Dimensiuni Psihologice ale Fericirii In Viata Adulta
INTRODUCERE
LUCRAREA DIMENSIUNI PSIHOLOGICE ALE FERICIRII ÎN VIAȚA ADULTĂ tratează o temă de actualitate deoarece fericirea este un termen comun care face referire la starea de spirit și emoții plăcute la un moment dat ,la eforturi pozitive,la evaluările generale ale vieții cum ar fi satisfacția de viață ,sau de bunăstare subiectivă .În acest fel fericirea este determinată de rezultatul obținut în urma unei evaluări .
Literatura de specialitate dezvoltă pe larg ideile a numeroși autori care sunt de părere că fericirea se asociează cu o serie de caracteristici pozitive, cu repercursiuni asupra personalității și conduitei fiecărui individ .Cercetările s-au bazat pe relația care există între nevoile fundamentale și bunăstarea indivizilor în funcție de obiectivele personale stabilite .Deoarece binele și fericirea ,care stau la baza relațiilor oamenilor,îl raportează pe individ la dimensiunile comunității din care face parte .Realizarea binelui nu este numai forma comportamentală față de alții dar și instrumentul etic și introducerea în asemenea raporturi.
În această lucrare doresc să fac o amplă incursiune în psihanaliza fericirii prezentată în literatura de specialitate pentru a pune în lumină ideile marilor psihologi care au dezbătut pe larg acest subiect .
Lucrarea de față are un caracter unicat sub aspectul dezbaterii inedite în ceea ce privește fericirea fiind structurată în trei capitole .
Modul de preluare al datelor atât în partea teoretică cât și partea specială este concis iar rezultatele și discuțiile au prezentat contribuția personală,bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate,în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privește fericirea ,dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată la sesiunea din anul 2013 .
Actualitatea temei
Actualitatea temei ,este o problemă ce ține de consilierea fiecărui individ în parte de a se integra și adapta la viața de cuplu în funcție de atașamentul format .Pornind de la faptul că gradul de integrare și adaptare la viața de cuplu este determinată de atitudinea fiecărui individ , actualitatea acestei teme s-a bazat pe studierea cu atenție , în prealabil la comportamentul atât al cuplurilor cât și al indivizilor care nu erau implicați direct într-o relație sau în viața de cuplu .
Cercetările de actualitate , în ceea ce privește fericirea din punct de vedere psihologic , presupun investigarea unor variabile care raportează intensificarea sau diminuarea acesteia într-o populație prin utilizarea unor evaluări preexistente . În ultimul timp ,cercetarea fericirii a redevenit o problemă actuală a psihologiei,fapt exprimat îndeosebi prin creșterea numărului și importanței cercetărilor experimentale asupra acestui subiect . Deși au fost publicate multe studii care descriu fericirea în diferite dimensiuni ,actualitatea temei pornește de la faptul că aceasta este concepută ca o idee înaltă bazată pe un ideal îndepărtat .
Motivarea alegerii temei
Am ales această temă pentru lucrarea mea ,întrucât , pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale unei consilieri profesionale și satisfacția cuplurilor pentru atenția acordată,acestea încercând să se adapteze și să se integreze .
O altă motivație pentru care am ales această temă a fost ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate care tratează acest subiect și a da un concept nou noțiunii de integrare și adaptare a indivizilor la viața de cuplu în vederea dezvoltării dimensiunilor fericirii .
Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează în egală măsură, studenților și masteranzilor facultăților de psihologie deoarece aici sunt abordate o paletă largă idei , care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate ,drept pentru care motivul acestei lucrări este : *Studiul care vizează teoriile dezbătute despre fericire ;
*Realizarea evaluării inițiale;
*Prelucrarea statistică a rezultatelor obținute;
Analiza diferențelor existente între datele de referință, din literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studio sunt elocvente .
*Studiul vizând incidența, și evaluarea tuturor posibilităților de a ajuta cuplurile prin intermediul consilierii să se integreze și să se adapteze la viața în doi;
*gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în consilierea cuplurilor;
*realizarea evaluării inițiale;
*prelucrarea statistică a rezultatelor obținute;
*analiza diferențelor existente între datele de referință, aflate în literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu .
CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII
CONCEPTUL DE FERICIRE
Pentru a aprofunda pe larg tema propusă , trebuie făcută o amplă incursiune în fundamentarea teoretică a fericirii , pentru a pune în evidență ideile marilor filozofi și psihologi deoarece încă de la început trebuie precizat faptul că fericirea în demersul aristotelic se desfășoară pe două planuri și anume , analizând pe de o parte conceptul de bine iar pe de altă parte realitatea omului prin prisma actului specific ce îl caracterizează . [ Diener , Outcomes of Happines ,1984]
În plan fiziologic marile doctrine au încercat elaborarea unui model ideal al înțelegerii reale cu adevăruriule din natură ,societate și gândire ,ca obiectiv final al efortului de cunoaștere a realității în ceea ce privește fericirea . Legătura dintre fericire și procesele de cunoaștere este subliniată de aproape toți autorii moderni .În opinia marilor psihologi ,fericirea este o aspirație comună tuturor oamenilor .De o mare influență a fost și disputa dintre două noțiuni concurente :hedone și eudaimonia . [ Ryan, 2000]
Primul concept este legat de fericire ca plăcere nu numai a simțurilor și minții ci începând de la Epicur .[Kubovy, Readings in General Psychology ,1999]
Recunoașterea că această plăcere este singurul bun , și plăcerea proprie pozitivă momentană este un bun indiferent de cauzele ei .În anul 1993 Watrman a dat naștere teoriei morale hedoniste . În etica nichomaică , Aristotel arată că această perspectivă susține în schimb eudaimonia adică trăirea cu eul adevărat ( daimod) deschizând calea unei filosofii etice în care fericirea constă în realizarea potențialităților umane .[Michael Waterman ,Introduction to computational biology 1993]
La baza folosirii conceptelor de satisfacție și fericire stau câteva presupuneri :
*că există un sentiment global de bunăstare ;
*că acest sentiment rămâne relativ constant pe o perioadă mai lungă de timp și că poate fi descris cu acuratețe de individ [ Schvartz și Strak ,The Loong Boom A Vision for the Choning Age of Prosperity 1999]
În domeniul psihologiei aceste două orientări cunosc o puternică revigorare în ultimii ani odată cu recent înființatele ramuri ale psihologiei hedonice ,ce cuprinde studiul experiențelor plăcute și neplăcute și al nivelurilor de existență diferite de stările de cunoștințe (Kahemann , 1999) și psihologiei pozitive ,știința experienței positive subiective , trăsăturilor individuale și instituțiilor positive merită a îmbunătăți calitatea vieții și prevenii patologiile care apar atunci când viața este sterilă , sau lipsită de sens . [ Martin Seligman,Authentic Hapines , 2000]
Alături de fericirea folosită cu oarecare scepticism din cauza conotațiilor sale sunt introduse concepte echivalente precum cel de satisfacția vieții ( life satisfaction ) , bunăstare subiectivă ( subjective well-being) bunăstare psihologică ( pshyologic well-being ).Aceste studii trezesc un interes evident cu caracter disciplinar . Riscul apariției unei adevărate controverse conceptuale este ridicat ,fapt ce este recunoscut de psihologii care cercetează acest domeniu . [ Diener ,Outcomes of Happines 1984]
Pe cât este de comun conceptul ,pe atât este de complex iar elementele care îl compun pot să fie contradictorii .Fericirea este o stare de bine durabilă ,o stare de satisfacție care ține mai mult sau mai puțin de stima de sine crescută .Pe de-o parte ,fericirea este arta de a fi ,arta de a te bucura ,arta de a avea. Este o stare durabilă de satrisfacție care ține mai mult sau mai puțin de o disciplină personală Însuși termenul fericire (Bonheur),dind punct de vedere etimologic înseamnă ora cea bună sau starea de bine . [Samuel Franklin , The Pshichology of Happines ,2008]
Din acest punct de vedere,fericirea reprezintă gradul de satisfacere pe care un individ îl are cu privire la întreaga sa viață .O definiție clasică a fericirii este dată de Benthem conform căruia fericirea este o sumă de plăceri și satisfacții determinată de factorii externi și interni. Gradul de fericire pe care îl resimte individul reprezintă satisfacția pe care acesta o are cu privire la întreaga lui viață .Subiectul fericirii a reprezentat și încă reprezintă o temă centrală de reflecție pentru alte discipline care au definiții proprii .[Brickman și Joseph Campell ,Goes Along your Happines ,1971 /2001]
Conform lui Rujas ( 2005) există patru teorii principale despre fericire enunțate în termeni: de hedonism, dorința,satisfacția față de propria viață și teoria listei lucrurilor obiective asupra fericirii .Obiectivele care construiesc teoria fericirii sunt :
*gândirea pozitivă
*stabilirea pozitivă a priorităților
*relația psihică și stima de sine crescută [ Diener , 1984]
Datorită teoriilor hedoniste ,plăcerea este principiul oricărui bine .Plăcerea ( hedone ) este scopul vizat ,astfel că fiecare acțiune care produce plăcere este legitimă .Fericirea rezultă din împlinirea satisfacțiilor și dorințelor pe care individul le are . Teoria obiectivelor ce caracterizează fericirea nu se axează nici pe plăcere nici pe dorință .Această teorie aduce în discuție ipoteza că xistă o listă de lucruri , considerate ca fiind cu adevărat importante care definesc fericirea . [Samuel Franklin , The Pshichology of Happines ,2008]
Prin urmare ,un individ va fi fericit dacă va realiza în întreaga lui viață , anumite considerente dezirabile precum educație ,iubire,cunoaștere , carieră,prieteni, și nu în ultimul rând confort material. Satisfacția în propria viață a unui individ constă într-o autoevaluare pozitivă a propriei vieți,comparând modul în care acesta trăiește cu anumite standarde și aspirații reale .Pe lângă aceste teorii mai există și alte definiții ale fericirii .Menționarea acestor perspective este importantă pentru înțelegerea deplină a conceptului . Cunoașterea de sine nu presupune doar autocontemplare ci și gândire .Fericirea devine astfel punctul principal de reflecție pentru eudemoniști ,ce o consideră binele suprem . [Diener , Readings in General Pshicology ,1985]
Conceptele de fericire sunt gândite prin intermediul a două curente :
*idealismul elaborat de Platon și Aristotel ;
*materialismul ( stoicismul și epicurismul) .
Pentru idealiști fericirea reprezintă binele omului deoarece fiecare tinde spre fericire ,aceasta fiind o dorință absolută . Conținutul unei astfel de fericiri poate fi constituit numai în două moduri :prin contemplare sau printr-o viață ce trebuie să fie conformă cu virtutea . În schimb materialiștii fac din fericire o doctrină a plăcerilor .Epicurismul este un hedonism ,plăcerea este principiul oricărui bine .Stoicismul este un ascentism care definește fericirea prin fericire . [ Brulde 2007]
Dacă pentru epicurieni a fi fericit înseamnă a trăi virtuos ,binele stoic este un bine moral .Conceptul de fericire este greu de definit ,deoarece, ținând cont de faptul că orice individ vrea să ajuia viață și teoria listei lucrurilor obiective asupra fericirii .Obiectivele care construiesc teoria fericirii sunt :
*gândirea pozitivă
*stabilirea pozitivă a priorităților
*relația psihică și stima de sine crescută [ Diener , 1984]
Datorită teoriilor hedoniste ,plăcerea este principiul oricărui bine .Plăcerea ( hedone ) este scopul vizat ,astfel că fiecare acțiune care produce plăcere este legitimă .Fericirea rezultă din împlinirea satisfacțiilor și dorințelor pe care individul le are . Teoria obiectivelor ce caracterizează fericirea nu se axează nici pe plăcere nici pe dorință .Această teorie aduce în discuție ipoteza că xistă o listă de lucruri , considerate ca fiind cu adevărat importante care definesc fericirea . [Samuel Franklin , The Pshichology of Happines ,2008]
Prin urmare ,un individ va fi fericit dacă va realiza în întreaga lui viață , anumite considerente dezirabile precum educație ,iubire,cunoaștere , carieră,prieteni, și nu în ultimul rând confort material. Satisfacția în propria viață a unui individ constă într-o autoevaluare pozitivă a propriei vieți,comparând modul în care acesta trăiește cu anumite standarde și aspirații reale .Pe lângă aceste teorii mai există și alte definiții ale fericirii .Menționarea acestor perspective este importantă pentru înțelegerea deplină a conceptului . Cunoașterea de sine nu presupune doar autocontemplare ci și gândire .Fericirea devine astfel punctul principal de reflecție pentru eudemoniști ,ce o consideră binele suprem . [Diener , Readings in General Pshicology ,1985]
Conceptele de fericire sunt gândite prin intermediul a două curente :
*idealismul elaborat de Platon și Aristotel ;
*materialismul ( stoicismul și epicurismul) .
Pentru idealiști fericirea reprezintă binele omului deoarece fiecare tinde spre fericire ,aceasta fiind o dorință absolută . Conținutul unei astfel de fericiri poate fi constituit numai în două moduri :prin contemplare sau printr-o viață ce trebuie să fie conformă cu virtutea . În schimb materialiștii fac din fericire o doctrină a plăcerilor .Epicurismul este un hedonism ,plăcerea este principiul oricărui bine .Stoicismul este un ascentism care definește fericirea prin fericire . [ Brulde 2007]
Dacă pentru epicurieni a fi fericit înseamnă a trăi virtuos ,binele stoic este un bine moral .Conceptul de fericire este greu de definit ,deoarece, ținând cont de faptul că orice individ vrea să ajungă la ea ,cei mai mulți nu știu exact ce vor . Concepțiile despre fericire se deosebesc prin rolul pe care îl atribuim celorlalți în dobândirea propriei fericiri . Literatura de specialitate menționează faptul că nu se pot face afirmații cu certitudine despre fericire ,ci doar că ea este ceea ce percepe și ce simte fiecare . Marii cercetători ai lumii afirmau că fericirea este doar atunci când omul trăiește o viață bună,când este cu adevărat frumos prin fire , minte și emoții ,când luptă împotriva spiritului îngust și a egoismului . [ Diener ,Perceptual Organization ,2004 ]
De asemenea omul nu poate fi fericit până când nu încearcă să facă pe alții fericiți .Individul fericit este mereu interest de viață ,are atât o personalitate și o stimă de sine crescute ,cât și o voință necesară să le îndeplinească ,ținând cont de faptul că premise de fericire ,la fel ca dorința de împlinire și dorința de perfecțiune este prezentă în fiecare om .Dragostea față de muncă și devotamentul sunt alte sentimente care pot constitui un aspect fundamental al fericirii . [Samuel Franklin , The Pshichology of Happines ,2008]
Procentul de reușită și de success trebuie să fie proporțional cu încrederea pe care individul o are în munca pe care o desfășoară . Deși Kahneman și colegii săi ( 1999 ) au introdus mai târziu eticheta de psihologie hedoină ,ei nu sugerează că hedonic sau bunăstarea a fost un sens independent ,o autonomies au alte concept eudoimonice .Doar recent a fost întocmită o linie între aceste două puncte de vedere istorice de fericire care l-ar putea aplica la paradigm modern de cercetare . [Baylis Nick ,First airt Emotional Ahock ,2009]
I.1.Perspectivă istorică
Filosofii din antichitate au considerat fericirea ca un fenomen individual și independent numai de individ ,pe când în timpurile mai noi s-a pus fericirea în legătură cu societatea deoare la începuturile lumii rețeta fericirii a existat.
