Dimensiunea Structural Functională A Autoritătilor Administrative DIN Subordinea Ministerelor

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAȚII INTERNAȚIONALE,
ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

TEZĂ DE AN

DIMENSIUNEA STRUCTURAL FUNCȚIONLĂ A AUTORITĂȚILOR ADMINISTRATIVE DIN SUBORDINEA MINISTERELOR

Specialitatea – 313.1 Administrație publică

Autor:

Ghilan Carolina, gr. 206, frecvență la zi ______________

Conducător științific: _______________

magistru în drept, Vladimir Borș

Chișinău, 2015

INTRODUCERE

Actualitatea investigației este determinată de menirea organelor administrației publice ministeriale și autoritățile administrative subordonate lor și de rolul acestora în realizarea sarcinilor și funcțiilor statului Republica Moldova. Anume prin intermediul acestor organe, statul, practic, își realizează politica, sarcinile și funcțiile în domeniile economic, politic, social și cultural. De eficiența activității organelor respective depinde nivelul dezvoltării social-economice a statului, deoarece acestea sunt chemate să asigure, nemijlocit, condiții pentru dezvoltarea economiei de piață, să prevină efectele negative care pot rezulta în urma perturbării de piață, să consolideze relațiile politice și economice interne și externe etc.

Studierea problemelor statutului juridico-administrativ al organelor administrației publice ministeriale și a autorităților administrative din subordinea lor este actuală și pentru că Republica Moldova tinde spre implimetarea practicii europene și desigur și la integrarea în cadrul sistemului Uniunii Europene. Iar pentru ca pasul dat să fie posibil este necesar ca acest sistem să fie supus perfecționării.

Gradul de cercetare științifică a temei. Consultînd literatura de specialitate existentă, constatăm faptul studierii insuficiente în republica noastră a relațiilor dintre verigile administrației publice ministeriale, aceste motive determinînd alegerea temei abordate în lucrarea de față. Totodată, este lesne de observat că în legislația națională ce ține de domeniul administrației ministeriale există formulări și definiții ce provoacă uneori confuzii conceptuale. Tînărul nostru stat are nevoie de un model al său, distinct, al administrației ministieale, care ar corespunde întru totul condițiilor și exigențelor contemporane.

Asupra tratării rolului administrației ministeriale și a autorităților administrative subordonate ministerelor s-au pronunțat atît autorii autohtoni cît și străini.

Astfel în Republica Moldova problema dată a fost abordată de către următorii autori: Aurel Sîmboteanu a studiat principiile de organizare și funcționare a administrației publice centrale, a determinat care este sistemul autorităților administrației publice centrale de specialitate și a analizat atribuțiile acestora; Ion Creangă a determinat locul și rolul ministerelor și a celorlalte autorități centrale de specialitate ale administrației publice în sistemul administrației publice; Victor Popa a analizat autoritățile autonome astfel stabilind competențele lor, modul de organizare, drepturile, obligațiile și responsabilitățile acestora; Mihail Platon a efectuat o analiză detailată a organelor administrației publice centrale de specialitate, deasemenea a determinat modul de organizarea și funcționarea acestora.

La realizarea acestei lucrări s-a ținut cont și de practica străină, în special de cea română. Astfel pe acest subiect au fost efectuate investigații de către următorii cercetători: Alexandru Ioan, Dana Apostol – Tofan, Marin Preda, Emil Albu etc.

Scopul și obiectivele lucrării. Tema respectivă a fost selectată în scopul analizei și studierii detailate a rolului administrației ministeriale și a autorităților administrative subordonate ministerelor, precum în elaborarea tezelor teoretice și a recomandărilor practice în vederea optimizării activitătii acestor organe, deasemenea identificarea problemelor legate de activitatea practică a sistemului autorităților administrației publice la acest nivel.

În vedera realizării scopului general propus în această lucrare ne-am propus următoarele obiective:

analiza concepțiilor și esenței administrației ministeriale;

studierea structurii interne și conducerea autorităților administrative subordonate ministerelor;

examinarea bazei legislative privind modul de organizare a autorităților administrației ministeriale;

analiza locului și rolului administratiei ministeriale;

sesizarea evoluției administrației ministeriale în Republica Moldova;

stabilirea principiilor și atribuțiilor ministerelor și ale autorităților subordonate lor;

analizarea particularităților activității autorităților administrative subordonate ministerelor ca parte componentă a administrației ministeriale.

Suportul metodologic și teoretico – științific al lucrării. Pentru realizarea sarcinei și pentru atingerea scopului fundamental al lucrării a fost utilizată o bază metodologică diversă.

Astfel, în procesul de analiză a temei am utilizat o serie de metode care și-au adus aportul în procesul de investigație și studiere, și anume:

Metoda structural – organizatorică am folosit-o la analiza autorităților administrative subordonate ministerelor atît din punct de vedere structural, cît și ca instituții, pentru perfecționarea și determinarea parametrilor structurali. Metoda dată a făcut posibilă stabilirea rolului acestor autorități în sistemul administrației ministeriale.

Metoda istorico – evolutivă a oferit posibilitatea de a plasa în ordine cronologică și spațială a administrației ministeriale, determinarea direcțiilor de dezvoltare a acestui sistem pe parcursul perioadei de dezvoltare, în așa mod oferind studiului un aspect pragmtic și concis.

Metoda comparativă a asigurat evidențierea elementelor tangențiale între organizarea și funcționarea autorităților administrative subordonate ministerelor cu experiențele altor state în acest domeniu.

Metoda sistemică a oferit posibilitatea analizei complexe a activității autorităților administrative aflate în subordinea ministerelor ca un sistem integru de funcționare bazat pe principii generale de conducere, precum și la formularea concluziilor la nivel de capitol și teză.

Metoda funcțională am utilizat-o la analiza funcțiilor autorităților administrative subordonate ministerelor, corespunderea lor structurii și misiunilor acestora într-o strînsă conexiune cu solicitările sociale, deasemenea această metodă a facilitat procesul de înțelegere al problemei și a contribuit la studierea mai aprofundată a acesteia.

