Dimensiunea Umana Si Morala a Personajelor Caragialiene
Argument
Marile valori literare întampină uneori printre contemporani rezistențe și adversități care, trezesc, cel puțin pentru o vreme, neîncredere și reținere. În literatura română, un caz ilustrativ îl oferă opera lui I.L.Caraiale, scriitorul roman cel mai controversat. Se poate vorbi de o adevarată campanie ostilă, în care s-au folosit diverse mijloace, de la cronica dramatică, defavorabilă până la acuzația de plagiat. ,, O noaptefurtunoasă’’ a fost fluierată ca și,,D`aleCarnavalului’’, trunchiată la a doua reprezentație, apoi scoasă de pe afiș. Operei,,O scrisoare pierdută’’ nu i s-a recunoscut valoarea literară. In 1891, Academia Romană a respins de la premiere cele două volume de teatru, iar in 1902 a refuzat premierea,,Momentelor’’.
Învinuirile aduse operei dramatice caragialiene au fost numeroase și absurde, precum: imoralitate, reflectare falsă a realității, atitudine politică părtinitoare, selectare cinică a unor aspecte negative din societatea românească, lipsă de patriotism și pesimism. Opera a fost calificată ca mohorâtă, imorală și vulgară prin limbaj.Titu Maiorescu își asumă rolul unui arbitru publicând articolul ,,Comediile d-lui I.L.Caragiale” în care subliniază originalitatea acestui ,, adevărat început de literatură dramatică națională independent”.
Pornind de la întrebarea pusă de Titu Maiorescu în acest articol și anume: ,,Dacă există moralitate în artă”, mi-am propus să iau în discuție acest aspect în opera dramatică a lui I.L.Caragiale. Am ales comediile pe baza unei confesiuni a autorului:
,, De ce comedia?”
,, Niciodată gândirea n-are alt vrăjmaș mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i vorbă supusă și credincioasă, nimic nu arde pe ticăloși mai mult ca râsul”.
Prin activitatea noastră la catedră trebuie să le dezvoltăm și să le educăm gustul pentru frumos, pentru o lectură de calitate, abilitatea de a distinge mesajul, morala unei opera și puterea de a aplica în practică restricțiile unui anumit mod de comportament și de a promova valori morale.
Consider că elevii noștri sunt supuși unei campanii de intoxicare spirituală și de aceea , noi, educatorii, avem datoria morală față de ei să ,,luptăm” cu ,,dușmanii” nevăzuți ai civilizației care aduce din ce în ce mai mult modele pe care copii le preiau fără discernământ.
Eu consider că abordarea, analiza textelor dramatice permite observarea unor abilități și comportamente care vizează formarea unor laturi ale personalităților elevilor, le stimulează gândirea critic prin folosirea de metode active, formarea de valori și atitudini morale atât de necesare la vârsta adolescenței.
Mi-am ales această temă și din necesitatea reflecției asupra unor metode mai eficiente care permita o lectură și înțelegerea textului dramatic și să evidențieze prezența comicului în textile dramatice.
În prima parte a lucrării voi lua în discuție diversele opinii critice legate de receptarea comediilor caragialiene. Un capitol aparte este dedicate personajelor comediilor; ,, O scrisoarepierdută” , ,,O noaptefurtunoasă” și ,,ConuLeonidafață cu reacțiunea”. Îmi propun să analizez și să prezint personajele cu trăsăturile lor fizice, morale, cu întrebările și nelinișile lor. Pe de altă parte doresc să surprind și aspectele morale și imorale ale acestora pentru că personajele reprezintă societatea în care trăiesc, al cărei model sunt, ele integrându-se în cadrul social și politic al timpului lor.
Voi încerca să propun o discuție asupra prezenței textelor dramatice în manualele de limba și literatura română precum și o discuție legată de manualele alternative și auxiliarele școlare.
În ultima parte a lucrării voi încerca să identific și să prezint strategii didactice care să permită o receptare eficientă a textelor dramatice, în speță comedia O scrisoare pierdută, text studiat la clasa a VIII-a.
Motivația acestei lucrări stă în preocuparea pe care o am în calitate de educator, de a stimula lectura, de a forma și educa elevii interesați de opera dramatică , jocul dramatic, și pe viitor de studiile teatrale.
Prof. Viorica Radu
Capitolul I
Receptarea critică a dramaturgiei lui Ion Luca Caragiale
I.1. Concepte operaționale: genul dramatic, opera dramatică, comedia
I.1.1. Genul dramatic.
Sensul cuvântului dramatic conform informațiilor oferite de către DEX este: ,,care ține de dramă sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru iar ,,Arta dramatică” este definită ca un ansamblu de principii privitoare la interpretarea și în punerea în scenă a unui spectacol, a unei piese.
În Dicționarul de termeni literari genul dramatic este considerat ca fiind o ,,categorie estetică, ce se caracterizează prin conflict, prin tensiunea dintre două sau mai multe forțe opuse, implicând în mod necesar confruntarea, lupta între idei, sentimente, atitudini, persoane sau forțe sociale”. Termenul, conform definiției din dicționarul menționat, provine din fr. ,,dramatique,, , ,,dramatic’’ și definește genul în care se regăsesc operele literare destinate reprezentării scenice, transmiterea sentimentelor făcându-se în mod indirect prin intermediul personajelor și al acțiunii, având ca mod principal de expunere dialogul.
Genul dramatic este caracterizat de complexitate, fiind considerat un gen sincretic pentru că presupune combinarea mai multor arte: pictura, muzica, sculptura, coregrafia, etc.
În lucrarea sa, “Literatura română”, Miorița Got precizează structura, compoziția și particularitățile unei opere dramatice, astfel autoarea notează că textul dramatic este destinat reprezentării scenice, că personajele se prezintă singure în fața cititotilor sau spectatorilor, iar în ceea ce privește conflictul, acesta este foarte puternic ( și poate fi : exterior sau psihologic ), dialogul și monologul sunt considerate modurile de expunere predominante.
I.1.2. Opera dramatică
Din punct de vedere compozițional, opera dramatică este structurată în acte, scene și tablouri. Ceea ce este specific acestei opere este prezența didascaliilor sau indicațiilor scenice, redate în forma narativă sau descriptivă. Didascaliile ( indicațiile scenice) sunt sugestii aparținând autorului referitoare la decor sau la jocul scenic al personajelor, apar și marcate între paranteze și se pot referi la elemente de comunicare nonverbală ( gestică, mimică, vestimentație, machiaj, mișcare scenică), la elemente de comunicare paraverbale (intonație, accent, pauze, inflexiunile vocii ). Textul dramatic se referă la textul literar propriu-zis, paratextul, didascaliile ( lista personajelor, indicațiile scenice și precizările legate de compoziție: acte, scene, tablouri) și metatextul ( regie, scenografie, jocul scenic al actorilor). Prin explicațiile suplimentare, didascaliile au rolul de a dezambiguiza textul, având și anumite funcții precum: să precizeze cine vorbește în cadrul dialogurilor și cui se adresează, atunci când în scenă se află mai multe personaje; să situeze contextul în care se desfășoară dialogurile și, în general, acțiunea dramatică; să descrie anumite acțiuni nonverbale care însoțesc, întrerup ori se substituie chiar dialogurilor. Acțiunea operelor dramatice se caracterzează prin unitate, deoarece elementele prezentate se înlănțuie cauzal și justificat ( unitate de timp, de loc și de acțiune).
Momentele subiectului unui text dramatic, sunt ca și cele din opera epică: expozițiunea se caracterizează prin forma concentrată, în teatrul modern ia forma unui element simbolic sau uman reprezentativ; intriga se evidențiază puternic, aducând în prim-plan cel mai important eveniment sub raport cauzal, reliefând conflictul dramatic foarte intens; desfășurarea acțiunii este caracterizată de cronologie ( în teatrul modern asistăm la succesiunea stărilor de conștiință ale personajelor); punctul culminant este foarte bine pus în evidență; deznodamântul apare imediat după punctul culminant, în teatrul modern poate lipsi, lăsându-se la îndemâna receptorului interpretarea unui final deschis, care pune în lumină problematica existenței omului modern.
Conflictul este un element component foarte important în opera dramatică și constituie o opoziție, o luptă între două sau mai multe personaje, atitudini, sentimente, între personaje și societate, ori între trăirile intime ale aceluiași erou sfâșiat de contradicții interioare. Conflictul este elementul esențial care determină acțiunea unei opere dramatice, pentru că el stimulează atât dezvoltarea subiectului literar, animă controversa de idei sau afecte dintre opozanți, cât și interesul publicului spectator- cititor, în raport cu faptele prezentate.
Conflictul unei opere dramatice poate fi: exterior – între personaje distincte, între eroi individuali și societate, între aceștia și destinul implacabil; interior – între sentiment și rațiune, datorie și pasiune. În mod frecvent, în cuprinsul aceleiași opere apare și conflictul exterior și cel interior, condiționându-se reciproc. În tragedie, conflictul se rezolvă prin moartea eroului, în comedie și în unele drame, prin aplanarea tensiunilor cumulate pe durata acțiunii ori prin soluții de compromis.
Miorița Got precizează speciile genului dramatic și face o clasificare în: populare – jocurile de măști ( irozii, ursul, capra, etc ) și culte – tragedia, comedia, drama, drama de idei, teatrul absurd, tragi-comedia, farsa, melodrama, vodevilul.
I.1.3. Comedia
Acest termen provine din fr. ,,comedie”, lat. ,,comedia’’, gr. ,,Komoidia’’- cântec de sărbătoare și definește specia genului dramatic, în proză sau versuri, care evocă întâmplări, personaje, moravuri, într-o manieră care stârnește râsul, având de regulă, un final fericit și, deseori, un sens moralizator.
Aristotel în Poetica oferă următoarea definiție: ,,comedia e imitația unor oameni neciopliți, nu însă o imitație a totalității aspectelor oferite de o natură inferioară, ci a celor ce fac din ridicol o parte a urâtului”. Se naște ca și tragedia, în antichitatea greacă, din cântecele și jocurile comice, improvizate în cinstea regelui Dionysos ( gr. ,,comozo,,- a merge în procesiune – ode – cântec).
Comedia ca specie a genului dramatic are trăsături specifice și se caracterizează prin varietate, încurcăturile de situație, neprăvăzut; iar personajele care sunt supuse hazardului; cultivă stilul oralității, apropiindu-se de vorbirea obișnuită; subliniază limitele condiției umane, acceptându-le și privindu-le cu umor; tinde spre caricatural, renunțând la complexitatea și unicitatea eroilor, în favoarea tipizării lor, imaginând caractere.
În literatura română, începuturile comediei apare prin Costache Facca, cu opera Comedia vremii scrisă în 1833 și publicată în 1860 sub titlul de Franțuzitele, Costache Caragiali, O soarẻ la mahala , Al. Depărățeanu, Don Gulică sau pantofii miraculoși.
Vasile Alecsandri rămîne însă primul autor de comedii cu certă valoare artistică; creația sa în domeniu a început cu cîntecele comice, farsele, vodevilurile și a ajuns la comedii celebre : Iașii în carnaval, Chirița în Iași, Chirița în provinție, ,,care izbutesc să învingă vremea”
Eugen Lovinescuinsistă asupra originalității satirei care a fost prezentată pentru prima dată în dramaturgia lui Alecsandri și că teatrul lui Caragiale este o continuare firească a teatrului ,,bardului de la Mircești”. Criticul recunoaște faptul că dramaturgul este cel mai de seamă autor de teatru de satiră socială, cel mai mare comediograf român.
În perioada modernă și contemporană, comedia a fost reprezentată cu succes de către Mihail Sebastian, Victor Ion Popa, Al. Kirițescu, Tudor Mușatescu, Aurel Baranga, Ion Băieșu.
I.2. Prezentarea comediilor caragialiene din perspectiva criticilor
S-a afirmat adesea că marele scriitor satiric nu se putea naște decât într-un sat cu nume umoristic- satul Haimanale – din districtul Prahova, (astăzi localitatea aparține județului Dâmbovița ) aflat la jumătatea drumului dintre Ploiești și Târgoviște
Din acest punct de vedere Nicolae Iorga afirma că: ,,Trebuie să fi cunoscut cineva Ploeștii…, ca să-l înțeleagă într-adevăr pe Caragiale și să vadă cât de mult este legată orice literatură, nu de o normă abstractă, ci de ceva real și omenesc. Fără Ploiești nu poate înțelege nimeni pe Caragiali….’’
Satul Haimanale ,,era de fapt un cătun sau o așezare de foști robi mânăstirești risipiți spre părțile păduroase. După tradiția locală, consemna Șerban Cioculescu, numele Haimanale ar fi fost dat în derâdere vechiului cătun de către egumenul Mânăstirii Mărgineni, Macarie. Se pare însă că numele e mult mai vechi. Potrivit unor ipoteze, satul se numea Haimanale, fiindcă se alcătuise din clăcași fugiți de pe moșiile vreunui stăpân, în condițiile generalizării feudalismului în Țara Românească.Temenul este de origine turcă și înseamă în limba respectivă ,,venetic , fugar, venit din altă parte,,. În această localitate,, scriitorul se născu la 29 ianuarie 1852, spre zorile următoare”.
Ion Luca Caragiale a fost și a rămas cel mai mare dramaturg român al tuturor timpurilor. El este unul din marii clasici ai literaturii noastre, dar și un realist ce surprinde secvențe din viața oamenilor obișnuiți, cu defecte, calități și slabiciuni, pe care le satirizează, le critică într-un mod comic. Realismul impune: o gândire veridică a realității, obiectivitate, spirit critic, personaje tipice prezentate în împrejurari tipice. Stilul acestui curent literar se caracterizează prin limbaje din toate medile sociale, dar si prin viziunea monografică, urâtul, răul și comicul și descrierea cotidianului.
Deci, Caragiale poate fi perfect incadrat in tiparul unui scriitor realist, obiectiv deoarece putem afirma că scrierile sale obiective construiesc personaje tipice ,multilaterale, ce aparțin mai multor medii sociale, și nu reprezintă întruchipări ale idealului putând fi criticate datorită faptului că sunt inferioare din punct de vedere intelectual, moral și social dar se pretind a fi adevarate modele pentru “soțietate”.
A scris patru comedii (“O scrisoare pierduta”, “Conu’ Leonida fata cu reacțiunea”, “O noapte furtunoasa”, “D-ale carnavalului”.), o drama (”Napasta”), precum si o serie de povestiri, nuvele și schițe. În scrierile sale Caragiale abordeaza mai multe domenii: școala, justiția, politica, familia, îndreptându-se către existența cotidiană a oamenilor mărunți. Caragiale se desparte de păcătoși, îi respinge, glumind pe seama altora, nu ține cu tot dinadinsul să-i vadă cum reușesc să-și rezolve problemele. Caragiale a fost toată viața lui un desăvârșit actor, dublat de un foarte lucid spectator ( homo duplex ). Caragiale îl anticipează pe Eugen Ionescu, creatorul teatrului absurd.
La un an după premierea operei O scrisoare pierdută, Titu Maiorescu publică (în 1885 ) articolul ,,Comediile d-lui Caragiale,,. Acest lucru este considerat cea dintâi intervenție critică de seamă, după agitația din presă în jurul primelor reprezentări cu piesele lui Caragiale. Maiorescu, fiind considerat o autoritate în epocă, își asumă rolul unui arbitru și subliniază originalitatea ,,acestui adevărat început de literatură dramatică națională”, le combate considerarea minimalizatoare a comediilor ca atacuri la adresa unui partid politic ( cel liberal ) și respinge imputarea de imoralitate. Criticul consideră că autorul prezintă realitatea din partea ei comică condamnând pe cei care au afirmat următoarele: „comediile d-lui Caragiale sunt triviale și imorale”, că tipurile sunt alese dintre oamenii ,,vițioși,, sau ,,proști,, că situațiile sunt adesea ,,scabroase,, iar ,, amorul,, e totdeaua nelegiuit. Maiorescu apreciază originalitatea comediilor caragialiene și pune în discuție rolul artei despre care afirmă că, ,,a avut totdeauna o înaltă misiune morală, și orice adevărată operă artistică o îndeplinește”. În acest articol criticul face referire la operele: O noapte furtunoasă, Conu Leonida… , O scrisoare pierdută, D-ale Carnavalului, considerând că aceste opere merită să fie cunoscute, și ,, după părerea noastră lăudate”. Toate, fără excepție, pentru că aceste comedii pun pe scenă câteva tipuri din viața de atunci, cu deprinderlile , cu expresiile lor. În finalul articolului criticul spune despre comediile caragialiene că: ,, sunt plante adevărate, fie tufiș, fie fire de iarbă, și dacă au viața lor organică, vor avea și puterea de a trăi”.
George Călinescu afirma în Istoria literaturii române de la origini și până în prezent că ,,ceea ce a făcut pe unii să subestimeze opera lui Caragiale este faptul că ea zugrăvește moravuri pretinzându-se fără niciun temei estetic cum că obiceiurile și aspectele de civilizație sunt efemere” .
Pompiliu Constantinescu spunea despre Caragiale că are ,,viziune realistă a societății românești întru-un moment de criză, că a surprins într-o oglindă rece, măritoare, tarele esențiale ale burgheziei. Criticul îl consideră pe dramaturg creator de tipuri ca orice scriitor clasic, dar că integrează psihilogiile individuale în fresca societății, considerând acest lucru, semn al realismului său.
Faptul că acțiunea din O scrisoare pierdută se desfășoară în ,,capitala unui județ de munte,,, faptul că personajele sunt intelectuali de provincie, zona morală este un compromis între mentalitatea de mahala și cea burgheză”.
Tudor Vianu propune formula de „realism tipic” considerând că „estetica lui Caragiale coincide cu cea a clasicisnului numai pe porțiuni mărginite, că el nu simplifică imaginea omului până a nu reține din ea decât singurele ei trăsături general-umane, așa cum fac clasicii”. Criticul este de părere că omul social stă pe primul loc, că eroii săi sunt exponenții mediului social și numai într-un plan mai adânc „apare caracterul omenesc general, astfel Trahanache, Cațavencu, Zoițica, Farfuridi, Agamiță Dandanache sunt actorii comediei politice în jurul anului 1880”. Criticul afirmă că dramaturgul ,,insistă pe reacția fiziologică a personajelor în diverse situații”.
În Arta prozatorilor români, Tudor Vianu notează că adevărul pentru un scriitor realist este senzație, în timp ce pentru unul clasic, este idee. ,,Senzația în locul ideii, prezentarea directă a unor evenimente în locul analizei psihologice dau măsura schimbării conștiente de poziție pe care o operează caragiale”.
În Istoria literaturii române moderne, criticii Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu și Tudor Vianu fac trimiteri la spațiile prezentate de către dramaturg în piesele sale, astfel orașul este văzut ca mediul firesc la Caragiale, locul unde se simte în largul său. Orașul reprezentând aspirațiile sale de civilizație burgheză. I.L.Caragiale este considerat deci scriitor citadin pentru că a evocat viața orașului , a provinciei și a capitalei, „unde decorul este mic burghez, mahalagesc, unde oamenii nu sunt de obicei funcționari și cucoanele nu sunt încă franțuzite”, aici existând o lume de mici negustori, trăind patriarhal, cu stăpâni aspri dar creduli, strașnici în capitolul onoarei familiare, cetățeni, zeloși, membri ai gărzii-civice, politizând deși abia știu să silabisească gazetele, inițiindu-se în practicile tinerei democrații începătoare, străjuiți de femeile lor romanțioase. Pe de altă parte Caragiale este considerat și un ,,scriitor obiectiv supus realității lumii exterioare, pe care năzuiește să o redea ca senzație nemijlocită”. În ceea ce privește comedia O scrisoare pierdută criticul Tudor Vianu, consideră că în această operă, sunt satirizate instituțiile pseudodemocrate și că omul este chemat a se bucura de neadevărul regimului politic al vremii.
Șerban Cioculescu afirmă în Caragialiana, : ,,Caragiale este unul dintre acei scriitori, meniți să stârnească comentarii care n-a dăruit societății românești nimic altceva decât o oglindă perfidă, pentru chipurile ei nefardate, că posteritatea, față de asemenea scriitor, e o continuă replică, cu jocul de oglinzi întors însă asupra-i, ca un omagiu de reciprocitate”.
Acesta consideră că opera dramaturgului nu numai că nu este străină de interesele și nevoile noastre naționale, ci ea servește scopurilor naționale prin implicațiile ei melioriste care presupun încrederea în posibilitatea îndreptării. Criticul este pe deplin convins de faptul că I.L.Caragiale ca și M.Eminescu, îndeplinește rolul unui educator.
Iorgu Iordan este surprins de spiritul de observație al dramaturgului atunci când este vorba de a prezenta oamenii, în toate detaliile comportării lor, cum își vede eroii în mișcare, gesturile, mimica lor, cum trăiește un personaj de dramă prin jocul unui bun interpret. Criticul vorbește despre dramaturg că avea în lume atitudinea unui spectator la teatru, care înregistrează exact toate particularitățile caracteristice ale graiurilor regionale și ale diverselor pături sociale, în condițiile lor de viață și formație profesională.
Mircea Diaconu într-un articol din revista Convorbiri literare discută despre lumea pe care o prezintă Caragiale în comedii și opinia pe care o emite este aceea că ,, Lumea prezentată în comedii, împotriva tuturor aparențelor, nu e lumea sfârșitului de secol 19, cu politica și societatea ei, nu e lumea balcanică cu moravurile ei impure, nu e nici o lume a imposturii și falsului, deși e toate acestea la un loc, e lumea ca realitate fragilă ca joc inconsistent, ca iluzie și reprezentare, ca oglindire, eventual joc al unui demiurg ludic și cinic deopotrivă”.
I.2.1. O scrisoare pierdută
Aceasta comedie nu a fost jucată numai pe scenele principale din fostele țări socialiste, ea a fost reprezentată la Paris ,Londra, Milano, Roma, Cairo, Tokio, Atena, Buenos Aires,Bruxelles și a fost tradusă în mai multe limbi: arabă, bulgară, cehă, chineză, engleză, franceză, germană, olandeză, rusă,etc. Această operă a fost considerată o adevărată capodoperă a dramaturgiei românești deoarece satirizează cu o vervă și un umor de esență popoulară pe reprezentanții tipici ai unei societăți în stare de descompunere: politicieni, funcționari, mici burghezi, o lume meschină și grotească, al cărui portret a fost făcut de către Caragiale cu o ascuțime a observației și un simț al comicului uimitoar, ridicând satira la un nivel rareori atins. Caragiale a fost considerat din acest punct de vedere, drept un fel de Molière contemporan, care posedă simțul și gustul analizei crude, voința de a demasca defectele societății din vremea sa.
Opera lui Caragiale poate sugera autorilor dramatici de orice naționalitate calea pe care ei ar putea să meargă către teatru, care să nu fie doar un simplu divertisment, ci expresia însăși a vieții și a omului
Această comedie a fost considerată capodopera dramaturgiei literaturii române și pentru că politicianismul este ,, un viciu al tuturor timpurilor și al tuturor regimurilor, pentru că proștii, bețivanii, înamorații sunt pretutindeni, iar polițaii, demagogii, avocații și prefecții au existat întotdeauna. Se poate considera că O scrisoare pierdută aparține și literaturii universale, pentru că arta nu e și nu a fost niciodată proprietatea exclusivă a unui neam, cum spune însuși Caragiale
Prin lumea adusă în scenă, această operă reflectă o anumită societate, dintr-o anumită perioadă, și anume, societatea română (sau o parte a ei) de pe la 1880. Întâmplările din comedie se organizează în jurul unui moment real, și anume alegerile din 1883 pentru parlamentul căruia partidul liberal, aflat la guvern, urma să-i ceară revizuirea constituției.Chiar dacă această operă exprimă și atitudinea lui Caragiale față de alegerile din 1883 și față de agitația stârnită în jurul revizuirii constituției, semnificația comediei este mult mai amplă și mai profundă. Autorul evită de a numi cele două grupuri politice care se confruntă, tocmai pentru a asigura satirei sale un caracter generalizator.
Edgar Papu consideră că această comedie este nu numai prima, ci singura comedie a lumii care atinge amploarea unei epopei eroi-comice, cu două tabere în luptă și cu promovarea pe scenă a comicului colectiv
Ștefan Cazimir în Nu numai Caragiale consemnează opiniile unor scriitori referitoare la dramaturgia lui Cragiale. Astfel, Barbu Ștefănescu Delavrancea identifica în opera lui Caragiale, ,,puterea de observație a unui om dezgustat, care petrece des chiar, dar care ascunde ochilor noștri o fire tristă, ale cărei năzuințe nu sunt satisfăcute”. În aceleași spirit va scrie și Vlahuță care considera că I.L.Caragiale nu este un om vesel, ci din contra, este un om foarte trist, că ascunde în sufletul său multă durere : ,,Un om vesel?Nu. Un om foarte trist. E multă durere sub glumele lui”. El consideră lumea lui Caragiale o lume eternă și profundă. Deasemenea Alexandru Vlahuță că O scrisoare pierdută este ,,sinteza vieții de provincie, cu notele ei de ridicol, aceleași pretutindeni- același Trahanache, același Ghiță, aceeași Coana Zoe, la Turnu-Severin ca și la Dorohoi”. Și poetul Tudor Arghezi se referă la comedia caragialiană , notând că ,, O scrisoare pierdută ne-a întristat ca o dramă sumbră”. Poetul consideră că ,,tipurile prezentate și comicul ridicol care alcătuiesc piesa sunt fardurile zglobii ale unei crâncene deziluzii, că sfârșitul piesei e ca un verdict al fatalității batjocoritoare”.
Garabet Ibrăileanu prezintă un punct de vedere destul de interesant în ceea ce privește receptarea comediilor dramaturgului. El nu este de acord cu ceea ce s-a spus de către critica vremii, că dramaturgul ar fi zugrăvit în comediile sale, mahalaua, chiar dacă personajele din O noapte furtunoasă, din Conu Leonida față cu reacțiunea, sunt mahalagii, (menționând că Rică Venturiano face excepție, el fiind un intelectual). Mai mult decât atât personajele din comedia O scrisoare pierdută, nu sunt mahalagii. Criticul face o scurtă prezentare a tipologiilor din această comedie: Trahanache e identificat ca un mare proprietar; Zoe, soția acestuia, o ,,damă mare”; Farfuridi , Brânzovenescu, Cațavencu sunt avocați, deci intelectuali; Tipătescu e un înalt funcționar al statului și un om cult.
Nicolae Steinhardt, în lucrarea Cartea împărtășirii, capitolul Secretul Scrisorii pierdute, consideră că există mai multe interpretări ce s-au făcut de-a lungul timpului, asupra comediilor caragialiene, una ar fi aceea considerată stângistă ( avându-i ca reprezentanți pe Alexandru Piru și Ovid S. Crohmălniceanu), care socotește că opera dramaturgului este o critică necruțătoare, aspră și crudă a burgheziei, a viciilor și a regimului politic, alta, ar fi naționalistă (avându-i ca reprezentanți pe Nicolae Grigorescu, Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu ) care consideră că autorul ar urî poporul român, deoarece l-a înfățișat cu răutate în scrierile sale. Steinhardt, crede însă că ar putea exista și o a treia posibilitate, a unui Caragiale profund creștin, creatorul unei lumi în care atmosfera generală e blândețea,stâlp al creștinismului.
În eseul lui Mircea Iorgulescu, Marea trăncăneală, autorul prezintă câteva considerații despre lumea comediilor caragialiene, considerând-o lumea unor primitivi ce cred că au scăpat de primitivism și de viața vegetativă pentru a trăi din viața unor oameni cugetători. El crede că materialul acestor opere este perisabil, puțin trainic, supus măcinării timpului, dar dacă nu s-a întâmplat așa este pentru că ,,imbecilitatea și imbecilizarea”, este materialul adevărat al acestei opere și că acestea ,,sunt fără moarte”.
Ioana Pârvulescu în opera sa În Țara Miticilor, afirma că în toate comediile dramaturgului apare mai mereu cuvântul comẻdie. Acest cuvânt este rostit de mai multe personaje, de exemplu, Jupân Dumitrache în povestirea făcută către Nae Ipingescu: ,,ne punem la o masă ca să vedem și noi comẻdiile alea de le joacă Ionescu”. Comẻdia pe care o vede însă Jupânul nu este altceva decât un spectacol propriu, regizat de gelozia lui. Autoarea consideră comedia jucată pe scenă că este pusă în umbră de comedia jucată în viață, că adevărata piesă se află la ,,purtător”. În piesa O scrisoare pierdută se continuă aventura sensurilor comẻdiei, astfel Trahanache încearcă să-l convingă pe Tipătescu că:,, E comẻdie, mare comẻdie, Fănică!
Prietenul lui Caragiale, Constantin Dobrogeanu Gherea afirma referindu-se la comedia O scrisoare pierdută că: ,,Putem râde văzând piesa, dar când ne întoarcem acasă și cugetăm, ori când o citim, nu ne mai vine a râde, ci a plânge, a striga de durere…”. Criticul consideră că piesa este plină de spirit, cu o intrigă foarte simplă, și că prezentă tipuri umane ,,deplin reale”, că personajele piesei, polițaiul Pristanda, avocații Cațavencu, Farfuridi, proprietarul Brânzovenescu sunt descriși așa cum pot fi văzuți în fiecare zi, și mai ales pe vremea alegerilor, dar numai um îi vedem și nu așa cum i-am cunoaște dacă am fi trăit mult timp cu dânșii. ,,Se înțelege că autorul poate zice că a vroit să ne dea o icoană din viața politică și prin urmare n-avea nevoie să adâncească caracterele”.
În opera lui Ovid. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, se afirmă despre Caragiale că este singurul dintre junimiști care în comediile lui merge în inima vieții prezentate, surprinzând ,,la rece”, ,,într-o oglindă măritoare”, ,,tarele esențiale ale burgheziei”.
Alexandru Piru observă că odată cu apariția comediei O scrisoare pierdută, Caragiale a dat dovadă de un puternic spirit de observație asupra societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ,,zugrăvită în împrejurările ei caracteristice”, considerând că autorul ,,se amuză pe seama moravurilor și a moralei eroilor săi”
Pompiliu Constantinescu consideră că în O scrisoare pierdută se împletesc observația socială, comedia de caracter și situațiile tari, de farsă. În această operă, Caragiale prezintă un minor eveniment din viața elitei provincial, tema fiind satirizarea vieții politice de la sârșitul secolului XIX, într-un moment de vârf – alegerile.
Subiectul prezentat este simplu: în capitala unui județ de munte în preajma alegerilor. Șeful opoziției, avocatul Nae Cațavenucu are norocul de a intra în posesia unei scrisori compromițătoare pentru prefect și pentru soția fruntașului organizației locale a partidului aflat la putere. Cei doi amanți sunt șantajați și se văd constrânși să sprijine candidatura adversarului politic. Faptele se precipită, șantajistul va fi dezarmat și silit să conducă manifestația pentru candidatul guvernamental ales.
Conform schemei tradiționale, o piesă are un conflict, un punct culminant și un deznodământ. Caragiale se conformează acestei scheme, intervenția fermă a lui Zoe face să pară conflictul a se precipita spre deznodământ. Numai că această candidatură a lui Nae Cațavencu va trebui să fie acceptată de organizația condusă de Zaharia Trahanache ca avocatul să fie ales. Depeșa sosită de la centru, formulată în termeni categorici nu mai poate schimba nimic. Apar deci elementele surpriză astfel după ce Farfuridi își încheie discursul, întrunirea și piesa se întrerup și apare prima lovitură de teatru: ceea ce părea definitiv hotărât nu se va mai întâmpla, candidatura lui Cațavencu nu va mai fi anunțată.Acesta ține și el un discurs cu patos oratoric, numai că atunci când se crede biruitor, e învins. Anunțarea candidaturii lui Agamemnon Dandanache, duce la asaltul lui Pristanda și al oamenilor săi, comicul acestei încăierări poate duce cu gândul spre Țiganiada lui I.Budai Deleanu.
Subiectul operei împletește două intrigi, una politică și una sentimentală. Se poate remarca o asemănare între O scrisoare pierdută și O noapte furtunoasă , prin faptul că în ambele apare un soț vârstnic înșelat de soție cu unul dintre oamenii săi de încredere. Triunghiului conjugal Jupân Dumitrache – Veta – Chiriac îi corespunde Trahanache – Zoe –Tipătescu . În ciuda acestor asemănări, avem a face cu totul altceva decât o simplă repetare de situații. Împrejurările prin care trece Jupân Dumitrache îl plasează în prim plan, ceeea ce conferă piesei sensul unei comedii de moravuri. În O scrisoare pierdută , adulterul se situează pe un plan secund, care se împletește firesc cu cel principal. Șantajul lui Cațavencu, putea fi folosit ca armă politică, acest lucru demonstrează faptul că rezultatul alegerilor se hotăra în culise, adunările electorale, fiind o procedură formală. Bătălia se duce pentru fixarea candidaturii, și nu pentru popularizarea candidatului sau a vreunui program al acestuia. După ce candidatul a fost cunoscut și ales, s-a rezolvat conflictul politic, piesa e normal să continue pentru a rezolva și intriga sentimentală. Învins în competiția politică, Cațavencu putea fi primejdios pentru că arma prin care n-a putut cuceri un loc în camera poate deveni o armă a răzbunării. Urmează alte lovituri de teatru, care pot fi considerate intervenția hazardului, pentru că o scrisoare pierdută de adresant poate fi pierdută și de cel ce și-a însușit-o prin viclenie.
Prin reintrarea scrisorii în posesia celei ce o trimise, actul IV al piesei aduce și dezlegarea celui de-al doilea nod al conflictului. Lui Tipătescu pierderea scrisorii, episod din sfera vieții personale, îi prilejuiește manifestarea fără nicio reținere a autorității sale de conducător local atotputernic. El se târguiește cu cel care-l are la mână, oferindu-i funcții publice și alte avantaje materiale, ca și cum ar distribui bunuri personale. ,, Tipătescu: Dacă în locul de primar, vacant acum, și în locul de epitropefor la Sf. Nicolae s-ar numi tot nenea Cațavencu? Ai? ( Cațavencu surâde cu un gest de refuz ) Și dacă și moșia Zăvoiul din marginea orașului…”. Cațavencu refuză toate acestea și-i cere clar : ,,Nu mă combate… Susține-mă…Alege-mă.” Ezitările prefectului sunt spulberate de Zoe Trahanache, persoana cea mai afectată de pierderea scrisorii, ea nu are niciun rol oficial în treburile publice, cu toate acestea ea se angajează în fața lui Cațavencu: ,,Ei! Eu te aleg, eu și cu bărbatul meu…”, astfel târguiala ia sfârșit și cei doi amanți plătesc un document personal compromițător cu un loc de deputat. Tipătescu se adresează cu hotărâre șantajistului: ,, Domnule Cațavencu, ești candidatul Zoii, ești candidatul lui nenea Zaharia… prin urmare și al meu! Poimâne ești deputat!”. Iată cum pe intriga sentimentală o potențează satira politicianistă. Urbea condusă de Tipătescu e bucuroasă și fascinată de marele eveniment al votului. Dandanache este alesul nostru iar rivalul Cațavencu, s-a metamorfozat și el în unul de-ai noștri ,din candidatul nedorit face pasul hotărâtor, acela de a câștiga bunăvoința Joițichii și a lui Trahanache.,,Și-așa zi, ai? D-ai noștri, stimabile? bravos! mă bucur..”
Farfuridi vorbește sub bănuiala unei trădări din partea celor ce-i promiseseră susținerea, a unei trădări jignitoare, care îi este ascunsă, el știe că o asemenea trădare apare atunci când o cer ,,interesele partidului” și dorește să fie pus la curent cu toate problemele și secretele trădării: ,,trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi…” .El este derutat de umilința trădării pentru că bănuiește că e un dizgrațiat din jocul ascuns al culiselor, că s-ar putea să nu mai facă parte din ,, ai noștri” lucru care îl zăpăcește și de ce nu, îl înfricoșează. Afirmă față de Tipătescu că:,,… iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători…”. Pe cine ar putea considera trădători? Pe aceia care s-au desolidarizat de el, de aceea atunci când urcă la tribună este emoționat pentru că bănuiește că se pune ceva la cale, că este ignorat, dar neștiind ce este nu se poate revolta, nu poate da pe față,(dacă ar face acest lucru ar putea fi dizgrațiat definitiv) dar știe că nici nu poate ieși din această dilemă.El își spune opinia care e totuna cu o dramă personală: ,, Din două una, da-ți-mi voie, ori să se reviziuiască primesc! Dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele esențiale. Din acestă dilemă nu puteți ieși…Am zis!” Despărțită numai cu 5ani de O noapte furtunoasă care surprinde începutul altei epoci, înțelegerea tinde să se transforme în amestec și asemănare. Cele două grupuri se luptă cu fraze căci nu se mai pot lupta cu idei. Farfuridi admite cu precauție numai reformele care nu se reformează, revizuirile care nu schimbă nimic și admite nonsensul. În piesă funcționează o anumită complicitate , astfel, Farfuridi și Brâzovenescu admit trădarea pentru interesele supreme ale partidului, Farfuridi spune clar ce înseamnă partidul nostru :,,Madam Trahanache, dumneata, nenea Zaharia, noi și ai noștri”. Complicitate există însă și între cele două tabere: ,, Să mă ierți și să mă iubești! pentru că toți ne iubim țara, toți suntem români!…mai mult, sau mai puțin onești!” îi spune la sfârșitul piesei, Cațavencu lui Tipătescu.
Apariția lui Agamemnon Dandanache întregește galeria personajelor cu un tip pitoresc și reprezentativ. Acest politician și-a obținut învestitura de candidat printr-un șantaj identic celui încercat de Cațavencu, el își mărturisește cu candoare șantajul. De fapt Caragiale, atrage atenția prin cele prezentate în piesă, că la centru funcționează aceleași resorturi ca și într-o oarecare capitală de județ, că moravurile și practicile sunt aceleași de jos până sus. Finalul prezintă pe adversarii de ieri cum fraternizează și-și declară reciproc stimă și afecțiune, în sunetul fanfarei, se ciocnesc stacane de vin și cupe de șampanie, se rostesc toasturi. Lupta iscată în ajunul alegerilor a fost aparent una politică,pentru că niciuna dintre părți nu avusese de apărat un crez, un program sau principii. Șeful grupului independent de opoziție, acum dizolvat, se îmbrățișează cu noul deputat guvernamental. Mandatul i-ar fi putut reveni și lui, n-ar fi fost decât o schimbare de persoane, fără vreo consecință pentru mersul treburilor obștești. Viața din capitala județului de munte va evolua și pe mai departe pe aceleași făgașe. Legătura amoroasă dintre Zoe și prefect, deși nu mai este o taină, va continua, Trahanache va fi și de aici înainte pentru toată lumea ,, venerabilul”, chiar dacă se știe că e un încornorat.În ochii lui Cațavencu, cei doi amanți rămân pe același piedestal, deoarece ei reprezintă puterea, ca și pentru Pristanda, pus la curent cu toată povestea, dacă nu cumva el o cunoștea ( sau o bănuia ) de mai înainte. Se remarcă încă odată atmosferade complicitate, când interesul personal e mai presus de rigoarea morală. Tentativa de șantaj poate fi uitată cum a fost uitată și falsificarea polițelor. În veselia generală, Cațavencu e senin și poate sincer în urările pe care le adresează prefectului pentru că el a reținut ca pe o promisiune cuvintele rostite de Zoe, când l-a trimis să conducă manifestația: ,, …fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!”
I.2.2. O noapte furtunoasă
În Caragiale. Universul comic, Ștefan Cazimir afirmă că noaptea din comedia O noapte furtunoasă s-ar putea numi și o noapte nebună , sau peripețiile unei ,,nebunii erotice stârnită din nimica și sortită să eșueze în gol”. Personajele se comportă ca ieșite din minți din cauza dragostei, pentru că toți luptă pentru amor.
Criticul crede că autorul nu întâmplător și-a numit piesa O noapte furtunoasă și a subintitulat-o farsă; el a mizat pe răsturnările de situații, pe jocul confuziilor și pe hazardul întâmplărilor. Un număr de casă, bătut invers pe zid poate provoca o serie de încurcături și erori, noaptea în care se desfășoară acțiunea, devine una cu adevărat furtunoasă, dar a devenit și amoroasă. Jupân Dumitrache își afirmă cu tărie onoarea lui de familist, nebăgând de seamă adulterul ce se consumă sub ochii săi. Rică Venturiano speră să-și joace rolul de Don Juan pe lângă Zița, exersându-l, fără voie mai întâi în fața Vetei, care este bănuită de Chiriac de infidelitate.
Constantin Dobrogeanu Gherea în eseul Trei comedii ale lui I.L.Caragiale nota că în comedia O noapte furtunoasă autorul descrie acel strat social care poartă numele de ,,mahala” și că reprezentantul acesteia ar fi Jupânul Dumitrache. Criticul crede că Jupân Dumitrache, Chiriac și Spiridon ar fi trei ipostaze ale aceluiași personaj. Astfel, această trinitate sugerând calea de parvenire spre situația unui cherestegiu, proprietar și căpitan în garda civică, crescut cu ,,Sf. Niculai” din cui, din băiatul de procopseală în urmă cu vreo 40 de ani, la un posibil tejghetar și om de încredere al patronului cu vreo 20 de ani în urmă. Continuând pe această idee s-ar putea face următoarea ierarhie : pe scara cea mai de jos se află Spiridon, ucenicul brutalizat de Chiriac și de Jupân Dumitrache, apoi Chiriac, omul de încredere al stăpânului, apoi, mai sus, Jupân Dumitrache,negustor, proprietar, căpitan în ,,gardia națională” și stâlp, rezistență al unei categorii de mahalagii din care se va recruta burghezia. Orgoliul de propietar și om la putere îl stapânește pe Jupân Dumitrache. El nu dorește să se expună în văzul lumii: ,, eu,de! negustor, să mă pui în poblic cu un coate goale nu vine bine”.
Sentimentul onoarei, după cum remarca George Călinescu decurge pur și simplu din respectarea unui cod de către membrii aceleași caste. În ierarhia socială a lui Jupân Dumitrache tot ceea ce nu este negustor, proprietar, (intelectualii, amploaiații, toți scârța, scârța pe hârtie), e privit cu dispreț. El are însă și o pasiune pentru politica liberală precum și încredere în slova scrisă a gazetei liberale, ceea ce îl înrudește cu Conu Leonida. E un fel de învățăcel al lui Ipingescu, iar în această clasă socială Spiridon și Chiriac nu mai au ce căuta. Chiriac este înlocuit cu Tipătescu, prefectul amic și om de încredere al lui Trahanache corespondent în ordinea morală și în starea materială cu Jupân Dumitrache.
Florin Manolescu, în Caragiale și Caragiale este de acord cu afirmația că ,,evenimentul central din Conu Leonida față cu reacțiunea îl reprezintă o greșeală de auz”, ceea face ca acesta să fie încurcătura de efect a piesei. Astfel, evenimentul amenință să schimbe viața eroilor, împușcăturile lui Ipingescu fiind luate atât de Efimița cât și de Leonida drept manifestări ale unei revoluții sângeroase, transformându-i pe cei doi în victime, care sunt capabili într-o situație dramatică să sară pe fereastră, pentru a fugi la Ploiești.
Cu piesa O noapte furtunoasă se deschide în teatrul românesc o eră nouă, este data care marchează începutul unei literaturi cu totul originală, cu moravuri și cu tipuri specific locale. În această operă, sunt prezentate peripețiile unei nebunii erotice,stârnită din nimica și sortită să eșueze. Cealaltă temă este pasiunea politică a micii burghezii, antrenată de ideile pseudoliberale ale epigonilor anilor 48 și se concretizează pe de o parte printr-o presă de vorbărie goală, așa cum a cunoscut-o autorul piesei, pe de altă parte prin instituția gărzii civile. Ideile de a 1848 apar deformate succesiv în piesă, fiind o sursă principală a comicului. Cherestegiul liberal se cramponează de ideile de la ‘48, pe care le propagă, dar nu le înțelege, nu are nimic comun cu ele și nici nu le pricepe. Sub pana lui Rică Venturiano s-au transformat în lozinci caricaturale: ,,ori toți să muriți, ori toți să scăpăm”. Traduse de Ipingescu pentru Jupân Dumitrache aceste idei suferă o altă deformare. Revendicarea sufragiului universal devine : ,, bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran, … știi, masă…sufragiu”.
Două teme se împletesc în această comedie, una este triunghiul, în care soțul înșelat se încrede (în ciuda tuturor evidențelor), în omul său de încredere, care îl înșeală sub nasul lui. Cealaltă temă, fiind pasiunea pentru politică a micii burghezii, antrenată de ideile pseudoliberale ale epigonilor anilor ‘48 și concretizată pe de o parte printr-o presă de vorbărie goală, așa cum a cunoscut-o autorul piesei, pe de altă parte prin instituția gărzii civile.
Piesa este construită în două acte care se opun unul altuia: actul I prezintă latura intimă a mahalagiilor, al doilea, prezintă latura lor exterioară; pe cât de calm este actul întâi, compus din lungi convorbiri, pe atât de plin de mișcare și de acțiune este actul al doilea. Autorul încearcând să ne facă a înțelege nivelul intelectual al personajelor, adică modul lor de a înțelege evenimentele, precum și temperamentul și modul lor de a acționa.
Comedia O noapte furtunoasă oferă imaginea unui parcurs plin de surprize și de capcane, obstacole, portițe încuiate, uluci de netrecut, demisoluri cu scări ce lipsesc, toate acestea alcătuind imaginea unui oraș strâmt geografic, a unei lumi confuze, haotice, unde totul este făcut în pripă, o lume de strânsură, un spațiul haotic al Bucureștiului, cu mahalale dispuse în totală neorânduială, care dau impresia unui labirint. (acest spațiu în care schele, fundături, portițe închise fac orice orientare imposibilă ), după cum se lamentează și Rică Venturiano în actul II, scena VIII.
I.2.3. Conu Leonida față cu reacțiunea
În Conu Leonida față cu reacțiunea, Ștefan Cazimir este de părere că micul burghez obține o compensație prin evadarea din spațiul practic într-o lume a teoriei. Personajul își creează astfel o a doua realitate care tinde să devină unică, anulând-o pe cea practică.
Conu Leonida față cu reacțiunea înfățișează pe micul funcționar la pensie, după cum afirmă Alexandru Piru, etern de partea puterii, care dorește Republica pentru a avea și pensie și leafă, dar nu concepe acest lucru decât decât cu acordul autorităților: ,,Câtă vreme sunt ai noștri la putere, cine să stea să facă revoluție?”
Această piesă este o comedie în înțelesul cel mai strict al cuvântului, o farsă, este redusă doar la două personaje centrale și unul episodic și la un singur act dramatic. Într-o manieră parodică și comică autorul sintetizează încă din titlu conflictul piesei. Apelativul familiar ,,conu” sugerează, de la început, ridicolul personajului împătimit după teoria politică, dar ,,paralizat”de orice formă de punere a ei în practică. Petrecerea de la băcanul din colt, reprezintă în dezvoltarea comediei un factor de confruntare a ideilor cu realitatea. În această farsă, intriga sumară se declanșează târziu ( spre mijlocul piesei ) și se rezolvă rapid. Până la incidentul care pregătește deznodământul, atenția cititorului/spectatorului este îndreptată spre dialogul lui Leonida cu Efimța, mod de înfățișare a mentalității caracteristice unei tipologii umane.
Cei doi pensionari, discută politică, bătrânul comunicându-i autoritar consoartei teoriile sale despre revoluție și republică. Leonida își amintește de revoluția de la 11 februarie 1866, evocă cu entuziasm scrisoarea ,,de patru vorbe” a lui Galbardi și construiește imaginea utopică a unei republici în care cetățenii primesc pe lângă pensie și lefuri bune, toate în baza unei ,,legi de murături”. Efimița crede tot ceea ce spune soțul ei, acesta confundă principatele cu republica, popa cu papa, prezentul cu trecutul.Ea adoarme și se trezește speriată, luând drept revoluție gălăgia făcută pe străzi de niște cheflii. Deșteptat la rândul său din somn, Leonida o liniștește, explicându-i procesul complicat al alienării umane, produsă de ipohondrie. El nu se gândește nici un moment să verifice afară sursa zgomotelor suspecte, nu se raportează la realitate, ci la cunoștințele sale teoretice. Speriat fiind și el de gălăgia din stradă caută răspuns la gazetă: “Unde mi-e gazeta? Trebuie să spuie la ultimele știri”. Gazeta e sfântă, ea îi conduce viața și tot ceea ce știe, știe din gazetă, întreaga sa existență se organizează după infirmațiile confirmate de gazetă. Lectura ei îi dă personajului orgoliul unui savant: ,, Ei! Domnule, câte d-astea n-am citit eu, n-am păr în cap!.Faptul că este admirat de Efimița, îl face pe Leonida să poată dezlega toate tainele, pomenește de cumetria dintre Garibaldi și papa, explică cum se transformă fandacsia în ipohondrie. Găsește răspunsuri la toate incercările consoartei de a protesta. Se poate afirma că Leonida este manipulat de ziare și că la rândul său, o manipulează pe soție.
Conu Leonida nu are simțul realității, el nu meditează, ci transmite doar niște idei pe care le deformează caricatural. Banalitățile, nepotrivirile cele mai neașteptate sunt rostite pe un ton profund de instant supremă. Republica înseamnă pentru el că ,,nu mai plătește nimenea bir” și ,,al doilea că fieștecare cetățean ia câte o leafă pe lună, toți într-o egalitate”, înlănțuie idei anapoda: ,, pensia, e bașca, o am după legea a veche, e dreptul meu, mai ales când e republică, dreptul e sfânt, republica este garanția tuturor drepturilor”. (Se repeta ideea de la pag precedenta)
În mintea lui totul este perfect, sistematizat, prezintă soției avantajele republicii: ,,legea murăturilor, adicătelea că nimeni să nu mai aibă drept să-și plătească datoriile”. Este pus în încurcătură, de bunul simț al Efimiței care intervine când nu înțelege ceva: ,,Dacă n-o mai plăti nimenea bir, soro, de unde o să aibă cetățenii leafă?”.
Leonida nu analizează argumentele soției poate și pentru că raționamentul îi era incomod sau nu avea interes să-l facă. ,,Treaba statului, domnule, el ce grijă are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…”. Pentru Conu Leonida statul reprezintă ceva abstract, ce-i depășește puterea de înțelegere, nu-l interesează, însă îi place și se simte mândru de superioritatea sa când îl laudă soția cu admirație: ,, Ei!, bobocule, apăi cum le știi dumneata toate, mai rar cineva”. Îi tine soției teorii demonstrative cu privire la geneza psihanalizelor obsesive:,,Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee, a intrat la o idee? Fandacsia e gata, ei! Și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă”. La toate cele spuse de soț Efimița argumentează cu proba experienței directe:,, Da, bine,soro,am auzit, am a-u-z-i-t, cum s-auz ce nu era?”. Argumentele ei sunt fără valoare , el știe că: ,,n-are nimeni voie să descarce focuri în oraș, fiind ordin de la poliție”, când este pus în fața faptului împlinit dă o altă interpretare ,,nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliția în persoană…”, ceea ce înseamnă cu totul altceva, că ordinile nu se aplică celor care le emit.
Când presiunea realului devine mai mare, amenințând securitatea personală, scena baricadării lui de teama revoluției subliniază, prin contrast, lașitatea lui, care iese la iveală, cum dispare pericolul prin venirea Saftei, Leonida redevine demagogul de cafenea. El nu este numai obiect de satiră politică și socială ci ipostaza unor vicii omenești posibile, un arhetip al imposturii.
