Din Istoria Administrației Românești DIN Bucovina

dr. Pavel MORARU,

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu,

Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei,

[anonimizat]

DIN ISTORIA ADMINISTRAȚIEI ROMÂNEȘTI DIN BUCOVINA (1941)

SUMMARY

The German-Soviet war broke out on June 22, 1941 and Romania participated side by side with Nazi Germany, (having as objective) the main reason being – to set free Bessarabia and Northern Bukowina (annexed to Soviet Unio9n in summer, 1940).

The whale Administration body, as well as that of Security and Order destined for the liberated Provinces, had exact missions (sorties of activity and were set in Iassy from the beginning of April, 1941 until the liberation of Bukowina and Bessarabian territories).

The struggles for the liberation of Northern Bukowina ended on July 5, 1941 and as a result there was achieved the reestablishment of the Romanian Sovereignty.

The Alexandru Rioșanu arrived at Tchernowitz on July 7, 1941, authorized by the Government to organize, the liberated Bukowina. Being the Supreme authority of the Civil Administration, he had, unofficially, the title of „Governor” and together with the general Petre Dumitrescu (the commander of the IIIrd Romanian Army), contributed to the resumption of the Romanian Administration in Bukowina.

Until the organization of Bukowina Province Government (a body with executive and legislative functions) was temporarily established the State Council of Bukowina, composed from representatives of the civil and military authorities.

In the process of the Romanian authorities reestablishment in Northern Bukowina, some divergences were registered on the level of leadership, because the General Constantin Gh. Voiculescu, named to lead Bessarabia, had as well „the task to unify the Bessarabia and Bukowina government regime, watching for the application of some equal measures and for similar Administration regime in both Provinces”. The crisis was settled when the competences of General Voiculescu were limited only on Bessarabia territory.

Alexandru Rioșanu dies on August, 1941 in Tchernowitz, as a result of an unsuccessful surgery operation and General Corneliu Calotescu takes his place an September 5. 1941 Corneliu Calotescu governed Bukowina until April 13, 1943, being replaced then by General Corneliu Dragalina.

A number of councils and the State minister Pflaumer, who was named the council of General Voiculescu, came from Germany for the administrative organization of Bessarabia and Bukowina. Minister Pflaumer was accompanied by Hans Karl von Reinhardt (with the residence in Kishinev) and Theodor Ellgering (with the residence in Tchernowitz).

The returned Romanian Administration militated for an administrative reorganization of the Romanian type, in order to facilitate the reinstating of this territory in Romania and in order to organize a good administration and to know better the situation from the territory.

After several discussions regarding the way of organizing the administration in the liberated provinces, Al. Rioșanu signed, the Ordinance concerning the administrative organization of the liberated Bukowina territories, on July 22, 1941. However, the statute and the administrative and territorial organization were established definitively on September 3, 1941, trough the Decree-Law nr. 790 „For the Organization of Bessarabia and Bukowina”.

În urma ordinului din 22 iunie 1941, „Ostași, Vă ordon: Treceți Prutul!”, al generalului Ion Antonescu, România a participat, alături de Germania, la războiul împotriva U.R.S.S., urmărind dezrobirea Basarabiei, a nordului Bucovinei și a Ținutului Herța, ocupate de U.R.S.S. cu un an în urmă.

Întregul aparatul administrativ pentru teritoriile eliberate, era la Iași, unde a primit ultimele instrucțiuni practice. Funcționarii administrativi s-au aflat acolo încă de la începutul lunii aprilie 1941 și până la plecarea spre locul de destinație, și-au exercitat atribuțiile pentru primăriile principalelor orașe basarabene și bucovinene.

Luptele pentru eliberarea nordului Bucovinei s-au încheiat la 5 iulie 1941, prin restabilirea suveranității românești. Trupele eliberatoare au fost urmate de organele polițienești, care s-au reinstalat la Storojineț și Cernăuți în aceeași zi de 5 iulie 1941, iar la Hotin peste câteva zile.

Îndată după încheierea luptelor, cu unele dificultăți legate de deplasare (din cauza avarierii podurilor de pontoane de pe Prut la Jucica, Molnița și Lipnic), corpul administrativ a reușit să se reinstaleze în teritoriu. Reinstaurarea administrației române în nordul Bucovinei s-a făcut până la 12 iulie 1941, când în județul Hotin – cel mai îndepărtat, față de fostul hotar româno-sovietic – a revenit administrația civilă românească.