Noutatea științifică a lucrării. Caracterul novator se axează pe viziunile, concluziile și propunerile efectuate pentru optimizarea mecanismelor de funcționare și interferență a organelor administrației ministeriale. Conținînd o analiză complexă, sub toate aspectele, a activității organelor adinistrative subordonate ministerelor, prezenta investigație vine să contureze cele mai generale idei, ipoteze și afirmații privind rolul autorităților administrative din subordinea ministerelor în sistemul administrației publice expuse în literatura de specialitate, inclusiv cu referire la reforma în derulare a administrației publice centrale în perspectiva Integrării Europene a Republicii Moldova.

În lucrare au fost abordate astfel de elemente novatoare și constitutive cum sunt: analiza esenței, rolului și locului administrației ministeriale din Republica Moldova și a trăsăturilor lor, a principiilor de interacțiune dintre acestea și perfecționarea structurării acestui sistem; s-a analizat procedura de formare a autorităților administrative subordonate ministerelor în baza actelor legialtive. Au fost evidentiate principiile și atribuțiile de interacțiune dintre acestea și perfecționarea structurii acestui sistema.

Astfel, lucrarea este bazată pe un studiu inovator prin tratarea multilaterală a problemei date precum și reflectarea investigațiilor efectuate de către alți cercetători în domeniu.Noutatea științifică a prezentei lucrări este că în urma cercetărilor efectuate sunt prezentate concluzii și recomandări practice privind studiul efectuat care ar permite îmbunătățirea procesului de activitate a autorităților administrative subordonate ministerelor.

Volumul și structura lucrării. Teza cuprinde introducere, două capitole, concluzii și recomandări, bibliografie, anexe.

Capitolul 1. Caracteristica generală a administrației aflate în subordinea ministerelor.

1.1 Esența, conceptul , locul și rolul administrației ministeriale

Ca parte componentă a științei administrative administrația publică centrală reprezintă cercetarea administrativă a statului în ansamblul său.

În scopul realizării sarcinilor administrației publice, statul înființează orin organele competente, structuri administrative care sunt organizate din punct de vedere funcțional și teritorial.

În acest sens, pentru îndeplinirea sarcinilor din diferite domenii și ramuri de activitate ale vieții socale vor fi înființate structuri de specialitate, cu o competența limitată la domeniul respectiv, precum ministerele și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale.

În conformitate cu prevederile art. 107 din Constituția Republicii Moldova administrația publică centrală de specialitate este formată din organele centrale de specialitate ale statului care sunt reprezentate de ministere. Ele traduc în viață, în temeiul legii, politica Guvernului, hotărîrile și dispozițiile lui, conduc domeniile încredințate și sunt responsabile de activitatea lor. Iar aliniatul 2 al aceluiași articol al Constituției Republicii Moldova conține prevederi ce se referă la înființarea și a altor autorități administrative în scopul conducerii, coordonării și executării controlului în domenii care nu țin nemijlocit de atribuțiile ministerelor. Ca organe de specialitate aflate în subordinea ministerelor pot fi departamente, servicii și inspectorate de stat și care pot avea un caracter temporar sau permanent, ele mai pot fi și înzestrate cu caracter consultativ, prin soluționarea unor probleme care țin de competențele ministerelor.

Administrația publică ministerială poate fi definită ca fiind activitatea de organizare a executării și de executare în concret a legii, prin activități preponderent cu caracter dispozitiv, dar și prestator, activitate care se realizează pe domenii și ramuri de activitate, pe întreg teritoriu național, de către structuri care se află în subordinea Guvernului, care formează sistemul administrației publice ministeriale.

Prevederile Constituției Republicii Moldova cu privire la administrația publică centrală de specialitate le regăsim de asemenea și în art. 9 al legii privind administrația publică centrală de specialitate, precum și în art. 21 al legii cu privire la Guvern.

Deci, potrivit prevederilor art. 9 din legea nr. 98 din 04.05.2012 privind administrația publică de specialitate, ministerele sunt acele organe centrale de specialitate ale statului care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate care le sînt încredințate.

Astfel, ministerele sunt organe le centrale de specialitate ale statului care asigura realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate care sunt incredințate. Ele se organizează și funcționează doar în subordinea Guvernului.

Atîta timp cît Constituția este legea supremă a statului, ea ne oferă o primă definiție a conceptului de minister, dupa cum am menționat anterior în prevederile articolului 107 din Constituția Republicii Moldova.

Legea cu privire la Guvern din 31.05.1990 conține prevederi referitoare nu doar la activitatea, competențele și formarea Guvernului, dar face referiri desigur și la anumite aspecte privitoare la ministere ca organe centrale de specialitate. Astfel art. 21 al legii vine cu următoare definiție a ministerelor: Ministerele sunt organele centrale de specialitate ale statului. Ele sunt conduse de miniștri, care poartă răspundere personală pentru îndeplinirea sarcinilor puse în seama lor.

Un alt act normativ cu prevederi referitorii la conceptul de minister este Legea privind adinistrația publică centrală de specialitate nr. 98 adoptată la 04.05.2012. Prevederile sale legale vin să completeze art. 21 al Legii cu privire la Guvern :Ministerele se orgsnizează și funcționează numai în subordinea Guvernului potrivit prevederilor Constituției Republicii Moldova, ale Legii nr. 64-XII din 31.05.1990 cu privire la Guvern și ale prezentei legi. Între ministere se repartizează chestiunile ce țin de politicile statului în diferite domenii, responsabilitatea pentru elaborarea și promovarea cărora le revine membrilor Guvernului în confomitate cu Constituția și Legile Republicii Moldova, cu excepția domeniilor care sunt încredințate conducătorlor autorităților administrative autonome constituite de Parlament.

Dana Apostol Tofan susține că administrația ministerială, în doctrina administrativă desemnează organele centrale de specialitate subordonate direct Guvernului, indifernt dacă au sau nu denumirea de ministere, iar titularul lor face parte de drept , în baza Constituției, din Guvern, dar există îmn fiecare țară și organe denumite: comitet, consiliu, agenție, departament al căror titular, de regulă, nu face parte din Guvern.

Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Ion Popescu și Dragoș Dincă în cursul universitar “Drept administrativ” vin să definească ministerele ca fiind organe de specialitate ale administrației publice central care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora.

Maria Orlov și Ștefan Belecciu în monografia ,,Drept administrativ’’ ne ofera urmatoarea definiție a termenului de minister : “ministerele sunt organe centrale ale puterii executive care conduc administrația publică în diferite ramuri și domenii de activitate.” Aici autorii pun în evidență responsabilitatea ministerelor de a conduce administrația în domeniile încredințate.