Garabet Ibrăileanu ajunge și el la concluzia că în piesa Conu Leonida față cu reacțiunea, autorul a ,,zugrăvit” spiritul unei întregi clase de oameni iar Conu Leonida fiind unul din această clasă, își expune ideile, concepția asupra realității așa cum o poate percepe și prezenta consoartei sale.
Această comedie poate fi considerată cea de-a ,,doua noapte furtunoasă” din teatrul lui Caragiale cu toate întâmplările ce au alcătuit această:,,comẻdie, soro!”
Mihai Dragomirescu crede că arta dramatică a lui Caragiale, poate ,,servi de model pentru toate timpurile”.
Capitolul II
Dimensiunea umană și morală a personajelor caragialiene
II.1. Concepte operaționale: personaj, tipuri de personaje, moral, moralitate
Personajul literar conform precizării din DEX, înseamnă:,, fiecare dintre persoanele care figurează într-o operă literară, erou într-o operă literară”. Etimologic, termenul provine din francezul personnage (de la lat. ,,persona”, mască în teatru, rol, actor) semnificând ,,oameni transfigurați artistic, care sunt implicați în acțiunea relatată, uneori metaforic, personajul poate fi considerat și un obiect”.
Personajul poate fi definit și din perspectivă morală ( ca un raport dintre om și el însuși). Dar, indiferent cum ar fi numit personajul literar: ,,eroul”, ,,protagonistul”, el reprezintă o instanță narativă prin intermediul căreia scriitorul iși exprimă în mod indirect ideile, concepțiile în opera literară ( epică sau dramatică ) și nu poate fi construit la întâmplare .
Dumitru Tiutiuca în Teorie literară propune diverse teorii de clasificare a personajelor literare, astfel, după rolul jucat în acțiune și gradul de implicare în economia operei se poate discuta de personaje principale, secundare și episodice.
După ,,felia de viață” pe care o reprezintă, personajul secundar apare în câteva secvențe epice sau dramatice, cu rolul de a contura personajul principal și de a ilustra relația acestuia cu celelalte personaje. Personajul episodic apare într-un singur episod epic sau dramatic, fără a fi implicat în conflict.
În funcție de calitățile lor morale evidente se poate vorbi de personajul pozitiv ce însumează trăsături definitorii pentru integritatea etică umană, precum: demnitate, libertate, dreptate și de personajul negativ care acumulează trăsături care ilustrează decăderea: ipocrizia, minciuna, lăcomia, avariția.
După gradul de evoluție se propune două tipuri de personaje: personaj linear (previzibil ), plat, construit în jurul unei singure idei sau calități și personajul rotund, care surprinde cititorul în mod convingător, devenind memorabil prin gesturile și reacțiile sale, având uneori trăsături contradictorii.
În ceea ce privește felul în care acționează sau perspectiva sociologică se poate face referire la: personajul individual care este particularizat din punctul de vedere al comportamentului, al statutului social, al trăsăturilor specifice și are identitate precizată sau personajul colectiv care ilustrează o mulțime, un grup, o comunitate și este alcătuit prin acumulări succesive de vorbe, mișcări,atitudini,mimică.
După curentul literar în care se înscrie personajul poate fi: personaj clasic, care este caracterizat de un caracter puternic,de forță interioară, vitejie, curaj, echilibru, demnitate, aparținând romantismului. Personajul romantic este un caracter excepțional care acționează în împrejurări excepționale, construit pe calități și defecte la fel de mari, cu sentimente de tristețe, melancolie și aparține romantismului; personajul realist este individul tipic, aflat în mediul social obișnuit, reprezentând tipuri umane ale vieții sociale: arivistul, demagogul, cocheta, orfanul și aparține realismului; personajul naturalist se află în relație directă cu ereditatea și cu mediul înconjurător, este dominat de instincte, dependent de moștenirea genetică și aparține naturalismului.
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române termenul moral este definit ca cel care ,,aparține moralei, conduitei, etic, cinsitit” și provine din limba latină ,,moralis,-e”, fr,,moral”. Iar termenul de moralitate este definit ca fiind ,,însușirea a ceea ce este moral, comportare, conduită, moravuri în conformitate cu principiile moralei, cinstit, bună purtare”, din lat. moralitas, -atis, fr. moralitẻ.
Dumitru Micu în Convorbiri Literare emite anumite păreri care au punctul de plecare în comediile caragialiene. Astfel, el ajunge la concluzia că în toate sferele sociale și astăzi dăm în permanență de situații caragialiene, că nu a dispărut „șmecheria”, că pot fi întâlniți peste tot personaje precum Trahanache, Dandanache, Pristanda, Cațavencu, care mișună în lumea politică, în presă, în comerț, chiar dacă nu mai vorbesc și au ocupații și funcții diferite decât în comedii. Incoerența, inconsecvența, nulitatea intelectuală, viclenia, lipsa de caracter îi definesc tipologic (nu doar pe politicieni, funcționari de stat, polițiști, gazetari, cât și pe membrii ai unor consilii de administrație.).
Marele dramaturg român face următoarea afirmație cu privire la opera sa: ,,pot să mor liniștit, că n-am scris nimic de care să-mi fie rușine”. El este considerat de către criticii timpului că ar fi creator de ,,tipuri” ca orice scriitor clasic, că reușește să integreaze psihologiile individuale în fresca societății ceea ce denotă semnul realismului său, dovada unei intuiții sociologice, simțul unei adevărate ,,comedii umane”.
Anișoara Pițu în Bovarismul celor doi Caragiale crede că I.L.Caragiale este extrem de interesat de ființa umană, care este surprinsă în diferite ipostaze: comică, tragică, tragi-comică, că pe autor îl interesează doar personajul și nu lumea obiectelor în care acesta se mișcă. Autoarea subliniază faptul că dramaturgul aseamănă lumea cu un vast bâlci, în care totul este improvizat, totul este trecător, și că nimic nu este durabil. Tudor Vianu afirmă și el despre oamenii lui Caragiale că trăiesc într-o lume fără obiecte, o lume vidă. Mircea Iorgulescu în Eseu despre lumea lui Caragiale se referă la oamenii care alcătuiesc lumea comediilor dramaturgului, lume care posedă știința de a ,,o întoarce” de a schimba iute macazul când situațiile o impun. Autorul este convins că această ,,lume” este alcătuită din culpabili, unde toți au mici slăbiciuni, toți sunt vulnerabili, pot avea noroc sau ghinion, pot fi protejați sau persecutați, dar nu pot fi considerați virtuali sau inocenți. În această lume adevărul și minciuna fac corp comun, adevărul este pus în slujba ei, consolidând-o. Astfel, Trahanache demonstrează că autentica scrisoare de amor a lui Tipătescu destinată Zoiei, ar fi plastografia comisă de Cațavencu, folosindu-se de o poliță falsificată de avocat sau, proba zdrobitoare a relațiilor foarte intime dintre Veta și Chiriac, legătura de gât a acestuia găsită de Jupân Dumitrache în patul conjugal, devine, cel mai puternic argument pentru risipirea bănuielilor gelosului soț, paradoxal, el este convins că s-a lămurit din acest punct de vedere: ,, Uite așa se orbește omul la necaz!” , lămurirea sa este întărită și girată de către prietenul său, Nae Ipingescu, prin faimoasa lui replica: ,,rezon”. Personajele comediilor ne arată ,,fața istoric – trecătoare a unei ipostaze umane eterne”. Omul prezentat în comediile caragialiene nu mai este o rezultantă a acțiunii modelatoare a mediului social – istoric asupra unui front pasional sau temperamental originar.
Constantin Ciopraga în Personalitatea literaturii române abordează problema personajelor caragialiene spunând despre ele că sunt purtătoare de măști, că unele dintre ele poartă semnele corupției, ale unor lideri care susțin ideea de progres dar care încearcă să profite de realitățile flucutuante, utilizându-le în avantajul lor, cum este Agamiță Dandanache, un șantajist care se revendică de la revoluția pașoptistă:,,Eu, familia mea, de la patuzsopt…luptă, luptă…”. Criticul este de părere că dramaturgul ar sta în preajma personajelor sale, determinându-le să-și dea jos măștile, el detașându-se de această lume, expunând-o ridicolului. Ceea ce surprinde la eroii lui Caragiale, este lașitatea. Curajul lui Farfuridi se reduce la o simplă trimitere a unei anonime. Cațavencu care o face pe agresivul, care face speculații pe temeiul onoarei tremură când Tipătescu umblă după el cu bastonul, și strigă : ,, Ajutor! Săriți… „. Rică Venturiano, fiind și el cuprins de panică, cheamă în ajutor pe Sfântul Andrei. Cațavencu, Rică ‚Venturiano și alți lași, urmăresc buna lor stare individuală, chiar dacă fac trimitere la casta ,, ai noștri”
Ștefan Cazimir în Caragiale. Universul comic prezintă printre altele și ideea lui M. Dragomirescu referitoare la personajele lui Caragiale despre care acesta afirma că:,,posedă pe lângă particularitățile de moment, o viață proprie ce va înfrunta valurile timpului”
Ca și alți scriitori străini, (precum Molière ), Caragiale a făcut din unele personaje simboluri. Se spune despre un discurs prost că este cațavencian, de un demagog că e Cațavencu, pe un ramolit incoerent îl numim un Farfuridi, pe un cetățean inconștient îl vom numi simplu cetățeanu turmentat, un comisar de modă veche îi vom zice că e un Pristanda. Coana Zoițica a rămas simbolul ,,damei bune”, atât de multiplicată în viața politică a timpului său ca și în present.
Caragiale susțineacă nu poate scrie înainte de a fixa numele eroilor săi și din acest punct de vedere el încearcă să realizeze o corespondență între caracterele acestora și numele lor.
De aceeași părere este și Garabet Ibrăileanu în Studii Literare. Acesta apreciază că ,,numele din opera comică a lui Caragiale fac parte din personajele pe care le denumesc”, astfel personajele serioase vor avea nume serioase pe când cele care reprezintă tipologii umane ( demagogul, lingușitorul, șantajistul…) vor avea nume ridicole.
În textul lui Caragiale,apare sintagma ,, lume, lume, lume” și cuvântul ,,societate” ce au sensuri diferite, astfel pe de o parte : lume, lume – se înfățișează ca mulțime fără coeziune, unde niciun principiu și nicio tradiție n-au atins puterea suficientă pentru a determina o structură socială -,, toți comandă și nimeni n-ascultă”. Pe de altă parte, lume, lume, nu depășește stadiul de strânsură, mai mult parodiind decât practicând formele vreunei civilizații, ea a împrumutat trăsăturile unei burghezii roase de ,,ambițuri” , lume înversată, anapoda. Personajul caragialian este prizonierul acestei lumi în care Lache se confundă cu Mache, Ghiță cu Niță, unde repetentul Goe trece drept foarte deștept, Costică Popescu, este luat drept Mitică Popescu. O lume a Miticilor, care știe din toate, câte nimic, erou de poveste, e un personaj legendary, un fel de Păcală citadin care s-ar părea că se descurcă, el nu dezamăgește, este dat dracului , știe să întoarcă vorba, o sucește, se eschivează, nu se dă bătut, caută prilejuribde a se arăta cunoscător, deștept.
Lumea caragialiană este suficient de cuprinzătoare pentru a desemna o societate: familia, părinți, copii, mama-mare, soacra, unchiul, mătușile, tineri și bătrâni, sănătoși și bolnavi. Stările și clasele sociale, instituțiile cu ramificațiile lor ierarhice își au locul lor în organizarea politică a acestei lumi.
Ideea lumii ca spectacol apare în comedii , astfel, conu Leonida: ,, zic; grăbește-te degrab, Mițule și hai și noi pe la revuluție… Ce să vezi, domnule ? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume… de-ți venea amețeală nu altceva” sau Pristanda : ,, Când dau să trec maidanul, văz lumină la ferestrele de din dos… și binișor, ca o pisică, mă sui pe uluci, și mă pui s-ascult, auzeam și vedeam cum v-auz și m-auziți, coane Fănică, știți, ca la teatru”
II.2. Tipuri de personaje
Atunci când se face referire la textul lui Caragiale se poate vorbi despre,,nebunia” personajelor care dezvoltă, mai ales în O noapte furtunoasă, peripețiile unei nebunii erotice fără obiect, stârnită din nimica și sortită să eșueze.
Conu Leonida, de exemplu, se referă, desigur la boala nebuniei în general, atunci când îi explică nevestei: „ Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un-nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee, a intrat la o idee? Fandacsia e gata, ei! Și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie”. Victime ale erosului și ale fandacsiilor de tot felul întâlnim în comedii numai că există și personaje ce nu sunt atinse de ,,această nebunie”, cum ar fi: Veta, Trahanache și Safta, care au rolul de a vindeca nebunia închipuită a celorlalți, dovedindu-le că li s-a năzărit din nimica. Ambigua figură a prezidentului este construită după modelul rușinoasei Veta. Sub masca de mototol, ramolit, încornorat, naiv, personajul asistă calm cum se ,,iuțesc” cei din jurul său, pierzându-și cumpătul: Cațavencu, Fănică și Zoe.
Sub fascinația gândului că se află la un pas de putere, și Cațavencu acționează impulsiv, nebunește, lăsându-se descoperit din toate părțile. În loc de visatul ,,scaun”, el provoacă succesive încurcături, în care treptat se trezește prins ca-ntr-un laț : „ Om nebun! ți-ai pierdut mințile? ”, îi spune Zoe cu sinceritate. Numai că din cauza nebuniei lui Cațavencu, nici Zoe și nici prefectul nu se mai comportă normal. Tihna lor de vechi amanți se spulberă, acuzându-se reciproc de gesturi smintite.
Se poate afirma despre aceste personaje că sunt lașe și o posibilă cauză a lașității lor este poate faptul că sunt fără un trecut, fără educație de clasă. Aristrocatul veritabil e un om care a înțeles că interesul lui personal, silința lui sunt în vederea afirmării chiar cu sacrificiul ființei sale. Prin moartea eroică a unui strămoș, urmașul în viață se bucură de prestigiu, așadar și el e gata oricând a se jertfi pe sine spre a consolida familia. Eroii unei națiuni preferă să moară spre a salva patria lor. Dar Cațavencu, Venturiano, Agamemnon Dandanache n-au cultul strămoșilor, nici îngrijorare pentru urmași iar a pieri ei înșiși li se pare absurd. O altă cauză a lașității poate fi: aristrocația nu acceptă rezolvarea chestiunilor de onoare decât în mijlocul clasei lor, spre a evita orice risc, după un cod rezonabil.
II.2.1. Politicianul și politica
Termenul de politică este întrebuințat de foarte multe ori în comedii, uneori corect iar uneori cu nuanțe comice: „ Mă, nene, asta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de un fietecine; ia mai bine să mă ieu eu cu politică pe lângă el, și să mi-l fac cumătru”. Cu aceste cuvinte crede conu Leonida că s-ar fi referit Papa de la Roma la Garibaldi.
Politica în funcție de împrejurări, este și altceva; „dumneaei n-are niciodată o politică vizavi de mușterii; – aia a fost la … politică… nu-nțelege dumneaei… fomeie”.
I.L.Caragiale afirma în Politică în toate ( 1896): „ Eu nu crez că în loc să ne învinuim și să regretăm că facem în toate și oriunde politică, din contră, ar trebui să ne pară bine și să ne aplaudăm că o putem face așa de bine oriunde și în toate. Ce folos ar fi, neputând a face știință și artă, să stăm cu mâinile-n sân fără să facem nimic. Încai să facem politică. Și slavă Domnului că nu o facem rău.”
În articolul , Reacțiunea din 30.02.1896, Caragiale descria întrunirile politice care i-au dat mai târziu elementele comediei Conul Leonida față cu reacțiunea. Înainte de a se transforma în zugrăvitorul satiric al politicii liberale, a fost târât de valul puternicului curent, care a adus partidul liberal la cârma țării în 1876, pentru o perioadă de doisprezece ani. Caragiale este știut numai sub aspectul de flagelator al liberalismului, necunoscându-i-se faza de partizan al ideilor liberale.Tocmai în anul 1895 se produce prima adeziune publică a lui Caragiale la programul unui partid politic. Până atunci colaborase, doar la periodice liberale, fără a fi militat în rândurile lor, participase apoi la activitatea literară a junimiștilor, însușindu-și în comediile sale ideologia grupării, fără a adera la programul ei politic.
Dramaturgul se simte în largul său numai atunci când are ocazia să atace politica, nu s-o apere sau s-o facă, și să-și combată adversarii, care se află de fapt peste tot, și la liberali și la conservatori.
Ion Rotaru în lucrarea O istorie a literaturii române face trimitere la opera comică caragialiană și observă că în aceste comedii, politica se identifică cu afacerile cele mai profitabile, care aduc numai avantaje, chiar dacă ciocnirile dintre partide și grupuri se degradează până la cele mai meschine lucruri, de cele mai multe ori se cade la învoială atunci când interesele o cer și totul se sfârșește cu înmbrățișări și pupături.
Politica este modalitatea sistemică de organizare și conducere a raporturilor dintre clase și grupuri sociale în cadrul comunităților umane, de instituire și menținere prin intermediul puterii a unei ordini interne a comunității, care statornicește și legalizează dominația unei clase asupra altora, mediind conflictul dintre ele în conformitate cu interesele fundamentale ale clasei economicește dominante.
Omul politic este produsul sistemului politic, dependent de cel social și-l cuprinde pe liderul politic, pe candidat și pe alegător. Liderul politic este cel care dă personalitate și autoritate doctrinelor politice, fiind pentru opinia publică, de foarte multe ori mai important decât programele propuse de partid.
Politicianul, este acela care dorește să reprezinte interesele cetățenilor ce își vor da votul pentru el, trebuie să se facă cunoascut viitorilor alegători prin promovarea programului electoral, prin prezentarea crezului său politic.
Zaharia Trahanache este liderul formal al partidului, șeful acestuia: „Dar știi, de obicei, ca un cap ce sunt al partidului, trebuie să fiu acolo” zice el la un moment dat. Zaharia Trahanache deține un loc ultracentral în relațiile sociale și politice județene: este prezidentul atâtor comitete și comiții, din care mai fac parte, ca membri, Farfuridi și Brânzovenescu, naiv și credul dovedește totuși capacitatea de a dejuca planurile adversarilor ( găsește polițele falsificate). Bun diplomat, se orientează în viață și în politică după principiile fiului său de la facultate („ unde nu e moral acolo e corupție” ), se transformă la nevoie într-un maestru al șantajului (amenințând cu deconspirarea plastografului ).
Zaharia Trahanache este prezentat ca tată de familie și ca om politic. El nu vrea să supere pe nimeni, însă, când alții îl supără pe el, îi trece destul de repede, dar la nevoie dă dovadă de o energie nebănuită: „ (trântind clopoțelul pe masă în culmea indignării) Apoi, ai puțintică răbdare, stimabile! Mă scoți din țâțâni…”.
Prezidentul reprezintă o autoritate supremă, căreia nimic nu-i scapă, iar adversarii îl cunosc și respectă acest lucru. Când Farfuridi și Brânzovenescu insinuează lucruri inacceptabile, el îi ceartă ca pe niște elevi neascultători: „ ce sunteți d-voastră, mă rog? Vagabonți de pe uliță? Nu… zavragii? Nu…căuzași, adică noi, suntem cetățeni, domnule, suntem onorabili…”. Manevra electorală se desfășoară pe față: „ eu trebuie să mă duc la alegere, peste o jumătate de ceas se deschide urna, trebuie să fiu acolo… d-ta n-ai nicio grijă, mergem la sigur, la noi opoziție nu încape… suntem tari, stimabile…tari…” și nu-l încearcă nicio jenă pentru asta, dimpotrivă, lui i se pare normal să fie așa.
II.2.2. Triunghiul politic
În O scrisoare pierdută, triunghiul amoros este alcătuit din Dandanache, Trahanache, Cațavencu. Sunt trei tipuri politice, trei mentalități din generații diferite, cu metode, cu temperamente diferite. Dandanache este atât de ramolit, de ridicol ca înfățișare, de uituc, de împleticit în propiul defect. Este un șiret și un caraghios față de Zoe și Tipătescu, el ar putea fi bunicul lui Cațavencu. Trahanache, amestec de târgoveț, ramolit, dar în felul său un om cumsecade, are doar iluzia autorității, încornorat, este ridicol tocmai în ceea ce ar trebui să fie superioritatea lui – prestigiul. ,,Neica Zaharia” e un burghez a cărui stare materială nu este supusă criticii, n-a ajuns prin șantaj, n-are o situație socială creată prin diverse tertipuri ca Dandanache. Poate fi considerat ca o autoritate de paie , deoarece când nu hotărește centrul, atunci hotărăște soția.
Zaharia Trahanache consideră politica un scuzabil șantaj: „ pentru politica – unde e în joc enteresul țării, ca oricare român, a încercat omul, ca să te forțeze adică, pentru că te știe că ții la onoarea Joichiții, ca prieten ce-mi ești, a făcut plastografie” .
Farfuridi a fost încadrat de Pompiliu Constantinescu la tipul politic și al demagogului, alături de Rică Venturiano, Tipătescu, Trahanache, Cațavencu, Dandanache, iar, într-o formulă, aparținând lui Caragiale însuși, acesta devine etalon: „Dandanache este mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”. El nu funcționează niciodată singur, ci numai alături de Brânzovenescu, formând un cuplu politic. Dilema din care nu pot ieși îi prilejuiește lui Farfuridi prima replică celebră: „ trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi ! ”
Farfuridi simte că ai săi au pus ceva la cale, ignorându-l, însă, cum nu știe ce este acest ceva , el nu se poate revolt ape când Dandanache e mândru de geniul lui politic, lasă la o parte orice prejudecăți în urmărirea unui scop. Ajunge printr-un noroc să influențeze puterea, este satisfăcut pentru că I s-a dat un loc de deputat. El se recomandă cu mândrie: „ și eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca românul imparțial ! ”.
Jupân Dumitrache se cultivă , citind jurnalele în fiecare seară, visându-se îndeplinind un mare rol public, El și alții ca el se interesează de politica saltului pe o treaptă de onorabilitate superioară.
II.2.3. Discursul politic
Discursul politic este, mai întotdeauna fragmentar, așa cum o atestă frecvența punctelor de suspensie. Vorbitorul e gâtuit de emoție, plânge precum Cațavencu, se îneacă mereu ca Farfuridi ca apoi tot ceea ce încearcă să spună personajul este bruiat prin huiduieli, prin sunetul clopoțelului, prin tusea lui Pritanda sau sughițurile Cetățeanului turmentat.
Lumea burgheză confundă politica cu șansa parvenirii. Idealul de a fi un “ales” stăpânesc eroii lui Caragiale, de la mic la mare, de la Ionel Popescu, Goe, Ovidiu din Bacalaureat, ce nu se poate imagina îndurând rușinea unei repetenții, până la conu Leonida.
Fiecare personaj posedă sau știe ceva de la (sau despre) celălalt personaj, îl are la mână, șansa nu se deschide tuturor în mod egal, iar când se deschide ea nu se oferă neapărat celor mai buni, puțini au norocul lui Agamiță.
Personajele lui Caragiale sunt cu gândul la viitor, un viitor imaginat în perspectivă socio-politică, îndeplinind o funcție în stat. Statul trebuie să aibă grijă de cetățenii săi, ei scăpând astfel de orice grijă. Până și Zița se vede amenințată de fostul ei soț tot într-un viitor de natură politică, Țicărdău este un nimeni, pe când lui Rică, i se prevede un loc de dipotat și așa, ea va avea o soartă în viitor de ,,cocoană” mare. Niciunul dintre personaje nu e mulțumit de condiția în care se află, candidând la o funcție mică, mare, el vrea mai sus, iar dacă împrejurările îi sunt defavorabile, căderea e pusă pe seama lipsei de noroc și nu pe lipsa de merit. Omul de periferie, mahalagii, avocații, funcționarii, negustorii, proprietarii, cetățenii onorabili își vor recunoscute meritele, vor să intre în relație cu lumea înaltă pentru a putea spune la nevoie: mă cunoaște dumnealui.
Atât Cațavencu cât și Dandanache prin politică înțeleg atingerea unui folos strict personal. Pentru dânșii statul e un fel de inamic, un boier de la care se cade să smulgi cât mai mult, pensie veche și leafă nouă, precum zicea Conu Leonida: „ Treaba statului… e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme” . Pornind de la această idee, ei confundă statul cu guvernul, apoi acesta este confundat cu partidul și acesta e confundat cu oamenii care îl compun.
Lumea lui Caragiale simte nevoia ,,băilor de vorbe”cu personaje care vorbesc la nesfârșit. Mircea Iorgulescu crede că această lume nu comunică, nu știe să comunice, ea doar vorbește, trăncănește și atunci aceasta are nevoie de un public în primul rând, nu de teme sau de subiecte, pentru că teme sunt suficiente: cele eterne și de fiecare dată altele ,,chestiuni la ordinea zilei”, unde toate sunt ,,arzătoare, vitale”.
Eroii lui Caragiale care îndrugă, după părerea lui Nicolae Steinhardt, verzi și uscate, vorbesc vrute și nevrute, pocesc cuvintele ca apoi să se lipsească de câte o expresie și să-I dea zor cu ea.
II.2.4. „Centrul”, personaj misterios din O scrisoare pierdută
Lumea lui Caragiale este o formulă care se referă când la opera dramaturgului, când la realitatea de la care a pornit acesta. Lumea burgheză este considerată coruptă și rea, niciun om nu e cum vrea să pară, există o mască de onorabilitate care ascunde chipul real al unei societăți putrede. Lumea caragialiană are anumite trepte ierarhice, ea este comandată de la centru . Misteriosul “centru” își trimite ordinile pe sârmă, nearătându-se la față. Persoanele însemnate aflate acolo sunt anonime. Relațiile acestora cu lumea care se vede și participă la scenariul vieții, sunt doar de subordonare. Cei mici ascultă de cei mari, dar la un semnal poruncitor vocea le amuțește. Cuvântul de ordine, venit de sus pentru aspiranții la putere, este răbdarea. Ca să treci de la un rol mic în altul important ( ca să devii din jurnalist deputat și din cherestegiu senator ) este obligatoriu să urmezi școala răbdării: ,, Aveți puțintică răbdare”, avertismentul conului Zaharia, îi privește pe toți ahtiații de notorietate, dorința de a fi cineva. Răbdarea este o promisiune, o speranță, o invitație la calm a unei lumi speriată că ar putea rămâne pe dinafara puterii. Invitația la răbdare se adresează unei lumi într-un permanent neastâmpăr pentru a se face văzută.
Nerăbdarea personajului caragialesc vine din obsesia că bate pasul pe loc, fiind un candidat fără termen la poarta închisă a unei lumi râvnite. Invitația la răbdare răsună ca o chemare la ordinea prestabilită a gloatei care tulbură cu foiala ei liniștea centrului. Componența centrului nu pare a fi una de superioară calitate umană, cei de sus par a fi mai degrabă niște oameni cu noroc și nu niște merituoși. Lor le-a surâs o șansă, întâmplarea i-a protejat și o dată urcați spre vârful ierarhiei, grija cea mare este să se mențină acolo cât mai mult (familia lui Dandanache se află în cameră de la ΄48). Accesul la putere este singrul care decide pe care din treptele scării sociale se poate instala individual, iar acest acces ține de diplomație, care este iritantă pentru cei de jos, pe motivul că se consideră posesorii unor merite ( sau nemerite ) ca și cei de sus. Contra centrului se ridică cei rămași de-o parte, cu vocile răgușite, înecate de furie și de plâns patriotic al celor tineri și ale celor bătrâni, studenți, avocați, pensionari ,o lume care vorbește la nesfârșit, pune țara la cale, pălăvrăgește. Lumea de sus însă tace și decide:,,Ei? Nu bate telegraful?…Bate, ce treabă alta are? Poate că acuma când noi vorbim, poate să fi și sosit numele…pe sârmă, stimabile…Da, pe sârmă, ce crezi d-ta?”.
II.2.5. Amicul politic
Nae Ipingescu Ipistatul este amicul lui Titircă, amicul politic al căpitanului din garda civică Titircă Dumitrache. În această dublă calitate participă la viața familiei Dumitrache direct, fiind în permanență prezent în casa de pe strada Catilina, nr.6, și indirect, fiind confidentul lui Dumitrache. Lui i se va confesa soțul gelos despre ceea ce a pățit la Iunion, despre dubiile cu privire la Veta, îl va descrie pe bagabontul de amploiat. Nae Ipingescu participă la rondurile de noapte ale gărzii alături de prietenul său și este martor la câteva scene dintre Zița și fostul ei soț, Ghiță Țicărdău. În noaptea furtunoasă ia parte la urmărirea lui Rică Venturiano alături de Chiriac și de jupân Dumitrache. Tot el este cel care îl recunoaște în bagabont, pe Rică Venturiano, studentul în drept, pe cel care publică în gazeta partidului, și îi va acorda respectul cuvenit unuia care este ,,d-ai noștri, e patriot!”. Respectul lui Ipingescu îl transformă pe Rică din ,,bagabont” în ,,cetățean” și ,,dipotat curând-curând”.
II.2.6. Alegătorul
Alegătorul sau cel care alege este votantul este cel care face parte din sistemul electoral. Preocuparea de a intra în cercurile puterii nu o au chiar toate personajele lui Caragiale. Unele ignoră ce se întâmplă și mai ales cum se ajunge în lumea de sus. Cui anume îi aparține supremația puterii nu este important pentru acestea, grija lor este să nu greșească față de guvern, vor să rămână proprietari și cetățeni onorabili. Astfel, Cetățeanul Turmentat se străduiește să fie cinstit cu puterea și să voteze pentru guvern. Votând pentru cine i se cere, își va lua cea mai mare grijă de pe inimă. El renunță la pretenția de a formula o opinie politică pentru că știe că nu poate vota de capul lui și nici nu se poate lăsa prins de mașinațiile opoziției.
Eventuala alegere a lui Cațavencu ar deschide o luptă contra guvernului, ori, el a fost ridicat din condiția de poștaș la cea de negustor și proprietar, el este fidel guvernului: ,,Eu nu lupt contra guvernului”, ceea ce Zoe sau Cațavencu sunt pe cale s-o facă fără prea multă gândire: ,, Zoe: Da, nene vom lupta contra guvernului! Cațavencu: da, vom lupta contra guvernului!” .
Pretutindeni i se aude sughițul și i se simte ,,mirosul naturel”. Păcălit cu bere și cu vin , îmbrâncit, împiedecându-se de toată lumea, el știe una și bună: ,, Eu sunt alegător”, dar ,,vorba e … eu ( sughite ), eu pentru cine votez”, ,,eu pe cine aleg”.
Alegătorul în persoana Cetățeanului turmentat este un om onest și onorabil din mai multe puncte de vedere: biletul pe care l-a găsit nu era iscălit dar el știe că e ,,a d-tale către coana Joițica”. El recunoscuse scrisul prefectului din multele documente scrise și expediate de acesta către Centru și cunoscute de el din perioada în care fusese funcționar la poștă. Faptul că știe și cine este destinatarul scrisorii, înseamnă că știa despre relația de amor dintre cei doi, dar păstrase discreția asupra acestui lucru.
Dacă s-ar fi știut despre această relație, atunci amenințarea cu dezvăluirea ei de către Cațavencu, nu ar mai fi creat panica celor implicați. El este onest și pentru că realizând că este vorba despre o scrisoare cu caracter intim, încearcă s-o ducă la ,,adrisant” din obișnuința sa de fost poștaș. Refuză târgul propus de Cațavencu, deși îl respectă și pe acesta.
Din alt punct de vedere, el este recunoscător față de familia lui conu Zaharia, (el invocă o relație care ar trebui să fie cartea sa de vizită:,,mă cunoaște conu Zaharia de la 11 fevruarie”) care pentru anumite servicii l-a ajutat ca din ,,împărțitor la poștie”, să devină ,,apropitar”. El dorește să participle la viața noii clase sociale din care face parte. Familiaritatea cu care îl invocă pe conul Zaharia, faptul că intră când dorește în casa acestuia, precum și reperul ,,11 fevruarie” duc cu gândul la o relație în spatele celor doi amanți.
Cetățeanul ar putea să pară un personaj secundar cu toate că ar putea fi și un personaj principal, cel care tulbură liniștea lumii descrie și tot el restabilește ordinea, profitând de statutul său de deținător al scrisorii.
Dintre ceilalți alegători, un singur personaj mai posedă luciditate ca Cetățeanul Turmentat, acesta este Zaharia Trahanache, ei sunt doi eroi care nu pun în discuție dispozițiile , hotărârile centrului, le așteaptă și le îndeplinesc: ,,Te joci cu puterea?”
II.2.7. Candidatul
Se știe că în comedia O scrisoare pierdută, există cele două tabere politice ce doresc să-și impună candidatul propriu, numai că este impus de la centru un alt candidat- Agamiță Dandanache. La întrebarea lui Tipătescu ,, Dar cu ce ocazie pe la noi?”, Agamiță se justifică senin: ,, cu ocazia aledzerii”.
Agamiță Dandanache, a ajuns printr-un noroc să influențeze puterea, I se dă un loc de deputat oarecare, la mare distanță, ,, ținți poștii” de inima țării. Ce i s-a încredințat este mai mult o iluzie, o amețeală de putere, un os amărât.
II.2.8. Polițistul
Ghiță Pristanda este polițaiul orașului, aparent este un personaj secundar, dar apare în o treime din scenele piesei . Încă din prima scenă se conturează relația pe care o are cu Tipătescu, dar și relația familială a personajului, precum și modalitatea în care înțelege să-și exercite „ misia ”. În toate relatările lui are tendința de a exagera, după ce ațipește un minuțel îmbrăcat în uniformă, se deghizează în om de rând , „mă-nbrac țivilește și plec… la datorie” , El este un instrument în mâna puterii, dar un instrument cu ochi și urechi, unul care știe să vadă și să asculte, iar la nevoie să ia și mici inițiative: „ De-aia eu l-am trimis pe conul Fănică la telegraf, pentru ca să rămâneți d-voastră singură… Am mințit…”. Este tipul de om care știe cum să facă pentru a-ți rotunji veniturile : „dacă nu curge , pică… ”. Toate mișmașurile sale sunt știute și acceptate de Tipătescu, pentru că „ este omul nostru”. Acel „Sărut mâna” pe care-l folosește pentru a i se adresa lui Trahanache este echivalentul acelui „ Să trăiți ” adresat lui Tipătescu. Pristanda are atitudini schimbătoare în funcție de interesul său, nu scapă ocazia de a-și asigura bunăvoința lui Cațavencu, posibil șef: „ făcând loc cu respect lui Cațavencu să treacă”, este „umil”, „rugător”, „misterios”, „serios”, el afirmă cu nonșalanță „ altele am eu în sufletul meu, dar de! N-ai ce-i face…”.
În opinia lui Pompiliu Constantinescu, Pristanda reprezintă o „tipologie mixtă”, fiind funcționar și confident. Verbele care-l caracterizează sunt „ a asculta” și „ a executa”. Pus să apere legea și ordinea, se numără printre primii care o încalcă în mod conștient și fără remușcări: „ Curat violare de domiciliu! Da umflați-l!”. Îl spioneză pe Cațavencu la el acasă, îl perchiziționează abuziv, organizează bătaia din finalul adunării adunării electorale, dă dovadă de duplicitate politică și apoi, senin, dirijează orchestra. Nonșalanța și calmul cu care le face pe toate se regăsesc și la echivalenții lui din celelalte piese, cum ar fi Nae Ipingescu.
Ipistatul, Pristanda și Ipingescu sunt atât de siguri pe ei înșiși încât rămân constant netulburați, orice s-ar întâmpla. Sunt, cu excepția lui Zaharia Trahanache, singurele personaje care nu intră niciodată în panică” deoarece nu se implică integral în conflict. Dincolo de comportament și de relațiile cu celelalte personaje, este existența prin limbaj. Ticul verbal, automatismul reprezintă forme ale deficitului de cultură, ale sărăciei intelectuale, pronunțări incorecte ale unor cuvinte: „ caraghioz, bampir, famelie, catrindală, pardonați”, dezacordul subiect – predicat: „ s-a pus ( patruzeci și patru de steaguri )”. El emite construcții oximoronice: „ Curat caraghioz !”, „ Curat mișel !”, „Curat murdar!”. „ Oximoronul este figura emblematică a carnavalescului caragialian” și simbolizează o lume întoarsă pe dos. Garabet Ibrăileanu îl consideră ,,un biet nenorocit” care nu poate fi condamnat de cineva, fiindcă el este condamnat să facă ceea ce face. Cu toate defectele, Pristanda este un personaj simpatic în felul lui și nu face parte din categoria ambițioșilor precum Dandanache sau Cațavencu, secția este domeniul lui unde își manifestă misia, teritoriul în care se mișcă degajat și posibil o prelungire a scenei politice.
Un alt polițist – Nae Ipingescu ipistaul, colegul lui Pristanda, este polițistul care apără ordinea publică, este prietenul cherestegiului. E posibil să aibă în jur de 40-50 de ani, ceea ce explică ușurința confesiunilor lui Dumitrache (să nu fie un decalaj de vârstă semnificativ ), dar și sentimentul de familiaritate pe care îl dă Titircă. Funcția pe care o deține pare a fi prea mare pentru un tânăr. El poartă tot timpul uniforma de polițist, lucru ce reiese din acțiunile sale, astfel, atunci când este prins Rică, Ipingescu îl întimpină ,,cu sabia scoasă”, numai că acest accesoriu vestimentar este incompatibil cu costumația civilă.
Ipistatul, ca funcție, reprezintă tocmai acel organ care trebuie să asigure legea și ordinea, să vegheze asupra bunului curs al unei comunități, numai că Nae Ipingescu are o manieră destul de subiectivă de a înțelege legea și ordinea. El este un om al politicii și va acționa în funcție de interesele dictate, astfel cazul lui Tache, pantofarul de la Sf. Lefterie este edificator (Tache este membru al Gărzii civice, dar renunță să participe la ,,izirciț,,). Căpitanul gărzii, Dumitrache, și sergentul său, Chiriac, intenționează să-l ridice, pentru că amândoi știu că Tache este simpatizantul celuilalt partid, conservator. Acest lucru îl știe și polițistul, care le confirmă:,,Și eu îl am însemnat pe musiu Tache la catastiful meu; e finul lui Popa Tache” , acesta din urmă fiind un ,,retrograd”.
Dacă în piesa O noapte furtunoasă Ipingescu era un apărător al ordinii, politician de salon cumsecade, în Conu Leonida față cu reacțiunea acest personaj era ,,înhăitat” și cu negustorii, dar și cu mitocanii, cu ,,zavragiii” de pe uliță. El pleacă dimineața, de la cheful de ,,lăsata secului”, pe două cărări, ,,beat frânt” și ,,chiuia și tragea la pistoale…obicei mitocănesc” ”.
Nae Ipingescu est prietenul și călăuza politică pentru Jupân Dumitrache dar pentru pensionarul Leonida, reprezintă poliția, o poliție atotputernică ce își poate permite orice. Deși Leonida îi spusese Miței că este ordin de la poliție să nu se tragă cu pistoale în oraș, ,,aici a fost chiar poliția în persoană…” care a tras cu pistoalele. Leonida a înțeles că legile sunt pentru oricine, dar nu și pentru autorități.
II.2.9. Ziarul
Ziarul este considerat de către Ioana Pârvulescu, în Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale, că acesta ar fi antidotul cel mai la îndemână împotriva plictiselii sau a singurătății.
Ziarul, gazeta ocupă la Caragiale un loc aparte aproape în toate piesele de teatru. Ziarul reprezintă pentru cetățean o putere capabilă să rezolve multe probleme, să dezvăluie mistere, să demaște anumiți indivizi. Caragiale dă gazetelor nume stridente, țipătoare, astfel: O noapte furtunoasă începe cu citirea gazetei Vocea Patriotului Național, ziar de orientare liberală, ce este citită cu regularitate de Jupân Dumitrache și Nae Ipingescu. Cât de importantă este gazeta se observă din interesul extraordinar pe care i-l trezește simpla ei apariție: Ipingescu, care, de când a adus Spiridon gazeta, a sorbit-o cu ochii pe toate fețele .
În această lume îmbibată de politică, citirea ziarului de partid are ceva din citirea Bibliei. Ei sunt încântați de ce se scrie la gazetă: ,, Bravos ziar, domnule! Ăsta știu că combate bine.” . Deși nu înțeleg mai nimic din ceea ce citesc, cei doi prieteni sunt prea mândri să recunoască acest lucru, vor compune un sens nou, pornind de la ceea ce cred ei că ar fi vrut să spună cel care a scris articolul.
În Conu Leonida față cu reacțiunea, se citește ziarul Aurora Democrată. Leonida și-a făcut obiceiul de a citi în fiecare dimineață gazeta: ,, să văz cum mai merge țara”. El crede că unica salvare în fața necunoscutului este textul scris. Știrile senzaționale le citește până le învață pe de rost.
Trezit din somn de Efimița și apoi de zgomotele din stradă, caută un răspuns în ziar: ,, Unde mi-este gazeta? ( nervos ) că dacă o fi să fie revuluție, trebuie să spuie la <<Ultime știri >>. Unde mi-e gazeta?”. ” . Leonida crede că unica salvare în fața necunoscutului este textul scris.
În O scrisoare pierdută, Tipătescu citește indignat ceea ce se scrie în ziarul Răcnetul Carpaților: ,, Rușine pentru orașul nostru să tremure în fața unui om!…”.
Răcnetul Carpaților este instrumentul cu care Cațavencu va ține sub teroare pe adversarii săi, Tipătescu, Trahanache și mai ales pe Zoe, care-și imaginează ce se poate întâmpla dacă scrisoara va fi publicată: ,,Dumnezeule! Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să râză”.
Tot în aceeași comedie mai apare și numele ziarului Răsboiul, ce apare ca ,,personaj” în ultimul act al piesei, el însoțindu-l pe Dandanache. Pentru un candidat impus de la centru se cade să fie și un ziar de la centru. Dacă Răcnetul Carpaților reprezintă provincia (prin misia lui de a răcni în urechile cetățenilor adevărul care ar putea să le schimbe viața ), Răsboiul vine cu sonorități mult mai profunde și conotații mult mai periculoase. Aici se va publica o altă scrisoare de amor a unei personae importante, dacă nu i se satisfac cererile sale politice. Ziarul reprezintă o amenințare permanentă pentru becher, dacă nu : ,, La un caz iar… pac! la Răsboilul!” .
II.2.10. Scrisoarea
Scrisoarea poate fi considerată personajul principal al comediei O scrisoare pierdută. Ea apare sub diverse forme de-a lungul piesei: de amor, anonimă, oficială, bilet, scrisoare, depeșă.
Scrisoarea principală, cea pierdută, este de la prefectul județului, Tipătescu, pentru Zoe și aflăm conținutul ei din reproducerea lui Zaharia Trahanache . De existența acestei scrisori știu mai multe personaje, pe de o parte cei direct interesați în recuperarea ei: Tipătescu, Zoe, Trahanache, Cațavencu, pe de altă parte cei care știu ceva, dar pe care nu-i interesează în mod deosebit, cum ar fi: Pristanda sau Cetățeanul turmentat. Indiferent de poziția lor față de scrisoare, toate personajele sunt implicate, în mod conștient sau nu. Pierderea scrisorii declanșează toate evenimentele piesei. Cațavencu ar fi folosit-o pentru a șantaja pe cei interesați, cu scopul de a-i fi susținută candidatura, urmând apoi să o returneze.
Tot scrisoare de amor este și scrisoarea becherului al cărui conținut nu ne este cunoscut. Această scrisoare ajunsă în mâna lui Dandanache este folosită pentru a șantaja iar apoi este pusă bine, la păstrare cu intenția de a fi folosită ori de câte ori va fi nevoie.
Există și o scrisoare oficială, depeșa fe-fe urgentă venită de la Centru, care va bulversa toate acțiunile întreprinse de cei care cu chiu cu vai ajunseseră la un compromise.
În aceeași tonalitate oficială se înscrie și anonima pe care Farfuridi și Brânzovenescu , cred că , o trimit la București. Ei se tem de trădare și vor să anunțe Centrul de acest lucru.
Mai există scrisorile intime, familiale, cea a fiului de la facultate care îi scrie tatălui său:,,Tatițo, unde nu e moral, acolo e corupție…”.
Trahanache îi scrie lui Tipătescu :,,Dragă Fănică, te-am căutat!…”
Aceste scrisori, de fapt bilețele, își ,,fac de cap” printre personajele piesei condiționându-le existența, încurcându-le, obligându-le să-și modifice unele acțiuni.
În comedia O scrisoare pierdută se atinge apogeul unui adevărat vârtej de situații răsturnate, pentru că îndată ce intră în posesia cuiva, scrisoara îi schimbă identitatea cu o mască veselă, de carnaval. Alegători și candidați se agită pentru desemnarea alesului. Votanții sunt indeciși, așteaptă indicații asupra modului în care trebuie să-și exercite votul de la personae însemnate.
II.2.11. Personajul feminin
În ceea ce privește personajul feminin, Mihai Ralea a făcut observația că dramaturgul a prezentat în opera lui nu numai eroi negativi, ci și pozitivi, care s-ar regăsi în eroinele femei, cum ar fi ,,coana Zoițica” din comedia O scrisoare pierdută. Deasemenea, criticul face afirmația că femeile la Caragiale sunt ființe simple sau primitive, că sunt înconjurate de un văl de ironie dacă nu sunt ridiculizate sau că sunt neinteresante, vulgare, iar când sunt comice, atunci umorul reiese din procedeele folosite de autor. Personajele feminine pe care le putem lua în discuție sunt: Zoe, Zița, Veta și Efimița.
Despre Zoe s-ar putea spune că este singurul personaj feminin din comediile caragialiene care reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză, nefăcâd parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Ea domină prin personalitate și voință întreaga acțiune a piesei. Fiind singurul personaj feminin al comediei ea devine centrul de interes și idolul bărbaților (Trahanache, Tipătescu, Cațavencu, până și Pristanda care se află într-un raport de subordonare și autoconservare dinaintea celei care conduce de fapt treburile județului ).
Datorită faptului că pierde scrisoarea de amor primită de la Tipătescu, devine vulnerabilă și ar fi existat pericolul de a fi compromisă iremediabil prin publicarea acesteia, de aceea va face tot posibilul pentru a împiedica compromiterea ei, indiferent ce sacrificiu sau compromis va trebui să facă. Inteligentă, autoritară, ambițioasă, reușește să-și impună voința în fața oricui și în primul rând în fața bărbaților care o înconjoară și care nu o pot refuza. Caragiale a dat dovadă de măiestrie artistică pentru că a reușit să transforme eroina din postura de victimă, la aceea de învingătoare.
Actrița Elvira Godeanu a interpretat personajul Zoe și a făcut următoarele aprecieri: „Un caracter energic, lucid, o voință și o forță integrate lumii politice a timpului, care știe să distingă și să apere interesele ce leagă pe Trahanache de Tipătescu și care, deprinsă să manevreze din umbră, știe să folosească toate mijloacele caracteristice vremii”. Iată, că ceea ce a afirmat Elvira Godeanu, identificăm în comportamenul personajului datorită și acțiunilor soțului acesteea, care reușește prin inteligență și prudență să o determine pe Zoe să se dezlănțuie, să se agite, să vocifereze, să acționeze așa cum îi cer interesele personale.
În construcția dramatică a personajelor Zoe și Veta, Caragiale pare să folosească cea mai tradițională tehnică de portretizare. Reușita este evidentă pentru că rezultatul constă în crearea unor personaje complexe, cu numeroase posibilități de întruchipare scenică. Atât Zoe cât și Veta intră în relație cu toți eroii piesei, și în felul acesta dramaturgul le reliefează datele caracteriale treptat, cu măsură. Evoluția lor nu este previzibilă, dimpotrivă. Întregul lor comportament față de soți îi îndreptățesc pe aceștia să-și trateze cu delicatețe, gingășie, înțelegere și blândețe soțiile, astfel, Zaharia Trahanache va afirma: ,,Biata Joițica! Să nu cumva să-i spui, să nu care cumva să afle! Cum e ea simțitoare!…”.
Ștefan Cazimir, în lucrarea sa Caragiale. Universul comic, preia considerațiile lui Garabet Ibrăileanu referitoare la Veta despre care spuna că nu o consideră ridicolă, dar că nici comică nu o poate considera, cum ar fi Zița, iar că a considera că nu este comică în niciun fel ar fi o eroare. Manifestarea comică a acestui personaj ține de faptul că precauția pe care o are în a ascunde relația cu Chiriac, cedează din cauza emoțiilor ce o cuprind în anumite momente care ar putea-o da de gol, atât în fața soțului gelos, cât și în fața celorlalte personaje ( Zița, Nae Ipingescu ).
Ibrăileanu o admiră pe Veta deși o consideră vinovată, o simpatizează pentru „seriozitatea, pentru bunătatea ei față de Spiridon și Rică, și pentru că iubea… romanța”. Criticul a ajuns la concluzia că toate tipurile lui Caragiale sunt profund egoiste în tot ceea ce fac și în tot ceea ce spun, excepție făcând Veta și Zoe. Veta prin grija față de Rică (de care, cu toată preocuparea pentru propria- i primejdie, are grijă să-l scape) și de Spiridon ( pe care îl scapă de multe ori din mâinile Jupânului, când este furios ). Zoe nu este egoistă pentru că dă dovadă de bunătate, generozitate față de Cațavencu în momentul în carec a intrat în posesia documentului ce o putea face de rușine în fața comunității. Zoe respectă o anumită ținută morală și se va comporta cu o anumită ostilitate față de Dandanache.
Veta, Zița și chiar Efimița sunt personajele feminine care fac parte din mahalaua bucureșteană.
Veta este considerată de George Călinescu a fi lipsită de imaginație și posibil: ,,redusă mintal” pentru că ea afirmă cu nonșalanță că nu pricepe ,,comẻdiile alea”. Când din greșeală, Rică declară în fața ei: ,,Angel radios… mi-am pierdut uzul rațiunii”, ea nu gustă acest ,,stil figurat” și strigă după ajutor. Din perspectiva Vetei, împlinirii erotice nu-i mai urmează nimic.
Sub aspect emoțional, femeile caragialești sunt inferioare bărbaților,pentru că ele se zbat, se zbuciumă, se lamentează, admiră, urăsc, iubesc. Dragostea lor e adulterină doar din punct de vedere juridic. Legătura intre Zoe – Tipătescu, Veta-Chiriac, sunt fără sentimentul păcatului și al primejdiei iar Zița și Rică doresc să se căsătorească. Zița îl adoră pe monșerul ei, între Țicărdău și genialul ( în felul său ) Rică Venturiano, ea nu va ezita să-l aleagă pe cel din urmă. Zoe nu iese prin Tipătescu din mediul ei originar, ambii fac parte din înalta societate, pe când Veta prin Chiriac chiar se coboară, din soția unui negustor, ajunge amanta omului care muncește pentru soț. Iubirile acestor femei nu sunt tragice ca iubirile din operele literaturii universale, gen Madame Bovary, sau Anna Karenina și nici nemulțumite ca ele.
