Dimensiunile Teoretice Si Practice ale Economiei Subterane

Dimensiunile teoretice și practice ale economiei subterane.

Studiu de caz pentru România.

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Economia subterană – o realitatea a economiilor naționale contemporane în contextul globalizării piețelor

1.1. Geneză, evoluție si delimitări conceptuale

1.2. Definiția economiei subterane

1.3. Cauzele apariției economiei subterane

1.4 Matricea economiei subterane

1.4.1. Evaziunea și frauda fiscală

1.4.1.1 Tipologii de abordare a evaziunii și fraudei fiscale

1.4.2. Munca la negru

1.4.3 Activitățile economice criminale

Capitolul 2. Implicațiile, metodele și importanța evaluării economiei subterane

2.1 Implicații macroeconomice ale economiei subterane

2.2 Evaluarea economiei subterane

2.3 Rezultatele evaluării și importanța acestora

Capitolul 3. Principale forme de manifestare a economiei subterane în România

3.1 Formarea și dezvoltarea structurilor economiei subterane în România.

3.2 Dimensiunea economiei subterane în România

3.3 Principalele forme de manifestare a economiei subterane

3.3.1 Evaziunea fiscală

3.3.1.1 Cauzele apariției, definiție și caracteristici

3.3.1.2 Măsurarea evaziunii fiscale

3.3.1.3 Evaluarea principalelor forme de manifestare

3.3.1.4 Evaziunea fiscală reflectată în activitatea de control fiscal

3.3.2 Frauda bancară

3.3.3 Munca la negru

3.3.4 Activitățile economice criminale

Capitolul 4. Spălarea banilor negri

4.1 Istoric, definiții

4.2 Etapele procesului de spălare a banilor

4.3 Metode de spălare a banilor

4.4 Paradisurile fiscale și firmele offshore

4.5 Studii de caz

Capitolul 5. Combaterea economiei subterane

5.1 Principiile elaborării unui program de combatere a economiei subterane

5.2 Politici și măsuri de diminuare/combatere a economiei subterane în România

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

În lumea contemporană și mai ales pe fondul adâncirii crizei economice globale statele lumii manifestă o preocupare din ce în ce mai accentuată fața de redefinirea economiei subterane și a formelor sale de manifestare precum și pentru identificarea și cuantificarea implicațiilor economice, sociale, pe care le generează acest fenomen ca urmare a interferării cu alte fenomene grave precum : spălarea banilor, corupția și finanțarea terorismului.

Economia subterană a devenit o realitate cu implicații globale greu de prevenit și de gestionat, fiind într-o permanență evoluție și adaptabilitate, și care prin dimensiunile sale afectează stabilitatea economiei mondiale.

Formele sale de manifestare se manifestă în mod specific în fiecare stat și diferă de la o perioadă economică la alta. Conform statisticilor, în România, nivelul economiei subterane a ajuns la un nivel îngrijorător contrar efectelor pozitive generate și susținute de anumiți analiști, în anumite contexte și perioade.

La ora actuală în România, din ce în ce mai mulți reprezentanți ai mediilor de afaceri și politic invocă injusta competiție dintre economia formală si cea informală, punând pe seama activităților ascunse o serie de dezechilibre economice și sociale.

Astfel, alegerea domeniului de cercetare cu privire la ‘’Dimensiunile teoretice și practice ale economiei subterane. Studiu de caz pentru România.’’ a fost facută în baza unor preocupări permanente pentru probleme legate de evaziune fiscală, fraude cu fonduri comunitare și fraude bancare, având la baza atât experiența acumulată de-a lungul timpului în diversele instituții de control și bancare în care am activat, căt și calitatea de antreprenor în domenii afectate de diverse forme de ale economiei subterane precum : agricultură, turism, real estate și consultanță de afaceri.

Această dublă calitate mi-a permis să analizez și să constat atitudinea mediului de afaceri față de politicile guvernamentale, față de organele de control, nemulțumirile generale ale acestora care conduc la pierderea încrederii în instituțiile statului, modul în care sunt interpretate ‘’portițele’’ legislative în scopuri personale, toate acestea văzute și prin prisma angajatului în sistemul bugetar, colaborator la inițiative legislative, inițiator de norme de control și chiar controlor.

Demersul a fost unul cât se poate de firesc, începând cu analiza normelor și rapoartelor de control ale diverselor instituții cu competențe în domeniu (Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, Inspecția Muncii, Inspectoratul de Stat în Construcții, Oficiul European de Luptă Antifraudă si Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), continuând cu analiza normelor de risc, creditare și de prevenire a spălării banilor în domeniul bancar concomitent cu participarea la diverse seminarii și studierea unei vaste literaturi de specialitate, autohtonă și internaționala.

Astfel, am structurat prezenta lucrare în cinci capitole, încercând să diferențiez aspectele globale de specificul autohton al fenomenului. Lucrarea se dorește a fi o abordare realistă a aspectelor ce privesc apariția, existența și dezvoltarea economiei subterane în România, și care prin prisma studiilor de caz prezentate și analizate, să se trasforme într-un ghid ce ar putea sta la baza realizării unei strategii coerente de diminuare și combatere a acestui fenomen, strategie adaptată realităților noastre contemporane.

Primul capitol descrie geneza și evoluția economiei subterane de la începuturi pâna în contextul actual al globalizării, urmărește și analizează diverse concepte dezvoltate de analiști de–a lungul timpului și incearcă să definească cât mai complex diversitatea acestui fenomen și a formelor sale de manifestare, ținând cont de cauzele și efectele apariției sale.

Implicațiile macroeconomice pe care activitățile subterane le au asupra vieții economico-sociale, metodele și importanța evaluării acesteia constituie subiectul celui de al doilea capitol. Tot în cadrul acestui capitol am realizat o prezentare comparată a dimensiunilor economiei subterane în diverse regiuni și state precum: țări membre OECD, țări din America Latină, din Asia Europa identificând astfel particularitățile fiecărei economii precum și preocuparea acestora în eradicarea acestui fenomen.

Cel de al treilea capitol pune accent pe formarea și dezvoltarea structurilor economiei subterane în România, fiind un capitol care îmbină partea teoretică abordată de diverși analiști cu partea practică, reprezentând rezultatul unor cercetări riguroase. Dintre componentele matricei structurale a economiei subterane, am analizat cu precadere frauda fiscală și formele sale de manifestare, fraudele bancare și munca la negru, acordând o atenție deosebită unor fenomene relativ recente precum : fraudele cu fonduri comunitare, monitorizate în prezent cu strictețe de către organele abilitate și mai ales de Comisia Europeană, și noile tipuri de activități economice criminale bazate pe dezvoltarea tehnologiilor informatice și a comunicațiilor.

De asemenea, pe baza metodelor și datelor prezentate în capitolele anterioare am realizat o estimare proprie a economiei subterane în domeniul forței de munca și a contribuțiilor sociale.

Spălarea banilor murdari reprezintă ultima veriga a lanțului infracțional prin care banii proveniți din activitățile subterane sunt reintroduși în economia formală. Odata cu globalizărea economiei atât spălarea banilor proveniți din activități ilicite cât și optimizarea fiscală, se realizează prin intermediul unor operațiuni sofisticate, care presupun un arsenal logistic performant, toate aceste aspecte fiind detaliate în cel de-al patrulea capitol.

Suplimentar, am acordat o atenție deosebită studierii paradisurilor fiscale, abordate atât din punctul de vedere al reducerilor taxelor și confidențialitătii tranzacțiilor cât și din punctul de vedere al asigurării protecției averilor iar pentru o mai bună exemplificare și înțelegere a fenomenului am prezentat în finalul capitolului o serie de studii de caz din domenii specifice.

De-a lungul întregii lucrării am încercat să prezentăm într-un mod realist avantajele și dezavantajele implicării în acest fenomen precum și limitele care converg spre aspectele penale, grave.

Urmare a precupărilor anterioare referitoare la depistarea și combaterea acestui fenomen, în capitolul final, am prezentat principiile generale pe care considerăm că ar trebui sa se bazeze strategia de combatere a economiei subterane precum și o serie de măsuri structurate în funcție de caracterul lor, respectiv: măsuri de prevenție, de monitorizare și supraveghere sau de combatere și control.

Capitolul final reprezintă o culegere de măsuri noi sau promovate în anumite etape, la care s-a renunțat din diverse motive sau pur și simplu nu au mai fost promovate, măsuri care au efecte economice dar și juridice, cum ar fi de exemplu înființarea tribunalelor fiscale.

În concluzie, ne dorim ca această lucrare să răspundă la cât mai multe din întrebările celor interesați de acest domeniu, deoarece prin abordarea teoretică, practică și comparativă a acestui fenomen, am încercat să definim economia subterană, să-i evidențiem consecințele si modul în care societatea românească a reacționat față de dezvoltarea sa.

CAPITOLUL I :

Economia subterană – o realitatea a economiilor naționale contemporane in contextul globalizării piețelor

Geneză, evoluție si delimitări conceptuale

Economia subterană este o realitate contemporană a tuturor economiilor lumii. Atât economia subterană cât și cea formală au în comun dorința de a produce bunuri și servicii în scopul obținerii de profit, respectând principiul cererii și al ofertei. Însă, ceea ce le diferențiaza este caracterul de legalitate sau ilegalitate pe care le îmbracă respectivele activități sau mijloace de realizare.

Ambele economii se dezvoltă în paralel dar în mod diferit la nivelul fiecărei țări, îmbrăcând forme din ce în ce mai variate, inclusiv forme grave care pot genera dezechilibre grave în dezvoltarea socio-economică a unei țări, zone, regiuni, ajungând ca în ultimul deceniu să devină o adevărată amenințare la siguranța națională.

Formele clasice de manisfestare sub forma de evaziune fiscală, deturnări de fonduri, crimă organizată, munca la negru, contrafacerile, contrabandă, trafic de arme, de droguri și de persoane coroborată cu creșterea fraudelelor bancare și pe internet, a globalizării criminalității economico – financiare, creșterea corupției și finanțarea “mascată” a terorismului, prin spălarea banilor, sunt probleme care afectează în prezent toate statele lumii, indiferent de nivelul lor de dezvoltare.

Globalizarea și regionalizarea au permis dezvoltarea economiei subterane la nivel mondial deoarece grupurile criminale au venit în întâmpinarea globalizării prin organizarea de vaste rețele internaționale în scopul conducerii propriei activități cu o mai mare eficiență, cu ajutorul mijloacelor tehnologice sofisticate și datorită exploatării granițelor libere.

Noile sisteme de comunicații și tehnologia avansată au micșorat distanțele între state, au deschis granițele și au creat oportunități inimaginabile pentru interacțiuni pe plan politic sau social, favorizând astfel extinderea acestui fenomen.

Dovada stau și preocupările recente ale fiecarui stat în parte precum și a organizațiilor internaționale (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică-OECD, grupul G20 al celor mai puternice tări din lume, Grupul de Acțiune Financiară Internațională–GAFI etc.), pe fondul adâncirii crizei economice mondiale, pentru reformarea domeniului fiscal, creșterea transparenței și dezvoltarea cooperării internaționale în domeniul fiscal, desecretizarea secretelor bancare, descurajarea utilizării paradisurilor fiscale offshore și mai ales lupta globală pentru combaterea terorismului.

Cu atât mai mult pe fondul crizei rme din ce în ce mai variate, inclusiv forme grave care pot genera dezechilibre grave în dezvoltarea socio-economică a unei țări, zone, regiuni, ajungând ca în ultimul deceniu să devină o adevărată amenințare la siguranța națională.

Formele clasice de manisfestare sub forma de evaziune fiscală, deturnări de fonduri, crimă organizată, munca la negru, contrafacerile, contrabandă, trafic de arme, de droguri și de persoane coroborată cu creșterea fraudelelor bancare și pe internet, a globalizării criminalității economico – financiare, creșterea corupției și finanțarea “mascată” a terorismului, prin spălarea banilor, sunt probleme care afectează în prezent toate statele lumii, indiferent de nivelul lor de dezvoltare.

Globalizarea și regionalizarea au permis dezvoltarea economiei subterane la nivel mondial deoarece grupurile criminale au venit în întâmpinarea globalizării prin organizarea de vaste rețele internaționale în scopul conducerii propriei activități cu o mai mare eficiență, cu ajutorul mijloacelor tehnologice sofisticate și datorită exploatării granițelor libere.

Noile sisteme de comunicații și tehnologia avansată au micșorat distanțele între state, au deschis granițele și au creat oportunități inimaginabile pentru interacțiuni pe plan politic sau social, favorizând astfel extinderea acestui fenomen.

Dovada stau și preocupările recente ale fiecarui stat în parte precum și a organizațiilor internaționale (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică-OECD, grupul G20 al celor mai puternice tări din lume, Grupul de Acțiune Financiară Internațională–GAFI etc.), pe fondul adâncirii crizei economice mondiale, pentru reformarea domeniului fiscal, creșterea transparenței și dezvoltarea cooperării internaționale în domeniul fiscal, desecretizarea secretelor bancare, descurajarea utilizării paradisurilor fiscale offshore și mai ales lupta globală pentru combaterea terorismului.

Cu atât mai mult pe fondul crizei care se manifestă de la sfârșitul anului 2008, așteptările cetațenilor la nivel global sunt foarte mari, prioritățile absolute rămânând redresarea economică, restabilirea încrederii cetățenilor și stabilirea unei noi arhitecturi financiare, iar toleranța acestora fată de eșec este de neconceput.

Pe fondul acestor probleme devine evidentă și necesară cercetarea cauzelor apariției, dimensiunile și consecințele economiei subterane la nivel micro și macroeconomic.

Acest fenomen a ajuns în atenția specialiștilor la sfârșitul anilor ‘50 când a luat o amploare deosebită și a coincis cu apariția unor erori în statisticile oficiale (de ex. dificultatea previzionării ratei inflației sau a șomajului) precum și diferențe în sistemul de colectare a veniturilor bugetare, nemulțumiri și discrepanțe sociale, greșeli în politicile guvernamentale datorate percepției distorsionate a realității dar și amplificarea fenomenelor de corupție și concurența neloială în și între majoritatea statelor lumii.

In principal, economia subterană este formată din acele activități a căror existență nu este cunoscută în mod oficial și ale căror venituri nu fac obiectul declarațiilor fiscale, în principal, fiind structurată pe două sectoare :

un sector al activităților ascunse din pricina poverii fiscalității; acestea sunt născute din spiritul de liberă inițiatiă și cuprind: activități precum evaziunea fiscală și munca la negru ;

un sector al activităților specific criminale, delictuale sau economia de tip mafiot/economia criminală, care se referă în mod special la producția și comerțul cu mărfuri contrafăcute, comerțul cu droguri, cu arme, traficul de copii, de emigranți, prostituția organizată, spălarea banilor și finanțarea activităților teroriste.

De asemenea, mai există și un alt sector care poate fi analizat separat sau inclus în primul sector, respectiv forme de manifestare mult mai simple, precum activitățile productive licite nedeclarate, activități care scapă monitorizării statului prin contabilitatea națională (activități casnice, munca la domiciliu, munca benevolă în favoarea unor fundații sau ONG-uri chipurile în scop umanitar, activități comunitare).

Interesul crescând pentru cercetarea și dimensionarea acestui fenomen este destul de recent ca urmare a efectelor menționate, fiind semnalat încă din anii 60 de economistul american Cagan care corela pentru prima oară presiunea fiscală cu evaziunea, considerând că ‘’evaziunea va crește numai în cazul în care rata de impozitare este atât de ridicată încât va crea stimulii necesari apariției și dezvoltării sale’’.

Ulterior, studierea fenomenului și dimensionarea sa, a fost reluată mai concret in 1977, de către Pierre Gutmann, prin folosirea unei metode monetare care permitea compararea masei monetare și a depozitelor populației între anii 1937 și 1976.

P. Gutmann aprecia că economia subterană, ca și piețele negre, au fost generate de reglementările și restricțiile guvernului. Este o creație a impozitului pe venit, și al altor taxe, a restricțiilor legale de angajare a diverselor grupuri sau categorii sociale precum și a interzicerii anumitor activități. Există pentru ca asigură bunuri și servicii care nu se găsesc sau care pot fi procurate la prețuri ridicate. În plus, asigură locuri de muncă pentru cei neangajați în economia oficială, pentru cei care dreptul la muncă este restricționat dar poate fi și un stimulent pentru a munci suplimentar pentru cei care nu ar face-o dacă aceasta ar fi fost impozitată.

Cu alte cuvinte fenomenul există și se manifestă înca din cele mai vechi timpuri, avându-și originile în apariția statului cu norme și legi dar și in primele tentative ale statului de drept de a reglementa schimburile comerciale de orice fel, prin intermediul diverselor instituții, manifestându-se în strânsă legătură cu istoria impozitarii.

Dintotdeauna, statele au încercat să obțină venituri pentru a-și finanța activitățile lor. Astfel, de când a fost introdusă impozitarea, mereu a existat cineva care să incerce să o evite.

De exemplu, în China, cu 2000 de ani înainte de Christos, comercianții își ascundeau averile de conducătorii care, printr-un simplu act dictatorial, le puteau confisca. Popoarele cucerite își ascundeau de asemenea bunurile și averea, pentru a nu fi confiscate și/sau pentru a nu plăti un tribut foarte mare cuceritorilor.

De asemenea, în Grecia antică, insulele din vecinatatea Atenei erau utilizate de comercianți pentru stocarea de mărfuri care erau apoi introduse prin contrabanda în cetate, numai pentru a se evita un impozit de 2% perceput de aceasta asupra importurilor și exporturilor.

La începutul secolului 18, Anglia a impus diverse taxe pe tranzacții (pe importul de bunuri, pe diverse mărfuri cum ar fi zahăr, carne, ciocolată, alcool, cafea, dulciuri, săpun). Cu trecerea timpului, populația a devenit însă nemulțumită de acest sistem de taxe deoarece resimțeau presiunea fiscală, în special cei mai săraci și au început să caute metode de evitare.

Comerțul clandestin cu piei, pietre prețioase, țesături, contrabanda cu alcool, țigări sau alte bunuri care nu se regăseau într-o economie, erau insuficiente sau greu de procurat datorită prețurilor, traficul de carne vie și finanțarea activităților teroriste, jocurile de noroc sau piramidale, fondurile speculative mai nou, sunt activități care s-au dezvoltat de-a lungul timpului și care s-au adaptat la realitățile contemporane.

Putem considera că economia subterană, reprezintă mirajul imbogațirii rapide, și este multilaterală deoarece s-a dezvoltat de-a lungul timpului în funcție de :

restricțiile si normele impuse de către Stat asupra piețelor, comerțului, metodelor de taxare ;

de imperfecțiunile legislației ;

de metodele de investigare, cercetare și sancționare a acestui fenomen, efectele sale fiind și ele la rândul lor multiple: macroeconomice, bugetare, regionale și sociale.

Abordarile acestui fenomen sunt numeroase și variate, depinzând de modul în care este perceput fenomenul însă se rezumă la două ideologii: de anumiți cercetători este considerat ca un lucru grav, condamnabil, iar de alții drept “un rău necesar” în anumite contexte și etape evolutive, considerând că despre economia subterană se știu prea puține dar se suspecteaza prea multe.

În susținerea acestei idei vine și afirmația economistului Friedrich Schneider care susținea în lucrarea sa “Economia subterană în lume: mărime, cauze, consecințe” că “estimarea economiei subterane reprezintă o pasiune stiințifică despre cunoașterea necunoscutului”.

Astfel, economia subterană poate reprezenta un mijloc de supraviețuire, de adaptare la situații precare, asigurând nivelul de trai chiar la nivel de subzistență pentru milioane de oameni săraci care nu au locuri de muncă, care traiesc în zone defavorizate. Pentru a supraviețui, mare parte din aceștia, se ocupă cu vânzarea de droguri, sau diverse alte activități ilegale, ajutând în mod indirect rețelele mafiote sau teroriste, deci conduc indirect la probleme sociale, dezastre și conflicte etc. Cu alte cuvinte, costurile sociale specifice anumitor perioade (de exemplu cea de tranziție) sunt mai usor resimțite datorită economiei subterane.

Considerăm că aceasta apare ca un raspuns la situația economică dîntr-o tară și poate conduce, până în anumite limite, la formarea, respectiv dezvoltarea de noi piețe și domenii de activitate, poate dezvolta spiritul antreprenorial reprezentând un motor al dezvoltării economice, poate conduce la creșterea competitivității.

Acest fenomen se explică prin faptul că mare parte din câștigurile ilegale sunt cheltuite în economia oficială, în final influentând creșterea economică prin creșterea cererii și a consumului, deci a producției în general. De exemplu profesorul Friedrich Schneider de la Universitatea din Linz, Austria, aprecia în 1999, că în Germania și Austria peste 66% din veniturile ilegale sunt cheltuite imediat în economia subterană.

Același punct de vedere este susținut și de economistul Sam Vaknin, în articolul său “Binefacerile economiei subterane”, precizând că: “țările în tranziție, de la Ungaria până la Polonia, Moldova și Macedonia, ar trebui să fie mulțumite pentru că au avut o economie subterană atât de puternică […]. Dacă s-ar fi bazat doar pe economia oficială, ar fi fost demult falimentare”.

De asemenea, acesta promovează aspectele pozitive ale economiei subterane pornind de la ideea că :

influențează în mod pozitiv consumul, iar banii negrii sunt spălați afară, ulterior fiind utilizați pentru a finanța activități legale;

este o economie lichidă și rapidă care îmbunătațește circuitul banilor în economie;

crează locuri de munca.

Astfel, acceptând tacit și consecințele pozitive ale economiei subterane, se observă că unele economii interzic sau limitează producția și comerțul cu anumite bunuri, în timp ce altele reglementează mai mult prețurile pentru a permite într-o anumită masură o coexistență mascată a acestora.

Cu toate că la prima vedere prezintă și aspecte pozitive, economia subterană este “exploatativă” și injustă, fiind strict corelată cu sărăcia. De exemplu, munca la negru fată de cea legala nu este taxată iar taxele recuperate sunt folosite și pentru utilități publice de care beneficiază totuși ambele categorii.

Eradicarea săraciei reprezintă o preocupare majoră și constantă atât a organizațiilor internaționale cât și a guvernanților de pretutindeni. Dacă initial multe țări sărace sau în curs de dezvoltare s-au bazat pe asistența externă s-a dovedit că, pe termen lung, soluția constă în menținerea independenței de terți și orientarea către resursele proprii ale fiecarui stat, astfel încât fiecare cetațean să aibă acces la bunurile și serviciile publice.

Aceste preocupari au fost inițiate în cadrul Conferinței Internaționale pentru Finanțarea Procesului de Dezvoltare de la Monterey din 2002, punându-se accent pe importanța eficientizării sistemului de taxe care să permită statelor să-și îmbunătațească sistemele de colectare a veniturilor la buget și de creștere a transparenței în redistribuția acestora dar și să reducă economia subterană care prin formele ei de manifestare conduce la reducerea încasărilor bugetare și automat la imposibilitatea derulării de proiecte pentru reducerea sărăciei și de dezvoltare durabilă.

Se constatată astfel că, unul din cele mai grave efecte induse de economia subterană este acela al apariției inechităților sociale și a nemulțumirilor care influentează negativ dezvoltarea economică a oricărui stat. Diferențele de natură economică devin semnificative prin faptul că unele grupuri sociale participante la activități economice subterane pot obține beneficii uriașe, în timp ce societatea cunoaște o inrăutațire a nivelului de trai.

Din analiza lucrărilor specialiștilor din domeniu, reiese următoarea sistematizare a efectelor pe care activitățile subterane le au asupra vieții economico-sociale si pe care le putem clasifica după cum urmează:

1. Efectul pe piețe, unde economia subterană contribuie la dezechilibrarea cererii și ofertei pe piețele oficiale, prin cumpărări de bunuri și servicii care nu reapar în oferta sau prin livrări de bunuri și servicii care nu au corespondent în cerere; dezechilibrarea pieței muncii prin folosirea informală a forței de muncă; crearea de piețe paralele pentru unele bunuri și servicii, ceea ce conduce la formarea unor prețuri paralele pentru același bun sau serviciu, situație de natură să afecteze competitivitatea și să conducă la realocari nejustificate de resurse.

2. Efectul asupra comportamentelor economice, prin schimbarea naturii funcției de economisire și investiții din sectorul public și privat;

3. Efectul asupra echilibrului monetar: crearea de prețuri paralele pentru bunuri și servicii, pentru forța de muncă și chiar pentru moneda națională; deturnarea unei importante mase monetare și amplificarea tranzacțiilor speculative;

4. Efectul asupra balanței de plăti externe;

5. Efectul asupra bugetului general consolidat.

Putem aprecia că acest fenomen se manifestă precum un cerc vicios, care are la bază probleme de etică și moralitate, de masura în care sunt conștientizate de către participanții la aceste activități a efectelor viitoare. Astfel, participanții pot fi imparțiți în trei categorii:

cei care lucrează și obțin venituri exclusiv din economia subterană;

cei care obțin venituri atât din surse legale cât și din economia subterană;

cei care lucrează și obțin venituri doar legale.

Atunci când un individ hotărăște să activeze în economia subterană el face o alegere rațională, conștientizează riscurile și se bazează pe un calcul cost-avantaj. Informalitatea apare atunci când respectul legii costă mai mult decât face, atunci când limitarea la un comportament legal aduce individului un minus de utilitate.

De asemenea, economia subterană poate fi interpretată și ca un semnal al mediului economic, al cetățenilor, către stat prin care îl avertizează că a exagerat prin intervențiile sale în economie. În plus, poate influența nivelul fiscalității și de trai dîntr-o tară după cum urmează: o creștere a fiscalității determină creșterea economiei neoficiale.

Tocmai datorită acestui caracter dual al economiei subterane s-a ajuns la situația ciudată în care guvernanții acceptă tacit neaplicarea propriilor legi, tocmai pentru că măsurile promovate de ei implică costuri sociale pe care nu vor să și le asume din cauza riscului la care se expun din punct de vedere politic.

Un alt exemplu al caracterului dual al economiei subterane este reprezentat de Thailanda, unde cazinourile nu sunt legalizate. Deși există o preocupare de legalizare a acestora, în scopul creșterii veniturilor bugetare, a reducerii fenomenului de spălare a banilor și a criminalității, există foarte multe păreri împotriva. Astfel, se consideră că urmare a legalizării, tot mai mulți oameni vor paria, se vor distruge familii, va scădea productivitatea muncii la locul de muncă, iar cei saraci care trăiau de pe urma lor s-ar putea să nu le mai convină să joace.

1.2 Definiția economiei subterane

În majoritatea tărilor există mai multe comunități de afaceri, fiecare cu interesele și obiectivele ei iar în economia unei unei singure țări poate exista sectorul de stat, sectorul privat și sectorul neoficial.

Astfel, fie ca poartă denumirea de economie subterană sau economie informală, economie secundară, economie ascunsă, economie din umbră, economie neoficială, economie paralelă, economie alternativă sau de ghetou, piața (economia) neagră(gri), în general, acest fenomen se referă la activitățile economice care nu sunt raportate, care scapă înregistrărilor oficiale și care nu pot fi controlate concret de către stat. Cu alte cuvinte este formată din activități care nu sunt cunoscute în mod oficial, nefiind raportate autorităților statului.

Încercarea de a defini riguros economia subterană crează controverse deoarece cuprinde atât aspecte legale sau ilegale, cât și activități monetare sau non-monetare. De exemplu, bunurile și serviciile produse într-o economie pot fi împărțite în trei categorii:

bunuri și servicii care sunt produse în economia oficială și a căror valoare se oglindește în Produsul Național Brut (PNB);

bunuri și servicii care sunt produse în scopul consumului propriu, a căror valoare nu se regasește în PNB, dar nu pot fi considerate că ar aparține nici economiei subterane ;

bunuri și servicii a căror valoare nu se oglindește în PNB și care sunt urmarea unor activități atât legale și ilegale, după cum urmează:

activități legale precum și veniturile generate de acestea care nu sunt raportate autorităților în vederea impozitării (activități casnice nedeclarate, munca la negru, în general activități nedeclarate care au drept scop evaziunea fiscală)

activități ilegale (traficul cu droguri, armament, prostituție, cu bunuri, în special mașini furate, spălarea banilor) care formează economia de tip mafiot sau economia criminală.

În plus, definirea acestui fenomen este dificilă deoarece “economia subterană se dezvoltă în permanența, pe principiul apei curgătoare, deoarece se adaptează și se modelează în funcție de schimbările intervenite”.

Printre definițiile cele mai cuprinzătoare se regăsește și cea a economistului belgian Pierre Pestieau, care considera acest fenomen ca fiind “ansamblul activităților ce se realizează la limita legilor penale, sociale sau fiscale, sau care scapă (masiv) inventarierii conturilor naționale, deci acelea care se regrupează în activități disimulate, ilegale sau frauduloase și private”. Meritul acestuia constă în faptul că, suplimentar de enunțarea acestei definiții, este printre primii cercetători care analizează, identifică și definește principalele forme de manifestare respectiv: menajele, voluntariatul, frauda fiscală, munca la negru si activitățile criminale.

Un alt economist de origine americană de la Universitatea din Michigan, J.D Smith, definește acest fenomen ca fiind “acele activități, legale sau ilegale, de producție de bunuri sau servicii, care scapă estimărilor oficiale”.

Definițiile fenomenului variază în funcție de componente și de caracteristicele fiecărui stat, dar toate au ca elemente comune următoarele :

dorința de a produce bunuri și servicii, de înavuțire;

subminarea economiei oficiale;

lipsa legalității activităților sau interpretarea subiectivă a legilor și regulilor în vigoare în scopul necontabilizării diverselor activități de către stat;

obținerea de venituri și avantaje nejustificate.

În concluzie, se observă că nu există un consens general asupra definirii fenomenului, definițiile fiind numeroase și atât de diverse pe cât de variate sunt activitățile prestate în această sferă, cu precizarea că niciuna din definiții nu face vreo referire la intenționalitate.

În acest sens, situându-ne pe palierul afirmațiilor anterioare apreciem că : Economia subterană reprezintă ansamblul activităților desfășurate la limita sau cu încalcarea normelor, legilor penale, sociale și/sau economice, cu scopul premeditat de a obține venituri, atât din activitățile legale cât și ilegale, care nu pot fi controlate de către stat.

Astfel, termenul de economie subterană este strâns legat de termenul de fraudă, un alt termen complex care cuprinde un număr mare de practici: de la contrafaceri, contrabandă până la cele mai elevate forme: frauda bancară, în domeniul informatic(IT), spălarea banilor, fraude cu subvenții naționale sau internaționale, fraude prin intermediul firmelor și/sau băncilor off-shore etc.

1.3 Cauzele apariției economiei subterane

Pornind de la cele mai sus prezentate, putem considera că fenomenul economiei neoficiale, a apărut datorită naturii umane, respectiv a dorinței omului de a alege între bine și rău, de a avea mai mult pentru a-și conferi un anumit comfort dar și unor cauze universal valabile precum:

sisteme de impozitare necorespunzătoare și presiunea fiscală excesivă (număr mare de taxe, impozite, contribuții);

raționalizarea și controlul prețurilor de către stat (în special în timpul celui de al doilea Război Mondial și mai ales în fostele state comuniste);

interferența excesivă a statului în economie;

incertitudini legislative precum și lipsa parțială sau totală a unor legi puternice care să reglementeze identificarea, investigarea și sancționarea fenomenului;

lipsa de coordonare a politicilor economice și eficiența guvernului în domeniul financiar – fiscal;

birocrația, corupția și protecționismul politic;

nivelul ridicat al sărăciei din anumite țări.

Într-un studiu efectuat de FMI și Banca Mondiala se precizează că o economie neoficială de 10-15% din PIB se acceptă ca fiind rezonabilă, dar în Europa s-a manifestat cu pregnantă în statele din Est, aflate în tranziție de la sistemul centralizat la economia de piață.

Această amploare s-a datorat faptului că desfințarea economiei planificate caracterizate prin: supraveghere atentă, sistem de sancționare drastic dar și prin lipsa bunurilor de pe piață, a permis o reorientare rapidă spre identificarea unor facilități imediate legale, ilegale sau aflate chiar la limita ilegalității de a obține venituri și avantaje rapide în scopul prosperării.

În această regiune, inclusiv în România, au apărut două puncte de vedere diferite:

unul care consideră că dezvoltarea economiei oficiale este frânată de economia subterană, în special de activitățile mafiote și evaziunea fiscală la scara largă;

și un altul care consideră că dezvoltarea economiei subterane se datora gestionării ineficiente și a incoerenței economiei oficiale.

Ținând cont de faptul că cei care erau deja angrenați într-o economie paralelă, încă din timpul economiilor centralizate, au profitat de momentul tranziției și au creat, în timp foarte scurt, structurile subterane.

Acesta este și cazul României, unde primele componente ale economiei subterane, după căderea regimului comunist, au îmbracat formele de evaziune fiscală, muncă la negru, contrabandă, dezvoltându-se ulterior la adevărate rețele de crimă organizată.

Putem vorbi astfel de cauze subiective, psiho-sociologice și culturale, specifice fiecărui popor, fiecărei mentalitati, fiecărei religii, care stă la baza apariției economiei subterane, un rol important avându-l și moralitatea și educația agenților economici.

De multe ori, elementele subiective, apar ca efect al unor nemulțumiri sociale sau ca răspuns al populației la unele politici economice sociale greșite iar aceste cauze pot fi clasificate în cauze de natură instituțională sau conjucturală iar aici enumerăm :

Presiunea fiscală care cuprinde două componente :

Una economică care se referă la nivelul fiscalității și reprezintă, în general, raportul dintre suma totală a prelevărilor obligatorii (impozite, taxe, CAS etc.) dintr-o anumită periodă și produsul intern brut realizat în aceași perioadă și

Una psihologică, respectiv schimbările de legislație, modul de aplicare a diverselor reglementări, etc. care măsoară pragul toleranței individuale la sistemul de taxare/impozitare.

De-a lungul timpului, specialiștii în domeniu au încercat să determine care este pragul maxim al presiunii fiscale, acel nivel al ratei optime de impozitare care să aducă pentru stat venituri cât mai mari și în același timp să ofere un comfort psihic contribuabilului.

Chiar dacă acest plafon este practic imposibil de stabilit, variind în funcție de circumstanțele economice, politice și sociale ale unei tări, există un economist, respectiv Arthur Laffer care analizând, relația dintre presiunea fiscală si încasările fiscale, a ajuns la concluzia că o creștere a presiunii fiscale nu determină în mod obligatoriu sporirea corespunzătoare a încasărilor fiscale dar în schimb scăderea presiunii fiscale crează condiții favorabile creșterii încasărilor fiscale.

Esența teoriei lui constă în următorul enunț, cu cât presiunea fiscală crește, cu atât veniturile fiscale scad, deoarece o presiune fiscală ridicată va conduce la evaziune fiscală și, deci, la reducerea încasărilor la buget.

Mai mult, creșterea presiunii fiscale poate conduce și la renunțarea la afaceri private, la renunțarea la unele locuri de muncă (dacă, de exemplu, crește presiunea parafiscală), adică, într-un cuvânt, poate conduce la reducerea bazei de impozitare, ceea ce conduce la reducerea veniturilor fiscale chiar în absența evaziunii fiscale.

Fig. 1 Curba lui Laffer

*Sursa:Tribuna Economică, nr 10/9.03.2005

Analiza lui Laffer este importantă și pentru determinarea politicilor fiscale deoarece explică modul în care guvernul poate obține aceleași venituri pe două căi diferite:

a) fie prin colectarea unor taxe ridicate de la un număr redus de persoane (o taxă ridicată pentru o bază de taxare redusă);

b) fie prin impunerea unui impozit mic la un segment de populație mai larg (o taxă redusă pentru o bază de taxare mare).

Intensitatea reglementărilor măsurate prin numărul de legi și alte reglementări legale sau modul acestora de implementare, aspecte care influențează comportamentul agenților economici în alegerea economiei formale sau informale.

Un rol important în decizia unui contribuabil de a activa în economia formală îl are:

reducerea barierelor administrative;

îmbunătațirea calității legislației și evitarea incoerenței legislative;

acordarea de facilități arbitrare.

Interferența excesivă a statului în economie reprezintă principala cauză de proliferare a corupției și de dezvoltare a componentelor matricei economiei subterane și de aceea trebuie sever reglementată, astfel încât să se determine un echilibru între interesul public și cel privat.

Dezechilibrele de pe piața muncii contribuie în mod activ la formarea economiei informale. De exemplu, în perioada de criză asistăm la o creștere a economiei informale, din motive de protectie socială și adaptare la noile condiții iar creșterea impozitelor, determină schimbarea atitudinii angajatorilor și salariaților, prin acceptarea muncii „la negru”.

Accesul la bunurile și serviciile publice se referă la oferirea de către guverne a unui acces slab la bunurile și serviciile publice (infrastructură, sistem de colectare taxe, sistem public sanitar etc) fapt ce conduce la apariția de fenomene precum mită, corupție etc.

Corupția, concepută ‘’în cel mai popular și frecvent uzitat sens, este folosirea abuzivă a puterii în avantajul personal’’ și chiar de grup, având în vedere complexitatea fenomenului.

Astfel, pentru organizațiile criminale, care dispun de sume uriașe de bani, ‘’corupția este un fel de cost de producție pentru serviciile sau înlesnirile ilegale prestate ori pentru tăcerea și pasivitatea funcționarilor însărcinați cu aplicarea legii’’.

Astfel, corupția afectează accesul și calitatea serviciilor publice având ca efect direct reducerea veniturilor bugetare și descurajarea populației de a le plăti sau de a apela la acestea, creând premisa participării la activitățile din sfera economiei subterane.

În prezent, se poate aprecia că fenomenul corupției este un flagel care nu cunoaște frontiere și niciodată nu au existat condiții mai favorabile decât astăzi pentru proliferarea sa.

Globalizarea schimburilor economice, creșterea vertiginoasă a investițiilor străine, punerea în vânzare de către statele post comuniste a patrimoniul lor, tendintele de acaparare a resurselor de marile puteri economice și de multinaționale sustinute de diverse fonduri de investiții, tendința de a acapara și de a monopoliza piețe noi sunt factori care explică proporția fără precedent atinsă de corupție, în special în economiile mai sărace sau în curs de dezvoltare, datorându-se unui complex de factori economici, instituționali, politici, sociali și morali.

Existența corupției are un impact negativ asupra tuturor indicatorilor semnificativi în ceea ce privește gradul de dezvoltare al unei tări : creșterea economică, investițiile interne și externe, săracia etc influentând direct raportul dintre economia subterană și cea oficială.

Din analiza fenomenului se constată că principalele forme îmbracate de corupție sunt :

– acceptarea, solicitarea sau darea de mită;

– traficul de influență;

– favoritismele;

– furtul asupra bunurilor publice;

– crearea de pagube în dauna bunurilor statului,

și se manifestă cu predilecție în domeniile unde cineva are o poziție de monopol asupra vreunui bun sau serviciu sau exercită o putere discreționară cu privire la acesta.

Matricea economiei subterane

1.4.1 Evaziunea și frauda fiscală

Evaziunea fiscală este un fenomen economico–social complex, de maximă importanță cu care orice stat se confruntă și reprezintă unul dintre fenomenele cele mai periculoase care alimentează economia subterană, ea fiind în strictă interdependență cu manifestarea acestui fenomen pe plan internațional.

Multiplele consecințe sunt greu de estimat dar este clar faptul că afectează climatul economic, social și politic tocmai de aceea reprezintă principala componentă a matricei economiei subterane.

Pe scurt, evaziunea fiscală reprezintă ‘’sustragerea pe căi diferite de la obligațiile fiscale, ascunderea sub diferite forme a surselor și cuantumului de venituri impozabile’’.

În funcție de domeniul de activitate și de legislația specifică, evaziunea fiscală îmbracă diverse forme și se manifestă mult mai pregnant și ofensiv în domeniile în care fiscalitatea este mare deoarece, în aceste domenii, evitarea plații obligațiilor fiscale aduce profituri foarte mari și elimină concurența agenților economici de bună credintă.

În fiecare an, contribuabilii încearcă să găsească metode din ce în ce mai creative de a elimina, pe cât posibil, plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor la care sunt supuși.

Astfel s-a ajuns ca și în România, în ultimii ani, să se înregistreze o creștere semnificativă a numărului celor care, actionând în sectorul economic, prin încălcarea prescripțiilor legale, evită sau se sustrag – într-un fel sau altul, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale și fondurilor speciale extrabugetare.

Încercarea de a defini evaziunea fiscală reprezintă o preocupare permanentă a cercetărilor iar în România s-a manifestat încă de la începutul secolului XX, când Oreste Anastasiu în lucrarea sa “Formele principale ale evaziunii fiscale” publicată în 1932, definea evaziunea fiscală ca “totalitatea procedeelor licite și ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag in total sau o parte din averea lor, obligatiunilor stabilite prin legile fiscale”.

Reforma fiscală a Romaniei Mari a fost propusă în anul 1921 de către Nicolae Titulescu, cu ocazia întâiului buget unificat, continuând în anul 1923 cu reforma lui Vintilă Bratianu, prin Legea Contribuțiilor Directe care prevedea impozitele și modul de prelevare a acestora prin metode directe dar care s-a dovedit a fi inechitabil, contribuind la dezvoltarea fenomenului evazionist.

Principala formă de evaziune dezvoltată în perioada respectivă a fost reprezentată de “inflațiunea amortizărilor”, procedeu ce consta în acțiunea întreprinderilor de a supraevalua valoarea clădirilor și instalațiilor pe care le posedau și de a cere și de a obține de la fisc dreptul de a scădea din beneficiu un fond de amortizare corespunzător unor investiții mai mari decat cele reale.

Prima lege privind evaziunea fiscală a apărut în 1929, s-a autointitulat ‘’Legea pentru represiunea evaziunii fiscale’’ și sancționa în special contribuabilii ce au declarat un venit mai mic sau pe cei care munceau la negru. Ulterior, în anul 1932, prin Legea Contribuțiilor Directe, evaziunea fiscală era analizată prin prisma abaterilor care constau în contravenție simplă și contravenție calificată, fiind sancționate cu amenzi ce puteau ajunge până la de patru ori impozitul la diferența de venit sustras și constatat.

Legea 344/1947 sancționa de asemenea evaziunea fiscală însă dădea posibilitatea ‘’infractorilor’’ să intre în legalitate prin lichidarea obligațiilor fiscale datorate iar faptele de evaziune erau asimilate crimei de sabotaj și se sanctionau cu pedepsele prevăzute în legea pentru reprimarea speculei și a sabotajului.

Suplimentar, această lege sancționa la momentul respectiv sustragerile de la impozite și taxe în orice mod, nevărsarea în termen legal a acestora, neaplicarea și falsificarea timbrelor fiscale, neținerea registrelor și a carnetelor.

Ulterior, decretul nr. 15/1953 pedepsea sustragerea de la plata impozitului ‘’prin ascunderea obiectului sau a sumei impozabile, distrugerea și dosirea evidențelor obligatorii stabilite prin legile fiscale’’.

Conform legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, evaziunea fiscală este prezentată ca fiind: „sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice și persoanele juridice române și străine, denumite contribuabili…”

Desi împărtașim aceste definiții, considerăm totuși că niciuna dintre ele nu face o diferențiere clară între două noțiuni care se regasesc în țările anglo saxone, respectiv:

Tax avoidance, echivalentă cu evitarea (evaziunea) fiscală, prin care se permite, la adăpostul legii, să se minimalizeze și să se evite pe cât posibil plata contribuțiilor către buget, tolerată de altfel, în multe economii,

și

Tax evasion, echivalentă cu frauda fiscală, cu caracter ilicit, imorală și realizată în mod premeditat de către cei care doresc evitarea și chiar înșelarea statului prin neplata contribuțiilor obligatorii.

În perioada postdecembristă, foarte mulți economiști români, printre care și Iulian Văcărel, Nicolae Hoanță, în încercarea de a caracteriza și de a identifica formele evaziunii fiscale, au pornit de la premiza că există două tipuri de evaziune fiscală, în funcție de modul cum poate fi săvârșită, după cum urmează:

Evaziunea fiscală realizată la adăpostul legii sau frauda legală care permite sustragerea unei parți din materia impozabilă fără ca acest lucru să contravină legii.

Evaziunea fiscală legală este posibilă datorită exploatării, interpretării subiective și valorificării lipsurilor, inadvertențelor, contradicțiilor cadrului normativ. De exemplu, legislația din diferite state ale lumii permite scoaterea de sub incidența impozitelor a unor venituri, părți de venituri, componente ale averii ori a anumitor acte și fapte care în condițiile respectării riguroase a legislației în vigoare și principiilor impunerii, nu ar trebui să scape de la impozitare sau din interpretarea eronată a actelor normative în vigoare.

Un exemplu concret este reprezentat de metoda folosită în general de societăți mari care nu plătesc salarii către angajați, iar aceștia din urmă încheie contracte de colaborare sau de consultanță prin firme constituite în acest scop. Evaziunea constă în faptul că angajatorul nu mai plătește contribuțiile către bugetul de stat iar societățile de consultanță ale angajaților înregistrează cheltuieli foarte mari astfel încât, impozitul pe profit de exemplu, va fi foarte mic.

Un alt exemplu de evaziune legală care permite ca o parte de venit să scape de la impunere sunt facilitățile fiscale care se acordă agenților economici din anumite ramuri ale economiei la inființare sau pe parcursul desfășurării activității sub forma unor scutiri de la plata T.V.A. la import sau export, accize, etc. sau reduceri de impozit pe profit.

O formă de evaziune fiscală „legală” poate fi considerată și procedeul prin care un contribuabil persoană juridică își înființează „în lanț” mai multe microîntreprinderi pentru a evita să intre sub incidența cotei unice de impozitare de 16%, în scopul de a nu depăși o cifră de afaceri mai mare de 100.000 euro și de a plăti de fiecare dată un impozit de 1,5 % pe profit, majorat la 3% prin Legea 163/2005 privind aprobarea OUG 138/2004 pentru modificarea și completarea legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal.

În Statele Unite ale Americii, această formă de evazionare „legală” poartă denumirea de planificare fiscală și are la bază concepte precum: îmbunătațirea productivității, creșterii profitabilității, scăderea numărului de litigii ale unor companii, având ca efecte macroeconomice creșterea și stabilitatea economică a țării.

