Din gr ija pentru natură și necesitatea protejării calităț ii apel or naturale este nevoie [624035]

4

Introducere

Din gr ija pentru natură și necesitatea protejării calităț ii apel or naturale este nevoie
de funcționarea unei staț ii de epurare pentru tratarea apelor uzate. Din cauza dezvoltării și
moderniză rii economiei prin fabricarea multor uzine, fabrici, amenajă ri gropi de gunoi cât
și apele de ploaie care spală suprafeț e acoperite cu numeroase produse minerale și organice
procesul de tratare și curăț ire a apelor a evol uat foarte mult.
Această lucrare presupune metode pentru ameliora rea și reducerea încărcă turii
poluante pe care o vehiculează apele uzate ș i folosirea de noi tehnologii necesară tratării
apelor uzate, astfel încât să redea mediului acvatic o apă de caliat e, care să nu afecteze
echilibrul natural și utilizării sale î n: pescuit, ag rement, alimentație, utilizarea în agricultură
sau industrială .
Lucrarea este structurata pe 4 capitole. Primul capitol dezvăluie ideea centrală de
poluarea ș i sunt descrise tipu rile de poluare .
Cel de -al doilea capitol prezintă caracteristici le principale a apei ș i sunt cla sificate
tipurile de ape uzate în funcț ie de caracteristicile fizico -chimice.
Capitolul trei face apel la puțină istorie pentru a cunoaște mai bine procesele și
instalaț iile pentru epurarea apelor.
Iar ultimul capitol ilustr ează un studiu de caz real asupra Staț iei de Epurarare a
Apelor Uzate, SA Apă Canal, din Galați, prezentâ ndu-se an aliza procesului de epurare a
nămolului provenit de la tratarea primară a ap elor uzate ș i concluzii referitoare la
perfecț ionarea mijloacelor de tratare și procedee de utilizare a nă molului tratat.

5
Capitolul 1. Poluarea apelor

Apa înseamnă viață și din această cauză puritatea ei este un indicator esențial al
calității și existenței ei pe acest pământ. Managementul și protecția mediului acvatic
trebuie să constituie una din preocupările de bază ale umanității, fiind o condiție esențială a
vieții. (Angela Gavrilaș, Marius Doliș 2006)
Din punct de vedere fizico -chimic în natură nu există ape pure, ele conținâ nd
întotdeauna diferite substanțe. De obicei, se spune că o apă este impurificată, murdară sau
poluată atunci când și -a modificat anumite caracteristici naturale ce pot fi percepute cu
ajuto rul simțurilor, de exemplu când a devenit tulbure sau când a căpătat o anumită
culoare, un anumit gust sau miros. Tot impurificată este însa și atunci când conține
substanțe nocive, chiar d acă apa este limpede, incoloră ș i fără un gust sau miros
caracteris tic, iar într -un sens mai larg și atunci când și -a schimbat condițiile termice
normale sau cele biologice prin încărcarea neobișnuită cu bacterii sau alte microorganisme.
Alături de termenii arătați se mai folosesc expresiile de apă contaminată, intoxicată
sau otrăvită care se referă la impurificări prin bacterii patogene sau substanțe toxice,
impurificări care prezintă un pericol direct pentru viața omului. Apele naturale de suprafață
posedă o stabilitate relativă a condițiilor lor fizico -chimice și biolog ice, prezentând o stare
de echilibru dinamic. Când însa condițiile de mediu dintr -o apă suferă modificări de mai
mare intensitate și care se menține pe oarecare durată de timp , ele se resfrâng asupra
organismelor ce o poluează, producându -se tulburări ale acestui echilibru. (Virginia
Ciobotaru, Corina Frăsineanu, Ioan Frăsineanu, Oana Cătălina Tăpurică 2011)
1.1 Tipuri de poluare
Prin imp urificare sau poluare se poate înțelege, î n sens mai larg, tulburarea
echilibrului biologic dintr -un ecosistem ca urmare a modificărilor intervenit e în condițiile
fizice ș i chimice ale apei. Din acest punct de vedere se cunosc:

6  poluare naturală – când modificările se produc fără intervenția omului;
 poluare artificiala sau umană – când are loc ca urmare a activității comunităților
omenești. (Elena Gavrilescu 2008)
Poluare naturală – în urma unor procese naturale, într -o apă pot avea loc, fără
intervenția omului, modificări privind condițiile fizice, chimice sau biologice ale acesteia.
Când aceste modificări depășesc o numită intensitate și se mențin un timp mai îndelungat,
duc la fenomenul de impurificare. (Banu Alexandra, Octavian Mircea Radovici , 2007)
În mod obișnuit, apele de ploaie spală de pe terenurile în vecinate ale anui râu sau
ale unui lac și transportă în masa apei nisip, argila, frunze moarte, cadavre de animale și
diferite resturi veg etale. Materiile organice se descompun treptat, producând unele
modificări în condițiile fizice și chimice ale apei ia r influența lor asupra organismelor
acvatice este neînsemnată. Când au loc însă ploi puternice și de lungă durată, atunci
cantitățile mari de materii transportate de pe uscat pot produce o scădere accentuată a
concentrației de oxigen, provocând moartea peș tilor și diferite alte prejudicii în folosirea
apei. Se cunosc astfel de cazuri mai cu seamă în apele salmonicole. Mai grave pot fi
urmările atunci când în zonele învecinate ale bazinului respectiv putând modifica condițiile
de viață ale organismelor acvat ice. (Mihai Berca, 2000)
Poluare artificială – pe lângă impurificarea naturală care este o tulburare trecătoare
a echilibrului biodinamic instaurat în ecosistemele acvatice, poate apărea impurificarea
artificială, produsă de activitatea umană și ale cărei consecințe se pot răsfringe negativ
asupra sănătății omului și asupra economiei sale. Această impurificare se produce în apele
de suprafață și freatice mai ales prin intr oducerea de substanțe lichide ( ape uzate, menajere,
industriale, ape de ploaie care a u antrenat de pe uscat diferite materii folosite ca
îngrășăminte agricole sau pentru combaterea dăunătorilor vegetali), substanțe solid e(nisip,
argilă, cenușa, zgură, rum eguș de lemn)și diferite gaze. (Banu Alexandra, Octavian Mircea
Radovici , 2007)
Prin poluarea artificială ajung în ape:
 Anumiți produși de sinteză organică, substanțe cu care plantele și animalele
acvatice nu au venit niciodata în contact;
 Cantități relativ ridicate din ―elementele rare’’, care deși existente î n scoarța
pământului, datorit ă cantității lor mici și răspândirii lor uniforme, nu vin î n contact
direct cu organismele acvatice;

7  Substanțe toxice, care, în cantități foarte reduse, împiedică procesele metabolice ale
organismelor sau produc modificări în structura celulară;
 Numărul și concentrația produșilor de descompunere ai materiei organice este mult
mai mare, iar efectele negative sunt mai mari. (Gavrilescu Elena, 2008)

După natura agenților care au produs modificarea echilibrului biologic și fizico –
chimic din sist emele acvatice, se pot deosebi următoarele tipuri de poluare: chimică, fizică,
fiziologică și biologică.
1.2 Poluare chimică
Cea mai importantă poluare sub aspectul consecințelor igienico -sanitare și economice
este poluarea produsă prin evacuarea de substanțe organice și a norganice.
a) Poluare cu materii organice . Prin apele reziduale se evacuează cele mai diverse
substanțe organice: proteine, hidrați de carbon, grăsimi, săpunuri, ceruri, coloranți, care
pot avea asupra organismelor fie un efect direct și imediat, fie un efect întârzâiat, ca
urmare a descompunerii lor biochimice. (Vintilescu M,Vintilescu A, Mara S 1994)
Grăsimile sunt substanțele insolubile sau greu solubile în apă. Ace stea sub
acțiunea bacteriilor su nt descompuse în glicerina și acizi grași, dintre care și acizii butiric
și valerianic, ce dau apei un miros de râncezeală.
Săpunurile pot fi solubile în apă, cum sunt cele de sodiu și potasiu, sau insolubile,
cum sunt cele de calciu, fier, aluminiu, mangan, plumb și zinc. Săpunurile se găsesc în
apele uzate menajere și industriale și în nămolurile obținute prin sedimentarea acestora.
Cerurile naturale , ca lanolina, și cele sintetice sunt prezente în apele rezultate de la
spălarea lânii, din industria textilă și a hârtiei. Nefiind solubile în apă, nu produce o
impurificare apreciabilă.
Hidrații de carbon , foarte frecvenți în apele uzate, se pot întâlni de la produșii cei
mai simpli (monozaharide și dizaharide) până la cei mai complecși (polizaharide: dextrina,
glicogen, celuloza și amidon). În timp ce monozaharidele și dizaharidele sunt ușor
descompuse de către flora bacteriană, polizaharidele, fiind substanțe insolubile ce plutesc
în masa apei sau formează depuneri pe fund, se degradează foarte greu.
Gudroanele , rezultate din distilarea cărbunilor sau a lemnului, sunt amestecuri
complexe de substanțe organice: hidrocarburi, fenoli, crezoli, naftoli, baze organice.
(Vladimir Rojanschi, 1996)

8 b) Poluarea cu materii anorganice . Efluenții indus triei pot conține, cantități
ridicate de acizi și baze, substanțe minerale toxice, substanțe reducătoare, săruri solubile
netoxice. Prezența acizilor și a bazelor într -o apă provoacă schimbări în concentrația
ionilor de hidrogen, cu efecte negative asupra întregii biocenoze . Astfel poate fi afectat
fondul piscicol, iar prin distrugerea microorganismelor se produce o inhibare a procesului
de autoepurare. Apele ce conțin săruri feroase sunt acide; pe măsură ce sunt oxidate, se
formează hidroxid feric, care participă sub forma unei suspensii roșii, inerte.
Dintre sărurile solubile netoxice, mai importante sunt: clorurile, sulfații, azotații,
bicarbonații și fosfații (de sodiu, potasiu, calciu, magneziu,fier, mangan). Ajunse în emisar,
acestea nu sunt deloc descompuse pe cale ch imică sau biochimică, concentrația lor scazând
treptat doar prin diluție datorită aportului de apă al afluenților. Mai importantă este clorura
de sodiu care provine din mină, prezentă în cantități ridicate în apele menajere și în unele
ape uzate industrial e, cum sunt cele de la fabricile de conserve și fabricile cloro -sodice.
Astfel de ape nu mai pot fi folosite pentru băut și nici solubile, poate favoriza și coroziunea
pompelor și a conductelor metalice. Sărurile solubile ale unor metale în general netoxic e (
fier, aluminiu) pot reacționa ca bicarbonații, dând hidroxizi insolubili, care se depun în
albiile râurilor sub forma unor depozite ce influențează negativ viața acvatică. (Vladimir
Rojanschi, 1996)
Un rol important in procesul de poluare îl joacă săru rile de azot, fosfor și potasiu.
Rareori, acestea sunt evacuate de către întreprinderile industriale direct în râuri. De cele
mai multe ori, ele sunt spălate de pe terenurile agricole tratate cu îngrășăminte minerale
sau din haldele de zgură. Sărurile de a zot și de fosfor mai iau nastere și din mineralizarea
substanțelor organice datorită activității bacteriene. În zonele din aval ale râurilor poluate
cu substanțe organice, aceste săruri pot atinge concentrații ridicate. De asemenea, și
efluenții organici e purați pe cale biologică sunt bogați în azotați și fosfați, astfel încât, prin
deversarea lor în emisar, pot da naștere fenomenului de „înflorire’’ a apei, cu toate
consecințele negative cunoscute. Cantitatea mare a sărurilor de calciu și magneziu poate
provoca o creștere a durității apei în emisar, cu unele efecte asupra biocenozelor respective
și cu diferite neajunsuri privind utilizarea apei în alimentarea unor interprinderi industriale.
Substanțele toxice anorganice cele mai obișnuite în ape sunt: cloru l liber, cloraminele,
amoniacul, hidrogenul sulfurat, sulfurile solubile și sărurile unor metale grele ( cupru,
zinc, plumb etc). În concluzie , efectele principale ce pot fi produse prin poluarea chimică
asupra emisarilor, sunt: dezoxigenarea și intoxica rea apei, iar cele secundare sunt: creșterea

9 durității apei, a salinității, modificarea pH -ului, creșterea turbidității, colorarea apei și
imprimarea de mirosuri și gusturi specifice. (Gavrilescu Elena, 2008)

1.3 Poluarea fizică
Cea mai frecventă formă de poluare fizică din deversarea apelor uzate menajere și
industriale este produsă prin materiile solide, organice și anorganice, aflate în suspensie.
Importante cantități de suspensii provin de la spălarea cărbunilor, flotarea mine reurilor
neferoase, transportul hidraulic al sfeclei de la fabricile de zahăr și a cartofilor la fabricile
de amidon și spirt, de la fabricile de sticlă. Cherestea, din industria textilă, celuloza și hirtie
și alte industrii chimice. Materiile anorganice î n stare de suspensii evacuate în ape sunt:
tacul, caolinul, g hipsul, bioxidul de titan. În ordinea densității și mărimii particulelor și în
funcție de unele caracteristici ale apei, ele se depun în albie, formând sedimente de diferite
grosimi, și influenț ând condițiile hidrolo gice și biologice din receptor. Principalele efecte
produse de suspensii sunt: scăderea transparenței apei, distrugerea biocenozei bentale,
vătămarea peștilor și a altor organisme nectonice, distrugerea peisajului. Scăderea
transpare nței apei, are ca rezultat o reducere a numărului de plante clorofiliente și,
implicit, a numă rului de animale, cu consecinț e asupra proceselor de autoepurare.
Tulbu rarea apei produce de asemenea ș i o stânjenire a nutriției peștilor, mai ales a celor
care își găsesc hrana cu ajutorul văzului, cum sunt ră pitorii. (Gheorghe Amza, 2011)
Principalii agenți fizici cu rol î n poluarea apelor sunt reprezentați î n mare parte și
de substanțe radioactive ș i apele terma le rezultate din procesele de răcire tehnologică a
diverselor agregate industriale .
Poluarea radioactivă – una din consecințele nedorite ale extinderii folosirii energiei
nucleare. Există trei surse de co ntaminare radioactivă a apelor.
Prima sursă este reprezentată de depunerile radioactive care ajung în apă odată cu
ploaia, dar capacitatea lor poluantă este redusă. A doua sursă este reprezentată de apele
folosite în uzinele atomice, în special pentru refrigerarea reactoarelor, care pot deveni
radioactive și transportoare de substanțe periculoase, după ce au fost deversate în apele
curgătoare. A treia sursă o constituie deș eurile atomice. Acestea sunt introduse în recipiente
sigilate și incluse î n blocuri de beton î nainte de abisurile oceanelor. S -a stabilit că și la
aceste adâncimi există curenț i puternici car e pot transporta la mari distanțe substanțele
radioactive ș i accidentale s a fie aduse din nou la suprafață . Numeroase cercetări la nivel

10 național, ca și or ganizarea unor reuniuni internaționale pe tema poluării radioactive,
evidențiază îngrijo rarea oamenilor de știință și preocuparea unor organizaț ii spec ializate
pentru limitarea poluării radioactive care amenință viitorul omenirii. (Dediu I 2003)
Poluarea termică – apare în urma deversării în apă a lichidelor calde ce au servit la
răcirea instalațiilor industriale sau a centralelor termoelectrice și atomoelectrice. Se
apreciază că în momentul de față peste 20% din debitul apelor curgătoare din lume este
afectată de poluarea termică. Efectele ecologice se manifestă prin modificarea unor factori
abiotici și afectează toate nivelele trofice. Î ncălzirea apei exercită o influență negativă
asupra gradului de oxigenare a apelor, pe de -o parte d in cauza caracterelor solubil ității
acestui gaz (la temperatu ri ridicate solubilitatea lui O2 scade ), iar pe de altă parte
temperatura ridicată determină accelerarea fen omenelor de degradare a substanț elor
organice din bazinul respectiv. Acest a are drept efect dezvoltarea unui mare nu mar de
microorganisme aerobe si reducerea oxigenului din apă . (Gavrilescu Elena, 2008)
Interacțiunile dintre două ape cu anumite caracteristici fizico -chimice poate
produce o colorare intensă. Astfel, din amestecul apelor uzate de la distilarea cărbunilor cu
alte ape industriale cu conținut de fier se pot forma anumiți compuși fenolici, tiocianati,
care colorează apa în roșu sau brun. Apele de la tăbăcării, unde se folosește tanin vegetal,
descărcate în râuri bogate în fier, dau o culoare verde închis sau n eagră.
În general, apele uzate orășenești și multe ape industriale sunt tulburi. Turbiditatea
este dată de prezența în apă a materiilor coloidale sau a suspensiilor foarte fine. De obicei,
un grad mare de turbiditate indică o apă impurif icată, dar există și ape naturale
neimpurificate, de exe mplu râ urile de șes, care sunt permanent tulburi și în care
organismele s -au adaptat acestor condiții de viață . (Iordache 2003)
1.4 Poluarea biologică
Prezenț a unor micro – sau macroorganisme care au o acțiune negativă, asupra
condiț iilor igie nice ale apei sau asupra utilizării acesteia î n economie constituie o poluare
biologică . Unele organisme (bacterii patogene, virusuri, protozoare parazite, viermi
paraziț i) pot avea o acțiun e directă asupra sănătății omului. Dezvoltarea în număr mare a
unor alge provoacă fenom enul de ― înflorire‖ a apei, cu consecinț ele cunoscute, dezvoltarea
puternică a unor bacterii saprofite, ciuperci, etc, dă cursului de apă un aspect neplăcut, iar
dezvolt area în masă a unor bacterii autotrofe sau a unor metazoare p oate produce
neajunsuri instalațiilor de alimentare cu apă sau altor lucră ri hidrotehnice . (Vladimir
Rojanschi, 1996)

