Dimensiuni Importante ale Incluziunii Sociale la Populatia de Romi din Romania

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I – COMUNITATEA ROMĂ. REPERE ISTORICE

1.1 Comunitatea romă

1.2 Între tradiții și stil de viață

1.3 Romii ca grup social vulnerabil

CAPITOLUL II – ROMII ÎN EUROPA

2.1 Comunitățile de romi din Europa

2.2 Politici de integrare a romilor în Europa

2.3 Între discriminare și toleranță. UE și problema romă

CAPITOLUL III – ROMII DIN ROMÂNIA

3.1 Țigan versus rom, războiul complexelor

3.2 Comunitățile de romi din România

Situația actuală

Repartiția teritorială a romilor

3.3 Specificul ocupării la populația de romi din România

3.4 Mobilitate și migrație internațională la populația de romi din România după 1989

CAPITOLUL IV – DIMENSIUNI IMPORTANTE ALE INCLUZIUNII SOCIALE LA POPULAȚIA DE ROMI DIN ROMANIA

4.1 Politici de discriminare pozitivă

4.2 Egalitate de șanse

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Lucrarea propune o analiză socială a comunităților de romi, atât din România cât și a comunităților de romi romani răspândite în statele din Europa.

Dezbătută din mai multe perspective, această temă se dovedește a avea o importanță majoră. Printre cei mai semnificativi factori amintim factorul uman privind discriminarea și incluziunea socială.

Lucrarea este structurată în patru capitole. Primul capitol dezvăluie apariția acestei etnii, modul de viață și tradițiile acestei comunități. Cel de-al doilea capitol prezintă situația generală a etnicilor romi la nivel european dar și descriminarea la care sunt supuși. Capitolul trei prezintă problemele legate de romii din România, distribuția acestora, specificul ocupării lor dar și mobilitatea etnicilor romi, iar ultima parte a lucrării ilustrează politicile gândite și aplicate de-a lungul timpului în favoarea acestui grup social vulnerabil.

Romii, de la apariția lor pe continentul european, prin felul cum s-au adaptat diverselor culturi cu care au luat contact de-a lungul istoriei și mișcările migratorii prin lumea întreagă, par să constituie un model al interculturalității, atât pentru cetățenii români cât și pentru cei europeni. Putem astfel considera că de la apariția acestora în Europa, romii mai mult au luat decât au dat: au împrumutat atât religiile altor popoare, diverse cuvinte și expresii chiar și tradiții sau unelte. Cu toate acestea au rămas devotați tradițiilor proprii.

În urma numeroaselor cazuri de discriminare și încălcări flagrante ale drepturilor omului, toate îndreptate împotriva romilor, în Europa s-au demarat campanii și proiecte ce au vizat integrarea și acceptarea acestor etnici.

Mi-am propus să realizez această lucrare pentru a identifica greșelile din valorile și principiile democrației românești și europene.

Pentru a rezuma istoria romilor în Europa și, mai ales, în spațiul românesc, am colectat informații și opinii despre istoria acestui neam de pe diverse situri locale și internaționale făcute de asociații ale romilor sau de instituții care funcționează în beneficiul romilor, de asemenea am consultat și câteva cărți ale unor autori ne-romi, dintre care semnificative mi s-au părut „Țiganii în istoria României” de Viorel Achim și „Holocaustul în România. Distrugerea evreilor și romilor sub regimul Antonescu 1940-1944” de Radu Ioanid.

Despre situația la zi a romilor din România dar și politicile de incluziune socială, am consultat studii și lucrări științifice efectuate de diverse organisme internaționale și O.N.G.-uri, am consultat de astfel diverse situri ce abordează această problemă dar și reviste.

Atitudini și declarații ale demnitarilor am colectat de pe siturile oficiale UE, ale structurilor de stat naționale, din presa locală, dar și de pe siturile unor instituții media europene, de pe forumuri publice de discuții, cât și din discuțiile de pe teren purtate cu etnicii romi din Craiova și Calafat.

CAPITOLUL I – COMUNITATEA ROMĂ. REPERE ISTORICE

1.1 Comunitatea romă

Originea și locul din care primii romi au migrat spre Europa nu a putut fi stabilit cu exactitate, însă concret este că acest lucru s-a petrecut în perioada medievală, iar asimilarea sau integrarea lor a fost problematică. Diferențele stilului de viață sau cultura diferintă sunt vizibile și astăzi.

Încă de la apariția acestora s-a crezut că romii sunt originari din Egipt, de aceea în țările europene li s-a spus ațigani ori țigani în Peninsula Balcanică, egipteni în Țara Românească și Moldova, faraoni în Ungaria și Transilvania, tsiganes în Franța, gipsy și travellers în Anglia, sau gitanos în Spania.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că romii sunt originari din actuala Indie, aceștia fiind urmașii unor triburi migratoare: lom, dom și rom. În anii ’80 la un congres european al etniei rome s-a decis ca termenul de romi să fie folosit la nivel internațional, deoarece majoritatea numelor atribuite acestei etnii până atunci fie erau greșite, inexacte, sau căpătaseră conotații insultătoare.

Locul din care provin romii s-a descoperit în momentul în care anumiți cercetători au observat întâmplator că limba romi este originară din India.

Cercetătorul englez Donald Kenrich este de părere că plecarea romilor din India a avut loc în secolul al III-lea d.Hr., odată cu transformarea părții de nord a Indiei într-o colonie persană de către șahul Ardashir (224-241 d.Hr.).

Bogăția imperiului persan atragea la acea vreme numeroase persoane, printre noii sosiți aici se aflau și numeroși muzicanți, acestia erau renumiți pentru talentul și priceperea lor.

Apariția romilor pe teritoriul bizantin s-a facut treptat, pe parcursul a mai multor decenii.

Aici, romii, au fost numiți athinganoi, această denumire fusese atribuită inițial unei secte religioase din Imperiul Bizantin în secolul al XI-lea și care însemna de neatins (nu era recomandat să intri în contact cu aceștia).

Datorită stilului de viață și prin segregarea față de alte comunități, este posibil ca romii să fi primit această denumire din partea poporului bizantin.

De aici o bună parte din romi au trecut în Țările Românești, Bulgaria sau Serbia, țări cu religie ortodoxă ce aveau legaturi cu Constantinopolul.

Ajunși în România, romii au devenit sclavi, aceștia fiind vânduți în târguri sau lăsați moștenire de la o generație la alta.

Romii și-au manifestat dorința de a părăsii Țările Române, însă, era deja prea târziu, deoarece boierii nu le-au dat voie, aceștia văzând în romi o sursă importantă de venit.

Atestarea romilor în unele documente în țările Europei conform lui Gh. Sărău: la 1387 în Slovenia; Danemarca 1433; Bosnia 1443; Polonia și Rusia 1501; Scoția 1505; Anglia 1513; albania 1522; Cehia 1399; Germania 1407; Elveția 1414; Franța 1418; Belgia 1419; Olanda 1420; Italia 1422; Slovacia 1423; Norvegia 1549; Finlanda 1559; iar în Țara Galilor aceștia sunt atestați în acte tocmai în anul 1579.

Primul document care atestă prezența etnicilor romi în Țara Moldovei ne arată totodată și statulul de robi al acestora: “8 iulie 1428-Domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, dăruie Mânăstirii “Adormirii” din Bistrița peste 31 de sălașe de țigani”.

Această consemnare este susținută și de M. Kogălniceanu care susține în scrierile sale că romii au ajuns în Moldova, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.

În acea perioadă romii puteau fi vanduți usor ca și sclavi sau robi. Aceștia erau exploatați în muncile campului și la casele boierilor. Totodată erau cea mai bună modalitate de acoperire a unei datorii (Fig. 1).

Fig. 1: Sclav de origine romă

Sursa: http://www.slideshare.net/agoramedia/dezrobirea-rromilor

În prezent, situația romilor s-a schimbat iar la recensământul din 20 octombrie 2011, înregistrarea etniei, limbii materne și a religiei s-a făcut pe baza liberei declarații personale a persoanei recenzate. Pentru situațiile în care persoanele nu au vrut să declare aceste trei caracteristici, dar și pentru persoanele ce informațiile au fost colectate indirect din surse administrative, informația nu este disponibilă pentru aceste 3 caracteristici. Ca urmare, structurile prezentate în continuare pentru cele 3 caracteristici etno-culturale au fost calculate în funcție de numărul total de persoane care și-au declarat etnia, limba maternă, religia și nu în funcție de numărul total al populației stabile.

Informația cu privire la etnie a fost disponibilă pentru 18.884,8 mii persoane (din totalul celor 20.121,6 mii persoane). In urma acestui recensamant s-au declarat români 16.792,9 mii persoane (88,9%). Populația de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de 1.227,6 mii persoane (6,5%), iar numărul celor care s-au declarat romi a fost de 621,6 mii persoane (3,3%). (INS, 14.10.2014, 13:07)

Cu toate acestea se crede ca, numărul romilor nedeclarați este mult mai mare depășind peste 1 milion de persoane. Punându-ne astfel întrebarea, ”De ce nu îsi declară aceștia etnia?”

Sclavia de sute de ani, blamarea permanentă, dar si recensământul din 1942 făcut special de autorități pentru a afla populația de etnie romă, ca mai apoi să fie deportați în Transnistria, aceștia fiind etichetați ca nomazi și „nemobilizabili și periculoși ordinei publice” (Ioanid, R., 2006, pp. 138-166, 263-330), au contribuit la această situație.

Atrocitățile suportate în acea perioadă ne sunt spuse din poveștirile romilor vârstnici către tineri, mărturisindu-le ca este foarte greu atunci când nu ai susținere din partea țării în care trăiești.

Pentru a lăsa în urmă pata neagră ce și-a pus amprenta asupra trecutului, pentru a reuși să schimbăm și trăi diferit viitorul, este necesar să cunoaștem istoria romilor așa cum este, plină de evenimente negative și imperfecțiuni.

Bătranii romi sunt de apreciat și admirat, pentru modul în care au reușit să își pastreze și salveze propria cultură, tradiție și obiceiuri, totuși teama de ceilalți trebuie stopată si nepreluată.

Într-o Românie ce evoluează și se schimbă foarte rapid trebuie ca fiecare dintre noi să țină pasul și să se adapteze într-un mod placut, pozitiv, care să ne evidențieze calitațile în societate și totodată să facem ceva si pentru semeni noștri fie că suntem de origine roma sau nu.

Încă de la apariția acestora în documente oficiale pe teritoriul țării noastre, în perioada feudală, romii erau servitori, aceștia fiind în subordinea moșierilor, mânăstirilor sau a curților domnești. Majoritatea romilor erau opriți datorită deprinderilor ce le aveau în diverse domenii. Numeroase grupuri de romi au sosit odată cu Imperiul Otoman în țara noastră pană în secolul al XIX-lea când sclavia a fost înlăturată.

În lucrarea sa “Țiganii în istoria României”, Viorel Achim face o prezentare generală a categoriilor de sclavi romi, vorbind în același timp despre proprietarii lor, precum și despre activitățile romilor, viața nomadă și tributul pe care aceștia trebuiau să îl plătească.

Viața nomadă a romilor se desfășura după aumite reguli, în sensul că aceste “migrații” se făceau în anumite perioade de timp. Rutele erau aceleași mergând mereu în locuri cunoscute. Deși erau nomazi, nu erau complet liberi, deoarece aceste deplasări se făceau pe baza unor permise eliberate de stăpânii lor. Aceste permise ofereau protecție caravanelor, deoarece atacurile asupra romilor erau percepute ca atacuri asupra stăpânilor lor.

În lipsa acestui document romi nomazi aveau probleme foarte mari fiind priviți ca și fugari, această faptă echivalând în ochii celor din jur cu o crimă. Sistemul acesta de control era gândit în așa fel încât în anumite zile ale anului stabilite de către stăpân, romii, erau puși să platească tributul anual.

Relația dintre nomazi și cei statornici nu era tocmai grozavă datorită opiniilor diferite în raport cu bunurile cele mai de preț.

Cladirile și pamânturile erau considerate de către sedentari lucrul cel mai de preț ce îl aveau și doreau ca să îl lase moștenire generațiilor viitoare, pe când nomazii erau de părere că aurul, căruțele, caii, cirezile de animale erau cele mai importante și prețioase.
În acele vremuri conceptul de egalitate nu exista. Religia, clasa, limba chiar și descendența erau criterii cepute ca atacuri asupra stăpânilor lor.

În lipsa acestui document romi nomazi aveau probleme foarte mari fiind priviți ca și fugari, această faptă echivalând în ochii celor din jur cu o crimă. Sistemul acesta de control era gândit în așa fel încât în anumite zile ale anului stabilite de către stăpân, romii, erau puși să platească tributul anual.

Relația dintre nomazi și cei statornici nu era tocmai grozavă datorită opiniilor diferite în raport cu bunurile cele mai de preț.

