Dinamica Fluviala Si Dezvoltarea Durabila In Parcul Natural Lunca Muresului
Lucrare de licență
Dinamica fluvială și dezvoltarea durabilă în
Parcul Natural
Lunca Mureșului
(sectorul Nădlac-Arad)
Cuprins
Cuvânt înainte
Introducere
Istoricul cercetărilor și metodele folosite
Caracterizarea geografică a Parcului Natural Lunca Mureșului
Poziția geografică
Elementele cadrului natural
Alcătuirea geologică a substratului
Clima și hidrologia
Tipuri de soluri și utilizarea terenurilor
Vegetația și fauna
Aspecte de geografie umană
Geomorfologia fluvială. Procese și forme specifice
Dezvoltarea durabilă a Parcului Natural Lunca Mureșului
Conceptul de dezvoltare durabilă
Aspecte din trecutul ariei protejate
Turismul – o alternativă
Plan de amenajare turistică
Analiză SWOT
Public țintă
Promovare
Bibliografie
Anexe
CUVÂNT ÎNAINTE
„Iedera e convinsă că susține stejarul.”
(Valeriu Butulescu)
Deseori credem că natura e pasivă iar activitățile noastre de zi cu zi nu au nici cel mai mic efect asupra ei. Sau poate încercăm să ascundem acest lucru. Pe lângă aceasta mai credem că nimic nu ni se poate întâmpla și continuăm să o rănim… iar natura e blândă și așteaptă! Așteaptă… revărsându-și furia pe oameni din când în când.
Îmi place să cred că într-o bună zi ne vom da seama că tot ceea ce complotăm împotriva naturii e defapt un complot la adresa noastră. Procesul de „deșteptare” a început deja, dar cursa e foarte strânsă. Lupta cea mare se dă între cei deșteptați și cei de deșteptat!
Parcul Natural Lunca Mureșului (PNLM) este declarat arie protejată datorită naturii care a rezistat și s-a apărat în fața omului. Acest titlu e ca o recunoștință, ca o medalie acordată unui soldat după ce se întoarce de la război, dar de data aceasta, medalia este acordată de către inamic.
Oamenii de aici și-au dat seama de valoarea inestimabilă a pădurii și a tuturor vietăților găzduite de aceasta. În acest sens s-a propus ca cea mai mare parte a PNLM să fie încadrată într-o zonă de dezvoltare durabilă. Dacă relația dintre om și natură s-a îmbunătățit? Cu siguranță vom afla în această lucrare.
Aria protejată face parte totodată și dintr-o zonă foarte dragă mie – zona în care am crescut și am copilărit. Cu mare drag îmi aduc aminte de clipele când mergeam în livada bunicilor, lângă Mureș, sau când eram fascinat de libelule. Și acum mai port în gând prima inundație (probabil cea din 1998) pe care o priveam cu admirație și respect de pe dig.
Timpul a trecut, eu am crescut… la fel și iubirea față de natură. Totuși, e dureros să vezi cum în alte părți oamenii nu vor să conviețuiască pașnic cu aceasta. Nici aici situația nu este cea mai fericită, fiind necesară o monitorizare constantă a ariei protejate, dar măcar e mai bine, dovadă stând faptul că se încearcă reîmpădurirea unor areale.
Cu toate acestea, oamenii ar putea valorifica mult mai bine relația lor cu natura, nu doar prin exploatarea ei, prin folosirea ei în scopuri agricole, ci prin împărtășirea frumuseților ei cu alții. Acest lucru se întâmplă deja în zona bogat împădurită a Parcului, însă cu cât ne îndreptăm mai mult spre vest, spectaculozitatea naturii scade proporțional cu densitatea pădurii. De aceea am propus o amenajarea turistică a acestui spațiu care să completeze serviciile deja disponibile și să ofere o alternativă populației „blocate” în activitatea agricolă.
Prezenta lucrare este despre toate aceste lucruri… despre cum să conviețuiești pașnic cu natura, cum să asiguri un viitor urmașilor, despre frumusețea de a trăi într-un mediu bogat din punct de vedere faunistic și floristic și despre menținerea acestei biodiversități.
INTRODUCERE
Dezvoltarea durabilă este un concept actual în contextul degradării mediului înconjurător. Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED), în cadrul Raportului Brundtland definește dezvoltarea durabilă ca fiind „dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”. (www.anpm.ro)
Pe plan mondial au existat numeroase inițiative pentru diminuarea efectelor negative ale activității umane. La început s-au scris doar câteva cărți, apoi s-au constituit organizații precum Friends of the Earth și Greenpeace, aceștia din urmă organizând proteste nonviolente. Statele dezvoltate precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie au fost primele care au luat decizii în această direcție, înființând institute și asumându-și diferite legi în privința dezvoltării durabile a mediului înconjurător încă la sfârșitul anilor 60 ai secolului trecut.
Anul 1972 este decisiv pentru direcția ulterioară în care se va îndrepta această ideologie, Conferința Națiunilor Unite de la Stockholm a dat startul unei serii de reuniuni periodice ale statelor lumii, care au avut ca scop planificarea strategiilor de dezvoltare durabilă. (www.iisd.org)
În România, interesul față de mediu și l-a arătat pentru prima dată silvicultorul E. Eustatiu. Prin afirmația pe care a făcut-o: „conservarea pădurilor este conservarea chiar a ființei fizice și economice a țării noastre” (www.rosilva.ro) el a subliniat atât potențialul natural, cât și cel economic al pădurilor din țara noastră. Conștientizarea valorii economice a pădurilor a dus la tăieri masive de păduri, fapt ce a atras după sine obligativitatea elaborării unei legi în această privință. Petre Antonescu este cel care a făcut această propunere încă în 1915 și tot el a introdus în țara noastră termenul de „monument natural”.
Înainte de aceasta, inspirându-se din mediul nord-american, V. Golescu propunea deja la 1912 constituirea unor parcuri naționale care să protejeze peisajele naturale din țara noastră. După aceste propuneri au apărut „Legea pentru protecția monumentelor naturii” și „Legea pentru pădurile de protecție” în 1930, respectiv 1935.
Convenția de la Washington din anul 1940 cu privire la protecția naturii și prezervarea vieții sălbatice din emisfera vestică a oferit un nou impuls pe plan mondial. Această convenție urma să definească tipurile de arii protejate și să introducă un regim specific pentru protecția fiecăreia. Bineînțeles că și în România, înainte de aceasta, s-au făcut numeroase încercări de a proteja ,,aurul verde”, iar organizarea primei rezervații naturale din cadrul spațiului românesc încă la 1904, Codrul secular Slătioara, este doar un exemplu.
Anii 60 au reprezentat pe plan mondial un moment de cumpănă în această direcție! Pe lângă asociațiile și institutele nou apărute în Marea Britanie și Statele Unite, în țara noastră s-a conturat un concept unitar național de parc național. Primul dintre acestea a fost „Parcul Național Munții Apuseni” în 1962, ulterior conștientizându-se nevoia înființări altor astfel de parcuri precum este Bucegiul, Ceahlăul sau Delta Dunării. (www.rosilva.ro)
Numărul ariilor protejate a început să crească semnificativ! Dacă în 1965 existau 130 de rezervații naturale, la mijlocul anilor 80 existau deja 216 de astfel de rezervații. În 1989 s-a ajuns chiar la faptul ca România să fie pe primul loc în Europa în rândul statelor din blocul comunist sub raportul suprafeței naționale protejate.
După 1990, odată cu schimbarea regimului politic s-a schimbat și percepția asupra politicii cu privire la protecția mediului. Au fost înființate instituții noi care au realizat o nouă listă a parcurilor naționale. Pe o suprafață totală de 397.400 de hectare s-au constituit nu mai puțin de 13 parcuri naționale dintre care amintim: Retezat, Rodna, Călimani, Ceahlău, Bucegi, Domogled-Valea Cernei, Piatra Craiului, Semenic-Cheile Carașului, Cheile Nerei-Beușnița, Cozia, Apuseni, Cheile Bicazului-Hășmaș și Delta Dunării. (www.rosilva.ro)
În 1992, Declarația de la Rio cu privire la mediu și dezvoltare este cea care reconfirmă declarația adoptată la Stockholm în 1972. În preamblul Declarației este specificat scopul acesteia care se referă la stabilirea unor relații la nivel mondial între state, în domenii cheie, relații care vor sprijini dezvoltarea statelor într-un context al protejării mediului ambiant. Preamblul Declarației este urmat de cele 27 de principii pe care s-au mulat ulterior statele semnatare, elaborând strategii pentru o dezvoltare durabilă și legi protecționiste. (www.unep.org)
Nici stabilirea categoriilor de arii protejate de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) nu este de neglijat. Aceasta a elaborat următoarele categorii de arii protejate încă în 1978, numărul acestora reducându-se de la 10 la 6, în momentul de față fiind valabile următoarele
Rezervații științifice/rezervații naturale stricte – indiferent de caracterul lor, principalul rol al acestora este cel de a conserva spațiul respectiv. Există situații în care circulația turistică este strict controlată, iar unele zone pot fi destinate cercetării, în acest caz vorbind de rezervații științifice;
Parcurile naționale – sunt de mari dimensiuni și au ca rol principal protejarea ecosistemelor și speciilor caracteristice zonei în care se află. Pe lângă aceasta, ele oferă o bază solidă pentru recreere, activități științifice și educative, și pentru turism;
Monumente ale naturii – ocupă în general spații restrânse, iar acestea pot fi constituite atât din specii de plante, forme de relief sau chiar vietăți. În principiu, acestea atrag un număr mare de vizitatori;
Arii de management a speciilor sau a habitatelor – sunt destinate menținerii și protejării unor medii de viață specifice. Acestea pot fi de interes zoologic, botanic, forestier etc. Pot exista intervenții repetate din partea autorităților abilitate în vederea protecției acestora;
Rezervațiile peisagistice – reprezintă arii în care natura și omul au interacționat în așa fel încât a rezultat un peisaj pitoresc cu diferite caracteristici ecologice, biologice și culturale;
Arii protejate integrate în programe de dezvoltare durabilă – conservă atât ecosistemele și habitatele, cât și valorile culturale și tradițiile zonei în care se află. Acestea au de obicei o mărime considerabilă, iar cea mai mare parte este destinată naturii, care este atent supravegheată sub tutela unui program de dezvoltare durabilă;
Aceste categorii sunt recunoscute pe plan mondial atât de Organizația Națiunilor Unite (ONU), cât și de majoritatea guvernelor statelor lumii, ca fiind un model de gestionare al ariilor protejate. (www.iucn.org) În România există următoarele categorii de arii protejate:
Arii de interes național (rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale);
Arii de interes internațional (rezervații ale biosferei, zone umede de importanță internațională, situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri);
Arii de interes comunitar (arii speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică, situri de importanță comunitară, toate acestea fiind incluse în Rețeaua Ecologică Europeană Natura 2000) (http://biodiversitate.mmediu.ro);
Din categoria ariilor de interes național face parte și arealul pe care se concentrează actualul studiu – Parcul Natural Lunca Mureșului, declarat Parc Natural în anul 2004. Acesta face parte din cele 28 de Parcuri Naturale și Naționale de pe teritoriul României, ocupând o suprafață totală de 17.455,2 hectare, fiind inclus atât în Rețeaua Europeană Natura 2000 ca SCI (Spațiu de Importanță Comunitară), cât și ca SPA (Arie de Protecție Specială Avifaunistică). Pe lângă rețeaua Natura 2000, aria protejată a fost inclusă și în rețeaua de situri RAMSAR în 2006. (Ghid Turistic PNLM) Un aspect foarte important îl constituie și faptul că este a treia cea mai restrânsă arie protejată din țară ca mărime, ocupând doar 17.455 hectare. (fig. 1)
Suprafața parcului nu este un impediment în calea exemplului pe care-l oferă acesta, Lunca Mureșului Inferior fiind un ecosistem tipic de zonă umedă cu ape curgătoare și stătătoare, cu vegetație aluvială bogată, forme de relief specifice și peste 200 de specii de păsări, multe diportanță Comunitară), cât și ca SPA (Arie de Protecție Specială Avifaunistică). Pe lângă rețeaua Natura 2000, aria protejată a fost inclusă și în rețeaua de situri RAMSAR în 2006. (Ghid Turistic PNLM) Un aspect foarte important îl constituie și faptul că este a treia cea mai restrânsă arie protejată din țară ca mărime, ocupând doar 17.455 hectare. (fig. 1)
Suprafața parcului nu este un impediment în calea exemplului pe care-l oferă acesta, Lunca Mureșului Inferior fiind un ecosistem tipic de zonă umedă cu ape curgătoare și stătătoare, cu vegetație aluvială bogată, forme de relief specifice și peste 200 de specii de păsări, multe dintre ele aflându-se sub un regim special de protecție. (www.luncamuresului.ro)
Fig. 1. Suprafața Parcurilor Naturale din România
2. ISTORICUL CERCETĂRILOR ȘI AL METODELOR FOLOSITE
„Cercetarea este procesul prin care descoperi care străzi sunt fundături”
(Marston Bates)
A cerceta înseamnă a căuta, a tânji după cunoaștere, fără a primi un răspuns neapărat! Sau poate încă nu există un răspuns, iar atunci, cu siguranță îți vei dori să-l afli.
Parcul Naural Lunca Mureșului este un loc care ridică foarte multe întrebări de natură geografică, istorică și social-economică. De exemplu, problematica dezvoltării durabile nu era cunoscută până în secolul trecut, iar implementarea conceptului în acest areal s-a încercat abia acum 10 ani. E o perioadă scurtă în care multe măsuri au fost luate și multe răspunsuri au fost date. Dar încercările pândesc la fiecare pas, fiind necesară o monitorizare atentă a acestui spațiu. Cum a evoluat râul de-a lungul timpului? Când s-au făcut ultimele împăduriri? Există posibilitatea implementării unui plan de amenajare turistică și în restul Parcului?… acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care am încercat să aflu răspunsul.
O astfel de monitorizare, ce cuprinde un orizont mai larg de timp, este și această lucrare. Ea este structurată în două părți principale, prima fiind dedicată dinamicii fluviale, schimbărilor cursului râului, cât și oscilațiilor în timp a suprafeței împădurite. A doua parte este dedicată dezvoltării durabile în contextul turismului rural și agroturismului.