Pornind de la ideea lui Aristotel care afirma că Fericirea este sensul și scopul vieții ,întreaga finalitate a existenței ,Spinoza completează această idee care spunea că ,,ceea ce vor toți este perpetua și adevărata fericire,, . Chiar și așa pentru Aristotel ,sentimentele bune au fost o parte din eudaimonia .La polul opus , Jung are o altă opinie în ceea ce privește psihanaliza fericirii :,,O viață fericită nu poate exista fără o anume cantitate de întuneric ,,.În viziunea lui Aristotel fericirea este numită eudaimonia deoarece cea mai mare parte din viață este trăită la potențialul ei maxim sau în accord cu virtuțiile interne . [ Ryan ;Ryf și Singer ,Life , Happiness and Wel-Being , 1998 ]
Fericirea eudoimonică a lui Aristotel a fost obiectivul care a stat la baza teoriei fericirii pentru că este văzută ca o reflectare care a stat la baza valorilor sociale și nu ca sentimente psihologice .Un alt mare înțelept al Antichității ,Solomon ,considera că nimeni nu este fericit cât timp trăiește ,deoarece oricând se pot abate asupra lui nevoile.Aristotel a făcut din fericire conținutul binelui moral . M.C Mahon [2004] rezumă abordarea fericirii ca o viață bună în care spune că a face afirmații în sensul că fericirea în sine nu a fost o funcție de sentiment ,ci o funcție de virtute .Această abordare poate fi atractivă pentru mulți oameni ,deoarece prin virtuție și efort ,inclusiv în calitate de părți esențiale ale fericirii se poate găsi o cale pentru comunicare. [Baylis Nick, First airt Emotional Ahock,2009]
Aristotel are o vedere frumoasă îndreptându-și pașii spre ambiguitatea morală de hedonism în care fericirea este văzută ca un drept câștigat prin acțiune .Platon credea că fericirea este numai plăcerea purificată prin inteligență .Au existat mereu disidenți care au avut o vedere obiectivistă .O varietate binecunoscută de mentaliști au susținut că oamenii doresc în esență să caute plăcere pentru a evita sau reduce durerea . Acești mentaliști subliniau faptul că partea plăcută , de fericire ,nu ar trebui să fie trecută cu vederea .Epicur punea în lumină altă afirmație :credeam că plăcerea și durerea erau indicatori utili de bine și rău în viață .[ Secolul III].În mod similar Bentham (1988) și Hobes ( 1964) au usținut că plăcerea este puternica motivație crucială pentru căutarea fericirii . [ Ryan ;Ryf și Singer, Life , Happiness and Wel-Being , 1998 ]
Locke (1964) a descris de asemenea fericirea ca pe o puternică motivație și a precizat că nu a existat plăcerea de a fi găsit în exercitarea virtuției . Sigmud Freud proclama intangibilitatea fericirii : întreaga noastră viață ,argumentează el , stă sub semnul principiului plăcerii.Satisfacerea nevoilor noastre nu preocupă decât plăcere de scurtă durată; de aceea fericirea,ca stare permanentă ori ca ideie nu este posibilă .Dar Epictet contrazice această idee , deoarece el afirmă faptul că omul fericit este acela care trăiește în armonie cu lucrurile sau își acceptă în întregime destinul . [Baylis Nick , , First airt Emotional Ahock ,2009]
Gândirea etică greacă –ca una dintre cele mai profunde modalități de manifestare a gândirii umane antice –este preocupată în special de problema virtuției și fericirii ,ca rezultat al relațiilor umane în cadrul unei colectivități .
Din preocupările eticii raționale antice nu au lipsit nici problemele legate de iubire ,prietenie ,stare de bine , frumos , plăcere ,fericire .De fapt aceste manifestări psihosociale de ordin moral au fost abordate înainte de Socrate ,chiar de de filosofii care le contopeau aproape integral prin aspectul lor fenomenologic .Empedacle (490-430 î.e.n.) spre exemplu pune la baza existenței psihosociale principiul iubirii și al fericirii ,transpunând observațiile sale din cadrul vieții sociale la baza vieții organice .Ca un fin observator al vieții sociale ,nu era străin de existența unor sentimente umane generale ca iubirea care , pe plan preferențial ,contribuie la asocierea ,unirea și consolidarea vieții de grup ,a vieții sociale ,deoarece numai prin iubire ți fericire se formează un tot unitar . [Diender,Results of Happiness ,2003]
Această transpunere mecanică a sentimentelor umane de iubire și fericire nu este lipsită de interes ,deoarece este un mod de gândire care demonstrează tendința de generalizare a vieții umane . Ca o cerință care dă un sens vieții și fericirii Democrit consider că :Nu trebuie aleasă orice plăcere și fericire ci numai starea de bine și frumos ,ca modalități comportamentale cu adevărat valoroase .Dacă în determinarea rolurilor de bine și de fericire raționamentul socratic se ridică până la un nivel absolut ele oglindesc generalitatea în sine .
Valoarea fenomenelor de conștiință morală vehiculată de Socrate ,derivă dintr-o esență spiritual, abstract al noțiunii de tot ceea ce înseamnă fericire . Pentru Aristotel ,există o multitudine de categorii singulare ale binelui și fericirii cu sensuri și gradualități valorice diferite .Aristotel a luat în considerare mai ales omul ca ființă socială , cu munca lui cu psihologia lui , cu varietatea de modalități comportamentale și îl privește în raport de locul lui în dimensiunile vieții sociale pentru a da un sens fericirii . [ Diener , Results of Happiness, 2003 ]
În acest sens el găsește trei modalități de viață ce ies mai mult în relief comparativ cu altele :
*viața primitivă ,pentru care binele suprem și ca urmare fericirea, constă în plăcere ;
*viața publică la care predomnmină preferința pentru onoare dar mai ales pentru virtutea de a fi fericit;
* viața considerațiilor fiziologice ,care constă într-o trăire teoretică contemplativă a fericirii . [ Pavot și Deiner ,1994]
Aristotel ,analizând aceste modele de viață și sistemul psihologiei relațiilor umane în cadrul fiecărei categorii ,ajunge la concluzia că viața fericită este viața conform virtuției ,aceasta este o viață de muncă serioasă și nu de jocuri vesele . Feuerbach combătând religia și teologia în general pune la baza moralei concepția sa și ajunge la convingerea că la baza tuturor faptelor oamenilor stă dorința de năzuință spre fericire ,fapt pentru care este considerat un important precursor al antropologiei psihologice . Eudamonismul lui Feuerbach este însă diferit față de epicureismul ( individualist și apatic a lui Epicur ) .Pentru Feuerbach eudemonismul este un impuls spre fericire , care pornește din ceea ce este mai adânc în ființa omenească :Simpatia cu cel care suferă isvorăște numai din antipatia împotriva suferinței din voința de a nu suferi ,și de a fi fericit [Baylis Nick, First airt Emotional Ahock ,2009]
I.2. Fericirea
Fericirea este o orientare afectivă spre starea de bine care împiedică o predominanță a afectului pozitiv în raport cu afectul negativ . Din această perspectivă , se asumează că indivizii sunt fericiți atunci când ar experimenta mai multe sentimente pozitive decât negative pe parcursul întregii vieți . A vorbi despre fericire înseamnă a predica ,a arăta unde și cum se poate găsi ea . Fericirea este și în noi ,deoarece împrejurările exterioare le putem modifica noi ,ele au valoarea pe care le-o dăm noi .Toți oamenii tind spre fericire ,dar nu toți o concep la fel ,de unde rezultă mulțimea teoriilor filozofice asupra fericirii .
Sub aspectul subiectiv , fericirea poate fi studiată și sub forma mai generală și mai obiectivă . [ Diener , , Results of Happiness, 2004 ]
Armonizarea sufletului cu mediul social , cu tendințele morale ,instabilirea unui echilibru între subiectiv și obiectiv ,aceasta produce fericirea . Fericirea este întotdeauna alterată de anxietate ,de gânduri triste ,de griji și de o stimă de sine scăzută .Izvorul fericirii este cocentrația sufletului cu sine însuși și cu mediul moral-social .Deci ,se impune un echilibru psihic și sufletesc ,și o adaptare la mediul socio-moral ,o prelucrare a materialelor ,a conceptelor morale izvorâte din societate . Psihologii moderni sunt interesați să răspundă la o varietate de întrebări ce fac referire la fericire,inclusiv în ceea ce privește definirea noțiunii de fericire .Programele de cercetare au fost întreprinse privind structura de bunăstare ,intervenții de ale fericirii ,relația dintre circumstanțele materiale și fericire ,precum și beneficiile de afecte pozitive . [ Ryan, 2000]
Psihologii cred că fericirea este în esență o stare internă care reprezintă o varietate de evaluări subiective cu privire la viața individului ,în sens larg .O mare parte din cercetare în acest domeniu a fost realizată pe factorii care influențează evaluările individuale ale fericirii ,cum ar fi bogăția materială și temperament .Nu se poate vorbi despre fericire decât atunci când există o armonie între facultățile psihice și echilibrul sufletesc . [ Brulde 2007]
Scopul vieții fiind fericirea și aceasta nefiind atinsă niciodată de omul care nu dă vieții nici o activitate cu alte cuvinte care nu contribuie cu nimic la viața socială ,care duce o viață de joc și glumă afirmă că fericirea nu este ceva de ordin personal ,ci fericit este omul care prin acțiunile lui contribuie la binele întregii comunități . Precizarea faptului că la baza relațiilor interpersonale stă întotdeauna un act psihologic de natură etică este de o mare importanță deoarece dă relațiilor umane un sens de comunitate interpsihologică ,care presupune un număr oarecare de sentimente foarte variate ,ce se întind pe direcții și game de intensitate diferită și punând în lumină valorile fericirii .Un exemplu este dezvoltarea cognitivă,maurizarea afectiv-emoțională,sistem de interese și valori,diferite manifestări de comportament,formarea conștiinței de sine,natura imaginii și a respectului de sine . [Kasser ,Rain,Sheldon, Can Happiness be Taught ,2002]
Vizualizări obiectiviste susțin că există alte valori mai importante decât plăcerea ,cum ar fi cunoștințele ,prieteniile ,etica ,care fac o viață mai bună pentru o persoană .Comparând obiectivismul și mentalismul în abordările din filosofie ,o diferență este clară :Tradiția obiectivistă cuprinde scepticismul mental pentru că sentimentele unei persoane pot să nu reflecte adevărata bunătate .Cu toate acestea psihologia este centrată pe stările mentale pentru că sentimentele unei persoane poate să nu reflecte adevărata bunătate .Nu există nici o modalitate mai bună de a evalua experiențele positive ale altei persoane ( viața ,satisfacție ,autodeterminare) și sensul cuvântului în viață decât a cere în mod direct . [Samuel Franklin , The Pshichology of Happines,2008]
Nu există nici o modalitate mai bună de a evalua experiențele pozitive ale altei persoane ( viața ,satisfacție ,autodeterminare ) și sensul cuvântului în viață decât a cere în mod direct .De menționat că în general unii indivizi caută fericirea în voluptate , alții în autoritate ,alții în cunoaștere .Fericirea constă în a da atenție altora .Astfel fericirea colectivă se naște din fapte . Pentru realizarea fericirii este nevoie de unele stări de bine care constau în realizarea interesului ,care nu acționează niciodată ,izolat ci asociat cu alte interese ,în scopul de a-și mări intensitatea și forța . [ Brulde 2007]
Acest nou hedonism despre fericirea umană generată ,nu este iubirea cu scopuri superioare generale –umane ,ci este modul de gândire al individualismului radical ,care trebuie să facă din morală instrumentul de explicare a situațiilor de fapt ,în măsura în care sunt convenabile și morala respectării legilor ,modul ei de viață pragmatic al realizării intereselor în vederea unei vieți bune . [Diener și Biswas ,2002]
I.2.1.Definții ale stării de bine subiective
În încercarea de a defini în termeni psihologici conceptul stării de bine acesta poate fi asociat cu o cerință transcendentă pentru existența umană ,ceea ce Geertz ( 1973) numea o omniprezență orientativă necesară . Din punct de vedere psihologic starea de bine joacă un rol important atât în conturarea teoriei personalității cât și în formele aplicate . Starea de bine, ca ghid clinic de lucru, ajută psihoterapeutul în determinarea dircției în care un client se poate deplasa pentru a atenua disfuncționalitatea și a-și găsi împlinirea ,scopul sau sensul . Bunăstarea subiectivă reprezintă modul cum își evaluează indivizii propria viață.Cercetarea acesteia, ca concept teoretic și evaluarea sa ca întreprindere practică ,se constituie ca probleme încă deschise în câmpul psihologiei . [ Brulde 2007]
Sheldon , Ryan ,Rowsthorne și Ilardi ( 1997) au observat modificări în satisfacția față de nevoile fundamentale în funcție de diversele roluri pe care indivizii le joacă în viață .În funcție de rezultatele obținute ,satisfacerea nevoilor fundamentale de către subiecți în exercitarea rolului lor ,variază în funcție de autenticitatea și autonomia pe care o conștientizează ei în aceste roluri.O altă cercetare a încercat să descopere în ce măsură se manifestă impactul satisfacerii nevoilor fundamentale în funcție de relațiile de atașament și bunăstare . Cercetările din literatura de specialitate ,menționează că fericirea indivizilor prezintă o importanță deosebită pentru aceștia . [ Ryan, 2000]
Cercetarea a demonstrat că ,condițiile care contribuie la satisfacerea nevoilor fundamentale psihologice catalizează de asemenea motivația intrinsecă. Activitatea intrinsecă motivată are o mare importanță, dar multe dintre comportamentele de toate zilele nu sunt neapărat interesante în sine ,prin urmare ,nu sunt intrinsic motivate .Recurgând la observația multidimensională cercetătorii au descoperit că nivelul de satisfacere al nevoilor poate anticipa atât gradul stabilității relației de atașament cât și nivelul securizat al relațiilor interpersonale .