În opinia lui Corneliu Manda, ministerele constituie o catedorie distinctă de autorități administrative care au rolul de organizare a executării legii în anumite domenii de activitate, fiind determinate de constituant ca organe de specialitate.

Valentin I.Prisăcaru definește ministerele ca fiind acele organe de specialitate ale administrației publice centrale ce funcționează în subordinea Guvernului și care sunt constituite dintr-o sumă de servicii publice create pentru a satisface categoriile de interese generale ale societații,care fac parte din ramura sau domeniul de activitate a ministerului. Definiția respectivă se referă atît la structura, adică ansamblul de servicii ale ministerelor cît și la scopul creării lor – de a satisface interesele generale care țin de domeniul de activitate a ministerelor. Această definitie este una complexă care cuprinde termenul de minister în întreaga complexitate.

Concluzionînd, observăm că în orice definiție a noțiunii de minister se pune accentul pe faptul că aceste organe sunt specializate pe anumite domenii de activitate, domenii care le sunt încredințate și de funcționarea cărora acestea sunt răspunzătoare. Deci fiecare minister are drept scop sau misiune esențială dezvoltarea domeniului încredințat, astfel că funcționarea eficientă a tuturor ministerelor, a tuturor domeniilor de activitate a acestora va asigura dezvoltarea întregului sistem al administrației publice centrale și asigurarea cetățenilor cu servicii publice de cea mai înaltă calitate, misiune ce poate fi realizată doar prin conlucrarea eficientă inclusiv a autorităților administrative subordonate ministerelor.

Administrația ministerială ocupă un loc deosebit în sistemul administrativ central, ea fiind componenta de bază a administrației publice centrale de specialitate. Necesitatea existenței acestor autorități este vitală pentru funcționarea unui stat și ele sunt instrumentul indispensabil în administrarea trebuințelor țării, ținînd cont că ele sunt mai aproape de problemele și necesitățile cu care se confruntă fiecare domeniu de activitate, astfel responsabilitatea cvasitotală în soluționarea acestora, le revine lor, asigurînd în cele din urmă prosperitatea societății. Conform art.107 din Constituția Republicii Moldova, „organe centrale de specialitate ale statului sunt ministerele. Ele traduc în viață, în temeiul legii, politica Guvernului, hotărîrile și dispozițiile lui, conduc domeniile încredințate și sunt responsabile de activitatea lor”

Locul și rolul pe care îl are administrația publică centrală ministerială depinde în cea mai mare parte de de modul în care este structurat mediul social, deoarece activitățile ei fiind coordonate în conformitate cu necesitățile sociale ele tind spre a perfecționa vieța societății. Prin urmare, administrația ministerială trebuie abordată conform conștientizării condițiilor istorice de dezvoltare a statului, conform unor criterii de planificare a transformărilor, cercetării analitice și de pronosticare a posibilelor consecințe, de legalitate a acțiunilor, de corespundere a limitelor și competenței acțiunilor.

Rolul determinant în societate și importanța autorităților ministeriale îl constituie două elemente: competența materială și competența teritorială. Aceste elemente definesc în principal locul acestor organe în sistemul autorităților administrației publice.

1.2. Aspecte evolutive privind administrația ministerială din Republica Moldova

Adoptarea Declarației de Independență la 27 august 1991, a facut ca Republica Moldova să devină un stat suveran și independent, unitar și indivizibil. Prevederi stipulate în art 1(1) al Constituției Republicii Modova.

Deci Republica Moldiva fiind un stat suveran și independent, beneficiind de un sistem de organe care au început să funcționeze pe baza principiilor democratice. În ceea ce privește administrația ministerială, bineînțeles că structura acesteia a suferit numeroase modificări datorită schimbărilor sociale, politice, economice care au avut loc din 1991 pîna în prezent. Astfel că unele structuri administrative au fost înființate datorită apariției unor noi domenii care necesitau o reglementare și o gestionare, iar altele au fost desființate fiind depășite de timp.

Primul Guvern din Republica Moldova ca stat independent a fost cel al lui Valeriu Tudor Muravschi (28 mai 1991-1 iulie 1992). Guvernul acestuia cuprindea 11 ministere: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanțelor, Ministerul Industriei și Energeticii, Ministerul Comerțului și Resurselor Materiale, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Tineretului, Sportului si Turismului (nou înființat), Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Justiției, Ministerul Securității Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării.

În perioada 1991-1992 afost elaborata conceptia de privatizare, ca baza a noului sistem economic, au fost adoptate pachete de acte normative si legislative vizand democratizarea societatii si crearea statului de drept, recunoasterea independentei R. Moldova si aderarea ei la organismele internationale, crearea si implementarea noului sistem de acte de identitate a cetatenilor.

Administrația ministerială din acestă perioadă putem spune că era una destul de dezvoltată care a pus bazele dezvoltării de mai departe a acestui domeniu. Principalele priorități ale Guvernului Muravschi și ale organelor centrale de specialitate erau relațiile economice exerne, stabilizarea macroeconomică, restruturarea economică. Însă cu părere de rău lipsa un probram bine definit de dirijare a proceselor din societate a proceselor din societate a fost cauza păstrarii acelorași organe centrale, moștenite de la sistemul vechi, cu doar mici schimbări în componența lor. Se simțea acut lipsa cadrelor bine pregătite.

Al II-lea Guvern din Republica Moldova ca stat independent a fost cel al lui Andrei Sangheli. Acest Guvern a activat în perioada 1 iulie 1992 – 5 aprilie 1994. Conform Hotărîrii Parlamentului nr. 1130 din 4 august 1992 privind confirmarea componenței Guvernului, acesta era format din 18 ministere.

Observăm că au apărut multe structuri noi ca Ministerul Economiei, deoarece macrostabilitatea și revigorarea creșterii economice erau sarcini primare, dar și Ministerul Arhitecturii și Construcțiilor, Ministerul Informației și Telecomunicațiilor, Ministerul Serviciilor Comunale și Exploatarea Fondului de Locuințe, Ministerul Relațiilor Economice Externe, Ministerul Muncii și Protecției Sociale. De asemenea a reapărut Ministerul Științei și Învătămîntului, dar fiind desființat Ministerul Industriei și Energeticii.