Pornind de la aceste premise, contribuabilii, își planifică de așa natură operațiunile economice, legale, astfel încât să minimalizeze contribuțiile care ar trebui plătite statului. Același lucru se întâmplă și în România, unde contribuabilii români își adaptează activitatea în funcție de facilitățile fiscale oferite.

Deși această formă de evitare a taxelor legale în vigoare este considerată de foarte multi ca fiind legală apreciez totuși că este imorala. Ea se bazează pe interpretarea în mod favorabil a legislației, fapt ce în contextul actual al României, și-l pot permite doar oameni cu resurse financiare pe măsură. Aceștia, un procent foarte mic din totalul populației, își pot permite angajarea de avocați și firme de consultanță din domeniu. Inevitabil rezultatul va fi îmbogațirea celor bogați, cei saraci rămânand la același nivel sau chiar mai rau. Deci, efectul se concretizează în nemulțumiri sociale, afectând stabilitatea politico-economico a țării.

Faptele de evaziune bazate pe interpretarea favorabilă a legii sunt foarte diversificate, în funcție de inventivitatea contribuabilului și de permisivitatea legii iar cele mai frecvent folosite sunt:

– scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă și publicitate;

avantajele în natură;

reduceri de impozite pe profitul reinvestit;

deducerea din venituri a unor cheltuieli ca amortizarea sau fondul de rezervă în cantități mai mari decât justificabile economic;

investirea profitului realizat în achiziții de mașini și utilaje pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit;

constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă într-un cuantum mai mare decât cel justificat ;

domicilii stabilite în “paradisuri fiscale”.

Menționăm că evaziunea fiscală la adapostul legii este cea mai ușor de evitat prin corectarea, perfecționarea și îmbunătățirea cadrului legislativ care au facut-o posibilă.

B. Evaziunea fiscală frauduloasă, frauda fiscală sau frauda ilegală se întâlnește pe o scară mult mai largă decât evaziunea licită și se înfăptuiește cu încalcarea prevederilor legale, bazându-se pe frauda și pe rea credinta. Drept urmare, acest fenomen antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul de stat un volum important de resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau economic.

Constatăm că există o diferență de nuanță între evaziunea fiscală și frauda fiscală, în practică, operațiunea de delimitare dintre cele două concepte fiind acoperită de incertitudine din două motive: subiectivismul interpretării legalului și ilegalului și contradicțiile soluțiilor dreptului comparat iar delimitarea nu poate fi trasată decât de la caz la caz și în funcție de legislația aplicabilă.

Pe de o parte au existat analiști care au încercat să delimiteze cele două noțiuni prin prisma tipurilor de activități pe care le cuprinde fiecare, după modelul de mai jos:

Fig. 2 : Activitățile specifice economiei subterane

*Sursa Lippert, Owen and Michael Walker (eds.) (1997): The Underground Economy: Global Evidences of its Size and Impact. Vancouver, B.C.: The Frazer Institute

sau s-a încercat gruparea contribuabililor ce produc evaziune fiscală în trei familii, după cum urmează:

una a celor “cinstiți” – zona albă;

una a celor “necinstiți” – zona neagră;

una a celor care evadează, fie legitim prin abilitate, fie ilegal prin abuz de lege –zona gri.

Fig. 3 Zonele evaziunii fiscale

Conform schemei de mai sus, contribuabilul trece de la eroare la utilizarea opțiunilor fiscale, de la abstinență la manipularea abilă a legii și, în sfârșit, de la abuz față de legile fiscale la frauda calificată. În practică este dificil uneori de-a distinge eroare contabilă involuntară de decizia luată conștient în vederea diminuării efectelor impozitului. În plus, noțiunea complexă a evaziunii fiscale împiedică trasarea cu precizie a unei delimitări nete între actele conforme cu legea și actele contrare legii.

Pornind de la cele mai sus menționate propunem următoarele definiții pentru cele două concepte:

Frauda fiscală reprezintă acele activități ilegale desfășurate în mod conștient și premeditat care permit sustragerea de la plata, parțială sau totală , a diverselor impozite și taxe.

Evaziunea fiscală se referă mai mult la acele activități care permit evitarea plății diverselor taxe și impozite prin metode aflate la limita legii, în general prin folosirea diferitelor portițe ale legii sau prin interpretarea subiectivă a acestora. În plus, aici se pot include chiar și activitățile comise din greșeală sau chiar din neștiință.

Un aspect pe care-l considerăm extrem de dificil a fi definit este reprezentat de identificarea limitei începând cu care evitarea fiscală devine fraudă fiscală, aspect care depinde de foarte mulți factori legislativi, economici, politici și chiar sociali și mai ales de moralitatea fiecarui individ în parte.

Un avocat de exemplu, va considera frauda fiscală ca efect al violenței fiscalității iar evaziunea fiscală (evitarea fiscală) ca o reducere legală a taxelor și impozitelor, în cadrul legal actual, permisiv. Totuși, din punctul nostru de vedere, ca economiști, condamnăm moralitatea celor care apelează la asemenea procedee, fie ele legale sau ilegale.

Pornind de la aceste premise, considerăm că frauda fiscală trebuie combătută în permanență iar evaziunea fiscală legală trebuie vazută de stat ca un permanent stimulent de îmbunătățire a legislației dar și al mediului economic, în special cel de afaceri.

Astfel, creșterea evaziunii fiscale, principala componentă a economiei subterane, duce la diminuarea plăților către buget, cauzând la rândul său eșecul politicii sociale, de pensii, în domeniul educației, sănătății, mediului înconjurător, fiind afectată creșterea și stabilitatea economică, ceea ce își pune amprenta asupra nivelui de trai.

În concluzie, evaziunea fiscală ilegală cuprinde actele săvârșite de subiecții impozabili, care reprezintă încălcări sancționabile ale legislației fiscale cu consecințe financiare negative iar direcțiile de manifestare ale acesteia sunt îndreptate în mod general spre:

desfășurarea de activități ce aduc venituri clandestine care nu sunt declarate organelor fiscale;

diminuarea masei impozabile prin neînregistrarea și nedeclararea în totalitate a veniturilor realizate;

supradimensionarea costurilor de producție și a altor cheltuieli în scopul diminuării venitului impozabil;

Totuși, având în vedere faptul că atât prin frauda fiscală cât și prin cea „legală”, există o intenție mai mult sau mai puțin ascunsă de a se substrage sau de a diminua plata impozitelor, vom utiliza cu precadere termenul de fraudă fiscală.

Principalele metode utilizate de către evazioniști pentru a se sustrage sau pentru diminuarea obligațiilor fiscale sunt:

sustragerea de la plata taxelor și impozitelor;

ascunderea obiectului și a sursei impozabile;

înregistrarea în evidențe de cheltuieli fictive, fără a avea la bază documente justificative;

nedeclararea veniturilor impozabile;

întocmirea incompletă și necorespunzătoare a actelor și documentelor contabile;

neconducerea evidențelor contabile, în scopul vădit de a cauza prejudicii bugetului statului;

desfășurarea de acte de comerț fără ca acestea să figureze în obiectul de activitate;

distrugerea actelor contabile.

1.4.1.1 Tipologii de abordare a evaziunii și fraudei fiscale

La nivel mondial, frauda fiscală este definită și identificată distinct, de la stat la stat, unele punând accentul pe modalitățile de manifestare și diferențiază formele de manifestare prin sancțiuni, altele pun accent pe partea agravantă, delictuală, considerând-o un pericol economic și social deosebit de grav, alții deosebind-o luând în calcul intenționalitatea și conștientizarea producerii sale.

În Olanda, de exemplu, în categoria fraudei fiscale sunt cuprinse:

– scrierea în mod intenționat a unei declarații inexacte,

– prezentarea de documente false sau

– nerespectarea obligației legale de a furniza anumite informații necesare stabilirii sau controlului impozitului,

în timp ce abaterile de natura erorilor de calcul, aplicării greșite a cotelor de impozitare sunt considerate ca fiind evaziune fiscală și sunt sancționate doar contravențional.

În Luxemburg, țară asimilată cu termenul de paradis fiscal, fraudă fiscală este analizată din perspectiva intenției, fiind împarțită în :

frauda simplă, comisă involuntar, din neglijență și care este asimilată evaziunii fiscale, fiind sancționată contravențional, și

frauda intentionată, bazată pe reaua credință a înfăptuitorului care este sancționată penal și se referă la fapte precum:

nedeclararea sau ascunderea veniturilor;

nedeclararea activităților generatoare de venituri impozabile;

conducerea de evidențe duble etc.

Pe altă parte, în țări precum Japonia cu o cultură fiscală ridicată, frauda fiscală este analizată din perspectiva modului în care este percepută, sancțiunile fiind în funcție de efectele economice sociale pe care le implică respectiva actvitate.

Faptele care sunt asimilate cu pericol economic social deosebit sunt sancționate penal, și anchetate de organele fiscale, parchet si poliție iar cele care nu reprezintă un pericol grav la adresa economiei sunt considerate fapte de evaziune, fiind sancționate, de asemenea, doar contravențional.

În Statele Unite ale Americii, încercarea de a reduce, minimiza sau evita taxele prin mijloace legale, sub formă de optimizare sau planificare fiscală este permisă.

Cu toate acestea, frauda fiscală este asimilată crimei fiind definită în corelație cu alte activități criminale prevăzute în codul lor fiscal denumit – Codul Intern al Veniturilor (în traducere Internal Revenue Code) care prevede că „orice persoană care va încerca să se sutragă de la plata taxelor sau să ascundă veniturile impozabile, va suporta penalitățile prevazute de lege și suplimentar se va face vinovat de crimă și va fi pedepsit ca atare :

închisoare de până la 5 ani ;

amendă de până la 250.000 USD pentru persoanele fizice si 500.000 USD pentru corporații;

ambele, cu suportarea cheltuielilor ocazionate de efectuarea urmăririi penale, iar pedepsele pot fi mărite dacă se demonstrează intenția producerii și metoda utilizată.”

Și în țările arabe, frauda fiscală este asimilată cu crima, inclusiv ca și terminologie.

În Yemen, de exemplu, o țară care nu a abrogat pedeapsa capitală, codul penal clasifică crima în :

crimă agravantă care se pedepsește prin execuție, tăierea unui organ sau cu închisoare mai mare de 3 ani și unde frauda fiscală/financiară este încadrata alături de mită, viol, crimă, terorism, adulter, răpiri, trafic de droguri etc ;

crimă non agravantă – care este sancționată contravențional sau cu închisoare de până la 3 ani și unde evaziunea fiscală cum ar fi subdimensionarea veniturilor impozabile, supraestimarea deducerilor cuvenite, munca la negru și pariurile ilegale, sunt asimilate cu furtul din buzunare, prostituție, trafic de alcool etc.

Din aceasta scurtă analiză putem concluziona că evaziunea fiscală se referă în general la minimizarea impozitării prin utilizarea unor instrumente alternative acceptabile, prin interpretarea legilor în favoarea contribuabilului sau datorate unor erori iar frauda fiscală se referă la acele aspecte care încalcă efectiv legea.

Cu atât mai mult se poate observa și că legătura dintre cele două este asigurată de acea zona gri anterior menționată, prevăzută în Fig.3, însă care este ușor și frecvent depășită în practica curentă.

1.4.2 Munca la negru

Indiferent că acest concept este întâlnit și sub denumirile de muncă ilegală, fără forme legale, clandestină sau nedeclarată, munca la negru este un fenomen social de amploare care se referă la activitățile desfașurate fără respectarea dispozițiilor și reglementărilor legale impuse de legislația muncii, cea a asigurărilor și nu în ultimul rând de cea fiscală.

Munca la negru este o componentă importantă a matricei economiei subterane deoarece reprezintă acele activități productive, nedeclarate autorităților publice, care au drept finalitate sustragerea în totalitate sau parțial, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale și fondurilor speciale.

Cauzele muncii la negru sunt dintre cele mai diverse și acestea diferă de la o țară la alta. Dintre cele mai importante menționăm:

nivelurile ridicate de impozitare și al contribuțiilor sociale pe care firmele din economia oficială trebuie să le plătească în majoritatea tărilor;

birocrația, respectiv proceduri administrative deosebit de complicate, pe care angajatorul sau angajatul trebuie să le parcurgă în mod legal;

migrația clandestină;

tendința de subcontractare și false afaceri pe cont propriu;

reglementări legale laconice referitoare la combaterea și sancționarea acestui fenomen.

Cu toate că munca ilegală este un fenomen socio-economic extraordinar de nociv datorită faptului că :

persoana care prestează munca fără forme legale este lipsită de protecția socială oferită de stat (“angajatul” nu beneficiază de concediu de odihnă, de perioada de vechime sau indemnizații de șomaj);

angajatorul este lipsit de posibilitatea legală de a responsabiliza pe lucrător sau de a se feri de eventualele pagube, infracțiuni produse de acesta. Astfel, angajatorul poate deveni extrem de vulnerabil față de angajat;

fondurile sociale și bugetul de stat sunt păgubite prin sustragerea de la plată a impozitelor si contribuțiilor sociale, având efecte indirecte asupra altor categorii de populație (pensionari, persoanele care lucrează oficial și care “țin în spate” un număr mai mare de pensionari și șomeri etc),

totuși, pentru anumite țări și în anumite contexte, aceasta reprezintă un amortizor social, constituind o sursă de venit suplimentar pentru cetățeni și care permite crearea de noi locuri de muncă, contribuind astfel la scăderea ratei șomajului.

Prin specificul său, munca la negru se manifestă sub urmatoarele aspecte:

înțelegerea dintre angajator și angajat în urma căreia angajatul prestează munca în lipsa unui contract individual de muncă, lipsindu-l de drepturile și obligațiile ce decurg din acestea;

sustragerea angajatorului de la obligația de a înregistra contractele individuale de muncă încheiate cu angajații, la inspectoratele teritoriale de muncă;

neîntocmirea formelor legale de angajare pentru perioada de probă și nu numai;

utilizarea de către persoanele fizice de personal casnic pentru efectuarea unor servicii și lucrări în gospodăriile individuale, fără incheierea unei forme de angajare;

folosirea în mod ilegal a forței de munca zilieră sau sezonieră.

La nivel global, se constată că problema imigranților ilegali începe să ia o amploare din ce în ce mai mare, dovedind caracterul transfrontalier al muncii la negru deoarece în cele mai multe cazuri se află în interdependentă cu activitățile criminale de trafic de ființe umane.

Principale fluxuri ale migrației clandestine sunt dinspre țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare către țări mai dezvoltate, și le putem împărți în trei mari categorii :

America Latină și Asia către America de Nord ;

Europa de Est și Asia către Europa Centrala și țările Nordice ;

Africa către Europa centrala și America de Nord.

Dovada amplorii fenomenului constă și în poziția formală votată de către deputații europeni din luna februarie 2009 referitoare la directiva privind angajarea de imigranți ilegali, pornind de la premisa că în spațiul Uniunii Europene lucrează între 4.5 si 8 milioane de imigranți ilegali în sectoare precum construcții, agricultură și turism.

Directiva prevede sancționarea angajatorilor de imigranți ilegali în timp ce acestora li se vor oferi condiții legale de muncă iar în cazurile cele mai severe, deputații au solicitat sancțiuni penale și responsabilizarea companiilor pentru acțiunile sub-contractorilor.

Activitățile economice criminale

Activitățile economice criminale se caracterizează prin faptul că au un caracter delictual și penal iar în ultima vreme a devenit un fenomen transfrontalier, fiind strâns legat de termeni precum ‘’mafie’’ și  ‘’finanțarea terorismului’’.

Principalele forme de manifestare ale criminalității organizate la nivel global sunt : traficul de droguri și de arme, traficul de persoane/proxenetism, migrația ilegală, traficul cu autoturisme de lux și contrabanda cu diverse bunuri, jocuri de noroc etc.

Având în vedere că obiectivul major al fiecarei componente a economiei subterane este obținerea de bani, și activitățile economice criminale activează în domeniul financiar bancar sub diverse forme cum ar fi : fraude bancare de toate tipurile, deturnări de credite, reciclarea banilor de proveniența ilicită, manipulări ale piețelor valutare și de capital, falsificarea de bani și de alte instrumente de plată, spălarea de bani etc.

Odată cu dezvoltarea telecomunicațiilor și a altor tehnologii specifice, în ultimul deceniu, au început să apară noi forme de activități criminale, mult mai dezvoltate și greu de monitorizat cum ar fi : fraude pe internet, acțiuni de tip hacker care vizează spargerea de baze de date și transferuri frauduloase de bani, obținerea și divulgarea de date neautorizate în vederea obținerii de diverse foloase materiale.

Experți în combaterea fraudei bancare din 52 de bănci din Europa, Orientul Mijlociu și Africa au participat la un studiu realizat și publicat în 2007 de First Data Internațional, unul din liderii globali în comerțul electronic și procesarea tranzacțiilor, iar principala concluzie desprinsă a fost că frauda în acest domeniu a ajuns un fenomen global, în continuă dezvoltare și extindere.

Astfel, globalizarea și regionalizarea au facilitat de asemenea, economia mondială subterană. În acest sens, o problema importantă a comunității internaționale a fost determinată de faptul că grupurile criminale au venit în întâmpinarea globalizării prin organizarea de rețele internaționale în scopul conducerii propriei activități cu o mai mare eficiență, cu ajutorul mijloacelor tehnologice sofisticate datorită exploatării granițelor libere.

Aceste noi sisteme de comunicații, precum și tehnologia informatică avansată, au micșorat distanțele între state, au deschis granițele și au creat oportunități inimaginabile pentru interacțiuni pe plan politic sau social, dar și pentru extindere.

În Convenția cadru a Națiunilor Unite împotriva Crimei Organizate, aceste activități criminale sunt definite ca reprezentând: “acțiunea unor grupuri care permit liderilor lor să realizeze profituri sau să controleze teritorii sau piețe, interne sau străine prin violență, intimidare, corupție atât pentru spijinirea activității criminale cât și pentru a se infiltra în economia legitimă în special: prin trafic ilicit de droguri sau substanțe psihotrope și trafic de persoane”.

Deși împărtășim acest punct de vedere considerăm că definiția ar trebui corelată și cu noile metode de manifestare a acestor activități, în special cele informatice care permit controlarea de noi piețe de la distanța și cu tehnologii extrem de dezvoltate.

De asemenea, trebuie menționat că principala sursă de finanțare a organizațiilor teroriste o reprezintă activitățile specifice crimei organizate, convergența dintre terorism și crima organizată realizându-se pe două cai, după cum urmează:

angrenarea rețelelor teroriste în acțiuni conexe crimei organizate cum ar fi: trafic de droguri, contrabanda cu arme, muniții, explozivi, substanțe chimice, radioactive, migrație ilegală, alte forme ale economiei subterane.

Acțiuni complexe comune dictate de interese conjuncturale de moment sau de perspectivă, menite să faciliteze atingerea scopurilor propuse.

Conform cercetărilor din domeniu, principalele forme de manifestare ale terorismului, sunt:

1. Terorismul economic care se manifestă sub formă de : distrugerea unor obiective economice de referință; scăderea dramatică a PIB-lui în statele afectate; înrăutățirea condițiilor de trai ale populației; proliferarea și creșterea intensității formelor de protest social din partea unor categorii de populații prin diverse metode de manipulare ;

2. Terorismul financiar, considerat ca fiind cel mai cumplit terorism al planetei, și care este exercitat de unele organisme financiare internaționale, de unele guverne, de lumea interlopă și de organizațiile teroriste.

Principalele forme folosite în atingerea obiectivelor constă în: primirea sau recuperarea de fonduri prin luări de ostatici, amenințări, șantaj, spargeri de bănci, atacarea mijloacelor care transportă bani sau alte valori iar cei implicați sunt : oameni foarte bogați, dar cu interese obscure, grupuri de interese, interne și internaționale economice, ale lumii interlope, organizații nonprofit ce au alte scopuri decât cele declarate oficial, state cu regimuri despotice, dictatoriale anacronice, bănci și destinații offshore etc.

În concluzie, din analiza componentelor matricei economiei subterane se constată că niciuna dintre aceste forme nu există fără alta, sfera activităților este cuprinzătoare și complexă, și că aceasta diversitate, reprezintă sursa principală de finanțare a terorismului internațional din zilele noastre.

CAPITOLUL II: Implicațiile, metodele și importanța evaluării

economiei subterane

2.1 Implicații macroeconomice ale economiei subterane

Studierea economiei subterane cunoaște o amploare deosebită, din ce în ce mai multe state și organizații manifestând un interes puternic tocmai datorită implicațiilor majore economice, sociale și politice ale activităților din sfera neoficială asupra sferei oficiale.

Manifestarea acesteia a coincis cu apariția unor erori în statisticile oficiale și a unor diferențe în sistemul de colectare a veniturilor bugetare, nemulțumiri și discrepanțe sociale, greșeli în politicile guvernamentale datorate percepției distorsionate a realității dar și amplificarea fenomenelor de corupție și concurență neloială în și între majoritatea statelor lumii.

Astfel, economia subterană are în continuare un impact puternic negativ în plan social fiind în strânsă legătură cu o serie de fenomene, precum: corupția, infracțiunile de diferite tipuri, consumul de droguri, organizațiile de tip mafiot, exploatarea muncii la negru, spălarea banilor, încălcarea drepturilor omului, poluarea mediului, etc.

În plan politic, stabilitatea și eficiența actului de guvernare depind, în mare măsură, de calitatea informației care stă la baza elaborării obiectivelor politice, economice și sociale. Este clar că economia subterană are ca efect pierderea de resurse la buget prin neîncasarea veniturilor fiscale, afectând atât factorii de decizie cât și populația dar, mai rău, induce strategii macroeconomice inadecvate.

Astfel, creșterea evaziunii fiscale, principala componentă a matricei economiei subterane, conduce la diminuarea plăților către buget, cauzând la rândul său eșecul politicii sociale, de pensii, în domeniul educației, sănătății, mediului inconjurator etc.

Politicile guvernamentale eșuate (cumpărarea, dotarea și administrarea societăților neproductive, supravegherea și supervizarea slabă a instituțiilor financiare, adoptarea de strategii de piată ieșite din uz, precum și cultivarea favoritismului și a corupției) conduc și ele la rândul lor la scăderea productivității, a salariilor, a interesului fată de muncă și subminează încrederea publicului în capacitatea de guvernare.

Se amână astfel crearea de piețe eficiente pentru intermedierile financiare și a unor structuri de piață și ramuri ale economiei naționale competitive. Mai mult, odată cu creșterea nesiguranței economice, crește și riscul investițiilor străine în țară.

Practicile economice guvernamentale necorespunzătoare (de exemplu sistemul de achiziții publice ineficient, corupția) încurajează, prin metode altele decât sistemul de prețuri sau evaluarea cost/beneficiu, scurgerea de investiții din cadrul economiei oficiale către economia subterană.

Drept urmare, reglementările guvernului sunt deseori neglijate și eludate în încercarea investitorilor de a contracara rigiditatea economiei oficiale.

Deoarece la baza economiei subterane se regăsesc aceiași factori care împiedică competiția și crearea de noi slujbe în cadrul economiei oficiale, sunt afectate atât investițiile străine, cât și cele interne, din cauza diminuării productivității muncii, a legislației greoaie și a practicilor neloiale de afaceri.

Având în vedere trăsăturile fenomenului și modul în care se manifestă acest fenomen, inclusiv in România, considerăm că efectele negative ale economiei subterane se concretizează în urmatoarele aspecte de interes pentru cercetarea noastra cât și pentru factorii decizionali interesați:

subminează alocarea optimă a resurselor datorită deformării prețurilor și a veniturilor, comparativ cu economia oficială, fapt care conduce la diminuarea produsului real și la înrăutațirea situației economice a tării pe ansamblu ;

emite semnale eronate factorilor de decizie și induce astfel strategii macroeconomice inadecvate;

crește posibilitatea subestimării șomajului, creând astfel o imagine ambiguă a forței și a pieței de muncă;

conduce la evaziune fiscală și la descreșterea veniturilor colectate din impozite;

crearea unei imagini negative a statelor printre investitorii străini dar și printre partenerii politici, care poate conduce la izolare externă;

subminează libera și corecta competiție;

continuarea reinvestirii a unei părți a “banilor negrii” tot in activități infracționale și mai rău chiar în finanțarea partidelor politice, fapt ce conduce indirect la amplificarea corupției.

Totuși, spre deosebire de teorie, în realitate economia subterană în ansamblul său este mult mai complexa și are efecte indirecte din cele mai imprevizibile.

Criticile favorabile susțin că activitățile subterane asigură economiei oficiale flexibilitatea și adaptabilitatea de care aceasta duce lipsă, suplinind domeniile pe care aceasta nu le acoperă, oferind locuri de muncă șomerilor și acționând ca un remediu în perioadele de recesiune.

Din punct de vedere politic, economia subterană poate fi folosită ca un apanaj al incapacității guvernanților de a oferi legi în domenii sensibile care să fie respectate de către toti cetățenii și care presupun costuri sociale pe care nici un partid politic nu e pregătit să și le asume.

În anumite limite, poate conduce indirect și la formarea, respectiv dezvoltarea de noi piețe și domenii de activitate, poate dezvolta spiritul antreprenorial reprezentând un motor al dezvoltării economice, poate conduce la creșterea competitivității.

De asemenea, economia neagră poate absorbi o parte din forța de muncă disponibilizată din sectorul oficial și poate contribui la compensarea existenței unei penurii de produse pe piață.

Fiind o economie lichidă și rapidă, economia subterană îmbunătățește circuitul banilor în economie și datorită faptului că mare parte din câștigurile ilegale sunt cheltuite în economia oficială, în final, influențează pozitiv creșterea economică prin creșterea cererii și a consumului, deci a producției în general.

Prin specificul său, economia subterană se adaptează cel mai rapid realităților înconjurătoare de accea are un puternic potențial de absorbție a șocurilor economice și politice, fiind o rezervă de flexibilitate atunci când anumite activități trec din sectorul oficial în cel neofical iar costurile sociale ale diverselor politici/reforme sunt mai ușor de suportat.

Pornind de la avantajele duale ale economiei subterane trebuie reținut că fiscalitatea și reglementările legislative apasă cu atât mai mult pe sectorul oficial, cu cât sectorul neoficial va fi mai mare și mai amenințător la adresa stabilității sociale, economice și politice. Apreciem că orice impozit neplătit de o persoană va trebui în final să se regasească în creșterea impozitului plătit de altcineva.

În acest context, autoritățile publice trebuie să găsească soluțiile optime în elaborarea și implementarea politicilor economice, astfel încât să determine creșterea disciplinei fiscale a contribuabililor persoane fizice și persoane juridice în corelație cu reducerea economiei subterane.

Evaluarea economiei subterane

Amploarea economiei subterane variază de la o țară la alta și chiar în interiorul aceleași țări. Chiar între țările cu economie de piată dezvoltată aceasta poate fi diferită: în țările din Nordul Europei, Anglia, SUA proporția economiei informale este mult mai redusă decât în celelalte state dezvoltate, precum și în cadrul aceleași țări pot apare diferențe semnificative spre exemplu între Nordul și Sudul Frantei sau a Italiei. De asemenea, proporțiile sunt diferite și pe categorii sociale: evaziunea fiscală în rândul salariaților fiind mai redusă decât la cei cu profesiuni liberale.

Pentru analiști, dimensionarea economiei subterane și identificarea formelor sale de manifestare este foarte importantă pentru fundamentarea politicilor guvernamentale macroeconomice, pentru alocarea optimă a resurselor financiare colectate la bugetul de stat, astfel incât să evite amplificarea fenomenului evazionist care afectează inclusiv imaginea tării în exterior, scăderea investițiilor străine, creșterea inflației și a șomajului.

Având în vedere că se evaluează ceva ascuns, despre care nu există statistici concrete ci doar aprecieri, cuantificarea acestui fenomen ridică dificultăți majore legate de folosirea unei metodologii adecvate, de asigurarea bazei de date necesare estimarii unor modele econometrice și ale unor variabile economice determinante corecte și valabile.

Nici evaluarea fenomenului nu se poate face precis deoarece participanții țin secret aceste activități, nedorind sa fie identificați iar metodele de determinare sunt în mare parte statistice.

Putem aprecia astfel, că estimarea dimensiunii economiei subterane nu este de natură certă iar rezultatele obținute sunt estimate cu o anumită probabilitate.

Din analiza practicilor folosite de diverse state și instituții pentru dimensionarea acestui fenomen putem identifica două categorii mari de metode de analiză, respectiv :

Metode statistice care încearcă să completeze informațiile statistice, care din diverse motive nu sunt disponibile în sistemul statistic oficial și se bazează în principal pe realizarea de sondaje sau anchete statistice în diverse domenii.

De exemplu pentru estimarea economiei ascunse, respectiv a muncii la negru, de pe șantiere se pornește de la realizarea unui sondaj prin eșantion pentru cei angajați în aceste acțiuni. Se consideră astfel, că trei sferturi din cei chestionați desfășoară o activitate pe cont propriu fără a-și declara veniturile iar dimensiunea economiei ascunse în acest domeniu se va calcula după formula :

VESS = 0,75 •

unde :

Ni reprezintă numărul lucrătorilor pe cont propriu din construcții dintr-o lună iar

SLBi salariul mediu brut din construcții dintr-o lună.

Metode de estimare a economiei informale fundamentate pe modele macroeconomice precum metoda monetaristă, metoda bazată pe determinarea PIB, pe forta de munca, estimarea pe baza ofertei și a cererii dintr-un anumit sector de activitate etc. pe care le detaliem în cele ce urmează :

A. Metode de evaluare pe baza datelor din verificările fiscale care au la bază datele obținute de inspectorii fiscali în urma controalelor desfășurate pentru depistarea cazurilor de fraudă fiscală sau urmare a folosirii unui eșantion, metoda fiind folosită cu precădere în cazul persoanelor fizice.

Asocierea unui control fiscal aprofundat și a unui eșantion reprezentativ de contribuabili a fost realizată în Franța de către Direcția Generala a Impozitelor si Consiliul Impozitelor în 1979 pentru venitul obținut în 1971.

Selectarea eșantionului s-a realizat în funcție de nivelul impozabil și natura venitului categorial dominant, cum ar fi salarii, beneficii industriale și comerciale, sau beneficii necomerciale și suplimentar, s-au realizat verificări aprofundate legate de situațiile fiscale de ansamblu.

Acțiunea amintită a facilitat măsurarea nu doar a fraudei, în sens strict juridic, ci și a sumei veniturilor nedeclarate care se pot descoperi dacă se procedează la verificarea tuturor familiilor (contribuabililor) impozitate pentru veniturile obținute.

În general, controlul permite confruntarea veniturilor declarate (în România vezi Declarația 200 privind veniturile realizate – model Agenția Naționala de Administrare Fiscală) și cele prezumate având ca punct de pornire modul de viată și patrimoniul contribuabilului (facturi de achiziții etc.) precum și situația trezoreriei (extrase cont pentru verificarea cheltuielilor, chitanțe etc.)

O problemă importantă pe care o presupune verificarea fiscală este reprezentată de metodele de selectare a contribuabililor, în sensul determinării sectoarelor cu înclinație mare spre fraudă și selecționarea dosarelor cu risc ridicat de la marii evazioniști și contribuabili.

În țările dezvoltate, puternic informatizate, această metodă se poata baza pe așa zisele metode americane de selecție informatică a dosarelor de verificat. O analiză descriptivă a sumelor suplimentare privind impozitele obținute se efectuează pe baza unei metode matematice: analiza discriminantului, care permite stabilirea unei corelații între existența unei sume stabilite suplimentar și sumele care figurează la diverse rubrici ale declarației, analizându-se în final dacă există șansa ca declarația respectivă să facă obiectul vreunei reimpuneri.

Avantajul unei asemenea metode constă în utilizarea unor date disponibile la intervale regulate și neafectate de prelucrări speculative.

Metode bazate pe determinarea Produsului Intern Brut, pornind de la datele oferite de sistemul conturilor naționale.

Produsul intern brut reprezintă principalul indicator macroeconomic al contabilității naționale și reprezintă rezultatul final al activității de producție a unităților producătoare rezidente.

Acesta se poate calcula în forma definitivă prin intermediul a trei metode:

metoda de producție;

metoda cheltuielilor;

metoda veniturilor;

iar dimensionarea economiei subterane reiese din compararea PIB-ului astfel determinat fie cu ansamblul veniturilor declarate agențiilor fiscale fie cu totalitatea cheltuielilor care include: consumul, investițiile, evoluția stocurilor, soldul balanței de plați etc.  

O atenție specială în cadrul procesului de elaborare a PIB în România este data estimărilor de economie neobservată, includerea lor oferind un plus de calitate și exhaustivitate conturilor naționale.

  Conform Metodologiei Institutului Național de Statistică, "Manualul OCDE – ediția 2002 – privind măsurarea economiei neobservate, elaborat în strânsă conexiune cu SCN93(Sistemul Conturilor Naționale), se referă la următoarele arii problematice: producția subterană – ce evită fiscalitatea sau anumite reglementări legale, producția ilegală – interzisă prin lege, producția sectorului informal din cadrul gospodăriilor populației și producția gospodăriilor pentru consum final propriu. Manualul conține sugestii de abordare a estimărilor pentru fiecare arie în parte, urmărite în conturile naționale românești".

Pentru o mai corectă analiză a dimensiunii economiei subterane prin această metodă, vă prezentăm în figura de mai jos, relația existentă între economia formală și informală, precum și între PIB-ul total și cel raportat de instituțiile statului.

Fig. 4. Relația dintre economia informală și PIB

C. Metoda forței de muncă bazată fie pe comparații fie pe asocierea unei anchete prin chestionar cu un eșantion reprezentativ.

Prima metodă pleacă de la ipoteza că rata de participare oficială a ofertei de muncă este constantă, luându-se în calcul un minim al economiei subterane și orice manifestare a acesteia fiind considerată a se datora activităților în creștere sau în scadere, din sfera economiei subterane.

Diferențele rezultate sunt considerate a fi un indiciu privind mărimea forței de muncă angajate la negru.

Cea de-a două metodă a fost aplicată de exemplu în Norvegia, unde s-a recurs la un eșantion reprezentativ de 900 de persoane care au fost intervievate și care au completat un chestionar referitor la prestarea de muncă la negru, dacă au participat la economia clandestină ca vânzător sau cumpărător de bunuri și servicii nedeclarate și numărul de ore de muncă la negru, salariul fiind evaluat la mărimea economiei subterane, fapt ce a permis evaluarea mărimii economiei oculte.

Apreciem că pentru un rezultat cât mai corect care să se refere inclusiv la aspecte legate de evaziune fiscală și alte forme de manifestare, aceste metode ar trebui să fie corelate și cu analiza discrepanțelor dintre veniturile raportate de contribuabili și nivelul lor de trai.

Metode monetare care pornesc de la tranzacții, de la cererea de bani și cunosc mai multe forme:

Metoda tranzacțiilor în numerar, inventată de economistul Friedrich Schneider de la Univesitatea din Linz, care pornește de la ipoteza că există o relație constantă în timp între volumul tranzacțiilor în numerar și produsul intern brut oficial, subteran și total.

Luand în considerare masa monetară – moneda și depozitele la vedere, se poate deduce PIB-ul iar prin raportarea acestuia la cel determinat prin metode statistice se obține o diferență care se poate considera că reprezintă dimensiunea economiei subterane.

Având în vedere inexactitatea acestor determinări, considerăm că metoda numerarului tinde să dea rezultate mai concludente în țările mai dezvoltate, unde există metode de plată mai moderne, electronice și folosite pe scară largă astfel încât fluxurile de bani sunt mai ușor de urmărit.

Metoda este folosită în Statele Unite ale Americii și se bazează pe două aspecte de interes :

economia subterană este lichidă, orientată cu predilecție către numerar (ex : traficul de arme, de droguri, prostituția etc);

obiceiurile contribuabilor sunt în general constante și nu suportă modificări majore de la an la an.

Pornind de la aceste premise se consideră că orice modificare în masa monetară aflată în circulație în economia oficială la un moment dat reprezintă rezultatul direct al fluctuațiilor din economia subterană, între cele două existând o relație de interdependență.

Incovenientul major constă în faptul că metoda nu ține cont de inflație, de devalorizare și de acele activități cuprinse în sectorul gri al economiei.

O altă metodă folosită a fost cea a monitorizării cererii de bani și care pornește de la premisa că o creștere a economiei subterane atrage după sine și creșterea cererii de bani.

Metoda prezintă însă inconvenientul că pentru comparație trebuie ales un an de bază în care se presupune că economia subterană a fost nulă iar în contextul globalizării, nu ține cont de cererea la nivel mondial de anumite monede care sunt sunt folosite practic pe tot globul (dolar, euro, lira sterlină etc.)

E. Metoda electricității prin care se măsoară consumul total de electricitate din țară și din care se scade cantitatea considerată a fi folosită de utilizatori legali.

Metoda este utilizată în prezent de diverși investigatori, la nivel microeconomic, în scopul identificării locațiilor folosite pentru activități ilegale (contrabandă țigări, alcool, contrafaceri de confecții etc.) însă nu este foarte elocventă pentru dimensionarea economiei subterane deoarece nu toate acțiunile ilegale presupun folosirea energiei electrice.

F. Metoda Italiană este folosită de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică dar și de Comisia Națională de Statistică (CNS) pentru estimarea nivelului economiei subterane în România. Aceasta reprezintă o metodă combinată care constă în următorii pași:

se iau în calcul doar activități legale, neînregistrate sau subevaluate, pe două paliere – sectorul formal (agenți economici), sectorul informal (persoane fizice, mici meseriași, asociații familiale);

pe baza rezultatelor controalelor Gărzii Financiare care exprimă valoarea unor taxe neplătite, CNS determină valoarea producției nedeclarate, se face estimarea consumului intermediar, apoi se deduce valoarea adaugată brută, pentru a stabili ponderea în PIB;

CNS reevaluează veniturile cuprinse în declarațiile de impozite ale asociațiilor familiale și persoanelor fizice independente înregistrate la Ministerul Finanțelor;

CNS evaluează prin raționamente economice activitățile neînregistrate (meditații, închirieri, consultații medicale etc);

se determină veniturile persoanelor fizice pe baza rezultatelor unei anchete lunare pe un eșantion de 12000 gospodării familiale;

se compară datele obținute cu cele declarate de agenții economici; diferența considerându-se a fi plasată în sfera economiei ascunse

2.3 Rezultatele evaluării și importanța acestora

Statisticile la nivel mondial demonstrează că economia subterană a crescut alarmant, în ultimii doi ani, odată cu resimțirea crizei, iar munca la negru și eschivarea de la plata taxelor sau impozitelor pe salarii devin din ce în ce mai frecvente, chiar și în tările dezvoltate.

Din perspectiva logicii și tinând cont că este o perioadă de recesiune, acest lucru poate fi acceptat cu atât mai mult cu cât companiile acceptă o asemenea situație pentru a compensa pierderea de venituri, angajații acceptă să lucreze la negru pentru a nu-și pierde locul de muncă, încercând să compenseze veniturile în scădere iar statul aprobă tacit, ca o recunoaștere neoficială a diverselor greșeli politice sau ca urmare a unor neajunsuri.

Pentru a delimita cât se poate de clar limita dintre activitatea ilegală și cea legală, respectiv nivelul de toleranță și suportabilitate de către un stat, dar și pentru a fundamenta politicile macroeconomice cât mai corect, devine obligatorie studierea, monitorizarea și evaluarea economiei subterane.

Dimensionarea și interpretarea evaluării economiei subterane permite identificarea cauzelor fenomenului, o mai bună cunoaștere a formelor de manifestare și a specificului fiecărei țări.

Specialist în economia subterană, economistul austriac Friedrich Schneider a inceput odată cu anul 2002 să elaboreze o serie de studii despre economia subterană la nivel global, prin compararea economiilor statelor lumii, incluzând economii în curs de dezvoltare, state din estul Europei, din Africa, Asia Pacific și al OEC, încercând în același timp să redea dimensiunea și interdependențele acestui fenomen, coroborate cu prezentarea cauzelor apariției și dezvoltării sale.

În ediția revizuită din octombrie 2009, potrivit calculelor acestuia efectuate pe 120 de state din diferite zone, în funcție de dezvoltarea economică, România ocupa locul 11 în clasamentul celor 19 state din Europa Centrala și de Est și Asia Centrală cu o economie subterană de 37,5% din PIB în 2006, la acelasi nivel cu Bulgaria, adică cu 10 puncte procentuale peste Ungaria, Polonia și Slovenia, și cu 20 peste Cehia și Slovacia.

Dat fiind ritmul de creștere a economiei informale din România, care a avansat de la 35,6% în 2000 la 36,4 în 2004 și la 37,5 în 2005, amplificat de criza economică din ultimii doi ani, se apreciază că în 2010 nivelul acesteia depașește, potrivit modelului celor doi, 40% din PIB.

Relevant pentru acest studiu este că are la bază o combinație între metoda monetară bazată pe cerea de numerar și metoda de calcul cu indicatori multipli (MIMIC), în care nivelul economiei subterane nu este calculat în funcție de o singură variabilă, ci de mai mulți indicatori, de la povara fiscală și nivelul cheltuielilor publice până la indicele libertații economice, rata șomajului și PIB pe cap de locuitor, rezultatele tinând cont de principalii factori determinanți ai economiei subterane și de metodele de evaluare mai sus prezentate, astfel încât să fie cat mai corecte și adaptate specificului fiecărei țări sau regiuni.

De asemenea constatăm că utilizarea exclusivă a unei metode monetare, bazate în principal pe numerar, într-o țară cu sistem bancar dezvoltat și discret, exemplu Elveția, nu ne va conduce la rezultate foarte concludente deoarece există șanse mari ca activitățile subterane să fie disimulate prin diverse conturi, companii fantomă, fiind o metodă folosită în țările prepoderent în curs de dezvoltare.

De aceea pentru un calcul cât mai corect, apreciem că metodele de evaluare trebuie combinate și să se bazeze pe o multitudine de indicatori. De exemplu, pentru țările în curs de dezvoltare putem lua în calcul :

numărul de taxe și impozite directe în totalul taxelor ;

ponderea cheltuielilor publice în PIB ;

elemente de birocrație în susținerea mediului de afaceri (de ex. timpul, costul total și capitalul minim necesare pentru înființarea unei societății);

rata șomajului,

indicatori care variază și la care, în funcție de metodele de evaluare folosite, se pot adăuga numeroși alții specifici precum: rata inflației, rata de absorbție a fondurilor europene etc.

În tabelul ce urmează este prezentată o evaluare a economiei subterane în mai multe țări membre OECD, ceea ce permite o analiză comparativă al carei scop principal este identificarea caracteristicilor specifice fiecărei țări, respectiv zone. În acest ultim studiu al lui F. Schneider, acesta ia în considerare și impactul pe care criza economică îl are asupra raportului dintre economia formală și cea informală.

Astfel, se poate observa un nivel mai ridicat al ponderii economiei subterane în PIB în țările sudice ale Europei (spiritul mediteranean fiind evident), care în prezent se confruntă cu probleme legate de capacitatea de plată, de colectarea veniturilor bugetare și deficite bugetare extrem de mari, și mai puțin în țările nordice, germanice, cu o disciplină și educație fiscală solidă.

Fig. 5 Dimensionarea economiei subterane în 21 de tări membre OECD, începand cu anul 1989 și până în 2010, folosind metoda monetară și MIMIC (% din PIB)

De asemenea, putem constata și faptul că începând cu anul 2008, an care marchează debutul crizei economice mondiale, economia subterană cunoaște un trend ascendent ce urmează unei perioade de descreștere (2005 – 2008) care coincide de fapt cu perioada de creștere economică la nivel mondial.

Tabelul confirmă, în cazul țărilor recunoscute pentru nivelul ridicat al fiscalității (ex. Suedia, Danemarca) păstrarea proporțiilor ‘’oficiale’’ dintre presiunea fiscală și nivelul economiei subterane.

Se mai poate observa că Japonia, o economie puternică, are un nivel al activităților subterane redus și constant de aproximativ 9% din PIB. Aceasta se datorează atât mentalității generale cât și datorită faptului că nivelul taxelor și șomajului sunt destul de reduse, similar cu situația Statelor Unite ale Americii sau Noua Zeelandă.

Formele de manifestare sunt însă specifice și identificate tot pe baza analizei tip Schneider de către economistul japonez Takashi Kadokura, respectiv : evaziunea fiscală cu o pondere de aproximativ 70% (închirieri video ilegale, activități casnice, produse contrafăcute), urmată de veniturile obținute din crima organizată (droguri, arme, pariuri, camătă) și industria pentru adulți, inclusiv prostituția. În aceeași situație se află și țări dezvoltate sau în curs de dezvoltare din zona Asia Pacific precum Singapore, China, Vietnam, pentru ultimile două țări socialiste fenomenul fiind mai greu de estimat datorită rolului jucat de stat în economie.

Analiza celor două rapoarte menționate precum și prezentarea comparată a dimensiunii economiei subterane în cele 120 de țări pe o perioadă îndelungată de peste șapte ani, evidențiază următoarele:

economia subterană a ajuns la un nivel mediu de peste 32% din PIB, trendul fiind crescător;

economia subterană este un fenomen complex care se manifestă în toate economiile lumii, indiferent de nivelul de dezvoltare iar persoanele se angajează în această economie din motive dintre cele mai diverse dar cele mai importante fiind generate de nemulțumirile sociale datorate acțiunilor guvernulului, taxării și birocrației excesive ;

interesul pentru combaterea economiei subterane în țările dezvoltate este destul de redus din cauza că :

pierderile din încasările bugetare sunt reduse deoarece peste 2/3 din veniturile câstigate în economia subterană este cheltuită imediat în cea oficială;

veniturile astfel obținute contribuie la îmbunătățirea standardului de viață pentru cel puțin o treime din populație;

între 40 și 50% din activitățile întreprinse în economia subterană crează valoare adăugată, care șe regasește în final în PIB (ex. subcomponente, materie primă etc).

o mai buna cunoaștere a cauzelor care stau la baza dezvoltării fenomenului fapt ce crează premisele unei mai bune fundamentări a politicilor de combatere și prevenire.