Cladirile și pamânturile erau considerate de către sedentari lucrul cel mai de preț ce îl aveau și doreau ca să îl lase moștenire generațiilor viitoare, pe când nomazii erau de părere că aurul, căruțele, caii, cirezile de animale erau cele mai importante și prețioase.
În acele vremuri conceptul de egalitate nu exista. Religia, clasa, limba chiar și descendența erau criterii definitorii, fiecare având statutul sau și erau guvernați de legi total diferite de la o zonă la alta, până și judecatorii care se ocupau de anumite probleme erau diferiți.

O consecință a acestui statut diferit s-a dovedit a fii aceea că s-au limitat căsătoriile între grupuri cu valori și tradiții diferite, conservându-se astfel timp de mai multe secole limba, tradițiile și meșteșugurile.

Înaintând în timp, politica s-a schimbat și s-a dorit o asimilare cât mai mare a romilor, astfel romii din grupuri diferite au fost siliți să se căsătorească între ei. Un exemplu în acest sens îl constituie legea proclamată în anul 1783 de conducătorul Imperiului Austriac, Joseph al II-lea, care dirija viața romilor din Transilvania. Romii au fost obligați să se integreze în totalitate în societate, fiindu-le astfel interzis să vorbească în propria limbă sau să poarte haine tradiționale, li se mai interzicea de astfel să se ocupe de dresajul animalelor, în special al cailor, să se căsătorească între ei, până și numărul de lăutari ajunsese să fie controlat și redus pe cât de mult posibil.

Unul dintre lucrurile benefice a fost acela al copiilor ce au fost puși să meargă la școală pentru a învăța a scrie și citii, protul local ocupandu-se și având grijă de aceștia.

Moșierul care îi deținea trebuia să le acorde terenuri mici de pamânt romilor, astfel încât aceștia să fie angrenați în agricultură. Oricine își abandona casa sau locul de munca era tratat ca vagabond și era adus înapoi pe locul unde era înregistrat.

Implementarea acestei legi depindea, în orice caz, de condițiile locale și de aceea variau foarte mult de la o provincie la alta.

Abolirea sclaviei

Datorită presiunilor internaționale de înlaturare a sclaviei, în tandem cu împotrivirea nobililor, la mijlocul secolului al XIX-lea grupuri de sclavi, printre aceștia și grupuri de romi, au fost puse în libertate în Valahia și Moldova. Măsurile luate urmăreau ca romii să fie legați de satele unde urmau să lucreze în agricultură după aceleași reguli ca și țăranii: o parte din producția rezultată trebuia cedată celui ce deținea terenul.

Datorită acestei reguli considerată nerentabilă o mare parte din romi au refuzat alegând astfel să își urmeze profesiile știute. Încetarea sclaviei pentru majoritatea romilor a însemnat de fapt înrăutațirea asupririi lor.

O bună parte dintre ei s-au mutat în afara orașelor sau a satelor, un rezultat al acestui fenomen fiind acela al apariției romilor în toate satele, ei prelucrau metalul dar practicau și alte meșteșugării, aceștia lucrau în agricultura acolo unde prezența lor era cerută și nevoie de calitățile lor. Romii au devenit țărani, în principal cei care deja lucrau ca sclavi pe acel pământ. Aleatoriu în jurul unor mânăstiri, satele erau alcătuite majoritar sau chiar în totalitate din romi.

O bună parte din grupurile nomade au ales să își continuie stilul de viață nestatornic. La venirea primăverii, veneau din călătoriile lor de iarnă în satele de care aparțineau, își plateau taxele, și mai apoi se întorceau la obijnuitele călătorii.

Odată cu abolirea sclaviei în partea a doua a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, s-a declanșat un puternic val migrator către alte părți ale Europei dar și către America.

Perioada interbelică și al doilea război mondial

Între cele două războaie mondiale o serie de schimbări au avut loc în rândul percepției romilor de catre populație, aceștia fiind acceptați tot mai mult în societate și totodată s-a declanșat un puternic proces de emancipare a romilor.

În această perioadă au apărut organizații ca și Uniunea Generală a Romilor din România. Perioada scurtă dinaintea instalarii dictaturii regale dar și apariția celui de-al doilea razboi mondial nu au oferit timp suficient acestor organizații pentru a supraviețuii si au fost dizolvate.

Progresul industrial din acest timp a dus la dispariția a numeroase lucruri facute manual de catre romi, acestea devenind lipsite de valoare și fără acces pe piață. Meșteșugul acestora era într-o cadere liberă, multe meserii au dispărut pur și simplu. Rasismul care a apărut în perioada interbelică nu a fost nicidecum inventat de germani. Strategiile gândite în acea perioadă și îndreptate direct împotriva romilor îi vizau și îi discreditau, marginalizându-i, recurgând la epurare etnică și într-un final chiar la genocid.

Așa-zișii “oameni de știință” ai vremii, au scormonit și expus diverse motive pe bază “științifică”, prin care demonstrau inferioritatea anumitor grupuri etnice, ajutând astfel și totodată netezind drumul politicilor pe care guvernul, condus de mareșalul Antonescu, le folosea împotriva romilor.

Fig. 2: Deportarea romilor, anul 1942, malul răului Bug

Sursa: http://ajrromi.blogspot.ro/ 19.11.2014, ora 19.33

În anul 1942 circa 25.000 de romi au fost exilați în Transnistria, aceștia au fost lăsati pe bancurile de nisip ale râului Bug fără hrană sau modalități de supraviețuire (Fig. 2).

Criteriile pe baza cărora s-a făcut selecția s-au bazat pe stilul de viață, nomadism, lipsa mijloacelor de supraviețuire, timpul petrecut după gratii. Aproximativ jumătate dintre romii ajunși aici au murit datorită lipsei asistenței medicale dar și a frigului sau a înfometării.

Regimul comunist

Odată cu instalarea regimului comunist, în România, toți erau egali în fața legii indiferent de apartenența etnică. Totuși chiar dacă nu exita o lege care să facă distincție între grupuri, unele grupuri erau mai afectate și neîndreptățite decât altele. O simplă “hârtie” putea discrimina foarte mult. Regimul comunist a refuzat să recunoască statutul de minoritate etnică romilor, și ca urmare, acestora nu li s-a acordat dreptul de a primi educație în limba lor sau să se țină cont de cultura și obiceiurile acestora.

Romii erau considerați elemente străine ce trebuiau să devină românești, cultura lor fiind considerată ca o cultură a subdezvoltării și a sărăciei. (Pons, 1999, p.29)

Ca urmare a politicii angajării totale, în acea perioadă fiecare dispunea de un loc de muncă care automat îi aducea venituri, asigurându-i persoanei în cauză îngrijire medicală gratuită, o perioadă de concediu dar și o pensie. O bună parte a romilor au lucrat ca și muncitori necalificați în intreprinderile de stat sau în “cooperativele agricole de producție” (fermele de stat).

În momentul închiderii anumitor uzine și reducerea automată a forței de muncă la un nivel mai competitiv dar și prin înapoierea terenurilor fostelor ferme de stat, catre foștii proprietari, o mare parte a romilor și-au pierdut slujbele. Mulți dintre aceștia și-au reluat vechile obiceiuri, întorcandu-se astfel la stilul de viață tradițional, incluzând aici și reîntoarcerea la nomadism.

Numeroase grupuri de romi au găsit soluții și s-au adaptat în diferite feluri la această situație. O parte din iei și-au găsit locuri de muncă sau au legat prietenii ce i-au ajutat pe viitor în timp ce alții au devenit victime ale sărăciei și segregației, neavând niciun venit sau posibilitatea de a-și câstiga existența.

1.2 Între tradiții și stil de viață

“Tradiția reprezintă transmiterea continuă a unui conținut cultural de-a lungul istoriei de la un eveniment determinant sau un trecut îndepărtat. Tradiția este identitatea unei comunități umane. Aceasta este o memorie și o idee, într-un cuvânt o conștiință colectivă; o amintire a ceea ce a fost, alături de datoria de a transmite mai departe și a îmbogății o anumită practică simbolică cum ar fi tradițiile populare. Ea este un semn viguros al existentei noastre.” (http://ro.wikipedia.org/ Tradiție).

O comunitate se deosebește de alta prin tradițiile specifice ce îi caracterizează și influențează modalitatea membrilor de a trăi, dar și modul lor de gândire.

Odată cu evoluția si schimbarea societații se schimbă și tradițiile, însă ele rămân în mentalul colectiv al neamului ca marcă de valoare, de recunoștiință și de identificare.

Multe națiuni ce au facut pași importanți spre civilizație și și-au lăsat în urma sau și-au pierdut tradițiile, modificându-și totodată stilul de viață încearcă să reaprindă aceste lucruri minunate, dovadă fiind și numeroasele festivaluri folclorice organizate din ce în ce mai des.

Romii sunt un popor fară un stat sau o guvernare proprie care să îi apere si protejeze, aceștia au supraviețuit pană în prezent tocmai prin păstrarea aproape intactă a tradițiilor.

Chiar și în acest moment, în secolul al XXI-lea cu aproape 8 milioane de romi ce își duc existența pe continentul european, aceștia formează o etnie categoric distinctă, cu legi și reguli proprii bine stabilite.

Totuși, odată cu trecerea timpului și schimbarea stilului de viață la nivel global se face simțită schimbarea și în randul romilor.

Această schimbare poate aduce și beneficii precum accesul la educație al tinerilor romi (Fig. 3). Cu ajutorul anumitor programe sociale cum ar fi “Asigurarea egalității de șanse și creșterea participării la educație”, ”Nevoie de calitate și egalitate în educație” sau “Pași strategici spre îmbunatațirea accesului la educație al copiilor romi”, campanii de promovare a educației în rândul parinților romi precum “A doua șansă”, se pot aduce la cunoștiință riscurile la care sunt supuși, prin păstrarea anumitor tradiții în societatea modernă.

Fig. 3: Copii romi la școală

Sursa: http://iulimitran.blogspot.ro/2010/08discriminarea-romilor.html

Una dintre tradițiile ce se păstrează și astăzi și are rădăcini puternic ancorate în trecut este aceea a căsătoriei între copii de la vârste foarte fragede, aceștia fiind în aproape toate cazurile încă minori (Fig. 4).

Acestea se realizau atât în trecut cât și în prezent cu ajutorul înțelegerii între părinți și are ca obiectiv final introducerea și asimilarea fetei de către familia băiatului; fata fiind îngrijită și crescută mai apoi de viitoarea soacră a acesteia. Motivul principal pentru această situație în viziunea romilor este eliminarea neîntelegerilor între acestea. Totodată familia baiatului se angajază și preia responsabilitățile de creștere, asigurarea bunurilor necesare dar și a educației. Aceast fenomen ce se pastrează și în zilele noastre are ca scop final conservarea averilor familiilor în cadrul comunității.

Fig. 4: Căsătorie între romi minori

Sursa:http://www.tion.ro/protectia-copilului-timis-s-au-autosesizat-in-legatura-cu-nunta-tiganeasca-de-la-timisoara/1154063

O altă tradiție ce încă se păstrează și influențează direct modul și stilul de viață al romilor este aceea a rezolvării conflictelor în interiorul comunității.

Problemele ce apar între diverși membri ai comunitații se rezolvă încă din trecut, în interiorul comunității, prin adunarea în fața batrânilor comunității. Această judecată este precedată de o dezbatere a evenimentelor între rude.

Fig. 5: Judecata Țigănească

Sursa: http://citynews.ro/eveniment-29/sb-judecata-tiganeasca-reinviata-de-dorin-cioaba-110490

Pentru rromi doar ideea de a ajunge în fața unui avocat este o insultă, deoarece li s-ar dovedi incapacitatea de a rezolva o problemă și a-și face singuri dreptate. Rolul acestei judecăți tradiționale este acela de a stopa conflictele din interiorul comunității dar si de a împăca părțile (Fig. 5).

Sărbatorile romilor sunt și ele importante și definitorii în istoria lor. Acestea corespund în mare parte cu sărbătorile calendarului tradițional românesc totuși se diferențiază și capătă în unele cazuri alt sens. Există însă și sărbători calendaristice proprii, numai ale romilor, acestea negăsindu-se în alte culturi (Joia Verde, Hârdelezi).

La orice mare sărbătoare, atât în trecut cât și astăzi, familiile de romi își arată omenia, bogăția și toată avuția, incluzand aici bijuteriile: galbeni, potire, covoare, mâncaruri alese, băuturi. Toate acestea sunt expuse la mese unde sunt invitate și toate rudele.

În România trăiesc peste 40 de clanuri de rromi. Cu timpul o parte din tradiții și stilul actual de viață vor dispărea, altele se vor schimba, totuși acestea vor rămâne o parte importantă în cultura și istoria romilor.

Romii Ursari. Denumirea acestora vine de la ideea că aceștia erau talentați la muzică și erau foarte des solicitați de către circari pentru a da o mână de ajutor la dresajul urșilor (Fig. 6).

După ce această etapă de dresaj se încheia, împreuna cu proprietarul susțineau prin sate, bâlciuri, târguri, reprezentații ce le aduceau bani si alimente necesare supraviețuirii.