11
Capitolul 2. Ape uzate

Apele uzate sau reziduale sunt apele evacuate î n apele de sup rafață, după utilizarea
lor în gospodărie, în industrie , în zootehnie, fiind încărcate cu diferite substanțe chimice și
uneori avâ nd caracteristicile fizice schimbate.
Apele uzate conțin sub formă dizolvată, în dispersie coloidală și în suspensie o
varietate mare de substanțe organice și minerale, produse naturale și de sinteză rezultate în
activitatea de producție și socială, precum ș i microorganisme (bacterii, virusuri enterice),
provenite din dejecțiile solide și lichide umane ș i anim ale, din materii le prime utilizate mai
ales în industria alimentară și ușoară . Materiile care se gă sesc în stare de dispersie
coloidală și în suspensie su nt constituite deseori din argilă, praf și nisip fin antrenate în
canalizare de apă de ploaie, măturat ul stră zilor sau rezultate la condiț ionarea materiilor.
(Maria Vlad , 2008)

Figura.1. Catego riile de ape uzate și surse de ape uzate.
Categorii de
ape uzate
Ape uzate
industriale
Ape uzate
menajere
Ape uzate
publice
Ape uzate de la
unități
agrozootehnice și
piscicole
Ape
meteoriceZăpada Ploaia
Ind.alimentara
Ind.minierăZootehnia Agricultura
Ind.chimică
Ind.metalurgică
LocuințeInstituții
publiceInd.petrolului
Băi spălători

12 2.1. Caracteristici fizice ale apelor uzate
Turbiditatea apelor uzate și a emisarilor indică numai în linii mari conținutul de
materii în suspensie ale acestora, deoarece nu există un raport bine definit între turbiditate
și conținutul în suspensii. Turbiditatea se măsoară în grade pe scara silicei și se determină,
în princ ipal, pentru apa emisarilor și numai uneori, pentru apele uzate. Apele uzate
orășenești au, în general, o turbiditate cuprinsă între 400 – 500 grade în scara silicei. (Efim
Olaru, Tamara Popov 2003)
Culoarea apelor uzate proaspete este cenușiu deschis; prin fermentarea materiilor
organice din apă , culoarea apelor uzate devine mai închisă. Pătrunderea în reț eaua de
canalizare a unor ape industriale puternic uzate colorate, conduce la schimbarea totală a
culorii apelor uzat e.
Mirosul apelor uzate proaspete este aproape inexistent. Apele în curs de fermentare
au miros, mai mult sau mai puțin pronunțat, de ouă clocite, în funcție de stadiul de
fermentare în care se găsesc. Cantități importante de ape uzate industriale pot prod uce
mirosuri neplăcute. (Angela Gavrilaș, Marius Doliș 2006)
Temperatura apelor uzate orășenești este, de obicei, cu 2 – 3 °C mai ridicată decât
cea a apelor de alimentare. Unele ape uzate industriale, precum și apele subterane, pot
influența, într -un sens sau altul, temperatura apelor uzate, care constituie un factor
hotărâtor în epuarea apelor uzate. Coagularea substanțelor în suspe nsie, procesele
biologice, s unt influențate în mod deosebit de temperatură. (Gabriela -Cristina Simion ,
2012)
2.2 Caracteristici chimice ale apelor uzate
Compozi ția chim ică a apelor uzate este influenț ată de consumul specific de apă p e
cap de locuitor. Cu câ t consumul de apă pe cap de locuitor este mai mare cu atâ t apa uza tă
este mai diluată, pentru că î n general cantitatea de materii deversate î n apele uzate este
relativ constantă. Important pentru proiectarea staț iilor de epurare este valoarea și starea
materiilor conținute î n ape, respectiv cantitatea mat eriilor organice solide afla te în
suspensie ș i separabile prin decantare, materiale organice solide și dizolvate în apă, precum
și alte materiale spec ifice apelor uzate, cum ar fi: a zotul sub toate formele de combinaț ii
chimice, cloruri, sulfuri, hidrogen sulfurat, etc. Aceste caracteristici t rebuie determinate
prin analize de detaliu. Trebuie menț ionat fa ptul că trebuie făcute analize ș i privind apele
industriale deversate în reț eaua de canalizare a oraș ului. (Duca Gh, Skurlatov 2003)

13 În tabelul 1 sunt date, comparativ, valori privind materiile în suspensie, valabile
pentru un oraș german și pentru un cartier din municipiul București. Studiind cele două
cazuri, se constată că, în general, valorile sunt comparabile, cu deosebirea că, pentru
cartierul din municiupiul București, substanțele minerale sunt în cantitate mai mare decât
cele organice, deși, în general, așa cum se precizează în literatura de specialiatate, situația
este inversă. Această inversare a valorilor se datorează industriei, care evac uează cantități
masive de substanțe minerale și demonstrează, încă o dată, influența apelor uzate asupra
compoziției apelor uzate orășenești. (Dan Robescu, Dan Stamatoiu , 1998)

Tabelul 1 . Caracteristicile substanțelor solide din apele uzate pentru un or aș german și pentru un
cartier din municipiul București. (Dan Robescu, Dan Stamatoiu , 1998)

Substanțe Substanțe solide
[mgf/dm3 ] / [gf/loc și zi] CBO 5
Minerale Organice Total [mgf/dm3] /
[gf/loc, zi]
Materii solide în suspensie:
Separabile prin decantare
A 130/20
270/40
400/60
130/19
B 20/10 30/10 50/20 55/20

Neseparabile prin decantare A 70/10 130/20 200/30 80/12
B 40/15 40/15 80/30 40/15

Materii solide dizolvate A 330/50 330/50 660/100 150/23
B 280/100 90/35 370/135 80/30

Total A 530/80 730/110 1260/190 360/54
B 340/125 160/60 500/185 175/65

A – oraș german, canalizat în sistem divizor, ape uzate în special menajere, consum specif ic al
apei de alimentare 150 dm3/loc și zi. B- Cartier industrializat din București, canalizat în sistem
unitar, consum specific al apei de alimentare 350 – 400 dm3/loc și zi.

Oxigenul dizolvat . Oxigenul es te un element foarte important ș i de aceea el t rebuie
permanent monitorizat. De regulă apele uzate conțin foarte puțin oxigen ș i de multe ori nu
conțin deloc oxigen dizolvat, dar după epurarea biologică apa poate conține oxigen între 1 –
2 mg/l . Compara tiv cu acest nivel al concentraț iei de oxigen, o apă curată de suprafață
poate conține la saturaț ie oxigen dizolvat pană la nivelul de 14 mg/l la o temperatură de

14 00C, și 7,63 mg/l la 30 0C. Solubilitatea oxigenului î n apă este dependentă de tempe ratură,
de presiunea atmosferică, de mărimea suprafeț ei de contact aer – apă și de turbulența ei,
cantitatea de oxigen care lipseș te apei pentru a atinge valoarea de saturație se numeș te
deficit de oxigen. Nivelul conț inutului de oxigen din apă caracterizează cel mai bine starea
de murdărie a unei ape uzate, precu m și stadiul de descompunere a substanț elor organice
din apă, în instalaț iile de epurare biologică . (Dan Robescu, Dan Stamatoiu , 1998)
Consumul biochimic de oxigen (CBO) este un indicat or ce se defineș te ca fiind
cantitatea de oxigen consumată pentru de scompunerea biochimică în condiț ii aerobe a
materiilor solide organice totale cu respectarea condiț iilor din standarde. Rezult atele
determinării este influențat de temperatura apei și de d urata determinării. Cea mai
frecventă determinare este cea efectuată la 20 grade 0C pe durata 5 zile ș i se notează
CBO 5. Consumul biochimic de oxigen apreciază indirect cantitatea de materii organice
care se pot descompune și direct consumul de oxigen cerut de microorganism ele care
produc descompunerea. Î n apele uzate orășenești indicatorul consum biochimic de oxigen
CBO 5 variază între 100 ș i 400 mg/dm3, în timp ce pentru apele uz ate industriale indicatorul
CBO 5 nu depășește valoarea de 50 mg/dm3, excep ție făcâ nd apele industriale uzate de la
societăț ile comerciale cu profil al imentar, unde valorile pot depăși chiar ș i de 50 de ori
valorile obiș nuite. (Banu Alexandra, Octavian Mircea Radovici . 2007)
Determinarea consumul ui biochimic de oxigen, respectiv pentru descompunerea
biochimică, se realizează în două faze ș i anume:
a) Faza preliminară (numită și faza carbonului). Î n această fază oxigenul se
consumă numai pentru oxidarea substanț elor organice . Faza preliminară poate î ncepe
imediat ș i pentru apele menajere are o durată de aproximativ de 20 de zile la o temperatură
de 20 °C . În urma desc ompunerii materiilor organice, î n această primă fază se formează
dioxid de carbon CO 2 care fie că se de gaje în atmosferă, fie rămâ ne dizolvat în apă.
b) Faza secundară (numită și faza azotului). Î n această fază oxigenul se consumă
în mod deosebit pentru transformarea amoniacului în nitriți și apoi nitrați, reacție care de
regulă începe după circa 10 zile ș i se desfăș oară pe o durată foa rte mare (peste 100 zile).
Determinarea consumului, respectiv a vitezei consumului de oxigen, se poate face practic
pe baza unor determinări zilnice sau î n anumite perioade de timp a consumului biochimic
de oxigen. (Dan Robescu, Dan Stamatoiu , 1998)
Consumul chimic de oxigen (CCO). Este o determinare relativ nouă introdusă cu
scopul de a clarifica unele aspecte legate de consumul biochimic de oxigen. Consumul
chimic de oxigen măsoară indirect conț inutul de carbon din compușii organici aflați î n apă

15 prin stabilir ea cantităț ii de oxigen consumat din bicromatul de potasiu în soluț ie acidă sau
din permanganatul d e potasiu. Această determinare î nsă nu oferă posibilitatea de a
diferenția materia organică stabilă și cea instabilă, î n descompunere din apa uzat ă.
Determin area este de mare importanț ă pen tru apele industriale, care conțin substanțe toxice
și la care nu se poate determina consumul biochi mic de oxigen, deoarece substanț ele toxice
distrug organismele microscopice din apă care susț in activitatea bioch imică. În general
consumul chimic de oxigen este cuprins între 500 ș i 1500 mg/l pentru apele uzate
industriale. (Gavrilescu Elena, 2008)
Azotul. Azotul se întâ lnește î n apele uzate sub forma unor compuș i dintre care se
remarcă amoniacul, azotul legat în substanțe organice, nitriți și nitraț i, într -o cantitate î n jur
de 25 – 85 mg/l. Azotul organic ș i amoniacul liber sunt consideraț i indicatori de bază al
materiilor organice azotoase prezente î n apa uzată, iar amoniacul albuminoidal drept
indicator al azotului din substanț ele organice ce se descompune. Amoniacul liber este
rezultatul descompunerii bacteriene a materiilor organice. Cantitatea de amoniac liber mai
mare de 0,2 mg/l, găsite î ntr-o apă oarecare indică cu siguranță existenț a unei impurificări
cu ape uzate a acesteia. Î n apele brute u zate se găsesc cantităț i de 15 – 50 mg/l de amoniac
liber. Apele uzate proaspete au un conț inut relativ mare de azot organic și scăzut de
amoniac proaspăt, î n schimb apele uzate mai vechi au un conținut mare în amoniac liber și
scăzut î n azot organic. În cazul tratării biologice a apelor uzate este imp ortant să se
cunoască conținutul de azot organic ș i amoniac liber, pentru că azotul este un element de
bază pentru procesul de epurare biologică. D acă se constată că procentul de azot din apă
este scăzut se poate adăuga azot suplimentar. În general se recomandă să se asigure un
anumit raport î ntre cantitatea de materii organice și conț inutul de azot: CBO 5/N = 100/5
nitriții (RNO 2) și nitrații (RNO 3), în care R re prezintă: K, Na, etc., sunt conținuți î n apa
uzată proaspătă î n cantităț i extremi de mici . (Dan Robescu, Diana Robescu, Szaboics
Lanyi, Attila Verestoy 2002)
Nitraț ii reprezintă cea mai stabilă formă a materiilor organice azotoase și î n general
indică o apă stabilă din punct de vedere al transformării. În cazul staț iilor de epurare,
respecti v în bazinele de nămol activ, prezența nitraț ilor indică o cantitate mare de nămol ș i
un timp mare al procesului de tratament al apei. Filtrele biologice ale unei stații de epurare
care funcț ionează bine sunt caracterizate printr -un flux de curgere ce conține nitrați, iar
nitriți î n can titate foarte mică sau de loc. În apele uzate brute, cantitățile de nitraț i variază
între 0,1 – 0,4 mg / l . (Mihai Berca, 2000)

16 Clorurile și sulfurile. Clorurile sunt substanț e organice provenite din urină.
Sulfurile rezultă din descompunerea m ateriilor organice, precum ș i din deversări le apelor
industriale uzate. De și un om elimină pe zi între 8 –15 g clorură de sodiu, aceasta nu
constituie un bun indicator al impurificării apei, deoarece clorurile pot proveni din multe
alte surse. Sulfurile d au naș tere la mirosuri neplăcute. Trebuie să precizăm faptul că î n
general cantitatea de cloruri sau sulfu ri din apa brută nu se schimbă du pă trecerea apei
uzate prin staț ia de epurare. (Cocheci V. Popp V. I. 1994)
Acizi volatili. Gradul de fermentare anaerobă a materiilor organice poate fi stabilit
indirect prin nivelul acizilor volatili (acid acetic, acid propionic, etc.). Din acești acizi ,
rezulta ți prin combinarea apei cu materia organic ă solid ă, iau naștere prin descompunerea
bioxidul de carbon și gazul metan . În cazul bunei funcționări a fermenta ției în stațiile de
epurare a apelor menajere uzate , acizi volatili în principal acid acetic trebuie să rămană în
apropierea valorii de 500 mg / l. (Banu Alexandra, Octavian Mircea Radovici . 2007)
Grăsimi și uleiuri. Grăsimile, uleiurile vegeta le sau minerale sau substanț ele
asemănătoare în cantităț i mari, formând o peliculă la suprafața apei, sunt dăunătoare în
stațiile de epurare deoarece pot colmata filtrele biologice, î mpiedicâ nd dez voltarea
proceselor biochimice î n bazinele cu nămol activ sau de f ermentare al nămolurilor.
Determinarea grăsimilor este importantă în cazul unor ape uzate industriale. În apel e uzate
brute se găsesc cantități de grăsimi cuprinse între 0,0 ș i 40 mg/l, sau chiar mai mult.
Gazele. În tehnica epurării apelor uzate intervin trei tipuri de gaze: hidrogenul
sulfu rat, dioxidul de carbon ș i metanul. Hidrogenul sul furat se poate determina chiar și la
cantităț i mici ca urmare a mirosului său specific. Prezenț a acestu i gaz indică că apa este
uzată și a staționat timp îndelungat în condiții anaerobe. Î n concentraț ii mar i, însă este
toxic. Metanul ș i dioxidul de carbon sunt indicatori ai fermentării anaerobe. Precizăm că
metanul este exploziv în amestec cu aerul, î n raport de 1:5 – 1:15. (Vladimir Rojanschi,
2003 Vol II)
Aciditate, a lcalinitate, concentrația în ioni de hidrogen (pH). Aciditatea sau
alcalinitatea apelor uzate reprezintă capacitatea acestora de a ne utraliza baze respectiv
acizi. Î n general apele uzate menajere sunt slab alcaline, î n timp ce apele uzate industriale
au un pronunț at caracter acid sau bazic. Pentru desfășurarea în condiț ii optime a procesului
de epurare a apelor uzate este de dorit ca acestea să fie slab alcal ine, mai ales pentru buna
desfăș urare a epu rării biologice.
Controlul pH -ului se face î n toate punctele importante ale staț iei de epurare,
deoarece de aceasta depinde:

17  activitatea organismelor care acționează în cadrul proceselor aerobe ș i anaerobe;
 condițiile în care se produc precipitaț ii chimice;
 activitatea unor compuș i ai clorului cu care se f ace dezinfectarea apei uzate, etc.
În staț iile de epurare pH -ul apelor uzate trebuie să fie cuprins între 6,5 ș i 8,5. Apele
naturale au pH -ul 7, dar dacă apa trece peste un strat calcaros, atunci pH -ul poate ajunge
pană la valoarea 10, sau alteori impurifi carea unei ape naturale cu diverse substanț e poate
duce la o scădere a pH -ului. (Angela Gavrilaș, Marius Doliș 2006)
Potențialul de oxidoreducere (potenț ialul Redox, rH ). Potenț ialul de o xidoreducere
furnizează informaț ii asupra puterii de oxidare sau de reducere a apei sau a nămolului din
stațiile de epurare. Î n scara Redox, notaț ia rH exprimă inversul logaritmului presiunii de
oxigen, av and valori între 0 și 42. Valori sub 15 î nseamnă că acea apă se găsește î n fază de
reducere, corespunzător fermentării anaerobe, iar valori peste 25 caracterizează o probă in
fază de oxidare aerobă.
Detergenți sintetici. Dintre cele trei categorii de detergenț i sintetici: anionici, c ationici,
și neionici, detergenț i anionici evacuați din gospodării ș i din industrie sunt cei mai
dăunători proceselor de epurare. Efectele detergenț ilor pe ntru apele uzate sunt negative ș i
pot fi grupate astfel :
 coboară tensiunea superficială a apei ;
 emulsionează grăsimile și uleiurile, îngreunând îndepărtarea acestora;
 dispersează materiile coloidale;
 spumează și plutesc la suprafaț ă ;
 distrug bacteriile ș i microorganismele care realizează epurarea biologică;
 scad randamentul staț iilor de epurare;
 scade producția de biogaz din staț iile de fermentare a nămolur ilor.
Efectele detergenț ilor variază de la caz la caz, în funcț ie de tipul detergentului, dar
provocă nd o spumă groasă la suprafaț a apei impiedică aera rea, respectiv oxigenarea apei și
deci prezența detergenț ilor este foarte dăunătoare procesului de epurar e. (Gavrilescu Elena,
2008)
2.3. Caracteristicile bacteriologice
Stabilirea caracteristicilor bacteriologice ale apei au drept scop d eterminarea
numărului, genului ș i condiț iilor de dezvoltare a bacteriilor în apele din stațiile de epurare,
precum și î n emisari. Caracteristicile bacteri ologice ale apei ne dau informații numeroase

18 în ceea ce priveș te evitarea propagării, precum ș i controlul bolilor conta gioase ș i de aceea
acest control al compoziț iei bacteriologice este de mare importanță pentru sănătatea
populației. Se determină î n mod spe cial colibacilii care trăiesc î n intestinul uman. Numărul
de colibacili la 100 m3 de apă reprezintă un etalon de măs ură pentru poluarea emisarilor î n
care se devers ează apele uzate. Se determină î n general aș a numitul titrul coli , care
reprezintă volumul cel mai mic de apă uzată î n care se mai pot cultiva colibacili. Dacă spre
exemplu, acest volum a fost de 0,1 cm3, se spune că titrul coli î n colibacili este de 0,1 ceea
ce corespunde la aproximativ 10 colibacili /1 cm3 apă. Se deosebesc următoarele categorii
importante de bacterii :

 banale, care nu sunt dăunătoare organismului omenesc;
 coliforme, care în număr redus sunt inofensive;
 bacterii saprofite, prezente în apele uzate din reziduuri umane sau animale, relativ
periculoase pentru om și animale;
 bacterii patogene, sunt foarte periculoase pentru om deoarece produc boli grave ,
cum sunt : febra tifoidă, holera, dezinteria, etc.;
 bacteriofagi, ce pot fi prezenți în apele uzate. (Banu Alexandra, Octavian Mircea
Radovici , 2007)

2.4. Caracteristici biologice ale apelor uzate
În majoritatea cazurilor, diferitele organisme care se întâlnesc în apele uzate au
dimensiuni foarte mici. Cele mai mici sunt virusurile , urmate de bacterii. Organismele mai
mari sunt reprezentate de ciuperci, alge , protozoare, rotiferi, larve, insecte, viermi, melci
etc. În scopul determinării concentrației diferitelor tipuri de bacterii din apă, pentru a se
putea aprecia gradul de impurificare a apei și pericolul de infectare, anlizel e bacteriologice
se fac de obicei în paralel cu cele chimice. Absența bacteriilor dintr -o apă poate fi un
indiciu clar al prezenței unor substanțe toxice. Totalitatea organismelor din apă constituie
așa-numitul plancton, iar cele de pe patul râului, bentos ul. În ultimul timp, în privința
organismelor din emisar, își gă sește o a plicare din ce în ce mai mare, sistemul saprobiilor,
care cuprinde speciile de organisme caracteristice apelor impurificate cu substanțe
organice. (Dediu I 200 3)
Speciile de animale și vegetale din sistemul saprobiilor sunt grupate în următoarele
patru categorii:

19 – specii polisaprobe, caracteristice apelor cu impurificare organică puternică (în
număr foarte mic);
– specii α -mezosaprobii, caracteristice apelor cu impurități organice (în număr mic);
– specii β -mezosaprobii, caracteristice apelor cu impurificare organică mică (în
număr mai mare decât cele din categoria α -mezosaprobii);
– specii oligosaprobii, caracteristice apelor curate, neimpurificate (în număr mare).
Tratamentul apelor uzate î n sta țiile de epurare biologică au la bază în principal
această grupă de microorganisme, care sunt utilizate pentru descompunerea substan țelor
organice dizolvate î n apă. În prezent se fac cercetări intense pentru găsirea de
microorganisme care au afinitate pentru metale, produse petroliere sau alte substan țe
chimice ș i care pot să fi e utilizate la epurarea apelor și în același timp ș i la recuperarea
substan țelor utile din apele uzate oră șeneș ti sau industriale. (Maria Vlad , 2008)

2.5. Clasificarea apelor uzate
Apele uzate sunt ape evacuate după utilizare din zone urbane, rurale, industriale,
zone agricole sau zootehnice, încărcate cu o mare cantitate de reziduuri suspendate sau
dizolvate. După caracteristicile fizico – chimice apele uzate sunt:

 Ape menajere – ape cu conținut predominant de materii organice;
 Ape industriale – ape cu conținut predominant de materii anorganice;
 Ape orășe nești – ape în care predomină fie materiile organice, fie cele anorganice;
În conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107 din 25 septembrie 1996,
standardele pe care trebuie să le respecte apele uzate pentru a putea fi evacuate în receptori
ape de suprafață au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 188 din 28 februa rie 2002
pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare in mediul acvatic a apelor
uzate. În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 188/2002 sunt aprobate :
 Normele tehnice privind colectarea , epurarea si evacuarea apelor uzate orășenești,
(NTPA 011/2002);
 Normativul privind condițiile de evacuare a apelor uzate în rețelele de canalizare
ale localităților si direct in stațiile de epurare, (NTPA –002/2002);
 Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanți a apelor uzate
indust riale si orășenești la evacuarea in receptori naturali, (NTPA – 001/2002);

20 Prin Hotărârea de Guvern nr. 472/2000 sunt reglementate unele măsuri de protecție
a calității resurselor de apă în care sunt specificate penalitățile aplicate utilizatorilor de apă
pentru depășirea concentrațiilor maxime admise din apele uzate evacuate pentru :
 Indicatori chimici generali : materii totale în suspensie, cloruri, sulfați, sodiu, potasiu,
calciu, magneziu, azotați, amoniu, azot total, azotiți, CBO 5, CCO -Mn, CCO -Cr, fosf ați,
fosfor total, mangan, aluminiu, fier total ionic, substanțe extractibile în eter de petrol și
substanțe petroliere, detergenți sintetici anionactivi biodegradabili, reziduu filtrabil
uscat la 105oC;
 Indicatori chimici specifici: sulfiți, fluoruri, fen oli antrenabili cu vapori de apă, nichel,
crom, amoniac, bariu, sulfuri și hidrogen sulfurat;
 Indicatori chimici toxici și foarte toxici: arsen, cianuri, mercur, cadmiu, plumb, argint,
crom6+, cupru, molibden, clor rezidual liber, substanțe cancerigene (benzpirenul și
compușii lui, nitroderivații), hidrocarburi policiclice aromate (HPA), pesticide –
erbicide, triazine, triazinone, toluidine, pesticide -insecticide organoclorurate, pesticide –
insecticide organofosforice, organometalice . (Administratia Nationala Apele Romane
si Ministerul Mediului si a Padurilor 2012)

2.5.1. Caracteristicile apelor uzate menajere
Apele menajere sunt apele provenite din evacuarea dejecțiilor umane ( de la baie,
bucătărie etc.), conținând materii organice putrescibile, de natură animală și vegetală, în
stare proaspătă sau în diferite stadii de descompunere biochimică, săruri minerale
îndeosebi cantități relativ ridicate de clorură de sodiu provenite din urină, și un număr mare
de microorganisme, ma i cu seamă bacterii. Mai conțin hormani, vitamine, săpunuri și
detergenți sintetici. Aceste ape se prezintă ca soluții de substanțe minerale și organice
aflate în diferite forme: particulele solide plutitoare sau în suspensii și dispersii coloidale
sau sem icoloidale și în stare de soluții. (Duca Gh, Skurlatov 2003)
Pe măsură ce se dezvoltă procesul de fermentare, apar produș i intermediari de
descompu nere ai protidelor, glucidelor ș i lipide lor, hidrogenul sulfurat, indolul. Expri mată
în consum biochimic de oxigen la zile (CBO 5 ), încărcarea organică a acestor ape este
cuprinsă între 200 și 300 mg/l. Datorită cantității mari de substanțe organice, aceste soluții
constituie medii prielnice pentru bacterii. Pe lânga bacteriile patogene evacuate de la
spitale și sanatorii, se află un număr considerabil de bacterii saprofite, care pot depăși 5

21 000 000/ ml. (Emil Gruia Simona Marcoci, 1979) .În figura 2 avem prezentat procesul de
epurare a apelor uzate menajere.

Apa uzată menajeră
(direct sau prin vidanjare)

Apa uzată
1 Corpuri solide sau
Apa prelucrată: paricule în suspensie
epura – 2 Substanțe minerale
re nisipuri
meca – 3 substanțe mai ușoare decât:
nică apa (uleiuri, emulsii etc.)
4 Numărul primar
Apa preparată mecanic
oxigen
epurare 5
biologi –
că 6 Numărul secundar
Apa epurată mecanic -biologic
Cl

7

APA EPURATĂ

Figura 2. Procesul de epurare a apelor uzate menajere

2.5.2. Caracteristicile apelor uzate orășenești
Apele uzate orășănești provin din amestecul apelor menajere cu unele ape uzate
industriale și cu apele pluviale. Când toate aceste tipuri de apă sunt evacuate împreună și Cămin de admisie
Bazinul cu grătar fin
Deznisipator
Separatorul de grăsimi
Decantorul primar
Bazin de aerare
Decantorul secundar
Bazin de dezinfectare

22 conduse la stația de epurare, sistemele de canalizare sunt mixte iar când apele pluvi ale în
totalitate sau parțial sunt conduse direct în râu, canalizarea este separată. Compoziția
acestor ape uzate variază apoi de la oraș la altul după natura industriilor. În funcție de felul
și de numărul industriilor din orașul respectiv, încărcarea cu materii organice poate atinge
valori foarte ridicate. Cantitățile de materii minerale pot fi mult mai crescute în apele
orășănești decât în cele menajere. Astfel, fosfații rezultați din folosirea detergenților în
gospodărie și în unele industrii sunt mulți crescuți. Pot aparea apoi să ruri de zinc, cupru,
crom, mangan, nichel, plumb etc, rez ultate din procesele de fabricație ale diferitelor
intreprinderi . Calitatea apelor de suprafață este influențată de evacuările de ape uzate, când
acestea nu sunt preepurate sau neadecvat epurate, înainte de a fi descarcate în receptor .
(Diana Robescu, Felix Stroe, Aurel Presura, Dan Robescu , 2012)
Statisticile anuale pe principalele surse de apă în România, respectiv Sinteza
calității apelor din România, elaborată anual de Administrația Națională ―Apele Române‖,
în perioda 2007 -2011 au estimat că volumul total de apă uzată provenită de la aglomerările
umane care a fost evacuat în receptorii natura li suficient epurat a crescut cu 43,925
milioane m3/an (14,6%). Prin urmare, în perioada 2007 – 2011, procentul de ape uzate
provenite de la principalele surse de poluare care au ajuns în receptorii naturali, în special
râuri, neepura te și insuficient epurate, a scăzut de la 77,8% în anul 2007 la 75% î n anul
2011.(vezi tabe lul 3). (Răzvan Bogzeianu, 2014)

Tabelul 3. Volumul total de ape uzate urbane evacuate în receptorii naturali în perioada 2007 -2011 .
(Răzvan Bogzeianu, 2014)
Anul Volumul de ape uzate urabane evacuate asupra receptorilor naturali
(milioane m2/an)
Total Nu necesită
epurare Sufloien t
epurat Insufloent
epurat Neepurate
2007 1361,351 7,348 257,066 564,250 532,687
2008 1319,290 12,698 293,780 487,756 525,054
2009 1296,890 8,609 300,991 458,340 528,950
2010 1651,126 352,074 457,332 304,880 536,840
2011 1325.570 0,650 342,930 445,830 536,180

23 2.5.3. Caracteristicile apelor uzate industriale
Principalele substanț e nocive ale apelor uzate industriale sunt substanț ele organice
(exprimate prin CBO 5 ), substanț ele în suspensie, substanțele toxice ș i metalele grele.
Recuperarea substantelor valoroase din apele uzate are ca scop valorificarea acestora și
reducerea substanț elor nocive evacuate. Substanțele în suspensie plutitoare (țiț ei, uleiuri)
împiedică absorbția de oxigen pe la suprafața apei și de ci autoepurarea, colmatează filtrele
pentru tratarea apei. Substanțele î n suspensie care se depun pe fundul receptoru lui (a
bazinului de acumulare) î ngreuneaza tratarea apei. Sărurile anorgani ce conduc la mărirea
salinității apei și, uneori, pot provoca creșterea durităț ii, car e produc depuneri pe conducte
mărindu -le rugozitatea și micșorâ nd din capacitatea de transport și de transfer a caldurii la
boilere. (Negulescu M, 1978) . Principalele surse de poluare a apelor industriale sunt
prezentate i n tabelul din anexa nr.1.