La 7 iulie 1941, la Cernăuți a sosit locotenent-colonelul Alexandru Rioșanu (fost subsecretar de stat pentru Poliție și Siguranță din Ministerul de Interne), împuternicit al guvernului român pentru organizarea Bucovinei eliberate. Fiind autoritatea supremă a administrației civile, el purta, neoficial, titulatura de „guvernator” și, împreună cu generalul Petre Dumitrescu (comandantul Armatei a III-a române), a luat măsuri necesare pentru reorganizarea vieții în Bucovina eliberată.

Până la organizarea organelor centrale legislative și executive ale Bucovinei, provizoriu, a fost instituit Consiliul de Stat al Bucovinei, format din reprezentanții autorităților militare și civile.

Pentru organizarea Basarabiei a fost numit generalul Constantin Gh. Voiculescu, care avea și „sarcina de a face unificarea regimului de cârmuire a Basarabiei și Bucovinei, veghind la aplicarea unor măsuri identice și a unui regim administrativ asemănător în ambele provincii”. Generalul Voiculescu era „întovărășat” de consilieri, care formau „echipa de îndrumare” și aveau misiunea „de sfătuire și de control”. Ei lucrau „spre a ajuta organele militare și a dirija administrația civilă”.

Din Germania, în teritoriile românești eliberate, a venit un corp de consilieri, în frunte cu Karl Pflaumer, ministrul de stat în landul Saxonia (cunoscut pentru organizarea administrativă a provinciilor Alsacia și Lorena, anexate de la Franța de Reich-ul german), desemnat consilier al generalului C. Voiculescu. Din echipa lui Karl Pflaumer făceau parte Hans Karl von Reinhardt (cu reședința la Chișinău) și Theodor Ellgering (cu reședința la Cernăuți), membri ai Comisiei Administrative, care avea drept sarcină elaborarea „legii administrative” pentru teritoriile eliberate și aplicarea ei. În timpul anchetei, de până la procesul din 1946, Ion Antonescu a relatat următoarele, în privința consilierilor germani: „Germanii aveau intenția să administreze ei Bucovina și Basarabia, și s-a prezentat în țară, la București, un ministru bavarez, cu ajutor și cu agenți pentru fiecare județ agricol, sub cuvânt ca să ne ajute la refacerea țării”. Consilierii germani aveau un rol strict consultativ și propunerile lor, după cum declara Ion Antonescu la procesul din mai 1946, nu au „avut caracter de indicare a normelor după care să se conducă regimul Basarabiei și Bucovinei”. Cu toate acestea, prezența lor nu a fost bine primită de opinia publică românească și de unele personalități politice.

În primele zile de la eliberarea nordului Bucovinei, s-a produs o situație confuză la nivelul conducerii provinciale. Autoritățile de la București au împuternicit câteva persoane să organizeze și să administreze provincia Bucovina: pe Alexandru Rioșanu, pe generalul Constantin Voiculescu și pe profesorul Gheorghe Alexianu. Acest lucru a dus la un incident între Al. Rioșanu, pe de o parte și C. Voiculescu cu Gh. Alexianu, de cealaltă parte, despre care a scris Alexandru Rioșanu în două scrisori, din 9 și 10 iulie 1941, adresate lui Mihai Antonescu, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.

În scrisoarea din 9 iulie, Al. Rioșanu a prezentat cauzele conflictului: „…Mă pomenisem cu el (generalul C. Voiculescu – n.n.) în sala de masă al Place Hotelului, unde mănânc cu șefii armatei de aci, că intră cu Alexianu…, nici nu-mi dă bună ziua, nu-mi spune un cuvânt și începe să împartă roluri la funcționari. Se duce la Palatul Rezidențial, pe care dădusem ordin să-l curățe, dă odăi la funcționari și pune stăpânire pe el fără a ține seama de nimeni. Apoi, când îl întreb care este rolul D-sale, îmi răspunde că eu nu sunt nimic, n-am rol oficial, că tu (Mihai Antonescu – n.n.) i-ai spus că am o misiune specială dată de Generalul Antonescu, și că n-am ce căuta aici”.

În ziua următoare, vădit iritat, Al. Rioșanu i-a scris lui M. Antonescu a doua scrisoare, în care sublinia că, „de ieri Voiculescu, a dat ordin verbal, că dispozițiunile ce le-am dat să nu se mai execute, căci acum a venit el, guvernator al Basarabiei și Bucovinei”, iar „Alexianu a împărțit birourile la oamenii lui”. În încheierea scrisorii, Al. Rioșanu a avertizat că, dacă situația nu se va îndrepta, „sub acești nemernici sau cu acești nemernici nu lucrez”, și va interveni la Ion Antonescu.