Fig.6 Marimea medie a economiei subterane în 120 de țări în curs de dezvoltare (% din PIB)

*Sursa : F. Schneider “Shadow Economies and Corruption All Over the World: Revised Estimates for 120 Countries

În alte țări din zona Asia, mai slab dezvoltate și caracterizate prin birocrație, corupție excesivă, trafic de influență, datorită nivelului de trai scăzut, a unui sistem slab de monitorizare a activităților clandestine și o rată a șomajului mare se constată și un nivel extrem de ridicat al economiei subterane, respectiv – Filipine – 43,8%, Sri Lanka – 44,6 %, Bangladesh 35,5% și Tailanda cu peste 48%.

Și în acest caz principalele forme de manifestare se adaptează realităților specifice constand in : evaziune fiscală prin neraportarea veniturilor, munca la negru cu un accent deosebit asupra imigranților și veniturile provenite din activități ilegale precum : prostituție, contrafaceri, droguri și trafic de arme.

Pe de altă parte, rate mari ale economiei subterane se mențin și în zona Americii Latine si Caraibe, între 20% în Chile, 25,4% în Argentina ajungând la peste 60% din PIB în cazul Peru, Panama și Bolivia.

Cauzele dezvoltării economiei subterane în această zonă sunt variabile dar în principal rezidă în existența unui sistem de taxe și juridic abuziv, un nivel ridicat al inflației, dominanța sectorului agricol în cadrul economiei și slaba monitorizare a acestuia, datorită lipsei de instrumente, slaba guvernare dominată de birocrație și corupție, și munca la negru datorată lipsei de educație și lipsei unui sistem de asigurări sociale transparent și bine organizat.

Pentru această zonă geografică prezentăm mai jos analiza detaliată a fiecarei cauze și contribuția acestora în apariția și dezvoltarea economiei subterane, efectuată de economistul Guillermo Vuletin pentru Fondul Monetar Internațional :

Fig 7: Contribuția relativă a fiecarei cauze la dimensionarea economiei subterane

Un studiu extrem de relevant și aplicabil țărilor din zona Europei de Est a fost efectuat de profesorul grec Stavros Katsios care a identificat pragmatic atât nivelul cât și cauzele determinante ale economiei subterane în Grecia, o țară afectată de corupție și birocrație, cu o medie statistică de 25,3 % asa cum reiese din tabelele prezentate dar care în realitate este în pragul incapacității de platî iar rolul controlului fiscal în combaterea acestui fenomen a fost minim.

Fig.8: Mărimea medie a economiei subterane în 19 țări din Europa de est și Asia Centrală (% din PIB)

*Sursa : F. Schneider “Shadow Economies and Corruption All Over the World: Revised Estimates for 120 Countries

Continuând analiza pornind de la cauzele general valabile exprimate de Schneider în analizele sale, S. Katsios le adaptează specificului Greciei constatând ca și principale cauze următoarele :

lipsa voinței politice și a analizelor referitoare la relația dintre economia oficială și cea subterană;

nivelul ridicat al fiscalității în special în domeniul contribuțiilor sociale;

intensitatea reglementărilor exprimate în numărul mare de legi și reglementări, birocrație (avize, licențe), bariere comerciale care au făcut să crească costurile forței de muncă în economia oficială, creând premizele trecerii la economia subterană ;

birocrația stufoasă: “Grecii pierdeau anual milioane de ore completând formulare pentru taxe și impozite, pentru a ține evidențe contabile și pentru a învața cum să interpreteze legile neclare, ajungând astfel să plătească milioane pentru o industrie care nu produce efectiv nimic’’ ;

corupția dezvoltată în sistemul public acompaniată de legile incomplete și incoerente ;

complexitatea sistemului fiscal alaturi de cheltuielile bugetare ridicate.

Analiza comparativă a dimensiunilor economiilor subterane naționale și identificarea cauzelor care stau la baza apariției, formelor cu care se confruntă fiecare stat în parte, ne permite analizarea particularităților fiecărei economii precum și preocuparea acestora în eradicarea acestui fenomen, un aspect extrem de util factorilor decizionali ai diverselor state în fundamentarea politicilor lor macroeconomice și mai ales în activitatea de prevenire și combatere a acesteia.

CAPITOLUL III :

Principalele forme de manifestare a economiei subterane în România

3.1 Formarea și dezvoltarea structurilor economiei subterane în România.

Despre economia subterană în România s-a vorbit încă de la începutul secolului XX, și în special despre evaziunea fiscală ca principală formă de manifestare a acestui fenomen. Dovadă stă faptul că în anul 1929 a apărut și prima lege în domeniu, respectiv “Legea pentru represiunea evaziunii fiscale la contribuțiile directe”.

De asemenea, în 1936, Virgil Cordescu aprecia că ”a înșela fiscul se consideră, în mentalitatea curentă, ca o probă de abilitate nu de cinste; a plăti ceea ce fiscul pretinde este o dovadă de naivitate, nu de integritate “ iar C.N Tautu, în 1940, afirma despre contribuabilul roman că singura lui preocupare era “să plătească cât mai puțin și dacă s-ar putea, deloc”. Și în prezent, între oamenii de afaceri, producerea de “bani negrii” din activități informale se consideră a fi “la modă” iar tendința este una de creștere.

Economia subterană a existat și în timpul comunismului la cote destul de mari, datorându-se în special lipsei de bunuri de consum și aversiunii populației fată de sistemul totalitar de la acea vreme.

Formele de manifestare erau mai primitive, fiind reprezentate în special de: contrabandă, comerț cu bunuri furate (în special în alimentația publică) și contrafacute( de ex. casete video) și evaziune fiscală, care de cele mai multe ori se referea la crearea de avantaje de către cei cu funcții de conducere din întreprinderile de stat în scopuri proprii, la activități nedeclarate de genul celor artizanale și vânzarea bunurilor respective de-a lungul drumului, meditații, activități casnice (văruit, montat parchet etc.), dar și așa zisele “șpăgi”, ‘’mită’’ sau “ mici atenții” pentru rezolvarea diverselor probleme etc.

Începând cu perioada imediat următoare căderii regimului comunist, economia subterană a proliferat, s-a adaptat noilor condiții, a îmbrăcat forme din ce în ce mai diferite și complexe, profitând de o serie de factori obiectivi și subiectivi cum ar fi :

“haos” și incertitudini legislative, caracterizate prin incoerență și lacune legislative, chiar vid legislativ, în special în domeniul fiscal, vamal și bancar;

lipsa de experiență a noilor factori de decizie, la toate nivelurile, inclusiv guvernamental pentru realizarea unei economii concurențiale de piată și mai ales privind protejarea pieței interne ;

descentralizare și divizare economică necontrolată;

restructurări și privatizări incoerente și fără obiective precise;

activitatea ineficientă a organelor de drept și de control în combaterea economiei subterane corelată cu atitudinea tolerantă a cetățenilor și autorităților privind încălcarea legilor ;

existența unei piețe (economii) paralele destul de dezvoltată ;

slaba pregatire a funcționarilor din domeniul fiscal și necunoașterea mecanismelor de funcționare a economiei de piată ;

instabilitate politică și lipsa voinței politice determinate în mare parte de urmărirea intereselor personale ;

răspândirea fenomenului corupției și protecționismului în organismele și instituțiile publice, care au afectat imaginea țării în lume și astfel, au adus prejudicii dezvoltării economice și sociale ;

dezvoltarea asistenței sociale, care a încurajat populația să lucreze la negru, deoarece șomajul, pensia anticipată și diferitele ajutoare tinând loc de salarii compensatorii în eventualitatea demiterii de la locul de muncă, au fost vazute de mulți ca surse suplimentare de venit în timp ce preferau să activeze în economia subterană ;

folosirea băncilor comerciale și de stat pentru fraude sau acapararea conducerii unor bănci comerciale de către persoane coruptibile ;

fiscalitatea împovărătoare (România fiind percepută ca o campioană a Europei la numărul de impozite și taxe cu un număr de aproximativ 558), regularitatea și haosul perceperii acestora.

Având în vedere cele mai sus enumerate, pe fondul ofertei limitate sau inexistente de bunuri și servicii, îngrădirea dreptului cetățenilor la libera circulație, înființarea unui număr mare de societăți comerciale private (multe cu capital străin speculativ), creșterea inflației, a arieratelor și blocajelor financiare, creșterea importurilor în special a celor de slabă calitate fată de exporturi, întârzierile și blocajele în elaborarea și respectarea legislației, reticența guvernelor din motive sociale fată de diverse reforme structurale, România a devenit o piață de desfacere tentantă, care a permis dezvoltarea rapidă și exponențială a retelelor subterane cum ar fi :

contrabandă cu alcool, țigări, cafea, bunuri contrafăcute, produse petroliere datorită spațiului pus la dispoziție de fostele state comuniste, contactelor și grupurilor de interese deja existente de pe vremea regimului comunist precum și datorită lipsei unei legislații coerente în domeniul vamal ;

transferarea și valorificarea producției obținute de întreprinderile de stat către societăți private, pornind de la societăți capușă și ajungând la privatizări frauduloase. Astfel s-au permis transferuri de bani și în extern, prin societăți care aveau capital strain și s-a permis că patrimoniul întreprinderilor de stat, să fie însușit de aceste societăți private;

piața neagră valutară;

evaziune fiscală provenită din nedeclararea veniturilor înregistrate din vânzarea mărfurilor și/sau sustragerea de la plata impozitelor;

apariția firmelor fantomă în scopul eludării legislației fiscale și firmelor offshore pentru transferarea banilor în paradisuri fiscal;

dezvoltarea rețelelor de crimă organizată, trafic de stupefiante și carne vie;

fraude bancare care au permis chiar transformarea băncilor și a societăților de leasing în adevărate fabrici de producție de “numerar”/”cash”;

fraude pe Internet care au îmbrăcat forme de la înselăciune până la deturnări de fonduri ;

Apariția acestor rețele a fost corelată cu devalizarea sistemului bancar, apariția unor jocuri piramidale de tip CARITAS bazate pe naivitatea și dorința de înavuțire rapidă specifică perioadei respective, afluxul masiv de investiții din țări arabe în scop speculativ (de exemplu achiziții de active comerciale și industriale importante, chiar de interes strategic național) și de repatriere a unor sume mari de bani dar și cu nivelul ridicat al contribuțiilor sociale plătite de angajator și de angajat, instabilitatea legislativă, angajările la negru, sărăcia, agricultura de subzistență și nivelul scăzut al salariilor, au permis dezvoltarea diferitelor forme de manifestare a economiei subterane.

Toate aceste obstacole corelate cu reglementarea excesivă a statului nu au facut decât să întrețină și să permită crearea cadrului necesar dezvoltării economiei subterane precum și frânarea dezvoltării economice sănătoase, așa cum reiese și din figura de mai jos.

De exemplu pentru a activa în domeniul agroalimentar, un antreprenor trebuie să îndeplinească o multitudine de condiții, să obțină avize și licențe multiple, de la numărul de metri construit sau metri cubi de apă pe cap de animal, de la autorizații sanitar-veterinare până la avize de mediu, avize care alături de birocrația existentă, presupune costuri și necesită foarte mult timp fapt ce face ca activarea în economia subterană să devină o alternativă viabilă și demnă de luat în calcul pentru mulți antreprenori.

Fig. 9 Principalele obstacole la adresa mediului de afaceri din România

*Sursa: Forumul Economic Mondial, Raportul Global al Competitivității 2009-2010

Existența reglementărilor excesive permite și oligopolizarea prețurilor iar economia subterană, prin concurența sa, are și efecte benefice asupra economiei deoarece limitează posibilitățile de majorare a prețurilor la produsele diferitelor sectoare, mai ales în mediul privat, în care statul a creat oligopoluri.

Analizând societatea românească a ultimilor 20 ani, putem constata că fără economia subterană, costul tranzitiei ar fi fost mult mai ridicat, reprezentând o sursâ de venit suplimentar pentru cetățeni și pentru creșterea nivelului de trai, si permitând crearea de noi locuri de muncă, scăzând astfel rata șomajului.

În perioada de tranziție dar și în recesiunea actuală, odată cu decizia de scădere a pensiilor și ajutoarelelor de șomaj cu 15% și cu 25% a fondului de salarii pentru aparatul bugetar, urmate de disponibilizări semnificative în sectorul public, apreciem că economia subterană va reprezenta un mijloc de supraviețuire, asigurând nivelul de trai chiar la nivel de subzistență pentru sutele de mii de oameni care nu au locuri de muncă sau care nu au veniturile necesare un trai decent.

Cu alte cuvinte economia subterană va absorbi din forța de muncă disponibilă reducând astfel rata șomajului și eliminând parțial presiunea socială și echilibrând diversele piețe : piața forței de muncă, piața bunurilor și serviciilor, etc.

De asemenea, se poate considera că economia subterană a reprezentat în anumite momente economice o resursă a economiei oficiale. Fiind o economie lichidă și rapidă, aceasta a susținut indirect relansarea economică, mai ales în lipsa lichidităților din piață care au determinat diverse blocaje financiare.

Caracterul dual al economiei subterane este susținut și de economistul Radu Buziernescu, în lucrarea “Evaziunea fiscală în România”, care considera că economia subterană este formată din două parti:

una bună care constă în contrabalansarea măsurilor survenite în ultimii ani în economia românească, cu efecte asupra ratei șomajului și a puterii de cumpărare a populației;

una periculoasă, care acoperă activități criminale și care au efecte macroeconomice, bugetare, sociale etc. și pe care le putem clasifica în :

activități ascunse ca urmare a presiuni fiscale, lipsei unui cadru legislativ adecvat și neimplicării structurilor statului;

activități de tip mafiot, criminal (trafic de arme, de droguri, de carne vie).

Conform studiului elaborat în anul 1999 de către un colectiv de specialiști din Ministerul Finanțelor Publice și ai Departamentului Trezoreriei SUA, cele două tipuri de economii din România se prezintă astfel :

– economia oficială sau “la vedere” este slabită și fragilă dupa o decadă de creștere reală negativă;

– economia subterană, formată dintr-o sumă de activități economice “neoficiale” și care are un caracter stabil și se află într-o perioadă de expansiune.

Studiul aminitit și-a propus să estimeze dimensiunile economiei subterane în România, între 1993 și 1998, folosind o metodă monetară, și a pus în evidență efectele negative ale activităților economice subterane asupra situației economice a țării. Se remarcă, printre altele, alocarea necorespunzătoare a resurselor și declinul productivității muncii, descreșterea puterii de cumpărare a salariilor și, în general, a nivelului de trai pentru cei angajați în activități economice oficiale.

Totodată, aceste investigații au scos la lumina transferul continuu de resurse strategice de la economia oficială către activități economice ilegale, pe masură ce investițiile sunt atrase în subteran în baza unui sistem de stimulente, format exclusiv pe alte criterii decât alocarea optimă a resurselor.

De asemenea, studiul confirmă că economia subterană a existat și există în România de o perioadă îndelungată iar tendința este de creștere pe fondul adâncirii crizei economico-financiare actuale, ajungând să acopere activități criminale si de corupție, adică să reprezinte o problemă socială gravă (apariția sărăciei și accentuarea acesteia, discrepanțe majore între veniturile populației etc).

O parte a economiei subterane se dezvoltă automat din instinctul de conservare al mediului economic iar în situații de criză, economia subterană devine un mod de adaptare la situațiile dificile.

De aceea, în prezent, pentru a evita blocajul financiar și plata taxelor către stat, lipsa finanțarii bancare și criza din sistemul bancar care fac ca multe societăți să aibă conturile blocate fie datorită restanțelor creditelor, fie popririlor, determină tot mai multe societăți să-și plătească angajații și partenerii la negru.

Lipsa unor măsuri anticriză care să stimuleze mediul de afaceri și atragerea de investitori straini au facut ca multe dintre societățile care generau alta dată încasări semnificative la bugetul de stat să dea faliment, să intre în procedură de reorganizare sau să treacă în zona gri a economiei.

Pe fondul crizei și a creșterii prețurilor, tranzacțiile în numerar au crescut iar barterul a redevenit la modă, generând apariția diverselor forme de economie subterană.

Potrivit analizei datelor Ministerului Finanțelor, cea mai mare ridicată rată de evaziune fiscală se regasește în domeniul comerțului și serviciilor, la vânzarea de carburanți, la transporturi, la comerțul cu pâine, alcool și tutun și agricultură, crescând, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, în zona produselor accizabile și a achizițiilor intracomunitare.

În transporturi, Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) apreciază că pe fondul creșterii prețurilor la carburanți peste pragul psihologic de 5 lei litrul, piața neagră se dezvoltă din ce în ce mai mult, în condițiile în care un litru de motorină ''fără taxe'' se vinde în prezent cu 2,5 lei, creându-se adevărate rețele de traficanți.

Important pentru analiza noastră este de reținut procentul de 40% din PIB, considerat a fi reprezentat de economia subterană și avansat de reprezentanții industriei usoare care indică sectoarele afectate de piata neagră, respectiv : industria textilelor, importurile de electronice, industria alimentară, producția, jucăriile, un rol important fiind ocupat de fenomenul contrafacerilor.

Ca principale măsuri pentru a scoate economia subterană la suprafață aceștia propun : reducerea costurilor cu salariile, taxele și impozitele, având nevoie de reducerea fiscalității concomitent cu seriozitatea și modul de control al companiilor.

Inclusiv în domeniul alcoolului și tutunului, piata neagră a explodat pe fondul creșterii prețurilor ca urmare a majorării accizelor și a cursului de schimb la care sunt calculate acestea. Un studiu realizat de compania Novel Research arată ca s-a ajuns ca unul din trei pachete de țigări vândute în România să fie de contrabandă.

Comerțul cu amănuntul și serviicile contribuie și ele la creșterea evaziunii fiscale, dovada fiind reprezentată de lipsa bonurilor fiscale de la cele mai mărunte activități, gen magazine de cartier, restaurante, fastfood-uri, până la servicii de consultanță, service și până la industria turismului, unde există un număr mare de locuri de cazare neînregistrate în stațiunile de pe litoral, în stațiunile montane, cât și în Deltă.

Agricultura și industria alimentară care ar trebui să reprezinte motorul economiei, baza exportului și a consumului, sunt dominate de piața la negru.

În agricultură de exemplu, este bine cunoscută procedura de înființare a societăților cu activitate de 2 luni și jumătate, care ulterior se vând cu pasive cu tot, tocmai pentru a evita plata TVA-ului și pentru a facilita achiziția de cereale ‘’la negru’’. În prezent, multe dintre societăți, inclusiv multinaționale, au ajuns în situația de a avea conturile blocate pentru penalități deși statul roman nu le-a rambursat TVA-ul care li se cuvine.

În industria alimentară specialiștii din domeniu apreciază că aceasta pornește de la 20%-25% și ajunge până la 70%, locul principal fiind ocupat de panificație.

Dincolo de creșterea foarte mare a vânzărilor fără factură și munca la negru a înregistrat un avans puternic în ultimile luni pe fondul creșterii șomajului. Potrivit datelor Inspecției Muncii, doar în luna februarie 2010 au fost depistați 1100 angajați fără contracte de muncă, reprezentând un număr dublu față de luna decembrie a anului 2009.

Cazurile tipice se manifestă în special în domenii în care salariile/remuneratiile sunt plătite în numerar și țin de deținerea mai multor locuri de muncă, dintre care o parte sunt la negru, de larga răspândire a muncii si plății la negru în domeniul serviciilor, de la zugrăvit, îngrijirea copiilor, meditații școlare, servicii medicale, până la dezvoltarea de pagini web .

Din analizele Inspecției Muncii se constată că numărul firmelor care practică munca la negru a crescut cu peste 32% în cursul anului 2009 iar numărul persoanelor depistate fără forme legale de angajare s-a majorat cu 30% arată aceleași statistici, aspecte care sunt susținute și de reprezentanții sindicatelor. Din punct de vedere statistic, aceștia din urmă apreciază că, în prezent, peste 600.000 de români lucrează fără forme legale sau pe salarii mai mici decât salariul minim iar alții 1,5 milioane câștigă salarii cuprinse între 600 și 700 lei, mulți primind restul banilor în plic, tocmai pentru evitarea taxelor către buget.

Pe fondul crizei actuale și a reducerilor salariale, realitatea economică ne arată deja că mulți angajatori au ales să-și dea afară legal salariații și să-i reangajeze ulterior la negru.

3.2 Dimensiunea economiei subterane în România

Oficial, economia subterană pentru anul 2009 este evaluată de Institutul Național de Statistică(INS) la 20% din Produsul Intern Brut, ceea ce ar însemna, la nivelul acestui an, în jur de 100 de miliarde de lei. Totuși estimările instituțiilor statului nu iau în calcul amploarea crescândă a fenomenului și toate aspectele sociale pe care le presupune, de unde și apreciem că estimările sunt sub valorile reale.

În susținerea acestei idei vin și părerile oamenilor de afaceri, lideri sindicali, bancheri, reprezentanți ai oamenilor de afaceri care estimează că, în realitate, economia subterană este mult mai mare, nivelul acesteia fiind estimat între 30% și 40% din PIB, nivel dublu fată de cel al INS, respectiv o valoare de până la 47 de miliarde de euro doar în 2009, sumă care ar acoperi toate nevoile de finanțare ale României – de la plata salariilor și a pensiilor la achitarea sumelor împrumutate de la FMI, Comisia Europeană sau bănci comerciale.

O analiză din 2009 a companiei multinaționale de consultanță AT Kearney evidențiază că o treime din afacerile din economie se fac la negru, plasând România pe locul cinci în Europa în funcție de ponderea economiei subterane în PIB. Analiza precizează că economia subterană din România a ajuns la 46 de miliarde de euro anul trecut, reprezentând 33% din produsul intern brut al țării, plasându-ne imediat dupa Letonia (36%), Bulgaria (36%), Estonia (35%) și Croatia (35%) iar cele mai expuse sectoare  au fost  cel al producției, construcții, comerț (distribuție și retail), cu peste 33%, urmate apoi de domeniile transporturi, comunicații, agricultură, hoteluri și restaurante.

În plus, acest studiu a dezvăluit că numai la nivelul contribuțiilor la asigurările sociale  pierderile din cauza economiei subterane ajung în România la circa sapte miliarde euro anual, mentionând că ‘’majoritatea celor care se află în economia subterană nu vor să fie acolo, dar nu au posibilitatea de a-și desfășura activitatea în mod legal".

Un alt studiu realizat de EUObserver, anul trecut, sugerează că economia subterană s-a situat între 36% și 39% din produsul intern brut (PIB) și asta după ce, în 2008, potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor și a expunerii de motive a proiectului de buget pe 2009, nivelul acesteia era undeva la 21% din PIB, statul pierzând din încasări din impozite și taxe aproximativ 58 de miliarde de lei, echivalentul a 11,3% din PIB. "Ponderea economiei neobservate în PIB s-a majorat de la 14,5%, în anul 2004 (când nu era cota unică), la peste 21% în anul 2008", se arată în nota de fundamentare a Bugetului de stat pe 2009 iar evaziunea fiscală a atras pagube statului prin neplata TVA de peste 23,800 miliarde lei (4,6% din PIB) la bugetul de stat.

De asemenea, nota prevede că și sectorul informal, reprezentat de croitori, mecanici auto, frizeri, zugravi, instalatori, profesori care predau lecții particulare sau persoane care își închiriază casa, a generat pierderi de aproximativ 4,700 miliarde lei, adică 0,9% din PIB.    

Studiul mai precizează că cea mai mare pondere în economia subterană a fost generată de neplata contribuțiilor pentru salarii și plata salariilor neimpozitate (‘’salarii în plic’’), care ar fi trebuit să cotizeze la bugetul de stat cu aproximativ 29,500 miliarde lei, adică 5,8% din valoarea totala a produsului intern brut din 2008 iar în primele nouă luni din 2008, a ajuns la 50,8% din economia neoficială.

În cele ce urmează vom încerca să determinăm valoarea evaziunii fiscale în domeniul contribuțiilor pentru salarii, pornind de la nivelul muncii la negru, extrapolând ulterior la nivelul economiei naționale.

Metoda folosită se bazează în principal pe compararea cererii și ofertei de muncă cu scopul de a identifica persoanele care realizează o activitate legală într-o unitate din sectorul formal, dar care nu sunt declarate autorităților.

Estimarea ofertei de fortă de muncă folosește datele din Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării, denumita și AMIGO, cercetare care se realizează trimestrial, în conformitate cu Regulamentul Consiliului și Parlamentului European nr. 577/1998 precum și alte surse administrative despre participarea populației pe piața muncii. Ancheta oferă informații despre numărul de persoane care au declarat că au desfașurat o activitate plătită ăn perioada de referintă, numărul persoanelor care au lucrat program întreg sau parțial, care au un al doilea serviciu, pe ramuri de activitate, pe tipuri de întreprindere sau profesii și de asemenea persoanele care lucrează ocazional.

Estimarea ofertei de forță de muncă se realizează pe ramuri omogene de activitate, la nivel de două cifre CAEN, fără agricultură și administrație publică deoarece :

producția agricolă se calculează în conturile naționale folosind date cantitative iar

pentru administrația publică se aplică ipoteza conform căreia unitățile aparținând acesteia nu activează în economia subterană.

Evaluarea cererii de forță de muncă are la bază ancheta structurală anuală (ASA) care utilizează datele privind numărul mediu de angajați, pe activități omogene, la nivel de patru cifre CAEN.

Ancheta oferă informații despre numărul de persoane care au muncit cu program parțial, care au lucrat ocazional și al acelora care au lucrat în regim de colaborare. Pentru program parțial informațiile existente sunt numai în legătură cu numărul persoanelor care au lucrat cu jumătate sau sfert de normă, transformarea în program întreg făcându-se direct, fără a fi nevoie de alte ajustări.

Prin compararea cererii și ofertei de forță de muncă la nivel de ramură de activitate prin calcularea diferenței dintre numărul persoanelor care au declarat că muncesc într-o societate și numărul persoanelor declarate angajate de societăți rezultă dimensiunea muncii la negru.

Concret, pentru o determinare mai corectă vom analiza datele publicate de către Institutul Național de Statistică (INS) în două rapoarte ce se realizează în baza a două metodologii de calcul diferite :

raportul lunar se bazează pe inputul angajatorilor (ancheta BFM) – în eșantion sunt cuprinși 25.000 de agenți economici și este improbabil ca aceștia să raporteze toți salariații, inclusiv numărul angajaților pe care iî plătesc la negru și reprezintă o formă de evaluare a cererii forței de muncă;

raportul trimestrial se bazează pe anchete realizate în 28.000 de gospodării (AMIGO), iar datele reflectă mai bine situația existentă pe piața muncii din moment ce informațiile sunt culese exact de la cei care muncesc, reprezentând de fapt evaluarea ofertei forței de muncă.

Din analiza buletinului statistic lunar, reiese că în primul trimestru din 2010, numărul salariaților din economie era de aproximativ 4,3 milioane exclusiv forțele armate.

Publicația trimestrială “Ocuparea și șomajul în trimestrul I 2010″ susținea că numărul salariaților din România, în aceași perioadă, este de 6,035 milioane, inclusiv fortele armate și salariații din economia informală și la negru.

Astfel, din diferența dintre cifra comunicată lunar de către angajatori și datele trimestriale ale INS și scăzând 230.000 de salariați din domeniul apărării, se poate concluziona că numărul celor care lucrează în cadrul economiei subterane este de 1,5 milioane oameni.

Prin aceiași deducție și analiza rapoartelor pe anul 2008 se observă că cifra este în creștere cu aproximativ 200.000 de persoane iar față de 2003 cu 500.000 persoane.

Conform acelorași raportări lunare ale INS, în luna martie 2010, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2074 lei iar câștigul salarial mediu nominal net a fost de 1509, ceea ce rezultă ca diferența de 565 de lei reprezintă valoarea impozitului, a contribuției salariaților pentru asigurările sociale de sănătate, contribuției individuale de asigurări sociale de stat și a contribuției salariaților la bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Prin deducție logică și raportându-ne la un an întreg rezultă o fraudă la nivelul contribuțiilor la asigurările sociale calculată după formula următoare, de :  

NESCAS = 1.500.000 angajați * 565 lei * 12 luni = 10,17 miliarde lei,

ceea ce înseamnă aproximativ 2,4% din PIB (conform INS Produsul intern brut – date neajustate sezonier – estimat pentru semestrul I 2010 a fost de 211.414,8 milioane lei prețuri curente).

Precizăm că această analiză se referă doar la salariați, respectiv persoanele remunerate în baza unui contract de muncă, și nu include celelalte forme de remunerație sau de venituri, sub formă de : drepturi de autor, contracte de management, profesii liberale etc. care de multe ori, din rațiuni fiscale, se substituie contractului de muncă.

Similiar dacă analizăm situația pe sectoare economice conform monitorizării trimestriale, vedem că în industria prelucrătoare lucrează 1,64 milioane de salariați, dintre care 600.000 în economia ascunsă, în comerț lucrează 988.000 de salariați, dintre care 287.000 nu sunt declarați de către angajatori iar în construcții, domeniu cunoscut drept paradisul muncii la negru, numărul acestora este de 195.000.

În continuare, pornind tot de la datele INS și extrapolând la nivelul întregii economii vom încerca în cele ce urmează să identificăm nivelul economiei subterane la nivel național.

Luăm ca bază metoda cheltuielilor folosită de INS pentru calculul PIB, conform căreia:

PIB= CF + FBCF + VS + (E – I ),

unde:

CF = Consumul final efectiv;

FBCF = Formarea brută de capital fix;

VS = Variația de stoc;

E = Exporturile de bunuri și servicii;

I = Importurile de bunuri și servicii.

Conform metodologiei INS, Formarea brută de capital fix este la rândul ei calculată dupa formula următoare:

FBCF = Investiții+ Reparații capitale + Economia ascunsă,

iar indicatorii de la sfârșitul anului 2009 se prezentau astfel:

PIB = 491273,7 milioane lei;

FBCF = 123191,8 milioane lei;

Reparatii capitale = 938.8 milioane lei;

Valoarea Investitii= 302.5 milioane lei, de unde rezultă un nivel al economiei subterane de 121950.5 milioane lei, respectiv echivalentul a 24,8% din PIB.

Totusi metoda prezinta anumite imprecizii, nefiind foarte exactă.

Astfel, investițiile reprezintă doar cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării și reconstrucției celor existente,precum și valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente și al terenurilor preluate cu plată de la alte unități (taxe notariale, comisioane, cheltuielide transport, de manipulare etc.).

De asemenea, fac obiectul cercetării statistice doar operatorii economici, unitățile social-culturale, unitățile administrației publice centrale și locale făra a fi luat în calcul și domeniul agriculturiii care reprezintă în general cam 10% din PIB.

Lucrările de reparații capitale la construcții existente reprezintă complexul de lucrări care se execută doar la clădirile și construcțiile existente după expirarea fiecărui ciclu de funcționare prevăzut în normativele tehnice fără să ia în calcul și lucrările de întreținere și reparații curente la cladirile existente.

Pornind de la faptul că valoarea producției ramurei agricole pe anul 2009 a fost de 59928 milioane lei, respectiv 12,2% din PIB, că o parte semnificativă din lucrările de reparații și întreținere se realizează la negru iar ecuația nu se referă și la veniturile neraportate, provenite din activități ilegale precum: trafic de droguri, prostitutie, fals de moneda etc, putem aprecia ca nivelul economiei subterane depașește 25%, apropiindu-se de estimarile mediului de afaceri si a celorlalți analiști fiind cuprinsă între 35 și 40% din PIB. 

În susținerea acestui nivel ridicat al economiei subterane, vine și preocuparea pentru cercetarea și sancționarea acestui fenomen la cel mai înalt nivel.

Dovada stă preocuparea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care în luna iunie 2010, a hotărât elaborarea unui plan comun de acțiune a instituțiilor cu responsabilități în combaterea evaziunii fiscale și contrabandei, menit să îmbunătățească eficiența colaborării între Ministerul de Interne, Ministerul Finanțelor Publice și Parchet, prin constuirea la nivel județean a unor grupuri de lucru operaționale formate din ofițeri specialiști și experți desemnați de aceste instituții.

Cauza principală a acestei acțiuni a fost reprezentată de faptul că "amplificarea infracțiunilor financiare are efecte grave asupra sustenabilității bugetelor publice, distorsionând, în același timp, mediul concurențial".

Astfel, după doar trei luni, în 30 septembrie 2010, grupul de lucru interinstituțional astfel creat, a prezentat rezultatele obținute în domeniul evaziunii fiscale și contrabandei, respectiv: instituirea de măsuri asiguratorii asupra unor bunuri cu valoare de aproape 58 milioane euro, aplicarea de contravenții în valoare de circa 18 milioane euro, confiscarea de bunuri și numerar în valoare de circa 32 milioane euro și instituirea de obligații fiscale suplimentare în valoare de 361 milioane euro etc., aspecte ce susțin întocmai punctul nostru de vedere cu privire la dimensiunea economiei subterane.

3.3 Principalele forme de manifestare a economiei subterane

3.3.1 Evaziunea fiscală

3.3.1.1. Cauzele apariției, definiție, caracteristici

Economia subterană s-a dezvoltat continuu în România, în ultimii ani, aducând cu ea corupția, evaziunea dar și sărăcirea indirectă a majorității populației.

Apariția și dezvoltarea economiei subterane au fost favorizate de trecerea la economia de piată în lipsa unei legislații fundamentate și coerente. Lipsa unei legislații adecvate și incapacitatea organelor de control de a apăra interesele statului au facut posibila apariția și dezvoltarea anumitor metode de sustragere de la plata impozitelor și a taxelor, atât de către agenți economici, cât și de către o anumită parte a populației.

În ultimii ani în România s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului celor care, acționând în sectorul economic, prin încălcarea prescripțiilor legale, se sustrag – într-un fel sau altul, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale și fondurilor speciale extrabugetare.

Odată cu dezvoltarea economiei de piață, modalitățile de eludare a obligațiilor fiscale de către “comercianții contribuabili” s-au diversificat și perfecționat, ajungându-se, ca, în prezent, pe teritoriul României să activeze adevarate rețele de crimă organizată, transfrontalieră, grupuri infracționale bine structurate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, de spălare a banilor și expatriere ilicită de valută.

Se constată că, în toată această perioadă postdecembristă, statul roman nu a reușit să creeze acel parteneriat dintre fiscalitate și mediul economic, întrucât statul a fost acela care nu și-a respectat primul angajamentele (protejarea și stimularea mediului de afaceri, protecție socială, inechitate fiscală etc).

Toate acestea au condus la nemulțumiri sociale, la perceperea statului ca un dușman care nu știa decât să ceară nu și să ofere ceva iar fiscalitatea a fost interpretată de contribuabili drept o agresiune, devenind un factor de încordare în raporturile economice.

Mai exact, impozitele încasate de stat și plătite de acestia nu s-au regăsit în servicii publice pe măsură, ci din contră s-a dezvoltat o birocrație care a ajuns să o depășească pe cea din perioada comunistă. Administrația publică nu este prin ea însăși un serviciu public. Ea este furnizoare de servicii numai în măsura în care se dovedește eficientă. Această eficiență a administrației conține și elemente cuantificabile, dar și o seamă de elemente necuantificabile, non-tangibile. De pildă, credibilitatea instituțiilor statului, gradul de încredere pe care îl au cetățenii în acestea sunt bunuri care înlesnesc funcționarea societății. Administrația publică este, în prezent, într-o anumită măsură o instituție, folosită pentru a asigura funcționarilor publici diverse forme de venit, și mai puțin o instituție furnizoare de servicii publice, orientată spre nevoile contribuabilului datorită căruia de fapt, ea însăși există.

Tocmai de aceea ne confruntăm cu dezvoltarea unor noțiuni precum nepotisme, mită și fraudarea examenelor pentru angajări în domeniul public dar și de o dorință crescândă de angajare în acest sistem în ciuda unei remunerații destul de scăzute fată de sistemul privat, fapt ce ne demonstrează că veniturile din salarii ale funcționarilor publici contează prea puțin în raport cu celelalte venituri pe care ei și le pot obține din alocarea discreționară a resurselor și oportunităților.

Astfel dacă impozitelor legale adăugăm și cheltuielile indirecte percepute cu ocazia diverselor operațiuni din economia subterană (șpăgi, atenții, taxe pentru parcare etc), la nivelul contribuabililor, impozitul este perceput precum un tribut pe care societatea îl plătește gratuit, fără a beneficia de ceva în schimb, iar rata reală a fiscalității este de fapt mult mai mare.

Neavând acces la bunurile și serviciile publice care i se cuveneau în mod normal, tinând cont de contribuțiile efectuate prin intermediul prelevărilor fiscale, și văzând faptul că statul a dezvoltat o birocrație mai mare decât în perioada comunistă, contribuabilul roman a pus pe primul plan interesul său personal. Astfel, nefiind stimulat și pentru a compensa lipsurile avute, contribuabilii au început să caute modalități prin care să-și poată diminua impozitele fără a încălca litera legii, au procedat la interpretarea fiscalității în interes propriu, ajungând de la simplele forme de evitare a fiscului până la formele grave de înselare și prejudiciere a acestuia (munca la negru, contrabanda, etc).

Urmare acestui cumul de factori, modalitățile de eludare a obligațiilor fiscale de către contribuabili s-au diversificat și perfecționat, ajungându-se, ca, în prezent, pe teritoriul României să activeze adevarate retele de crimă organizată, transfrontalieră, grupuri infracționale bine structurate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, de spălare a banilor și expatriere ilicită de valută.

Frauda fiscală sub multiplele ei forme, reprezintă o problemă complexă, multidimensională și multicauzală. Având în vedere cele mai sus menționate putem clasifica factorii favorizanți ai evaziunii/fraudei fiscale în următoarele categorii:

Factori de ordin legislativ, administrativ și politic

În primul rând, legislația evazivă, de multe ori contradictorie și plină de lacune, învechită și neadaptată la noile realități economico-sociale stau la baza apariției acestui fenomen. Enumerăm de asemenea și lipsa unei strategii de combatere a acestuia neadaptată la potențialul real al contribuabililor sau chiar lipsa de voința, lipsa transparenței în procesele de luare a deciziilor precum și interesul unor grupuri aparte de a controla diverse domenii cheie se pot adăuga acestor cauze.

Existența unor dispoziții legale care au limitat și limitează posibilitățile de acțiune ale organelor de cercetare, abrogarea unor reglementări care au creat viduri legislative, toate acestea au condus la scăderea autorității organelor abilitate cu aplicarea și respectarea legii.

Vulnerabilitatea și coruperea organelor de control reprezintă un alt factor. Astfel, posibilitatea de a se eschiva de la plata impozitelor prîntr-o “înțelegere” neformală cu inspectorii fiscali ridică esențial atractivitatea evaziunii fiscale.

Toate acestea au condus la declinul disciplinei economice și fiscale, cazurile de încălcare a legislației devenind o practică obișnuită și ajungând la cote alarmante. Contrabanda a îmbrăcat forme din ce în ce mai periculoase și greu de depistat, inclusiv datorită tehnologiilor de comunicație moderne; nerespectarea legislației privind achizițiile publice și manipulările cu lucrările și serviciile de stat au permis transferarea unor sume imense în buzunare private care au afectat funcționarea normală a mecanismului de piață, privatizările ilegale, toate acestea corelate cu o presiune fiscală ieșită din comun, cu o birocratizare exagerată și o corupție generalizată, cu o distribuție inechitabilă a veniturilor și beneficiilor sociale au condus la dezvoltarea acestui fenomen.

Și factorii politici considerăm că și-au pus amprenta semnificativ asupra apariției și dezvoltării fenomenului. Dintre aceștia îi enumerăm pe cei mai importanți :

interesele politice de a apăra anumite domenii economice profitabile;

protejarea unor interese de grup;

lipsa de protecție a pieței interne prin încheierea unor tratate și convenții prin care se acceptă facilităti vamale și de import, în detrimentul produselor românești;

lipsa de strategie pentru crearea unui sistem fiscal adaptat unei economii de piață care s-ar vrea competitivă și stabilă;

generalizarea corupției, a “mitei” în administrația publică și în sistemul de achizțtii publice.

Din analiza fenomenului și din realitatea cunoscută de noi toți se observă că evaziunea fiscală în domeniul serviciilor și comerțului se manifestă cu precădere în mediul rural, în piețele agroalimentare și a micilor comercianți așa ziși de ‘’cartier’’, un mediu slab fiscalizat datorită costurilor ridicate cu dotările necesare, a unei educații precare dar și a lipsei de acțiuni coerente de prevenire și combatere în acest spatiu.

O inițiativă apreciabilă este introducerea impozitului forfetar dar care ar trebui totuși corelat cu voința politică în special și cu măsuri economice și sociale ferme de fiscalizare și educare a contribuabililor, măsuri pe care le vom detalia în capitolele viitoare.

Factori de ordin economic

Așa cum am arătat și din experiența altor state, fiscalitatea excesivă este cel mai important factor al apariției și dezvoltării evaziunii fiscale.

În susținerea acestui punct de vedere vine și analiza Guvernului României care demonstrează că în anul 2009, totalizam 558 de taxe și impozite care deși, parțial sunt nesemnificative din punctul de vedere al contribuției la buget, generează totuși niste costuri administrative suplimentare, contribuind la sporirea birocrației și a disconfortului contribuabilului.

Ca și idee, din 558 de taxe, impozite și tarife, 74 sunt de natură fiscală iar diferența de 484 sunt taxe și tarife nefiscale. La Ministerul Mediului există 102 taxe și tarife, la Ministerul Administrației și Internelor 50, la Ministerul Economiei 41, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii 40, Ministerul Agriculturii 37, Ministerul Sănătății 35, Justiție 30, Agenția Sanitar-Veterinară 29, Muncă 24 etc., fapt ce a determinat ca inclusiv Comisia Europeană să ne solicite public efectuarea unei analize concrete și reducerea semnificativă a numărului acestora, ca acțiuni concrete în cadrul politicilor de combatere a birocrației și de susținere a mediului de afaceri.

Astfel, de multe ori, în rândul oamenilor de afaceri se face auzită remarca conform căreia dacă desfășori o activitate legala, în 3 luni de zile devii falimentar. În condițiile lipsei de capital, a unui mediu de afaceri propice și a unui cadru legislativ adecvat, contribuabilii au trebuit să se sutragă de la plata obligațiilor fiscale tocmai pentru a putea să-și continue afacerea.

În susținerea acestui punct de vedere, Radu Buziernescu aprecia că atunci “când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra materiei impozabile, aceasta tinde să evadeze. Este vechea regulă a lui Sismondi și anume că impozitul nu trebuie niciodată să pună pe fugă materia pe care o lovește, el trebuie să fie cu atât mai moderat cu cât această bogăție este de o natură mai fugitivă”.

Luăm ca exemplu, ponderea accizelor și a TVA în prețul produselor accizabile care este de peste 60%, ajungând, în cazul țigărilor, la 80%. În urma deciziei guvernului din mai 2010, prin care acciza minimă la țigări a fost majorată de la 91 la 96%, prețul unui pachet de țigări considerate ieftine (de tip Carpați) în România va ajunge la 8,4 lei în contextul în care, în Republica Moldova, un pachet similar costă echivalentul a 1 leu, diferențe ce stau la baza evaziunii și contrabandei cu țigări.

Orice contribuabil caută să evite plata impozitelor și taxelor pe cât se poate și cu atât mai mult când consideră că statul exagerează deoarece el compară efortul pe care îl face cu ceea ce beneficiază de pe urma autorității publice și dacă rezultatul este negativ, atunci apare rezistența la impozite.

De asemenea, intervenția excesivă a statului în economie prin diverse forme care afectează competitivitatea și-a pus amprenta asupra proliferării comportamentului evazionist prin, de exemplu, diverse subvenții acordate inechitabil, clientelar sau alte facilități acordate celor care-și desfășurau activitatea în zone defavorizate.

Alți factori economici cu pondere importantă în proliferea fenomenului evazionist, au fost:

– punerea defectuoasă în practică a unor programe economice care au vizat privatizări, restructurarea sectoarelor defectuoase (minerit, industrie chimică, petrolier) ;

– posibilitatea expatrierii unor sume importante, în lipsa unei reglementări coerente de a menține veniturile în interiorul țării;

– legatura slabă și neconcordanțele dintre politica fiscală și administrația fiscală ;

– reglementarea defectuoasă a principalelor impozite indirecte precum TVA și accize;

– reeșalonările excesive a obligațiilor față de stat;

– funcționarea defectuoasă a sistemului de servicii publice dar și a sistemului bancar;

– lipsa unui cadru economic stimulator pentru întreprinzători.

Factori psiho sociali

În aceeași lucrare, Radu Buziernescu afirma că evaziunea fiscală își are originile în natura omenească care “are tendința să pună interesul general în urma interesului particular, fiind înclinată să considere impozitul mai mult ca un prejudiciu decât ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice și să vadă întotdeauna cu ochi răi pe acela care vrea să-i micșoreze patrimoniul”.

De asemenea, evaziunea fiscală nu este lipsită de raționalitate. “Omul rațional și conștient de propriile capacitati, dar și de scurtimea vietii, nu poate renunța usor la ceea ce consideră că i se cuvine, pentru niște scopuri publice nu întotdeauna întelese de el, sau, în orice caz, de cele mai multe ori neevidente”. Omul dorește să obțină maxim de utilitate cu minim de cheltuieli, de aceea contribuabilul nu se dă înlături de la încercarea de a evita, minimiza sau chiar de a nu plăti contribuțiile către buget.

Statul, datorită intervenției excesive nu reușit să creeze un parteneriat între el și mediul economic, fiind perceput ca un dușman al contribuabilului, care nu oferă nimic în schimbul celor prelevate.

Nemultumirile și inechitățile sociale, perceperea nivelului de trai al fiecarui individ, au influentat dorința contribuabilului român de încerca la inceput evitarea și ulterior, eludarea legilor fiscale.

Faptul că un individ, fie el persona fizică sau juridică, prosperă prin fraudarea legii, lipsa unei educații fiscale și dorința de înavuțire, incapacitatea, incompetența și de multe ori lipsa de voință a organelor de control ale statului de a sancționa aceste fapte, îi determinau pe cei care intrau în contact cu acest tip de indivizi, să “împrumute” același comportament.

Populismul, dorința de a epata, ipocrizia, imoralitatea, favoritismul, mândria și dorința de parvenire rapidă datorită lipsurilor și limitărilor din perioada socialistă, trăsături bine împământenite de-a lungul istoriei noastre, au reprezentat principalele caracteristici ale parvenitului sau arivistului postdecembrist, care a știut să profite de fiecare oportunitate, portiță legislativă sau sistem relational, cu scopul direct de a se îmbogăti pe orice cale.