2.6. Sisteme de canalizare
Un sistem de canalizare cuprinde un ansamblu de conducte, canal e, bazine, etc.
care în mod obiș nuit colectează, transportă și deversează apele uzate în staț iile de epurare.
Canalizarea unui centru populat sau industrial poate fi făcută prin unul sau mai multe
sisteme independente de canalizare. Schema unui sistem de canalizare este reprezentarea în
plan vertical ș i orizontal a obiectelor principale care reprezintă circuitul d e canalizare, cu
indicarea poziț iei relati ve a elementelor componente: reț ele de canale, colecto are
principale, deversoare, staț ii de pompare, traversări de obstacole, guri de vărsare, precum și
alte amenajări. (Emanuel Blitz 1997) . Numărul, tipul, poziția ș i amplasare a elementelor
componente ale reț elelor de canalizare depind de:
 amplasarea localităț ii;
 poziția localității faț ă de cursurile de apă, care pot juca rolul de emisar;
 cantitatea ș i calitatea apelor uzate;
 relieful terenului;
 condiț iile im puse apei epurate la evacuarea î n emisar;
 amplasarea staț iei de epurare;
 condiț iile de evacuare a nămolurilor din staț ia de epurare;
În funcții de aceste condiții, schemele rețelelor de canalizare orășeneș ti pot avea
următoarele dispuneri :
 perpendiculară, directă s au indirectă;

24  paralelă sau î n etaj;
 ramificată.
Dacă localitatea posedă mai multe sisteme de c analizare (independente), cu rețele și
stații de epurare diferite, atunci canalizarea poartă denumirea de radială. În conformitate cu
legislaț ia europeană este interzisă realizarea unui sistem de alimentare cu apă potabilă a
unei localităț i dac a nu se realizează și un sistem de colectare ș i epurare a apelor uzate
menajere, pentru că în caz contrar apel e uzate ar fi deversate direct în emisar ș i s-ar
produce p oluarea acestuia sau a solului și î n mod sigur și a pâ nzelor freatice . (Robescu D,
Robescu Diana,, 1996)

2.7 Evacuarea apelor uzate industriale în rețeaua de canalizare orășe nească
Apele uzate industriale, care constituie o parte, uneori destul de im portantă a apelor
uzate orășeneș ti, sunt admise în reț eaua de canalizare orășenească, respectiv în stația de
epurare a orașului numai în condiții speciale. Epurarea în comun a apelor uzate menajere
cu cele industriale este admisă conform litera turii de specialitate numai în cazul în care
apele uzate industriale nu conțin substanțe care ar putea coroda rețelele de canalizare și
care nu pun în pericol buna funcționare a stației de epurare. (Administrația Apele Române
și Min isterul Mediului și Pădurilor 2012)
Existența unei stații centralizate pentru epura rea apelor permite coordonarea
întregii activități de cole ctare ș i tratare a apelor uzate. Există și cazuri de excep ții, când
tratarea în comun a apelor uzate urbane ș i industriale nu este posibilă întrucâ t unele
industrii evacuează în urma proceselor tehnologice o serie de substan țe care inhibă
procesele de epurare. În această privință există normative care reglementează modalitatea
de evacuarea, respectiv interzice eva cuarea de substan țe în suspensie, a căror cantitate,
mărime ș i natură constituie factori agresivi ce pot coroda canalele colectoare, care p ot
provoca depuneri ș i colmatarea canalelor sau frâ nează curgerea normală a apelor prin
canale. Dintre aceste substanțe, care nu ar trebui să fie deversate în sistemul de canalizare
amintim :
 Suspensii si alte materiale care se depun in canalele colectoare;
 Corpuri solide plutitoare mai mari de 20 mm;
 Corpuri solide, dure care ar putea coroda canalele colectoare;
 Substan țe care pot provoca fenomene de coagulare și depuneri î n canale;

25  Substan țe care pot produce amestecuri detonante, sau care se pot aprinde, cum ar
fi benzină, eter, cloroform, acetilenă, sulfură de carbon, nămoluri de la sta țiile de
acetilenă , etc.
 Substan țe nocive, care pot pune î n pericol via ța personalului de exploatare a
stațiilor de epurare;
 Substanșe inhibitoare ale procesului de epurare (de exemplu: Cu, Cr, Zn, Pb etc.);
În cazul î n care nu se pot respecta aceste limite, este necesară epurarea acestor ape
în preal abil în instalații numite stații de preepurare, în cadrul intreprinderii, în vederea
reținerii acestor substanțe și folosirea lor în procesul de fabricație, după care aceste ape
uzate și tratate parțial pot fi deversate în reț eaua de canalizare . Comunitatea Europeană
recomandă ca fiecare utilizator de apă să facă o tratare prealabilă a apei uzate, pentru
reținerea substan țelor ce pot colmata sau î nfunda re țeaua de canalizare ș i doar după această
opera ție, apa uzată să fie deve rsată în rețeaua de canalizare a oraș ului. (Blitz, 1997)
Conform raportului realizat de Administrația Națională ―Apele Române‖ intulat
„Stadiul realizării lucrărilor pentru epurarea apelor uzate urbane și a capacităților în
execuție și puse în funcțiune pentru aglomerări umane‖, în aglomerările cu 2000 -10.000
l.e., gradul de conectare la stațiile de epurare urbane a crescut de la 3,95% în anul 2007
până la 7,56% în anul 2011 (tabel nr. 4 ). Pentru aglomerările cu mai mult de 10.000 l.e,
creșterea gradului de conectare conectare la stațiile de epurare urbane față de anu l 2007 a
fost mai semnificativă.

Tabel nr.4 . – Evoluția gradului de racordare a locuitorilor echivalenți la stațiile de epurare în anii
2007, 2010 și 2011 (Administra ția Apele Române și Ministerul Mediului și Pădurilor 2012)

Dimensiunea
aglomerării
(l.e) Număr l.e ai
aglomerării în anul
2007 Nr. l.e racordați la
rețeaua de canalizare
în anul 2007 Gradul de racordare
la rețele de
canalizare în anul
2007 (%)
10000 < 16.088.472 11.363.148 70,63
2000 – 10000 9. 434. 118 416.643 4,42
Total 25.522.590 11.779.791 46,15

26 Dimensiunea
aglomerării
(l.e) Număr l.e ai
aglomerării în anul
2010 Nr. l.e racordați la
rețeaua de canalizare
în anul 2010 Gradul de racordare
la rețele de
canalizare în anul
2010 (%)
10000 < 15.251.571 12.397.286 81,28
2000 – 10000 9.320.437 941.318 10,09
Total 24.572.008 13.338.604 54,28

Dimensiunea
aglomerării
(l.e) Număr l.e ai
aglomerării în anul
2011 Nr. l.e racordați la
rețeaua de
canalizare în anul
2011 Gradul de racordare
la rețele de
canalizare în anul
2011 (%)
10000 < 15.234.995 12.634.758 82,93
2000 – 10000 8.658.286 974.470 11,25
Total 23.893.281 13.609.228 56,96

27

Capitolul 3. Procese unitare și tehnici de epurare a a apele uzate

3.1 Procedee și echipamente î n epurarea fizic o-mecanică
Procesele fizice de epurare sunt acelea în care substanțele poluante nu suferă
tranformări în alte substanțe , avâ nd la baza principiile :
a) Separare gravitațională se bazează pe faptul că asupra unui corp aflat într –
un câ mp gravitațional acționează o forță, ce determină deplasarea corpului spre fundul
bazinului de separare. Separarea particulelor relativ grosiere, nedizolvate în apă, sub
influența câ mpului gravitațional, are loc prin sedimentare sau flotație . Dacă separarea
gravitațională nu este eficientă se utilizează o separare sub acțiunea unui câmp de rotație
creat artificial, în care iau naștere forțe gravitaționale, această separare fiind denumită
centrifugare. (Chirilă Elisabeta, 2000)
b) Sedimentarea (decantarea) este procesul fizi c de separare din apele uzate a
particulelor solide organice sau anorganice prin depunere gravimetrică în spații cu regim
hidraulic controlat. Operația poate fi denumită și decantare sau după rolul procesului în
tehnologia de tratare/epurare limpezire, clarificare sau îngroșare. Impuritățile prezente în
apă au dimensiunile în funcție de natura corpurilor de bază și de starea de dispersie în masa
de lichid. Astfel, există particule granulate discrete (nisip, pietriș), particule coloidale
(grupu ri de molecule sau substanțe cu mărimea de 0,5…500 nm) și molecule sau
macromolecule în cazul substanțelor dizolvate cu dimensiuni sub un nanometru. Timpul de
decantare este dependent de dimensiunea particulelor dispersate în masa de apă. (Henze M,
2002)
c) Flotația este procesul unitar de separare din apă, sub acțiunea forțel or
gravitaționale, a particulelor cu densitate medie mai mică decat a apei . În procesul de
flotație naturală, particulele materiale mai ușoare decât apa (uleiuri, grăsimi,
hidrocarburi) formează asociații cu bule de aer sau gaz din procesele microbiologice
ridicîndu -se la suprafața apei care staționează sau care se află în curgere liberă. Stratul de

28 material plutitor, ridicat prin flotație, este indepărtat prin raclare. Pentru a se obține o
bună separare prin flotație trebuie luate măsuri pentru a reduce la minimum turbulența din
zona de separație. Datorită vitezelor mari de urcare a particulelor în procesul de flotație,
timpul de retenție a apelor uzate în bazinul de flotație este mai mic decat în bazinul de
decantare. Necesarul de aer variază în funcție de natura și concentrația suspensiilor și
depind de condițiile care trebuie îndeplinite de apa tratată. Într-o instalație de flotație cu
aer difuzat, consumul de aer este de cca 0,2 -1 m3 aer/m3 apă uzată . (Olsson G., Nielsen
M. K., Yuan Z., Lynggaard -Jensen A., 2005)
d) Centrifugarea este un proces de separare gravitațională a suspensiilor din
apă în care intervin accelerații superioare celei gravitaționale. În cazul centrifugării se
obțin v iteze mari de sedimentare, ceea ce duce la o separare a unei mase mari de
suspensii în unitatea de timp. Prin centrifugare se obțin concentrate mai compacte, cu un
conținut mai mare de solid. În epurarea apelor se utilizează, de regulă, centrifugele
decantoare cu ax orizontal, cu funcționare continuă. Acestea sunt constituite dintr -un corp
cilindro -conic rotativ în care se rotește, la randul său, – cu o viteză ceva mai mică – un ax
melcat. Astfel, prin centrifugare se obțin concentrate de nămol cu un conținut mai mare
de 50% de substanță uscată, comparativ cu nămolurile obținute prin alte metode de
separare la care concentrația în substanțe uscate este între 4% și 10%. (Robescu D.,
Robescu Diana, Băran Gh., 2000)
e) Filtrarea este procedeul de trecere a apelor printr -un mediu poros, pe care
are loc reținerea prin fenomene predominant fizice a unora din constituenții apelor. In
funcție de spațiile libere ale mediului poros, în instalațiile de filtrare se pot reține din apă
impurități de dimensiuni variab ile, de la dimensiuni foarte mari cum ar fi poluanții
grosieri, pană la poluanți foarte fini. La mediile poroase cu pori mari, mecanismele de
reținere pe filtre este simplu, fiind oprite toate particulele cu dimensiuni mai mari decat
porii filtrelor . Se vorbeș te astfel de un fenomen de sitare. Pe măsură ce dimensiunile
porilor se micșorează, mai intervin ș i alte fenomene. Mecanismele care contribuie la
reținerea din apă a particulelor de impurități pe un filtru sunt foarte complexe. Reținerea
pe suprafața filtrantă depinde de caracteristicile fizico -chimice ale particulelor, de
caracteristicile mediului filtrant, de vite za de filtrare ș i de caracteristicile fizice ale apei.
(Rausand M., Hyland A., 2004)
f) Reținerea pe grătare ș i site . Grătarele servesc pentru îndepărtarea din apă a
impurităților grosiere care pot forma depuneri greu de evacuat ș i care ar bloca sistemele
de raclare, pompele și vanele, gurile de evacuare ș i deversoarele.

29 Grătarele sunt formate din bare cu grosimi de 0,8–1,2 cm asezate la o distanț ă de 12 –60
mm, inclinate cu 30 – 90° față de orizontală. Materialele reț inute, cu dimensiuni mai mari
decat interstiț iile dintre bare, formează ele insele straturi filtrante care măresc treptat
pierderea de sarcină a apei pe grătar si trebuiesc indepărtate periodic. Viteza apei la
intrarea apei in grătare trebuie să fie de 0,3 -1 m/s pentru evitarea depunerilor in camera
grătarului. Pentru reținerea impurităț ilor de dimensiuni mai mici se utilizează site statice
sau mobile. (Ianuli, V., Rusu, Gh.C., 1983)
g) Reținerea pe filtre . Cele mai utilizate filtre pentru indepărtarea suspensiilor
sunt filtrele granulare si filtrele cu prestrat. Materialul granular folosit frecvent este nisipul
cuarțos. Filtrele cu nisip sunt formate din mai multe straturi cu densități diferite care intr –
un curent de apă ascendent se stratifică conform densităț ii și la care, după spălare, se obține
spontan o aranjare a g ranulelor cu diametrul descrescând î n sensul de curgere din timpul
fazei de filtrare, fapt care permite o folosire mai eficientă a ad âncimii filtrului. (Chirilă
Elisabeta, 2000)
h) Separarea prin membrane . În procesele de epurare a apei, membrana este
definită ca o fază ce acționează ca o barieră pentru speciile moleculare sau ionice din apă,
prin membrană putând trece î n general numai molecule de apă. Membranele pot fi
constituite din materiale solide (membrane consistente) , din geluri î mbibate cu solvenți sau
din lichide imobil izate î ntr-o structură poroasă ș i rigidă. Separarea prin membrane este
utilizată in cea mai mare măsură pentru obținerea apei potabile, dar si pentru tratarea
apelor uzate. Dintre metodele ce utilizează separarea prin membrane, cea mai mare
utilizare o au osmoza, osmoza inversă, ultrafiltrarea si electrodializa . (Cocheci V. Popp V.
I. , 1984)
 Osmoza ș i osmoza inversă . În cazul soluțiilor apoase cand două soluții de
concentrații diferite sunt separate printr -o membrană semipermeabilă, apa va trece prin
membrană din soluția mai diluată spre cea mai concentrată. Acest proces, cunoscut sub
numele de osmoză încetează câ nd pre siunea hidrostatică care se exercită asupra soluț iei
mai concentrate atinge o anumită valoare de echilibru numită presiune osmotică (fig.3 , a
și b). Presiunea osmotică variază proporțional cu concentrația substanței dizol vate în apă ș i
cu temperatura. Pro cesul normal de osmoză poate fi inversat dacă asupra soluției
concentrate se va exercita o presiune mai mare decât presiunea osmotică (fig.3 c). În acest
caz, se va produce, datorită presiunii exterioare mari, o circulație a apei în sens invers.
Astfel, di ntr-o apă bogată î n săruri se va obț ine în compartimentul 1 o apă curată. Acest

30 proces este utilizat pentru obținerea apei dulci din apa de mare. (E. Secara, Radu Antoniu,
Ion Ghiță 2008)

a) b) c)

Figura 3. Osmoza directă și osmoza inversă (Rusu Tiberiu 2008)

 Ultrafiltrarea este procesul de separare prin membrane sub influența unei
diferenț e de presiune. Prin ultrafiltrare pot fi indepărtate din apă bacterii, v iruși, amidon,
proteine, pigmenți din vopsele. Limita superioară a greutății moleculare a substanțelor care
pot fi r eținute prin ultrafiltrare este de circa 500.000, pe ste această limită separarea avâ nd
loc prin filtrare obisnuită. În cazul ultrafiltrării prin membrane, mecanismul principal este
sitarea selectivă, î n funcție de diametrul particulelor de substanț e poluan te și diametrul
porilor. Capacitatea de reținere a unei membrane pentru o substanță dată depinde de
dimensiunea, forma ș i flexibilitatea moleculelor constituente ale membranei, precum ș i de
condițiile de exploatare. Pentru scopuri practice, se cere ca memb ranele de ultrafiltrare să
manifeste reținere selectivă pe un d omeniu relativ î ngust de greutăț i moleculare ș i un flux
mare de solvent la diferență mică de presiune. Pentru epurarea apelor uzate separarea
selectivă nu prezintă importanță dec ât în cazul î n care concentratele separate pot fi
valorificate. Î n acest caz, ultrafiltrarea are un efect echivalent cu cel realizat prin c oagulare,
floculare, decantare și îngroșare. Prin acest proces pot fi î ndepărtate materii organice inerte
și microorganisme. (Staianovici S., Robescu D., 1983)

 Electrodializa constituie un proces de separare prin membrane cu
permeabilitate selectivă la anioni, respectiv la cationi, deplasare a acestora realizâ ndu-se
sub acț iunea unui câmp electric ca î n procesul de electroliză. În practică, prin electrodializă
se ob ține o apă demineralizată numai par țial. Dacă demineralizarea este impinsă peste

31 anumite limite, consumurile de energie pe unitatea de apă produsă cresc foarte mult, iar
produsul devine asemănător cu electroliza (Lvovich.M.I, White G.F. , 1 )

