Din punct de vedere teoretic, echilibrul lɑ nivel mɑcroeconomic reflectă ɑceɑ stɑre ɑ [609674]

Din punct de vedere teoretic, echilibrul lɑ nivel mɑcroeconomic reflectă ɑceɑ stɑre ɑ
economiei în cɑre, toɑte piețele sunt simultɑn în echilibru, fără existențɑ excesului de cerere
sɑu de ofertă.
În condițiile economiei de piɑță, echilibrul economic se mɑnifestă sub formɑ unei stări
proprii pieței, generɑtă de ɑcțiuneɑ ɑgenților economici în cɑlitɑteɑ lor de producători –
vânzători și de cumpărători -consumɑtori. ɑgenții economici producători urmăresc
mɑximizɑreɑ profiturilor lor, în timp ce ɑg enții economici consumɑtori sɑtisfɑcereɑ
trebuințelor lor. De ɑici și reiese esențɑ conceptului de echilibru economic generɑl.
Echilibrul economic generɑl exprimă ɑceɑ stɑre spre cɑre tinde piɑțɑ nɑționɑlă în
ɑnsɑmblul său (piɑțɑ bunurilor economice, piɑțɑ muncii, piɑțɑ monetɑră și piɑțɑ cɑpitɑlului)
cɑrɑcterizɑtă printr -o concordɑnță relɑtivă ɑ cererii șî ofertei ɑgregɑte, decɑlɑjele dintre
forțele pieței nedepășind ɑnumite limite considerɑte normɑle, nesemnificɑtive pentru
producereɑ de dificultăți, de de zechilibre.
Echilibrul economic se mɑnifestă sub o multitudine de forme, cɑre se clɑsifică după
ɑnumite criterii:
ɑ)după modul de mɑnifestɑre în timp se distinge: echilibrul economic stɑtic, cɑre se
cɑrɑcterizeɑză prin ɑbsențɑ schimbărilor și este consider ɑt doɑr o ipoteză, neexistând prɑctic
în reɑlitɑte și echilibrul economic dinɑmic, ce se mɑnifestă prin modificɑreɑ permɑnentă ɑ
rɑporturilor dintre forțele cɑre se confruntă, concordɑnțɑ lor reɑlizându -se în timp, cɑ tendință
dominɑntă și cɑre poɑte fi pr ivit cɑ un echilibru pe termen scurt (se mɑnifestă în condițiile
unor schimbări nesemnificɑtive sɑu ɑl modificării unor restricții posibil de ɑmeliorɑt pe
termen scurt) și pe termen lung (ɑdmite posibilitɑteɑ schimbărilor în Coɑte vɑriɑbilele
sistemului, p rogresul tuturor fɑctorilor de producție, ceeɑ ce presupune depășireɑ unor
dezechilibre temporɑre prin ɑtrɑgereɑ unor forțe de compensɑre existente în sistem sɑu în
ɑfɑrɑ lui);
din punctul de vedere ɑl sferei de cuprindere (ɑl piețelor Iɑ cɑre se referă),
echilibrul economic po ɑte fi pɑrțiɑl și generɑl;
în rɑport cu nivelurile ɑgregării economiei nɑționɑle se distinge: echilibrul
microeconomic, c ɑre se referă lɑ nivelul verigilor primɑre, ɑl ɑgenților
economici și ɑl unităților ɑdministrɑtiv -teritoriɑle de bɑză; echilibrul

mezoeconomic, c ɑre se referă lɑ structurile de rɑmură ,și zone teritoriɑle (județe,
lɑnduri etc); echilibrul mɑcroeconomic, cɑre integreɑză ɑgregɑt primele două
forme de echilibru pe ɑnsɑmblul economiei nɑționɑle și ɑl teritoriului nɑționɑ l;
în funcție de conținutul proceselor economice și de modul de exprim ɑre ɑ
rezult ɑtelor se distinge: echilibrul economic mɑteriɑl, cɑre exprimă ɑceɑ stɑre
de concord ɑnță relɑtivă între volumul, structurɑ și cɑlitɑteɑ producției (ofertɑ
globɑlă), pe de o p ɑrte, și nevoile de consum finɑl și de producție (cerere
globɑlă), sub ɑspect cɑntitɑtiv, structurɑl și cɑlitɑtiv, pe de ɑltă pɑrte (de ex.,
pentru ɑ ɑsigurɑ o ɑnumită cɑntitɑte de energie electrică e necesɑră o cɑntitɑte
determin ɑtă de combustibil, într -o ɑnumită structură și putere cɑlorică);
echilibrul economic v ɑloric, cɑre exprimă concordɑnțɑ relɑtivă între diferite
structuri v ɑlorice ɑle rezultɑtelor economice, între ɑcesteɑ și eforturile depuse,
și în c ɑdrul căruiɑ se disting următoɑrele forme speciɑ le: echilibrul bănesc
(monet ɑr), cɑre exprimă concordɑnțɑ relɑtivă dintre expresiɑ băneɑscă ɑ
volumului de bunuri economice existente pe pi ɑță și cɑntitɑteɑ de bɑni ɑflɑtă în
circul ɑție; echilibrul finɑnciɑr, cɑre reflectă concordɑnțɑ relɑtivă între sursel e
finɑnciɑre și necesitățile de plɑtă ɑle ɑgenților economici; echilibrul bugetɑr,
cɑre reflectă concordɑnțɑ relɑtivă între veniturile și cheltuielile bugetɑre;
echilibrul v ɑlutɑr, cɑre evidențiɑză concordɑnțɑ relɑtivă între încɑsările și
plățile în v ɑlută ; echilibrul resurselor de muncă, c ɑre exprimă concordɑnțɑ
relɑtivă dintre cɑntitɑteɑ, structurɑ și cɑlitɑteɑ fɑctorului umɑn ɑctiv disponibil
și necesitățile de resurse de muncă ɑle utilizɑtorilor (mɑi ɑles ɑle unităților
economice).
în unit ɑteɑ lor, ɑces te forme concrete de m ɑnifestɑre ɑ echilibrului economic
ɑsigură desfășurɑreɑ procesului creșterii economice, concretizɑt în sporireɑ
dimensiunilor rezult ɑtelor mɑcroeconomice.
Stɑreɑ de echilibru economic este o expresie ɑ compɑtibilității, ɑ concordɑnței relɑtive
ɑ deciziilor luɑte de ɑgenții economici producători șî, respectiv, consumɑtori, ɑceɑstɑ
menținându -se într -o ɑnumită perioɑdă de timp, până în momentul în cɑre intervin fɑctori
perturbɑtori, cu ɑcțiune contrɑrie.
Pentru cɑ economiɑ unei țări să s e ɑfle în stɑre de echilibru este necesɑră respectɑreɑ
ɑnumitor condiții, în cɑzul diferitelor piețe:

ɑ)în cɑzul pieței bunurilor economice ofertɑ ɑgregɑtă de mărfuri și servicii trebuie să
fie egɑlă cu cerereɑ ɑgregɑtă de mărfuri și servicii;
b)în cɑzul p ieței monetɑre ofertɑ monetɑră ɑgregɑtă trebuie să fie egɑlă cu cerereɑ
monetɑră ɑgregɑtă;
c)în cɑzul pieței muncii ofertɑ de locuri de muncă trebuie să fie egɑlă cu cerereɑ de
locuri de muncă lɑ nivel mɑcroeconomic.
Echilibrul economic generɑl sɑu echilib rul mɑcroeconomic cɑrɑcterizeɑză, ɑșɑdɑr,
ɑceɑ situɑție generɑlă ɑ economiei unei țări în cɑre proporțiile și corelɑțiile dintre mărimile
sɑu vɑriɑbilele mɑcroeconomice permit desfășurɑreɑ normɑlă ɑ fluxurilor reɑle și monetɑre
în economie, o funcționɑre p erformɑntă ɑ sistemului cɑre dă sɑtisfɑcție subiecților economici.
In rɑport de ɑceɑstă stɑre ɑ economiei, ɑ pieței nɑționɑle în ɑnsɑmblu, sunt formulɑte și
obiectivele politicii mɑcroeconomice spre cɑre tind toɑte țările: o creștere economică pozitivă
și durɑbilă, ocupɑreɑ deplină ɑ forței de muncă, stɑbilitɑteɑ nivelului generɑl ɑl prețurilor,
bɑlɑnțe comerciɑle și de plăți externe echilibrɑte pe termen mediu și lung.
Economiɑ în orice țɑră este dominɑtă de dezechilibrɑre. Dezechilibrele economice sunt
expresiɑ modificărilor limitelor resurselor și tehnologiilor, ɑ restricțiilor consumɑtorilor
privind cumpărɑreɑ de bunuri și servicii, inclusiv ɑ unor greșeli de politică economică
generɑlă pe termen lung, reflectând neconcordɑnțɑ dintre cerereɑ și ofertɑ ɑg regɑtă.
Dinɑmicɑ forțelor cɑre se interɑcțîoneɑză conferă dezechilibrelor economice un cɑrɑcter
permɑnent, normɑle sɑu ɑnormɑle din punctul de vedere ɑl intereselor ɑgenților economici,
în cɑlitɑteɑ lor de vânzători, sɑu de cumpărători. Dezechilibrul econo mic se mɑnifestă în
formă de crize economice, de deficit bugetɑr, șomɑj și inflɑție.
Înɑinte de izbucnireɑ crizei economice și finɑnciɑre, stɑtele din Bɑlcɑni înregistrɑu
niveluri ridicɑte ɑle creșterii economice. Pe măsură ce crizɑ ɑ început să se extindă în întreɑgɑ
Europă, și economiile stɑtelor din Bɑlcɑni ɑu început să resimtă tot mɑi mult efectele ɑcesteiɑ,
necesitând ɑsistență finɑnciɑră internɑționɑlă.

De-a lungul secolelor, evoluțiile și conjuncturile economice, amploarea inovațiilor și
contextul macroeconomic au constituit domenii de prim interes în evaluarea trendului
economic mondial, concomitent cu raportarea la nașterea crizelor financiare și economice.

Se impune delimitarea celor două concepte, astfel, criza financiară este definită ca fiind
o situație în care cererea de bani este mai mare decât oferta de bani. Aceasta înseamnă că
lichiditatea este rapid evaporată deoarece banii disponibili sunt retrași din bănci, forțând astfel
băncile fie să vândă propriile active și investiții, pentru a -și acoperi necesitățile, sau să
colapseze. Criza financiară poate duce la o criză economică, care reprezintă o situație în care
economia unei țări trece brusc printr -o scădere a forței sale, scădere adusă de regulă de o criză
financiară1.
Mishkin (1997) con sidera criza financiară „o formă mai severă de instabilitate financiară
în care sistemul financiar aproape că încetează să mai funcționeze”. Astfel, criza financiară se
concretizează în incapacitatea piețelor financiare de a mai funcționa eficient, ceea ce duce la o
contracție a activității economice. Crizele sunt caracterizate de panică în rândul agenților
economici, de reduceri ale activității economice sau de pierderea încrederii în capacitatea
sistemului financiar de a -și exercita funcțiile2.
Teoriile e conomice moderne resping ideea unei teoretizări generale a crizelor economico
– financiare, conform cărora acestea pot fi încadrate într -un model general valabil,
considerându -se că fiecare criză financiară este unică, fiecare reprezentând de fapt un accid ent
istoric, generat de factori specifici, într -o anumită conjunctură social – economică și politică.
Conform acestor teorii crizele nu pot fi anticipate, astfel încât efectele negative ale acestora să
fie aduse la un nivel minim. Cu toate acestea, istoria ne arată că, deși crizele economico –
financiare nu apar și nu produc efecte în parametrii identici, ele sunt strâns legate de caracterul
ciclic al proceselor economice. Deși cauzele evoluției ciclice a proceselor economice nu au fost
încă identificate, c aracterul ciclic al acestora este evident3.
Ca amploare teritorială, durată și efecte economice și politice, criza din anul 1929,
cunoscută și sub denumirea de Marea Depresiune, considerăm că până la momentul 2008 a fost
cea mai severă4. Marea Depresiune economică, declanșată în Statele Unite ale Americii, a fost
precedată de o perioadă de 9 ani de dezvoltare economică, ce a avut ca suport creșterea masei
monetare în circulație de către Banca Centrală a Americii – Federal Reserve (FED) precum și

1 www.crizalovesteacum.ro;
2 Albulescu, 2009, p. 39
3 Ciclurile economice, indiferent că sunt pe termen scurt, mediu sau lung se compun d in două faze – expansiunea ș i
recesiunea. În faza de expansiune are loc o creștere a eficienței economice, generată de introducerea în circuitul economic a
unor inovații tehnologice semnificative, în timp ce în recesiune are loc o slă bire a resorturilor care au produs propulsia
economică;
4 În perioada 1929 -1933, în SUA, au dat faliment 2.500 de bănci , Volumul creditului bancar a scăzut cu cca. 30 %, Bur să a
scăzut cu 75 %, Rata șomajului a depășit 25 % ;

o politică de relaxare a creditelor și de reducere a ratei dobânzilor. Ca urmare a acestei politici
monetare și financiare a FED, populația a cumpărat masiv acțiuni, care au înregistrat o creștere
constantă la bursă, până în septembrie 1929, când s -a produs marele crah bursier de pe Wall
Street.
Deși FED intervine prin restrângerea masei monetare și prin restricționarea creditelor,
urmarea a fost producerea de falimente în toate sectoarele economiei: agricultură, industrie,
bănci. Efectele asupra economiei reale au constat în scăderea producției naționale și în creșterea
șomajului. Statele Unite ale Americi au adoptat o politică de restrângere a importurilor prin
măsuri protecționiste, fapt care a condus la extinderea crizei și în Europa, statele europene fiind
afectate în calitate de state exportatoare. La rândul lor, statele europene au adoptat măsuri
prohibitive față de exportul american.
După cel de -al -II- lea război mondial și până la începutul anilor 70, economiile țărilor
industrializate au cunoscut o foarte puternică dezvoltare, urmare a unor factori economici și
politici favorabili5. După această perioadă de puternică dezvoltare economică a statelor din
America de Nord, Europa Occidentală și Japonia, la începutul anilor 70 s -a declanșat o
perioadă de recul , care a durat 10 ani, perioadă cunoscută sub denumirea de Marea Stagflație6.
Mentionăm că perioadele de stagflație economică se caracterizează in principal prin creșterea
inflației și scăderea creșterii economice, respectiv scăderea produsului intern bru t.
O altă criză financiară de proporții internaționale s -a produs la sfârșitul anilor 90 (1997)
– criza financiară7 din Asia de Sud – Est, care a cuprins Thailanda, Indonezia, Hong – Kong,
Coreea de Sud. Factorul determinant al acestei crize – cu efecte ec onomice și financiare
devastatoare pentru țările respective, și nu numai, l -a constituit retragerea masivă a capitalului
investitorilor străini, care la începutul anilor 90 au facut investiții de miliarde de dolari pe
piețele emergente ale Asiei de Sud Est . Retragerea capitalului străin s -a datorat slăbirii
încrederii investitorilor în sistemul bancar și financiar al țărilor din Asia de Sud Est.
Toate aspectele fiind considerate, putem afirma că un prim semn al unei viitoare crize îl
poate constitui o peri oadă de expansiune caracterizată prin creșterea creditelor, a prețurilor, a

5 Dintre factorii economici menționăm existenț a și mențin erea unui raport corect între cerere și oferta, promovarea politicil or
economice de ocupare completă a forței de munca, crearea unui cadru instituț ional internaț ional stabil ( ale carui baze au fost
puse la confer inta de la Bretton Woods d in 1944). Iar dintre factorii politici menționăm existenta unui consens între statele
puternic industrializate in ceea ce prive ște adoptarea politicilor economice;
6 Menționăm ca perioadele de stagflație economică se caracterizeaza în principal pr in creșterea inflaț iei și scădere a cre șterii
economice, respectiv scădere a produsului intern brut;
7 Datoria privata a urcat la un nivel foarte ridicat – raportul datorie externă / PIB a ajuns de la 100% la peste 180%; a fost
nevoie de interventia FMI pentru solutionarea crizei ;

șanselor de profit, care duc la atragerea de noi investitori pe piața. Într -o următoare etapă, o
parte din investitori consideră că piața a atins un nivel maxim și caută să iși tra nsforme activele
în bani sau în active de mai mare calitate, ori cu risc mai redus. Multiplicarea acțiunilor acestora
duce însă la o prăbușire a prețurilor, însă evenimentul care creează panică poate fi căderea unei
bănci sau falimentul unei corporații. Fa limentele se declanșează în lanț iar economia poate intra
în recesiune sau chiar în depresiune economică.
Astfel, mecanismul de declanșare a crizelor financiaro -economice poate fi descris
după cum urmează: ani de exces speculativ; inovație financiară scăp ată de sub control;
supraevaluări masive a creditelor.
Putem afirma că prezența fenomenului de criză se caracterizează prin scăderea dramatică
a cererii, producției, gradului de ocupare al forței de muncă, produsului intern brut, lichidităților
și înrăutaț irea nivelul de trai.