Fig. 6: Rromii Ursari

Sursa:http://artoteca.ro/ziua-internationala-a-romilor-710

Evoluând, aceștia, din dorința de a realiza spectacole mai mari au cooptat si introdus in secvențele lor și grupuri de cântăreți vocali sau dansatori. Lautarii după aceste prestații au avut posibilitatea în urma aprecierii publicului să își câștige existența la diferite evenimente organizate, separat de circari.

Romii ce practicau diferite meserii tradiționale pentru a-și vinde marfa își stabileau atelierele în preajma ursarilor. Aceștia au căpătat și iei denumirea de “romi ursari”, cu toate că profesia lor era alta (tămăduitori, lingurari sau negustori) toți vorbind același dialect.

Aceștia s-au răspandit în toate județele țării, totuși în județele din Moldova, comparativ cu restul țării, predomină grupurile de ursari față de celelalte. Un număr apropiat de realitate al populației rome din țara noastra, în cazul de față ursarii, nu poate fi exprimat deoarece, în mare, romii nu doresc să își exprime atașarea la o etnie ce este permanent blamată.

Meseria de muzicant prin rândul ursarilor se păstrează și azi cu ajutorul părinților ce transmit aceste tradiții de cântat la diverse instrumente copiilor, însă din păcate alte meserii ca și sculptatul și obținutul podoabelor din os sau coarne de animale, realizarea de bijuterii din argint si aur sau turnatul ceaunelor sunt meserii pe cale de dispariție datorită posibilității de obținere a acestor obiecte industrial de întreprinzători mici sau mijlocii.

Cu timpul s-ar putea ca și meseria de lăutar să dispară, deoarece influențele exterioare și tehnologia fac ca, odraslele ursarilor să devină din ce în ce mai interesați de tehnologia nou apărută în detrimentul melodiilor populare lăutărești.

Romii Geambași s-au ocupat încă de la început cu creșterea și comercializarea cailor, însă aveau înclinații și spre vindecarea acestora (Fig. 7).

Neamul romilor geambași aproape că a dispărut, însă în ultimul timp în județe precum Arad, Brăila sau Brașov a cunoscut un ușor revirement.

Fig. 7: Romii Geambași

Sursa: http://www.mesagerul.ro/2011/12/21/geambasul

Romii Vătrași se ocupau de diverse munci pe lângă curțile marilor boieri dar și a mânăstirilor, însă aveau de indeplinit și atribuții in domeniu agriculturii.

Țiganii de vatră erau sedentari și nu părăseau meleagurile în care au crescut, dezrobirea și reforma agrară din anul 1864 prinzândui tot în aceste locuri. Odată cu emanciparea, o parte dintre țiganii fără meserii și fără lot au fost cooptați în familiile vătrașilor, astfel aceștia fiind primii din rândul romilor ce și-au pierdut modul de viață tradițional dar și limba.

Rudarii. Principala ocupație a acestora era căutarea și prelucrarea aurului, a lemnului dar și culesul fructelor de pădure ce ulterior erau comercializate pentru obținerea de venituri. Cu trecerea timpului, odată ce au întâmpinat dificultăți în găsirea aurului, aceștia s-au orientat spre prelucrarea lemnului.

Se crede că aceștia sunt descendenți ai străvechilor aurari originari din India. Sunt cunoscuți de altfel și sub denumirile de băieși, lingurari sau blidari.

Fig. 8: Meșteșugarii Rudari

Sursa: http://www.mesagerul.ro/2011/12/21/rudarul

Romii Cocalari se ocupau în trecut cu fabricarea obiectelor din oase de animale (mânere, bijuterii, pieptene, ornamente etc.).

Meseria acestora a dispărut odată cu industrializarea, când produsele acestora nu au mai avut căutare, reorientându-se către negoțul cu fulgi și vase de bucătărie.

Romii Spoitori. Cositoritul vaselor dar și cerșitul erau obiectivul principal de activitate al acestei categorii de etnici romi (Fig. 9). După colectivizarea forțată ce a început în anii 1950, o bună parte dintre aceștia au devenit agricultori.

Originea acestora este din Turcia, fiind fără un loc în care să se stabilească, aceștia erau cei mai săraci dintre romi, călătorind în caravane ce erau trase de bivolițe.

Fig. 9: Romii spoitori, comercializând produse confecționate manual

Sursa: http://www.mesagerul.ro/2011/12/21/romii-spoitori

Romii Fierari. Prelucrarea metalului dar și confecționarea uneltelor era principala calitate a acestora.

În Evul Mediu aceștia dețineau monopolul prelucrării fierului. În secolul al XX-lea majoritatea au devenit muncitori în industrie dar și agricultură. Când nu a mai fost nevoie de serviciile acestora, puținii fierari rămași s-au retras la sate și acolo unde se caută și-au reluat vechile meserii de prelucrare a metalului. Romii fierari erau destul de înstăriți, printer primii sedentarizați, însă și primii ce și-au uitat limba.

Odată cu revoluția din anul 1989 romii au rămas fără locuri de muncă stabile iar meseriile tradiționale ale acestora nemaifiind căutate, situația materială s-a deteriorat și au ajuns la limita existenței.

La ora actuală majoritatea romilor depind de țăranii români ce îi solicită ca zilieri la muncile câmpului sau au emigrat în diverse țări din Europa.

Totuși pe lângă orașe există cartiere mărginașe unde locuiesc romi și duc o viață sub limita sărăciei iar principala sursă de venit în aceste familii este cerșitul sau colectarea și comercializarea de deșeuri (Fig. 10).

Fig. 10: Cartier mărginași de romi, Baia Mare

Sursa: hhtp://green-report.ro/peste-un-miliard-de-voci-se-aud-din-mahalalele-lumii/

Un numar important de romi au emigrat în occident unde sperând la un trai mai decent și-au căutat de lucru însă au ajuns să se stabilească în tabere ilegale dar și insalubre, trăind de pe o zi pe alta din activități ca cerșetoria și furtul (Fig. 11).

Fig. 11: Tabară ilegală de romi, Nissa, Franța

Sursa: http://partidaromilor.ro/eveniment/evacuari-intr-o-tabara-de-romi-romani-la-nissa-112

Tradițiile romilor dispar încet dar sigur, luându-le locul stilul de viață mai atragător dat de valul aparent occidental, unde se observă o îmbinare între mai multe stiluri arhitecturale, folosindu-se culorii vii. De cele mai multe ori rezultatul acestor combinații nu este cel mai reușit, costrucțiile uimind prin grandoare, opulență, dar stârnind de cele mai multe ori sentimente de dezgust și dezaprobare. Multe dintre așezările unde procentul romilor cu o condiție socială mai bună, au devenit renumite pentru arhitectura specifică. De multe ori această „emblemă arhitecturală” este folosită în asocieri peiorative, fiind extrapolată și în cazul altor construcții pentru a se arăta dezabroparea față de încercările nereușite de a ieși în evidență prin dimensiuni, exces de ornamente sau colori violente.

Pe lângă arhitectura specifică, unele familii de romi își „denumesc” locuințele folosind numele de familie sau poreclele, ori alte combinații bizare (Casa Filozof, Casa Finuțu) (Fig. 12).

1.3 Romii ca grup social vulnerabil

Grupurile sociale vulnerabile sunt grupuri lipsite de suport, care se află de cele mai multe ori la limita existenței, acestea neputând să profite de situațiile favorabile apărute sau de a se putea apăra în fața dificultaților vieții. Persoanele cu dizabilități, copii abandonați, persoanele seropozitive, persoanele în vârstă dar și minoritățile etnice. Acestea sunt exemple de grupuri vunerabile ce prezintă riscuri pe parcursul vieții de a eșua sau de a nu face față dificultăților.

Minoritatea romă, în cadrul U.E, este cea mai numeroasă, peste 8 milioane de romi din estimările oficiale, aceștia reprezentând un grup vulnerabil ce necesită o atenție sporită.

În favoarea acestora s-au desfășurat numeroase acțiuni europene în încercarea de a-i înțelege și de a elimina pe cât posibil fenomenul discriminării.

Populația romă reprezintă un grup extrem de vulnerabil în comparație cu restul populației la mai toate standardele vieții: educație, slujbe, sănătate, integrare socială.

Romii, o minoritate etnică dificilă, prezintă probleme diversificate, începând cu lipsa de educație, starea nesigură a sănătății dar și a locuirii, șomajul ridicat, discriminarea chiar și izolarea de restul societății.

Sărăcia este un argument puternic ce indică romii ca grup vulnerabil. Rata sărăciei romilor este cu mult mai mare față de restul populației dar și în comparație cu alte minorități etnice.

Aproximativ unul din trei romi sunt săraci: în anul 2008 sărăcia în rândul romilor era de 31,3%, de aproximativ șase ori mai ridicată decât media la nivelul României;

Sărăcia extremă era la nivelul aceluiași an de 7,7%, de peste șapte ori mai ridicată decât media la nivelul României.

Comparativ cu ponderea acestora în populația care este oarecum scăzută, totuși populația romă reprezintă din totalul populației extrem de sărace o cincime și din totalul populației sărace, peste un sfert. (Date furnizate de Ministerul-Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Raport privind incluziunea socială în anul 2008, p. 59)

Romii reprezintă categoria socială ce apare cel mai des în situații delicate si de vulnerabilitate în raport cu toate problemele analizate de politicile publice.

În planul național de dezvoltare 2007-2013 derulat de Guvernul României se arată că: “segmentul populației de etnie romă se confruntă cu o gamă variată de probleme, cum ar fi: stoc educațional scăzut, lipsă de calificare și de experiență pe piața muncii, insuficienta participare la economia formală, număr mare de copii, lipsa locuinței sau condiții precare de locuit, lipsa actelor de identitate, stare de sănătate inferioară restului populației, lipsa proprietății asupra pământului pentru locuitorii de la țară.”

Populația roma este victima unui adevărat cerc vicios: marginalizarea produsă de deficitul multiplu de condiții susține prejudecăți și atitudini discriminatorii care agravează excluziunea socială, afectează participarea la educație și reduce semnificativ șansele integrării pe piața muncii” (Guvernul României, 2005, p. 296).

Romii, după anul 1989, au fost mereu în atenția autotităților și au avut întâietate față de politicile publice, numeroase documente legislative, proiecte și studii pentru evaluarea condițiilor de trai derulându-se.

Îmbunatățirea și schimbarea calității vieții romilor reprezintă un obiectiv important pentru Guvernul României, deoarece romii față de situația lor la nivel european în România aceștia pe piața muncii se regasesc foarte greu.

Romii sunt caracterizați printr-o ocupare destul de redusă și relativ neînsemnată pe piața muncii.

În urma recensământului din anul 2002, datele rezultate susțin faptul că romii lipsesc de pe piața muncii:

aproximativ un sfert (22,9%) faceau parte din populația activă, iar ca procent doar 71,5% dintre aceștia erau efectiv angrenați în diverse meserii, restul aflându-se în căutarea unui loc de muncă.

Majoritatea romilor prezintă dificultăți în a-și găsi un serviciu datorită lipsei educației sau a calificării profesionale. Mai mult de jumătate dintre romi nu au o meserie pe care să se poată baza, singurul lucru cert pe care se axează fiind în mare parte munca câmpului sau activitați ce nu necesită un anumit nivel de cunoștiințe.

Lipsa experienței în diverse domenii economice desfășurate cu forme legale de lucru îi face pe romi sa activeze sezonier pe piața muncii, în rest ei preferând perioade cât mai lungi de șomaj.

Astfel lipsa educației, excluderea socială sau nivelul precar de trai fac ca romii să fie marginalizați și neglijați.

Politicile pro-romi desfășurate de-a lungul timpului, fără voință și dăruire din partea acestui grup etnic, se fac inutile și fără realizări notabile.

Romii au fost, sunt și vor fi un grup etnic vulnerabil, ce va prezenta probleme de adaptare la viața socială modernă, datinile bătrânești și nivelul scăzut de educație împiedicandu-i să se adapteze cerințelor timplului nostru.

CAPITOLUL II – ROMII ÎN EUROPA

2.1 Comunitățile de romi din Europa

Romii pot fi găsiți în aproape toată lumea. Se arată în documente și cercetari că primii etnici romi au venit în Europa de Est din India în cadrul unei mari mișcări migratorii (Fig. 13).

Fig. 13: Migratia romilor din India cate Europa (harta prelucrata)

Minoritatea romă s-a răspândit rapid și în zilele noastre grupuri însemnate se găsesc în țări precum: Bulgaria, Franța, Grecia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Spania, Ungaria, Turcia, Italia, Republica Moldova și România.

Ponderea romilor din totalul populației acestor țări variază în funcție de politica și toleranța țărilor respective la valul de imigranți.

Începând de la comunitățile de romi din Grecia acolo unde estimările cu privire la numărul romilor ar fi de peste 150.000, unde majoritatea continuă să trăiască în mahalale datorită programelor desfășurate de guvernul de la Atena ce contiuă să eșueze până la comunitățile de romi din Spania acolo unde estimarile arată că această țară s-ar afla după România în topul populației de origine romă.