Deci, putem afirma că Guvernul lui Andrei Sangheli reprezinta o structură complexă în comparație cu Guvernul anterior al lui Valeriu Tudor Muravschi, cu un număr mare de ministere în structura sa. Însă considerăm că numărul mare de ministere nu este un aspect mereu pozitiv deoarece sunt greu de gestionat. Unele ministere puteau fi unite din motiv că aveau aceleași domenii de activitate similară, ca spre exemplu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Relațiilor Economice Externe.

La 5 aprilie 1994 Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 20 din 31.03.1994 privind numirea în funcție a Prim-ministrului Republicii Moldova îl învestește în fucția de prim-ministru al Republicii Moldova pe Adrei Sangheli.

După cea de a doua investitură a lui Andrei Sangheli din 5 aprilie 1994 observăm că au fost efectuate unele modificări. În republică activau 17 ministere ramurale și 8 departamente. Astfel, administrația ministerială avea urmatoarea structură: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, Ministerul Privatizării și Administrării Proprietații de Stat, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Industriei, Ministerul Serviciilor Comunale și Exploatarea Fondului de Locuințe, Ministerul Justiției, Ministerul Securității Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul pentru relațiile cu Parlamentul, Ministerul Muncii și Protecției Sociale si Familiei, Ministerul Comunicațiilor și Informaticii, Ministerul Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor, Ministerul Învățămîntului, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii. În această perioadă au fost atinse mai multe succese, însă rezultatul principal al activității Guvernului Sangheli îl constituie caracterul ireversibil al procesului de reformare a economiei, tranziției la relațiile de piață.

În această perioada observăm ca a fost introdusă o nouă funcție, cea de Ministru pentru relațiile cu Parlamentul. Ministrul în cauză coordona activitatea ministerelor, departamentelor și celorlalte organe din subordinea Guvernului în domeniul elaborării, perfecționării proiectelor de legi, hotărîrilor și prezentării lor în Parlament. Funcțiile ministrului pentru relațiile cu Parlamentul erau stabilite printr-un regulament aprobat de Guvern.

Formarea unui nou Guvern a avut loc la 24 ianuarie 1997, cînd Parlamentul a acordat vot de încredere Cabinetului de Miniștri în frunte cu premierul Ion Ciubuc. Activitatea Guvernul Ciubuc a durat pînă la data de 22 mai 1998. Guvernul acestuia cuprindea 17 ministere: Ministerul Economiei și Reformelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Industriei și Comerțului, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor, Ministerul Comunicațiilor și Informaticii, Ministerul Privatizării și Administrării Proprietății de Stat, Ministerul Dezvoltării Teritoriului, Construcțiilor și Gospodăriei Comunale, Ministerul Învățămîntului, Tineretului și Sportului, Ministerul Cuturii, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției, Ministerul Securității Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării.

Prerogativele programului de activitate al cabinetului de miniștri cuprindeau următoarele direcții de bază: efectuarea reformelor, optimizarea cheltuielilor bugetare în sectoarele principale ale sferei bugetare, menținerea activității infrastructurii sociale la un nivel admisibil.

După ce la data de 22 martie 1998 au avut loc alegerile parlametare, la propunerea Președintelui Republicii Moldova, Petru Lucinschi, l-a confirmat pentru a doua oara în postul de Prim-Ministru pe Ion Ciubuc. Dacă să facem o deosebire dintre Guvernul lui Ion Ciubuc 1 și Guvernul lui Ion Ciubuc 2 observăm ca a fost redus numărul ministerelor de 17 la 16, fiind efectuate următoarele modificări: Ministerul Agriculturii și Alimentației a devenit Ministerul Agriculturii și Industriei Prelucrătoare, Ministerul Învățămîntului, Tineretului și Sportului a fost modificat în Ministerul Educației și Științei, Ministerul Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor a devenit Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor. Concomitent a fost înființat și Ministerul Mediului și Amenajării Teritoriului.

Schimbarea numărului ministerelor varia în funcție de programul Guvernului care venea la putere. Constituirea noilor unități nu era întotdeauna îndreptățită, deoarece restructurările nu s-au soldat cu schimbări radicale nici într-un domeniu, instituțiile administrației centrale nu au fost antrenate să facă față democratizării, descentralizării, desconcentrării, fără de care nu se poate constitui un stat democratic de drept.

Ion Sturza este desemna în funția de Prim-ministru al Republicii Moldova a 19 februarie 1999 – pînă în data de 12 noiembrie 1999. Guvernul acestuia a păstrat în mare parte aceeași structură a administrației ministeriale din perioada precedentă. A rămas același număr de ministere cu aceleași structuri doar cu unicele schimbari: Ministerul Mediului si Amenajarii Teritoriului a devenit Ministerul Mediului, iar Ministerul Economiei și Finanțelor a redevenit Ministerul Economiei și Reformelor .

La această etapă ministerele nu participau sistematic la elaborarea politicii Executivului, la adoptarea deciziilor care ar fi putut conduce la asigurarea unei atmosfere de deschidere a Guvernului, la o reacție adecvată a acestuia la interesele și doleanțele cetațenilor, la stabilirea unui nou echilibru între persoană și stat. Anume în această perioadă se cerea ca revizuirile structurale să cuprindă toate modificările în schemele responsabilităților ministerelor, atit în profunzime, cît și în ceea ce privește aria domeniilor abordate. Însă acest Guvern nu a reușit să organizeze activitatea organelor administrației publice.

În perioada 21 decembrie 1999 – 19 aprilie 2001 Guvernul lui Dumitru Braghiș aduce esențiale modificări prin faptul că a fost redus numărul ministerelor la 14, cu următoarele structuri: Ministerul Economiei și Reformelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Industriei și Energeticii, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Industriei Prelucrătoare, Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor, Ministerul Mediului și Amenajării Teritoriului, Ministerul Educației și Științei, Ministerul Culturii, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării. Acest cabinet de miniștri a trebuit să facă față altor încercări de ordin politic, financiar, calamități naturale. Însă sa reușit menținerea situației sub control datorită muncii coordonate a blocului economic: Ministerul Economiei și Reformelor, Ministerul Finanțelor și Băncii Naționale.