Pentru a reprezenta o mare pasiune, aceste eroine ar trebui să aibă sentimentul culpabilității, pe care insă nu-l manifestă. Starea lor socială e bigamia tihnită, cu un soț în vârstă care le pune la dispoziție un anumit confort material și cu un amant mai tânăr care să le asigure confortul amoros. Fără piedici însă nu se poate dezvolta marea pasiune, care ar pune la încercare trăinicia sentimentelor celor doi. Întrevederea furtunoasă dintre Zița și Rică este doar o caricatură a întâlnirilor dintre Romeo și Julieta, ea nu întâmpină refuzul tutorilor pentru a ne putea da seama de violența sentimentelor celor doi. Rică nu pare a fi genul de bărbat, pregătit să-și dea viața fentru femeia iubită ci, dincontra, dă dovadă de lașitate, nefiind capabil să moară pentru o femeie. Pe de altă parte, Tipătescu și Chiriac nu-și vor trăda femeile pe care le iubesc, ei sunt gata să le protejeze.
Există totuși o diferență mai mare decât s-ar putea crede între personajele feminine , atât de opuse: între Veta, soția lui Jupân Dumitrache, și sora ei, Zița, una calmă, șireată, tăcută, cealaltă dimpotrivă, spontană, guralivă. Veta e femeia coaptă și matură, rămasă la stadiul negustoriei patriarhale. Ea nu cunoaște limbajul împiestrițat cu neologisme și nici nu-i plac mondenitățile. Comediile de la ,,Union,, o plictisesc și stilul declarației lui Rică o face să râdă. Adulterul ei se consumă cu oftaturi, jurăminți, lacrimi, regrete și împăcări. Dragostea pentru Chiriac este profundă și cine iubește cu adevărat, se dă de gol, prin imprudențe care într-o dramă i-ar fi fost fatale, cum ar opoziția ei intenționată împotriva lui Dumitrache în a-l face pe Chiriac ,,tovarăș la parte”, este superstițioasă deoarece crede în tot felul de semne, precum „ ce e când se zbate tâmpla”, la răspunsul Ziței că se va împăca cu o persoană certată, ea ridică cu interes capul dar se preface indiferentă, spunând că nu e certată cu nimeni, lucru neadevărat, pentru că Chiriac o bănuiește, ca și soțul ei, că ține să se ducă la Union numai ca să-și facă semne cu „ amploiatul”. Lacrimile pe care le vede Zița la Veta sunt justificate prin faptul că „o ia cu niște friguri”spunând apoi că mai bine ar muri, dar își retractează spusele afirmând că a glumit după care o avertizează că nu mai merge la terasă. De de ar fi supărată Veta?. Răspunsul la acestă întrebare ar fi că, pe Veta ea o durea cel mai mult bănuiala amantului ( că ea ține să meargă la Iunion, pentru altul ) și nu cea a soțului. Lăsându-se cuprinsă de emoții puternice, ar dori să moară din dragoste precum eroinele din dramele antice: „Ei! Bine ar fi să poată muri omul când vrea, dar nu moare nimeni din asta”. Fericirea cuprinde acest personaj când reușește să-și recupereze definitiv dragostea și încrederea amantului.
Sora ei, Zița se ,,hrănește” cu lecturi romanțioase și detestă clasa pastramagiilor din care făcea parte fostul ei soț, dorește să se mărite,și să-și găsească la un moment dat ,,monșerul ei”. Pe Zița, trecută pe la ,,pasion,, și prin lecturile Dramelor Parisului, viața la cherestegerie n-o satisface, nu poate trăi nici cu pastramagiul. Ea are alt orizont de așteptare și aspirațiile sociale o fac sensibilă la jobenul și stilul epistolar al lui Rică, e ,,ambetată absolut,,.
Femeile în general îi înțeleg pe barbați, încearcă să fie deacord cu tot ceea ce susțin ei, astfel, pe coana Efimița, din Conu Leonida … , nu o interesează problemele politice, ea doar ascultă ce îi spune soțul ei, se miră, este nedumerită de ceea ce află, dar, dă dovadă uneori de simț practic numai că teoriile soțului îi înving spiritul practic.
II.2.12. Triunghiul conjugal
Ca înstituție, familia conferă stabilitate unei societăți, de aceea ea este protejată prin legi scrise și nescrise. În Codul familiei la art. 1 se specifică fapul că: ,,…statul ocrotește căsătoria și familia…” iar la art. 2 se face precizarea: ,,Relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral și material”.
Este posibil ca la articolele din Codul familiei să facă referire și Rică Venturiano când afirma în O noapte furtunoasă că: ,, Da, familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare; familia este baza societății”.
În comediile caragialiene pe lângă soț, soție apare și amicul familiei care de regulă va deveni amantul soției ceea ce va conduce la realizarea triunghiul conjugal. Existența unei relații extra- conjugale reprezintă în morala familiei o abatere gravă care este sancționată de regulile nescrise ale convețuirii din concepția populară, de codul familiei precum și de poruncile biblice. În Biblie există cel puțin două porunci care se referă la acest aspect: aVII-a ,,Să nu fii desfrânat” și a X-a ,,Să nu poftești femeia aproapelui tău!”.
Cu toate acestea, pentru lumea personajelor lui Caragiale adulterul nu este privit ca o vină, ca o abatere de la normele morale, a devenit ceva obișnuit, comun, banal, anormalul s-a transformat în normal.
Tema triunghiului conjugal este prezentă în unele schițe și în comedii, ceea ce conduce la ideea că acest aspect se lărgește din cadrul familial spre cel social. Așa sunt cele formate din Trahanache, Tipătescu și Zoe (în O scrisoare pierdută ), Jupân Dumitrache, Veta și Chiriac (în O noapte furtunoasă ), Mache Razachescu, zis și Crăcănel sau Mangafaua cu consoarta sa, Mița Baston, Iancu Pampon cu soția sa, Didina Mazu, ambii încornorați de frizerul Nae zis și Bibicul ( în D-ale Carnavalului ).
Bineînțeles că există soți care doresc să-și apere cu orice preț onoarea de familist. Unul, Dumitrache, solicitâ ajutorul omului său de încredere, Chiriac, care este rugat să vegheze: ,, Chiriac, puiule, ia vezi de ce am vorbit, fii cu ochii-n patru, d-aproape de tot; mă știi că țin când e la o adică…”, omul de încredere îl asigură că va fi foarte atent: ( strângând pe Veta cu putere) Lasă, jupâne, mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist!…”
Altul, Trahanache, își apără și el, în felul său , onoarea de familist, găsind la timp o modalitate de a-l șantaja pe Cațavencu: „Ei! Ți-am spus că l-am prins pe onorabilul cu alta mai boacănă…”, „Cu altă plastografie… Ce plastograf!”
Este posibil însă ca unul din unghiurile triunghiului conjugal să prezinte neclar atitudinea soțului. În relația Zoe – Tipătescu – Trahanache, soțul nu pare să accepte irevocabil funcția de ,,încornorat”. Prin jumătăți de cuvinte, prin echivocul unor replici: ,, Ei, Fănică,să vezi imitație de scrisoare! să zici și tu că e ta”, plus modul de comportare a soțului din indicațiile date de autor, lasă parcă loc unui anumit ,,suspans”, un mister care parcă plutește asupra dubioasei ingenuități a unui bărbat care conduce politica unui județ întreg. Instabilitatea unei laturi a triunghiului amoros poate provoca suspiciuni cu privire la semnificația exactă a celorlați termeni / laturi. E posibil oare ca Trahanache să nu fie un inocent tras pe șfoară și să fie de fapt Tipătescu cel cu adevărat înșelat?. Această întrebare ar putea să primească răspunsul următor: Știu din piesă că Tipătescu și-a ratat cariera în provincie în loc să meargă spre a se afirma în capitală: ,,Credeți d-voastră că ar fi rămas el prefect aici și nu s-ar fi dus director la București, dacă nu stăruiam eu și cu Joițica… și la dreptul vorbind, Joițica a stăruit mai mult…” . Dacă de pe urma legăturii lui Tipătescu cu Zoițica, venerabilul prezident trage profitul păstrării unui prefect care unește interesele politice cu interesele familiei, această relație triunghiulară este construită pe o anumită ambiguitate.
Amenințarea care planează asupra amanților nu e aceea că Trahanache va afla, ci că s-ar putea să se declanșeze un scandal public.
Iubește însă cineva în aceste triunghiuri conjugale? E posibil ca Tipătescu să fie dispus a renunța la tot pentru a o proteja pe Zoe: ,,Atunci, dacă nu e altă scăpare… Zoe! Zoe! Zoe!… Să fugim împreună…”și Chiriac, pare a fi gata de a se sacrifica din dragoste pentru Veta: ,,Tocmai pentru că nu le-am uitat, vreau mai bine să mor. Dacă nu mai este nimic între noi, spune-mi dumneata cum să mai trăiesc! Dacă mă lași , dacă nu mai mă vrei, tot mort sunt eu; mai bine, lasă-mă, adio, viață!”.
Aceste personaje mai mult epatează decât iubesc cu adevărat, de aceea nu există iubire, dragoste ca sentiment în aceste relații ci sunt doar niște trăiri pur fiziologice a mai mult simțuri. Veta, spunea Ziței că: ,,Nu-ș ce am; parcă mă-ncearcă niște friguri” ” și Rică Venturiano își afirmă dragostea tot la nivelul simțurilor: ,,Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufăr peste poate, parcă sunt turbat”.
Amorul lui Rică pentru Zița se naște prin jocul privirilor în public, gen Eminescu: ,,o vede azi, o vede mâni” la Iunion, unul dintre locurile publice la modă în acele timpuri. Amorul lui Rică are mereu martori, nu reușește să-și găseacă intimitatea.
Ioana Pârvulescu în Lumea ca ziar face trimitere la personajul Rică Venturiano, care gazetar fiind, e reprezentantul spațiului public și al idealurilor patriotice, iar Zița are și ea un mic spațiu public al ei. Cu omul public Zița va face pactul public al căsătoriei.
II.2.13. Amicul familiei
Cuvântul amic este sinonim cu prieten, cel pe care te poți sprijini la nevoie, numai că în comediile caragialiene, amicul familiei este un personaj obișnuit, este acceptat, respectat de capul familiei ceea ce o face pe soția acestuia într-un fel victimă, el este cel care are grijă de soția amicului atunci când soțul are alte responsabilități. Tipătescu este amicul familiei și se repetă acest lucru de către venerabilul în diverse situații: așa îl recomandă lui Dandanache: Domnul Fănică, și nu Domnul Ștefan Tipătescu, cum ar fi cerut-o protocolul, prefectul nostru, și nu al județului, amicul meu și al familiei mele – familia fiind compusă din el, Trahanache, Zoe și …Tipătescu. El, amicul, este așteptat la masă în mod repetat, nu se dejunează fără el: ,,…Ghiță, eu trebuie să mă duc la dejun, să nu fac pe nenea Zaharia și pe Zoe să m-aștepte. Ei nu dejunează fără mine…!” .
II.2.14. Încornoratul
Femeile caragialiene își doresc un anumit prestigiu social, doresc să fie soțiile unor șefi cu influență, numai că soții aceștia trebuie să aibă o situație socială bună, numai că această situație se realizează în timp, mai către bătrânețe și asta ar explica de ce căsătoriile lor se realizează cu parteneri de vârste diferite, cu toate consecințele ei. Diferența de vârstă explică de ce consoartele lor li se adresează cu apelativul ,,nene”. Este posibil ca femeile să inițieze triunghiul conjugal. Condiția de încornorat este susținută de o anumită complicitate din partea celor din jurul lor.
Alianța familială se realizează doar pe criterii economice, așa cum Jupân Dumitrache dorește să o mărite pe cumnata sa, Zița, sau să-l însoare pe Chiriac. Pe Chiriac să-l facă părtaș la afecerile lui, iar Ziței, dorea să-i dea o dotă consistentă.
Bărbații dau dovadă de credulitate, de încredere naivă în soțiile lor, s-ar putea spune că ar fi prostie sau lipsă de vigilență dar, ei își respectă soțiile, le acordă considerație, dovedesc cât de mult țin și apără instituția numită familie.
Unul dintre încornorați este Zaharia Trahanache prezentat la a doua căsnicie, soția sa fiind mai tânără decât el și poate de aceea dorește să aibă în jurul ei persoane masculine apropiate ca vârstă. Soțul înșelat pare a ști acest lucru, îl acceptă și o încurajează, gîndindu-se probabil, în mod înțelept la diferența de vârstă dintre ei. Trahanache pare a fi foarte precaut cu soția ,,simțitoare” care dacă ar ști că soțul și-a dat seama de adulter, poate nu l-ar mai fi continuat și tocmai acest lucru nu l-ar fi dorit Trahanache. Confirmarea adulterului ar duce la deteriorarea relațiilor dintre el, ca șef de partid și prefectul județului, Ștefan Tipătescu, reprezentantul guvernului în teritoriu, ceea ce nu i-ar fi convenit.
Renumitul familist, Jupân Dumitrache are ambiț:,, Nu, că mi-e frică…dar am ambiț, domunle”. Ambițul lui stă în onoarea de familist:,,Eu am ambiț, când e vorba la o adică de onoarea mea de familist”. Cât timp are ambiț Jupân Dumitrache este stăpân pe situație până când insistențele ,,bagabontului “ îl scot din sărite, dar, ca un mare negustor ce este nu se putea pune cu un coate- goale în public, dar este hotărât să-și apere demnitatea, ambițiul…cu sabia, fiind certat de Veta:,,Ei! Știi că ești nu știu cum! Ce vii așa turbat? Uite, cu sabia scoasă, ca la bătălie!”.
Jupân Dumitrache este mai tot timpul îngrijorat, stresat să nu ,,paț” vreun ,,afront” la onoarea de familist, motiv pentru care intră în panică, frica lui era de a nu fi trădat și jignit tocmai la ceea ce ține cel mai mult. Frica lui Dumitrache este comică, când ea ar trebui să fie dramatică sau tragică. Jupân Dumitrache este o victimă atât a propriei sale credulități, cât mai ales a celor din jur care complotează și acționează împotriva sa, în primul rând, soția, pe care o respectă și o ocrotește cu delicatețe:,, Știi cume Veta mea…”. Chiriac, omul de încredere îi pune coarne, omul pe care-l prețuia și-n care avea deplină încredere, înconjurându-l cu afecțiune de părinte. Bunele intenții ale jupânului sunt răsplătite de Chiriac cu:,,Lasă, Jupâne, mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist”. Consimțul lui Chiriac este la fel de fals ca și ambițul lui Dumitrache.
II.3. Formele și modalitățile comicului
II.3.1. Comicul- concept operațional
Caragiale a avut intenția de a contribui la îndreptarea moravurilor sociale, fiind adeptul cugetării clasice, „ ridendo castigat mores”, idee pe care o afirmă el însuși, convins fiind că „nimic nu arde mai rău pe ticăloși decât râsul”.
În DEX, comicul este definit ca fiind o ,,categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul, (vine din fr.comique, lat. comicus).
În Dicționarul de termeni literari, comicul este definit ca ,,raportul estetic în care subiectul observă neconcordanța obiectului cu sine însuși”.
În comedii, elementul central este reprezentat de categoria estetică a comicului. Resursele comicului se regăsesc în acțiunile, limbajul, numele sau gesturile personajelor.
Caragiale a folosit toate mijloacele tehnice de a exprima comicul: comicul verbal al lui Conu Leonida, Pristanda sau Farfuride, comicul fizic al Cetățeanului turmentat, care nu-și poate menține echilibrul din cauza ebrietății și provoacă râsul prin sughițurile repetate.
Formele principale ale comicului sunt: umorul, satira, ironia, sarcasmul și grotescul, iar din punctul de vedere al surselor, principalele tipuri de comic sunt: de situație, de limbaj, de moravuri și de caracter.
Pompiliu Constantinescu propune și el o definiție pentru comic: ,,Comicul este categoria de artă specifică unei societăți vechi, oarecum îmbătrânite”.
Constantin Dobroceanu Gherea îi impută lui Caragiale că ,,râde cu poftă” de metehnele pe care le satirizează, că el își face datoria etică de a scoate la lumină vicii pe care nu le aprobă.
Criticul este convins că ,,autorul râde mai ales de chipul caraghios cum vorbesc cei de la mahala și afirmă despre dramaturg că nu e ,,numai scriitor dramatic, ci și satiric. El râde, și râsul este puternică armă”.
În Lecturi fidele criticul Pompiliu Marcea se întreabă dacă râsul pe care-l dagajă opera lui Caragiale ar putea fi râsul autorului conciliant, tolerant (particularități ce țin de umor) sau ar putea fi un rîs agresiv, disprețuitor, (pe care l-ar putea crede o consecință a atitudinii satirice). Criticul ajunge la concluzia că în literatură ca și în viață, lucrurile sunt amestecate, și că nu există în stare pură, umor pur sau o satiră pură. Deasemenea, el consideră că ,,opera comică a dramaturgului predispune către veselie, bună dispoziție, amuzament, delectează mai degrabă decât întristează sau îndurerează”.
Alexandru Piru,în Valori clasice, discută despre cum rezultă comicul între aparență și realitate, din impostură, din grotescul situațiilor,din limbajul eroilor.”Ambițul” lui Jupân Dumitrache este grav atins de amantul Vetei (Rică îndrăgostit de Zița), autorul trimite un mesaj erotic (acest mesaj fiind o parodie a romanțelor vremii)
Caragiale a folosit toate mijloacele tehnice de a exprima comicul: comicul verbal al lui Conu Leonida, Pristanda sau Farfuridi, comicul fizic al Cetățeanului turmentat, care nu-și poate menține echilibrul din cauza ebrietății și care provoacă râsul prin gesturile sale, prin sughițul care-l stăpânește.
II.3.2. Comicul de limbaj
Comicul de limbaj e extins la toate personajele piesei, cu excepția Zoei Trahanache și a lui Tipătescu, cele mai puternice efecte comice se pot identifica în discursurile lui Farfuridi și Cațavencu, mostre pline de demagogie a unor semidocți, care n-au înțeles nimic din cultura pe care o afișează.
În O noapte furtunoasă, “bagabontul” – Rică, este urmărit și prins de grupul Dumitrache, Chiriac, Ipingescu, care pornește de la ideea că se află pe urmele unui periculos atentator la onoarea de familist a negustorului din Dealul Spirii. În această eroare și în faptul că cel mai zelos urmăritor este Chiriac, autenticul vinovat de ceea ce i se atribuie lui Rică, stă o bună parte din comicul piesei. Este ca și cum într-un roman polițist, în urmărirea criminalului s-ar lansa chiar criminalul.
Modul de a se exprima al personajelor caragialiene provoacă râsul. Limbajul folosit este un mod de tipizare a acestora. Astfel, ticurile verbale: ,,Aveți puțintică răbdare, stimabile”; ,,Mă-nțelegi?”; ,,dați-mi voie” , utilizate de Trahanache sau Farfuridi, întrebuințarea exagerată a unor cuvinte , aprobarea, indifferent de situație prin ,,curat-murdar” a lui Pristanda, sugerează slugărnicia personajului care, nu are niciun punct de vedere personal, el doar execută ordinile primate (cu toate că el reprezintă o putere independent în stat).
George Călinescu notează în Istoria literaturii române referindu-se la oximoronul ,,Curat-murdar” al lui Pristanda că e o perlă a calambururilor semnificative, spus de un impiegat umil ca un ecou caricatural. Modul de adresare al lui Dandanache cu ,,puicusorule”, ,,neicusorule”, nu numai că provoacă râsul, dar și caracterizează pe cel care le folosește.
Pentru a dezvălui incultura personajelor din comedie, dramaturgul a recurs și la alte procedee: deformări de cuvinte:”bampir”, “catindat”, “famelie”, “par egzamplu”; sensuri greșite ale unor cuvinte: “liber- schimbist” înseamnă pentru Cațavencu liber în opinii, contradicția de termini: “lupte seculare care au durat aproape treizeci de ani”, nonsensul: ,,din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schime nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, și anume în punctele…esențiale”, ,,Până când să n-avem și noi faliții nostrii?”, ,,Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.
Autorul demonstrează incapacitatea lui Farfuridi de a se exprima, de a exprima raționamente corecte. Discursul său nu are un fir logic, care să poată fi urmărit de la un capăt la altul, este o aglomerare de construcții pleonastice:”adică fiindcă din cauza zguduirilor”, îmbinări de propoziții fără legătură între ele: ,,Vreau să zic într-o privință, poporul, națiunea, România…țara în sfârșit…cu bun simț, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie și să recunoască de la care putem zice depandă”. Cu toate acestea există monente când vorbirea lui este perfect coerentă și comunică idei foarte clare, atunci când Farfuridi coboară de la tribună și se ceartă cu Cațavencu, în scena din pauza dintre cele două discursuri, vorbește destul de coerent : ,,Ia scutește-mă cu mofturile d-tale? Onest d-ta? Pe de o parte Răcnetul Carpaților, pe de altă parte chiverniseala confraților; pe de o parte opoziție la toartă, pe de altă parte teșcherea la buzunar!…Urlă târgul, domnule….
Prin mijloacele de caracterizare a personajelor caragialiene, prin limbaj se numără și ticurile verbale, expresia ,, ai puțintică răbdare”, dezvăluie ticăiala lui Trahanache; frazele de tipul: ,,Eu, am, n-am client acasă, la 11 fix mă-ntorc din târg”, îl etichetează pe avocatul fără procese, Farfuridi, ca fiind un ins rutinar. Automatismele verbale sunt semnele și automatismelor în gândire, a inerției intelectuale.
Limbajul eroilor aparține limbii vorbite și dă autenticitate pieselor caragialiene. Cele două discursuri din O scrisoare pierdută, pline de haz, indică de fapt o limitare intelectuală a eroilor precum și a ascultătorilor lor. Discursurile reprezintă momentul în care personajele se folosesc de propriul limbaj, momentul în care se înțeleg în ciuda conflictelor dintre ele.
La Conu Leonida, definițiile date revoluției și republicii pot fi considerate simple idei politice sau caricaturi de idei politice. El explică confortul consoartei sale într-o iluzie politică și este normal ca Leonida să se teamă de ce este afară, de tot ceea ce ar putea deranja acest confort. În momentul în care începe să I se pară că afară se întâmplă ceva grav, el se află într- o situație paradoxală și reacționează într-un mod care stîrnește râsul.
Cei mai mulți eroi se caracterizează printr-o formulă: Pristanda repetă obsedant vorba curat, Trahanache – aveți puțintică răbdare, Dandanache-,, eu, care de la 48, cu familia ea,, ,Cetățeanul – ,, eu cu cine votez ?”. Toate aceste formule constituie un procedeu tehnic, a comicului de repetiție. Repetiția unei formule devine astfel o caracterizare psihologică a personajelor.
Academicianul Iorgu Iordan afirma următoarele: ,, Caragiale este un bun observator tot așa de atent și de subtil al vorbirii oamenilor ca și al acțiunilor lor. Ambele aspecte se completează reciproc.”
II.3.3. Comicul de nume ( onomastic )
Numele personajelor reprezintă o altă sursă a comicului. În articolul ,, Numele proprii în opera comică a lui Caragiale”, Garabet Ibrăileanu nota: ,,numele din opera comică a lui Caragiale ne dau impresia că fac parte din personajele pe care le denumesc”. Prin nume, autorul sugerează caracterul personajului. Astfel, după părerea acestui critic literar, ZahariaTrahanache este sugestiv pentru un om vârstnic, prin combinarea numelui și a prenumelui. Zaharia – zaharisit, învechit, îmbătrânit , greoi, depășit, iar Trahanache – ar veni de la trahana, cocă moale, ceea ce sugerează faptul că acest personaj poate fi manipulat cu ușurință de mai tânăra sa soție. Farfuridi și Brânzovenescu, prin aluzia culinară a numelui lor, sugerează, inferioritatea și vulgaritatea. Numele strident a lui Cațavencu, ar veni de la cață, ceea ce înseamnă a da din gură, a vorbi mult fără a avea ceva de spus sau fără a crede ce spune, sugerează tipul demagogului, agresivitatea politicianului mărunt. Agamiță Dandanache, cel pe care Trahanache îl pronunță uneori Gagamiță, prin asocierea diminutivului ridicol de la Agamemnon ( numele eroului grec din Iliada, eroul de la Troia ), cu Dandanache, derivat de la dandana (necaz, încurcătură, belea), indică un personaj ridicol, care produce numai încurcături, numele său se potrivește cu rolul avut în piesă. Ionescu, Popescu sunt nume comune sugerând lipsa de individualitate, gloata ce poate fi ușor manevrabilă.
Personajele serioase au nume mai serioase, astfel Ștefan Tipătescu, prefectul, ar fi comic pentru că apare într-o comedie, cu toate că ar putea să sugereze și tipul junelui prim, al îndrăgostitului matur, față de Rică Venturiano, care ar fi junele îndrăgostit. Venturiano, poate sugera tipul aventurier, un vîntură-lume.
Numele feminine: Veta, Zița, Efimița sunt nume de mahala și sugerează persoanele comune, șterse, ce se încadrează perfect în mediul în care trăiesc.
Numele personajelor din opera lui caragiale nu caracterizează tipurile numai din punct de vedere al caracterului, ele trebuiau să caracterizeze și clasa socială, originea lor etnică și rolul lor social.
Mircea Tomuș consideră că numele personajelor: Trahanache, Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Dandanache, Pristanda, nu pot fi nume reale, că sunt inventate, artificiale și că sunt imposibile în planul realității concrete, dar că nume ca: Ionescu, Popescu, Popa Pripici, pot fi plauzibile.
II.3.4. Comicul de situație
Acest tip de comic rezultă din diverse întâmplări (pe cât de neașteptate, pe atât de hazlii). Comicul izvorăște din nepotrivirea dintre esența personajelor și aparență, pe care le întrețin, de aceea cele mai satirizate personaje din O noapte furtunoasă sunt Jupân Dumitrache și Rică Venturiano. Jupân Dumitrache este convins de trăinicia principiilor sale, suferă de-a lungul piesei, o dezmințire nemiloasă a acestora ( acest lucru fără să știe ). Onoarea lui de familist, încrederea oarbă în Chiriac sunt demolate de soția și omul de încredere, care consimte la onoarea de familist a stăpânelui său, ținându-i soția în brațe. Ipostaza de încornorat îl însoțește pe jupân pe tot parcursul piesei, chiar aflarea legăturii de gât a lui Chiriac în patul Vetei îl liniștește pe deplin cu privire la starea ,,onoarei” sale.
Rică Venturiano este prezentat încă de la început ca o apariție comică. O scenă deosebit de comică se petrece în actul III, când el este hăituit de soțul și amantul Vetei, și s-a ascuns într-un butoi cu ciment de frica urmăritorilor, constată că are costumul destul de șifonat, el. Eroul publicisticii liberale românești.
În cele trei comedii se pune accent pe încurcăturile de situații sau personaje. Confuzia pe care o face Rică Venturiano între nr.6 și nr.9 își are echivalentul în eroarea lui Leonida, convins că-l urmărește reacțiunea sau în răvașele pierdute și regăsite din O scrisoare pierdută. Urmărirea lui Rică, butoiul în care se ascunde, sunt asemenea pregătirilor de fugă celor doi bătrâni din Conu Leonida față cu reacțiunea.
II.3.5. Ironia
Acest cuvânt este definit în DEX ca fiind ,,vorbă, frază expresie, afirmație care conține o ușoară batjocură la adresa cuiva sau a ceva folosind de obicei semnificații opuse sensului lor obișnuit”, termenul provine din fr. ironie, lat. ironia,
Liviu Papadima în Caragiale,firește pune în discuție ironia și constată că o dată cu Caragiale, ironia devine o modalitate sistematică de a face literatură și că autorul este un scriitor intens ironic , mai ales în proza lui comică.
V. Fanache analizând opera lui Caragiale ajunge la concluzia că autorul rămâne în literatura noastră, ,,practicianul” neîntrecut al ironiei, că aceasta constă în a spune contrariul în raport cu ceea ce urmează să se înțeleagă, conferând aparent valoare nonvalorii. El observă că ironia se insinuiază în text producând uneori ambiguitatea mesajului printr-un limbaj care poate fi ,,codificat”, cum ar fi afirmația Efimiței din Conu Leonida față cu reacțiunea, care-l admiră pe boboc, pentru că Leonida nu mai este un ,,boboc”, etc. Ironia presupune un climat social și intelectual și se opune ca definiție, seriosului. Criticul este convins că se poate afirma fără teama de a greși că ironia e principala coordonată a umorului caragialian.
Lui Caragiale se pare că-i plăceau jocurile cu termeni opuși, lucru identificat de către Florin Manolescu și comentat în Caragiale și Caragiale. El remarcă faptul că dramaturgul are o slăbiciune pentru un număr de figuri literare duble, cum ar ironia sau oximoronul. Criticul face o diferență între minciună și ironie, considerând că ,,ironia presupune existența unei situații speciale de comunicare și de receptare, la care sunt invitate mai multe personae, pentru a alcătui împreună un anumit sistem”. Deși seamănă cu minciuna, ironia se caracterizează printr-un sistem de relații ceva mai complicat. Având ca termen opus adevărul, minciuna presupune existența a două tabere diferite, care se exclud. Minciuna este prezentată ca un adevăr, în timp ce ironia sugerează anumite stări sau situații.
Criticul ajunge la concluzia că lectura atentă a textelor comice, arată că ,,alături de un Caragiale care scrie și vorbește, există și un Caragiale care sugerează”. A sugera presupune capacitatea acelor persoane, personaje care deși cunosc anumite lucruri și neputând vorbi despre ele, reușesc totuși să găsească modalitatea de a spune ceea ce știu.
Capitolul III
Documente curriculare.
Obiectivizarea conținuturilor în documente școlare
În România, reforma sistemului de învățământ preuniversitar s-a produs după 1989 în lipsa unei politici educaționale coerente, care ar fi permis abordarea sistemului ca întreg ci au fost avute în vedere domenii sau aspecte punctuale, fără o perspectivă clară a întregului.
Conținutul învățământului se obiectivează (concretizează) în documentele școlare, care au rolul de a norma și imprima procesului de învățământ un caracter planificat și unitar, cele mai importante fiind: planul cadru de învățământ, programele școlare, materialele curriculare. Planul de învățământ este o componentă esențială a Curriculum-ului Național.
Termenul de curriculum provine din limba latină (singular: curriculum; plural: curricula) și înseamnă “drum către, alergare, cursă/curs”.
În litaratura pedagogică actuală, nu există încă, un consens asupra conceptului de curriculum, dar în sensul științelor educație, prin curriculum înțelegem ansamblul experiențelor de învățare, concepute sau provocate de instituția școlară (activități școlare și extrașcolare), pe care le oferă tinerilor cu scopul de a-i asista în descoperirea și valorificarea maxima a propriilor aptitudini și interese.
În sens larg, termenul desemnează sistemul de procese decizionale și monitorizare care preced, însoțesc și urmează proiectarea, elaborarea, implementarea, evaluarea și revizuirea permanent și dinică a setului de experiențe de învățare oferite în școală.
În sens restrâns, prin curriculum denumim sistemul documentar de tip reglator sau de altă natură, în cadrul cărora se consemnează experiențele de învățare oferite de școală.
Există duă tipuri de curriculum:
Curriculum oficial, formal ce se referă la documentele de politică educațională care consemnează idealul educational al societății și finalitățile sistemului de învățământ.El este concretizat și detaliat în documente curriculare: planul-cadru, programe școlare, manual. Auxiliare didactice, reglementări de aplicare, material suport, ghiduri ale profesorilor. În cadrul acestei categorii de curriculum se disting alte câteva titluri (principal/nucleu, complementar).
Curriculum ascuns ce se referă la mesajul transmis de societate elevilor, valorile și așteptările pe care le dobândesc elevii, concretizat prin selectarea obiectelor de studiu, modul în care se predă material, relația profesor-elev sau modul de organizare a școlii.
Filozofia contemporană a educației este bazată pe curriculum adică având ca element central activitatea de proiectare și programa analitică, document care are în centrul activităților didactice idea de programare a traseului elevului către un țel cunoscut și impus de către adulți. După cum se știe, fiecare elev poate avea interese sau abilități foarte diferite care îl fac să fie mai performant în anumite zone ale învățării și de aceea este necesară individualizarea curriculum-ului. Prin odoptarea curriculumului la decizia școlii se încurajează rutele individuale de pregătire, ținându-se cont de realitățile din școli. Dezvoltarea locală de curriculum permite o flexibilizare în organizarea și desfășurarea programului elevilor, prezența disciplinilor tradiționale, cât și forme modern pe desfășurarea activităților curriculare și extracurriculare.
III.1.Planul-cadru de învățământ
Este cel mai amplu și cel mai important document curricular la întregul sistem național de învățământ. Este un document oficial în care se exprimă în modul cel mai sintetic conținutul învățământului. Se elaborează pe niveluri și profile de școli și stabilește disciplinele de studiu grupate pe arii curriculare, precum și numărul de ore mini/maxim pe arii curriculare, discipline și anii de studiu.
Planul-cadru permite școlilor și claselor să realizeze scheme orare proprii, iar prin acest plan-cadru școlile se raportează la un curriculum comun: discipline și număr de ore obligatorii pentru toți elevii, în proporție de circa 75-80% din plan, având posibilitatea de a decide (conform principiului descentralizării curriculare), asupra unei proporții de circa 20-25%, din programul școlar al elevilor lor. Planurile- cadru pentru învățământul obligatoriu oferă o soluție de optimizare a bugetului de timp: pe de o parte, sunt cuprinse activități comune tuturor elevilor din țară în scopul asigurării de șanse a acestora, pe de altă parte, este prevăzută activitatea pe grupuri/clase de elevi în scopul diferențierii parcursului școlar în funcție de interesele, nevoile și aptitudinile specifice ale elevilor.
În învățământul obligatoriu, este în vigoare Planul cadru de învățământ pentru învățământul preuniversitar aprobat de către Minister prin nr.3638/11,04.2001, și reprezintă un document reglator esențial care jalonează resursele de timp ale procesului de predare-învățare. Trunchiul comun corespunde numărului minim de ore prevăzut pentru fiecare disciplină obligatorie în parte. În vederea asigurării egalității șanselor, programele școlare vor avea în vedere, obiectivele, conținuturile și activitățile de învățare, numărul minim de ore pentru fiecare disciplină, respectiv pentru trunchiul comun. De asemenea, evaluarea elevilor în cadrul unor examene sau testări având caracter național va fi realizată în raport cu acest trunchi comun.
Trunchiul comun (curriculum comun) prevede numărul de ore la disciplina limba și literatura română, pe săptămână pentru fiecare an de studiu,după cum urmează:
Raportul trunchi comun, număr minim și maxim de ore pe săptămână
Obiectele de studiu au fost grupate în Planul-cadru conform principiului selecției și al ierarhizării culturale, pe arii curriculare pentru întreg învățământul preuniversitar (I-XII/XIII).
Limba și literatura română face parte din aria curriculară Limbă și comunicare și proporția alături de celelalte arii curriculare este de cca 37% la gimnaziu și 28% la liceu.
Aria curriculară reprezintă un grupaj de discipline, care au în comun anumite obiective de formare. Indiferent de nivel și de profil, Limba și literatura română deține ponderea cea mai importantă în ansamblul grupelor de obiecte (ansamblul grupei A).
Planul cadru de învățământ pentru clasele V-VIII, stabilește numărul de ore pe săptămână, pentru disciplină Limba și literatura română, astfel:
Reforma conținuturilor școlii românești adduce în atenție o specificare a finalităților pe ciclu sau etape ale educației. Acestea sunt definite ca pe periodizări ale școlarității care au în comun obiective specific și grupează mai mulți ani de studiu. Ciclurile curriculare aparțin unor niveluri școlare diferite. Fiecare ciclu curricular oferă un set coerent de obiective de învățare (sau competențe), care consemnează ceea c ear trebui să atingă elevii la capătului unei anumite etape a parcursului lor școlar.
Pentru că programele școlare țin cont de obiectivele ciclurilor curriculare, vom face o prezentare a acestora precum și a obiectivelor specifice pentru nivelul gimnazial, în mod deosebit.
Ciclul curricular al achizițiilor fundamentale (grupe pregătitoare, clase a I-a și a II-a)
Ciclul curricular de dezvoltare (clasele a III-a și a VI-a) are ca obiectiv major formarea capacităților de bază necesare pentru continuare studiilor. El vizeaza:
dezvoltarea achizițiilor lingvistice, orecum și încurajarea folosirii limbii române (a limbilor străine) pentru exprimarea în diverse situații de comunicare;
dezvoltarea unei gândiri structurate și a competenței de a aplica în practică rezolvarea de probleme;
formarea responsabilității pentru propria dezvoltare și sănătate;
formarea unei atitudini responsabile față de mediu;
familiarizarea cu o abordare pluridisciplinară a domeniilor cunoașterii;
titlul curricular de observare și orientare (clasele a VII-a și a IX-a) are ca obiectiv major orientarea în vederea optimizării opțiunii școlare și profesionale ulterioare. El vizeazăȘ
descoperirea de către elev a propriilor afinități, aspirații și valori, în scopul construirii unei imagini de sine positive;
formarea capacității de analiză, a setului de competențe dobândite prin învățare în scopul orientării spre o anumită carieră profesională;
dezvoltarea capacității de a comunica, inclusive prin folosirea diferitelor limbaje specializate;
dezvoltarea gândirii autonome și a responsabilității față de integrarea în mediul social.
ciclul curricular de aprofundare are ca obiectiv major adâncirea studiului în profilul și specializarea aleasă, asigurând în același timp o pregătire generală pe baza opțiunilor, din celelalte arii curriculare. Acesta vizeaza:
dezvoltarea competențelor cognitive ce permit relaționarea informațiilor din domenii înrudite ale cunoașterii;
dezvoltarea competențelor socioculturale ce permite ingrarea activă în diferite grupuri sociale;
formarea unor aptitudini positive și responsabile față de acțiunile personale cu impact asupra mediului social;
exersarea imaginației și creativității ca surse ale unei vieți persoale și sociale de calitate.
ciclul curricular de specializare (clasele a XI-a si a XII-a) are ca prim obiectiv pregătirea în vederea integrării eficiente în învățământul de profil sau pe piața muncii prin:
dobândrea încrederii în sine și în construirea unei imagini pozitive asupra reușitei personale;
luarea unor decizii adecvate în contextual mobilității condițiilor sociale și profesionale;
înțelegerea și utilizarea modelelor de funcționare a societății și schimbare socială.
În linii mari aceste obiective urmăresc integrarea optima a elevului în viața socială și profesională. Deși competențele din limba română nu par a fi clar formulate în aceste obiective, multe dintre acestea trimit implicit la o bună asimilare a cunoștințelor de limbă și literature, de comunicare în special.
III.2. Programa școlară
Programa școlară sau analitică este un document oficial programatic care redă conținutul învățământului, este elaborată pe cicluri de învățământ și clase, separate pentru fiecare disciplină. Programa școlară are caracter oficial, unitar și obligatoriu. Prin conținutul său, programa este principalul ghid pentru activitatea dascălului, având o valoare instrumentală și operațională. Ea este documentul de la care se pornește în demersul de proiectare didactică, lăsând profesorului destul spațiu pentru manifestarea autonomiei și creativității formative. Este posibil ca în perspectivă, programa școlară să devină mai maleabilă, permițând profesorului să intervină cu propuneri în ceea ce privește diferite teme, subteme noi, ținând cont de nevoile, dorințele, interesele și posibilitățile concrete ale elevilor. Programa școlară descrie oferta educațională a unei anumite disciăline pentru un parcurs școlar determinat.
La nivelul claselor I–VIII există un singur plan de învățământ, iar numărul programelor este în concordanță cu numărul disciplinelor școlare existente în plan. Legătura programei școlare cu planul de învățământ este foarte strânsă, aceasta specificând conținuturile de specialitate. Tocmai de aceea, o cerință pedagogică importantă în proiectarea procesului de învățământ o reprezintă unitatea dintre plan și programă.
Din punct de vedere al detalierii specificațiilor cuprinse în cadrul lor, programele școlare sunt de două tipuri: analitice și curriculare (curriculum scris sau curriculum oficial).
În literatura recentă, sintagma ,,programa analitică” este înlocuită cu cea de ,,curriculum scris” sau oficial, atât pentru a–i conferi același statut cu planul de învățământ, ca document de politică educațională, cât și pentru a evidenția un grad relativ mai mare de flexibilitate a acesteia în raport cu circumstanțele învățării, oferind posibilitatea conceperii unor trasee curricular diferențiate și personalizate.
La începutul anului școlar 2009–2010 a intrat în vigoare noua programă de limba si literatura română pentru gimnaziu, fiind aprobată prin ordinal M.E.C.I. nr.5098/2009.
Actuala programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii de la modelul de proiectare curriculară centrat pe obiective – elaborat și implementat în sistemul românesc de învățământ la mijlocul anilor 90 – la modelul centrat pe competențe.
Disciplina Limba și literatura română are un rol deosebit de important în formarea personalității elevilor, în formarea unor deprinderi și abilități necesare pentru a le asigura accesul postșcolar la învățarea pe tot parcursul vieții și integrarea activă într-o societate bazată pe cunoaștere.
Pe parcursul învățământului obligatoriu, elevii trebuie să-și formeze în primul rând competențele de comunicare indispensabile, în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar și coerent în limba română, să asculte, să înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise, în diverse situații de comunicare. Fiind deopotrivă o disciplină din curriculumul național și limbă de școlarizare, studierea limbii române asigură formarea competențelor de comunicare necesare în toate domeniile de cunoaștere și de activitate. Scopul studierii limbii și literaturii române în perioada școlarității obligatorii este acela de a forma un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea, să comunice și să interacționeze cu semenii, să-și utilizeze în mod eficient și creativ capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viața cotidiană, să poată continua în orice fază a existenței sale procesul de învățare, să fie sensibil la frumosul din natură și la cel creat de om.
Programa are următoarele componente:
Notă de prezentare
Competențe generale, sociale și civice
Valori și atitudini
Competențe specifice și conținuturi asociate acestora
Conținuturi
Sugestii metodologice
Domeniile de conținuturi specifice disciplinei pentru clasele a V-a – a VIII-a sunt:
a. Lectura;
b. Practica rațională și funcțională a limbii;
c. Elemente de construcție a comunicării
Legătura programei școlare cu planul de învățământ este foarte strânsă, aceasta specificând conținuturile de specialitate, dacă apar modificări în planul de învățământ acestea se impun prin adaptarea programelor școlare, iar dacă există inovații întroduse la nivelul programei (cum ar fi, conținuturile la decizia școlii), acestea pot fi aplicate numai prin adaptarea planului de învățământ (prin flexibilizarea numărului de ore, prin introducerea unor discipline opționale, etc).
Tocmai de aceea, o cerință pedagogică importantă în proiectarea procesului de învățământ o reprezintă unitatea dintre plan și programă.
Din „Nota de prezentare” a programei se desprind cu claritate principiile psihopedagogice specifice care au stat la baza elaborării ei, astfel că, programa școlară de Limba și literatura română atât pentru gimnaziu cât și pentru liceu se bazează pe modelul comunicativ-funcțional, model ce presupune studiul integrat al limbii, al comunicării și al textului literar. Finalitățile disciplinei reflectându-se în competențele generale precum și în setul de valori și atitudini din care derivă întreaga structură curriculară, respectiv competențele specifice, conținuturile învățării sau sugestiile metodologice. Aceste finalități își găsesc corespondent în domeniul Comunicare în limba maternă.
În mod concret, dezvoltarea competențelor de comunicare adică utilizarea corectă a limbii române în producerea și receptarea mesajelor orale și scrise, ce se pot realiza prin familiarizarea elevilor cu situații diverse de comunicare, cu texte literare și nonliterare adecvate vârstei școlare. Dominantele curriculumului de limba și literatura română pentru gimnaziu sunt: prezentarea comunicării în calitatea sa de competență umană fundamentală, descrisă în termeni de cunoștințe, achiziții, deprinderi/abilități și atitudini; dezvoltarea progresivă a competențelor de comunicare în toate cele trei domenii ale disciplinei: Lectură, Elemente de construcție a comunicării și Practica rațională și funcțională a limbii; echilibrarea ponderii acordate exprimării orale față de cea scrisă, precum și mutarea accentului pe producerea unor mesaje proprii; adaptarea conținuturilor la nivelul de vârstă și la interesele copiilor. Abordările pe care profesorul le propune în clasă trebuie să eviențieze relațiile dintre cele trei domenii, pentru a exista o continuitate între ceea ce elevii învață în orele de limbă, de lectură sau de comunicare.
În gimnaziu accentul se pune pe dezvoltarea competenței de comunicare, în domeniile de conținut Practica rațională și funcțională a limbii și Elemente de construcție a comunicării activitățile de învățare asociate receptării mesajului oral, apar astfel:
Competența generală 1: Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare pot viza participarea la interacțiuni în care să dovedească înțelegerea replicilor partenerilor de comunicare și capacitaea de continuare a dialogului; ascultarea unor mesaje orale transmise pe diferite canale: telefon, radio, aer și în contexte diverse; înțelegerea semnificației globale a unui text; identificarea cuvintelor noi în textele ascultate și clarificarea sensului acestora apelând la dicționar, profesor; exerciții de sesizare a abaterilor de la normele gramaticale. În ceea ce privește producerea de mesaje scrise și orale.
Competența generală 2: Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată, sunt vizate competețe specifice care să poată fi treansferate în contexte diverse: descriere, povestire, rezumare, caracterizare, comentare, argumentare. Activitățile de învățare associate producerii mesajului oral pot privi: utilizarea și explicarea orală a semnificației unor cuvinte noi sau categorii semantic în diferite context; jocuri asociativ-verbale vizând formarea unor cuvinte derivate/serii derivative, cîmpuri lexico-semantice, familii lexicale; exerciții de construire corectă a propozițiilor simple și dezvoltate, de construire a unor fraze prin utilizarea corectă a coordonării și subordonării; folosirea corectă într-un context dat, a categoriilor gramaticale specifice părților de vorbire; utilizarea corectă, în context, a părților de propoziție; exerciții de punere în scenă a unor schițe, basme; de recitare a unor poezii; jocuri de rol vizând exersarea dialogului formal și informal; exprimarea de opinii și justificarea acestora în funcție de context; activități de rezolvare a unor sarcini în grup; participarea la discuții de confruntare a opiniilor etc.
Competența generală 3: Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse, propune ca activități de învățare lectura unor texte diverse, cu scopul de a înțelege semnificațiile acestora și de a putea comenta sensul lor global sau de a exprima opinii, reacții pe marginea ideilor textului; exerciții de identificare a structurii textelor epice, lirice și dramatice; exerciții de identificare și de interpretare a unor procedee de expresivitate artistică; exerciții de sesizare a valorii expresive a unităților lexico-semantice, a categoriilor morfologice și sintactice într-un text etc.
Competența generală 4: Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse. Propune ca activități de învățare exerciții ce se referă la redactare și structurare a unui text în secvențe distince în funcție de tipul acestuia și de scopul comunicării: rezumat, caracterizare de personaj, comentarea unor secvențe din textele studiate descriere, povestire; organizarea planului unei lucrări pe o temă dată; scrierea unor compuneri narative, descriptive, informative, argumentative, în care să valorifice categoriile semantice învățate; exerciții de exprimare în scris a propriilor sentimentecu unanumit prilej; utilizarea resurselor expresive alelimbii într-o descriere/ într-un portret; exerciții de utilizare corectă a părților fexibile și neflexibile; exerciții de construire corectă și expresivă a unui text din punct de vedere sintactic; exerciții de aplicare corectă a normelor ortografice și a semnelor de punctuație la nivelul propoziției și frazei.
Competențele generale vizează formarea unor capacități și atitudini specifice disciplinei de învățământ într-un ciclu școlar, ele sunt ample, finaliste și esențiale, vizează abilitatea elevului prin studiul disciplinei respective iar competențele specifice derivă din cele generale și specifică rezultatele așteptate ale învățării prin predarea disciplinei respective pe fiecare an de studiu, observă că ele urmăresc progresia în achiziții de competență și cunoștințe de la un an la altul. În programă se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei să pună accent pe construcția progresivă a competențelor, flexibiliatatea abordărilor și parcursul diferențiat.
III.2.1 Programa școlară
Propunem o particularizare a unei competenței generale din Programa școlară:
1.Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare, și modul cum se regăsește în competențe specifice pe parcursul ciclului gimnazial. Începând cu clasa a V-a apare competența specifică 1.1, adică identificarea informațiilor esențiale într-un mesaj oral, în scopul înțelegerii sensului global al acestuia. Se poate presupune ca activitate de învățare următorul exercițiu: Comunicați familiei sau colegilor voștri informații care să conțină următoarele cuvinte: carte, autobuz, bătrân ( exemplu din manualul de la editura Petrion, pagina 11).
La clasa a VI-a o regăsim sub forma: 1.1. distingerea între informațiile esențiale și cele de detaliu dintr-un mesaj oral, stabilind legături sau diferențieri între informațiile receptate din surse diverse iar ca activitate de învățare manualul de la editura ALL Educațional, propune exercițiul de la pagina 18: Realizează o propoziție, prin care să comunici un gând sau un sentiment al tău despre toamnă. Ca apoi la clasa a VII-a aceeași competență să apară sub forma: 1.1 înțelegerea semnificației generale a unui mesaj oral, iar ca activitate de învățare, manualul de la editura Corint propune exercițiul 2 de la pagina 147: Alcătuiți un monolog în care să povestiți părinților cum s-a desfășurat o zi din viața voastră de elevi.
La clasa a VIII-a, aceeași competență apare sub forma: 1.1 înțelegerea semnificației generale a mesajului oral, sesizând progresia și coerența ideilor exprimate, iar ca activitate de învățare, manualul de la editura Humanitas propune exercițiul 6 de la pagina 145: Discutați între voi și indicați punctele-cheie ale călătoriei Vitoriei Lipan din romanul ,,Baltagul” de M. Sadoveanu. Explicați opțiunile voastre.
Reforma actuală înceacă să mute accentual de pe asimilarea de cunoștințe, pe formarea de competențe. Domeniile vizate sunt limba – instrument de comunicare, și literature. În cadrul procesului de predare-învățare, prin abordarea metodelor centrate pe elev se schimbă rolul acestuia din obiect în subiect, ceea ce conduce la formarea de competențe, astfel că elevul trebuie să știe ce poate să facă pentru a reuși în viață. În domeniul literaturii se propune un tip de lectură care nu vizeaza studierea unor texte în sine, ci dezvoltarea, prin intermediul textului propus, a unor abilități de lectură care pot fi transferate pe texte noi. Acest tip de lectură se bazează pe înțelegerea de text cre pornește de la elementele de limbă, pe identificarea unor elemente de constructive a textului și pe interpretare a acestuia. Elevul este stimulat în această abordare, să-și exprime opinia despre un text și nu să reproducă un comentariu dictat de profesor sau citit într-o culegere. Cu alte cuvinte, acumularea de cunoștințe a fost înlocuita de formarea de capacități și dezvoltarea unor atitudini comunicative.
Alt element de noutate se referă la difersificarea tipurilor de texte studiate: literare și nonliterare. Nu în ultimul rând, flexibilitatea actualelor programe este cea care oferă profesorilor și autorilor de manuale libertatea de a allege mijloacele și modalitățile de atingere a tuturor obiectivelor operaționale (textile sursă, metodele și strategiile didactice).
III.3. Textele caragialiene în manualele școlare
I. L. Caragiale este unul dintre autorii canonici a cărui operă este generos reprezentată în aproape toate manualele școlare atât la gimnaziu cât și la liceu (în manualele de clasa a X-a). Ne-am propus, în acest sens, o analiză comparativă a manualelor alternative de la gimnaziu, care să aibă în vedere textele caragialiene destinate studiului. Vom urmări fragmentele alese, exercițiile propuse și modalitățile de evaluare sugerate pentru fiecare an de studiu în parte.
