Din punct de vedere geografic, zona de studiu este situată în sud-estul României, în regiunea istorică Dobrogea. [307842]

[anonimizat], reprezintă principala preocupare pe plan profesional.

[anonimizat], unde schimbările au loc la diferite scări temporale și spațiale. De-a [anonimizat] (eroziune și acumulare) [anonimizat].

[anonimizat]-[anonimizat].

Din punct de vedere geomorfologic țărmul poate fi împărțit în două mari unități (fig. 1):

– Unitatea nordică între Gârla Musura și Capul Midia prezintă un țărm lagunar și deltaic cu acumulări fluvio marine și cochilifere care rar depașesc 2 m [anonimizat] ([anonimizat]).

– [anonimizat]. [anonimizat]. Întregul sector este marcat de existenta construcțiile antropice (porturi, [anonimizat]).

Fig. 1. [anonimizat].

Sursa datelor: Geo-spatial.org, Direcția Hidrografică Maritimă.

Istoricul cercetărilor

Cele mai vechi informații referitoare la situația hidrografică din zona litoralului vestic al Mării Negre provin din unele documente apărute cu multe secole în urmă. Astfel, Herodot menționează că la sosirea lui Darius cu flota persană la Dunăre (515-513 î.e.n.) [anonimizat]. Polibiu (sec.II î.e.n.) [anonimizat] o [anonimizat] (sec I î.e.n.) [anonimizat], iar litoralul avea tendință de "scufundare".

În 1897 a apărut prima hartă marină precisă a [anonimizat]-comandorului Alexandru Cătuneanu (fig. 2), iar în 1910, [anonimizat].

[anonimizat], de către Gr. Antipa (1915,1921.1941), C. Brătescu (1922,1942), Gh. Murgoci (1915), V. Mihăilescu (1928). E. de Martonne (1931). G. Vâlsan (1934,1935), L Lepși (1942). O primi harta batimetrică cu elemente de geomorfologie a fost elaborată de St. Cantuniari. In anul 1930 Radu Ciocârdel a elaborat un studiu privind curenții din zona litoralului românesc al Mării Negre.

[anonimizat] a fost elaborat in anul 1892, [anonimizat] a întemeiat, în 1932 [anonimizat] a realizat în anul 1941 lucrarea monografică Marea Neagra.

Ulterior apar tot mai multe lucrări despre litoralul românesc al Mării Negre: I. G. Petrescu (1957), P. Coteț (1960), M. Bleahu (1963), H. Grumăzcscu și colab. (1963), A. Spttaru (1962, 1986), E. Litcanu și A. Pricăjean (1963), A. C. Banu (1963), P Coteț. (1973, 1976), M T. Gomoiu (1983). G. Caraivan (1982,1986,1997), C. Bondar (1972, 1989, 1993, 1994), C. Bondar și colab. (1991, 2000), Vespremeanu E. (1980, 1983, 1984, 1986, 1988, 2003).

Studiile lui Constantin Brătescu rămân de referință; în 1933 publică Profile cuaternare în falezele Mării Negre; în 1935 tratează falezele de la Carmen Sylva, iar în 1942 publică Oscilațiile de nivel ale apelor din basinul Mării Negre în Cuaternar. (Constantinescu, 2012)

George Vâlsan se oprește mai mult asupra țărmului din Cadrilater, în două articole: Coasta de Argint (1926) și Considerații morfologice asupra Coastei de Argint (1937). Prin acest termen propus inițial de Gheorghe Munteanu Murgoci și preluat ulterior de George Vâlsan, autorul înțelegea numai porțiunea aceasta de coastă, adică de marna văroasa, albă-cenușie și friabilă. Vâlsan propune și alți termeni echivalenți, dar care nu s-au încetățenit, coasta de mărgean sau coasta de smarald. Contribuții la studiul proceselor geomorfologice în zona litoralului românesc al Marii Negre dintre Constanța și Agigea (1971) de A. Moldoveanu și O. Șelariu este singurul articol românesc, acesta indică o rata de retragere a falezei de 4m/an.

Probleme de geomorfologie marină de E. Vespremeanu (1987) reprezintă primul tratat de profil din literatura română, unde sunt definite plaja, terasa țărmului, benciurile etc. Este prezentat și un profil în terasele de la Costinești, care cuprinde și sectorul submers. (Constantinescu, 2012)

Pentru unitatea nordică se face o analiză a poziției liniei țărmului la diferite scări spatio-temporale. (Vespremeanu-Stroe și Constantinescu, 2001)

Pentru unitatea sudică, Ș. Constantinescu (2005) Analiza geomorfologică a țărmului cu faleză între Capul Midia și Vama Veche, are o abordare situată la interferența dintre geomorfologie litorală clasică și Sistemele Informaționale Geografice la baza cărei a stat spațializarea informației geografice.

Fig. 2. Harta Marea Neagra – Coasta României. Direcția Hidrografică Maritimă.

Prima hartă marină precisă a litoralului românesc al Mării Negre realizată în anul 1897.

Marea Neagră

Prezentarea generală.

Marea Neagră face parte din marele bazin oceanic al Atlanticului care se leagă prin strâmtoarea Gibraltar de Marea Mediterană și apoi, prin strâmtoarea Dardanele cu Marea Marmara și strâmtoarea Bosfor cu Marea Neagră. Este situată la intersecția maselor continentale euro-asiatice, aparținând teritoriilor Rusiei, Ucrainei, României, Bulgariei, Turciei și Georgiei (fig. 3).

Este o mare de tip continental, un rest al mării Sarmatice, ce ocupa o suprafață mult mai mare, comunicând cu apele din zonele subarctice. Această comunicare i-a imprimat două caracteristici esențiale: nivelul mai ridicat ca al Mării Mediterane și o concentrație redusă în săruri, deși separarea de apele subarctice s-a produs încă din Pliocen. Legătura cu Mediterana s-a produs mult mai târziu, în Cuaternar în urma unor mișcări tectonice de scufundare violentă ce s-a produs în estul bazinului Mării Mediterane.

Suprafața Mării Neagre este de 462.535 km2 împreună cu Marea de Azov, considerată, în general, ca un golf al său. Platforma continentală (adâncimi mai mici de 200 m) ocupă o suprafață de 133.000 km2, ceea ce reprezintă un procent de 35% din suprafața totală a mării.

Lungimea mării (între punctele extreme est-vest) este de aproape 1167 km, iar lățimea (între punctele extreme nord-sud) de 624 km. Lungimea țărmurilor mării între limitele indicate mai sus atinge valoarea de 4020 km. Adâncimea medie 1271 m, și cea maximă de 2245 m.

Marea Neagră este cuprinsă între marile unități geografice: câmpia Rusă la nord și nord-est; munții Caucaz la est; podișul Anatoliei la sud; Peninsula Balcanică cu munții Rodapi și Balcani ce înaintează până aproape de țărm și podișul Dobrogei în vest.

Țărmurile în general sunt puțin crestate, în nord-vest un țărm jos, lagunar cu limane și golfuri, apoi peninsula Crimeea cu un țărm mai înalt în sud până în golful Feodoru iar de aici, spre est din mare țărm jos până la golful Novorosiisk. În est ca și în sud țărmurile sunt înalte, pe alocuri abrupte, vegheate de munții Caucaz și Pontici.

În partea vestică, țărmul este de asemenea înalt, în lungul litoralului bulgăresc, cu mici golfuri ca Burgas și Varna, capul Kaliakra și câmpii litorale înguste.

Litoralul ucrainean, de la gurile fluviului Dunărea până la baia Sevastopol, se prezintă ca un șes crestat de văi cu pante abrupte, care în unele locuri se termină în mare cu niște faleze de culoare roșiatică, iar în alte locuri cu cordoane litorale de nisip, cu dune ce despart de mare limanurile și lacurile sărate. Coasta de vest a peninsulei Crimeea, până la baia Sevastopol, este joasă, abruptă și formată din roci de culoare roșie; în dreptul portului Sevastopol falezele au culoare gălbuie.

Coasta de est a Mării Negre este muntoasă. Aproape pe întreg litoralul caucazian, începând de la portul Anapa, se întinde lanțul principal al munților Caucaz.

Coasta de sud a mării este de asemenea muntoasă. De-a lungul ei se întind munții înalți – Ponticii de est și de vest, care formează un lanț muntos. Cele mai mari înălțimi ale lor, de aproximativ 4000 m, se găsesc în partea de sud și sud-vest a portului Batumi. Spre vest, munții coboară treptat, iar la strâmtoarea Bosfor înălțimea lor nu depășește 300 m. Coasta de sud este stâncoasă și abruptă aproape pe întreaga ei întindere sau coboară în mare prin terase.

