. Modul de organizare al acestora precum și continutul fișierelor care alcătuiesc harta corespunde organizării și conținutului unei baze de date. Aceste baze de date vor fi denumite baze de date spațializate (BDS), în conformitate cu natura geografica (spațiala) de date spațiale a datelor conținute.

Informația conținută în baza de date este structurată pe două categorii: informație spațială (care să comunice localizarea, forma și relațiile spațiale dintre elemente) și informație descriptivă, textuală sau tabulară. Un SIG lucrează cu două tipuri fundamentale de modele geografice: modelul raster, în care teritoriul este divizat într-o serie de celule și modelul vector, cel mai utilizat, unde orice element poate fi de tipul unui punct, linie sau poligon, informația fiind codificată și stocată ca o colecție de coordonate x, y.

Pomind de la BDS, se pot realiza cu ușurință modelele spațiale de interes pentru utilizator. Luînd ca punct de plecare lumea reală sau un spațiu concret de la nivelul suprafeței terestre, vom avea nevoie de minimum trei etape pentru realizarea unui astfel de model spatial:

1. Prima etapă de modelare constă în identificarea acelor entități spațiale care sunt relevante pentru scopul propus. Entitățile spațiale vor fi abstractizări ale unui obiect sau fenomen observabil. Rezultatele acestei etape ale modelării sunt colecții de entități care vor defini diferite tipuri de cuverturi tematice. Suma acestora formează , harta în înțelesul ei clasic.

2. A doua etapă se referă la alegerea celui mai potrivit model informatic de date potrivit specificului informațional al cuverturilor de date,respectiv raster sau vector. Astfel, vor rezulta modelele de date spațializate adaptate necesitatii de reprezentare a specificității entităților spațiale.

3. A treia etapa presupune stabilirea structurilor de date și a regulilor de recompunere a entităților spațiale, respectiv geocodificarea, în funcție de modelul de date adecvat. Rezultatele etapei sunt anumite structuri de date spațializate și prin aceasta perfectarea în fapt a bazei de date spațializate.

În concluzie, modelarea geoinformatică se conturează sub forma următorului algoritm: lumea reală – hartă – modele de date spațializate: – BDS. Acest algoritm este cel mai frecvent utilizat deoarece efectuarea unei aplicații de tip GIS are ca sursă de date, de cele mai multe ori, harta clasică.

Trebuie facută distincția între modelarea geografica și modelarea geoinformatică a lumii reale; modelarea geoinformatică are la bază reprezentarea structurii datelor într-un format specific, conform cu arhitectura și modul de funcționare ale computerelor.

Modelarea geografică este procesul de simulare al lumii reale cu ajutorul unor procedee de clasificare, abstractizare și generalizare, în urma căruia se obține o hartă. Utilizarea hărților prezintă o serie de avantaje, dar și dezavantaje. Hărțile sunt relativ ușor de procurat, sunt la scări diferite și există numeroase hărți tematice. Datele conținute de hărți sunt deja referențiate spatial și există standarde de producție care ușurează interpretarea.

Dezavantajele sunt date de gradul de generalizare a realității, de distorsiunile și de erorile inerente reprezentării în plan a realității tridimensionale. De asemenea, constituie dezavantaje scările diferite, editate la date diferite, sistemele de coordonate și proiecțiile cartografice diferite folosite, uzura fizică și morală la care sunt supuse hărțile datorită stocării informațiilor în format analog.

Sursele de date pentru obținerea informației digitale sunt foarte bogate, dar încă la un nivel destul de mare de subiectivitate și erori. Achiziția datelor spațiale se face prin scanarea, digitizarea și corectarea geometrică a planurilor existente, a imaginilor satelitare și aeriene, informații completate de observații și cartări de pe diferite hărți tematice și din teren. Achiziția datelor textuale se face prin întroducerea de la tastatură (date statistice etc.), urmată de specificarea caracteristicilor atributelor, completarea tabelelor de atribute și verificarea erorilor. Prelucrarea datelor spațiale prezintă mai multe faze, care se structurează în verificarea și înlăturarea erorilor mari de digitizare, construirea topologiei, respectiv, a modelului digital de teren, identificarea și corectarea eventualelor erori [Bănică et al. 2008].

Sistemele Informaționale Geografice au o utilizare extensivă în ceea ce privește analiza peisajului datorită faptului că acestea au capacitatea de a se ocupa și de a prelucra toate datele referitoare la peisaje și nu numai. Există trei domenii pe care GIS sunt folosite în analiza peisajului:

• Dezvoltarea zonelor caracterului peisajului

• Dezvoltarea de modele 3D

• Analiza vizibilității

Caracterul peisajului poate fi definit ca un model distinct și ușor de recunoscut de elemente sau caracteristici, în cadrul peisajului care face un peisaj diferit de altul.

Evaluarea caracterului peisajului este procesul de identificare și de descriere a variației a caracterului peisajului [Tudor, 2014].

Geovizualizarea datelor în format 3D este parte a fiecărui studiu în geografie. Această metodă de reconstrucție a lumii reale are drept scop de a reda date multi-temporale de diferită natură și procesarea acestora, corectarea și creșterea rentabilității și validarea lor.

Analiza vizibilității bazată pe panorame este unul dintre instrumentele de analiză GIS utilizate cel mai frecvent. Un grafic de vizibilitate înregistrează modelul relațiilor de vizibilitate reciproce într-un peisaj, și oferă o modalitate convenabilă de stocare și analiză în continuare a rezultatelor zonelor multiple vizibile analizate pentru o anumită regiune a peisajului [O`Sullivan et al., 2001].

2. ANALIZĂ GEOSPAȚIALĂ

2.1. Soft-ul Fragstats și ArcGIS (Patch Analyst și Patch Grid)

Concomitent cu perfecționarea sistemului de metrici și valorificând facilitățile oferite de sistemele informaționale geografice, au fost dezvoltate programe care calculează o varietate extrem de largă de metrici, cum ar fi FRAGSTATS, LEAP II, V-LATE. De asemenea, o parte din metrici pot fi calculate folosind extensii adecvate ale ArcGIS. În aplicațiile dezvoltate în lucrarea de față, au fost utilizate facilitățile oferite de FRAGSTATS (FRAGmentation STATistics), unul dintre cele mai utilizate programe de calcul pentru metricile peisagistice [Pătru-stupariu, 2011].

Ce este FRAGSTATS?

FRAGSTATS este un model de program de analiză spațială pentru cuantificarea structurii (de ex. compoziție și configurare) peisajului. Peisajul supus analizei este definit de utilizator și poate reprezenta orice fenomen spațial.

FRAGSTATS cuantifică mărimea suprafeței și distribuția spațială a patch-urilor (adică, poligoanele de pe harta de acoperire a terenului) într-un peisaj; este de datoria utilizatorului să stabilească o bază solidă pentru definirea și scalarea peisajului (inclusiv mărimea și rezoluția peisajului), precum și schema prin care patch-urile din cadrul peisajului sunt clasificate și delimitate. Valorile obținute în FRAGSTATS sunt însemnate numai în cazul în care mozaicul peisajul este semnificativ în raport cu fenomenul luat în considerare [McGarigal, 1994].

Considerații privind scara

FRAGSTATS necesită o anumită rezoluție spațială sau rezoluție a grilei să fie > 0,001 m, dar nu pune limita privind întinderea spațială a peisajului, cu toate că există limitări de memorie cu privire la dimensiunea rețelei care poate fi încărcată. Cu toate acestea, valorile metricelor distanței și ariei calculate în FRAGSTATS sunt raportate în metri și hectare. Astfel, peisajele cu o suprafață și / sau rezoluție extremă poate avea ca rezultat un număr destul de mare și / sau să fie supuse unor erori de rotunjire.

Cu toate acestea, fișiere de ieșire din FRAGSTATS în format ASCII care pot fi manipulate folosind orice program de management al bazelor de date pentru a reetalonăm valorile sau pentru a le converti în alte unități (de exemplu, de conversie hectare, km pătrați) [*** Software Release Note 003]..

Cerințele calculatorului

FRAGSTATS este un program independent scris în Microsoft Visual C ++ pentru a fi utilizat în mediul de operare Windows și este un proces pe 32 de biți (chiar și în cazul în care rulează pe o mașină pe 64 de biți). FRAGSTATS a fost dezvoltat și testat pe sistemele de operare Windows 7, cu toate că ar trebui să ruleze pe toate sistemele de operare Windows. Notă, FRAGSTATS este foarte dependentă de platformă, așa cum a fost dezvoltat în mediul Microscroft, astfel portabilitatea la alte platforme nu este ușor de realizat.

FRAGSTATS este un program de calcul intensiv; performanța sa depinde atât viteza procesorului cît și de memoria calculatorului (RAM). În cele din urmă, capacitatea de a procesa o imagine este dependentă de disponibilitatea de memorie suficientă, precum și viteza de procesare a imaginii, care este dependentă de viteza procesorului.