Cauza acestei situații confuze era neconcordanța acțiunilor dintre cei doi Antonești, în vâltoarea evenimentelor din acele zile. Generalul I. Antonescu era conducătorul statului și a declarat că, el o „să se ocupe direct de conducerea Basarabiei și Bucovinei”. Însă, odată cu declanșarea ostilităților antisovietice, s-a deplasat în zona frontului, lăsându-l la conducerea politică a țării pe Mihai Antonescu, care, din 21 iunie 1941, a devenit președinte ad-interim al consiliului de miniștri. Fiind jurist, el s-a ocupat nemijlocit de organizarea teritoriilor eliberate.

Ion Antonescu l-a desemnat pe Al. Rioșanu, deoarece era o persoană de încredere, dovedită mai ales în timpul rebeliunii legionare, cu „un caracter de câine credincios, care adulmecă și înhață omul cu gând necurat”. În același timp, Mihai Antonescu l-a desemnat pe Gheorghe Alexianu, deoarece a fost rezident regal al Ținutului Suceava și cunoștea realitățile de acolo, era jurist și putea contribui la reorganizarea provinciei și era un „prieten intim” al lui M. Antonescu.

Lipsa comunicării dintre cei doi, pe problema administrării teritoriilor eliberate, a fost confirmată de Gheorghe Alexianu, în declarațiile pe care le-a dat în timpul anchetei, de până la procesul din 1946: „Eu eram fondatorul Societății de Științe administrative, eram prieten cu Mihail Antonescu și deci el [mi]-a propus, nu știu dacă mareșalului Antonescu (i-a spus – n.n.). Dar m-a chemat, ca prieten intim, ca să lucrez în această comisie (Administrativă – n.n.) la organizarea administrației în Bucovina și Basarabia, urmând ca, atunci când se va institui administrația din Bucovina, să mi se dea administrația aceasta. (…). Când m-am dus în Bucovina, mareșalul Antonescu, care nu știa de angajamentele pe care le luase Mihai Antonescu, numise pe Rioșanu sub formă de guvernator. Am stat în Bucovina 3-4 zile, împreună cu membrii comisiei germane și, la urmă, am fost chemat la București”. Profesorul Gh. Alexianu mai spunea că, Mihai Antonescu nu i-a „spus lucrurile clar, deoarece în Bucovina am găsit pe Rioșanu”.

Alexandru Rioșanu, intuind că, este vorba de o eroare, a încercat să se lămurească, întrebându-l pe Mihai Antonescu, în sus-menționata scrisoarea din 9 iulie 1941: „…ori tu vrei să mă înlături și n-aveai decât să-mi spui înainte să plec, căci nu sunt omul ce am fugit după funcțiuni, ori acest Domn General (Voiculescu – n.n.) este un mârlău, ce voi ști să-l pun la locul său”.

În privința acestei situații de conflict, Șerban Alexianu, fiul profesorului Gheorghe Alexianu, scrie că profesorul a fost trimis la Cernăuți ca mediator: „Dar, înainte de a ajunge în Transnistria ca guvernator, (Gh. Alexianu – n.n.) a fost trimis de Mihai Antonescu la Cernăuți, capitala fostei Rezidențe a Ținutului Suceava, pentru a media conflictul iscat între colonelul Rioșanu, Neagoe Flondor și generalul Voiculescu, și cu o mare parte din localnici, care se reîntorseseră la casele lor”. În realitate, lucrurile au stat altfel.

După intervențiile lui Al. Rioșanu, conflictul a fost soluționat în favoarea lui: la 15 iulie 1941, generalul Ion Antonescu a dat următoarele dispoziții: „1. Împuternicitul meu pentru administrarea și conducerea Bucovinei din toate punctele de vedere, până la legalizarea definitivă a administrației și conducerii, este Loc.-Col. Alexandru Rioșanu… (care purta titulatura de „Împuternicit al Generalului Antonescu pentru administrarea teritoriilor din Bucovina eliberată” – n.n.). 2. Nici o autoritate de Stat, de orice rang, nu are dreptul să se amestece în nici un fel în conducerea și administrarea Bucovinei și Basarabiei. 3. Personalul administrativ, financiar și economic pus la dispoziția împuterniciților pentru administrarea din toate punctele de vedere a acestor ținuturi, depinde direct de împuterniciții mei”. După trei zile de ședere la Cernăuți, Gh. Alexianu a fost rechemat la București – misiunea lui în Bucovina se încheiase –, iar generalul C. Voiculescu avea să fie numit la 23 iulie 1941, „Împuternicit al Generalului Antonescu pentru administrarea Basarabiei”, fără atribuții asupra provinciei Bucovina.