De asemenea odată cu relevarea securității a fost găsit un nivel ridicat de bunăstare ,astfel că o legătură mai profundă cu o rudă asigură un nivel important al bunăstării subiective. În plus un feedback predominant negativ alimentează sentimentul individului de incompetență și prin urmare reduce motivația intrinsecă . [Samuel Franklin , The Pshichology of Happines, 2008]
În cele din urmă ,deși este un factor îndepărtat negative, alimentează sentimentul individului de incompetență și prin urmare reduce motivația intrinsecă .În cele din urmă ,deși este un factor îndepărtat,posibilitatea ca un individ să simtă o relație care se bazează pe încredere și sprijin reciproc își va dezvolta energiile prin investirea în domenii de care să fie cu adevărat interesat .Ryan și Connel (1989) au elaborate o taxonomie a motivațiilor în care pot fi localizate toate acțiunile de cauzalitate percepute ale autonomiei . [ Pavot și Deiner ,1994]
Studiul eudaimonic, cu antecedente de bunăstare prevăd progrese în definirea,măsurarea și înțelegerea naturii de a fi bine .Încercarea de a lega acest lucru pentru eudoimonia creează doar un strat de complexitate ,care ascunde aceste constatări . În ceea ce privește studiul științific al eudoimoniei ,nici o mențiune nu a fost făcută cu privire la variabilitatea probabilă a rezultatelor în funcție de tipurile de virtuții și formele de potențial și excelență ,care sunt actualizate în viața unui individ ,deoarece nu toate abordările fericirii,sunt succeptibile și egale .Bunăstarea subiectivă este un termen generic folosit pentru a descrie nivelul de bunăstare al oamenilor cu experiență în funcție de evaluările lor . Aceste evaluări pot fi atât pozitive cât și negative și includ judecăți sau sentimente legate de satisfacție în viață ,interesul și angajamentul reacției afective . [ Brulde 2007]
Bunăstarea este subiectivă ,în sensul că au loc experiențe persoanale ceea ce înseamnă că manifestări ale bunăstării subiective pot fi măsurate în mod obiectiv în comportamente verbale și non verbale . Deși autorapoartele de măsuri sunt cele mai comune în domeniul bunăstării subiective de cercetare , în general se arată o convergență ridicată fiind important să nu se realizeze erori de măsurare în privința fericirii .Când măsurarea raportului se corelează cu rezultatele s-ar putea indica o problemă de comportament . [Diener și Biswas 2002]
De aceea oamenii de știință folosesc metode de non autoraport cum ar fi rapoartele de observare ,emoții sensibile ,sarcini în vederea atingerii unei măsuri obiective a bunăstării . Cu toate acestea cercetările au demonstrat că un număr de factori ,cum ar fi starea de spirit sau mediul înconjurător pot influența , în unele cazuri , răspunsurile la măsurarea subiectivă a bunăstării și satisfacția vieții .Unii psihologi nu sunt pe deplin convinși că noțiunea de fericire este posibilă ,sau mai mult important ,semnificativă sau utilă ,dar literatura de specialitate menționează faptul că există o mare avansare în studiul acestui subiect prin examinarea teoretică legată de conceptualizări . [Samuel Franklin , The Pshichology of Happines,2008]
De exemplu în autodeterminare ,teoria analizează procesul de creștere personală prin discutarea și încercarea ființei umane de a satisface conceptele fundamentale și dorește să formeze relațiile semnificative și satisfăcătoare .Psihologii care favorizează tradiția audaimonică subliniează semnificația creșterii economice și investigațiile la bunăstarea oamenilor ,există o tendință de a descrie abordările eudaimonice ca fiind holistică .Un exemplu pozitiv îl constituie Mc Adams și St.Aubin ( 1992) care au constatat că obiectivele persoanelor generoase au fost asociate cu satisfacția de viață crescută și sentimentele pozitive . [Samuel Franklin , The Pshichology of Happines, 2008]
În mod similar ,Emmons (1986) a constatat că aceste năzuințe cu caracter personal au făcut referire la intimitate crescută . Încrederea în capacitatea rațiunii de a cunoaște realitatea și de a răspunde afirmativ la întrebarea pusă încă din antichitate ,dacă fericirea este posibilă ,realmente a dat naștere unei teorii care consideră fericirea ca un izvor al trăirii de bine . Omul în relațiile sale , se îndreaptă și preferă numai ceea ce nu are pentru el semnificație de bine și respinge tot ceea ce reprezintă răul ,deoarece binele trezește senzația de mulțumire ,bucurie ,entuziasm ,fericire iar răul aduce cu sine durere și tristețe . [ Pavot și Deiner ,1994]
Bunăstarea subiectivă desemnează modul cum își evaluează indivizii , propria viață , și include variabile precum satisfacția cu viața sau satisfacția maritală ,lipsa depresiei și anxietății și stările de spirit sau emoțiile pozitive . [ Deiner ,Suth 1997]
Practic bunăstarea subiectivă se suprapune în mare parte peste conceptul de calitate subiectivă a vieții [ Deiner ,2000] dar acesta este un effort de compatibilizare a abordărilor sociologice și psihologice În psihologia social componentele bunăstării psihologice sunt subiectu unor investigații să-I scoată în evidență dimensiunile ( Ryff , 1989) de exemplu studiează relațiile între acestea :
*aceptarea de sine și autonomia
*relațiile positive cu ceilalți
*controlul asupra mediului înconjurător
*reducerea acestor dimensiuni pe baza unor analize structurale . [ Bryan și Veroff , 1982]
Confuzia încă există în psihologia medicală dar și în psihologia socială , procesul de evaluare a bunăstării psihologice nu include nici o măsură globală de fericire sau satisfacție [ Carr,1999]
I.2.2.Probleme teoretice majore
Abordarea fericirii se bazează pe existența unei teorii unice ,abordare care surprinde esența fericirii eudaimonice .Aceasta include psihologia bunăstării ,teoria autodeterminării și fericirea autentică ,etc .Teoreticienii eudaimonici susțin că teoriile hedonice sunt insuficiente . Faptele și acțiunile umane interpersonale sunt legate de verificarea voit-conștientă sub aspect social .Dar idepărtând voit imperativul categoric rațional pur practice kantian ,omul însuși face din glasul senzației imperativul categoric al fericirii sau nefericirii ,deoarece acolo unde nu există senzație nu poate exista discernământ între fericire și nefericire ,între bucurie și tristețe . [ Brulde 2007]
Raporturile stărilor mentale sunt uniforme și irelevante .Într-adevăr distincția între hedonică și eudaimonică ,bunăstarea în starea psihologică nu face legătura aspectului mentalist .Atât abordarea hedonică și eudaimonică cât și studiul bunăstării se bazează de obicei pe autoraportul de măsuri pentru a deduce nivelul de fericire și interes . [ Deiner ,Suth 1997]
Raportul eudaimonic nu a fost preocupat de idea că fericirea reprezintă probabil starea psihologică de apărare sau de reglare Cercetarea ,în ceea ce privește eudaimonia au dus la concluzii valoroase în înțelegerea de bunăstare chiar dacă nu abordează de fapt ,conceptul original al acesteia . [ Carr,1999]
În al doilea rând eudaimonia a fost inițial concepută pentru a fi un obiectiv pe termen lung pentru a fi studiat ca o experiență subiectivă . Nu toți indivizii au accesul la informație în privința unei ținte fenomenologice deoarece nu este clar dacă comportamentul observațiilor ar exemplifica prezența bunăstării și evaluării neurobiologice . [Samuel Franklin , The Pshichology of Happines, 2008]
Codificarea expresiilor faciale poate servi ca un nivel important de analiză care completează ,mai degrabă decât ar înlocui o autoapărare .Tensiunea dintre mentalist-obiectivist și tradiții subliniează unul din punctele principale în ceea ce privește fericirea :deși aceste două abordări pentru examinarea unei vieți mai bun a-r putea avea sens pentru filosofi ,ele sunt mai puțin adecvate la psihologie deoarece sunt centrate pe stările mentale . [ Brulde 2007]
Teoriile clasice subliniează ideea că cineva se angajează cu intenție de acțiune în cazul în care consideră că această acțiune va atinge scopul sau rezultatul dorit Oamenii caută în mod intenționat să își atingă scopurile dar se pot implica în acțiuni care să fie mai puțin satisfăcătoare și compensatorii în comparație cu nevoile lor .Pentru a îndeplini cerințele și nevoile fundamentale ,satisfacția legată de îndeplinirea dorințelor nu este neapărat esențială pentru bunăstarea indivizilor și poate devei astfel un compromis pentru creștere și integritate . [Diener și Biswas 2002]
Teorii de bunăstare .Există o varietate de teorii în care bunăstarea este examinată variind de la teoriile biologice cu predispoziții genetice pentru fericire la standardele relative , teorii care examinează modul în care se compară cu alte influențe ale bunăstării subiective . În anul 1984 Keseber și Deinder au elaborat câteva teorii deoarece între acestea și domeniul de cercetare este o strânsă legătură pentru a le elabora .
Teoria Telic vizează bunăstarea subiectivă în care indivizii ating fericirea atunci când au un anumit obiectiv ,cum ar fi un scop sau o nevoie .Punctul de dispută al acestor teorii este reprezentat de faptul că obiectivele urmăresc un anumit scop .
Teoria autodeterminării . Teoria susține că oamenii au la bază nevoi psihologice fundamentale și că bunăstarea de satisfacție este esențială pentru dezvoltarea , creșterea și integritatea lor .Teoria mai sugerează că există anumite nevoi înnăscute pe care o persoană încearcă să le îndeplinească pentru a obține bunăstarea (Explicație :persoanele conștiente caută anumite obiective atunci când au rezultate pozitive de bunăstare ) .Satisfacerea acestor nevoi este văzută ca un obiectiv natural de viață și nevoile au mai mult rolul de a furniza sensul și intențiile care stau la baza activității umane .Această teorie explică condițiile în care bunăstarea unui om este facilitată ,mai degrabă decât împiedică . Conceptul de eudonomie sau de automatizare este un criteriu de existență a stării de bine , dar ,în plus definește în mod explicit ceea ce se înțelege prin autorealizare și prin ce mijloace se poate ajunge la aceasta.Acest convept este foarte important în studierea problemelor legate de locul de muncă având în vedere că cercetările au arătat faptul că atunci că atunci când sunt autodeterminați angajații,tind să aibă o stare mentală mai bună, o stimă de sine crescută ,și performanțe mai bună. În cazul în care li se impune să realizeze sarcini sau se simt controlați angajații adoptă un comportament negativ și reâncep să resimtă o stare de stres . [ Richard Ryan , Determination Theory ,2004]
Teorii cognitive .Aceste teorii pun accentul pe determinarea bunăstării individuale .Această teorie sugerează că indivizii cu un grad de bunăstare ridicat tind să-și concentreze atenția asupra stimulilor pozitivi . Indivizii cu bunăstare subiectivă ridicată interpretează în mod pozitiv evenimentele neutre .Astfel interpretarea pozitivă are rol protector .
Teorii evoluționiste .Sunt modele evolutive care sugerează faptul că plăcerea și sentimentele stării de bine au un rol pozitiv pentru indivizi .Noul model evolutiv propune ca sentimentele pozitive să permită indivizilor să-și lărgească orizonturile în gândire pentru a-și construi repere intelectuale ,psihologice și sociale la timp . [Richard Ryan , Determination Theory ,2004]
Temperamentul și personalitate .O serie de studii au confirmat importanța unei personalității pozitive care îl determină pe individ să aibă capacitate pentru bunăstare . Temperamentul reprezintă un set de caracteristici înăscute ce hotărăsc modul în care individual abordează lumea din jur .Personalitatea este determinată de interacțiunea între trăsăturile temperamentale și influennța mediului înconjurător.
Standardele evolutive .Teoriile relative sunt reprezentate de standarde care susțin că rezultatele stării de bine fac comparație între unele standarde cum ar fi idealurile și condițiile reale .
Teoria de comparație .Individul are alte standarde de a experimenta starea de bine și bunăstare mai mult decât alții .Comparația socială a fost cea mai satifăcătoare argumentare pentru foarte multe doamenii .În anul 1954 Festinger pornește de la ideea că oamenii simt nevoia să se autoevalueze în lipsa unor repere obiective ,prin comparația cu alți indivizi și prefer să se compară cu indivizi similari.Resortul comparației îl reprezintă menținerea stimei de sine pentru sporirea căreia se caută comparația cu cei care au reușite mai redusesau eșecuri mai multe .
Teoria de adaptare argumentează că promovarea devine un nou standard astfel că puterea ei pentru a evocă sentimentele de bunăstare pentru individ.În acest fel indivizii sunt incluși în ceea ce se numește banda de alergare hedonică care descrie procesul în care schimbările recente schimbă starea subiectivă a unui individ în bunăstare temporară . [Brickman și Campell 1971 /2001]
Procesul de adaptare devine expresia efortului permanent de soluționare a situațiilor determinante de confruntarea dintre organism și mediu , două realități aflate în continuă schimbare .Ca urmare efortul de adaptare se adresează tot mai mult funcțiilor psihice superioare ,instanțelor integrative situate la cel mai înalt nivel de oganizare a sistemului nervos .În general adaptarea prezintă procese și activități prin care organismul atinge stări de echilibru tot mai stabil în relațiile sale cu mediul,devenind tot mai apt pentru existența în condițiile impuse de acesta . [Ion Popescu Neveanu , Psihologie 1978/2002 ]
A.Coly consider adaptarea drept o cale conștientă și inconștientă menită să ducă la acomodarea cu cerințele mediului înconjurător ,în condițiile menținerii scopurilor și obiectivelor . [Samuel Franklin , The Pshichology of Happines ,2008]
I.2.3.Fericirea- puncte slabe
Punctele slabe ale fericii au fost definite de psihologi, care favorizează eudaimonica, care tind să sublinieze semnificația economică în investigațiile lor de bunăstarea oamenilor și că există o tendință de a descrie abordările eudaimonice ca fiind holistică.Fericirea este adesea folosită ca o definiție caracteristică a comportamentului intrinsec motivant . Altruismul eudaimonic constituie fără îndoială la gradul lui de virtute ,sunt de asemenea strâns legate de experiența efectelor pozitive . Studiile subliniează punctul în care nu există o relație directă între afecte pozitive ( hedonic) și fericirea eudaimonică . [ Brulde 2007]
Variabilele de eudaimonic afectează unul din mecanismele psihologice care mediază această relație, și sunt la fel de importante ca și delimitarea diferențelor empirice. De-a lungul timpului obiectivismele ample în privința fericirii s-au îmărțit în două categorii :
*Obiectivism teologic –predominant în antichitate și evul mediu ( credința în spirite bune și rele ,în zei buni și răi,care îi puteau face fericiți sau nefericiți .Fericirea era considerată ca produsul extazului religios .
Platon susținea că în starea extazică omul vine în contact direct cu Dumnezeu ,care revarsă feericirea asupra individului ;
*Obiectivism social-fericirea este independența absolută de mediul social ,neglijând personalitatea omenească . Mulți psihologi au afirmat că ceea ce provoacă fericirea unuia nu este uneori pentru altul nici măcar un moment de mulțimire trecătoare ,ceea ce descrețește o frunte și înveselește un chip poate produce altcuiva durere ,deoarece un soare ce răsare într-o parte apune în partea cealaltă . Kant consideră fericirea ca fiind un ideal.
Dar prin aceasta nu înțelegea că era de neatens ci mai degrabă că noi nu suntem în măsură să judecăm ce -ar trebui să facă oricare om ca să fie fericit . Preocupările eudaimonice sunt esențiale pentru o calitate diferită , un fel de fericire,iar acest lucru a demonstrat faptul că variabilele considerente au condus la nivele eudaimonice cantitativ de bunăstare hedonică .Astfel de cercetări arată că variabilele sunt certitudini eudaimonice puternice de funcționare . Important este faptul că unele rezultate demonstrează preocupări eudaimonice care sunt asociate nu cu un mai bine sub formă de fericire ,ci pur și simplu cu un nivel mai ridicat de fericire . [ Carr,1999]
Cercetările în privința fericirii oferă cu siguranță informații care au anumite valențe și trăsături cum ar fi spre exemplu efectele pozitive sau extraversiune și afecte negative sau nevrotism , sunt teoretic și empiric similare cu nivelurile motivaționale de analiză . Lipsa unei definiții unitare în eudaimonia poate preveni o anchetă semnificativă din două motive extreme de importante .În primul rând definițiile multiple interferează cu o anchetă valoroasă în relația dintre diferitele concepte. [Shelder ,Mazman și Maris ,Psihology ,1993]
De exemplu există mai multe descrieri care reprezintă eudaimonia sub diferite cum ar fi :
*spațiul (în cazul stimei de sine)
*autonomia (numită și locul de control)
*vitalitate (în cazul unor emoții positive sub tensiune)
*concordanța sau expansivitatea personal (numită și autenticitate) Eudaimonia și fericirea heoidiană dezbat anumite concepte .În această privință există un scepticism cu toate că ele sunt modul cel mai util pentru a încadra cercetarea în bunăstare .În timp ce aceste scepticisme sunt în întregime adecvate pentru cerințele filosofice și psihologice în care au fost produse ,aceste concepte anchetează progresele științifice , moderne și empirice .Eudaimonia și fericirea hadonică sunt două concepte interesante ,dar cu toate acestea ele sunt modul cel mai util pentru a cerceta bunăstarea . [Diener și Biswas 2002]
De exemplu în prezent ,nu există nici o scară largă în care să se găsească o asemănare cu o definiție operațională sau o stabilitate pentru măsurarea eudaimonică a bunăstării . Putem însă observa că esența fericirii este dominată de natura actului specific omului ,un act care este de natură spirituală constând în activitate conformă cu sau fără rațiunea care îndeplinește la superlativ omul desăvârșit din punct de vedere intelectual și moral.Conform psihologilor , care sunt adepții psihologiei positive ,există trei surse distincte care pot produc fericirea în viața individului :
Plăcerea pură –Senzația pozitivă imediată, hedonism .Activitățile care sunt plăcute ( care nu provoacă gândire negativă) orice moment care îl face pe individ să se simtă bine pentru moment
Provocare pură –Sentimentul de realizare pe care îl are individual după ce face ceva care-I solicită toate abilitățile pentru a-și rezolva problemele .