Fig. 14: Procentul populației rome în cadrul statelor Europene

(hartă pelucrată după date statistice)

Sursă date: Coucil of Europe Roma and Travellers Division, 2009-2010.

Aici incluziunea romilor a devenit treptat, politică de stat astfel reușind să se reducă fenomenul de excludere socială a acestei minorități.

Un caz aparte îl reprezintă comunitatea de romi din Franța majoritară cu romi de origine bulgară și românească, unde guvernul acestei țări a demarat în anul 2008 și mai apoi a continuat în 2012 un program prin care romii erau expulzați (Fig. 15).

Cu toate că acești cetățeni au drepturi legitime de a intra pe teritoriul acestei țări, datorită statutului de membru U.E, atât al României cât și al Bulgariei, romii nu au dreptul să lucreze în această țară.

La nivelul anului 2009-2010 aproximativ 20.000 de romi au fost deportați și numeroase tabere construite ilegal au fost dărâmate.

Fig. 15: Tabară de romi în Franța

Sursa: http://adevarul.ro/international/europa/una-cele-mai-mari-tabere-romi-franta-fost-evacuata-1_52960d05c7b855ff5646f6bf/index.html

Această politică a statului francez a fost aspru criticată de către numeroase personalități internaționale influente, diverse ONG-uri dar si de președintele Comisiei Europene.

2.2 Politici de integrare a romilor în Europa

Politicile publice ce vizează integrarea romilor în comunitatea europeană reprezintă anumite decizii condiționate de altele pentru a se orienta asupra obiectivelor ce trebuiesc îndeplinite, a mijloacelor necesare și a resurselor, atât materiale cât și umane, ajungând astfel la îndeplinirea țelului propus.

În ultimii ani aceste politici privind integrarea romilor au fost puse în discuție tot mai des și putem spune că au înregistrat un trend ascendent, în ceea ce privește emiterea și implementarea lor. Implicarea instituțiilor statului și punerea problemei romilor pe agenda politică, asumarea răspunderii unor lideri ai comunităților de romi cu privire la drepturile acestora și modul de viață, sunt motive ce au făcut posibilă această ascensiune.

Reglementările Comisiei Europene cu privire la egalitatea șanselor pe piața muncii, discriminarea rasială sau etnică, orientarea sexuală, înclinația religioasă, au fost absorbite în legislația națională de către statele ce aparțin Uniunii Europene.

În prezent se fac eforturi suplimentare pentru ca reglementările să fie puse în aplicație.

Directiva privind egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și Directiva privind egalitatea de tratament între rase, ambele au fost adoptate la nivelul anului 2000, cu scopul de a elimina într-o măsură cât mai mare discriminarea. Acesta este un lucru îmbucurător cu cât mai mult că aceste reglementări fac parte din legislația tuturor țărilor.

Cu toate aceste probleme au fost și sunt încontinuu, de altfel anumite rapoarte ale Comisiei Europene arată că lucrurile sunt pe drumul cel bun, dar autoritățile naționale trebuie să își intensifice și să-și canalizeze eforturile pe protecția efectivă a persoanelor discriminate.

Sensibilizarea opiniei publice cu privire la drepturile și egalitatea șanselor este unul din elementele cheie ale reușitei.

Aplicarea corespunzătoare a acestor reglementări încă întâmpină dificultăți în a fi puse în practică pe deplin. Există o mare probabilitate ca majoritatea cetățenilor de etnie romă să nu fie întotdeauna puși la curent și bine informați în legătură cu drepturile lor, spre exemplu, de faptul că normele și reglementările Comisiei Europene le oferă protecție împotriva discriminării atât în momentul în care își exprimă dorința și concurează pentru un loc de muncă, cât și la locul de muncă în momentul în care sunt angajați.

În acest sens Comisia Europeană a trimis, și continuă să supravegheze statele membre, o serie de recomandări cu privire la egalitatea de tratament.

„Să continue să sensibilizeze opinia publică în legătură cu drepturile antidiscriminare și să își concentreze eforturile asupra categoriilor celor mai expuse, cu implicarea angajatorilor și a sindicatelor. Comisia pune la dispoziție fonduri pentru sprijinirea acestor activități și a publicat un ghid practic pentru victimele discriminării.

Să faciliteze raportarea cazurilor de discriminare pentru victime, prin îmbunătățirea accesului la mecanismele de soluționare a plângerilor. Organismele naționale pentru egalitate au de îndeplinit un rol crucial, iar Comisia va continua să sprijine stabilirea de contacte între organismele pentru egalitate și să se asigure că acestea își pot îndeplini efectiv sarcinile, conform dreptului UE.

Să asigure accesul la justiție pentru cei afectați de discriminare. Ghidul pentru victime elaborat de Comisie cuprinde îndrumări specifice despre cum trebuie prezentată și susținută o plângere în materie de discriminare. În același timp, Comisia finanțează cursuri de pregătire pentru practicienii în domeniul dreptului și pentru ONG-urile care reprezintă victimele discriminării cu privire la modul de aplicare a dreptului UE în materie de egalitate.

Să abordeze problemele de discriminare specifice cu care se confruntă romii, în cadrul strategiilor lor naționale pentru integrarea romilor, inclusiv prin punerea în aplicare a orientărilor Comisiei, astfel cum sunt incluse în recomandarea recent adoptată de Consiliu cu privire la integrarea romilor.”

(Sursă: http://ec.europa.eu/justice/newsroom/discrimination/news/140404_en.html)

Se urmărește ca acestea sa fie aplicate în mod corect și totodată drepturile cetățenilor de etnie romă să fie respectate.

Integrarea romilor reprezintă mult mai mult decât un proces de măsuri și acțiuni menite să fie acceptați de societate, acesta având printre altele și un puternic impact de natură economică cu valențe pozitive, mai ales în acele state cu o minoritate romă numeroasă.

În multe țări, romii au un important procent și în ultimul timp tot mai ridicat mai ales în rândul populației de vârstă școlară dar și de forță de muncă pentru viitor.

Politicile pentru atragerea forței de muncă și anumite locuri de muncă special create pentru a-i mobiliza, reprezintă un punct extrem de important în a permite populației de origine romă să participe cu șanse egale pe piața muncii dar și în societate.

Cu toate acestea directivele și reglementările Uniunii Europene nu sunt suficiente. Punerea în aplicare a anumitor strategii proprii, gândite și dezvoltate în funcție de dificultățile și nevoile urgente, sunt necesare în fiecare stat.

Uniunea Europeană a pus la dispoziție în acest sens peste 26 milioane de euro în perioada 2006-2007, statelor membre pentru a finanța diferite proiecte de integrare socială, favorizarea integrării romilor în educație, ocuparea forței de muncă, locuințe și accesul la asistență medicală.

Implicarea totală a autorităților locale și regionale este necesară în realizarea acestor proiecte iar în funcție de dimensiunea populației de origine romă și nevoile lor, acestea trebuiesc sa își stabilească prioritățile.

Condițiile socio – economice în care populația de origine romă din Europa trăiește, sunt mult mai nesigure și deplorabile decât restul populației.

Un sondaj comandat de către Comisia Europeană în șase state din Uniunea Europeană arată date foarte îngrijorătoare, și anume că doar 42% dintre copii de origine romă duc la capăt ciclul școlii primare, în comparație cu media de 97,5% la nivelul Uniunii Europene (Fig. 16).

În privința educației din mediul gimnazial, romii se regăsesc în procent de numai 10% . Mergând mai departe sondajul arată că pe piața muncii romii se confruntă cu o rată destul de scăzută a forței de muncă și discriminare ridicată.

Locuințele romilor de altfel duc lipsă de servicii elementare și necesare secolului în care suntem pentru un trai decent, apa curentă și electricitatea.

În domeniul sănătății romii se confruntă de altfel cu mari probleme: speranța de viață este cu 10 ani mai redusă față de media Uniunii Europene care este la 76 de ani pentru populația de sex masculin și 82 pentru populația de sex feminin.

Fig. 16: State membre în care s-a realizat sondajul privind calitatea vieții în rândul romilor

Sursă: Sondaj Comisia Europeana – http://ec.europa.eu/justice

În urma acestui sondaj se arată că problemele de integrare ale romilor sunt dintre cele mai complexe și în puncte cheie atât ale reușitei integrării acestora în societatea europeană dar și în modul de trai și desfășurarea activității acestei minorități etnice.

Deși această comunitate se confruntă cu probleme grave de sărăcie, discriminare și acceptare, în societatea modernă în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene s-au înregistrat progrese semnificative în diverse domenii.

Proiectele și politicile pro-romi în educație arată creșteri semnificative ale ratei de finalizare a ciclului primar de școlarizare.

În țări precum Bulgaria și Ungaria s-au adoptat legi ce duc la obligațiunea ca toți copiii de origine romă să urmeze ciclul primar de învățământ pe o perioadă obligatorie de doi ani.

Irlanda a mers mai departe și a investit în crearea de cadre didactice care să se deplaseze împreuna cu romii nomazi, ajutând astfel la educarea copiilor din aceste grupuri.

Problema segregării în școlile din toate statele este prezentă, de aceea se fac eforturi pentru înlaturarea acestei situații neplăcute.

Locurile de muncă sunt și ele un subiect delicat și de maximă importanță, de aceea în ultimii ani s-a creat un curent care favorizează angajarea romilor, însă acesta, nu a fost însoțit de masuri din partea autorităților care să determine angajatorii să renunțe la discriminare.

Rezultate îmbucurătoare s-au înregistrat spre exemplu în Austria, acolo unde statul s-a ocupat și a susținut proiecte în care au fost formați mentori în ideea de a-i ajuta pe romii ce își caută un loc de muncă; Finlanda a implementat proiecte ce sunt susținute și finanțate de Uniunea Europeană prin care au instruit o serie de mediatori pentru romii ce sunt în cautarea unui loc de muncă.

Locuințele sunt un alt subiect la fel de important. În acest sens este nevoie de implicare deplină din partea autorităților locale în toată Europa.

Măsuri ca romii să fie acceptați în comunitatea locală dar și ca vecini au fost luate în Germania, Berlin, prin crearea unui grup operativ local desemnat să se ocupe cu această problemă. În Belgia au fost numiți peste 30 de mediatori pe problema locuințelor.

O bună parte din țările membre s-au orientat pe îmbunătățirea accesului la serviciile medicale pentru comunitatea romă.

Franța, prin vocea autorităților publice, a promis că încearcă să înlăture obstacolele de natură financiară în privința serviciilor medicale, iar în România și Spania s-a investit în mediatori pe problema sănătății în comunitatea romă.

Cu toate acestea problemele accesului la asistența medicală în rândul romilor încă persistă în numeroase țări ale Unuiunii Europene.

Obținerea de resurse pentru finanțarea unor proiecte și desfășurarea lor este în continuare problematică. Comisia Europeană a hotărât ca să majoreze fondul dedicat proiectelor de incluziune socială de la 15% la 20%.

2.3 Între discriminare și toleranță. UE și problema romă

Romii, cetățeni europeni, cu drepturi la fel ca toți ceilalți, este realitatea pe care nimeni nu o contestă. Aceștia sunt în prim plan atât în prezent, cât și în viitor, prin prisma faptului că sunt greu de controlat, rebeli și nu sunt integrați în societate. Totuși procesul continuu de respingere și discriminare îi face să fie considerați “cetățeni de mâna a doua”.

Totuși, la nivel european instituțiile abilitate ca și Centrul European pentru Drepturile Romilor sau Parlamentul European ce s-a implicat în special de la nivelul anului 2005, adoptând diverse rezoluții și directive privind integrarea acestei categorii sociale aproape anual, și-au arătat susținerea și implicarea totală în încercarea de a înlătura discriminarea.

Liberalizarea circulația la nivel European pentru statele Europei Centrale și de Est către Europa Occidentală, a adus un puternic val migrator.

Romii emigranți nu sunt tocmai adepții muncii cinstite, aceștia practicând în special colectarea de deșeuri feroase, cerșitul, spargerile de locuințe sau pur și simplu jefuind oamenii în plină stradă etc (Fig. 17).

Fig. 17: Romii la cerșit

Sursa: http://www.economica.net/un-tribunal-din-elvetia-da-inapoi-banii-din-cersit-ai-unei-romance-de-etnie-roma-vedeti-de-ce_55132.html

Modul de viață pe care aceștia îl duc este total nepotrivit pentru normele societății moderne dar și pentru vremurile ce le trăim.

Ocupațiile practicate de aceștia, ca și actele de vandalism, uneori chiar omucideri (exemplu Perpignon în luna mai 2005 sau cele de la 18 iulie din San Aignon, Franța în care mai multe mașini și cladiri au fost incendiate de către romi), urmate apoi de alte incidente printre care urmarirea suspecților și amenințari cu moartea la adresa autorităților locale sunt practici ce caracterizează această categorie socială în percepția majorității la adresa romilor. Mediatizarea intensă a evenimentelor a făcut ca această comunitate să fie vizibilă din nou la nivel european ca și exemplu negativ.