La vest de strâmtoarea Bosfor coasta nu este prea înaltă și are o culoare roșiatică. Coasta bulgară la Marea Neagră este formată din lanțul de est al munților Balcani.

Fig. 3. Harta Mării Negre.

(Direcția Hidrografică Maritimă, 2009)

Salinitatea . Datorată aportului masiv de apă dulce se reduce atât pe verticală cât și pe orizontală. Astfel, la suprafața mării în nord-vest, avem valori de 16-17,8‰, în est 18,3-18,5‰, în sud, 8,5-19‰ iar în adâncime, pe stratul superior, până la 150 -180m se menține la 21-22‰. Salinitatea crește în adâncime datorită lipsei de curenți pe verticală care să amestece aportul de apă sărată care se depune în adâncime. Din cauza stratificării apei aceasta rămâne neaerisită în adâncime, sub 180m, încărcată cu gaze toxice în special hidrogen sulfurat, ceea ce duce la dispariția aproape totală a viețuitoarelor.

În zona litoralului românesc se resimte puternic influența apelor Dunării, care în condițiile dinamice, specifice zonei de vărsare, determină o puternică variație, atât a salinității cât și a compoziției chimice. Masele de apă dunărene influențează hidrochimismul mării până la o distanță de 50 – 100 km de la țărm spre larg și până la latitudinea sudică de graniță. În apropierea Deltei, apele se mențin aproape dulci, însă la distanța de 1 – 2 km de la țărm, salinitatea atinge în mod normal 120/00. Apele îndulcite plutesc la suprafața mării într-un strat de 1 – 3 m grosime, și au o densitate convențională de 8 – 150/00; la adâncimi mai mari, densitatea apei crește până la 250/00.

Dinamica mării. Valurile de vânt sunt frecvente ajungând până la 6-7m înălțime în timp de furtună și 40-50m lungime, ele având o propagare neregulată. Valurile de hulă sunt valuri regulate cu pante uniforme ce tind să echilibreze apa în urma furtunii. În aceste ondulațiuni ale apei se transformă mișcarea sub formă de energie. Ea poate înainta pe sute și mii de Km. Mareele nu prezintă importanță în mările închise, în Marea Neagră au o valoare de 15-20 cm.

Aportul fluviatil este deosebit de însemnat (mai ales din nord unde anual depășește volumul de 75% din apă) contribuind nu numai la scăderea salinității (mai ales în nord-vest unde ajunge la 8 ‰), dar și la atenuarea deficitului facilitat de evaporație.

Evoluția Mării Negre

Bazinul actual al mării are o evoluție îndelungată începută încă din mezozoic în condiții mai întâi de rift continental, apoi de bazin de acumulare intensă în regim subsident. În sarmațian avea legături multiple prin care se racorda spre vest cu bazinele Vienei, panonic, getic iar spre est ajungea până la lacul Aral.

Ulterior acest imens spațiu marin s-a fragmentat în bazine restrânse multe devenind prin sedimentări bogate câmpii. În spațiul pontic ea a funcționat când ca mare de legături spre est când ca lac (în diferite faze ale pleistocenului) nivelul oscilând în raport cu poziția actuală de la – 180 m la +5 m. Cele mai importante oscilații pentru raporturile cu elementele hidrologice din lungul litoralului s-au petrecut în holocen.

Mai întâi s-a produs creșterea treptată a nivelului mării până la +5 m (transgresiunea neolitică acum 3500-4000 ani ce-a acoperit cu apă estul Dobrogei creându-se un mare golf ce ajungea la Galați), apoi o coborâre a nivelului (activă între 3000 și 2000 de ani î.e.n.) ce-a dat regresiunea dacică la -4, -6 m în raport cu situația actuală (s-a realizat adâncirea văilor est dobrogene), o nouă transgresiune valahă (600-1500 ani în urmă î.e.n.) care a ridicat nivelul mării la +1 m, +2 m (a facilitat inundarea gurilor de vărsare ale râurilor dobrogene) urmat în timpul istoric actual de o nouă oscilație cu o coborâre la nivelul 0 și începutul unei noi creșteri. Urmările le-au reprezentat generarea țărmului cu limane, lagune, faleze și deltă.

Relieful submarin.

Cercetările făcute în Marea Neagră împart bazinul mării în patru provincii fiziografice principale, astfel: platforma continentală, panta continentală, piemontul și câmpia abisală (fig. 4). Platforma continentală ocupă 29,9% din suprafața totală a bazinului Mării Negre, panta continentală 27,3%, piemontul 30,6% și câmpia abisală 12,2%. Câmpia abisală se întinde în partea centrală a mării și se caracterizează printr-un relief extrem de plat și neted, iar adâncimea maximă măsurată este de 2212 m într-o zonă la 60 km nord de Inebolu. Deși, marginea platformei continentale se găsește la adâncimi variabile, aproape peste tot ruptura de pantă spre taluzul continental (la 100 – 110 m) este însoțită de prezența unei trepte de 10-12 m înălțime, interpretată ca fiind limita bazinului mării într-unul din stadiile sale cuaternare. De asemenea, în zonele unde trecerea platformei continentale se face la adâncimi de 400 – 500 m există mai multe trepte reprezentând, probabil, faleze fosile cuaternare.

De la linia de țărm înaintează în larg platoul continental până la adâncimea de 180m ocupând 35% din suprafața mării. Această izobată de 180m este limita vieții din Marea Neagră. Platforma continentală ocupă cea mai mare lățime în nord-vest bazinului mării: 160 km -200 km, până la linia Sevastopol-Burgas. Taluzul continental are o înclinație foarte mare 8ș-12ș până la 1800m, iar de aici, coboară mai lent în bazinul propiu-zis. Pe platforma continentală se acumulează sedimentele terigene (bolovani, pietriș, nisip) până la batimetrica de 200m, iar în nord-vest predomină depozitele aluvionoase, nisip și mâluri continentale de diferite culori ce conțin și cantități insemnate de materie organică (scoici, melci, viermi, alge).

Fig. 4. Relieful submarin.

Sursa: http://oceanclass.blogspot.ro/2008/10/3-bazinele-oceanice.html cu modificări.

Curenții marini.

Din cauza diferenței de densitate dintre partea de nord-vest și cea nordică se formează un curent de apă punțin sărată ce coboară din nord spre nord-vest și vest spre Strâmtoarea Bosfor. În strâmtoare se suprapune unui curent de apă sărată ce se scurge din Mediterana spre Marea Neagră. O parte din curentul de apă puțin sărată înaintează spre est în lungul coastei Anatoliei, apoi înconjoară partea estică a bazinului și include circuitul curentului de suprafață din nord. Mai există doi curenți circulari: unul în jumătatea vestică a mări, iar celălalt în jumătatea estică. Forma lor circulară se datorează salinității slabe din zona litorală și sensul circular al vântului de aici. În adâncime se află un curent de apă sărată venită prin Bosfor care circulă contrar celei de suprafață, adică spre nord. Curentul de suprafață (fig. 6) care transportă apele dulci din nord-vest atinge adâncimea de 25 m. Temperatura lui variază între 22ș-15 ș, și are o viteza de 1 nod la sud-vest de Sf. Gheorghe, 0,6 noduri la Capul Midia, 0,4 noduri la 19 mile marine est de Constanța.

Fig. 6. Circulația de suprafață din Marea Neagră.

Tehnică de lucru și metodologie

Sistemele Informatice Geografice (SIG) reprezintă un caz particular al sistemelor informatice, oferind sprijin decizional prin intermediul administrării, manipulării și analizei datelor geografice sau a altor tipuri de date care au o referință spațială.

Sursa datelor

În analiza evoluției liniei țărmului românesc s-au folosit materiale cartografice, ortofotoplanuri și măsurători de teren aparținând Direcției Hidrografice Maritime, Direcției Topografice Militare și INCDM „Grigore Antipa”.

Baza de la care s-a facut analiza au fost „Planurile Directoare de Tragere”, hărți ce au scara 1:20000 descărcate de pe geo-spatial.org reproiectate în proiecția Stereo 70; ridicările topografice au fost făcute în anii 1917, 1927 și 1953 pentru partea de nord și în anii 1953,1955 și 1956 pentru partea de sud.

Au fost scanate, georeferențiate (Fig. 5) și vectorizate hărțile Direcției Hidrografice Maritime la scările 10000, 20000 și 50000 (Tabelul 01).

S-au utilizat seturi de date ridicate în teren de către INCDM Grigore Antipa pentru anii 1979, 1987, 1992, 2003, 2005, 2006 și 2007.