Natura crizei financiare internaționale din 2008
Prezentarea în prealabil a istoriei crizelor economico -financiare are drept scop
compararea crizei financiare din 2008 cu cataclismele economice cele mai profunde și mai
devastatoare care au avut loc în trecutul recent. Criza din 2007 -2008 , însă a fost fără îndoială
cea mai periculoasă din perioada de după cel de -al doilea război mondial8.
Criza actuală a fost precedată de o perioadă lungă de stabilitate economică, de
expansiunea puternică a creditului ipotecar determinat de o politică monetară expansionistă
(rata de dobândă mică) și de un sistem de reglementări permisibile. Studiile istorice oferă o
perspectivă utilă pentru ințelegerea amploarei și gravității crizei actuale, precum și învățăminte
prețioase cu privire la căile prin care poate fi depășită. Amploarea crizei actuale este relevată
de mărimea pierderilor financiare pe care le -a provocat:

8 Cerna S.,2008, slide 23 ;

Criza financiară mondială a apărut la început ca o criză de lichid itate. Lichiditatea
abundentă și suprasăturarea cu economisiri au creat resurse disponibile pentru investiții,
inclusiv în instrumente financiare sofisticate, nu ușor de înțeles de către unii investitori. Primele
simptome, manifestate la începutul lunii au gust 2007, au constat in perturbații severe ale pieței
interbancare. Aceste turbulențe au constat în marje de profit anormale, reducerea scadențelor,
atrofierea și chiar dispariția unor segmente de piață. Prin contagiune, tensiunile amintite au
afectat apo i întreprinderile nefinanciare și finanțarea economiei reale.
De asemenea, criza a apărut ca o criză de titrizare ( securitization ). Titrizarea este o
tehnică financiară foarte veche, care a fost folosită cu succes în ultimii treizeci de ani pentru
refinaț area creditelor pentru cumpărări de automobile, a creditelor de consum, a creditelor
imobiliare etc.9 Însă, în perioada 1998=2008 , această tehnică a fost aplicată in condiții
discutabile: pentru finanțarea pe termene foarte scurte a unor produse structurat e complexe, cu
lichiditate zero și cu valoare incertă – determinată, de regulă, nu pe piață, ci prin modele
teoretice10.

9 Titrizarea constă in convertirea creanțelor înregistrat e in activul instituțiilor de credit (de exemplu, a creditelor ipotecare) in
titluri negociabile. Creanțele sunt aranjate in pachete omogene sub aspectul scadenței și al riscului. Aceste pachete sunt
cedate unei societăți de investiți i financiare, create ad hoc și cu durată de viață limitată ( Structured Investment Vehicle –
SIV), care le v inde apoi investitorilor sub formă de obligațiuni. Această operație permite băncilor să -și îmbunătățească
automat rata capitalului propriu și să -și restabilească potențialul de creditare. Plata dobânzilor și ratelor scadente de către
SIV se bazează pe fluxurile f inanciare generate de creditele inițiale;
10 Un produs structurat este un produs conceput de o bancă pentru a sătisface nevoile clienților săi, constând, de regulă, într-o
comb inație de operațiuni opționale ( options ), swaps etc., bazate pe parametrii necotați pe piață și utilizând diverse tehnici
complexe de inginerie f inanciară, cum ar fi titrizarea;

Prin natura lor, asemenea montaje financiare sunt vulnerabile și fragile11. Însă, această
fragilitate a fost mascată de abudența de lichi dități de pe piață și de acțiunea anumitor
intermediari financiari, cum ar fi, agențiile de rating, care au acordat ratinguri noconforme cu
realitatea și asigurătorii monoline .12

Cauzele izbugnirii crizei
În urma unei analize a fazelor care au dus la declanșarea crizei, putem puncta urmatoarele
cauze ale dezvoltării acesteia, care au la bază vulnerabilitățile pieței ipotecare americane:
limitele modelului american de creștere bazată pe credit și consum, puternica dereglementare
a piețelor financiare di n SUA, inovațiile financiare și puternica dezvoltare a produselor
derivative, nivelul scăzut al dobânzii practicate de Fed13 urmată de creșterea acesteia14 și
expirarea perioadelor pentru care au fost acordate garanțiile.
O altă disfuncționalitate s -a manif estat în momentul în care titlurile din tranșele cu grad
mare de risc au fost plasate la investitori care deja aveau ei înșiși mari datorii15. Pe acest fundal
au operat, ca agravante, și o serie de cauze microeconomice: securitizarea frenetică, fisurile în
modelul de afaceri ale agențiilor de rating, externalizările raționale din punct de vedere privat
dar socialmente ineficiente și, în sfârșit, competiția internațională crescută pentru
dereglementări16.
Integrarea financiară și holdingurile transnaționale de fonduri mutuale, fonduri
speculative, sucursalele băncilor țărilor dezvoltate, și companiile de asigurări au perpetuat
perturbările și a contribuit la propagarea colapsurilor prețurilor activelor în țările din Uniunea
Europeană și în alte țări.

11 Cerna S., 2009, pag. 2;
12 – Asigurătorii monoline sunt societăți de asigurare specializate in preluarea riscului de nerambur săre a creditului in cadrul
emisiunilor de obligațiuni său al operațiunilor de titrizare;
13 Nivelul ratei dobânzii practicate de Fed in perioada 2001 -2004 (1% – 2,25%) a dus la rate inalte de creștere a volumului
creditului și la creșterea cursurilor activelor f inanciare
14 Până in 2006 a crescut la 5,25 %
15 Cerna S.‚ 2007, pag. 11;
16 Isărescu M., 2009, pag.2

Perspect iva economică globală
Economia mondială experimentează cel mai puternic șoc care a lovit piețele financiare
mature după Marea Depresiune. Lumea întreagă se confruntă cu datorie publică ridicată și
deficit bugetar mare17 totodată cu necesitatea statelor de a pompa importante fonduri în
sistemul financiar.
Deși în atenția preocupărilor pentru cauzele, efectele și măsurile de remediere aferente
crizei, s -au aflat mai degrabă guvernele aflate în epicentrul crizei, precum și alte țări dezvoltate
cum ar fi Japoni a sau Coreea și țările în curs de dezvoltare se confruntă cu valul de instabilitate.
Economiile emergente și în curs de dezvoltare rămân, însă, sursa creșterii economice, cu o
creștere prevăzută pentru 2009 de 6,1 % comparativ cu 0,5 % în țările dezvoltate . Principalele
țări emergente au acumulat un volum important de rezerve internaționale și au o datorie publică
redusă, ceea ce le conferă o marjă de manevrare mai mare.
Înainte de izbugnirea crizei, creșterea economiilor dezvoltate a fost susținută de poli citile
monetare și fiscale expansioniste, politici care au avut tendința de a sprijini liberalizarea
piețelor financiare și au fost dedublate de o supraveghere lejeră. De asemenea, și economiile
în curs de dezvoltare cunoșteau o situație bună, caracterizat ă prin inflație mai scăzută și politici
fiscale viabile. Însă, datorită dezvoltării explozive din țările dezvoltate, creșterea înregistrată
de țările în curs de dezvoltare a fost impulsionată și mai mult de veniturile crescute din
exporturi18 și de prețurile mai mari ale mărfurilor, un val de investiții străine directe, iar de
remiteri mai mari din străinătate19, în fruntea acestora situându -se BRIC (Brazilia, Rusia, India,
China).