Demn de menționat, este constrângerea memoriei. FRAGSTATS este un proces pe 32 de biți și, ca atare, poate utiliza doar până la 2GB de memorie; deși, dacă este configurat corect pentru Windows poate permite o mașină pe 32 de biți pentru a vedea până la 3GB de memorie și o mașină pe 64 de biți pentru a vedea până la 4 GB de memorie.

FRAGSTATS încarcă grila de intrare în memorie și apoi se calculează toate calculele solicitate [*** Software Release Note 003]..

Formate de date

FRAGSTATS acceptă imagini raster într-o varietate de formate. Toate datele de intrare au următoarele cerințe comune:

toate gridurile de intrare trebuie să fie griduri întregi (de ex. fiecarei celule ar trebui să-i fie alocate o valoare întreagă corespunzătoare fiecărei celule a clasei sau fiecărui tip de patch-uri).

toate gridurile de intrare trebuie să fie compuse din celule perfect pătrate cu mărimea celulei specificate în metri.

toate gridurile de intrare trebuie să aibă o mărime a celulei > 0,001 m.

gridurile de intrare trebuie să nu conțină valori fără date.

în cele din urmă, calea (directorul) spre denumirea care conține grila de intrare nu trebuie să conțină simboluri, caractere grecești sau orice altceva decât litere și / sau numere în limba engleză.

Există unele considerații speciale suplimentare pentru fiecare format dintre date de intrare, după cum urmează:

ESRI ArcGrid

Griduri ASCII

Grid GeoTIFF

Imagini ERDAS

Grid în format binar SAGA GIS

Rasterele

Este important să se înțeleagă că reprezentarea marginilor în imagini raster este în mod fundamental constrânsă de structura grilei. Prin urmare, imaginile raster descriu linii în scări. Rezultatul are la bază creșterea măsurării lungimii muchiei; adică, lungimea muchiei măsurate este întotdeauna mai mare decât lungimea muchiei adevărate. Mărimea acestei proporții depinde de rezoluție imaginii (adică, dimensiunea celulei), precum și consecințele acestei proporții în ceea ce privește utilizarea și interpretarea valorilor bazate pe margine trebuie să fie cântărite în raport cu fenomenul în curs de investigare [*** Software Release Note 003]..

Conversia din raster în vector

În unele investigații, ar putea fi necesară pentru a converti o imagine vectorială într-o imagine raster pentru a în rula FRAGSTATS. Este foarte important ca rasterizarea să fie făcută cu mare grijă iar imaginile raster care au rezultat fie examinate cu atenție pentru o reprezentare cît mai corectă a imaginii originale. Ca exemplu, în timpul procesului de rasterizare, este posibil ca patch-uri disjuncte să se alăture și vice-versa.

Această problemă poate fi destul de severă în cazul în care dimensiunea celulei alese pentru rasterizare este prea mare în raport cu dimensiunea minimă apatch-urilor din imaginea vectorială. În general, o dimensiune a ochiurilor mai mică decât ½ din dimensiunea cea mai îngustă a celor mai mici patch-uri este necesară pentru a evita aceste probleme [*** Software Release Note 003]..

ArcGIS – Patch Analyst, Patch Grid

Patch Analyst este o extensie a softului ArcGIS care facilitează analiza spațială a patch-urilor peisajelor și modelarea atributelor asociate cu patch-urile. Aceasta este utilizată modelele de analiză spațială, adesea în suportul modelării habitatului, conservarea biodiversității și gestionării pădurii. Programul include capacități de a caracteriza modelul patch-ului și abilitatea de a atribui valorile patch-urilor bazate pe combinații a atributelor patch-urilor. Este disponibil în două versiuni, Patch Analyst și Patch grid; în primul caz sunt analizați vectorii sub formă de straturi în timp ce ultimul este destinat rasterelor (grid).

Odată ce programul a fost descărcat și adus în bara de instrumente ArcGIS utilizatorul simplu face clic pe Patch Analyst pentru a descoperi un meniu vertical. Dacă datele relevante

(de exemplu, un fișier raster pentru Patch Grid), nu face parte din harta curentă, opțiunile referitoare la acest tip de date va fi indisponibil și sunt ascunse din meniu.

O varietate de operații valabile permit utilizatorului să:

dizolve (să strângă în grupuri) și re-clasa de poligoane sau rastere de campuri,

intersecteze (combine) straturi,

creeze zone de bază,

facă regiuni hexagon,

adaoge sau să reîmprospăteze o zonă sau cîmpurile perimetrului

creeze variabile din câmpurile întregi precum și să calculeze o varietate de statistici spațiale cu privire la datele din straturi.

Statistica analizei spațiale pentru raster și straturi vector sunt calculate în mod diferit și prin urmare există o selecție ”statistica spațială ” în ambele meniuri Patch Analyst și Patch Grid.

Unele funcții diferă în funcție de faptul dacă stratul este un fișier de tip vector sau raster.

Comanda Intersect (combină), de asemenea, funcționează diferit în Patch Analyst și Patch Grid. Atunci cand se intersecteaza poligoane în Patch Analyst, este utilizat instrumentul Intersect și Patch Grid folosește o metodă diferită pentru straturi raster.

Analiza poate fi automatizată fie prin utilizarea analizei pe loturi sau prin analiza pe regiuni. Analiza lotului va rula analize separate pe shapefile-uri pre-selectate. Analiza regiunilor este utilizată în cazul în care un singur strat mare de analiză este împărțit în regiuni, iar analiza se dorește a fi, pe fiecare dintre aceste unități de analiză mai mici. Regiunile pot fi administrative, ecologice sau arbitrare, și poate include lucruri cum ar fi districte administrative, bazine hidrografice, sau o grilă de suprapunere. Patch Analyst oferă o facilitate pentru a genera o suprapunere c, iar această suprapunere poate fi intersectată cu stratul de analiza inițială [*** Software Release Note 003].

2.2. Indicatorii de evaluare a sustenabilității peisajelor

2.2.1. Indicatori elementari

Indicatorul de naturalitate

Indicele de naturalitate reprezintă raportul dintre suprafața acoperită de pădure și suprafața analizată la care se raportează aceasta, punând în evidență starea de echilibru a peisajelor geografice.

Acesta este exprimat în formula:

Inat = Spădure/ Stotală

Pentru a se exprima în procente valoarea obținută poate fi înmulțită cu 100 în formula anterioară.

M. Dumitrașcu (2005) adaptează acest indice la spațiul de silvostepă.

Inat = (Spădure + Spajiști) / Stotalăx 100

În funcție de valoarea indicatorului de naturalitate, Ionescu și Săhleanu, 1989 au stabilit șase tipuri de teritorii.

Peisaj în teritoriu, teritoriu în peisaj

Clasificarea corelează valoarea acestui indicator (i.e. ponderea pădurilor) cu gradul de afectare a echilibrelor ecosistemice:

– peisaj cu echilibru ecologic apropiat de cel inițial (> 0,60)

– peisaj cu echilibru ecologic relativ stabil (0,45–0,60)

– peisaj cu echilibru ecologic slab afectat (0,30–0,45)

– peisaj la limita echilibrului ecologic (0,20–0,30)

– peisaj cu echilibru ecologic puternic afectat (0,10–0,20)

– peisaj cu echilibru ecologic foarte puternic afectat (<0,10).

Indicatorul transformării environmentale

Acest indicator reflectă, în general, raportul dintre suprafețele naturale și cele antropizate. Modul în care sunt definite suprafețele naturale, respectiv cele antropizate este esențial pentru definirea exactă a acestui indicator. În acest context, în funcție de specificul zonei analizate, au fost propuse mai multe formule de calcul.

Itre = S(păduri + pajiști)/Sconstruită

Raționamentul care a stat la baza utilizării acestui indicator (propus de școala poloneză prin Maruszczak, 1988 și Pietrzak, 1998 [citați de Armaș și Manea, 2002] pentru aprecierea impactului uman) se axează pe realitatea conform căreia pădurea și pajiștea reflectă naturalitatea peisajului, în timp ce suprafețele construite reprezintă un factor de transformare a mediului [Manea, 2003].

c) O altă adaptare s-a făcut, ținând cont de specificul peisajului analizat, pentru Câmpia Olteniei de către Dumitrașcu (2006):

Itre = (Spădure + Spajiste + Sacvatica)/(Sconstruita + Sarabil + Svii + Slivezi)

unde Sconstruită este suprafața reprezentată de șosele și căi ferate.

Acest indicator poate fi adaptat în funcție de cea mai puternică intervenție în peisaj (agricultură, suprafețe construite), fiind un indicator al ocupării solului și nu al utilizării acestuia. Valoarea lui este cu atât mai mare, cu cât suprafețele considerate naturale domină suprafețele considerate antropice.