Metodele folosite pentru elaborarea acestei lucrări includ atât metode de teren, cât și metode de laborator. Dintre metodele de teren putem enumera urmăoarele: identificarea și observarea elementelor geomorfologice, faunistice, pedologice, hidrologice și antropice; fotografierea elementelor de interes în vederea unei analize aprofundate în laborator; conversația cu localnicii/proprietari de pensiuni, cât și cu personalul administrativ al Parcului Natural Lunca Mureșului pentru confirmarea și actualizarea datelor obținute din bibliografie, cât și prin observație.
Cu siguranță că metodele de teren sunt foarte importante, oferindu-ne o imagine de ansamblu despre elementul studiat, însă aceasta nu este îndeajuns, o analiză de laborator fiind necesară pentru o evaluare detaliată. Sau din contră… atunci când analiza de laborator, de exemplu consultarea surselor bibliografice, este anevoioasă și greoaie, analiza de teren este bine venită, ea putând aduce informații suplimentare. În această lucrare am încercat să îmbin aceste metode astfel încât rezultatele să fie cât mai concrete și cât mai corecte. Așadar, metodele utilizate pentru analiza în laborator a informațiilor procurate de pe teren, cât și pentru completarea „spațiilor goale” rezultate în urma consultării bibliografice încep cu delimitarea Parcului conform criteriilor administrative publicate de Ministerul Mediului, continuă apoi cu documentarea din surse bibliografice despre spațiul studiat; utilizarea softului Harmonized World Soil Database 1.2 pentru pentru analizarea tipurilor de sol; utilizarea bazei de date CORINE Land Cover 2000 pentru analiza utilizării terenurilor în arealul studiat; analiza și prelucrarea cu ajutorul softurilor specializate a datelor obținute pe teren cât și din consultări bibliografice; analiza imaginilor satelitare LANDSAT 5 și LANDSAT 8 prin intermediul programului IDRISI Taiga; digitizarea cursului râului, cât și a limitelor pădurilor de pe hărți din diferite perioade, cu ajutorul programului ArcMap 10.1, și compararea ulterioară a acestora; analiza datelor climatice obținute de pe site-ul European Climate Assesment & Dataset pentru a scoate în evidență schimările climatice din ultimii 50 de ani; o propunere de amenajare turistică; o analiză SWOT a propunerii aduse și întocmirea câtorva strategii de implementare, iar nu în ultimul rând, am elaborat un material promoțional cu scopul promovării agroturismului și turismului rural în Parcul Natural Lunca Mureșului.
În final, rezultatele obținute prin metodele de cercetare diferite se validează reciproc și deschid alte perspective.
CARACTERIZAREA GEOGRAFICĂ A
PARCULUI NATURAL LUNCA MUREȘULUI
Poziția geografică
Situat în partea de vest a României, în sectorul inferior al râului Mureș, PNLM intră în contact direct cu subdiviziunile Câmpiei de Vest: Câmpia Aradului în est, Câmpia Vingăi în sud-est, Câmpia Arancăi în vest și nord-vest, Câmpia Nădlacului în nord. (Velcea et al. 1979) (Anexa 1)
Sectorul studiat se întinde în inima conului aluvial al Mureșului de la Nădlac până la Arad, având o lungime de aproximativ 50 kilometri și ocupând o suprafață de circa 15.400 hectare. Totodată, râul Mureș reprezintă o graniță naturală între județele Arad și Timiș de la sud de localitatea Semlac, până la granița cu Ungaria. Punctele extreme ale sectorului studiat au fost determinate conform criteriilor administrative publicate de Ministerul Mediului, astfel:
În nord – latitudine nordică: cca. 46°10´, longitudine estică: cca. 21°10´
În sud – latitudine nordică: cca. 46°07´, longitudine estică: cca. 20°91´
În est – latitudine nordică: cca. 46°18´, longitudine estică: cca. 20°49´
În vest – latitudine nordică: cca. 46°9´, longitudine estică: cca. 20°42´
Acestor limite administrative li se suprapune actualul traseu al digurilor de protecție și cel al teraselor, ele având un rol de protecție al terenurilor agricole limitrofe. Ca o curiozitate amintim faptul că pe anumite sectoare pot fi întâlnite chiar două rânduri de diguri, distanța dintre acestea variind de la aproximativ 200-300 de metri până la peste 1 kilometru.
Divizarea parcului în sectoare poate fi făcută prin prisma suprafeței ocupate de pădurile de luncă. Deosebim astfel două sectoare majore – estic (cel împădurit) și vestic (cel mai puțin împădurit). Punctul de referință pentru delimitarea acestor două sectoare este aceeași localitate Semlac în amonte de care râul formează meandre spectaculoase care facilitează dezvoltarea unei vegetații bogate.
La vest de Nădlac se întinde sectorul care nu intră în arealul de studiu, însă trebuie precizat faptul că zonele împădurite se densifică din nou, aici aflându-se chiar două din cele patru rezervații naturale din cadrul ariei protejate – Pădurea Cenad și Insula Mare Cenad. Celelalte două rezervații din cadrul sectorului studiat sunt Insulele Igriș și Rezervația Naturală Prundul Mare, toate aceste rezervații făcând parte din categoria a IV-a IUCN, adică fiind „arii de gestionare a habitatelor/speciilor – arii protejate, administrate în special pentru conservare prin intervenții de gospodărire”. (Planul de Management al PNLM)
Accesul în Parc se face cu ușurință dinspre toate localitățile limitrofe, însă cele mai importante puncte de acces sunt Pădurea Ceala și zona limitrofă mănăstirii Bezdin, acestea fiind mărginite de o infrastructură de transport bine dezvoltată. Amintim aici atât Autostrada A1 și Aeroportul internațional din Arad, care poate fi o posibilă poartă de acces pentru vizitatorii sosiți de la mare distanță, dar și noul pod construit peste Mureș la Pecica pe Drumul Județean 709E.
Elementele cadrului natural
3.2.1 Alcătuirea geologică a substratului
Zona pe care se bazează acest studiu este situată în extremitatea estică a bazinului Panonic, în apropierea contactului cu zona montană carpatică. Din punct de vedere tectonic, Depresiunea Panonică a luat naștere prin fracturarea microplăcii transilvano-panonice, ceea ce înseamnă că a evoluat asemănător cu Depresiunea Transilvaniei. Acestea sunt separate de o falia Carei, care trece prin apropierea graniței vestice a Munților Apuseni. (Mutihac, 1990)
Stratul de bază este format din roci șistoase, în special șisturi cloritoase, sericitoase și cuarțitice, asociate epimetamorfismului, adică transofrmării rocilor existente în urma întrunirii unor condiții de temperatură ridicată. Acest lucru se explică tocmai prin erupțiile vulcanice riolitice ce au avut loc la sfârșitul paleozoicului, perioadă caracterizată și prin subsidența stratului de bază cristalin. (Planul de Management al PNLM)
În terțiar, aceasta era o zonă netedă, iar orogeneza Alpină, cea în urma căreia s-au înălțat și munții Carpați, a constituit premisa pe baza căreia s-a format bazinul și implicit marea Panonică. Pe fundul acesteia au avut loc procese chimice intense de descompunere a materiilor organice în urma cărora s-au format bogate resurse de petrol și gaze naturale.
Perioada quaternară este una deosebit de importantă pentru evoluția geologică a acestui spațiu. În această perioadă s-a format un amestec de argile, pietrișuri, nisipuri peste care s-a suprapus un strat de loess. Loessul are grosimi mai mici în est (cca. 3 m) și mai semnificative în vest (cca. 20 m). (Posea, 1997) În cuaternarul superior s-au format terasele râului Mureș, cât și solurile actuale, acestea având grosimi medii de aproximativ 20 m.
Aceste aspecte geologice nu au doar o importanță științifică ci și una economică, exploatându-se hidrocarburi și gaze din diferite puncte în apropierea PNLM, în ultima perioadă compania româno-americană AMROMCO concesionând din ce în ce mai multe terenuri înspre a fi exploatate. Totodată, compania națională Petrom S.A. deține pe suprafața Parcului sau în imediata apropiere a acestuia circa 50 de sonde de exploatare a țițeiului. Pe lângă aceasta, datorită gradientului geotermic mai ridicat decât în alte părți ale țării, această zonă dispune de rezerve însemnate de apă termală și mezotermală, rezerve ce reprezintă un potențial economic imens, dar momentan nevalorificat pe deplin.
3.2.2 Clima și hidrologia
Climatul unei regiuni este determinat de mai multe tipuri de factori. Poziția geografică este unul dintre cei mai importanți însă relieful, prezența vegetației, distanța față de ocean, influența maselor de aer și altele, sunt la fel de importante pentru conturarea specificului unui climat.
Aria protejată se integrează în regiunea climatică temperat continentală, moderată, ceea ce înseamnă că media temperaturilor anuale se plasează în jurul valorii de 11°C, iernile fiind blânde, iar verile având un caracter ușor secetos. Totuși, schimbările climatice globale au afectat în ultimii 50 de ani regimul temperaturilor. Conform datelor obținute pentru stația meteorologică din Arad de pe site-ul European Climate Assessment & Dataset, în anii `60, media multianuală a fost de 10.5°C, aceasta crescând cu circa 0.8°C în perioada 2001-2010, media multianuală fiind de 11.28°C. (fig. 2)
Clima este influențată în mare parte de circulația vestică, dinspre Oceanul Atlantic, și de către cea sudică și sud-vestică, dinspre Marea Mediteraneană. Exprimând aceste aspecte în valori, media precipitațiilor anuale este de 564 mm cu mari abateri de la medie în perioadele de secetă și în cele de inundații. Temperatura minimă absolută s-a înregistrat pe data de 6 februarie 1954, fiind atunci -30.1°C, iar 40.4°C reprezintă maxima absolută, înregistrată pe 16 august 1952.
Vânturile nu prezintă o direcție dominantă, ele bătând atât din direcția sud-vest, sud, sud-est cât și din nord-vest, acestea fiind expresia proceselor circulației atmosferice. Caracterul temperat al climei poate fi dedus și din acțiunea sezonieră a centrilor barici care influențează direct zona studiată, astfel în perioada verii, vânturile sudice vor fi dominante, acestea aducând aer cald. În schimb, în sezonul rece, mult mai frecvente sunt vânturile din nord, care aduc frigul. Totodată, pe timpul verii, vânturile vestice aduc precipitații bogate, fiind adesea însoțite de fenomene meteorologice precum sunt orajele sau mai rar, grindina. De remarcat în acest caz este rolul pădurii, care încetinește viteza vânturilor, atrage norii încărcați cu precipitații și menține zăpada o perioadă mai lungă de timp. (Chevereșan et al., 2007)
În strânsă legătură cu tendințele climatice se află și caracteristicile hidrologice ale râului Mureș. În albia majoră a acestuia se desfășoară câteva foste albii principale ale râului – Mureșul Mort și Aranca, dar și canale de origine antropică săpate cu scopul drenării apei înspre albia minoră în cazul inundațiilor. De altfel, de-a lungul timpului au existat câteva inundații semnificative, dar și perioade în care debitul Mureșului era foarte scăzut. Inundațiile semnificative din ultimii 40 de ani au fost cele din 1970, 1974, 1975, 1981, 1998, 2000 și 2006. (Urdea et al., 2012) Din acest șir de date reieste faptul că periodicitatea inundațiilor în acest interval a fost de aproximativ 1 inundație/4 ani. În urma inundațiilor sau chiar a precipitațiilor se pot forma ochiuri de apă care persistă mai multă vreme. Astfel iau naștere japșele, iar belciugele uscate sunt realimentate.
Debitul mediu anual al râului este de 154 m3/s la Arad, dar acesta a fost depășit de multe ori. De exemplu, numai în cazul inundațiilor din anul 1970, Mureșul avea un debit de peste 2100 m3/s.
3.2.3 Tipuri de soluri și utilizarea terenurilor
În cadrul Parcului Natural Lunca Mureșului pot fi identificate 10 tipuri de soluri, dintre acestea, cea mai mare porțiune ocupând protosolurile și solurile aluviale. (vezi fig. 3) Acțiunea de eroziune-transport-depunere a râului Mureș justifică prezența acestor tipuri de soluri atât pe malul stâng, cât și pe cel drept, dat fiind faptul că Parcul este situat în cadrul conului aluvial al râului.
Formarea solurilor, un proces foarte complex, s-a produs de-a lungul mai multor mii de ani, schimbările climatice, fiind unul dintre factorii determinanți ai caracteristicilor impregnate acestuia. Format pe un substrat de pietrișuri peste care s-au depus succesiv aluviuni și strate de loess, solul din Lunca Mureșului Inferior este unul specific luncilor. Interesante aici sunt solurile roșcate, formate într-un climat mai umed, catalogate drept „soluri fosile”. Acestea sunt alternate cu depozitele de aluviuni și loess, ultimele având întotdeauna o structură mai fină decât cele precedente. (Florea et al., 1964 – 1965) Benzile mai roșcate au putut fi identificate și pe teren în urma unor surpări ale malurilor, acestea fiind asociate orizontului B. Caracteristice pentru acest tip de orizont sunt argilele și sescvioxizii, aceștia din urmă atribuindu-i acele nuanțe roșiatice. (Ianoș, 2004) (vezi fig. 4)
Solurile gleizate pot fi identificate în special în zonele în care au existat meandre, însă acestea au fost tăiate în cursul secolelor XVIII – XIX din pricina regularizării cursului Mureșului. În urma cestor acțiuni de regularizare au rezultat o mulțime de belciuge și bălți, umezeala din proximitatea acestora contribuind la formarea acestor tipuri de soluri. De cealaltă parte, cernoziomurile caracterizează granițele Parcului, dovadă stând și activitățile agricole intense din jurul acestuia.
Analizând utilizarea terenurilor din cadrul arealului studiat, observăm că există 13 direcții de utilizare a acestora. Conform Corine Land Cover 2000, cea mai mare suprafață este ocupată de pădurile de foioase, dar și de terenurile agricole neirigate, împreună constituind mai mult de 60% din totalul scopurilor utilizărilor terenurilor, iar zonele antropice precum spațiile urbane, rurale sau cele industriale ocupă sub 1%. (fig. 5)
Fig. 3. Harta tipurilor de sol în PNLM, sectorul Arad-Nădlac
Fig. 4. Harta zonelor verificate pe teren și orizonturi de soluri observate în surpări
Fig. 5. Repartiția utilizării terenurilor în cadrul Parcului Natural Lunca Mureșului, sectorul Arad-Nădlac
3.2.4 Vegetația și fauna
Pentru a nu confunda flora cu vegetația, trebuie să le definim în primul rând pe fiecare în parte. Flora se referă, așadar, la totalitatea speciilor vegetale dintr-un areal, iar vegetația, la raportul catitativ dintre speciile vegetale din arealul respectiv. (Chevereșan et al., 2007)
În cadrul Parcului au fost identificate aproximativ 1050 de specii și subspecii de plante, numărul acestora putând fi mult mai mare dacă nu s-ar fi efectuat lucrările de regularizare a râului în secolele XVIII-XIX, care au dus la restrângerea ecosistemelor tipice acestei zone.
