Dimensiuni Psihopedagogice Si Manageriale la Clasa de Elevi

Pedagogie

Dimensiuni Psihopedagogice Si Manageriale la Clasa de Elevi

Byadmin ianuarie 1, 2024

Motto: „Omul își poate lua cunoștințele numai

de la un om. Așa, bazinul se umple cu

apă, focul se aprinde cu foc, iar

sufletul se modelează datorită

sufletului altui om.”

R.Tagore

În opinia lui Ioan Nicola, clasa de elevi este „un grup social unde, ca urmare a interrelațiilor ce se stabilesc între membrii ei, apare și se manifestă o realitate socială cu consecințe multiple asupra desfășurării procesului instructiv-educativ” (Ioan Nicola în Romiță B. Iucu, 2006, pag. 51).

Clasa de elevi este un colectiv aflat în permenentă transformare și care se realizează în funcție de diverși factori: criterii de vârstă, răspândire geografică a elevilor, dar și ținând cont de diferitele intervenții, îndrumări și evaluări ale unor organisme și persoane investite sub raport social cu asemenea funcții organizatorice. Într-o clasă de elevi au loc diferite deprinderi fundamentale, precum: predarea, învățarea unor informații, dar și a unor tipuri de comportament.

Totodată, clasa de elevi este supusă în permanență influențelor educative puse în practică de școală.

Există o multitudine de definiții ale managementului și multe dintre ele sunt cuprinzătoare și științifice. Managementul poate fi definit astfel: asumarea răspunderii pentru deciderea, planificarea și reglementarea activității unor oameni, care lucrează pentru un scop comun astfel încât, rezultatul corect să fie eficient.

Didactica este o ramură a pedagogiei care se ocupă cu învățarea și instruirea elevilor. Educația este o activitate organizată și este condiționată de acceptarea și respectarea unor cerințe, norme și prevederi. Impunerea regulilor de ordin didactic garantează de cele mai multe ori ordinea și disciplina indispensabile în activitățile școlare. Potrivit lui Constantin Cucoș, termenul derivă din cuvintele grecești („didaskein-a învăța”, „didactikos-instrucție, instruire”). Același pedagog afirmă că termenul a fost consacrat de Comenius, în anul 1657, odată cu publicarea lucrării Didactica Magna, care înseamnă „arta universală de a-i învăța pe toți totul” (Constantin Cucoș, 2006, pag. 273).

Pentru Romiță I. Bucu, managementul clasei de elevi reprezintă domeniul educativ ce studiază, pe de o parte, perspectiva didactică și psihosocială a clasei de elevi, iar pe de altă parte, perspectivele dimensionale ale acesteia, în scopul facilitării intervențiilor cadrelor didactice în situație de criză microeducațională și al evitării consecințelor negative ale acestora.

Pe de altă parte, Paloma Petrescu și Lucreția Șirian oferă o definiție operațională a managementului clasei de elevi, plecând de la latura didactică și psihosocială a acestuia. În concepția celor două autoare, managementul clasei se referă la perspectivele de abordare a clasei precum și la structurile ei dimensionale, având un dublu scop: didactic și psihosocial. Finalitatea didactică se referă la valorificarea spațiului fizic și psihic destinat procesului instructiv-educativ, stimulând motivația pentru studiu în condiții de colectiv, iar cea psihosocială are în vedere valorificarea conținutului propriu unui grup social și educațional, ai cărui membri „au roluri variate și stabilesc relații dintre cele mai diverse: atracție, respingere, afirmare de sine, ascensiune, retragere, suspiciune, pretenții, stimă” (Paloma Petrescu și Lucreția Șirian în Gabriela Cristea, 2007, pag. 62).

Atât perspectiva didactică, cât și cea psihosocială pun accentul pe ideea asimilării clasei de elevi ca un spațiu preferențial al relațiilor interpersonale școlare. Dacă pedagogia clasică a studiat clasa de elevi, mai ales sub aspect organizatoric și didactic, pedagogia contemporană se interesează de cercetarea aspectelor socio-relaționale și de dinamica cognitivă-afectivă-socială și educativă a educabilior. Astfel, clasa de elevi reprezintă spațiul destinat procesului instructiv-educativ, având ca scop dezvoltarea proceselor intelectuale și a motivației pentru studiu, dar și crearea unui colectiv omogen de elevi.