S-au folosit ridicări topografice ale liniei țărmului anuale pe întreg țărmul românesc ale Centrului de cercetare topogeodezică din cadrul DHM între ani 2008 și 2018.

Tabelul 01: Lista hărților DHM scanate și georeferențiate.

Fig. 5: a) Georeferențierea hărților in Global Mapper; b) Seturile de date utilizate în studiul evoluției țărmului pe ani.

Georeferențiere reprezintă identificarea pe baza elipsoizilor de referință și a proiecțiilor cartografice disponibile în cadrul unui pachet de programe SIG a spațiului informatic ce corespunde terenului; în acest mod, datele geografice din teren sunt transpuse cu precizie în spațiul informatic, astfel încât să coincidă cu pozițiile lor reale.

Evoluția liniei țărmului

Retragerea liniară a liniei țărmului a fost calculată în ArcGIS folosind extensia Digital Shoreline Analysis System. Transectele (fig. 6) au fost poziționate la fiecare 200 metri pentru celula 2, 100 metri pentru celulele 1, 3, 4 și 5 și 50 metri pentru celula 6.

Fig. 6: Transecte

Sistemul de analiză digitală a liniei țărmului – Digital Shoreline Analysis System (DSAS)

Statistici

Fiecare metodă utilizată pentru a calcula coeficienții de modificare a liniei țărmului se bazează pe diferențele măsurate între pozițiile liniei țărmului în timp. Coeficienții raportați sunt exprimați în metrii de schimbare de-a lungul transectelor pe an. Atunci când calculele de modficare a coeficientului selectat de utilizator au terminat procesarea, DSAS unește calculele individuale ale modulelor, iar rezultatul este disponibil ca tabel în ArcMap.

Metoda ratei de retragere liniară (Linear Regresion Rate – LRR)

O statistică a coeficientului de retragere liniară de schimbare poate fi determinată prin montarea unei linii de retragere cu cele mai mici pătrate la toate punctele țărmului pentru un anumit transect. Linia de retragere este plasată astfel încât suma rezidurilor pătrat este redusă la minimum. Coeficientul de retragere liniară este panta liniei. Metoda de retragere liniară cuprinde urmatoarele caracteristici:(1) Toate datele sunt folosite, indiferent de schimbări de orientare/direcție sau de precizie, (2) Metoda este pur computațională, (3) Calculul se bazează pe concepte statistice acceptate, și (4) Metoda este ușor de utilizat; cu toate acestea, metoda regresiunii liniare este susceptibilă la efecte negative și, de asemenea, tinde să subestimeze coeficientul de schimbare față de alte statistici, cum ar fi EPR.

Rezultate și discuții

Litoralul – zona de contact și totodată de confruntare dintre mare și uscat – constituie o individualitate fizico-geografică distinctă, formată de-a lungul timpului și în continuă evoluție.

In trecutul îndepărtat, pe timpul regresiunilor și transgresiunilor marine, când nivelul mării a avut variații de până la 40 – 45 m, sectoare întinse ale actualului litoral vestic al Mării Negre au fost periodic acoperite de apă, iar o fâșie destul de mare a platoului marin continental constituia o pantă a reliefului costier.

Stabilirea apelor marine la nivelul actual a favorizat formarea unor noi elemente de relief în special, în partea de nord a litoralului românesc, între care cordoanele litorale, limanurile fluvio-marine și plajele propriu-zise care au cunoscut și cunosc în continuare modificări ce se evidențiază chiar la intervale scurte de timp.

După cum este cunoscut, factorii care determină eroziunea și depunerea în zona de litoral sunt de două categorii: naturali și artificiali (umani).

Între factorii naturali, cei mai importanți sunt valurile provocate de vânturile predominante, curenții marini și variațiile de nivel, iar între factorii artificiali, construcțiile și amenajările amplasate de-a lungul litoralului.

Construcțiile hidrotehnice și amenajările amplasate de-a lungul litoralului sunt localizate parțial la Sulina (digurile ce prelungesc canalul în mare) și în sectorul de sud al litoralului (porturile maritime Midia, Constanța și Mangalia – fig. 7; portul turistic Tomis; digurile de protecție a plajelor Modern, Eforie, Mangalia).

Fig. 7. Porturile românești de la malul Mării Negre (Vedere din elicopter)

Cu mulți ani în urmă, în zona de litoral, exceptând Delta Dunării, exista un oarecare echilibru morfologic al depunerilor și eroziunilor, balanța materialelor sedimentare fiind uniformă de-a lungul coastei. Ulterior, datorită unor factori umani și numai accidental, a unor factori naturali, echilibrul morfologic a fost deranjat prin: bararea curentului marin de litoral în apropierea coastei datorită amplasării de construcții hidrotehnice, exploatarea nerațională a sedimentelor din imediata apropiere a liniei coastei, micșorarea debitului aluvionar fluvial, prăbușirea falezelor datorată unor lucrări de construcții și necontrolării sistemelor de irigații, precum si prin declanșarea unor furtuni puternice periodice.

Unitatea nordica

Unitatea nordica include coasta Deltei Dunarii, inclusiv complexul lagunar Razelm (Razim)-Sinoe, cu plaje nisipoase deltaice/lagunare joase si pante submarine line, si are o lungime de aproximativ 160 de km.

In ceea ce priveste procesele de sedimentare ale plajelor submerse si morfologia, zona costiera poate fi impartita in trei celule costiere de sedimente: de la Golful Musura pana la Sulina, de Sulina la Zatoane si de la Zatoane la Portul Midia. Celulele costiere de sedimente sunt definite ca unitati costiere in care procesele naturale sunt relativ autonome si nu exista aporturi (surse), volume transportate (transporturi de sedimente) si iesiri (acumulari sau depuneri) de sedimente non-coezive distincte. Modificarile de-a lungul tarmului din cadrul celulei sedimentare sunt, in general, independente de modificarile din cadrul celulelor din aval si amonte, desi, in cazul in care exista limite partiale pentru transportul de sedimente grosiere exista sau cand limita este mobila, este esential ca legaturile sa fie luate in considerare.

Celula de sedimente de la Golful Musura pana la Sulina se afla cea mai mare parte in Ucraina; numai ultimii kilometri din Golful Musura se afla intre granitele Romaniei.

Celula de sedimente de la Sulina la Zatoane cuprinde coasta deltaica intre cele doua brate omonime ale Dunarii si include insula pana la sud de bratul Sf. Gheorghe.

Celula de sedimente de la Zatoane la Portul Midia cuprinde plajele Perisor si Periteasca, cordoanele litorale situate in fata complexului lagunar Razelm – Sinoe, succesiunea cordoanelor litorale macinate de eroziune la Chituc si unitatea de tranzitie cuprinzand faleze cu deschidere spre plaje de tip golf la Corbu.

In cadrul celulelor de sedimente, au fost definite sub-sectoare. Acestea nu sunt independente una de cealalta in ceea ce priveste dinamica costiera, si, prin urmare, legaturile dintre ele trebuie sa fie luate in considerare atunci cand se evalueaza modificarea liniei tarmului. Limitele stabilite au fost alese pentru a pastra coerenta cu cercetarile si analizele anterioare privind litoralul romanesc si sunt legate de limitele administrative.

Celula de sedimente: de la jetelele de la Sulina la Zatoane (capatul sudic al insulei Sahalin)

Celula de sedimente Sulina s-a confruntat cu un fenomen de eroziune naturala in ultimii 2.000 de ani, desi ratele de eroziune s-au accelerat in timpul secolelor 20 si 21, ca urmare a interventiei antropice, cum ar fi lucrarile de la digurile Sulina si Dunare . Constructia acestor structuri a dus la o scadere a incarcarii de sedimente, atat in cadrul Fluviului Dunarea cat si de-a lungul coastei in directia sud. Modelele de circulatie actuale locale inseamna ca zona plajei bariera centrala este cea mai vulnerabila la eroziune.

Insula Sahalin a evoluat natural, conform modelelor de eroziune si acumulare. Ea se prelungeste in prezent si se ingusteaza pe masura ce inainteaza spre coasta. De-a lungul timpului, un proces ciclic apare, prin care o insula se retrage spre coasta pana cand se alatura tarmului ca o noua plaja bariera, dupa care se formeaza o noua caracteristica.

Aceasta celula de sedimente cuprinde un numar de diferite forme de coasta cu caracteristici comportamentale diferite si, prin urmare, rate variate istorice ale schimbarilor.