De multe ori chiar statutul conferit celor care eludau legea, respectul de care se bucurau aceștia, situația materială de care dispuneau datorită mijloacelor existente care permiteau o ascensiune socială rapidă, și care cu timpul s-a dovedit a fi falsă, dorința de socializare, au contribuit semnificativ la dezvoltarea comportamentului evazionist.

Cu toate acestea există și alți factori cum ar fi religia și starea civila care au influențat și continuă să influențeze acest tip de comportament. De exemplu, persoanele care au îmbrățișat o religie ale cărei norme interzic cu strictețe săvârșirea acestor fapte, nu comit de regulă respectivele infracțiuni iar alte secte și culte religioase sunt monitorizate de autorități pentru acțiuni de evaziune, trafic de persoane, de stupefiante și chiar de spălare de bani prin intermediul donațiilor, subvențiilor, retrocedărilor obținute cu ușurință, a fondurilor de investiții și diverselor servicii folosite ca pretext pentru alte activități din sfera gri sau chiar neagră a economiei.

Corupția, prezentă în toate domeniile economice sociale și politice, este unul din cei mai importanți factori care au favorizat extinderea acestui fenomen. Cel mai elocvent caz este cel al funcționarilor publici care lucrează în domeniul controlului fiscal: aceștia beneficiind de salarii mici, apelează de foarte multe ori la perceperea de taxe în schimbul acordării de protecție diverșilor evazioniști.

Elemente de corupție, în special traficul de influență, în România a depășit limita sectorului public, îndreptându-se către sectorul privat în special acolo unde se poate exercita o anumită putere discretionar : domeniul bancar pentru intermedierea de credite, sistemul energetic pentru avize, taxe etc.

Un alt factor determinant în creșterea fenomenului evazionist este reprezentat de mass media. De multe ori, în mod voit – pentru sponsorizări sau pentru obținerea unor contracte de publicitate, sau fără știință, au prezentat într-o lumină favorabilă indivizi care și-au creat avuția prin metode “suspicioase”, netransparente “invitând” contribuabilul la practicarea evaziunii.

În concluzie, insecuritatea socială generată de amploarea sărăciei și a scăderii nivelului de trai, corelate cu creșterea șomajului au determinat creșterea evaziunii, a muncii la negru ca și componentă a acestui fenomen.

3.3.1.2 Măsurarea evaziunii fiscale

Având în vedere impreciziile în definirea evaziunii, fraudei fiscale, adaptibilitatea rapidă a acestora la noile realități, măsurarea evaziunii fiscale devine dificilă și pretentioasă. Ea există la nivel declarativ, fiind o realitate contemporană însă nimeni nu poate spune cu precizie la ce nivel se ridică aceasta.

Principalele metode folosite în dimensionarea acestui fenomen sunt:

Metodele aproximative

Acestea se realizează fie prin supoziții logice, fie prin estimări metodice.

Supoziția logică se bazează pe deducții speculative într-un anumit context care are ca obiect principal influența opiniei publice și a mediului politico – economic în special despre existența fenomenului și având ca finalitate, conștientizarea pericolului și diminuarea acestuia.

Estimarea metodică se realizează în special prin metode statistice specifice, pe baza unor instrumente economice și sociologice. Apreciem ca elemente centrale ale acestei metode : bugetul de stat previzionat și veniturile bugetare, în strânsă corelație cu contabilitatea națională.

Cea mai des utilizată metodă este cea a eșantionului reprezentativ, prima măsurare fiind efectuată în Franța de către Consiliul Impozitelor pentru veniturile din 1971, care a determinat diferența dintre veniturile cunoscute din punct de vedere fiscal și veniturile real înregistrate din punct de vedere economic. Acțiunea amintită a facilitat și măsurarea nu doar a fraudei, în sens strict juridic, ci a sumei veniturilor nedeclarate care se pot descoperi dacă se procedează la verificarea tuturor familiilor (contribuabililor) impozitate pentru veniturile obținute.

Din punctul nostru de vedere, având în vedere realitățile momentului respectiv creșterea exponențială a consumului în contextul unei stagnări a veniturilor (deși acestea au crescut în mare parte nu au depășit rata inflației), considerăm că pe baza acestora se poate determina nivelul evaziunii fiscale, implicit a muncii la negru.

Deși o astfel de analiză nu ar fi foarte exactă deoarece se iau în calcul și metodele de finanțare care au influențat creșterea consumului (credite bancare, leasing), consider că dacă se iau în calcul rata creditelor neperformante precum și efectele asupra bunăstării populației, am putea înainta câteva informații referitoare la existența fenomenului și nivelul acestuia. De exemplu, odată cu boomul creditelor bancare foarte mulți angajatori au acceptat să încadreze mulți salariați cu carte de muncă tocmai pentru a le facilita acestora o creștere a bunăstării, a nivelului de trai, fără a le mai afecta bugetul lor oficial sau neoficial. Astfel, dacă s-ar face o analiză în perioada 2004-2005 de exemplu în domeniul construcțiilor, cel mai afectat de “munca la negru”, s-ar observa diferențe majore în modul de de impozitare a veniturilor în acest domeniu.

Metoda anchetei sociale

Această metodă permite înțelegerea fenomenului și a cauzelor care au determinat apariția acestuia. Principalele instrumente de realizare sunt: sondajul sau chestionarul și interviul. În ambele situații trebuie ținut cont de faptul că subiecții sunt ființe umane, cărora le place să le fie respectată intimitatea iar principalul impediment în realizarea cu succes a lor este lipsa onestității.

Pentru reușita metodei trebuie respectată confidențialitatea și trebuie evitate întrebările directe care pot intimida interlocutorul. În plus, apreciem că cele două instrumente trebuie să conlucreze și ar trebui să urmărească și următoarele:

evaluarea atitudinii generale fată de evaziune corelată cu studierea gradului de toleranță fată de aceasta;

analiza impactului pe care îl are la nivel micro și macro economic;

studierea comportamenului tipului de evazionist și predispunerea populației de a apela la evaziunea și frauda fiscală ;

identificarea tipologiilor cu inclinații spre evaziune precum și a celor mai corupte sectoare;

identificarea de măsuri de combatere;

Apreciem că pentru o estimare cât mai corectă și pentru rezultate cât mai evidente, sondajul ar trebui realizat pe baza unui chestionar care să permită comparații cu alte modele similare, să se realizeze pe un eșantion reprezentativ și să fie corelat cu un control fiscal aprofundat și riguros. Astfel, veridicitatea datelor din chestionar vor fi verificate suplimentar prin intermediul rezultatului controlului.

Considerăm că o astfel de metodă este cu atât mai elocventă cu cât ar fi aplicată nu la un nivel macroeconomic ci mai degrabă pe domenii restrânse și specifice de activitate (de exemplu în sistemul vamal, în sistemul comerțului cu produse accizabile, cu legume și fructe etc.).

Corelarea celor două metode de măsurare cu un control riguros și cu indicatori precum:

– numărul instituților cu competențe de control;

– frecvența și densitatea controalelor întreprinse de organele statului;

– numărul de sancțiuni aplicate;

– frecvența și numărul de modificări legislative, pot conduce la calcularea unor indicatori care să descrie cu aproximație disciplina fiscală sau evaziunea care se manifestă la nivelul unei regiuni sau la nivelul întregii economii.

Subliniez că pentru o analiză cât mai concretă indicatorii pe care îi vom prezenta ar trebui calculați fie pe domenii sau ramuri economice, fie pe zone geografice.

Frecvența evaziunii fiscale – exprimă ponderea subiecților, din numărul total al contribuabililor supuși inspecțiilor fiscale, depistați că au încălcat legislația fiscală. Se poate exprima ca procent din numărul total al controalelor realizate de instituțiile de control cu competențe (ANAF, Gardă Financiară, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției).

În funcție de numărul de controale efectuate la un contribuabil și a “deficiențelor” descoperite se poate calcula inclusiv evaziunea fiscală medie pe contribuabil.

Rata penală – reflectă gradul de penalizare aplicat celor care au fraudat bugetul de stat sau celor care au evitat plata impozitelor și taxelor.

Pornind de la numărul controalelor și valoarea evaziunii fiscale identificate se mai poate determina și Ponderea în PIB a evaziunii precum și Ponderea în veniturile bugetare a evaziunii fiscale identificate.

Așa cum am precizat și în randurile de mai sus, acești indicatori măsoară cu aproximație fenomenul evaziunii fiscale deoarece, în primul rând se bazează pe actele controalelor efectuate, care au o latură subiectivă având în vedere slăbiciunile oamenilor.

Metoda controlului fiscal

Având în vedere cele mai sus precizate precum și pentru o aproximare cât mai corectă a fenomenului evazionist apreciem că trebuie ținut cont și de raportările periodice al organelor abilitate cu competențe de identificare și sancționare a evaziunii fiscale, care ne pot contura o impresie generala asupra fraudei fiscale. Astfel se identifică o metodă de măsurare a evaziunii fiscale, respectiv cea a controlului fiscal, în special cel realizat sub forma unor campanii în anumite domenii.

De exemplu, în SUA și Suedia rezultatele controalelor fiscale au fost extrapolate la întreaga populație impozitabilă, fiind astfel determinat venitul național care a fost substras impozitării.

Astfel, dacă analizăm inspecțiile fiscale în toate sectoarele de activitate ale economiei naționale, cu accent însă pe acele domenii care, prin specificul lor, favorizează dezvoltarea practicilor subterane putem obține informații foarte utile cercetării fraudei fiscale precum: tipuri de contribuabili sancționați, amenzi aplicate, tipurile de impozite și taxe care fac frecvent obiectul evaziunii, care ne ajută la calculul indicatorilor mai sus mentionați.

Controlul poate fi de două forme :

control sumar – se realizează la nivelul inspectorului fiscal și constă în verificarea documentelor și declarațiilor contribuabilului;

control aprofundat – constă în verificarea faptică și nu numai a documentelor în ceea ce privește declarațiile fiscale, continând verificări contabile și încrucisate ale întregii situații fiscale.

În plus, pe lângă rolul statistic, controlul fiscal are și alte obiective majore precum :

creșterea gradului de educare și conformare voluntară a agenților economici;

prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;

respectarea reglementărilor legale privind calcularea, evidențierea în cuantumurile și la termenele stabilite de lege, a impozitelor, taxelor și altor obligații fiscale către bugetul general consolidat;

realizarea bugetului general consolidat și reducerea arieratelor;

reducerea și sancționarea comportamentului evazionist și întărirea disciplinei financiar-fiscale și contabile.

Informativ atașăm situația veniturilor suplimentare atrase la bugetul general consolidat și prejudiciile calculate în anul 2009, ca urmare a controalelor întreprinse de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a instituțiilor din subordine cu atribuții de control respectiv Garda Financiară și Autoritatea Națională a Vămilor, conform Raportului de Performanță publicat pe site-ul agenției:

*Sursa www.anaf.ro

3.3.1.3 Evaluarea principalelor forme de manifestare ale evaziunii fiscale

Dacă până acum am încercat o definire a fenomenului de evaziune fiscală, o determinare a cauzelor apariției ei și a modurilor de măsurare, vom încerca în continuare să expun câteva moduri în care poate să apară acest fenomen și factorii în funcție de care se pot clasifica aceste moduri. Trebuie reamintit că evaziunea fiscală există peste tot în lume, de la tările scandinave, renumite de altfel pentru fiscalitatea exagerata (mai ales Danemarca) si țările asiatice unde onestitatea fiscală este ridicată iar frauda fiscală este asimilată crimei, unele denumite si “iaduri fiscale”, până la țările cu fiscalitate foarte mică sau “paradisurile fiscale”. Trebuie menționat de asemenea că modul de pedepsire a evaziunii diferă în funcție de diferențele de concepție existente în fiecare dintre acestea.

În primul rând, în funcție de perioada în care se realizează evaziunea, frauda poate fi clasificată în :

– fraudă pe termen scurt și

– fraudă pe term lung.

Manifestări sociologice

Evaziunea și frauda fiscală există în toate țările dar chiar și în interiorul fiecărei țări pot varia în funcție de regiuni.

Frauda fiscală în țările în curs de dezvoltare atinge, dupa datele publicate cu diferite ocazii, proporții impresionante. Astfel, se vorbește că 80-90% dintre veniturile fiscale ce ar trebui percepute de stat nu sunt niciodata recuperate de trezoreriile publice ale acestora.

Aceste date sunt concordate cu estimările lui N. Kaldor în ceea ce privește frauda fiscală din lumea a treia care potrivit acestuia variază între 4/5 și 9/10 din veniturile fiscale prevăzute. La amploarea acestui fenomen, pentru acest grup de țări, un rol important îl au: incoerența și permisivitatea legii, modul de aplicare a acesteia de către administrația fiscală, comportamentul contribuabililor în acest context, corupția organelor fiscale.

Cum am mai precizat, există diferențe de evaziune fiscală chiar în interiorul aceleiași țări, în România, de exemplu, se pare că cele mai expuse sunt: București și zonele de frontieră.

Explicația acestei teorii constă în implantarea zonelor de producție și comerț cu grade diferite în interiorul țării. În general, geografia încasărilor fiscale determină, în parte și geografia evaziunii fiscale.

În ceea ce privește structura socio-profesională, în România, este și mai greu de probat statistic decât geografia. Despre mărimea celor ce fac evaziune, toate studiile confirmă faptul că evaziunea e o funcție a micilor contribuabili. Explicația rezidă în faptul că :

micile întreprinderi sunt mai puțin verificate, ceea ce le poate expune la riscuri ulterioare mai mari;

deoarece firmele mari dispun de mijloace importante (dotări, specialiști) și de relații funcționale dintre salariații firmei, posibilitățile de-a recurge la evaziune este mai mică;

firmele mici recurg la evaziune datorită ușurintei de-a evaziona și datorită necesității.

Manifestări tehnice

În special în cazul evaziunii fiscale licite, principalele forme ale acesteia sunt:

avantajele în natură, cum ar fi: mașini de serviciu, indemnizații mai mult sau mai puțin generoase, decontari de cheltuieli profesionale, împrumuturi, resedintă de vacanță, participarea la cheltuielile de școlarizare a copiilor, imprumuturi acordate de către patroni salariaților lor cei mai bine plătiti pentru a scăpa de ratele ridicate de impozitare a venitului;

reduceri de impozite pe venit pentru profitul reinvestit pentru dezvoltarea activității producătoare de venit;

posibilitatea deducerii din venituri a unor cheltuieli privind amortizarea și fondul de rezervă într-un cuantum mai mare decât cel care s-ar justifica din punct de vedere economic;

domicilii în străinatate, în paradisuri fiscale, adică centre financiare care ofera condiții de impozitare mai favorabile decât se bucură în țările lor, pentru rezidenții care investesc aici, pentru persoanele fizice și societățile comerciale.

3.3.1.4 Evaziunea fiscală reflectată în activitatea

de control fiscal

Din analiza ilegalităților instrumentate de organismele abilitate cu identificarea, sancționarea și combaterea acestui fenomen și monitorizarea principalelor zone de manifestare a evaziunii fiscale asupra bugetului comunitar în anul 2009 de către Garda Financiară s-au constatat și următoarele prejudicii pe domeniile monitorizate.

Fig.13 Evaziunea fiscală pe domenii de activitate

*Sursa ANAF

Pentru o analiză mai amănunțită, vom prezenta în cele ce urmează rezultatele obținute de Garda Financiară în principalele domenii de activitate monitorizate, în anul 2009 și formele de manifestare pe aceste domenii activitate.

Conform statisticilor cea mai frecventă formă de manifestare a evaziunii fiscale este întâlnită în achizițiile intracomunitare, în special în comerțul cu :

legume, fructe și cereale;

carne și produse din carne;

materiale de construcție (în special ciment și produse sanitare-destinate construcțiilor individuale);

produse energetice neaccizabile,

preferate celor românești datorită dificultății identificării furnizorilor, datorită vitezei crescute de rotație a sumelor în care încasarea contravalorii mărfurilor se realizează, de regula cu numerar, la un interval de timp apropiat sau identic cu momentul livrării.

Evaziunea în acest domeniu vizează în general evitarea plății TVA aferente acestor tranzacții și implicit afectează concurența loială din piață, procentele de impozitare sustrase permițând practicarea unor prețuri sub nivelul celor practicate de comercianții onești.

Odată cu aderarea Romaniei la UE, tranzacțiile derulate cu țările din UE se fac în regim de taxare inversa la plata TVA, adică marfa vine sau pleacă fără TVA, urmând să fie plătită în țara unde se consumă produsul. Astfel, mulți agenți economici exploatează ilicit această facilitate europeană și se sustrag de la plata TVA prin mai multe modalitati. Fie nu-și evidențiază achiziția fie sunt folosite diverse firme fantomă pe o perioadă scurta de timp, de cel mult 3 luni ca să introducă marfa în țară ca fiind în tranzit, să o vânda rapid fără plata TVA deci fără 24%, fapt ce determină atât concurența neloială cât și câștiguri fabuloase iar firma este ulterior vânduta către persoane neidentificabile, abuzând din nou de facilitatea acordată mediului de afaceri de a-și înstrăina în mod rapid și legal acțiunile și părțile sociale, în lipsa unui control fiscal sau a altor măsuri preventive.

De asemenea agenții se mai sustrag de la plata TVA aferentă creșterii de preț de la bunurile importate, prin interpunerea tot a societăților comerciale de tip fantomă sau offshore care își însușesc mare parte a profiturilor și, pe cale de consecință, a TVA, societăți care acumulează importante datorii către buget, ce rămân ulterior neachitate.

În prezent s-a ajuns la crearea de adevărate rețele controlate direct sau indirect de adevărate grupuri infracționale sau având în spate același grup infracțional care procedează la înființarea și operarea unora noi, odată cu “sacrificarea” celor care au acumulat datorii la buget (prin abandon sau cesionare către persoane neidentificabile).

Alte metode identificate în săvârșirea fraudelor în acest domeniu sunt:

înscrierea pe documentele care însoțesc achizițiile a unor beneficiari fictivi (neînregistrați la Registrul Comerțului), context în care evazioniștii mizează pe împiedicarea verificării realității destinatarului;

exploatarea lipsei unei standardizări, la nivel european, a documentelor care însoțesc transporturile, prin completarea în mod voit a acestora cu omisiuni sau greșeli, menite să împiedice identificarea beneficiarilor.

Numai în primele șase luni ale anului 2009, au fost înregistrate 4600 de infracțiuni de evaziune fiscală, cu un prejudiciu la bugetul consolidat de 855,693 de milioane de lei, fiind cercetate 3118 persoane.

În domeniul comerțului cu cereale, produse de morarit și panificație

Conform "Raportului investigației utile pentru cunoașterea pieței cerealelor de panificație", realizat și publicat în iunie 2009 de către Consiliul Concurenței, piața producției și comercializării grâului în România pare a fi afectată într-o măsură semnificativaă de existența unei piețe negre, ponderea ridicată a acestei piețe fiind invocată de mulți participanți la piată și confirmată de rezultatele obținute de Garda Financiară în acest domeniu care conform statisticilor prezentate se situează pe locul doi în topul prejudiciilor constatate.

Astfel, participanții la piață intervievați în cadrul Raportului mai sus menționat estimează nivelul acestei piețe la aproximativ 40% din totalul tranzacțiilor, ceea ce conduce la pierderi semnificative generate bugetului de stat și la dezavantaje competitive create participanților corecți.

Existența acestei piețe este favorizată, în special, de lipsa unui control exhaustiv al cantităților de grâu recoltate. Chiar dacă mecanismul de acordare a subvențiilor ar putea reprezenta o bună aproximare a acestor cantități, existența practicilor de declarare fictivă a unor calamități care ar fi afectat terenurile cultivate cu grâu face ca această aproximare să aibă un grad mare de incertitudine. Astfel, pentru unele terenuri cultivate, pentru care au fost obținute subvenții, cantitățile recoltate sunt în fapt valorificate pe piața neagră.

Pentru a demonstra amploarea crescută a evaziunii în acest domeniu care implică forme complexe de muncă la negru, spălare de bani și corupție prezentăm punctul de vedere al Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (Rompan) care aprecia public în mai 2010 că evaziunea fiscală este singura în creștere anul acesta și că în ceea ce privește domeniul cerealelor, panificației și morăritului, în primele trei luni ale anului, evaziunea fiscală a crescut cu 3%-5%.

Totul este pus pe seama corupției pentru că deși se vorbește de foarte mult timp de pierderile la buget cauzate în acest domeniu autoritățile au evitat și au întârziat mereu să adopte măsuri ferme de combatere în acest domeniu. Lipsa de implicare și de voință este usor de demonstrat și exemplificat în cazul Portului Constanta, principala poartă de export de cereale, unde la intrare nu există nici un fel de control din partea autorităților deși există mii de TIR-uri în tranzit, în schimb acestea sunt verificate pe diverse drumuri județen, ascunse, fapt ce generează suspiciuni de corupție și protectie din partea autorităților.

Rețeta evaziunii în acest domeniu este foarte simplă, începe încă de la recoltare prin acte și persoane fictive sau prin evitarea plății obligațiilor legale, în special TVA, continuă cu depozitarea fără documente legale și vânzarea către morari și panificatori în aceleași condiții, culminand cu vânzarea către consumatorii finali în aceleași condiții. Vorbim aici de un întreg lant care începe cu materia primă și continuă până la produsul finit.

Primul pas începe cu achiziția cerealelor care se face pe baza borderourilor de la persoane fizice sau care nu dețin terenuri în proprietate sau arendă și în cele mai multe cazuri societate care achiziționează nu funcționează la sediul social declarat, iar evidența financiar-contabilă nu poate fi controlată, fiind vorba despre impozit pe profit neplătit, de TVA neachitat și de neplata impozitelor pe salarii etc. și continuată cu comerțul cu facturi fiscale fictive și un întreg lanț de intermediari care ulterior dispar.

Panificatorii apreciază că piața reală a pâinii este estimată la peste un miliard de euro, conform cererii normale de consum a populației și totuși piața fiscalizată este de aproximativ 250 milioane de euro, ceea ce logic înseamnă că restul produselor sunt vândute fără a se elibera bonuri fiscale, întregul profit intrând în buzunarul producătorilor și comercianților prin evitarea la plată a numeroase taxe și impozite.

Este bine cunoscută nouă tuturor lipsa bonurilor fiscale la miile de brutării, cuptoare de pâine și mici magazine cu amănuntul așa denumite de ‘’cartier’’, apărute la partere de bloc sau cele din mediul rural, un mediu slab fiscalizat datorită costurilor mari cu dotările necesare și a lipsei controlului și educației fiscale.

Se constată astfel că unul din principalii factori favorizanți ai evaziunii în acest domeniu este nivelul ridicat al TVA-ului pentru produsele de bază, în contextul în care în cele mai multe din țările UE acesta nu depașește 5%, fapt ce descurajează specula și piața la negru, sumele obținute fiind prea mici și riscul mult prea mare.

Un alt factor care a stat la baza dezvoltării acestui fenomen îl reprezintă legislația incompletă : de exemplu avizele de însoțire a marfii nu se mai emit de Ministerul de Finanțe, nemaiavând regim special, fapt ce le face ușor de falsificat și permit achiziția de mărfuri în baza borderourilor și transportul efectiv la negru. Practic, aceste documente pot fi scrise cu pixul pe o hârtie, fapt ce face ca un transport ilicit să devină legal.

De asemenea, legislația permite ca societățile nou înființate să depună declarații după patru luni de la înființare ceea ce permite folosirea acelorași firme fantomaă ca intermediar pe perioade scurte pentru a evita plata taxelor, în special TVA, și care ulteriror sunt desființate sau revândute către persoane neidentificabile. Datorită lipsei informațiilor publice de multe ori firmele folosite pot fi chiar și în insolventă iar în eventualitatea unui control ulterior societatea chiar să nu mai existe.

STUDIU DE CAZ

Pentru o mai bună exemplificare, anexăm alăturat o schemă de fraudare clasică în domeniul cerealelor, cu implicarea de firme fantomă, cu efecte asupra TVA precum și modul specific de investigare.

Din schemă fac parte următoarele cinci societăți :

societate Bulgaria/Ungaria (furnizor): A;

societate România (fantomă): B;

societate România (comerciant): C;

societate România (comerciant): D;

societate România (exportator): E;

iar fluxurile de documente și de mărfuri sunt următoarele :

1. A livrează către B

– livrare intracomunitară;

– plata TVA se suspendă;

2. B livrează către C

– B nu functionează la sediul declarat;

– nu depune declarații și nu plătește TVA;

– administratorul are cetățenie straina și nu poate fi găsit sau a părăsit tara;

– nu are active;

– comportament de firmă fantomă.

În acest caz, inspectorii nu intră în posesia documentelor contabile, administratorul nu se prezintă la solicitarea organelor de control.

În urma verificărilor efectuate de inspectorii ANAF, se estimează valoarea prejudiciului și se intocmește sesizare penală. De cele mai multe ori ANAF cere insolvența, sumele constatate suplimentar nefiind recuperate.

 3. C livrează către D.

–  C funcționează la sediu;

–  depune declarații, deduce, colectează și platește sau nu TVA (valoarea TVA de plata/TVA de rambursat este mică, fiind influențată de TVA deductibil- bazat pe o operațiune ireală dintre B și C) ;

– nu are active;

– are sau nu are un contract de închiriere spațiu depozitare cereale;

– în urma verificărilor efectuate de inspectorii ANAF cu privire la tranzacțiile B-C (identificată astfel ca fiind nereală sau fictivă), C declară că este cumpărător de bună credință și că decontarea s-a făcut prin bancă. Inspectorii ANAF  analizează dreptul de deducere cu privire la documentele primite de C de la B, precum și faptul că tranzacțiile sunt fictive (B-C).

4. D livrează către E.

– D functionează la sediu;

– depune declarații;

– are sau nu are active.

  5. D exportă

– solicită rambursare de TVA;

– are active;

De menționat faptul că: marfa este transportată efectiv de la A la D sau E (în spațiile acestora de depozitare), societățile din circuit prezentând avize de însoțire a mărfii. Totodată plata se face prin bancă.

De asemenea, există și situația în care B, firma direct implicată în tranzacția intracomunitară, are un comportament normal de funcționare, depune declarații, dar în momentul încheierii tranzacțiilor sau în momentul în care i se solicită prezența la sediul ANAF pentru verificări, aceasta se vinde (cesionare de părți sociale) către persoane care nu mai pot fi identificate efectiv. Astfel B începe să se comporte ca o “firmă fantomă” :

– documentele prezentate pentru transportul mărfii se referă la mijloace închiriate, plata acestuia fiind în sarcina furnizorului. (uneori acesta este și firma A) ;

– o altă situație are în vedere faptul că majoritatea administratorilor firmelor aflate pe circuit sunt de naționalitate străină, care la rândul lor au împuterniciți desemnați (pentru depunere de declarații).

Pentru evidențierea circuitului anexăm schița de la Fig. 14 prezentată mai jos :

În domeniul importului, producției și comercializării de produse petroliere

Evaziunea fiscală se manifestă accentuat deoarece este o piață „bogată”, omenirea fiind vital legata de petrol. De exemplu, piața românească a carburanților se situează anual la peste 3,7 miliarde de dolari.

Metoda de evaziune consacrată în domeniul carburanților are la bază substituirea benzinei normale cu diverși înlocuitori, cum ar fi benzină de avion sau motorina folosită ca și combustibil pentru încălzit. Mai exact, o societate se aproviziona de la rafinărie sau din import cu benzină sau motorină, dar care era trecută în acte drept "benzină de avion" sau "combustibil de încălzit", produse care nu erau supuse accizării. Cum la pompă nu se putea vinde benzină de avion, acești combustibili erau vânduți inițial unor firme fantomă, pentru ca apoi să ajungă iarăși în firme "curate", care îi vindeau stațiilor. Prin acest circuit se urmarea transformarea produselor neaccizabile în accizabile, dar plata acestor obligații revinea firmelor fantomă, ceea ce înseamna ca statul nu încasa nici un ban.

Pe scurt am putea spune ca în acest domeniu evaziunea fiscală s-a manifestat în special prin deturnarea de la destinația declarată a uleiurilor minerale achiziționate și comercializarea acestora sub forma carburanților, fără achitarea obligațiilor fiscale ce însoțesc acest tip de mărfuri.

Principalele metode utilizate în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale sunt :

– trecerea scriptică a produselor printr-un întreg lanț de firme, cu punct final societatea comercială care nu funcționează legal sau de tip fantomă în cadrul cărora, în baza unor metode tehnologice simple, se realizează operațiunea de substituire, sau se urmărește acoperirea intrării în circuitul comercial legal al mărfurilor cu provenientă ilegală;

– întocmirea unor rapoarte de producție cu date falsificate, destinate a susține sau masca operațiunile frauduloase;

– utilizarea documentelor fiscale comune, cu scopul de a eluda monitorizarea livrărilor de combustibili auto, avându-se în vedere faptul că tranzacțiile respective sunt verificate de organele fiscale în primul rând prin inventarierea facturilor fiscale speciale eliberate în acest sens.

– utilizarea unor rețele de distribuție a carburanților auto, alcătuite din societăți comerciale tip fantomă, interpuse între societăți comerciale ce funcționează legal dublată de substituirea documentelor reale cu altele false în scopul introducerii în circuitul economic legal sub denumirea de benzine, motorină etc., a unor produse cu caracteristici apropiate, de cele mai multe ori, de categoria solvenților;

– livrări efectuate în altă formă sau ambalaj decât cel pentru care s-a acordat licența;

– comercializarea ilicită a amestecurilor sub formă de carburanți, prin stații proprii de vânzare cu amănuntul, tip “PECO” ;

– procedura prin care societăți, inițial legal înființate, recunoscute sau cu "bonitate" la producători (rafinăriile Petrobrazi, Vega, Steaua Romana) au achiziționat de la acestea produse petroliere nepurtătoare de accize sau diverse alte taxe, destinația expres stabilită prin lege a acestora fiind domeniile agricol, vamal, transporturi aeriene etc., produse vândute ulterior prin intermediul firmelor fantomă, sub denumiri de carburanți auto al căror preț include accizele și TVA;

Prin punerea în practică a unor asemenea tehnici frauduloase, firmele intermediare se substituie producătorului, încasând în locul acestuia cota de acciză, obținând în acest fel venituri neimpozabile prin faptul că încasarea contravalorii se face de către firmele fantomă, în numerar.

– exportul fictiv – metodă folosită și în contrabanda cu alcool. Este profitabilă pentru că la “export” combustibilii nu poartă taxe. Aparent, marfa pleacă din țară. În realitate, trec granița doar hârtiile, iar combustibilii intră pe piață la prețuri ceva mai mici tocmai pentru ca sunt fără taxe.

O altă latură a afacerii presupune importul produselor petroliere pentru “procesare” sau “perfecționare activă”, în scopul vinderii ulterioare la export. Cei care o derulează nu platesc accize deoarece pretind că produsul finit, după prelucrare, trebuie exportat.

Din verificările efectuate s-a descoperit că benzina sau motorina obținută rămâne în țară, unde se vinde succesiv prin firme-fantomă. Toți banii intră în buzunarul afaceriștilor, iar filiera este profitabilă numai în cazul unei surse din import mai ieftine;

– motorina pentru lucrările agricole, reprezintă o portiță de fraudă, atunci când era subvenționată de stat și, pentru că fermierii nu plăteau nici accize, nici alte taxe, nu putea fi vândută decât în agricultură;

De exemplu, cu complicitatea șefului unei ferme agricole, în hârtii se nota un consum mai mare, iar diferența intra în circuitul comercial obișnuit, la prețul pieței. Diferența între costul cumpărării ei de la ferma complice și prețul plătit “la pompă” revenea evazioniștilor. Uneori, firmele evazioniste se aprovizionau direct de la rafinării cu motorină fără taxe, pe care o comercializau la stația proprie de distribuție, cu prețuri conținând taxele respective. Administratorii care încercau această combinație aveau nevoie de documente fiscale și ștampile false. În acest circuit, motorina apărea ca fiind livrată de la rafinarie către o firmă fantomă, de unde era cumpărată de societatea care o comercializa.

Aspecte grave de încălcare a legislației în domeniul disciplinei financiar fiscale, cu consecințe deosebite asupra constituirii veniturilor bugetare, pot fi exemplificate și prin urmatoarele metode evazioniste:

metoda compensării;

metoda cesiunii acțiunilor societății;

metoda evitării prin operațiuni fictive.

D) În domeniul producției și comercializării alcoolului și băuturilor alcoolice

Odată cu dezvoltarea economică și apariția de mari centre comerciale pentru efectuarea cumpărăturilor și aprovizionarea agenților economici care oferă prețuri și discounturi considerabile și produse timbrate, gusturile românilor s-au schimbat iar evaziunea în acest domeniu a scăzut, fiind totuși preponderentă în zonele sărace, cu venituri pe cap de locuitor reduse.

Activitățile ilegale din sectorul importului, producerii și comercializării alcoolului și a băuturilor alcoolice au căpătat, în ultimul timp, un grad mare de periculozitate, fiind strâns corelate cu "spălarea" unor importante sume de bani obținute prin evaziune fiscală, corupție și contrabandă.

Evaziunea în domeniul alcoolului are un dublu efect: odată prin neîncasarea accizelor la buget iar al doilea prin faptul ca acestea dăunează sănătății umane, având efecte sociale din cele mai grave.

În acest domeniu se constată urmatoarele metode de fraudare:

– înregistrarea în evidența contabilă a producătorilor, de aprovizionări cu așa-numite "materii prime" de la firme fantomă, materii prime purtătoare de accize în proporții sensibil egale ca volum sau chiar mai mari decât produsul finit – alcoolul. În acest fel producătorul de alcool și/sau băuturi alcoolice, prin deducerea accizelor aferente materiei prime, apare drept un contribuabil care nu numai că nu "datorează" scriptic taxele dar prezintă evidențe contabile conform cărora are chiar o creanță asupra statului;

– utilizarea de aparatură care înregistreaza eronat producția de alcool, lipsa certificatelor de calibrare pentru vasele și recipienții în care sunt depozitate materiile prime și produsele alcoolice, dublată de neînregistrarea în evidența financiar-contabilă a acesteia și comercializarea produselor finite prin utilizarea marcajelor fiscale falsificate;

– realizarea unor circuite economice fictive conform cărora s-au realizat aprovizionări cu materii prime de la producători inexistenți cu scopul de a justifica legal aprovizionările cu alcool de pe piața neagră;

– fabricarea alcoolului în afara programului declarat de lucru sau în fabrici clandestine;

– nerespectarea reglementărilor privind autorizarea antrepozitelor fiscale (nedotarea cu utilități proprii, nesupraveghere video, nedeclararea căilor de acces etc.)

Principalele forme de evaziune fiscală descoperite privesc sustragerea de la plata obligațiilor prin neevidențierea corectă în contabilitate a operațiunilor economice, înființarea și cesionarea unor firme fantomă folosite apoi pentru diverse activități, distrugerea unor documentele contabile, folosirea unor evidențe duble sau a unor bilanțuri contabile false.

Totodată, mulți oameni de afaceri ascund o parte din activitățile comerciale sau din sursele impozabile sau prezintă documente false de import-export.

De exemplu, în comerțul cu produse alcoolice, pentru sustragerea de la plata taxelor și impozitelor se înființează societăți comerciale în numele unor cetățeni străini neidentificabili, firmele fiind folosite drept intermediari în circuitul comercial și pentru acoperirea în fals a destinației finale a unui produs.

Astfel, administratorii unor societăți comerciale care produc și comercializează alcool și băuturi alcoolice împuternicesc în baza unor documente fictive cetățeni arabi care să desfășoare activități comerciale în numele lor, pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

O altă metodă ar fi aceea prin care reprezentanții unor societăți comerciale ce produc băuturi alcoolice se aprovizionează cu alcool de la producători clandestini, iar pentru justificarea acestuia întocmesc documente fiscale false. S-au descoperit cazuri în care patronii unor societăți care produc și comercializează alcool și băuturi alcoolice cesionează în totalitate părțile sociale unor cetățeni străini pentru a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat. S-au mai constatat situații în care unii agenți economici declară, în fals, capacitatea de producție și de îmbuteliere și obțin astfel ilegal avizele și autorizațiile necesare producției, îmbutelierii și marcării băuturilor alcoolice, pe baza carora sunt achiziționate banderole de marcare în cantități mult mai mari decât necesarul, pe care ulterior le vând.

De asemenea, legislația din domeniul fiscal a permis unele eschivări de la plata obligațiilor fiscale, așa cum este cazul produselor accizate ce pot fi substituite ușor cu produse neaccizate (alcool care circulă sub denumirea fictivă de "distilat").

Supravegherea fiscală în cazul producătorilor de alcool este ineficientă, favorizând evaziunea. Au existat situații în care organele de control au descoperit fabrici neautorizate, care, deși au fost sigilate, au continuat să producă alcool sau diverse bauturi alcoolice.

Una din condițiile favorabile identificate constă în posibilitatea circulației mărfurilor și a deducerilor fiscale pe baza unor documente ale altor societăți decât furnizorii reali sau emise în numele unor firme inexistente. Acest fenomen este posibil din cauza lipsei de control asupra vânzării documentelor cu regim special și a inexistenței unei legislații stricte în domeniu.

Astfel, se impun măsuri restrictive care să asigure controlul producerii și distribuirii acestor formulare.

Același fenomen se manifestă și în domeniul producerii și eliberării marcajelor fiscale (timbre, banderole), pentru care se impune o mai mare exigență, întrucât o serie nouă se eliberează doar în baza unei simple declarații de pierdere sau distrugere, fără a se verifica realitatea acesteia. Cu toate metodele de securizare banderolele de pe sticlele de băuturi alcoolice sunt falsificate.

Folosirea banderolelor pentru marcarea băuturilor alcoolice, a timbrelor pentru marcarea produselor de tutun, precum și a formularelor cu regim special, cu toate că au fost impuse pentru a limita evaziunea fiscală, se pare că nu a avut nici un efect practic. Pentru a stopa comercializarea produselor contrafăcute, Compania Naționala „Imprimeria Naționala“ are exclusivitate pentru utilizarea elementelor de securizare, precum folie holografică securizată, melanj fluorescent, cerneluri speciale etc. De asemenea, pentru o cât mai bună verificare a produselor alcoolice, modelele marcajelor, create de specialiști din cadrul companiei, vor fi modificate din trei în trei luni, iar hartia din care se realizează formularele cu regim special este confectionată din melanj. Cu toate aceste măsuri de securitate, agenții economici găsesc tot felul de metode prin care ocolesc legile în vigoare. Spre exemplu, cetățenii străini înființează mai multe firme în România cumparând în mod legal facturi, pentru ca mai apoi să le vândă altor persoane – arabi, rromi, persoane cu deficiențe psihice.

O altă neregulă este aceea ca aproape oricine își poate procura foarte ușor ștampile. Cu toate ca în momentul de față formularele tipizate cu regim special sunt imposibil de falsificat, aspect care se întâmpla foarte des în anii trecuți, mai există totuși ilegalități în domeniu. Astfel, cea mai mare parte a formularelor este achiziționată de firme fără activitate, care iau de la distribuitori facturi originale securizate în scopul revinderii acestora către alte firme. Un alt procedeu de fraudă este substituirea de persoane, respectiv înlocuirea prin fals a delegatului societății comerciale pentru achiziționarea de facturi, în scopul comercializării lor către economia subterană.

Un mecanism de fraudare în acest domeniu a fost scos la iveală de un control al Gărzii Financiare la societatea X producătoare de băuturi alcoolice.

Tematica controlului a constituit-o verificarea legalității și realității tranzacțiilor cu băuturi slab alcoolizate (6% volum) consemnate în documentele financiar-contabile ale acestui agent economic. Trebuie menționat aici că, în concordanță cu cadrul legal în vigoare la acea dată, acest tip de bauturi nu intrau sub incidența sistemului de marcare, cu banderole speciale, a băuturilor alcoolice.

Astfel, s-a constatat că SC X SRL a comercializat printr-un punct propriu de desfacere cu amănuntul, acest sortiment de băutură, provenit din producția proprie, îmbuteliat într-un număr de 595 782 sticle (cu capacitate de 500 ml și de 200 ml), pentru care susține că a utilizat, deși legea nu prevedea această obligație, un număr similar de banderole de marcaj. Din analiza datelor înscrise în documentele societății verificate, au rezultat deasemenea și alte nereguli precum:

cantitatea de băuturi alcoolice slab alcoolizate depășea de peste trei ori capacitatea de transport a mijloacelor utilizate în acest scop, înscrise în avizele de însoțire a mărfurilor întocmite cu ocazia acestor livrări;

spre deosebire de alte sortimente produse de SC X SRL, peste 93 % din vânzările efectuate din acest sortiment, s-au facut exclusiv printr-un magazin propriu;

la verificarea rolelor jurnal a aparatelor de marcat electronice fiscale utilizate în cadrul acestui punct de desfacere, s-a constatat că bonurile nu conțin denumirea exactă a produsului, (fapt ce făcea imposibilă determinarea exactă a vânzărilor pe sortiment) și nici concentrația alcoolică;

cazuri de vânzări în cantități foarte mari, către persoane fizice.

Toate aceste constatări au condus la concluzia ca în realitate documentele prezentate au fost întocmite fictiv, cu buna știință. Scopul urmărit era acela de a disponibiliza un număr de banderole de marcaj, banderole care au fost în fapt utilizate la marcarea de băuturi alcoolice distilate în a căror producție a fost utilizat alcool etilic alimentar procurat de pe piața neagră.

Urmare controlului a rezultat că, prin stratagema prezentată mai sus, SC X SRL a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 640.000 lei, reprezentând accize, TVA și impozit pe profit. Față de cele constatate, pentru calculul integral al prejudiciului (dobânzile și penalitățile aferente), au fost sesizate conform legii, organele fiscale.

Precizez faptul că metodele prezentate în rândurile de mai sus sunt practicate de evazioniști și în domeniul comerțului cu alte produse accizabile, cum ar fi tutun și cafea.

E. În domeniul Taxei pe Valoarea Adăugată(TVA), respectiv fraudarea bugetului de stat prin restituirea ilegală a acesteia.

Scopul tranzacțiilor este acela de însușire prin fraudă, de la bugetul statului, sub forma de TVA de rambursat, a unor sume semnificative. Importanța activității de rambursare este subliniată de faptul că TVA restituită reprezintă anual peste 10% din totalul veniturilor bugetare, valoarea sa fiind comparabilă cu veniturile realizate din taxele vamale sau impozitul pe profit.

Mecanismul rambursării TVA presupune restituirea de la bugetul de stat, către agenții economici, în principal cu activități de export sau de investiții, a valorii TVA pe care aceștia au plătit-o anterior furnizorilor lor pentru produsele, lucrările și serviciile ce au fost înglobate în marfa exportata sau în procesul investițional.

Economistul Iulian Vacarel, identifica urmatoarele forme de fraudă fiscală în acest domeniu:

frauda pe termen lung, care apare atunci când un agent economic, care și-a creat în timp o bună reputație prin comportament și rezultate, încetează brusc plățile, declarându-se în stare de faliment, după ce în prealabil a avut grijă sa-și transfere profitul în altă țară;

frauda pe termen scurt, care poate fi întâlnită atunci când o societate nou înființată înaintează organelor fiscale o cerere justificată de rambursare a TVA, însă după rambursare aceasta își încetează activitatea, iar plătitorul dispare;

sindromul „PHOENIX”, când o firmă ce avea obligații de plată a TVA se declară în stare de faliment sau se lichidează, dar apare o altă firmă cu același director. În acest caz, organelor fiscale le revine sarcina de a încerca să încaseze impozitul de la unitatea falimentară sau lichidată;

sindromul „companiilor multiple” apare în cazul în care sunt înregistrate mai multe firme printre care și una fantomă. Aceasta din urmă solicită rambursarea taxei pe valoarea adăugată fără să fi participat la plata TVA colectat, după care dispare;

manipulările insignifiante care se concretizează în efectuarea unei serii de modificări mărunte în contabilitate, ca de exemplu: omiterea de la însumare a unor pagini, înregistrarea repetată a unor facturi de intrare, raportare greșita, etc. toate acestea conducând la întocmirea unui decont de TVA incorect.

Pentru atingerea scopurilor grupurilor infracționale, cel mai important element este reprezentat de modul de constituire a TVA-ului de rambursat.

Principala metodă utilizată constă în solicitarea rambursării de TVA aferent achiziționării unor active imobile, utilaje etc cu valori supraevaluate sau efectuării unor operațiuni de export, de asemenea cu bunuri având valori supraevaluate.

Mecanismul fraudulos de amplificare a prețurilor a presupus în cele mai multe cazuri, tranzitarea bunurilor printr-un lanț de societăți comerciale, cu implicarea de cele mai multe ori a unor firme fantomă, operațiunile având drept scop ascunderea faptului că TVA ce urma sa fie rambursată nu a fost generată anterior în mod legal și real, și nici evidențiată și, dupa caz, plătită la bugetul de stat.

De exemplu, societatea X a achiziționat în luna martie 2005 o locomotivă, fabricată în 1987, susținând că a plătit în numerar, furnizorului Y – firma fantomă, suma de 11,8 milioane lei, în condițiile în care valoarea unei locomotive noi, cu aceiași parametrii tehnici, nu depașea 2 milioane.

În realitate, locomotiva a aparținut unei societăți Z, controlată de același grup de interese ca și X, fiind vândută cu numai 120.000 lei, iar după câteva tranzacții scriptice, timp în care locomotiva nu s-a mișcat din depou, aceasta a ajuns în patrimoniul societății X. Astfel, în urma unor tranzacții ilicite, X a obținut rambursarea ilegală de TVA în valoare de aproximativ 2,6 milioane lei.

O altă metodă constă în rambursarea de TVA în baza unor operațiuni fictive sau cu mărfuri care nu au existat, tranzacțiile fiind doar un pretext pentru obținerea rambursării.

Luăm cazul unei societăți a cărei marfă în valoare declarată de 7,8 milioane Euro nu fusese descărcată din containerele cu care fusese transportată dupa 6 luni de la ajungerea în portul de destinație.