Indicatori ai presiunii umane

Presiunea umană prin modul de utilizare și ocupare a terenurilor reprezintă un set de indicatori ce reflectă sau apreciază intensitatea impactului activităților umane asupra mediului, impact exercitat prin diferitele moduri de utilizare și ocupare a terenurilor. „Presiunea umană asupra mediului prin modul de utilizare a terenurilor este cu atât mai mare cu cât ponderea suprafeței agricole pe cap de locuitor este mai mare” [Pătroescu, 2000].

Presiunea exercitată de o populație în continua creștere asupra resurselor agricole este privita ca un factor modificator al mediului prin schimbările pe care le induce practicilor agricole.

Indicele presiunii umane prin diferite moduri de utilizare a terenurilor reprezintă raportul dintre suprafața agricolă/neagricolă și numărul locuitorilor la un moment [***Instrumente, 2005].

În evaluarea presiunii umane prin suprafața arabilă s-a luat în considerare valoarea de 0,4 ha/locuitor, stabilită de FAO ca fiind optimă păstrării unui echilibru normal între componentele naturale ale mediului.

2.2.2. Indicatori peisagistici (metrici peisagistice)

Ecologia peisajului are la baza tradiția europeană a geografiei regionale, dezvoltarea sa fiind impulsionată de îmbunătățirea tehnicilor de fotografiere aeriană (Turner, 2005), tehnici ce permiteau analizarea arealelor peisagistice dintr-o nouă perspectivă. Acest fapt este evidențiat chiar de titlul primului articol în care este menționat termenul de ecologia peisajului (Troll, 1939). În lucrările sale (Troll, 1939, 1971), Troll a definit ecologia peisajului ca fiind „studiul relațiilor de cauzalitate dintre comunitățile vii și mediul lor”, acestea fiind „exprimate regional într-o structură de distribuție (mozaic peisagistic, structură peisagistică)” [Troll, 1971, citat de Wu, 2006].

Peisajul reprezintă două caracteristici fundamentale: structura – varietatea și abundența arealelor privind caracteristicile legate de diversitate, și configurația – în contrast cu structura se referă la caracterul spațial, la dispunerea, poziția sau orientarea patch-urilor (unităților de peisaj). Ambele se măsoară (cuantifică) cu ajutorul metricilor peisagistici (landscape metrics). Ideea care stă la baza dezvoltării metricilor este aceea de a dezvolta un set de indici care capturează aspecte importante ale caracteristicilor peisagistice folosind cât mai puține numere.

Studii care au dat au dat definiții alternative noțiunii de ecologia peisajului, „elementul comun al acestor definiții fiind focusarea pe întelegerea interacțiunilor reciproce dintre eterogenitatea spațială și procesele ecologice” [Turner, 2005]. Practic această caracterizare reia definiția lui Troll, dar înlocuiește termenul mai vag de mediu cu cel de eterogenitate spațială, relevând implicit importanța cuantificării acestei repartiții neuniforme a trăsăturilor într-un areal de studiu. Majoritatea indicilor care măsoară eterogenitatea este legată de modelul parcelă/culoar/matrice (patch-corridor-matrix model), care conceptualizează arealele peisagistice ca fiind mozaicuri alcătuite din parcele (patch-uri) discrete. Elementul fundamental al acestui model este parcela, definită ca „o suprafață având un caracter environmental relativ omogen – la o anumită scară – și ale cărui margini sunt caracterizate de o discontinuitate environmentală abruptă” [Turner 2001].

Prima categori cuprinde metrici de compoziție fundamentale: PR, CAP (Class Area Proportion), NP, PD, MPS.. Aceste metrici cuantifică abundența arealelor, conținând inclusiv informații de natura metrică. Ele vizează îndeosebi „efectul spațial, și nu caracterul spațial” [Botequilha Leitão et al., 2006]. A doua categorie este a metricilor de configurație, care fac referire mai ales la forma, poziția și dispunerea relativă a patch-urilor unele față de celelalte în cadrul mozaicului peisagistic: SHAPE, TECI (Total Edge Contrast Index), GYRATE (Radius of Gyration), ENN (Euclidean Nearest Neighbor Distance), MPI (Mean Proximity Index), CONTAGION.

După cum se poate vedea, există o clasă extrem de largă de metrici peisagistice (cele enumerate mai sus au fost alese doar pentru exemplificare), iar clasificarea lor este extrem de variată, in funcție de diverse criterii. Toate acestea arată că, într-un studiu peisagistic, trebuie selectate acele metrici care sunt relevante pentru tipul analizei efectuate. Pentru studiul de față mai jos au sunt numiți o serie de metrice din care fost selectați doar unele metrici peisagistice relevante pentru bazinul dat la nivelul claselor și întregului areal peisagistic.

Categorii de indici aplicabili la nivelul claselor

Suprafața totală a clasei (CA-class area)

, ha, CA > 0, fără limite

unde j = 1, …, n unități de peisaj;

an= suprafața în m2 a patch-urilor;

n = numărul unităților de peisaj din cadrul peisajului din cadrul tipului de unități.

Valoarea indicelui se apropie de 0 cînd patch-urile de acest tip devin tot mai rare în peisaj, iar numărul și suprafețele celorlalte tipuri cresc la nivelul peisajului. Valoarea indicelui este egală cu suma suprafețelor (m2) tuturor patch-urilor de același tip, împărțită la 10000 pentru a se converti în hectare.

Indicele celei mai mari unități de peisaj (LPI- largest patch index)

, %, 0 < LPI < 100,

unde aij = suprafața (m2) a unității de peisaj ij

A = suprafața totală a peisajului (m2)

Valoarea indicelui se apropie de 0 cînd suprafața unității de peisaj cea mai mare a clasei corespondente este în scădere. Valoarea indicelui este egală cu 100 cînd întregul peisaj este alcătuit dintr-o singură unitate din clasa corespondentă.

Valoarea indicelui este egală cu suprafața (m2) celui mai mare patch din clasa respectivă împărțită la suprafața totală a peisajului, multiplicată cu 100 pentru a se converti în procente.

Numărul unităților de peisaj (NumP- number of patches)

NP=n1 , NumP ≥ 1, fără limite

Valoarea indicelui este 1 cînd întregul peisaj cuprinde doar o unitate din clasa corespunzătoare; clasa este alcătuită dintr-un singur patch.

Valoarea indicelui este egală cu suma patch-urilor de același tip (din aceeași clasă).

Mărimea medie a unității de peisaj (MPS- Mean patch size)

, ha, MPS > 0, fără limite,

unde aij = suprafața (m2) a unității de peisaj ij

ni = numărul unităților de peisaj din cadrul peisajului din cadrul tipului de unități (clase) i

Valoarea acestui indice depinde de rezoluția imaginii și de mărimea minimă a patch-ului (suprafața acestuia).

Valoarea este egală cu suma suprafețelor (m2) tuturor unităților de peisaj din clasa corespondentă împărțită la numărul unităților de același tip și la 10000 (convertire în ha).

Lungimea totală a marginilor (TE- total edge)

, m, TE ≥ 0, fără limite,

unde eik = lungimea totală (m) a marginilor în peisaj între tipurile de unități i și k; include segmentele limitei peisajului reprezentînd limita reală doar în cazul tipului de unități unități i.

k = 1, …, m sau m, unități de peisaj (clase)

m = numărul tipurilor de unități de peisaj (clase) prezente în peisaj, excluzînd limita peisajului dacă este prezentă

Indicele este 0 cînd nu există nici o imagine aferentă clasei respective în peisaj.

Valoarea indicelui este egală cu suma lungimilor (m) tuturor segmentelor de margine specifice patch-urilor din clasa respectivă.

Indicele formei medii (MSI- mean shape index)

, MSI ≥ 1, fără limite, unde

pij = perimetrul (m) unității de peisaj ij

aij = suprafața (m2) a unității de peisaj ij

n1= numărul unităților de peisaj din cadrul peisajului din cadrul tipului de unități (clase) i

Indicele formei medii este egală cu 1 cînd toate unitățile de peisaj ale clasei corespunzătoare au formă pătrată (raster); valoarea indicelui crește fără limite cînd formele unităților devin foarte neregulate.

Valoarea sa este egală cu suma perimetrului patch-ului (m) împărțită la rădăcina pătrată din suprafața patch-ului (m2) pentru fiecare patch de același tip, ajustată printr-o constantă, împărțită la numărul total al patch-urilor de același tip.

Dimensiunea fractală medie a unităților (MPFD- mean patch fractal dimension)

, 1< MPFD < 2, unde

pij = perimetrul (m) unității de peisaj ij

aij = suprafața (m2) a unității de peisaj ij

n1= numărul unităților de peisaj din cadrul peisajului din cadrul tipului de unități (clase) i

Valoarea indicelui devine 1 pentru formele unităților cu un perimetru foarte simplu, un pătrat, și se apropie de valoarea 2 în cazul formelor cu perimetre foarte neregulate, întortocheate; valoarea indicelui crește concomitent cu creșterea complexității formei.