Dintre speciile floristice cele mai des întâlnite, amintim: ulmul (Querco-Ulmetum), alunul (Corylus avellana), plopul negru (Populus nigra), măceșul (Rosa canina), ghiocelul (Galanthus nivalis), lăcrămioara (Convallaria majalis), floarea de paști (Anemone nemorosa), pintenul cocoșului (Listera ovata), stupinița (Platanthera bifolia), pălămida (Cirsium brachycephalum), păiușul (Deschampsia flexuosa), peștișoara (Salvinia natans), plutică (Nymphoides peltata) și altele. (Planul de Management al PNLM) Din această enumerare ne putem da seama de faptul că există atât vegetație ierboasă, cât și lemnoasă, acestea fiind foarte diversificate din pricina mai multor factori precum cei hidrici (care se referă la proximitatea râului Mureș, fapt ce contribuie la menținerea zonelor umede), edafici, climatici și geomorfologici.
Pe lângă speciile prezentate mai sus, există și specii aflate pe cale de dispariție precum Ornithogalum boncheanum, Ornithogalum pyramidale, Xeranthemum annuum, Nymphaetum albae, Echium italicum (din care au mai rămas doar aproximativ 100 de exemplare) și altele. Speciile aflate pe cale de dispariție se regăsesc în mare parte în cadrul rezervațiilor de protecție integrală, precum este și rezervația din apropierea mănăstirii Bezdin, denumită Prundul Mare.
În asociere cu fondul vegetal se regăsește și lumea animală, importantă de altfel atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere științific. În ultimele decenii aceasta s-a restrâns din cauza activităților antropice întreprinse asupra ecosistemelor naturale, unele specii chiar dispărând.
Fauna actuală poate fi împărțită în două grupe mari: vertebrate și nevertebrate. Din familia vertebratelor fac parte aproximativ 200 de specii de păsări, 50 de specii de pești, 30 de specii de mamifere și 8-10 specii de amfibieni. (Planul de Management al PNLM). Dintre acestea, multe specii de păsări precum: cormoranul mic (Phalacrocorax pygmeus), stârcul galben (Ardeola ralloides), egreta mare (Egretta alba), țigănușul (Plegadis falcinellus), lopătarul (Platalea leucorodia) si lebăda de vară (Cygnus olor) sunt pe cale de dispariție. Alte specii de păsări, mai comune de această dată, sunt barza albă (Ciconia ciconia), stârcul cenușiu (Ardea cinerea), lăstunul de apă (Riparia riparia), ciocârlia de câmp (Alauda arvensis), prepelița (Coturnix coturnix), ghionoaia sură (Picus canus), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus), lișița (Fulica atra) și stăncuța (Corvus monedula). (foto. 1)
Foto. 1. Specii de păsări din cadrul Parcului Natrual Lunca Mureșului (a. ghionoaie sură – Picus canus;
b. Ciocănitoarea de grădină – dendrocopos syriacus; c. lișița – Fulica atra; d. stăncuța – Corvus monedula)
Peștii reprezintă un element caracteristic pentru Parc, din cele 50 de specii prezente aici, 16 fiind protejate. Specii precum plătica (Abramis brama), cega (Acipenser ruthenus), anghila (Anguilla anguilla), mreana (Barbus barbus), știuca (Esox lucius), crapul (Cyprinus carpio), carasul auriu (Carassius auratus), somnul (Silurus glanis), somnul pitic (Ameiurus nebulosus), bibanul (Perca fluviatilis) pot fi frecvent întâlnite, iar speciile protejate sunt reprezentate de avat (Aspius aspius), porcușor de nisip (Gobio albipinnatus), caracudă (Carassius carassius), zvârlugă (Cobitis taenia), dunăriță (Sabanejewia aurata), petroc (Gobio kessleri), mihalț (Lota lota), țipar (Misgurnus fossilis) și altele.
În zonă trăiesc și o mulțime de mamifere precum cerbul (Cervus elaphus), mistrețul (Sus scrofa), veverița (Sciurius vulgaris), cerbul lopătar (Dama dama), liliacul urechiat (Plecotus auritus) și câteva specii de rozătoare mici. Din rândul vertebratelor amintim și amfibienii – brotăcelul (Hyla arborea), broasca râioasă brună (Bufo bufo), broasca verde (Rana esculenta), șopârla cenușie (Lacerta agilis), șarpele de casă (Natrix natrix) și altele.
Nu în ultimul rând, în Parc trăiesc și o serie de nevertebrate asociate în mare parte faunei acvatice – scoici, melci, efemeride, libelule și peste 9.000 de specii de insecte. (foto. 2) Dintre scoici amintim Physa acuta și Radix acuricularia, iar în rândul melcilor există specii ca Ancylus fluviatilis, Lymnaea stagnalis și Planorbarius corneus. Insectele pot fi foarte des întâlnite, iar dintre acestea rădașca (Lucanus cervus) și croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo) sunt specii protejate. (Pascu et al., 2004)
Foto. 2. Specii de libelule în Parcul Natural Lunca Mureșului (a. Coenagrion puella; b. Calopteryx splendens)
Aspecte de geografie umană
Este bine cunoscut faptul că de-a lungul timpului, oamenii au preferat să-și amplaseze așezările în apropierea unei surse de apă. Așa s-a întâmplat și în vestul țării, în zona Parcului Natural Lunca Mureșului, acolo unde se află unul dintre cele mai importante situri arheologice din țara noastră, fapt ce dovedește locuirea acestui areal încă din epoca mijlocie a bronzului. Șanțul Mare, situl arheologic situat între Pecica și Semlac, a fost cercetat încă de la începutul secolului XX, iar după multe studii și săpături în perioada 2006-2009, în urma unui proiect câștigat de Complexul Muzeal Arad în parteneriat cu Muzeul Banatului Timișoara, s-a constatat faptul că aici a existat o așezare încă din epoca mijlocie a bronzului, iar mai apoi aceasta a perpetuat până în perioada dacilor, aici regăsindu-se cel mai probabil renumita urbe Ziridava. (O’Shea et al., 2011) Din păcate, în urma efectuării unei aplicații de teren, am constatat faptul că zona nu este deloc amenajată și mai mult decât atât, există riscul degradării și chiar al distrugerii dovezilor arheologice. Bucăți de ceramică, schelete și chiar urme de ziduri pot fi observate foarte ușor, acestea stând mărturie afirmației că acel loc mai ascunde ceva.
De la un secol la altul această zonă a fost populată tot mai intens, oamenii conștientizând importanța strategică și oportunitățile de dezvoltare ale acesteia. În prezent, în proximitatea Parcului locuiesc circa 200.000 de persoane conform recensământului din anul 2011. Fiind un număr destul de considerabil, se subînțelege presiunea umană asupra mediului înconjurător. Aceasta se exercită mai ales prin practicarea agriculturii, prin activitățile industraile, transporturi, cât și prin extracția de țiței și a gazelor naturale. Activitățile agricole sunt cele care ocupă cea mai mare parte din jurul ariei protejate. Atunci când practicile de cultivare a pământurilor sunt aplicate incorect, se exercită presiuni foarte mari asupra mediului înconjurător. Câteva exemple de astfel de practici sunt: arăturile efectuate într-un mod necorespunzător sau în perioade neadecvate, culturile incompatibile cu tipul de sol sau aplicările exagerate ale îngrășămintelor. (Raport privind Starea Mediului în România)
Normal ar fi să ne gândim că cea mai mare presiune asupra mediului este exercitată de municipiul Arad, situat la granița estică a Parcului, prin populația sa de 159.074 locuitori în 2011 (Institutului Național de Statistică), dar și prin activitățile industriale și transporturi. Totuși, de luat în considerare sunt mai ales celelalte localități care dispun de arii largi pentru practicarea agriculturii, chiar dacă nu sunt într-atât de populate! (vezi fig. 6)
La nivel taxonomic putem afirma că arealul studiat se învecinează cu un Municipiu (Arad) și alte 14 localități adiacente. Dintre acestea se remarcă cele două orașe – Pecica și Nădlac, apoi comunele Zădăreni (cu localitatea Bodrogu Nou), Felnac (cu localitatea Călugăreni), Secusigiu (cu localitățile Munar, Sânpetru German și Satu Mare), Semlac, Șeitin și localitățile Igriș (ce aparține de Sânpetru Mare) și Bodrogu Vechi (care aparține de orașul Pecica). Toate localitățile, în afară de Igriș, sunt părți componente ale județului Arad, acesta din urmă fiind situat în județul Timiș.
Numărul mare de localități justifică nevoia unei infrastructuri bine puse la punct pentru a facilita legăturile dintre localități. Dintre rutele cele mai importante amintim:
Autostrada A1 – leagă municipiul Arad de Timișoara trecând prin apropierea graniței estice a Parcului;
Drumul Național 7/Drumul European 68 (parte a coridorului pan-european 4) – face legătura dintre Nădlac și Arad;
Drumul Județean 682 – leagă Sânnicolau Mare de Arad trecând prin localitățile vecine aflate în sudul arealului studiat;
Drumul Județean 709 E – leagă Pecica de Sânpetru German prin intermediul unui pod peste Mureș construit în anul 2013; (vezi foto. 3)
Calea ferată Nădlac – Arad;
Pe lângă rutele amintite există și numeroase drumuri forestiere și trasee cicloturistice, dar și un aeroport, situat la marginea municipiului Arad. Toate acestea facilitează fluiditatea circulației în zonă, însă infrastructura nu se rezumă doar la transporturi, ci se referă și la alte elemente care au rolul de a susține baza activităților umane (de exemplu rețeaua de curent electric, telefonie, gaze, canalizare și altele) despre care nu vom detalia aici.
Toată infrastructura prezentată are rolul de a susține activitățile de zi cu zi a populației și în special activitățile economice. Cele mai frecvente activități economice sunt cele din sectorul primar, legate de agricultură, această afirmație bazându-se pe realitatea că de jur împrejurul Parcului se află terenuri agricole valorificate prin prisma plantelor de cultură precum este grâul, orzul, porumbul, rapița, floarea soarelui și altele. Pe lângă agricultură mai putem aminti și exploatarea nisipului și pietrișului din albia minoră a râului precum și activitățile asociate sectorului secundar și celui terțiar în special în municipiul Arad.
Fig. 6. Harta zonelor funcționale și a căilor de acces în partea estică a PNLM (sectorul Arad-Pecica)
Foto. 3. Podul peste Mureș de la Pecica
GEOMORFOLOGIA FLUVIALĂ.
PROCESE ȘI FORME SPECIFICE
Sintagma „geomorfologie fluvială” nu este valabilă doar pentru fluvii, ci și pentru toate tipurile de ape curgătoare, care, prin adâncirea în scoarța terestră, formează văi, deci reprezintă un agent geomorfologic. Procesele geomorfologice din cadrul unei văi fluviatile sunt foarte diverse, depinzând atât de factorii naturali (climatici, geologici, pedologici), cât și de cei umani.
Râul Mureș poartă distincția mai multor superlative la nivel regional acesta fiind cel mai lung curs de apă interior al României, unul dintre cele mai importante râuri din zona carpatică și cel mai mare afluent al Tisei, care la rândul ei este principalul afluent al Dunării. Râul Mureș izvorăște din Munții Hășmașul Mare iar lungimea cursului principal măsoară 789 km. În cea mai mare parte, râul curge pe teritoriul României (761 km), dar și pe o mică porțiune din Ungaria (28 km) ceea ce-i dă un caracter transfrontalier. Suprafața totală a bazinului hidrografic este una semnificativă – 29.761 km2, din care 28.310 km2 se află pe teritoriul țării noastre, cei mai mari afluenți fiind: Târnava, Arieșul, Sebeșul, Cugirul și Cerna. Acesta include toate formele de relief, mai precis: munți (23%), dealuri și podișuri (25%) și câmpii (52%), cu altitudini care variază de la peste 2500 metri (vf. Peleaga), până la sub 100 metri îm Câmpia de Vest. Din punct de vedere hidrometric, debitul mediu anual al râului Mureș este de 184 m3/s, putând depăși chiar 2000 m3/s, așa cum s-a întâmplat în cazul inundațiilor din 1975 când s-au înregistrat 2330 m3/s. (www.luncamuresului.ro)
În interiorul Parcului Natural Lunca Mureșului, râul străbate o distanță de 88 kilometri, având o lățime medie de 120 metri. În această porțiune râul este foarte dinamic, de-a lungul timpului suferind numeroase modificări naturale, dar și modificări de origine antropică. (www.luncamuresului.ro) Pe lângă urmele ce stau mărturie acestor modificări mai pot fi identificate forme de relief specifice proceselor de eroziune-transport-depunere a aluviunilor din cadrul unui râu, precum: terase, meandre, renii, ripple, dune și antidune aluvionare, ostroave, insule aluvionare, popine, belciuge.
Albia râului Mureș reprezintă „scena” în care se desfășoară toate procesele geomorfologice. Ea este formată din canalul de etiaj – prin care cursul de apă curge la debite minime; albia minoră – prin aceasta râul curge la debite medii; albia majoră – aceasta fiind acoperită de ape doar în timpul inundațiilor sau la ape mari. (Loghin, 2009) Tipul de scurgere al apei duce la mișcări specifice ale acesteia, lucru ce face posibilă conturarea unui tipar al albiilor aluviale, acestea încadrându-se în linii mari în albii: rectilinii, meandrate sau împletite. (fig. 7)
Fig. 7. Clasificarea albiilor minore bazată pe tipul de aluviuni în asociere cu stabilitatea albiilor
(conform Rădoane et al., 2001, după Schumm 1981)
Rădoane et al. (2001) și Schumm (1981) sunt de părere că factorii morfogenetici, cât și evoluția și expresia morfologică, albiile pot fi de mai multe tipuri:
Tipul 1 reprezintă albii drepte, cu pante de scurgere mici, lățimi uniforme și maluri stabile. Cantitatea transportată de debit solid este mică, astfel de albii fiind foarte rar întâlnite în natură.
Tipul 2 reprezintă de asemenea albii drepte, dar debitul solid este transportat în două moduri – în suspensie și târât. Se formează mici ostroave care vor da talvegului un caracter sinuos. Acest lucru duce la scurgeri divergente și convergente care vor genera procesul de eroziune a unui mal și depunere pe celălalt.