La clasa a V-a, potrivit planurilor-cadru de învățământ în vigoare, disciplinei Limba și literatura română îi sunt alocate cinci ore pe săptămână în trunchiul comun. Competențele specifice la care putem face referire în cadrul lucrării de față sunt 3.1 identificare ideilor principale după citirea globală a unui text. Acestei competențe îi corespunde următoarea listă de conținuturi: idei principale, idei secundare, opera literară; texte literare (populare și culte); competența 3.2 recunoașterea modurilor de expunere utilizate într-un text narativ. Acestei competențe îi corespunde următoarea listă de conținuturi: moduri de expunere (narațiune, descriere, dialog); întrebările specifice abordării textelor narative: ,,ce” se povestește (ce se întâmplă, care este acțiunea relatată), ,,cine” ia parte la acțiune (personajele, trăsături fizice și morale ale personajelor), ,,cine” povestește (naratorul); specii literare: schița și basmul. Programa menționează că se vor selecta 5-7 texte literare de bază, destinate studiului aprofundat, și că aceste texte vor fi alese din operele scriitorilor clasici ai literaturii române. Recomandările au în vedere faptul că dacă textele sunt lungi se pot oferi fragmente semnificative, dar care să nu depășească, de regulă, două pagini, lectura integrală urmând a constitui obiect al lecturii personale a elevilor.
III.3.1. Manuale clasa a V-a
Pentru clasa a V-a am avut în vedere analiza a patru manuale alternative și anume: Limba și literatura română. Manual pentru clasa a V-a, editura Humanitas, 2004, autori Alexandru Crișan, Sofia Dobra și Florentina Sămihăian; Limba și literatura română. Manual pentru clasa a V-a, editura ALL, 1997, autori Victoria Pădureanu, Matei Cerkez, Flori Lupu, ( coordonator: Matei Cerkez); Limba și literatura română. Manual pentru clasa a V-a editura Teora, 1997, autori Maria Emilia Goian, Miorița Got, Doina Manolache; Limba și literatura română. Manual pentru clasa a V-a, editura Petrion, 2004, autori Marin Iancu, Ioan Dumitru, Vasile Molan, Gabriel Chelaru.
Limba și literatura română clasa aV-a, editura Humanitas
Manualul de Limba și literatura română editat de către editura Humanitas, având ca autori pe Alexandru Crișan, Sofia Dobra și Florentina Sămihăian, este realizat în conformitate cu programa analitică aprobată de Ministerul Educației și Cercetării prin ordinul nr. 4258/2.07.1996, și oferă spre studiu schița Vizită.
Textul este prezentat integral și este însoțit de ilustrații semnificative: imagini care prezintă jucăriile folosite de personajul principal ( tobă, sabie, trâmbiță, cheseaua de dulceață, șoșoni).
Exercițiile asupra textului sunt grupate pe secvențe, astfel: organizare textului, explorarea textului (1), explorarea textului (2), interpretarea textului. Organizarea textului, cuprinde exerciții de vocabular, de ortografie și punctuație. Explorarea textului (1) are în vedere exerciții de identificarea timpului, spațiului și personajelor participante la acțiune.
De exemplu, exercițiul numărul 1 de la pagina 164 este formulat astfel: “Identificați personajele din text în ordinea apariției și în ordinea importanței lor”; exercițiul numărul 2 solicită elevul de a identifica pasajul în care naratorul schițează portretul lui Ionel și apoi să scrie pe caiete informații referitoare la vârsta și la aspectul său fizic.
Aceste tipuri de exerciții dezvoltă elevilor capacitatea și abilitatea de a identifica personajele unui text, de remarca trăsăturile fizice și morale ale acestora și de a le caracteriza. Explorarea textului (2), cuprinde exerciții de identificarea modurilor de expunere cu accent pe dialog; sunt date informații despre acest mod de expunere (definiție, verbele care însoțesc replicile personajelor, semnele de punctuație folosite pentru a marca grafic diverse valori expresive ale replicilor). Interpretarea textului propune exerciții care solicită gândirea, capacitatea și abilitatea elevilor de a-și exprima oral sau în scris opinia legată de o temă, de tipul: ,,Ce sentimente și atitudini ale mamei față de Ionel sunt puse în evidență în replicile…” sau: ,,Care sunt cuvintele mamei, repetate aproape de fiecare dată după năzbâtiile lui Ionel?”, ,,Ce diferență există între ceea ce vrea să pară Ionel și felul în care se comportă?”, ,,Care este atitudinea naratorului față de Ionel, îi este simpatic, antipatic sau indiferent?”, ,,Ce întâmplări determină observațiile și comentariile naratorului?”. În continuare este prezentată modalitatea de transformare a unui text dialogat în text narativ cu aplicații pe dialogurile din textul ,,Vizită” (aplicații se găsesc la pagina 169). La finalul unității de învățare există o fișă de evaluare care propune exerciții pe un fragment din textul caragialian „Bacalaureat”, aplicațiile propuse în fișă solicită elevii să identifice modurile de expunere, să precizeze ce trăsături de caracter ale personajelor sunt dezvăluite în acel fragment.
Limba și literatura română, clasa a V-a, editura ALL
Un alt manual de Limba și literatura română utilizat la clasa a V-a este cel al editurii ALL, având ca autori pe Victoria Pădureanu, Matei Cerkez, Flori Lupu, (Coordonator: Matei Cerkez), și care este realizat în conformitate cu programa școlară aprobată de Ministerul Învățământului prin Ordinul nr. 4493/19.07.1995. Textul propus spre studiu este un fragment din schița ,,Vizită”. Sunt precizate date succinte despre autor și operă, însoțite de fotografia acestuia. Pentru o bună înțelegere a evenimentelor prezentate, sunt precizate pe marginea textului sensurile cuvintelor necunoscute iar la finalul acestuia este prezentat un vocabular ce conține alte cuvinte explicate față de cele discutate anterior. În ceea ce privește exercițiile propuse de către autori, acestea sunt axate pe exerciții lexicale prin care li se cere elevilor să explice modul de formare a unor cuvinte, să explice rolul apostrofului în anumite sintagme, ca de exemplu: „vin` la mama”, “al`dată”; să explice sensul verbului ,,a observa” în enunțul:,,Am observat doamnei Popescu că în anul acesta nu se prea vede la plimbare…”. Exercițiile și întrebările pe marginea textului solicită elevii să citească cu atenție fragmentul dat pentru a putea să identifice personajele narațiunii; să precizeze cu ce prilej o vizitează naratorul pe doamna Popescu, să precizeze trăsăturile fizice și morale ale lui Ionel pentru a putea face caracterizarea acestuia; să recunoască anumite figuri de stil și să explice rolul lor în exprimarea atitudinii naratorului față de mamă și de ,,odrasla” sa. În schița ,,Vizită”, autorul împletește ironia cu umorul și elevii sunt solicitați în a-și exprima opinia legată de ce cred ei că satitizează scriitorul în această schiță. Se precizează definiția speciei literare în care pot încadra fragmentul de text, precizând trăsăturile specifice ale acesteea. Temele propuse pentru acasă presupun efectuarea planului de idei al schiței și pe baza acestuia să realizeze caracterizarea doamnei Popescu, urmărind faptele, vorbele și reacțiile personajului. Itemii folosiți cu precădere sunt semiobiectivi, de tipul întrebări strucurate, și subiectivi, de tipul eseului. Sunt precizate recomandări pentru lectura suplimentară a elevilor din textele autorului, cum ar fi ,,Momente și schițe”. Nu există fișă de evaluare care să vizeze exerciții pe acest tip de specie literară.
Limba și literatura română, clasa a V-a editura Teora
Manualul de Limba și literatura română care ne-a atras atenția la clasa a V-a și pe care îl propunem spre analiză este cel al Editurii Teora, autorii fiind Maria Emilia Goian, Miorița Got, Doina Manolache. Manualul a fost aprobat de Consiliul Național pentru Aprobarea Manualelor, în urma licitației organizate de către Unitatea de Coordonare a Proiectului Reformei Învățământului Preuniversitar și este realizat în conformitate cu programa analitică aprobată de Ministerul Învățământului prin Ordinul nr. 4493/19.07.1995. Autorii acestui manual propun spre studiu opera literară ,,D-l Goe”.
Sunt precizate date succinte despre autor și opera sa însoțite și de o fotografia a autorului. Este prezentat la pagina 182 textul integral al schiței. Sunt explicate pe marginea textului cuvintele necunoscute. Elevii sunt solicitați, prin exercițiile de la finalul lecturii să demonstreze că au înțeles textul citit, astfel că, întrebările sunt legate de locul, timpul desfășurării acțiunii, care sunt personajele care participă la acțiune, de ce este dus Goe la București, cum se comportă Goe pe peron, în tren, în timpul călătoriei, cum se comportă și cum vorbesc doamnele cu Goe. Elevii sunt puși în situația de a-și exprima un punct de vedere în ceea ce privește atitudinea și comportamentul lui Goe față de familia sa și față de persoanele stăine (dacă aprobă sau dezaprobă acest mod de comportament, aducând și argumente pro sau contra). În manual este prezentat planul dezvoltat (parțial) de idei și li se cere elevilor să alcătuiască planul simplu de idei al operei d-l Goe. Sunt date explicații referitoare la alcătuirea acestor tipuri de planuri iar la pagina 189 există un exercițiu care cere să se efectueze rezumatul acțiunii pe baza planului dezvoltat. De asemenea, elevii sunt puși în situația de a-și imagina că ei sunt călători în cupeul lui Goe și li se cere să povestească la persoana I singular ceea ce au văzut, să descrie costumația personajelor și modul cum vorbesc. Un alt exercițiu le propune să continuie povestirea, imaginându-și ce a ajuns Goe peste ani. Exercițiile aplicative I-V de la pagina 189 propune elevilor să alcătuiască familia lexicală a unor cuvinte, să identifice cuvinte derivate în text, să explice ortografia unor cuvinte, să identifice cuvinte și expresii populare ( familiare ) și regionale din opera studiată, precum și să identifice funcția sintactică a cuvintelor subliniate în unele enunțuri date. Textul este însoțit de ilustrații semnificative: pălărie, geamantan , imaginea unui copil îmbrăcat în haine de marinar. Exercițiile aplicative sunt prezentate pe fond galben ceea ce atrage atenția elevilor. Nu este precizată definiția schiței și caracteristicile acesteea și nu există fișă de evaluare pe această specie literară. Exercițiile propuse de autorii stimulează curiozitatea, imaginația, crativitatea, originalitatea, stimulează gândirea elevilor și dezvoltă abilitatea de a povesti , de a-și exprima în mod conștient opinii, păreri, de a dezvolta capacitatea de a argumenta un punct de vedere prin susținerea lui cu argumente solide.
Limba și literatura română, clasa a V-a editura Petrion
Manualul de Limba și literatura română pentru clasa a V-a de la editura Petrion, realizat în conformitate cu programa școlară aprobată de Ministerul Învățământului prin Ordinul nr.4493 din 19.07.1995, apărut în 2004 având autori pe Marin Iancu, Ioan Dumitru, Vasile Molan, Gabriel Chelaru, nu prevede niciun text scris de I.L.Caragiale. La specia literară obligatorie pentru această clasă este prezentată schița ,,Bunica” de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
III.3.2. Manuale clasa a VI-a
Programa de clasa a VI-a, în vigoare din 2009, vizează consolidarea acelorași competențe generale, valori și atitudini menționate în programa pentru clasa a V-a, însă dezvoltă și competențe specifice noi. Astfel, sunt consolidate și extinse cunoștințele și deprinderile de exprimare orală și scrisă și de receptare a mesajelor unui text epic. Disciplina limba și literatura română are patru ore săptămânal în trunchiul comun
Textul epic se regăsește la competența 3.1 diferențierea elementelor de ansamblu de cele de detaliu în cadrul textului citit. Acestei competențe îi corespunde următoarea listă de conținuturi: identificarea problemei principale abordate într-un text literar ( într-o descriere: elementele și trăsăturile obiectelor descriese într-o narațiune: acțiunea, participanții la acțiune, timpul și spațiul în care se petrec evenimentele; subiectul operei literare, momentele subiectului, timpul și spațiul într-o narațiune. Competența 3.2 identificarea modurilor de expunere într-un rext epic și îi corespunde conținuturile associate: caracteristicile operelor epice (în proză sau versuri): narațiunea la persoana a III-a și la persoana I, subiectul oerei literare; momentele subiectului, timpul și spațiul în narațiune, autor, narrator, personaj; rolul dialogului și al descrierii într-o narațiune; dialogul ca mijloc de caracterizare a personajelor, diferențierea între o operă epică și o operă lirică.
La clasa a VI- a, potrivit planurilor-cadru de învățământ în vigoare, disciplinei Limba și literatura română îi sunt alocate 4 ore pe săptămână în trunchiul comun. Competențele specifice la care putem face referire în cadrul lucrării de față sunt 3.1 diferențierea elementelor de ansamblu de cele de detaliu în cadrul textului citit. Acestei competențe îi corespunde următoarea listă de conținuturi: identificarea problemei principale abordate într-un text literar (într-o descriere, într-o narațiune: acțiunea, participanții la acțiune, timpul și spațiul în care se petrec evenimentele; subiectul operei literare, momentele subiectului, timpul și spațiul în narațiune; competența 3.2 identificarea modurilor de expunere într-un text epic și a procedeelor de expresivitate artistică într-un text liric. Acestei competențe îi corespunde următoarea listă de conținuturi: caracteristicile operelor epice (în proză sau versuri): narațiunea la persoana a III-a și la persoana I, subiectul operei literare, momentele subiectului, timpul și spațiul în narațiune, autor, narator, personaj; rolul dialogului și al descrierii într-o narațiune; descrierea (portretul literar, tabloul); dialogul ca mijloc de caracterizare a personajelor; diferențierea într o operă epică și o operă lirică; competența 3.3 sesizarea valorii expresive a unităților lexicale în textele citite, acestei competențe îi corespunde lista de conținuturi: explicarea unor expresii și a unor cuvinte noi identificate într-un text citit, în context sau cu ajutorul dicționarelor; sensurile cuvintelor în contexte diferite. Textele literare (populare sau culte) ce se vor studia trebuie să aparțină deverselor genuri și specii ( opera epică, opera lirică) iar ca specii obligatorii sunt: pastelul, fabula, doina populară
Programa recomandă selectarea a 6-8 texte literare de bază, destinate studiului aprofundat și că aceste texte vor fi incluse în mod obligatoriu și fragmente din operele scriitorilor clasici ai literaturii române. Recomandările au în vedere faptul că dacă textele sunt lungi se pot oferi fragmente semnificative, dar care să nu depășească, de regulă, două pagini, lectura integrală urmând a constitui obiect al lecturii personale a elevilor. Deasemeneaîn programă se recomandă, în toate cazurile, exeerciții de tip analitic (de recunoaștere, de grupare, de motivare, de descriere, de diferențiere) și de tip sintetic (de modificare, de completare, de exemplificare, de construcție)
Pentru clasa a VI-a am avut în vedere analiza a două manuale alternative și anume: Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VI-a, editura Didactică și Pedagogică,1998, autori Elena Mazilu-Ionescu și Valentina Jercea; Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VI-a, ,editura ALL, 1998, având drept autori pe Anca Șerban și Sergiu Șerban.
Limba și literatura română, clasa a VI-a editura Didactică și Pedagogică
Manualul de Limba și literatura română pentru clasa a VI-a editat de către editura Didactică și Pedagogică a fost realizat în conformitate cu programa analitică aprobată de Ministerul Educației Naționale prin Ordinul nr. 4258/2.07.1996, și oferă spre studiu textul integral al schiței: ,,D-l Goe”. Autorii nu prezintă informații despre opera și personalitatea lui I.L.Caragiale, dar sunt precizate la subsolul textului cuvintele necunoscute. Textul este însoțit de ilustrații semnificative: momentul în care tânărul scoate capul pe fereastră și vântul ăi ia pălăria, apoi o altă ilustrație îl prezintă pe Goe trăgând de semnalul de alarmă cocoțat fiind pe un geamantan.
La finalul textului sunt propuse o serie de exerciții grupate sub titlul: Să discutăm despre text, aceste exerciții solicită capacitatea elevilor de a recepta mesajul unui text , de a înțelege acțiunea prezentată, de a identifica personajele prezente la acțiune; apoi sunt propuși itemi obiectivi de completare care cer elevilor să completeze pe caiete locul și timpul acțiunii, să precizeze momentele subiectului (expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant, și deznodământul). Pentru a putea efectua acest tip de exercițiu este important ca elevii să aibă formată capacitatea și abilitatea de a distinge în urma lecturii unui text, momentele subiectului, pentru că s-a discutat în clasa a V-a etapele unei narațiuni. Alți itemi folosiți sunt cei semiobiectivi de tipul întrebărilor structurate, care vor putea forma elevilor competențe, aptidudini, capacitatea de a putea oferi răspunsuri bine argumentate legate de o situație puncutuală din opera studiată, de exemplu: Darul oferit lui Goe are efectul așteptat? De ce?, Cum explicați interogațiile din final: Cine?cine a tras manivela?; prin întrebarea: Ce atitudine are autorul față de personaje?, elevii sunt puși în situația de a-și exprima opinia legată de atitudinea autorului, de impresia făcută asupra sa de comportamentul lui Goe și a familiei sale. Ei trebuie să citească cu atenție textul pentru a descopri acele cuvinte, expresii folosite de autor prin intermediul cărora își exprimă ironia și să descopere faptul că satirizează modul în care erau educați copii în familiile din așa zisa înalta societate, că, Goe îi poate fi antipatic prin tot ceea ce face el dar că autorul satirizează și modul cum soluționează damele o situație de criză. Pentru a veni în ajutorul elevilor la exercițiul numărul 11 de la pagina 168, s-au ales câteva citate din text și se cere elevilor să identifice ce elemente de limbaj și de comportament desprind din citatele date. La colțul cuvintelor exercițiile vizează precizarea, identificarea formelor corecte ale unor cuvinte date sau la exercițiile următoare cerințele sunt de a găsi sinonime pentru anumite cuvinte din text și să alcătuiască propoziții cu acestea. Este precizată definiția schiței subliniindu-se și caracteristicile acesteea. Temele propuse pentru acasă vizează itemi subiectivi de tip eseului structurat, de exemplu: Pornind de la definiția schiței, demonstrați că opera literară D-l Goe, este o schiță. Alte teme pentru acasă solicită explicarea titlului operei discutate sau să alcătuiască caracterizarea personajului principal. Prin rezolvarea acestor exercițiu elevii își dovedesc creativitatea, deoarece sunt formulate în ideea de a-i obișnui pe elevi cu itemii din subiectele date la proba scrisă de limba și literatura română din cadrul examenelor dela finele clasei a VIII-a. Nu există fișă de evaluare pe această specie literară, în schimb există o recomandare de lectură: de a se citi volumul ,,În vacanță” de I.A.Bassarabescu.
Limba și literatura română, clasa a VI-a editura ALL
Celălalt manual de Limba și literatura română pentru clasa aVI-a de la editura ALL, având ca autori pe Anca Șerban și Sergiu Șerban, este realizat în conformitate cu programa analitică aprobată de Ministerul Educației Naționale prin Ordinul nr. 4258/2.07.1996, și oferă spre studiu textul integral al schiței: ,,D-l Goe”. Autorii prezintă înaintea textului suport informații despre autor și precizarea unor scrieri reprezentative din opera sa, însoțite de o fotografie de tinerețe a dramaturgului ce conține și semnătura acestuia. A fost selectat și un citat din critica lui Garabet Ibrăileanu despre drmaturg: ,,Caragiale este cel mai mare creator de viață din întreaga noastră literatură”. Apoi este prezentat textul însoțit cu note de subsol colorate în albastru, în care se explică sensurile cuvintelor necunoscute. Explorarea textului are în vedere exercițiile care implică studiul operei literare D-l Goe. Exercițiile propuse asupra acestui text vizează noțiunile de vocabular, de exemplu: de identificat în vorbirea personajelor din schiță cuvinte care reprezintă greșeli de exprimare și să precizeze forma lor corectă; de identificat în exemple date, formele regionale ale unor cuvinte și apoi elevii sunt solicitați să explice prezența acestor forme în textul D-l Goe. Pentru a dezvolta și consolida deprinderea de a folosi dicționarul, exercițiul 8 de la pagina 23 propune elevilor să consulte un dicționar explicativ pentru a identifica cel puțin zece sensuri ale verbului ,,a tăia” și să alcătuiacă propoziții cu aceste sensuri. Exercițiul 5 de la aceeași pagină pune elevii în situația de a-și exprima opinia legată de scopul pe care îl urmărește autorul folosind acele cuvinte în vorbirea personajelor. Este prezentat dialogul ca mijloc de caracterizare a personajelor și elevii sunt solicitați să identifice trăsăturile morale ale lui Goe, dacă ar fi privit cu ochii lui mam`mare , sau li se cere opinia în ceea ce privește modul cum este perceput comoportamenul și limbajul copilului de către, mamițica și tanti Mița. Se cere elevilor să identifice trăsăturile reale ale portretului moral al lui Goe așa cum se desprind din vorbele și faptele personajului, pe baza unor fragmente date. Elevii sunt îndemnați să recitească texul și pe baza unui model dat să completeze pe caiet spațiile lăsate libere. Se cere apoi opinia elevilor în legătură cu ce cred ei că urmărește autorul prin modul de prezentare a personajului și de ce și-a intitulat opera,, D-l Goe”. Se propune să-și dovedească creativitatea redactând o compunere de caracterizare a personajului. Se propune învățarea prin joc, completând un rebus în care, dacă îl rezolvă corect, vor descoperi cuvântul cheie ,,Ionel” și li se cere să precizeze legătura care s-ar putea stabili între Ionel și personajul principal al schiței discutate. Acest exercițiu solicită elevii în a-și dovedi capacitatea și abilitatea de comparare a trăsăturilor morale ale celor două personaje. În rezolvarea acestui exercițiu se poate folosi cu succes Diagrama Venn. Sunt puse în discuție modurile de expunere: dialogul, punîndu-se aceent pe rolul acestuia în caracterizarea personajelor, dar mai ales pe faptul că evidențiază contrastul dntre aparență: ceea ce vor să pară personajele, și esență: ceea ce sunt ele în realitate, dar și narațiunea ca mod de expunere cu ajutorul căreea sunt povestite toate evenimentele operei, precum și utilizarea narațiunii la persoana a III-a. Se prezintă o schemă interesantă a operei epice însoțită de noțiuni teoretice și este precizată definiția schiței precum și caracteristicile acesteea. Sub denumirea de Orizont literar sunt precizate informații legate de ilustrarea acestei specii literare atât în literatura română cât și în literatura universală (de exemplu, la autorii E. Gârleanu, M. Sadoveanu, B. Șt. Delavrancea, A.I.Brătescu-Voinești, Guy de Maupassant, A. P. Cehov, M.Twain,, etc).
III.3.3 Manuale clasa a VII-a
La clasa a VII- a, potrivit planului-cadru de învățământ în vigoare, disciplinei Limba și literatura română îi sunt alocate 4 ore pe săptămână în trunchiul comun. Competențele specifice la care putem face referire în cadrul lucrării de față sunt 3.1 citirea unei varietăți de texte literare sau nonliterare, demonstrând înțelegerea sensului acestora. Acestei competențe îi corespunde următoarea listă de conținuturi: diferențele dintre textele literare și nonliterare; semnificațiile/sensul global al unor texte literare (populare și culte, aparținând diverselor genuri și specii); structuri în textele epice și lirice; competența 3.2 recunoașterea modalităților specifice de organizare a textului epic și a procedeelor de expresivitate în textul liric. Acestei competențe îi corespunde următoarea listă de conținuturi: trăsăturile specifice celor două genuri literare (epic și liric) în textele literare studiate, trăsături ale speciilor literare: nuvela, imnul; structuri în textele epice (timp, spațiu, modalități de caracterizare a personajelor); competența 4.3 organizarea secvențelor textuale în funcție de o cerință specifică. Conținuturile asociate acestei competențe specifice sunt: alcătuirea planului unei lucrări pe o temă dată; structurarea unui text ăropriu în secvențe distincte în funcție de tipul acestuia: rezumat, caracterizare de personaj, comentarea unor secvențe din textele studiate sau a semnificațiilor titlului unui text, scrierea unor compuneri narative, descriptive, informative.
Programa recomandă selectarea a 6-8 texte literare de bază, destinate studiului aprofundat și între aceste texte să fie incluse în mod obligatoriu și fragmente din operele scriitorilor clasici ai literaturii române. De asemenea în programă se recomandă, în toate cazurile, exeerciții de tip analitic (de recunoaștere, de grupare, de motivare, de descriere, de diferențiere) și de tip sintetic (de modificare, de completare, de exemplificare, de construcție).
Pentru clasa a VII-a am avut în vedere analiza a trei manuale alternative și anume: Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VII-a, editura Humanitas, 1999, autori Alexandru Crișan, Sofia Dobra și Florentina Sămihăian; Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VII-a, editura ALL, 1999, autori Anca Șerban și Sergiu Șerban ; Limba șiliteratura română. Manual pentru clasa a VII-a, editura Corint, 2008, autori Marin Iancu, A.Gh. Olteanu, Ana Tulbă.
Limba și literatura română pentru clasa a VII-a, editura ALL
În manualul de Limba și literatura română pentru clasa a VII-a de la, având drept autori pe Anca Șerban, Sergiu Șerban, nu există text sau fragmant de text având ca autor pe I.L.Caragiale, la genul epic, specia literară nuvelă este prezentat textul Alexandru Lăpușneanul de C Negruzzi.
Limba și literatura română pentru clasa a VII, editura Humanitas
Manualul de Limba și literatura română pentru clasa a VII editat de către editura Humanitas a fost realizat în conformitate cu programa analitică aprobată de Ministerul Educației Naționale prin Ordinul nr. 5654 din 23 decembrie 1997. Autorii propun spre studiu un fragment din opera caragialiană ,,Două loturi”. Sunt precizate date succinte despre autor și operă însoțite de fotografia autorului. Fragmentul este însoțit de fotografii și schițe de portret, de explicarea unor cuvinte în subsolul paginii. Explorarea textului propune mai multe secvențe: Descifrarea textului, Lectură aprofundată (1), Lectură aprofundată (2) și Interpretarea textului. La descifrarea textului sunt 9 exerciții care solicită elevii în a-și demonstra abilitățile și deprinderile dobândite în ceea ce privește îmbogățirea vocabularului limbii române prin mijloace interne și exerciții care solicită identificarea, selectarea, indicarea în text a unor sinonime, antonime, omonime sau neologisme, utilizarea dicționarului explicativ pentru a identifica proveniența unor cuvinte date. Lectură aprofundată (1) solicită elevii în a răspunde la întrebări legate de precizarea indicilor spațiali și timporali acțiunii precum și ordinea în care sunt relatate întâmplările, adică recunoașterea momentelor subiectului, identificarea naratorului (cine povestește), care sunt personajele nuvelei și clasificarea acestora ( principale, secundare, episodice), se reamintesc mijloacele de caracterizare ale personajelor folosindu-se exemple din text. Lectură aprofundată(2) propune exerciții despre existența conflictelor și elevii sunt solicitați să precizeze personajele care intră în conflict și cauza care determină aceste conflicte, să selecteze trei secvențe care se referă la fragmentele ce surprind neliniștile lui Lefter Popescu. Li se propune să compare textul avut în discuție cu schițele D-l Goe, Vizită, referindu-se la anumite aspecte (care sunt precizate) și în urma analizei efectuate, elevii vor remarca deosebirile dar și asemănările între textele propuse și vor ajunge la concluzia că Două loturi este nuvelă (este precizată la ,,Rețineți”, definiția și caracteristicile nuvelei precum și a noțiunii de conflict). Interpretarea textului propune exerciții de exprimarea opiniei și de lucru pe grupe. Este singurul manual care propune ca extindere și teme de reflecție, astfel că elevii sunt puși în situația de a-și imagina un alt final decât cele două variante propuse de autor și de a discuta în plenul clasei variantele alese de ei sau să realizeze planul unei schițe care să aibă titlul ,,Noroc și ghinion”, după care transforme textul schiței într-o nuvelă, precizând ce aspecte trebuie avute în vedere în această transformare.
Limba și literatura română pentru clasa a VII, editura Corint
Celălalt manualul de Limba și literatura română pentru clasa a VII-a editat de către editura Corint a fost realizat în conformitate cu programa analitică aprobată de Ministerul Educației Naționale prin Ordinul nr. 5654 din 23 decembrie 1997 și Ordinul nr. 49999 din 12 noiembrie 1998. Autorii propun spre studiu un fragment din opera lui Caragiale ,,Două loturi” și precizează date succinte despre autor și operă însoțite de fotografia autorului precum și un citat al criticului Șerban Cioculescu, referitor la personalitatea artistică a lui Caragiale. Fragmentul propus spre discuție cuprinde evenimentele din fiecare moment al subiectului. Fragmentul este însoțit de fotografii și schițe de portret, de explicarea unor cuvinte în subsolul paginii. Explorarea textului propune două secvențe: Studiul textului și Interpretarea textului. În prima secvență exercițiile se axează pe cunoștințele dobândite anterior, pe capacitatea și abilitatea de a aplica în practică aceste cunoștințe și vizează noțiunile de vocabular, morfosintaxă , ortografie, fonetică și punctuație, iar elevii sunt solicitați să precizeze formele corecte ale unor cuvinte din text, să explice anumite expresii după un model dat, să identifice sinonime, antonime, omonime, neologisme, să motiveze rolul unor părți de vorbire și să explice semnele de ortografie și punctuație într-un fragment precizat. Secvența a doua: Interpretarea textului cuprinde exerciții structurate pe două paliere: 1.Elemente ale structurii narative și 2. Metamorfozele personajului. Exercițiile din cadrul primului palier propun elevilor să-și foloseacă cunoștințele pentru a reuși să le rezolve, astfel, ei vor trebui să precizeze genul literar în care se încadrează opera studiată, să identifice modurile de expunere și să motiveze opțiunea autorului pentru aceste moduri de expunere.Un alt set de exerciții propun completarea cunoștințelor elevilor, astfel că, elevii sunt îndemnați să identifice situațiile conflictuale din nuvelă și să urmărească rezolvarea unora dintre aceste conflicte. Al doilea palier propune exerciții prin care elevii vor observa schimările de atitudine și de comportament ale lui Lefter Popescu în relațiile sale cu soția, cu chivuțele, cu șeful său și în fața bancherului. Un exercițiu destul de interesant este numărul 1 de la pagina 78, care propune elevilor să refacă drumul parcurs de personajul literar, Lefter Popescu, în nuvela Două loturi. În vederea rezolvării acestui tip de exercițiu elevii pot da dovadă de creativitate, originalitate prin încercarea de a stabili sau de a desena o hartă a traseului parcurs de personaj, prin orașul București. Un alt exercițiu ce poate dezvolta imaginația, gândirea, curiozitatea elevilor, este numărul 1 de la pagina 79 care îi pune pe elevi în situația de a comenta de ce cererea de demisie și-a semnat-o cu numele de Eleutheriu Popescu, când personjului principal i se spune, tot timpul, Lefter Popescu. Autorii manulului prezintă în paralel noțiunile teoretice legate de specia nuvelă cu actualizarea noțiunilor teoretice legate de schiță, iar apoi propun un exercițiu care solicită gândirea, capacitatea de selecție, de sinteză, creativitatea, originalitatea elevilor prin faptul că li se propune să refacă subiectul nuvelei Două loturi, combinând elementele de spațiu, timp, personaje și evenimentele pe care le conține, astfel încât să obțină alte specii literare ale genului epic. Manualul prevedre o listă de nuvele reprezentative ( autorii și opera lor) atât în literatura română cât și în cea universală.
III.3.4. Manuale clasa a VIII- a
La clasa a VIII- a, potrivit planului-cadru de învățământ în vigoare, disciplinei Limba și literatura română îi sunt alocate 4 ore pe săptămână în trunchiul comun. Începând cu anul școlar 2014-2015 la programa școlară pentru aceast an de studiu se aplică și prevederile programei de Limba și literatura română pentru Evaluarea Națională (Anexa nr.2 la OMEN nr 4431 din 29.08.2014 privind organizarea și desfășurarea Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2014-2015). Competențele specifice la care putem face referire în cadrul lucrării de față sunt 3.1 dovedirea înțelegerii unui text literar sau nonliterar, pornind de la cerințe date. Acestei competențe îi corespunde următoarea listă de conținuturi: structura textelor narative (logica acțiunii, timpul, spațiul narațiunii); relațiile dintre personaje; moduri de expunere; ordinea logică și cronologică a ideilor/întâmplărilor dintr-un text; trăsăturile specifice celor trei genuri (epic, liric șidramatic) în operele literare studiate sau în texte la prima vedere; opera dramatică: trăsături generale; specii literare obligatorii: balada populară, romanul (fragment); competența 3.3 identificarea valorilor etice și culturale într-un text, exprimându-și impresiile și preferițele, aestei competențe îi corespund conținuturile asociate: elemente etice și culturale în texte literare și exprimarea propriei atitudini față de ele; competența 4.1 redactarea diverselor texte, adaptându-le la situația de comunicare concretă, iar conținuturile associate sunt: evidențierea trăsăturilor unui obiect (peisaj, persoană), prin utilizarea resurselor expressive ale limbii într-o descriere/într-un porter;caracterizarea unui personaj, rezumare, redactări vizând ilustrarea unor trăsături ale genurilor și ale speciilor studiate, comentarea unor secvențe din operele studiate, pe baza unor cerințe date (de exemplu: elemente de structură a operei literare).
Programa recomandă selectarea a 5-7 texte literare de bază, destinate studiului aprofundat iar între aceste texte să fie incluse în mod obligatoriu și fragmente din operele scriitorilor clasici ai literaturii române. De asemenea în programă se recomandă, în toate cazurile, exeerciții de tip analitic (de recunoaștere, de grupare, de motivare, de descriere, de diferențiere) și de tip sintetic (de modificare, de completare, de exemplificare, de construcție).
Pentru clasa a VIII-a am avut în vedere analiza a trei manuale alternative și anume: Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VIII-a, editura Humanitas, 2000, autori Alexandru Crișan, Sofia Dobra și Florentina Sămihăian; Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VIII-a, editura Corint, autor Marin Iancu; Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VIII-a, editura ALL, 2000, autoare Andra Vasilescu.
Limba și literatura română pentru clasa a VIII, editura Humanitas
Primul manual de care ne vom ocupa este cel al Editurii Humanitas care este realizat în conformitate cu programa analitică aprobată de Ministerul Educației Naționale prin Ordinul nr. 4237 din 23.07.1999. Autorii acestui manual la capitolul Genul dramatic iau în discuție specia literară comedia, și propun opera literară ,,O scrisoare pierdută”.Sunt prezentate înainte de text și context informații succinte despre autor și opera sa. Manualul ne propune un fragment din comedia O scrisoare pierdută (actul I, scena I și scena II). Cred că autorii au ales aceste secvențe din operă pentru a surprinde începutul piesei, cu dialogul dintre Tipătescu și Pristanda și continuând cu monologul lui Pristanda în scena II. Prezentarea începe cu rezumatul operei în text și context ca apoi exercițiile să fie structurate pe următoarele secvențe: Descifrarea textului, Lectura aprofundată (1), Lectura aprofundată (2). În secvența Decifrarea textului sunt prezentate noțiuni teoretice despre forma și structura textului dramatic : act, scenă, indicații scenice, replică. Expunerea este utilă deoarece elevii nu au informații despre acest gen literar iar prin intermediul exercițiilor sunt canalizați spre a observa structura textului, modul de expunere întâlnit în text. Exercițiile de fonetică, morfologie și cele frazeologice solicită abilitățile, competențele dobândite de către elevi de-a lungul parcursului didactic, de exemplu, li se cere elevilor să indice formele corecte ale unelor cuvinte și să precizeze ce personaj folosește în text aceste forme, să selecteze dintr-o listă de cuvinte doar formele corecte și să precizeze cauza greșelilor constatate, să explice sensul unor expresii din text. Secvența Lectura aprofundată (1) propune o serie de exerciții legate de décor, de personaje și de comunicarea în textul dramatic. Această secvență conține exerciții formulate cu verbele la imperativ: desenați, indicați, precizați, examinați, completați, delimitați, recitiți. Pentru rezolvarea acestor cerințe profesorul ar putea să organizeze clasa pe grupe mai ales că elevii au de examinat două fotografii și de identificat elementele de décor, poziția acestora în scenă și de precizat ce moment al subiectului este surprins în fotograii. Un alt set de exerciții se referă la personajele care apar în text și acestea se pot rezolva de către elevi fiind organizați în grupe de câte patru, fiecare grupă ocupându-se de un anumit aspect, de exemplu: o grupă notează într-un tabel personajele textului, alta va identifica tipurile de relație care eixstă între personaje, altă grupă poate identifica secvențe din replicile personajelor care indică tipurile de relație , altă grupă poate indica temele despre care discută personajele. În ceea ce privește subtema Comunicarea în textul dramatic, autorii prezintă noțiuni teoretice ca: definiția genului dramatic, moduri de expunere specifice (dialogul și monologul dramatic), interogația și exclamația retorică, conflictul dramatic, personajele textului dramatic. Prezentarea acestora este utilă deoarece elevii având o minimă bază teoretică vor fi lectori avizați și vor pătrunde, în mod conștient, sensurile textului O scrisoare pierdută. Secvența Lectură aprofundată (3) conține subtemele: Forme ale comicului ( umorul și ironia), Interpretarea textului precum și noțiunile teoretice de umor, ironie, comedie. Autorii manualului nu scapă din vedere nici tipurile de comic utilizate de Caragiale, insistând în mod deosebit pe comicul de limbaj, de caracter sau de situație. Exercițiile de la Interpretarea textului îi solicită pe elevi să lucreze cu textul în față, ca de exemplu: exercițiul 3 pagina 183,Ticurile verbale sunt deseori folosite de Caragiale în caracterizarea personajelor sale. Ce indică în acest text ticurile verbale ale lui Pristanda?, Identificați în text care dintre cele două personaje are inițiativa schimbării temei în cadrul dialogului. Aceste exerciții sunt utile deoarece elevii vor lucra pe text ceea ce îi va ajuta să-și consolideze anumite deprinderi în acest sens. Manualul propune două teme de reflecție și exercițiul se poate lucra cu elevii organizați în perechi, în grupe sau individual. Activitatea suplimentară îndeamnă pe elevi să vizioneze filmul pentru ca apoi să se organizeze o dezbatere în care să se discute jocul actorilor, cloana sonoră concepția regizorală,scenografie, vestimentație, etc.
Limba și literatura română pentru clasa a VIII, editura Corint
Manualul de Limba și literatura română pentru clasa a VIII-a de la editura Corint având autor pe Marin Iancu propune în cadrul genului dramatic un fragment din comedia O scrisoare pierdută, actul I, scena I, Actul III, scena I, scena V. Autorii s-au oprit doar la aceste secvențe din operă pentru a surprinde începutul piesei și de a prezenta personajele, dar și cu scopul de a scoate în evidență incoerența discursurilor politice și demagogia candidaților în cursa lor spre a ajunge deputați. După prezentarea fragmentelor sunt oferite date sumare despre autor și opera sa însoțite de fotografia dramaturgului iar la pagina 189 este precizată opinia criticului literar Garabet Ibrăileanu, care îl consideră pe ,,Caragiale cel mai mare creator de viață din întreaga noastră literatură”. Exercițiile asupra operei sunt structurate pe: Studiul textului, care propune exerciții de vocabular, de explicat sensul unor cuvinte date, de rescris conform normelor actuale, anumite cuvinte și să explice efectele comice ale utilizării lor în vorbirea personajelor din textul comediei, să propună sinonime pentru cuvintele subliniate în textele date: ,, Să nu cumva să afle! Cum e ea simțitoare!” ,, …dar n-ar fi rău să-l dezarmăm cu desăvârșire, ș-apoi să-l lucrăm pe onorabilul!” ,, D-le Cațavencu, ai voit să mă pierzi pe mine și te-ai pierdut și pe dumneata”. Prin exercițiile de morfosintaxă , li se solicită elevilor să identifice în fragmentele date, interjecțiile și rolul pe care le au acestea în text, substantivele în cazul vocativ, formele verbale de imperativ, să observe greșelile de exprimare din unele replici din text. Exerciții de ortografie, punctuație și fonetică sunt astfel concepute încât ele vin să completeze cunoștințele elevilor.
Secvența, Interpretarea textului, se axează pe structura textului și conține șapte exerciții formulate cu verbele la imperativ: citiți, prezentați, indicați, descoperiți, stabiliți, numiți. Pentru rezolvarea acestor cerințe profesorul ar putea să organizeze clasa pe grupe mai ales că elevii au de precizat care sunt indicii spațio-temporali în care se desfășoară acțiunea operei, de prezentat personajele care participă la desfășurarea acțiunii din piesa discutată, așa cum apar ele în fragmentele reproduse în manual, de identificat intriga, punctul culminant, precum și descoperirea conflictelor secundare ale piesei, delimitarea momentelor subiectului sau comentarea deznodământului în care toate personajele se consideră mulțumite cu ceea ce au obținut, rezolvându-se astfel, conflictului piesei. De asemenea, elevii au de motivat acțiunile personajelor în această situație. Este, într-adevăr, o provocare binevenită la care ei trebuie să facă față. Un exercițiu interesant este numărul 7 de la pagina 192 care îi pune pe elevi în situația de a evidenția, într-o compunere de 20 de rânduri apariția, evoluția și rezolvarea conflictului.
Cea de-a treia secvență Opera dramatică conține noțiunile de teorie literară: opera dramatică, subiectul dramatic, intriga dramatică, conflictul dramatic, modurile de expunere: dialogul și monologul dramatic, indicațiile autorului de regie și scenografia acțiunii. Aceste informații îi ajută pe elevi pentra a putea înțelege mai bine sensurile textelor ce aparțin genului dramatic, odată însușite ei le vor putea aplica pe texte la prima vedere și vor putea argumenta apartenența lor la genul literar discutat. Deasemenea această secvență conține șapte exerciții referitoare la organizarea textului dramatic. Cerința Arătați ce răsturnări de situație se produc în finalul piesei (exercițiul 3, pagina 192) readuce în discuție deznodământul operei cu care elevii s-au familiarizat deja de la exercițiul din secvența Interpretarea textului. Toate seturile de exerciții cuprinse în această secvență stimulează curiozitatea, gândirea elevilor și dezvoltă capacitatea de a face corelații, de a compara comedia discutată cu alte texte literare studiate, dezvoltă și consolidează abilitatea de a lucra pe un text literar, de a decoperi, de a identifica situațiile conflictuale, elementele creației dramatice, replici ale personajelor (fie sub formă de dialog sau de monolog), indicații ale autorului, de regie și de décor.
Printr-un alt set de exerciții autorii manualului și-au propus să valorifice cunoștințele dobândite de către elevi, astfel exercițiile 1 și 2 de la pagina 193 solicită identificarea personajelor care alcătuiesc puterea, opoziția sau grupul neutru; să prezinte membrii din stucturile ,,triunghiulare”, cele din triunghiul conjugal, triunghiul politic, triunghiul inocenților; să identifice replicile prin care se definesc trăsăturile dominante de caracter pentru personajele: Zaharia Trahanache, Nae Cațavencu, Agamemnon Dandanache, Ghiță Pristanda, Cetățeanul turmentat, Tache Farfuridi; să explice rolul unor personaje secundare pereche în desfășurarea acțiunii dramatice (Farfuridi și Brânzovenescu, Ionescu și Popescu ). În continuare, la pagina 194 sunt prezentate sursele și procedeele comiculuide, autorii prezintă tipurile de comic după care urmează seturi de exerciții care au rolul de a-i activa pe elevi să analizeze diferite situații comice din discursurile rostite la adunarea electorală din actul III sau din discursul lui Dandanache în fața alegătorilor., să identifice stereotipiile de comportament și de limbaj ale unui personaj la alegere, să încerce un scurt comentariu legat de numele personajelor.
Limba și literatura română pentru clasa a VIII, editura ALL
Cel de-al treilea manual de Limba și literatura română pentru clasa a VIII-a este cel de la editura ALL, având autoare pe Andra Vasilescu, manual realizat în conformitate cu programa școlară aprobată de către Ministerul Educației și Cercetării prin Ordinul nr. 4237 din 23.08.1999. care la capitolul Textul dramatic, propune comedia O scrisoare pierdută de I. L.Caragiale. În manual sunt extrase spre studiu fragmente din comedie și anume: Actul I ( scena 1, scena 4, scena 7), Actul III, ( scena 1, scena 5), Actul IV (scena 3, scena 14). Nu lipsesc, bineînțeles, trimiterile la aparatul critic, respectiv o afirmație aparținând criticului Tudor Vianu din ,,I.L.Caragiale”, ale criticului, Pompiliu Constantinescu din ,,Comediile lui Caragiale” și ale lui Garabet Ibrăileanu din ,,Caragiale”. Scenele sunt bine alese, fiind puncte-cheie pentru conținutul piesei de teatru pe care ar fi ideal ca elevii să o citească înainte de a începe o analiză la clasă. Toate informațiile sunt organizate sub titlul: Textul, o lume posibilă, care conține secvențele: Opera dramatică (piesa de teatru) și Comedia. În prima secvență sunt prezentate noțiuni teoretice privind speciile genului dramatic: comedia, tragedia și drama cu exemple atât din literatura română cât și din literatura universală. Deasemenea, sunt precizate trăsăturile distinctive ale textului dramatic (strucura operei dramatice: acte, scene,..) cât și a spectacolului de teatru (scenă, actori, public, regizor, viziune regizorală). Prezentarea este utilă deoarece elevii având o minimă bază teoretică vor fi lectori avizați și vor pătrunde, în mod conștient, sensurile textului O scrisoare pierdută. Exercițiile cuprinse în această secvență sunt variate, unele solicită atenția și spiritul de observație ale elevilor. De exemplu, exercițiul 1 de la pagina 154 îi îndeamnă pe elevi să încadreze textul O scrisoare pierdută în opera lui I.L.Caragiale, după ce au observat imagini care prezintă coperțile și cuprinsurile altor opere caragialiene. Este dat rezumatul operei și apoi se continuă cu întrebări legate de structura textului. În secvența a doua, Comedia, autoarea manualului nu scapă din vedere nici precizarea noțiunilor teoretice ale comicului cu precizarea tipurilor de comic utilizate de Caragiale, insistând în mod deosebit pe comicul de nume și de limbaj și implicit pe mijloacele lingvistice prin care este pus în evidență. Observăm că predomină exercițiile de analiză a registrului comic, astfel că , elevii sunt antrenați să comenteze numele personajelor, să facă asocieri dintre nume și prenume, să identifice prin ce este comic fiecare personaj. Remarcăm faptul că autoarea a dorit să evidențieze anumite personaje din operă (precum Pristanda, a cărui atitudine slugarnică ar trebui comentată, Farfuridi,Cațavencu, Dandanache ,Tipătescu, Zoe…),și să prezinte, plecând de la un pretext (pierderea biletului de amor) lupta pentru putere și mijloacele necinstite pentru a o obține cu orice preț.
Un alt set de exerciții se referă la tipurile de discurs și de aceea, manualul prezintă informații legate de discursul politic și public (cuvântarea), plecând de la un exemplu de discurs rostit de Nicolae Iorga în ,,Discursuri parlamentare 1907-1917”. Aceste exerciții sunt utile deoarece elevii vor lucra pe text ceea ce îi va ajuta să-și consolideze anumite deprinderi în acest sens. Ei sunt mobilizați de a căuta, greșelile, stângăciile de oratori ale personajelor și sunt solicitați să compare cele două discursuri politice, cel al lui Farfuridi și cel al lui Cațavencu, să observe asemănările și deosebirile dintre ele, pe de o parte, iar pe de altă parte, sunt solicitați să compare cele două discursuri cu discursul rostit de Nicolae Iorga. Exercițiile sunt concepute în așa fel încât clasa să devină activă, implicată într-un mod practic în explotarea textului dramatic.
Prin fragmentele selectate din piesă, începând cu actul I, scena I care pune în lumină începutul piesei cu dialogul dintre Tipătescu și Pristanda și continuănd cu actul III, scena V în care elevii pot citi mai ales discursul demagogic al lui Cațavencu, urmând ca la final să li se propună spre lectură scenele din actul IV s-a urmărit un adevărat periplu prin text care surprinde în acțiune toate personajele, nu este scăpată din vedere nici intriga, selecția fragmentelor evidențiind și lupta politică dar și încurcăturile de ordin moral și sentimental pe care le-a generat pierderea scrisorii. O mare parte a textului este constituită de discursul politic zgomotos al lui Cațavencu sau plin de inepții al lui Dandanache. Astfel, dacă s-ar limita doar la studiul acestor fragmente elevii ar pierde rolul esențial al scrisorii ca obiect de șantaj și ca dovadă incontestabilă a imoralității unor personaje. Considerăm că expunerea oferită de manual elevilor prezintă avantaje ca: elevii află fără un efort deosebit informații despre textul dramatic studiat, au acces chiar și la repere critice sau înțeleg mai bine categoria comicului și cum se pliază acesta pe textul caragialian. Cu toate acestea, trebuie să fim de acord că această metodă prezintă și dezavantaje deoarece elevii au un rol pasiv, nemaiavând curiozitatea să exploreze ei înșiși textul și să descopere singuri ceea ce li s-a prezentat. Totuși opera lui Caragiale s-a dovedit a fi o sursă inepuizabilă de interpretări așa încât un profesor dedicat muncii sale va reuși să stârnească curiozitatea elevilor, provocându-i să găsească alte sensuri prin utilizarea metodelor moderne. Un aspect pozitiv care a atras atenția la toate cele trei manuale este dată de grafica textelor deoarece prezintă fotografii din timpul spectacolului (în manualul de la editura Corint există o fotografie care-I prezintă pe Toma Caragiu în rolul lui Tipătescu și pe Ștefan Bănică în rolul lui Pristanda), schițe, imagini sau desene care prezintă Teatrul Național din București la 1900, personaje reprezentate sugestiv în costume de epocă – Pristanda, Trahanache, Cațavencu, Tipătescu și Dandanache. Toate acestea au rolul de a-i introduce pe elevi în contextul epocii.
CAPITOLUL IV
Analiza critică a manualelor școlare alternative de limba și literatura română, de la gimnaziu.
IV.1. Manualul școlar
Manualul școlar este unul dintre instrumentele de lucru pentru elevi, care detaliază sistematic temele recomandate de programele școlare la fiecare obiect de studiu și pentru fiecare clasă, el este cel care intermediază între dascăli și elevi, deoarece comunică informații, stimulează și dirijează intereselr de cunoaștere și învățare ale elevilor, ghidează atât dascălii (învățători, profesori), cît și elevi. După cum se știe manualul are trei funcții: funcția de informare care presupune selecția cunoștințelor ce se fac astfel încât să asigure progresivitatea și să evite supraîncărcarea; funcția de structurare a învățării ce presupune organizarea învățării plecându-se de la experiența practică la teorie, de la teorie la aplicații practice, prin controlarea achizițiilor, de la exerciții și ilustrări la observație și analiză; funcția de ghidare a învățării ce presupune existența alternativelor, repetiția, memorizarea, imitarea modelelor sau activitatea deschisă și creativă a elevului, care poate utiliza propriile sale experiențe și observații.