De multe ori, pentru constituirea ilegală a TVA-ului de rambursat, facturile fiscale au fost antedatate pentru a justifica operațiunile derulate cu mult timp înainte de data cumpărării facturilor fiscale. Toate acestea au avut ca scop simularea unor tranzacții derulate în timp ca aparent argument de seriozitate a firmelor implicate.

Multe societăți implicate în fraudele cu TVA se caracterizau prin faptul ca au avut o activitate comercială foarte redusă sau nu au avut activitate anterior însușirii TVA-ului iar ulterior, acestea și-au încetat activitatea sau acțiunile la aceste societăți au fost cesionate de obicei unor cetățeni arabi, chinezi sau de etnie rromă, iar sediile sociale au fost mutate în mod formal în alte localități. În prezent, conform legii 241/2005 pentru rambursările ilegale de taxe și impozite, pedeapsa este de până la 15 ani închisoare, iar asocierea în vederea săvârșirii unei astfel de fapte se pedepsește cu până la 18 ani de închisoare.

În domeniul agenților economici care încalcă prevederile din legislația financiar-fiscală, contabilă și vamală, cu scopul de sustragere de la plata obligațiilor către bugetul statului și care, prin acțiuni frauduloase, săvârșesc acte de contrabandă, comerț cu produse contrafacute

În practică s-a constatat că principala modalitate și tehnică utilizată de grupurile infracționale organizate în realizarea scopului pentru care s-au constituit, o reprezintă interpunerea pe lanțul de comercializare a mărfurilor și serviciilor unor societăți comerciale care, deși sunt atestate prin certificat de înmatriculare și cod fiscal, ele sunt în realitate firme “fantomă” fără un sediu real și fără asociați care să poată fi identificați.

Printre principalele fraude vamale se pot enumera:

subevaluarea unor produse agroalimentare, electrocasnice și textile, îmbrăcăminte, încăltăminte, papetărie, jucării, cosmetice etc. și folosirea tot de firme “fantomă” care și-au însușit ilicit diferența de preț dintre facturile de import și prețurile practicate pe piața românească;

contrabandă și transporturi ilegale de țigări sau de alte mărfuri având ca destinație alte piețe europene urmărind doar dobândirea calității de marfă comunitară (care prejudiciază atât bugetul UE cât și al nostru);

comercializarea unor mărfuri de slabă calitate, contrafăcute sau care prezintă riscuri pentru consumator;

nedeclararea originii reale a mărfurilor;

încadrarea tarifară eronată și sustragerea de sub supravegherea vamală a importurilor (de exemplu de țiței);

valorificarea în scopuri ilegale a unor prevederi privind acordarea de facilități la importul de bunuri,de utilaje, pe diverse motive, în special pentru zone defavorizate etc.

Pentru a evidenția nivelul evaziunii în aceste domenii, prezentăm alăturat rezultatele obținute de Autoritatea Naționala a Vămilor(ANV) în anul 2009 :

Fig.15 Rezultate ANV 2009

Se constată astfel că deși au scazut numărul de fraude identificate totuși a crescut valoarea constatărilor fapt ce ne demonstrează creșterea infracționalității și întărirea grupurilor organizate, identificarea de noi metode și folosirea de noi tehnologii. Îngrijorătoare este și creșterea contrabandei în domeniul produselor contrafăcute, țigări și droguri, aspecte relevate și de confiscările regulate din ultima vreme efectuate la granițele, respectiv porturile țării și diferite depozite ilegale. Spre exemplificare rezultatele obținute de Garda Financiară în 2009 sunt :

G . În domeniul producerii și comercializării de țigarete și produse din tutun

În domeniul comercializării produselor din tutun evaziunea a crescut odată cu creșterea accizelor fiind susținută și de legislația învechită, plină de lacune: de ex. pentru vânzătorii ambulanți de țigări care se regăsesc pe străzi, în piețe, Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, republicată în 2009, prevede amenzi de până la 1500 lei și confiscarea mărfii.

Principalele surse ale evaziunii în acest domeniu sunt reprezentate de traficul de frontieră cu Ucraina, Republica Moldova și Serbia unde accizele sunt mai mici, și vânzările se realizeaza prin intermediul dutyfree-urilor. Creșterea alarmantă a contrabandei cu țigări reiese atât din rezultatele Vămii cât și din faptul că toți producătorii (British American Tobacco, JTI și Philip Morris) au înregistrat și raportat vânzări mai mici cu 20% în ultimele luni.

Urmare conferinței susținute de oficialii Ministerului de Interne din data de 08.06.2010, s-a constatat că structurile Poliției Române au confiscat peste 64 de milioane de țigări, număr aproape egal cu situația pe întreg anul 2009 (peste 69 de milioane de țigări) iar structurile Poliției de Frontieră au confiscat, în primele cinci luni ale anului, peste 81 de milioane de țigări, din care peste 18 milioane în ultima lună, față de 170 de milioane de țigări de contrabandă în 2009.

H. Firmele “fantomă” se regăsesc, așa cum am arătat anterior, în diverse etape ale circuitului evazionist, în toate domeniile de manifestare, fiind susținute de omisiunile legii și de ușurința cu care pot fi înființate și ulterior cesionate. Principalele trăsături caracteristice sunt :

nu-și desfășoară activitățile la sediul social declarat;

nu au o evidență contabilă și nu depun la Administrația Finanțelor Publice bilanțul contabil sau declarații de inactivitate și nici declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat sau deconturi privind TVA, toate acestea făcându-se în principal în scopul sustragerii de la un eventual control al organelor statului.

Intenția de a săvarși infracțiuni prin intermediul firmelor fantomă există încă din momentul constituirii/cesionării societăților comerciale respective, acest lucru rezultând din faptul că membrii grupului infracțional organizat s-au folosit de identități false la întocmirea actelor necesare înființării lor, pentru a se îngreuna sau chiar zădărnici urmărirea penală în eventualitatea în care infracțiunile săvârșite ar fi fost descoperite.

Mecanismul general funcționează dupa sistemul următor: dupa înființarea lor, societățile comerciale fantomă intră în relații comerciale cu societăți comerciale “la vedere” simulând un circuit comercial de circulație a mărfurilor/ serviciilor, nu plătește taxele care se impun iar ulterior sunt cesionate cu datorii cu tot către persoane neidentificabile, fictive, către persoane greu identificabile sau persoane care nu dețin în proprietate nici un activ sau venit, în special persoane sărace din mediul rural, pensionari cu vărstă foarte înaintată, cetățeni străini etc.

Firmele sunt folosite atât pentru evaziune fiscală în domeniile mai sus enumerate cat și pentru fraude bancare, fiind interpuse în solicitarea de credite, leasinguri cu acte false sau care urmeaza a nu mai fi rambursate etc. ajungând să fie implicate în adevarate rețele de crimă organizată.

Metoda utilizată foarte des în România se referă la faptul că o asemenea societate intră pe piață, câștigă încrederea partenerilor, la inceput prin comenzi restrânse de bunuri iar ulterior la o comandă mult mai mare cere ca aceasta să-i fie livrată pe credit. Ulterior, obligațiile de plată nu mai sunt onorate iar marfa este comercializată, societatea cesionată unor persoane fictive (în special cetățeni chinezi, arabi, rromi). De asemenea, firmele fantomă se întâlnesc predominant în domeniul comerțului de orice fel și în domeniul exporturilor.

Activitatea ilicită se desfășoară, în principal, în două direcții:

În domeniul comercializării de mărfuri: – societățile comerciale “la vedere” achiziționează la prețuri derizorii mărfuri “la negru” din en-grossuri, provenind din contrabandă sau din alte infracțiuni și care nu sunt însoțite de documente justificative.

Pentru a da o aparență de legalitate acestor mărfuri dar și pentru obținerea unor profituri rezultate din plata unor impozite mai mici, administratorii/asociații/împuterniciții societăților “fantomă”, reprezentanții de fapt ai acestora din urmă, emit facturi fiscale prin care se atestă în mod fals că, pe de o parte mărfurile achiziționate de firmele “la vedere” fără documente justificative, provin de la societatea “fantomă”, iar pe de altă parte, că mărfurile au fost achiziționate la prețul pieței, care întotdeauna este mult mai mare decât prețul plătit pentru marfa “la negru”.

Totodată, societatea “la vedere” înregistreaza în evidența contabilă TVA deductibilă aferentă produselor înscrise în facturile respective cu consecința diminuării TVA de plată.

Se creează, astfel, o aparență de legalitate a activității societății comerciale “la vedere”, cu riscuri minime, întrucât societatea emitentă a facturilor de proveniență a mărfurilor – fiind “fantomă” este dificil de urmărit și verificat de către organele financiar – fiscale, iar persoanele care administrează în fapt aceste societăți nu pot fi identificate cu ușurință.

Procedura, în continuare, este următoarea: după comercializarea către terți a mărfurilor – a căror proveniență a fost justificată în modul mai sus-menționat, reprezentanții societăților comerciale “la vedere” virează contravaloarea acestora în conturile societății fantomă, conturi deschise la diverse unitați bancare. Din aceste conturi reprezentanții în fapt ai firmelor fantomă fie scot în numerar banii pe care-i înmânează administratorilor societăților comerciale “la vedere” oprindu-și un comision de 2–3 % pentru tranzacție, fie – după schimbarea monedei naționale în monedă straină – euro sau dolari – transferă la extern suma obținută, expatriind ilegal în acest mod importante sume de bani în valută.

Acesta reprezintă în același timp și un caz de spălare de bani iar metodele de scoatere a banilor diferă de la diverse prestări de serviciu până chiar la folosirea de firme off-shore.

În sfera prestărilor de servicii:

Metoda clasică de fraudă fiscală în acest domeniu este reprezentată de procedeul prin care societățile comerciale “la vedere” se înregistrează în evidența financiar – contabilă ca fiind “beneficiare” de prestări de servicii (management, marketing, consultanță) iar societățile “prestatoare” sunt de tip “fantomă”, astfel încât veridicitatea efectuării acestor servicii este greu de verificat.

În realitate, însă, relațiile comerciale sunt fictive, “serviciile” nu sunt prestate ca atare, realizându-se doar un circuit al documentelor în baza cărora sunt majorate în mod artificial cheltuielile societății și implicit se diminuează impozitul pe profitul datorat statului roman.

Alte domenii în care evaziunea fiscală se manifestă sub forme similare cu cele prezentate anterior sunt :

– În domeniul exploatării, gestionării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase, principala metoda utilizată fiind înregistrarea în contabilitate a unor documente fictive, iar rezultatele controlului evidențază urmatoarele:

2009

În domeniul agenților economici care gestionează și valorifică deșeurile industriale reciclabile (în special feroase și neferoase)

3.3.2 Frauda bancară

Profitând de faptul că băncile țin secrete datele privind pierderile datorate fraudelor din dorința creșterii cotelor de piată, pe măsura creșterii gradului de dezvoltare a pieței, a tehnologiei informatice și, implicit, a sistemului electronic de plăti dar și de noi produse bancare, sistemul bancar românesc a devenit din ce în ce mai mult expus fraudelor.

Fie că este vorba despre formele clasice de obținere de credite sau de golire de conturi, fenomenul a luat amploare. De la empiricul furt al bancomatelor prin tăierea cu flexul a pereților exteriori ai unității bancare, s-a ajuns la folosirea cardurilor clonate și la utilizarea identităților false și a documentelor falsificate.

Realitatea ne demonstrează că fraudele bancare au crescut peste așteptări având la bază adevărate rețele de infractori care ajung să se infiltreze inclusiv printre angajații băncilor, fără a căror colaborare acestea nu ar fi posibile.

În funcție de formele de manifestare și de instrumentele folosite putem delimita următoarele tipuri de fraudă bancară manifestate în țara noastră:

Frauda bancară Online

În timp ce fraudele la nivelul terminalelor ATM și POS sunt frecvente și provoacă pierderi importante iar atacurile de tip pishing au crescut, tendința urmând să fie asemănătoare, frauda online constitue o adevărată problemă și devine amenințătoare odată cu amploarea utilizării internetului.

Principalele metode folosite sunt :

Metoda Skimmingului care constă în aplicarea unor dispozitive de înregistrare și duplicare a datelor de card la ATM-uri sau POS-uri și care permit aflarea numerelor și seriilor cardurilor. Aceasta este în general corelată cu “shoulder surfing”, respectiv metoda identificării codului PIN fie prin observarea fizică a clientului fie prin folosirea de camere de luat vederi, telefoane cu cameră etc.

Frauda se petrece ulterior prin utilizarea datelor personale de pe cardul copiat, fie la cumpărături pe internet, fie prin fabricarea unui card clonă, la retragerea de numerar sau la cumpărături în magazine.

Metoda Pishingului constă în trimiterea unui mesaj electronic, folosind programe de mesagerie instant  sau telefon, prin intermediul căruia utilizatorul este sfătuit să-și dezvăluie datele confidențiale pentru a câștiga anumite premii sau este informat că acestea sunt necesare datorită unor erori tehnice care au dus la pierderea datelor originale. De obicei, în mesajul electronic este indicată și o adresă de web capcană care conține o clonă a site-ului de web al instituției.

Pisherii realizează pagini Web falsificate, clone ale unor pagini Web ale unor instituții bancare de renume, urmate de transmiterea acestora, prin e-mail, către diferiți utilizatori, în general clienți ai instituțiilor financiare vizate sau pur și simplu solicită informații telefonice pentru a le afla datele personale.

Aceste pagini conțin fie e-mailuri sub formă de anunțuri oficiale de la bănci sau alte instituții în care se solicita o reînnoire a datelor confidențiale din conturi fie un avertisment nereal, respectiv o înștiințare falsă cu privire la anularea ori restricționarea accesului clientului la contul lui bancar, cerându-le clienților să urmeze un link și să completeze un formular cu toate datele cerute (de exemplu: nume, data nașterii, adresa de domiciliu, număr de telefon, număr card, data expirării, CVV, codul PIN, etc.).

În continuare, informațiile și datele confidențiale ale clienților, colectate în această manieră, sunt utilizate pentru efectuarea de transferuri frauduloase on-line, prin sistemul electronic de plăți sau transfer.

Tot în categoria fraudelor online putem include și spargerea bazelor de date ale băncilor și operarea directă în conturile bancare ale clienților de către diverse rețele de hackeri.

Frauda bancară cu instrumente de plată

Deși în ultima perioadă, instrumentele bancare asupra cărora există cele mai multe tentative de fraudă sunt cardurile bancare, pe fondul crizei actuale de lichidități și a dificultăților tot mai mari în obținerea de finanțări nu trebuie uitate și fraudele care au la baza instrumente de plată gen bilete la ordin, cec-uri, cambii sau acreditive și inclusiv falsul de bani.

În prezent, tot mai multe societăți nu-și onorează plățile la timp deoarece, fie nu au bani în cont, fie încearcă să fraudeze prin emiterea de instrumente de plată drept acoperire. Frauda în domeniu a fost susținută și de ușurința cu care băncile au facilitat accesul la aceste instrumente, tocmai datorită competiției și dorinței de creștere a cotelor de piață.

Conform datelor Băncii Naționale a României, în luna martie 2010, băncile au fost nevoite să refuze bilete la ordin, cecuri și cambii în valoare de 1,03 miliarde de lei, cu 55,7% mai mult decât în luna similară din 2009 iar numărul titularilor de cont care au generat incidențe de plată a urcat cu 4,6% în martie, la 11.486 persoane, dintre care 11.085 persoane juridice, fiind a două lună când se depașește acest prag, după recordul din octombrie 2009.

Aceste instrumente de plată stau și la baza fraudelor bancare prin credite garantate cu instrumente de plată emise fictiv de diverse firme.

Un alt tip de fraudă care se bazează in special pe naivitatea, entuziasmul și lipsa necunoașterii micilor întreprinzatori români pornește de la diverși infractori care utlizează titulatura de brokeri, consultanți financiari sau intermediari care, contra unei taxe variind între sute și mii de euro, promit acestora facilitarea obținerii de garanții, împrumuturi și chiar cofinanțări de proiecte europene de la bănci sau fonduri de investiții străine.

Pentru o mare credibilitate, acești consultanți “binevoitori” prezintă spre analiză instrumente similare cu instrumente bancare recunoscute (scrisori de garanții bancare emise de bănci de prim rang, certificate de depozite bancare sau scrisori care atestă fonduri existente în conturi blocate, acreditive bancare etc.), însoțite de autentificări, împuterniciri sau contracte aparente, care folosesc nume cu terminologii ca „Nationwide, Agricultural, Investment, Worldwide, Royal, Security, Capital”, având denumiri destul de apropriate cu diverse instituții financiare sau companii multinaționale sau chiar garantate de acestea.

Finalitatea este aceeași : consultantul obține banii și clientul rămâne păgubit.

Frauda bancară prin intermediul împrumuturilor

În cadrul acestei categorii frauda se referă în special la activitatea de creditare în condiții nelegale sau cu încălcarea normelor bancare, cele mai des întâlnite fraude fiind acordarea de credite fără garanții sau cu garanții fictive, supraevaluate, cu probleme juridice, acordarea de credite neperformate sau preferențiale sau acordarea de credite bazate pe înscrisuri oficiale și documente de identitate falsificate.

Boomul imobiliar și al creditelor din perioada 2005-2008 a permis ca directorii de sucursale bancare, ale societăților de leasing și de IFN-uri să dețină competențe de aprobare, cererea de bunuri era în creștere, acordarea creditelor s-a simplificat din dorința acaparării de noi cote de piață ( credite cu buletinul, credite pentru IMM-uri fără garanții etc.) și datorită competiției, activele atinseseră o valoare de piață maximă cele mai multe fiind supraevaluate, toate acestea au favorizat dezvoltarea fraudelor și corupției în domeniul bancar.

Astfel s-au creat grupuri infracționale cu scenarii financiar-bancare care urmareau derularea de operațiuni ilegale sau fictive axate pe acordarea și utilizarea de credite bancare cu încălcarea normelor legale, cu scopul de a obține pentru sine sau pentru alții de foloase materiale necuvenite.

Alte metode privesc retragerea de numerar si cea mai mare parte a fraudelor de caest gen rezultă din implicarea angajaților, identificarea acestora fiind destul de dificila în cazul în care sumele sunt mici, dar sustrase in mod repetat.

Exemplificator este cazul a două funcționare CEC Bank din Teleorman care, între anii 2006 și 2009, au efectuat retrageri de sume de bani din conturile clienților, falsificând semnăturile acestora ori au primit bani de la cetățeni, pe încredere, fără a elibera documente justificative de depunere în contul curent și care au cauzat un prejudiciu total de 2.203.000 de lei și 16.800 de euro, în dauna a 120 de clienți.

Un alt caz este reprezentat de 30 de patroni de firme din zona Gura Humorului dar și din alte localități ale județului care, cu sprijinul șefului de agenție BRD Humor, s-au aprovizionat o bună perioadă cu sume importante prin conturi de card (credite pe card) obținute ilegal, pe numele unor angajați inexistenți.

De asemenea, un rol semnificativ în creșterea fraudelor bancare și a corupției în acest domeniu l-au avut și societățile specializate în activități de brokeraj și intermediere a creditelor, care au ajuns să ruleze zeci de milioane de euro și să fie apanajul comisioanelor pentru factorii de decizie din bănci, societăți de leasing, de asigurări etc.

Brokerii erau cei care îl informau pe client, îl îndrumau spre o instituție sau alta, îl asistau și îi întocmea dosarul, făceau lobby și chiar urgentau aprobarea dosarului contra unui comision al finanțatorului.

Nu de multe ori, după acordarea a câteva credite de succes și câștigarea încrederii funcționarilor băncii aceștia prezentau spre finanțare dosare de credit al unor persoane fizice cu acte false, cu venituri fictive sau de societăți comerciale cu situații financiare false, nou înființate sau recent cumpărate, cu acționari fictivi, în vârstă sau cetățeni ce nu mai locuiau în România.

De asemenea, în spatele multora dintre aceste firme de brokeraj, se regăseau persoane ce întorceau parte din comisioane către factorii de decizie ai instituțiilor financiare respective sau chiar erau implicate direct în conducere și astfel profitau pentru realizarea de venituri suplimentare.

Specifice acestei perioade au fost și sunt în continuare fraudele în domeniul leasingului, care au transformat societățile de leasing de multe ori în adevărate fabrici de numerar.

Metodele erau simple și constau fie în aplicații la mai multe IFN-uri pentru finanțări simultane sau la intervale apropiate de timp, pentru finanțarea achiziției aceluiași obiect de leasing sau furnizorii de echipamente acționau în întelegere cu anumite societăți comerciale care contractau finanțări de la firme de leasing pentru utilajele care în realitate nu existau.

O alta metodă era aceea prin care cumparătorii de diverse echipamente achitau mărfurile prin contracte de leasing și, acționând în înțelegere cu furnizorii, induceau în eroare reprezentanții societății de leasing cu privire la existența bunurilor achiziționate. Acestora le era prezentat același utilaj sau aceeasi componentă de mai multe ori, într-un cadru tip show-room, fiind înlocuite doar plăcuțele cu datele de identificare ale bunului, care de multe ori nici nu era nou, putea fi second hand sau chiar recondiționat.

Fenomenul s-a dezvoltat cu atât mai mult cu cât mare parte dintre societățile de leasing sau instituțiile financiare nebancare (IFN-uri) nu au avut sau nu au acces la baza de date privind managementul riscului – la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) sau Centrala Incidentelor de Plata ( CIP).

Principalele caracteristici ale fraudelor în domeniul leasingului constă în :

frecvență mai mare la finanțările de echipamente decât la cele de autovehicule;

complicitatea Furnizorului de echipamente cu Utilizatorul, ori apartenența lor la același grup infracțional;

complicitatea cu un angajat al IFN-ului pentru întocmirea “dosarului perfect”.

În concluzie putem aprecia că frauda bancară reprezintă totalitatea acțiunilor ilicite săvârșite cu premeditare, care au ca scop final inducerea în eroare a finanțatorului, cu scopul de a obține o finanțare și de a produce un prejudiciu material, având un pronunțat caracter tehnologic și adaptiv.

3.3.3 Munca la negru

În România, munca la negru în contextul actual manifestă o tendință de creștere, pe fondul diminuării veniturilor și disponibilizărilor anunțate de guvern în cursul anului 2010, fiind prezentă sub mai multe forme, dintre care amintim:

activitate nenormată, fără stat de plată și plata obligațiilor la bugetul de stat, fără pontaj și documente pentru evidențierea normei de timp și a felului muncii;

munca parțial neevidențiată și nefiscalizată, prin evidență dublă și așa-numita plată "în mână";

norma de lucru epuizantă (lucrătorul muncește cât îi cere patronul, nu opt ore, cât este legal);

munca ocazională, sezonieră;

munca în cunoscutele perioade de probă sau perioade de ucenicie, neevidențiate în documente,

iar principalele categorii de practicanți ai muncii la negru sunt:

persoane cu calificare slabă care întâmpină greutăți în găsirea unui loc de muncă pe piața oficială;

persoane care întâmpină dificultăți privind integrarea lor socială (indivizi cu cazier, sau de etnie rromă care se confruntă cu problema rasismului etc);

persoane cu nivel de educație scăzut;

minori, studenți, pensionari, someri (persoane disponibilizate din instituțiile de stat la o vârstă înaintată care găsesc cu greu loc de muncă sau care nu doresc să-și piardă beneficiile și ajutoarele sociale);

grupuri cu salarii reduse și/sau nivel scăzut de instruire;

imigranții ilegali.

Dintre domeniile în care se înregistrează cu predominanță munca la negru se pot enumera: construcțiile, silvicultura și exploatarea lemnului, agricultura, industria textilă, industria alimentară, în special panificație, transporturi, consiliere juridică, fiscală și contabilă, alimentație publică (restaurante, hoteluri etc).

De asemenea, munca la negru se manifestă cu preponderența și în domenii slab monitorizate fiscal, precum :

menaje respectiv activități prestate în gospodăriile populației (servitori, bucătari soferi, baby-sitter etc) nedeclarate;

voluntariat (activități de caritate, donații, acțiuni întreprinse de asociații culturale, politice, financiare).

Din punctul de vedere al angajatorilor care practică munca fără forme legale aceștia pot fi impărțiți în următoarele categorii:

particulari și/sau firme de mici dimensiuni care folosesc personal de serviciu, îngrijitori, mici meseriași pentru reparații etc;

societăți comerciale care lucrează sub o formă ascunsă cu “colaboratori” din diverse domenii (consultanță financiar-fiscală, consilieri juridici, pază și protecție etc.).

Principalul motiv pentru recurgerea la “munca la negru” îl constituie avantajul financiar imediat, atât pentru angajator cât și pentru angajat, datorită sustrageriii de la plata impozitelor și contribuțiilor sociale sau poate avea la bază motivații concurențiale (prin practicarea muncii la negru, mâna de lucru înglobată într-un produs final devine mai ieftină, ceea ce conduce și la un preț mai mic pe piață al produsului respectiv, deci profitabilitate mai mare sau o mai facilă penetrare a pieței) .

Un alt motiv ce permite practicarea muncii la negru este determinată, în aceste zile, chiar de scăpările legislative conform cărora contractele de muncă pe o perioada determinată, cu timp parțial de muncă, nu pot fi încheiate pentru mai puțin de două ore/zi sau zece ore/săptămână. Astfel, angajatorii pot folosi munca fără forme legale pentru diverse activități, în special cele de menaje.

Indiferent de avantajele aparente, munca la negru prezintă dezavantaje atât pentru salariat cât și pentru angajator.

Dezavantajele muncii la negru pentru salariat pot fi enumerate astfel :

angajatorii plătesc salarii mici, de multe ori sub nivelul minim pe economie și sub nivelul cuvenit pentru vechimea, pregătirea și timpul lucrat de cel în cauză;

angajații nu beneficiază de următoarele drepturi:

vechime în muncă și în specialitate;

pensie de boală și de limită de vârstă, ajutoare de boală, de deces, indemnizație de boală;

indemnizație de șomaj, asigurare de sănătate etc.;

nu primesc salariul regulat, la date fixe;

nu primesc sporuri cuvenite vechimii, de toxicitate, de condiții de muncă grele și periculoase;

nu au un program de lucru normal;

nu primesc indemnizații de șomaj și plăți compensatorii în caz de concedieri;

nu primesc indemnizații de boală și drept urmare nu beneficiază nici de spitalizare gratuită, în caz de nevoie deci nu pot beneficia de spitalizare gratuită;

nu primesc medicamente compensate;

nu primesc nici concediu de odihna și nici concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani;

nu primesc bilete de tratament cu plată subvenționată prin sistemul asigurărilor sociale;

nu au acces pe piața creditelor bancare;

nu pot primi tichete de masă, de cadou, de vacanță etc.,

iar pentru angajator constă în faptul că:

nu poate avea un control legal asupra salariatului său;

nu beneficiază de subvenții din partea statului pentru angajarea anumitor categorii de persoane;

persoanele angajate fără forme legale, pot produce pagube la locul de munca fără a putea fi trași la răspundere civil sau penal;

înăsprirea sancțiunilor contravenționale precum și răspunderea penală în caz de accident de muncă.

Astfel, printre cele mai semnificative cauze care determină apariția și dezvoltarea muncii la negru sunt:

cererea de locuri de muncă e mai mare decât oferta, mai ales posterior disponibilizărilor efectuate în sistemul bugetar dar și în cel privat ca urmare a crizei, dispariția marilor întreprinderi de stat sau restructurarea acestora. La acestea se adaugă și numărul mare de absolvenți în căutare de lucru, din cauza școlarizării care nu ține cont de cererea pieței;

presiunea fiscală, respectiv nivelul ridicat al impozitelor și contribuțiilor sociale – în prezent, ponderea contribuțiilor sociale în salariul brut (angajat și angajator) este de minimum 43,5%; ea poate ajunge, în funcție de gradul de periculozitate al activității prestate, la peste 60%, nivel care anulează practic efectele introducerii cotei unice de impozitare;

birocrația excesivă pentru înregistrarea actelor;

mentalitatea angajatorilor și angajaților depotrivă, referitoare la maximizarea veniturilor pe termen scurt;

dorința de a păcăli statul. Mulți optează pentru munca la negru doar ca să beneficieze în același timp și de ajutorul de șomaj;

necunoasterea prevederilor legale în vigoare care se asociază cu neconștientizarea deplină a consecințelor ce derivă din neîntocmirea contractului de muncă;

legislația deficitară în domeniul muncii, privind în special încadrarea în muncă a unor categorii specifice (zilierii din agricultură, construcții, alimentație publică);

număr redus de angajatori ofertanți de locuri de muncă ceea ce determină acceptarea prestării muncii la negru;

lipsa unei politici de încurajare constantă a investitorilor străini (statul nu trebuie să creeze locuri de muncă, ci condițiile, cadrul legislativ necesar ca oamenii de afaceri străini să investească);

constrângeri administrative, cum ar fi limitarea cumulului de venituri sau interzicerea unui al doilea loc de muncă (de exemplu funcționarii publici);

toleranța instituțiilor statului față de acest fenomen;

concepția greșită a angajatorilor în dezvoltarea afacerilor (oamenii de afaceri pun accent pe cantitatea și calitatea producției și mai puțin pe capitalul uman);

vulnerabilitatea unei largi categorii socio-profesionale (mulți români își găsesc greu de lucru conform pregătirii și experienței în domeniu);

timpul liber, datorat în special extinderii practicii de muncă cu normă redusă (half time, part time);

nivelul scăzut al reconversiei profesionale;

lipsa veniturilor pentru un trai decent în cazul multor români (care sunt nevoiți astfel să lucreze fără forme legale).

În prezent, pe fondul măsurilor anunțate de Guvern, implementate cu 1 iunie și monitorizate de Fondul Monetar Internațional, referitoare la reducerea veniturilor cu 25% și eliminarea celui de al 13-lea salariu pentru angajații din sectorul public, reducerea cu 15% a pensiilor și indemnizațiilor de șomaj, impozitarea tichetelor de masă, corelate cu perspectiva disponibilizării unui număr foarte mare de bugetari începând cu 2011 și în condițiile în care tot mai multe firme private se văd obligate să reducă la mimim cheltuielile de personal, munca la negru tinde să devină un debușeu al măsurilor anticriză, având implicații sociale dintre cele mai complexe.

Pentru a evidenția cele susținute vă prezentăm alăturat rezultatele controalelor privind combaterea muncii la negru în perioada iulie – decembrie 2009, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2008, respectiv :

Fig.16 Rezultate Inspecția Muncii

*Sursa ITM

În acest context există premiza ca statul să evite campaniile în forță împotriva muncii la negru, considerând a fi o acțiune imorală și să se îndrepte spre combaterea altor fenomene precum : evaziune, contrabandă, fraude bancare etc.

Pe fondul acestor măsuri și prin faptul că statul a permis de-a lungul timpului ca mari întreprinderi de stat producătoare de pierderi și societăți private cu acoperire clientelară să nu-și plătească la vedere aceleași impozite și contribuții sociale pentru salariații lor, o campanie agresivă împotriva muncii la negru ar genera chiar pierderi în colectarea la buget. O parte masiva din activitatea economică actuala ar stopa, dimensiunile putând echivala cu un dezastru economic și social.

Dacă facem un calcul scurt, constatăm că statul ar putea chiar pierde mai mult decât consideră că pierde acum, deoarece activitățile sistate în segmentul muncii la negru ar însemna mai puține încasări și din alte impozite decât din salarii, precum TVA și impozitul pe profit, o reducere a consumului iar lipsa locurilor de muncă ar determina mișcări de masă sociale puternice, greve, deci o tensionare a pieței forței de muncă cu presiune pe întreaga economie.

Astfel, dacă până acum ceva timp salariații acceptau destul de greu să lucreze la negru, frica de a rămâne fără nici o sursă de venit și grija zilei de mîine îi obligă pe tot mai mulți români să închidă ochii și să renunțe la toate celelate beneficii ale muncii cu forme legale.

Identificarea angajatorilor care folosesc munca la negru și stabilirea măsurilor pentru diminuarea consecințelor sociale și economice a devenit o preocupare permanentă a statului, impunând intensificarea acțiunilor de control în domeniul relațiilor de munca.

Paradoxul identificării cazurilor de muncă la negru rezidă în complicitatea dintre angajator și angajat, manifestat prin reticența sau refuzul angajaților de a recunoaște că muncesc la negru, de teama de a nu pierde acea sursă de venit.

Alte câteva metode utilizate în obstrucționarea identificării cazurilor de muncă fără forme legale constă și în faptul că angajatorul nu înștiințează instituțiile abilitate privind schimbarea adresei sau denumirii firmei, folosirea într-o permanentă “periodă de probă” a unor angajatori fără a utiliza formele legale de angajare.

O altă metodă poate fi exemplificată prin situația în care angajatorul solicită salariaților documentele necesare întocmirii contractelor de muncă dar dupa o perioadă renunță la serviciile acestora, fără a încheia formele legale de angajare.

Măsurile dispuse în urma acestor campanii au constat în general în încheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă și înregistrarea acestora precum și aplicarea de amenzi contravenționale.

Pornind de la cauzele identificate se pot contura o serie de soluții pentru diminuarea și/sau stoparea acestui fenomen, printre care enumerăm:

reducerea fiscalității;

intensificarea acțiunilor de control concomitent cu sancțiuni drastice pentru cei care se folosesc de munca fără forme legale;

intensificarea acțiunilor de informare referitoare la prevederile legale în vigoare în scopul educării atât a angajatorilor cât și a angajaților ;

promovarea riscurilor și consecințelor pe care le implică acest fenomen, de exemplu prin implicarea partenerilor sociali.

De remarcat totuși că un rol important în diminuarea acestui fenomen l-a avut și introducerea, începand cu data de 1 ianuarie 2005, a cotei unice de impozitare a veniturilor impozabile (16%) prin OUG 138/2004 pentru modificarea și completarea legii 571/2001 privind Codul fiscal.

Din prezentarea cauzelor și formelor de manifestare ale muncii la negru se constată că aceasta este tot o formă de fraudă fiscală datorită nedeclarării (ascunderii) totale sau parțiale a veniturilor, numai că implicațiile socio-economice sunt mult mai ample.

3.3.4 Activitățile economice criminale

Conform comunicatelor ANAF-ului, în România, evaziunea fiscală rămâne principala infracțiune generatoare de bani ilegali, urmată de inșelaciune, crimă organizată, respectiv asociere de grupuri de infractori în scopul spălării banilor. Recent, se manifestă o preocupare aprofundată pentru cercetarea conceptelor de “spălare de bani” în strânsă legătură cu “finanțarea terorismului”.

În sfera activităților criminale ce se manifestă pe teritoriul țării noastre se încadreaza urmatoarele: activitățile de distributie și consum de droguri, traficul de carne vie și prostituția, traficul de arme și materiale nucleare, furtul de automobile, fenomenul contrafacerilor (al pirateriei), falsul de monedă, frauda bancară (inclusiv frauda cu card-uri bancare), frauda cu fonduri comunitare (în special PHARE, SAPARD), înșelăciunea, corupția, criminalitatea informatică care a înregistrat o evoluție extrem de rapidă în țara noastră, spălarea banilor proveniți din activități ilicite și chiar crima. Astfel, în multe cazuri, economia subterană funcționează în directă legătură cu criminalitatea ceea ce afectează securitatea personală a populației.

În România, criminalitatea organizată națională și internațională și-a facut apariția și s-a dezvoltat cu pregnanță în perioada de tranziție, după Revoluția din Decembrie 1989, grupurile criminale acționând structurat în diverse domenii ale vieții sociale și economice. “O parte a cetățenilor români uzitând de dreptul la libera circulatie au săvârșit fapte penale în afara teritoriului național, pentru ca ulterior, în baza "experienței" acumulate, să inițieze pe teritoriul României forme organizate de criminalitate, deja existente în alte zone geografice. Astfel, s-a ajuns la o specializare a grupărilor criminale în domenii în care profitul este maxim, prejudiciind de cele mai multe ori sistemul economic și social prin:

fraudarea banilor publici și trecerea acestora în profitul grupurilor de interese și afectând sănătatea și viitorul cetățenilor;

organizarea unor rețele de traficanți de droguri și atragerea tineretului în sfera consumatorilor;

traficul de persoane în vederea exploatării sexuale;

traficarea persoanelor cu handicap în vederea practicării cerșetoriei;

constituirea unor rețele de aducere în România și trecere ilegală peste frontieră a unor grupuri de migranți.”

Un exemplu de asemenea rețea este reprezentat de mafia chineză. Astfel, pe lânga micii comercianți, au apărut grupuri mafiote puternice care se ocupă cu perceperea de taxe de protectie, recuperare datorii dar și cu traficul de persoane și droguri (se aseamănă cu mafia țigănească numai că aceasta are un caracter închis, personajele implicate în acest sistem fiind în mare parte cetățeni chinezi care datorită faptului că nu cunosc limba și legile românești întâmpină greutăți în formularea de plângeri, sesizări și așa devin șantajabili și vulnerabili în fața rețelelor chineze deja constituite pe teritoriul României). Semnificative sunt cazurile prin care la vamă s-a depistat că pe același pașaport fuseseră introduși în țară mai multe persoane de naționalitate chineză, cu o înfățișare similară. Aceștia erau folosiți pentru crearea de firme fantomă sau pentru recuperări, fiind aproape imposibil de făcut distinctia.

Traficul de droguri, de substanțe stupefiante, care deși la început avea un caracter de “tranzit” reprezintă în prezent o sursă importantă de venit pentru diverse grupuri infracționale și în același timp o problemă socială acută. Cauzele care au determinat extinderea atât de rapidă a acestui fenomen sunt :

deschiderea granițelor și libertatea de circulație a mărfurilor și persoanelor;

probleme sociale existente în țară (șomaj, nemulțumiri sociale, alcoolismul și delincvența juvenilă, educația precară, dorința de înavuțire);

reîntoarcerea în țară a cetățenilor care au activate în rețele de droguri și din străinătate;

penetrarea distribuției și consumului de droguri și în rândul populației cu situațiii materiale foarte bune, de exemplu în rândul familiilor înstărite și cu renume (în special prin intermediul copiilor) și cu conexiuni în rândul instituțiilor cheie ale statului roman (Poliție, Parchet, DNA etc.).

Fraudele cu fonduri comunitare constă în special în deturnarea fondurilor, utilizarea lor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate sau însușirea ilegală a unor sume necuvenite, în special prin intermediul licitațiilor “aranjate”, a supraevaluărilor bunurilor achiziționate sau achizitionarea de echipamente second hand la pret de nou pentru a asigura “întoarcerea”/rambursarea banilor. Un rol foarte important în aceste cazuri îl au societățile de consultanță, care reprezintă principalul mijloc de spălare a banilor și falșii furnizori.

Aceste activități prejudiciază nu numai imaginea instituțiilor respective dar și a statului roman în general, riscând penalizări din partea Comisiei Europene cu implicații directe asupra bugetului de stat.

Activitățile criminale se suprapun cu fenomenul criminalității afacerilor, respectiv criminalitatea economico–financiară.

Ioan Melinescu, fost președinte al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spălarii Banilor, caracteriza societatea contemporană ca fiind aceea care “duce povara intensificării fără precedent a acestor noi forme de manifestare tot mai sofisticate și mai greu de stăpânit ale crimei organizate transnaționale, infracțiunile clasice, cum ar fi traficul de droguri și arme sau contrabandă, se completează nefericit cu fraude bancare construite pe scheme financiare sofisticate, criminalitatea informatică, terorismul internațional și spălarea banilor. Necesitatea introducerii fondurilor ilicite în circuitul economiei reale, a condus la internaționalizarea accentuată a crimei financiare bancare și a spălării banilor, prin căutarea de noi debușee prin care să se creeze fluxuri financiare amețitoare, ce fac urmărirea și depistarea produselor infracțiunii extrem de greu de realizat”.

Potrivit unui raport recent al FMI publicat în jurnalul The Guardian, spălarea banilor prin sistemele financiare internaționale a ajuns la ordinul trilioanelor de dolari, adică la 10% din PIB-ul global.

Jurnalistul britanic de investigații, Nick Kochan, în cartea sa “Mașina de spălat. Cum ne afectează spălarea banilor și finanțarea terorismului” îi clasifica pe cei care spală bani în următoarele categorii:

corporații internaționale implicate în operațiuni de fraudare;

guverne și politicieni corupți;

criminalitatea organizată care practică traficul de droguri, arme, carne vie etc;

terorismul.

Având în vedere dificultatea definirii fenomenului de activități criminale datorită numeroaselor concepte pe care le înglobeaza vom încerca să identificăm in cele ce urmează principalele caracteristici ale activităților criminale de pe teritoriul țării noastre:

înglobează fluxuri monetare de mare valoare;

au caracter fraudulos, de cele mai multe ori fiind susceptibile de pedepse penale;

au, în general, un caracter transfrontalier;

banii obținuti în urma acestor activități sunt plasați în economia oficială prin diverse metode de spălare a lor;

de curând, se observă o tendintă a acestor activități de a finanța diverse grupări teroriste sau grupuri de interes cum ar fi: mafia chinezească, țigănească, arabă, ucraineană sau basarabeană. Conform Inspectoratului General al Poliției, chinezii și turcii stabiliți în România sunt “specializați” în contrafaceri, contrabandă și evaziune fiscală, prostituție, arabii în trafic cu alcool, cafea, țigări și valută iar ucrainienii și moldovenii în contrabanda cu petrol, furturi auto, trafic de carne vie, acțiuni de recuperare și cămătărie;

au efecte grave, chiar distructive, asupra economiei și vieții sociale, reprezentând chiar și o amenințare pentru siguranța națională;

sunt foarte flexibile, se pot reprofila cu ușurință spre alte domenii, activități, speculând diverse portițe legislative;

se manifestă o tendință din ce în ce mai accentuată de apropiere a grupurilor criminale de lumea politică.

Un organism extrem de important în diminuarea acestor fenomene îl are Direcția de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Române care acționează prin mijloace specifice de muncă pentru combaterea fraudelor grave care se înscriu în sfera criminalității organizate, a corupției și a celorlalte fapte infracționale care afectează climatul economic din România și drepturile fundamentale ale cetățenilor.

Astfel, politiștii de la Investigarea Fraudelor sunt specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală.

CAPITOLUL IV

Spălarea banilor negri

Istoric, definiții

În ceea ce privește apariția termenului de spălare de bani se pare că principiile existau de secole de când pirațiii găseau diverse țări dispuse să le depoziteze averile sau de când cămătarii medievali încercau sa deghizeze dobânzile percepute. Concret, termenul s-a consacrat în vremea gangsterilor americani, începând a fi folosit în anii 1920 când Al Capone și Bugsy Moran au deschis spălătorii în Chicago pentru a-și spăla „banii murdari”.

Ulterior, s-a constat că “părintele” acestui fenomen ar fi fost mafiotul Meyer Lansky, care după condamnarea lui Al Capone pentru evaziune fiscală, a transferat fondurile din aparatele de joc din cazinourile din New Orleans în conturi din diverse țări. Oricum acest fenomen s-a dezvoltat în timpul Prohibiției Americane, când se foloseau diverse metode pentru a ascunde originea banilor proveniți din vânzarea ilegală de băuturi alcoolice sau din jocurile de noroc (una din metode era reprezentată chiar de pariurile legale).

După apariția Secretului Bancar Elvetian în 1934, Meyer Lansky a fost primul care a transferat fonduri ilegale din Statele Unite in băncile elvețiene, folosind un sistem de companii suveică și conturi offshore.

Prima referire publică despre acest fenomen a fost facută de ziarul britanic “The Guardian”, în timpul scandalului Watergate, când comitetul de susținere al președintelui Nixon a reușit să transfere sumele obținute din campanie întâi în Mexic și apoi, prin intermediul altei companii, în Miami.

Primele țări care au recunoscut aceasta activitate ca fiind o crimă au fost Statele Unite și Anglia, în 1986, iar la Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena s-a solicitat statelor membre să o introducă în sistemul lor judiciar.

Aceasta stipula: confiscarea bunurilor obținute în urma unor infracțiuni, extrădarea autorilor infracțiunilor legate de traficul de stupefiante, asistența juridică acordată reciproc de către țările implicate precum si intensificarea formelor de cooperare între state.

Principalele preocupări privind combaterea acestui fenomen s-au materializat în 1991 prin înființarea GAFI (Grupul de Acțiune Financiară în domeniul spălării banilor) sau FATF (Financial Action Task Force on Money Laundering), un organism interguvernamental ce dezvoltă și promovează politici de combatere a spălării banilor; alcătuit din 34 membrii (32 țări însemnate din punct de vedere financiar din Europa, America de Nord și Asia și 2 organizații internaționale) și care la primul raport creat pe această temă a recomandat incriminarea spălării banilor.

Spălarea banilor este un fenomen amplu care rezidă în dorința infractorilor de ascunde activitățile ilegale practicate care stau la baza surselor lor de venit, pentru a-și putea permite o dezvoltare normală în societate.

Potrivit Legii nr. 656/2002 pentru Prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, prin spălarea banilor se ințelege:

 “ a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

   b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

   c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni”.

La fel ca și legea românească și cea britanică, cunoscută ca fiind una dintre cele mai restrictive în domeniu, nu face referire doar la bani ci la bunuri de orice fel, fie ele tangibilie sau intangibile. Diferența, constă în faptul că nu există o sumă minimă care trebuie raportată (în România aceasta fiind de 10.000 euro) și că oricine poate raporta o suspiciune de implicare în activități criminale de orice fel.

Directiva CCE nr. 308 din 10 iunie 1991 definește „Spălarea banilor” ca fiind următoarea acțiune, atunci când este săvârșită cu intenție:

„transformarea sau transferarea de proprietate, cunoscând că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate infracționalaă sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a proprietății sau în scopul sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea unei astfel de activități, pentru a se sustrage consecințelor legale ale acțiunilor sale;

ascunderea sau disimularea naturii, sursei, amplasării, dispunerii, mișcării, drepturilor reale cu privire la proprietate sau la posesia acesteia, cunoscând că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate infracțională;

dobândirea, posesia sau folosirea unei proprietăți, cunoscând, la data primirii, că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate infracțională sau dintr-un act de participare la o asemenea activitate;

participarea, asocierea, tentativa de comitere și sprijinirea, încurajarea, înlesnirea, sfătuirea în vederea comiterii oricăreia dintre acțiunile menționate în paragrafele anterioare”.