Sectorul imediat la sud de digurile de la Sulina, care se extinde pe 4 km, a fost supus acumularii continue, in special in partea de nord. Aceasta acumulare a fost intrerupta de constructia digului perpendicular pe malul Sulina, situat la 800m sud de jetelele de la Sulina, in 1981, care a modificat circulatia curenta.

Rata medie a evolutiei liniei tarmului intre 1962-2000 a fost +7,6 m/an, desi rata de avansare a scazut in timp, deoarece tarmul ajunge la echilibru dupa construirea si extinderea jetelelor de la Sulina.

Dupa construirea digului in 1981, rata de acumulare a tarmului a crescut in portiunea protejata de dig (sud), care a condus la formarea unei plaje largi (100m latime) si a doua creste de dune. Creasta dinainte de dune este de 0-40m latime, 1,5 m inaltime si este acoperita de tufele de Tamarix sp. Dunele de pe a doua creasta (dinspre uscat), situate la peste 150m de litoral sunt mari de 2,5 m inaltime, si sunt stabilizate de Tamarix, Hippophae si Salix.

Mai la sud, sistemul de cordon deltaic Imputita – Ivancea s-a retras de la mijlocul secolului 19. Mai recent, intre 1962-1979, au existat rate ridicate de retragere, dar rate moderate dupa aceea. Acest lucru se datoreaza partial formei convexe a tarmului in fata Canalului Sonda, care a servit pentru a concentra energia valurilor la nivel local, rezultand in rate de eroziune crescute. Unele dintre materiale erodate au fost redistribuite la doar cativa kilometri spre sud, in directia predominanta a curentului de transport aluvionar inspre mal.

Din Ivancea la nord de Sfantu Gheorghe, plaja este formata din depozite de nisip si a fost in mod semnificativ variabila in timp si spatiu. Unitatea nordica a fost erodat, istoric vorbind, desi la rate mai mici decat cordonul deltaic Imputita – Ivancea, in timp ce in partea de sud exista un sector de depunere.

La nord de gura Sfantu Gheorghe, pozitia tarmului a fost stabila pentru ultimele patru decenii. Sectiunile nordice si centrale ale acestui tarm sunt sectoarele cele mai stabile si omogene de pe intreaga coasta a Deltei Dunarii, datorita prezentei a doua cordoane paralele submerse ale tarmului, care actioneaza, in general, pentru a atenua atacurile valurilor generate de furtuni.

Configurarea morfologica a partii de sud dinspre Sfantu Gheorghe este puternic afectata de prezenta cordonului de nisip care s-a format la gura de varsare a bratului Sf. Gheorghe. Aceasta caracteristica morfologica, impreuna cu modelul hidrodinamic rezultat din modul in care curentii fluviali si marini interactioneaza in cadrul acestui sector, actioneaza pentru a impiedica circulatia curentilor de transport aluvionar de-a lungul tarmului.

Fig. 8:Evoluția țărmului între Sulina și Sfantu Gheorghe

Laguna Sahalin din spatele barierei („back barrier”) are un mal mlastinos, este foarte mobila, si este caracterizata prin rate ridicate de progradare in fata gurii fluviului. La inceputul anilor 1960, au existat trei brate functionale ale deltei: Canalul Turcesc (Turetki), Garla de Mijloc (Seredne) si Ruptura (Dardanele). Acestea au avansat constant la rate de 20-25 m/an pana la inchiderea prin transgresia inspre tarm a Insulelor Sahalin . Primul brat inchis de retragerea insulei bariera, care a blocat gura, a fost Dardanele, in 1980, urmat de Seredne in 1986; in prezent gura Turetki este situata la numai 300 m de insula. In zonele dintre afluenti ale deltei secundare Sf. Gheorghe, ratele de avansare au valori de 5-8 m/an.

Insula bariera Sahalin se extinde de la gura Sf. Gheorghe in nord, pana la Capul Roch in partea de sud. Insula bariera Sahalin a evoluat din anul 1897, cand a aparut pentru prima oara in fata bratului Sf. Gheorghe, la marginea platformei deltei submerse. Acesta s-a acumulat continuu de-a lungul secolului al XlX-lea (Ionescu-Dobrogeanu, 1909, 1938), ca urmare a depunerii sedimentelor fluviale.

Pana in 1942, partea de nord a insulei a suferit cele mai mari rate de migrare inspre uscat, apoi valorile maxime de rasturnare s-au modificat prin faptul ca au migrat gradual inspre sud, in fata gurii Dardanele intre 1942-1962, si in zona Turetki-Seredne dupa 1942.

Din intreaga insula bariera, sectorul de nord al insulei a suferit cea mai activa retragere activa intre 1920-1942, dupa care aceasta a scazut dramatic in favoarea alungirilor. De la sfarsitul anilor 1960 si inceputul anilor 1970, sectorul de nord (1,5 km lungime), a devenit atasat la continent si, prin urmare, este mult mai stabil. In consecinta, fluxul continuu sedimentar si expunerea la directia predominanta a vantului (de Nord) au favorizat formarea unui camp de dune compus din dune mici (2-3 m inaltime), foarte mobile. De la mijlocul anilor 1970, punerea in aplicare a exploatarii experimentale forestiere, in partea de nord a satului Sf. Gheorghe a condus la o crestere a vegetatiei pe distante mari, astfel incat campul de dune mobile de la insula bariera de nord Sahalin a devenit de asemenea, vegetat si s-au stabilizat dune.

Fig. 9:Evoluția țărmului între Ciotic și Zatoane

In ultimele decenii, insula/peninsula Sahalin s-a mutat spre vest cu ~ 750 m, iar lungimea a crescut cu 3,8 km si latimea a crescut cu 200 m. O rata de acumulare pentru perioada 1975-1990 este calculata la 167 m/an. Aceasta rata este foarte aproape de rata estimata anterior (Gastescu, 1986). Dupa 1990, acumularea a trecut la eroziune pana in 2000. In 2006, zonele de eroziune si de acumulare au fost relativ echilibrate. Rata de eroziune a suprafetei de nisip intre 1990 si 1996 a fost de 8,3 ha/ an. Intre 1996 si 2000, rata de eroziune a crescut la 42,5 ha / an. Intre 2000-2006 rata de eroziune a stagnat, drept urmare s-a erodat si zonele de acumulare au ajuns la un echilibru relativ.

Intre 1999 si 2000, lungimea insulei nu a crescut si latimea a inceput sa scada. Cu toate acestea, din 2000 pana in 2006, lungimea insulei a crescut cu ~ 1,8 km.

Campaniile de masurare GPS din 2015, 2016 si 2017 au aratat o alungire si curbura a peninsulei la sud-vest, existenta unei prelungiri foarte subtiri a centurii de nisip a insulei, care este instabila in timpul furtunilor.

Dupa 2007, peninsula a fost divizata in 2 – 3 parti, care au evoluat diferit in functie de procesele geomorfologice de actionare.

Capul Roch (reprezentand extremitatea sudica a insulei Sahalin), s-a mutat continuu in aval (sud). In prezent, transportul litoral de-a lungul extremitatii sudice a Insulei Sahalin este estimat a fi intre 750000 m3/an (Giosan et al, 1997.) si in jurul valorii de 417.000 m 3/ an (Vespremeanu-Stroe, 2004).

Celula de sedimente: de la Zatoane la Portul Midia

Cea mai mare parte a acestei deschideri este in prezent erodata din cauza lipsei de sedimente de la intrare din amonte; cu toate acestea zonele cum ar fi Periteasca si Capul Midia sunt de acumulare. In cazul in care aceasta eroziune naturala continua, patrunderile se pot dezvolta pe plaja bariera, rezultand in formarea admisiilor naturale in zonele umede dinspre uscat. Eroziunea conduce la o ingustare a plajei bariera si la un risc crescut de revarsari si de formare de patrunderi. Ca si in zona de coasta de mai la nord, habitatele dinspre uscat sunt parti ecologice importante si fac parte din Rezervatia Biosferei Deltei Dunarii, iar aceste caracteristici si habitate desemnate ar putea fi afectate in mod negativ in cazul in care apar incursiuni semnificative de apa sarata.

Ratele multianuale de eroziune pe parcursul ultimelor trei decenii (1979 – 2006) au fost derivate din harti si sunt sintetizate in tabelul urmator pentru fiecare sub-sector.