Indicele formei medii ponderat cu suprafața (AWMSI- area weighted mean shape index)

, AWMSI ≥ 1, fără limite, unde

pij = perimetrul (m) unității de peisaj ij

aij = suprafața (m2) a unității de peisaj ij

Valoarea indicelui este egală cu 1 în momentul în care toate unitățile de peisaj din clasa corespunzătoare are forma unui pătrat (raster); valoarea indicelui crește fără limite pe măsură ce forma unității devine foarte neregulată.

Suprafața centrală totală (TCA-total core area)

, ha, TCA ≥ 0, fără limite, unde

acij = suprafața (m2) a unităților de peisaj centrale ij

Valoarea suprafeței centrale totale se apropie de valoarea suprafeței clasei în cazul în care distanța față de margine scade și forma patch-ului se simplifică.

Valoarea indicelui este egală cu suma suprafețelor centrale specifice fiecărui patch (m2) din clasa corespondentă, împărțită la 10000 pentru a se converti în ha.

Distanța medie a celui mai apropiat vecin (MNND- mean proximity index)

, MNND > 0, fără limite, unde

hij = distanța (m) dintre unitatea de peisaj ij și unitatea vecină cea mai apropiată de același tip (clasă), avînd la bază distanța limită-cu-limită

ni = numărul unităților de peisaj din cadrul peisajului din cadrul tipului de unități (clase) i

Valoarea indicelui este egală cu suma distanțelor (m) dintre cele mai apropiate patch-uri vecine de același tip, bazată pe distanța edge-to-edge cea mai apropiată, pentru fiecare patch de același tip, împărțită la numărul de patch-uri de același tip.

Indicele mediu de proximitate (MPI- mean proximity index)

, MPI ≥ 0, unde

aijs = suprafața (m2) a unității de peisaj ijs, din interiorul vecinătății specificate (m) a unității ij

hijs = distanța (m) dintre unitatea de peisaj ijs (localizat în interiorul distanței vecine specificată (m) a unității ij) și unitatea de peisaj ij, avînd la bază distanța limită-cu-limită

ni = numărul unităților de peisaj din cadrul peisajului din cadrul tipului de unități (clase) i

Valoarea indicelui mediu de proximitate este 0 dacă toate unitățile de peisaj din clasa corespunzătoare nu au vecini de același tip funcție de distanța de căutare specificată.

Valoarea indicelui crește dacă unitățile din clasa corespunzătoare devin mai puțin izolate iar clasa devine mai puțin fragmentată în ceea ce privește distribuția [Eiden, 2010].

Indici aplicabili la nivelul întregului areal

Numărul de patch-uri (NumP- Number of Patches)

NP=n1 , NumP ≥ 1, fără limite

Valoarea indicelui este 1 cînd întregul peisaj cuprinde doar o unitate din clasa corespunzătoare.

Valoarea indicelui este egală cu suma patch-urilor de același tip (din aceeași clasă).

Densitatea unităților de peisaj (PD- patch density)

, număr/100 ha, PD > 0, fără limite, unde

N = numărul total de unități din cadrul peisajului, excluzînd orice unitate de fundal

A = suprafața totală a peisajului (m2)

Valoarea indicelui este egală cu numărul patch-urilor din cadrul întregului peisaj împărțită la suprafața totală a peisajului, înmulțită cu 10000 și 100 pentru a se converti la 100 ha.

Mărimea medie a unităților de peisaj (MPS- mean patch size)

, ha, MPS > 0, fără limite, unde

N = numărul total de unități din cadrul peisajului, excluzînd orice unitate de fundal

A = suprafața totală a peisajului (m2)

Intervalul de valori este limitat de rezoluția și scara imaginii și de mărimea minimă a unității, în aceeași maniera cu suprafața unității de peisaj.

Valoarea indicelui este egală cu suprafața totală a peisajului (m2) împărțită la numărul total al patch-urilor, împărțită la 10000 pentru a se converti în ha.

Densitatea marginilor (ED- edge density)

Densitatea marginilor este egală cu 0 cînd nu există nici o margine în cadrul peisajului; întregul peisaj este format dintr-o singură unitate, specificînd dacă conturul peisajului poate fi considerat margine.

Valoarea indicelui este egală cu suma lungimilor (m) tuturor segmentelor de margine din peisaj, împărțită la suprafața totală a peisajului (m2), împărțită la 10000 pentru a se converti în ha.

Aria peisajului (TLA)

Suma ariilor tuturor patch-urilor din cadrul peisajului

Indicele de diversitate Shannon (SHDI – Shannon diversity index)

, SHDI ≥ 0

Valoarea indicelui este 0 cînd peisajul conține doar o unitate (nu există diversitate).

Valoarea indicelui crește în momentul în care crește numărul claselor (abundența unităților) și/sau distribuția proporțională a suprafețelor dintre tipurile de unități devine mult mai echitabilă.

Valoarea indicelui este egală cu minus suma (la nivelul tuturor claselor) abundenței proporționale pentru fiecare tip de patch înmulțită cu această proporție.

Indicele de combinare și juxtapunere (IJI – interspersion and juxtaposition index)

, %, 0 < IJI ≤ 100, unde

m’ = numărul tipurilor de unități de peisaj (clase) prezente în peisaj, incluzînd limita peisajului dacă este prezentă;

k = 1, …, m sau m, unități de peisaj (clase);

eik = lungimea totală (m) a marginilor în peisaj între tipurile de unități i și k; include segmentele limitei peisajului reprezentînd limita reală doar în cazul tipului de unități unități i

E = lungimea totală (m) a marginilor în peisaj; poate include și limita peisajului

Indicele de combinare și juxtapunere devine 0 cînd distribuția adiacențelor dintre tipurile de clase unice începe să crească inegal.

Valoarea indicelui este egală cu 100 cînd toate clasele sunt egal adiacente cu toate celelalte clase [Eiden, 2010].

Interpretarea metricilor peisagistici este afectată de lipsa unui cadru de referință spațial și temporal corespunzător. Metricii peisagistici cuantifică modelul unui peisaj într-o anumită unitate de timp. Cu toate acestea, de multe ori este dificil sau chiar imposibil de a determina importanța ecologică a valorii calculate fără a înțelege intervalul de variabilitate naturală într-un model peisagistic. Este logic, prin urmare ca metricii peisagistici să prezinte distribuții statistice care reflectă dinamici naturale spațiale și temporale ale peisajului. În comparație cu această distribuție, o interpretare mai semnificativă poate fi atribuită oricărei valori calculate.

Din păcate, în ciuda faptului că se cunoaște că peisajele sunt dinamice, lipsește lucrul empiric a cuantificării nivelului de variație naturală în metricii modelului peisagistic. Aceasta rămâne a fi una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă analizele modelelor peisagistice.

În concluzie, importanța înțelegerii depline a fiecărei metrice peisagistice înainte de a fi selectată pentru interpretare trebuie foarte bine accentuată.

2.2.3. Indicatori de ocupare și utilizare a terenurilor

Schimbările survenite în modul de acoperire și de utilizare a terenurilor (land cover/land use change) joacă un rol important în fenomenele de schimbare care au loc în prezent pe plan mondial [Turner, 1990]. În particular, una dintre cele mai semnificative și importante influențe ale schimbărilor înregistrate în modul de utilizare a terenurilor este cea reprezentată de schimbări în structura peisajului [Forman & Godron, 1986]. Acest tip de analiză înglobează trecutul, prezentul și viitorul unui areal peisagistic într-un tot unitar. Importanța înțelegerii trecutului rezidă din faptul că nu este posibilă o evaluare completă a situației actuale a unui mozaic peisagistic fără a cunoaște cel puțin istoria sa recentă [Pena et al., 2007]. Viitorul unui areal peisagistic este direct legat de sustenabilitatea utilizării terenurilor: acestea trebuie folosite în producerea de bunuri și servicii de așa natură ca, pe termen lung, baza de resurse naturale să nu fie distrusă [Lambin & Geist, 2006]. Există o gamă extrem de largă de modele și de metode ce pot fi utilizate în analiza schimbărilor în utilizarea terenurilor, descrise în detaliu în studii dedicate. De asemenea, în literarura extrem de vastă dedicată acestui subiect sunt menționate diferite criterii de clasificare a acestor modele. De exemplu, Baker (1989), într-una din primele lucrări de sinteză dedicate acestei tematici, consideră că două criterii sunt mai importante pentru modelele de schimbare peisagistică.

Primul este nivelul de agregare (cu referire la nivelul de detaliu la care este modelată schimbarea peisagistică), fiind indicate trei categorii: spațiale, distribuționale si holistice. Cel de-al doilea criteriu indică modelul matematic utilizat: discret (adică luând în considerare unități distincte, obținute prin salturi) sau continuu (fără întreruperi), cu referire atât la variabila temporală, cât și la componentele spațiale.