Conform serviciului vamal al SUA, spălarea banilor reprezintă „procesul prin care venitul provenit din activitatea ilegală este transportat, transferat, transformat, preschimbat sau combinat cu fonduri legitime, pentru a ascunde adevarata sa natură, sursă, dispunere și transfer de proprietate”.

Și INTERPOL-ul a încercat la Adunarea Generala din 1995 să definească acest fenomen ca fiind „orice acțiune sau încercare de a ascunde identitatea veniturilor obținute ilegal astfel încât să pară că provin din surse legitime”.

Astfel, prin cercetarea efectuată apreciem că spălarea banilor poate fi definită ca fiind ansamblul activităților prin care atât infractorii, participanți direcți, cât și complicii lor (participanți direcți și/sau indirecți), încearcă să dea o aparență de legalitate unor fonduri sau bunuri de orice fel obținute ilicit sau din activități ilicite pentru a putea beneficia ulterior de acestea, fără a fi compromiși în vreun fel.

În România postrevoluționară, când acest fenomen a început să ia amploare, spălatorii au dezvoltat scheme și rețele de spălare a banilor, care s-au adaptat în permanență la realitățile economice, încercând să exploateze la maxim tehnologia informatică modernă, lacunele legislative și să evite pe cât posibil domeniile unde reglementările și supravegherea erau mai stricte.

Astfel, în funcție de perioada istorică, anumite scheme au fost utilizate frecvent, ulterior au fost abandonate și au fost inventate altele.

Spre deosebire de statele dezvoltate care pun accent pe caracterul global al acestui fenomen, în România, tipologiile de spălare s-au legat de principalele domenii vulnerabile în fața criminalității economico-financiare:

comercializare și/sau contrabandă cu produse petroliere, alcoolice și tutun;

rambursări ilegale de TVA, exporturi fictive sau supraevaluate;

evaziune fiscală;

privatizări frauduloase în dauna interesului statului;

acte de corupție și/sau șantaj;

trafic de supefiante, de carne vie, intermediere de adopții etc.;

înșelăciuni în domeniul bancar, financiar și de asigurări;

firme offshore, în special sub forma prestărilor de servicii de consultanță sau repatrierea profiturilor pentru acționarii din paradisurile fiscale.

Toate aceste acțiuni, alături de formele mai agresive cum ar fi : traficul de droguri, de arme, de opere de artă, de mașini de lux, de substanțe radioactive, prostituția, au generat profituri fabuloase pentru practicanții acestor activități.

Însă, pentru a se putea bucura de rezultatul “muncii lor” este nevoie ca acești bani murdari să se transforme în fonduri legale pentru a fi introduse ulterior în circuitul economic formal. Rezumând toate aceste aspecte putem aprecia că spălarea banilor reprezintă activitatea prin care infractorul încearcă să ascundă originea și posesia reală a veniturilor provenind din activități ilegale.

Aici intervine rolul statului pentru că daca acest fenomen nu este controlat, poate submina eforturile depuse pentru existența unor piețe libere și competitive, și afectează dezvoltarea unei economii sănătoase.

Spălarea banilor reprezintă un factor major de contaminare a întregii economii, poate eroda integritatea instituțiilor financiare ale unei țări prin influențarea cererii de numerar, nivelului ratei dobânzii și ratei de schimb valutar și în același timp poate genera inflație.

Realitatea ultimilor ani ne dovedește că există o legătură foarte strânsă între lumea infractorilor și cea a vieții publice, a celor cu funcții de conducere, rezultând o lume a intereselor care, pe fondul imoralității, al afacerilor dubioase, al luxului, al desfrâului și mai ales a dorinței de înavuțire, a exploatat la maxim fiecare domeniu al economiei. În această lume se regasesc de la proprietari de restaurante, cazinouri, companii profitabile în domenii cheie și care și-au dezvoltat afacerile în urma contractelor oneroase cu statul, proprietari de hoteluri, autoturisme de lux, imobile grandioase până la proprietari de trusturi de presă și posturi de televiziune, de bănci și instituții financiare, de holding-uri petroliere.

Practica ne demonstrează că infractorii pot investi în sectoare ale economiei unde activele pot fi utilizate ca mașini de spălare a banilor dar și înspre zone, instituții, care lupta împotriva lor, în scopul de a le face ineficiente.

În contextul globalizării, afacerile ilegale de mare amploare – contrabanda, evaziunea fiscală, traficul de droguri, spălarea banilor, practici frauduloase în privatizarea unor societăți comerciale etc. – nu se pot iniția, derula și finaliza fără existența unui parteneriat între grupările autohtone și cele corespondente ale acestora care acționează pe teritoriul altor state.

În România, începând cu anul 1990, s-au desăvârșit afaceri ilegale de proporții uriașe: începând cu distrugerea flotei comerciale și a celei de pescuit oceanic, fraude cifrate la sute de milioane de dolari săvârșite la Banca „Dacia Felix", Credit Bank, Bankcoop, Bancorex, privatizarea frauduloasă sau în detrimentul statului a unor societăți comerciale și terminând cu mediatizata contrabandă cu țigări derulata prin principalele puncte de trecere a frontierei, cu contrabanda cu alcool, evaziunea în domeniul cerealelor și al TVA-ului implicit etc.

Devine clar că banii se orientează din economia ilegală în cea legală, bazându-se pe capacitatea și performanța sistemului financiar de a transfera capital și active în cantități mari și în timp scurt, mai ales în contextul actual al globalizării și cu atât mai mult cu cât toate aceste acțiuni, prin volumul lor, sunt foarte profitabile pentru instituțiile financiare legale.

“Nevoia de spălare a câștigurilor ilicite și de investire a veniturilor provenite din activități criminale, a dus la internaționalizarea accentuată a crimei financiar-bancare organizate și a grupurilor criminale ce o practică, la căutarea de alte țări și sisteme care să le asigure garanții de confidențialitate”.

În prezent, numeroși intermediari financiari furnizează servicii similare cu cele tradiționale oferite de bănci. Pentru ocolirea măsurilor de combatere a spălarii banilor, organizațiile criminale își concentrează eforturile spre sectorul non-bancar (societăți de servicii de investiții financiare, companii de asigurări, case de schimb valutar, instituții financiare nebancare – IFN-uri) dar și către instituții non-financiare (cazinouri, agenții imobiliare). De multe ori pentru a-și asigura o expertiză profesională specializată, se apelează la consultanța juriștilor, contabililor, consultanților fiscali.

Dezvoltarea consorțiilor bancare la nivel internațional, dezvoltarea fără precedent a burselor de valori și de mărfuri, eliminarea restricțiilor și a controlului asupra investițiilor străine în contextul globalizării a facilitat apariția unor fenomene grave: evaziunea fiscală, exportul ilegal de capital, spălarea banilor pe scară largă, apariția piețelor ilicite de mărfuri și capital, dezvoltarea economiilor subterane, fraude financiare și bancare etc.

Se constată deci că fenomenul spălarii banilor, ca formă de manifestare a economiei subterane, este la rândul sau un fenomen global, cu un puternic caracter tehnologic iar lupta împotriva acesteia reprezintă o parte esențială a cadrului general de combatere și prevenire a infracțiunilor economico-financiare, începând de la formele incipiente și culminând cu o altă problemă contemporană, finanțarea terorismului.

Etapele procesului de spălarea a banilor

Deși metodele de spălare a banilor pot varia de la forme simple până la forme complexe ce necesită trecerea fondurilor printr-o rețea complexă, de multe ori chiar internațională, de fapte de comerț, scopul de a introduce banii murdari în circuitul ecomonic legal și etapele prin care se realizează acest lucru rămân aceleași.

Procesul este unul dinamic care suportă mulți complici și intermediari și implică de asemenea obținerea și mișcarea fondurilor obținute în mod direct sau indirect din infracțiuni, ascunderea urmelor sau a originii bunurilor pentru a se evita orice suspiciuni sau investigații și, în final, disponibilizarea banilor și reinvestirea lor în circuitul economic legal, ascunzându-se din nou, în măsura în care se poate, originea ocupațională și geografică a fondurilor.

GAFI, într-unul din primele sale rapoarte “Lupta contra spălarii capitalurilor” din februarie 1990, arăta că procesul de spălare se derulează în trei etape fundamentale : plasare, stratificare și integrare.

Plasarea: reprezintă deplasarea fizică a bunurilor obținute din activitatea ilegală, pentru a fi plasate în afara ariei de acoperire a organelor de specialitate.

Această etapă este considerată a fi cea mai dificilă, deoarece are ca obiectiv final pierderea urmei bunurilor ilicite iar din practică s-au constatat o serie de puncte vulnerabile, dificil de evitat de către spălătorul de bani și, în consecință, ușor de recunoscut, respectiv:

plasarea numerarului în sistemul financiar, care se poate realiza prin :

fragmentarea operațiunilor în numerar în scopul evitării raportării tranzacției prin divizarea operațiunilor sub nivelul minim de raportare;

folosirea inadecvată a listelor de excepții prin care unele categorii de operații cu numerar sunt exceptate de la raportare (presupune uneori complicitatea unităților financiare respective);

executarea de false documente de raportare pentru a legitima numerarul general;

depunerile de profituri ilegale în bănci corespondente pot fi prezentate ca transferuri de la bancă la bancă;

trecerea numerarului peste frontiere;

transferarea numerarului în și dinspre sistemul financiar.

Având în vedere restricțiile și modul de supraveghere a instituțiilor financiare tradiționale, în prezent, pentru aceasta etapă au început să fie folosite din ce în ce mai des instituții financiare nebancare cum ar fi : casele de schimb valutar, societățile de valori mobiliare, bursele de mărfuri, cazinourile, serviciile de transfer de fonduri. Metodele folosite de reciclatori în acest caz sunt aproximativ aceleași cu cele folosite în instituțiile financiare tradiționale.

Casele de schimb valutar, facilitează plasarea fondurilor ilicite prin efectuarea schimbului valutar fără întocmirea de documente ori distrugerea voită a memoriei computerului pentru a nu se mai putea reconstitui șirul de tranzacții încheiate. Prin această metodă câștigă ambele parți : reciclatorul scapă de o sumă mare de lei și primește o cantitate mai mică de bancnote străine, iar casa de schimb comite evaziune fiscală prin nedeclararea veniturilor din operațiunile efectuate.

Agențiile de transmitere a fondurilor sunt utilizate pentru transferarea fondurilor pe plan intern sau internațional și prezintă marele avantaj că valoarea banilor poate fi deplasată dintr-un loc în altul, fără a implica deplasarea fizica a banilor.

Cazinourile înseamnă numerar în exces și permit în această etapă amestecarea fondurilor ilegale cu cele legale și în plus oferă anonimat participanților.

Comercianții de bunuri de valoare (automobile, iahturi, bunuri de lux, bunuri imobiliare) sunt folosiți de reciclatori pentru a schimba numerarul în bunuri care nu–și pierd în timp valoarea și care pot fi revândute ulterior pentru a justifica originea licită a bunurilor.

Societățile de investiții financiare permit transformarea numerarului în acțiuni, de preferat cu lichiditate mare, sau mărfuri, prin evitarea raportărilor tranzacțiilor cu numerar.

Exportul ilegal de valută reprezintă transportul fizic cu diferite mijloace de transport, fără a se respecta legislația cu privire la declararea sumelor ce ies din țară și au ca destinație țări în care nu se pune problema justificării sumelor în numerar; după depunerea în bănci, aceste sume fac cale întoarsă, utilizându-se transferul electronic.

O metodă uzuală era reprezentată de folosirea de către rețelele criminale a diverșilor funționari diplomatici. Aceștia, având un regim special cu privire la intrarea și ieșirea din țară și a declarațiilor vamale, fiind folosiți pe post de curier prin intermediul carora se transferau în afara țării sume semnificative de bani murdari care se întorceau în țară ulterior sub forma investițiilor străine.

Stratificarea (structurarea,spălarea): reprezintă procesul de mișcare a banilor între diferite conturi pentru a le ascunde originea dar și separarea veniturilor ilicite de sursa lor prin crearea unor scheme complexe de tranzacții financiare proiectate pentru a înșela organele de control și de supraveghere dar și pentru a asigura anonimatul.

Printre modurile de stratificare exemplificăm:

îmbinarea banilor proveniți din surse ilegale cu cei proveniți din surse legale;

crearea unui cont fictiv în străinătate, pentru a primi fonduri și a efectua plăți cu acestea;

transferurile electronice și internet-bankingul prin care un client are posibilitatea de a accesa virtual contul său din orice loc din lume, de la orice calculator conectat la internet. Odată ce banii există în conturi, aceștia pot fi transferați în orice colț al lumii în timp record;

multe entități se servesc în ultimul timp de Internet pentru a propune servicii de spălare de bani, dând uneori aparența de servicii financiare extrateritoriale sau de posibilități de plasament legale. În această situație spălatorii pot controla orice cont, chiar dacă acestea au fost deschise pe numele unor interpuși; soldurile persoanelor interpuse se transferă ulterior în contul administratorului titular, iar acesta poate dispune astfel de banii transferați.

Fondurile astfel stratificate în cadrul acestei etape, după ce au căpătat aspectul de legalitate, se îndreaptă de cele mai multe ori spre paradisuri fiscale sau sunt investite în active de valoare și cu viteza de circulatie mare (obiecte de artă, colecții cu valoare mare etc.)

Integrarea reprezintă etapa finală a procesului de spălare și constă în revenirea bunurilor spălate la dispoziția infractorilor. La acest punct, bunurile sunt folosite în tranzacții diverse care par a avea caracter legal: se fac investiții, se împrumută persoane fizice, se achiziționează active astfel încât toate tranzacțiile să aibă un caracter de legalitate.

Printre metodele de integrare des întâlnite enumerăm :

achiziționarea de bunuri imobiliare sau a unor afaceri în pierdere, după care, utilizând fondurile ilicite, aceste bunuri sau afaceri sunt revândute la valoarea lor reală;

posibilitatea creditării de către asociați a propriei societăți comerciale, care funcționează doar în pierdere. Astfel, se scot din firmă sume, supradimensionând costurile cu scopul de a obține pierderi. Cu sumele scoase din firmă dar neimpozitate, asociații creditează firma proprie, încasând chiar și dobânzi pentru sumele cu care au împrumutat societatea;

bunurile achiziționate cu fonduri ilicite sunt vândute unor societăți de tip captiv (care aparțin de fapt proprietarului bunurilor), după care sunt revândute realizând un profit substanțial tot proprietarului inițial;

împrumuturi fictive acordate de o societate offshore, controlată tot de o companie din țară, iar fondurile reprezintă de fapt, fonduri reciclate ale companiei din țară;

folosirea de facturi false pentru import sau export (facturi de import supraevaluate, pentru a justifica transferul unor asemenea fonduri, iar în cazul reciclării fondurilor străine în țară, facturile de export sunt supraevaluate pentru a justifica încasările).

Trebuie menționat faptul că aceste trei etape se pot manifesta distinct dar pot apărea și simultan, ajungându-se să se suprapună, în funcție de nevoile infractorilor.

Trebuie menționat că există și opinii, de exemplu experții ONU, care aplică în analiza fenomenului modelul cu patru faze pentru legalizarea veniturilor, dar care care coincid cu cele trei prezentate anterior. În schimb, această metodă ce cuprinde patru etape se referă în special la spălarea fondurilor, nu și a bunurilor obținute ilicit.

Prima etapă presupune eliberarea de bani în numerar și depunerea lor pe conturile altor persoane. Astfel de persoane pot fi, de obicei, rudele făptuitorului și se urmarește ca intermediarii să aibă conturi proprii în bănci, de preferat în străinătate.

A două etapă o reprezintă distribuirea banilor în numerar care se poate realiza prin cumpărarea documentelor de plată bancare și a altor hârtii de valoare. Practica dovedește că această etapă se realizează frecvent prin punctele de schimb valutar, cazinouri și cluburi de noapte.

A treia etapă constă în mascarea urmelor infracțiunii săvârșite care presupune luarea de măsuri în vederea evitării cunoașterii de către terți a sursei sau a modului de distribuire a banilor în diverse instituții.

A patra etapa constituie reintegrarea efectivă a banilor și reprezintă momentul în care capitalurile deja legalizate se investesc în afaceri licite.

Fig. 17 Exemplu privind etapele spălarii banilor

Metode de spălarea a banilor

Pentru identificarea principalelor metode de spălare a banilor trebuie întâi să analizăm cine sunt spălătorii și care sunt semnalele de alarmă, tranzacțiile suspecte, care conduc la identificarea metodelor și a domeniilor de activitate cu înclinație spre producția sau intermedierea de bani murdari.

Astfel, analizând într-un mod cât se poate de simplu și rațional, considerăm că, în general, motivele care stau la baza comiterii de infracțiuni sunt două, respectiv : dorința de aventură sau de a epata și cea de a face bani mai repede decat pe căi legale.

În momentul în care obțin venituri pe acestă cale, infractorii au trei alternative:

fie investesc în comiterea de noi infracțiuni;

fie îi cheltuiesc;

fie îi ascund pentru a-i utiliza mai târziu.

În primele două cazuri dar și în al treilea, infractorii sunt obligați, pentru a scăpa cercetărilor și suspiciunilor instituțiilor abilitate, să dea banilor astfel obținuti un caracter cât de cât legal. Pentru aceasta, ei adoptă tehnici proprii sau apelează la indivizi sau societății care prestează servicii de specialitate în acest domeniu.

Tocmai de aceea considerăm că în categoria de spălatori ar trebui cuprinse „toate persoanele care sprijină, în orice fel un infractor și orice stadiu al schemei, în încercarea de a spăla produsul infracțiunii”.

Cea mai exemplificativă situație este aceea a contabilului, consultantului fiscal sau chiar a avocatului care consiliază infractorul începând de la formele incipiente de evaziune fiscală până la modalități de ascundere a originii banilor și reintroducere în circuitul legal.

Din analiza fenomenului se pot constata o serie de reguli de bază și comune ale tehnicilor de spălare a banilor, reguli care sunt respectate de fiecare infractor și constă în:

anonimitatea, respectiv practica de a face fiecare tranzacție să pară normală, să nu distragă atenția;

viteza care reprezintă dorința infractorilor de a introduce banii murdari în circuitul legal cât mai repede. Nimeni nu-și dorește să-i aibă și să nu poate să se bucure de ei;

complexitatea care se referă la dorința de a crea sisteme cât mai greu de urmărit în scopul diminuării riscului de a fi urmărit și de a elimina orice bănuială care planează asupra lui;

secretizarea constă în crearea unei rețele de oameni cât mai fideli și disimularea cât mai bună a surselor de venit și a mijloacelor de reintrare în posesie a banilor spălați.

Investigarea fenomenului de spălare a banilor este unul relativ recent și a luat amploare mai mult ca urmare a internaționalizării lui și a dezvoltării unei puternice relații cu finanțarea terorismului.

Așa cum spunea și Ioan Melinescu ”necesitatea introducerii fondurilor ilicite în circuitul economiei reale, a condus la internaționalizarea accentuată a crimei financiar bancare și a spălării banilor, prin cautarea de noi debușee prin care să se creeze fluxuri financiare amețitoare, ce fac urmărirea și depistarea produselor infracțiunii extrem de greu de realizat”. Realitatea confirmă că pentru crearea unui sistem de spălare a banilor sunt racolați cei mai buni specialiști din domeniul contabil, fiscal, bancar, juridic.

Se constată deci că este imposibil de identificat toate mecanismele de spălare a banilor și cea mai bună soluție în identificarea acestora are la bază analiza tranzacțiilor suspecte, interpretate precum adevărate semnale de alarmă. „O tranzacție suspectă va fi adesea una care este incompatibilă cu ce se știe despre client, cu afacerile normale sau cu activitățile personale” deci primul pas în recunoașterea metodelor de spălare a banilor este „de a ști suficient despre afacerea clientului”.

Semnalele apar din indiciile identificate și bănuielile care planează asupra diverselor tranzacții care par a avea legătură cu spălarea banilor.

O cercetare atentă a acestui fenomen și a formelor sale de manifestare evidențiază care sunt aceste principale semnale, respectiv:

neconcordanțele între venituri și stilul de viață ale indivizilor;

inexistența sau suspiciuni asupra surselor de venit;

înavuțire rapidă reflectată printr-o creștere semnificativă a patrimoniului;

plăți frecvente în numerar corelate de multe ori cu călătorii în destinații specifice asimilate paradisurilor fiscale;

interacțiuni frecvente și tranzacții neobișnuite cu diverse instituții financiare;

asociere cu grupuri de interese sau cu persoane cheie din adminstrațiile locale și centrale;

achiziții bruște și rapide de diverse valori (opere de artă, mașini, acțiuni lichide, obligațiuni pe termene scurte etc.) sau imobile cu cerere în piață;

apartenența la un grup mare de firme (firme suveică) care în aparență au rulaje mari dar sunt folosite de fapt doar pentru tranzit și mai nou pentru obținerea de credite pentru a „amesteca” banii;

frecventarea cazinourilor, a diverselor jocuri de noroc și a caselor de pariuri;

implicarea în diverse fonduri de investiții închise cu scopuri speculative;

practicarea cametei ascunse prin intermediul notarilor publici sau a avocaților.

Pornind de la aceste semnale se pot identifica domeniile de activitate și tehnicile folosite în spălarea banilor, deși multe dintre acestea pot fi simple suspiciuni datorate tocmai dificultăților existente în delimitarea și dovedirea faptelor care ascund în spate dorința de spălare a banilor.

Metodele pe care le vom prezenta sunt de fapt, tranzacții suspecte, sunt pur orientative și reprezintă o centralizare a cercetării fenomenului în domeniile „sensibile” dar și a experienței practice după cum urmează :

Metode de spălare a banilor în domeniul instituțiilor financiare

Spălarea banilor se realizează prin intermediul tranzacțiilor cu numerar, prin intermediul conturilor bancare, a transferurilor electronice, prin operațiuni externe care de cele mai multe ori sunt legate de centrele offshore, prin intermediul operațiunilor de credit, asigurări și garanții, prin intermediul tranzacțiilor având legătură cu investițiile sau cu societățile de investiții financiare.

Urmare dezvoltării sistemului global de telecomunicații și în special a Internetului, spălarea banilor cu ajutorul tranzacțiilor fictive a luat amploare, infractorii dezvoltând mereu noi metode de spălare a banilor, folosindu-se în general de conturile bancare ale unor persoane nevinovate sau de diverse site-uri specializate.

Printre cele mai recunoscute metode amintim :

Rafinarea banilor murdari care constă în convertirea bancnotelor mici în bacnote mari prin recurgerea la tranzacții repetate cu sume mici de bani, care par a servi la evitarea obligațiilor de identificare și de raportare (de exemplu: tranzacții frecvente cu sume situate imediat sub pragul obligației de raportare, în special în numerar sau efectuate prin subunități diferite ale aceleiași entități raportoare, acolo unde acestea nu sunt justificate de activitatea clientului). Aceasta metodă are care scop pierderea urmelor fizice de pe bani ce ar putea conduce la depistarea autorilor și diminuarea volumului fizic al banilor pentru a putea fi mai ușor de manipulat.

Deschiderea de conturi sub nume fals sau pe numele unor interpuși folosiți atât pentru depuneri cât și ridicări de numerar, pentru efectuarea de tranzacții în scopul protejării anonimatului beneficiarilor reali ai banilor. În acest caz pot fi identificate inclusiv tranzacții suspecte efectuate către terți fără un motiv plauzibil sau în baza unor relații de afaceri care nu par a fi justificate.

De asemenea, pot fi identificate și tranzacții solicitate intenționat cu detalii inexacte sau incomplete, care sugerează exact intenția de a ascunde informații esențiale, în special referitoare la părțile implicate sau chiar tranzacții care implică contrapartide situate în centre offshore sau în zone geografice bine cunoscute pentru traficul de droguri, tranzacții care nu sunt justificate de activitatea economică a clientului sau de alte circumstanțe.

Închirierea de seif-uri pentru ascunderea de valori obținute cu bani negri este o metodă mai ales de ascundere a produsului criminal. Beneficiind de siguranța unor astfel de cutii de valori închiriate la diferite bănci, infractorii își pun la adăpost, cel puțin pentru un timp, banii proveniți din săvârșirea unor infracțiuni, până când consideră că sunt în siguranță, că și-au pierdut urma și că pot iniția procesul de spălare propriu-zis.

Având în vedere că legislația națională prevede obligația raportării tranzacțiilor de peste un anumit plafon, multe din metodele folosite în acest domeniu se realizează cu complicitatea sau în baza consultanței funcționarilor implicați.

Metode de spălare a banilor prin intermediul Instituțiilor Financiare Nebancare

În ultima vreme se observă o tendință crescută în exploatarea Instituțiilor Financiar Nebancare datorită reglementărilor mai flexibile în domeniu dar și reglementărilor tot mai stricte din domeniul bancar.

Instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt entități, altele decât instituțiile de credit, care desfășoară cu titlu profesional activități de creditare, în condițiile stabilite de lege și cuprind : societăți de credite de consum, de leasing financiar, societăți de credit ipotecar, casele de amanet ori cele de ajutor reciproc.

Având în vedere că acestea pot acorda în condiții de flexibilitate credite, incluzând credite de consum, credite ipotecare, credite imobiliare, microcredite, finanțări pentru tranzacțiile comerciale, operațiuni de factoring, scontări, leasing financiar, emitere de garanții și asumare de angajamente, inclusiv garantarea creditului și altele fără a fi supuse reglementărilor drastice din domeniul bancar, IFN-urile reprezintă o țintă sigură a infractorilor implicați în spălarea banilor, care folosesc toate aceste metode pentru a disimula originea banilor și pentru a-i reintroduce în circuitul formal.

Printre aceste metode putem enumera:

Contractarea de credite și împrumuturi pe termene scurte, nejustificate ca nevoie, și garantarea cu sume în numerar a cărui origine este necunoscută sau folosirea de garanții suspecte ale unor terțe persoane însoțite de transferarea imediată a sumelor obținute și

Folosirea caselor de amanet ca intermediar prin cumpărarea de bunuri care ulterior sunt amanetate contra unui procent de 70% din valoarea de piață a lor fără a mai fi recuperate.

3. Metode de spălare a banilor prin intermediul cazinourilor, sălilor de jocuri sau a caselor de pariuri. Cazinourile au fost întotdeauna legate ca și conotație cu spălarea banilor atât din punct de vedere al acționariatului cât și a clienților, tocmai datorită confidențialității identității jucătorilor, a ușurinței transferurilor dar și a vitezei și naturii intensive a jocurilor cu numerar.

Această metodă s-a dezvoltat cu precădere în țara noastră datorită legislației permisive și așezării geo strategice a României, aflată în imediata apropiere a țărilor unde sunt strict interzise astfel de jocuri ( ex. Turcia, Israel, Cipru etc.).

În cazinouri cei interesați își pot schimba diversele sume de bani, prin cumpărarea jetoanelor de joc, după care operațiunea de rafinare se încheie prin schimbarea jetoanelor la casă, odată cu terminarea jocului, în bancnote mari sau cecuri de cazinou, știut fiind faptul că toate cazinourile operează plăți doar în bancnote mari pe care le ridică de la bănci și predau acestor instituții bancnotele mici încasate.

Cazinourile reprezintă alibiul perfect pentru persoane care au dobândit câștiguri și averi ilegale, care afișează un mod de viață ce depășește veniturile legale declarate, și pe care le pun pe seama câștigurilor din jocuri de noroc sau pariuri.

Problema care a scăpat reglementării interne este posibila dependență pe care o dau cazinourile și lipsa unei politici de protejare a familiei, aspect care este susținut de numărul mare de săli de joc și pariuri care există în România, atât în mediul rural cât și cel urban.

Spre deosebire de țara noastră, în capitalele europene există reglementări motivate social, care merg de la interzicerea cazinourilor și/sau comasarea lor în stațiuni turistice, pănă la interzicerea jocului zilnic la un cazinou.

Metode de spălare a banilor prin intermediul notarilor, avocaților, consultanților financiari și fiscali. Aceștia acordă, în general, asistență și consultanță în domenii precum investiții, plasamente financiare, înființări de companii, administrare, management, optimizare fiscală și alte operațiuni legale sau aflate la limita legii.

În cele mai multe din cazuri ei gândesc întregul circuit, ajungând să se specializeze în identificarea unor societăți comerciale, bănci sau locații offshore pentru utilizarea lor în scheme de spălare a banilor, producând toată documentația de specialitate necesară, ce conferă aparența de legalitate a afacerilor.

Putem exemplifica în acest caz cu următoarele tranzacții suspecte care se pot concretiza în scheme de spălare a banilor:

folosirea de firme fantomă prin operațiuni frecvente de cumpărare și cesiune de societăți;

crearea de false litigii ca justificare pentru încasarea sau transferul diverselor sume de bani;

înființarea unor societăți de investiții în domeniul imobiliar necomerciale, utilizate pentru achiziționarea de bunuri imobiliare, și care au drept scop ascunderea originii fondurilor implicate în tranzacții;

operațiuni contabile menite să tăinuiască sau să ascundă sursele veniturilor de natura sau provenienta acestora, de exemplu, prin metode de supraevaluare sau subevaluare a bunurilor și serviciilor.

De cele mai multe ori persoanele implicate în acest domeniu se prevalează de bonitatea lor în piața și de buna credință a clienților săi care, din punctul lor de vedere, nu fac altceva decât să-și optimizeze veniturile, să-și reconsolideze sau să își eficientizeze afacerile prin diverse operațiuni de lichidare, de faliment, de fuziuni sau dezmembrări de societăți, cu alte cuvinte prin interpretarea legală a portițelor legislative în favoarea lor.

O metodă simplă și foarte sigură este repezentată de falsul litigiu care are marele dezavantaj că în România procesele sunt de durată însă inconvenientul poate fi înlăturat recurgându-se la procedura de arbitraj, recunoscută și în practica internațională, sau reconciliere, prin simpla recunoaștere a faptelor, prin intermediul avocaților.

Pe scurt, procesul se derulează între două societăți comerciale, una din zona unde se află fondurile negre, iar cealaltă zonă unde vor ajunge banii spălați. Astfel, societatea care trebuie să își recupereze banii curați, intentează un proces celeilalte societăți, ca urmare a nerespectării unui contract încheiat anterior într-un scop credibil, stabilit de comun acord, cerându-i daune sau despăgubiri de o anumită valoare .

Odată declanșat procesul, părțile pot cădea la învoială, societatea ‘’în culpă’’ acceptând să-i plătească de bunăvoie celeilalte părți daunele solicitate sau pentru mai multa siguranță pot apela la o curte de arbitraj sau instanță judecătorească, așteptând să fie sancționată și obligată la plata acestor sume. În acest fel banii negri sunt albiți și reintroduși legal în cealaltă societate pentru a putea fi utilizați ca fonduri provenite din afaceri cinstite iar metoda poate fi utilizată atât pe teritoriul aceleiași țări cât și la nivel internațional, în special în relații cu companii cu sediul în diverse paradisuri fiscale.

Metodele de spălare a banilor prin intermediul tranzacțiilor imobiliare și a achizițiilor de valori au la bază caracterul speculativ al acestor active, în general urmând metoda clasică de cumparare la prețuri mici și revânzare ulterioară la prețuri mult mai mari cu implicarea unor sume mari de bani.

În cazul obiectelor de artă, a colecțiilor de valori spălarea banilor este mult mai simplă datorită valorii subiective și interpretabile a acestora, același obiect putând trece prin tranzacții succesive la prețuri total diferite iar de multe ori identificarea unor astfel de obiecte poate fi deosebit de dificilă, uneori chiar imposibilă, transferul lor având loc doar în mediul privat.

Spălarea banilor prin intermediul organizațiilor non-profit

      Organizațiile non-profit adună sute de miliarde de dolari anual de la donatori și distribuie acești bani – după plata costurilor lor administrative- către diverși beneficiari. Atât cheltuielile lor administrative, cât și cuantumul și necesitatea cheltuielilor beneficiarilor pot fi exagerate și dificil de apreciat utilitatea lor.

       Folosirea cu reacredință a organizațiilor non-profit pentru spălarea banilor si finanțarea terorismului este o modalitate frecvent folosită de rețelele crimei organizate, de multe ori aceste entități fiind create special în astfel de scopuri.

       Problema aceasta a captat atenția Grupului de Acțiune Financiară Internațională, G8 și Națiunilor Unite, precum și a autorităților naționale din mai multe regiuni.

4.4 Paradisurile fiscale și firmele offshore

Paradisurile fiscale sau offshore sunt țări sau teritorii, adesea insule sau grup de insule, care acceptă înființarea fictivă de companii pe teritoriul lor dar care să nu desfășoare activități pe acest teritoriu, inclusiv ca simple cutii postale, spații cu reglementări flexibile, uneori aproape inexistente, în ceea ce privește:

fiscalitatea;

regimul de supraveghere valutara,

și caracterizate prin confidențialitate maximă, cu legi aspre despre păstrarea secretului bancar și multe alte drepturi în acest sens.

Paradisurile fiscale îmbracă multe forme, fiecare prezintă atât avantaje cât și dezavantaje la nivelul credibilității externe, unele având standarde etice de cel mai înalt calibru iar altele fiind asimilate cu înșelatorii sau alte aspecte negative.

În general, aceste teritorii nu impozitează sau impozitează la minim tranzacțiile străine ce se desfășoară prin intermediul acestor companii.

Extinderea acestui fenomen a început în anii 1950-1960, când diversele companii multinaționale și-au început expansiunea prin deschiderea de filiale, în special în țări care acordau asemenea facilități fiscale și care erau folosite drept loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi reinvestite sau repatriate.

Potrivit dicționarului anual al revistei „The Economist”, companiile offshore sunt societăți înregistrate în anumite țări sau jurisdicții care au o legislație fiscală fie fără impozite, fie cu impozite minime atât timp cât societatea nu desfășoară activități pe teritoriul unde sunt înregistrate.

În prezent, există  mai  mult  de  50  de  regiuni (ex.  Insulele  Virgine Britanice, Bahamas, Cayman, Antilele Olandeze, Hong Kong, republici  insulare precum Republica  Nauri,  Cipru sau țări mici – Panama, Luxemburg, Liechtenstein sau chiar state din America – Delaware, Washington etc.)  care  oferă companiilor offshore avantaje considerabile precum:

lipsa sau minimalizarea fiscalității pentru veniturile transferate deci o maximizare a profitului;

absența sau caracterul redus al controlului guvernamental;

confidențialitatea și protecția acționarilor și neraportarea tranzacțiilor;

folosirea de mijloace de comunicații moderne și extrem de complexe, precum și a limbilor de circulație internațională.

Tot pentru a veni în întâmpinarea necesităților clienților, aceste locații se promovează singure în vederea atragerii de posibili investitori și crează infrastructuri care pot fi folosite atât de companii legitime cât și de cele care doresc să spele banii murdari.

Pentru cei implicați în spălarea banilor și în activități subterane aceste teritorii oferă avantaje deoarece :

de regulă, nu se regăsesc sub influența jurisdicțiilor în care s-a obținut profitul și nici nu sunt părți ale vreunor acorduri de cooperare, asociații, comisii, convenții, tratate de urmărire a fondurilor, de raportare, repatriere sau confiscare a bunurilor pe teritoriul lor. Astfel, în investigarea fenomenului intervin tot mai multe bariere legale și financiare, atât sub aspectul obținerii cât și al conservării ori valorificării probei care să poată fi admisă în instante;

operațiunile au loc într-un sistem economic și politic stabil, unde există un sistem bancar organizat și dezvoltat;

proprietarii societăților nu au reședința în aceste țări iar societățile sunt reprezentate de diverși împuterniciți, care primesc dispoziții prin mijloace codificate convenite anterior. Ținând cont și de confidențialitatea practicată în aceste zone, legăturile între adevărații proprietari și reprezentanții legali sunt greu iar de multe ori imposibil de stabilit. 

„Un paradis fiscal este folosit de un evazionist sau de un spălator pentru a complica și descuraja încercările de documenta veniturile nedeclarate, de a analiza fluxul fondurilor și a demola argumentele de apărare prin invocarea surselor de fonduri impozabile” sau pentru a genera documente cu aparențe de legitimitate.

    Astfel, folosirea companiilor offshore este una din cele mai uzate proceduri de evaziune fiscală la limita legii, la nivel mondial, unii cercetători apreciind că acestea stau la baza fraudei, criminalității si spălarii banilor deși în realitate nu reprezintă decât un instrument lăsat la dispoziția antreprenorilor, folosit în funcție de etica și moralitatea fiecăruia.

Practica ne demonstrează că în România, oamenii de afaceri, au apelat la folosirea acestor companii sau destinații din două motive:

asigurarea protecției averii și confidențialității și

scutirea sau reducerea de taxe.

În perioada postdecembristă, pe fondul dezvoltării mediului de afaceri și a creșterii economice mai ales în perioada 2005 – 2008, au apărut complicații juridice în raporturile comerciale, mulți au câștigat bani relativ ușor din activități de speculă imobiliară și diverse intermedieri iar incoerența legislativă a permis unora să acumuleze averi ce nu pot fi justificate, bazate în mare parte pe activități ilegale (contrabandă, evaziune, contrafaceri etc) fapt ce a făcut ca mulți români să apeleze la aceste instrumente tocmai pentru a-și proteja patrimoniul și chiar familia.

Dorința de confidențialitate și de protecție, nesiguranța zilei de mâine datorate incertitudinilor politice sau fiscale, au stat de asemenea la baza înființării de companii offshore.

De exemplu, companiile offshore pot să aibă drept de proprietate asupra unor terenuri sau proprietăți, ele obținând astfel o serie de avantaje în ceea ce privește taxele, cum ar fi evitarea legală a impozitelor pe căștiguri, succesiuni și taxe privind transferul de proprietate.

De asemenea, fiscalitatea excesivă sau de multe ori incoerența acesteia, apariția și dezvoltarea societăților multinaționale și a companiilor de consultanță fiscală pe teritoriul României au marcat apariția conceptului de planificare fiscală, practică des utilizată în țările dezvoltate în scopul maximizării profiturilor prin reducerea obligațiilor de plată și utilizarea inteligentă a așa ziselor portițe/scăpări ale legii.

Un alt factor cu o remarcabilă influență în folosirea acestor companii este existența unei rețele globale extinse de tratate de evitare a dublei impuneri între țări.

Toate acestea, coroborate cu dorința multora de a încalca prevederile legale în vigoare datorită greutăților întâmpinate de inspectorii fiscali și cu ușurinta și costurile relativ reduse ale înființării, au generat dezvoltarea fenomenului offshore.

De asemenea, în ultima vreme s-a dezvoltat și conceptul de holding offshore, adică corporațiile și trusturile offshore care sunt adesea utilizate pentru a păstra investițiile, în filiale sau/și în firme asociate, cotate public sau în firme private și în cadrul proiectelor de cooperare între două companii sau pentru intermedierea investițiilor în țări unde nu există acorduri privind dubla impozitare între țara investitorului și țara în care urmează să se realizeze propriu-zis investiția.

În multe cazuri, câștigurile de capital, rezultate din disponibilitatea investițiilor particulare, pot fi făcute fără a se datora taxe și impozite. În cazul plăților de dividende, nivelul redus de taxe în cadrul unui holding poate fi obținut prin utilizarea unei companii înregistrate într-o jurisdicție cu zero taxe sau cu un nivel scăzut, care are acorduri de taxare dublă cu statele contractante. Un exemplu în acest sens este o companie offshore mauritană, care poate investi în companii indiene și astfel poate beneficia de avantajele tratatului de dublă taxare ce există între cele două țări. Mai mult decât atât, nu există reglementări ale impozitelor asupra câștigurilor de capital provenit din investițiile făcute în India.

Astfel, putem observa că ambele motivații au la bază protestul antreprenorilor români față de politica fiscală a guvernelor postdecembriste, dorința de confidențialitate și de protecție a averilor realizate ușor sau din activități ilegale și că tranzacțiile realizate se clasifică în :

tranzacții fără impact fiscal, gen protecția averilor etc.;

tranzacții legale cu impact fiscal în vederea unei planificări fiscale cât mai reușite (evitarea sau minimizarea dublei impuneri, transferuri intragrup de societăți, evitarea plății TVA etc.);

tranzacții ilegale sau fraude fiscale.

Din analiza fenomenului principalele tranzacții utilizate sunt :

transferuri de fonduri frecvente către societăți stabilite în aceste zone sub formă de contracte fictive de prestări servicii consultanță sau diverse activități greu de dovedit dacă au fost prestate în realitate (factură servicii publicitate, relații publice sau contracte evazive – de pază, de comision etc, rambursări împrumuturi, returnări de avans cu penalitățile aferente etc.);

investiții în afaceri neperformante din partea unor companii offshore tocmai pentru a face ca sumele de bani spălate să intre în posesia adevăraților proprietari;

evitarea plății impozitului pe profit prin interpunerea unei asemenea companii ca intermediar în importul sau exportul unor mărfuri sau chiar a vânzării acțiunilor unei societăți. În cazul în care o astfel de companie offshore dorește să cumpere anumite produse dintr-o țară și să le vândă ulterior altei țări, poate face această operațiune, fiind scutită de taxe către centrul offshore;

procese false: se derulează între două societăți, una offshore și una care va beneficia de banii spălați, apelând la procedura de arbitraj Singurul inconvenient al metodei este timpul pierdut cu procesul dar organele de anchetă vor întâmpina greutăți în a dovedi că totul este doar un simulacru. Astfel, de exemplu, banii murdari sunt depuși în bănci offshore iar societatea care trebuie să-și recupereze banii spălați intentează un proces societății offshore, solicitând milioane de dolari. Și din acest punct există două soluții pentru societatea offshore:

acceptă sa plătească suma în contrapartidă pentru abandonarea procesului, deci prin căderea la învoială;

acceptă să fie condamnată și platește suma doar după sentința tribunalului de arbitraj;

transferuri electronice de fonduri, fără explicatii, efectuate de clienți sub formă de intrări și ieșiri sau fără a fi trecute printr-un cont;

achiziționarea de valori mobiliare de către societăți offshore, urmată de vânzarea la scurt timp ori către o altă firmă de acest gen ori către un cumpărător de bună credință fie pentru a obține un profit minim fie pentru a figura cu pierderi;

utilizarea de conturi offshore în condițiile în care aceste servicii nu sunt justificate de nevoile comerciale sau financiare obișnuite ale diverselor structuri;

angajarea de personal pentru diverse posturi în străinătate, permițând reducerea costurilor asociate plății salariilor și cheltuielilor generate de delegații, oferind în același timp angajaților posibilitatea de a economisi taxele și asigurările sociale.

Indiferent de natura juridică a persoanei și de motivație, atunci când aceasta decide să recurgă la avantajele oferite de un paradis fiscal problema primordială este aceea a obiectivelor de realizat și costului acestora, iar principalii factorii care stau la baza alegerii unei anumite destinații offshore sunt:

consensul politic, în general sunt evitate țările în care pot avea loc schimbări bruște a legislației față de capitalul strain sau țări care nu limiteaza sau constrânge participarea capitalului străin;

stabilitatea politică și economică, fiind evitate țările unde există un ridicat risc de naționalizare sau expropriere, unde este dificil a se prognoza evoluțiile pe plan politic;

costul și timpul necesar creării societății, urmărindu-se să fie asigurate condiții competitive și costuri rezonabile;

regimul și garanțiile fiscale oferite;

modul de transfer al capitalurilor, fiind folosite acele destinații care dispun de tehnologie modernă în domeniul comunicațiilor IT;

asigurarea secretului operațiunilor și posibilitatea de folosire a unor reprezentanți locali, drept persoane interpuse.

Pornind de la acești factori vă prezentăm mai jos două dintre paradisurile fiscale cele mai utilizate și accesibile românilor:

Delaware, Statele Unite ale Americii, care prezintă următoarele avantaje:

impozit pe profit la nivel statal este de 0%;

SUA are tratat de evitare a dublei impuneri cu România;

iar firmele nerezidente și care nu desfășoară activități în SUA nu plătesc taxele federale.

2. Cipru, țară membră a Uniunii Europene unde :

impozitul pe profit este de 10% ;

firmele care nu au directori rezidenți și nu realizează venituri în Cipru sunt scutite de impozit;

capitalul social minim este de aproximativ 1650 euro;

50% din profiturile obținute de o companie rezidentă în Cipru din dobânzi și sumele rezultate din dividende sunt scutite de plata impozitului cuvenit;

are convenții pentru evitarea dublei impuneri cu mai multe țări din Europa și America de Nord.

Deși în cele mai multe cazuri, paradisurile fiscale sunt asociate cu frauda fiscală, spălarea banilor proveniți din activități ilegale sau chiar cu finanțarea terorismului, companiile offshore încep să fie din ce în ce mai mult folosite în cadrul planificării fiscale.

Dezvoltarea accentuată a folosirii acestora este corelată cu evoluția economiei mondiale și locale, cu globalizarea acesteia, cu rafinarea strategiilor financiare și cu oportunitățile oferite de legislația națională și mai ales pe fondul nemulțumirilor față de politica fiscală a statului.

4.5 STUDII DE CAZ

CAZ DE SPĂLARE A BANILOR PRIN INTERMEDIUL PARADISURILOR FISCALE

Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) a fost sesizat despre o societate românească A care a transferat în favoarea unei societăți din Cipru o sumă de 5 milioane USD, în baza unui contract de consultanță.

După o perioadă de timp relativ scurtă, același organism a primit un nou raport de tranzacții suspecte, prin care se semnala faptul că o fundație din Liechtenstein a încasat de la o societate din aceeși țară, într-un cont bancar deschis în România, suma de 5 milioane USD, cu titlul de „donație”.

Având în vedere coincidențele de sume, ONPCSB a început investigațiile și urmare a colaborării internaționale a constatat că suma respectivă a fost încasată de fundația din Liechtenstein în urma unui transfer din Cipru.

Interesant de urmărit este traseul banilor încasați de fundație care a fost următorul:

1 milion USD în contul unei societăți comerciale române B, ca majorare „capital social’, care avea acționariat comun cu prima societate A;

câte 2 milioane în două conturi a două persoane fizice cu specificația de „donație” și din care, ulterior, ambele persoane au achiziționat titluri de stat, conform schița de mai jos.

Fig.18 Caz de spălare a banilor prin intermediul paradisurilor fiscale

Spălarea de bani prin aceste metode se bazează pe ușurinta cu care se pot transfera bani în străinătate, prin simpla prezentare de documente și motivații fictive.