Continuarea diverselor infracțiuni și totodată punerea în pericol a integrității și siguranței cetățenilor, a determinat Franța, prin vocea președintelui de la acea vreme, Nicolas Sarkozy, să pună capăt perioadei de acceptare și toleranță la adresa romilor.

Nicolas Sarkozy a anunțat în vara anului 2010 că taberele ilegal construite pe teritoriul Franței de către romi vor fi demolate și totodată a amenințat romii cu cetățenie franceză că aceasta le va fi retrasă.

Fig. 18: Deportarea romilor din Franța

Sursa: http://www.evz.ro/raportul-freedom-house-deportarea-romilor-un-declin-al-libertatilor-civile-in-franta-91.html

Acțiunile președintelui francez au stârnit la acea vreme numeroase critici atât la nivel național, internațional dar și din partea Bisericii Catolice.

Franța a fost dur criticată în urma desfințării și expulzării contra-cost a romilor, de origine română și bulgară, această acțiune catalogând Franța ca o țară rasistă și discriminatoare, însă aceasta a rămas indiferentă și și-a continuat politica de expulzare.

Numeroase țări au condamnat vehement această politică a Franței și a președintelui acesteia, Nicolas Sarkozy, însă curios este faptul că autoritățile bulgare și române au tratat problema cu indiferență, neluând poziție oficială în această problemă.

Populația României a mers mai departe, privind expulzarea romilor din Franța, tratând acest subiect cu dezinteres, chiar privind cu ostilitate reîntoarcerea romilor în țară (Fig. 18). Însă problema, este una comună, ce nu ține doar de Franța, România sau Bulgaria.

Romii sunt acceptați doar de fațadă, aceștia sub diverse pretexte sunt refuzași în societate și marginalizați.

Statele Uniunii Europene trebuiesc să identifice problemele de care se lovesc în raport cu populația romă și să ia anumite măsuri.

Populația romă încă suferă din cauza discriminării și excluderii sociale sau încălcarea drepturilor omului. Proiectele și strategiile de incluziune socială a romilor ar trebui gândite în asa fel încât să atingă toate punctele esențiale pro-romi, precum și expulzarea ilegală sau discriminarea.

CAPITOLUL III – ROMII DIN ROMÂNIA

3.1 Țigan versus rom, războiul complexelor

Țigan -"Persoană care face parte dintr-o populație originară din nord-vestul Indiei, care a migrat începând din sec. V în Persia, Asia Mediteraneeană și în Imperiul Bizantin, în sec. X-XVI în sud-estul și centrul Europei și în nordul Africii, în sec. XV în vestul Europei (în special în Peninsula Iberică), iar în sec. XIX și în cele două Americi și care vorbesc o limbă indo-europeană." Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a III-a revizuită, Academia Română, Edit. Univers Enciclopedic, 2009.

Aceasta este definiția ce se regăsește în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, fiind de altfel singura existentă în documentele oficiale, denumirea de rom nu se regăsește aici.

Această situație ne face să ne întrebăm care este exprimarea corectă: “rom” sau “țigan”? Dezbaterea și neînțelegerile pe această temă au generat numeroase controverse și totodată s-au aprins în ultimele două decenii, în urma apariției tot mai dese dar și a înmulțirii romilor în spațiul public. În general, în rândul populației etnonimul de “rom” a început să îl concureze pe cel de “țigan”, și în multe situații chiar să îl înlocuiască.

Aparițiile în spațiul public a numeroși lideri ai acestei minorități, în care prezintă termenul de „rom” ca fiind singurul ce poate fi folosit și totodată acceptat de aceștia, în detrimentul exonimului „țigan”, pe care îl consideră ofensator și totodată încearcă să îi descurajeze pe cei care il folosesc, catalogându-i ca și rasiști, s-au înmulțit.

Totuși etimologia cuvântului „țigan” îi contrazice pe cei care se împotrivesc și totodată nu recunosc această denumire arătându-ne de fapt că acesta le este numele atribuit încă din primele menționări în documentele istorice.

Prima posibilă menționare în documente a țiganilor, este sub denumirea de atsincani, care este o formă georgiană a denumirii grecești athiganoi, ce era un termen folosit de către poporul bizantin pentru denumirea acestora.

Într-un manuscris hagiografic ce era scris în limba gruzină apare pentru prima dată această mențiune, aceasta fiind datată în anul 1068 d.Hr., și a fost scrisă la mănăstirea Irivor de pe muntele Athos, de către un călugăr georgian. Aici este menționat faptul că în anul 1054 d.Hr., sosesc în Constantinopol din Asia Mică, în timpul domniei împăratului Constantin al IX-lea Monomahul, numeroși athiganoi care erau catalogați ca făcând parte dintr-o “sectă eretică” și totodată erau foarte pricepuți ca muzicanți, în ghicit dar și pentru a face farmece.

În România, prima parte a secolului al XX-lea, cu accent în perioada 1919-1949, este momentul în care țiganii devin vocali în spațiul public, își crează propriile organizații pentru o scurtă perioadă de timp și totodată emit pretenții pentru a fi numiți “romi”.

După anul 1989 denumirea de “rom” începe să ia locul celei de „țigan”, sub pretextul că aceasta din urmă este o expresie discriminatorie, jignitoare și este asociată cu oamenii care jefuiesc și nu sunt integrați social.

Controverse aprinse pe tema etnonimelor în România la nivel public dar și internațional s-au desfășurat în trei etape , începând cu 2007, primăvara anului 2009 și toama anului 2010 – primăvara anului 2011.

În toamna anului 2007, scandalul în care este implicat un țigan de origine română, Romulus Mailat, acesta fiind acuzat că a jefuit și ucis o italiancă, face ca presa din peninsulă dar și cea internațională să aducă acuze grave României, catalogându-i totodată pe romi dar și români ca fiind la fel. Românii au fost denigrați și au avut de suferit foarte mult în perioada imediat urmatoare datorită confuziei create între etnonimele rom-român.

După acest episod în România s-a cerut prin intermediul mass-media dar și al unor politicieni să se revină la etnonimul de țigan.

Un al doilea moment s-a consumat în primăvara anului 2009, când la inițiativa „Jurnalul Național” s-a realizat o campanie de conștientizare a populației cu privire la confuzia ce se crează dar și o strângere de semnături în favoarea creării unui proiect de lege care să reglementeze și să revină la denumirea de „țigan”. Această campanie s-a încheiat însă fără succes, deoarece parlamentarii de la acea vreme nu au dat importanță acestui demers.

Toamna anului 2010 și primăvara anului 2011 aduc în prim plan proiectul deputatului Silviu Prigoană prin care se cerea înlocuirea din documente oficiale a termenului de rom/ rrom ce cel de „țigan”.

Acesta se declara profund nemulțumit de confuziile ce se fac între termenul de romi/ români și considera că denumirea de „țigan” face parte din istora acestei minorități și că trebuie să se revină la ea. Acesta considera și totodată critica faptul că denumirea de rom este incorectă:

„Dacă schimbăm denumirea trebuie să schimbăm tot ce înseamnă folclor și operele literare. Nu se va mai numi opera respectivă „La țigănci” ci „La roame”, nu vom mai vorbi despre piesa respectivă „Țiganiada” ci de „Romaniada”. Mă și întreabă copiii, dar de ce în zice la piesa respectivă „Țiganiada”. Pentru că în cultura noastră, până în 1990, nu a existat romanes și nici limba nu e romanes, e limba țigănească. Nu înțeleg de ce unii au o jenă și o rușine cu această denumire. Țiganii n-au nicio rușine să li se spună țigani.” – declara acesta în demersul său pentru susținerea proiectului de lege.

Însă în luna aprilie a anului 2011 proiectul a fost respins de Camera Deputaților.

Imediat dupa respingerea acestei legi, Florin Cioabă, cel care se autointitulase „rege al romilor din România” a salutat această decizie și a precizat că, această comunitate, pe care el o conduce nu va renunța la denumirea de “romi”.

Cu toate acestea, țiganii, nu pot fi un popor deoarece nu vorbesc aceeași limbă, au religie diferită, valori diferite, și sunt mult prea răsfirați pentru a avea sau forma un stat.

Însă unele elite ale acestei etnii nu țin cont de aceste aspecte și la nivel declarativ încearcă să omogenizeze prin discursuri sau mai ales prin crearea unor simboluri naționale, ca și steagul acestota, un imn propriu și chiar o zi internaționala, pe 8 aprilie, ideea de un mare popor rom.

O bună parte dintre țiganii simpli, majoritatea din Estul Europei, se consideră romi. Liderii și elitele acestei minorități își însușesc și promovează acest endonim. Acest termen este generalizat și folosit la scară planetară, ajungând astfel să fie creat artificial, și trecută cu vederea părerea celor care nu sunt de acord cu această denumire.

Astfel etnonimul de „rom” este prezentat ca un termen unificator și comun pentru toată comunitatea romă, pe când termenul de „țigan” nefiind suficient de mobilizator și totodată jignitor. Termenul de „țigan” este respins și criticat de elitele și activiștii pro-romi:

„În limba rromani, cuvântul țigan nu există. Termenul nu are nici o legătură cu autoidentificarea în limba rromani, ci este un cuvânt profund peiorativ folosit de alteritate/nerromi pentru a insulta rromii. Termenul greșit și neștințific de țigan este, din păcate, uneori asumat de către unii romi, în special de către cei care nu vorbesc limba rromani, din necunoaștere, dar și de către unii rromi care vorbesc limba rromani, ca forma de captatio benevolentiae, pentru a mulțumi interlocutorul nerrom. Termenul de țigan provine din limba greacă medie, din athiganos/athinganoy, semnificațiile cuvântului fiind următoarele: păgân, eretic, de neatins sau impur.[…] În Țările Române, încă de la prima atestare a rromilor, din 1385, semnalată în documentele unei mănăstiri, Vodița, termenul de ațigan, care a devenit mai târziu țigan, desemna o stare social, aceea de rob, nicidecum etnia.[…] Se conturează astfel două sensuri ale cuvântului țigan: mai întâii erezie și apoi statut social aflat în afara sistemului ierarhic al societății.[…] Mai târziu, cuvântul țigan a păstrat, în mentalul colectiv românesc și limba română, un sens profund peiorativ: în proverbe <<Țiganul e țigan și-n ziua de Paște>>,

<< Nici țiganul nu-i ca omul, nici răchita nu-i ca pomul>>, <<A ajuns țiganul împărat și pe tată-săul-a spânzurat >>, << S-a înecat ca țiganul la mal >>, în expresii curente <<Nu te țigăni!>>, inclusive în dicționarele explicative ale limbii române <<epitet dat unei personae cu apucături rele>>, care are maniere urâte care se tocmește mult calic, zgârcit” (Sursa: Delia Grigore, De ce rrom și nu țigan, în „Cotidianul”, 10 noiembrie 2007 (http://old.cotidianul.ro/paula_seling-35405.html, accesat 2015.03.18). Se afirmă și susține astfel că termenul de țigan este un exonim, nefiind folosit în limba romani de către aceștia.

Însă acest discurs este total contrazis de către un studiu comandat de către Agenția Națională pentru Romi și realizat de către IMAS în anul 2009, din care rezultă că 66% dintre romi își spun „țigani” și doar 30% „romi”, iar restul de patru procente nedoriind sau neștiind să răspundă. Mai mult, la întrebarea pusă de către intervievator “când vorbiți în limba romani dumneavoastră cum spuneți de obicei?”, răspunsurile au infirmat total ce activiștii și elitele acestei etnii susțineau în discursurile acestora, astfel: 44% folosesc țigan iar rom un procent de doar 33%, 21% nu vorbesc limba romanes și numai 2% nu au știut să răspundă.(Guvernul României, Secretariatul General, Agenția Națională pentru Romi, Barometrul relațiilor interetnice, Mai-iunie 2009, Etnici romi raport parțial, p. 27, 46-47).

Cu toate acestea problema denumirii acestei etnii rămâne în continuare neclară și la latitudinea fiecăruia. Contrele și intrigile pe această temă sunt continue și interminabile.

Astfel activiștii preferă termenul de romi, termen în jurul căruia s-a creat un adevărat mit bazat pe onorabilitate, vechime, puritate sau chiar autenticitatea acestui nume. În ciuda faptului că majoritatea se declară “țigani”, activiștii nu iau în seamă această denumire și își continuă demersurile și susținerea pentru numele de “rom”.

3.2 Comunitățile de romi din România

Situația actuală

Încă de la apariția acestei minorități etnice pentru prima dată în cele două provincii românești, Valahia și Moldova, romii s-au învăluit de lucruri mai puțin plăcute și au fost mereu un subiect controversat.

Sclavia, dreptul boierilor și a celor care îi patronau de a-i vinde și a-i folosi ca monedă de schimb, este o parte din tratamentul ce era aplicat acestei etnii.