Perspectiva psihosocială joacă un rol extrem de important, deoarece studiază relațiile sociale și afective din cadrul clasei de elevi. Modul în care elevii interacționează atât între ei, cât și cu mediul înconjurător se reflectă și asupra activității intelectuale. Totodată, se știe că viața în grup înglobează atât aspecte emoționale și afective, cât și momente de tensiune și conflict. Într-o clasă de elevi se stabilesc diferite relații: de simpatie, antipatie, respect, indiferenșă, respingere.

Scopurile, rolurile, normele și coeziunea de grup reprezintă trăsături esențiale pentru o clasă de elevi.

În cadrul clasei de elevi, scopurile sunt de două feluri. Pe de o parte, identificăm scopuri de tip prescriptiv, care au fost hotărâte dinainte de persoane ce nu aparțin clasei de elevi. Pe de altă parte, există și scopuri individuale, care sunt decise în interiorul clasei de elevi Pentru o funcționare echilibrată și armonioasă este necesar să se îmbine cele două tipuri de obiective.

Rolurile se referă la toate îndatoririle care trebuie realizate de membrii grupului. Atunci când repartizează sarcini elevilor, profesorul are obligația de a ține cont de toate resursele personale ale acestora, indiferent că sunt de ordin cognitiv, afectiv sau acțional.

Normele se referă la modul în care toți membrii unui grup se comportă. Rolul lor este unul esențial deoarece ele reglează și evaluează grupul. Aceste dispoziții pot fi împărțite în funcție de mai multe criterii. Primul criteriu este de tip constitutiv și se referă la activitatea de învățare. Un alt principiu este de ordin instituțional și se referă la specificul instituției școlare. Regulile pot influența în mod pozitiv sau negativ atitudinea elevilor față de procesul de instruire.

Gradul de unitate și de integrare a elevilor unei clase, precum și rezistența clasei la destructurare sunt principalele trăsături ale coeziunii unui grup. Factorii ce contribuie la menținerea unității clasei sunt: găsirea unor modalități de motivarea a elevilor și identificarea problemelor de ordin afectiv ale elevilor. Când într-o clasă de elevi există sentimente de apartenență la grupul respectiv și nu există motive de neînțelegri majore, putem vorbi despre coeziunea unei clase. Această legătură ajută grupul să fie eficient și să poată lucra sub stres și tensiune. Coeziunea unui grup are întotdeauna efecte psihologice puternice asupra membrilor grupului.

În coeziunea grupului, un rol extrem de important îl are profesorul, prin atitudinea lui deschisă față de elevi. În funcție de capacitățile sale de a stabili relații adecvate cu elevii, educatorul poate fi văzut de către aceștia drept colaborator sau adversar. O comunicare eficientă bazată pe înțelegere și prietenie facilitează gradul de unitate al grupului. Este important, așadar pentru cadrul didactic, să înțeleagă toate transformările prin care trece clasa de elevi.

Grupul sănătos sau nesănătos este o consecință a influenței de grup. Unitatea unei clase crește în funcție de relațiile de prietenie și simpatie existente. Un individ se simte atras de un grup doar în măsura în care grupul respectiv îi satisface nevoile. În cazul în care atracția este mare, individul se supune extrem de ușor presiunilor grupului. În clasele sănătoase, elevii cred că pot să-și îndeplinească aceste nevoi prin participarea la clasă, la grupul respectiv. De obicei, elevii care se integrează într-o clasă sau un grup urmăresc să-și satisfacă dorința de învățare activă, dorința de socializare, precum și nevoia de încredere și siguranță.

Este extrem de important pentru un cadru didactic să cunoască mecanismele de prevenire, intervenție și rezolvare disciplinară a problemelor. Succesul unui management al clasei presupune, mai ales, prevenție înainte de rezolvarea situației de criză. Iscusința de a detecta crizele în fazele inițiale este de foarte multe ori mai valoroasă decât tratamentul intervenționist ce are loc după desfășurarea situației problematice. Așadar, pentru a conduce din punct de vedere disciplinar clasa de elevi, cadrele didactice trebuie să posede o serie de calități manageriale, care le vor ajuta să exploateze întreaga situație, în mod favorabil.