CAZ DE SPĂLARE A BANILOR PROVENIȚI DIN COMERCIALIZAREA ILICITĂ A PRODUSELOR PETROLIERE ȘI ÎNȘELĂCIUNE ÎN DAUNA BUGETULUI DE STAT

Într-o perioadă de trei luni, patru societăți comerciale (X, Y, Z si T), cu obiect de activitate „comerțul (en-gros) cu produse petroliere”, au comercializat produse petroliere în valoare de 33 milioane lei, din care 8,5 milioane lei reprezentau accizele.

Pentru a respecta prevederile legale cu privire la comercializarea produselor petroliere, respectiv de a face dovada efectuării plății anticipate a accizelor către rafinărie (constituirea depozitului special), cele patru societăți au efectuat o serie de operațiuni fictive, care au dus la prejudicierea bugetului cu aproximativ 10 milioane lei.

Rafinăria în cauză, „B”, a încasat 8,5 milioane lei de la rafinăria „A”, reprezentând contravaloarea țițeiului neprocesat. Aceste fonduri au fost transferate societăților X, Y, Z si T cu titlu de „prestări servicii” și „contravaloare materiale”. În aceleași zile, acestea au returnat fondurile cu titlu de „accize”, pentru ca în final rafinăria „B” să returneze cele 8,5 milioane lei rafinăriei „A”, cu titlu de „finanțare”.

Prin aceste operațiuni, care au avut ca scop evidențierea unor relații comerciale fictive, pe lângă prejudiciul cauzat bugetului de stat, s-au îndeplinit următoarele obiective :

comercializarea uleiurilor minerale accizate, fără a achita în prealabil accizele depozitului special;

îndeplinirea de către Rafinaria „B” a unor obligații contractuale, cu privire la planul de investiții asumat.

Controlul a evidențiat că după întregirea fondurilor încasate de către Rafinăria „A” de la cele patru societăți comerciale X, Y, Z și T, la suma de 33 milioane lei, întreaga sumă a fost scoasă din producție, fiind investită în proprietăți mobile și imobile deținute pe numele Rafinăriei A și a administratorilor și acționarilor acesteia.

Astfel, s-a reușit ca în câteva luni, bugetul statului să fie prejudiciat cu sume importante, din care au ieșit în evidență cele 10 milioane lei, respectiv:

8,5 milioane lei reprezentând accizele aferente produselor petroliere, încasate și nevirate la buget;

1,5 milioane lei din TVA aferentă facturilor fictive de „prestări servicii” și „contravaloare materiale”.

În acest caz, putem considera că toate aceste fonduri au fost spălate, în special prin achiziția de bunuri mobile și imobile.

CAZ DE SPĂLARE A BANILOR OBȚINUȚI ÎN MOD ILICIT ÎN CADRUL PROCESULUI DE PRIVATIZARE

Spre exemplificare luăm cazul unei privatizări prin negociere directă, în urma căreia o societate cu capital de stat a vândut unei firme apartinând unui cetățean arab, un imobil de patrimoniu, situat în centrul comercial istoric al capitalei, pentru o sumă de 313.000 USD, preț ce putea fi achitat, conform clauzelor contractuale, în 45 de zile, fără a putea fi influențat prin deprecierea previzibilă a monedei naționale.

La negocierea contractului a participat, în calitate de președinte al firmei cumpărătoare, dl. X, cetățean român de origine arabă.

Dupa 5 luni, firma cumpărătoare a vândut același imobil doamnei X, soția celui care, în calitate de președinte, negociase cumpărarea imobilului respectiv.

Prețul din acest contract a fost de aproximativ 310.000 USD și putea fi achitat în 150 de zile.

De menționat, că cetățeanul X a dobândit 50% din dreptul de proprietate asupra imobilului achiziționat de soția sa, în temeiul legislației românești referitoare la comunitatea bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei.

După aproximativ 9 luni de la dobândirea imobilului, soții X l-au revândut unei instituții reprezentative a statului pentru un preț de peste 1,7 milioane USD, plătibili în 2 zile de la data încheierii contractului, instituția de stat virând prompt prețul în contul personal al domnului X.

Precizăm că ulterior s-a constatat că societatea comercială care a achiziționat inițial imobilul era o firmă fantomă, înregistrată pe numele unei persoane fizice fictive în baza unor documente de identitate false. Ancheta organelor de control a scos la iveală faptul că, în spatele acesteia, se află o rețea organizată de cetățeni români și străini, creată special pentru comiterea unor infracțiuni similare, prin care statul român a fost prejudiciat cu sume considerabile.

O sumă foarte importantă de bani deturnată de la destinația firească a fost astfel folosită, de reprezentanții instituției de stat, pentru achiziționarea unui imobil ieșit din patrimoniul statului.

De menționat că banii au fost folosiți de dl. X pentru creditare de firme proprii, transferuri către persoane fizice și retrageri de numerar, și achiziționarea de alte imobile, astfel banii obținuti prin înșelarea statului au reintrat în circuitul legal.

CAZ DE SPĂLARE A BANILOR PRIN INTERMEDIUL DE CREDITE BANCARE PENTRU DERULAREA DE OPERAȚIUNI FICTIVE ÎN VEDEREA OBȚINERII DE RAMBURSĂRI ILEGALE DE TVA

Este cazul unui grup de 3 societăți comerciale (A,B,C) patronate de doi cetățeni români X și Y, care folosindu-se de o firmă fantomă au derulat mai multe operațiuni fictive în baza cărora au obținut rambursări de TVA de zeci de milioane de lei, folosind urmatorul circuit:

Inițial, societatea A a obținut de la o bancă mai multe credite pentru capital de lucru, în valoare totală de 14 milioane RON.

În aceeași zi, banii au fost transferați de către administratorul societății, X, în contul societății C, unde societatea comercială A deține un procent de 60% din capitalul social, cu justificarea „contravaloare marfă” și apoi retrași în numerar cu justificarea de „avans salarii” și „ restituire împrumut”.

Ulterior a rezultat că sumele de bani, retrase în numerar din contul societății comerciale C erau depuse în numerar în casieria societății comerciale A, de către administratorii acesteia X și Y cu justificarea „împrumut societate’’.

Sumele depuse în numerar au fost utilizate de A pentru a achiziționa mărfuri de la o societate B, administrată de aceleași persoane.

Analizând fluxul operațiunilor s-a constatat că mărfurile erau achiziționate de la o firmă fantomă patronată de un cetățean arab, societate care nu funcționa la sediul social declarat și care nu a depus la organele fiscale nici o declarație.

Din analiza rulajelor societății A, B și ale firmei fantomă, s-a constatat că între acestea nu au avut loc nici un fel de tranzacții bancare și că așa zisele operațiuni au avut la bază doar facturi false.

Analizând modalitatea de plată a facturilor a rezultat că societățile A și B au achitat contravaloarea mărfurilor în numerar, înregistrând în casieriile societăților mai multe chitanțe cu regim special inserate și numerotate de Imprimeria Națională, care însă au fost eliberate altor societăți comerciale.

Se constată astfel, că prin acest circuit societățile A și B au derulat mai multe operațiuni fictive în baza cărora a dedus nejustificat TVA-ul aferent acestor tranzacții iar banii murdari au ajuns în final în posesia administratorilor societății sub formă legală de rambursare împrumut.

CAZ DE SPĂLARE A BANILOR AVÂND LEGĂTURA CU FINANȚAREA TERORISMULUI

Un exemplu concret de activitate care se încadrează în criminalitatea economico-financiară, combinând elemente de fraudă bancară și spălare de bani în scopul finanțării terorismului este reprezentat de un caz instrumentat de Oficiul Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor, sesizat de către serviciile competene din România cu privire la operațiunile suspecte de spălare a banilor efectuate de cetățeanul sirian “X”  prin intermediul SC “A” SA.

Elementele de suspiciune care au stat la baza anchetei au fost :

achiziționarea de către X a pachetului majoritar de acțiuni al SC “A”  SA de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), contra sumei de 1.000.000 USD, sumă care a fost achitată integral la semnarea contractului ;

faptul că SC “A” SA a contractat credite bancare în valoare totală de 250.000 USD.

Ancheta a evidențiat însă, că aceste fonduri au fost utilizate pentru efectuarea de plăți în avans către o companie din Emiratele Arabe Unite, care însă nu a furnizat produsele prevăzute în comenzi, deși termenele de livrare au fost depășite;

implicarea cetățeanului sirian Y în operațiuni cu fonduri având proveniență suspectă. Acesta a virat, în nume propriu, din contul personal deschis la o bancă din Franța, suma de 100.000 USD. Suma a fost schimbată în lei si transferată, prin mai multe ordine de plată, către o societate comercială română care funcționează ca firmă „fantomă” ;

o sesizare transmisă Oficiului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care au fost semnalate aspecte referitoare la existența unor date și indicii conform cărora reprezentanții SC „A” SA au efectuat operațiuni bancare suspecte de spălare de bani și devalizarea activelor societății prin diverse transferuri de valută interne, externe și prin intermediul conturilor personale deschise de X.

  În desfășurarea anchetei, principalele direcții de acțiune au fost următoarele:

1.Proveniența sumelor investite în România de X. Prin intermediul unui grup de societăți „fantomă”, coordonate de acesta, au fost săvârșite de către reprezentanții acestor societăți, infracțiunile de contrabandă, înșelăciune, fals și uz de fals.

  Suma totală de 2.350.000 USD rezultată în urma comiterii acestor infracțiuni a făcut obiectul mai multor transferuri externe în valută, către firme din țări arabe, utilizând documente fictive de import marfă (facturi mai vechi de un de zile, plățile externe au fost făcute către terți, alții decât titularii mărfurilor).

Deși firmele “fantomă” înregistrate în România au efectuat operațiuni bancare cu sume foarte mari, acestea nu au depus documentele financiar-fiscale cerute de lege iar suma 2.350.000 USD, a cărei proveniență a fost arătată mai sus, a fost transferată din conturile firmelor având sediile în mai multe țări arabe în conturile al căror titular este cetățeanul sirian X.

La rândul său, acesta a ordonat transferul bancar al sumei respective, după cum urmează:

o parte, și anume 1.000.000 USD a fost transferată în contul AVAS, în vederea achitării contravalorii pachetului majoritar de acțiuni la SC „A” SA.

restul de 1.350.000 USD a fost transferat în contul bancar al cărei titular este SC “A” SA, cu justificarea de investiții directe ale nerezidenților în România.

Astfel, rezultă că sumele investite de către X în cadrul societății A (atât cele cu care a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la AVAS cât și cele transferate ulterior în contul societății) proveneau din săvârșirea de infracțiuni – contrabandă, înșelăciune, fals și uz de fals – prin intermediul unor firme fantomă controlate de același X, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prevăzute de art. 23 alin. 1 din Legea 656/2002.

2. Operațiuni de spălare de bani efectuate prin intermediul conturilor bancare (transferuri externe fără justificare economică).

SC “A” SA a beneficiat de o linie de credit pentru investiții, acordată de o bancă din România, valoarea creditului fiind de 250.000 USD. Această sumă a fost folosită pentru a efectua plăți în favoarea unei firme din Emiratele Arabe Unite, justificarea oferită băncii pentru aceste operațiuni fiind: “contravaloare import marfă – plată în avans”.

Societatea comerciala din Emiratele Arabe Unite nu figura însă, în evidențele Autorității Naționale a Vămilor din România, ca fiind partener extern al SC “A” SA, motiv pentru care se poate considera că suma de 250.000 USD a fost transferată la extern fără justificare economică.

Conturile al căror titular este SC “A” SA au fost creditate, de către diverși parteneri de afaceri din România, cu suma totală de 800.000 USD (în echivalent). Ulterior, această sumă a făcut, în întregime, obiectul mai multor transferuri externe.

Beneficiarii acestor transferuri externe au fost firme din străinătate (Dubai, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, China), care au încasat sumele de bani, dar nu au furnizat produsele prevăzute în comenzi, deși termenele de livrare au fost depășite.

Unele dintre aceste companii din străinatate au returnat societății „A” o parte din sumele încasate cu titlul de „avans marfă”, în conturile acesteia deschise la banca din România.

Având în vedere aceste aspecte, se poate consideră că, prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, au fost supuse procesului de spălare urmatoarele sume:

suma de 250.000 USD obținută de SC “A” SA prin contractarea unui credit bancar si apoi transferată, fără justificare economică firmei din Emiratele Arabe Unite și

suma de 500.000 USD, reprezentând diferența dintre suma totală de 800.000 USD în echivalent încasată de SC “A” SA de la diverși parteneri de afaceri și care ulterior a fost transferată la extern, către mai multe firme din străinătate, cu titlul „avans marfă” și suma care a fost repatriată (300.000 USD), fiind returnată SC “A” SA de către o parte din aceste companii straine.

Devalizarea societății “A” SA deoarece din analiza rulajelor conturilor bancare al căror titular este SC “A” SA s-au constatat următoarele:

  Conturile în lei deschise de SC “A” SA au fost debitate, în perioada analizată, cu suma totală de aproximativ 4 milioane lei, în favoarea unor societăți comerciale înmatriculate în România care funcționează ca firme “fantomă”.

La rândul lor, acest grup de firme fantomă a efectuat transferuri externe în valoare totală de aproximativ 1.000.000 EUR. Cu toate acestea, în baza de date a Autorității Naționale a Vămilor din România respectivele societăți comerciale figurau cu importuri în valoare totală de numai 35.000 EUR.

Astfel, rezultă că prin debitarea conturilor al caror titular era SC “A”
SA cu suma totală de 4 milioane lei în favoarea unor firme fantomă, s-a reușit devalizarea societății cu această sumă, care, așa cum reiese de mai sus, a fost schimbată în valută și transferată la extern, fără justificare economică.

4.Implicarea cetățeanului sirian “Y” în activitățile ilicite desfășurate prin intermediul SC “A” SA, conform raportului de control acesta figura cu un cont deschis la o bancă din Franța, din care a ordonat efectuarea unor transferuri externe, după cum urmează:

50.000 USD au fost transferați în contul personal deschis de cetățeanul sirian X la o bancă din România. Toata această sumă a fost supusă schimbului valutar (rezultând 170000 lei) și apoi folosită pentru efectuarea unor plăți către AVAS;

100.000 USD au fost transferați în contul SC “A” SA, deschis la o bancă din România iar sumele astfel încasate au fost schimbate în lei și transferate ulterior, prin patru ordine de plată de diferite valori, unei societăți „B” SRL tot din România, care functiona ca firma “fantomă”.

în aceeași perioadă de timp, SC „B” SRL a transferat la extern, nejustificat, suma totală de 100.000 USD, în favoarea unei societăți comerciale din străinătate.

De asemenea controlul a evidențiat și faptul că cetățeanul sirian Y, a încasat de la SC „B” SRL, fără justificare economică și o sumă totală de 150.000 EUR.

În consecință, SC „B” SRL a închis circuitele financiare create între cetățenii sirieni X și Y și SC „A” SA, prin restituirea sumelor pe care Y le-a transferat în favoarea SC „A” SA și a lui X.

 În concluzie toate aceste circuite, prezentate și în figura de mai jos, au fost fictive, fiind concepute doar în scopul de a ascunde proveniența ilicită a sumelor de bani, faptă sancționată de legea românească.

CAPITOLUL V : Combaterea economiei subterane

Principiile elaborării unui program de combatere a economiei subterane

Economia subterană prin toate formele sale prejudiciază societatea românească atât la nivel intern cât și la nivel extern iar principiile elaborării unui program de combatere a economiei subterane trebuie să aibă la bază identificarea cauzelor apariției și cunoasterea efectelor acesteia.

În plan intern, prin formele sale de manifestare economia subterană produce efecte în sistemul public și privat, având efecte directe asupra politicilor economice și sociale ale statului și mergând până la distorsionarea mediului de afaceri.

Așa cum am arătat și în paginile anterioare, economia subterană, prin diferitele sale forme de manifestare, are consecințe semnificative asupra încasărilor la bugetul de stat și, nu în ultimul rând, asupra veniturilor fiecărui cetățean și asupra calității vieții fiecăruia dintre noi. Diminuarea plăților către buget, determină eșecul politicii sociale, de pensii, în domeniul educației, sănătății, mediului înconjurător, fiind afectată creșterea și stabilitatea economică, ceea ce își pune amprenta direct asupra nivelui de trai.

Pe plan extern conduce la decredibilizarea țării în fața organismelor și investitorilor străini cât și a exportatorilor români cu efecte concrete asupra relațiilor economice internaționale.

Dacă în perioada 2001 -2010 unul din progresele reușite de România a fost acela de restrângere a piețelor negre datorită unor factori obiectivi precum dezvoltarea puternică a tuturor sectoarelor : producție, import, export, distribuție și comerț, intrarea pe piață a unor jucători internaționali cu o altă mentalitate care au generat automat dezvoltarea companiilor românești pentru a contracara aceasta concurență și pentru a supraviețui, în ultima vreme, pe fondul adâncirii crizei economico financiare și măsurilor luate de guvern în prima jumătate a anului 2010, se crează premize obiective de creștere a economiei subterane.

Tot mai mulți antreprenori aleg avantajele economiei nefiscalizate generatoare de cash pentru evitarea blocajului financiar, pe fondul disponibilizărilor și a grijilor cotidiene tot mai multă lume alege munca la negru uitând de avantajele celei legale, a reapărut contrabanda cu țigări, alcool și alte produse accizabile, fraudele bancare s-au înmulțit, dovadă fiind tot mai desele știri depre arestări și desființări de grupuri criminale și multe alte fapte ce face, cu atât mai mult în această perioadă de criză cu care ne confruntăm, imperios necesară elaborarea unei politici obiective și transparente de combatere a economiei subterane pentru stimularea întregii economii.

În prezent, economia subterană este mai mult o problemă de voință decât de putință demonstrând și o mare deficiență în activitatea organismelor de control și supraveghere, fiind nevoie de o puternică voință politică.

Astfel considerăm că aceste principii pot fi clasificate în:

Principii politice, administrative și juridice

Statul român trebuie să asigure un cadrul legal stabil și coerent, să fie garantul respectării legilor atât pentru cetățenii români cât și pentru cei străini care, la ora actuală, ne percep ca fiind o țară coruptă.

Instituțiile statutului și partidele politice trebuie să recâștige încrederea cetățenilor și să sprijine lupta împotriva economiei subterane în primul rând printr-un efort comun dar și prin creșterea gradului de informare a cetățenilor (campanii publicitare, programe educaționale) dar și prin diminuarea birocrației, fenomen care produce nu numai efecte negative asupra contribuabililor dar și restrânge libera inițiativă până la a descuraja practicarea de activități legale.

Legile trebuie să fie echitabile pentru a nu crea dezechilibre sociale sau frustrări, să fie coerente și să aibă aplicabilitate pe termen mediu și lung, pentru a reduce numărul portițelor folosite pentru evitarea legilor, justiția trebuie să se reformeze și să performeze iar partidele politice trebuie să evite schimbarea oamenilor pe criterii politice în vederea asigurării unui grad cât mai ridicat de profesionalism și mai ales trebuie să-și impună ca prioritate națională lupta împotriva economiei subterane, pentru a reduce inclusiv corupția care a pus stăpânire pe instituțiile statului.

De exemplu, pentru aplicarea principiului stabilității juridice, orice modificare adusă în cursul unui an fiscal oricărui impozit deja existent ar trebui să se aplice începând cu noul an fiscal și nu în cursul aceluiași an, cum se întâmplă în prezent.

Lupta împotriva corupției este o preocupare permanentă a ultimelor guverne, cel puțin la nivel declarativ, dar acestea trebuie să se bazeze pe reforme complexe în sistemele vulnerabile precum: cel judiciar, serviciile de ordine și siguranță publică, controlul financiar, fiscal și vamal, educație, învățământ, precum și administrația publică locală și centrală.

Fenomenul corupției trebuie limitat, și daca e posibil eliminat, astfel încât statul să funcționeze pe baza unor principii democratice sănătoase, cum ar fi libera concurentă, transparența decizională și asumarea răspunderii.

În acest caz considerăm că este necesară și o reformă a administrației privind pregătirea și responsabilizarea corespunzătoare a funcționarilor publici, instituirea și monitorizarea respectării unor standarde de transparență decizională, informatizarea serviciilor publice și crearea de baze de date comune în special pentru instituțiile cu atribuții de prevenire și control a faptelor ce țin de economia subterană (Poliție, Gardă Financiară, Vamă etc.).

Din nefericire, observăm că, asemenea modei anilor ’90, actul de control al autorităților se îndreaptă mai mult către cei care lucrează legal, pe principiul că "oricum, găsim noi ceva în neregulă", și mai puțin se indreaptă către zonele negre iar pe fondul scăderilor salariale din domeniul public anunțate inspectorii fiscali vor fi tentați să–și rotunjească veniturile prin corupție care se va dezvolta la toate nivelele, inclusiv administrație publică locală și centrală.

De asemenea, România ca țară membră a Uniunii Europene trebuie să asigure și cadrul normativ coerent și eficient privind gestionarea și controlul asistenței financiare nerambursabile acordate precum și continuarea procesului de armonizare legislativă cu normele europene.

Deoarece la baza elaborării tuturor politicilor macroeconomice ale statutului stau informațiile emise de piață, care dacă sunt afectate de economia subterană sunt deficitare, devine evident că este afectată stabilitatea și eficiența actului de guvernare.

Tocmai de aceea consider că în primul rând este nevoie de voință politică pentru schimbarea acestei atitudini, pentru diminuarea corupției, a birocrației , a reformelor legislative și juridice fapt ce atrage după sine și asumarea unor riscuri electorale și politice de către Guvern, fiind nevoie de crearea unui moment “zero”, altfel existând riscul să involuăm .

Principii economice, un rol important ocupându-l politica fiscală.

Măsurile din această categorie ar trebui sa fie echitabile și să vizeze interesul general public prin stimularea economiei românești și scoaterea la suprafață a unei părți cât mai mari din economia subterană.

Princiipile economice ar trebui să urmărească în special aplicarea unor standarde concrete pentru întărirea disciplinei financiare și eliminarea formelor de evaziune fiscală, pentru instituirea unor pârghii care să conducă la creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare și la aplicarea de măsuri de reformă și relansare economică dar care, totuși să nu permită creșterea presiunii fiscale asupra contribuabilului.

Atât impozitele și taxele cât și diversele facilități fiscale ar trebui să respecte principiul justeții impunerii astfel încât contribuabilii să nu fie sau să nu resimtă că sunt tratați inegali. O astfel de atitudine erodează instabilitatea sistemului fiscal și afectează negativ competitivitatea.

Sistemul fiscal trebuie adaptat realităților economiei globale moderne și normativelor UE, trebuie să aibă continuitate pentru a garanta siguranța investițiilor și să evite frecventele și numeroasele schimbări legislative în domeniul fiscal ca în trecut, care nu au reprezentat decât bariere în calea investitorilor.

O simplă analiză a principalelor categorii de impozite și taxe prin intermediul unui program informatic legislativ(ex.Legis) ne arată că acestea au suferit repetate și profunde modificări în funcție de interese de moment, de schimbări de guverne, de schimbări de miniștrii de finanțe etc. Fapt ce nu generează decât instabilitate și incertitudine, aspecte ce i-a împins pe contribuabilii romani să adere la economia subterană și chiar să folosească așa zisele paradisuri offshore pentru a-ți proteja avuția.

Un alt aspect semnalat se referă la corelarea codului fiscal cu durata apariției și mai ales cu prevederile normelor metodologice pentru a evita eventualele abuzuri. Este de notorietate în această periodă scandalurile iscate pe seama TVA-ului la tranzacțiile imobiliare efectuate de persoane fizice în perioada 2006 -2008, lucru care afectează direct piața imobiliară din România dar și viitoarele investiții în acest domeniu. De exemplu, punctul de vedere al ministerului de finanțe spune că se impozitează tranzacțiile cu caracter de continuitate însă acest aspect nu este definit în nici un normativ.

Astfel Agenția Națională de Administrare Fiscală a început o campanie de controale, pe care le considerăm abuzive, la cei care au făcut tranzacții imobiliare între 2004 și 2006, în condițiile în care în intervalul 2004 – 2008 nu a existat nicio reglementare în acest sens, legea pe care o invocă acum ANAF neavând, pe atunci norme de aplicare. Astfel, în vizorul ANAF au intrat zeci de persoane care ar trebui să plătească retroactiv TVA-ul de 19% inclusiv penalități și dobânzi. Din punctul de vedere al Agenției tranzacțiile pentru care trebuia plătit TVA sunt cele privind locuințele, părțile și terenurile construibile, cu caracter de continuitate și cu valori mai mari de 35.000 de euro.

Principii sociale

Așa cum am încercat să demonstrăm în cele de mai sus, economia subterană are un puternic impact și în plan social, aceasta fiind în strânsă legatură cu o serie de fenomene, precum: corupția, infracțiunile de diferite tipuri, consumul de droguri, organizațiile de tip mafiot, exploatarea muncii la negru, spălarea banilor, încălcarea drepturilor omului, poluarea mediului, etc.

Chiar dacă există păreri conform cărora economia subterană poate reprezenta în anumite momente dificile apanajul greșelilor politice sau chiar amortizorul social, care face mai ușor de suportat costurile sociale ale diferitelor măsuri sau reforme, statul trebuie să evite alunecarea pe această pantă care poate deveni foarte periculoasă pentru el ca imagine și încredere. Chiar dacă absoarbe o parte din forța de muncă disponibilizată și permite obținerea de venituri sau produse suplimentare, nu trebuie uitat că orice impozit neplătit de un contribuabil se va reflecta mai devreme sau mai târziu în creșterea impozitului plătit de un altul.

Pentru o societate în dezvoltare ca România, principiile sociale trebuie sa urmărească și combaterea sărăciei deoarece practica ne dovedește că populația săracă este cea mai atrasă de mirajul îmbogățirii rapide și reprezintă mediul favorabil de implicare în diverse forme de manifestare a economiei subterane precum : munca la negru, trafic de stupefiante și de carne vie etc. Se poate spune deci că sărăcia este atât cauza cât și efectul economiei subterane.

Principiile sociale ar trebui să țină cont de impactul economiei subterane, din perspectiva veniturilor obținute din activități ilicite și aspectele sale criminale, asupra stării de sănătate a populației și chiar asupra întregului sistem de protecție socială. În acest caz, ar fi oportună finalizarea dezbaterilor privind legalizarea prostituției, ce prezintă avantaje atât din punctul de vedere al creșterii încasărilor bugetare cât și îmbunătățirea calității vieții acestor categorii printr-o monitorizare și reglementare legală clară, coerentă și transparentă, fiind principala metodă de oficializare a unei parți semnificative din economia subterană.

Nu în ultimul rând toate aceste principii trebuie să urmărească diminuarea birocrației, care de asemenea a fost resimțită ca un adevarat obstacol în calea investițiilor și dezvoltării și care a generat diverse forme de economie subterană precum: evaziune, muncă la negru, corupție și mită etc.

În plus, principiile care stau la baza elaborării programului de combatere a economiei subterane trebuie să urmărească consolidarea instituțională a organismelor cu atribuții decisive în domeniul identificării, prevenirii și combaterii economiei subterane, cooperarea internă și internațională în domeniu și armonizarea cu legislația europeană .

În plus trebuie amintit că datorită poziției sale geografice și intereselor politice și militare asupra vecinilor, România va fi pentru mult timp granița estică a Uniunii Europene și, în calitate de membru, din punctul de vedere al efortului comun pentru combaterea economiei subterane, se va confrunta în principal cu:

problemele generate de traficul ilicit de droguri dinspre Asia spre statele europene;

contrabandă cu diverse bunuri provenind din spațiul extra-comunitar și cu problemele fiscale aferente;

traficul ilicit de persoane și migrația clandestină spre țările Uniunii Europene.

Toate acestea presupun măsuri preventive drastice în strânsă cooperare cu organismele de resort ale Uniunii Europene, armonizarea legislației și practicilor în domeniile fiscal, judiciar etc., precum și întregul comportament economico – social.

Politici si măsuri de diminuare și combatere a economiei

subterane în România

Economia subterană este o realitate, fenomenul manifestându-se dintotdeauna, la nivele de dezvoltare diferite și își are originea în primul rând în dorința de înavuțire a oamenilor.

A existat în România în perioada precedentă comunismului, în perioada comunismului, există în prezent și va exista și în viitor. Dând dovadă de flexibilitate și în strânsă legătură cu corupția, s-a adaptat în permanență cadrului legal în vigoare, permitând “ocolirea acestuia” în scopul obținerii de venituri neraportate statului.

Economia subterană a început să îmbrace forme dintre cele mai variate, aflate în interdependență, începând cu comerț cu bunuri furate, evitarea fiscală, “șpăgi” sau “ mici atenții”, contrabandă, până la forme grave care reprezintă amenințări serioase la adresa dezvoltării economice-sociale ale statului cum ar fi: crima organizată, munca la negru, traficul de arme, droguri și de persoane etc, fraudele bancare și pe internet, și culminând cu finanțarea terorismului.

Chiar dacă economia subterană are diverse efecte pozitive în anumite contexte economice, totuși, indirect, practicarea acesteia are efecte negative care uneori, nu pot fi conștientizate de către participanți.

Economia subterană este o economie incorecta care conduce la nemulțumiri sociale, accentuează diferențierea populației din punct de vedere al nivelul de trai și afectează securitatea populației.

Pe lânga efectele economice și sociale negative, activitățile subterane pot aduce prejudicii morale atât la nivel microeconomic cât și la nivel macroeconomic. Printre efectele nocive ale acestui fenomen putem enumera:

descreșterea veniturilor colectate din impozite și subminarea alocării optime a resurselor datorită deformării prețurilor și a veniturilor, comparativ cu economia oficială, fapt care conduce la diminuarea produsului real și la înrăutățirea situației economice a țării per ansamblu;

emiterea de semnale eronate factorilor de decizie și inducerea de strategii și politici macroeconomice inadecvate;

creșterea posibilității subestimării șomajului și crearea unei imagini ambigue a forței și a pieței de muncă;

crearea unei imagini negative a României printre investitorii străini dar și printre partenerii politici, care poate conduce la izolare;

subminarea liberei și corectei competiții;

continuarea reinvestirii a unei părți din “banii negri” tot în activități infracționale și mai rău chiar în finanțarea partidelor politice, fapt ce conduce indirect la amplificarea corupției.

Se observă că existența acesteia, generează informații eronate factorilor de decizie, influențează în mod negativ fundamentarea politicilor guvernamentale macroeconomice, pentru alocarea optimă a resurselor financiare colectate la bugetul de stat, afectează inclusiv imaginea țării în exterior, scad investițiile străine, crește inflația și șomajul.

Astfel, combaterea acestui fenomen per ansamblul sau, devine o necesitate și trebuie percepută de stat ca un permanent stimulent de îmbunătățire a legislației dar și al mediului economic, în special a celui de afaceri.

Pentru identificarea mai ușoară a măsurilor necesare combaterii, în fapt pentru reducerea fenomenului, este important de identificat cauzele care au favorizat apariția și dezvoltarea sa și care pot fi reprezentate într-un triunghi al factorilor determinanți după cum urmează:

Fig.20 Factori determinanți ai apariției economiei subterane

Pornind de la identificarea acestora și datorită faptului că este nevoie de o politică eficientă a statului pentru a funcționa pe baza unor principii democratice sănătoase, cum ar fi libera concurență, transparența decizională și asumarea răspunderii, putem determina 3 tipuri de măsuri de combatere și diminuare a fenomenului :

Măsuri de prevenire

În primul rând aceste măsuri ar trebui să urmărească educarea și informarea corectă și în timp util a contribuabilului român despre schimbările legislative, fapt ce ar trebui sa fie corelat cu o reforma fiscală coerentă care să asigure stabilitatea cadrulului legislativ pe termen mediu, de minim 7-10 ani, cât este perioada medie de amortizare a unei investiții, și să se evite schimbările dese și “ploaia de hotărâri de guvern sau ordonanțe“.

“Reglementările referitoare la impozite și taxe și alte contribuții bugetare au fost adoptate, de multe ori, ad hoc, pornind de la necesități imediate, iar unele modificări legislative au rămas în vigoare numai pentru foarte puțin timp, ajungându-se în scurt timp la un noian de acte normative care au făcut dificilă cunoașterea de către contribuabili a obligațiilor fiscale ce le revin și chiar de către aparatul fiscal. Toate acestea au determinat creșterea înclinației pentru evaziune iar contribuabilii conștiincioși și corecți, riscând chiar să fie sancționați pe nedrept pentru nerespectarea dispozițiilor legale prin imposibilitatea cunoașterii lor, în totalitate, datorită frecventelor schimbări legislative“.

Populația trebuie să-și cunoască drepturile și obligațiile de contribuabil, să fie stimulată să le respecte, să cunoască sancțiunile și penalitățile.

O atenție deosebită trebuie acordată educării contribuabililor iar aceasta se poate face și prin acțiuni permanente de tipul campaniilor media privind aspectele elementare cum ar fi dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale și modul de utilizare a acestora, necesitatea și avantajele îndeplinirii cerințelor legale privind autorizările specifice necesare activității depuse și raportarea fiscală a activităților cu caracter comercial (vezi ex. acțiunea mediatică anti contrabandă promovată de Ministerul Administrației și Internelor cu sloganuri precum : ”Aici s-ar putea construi 500 de locuințe pentru tineret. Dacă s-ar colecta la bugetul de stat 1 miliard de Euro, cât se pierde anual prin contrabanda cu țigări” etc.), respectarea disciplinei de casierie, acțiune motivată de unele tendințe manifestate permanent și repetitiv de mulți dintre comercianți: privind formele clasice de evaziune precum :

sustragerea, total sau în parte, de la obligația marcării veniturilor realizate;

necorelări între încasările scriptice și sumele efective existente în casierie;

retragerea, fără justificare documentară, a unor sume importante de bani de către administratori, etc.

De asemenea, considerăm că trebuie dezvoltată activitatea de asistență și educare a contribuabililor și în special al acelui segment de populație care nu a primit până acum atenția pe care o merită viitorii contribuabili. Aceștia trebuie conștientizați, încă de la vârste fragede, asupra necesității impozitelor și a rolului pe care acestea îl joacă în orice societate modernă.

Spre exemplificare apreciem ca laudabilă inițiativa trecută de încheiere a protocolului de colaborare între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, privind introducerea, în cadrul programei de învațământ obligatoriu, a unui modul dedicat educației fiscale (ca și componentă a educației civice). Educarea copiilor pe parcursul procesului obișnuit de învățământ presupune un efort mic și costuri reduse pentru administrație și are ca efecte principale atât familiarizarea elevilor cu sistemul fiscal cât și ușurarea sarcinii Administrației Fiscale, de responsabilizare a viitorilor contribuabili, și chiar indirect a familiilor acestora. Din păcate acest proiect nu a fost implementat deși ar reprezenta o măsură importantă de prevenire a fenomenului evazionist.

Pentru asistența fiscală acordată contribuabililor, ar trebui să se aibă în vedere îmbunătățirea permanentă a modelului de declarații în vederea raționalizării acestora și adaptării la necesitațile de administrare precum și utilizarea unor metode moderne de depunere a declarațiilor cu un conținut mare de informații, generalizarea depunerii în format electronic a fișelor fiscale întocmite de angajatori și a declarației informative depuse de plătitorii de venituri, dar și inițierea procedurilor pentru transmiterea declarațiilor fiscale și a raportărilor contabile ale agenților economici persoane juridice utilizând Internetul.

O măsură de prevenire s-ar putea materializa în înființarea pe lângă fiecare Administrație fiscală din țară a unui centru pentru asistență contribuabili, dotat cu personal calificat, care ar putea fi chiar remunerat din sumele obținute ca urmare a consilierii acordate, care ar înlătura povara și presiunea foarte mare existentă în acest moment asupra administrațiilor finanțelor publice din țară. Astfel, s-ar putea avea în vedere continuarea și îmbunătățirea asistenței fiscale pentru contribuabili prin diverse mijloace specifice (în scris, telefonic, e-mail) dar și oferirea de servicii care sa vină în întâmpinarea cerințelor contribuabililor.

Ca noutate considerăm că aceste centre de consultanță sau asistență contribuabili s-ar putea iniția chiar sub forma unui proiect de parteneriat public-privat, finanțat atât din resurse bugetare cât și private, care să ia ființă în urma unor licitații riguroase.

Activitățile prevăzute se vor putea orienta către :

programe educative și informări, în vederea creșterii gradului de conformare voluntară a contribuabililor;

îmbunătățirea imaginii generale a administrației fiscale în rândul publicului;

oferirea unor servicii financiare de calitate;

realizarea unor sondaje de opinii tematice;

scăderea poverii conformării voluntare pentru contribuabili, ca urmare a reducerii numărului plăților, a declarațiilor și al instituțiilor cu care trebuie să intre în contact.

Reducerea poverii impozitelor cumulate și a cheltuielilor, repectiv prezenței guvernului în economie. Considerăm că este nevoie de ajustări planificate și implementate ale impozitelor pentru a evita evaziunea fiscală și pentru a stimula investițiile, în special cele private, fie ele autohtone sau străine.

Este necesară luarea de măsuri pentru a reduce atât implicarea guvernului în economie cât și a cheltuielilor publice, cum ar fi:

eliminarea pierderilor și a cheltuielilor inutile;

creșterea productivității serviciilor publice și reducerea dotării excesive cu personal, externalizarea unor servicii ineficiente pentru instituțiile de stat ;

controlul abuzurilor în sistemele cheie (de ex. sistemul judiciar, de asigurări sociale și sănătate, de control fiscal, financiar vamal) ;

creșterea numărului de parteneriate eficiente între sectorul public și cel privat sau privatizarea efecientă a societăților care au ramas în portofoliul statului, o privatizare bazată pe sisteme de “busines plan” agreat de părțile implicate precum și promovarea unui control postprivatizare riguros;

implementarea unor reforme privind pensiile (inclusiv o posibilă modificare a vârstei de pensionare și acordarea de diverse stimulente fiscale pentru  societățile/instituțiile care asigură pensiile).

O măsură importantă de prevenire a evaziunii și care nu este folosită îndeajuns este reprezentată de promovarea la nivel național a cazurilor de evaziune fiscală și mai ales a sancțiunilor aplicate.

Considerăm că prezentarea acestora ar influența psihologic evazioniștii și ar permite conștientizarea de către fiecare contribuabil a urmărilor pe care evaziunea fiscală le are nu doar asupra ansamblului societății dar și asupra integrității, libertății și modului de viață al cetățenilor și al evazioniștilor deopotrivă.

Pentru realizarea întocmai, massmedia trebuie să fie independentă și transparentă deoarece există situații când, în mod voit – pentru sponsorizări sau pentru obținerea de contracte de publicitate, sau fără știință, au recurs la prezentarea într-o lumină favorabilă a diverșilor indivizi care și-au creat avuția prin metode “suspicioase”, netransparente incitând contribuabilul la practicarea evaziunii.

De asemenea, pentru a preveni apariția economiei subterane și pentru a evita efectele sociale nedorite, populația ar trebui stimulată prin intermediul campaniilor media să vină în sprijinul organelor abilitate în combaterea economiei subterane și în același timp să fie protejate.

Este cunoscut faptul că în condițiile unei fiscalități ridicate, reacția plătitorilor de impozite devine una de respingere, aceștia căutând diferite modalități de a evita o povară fiscală greu de suportat. În opinia specialiștilor se consideră drept normală o rată a fiscalității de până la 33-34% din PIB.

Potrivit unui studiu realizat în 2005 de Consiliul Național pentru IMM-uri, firmele românești plătesc peste 190 de taxe și tarife. În topul Băncii Mondiale referitor la sistemele de taxare naționale din toate țările lumii, România se află la coada clasamentului, o firmă trebuind să plătească nu mai puțin de 60 de taxe. Compania pierde astfel 50% din profitul brut, remarcă studiul Băncii Mondiale. Taxele de mediu, cele de drum, taxele impuse de consiliile județene și locale (de sport și cultură, pentru utilizarea radioului în locuri în care acestea nu există, taxa de canal etc.) sunt doar câteva exemple pe care întreprinzătorii le reclamă în fața autorităților ca fiind împovărătoare.

Tot în contextul actual, apreciem ca fiind binevenită o măsură care să prevadă neimpozitarea profitului reinvestit. O asemenea măsură nu numai că ar sprijini investițiile și libera inițiativă dar ar scoate la suprafață mare parte din economia subterană. Astfel, societățile nu vor mai recurge la diverse metode de diminuare artificială a profiturilor în scopul sustragerii parțiale sau totale de la plata impozitului pe profit .

Tocmai de aceea apreciem că reducerea impozitelor și a taxelor ar susține spiritul antreprenorial fapt ce ar conduce la diminuarea semnificativă a evaziunii. Se impune o reformă fiscală radicală, mai degrabă decât controale fiscal-administrative care împiedică firmele corecte să își desfășoare activitatea și care concurează la creșterea unui alt fenomen, cel al corupției.

Legislația fiscală ineficientă a contribuit și mai contribuie încă la creșterea evaziunii fiscale. În România postdecembristă, legislația fiscală în întreaga perioadă poate fi caracterizată drept incoerentă, cu modificări dese și posibilități de interpretare diferite, o zona de stabilitate înregistrându-se după anul 2002 prin aprobarea codului fiscal care a reglemetat cadrul legal în materia taxelor și impozitelor, sfera de aplicare, subiecții și materia impozabilă, metoda de calcul și plata lor.

Legislativul ar trebui să vină în permanență în întâmpinarea mediului de afaceri cu măsuri de monitorizare, sondare și îmbunătățire a carențelor legislației și să țină cont de propunerile venite din partea acestuia.

Un rol important ar trebui acordat îmbunătățirii legislației care vizează cesiunea acțiunilor unei societăți, lucru care se realizează cu extremă ușurință în zilele noastre și care susține amplificarea fraudelor în domeniul TVA și a firmelor fantomă pentru eludarea legii.

În acest sens considerăm oportună reintroducerea controlului fiscal obligatoriu anterior vânzării de acțiuni/parți sociale precum și crearea unui departament distinct la nivelul fiecărei administrații fiscale județene pentru efectuarea acestui control.

O altă masură care se impune s-ar putea concretiza în obligativitatea cedentului acțiunilor/parților sociale de a prezenta la vânzarea acestora o dovadă de la organul fiscal teritorial în legatură cu modul de achitare a datoriilor fiscale restante, sau garantarea plății acestora fie de cedent fie de cesionar, precum și o confirmare din partea acelorași organe a dovezii existenței sediului și punctelor de lucru declarate.

Având în vedere amploarea recentă a fenomenului, așa cum reiese și din actele de control mai sus prezentate, considerăm că sporirea cheltuielilor administrative cu înființarea acestui departament este justificat fața de pierderile înregistrate de stat, prin neîncasarea obligațiilor bugetare acumulate de aceste firme fantomă și revândute ulterior către cetățeni străini, greu identificabili sau chiar inexistenți, facând în ultima instanță imposibilă atragerea răspunderii administratorilor.

Din analiza situației economico-financiare se poate observa că cele mai mari probleme în administrarea impozitelor sunt generate de procedurile fiscale instabile, sofisticate care generează chiar și în mod involuntar, incălcarea legislației fiscale.

După cum precizăm și în capitolele anterioare, o formă frecventă de interpretare a legii, de evaziune fiscală „legală” poate fi considerată și procedura prin care un contribuabil persoană juridică își înființa „în lanț” mai multe microîntreprinderi pentru a evita să intre sub incidenta cotei unice de impozitare de 16% a profitului și să aleagă impozitarea cu 3% a cifrei de afaceri. În acest sens susținem ca metoda de prevenire și combatere a evaziunii fiscale, modificarea Codului Fiscal în sensul în care doar microîntreprinderile care au ca obiect de activitate producția de bunuri să poată avea șansa de alegere între cele două forme de impozitare. În rest, societățile care au ca obiect principal prestarea de serviciii, în special cele de consultanța financiară și de management, să fie impozitate conform cotei unice de 16%.

Se impune o îmbunătățire a procesului legislativ, pornind chiar de la modul de publicare a modificărilor legislative. Ar fi normal ca schimbările legislative să nu apară în monitorul oficial doar cu titlu de modificare ci odată cu toată legea republicată, fapt ce ar facilita însușirea și urmărirea mai facilă a modificărilor atât de către subiecții impozabili cât și de organele cu competențe în identificarea, sancționarea, combaterea și prevenirea evaziunii fiscale.

De asemenea, ar trebui urmărită și creșterea eficienței administrării impozitelor și taxelor, prin creșterea gradului de colectarea și practicarea unor cheltuieli publice transparente. De multe ori contribuabilii sunt frustrați de abuzurile în cheltuirea banului public, devenind astfel demotivați de a-și plăti în continuare corect taxele.

De aceea este nevoie ca fiecare cetățean să conștientizeze și să observe exact ce s-a întâmplat și unde s-au dus toate taxele pe care el le-a plătit statului, să beneficieze de servicii sau bunuri publice de calitate (infrastructura, servicii de sănătate și pensii etc.) să recapete încrederea în instituțiile statului. Este evident că și comportamentul psihologic, influențează inclinația spre evaziune a plătitorilor, care nu văd imediat efectul social al impozitelor si taxelor plătite. Acest comportament este întărit în cele mai multe cazuri de faptul că în multe situații, statul nu se dovedește un bun gestionar al banului public.

În ceea ce privește creșterea gradului de colectare apreciem ca o soluție optimă acordarea de bonificații de până la maxim 10% pentru plata înainte de termen a taxelor, soluție care ar avea efecte pozitive asupra creșterii încasărilor la buget, cu atât mai mult în această perioadă de criză când mulți întreprinzători tind să-și finanțeze activitatea prin neplata datoriilor și mai ales dacă ținem cont de cuantumul penalităților de întârziere.

Tocmai de aceea încrederea în instituțiile abilitate poate fi recâștigată prin respectarea unor principii de bază generale:

a) Aplicarea unitară a legislației  de către organele cu abilități în domeniu, urmărind stabilirea corectă a impozitelor și taxelor datorate.