În analiza la scară istorică a dinamicii peisajului, ținând cont că sunt utilizate hărți de ocupare a terenurilor ale aceluiași areal realizate în ani diferiți, pot fi puse în evidență două modele. Primul model (clasic) va fi numit în continuare secvențial și se bazează pe separarea intervalului de timp analizat în intervale adiacente, tratate separat. Cel de-al doilea este un model integrativ și se bazează pe o diviziune a intervalului de timp considerat, considerând simultan schimbările survenite de-a lungul timpului [Pătru-Stupariu, 2011].

3. CARACTERIZAREA DINAMICII, PRESIUNII ANTROPICE ȘI METRICII PEISAJULUI GEOGRAFIC

3.1. Dinamica spațio-temporală – cuantificarea schimbărilor în distribuția peisajelor față de un an de referință.

Modelul secvențial

La baza analizei efectuate au stat hărți de acoperire a terenurilor realizate în anii 1982 și 2013 (hărți topografice). A fost analizat acest interval de timp și au fost luate în considerare nouă tipuri de acoperire a terenurilor: acvatice, arabile, forestiere, pajiști, vii, livezi, tufișuri/arbuști, localități, non-rezidențiale. Modul de ocupare a terenului propriu-zis a fost vectorizat și spațializat în fig. 3.1 (1982- 2013). Identificarea fenomenelor de schimbare este realizată prin generarea hărților care indică creșterile și scăderea suprafețelor terenurilor.

Ca studiu de caz a fost ales bazinul rîului Nîrnova pentru a vedea cum au evoluat suprafețele tipurilor de peisaje sus-numite.

Fig.3.1 Distribuția spațială a peisajelor din bazinul hidrografic Nîrnova (1982-2013)

Sursa: elaborată de autor după topo 1:50000 (geoportal.md)

Analizînd fig. 3.1 putem observa modificările temporale ale peisajelor din bazinul rîului Nîrnova. Cea mai mare schimbare au suferit-o peisajele viticole, suprafața cărora s-a micșorat de la 20,05 % la 7,56 %, iar au rămas aproape neschimbate peisajele acvatice (fig 3.2) ,cele pomicole (fig. 3.4) și cele non-rezidențiale (fig. 3.3) din care cauză vor fi analizate doar peisajele care au suferit o schimbare semnificativă.

Cea mai mare pondere din teritoriu o dețin peisajele arabile (fig 3.5) care și-au micșorat suprafața de la 48,13 % în anul 1982 la 43,32% în anul 2013. Suprafețele care au crescut din contul terenurilor arabile sunt: terenurile cu pajiști – 38,8 %, terenurile cu tufișuri/arbuști – 18 %, terenurile pomicole – 12,2 % etc.. Suprafețele viticole au pierdut teren în favoarea: terenurilor arabile – 65,19 %, terenurilor cu tufișuri/arbuști – 8,08 %, terenurilor cu livezi – 7,09 % etc..

Creșterea suprafeței terenurilor cu tufișuri/arbuști de la 0,5 % la 7 % s-a datorat scăderii suprafețelor arabile, livezilor, localităților, pădurilor și pajiștilor.

Suprafețele terenurilor silvice au crescut de la 11,8 % în anul 1982 la 14,5 % in 2013 pe baza terenurilor cu tufișuri – 38,21 %, arabile – 32,41 %, livezilor – 17,25 % etc..

Localitățile au pierdut 1224 ha și s-au mărit cu 1194 ha în cea mai mare parte din contul terenurilor non-rezidențiale. Spre deosebire de suprafețele cu pajiști care și-au mărit suprafețele cu 1131 ha pe baza terenurilor cu tufișuri, a celor arabile, livezilor etc..

Indicele Binar al schimbărilor

Indicele Binar (e.g. Van Eetvelde & Käykhö, 2009) este definit de formula

BCI = (NCH% – CH%)/(NCH% + CH%),

în care NCH% este procentul de suprafață care nu și-a schimbat tipul de acoperire,

iar CH% este procentul de suprafață care și-a schimbat tipul de acoperire în intervalul de timp [T1, T2] analizat. În cazul nostru T1 =1982 iar T2 = 2013.

În cazul în care nu există nicio schimbare în peisaj, adică elementele din afara diagonalei principale sunt nule, se obține BCI = 1, iar în cazul unei schimbări radicale, se obține BCI = –1. Aceste considerații arată că acest indice ia valori între –1 (schimbare radicală) și 1 (nici o schimbare), făcând posibilă elaborarea unei scări de evaluare a intensitatii schimbărilor printr-o diviziune echidistantă formată din cinci intervale [Pătru-Stupariu, 2011].

Tab. 3.1 Clasificarea valorilor indicilor gradului de schimbare

Sursa: [Pătru-Stupariu, 2011]

Pentru bazinul hidrografic Nîrnova în primul rând se observă, din modelul binar, că în perioada 1982–2013 (care acoperă un interval de 31 de ani) s-au înregistrat mai multe schimbări.

Arealele care au suferit schimbări majore sunt repartizate destul de compact și uniform. Schimbările produse au un caracter „mixt” din punctul de vedere al schimbărilor, reprezentând o perioadă de trecere de la tipul de schimbare pe areale mari la tipul de schimbare pe areale mai mici, rezultînd într-o fragmentare accentuată a schimbării peisajului.

3.2. Presiunea umană și starea de echilibru a peisajelor în cadrul bazinului rîului Nîrnova

Omenirea, încă din momentele apariției sale, a avut cea mai puternică și cea mai constantă influență asupra mediului. Prin intermediul modificărilor induse la nivelul mediului, omul a contribuit la modificarea solurilor,vegetației, a calității și cantității apei etc.

Presiunea demografică reprezintă „presiunea exercitată de o populație asupra unei mase de resurse sau de mijloace de subzistență care nu-i poate satisface necesitățile” [Erdeli et al. 1999] sau presiunea populației reprezintă creșterea „populației care depășește capacitatea de asigurare a facilităților sociale și economice și determină deteriorarea calității resurselor fizice dintr-o regiune. Se înregistrează astfel declinul standardelor de viață și în special al hranei pe cap de locuitor” [Goodall, 1987].

Peisajele se modifică continuu pentru că reprezintă expresia interacțiunilor dinamice dintre forțele naturale și culturale ale mediului [Antrop, 2003]. Una dintre forțele culturale ale mediului o reprezintă și presiunea antropică. Conform dicțonarului explicativ ”Presiunea antropică sau demografică reprezintă presiunea exercitată de o populație prea numeroasă în raport cu resursele naturale sau economice disponibile”.

Evaluarea cantitativă și calitativă a efectelor tuturor modificărilor pe care le suportă

peisajul ca urmare a activităților antropice se poate realiza cu ajutorul unor indici și

indicatori. Aceștia au rolul de a măsura dimensiunea, intensitatea și repartiția spațială a

efectelor impactului antropic.

O sistematizare de dată foarte recentă, cu referire clară la analiza peisajului și cu relevanță la nivel european, este propusă de Cassattella & Peano (2011). Pe de o parte, este făcută o distincție clară între indicatori și indici, arătându-se că „un indicator singur nu poate exprima complexitatea unui sistem observat”, fiind necesară „definirea unor indici sintetici bazați pe o combinație de informații ce fac referire la o multitudine de indicatori capabili sa cuantifice fenomenul studiat”.

Luînd în considerare caracteristicile bazinului studiat, pentru a se stabili nivelul de artificializare, au fost selectați ca reprezentativi: indicele de naturalitate, indicele transformării environmetale și indicatorul presiunii umane prin utilizarea agricolă, neagricolă și forestieră a bazinului. Valorile obținute au fost spațializate la nivelul comunelor din cadrul bazinului studiat.

Indicatorul de naturalitate Inat

Aflarea bazinul rîului Ichel în zona de vegetație de silvostepă impune utilizarea în cadrul indicelui dat și a suprafețelor pajiștilor, alături de cea a suprafețelor pădurilor, pentru ca rezultatele să fie cît mai concludente. Este de menționat faptul că acest indicator se raportează, de fapt, la prezența pădurii în arealul studiat, dar nu la starea naturală a pădurii, aspect greu de evaluat [Pătru-Stupariu, 2011].

Pentru bazinul hidrografic Nîrnova există comune care se încadrează doar în patru din cele șase categorii, lipsind categoriile: peisaj cu echilibru ecologic foarte puternic afectat (<0,10) și peisaj cu echilibru ecologic apropiat de cel inițial (> 0,60). Acest fapt denotă faptul că bazinul a fost puternic influențat de factorul antropic.

Valorile cuprinse între 10 și 20 arată că peisajul natural a fost puternic afectat de activitatea antropică, fiind puternic transformat de acesta. Astfel de valori se înregistrează în 5 comune (Vînători, Șodănești, Bălăurești, Bujor, Cotul Morii).