Epurarea mecanică
Metodele de epurare mecanică asigură eliminarea din apele uzate a corpurilor mari
vehiculate de acestea, a impurităților care se depun ș i a celor care plutesc sau pot fi aduse
în stare de plutire. Metoda este larg folosită ca epurare prealabilă sau ca epurare unică
(finală), în funcție de gradul de epurare necesar ă, după cum trebuie să fie urmată sau nu de
alte trepte de epurare. În procesul de epurare mecanică sunt reținute diferite suspensii, atit
grosie re cât și cele fine. Pentru ca acestea să fie reținute în totalitate se utilizează anumite
instalații cum sunt: grătarele, sitele, separatoarele de grăsimi, deznisipatoarele și
decantoarele, centrifugele . (Gheorghe Iordache , 2003)
Grătarele au rolul de a reține murdăriile plutitoare aflate în suspensie în apele
uzate (cârpe, hârtii, fibre, cutii, etc.). Materialele reținute de grătare sunt evacuate, pentru a
fi depo zitate în gropi sau incinerate. Gratarele se clasifică după marimea interspațiilor în:
 grătare rare au interspații de 40 -50 mm (uneori 100 mm). Barele sunt înclinate la
30o
C, iar viteza de curgere a apei este de 60 -100 cm/s, pentru a evita depunerile.
Materialele depuse pe grătare se ridică la 2 -3 l/persoană și an. Curățirea grătarelor se poate
face manual , dar este preferată cea mecanizată. (E. Secara, Radu Antoniu, Ion Ghiță 2008)
 grătare dese au interspații de 20 mm sau chiar mai mici. Se fol osesc atunci când
stațiile dețin instalații mai sensibile care sunt dereglate sau înfundate de corpurile
plutitoare. Înclinarea barelor grătarelor dese este mult mai mică decât la cele rare, uneori
nulă. Acesta reține o cantitate de materiale mult mai mare decât gratarele rare , 5 – 10
l/persoană și an. Curățirea se face mecanizat. G rătare le cu curățire mecanică diferă în
funcție de dimensiunile canalul ui și nivelul apei:
a) pentru canale de adâncime mai mică, până la 1 m, se utilizează grătarul curb, cu
greblă de curățire rotati vă;
b) pentru adâncimi mai mari ale apei se folosesc grătare drepte, cu greble de curățire
cu mișcare de translație, (fig. 4 ). (Henze M, 2002)

32

Figura 4 . Grătar drept automat (Ianuli, V., Rusu, Gh.C., 1983)
Deznisipatoarele sunt dispozitive destinate eliminării impurităților de natura
nisipurilor (particule mai mari de 0,2 mm). Un deznisipator este un bazin în care, prin
relativa staționare a apei, are loc depunerea gravitațională a nisipului. Deznisipatoarele
după direcția pr incipală a curentului de curgere se clasifică în: (Dochain, D., M. Perrier
1993)
a) Deznisipatoare orizontale – sunt alcătuite din două sau mai multe canale
înguste și relativ puțin adânci, în care apa circulă cu viteză medie de circa 0,30 m/s (0,20 –
0,40 m/s), având timpul de staționare de 0, 5 – 1 min. (fig. 5 ) (Ghituica Ana 2014)

Figura 5. Deznisipator orizontal (Vladimir Rojanschi, 1996)

b) Deznisipatoarele verticale – sunt cilindrice, apa mișcându -se de jos în sus cu
o viteză de 0,02 – 0,05 m/s, depunerile adunându -se jos, într -o bașă tronconică. Reglajul
ieșirii nisipului se face cu ajutorul unei diafragme. Curățirea de nisip a deznisipatoarelor se
poate face fie manual, la instalațiile mici, fie hidraulic sau mecanic la debite mari.
Echipamentele mecanice de deznisipare se montează în cazurile în care: debitul este mare,

33 cantitățile de nisip sunt mari sau denisipatorul este construit adânc sub teren, și înlăturarea
manuală este dificilă. (Vladimir Rojanschi, 1996)
Separatoarele de grăsimi sau bazinele flotoare au ca scop îndepărtarea din apele
uzate a uleiurilor, grăsimilor și, în general, a tuturor substanțelor mai ușoare decât apa, care
se ridică la suprafața acesteia, în zonele liniștite și cu viteze orizontale mai mici decât ale
apei (fig 6 ). Separatoarele de grăsimi sunt amplasate după denisip atoare sau după grătare,
dacă din schemă lipsește deznisipatorul. (Rusu Tiberiu 2008)

Figura 6 . Separator de grăsimi (Dochain, D., M. Perrier 1993)
1- Admisie, 2 – duza anti -stropire, 3 – perete despărțitor,4 – sifon ieșire, 5 – evacuare

Flotarea este folosită drept treaptă suplimentară de epurare înaintea epurării
biologice. Pentru epurarea apelor uzate industriale, flotarea este utilizată în numeroase
cazuri, de exemplu, pentru apele provenite din industria petrolieră, minieră, alimentară, în
special când apele uzate industriale trebuie să fie tratate biologic, fie separat, fie împreună
cu apele uz ate orășenești. Pentru înlăturarea impurităților , separataoarele de grasimi
utilizeaza fie flotarea cu aer , fie cea naturală. (Iordache 2003)
 Flotarea naturală se realizează în bazine obișnuite în care, din cauza
vitezelor mici cu care se deplasează apa, particulele ușoare se ridică la suprafață.
 Flotarea cu aer poate fi de joasă presiune sau sub presiune. În ultimul caz,
bulele de aer introduse în apă aderă la materialul în suspensie și ajută la deplasarea la
suprafața lichidului a particulelor solide sau coloidale aflate în masa acesteia. Procedeele
de reținere sunt în funcție de natura grăsimilor, respectiv:
 grăsimi libere, care au tendința de a se ridica la suprafața apei;
 grăsimi sau săpunuri, aflate în dispersie coloidală sau sub formă de emulsii, care în
mod normal nu au tendința de a se ridica la suprafaț ă;
 gudroane, care au tendința de a se depune.

34 Pentru grăsimile din prima grupă, procedeul se bazează pe micșorarea vitezei de
curgere a apei, grăsimile separându -se la suprafață, într -un spațiu amenajat în acest scop.
Bazinele sunt în general de formă dreptunghiulară. Evacuarea grăsimilor se face manu al,
iar apa iese prin sifonare. Pentru grăsimile din grupa a doua, bazinele sunt formate din trei
compartimente, în bazinul central se face insuflarea cu aer și separarea grăsimilor, care
sunt dirijate spre un jgheab colector. Apa se evacuează în compartimentele la terale. (Diana
Robescu, Felix Stroe, Aurel Presura, Dan Robescu , 2012)
Panoul hidraulic este un utilaj al cărui principiu de funcționare se bazează pe
efectul de alipire al stratului de lichid la profilul metalic curb în lungul căruia se scurge
(efectul Coandă). Panoul de tip simplu sau dublu este realizat din tablă de oțel inoxidabil
prevăzut cu fante ondulate, elementul de tablă fiind dispus înclinat în plan vertical. La
partea superioară a panoului, unde intră apa uzată prin deversare peste marginea superioară
a panoului, există un prag pentru deversarea stratului de lichid care se scurge în lungul
panoului. În alveola de intrare a apei se poate face, dacă este cazul, o neutralizare chimică.
Lichidul scurs prin fantele panoului, curățat de particulele solide, se evacuează la canal, de
unde poate fi preluat de alt utilaj care să continue epurarea. Stratul de particule solide
alunecă în lungul panoului și se evacuează într -un canal, care este prevăzut pe fund cu un
material filtrant, prin care se elimină resturile de lichid rămase în stratul de particule solide.
(Ianuli, V., Rusu, Gh.C., 1983)
Sita cu bare alăturate este o altă variantă care are trei porți uni cu înclinări diferite
(fig.7 ). Viteza de intrare a apei poluate pe sită, în funcție de debitul de alimentare este
cuprinsă între 1,2 m/s și 1,4 m/s. Din cauza înclinării sitei apa poluată capătă o mișcare
accelerată. (Viorel Dan 2014)

Figura 7. Sita de tip Coandă cu bare alăturate (Rausand M., Hyland A., 2004)

35 1-carcasă; 2 -racord admisie apă poluată;3 -sită din bare profilate;4 -evacuare apa
epurată; 5 – evacuare nămol.
Presa cu sită bandă prezentată în figura 8 este destinată epurării apelor menajere.
Nămolul este introdus pe panoul 1 de unde se scurge pe banda 2, care este o sită împletită
din sârmă de oțel inoxidabil. Banda este antrenată în mișcare de toba 3. Deasupra benzii
din sită există o altă bandă 4 exe cutată din cauciuc cu inserție, care realizează presarea
nămolului, datorită micșorării treptate a spațiului dintre cele două benzi. In zona rolelor 5,
datorită schimbărilor de direcție impuse se ajunge să se inducă în material un efect de
forfecare. Banda de cauciuc este antrenată de toba 6. Procesul de stoarcere a nămolului
începe de la pătrunderea lui pe bandă. In zona I are loc o scurgere liberă a lichidului dintre
particulele solide. In zona II apare o presare a materialului, datorită reducerii spațiul ui
dintre benzi și are loc o continuare a eliminării lichidului din amestec. In zona III datorită
forfecării se elimină o mare parte a lichidului rămas. In această zonă particulele lipite între
ele sunt separate și lichidul rămas liber se scurge. Materialu l destul de bine presat părăsește
utilajul sub formă de bandă continuă, deplasându -se pe panoul 7, unde este porționat cu
ajutorul unui cuțit. Aceste calupuri pot fi arse sau pot fi folosite prin acoperire cu ciment,
ca material de construcție. (Olsson G. , Nielsen M. K., Yuan Z., Lynggaard -Jensen A.,
2005)

Figura 8. Presă cu sită bandă (Viorel Dan 2014)

Filtrele sunt utilaje care realizează cea mai bu nă separare a celor două faze. Î n
funcție de tipul suprafeței filtrante se poate ajunge la un grad foarte mare de puritate,
pentru lichidul supus operației de filtrare. Din acest punct de vedere se întâlnesc:
– filtre cu straturi granulare (pietriș, nisip),
– filtre cu suprafețe filtrante poroase (pulberi sinterizate, materiale ceramice),
– filtre cu suprafețe filtrante din țesături (metalică, material plastic, combinat).
(Robescu D., Robescu Diana, Băran Gh. 2000)

36 Filtrarea nu este influențată de diferența de densitate între cele două faze ale
amestecului. Operația de filtrare poate fi împărțită în patru etape:
1. reținerea fazei solide de către stratul filtrant (filtratul este încă tulbure),
2. reținerea în continuare a fazei solide de către stratul precipitat, deja depus,
3. spălarea precipitatului (dacă este cazul),
4. regenerarea suprafeței filtrante (îndepărtarea precipitatului și astuparea porilor)
În prima fazaă se depun în principal particulele mari, care depășesc mărime a
porilor suprafeței filtrante. În faza a doua, când particulele mari sunt deja depuse, se
continuă procesul de depunere a particulelor fine, pe stratul de precipitat. Acest mod
natural de desfășurare a procesului permite reținerea particulelor mai mici decât mărimea
porilor pânzei filtrante, care în mod normal ar trece prin pânză. În funcție de viteza de
trecere a apei prin filtru:
a) filtre lente la care viteza apei este de 0,1…0,5m/h;
b) filtre rapide la care viteza apei este de 2…5m/h și în mod excepțional 25…100m/h.
(Sugiu Gh 1962)
a) Filtrele lente , sunt realizate dintr -un suport pentru stratul filtrant depus în
bazine de formă cilindrică sau paralelipipedică . La punerea in funcțiune, apa circulă de jos
în sus prin filtru, pentru îndepărtarea aerului dintre straturile de nisip. După aceea se trece
la exploatarea normală, apa curgând de sus în jos. Înălțimea stratului de apă se menține la
aproximativ 1m. La înce put, timp de 10..12 ore apa este tulbure, apoi se limpezește datorită
formării la suprafața stratului filtrant a unei membrane biologice, care rețin e chiar și
bacteriile din apă. Î n funcție de gradul de poluare al apei, filtrul colmatează după o
perioadă d e 2..6 luni de funcționare. După oprirea filtrului, curățirea se face prin
îndepărtarea stratului de nămol împreună cu stratul de nisip, după care se repornește filtrul.
(E. Secara, Radu Antoniu, Ion Ghiță 2008)
b) Filtrele rapide folosesc nisip cu granulație mai mare și permit viteze mai
mari de circulație a apei, deci debit ridicat de apă epurată. Acest avantaj implică un alt
dezavantaj, lipsa peliculei biologice sterilizatoare. Cons trucția filtrelor rapide este
asemănătoare cu cea a filtrelor lente. Bazinele de filtrare sunt formate dintr -un strat de
pietriș, care este stratul susținător și un strat filtrant de nisip. Apa epurată este colectată de
un sistem de drenaj din țevi. La unele tipuri de filtre, la care fun dul aparatului este construit
dintr -o placă poroasă, apa se adună într -un bazin care se află sub placa poroasă. Curățirea
filtrului se face prin introducerea apei sub presiune de jos în sus, însoțită de insuflare de aer

37 care are rolul de a frâna nisipul. P entru epurarea apei de băut în gospodărie se folosesc
filtrele cu cartuș filtrant de hârtie, dar au un debit redus. (Viorel Dan, 2014)
Decantoarele sunt instalațiile în care se sedimentează cea mai mare parte a
substanțelor în suspensie din apele uzate .
 Decantoarele orizontale sunt bazine dreptunghiulare, în care apa circulă cu
o viteza medie orizontală de 5 -20mm/sec, timpul de staționare variind intre 1,5 -2 h.
Colectarea depunerilor la pâlnia din capul amonte se face de câteva ori pe zi, pentru a
împiedi ca fermentarea lor., folosindu -se mijloace hidraulice sau mecanice. (Iordache 2003)
 Decantoarele verticale sunt bazine cu secțiune, circulară , mai rar pătrată în
care apele circulă de jos în sus cu o viteză ascensională de 0,7mm/s. Apa pătrunde în
decantor printr -un tub central, prevăzut la partea inferioară cu un deflector , pentru o
repartiție cat mai unifo rmă și iese lateral la partea superioară peste un deversor circular.
Timpul obișnuit de staționare este 1,5 h. Îndepărtarea depunerilor se face hidraulic printr –
un tub vertical pe baza diferenței de presiune. (Banu Alexandra, Octavian Mircea Radovici
, 200 7)
 Decantorul dreptunghiular este un bazin cu fundul înclinat (fig. 9), prevăzut
cu o cameră de distribuție cu vană sau stăvilar pentru evacuarea apei, iar în capătul opus
este un prag deversor pentru trecerea apei epurate în camera de evacuare. Camera de
distribuție este prevăzută cu un perete cu orificii pentru repartizarea apei cât mai uniform
pe lățimea bazinului. Fundul bazinului este prevăzut cu un canal colector pentru nămol. Un
dispozitiv mecanic raclează continuu fundul bazinului și dirijează conti nuu nămolul către
canalul de colectare . (Rusu Tiberiu 2008)

Figura 9. Decantor cu îndepărtare mecanică a nămolului (Gheorghe Iordache , 2003)
1-intrarea apei poluate; 2 -cameră de distribuție;3 -perete pentru repartizarea uniformă a
apei;4 -baraj deversor; 5 -cameră pentru colectarea apei decantate; 6 -spațiu pentru
colectarea nămolului;7 -mecanism de curățire a năolului(cu raclete).

38  Decantorul circular cu brațe este un bazin cilindric de înălțime mică, având
fundul ușor î nclinat spre centrul aparatului (fig.10 ). Un braț acționat mecanic prevăzut cu
două sau patru brațe cu raclete orientate către centru, are o turație foarte mică și servește
pentru colectarea nămolului. Apa poluată este introdusă într -un mic rezervor central, de
unde, prin deversare se îndreaptă către marginea bazinului. Pe drumul parcurs de la centru
către periferie, apa pierde particulele în suspensie, după care prin deversare, se evacuează
într-un canal circular și de aici, după caz intră î n alte utilaje de epurare, după care este
evacuată în ape curgătoare sau este recirculată în instalațiile industriale. Nămolul se adună
în canalul central de unde este evacuat periodic . (Vladimir Rojanschi, 1996)

Figura 10. Decantor circular cu brațe (Diana Robescu, Felix Stroe, Aurel Presura, Dan Robescu
, 2012)
1-conductă de alimentare cu apă poluată;2 – sistem de distribuție; 3 – canal circular de
evacuare a apei epurate; 4 -brațe cu raclete, 5 – conductă cu evacuarea nămolului; 6 –
pasarelă d e acces;7 – sistemul de acționare;8 – dispozitiv pentru ridicarea brațelor;9 -canal
colector pentru nămol.