O nouă structură a administrației ministeriale, cu noi ministere, cu modificări importante a activat în perioada 19 aprilie 2001-19 aprilie 2005 a fost Guvenul lui Vasile Tarlev. Acesta a fost Guvernul lui Vasile Tarlev format din 17 ministere și anume: Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanțelor, Ministerul Industriei, Ministerul Energeticii, Ministerul Ecologiei, Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Ecologiei și Resurselor Naturale, Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Învățămîntului, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Reintegrării. Deci, observăm o structură mult mai evoluată, mult mai dezvoltată, însă consider că la fel ca și în cazul Guvernul lui Andrei Sangheli din perioada 1 iulie 1992-5 aprilie 1994, însă numărul mare de ministere nu asigură mereu o activitate și o gestionare eficientă, după cum am mai mentionat.

Programul de guvernare al Guvernului Vasile Tarlev (1) se axa pe trei obiective majore identificate de către Președintele Vladimir Voronin, și anume: conflictul transnistrean, reducerea sărăciei și combaterea corupției. În luarea de cuvînt după votul de învestire al Parlamentului, premierul Tarlev menționa că o condiție primordială pentru realizarea programului de guvernare este "colaborarea eficientă cu toate forțele politice și cu oamenii de bună-credință".

Guvernul din perioada 19 aprilie 2005- 1 martie 2008 numit Guvenul lui Vasile Tarlev (2) care a a păstrat același număr de ministere – 17, însă au apărut structuri noi ca Ministerul Administrației Publice Locale, Ministerul Dezvoltării Informaționale . Multe structuri au suferit modificări de denumire dar activitatea a rămas concentrată spre aceleași obiective, de exemplu Ministerul Economiei a fost modificat în Ministerul Economiei și Comerțului, Ministerul Industriei a fost transformat în Ministerul Industriei și Infrastructurii.

Guvernul condus de Prim-ministrul Zinaida Greceanîi aduce o nouă etapă de dezvoltare a administrației ministeriale care a fost în perioada 31 martie 2008 – 5 aprilie 2009. În această perioadă cabinetul de miniștri, format din 16 ministere. Administația ministerială avea următoarea structură: Ministerul Economiei și Comerțului, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Finanțelor, Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor, Ministerul Ecologiei și Resurselor Naturale, Ministerul Educației și Tineretului, Ministerul Sănătății, Ministerul Protecției Sociale,Familiei și Copilului, Ministerul Culturii și Turismului, Ministerul Administrației Publice Locale, Ministerul Dezvoltării Informaționale, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Reintegrării .

În urma alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, Guvernul Greceanîi și-a dat demisia, însă după evenimentele politice din aprilie-iulie 2009, Zinaida Greceanîi a fost propusă din nou la funcția de Prim-ministru, noul Guvern activînd doar 2 luni. Cabinetul de miniștri a rămas în aceeași componență, cu același număr de ministere.

La data de 25 septembrie 2009, Parlamentul a aprobat componența noului Guvern format din 16 ministere, condus de Prim-ministrul Vladimir Filat.

Din componența noului executiv lipsesc două ministere Ministerul Reintegrării – funcțiile căruia au fost transmise unui birou național din cadrul Cancelariei Guvernului, condus de un Viceprim-ministru pe problemele reintegrării țării, Ministerul Administrației Publice Locale – atribuțiile căruia au fost transmise oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat. Concomitent au fost înființate două structuri noi Ministerul Tineretului, Sportului și Turismului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

După demisia Guvernului Vlad Filat (1) la 14 ianuarie 2011, Președintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a semnat la data de 14 ianuarie 2011 un decret privind desemnarea domnului Vladimir Filat în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru, a autorizat să întocmească programul de activitate și lista Guvernului și să le prezinte Parlamentului spre examinare și a adus la cunoștința deputaților, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, avansarea candidaturii lui Vladimir Filat la postul de Prim-ministru. La data de 14 ianuarie 2011, noul guvern primește votul de încredere acordat de Parlament prin voturile a 59 deputați (din 101 parlametari).

Guvernul lui Vladimir Filat a acționat în sensul apropierii de Uniunea Europeană și al liberalizării țării, în condițiile unei crize economice la nivel mondial. În primul său an de mandat, a fost semnat planul de acțiuni privind liberalizarea regimului, iar Republica Moldova a aderat la acordul privind spațiul aerian comun cu Uniunea, și după primul an urma să înceapă negocierile pentru crearea zonei de liber schimb. Guvernul a trebuit însă să majoreze unele taxe și impozite pentru echilibrarea bugetului și să i-a unele măsuri catalogate de opoziție ca fiind antisociale, între acestea numărându-se programul de optimizare a școlilor și majorarea vârstei de pensionare pentru unele categorii de funcționari.

La 15 mai 2013, în calitate de Prim-Ministru este desemnat Iurie Leancă . Guvernul acestuia (19 mai – 18 februarie 2015) a păstrat în mare parte aceeași structură a administrației ministeriale, s-a menținut același număr de ministere, aceleași structuri cu unica schimbare: Ministerul Tineretului, Sportului și Turismului s-a reorganizat în Ministerul Tineretului și Sportului.

După demisia Guvernului Iurie Leancă la 10 decembrie 2014, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat la data de 14 februarie 2014 un decret prin care Chiril Gaburici a fost desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru.

Guvernul acestuia cuprindea aceeași structura de 16 ministere. Prin urmare, realizările fiind modeste și discutabile, Guvernul Gaburici a pus accentul pe proiecte de viitor: scoaterea organelor Procuraturii de sub influența politicului, lichidarea imunităților pentru judecători, deputați etc., reformarea unor importante instituții ale statului, între care Comisia Națională de Integritate și Curtea Constituțională, susținerea agriculturii, investiții în școli, drumuri reparate și alte planuri mărețe.

Cele trei mari priorități ale Guvernului în perioada următoare vor fi: unitatea națională, statul de drept și economie sustenabilă (avându-se în vedere, probabil, scoaterea acesteia la suprafață).

La 12 iunie, în cadrul unui briefing de presă, Chiril Gaburici și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. El declara că „Consider că cetățenii sunt egali în fața legii, cred că un premier ca și fiecare cetățeni trebuie să sprijine o anchetă transparentă. Îmi pare rău că am lăsat atît timp acest subiect cu referire la studiile mele și l-am lăsat ca un instrument al jocurilor politice”[…] „Fac un apel către liderii coaliției, vreau să vadă în demisia mea un pas înainte. Îmi doresc ca la baza noului sistem de guvernare să fie pusă lupta cu corupția și continuarea investigațiilor din sistemul bancar. Sper ca demisia mea va însemna apariția unei noi majorități parlamentare”. El a mai adăugat că, pentru a schimba sistemul creat în țară, are nevoie de instrumente suplimentare și de sprijin din partea partidelor politice, de care însă Prim-ministrul nu dispune.