În categoria peisajelor cu echilibru ecologic la limită, cu valori ale indicatorului de naturalitate de 20-30, se încadrează 11 comune prezente preponderent în partea sud-estică (Șișcani, Onești, Leușeni etc.) și în cea nordică (Bălănești, Ciutești).

Din următoarea categorie, cea a peisajelor cu echilibru ecologic slab afectat fac parte la fel 11 unități administrative (or. Nisporeni, Milești, Marinici, Boghiceni, Nemțeni etc.)

Din următoarea categorie, cea a peisajelor cu echilibru ecologic relativ stabil valorile cărora sunt în limitele 45-60 se încadrează doar o singură comună – Mirești situată în partea central-estică a bazinului hidrografic.

Indicatorul de transformare environmentală

Valori mai mici decât 1 indică o antropizare puternică, iar valorile mai mari decât 1 indică dominarea elementului natural. În acest din urmă caz, trebuie făcută distincție între valorile apropiate de 1 (care arată un echilibru fragil) și valori mult mai mari decât 1 (care arată o dominare clară a elementului natural) [Pătru-Stupariu, 2011].

În cadrul bazinului hidrografic Nîrnova nu sunt comune cu valori mai mari de 1 ceea ce demonstrează că elementul natural apropiat de cel inițial lipsește. Din categoria peisajelor cu echilibru ecologic relativ stabil face parte doar o comună – Mirești.

Peisajele cu echilibru ecologic puternic afectat ocupă 50 % din teritoriu ceea denotă o puternică intervenție în peisaj.

Comunele cu peisaje la limita echilibrului ecologic ocupă 36 % din suprafață și sunt ocupă locul II ca pondere.

Presiunea umană prin terenuri agricole

O clasificare a presiunii umane prin modul de utilizare a terenurilor agricole a fost propusă de FAO/UNESCO în La Carte mondiale des sols (1964), fiind delimitate patru tipuri de teritorii în funcție de valorile indicatorului Pa. (Pa-presiunea umană prin terenuri agricole)

Pa= Sa (ha)/N (loc), unde

P- presiunea umană printr-o anumită clasă de utilizare și ocupare a terenurilor;

Sa- suprafața ocupată de clasa selectată;

N- numărul de locuitori.

I) Teritorii aflate la limita de păstrare a echilibrului relativ al componentelor naturale ale peisajului (< 0,40 ha/loc.).

II) Peisaje rurale moderat echilibrate și foarte slab dezechilibrate (0,41– 1,00 ha/loc.), care sunt caracterizate printr-o alternanță de suprafețe cultivate și areale cu alte folosințe (suprafață construită, pâlcuri de pădure).

III) Peisaje rurale foarte puternic dezechilibrate (1,01- 2,00 ha/loc.), care se caracterizează prin exclusivitatea culturilor agricole, rar fiind conservate pîlcuri de pădure.

IV) peisaje rurale foarte puternic dezechilibrate (> 2,00 ha/loc.), care cuprind areale în care se practic intens agricultura [*** Instrumente, 2005].

Aici au fost incluse plantațiile, arabilul și pășunile din cauză că acestea au fost modificate semnificativ.

În figura 3.14 se poate vedea distribuția valorilor acestui indicator în cazul bazinului rîului Nîrnova.

Din spațializarea valorilor se observă o evoluție diferită pentru comunele bazinului.

Valori între 0,2 – 0,4 ha/loc. are doar o comună (Vărzărești), aceste valori reprezentînd teritorii aflate la limita de păstrare a echilibrului relativ al componentelor naturale ale peisajului. Între 0,41 și 1 ha/loc. au majoritatea comunelor dispuse aproape uniform de-a lungul bazinului. Cele mai mari valori le înregistrează comunele: Vînători, Bolțun, Obileni, Leușeni etc. care are și cea mai mare valoare de 1,03 ha/loc.. Se evidențiază faptul că doar o comună are o presiune mică prin terenuri agricole.

Presiunea umană prin terenuri neagricole

În această categorie au fost incluse construcțiile și apele (fig 3.15). Cea mai mică valoare a presiunii prin terenuri neagricole o are orașul Nisporeni cu 0,08 ha/loc. iar cea mai mare valoare o înregistrează comuna Milești cu 0,33 ha/loc în partea nordică. De menționat că cea mai mare presiune o exercită construcțiile.

Presiunea umană prin forestier

În stabilirea presiunii umane prin modul de utilizare a terenurilor forestiere și din repartiția valorilor acestui indicator se observă că în toate localitățile limita sugerată de F.A.O. pentru menținerea echilibrului mediului (minim 0,3 ha pădure/loc.) nu este respectată.

Pentru teritoriul bazinului se înregistrează o minimă de 0,03 ha/loc. în comuna Călimănești. Maxima se înregistrează în comuna mirești cu 0,7 ha/loc..

3.3. Caracterizarea metricii peisajelor bazinului r. Nîrnova.

Metricile peisagistice sunt folosite în analiza peisagistică în diferite moduri. Astfel, Gustafson (1998) evidențiază faptul că o caracteristică esențială a utilizării metricilor este legată de compararea diferitelor peisaje, evaluarea aceluiași peisaj în timp sau compararea aceluiași peisaj după scenarii diferite. Pe de altă parte, Botequilha Leitão et al. (2006) pun accent pe aplicabilitatea metricilor în planificarea peisagistică și în gestiunea teritorială sustenabilă, punând în evidență un model ciclic care include cinci etape: focus, analiză,

diagnoză, prognoză și sinterizare.

Dintre cele trei caracteristici fundamentale ale peisajului: structură, funcție și schimbare [Forman & Godron, 1986] metricile peisagistice oferă cu precădere informații referitoare la structura peisajului.

În cele ce urmează sunt comentate rezultatele numerice din tabelele cu valorile metricilor, obținute cu ajutorul FRAGSTATS și extensiilor ArcGIS- Patch Grid și Patch Analyst, la nivelul întregului areal.

Urmând modelul propus în Pătru-Stupariu et al. (2009, 2011a) va fi urmărit modul în care metricile peisagistice pot fi folosite pentru a reflecta la nivel cantitativ patru caracteristici fundamentale ale peisajului: diversitatea, fragmentarea, omogenitatea și complexitatea. În continuare va fi prezentată evoluția temporală a acestor patru caracteristici, pe baza hărților referitoare la bazinul hidrografic Nîrnova realizate în anii 1982 și 2013.

Tab.3.2 Metricile peisagistice la nivelul întregului areal al bazinului hidrografic Nîrnova (1982-2013)

Sursa: elaborat de autor

Din punctul de vedere al diversității, numărul de patch-uri a crescut semnificativ de la 430 în 1982 la 645 în 2013. Totodată este în creștere și Indicele de diversitate Shannon de la 1,48 la 1,72.

Analiza fragmentării vine să completeze modul în care a luat naștere această

structură mozaicată: nu în grupuri compacte, ci formațiuni răzlețe, cu o „explozie”

în perioada 1982–2013. În plus, deși între 1982 și 2013 densitatea de patch-uri a crescut cu 50 %, densitatea marginilor a crescut doar 21 %, acest fapt indicând apariția multor patch-uri mici.

Din punctul de vedere al complexității, rezultatele din tabel evidențiază în mod clar creșterea valorilor Indicelui de Juxtapunere și Interspersie (IJI).

Astfel, analiza comparativă a hărților din cei doi ani de referință relevă informații referitoare la dinamica internă a arealului.

Analiza la nivel de clase de acoperire a terenului, efectuată pe baza datelelor obținute folosind tot software-ul FRAGSTATS și extensiile ArcGIS- Patch Grid și Patch Analyst vine

sa completeze și să detalieze imaginea oferită de metricile globale.

În ceea ce privește clasa apelor din punctul de vedere al diversității a crescut de două ori numărul de patch-uri de la 26 la 59.

Densitatea patch-urilor și densitatea marginilor au crescut și ele la rîndul lor ceea ce demonstrează că a crescut și gradul de fragmentare al clasei respective. Totodată ca rezultat al creșterii gradului de fragmentare a scăzut și mărimea medie a pacth-urilor.

Referitor la complexitate, forma patch-urilor parctic rămîne neschimbată.

Tab.3.3 Valorile metricilor peisagistice calculate la nivelul peisajelor acvatice

Sursa: elaborat de autor

Peisajele arabile se evidențiază prin grad de fragmentare extrem de ridicat, ca rezultat al creșterii numărului de patch-uri. Cea mai mare schimbare o are Indicele celui mai mare patch care descrește de peste 4 ori dela 92 % din suprafața clasei în 1982 la 21 % în 2013. Indicii de formă de asemenea rămîn neschimbați sugerînd forme foarte neregulate ale limitelor patch-urilor.