17 Datoria publică a SUA a ajuns la 10,6 mii mild. USD ( 72% din PIB) (11 mii mild. USD – incluzând și cele 700 mild. USD
aferente planului de sălvare)
18 Ponderea exporturilor d in cadrul PIB -ului țărilor in curs de dezvoltare a crescut de la 29 la sută, in 2000, la 39 la sută in
2007;
19 Justin Yifu L in, 2008, pag. 4;

Fluxurile de capital privat spre țările în curs de dezvoltare, 1990 -2007
Observație: Fluxurile de capital includ atât investițiile străine directe cât și pe cele de
portofoliu .
Sursă: Banca Mondială, Global Development Finance 2008 (Finanțe de Dezvoltare
Globală)

Creștere înregistrată de cele trei surse de finanțare, con cretizată și în sporirea valorii
anuale a PIB -ului, a stimulat cererea acestora de capital fix de la SUA, Japonia și de la alte
economii dezvoltate. Însă odată cu creșterea rapidă din țările în curs de dezvoltare, au apărut și
vulnerabilitațile, la fel ca și cele apărute în țările dezvoltate. Corelând abundența capitalului
investit cu creșterea rapidă, era inevitabilă o creștere a prețurilor bunurilor imobiliare la nivele
nerealiste în anumite piețe emergente.
Deși criza generalizată cauzată de colapsul pie ței ipotecare americane a survenit mai întâi
în SUA, șocurile și prăbușirea încrederii consumatorilor au afectat atât țările dezvoltate cât și
piețele emergente, care au înregistrat creșteri nerealiste ale piețelor activelor generate de
frenezia speculații lor. În ceea ce privește efectele asupra economiilor în curs de dezvoltare,
acestea s -au concretizat în scăderea exporturilor, reducerea ritmului expansiunii comerciale,
diminuarea investițiilor în piețele emergente, sporirea vulnerabilității la oscilațiil e diverselor
surse de finanțare externă etc.
Deși criza își are originile în SUA și Europa, iar atenția globală s -a concentrat pe măsurile
politice ale administrațiilor acestora, toți actorii principali din sistemul internațional trebuie să

ia măsuri urgente. Acest lucru este valabil și pentru țările în curs de dezvoltare, care dețin
actualmente o pondere importantă din economia globală și fluxurile comerciale, precum și
pentru institutele financiare internaționale (IFI), care își aduc contribuția la f acilitarea
funcționării sistemului internațional și promovează dezvoltarea tuturor sectoarelor.
SECTOARELE ECONOMIEI ROMÂNEȘTI AFECTATE DE CRIZĂ:

 In industria componentelor auto, fabricile Michelin – Zalau s -au inchis in decembrie
2008;
 In industria chim ica, combinatul Oltchim Ramnicu -Valcea a redus productia cu 20%
in luna noiembrie;
 In sectorul imobiliar, tranzactiile din acest an s -au situat sub valorile inregistrate in
ultimii 5 ani;
 In domeniul siderurgic si metalurgic – Laminorul SA Braila si -a opri t activitatea pana
in martie 2009, iar Alro Slatina a scazut productia cu 25%;
 In sectorul IT, furnizorii Nokia au trimis 600 de angajati in somaj tehnic… Etc.
Potrivit reprezentantilor Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, piata fortei de
munca a suferi t schimbari importante, avand in vedere faptul ca s -au anuntat un numar de
44.000 de disponibilizari pana in aprilie 2009.
Dupa ce in primavara 2008 companiile au acuzat un grav deficit de personal calificat,
primavara anului 2009 va fi dominata de preocuparea pentru pastrarea locului de munca, pe de
o parte, si a resurselor umane valoroase, in ceea ce priveste angajatorii.
„Romania detine o experienta indelungata in managementul schimbarilor pe piata
muncii determinate de procesele de restructurare economica si care s -au soldat, in perioada de
tranzitie, cu disponibilizari masive”20.
Potrivit acestora, statul roman a avut la dispozitie un buget de 4,2 miliarde de euro
pentru programele de gestionare a resurselor umane.
Pana la acel moment , principala problema a Romaniei, din punctul de vedere al
Directiei Strategii Forta de Munca si Responsabilitatea Sociala a Corporatiilor din Ministerul

20 Declarație susținută de catre reprezentantii Ministerului Muncii in cadrul unei dezbateri CCIB( Camera de
Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti ).

Muncii si Solidaritatii Sociale a fost cresterea ratei de ocupare a tinerilor de pana la 24 de ani,
acestia fiind angajati numai in proportie de 26% in trimestrul II al acestui an.
In aceeasi perioada, 60% din populatia de pana la 65 de ani muncea, iar somajul era de
numai 5,6%, acest indicator urmand o tendinta constant descrescatoare in cursul anului curent.
Romania se afla intr -o pozitie mai favorizata fata de celelalte state, mai ales cele
dezvoltate, unde criza loveste in productia interna si reducerea importurilor.21 Potrivit acestuia,
din analizele efectuate pana atunci , in Romania (n.r. anului 2009) se va inregi stra o scadere a
cresterii economice sub 4%, fara conditii vitrege, cum ar fi seceta sau blocajele financiare.
"Avem prognoze optimiste si mai putin optimiste. Investitiile publice pe infrastructura,
de pilda, vor fi de doua miliarde de euro. Ca o concluzi e, daca fondurile structurale pentru
autoritatile publice vor fi atrase, noua ne va fi bine", a precizat Ghizdeanu.
Acesta a adaugat ca Romania se afla intr -un moment de incertitudine, argumentat de
faptul ca "in luna octombrie am stat bine in multe sectoa re, in noiembrie mai putin, iar pe
ansamblul trimestrului patru incheiem un bilant cu plusuri si minusuri".
Pe de alta parte, Ion Dragulin, directorul Directiei de Stabilitate Financiara din cadrul
BNR a spus ca "in conditiile in care finantarea externa e ste tot mai scumpa si dificil de obtinut,
in special pe termen lung, ne vom confrunta cu o dinamica foarte rapida a cresterii datoriilor
externe, comertul si serviciile detinand locuri fruntase in acest sens".
Ion Dragulin a explicat ca gradul de creditare va depinde de capacitatea de atragere a
surselor din interior.
"Nu se stie cum va arata tipologia finantarii pentru sectorul bancar, asa cum nu se
cunoaste cum va fi adoptata noua strategie de investitii. Este o problema a momentului si orice
previziune n u este altceva decat o simpla speculatie", a precizat reprezentantul BNR.
Dragulin a mai spus ca in momentul de fata, prudenta s -a instalat in toate sectoarele de
activitate, iar riscurile trebuie gestionate in mod corespunzator si nu trebuie ignorate.
Uniunea Europeana a gandit un plan de redresare economica gandit pentru a face fata
situatiei din toate statele membre, cu precadere „pentru restabilirea increderii in domeniul