În manualul școlar sunt cuprinse informații prelucrate și integrate după principii didactice și psihologice. Acesta urmează programa școlară și propune un schelet tematic al lecției. În condițiile schimbărilor actuale s-a renunțat la manualul unic și s-au adoptat manualele alternative ceea ce reprezintă un semn al normalizării școlii în direcția democratizării învățării. Manualele alternative sunt necesare pentru că nici educatorii nu sunt identici și nici elevii. Existența unui manual unic ar însemna că cineva posedă cunoașterea exactă a ceea ce trebuie învățat și cum trebuie învățat de către toți elevii la o anumită disciplină, într-o anumită clasă. Didactica modernă ( didacticile, întrucât din perspective științelor cogniției este vorba de o didactică specific fiecărei discipline), legitimează manualele alternative. Prezentăm sintetic diferențele esențiale dintre manualele tradiționale și cele modern:
În mod concret, un anumit manual se poate regăsi la confluența câtorva dintre aceste delimitări, este bine că există șansa opțiunii, când dascălul poate alege atât pentru sine, cât și pentru elevii săi, iar astăzi, mai mult ca oricând, meseria de dascăl pune uneori cadrul didactic în postura de a face o analiză critică asupra manualelor folosite la clasă. De multe ori nu știm de unde să pornim deoarece , se presupune, că cei care concep un manual sunt în măsură să realizeze produse conform anumitor cerințe și nu orice manual poate ajunge pe băncile elevilor. În realitate lucrurile nu stau chiar așa, practica rezervând multe surprize. Iată cîteva întrebări la care dacă găsim răspunsurile putem spune că am făcut o analiză critică asupra unui manual școlar și putem implicit susține un punct de vedere în privința manualului respectiv. În ceea ce privește conținuturile putem să ne punem întrebările: Răspund obiectivelor programei școlare?; Sunt la nivelul de înțelegere al elevilor?; Sunt exacte, precise, actuale, variate?; Contribuie la formarea atitudinilor sociale și morale pozitive și la dezvoltarea valorilor?; Progresia conceptelor și a cunoștințelor vehiculate se realizează de la simplu la complex, de la elementar la superior?; Conceptele sunt clar explicate?; Activitățile de învățare, experimentele sunt suficient de variate?; Sunt prezente activități transdisciplinare acolo unde este posibil?. Se poate discuta deci, de o listă de criterii de evaluare de care putem ține seama atunci când alegem un manual școlar: cum ar fi: conformitatea cu programa școlară, conținutul, nivelul limbajului, metoda pedagogică, prezentarea și tehnoredactarea, ilustrațiile, originalitatea și calitatea materialelor. În continuare vom prezenta manualele alternative de Limba și Literatura Română, aprobate pentru clasele de gimnaziu, după cum urmează.
IV.1.1. Clasa a V-a
La clasa a V-a există cinci manuale alternative aprobate de către minister și anume: manualul de la editura ALL, autori Victoria Pădureanu, Matei Cerkez, Flori Lupu, (coordonator Matei Cerkez) este aprobat conform programei de către OMEN prin numărul 4493/1995; manualulele de la editura Humanitas, (autori Alexandru Crișan, Sofia Dobra și Florentina Sămihăian); de la editura Petrion, (autori Marin Iancu, Ioan Dumitru, Vasile Molan, Gabriel Chelar), de la editura Teora, (autori, Maria Emilia Goian, Miorița Got, Doina Manolache) sunt aprobate conform programei de către OMEN prin nr. 3915/2001 și manualele de la editura Didactică și Pedagogică aprobate conform programei de către OMEN prin nr. 4237/1999. La această editură au fost editate manuale de limba și literatura română , având aceeași autori, Mihaela Suciu și Ecaterina Dionosie, pentru școlile și secțiile cu predare în limba germană, maghiară, sârbă, slovacă și ucrainiană.
În programă se recomandă selectarea a 5-7 texte literare de bază, destinate studiului aprofundat. Se insistă ca textele sau fragmentele selectate să fie din operele scriitorilor clasici ai literaturii române putând fi însoțite de texte auxiliare (literare sau nonliterare, inclusiv contemporane) și să respecte criteriile valoric-estetic, formativ, adecvate la vârsta elevilor.
Clasa a V-a, editura Humanitas
Se va pleca în analiza manualelor alternative cu primele patru manualele de limba și literature română pentru clasa a V-a. Astfel manualul de la editura Humanitas având ca autori pe Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sămihăian propune organizarea conținuturilor pe trei capitole: Cartea și textul, Structurile textului, Universului textului.
Fiecare capitol conține subcapitole – unități de învățare, astfel capitolul Cartea și textul conțin unitățile : Cartea, Cuvântul și textul, Tipuri de texte. Capitolul al doilea, Structurile textului, conține unitățile: Narațiunea, Autor, Narator, Personaj, Dialogul, Descrierea, Portretul. Capitolul al treilea cuprinde unitățile: Basmul, Legenda, Poezie, și Snoava.
Clasa a V-a, editura Petrion
Manualul de la editura Petrion având ca autori pe Marian Iancu, Ioan Dumitru, Vasile Molan și Gabriel Chelaru propune o structură diferită de cea anterioară, conținuturile fiind organizate astfel: Literatura română ce conține texte literare aparținând genurilor epice și lirice, precum și noțiuni de comunicare, apoi o listă de lecturi suplimentare iar partea a III-a conține Fonetică.Morfosintaxă.Sintaxa propoziției. Fraza. În acest capitol autorii abordează noile informații științifice plecând de la cunoștințele pe care le au elevii din clasele I-IV, prin exerciții recapitulative de la pagina 150 până la pagina 154.
Clasa a V-a, editura ALL
Manualul de la editura ALL având ca autori pe Victoria Pădureanu, Matei Cerkez și Flori Lupu nu propune din punct de vedere al conținuturilor vreo structură aparte, astfel că textele literare în proză alternează cu cele în versuri și cu noțiuni de limbă și comunicare.
Clasa a V-a, editura Teora
Aceeași abordare în privința structurii conținuturilor o vom regăsi și la manualul de la editura Teora având ca autori pe Maria Emilia Goian, Miorița Got și Doina Manolache. Primele trei manuale încep demersul științific cu tema intitulată Cartea- obiect cultural, excepție făcând manualul de la editura Teora. Manualul de la editura Petrion este singurul manual de clasa a V-a care conține textul imnului țării noastre: Deșteaptă-te, Române! de Andrei Mureșanu.
Conținuturile propuse de aceste manuale sunt exacte, precise, variate, redând corect informația științifică. Informațiile sunt prezentate astfel încât permit interpretări alternative și deschise. Informațiile constituie un mijloc pentru formarea unor competențe, valori și atitudini. Oferă un mod de învățare care presupune înțelegerea și explicarea, reprezintă un mecanism de stimulare a gândirii critice. Analiza diferitelor probleme ridicate are urmatorul traseu: se porneste de la exemple și ilustrări având ca suport diferite opere literare ("În casa bunicilor","Toamna", Gândacelul", "Prâslea cel Voinic si merele de aur", "Amintiri din copilarie", "D-l Goe", etc. -manualul de la editura Teora), pe baza carora se introduc concepte, se determina reguli, se stabilesc principii. Textul poeziei ,,Vara" (de Lucian Blaga) susține problemele care au legatură cu structura stilistica sau sintactica a unui text: distincția dintre opera lirica și opera epică, consolidarea conceptului de personificare (introdusă anterior alături de epitet; consolidarea notiunii figura de stil și formarea aptitudinilor practice de identificare a unor figuri de stil; diversificarea înțelegerii noțiunii de predicat și a rolului acestuia în propozitie.
Din puncutul de vedere al abordărilor pedagogice manualele luate în discuție propun diverse exerciții de învățare, de exemplu, la unitatea (de învățare) Narațiunea. Manualul de la editura Humanitas abordează textul literar “Căprioara” de Emil Gârleanu și propune elevilor exerciții de observarea textului ce conțin noțiuni de vocabular, de identificare a figurilor de stil. Pentru a le putea rezolva elevii se vor folosi de cunoștințele pe care le au deja dobândite, apoi sunt invitați să-și exprime părerea în legătură cu anumite cuvinte din text plecând de la niște imagini sugestive. Explorarea textului propune exerciții de identificare a etapelor acțiunii prin întrebări de la general spre particular, de genul: Ce atmosferă sugerează primele rînduri ale textului?; Cum apar în acest cadru căprioara și iedul?; Găsiți formulările din text care exprimă legătura dintre cele două animale sau exerciții de interpretarea textului prin formulări de genul: Ce observăm?, Folosiți-vă cunoștințele, Ce descoperim?, Exprimați-vă părerea!. Este explicată narațiunea ca mod de expunere și ce presupune aceasta: narator, acțiune, personaje. Nu există însă o recomandare de lectură suplimentară.
Manualul Petrion, propune la această unitate de învățare textul “Când stăpânul nu-i acasă” de Emil Gârleanu, și are ca activități de învățare exerciții prin care elevii sunt solicitați să explice înțelesurile unor cuvinte, să formuleze diferite enunțuri în care să apară cuvinte date din text, să construiască enunțuri în care să folosească cuvinte care să aibă sensuri diferite. La cunoașterea textului sunt întrebări prin care se solicită prezentarea întâmplărilor în ordina desfășurării lor, să prezinte primejdiile care îl pândesc pe șoricel, să explice titlul, să povestească modul cum se rezolvă situația. Întrebărie pornesc de la simplu spre complex, punându-i pe elevi în situația de a corela înformațiile din text, de a observa relațiile care se stabilesc între personaje, de a comenta finalul textului, folosindu-se de proverbe sau zicători (,,Când doi se ceartă, al treilea câștigă”sau ,, Orice naș își are nașul”). Pe baza acestui text se discută noțiunea de operă epică, narator, narațiune. Nu există o listă cu propuneri de lectură suplimentară.
Manualul de la editura ALL, propune la aceeași unitate de învățare textul literar “Descoperind râul” de Fănuș Neagu. Exercițiile pe marginea textului sunt puține, există doar două exerciții lexicale și cinci întrebări pe legate de text, de genul: Ce gîndește Bănică? (personajul principal care jucându-se se rătăcește cu albia pe râu, ajungând într-un loc foarte frumos, care era crescătoria de păsări), Cum se numește locul unde a ajuns?, Ce lucruri curioase observă băiatul?. Sunt prezentate informații despre opera literară, despre modurile de expunere ( narațiune, descriere, dialog) și există recomandări de lectură suplimentară: Ionel Teodoreanu- “Hotarul nestatornic”, Marin Sorescu – “Unde fugim de-acasă?”, Jules Verne – “Căpitan la 15 ani”.
Am constatat că modul de abordare a textelor literare, a noțiunilor de morfo-sintaxă solicită atenția, interesul, curiozitatea elevilor, îi pune în situația de mici cercetători, de a descoperi pornind de la exemple definiții, reguli, algoritmul de rezolvare a anumitor teme. Exercițiile sunt clar formulate, sunt prezentate modele de rezolvare a acestora, sau care presupun completarea unor noțiuni ce lipsesc; sunt folosite verbe care operaționalizează obiectivele: de exemple: construiți, comparați, redați, rezumați, găsiți, indicați, explicați.
La manualul de la editura Humanitas există prezentarea în detaliu a fiecărei unități de învățare, de exemplu: unitatea- Tipuri de texte, conține textul literar ,,Sfârșit de toamnă” de Vasile Alecsandri, textul nonliterar: Articolul de ziar, Reclama, Sunetele limbii române și Organizarea textului scris, iar la finalul unității există o fișă de evaluare cu punctajul specificat. La acest manual există fișă de evaluare la fiecare unitate de învățare care evaluează pe baza unui text dat cunoștințele dobândite în cadrul unității respective.
La manualul de la editura ALL există fișă de auto(evaluare) numai la noțiunile de morfo-sintaxă. La celelalte manuale alternative nu există fișe de evaluare, există doar la manualul de la editura Petrion scheme recapitulative pentru noțiunile de morfo-sintaxă.
Manualele de la editura Humanitas, ALL, Teora au la sfârșitul cărții un mic dicționar explicativ, iar la fiecare text literar sau nonliterar sunt explicate cuvintele necunoscute fie în stânga/ dreapta paginii sau la notele de subsol.
Manualul de la Petrion conține cuvinte explicate la subsolul paginii unde apare textul literar sau nonliterar, iar la sfârșitul manualului este prezentat un tabel ce conține cuvinte (expresii) în ordine alfabetică, apoi în rubrici distincte sunt prezentate alte sensuri ale cuvintelor inițiale, li se dau sinonimele, antonimele precum și familia lexicală pentru fiecare cuvânt în parte.
Din punct de vedere al limbajului folosit acesta este adaptat la puterea de înțelegere a elevilor și ține cont de achizițiile, cunoștințele acumulate de elevii pe parcursul procesului instructiv-educativ.
În toate cele patru manuale alternative apar ilustrații destul de sugestive. De exemplu: la manualul de la editura Petrion la textul Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu sunt precizate date despre poet, apare și fotografia acestuia, un citat din criticul George Călinescu, precum și un desen destul de sugestiv (care prezintă un băiat în mijlocul naturii, lângă un pârâu, înconjurat de multă verdeață , aflat într-o poziție relaxată, cu mâna sub cap). La acest manual toate titlurile operelor literare sun încadrate în chenar pe fond galben și se diferențiază clar de restul textul propus spre studiu.
La manualul de la editura Humanitas fiecare unitate este numerotată cu cifre arabe, titlurile operelor literare sunt scrie folosindu-se culoarea roșie iar la numele autorului s-a folosit culoarea neagră; ca dimensiunea acestor titluri este redusă față de titlurile care prezintă noțiunile de morfo-sintaxă. S-a folosit culoarea albastră pentru noțiunile pe care elevii trebuie să le rețină. În funcție de tema textelor apar fotgrafii, ilustrații care ghidează elevul spre mesajul textului.
La manualul de la Teora titlul este scris cu caractere foarte mari, este centrat la mijlocul paginii, noțiunile noi pe care elevii trebuie să le rețină sunt scrise pe fond maro, iar exercițiile aplicative sunt scrise pe fond galben.
La manualul de la editura ALL titlurile sunt scrise în chenare colorate în mod diferit, începuturile exercițiilor sunt marcate de prezența unui creion (diferit de la un text la altul) colorat ce atrage atenția elevilor. La fișele ce conțin probele de evaluare sunt folosite culori diferite (albastru și trandafiriu).
IV.1.2. Clasa aVI-a
La clasa a VI-a există trei manuale alternative aprobate de către minister și anume: manualele de la editura ALL Educațional, autori Anca Șerban și Sergiu Șerban, de la editura ALL Educațional, autori Andra Vasilescu, Adela Rogojinaru și Mihai Vasilescu, precum și manualul de la editura Didactică și Pedagogică , autori Elena Mazilu-Ionescu și Valentina Jercea.
Toate aceste manuale sunt aprobate conform programei de către OMEN prin nr. 4258/1996.
Programa recomandă selectarea a 6-8 texte literare de bază, destinate studiului aprofundat. Se insistă ca textele sau fragmentele selectate să fie din operele scriitorilor clasici ai literaturii române putând fi însoțite de texte auxiliare (literare sau nonliterare, inclusiv contemporane) și să respecte criteriile valoric-estetic, formativ, adecvare la vârsta elevilor. Recomandările au în vedere faptul că dacă textele sunt lungi se pot oferi fragmente semnificative, dar care să nu depășească, de regulă, două pagini, lectura integrală urmând a constitui obiect al lecturii personale a elevilor. Deasemenea în programă se recomandă, în toate cazurile, exeerciții de tip analitic (de recunoaștere, de grupare, de motivare, de descriere, de diferențiere) și de tip sintetic (de modificare, de completare, de exemplificare, de construcție .
Clasa aVI-a, editura Didactică și Pedagogică
Se pleca în analiza manualelor alternative de limba și literatura română cu manualul de la editura Didactică și Pedagogică având ca autori pe, Elena Mazilu Ionescu, Valentina Jercea, ce propun un sumar bine organizat care se află la finalul manualului. Conținutul acestuia este organizat pe unități de învățare: Cartea, obiect cultural, Narațiunea, Momentele subiectului, Opera lirică, Descrierea, Portretul literar, Schița, Nuvela, Pastelul, Fabula, Doina.
Clasa aVI-a, editura ALL Educațional
Manualul propus de editura ALL Educațional, având ca autori pe Anca Șerban și Sergiu Șerban propun organizarea conținututilor tot pe unități de învățare, numai că diferă ordinea acestora, astfel: Cartea –obiect cultural, Literatura cultă.Opera epică (schița), Literatura cultă. Opera lirică, Literatura cultă. Opera descriptivă (pastelul),Structura compozițională a operei epice. Momentele subiectului, Literatura folclorică. Opera lirică (doina), Literatura folclorică. Opera epică în versuri (balada), Opera epică. Narațiunea la persoana I. Naratorul ca personaj, Literatura cultă. Opera epică în versuri (fibula), Opera epică. Reportajul. Reportaj literar și reportaj jurnalistic.
Ambele manuale au elemente de identitate, astfel pe prima copertă sunt prezentați autorii, titlul, clasa, editura. Coperta manualului de la editura Didactică și Pedagogică este atractivă deoarece prezintă în partea de jos o imagine cu o carte deschisă pe care au poposit trei fluturași, pe când cea a manualului de la editura ALL, nu este prea clară, pare a fi imaginea unei păduri/livezi printre care se strecoară razele soarelui. La ambele manuale nu există introducere sau prefață, în schimb au recomandări pentru lectura suplimentară a elevilor și are un mic dicționar la sfârșit, doar manualul de la ALL.
Sunt prezente toate conținuturile din curriculum : 1.formarea capacității de lectură prin studierea textelor literare (populare și culte, aparținând diverselor genuri și specii). Opera lirică. Opera epică. Specile literare obligatorii: pastelul, fabula, doina populară. Texte nonliterare: anunțul, știrea. 2.practica rațională și funcțională a limbii presupune formarea capacității de comunicare orală și scrisă. 3 elemente de construcție a comunicării: noțiunile despre lexic (actualizare), noțiuni de vocabular, mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului (programa prevede noțiuni noi la derivarea cu sufixe diminutivale augmentative,), la compunere sunt făcute noi precizări: compunerea prin alăturare, subordonare și abreviere (este explicată compunerea prin subordonare). Noțiuni de fonetică. Noțiuni de sintaxă. Morfosintaxa. Sintaxa propoziției.
În ceea ce privește conținutul manualului, acesta pornește, de la textele literare, de la diferite imagini ce sunt însoțite de scurte propoziții pentru predarea noilor cunoștințe, pe care elevii le vor analiza și vor deduce ce urmează să învețe. De exemplu, tipurile de pronume (demonstrative și posesive), există note de subsol la fiecare text unde sunt explicate cuvintele necunoscute. Se subliniaza că la fiecare capitol, textul de bază al înțelegerii inductive este însoțit de un text auxiliar cu rolul de a diversifica ilustrațiile asupra unei problematici sau de a atrage atenția și asupra altor aspecte, inedite poate, ale acestei problematici (de exemplu, textul Cărțile au suflet, de N.Manolescu, care însoțește textul La Medeleni sau textul Poezia populara, de G.Ibraileanu, ce se asociază poeziei Doina în ultimul capitol al manualului de la editura EDP. Cunoștinșelele noi sunt organizate în jurul textului literar iar noțiunile de gramatică sunt predate pe baza exemplelor preluate din texte. Lecțiile și exercițiile sunt concepute pentru a dezvolta capacitațile de utilizare corecta a limbii. De aceea, de multe ori definițiile ori noțiunile noi trebuie descoperite în clasă, pornind de la situații concrete.
Cantitatea de informații dintr-o lecție este rațională, accesibilă, sintetizată, reprezentând un volum corespunzător în raport cu particularitățile de vârstă ale elevilor (am remarcat totuși, unele sarcini de lucru sau exempele că sunt sub vârsta elevului). Sunt prezente activități de tip investigativ la rubrica ,Temă pentru acasă: ,,Citiți poezia… “, ,,Alcătuiți o compunere cu titlul…”, ,,Alcătuiți un tabel cu figurile de stil identificate în textul…”, Identificați imaginile artistice în textul dat”, etc. Conținuturile fac trimitere către limba și literatura română: alcătuiește, explică, răspunde, completează, descrie, transcrie, realizați un scurt text, imaginati-va un alt sfârșit al povestirii. Pe parcursul manualului apar exerciții centrate pe elev care să stimuleze învățarea activă.
Pentru noile informații se poate folosi la clasă de către professor: ”Ciorchinele” , Cadranul, iar la diferite sarcini de lucru se pot folosi Diagrama Venn, jurnalul dublu, cvintetul, explozia stelară, la lecțiile de recapitulare- ”Floarea de lotus”, ”Cubul”, Turul galerie. Nu am remarcat în manuale existența unor sarcini de lucru diferențiate, dar acestea propun activități de învățare care facilitează lectura și motivația pentru lectură (prin cerințele exercițiilor). Limbajul și vocabularul utilizat de către autori este clar, este ușor de înțeles de către elevi, este adaptat nivelului și particularităților de vârstă, ține cont de achizițiile anterioare ale elevilor și sunt formulate clar cerințele exercițiilor.
Conținuturile au deschideri interdisciplinare deoarece fac trimitere și la evenimentele din istoria națională, de exemplu când se discută textul Sobieski și românii de C. Negruzzi , se pot face trimiteri la perioda istorică când a domnit în Moldova, Dimitrie Cantemir, sau când se discută tema Portretul literar, (textele suport sunt din Grigore Ureche, Portretul lui Ștefan cel Mare și fragmentul din Frații Jderi de M. Sadoveanu), se pot face trimiteri la personalitatea domnitorului Ștefan cel Mare, așa cum este consemnată ân datele istorice sau se fac trimiteri la cinematografie, pentru a viziona filmul ,,Frații Jderi”.
În ceea ce privește componenta de evaluare, există activități de evaluare prezente în mod explicit în manual de tipul: Verificați-vă cunoștințele, sau de tipul ,,Atelier”, iar la finalul unităților de învățare sunt teste de evaluare de tip grilă (dar numai pentru noțiunile de morfosintaxă) ce conțin câte itemi obiectivi, cu alegere multiplă, iar ca modalitate complementară de evaluare se întâlnește doar portofoliu; există scheme recapitulative doar la manualul de la editura ALL, precum și o fișă de autoevaluare la pronumele și adjectivul pronominal, însoțită de baremul de corectare în care s-au folosit itemi obiectivi cu alegere multiplă și itemi semiobiectivi cu răspuns scurt.
Remarcăm activități de învățare și sarcini de lucru derivate din programă, de exemplu: activitate în curriculum: identificarea modurilor de expunere într-un text epic și a procedeelor de expresivitate artistică într-un text liric iar activitatea din manual: Să discutăm despre text, Ce moduri de expunere apar în această operă literară?,Care mod predomină?, Identificați figurile de stil din poezia dată, Ce rol are repetiția din primul/ultimul vers sau activitate în curriculum: 2.3. utilizarea categoriilor gramaticale învățate, în diverse tipuri de propoziții, iar activitatea din manual: Indicați cazul și funcția sintactică pentru fiecare substantiv din textele date…( sau Amintiți-vă!, Folosiți-vă cunoștințele!, Observați!, Valorificați-vă cunoștințele!, Rețineți!, Comparați!, Evitați confuziile!, Aplicați!).
Succesiunea secvențelor lecțiilor este gradată și toate lecțiile prezintă aproape aceeași structură, iar din acest punct de vedere se poate spune că intervine o oarecare standardizare. La ambele manuale, la operele literare se pornește de la text sau fragmente de text, de exemplu textul epic ,,Sobieski și românii” de Costache Negruzzi din maualul de la EDP, are sarcini de lucru ce apar sub forma: ,,Să discutăm despre text” ce conține întrebări, de genul: Stabiliți locul și timpul acțiunii; Care sunt personajele acestei narațiuni?; Din ce cauză mergeau oștenii polonezi cu capul plecat?; etc. La același text în manualul de la editura ALL, exercițiile sunt grupate pe rezolvarea noțiunilor de vocabular: ,, Arătați cum s-au format cuvintele: mișelește, neostenit, cetățuie” (sunt folosite verbe la modul imperativ: înlocuiți, indicați, arătați, formați, selectați, etc), după care există exerciții ce îndeamnă spre a se observa cu atenție textul ca apoi să descopre singuri răspunsurile la cerințele date, li se propune să-și dovedească creativitatea realizând o fișă de caracterizare pentru două din personajele operei, copiind pe caiete și completând un tabel ce conține un exemplu în acest sens.
La noțiunile de morfosintaxă există și aici aproape aceeași structură, de exemplu, la substantiv, (la manualul de la EDP), lecția debutează cu ,,Să ne aducem aminte din clasa a V-a”, unde sunt prezentate enunțuri din care elevii vor alege pe cele cu ajutorul cărora vor putea formula definiția substantivului. După ce elevii au identificat și alcătuit definiția substantivului, sunt propuse exerciții de genul: Identificați și analizați substantivele din textul dat; Grupați substantivele date pe trei coloane, în funcție de gen; Alcătuiți propoziții în care substantivele date să să fie comune sau proprii, sunt exerciții care-i îndrumă pe elevi să lucreze:,,Să observăm”, ,,Să folosim ce-am reținut”, ,,Să discutăm despre text”, Să reținem”. La manualul de la editura ALL, aceeași lecție debutează cu actualizarea cunoștințelor printr-o schemă recapitulativă pe care elevii o vor completa iar apoi există două exerciții ce propune recapitularea cunoștințelor prin joc, se apelează la lucrul pe grupe, elevii având de completat rubricile unor tabele cu informații despre substantivele existene în texte date. Exercițiile sunt antrenante, mobilizează elevii, îi fac să devină responsabili, îi ambiționează, le dezvoltă spiritul de competiție.
În ceea ce privește elementele de tehnoredactare se poate spune că: manualele sunt structurate pe unități de învățare în care sunt cuprinse texte literare epice sau lirice, apoi elemente de construcție a comunicării și noțiuni de practica rațională și funcțională a limbii. Textele propuse de manuale fac parte din operele scriitorilor clasici al literaturii române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, I.L.Caragiale, sau create de autori în funcție de elementele gramaticale ce trebuie studiate. Imaginile sunt sugestive și au legătură cu textul ce urmează a fi studiat; există aplicații diferite la fiecare text. Este utilizată terminologia de specialitate și vocabularul utilizat ține cont de achizițiile anterioare ale elevilor, nu au rezumate la începutul/sfârșitul unității respective. Cuprinsul/tabla de materii este bine structurat, detaliat, titlurile sunt scrise la mijlocul paginii pe fond galben, sunt clare, precise, există (mai ales la noțiunile de morfosintaxă) exerciții care se rezolvă cu ajutorul unor tabele, scheme; ilustrațiile nu sunt prea numeroase, dar sunt suggestive. De exemplu, la manualul de la editura ALL la unitatea de învățare Literatura populară. Opera lirică. Doina, textul propus este doina populară ,,Măi bădiță, floare dulce” și este însoțit de imaginea unei fete și a unui băiat îmbrăcați în frumoase costume populare, care sa valorifice aspecte ale educației nonformale (surse diverse, TIC, mass-media).
IV.1.3. Clasa aVII-a
La clasa a VII-a există trei manuale alternative aprobate de către minister și anume: manualul de la editura ALL Educațional, autori Anca Șerban și Sergiu Șerban, este aprobat conform programei de către OMEN prin numărul 4999/1998; manualul de la editura Corint, autori Marin Iancu, A.Gh. Olteanu, Ana Tulbă, este aprobat conform programei de către OMEN prin numărul 4999/1998; manualul de la editura Humanitas, autori Alexandru Crișan, Sofia Dobra și Florentina Sămihăian, este aprobat conform programei de către OMEN prin numărul 4740/2003.
Programa recomandă selectarea a 6-8 texte literare de bază, destinate studiului aprofundat. Se insistă ca textele sau fragmentele selectate să fie din operele scriitorilor clasici ai literaturii române putând fi însoțite de texte auxiliare (literare sau nonliterare, inclusiv contemporane) și să respecte criteriile valoric-estetic, formativ, adecvare la vârsta elevilor. Recomandările au în vedere faptul că dacă textele sunt lungi se pot oferi fragmente semnificative, dar care să nu depășească, de regulă, două pagini, lectura integrală urmând a constitui obiect al lecturii personale a elevilor. Deasemenea în programă se recomandă, în toate cazurile, exeerciții de tip analitic (de recunoaștere, de grupare, de motivare, de descriere, de diferențiere) și de tip sintetic (de modificare, de completare, de exemplificare, de construcție .
Clasa aVII-a, editura Humanitas
Se va pleca în analiza manualelor alternative de limba și literatura română pentru clasa a VII-a, cu manualul de la editura Humanitas, autori, Alexandru Crișan, Sofia Dobra și Florentina Sămihăian care propun un sumar bine organizat ce se află la finalul acestuia. Conținutul este organizat pe unitățile de învățare: Cartea, Structurile Textului. Structuri narative (textul suport: Iapa lui Vodă de M. Sadoveanu), Autor. Nator. Personaj (textul suport: Florin scrie un roman de M. Cărtărescu), Funcționarea descrierii în narațiune (textul suport: Amintiri din copilărie de I. Creangă), Tipuri d descriere (textul suport: Călin,file din poveste de M. Eminescu), Universul textului. Balada cultă (textul suport: Pașa Hassan de G. Coșbuc), Nuvela (textul suport: Două loturi de I.L.Caragiale), Imnul (textul suport: Imn lui Ștefan cel Mare de V. Alecsandri și Deșteaptă-te, române! de A. Mureșanu).
Clasa aVII-a, editura Corint
Manualul propus de editura Corint, autori Marin Iancu, A.Gh. Olteanu, Ana Tulbă, propun organizarea conținuturilor tot pe unități de învățare, numai că diferă ordinea și denumirea acestora, astfel: Universul cărții, Literatură și semnificație (textul suport: Lumină lină de T.Arghezi), Structuri narative (textul suport: nuvela Două loturi de I.L.Caragiale), Structuri și forme lirice (textul suport: imnul Deșteaptă-te, române! de A. Mureșanu), Structuri narative în versuri (texte suport: balada Mânăstirea Argeșului; balada cultă, Pașa Hassan de G.Coșbuc;), Idei și sentimente (textul suport: Doina. Doina popular), Concizie și adevăr (conține Proverbe. Zicători), Sens și înțelepciune (Parabole biblice).
Clasa aVII-a, editura ALL
Manualul de la editura ALL având ca autori pe Anca Șerban și Sergiu Șerban nu propune din punct de vedere al conținuturilor vreo structură aparte, astfel că textele literare în proză alternează cu cele în versuri, cu noțiuni de limbă și comunicare, dar le putem grupa astfel: Cartea, obiect cultural, Opera epică (Alexandru Lăpușneanul de C. Negruzzi), Opera lirică (O,rămâi… de M. Eminescu, Grai valah de V. Voiculescu, și Deșteaptă-te, române! de A. Mureșanu), Literatura populară (proverbe, Doina polulară), Opera epică (balada cultă, Pașa Hassan de G.Coșbuc; Amintiri din copilărie de I. Creangă), Opera lirică (Psalmul).
Cele trei manualule au elemente de identitate, astfel pe prima copertă sunt prezentați autorii, titlul, clasa, editura. Imaginea de pe coperta manualului de la Humanitas redă rafurile unei biblioteci în care sunt diverse cărți ce au litere pe coperți, culoarea de fond a coperților este verde, coperta manualului de la editura ALL este atractivă deoarece -imaginea prezentată înfățișează chipul unei fetițe surâzătoare, iar coperta manualului de la editura Corint înfățișează câteva aspecte diferite: cărți, o pagină de manuscris cu litere în slavonă, un peisaj, o imagine care sugerează epoca apariției tiparului. La niciun manual nu există o introducere, o bibliografie sau o prefață, dar toate au un mic dicționar la sfârșit. Toate cele trei manuale încep cu unitatea de învățare dedicată cărții și există îndrumării, exerciții care-i îi îndeamnă pe elevi să lucreze: ,,Observați”, ,,Amintiți-vă”, ,,Exersați”.
În ceea ce privește Raportul dintre programă și manual, în manualele alternative sunt vizate toate conținuturile prevăzute de programă, (sunt prezente toate conținuturile din curriculum): Formarea capacității de lectură, texe literare (populare și culte, aparținând diverselor genuri și specii). Opera lirică. Opera epică. Specii literare obligatorii: nuvela și imnul; la Practica rațională și funcțională a limbii- formarea capacității de comunicare orală și scrisă, precum și Elemente de construcție a comunicării: lexical (actualizare), noțiuni de vocabular, mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului, Noțiuni de fonetică , Noțiuni de sintaxă,. Morfosintaxa ( noțiuni noi sunt diatezele verbului, și alte tipuri de pronume pe lângă cele învățate în clasa a VI-a, diferite tipuri de locuțiuni, alte tipuri de numerale. Conținututrile sunt organizate conform programei iar la finalul fiecărei unități de învățare există o fișă de evaluare ce propune un scurt text literar pe care se vor efectua diferite aplicații doar la manualele de la editura Humanitas și Corint, la cel de la editura ALL, nu există teste de evaluare pe parcursul manualului.
Există activități de învățare și sarcini de lucru derivate din programă, ca de exemplu: activitate în curriculum: 1.3 integrarea categoriilor semantice în structuri lexicale proprii, iar activitatea din manualul de la Humanitas: Găsiți sinonime pentru următoarele unități frazeologige…, sau Construiți enunțuri cu antoimele date…sau (,,Observați”, ,,Amintiți-vă”, ,,Descoperiți”, “Rețineți”, Comparați, Aplicați), la cel de la ALL; activitate în curriculum: 1.4 sesizarea abaterilor de la normele limbii literare într-un mesaj ascultat, iar activitatea din manual: Explicați confuzia paronimică din textul…, Realizați contexte cu următoarele perechi de paronime…, ,,Valorificați-vă cunoștințele!”, ,,Rețineți!”, ,,Consolidați-vă cunoștințele!”;
activitate în curriculum:4.5 folosirea modalităților variate pentru realizarea expresivității textului, iar activitatea din manualul de la Corint: Realizați, într-o scurtă compunere, portreul craiului din textul ,,Călin,(file din poveste)” de M. Eminescu.
Succesiunea secvențelor lecțiilor este gradată în toate manualele discutate, doar că aproape toate lecțiile prezintă aceeași structură, La operele literare se pornește de la text sau fragmentul de text; de exemplu la textul epic,,Iapa lui Vodă” de Mihail Sadoveanu activitățile propuse sunt: Descifrarea textului (ce cuprinde exerciții de vocabular), Lectură aprofundată(1), cuprinde exerciții de identificare/descoperire a structurii textului; Lectură aprofundată(2), propune exerciții de identificarea personajelor; Interpretarea textului (propune exerciții de exprimare opiniei); sunt date câteva informații despre autor și opera sa; la noțiunile de morfosintaxă există aceeași structură: de la un scurt text literar sau nonliterar se propun exerciții în funcție de tema urmărită; de exemplu: la verb sunt exerciții de observare și identificare a verbelor predicative și nepredicative în textul dat; apoi exerciții de tipul: ,,Amintiți-vă”, ,,Rețineți”, ,,Exersați” (la manualul de la Humanitas), la manualul de la ALL, la operele literare se pornește de la text sau de la fragmentul de text; de exemplu la Opera epică (Narator.Subiect.Personaje). La textul Pașa Hassan de George Coșbuc, activitățile propuse sunt: Elemente de construcție a comunicării. Stratul lexical. Acesta cuprinde exerciții de explicarea sensului unor cuvinte date, de identificare în textul poeziei a unor sinonime, antonime, paronime, de găsit în stratul lexical al operei arhaismele. Comentariu stilistic, cuprinde exerciții de comentarea efectelor artistice care se realizează prin cuvinte date. Universul operei este alcătuit din Structura operei epice, Elemente de caracterizare a personajelor, Balada cultă.
Exercițiile propuse sunt de identificare/descoperire a structurii textului, de identificarea personajelor; de identificarea figurilor de stil (metafore, hiperbole…), arătând ce rol au ele în prezentarea personajului, etc. La manualul de la Corint se pornește tot de la textul operei ,,Mânăstirea Argeșului” și sunt precizate informații despre geneza baladei, despre miturile literaturii române, așa cum sunt precizate de către George Călinescu în opera sa ,,Istoria literaturii român”. Activitățile propuse ca aplicații sunt legate de Studiul textului, unde sunt exerciții de folosire și verificarea noțiunilor de vocabular, de morfosintaxă, ortografie și punctuație. Interpretarea textului conține subtemele: acțiune și semnificație, personajele, suferință și creație, concizie stilistică și forță artistică precum și noțiuni teoretice despre balada populară.
La noțiunile de morfosintaxă există aceeași structură: de la un scurt text literar/nonliterar sau enunțuri se propun exerciții în funcție de tema urmărită, de exemplu: la verb sunt exerciții de actualizarea modurilor personale și nepersonale, de clasificarea verbelor: predicative și nepredicative (,,Amintiți-vă!”, ,,Folosiți-vă cunoștințele!”, ,,Verificați-vă cunoștințele!”, ,,Exersați!”). Sunt prezentate conținuturi noi, cum ar fi diatezele verbului, exercițiile propuse sunt de genul:,, Observați!”, ,,Citiți!”, ,,Descoperiți singuri!”, ,,Rețineți!” la manualul de la Humanitas. Iar manualul de la ALL la aceeași temă, diatezele verbului, autorii propun câteva enunțuri preluate din operele lui G. Bacovia, I.Pillat, Z. Stancu și exercițiile supuse atenției elevilor sunt de genul: Observați!, Citiți!, Descoperiți singur!, Rețineți!, Dovediți că ați înțeles!, Valorificați-vă cunoștințele!. La manualul de la Corint pentru noțiunile de morfologie, de exemplu, numeralul, există o parte de noțiuni teoretice ce actualizează informațiile și o parte de activități practice pe enunțuri scurte prelute din textele lui I.Creangă, M. Sadoveanu, etc., pe baza cărora elevii vor exersa și aplica cunoștințele dobândite.
În ceea ce privește Conținutul manualului, remarcăm faptul că informațiile furnizate în manuale pornesc de la programa școlară, sunt sintetizate, sunt bine dozate într-o lecție și sunt în raport cu vârsta elevilor și că aceste informații pornesc la toate manualele alternative, de la textele literare, de la diferite imagini ce însoțesc textul respectiv, de exemplu, la Tipuri de descriere (manualul de la Humanitas) este prezentată imaginea unei alei într-un parc în anotimpul de toamnă. Textul propus spre discuție este ,,Călin (file din poveste) de Mihai Eminescu. Sunt precizate date despre autor însoțite de fotografia acestuia, precum și date despre o parte din opera sa. Există note de subsol la fiecare text unde sunt explicate cuvintele necunoscute, dar există și dicționar la sfârșitul manualului. Informațiile sunt accesibile tuturor elevilor și sunt în raport cu particularitățile de vârstă ale elevilor. La toate cele trei manuale sunt prezente activități de tip investigativ de genul: .Citiți integral poemul…; Argumentați alegerea făcută, Identificați elementele de portret folosite în realizarea figurii lui….( Humanitas) sau de genul: ,,Descoperiți singuri!”, ,,Dovediți că ați înțeles!”, (exemplu: Citiți în întregime cel de-al doilea capitol al Amintirilor… Identificați asemănările/deosebirile dintre…(la manualul de la ALL), sau de genul: Folosiți-vă cunoștințele!, Aplicați-vă cunoștințela! la manualul de la Corint.
Conținuturile au deschideri interdisciplinare deoarece fac trimitere și la evenimentele consemnate în cartea isoriei naționale, de exemplu când se discută despre imn ( Deșteaptă-te, române de Andrei Mureșanu) se face referire și la cadrul social, politic, istoric al acelei perioade ( la Revoluția de la 1848), la religie, la informații din Biblie când se discută Psalmul ( Psalmul păstorului, Psalmul 8 Al lui David, Parabola semănătorului, ce propun interpretări laice dar și religioase ale acestora), sau la muzică când se predă doina populară, balada populară,etc. Organizarea și conducerea învățării propuse de manuale stimulează metodele de învățare centrate pe elev care duc la o învățare activă a noțiunilor predate. Se pot folosi metode tradiționale precum și metode moderne: ,,Spargerea gheții”, ,,Știu.Vreau să știu.Am învățat”,”,,Scaunul autorului”, etc.
Nu s-a remarcat la nicun manual alternativ sarcini de lucru diferențiate dar am observat că textele stimulează mai mult motivația pentru lectură, stârnindu-le curiozitatea, dorința de a afla ce s-a întâmplat mai departe (‘pentru acțiunea fragmentelor de text), sau dorința de a citi și altă operă scrisă de același autor. Considerăm că activitațile de învățare stimulează și motivația pentru învățare, prin sarcinile de lucru și nu se poate considera că se realizează încă o oră de română,
Manualele sunt accesibile pentru că limbajul și vocabularul utilizat de către autori este clar, este ușor de înțeles de către elevi și este adaptat nivelului și particularităților de vârstă, ține cont de achizițiile anterioare ale elevilor, sunt formulate clar cerințele exercițiilor și este utilizată terminologia de specialitate și ține cont de achzițiile anterioare ale elevilor.
În ceea ce privește componenta de evaluare, există activități de evaluare prezentate în mod explicit în manual, de genul: Exersați, Identificați atributele substantivale genitivale în textul dat (Humanitas) sau ,,Exersați”, Formulați enunțuri pentru a arăta valoarea predicativă a onomatopeelor…, Alcătuiți un dialog în care să folosiți toate tipurile de interjecții, (ALL).
La manualul de la Humanitas și cel de la Corint există la fiecare unitate de învățare fișă de evaluare însoțită de un punctaj bine stabilit în care s-au folosit itemi semiobiectivi de tipul întrebări structurate. La manualul de la ALL nu există fișe de evaluare dar există activități de evaluare prezente în mod explicit în manual de tipul: Verificați-vă cunoștințele, Dovediți-vă perspicacitatea, Aplicați noile cunoștințe!. Există scheme prin care se actualizează cunoștințele, scheme recapitulative, tabele doar la manualul de la editura ALL și Corint.
În ceea ce privește elemente de tehnoredactare, manualele sunt organizate și structurate pe unități de învățare în care sunt cuprinse texte literare epice sau lirice, apoi elemente de construcție a comunicării și noțiuni de practica rațională și funcțională a limbii. Textele propuse de autorii manualelor alternative, fac parte din operele scriitorilor clasici al literaturii române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, I.L.Caragiale, la care se adaugă texte scrise de Vasile Voiculescu, Costache Negruzzi, Gib Mihăescu, Goerge Coșbuc,etc. Doar manualul de la Humanitas are un rezumat la începutul fiecărei unității de învățare, de exemplu unitatea: Autor. Narator. Personaj cuprinde:Ce și cum se povestește. Textul ,,Florin scrie un roman” de Mircea Cărtărescu; Substantivul, Compuneri narative, cuprinsul/tabla de materii este bine structurat, detaliat ș ise află la sfârșitul manualului, titlurile sunt scrise la mijlocul pagini, cu caractere mai mari decât cele ale textului, unele titluri sunt scrise folosindu-se diferite culori; la exercițiile care solicită actualizarea unor cunoștințe s-a folosit pentru aceste noțiuni culori diferite de restul exercițiilor, iar la cele care propun reținerea informației,sunt încadrate într-un dreptunghi de altă culoare decât restul paginii, titlurile sunt clare, precise.există (mai ales la noțiunile de morfosintaxă) exerciții care se rezolvă cu ajutorul unor tabele , scheme, rebusuri, există iustrații, desene, fotografii sugestive; la fiecare operă literară există fotografia autorului, precum și precizări despre autor și opera sa.
IV.1.4. Clasa aVIII-a
La clasa a VIII-a există trei manuale alternative aprobate conform programei de către OMEN prin nr. 5165/1998, după cum urmează: Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VIII-a, editura Humanitas, 2000, autori Alexandru Crișan, Sofia Dobra și Florentina Sămihăian,; Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VIII-a, editura ALL Educațional, 2000, autoare Andra Vasilescu,; Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VIII-a, editura Corint, 2008, autori Marin Iancu.
Programa recomandă selectarea a 5-7 texte literare de bază, destinate studiului aprofundat iar între aceste texte să fie incluse în mod obligatoriu și fragmente din operele scriitorilor clasici ai literaturii române. De asemenea în programă se recomandă, în toate cazurile, exeerciții de tip analitic (de recunoaștere, de grupare, de motivare, de descriere, de diferențiere) și de tip sintetic (de modificare, de completare, de exemplificare, de construcție), în programă se recomandă, în toate cazurile, exerciții de tip analitic (de recunoaștere, de grupare, de motivare, de descriere, de diferențiere) și de tip sintetic (de modificare, de completare, de exemplificare, de construcție.
Clasa aVIII-a, editura Humanitas
Vom pleca în analiza manualelor alternative de limba și literatura română pentru clasa a VIII-a, cu manualul de la editura Humanitas, autori, Alexandru Crișan, Sofia Dobra și Florentina Sămihăian care propun un sumar bine organizat și detaliat ce se află la finalul acestuia. Conținutul este strucurat în trei părți: Partea I este dedicată Genului liric cu unitatea de învățare ,,Poezia lirică”; Partea a II-a cuprinde Genul epic cu unitățile de învățare ,,Povestirea științifico-fantastică”, ,,Nuvela”, ,,Romanul”; Partea a III-a, Genul dramatic cuprinde unitatea ,,Comedia” și Partea a IV-a, Îmbinarea genurilor, cuprinde unitatea ,,Balada populară”. Manualul de la editura Corint are conținuturile structurate în șase unități de învățare, după cum urmează: Universul cărții,Structura textului liric, Literatură și semnificație, Narațiune și construcție, Structura textului dramatic, Sens și înțelepciune.
Clasa aVIII-a, editura ALL Educațional
Manualul de editura ALL Educațional propune o altă structură a conținuturilor, după cum urmează: A. Tipuri de texte, B.Textul liric, C.Textul epic, D. Textul dramatic, conținuturile par a fi ordonate mult mai eficient din punctul de vedere al înțelegerii problematicii literare, a materiei acestei discipline atât în raport cu propunerea proprie de la clasa a VI-a, cât și în raport cu alte propuneri de la clasele celelalte. Ordinea problematicii după cum am remarcat, este tripartită iar disciplina propune în analize două dimensiuni: dimensiunea literaritățiii și dimensiunea gramaticalității. Fiecare text propus spre analiza este investigat la două niveluri: la nivelul literaritățiii sub sigla "Textul, o lume posibilă” și la nivelul gramaticalitățiii sub sigla ,,Textul, o structură lingvistică” (textul ca structura lingvistica susține textul ca lume posibilă).
Cele trei manualule au elemente de identitate, astfel pe prima copertă sunt prezentați autorii, titlul, clasa, editura. imaginea de pe coperta manualului de la Humanitas, este destul de sugestivă pentru că înfățișează un copil care citește într-o carte, el aflându-se într-un labirint al literelor. Manualul nu are o introducere sau un cuvânt introductiv din partea autorilor, nu are prefață dar are un mic dicționar și indice la sfârșitul manualului; cel de la editura ALL presupune, un cuvânt introductiv din partea autoarei care le explică elevilor că este foarte importat ce înveți, cum înveți și, mai ales, cum îți folosești cunoștințele, pentru a avea rezultate deosebite la examene; are dicționar la sfârșitul manualului. Cel de-al treilea manual alternativ, cel de la editura Corint nu are o introducere și nici prefață, dar are recomandări pentru lectura suplimentară, de exemplu: Bătrâna artă a scrisului de Nichita Stănescu, Crăiasa din povești de Mihai Eminescu, Sufletul satului de Lucian Blaga, Moara lui Călifar de Gala Galaction,etc; are un mic dicționar la sfârșitul manualului și un dicționar de nume proprii.
Pe coperta manualului de la editura ALL sunt prezentate fotografiile scriitorilor clasici ai literaturii române: Mihai Eminescu, I.L.Caragiale, Mihai Sadoveanu. Imaginea de pe coperta manualului de la editura Corint, sugerează modul cum se lucra cu o tiparniță în momentul apariției tiparului.
Fiecare manual începe în mod diferit, astfel cel de la Humanitas începe cu unitatea Genul liric, cel de la editura ALL Educațional începe cu unitatea, Tipuri de texte iar cel de la editura Corint începe cu tema Cartea – Obiect cultural, ce face parte din unitatea Universul cărții.
În ceea ce privește raportul dintre programă și manual, în manualele alternative sunt vizate toate conținuturile prevăzute de programă, sunt prezente toate conținuturile din curriculum: Formarea capacității de lectură, texe literare (populare și culte, aparținând diverselor genuri și specii); Opera lirică,Opera epică (nuvela, romanul) și Opera dramatică (comedia), iar specii literare obligatorii: balada populară, nuvela, romanul (fragment) și scrierle SF (facultativ); Practica rațională și funcțională a limbii – formarea capacității de comunicare orală și scrisă: (argumentarea/susținerea opiniilor și a preferințelor). Elemente de construcție a comunicării: lexicul (actualizare), noțiuni de vocabular, mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului, Noțiuni de fonetică , Noțiuni de sintaxa propoziției și a frazei, (noțiuni noi sunt toate tipurile de subordonate: SB, PR, CD, CI, CL,etc). Conținuturile sunt organizate sistematic conform programei, Există teste de evaluare pentru fiecare unitate de învățare la manualul de la Humanitas și Corint, iar cel de la ALL are teste la fiecare unitate studiată. aceste teste au precizat punctajul aferent fiecărui exercițiu, s-au folosit itemi smiobiectivi de tipul întrebări stucturate, întrebări cu răspuns deschis, itemi subiectivi (de tipul eseului strucurat).La manualul de la editura Corint există fișe de evaluare
Există activități de învățare și sarcini de lucru derivate din programă, de exemplu: activitate în curriculum: 3.2 sesizarea valorii expresive a categoriilor de îmbogățire a vocabularului și a categoriilor semantice studiate, presupune activitatea din manual: Alcătuiește trei propoziții în care să folosești un cuvânt format din derivare, compunere și schimbarea valorii gramaticale. Identificați în enunțurile date propozițiile atributive și precizați cuvântul determinat de ele în propoziția regentă. (,,Rețineți”) (exemplu din manualul de la Humanitas) sau un exemplu din manualul de la editura Corint,
activitate în curriculum: 1.4 sesizarea particularitățior lexico-gramaticale ale unui mesaj ascultat, iar activitatea din manual: Identificați în enunțurile date propozițiile atributive și precizați cuvântul determinat de ele în propoziția regentă. ( ,, Observați”, ,,Rețineți”, ,,Verificați-vă cunoștințele”, etc),; un alt exemplu și din manualul de la editura ALL, activitate în curriculum: 4.3 redactarea unuit text argumentativ, presupune activitatea din manual: Pe baza te-xtul din manual (Cireșarii de C. Chiriță – fragmente) susține cu argumente fiecare dintre trăsăturile romanului (Cum îți folosești cunoștințele?).
Succesiunea secvențelor lecțiilor este gradată în toate manualele discutate, doar că aproape toate secvențele prezintă aceeași structură. La operele literare se pornește de la text sau de la fragmentul de text. De exemplu, la manualul de la editura ALL, la capitolul B, Textul liric, sunt propuse spre studiu poezii, din opera lui Mihai Eminescu:,,Crăiasa din povești; Lucian Blaga ,,Amurg de toamnă”; Alexandru Macedonski, ,,Fântâna”, activitățile propuse sunt: Textul , o lume posibilă, ce cuprinde exerciții de identificare, precizare a limbajului poetic și al figurilor de stil, forma poeziei, a versificației și Textul, o structură lingvistică, unde apar exerciții de vocabular,de identificare a noțiunilor de fonetică, de morfologie și sintaxă, de exemplu, exercițiul 4 de la pagina 19, ,,Găsește în textul poeziei Crăiasa din povești, cinci cuvinte fără funcție sintactică, precizând și valoarea lor morfologică”.