În prezent comunitatea romă este întâlnită în toate județele țării, fără excepție, într-un număr mai mic sau mare, în funcție de zonă și specificul acestor comunități.

După anul 1989, odată cu sfârșitul perioadei comuniste, romii s-au bucurat, ca de altfel tot poporul român, sperând că situația lor se va îmbunătății, însă în majoritatea cazurilor s-a întâmplat exact contrariul a ceea ce sperau. Romii au fost cel mai puternic afectați de tranziția economică, aceștia pierzându-și locurile de muncă, datorită lipsei calificării, îngroșând astfel rata somajului.

Cu toate acestea, în ciuda faptului că, majoritatea minorităților etnice prezente pe teritoriul țării noastre au înregistrat scăderi constante ale numărului membrilor acestora după anul 1989, romii sunt singurii ce au continuat să își mărească numărul.

Modul de viață dezordonat, lipsa educației, a perspectivelor, lipsa aspirațiilor, dar și stilul de viață tradițional, fac ca această comunitate să nu se oprească din marirea numărului demografic dar și a răspândirii pe întregul teritoriu al României.

În majoritatea cazurilor, în România secolului al XXI-lea, romii nu se bucură de condiții decente de trai, aceștia neavând locuințe sigure, igienizate, conectate la rețeaua de canalizare și electricitate. Clădiri dezafectate și reabilitate cu carton și lemn sunt vizibile la marginea fiecărui oraș, de multe ori chiar și în interiorul acestora.

Romii acaparează tot ce se poate, clădiri, locuri publice, canale, chiar și numeroase sate din mediul rural, aici ducându-și existența printre gunoaie și locuri insalubre alături de familiile acestora, copii minori dar și sugari.

Principala sursă de venit ce primează în rândul romilor este colectarea și valorificarea fierului vechi și a deșeurilor de plastic, comerțul ambulant, munca sezonieră în agricultură dar există și cazuri rare în care aceștia sunt angajați, însă mulți trăiesc și din alocațiile copiilor și ajutorul social oferit de către autorități.

Furatul și cerșitul iar în cazuri rare păstrarea meseriilor tradiționale cum ar fi prelucrarea metalelor, caramidarii sau potcovarii sunt și ele surse de venit pentru membrii comunităților de romi.

Însă reversul acestei sărăcii lucii în care se zbate cea mai mare parte a romilor arată și este diferit prin modul de trai și resursele de care dispune o parte a acestei etnii.

Casele, mașinile luxoase, petrecerile care paralizează circulația pe numeroase străzi, nunțile, botezurile sau înmormântările sunt evenimente la care romii nu ratează șansa de a-și arăta resursele materiale de care dispun (Fig. 19).

O bună parte dintre aceștia au migrat după anul 1989 în Europa unde sub diferite forme aceștia au câștigat numeroase sume de bani pe care mai apoi le-au investit în diverse afaceri sau pur și simplu în case, care mai de care mai impunătoare și luxoase sau mașini și bijuterii, asigurându-și astfel un trai mult peste nivelul majorității persoanelor ce aparțin de această etnie.

Fig. 19: Romii ce își etalează bogăția

Repartiția teritorială a romilor

Repartiția teritorială a romilor din România nu este uniformă, însă cu toate acestea etnici romi se găsesc în toate zonele țării într-un număr mai mic sau mai mare.Comunități importante de romi se regăsesc în special în Muntenia, Transilvania, Banat și Crișana.

În special în aceste zone dar și în restul țării, comunitățile de romi ocupă în unele cazuri cartiere întregi din marile orașe, sate din mediul rural ca sunt formate în totalitate din populație de etnie romă încă din perioada feudală.

Romii s-au înmulțit și răspândit în toate colțurile țării în funcție de specificul ocupării acestora și de modul în care au fost acceptați și căutați pentru meseriile tradiționale, astfel dezvoltându-și comunitați importante și prospere.

De astfel în România toate minoritățile etnice după anul 1989 au înregistrat o scădere considerabilă a numărului acestora, însă minoritatea romă nu s-a încadrat în acest tipar fiind singura cu un trend ascendent al numarului membrilor.

În urma recensământului din 2011 județele Buzău, Bihor, Călărași, Dolj, Dâmbovița, Mureș etc., sunt județe ce dețin un important procent de romi din totalul populației acestora (Fig. 20).

Județul Mureș se evidențiază la nivelul întregi țări cu o populație de peste 200.000 mii de etnici romi declarați, fiind singurul județ cu un număr asa impresionant.

Fig. 20: Numărul romilor la nivel de județ și în Municipiul București (hartă prelucrată)

Sursă date: http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/, accesat 27.30.2015, ora 22:03

"La recensământul anterior, cel din 2002, populația romă din județul Mureș era de aproximativ 7% (în 1992 era de 5,7% n.r.). Alte state susțin o politică de fertilizare, asigură tratament de fertilizare gratuit. Noi nu avem o astfel de politică națională. Nu spun că e bine sau rău, dar țineți cont că predicțiile legate de demografie demonstrează că, în următorii 50 de ani, și românii, și maghiarii, vom ajunge minoritari pe aceste meleaguri, vom fi dominați de etnia romă"(sursa:http://adevarul.ro/locale/targu-mures/mureS-e-judetul-mai-mare-procentaj-tigani-tara-/index.html,accesat 27.03.2015,22:27)- declara în urma publicării datelor oficiale ale recensământului din anul 2011, prefectul județului Mureș, Lucian Goga.

3.3 Specificul ocupării la populația de romi din România

Raportându-ne la situația de la nivel european, comunitatea romă din țara noastră are un procent foarte redus pe piața muncii, însă romilor nu le lipsește dorința de a fi activi în economie.

Principalele activități economice pe care romii le practică sunt în agricultură, colectarea de deșeuri plastic și feroase, practicarea meseriilor tradiționale, iar o parte dintre ei fiind angajați în diferite domenii, cu forme de lucru legale.

Astfel, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, dorește să reducă pe cât posibil rata șomajului în rândul romilor. Principala sursă de venit a romilor este cea ocazională sau din ajutoarele sociale primite din partea statului.

Un raport realizat de către Guvernul României, arată faptul că rata șomajului pentru comunitatea romă este de 24%, iar cea mai mare parte a romilor traiesc din venituri câștigate în economia subterană, pe când procentul celor ce trăiesc numai din ajutoarele sociale primite de la stat este de 16%.

În ancheta “Diagnoza factorilor care influențează nivelul de ocupare la populația de romi din România”, un procent de numai 27% din totalul populației rome cu varsta cuprinsă între 15-64 ani, este ocupată formal iar dintre aceștia mai mult de jumătate fiind persoane angajate, restul practicând meseriile tradiționale, fiind pe cont propriu sau în cazuri rare, antreprenori. (sursă date ICCV, Soros, 2010) (Fig. 21)

Fig. 21: Ocupația la populația de romi

Sursă date: ICCV, Fundația Soros, 2010, p.34

Dintre populația de etnie romă, femeile acestei comunități sunt mut mai dejavantajate, munca brută și forța primând în cererea forței de muncă față de această etnie, astfel mai puțin de o treime din totalul acestora sunt angajate. De astfel, față de media națională, procentul femeilor casnice este de circa patru ori mai mare.

Aproape jumătate (48%) dintre femeile rome sunt casnice care nu au avut niciodată un loc de muncă. (Sursa Guvernul României, ANR, 2011 Proiectul Strategiei, p. 5)

Lipsa educației, căsătoriile și nașterile de la o vârstă fragedă, munca exclusivă în gospodărie, tradiția sau tensiunea și respingerea venită din partea societății, sunt factori care influențează accesul femeilor de origine romă pe piața muncii.

Din dorința de a duce mai departe tradiția, femeile de origine romă nu sunt deranjate de situația lor și accept să fie inferioare, astfel nu contestă ierarhia socială.

Pe lângă aceste cazuri care exprimă situația generală a comunității de romi, există și persoane ce sunt integrate pe piața muncii, deținând slujbe cu acte în regulă și bine remunerate, în unele cazuri chiar și afaceriști de succes. Cu toate acestea mare majoritate a romilor sunt angajați în slujbe pentru care nu au calificare și fară să fie remunerați corect față de efortul depus, în mare parte la negru, ducând astfel un trai modest și având o situație generală extrem de vulnerabilă.

Din rândul romilor, persoanele ce se declară angajate, mai mult de jumătate nu au nicio calificare.

Astfel, meseriile cel mai des întâlnite în rândul romilor sunt cele în domeniul construcțiilor, ale comerțului și serviciilor sau cele de mecanică auto dar și meserii tipice acestei etnii (Tabel 1).

Tabel 1: Domenii de activitate și calificare

Meseriile precum agricultura, prelucrarea lemnului dar și în construcții sunt accesibile pentru etnia romă și practicate fără a avea vreo calificare.

Dealtfel, meseriile tradiționale sunt și ele importante și încă dețin un loc important în sursa de venit a populației de origine romă.

Astfel în urma unui sondaj realizat de către Fundația Soros reiese că cea mai frecventă ocupație în rândul romilor este aceea de colectare a deșeurilor dar și a diferitelor material ce pot fi refolosite (deșeuri feroase, plastic, haine sau hârtie) (Fig. 22).

Activitățile tradiționale specific romilor precum lăutăria, fabricarea de linguri, ceaune sau cărămidă sunt practicate într-un numar mai mic, deținând astfel împreună un procent mai redus.

Fig. 22: Meserii tradiționale ale populației rome, % din populația ocupată în aceste activități

Sursă date: ICCV, Fundația Soros, 2010, p. 34

Migrațiile individuale în vederea găsirii unui loc de muncă reprezintă și ele un punct de plecare în drumul către o sursă de venit pentru populația de etnie romă.

Indivizii romi migrează în străinătate, singuri sau alături de toată familia, aceștia rămânând pe teritoriul țării în care au migrat o perioadă scurtă de timp, în care principalele activități ce le practică sunt cerșitul ca formă principală de venit, lucrători sezonieri, în diverse servicii la care sunt angajați, construcții și agricultură.

În urma acestora putem concluziona că romii au posibilități limitate de angajare datorită nivelului scăzut de educație, acesta determinând automat slujbe temporare și totodată prost plătite, la negru.

Astfel principalele surse de venit ce primează în rândul romilor sunt:

Ca zilieri în agricultură sau în gospodăriile oamenilor;

Munca la negru, în diverse servicii, care nu necesită calificare;

Colectarea deșeurilor plastice și feroase;

Ajutorul social și alocațiile copiilor;

Diverse afaceri proprii reciclarea deșeurilor, comerțul, cămătăria;

Meseriile tradiționale, însă aceștia concurează pe o piață cu produse realizate industrial romi cărămidari, lingurari, ceaunari;

Migrațiile în străinătate, în activități de multe ori la limita legi: cerșitul, ghicitul, lăutaria chiar și furatul;

Veniturile din comercializarea produselor oferite de către natură: lemne, pește sau fructe de pădure;

Oferta redusă de locuri de muncă în care nu se cere calificare, nivelul redus de educație dar și respingerea societății au determinat populația de etnie romă să se orienteze și să își câștige existența sub diferite forme, servicii mai puțin legale, migrații catre tări cu o economie mai dezvoltată, munca sezonieră, cerșitul sau furtul din locuințe ori talharia oamenilor pe stradă.

3.4 Mobilitate și migrație internațională la populația de romi din România după 1989

Cu puțin timp înainte de căderea regimului comunist în anul 1989, au apărut primele grupuri rome de origine română ce au solicitat azil politic țărilor dezvoltate din vestul Europei. Acesta este punctul de plecare al migrației etnicilor romi, trend, ce își continuă ascensiunea și după anul 1989. Accesul la libera circulație internațională, speranța pentru o viață mai bună dar și conflictele interetnice apărute între aceștia și populația majoritară, sunt motive ce au determinat această mișcare migratorie.

Principala țară spre care s-au orientat etnici romi la acea vreme a fost Germania. În primăvara anului 1992, se estimau deja peste 20.000 de cereri de azil în această țară venite din partea etniei rome, originară din România.

S-au cristalizat la acea vreme două rute principale de migrație: una către statele situate în Europa centrală (Germania și Austria), aceasta fiind ceva mai accesibilă romilor din Transilvania, iar cea de-a doua a fost deschisă de către romii din vestul țării, urmați mai apoi de către cei din sud, având ca și țintă, țările din sudul Europei, în special țările latine. (Reyniers, 2003)

Odată cu incheierea regimului comunist în România, principalul tip de migrație în perioada imediat următoare a fost acela al solicitării de azil. Această metodă a fost intens utilizată nu numai de etnici romi, ci de întreg poporul român, deoarece era cam singurul mod de mobilitate geografică cunoscut după perioada comunistă.

Numărul exact al etnicilor romi ce au migrat în acea perioadă este greu de estimat dacă nu imposibil, deoarece mai toate țările ce erau vizate de romi ca destinație, nu înregistrau etnia solicitanților.