Tipul 3 se împarte în două subtipuri:
3.a este tipul de albie sinuoasă cu predominare a debitului solid în suspensie; este un tip foarte dinamnic, ceea ce duce la autocaptări frecvente.
3.b ca urmare a unui transport solid atât prin suspensie, dar mai degrabă prin târâre, albia va căpăta un caracter puțin stabil. În dreptul buclelor, lățimea albiilor este mare, iar autocaptările sunt, de asemenea, caracteristice acestui tip.
Tipul 4 reprezintă o tranziție între o albie sinuoasă și una împletită. Debitul solid alcătuit din nisipuri, pietrișuri și bolovănișuri este consistent; lățimea devine mare în comparație cu adâncimea, în patul albiei dezvoltându-se bancuri de aluviuni și ostroave.
Tipul 5 este caracteristic albiilor împletite, acestea fiind puternic instabile, fapt ce poate conduce la fenomenul de avulzie. Tot aici pot fi încadrate și albiile anastomozate, cu un transport solid în suspensie, ceea ce le conferă o mai mare stabilitate.
Făcând observații pe teren dar și analizând vizual imaginile satelitare actuale, putem clasifica albia râului Mureș conform celor 5 tipuri de albii. Pornind de la est spre vest, remarcăm un prim sector cu albie de tip 3.b, desfășurat între Arad (limita estică a Parcului) și localitatea Bodrogu Vechi. Între aceasta și vărsarea canalului Criș (lângă Pecica) se evidențiază un sector de tip 4 cu o tranziție între meandrare și împletire. Sectorul de la vărsarea canalului Criș, până la primul meandru în aval de Pecica se încadrează în tipul de albie 2, fiind relativ drept, cu un ușor aspect sinuos. De aici până la localitatea Semlac se evidențiază un nou sector de tip 3.b, urmând ca sectorul de la Semlac la Periam Port să prezinte o tranziție între sectorul 1, în primă fază, și sectorul 2. De la Periam Port până la Nădlac albia râului este una tranzitorie de tip 2 spre 3.a (fig. 8)
Terasele reprezintă un element important în stabilirea vechiului traseu al râului. Făcând parte din componența fostelor lunci ale râului, acestea rezultă prin săparea unei noi albii minore, putând afirma că astfel se încheie un ciclu morfodinamic: albie minoră – albie majoră – luncă – terasă. Numărul teraselor poate indica, numărul acestor cicluri. (Hosu, 2009)
În arealul studiat se pot identifica fragmente din terasa a II-a (Chevereșan et al., 2007), mai exact în zona dintre localitatea Semlac și Pecica, dar și la sud de Mureș, între Felnac și Sânpetru German. (vezi fig. 9) În urma cercetării de teren am observat că terasa de la nord de Mureș s-a păstrat foarte bine, fiind destul de înaltă – circa 10-12 metri (Planul de Management al PNLM), iar fruntea acesteia fiind destul de abruptă, depășind pe alocuri valoarea de 25°. O parte din aceasta (în apropiere de Pecica) este traversată și de Drumul Național 7, secțiune în care panta a fost ameliorată antropic.
Sinuozitatea râului și meandrarea reprezintă un alt element caracteristic al Parcului. Un meandru este format din succesiunea a două bucle, acestea reprezentând unitatea morfometrică de bază în analiza unui curs de apă sinuos. Panta redusă a scurgerii poate fi considerată o cauză a formării meandrelor (Hosu, 2009), însă aceasta nu este determinantă având în vedere faptul că la debite diferite, râul s-a comportat cu totul altfel, manifestându-se fenomenul de autocaptare prin repeziș.
Fig. 8. Repartiția sectoarelor din cadrul Parcului Naturla Lunca Mureșului pe tipuri de albii
Fig. 9. Harta pantelor – se observă terasele: Pecica – Semlac, respectiv Sânpetru German – Felnac
Conform unor autori, pentru a fi catalogat drept meandrat, un râu trebuie să aibă un coeficient de sinuozitate cel puțin egal cu valoarea de 1,5. Alții consideră că această valoare trebuie să fie de 1,3. (Rădoane et al., 2001) După acest criteriu, râul Mureș, pe sectorul studiat, poate fi considerat meandrat, deoarece coeficientul de sinuozitate pe acest sector este de 1,31. Acest coeficient de sinuozitate a fost calculat astfel (Christuțiu, 2012):
Ks = lungimea sinuoasă a sectorului de râu/lungimea în linie dreaptă a acestuia
Ks = 71 km/53.91 km = 1.31
Analizând harta sovietică din secolul XX, putem afirma că diferența de nivel dintre Arad (circa 120 m) și Nădlac (circa 90 m) este destul de mică, ceea ce face ca panta de scurgere să fie una domoală; pe lângă aceasta, factorii ce țin de climă, vegetație, litologie și pedologie reprezintă posibile cauze ale genezei fenomenului de meandrare. De exemplu, vegetația poate declanșa fenomenul prin depozitarea pe maluri a debrisului organic, fapt ce poate dirija aluviunile spre mijlocul albiei unde se vor forma bare mediale. În continuare se pot forma vaduri și adâncituri (proces denumit și meandrare verticală), forme care vor atrage după sine o scurgere specifică – divergentă în primul caz, iar convergentă în cel de-al doilea. Apa va începe să erodeze un mal și să depună aluviuni pe celălalt, formându-se renii și, treptat, meandre. (fig. 10) La un moment dat, meandrul poate trece prin procesul de autocaptare fie prin strangulare (adică apa erodează malurile până când meandrul este pur și simplu „tăiat”, formându-se un belciug), fie prin repeziș (în cazul inundațiilor succesive, râul își devoltă un repeziș prin intermediul căruia își revarsă apele). Dar meandrele pot fi tăiate și artificial, așa cum s-a întâmplat în cazul Mureșului în secolul XIX. După autocaptare sau tăierea artificială a meandrelor râul își reia procesul de meandrare, efectuându-se astfel o ciclicitate.
Vegetația este așadar un posibil factor genetic al meandrelor, dar în lipsa debrisului organic, având în vedere că patul râului nu poate fi niciodată perfect liniar, meandrele pot fi generate și de vârtejurile cu axa de rotație orizontală, care erodează fundul albiei, formând adâncituri, și depozitând aluviunile sub formă de vaduri. (vezi fig. 11) În perioada apelor mari, adânciturile sunt „săpate”, iar la ape mici acestea sunt colmatate. În cazul vadurilor procesele au loc în sens invers, adică acestea sunt colmatate la ape mari și erodate la ape mici. (Chevereșan et al., 2007)
Fig. 10. Meandre în amonte de Semlac (sursa: Google Earth)
Fig. 11. Evoluția talvegului la ape mari (A), respectiv la ape mici (B) (Chevereșan et al., 2007)
În cadrul procesului de meandrare, adânciturile se formează în zona malului concav, iar vadurile se formează în general în dreptul punctelor de inflexiune. (vezi fig. 12)
Meandre bine dezvoltate putem găsi în sectorul dintre Pecica – Semlac (vezi fig. 10), dar un sector meandrat se află și între Pecica și Bodrogul Vechi. Meandrele din aceste sectoare pot fi catalogate drept divagante sau libere, deoarece se desfășoară de-a lungul unei pante de scurgere line, autocaptările fiind relativ frecvente. (Ielenicz, 2005)
Asociate procesului de eroziune-transport-depunere, reniile fac parte și ele din „bogăția” geomorfologică a Mureșului. Acestea se dezvoltă ca urmare a depozitării pe maluri a materialului erodat în amonte. (vezi fig. 12) Conform M. Rădoane et al. (2001), reniile pot fi de două feluri:
Simple – înclinate ușor spre talveg, nu sunt acoperite de vegetație și sunt frecvent inundate;
Involute – acestea se caracterizează printr-o succesiune de coame și microdepresiuni paralele cu râul; (vezi fig. 13)
Trebuie precizat faptul că depunerile care formează reniile sunt cu totul diferite din punct de vedere al structurii de cele prezente în albia minoră, acest fapt fiind o consecință a migrării albiilor la ape mari. (Rădoane et al., 2001)
Pe lângă aceste forme de relief perene, deosebim și forme de scurtă durată, adică efemere precum (Chevereșan et al., 2007):
Microforme – microripluri (vezi foto. 4)
Mezoforme – megaripluri (dune subacvatice)
Macroforme – ripluri gigant (bare aluvionare), bancuri sau grinduri submerse
Fig. 12. Formarea unei succesiuni de vad-adânc în lungul unui râu și relația cu morfologia de meandre –
A. Eroziunea și acreția pe un pat de albie ce corespunde unor zone alternative de curgere rapidă și înceată;
B. Transformarea unei albii drepte în albie meandrată în relația cu spațierea vaduri-adâncuri;
C. Formarea unor vaduri și adâncuri suplimentare odată cu alungirea albiei meandrate
(după Rădoane et al., 2001)
Fig. 13. Renie involută – se deosebesc mici depresiuni separate de grinduri
Aceste tipuri de relief au formă vălurită și se formează în urma târârii materialelor fine pe fundul albiei, compoziția granulometrică fiind inegală – mai grosieră la bază și mai fină la creasta formațiunilor. Formațiunile de ripluri se pot stabiliza, dar cel mai adesea aceste sunt distruse la ape mari. Ele se formează în zonele cu obstacole sau încetiniri locale ale cursului de apă, putând evolua în ostroave și mai apoi în insule. (Chevereșan et al., 2007) Diferența dintre ostrov și insulă constă în gradul de acoperire cu vegetație – insulele sunt acoperite în totalitate de vegetație (vezi foto. 5), pe când de pe ostroave aceasta lipsește cu desăvârșire. (Rădoane et al., 2001) În acest sector găsim nu mai puțin de 36 de insule și numeroase ostroave, unele vizibile doar în timpul verii, când debitul este minim.
Foto. 4. Microripluri în amonte de insula a III-a
Foto. 5. Insulă în dreptul orașului Pecica, vizibilă de pe pod
5. DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN
PARCUL NATURAL LUNCA MUREȘULUI
5.1 Conceptul de dezvoltare durabilă
Dezvoltarea durabilă este un concept care vizează starea mediul înconjurător, acesta fiind suport al activităților umane și parte esențială a culturii noastre. Mediul este perceput ca fiind „alcătuit atât din mediul natural sau artificial care ne înconjoară, cât și din relațiile intelectuale și rețeaua de informații pe care omenirea a construit-o.” (Breabăn, 2009, p. 9) Toate acțiunile întreprinse de către om împotriva mediului au repercusiuni asupra lui, cadrul natural încercând să se reorganizeze și să se echilibreze permanent. De altfel, scopul principal al dezvoltării durabile urmărește stabilirea unui echilibru între dezvoltarea societății umane și conservarea lumii naturale. (Primack et al., 2002) (fig. 14)
Fig. 14. Echilibrul dintre dezvoltarea societății umane și conservarea lumii naturale
(Primack, 2002; desen de Tamara Sayre)
Dezvoltarea durabilă este un concept relativ nou, care urmărește utilizarea resurselor naturale în așa fel încât și generațiile viitoare să poată beneficia de acestea. În realitate, acest concept este unul foarte complex, bazându-se pe mai multe principii. Vladimir Trebici spunea că utilizarea responsabilă a resurselor naturale, cât și protejarea mediului înconjurător nu poate avea decât beneficii pentru umanitate, aceste lucruri aducând bunăstarea tuturor oamenilor. Dacă lucrurile stau așa, de ce omenirea a ales să aibă un câștig imediat dar efemer în pofida unuia peren? Un posibil răspuns stă în afirmația lui Oscar Wilde care spunea că: „Experiența este numele pe care fiecare îl dă propriilor greșeli.” Așadar, lipsa unei viziuni, unei experiențe, unei strategii bine puse la punct a guvernat omenirea secole la rând pornind de la revoluția industrială și continuând până în ziua de astăzi…
Faptul că în 1972, la Stockholm, a avut loc Conferința Organizației Națiunilor Unite care ridica problematica dezvoltării durabile, a fost un prim pas în conștientizarea pericolului generat de exploatarea exhaustivă a resurselor naturale. La această conferință s-a conturat termenul ce urma să fie denumit, peste mai bine de un deceniu, „dezvoltare durabilă”, Comisia Mondială pentru Mediul Înconjurător și Dezvoltare fiind cea care a elaborat în 1983 prima strategie pe termen lung pentru protecția mediului. Obiectivele și strategiile pentru o viitoare dezvoltare durabilă au fost prezentate ulterior în cadrul Raportului Brundtland (1987) și supuse dezbaterilor Conferinței Mondiale de la Rio de Janeiro (1992). (Breabăn, 2009)
Când spunem dezvoltare, ne gândim implicit la interdependența mai multor factori economici, socio-culturali și politici care crează acea atmosferă de prosperitate, bunăstare. După Ioan Ianoș (citat de Pop, 2008, p. 24), dezvoltarea este „procesul de trecere a unei entități antropizate, sau chiar naturale dacă acceptăm evoluția acesteia prin autodezvoltare, prin faze de reglare și funcționare la nivele din ce în ce mai complexe, din ce în ce mai evoluate.” De-a lungul timpului, omenirea a trecut prin mai multe astfel de etape, separate de praguri, acumulând o anumită cantitate de experiență, aceasta fiind determinantă pentru formarea conștiinței de protecție a naturii.
O notă distinctă este acordată și celuilalt cuvânt din sintagma „dezvoltare durabilă”. Etimologia adjectivului durabil provine din latinescul sus-tinere ceea ce s-ar traduce în limba română ca susținut, durabil, viabil, rațional, sustenabil etc. (Pop, 2008) Acesta atribuie conceptului de dezvoltare acel vector de continuitate de care are atâta nevoie omenirea în ziua de azi.
Primul pas făcut de către omenire înspre o dezvoltare durabilă, Conferința de la Stockholm din 1972, a avut efecte imediate la nivel diplomatic. Astfel, în urma acestei conferințe a fost semnată Declarația Conferinței Națiunilor Unite privind Mediul care este compusă din două părți: o proclamație în 7 puncte și 26 de principii cu privire la mediu, om și dezvoltare. Pe lângă aceasta a mai fost adoptat și Planul de Acțiune pentru Mediu care conține 109 recomandări cu privire la protecția mediului adresate statelor lumii. (Breabăn, 2009)
În urma acestei conferințe, o mulțime de state au introdus problematica protecției mediului în agendele lor iar pe lângă aceasta au fost create organizații de mediu guvernamentale și neguvernamentale. Totodată, Conferința de la Stockholm a precedat creării Programului de Mediu al Națiunilor Unite, cu sediul în Nairobi, program care urmărește și coordonează promovarea programelor de mediu în rândul instituțiilor ONU, urmând ca în 1973 să ia naștere și Fondului Voluntar pentru Mediu, acesta fiind un nou pas care a contribuit la crearea primului cadru internațional ce urmărea tratarea problemelor de mediu. (Breabăn, 2009)
De la Conferința din Stockholm (1972), reprezentanții statelor lumii se reunesc periodic pentru a pune la cale strategii de dezvoltare durabilă și pentru a evalua impactul strategiilor precedente. Astfel de Conferințe au mai avut loc în 1992 la Rio de Janeiro, apoi în 2002 la Johannesburg, urmând ca în 2015 această conferință să aibă loc la New Delhi.