21 Punct de vedere ce îi aparține lui Ion Ghizdeanu, presedintele Comisiei Nationale de Prognoza (CNP) .

afacerilor”, a spus la randul sau, in cadrul dezbaterii CCIB, Mihai Stefan Done a, consilier la
Reprezentanta Comisiei Europene (CE) in Romania.
"Planul UE are doua subpuncte, constand intr -un impuls bugetar imediat, de
aproximativ 200 miliarde de euro (1,5% din PIB -ul UE) si pe de alta parte, intr -un pachet de
zece actiuni prioritare bazate pe Strategia de la Lisabona, adaptate la provocarile economiilor
pe termen lung", a precizat Stefan Donea. El a adaugat ca UE si -a propus sa sprijine statele
membre in a investi in domeniile ce creaza locuri de munca, precum si sa impulsioneze cere rea
pentru anumite produse si servicii.
"Stimulul bugetar trebuie vazut ca o masura temporara, pentru 2009. In ceea ce priveste
repartitia, pentru tarile din afara zonei euro, politica bugetara trebuie construita pentru a corecta
debalansarile existente in aceste tari", a subliniat consilierul Reprezentantei CE.
Economia Romaniei a reusit sa absoarba o parte din cei zece miliarde euro pe care i -a
cumparat Banca Nationala a Romaniei in perioada 2005 -2007. Toate prognozele de crestere
economica pe plan mondia l se vor revizui in scadere, iar Romania nu poate ramane izolata de
ceea ce se intampla in lume. Romania are, insa, particularitati ale ciclului economic care este
defazat comparativ cu ciclul economic din Europa Occidentala.
Trebuie sa se faca o departaja re intre fenomenele reale de criza si dimensiunea virtuala,
uneori exagerata, alteori denaturata, de foarte multe ori inchisa spre interese mai mult sau mai
putin clare, deci sa se faca aceasta distinctie intre fenomenele reale si cele virtuale in legatura
atat cu criza internationala, cat si cu efectele ei asupra Romaniei.22
In constructia bugetului pe 2009, guvernul a luat in calcul o crestere economica de
2,5%, in timp ce cresterea economica prognozata de BNR este de 2,3%, iar cea a Comisiei
Europene – de 1,8%. Aceasta in conditiile in care Fondul Monetar International avertiza recent
asupra unui posibil recul de 1% in ceea ce priveste cresterea economiei romanesti.
Operatiunile pe piata valutara interbancara din toamna anului 2008 au incercat o
depreciere a cursului, intr -o prima faza, la 4,2 lei/euro, pentru a ajunge ulterior la 4,5 -4,75
lei/euro, a spus guvernatorul BNR, care a adaugat ca leul este elementul esential al increderii
in activitatea economica din Romania.

22 Anghelache, C – Romania 1999 Starea Economiei , Ed. Ec., Bucuresti 1999

Criza de lichiditate din t oamna a fost creata de acei jucatori care si -au „lungit“ pozitiile
pe lei (pozitiile futures pe evolutia cursului).
Rezervele Romaniei nu sunt suficiente pentru ca nu se mai raporteaza la importuri, ci
la datoria comerciala pe termen scurt creata, in mare parte, de bancile comerciale in lupta pentru
obtinerea unei cote de piata. In prezent, nu exista lipsa de lichiditate pe piata, ci aceasta are mai
mult o conotatie mediatica, in conditiile in care bancile care in toamna afirmau ca este criza de
lei sustin acum ca exista un exces de lichiditate.

IT
Odată cu creșterea complexității activității economice, informatica câștigă tot mai mult
teren, ea devenind indispensabilă în activitatea de gestiune și evidență contabilă a întreprinderii
cât și a controlului. D iferite programe informatice facilitează și acelerează timpul necesar
rezolvării cu succes a problemelor prin oferirea de informații economico -financiare optime,
necesare în luarea deciziei. Aceste programe par să fie incapabile în rezolvarea tuturor
probl emelor, în care intervin diferite raționamente, sau unde este necesar să se facă față la
situații multiple, care nu pot fi specificate a priori.
Multitudinea de situații economico -financiare cu care se confruntă o unitate economică,
oportunitatea cu care trebuie luată decizia în rezolvarea acestora cât și necesitatea utilizării
cunoștințelor experților în economie au concurat la apariția sistemelor expert specializate în
luarea deciziilor economico -financiare.
Inteligența artificială este un subdomeniu al informatici destinat dezvoltării
calculatoarelor și sistemelor de programare menite să imite raționamentele minții omenești.
Inteligența artificială adaugă un surplus de utilitate calculatoarelor, acestea putând fi
folosite, pe lângă programele clasice de ținere a evidenței, (realizate de obicei în limbaje de
gestiune a datelor), în manipularea și interpretarea datelor în scopul luării deciziei. După cum
bine se cunoaște, volumul tot mai mare de date utilizate în domeniul economico -financiar fac
indispensab ilă folosirea sistemelor inteligente pentru management și a sistemelor de sprijinire
a deciziei. Acestea au rolul de interogare a bazelor de date și de sintetizare a informaților astfel
încât să vină în sprijinul managerului în luarea deciziilor.

Un loc ap arte îl ocupă sistemele expert care joacă un rol important în politicile
manageriale asupra cunoașterii referitoare la: competitivitatea firmei, calitatea totală,
rapiditatea reacției față de competitori, reducerea costurilor, coerență și dinamism în
compo rtament.
Un alt segment al economiei influențat de inteligența artificială este folosirea pe scară
largă a roboților industriali care fac munca mai competitivă, realizând în același timp un
randament foarte ridicat.
Inteligența artificială a avut un impa ct major asupra dezvoltării economice. Odată cu
dezvoltarea acesteia s -a manifestat un grad de complexitate în ceea ce privește modul de
desfășurare a tuturor activităților .
De asemenea inteligența artificială are un grad de perisabilitate mai redus decât
inteligența naturală, un cost mai mic (cu toate că se cheltuiește foarte mult pentru realizarea ei,
odată realizată, se poate multiplica într -un număr infinit de exemplare), poate fi actualizată ușor
si poată fi folosită perioadă lungă de timp.
Aplicațiil e inteligenței artificiale în domeniul economico -financiar sunt în principal
cele destinate pentru: desfacerea produselor bancare și a celor din domeniul asigurărilor, piața
de capital, investițiile de portofoliu, supravegherea bancară, planificare, proiec tare, diagnostic
financiar, gestiunea resurselor umane, contabilitate și audit, impozitare, control și monitorizare.
I. Sisteme informatice de asistarea a deciziei (SIAD)
Contextul economico -social actual a impus supervizarea procesului economic
decizional p rin intermediul unor tehnologii informatice tot mai complexe, astfel au aparut
sistemele informatice care au drept obiectiv principal asistarea decidentului in diferite faze ale
procesului de decizie. Implementarea în practică a acestor sisteme ridică dive rse probleme pe
plan informațional, financiar, tehnologic si uman.
SIAD reprezintă un sistem informațional care încorporează date și modele,
utilizat în scopul sprijinirii, nu înlocuirii, factorului uman în procesul adoptării deciziei, atunci
când deciziile care urmează să fie luate sunt semistructurate sau nestructurate.
Caracteristicile esențiale ale unui SIAD sunt:

 facilitatea de – a rezolva probleme semistructurate sau nestructurate, prin asocierea
raționamentului decidentului cu un sistem informatic
 asigurarea asistării deciziei pe niveluri manageriale diferite, într – o structură ierarhică
ce pornește de la top – manageri către nivelurile inferioare ale deciziei
 asistarea deciziilor la nivel individual sau, uneori, la nivelul unui grup de decidenți
atunci când este vorba de o decizie colectivă
 adaptabilitatea în timp, ceea ce îi oferă sistemului o mare flexibilitate, în sensul că
utilizatorii pot adăuga, modifica, șt erge și combina elementele constitutive ale acestuia
 accesul la o mare varietate de surse de date organizaționale sau din mediul exterior
 asigurarea eficacității procesului decizional printre diverse aspecte
considerate esențiale, în aceea ce privește acur atețea, calitatea, finalitatea, etc.
Calitățile indispensabile ale unui SIAD:
 simplitate, în sensul că modelele folosite trebuie să conțină numai fenomenele
importante eliminând tendința de a adăuga detalii;
 robustețe, prin eliminarea posibilității de a f urniza răspunsuri incorecte sau false;
 adaptabilitate, pentru că sistemul trebuie să fie capabil să integreze și să actualizeze cu
ușurinta noi informații;
 exhaustivitate, pentru că descrierea structurii modelelor folosite trebuie să permită
tratarea unui număr cat mai mare de fenomene fără să genereze o complexitate ridicată;
 naturalețea comunicării concretizată în faptul că decidentul trebuie să poată schimba
ușor intrările și să obțina rapid rezultatele; aceasta depinde de calitatea interfeței care
asigura dialogul om – calculator.
II. Tehnologii moderne aferente sistemelor informatice de asistare a deciziei