Sub-sectorul Ciotica – Perisor se erodeaza: intre 1962 si 1979 rata de eroziune a fost de 8-17m/an. Cea mai mare rata de eroziune pe malul deltei Dunarii a fost inregistrata de-a lungul tarmului Zatonul Mic – Zatonul Mare, atingand si chiar depasind 20 m/an in aceasta perioada. De la deschiderea lacului Zatonul Mare (1961), printr-o gura de intrare care migreaza spre vest, cu o rata medie de 110 m/an, rata de transport neta in sectorul Zatonul Mare a fost in jurul valorii de 345.000 m 3/ an. Din 1985, ratele de eroziune au crescut pana in 2006 si rezultatele de masurare GPS in 2010 au aratat o retragere a tarmului cu 35 m inca din 2008.

Sub-sectorul Periteasca se caracterizeaza prin eroziune inainte de 1995, dupa care a inceput avansarea tarmului, care a condus la formarea unei campii a crestei de plaja. Acumularea este mai mare in Unitatea sudica decat in partea de nord, desi de-a lungul lungimii sectorului exista o reducere a ratei de acumulare.

In sub-sectoarele Portita – Periboina – Edighiol, rata medie de retragere a liniei tarmului a fost de 6 m/an intre 1962 si ziua de azi. Recesiunea tarmului este ilustrata de faptul ca o parte a terminalelor de referinta CSA 1962 a disparut sub mare.

Sub-sectorul Portita – Periboina are o lungime de aproximativ 10 km si este o bariera a complexului lagunar Razelm. Bariera se ingusteaza si se muta spre vest, intr-o miscare de translatie peste vechile formatiuni ale lacului. Miscarea a avut o valoare cuprinsa intre 1.00 – 1.2 km in timpul perioadei analizate. In perioadele de furtuni severe, in trecut, mai multe rupturi au fost determinate, denumite „portite” sau „periboine”. Astazi, singura conexiune la sistemul de lacuri este prin deversarea Periboina, construita pentru controlul evacuarilor din Lacul Sinoe.

In sub-sectoarele Periboina – Edighiol – Chituc, o recesiune a tarmului, de 600-800 m, a fost observata in perioada analizata. In partea de sud a bancului de nisip Chituc, in zona Vadu si Corbu, malul a avansat cu 300-500 m, comparativ cu 1900.

Fig. 10:Evoluția țărmului între Zatoane și Portul Midia

Unitatea sudica

Celula sedimentara: Capul Midia – Portul Constanta (Golful Mamaia)

Sub-sectorul: Navodari Nord

Acest sub-sector se intinde intre Navodari, Digul de larg si zona Navodari Camping si consta intr-o plaja bariera, ce separa Lacul Siutghiol (fosta laguna) de mare. Malul vestic al Lacului Siutghiol este alcatuit din faleze fosile inactive.

Acest sub-sector este influentat in mare masura de Portul Midia si digurile sale sparge-val. Digurile sparge-val asigura protectie impotriva valurilor generate de furtunile nordice, lasand coasta expusa doar valurilor din directiile est si sud. Digurile sparge-val afecteaza, de asemenea, valurile dinspre larg, creand un curent in directia opusa transportului aluvionar general. In sfarsit, digurile sparge-val inhiba, de asemenea, transportul aluvionar dinspre nord.

Plaja este alcatuita dintr-un amestec de sedimente; inainte de construirea digurilor sparge-val Midia, sursa de baza a sedimentelor era asigurata de transportul longitudinal al nisipului dinspre Dunare. Dupa construirea digurilor sparge-val, fragmentele de scoici au devenit principala sursa de sedimente.

In pofida lipsei de noi aporturi de sedimente dinspre nord, litoralul este in general stabil, prezentand un usor fenomen de acretie in locurile ferite ale structurilor, datorita protectiei create de port si, de asemenea, deplasarii localizate a sedimentelor dinspre sud, antrenate de digurile sparge-val.

Sub-sectorul: Navodari Sud

Acest sub-sector se intinde intre zona Navodari Camping si granita dintre Navodari si Constanta. Exista un sistem de dune de-a lungul portiunii de tarm acoperite de apa doar la furtuni puternice.

Aceasta zona este afectata, de asemenea, de digurile sparge-val Midia, iar in acest sector se manifesta, totodata, un transport aluvionar inspre nord, datorita digurilor sparge-val. Cu toate acestea, nu exista aporturi noi de sedimente dinspre sud, intrucat aceasta conexiune sedimentara a fost blocata de digurile sparge-val.

Partea centrala a golfului si Statiunii este in general stabila, dar cunoaste o usoara eroziune neta. Cu toate acestea, zona este considerata subalimentata cu sedimente, intrucat nu exista nici o sursa contemporana de nisip terigen. De asemenea, plajele sunt susceptibile de a fi afectate in caz de furtuna, cand pot avea loc modificari semnificative ale volumului acestora.

Sub-sectorul: Mamaia Nord

Acest sub-sector se extinde intre granita dintre Navodari si Constanta si Hotel Rex. Plaja asigura o protectie naturala a mediului construit.

Digurile sparge-val Midia influenteaza inca transportul sedimentar iar transportul aluvionar litoral are loc pe directia sud – nord de-a lungul acestui front. Aceasta zona se afla in partea inferioara, pe directia transportului aluvionar, a celor sase diguri de larg detasate de-a lungul fronturilor Mamaia Central si Mamaia Sud, care au avut, de asemenea, un impact asupra sabloanelor de circulatie a sedimentelor. In plus, aceasta zona primeste foarte putine sedimente noi dinspre nord.

Prin urmare, frontul este considerat subalimentat cu sedimente, fragmentele de carcase de moluste reprezentand principala sursa de sedimente a plajelor, iar in prezent cunoaste un fenomen de eroziune neta.

Sub-sectorul: Mamaia Central

Acest sub-sector se intinde intre Hotel Rex si Hotel Melody si este protejat de o serie de diguri de larg detasate.

Partea centrala si sudica a Golful Mamaia este afectata, in principal, de valurile nordestice, in timp ce rolul valurilor dinspre sud-est se diminueaza treptat ca urmare a efectului de adapostire al extremitatii sudice a golfului. Digurile sparge-val Midia influenteaza inca transportul aluvionar de-a lungul acestui front.

Pana in urma cu trei decenii, sedimentele proveneau din aluviunile dunarene. Construirea digurilor sparge-val Midia a blocat, insa, aceasta sursa principala de sedimente. Rolul fragmentelor de carcase de moluste a crescut de atunci semnificativ drept sursa de sedimente pentru plaje. Zona este considerata subalimentata cu sedimente, neexistand nici o sursa contemporana de nisip terigen.

Lucrarile de protectie costiera influenteaza pe plan local transportul aluvionar si ajuta la mentinerea unei plaje de-a lungul acestui front. Cu toate acestea, digurile de larg nu par sa fi fost eficiente in prevenirea eroziunii locale si sunt, de asemenea, in stare precara. Plaja din spatele interstitiilor dintre digurile de larg se ingusteaza, iar plajele sunt caracterizate de un fenomen general de eroziune.

Sub-sectorul: Mamaia Sud

Acest sub-sector se intinde intre Hotel Melody si Pescarie si este protejat de o serie de diguri de larg detasate.

Acest front este caracterizat de o dinamica similara sub-sectorului aflat imediat la nord si, tot astfel, poate fi considerat subalimentat cu sedimente. O innisipare artificiala s-a efectuat cu 20 de ani in urma in zona Mamaia Sud, din Lacul Siutghiol.

Cat priveste Mamaia Central, de-a lungul acestei fasii digurile de larg nu par sa fi fost eficiente in prevenirea eroziunii locale si, de asemenea, sunt in stare precara.

Majoritatea plajelor sunt afectate de eroziune si sunt inguste de-a lungul acestui front.

Sub-sectorul: Tomis Nord

Acest sub-sector se intinde intre Pescarie si Strada Renasterii si este caracterizat de faleze in fata carora se gaseste o plaja ingusta. Litoralul este protejat de o gama de structuri artificiale, care reflecta problemele pe termen lung existente aici. Aceste structuri au afectat in mod semnificativ dinamica naturala costiera.

Sectorul este marginit de un dig de larg lung catre nord si exista o lucrare noua de consolidare cu roci si imbunatatire funciara, cuprinzand o plaja mica sau fara plaja, la sud de digul de larg in forma de „L” din capatul nordic al frontului. Mai departe catre sud, plajele sunt sustinute de promontorii, create prin largirea digurilor spargeval in forma de T.

Linia de coasta din dreptul Constantei este expusa in principal valurilor nord-estice si estice, dar valurile sud-estice joaca si ele un rol important. Toate lucrarile de protectie costiera influenteaza pe plan local, de asemenea, transportul aluvionar.

Falezele sunt alcatuite din loess moale, continand in principal namol si cantitati reduse de nisip fin si argila. Prin urmare, falezele nu contribuie la sistemul de plaje, iar plaja ingusta contine o cantitate ridicata de material de scoici.