Conferința de la Rio de Janeiro (fig. 15) s-a desfășurat în două etape: la prima au participat oficiali din 181 de state, miniștrii mediului și reprezentanți ai organismelor similare, iar la cea de-a doua etapă, denumită „Earth Summit” a fost adoptată „Declarația de principii” care mai este cunoscută și sub denumirea de „Carta Pământului”, în aceasta fiind enunțate 27 de principii după care omenirea trebuie să acționeze în relațiile interumane dar și în relația om-natură.
Următoarea conferință, cea de la Johannesburg (fig. 16), a urmărit rezolvarea unor probleme precum reducerea numărului persoanelor care nu au acces la apă potabilă, înjumătățirea numărului celor care nu trăiesc în condiții de salubritate corespunzătoare și creșterea utilizării surselor durabile de energie. Conferința din 2015 de la New Delhi va avea ca scop problematizarea obiectivelor dezvoltării durabile cât și a schimbărilor climatice care se dovedesc a fi din ce în ce mai evidente.
La nivelul Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic încă din 1997, acesta fiind inclus în Tratatul de la Maastricht. În 2001, în cadrul Consiliului European de la Goteborg a fost adoptată Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă, aceasta fiind revizuită în 2006. Primul program de acțiuni pentru protecția mediului al Comunității Europene s-a desfășurat pe o perioadă de 5 ani (1973 – 1977) și a survenit în urma Conferinței de la Stockholm din 1972. Au urmat apoi alte astfel programe între 1978 – 1982, dar și între 1987 – 1992. În urma primului și celui de-al doilea program au fost stabilite anumite principii de bază care au rămas valabile și în programele ulterioare. Aceste principii sunt (Breabăn, 2009):
A preveni este mai eficient decât a vindeca;
Exploatarea naturii care cauzează dezechilibre ecologice trebuie abandonată;
Impactul asupra mediului este primul lucru ce trebuie luat în considerare atunci când se dorește exploatarea resurselor din cadrul acestuia;
Principiul „poluator-plătitor” – cel care produce daune, poluează mediul, acela va plăti prin mijloace stipulate de lege;
Activitățile dintr-un stat membru nu trebuie să producă nicun fel de daune mediului din alt stat;
Comunitatea Europeană și statele membre trebuie să promoveze o politică de protecție a mediului înconjurător prin diferite evenimente internaționale;
Politicile pe termen lung a fiecărui stat trebuie să armonizeze în cadrul comunității și să nu ducă la dezechilibre economice, sociale sau chiar politice;
Acțiunile educaționale, de informare, sunt esențiale pentru formarea conștiinței de protecție a mediului în rândul populației;
Măsurile luate de Comunitatea Europeană au impus o ameliorare a efectelor negative asupra economiei și deci a adus un strop de bunăstare în anumite colțuri ale Uniunii Europene. Totuși, dezvoltarea durabilă nu este percepută la fel în toate țările. De altfel și pe plan mondial se recunoaște o diferențiere între emisfera nordică, mai prosperă și deci mai interesată de protecția mediului, și emisfera sudică, mai săracă, statele de aici nepermițându-și să investească foarte mult capital în vederea protecției mediului, ei având alte probleme prioritare, majoritatea oamenilor trăind practic din exploatarea resurselor naturale prin mijloace nu tocmai ecologice.
În 1994, la Essen, Uniunea Europeană a adoptat o strategie de preaderare a statelor europene prin integrarea în Piața Internă Comună. Carta Albă reprezintă documentul prin care s-au identificat măsurile necesare a fi adoptate pentru fiecare sector al Pieții Interne Comune. Aceasta scoate în evidență reglementările ce trebuiesc adoptate de fiecare stat pentru a se alinia la Piața Internă, iar mai apoi spre a adera la Uniunea Europeană. În cadrul Cartei Albe, o importanță deosebită este acordată și problematicii protecției mediului referitoare la probleme precum: gestionarea substanțelor radioactive și a altor substanțe periculoase, organismele modificate genetic, managementul deșeurilor, poluarea fonică, dar și poluarea aerului și reducerea stratului de ozon.
Structura organizatorică a Uniunii Europene în ceea ce privește strategiile elaborate pentru o dezvoltare durabilă cuprinde Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă, dar și strategii naționale. Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României este un pas important făcut de țara noastră în 2008. Această strategie „stabilește obiective concrete pentru trecerea, într-un interval de timp rezonabil și realist, la modelul de dezvoltare generator de valoare adăugată înaltă, propulsat de interesul pentru cunoaștere și inovare, orientat spre îmbunătățirea continuă a calității vieții oamenilor și a relațiilor dintre ei în armonie cu mediul natural.” (Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, p. 4)
După o perioadă lungă de tranziție între comunism și pluralism, țara noastră încearcă să se alinieze cu statele europene, adoptând măsuri care s-au cerut deja a fi necesare, având în vedere integrarea României în U.E. în anul 2007. În Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României s-au stabilit orizonturi de timp pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, anii decisivi fiind 2013, 2020 și 2030.
Anul 2013 a reprezentat o primă evaluare a efectelor măsurilor luate prin adoptarea acestei strategii, pentru acest an urmărindu-se încorporarea organică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile în ansamblul programelor și politicilor publice ale României ca stat membru al UE, un obiectiv destul de timid, dar necesar pentru următoarele măsuri care vor fi adoptate în vederea clădirii conștiinței naționale de protecție a mediului. În 2020 se dorește atingerea nivelului mediu actual al țărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltării durabile, urmând ca în 2030 să se efectueze o apropiere a României de nivelul mediu din acel an al țărilor membre ale UE. (Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României)
La momentul adoptării strategiei, România avea deja anumite probleme serioase ca:
deficit de resurse naturale, importând 50% din necesarul de gaze naturale și peste 60% din necesarul de petrol. În 2011 – 2012, doar 20% din necesarul de gaze naturale, dar și de petrol, au fost importate (www.cia.gov). Din acest punct de vedere se constată o ameliorare a importurilor și anumite efecte pozitive aduse de strategia în sine coroborată cu criza economică prin care a trecut țara noastră;
diminuarea serioasă a resurselor de uraniu mai ales datorită exporturilor masive din perioada comunismului, prin urmare energia nucleară neputând reprezenta o alternativă a dezvoltării durabile;
ineficacitatea utilizării resurselor;
creșterea cu 40% a producției industriale în perioada boom-ului economic (2005-2009) care din pricina risipei resurselor nu s-a făcut remarcată;
uzarea morală și tehnologică a mai bine de jumătate din totalul termocentralelor și hidrocentralelor. În prezent se încearcă modernizarea acestora și creșterea eficienței lor, mai ales prin obiectivele impuse de U.E.;
numărul de cercetători activi fiind 737 la o populație de circa 19 milioane de locuitori în perioada 2009 – 2013, adică de 1 cercetător la aproape 29.000 de oameni. Este un număr destul de mic în comparație cu un stat ca Suedia, care la o populație de circa 9.7 milioane locuitori are 5.191 de cercetători; (data.worldbank.org)
încasările mici provenite din turism în comparație cu țările vecine în perioada 2009-2013 – 1.9 miliarde $ (Ungaria – 5.9 miliarde $, Bulgaria 4.2 miliarde $); (data.worldbank.org)
Aceste date ne arată faptul că efortul aderării la Uniunea Europeană a costat scump țara noastră, fiind necesare investiții în domenii cheie, pe când învățământul sau chiar sănătatea au fost neglijate. Totuși țara noastră dispune de un imens potențial turistic, iar faptul că între anii 2009 – 2013 nu am beneficiat decât de 1.9 miliarde de $ din turism este oarecum dezamăgitor și nedrept în același timp.
Parcul Natural Lunca Mureșului, este la rândul său afectat de aceste consecințe economice. Totuși, biodiversitatea care animă peisajul de luncă scăldat de râul Mureș, are un imens potențial turistic, dezvoltarea durabilă putându-se sprijini pe această ramură economică. De altfel, acest lucru se și întâmplă deja, dar încă există locuri care nu sunt puse în valoare și ar putea aduce un plus de turiști, bineînțeles avându-se în vedere acele restricții pentru protecția mediului. Turismul ar putea fi o alternativă foarte bună, oamenii din localitățile limitrofe nemaifiind nevoiți să își câștige existența exclusiv din muncile câmpului, ci s-ar putea trece la un regim al turismului rural, care este implicit durabil.
5.2 Aspecte din trecutul ariei protejate
Parcul Natural Lunca Mureșului a fost înființat oficial în 2004, în urma Hotărârii de Guvern cu numărul 2.151. Pe atunci suprafața acestuia era de 17.166 ha, dar după o vectorizare a unor aerofotograme din anul 2005 s-a constatat faptul că acesta este mai mare cu 289,2 ha, deci ajungând să aibă o suprafață totală de 17.455, 2 ha.
În urma declarării ariei protejate drept parc natural, la scurt timp a fost necesară elaborarea unui plan de management al acestuia. Acesta a fost elaborat pe baza art. 21, alin. 1 și 3 din cadrul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit aceleiași Ordonanțe de Guvern, scopul Parcului Natural Lunca Mureșului îl reprezintă „protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.” (Planul de Management al PNLM, p. 6)
Din totalitatea suprafeței parcului, 45% este ocupată de ecosisteme forestiere, restul fiind folosit în mare parte pentru pășunat și agricultură. În urma declarării ariei de studiu drept parc natural, activitățile umane în zonă sunt restricționate în scopul menținerii biodiversității. Astfel, Planul de Management al PNLM are un rol deosebit în acest sens, prevederile acestuia vizând pe toți cei care calcă pragul ariei protejate.
În scurta introducere a acestei lucrări am precizat faptul că zona studiată face parte din categoria ariilor de interes național, fiind unul din cele 28 de parcuri naturale și naționale de pe teritoriul României. Totodată, Parcul este inclus în rețeaua de Situri RAMSAR în anul 2006, fiind declarat Zonă Umedă de Importanță Internațională, iar în urma Ordinului de Ministru 776 din 5 mai 2007 cât și a Hotărârii de Guvern nr. 1284 din 24 octombrie 2007, aria protejată devine și sit Natura 2000 incluzând Situri de Importanță Comunitară (SCI) și Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA). (Planul de Management al PNLM)
În funcție de necesitatea de protecție a diferitelor sectoare din cadrul PNLM se impune un sistem de zonare al acestora, deosebindu-se:
Zone de protecție integrală (1.037,5 ha)
Zone de management durabil (16.008,4 ha)
Zone de dezvoltare durabilă (409,3 ha)
Zonele de protecție integrală sunt 4 la număr pe suprafața întregului Parc, însă doar 2 se regăsesc și în sectorul studiat, acestea fiind: Prundul Mare (cea mai întinsă) și Insulele Igriș. (Tabel 1)
Tabel. 1. Zonele de protecție integrală din Parcul Natural Lunca Mureșului
(conform Planului de Management al PNLM)
De buna gestionare și protecție a acestora răspunde Administrația PNLM sub tutela Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Pe lângă aceasta, Consiliul Consultativ (care include reprezentanți ai instituțiilor, organizațiilor economice, ONG-urilor, autorităților și comunităților locale limitrofe parcului) și Consiliul Științific au un rol de îndrumare a activității Administrației. (Planul de Management al PNLM)
Activitatea Administrației cuprinde și o paletă largă de acțiuni organizate pentru informarea și educarea populației tinere în spirit ecologic. Dintre acestea amintim: Ziua Parcului, Ziua Pământului, Luna Pădurii, Ziua Păsărilor, organizarea acestora fiind posibilă printr-o colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, care facilitează legătura dintre Administrația Parcului și școlile din județ. Un foarte bun exemplu de proiect este și „Green Your Eye” în cadrul căruia, elevii au format echipe și au elaborat filme de scurt metraj cu tematică ecologică. În urma jurizării filmelor s-au acordat premii ce au constat în excursii de o săptămână, în cadrul Parcului, participând la diferite activități cu scop eduvativo-recreativ (plimbări cu bicicleta și canoe în interiorul Parcului, concursuri de creativitate cu semnificație ecologică etc.). Fiind un proiect transfrontalier, acesta s-a desfășurat concomitent în Ungaria, România și Ucraina.
Pe lângă Inspectoratul Școlar Județean, Administrația colaborează și cu diferite asociații care au ca scop promovarea și organizarea diferitelor activități ecologice. Acțiunile de educare și informare a populației sunt deosebit de importante pentru crearea și consolidarea conștiinței ecologice, Administrația folosind diverse metode legate de marketing pentru a îndeplini acest scop. De exemplu, se elaborează broșuri tematice care evidențiază rolul Parcului în conservarea biodiversității specifice a Luncii Mureșului.
Pentru iubitorii de natură a fost conceput și un ghid turistic în care Parcul este prezentat succint alături de o descriere a obiectivelor naturale și cultural-istorice atât din interioriul granițelor Parcului, cât și din proximitatea acestuia. Totodată sunt descrise mai multe trasee posibile, care unesc diferite puncte turistice. Acestea pot fi parcurse atât cu mașina, bicicleta, cât și pe jos sau chiar cu canoe. Despre aceste lucruri vom detalia însă în subcapitolul următor, dedicat activității turistice.