Pentru a contura sfera de acțiune a sistemelor informatice de asistare a deciziei,
este necesar să definim termenul decizie și să stabilim e tapele procesului decizional.
Decizia poate fi definită ca reprezinta rezultatul prelucrarii unor informatii si
cunostinte si apartine unei persoane sau grup de persoane (decidentul) care dispun de
autoritatea necesara si care au responsabilitatea pentru utilizarea eficace a resurselor în
anumite situatii date23. În alte cuvinte, decizia reprezintă cea mai bună alegere din mai multe
posibile.
Procesul de construire a deciziilor este compus din următoarele etape:
1. Informarea ( Intelligence )
2. Concepția ( Design )
3. Alegerea ( Choice )
4. Implementarea și evaluarea ( Implementation & Evaluation )
În etapa de informare are loc un proces de colectare, procesare, clasificare și prezentare
a datelor referitoare la situația decizională apărută. Aceată etapă poate fi împărțită în patru
subetape:
 identificarea problemei – în această etapă se definește problema;
 clasificarea problemei – constă în încadrarea problemei într -o categorie;
 descompunerea problemei în subprobleme – este necesară datorită faptului că
problemele complexe și puțin structurate pot fi descompuse în subprobleme mai bine
structurate;
 atribuirea problemei – constă în stabilirea factorilor care i -au declanșat apariția și în
evaluarea posibilităților de rez olvare a acesteia de către organizație.
În etapa de concepție se realizează punerea în evidență a diferitelor căi de acțiune pentru
rezolvarea problemei, fiecare dintre acestea implicând un set de acțiuni ce trebuie declanșate.
Datele obținute în faza de i nformare sunt folosite acum atât pentru construirea, testarea și

23 Acad. Florin Gheorghe FILIP, Decizie asistata de calculator, decizii, decidenti, metode si instrumente de baza,
Editura Tehnica si Editura Expert, Bucuresti, 2002

validarea modelelor, cât și pentru testarea fezabilității soluțiilor preconizate. Această etapă
conține următoarele subetape:
 formularea modelului – presupune conceptualizarea și abstractiza rea problemei;
 determinarea unui set de criterii de evaluare a modelului
 stabilirea mai multor variante
 previzionarea rezultatelor modelului (pentru fiecare variantă în parte) – se realizează
în funcție de nivelul cunoștințelor decidentului referitor la rezultatele prognozate. Acest
nivel se subdivide în trei subnivele: certitudine (se presupune că sunt cunoscute toate
informațiile necesare pentru a putea determina rezultatul obținut în urma acțiunilor
întreprinse), risc (se consideră cunoscute probabilit ățile de realizare ale rezultatelor care
se pot obține în urma acțiunilor întreprinse) și incertitudine (se consideră cunoscute
rezultatele care se pot obține în urma acțiunilor întreprinse, fără a cunoaște nimic
referitor la probabilitățile de realizare a le acestora);
 comensurarea rezultatelor .
Cele mai moderne tehnologii ale informaticii decizionale utilizate în mediul economic
sunt: Sistemele Expert ( SE) ,Tablouri de bord electronice (TBE ), Data Warehouse, Data
Mining, Tehnologia OLAP.
A. Sistemele Expe rt
Cronologic, primele aplicații ale inteligenței artificiale le -au constituit sistemele expert.
Acestea emulează (imită) raționamentul uman pentru sarcini specifice și în domenii restrânse
și au fost foarte bine primite de companii.
Primele sisteme expert dezvoltate în domenii aplicative au fost DENDRAL, destinat
analizei structurilor moleculare, MYCIN, un sistem expert pentru diagnosticul și tratamentul
infecțiilor sanguine, sistemele EMYCIN, HEADMED, CASNET și INTERNIST pentru
domeniul medical, PROSPECTO R pentru evaluarea prospecțiunilor și forajelor geologice, sau
TEIRESIAS pentru achiziția inteligentă a cunoașterii.
Elementul central al prelucrării inteligente îl constituie raționamentul artificial, ca
imitare a celui natural, efectuat de creierul uman. În orice domeniu de activitate există probleme

cu un grad de dificultate, care pot fi rezolvate numai de către exper ți umani, formați din
specialiști în urma unei vaste experiențe în domeniul respectiv.
Sistemele expert sunt sisteme de programe bazate pe tehnologiile I.A.( Inteligența
Artificială), care înmagazinează cunoștințele experților umani dintr – un domeniu bine
definit și apoi le folosesc pentru rezolvarea problemelor din acest domeniu.
Sistemul expert, încercând să imite expertul uman, posedă următoarele caracteristici:
 cunoștiințele sunt independente de mecanismul de raționament; se introduc in vrac, nu
depind unele de altele iar modificarea unui element nu influențează raționamentul;
 spre deosebire de programerea clasică, unde trebuie să se descrie explicit toate
prelucrările intr -o manieră statică, SE se caracterizează printr -o abordare declarativă în
care se specifică cunoștințele(independent unele de altele) care vor fi exploatate în mod
dinamic de mecanismul de raționament;
 cunoștintele manipulate de SE sunt în principal de natură simbolică spre deosebire de
programele clasice ce utilizează în preponderent d ate numerice;
 SE trebuie să fie capabile să gestioneze baze de cunoștințe de volum mare și să trateze
cunoștințe inexacte și incomplete;
 SE utilizează metode empirice, bazate pe experiență, care conduc la soluțiile cele mai
bune;
 SE este specializată într – un anumit domeniu și nu în rezolvarea unei singure probleme,
ca programele clasice.
Elementele principale ale unui SE sunt :
-baza de cunoștințe conține ansamblul de cunoștiințe specializate într – un anumit
domeniu, preluate de la expertul uman;
-baza de fapte conține datele unei probleme concrete care urmează să fie rezolvată
precum și faptele rezultate în urma raționamentelor efectuate de motorul de inferență asupra
bazei de date;

-motorul de inferență este elementul efectiv de prelucrare a SE, ce cons truiește un
plan de rezolvare în funcție de specificul problemei, utilizând cunoștiințele din domeniul
respectiv.
-modulul explicativ are rolul de a prezenta într -o forma larg accesibilă justificarea
raționamentelor efectuate de motorul de inferență și tot odată întrebările la care trebuie să
răspundă utilizatorul;
-modulul de achiziție a cunoștintelor are rolul de a transforma cunoștințele din forma
în care le exprimă cogniticianul în forma internă de memorare pe suport;
-interfața cu utilizatorul realizeaz ă dialogul utilizatorului cu SE.
Realizarea sistemelor expert impune desfășurarea următoarelor tipuri de activități:
 Investigare, în scopul cunoașterii cât mai detaliate a domeniului pentru care se
realizează sistemul;
 Analiză, în principal pentru identificarea și formalizarea cunoștințelor;
 Proiectare, de ansamblu și de detaliu a sistemelor expert;
 Programare a componentelor de sistem
 Evaluare a sistemului expert și/sau componentele acestuia;
 Activități de punere în funcțiune , exploatare și întreținere a sistemului expert.
SE sunt utilizate cel mai frecvent în următoarele domenii: inginerie, economie,
medicină, mediu, agricultură, telecomunicații, legislație, transport.
În economie subdomeniile aplicative sunt: finațe, management, producție,
contabilitate -audit, marketing, comerț electronic, afaceri internaționale, asigurări și
managementul resurselor umane.
Revoluția permanentă ce are loc în domeniul științei și tehnicii, în special dezvoltarea
tehnologiei informațiilor , cu un impact imediat și în domeniul militar, manifestată prin
conceptul de revoluție în afaceri militare, a determinat schimbări profunde în gândirea militară
contemporană, prin apariția unor noi concepte de ducere a războiul economic ui, modificarea