După ce la 12 iunie 2015, fostul premier, Chiril Gaburici, și-a anunțat demisia, urmată de demisia întregului Guvern Gaburici, cele trei partide parlamentare pro-europene, PLDM, PDM și PL au format Alianța pentru Integrare Europeană III și au convenit asupra formării unui nou guvern. Deși pentru funcția de prim-ministru a fost propusă inițial Maia Sandu, în cele din urmă a fost numit liberal-democratul Valeriu Streleț.

Noul Guvern și-a păstrat aceeași scructură a administrației ministeriale, alcătuita din 16 ministere.

La 29 octombrie 2015 Guvernul Streleț a fost demis prin moțiune de cenzură.

Astfel, după ce a fost demis Guvernul Vlareiu Strileț la data de 30 octombrie 2015, Președintele Republicii Moldova îl desemnează în funcția de Prim-ministru interimar pe Gheoghe Brega

În conformitate cu art. 24 al legii cu privire la Guvern, administrația ministerială la perioada actuală are următoarea configurație: Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Apărării, Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare,Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Mediului, Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor.

Deci, în urma analizei afectuate a fiecarui Guvern în parte observăm că fiecare minister își instituie propriul subsistem de organe administarative, denumirea și organizarea juridică a cărora diferă. Ministerul își creează servicii pe care le dotează cu mijloace tehnice, materiale, financiare necesare în vederea dezvoltării economiei, culturii, apărării ordinei de drept, asigurării securității naționale. Dar în principal destinația lor este aceeași: de a satisface interesele generale ale societății la nivelul întregii țări.

Pe parcursul evoluției și dezvoltării administrației ministeriale din Republica Moldova, structura subsistemului autorităților administrative a suferit și ea numeroase schimbări sub aspect structural si funcțional. Aceste schimbări au fost determinate de diferiți factori economici, sociali și un factor deosebit de important factorul politic, care în mare parte a fost generatorul acestor schimbări. Însă trebuie să menționăm ca orice schimbare realizată a tins mereu spre o perfecționare și o îmbunătățire a activității organelor centrale de specialitate ministeriale.

Capitolul 2. Activitatea autorităților administrative aflate în subordinea ministerelor.

2.1 Autoritățile administrative subordonate ministerelor

Administrația ministerială este formată din ministere organizate în subordinea Guvernului, potrivit legii, și din organe de specialitate, organizate în subordinea ministerelor.

Acestea constituie o verigă importantă de autorități care, sub conducerea, coordonarea și controlul Guvernului, realizează cele mai importante acțiuni în vederea satisfacerii intereselor și necesităților societății. Însă, componenta principală o reprezintă ministerele.

Părțile componente ale sistemului organelor administrației publice centrale sunt reprezentate de: autoritățile puterii executive – Președinte, Guvern și autoritățile administrației publice centrale de specialitate – ministere, organe centrale de specialitate extraministeriale și organe centrale autonome. Sistemul dat mai include și organele administrației de stat teritoriale – serviciile desconcentrate în teritoriu. Organele administrației publice centrale dispun de personalitate juridică și realizează activități în interesul întregii colectivități conform condițiilor legale, sunt structurate într-o construcție ierarhică pe baza raporturilor de subordonare, control și de colaborare.

Conform legii cu privire la Guvern la momentul actual în Republica Moldova activează 16 ministere:

– Ministerul Economiei

– Ministerul Finanțelor

– Ministerul Justiției

– Ministerul Afacerilor Interne

– Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene

– Ministerul Apărării

– Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor

– Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

– Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor

– Ministerul Mediului

– Ministerul Educației

– Ministerul Culturii

– Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei

– Ministerul Sănătății

– Ministerul Tineretului și Sportului

– Ministerul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor.

În funcție de obiectul de activitate, ministerele pot fi divizate în trei grupe:

– ministere cu activitate economică

– ministere cu activitate politico-administrativă

– ministere cu activitate social-culturală

Competențele ministerelor sunt strict legate de domeniul lor de activitate a fiecarui minister în parte. Guvernul este unica autoritate care prin propria hotărîre definește și delimitează competența ministerelor în parte, putînd interveni la adaptarea ei în raport cu dinamica cerințelor sociale.

Din cadrul autorităților publice centrale de specialitate după cum am menționat anterior fac parte ministerele și alte organe centrale de specialitate: servicii (Serviciul Stare Civilă), agenții (Agenția Relații Funciare și Cadastru, Agenția Rezerve Materiale), birouri (Biroul Național de Statistică, Biroul Relații Interetnice), centre (Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova), consilii guvernamentale, precum și alte autorități ale administrației de stat, autonome, cum sunt: Curtea de Conturi, Banca Națională, Consiliul Coordonator al Audiovizualului etc. Structura internă, personalul de conducere, principiile și sarcinile de activitate se aprobă de către Guvern, la propunerea ministerului în subordinea căruia sunt organizate.

Autoritățile administrative subordonate ministerelor sunt structuri fără de care sistemul administrației ministeriale ar fi incomplet, iar activitatea eficientă ar fi periclitată. Nu putem nega că structura subsistemului autorităților administrative din subordinea ministerelor nu a suferit modificări, însă toate acestea au fost determinate de schimbările sociale, politice, economice care au au loc.

Autoritățile subordonate ministerelor au rolul de a activa în anumite subdomenii sau sfere din domeniile de activitate care sînt încredințate ministerului respectiv. Astfel, autoritățile subordonate ministerelor sunt acele structuri dinamice deoarece ele pot fi orgnizate și reorganizate în dependență de politicile statului în anumite domenii sau sectoare ale vieții social- politice și economice.