Înțeles pur –orice activitate care are un scop poate fi considerată un punct pentru construirea fericirii .
Conform teoriilor lui Richard Ryan pentru a atinge punctele tari ale fericirii trebuie să pună în evidență și alte ingrediente:
*adăugarea plăcerii –folosirea tuturor simțurilor pentru atingerea obiectivelor propuse;
*adăugarea provocărilor –stabilirea obiectivelor realiste dar care sunt departe .Încercarea atingerii obiectivelor intermediare
*adăugarea sensului –atingerea impactului pozitiv . [Richard Ryan –Determination Theory]
Așadar fericirea ca stare de bine ,specific umană, va consta la rândul ei în activitatea sufletului conform cu virtutea. [ Brulde 2007]
I.3.Evaluarea fericirii
Așa cum se specifică și în literatua de specalitate , cercetările ultimilor ani demonstrează că fericirea românilor este evaluată după anumite concepte bine definite .Conform studiului Național Happiness realizat de Novel Rsearch ( Arsenoaiei și Mătășel ) 14,3 % dintre români se declară profund fericiți iar 24,8 % se declară fericiți .Obiectivul National Happines este de a înțelege gradul de satisfacție și dinamica relației dintre nevoile populației și oferta societății .Studiul National Happiness măsoară indexul de fericire ca indicator compozit ce are la bază evaluarea gradului de satisfacție general a vieții și evaluarea nivelului fericirii .Cele 12 domenii pe care le cuantifică acest studiu sunt : bunăstarea material ,relațiile personale ,educația ,sănătatea , comunitatea ,timpul liber ,bunăstarea mintală,arta și cultura ,relațiile cu vecinii ,mediul înconjurător ,munca , guvernarea ,administrația public.
Din punct de vedere demografic se poate identifica profilul românului mai degrabă nefericit .Principalele surse de nemulțumire ale românilor sunt situația material,administrația public,locul de muncă și mediul înconjurător .
Onestitatea și transparența administrației publice ( 13,8 % din populație mulțumită) și situația financiară ( 16,8 % din populație mulțumită) sunt cele două domenii care au acumulat procentele cele mai mici în ceea ce privește gradul de mulțumire al românilor .La polul opus vitalitatea și afecțiunea relațiilor personale reprezintă domeniul apreciat ca mulțumitor de procentul cel mai mare
Cu toate că situația materială și profesională acționează în dtrimentul fericirii, activitățile educaționale ,de artă și cultură ,plus înclinația spre socializare aduc o ușoară contrabalansare spre fericire . [ Teodora Ieșeanu , Cercetări pe piața românească 2011]
Concluzii
Făcând un bilanț al acestui capitol putem spune că fericirea trebuie să fie o stare de bine perfectă pentru că ea reprezintă scopul prin excelență al tuturor actelor individuale ale omului ,ea neavând nevoie de nimic altceva ce i-ar putea ridica valoarea .Concluzionând concepțiile omenești despre fericire ,există paradoxuri prin faptul că teoria despre fericire a transformat fericirea în ceva sublim și intangibil .Lipsa fericirii face ca acest sentiment să nu fie unul cu deschidere și o viziune largă ,ci unul cu stare statiscă .Teoria fericirii nu poate avea efect decât acolo unde există condițiile premergătoare aplicării ei,discuțiile conceptuale pot deschide largi viziuni asupra unor nuanțe pe care simpla pondere a unei aptitudini hedoniste nu le poate da .
Concluzionând fericirea se poate vorbi de trei moduri diferite de a gândi fericirea .Mai întâi fericirea este o bucurie imuabilă și care rezultă din împlinirea tuturor dorințelor numită felicitas .
Al doilea mod de a dezbate fericirea ,este relativ atunci când individul este mai puțin fericit de fiecare dată când crede că bucuria pe care o simte i se pare imposibilă .
Al treilea mod de fericire este starea de beatitudine
Implicațiile pentru împlinirea fericirii sunt mult mai largi :comparațiile inter –individuale și ale scorurilor de satisfacție la nivel intra –societal și inter-societal au sens , ceea ce constituie temeiul pentru o cantitate impresionantă a cercetării comparative a calității vieții .În urma teoriilor puse în lumină în subcapitolele anterioare s-a încercat evidențierea fericirii investită în individ .
CAPITOLUL II
DEZVOLTAREA ȘTIINȚEI FERICIRII SAU A STĂRII DE BINE
Așa cum s-a observat și în capitolul anterior ,continui să menționez din literatura de specialitate că definirea fericirii este dificil de redactat dar fiind vorba de noțiunea pe care cei mai mulți indivizi o înțeleg intuitive, nu imi rămâne decât să cred și să apreciez faptul că în dimensiunile ei psihice aceasta există . Diferiți indivizi care au sau nu o fire fericită au caractere pe care de-a lungul timpului psihologii au încercat să le descrie sub mai multe aspecte. [ Chu Kim-Prieto ,Journal of Happiness Studies ,2005]
Cercetătorii și în general psihologii au căzut de comun acord asupra unei definiții a calității vieții iar în practica măsurării empirice se poate observa o comparație .[Venhoveen ,2000]
Într-o etapizare a eforturilor de dezvoltare a domeniului Diener și Bisws ( 2000) disting trei faze :
*prima este cercetarea descriptivă în care se intreprind comparații între starea subiectivă a diferitelor categorii socio-profesionale ( după sex , grupe de vârstă ,venit , educație );
*identificarea tipului de mediu : tânăr ,sănătos , bine educat ,bine plătit , extravertit ,optimist , lipsit de griji ,religios , căsătorit , cu o stimă de sine ridicată , cu moral , bun ,aspirații modeste de ambele sexe și o marjă mare a nivelului de inteligență . [Myeres și Diender , Journal of Happiness Studies 1995]
Aceste tipuri de studii ajung la concluzia că variabilele socio-demografice sunt slabi predictor ai calității subiective a vieții ,explicând numai 10-20 % din variația totală a acesteia . Cea de a doua etapă în opinia psihologilor este marcată de construirea de teorii ale variației calității subiective a vieții ,fie pur psihologice ( ca de exemplu asupra relației dintre extraversie ,nevrotism și fericire ) fie psihosociale și sociologice ,dintre care trebuie citată teoria adaptării (Brickmann și Cartell , 1971) și teoria echilibrului dinamic ( Headey și Wearing ,1992 ) .
Faza a treia este marcată de combinarea diferitelor abordări în cercetarea bunăstării subiective :
*analize longitudinale și determinarea lanțurilor cauzale
*măsuri ale proceselor care stau la baza variației bunăstării subiective
*manipulări experimentale și măsuri multiple . [Diender ,2000]
Această etapă coincide cu intensificarea eforturilor de reconceptualizare .
Venhoveen (2000) întreprinde o clasificare încrucișată a conceptelor de calitate a vieții după două dimensiuni polare :
*șanse –realizări ale vieții ( caracterul potențial sau actual al calității vieții)
*calități interne sau externe ( adică ale individului , respectiv ale mediului înconjurător) .
Diener și Lucas ( 2000) în una din cele mai recente conceptualizări identifică patru clase de teorii :
*teoria nevoilor conform căruia există niște necesități
*teoria nevoilor conform căreia există câteva necesități universal umane ,a căror împlinire este în directă legătură cu variația calității subiective a vieții
*teoria standardelor relative în care bunăstarea subiectivă este rezultatul unor comparații continue între starea actual și o altă stare ideală ( ce ar trebui să fie )
*în cadrul teoriei scopurilor ,o variantă a teoriei ,standardele de comparație sunt interne :propriile obiective și scopuri
*teoria culturii presupune că variațiile între nivelurile bunăstării subiective care se datorează variațiilor elementelor dintr-o cultură sau alta .de exemplu diferențele de valorizare a stărilor affective în satisfacție . [ Marissa Diender ,Journal of Happiness Studies ,2010]
Psihologii propun să integreze toate aceste abordări într-o teorie globală cum ar fii teoria evaluării care are la bază ideea că bunăstarea individului depinde de evaluarea pe care o fac infomațiile relevannte . Astfel ideile de satisfacție sunt influențate de informația cea mai accesibilă , care la rândul ei ,este influențată de nevoile ,scopurile și cultura individului .[Diener, Results of Happiness, 2003,2000]
Științele psiho-sociale au evoluat corespunzător în ultimele decenii cu instanțe epistemice de explorare ,din punct de vedere analtic , mai ales ,încercând să deconecteze teoretic fiecare transformare semnificativă a realității în ceea ce privește fericirea . Tot mai mulți cercetători ai timpului avansează imaginea unui univers psihologic, în expansiune, în cadrul căruia științele , cu laturi funcționale ale cunoașterii , fac posibilă departajarea a două mari faze a stării de bine :fericirea și nefericirea . [ Carr,1999]
Asemenea mediului natural , unde cercetarea evoluează de la enigmă la paradigme –adică la descoperirea unor modele explicative , legitimate epistemic în explorarea unor zone problematice de o complexitate fără precedent –la metadigme , spațiul psihosocial și în speță psihicul uman urmează aceleași secvențe . Conceptul de fericire are în psihologie un înțeles mai larg decât în mod obișnuit .După A.Leontiev, fericirea este procesul dobândirii de către ființa vie a experienței stării de bine .Așadar acest tip de persoane sunt cei care tind să fie mulțumiți de viața pe care o duc așa cum este ea , neâncercând să-și depășească condițiile pentru a atinge un grad mai înalt în dimensiunea fericirii . [Diener și Biswas , The Pshichology of Happines ,2002]
În literatura de specialitate fericirea a fost larg utilizată pentru a descrie experiențele pozitive și subiective . După Dienner ( 2000) ,modelul de bunăstare subiectivă a fost unul dintre cele mai aceptate definiții ale fericirii pe scară largă .În literatura de specialitate fericirea a fost larg utilizată pentru a descrie experiențele subiective și pozitive. [ Maya Tamyr ,Journal of Happiness Studies ,2005]
Modelul său este compus din trei component inclusive : evaluarea cognitivă a vieții , ( de exemplu saisfacția de viață ) , precum și efecte pozitive sau negative ( adică emoții ) care sunt private ca două dimensiuni distinct. Combinația dintre aceste trei componente creează o vedere a percepției de ansamblu despre fericii . După Dienner ( 2000) modelul de bunăstare subiectivă a fost unul dintre cele mai acceptate definiții ale fericirii pe scară largă . [ Pavot și Dienner, The Pshichology ,2000]
În anul 1999 Lyubamirsky și Lepper au propus o metodă care surprinde calitățile globale și subiective ale fericirii . Mai degrabă decât o evaluare pozitivă și negativă care afectează separat această abordare și încearcă să permită individului o evaluare generală a măsurii în care el sau ea este o persoană fericită . [ Michael W, 1999 ]
Astfel ea identifică o caracteristică relativ stabilă de fericire ,separate de experiențe de viață .În cele din urmă ,o nouă concepție a fericirii a fost definită de Seligmann ( 2002) care constă din trei componente :
*comportamentul cu emoții pozitive plăcute din viață ;
*implicarea în activități de viață ( viața de angajat ) ;
*implicarea de a găsi un sentiment cu scop sau cu sens (viața plină de sens) .
Cel mai mulțumit să urmărească toate cele trei căi ale fericirii este angajamentul care dă o influență mai mare în acest sens . Selymann ,Deinner și Seligman ( 2000) ,în conceptualizarea fericirii au identificat o emoție pozitivă ca fiind o componentă importantă în percepția unei persoane fericite .Cu toate acestea spre deosebire de Dienner ,Seligmann nu a abordat rolul de afectivitate negativă a acestui model . [Seligman și colaboratorii , The Pshichology ,2005]
În bibliografia lui Shelder ,Mazman și Maris ,1993 ,pe baza întrebării Oare fericirea poate fi învățată ? ,răspunsul îl dau tot ei afirmând că există nenumărate ( mult prea multe ) cazuri de indivizi a căror fire nefericită este pusă pe seama unor împrejuări nefericite ; situații extrem de dificile care i-au afectat timp îndelungat , traume psihice provocate de abuzuri sau de alte întîmplări din viața lor .Acești indivizi pot avea multe șanse de a avea o fire normală de fericire , dacă stima de sine nu ar fi fost scăzută . [ Christie Scallon ,Journal of Happiness Studies ,2005]
Indiferent de nivelul lor de trai ,chiar și de nivelul lor intelectual ,unii indivizi sunt satisfăcuți doar privind lucrurile cu optimism deoarece o fire înclinată spre mulțumire și optimism este cel puțin parțial ,rezultatul unei înzestrări genetice favorabile . [ Brulde 2007]
Pe un alt fond de idei s-a mai pus întrebarea ce anume i-ar mai trebui unui individ ca să ajungă fericit ?
Această întrebare și-a pus-o și psihiatrul american George Vaillent , care afirma că fericirea înseamnă întâi și întâi relații bune și armonioase cu cei din jur mai ales cu familia .În anii 1930 ,acesta a efectuat unul dintr cele mai ample studii realizate vreodată ,din categoria așa numitelor studii longitudinale ,care urmăreau un număr relativ mic de participanți pe o perioadă lungă de timp.Revista americană ,Study of Adult Development a urmărit pe un eșantion de 824 persoane ,pe o perioadă de peste 60 de ani ,însoțindu-i prin viață și cercetându-le evoluția. [ Marissa Diender ,Journal of Happiness Studies ,2005]
Concluziile elocvente au fost aproape aceleași ,în sensul că,așa cum au mai afirmat și alți mari psihologi ,sănătatea fizică și psihică ,viața armonioasă ,amoroasă și cea socială ,cariera și hobby-urile au fost puse în ecuație studiindu-se relațiile dintre ele și efectele lor asupra evoluției individului în ansamblu . [ Chu Kim –Prieto ,Journal of Happiness Studies ,2010]
Un studiu elocvent în ceea ce privește fericirea (Gretch Rubinh –The Happiness Project ) nu a avut drept scop declarat pentru a urmări ,modul în care se dezvoltă cu vârsta un număr de indivizi sănătoși .Însă volumul imens de date umane permite numeroase analize interpretative foarte prețioase ,care luminează multe dintre punctele nucleare ale cunoașterii în privința a ceea ce aduce indivizilor fericire ,satisfacție în viață și o stare de bine evidentă. Gretch Rubinh militează pentru un mod atipic de obținerea fericirii bazat pe respectarea unor principii stabilite de fiecare individ .În urma experimentului pe care l-a făcut cu propria viață Gretch Rubinh a concluzionat că fericirea este detrminată de decizii .Multe lucrări care cuprind analize și concluzii bazate pe înterpretarea datelor acestor situații ,au informații strânse care sunt foarte departe de a-și epuiza potențialul . [ Christie Scallon ,Journal of Happiness Studies ,2005]
Așadar revine în actualitate o altă întrebare Ce credeți despre fericire George Vaillent ,omul care timp de decenii ,pe baza revistei Study of Adult Development a aflat atât de multe de personalitățile unor oameni ,despre sănătatea lor trupească și sufletească ,despre ceea ce-i bucură sau îi întristează ,în tinerețe la vârsta mijlocie și la cea a senectității. [Diender , Journal of Happiness Studies ,2010] .