La manualul de la Humanitas, la operele literare se pornește de la text sau de la fragmentul de text; de exemplu la romanul Baltagul de Mihai Sadoveanu, activitățile propuse elevilor se referă la descifrarea textului, unde sunt exerciții de fonetică, vocabular și de morfo-sintaxă, apoi este propusă activitatea de Lectură aprofundată (1) în care sunt exerciții de identificarea momentelor subiectului, a indicilor de timp și spațiu. Lectură aprofundată (3) propune exerciții prin care elevii sunt solicitați să comenteze anumite citate, să compare modul de viață de la oraș cu cel de la țară ținând cont de informațiile din text, să identifice acele secvențe, momente cheie care ajută la inițierea personajelor. Lectură aprofundată (3) propune exerciții de lucru pe grupe în vederea identificării trăsăturilor fizice sau morale ale personajelor, de selectare în textul dat a anumitor pasaje din care să reiasă hărnicia, priceperea în ale gospododăriei. Lectură aprofundată (4) propune exerciții de identificarea modurilor de expunere, a structurilor narative, a trăsăturilor speciei roman; Interpretarea textului propune exerciții de comentarea titlului romanului, a motivelor literare (călătoria, familia, iubirea, etc), sunt date informații despre autor și opera sa.
La noțiunile de morfosintaxă există aceeași structură: se dau enunțuri ( propoziții sau fraze) în care elevii apelând la cunoștințele deja acumulate, vor trebui să identifice subiectele, predicatele, atributele, etc, sau diverse propoziții subordonate; să precizeze valorile morfologice prin care sunt exprimate diverse funcții sintactice; se propun exerciții de genul: Observați!”, ,,Rețineți!”, ,,Verificați-vă cunoștințele!”
Clasa aVIII-a, editura Corint
La manualul de la editura Corint observăm aceeași structură, la operele literare se pornește de la text sau de la fragmentul de text; de exemplu la la capitolul 3, Literatură și semnificație, textul propus este balada populară Miorița. Autorul prezintă informații despre geneza baladei, despre miturile literaturii române, așa cum sunt precizate de către George Călinescu în opera sa ,,Istoria literaturii române…”. Activitățile propuse privesc: 1.Studiul textului, unde elevii sunt îndemnați să-și folosească cunoștințele de vocabular, morfosintaxă, de fonetică, ortografie și punctuație; 2.Interpretarea textului, propune exerciții de identificarea momentelor principale ale subiectului, de structura textului, ideea poetică, de caracterizarea personajelor baladei, nu sunt date informații despre autor și opera sa. La noțiunile de morfosintaxă există aceeași structură: se dau enunțuri (propoziții sau fraze) în care elevii apelând la cunoștințele deja acumulate, vor trebui să identifice subiectele, predicatele, atributele, etc, sau diverse propoziții subordonate; să precizeze valorile morfologice prin care sunt exprimate diverse funcții sintactice; se propun exerciții de genul: Observați!”, ,,Rețineți!”, ,,Verificați-vă cunoștințele!”
În ceea ce privește conținutul manualelor, la toate cele trei manualele alternative, remarcăm faptul că sunt precizate date bibografice și blibiografice despre autor însoțite de fotografia acestuia,. Există note de subsol la fiecare text unde sunt explicate cuvintele necunoscute, dar există și un mic dicționar la sfârșitul manuallelor. Informațiile sunt accesibile tuturor elevilor și sunt în raport cu particularitățile de vârstă ale acestora. La toate cele trei manuale sunt prezente activități de tip investigativ de genul: .Identificați și comentați versurile care sugerează că sentimentul iubirii nu dispare, ci este transfigurat, transpus în alt plan.; Argumentați alegerea făcută, Identificați elementele de portret folosite în realizarea figurii lui ….( Humanitas) sau de genul: Descoperiți singuri!, ,Dovediți că ați înțeles!, (exemplu: Citiți în întregime cel de-al doilea capitol al romanul… Identificați asemănările/deosebirile dintre…(la manualul de la ALL), sau de genul: Folosiți-vă cunoștințele!, Aplicați-vă cunoștințele!, Analizați și constatați! (exemplu: Indicați semnificația personajelor secundare și episodice în textul…- la manualul de la editura Corint).
Manualul de la această editură (Corint), reia ordinea propusa în manualul de clasa a VII-a al aceleiași edituri. De exemplu, dacă în manualul de clasa a VII-a analiza textului literar era pusă sub semnul raportului dintre literatură și lume, în manualul de clasa a VIII-a capitolul "Literatura si semnificatie" circumscrie doar tema "Balada populară". Remarcăm introducerea unor teme sau probleme noi care le continuă pe cele anterioare (de exemplu, tematizarea exclamației retorice, a interogației retorice, distingerea unor figuri retorice care intervin în construcțiile literare, invocația retorică, introducerea unor lecturi și noțiuni din literatura SF, elemente referitoare la textul dramatic – pentru partea de literartură, sau suplimentarea noțiunilor teoretice ca și diversificarea ilustrațiilor în partea de gramatică, de teoria genurilor literare: textul liric (cu deschideri pe trei cazuri semnificative: “Craiasa din povesti", de M.Eminescu; "Amurg de toamna", de L.Blaga; "Fântâna", de A.Macedonski), textul epic ("Târziu, când zapezile sunt albastre", de F.Neagu; "Ciresarii", de C.Chirita; "La Medeleni”, de I.Teodoreanu; "Ciulinii Baraganului", de P.Istrati; "Hanu-Ancutei", de M.Sadoveanu), textul dramatic ("O scrisoare pierduta", de I.L.Caragiale; "Crima pe palier", de I.Baiesu).
Este interesantă modalitatea în care manualul susține cele doua dimensiuni ale cunoașterii limbii si literaturi române (clasa a VIII-a), dezvaluindu-ne urmatoarele conținuturi ale învățării: 1. lectura (teme: cartea – obiect cultural, anexele cartii (tema noua); teoria literara: cum este structurat mesajul operei literare?, structurarea operei literare, figurile de stil (actualizare): alegorie, inversiune, invocatie, interogatie, exclamatia retorica (teme noi); versificatia, genuri si specii literare; textul: texte literare, texte nonliterare); 2. practicarea rațională a limbii: tipuri de comunicare (teme: convergența ideilor în jurul unei teme: alocutiunea, invocatia, exclamatia, interogatia retorica (teme noi), organizarea formală a mesajului dialogat: regulile dialogului (teme noi); scrierea: structurarea analizei unui text literar, asezarea în pagina a textului (teme noi), valoarea expresivă a semnelor grafice si de punctuatie (actualizare), citirea si completarea unor formulare tipizate, redactarea unei invitatii, CV, proces verbal, analiza de text literar, conspectul (teme noi); 3. elemente de constructie a comunicarii (teme: discursul (actualizare), flexiunea, jonctiunea, juxtapunerea, topica, intonatia, pauza (teme noi);
lexicul: dublete etimologice, limba literara, limba populara, limba vorbita, limba scrisa, prefixoidele, sufixoidele (teme noi), neologismele (actualizare + teme noi); sintaxa propozitiei si a frazei (actualizari + teme noi).
Conținuturile au deschideri interdisciplinare deoarece fac trimitere la evenimente religioase, astfel când se discută acțiunea romanului ,,Baltagul” de M. Sadoveanu, se discută despre schimbarea calendarului creștin- ortodox, despre sărbătorile de Crăciun, de Bobotează; se apelează la informații din geografie, pentru a identifica pe hartă traseul Vitoriei și a lui Nichifor Lipan, sau la arta spectacolului când se discută textul dramatic.
Pe parcursul manualelor exercițiile indică metode centrate pe elev care-și propun să stimuleze învățarea activă.și aceste sarcini de lucru fac trimite către opera de unde este extras fragmentul sau textul respectiv, aceste texte au fost selectate de așa manieră ca să stimuleze atât motivația pentru lectură, ca activitate de învățare cât să stimuleze și motivația pentru învățare.
Pentru noile informații se poate folosi ”Ciorchinele”, Cadranul, la diferite sarcini se pot folosi Diagrama Venn, jurnalul dublu, cvintet, explozia stelară, la lecțiile de recapitulare- ”Floarea de lotus”, ”Cubul”, Turul galeriei. Există exerciții care solicătă lucrul pe grupe, de exemplu: Discutați, pe grupe, aducând argumente în sprijinul ideii că textele studiate în această unitate aparțin genului liric (manualul de la Humanitas). Nu am observat, la niciun manual alternativ, existența unor sarcini de lucru diferențiate.
Manualele sunt accesibile tuturor elevilor prin vocabularul specific disciplinei, conceput astfel încât să poată fi înțeles prin definițiile și explicațiile propuse, este clar, este ușor de reținut de către elevi și este adaptat nivelului și particularităților de vârstă, ține cont de achizițiile anterioare ale elevilor, cerințele exercițiilor sunt formulate pe înțelesul elevilor utilizându-se însă în același timp, terminologia de specialitate.
În ceea ce privește componenta de evaluare, pe parcursul lecțiilor sunt activități de evaluare, exerciții diverse, de genul: Valorificați-vă cunoștințele!”, (exemplu: Construiți enunțuri în care să aveți tipuri de acord după înțeles și prin atracție) sau ,,Vreți să știți mai mult?”. Exercițiile solicită elevul în a identifica, a corecta, a transforma anumite enunțuri sau itemi obiectivi de asociere ( de tip pereche). Există fișe de evaluare, teste la fiecare unitate de învățare (aceste fișe de evaluare pornesc de la un text literar pe care se fac apoi, aplicații de tipul: rezumați, notați, identificați, enumerați, alcătuiți ). Sunt folosiți itemi semiobiectivi, de tipul întrebări structurate și este precizat punctajul aferent pentru fiecare item în parte. La manualul de la editura Corint am remarcat și teste de autoevaluare la care este fixat și punctajul răspunsurilor, precum și existența unor exerciții facultative iar ca modalitate complementară de evaluare se întâlnește portofoliul, referatul și proiectul (individual sau pe grupe).
Din punct de vedere al elementelor de tehnoredactare , manualele prezintă organizare logică în redactare, sunt organizate și structurate pe unități de învățare în care sunt cuprinse texte literare epice, lirice și dramatice, apoi elemente de construcție a comunicării și noțiuni de practica rațională și funcțională a limbii. Textele propuse de autorii manualelor alternative, fac parte din operele scriitorilor clasici al literaturii române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, I.L.Caragiale, la care se adaugă texte scrise de Nichita Stănesu, Fănuș Neagu, Constantin Chirighiță, Panait Istrati, Ion Băieșu, Gala Galaction.
Doar manualele de la Humanitas și Corint au un rezumat la începutul fiecărei unității de învățare, de exemplu unitatea: Genul liric. Poezia lirică, cuprinde:elemente de versificație, comentarea unui grupaj de texte, vocabular, fonetică. Texte suport: Lacul de M. Eminescu, Izvorul nopții de L.Blaga, Emoție de toamnă de N. Stănescu (la Humanitas), sau unitatea Narațiune și construcție, cuprinde: Nuvela, romanul, literatura științifico-fantastică, comunicarea orală, scrierea, sintaxa propoziției și a frazei. Texte suport: Dincolo de nisipuri de F.Neagu, Baltagul de M.Sadoveanu, Roboții de pe Aurora de Isaac Asimov (la Corint). Lecțiile conțin pe lângă textele scrise de autori cunoscuți și texte create în funcție de elementele gramaticale ce vor fi studiate.
Cele trei manuale alternative prezintă un bogat material ilustrat care este în concordanță cu conținutul temelor; ilustrațiile, corect amplasate, iar prin calitățile estetice și noutate atrag interesul elevilor. Există scheme, desene, fotografii, tabele, schițe și imagini care sunt sugestive și au legătură cu textul ce urmează a fi studiat; la fiecare operă literară există fotografia autorului, precum și precizări despre autor și opera sa; sunt aplicații diferite la fiecare text, există exerciții de completare, grupare, selectare, alegere a variantei corecte, există scheme recapitulative. De exemplu: la personajele literare sunt precizate toate tipurile de personaje (exerciții analitice și sintetice).
Cuprinsul/tabla de materii este bine structurat, detaliat și se află la sfârșitul manualelor de la Humanitas și Corint, pe când manualul de la ALL are cuprinsul după pagina de titlu. Ideile principale și cuvintele cheie sunt tehnoredactate cu caractere îngroșate, iar aplicațiile și explicațiile sunt prezentate (în tabele sau scheme) pe un fond colorat atractiv. Titlurile sunt clare, precise și sunt scrise la mijlocul pagini, cu caractere mai mari decât cele ale textului, la exercițiile care solicită actualizarea, observarea sau exprimarea opiniei în legătură cu unele cunoștințe s-au folosit culori diferite de restul exercițiilor, iar cele care propun reținerea informației, sunt încadrate (într-un dreptunghi ,cerc) de altă culoare decât restul paginii. Prin mărimea literelor și contrastele cromatice realizate, textul asigura o bună receptare de către elevi, de altfel dimensiunea hârtiei este aproximativ A4; pe lângă lizibilitatea asigurată, în general elevii operează o corelație dintre mărimea manualului și importanța acestuia. Lucrând la clasă cu elevii după manuale de la edituri diferite, se constată dacă un anumit manual este mai „bun” decât un alt manual, de la altă editură. Fiecare manual are plusurile și minusurile sale. De aceea, dacă ar trebui să acordăm un anumit punctaj pentru manualele alternative, din punctul nostru de vedere credem că punctajul cel mai mare, l-ar putea obține la clasele a V-a, aVII-a și a VIII-a manualele de la editura Humanitas. Iar la clasa aVI-a manualul de la editura Didactică și Pedagogică.
În finalul prezentării acestor manuale alternative, putem trage niște concluzii rezultate din analiză, și anume:
Realizarea unei introduceri (care să conțină un cuvânt al autorului cu îndemnuri, sfaturi de care elevii ar putea avea nevoie la un “nou” început de drum în parcursul didactic).
Este important pentru fiecare editură să capteze atenția elevilor cu paginația, coloritul, așezarea în pagină a textului. Cu alte cuvinte să le capteze atenția printr-un manual atractiv. Iar dacă este cazul și cu schimbarea coperților pentru a motiva curiozitatea elevului de a deschide manualul, pentru că, în momentul în care elevul face cunoștință cu un nou manual de Limba și Literatura Română, primul aspect pe care îl observă nu este acela al conținutului ci al aspectului exterior.
Un aspect care nu ar trebui neglijat de către autorii de manuale este și acela al numărului de pagini pe care le conține fiecare manual. De exemplu, manualul de editura Humanitas pentru clasa a V-a conține 319 pagini, față de cel de la editura Teora, care conține 240 de pagini.
Este de dorit ca la finalul fiecărui manual să se realizeze o bibliografie care să conțină propuneri de lectură pentru următorul an de studiu.
Structura lecțiilor să se facă, încât să se îmbine diferite forme de organizare a lucrului în clasă (organizarea și prezentarea mai multor activități pe grupe, în perechi, diferite metode centrate pe elevi).
Posibilitatea de a identifica în activitățile propuse și sarcini de lucru differentiate.
Introducerea unei pagini la începutul/sfârșitul manualului unde să apară criteriile pentru realizarea unui portofoliu.
Apariția unor rubrici de curiozități din domeniul literaturii ( pot fi sub genericul: ,,Știați că?”).
Trimiteri către diferite surse de informare.
Activități care să se realizeze pe baza utilizării calculatorului; soft-uri educaționale și filmulețe educative.
De asemenea, am remarcat că în elaborarea manualelor se ține seama mai mult de conținuturile pe care le propune programa și mai puțin de obiective, îndeosebi de obiectivele de ordin formativ. Deși obiectivele de ordin formativ ale programelor sunt extrem de generoase și multe dintre ele au un caracter transdisciplinar, prea puține sunt demersurile explicite ale manualelor pentru realizarea acestora. Ele sunt lăsate pe seama unei realizari implicite, ca o consecință a atingerii obiectivelor de ordin informativ. Se impune, deci, din partea autorilor de manuale o corelare mai bună a conținuturilor cu obiectivele formative ale disciplinei prin angajarea unor demersuri didactice care să vizeze în mod explicit atingerea acestor obiective.
Manualele alternative aduc în fața elevilor modalități diferite de prezentare a uneia și aceleiași problematici propuse de programele școlare. Acest lucru este extrem de benefic pentru posibilitatea care se oferă elevilor și profesorilor de a alege varianta care convine cel mai bine nivelului intelectual dar și intereselor de cunoaștere ale elevilor. Chiar dacă gruparea disciplinelor în aceeași arie curriculară a avut în vedere o serie de elemente pe care le au în comun aceste discipline, se pot exploata suficient de bine teme cu caracter interdisciplinar (transdisciplinar). De exemplu istoria, geografia, muzică, desenul și literatura ar putea, realiza multe teme cu caracter interdisciplinar. Dar acest lucru este lăsat la latitudinea profesorilor care predau la clasă și nu se propun în mod explicit în manuale astfel de teme (pentru că manualele merg în continuare pe o direcție monodisciplinară).
IV.2. Auxiliarele școlare la limba și literatura română
pentru clasele de gimnaziu
În condițiile schimbărilor actuale în planul politicii educaționale și de accelerare a introducerii unor noi medii educaționale existent unor auxiliare didactice, justifică pe deplin prezența.
Auxiliarele școlare fac parte din materialele curriculare, alături de manualele școlare. Ele pot fi ghiduri școlare pentru elevi/profesori, caiete de lucru pentru elevi/profesori, cărți de uz școlar sintetic (culegeri, crestomații, antologii), cărți de uz școlar specifice (atlase, albume, dicționare, harți, planșe). Materiale “imprimate”, realizate pe alt suport decât hârtie (fișierele dintr-un PC, CD-Rom, microfilme etc.).
În continuare voi prezenta o parte din materialele auxiliare pe care le folosesc la clasele la care predau.
Editura Art având ca autori pe Florin Ioniță (coord.), E. Cârstocea, M. Columban,A. Coman, propune pentru clasele gimnaziale Caietul inteligent.Literatuă.Limbă.Comunicare. Materialul a fost grupat în trei module, Literatură, Limba română și Comunicare (orală și scrisă) urmărindu-se modelul comunicativ-funcțional al Programei, prin folosirea acelorași texte-suport în toate cele trei secțiuni. Aceste texte au fost selectate în mare măsură din manualele școlare în uz, dar au fost propuse și texte noi, urmărindu-se criteriile de accesibilitate și de valoare literară. Există contexte/module precum Exersează, Pentru portofoliul tău, Concurs, Autoevaluare care au fost concepute fie pentru fixarea unor cunoștințe, fie pentru elevii al căror ritm de lucru este superior colegilor de clasă. Autorii Caietului inteligent își propun să ofere celor interesați câteva metode și instrumente de evaluare utile în practica școlară. Aplicațiile sunt variate, au diferite grade de dificultate, pentru a da posibilitatea elevilor să-și demonstreze abilitățile și competențele pe care le-au dobândit la clasă. Toate aplicațiile au fost proiectate urmând Competențele specifice ale Programei școlare și îl pun pe elev în situații mereu noi, care urmăresc să-i solicite gândirea și creativitatea. Seria Caietelor inteligente se distinge de alte auxiliare printr-o serie de elemente inovatoare cum ar fi: cerințele au fost grupate astfel încât să poată fi lucrate zilnic la clasă, dar pot fi integrate și în teste de evaluare. Se pot constitui două tipuri de teste: Test 1- cu un nivel mai redus de dificultate, și Test 2, cu un nivel ceva mai ridicat de dificultate, ambele teste fiind însoțite de precizări privind timpul de lucru și punctajul aferent; s-au folosit itemi foarte variați: cu alegere duală și multiplă, cu răspuns scurt, de asociere, întrebări structurate, compuneri libere și structurate; aplicațiile pot fi lucrate direct pe caiet, iar testele sumative pot fi desprinse din volum, pentru a figura în portofoliul educațional al elevului; au fost concepute aplicații pentru fiecare semestru al anului de studiu și cuprinde teste inițiale, teste sumative, teste de evaluare finală, precum și variante de subiecte pentru teză. Materia a fost în așa fel distribuită, încât să răspundă unor ritmuri diferite ale parcursului școlar, inclusiv pregătirii pentru olimpiadele școlare.
Tot la editura ART a apărut caietul de lectură și scriere creativă pentru clasa a VI-a Ce poți face cu o carte. Autoarele Marilena Șerban și Mădălina Vincene propun o abordare inedită a textelor din literatura pentru copii și tineret ( clasică sau modernă, română sau universală) în ideea că îi va determina pe elevi să privească altfel studiul literaturii și gramatica, dar mai ales le va stimula curiozitatea și dorința de a citi mai mult. Aplicațiile urmăresc dezvoltarea vocabularului și posibilitatea de a se exprima liber, prin cuvinte sau desene.
La manualul de Limba și literatura română pentru clasa a V-a de la editura Humanitas există Caietul elevului având aceeași autori ca și manualul. Structura conținututilor din auxiliar o respectă pe cea din manual. Exercițiile propuse sunt diverse, de exemplu la unitatea Cartea și textul, subcapitolul Cuvântul și textul sunt propuse exerciții de tipul: să identifice dintr-o listă dată anumite cuvinte, să sublinieze forma corectă din variante lexicale propuse, să scrie în casete sensurile unor cuvinte date, să ordoneze alfabetic anumite cuvinte, să scrie în casete derivate cu sufixe și cu prefixe, să explice modul de formare a unor cuvinte derivate, să identifice în texte literare cuvinte derivate și să explice cum s-au format acestea. Exercițiile sunt prezentate în mod atractiv, fie sub formă tabelară, casete, rebusuri, scheme. Textele literare selectate propun fragmente din autori ca Marin Preda, Mihail Sadoveanu, Ana Blandiana, Nina Cassian, Marin Sorescu, Mircea Sântimbreanu, etc.
Limba și literatura română. Caietul de exerciții pentru nota 10, este apărut la editura Juventus Press din Pitești, avînd ca autoare pe Adriana Elena Hoaghea și a fost publicat, ca auxiliar didactic pentru manualele alternative. Caietul de exerciții se adresează elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a și autoarea propune teste inițiale, fișe de portofoliu care conțin noțiuni teoretice de bază și exerciții variate pentru fiecare unitate din programă (comunicare, literatură, fonetică, vocabular, morfologie și sintaxă), exerciții pentru facilitarea învățării noilor cunoștințe, aprofundarea și consolidarea celor deja studiate și evaluarea acestora, teste semestriale și finale.
Editura Delfin propune pentru clasele gimnaziale Auxiliare. Limba și literatura română. Ele sunt concepute ca auxiliare ce completează atât lucrul la clasă, cât și studiul individual.
Auxiliarele sunt realizate în conformitate cu programa școlară și propun aplicații ce au drept scop fixarea, consolidarea și verificarea noțiunilor teoretice precum și dezvoltarea abilităților de lectură și a capacității de interpretare a mesajului unui text scris. Exercițiile au diverse grade de dificultate, ele solicitând atenția, gândirea, creativitatea elevilor iar testele recapitulative și modelele de teză îi ajută în vederea pregătirii examenului de Evaluare Națională. Auxiliare conțin liste de lecturi suplimentare propuse pentru anul de studiu precum și pentru vacanța de vară.
Editura Paralela 45 având ca autori pe Eliza-Mara Trofin (coord.), Luminița Ardelean, Ioana Enescu și alții propun o lucrare de Gramatică. Fișele de lucru, (pentru fiecare clasă gimnazială) care oferă spre exersare exerciții analitice (de identificare, de grupare, descriere, diferențiere), exerciții de tip sintetic (de modificare, de construcție). Fișele de lucru pentru clasele a VII-a ți a VIII-a urmăresc și introducerea (înglobarea) unor elemente de stilistică și semantică cu scopul de a familiariza elevul cu modul de elaborare a testelor naționale. Această lucrare este o culegere de exerciții ce își propune să asigure înțelegerea și aprofundarea cunoștințelor de limba română prevăzute în programa școlară. Ea poate fi utilizată în studiul individual, în activitățile din cadrul orei, în pregătirea pentru clasă, cât și în vederea pregătirii examenului de Evaluare Națională și admiterii la facultate. Culegerea propune teste inițiale, finale și variante de teze iar aplicațiile respectă modelul comunicativ-funcțional pentru însușirea limbii române. Itemii de evaluare pornesc de la texte suport extrase din lecturile existente în manualele alternative sau din operele literare valoroase ale scriitorilor români sau străini. Sunt propuși itemi obiectivi ( cu alegere duală, de tip pereche, cu alegere multiplă), itemi semiobiectivi ( cu răspuns scurt, de completare, întrebări structurate ) și itemi subiectivi.
Editura Booklet propune o Culegere de exerciții de Limba română pentru clasa a V-a având ca autor pe Florin Ionescu. Culegerea cuprinde exerciții de vocabular, fonetică,morfologie și sintaxă prevăzute de programa școlară, precum și o mare varietate de exerciții care au drept scop să asigure înțelegerea corectă a acestor noțiuni și să dezvolte capacitatea elevilor de a le utiliza în diverse situații de comunicare orală sau scrisă. Materialul este structurat pe capitole și la finalul fiecărui capitol există fișe de evaluare. În vederea evaluării s-au folosit itemi obiectivi ( cu alegere duală, de tip pereche, cu alegere multiplă) și itemi semiobiectivi ( cu răspuns scurt, de completare, întrebări structurate ) . La aceeași editură a apărut și un caiet de lucru Literatură. Limbă română. Comunicare adresat elevilor de clasa a V-a, aVI-a, a VII-a ce propune o diversitate de teme și exerciții pentru semestrul I, utile atât pentru activitatea la clasă, pentru temele efectuate acasă cât și pentru pregătirea suplimentară în vederea susținerii probelor de limba română din cadrul examenelor și al concursurilor școlare. Materialul este structurat în trei părți: a) literatură, care propune receptarea textelor literare aparținând genurilor și speciilor studiate; b) limba română, propune înțelegerea noțiunilor de vocabular: fonetică, morfologie și c) comunicare care propune receptarea și producerea mesajelor orale și scrise. Exercițiile au grade diferite de dificultate, ele adresându-se tuturor elevilor ce doresc să aprofundeze noțiunile însușite în timpul orelor de curs. La finalul fiecărei teme există fișe de evaluare unde sunt utilizați itemi obiectivi și semiobiectivi. Activitățile propuse urmăresc stimularea gândirii, cultivarea interesului pentru lectură, a unei atitudini pozitive față de comunicarea corectă, în practica rațională și funcțională a limbii române.
Carmen Iordăchescu propune un îndrumător pentru fiecare clasă gimnazială de limba și literatura română ,,Să dezlegăm tainele textelor literare”. Lucrările au fost tipărite la editura Carminis din Pitești și sunt avizate de către Ministerul Educației și Cercetării cu numărul 24925/25.01.2001. Aceste lucrări au fost elaborate în conformitate cu programa școlară de limba și literatura română pentru clasele a V-a, aVI-a, aVII-a, aVIII-a, și include toate textele literare de bază din manualele alternative. Autoarea și-a propus ca pornind de la noțiunile de teorie literară, parcurse în ordinea prevăzută de programa școlară, să abordeze toate operele literare studiate. La fiecare text literar sunt prevăzute câteva etape și anume: sunt date explicații succinte a noțiunilor noi de teorie literară, repere critice ( din critici renumiți) pentru fiecare autor tratat, prezentarea pe scurt a autorului sau înfățișarea atractivă a unor aspecte mai puțin cunoscute din viața autorilor apoi este realizat planul simplu de idei și rezumatul textelor epice și dramatice. Exercițiile propuse vizează lexicul, înțelegerea conținutului operei respective și a mijloacelor artistice. Sunt prezentate caracteristicile texului: tema, titlul, universul operei, personajele și valoarea artistică. În funcție de tematica fiecărei lecții sunt alese maxime și proverbe din înțelepciunea populară. Sunt prezentate și exerciții rezolvate reprezentând aplicații pe textele studiate precum și interpretarea selectivă a elementelor de fonetică și vocabular, morfologie, sintaxă, topică, punctuație și stilistică. Lucrările au un caracter profund aplicativ oferind elevilor în studiul la clasă sau individual niște repere clare pentru învățarea logică și conștientă a literaturii, pentru înțelegerea profundă a conținutului textului literar, ajutându-i să-și formeze deprinderi sigure în explicarea și interpretarea textului, în formularea într-un mod personal și creativ de răspunsuri, în argumentarea unui punct de vedere. În ultima parte a lucrărilor există exerciții pentru autoevaluare care vin să fixeze cunoștințele dobândite și competențele de comunicare formate, familiarizându-i în același timp pe elevi cu cerințele și exigențele examenului de Evaluare națională.
Pentru pregătirea examenului de Evaluare națională au fost elaborate la diferite edituri culegeri pentru elevii de clasa a VIII-a. La editura Art autorii Florin Ioniță, Mihail Stan și Marilena Lascăr propun culegerea Evaluarea Națională. Limba și literatura română. Această culegere reprezintă un ghid complet de pregătire individuală pentru examen. În opinia autorilor, este important nu doar să înveți conținuturile prevăzute de programă, ci și să le utilizezi corect și creativ în condiții de examen. În culegere sunt prezentate cele mai importante noțiuni teoretice, 50 de teste elaborate după modelul oficial și soluțiile acestora, este precizat calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale, programa școlară pentru examen și modelul oficial al subiectelor pentru examen.
La editura Juventus Press din Pitești a fost publicată culegerea Limba și Literatura Română. 70 de variante pentru Evaluarea națională având drept autori pe Cristian Hoaghea și Adriana Hoaghea. Această culegere este un auxiliar didactic pentru clasa a VIII-a care propune variante de subiecte pentru examenul național, variante de teze/lucrări semestriale, subiecte date în anii anteriori la examen precum și fișe de portofoliu, despre semnele de ortografie și punctuație, foarte utilă pentru consolidarea deprinderilor de a le folosi corect și de a explica rolul lor în text, precum și o fișă de portofoliu despre textul literar și cel nonliterar.
La Editura Delfin, având ca autori pe Adrian Nicolae Romonți, Diana Florentina Basalic,Claudia Topan (coord. Teste), a fost publicată culegerea de limba și literatura română ,,Ghid complet pentru Evaluarea Națională 2015. Această culegere se adresează elevilor de gimnaziu,în special elevilor claselor a VIII-a, dar și cadrelor didactice, fiind un material auxiliar alcătuit în conformitate cu programa pentru Evaluarea Națională și cu modelele de subiecte propuse de M.E.C.T.S.
Auxiliarul este structurat în trei părți: prima parte conține repere teoretice, a doua parte este un inventar al itemilor propuși de acestă disciplină de examen, supuși analizei și rezolvării, un instrument util ce le permite elevilor întoarcerea la noțiunile teoretice. Fișierele teoretice se îmbină cu fișe de lucru (fișe de evaluare concepute pentru fiecare segment teoretic în parte, care vizează o parcurgere treptată a tuturor competențelor acumulate în anii anteriori)., a treia parte conține modele de teste complete (sunt prezentate subiectele date la Evaluarea Națională în sesiunile din anii școlari 2010 – 2014, cu bareme de corectare și notare, modele rezolvate). Exercițiile propuse sunt variate și au grade diferite de dificultate. Auxiliarul conține 58 de modele de subiecte, dintre care primele 20 conțin sugestii de rezolvare.
CAPITOLUL V
Scenarii didactice pentru lectura, înțelegerea și îmbunătățirea receptării textului dramatic de către elevii de gimnaziu
„Școala cea mai bună e aceea în care înveți, înainte de toate a învăța”
(Nicolae Iorga)
V.1. Formularea ipotezei de lucru
O caracteristică definitorie a omului și umanității o constituie moralitatea. Formarea unei conduite morale înseamnă acțiunea corelată asupra unor structuri comportamentale: deprinderi morale, obișnuințe morale, voință morală și caracterul. În formarea și cultivarea acestor componente se poate acționa pe două căi: încurajarea atitudinilor pozitive și reducerea sau preîntâmpinarea celor negative. O problemă dificilă apare în legătură cu realizarea educației morale într-o societate multiformă și eterogenă din punctul de vedere al normelor și valorilor. Societatea actuală devine din ce în ce mai pestriță din acest punct de vedere. Dacă instituția educativă are în centrul ei pe educat aflat în realitatea sa concretă, individuală, atunci este important să plecăm de la capitalul cultural disponibil. Volumul de cunoștințe pe care îl primesc elevii noștri în școală nu-i poate sluji toată viața, cum se întâmpla în societatea tradițională, ei sunt obligați după părăsirea școlii, sau determinați prin obligațiile profesionale , sociale sau culturale să-și îmbogățească cunoștințele, priceperile și deprinderile în acord cu noile date ale științei și tehnicii. Pe de altă parte creșterea timpului liber poate pune noi probleme pe plan social, poate fi o sursă de progres și bunăstare pentru tânăr și societate, dar, poate fi în același timp și o cauză de degradare și regres social. În condițiile libertății de expresie , ale democratizării vieții sociale, educației îi revin sarcini din ce în ce mai dificile, deoarece, în cursul existenței sale, fiecare persoană este supusă unui ansamblu de influențe ce pot avea un caracter intenționat, sistematic, organizat, dar altele pot acționa spontan și accidental. Viața cotidiană stă , într-o mare măsură, sub zodia esteticului, întâlnim la tot pasul obiecte și activități, intrăm în contact cu operele de artă, cu arhitectura și toate poartă peceta lui. Dar, constatăm că, adolescenții zilelor noastre sunt supuși, dacă pot spune așa, unei agresiuni din partea tuturor canalelor de informare ( programe TV, emisiuni radio, spectacole organizate în săli de spectacol sau în aer liber, filmele de pe yotube, reviste , ziare, internet, etc) și sunt atrași de tot felul de tentații, care de care mai derutante. Nu întotdeauna , familia reușește să-i ghideze, să-i asculte, să-i ajute sau să-i controleze pe tineri, de aceea un rol important îi revine și școlii în a le dezvolta gustul pentru frumos, etic și moral, de a dezvolta stări afective (precum sentimentele și pasiunile.
În lucrarea de față mi-am propus să:
urmăresc modul cum percep elevii prin lectură, un text literar ( în speță, opera dramatică).
dacă, ceea ce citesc le permite să recepționeze, nu ceea ce textul spune în aparență, (sensul său literal), ci ceea ce sugerează el în straturile de profunzime, în structura de adâncime, (adică, sensul său literar-artistic).
pe de altă parte, dacă elevii vor viziona un spectacol de teatru sau de film (realizat după opera respectivă), vor reuși să identifice, să descifreze, mesajul transmis de către autor sau de către regizor prin scenariul de de film, prin jocul actorilor,
dacă pot sesiza acele situații sau anumite aspecte care nu sunt în concordanță cu etica și valorile morale;
dacă își pun întrebări asupra acestor situații, asupra imoralității anumitor personaje,
dacă ar dori să dezbatem apoi la clasă aceste aspecte pentru a putea apoi să tragem
Toate aceste aspecte, precum și valorificarea eficientă a formelor și mijloacelor specifice procesului de învățământ din gimnaziu, folosirea diverselor modalități de activizare a elevilor la lecții, m-au determinat să formulez ipoteza:
folosind modalități de activizare și strategii metodice variate a elevilor în cadrul orelor de limba și literatura română se va ajunge la creșterea performanțelor școlare, la formarea unui cititor sau spectator avizat .
Încercând să verific ipoteza, am utilizat și voi utiliza modalități variate de activizare a elevilor în cadrul orelor de limba și literatura română pentru a obține un real progres în instruire și pentru a le dezvolta atitudinea de a percepe frumusețea unui fenomen, a unui obiect, a unei opere literare sau a unei opere de artă. De asemenea, pentru a le dezvolta capacitatea de a percepe și însuși valorile etice și morale.
Scopul:
să urmărim eficiența educativ-formativă a folosirii lecturii, cu privire specială asupra formării deprinderilor elevilor de a citi un text, de a-l recepta, de-a putea să emită judecăți de valoare legate de un aspect care se referă la atitudinea unui personaj sau la modul cum se rezolvă conflicul unei acțiuni.
dorim să dezvoltăm creativitatea,gândirea, analiza literară, sinteza, toate fiind importante pentru dezvoltarea intelectuală a elevilor împlicați în cercetare.
V.2. Metodele de cercetare
Se știe că, „orice cercetare presupune adoptarea unui complex de metode care să permită strângerea unei cantități suficiente de date sau informații concrete, obiective și complete, a căror analiză și interpretare ulterioară să poată conduce la răspunsuri și soluții științifice”.
În cercetarea mea am folosit metodele:
1) Metode și tehnici de colectare a datelor (observația, conversația, interevaluarea elevilor, chestionarul, analiza rezultatelor activității elevilor, testul).
2) Metode și tehnici de prelucrare a datelor (operația de înregistrare, de ordonare și operația de comparare, care cuprinde: întocmirea tabelelor de frecvență și a graficelor de distribuție; calcularea indicilor statistici, matricea sociometrică).
Fiecare metodă se aplică diferențiat de la un domeniu la altul și numai în măsura în care cercetătorul reușește să o adapteze obiectului, supus investigării, ea capătă valențe operaționale intrinseci, conducându-l pas cu pas spre noi descoperiri. În acest sens voi explica cum am folosit fiecare metodă.
2.1. Metoda observației:
Această metodă mi-a permis cunoașterea personalității elevilor, a comportamentului lor în diverse situații: la lecții, la activității cultural-artistice, la activități extrașcolare sau în excursii. De asemenea, am observat un ritm și un grad de angajare diferențiată a elevilor în actul învățării.
Am observat comportamentul elevilor cu posibilități intelectuale peste medie sau cu aptitudini deosebite, dar și a celor rămași în urmă la învățătură. În cazul acestora am căutat să cunosc cauzele care îi fac să învețe sub posibilități sau să nu învețe deloc. Manifestările lor sincere au dezvăluit, în mod evident, dificultățile cu care se confruntă în învățare sau cauze legate de problemele din sânul familiei. Astfel, m-am putut apleca cu înțelegere și răbdare asupra problemelor concrete cu care se confruntă copiii și asupra întrebărilor uimitor de pertinente.
Conceptul de activizare a elevilor în procesul instruirii a dobândit accepții diferite. De multe ori însă, activismul elevilor este apreciat după manifestările exterioare ale acestora (se oferă să răspundă, ies la tablă, lucrează înainte pe caiete, etc.), indiferent de efortul intelectual la care sunt solicitați. În lucrarea de față mi-am concentrat atenția asupra activismului intern, asupra funcționalității mecanismelor intelectuale și structurării acestora în comportamente intelectuale. Din această perspectivă, fără a neglija direcțiile de acțiune metodologică acreditate (pe cale empirică sau experimentală) centrate pe comportamentul profesorului, voi insista pe depistarea efectelor pe care le are un demers pedagogic sau altul asupra declanșării și susținerii activității mecanismelor intelectuale la o activitate cât mai intensă. Lecțiile de limba și literatură română susținute, au avut avea în vedere, cu caracter de permanență, acest obiectiv.
În activitatea didactică voi urmări evoluția elevilor la nivelul celor patru tipuri de învățare, accentul urmând să cadă nu atât pe impulsurile externe (pe activitatea profesorului), cât, mai ales, pe stimularea impulsurilor interne, a motivației învățării; comportamentele pe care le vizează obiectivele învățării limbii și literaturii române în gimnaziu să fie orientate în optica învățării participative, cu intensificare gradată a efortului mintal, cu funcționalitate tot mai intensă a mecanismelor intelectuale. Aceasta este teza care a stat la baza fixării scopului cercetării și a ipotezei de lucru.
Dacă voim cu toată sinceritatea să fim folositori elevilor noștri, luminându-le permanent ființa, drumul lor spre împlinire, atunci trebuie să ne dăruim profesiei.
Activitatea noastră în contextul actual cere dăruire, implicare, responsabilitate și pasiune. A fost posibil, în acest fel, realizarea dezideratului de a oferi șanse reale de succes fiecărui elev, care poate fi îndrumat și sprijinit, în deplină cunoștință de cauză, pentru a realiza un progres real la învățătură.
2.2. Metoda interevaluării elevilor
Prin această metodă, denumită și metoda aprecierii obiective, am solicitat elevilor clasei a VIII-a B să-și aprecieze colegii, prin ierarhizarea lor după criteriul activității de învățare la limba și literatura română. Am explicat elevilor că aprecierea se va face prin clasificare (metoda rangului), astfel că, vor trebui să indice pe primii 10% și pe ultimii 10% din membrii colectivului. Dintr-o clasă de 22 de elevi, fiecare va scrie pe o hârtie primii 5 colegi atribuindu-le rangurile 1, 2, 3, 4, 5 și ultimii care vor primi rangurile 22, 21, 20, 19, 18. Elevii care se află între aceste ranguri (6 – 17) vor primi un rang comun (prin efectuarea mediei aritmetice a extremelor: (6+17)/2= aprox. 11 ). Elevii clasei vor ocupa după aprecierea unuia dintre ei următoarele locuri: 1,2,3,4,5, …, 18,19,20,21,22.
După ce elevii au efectuat ierarhizările indivuduale am trecut într-un catalog centralizator datele, indicând în dreptul fiecărui elev rangurile obținute de la colegii săi. Totalizarea acestora conduce la o clasificare generală prin care elevul cu punctajul cel mai mic va ocupa locul I, iar cel cu punctajul cel mai mare, va ocupa ultimul loc. Datele sintetice obținute îmi permit să-mi confrunt propriile aprecieri cu cele ale elevilor mei. Acest lucru îmi permite o cunoaștere mai profundă a acestora. (ANEXA )
2.3. Metoda chestionarului, este o metodă de cercetare ce vizează colectarea de informații cuantificabile în legătură cu problema de studiat de la un număr mare de subiecți. Este o formă de anchetă ce se desfășoară pe baza unui chestionar scris și a constituit o metodă riguroasă în cercetarea întreprinsă.
Am efectuat cercetarea pe un lot de 22 de subiecți, dintre care 10 sunt băieți și 12 fete, respectiv elevii clasei a VIII-a B , în anul școlar 2014 – 2015. Înainte de a organiza clasa pentru cercetare, am administrat un chestionar privind evaluarea capacității de înțelegere a unui text citit, și în funcție de rezultatele obținute am avut în atenție organizarea eșantioanelor, astfel că, am împărțit clasa în două eșantioane (grupe de lucru), iar populația fiecărui eșantion a fost eterogenă, cuprinzând 5 băieți și 6 fete fiecare și a fost stratificată după nivelul dezvoltării intelectuale: cuprinzând elevi foarte buni, buni și cu rezultate scăzute la învățătură. Cele două eșantioane au fost notate astfel: eșantionul experimental a fost notat cu E.e și eșantionul de control a fost notat cu E.c
Cercetarea s-a desfășurat în ambianța naturală de viață și activitate care este școala, cu anturajul și problemele ei, și a cuprins mai multe etape.:
un prim pas a fost distribuirea sarcinilor de lucru, astfel că, în vacanța de iarnă elevii din eșantionul E.e, au avut de citit opera literară ,,O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, iar elevii din eșantionul E.c, au avut ca sarcină de lucru, viozionarea spectacoului de teatru sau filmul realizat după această operă literară. Elevii au vizionat filmul regizat de către Sică Alexandrescu în anul 1953. Înainte de a începe la clasă studiul acestei opere literare am administrat chestionare celor două eșantioane, pentru a evalua realizarea sarcinilor de lucru avute.
Etapa următoare a constat în înregistrarea rezultatelor, stabilirea diferențelor dintre cele două eșantioane (experimental și de control) după ce în prealabil, s-au stabilit diferențele din cadrul fiecărui eșantion în parte, reprezentarea grafică a rezultatelor obținute și apoi:
Prezentarea concluziilor.
Voi prezenta în continuare chestionarele aplicate, rezultatele obținute, înregistrarea acestora, reprezentarea grafică și concluziile la care am ajuns:
V.3 Evaluarea nivelului de cunoștinte inițiale ale elevilor (cecetarea propriu-zisă)
În perioada 9-11 februarie 2014 am administrat celor două eșantioane (experimental și de control), chestionare, pentru a evalua realizarea sarcinilor de lucru avute precum și un test de evaluare a nivelului cunoștințelor elevilor, în ceea ce privește genurile literare.
Aceste probe au vizat însușirea obiectivelor prevăzute de programa școlară pentru clasa a VIII-a și au solicitat calitățile gândirii: analiza, sinteza, atenția, gândirea creativă, rezolvarea de exerciții.
Obiectivul prezentei cercetării a constat în investigarea influenței moralității operelor literare, asupra elevilor. Ne-a interesat astfel să aflăm în ce măsură poate influența pe adolescent ceea ce citește sau vizionează. În ce măsură opera citită este mai bine recepționată decât spectacolul de teatru sau film.
CHESTIONAR
De evaluare a capacității de înțelegere a unui text citit
Chestionarul a fost alcătuit din 10 întrebări la care elevii au dat următoarele răspunsuri:
Te gândești la altceva în timp ce citești un text?, la această întrebare răspunsurile au fost: totdeauna -1, aproape totdeauna-11, niciodată –
.Citești un text pentru că ești impulsionat de către cineva?, răspunsurile au fost următoarele: totdeauna -, aproape totdeauna-4, aproape niciodată -8, niciodată -9
Îți pui întrebări în legătură cu ideile pe care le transmite textul citit?, răspunsurile au fost: totdeauna -4, aproape totdeauna-10, aproape totdeauna -4, niciodată -5
Când citești un text/o carte sari peste unele pasaje pentru a o termina mai repede?, răspunsurile au fost: totdeauna -, aproape totdeauna-1, aproape niciodată -3, niciodată -17;
Reiei anumite pasaje care ți-au plăcut în mod deosebit?, răspunsurile au fost: totdeauna -5, aproape totdeauna-12, aproape niciodată -, niciodată -4
Îți pui întrebări în legătură cu părțile pe care nu le înțelegi?, răspunsurile au fost: totdeauna -10, aproape totdeauna-6, aproape niciodată -, niciodată -6
Îți notezi pe fișe de lectură anumite informații pe care le consideri importante pentru tine?, răspunsurile au fost: totdeauna -2, aproape totdeauna, aproape niciodată -11, niciodată -8
Îți pui întrebări legate de moralitatea sau imoralitatea unor personaje din textul citit?, răspunsurile au fost: totdeauna -3, aproape totdeauna-8, aproape niciodată -9, niciodată -2
Te documentezi în legătură cu ceea ce nu ai înțeles?, răspunsurile au fost: totdeauna -7, aproape totdeauna-7, aproape niciodată -3, niciodată -4
După ce ai citit un text te gândești să modifici finalul dacă nu-ți place?, răspunsurile au fost: totdeauna -2, aproape totdeauna-8, aproape niciodată-4,
niciodată -7
Instrucțiuni pentru calcularea punctajului
La întrebările 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10 se va nota astfel: totdeauna – 4p, aproape totdeauna – 3p, aproape niciodată – 2p, niciodată – 1p
La întrebările 1,2,4 se va nota astfel: niciodată – 4p, aproape niciodată – 3p, aproape totdeauna – 2p, totdeeauna – 1p
La întrebarea nr.1, 50% dintre subiecți au ales varianta aproape niciodată, ceea ce înseamnă că în momentul în care citesc un text, se concentrează asupra acestuia.
La întrebarea nr. 2, 45,45% dintre subiecți au ales varianta aproape niciodată, ceea ce înseamnă că ei dacă doresc să citescă o carte/ un text , nu au nevoie să fie impulsionați de cieva, fac acest lucru din convingere
La întrebarea nr., 45,45% dintre subiecți au ales varianta aproape totdeauna, ceea ce presupune că textul citit îl captivează pe elev, îl pune în situația de a găsi soluții la diverse probleme ridicate,
La întrebarea nr.4, 77,27% dintre subiecți au ales varianta niciodată, acest lucru înseamnă că, elevii citesc cu atenție textul-cartea aleasă, sunt captivați de acțiunea operei, dau dovadă de curizitate
La întrebarea nr.5, 54,54% dintre subieți au ales varianta aproape totdeauna, ceea ce înseamnă că s-au sălast atrași de universul ficțional și după ce au treminat de citit reiau cu plăcere anumite pasaje dintext
La întrebarea nr.6, 45,45% dintre subiecți au ales varianta totdeauna, acest lucru ne conduce la ideea că acești elevi doresc să afle, nu trec cuușurință peste informații neclare, doresc lămurirea acestora,
La întrebarea nr.7, 50% dintre subiecți au ales varianta aproape niciodată, 36,36% au ales varianta niciodată, și doar 9,09% au ales varianta totdeauna, aceste opțiuni alealevilor ne conduc la ideea că ei nu și-au format această deprindere de a nota, de a consemna acele inormații care le-ar fi utile, mai ales pentru operele studiate în școală sau nu doresc, din diverse motive (comoditate, lipsă de timp), să-și noteze pe fișe de lucru informații din text , despre text (structura textului, capitole, personaje, citate),
La întrebarea nr.8, 40,90% dintre subiecți au ales varianta aproape totdeauna aceste răspunsuri demonstrează că există elevi care își pun probleme despre moralitatea unor personaje, depre moralitatea acțiunilor acestora, pot trage concluzii despre cum trebuie săacționezi într-o anumită situație.
Dar, în același timp, 40,90% , au ales varianta aproape niciodată, aceste răspunsuri ne conduce la ideea că, exist elevi care nu-și pun problema moralității unor acțiuni săvârșite de către personajele unei opere, nu trag concluziidespre ceea ceeste bine sau rău.
La întrebarea nr.9, 31,81% dintre subiecți au ales varianta totdeauna, și 36,36% au ales varianta aproape totdeauna. Din răspunsurile subiecților reiese că atunci când au o nelămurire asupra unei teme sau asupra a ceea ce au citit, încearcă să afle răspunsuri, să se documenteze pentru a-și lămuri neclaritatea.
La întrebarea nr.10, din răspunsurile date, 36,36% dintre elevi au ales varianta aproape totdeauna, adică acceptă finalul unei opere așa cum l-a gândit și l-a stabilit autorul, iar 31,81% au ales varianta niciodată, adică acceptă adică acceptă.
Reprezantarea grafică a rezultatelor:
Concluzia care se desprinde din rezultatele obținute ar fi aceea că 7 elevi nu manifestă o atitudine pozitivă legată de lectură.
Voi prezenta în continuare chestionarele aplicate celor două eșantioane, cu analiza, interpretarea și reprezentarea grafică: chestionarul 1 a fost aplicat eșantionului E.e, iar chestionarul 2 eșantionului E.c.
CHESTIONAR 1
Verificararea lecturii operei ,,O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
Obișnuiești să citești adesea din opera lui I.L.Caragiale?
Ai citit opera ,,O scrisoare pierdută”?
Care sunt temele pe care le prezintă I.L.Caragiae în operele citite/studiate de tine ?.
Opera literară ,,O scrisoare pierdută” aparține genului literar……
Cum ai observat că este structurată piesa ,,O scrisoare pierdută”?
Numește momentul subiectului prin care începe acțiunea operei literare ,,O scrisoare pierdută”.
Ierarhizați personajele din această operă literară, în funcție de participarea lor la momentele subiectului.
Stabiliți care sunt personajele ce alcătuiesc triunghiul conjugal și triunghiul politic.
Ce părere ai despre relația dintre Tipătescu și Zoe ?
Exprimă-ți opinia legată de deznodământul operei discutate.
Ce personaj ți s-a părut a fi mai interesant ? De ce ?
Ce personaj ai interpreta dacă ai fi ales să joci în această piesă ?