Astfel, facînd o analiză a regulamentelor de organizare și funcționare a fiecărui minister în parte observăm că în Republica Moldova la etapa actală funcționează următorul subsistem al autoritățilo administrative subordonate ministerelor:

Autorități subordonate Ministerului Economiei: Agenția Proprietății Publice, Camera de Licențiere, Agenția pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase, Agenția pentru Eficiență Energetică, Inspectoratul Energetic de Stat, Institutul Național de Standardizare, Institutul Național de Metrologie, Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova; [Anexa 1]

Autorități subordonate Ministerului Finanțelor: Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Inspecția financiară, Serviciul Vamal, Agenția Achiziții Publice; [Anexa 2]

Autorități subordonate Ministerului Justiției: Departamentul instituțiilor penitenciare, Oficiul central de probațiune, Departamentul de administrare judecătorească, Serviciul stare civilă, Centrul de informații juridice, Centrul de armonizare a legislației, Centrul național de expertize judiciare, Direcția de justiție a Găgăuziei;

Autorități subordonate Ministerului Afacerilor Interne: Inspectoratul General al Poliției, Departamentul Poliției de Frontieră, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Departamentul trupelor de carabinieri, Biroul migrație și azil, Serviciul tehnologii informaționale, Serviciul protecție internă și anticorupție;

Autorități subordonate Ministerului Apărării: Departamentul dotări, Direcția inspecția generală, Direcția analiză și informație, Centrul mass-media militară, Comisia centrală de expertiză medico-militară a Forțelor Armate ale Republicii Moldova;

Autorități subordonate Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor: Inspecția de Stat în Construcții, Serviciul de Stat pentru Verificarea și Expertizarea Proiectelor și Construcțiilor, Serviciul Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale;

Autorități subordonate Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare: Serviciul Special pentru Influențe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Comisia de Stat pentru Încercarea Soiurilor de Plante, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producției Alcoolice, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „Intehagro”, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură;

Autorități subordonate Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor: Agenția Națională Transport Auto, Instituția publică “Căpitănia Portului Giurgiulești”, Autoritatea Aeronautică Civilă;

Autorități subordonate Ministerului Mediului: Agenția „Apele Moldovei”, Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale, Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice, Inspectoratul Ecologic de Stat, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Serviciul Piscicol;

Autorități subordonate Ministerului Educației: Agenția de Asigurare a Calității, Centrul Tehnologii Infor maționale și Comunicaționale în Educație, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică;

Autorități subordonate Ministerului Culturii: Agenția de Stat pentru Protecția Moralității, Agenția de inspectare și restaurare a monumentelor, Agenția Națională Arheologică, Consiliul Biblioteconomic Național, etc.;

Autorități subordonate Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspectoratul de Stat al Muncii, Inspecția Socială;

Autorități subordonate Ministerului Sănătății: Centrul Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Management în Sănătate, Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Agenția de Transplant;

Autorități subordonate Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor: Centrul Resurselor Informaționale de Stat “Registru”.

Aceste organe realizează politicile statului în acele direcții în care nu se extinde competența ministerelor asigurînd eficient controlul și desfășurarea corespunzătoare a activității în domeniile vizate.

Ministerele fără de autoritațile administrative subordonate lor ar transforma ministerele în mecanisme tergiversante de rezolvare a problemelor din sectoarele lor de activitate. Autoritățile administrative subordonate ministerelor sunt instituite la o scară inferioară comparativ cu ministerele și constituie o categorie distinctă de organe în sistemul administrației publice centrale avînd rolul de organizare a executării și de executare în concret a legilor, fiind astfel organe de specialitate, de resort, ele realizează această activitate pe întreg teritoriul țării. Luarea deciziei privind constituirea, reorganizarea și dizolvarea autorităților administrative din subordinea ministerelor ține de competența Guvernului, la propunerea ministrului, sau de competența Parlamentului, în cazurile stabilite expres de actele legislative speciale .

Astfel observăm că administrația ministerială este constituită din două categorii de organe, din acestea fac parte ministerele, precum și autoritățile administrative din subordinea ministerelor. Ele fiind o parte componentă a aparatului de stat, dispun de competență, structură, dimensiuni teritoriale, se formează în ordinea stabilită de lege, folosesc anumite metode de activitate, sunt împuternicite cu dreptul de a efectua din numele statului o activitate economică, social-culturală, politico-administrativă. Fiind prin natura lor organe ale puterii executive, ele îndeplinesc funcții de organizare și dirijare, executare și dispoziție. Activitatea dată se efectuează în baza și în scopul executării legilor și are ca obiectiv asigurarea funcționării puterii de stat.

2.2 Atribuții și principii de organizare și funcționare ale autorităților administrative din subordinea ministerelor.

Potrivit prevederilor legale ale legii privind administrația publică centrală de specialitate, și anume art. 26, atribuțiile definesc acțiunile nemijlocite exercitate de un minister și de altă autoritate administrativă centrală pentru realizarea funcțiilor lor de bază, rezultatele concrete ale acțiunilor date, precum și menționează sferele lor de aplicare sau beneficiarii finali ai rezultatelor acțiunilor respective.

Atribuțiile ministerelor sunt expresia juridică a sarcinilor pe care acestea le au de îndeplinit în domeniul de activitate în care funcționează fiecare.

Atribuțiile conferite fiecărui minister și a autorităților administrative din subordinea ministerelor formează, în ansamblul lor, competența acelui minister sau a aceleia autoritate administrativă și au ca scop realizarea sarcinilor din domeniul de activitate pentru care ministerul sau autoritatea administrativă subordonată ministerului respectiv este specializat.

Din reglementările care stabilesc organizarea și funcționarea ministerelor rezultă că ministerele exercită două categorii de atribuții: atribuții generale, precum și atribuții specifice fiecărui minister sau alt organ de specialitate al administrației de specialitate.

O abordare a problemei atribuțiilor generale ale ministerelor este aceea care ne permite să înțelegem că atribuțiile ce formează competența ministerelor sunt o consecință a sarcinilor pe care administrația publică le are în diferite domenii și sectoare de activitate în care aceste organe sunt specializate.

În primul rând, ministerele au o categorie de atribuții care vizează realizarea sarcinilor de concepție și conducere în diferitele domenii și sectoare de activitate ale administrației publice ministeriale. În această categorie intră atribuțiile pe care ministerele le au pentru realizarea sarcinilor de informare, de documentare, de prevedere și organizare în vederea aplicării strategiei și politicilor guvernamentale în domeniile lor de activitate.

O altă categorie de atribuții pe care le dețin ministerele, ca organe de specialitate ale administrației publice centrale, vizează realizarea sarcinilor de conducere, îndrumare și control a activităților care se desfășoară în cadrul acestor organe, precum și în cadrul structurilor subordonate.