În postura de diriginte la clasa a V-a, la trei luni de zile după constituirea noului colectiv, am dorit să văd modul în care elevii interacționează. Pornind de la această premisă, am considerat interesant sau de studiat, felul în care elevii sunt influențați de așezarea lor în bancă, modul în care doresc să colaboreze la realizarea unor proiecte didactice, preferințele pentru anumiți colegi pentru petrecerea timpului liber, precum și simpatiile stabilite în clasă. Astfel, am aplicat un chestionar care vizează preferința pentru colegul/ colegii de bancă; predilecția pentru colegii cu care și-ar dori să colaboreze în realizarea unor proiecte didactice; atracția față de colegii cu care și-ar dori să-și petreacă timpul liber, precum și relațiile de prietenie și simpatie realizate. Chestionarul conține zece întrebări, ce vizează cinci tipuri de itemi și a fost aplicat pe un eșantion de 30 de elevi de la Liceul de Arte din Oradea, clasa a V- a B. Toți elevii au fost prezenți și au răspuns la întrebările din chestionar, ce se găsește în Anexă, la sfârșitul lucrării.

La itemul 1, ce vizează preferința lor pentru colegul de bancă, 15 elevi au ales-o pe Iulia, 11 au nominalizat-o pe Ema și 4 elevi au avut alte preferințe. Răspunsul lor a fost motivat prin faptul că cele două colege alese sunt cele mai bune la învățătură.

Procentul voturilor elevilor reiese din următorul grafic:

Itemul 2 urmărește predilecția pentru grupul de colegi cu care le-ar plăcea să colaboreze în cazul în care la școală au de realizat diferite proiecte sau activități didactice Grupul format din Iulia, Ema și Darius a fost ales de către 18 elevi; 8 elevi au preferat un grup format din Iulia, Darius și alți colegi, în timp ce 4 elevi au avut alte preferințe.

Graficul următor arată procentul nominalizărilor elevilor:

Itemul 3 vizează preferința pentru colegii cu care și-ar petrece o parte din timpul lor liber. 10 elevi au ales grupuri formate din Iulia, Gina și Bianca; 7 elevi au optat pentru grupul format din Dan, Darius și Lucian; 5 elevi au nominalizat grupul alcătuit din Gina, Bianca și Janette; 4 elevi au ales grupul: Dan, Lucian și Alex, iar 4 elevi au avut alte preferințe.

Preferințele elevilor exprimate în procente reies din graficul următor:

Itemul 4 urmărește relațiile afective stabilite între elevi. Astfel, 11 elevi au răspuns că ar regreta plecarea Iuliei din clasă, 8 au răspuns că le-ar părea rău după Darius, 3 vor regreta plecarea Biancăi, tot 3 vor regreta plecarea lui Dan, 2 vor regreta plecarea lui Lucian, un elev ar regreta plecarea lui Janette și un alt elev plecarea Ginei și unul plecarea Emei.

Graficul următor ilustrează simpatiile elevilor:

Itemul 5 vizează tot relațiile stabilite între ei. Pentru 9 elevi, Iulia este cea mai bună

colegă din clasă, 6 elevi l-au ales pe Darius, 5 au nominalizat-o pe Bianca, 4 l-au numit pe Lucian, 3 elevi au votat-o pe Gina, iar 3 elevi au oferit răspunsuri diferite.

Următorul grafic reliefează preferințele lor:

În urma aplicării acestui chestionar, am observat faptul că preferințele elevilor variază în

funcție de elevii buni la învățătură, elevii cu care se înțeleg și cu care se distrează. Totodată, în cele trei luni de zile de la închegarea noului colectiv, ei au reușit să stabilească relații de afectivitate, interacționând într-un mod favorabil pentru coeziunea grupului-clasă.

Romiță B. Iucu propune o serie de perspective ce sunt în legătură cu clasa de elevi. Prima perspectivă este cea ergonomică și se referă la dispunerea mobilierului în clasă, la vizibilitate și la pavoazare sau ornamentarea clasei. Însușirile moderne ale mobilierului sălii de clasă sunt: simplitatea, funcționalitatea, durabilitatea și modularitatea. În prezent, se dorește ca și în școlile din România să se introducă mobilierul modular. Acest tip de mobilier favorizează și încurajează interacțiunile elevilor. Așezarea băncilor în semicerc sau pe sistem oval conduce la evidențierea elevului, principalul beneficiar al procesului instructiv-educativ. Din nefericire, în foarte multe școli, băncile sunt așezate în mod tradițional, fapt ce îngrădește munca pe echipe și utilizarea metodelor interactive. În unele cazuri, profesorul poate alege, în funcție de activitatea didactică, modul în care să fie dispus mobilierul.

În ceea ce privește vizibilitatea, profesorul trebuie să țină cont de mai multe aspecte: fizice, medicale, dar și de cele instrucționale și sociale. Elevii mai mici de înălțime și cu probleme de vedere vor fi așezați în primele rânduri. Totodată, cadrul didactic trebuie să țină cont și de elevii care nu interacționează în mod frecvent cu ceilalți colegi, precum și de diversele relații de simpatie sau antipatie dintre elevi.