Din toate aceste afirmații putem deduce faptul că pădurea are un rol foarte important pentru menținerea biodiversității, dar și pentru recreere sau chiar educație. Pădurea se află în mare parte în proprietatea statului român (94,6% din totalul suprafeței împădurite), dar și a administrațiilor publice locale, cât și a persoanelor fizice. Acest lucru ne interesează mai ales din perspectiva protecției mediului și a biodiversității, având în vedere unele defrișări masive din trecut cum ar fi de exemplu cea din apropierea localității Bodrogu Vechi, unde în perioada 1985 – 1992 a dispărut vegetația de pe o suprafață de circa 700 ha în detrimentul suprafețelor agricole. (Anexa 2) Acest lucru poate fi observat pe imaginile satelitare din perioada respectivă, dar și prin calcularea Indicelui Normalizat de Diferențiere a Vegetației (NDVI) al cărui valori minime (care reflectă suprafețe neacoperite cu vegetație) sunt mai evidente în 1985, acest lucru fiind amplificat de un incendiu în apropierea Parcului ceea ce a afectat ușor rezultatul final. În schimb, valorile maxime (cele apropiate de 1), asimilate corpurilor de vegetație, sunt mult mai semnificative în 1985 decât în 2013, chiar în pofida acelui incendiu. (vezi fig. 17)
Dispariția stratului vegetal de la nord de localitatea Bodrogu Vechi a fost posibilă, cel mai probabil, în contextul dezvoltării industriale a României și a nevoii acute de resurse și de terenuri agricole. În urma unei discuții pe această temă cu personalul Administrației Parcului am aflat că aceștia nu dispun de date concrete despre fondul forestier al ariei protejate în trecut, confirmându-mi însă împădurirea mai multor areale în perioada recentă, cum ar fi cele din proximitatea localităților Sânpetru German și Secusigiu, dar mai ales în zona dintre dig și râul Mureș (Anexa 2). Astfel, în perioada 2002 – 2005 suprafața împădurită a Parcului a crescut cu circa 300 ha. (Lovas et al., 2011)
Digitizând pădurile și cursul râului din diferite perioade, am elaborat o hartă cu evoluția fragmentării acestora. (Anexa 3) În urma unei analize statistice, se constată o reducere semnificativă a blocurilor compacte de pădure de peste 2000 ha, acest lucru putând afecta speciile faunistice și vegetația din acest areal prin restrângerea habitatul. Fragmentarea pădurii s-a produs în principal din cauza activităților umane, care încep să fie pregnante încă în secolul XIX, atunci când a început regularizarea cursului râului.
Dacă analizăm evoluția pădurii și din punct de vedere cantitativ, putem observa că doar o mică bucată de pădure, aproximativ 2.140 ha, s-a păstrat intactă din secolul XVIII până în ziua de azi. (vezi fig. 18) Folosind funcția Intersect din programul ArcMap, am putut afla ponderea corpurilor de pădure comune din fiecare perioadă analizată. Astfel, între secolul XVIII și secolul XIX, o porțiune de 3.547, 51 ha a rămas intactă, urmând ca diferența dintre secolul XVIII și secolul XX să fie mult mai mare, blocul intact de pădure ocupând o suprafață de doar 2.918,03 ha. (vezi fig. 19)
La fragmentarea zonelor împădurite contribuie activ și procesul de meandrare, prin captare formându-se popine și suprafețe mlăștinoase. Acest lucru este benefic reînnoirii și dezvoltării arealelor cu vegetație specifică de luncă, însă are și efecte negative în desfășurarea activităților social-economice, la ape mari inundațiile fiind frecvente. Din această cauză, în secolul XIX s-a trecut la la tăierea unor meandre și la o îndiguire a suprafețelor des afectate de inundații. (vezi fig. 20) (Urdea et al., 2012) Acest proces poate fi observat mai ales pe hărțile din a III-a campanie militară de ridicări topografice a Imperiului Austro-Ungar și a statelor vecine fiind cartate o sumedenie de belciuge în sectorul Pecica – Semlac. Tot în acest sector, dar și între Bodrog și Zădăreni, s-au format noi meandre, ceea ce scoate în evidență dinamismul râului.
Menținerea cursului râului și evitarea meandrării pe anumite sectoare se face astăzi prin exploatarea nisipurilor și pietrișurilor din albia minoră a râului. În acest sens, existența zonării pe diferite grade de protecție înlesnește managementul exploatării resurselor naturale, pentru acest tip de activitate fiind necesar un aviz prealabil de la Administrația Parcului.
Conform reprezentanților Administrației PNLM în cadrul ariei protejate există la ora actuală 8 balastiere, dintre care doar 4 sunt oficial funcționale (Zădăreni, Bodrogu Nou, Periam și Călugăreni). În cadrul acestora nisipul este extras din albia minoră a râului, ceea ce poate duce la adâncirea acesteia, prin urmare perturbându-se procesul de meandrare, cursul râului menținându-se relativ stabil. Dar exploatarea agregatelor minerale nu are doar efecte benefice, ci atrage după sine și efecte negative asupra bentosului și fitoplanctonului din apă. (Planul de Management al PNLM)
În linii mari putem afirma că acest areal nu este foarte bine dezvoltat economic, având în vedere rentabilitatea scăzută a agriculturii (principala activitate a populației din această zonă), ceea ce atrage după sine necesitatea dezvoltării unor ramuri economice complementare.
Fig. 17. Indicele Normalizat de Diferențiere a Vegetației (NDVI) de la sfârșitul lunii iulie – începutul lui august – a. anul 1985; b. anul 2013
Fig. 18: Suprafața împădurită comună din secolul XVIII până în cea de-a doua jumătate a secolului XX
Fig. 19. Comparație între suprafața împădurită din diferite perioade de timp –
A. Suprafața împădurită comună între pădurile din perioada sec. XVIII și pădurile din sec. XIX;
B. Suprafața împădurită comună între pădurile din perioada sec. XVIII și pădurile din sec. XX
Fig. 20. Evoluția cursului râului Mureș din sec. XVIII până în sec. XX
5.3 Turismul – o alternativă?
Organizația Mondială a Turismului (OMT) definește turismul ca fiind „un fenomen social, cultural și economic care presupune circulația persoanelor în țări străine sau în afara mediului de reședință în scopuri personale sau profesionale, aceste persoane fiind numite vizitatori, care la rândul lor pot fi clasificați în turiști sau excursioniști.” (www2.unwto.org) Turistul se deosebește de excursioniști prin faptul că este „o persoană care se află în afara reședinței sale curente pentru o durată de cel puțin 24 de ore și pentru maximum 4 luni din motivele următoare: agrement, sănătate, misiuni sau reuniuni de orice fel, călătorii de afaceri, deplasări profesionale, călătorii școlare etc.” (Cocean et al., 2009, p. 16)
Oferta turistică a PNLM se bazează pe activități ecoturistice, turismul verde fiind cel dominant. În acest sens amintim cele 8 pachete turistice concepute de Administrația Parcului și anume:
Pachetul I – Ecotur în Parcul Natural Lunca Mureșului și Rezervația Naturală Runcu Groși;
Pachetul II – Excursie în canoe și retur pe biciclete în Parcul Natural Lunca Mureșului;
Pachetul III – Admirarea peisajului de luncă și a insulelor de pe Mureș din canoe sau caiac;
Pachetul IV – Urmărirea păsărilor din observator în zona Bezdin;
Pachetul V – Urmărirea mamiferelor mari în libertate din observator;
Pachetul VI – Admirarea pădurii de luncă și vizitarea unor puncte arheologice și/sau religioase cu bicicleta;
Pachetul VII – Admirarea pădurii de luncă și vizitarea unor puncte arheologice și minunății ale naturii pe jos;
Pachetul VIII – Vizitarea zonei Rezervației Naturale Prundul Mare – ecosisteme palustre, acvatice, forestiere, Balta cu Nuferi. (www.luncamuresului.ro)
Aceste pachete au prețuri cuprinse între 8 și 149 euro, desfășurându-se pe o perioadă de câteva ore sau chiar câteva zile. Cel mai complet și cel mai costisitor este pachetul I care pe lângă vizitarea Parcului și asigurarea echipamentului necesar mai include și 3 nopți de cazare la Centrul de vizitare Ceala cu 3 mese pe zi asigurate.
Infrastructura turistică este variată, Centru de vizitare Ceala (foto. 6) reprezentând doar
Foto. 6. Centrul de vizitare Ceala
una dintre posibilitățile de petrecere a timpului liber. Construirea acestuia a costat 2,400.000 euro, însă rezultatul este unul pe măsură. Acest centru este foarte bine organizat, dispunând de facilități de cazare la două stele având o capacitate de 38 de locuri, apoi există și un restaurant, un mic muzeu reprezentativ, un traseu tridimensional al cursului Mureșului în interiorul Parcului, tiroliană, posibilitatea închirierii bicicletelor sau a bărcuțelor de diferite tipuri, un loc special amenajat pentru picnic, sală de conferințe, laboratoare de cercetare, aici desfășurându-și activitatea și Administrația PNLM. Prin urmare, Centrul de vizitare Ceala este un adevărat punct de convergență al fluxurilor turistice ce sosesc în principiu dinspre municipiul Arad în vederea unei recreeri în timpul weekendului.
Balta Măltăreț (sau Mortăreț după alte surse) reprezintă un alt exemplu de convergență turistică. Pe malul acesteia se află Cabana Lac, cu o capacitate de 24 de locuri de cazare, aici existând posibilitatea practicării pescuitului, plimbărilor cu hidrobicicleta sau a tenisului de câmp. La sud de Măltăreț se află Insula a III-a, un loc în care abundă cabanele de recreere, gestionate de Asociația Insula Mureș, tendința acestui spațiu fiind de extindere. Totodată, în apropiere se află mai multe pensiuni precum: Zori de Zi, cu 23 de locuri de cazare, dar aflată în expansiune; pensiunea Ler, cu o capacitate de 50 de locuri de cazare. În sectorul studiat mai există posibilitatea cazării la Punctul de Informare Pecica, cât și în localitățile limitrofe: Bodrog, Nădlac, Călugăreni.
Pentru a promova zona, Administrația PNLM împreună cu Asociația Excelsior, Primăria Municipiului Arad și Consiliul Județean, a conceput un ghid turistic despre care am precizat deja, acesta fiind de mare ajutor celor dornici de aventură sau chiar însetați de cultură. Acesta este structurat pe două părți:
Prima – dedicată ariei protejate, unde sunt prezentate circuitele ecoturistice și atracțiile naturale;
A doua – unde sunt prezentate comunitățile din vecinătatea ariei protejate împreună cu substratul cultural specific fiecărei așezări;
Principalele puncte turistice precizate în Planul de Management al PNLM sunt:
Mănăstirea Hodoș-Bodrog;
Mănăstirea Bezdin;
Balta Măltăreț (sau Mortăreț);
Insula a III-a;
Periam Port.;
Pe lângă acestea ar mai fi fost Balta cu nuferi de la Bezdin, însă aceasta a rămas fără atracția principală – nuferii, în urma unor inundații. Specialiștii spun că totuși există posibilitatea refacerii habitatului nuferilor, bulbii acestora putând reînflori în 25-30 de ani.
Pe lângă un turism ecologic, consider că turismul rural și cel cultural ar avea un mare succes. Există numeroase obiective turistice nevalorificate precum: ruinele unei cetăți fortificate la Zărăreni; ruinele unei cetăți în de la începutul secolului XIV la Felnac; statuia Sfântului Petru, biserica romano-catolică și necropola sarmatică din secolul II d.Hr. la Sânpetru German; urmele unei dave suprapusă peste o așezare din epoca bronzului în situl arheologic Șanțul Mare. (Ielenicz, 2006) (vezi foto. 8) Apoi urmele primei biblioteci de pe teritoriul actual al României – la Igriș, cupola bisericii Haulik din Periam (a doua ca mărime din țară după cupola Ateneului Român din București) și biserica evanghelică sau chiar cimitirul medieval timpuriu din Nădlac sunt doar câteva dintre posibilele puncte care pot fi incluse în circuite culturale, dar nu sunt valorificate aproape deloc, multe dintre ele fiind chiar neamenajate sau degradate. (foto. 7) De altfel, în pachetele turistice oferite de Administrația PNLM este precizată vizitarea unor obiective culturale, însă acestea sunt doar cele mai cunoscute – Mănăstirea Hodoș-Bodrog, Mănăstirea Bezdin etc.
Foto. 7. a. Biserica evanghelică din Nădlac; b. Vedere spre situl arheologic Șantul Mare; c. Mănăstirea Bezdin
Având în vedere ocupația principală a populației – agricultura, s-ar putea contura germenii unei zone agroturistice, unul dintre punctele forte fiind bogăția tradițiilor coroborată cu multiculturalitatea și diversitatea etnică, în zonă trăind minorități precum: slovaci, sârbi, maghiari etc. Astfel, reconstruirea sălașelor ar putea aduce un mare plus acestei zone în special în contextul în care agroturismul sau chiar și turismul rural devine din ce în ce mai solicitat. Nu cred că acest lucru ar fi imposibil de realizat, din timp ce în țara vecină, Ungaria, se încearcă introducerea sălașelor în diferite circuite turistice.
O altă posibilitate de adăugare unui plus de valoare infrastructurii turistice din zonă ar fi amenajarea unei plaje pe malul Mureșului pentru populația orașului Pecica. În urma construirii podului peste Mureș, dar și a amplasării anterioare a unei balastiere în acel loc, vegetația, respectiv pădurea a fost defrișată formându-se o plajă imensă de circa 2,5 ha. Aceasta ar putea fi amenajată în scop turistic, mai ales având în vedere faptul că aceasta se suprapune zonei de dezvoltare durabilă. Totodată, la amenajarea acestei plaje ar trebui să se țină cont de mai multe elemente legate de reglementările privind protecția naturii stipulate în Planul de Management dar și de scăldatul în râu pentru a preveni înecul.
Cu toate acestea, este destul de greu, dar nu imposibil de aplicat aceste măsuri în vederea dezvoltării turismului. Creșterea circulației turistice în zonă, pe lângă efectele pozitive resimțite în economie, ar atrage după sine și efecte negative (nu neapărat intenționate) legate de poluare fonică dar și cu diferite deșeuri, lucruri care sunt inevitabile când vine vorba de oameni. În prezent reducerea impactului negativ al turismului asupra Parcului se asigură prin
regulile de vizitare incluse în regulamentul ariei protejate, însă în cazul unei dezvoltări remarcabile a turismului s-ar putea ca aceste măsuri să nu fie îndeajuns de eficiente, resimțindu-se nevoia adoptării unor măsuri suplimentare.
Foto. 8. Situl arheologic Șanțul Mare
PLAN DE AMENAJARE TURISTICĂ
6.1 Analiza SWOT
Parcul Natural Lunca Mureșului este o adevărată oază pentru iubitorii de natură, ecoturismul reprezentând deja o alternativă a dezvoltării socio-economice în partea estică a sectorului studiat (de la nord de Semlac până la Arad). Totuși, partea vestică (de la Nădlac până la nord de Semlac) nu se bucură de același privilegiu, principala cauză fiind lipsa unei mase compacte de pădure așa cum există în est. În acest sens propun amenajarea turistică inclusiv a părții vestice, ceea ce ar duce la uniformizarea Parcului din acest punct de vedere, iar în același timp ar oferi turiștilor două alternative: în est – posibilitatea practicării ecoturismului, iar în vest – posibilitatea practicării agroturismului și a turismului rural.