Tab.3.4 Valorile metricilor peisagistice calculate la nivelul peisajelor arabile

Sursa: elaborat de autor

Peisajele pomicole au tendință de scădere a suprafeței dar păstrează un grad înalt de diversitate și fragmentare. Avînd creșteri minime ale valorilor majorității indicilor cu excepția mărimii medii ale patch-urilor care scade de la 25,5 ha în 1982 la 21,93 ha în 2013.

Tab.3.5 Valorile metricilor peisagistice calculate la nivelul peisajelor pomicole

Sursa: elaborat de autor

Patch-urile cu localități practic și-au păstrat aceeași distribuție în interiorul clasei, schimbîndu-și parțial limitele. Ca rezultat al fragmentării a crescut numărul de patch-uri și în consecință a crescut și densitatea acestora de două ori de la 0,48 unit./ha la 1,07 unit./ha iar mărimea medie a patch-urilor a scăzut aproape de două ori.

Tab.3.6 Valorile metricilor peisagistice calculate la nivelul localităților

Sursa: elaborat de autor

Suprafața și numărul de patch-uri cu terenuri non-rezidențiale a crescut de peste 6 ori. Indicele mărimii medii a patch-urilor a crescut ceea ce evidențiază această clasă. Indicii de formă își păstrează valorile iar densitatea patch-urilor și densitatea marginilor descresc.

Tab.3.7 Valorile metricilor peisagistice calculate la nivelul peisajelor non-rezidențiale

Sursa: elaborat de autor

După cum putem observa din figura nr. 3.22 suprafețele cu păduri au avut o creștere destul de semnificativă de la 4945 ha la 6074 ha, patch-urilor deja existente s-au extins. Drept urmare a crescut și numărul de patch-uri iar densitatea marginilor și a patch-urilor a a rămas aceeași. Valorile mărimii medii și ale indicelui celui mai mare patch au scăzut.

Tab.3.8 Valorile metricilor peisagistice calculate la nivelul peisajelor forestiere

Sursa: elaborat de autor

Suprafețele pajiștilor și mărimea medie a acestora a crescut de aproape 4 ori. Densitatea medie a patch-urilor a scăzut de la 7,76 unit./ha la 2 unit/ha, ceea ce denotă un grad de compactare sporit al patch-urilor. Totodată indicele celui mai mare patch și-a mărit suprafața de la 17,7 % din suprafața clasei la 40 %.

Tab.3.9 Valorile metricilor peisagistice calculate la nivelul peisajelor de pajiște

Sursa: elaborat de autor

Suprafața tufișurilor (CA) a înregistrat cea mai mare creștere, mai mare de zece ori. Numărul de patch-uri a crescut de 19 ori, la fel au crescut și ceilalți indici cu excepția- mărimii medii și a indicelui celui mai mare patch care au înregistrat scăderi ale valorilor. În acest caz indicele formei medii (MSI) a înregistrat o creștere semnificativă și ca rezultat forma patch-urilor a devenit foarte neregulată.

Tab.3.10 Valorile metricilor peisagistice calculate la nivelul peisajelor cu tufișuri/arbuști

Sursa: elaborat de autor

Viile sunt printre puținele tipuri de peisaje care au avut o descreștere aproape triplă în favoarea terenurilor arabile. Cu toate acestea numărul patch-urilor n-a scăzut semnificativ iar densitatea lor a ramas aceeași. Mărimea medie a pacth-urilor a scăzut de două ori iar indicele celui mai mare patch a crescut de la 11,38% din clasă la 17,08 %.

Tab.3.11 Valorile metricilor peisagistice calculate la nivelul peisajelor viticole

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În concluzie putem menționa că structura peisagistică a unui teritoriu este importantă pentru că, în dependență de ponderea fiecărui peisaj în teritoriu se poate constata cît de modificată este regiunea dată. În natură mereu se menține o stare de echilibru dacă nu intervin factori externi. Cadrul natural al bazinului permite o bună dezvoltare a peisajelor, bazinul rîului beneficiind de condiții climatice, soluri și relief favorabile.

În cadrul bazinului hidrografic Nîrnova echilibrul ponderii peisajelor a fost perturbat de către factorul antropic în mare parte din care cauză că aici predomină peisajele pomi-viticole și cele arabile cu peste 55 % din teritoriu ceea ce este o valoare mare pentru un teritoriu ce se vrea cu echilibru ecologic stabil. În același timp peisajele de pajiște și tufișuri au o pondere foarte redusă de 10 % și respectiv 7% dar și această valoare este bazată pe terenurile inutilizabile ocupate de ravene si alunecări de teren.

Dacă e să ne referim la aprecierea gradului de presiune antropică asupra peisajelor comunelor din cadrul bazinului putem menționa că conform indicatorului de naturalitate lipsesc comune cu peisaj cu echilibru ecologic foarte puternic afectat (<0,10) și peisaj cu echilibru ecologic apropiat de cel inițial (> 0,60) și predomină peisajele la limita echilibrului ecologic cu 39 % din teritoriu din care cauză și indicele de transformare environmentală are valori ridicate, predominînd tipurile de peisaje cu echilibru ecologic puternic afectat cu peste 50 %. Acest indicator reflectă, în general, raportul dintre suprafețele naturale și cele antropizate.

O situație îngrijorătoare se înregistrează în cazul presiunii umane prin terenuri agricole unde cele mai mari valori le înregistrează comunele: Vînători, Bolțun, Obileni, Leușeni etc. care au și cea mai mare valoare de 1,03 ha/loc. În ceea ce privește presiunea umană prin terenuri neagricole cea mai mare presiune o înregistrează contrucțiile. Ultimul indicator privind presiunea umană prin forestier denotă faptul că pe teritoriul bazinului există doar 3 comune cu peste 0.3 ha/loc. de păduri (Milești, Seliște, Mirești).

În ceea ce privește dinamica spațio-temporală ajungem la concluzia că cele mai mari schimbări le-au suferit peisajele viticole. Ponderea suprafeței peisajelor viticole s-a micșorat cu 5200 de ha care au fost convertite în alte peisaje. Pe de altă parte peisajele arabile, tufișurile și livezile și-au majorat suprafața pe contul suprafețelor viticole.

Analizînd metrica peisajelor din bazinul dat se poate observat o creștere a gradului de fragmentare, diversitate și complexitate a arealului și a claselor în anul 2013 față de anul 1982. Au crescut numărul de parcele, densitatea dar s-a micșorat ponderea celui mai mare patch din cadrul clasei ca urmare a fragmentării intense.

Structura peisagistică a bazinului hidrografic Nîrnova a suferit schimbări profunde ceea ce nemijlocit influențează mediul în ansamblu în zona respectivă prin creșterea suprafețelor terenurilor cu alunecări și ravene din cauza transformării terenurilor acoperite cu covor vegetal în terenuri agricole. Impactul antropic în cadrul acestei zone este unul destul de pronunțat.

Starea actuală a peisajelor în cadrul bazinului hidrografic Nîrnova este una dificilă din cauză că cadrul natural a fost transformat de către factorul antropic prin intervenția acestuia. Drept urmare este nevoie de a ameliora și proteja peisajele după cum urmează:

elaborarea unor proiecte de legi care ar permite instaurarea unui echilibru în ponderea diferitor tipuri de peisaje;

susținerea integrității spațiale si conservarea habitatelor plantelor și animalelor, în deosebi a celor incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova;

conservarea obiectelor peisajului natural, patrimoniul cultural, istoric și arheologic;

aplicarea de măsuri preventive pentru utilizarea durabilă a resurselor naturale și punerea în aplicare a activităților economice și altor activități pe principiile dezvoltării durabile folosind cele mai bune tehnologii disponibile;

luarea în considerație a cerințelor privind protecția peisajului la planificarea teritorială la nivel regional și local;

ecologizarea activității economice și încurajarea producției ecologice;

informarea publicului larg despre necesitatea protecției peisajelor.

Bibliografie

Antrop, M., Rolul valorilor culturale în peisajele moderne. Exemplul Flemish. În Palang, H. & Fry, G., Interfața peisajelor. Moștenire culturală în schimbarea peisajelor. Editura Academia Kluwer, Dordrecht,2003. 91-108 p.

Armaș, I., Manea, G. (2002) Artificializarea peisajului și vulnerabilitatea terenului la alunecări de teren în sectorul subcarpatic al Văii Prahova. Comunicări de Geografie, vol. VI, București.

Baker, W. L. (1989) A review of models of landscape change. Landscape Ecology, 2:111–133

Bănică, S., Benea, I., Herișanu, Gh., Sisteme Informaționale Geografice și prelucrarea datelor geografice.Editura Fundației România de mâine, București, 2008.

Bertrand G. (1968). Paysage et géographie physique globale. Revue geographique Pyrénées et du Sud-Oest., 1968, tome 39, nº 3, Toulouse, p. 452.