Amenajarea sălii de clasă se realizează atât în funcție de cultura managerială a școlii, cât și în funcție de particularitățile clasei de elevi. Așadar, profesorul este obligat să țină cont de importanța unor elemente de simbolistică pedagogică și socială, spre exemplu: seturi de fotografii cu elevii clasei, planșe, imagini reprezentative, scheme didactice.

Dimensiunea psihologică are în vedere atât caracteristicile de ordin psihologic, cât și pe

cele care țin de psihologia educației. Cadrul didactic are menirea de a identifica, respecta și exploata particularitățile individuale ale elevilor. În vederea eficientizării activității cu clasa de elevi, cadrul didactic trebuie să exploateze în mod echilibrat resursele învățării, ținând cont de distribuirea logică a sarcinilor de învățare, de obiective și de genul de activități efectuate cu clasa.

Când evaluăm o clasă de elevi din perspectivă socială, trebuie să ținem cont de următorii

factori: numărul de elevi din clasă, modul în care aceștia interacționează, gradul de unitate sau de dezbinare din clasă.

Dimensiunea socială a clasei de elevi are în vedere două aspecte extrem de importante: personalitatea tuturor membrilor sau sintalitatea și problematica liderilor. Cunoașterea acestor aspecte facilitează munca în echipe. În cadrul unei lecții, profesorul poate lucra cu clasa de elevi în trei moduri: frontal, grupal și individual. Organizarea frontală are ca scop tratarea clasei de elevi în mod egal, bazându-se pe metoda expunerii și a conversației.

Metodica modernă caută soluții pentru integrarea în cadrul aceleiași lecții a tuturor elevilor. Lucrul în echipe omogene presupune trasarea de sarcini diferite în funcție de capacitatea cognitivă și afectivă a fiecărui grup în parte. Munca în echipe eterogene prezintă un mare dezavantaj, deoarece grupul de elevi nu mai este selectat în funcție de rezultatele școlare diferențiate și există riscul ca unii elevi să nu își îndeplinească sarcinile date. Cu toate acestea, pedagogii recomandă utilizarea în egală măsură a celor două tipuri de activități. Dacă grupul omogen oferă profesorului prilejul de a observa progresul și lacunele elevilor, grupul eterogen prezintă și el un avantaj: ajută la integrarea socială a elevilor.

Dimensiunea normativă se referă la valorificarea optimă a regulilor, indiferent că e vorba de regulamentul intern al școlii sau are în vedere regulile stabilite în cadrul clasei (atât de către elevi, cât și de diriginte).

Dimensiunea operațională se referă la investigarea benefică a tuturor acțiunilor și influențelor pedagogice care intervin, atât în mod organizat, cât și în mod spontan în cadrul clasei de elevi, ținând cont de: metodele și strategiile profesorilor, mijloacele de negociere explicită și implicită, stimulentele morale, inițiativele inovatoare, stilurile educaționale afirmate, soluțiile necesare pentru crearea unui ambient educațional eficient. Astfel, profesorul trebuie să țină cont de cultura elevilor și să integreze și elemente ale culturii lor în procesul instructiv-educativ.

În soluționarea complicatei probleme și anume, cea a culturii implicite antișcoală, fenomen extrem de des întâlnit în instituțiile de învățământ contemporane, competențele manageriale ale profesorului sunt esențiale. Există o serie de strategii pe care cadrele didactice le pot utiliza cu succes: sancționare, recompensă și negociere.

Alături de dimensiunile identificate de Romiță I. Bucu, Gabriela Cristea reliefează patru tipuri de resurse necesare desfășurării procesului de învățământ. Primul tip de resurse sunt cele normative și au în vedere: regulamentul organizației școlare respective (gimnaziu, liceu, școală profesională); regulamentul intern adoptat de clasa de elevi respectivă; obiectivele pedagogice generale și specifice care stau la baza proiectării activităților didactice și educative, organizate de profesor conform programelor școlare; precum și principiile pedagogice și didactice care trebuie respectate pentru ca activitățile să fie reușite pedagogic, pentru eficientizarea relației de comunicare profesor-elevi.

Resursele umane se referă, pe de o parte, la calitățile manageriale ale cadrului didactic, iar pe de altă parte, la abilitățile elevilor de a recepta mesajul educațional, ei fiind totodată și beneficiarii procesului instructiv-educativ.