Secvenția temporală a fericirii descrie experiențele de bunăstare de la evenimentele și circumstanțele care produc reacții evaluative,prin reacțiile emoționale de la acestea . [Diener și Lucas, Readings in General Pshicology 1999]
Afecțiunea împărtășită este unul dintre elementele cheie ale fericirii în viață .Chiar și în prezența unor problem de sănătate afecțiunea mutuală este un element major al fericirii .Tot fericirea este benefică iar prezența celorlalți ,și singurătatea este unul dintre cele mai nocive lucruri în viață ,nu doar afectând starea sufletească ,ci favorizând instalarea unor boli organice ,într-atât de strânsă este legătura dintre suflet și trup și cea dintre suflet și trup și cea dintre sănătate și contactul social cu ceilalți . [Diener și Biswas-Diener, Pshicology 2002]
Reamintesc că bunăstarea subiectivă cuprinde o gamă largă de componente , cum ar fi fericirea ,satisfacția de viață ,echilibrul hedonic , împlinire , și deține în centrul său afectivitate cognitivă .Evaluarea vieții se extinde de la fericirea specific și concretă la nivel global până la abstract ;experiențele momentane față de hotărârile oamenilor la nivel mondial cu privire la întreaga fericire din viața lor au făcut să crească importanța științifică a fericirii dezbătută pe larg și literatura de specialitate în ultimii ani.
În timp ce în mare bunăstarea subiectivă a fost în mod constant corelată cu un nivel ridicat de sociabilitate, dovezile sugerează că săgeata de cauzalitate între aceste două variabile se deplasează în ambele direcții. [Christie Scollon , Journal of Happiness Studies ,2010]
Natahniel Hawthorne a susținut că fericirea vine la noi ca un fluture ,ieșind pe umărul nostru atunci când ne așteptăm mai puțin .Aceasta este o idée minunată romantică , dar probabil greșită .O viață bună , de obicei vine încet , în timp și necesită efort. Fericirea impune satisfacerea nevoilor multe , deoarece un exemplu îl poate constitui faptul că pentru foame este hrana , pentru persoanele fără adăpost este sentimentul de nesiguranță , iar pentru persoanele singuratice există prietenia . Plăcerea și fericirea sunt frumoase și nu există nimic în neregulă cu ea. [Samuel Franklin , The Pshichology of Happines ,2008]
Psihologii au considerat că studierea fericirii include evaluări cognitive ale vieții ,cum ar fi :
*viața-satisfacție;
*plăcerea de viața afectivă ;
*nivelul stării de spirit
.Psihologii consideră că fericirea ,în aspectele sale ,are un sens bine definit perceput de viață bazat pe :reflecția speculativă pe viața bună și investigarea empircă a bunăstării subiective . [ Marissa Diender Journal of Happiness Studies ,2010] .
Înțelegerea factorilor determinanți ai fericirii umane și a bunăstării este important în căutarea pentru sustenabilitatea ecologică pentru că îl ajută pe individ să decidă cum să utilizeze cele mai bune material de transfer limitate disponibile și de a identifica alte transformări importante . [Seligman și colaboratorii , The Pshichology of Happines ,2008]
Recent psihologii au cercetat diferite aspect ale fericirii ,de aici rezultă faptul că dezvoltarea intervențiilor pentru a crește fericirea este un obiectiv major în domeniul psihologiei positive .Convingeri comune despre necesitatea de a reduce stresul pentru obținerea fericirii sugerează că activitățile negative ale stresului trebuie să fie incluse în aceste intervenții. [Chu Kim –Prieto, Journal of Happiness Studies ,2010]
II.1. Măsurarea fericirii (masuratori ale fericirii)
Cercetările psihologice contemprane ,în ceea ce privește fericirea , se înscriu într-un proiect generat de criza care există în psihologia contemporană , între teoria psihologică ( care recunoaște caracterul dinamic al personalității omului) și instrumentele de măsurare ale fericirii ,indifferent dacă este vorba despre testele psihometrice ,despre programele realizate pe calculator sau aparatele sofisticat ce inundă laboratoarele psihologice ale momentului . [Seligman și colaboratorii ,2005]
Măsurările satisfacției și fericirii sunt expresia conceptualizării acestor noțiuni .Cele mai raspândite rămân scale simple în care individului I se pune o întrebare de genul :Luând totul în considerare cum apreciați viața dumneavoastră în ultimul timp ? Individul este invitat să facă o apreciere cât mai obiectivă asupra vieții sale în general , nu a vreunui domeniu particular precum familia , locul de muncă , etc și referitoare la timpul prezent nu la timpul trecut sau viitor [Diener ,Meaursing Happiness ,1994]
Scalele simple cu patru ,cinci sau zece trepte sunt cele mai folosite (Veenhoven ,1993) dar se folosesc și scale cu 100 trepte sau , la extrema cealaltă , cele cu numai 3 trepte criticate pentru că ar distorsiona rezultatele , atrăgând indivizii spre punctul median , dar cu număr mai mare de trepte are vita acest pas . [Cummines ,2000]
Veenhoven ( 1993) care a întreprins un efort de integrare a unor serii de date din diferite cercetări ,sugerează existența a trei modalități de omogenizare a scorurilor indicatorilor din satisfacția vieții :
*regresia liniară între mediile naționale ale indicatorilor ;
*evaluarea cu ajutorul experiențelor a diferitelor scale și simpla transformare liniară .
Cea mai simplă transformare ,de la o scală cu i-2 itemi la una cu 11 trepte ( 0-10) se poate realize după formula liniară :
Mt = M0-V1 x 10
Vh-Vi
Unde :
Mt-media transformată ( la intervalul 0-10)
M0 –media pe scală inițială
VI –cel mai mic scor posibil pe scală inițială ( de obicei 0 sau 1)
Vh –cel mai mare scor posibil pe scară inițială .
Estimarea de către experți a scorurilor evidente la întrebările de satisfacție , se face de regulă ,atunci când unor indivizi tipici ( de exemplu studenți) li se cere să coteze scorurile de la o întrebare cu 3-5 trepte pe o scală cu 10 sau 11 trepte De Exemplu :pentru o scală cu 3 trepte nu prea mulțumit poate fi cotat cu 6 destul și foarte mulțumit cu 9 ,în fine regresia este soluția cea mai eficientă , acolo unde există asemenea serii de date , încât să poată fi utilizată .Ecuația de regresie :
Mt =a*Mj +b
Unde :Mi și M j sunt mediile naționale ale scorurilor la scale de satisfacția vieții cu I ,respective j treptele reprezintă și formula de transformare a acestor scoruri . [Seligman și colaboratorii ,2005]
Într-una din lucrările sale Diener ( 2000) a aplicat primele două metode , dar și altele ,pentru a converti scala ordinară cu 5 trepte folosită în programul de cercetare .Diagnoza calității vieții realizat într-o scală cu 11 trepte emițând mai ales pe baza aplicării atribuirii metodei de scoruri de către experți recomandarea de a transforma scala inițială într-o scală cu intervale de la 1 la 9 și de a folosi această scală ca și cum ar reprezenta scoruri pe scala 0-10 .În cercetarea satisfacției vieții sunt utilizate și câteva scale multiple.O mare parte dintre acestea sunt prezentate în culegerea de scale de măsurare a atitudinilor amintite mai sus .
Dintre aceste este de remarcat Life Satisfaction Index A și B [ Neugarten Havighurst și Tobin , 1961,reeditat 1991] , [Satisfaction , Diener et al , 1985].
Avantajul acestora îl reprezintă puterea lor de construct ; practice ele sunt un rezultat direct al perspectivelor teoretice de altfel foarte diverse , ale cercetărilor asupra surselor satisfacției. [Meadow , Mentezer , et al , 1992]
Dezavantajul este slaba compatibilitate a lor Veenhoven ( 1993), alături de obiecții asupra validității unora dintre aceste scale ,ridică problema lipsei formulelor de transformare între diferitele scoruri ( nu se poate aplica formula regresiei liniare ) . [Seligman și colaboratorii , The Pshichology ,2005]
II.1.1.Măsurarea stresului
Scala stresului perceput (PSS) a fost utilizată pentru a măsura evaluarea participanților la situații în viața lor de stresantă. Scara este formată din zece articole solicitate participanților pentru a evalua , așa cum afirmau Schiffrin și S. K. Nelson, frecvența evenimentelor stresante care a avut loc în ultima lună (de exemplu, cât de des individul a fost supărat din cauza a ceva ce s-a întâmplat pe neașteptate), pe o scară de la 1 (niciodată) la 5 (foarte des). PSS este o măsură stare de stres, care are o fiabilitate corespunzătoare, 0.85 (Cohen et al. 1983).
Corelațiile liniare au fost efectuate pentru a determina dacă chestionarele studiului de fericire au fost de măsurare a aspectelor similare ale acesteia . Analizele au arătat corelații semnificative între IAH și SWLS (r = 0.65, p \ .001), IAH și SHS (r = 0.65, p \ .001) și SWLS și SHS (r = 0.59, p \ .001).Corelațiile au fost, de asemenea, efectuate pentru a determina dacă fericirea și stresul au fost legate invers. Înainte de a analiza, valorile aberante au fost eliminate deoarece scorul persoanei cu privire la PSS a fost reprezentative cu un set de date (de exemplu, scorul Z a fost de peste 4,0). [Seligman și colaboratorii , The Pshichology ,2005]
Toate cele trei măsuri a demonstrat o corelație negativă, liniară cu stresul.Suma de variabilitate a stresului comun cu fiecare evaluare de fericire a măsurilor a fost de 23.04%, 17.64%, și respectiv 33.64% . Având în vedere dimensiunile mari, efectele de alimentare pentru aceste analize a fost de aproximativ 95% [Faul et al. 2007].
Scopul studiului curent a fost de a examina relația dintre stresul perceput și fericire. Ipoteza că ar exista o relație inversă între variabile a fost susținută. Indivizii care au perceput niveluri mai ridicate de stres au au fost mai puțin fericiți decât cei cu niveluri mai scazute de stres. În timp ce presupunerea că acestea pot funcționeze independent, în termen lung nu a fost pe deplin susținută de aceste date, invers .Relația dintre stres perceput și măsurile fericirii au fost oarecum atenuate comparativ cu o măsură stare de fericire. Variabilitatea comună se poate datora faptului că oamenii folosesc starea de spirit actuală și informații atunci când se face evaluarea modelului de fericire . Literatura de specialitate oferă unele aspecte în relația dintre stresul perceput și fericire, cu toate acestea, ținând cont de faptul că anumite limitări ar trebui să fie remarcate. [Pavot și Diene, Meaursing Happiness r 1993]
II.1.2.Stresul și fericirea
Relația dintre fericire și stres a fost examinată atât din punct de vedere al
efectelor negative al stresului cât și asupra bunăstării, precum și rolul emoțiilor pozitive împotriva stresului. [Chat 1988; Suh et al 1996; Chamberlain. Zika și 1987]
Datele psihometrice publicate sunt limitate. În al doilea rând, toți participanții au primit chestionare în aceeași ordine, astfel încât un efect de ordine pot fi prezente. În al treilea rând, cercetările actuale sunt corelaționale și nu pot determina relația de cauzalitate între fericire și de stres.În cele din urmă, cercetările curente utilizate s-au bazat pe studierea femeilor caucaziene . De aceea, este dificil de a determina modul în care rezultatele acestor studii ar generaliza o populație diferită. [Seligman și colaboratorii , The Pshichology 2005]
Cercetare viitoare ar trebui să examineze corelearea fericirii care ar putea ajuta la studierea fericirii pentru a oferi un model mai cuprinzătr al relației dintre fericire și stresul perceput. [Pavot și Diener ,1993]
De exemplu, personalitatea s-a dovedit a fi o variabilă importantă atunci când evaluează o persoană fericirtă în mare parte din cauza efectului său asupra modului în care o persoană interacționează custimuli de mediu (DeNeve și Cooper 1998), și ar putea fi importantă pentru stresul perceput. [S.Katherine Nelson ,Journal of Happiness Studies ,2010] .
Cercetarea viitoare ar trebui să examineze corelearea fericirii care ar putea ajuta la studierea fericirii pentru a oferi un model mai cuprinzătr al relației dintre fericire și stresul perceput.De exemplu, personalitatea s-a dovedit a fi o variabilă importantă atunci când evaluează o persoană fericirtă în mare parte din cauza efectului său asupra modului în care o persoană interacționează cu
stimuli de mediu (DeNeve și Cooper 1998), și ar putea fi importantă pentru stresul perceput. [ Holly H.Schiffrin ,Journal of Happiness Studies ,2005] .
Confruntându-se cu sume similare de stres,oamenii care participă pot fi activi sau pozitivi ,fiind capabili să mențină un nivel ridicat de fericirea pentru a nu mai apare scaderi in fericire. În cele din urmă, optimismul este, de asemenea, o cheie variabilă legată atât pentru sănătatea fizică cât și pentrru sănătatea psihică
[Seligman , The Pshichology ,2002].
Optimiștii pot fi mai în măsură să facă față unor evenimente stresante decât pesimiștii datorită atât interpretărilor cognitive a acestor evenimente, cât și a
răspunsurilor comportamentale acestora. În cele din urmă, studiile viitoare în privința fericirii ar trebui să ia în considerare examinarea relației de stres cu constructul latent .Acest construct latent de fericire dă o corelație puternică
printre măsurile acesteia . [Pavot și Diener 1993]
II.2. Ingredientele fericirii
Cercetarea fericirii indică numeroase întrebări .Așa cum afirma Diener (1984) o parte important a fericirii o reprezintă cercetarea modului propriu-zis de evaluare a acesteia . Cea mai mare parte a ingredientelor fericirii constă din propriile raporturi ale indivizilor ,iar răspunsurile la întrebarea de satisfacție sunt de fapt evaluarea care sunt realizate într-un process psihologic mai complicat . [Holly H.Schiffrin , Journal of Happiness Studies ,2010] .
Părerile psihologilor sunt împărțite dar trebuie menționat faptul că există măsuri și metode standard pentru fericire dar există metode și măsuri care au re regulă succes și există ingredient care de regulă influențează fericirea . [Veenhoven ,1991]
Un alt autor care păstrează forța analitică a conceptului de integrare în fericire eeste olandezul Rhut Veenhover care reunește două clase de indicatori :
*indicatori de integrare ai nivelului cognitive ()satisfacția cu viața
*indicatori de integrare ai nivelului hdonic ( indicatori afectivi) .