39 Centrifuge . Separarea prin decantare, pentru debite mari, necesită pe lângă utilaje
de dimensiuni mari și un timp îndelungat pentru desfășurarea operației, astfel încât devine
ne rentabilă. Opera ția cea mai eficient ă este centrifugarea în care, deși investi ția inițială
este ridicat ă, totuși timpul de separare foarte redus și randamentul superior față de
operațiile de decantare, filtrare, justifică în final folosirea acestor utilaje. Factorul de
separare al unei centrifuge este dat de raportul dintre accelerația centrifugală realizată și
accelerația gravitațională. Factorul de separare al centrifugelor are valori uzuale sub 3000.
În domeniul epurării apelor se utilizează:
 centrifugele de sedimentare or izontale cu descărcare cu melc;
 centrifuga de sedimentare cu tr ei coloane ;
 centrifuga filtrantă cu platou pulsator ;
 centrifuga cu talere. (CNA 1976)

 Centrifuga de sedimentare cu melc are tambur conic sau cilindro -conic, în
interiorul căruia se află un melc, a cărui turație este cu 1..2% mai mare ca cea a tamburului
(fig.11). Evacuarea sedimentului împins de melc se face pe la capătul conului de diametru
mai mic, iar lichidul se evacue ază prin fantele practicate în capacul tamburului, pe la
capătul de diametru mai mare al conului sau a părții cilindrice. Orificiile de evacuare ale
sedimentului sunt dispuse radial. Î n funcție de găurile de evacuare a lichidului diferă și
lungimea zonelor de sedimentare (L
sed) și de zvântare (L
z). (PATRU OLIMPIA, 1997)

Figura 1 1. Centrifugă de sedimentare cu melc (Vladimir Rojanschi, 1996)

40 1-orificii pentru descărcarea sedimentului(descărcarea radială);2 – arbore tubular; 3 –
carcasă;4 -orifiicii pentru alimentare cu suspensie;5 -tambur; 6 -melc;7 – conductă de
alimentare cu suspensie;8 -orificii pentru evacuarea lichidului;9 -conductă pentru apă de
spălare.
 Centrifuga cu platou pulsato r (fig.12 ), are un singur platou pulsator.
Suspensia intră prin con ul repartizor care o conduce la fundul tamburului. Lichidul trece
prin stratul filtrant, iar sedimentul este împins cu pași mici de pe suprafața tamburului, spre
evacuare. Lichidul este evacuat cu diverse grade de puritate prin împărțirea zonei de
evacuar e a sedimentului în mai multe compartimente. Tamburul 1 este antrenat în mișcare
de rotație de arborele tubular 2. Tija 3 care trece prin interiorul arborelui se rotește cu
aceeași turație cu a tamburului și susține platoul pulsator 4. Acest platou, pe lân gă mișcarea
de rotație are și o deplasare axială scurtă înainte și înapoi cu o cursă de 0,04 mm.
Suspensia alimentată prin conducta 7 este orientată de conul repartizor 5 fixat pe tamburul
1 cu patru șuruburi la distanță de fundul tamburului. O conductă pe rmite introducerea apei
pentru spălarea sedimentului, înainte de evacuare, pentru eliminarea resturilor de lichid pe
care îl mai conține. (Dochain, D., M. Perrier 1993)

Figura 1 2.Centrifugă filtrantă cu descărcare prin pulsații (Vladimir Rojanschi, 1996)

 Centrifuga cu talere se utilizeaza pentru separarea unor particule cu
densitate apropiată de densitatea lichidului în care sunt emersate . Suspensia introdusă în
tambur se repartizează în straturi subțiri pe talere, ceea ce permite o separare foarte bună.
Suspensia este introdusă în tambur (fig. 13) prin racordul central superior de unde se
repartizează pe toate talerele, prin orificiile din t alere. Faza ușoară urcă spre centrul
tamburului pe fața superioară a talerului, iar faza grea coboară spre periferia talerului, pe

41 fața inferioară a acestuia și este evacuată prin racordul lateral inferior. Faza ușoară se
deplasează către zona centrala și iese pe la partea superioară, prin capul de distribuție al
centrifugei. (Sugiu Gh 1962)

Figura 1 3. Schema centrifugei cu talere (Rusu Tiberiu, 2008)

3.2 Proce dee și echipamente în epurare a chimică
Prin procesele chimice de epurare, poluanții sunt transformați în alte substanțe
mai ușor de separat, precipitate insolubile, gaze, care pot fi stipale, care au o activitate
nocivă mai redusă sau sunt mai susceptibile de a fi îndepărtate.
a) Neutralizarea este un proces pri n care pH -ul unei soluții uzate este reglat
prin adaos de acizi sau baze. Neutralizarea apelor acid e se face cu substanțe cu c aracter
basic (oxizi, hidroxiz i, carbonați). Neutralizanții care sunt utilizaț i sunt: piatra de var
(carbonat de calciu), varul (o xid de calciu) sub forma de hidroxid de calciu (lapte de var
sau var stins praf). Neutralizarea apelor alcaline se fa ce cu acizi reziduali, cu gazele de
ardere bogate în CO 2 (14 %). Deoarece influenț ii au de bite variabile în timp, este necesară
o bucla de reglare a pH -ului, mă rind d ebitul de agent neutralizant. (Ing. Adriana Popescu
2005)
b) Oxidarea și reducerea. Scopul oxidării este de a converti compușii chimici
nedoriți în alții mai puțin nocivi. Ca oxidanți se pot folosi: oxigenul, ozonul, permanganat,
apa oxigenată, clorul și bioxidul de clor. Reducerea constă în transformarea unor poluanți
cu caracter oxidant în substanțe inofensive care pot fi ușor epurate. Ca agenți reducători se

42 foloses sărurile fierului trival ent, sulfați, acidul sulfuros. (E. Secara, Radu Antoniu, Ion
Ghiță 2008)
c) Precipitarea este un proces de epurare bazat pe transformarea poluanților
din apele reziduale în produși insolubili.
d) Coagularea și flocularea – îndepartarea unor particule prin sedimentare
(coagulare) și destabilizarea prin absorbția unor molecule mari de polimeri care formează
punți de legătură între particule (floculare). Se folosesc pentru particule coloidale. În acest
scop se folosesc polimer i organici sintetici sau anorganici.
e) Schimbul ionic – schimbătorii de ioni se utilizează mai ales pentru
dedurizarea apelor, folosind cationați în forma de sodiu ( Na), iar regenerarea lor se face cu
clorură de sodiu.
Epurarea chimică reprezintă o a doua t reaptă de epurare și constă în tratarea
apelor uzate cu o serie de reactivi chimici în scopul realizării fenomenelor de coagulare,
precipitare și aglomerare a materialelor fin dispersate și a celor elicoidale care nu
dispersează. Epurarea mecano -chimică se realizează într -un ansamblu de construcții care
cuprinde:
 construcții pentru prepararea, dozarea și introducerea reactivilor de coagulare în
apa de tratat;
 instalații de amestec reactivi;
 decantoare.
În cadrul epurării mecano -chimice se folosesc reactivi pentru îndepărtarea prin
coagulare și aglomerare a materialelor fin dispersate și a celor coloidale. O suspensie
coloidală este formată din particule extrem de mici, care posedă la suprafață o anumită
încărcare electrică. Aceste încărcări electric e induc o forță de respingere între particulele
vecine, ceea ce explică marea stabilitate a acestor suspensii. Dacă , printr -un mijloc
oarecare ca, modificarea pH -lui sau introducerea unui coloid de sarcină electrică contrară,
se reușește să se anuleze sau să se reducă parțial sarcinile electrice ale particulelor din apa
de epurat, aceste particule se aglomerează și formează precipitate relativ volum inoase,
capabile să decanteze rapid. Efectul este încă mai rapid, dacă se intr oduce și o agitare a
lichidului. În unele situații, precipitarea și aglomerarea sunt mult îngreunate de variațiile
pH-ului, de temperatura scăzută a apei sau de faptul că aglomer ările rezultate sunt foarte
ușoare și se depun greu. În asemenea cazuri, un bun factor de activare a aglomerării este
silicea activă care, în sine este un element care ajută la neutralizarea sarcinilor electrice și
obținerea unui precipitat mai compact. (Diana Robescu 2012)

43 Tratarea cu coagulanți presupune o bună stăpânire și cunoaștere a debitelor tratate.
Timpul necesar pentru reacția coagulantului cu apele uzate este de 10 -20 min., proces ce se
produce în bazine speciale, cu șicane, care asigură un amestec intim. Uneori, aceste bazine
sunt înlocuite cu camere de reacție, unde amestecul este asigurat prin a gitatoare cu paletă și
unde apa staționează 15 -30 min. Folosirea coagulanților produce în decantoare un volum
de nămol de 2 – 3 ori mai mare decât cel rezultat la decantoarele fără coagulant.
Aglomerarea se poate realiza fie în bazine separate, fie în bazi ne comune cu decantorul.
Acest din urmă sistem are avantajul că evită spargerea aglomeratelor prin trecerea lor din
bazinele de aglomerare în decantor, așa cum se întâmplă în cazul în care, construcțiile
bazinului de aglomerare și decantorului sunt separat e. Bazinele de decantare sunt similare
celor prezentate la decantarea gravitațională. (Henze M, 2002)

3.3 Proce dee și echipamente în epurarea biologică
Substanțele organice pot fi îndepărtate din apa de către microorganisme care le
utilizează ca hrană, respectiv sursă de carbon.
Epurarea biologică aerobă se realizează în construcții în care biomasa este
suspendată în apa sub formă de agregare de microorganisme (flocoane), sistemele fiind
aprovizionate cu oxigen.
Epurarea biologică anaerobă a apelor uzate se realizează în incinte î nchise
(bazine de fer mentare) ferite de accesul oxigenului care inhibă activitatea
microorganismelor anaerobe. Prin descompunere a poluanț ilor organici se obț in gaze de
fermentare combustibile, datorită conț inutulu i ridicat de metan. (Dediu I 2003)
Dezinfecția este necesară în cazul apelor uzate care conț in microorganisme . Dacă
sterilizarea presupu ne distrugerea tuturor microorganismelor, prin dezi nfecț ie nu se distrug
toate. Dezinfectan tul pătrunde prin peretele celular și denaturează materiile pro teice din
protoplasma, inclusiv enzimele. Un dezinfectant pentru apă este clorul activ care
acționează sub formă de ion de hipoclorit, cu efecte pronu nțate la valori mici ale pH -ului.
Dintre me todele fizice de dezinfecț ie, cele m ai utilizate sunt metoda termică și iradierea cu
radiații de energie ridicată . (Duca Gh, Skurlatov 2003)

Epurarea biologică este procesul tehnologic prin care impuritățile organice din apele
uzate sunt transformate, de către o cultură de microorganisme, în produși de degradare

44 inofensivi (CO
2, H
2O, alte produse) și în masă celulară nouă (biomasă). Rolul principal în
epurarea b iologică este deținut de bacterii. Aceste microorganisme care consumă
substanțele organice din apele uzate pot trăi în prezența sau în absența oxigenulu i. Cultura
de mi croorganisme poate fi dispersată în volumul de reacție al instalațiilor de epurare sau
poate fi fixată pe un suport inert. În primul caz, cultura se cheamă generic „nămol activ‖,
iar epurarea se numește „biologică cu nămol activ". În al doilea caz, cultura se dezvoltă în
film (peliculă) biologic, iar epurarea se realizează în construcții cu f iltre biologice, cu
biodiscuri etc. (Efim Olaru, Tamara Popov 2003)
3.3.1 Epurarea biologică cu nămol activ
În cazul epurării cu nămol activ un rol important revine bazinelor de aerare ce
formează și întrețin nămolul activ.
 Bazinele de aerare sunt construcții a căror formă în plan poate fi radială,
dreptunghiulară sau pătrată. În cazul stațiilor de mari dimensiuni se folosesc, de regulă,
bazinele dreptunghiulare sau pătrate, întrucât în aceste situații se realizează economie de
teren construibil. Apa uzată, decantată primar, este transferată în bazinul de aerare în
conformitate cu schema de epurare adoptată în cadrul stației. Bazinele de aerare pot fi cu
aerare pneumatică sau mecanică. Atât aerarea mecanică cât și cea pneumati că trebuie să
îndeplinească următoarele funcțiuni de bază:
 să asigure un transfer cât mai intens al oxigenului din aer în apa uzată și să
contribuie astfel la realizarea în jurul aglomeratului și în interiorul acestuia a
condițiilor aerobe;
 să realizeze un amestec cât mai bun între apa uzată și nămolul activ;
 să împiedice aglomeratele nămolului activ să se depună pe radierul bazinului,
unde, în absența oxigenului, acestea ar intra în fermentare anaerobă . (STAS 11566 –
82. 2007)
Bazinele de aerare pneumatică se caracterizează prin introducerea de bule de aer în
apă. Acestea sunt de trei categorii: bule fine (cu diametrul cuprins între 1,0 și 1,5mm); bule
mijlocii (cu diametrul de 1,5 – 3 mm); bule mari (cu diametrul mai mare de 3 mm).
Bulele fine sunt obținute prin distribuția aerului prin difuzori poroși sau membrane
cu orificii foarte fine. Bulele mijlocii rezultă din distribuția aerului prin conducte prevăzute
cu orificii al căror diametru este cuprins între 1 și 5 mm, fiind așe zate la distanțe mai mici

45 de 5 mm unele de altele. Bulele mari sunt rezultatul distribuției aerului prin conducte sau
plăci găurite, cu deschiderea găurii de peste 5 mm . (CNA 1976)
 Decantoare secundare fac parte integrantă din epurarea biologică; ele au drept
scop să rețină nămolul – materiile solide în suspensie separabile prin decantare. Atât
pelicula biologică, separată din efluentul filtrelor biologice, cât și nămolul activ intră în
fermentare cu deo sebită rapiditate. Din acest motiv, evacuarea nămolului activ din
decantoarele secundare trebuie realizată în mod continuu. Pentru separarea nămolului
activ, cele mai recomandate decantoare ar fi cele verticale. La stațiile mari de epurare se
recurge însă la decantoarele radiale sau longitudinale. (PATRU OLIMPIA, 1997)
3.3.2 Filtre biologice (biofiltre)
Un alt tip de instalație în care poate avea loc epurarea biologică este cea denumită
„filtru biologic". În cazul filtrelor biologice, cultura de microorganisme este depusă pe un
suport inert din punct de vedere biologic. Astfel, filtrele biologice sunt construcții de
epurare, constituite de cuve de beton, care conțin un material granular de umplutură
(pietriș, zgură, cocs, material ceramic, materia l plastic etc.) pe care se formează pelicula
biologică care contribuie la bio -oxidarea impurităților din apa uzată . (Institutul central de
documentare tehnică 1972)
Apa cu conținut de impurități este introdusă pe la partea superioară a filtrului
biologic, străbate materialul granular de umplutură pe care crește pelicula biologică și
părăsește instalația pe la partea inferioară. Întrucât o singură parcurgere a materialului de
umplutură nu este, uneori, suficientă pentru asigu rarea eficienței de epurare dorită,
efluentul se recirculă. Ca urmare a îndepărtării impurităților de către pelicula biologică,
aceasta crește și se desprinde de pe umplutură la anumite intervale de timp (fenomen de
„năpârlire"). Pelicula desprinsă se înlă tură din efluentul epurat prin decantare . (Ionescu Gh.
C, 2010)
3.4 Procedee de t ratare a nămolurilor
Nămolul este produs în contexte tehnice, economice și sociale diferite, necesitând
în fiecare din cazuri o abordare holistică pentru a se putea pune în balanță beneficiile,
impacturile și costurile (directe și indirecte) ale soluțiilor posibile de eliminar e/valorificare
și pentru a se putea institui regimuri eficiente de control și management. Nămolurile
rezultate din stațiile de epurare orășenești sunt considerate prin definiție deșeuri municipale
biodegradabile . Principalele procedee de prelucrare a namol urilor sunt :