Cea mai mare parte a tarmului, acoperit de ape doar la furtuni puternice, nu prezinta modificari, fiind ferit, dar furtunile pot determina eroziuni semnificative ale plajelor. La capatul sudic al acestui sub-sector se afla faleze abrupte, neadapostite, susceptibile de eroziune si prabusire, datorita alunecarilor de teren.

Sub-sectorul: Tomis Sud

Acest sub-sector include Strada Renasterii, Portul Turistic Tomis si Portul Constanta. Litoralul consta dintr-o serie de golfuri sustinute de promontoriile create din diguri sparge-val. Sunt prezente, de asemenea, recifuri submerse catre capatul sudic si diguri de larg in Portul Tomis.

Acest sub-sector cuprinde, de asemenea, plaja turistica a Constantei (plaja “Modern”), Miniportul Tomis si coasta integral artificiala la sud de Miniport, catre Portul Constanta.

Linia de coasta din dreptul Constantei este expusa, in principal, valurilor nord-estice si estice, dar valurile sud-estice joaca si ele un rol important. Se manifesta un transport aluvionar net pe directia nord-sud, intrucat digurile sparge-val Midia nu mai influenteaza regimul transportului aluvionar. Dinamica naturala costiera este, cu toate acestea, semnificativ afectata de gama de structuri costiere existente de-a lungul acestei fasii de litoral.

Sedimentele plajelor contin o proportie ridicata de scoici si, desi nu sunt ferite, falezele nu vor constitui o sursa de sedimente, intrucat sunt alcatuite in principal din namoluri.

Falezele si plaja sunt mentinute artificial de structuri de constructie grele, care au condus la crearea de plaje artificiale sanatoase si stabile, prin urmare riscul de eroziune este in prezent scazut.

Fig. 11:Evoluția țărmului între Năvodari și Constanța

Celula sedimentara: Eforie – Capul Tuzla

Aceasta sectiune de coasta este caracterizata de faleze moi, cu mici plaje de golf ocazionale la baza acestora. Sectiunile de faleze sunt separate de plaje bariera/bancuri de nisip ce despart lacurile din vecinatatea coastei si/sau lagunele de mare. Parti extinse ale acestei sectiuni, din Eforie Nord, Centru si Sud, sunt mentinute aproape integral in mod artificial. Sunt prezente cateva celule de litoral local cu circulatii aluvionare distincte.

In ansamblu, sistemul de transport aluvionar litoral se mentine pe directia sudica. Exceptiile sunt locale si sunt induse de existenta digurilor sparge-val si altor lucrari de amenajare costiera.

Sub-sectorul: Eforie Nord

Situat intre digul sparge-val de la Agigea si Hotel Vraja Marii, acest sub-sector este caracterizat de o plaja mai larga catre nord, care se ingusteaza catre sud, cu recifuri submerse in larg.

Digurile sparge-val ale Portului Constanta au o influenta semnificativa asupra acestui sub-sector, datorita efectului lor de adapostire a frontului si intreruperii sabloanelor de transport aluvionar. Aceasta zona este in principal expusa valurilor din directiile est si sud-est, datorita efectului de adapostire al digurilor sparge-val ale Portului Constanta. Digurile sparge-val lungi ale Portului Constanta creeaza un curent longitudinal local cu orientare nordica.

Sursele principale ale sedimentelor de plaja sunt reprezentate de scoici si fragmente de calcar erodate de pe fundul marii. O sursa importanta de sedimente poate fi reprezentata de fostul banc litoral Holocen care separa fostul golf Techirghiol de mare.

Dinamica plajelor este controlata, aproape integral, de interventia umana. Cu toate acestea, digurile de larg submerse sunt in prezent ineficiente, ceea ce antreneaza o intensificare a erodarii plajei si ingustarea neta a plajelor datorita lipsei de noi sedimente. Noile structuri de protectie din capatul sudic au produs o eroziune a plajei din aceasta zona dar au redus riscul de eroziune a falezei.

Sub-sectorul: Eforie Centru

Acest sub-sector se intinde intre Hotel Vraja Marii si Tabara Internationala. Estre caracterizat printr-o plaja lata si in buna conditie care se ingusteaza catre sud si prin diguri de larg submerse.

Portiunea centrala a Plajei Bariera Techirghiol este expusa valurilor nord-estice; cu toate acestea, valurile sud-estice constituie, de asemenea, un factor de influenta. Digurile sparge-val lungi ale Portului Constanta creeaza un curent longitudinal local cu orientare nordica.

Structurile costiere (precum Miniportul Belona, diguri sparge-val si sisteme de protectie in Eforie Nord) au un impact local asupra transportului aluvionar si ratelor de acumulare. Ca urmare, exista o acumulare de sedimente in zona sudica, in fata unei parti din Miniportul Belona si, de asemenea, mici acumulari aluvionare in golfurile artificiale create intre digurile sparge-val.

Principalele surse de sedimente sunt reprezentate de fragmente de scoici si fragmente de calcar erodate de pe fundul marii. Prin urmare, plaja este subalimentata cu sedimente.

In majoritatea locurilor, plaja de la baza falezei nu mai exista, cu exceptia unor mici sectiuni, unde se mentine intre structurile costiere. Chiar si aici, structurile de protectie cedeaza, ceea ce inseamna ca acestea nu mai sunt eficiente si nu mai pot mentine o plaja. Prin urmare, tendinta neta manifestata de-a lungul acestei zone de coasta este aceea de eroziune.

Sub-sectorul: Eforie Sud

Acest sub-sector se intinde intre Tabara Internationala si Pescarie Eforie Sud. Subsectorul este caracterizat de faleze si mici plaje artificiale, sustinute de structurile costiere.

Litoralul Eforie Sud este expus in principal valurilor dinspre nord-est, iar sistemul general de transport aluvionar este pe directia sud, exceptiile fiind locale si induse de existenta digurilor sparge-val si altor lucrari de amenajare costiera. Granita sudica a acestei celule sedimentare, Capul Tuzla, reprezinta un promontoriu cu apa de mica adancime pe o distanta considerabila inspre larg. Aceasta trasatura actioneaza ca o bariera permeabila pentru sedimentele transportate inspre sud. Portiunea din larg a promontoriului Tuzla inceteaza, cu toate acestea, sa constituie o granita pe durata furtunilor.

Sursele principale ale sedimentelor sunt reprezentate de fragmente de scoici si fragmente de calcar erodate de pe fundul marii. Prin urmare, plaja este subalimentata cu sedimente.

In majoritatea locurilor, plaja de la baza falezei nu mai exista, cu exceptia unor mici sectiuni unde se mentine intre structurile costiere. Chiar si aici, structurile de protectie cedeaza, ceea ce inseamna ca acestea nu mai sunt eficiente si nu mai pot mentine o plaja. Prin urmare, tendinta neta este aceea de eroziune, falezele fiind susceptibile de alunecari de teren.

Sub-sectorul: Tuzla Nord

De-a lungul acestui sub-sector, intre Pescarie Eforie Sud si Capul Tuzla, falezele sunt protejate de noi lucrari de protectie a falezelor. Plajele din fata falezelor sunt foarte inguste.

Cele mai semnificative valuri sunt cele dinspre nord-est, cele dinspre sud-est fiind de importanta secundara, iar sistemul general de transport aluvionar litoral se mentine pe directia sud.

Sursele principale ale sedimentelor plajelor sunt reprezentate de scoici si fragmente de calcar erodate de pe fundul marii. Este improbabil sa existe o alimentare semnificativa cu sedimente dinspre plajele situate in zona opusa transportului aluvionar, datorita deficitului de sedimente. Limita sudica a celulei sedimentare, Capul Tuzla, este un promontoriu cu ape putin adanci pe distanta mare in larg. Aceasta caracteristica actioneaza ca o bariera permeabila pentru sedimentele transportate spre sud. Partea din larg a promontoriului Tuzla, inceteaza, totusi, sa fie o limita in timpul furtunilor.

Plajele foarte inguste dintre faleze sunt susceptibile de eroziune pe durata furtunilor; cu toate acestea, retragerea falezelor este redusa, datorita lucrarilor de protectie.

Fig. 12:Evoluția țărmului între Eforie Nord și Capul Tuzla

Celula sedimentara: Capul Tuzla – Mangalia

Aceasta celula sedimentara este caracterizata de faleze neconsolidate, precedate de plaje de golf la baza acestora. Falezele sunt separate de plaje bariera / bancuri de nisip, care separa lacurile si /sau lagunele de mare.