Cu toate acestea în acțiunile inteprinse de el și colaboratorii săi este privilegiată latura cognitivă echivalându-se practice fericirea cu satisfacția și viața . Adept al paradigmei nevoilor care postulează existența unor necesități generale al căror grad de împlinire este în strânsă relație cu fericirea autorul își propune să demonstreze că :
* în societățile care asigură un grad mai mare de satisfacere a nevoilor , fericirea oamenilor este mai ridicată ;
*progresul economic și social adduce o tot mai mare fericire pentru indivizi ;
*diferențele intra și inter sociale sunt un rezultat al satisfacerii într-o măsură diferită a nevoilor individuale . [Veenhoven ,1993]
Nici conceptul de ingredient ale fericirii nu este total lipsit de ambiguitate pe de-o parte , ele fiind folosite ca un indicator general de bunăstare subiectivă .Din altă perspectivă ingredientele fericirii sunt component cognitive . Veenhoven ( 1993) definește ingredientele fericirii ca fiind măsura în care individual își judecă în mod favorabil , calitatea global a vieții sale .Această apreciere reprezintă fie un process cognitiv ( satisfacția vieții) , fie un process afectiv ( component hedonică legată de plăcerea pe care o obține individual din experiențele sale ) Champel ,Converse și Rogers ,1974 definesc ingredientele fericirii ca discrepanța percepută dintre aspirații și realizări , mergând de la percepția împlinirii și până aceea a deprivării , dar această definiție cuprinde și un model al procesului de evaluare caracteristică comparării ( pentru prezentarea teoriei și a alternativelor la aceasta ). [ Diener și Lucas ,2002]
II.3.Căile fericirii
Potrivit psihologiei positive , toți indivizii doresc să fie fericiți .Oricât ar fi de sceptici în anumite moment ale vieții ,ori cât s-ar îndoi că fericirea poate fi atinsă ori că merită să o caute ,individual nu încetează niciodată să spere și să creadă în dobândirea ei .Dar chiar dacă sunt de acord cu afirmația că fericirea este dezirabilă ,indivizii se diferențiează imediat ce își pun problema în ce constă fericirea . Dacă luăm în considerare cele trei concepții date de Platon , care considera că sufletul are trei părți 😮 parte rațională prin care individual judecă și învață ;o parte pasională și înflăcărată ;o parte apetentă prin care individul este predispus în satisfacerea nevoilor personale , diferitele căi ale fericirii se disting în primul rând prin felul în care sunt înțelese natura acestora . [Shelder ,Mazman și Maris ,Psihology ,1993]
Uneori fericirea este concepută ca o idée foarte înaltă ,un ideal îndepărtat deasupra puterii de a o dobândi .Mulți indivizi consideră că ,calea fericirii este problema fiecăruia și nimeni nu are dreptul să afecteze într-un fel sau altu libertatea fiecărei persoane de a-și formula propria concepție despre fericire în care să-și găsească calea pentru a o atinge . [Diener ,Perceptual Organization ,2004]
Unii psihologi susțin că ,căile fericirii depend de starea pozitivă a fiecărui individ .Un exemplu elocvent poate fi expunerea lui Joseph Campell care a evidențiat căile fericirii astfel :
*practica , răbdarea , compasiunea , detașarea și egalitatea ;
*găsirea unui scop în viață ;
*meditarea și relațiile pozitive ;
*organizarea și gândirea pozitivă ;
*mulțumirea și stima de sine crescută ;
*propunerea și atingerea obiectivelor ;
* beneficiile și starea materială [Joseph Campell ,Goes Along your Happines ,2001]
II.3.1.Dozarea fericirii
Reacția împotriva cursei pentru fericire vine chiar în momentul când psihologii fac publice ,cel mai ample studii din toate timpurile ce compară nivelurile moderate și extreme de fericire și în care se arată că a fi mai fericit nu este întotdeauna mai bine .De asemenea ei au analizat modul în care diverse niveluri de fericire , se corelează cu diferite rezultate .Admițând chiar inexactitatea în declarațiile de bunăstare ale celor intervievați , rezultatele și răspunsurile au fost lipsite de orice ambiguitate .Cele mai înalte culmi de fericire sunt potrivite cu cele mai stabile ,îndelungate și satisfăcătoare relații apropiate . [Seligman și colaboratorii , The Pshichology ,2005]
Prin contrast ,odată atins un nivel moderat de fericire creșterile ulterioare pot fi uneori dăunători pentru starea materială , success în carieră,educație și implicare politică ,afirmă Diener și colaboratorii săi în publicația Perspectives on Psychological Science . [Veenhoven ,1993]
În cartea sa , The Conques of Happiness ,Bertrand Russel își concepe o strategie de cucerire a fericirii cu o dozare inteligenttă a efortului și resemnării prin cultivarea afecțiunii și pasiunii .Fericirea este posibilă și trebuie cucerită prin eforturi de reorientare dinspre sine spre ceilalți prin interese noi ce pot aduce relaxare .Fericirea propriu zisă depinde mai mult decât orice altceva de un interes față de alte persoane sub formă de iubire fără dorința de putere asupra lor .Efortul și resemnarea trebuie dozate corespunzător atunci când sunt puse în slujba fericirrii .Obținerea surselor de fericire necesită un minim efort.
II.3.2.Melancolie și fericire
Neajunsurile unei fericiri constant ,extreme ,nu ar trebui să fie surprinzătoare din moment ce sentimentele negative au rațiunea lor de a exista.Așa cum fericirea face parte din starea de bine a unui individ ,tristețea ,de asemenea ,este moștenirea biologic și psihică a acestuia , deoarece aceasta semnalizează o nevoie de ajutor . Un indiciu pentru faptul că fericirea și starea de bine poate fi de multe ori dăunătoare pentru individ .Eric Wilson argumentează că numai trecând printr-un moment tristă se poate obține o experiență totală a condiției umane . Diner menționează că atunci când un individ este într-o stare negativă,acesta devine analitic mai critic și mai inovativ . [Holly H.Schiffrin , Journal of Happiness Studies ,2010]
În opinia psihologului Augustin Cambose ,melancholia devine boală atunci când din anumite motive individual structurează acest comportament și îl folosește mai des decât este necesar ,în sens adaptativ ,fie că se potrivește sau nu o astfel de reacție .Melancolia poate fi percepută ca o stare de tristețe, însă spre deosebire de tristețe ,melancholia este un termen care ne duce cu gândul , la conotația unui process de mai lungă durată .O tristețe este senzația de neâmplinire ,de lipsă de energie ,inițiativă și dorință ,stare care se manifestă o perioadă scurtă de timp .Melancolia este insiduoasă ,poate mai puțin spectaculoasă ,însă durează mai mult ca amplitudine și nu de fiecare dată se poate lega o cauză concretă ,obiectivă .Melancolia este caracterizată și de o pierdere a energiei ,a elanului vital ,stare întâlnită cu precădere la orice vârstă.Familia și anturajul joacă un rol important atât în diagnosticarea cât și salvarea melancolicului . [Marissa Dienner, Journal of Happiness Studies ,2005]
II.3.3.Fericirea și stima de sine scăzută
Wilson afirmă că individual fericit este un individ gol pe dinăuntru nu este nici pe departe primul învățat ce vede melancolică ca pe o inspirație . Tot Wilson spunea ca tristețea poate fi un catalizator pentru un anume fel de geniu , pentru explorarea granițelor întunecate dintre lucruri opuse .Eternul neliniștit și nemulțumit cronic sunt nesatisfăcuți de stare în care se găsesc . Cu toată familiaritatea lor aceste argumente sunt contrazise de dezbaterile și aprofundările în totalitate despre fericire .Ceea ce societatea și indivizii priveau fericirea ca o reacție evident și firească , de multe ori tot ei consider că fericirea poate fi un pas spre eșec de unde denotă și apariția bolilor psihice .[S. Katherine Nelson , Journal of Happiness Studies ,2010]
De-a lungul timpului s-au conturat două opinii majore asupra modului în carese manifestă stima de sine scăzută și a consecințelorpe care le produce în funcționarea psihologică și personalitatea individului . Astfel de indivizi se evaluează negativ în majoritatea domeniilor ,accept cu ușurință feedback-urile negative despre propria persoană ,trăiesc o mare varietate de emoții negative ,sunt înclinați spre anxietate și despresie ,adoptă strategii ineficiente în fața obstacolelor .[Brockner , 1997]
După afirmațiile lui Baylis Nick ,pentru a evita stima de sine scăzută a unui individ , trebuie reaminit faptul că fericirea vine mai mult la oamenii care nu o caută și se gândesc puțiin la ea .Nu-I un obiect pe care să-l cauți ,este mai degrabă o stare pe care omul o simte ,o stare care trebuie să te urmeze dar să nu te conducă .[ Baylis Nick , First airt Emotional Ahock ,2009]
II.4. Dreptul la fericire
Fericirea umană a apărut în repetate rânduri drept cea mai de preț dintre toate descoperirire .A reieșit că este subiectul principal al gândirii psihologice ,filosofice și teologice .Toți marii psihologi recunosc rolul important poe care îl joacă fericirea în viața unui individ .Pentru teoreticieni ,fericirea ar veni de la sine dacă indivizii ar putea dezvolta relații umane , dacă ar elimina nevozele .Fericirea este rezultatul aplicării cu success a psihologiei în următoarele domenii :clinic , educațional,marital, industrial și social .Fericirea vine din starea interioară a fiecăruia .Ea reprezintă o stare de beatitudine internă psihică .Ea se reflect în plăcerea de a trăi (en-vie) . [Christie Scollon , Journal of Happiness Studies ,2005]
Preocupările în care se evidențiează dreptul la fericire ,au relevant încă de la început ,caracterul multidimensional al acestei variabile .Diener ( 1984) constată fatul ,apparent surprinzător ,că între component afectivă pozitivă ( responsabilă pentru stările de bucurie ,mândrie) și cea negativă ( depresie ,plictiseală , neliniște ,singurătate ) nu sunt decât corelații foarte slabe ;cele două dimensiuni putând fi considerate aproape independente . Studiile ulterioare ale marilor psihologi au confirmat ,în mare parte că afectul nu poate fi prezentat pe un continuum de la extrema nefericire la extrema fericire ,deși unii autori indică faptul că ar trebui luată în considerare și o a treia dimensiune a efectului ,aceea de activare ,ca și intensitatea afectului . [ Diener ,1984]
Cele două dimensiuni la rândul lor ,sunt relative independente de o a treia ,satisfacția față de viață (Andrew și Withey , 1976) .Aceasta din urmă poate fi concepută drept component cognitivă a calității globale a vieții . [ Andrew și Robinson ,1993]
II.5.Satisfacția și fericirea în relațiile de cuplu
În acest subcapitol nu încearc să reamintesc definiția dată de psihologi ,ci voi urmări să subliniez realitățile pozitive sau negative existente în viața de cuplu .În principiu unii indivizi înțeleg prin fericire să fie bogați material și să dețină bunuri materiale ,alții doresc să fie sănătoși și să ducă o existență hedonistă ,alții doresc să fie înconjurați de prieteni și familie ,sau câte puțin din fiecare ( în diverse proporții) e mai puțin important ,însă în multe cupluri se încearcă găsirea motivelor pozitive pentru a atinge un grad înalt de fericire.De multe ori se întâmplă ca fericirea să constituie un echilibru interior .De multe ori , unii indivizi încearcă să își găsească acest echilibru interior într-o relație de cuplu ,însă ceea ce pentru unii poate însemna fericire pentru unii poate însemna nefericire ,plictiseală sau nonsens . [Carl Gustav Joung , Puterea sufletului ,1994]
Adriana Diculescu , în lucrarea sa Dragostea și Fericirea afirma :Sentimentul de afecțiune ,pentru un individ care se înfiripă în lumea tainică a sufletului omenesc pe fiecare om îl trăiește prin particularitatea ființei sale îmbinându-i elementele componente ( care la toți oamenii sunt aceleași dar îmbracă forme diferite) după propria personalitate astfel încât să reprezinte sentimentul că atinge cu adevărat fericirea .În viața de cuplu ,elementul psihic include întregul complex de reacții și manifestări instinctuale sau conștiente care este strâns legat de elemental extrinsic și anume concepția proprie ,optica personală, părerile proprii ,venite la rândul lor din educația primită,etalonul social , ambianța .Fenomenul biologic al vieții de cuplu este o permanentă adaptare la mediu deoarece mediul intervine direct ,prin complexul factorilor exterior în structura și comportamentul ființelor vii .Adaptarea la viața de cuplu și mediul familial ,la ritmul zilnic de viață și de muncă depinde foarte mult de calitatea vieții interioare ,de capacitatea de autocunoaștere și reprezintă o problemă vitală nu numai pentru om ci și pentru și pentru familia sa .[Adriana Deculescu ,Dragostea și Fericirea , 1971 reeditată, 1999]
Din cele relatate mai sus reiese faptul că adaptarea propiului eu , la viața de cuplu ,este pentru individ elementul central ,punctul de intersecție al tuturor celorlalte elemente componente ale existenței sale .Echilibru sau dezechilibrul interior are urmări semnificative atât în viața socială ,cât și în viața de familie și cuplu .Integrarea în viața armonioasă în relația de cuplu este o dovadă a înțelegerii și acceptării responsabilităților ce le revin celor doi parteneri .O personalitate matură nu caută o compensare sau un refugiu în cuplu, nu își caută un partener care să-I aducă echilibrul personal ca pe un dar . Singura formă de dragoste capabilă să asigure fericirea unui cuplu este aceea dintre două personalități echilibrate ce își cunosc adevărata valoare și nu imaginea idealizată căreia ar vrea să-i semene . Calitatea vieții de cuplu este determinată în totalitate de calitatea personalității fiecărui partener și de mediul social în care cei doi își desfășoară activitatea . Pentru a prima dragostea și fericirea ,într-o relație ,trebuie să unească două personalități complete ,două întreguri armonioase din toate punctele de vedere ,conștiente de ceea ce dau și primesc .[Adriana Deculescu ,Dragostea și Fericirea , 1971 reeditată, 1999]
Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan în lucrarea Elemente de Psihologie a Cuplului ,abordează o arie vastă de domenii ( alegerea partenerului,iubirea , gelozia ,intimitatea , comunicarea) ce interferează cu relația de cuplu .Autorii consideră că așteptările oamenilor privind relația de cuplu s-au schimbat radical astfel, că mulțumirea sexuală poate fi obținută și în afara căsătoriei ( toate cuplurile constituie în afara instituției căsătoriei afirmă că duc o viață sexual normală) copii nu sunt scopul fundamental în viața multor oameni,iar numărul în creștere al femeilor angajate profesional desfințează argumentul economic .
Când în viața de cuplu intervin situații cu potențial problematice depinde doar de cei doi parteneri pentru a le depăși .Astfel se enumeră trei variabile de care depinde stabilitatea cuplului .