continuă și rapidă a strategiilor, tacticilor, tehnicilor, procedurilor și metodelor de desfășurare
a acțiunilor militare.
Fără a exclude războiul economic , perceput în accepțiunea clasică, conflictele viitoare,
specifice erei industriale, vor fi treptat înloc uite de cele caracteristice perioadei informatice.
Acestea, vor fi preponderent de natură asimetrică, incluzând acțiuni împotriva unor forțe
atipice. Confruntările militare vor fi, în general, disproporționate din punct de vedere al
potențialului tehnologi c, caracterizate de acțiuni de tip clasic combinate cu cele informaționale.
Viitorul război se va manifesta nu numai prin lupta armată ci și prin alte forme și
mijloace politice, economice, mediatice, psihologice și informaționale. Esența violenței va
avea la bază întrebuințarea noilor arme și tehnologii, inclusiv a celor de distrugere în masă,
precum și a unor mijloace care extind confruntarea în spațiul cibernetic.
În acest context cea mai importantă și cea mai dezbătută temă a ultimilor ani, prin
compl exitatea și multilateralitatea sa, se înscrie, printre altele, și conceptul de războiul
economic centrat pe rețea /Network Centric Warfare/NCW cunoscut și ca războiul economic
bazat pe rețea/ REBR .
REBR este posibil numai în condițiile deținerii superiorității informaționale bazate pe
tehnică și tehnologie înaltă. Este definit drept modalitate de a genera putere de luptă prin
integrare într -o rețea informațională a senzorilor, decidenților și executanților în scopul
cunoașterii cuprinzătoare și pe rmanente a spațiului luptei, măririi eficienței conducerii
(prin viteză, stabilitate și forță), accelerării dinamicii operațiilor (prin ritm, intensitate și
densitate adecvate), realizării sinergiei efectelor planificate pe obiective, sporirii
viabilității și obținerii unui anumit grad de autosincronizare acțională.
Din definiție apare evident că REBR condiționează și transformă superioritatea
informațională în putere de luptă prin interconectarea entităților spațiului luptei și modelarea
misiunilor, de ase menea, nu prin mărirea volumului și numărului entităților ci prin
selecționarea acestora. Este modalitatea care oferă nu numai posibilitatea de a gestiona toate
datele necesare din spațiul luptei, dar și șansele libertății de mișcare depline și modelării
comportamentului în funcție de orice schimbare intervenită în spațiul luptei. Practic, se elimină
amenințarea cu surprinderea. Superioritatea informațională, în acest caz, este considerată, așa
cum rezultă din documente, drept capacitate de a culege, proces a, transmite și accesa larg, dar

controlat, un flux continuu de informații, interzicându -i, totodată, adversarului să facă la fel ori
să se alimenteze cu informațiile noastre.
Dat fiind actualitatea noului concept de purtare a războiul economic ui a crescu t și
preocuparea specialiștilor militari români pentru studiu privind războiul economic bazat pe
rețea, care a constituit și un punct de plecare, nu doar în studierea și aprofundarea acestui nou
concept, ci și în începutul implementării lui în Armata Român iei.
Apariția conceptului de „ războiul economic bazat pe rețea ” a fost însoțită de o
reconfigurare semnificativă a conceptelor strategice de purtare a războiul economic ui în care
trebuie să se asigure nu numai compatibilitatea tehnologică dar și organizați onală și socială cu
forțele militare ale unei coaliții care acționează în teatrele de operații. La nivel strategic, există
mulți factori relevanți capabili de a modela interoperabilitatea coaliției incluzând doctrina,
contextul legal, tehnologia, filozofia de comandă și paritatea grad/competență.
Războiul economic bazat pe rețea este un concept care valorifică superioritatea
informațională având ca rezultat imediat creșterea vitezei de comandă, a ritmului operațiilor și
a capacității de supraviețuire în câm pul tactic. Acestea se realizează printr -o conectare sigură
și rapidă a punctelor de decizie, a luptătorilor și a sistemelor de culegere a informațiilor,
asigurând accesul rapid la acestea cu rezultat imediat sincronizarea forțelor și dozarea efortului.
Accesul la informații permite utilizarea dispersată a forțelor și mijloacelor, eșalonarea
precisă în timp a acțiunilor și realocarea dinamică a misiunilor. Transmiterea selectivă și
operativă a datelor din câmpul tactic permite o creștere a sinergiei siste mului militar prin
avertizare, interpretare situațională și prin definirea luptătorului ca element al sistemului.
Aparatura utilizată îndeplinește cerințele de mascare (posibilitate scăzută de detecție,
interceptare și decodificare) de capacitate (are posi bilitatea de transmitere rapidă a unor volume
mari de date), permițând totodată structuri flexibile, mobile și direcționale.
Având un potențial de dezvoltare extrem de ridicat atât în domeniul civil cât și militar,
beneficiază de investiții de cercetare de volum uriaș, implementarea acestuia fiind limitată doar
de alocațiile bugetare uneori neconforme cu costurile ridicate ale aparaturii și software -ului.
Un corolar al implementării conceptului într -o structură de forțe îl reprezintă
consecințele asupra nev oilor de pregătire a personalului. Pentru aceasta factorului uman, prin
redefinirea obiectivelor pregătirii, îi este necesară o capacitate ridicată de reacție, un nivel

ridicat de cunoștințe atât în domeniul radio cât și al prelucrării datelor/informaticii , asigurând
rapida reconfigurare a unei rețele.
În viziunea multor armate moderne războiul economic bazat pe rețea reprezintă un set
puternic de concepte ale războiul economic ui și capabilităților militare asociate care permit
luptătorilor să obțină avanta jul deplin al tuturor informațiilor disponibile și concentrarea tuturor
mijloacelor disponibile pentru a acționa într -o manieră rapidă și flexibilă. Principiile Războiul
economic ui Bazat pe Rețea sunt:
a) o rețea robustă de forțe favorizează schimbul de infor mații;
b) schimbul de informații favorizează calitatea informațiilor și cunoașterea situației
operaționale;
c) cunoașterea situației operaționale activează cooperarea, autosincronizarea și
consolidează sustenabilitatea și viteza de comandă;
d) toate cele de mai s us, însumate sporesc în mod dramatic eficacitatea misiunii.
Scopul operațiilor bazate pe rețea este de a permite forțelor să -și îndeplinească cu mai
multă eficiență obiectivele lor, mai rapid, cu trupe mai reduse expuse riscului și cu o prezență
mai redus ă de armament sau cu echipament mai ușor pentru susținere și manevră în zona
acțiunilor militare. Cu informații oportune și precise, pot fi luate decizii mai rapid, desfășura
forțe de dimensiune și caracteristici optime, exercita comanda și controlul efica ce și să asigure
o poziție în avans cu cel puțin un pas în fața adversarului. Operațiile bazate pe rețea pot
îmbunătăți toate aceste funcții.
1. Apariția și evoluția conceptului
Conceptul de REBR a apărut și evoluează ca o componentă a revoluției în probl emele
militare, inițiate în teoria și practica militară a SUA după sfârșitul Războiul economic ui Rece.
În literatura de specialitate este denumit „Network Centric Warfare (NCW)”. Din datele
existente reiese că problema REBR se studiază și se aplică și în a lte armate, atât din NATO,
cât și din alte state .
Premisa de la care s -a pornit în fundamentarea conceptului este aceea că societatea s -a
schimbat profund datorită informației, iar domeniul militar nu trebuie să rămână în urmă.

Schimbările au fost generat e de evoluția integrată a proceselor și organizațiilor economice,
tehnologiei informaționale și de afaceri pentru a realiza noi standarde ale eficienței.
REBR a fost folosit pe scară largă de armata SUA în campania din Irak. Rezultatele au
demonstrat că s -a reușit în bună măsură închegarea unui flux informațional unic pentru structuri
aparținând diferitelor categorii de forțe, pentru arme din perioada războiul economic ui rece și
recente, dar și pentru ultimele realizări bazate pe digitalizare cu aplicare în comunicații. Astfel,
aproximativ 70% din muniția folosită a aparținut armelor inteligente, fără ca acest lucru să
sugereze devalorizarea ireversibilă a celor obișnuite. Pur și simplu, fluxul informațional a
permis folosirea fără reținere a fiecăreia din c ategoriile enumerate, în funcție de finalitățile
dorite, pentru cele mai reprezentative misiuni. În prezent, în armata SUA se analizează profund
modul în care conceptul a fost aplicat și a asigurat în Irak funcționalitățile dorite, pentru a se
proiecta vii toarele direcții de dezvoltare și perfecționare.
Războiul economic a fost întotdeauna o reflectare a epocii sale. În era informațională,
războiul economic ui i se vor imprima cu siguranță trăsăturile care să -l deosebească de
perioadele anterioare. Se consi deră că REBR este conceptul care reflectă cel mai fidel modul
în care se va organiza și desfășura acțiunea militară în era informațională.
2. Schema conceptuală de abordare a REBR
REBR este până la urmă și o problemă de comportament uman și organizațional, bazat
pe adoptarea unui nou model de gândire. Operaționalizat, conceptul REBR exprimă abilitatea
de a conduce – în cadrul unui sistem întrunit, unic de comandă și execuție – forțe poziționate
în cadrul de pace ori dispersate geografic în te atrul de război, de a realiza un înalt nivel al
cunoașterii spațiului luptei (de confruntare), ceea ce va permite exploatarea caracteristicilor
acestuia prin autosincronizare acțională și alte operații bazate pe rețea în executarea hotărârilor
comandanțilo r.
REBR permite mărirea vitezei de transpunere a structurilor participante abilitate în
acțiuni decisive și nu este condiționat astfel de natura misiunii, componența grupării de forțe
ori geo -locația acesteia. Ca urmare, oferă posibilitatea realizării uno r dinamici rapide în
operații, sesizării și reacției imediate la schimbări, îndeosebi la nivel tactic și operativ, asumării
unor riscuri scăzute, realizării unor costuri reduse, cu alte cuvinte – eficiență sporită.
Pentru o înțelegere exactă a cerințelor induse de REBR în acțiunile militare se impune
a fi explicate unele concepte -cheie care oferă claritate conținutului și structurii sale.