Portiuni extinse ale acestei celule, din Costinesti (10 Steaguri – Hotel Forum) si Olimp – Venus si Saturn – Mangalia sunt mentinute aproape integral in mod artificial.

Directia generala de transport aluvionar litoral ramane cea sudica. Exceptiile sunt locale si sunt induse de existenta digurilor sparge-val si altor lucrari de amenajare costiera.

Sub-sectorul: Tuzla Sud

De-a lungul acestui sub-sector, intre Capul Tuzla si Cherhana, falezele sunt protejate de noi lucrari de protectie.

Valurile semnificative sunt cele dinspre nord-est, cele dinspre sud-est fiind de importanta secundara. Directia generala de transport aluvionar litoral ramane cea sudica. Capul Tuzla reprezinta un promontoriu cu apa de mica adancime pe o distanta considerabila inspre larg; aceasta trasatura actioneaza ca o bariera permeabila pentru sedimentele transportate inspre sud, cu toate acestea pe durata furtunilor pot avea loc anumite deplasari aluvionare.

Prin urmare, exista un aport limitat dinspre sursele longitudinale, iar sursele principale de sedimente pentru plaje sunt reprezentate de scoici si fragmente de calcar erodate de pe fundul marii. Desi nu sunt protejate, falezele nu vor reprezenta o sursa de sedimente, intrucat sunt alcatuite din sedimente prea fine. Prin urmare, plajele sunt subalimentate cu sedimente.

Asadar, plajele de golf foarte inguste se erodeaza si sunt susceptibile de epuizare pe durata furtunilor. De-a lungul timpului, falezele au fost, de asemenea, susceptibile de eroziune si prabusire prin alunecari de teren, dar in prezent sunt protejate.

Sub-sectorul: Costinesti

Acest sub-sector se intinde intre Cherhana si Hotel Forum si este alcatuit dintr-o bariera de nisip situata in fata sistemului lacului. Noi diguri de larg protejeaza gurile de alimentare/varsare ale lacului.

Valurile semnificative sunt cele dinspre nord-est, cele dinspre sud-est fiind de importanta secundara. De-a lungul acestei fasii de coasta, o “protectie naturala” este reprezentata de zona de larg cu ape de joasa adancime din fata Capului Midia, ceea ce reduce drumul de apa al valurilor furtunilor nordice.

Directia generala de transport aluvionar litoral ramane cea sudica; cu toate acestea, circulatia sedimentara generala a fost afectata de construirea unui sistem de diguri in anul 2006. Acest sistem greu de protectie schimba orientarea transportului aluvionar, antrenand o usoara acumulare in partea de nord (frontala) si un fenomen de eroziune catre sud.

Principalele surse de sedimente ale plajei sunt reprezentate de scoici si fragmente de calcar erodate de pe fundul marii. Plajele sunt, in general, subalimentate cu sedimente.

Datorita structurilor, plaja se largeste catre sud si este, in general, stabila de-a lungul sectiunii centrale si se erodeaza la sud de digurile de larg nou construite. Falezele neprotejate sunt susceptibile de eroziune si prabusire prin alunecari de teren.

Sub-sectorul: 23 August

Acest sub-sector se intinde intre Hotel Forum si Pescarie Tatlageac. La poalele falezelor de loess moale se intind plaje foarte inguste.

Valurile semnificative sunt cele dinspre nord-est, cele dinspre sud-est fiind de importanta secundara. Sistemul general de transport aluvionar litoral se mentine pe directia sud, totusi conexiunile cu zonele adiacente sunt improbabil sa fie semnificative, datorita structurilor si deficitului general de sedimente.

Prin urmare, plajele sunt inguste si subalimentate cu sedimente. Falezele nu furnizeaza sedimente pentru constructia plajelor, intrucat sunt alcatuite in principal din namoluri fine.

Ca urmare, plajele de golf deja inguste se erodeaza in prezent, iar falezele din spatele acestora sunt susceptibile de eroziune si prabusire prin alunecari de teren.

Sub-sectorul: Olimp – Venus

De-a lungul acestui sub-sector, intre Pescarie Tatlageac si Hotel Silvia, exista o succesiune de plaje controlate si mentinute artificial. Aceste plaje sunt sustinute de structuri de diguri sparge-val modificate si promontorii artificiale, cu recifuri ocazionale in larg.

Doua mici portiuni ale coastei din aceasta zona (Neptun si Neptun – Jupiter) reprezinta foste plaje bariera de separare a lacurilor de mare, dar in prezent acestea sunt controlate de structurilor costiere invecinate.

Valurile semnificative sunt cele dinspre nord-est, cele dinspre sud-est fiind de importanta secundara. Sistemul general de transport aluvionar litoral se mentine pe directia sud; cu toate acestea, numarul mare de structuri costiere din aceste sectiuni poate antrena modificari semnificative pe plan local (de ex., mici fasii de coasta protejate de diguri sparge-val etc.).

Plajele sunt inguste si subalimentate cu sedimente. Principalele surse de sedimente ale plajei sunt reprezentate de scoici si fragmente de calcar erodate de pe fundul marii.

Dinamica plajelor este aproape in intregime controlata de interventia umana dar, in general, plajele sunt inguste si se erodeaza datorita lipsei de noi aporturi de sedimente si structurilor pe cale sa cedeze.

Sub-sectorul: Balta Mangalia

Situat intre Hotel Silvia si Hotel Cerna, acest sub-sector este caracterizat de o plaja bariera ce separa tinuturile umede costiere ale Mangaliei de mare. Zona este bogata in izvoare naturale mezotermale sulfuroase.

Valurile semnificative sunt cele dinspre nord-est, cele dinspre sud-est fiind de importanta secundara iar directia de transport aluvionar litoral este catre sud. Este de asteptat ca aporturile dinspre zona opusa directiei de transport aluvionar litoral sa fie totusi reduse, datorita diverselor structuri si deficitului general de sedimente.

Prin urmare, plajele sunt subalimentate cu sedimente din cauza lipsei de sedimente proaspete si se erodeaza in prezent.

Sub-sectorul: Saturn – Mangalia

Aceasta zona de coasta dintre Hotel Cerna si Digul de larg Mangalia Nord este caracterizata de o serie de intervale bine indiguite, sustinute de diguri sparge-val modificate si structuri de promontorii artificiale.

Sistemul general de transport aluvionar litoral se mentine in directia sud si continua pe aceasta directie pana la digul sparge-val nordic al Portului Mangalia, unde este blocat, prin urmare rezultand o acumulare aluvionara locala.

Este de asteptat ca aporturile dinspre zona opusa directiei de transport aluvionar litoral sa fie reduse, datorita structurilor si deficitului de sedimente; prin urmare, principalele surse de sedimente ale plajelor sunt reprezentate de scoici si fragmente de calcar erodate de pe fundul marii.

Dinamica plajelor este controlata aproape in intregime de interventia umana. Un fenomen de eroziune se manifesta in centrul golfurilor create de structurile de protectie. De asemenea, se manifesta un fenomen de acretie in zona opusa directiei de transport aluvionar litoral de langa digul de larg Mangalia, ce formeaza granita sudica a acestei celule sedimentare.

Fig. 13:Evoluția țărmului între Capul Tuzla și Mangalia

Celula sedimentara: 2 Mai – Vama Veche

Aceasta celula sedimentara este caracterizata de faleze active cu plaje bariera ce delimiteaza lagune (pe teritoriul Bulgariei). Falezele sunt formate din formatiuni de loess pe argile rosii peste un strat de calcar.

Sistemul general de transport aluvionar litoral este inspre sud, cu exceptia curentului turbionar local indus de Digul sparge-val Mangalia Sud.

Plajele sunt formate in principal din resturi de scoici.

Sub-sectorul: 2 Mai

Acest sub-sector, care se intinde intre Digul sparge-val Mangalia Sud si Pescarie 2 Mai, este caracterizat de faleze de loess si doua mici plaje de golf.

Valurile semnificative sunt cele dinspre nord-est, cele dinspre sud-est fiind de importanta secundara. Sistemul general de transport aluvionar este in directia sud, cu exceptia curentului local turbionar creat de Digul sparge-val Mangalia Sud, ce creeaza un mic depozit sedimentar.

Principalele surse de sedimente ale plajelor sunt reprezentate de scoici si fragmente de calcar erodate de pe fundul marii. Prin urmare, acestea sunt subalimentate cu sedimente.

In capatul nordic al sub-sectorului plaja este relativ stabila datorita influentei digului sparge-val Mangalia. Celelalte portiuni sunt afectate de o tendinta neta de eroziune, insotita de pierderea sedimentelor de plaja. Falezele sunt susceptibile de eroziune si prabusire prin alunecari de teren.