*Capacități interadaptative ale partenerilor în cadrul cuplului :nivel de intercomunicare ,nivel intercunoaștere ,nivel de interdezvoltare bazat pe aptitudini maritale și creativitate interpersonală ;
*capacități extraadaptative ale cuplului în procesul integrării sale ,în societate ,în lume ,cu lumea și pentru lume ,pe coordonatele etnoculturale ,istorice , economice și politice ale evenimentelor conjugale cu care se confruntă .;
* capacitatea cuplului și a microgrupului familial de a asimila ,adopta și dezvolta modele de cultură relațională și comportament sociofamilial emergente cu progresul social ,în general;
*gradul de satisfacție resimțit prin intermediul coexistenței familiale ,de către fiecare membru al microgrupului familial privind autorealizarea individual și colectivă .[Iolanda Mitrofan,Elemente de psihologie al cuplului , 1996]
Timpurile moderne aduc cu ele o schimbare a viziunii indivizilor asupra căsătoriei însă mulți nu pun accent pe o relație oficială.Literatura de specialitate pune accent pe faptul că o viață de familie fericită este bazată pe alți factori .Viața de cuplu a fost afectată și de lupta pentru drepturi egale de care să beneficieze indivizii de ambele sexe . Cercetătorii menționează că un factor care a slăbit încrederea pozitivă în viața de cuplu este rata mare a divorțurilor .S-a constatat că cele mai multe cupluri care resping ideea căsătoriei ,provin la rândul lor din părinți divorțați , indivizii care sunt fericiți împreună fără a fi căsătoriți și cei care resping de la început ideea căsătoriei , preferând să trăiască o viață în care fiecare să fie liber în felul său . Unii indivizi apreciează faptul că pot să fie fericiți fără a fi căsătoriți atât timp cât ingredientele principale ale unui mariaj sunt obținute și fără a semna acte oficiale . Ei sunt fideli unul altuia , au copii , se iubesc și sunt fericiți la fel ca în momentul în care au hotărât să devină un cuplu fară acte oficiale . Trebuie menționat faptul că , căsătoria nu se potrivește de multe ori cu firea oamenilor .Însă un mariaj sănătos și stabil adduce cu sine stabilitate și îi va ajuta pe indivizi să dezvolte o stimă de sine pozitivă . Rezultatul este identitatea primitivă ,ceea ce înseamnă că fiecare individ presupune despre celălalt că are o structură psihologică asemănătoare cu a sa . [Iolanda Mitrofan,Elemente de psihologie al cuplului , 1996]
Sexualitatea normală ,trăire comună și îndreptată în aparență spre un țel comun , întărește sentimentul unității și al identității .După cum spunea Carl Gustav Joung ,această stare va fi numită deplină armonie și va fi prețuită ca o mare fericire ( un trup și un suflet) .În timp însă voința proprie care te face să rămâi tu însuți ,se frânge ,femeia devine mamă,bărbatul devine tată ,amândoi fiind astfel privați de libertate devenind unelte ale vieții ce-și urmează cursul .Arareori sau , am putea spune ,niciodată o căsătorie nu evoluează fără zguduiri și fără crize spre o relație individuală . Arareori, am putea spune , niciodată o căsătorie nu evoluează fără zguduiri și fără crize către o relație individual.Voința individului devine identică ,în tot mai mare măsură ,cu scopurile naturale ale motivațiilor inconștiente ,,[Carl Gustav Joung , Puterea sufletului ,1994]
Armonia specifică primei jumătăți a vieții (atunci când se ajunge la o acomodare) se întemeiază în esență ( așa cum se dovedește în faza critică) pe proiecția anumitor imagini tipice . Carl Gustav Joung spunea …fiecare bărbat poartă în sine imaginea eternului feminin ,nu imaginea unei femei anume ,ci a femeii în general,la fel cum orice femeie poartă în sine imaginea înnăscută a bărbatului .Aceste imagini tipice reprezintă un fond al tuturor experiențelor liniei ancestrale privind natura umană ,un sediment al tuturor impresiilor privind femeia și bărbatul .În relația de cuplu ,această imagine, este proiectată în mod conștient asupra ființei iubite și constituie unul din temeiurile esențiale ale atracției pasionale sau ale contrarului ei .Odată cu schimbarea relația din cuplu s-au schimbat atât raporturile dintre parteneri ,cât și felul în care individual are valoare .Din cercetările effectuate s-a constatat că într-un cuplu femeile sunt mult mai predispuse deprimării decât bărbații ,la acestea contribuind atât factorii psihici cât și factorii fizici . [Iolanda Mitrofan,Elemente de psihologie al cuplului , 1996]
II.6.Psihologia cuplurilor
Deși tema cuplului conjugal a apărut simultan odată cu apariția omului ,ea a fost abordată în profunzime în anul 1950 de psihologii americani Alfred Kinsey .Este bine cunoscut faptul că relațiile și mai ales calitatea relațiilor individului cu alte persoane ( fie că sunt relații de prietenie , de rudenie sau de iubire ) își pun amprenta asupra imaginii de sine care poate să fie negativă sau pozitivă .Mai puțin cunoscut și abordat este felul în care se determină reciproc cele două ipoteze –viața individual și viața de cuplu –mai exact în ce măsură o imagine de sine pozitivă realistă a celor doi parteneri corelează cu o viață de cuplu .În ceea ce privește fericirea dintre indivizi, psihologii fac distncție între fericirea bunăvoinței ( care dorește binele celuilalt) și dragostea și fericirea senzuală (care dorește posedarea celuilalt ) însă valorile cu un grad înalt o deține numai fericirea și dragostea morală .Din punct de vedere psihologic ,fericirea în cuplu se formează printr-un fenomen de cristalizare și care este analizat cu fixare progresivă pe care o procură schimbul cu o persoană .[V.Satir ,V .Janson, Psihoterapie familială, 1998 ]
Carl Gustav Joung ,în capitolul Căsătoria ca relație Psihologică , din cartea ,Puterea sufletului , (publicată pentru prima dată în anul 1925, dar retipărită în anul 1994 ) vorbește despre relația de cuplu ca fiind o construcție complicată alcătuită dintr-o serie de date subiective și obiective având indiscutabil o parte eterogenă . Pentru a demonstra că relația de cuplu este o relație psihologică conștientă ,Jung face o descriere a traseului parcurs de conștient la cea mai frageda vârstă până la viața de adult .Atingerea punctului culminat ,coincide în viața fiecărui individ cu momentul când trebuie să se facă o retrospectivă a acțiunilor sale .Este o scindare a Eului ,pe de-o parte vrea să meargă înainte , pe de altă parte individual se simte epuizat și ar vrea să oprească timpul . Într-un cuplu , această lipsă de unitate cu sine însuși produce nemulțumire ,iar neconștientizarea propiei stări duce ,de regulă, la proiectarea motivelor asupra partenerului . [Carl Gustav Joung , Puterea sufletului ,1994]
Partenerul care se bazează pe un raport pozitiv cu părinții ,va avea puține dificultăți în adaptarea sa cu celalalt , pe când partenerul care va păstra o legătură inconștientă cu părinții va avea dificultăți de adaptare la noul său statut căutând să se refugieze într-un univers ideal , și din această cauză se va simți mult timp neânțeles și nedreptățit . Deosebirile de ritm , pe de-o parte iar amploarea personalității spirituale , pe de altă parte ,sunt cele două condiții care produc o dificultate tipică , ce își arată efectele în momentul critic .Adaptarea naturilor complexe la naturile simple este întotdeauna dificilă . Personalitățile complexe au o structură disociată, au totodată capacitatea de a renunța pentru mai multă vreme la anumite trăsături de character incompatibile , și de a-și compune astfel o aparență de simplitate . [Carl Gustav Joung , Puterea sufletului ,1994]
În astfel de natură , celalalt partener se poate pierde ușor sau poate găsi o bogăție de trăiri posibile încât interesul său personal își găsește cu prisosință ocupații ;personalitatea mai simplă are la îndemână posibilitatea atâtor trăiri încât este complect acoperită de efecte negative .Partea neplăcută a acestei stări este dependența neliniștitoare de o personalitate imprevizibilă care nu prezintă încredere . Ajunși la maturitate indivizii au conștiința propriei persoane și a lumii ,însă se pare că aceasta nu este suficientă . Motivațiile din cuplu , încă inconștiente ,sunt de natură personal sau generală . Este vorba mai întâi de motive ce provin din influența părinților care îi influențează în mod inconștient ,le favorizează sau le complică alegerea .În prezența unui instinct sănătos lipsit de complexe de refulare și în măsura în care iubirea preventivă a părinților nu a influențat printr-o falsă educație ,alegerea partenerului rămâne independentă, bazându-se doar pe motivații instinctive inconștiente . Natura simplă are asupra celei complicate efectul unei camera mult prea mici ,care nu-I oferă spațiu suficient . [Carl Gustav Joung , Puterea sufletului ,1994]
Dacă la începutul relației de cuplu , fericirea apărea ca un tot unitar normal ,de multe ori speranța unei certitudini viitoare scade și această dezamăgire ,îl constrânge pe unul din parteneri să revină asupra deciziilor luate iar în cazul în care nu reușește are ferma convingere că dorul său de unitate nu este decât o fantezie de copil sau de om bolnav .Acceptarea înfrângerii și gândul că relația pe care și-o dorea foarte mult la început ,îi va face un mare bine îi oferă prilejul să afle că acea certitudine pe care o căutase mereu în imaginea altora nu poate fi găsită decât în el însuși .Se regăsește astfel pe sine însuși și descoperă totodată în natura sa simplă toate acele complicații pe care el le căutase în zadar .Dacă unul din parteneri nu va suferi o prăbușire în fața acelui lucru pe care în general obișnuia să-l numească criză matrimonială , va crede în îndreptățirea lui interioară și va încerca să își găsească mereu alte relații pentru a atinge dimensiunile unei armonii de cuplu . [Carl Gustav Joung , Puterea sufletului ,1994]
Sentimentele de inadaptare sunt de cele mai multe ori provocate de obișnuințe ,mituri, prejudecăți ,anumite experiențe nesatisfăcătoare din trecut ce îl determină pe individ să fie precaut ,să ia distanță față de evenimente și oameni, și în final să se izoleze .Formele de manifestare cele mai frcvente ale sentimentului de inadaptare la relația de cuplu sunt gelozia ( teama de a pierde obiectivul investit afectiv) și perfecționismul ( teama că nu va fi apreciat de ceilalți dacă lasă să se vadă că sunt într-adevăr ființe umane ).Nevoia de control apare la acei indivizi .Nevoia de control apare la acei indivizi care resimt teama că nu merită să fie iubiți la nivelul cognitiv ,intellectual.Mai exact este teama ca nu cumva partenerul să-i refuze iubirea în clipa în care ei și-ar pierde autoritară ,pentru ei a avea dreptate –a fi iubit .Însă o astfel de viață este obositoare atât pentru cel ce aplică această metodă cât și pentru partenerul de lângă el .[Laura Schlessinger , 10 Motive care distrug un cuplu ,2003 ]
Concluzii
La baza concluziilor acestui capitol stă o analiză descriptivă și subiectivă a aceluiași subiect, de unde rezultă că ambele capitole au un punct comun :descrierea fericirii sub toate aspectele sale așa cum au o observant-o marii cercetători și psihologi , de-a lungul timpurilor . Din amplele descrierii făcute în jurnalele de specialitate și în multele lor lucrări psihologii consideră că punctual slab al fericirii rămâne stima de sine ridicată și bunăstarea subiectivă .Se spune că fericirea este o aspirație comună tuturor indivizilor .Pe cât este de comun conceptul pe atât este de complex iar elementele care îl compun pot să fie chiar contradictorii.Pe de-o parte fericirea este arta de a fi ,arta a te bucura ,arta de a dori , arta de a avea .Este o stare durabilă de satisfacție care ține mai mult sau mai puțin de o disciplină personală.Însuși cuvântul fericire ( Bonheur ),din punct de vedere etimologic ,înseamnă ,, ora cea bună ,,adică o împrejurare bună .
Psihologii sunt de părere că femeile , în comparație cu bărbații, au dispoziție mai mare pentru un comportament pozitiv înb ceea ce privește fericirea . Esența acestui effect constă în elaborarea unor strategii întemeiate pe creșterea personalității cognitive ,pe integrarea ,prin învățarea unor noi modalități comportamentale ,pe creșterea gradului de autocontrol al proceselor reglatorii și al activității în ansamblu .Perspectiva psihologică consideră că fericirea este capacitatea fundamentală a individului de a-și dirija conduit conform solicitărilo mediului extern și intern .Pe lângă stările de bine , care alcătuiesc fericirea individului , stările de melancolie sunt inevitabile ,deoarece individual are nevoie de această stare sub forma reverie și a romantismului .Fericirea individului poate fi confruntată cu realitatea care duce la o stare negativă.
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
III.1.Scopul cercetării
Cercetarea de față a avut un caracter constatativ-descriptiv.Scopul a fost de a arăta cum se prezintă imaginea și stima de sine în rândul cuplurilor déjà formate sau în rândul indivizilor care sunt singuri .O nevoie fundamentală a indivizilor ,pentru a se putea integra și adapta la viața de cuplu, este dobândirea autoaprecierii realiste și a respectului de sine.
Ținând cont de observațiile de mai sus, am pornit de la presupunerea că , un individ singur , fără o relație stabilă nu va fi fericit și , va prezenta o stimă de sine deficitară, acest aspect datorându-se în primul rând lipsei de comunicare și socializare cu care se prezintă la început când încearcă să se integreze într-o relație .
Cu alte cuvinte ,scopul urmărit a fost de a verifica ipotezele formulate pe baza rezultatelor obținute ,și de a contribui la îmbunătățirea procesului de aplicare a psihoterapiei la indivizii singuri ( neimplicați în relație de cuplu ) în sensul reducerii timpului de recuperare și creșterea efcienței .
III.2.Obiectivele generale și specifice ale cercetării
Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece consilierea și susținerea morală a indivizilor care doresc să fie fericți integrându-se și adaptându-se la viața de cuplu , au jucat și joacă un rol deosebit de important pentru psihicul acestora și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode din ce în mai perfecționate care vizează menținerea și reducerea acestora într-o stare psihică satisfăcătoare.
În această idee obiectivele lucrării urmărite au fost :
*Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;
*alcătuirea unui ghid de interviuri care să pună în evidență cât de importantă este fericirea în viața de cuplu ;
*Stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;
*Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;
*Îmbunătățirea statusului emoțional al indivizilor în vederea integrării și adaptării acestora la viața de cuplu și încercarea acestora de a fi fericiți ;
*Ameliorarea funcției de coordonare și control a individului în viața de cuplu ;
*Identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm imaginea și stima de sine a fiecărui individ în parte implicat într-o relație ;
*Bună inserție familială și socială a indivizilor implicați într-o relație ;
*Implementarea unui sistem sau model complex de evaluare a fericirii în cazul unui individ care nu este implicat într-o relație ;
*Cotarea răspunsurilor, conform instrucțiunilor autorilor instrumentelor, realizarea unei baze de date și analiza statistică a datelor obținute, în vederea identificării tendinței, de a fi fericit într-o relație pentru a compara și stabili imaginea și nivelul stimei de sine a fiecărui individ în parte ;
*Pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe îmbunătățirea imaginii de sine și pe creșterea nivelului respectului de sine la fiecare individ implicat mai mult sau mai puțin într-o relație ;
*Promovarea unei imagini pozitive a individului pentru a observa dacă este sau nu fericit ;
*Asigurarea unui mediu de viață cât mai apropiat de dimensiunea fericirii pentru fiecare individ în vederea de a se implica mai mult sau mai puțin într-o relație ;
*Creșterea gradului de independență personală al individului,până la atingerea gradului maxim posibil de fericire;
*Raportul dintre psihologia cuplului și psihologia individului este la fel de importantă ;
Prin intermediul cercetării desfășurate ,pe cele două direcții de acțiune ,analiza de conținut și ancheta pe bază de interviu , am încercat să ating în mare parte , obiectivele specifice propuse inițial .Astfel :
Identificarea și analizarea aspectelor care puneau în lumină starea de bine a necesitat îmbunătățiri pentru integrarea și adaptarea indivizilor într-o relație;
Elaborarea și implementarea unui model de adaptare la fericire a cuplurilor s-a bazat pe o abordare personalizată a evaluării acestora în timp și spațiu;
Creșterea gradului de informare și conștientizare asupra procesului de adaptare a indivizilor într-o relație s-a efectuat în funcție de gradul de socializare.
Pentru atingerea fericirii descrierea percepției față de rolul socializator al indivizilor a avut un rol important pentru partea de cercetare a acestei lucrări .
Integrarea practicilor de socializare în cuplu (implicite sau excplicite ,absorție pasivă sau achiziție activă) promovate de indivizi , atât la nivelul relației cât și în afara acesteia .Am identificat la nivelul documentelor studiate ,dimensiunile fericirii pe care viața de cuplu le dezvoltă : autonomie ,implicare ,independență ,încredere în sine ,responsabilitate , atitudine pozitivă față de alțiindivizi ,cooperare , toleranță ,cultura dialogului .În acest caz se presupune faptul că indivizii implicați în viața de cuplu s-au aflați într-o relație trbuie să fie apți pentru opțiuni și decizii ( expresie a comportamentului) dar și pentru adaptarea cu succes în relație .
Practicile de socializare practicate de indivizii aflați într-o relație sunt absolut benefice ajutându-I pe aceștia să se integreze mult mai ușor în viața de cuplu.
Pentru atingerea obiectivelor am stabilit următoarele tematici:
*Informațiile și discuțiile purtate cu fiecare individ în parte au contribuit cu succes la adaptarea la viața de cuplu ;
*Utilitatea informațiilor acumulate;
Modalitatea prin care s-a realizat sau nu ,adaptarea indivizilor la viața de cuplu ;
Itemii cercetării:
*Discuțiile informale care au contribuit la adaptarea indivizilor într-o relație sau la viața de cuplu ;
*Discuțiile din plan formal care au ajutat la adaptarea adaptarea indivizilor într-o relație sau la viața de cuplu pentru a vedea dacă sunt sau nu sunt fericiti;
*Tipul de sprijin oferit de fiecare individ pentru a atinge un anumit grad de fericire ;
*Sprijinul de care trebuie să beneficieze indivizii din partea familiei și adaptarea acestora la viața de cuplu pentru a fi fericiti .