Ce învățăminte ai tras în urma citirii acestei opere ?
Ai recomanda această operă literară prietenilor tăi?.De ce?
Analiza itemilor pentru chestionarul 1 și a răspunsurilor date de către elevi
La întrebarea nr.1 s-a utilizat itemul obiectiv de tip alegere duală, este o întrebare indirectă care nu orientează răspunsul elevului, atât răspunsul / afirmativ indică sinceritatea celor afirmate. Toți elevii, 100%, au precizat ce au citit din opera lui I.L.Caragiale, (au dat exemple din Momente și schițe, nuvele, altele decât cele studiate la clasă).
La întrebarea nr.2 s-a folosit itemul obiectiv de tipul alegere duală. Întrebarea folosită este de cunoștințe, care va permite prin răspunsul așteptat de la elevi, rezolvarea următoarelor întrebări. La această întrebare, 42,85% dintre elevi au răspuns că au citit opera în aproximativ 1,5 – 2 ore; 50% dintre elevi au răspuns că au avut nevoie de o perioadă mai lungă de timp,1 – 2 zile, și 7,14% dintre elevi au răspuns că au avut nevoie de mai multe zile. Din răspunsurile lor putem trage concluzia că acei elevi care și-au dezvoltat abilitatea de a citi, plăcerea lecturii dublată de curiozitate nu au avut nevoie de un timp foarte mare pentru lectură, bineînțeles că, intervin și alți factori (probleme de sănătate, lipsa timpului , nu au intrat în posesia textului, viteza de lectură scăzută).
La întrebarea nr.3 s-a folosit itemul semiobiectiv de tipul întrebare structurată. Este o întrebare de cunoștințe ce apelează la informațiile pe care elevii le dețin deja. Din răspunsurile date reținem că 83% au precizat faptul că autorul satirizează educația greșită primită de copiii din familiile înstărite din trecut ( în opera ,,D-l Goe și ,,Vizită”, sau dorința unor oameni care duc o viață modestă, să-și depășească această condiție umilă prin intermediul unor câștiguri neașteptate, ca în nuvela ,,Două loturi”) iar 17% au dat alte răspunsuri
La întrebarea nr.4 s-au folosit itemi semiobiectivi de tipul itemi de completare prin care se verifică dacă elevii au descoperit alt gen litarear decât cele studiate de ei până acum (epic și liric). La acest item 92% au descoperit că opera respectivă nu se încadrează în genurile literare studiate, iar 8% nu au răspuns.
Pentru întrebarea nr.5 s-a folosit un item semiobiectiv de tipul întrebare structurată, care presupune un răspuns deschis și afirmarea opiniei elevilor, astfel că, 82% au precizat structura textului în acte și scene, iar 18 % nu au precizat această structură.
Întrebarea nr.6 apelează la cunoștințele anterioare ale elevilor legate de momentele subiectului unei opere literare. Ea verifică capacitatea elevilor de a identifica, de a aplica pe un text citit, achizițiile dobândite. Ei ar trebui să realizeze că acțiunea operei literare ,,O scrisoare pierdută” începe prin intrigă și că este evidențiată de evenimentele legate de primirea și pierderea scrisori (evenimente dezvăluite prin flsh-back-uri succesive, relatarea lui Trahanache, relatarea cetățeanului turmentat). Itemul folosit este semiobiectiv de tipul întrebare structurată și 73 % au precizat că pierderea scrisorii reprezintă intriga piesei, iar 27 % au precizat că șantajul lui Cațavencu ar reprezenta intriga piesei.
La întrebarea nr.7 s-a utilizat itemul semiobiectiv de tipul întrebare structurată. Se verifică prin această întrebare de ierarhizare achizițiile elevilor și capacitatea de aidentifica personajele principale, secundare, episodice. 82% dintre elevi au precizat și ierarhizat toate personajele piesei, iar 18% au precizat doar personnajele care apar în primul act.
La întrebarea nr.8 elevii sunt puși în situația de a stabili care sunt personajele ce alcătuiesc triunghiul conjugal, se verifică astfel dacă ei au înțeles, din lectura operei, ce relații există între Tipătescu, Zoe și Zaharia Trahanache, pe de o parte, și care sunt personajele ce alcătuiesc triunghiul politic, pe de altă parte. Itemul folosit este semiobiectiv de tipul întrebare strucurată. Dintre elevi, 82 % au identificat corect personajele care formează triunghuil conjugal și triunghiul politic iar 18% dintre elevi au dat alte răspunsuri.
La întrebarea nr.9, 91 % au afirmat despre relația lui Tipătescu cu Zoe Trahanache, că este o relație bazată pe imoralitate, că Zoe nu-și respectă soțul și de aceea își permite să-l înșele iar Tipătescu nu este un prieten adevărat dacă are o relație de dragoste cu soția acestuia, și 9% nu au răspuns.
înterzisă, ea fiind căsătorită cu un alt bărbat și nu era normal ca ea să-și înșele soțul, iar 14,28 % s-au mulțumit cu răspunsul că este doar orelație de iubire.
La întrebările nr.10, 11, 12 și 13 itemul folosit a fost semiobiectiv de tipul întrebare structurată și a permis elevilor să-și exprime opinia legată de o temă dată, astfel că, 82 % au răspuns că piesa are un final fericit, în care toată lumea se împacă și sărbătoresc alesul , iar 18 % au preferat să nu precizeze.
La întrebarea nr.11, 36 % au ales ca personaj interesant pe Cetățeanul turmentat; 27 % au les pe Zoe, ca fiind personajul favorit; 27 % l-au ales pe Ștefan Tipătesu iar 9 % l-au ales pe Nae Cațavencu . Elevii au încercat să-și motiveze alegerea făcută.
La întrebarea nr.12, 55 % dintre elevi au precizat că personajul pe care l-ar interpreta ar fi Zoe, iar 45 % l-au ales pe Cetățeanul turmentat.
La întrebarea nr.13, 45 % au răspuns că învățămintele trase din citirea acestei opere sunt acelea că trebuie să fie atenți cu lucrurile personale, 36 % au răspuns că trebuie să aibă grijă la alegerea grupului de prieteni și să nu aibă încredere decât în persoanle de care sunt siguri că n-i trădează,iar 18% nu au răspuns.
La întrebarea nr.14, 100% dintre elevi au răspuns că ar recomanda această operă și prietenilor lor pentru că este io carte cu o acțiune interesantă, prezintă soluții pentru diverse probleme care pot să apară în viața cuiva, pune probleme legate de trădarea priteniei, precum și de modul imoral cum se rezolvă anumite probleme politice.
CHESTIONAR 2
Ce piesă ai vizionat ?
Ce altă operă a lui I.L.Caragiale ai mai vizionat sau dorești să vizionezi ?
Cum ți s-a părut jocul actorilor ?
Ce poți spune despre vestimentația actorilor ?
Cum ai observat tu că este stucturată piesa ?
Cum a debutat acțiunea piesei?. Ce moment al subiectului ar purtea fi?.
Ierarhizați personajele din această piesă de teatru, în funcție de participarea lor la momentele subiectului.
Stabiliți care sunt personajele ce alcătuiesc triunghiul conjugal și triunghiul politic.
Ce părere ai despre relația dintre Tipătescu și Zoe Trahanache?
Exprimă-ți opinia legată de deznodământul piesei.
Ce personaj ți s-a părut a fi mai interesant ? De ce ?
Ce personaj ai interpreta dacă ai fi ales să joci în această piesă?
Ce învățăminte ai tras în urma vizionării acestei piese ?
Ai recomanda prietenilor tăi să vizioneze această piesă de teatru? De ce ?
Analiza itemilor și a răspunsurilor elevilor
La întrebarea nr.1 s-a utilizat itemul semiobiectiv cu răspuns scurt, este o întrebare indirectă care nu orientează răspunsul elevului, și 100% dintre elevii care au vizionat filmul au precizat titlul piesei și autorul care a scris-o.
La întrebarea nr.2, 100% dintre elevi au precizat titlurile operelor vizionate sau și-au exprimat dorința de a viziona și alte piese de teatru scrise de același autor. Itemul folosit a fost semiobiectiv de tipul întrebare strucurată.
La întrebarea nr.3, 93 % au precizat că piesa de teatru vizionată a fost structurată în patru părți, iar 8% nu au răspuns.
La întrebarea nr.3, 71,42% au remarcat jocul actorilor, faptul că aceștia au intrat în pielea personajelor, că au reușit să transmită spectatorilor emoțiile, neliniștile, frustrările, nemulțumirile și bucuriile personajelor că au urmărit fost prinși de emoțiile și temerile Zoei și că au trăit la intesitate emoțiile ei, că au trăit alături de Zoe, aceleași emoții, 21,42% au precizat că ei au crezut că ceea ce se întâmplă pe scenă este adevărat, au fost atrași în universul ficțional.
La întrebarea nr.4 s-a folosit itemul semiobiectiv de tipul întrebare structurată și toți elrvii, !00% au remarcat și notat că vestimentația actorilor a reprezentat moda timpului în care se petrecea acțiunea.
Pentru întrebarea nr.5 s-a folosit un item semiobiectiv de tipul întrebare structurată, care presupune un răspuns deschis și afirmarea opiniei elevilor, astfel că, 91 % au precizat că piesa de teatru vizionată, a fost structurată în patru părți, iar 9 % nu au precizat .
Întrebarea nr.6 apelează la cunoștințele anterioare ale elevilor legate de momentele subiectului unei opere literare. Ea verifică capacitatea elevilor de a identifica și preciza momentele subiectului unei acțiuni. Ei ar trebui să realizeze că acțiunea piesei ,,O scrisoare pierdută” începe prin intrigă și că este evidențiată de evenimentele legate de primirea și pierderea scrisori (evenimente dezvăluite prin flsh-back-uri succesive, relatarea lui Trahanache, relatarea cetățeanului turmentat). Itemul folosit este semiobiectiv de tipul întrebare structurată. Dintre elevi, 73 % au precizat că acțiunea piesei vizionată a fost prezentată în mod cronologic, au precizat că pierderea scrisorii reprezintă intriga piesei, apoi au remarcat toate evenimentele legate de găsirea acesteia, cu răsturnări de situații palpitante, ca în final să se ajungă la găsirea scrisorii, ‚iar 36 % au precizat că șantajul lui Cațavencu ar reprezenta intriga piesei.
La întrebarea nr.7 s-a utilizat itemul semiobiectiv de tipul întrebare structurată. Se verifică prin această întrebare de ierarhizare achizițiile elevilor și capacitatea de a identifica personajele principale, secundare, episodice. 73% dintre elevi au precizat și ierarhizat toate personajele piesei, iar 27 % au precizat doar personnajele despre care și-au adus aminte.
La întrebarea nr.8 elevii sunt puși în situația de a stabili care sunt personajele ce alcătuiesc triunghiul conjugal, se verifică astfel dacă ei au înțeles, din lectura operei, ce relații există între Tipătescu, Zoe și Zaharia Trahanache, pe de o parte, și care sunt personajele ce alcătuiesc triunghiul politic, pe de altă parte. Itemul folosit este semiobiectiv de tipul întrebare strucurată. Dintre elevi, 82% au identificat corect personajele care formează triunghuil conjugal și triunghiul politic iar 18% dintre elevi au dat alte răspunsuri.
La întrebarea nr.9, 82 % au afirmat despre relația lui Tiătescu cu Zoe Trahanache, că este o relație înterzisă deoarece era căsătorită cu un alt bărbat și nu era moral ca ea să-și înșele soțul, iar 18 % s-au mulțumit cu răspunsul că este doar o relație de iubire.
La întrebările nr., 10, 11, 12, 13 și 14 itemul folosit a fost semiobiectiv de tipul întrebare structurată și a permis elevilor să-și exprime opinia legată de o temă dată, astfel că, 82 % au răspuns că piesa are un final fericit, în care toată lumea este mulțumită, se împacă și sărbătoresc alesul, iar 18% au preferat să nu precizeze.
La întrebarea nr.11, 55 % l-au considerat cel mai interesant personaj pe Ștefan Tipătescu, pentru că este un personj cheie al piesei, 45 % au considerat pe Zoe Trahanche ca fiind un personaj interesant pentru că ea reușește să-și impună voința în fața bărbaților.
La întrebarea nr 12, opțiunile elevilor au fost diverse, astfel : 45% ar juca rolul Zoei, 27 % ar juca rolul Cetățeanului turmentat, 18 % ar juca rolul lui Pristanda, 9 % ar juca rolul lui Agamemnon Dandanache.
La întrebarea nr.13, 55 % au afirmat că în urma vizionării piesei au înțeles că este foarte important să fie atenți cu bunurile personale și să fie atenți la persoanele din grupul lor de prieteni, să aibă grijă la modul cum își aleg prietenii, să fie corecți cu ei înșiși și cu ceidin jur, 27% nu au răspuns la această întrebare, 18 % cred că scrisorile de amor nu trebuie păstrate, ele trebuie distruse, pentru a nu le crea probleme pe viitor.
La întrebarea nr.14, 100% dintre elevi au răspuns că ar recomanda această piesă și prietenilor lor pentru a o viziona, pentru că este o piesă interesantă, are acțiune palpitantă, prezintă anumite situații ce corespund cu problemele din viața de zi cu zi, și nu în ultimul rând , prezintă situații și personaje comice.
Am realizat o situație statistică a unor itemi comuni celor două chestionare.
Situația statistică a itemilor 5, 6, 7, 8,9, 10, 11, 12, 13, 14 de la ambele chestionare, este următoarea:
Observăm că există diferențe între rezultatele unor itemi dar că sunt și itemi cu același rezultat, asta înseamnă că în E.c au fost mai mulți subiecți cu punctaj redus la testul de verificare a înțelegerii unui text, și că aceștia s-au descurcat mult mai bine în receptarea acțiunii prezentată în film.
Reprezentarea grafică a itemilor 5, 6, 7, 8,9, 10, 11, 12, 13, 14 de la ambele chestionare
Tehnicile sociometrice
Am aplicat testul sociometric pe Ee și Ec pentru itemii 11 și 12 . Obiectivele pe care le-am avut în atenție au afost acelea de a cunoaște diferitele aspecte ale procesului de interacțiune ce se manifestă în cadrul grupurilor de elevi, în ceea ce privește preferințele sau respingerile față de un personaj . Elevii au fost solicitați prin itemii 11 și 12 să-și exprime atitudinea de simpatie/antipatie față de unele personaje din opera discutată, sau să-și exprime disponibilitatea de aintrepreta un anumit personaj dacă ar fi în situația de a juca în tr-o scenetă din opera ,,O scrisoare pierdută”.
Matricea sociomatrică
Datele testului sociometric le-am înregistrat într-un tabel cu două intrări, unde pe orizontală sunt trecuți elevii din eșanionul respectiv, iar pe verticală sunt trecute numele personajelor supuse atenției lor.
Itemul 11 de la chestionarul aplicat Ee (cel care a avut ca sarcină să citească opera ,,O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale)
Personajul Cetăeanul turmentat totalizează cel mai mare număr de preferințe, iar personajul Nae Cațavencu totalizează cel mai mare număr de respingeri, iar pentru personajul Pristanda nu se înregistrează în dreptul său nici preferințe, nici respingeri.
Matricea sociomatrică
Itemul 12 de la chestionarul aplicat eșantionului Ee
Personajul Zoe Trahanache totalizează cel mai mare număr de preferințe, iar personajul Agamemnon Dandanache totalizează cel mai mare număr de respingeri, iar pentru personajele Pristanda si Nae Catavencu nu se înregistrează în dreptul lor nici preferințe, nici respingeri.
Matricea sociomatrică
Itemul 11 de la chestionarul aplicat eșantionului Ec (cel care a avut ca sarcină să vizioneze spectacolul de teatru/filmul ,,O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale).
Personajul Ștefan Tipătescu totalizează cel mai mare număr de preferințe, iar personajul Nae Cațavencu totalizează cel mai mare număr de respingeri, iar pentru personajele Cetățeanul turmentat și Agamemnon Dandanache nu se înregistrează în dreptul lor nici preferințe, nici respingeri.
Matricea sociomatrică
Itemul 12 de la chestionarul aplicat eșantionului Ec.
Personajul Zoe Trahanache totalizează cel mai mare număr de preferințe, iar personajul Agamemnon Dandanache totalizează cel mai mare număr de respingeri, iar pentru personajele :tefan Tipătescu nu se înregistrează în dreptul său nici preferințe, nici respingeri. Pe baza matricei sociometrice putem observa sociograma colectivă pentru eșantioanele de elevi, pentru preferințele sau respingerile lor, în legătură cu un personaj sau altul din opera citită sau piesa vizionată..
Concluzii:
În urma discuțiilor la clasă pe care le-am inițiat cu elevii mei pe marginea răspunsurilor date la chestionarele aplicate, , am ajuns la următoarele concluzii:
Cititul pentru mulți este o plăcere, iar pentru alții este o problemă, (aceștia au preferat filmul). Textul citit oferă mult mai multe informații decât oferă pelicula de film sau spectacolul de teatru. Vizionând filmul se pierde bucuria răsfoirii unei cărți, posibilitatea de a reciti unele pasaje preferate ori de cite ori doresc sau o anumită replică, scenă, care nu a fost clară sau pe care nu au înțeles-o. Filmul nu poate surprinde cu fidelitate trăirile interioare ale personajelor; necesită atenție, concentrare cât durează acțiunea, 1oră – 1,50 ore. Lectura le permite să-și dezvolte imaginația creatoare (legată de felul cum arată personajele, legată de modul lor de acțiune). Ceea ce citesc le oferă o viziune personală a acțiunii; pot pătrunde cu gîndul în orice timp și spațiu doresc; pot schimba finalul dacă acestea nu îi satisface; pot realiza o comparație între trăirile personale și trăirile personajelor; pot să citescă o carte în cât timp doresc. La opera dramatică, indicațiile scenice sunt utile, deoarece le oferă sugestii legate de jocul actorilor, de elementele de decor, de modul de acțiune al personajelor , pe care , chiar dacă, din ipostaza de cititori nu le văd (cum se întâmplă în film) și le imagina cum ar evolua pe scenă. Textul operei îl atrage pe cititor punându-l în situația de a anticipa anumite reacții ale personajelor, în a-și pune întrebări legate de anumite gesturi,și replici ale acestora. Filmul are la bază un scenariu care se bazează tot pe opera respectivă. Spectacolul de teatru nu poate reține absolut toate replicile din textul scris, pentru că, intervine și viziunea regizorului; necesită prezența fie în sala de spectacol sau în fața televizorului pentru o perioadă precisă de timp.
Elevii care au vizionat filmul au apreciat că le-a plăcut vizionarea acestuia, pentru că, pe lângă acțiunea în sine, au fost atrași de coloana sonoră, de jocul și vestimentația actorilor, care i-au determint să trăiască la maximum anumite scene . În film apar anumite gesturi ale unor personaje care nu sunt consemnate în text, de exemplu, în actul I, Pristanda se servește din dulceața și cafeaua aflată pe măsuța cu delicatesuri, fără a fi poftit, și spionându-l pe Tipătescu, pentru a nu fi surprins (aceste gesturi au priză la public, și fac deliciul acestuia). Elevii au apreciat că există avantajul ca într-un spectacol de teatru sau film să se observe atmosfera de epocă, cu obiceiurile și moda timpului. Toate acestea îi fascinează, îi sensibilizează și îi fac să trăiescă la intensitate anumite scene.
Elevii care au avut ca sarcină de lucru citirea operei literare ,,O scrisoare pierdută” au efectuat o lectură activă, au fost implicați în actul lecturii, cei care au avut ca sarcină de lucru să vizioneze filmul, au fost doar spectatori, privitori pasivi, ei doar au recepționat ceea ce u văzut sau au auzit. Bineînțeles că li se dezvoltă spiritul de observație, gustul pentru frumos și pentru artă.
Elevii ambelor eșantioane au reușit să precizeze răspunsuri corecte legate de cerințele itemilor, ceea ce conduce la ideea că au fost atenți la detalii, au înțeles mesajul operei/filmului, au conșientizat și și-au exprimat opinia legată de imoralitatea unor personaje și acțiunile lor. În topul preferințelor, nu au avut un loc privilegiat, personajele care s-au folosit de tehnica șantajului, de lingușeală, pentru atingerea scopurilor politice sau personale.
După ce am studiat și la clasă opera lui Caragiale, am vizionat împreună cu elevii ,,O scrisoare pierdută” , spectacolul de teatru ce a avut loc la teatrul ,,Sturdza Bulandra” din București, realizat în 1982, având ca regizor pe Liviu Ciulei, și , care a fost preluat apoi de către Televiziunea Română. Au jucat în acest spectacol nume mari ai teatrului românesc. Elevii au avut ocazia de a-i cunoaște pe unii dintre ei sau de a-i revedea.
Elevii din eșantionul E.e au considerat mai importantă lectura operei decît vizionarea filmului iar cei din eșantionul E.c aun ajuns și ei la concluzia că lectura se impune în fața spectacolului sau a filmului, că ideal ar fi ca mai întâi să se citească opera și apoi să se vizioneze filmul, realizat pe marginea acesteia . Este foarte important ca elevii să fie educați pentru a deveni spectatori avizați, deoarece o persoană care și-a format în școală competențe și atitudini în urma studierii operei dramatice va merge la teatru și va urmări punerea în scenă a unei comedii sau a unei drame ca un spectator avizat, fiind capabil la finalul piesei să emită opinii sau chiar judecăți de valoare. Reprezentația teatrală îi va permite acestui tip de spectator o receptare complexă a unei opere, punându-l în același timp în contact cu literatura, cu muzica, cu arta plastică (decorul, costumele, cu armoniile lor cromatice) , cu dansul. În sala de spectacol, emoția estetică a spectatorului, se manifestă ca o reacție spontană, ca apoi să se confrunte cu emoția estetică colectivă. Sala de spectacol va putea fi considerată din acest punct de vedere, un laborator de educație estetică.
V4.Teste de evaluare a concordanței între interesele, aptitudinile și receptarea textului caragialian
La începutul cercetării am dat un test diagnostic în scopul stabilirii nivelului de pregătire a elevilor, de însușire a informațiilor legate de genurin literare, iar după ce am studiat la clasă opera ,,O scrisoare pierdută”, am aplicat un test de evaluare formativă. Voi prezenta, de asemenea și rezultatele de la examenul de Evaluare națională (care pot fi considerate ca făcând parte dintr-o evaluare sumativă).
Test de evaluare
Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic,,Paul Bujor” Berești
Data: 22.05.2015
Profesor: Radu Viorica
Clasa: a VIII-a B
Disciplina: Limba și literatura română
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Unitatea de învățare: Genul dramatic
Tipul lecției: Evaluarea cunoștințelor despre genurile literare studiate
Textul suport: O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale
Locul desfășurării: sala de clasă
Durata: 50 minute
Competențe generale:
3.Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse
4. Utilizarea corectă și adecvată a limbi iromâne în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse.
Competențe specifice:
3.1 dovedirea înțelegerii unui text literar sau nonliterar, pornind de la cerințe date
3.2 sesizarea valorii expresive a categoriilor morfosintactice, a mijloacelor de îmbogățire a vocabularului și a categoriilor semantice studiate.
4.1 redactarea diverselor texte, apatându-le la situația de comunicare concretă
Competențe derivate:
Să transcrie din text cuvinte care conțin diftongi care conțin vocale în hiat.
Identificarea sinonimelor pentru cuvintele date
Explicarea semnelor de punctuație și de ortografie
Precizarea valorilor morfologice și a funcțiilor sintactice a unor cuvinte din text
identificarea unor figuri de stil
Identificarea genurilor literare studiate
Redactarea unui text narativ
Clasa a VIII-a B Nume elev:
Data: 22.05.2015
Probă de evaluare
Disciplina Limba și literatura română
Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerințelor din Subiectul I și Subiectul al II-lea se acordă 9 puncte. Din oficiu se acordă 1 punct.
Timpul efectiv de lucru este de 50 minute.
SUBIECTUL I
Scrie răspunsuri pentru fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai jos:
Omidă uriașă strivită între nori,
Vărgată cu cenușă, cu aur și cu sânge,
Lumina se va târî spre margine de zări
Și în gogoașa nopții tot mai adânc se strânge.
s-a-nchis grădina serii cu porți de abanos…
Dar mâine răsări-va din celălalt colț al vieții
Un future, ce va umple, învoalt și luminous,
Cu aripile-I albe tot cerul dimineții.
(V. Voiculescu, Metamorfoză)
Transcrie din text două cuvinte care conțin diftongi și două cuvinte care conțin vocale în hiat (1p)
Găsește câte un sinonim pentru cuvintele următoare: strivită, margine, se târăște, cerul ( 1p )
Explică folosirea cratimei în secvența: aripile-i (0,5p)
Precizarea valorile morfologice ale cuvintelor: uriașă – adjectiv propriu-zis, se strînge – verb predicative, și – conjuncție copulativă, dimineții – substantive comun (4p)
Identifică funcțiile sintactice și cazurile cuvintelor: un flutur, cerul, zări, lumina (2p)
Transcribe din text o structră care conține un epitet cromatic (0,25p)
Identifică tipul rimei din versurile date (0,25p)
Precizează două trăsături care să justifice faptul că textul aparție unui anumit gen literar (numește-l). (1p)
SUBIECTUL al II-lea
Povestește, într-o compunere de 10- 15 rânduri, o întâmplare în care, fiind implicat într-o situație dificilă, ai reușit să învingi greutățile și să ieși victorios. (2p)
TEST DE EVALUARE –BAREM
Anul școlar 2014 – 2015
Disciplina Limba și literatura română
Clasa a VIII-a B
Barem de evaluare și notare
Se punctează oricare alte formulări/ modalități de rezolvare corectă a cerințelor
Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracțiuni de punct.
Se acordă 1 punct din oficiu.
SUBIECTUL I
1. Precizarea cuvintelor care conțin diftongi: gogoașa, nopții, mâine, și cuvintele care conțin vocale în hiat: aur, uriașă, (4×0,25=1p)
2. Găsirea sinonimelor cuvintelor: strivită- zdobită, margine – capăt, se târăște – , cerul – văzduhul (4×0,25=1p)
Explicarea corectă, nuanțată a rolului cratimei în secvența, aripile-i,- semn de ortografie, ține locul unei vocale elidate, evită hiatul, ajută la pronunțarea într-o singură silabă, desparte două părți de vorbire diferite, un substantiv de un pronume (0,5p).
Precizează valorile morfologice ale cuvintelor: uriașă – adjectiv propriu-zis, se strînge – verb predicative, și – conjuncție copulativă, dimineții – substantive comun (4×0,25=1p)
Identificarea funcțiilor sintactice și a cazurile cuvintelor: un flutur – subiect, cazul N; cerul – complement direct, cazul Ac; zări – atribut substantival prepozițional, cazul Ac; lumina – subiect, cazul N, (4×0,5=2p)
Transcrierea corectă a unei structri care conține un epitet cromatic : aripile-I albe (0,25p).
Identificarea tipului de rimă: încrucișată (0,25p).
Precizerea a două trăsături care să justifice faptul că textul aparție unui genului liric : transmitrea direct a unor gânduri și sentimente, modul de expunere preznt în text este descierea, prezența elementelor de versificașie (rimă, măsură,ritm) (4×0,25=1p)
SUBIECTUL al II-lea
A. Conținutul compunerii
1. descrierea situației dificile în care a fost implicat (0,25 p)
2. prezentarea modalității prin care a reușit să o depășească 0,5 p; prezentare superficială, fără referire la situații semnificative, improvizații: 0,25 p.
3. să aibă o strctură adecvată tipului de text și a cerinței formulate: (0,25p)
B. Redactare
(Pentru acordarea punctajului, compunerea trebuie să se încadreze in limita de spațiu cerută).
3. Coerența textului (claritatea enunțului, lexic și sintaxă adecvată) 0,25puncte
4. Registrul de comunicare, stilul și vocabularul adecvate conținutului compunerii 0,25puncte.
5. Ortografia și punctuația (0 – 2 greșeli: 0,25 p.; 3 sau mai multe greșeli: 0 p) 0,25 puncte
6. Așezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea 0,25puncte
Analiza calității itemilor utilizați în construcția testului
Subiectul I
Elevii nu au întâmpinat dificultăți în a scrie preciza cuvintele care conțin diftongi și pe cele care conțin vocale în hiat, astfel că 20 de elevi au răspuns correct la acest item.
Itemul 2 a fost rezolvat de majoritatea elevilor, existând doar 5 elevi care nu au obținut punctajul maxim.
3. La acest item rezolvarea completă a fost reușită de doar 12 elevi, restul au precizat doar un argument pentru rezolvarea itemului.
4. Elevii nu au întâmpinat dificultăți în a identifica correct valorile morfologice ale cuvintelor cerute de item, astfel că doar 15 elevi au reușit rezolvarea corectă.
La acest item, elevii au întâmpinat dificultăți deoarece doar 11 au reușit precizarea corectă a funcțiilor sintactice și a cazurilor cuvintelor cerute de item, restul elevilor, au precizat corect funcțiile sintactice, dar nu au precizat corect cazurile ( unii elevi au greșit la cuvântul zări ,luându-l drept verbul a zări în loc de substantive, cum este în text);
în rezolvarea itemului 6, elevii nu au întâmpinat probleme în a identifica figura de stil cerută de item, astfel că 20 au reușit să resolve correct itemul.
la acest item, 19 elevii precizat correct tipul de rimă din textul dat.
La itemul acesta doar 16 elevi au precizat trăsăturile genului liric
Subiectul al II-lea
S-a observat că unii elevii întâmpină dificultăți în realizarea unei compuneri de acest tip.
Cei mai mulți elevii însă, au descries situația dificilă în care au fost implicați, au prezentat modalitățile prin care au reușit să o depășească, au precizat cine a mai luat parte la acțiune, locul și timpul în care se desfășoară acțiunea. Au utilizat structura adecvată tpului de text cerut de item, au avut claritate și coerență în exprimarea ideilor, echilibru între component și dispunerea în paragrafe.
Elevii care au un punctaj redus la acest item nu au o coerență a ideilor sau prezintă deficiențe la nivel de exprimare, de ortografie și de punctuație.
în concluzie, itemii care i-au împiedicat pe elevi să rezolve testul în totalitate au fost: 3, 4, 5, 6, 8 de la subiectul I .
Propuneri de optimizare
Exerciții de utilizarea semnelor de ortografie și punctuație
Exerciții de identificarea valorilor morfosintactice ale unor cuvinte date
Exerciții de identificare a trăsăturilor genului liric
discutarea unor elemente care țin de structura textului narativ
realizarea de compuneri libere și structurate
Aceste măsuri se impun deoarece testul nu și-a atins în totalitate obiectivele propuse.
Analiza modului în care a fost aplicat testul
Distribuirea punctajului a fost echilibrată, existând o pondere între cerințele de limbă, de literatură și de comunicare. Baremul propus a fost în conformitate cu programa pentru clasa a VIII-a, fapt care a permis o notare obiectivă a elevilor.
Analiza statistică a rezultatelor
În urma administrării testului s-au obținut următoarele rezultate:
o notă de 3
patru note de 4 (3,50; 3,70; 4; 4,30)
șase note de 5 (4,50; 4,60; 4,75; 5)
două note de 6 (6; 6,1; 6,30; 6,40)
patru note de 7 (7; 7,10; 7,40)
trei note de 8 (7,80; 8,20)
două note de 9 (9,20; 9,30; 9,40, 9,40)
Media clasei: 5,95
Locul pe care îl ocupă mediana într-un șir ordonat se poate determina cu ajutorul formulei: N+1/2, unde N= nr. mărimilor individuale.
Deoarece seria notelor conține un număr par de valori, mediana se va calcula ca medie aritmetică a notelor de la mijlocul seriei.
3, 4, 4, 4, 4, 5, 5, 5, 5, 5, 5, 6, 6, 7, 7, 7, 7, 8, 8, 8, 9, 9,
In acest caz mediana va fi (5+6)/2 = 5,50
Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la test:
La finalul finalul unității am administrat un test de evaluare pe genul dramatic
TEST DE EVALUARE
Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic,,Paul Bujor” Berești
Data: 22.05.2015
Profesor: Radu Viorica
Clasa: a VIII-a B
Disciplina: Limba și literatura română
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Unitatea de învățare: Genul dramatic
Tipul lecției: Evaluarea cunoștințelor
Textul suport: O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale
Locul desfășurării: sala de clasă
Durata: 50 minute
Competențe generale:
3.Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse
4. Utilizarea corectă și adecvată a limbi iromâne în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse.
Competențe specifice:
3.1 dovedirea înțelegerii unui text literar sau nonliterar, pornind de la cerințe date
3.2 sesizarea valorii expresive a categoriilor morfosintactice, a mijloacelor de îmbogățire a vocabularului și a categoriilor semantice studiate.
4.3 redactarea unui text argumentativ
Competențe derivate:
Să precizeze forma litarară a unor cuvinte
Identificarea sinonimelor pentru cuvintele date
Explicarea semnelor de punctuație
Identificarea unor figuri de stil
Explicarea didascaliilor
Identificarea unor tipuri de comic
Comentarea unor replici din text
Valori și atitudini:
Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii
Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate
Strategia didactică:
Metode și procedee:
Analiza literară, exercițiul
Mijloace de învățământ:
Fișe de lucru
Forme de organizare:
Activitate individuală
Resurse:
umane:
Cunoștințele asimilate anterior despre genul dramatic
temporale:
Timpul de lucru 50 de minute
evaluarea:
Realizată de profesor valorificând răspunsurile elevilor în fișele de lucru
Bibliografie:
Vistian Goia, Didactica limbii și a literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Alina Pamfil, Limba și literatura română în gimnaziu-Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, 2003
Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală. Ghid teoretico-aplicativ, Iași, Editura Polirom, 1999.
Clasa a VIII-a B Nume elev:
Data: 22.05.2015
Probă de evaluare
Disciplina Limba și literatura română
Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerințelor din Subiectul I și Subiectul al II-lea se acordă 9 puncte. Din oficiu se acordă 1 punct. Timpul efectiv de lucru este de 45 minute.
SUBIECTUL I (7p)
Scrie răspunsuri pentru fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai jos:
Actul I, scena 1
Tipătescu, puțin agitat, se plimbă cu ,,Răcnetul Carpaților” în mână; e în haine de odaie, Pristanda în picioare, mai spre ușă, stă rezemat în sabie.
Tipătescu (terminând de citit o frază din jurnal): ,,…Rușine pentru orașul nostru să tremure în fața unui om!… Rușine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase județe ale României pradă în ghearele unui vampir!…(indignat). Eu vampir, ai?…Caraghioz!
Pristanda (asemenea ): Curat caraghioz!… Pardon, să iertați, coane Fănică, că întreb: bampir… ce-i aia, bampir?
Tipătescu: Unul…unul care suge sângele poporului… Eu sug sângele poporului…
Pristanda: Dumneata sugi sângele poporului!…Aoleu!
Tipătescu: Mișel!
Pristanda: Curat mișel!
Tipătescu: Murdar!
Pristanda: Curat murdar!
Tipătescu: Ei! Nu s-alege!
Pristanda: Nu s-alege!
Tipătescu: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui…degeaba! să-mi rază mie mustățile!
Pristanda: Și mie!
Tipătescu: Dar în sfârșit, las-o asta! Lasă-l să urle ca un câine!
Pristanda: Curat ca un câine!
Tipătescu: Începuseși să-mi spui istoria de aseară (șade).
Pristanda: Cum vă spuneam, coane Fănică (se apropie), aseară, ațipisem nițel după-masă, precum e misia noastră… că acuma dumneavoastră știți că bietul polițai n-are și el ceas de mâncare, de băutură, de culcare, de sculare, ca tot creștinul…
Tipătescu: Firește…
Pristanda: Și la mine, coane Fănică, să trăiți! greu de tot… Ce să zici? Famelie mare, renumerație mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: ,,Mai roagă-te și tu de domnul prefectul să-ți mai mărească leafa, că te prăpădești de tot!…”. Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin… Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datorie, dar de! nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumerație mică, după buget.
Tipătescu (zâmbind): Nu-i vorbă, după buget e mică, așa e… decât tu nu ești băiat prost; o mai cârpești, de ici, de colo; dacă nu curge, pică… Las` că știm noi!
(I.L.Caragiale, ,,O scrisoare pierdută”)
Notează forma literară a următoarelor cuvinte din text: caraghioz, bampir, misia, renumerație (1p)
Menționează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre următoarele cuvinte: vampir, ceas, leafă, a cârpi (1p)
Explică folosirea ghilimelelor în text. (1p)
Identifică în text ocomparație (1p)
Explică importanța indicațiilor scenice din acest text. (1p)
Identifică, prin exemplificare, o sursă a comicului în textul citat. (1p)
Comentează, în 4-5 rânduri, ultima replică a fragmentului dat. (1p)
SUBIECTUL al II-lea (2p)
Redactează, în 15 – 20 de rânduri o compunere în care să argumentezi apartenența textului dat la genul dramatic
TEST DE EVALUARE –BAREM
Anul școlar 2014 – 2015
Disciplina Limba și literatura română
Clasa a VIII-a B
BAREM DE EVALUARE ȘI NOTARE
Se punctează oricare alte formulări/ modalități de rezolvare corectă a cerințelor
Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracțiuni de punct.
Se acordă 1 punct din oficiu.
SUBIECTUL I
1. Precizarea corectă a formelor literare a cuvintelor este: caraghioz-caraghios, bampir-vampir, misia-misiune/datorie, renumerație-remunerație 4×0,25=1p
2. Găsirea sinonimelor cuvintelor: vampir-strigoi, ceas-timp/oră, leafă-salariu, a cârpi-a fura, 4×0,25=1p
3. Explicarea completă, nuanțată 1p / parțială 0,5p . ( Ghilimele sunt semne de punctuație care marchează reproducerea întocmai a unui cuvânt sau un grup de cuvinte, a unei propoziții, fraze sau paragraf spus sau scris de către cineva ).
4. Identificarea corectă a unei comparații, ,,curat ca un câine” 1p
5. Explicarea completă, nuanțată – Didascalia este acea parte a textului care cuprinde indicațiile scenice, situată de obicei între paranteze, înaintea replicilor propriu-zise și care cuprinde: indicații de rostire și de tonalitate verbală a intervențiilor și a replicilor, notațiile autorului referitoare la ambianța în care evoluează personajele, la interpretarea actoricească, la mișcarea scenică, etc.1 p) / parțială (0,5p)
6. Identificarea unei surse a comicului, în text comicul de limbaj, de nume (0,5p) / exemplificarea acesteia (0,5 p)
7. Interpretarea adecvată a replicii în limita de spațiu indicată (1p.) / interpretarea parțială adecvată sau nerespectarea limitei de spațiu indicate (0,5 p)
SUBIECTUL al II-lea
A. Conținutul compunerii
1. Numirea a cel puțin două trăsături ale genului dramatic (0,25 p.+ 0,25 p) 0,5puncte
2 Ilustrarea acestor trăsături prin referire la minimum două situații semnificative – în totalitate: 0,5 p; prezentare superficială, fără referire la situații semnificative, improvizații: 0,25 p. 0,5puncte
B. Redactare
(Pentru acordarea punctajului, compunerea trebuie să se încadreze in limita de spațiu cerută).
3. Coerența textului (claritatea enunțului, lexic și sintaxă adecvată) 0,25puncte
4. Registrul de comunicare, stilul și vocabularul adecvate conținutului compunerii 0,25puncte.
5. Ortografia și punctuația (0 – 2 greșeli: 0,25 p.; 3 sau mai multe greșeli: 0 p) 0,25 puncte
6. Așezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea 0,25puncte
Analiza calității itemilor utilizați în construcția testului
Subiectul I
Elevii au întâmpinat dificultăți în a scrie forma corectă a cuvîntului renumerație, itemul 1 fiind rezolvat corect doar de 5 elevi.
Itemul 2 a fost rezolvat de majoritatea elevilor, existând doar 7 elevi care nu au obținut punctajul maxim.
La acest item rezolvarea completă a fost reușită de 11 elevi, restul au reușit să rezolve doar acest parțial item.
Elevii nu au întâmpinat dificultăți în a identifica figura de stil ceută de item, astfel că 19 elevi au identificat-o corect .
La acest item, elevii au întâmpinat dificultăți deoarece doar 9 dintre ei au reușit să explice importanța indicațiilor scenice în textul dat.
în rezolvarea itemului 6, elevii nu au întâmpinat probleme în a identifica tipurile de comic în textul dat și nici în a le exemplifica, astfel că 18 dintre ei au identificat și au exemplificat correct, 2 elevi au identificat o sursă a comicului, dar nu au dat un exemplu din textul citat, și tot 2 dintre ei nu au identificat o sursă a comicului,.
la acest item, 15 elevii au interpretat adecvat replica lui Tipătescu, 6 elevi au reușit o interpretare parțială dar nu au respectat limita de spațiu precizată și 1 elev nu a răspuns.
Subiectul al II-lea
S-a observat că unii elevii întâmpină dificultăți în realizarea unei compuneri de acest tip. Cei mai mulți au reușit să identifice două trăsături ale genului dramatic, însă nu le-au ilustrat potrivit cu situații din text. Elevii care au un punctaj redus la acest item nu au o coerență a ideilor sau prezintă deficiențe la nivel de exprimare, de ortografie și de punctuație.
în concluzie, itemii care i-au împiedicat pe elevi să rezolve testul în totalitate au fost: 1, 2, 3, 5 de la subiectul I .
Propuneri de optimizare
revenirea asupra unor noțiuni vocabular (sensul cuvintelor, categorii semantice);
exerciții de utilizare a semnelor de ortografie și punctuație cu precizarea rolului acestora
exerciții de identificare a unor trăsături ale genului dramatic ;
discutarea unor elemente care țin de structura textului ;
realizarea de compuneri libere și structurate ;
exerciții de utilizare a unor ortograme în situații diferite.
Aceste măsuri se impun deoarece testul nu și-a atins în totalitate obiectivele propuse.
Analiza modului în care a fost aplicat testul
Distribuirea punctajului a fost echilibrată, existând o pondere între cerințele de limbă, de literatură și de comunicare. Baremul propus a fost în conformitate cu programa pentru clasa a VIII-a, fapt care a permis o notare obiectivă a elevilor.
Analiza statistică a rezultatelor
În urma administrării testului s-au obținut următoarele rezultate:
patru note de 4 (3,50; 3,70; 4; 4,30)
cinci note de 5 (4,50; 4,60; 4,75; 5)
patru note de 6 (6; 6,1; 6,30; 6,40)
trei note de 7 (7; 7,10; 7,40)
două note de 8 (7,80; 8,20)
patru note de 9 (9,20; 9,30; 9,40, 9,40)
Media clasei: 6,27
Locul pe care îl ocupă mediana într-un șir ordonat se poate determina cu ajutorul formulei: N+1/2, unde N= nr. Mărimilor individuale.
Deoarece seria notelor conține un număr par de valori, mediana se va calcula ca medie aritmetică a notelor de la mijlocul seriei.
4 4 4 4 5 5 5 5 5 6 6 6 6 7 7 7 8 8 9 9 9 9
In acest caz mediana va fi (6+6)/2 = 6,00
Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la test:
Ca evaluarea sumativă voi prezenta rezultatele obținute la examenul de capacitate.
La finalul clasei a VIII-a, promovabilitatea la examenul de Evaluare Națională pentru elevii da la clasa a VIII-a B, a fost de 93,75%., la disciplina limba și literature română.
Rezultatele au fost următoarele:
o notă de patru 4,45
două note de 5 (5,50; 5,80)
patru note de 6 (6,16; 6,60; 6,70; 6,85)
cinci note de 7 (7; 7,10; 7,60; 7,75; 7,80)
o notă de 8 (8,10)
trei note de 9 (9; 9,35; 9,40)
Media clasei: 7,19
Rezultatele pe tranșe de medii:
Locul pe care îl ocupă mediana într-un șir ordonat se poate determina cu ajutorul formulei: N+1/2, unde N= nr. mărimilor individuale.
Deoarece seria notelor conține un număr par de valori, mediana se va calcula ca medie aritmetică a notelor de la mijlocul seriei.
4,45; 5,50; 5,80; 6,10; 6,60; 6,70; 6,85; 7; 7,10; 7,60; 7,75; 7,80; 8,10; 9; 9,35; 9,40
În acest caz mediana va fi ( 7+7,19)/2= 7,09
Constatăm un progres al elevilor în ceea ce privește evaluarea scrisă, astfel de la media de la primul test de 5,59, a crescut la 6,37 la testul de evaluare pe genuldramatic, ca apoi la examentul de capacitate să fie 7,19, remarcăm o creștere de 1,24 puncte.
V.5 Metode didactice de stimulare a receptării problematicii personajelor caragialiene pe operele studiate la clasele gimnaziale
Operele literare ale lui I.L.Caragiale oferă posibilitatea de a utiliza la clase diverse metode activ-participative. Astfel, am utilizat la clasă, pe parcursul acestui an școlar, diferite metode la orele de literatură română. Voi prezenta o parte dintre aceste metode pe care le-am aplicat la clasa a V-a, pe schița ,,Vizită”, la la clasa a VI-a, pe schița ,,D-l Goe”, la clasa a VII-a, pe nuvela ,,Două loturi” iar la clasa a VIII-a, pe comedia ,,O scrisoare pierdută”.
Scaunul autorului:
Această metodă presupune intervievarea, de către elevi, a unui coleg, autor de text literar / nonliterar sau de analiză a unui text literar.
La clasa a V-a, după ce elevii au citit schița ,,Vizită”, am ales un elev care să se așeze pe scaunul autorului și să răspundă la diferite întrebări, pregătite de către colegii săi:
Ce v-a determinat să scrieți această operă?
Există în realitate un asemenea copil?
În cît timp ați scris această narațiune?
Dacă Goe nu s-ar mai comporta așa cum s-a comportat, ați scrie o altă operă în care să fie personaj,?
Metoda ciorchinelui
Este o hartă conceptuală care presupune mai mulți pași:
în mijlocul tablei sau al unei coli de flipchart se scrie numele temei.
Elevii spun sau scriu tot ce știu în legătură cu această temă.
Fiecare informație se îscrie într-un cerc după modelul ideilor-satelit, în funcție de relațiile logice care se stabilesc între concepte.
Se realizează o reprezentare grafică. Am folosit ciochinele simplu și apoi pentru sistematizarea informațiilor l-am revizuit corelând noile noile achiziții cu cele vechi. După completarea acestora, elevii vor identifica punctele în care au nevoie de mai multe informații.
Sarcina de lucru: Să se scrie cuvinte care fac trimitere la personajul principal din schița ,,D-l Goe”, clasa a V-a
Tabelul predicțiilor
Este o metodă care poate fi folosită cu scuces în etapa de prezentarea sarcinilor de învățare și dirijarea învățării /realizarea sensului. Este aplicabilă pentru textele de literatură. Elevii pot lucre în perechi sau în grupe. Am aplicat această metodă și pe schița ;Vizită” (la clasa a V-a) și pe schița D-L Goe (la clasa a VI-a).
Exempu pe care îl prezint este cel de la clasa a V-a
Etapele sunt următoarele:
Se procedează la o lectură activă a textului printr-o activitate dirijată de citire și gândire. Profesorul citește textul și se oprește în două puncte culminante ale narațiunii. Un elev rezumă cele citite de către professor. Pe un tabel al predicțiilor, fiecare pereche/grup de elevi va face o predicție în legătură cu ce se va întâmpla în continuare cu tânărul Goe. Se va nota în spațiul din prima coloană a tabelului predicțiile lor, sub întrebarea Ce crezi că se va întîmpla?. Apoi vor nota în coloana a II-a dovezile pe care le-au găsit în prima parte și pe care se bazează predicțiile lor. Se comunică apoi, predicțiile întregii clase. După citirea pasajului următor, elevii completează coloana a III-a ,,Ce s-a întâmplat?”. Se poate proceda la fel și cu celelalte părți ale textului.
,,Vizită” de I.L.Caragiale – Tabelulul predicțiilor
Metoda – Rețeaua de discuții
este o metodă care poate fi folosită în secvența : Asigurarea retenției și a transferului. Voi prezenta un exemplu folosit la clasa a VI-a, pe schița D-l Goe
Etapele metodei sunt:
Punerea întrebării întrebării problemă: Dacă Goe ar fi scos din mediul în care a fost crescut și educat în prezent, crezi că se va îndrepta de acum înainte?
Organizarea clasei în patru grupe, fiecare dintre acestea notând problema
Elaborarea în fiecare grup a unor posibile răspunsuri
DA,
pentru că ar putea primi o adevărată educație;
pentru că ar putea intra în contact și cu alte personae, altfel decât cele trei ,,doamne”, de la care ar avea de învățat;
pentru că în spatele comportamentului lui se ascunde un băiețel normal, însă defectuos educat de către mama, bunica și mătușa sa.
NU,
Pentru că mediul în care a trăit până acum este mult mai puternic pentru a-l determina să renunțe la obiceiurile sale;
Pentru că Goe va duce mai departe toată educația rea pe care a primit-o până acum;
Metoda CVINTETULUI
Este o metodă care testează capacitatea de a rezuma informațiile dintr-un text, de a surprinde complexitatea sentimentelor și ideilor. Elevii pot fi organizați pe grupe de lucru. Am explicat elevilor structura cvintetului: Subiectul ales a fost personajul din schița D-l Goe, la clasa a VI-a
1. subiectul: Goe;
2. două adjective care descriu subiectul;
3. trei verbe care exprimă acțiuni ( verbe la gerunziu, infinitive lungi);
4. patru cuvinte care exprimă sentimentele față de subiect;
5. cuvânt care exprimă esența subiectului.
-Se fac aprecieri asupra modului de lucru și de cooperare în crearea cvintetelor.
Clasa a fost organizată pe trei grupe de lucru, iar răspunsurile trebuie să vizeze comportamentul personajului.
G.1.
Goe
2.Impacient, leneș,
3.Jignind, zbierând, neascultând
4.Puișor răsfățat de dame
5.needucat.
G.2
1.Goe
2.Neascultător și obraznic,
3. Zbiară, jignește, se ascunde
4.Puișor răsfățat de dame
5.Leneș
G.3
1.Goe
2Neobrăzat, îngâmfat,
3.Călătorind, poruncind, însultând
4.Fiu de bani gata
5,Laș.
Elevii notează pe tablă și în caiete cele trei cvintete
Jocul de rol
Această metodă se bazează pe simularea unor activități, în care elevii sunt puși în situația de a interpreta anumite roluri, cu scopul de a-și forms abilități și comportamente adecvate. Este o metodă de stimulare a creativității. Am aplica această metodă pe nuvela ,,Două loturi”. Am explicat elevilor, succint, în ce constă această metodă : conceperea unei situații, jocul de rol proriu-zis și analiza modului de interpretare. Am organizat clasa pe trei grupe:
Grupa personajelor (Lefter Popescu, madam popescu, comisarul Turtureanu, căpitanul Pandele, țigăncile, dl. Georgescu )
Grupa jucătorilor
Grupa observatorilor (Elevii notează opiniile cu privire la dl. Lefter Popescu și la celelalte personaje)
Un membru din grupa observatorilor citește concluziile desprinse din jocul de rol. Pentru verificarea înțelegerii textului, se împart fișe de lucru grupelor. Fișele de lucru sunt diferite, astfel încât să fie atinse căt mai multe aspecte prezente în nuvelă.
Grupa Jucătorilor
1.Care sunt personajele din nuvela ,,Două loturi””?
2.Care este personajul principal al nuvelei?
3.Stabiliți care sunt personajele secundare?
4.Care sunt personajele episodice?