46  Îngroșarea – din motive economice, nămolul lichid este adesea concentrat înainte
de a fi tratat sau transportat în vederea depozitării. Îngroșarea poate fi realizată prin:
scurgerea gravitațională a apei, centrifugare sau prin adaos de reactivi chimici. Conținutul
de substanță uscată a nămolului îngroșat este de aproximativ 2 –8 % și depinde de tipul
nămolului, de caracteristicile sale specifice și de procesele de îngroșare utilizate . (Andrei
Stoicescu 2011)
 Stabilizarea aerobă – prelungirea aerării pentru dozarea de lichid, surplus de nămol
secundar în bazinele neîncălzite pentru o perioadă de câteva zile. Nămolul stabilizat
aerobic poate fi folosit pe terenurile agricole. (Viorel Dan 2014)
 Fermentarea aerobă – este cea mai utilizată tehnică de stabilizare. Acest proces
implică fermentarea nămolului în absența aerului, la o temperatură de cca. 350C, în bazine
dimensionate pentru a asigura un timp de reținere de 15 zile. Biogazul pr odus conține
aproape 65 % metan, și este utilizat ca agent termic pentru menținerea temperaturii de
funcționare a fermentatoarelor, generarea de energie termică pentru alte scopuri. Nămolul
lichid fermentat poate fi folosit pe terenuri agricole. (Virginia Ciobotaru, Corina
Frăsineanu, Ioan Frăsineanu, Oana Cătălina Tăpurică 2011)
 Deshidratarea mecanică – reprezintă cea mai comună tehnică utilizată pentru a
reduce volumul nămolului și a îmbunătăți caracteristicile de prelucrare ale acestuia.
Utilajele utilizate sunt: centrifugele, filtrele sub presiune și filtrele presă. Conținutul de
substanță uscată a nămolului deshidratat variază în intervalul 18 – 35 %, funcție de
caracteristicile nămolului, de reactivii chimici utilizați și de performanțele tipului de
echipament. Nămolul deshidratat poate fi aplicat pe suprafețe de teren, și dacă nămolul a
fost stabi lizat, pe terenuri agricole. (Diana Robescu 2012)
 Tratarea cu var – nămolul tratat cu var poate fi folosit pe terenurile agricole sau pe
suprafețe de teren, dacă a fost deshidratat în prealabil.
 Uscarea termică – această tehni că se aplică în scopul reducerii volumului de nămol
deshidratat la un conținut de substanță uscată de 85 – 95 %, prin încălzire și evaporare a
conținutului de apă. Nămolul uscat poate fi utilizat pe terenurile agricole, pe alte terenuri
sau poate fi incine rat.
 Compostarea – reprezintă o tehnică de stabilizare aerobă aplicată nămolului
deshidratat. Nămolul compostat poate fi depozitat pe suprafețe de teren . (G.Burtică,
A.Negrea,, 2000)

47

Capitolul 4. Studiu d e caz. Procesul de tratare a nămolului la
Stația de E purare Ape Uzate , Galaț i

Apă Canal S .A G alați este operatorul regional al serviciilor de aliment are cu apă și
epurare î n municipiul Galaț i. Aceasta asigură tratarea primară a apelor uzate municipal e și
tratarea nă molului rezultat . Capacitatea de tratare primară a apelor uzate este de cca
112870 mc/zi (debit mediu).
Eliminarea nă molurilor produse de ac easta staț ie se poate realiza în prezent
predominant prin depozitarea sau reabilitarea unor terenuri degradate. La Apă Canal SA
Galați umiditatea ridicată a nămolului produs creează dificultăț i în ma nipularea acestuia și
necesită spaț ii mari pentru depozitarea finală . Depozitarea este rezolvată doar pe termen
scurt, până la epuizarea capacităț ii de stocare a amplasamentului autorizat pen tru
depozitare. Astfel, Apă Canal SA, Galați se confruntă cu pro blema gestiuni nă molurilor
municipal e generate în zonă, fiind necesară identificarea unei soluț ii de valorificare/
eliminare a acestora pe termen lung.
4.1 Scopul stației de uscare a nă molului
Nămolul deshidratat la Stația de Epurare a Apelor uzate din Mun. Galați este
eliminat la groapa de gunoi a orașului. Transportul și depozitarea nămolului deshidratat are
implicaț ii semnificative asupra costurilor de operar e a stației de epurare cât și asupra
poluă rii mediului.
4.2 Parametri de proiectare
Nămolul provenit de la sistemul de deshidratare are o concentrație maximă de 20 %
SU. Cantitatea maximă de nămol deshidratat la intrarea în staț ia de uscare -59 m3/zi =
62t/zi la 20% SU. Capacitatea maximă a staț ie de uscare este de :

48 Faza 1: 42 t/zi de nă mol primar de la 20% SU la 90 % DS atunci când funcționează
continuu timp de 24 de ore.
Faza 2: 62 t/ zi de nă mol amestecat de la 20 % SU la 90 % DS atunci cand
funcționează continuu timp de 24 ore.
4.3 Timp de funcț ionare
Sistemul e ste conceput pentru a procesa nă molul deshidratat cu rata de 12,5 tone
metrice uscate pe zi cu un timp de funcț ionare de minim 8000 ore pe an .
4.4 Capacitatea echipamentului
Dimensionarea de bază a instalației de uscare e ste independentă de condiția
nămolului (nă mol primar sau mixt). Instalaț ia de uscare di mensionată pentru tratarea a 62 t
/ zi de nă mol mixt, va trata deasemenea și cantitatea de 42 t / zi de nămol primar în prima
etapă . Baza pentru dimensionarea instalaț iei de uscare este ca pacitatea de evaporare
teoretică de 1 x 2,000 kg / h, pentru uscarea nămolului (12,4 tone SU / z i) de la 20% SU
pana la 90% SU î n timp de 24 de ore de funcț ionare.
Procesul de uscare standa rd cu tambur rotativ nu necesită nici un fel de amestec a
nămolurilor uscate cu nămolul deshidratat la intrarea în uscă tor. Acest avant aj ține de
construcția în sine a uscătorului ș i de pies ele speciale interioare ale uscătorului cu tambur
și reduce la minim echipamentul procesului de uscare. Variațiile obișnuite în conținutul de
substanță uscată (+ 2%) în nă molul de intrare duc la o reglare automată a parametrilor de
proces. Variații bruște de substanță uscată din nă molul de intrare pot fi compensate
automat, aceste variații fiind reduse prin adăugarea de material uscat în nă molul
deshidratat cu ajutorul unui transportor de amestecare.
Pentru a asigura flexibilitatea în funcționare, proiectarea uscătorului și a sistemului
de transport ia î n considerare o evaporare constantă a apei în medie de 2.000 kg pe oră
pentru un conținut de SU î n nămolul deshidratat de 20% și o creștere suplimentară de
substanță uscată prin adă ugarea de praf de la separatorul de praf și recircularea unei părți
din produsul uscat pâna la obținerea unui conț inut de SU optim la intrare a în uscă tor.

49 4.5 Parametrii de baza

Capacitatea de e vaporare
Alimentarea cu namol
Continut SU la intrare(medie)
Continut SU la intrare (min -max)
Continut SU la iesire
Cantitate produs uscat (medie)

Densitatea produsului in vrac
Kg/h
M3/h
%SU
%SU
%SU
t/h
m3/h
kg/m3

Aprox. 2,000
Aprox. 2.6
Aprox 20
Aprox 15-30
Aprox. 90
Aprox 0.574
Aprox 1.2
Aprox 400 -600

4.6 Analiza prcesului de epurare a nămolului la Staț ia de E purare a
Apelor uzate a municipiul ui Galaț i .
Fluxul principal de tratare a nămolului la stația de epurare Galaț i este prezentat
(vezi anexa .nr.2).
Nămolul de epurare d eshidratat mecanic se colectează de sub filtrele -presă prin
intermediul transportorului cu bandă orizon tal, iar apoi este transportat î n exteriorul sta ției
de deshidratare, de unde este transferat prin intermediul unui transportor cu banda mobil la
un transportor cu banda scurt în direcția stației de uscare sau î nspre transportorul de
alimentar e în vederea evacuă rii finale a nămolului de epurare deshidra tat în container sau
în camion. Capatul transportorului cu banda scu rt, din interiorul cladirii uscătorului,
reprezintă punctul de transfer pentru nămolul deshidratat dintre stația de deshidratare și
stația de uscare.
Practic, stația de uscare funcționează independent de stația de deshidratare. Însă
controlul procesului din stația de uscare necesită semnal de la staț ia de deshidratare, pentru
a se cunoas ște dacă nă molul deshidratat este transportat sau nu la punctul de intra re în
stația de uscare. Pentru aceasta s -a instalat un senzor de detectarea a vitezei de rotatie a
traductorului cu banda care va sem naliza starea de funcț ionare a transportorului. În funcție
de această informație se porneșt e sau nu transporto rul cu lanț care alimentează buncărul de
nămol deshidratat .

50 4.6.1 Transportul și depozitarea nă molului deshidratat
Transportorul cu bandă existent transferă nămolul deshidratat în clă direa de uscare
direct la cuva de admisie a transportorului cu lanț , care permite ridicarea nămolului
deshidratat la partea superioara a buncă rului de depozitare a turtelor de nă mol . Cuva de
admisie de la transportorul cu lanț reprezintă interfaț a dintre s tația de deshidratare existentă
și noua stație de uscare. Transportorul cu lanț funcționează continuu, având o capacitate
teoretică de aprox. 4 m³/h, independent de cantitatea reală de nă mol care vine de la filtrele –
presă .(fig.14)

Figura 14. Transportare namol fermentat (Statia de Epurare a apelor uzate , Galați)

Pentru a a sigura o procesare continuă a nămolului la li nia de uscare și în condiț iile
unei alimentări parțial intermitente sau discontinue d e la zona filtrului -presa, buncărul de
depozitare a nă molului deshidratat are o capacitate de depoz itare totală pentru o dura tă de
funcționare a instalaț iei de uscare de aprox. 3 ore, care reprezintă echivalentul unui volum
al buncă rului de aprox. 10 m³. Pentru funcț ionarea continuă a liniei uscătorului, nivelul
nămolului în interiorul buncă rului ar trebui să fie la nivelul a 50%, astfel încâ t transferul
intermiten t de nă mol de la stația de deshidratare să poată fi echilibrat. Buncărul de nămol
deshidratat este cu fund plat, cu sistem mecanic de evacuare î n interior, ș i cu u n
transportor elic oidal instalat la fundul buncă rului.
Namolul deshidratat care i ese de la transportorul de descă rcare are consistenț a unui
material presat, ce trebuie să fie schimbată î naintea procesului de uscare. A șadar nă molul
deshidratat de la transportorul de descăr care este transferat orizontal la un transportor

51
elicoidal î nclinat de dozare , unde are loc un proces de tă iere a turtei de n ămol pe durata
transportului la flanș a de intrare a transpor torului de amestecare . Aici, este generat un
produs cu proprietati optime pentru uscare precum și pentru calitatea produsului uscat, prin
adăugarea prafului separat de la instalația de despră fuire și, în funcț ie de necesităț i, o
cantitate de produs uscat de la ieș irea din uscator , folosindu -se transportorul de recirculare .
De la t ransportorul de amestec , nămolul generat este transferat la transportorul elicoidal de
alimentare a uscatorului prin intermediul transportorului elicoidal de transfer la
admisie .(fig.15)

Figura 15 . Namol deshidratat (Statia de Epurare a apelor uzate , Galați)

4.6.2 Uscarea
Transportorul eli coidal de alimentare, precum și flanș a de admisie pentru gaze
fierbinț i, sunt montate în partea frontală a camerei de intrare a uscătorului -tambur. Trecâ nd
prin transport orul elicoidal de alimentare, nămolul cade în tamburul rotativ al uscă torul ui
și, intrând î n contact cu gazele fierbinț i, se usucă î n timp ce trece prin tambur. În acest
scop, uscătorul rotativ cu o singură trecere este echipat cu diferite ansambl uri interne ce
asigură apli carea unei călduri uniforme la nămolul de epurare (fig. 16).

52

Figura 16 . Uscator tambur rotativ (Statia de Epurare a apelor uzate , Galați)

O opt imizare a procesului de uscare și a stă rii produsului poate fi ob ținută parț ial
prin modificarea temperaturii de uscare și a vitezei de rotație a uscă torului -tambur r otativ.
Produsul uscat la evacuarea uscă torului -tambur este controlat din pun ctul de vedere al
temperaturii, deoarece într -o anumită plajă de temperaturi, conț inutul de solide uscate
depinde direct de temperatura prod usului. Asadar, aportul termic î n procesul de usc are este
reglat în principal î n funcție de temperatura produsului.
Evacuarea de produs uscat de l a uscatorul -tambur se realizează prin intermediul
unei vane rotative , care garantează în același timp un proces de uscare î nchis. Pentru a
evita problema neplăcută a mirosului datorat vaporilor evacuați în atmosferă, în uscă torul
tambur este creată o presiune ușor negativă , prin extragerea controlat ă a vaporilor
excedentari că tre sistemul de condensare. Astfel se realizează uscarea nămolului , până la
obținerea nămolului cu conținut minim de 90 % materie uscată (fig. 17).

Figura 17. Namol uscat 90% conținut de materie uscată (Statia de Epurare a apelor uzate , Galați)

53 4.6.3 Răcirea produsului
De la vana rotativa , produsul uscat cade direct î n primul tr anspor tor de ră cire și
este transferat la al doile a transportor de ră cire . Transportoarele de ră cire sunt echipate cu
un sistem de ră cire i ndirectă cu apa care circulă î n mantaua carcasei transportorului și în
axul șurubului elicoidal, avâ nd funcția de ră cire principală a produsului. Dupa al do ilea
transportor elicoidal de răcire, produsul răcit cade î n transportorul elicoidal de distribuț ie,
de unde produsul uscat poate fi transportat alternativ în direcț ia zonei de depozitare produs
uscat și în zona de încă rcare în camion/container, sau in directia transportorului de amestec
din fața uscă torului -tambur ca mat erial recirculat, atât câ t este necesar.
4.6.4 Despră fuirea
Amestecul de gaze fierbinți și apa evaporată (vapori) care ies din uscă torul -tambur
la partea superioară a camerei de evacuare din uscă tor est e desprăfuit într -o instalaț ie de
despră fuire de randament ridicat . Praful separat este colectat în partea de jos a instalației
de desprăfuire ș i evacuat prin intermediul vanei rotative , care garantează ca î n acest mod
din procesul de uscare nu ies vapori. Praful eliminat este transferat prin intermediul
transportorului elicoidal de transfer a prafului la transport orul elicoidal de re circulare a
prafului și, în cele din urmă , la transport orul de amestec , unde praful este reamestecat cu
nămol deshidratat provenit de la buncă rul de depozitare a nă molului (Fig. 18)

Figura 1 8. Ciclon separator praf (Statia de Epurare a apelor uzate , Galați)

54 4.6.5 .Generarea că ldurii
Căldura necesară pentru procesul de uscare este generata prin arderea gazelor
naturale ( alternative biogaz) î n generatorul de gaze fierbinți. Datorită procesului de ardere,
gazele de evacuare din generatorul d e gaze au un conț inut de oxi gen foarte scăzut și pot fi
direcționate către uscătorul -tambur în condiții de siguranță , acolo fiind folosite pentru
uscarea nă molului de epurar e prin evaporarea apei d in nă mol. Pe durata acestui proces,
gazele arse sunt răcite pâna la aprox. 130 la 150 °C și parțial saturate cu apa evaporată
(vapori). În funcție de capacitatea calorică necesară , tem peratura gazelor arse de la arză tor
este redusa la aproximativ 450 – 600 °C prin vaporii recirculaț i din aval de i nstalația de
despră fuire înapoi la generatorul de gaze prin intermediul ventil atorului de recirculare .
Concentrația de O 2 și concentrația de CO a vaporilor de după uscătorul -tambur sunt
măsurate pentru a se monitoriza atmosfera de gaz inert.

4.6.6 Condensarea de vapori
Dupa prima fază de desprăfuire î n instalația de despră fuire de randament ridicat ,
partea nerecirculată a vaporilor este direcționată că tre unitatea de condensare de că tre
ventilatorul de extracț ie vapori . Debitul este reglat prin interme diul presiunii vaporilor de
după uscă tor . Unitatea de condensare are două trepte și constă dintr -un scruber venturi
(prima treaptă ) comb inat cu un condensator cu injecție de stropi de apă (a două treapt ă).
Prin injectarea directă a apei d e răcire î n ambele trepte, cea mai mare p arte a vaporilor este
condensată și amestecată cu apa de răcire. Amestecul de apă de răcire și condensat curge
gravitațional î n sistemul de colectare a apei reziduale al stației d e epurare și este recirculată
la int rarea în stația de gră tare fine. (fig 19)
Cantitatea de vapori t ransferată la condensator se reglează prin intermediul
regulatorului de frecvență al acționă rii ventilatoru lui de extracț ie vapori , în funcț ie de
cantitatea de apă evaporată care este măsurată prin pr esiunea gazelor la ieș irea din uscător .
Cantitatea de apa de ră cire la nivelul duzelor condensatorului cu pulverizare este reglată
prin intermediul vanei de apă de răcier în funcț ie de temp eratura gazelor de pro ces la
ieșirea din condensator . Temperatura de evacuare a apei de racire amestecate cu condensat
este monitorizata doar in scopuri informative . Deoarece vaporii ș i condensatul pot conține
și materie solidă, este importantă controlarea condensatorului cu privire la orice fel de
blocare ce poate fi provocată de astfel de solide.

55 Pentru a garanta cea mai bună funcț ionare a condensatorului, este controlată
presiunea apei de răcire î n con ducta de alimentare . Nivelul î n condens ator este controlat
pentru a se o bține asigurarea ca amestecul format din apa de răcire ș i condensat din
interiorul condensatorului nu poate bloca conducta de admisie a vaporilor.