În vederea concretizării acestei idei, planul de amenajare turistică a zonei ar trebui să includă: menținerea caracterului ecoturistic în partea estică a PNLM, iar pe lângă aceasta, amenajarea obiectivelor cultural-istorice și construirea unei infrastructuri agroturistice, respectiv ce ține de turismul rural în partea vestică a sectorului studiat (incluzând și localitățile limitrofe), totul aflat sub semnul dezvoltării durabile. Amenajarea turistică a sectorului Semlac-Nădlac vizează atât autoritățile locale și județene, cât și populația din zonă, aceștia constituind un sistem de factori decizionali în implementarea acestei propuneri. În acest sens propunerea se sprijină pe următorii piloni:
Amenajarea turistică a unor obiective cultural-istorice strategice cu potențial turistic ridicat (prezentate în capitolul anterior) și includerea lor într-un circuit turistic;
Reconstruirea a minim 3 sălașe cu funcție turistică în sectorul Nădlac-Semlac (un astfel de sălaș a fost reconstruit chiar și la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara). (foto. 9) Aceste tipuri de construcții ar fi indicat să fie ridicate la nord de râul Mureș, ele fiind specifice zonei de contact cu granița maghiară. Reconstruirea câtorva sălașe și includerea lor în circuitul turistic ar putea forma germenii turismului rural și agroturismului în zonă. Localizarea sălașelor care poate fi observată pe harta de mai jos nu este una haotică ci are la bază criterii cultural-sociale, istorice și de accesibilitate. (vezi fig. 20) De exemplu, toate cele 3 locații propuse au o accesibilitate foarte bună la DN 7, DJ 709D și la calea ferată ce leagă municipiul Arad de orașul Nădlac. Pe lângă aceasta, punctele A și B sunt accesibile și de la sud de Mureș, în primul caz prin intermediul bacului de la Igriș, iar în cel de-al doilea caz este vorba de un port la Periam. Punctul C are o importanță strategică fiind situat la tranziția dintre partea estică și partea vestică a sectorului studiat;
Fig. 20. Locațiile propuse pentru amplasarea sălașelor; (sursa Google Earth)
Analiza SWOT reprezintă un pas foarte important în vederea evaluării șanselor implementării acestei propuneri. Prin intermediul acesteia am identificat punctele tari și punctele slabe, care țin de mediul intern al PNLM, dar și oportunitățile, respectiv amenințările, care provin din mediul exterior:
Puncte tari (Strenghts)
Climă favorabilă desfășurării activității turistice (temperat continentală, moderată);
Prezența digurilor, care protejează localitățile limitrofe de inundații;
Activitatea economică principală este legată de agricultură, ceea ce reprezintă un punct forte pentru dezvoltarea agroturismului și a turismului rural fiind posibilă procurarea alimentelor ecologice de la țăranii din localitățile învecinate;
Accesibilitate bună dinspre toate localitățile limitrofe. Totodată sectorul studiat se află în proximitatea axei rutiere (DN 7) Arad-Nădlac, axă de tranzit de importanță națională și internațională, iar în prezent se construiește și o autostradă ce va lega aceste două orașe;
Zonă intens circulată;
Prezența unei căi ferate ce leagă orașul Nădlac de municipiul Arad pe ruta Șeitin-Semlac-Pecica, precum și prezența unui aeroport internațional la Arad;
Apropierea de principalul oraș al județului – Arad, distanța dintre Nădlac și Arad fiind de circa 50 km;
Parcul este traversat de râul Mureș, râu de importanță regională, care-i conferă un plus de identitate și poate reprezenta un element de accesibilitate spre obiectivele cultural-istorice din zonă;
Faptul că există o „tradiție” pentru practicarea turismului verde (în partea estică a Parcului) și prezența traseelor turistice amenajate în acest sens, pe lângă infrastructura de cazare destul de bine pusă la punct, este un punct forte care ușurează implementarea tipurilor de turism propuse, completându-se reciproc;
Posibilitatea practicării turismului cinegetic, vânătoarea și pescuitul fiind activități ce aparțin sectorului primar și deci suprapunându-se caracteristicilor turismului rural sau chiar agroturismului;
Zona are un potențial cultural-istoric bogat – circa 20 de situri arheologice în interiorul sectorului cercetat, cât și în apropierea acestuia (Repertoriul Arheologic Național). Acest lucru poate constitui un punct forte chiar și prin simpla poveste a locului și nu obligatoriu prin amenajarea integrală a acestora;
Multuculturalitate – prezența etnicilor slovaci, cehi, sârbi, maghiari etc. duce la un conglomerat social mixt „presărat” cu diferite obiceiuri și tradiții;
Gastronomia specifică este un punct forte, în zonă pătrunzând influențe de la vecinii maghiari, dar și influențe din bucătăriile etnicilor slovaci, cehi și sârbi;
Puncte slabe (Weaknesses)
Caracaterul ușor arid al climei poate afecta deseori culturile agricole, ceea ce poate duce la dificultăți în implementarea agroturismului și turismului rural;
Proximitatea unei axe de tranzit de importanță națională și internațională nu încurajează turismul cultural-istoric și turismul rural, respectiv agroturismul ci mai degrabă facilitează dezvoltarea turismului de tranzit;
Cursele internaționale înspre și dinspre aeroportul din Arad sunt rare (2 pe săptămână);
Sectorul studiat se află într-o regiune fără statut de brand turistic național sau internațional;
Nu există o tradiție a acestor tipuri de turism, implementarea lor fiind un lucru anevoios din cauza mentalității conservatoare a populației, care de altfel este considerabil îmbătrânită;
Din pricina unei populații îmbătrânite există posibilitatea unui deficit de forță de muncă;
În sectorul de la nord de Semlac-Nădlac, infrastructura turistică lipsește aproape cu desăvârșire, fiind prezente doar câteva unități de cazare pentru populația aflată în tranzit;
Peisajul de luncă nu este unul foarte spectaculos;
Slaba promovare a zonei;
Starea de conservare a obiectivelor cultural-istorice nu este tocmai bună, doar câteva dintre obiective putându-se alinia așteptărilor turiștilor;
Practicarea turismului rural sau a agroturismului în cadrul sălașelor este un lucru relativ greu de realizat din timp ce nu mai există niciun sălaș autentic, toate fiind demolate în timpul comunismului. Este necesară reconstrucția totală a acestora sau în cazurile în care există sălașe moderne, se presupune convingerea proprietarului să practice și o activitate turistică pe lângă cea agricolă;
Oportunități (Opportunities)
Posibilitatea obținerii de fonduri europene pentru proiecte de cooperare teritorială în perioada 2014-2020 în valoare de 11,7 miliarde euro, sumă din care cea mai mare parte, 73,24% (8,569,000,003 euro), este destinată numai cooperării transfrontaliere, ceea ce reprezintă un adevărat avantaj;
Obținerea de fonduri prin intermediul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) în perioada 2014-2020;
Accesarea unor fonduri prin Programul Operațional Regional (POR);
Colaborarea cu statele ale căror minorități trăiesc în zonă. De exemplu, statul slovac finanțează activități și acțiuni ce au ca scop menținerea culturii etnicilor slovaci în zonă. În acest sens ar putea cofinanța și construcția unui sălaș sau ar putea sprijini restaurarea obiectivelor cultural-istorice legate de etnicii slovaci. De altfel, este bine cunoscut faptul că la Nădlac se află cea mai numeroasă comunitate de slovaci din țară, acest lucru constituind o oportunitate în vederea obținerii unei finanțări de la statul slovac.
Amenințări (Threats)
Elaborarea inadecvată a proiectelor de finanțare;
Implementarea inadecvată a proiectelor finanțate;
Primirea unor fonduri mult mai mici decât cele necesare punerii în aplicare unui astfel de proiect;
Refuzul finanțării unui astfel de proiect;
Refuzul vânzării terenurilor aferente pentru construcția sălașelor;
Dezinteresul potențialilor turiști pentru acestă locație;
Reacții neadecvate ale populației locale față de turiști;
Apariția unei concurențe inadecvate între tipurile de turism din vestul arealului studiat și din estul acestuia, adică dintre turism rural și agroturism, respectiv ecoturism;
Nu toate obiectivele cultural-istorice sunt protejate de diguri, existând posibilitatea ca în timpul inundațiilor acestea să fie afectate;
Neatingerea coeficientului de utilizare a capacității unităților turistice nou construite;
Analiza SWOT reprezintă doar primul pas în vederea obținerii unor strategii de implementare a acestei propuneri, acestea putând fi la rândul lor obținute prin compararea și analizarea atentă a relațiilor dintre punctele tari-oportunități (SO), punctele tari-amenințări (ST), punctele slabe-oportunități (WO), punctele slabe-amenințări (WT). (tabel 2) În urma stabilirii strategiilor de implementare, se va continua cu implementarea acestora, adică punerea lor în practică. (Ilieș, 2007)
Tabel 2: Tipuri de strategii pentru implementarea propunerii de amenajare turistică
6.2 Public țintă
Publicul țintă reprezintă acel segment al populației căruia îi este destinată o ofertă spre a fi consumată. Prin cunoașterea cât mai bună a produsului pe care vrem să-l oferim, putem determina publicul nostru țintă pe baza unei analize care include mai multe întrebări cheie (http://romaniancopywriter.ro):
1. Care sunt caracteristicile demografice ale publicului țintă?
2. Cum decurge o zi din viața unui public țintă?
3. Care sunt caracteristicile generale ale unui public țintă? (de exemplu: leneș, somnoros etc.)
4. Care sunt obiceiurile generale ale publicului țintă?
5. Ce nu îi place publicului țintă să facă?
6. Ce canale de comunicare folosește cel mai des publicul țintă?
7. Cum ai descrie activitatea și prezența online a publicului țintă?
8. Care sunt cuvintele care atrag atenția publicului nostru țintă?
Oferirea unui răspuns cât mai complet la aceste întrebări prin cercetare amănunțită și aplicarea unor chestionare pe teren va scoate în evidență profilul publicului țintă pentru care vrem să creăm produsul turistic.
În partea estică a sectorului studiat identificăm categorii de vizitatori precum cele din Planul de Management al PNLM: cercetători (interesați de documentare și cercetare), vizitatori cu autoturisme și turiști ocazionali (recreere, picnic, excursii etc.), drumeți și cicloturiști (recreere în natură). Aceste categorii de vizitatori sunt atrase în mare parte de natură și de ecoturism, dar pentru că propunerea mea vizează dezvoltarea turismului rural și a agroturismului, este necesară cercetarea pieței și adresarea spre un public țintă care s-ar plia pe acest tip de turism.
De aceea, consider că vizitatorii, respectiv turiștii care ar putea vizita sectorul vestic (de la nord de Semlac, până la Nădlac) ar putea fi identificați cu profilul caracteristic familiei din mediul urban care vrea să-și petreacă timpul liber la țară, departe de stresul cotidian. În acest sens putem enumera 2 mari orașe, Arad și Timișoara, aflate la o distanță relativ mică față de posibila destinație turistică, dar și vizitatorii de peste graniță.
Acesta ar urma să fie, în linii mari, profilul vizitatorului părții vestice a sectorului studiat, însă nu este obligatorie încadrarea în acest tipar. Pe lângă familia din mediul urban sau turiștii/vizitatorii străini, ar mai putea apărea situații în care profesorii din diferite școli doresc să exemplifice elevilor ceea ce au învățat la școală vis-a-vis de minorități, istorie, gastronomie etc., urmând să organizeze o excursie educațională în acest scop la unul dintre sălașe, un circuit al obiectivelor cultural-istorice fiind bineînțeles inclus în ofertă.
Nu în ultimul rând, sălașele ar mări capacitatea de cazare a persoanelor aflate în tranzit în special în preajma sărbătorilor de iarnă sau a sărbătorilor pascale, având în vedere amplasarea lor în apropierea graniței. Astfel s-ar asigura și o diseminare a informației legate de existența acestora, atât în țară, cât și în străinătate, ceea ce ar constitui un lucru bun din punct de vedere al promovării.
Toate aceste lucruri pot fi deduse prin observație, însă pentru a putea stabili concret un public țintă, este nevoie parcurgerea celor opt întrebări amintite anterior, de acestea depinzând succesul sau insuccesul implementării proiectului.
6.3 Promovare
Promovarea este unul dintre cele mai importante lucruri după plasarea unui produs pe piață. În funcție de promovare, dar și de alți facotri precum: calitatea serviciilor oferite, calitatea resursei umane, infrastructura turistică etc., se va forma o reputație, o conștiință comună a consumatorilor de care poate depinde viitorul proiectului. În acest sens trebuie să existe mereu o comunicare de tipul producător-consumator și feed-back-ul acestei relații.
Comunicarea include procesul de promovare care sub semnul mixului promoțional se constituie din: publicitate, relații publice, promovarea vânzărilor și vânzarea directă. Principala formă de promovare este tocmai publicitatea, care deseori este confundată cu promovarea, comunicarea sau reclama. (Stanciu, 1999) Aceasta este definită de către Asociația Americană de Marketing (AMA) ca fiind acea activitate care se ocupă cu „plasarea mesajelor și anunțurilor persuasive în timp și spațiu, achiziționate de mass-media, firme, organizații non-profit, instituții guvernamentale sau persoane individuale care intenționează să informeze și/sau să convingă un anumit public țintă, o audiență, despre produsele, serviciile, organizațiile sau ideile lor.” (www.ama.org) Spre deosebire de reclamă, publicitatea influențează indirect comportamentul consumatorului și nu declanșează instantaneu decizia de cumpărare. Totodată, aceasta își propune crearea unei imagini favorabile despre un produs și firmă, fără să vehiculeze informații și să folosească mijloace de determinare a deciziei de cumpărare. (Stanciu, 1999)
Pentru a beneficia de eficiență maximă de pe urma publicității, trebuie stabilite mai întâi niște obiective foarte clare pe care aceasta trebuie să le îndeplineacă. Conform principiilor marketingului, acestea sunt clasificate în 3 categorii:
de informare (moment în care produsul este introdus pe piață);
de convingere (etapă în care se încearcă atragerea unui număr cât mai mare de consumatori);
de reamintire (care mențin produsul în atenția cumpărătorilor);
Obiectivele înglobate de aceste 3 categorii pot fi îndeplinite prin respectarea anumitor principii morale și prin aplicarea unor instrumente specifice ca de exemplu: afișe, anunțuri, presă, radio, televiziune, expoziții, târguri etc. (Stanciu, 1999)
Din componența publicității face parte și reclama, care este definită ca fiind „orice anunț sau mesaj persuasiv plătit și plasat în mass-media de către organizații, companii sau persoane individuale.” (www.ama.org) Scopul principal al reclamei este cel comercial, de termen scurt, declanșând decizia de cumpărare a unui anumit produs, serviciu etc.