Gupa personajelor
1.Cum explicați titlul nuveleii?
2.Enumerați câteva dintre acțiunile lui Lefter Popescu.
3.Care sunt tipurile de comic pe care le poți preciza?
4. Stabilește tipurile de relații pe care le dezvoltă cu celelalte personaje.
Grupa observatorilor
1.Din faptele săvârșite și din limbaj se desprind alte trăsături reale ale personajului. Care sunt acestea?
2.Numiți modalitățile de caracterizare a personajului principal.
3.Lefter Popescu este supus unui proces de metamorfoză. Argumentați.
4.Din ce rezultă caracterizarea indirectă a personajului?
Metoda Piramida povestirii am utilizat-o în lecțiile de consolidare a cunoștințelor. Prezint un exemplu pe nuvela ,,Două loturi” de I.L.Caragiale. Este o metodă care testează capacitatea de a sintetiza informațiile dintr-un text, de a surprinde complexitatea sentimentelor și ideilor. Elevii pot fi organizați pe grupe de lucru. Am exlicat elevilor structura acestei metodei :
Numele personajului principal
Două cuvinte care prezintă o trăsătură morală sau fizică
Trei cuvinte care precizează spațiul acțiunii
Patru cuvinte care descriu prima situație
Cinci cuvinte care descriu a doua situație
Șase cuvinte care descriu a treia situație
Șapte cuvinte care descriu a patra situație
Opt cuvinte care prezintă soluția
‘
8. Fișa de identitate a personajului , este o metodă care dezvoltă elevilor capacitatea de selecta informații din text.
Ea presupune completetarea unor spații cu informațiile cerute:
Fișa de identitate a personajuiui madam Popescu, din nuvela ,, Două loturi”
Numele personajului: madam Lefter Popescu
Locul în operă: personaj secundar
Date legate de familie: soția lui Lefter Popescu
Ocupație: casnică
Portret fizic: ,,o damă naltă, subțirică, frumoasă, oacheșe”
Portret moral: harnică, iubitoare de frumos, gospodină
Metoda pălăriilor gânditoare, este o tehnică interactivă de stimulare a creativității- Metoda aceasta de predare-învățare este un joc. Elevii se împart în șase grupe, pentru șase pălării. Cele șase pălării reprezintă șase moduri de a gândi
Pălăria Albă se concentrează pe informații, (este o gândire obiectivă.)
Pălăria Galbenă se concentrează pe beneficii și aspecte pozitive, (este o gândire pozitivă, optimistă)
Pălăria Roșie dezvăluie intuițiile, sentimentele și emoțiile, (este o abordare afectivă)
Pălăria Neagră este pălăria problemelor, criticilor și a precauțiilor, (este o gîndire critică)
Pălăria Verde este cea a creativitătii, a schimbării, (este o gândire creativă)
Pălăria Albastră este pălăria coordonării. Nu vizează un subiect în sine, ci procesul gândirii, (este o gândire speculativă)
Pălăria albă
Povestitorul
Cu pălăria albă pe cap se face o evaluare obiectivă a faptelor, situațiilor (gândirea obiectivă). Se pun întrebări pentru a ghida elevii în a răspunde cît mai operativ: Ce știm despre opera O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale? Ce tip de operă este?
Fișă de lucru: Prezintă oral deznodământul operei literare ,,O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale.
Pălăria roșie
Psihologul
Când gândim cu pălăria roșie, nu trebuie să dăm nicio justificare! Gândirea afectivă se bazează pe emoții, sentimente, intuiție.
Fișă de lucru: Imaginați-vă că sunteți personajul Ștefan Tipătescu. Alcătuiți un monolog în care să prezentați punctul vostru de vedere.
Pălăria neagră
Criticul
Cu pălăria neagră pe cap se va face o evaluare pesimistă a faptelor. E o pălărie pesimistă. Gândirea negativă se bazează pe evidențierea greșelilor, a punctelor slabe și a riscurilor.
Fișă de lucru: Menționează defectele personajelor din cadrul comediei ,,O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale.
Pălăria galbenă
Gânditorul
Cu această pălărie gândim pozitiv și vedem numai avantajele situației.
Fișă de lucru: Gândește-te s-ar fi întâmplat dacă scrisoara ar fi fost publicată?
Pălăria verde
Creatorul
Cu pălăria verde pe cap, nu există limite în calea gândurilor! Gândirea creativă se bazează pe generarea de idei noi, identificare de alternative.
Fișă de lucru: Numește sentimentele pe care ți le trezește în suflet evoluția personajului între speranță și
Disperare
Pălăria albastră
Moderatorul
Când gândim cu pălăria albastră, încercăm să oferim o privire de ansamblu asupra faptelor.
Fișă de lucru: Cel care a extras pălăria de această culoare va fi moderator și își va ajuta colegii.
Metoda cubului, presupune explorarea unui subiect, a unei situații din mai multe perspective, permițând abordarea complex și integratoare a unei teme, Voi prezenta aplicarea acestei metode pe opera literară ,,O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale
Fișă de lucru
DEFINEȘTE: Definește comedia
INDICĂ: Indică dintre variantele următoare pe acelea care sintetizează portretul moral al lui Ștefan Tipătescu:
este personajul principal al operei ,,O scrisoare pierdută”
participă la toate momentele acțiunii;
este prefectul județuilui;
este prietenul lui Trahanache
nu se manifestă violent;
se comportă ca pe moșia sa, cu bunurile județului
nu este suspicios, este tot timpul vesel și încrezător
evoluează între speranță și disperare.
ARGUMENTEAZĂ: Argumentează în 4-5 rânduri că cetățeanul turmentat este o veghe cunoștință a familiei Trahanache
EXPLICĂ: Explică, în 4-5 rânduri, aparența tipurile de comic din operă
PREZINTĂ: Prezintă semnificația numelui personajului Agamemnon Dandanache.
COMENTEAZĂ: Comentează, în 4-5 rânduri, relația care există între Ștefan Tipătescu, Zoe și Zaharia Trahanache
CONCLUZII
Numele lui Caragiale nu face parte dintre acelea pe care numai ocaziile festive le readuc în atenția generală. Caragiale n-a suferit niciodată de inactualitatea pe care i-au prezis-o unii criticii. El a suferit și va suferi întotdeauna de pe urma actualității lui permanente, (actualitatea temelor sale: politica, familia, adulterul), aflată în conflict cu mentalitățile mărginite, fricoase sau opuse adevărului. Cu prilejul aniversării a 150 de ani de la nașterea lui I.L.Caragiale, revista ;,Convorbiri literare” a inițiat o anchetă intitulată: I.L.Caragiale – azi. Din răspunsurile date de către cititorii a reieșit ideea că , acest mare scriitor va trăi și va fi pe mai departe actual, atâta vreme cât vor fi unii care vor avea nevoie de el, pentru a-și justifica prin el toate mizeriile și acțiunile vieții lor mărunte. Opera lui I.Lcaragiale, poate fi considerată operă deschisă, incitantă, deoarece permite o lectură plurală nu numai prin polivalența sensurilor, ci, ea ne invită la modalități variate de receptare, la reflecții pătrunzătoare, la asumarea conștientă a rolului de cititor sau de spectator. De aceea, scena , filmul , lectura dramatizată au contribuit într-o mare măsură la răspândirea operei lui Caragiale în rândul celor mai largi mase , de-a lungul timpului. Caragiale ne vorbește la distanță de atâtea decenii despre simțul măsurii, al judecății lucide ce trebuie să ne însoțească totdeauna. Idealul său , pe care nu l-a infirmat niciodată: dragostea față de acest pământ, de oamenii de aici, de zestrea noastră spirituală. Iată de ce m-am oprit asupra operei acestui dramaturg: a fost scriitorul care a spus ceea ce gândea indireferent de consecențe.
După cum reiese din conținutul lucrării prezentate, am urmărit să fac o prezentare de ansamblu a recptării critice asupra textelor celor trei comedii caragialiene: ,,O scrisoare pierdută”, ,,O noapte furtunoasă” și ,,Conu Leonida față cu reacțiunea”, pentru că opera dramatică, în toată diversitatea ei, a atras nume de prestigiu care s-au întrecut în a sesiza, a aprecia, a comenta și a dezbate acest domeniu al creației scriitorului.
Am avut în vedere prezentarea personajelor sub toate aspectele lor: uman, moral, social și spiritual. Am detaliat formele și modalitățile comicului folosindu-mă de exmple din cele trei comedii.
Un capitol aparte l-am dedicat evaluării documentelor curriculare și a receptării didactice în manualele școlare a textelor caragialiene. Am încercat să demonstrez că obiectivele educaționale prezentate în documentele curriculare, programele școlare se regăsec în modul de abordare a textelor din manulele școlare. Am făcut o prezentare a manualelor alternative aprobate de către minister, de la clasele gimnaziale, insistând asupra conținuturilor acestora și asupra modului cum se regăsesc competențele specifice din programele școlare în formularea exercițiilor de limbă, literatură sau comunicare. Am încercat o prezentare a auxiliarelor didactice pe care le folosec la clase și de care pot afirma că sunt mulțumită. Mă satisface atât pe mine cât și pe elevii mei, modul cum sunt prezentate și abordate toate conținuturile acestora, pentru că prezintă exerciții diverse și atractive care-i determină să se aplece cu sârg asupra lor.
În ultima parte a lucrării am efectuat o cercetare care a avut în vedere problematica lecturii, dacă lectura se impune în fața filmului. Cercetare care a urmărit eficiența folosirii lecturii asupra formării deprinderilor elevilor de a citi, de a comenta sau de a-și exprima propriile trăiri, păreri legate de un text literar. Am urmărit să formăm elevilor capacitatea de a aprecia frumosul din mai multe arte, de a-și dezvolta gustul artistic și estetic, de a fi capabili să aleagă să drumul în viață înarmați cu principi de conduită etică și morală.
Am dorit, de asemenea, să dezvolt elevilor mei, plăcerea de a citi, de a-l descoperi sau re-descoperi pe Caragiale, dorința de a merge la spectacole de teatru ca spectatori avizați și să poată fi de acod sau nu, cu ceea ce s-a afrirmat de către criticii literari, că, adevărurile spuse de el rămân eterne și suave .
ANEXE
Proiectarea unei unități de învățare
Clasa : aVIII-a
Proiectul unității de învățare: Genul dramatic, specia comedie
Textul suport: ,,O scrisoare pierdută” de I.l.Caragiale
Nr. de ore alocate: 28 ore
PROIECT DIDACTIC
Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic,,Paul Bujor” Berești
Data: 10.02.2015
Profesor: Radu Viorica
Clasa: a VIII-a B
Disciplina: Limba și literatura română
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Unitatea de învățare: Genul dramatic
Tipul lecției: de receptare a unui text dramatic
Textul suport: O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale
Locul desfășurării: sala de clasă
Durata: 50 minute
Competențe generale:
COMPETENȚE GENERALE, SOCIALE, CIVICE:
3. Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse
Valori și atitudini:
Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii
Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate
COMPETENȚE SPECIFICE:
COMPETENȚE GENERALE, SOCIALE, CIVICE:
3. Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse
COMPETENȚE SPECIFICE:
COMPETENȚE GENERALE, SOCIALE, CIVICE:
3. Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse
COMPETENȚE SPECIFICE:
3.2.1. să explice anumite cuvinte din text:
3.2.2. să precizeze prin ce mijloc intern de îmbogățire a vocabularului s-au format anumite cuvinte
3.2.3. să indice sinonimele unor cuvintelor date;
3.2.4. să menționeze forma corectă a unor cuvinte din text;
3.2.5. să scrie formele verbale corecte pentru anumite cuvinte, precizând și rolul lor în text;
3.2.6. să explice sensul unor expresii din text.
3.2.2. să precizeze prin ce mijloc intern de îmbogățire a vocabularului s-au format cuvintele;
3.2.3. să indice sinonimele cuvintelor date;
3.2.4. să menționeze forma corectă a unor cuvinte din text;
3.2.5. să explice anumite cuvinte din text: mofluz, luminație, moftologică etc.;3.2.6. să explice sensul unor expresii din text.
Obiective operaționale
cognitive:
La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili să:
să prezinte date biografice și bibliografice (informații cu privire la viața și opera lui I.L. Caragiale)
să indice forma corectă a unor cuvinte din text
să explice anumite cuvinte din text
. să scrie formele verbale corecte pentru anumite cuvinte, precizând și rolul lor în text;
să explice sensul unor expresii: a trage condeiul; dacă nu curge, pică; a orbi de la obraz
să identifice forma și structura textului dramatic
să exprime judecăți de valoare prin mijloace lingvistice adecvate;
afective:
să-și dezvolte spiritul de observație pe un text dat ;
să sesizeze ironia fină a autorului ;
să-și manifeste dorința de a vedea un spectacol de teatru.
STRATEGII DIDACTICE:
Metode și procedee: conversația euristică, învățarea prin descoperire, explicația, exercițiul scris și oral,
Mijloace de învățământ: Manualul, Limba română, manual pentru clasa a VIII-a, Editura Humanitas, autori Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sămihăian,
Auxiliarul didactic, Să dezlegăm taina textelor literare, îndrumător pentru toate manualele alternative, autori Carmen Iordăcheanu, Viorica Roxa, Editura Carminis, Pitești, 2000, rebus, fișe de lucru, tabla, coli de flipchart, video-proiector, laptop, volumul Teatru de I.L. Caragiale, caietul de notițe, markere, tabla.
Forme de organizare a activității: activitatea centrată pe elev, activitate frontală, activitate individuală, pe grupe
Resurse:
textul O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale;
capacitățile de învățare ale elevilor;
timpul de lucru – 50 de minute.
e. Bibliografie
1. Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Editura Polirom, Iași, 1999
2. Marilena Pavelescu, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Corint, București, 2010
3. Florentina Sâmihăian, O didactică a limbii și literaturii române: provocări actuale pentru profesor și elev, Editura ART,București, 2014
4. Alina Pamfil, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralele 45, Pitești, 2006
4. Șerban Cioculescu, Viața lui I. L. Caragiale, Ediția a II-a, revăzută, Editura pentru literatura, București, 1969
Scenariul didactic
1. Organizarea clasei
Voi organiza grupul de elevii ca să-și pregătescă materialele necesare orei de limba română și voi nota absenții.
Voi asigura liniștea și disciplina clasei pentru o bună desfășurare a activității didactice.
2. Verificarea unor cunoștințe și impresii de lectură
Cu ajutorul unei fișe de lucru, se va evalua nivelul de receptare a piesei de teatru O scrisoare pierdută, operă parcursă integral, acasă, de elevi.
3. Captarea atenției
Elevii vor avea de rezolvat un rebus, descoperind, pe verticala A-B, numele autorului operei studiate. (Anexa 1)
4. Anunțarea titlului lecției și a obiectivelor operaționale
Voi anunța elevii că începând de astăzi vom începe studiul operei literare O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale
Voi scrie pe tablă titlul lecției și voi enunța obiectivele operaționale.
5. Prezentarea sarcinilor de învățare și dirijarea învățării
Elevii sunt antrenați într-o conversație pentru a-și aminti alte titluri de opere studiate aparținând lui I. L. Caragiale.
Cu ajutorul video-proiectorului elevii vor putea urmări o prezentare în Power Point despre viața și opera scriitorului. Apoi, ei își vor nota pe caiete câteva titluri de opere reprezentative.
Se va urmări Actul I, cu primele 2 scene cu ajutorul video-proiectorului, după care se va face lectura expresivă și apoi lectura lectura pe roluri a fragmentului care expus în manual.
Voi împărți clasa în cinci grupe de lucru:
Grupa întîi va avea de indicat formele corecte ale unor cuvinte și de identificat semnele de ortografie și de punctuație din fragmente date. (Anexa 2)
Grupa a doua va avea de precizat formele corecte ale unor părți de vorbire și de identificat în text cuvinte cu valori morfologice diferite (Anexa 3)
Grupa a treia va avea ca sarcină de lucru de precizat sinonime pentru cuvinte date și de explicat sensul unor cuvinte. (Anexa 4)
Grupa a patra va avea de explicat sensul unor expresii. Elevii vor preciza și numele personajului care folosește aceste forme și vor explica ce indică acestea despre nivelul său de instruire.
(Anexa 5)
Grupa a cincea va avea de precizat prin ce mijloc intern de îmbogățire a vocabularului s-au format unele cuvinte. (Anexa 6).
6. Evaluarea formativă
Voi da ca activitate în perechi, să identifice forma și structura acestei opera. (Anexa 7).
7. Asigurarea retenției și a transferului
Elevii vor fi solicitați să construiască enunțuri folosind cuvintele/expresiile corecte pe care ei le-au identificat.
8. Tema pentru acasă – 1 minut
– Vor avea ca temă de prezentat subiectul operei O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale
Voi face aprecieri generale și individuale, atât pe parcursul orei de limba română, cât și la sfârșitul acesteia.
ANEXA 1
REBUS
Rezolvând cerințele de mai jos, veți descoperi pe omanal A – B numele unui renumit scriitor oman.
1.locul în care ne simțim în siguranță, este…
2 antonimulcuvântului moarte este…
3 adverbul ce poate înlocui pe din nou, este…
4 autorul poeziei studiate, Izvorul nopții, este…
5. precizează modul verbelor: citind, mergând
6. indicați tipul subiectului neexprimat din enunțul: Citiți nuvela integral!
7. indicați felul subordonatei din fraza urătoare: Realitatea era că nurecunoștea adevărul
8. precizează un sinonim pentru cuvântul agale
Indicați felul subordonatei din fraza următoare: Îi venea să plângă de frig.
ANEXA 2
Grupa 1
1. Rescrieți, în formă literară,cuvintele următoare și explicați efectele comice ale utilizării lor în vorbirea personajelor din text: famelie, bampir, carachioz, bravos, docoment.
2. identificați semnele de ortografie și de punctuație din fragmentele de mai jos și explicați rolul acestora:
,, Ba că dă-mi-o, ba că nu ți-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică…una-două-trei…pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere…”
,,O scrisoare, da, domnule Nae…Nu mai mergem pe la o țuică?”.
ANEXA 3
Grupa 2
Notați forma literară a următoarelor verbe: posedezi, imitează, scoț, văz, mă prinz. Care credeți că sunt efectele unor astfel de forme ale limbii vorbite asupra cititorului?
identificați în fragmentele reproduse din operă cîte cinci interjecții, substantive în vocativ și forme verbale de imperativ
ANEXA 4
Grupa 3
Explicați înțelesul rmătoarelor cuvinte: dejunează, a compromite, a ofensa, onorabil.
Propuneți câte două sinonime pentru fiecare dintre cuvintele subliniate din textile:
,,Să nu cumva să afle! Cum e ea simțitoare!”
,,…dar n-ar fi rău să-l deazarmăm cu desăvârșire, ș-apoi să-l lucrăm pe onorabilul!”
ANEXA 5
Grupa 4
Explicați sensul următoarelor expresii:
,,Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot, și-I papă tot, că sătulul nu crede pe ăl flămând!
a trage condeiu;, dacă nu curge, pică; a orbi de la obraz; toată gașca-n păr;
Explicați folosirea apostrofului în contextele: ,,da‘ s-a pus”; ,,Las‘ că știm noi”-
ANEXA 6
Grupa 5
Precizați prin ce mijloc intern de îmbogățire a vocabularului s-au format cuvintele:
dăscălime, dumneata, credință, (omul) nostrum.
Motivați folosirea cratimei în textul: ,,…dar n-ar fi rău să-l deazarmăm cu desăvârșire, ș-apoi să-l lucrăm pe onorabilul!”
Anexa 7
Opera dramatică este structurată în patru acte, fiecare act are scene
Actul I conține 9 scene
Actul II conține 14 scene
Actul III conține 7 scene
Actul IV conține 14 scene
Opera dramatic conține indicații scenice
PROIECT DIDACTIC
Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic,,Paul Bujor” Berești
Data: 12.02.2015
Profesor: Radu Viorica
Clasa: a VIII-a B
Disciplina: Limba și literatura română
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Unitatea de învățare: Genul dramatic
Textul suport: O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale
Tipul lecției: caracterizarea personajelor
Locul desfășurării: sala de clasă
Durata: 50 minute
Competențe generale:
COMPETENȚE GENERALE, SOCIALE, CIVICE:
3. Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse
Valori și atitudini:
Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii
Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.2 sesizarea semnificației îmbinării elementelor verbale cu cele nonverbal (gest, mimică,etc) într-un text oral
3.1 dovedirea înțelegerii unui text literar sau nonliterar, pornind de la cerințe date
3.3 identificarea valorilor etice și cultural într-un text, exprimându-și impresiile și preferințele
4.1 redactarea diverselor texte, adaptându-le la situația de comunicare concretă.
Obiective operaționale
cognitive:
La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili să:
să identifice personajele din O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale;
să realizeze succint portretul personajelor;
să încadreze personajele într-o tipologie;
să analizeze evoluția personajelor ;
să evidențieze relațiile dintre personaje;
afective:
1. să-și dezvolte spiritul de observație pe un text dat ;
să surprindă reacțiile unor personaje.
Strategia didacticĂ
Metode si procedee: conversația euristică, problematizarea, învățarea prin descoperire, metoda horoscopului, harta personajelor., explicația, exercițiul scris și oral
Mijloace de învățământ: Manualul, Limba română, manual pentru clasa a VIII-a, Editura Humanitas, autori Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sămihâian
– Auxiliarul didactic, Să dezlegăm taina textelor literare, îndrumător pentru toate manualele alternative, autori Carmen Iordăcheanu, Viorica Roxa, Editura Carminis, Pitești, 2000, rebus, fișe de lucru, tabla, coli de flipchart, , volumul Teatru de I.L. Caragiale, caietul de notițe, markere, tabla.
c) Forme de organizare a activității elevilor: activitatea frontală combinată cu activitatea pe grupe și cu activitatea individuală.
d) Metode de evaluare: autevaluarea, interevaluarea, observarea curentă, testul formativ
– oral: chestionare frontală;
– în scris: fișe de lucru distribuite fiecărei grupe, testul formativ
Resurse:
textul O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale;
capacitățile de învățare ale elevilor;
timpul de lucru – 50 de minute.
e) Bibliografie
1. Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Editura Polirom, Iași, 1999
2. Marilena Pavelescu, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Corint, București, 2010
3. Florentina Sâmihăian, O didactică a limbii și literaturii române: provocări actuale pentru profesor și elev, Editura ART,București, 2014
4. Alina Pamfil, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralele 45, Pitești, 2006
Scenariul didactic
I. Moment organizatoric
– notarea absențelor;
– asigurarea liniștii și ordinii pentru o bună desfășurare a activității didactice;
pregătirea materialelor.
II. Verificarea temei
Elevii au avut ca temă pentru acasă aă prezinte subiectul operei O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale. Se citesc două trei compunei.
III. Captarea atenției elevilor
Elevii vor primi o fișă intitulată Explozia stelară (Anexa 1), în care vor completa căsuțele rămase goale, intuind răspunsul, în funcție de ceea ce scrie în celelalte căsuțe.
IV .Anunțarea titlului lecției și a obiectivelor operaționale
Astăzi vom încerca să caracterizăm personajele reprezentative din O scrisoare pierdută, după care anunțăm obiectivele operaționale
V. Prezentarea sarcinilor de învățare și dirijarea învățării
Elevii sunt împărțiți în cinci grupe și au ca cerință să identifice trăsăturile fizice sau morale ale personajului respectiv.
Grupa 1 va caracteriza pe Ștefan Tipătescu
Grupa 2 va caracteriza pe Zaharia Trahanache
Grupa 3 va caracteriza pe Zoe Trahanache
Grupa 4 va caracteriza pe Ghiță Pristanda
Grupa 5 va caracteriza pe Nae Cațavencu ( ANEXA 2)
Vor fi valorificate informațiile din sarcinile de lucru. Fiecare grupă va desemna un reprezentant pentru a prezenta ce s-a lucrat. Profesorul verifică acuratețea răspunsurilor prin activitate frontală și prin interevaluare.De asemenea, elevii sunt solicitați să-și corecteze eventualele erori
VI. Obținerea performanțelor și asigurarea feedback-ului
Elevii vor lucre în perechi pentru următoarea fișă de lucru care conține replici ale unor personaje și cîteva desne care întrughipează personajele respective, Elevii au ca sarcină de lucru identificarea personajelor după replicile lor (Anexa 3).
După ce se s-a discutat fiecare opțiune în parte, se distribuie un test de recunoaștere a personajului . Elevii vor lucre independent
(Anexa 4)
VII. Evaluarea formativă
Realizați o text de maximum 6 rînduri în care să vă exprimați opinia despre relația dintre Zoe Trahanache și Ștefan Tipătescu
VII.I Asigurarea retenției si a transferului
Elevii vor avea de rezolvat pentru acasă următoarea temă: Caracterizați, la alegere, unul din personajele din opera O scrisoare pierdută
ANEXA 1
EXPLOZIA STELARĂ
Grupa 1
Identificați indicia temporali
Precizați indicii spațiali
Identificați personajele operei
Cine a pierdut scrisoarea?
Grupa 2
Ce s-a întâmplat după pierderea ei?
Unde s-a găsit scrisoarea?
Când s-a aflat despre pierderea acesteia?
De ce n-a fost Zoe mai atentă?
Grupa 3
Cine a găsit scrisoarea?
Ce reacție a avut soțul Zoei Trahanache?
Unde se afla scrisoarea în momentul discuției dintre Trahanache și Tipătescu?
Când a pierdut Zoe scrisoarea?
De ce nu a fost Cetățeanul turmentat mai atent cu răvașul?
Grupa 4
Cine s-a alertat mai mult la pierderea scrisorii?
Ce reacție a avut ștefan Tipătescu?
Unde a fost Trahanache înainte de a veni la Tipătescu?
Când vorbit Zoe cu Tipătescu despre pierderea scrisorii?
De ce Trahanache nu crede în autenticitatea ei?
Grupa 5
Cine a folosit scrisoarea pentru a șantaja?
Ce ar obține Cațavencu în schimbul scrisorii?
Unde ar publica acest document dacă nu ar fi ales deputat?
Când ar înapoia Cațavencu scrisoarea?
ANEXA 2
Grupa I
Identificarea trăsăturilor lui Ștefan Tpiătescu
Grupa 3
Identificarea trăsăturilor Zoei Trahanache
Grupa 2
Caracterizarea lui Zaharia Trahanache
Grupa 4
Caracterizarea lui Ghiță Pristanda
Grupa 5
Caracterizarea lui Nae Cațavencu
Anexa 3
Recunoașteți personajele după replicile lor și notați în dreptul replicilor numele personajului identificat
,,După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani…”
Numele este derivate de la cață și sugerează agitația, flecăreala
,,pe drum cu birza ținți postii (…)”
,,Stii, m-a zdrunținat birza… hodoronc-tronc, zdronca-zdronca…”
,,Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe ‚nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale… „
Numele lui face aluzie culinară și sugerează inferioritatea, vulgaritatea
,,Ai puțintică răbdare! Stimabile „
Numele lui sugerează amânarea, tergiversarea, tipul învechitului
,,Da, eu cu cine votez?”
,,Nu mă-npinge c-a mețesc!”
,,Îmi pare rău, tocmai coana Joițica, tocmai dumneei, care de! Să ne așteptăm de la dumneei la o protecție…”
Numele lui sugerează zbaterea permanentă și inutilă
ANEXA 4
Test – recunoaște personajul
“Două la primărie, optspce, patru la școli, douăzeci și patru, două la catrindală la Sf. Nicolae, treizeci…”
Ghiță Pristanda
Iordache Brânzovenescu
Ștefan Tipătescu
“… eu, am n-am înfățișare, la douăsprezece trecute fix mă duc la tribunal…”
Zaharia Trahanache
Popescu
Tache Farfuridi
“… Nu e vorba, ținem la d. Nae Cațavencu… e din Soțietate… dar vorba e, eu alegător… eu… (sughite) apropitar, eu pentru cine votez?”
Ghiță Pristanda
Iordache Brânzovenescu
Cetățeanul turmentat
“Trebuie să ai curaj ca mine! trebuie s-o iscălești: o dăm anonimă!”
Tache Farfuridi
Zaharia Trahanache
Agamiță Dandanache
“… famelie mare, renumerație după buget mică”
Nae Cațavencu
Ghiță Pristanda
Cetățeanul turmentat
“Ai puțintică răbdare!”
Agamiță Dandanache
Nae Cațavencu
Zaharia Trahanache
“…Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale… Din această dilemă nu puteți ieși… Am zis!”
Tache Farfuridi
Agamiță Dandanache
Ștefan Tipătescu
“Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire. Soțietatea noastră dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în țara noastră!”
Nae Cațavencu Ghiță Pristanda
“… familia mea de la patuzsopt (coborând către public) și eu, în toate partidele, ca românul imparțial… și să remâi fără coledzi!”
Nae Cațavencu
Tache Farfuridi
Agamiță Dandanache
“Nu mă nebuni, neicusorule!… ”
Agamiță Dandanache
Zaharia Trahanache
Cetățeanul turmentat.
Nae Cațavencu
Ștefan Tipătescu
PROIECT DIDACTIC
Unitatea de învățământ: Liceul Tehnologic,,Paul Bujor” Berești
Data: 16.02.2015
Profesor: Radu Viorica
Clasa: a VIII-a B
Disciplina: Limba și literatura română
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Unitatea de învățare: Genul dramatic
Textul suport: O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale
Tipul lecției: recapitulare
Locul desfășurării: sala de clasă
Durata: 50 minute
COMPETENȚE GENERALE, SOCIALE, CIVICE:
3. Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse
Valori și atitudini:
Valori și atitudini.
Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii
Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate
Competențe specifice:
recunoașterea modalităților specifice de organizare a textului dramatic
identificarea modurilor de expunere într-un text dramatic
organizarea secvențelor textuale în funcție de o cerință specifică
identificarea efectelor expresive ale construcției lingvistice realizate în text
Competențe operaționale:
cognitive: la sfârșitul orei, elevii vor fi capabili:
să definească genul dramatic
să prezinte trăsăturile și speciile genului dramatic
să definească comedia
să prezinte câteva date despre viața și opera lui I.L. Caragiale
să identifice trăsăturile genului dramatic pe textul ,,O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale
să explice titlul comediei
să distingă momentele subiectului
să observe structura și forma textului dramatic: act, scenă, indicații scenice și replici
să precizeze conflictul dramatic și personajele textului dramatic
să explice diferența între umor și ironie
să observe diferența între dialog, monolog dramatic, interogație retorică și exclamația retorică
afective:
să manifeste toleranță față de opiniile diferite exprimate de interlocutori
să participe cu interes la activitate
să dezvolte gustul pentru frumos
Strategia didacticĂ
Metode si procedee: conversația euristică, problematizarea, , exercițiul, ciorchinele,
afișul, jocul de rol și aplicare teoriei inteligențelor multiple
Mijloace de învățământ: Manualul, Limba română, manual pentru clasa a VIII-a, Editura Humanitas, autori Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sămihâian
– Auxiliarul didactic, Să dezlegăm taina textelor literare, îndrumător pentru toate manualele alternative, autori Carmen Iordăcheanu, Viorica Roxa, Editura Carminis, Pitești, 2000, rebus, fișe de lucru, tabla, coli de flipchart, , volumul Teatru de I.L. Caragiale, caietul de notițe, markere, tabla.
d) Forme de organizare a activității elevilor: activitatea frontală combinată cu activitatea pe grupe și cu activitatea individuală.
e) Metode de evaluare: autevaluarea, interevaluarea, observarea curentă, evaluarea sumativă
Resurse:
textul O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale;
capacitățile de învățare ale elevilor;
timpul de lucru – 50 de minute.
f) Bibliografie
1. Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Editura Polirom, Iași, 1999
2. Marilena Pavelescu, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Corint, București, 2010
3. Florentina Sâmihăian, O didactică a limbii și literaturii române: provocări actuale pentru profesor și elev, Editura ART,București, 2014
4. Alina Pamfil, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralele 45, Pitești, 2006
5. Vistian Goia, Didactica limbii și literaturii române, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002
6. Elena Sandu, Compunerile școlare pentru gimnaziu, Editura Polirom Iași, 2004
Scenariul didactic
I. Moment organizatoric
– notarea absențelor;
– asigurarea liniștii și ordinii pentru o bună desfășurare a activității didactice;
pregătirea materialelor.
II. Verificarea și actualizarea cunoștințelor
Elevii vor completa pe tablă sau foile de flipchart un ciorchine prin care actualizăm toate cuniștințele legate de structura genului dramatic
Elevii definesc comedia ca specie literară.
III Captarea atenției se va fae prin prezentarea unei galerii de fotografii ce reprezintă personaje din operele lui I.L.Caragiale.
IVAnunțarea temei
Profesoara comunică elevilor că pe parcursul acestei ore vor recapitula noțiunile învățate despre comedial O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, urmând ca până la sfârșitul orei să fie capabili să ….(se precizează competențele). Apoi notează titlul lecției:
V Prezentarea sarcinilor de lucru și dirijarea învățării
Elevii sunt puși în situația de răspunde la următoarele întrebări:
Care este perioada în care a trăit I.L. Caragiale ?
Ce reprezintă el pentru literatura română ?
Care sunt temele esențiale ale creației caragialiene ?
Ce tipuri de opere literare a scris ?
Dați exemple de opere literare !
Când a fost jucată prima dată pe scenă piesa O scrisoare pierdută și unde ?
Ce reprezintă indicațiile scenice, replica, monologul dramatic, interogația retorică, exclamația retorică ?
Care este diferența între umor și ironie ?
Elevii sunt împărțiți în opt grupe conform teoriei inteligențelor multiple și primesc câte o sarcină de lucru astfel:
Grupa I (Teoria inteligenței lingvistice/verbale)
Precizați momentele subiectului în corelație cu structura comediei.
Grupa a II-a (Teoria inteligenței matematice/logice)
Enumerați locurile și steagurile puse de Ghiță Pristanda. Realizați graficul scrisorii pierdute.
Grupa a III–a (Teoria inteligenței vizuale/spațiale)
Alcătuiți un afiș pentru spectacolul O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale.
Grupa a IV–a (Teoria inteligenței muzicale/ritmice)
Compuneți un imn de campanie electorală pentru candidatul Nae Cațavencu.
Grupa a V–a (Teoria inteligenței naturaliste)
Explicați comicul numelor personajelor din comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, pornind de la simbolurile alimentare.
Grupa a VI–a (Teoria inteligenței interpersonale)
Selectați un fragment din comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale și interpretați-l !
Grupa a VII–a (Teoria inteligenței intrapersonală)
Întocmiți un scurt program electoral prin care să câștige alegerile candidatul de la Centrul Agamemnon Dandanache.
Grupa a VIII–a (Teoria inteligenței kinestezice/corporale)
Alcătuiți materiale electorale pentru susținerea candidatului Agamemnon Dandanache și răspândiți-le alegătorilor.
VII.Obținerea performanțelor și asigurarea feedback-ului
Din cele opt grupe se vor forma patru grupe care vor primi fișe de lucru ce cuprind fragmente din text . Elevii vor preciza tipurie de comic identificat în textul lor (Anexa)
VII. Evaluarea formativă
Elevii potrivesc pe o planșă următoarele noțiuni: actul I, decor, , cortină, sufleor, didascalii, spectatori, scenă, conflict dramatic, dialog, formație, culise, regizor, personaje/actori, scenograf.
VII.I Asigurarea retenției si a transferului
Elevii vor avea de rezolvat pentru acasă următoarea temă: Redactați o compunere de 10 – 15 rânduri în care să argumentațică opera literară O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale aparține genului dramatic
Fișă de lucru
Citiți fragmentele de mai jos:
Actul IV, Scena III
Zoe, Tipătescu, Dandanache
DANDANACHE: Cum îți spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea…Eu, familia mea, de la putuzsopt…luptă, luptă si dă-i si luptă…si eu mă-nțeledzi tocmai acuma să rămâi pe dinafară…fără coledzi!…si cât p-ați, neicusorule, să nu m-aleg…
ZOE: Să nu te-alegi d-ta, cu meritele d-tale! era peste putință…
DANDANACHE :Ei!, uite asa, cu meritele mele, coniță, vezi! Era cât p-ați, dar stii, cât p-ați…(…). Am avut noroc, mare noroc am avut. Să vedeți. Într-o seară…țineva, nu spui ține…persoană însemnată…da` becher, vine și zoacă la mine cărți…si când pleacă îsi uită pardesiul la mine…A doua zi, voi să-l îmbrac…gândeam că-i al meu…văz că nu-i al meu, îl caut prin buzunare si dau…peste țe te gândesti?
TIPĂTESCU: Peste?
DANDANACHE (râzând): Peste o scrisorică.
AMÂNDOI: O scrisorică.
DANDANACHE: De amor…
Grupa nr.1: COMICUL DE SITUAȚIE
Identificați tipul de comic predominant în acest fragment.
Dați exemple și de alte situații care stârnesc râsul.
Grupa nr.2: COMICUL DE CARACTER
1. Comentați următorul citat: ,, Caragiale este cel mai mare creator de viață din întreaga noastră literatură…, singurul care a făcut concurență stării civile.” G. Ibrăileanu
2. Identificați trăsăturile personajelor date, selectându-le din table și argumentându-vă alegerea făcută:
Tipătescu
Trahanache
Dandanache
Pristanda
Cațavencu
Cetățeanul turmentat
Farfuridi
Brînzovescu
Grupa nr.3: COMICUL DE LIMBAJ
Identificați comicul de limbaj în replicile de mai jos:
1 )
,,Vreau ce mi se cuvine în orașul acesta de gogomani între care primul sunt eu”.
,, Trebuie s-o iscălești: o dăm anonimă”.
“… e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”
“aclamăm munca, travaliul care nu se face deloc în țara noastră”
“vezi tânăr, tânăr dar copt”
“curat murdar”
FARFURIDI (emoționat li asudând) : Atunci , iată ce zic eu, și împreună cu mine (începe să se înece) rebuie să se zică asemenea toți aceia care nu vor să cază la extremitate, adică vreau să zic, da ca să fie moderați…adică nu exagerațiuni ! (…).Iată dar opinia mea. (În supremă luptă cu oboseala care-l biruie). Din două una, dați-mi voie : ori să se revizuiască, primesc ! dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască, primesc ! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele…esențiale…Din această dilemă nu puteți ieși…Am zis !
2) Identificați în text operei și alte exemple
“Familia mea de la
Grupa nr.4: COMICUL DE NUME
Explicați numele personajelor: Agamemnon Dandanache, Zaharia Trahanache, Pristanda, Farfuridi și Brânzovenescu, Nae Cațavencu și pe cel al Cetățeanului turmentat.
Fișă de lucru
Nuvela ,,Două loturi” de I.L.Caragiale
Citește cu atenție și încercuiște răspunsurile corecte:
1. Lefter Popescu este un personaj:
a). secundar
b).episodic
c).principal
2. Caracterizarea personajului se face:
a).prin caracterizare directă
b).doar prin caracterizare indirectă
c).atât prin caracterizare directă, cât și prin caracterizare indirectă.
3. Autocaracaterizarea:
a).este o modalitate de caracterizare directă
b). este o modalitate de caracterizare indirectă
c).nu este o modalitate de caracterizare a personajelor
4. Selectați din următoarele trăsături, pe cele care îl caracterizează pe Lefter Popescu:
a).este personajul secundar al operei
este personajul principal al operei;
participă la toate momentele acțiunii;
este funcționarul superior
se poartă cu aroganță și lipsă de înțelegere;
este un mic funcționar, un slujbaș neînsemnat și sărac al statului;
uneori,se manifestă violent;
e hrănește cu iluzia că s-ar putea îmbogăți pe neașteptate
nu este suspicios, este tot timpul vesel și încrezător;
evoluează între speranță și disperare.
Fișe de lucru
,,Două loturi” de I.L.Caragiale, utilizate pentru caracterizarea personajelor
Completați tabelul de mai jos cu informațiile potrivite:
Test
Nuvela ,,Două loturi” de I.L.Caragiale
Citește cu atenție textul și apoi răspunde la următoarele cerințe:
Cititorul a înțeles acum ce caută de trei zile pe brânci soții Popescu.
D. Lefter a trimes turbatului o scrisoare, cerând, cu tot respectul, un congediu de două-trei zile, pe motiv că nu se simte de loc bine. Așa și e; e bolnav.
După o muncă zadarnică de atâta vreme, după ce toată casa a fost răsturnată de zece ori, când așa, când aminterea, d. Lefter a căzut pe o canapea sfărâmat de oboseală; a simțit că i se taie încheieturile și așa, un fel de slăbiciune la lingurea, parcă-l lua o apă; a moțăit de câteva ori ș-a adormit. Femeia a șezut și ea pe un scaun, că nu mai putea de picioare și de mijloc – se-nțelege, de atâta alergătură și de-atâtea ridicături. Să fi ațipit d. Lefter ca vreun sfert de ceas și, deodată, se scoală drept, cu fața luminată de raza adevărului…
Știu unde sunt! acum știu! … uf!… le-am găsit!
Unde?
-În jacheta mea a cenușie de vară… Cu ea eram la berărie când le-am cumpărat. Țin minte bine; le-am pus în buzunarul de la piept înăuntru… Acolo sunt!…sigur!… Adu-mi jacheta!
Pe cât își aducea aminte mai limpede domnul Lefter, pe atât madam Popescu se tulbura, se roșea, se-ngălbenea…
(I.L.Caragiale – Două loturi)
Cerințe:
Identifică în text trei cuvinte care să conțină diftongi diferiți.
Indică antonimele cuvintelor: a căzut, muncă, a moțăi, limpede, vară
Precizează valoarea morfologică a verbului a fi în enunțul,, Știu unde sunt!…”. Alcătuiește enunțuri în care acest verb să aibă alte valori morfologice.
Menționează funcțiile sintactice ale cuvintelor subliniate.
Explică rolul cratimei în secvența: le-am..
Precizează momentul subiectului în fragmentul citat.
Selectează, din text, un fragment care să surprindă emoțiile personajului.
Numește o figură de stil identificată în text.
Transformă dialogul dintre cele două personaje în vorbire indirectă.
II. Scrie o compunere de15 -20 de rânduri, în care să caracterizezi personajul Lefter Popescu, din nuvela studiată. În redactarea compunerii, vei avea în vedere:
numirea a două trăsături ale personajului;
ilustrarea acestor trăsături prin citate comentate sau prin referiri la situații semnificative;
precizarea, însoțită de exemple, a două mijloace de caracterizare existente în nuvela aleasă;
prezentarea relației dintre personajul ales și alt personaj al nuvelei.
Anexa nr. 1
Criterii de alegere a manualului de Limba și literatura română
ANEXE
ANEXA 3
Metoda inerevaluării elevilor (preferințele elevilor pentru un lider care să-i reprezinte).
.
“O scrisoare pierdută “ – spectacol de teatru, realizat în 1953, în regia lui Sică Alexandrescu
“O scrisoare pierdută “ – spectacol de teatru, realizat în 1982, în regia lui Liviu Ciulei
BIBLIOGRAFIE
Bibliografie generală:
Alexandrescu, Sică, Caragiale în timpul nostru, Editura pentru Literatură, București, 1962.
Biblia sau Sf. Scriptură, Ieșirea. A doua carte a lui Moise , cap. 20, București, Editura Institutului Biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982.
.Cazimir, Ștefan, Amintiri despre Caragiale, Editura Minerva, București, 1972.
Cazimir, Ștefan, Caragiale. Unuversul comic, București, Editura pentru Literatură, 1967-
Cazimir, Ștefan, Nu numai Caragiale, Editura Cartea Românească, București, 1984
Călinescu, Alexandru, Caragiale sau vârsta modernă a literaturii, Editura Albatros, București, 1976.
Călin, Liviu, I.L.Caragiale, Editura Eminescu, București, 1974.
Căpușan, Vodă, Maria, Despre Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982.
Cioculescu, Șerban, I.L.Caragiale, Editura Tineretului, București, f.a.
Cioculescu, Șerban, Caragialiana, Editura Eminescu, București, 1974.
Cioculescu, Șerban, Varietăți critice, București, Editura pentru Literatură, 1966.
Ciopraga, Constantin, Personalitatea literaturii române, Iași, Editura Princeps, 2007.
Constantinescu, Pompiliu, Studii și cronici literare, Editura Minerva, București, 1981.
Crohmălniceanu, Ov., S, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol.III, editura Minerva, București, 1975.
Gherea, Dobrogeanu, Constantin, Opere complete, vol.7, Editura Politică, București, 1980.
Ibrăileanu, Garabet,Studii literare, Editura Junimea, Iași, 1986.
Ibrăileanu, Garabet,Studii literare, vol.2, Editura Minerva, București, 1979.
Iliescu, Adrian, Realismul în literatura română în secolul al XIX-lea, Editura Minerva, București, 1975.
Iorgulescu, Mircea, Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui Caragiale, București, Editura Cartea Românească, 1988.
Iosifescu, Silvian, Dimensiuni caragialiene, Editura Eminescu, București, 197
Fanache, Vasile, Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984.
Manolescu, Florin, Caragiale și Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, Editura Cartea Românească, București, 1983.
Maiorescu, Titu, Critice. Însemnări zilnice. Corespondență, Galați, 1995.
Marcea, Pompiliu, Lecturi fidele, Cartea Românească, București, 1979.
Papadima, Liviu, Caragiale, firește, București, Editura Fundației Culturale Române, 1999.
Păcuraru, Dinu, Teme, Motive, Mituri și Metamorfoza lor, Editura Albatros, București, 1990.
Pârvulescu, Ioana, În Țara Miticilor. De șapte ori Caragiale, București, Editura Humanitas, 2005.
Pârvulescu, Ioana, Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale, București, Editura Humanitas, 2011.
Pippidi, D.M, Arte Poetice. Antichitatea, Editura Univers, București, 1970.
Piru, Alexandru, Valori clasice, Editura Albatros, București, 1978.
Steinhardt, Nicolae, Cartea împărtășirii, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1995
II. Dicționare
Anghelescu, Mircea, Ionescu, Cristina, Lăzărescu, Gheorghe, Dicționar de termeni literari, Editura, Garamond, București, f.a
Cubleșan, Constantin (coord.), Dicționarul personajelor din teatrul lui I.L.Caragiale, Editura ALL, București, 2012.
Chevslier, Jean; Gheerbrant, Allain, Dicționar de simboluri, vol I-III, Editura Artemis, București, 1994
Dicționar Enciclopedic Explicativ al Limbii Române, Ediția a II-a ,Editura Univers, București, 1998.
Fierăscău, C, Ghiță, Gh, Mic dicționar îndrumător în terminologia literaturii, Editura Ion Creangă, București, 1979.
Marin , Mihaela, Nedelcu, Carmen, Dicționar de termeni literari, Editura ALL, București, 2001.
Marino, Adrian, Dicționar de idei literare, Editura Eminescu, București, 1979.
Ruști, Doina, Dicționar de teme și simboluri din literatura română, Editura Polirom, Iași, 2009.
III. Texte de referință:
1, Caragiale, I.L. Teatru, Editura Minerva, 1978.
IV. Istorii literare:
Călinescu, George, cap. I.L.Caragiale,Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Vlad&Vlad, Craiova, 1993.
Călinescu, George, Istoria literaturii române, Compediu, Editura Moldova, Iași,1992.
Cioculescu, Șerban, Streinu, Vladimir, Vianu, Tudor, Istoria literaturii române, vol.I, București, Editura Casa școalelor, 1944.
Mîndra, V, Istoria literaturii dramatice românești, vol.I, Editura Minerva, 1985.
Rotaru, Ion, O istorie a literaturii române, vol.I, (de la origini până la 1900), Editura Minerva, 1971
V. Bibliografie metodică:
Breazu, Marcel, Educația estetică prin artă și literatură, Editura Academiei Republicii populare Române, București, 1964.
Goia, Vistian, Didactica limbii si literaturii române pentru gimnaziu si liceu, Editura Dacia, Cluj –Napoca, 2002;
Goia, V.; Drăgoțoiu,I., Metodica predării limbii și literaturii române, E.D.P., București, 1985; Iosifescu, Silvian, Teoria literaturii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965.
Ilie, Emanuela, Didactica literaturii române (Fundamente teoretico-aplicative, Ediția a II-a revăzută), Iași, Editura Polirom, 2008.
Lăudat, I.D, (coord.), Metodica predării limbii și literaturii române în școala generală și liceu, Editura Didactică și Prdagogică, București, 1973.
Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralele 45, Pitești, 2006.
Parfene, Constantin, Compozițiile în școală, Editura Moldova, Iași, 1996.
Parfene, Constantin, Literatura în școală, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1977.
Pavelescu, Marilena, Metodica predării limbii și literaturii, București, Editura Corint, 2010.
Pintilie, Mariana, Metode modern de învățare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003.
VI. PHIHOPEDAGOGIE
Barna, Andrei, Antohe, Georgeta, Curs de pedagogie, Introducere în pedagogie, teoria educației, teoria curriculumului, Editura Logos,, Galați 2002.
Barna, Andrei, Antohe, Georgeta, Curs în pedagogie. Teoria instruirii și evaluării, Editura Istru, Galați, 2003.
Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Editura Didactică si Pedagogică, București, 1976.
Cerghit, Ioan, Sisteme de instruire alternative și complementare.Structuri,stiluri și strategii, Editura Aramis. București, 2002.
Cristea, Sorin, Dicționar de pedagogie, Grupul Editorial Litera Educațional, Chisinău, 2002.
Cucoș, Constantin (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivate și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 2005.
Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2006.
Dumitru, Vrabie, Psihologie, Tipografia Zigotto , Galați, 1999.
Dumitru, Vrabie, Psihopedagogia educației, Editura Sinteze, Galați, 2003;
Ionescu, Miron; Chiș, Vasile, Educația și dinamica ei, Editura Tribuna învățământului, București, 1998.
Ionescu, Miron; Chiș, Vasile, Strategii de predare-învățare, Editura Științifică, București.
Istrate, Sorin, Dictionar de pedagogie, Editura Litera Educațional, Chișinău, 2002.
Joița, Elena (coord.),Formarea pedagogică a profesorului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007.
Nicola, Ioan, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică,București.
Nicola, Ioan, Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică, Manual pentru clasa a XI-a, școli normale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.
Noveanu, Eugen, (coord.), Modele de instruire formativă la disciplinele fundamentale din învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.
Oprea, Lăcrămioara, Crenguța, Strategii didactice interactive:repere teoretice și practice, ed. a Il-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007.
Pintilie, Mariana, Metode moderne de învățare- evaluare, Editura Eurocart, Cluj- Napoca, 2002.
Popa, Nicoleta, Laura, Ghid pentru cercetarea educației, Editura Polirom, Iași, 2009.
Potolea, Dan, Profesorul și strategiile conducerii învățării, în „Structuri, strategii și performanțe în învățământ", Editura Academiei Române, București, 1989.
Radu, T. Ioan, Teorie si practică în evaluarea eficienței învătământului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981.
Stoica, Adrian, Evaluarea curentă și examenele, Editura Pro Gnosis, București, 2001.
Vintilă, Geta, Coman, Toader, Maria, Gândirea critică – o capacitate esențială a educației pentru valori, Editura Școala gălățeană, Galați, 2007.
Voiculescu, Elisabeta, Factorii subiectivi ai evaluării școlare. Cunoaștere și control, Editura Aramis, București.
VII. Webiografie
ro. Wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale
w.w.w.edu.ro/index.php/articles/19138
VIII. Reviste
Oglinda literară, nr.227 iulie 2012
Convorbiri literare, ianuarie, 2002, nr.1/73
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dimensiunea Umana Si Morala a Personajelor Caragialiene (ID: 154071)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.