După sosirea lui Gh. Alexianu la București, Mihai Antonescu i-a adus la cunoștință că, a făcut „greutăți Guvernului” din cauza neînțelegerilor cu „Rioșanu, care era numit de Mareșal”. Pentru acest lucru, Gh. Alexianu nu a mai avut contact cu guvernul în lunile iulie și august 1941. Dar, la 19 august 1941, a fost numit „Împuternicit al Guvernului pentru administrarea teritoriului dintre Nistru și Bug”. Din data de 14 octombrie 1941, a purtat titulatura de „Guvernator Civil al Guvernământului Transnistria”.

Imediat după numirea împuternicitului pentru administrarea Bucovinei, au fost publicate mai multe instrucțiuni provizorii (ordonanțe) pentru administrarea provinciei, care au constituit cadrul juridic de reglementare a întregii vieți social-economice și politice, până la publicarea decretului-lege din 3 septembrie 1941, „Pentru Organizarea Basarabiei și Bucovinei”.

Numirea împuterniciților pentru organizarea Basarabiei și Bucovinei (C. Voiculescu și Al. Rioșanu) a fost printre propunerile venite din partea consilierilor germani. După primele zile de activitate a Consiliului de Stat al Bucovinei, Karl Pflaumer, nemulțumit de activitatea lentă a acestuia (pe care a urmărit-o la fața locului, aflându-se la Cernăuți), la 12 iulie 1941, i-a comunicat lui Ion Antonescu că, pentru bunul mers al administrării e necesară numirea urgentă a unui guvernator cu depline puteri, care va putea astfel, „învinge cu rapiditate și cu hotărâre, mulțimea problemelor care se vor ivi”. El trebuia să fie în fruntea unei administrații militare, „căci cu sistemul administrativ greoi al vechiului regat nu se poate executa munca de reconstruire”.

Administrația româneasca din Bucovina a luat măsuri urgente (asigurarea ordinii publice, aprovizionarea populației cu mărfuri de primă necesitate, reluarea procesului de producție etc.) pentru reorganizarea vieții social-economice și reintegrarea nordul provinciei în cadrul Statului român. Principiile și modul de organizare au stârnit multe controverse, fiind elaborate diverse propuneri și proiecte. La bază a stat principiul descentralizării administrative, încercându-se introducerea unui sistem experimental, care în viitor, dacă avea succes, să fie implementat în toată România. Problema descentralizării administrative a fost mult discutată între Ion Antonescu, Mihai Antonescu și Karl Pflaumer. Din scrisoarea consilierului german din data de 11 iulie 1941, adresată generalului C. Voiculescu, aflăm că, Ion Antonescu a dorit la început să instaureze în teritoriile eliberate „o administrație pur militară” (sfătuit de Karl Pflaumer), dar mai apoi (de asemenea, la propunerea lui Pflaumer, precum că, „s-ar oferi cu ocazia recâștigării ținuturilor ocupate o unică ocazie pentru a introduce unele reforme utile și necesare în administrațiile românești”) a decis reintroducerea administrației civile, descentralizate, aflată sub conducerea sa personală. La începutul lunii iulie 1941, ministrul Karl Pflaumer s-a aflat la Cernăuți, pentru a discuta cu Gh. Alexianu definitivarea legii administrative și aplicarea ei in Bucovina și Basarabia (discuții care „au fost destul de aprinse”). Ministrul Karl Pflaumer i-a înaintat guvernului român un proiect de organizare administrativă a Basarabiei și Bucovinei, care mai apoi, a stat la baza legii organizării administrative a acestor teritorii. Provincia trebuia să aibă personalitate juridică, buget propriu, iar municipiile să fie direct subordonate guvernatorului, chiar și în ceea ce privește aprobarea bugetului.

Unii demnitari, care au vizitat nordul Bucovinei în primele zile de la eliberare, „au ajuns la convingerea, că o administrare autonomă a acestei provincii nu mai este posibilă” pentru că aceasta creează o atmosferă „prielnică brasseurilor de afaceri și care reamintește sărmanele sisteme raționale de organizare a tinerilor colonii pline de speranță”, pronunțându-se pentru o „autoritate deplină a guvernului central” asupra Provinciilor eliberate.