III.3. Ipotezele cercetării
Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:
Trebuie ținut cont de faptul că daptarea indivizilor într-o relație sau în viața de cuplu în funcție de atașamentul format are o imagine de sine pozitivă, mai accentuată comparativ cu indivizii care nu sunt implicați într-o relație ;
Indivizii care se adaptează într-o relație au o stimă de sine și o stare de bine crescută ,în accord cu natura pozitivă a imaginii de sine;
Având în vedere cele de mai sus, am postulat următoarele ipoteze:
Există diferențe semnificative între gradul de adaptare a individului într-o relație sau în viața de cuplu în funcție de atașamentul format dat fiind faptul că fericirea reprezintă de fapt o stare de bine și un un atașament deosebit pentru o persoană din anturajul său în momentul în care crede că a atins o stare de bine .
Dacă fiecare individ conștientizează rolul pe care îl are într-o relație ,pentru a fi fericit ,atunci va genera sau va susține în mod conștient practici de adaptare ce funcționează în spațiul psihic al fiecăruia pentru a atinge la dimensiuni maxime starea de bine .
Dacă ,într-o relație fiecare individ dezvoltă practici de socializare pe care le activează constant și coerent ,atunci se vor obține efecte pozitive în planul parametrilor psihologici ai relației (atașament total sau parțial față de un individ,coenziune socială , climat pozitiv ) în vederea adaptăriila starea de bine.
Ipotezele de lucru (operaționale) care m-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor participanților au prevăzut:
În orice relație există preocupări pentru adaptarea dimensiunii la starea de bine deoarece fiecare își dorește în felul său să fie fericit cu partenerul său ;
O ipoteză importantă pentru adaptarea indivizilor la viața de cuplu sau adaptarea într-o relație pot fi și obstacolele în relațiile valorice în comunicarea direct pe care o implică starea de bine;
Un alt principiu ipotetic ,pentru atingerea stării de bine, poate fi și relația de comunicare în care se implică fiecare individ ;
Prin ipoteză se confirmă faptul că într-o relație fiecare individ trebuie să exprime o atitudine favorabilă ,o stimă de sine pozitivă ,și un eu personal în care să se poată observa starea de bine în care iaceștia sunt implicați.
*Creșterea imaginației și a stimei de sine a fiecărui individ aflat într-o relație manifestată prin starea de bine ;
*Implicare în activitățile zilnice pentru a se integra și adapta în relația de cuplu în vederea atingerii stării de bine ;
*Percepțiile fiecărui individ implicat într-o relație și reacția acestora lastarea de bine .
III.4.Metodologia cercetării
Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:
Metoda documentării teoretice. Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .
Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza observației unui eșantion de indivizi , împărțiți în două loturi în vederea adaptării ,sau nu , într-o relație sau în viața de cuplu în funcție de atașamentul format , consultării fișelor și discuțiilor purtate folosind ghidul de interviu;
Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, și a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei.Această metodă a constat în urmărirea sistmatică și înregistrarea cât mai fidelă a faptelor psihologice semnificative,în desfășurarea lor firească ,obișnuită. Obiectul observației a constituit atât forma de comportare a indivizilor implicați într-o relație sau în viața de cuplu , cât și indivizi care erau singuri ,fără o relație dar cu o stimă de sine foarte scăzută.
Metoda experimentlă .Experimentul constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce prelucrează atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul presupune o stare activă a subiectului și implică o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei .Astfel metoda experimentului a presupus provocarea conștientă și plnificată a implicării, mai mult sau mai puțin într-o relație , sau în viața de cuplu pentru a observa reacțiile positive sau negative și implicit dacă există sau nu o stare de bine.
Metoda convorbirii sau a discuției a constat în organizarea unei discuții folosind ghidul de interviuri cu scopul de a explora unele fenomene psihice sau însușiri ale personalității indivizilor implicați mai mult sau mai puțin într-o relație .
În această metodă situațiile în care s-a cerut exprimarea verbală a fost provocată intenționat pentru ai ajuta pe indivizi,ca prin intermediul ghidului de interviuri , să-și exprime emoțiile și opiniile în ceea ce privește definirea și evaluarea fericirii .Practic, prin intermediul interviului ,și-au exprimat opiniile și părerile .
Metodologia cercetării cantitative.Cercetarea de față încearcă să surprindă felul în care se simte pregătit un individ să se implice într-o relație sau într-un cuplu pentru a atinge un grad înalt de fericire .
Metoda, tehnica și instrumentul cercetării.În cadrul acestui studiu cantitativ privind adaptarea indivizilor într-o relație am utilizat metoda interviului și tehnica administrării de chestionare, având ca și instrument de cercetare chestionarul.
III.5. Desfășurara cercetări
Datele folosite în realizarea studiului au rezultat din cercetarea și observarea atentă a unui eșantion de 20 de indivizi .Astfel :
* 2 cupluri casătorite de aproximativ 15-20 ani
*2 cupluri implicați într-o relație 6-12 luni
*3 indivizi care încheiaseră o relație
*3 indivizi care erau singuri de mult timp ,fără partener
Urmărind obiectivele și ipotezele propuse ,în vederea urmăririi și verificării ,am cuprins în cercetare un ghid de interviu pentru a pune în lumină importanța stării de bine în relația de cuplu .
Trecându-se astfel la observarea și evaluarea psihică pe care aceste cupluri o prezentau în momentul venirii în contact cu psihologul ,fiind astfel un stiu observațional cu character retrospectiv asupra celor 20 de indivizi ,examinați în vederea consilierii individuale sau de grup.
Durata cercetării s-a efectuat în cîteva luni urmăriți în perioada ianuarie –aprilie 2013 ,la cabinetul din localitatea
urmărind îndeaproape cei 20 indivizi ce urmează a fi prezentați deoarece în urma celor constate s-a observat că optimizarea consilierii s-a efectuat prin studierea atentă a acestora .
Cercetarea prezentei lucrări se bazează pe comparația dintre viața de cuplu și viața în afara cuplului , pentru a pune în evidență cât de fericiți sunt indivizii implicați în studiu.
De asemenea în realizarea acestui studiu am folosit ghidul de interviu . Cu ajutorul acestui ghid am încercat sa evaluez cunoștințele indivizilor în legătură cu sentimentele partenerului sau lipsa pe care aceștia o simt când partenerii lor nu sînt lângă ei din diferite motive .
III.4.GHID DE INTERVIU
Fericirea în cuplu
CAPITOLUL IV
REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA ACESTORA
IV.1. Interpretarea datelor
Urmărind prima parte a ghidului de interviuri , se poate observa că în mare parte persoanele implicate în viața de cuplu s-au într-o relație , au o stima de sine crescută , comparativ cu persoanele care sunt singure și nu au partener . Pentru că fiecare individ poate avea o anumită accepțiune ,o relație sănătoasă este o relație care permite ca fiecare partener să fie într-un echilibru psihic ,somatic și să se simtă în același timp angajat,implicat ,responsabil pentru relație și liber să se dezvolte personal .
În ceea ce privește ingredientele fericirii, este nevoie de o iubire necondiționată ,în primul rând,încredere,respect și o comunicare eficientă și laborioasă permanent,mai ales a nevoilor profunde,dar fără a-l încărca pe celălalt partener cu reproșuri, culpabilizare ,pentru că nu răspunde acestor nevoi,ci pur și simplu de a-I comunica aceste nevoi și emoții ,ce produc sentimente.
Comunicarea este un act voluntar care ține de o anumită , tehnică a relației , care se stabilește de la început .
La polul opus , subiecții supuși cercetării, nu se pot decide dacă iubirea,reprezintă sau nu , fericirea.
Partenerii implicați într-o relație ,afirmă faptul că fericirea se bazează pe încrederea reciprocă pe care ambii trebuie să o aibă,deoarece ei cred că dacă nu există încredere se vor teme în permanență de un eventual eșec în care se vor observa defectele și slăbiciunea celuilalt , fapt ce va duce la scăderea stimei de sine .
Partenerii implicați într-o relație ,sunt ferm convinși că dacă între ei există, iubire ,sinceritate și încredere reciprocă , fericirea ,starea de bine , și stima de sine pozitivă, sunt senzații pe care ei le trăiesc .
La persoanele care nu erau implicate într-o relație ,am observat că manifestau un comportament negativ ,nu aveau încredere nici în propria lor persoană,aveau o stimă de sine negativă, și evitau să răspundă la întrebări care făceau referire la subiecte legate de fericire .Pentru ei Fericirea reprezentau sentimente care nu existau și nu puteau pune bază.
Ținând cont de faptul că pentru a fi fericit ,nu există calități necesare,am încercat să aflu care ar fi calitățile pe care trebuie să le aibă unul din parteneri implicați în relație, și mi s-a spus că există nevoia ca aceste calittăți trebuie să se armonizeze sau să rezoneze cu cele ale partenerului .
La fel , ca la un joc de pazzle,parteneri implicați într-o relație,consideră că fericirea înseamnă o îmbinare potrivită la nevoile celuilalt .
Și totuși , uneori calitățile unui partener nu sunt compensatorii , deoarece ,din ceea ce am observat , erau persoane care considerau că într-o relație se înțelegeau bine , erau fericiți , dar gesturile și starea lor agitată,relevau faptul că nu era fericit cu partenerul său ,dar din teama de singurătate și din obișnuință ,accept situația .
Mulți din partenerii cercetați care erau implicați într-o relație sunt convinși că iubirea este o acceptare și cred că 2 oameni se pot iubi și pot fi fericiți toată viața .,dacă nu există un motiv serios de dezamăgire a unui partener față de celălalt ,
Persoanele care nu erau implicate într-o relație ,nu aveau încredere în faptul că într-o relație poate exiusta fericire ,dar știau sigur că mai devreme sau mai târziu în orice relație se va instala criza iar ,conflictele care apar de multe ori vor fi de neevitat .
Dacă relația de cuplu ,trece printr-o criză ,ambii parteneri sunt triști,abătuți,anxioși,agitați ,și de multe ori cred că este mai bine să stea singuri fără să se implice .
Cuplurile implicate în cercetare , cred că atunci când nu mai există nici o soluție de a fi fericiți , sau când cei doi cred că nu se mai iubesc ,unul din partneri face compromisul de a se nega pe el însuși ,de a nu mai fi el authentic într-o relație , și crede că aceasta nu îi mai este benefică ,urmând ca ultima opțiune să fie o despărțire .Cu siguranță că această despărțire implică și factori psihici pentru ambii parteneri.
Prin dialogul pe care le-am purtat atât cu indivizii care nu erau implicați într-o relație , cât și indivizii implicați în viața de cuplu , am constat că
verbalizarea de gândire favorizează formarea și facilitează stocarea informațiilor fiind prezentă în aproape toată perioada cât a durat cercetarea .
Reflectând și observând cu atenție indivizii implicați în cercetare ,am colectat mai multe informații în ceea ce privește o anumită informație pentru a găsi o posibilă soluție pentru indivizii singuri , care nu credeau că fericirea există.
Partajarea .Minți diferite sunt și argumente diferite .Diversitatea ar trebui să fie văzută ca o resursă și care să permită o extindere a abilităților de raționament .
Discuțiile ,care făceau referire la fericire și dimensiunile acesteia au avut un feedback de valabilitate a argumentelor similare .
Partenerii singuri susțineau că majoritatea problemelor noi pot fi văzute ca probleme vechi dar în moduri diferite
Așadar , cu roate riscurile pe care o relație de cuplu o implică , totuși indivizii cercetați ,cred că dimensiunile fericirii există .
CUPRINS
Ca o concluzie finală a celor relatate în această lucrare , doresc să menționez faptul că ,dimensiunile fericirii pot atinge limite nebănuite fiind trăită intens ,dar tpercepută în mod diferit în funcție de vârtsă și sex .
Odată cu înaintarea în vârstă se pierde din capacitatatea vitală, dar rămâne fericirea care ține de sănătatea mental a individului .
Fericirea este un element care îi determină nivelul de implicare socială și personală.
Numeroase studii demonstrează faptul că persoanele fericite au nivel mai productiv ,dezvoltând o stimă de sine pozitivă .Fericirea conduce atât sănătatea mental a individului cât și cea fizică.
De asemenea ,tot din această lucrare reiese faptul că fericirea corelează cu productivitatea ,ceea ce înseamnă,că cu cât indivizii sunt mai fericiți , cu atât productivitatea crește .
De asemenea , familia reprezintă cadrul cel mai cuprinzător care îndreaptă individul spre adevărata fericire ,deoarece familia este mediul în care acesta se regăsește pe sine prin intermediul celorlalți .
Astfel relațiile sociale ale omului și îndeosebi relațiile din cadrul familiei sunt cadrele fericirii .Pe dealtă parte ,familia depinde la rândul său de sprijinul material se bazează .Însă nu este vorba de cantitatea resurselor cât caracterul constant ,certitudiea acestora .
Comunitatea de prieteni și de relații sociale este direct este direct răspunzătoare pentru nivelul mai ridicat de ridicat de fericire în rândul persoanelor peste 55 ani.
Cauza acesteia este creșterea stării de bine produse de experiențele commune ,în timp ce mai tinerii membrii ai societății blocați în obsesia autocontrolului și autonomiei personale , se însingurează .
BIBLIOGRAFIE
DIENER -Outcomes of Happines ,University of Illinois , 1984
DIENER – Results of Happiness , General Readings on Subjective Well-Being 2003
BAYLIS NICK – First airt Emotional Ahock ,University of Minesota ,2009
RYAN ;RYF ȘI SINGER- Life , Happiness and Wel-Being , University of California 1998
SAMUEL FRANKLIN -The Pshichology of Happines ,California State University Fresno2008
DIENER -Perceptual Organization , University of Illinois ,2004
DIENER -Readings in General Pshicology , University of Illinois ,1985
BRICKMAN ȘI JOSEPH CAMPELL -Goes Along your Happines ,Cambridge ,1971 /2001
MARTIN SELIGMAN-Authentic Hapines ,University of Columbia ,1999
MICHAEL WATERMAN -Introduction to computational biology, University of Minesota ,2000
KUBOVY- Readings in General Psychology, University of California 1994
RICHARD RYAN –Determination Theory, University of Minesota ,1998
DIENER -Meaursing Happiness , General Readings on Subjective Well-Being 1994
SHELDER ,MAZMAN ȘI MARIS -Psihology ,Cambridge ,1993
PAVOT ȘI DIENNER- The Pshichology , University of California ,2000
SELIGMAN ȘI COLABORATORII – The Pshichology ,University Ilianos ,2005
BERTRAND -The Conques of Happiness
RICHARD RYAN – Determination Theory ,2004
ION POPESCU NEVEANU – Psihologie , Editura Medicală, București ,1978/2002
SHELDER ,MAZMAN ȘI MARIS -Psihology , Cambridge ,1993
TEODORA IEȘEANU -Cercetări pe piața românească ,Editura Nemira , București ,2011
CHU KIM-PRIETO -Journal of Happiness Studies ,2005
MYERES ȘI DIENDER – Journal of Happiness Studies 1995
MARISSA DIENDER -Journal of Happiness Studies ,2010
DIENER ȘI BISWAS – The Pshichology of Happines ,University of.California 2002
MAYA TAMYR -Journal of Happiness Studies ,2005
CHRISTIE SCALLON -Journal of Happiness Studies ,2005
GRETCH RUBINH –The Happiness Project ,1998
DIENER ȘI LUCAS- Readings in General Pshicology , University of Illinois 1999
S.KATHERINE NELSON -Journal of Happiness Studies ,2010
HOLLY H.SCHIFFRIN -Journal of Happiness Studies ,2005
JOSEPH CAMPELL -Goes Along your Happines ,2001
BAYLIS NICK , First airt Emotional Ahock ,2009
CARL GUSTAV JOUNG – Puterea sufletului , Editura Coressi ,București 1994
ADRIANA DECULESCU -Dragostea și Fericirea , Hyperion ,București ,1971 reeditată, 1999
IOLANDA MITROFAN-Elemente de psihologie al cuplului ,Editura Medicală , București , 1996
V.SATIR ,V .JANSON- Psihoterapie familială,Editura Coressi ,București, 1998
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dimensiuni Psihologice ale Fericirii In Viata Adulta (ID: 165087)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.