Cel mai evident exemplu îl reprezintă marii contribuabili care beneficiază de o direcție special creată în monitorizarea lor. Conform constituției, toți cetățenii ar trebui să fie egali în fața legii, deci indiferent de obligațiile bugetare toți contribuabilii ar trebui să se supună acelorași legi fiscale. În România însă, marii contribuabili sunt “mai speciali”, fiind chiar protejați de stat, prin primirea de scutiri, eșalonări/reeșalonări la datoriile față de stat. Toate aceste proceduri nu reprezintă altceva decât forme de evaziune legală care conduc la dezvoltarea altor fenomene negative precum corupția, traficul de influența iar prin neaplicarea lor ar preveni dezvoltarea acestui fenomen.

b) Exercitarea dreptului de apreciere.

Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.

c) Rolul activ prin care organul fiscal îl informează pe contribuabil în legătură cu drepturile și obligațiile ce îi revin în desfășurarea procedurii potrivit legii fiscale.

d) Dreptul de a fi ascultat.

Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asculte punctul de vedere al contribuabilului cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei. Există anumite excepții atunci când organul de control nu trebuie să ia în considerare informațiile furnizate de agentul economic : situația de fapt se modifică nesemnificativ, urmează să se ia măsuri de executare silită, întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege.

e) Obligația de cooperare prin care contribuabilul este obligat să coopereze în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realității și prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.

f) Respectarea secretului fiscal.

Funcționarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai dețin această calitate, sunt obligați, în condițiile legii, să păstreze secretul asupra informațiilor pe care le dețin ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu cu excepția informațiilor solicitate de autoritățile publice și judiciare competente.

Măsuri de identificare, monitorizare și supraveghere

Identificarea factorilor și cauzelor care au permis apariția și dezvoltarea economiei subterane corelată cu monitorizarea și supravegherea activităților cu risc semnificativ de fraudă permite depistarea și cunoașterea în timp real a formelor de manifestare, și în acest cadru, contracararea lor cu eficiență sporită.

Un rol important îl ocupă acțiunile de control care trebuie să fie adaptate noilor realități economice induse de aderarea României la Uniunea Europeană și poziția geo strategică pe care o deține România ca granița a UE.

Apreciem că trebuie acordată o atenție deosebită controlului calității, și controlului fiscal deoarece acesta are efecte pozitive importante pentru:

a asigura respectarea legii și a politicilor fiscale;

din rațiuni de justiție și echitate în scopul evidențierii situației în care contribuabilii onești să plătească în locul contribuabililor frauduloși;

din motive economice, adică să se asigure condiții de concurența loială între întreprinderi.

O măsură eficientă pentru asigurarea stabilității disciplinei fiscale o reprezintă crearea unui departament de control la nivelul ANAF care să efectueze periodic controale pe bază de eșantion atât în rândul persoanelor fizice cât și a persoanelor jurice care activează în sectoare monitorizate ca prezentând cu riscuri mari de fraudă fiscală. Măsura are ca efect nu doar identificarea și măsurarea fraudelor cât și determinarea de venituri suplimentare la buget, prin identificarea posibilelor sume nedeclarate.

Controlul și monitorizarea pentru anumite perioade de timp a domeniilor cu risc, de exemplu comerțul cu cereale în perioada verii etc, are un puternic efect preventiv, de descurajare cât și de identificare a unor activități ilicite din domeniu.

În cazul controlului realitatea evidențiază un număr excesiv de controale care au generat cele mai mari oportunități de corupție, și de aceea considerăm că trebuie introduse în legea de funcționare a instituțiilor cu competențe în domeniu și sancțiuni pentru întocmirea greșită sau incompletă a actelor de control pentru a evita superficialitatea cu care sunt întocmite unele acte de control.

Astfel controlul se poate transforma în factor generator de corupție și pentru a evita acest lucru considerăm oportun și stimularea pe măsura activității, în baza unor criterii echitabile și transparente de realizare a obligațiilor ce le revin, a controlorilor în ansamblul lor fapt ce va conduce și la o mai bună implicare.

Având un caracter transfrontalier cu efecte negative asupra dezvoltării economice și în final asupra fiecăruia dintre noi, aceste măsuri trebuie să vizeze și acțiuni de colaborare la nivel intern și internațional cu alte entități abilitate (ONPCSB, Vama, DLAF, Garda Financiară, Poliție, Interpol, Europol etc.), realizarea de acțiuni și baze de date comune.

Un exemplu în acest sens este constituit de Planul de acțiune pentru cunoașterea, prevenirea și combaterea activităților ilegale cu produse din tutun, ce provin din Ucraina, Republica Moldova sau sunt transportate pe Marea Neagră, aprobat în 4 mai 2010, la care au participat structurile Poliției Române, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei Române, cu sprijinul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI), Direcției Generale Anticorupție (DGA) și Serviciului Român de Informații (SRI), care acționează pe frontiera externă a UE (Ucraina, Republica Moldova, Serbia și Marea Neagră), inclusiv pe aeroporturile internaționale ce vor opera curse în spațiul extra-Schengen, după data aderării iar rezultatele de la declanșarea acțiunii s-au concretizat în următoarele rezultate :

au fost controlate peste 11.000 de zone, din care peste 800 în zona de frontieră, peste 3.800 de piețe sau târguri și peste 3.700 de rute de transport ;

peste 21.000 de polițiști, 2.000 de jandarmi, 1.400 de polițiști de frontieră și aproape 800 de lucrători de la Garda Financiară mobilizați ;

echipele mixte au constituit aproape 4.500 de filtre rutiere și au desfășurat 440 de percheziții și au fost verificate peste 11.700 de societăți comerciale ;

structurile Poliției Române și Poliției de Frontieră au confiscat peste 45 de milioane de țigări, dintre care peste 44 de milioane de proveniență străină, prejudiciul estimat depășind 15 milioane de lei ;

s-au aplicat peste 8.200 de contravenții în valoare totală de peste 10 milioane de lei și au fost confiscate peste 110 mijloace de transport ;

de la data de 7 mai au fost înregistrate peste 300 de lucrări penale privind evaziunea fiscală, 136 de lucrări privind contrabanda și 128 legate de alte fapte conexe ; iar

la nivel național sunt cercetate peste 900 de persoane, dintre care 365 sunt urmărite penal, 38 reținute și 35 arestate.

Astfel, susținem proiectul de creare a unei instituții de control unice, a unui Minister al Controlului, care să unifice și să coordoneze toate instituțiile de monitorizare și control a fenomenelor și activităților care au legatură, oricât de mică, cu diversele forme ale evaziunii fiscale.

Pentru o mai mare autoritate și putere ar putea chiar să fie subordonată ministerului public, astfel încât să se bucure de o colaborare cât mai bună cu puterea judecătorească, compensând astfel ineficiența instanțelor judecătorești datorită faptului că acestea se confruntă cu o lipsă recunoscută de specialiști în drept fiscal.

Astfel, prin intermediul instituțiilor din subordine și/sau coordonare, prin mijloacele pe care le deține, această entitate ar trebui să aibă ca scop final identificarea și combaterea evaziunii fiscale și să aibă competențe clare pentru preîntâmpinarea, limitarea și sancționarea fenomenului evazionist.

Prin colaborarea instituțională astfel creată se vor putea realiza și alte obiective precum:

creare de baze de date complexe privind contribuabilii care apelează sau înclină spre diverse inginerii financiare de reducere a obligațiilor bugetare. Aceste baze de date vor avea ca sursă principală datele relevante rezultate în urma diverselor controale, legătura cu diverse registre și entități, surse de informație alternative complementare;

declanșarea de acțiuni comune de control inopinant și operativ, efectuarea de verificări încrucișate complexe , în vederea prevenirii și combaterii cazurilor de evaziune fiscale prin identificarea agenților economici care se sustrag de la plata obligațiilor fiscale și a tuturor operațiunilor ilegale, frauduloase și “ingineriilor financiare” pe care aceștia le practică în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale. Trebuie însă acordată o atenție deosebită programării acțiunilor de control și a selecției raționale a contribuabililor ;

O unificare a organismelor cu atribuții de control fiscal ar permite atât eliminarea paralelismelor din activitatea de control, a suprapunerilor de competențe, prin constituirea unor echipe mixte aparținând sau fiind coordonate de aceiași entitate dar și utilizarea de metodologii unice de control. Un asemenea proiect ar aduce o serie de avantaje atât bugetului public, cât și contribuabililor, dintre care menționăm:

– îmbunătățirea gradului de colectare efectuată de către o autoritate unică, indiferent de destinația plății (bugetul de stat sau bugetele speciale) prin măsuri precum :

îmbunătățirea administrării declarațiilor de venit global;

declanșarea procedurilor de executare silită pentru toate obligațiile bugetare restante, exceptând obligațiile bugetare pentru care au fost aprobate înlesniri la plată;

aplicarea de popriri periodice asupra conturilor diverșilor datornici către stat, acțiune ce a început să fie pusă în practică începând cu primăvara acestui an de către ANAF și Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului;

elaborarea strategiei de management al riscului în vederea utilizării acestora în activitatea de control fiscal.

– creșterea conformării voluntare printr-o abordare integrată a controlului fiscal privind impozitele și contribuțiile sociale datorate în special în zonele puțin fiscalizate cum ar fi piețe, târguri, mediul rural etc. și prin cea de educare a viitorilor contribuabililor.

Un factor foarte important în creșterea stabilității sistemului fiscal îl are adaptarea structurii Administrației Fiscale din România conform Standardelor, prin realizarea unui plan de management strategic al Agenției Fiscale, în acord cu obiectivele generale ale Ministerului Finanțelor Publice; elaborarea unei strategii management al resurselor umane; elaborarea strategiei de control fiscal pe baza principiilor managementului de risc; implementarea sau îmbunătățirea unor activități operationale.

În prezent, prin parteneriat internațional, a fost elaborat Planul strategic pe termen mediu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) precum și un model de ciclu anual de planificare și control a activității ANAF; în domeniile operaționale, a fost dezvoltată o nouă metodologie de soluționare a deconturilor negative de TVA precum și prevederi legislative îmbunătățite în domeniul TVA și legislația privind antrepozitarea fiscală a bunurilor supuse accizării.

Cooperarea internațională joacă un rol extrem de important în îmbunătățirea și eficientizarea activității de administrare și colectare a veniturilor bugetare, de îndeplinire a aquis-lui comunitar și de formare profesională a funcționarilor publici.

Chiar și procesul greoi de formare a personalului fiscal de specialitate care neavând o motivare reală sub aspectul salarizării și al dotării logistice, după acumularea unor cunoștințe de specialitate, caută alte locuri de muncă mai bine remunerate sau devin coruptibile.

Apreciem că politica resurselor umane ar trebui bazată pe crearea unui corp profesionist de funcționari publici fiscali, stabil, imparțial și neutru din punct de vedere politic. Managementul resurselor umane ar trebui să reprezinte un factor determinant pentru creșterea capacității administrației fiscale pentru implementarea acquis-ului comunitar în domeniul colectării veniturilor statului. Această politică ar trebui să acționeze în sensul reducerii costurilor de funcționare ale administrației fiscale, a raționalizării procesului decizional și a creșterii implicării contribuabilului în actul fiscal.

Politica resurselor umane în domeniul financiar-fiscal ar trebui să ducă spre performanță și spre dezvoltarea unui sector fiscal îndreptat spre contribuabil tocmai de aceea este necesară crearea și implementarea unui sistem standardizat bazat pe performanță și conduită, de evaluare a posturilor și a unui sistem de salarizare motivant pentru funcționarul public fiscal, simplu și transparent, care să determine atragerea specialiștilor competenți din domeniu. Un factor important ar fi creșterea profesionalismului și a conduitei morale a tuturor funcționarilor din administrația fiscală prin urmărirea modului de conformare de către funcționarii din administrația fiscală a prevederilor Codului de conduită profesională și prin promovarea și utilizarea de metode și mijloace moderne în măsură să conducă la realizarea unei relații de parteneriat între administrația fiscală și contribuabili.

Măsuri pentru diminuare și combatere, care trebuie să urmărească în primul sancționarea faptelor ilicite și trebuie corelată cu stimularea comerțului “la vedere” în scopul legalizării, pe cât posibil de mult, a veniturilor subterane.

Referitor la acest aspect susținem punctul de vedere conform căruia “pe lângă măsurile de natură coercitivă, adoptate împotriva unor activități infracționale, combaterea economiei subterane se poate realiza prin creștere economică, reducerea presiunii fiscale, asociate cu stabilitatea legislativă”.

Cu atât mai mult, pe fondul adâncirii crizei economico-financiare, apreciem ca aceste măsuri trebuie să urmărească atât albirea economiei negre cât mai ales recuperarea sumelor neîncasate la buget, obținerea de venituri în vederea finanțării proiectelor propuse și evitarea majorării altor impozite.

De aceea considerăm oportun reluarea proiectului la a cărui întocmire am participat, în perioada 2003-2004, și care a fost propus de reprezentanții fostei Autorități Naționale de Control care prevedea pedepsirea evazioniștilor cu până la 25 ani de închisoare dar și așezarea la masa negocierilor cu marii infractori, astfel încât cei care returnează banii sustrași și dobânzile și penalitățile aferente să poată scăpa de până la 75% din pedeapsă.

În cadrul aceluiași proiect s-a introdus pentru prima oară în limbajul financiar și termenii de "venituri criminale", "delict sau crimă de fraudă fiscală” ori "organizație criminală fiscală", termeni utilizați pe scară largă, la nivel mondial, așa cum arătat în începutul prezentei lucrări. Urma la vremea respectivă ca Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale să fi fost îmbogățită prin introducerea noțiunii de “crimă de fraudă fiscală”.

De asemenea, se prevedea și posibilitatea reducerii pedepsei cu închisoarea în funcție de gradul în care va fi însușită greșeala comisă mai exact se specifică ca o condamnare putea fi redusă până la 25 la sută dacă se restituiau banii către Bugetul de stat în proporție de până la 50 la sută din valoarea datorată. În cazul în care se plăteau toate obligațiile către Bugetul de stat până la declanșarea procedurilor penale nu se mai instituia pedeapsa cu închisoarea.

Suplimentar acestor măsuri considerăm ca un accent important în combaterea evaziuni fiscale ar trebui pus pe tragerea la răspundere și a acționarului majoritar al agentului economic care nu-și plătește datoriile către Bugetul de stat similar cu contractul de fidejusiune atașat unui contract de credit sau leasing.

Potrivit Legii 241/2005, infracțiunea fiscală este pedepsită exclusiv penal și este asimilată cu crima, legea fiind conformă cu angajamentele europene din Planul de acțiune al Strategiei Anticorupție sancționând nu numai faptele propriu-zise de evaziune, ci și fapte care, chiar dacă nu constituie evaziune prin ele însele, aduc grave prejudicii bugetului de stat.

Noul act normativ prevede, în mod expres, ca numai faptele săvârșite cu intenție sunt încriminate. În acest fel se elimină posibilitatea sancționării penale a celor care, de exemplu, completează greșit o declarație de impunere. Stabilirea vinovăției – intenție sau culpă – o fac organele de urmărire penală, iar instanța este cea care în final decide aplicarea sancțiunii.

Printre principalele infracțiuni prevăzute în actul normativ, enumerăm:

nerefacerea arhivelor distruse în termenul dispus de organele competente, deși contribuabilul putea să o facă, sancționată cu amendă de la 50 de milioane de lei la 300 de milioane de lei;

refuzul nejustificat al unei persoane, după ce a fost somată, în scris, de trei ori, de a prezenta, conform legii, organelor competente, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale – închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă; împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente, de a intra în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în condițiile legii – închisoare de la 6 luni la 3 ani;

reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursa – închisoare de la 1 la 3 ani sau amendă;

punerea în circulație sau deținerea, fără drept, a formularelor tipizate cu regim special – închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi;

tiparirea sau punerea în circulație cu știință, de formulare tipizate cu regim special, falsificate – închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi;

sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin exercitarea de activități fără autorizația prevazută de lege; ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale; omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sau evidentierea altor operațiuni fictive – Se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani;

De asemenea este prevăzut ca pentru un prejudiciu mai mare de 10.000 de euro, în echivalentul monedei naționale, cauzat de infracțiunile enumerate anterior, pedeapsa cu închisoarea va fi de la 3 la 10 ani, peste 100.000 de euro prejudiciu, de la 4 la 12 ani, iar in cazul unui prejudiciu de peste 500.000 de euro pedeapsa va fi de la 5 la 16 ani. Pentru un prejudiciu mai mare de 1 milion de euro, pedeapsa cu închisoarea va fi între 12 și 20 de ani.

Trebuie remarcat și faptul că legea mai prevede și ca “ în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar” și ca dispozițiile de mai sus “nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile anterioare”.

    Semnificativ este faptul că legea precizează și ca persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile enumerate nu mai pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai diverselor societăți comerciale iar dacă vor fi alese în aceste funcții, vor fi decăzute din drepturi.

În prezent, executivul român a stabilit majorarea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, începând cu ianuarie 2006 măsura care considerăm că va avea ca efect sporirea fenomenului evazionist, în special prin diminuarea fictivă a profitului.

Tocmai pentru a crește transparența decizională și pentru a crea un parteneriat cu mediul de afaceri, în politicile și măsurile care vizează diminuarea și combaterea economiei subterane trebuie să implice și sindicatele, patronatele și chiar camerele de comerț, în calitate de reprezentanți ai mediului de afaceri, respectiv cei care se confruntă zilnic cu realitățile și dețin informații concrete. Astfel propunem și susținem înființarea unei comisii consultative cu aceștia, sub coordonarea directă a Premierului, care să elaboreze rapoarte, analize și politici de combatere, publicate periodic și supuse dezbaterii publice pe internet.

Pentru a recâștiga încrederea contribuabililor statul trebuie să și ofere nu numai să ia, iar un domeniu sensibil care afectează întreaga populație deci care prin diminuarea evaziunii ar putea genera atât efecte sociale benefice cât și încasări suplimentare la buget, îl reprezintă domeniul alimentelor de bază. În acest caz, evaziunea poate fi redusă fie prin nivel de TVA diferit, de 5% de exemplu așa cum este în majoritatea țărilor europene, neplata acestuia nejustificând riscurile unei eventuale fraude sau introducererea taxării inverse, care presupune ca TVA-ul să figureze pe factură doar la nivelul comerciantului. Eliminarea TVA-ului din relația producător-procesator va încuraja producția autohton și va diminua numărul de cazuri în care produsele sunt vândute fără factură pentru a se evita plata TVA majorată recent la 24%.

În prezent, modul de percepere a TVA în fiecare etapă a ciclului de fabricație, duce la creșterea prețului alimentelor și la încurajarea folosirii de firme fantomă/intermediare pentru a evita plata acestuia.

Având în vedere utilizarea pe scara largă a acestor tipuri de fantomă datorită ușurinței înființării și cesionării lor, propunem ca măsură urgentă introducerea obligativității controlului fiscal anterior cesionării acțiunilor unei societăți și sancțiuni, inclusiv înscrierea în cazierul judiciar al administratorului sau acționarilor părtași la înființarea de asemenea societăți.

În plus, propunem ca cei care au fost condamnați pentru evaziune fiscală și au utilizat asemenea societăți să nu mai poată fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai altor societăți comerciale pe perioada stabilită în funcție de gravitatea faptelor iar sumele care au făcut obiectul evaziuni să le fie imputabile.

Alte măsuri pe care le considerăm a fi utile în stimularea dezvoltării comerțului sunt :

reintroducerea avizelor de expediție cu regim special, fapt ce ar face mai ușoară urmărirea transporturilor pe baza unor documente cu regim special;

folosirea borderourilor de achiziții sub regim special;

reducerea termenelor de depunere a declarațiilor fiscale de la 3 luni la o lună ar fi o altă măsură care ar împiedica firmele să acumuleze restanțe mari la plata TVA, activitățile ilicite putând fi astfel depistate operativ și stopate la timp;

publicarea la timp pe SITE-ul Ministerului de Finanțe a societăților aflate în insolvența, lichidare judiciară, pentru a împiedica participarea acestora la actul de comerț și înșelarea partenerilor de afaceri, inclusiv a statului.

În plus, nefiind nefiscalizată, economia subterană are ca principală caracteristică folosirea numerarului, deoarece aceste tranzacții sunt cel mai greu de urmărit, sunt anonime și asigură astfel confidențialitatea plătitorului. De aceea se impune ca necesitate reducerea volumului de numerar prin promovarea plăților electronice atât prin sistemul bancar cât și în relația cu autoritățile publice.

Principalele măsuri pe care le vizăm urmăresc reducerea volumului de numerar prin :

promovarea instrumentelor de plată alternative prin comisioane mai mici (de ex. în cazul firmelor cu puțini angajati, impozitele și contribuțiile se virează pe câteva ordine de plată ale căror comisioane bancare depășesc de multe ori sumele virate la buget) ;

promovarea de produse bancare alternative (internet banking, e-commerce, POS etc) ;

obligativitatea utilizării plăților electronice peste anumite plafoane (de ex. de peste 5.000 RON) ;

plata online prin card a impozitelor locale și centrale,

măsuri care permit o mai bună monitorizare a tranzacțiilor și circuitelor economice.

Astfel, îmbunătățirea gradului de colectare electronică se poate realiza prin încurajarea utilizării și simplificarea mijloacelor electronice. Este recunoscut cazul în care o persoană fizică dorește să facă plata către o trezorerie iar ordinul de plată este unul standard, generat de un program special creat de Ministerul Finanțelor Publice, greu de accesat pentru cei care nu cunosc sau nu au acces la internet, și nu mai menționăm că exista și o întreaga listă de conturi IBAN aferente fiecărei trezorerii.

În ceea ce privește reducerea muncii la negru, propunem să se renunțe la principiul conform căruia să se ia cât mai mult de la cei care prin munca realizează venituri și să se încurajeze munca, în sensul că veniturile suplimentare obținute din al doilea sau chiar al treilea loc de munca să nu fie impozitate sau să aibă un regim de impozit minimal.

O atenție deosebită trebuie acordată procesului de spălarea a banilor care provoacă pierderi financiare pentru orice stat, slăbește stabilitatea socială și poate conduce la pierderea încrederii în sistemul economic și în structurile statului. Dupș cum reiese și din această lucrare, spălarea banilor este strâns legată de implicarea diverșilor funcționari publici sau ai instituțiilor cheie, în special bănci, deci promovează corupția putând astfel influența relațiile economice internaționale.

Acest fenomen valorifică oportunitățile oferite de economia oficială, prin exploatarea în interesul sau al deficiențelor sistemului legislativ, economic și social (lipsuri materiale, inegalități sociale, etc).
În prezent, lupta împotriva acestui fenomen s-a întețit printr-o colaborare internațională de amploare, în primul rând datorită evenimentelor de la 11 septembrie când s-a confirmat legătura existentă și în plină dezvoltare dintre activitățile crimei organizate și finanțarea terorismului.

În afara colaborării la nivel internațional între instituțiile abilitate la care România este deja participanta considerăm că pentru combaterea, respectiv diminuarea acestui fenomen, o atenție semnificativă trebuie acordata măsurilor preventive concretizate în modul de raportare a tranzacțiilor suspecte, identificarea clienților de către instituțiile financiare și nefinanciare. Un rol important alături de ONPCSB ar trebui sa-i revina și Asociației Române a Băncilor ce cuprinde specialiști în domeniul bancar, fiscal, contabilitate, juridic, executări bancare, securitate și luptă antifraudă. Asociația ar trebui să aibă inițiative normative, proiecte de prevenire a spălării banilor pe termen mediu și lung.

Apreciem că se impune o mai bună coordonare și colaborare între celelalte instituții cu atribuții în descoperirea și sancționarea activităților specifice crimei organizate, începând cu Poliția și terminând cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, Garda Financiară, Servicii de informații. Acestea ar trebui să identifice instrumente de prevenire a infracționalității economice și de adaptare și implementare a acelor practici care s-au dovedit performante în prevenirea spălării banilor.

De asemenea, combaterea spălării banilor trebuie să urmăreasca și reducerea fluxului de bani către companiile offshore înființate în acest scop, fapt pentru care propunem introducerea unei suprataxe, de minim 30% pentru a descuraja fenomenul, pe toate fluxurile (împrumuturi, obligațiuni, rambursări aferente, prestări servicii consultanță, management etc) către și dinspre aceste juridiscții fie necooperante fie publicate pe lista OECD sau a organizației G20.

În concluzie soluțiile combaterii economiei subterane ar trebui să țină cont de cauzele acesteia, ar trebui să limiteze diferențele dintre beneficiile desfășurării unei activități pe aceasta piață și costuri, respectiv riscurile pe care le presupune.

România trebuie să dea dovadă de voința politică prin intolerarea acestor activități și să pună mai mult accent pe aplicarea și îmbunătățirea în baza cazuisticii existente a actualelor legi și reglementări, limitarea lacunelor juridice, decât pe majorarea numărului lor.

De asemenea apreciem ca oportună realizarea unui mixt echilibrat între controlul fiscal, ca măsura de constatare cu efecte de prevenție, cu diminuarea fiscalității până la un nivel acceptabil și introducerea unor facilități fiscale, măcar pentru anumite tipuri de categorii de firmă care susțin real economia, în special producătorii și exportatorii din domeniile cheie.

În privința îmbunătățirii controlului apreciem că un rol important în stimularea controlorilor îl are și necesitatea protecției personale și a familiilor lor atât în timpul exercitării activității cât și după ieșirea din sistem, aspect care considerăm că ar trebui prevazut printr-o lege specială. Controlorul, în general, știind riscurile la care se supune are nevoie de un comfort, de o siguranță și de protecție pe termen lung, aspect care elimina tentația corupției.

În concluzie, politica de guvernanța fiscală ar trebui sț contribuie în mod activ la crearea unor sisteme fiscale durabile și transparente, pentru o mai bună identificare și monitorizare a tranzacțiilor respectiv a tehnicilor de evaziune fiscală cel mai des folosite.

În final aș dori să închei cu o măsură juridică cu efecte economice directe în combaterea economiei subterane. Pe această cale susținem înființarea unor Tribunale județene fiscale, cu magistrați care au și pregătire economică, și care să se axeze doar pe cauze fiscale.

Practica controlului fiscal ne demonstrează că actualul sistem juridic nu poate răspunde în condiții de eficiență la judecarea acestor cauze, din cauza :

lipsei de experiența în domeniul economic al magistraților care pentru spețe delicate pot solicita expertize care întârzie procesul de judecată ;

numărul mare de cauze existente pe rolul de instanțelor alături de alte cauze civile;

termenele mari acordate de instanța și existența unor lacune care permit tergiversarea procesului prin diverse modalități de amânare și solicitare de noi termene în cauză;

căile de apel care presupun iar noi termene;

incoerența unor decizii diferite ale instanțelor judecătorești în spețe similare,

toate aceste conducând în primul rând la prejudicierea statului, prin neîncasarea veniturilor bugetare și oferirea de ‘’portițe’’ evazioniștilor de a-și pierde urma și de a nu plăti sumele care li se cuvin.

Deși înființarea și funcționarea acestor tribunale presupune costuri administrative semnificative acestea vor fi amortizate destul de rapid prin recâștigarea încrederii oamenilor de afaceri în justiție și în instituțiile statului, evitarea blocajelor financiare existente la ora actuală între diverșii clienți și beneficiari, indiferent de natura lor, îmbunătățirea imaginii externe față de investitorii străini și față de celelalte instituții internaționale, diminuarea practicilor subterane și a corupției, îmbunătățirea sistemului de colectare a veniturilor bugetare atât din punct de vedere al volumului cât și al rapidității.

CONCLUZII

Asociată în special cu nivelul redus de dezvoltare, cu legislația incoerentă sau imperfectă, cu o moralitate și educație deficitare, cu fiscalitate ridicata și perioade de criză, noțiunea de economie subterană crează înca, dispute ideologice în ceea ce privește definirea și existența sa.

Definirea economiei subterane nu este necesară doar din punct de vedere teoretic, cercetarea sa fiind mai degraba o necesitate practică, legată de delimitarea formelor sale de manifestare, de cunoasterea și identificarea domeniilor cu care interferează și mai ales de cuantificare a consecințelor sale.

Interesul și preocupările crescânde manifestate pentru cercetarea acestui fenomen nu a fost deloc întamplător, fiind determinate de implicațiile majore economice, sociale și politice ale activităților din sfera neoficială asupra celor oficiale.

Tocmai de aceea existența sa crează o serie de polemici, existând analiști care o susțin, cel puțin în anumite perioade sau stadii de dezvoltare iar alții care o dezaprobă complet.

Prin specificul său, economia subterană coexistă în anumită măsură, în fiecare țară, alături de economia formală, uneori reprezentând o sursă de susținere, încurajare și motivare a acesteia din urmă iar alteori nu face decât să submineze libera și corecta competiție.

Pe de o parte economia subterană reprezintă o alternativă la economia oficială și conduce indirect și la formarea, respectiv dezvoltarea de noi piețe și domenii de activitate, poate dezvolta spiritul antreprenorial reprezentând un motor al dezvoltării economice prin reinvestirea banilor ‘’negrii’’ în circuitul oficial, poate conduce la creșterea competitivității, la realizarea de venituri suplimentare, la absorbția forței de muncă neocupate, contribuind într-o anumită măsură la creșterea bunăstării generale.

Pe de altă parte, reprezintă o economie incorectă, injusta și exploatativă, bazată pe fapte și acțiuni cu caracter penal și chiar criminal, având efecte grave din cele mai diverse atât asupra dezvoltării fiecărui individ implicat cât și asupra stabilității unui domeniu de activitate, unei economii naționale sau chiar a economiei mondiale per ansamblul său.

Dorința de îmbogățire rapidă, necinstea, corupția și de multe ori comportamentul lipsit de etica al oficialităților au permis proliferarea activităților subterane, ajungând ca în prezent să reprezinte adevărate amenințări la adresa principiilor economiei de piață, să submineze încrederea cetățenilor în instituțiile statului, riscând să erodeze rolul legii.

În același timp, globalizarea economică a condus la contopirea piețelor financiare naționale intr-un sistem mondial care tranzacționează anual sume imense de bani proveniți inclusiv din activități subterane iar grupurile criminale au venit în întâmpinarea globalizării prin organizarea de rețele internaționale, ce dispun de mijloace tehnologice sofisticate, datorită exploatarii granițelor libere și permisivității de adaptare la realitățile economiei contemporane.

Astfel, reintroducerea fondurilor ilicite în circuitul economiei reale a condus la internaționalizarea accentuată a crimei financiar – bancare și a spălarii banilor, precum și la crearea de noi fluxuri financiare, care fac urmărirea și depistarea produselor infracțiunii extrem de greu de realizat și de identificat.

Cu alte cuvinte banii murdari rezultați din afaceri cu droguri, armament, prostituție și contrabandă, la care se adaugă sumele obținute în urma unor acte de corupție, de evaziune fiscală, de contrafaceri ori înșelăciuni în domeniul financiar bancar, ajung să fie integrați în aceste circuite financiare, pentru a fi albiți prin metode sofisticate și ulterior refolosiți în economia oficială, sub forma de venituri cinstite, legale.

În ultimul timp paradisurile fiscale, datorită avantajelor oferite au început să fie din ce în ce mai mult asociate cu acest fenomen de spălarea a banilor proveniți din activități ilegale, din fraudă sau chiar cu finanțarea terorismului.

Sub protecția asigurării anonimatului, a confidențialității asupra tranzacțiilor, a avantajelor fiscale oferite și a posibilităților de protejare a averilor, practica utilizării paradisurilor fiscale s-a extins la nivel mondial, statistic ajungând să reprezinte aproximativ 20% din tările globului.

Pornind de la avantajele și dezavantajele implicării în economia subterană, bilanțul economic și social al economiei subterane relevă însă necesitatea reprimării acesteia.

Analiza comparativă a dimensiunilor economiei subterane în diferite zone ale mapamondului, a metodelor de abordare și sancționare, scoate în evidența politicile intolerante din țările nordice care au inregistrat succese notabile în descurajarea și menținerea acestui fenomen în limitele de toleranță spre deosebire de țările sudice, mediteraneene sau de țările în curs de dezvoltare, în tranziție.

În aceste țări, printre care și România, economia subterană joacă încă un rol complementar, aspect susținut inclusiv de reprezentanții mediului de afaceri, de sindicate și patronate care avansează un nivel al acesteia de aproximativ 40%.

Nemulțumirile existente pe fondul adâncirii crizei economice și a măsurilor fiscale (creșterea TVA la 24%, scăderea pensiilor) și bugetare (reduceri salariale, disponibilizări) anunțate de oficialităti, crează premizele unui trend ascendent.

Politica fiscală care reprezintă principala pârghie de reglare a raporturilor dintre cele două economii trebuie construită pe baza unor strategii clare, coerente, pe termen lung și consolidată prin voința politică, însoțite de programe de educare a contribuabililor și un control riguros.

De asemenea, politica fiscală trebuie să cuprindă soluții de natură să încurajeze agenții economici să—și declare activitățile, să lucreze în economia oficială printr-un sistem de facilități.

Pentru a înfrânge tendințele agenților economici de a migra spre economia subterană trebuie găsit acel punct optim din Curba lui Laffer, care sa-l facă pe contribuabil să coopereze cu instituțiile statului.

Având statutul de țară membră UE, în curs de aderare la moneda unică europeană, considerăm că lupta împotriva economiei subterane trebuie să devină prioritate națională care să combată opiniile nefavorabile existente la nivel internațional, întelegând cât mai urgent posibil ca economia subterană alături de corupție și nerespectarea legilor ne afectează pe toți, în calitate de cetățeni, atât prin prisma ratingului de țară, a investițiilor străine în România cât și a problemelor economice și sociale interne.

În plus, România, ca țară de tranzit și graniță estică a Uniunii Europene, trebuie să gestioneze cât mai eficient fluxurile migratorii și problemele legate de contrabanda și trafic de diverse bunuri, conform acquisului comunitar implementat.

BIBLIOGRAFIE

ARDELEAN, Virgil – ‘’Corupția, univers, prevenire, combatere.’’, Editura Sincron, 2004;

BALABAN, Cosmin – ‘’Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de teorie și practică judiciară’’, Editura Rosetti, 2003;

BARLE, Vasile – ‘’Frauda fiscală’’, Editura Teora, 2005;

BISA, Cristian – ‘’Utilizarea paradisurilor fiscale’’, Editura Cartea Eveniment, 2005;

BOULESCU, Mircea – ‘’Administrarea impozitelor și taxelor’’, Editura Economică, 2003;

BOVI, Maurizio – ‘’The Nature of the Underground Economy – Some Evidence from OECD Countries’’, ISAE, 2003;

BUZIERNESCU, Radu – ‘’Evaziunea fiscală în România’’, Editura Universitara Craiova, 2001;

CARAIANI Gheorghe – ‘’Managementul companiilor offshore din zonele libere’’, Editura Lumina Lex, 2002;

COSTE, Dan – ‘’Fenomenul contrafacerilor în România”, Editura Ziua, 2003;

CRAIU, Nicolae – ‘’Economia subterană, între ‘’Da’’ și ‘’Nu’’ ‘’, Editura Economică, 2004;

DOBRINOIU, Vasile – “Corupția în Dreptul Penal roman’’, Editura Atlas Lex, 1995;

GAERTNER, Wulf and WENIG, Alois: ”The economics of the shadow economy”, Heidelberg: Springer Publishing Company, 1985;

GUTMANN, Pierre – “The Subterranean Economy”, Financial Analysts Journal, 1977;

HOANTA, Nicolae – ‘’Evaziunea fiscală’’, Editura Tribuna economică, 1997;

HURLOIU, I. Ion – ‘’Instrumente de masurare ale evaziunii fiscale’’, Central and Eastern European Online Library, www.ceeol.com, 2009;

KANAO, Koji and HAMORI, Shigeyuki – ‘’The size of the underground economy in Japan’’, Munich Personal RePEc Archive, 2010;

KATSIOS, Stavros – “The Shadow Economy and Corruption in Greece”, South-Eastern Europe Journal of Economics 1, 2006;

LIPPERT, Owen – ‘’The Underground Economy : Global Evidence of its Size and impact’’, The Fraser Institute, Vancouver, Canada,1997;

MELINESCU, Ioan – “Investigatii financiare în domeniul spălării banilor”, Editura Imprimeria Naționala, 2004;

MOCUTA, Gheorghe – “Criminalitatea organizată și spălarea banilor”, Editura Noul Orfeu 2004;

MOGENSEN, Gunnar – “The shadow economy in Denmark 1994: Measurement and results”, Study nr.3, The Rockwool Foundation Research Unit, Copenhagen 1995;

MUTU, Maria – Teza de doctorat “Spălarea banilor – aspecte juridico penale”, Chisinau, 2005;

NAGELS, Carla si SMEETS, Sybille – ‘’La fraude sociale. Une priorite de politique criminelle ?’’, Bruyllant, Bruxelles, 2009;

NANDRA, Eugenia Romana – ‘’Competitia fiscală. Infernul și paradisul fiscal’’, Editura Sfera juridica, 2008;

OECD – ‘’Measuring the non-observed economy. A Handbook’’, 2002;

PACOLET, Jozef – “Etat de lieux de la fraude sociale en Belgique. Le point de vue de l’economiste’’, Bruylant, Bruxelles, 2009;

PESTIEAU, Pierre – “L’economie souterraine”, Pluriel, Hachette, Paris 1989;

POPA Stefan, CUCU Adrian – ‘’Economia subterană și spălarea banilor’’, Editura Expert, 2000;

POPESCU Luigi, POPA Ninel, POPA Sorin – ‘’Fiscalitate’’, Editura Spirit Romanesc, Craiova, 2000;

SCHNEIDER, Friedrich – ‘’The Influence of the economic crisis on the underground economy in Germany and the other OECD-countries in 2010: a (further) increase’’, 2010;

SCHNEIDER, F. si BUEHN, A. – ‘’Shadow Econmies and Corruption all Over the World: Revised estimates for 120 countries’’, http://www.economics-ejournal.org, 2009

SCHNEIDER, F. si ERNSTE, D. – ‘’Increasing Shadow Economies all Over the World – Fiction or Reality?’’, IZA, 1998;

SCHNEIDER, F. si BAJADA, C. – ‘’The size and development of the shadow economies in Asia Pacific.’’, 2007;

VACAREL, Iulian – ‘’Finanțe publice’’, Editura Didactică și Pedagogică, 1999;

VAKNIN, Sam – ‘’The Blessings of the Black Economy’’, Central Europe Review, No.40, 20 Noiembrie 2000;

VULETIN, Guillermo – “Measuring the Informal Economy in Latin America and the Caribbean” – Fondul Monetar Internațional, 2008;

TEDDS, Lindsay – ‘’The Underground Economy in Canada’’, Munich Personal RePEc Archive, 2005;

THE WORLD BANK – ‘’Corupția și combaterea ei. Spre un model de construire a integrității naționale’’, Institutul Irecsson, Bucuresti, 2003;

Comisia Europeana – ‘’Communication of the Commission on Undeclared Work’’, COM (98) – 219, Bruxelles;

Comisia Europeana – Comunicarea către parlamentul european, consiliu și comitetul economic și social : ‘’Taxe și Dezvoltare. Cooperarea cu țările în curs de dezvoltare în ceea ce privește promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale’’, Bruxelles, 2010;

Buletine statistice lunare, trimestriale, anuale și comunicate de presa 2008 – 2010, Institutul Național de Statistica, www.insse.roColectie rapoarte activitate ANAF 2003 – 2010, www.anaf.ro;

Colecție rapoarte Garda Financiara 2003 – 2010, www.gardafinanciara.ro;

Colecție rapoarte Inspecția Muncii, www.inspectmun.ro;

Colecție rapoarte și strategii Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, www.oncsb.ro și materiale seminarii;

Materiale ‘’Conferința internațională “Spălarea banilor și frauda bancară“, Bucuresti, 2003;

Hotărârea de Guvern 793/2005 privind aprobarea Strategiei naționale de luptă antifraudă pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale;

Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor;

Articole din perioada 2002 – 2010 din : Ziarul Financiar, Capital, Financiarul, Saptamana Financiara, www.wall-street.ro, www.dailybusiness.ro, www.ghiseulbancar.ro, www.jurist.net.

BIBLIOGRAFIE

ARDELEAN, Virgil – ‘’Corupția, univers, prevenire, combatere.’’, Editura Sincron, 2004;

BALABAN, Cosmin – ‘’Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de teorie și practică judiciară’’, Editura Rosetti, 2003;

BARLE, Vasile – ‘’Frauda fiscală’’, Editura Teora, 2005;

BISA, Cristian – ‘’Utilizarea paradisurilor fiscale’’, Editura Cartea Eveniment, 2005;

BOULESCU, Mircea – ‘’Administrarea impozitelor și taxelor’’, Editura Economică, 2003;

BOVI, Maurizio – ‘’The Nature of the Underground Economy – Some Evidence from OECD Countries’’, ISAE, 2003;

BUZIERNESCU, Radu – ‘’Evaziunea fiscală în România’’, Editura Universitara Craiova, 2001;

CARAIANI Gheorghe – ‘’Managementul companiilor offshore din zonele libere’’, Editura Lumina Lex, 2002;

COSTE, Dan – ‘’Fenomenul contrafacerilor în România”, Editura Ziua, 2003;

CRAIU, Nicolae – ‘’Economia subterană, între ‘’Da’’ și ‘’Nu’’ ‘’, Editura Economică, 2004;

DOBRINOIU, Vasile – “Corupția în Dreptul Penal roman’’, Editura Atlas Lex, 1995;

GAERTNER, Wulf and WENIG, Alois: ”The economics of the shadow economy”, Heidelberg: Springer Publishing Company, 1985;

GUTMANN, Pierre – “The Subterranean Economy”, Financial Analysts Journal, 1977;

HOANTA, Nicolae – ‘’Evaziunea fiscală’’, Editura Tribuna economică, 1997;

HURLOIU, I. Ion – ‘’Instrumente de masurare ale evaziunii fiscale’’, Central and Eastern European Online Library, www.ceeol.com, 2009;

KANAO, Koji and HAMORI, Shigeyuki – ‘’The size of the underground economy in Japan’’, Munich Personal RePEc Archive, 2010;

KATSIOS, Stavros – “The Shadow Economy and Corruption in Greece”, South-Eastern Europe Journal of Economics 1, 2006;

LIPPERT, Owen – ‘’The Underground Economy : Global Evidence of its Size and impact’’, The Fraser Institute, Vancouver, Canada,1997;

MELINESCU, Ioan – “Investigatii financiare în domeniul spălării banilor”, Editura Imprimeria Naționala, 2004;

MOCUTA, Gheorghe – “Criminalitatea organizată și spălarea banilor”, Editura Noul Orfeu 2004;

MOGENSEN, Gunnar – “The shadow economy in Denmark 1994: Measurement and results”, Study nr.3, The Rockwool Foundation Research Unit, Copenhagen 1995;

MUTU, Maria – Teza de doctorat “Spălarea banilor – aspecte juridico penale”, Chisinau, 2005;

NAGELS, Carla si SMEETS, Sybille – ‘’La fraude sociale. Une priorite de politique criminelle ?’’, Bruyllant, Bruxelles, 2009;

NANDRA, Eugenia Romana – ‘’Competitia fiscală. Infernul și paradisul fiscal’’, Editura Sfera juridica, 2008;

OECD – ‘’Measuring the non-observed economy. A Handbook’’, 2002;

PACOLET, Jozef – “Etat de lieux de la fraude sociale en Belgique. Le point de vue de l’economiste’’, Bruylant, Bruxelles, 2009;

PESTIEAU, Pierre – “L’economie souterraine”, Pluriel, Hachette, Paris 1989;

POPA Stefan, CUCU Adrian – ‘’Economia subterană și spălarea banilor’’, Editura Expert, 2000;

POPESCU Luigi, POPA Ninel, POPA Sorin – ‘’Fiscalitate’’, Editura Spirit Romanesc, Craiova, 2000;

SCHNEIDER, Friedrich – ‘’The Influence of the economic crisis on the underground economy in Germany and the other OECD-countries in 2010: a (further) increase’’, 2010;

SCHNEIDER, F. si BUEHN, A. – ‘’Shadow Econmies and Corruption all Over the World: Revised estimates for 120 countries’’, http://www.economics-ejournal.org, 2009

SCHNEIDER, F. si ERNSTE, D. – ‘’Increasing Shadow Economies all Over the World – Fiction or Reality?’’, IZA, 1998;

SCHNEIDER, F. si BAJADA, C. – ‘’The size and development of the shadow economies in Asia Pacific.’’, 2007;

VACAREL, Iulian – ‘’Finanțe publice’’, Editura Didactică și Pedagogică, 1999;

VAKNIN, Sam – ‘’The Blessings of the Black Economy’’, Central Europe Review, No.40, 20 Noiembrie 2000;

VULETIN, Guillermo – “Measuring the Informal Economy in Latin America and the Caribbean” – Fondul Monetar Internațional, 2008;

TEDDS, Lindsay – ‘’The Underground Economy in Canada’’, Munich Personal RePEc Archive, 2005;

THE WORLD BANK – ‘’Corupția și combaterea ei. Spre un model de construire a integrității naționale’’, Institutul Irecsson, Bucuresti, 2003;

Comisia Europeana – ‘’Communication of the Commission on Undeclared Work’’, COM (98) – 219, Bruxelles;

Comisia Europeana – Comunicarea către parlamentul european, consiliu și comitetul economic și social : ‘’Taxe și Dezvoltare. Cooperarea cu țările în curs de dezvoltare în ceea ce privește promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale’’, Bruxelles, 2010;

Buletine statistice lunare, trimestriale, anuale și comunicate de presa 2008 – 2010, Institutul Național de Statistica, www.insse.roColectie rapoarte activitate ANAF 2003 – 2010, www.anaf.ro;

Colecție rapoarte Garda Financiara 2003 – 2010, www.gardafinanciara.ro;

Colecție rapoarte Inspecția Muncii, www.inspectmun.ro;

Colecție rapoarte și strategii Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, www.oncsb.ro și materiale seminarii;

Materiale ‘’Conferința internațională “Spălarea banilor și frauda bancară“, Bucuresti, 2003;

Hotărârea de Guvern 793/2005 privind aprobarea Strategiei naționale de luptă antifraudă pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale;

Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor;

Articole din perioada 2002 – 2010 din : Ziarul Financiar, Capital, Financiarul, Saptamana Financiara, www.wall-street.ro, www.dailybusiness.ro, www.ghiseulbancar.ro, www.jurist.net.