Restricțiile impuse de către statele europene în vederea descurajării acestui val de imigranți reușesc să reducă în timp atractivitatea solicitării de azil ca și strategie de migrație în rândul etniei rome dar și a românilor.

Informațiile cu privire la migrațiile etnicilor romi până în anul 2002, când este ridicată cea mai importantă restricție în calea migrațiilor internaționale a românilor: restricția de viză în spațiul Schenghen începând cu 1 ianuarie 2002, sunt limitate.

Condițiile dure și presiunile la care au fost supuși etnici romi, i-au determinat pe aceștia mai ales după ce unele restricții au fost ridicate, permițând astfel cetățenilor de nationalitate românească accesul în spațiul Schenghen iar în anul 2007 dobândirea statutului de cetățeni europeni, prin aderarea României la Uniunea Europeană, să migreze în cautarea unui serviciu și să își creeze condiții de trai decente.

Însă, cu toate acestea, nu putem vorbi de un exod al etniei rome din România, cel mult doar de creșterea deplasărilor în afara țării.

Valul de migrație al etnicilor romi a fost privit cu neliniște și îngrijorare, fiind văzut ca un val de migrație al unor personae ce nu dispuneau de resurse și care vor face tot posibilul pentru a-și câștiga existența.

Cerșitul în majoritatea orașelor și capitalelor Europene, vânzarea de ziare ce ar trebui distribuite gratuit în fața marilor magazine, spalatul parbrizelor în intersecții, colectarea deșeurilor, furtul din locuințe și buzunare sau taberele insalubre și suprapolulate, sunt imagini ce defines starea general și care caracterizează modul în care își duce existența această etnie.

Din când în când migrația etnicilor romi apare în prim plan în spațiul public din România sub diferite conflicte și dispute, atât intern cât și pe plan extern, cu țări în care aceștia crează problem.

Astfel după anul 1989 odată cu scăderea costurilor deplasării dar și a riscurilor impuse de acestea, populația romă a declanșat un val migrator către țările Europei. Data de 1 ianuarie 2007 se evidențiază cu o creștere a acelerării procesului de migrație al romilor, dat fiind dreptul la libera circulație internațională al cetățenilor din Europa dar și în urma semnării unor acorduri care ridicau restricțiile impuse de pe piața muncii pentru cetățenii din România.

Lipsa resurselor în perioada post-comunistă a fost un impediment principal în calea migrațiilor etnicilor romi.

Revenirea acestora din străinătate însumează o perioadă relative scurtă de timp, doar câteva luni, în care își investesc resursele financiare în gospodărie, lucru valabil pentru cei ce dispun de acestea, după care se întorc pe aceleași meleaguri sau în cazuri rare, schimbă locația.

Evenimentele din ultimii ani ce s-au petrecut în unele state europene (masurile de expulzare a romilor puse în practică de statul francez, desfințarea taberelor ilegale în Italia,Belgia etc.), criza economic sunt evenimente ce pot determina scoaterea temporară a romilor din circuitul migrator.

Deplasările etnicilor romi se axează în principal pe câteva țări europene: Italia, Spania, Franța, Germania. Aceste țări sunt destinații ale foștilor migranți dar și cele în care trăiesc actualii migranți, având un impresionant număr de etnici romi.

Cu toate că intenția de plecare aromilor în străinătate se menține, resursele financiare necesare transportului și altor cheltuieli reduc considerabil șansele de reușită ale acestui fenomen.

CAPITOLUL IV – DIMENSIUNI IMPORTANTE ALE INCLUZIUNII SOCIALE LA POPULAȚIA DE ROMI DIN ROMANIA

4.1 Politici de discriminare pozitivă

Discriminarea pozitivă reprezintă în general un set de măsuri ce sunt menite să ajute și favorizeze categoriile sociale discriminate, cu scop principal de a îndrepta anumite nedreptăți și a ușura procesul de integrare a acestora în societate.

Totuși, în numeroase cazuri se întâmplă ca cei ce sunt vizați de aceste măsuri să eșueze în a se integra în ciuda masurilor luate și a proiectelor derulate în favoarea lor.

Un alt risc este acela ca rezultatul acțiunii de discriminare pozitivă să fie exact opusul celui așteptat și anume să ducă la o ură și marginalizare mai mare din partea majorității împotriva membrilor minorității, aceștia fiind considerați a fi favorizați, dar și la dispariția dorinței etnicilor romi de a se lupta pentru un loc într-un domeniu anume, deoarece acesta le este deja asigurat.

Mai exact, discriminarea pozitivă, implică adoptarea unor măsuri gândite să ajute indivizii de origine romă să se integreze în diverse domenii, de la piața forței de muncă până la locuri special create în administrația publică, de la diverse activități sportive până la accesul în mediul de afaceri, de la educație până la armată, domenii de activitate în care grupurile de etnici romi au fost marginalizați și discriminați.

În România, principala formă de discriminare pozitivă pe care se pune accent este în sistemul educațional, acolo unde, Guvernul României alături de Ministerul Educației Naționale au gândit și elaborat proiecte și legi menite să atragă și să favorizeze copii romi.

Anul universitar 1992-1993 este punctul de plecare din perioada post-comunistă pentru discriminarea pozitivă, când în cadrul Universității din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, au fost alocate de către Ministerul Educației Naționale 10 locuri pentru candidații de etnie romă.

În 1992-1993, alte 10 locuri special create pentru studenții de etnie romă au apărut de această dată la secția de Asistență Socială a Universității din București, model ce a fost preluat în următorul an universitar si de alte catedre de profil ale Universităților din Cluj,Iași,Timișoara. (Sursa: conf. Univ. Dr. Gheorghe Sarau, www.edu.ro)

Politica de discriminare pozitivă a continuat la nivelul anilor 1990, iar în anul 1998 la 15 aprilie, Ministerul Educației Nationale a emis Ordinul nr.3677, prin care s-a sprijinit accesul elevilor și tinerilor de etnie romă în învățământul superior, acordându-se 144 de locuri distincte pentru candidații romi, acestea fiind ocupate în proporție de 85%.

Tot în anul 1998, în baza unui alt Ordin emis de Ministerul Educației Naționale nr.5083/26.11.1998, tinerii romi au primit suport și sprijin pentru a studia, într-un număr cât mai ridicat, în licee, școli profesionale și universități. Astfel candidații puteau concura pentru ocuparea locurilor special alocate acestora doar cu o recomandare scrisă din partea unei organizații civice sau culturale, care să ateste că aparțin etniei rome.

Proiecte de discriminare pozitivă se derulează și în prezent, unele dintre acestea includ introducerea în programa școlară a orelor de Istoria și tradiția minorității romilor, pentru școlile cu un număr ridicat de școlari de origine romă, până la locuri speciale în învățământul primar, liceal dar și universitar, burse și școli de vară. Toate acestea fiind menite să atragă într-un număr cât mai mare etnici romi în învățământ.

În anul școlar 2012-2013, au fost alocate peste 144 de locuri special destinate etnicilor romi, însă numai 31 dintre acestea au fost ocupate iar în anul școlar 2013-2014 numai romilor din județul Timiș le-au fost alocate peste 300 de locuri.

Fig. 23: Clasă specială de romi,Timișoara

Sursă:http://www.frontpress.ro/2013/06/discriminare-pozitiva-peste-300-de-locuri-speciale-in-liceele-din-timis-pentru-tigani.html

„Am dat câte 2 locuri pentru fiecare clasă, indifferent de liceu și profil. Bineînțeles, că în momentul repartiției îi vom consilia pe cei care solicită locuri care nu sunt compatibile cu rezultatele lor la învățătură. Interesul nostru nu este să-i înscriem la liceu ca apoi să abandoneze școala sau să rămână corigenți și repetenți, ci să le facilităm sccesul spre educație în concordanță cu capacitățile lor” Diamanta Bulai, Inspector general adjunct.

Pentru învățământul superior de stat, Ministerul Educației Naționale a pus la dispoziția liceenilor de etnie romă ce vor să urmeze o facultate în anul universitar 2014-2015, peste 600 de locuri. Astfel pentru a accesa unul dintre locuri, doritorii trebuiesc doar să se înscrie cu actele necesare și o adeverință de apartenența la etnia romă, neexistând taxe de înscriere sau de școlarizare pe perioada anilor de studiu.

Tabel 2: Locuri special alocate romilor în anul universitar 2014-2015

Sursă date: http://www.prefecturatulcea.ro/documente/arhiva_comunicate_de_presa/2014

Opțiunile etnicilor romi nu sunt limitate în alegere, acestea fiind diverse și răspândite la nivel național, rămânând doar ca aceștia să își dorească și să acceseze aceste locuri.

Un alt program ce se derulează și este destinat exclusiv etnicilor romi este „Dezvoltarea Personală, Profesioniști romi în domeniul medical”, acest program este destinat exclusiv liceenilor romi ce își doresc să susțină admiterea în cadrul unei instituții de învățământ din domeniul medicinei.

Peste 200 de cursanți înscriși beneficiază de pregătire gratuită la disciplinele Biologie și Chimie/ Fizică.

Un alt avantaj este acela al taberelor de motivare oferite de către Ministerul Educației dar și al unor burse pe perioada participării la cursul de pregătire.

Discriminarea pozitivă nu se oprește doar la nivelul educației iar în ultimi ani piața muncii a devenit vizată de această politică.

“Zona locurilor de muncă – aici e singura zonă în care trebuie să facem o discriminare pozitivă. Am vorbit cu cei de la Renault, cu cei de la Vivendi, vorbesc cu alte companii – hai să facem o discriminare pozitivă, să găsim un număr, o cotă de locuri de muncă în care să angajăm în special romi, pentru că altfel, la o competiție directă, cel puțin pe o perioadă, nu vor fi aleși și vor spune: << Domne’, suntem discriminați, nu suntem angajați>>”. A declarat premierul României, Victor Ponta, într-un interviu acordat Adevărul Live.

Astfel, implicarea instituțiilor abilitate, în politicile de discriminare pozitivă, există, și o bază a acestor politici s-a pus imediat după căderea regimului communist.

Dorința și deschidere către etnici romi atât din partea autorităților cât și a O.N.G.-urilor în vederea integrării acestora în societatea modernă a fost constantă și s-au depus eforturi continue și deosebite.

În schimb, fără o implicare directă și din partea comunităților de romi. Atât prin liderii acestora cât și la nivel individual, aceste politici rămân de multe ori fara succesul dorit, datorită dezinteresului și a segregării tocmai din partea etnicilor romi.

4.2 Egalitate de șanse

Acest concept se referă la asigurarea participării oricărei persoane indiferent de etnie, sex, religie, vârstă, la viața economică și socială.

Astfel, egalitatea de șanse reprezintă o valoare politică fundamentală atât a Uniunii Europene cât și a României ca stat membru, fiind transcrisă în mai toate actele juridice de bază ale comunității, un principal obiectiv politic și totodată o măsură extrem de importantă împotriva discriminării.

Principiul egalității de șansă înainte de a fi în totalitate respectat de societate trece mai întâi printr-o etapă de asimilare și înțelegere, durata acesteia fiind legată direct de contextul istoric, social, economic dar și politic. România a depus eforturi considerabile și a luat numeroase măsuri ca acest concept de egalitate să fie adus la un nivel acceptabil în vederea integrării în Uniunea Europeană, înainte de anul 2007 dar și după.

Chiar dacă în continuare se militează și sunt în desfășurare proiecte ce susțin această politică, situații de încălcare a principiului egalității de șanse sunt continue și într-un numar mare.

Principiul egalității de șanse este direct legat de fenomenul discriminării. De altfel discriminarea reprezintă principala cauză pentru care acest principiu nu este respectat.

Comunitatea romă una cu un procent destul de însemnat în demografia României prezintă probleme, fiind categoria socială cea mai săracă și cu forța de muncă cea mai ieftină.

O problemă majoră cu care se confruntă mediile social-economice, dar și culturale sau civice din România este aceea a educației copiilor de etnie romă.

Educația, face parte dintr-o problemă mult mai complexă, și anume cea a copiilor ce sunt respinși și segregați de societate datorită apartenenței la etnia romă. Astfel, marginalizarea copiilor romi rămâne deseori nedeclarată și se manifestă de la dezinteres total față de elevi până la punerea acestora în clase în ultimele bănci și blamarea lor.

Pentru a rezolva aceste probleme apărute în sistemul educațional și a-i aduce oarecum la un nivel de egalitate față de restul comunității, Ministerul Educației Naționale dar și diverse O.N.G.-uri ce au ca scop integrarea copiilor romi promovează egalitatea de șanse în școli prin campanii de conștientizare și informare dar și proiecte ce vizează direct etnici romi.