S-a trecut peste aceste păreri și la 22 iulie 1941, împuternicitul generalului Ion Antonescu pentru administrarea teritoriilor din Bucovina eliberată, Alexandru Rioșanu, a semnat „Ordonanța referitoare la organizarea administrativă a teritoriilor din Bucovina eliberată”. Potrivit documentului, administrația comunelor a fost încredințată primarilor, care reprezentau comuna lor și decideau în toate chestiunile de interes local. Dar până la numirea primarilor, notarii comunali urmau să gireze administrația comunală. Mai multe comune (unite după principiul geografic și economic) formau o plasă, care era condusă de un prim-pretor, ajutat de un pretor. Prim-pretorul era reprezentantul puterii de stat în plasă și în această calitate era șeful tuturor serviciilor din plasă și anume, a celui agricol, silvic, sanitar, veterinar, tehnic și școlar. El mai era șeful poliției din plasă și avea în subordinea sa unitățile de jandarmi. Era organ de control și tutelă pentru comunele urbane nereședință și cele rurale. Decidea în prima instanță asupra tuturor contravențiilor de ordin administrativ și în a doua, asupra hotărârilor date de primari.

Câteva plase formau un județ, care era condus de un prefect. El era șeful ierarhic al prim-pretorilor din județul său, organ de control și decizie în instanța a doua asupra hotărârilor date de prim-pretori. Era organ de control și tutelă pentru comuna sa urbană de reședință, șef al poliției județene și îl avea în subordinele sale pe comandantul legiunii de jandarmi și pe șefii polițiilor din comunele urbane. În exercitarea atribuțiilor, era ajutat de Directorul Prefecturii, care îi țineau locul în lipsa lui. Atât prefectul, cât și prim-pretorul trebuiau să fie titrați, preferabil licențiați în drept.

Provincia Bucovina avea personalitate juridică, fiind condusă și administrată de împuternicitul generalului Ion Antonescu; era și organ de control și tutelă pentru municipiul Cernăuți. El era șeful ierarhic al tuturor administrațiilor de stat și al celor locale. Numea și licenția funcționarii, exercitând asupra lor și puterea disciplinară. Aparatul administrativ al împuternicitului era format din direcții, în frunte cu câte un director. Din rândul acestora împuternicitul își numea locțiitorul.

Această organizare a fost provizorie, până la stabilizarea situației și definitivarea proiectului de lege privind organizarea Bucovinei.

La 9 august 1941, prin Ordonanța nr.1993, împuternicitul Al. Rioșanu a adus câteva amendamente Ordonanței din 22 iulie 1941. Prim-pretorul devenea organ de tutelă și control și pentru comune urbane (indiferent, dacă era sau nu de reședință), iar prefectul, la rândul său, nu mai avea dreptul de control și tutelă a comunelor urbane de reședință și nu mai era ajutat și înlocuit în lipsă de directorul prefecturii, ci de un subprefect. Împuternicitul generalului Ion Antonescu urma să-și desemneze locțiitorul prin decret, care purta titulatura de „Secretar General”.

În a doua decadă a lunii august 1941, Al. Rioșanu a început să sufere de abces în regiunea vezicii. De tratarea lui s-a ocupat dr. J. Amza, dar, în urma unei intervenții chirurgicale nereușite, a încetat din viață, la 31 august 1941, la Cernăuți, la vârsta de 49 de ani. În locul lui, la 5 septembrie 1941, a fost numit generalul Corneliu Calotescu, care a guvernat Bucovina până la 13 aprilie 1943, când postul a fost preluat de generalul Corneliu I. Dragalina.

Încă de la sfârșitul lunii august 1941, C. Calotescu a fost numit locțiitor al împuternicitului Al. Rioșanu, având în vedere incapacitatea celui din urmă de ași exercita atribuțiile, ceea ce i-a provocat o criză de nervi lui Al. Rioșanu. Într-o „Dare de seamă” privind Situația actuală a Bucovinei (20 august-2 septembrie 1941), se menționa că, „boala fostului guvernator Rioșanu, i-a lăsat (pe unii funcționari – n.n.) să lucreze ca în codru”, iar „Numirea generalului Calotescu a făcut cea mai bună impresie în toate cercurile”.

Definitiv statutul și organizarea administrativ-teritorială a Bucovinei au fost stabilite prin Decretul-Lege nr. 790 din 3 septembrie 1941 „Pentru Organizarea Basarabiei și Bucovinei”.