Figura 19. Condensato r (Statia de Epurare a apelor uzate , Galați)

4.6.7 Incinerarea gazelor de proces
Gazele reziduale din proces, care includ partea n econdensabilă a vaporilor,
păraseș te unitatea de condensare cu o temperatura î n domeniul 45 – 50 °C pe la partea
superioară a condensatorului și sunt direcționate că tre incinera torul pe ntru gazele din
proces cu ajutorul ventilatoru lui de extracț ie vapori și ventilatorul de gaze necondensabile .
În incinerator gazele de proces sunt incinerate la o temperatura de aproximativ 850 – 900
°C prin arderea de gaz natural. Incineratorul pentru gazele de proces este de tip
regenerativ, asigurâ nd cel mai ridicat nivel de recuperare a căldurii ș i necesarul minim de
gaz natural pentru procesul de incinerare. (fig. 20 ) Acesta functionea za ca o unitate
complet autonomă, însa cu un numă r de se mnale princ ipale legate de regimul de
funcționare al sistemului de comandă al staț iei de uscare.

56

Figura 20 .Incinerator de gaze necondensabil (Statia de Epurare a apelor uzate , Galați)

4.7 Depozitarea ș i manipularea produsului finit
În exteriorul clădirii este prevăzut un buncă r de depozitare a p rodusului finit , avâ nd
volumul de stocare de aprox. 120 m³. Transportul produsul ui uscat în buncă r se face prin
intermediul unui trans portor tubular vertical . Buncă ru este construit cu fund conic la un
unghi de 600, pentru a garanta evacuarea fara probleme a produsului uscat. Transportorul
de încă rcare are d ouă guri de evacuare care alimentează direct cu produs uscat camionul
sau containerul. Nămolul uscat min 90 % este preluat de SC ECOSAL S A care transporta
nămolul la groapa de gunoi Tirighina.
4.8 Soluț ii de eliminare/ valorificare a nămolului î n zona Galaț i
Namolul este un produs organic in urma epurarii apelor uzate care, daca este tratat
poate fi utilizat in mod benefic ca ingrasamant sau ameliorator de sol in agricultura.
Compostarea namolului este privita ca o solutie sigura, dar in momentul actual in judetul
Galati nu esxista capacitate de compostare a namolului. Incinerarea namolului p entru
judetul Galati , nu este o solutie pentru dezvoltare datorita distantelor mari fata de
fabricilor de ciment si datorita necesitatii asigurarii unui grad de umiditate scazut al
namolului. Di cauza continutului redus de compusi cu valoare agronomica, namolurile
provenite din cadrul statiilor de tratare a apei nu se utilizeaza în agricultura ci sunt
eliminate la depozitul de gunoi.

57 4.9 Utilizarea nămolurilor în agricultură
Namolurile au o valoare teoretica de fertilizare foarte mare, ceea ce pentru fermieri
reprezinta o economie insemnata de costuri aferente ingrasamintelor chimice. Datorita
continutului mare de material organic, namolurile provenite din epurare pot ameliora
caracteristicile fizico -chimice si biologice ale solurilor argiloase si solu ri nisipoase.
Folosirea namolului este strict reglementata, dar acceptarea utilizarii pe terenuri depinde nu
numai de indeplinirea standardelor de calitate, ci si de perceptia publica si a comerciantilor
de alimente. In Romania utilizarea namoluilor in agr icultura se realizeaza conform
normelor europene, transpuse in legislatia prin Ordinul nr. 344/2004 pentru aprobarea
Normelor tehnice privind protectia mediului si in special a solurilor, cand se utilizeaza
namolurile de epurare in agricultura. Pentru a put ea fi valorificate , namolurile reyultate in
urma epurarii apelor sufera o serie de procese de tratare complexe, stabilite in asa fel icat
sa fie eliminate eventualele riscuri asupra mediului sau asupra sanatatii oamenilor si
animalelor.
SC. Apa Canal S.A Galati a avut o experienta de 2 ani in valorificarea namolului
rezultat de la SEAU Tecuci, in agricultura :
 2014 – 388,22 tone de namol aplicate pe o suprafata totala de 64,5 ha terenuri
agricole in comuna Barcea, s -au aplicat intre 3,36 t/ha si 7,36 t/ha namol, functie de tipul
de sol si cultura aferenta. Culturile aferente terenurilor pe care s -a aplicat namol , au fost:
floarea soarelui, orzoaica de primava ra.

58
Concluzii

În ultima perioadă se pune accent tot mai mult pe protecția mediului înconjurător.
Apele poluate din diverse surse produc modificări a solului, a vegetației, a animalelor si
inclusiv a omului. În această lucrare s -au discutat tendințele actuale din domeniul
procesării, valorificării și eliminării finale a nămolurilor produs e în stațiile de epurare, cu
exemplificări concrete ale unor instalații moderne, având în vedere complexitatea și
dinamica acestui domeniu în lume . Astfel , din studiul de caz elaborat la Stația de Epurare
a Apelor Uzate, Galați putem puncta următoarele concluzii:
 Supradimensionarea utilajelor creează probleme pentru că se realizează
foarte multe opriri.
 Ar fi fost ideal ca această stație să fie construită între Galați și Brăila și să
fie folosită de ambele orașe, astfel ar intra o cantitate mai mare de a pe
uzate și stația nu ar mai necesita atâtea opriri.
 Co- incinerarea nămolului în fabric i de ciment reprezintă o soluție viitoare
viabilă. Însă această variantă este condiționtă de deshidratarea avanstă
prealabilă a nămolului și de costuri legate de distan țele de transport.
 Nisipul care rezultă în urma procesului de deznisipare poate fi folosit la
construcția drumurilor.
 Amenajarea unui loc pentru depozitarea nămolului pe paturile de uscare
propii până la atingerea conținutului de substanță uscată necesară aplicării
în agricultură.
 demararea aplicării nămolului in agricultura prin incheierea de acorduri
ferme cu fermierii dispuși să preia nămol și obținerea de Permise de
Aplicare de la APM Galați;
 demararea de studii de cercetare împreuna cu Oficiul pentru Studii
Pedologice si Agrochimice, pentru determinarea evolutiei concentratiilor
de substante chimice in sol si culturi .
 Operatorul să implementeze un sistem de relații publice pentru a promova
educarea comunității indutriale , a comunității agricole și a populației ,

59 privind reutilizarea și recircularea nămolurilor de canalizare tratat în alte
domenii decât cele propuse sa u existente deja.
 Evaluarea posbilitatilor de modernizare a SEAU, dotarea cu utilaje si
instalatii suplimentare in vederea procesarii avansate a namolului in
conformitate cu noile tendinte europene.

60 Anexe
Nr.1 Principalele surse de poluare ale apelor industriale
Ape uzate
industriale
din/ de la: Unitate de
măsură Ape uzate
l/unitate Caracteristici Locuitori
echivalenți/unitate
(d.p.d.v.CBO 5)
CBO 5 Suspensii
Kg/unitate Mg/l Kg/unitate Mg/l
1 2 3 4 5 6 7 8
Creșterea animalelor:
Porcine

Bovine:
-pentru carne
-pentru lapte
Ovine:
Păsări:
-găini
-pui de carne GV=1000kg
greutate vie

GV=1000kg
GV=1000kg
GV=1000kg

GV=1000kg
GV=1000kg 60

60
82
40

53
71 1,9 – 2,3

1,6
1,7
0,9

3,5
–

2400 –
4800

– 4,5 – 6,0

6,9
10,5
10,0

13,5
17,0 4000 – 7100

–
–
–

–
– –

–
–
–

–
–
Industria alimentară:
Conserve de
1·legume și
2·fructe:

Produse din
lapte

Fabrici de
zahăr (din
sfeclă)

Spirt de
melasă

Fabrici de
bere (fără
secție de malț)

Fabrici de
drojdie de
panificație

Fabrica de
băuturi
alcoolice din
vin

Distilerii de
cereale
Prepararea
cartofilor
prăjiți

Abatoare:
1 t
1 t

1000 l

1 t sfeclă

1 t spirt

100 l bere

1 t drojdie

10 mc borhot

50 mc
cereale
1 t cartofi
de prelucrat

1 animal
5400 –30700
9520 –82000

920 – 54000

1200 – 1900

80

2000

90000

1020

3250

16000

9 – 60000
3,6 –
33000
1,8 – 30

12 – 47,5

3,2

0,32

1,7

347

17,0

150,0

20

0,1 – 16,0
–
–

–

2700 –
4700

4000

850

3900

–

330

–

47 – 1860
5 – 24,5
0,8 – 13,6

6 – 19

4,3

0,03

0,61

68

31

–

30

0,1 – 25
–
–

–

3580 – 2260

375

301

760

–

515
–

58 – 1615
30 – 580
38 – 186

255 – 900

60

6

32

6426

365

87000
370

3 – 330
Industria
chimică
anorganică 1 t produs 10000 –
500000 – – 280 30 – 28000 –
Industria
chimică
organică
-Pesticide
-Detergenți
-Săpunuri
-Medicamente

1 t produs
1 t produs
1 t produs
1 t produs

5600 –
350000
12000
850 – 1000
8 – 77

3 – 144
2,7 – 104
1,4
8 – 77,5

220 – 1800
220 – 13000
–
1500 – 4200

350
–
0,8
4 – 48

1000
–
–
500 – 2000

60 – 2700
4000 – 350000
15
850 – 80000

61 Nr. 2 Schema tenologică a procesului de tratare a nămolului

62

Bibliografie

1. Agiu Ana Maria. „Administrația Națională a Apelor Române.‖ Materiale informative si
educative: Broșura informativă despre ape uzate. 13 05 2011.
http://www.rowater.ro/TEST/Brosura -ape-uzate -pentru -public -2012.pdf. (accesat 04 23,
2015).
2. Andrei Stoicescu. „ Tratarea și eliminarea namolurilor provenite de la statiile de epurare .‖
ecoterra – online.ro. 2011. http://www.ecoterra -online.ro/files/1322306895.pdf (accesat
septembrie 1, 2015).
3. Angela Gavrilaș, Marius Doliș. Ecologie și Protecția mediului. Iași: Aditu ra Alfa, 2006.
4. Banu Alexandra, Octavian Mircea Radovici . Elemente de ingineria și protecția mediului.
București: Editura tehnică, 2007.
5. CNA, ICPGA, ed. Protecția și epurarea apelor . II volume. București, 1976.
6. Cocheci V. Popp V. I. Probleme actuale ale p rotecției, tratării și epurării apelor.
Timișoara, 1994.
7. Dan Robescu, Diana Robescu, Szaboics Lanyi, Attila Verestoy . Fiabilitatea proceselor,
instalațiilor și echipamentelor de tratare și epurare a apelor uzate. București: Editura
Tehnică, 2002.
8. Dediu I. Tratat de ecologie teoretică. Chișinău: Editura Pheonix, 2003.
9. Diana Robescu, Felix Stroe, Aurel Presura, Dan Robescu . TEhnici de epurare a apelor
uzate. Bucureșsti: Editura tehnică, 2012.
10. Dochain, D., M. Perrier . Control Design for Nonlinear Wastewater Treatament Processes.
Editor Tech. 28. wat. Sci, 1993.
11. Duca Gh, Skurlatov. Chimie ecologică . Chișinău: CE USM, 2003.
12. E. Secara, Radu Antoniu, Ion Ghiță. Exploatarea instalațiilor de epurare a apelor uzate.
Vol. I. București: Editura Tehică, 2008.
13. Efim Olaru, Tamara Popov. Protecția mediului ambiant. Chișinău, 2003.
14. Elena Gavrilescu . Poluarea Mediului acvatic. Craiova: Editura Sitech, 2008.
15. Emanuel Blitz. Priectarea canalizărilor. București: Editura Tehnică, 1997.

63 16. Ghituica Ana . www.prezi.com. 10 june 2014. https://prezi.com/ikmchiwrdnbz/epurarea –
mecanica -a-apelor -uzate/ (accesat septembrie 1 , 2015).
17. Ing. Adriana Popescu . „ suport de curs . Operator la tratarea apei tehnologice .‖
analkaluminiu.ro . 2005. http://www.analkoaluminium.ro/fonduri -europene2/files/apei –
programa.pdf (accesat septembrie 1, 2015).
18. Institutul central de documentare tehnică. Epurarea apelor reziduale în industria
alimetară. București, 1972.
19. Iordache, Gheorghe. Metode și utilaje pentru prevenirea poluării mediului. București:
Editura Matrix Rom, 2003.
20. Rusu Tiberiu. Tehnologii și echipamente pentru tratarea și epurarea apelor, Vol. I. Cluj-
Napoca: U.T Press,, 2008.
21. STAS 11566 -82. Bazine de aerare. Prescripții de proiectare. 2007.
22. Sugiu Gh. Procese calorice si mecanice de separa re . București: I.P.G.G, 1962.
23. Vintilescu M,Vintilescu A, Mara S . Mediul Înconjurător , Vol II. NR 4, 1994.
24. Viorel Dan. suport de curs. Tehnici și Echipamente de epurare a Apelor. Cluj- Napoca:
Universitatea tehnică , 2014.
25. Virginia Ciobotaru, Corina Frăs ineanu, Ioan Frăsineanu, Oana Cătălina Tăpurică. Politici
ecologice de mediu. București: Editura Economică , p. 61 -75, 2011.
26. Chirilă Elisabeta. Protecția mediului. Constanța: Ovidius University Press, 2000.
27. Cocheci V., Popp V. I. Buletin științific. Timișoara : Dom 23, 1978.
28. Dan Robescu, Dan Stamatoiu . Bătălia pentru apa vie. București: Editura Ceres, 1998.
29. Emil Gruia ,Simona Marcoci, Grigore Panaitescu, Petre Roman. Apa și poluarea.
București: Editura Științifică și Eciclopedică, 1979.
30. G.Burtică, A.Negrea,. Tehnologii de tratare a efluenților reziduali. București: Editura
politehnică , 2000.
31. Gabriela -Cristina Simion . Monitorizarea și controlul factorilor de mediu. București:
Editura Matrix Rom, 2012.
32. Gheorghe Amza . Ecotehnologie. Bucu rești: Editura Agir, 2011.
33. Gheorghe Iordache . Metode și utilaje pentru prevenirea poluării mediului. București:
Editura Matrix Rom, 2003.
34. Henze M. Wastewater treatment: biological and chemical processes. Editura Springer,
2002.
35. Ianuli, V., Rusu, Gh.C. "Stații de epurare a apelor uzate românești. Exemple de calcul.
Partea I.". Institutul de Construcții, București: Editura Tehnică, 1983.

64 36. Ionescu Gh. C. Sisteme de epurarea a pelor uzate. București: Editura MatrixRom, 2010.
37. Lvovich.M.I, White G.F. . „Use and t ransformation of terrestrial water in systems.‖
Cambridge University Press , 1990: 50 -62.
38. Maria Vlad . Managementul apelor în industrie. Galați: Editura Fundatiei Universitatea
"Dunărea de Jos", 2008.
39. Mihai Berca. Ecologie și Protecția mediului. București: Editura Ceres, 2000.
40. Negulescu M. —. Epuararea apelor uzate industriale. București: Editura Tehnica, 1978.
41. PATRU OLIMPIA. Cartea operatorului din stații de epurare a apelor uzate. București:
Editura Tehnica, 1997.
42. Răzvan Bogzeianu. „Administrația Naționlă a Apelor Române.‖ Siteza de calitate a
apelor:Sinteza calității apelor 2013. 24 06 2014.
http://www.rowater.ro/Lists/Sinteza%20de%20calitate%20a%20apelor/Attachments/13/Si
nteza%20PCA%202013%20(extras).pdf (accesat 04 20, 2015).
43. Robescu D, Robescu Diana. Fiabilitatea Proceselor Si instalațiilor de oxigenare a apelor.
București: Editura BREN, 2002.
44. Robescu D, Robescu Diana,. Procedee, instalații și echipamente pentru epurarea apelor.
București: Editura Litografia UPB, 1996.
45. Robescu D., Robescu Diana, Băran Gh. Epurarea apelor uzate. București: Editura Bren,
2000.
46. Viorel Dan. suport de curs Tehnici și Echipamente de epurare a Apelor. Cluj- Napoca:
Universitate Tehnică din Cluj -Napoca, 2014.
47. Vladimir Rojanschi. Cartea operatorului din stații de tratare a apelor. București: Editura
Tehnic, 1996.
48. Vladimir Rojanschi, Florina Bran, Gheorghița Diaconu. Protecția și ingineria mediului.
București: Editura Economică , 2003 Vol II.