Sub-sectorul: Limanu

Acest sub-sector se intinde intre Pescarie 2 Mai si Vama Veche Vila Nord. Aceasta este o coasta cu faleze moi, iar plajele de la poalele falezelor au cativa metri in latime si sunt alcatuite in principal din aflorimente de calcar.

Valurile semnificative sunt cele dinspre nord-est, cele dinspre sud-est fiind de importanta secundara. Sistemul general net de transport aluvionar este in directia sud, cu toate acestea aporturile de sedimente sunt reduse, datorita unei schimbari abrupte a directiei de transport aluvionar, cauzate de digurile sparge-val Mangalia. Si deficitul general de sedimente din sistem.

Principalele surse de sedimente ale plajei sunt reprezentate de scoici si fragmente de calcar erodate de pe fundul marii. Astfel se explica existenta plajelor inguste de-a lungul acestui sub-sector.

Falezele sunt susceptibile de eroziune si prabusire prin alunecari de teren.

Sub-sectorul: Vama Veche

Acest sub-sector se intinde pana la frontiera romaneasca cu Bulgaria. Sub-sectorul cuprinde faleze si o plaja cu nisip. Principalele surse de sedimente ale plajei sunt reprezentate de scoici si fragmente de calcar erodate de pe fundul marii.

Cele mai semnificative valuri sunt cele dinspre nord-est, cele dinspre sud-est fiind de importanta secundara. Directia generala de transport aluvionar este catre sud, dar aporturile vor fi reduse ca urmare a deficitului de sedimente.

Plaja este relativ stabila, dar faleza este susceptibila de alunecari de teren.

Fig. 14:Evoluția țărmului între 2 Mai și Vama Veche

Concluzii.

Cea mai mare parte a frontului este caracterizata de eroziune datorita structurilor portului care blocheaza transportul aluvionar litoral longitudinal si orientarii liniei tarmului in Mamaia, care o face vulnerabila la furtunile extreme dinspre nord si est, unde cel mai lung drum de apa al valurilor se combina cu vanturile siberiene puternice. Desi eroziunea falezelor conduce la aporturi de sedimente, acestea sunt prea fine pentru a contribui al construirea plajelor si, in general, sunt spalate in larg. Plaja bariera de la nord de Mamaia se erodeaza in prezent si exista un risc potential la adresa proprietatilor, infrastructurii si lacului de apa dulce dinspre coasta.

La fel precum in cazul multor altor sectiuni ale litoralului romanesc, frontul celulei Eforie – Capul Tuzla este afectat de prezenta numeroaselor structuri costiere, inclusiv digurile de larg ale Portului Constanta, care impiedica afluxul de sedimente dinspre celula catre nord, si au un impact localizat asupra plajei Eforie Nord din imediata apropiere. De-a lungul fronturilor cu faleze, acest lucru, combinat cu transportul aluvionar litoral sudic, a condus la ingustarea plajelor din fata falezelor si expunerea falezelor insesi la atacul direct al valurilor. Chiar si in cazul in care exista structuri de protectie, acestea nu au fost proiectate sa fie expuse la un astfel de atac direct si, prin urmare, se manifesta o eroziune accentuata. In timp ce aceasta conduce la un aflux de sedimente proaspete, falezele sunt alcatuite din argile si loess fin deasupra apei, iar aceste sedimente sunt prea fine pentru a folosi la construirea plajelor. In general, sedimentele care se erodeaza din faleze sunt spalate in larg si sunt potential pierdute din sistemul sedimentar costier.

In celelalte portiuni, plajele sunt caracterizate de un fenomen de eroziune permanenta, mai putin in apropierea portului de agrement Eforie, unde plaja este relativ larga si sanatoasa. Aceasta eroziune nu doar ca afecteaza plaja, dar sporeste riscul pentru hinterland. In special plaja bariera Eforie central este supusa unui risc semnificativ.

La Costinesti exista un punct activ de eroziune (risc inalt), in particular la sud de digurile de larg recente pentru protectia gurii de varsare. Acesta are un impact direct asupra digurilor de larg. De-a lungul timpului s-a inregistrat o eroziune a plajei bariera din dreptul lacului. Anterior, acesta nu avea legatura cu marea, dar in anul 2005 o ploaie si o furtuna puternica au condus la ruperea barierei si formarea unei guri de admisie, prin care apa patrunde spre lac. Canalul rupturii a fost acum armat, iar lacul s-a schimbat din lac cu apa dulce in lac cu apa salina / salmastra. Pe masura ce salinitatea lacului creste, exista riscul infiltrarii apei sarate in acvifer.

Noi structuri costiere se construiesc in zona “23 August”, la nord de Olimp /Tatlageac. Cu toate acestea, in general zona mai larga este susceptibila de eroziune (risc scazut-mediu), in special ca urmare a furtunilor. Exista structuri de protectie a falezelor in anumite locuri, dar acestea sunt in stare precara, iar falezele din spatele lor se erodeaza.

Plajele apartinand statiunilor turistice Olimp, Neptun, Jupiter, Aurora si Venus sunt caracterizate de numeroase structuri de protectie costiera, care separa plajele naturale de cele mentinute artificial. Structurile sunt in stare precara, ineficiente si prezinta riscuri pentru sanatate si siguranta. De asemenea, exista si o problema generala, obisnuita in alte zone, privind calitatea apei in zonele de uscat adapostite ale structurilor de protectie costiera. Plajele dintre structuri sunt in stare precara si susceptibile de a disparea sau de a fi disparut prin eroziune, care se intensifica inspre sud. Prin urmare, aceste zone sunt considerate de risc inalt, datorita fenomenului de eroziune. Exista un risc semnificativ la adresa proprietatilor si infrastructurii, ca urmare a liniei tarmului in eroziune pe o portiune semnificativa a litoralului.

Zona Mlastinii Mangalia, dintre statiunile Venus si Saturn, este una naturala, fara nici un fel de structuri de protectie costiera. Este amenintata de eroziunea plajei bariera din dreptul sau. Exista riscul ca furtuni extreme sa conduca la spalarea sedimentelor plajei in larg. Prin urmare, aceasta zona este considera a se confrunta cu un risc inalt datorita fenomenului de eroziune.

Fata de celelalte statiuni turistice, frontul Saturn este in intregime artificial. Structurile de protectie costiera sunt in stare precara, ineficiente si prezinta riscuri pentru sanatate si siguranta. De asemenea, exista si o problema privind calitatea apei in zonele de uscat adapostite ale structurilor. Prin urmare, aceasta zona este considera a se confrunta cu un risc inalt datorita fenomenului de eroziune.

Celula sedimentara de la sud de digurile sparge-val ale Portului Mangalia este reprezentata de tarmul faleza dintre 2 Mai si Vama Veche (pe teritoriul romanesc), cu plajele de golf de la 2 Mai si o plaja cu nisip la Vama Veche.

Dinamica liniei tarmului a fost influentata, de asemenea, la nivelul acestei celule de interventiile umane. Dupa construirea digurilor sparge-val ale Portului Mangalia, plaja de la 2 Mai a fost supusa unei eroziuni active, de ordinul a cativa metri pe an. Acest fenomen a scazut in intensitate in ultimul deceniu, intrucat practic cea de-a doua plaja (sudica) de golf de la 2 Mai are doar cativa metri si se retrage efectiv la rata de retragere a falezei. Singura fasie protejata este plaja 2 Mai din extremitatea nordica, ca urmare a fenomenului de adapostire creat de digurile sparge-val Mangalia. Plaja de la Vama Veche a fost caracterizata de un fenomen de eroziune redusa, dar intr-un fel poate fi considerata stabila in prezent.

– Litoralul românesc se află într-o stare gravă, în ceea ce privește extinderea eroziunii (cca. 60-70% din lungimea țărmului);‏

– Linia țărmului s-a retras pe distanțe variabile de la un sector de țărm la altul, cu valori cuprinse între 180 si 300 m iar valoarea maximă de retragere, în unele puncte, a depășit 400 – 500 m .

Dintre factorii eroziunii plajelor sunt și cei cauzați în mod direct de schimbările climatice:

– creșterea nivelului Oceanului Planetar și implicit a nivelului Mării Negre ~1,7 – 2,00 mm/an; frecvența și intensitatea tot mai mare a fenomenelor meteorologice extreme (furtuni, vijelii) – creșterea nivelului mării în timpul furtunilor, acțiunea vântului cu efect de spulberare a nisipului de pe plajă, acțiunea valurilor deosebit de puternice din timpul furtunilor.

Bibliografie