Resursele didactico-materiale vizează pe de o parte, spațiul clasei de elevi (inclusiv laboratorul, cabinetul, biblioteca, sala de sport, unde se desfășoară activități specifice de tip didactic și extradidactic) iar pe de altă parte, toate mijloacele pedagogice care operează cu scop didactic, educativ în vederea înlesnirii succesului școlar și a îmbunătățirii relațiilor de comunicare dintre profesor și elevi în procesul didactic și extradidactic.

Resursele bugetare se referă atât la fondurile bănești ale clasei de elevi, obținute prin diferite mijloace (interne, externe, finanțări, autofinanțări, sponsorizări, contracte de colaborare, burse), cât și la „bugetul de timp” (Gabriela Cristea, 2007, pag. 63), disponibil în cadrul programelor școlare și extrașcolare.

Cele patru resurse trebuie valorificate la maximum în condițiile conducerii manageriale a procesului de învățământ, a organizației școlare și a clasei de elevi. Aceste resurse sunt în strânsă relație cu dimensiunile managementului clasei de elevi prezentate anterior.

În sistemul actual de învățământ, profesorii trebuie să țină cont de calitățile cognitive și afective ale educabilor, să stabilească relații de cooperare cu părinții elevilor, dar și cu alți factori interesați ai societății. Profesorul reprezintă un model de conduită deoarece, prin fiecare contact relațional cu copiii (atât în școală, cât și în afara ei), dar și cu părinții acestora, el înfăptuiește o muncă de dirijare și orientare. În procesul instructiv-educativ, cadrul didactic constituie figura centrală pentru elevi. Așadar, profesorul are mai multe sarcini: planifică și organizează activitățile clasei, informează elevii, îi îndrumă și îi consiliază.

Rolul dirigintelui constă în organnizarea, conducerea și coordonarea grupului-clasă. Așadar, dirigintele este inițiatorul formării și dezvoltării personalității elevilor. Funcția de diriginte sporește responsabilitatea cadrului didactic, amplificându-i totodată rolul. Acest rol îl apropie de elevi și îi lărgește sfera de influență, oferindu-i sarcina de coordonator al întregii activități a clasei sale. Sarcinile dirigintelui sunt multiple: observarea climatului de muncă al clasei, a interesului și dorinței elevilor pentru învățătură, urmărirea stilului de muncă a elevilor, constatarea eficienței activităților colective și, mai ales, progresul fiecărui elev la fiecare obiect de învățământ.

Concluzii:

În primul rând, clasa de elevi este un colectiv aflat în permanentă transformare și care necesită o bună coordonare din partea dirigintelui.

Pentru o coeziune sănătoasă a grupului, dirigintele trebuie să observe modul în care elevii clasei interacționează, precum și preferințele, simpatiile și antipatiile lor.

În al doilea rând, dirigintele trebuie să monitorizeze în permanență climatul clasei, pentru a putea diagnostica din timp eventualele situații conflictuale și pentru a putea să le rezolve cu succes.

Colaborarea dirigintelui cu părinții elevilor și cu celelalte cadre didactice este extrem de importantă pentru buna desfășurare a procesului instructiv-educativ.

În al treilea rând, pentru buna funcționare a clasei, dirigintele trebuie să elaboreze împreună cu elevii regulamentul clasei și trasarea sarcinilor corespunzătoare fiecărui elev în parte, ținând cont atât de regulamentul școlii, cât și de particularitățile afective și cognitive ale elevilor.

Nu în ultimul rând, dirigintele are rolul de a-i îndruma pe elevi, de a le arăta rolul educației, angrenându-i, totodată în diverse activități extrașcolare pentru a observa modul în care aceștia socializează și se comportă în afara școlii și a orelor de curs.

Așadar, funcția de manager al clasei de elevi este una solicitantă, dar și plăcută, deoarece îți oferă posibilitatea de a interacționa cu elevii în situații diferite, atât în cadrul școlii, cât și în cadrul activităților extracurriculare.

Anexă

Chestionar

Inițialele ––––––––––––––––––

Data:––––––––––––––

Citește întrebările de mai jos, iar apoi răspunde, menționând unul, două sau trei nume ale colegilor tăi de clasă, care crezi că se potrivesc cel mai bine. În cazul în care consideri că niciun coleg nu se potrivește cu cerința dată, nu completa nimic.

Cu cine ți-ar plăcea să stai în bancă? De ce?