Bertrand, G. (1968) Paysage et géographie physique. Esquisse méthodologique. Revue géographique des Pyrénées et S.O.,39,3, Toulouse

Botequilha Leitão, A., Miller, J., Ahern, J., McGarigal, K. (2006) Measuring landscapes.Island Press, Washington.

Brunet, R., Ferras, R. et Théry, H. Les mots de la géographie, dictionnaire critique. Montpellier/Paris/Reclus/La Documentation Française, 1993. 470 p.

Cassatela, C., Peano, A., Editors (2011), Landscape Indicators, Assessing and Monitoring Landscape Quality Springer pp.1–237

Cămășoiu, C., Economia și sfidarea naturii, Editura Economică, București, 1994.

Danilescu, I., Studiu landșaftic al părții centrale și sud-estice din Republica Moldova. Iași, 1999.

Dincă, I., Peisajele geografice ale Terrei .Teoria peisajului. Oradea: Editura Universității din Oradea, 2005. 198 p.

Drăguț, L,Geografia peisajului, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000. 256 p.

Dumitrașcu, M. (2006), Câmpia Olteniei, Edit. Academiei Ecology. 4:21–30.

Eiden, G., Kayadjanian, M., Vidal, C., Capturing landscape structures: Tools (From land cover to landscape diversity  in the european union).The European Commission. 2010.

http://ec.europa.eu/agriculture/publi/landscape/ch1.htm#1.1

Farina, A., Principles and methods in landscape ecology. Chapman & Hall, Londra,1998.

Forman, R. T. T., Godron, M. (1986) Landscape ecology. John Wiley, New York.

Goodall, B., Dictionary of Human Geography, London: Penguin, 1987.

Gustafson, E., J., Quantifying Landscape Spatial Pattern: What Is the State of the Art?. Ecosystems, Vol. 1, No. 2. (Mar. – Apr., 1998), pp. 143-156.

Hernández, J., Garcia, L., Ayuga, F., Assessment of the visual impact made on the landscape by new Buildings: a methodology for site selection. Landscape and Urban Planning Volume 68, Issue 1, 15 May 2004, Pag. 15–28.

http://flash.lakeheadu.ca/~rrempel/patch/images/patchanalyst.pdf

http://geog.uoregon.edu/amarcus/geog620/readings/sauer_1925_morphology_of_landscape.pdf

Ionescu, A., Săhleanu, V., Bîndiu, C., Protecția mediului înconjurător și educația ecologică. Editura Ceres, București, 1989. 219 p.

Klopatek, J., Gardner, R., Landscape Ecological Analysis-Issues and Applications. New York: Springer, 1999. 400 p.

Lambin, E. F., Geist, H. J. (Eds) (2006) Land-Use and Land-Cover Change. Local Processes and Global Impacts (Berlin: Springer)

Manea, G. Naturalitate și antropizare în Parcul Natural Porțile de Fier, Edit. Universității București, 2003.

McGarigal, K., Marks, B. J. (1994) FRAGSTATS: spatial pattern analysis program for quantifying landscape structure. Version 2.0. Forest Science Department, Oregon State University, Corvallis, OR.

O`sullivan, D., Turner, Al., Visibility graphs and landscape visibility analysis. International Journal of Geographical Information Science, Volume 15, Issue 3, 2001. Pag. 221-237.

O’Neill, R.V., Krummel, J. R., Gardner, R. H., et al. (1988) Indices of landscape pattern. Landsc. Ecol. 1:153–162

Pătroescu, M., et al. (2000b) Ierahizarea peisajelor rurale din Câmpia Română funcție de vulnerabilitatea la degradare și suportabilitate a presiunii umane, Geographica Timisensis, vol. VIII–IX,1999–2000

Pătroescu, Maria, Toma, Simona, Rozylowicz, L., Cenac-Mehedinți, Marta (2000), Ierarhizarea peisajelor rurale din Câmpia Română funcție de vulnerabilitatea la degradare și suportabilitate a presiunii umane, în Gegraphica Timisensis, Vol. VIII-IX, 1999-2000, p.235-245.

Pătru-Stupariu, I., Peisaj și gestiunea durabilă a teritoriului. Aplicații la Culoarul transcarpatic Bran–Rucăr–Dragoslavele.Editura Universități București, 2011.p. 215.

Pătru–Stupariu, I., Stupariu, M. S., Cuculici, R. și Huzui, A. (2011), Application of the global indicators to landscape change modeling on Prahova Valley (Romanian Carpathians and Subcarpathians). International Journal of the Physical Sciences, vol. 6(3), p. 534-539.

Peña, J., Bonet, A., Bellot, J., Sánchez, J. R., Eisenhuth, D., Hallett, S., Aledo A. (2007) Driving forces of land-use change in a cultural landscape of Spain. A preliminary assessment of the human-mediated influences, in: E. Koomen, J. Stillwell, A. Bakema & H. Scholten (Eds) Modeling Land Use-Change. Progress and applications, Geojournal Library, vol. 90:97–115

Phipps, M., Berdoulay, V., Paysage et systeme, de l'organisation ecologique a l'organisation visuelle. Edition de l'Universite d'Ottawa, Ottawa,1985. pp. 9-19.

Preobrajenski V.S. (1983). Geosystems as an Object of Landscape Study. . Geo Journal, 1983, vol. 7, nº 2, Wiesbaden, p. 131-134.

Primack, R. B., Pătroescu, M., et al. (2008) Fundamentele conservării diversității biologice. Editura Agir.

Robert, P., Le Petit Robert I. Dictionannaire alphabetique et analogique de la langue francaise. Coordonatori A. Rey ;i J. Rey-Debove. Paris: Dictionnaires Le Robert, 1988.

Rougerie, G., Beroutchachvili, N., Géosystèmes et paysages. Bilan et méthodes. Annales de Géographie, Année 1992, Volume 101, Numéro 568. p. 685 – 686.

Sauer, C. O.. "The Morphology of Landscape".University of California Publications in Geography 2, University of California Press,1925. 53 p.

Schreiber, W. E., Drăguț, L., Man, C. T. (2003) Analiza peisajelor din partea de vest a Câmpiei Transilvaniei. Presa Universitară Clujeană, Cluj NapocaTroll, 1939

Troll C.. Luftbildplan and okologische bodenforschung. Zeitschraft der Gesellschaft fur Erdkunde Zu Berlin, 1939. p. 241– 298.

Troll, C. (1971) Landscape Ecology (Geoecology) and Biogeocenology – A Terminology Study. Geoforum 8/71:43–46

Tudor, Ch., An Approach to Landscape Character Assessment October, Natural England, 2014. https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/396192/landscape-character-assessment.pdf

Turner, M. G. Spatial and temporal analysis of landscape patterns, Landscape. Landscape Ecology vol. 4 no. I, SPB Academic Publishing bv, The Hague, 1990. pp 21-30.

Turner, M. G., Gardner, R. H., O’Neill, R. V., Landscape Ecology in Theory and Practice. Springer-Verlag, New York, 2001.

Turner MG. 2005. Landscape ecology in North America: past, present and future. Ecology 86:1967–74. Ecological Society of America, pp. 1967-1974.

Wieber, J.C., Brossard, Th., Essai de formulation systemique d’un mode d’approche du paysage. Bull. Assoc. Geogr. Franc., Paris, No. 468, 1979.

Wu, J. (2006) Landscape ecology, cross-disciplinarity, and sustainability science. Landsc. Ecol. 21:1–4

Бepг Л.C. Oпыт pаздeлeния Cибиpи и Typкecтана на ландшафтныe и мopфoлoгичecкиe oблаcти.-Cбopник в чecть 70-лeтия Д. H. Aнyчина. M, 1913.

Coлнцeв, H.A. Cнeжники как гeoмopфoлoгичecкий фактop. Гocyдаpcтвeннoe издатeльcтвo гeoгpафиčecкoй литepатypы (Edition d`etat de geopraghie), 1949. 92 p.

*** Dictionnaire des dictionnaires, Encyclopédie universelle dirigée par Paul Guérin (1884-1890) contient de nombreux

*** European Landscape Convention Florence, 20.X.2000. http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/Html/176.htm

*** Geoportal.md

*** Instrumente, Ghiduri și Indicatori pentru integrarea aspectelor de mediu în politicile agricole, forestiere și de gestiune a apei în mediul rural: de la abordările top-down la implicarea comunităților locale. Proiect Cex MENER 615/03.10.2005. Etapa 1, 2005. http://www.icpa.ro/TOGI/etapa1.pdf

*** Raport de la premiere session du Groupe de travail de la classification et de la prospection des sols et des ressources es sols de la Comission europeenne d`agriculture, Florence, Italie, 1-3 octobre 1964.

*** Software Release Note 003, Centre for Northern Forest Ecosystem Research.

http://flash.lakeheadu.ca/~rrempel/patch/images/patchanalyst.pdf