În cadrul unor proiecte precum: Stop Prejudecaților despre Etnia Romă!; Educația copiilor romi – calea spre un loc de muncă stabil; Școala – o șansă pentru fiecare; Dincolo de zid; Copii romi se pregătesc de grădiniță; Copii romi vor să învețe; au fost organizate diverse programe de educație de tipul “școala după școală” și “a doua șansă”, cu scop principal de a reduce pe cât posibil fenomenul de abandon școlar prin creșterea participării în educație dar și eliminarea prejudecăților și a situațiilor neplăcute în care acești copii de etnie romă sunt discriminați și segregați.

Pe piața muncii, un alt domeniu vizat de politica egalității de șanse, etnici romi sunt direct vizați, deoarece această categorie socială a fost de-a lungul timpului marginalizată și discriminată. Astfel atât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cât și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin structurile ei teritoriale, derulează activități menite să ajute la o ocupare cât mai mere pe piața muncii din partea etnicilor romi, în special a femeilor de origine romă, considerate ca fiind categoria cea mai afectata si cu accesul limitat.

Prin derularea unor proiecte ca și: Hotărâre, Egalitate, Respect și Atitudine; Tineri romi competitivi cu șanse egale pe piața muncii; O generație de specialiști romi în domeniul medical; Îmbunătățirea accesului grupurilor vulnerabile pe piața muncii; Împreuna pentru bunăstare sau A doua șansă pentru grupurile cu risc de excluziune socială – romi, se urmărește o pregătire profesională adecvată atât pentru femeile de origine romă cât și pentru bărbați în vederea accesului cu șanse egale pe piața muncii dar și dezvoltarea aptitudinilor necesare și eliminarea prejudecaților în vederea planificării carierei dar și a găsirii și menținerii unui loc de muncă (Fig. 24).

Fig. 24: Romii din Covasna consiliați cu privire la obtinerea unui loc de muncă

Sursa: http://news.portal-start.com/postlocal/romii-din-ardeal-sunt-consiliți/

În urma derulării acestor proiecte atât în domeniul educației cât și pe piața muncii, în funcție de zonă și deschiderea spre nou a etnicilor romi, s-au înregistrat progrese vizibile. Numeroși copii de etnie romă în ultimi ani nu au mai abandonat școlile și și-au continuat studiile, unii dintre ei ajungand în învățământul superior și terminand facultatea ce au ales-o.

Pe piața muncii, etnici romi au devenit mai interesați și mai curajoși în a aplica pentru anumite locuri de muncă, reușind să se angajeze atât în urma proiectelor derulate ce au avut ca scop clar egalitatea de șanse da și în urma unei informări mai bune cu privire la faptul că sunt egali cu restul populației.

CONCLUZII

Romii atât din spațiul românesc cât și cel european sunt răsfirați peste tot, cel mai adesea sunt marginalizați și discriminați, așa cum au fost de-a lungul istoriei de când au venit în Europa, vor trebui să fie tratați cu maximă responsabilitate și grijă de către structurile guvernamentale comunitare, nu doar pentru numărul lor impunător ce se ridică la circa 10-12 milioane, ce depășesște populația mai multor state mici, ci și pentru a proba viabilitatea proiectului european, viabilitatea valorilor dar și a principiilor europene pentru absolut toți cetățenii.

Dacă se va reuși depășirea diferențelor culturale și a celor economice, dacă romii atât din România cât și restul Europei vor ajunge să fie considerați egali cu restul societății și nu doar acceptați, atunci progresul actualelor politici pro-romi vor fi cu adevărat pe deplin folositoare.

Romii n-au avut dar nici nu au cerut vreodată un stat al lor, nu au avut nicio religie a lor și nici n-au căutat-o, n-au avut pământuri și nici n-au insistat să le aibă, astfel au demonstrat probabil involuntar, că identitatea culturală poate fi păstrată și în afara statului, independent de religia pe care o împărtășești, indiferent unde te muți cu traiul.

Astfel, indiferent de migrația acestora la nivel european dar și din România către statele membre U.E., romii trebuiesc în continuare ajutați și acceptați cu toate problemele ce le creează, încercând pe parcurs prin diferite politici pozitive să remedieze aceste situații neplăcute.

Politicile din sistemul educațional de astfel trebuiesc continuate și adaptate în continuare, nevoilor și problemelor ce apar, de astfel educația este cheia schimbării concepției atât a romilor, care se tem de societate, dar și a restului societății.

Eu cred că ar trebui în schimbul acestei experiențe și a modelului de supraviețuire și dăinuire pe care ni-l dau iei, să ne implicăm fiecare cetățean european în integrarea romilor în societate, să cerem guvernelor naționale și structurilor comunitare, soluții concrete la probleme reale. Să ne pese de soarta lor atât în România cât și în Europa, pentru că de asta depindem fiecare dintre noi în mod direct sau indirect.

BIBLIOGRAFIE

Achim V., (1998), Țiganii în istoria României, Editura Enciclopedica, București.

Alexandrescu Gabriela (coord.), (2004), Tradiții ale romilor din spațiul românesc, Fudația Salvați Copiii, București.

Duminică G., Cace S. (coord.) et al., (2004), Politici de incluziune social pentru grupurile vulnerabile. Creșterea accesului pe piața muncii, publicație realizată în cadrul proiectului „Transnational European Labour Market Integration Th rough Information Technologies” – TELMI finanțat prin programul INTERREG III B CADSES RO 2004/016-772.05.02.02.07,www.proactiv-org.ro/files/grupurile_vulnerabile_si_economia_sociala.pdf

Giurca Daniela (coord.) & Rusu Marioara, Stoian I., Ilie Simona, Toma Ștefania, Arsu A., (2012), Incluziunea romilor din România politici, instituții, experiențe, Editura Dobrogea, Constanța, online www.fundatia.ro/sites/default/files/ro_123_studiu_ro.pdf

Grigore Delia, Neacșu M., Furtună A. N., (2007), Romii… în căutarea stimei de sine: studiu introductive, Ed. Vanemonde, București.

Horvath I., Năstase L., (2012), Rom sau Țigan. Dilema unui etnonim în spațiul românesc, Editura Institutului pentru studierea Problemelor Minorităților Naționale, Cluj-Napoca.

Ioanid R., (2006), Holocaustul în România. Distrugerea evreilor și romilor sub regimul Antonescu 1940-1944, Polirom, București.

Mariea Ionescu, Cace S., (2006), Politici publice pentru romi. Evoluții și perspective, Ed. Expert, București, (www.anr.gov.ro/docs/Publicatii/Politici_publice_pentru_romi.pdf)

Petcuț P., Grigore Delia, Sandu Mariana, (2003), Istoria și tradițiile romilor, Ed. Ro Media, București.

Popescu Raluca, (2006), Grupuri vulnerabile și economia social. Romi și femei în dificultate, Ed. Expert, București, accesibil online www.proactiv-org.ro/files/grupurile_vulnerabile_si_economia_sociala.pdf

Preoteasa Ana Maria, Șerban Monica, Fundația Soros România, (2011), Între incluziune social și migrație, Editura Dobrogea, Constanța.

Sandu M., (2005), Romii din România – Repere prin Istorie, Editura Vanemond, București.

Sandu Mariana, (2005), Romii din România – Repere prin istorie. Vanemonde, București.

Tarnovschi Daniela (coord.), Preoteasa Ana Maria, Șerban Monica, (2011), Situația romilor în România, 2011. Între incluziune socialã și migrație. Raport de țară – România, Editura Dobrogea, Constanța, www.fundatia.ro/sites/default/files/Raport-de-tara.pdf

*** Strategia națională în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2014-2017, Anexa 1, accesibil online http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Transparenta/Dezbateri_publice/2014-01-24_Anexa_1_Strategia.pdf

***, Rezultate definitive ale Recensământului Populației și al Locuințelor – 2011 www.recensamantromania.ro

***, Strategia pentru promovarea egalității de șanse și a nediscriminării pe piața muncii pentru grupurile vulnerabile (Draft), accesibilă online http://www.privestemaasacumsunt.ro/wp-content/uploads/2011/10/Draft-Strategie.pdf

Document – Cele 5 obiective ale Strategiei Europa 2020 http://ec.europa.eu/europe2020/targets/eutargets/index_ro.htm

Comisia Prezidențială pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, Riscuri și inechități sociale, Raport sinteză, pag. 15, www.presidency.ro

http://www.proiecte-structurale.ro/63-Promovare-egalitatea-de-sanse/HERA-Hotarare-Egalitate-Respect-si-Atitudine–pID17087.html

http://www.equal.ro/platforma/materiale/Ghidul.pdf

http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files/Stiri/00007614/2pjr5_cpp_96.pdf

http://www.sansa.info.ro/index.php?page=sanse

http://www.romanicriss.org/PDF/Practici/20Pozitive-mecanisme/20specializate-in-combaterea-discr.pdf

http://ziarullumina.ro/societatea-perspectiva-crestina/discriminarea-pozitiva-este-dictatura-minoritatii

www.insse.ro/cms/

www.europarl.europa.eu

BIBLIOGRAFIE

Achim V., (1998), Țiganii în istoria României, Editura Enciclopedica, București.

Alexandrescu Gabriela (coord.), (2004), Tradiții ale romilor din spațiul românesc, Fudația Salvați Copiii, București.

Duminică G., Cace S. (coord.) et al., (2004), Politici de incluziune social pentru grupurile vulnerabile. Creșterea accesului pe piața muncii, publicație realizată în cadrul proiectului „Transnational European Labour Market Integration Th rough Information Technologies” – TELMI finanțat prin programul INTERREG III B CADSES RO 2004/016-772.05.02.02.07,www.proactiv-org.ro/files/grupurile_vulnerabile_si_economia_sociala.pdf

Giurca Daniela (coord.) & Rusu Marioara, Stoian I., Ilie Simona, Toma Ștefania, Arsu A., (2012), Incluziunea romilor din România politici, instituții, experiențe, Editura Dobrogea, Constanța, online www.fundatia.ro/sites/default/files/ro_123_studiu_ro.pdf

Grigore Delia, Neacșu M., Furtună A. N., (2007), Romii… în căutarea stimei de sine: studiu introductive, Ed. Vanemonde, București.

Horvath I., Năstase L., (2012), Rom sau Țigan. Dilema unui etnonim în spațiul românesc, Editura Institutului pentru studierea Problemelor Minorităților Naționale, Cluj-Napoca.

Ioanid R., (2006), Holocaustul în România. Distrugerea evreilor și romilor sub regimul Antonescu 1940-1944, Polirom, București.

Mariea Ionescu, Cace S., (2006), Politici publice pentru romi. Evoluții și perspective, Ed. Expert, București, (www.anr.gov.ro/docs/Publicatii/Politici_publice_pentru_romi.pdf)

Petcuț P., Grigore Delia, Sandu Mariana, (2003), Istoria și tradițiile romilor, Ed. Ro Media, București.

Popescu Raluca, (2006), Grupuri vulnerabile și economia social. Romi și femei în dificultate, Ed. Expert, București, accesibil online www.proactiv-org.ro/files/grupurile_vulnerabile_si_economia_sociala.pdf

Preoteasa Ana Maria, Șerban Monica, Fundația Soros România, (2011), Între incluziune social și migrație, Editura Dobrogea, Constanța.

Sandu M., (2005), Romii din România – Repere prin Istorie, Editura Vanemond, București.

Sandu Mariana, (2005), Romii din România – Repere prin istorie. Vanemonde, București.

Tarnovschi Daniela (coord.), Preoteasa Ana Maria, Șerban Monica, (2011), Situația romilor în România, 2011. Între incluziune socialã și migrație. Raport de țară – România, Editura Dobrogea, Constanța, www.fundatia.ro/sites/default/files/Raport-de-tara.pdf

*** Strategia națională în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2014-2017, Anexa 1, accesibil online http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Transparenta/Dezbateri_publice/2014-01-24_Anexa_1_Strategia.pdf

***, Rezultate definitive ale Recensământului Populației și al Locuințelor – 2011 www.recensamantromania.ro

***, Strategia pentru promovarea egalității de șanse și a nediscriminării pe piața muncii pentru grupurile vulnerabile (Draft), accesibilă online http://www.privestemaasacumsunt.ro/wp-content/uploads/2011/10/Draft-Strategie.pdf

Document – Cele 5 obiective ale Strategiei Europa 2020 http://ec.europa.eu/europe2020/targets/eutargets/index_ro.htm

Comisia Prezidențială pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, Riscuri și inechități sociale, Raport sinteză, pag. 15, www.presidency.ro

http://www.proiecte-structurale.ro/63-Promovare-egalitatea-de-sanse/HERA-Hotarare-Egalitate-Respect-si-Atitudine–pID17087.html

http://www.equal.ro/platforma/materiale/Ghidul.pdf

http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files/Stiri/00007614/2pjr5_cpp_96.pdf

http://www.sansa.info.ro/index.php?page=sanse

http://www.romanicriss.org/PDF/Practici/20Pozitive-mecanisme/20specializate-in-combaterea-discr.pdf

http://ziarullumina.ro/societatea-perspectiva-crestina/discriminarea-pozitiva-este-dictatura-minoritatii

www.insse.ro/cms/

www.europarl.europa.eu