Există mai multe tipuri de reclame în funcție de mai multe criterii, cele mai importante fiind:
canalele de informare și mijloacele tehnice de realizare (grafică, viu grai, efecte luminoase etc.);
organul senzorial receptor – se deosebesc reclame vizuale, auditive și audiovizuale;
aria geografică (locale, regionale, naționale etc.);
sponsorul (producător, intermediar, agent etc.);
Dar elaborarea unei reclame nu este îndeajuns, fiind necesară și alegerea unui purtător al acesteia, fie el un magazin, o expoziție, un târg, o clădire, sală de sport, stadion, televiziune etc. (Stanciu, 1999)
Astfel de reclame ar putea fi elaborate și pentru promovarea părții vestice a PNLM împreună cu produsul turistic propus. O posibilă strategie de promovare a zonei ar trebui să țină cont de următoarele aspecte:
afișe lipite în localitățile învecinate, cât și în centrele urbane importante (Arad și Timișoara); (vezi fig. 23)
bannere întinse deasupra DN 7, cât și panouri informative pe marginea autostrăzii care va trece prin zonă;
indicatoare spre punctele de interes;
un panou amplasat în vama Nădlac, cât și în localitățile premergătoare din Ungaria, care să promoveze obiectivele cultural-istorice, cât și sălașele;
anunțuri la posturile de radio și de televiziune;
reconceperea site-ului PNLM în așa fel încât să fie promovată și partea vestică a acestuia;
conceperea unor suveniruri lucrate manual de către meșteri locali;
organizarea unor activități cu scopul de a atrage atenția publicului țintă (festivaluri, ateliere meșteșugărești, cursuri de călărit etc.);
promovarea în cadrul agențiilor de turism (detailiste și tour-operatoare);
promovarea în școli;
promovarea prin viu grai etc.
O strategie care ar cuprinde toate aceste măsuri este foarte greu de realizat mai ales în cazul unui turism incipient. Astfel de măsuri se iau în special în zonele turistice bine dezvoltate, dar în cazul nostru trebuie abordată o strategie „de testare” prin care să evaluze nivelul necesar de promovare și rentabilitatea acesteia.
Consider că această strategie ar trebui să includă o promovare pe internet a sălașelor și obiectivelor cultural-istorice (atât pe site-urile specializate, cât și la postul de radio pe internet Radio-Nădlac, rețelele de socializare etc.), deoarece publicul țintă de bază la care ne-am referit, locuitorii marilor orașe din zonă, găsește mult mai prietenoasă și mai confortabilă promovarea de acest fel.
Un al doilea pas înspre atragerea publicului țintă ar trebui să includă mijloacele clasice de promovare – afișe (lipite inclusiv în școli, pentru că elevii pot fi promotorii acestui proces prin faptul că pot convinge părinții să facă o scurtă excursie de familie în locația promovată, dar și profesorii pot contribui la procesul de promovare al zonei prin organizarea unor excursii de studiu) cât și un panou publicitar instalat în vama Nădlac care să ofere informații despre infrastructura turistică – sălașe, cât și despre componenta culturală – elemente gastronomice specifice (aceasta ar avea un impact psihologic imens asupra călătorilor, care osteniți fiind, își vor dori cu desăvârșire o masă caldă, poate chiar să se și odihnească). Așadar, este foarte important să includem în strategia de promovare și călătorii, deoarece aceștia sunt numeroși și pot acționa ca un catalizator pentru dezvoltarea zonei. După luarea acestor prime măsuri, se va face o evaluare a rezultatului obținut, iar dacă acesta este favorabil se va trece spre o promovare mai diversificată.
BIBLIOGRAFIE
Ardelean, C., Ardelean, Florina, Ardelean, M., Viktória, Blanka, Katona, Orsolya, Kiss, Tímea, Kovács, F., Van Leeuwen, B., Mezosi, G., Onaca., A., Právetz, T., Rakonczai, J., Rácz, A., Sipos, G., Sumeghy, B., Timofte, F., Tobak, Z., Tóth, Orsolya, Urdea, P., (2012) – Trecutul, prezentul, viitorul râului Mureș, Editura Universității de Vest din Timișoara, Timișoara, 212 p.
Breabăn, Iuliana-Gabriela, (2009) – Evaluarea impactului asupra mediului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 160 p.
Chevereșan, C., Nicolăiță, Doina, (2007) – Monografia Pecica, Ed. Concordia, Arad, 596 p.
Cristuțiu, M., I., (2012) – Studiu geomorfologic al bazinului hidrografic Vărbilău, cu privire specială asupra proceselor de degradare a terenurilor, București (teză de doctorat nepublicată)
Cocean, P., Dezsi, Ș., (2009) – Geografia Turismului, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 282 p.
Florea, N., Asvadurov, H., Cioflica, Gianina, (1965) – Considerații paleogeografice pe baza profilului cuaternar de la Semlac (Cîmpia Tisei), Dări de Seamă ale Ședințelor, LII/1: 443-458.
Hosu, Maria, (2009) – Geomorfologie – Suport de lucrări practice, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 129 p.
Ianoș, Gh., (2004) – Geografia solurilor cu noțiuni speciale de pedologie, Ed. Mirton, Timișoara, 318 p.
Ielenicz, M., (2005) – Geomorfologie, Editura Universitară, București, 344 p.
Ielenicz, M., Comănescu, Laura, (2006) – România – potențial turistic, Editura Universitară, București, 464 p.
Ilieș, M., (2007) – Amenajare turistică, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 154 p.
Loghin, V., (2009) – Elemente de geomorfologie fluviatilă, Ed. Valahia University Press, Târgoviște, 80 p.
Lovas, L., Mănescu, Camelia, Mateoc-Sîrb, Nicoleta, (2011) – The importance of forests in maintaining biodiversity. The case study Mureș meadow afforestation, Journal of horticulture, forestry and biotechnology, 15(3): 134-137.
Mutihac, V., (1990) – Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică, București, 423 p.
Onin, B., Herbei, C., (???) – Parcul Natural Lunca Mureșului – Ghid Turistic
O’Shea, J., Barker, A., Motta, Laura, Szentmiklosi, A., (2011) – Archaeological investigations at Pecica „Șanțul Mare” 2006 – 2009, Analele Banatului, S.N. Arheologie # Istorie, XIX: 67 – 78
Pascu, M., Pîrv, O., Sinitean, A., (2004) – Mureș Meadow Natural Park – Achievements and Perspectives, Annals of West University of Timișoara, ser. Biology, VII: 53–60.
***Planul de Management al Parcului Natural Lunca Mureșului, 2011
Pop, C., C., (2008) – Turism și dezvoltare durabilă – județul Sălaj, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 193 p.
Posea, G., (1997) – Câmpia de Vest a României, Ed. Fundației „România de Mâine”, București, 429 p.
Primack, B., R., Pătroescu, Maria, Rozylowicz, L., Iojă, C., (2002) – Conservarea diversității biologice, Ed. Tehnică, București, 293 p.
***Raport privind Starea Mediului în România – Anul 2012
Radoane, Maria, Dumitru, D., Achim, I., (2001) – Geomorfologie, Editura Universității, Suceava, 394 p.
Stanciu, Sica, (1999) – Bazele generale ale marketingului, Editura Universității din București, București, 343 p.
***Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României – 2008
Velcea, Valeria, Velcea, I., Mîndruț, O., (1979) – Județul Arad, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 143 p.
www.ama.org – accesat în 17.06.2014
www.anpm.ro – accesat în 6.04. 2014
http://www.banaterra.eu/ – accesat în 10.12.2013
www.cia.gov – accesat în 15.06.2014
http://commons.wikimedia.org/ – accesat în 12.09.2013
http://support.esri.com – accesat în 5.06.2014
http://data.worldbank.org/ – accesat în 15.06.2014
http://earthexplorer.usgs.gov/ – accesat în 15.09.2013
http://eca.knmi.nl/ – accesat în 22.04.2014
http://globallast.imo.org – accesat în 22.06.2014
www.iisd.com – accesat în 18.04.2014
http://www.inforegio.ro/ – accesat în 15.06.2014
http://www.insse.ro/ – accesat în 25.04.2014
http://ipcst.org/ – accesat în 22.06.2014
www.iucn.org – accesat în 15.04.2014
http://lazarus.elte.hu/ – accesat în 8.10.2013
http://www.luncamuresului.ro/ – accesat în 15.09.2013
http://mapire.eu/ – accesat în 14.11.2013
http://www.pndr.ro/ – accesat în 15.06.2014
http://ran.cimec.ro/ – accesat în 10.06.2014
http://romaniancopywriter.ro – accesat în 16.06.2014
www.rosilva.ro – accesat în 22.03.2014
www.unep.org – accesat în 15.05.2014
www2.unwto.org – accesat în 11.06.2014
http://www.usgs.gov/ – accesat în 14.09.2013
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
BIBLIOGRAFIE
Ardelean, C., Ardelean, Florina, Ardelean, M., Viktória, Blanka, Katona, Orsolya, Kiss, Tímea, Kovács, F., Van Leeuwen, B., Mezosi, G., Onaca., A., Právetz, T., Rakonczai, J., Rácz, A., Sipos, G., Sumeghy, B., Timofte, F., Tobak, Z., Tóth, Orsolya, Urdea, P., (2012) – Trecutul, prezentul, viitorul râului Mureș, Editura Universității de Vest din Timișoara, Timișoara, 212 p.
Breabăn, Iuliana-Gabriela, (2009) – Evaluarea impactului asupra mediului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 160 p.
Chevereșan, C., Nicolăiță, Doina, (2007) – Monografia Pecica, Ed. Concordia, Arad, 596 p.
Cristuțiu, M., I., (2012) – Studiu geomorfologic al bazinului hidrografic Vărbilău, cu privire specială asupra proceselor de degradare a terenurilor, București (teză de doctorat nepublicată)
Cocean, P., Dezsi, Ș., (2009) – Geografia Turismului, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 282 p.
Florea, N., Asvadurov, H., Cioflica, Gianina, (1965) – Considerații paleogeografice pe baza profilului cuaternar de la Semlac (Cîmpia Tisei), Dări de Seamă ale Ședințelor, LII/1: 443-458.
Hosu, Maria, (2009) – Geomorfologie – Suport de lucrări practice, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 129 p.
Ianoș, Gh., (2004) – Geografia solurilor cu noțiuni speciale de pedologie, Ed. Mirton, Timișoara, 318 p.
Ielenicz, M., (2005) – Geomorfologie, Editura Universitară, București, 344 p.
Ielenicz, M., Comănescu, Laura, (2006) – România – potențial turistic, Editura Universitară, București, 464 p.
Ilieș, M., (2007) – Amenajare turistică, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 154 p.
Loghin, V., (2009) – Elemente de geomorfologie fluviatilă, Ed. Valahia University Press, Târgoviște, 80 p.
Lovas, L., Mănescu, Camelia, Mateoc-Sîrb, Nicoleta, (2011) – The importance of forests in maintaining biodiversity. The case study Mureș meadow afforestation, Journal of horticulture, forestry and biotechnology, 15(3): 134-137.
Mutihac, V., (1990) – Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică, București, 423 p.
Onin, B., Herbei, C., (???) – Parcul Natural Lunca Mureșului – Ghid Turistic
O’Shea, J., Barker, A., Motta, Laura, Szentmiklosi, A., (2011) – Archaeological investigations at Pecica „Șanțul Mare” 2006 – 2009, Analele Banatului, S.N. Arheologie # Istorie, XIX: 67 – 78
Pascu, M., Pîrv, O., Sinitean, A., (2004) – Mureș Meadow Natural Park – Achievements and Perspectives, Annals of West University of Timișoara, ser. Biology, VII: 53–60.
***Planul de Management al Parcului Natural Lunca Mureșului, 2011
Pop, C., C., (2008) – Turism și dezvoltare durabilă – județul Sălaj, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 193 p.
Posea, G., (1997) – Câmpia de Vest a României, Ed. Fundației „România de Mâine”, București, 429 p.
Primack, B., R., Pătroescu, Maria, Rozylowicz, L., Iojă, C., (2002) – Conservarea diversității biologice, Ed. Tehnică, București, 293 p.
***Raport privind Starea Mediului în România – Anul 2012
Radoane, Maria, Dumitru, D., Achim, I., (2001) – Geomorfologie, Editura Universității, Suceava, 394 p.
Stanciu, Sica, (1999) – Bazele generale ale marketingului, Editura Universității din București, București, 343 p.
***Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României – 2008
Velcea, Valeria, Velcea, I., Mîndruț, O., (1979) – Județul Arad, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 143 p.
www.ama.org – accesat în 17.06.2014
www.anpm.ro – accesat în 6.04. 2014
http://www.banaterra.eu/ – accesat în 10.12.2013
www.cia.gov – accesat în 15.06.2014
http://commons.wikimedia.org/ – accesat în 12.09.2013
http://support.esri.com – accesat în 5.06.2014
http://data.worldbank.org/ – accesat în 15.06.2014
http://earthexplorer.usgs.gov/ – accesat în 15.09.2013
http://eca.knmi.nl/ – accesat în 22.04.2014
http://globallast.imo.org – accesat în 22.06.2014
www.iisd.com – accesat în 18.04.2014
http://www.inforegio.ro/ – accesat în 15.06.2014
http://www.insse.ro/ – accesat în 25.04.2014
http://ipcst.org/ – accesat în 22.06.2014
www.iucn.org – accesat în 15.04.2014
http://lazarus.elte.hu/ – accesat în 8.10.2013
http://www.luncamuresului.ro/ – accesat în 15.09.2013
http://mapire.eu/ – accesat în 14.11.2013
http://www.pndr.ro/ – accesat în 15.06.2014
http://ran.cimec.ro/ – accesat în 10.06.2014
http://romaniancopywriter.ro – accesat în 16.06.2014
www.rosilva.ro – accesat în 22.03.2014
www.unep.org – accesat în 15.05.2014
www2.unwto.org – accesat în 11.06.2014
http://www.usgs.gov/ – accesat în 14.09.2013
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dinamica Fluviala Si Dezvoltarea Durabila In Parcul Natural Lunca Muresului (ID: 139276)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.