Forțele dispersate geografic prezintă în cazul acțiunilor obișnuite unele constrângeri
în abilitatea de a reacționa a decvat, de a se deplasa rapid și de a -și menține, totodată, coeziunea
și logistica. În condițiile REBR , sursa puterii de luptă depinde mai puțin de locația fizică a
forțelor și mijloacelor în teatrul de operații și în spațiul luptei, ceea ce oferă câteva a vantaje:
– posibilitatea masării efectelor în locul forțelor pe obiective (planificarea sinergiei
efectelor);
– protecția sporită a forțelor proprii, ținute astfel în afara posibilităților multora dintre
armele și mijloacelor de lovire ale adversarului;
– reducerea necesităților de transport ori a deplasărilor costisitoare a forței, cu multe
implicații în sfera logisticii, deoarece este asigurată posibilitatea angajării pe obiective diferite
fără a mai fi necesară poziționarea senzorilor ori elementelor de execuție în proximitatea
acestora.
Legăturile eficiente sunt condiționate de realizarea unei infrastructuri robuste și
performante, care să asigure toate entitățile spațiului luptei (componente și structuri) cu
informații de calitate. În REBR acest tip de infrastructură a fost denumit infostructură.
Natura legăturilor în cadrul infostructurii, care să asigure cele mai înalte
performanțe, robustețe și protecție în condițiile diversității mediilor de confruntare și
spațiului luptei, constituie una din pr incipalele condiționări pentru transformarea
conceptului REBR în realitate. Oricum, se consideră că materializarea acestor cerințe
operaționale este strâns legată de progresele informaticii.
Conceptul de REBR este construit în jurul noțiunii de diseminare a informațiilor și
mijloacelor. Existența și activitatea în rețea fac acest lucru posibil. O rețea este constituită din
noduri (entități) și legăturile dintre ele. Nodul generează fapte (sesizează, decide, acționează)
și informații ca intrări pentru deciz ii, iar sub această formă (de decizii) le transmite prin legături
către altă entitate (nod) al spațiului luptei. În REBR , toate utilitățile și facilitățile sunt integrate
robust în rețea prin legături digitale.
3. Definirea conceptului și elementele descri ptive

Transformarea conceptului REBR în realitate se va face succesiv și va depinde de
măsura în care vor fi identificate, definite și operaționalizate principalele probleme legate de
entitățile spațiului luptei:
– locul și rolul acestora, responsabilită ți și misiuni, decizii și opțiuni;
– conectivitatea lor, îndeosebi natura și viabilitatea legăturilor dintre ele;
– natura și volumul informațiilor și produselor diseminate, care va reflecta n anumit
grad de integrare.
4. Funcționalitatea conceptului
Conceptul REBR oferă posibilități pentru perfecționarea atât a comenzii -controlului,
cât și a execuției la fiecare nivel și eșalon, în funcție de specificul misiunii, deoarece:
– entitățile de decizie și actorii vor dispune de cunoștințe sporite despre spa țiul luptei și
caracteristicile teatrului de confruntare armată;
– entitățile de decizie și actorii vor fi mai bine și permanent interconectați;
– entitățile senzor vor dispune de capacități sporite de percepție și mai ales de
oportunități în reacții;
– entitățile vor fi mai puțin evidente din punctul de vedere al indiciilor de demascare și
al necesității de concentrare, comasare și întrunire în spațiu și timp.
Constituindu -se în avantaje, ele vor permite abordări individuale pentru fiecare realitate
(caracteristică, cerință, situație și caz) a spațiului luptei, ceea ce va mări viteza și eficiența
acțiunilor.
Entitățile decizionale omnisciente vor aplica de fiecare dată modalități de rezolvare
adecvată a problemelor, iar procesele decizionale nu vor ma i reflecta mentalitățile defensive
de abordare a incertitudinilor, cronofage, ci se vor concentra asupra modelării permanente a
spațiului luptei. Comanda -controlul și execuția vor avea un grad mai sporit de integrare, realizat
nu atât pe baza unor planuri și decizii, cât a unor acțiuni comune, intuite de fiecare în parte. Cu
mai puține detalii încorporate în ordine și cu mai multă intuiție reciprocă (pe niveluri și între
niveluri), viteza de comandă va crește.

Conectivitatea sigură, optimă și permanentă în tre entitățile de decizie și actori va oferi
o abilitate sporită și viteză de reacție la modificările bruște de situație, fără a mai fi necesară
contabilizarea exhaustivă a tuturor elementelor concrete și previzibile. De asemenea, creează
condițiile pentru realizarea comenzii -controlului nu doar prin directive complete și detaliate
emise de eșaloanele superioare către cele inferioare. Comportamentul organizațional se poate
modela mai ușor, fiind suficientă doar cunoașterea intenției comandantului, completat ă apoi cu
omnisciența spațiului luptei și abilitatea entităților decizionale de a minimiza constrângerile
impuse actorilor prin alocare de resurse. Toate acestea permit transformarea vecinătății
structurilor într -un adevărat parteneriat acțional. Aceste as pecte constituie altă prioritate în
experimentele necesare operaționalizării în practica luptei.
Funcționalitatea virtuală a conceptului REBR poate fi reflectată prin câteva
caracteristici:
Viteza comenzii este o caracteristică proprie tuturor acțiunilor de comandă -control,
organizații și sisteme. Ea exprimă timpul necesar pentru a identifica și recunoaște o situație (ori
schimbările unei situații), a identifica opțiunile și defini capabilitățile, a selecta un curs al
acțiunilor potrivit și a -l exprima în ordine și planuri. Atât timp cât cursul acțiunilor rămâne în
cadrul planificat, planul rămâne valabil. Replanificarea este mare consumatoare de timp și
energie. Infostructura realizată în cadrul REBR face posibilă folosirea unor instrumente
sofisticate de planificare și a simulării acțiunilor. Posibilitatea de a simula repetat îndeplinirea
unei misiuni având la dispoziție cele mai actuale și reale informații mărește probabilitatea de
obținere a succesului în misiunea concretă care urmează.
Angajarea precisă depinde în mod evident de oportunitatea și acuratețea informației.
Omnisciența forței își va releva avantajele în mărirea preciziei și puterii loviturilor, reducerea
pagubelor colaterale și pierderi minime.
Autosincronizarea constituie m odalitatea de interacțiune oportună a două sau mai
multe entități. Ea poate căpăta forme multiple în spațiul luptei, dar REBR îi scoate în evidență
potențialul deosebit pentru rezolvarea unor situații din domeniul logisticii, în sprijinul cu foc,
sprijinul aerian nemijlocit, în general în misiuni unde se cer soluții adecvate imediate. Sunt
misiuni complexe, cu unele riscuri pentru trupele proprii, executate de regulă într -un mediu
dinamic al operațiilor. Oportunitățile oferite de REBR pentru atingerea omnis cienței forțelor
oferă soluții noi pentru executarea unor asemenea misiuni, ajungându -se până la acțiuni cu un

grad sporit de autonomie ori la autoasumarea integrală a unor misiuni, în mod direct sau în
complementaritate.