Desigur că în aceeași categorie trebuie menționate și atribuțiile care vizează realizarea sarcinilor de coordonare și/sau autoritate pe care ministerele le au față de structurile aflate în coordonarea și/sau autoritatea lor.

O ultimă categorie de atribuții ar fi formată de atribuțiile specifice ale administrației ministeriale, prin care ministerele se individualizează și anume atribuțiile prin care se realizează sarcinile tehnice și de gestiune ale administrației publice de specialitate.

Astfel, atribuțiile privind realizarea sarcinii de apărare a țării vor fi regăsite în competența Ministerului Apărării, după cum atribuțiile privind realizarea sarcinilor de asigurare a sănătății populației le vom găsi în competența Ministerului Sănătății, iar atribuțiile vizând realizarea sarcinilor din domeniul învățământului public și particular se vor afla în competența Ministerului Educației.

Ministerele sau organele centrale de specialitate își au principiile și atribuțiile sale proprii, care provin din cerințele constituționale, spre exeplu Legea cu privire la Guvernș și alte legi care legiferează raporturile sociale în sferele de competență acestor autorități publice cît și regulamentele acestor organe publice centrale de specialitate.

Pe cît de diferite nu ar fi atribuțiile pe care le au ministerele în virtutea faptului că ele conduc diferite ramuri de activitate, din punct de vedere structural atribuțiile autorităților administrației publice centrale de specialitate au multe elemente comune. În acest sens am putea să clasificăm atribuțiileautoritățiloradministrației publice centrale de specialitate în citeva direcții de activitate:

-elaborarea politicii de stat în domeniul dat: economie, învățămînt, agricultura, medicina,apărare;

-organizarea realizării politicii de stat conținută în legi și alte acte normative referitoare la

domeniul de activitate încredințat;

-asigurarea funcționării organelor subordonate: organizatorică, normativă, tehnico- materială, financiară etc. și efectuarea controlului activității lor;

-prestarea serviciilor publice (comunale, culturale, învățămînt, medicină, ordine publică, notariale, de stare civilă, protecție socială etc.).

Acestea fiind direcțiile principale de activitate ale autorităților administrației publice centrale de specialitate menționăm că toate acestea își concretizează atribuțiile sale în regulamentul care se aprobă de Guvern și care conține o descriere amănunțită a acestor atribuții.

Iar în realizarea atribuțiilor ce le revin autoritățile administrației publice se sprijină pe trei părți componente ale structurii lor:

conducerea (ministru, director general, director);

organul consultativ (colegiul);

aparatul.

Din ansamblu reglementărilor care privesc organizarea și funcționarea ministerelor se poate desprinde lesne concluzia că acestea execută două categorii de atribuții unele care sunt atribuții comune tuturor ministerelor și altele care sunt atribuții proprii fiecărui minister.

Atribuțiile comune derivă, în principal, din locul și rolul pe care îl au toate ministerele în sistemul administrației publice centrale, ca autorități subordonate nemijlocit Guvernului, care asigură realizarea programului său de guvernare.

Atribuțiile comune por fi grupate în:

•Atribuții care privesc organizarea executării și executarea în concret a legilor, decretelor Președintelui, a hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului.

Potrivit acestor atribuții, ministerele inițiază sau elaborează, la dispoziția Primului-ministru, proiecte de acte normative, legi, decrete, hotărîri și ordonanțe de a cărei pregătire este responsabil Guvernul, asigurînd fundamentarea acestora, ori, după caz, le avizează. În acest sens, miniștri se prevalează și de drepturile lor de a emite ordine și instrucțiuni în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege pentru minister în vederea executării legilor.

•Atribuțiile care privesc activități economice și sociale.

Atribuțiile în domeniu activităților economice și sociale privesc în special probleme de analiză a fenomenelor specifice în condițiile statului de drept și ale economiei de piață. În vederea pregătirii și fundamentării lucrărilor de legiferare, ministerele:

-organizează și execută activități statale, în calitate de acționar al societății pe acțiuni cu capital de stat din ramurile economice pe care le administrează;

-promovează procesul de privatizare în ramurile administrate;

-organizează aplicarea politicii guvernamentale față de întreprinderile de stat din ramurile

respective ale economiei, fundamentează politica de subvenții a Guvernului;

-asigură protecția mediului și realizează alte asemenea atribuții stabilite prin lege sau prin alte

acte normative.

• Atribuții care privesc realizarea politicii externe.

În contextul realizării atribuțiilor în domeniul politicii externe din împuternicirea Guvernului, ministerele și autoritățile subordonate lui :

-inițiază și negociază tratate înternaționale, închee convenții, acorduri și alte înțelegeri

internaționale și iau măsuri necesare de aplicare a prevederilor convențiilor și acordurilor internaționale din domeniu propriu de activitate;

-orientează activitatea de cooperare internațională și sprijină dezvoltarea formelor de cooperare

guvernamentale și neguvernamentale;

-reprezintă interesele statului în organismele internaționale și dezvoltă relații de colaborare cu

organele și organizațiile internaționale de profil.

•Atribuții care vizează alte domenii.

Ministerele îndeplinesc și alte atribuții comune care privesc:

-formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului;

-dezvoltarea cercetării științifice în domeniu propriu de activitate;

-conducerea activității unităților bugetare din subordine;

-aplicarea unitară a sistemului de salarizare în sistemului ministerului etc.

În exercitarea atribuțiilor ce le revin, ministerele emit ordine și instrucțiuni obligatorii, de regulă pentru ramura care o dirijează.

Pe lîngă atribuțiile generale pe care le au toate ministerele, acestea își justifică existența mai cu seamă prin necesitatea realizării unor atribuții specifice fiecărui minister. Aceste atribuții constituie competența materială a fiecărui minister și asigură realizarea obiectivelor și sarcinilor puse în seama lor. Atribuțiile fiecărui minister sunt stabilite, în mod expres, prin actul normativ de înființare a fiecăruia, lege sau hotărîre a Guvernului.

Principiile fundamentale de organizare și funcționare a administrației publice centrale de specialitate sunt prevăzute de legea nr. 98 din 04.05.2012, privind administrația publică centrală de specialitate.

Astfel art. 4 al legii date clasifică principiile de care urmează să se conducă autoritățile admninistrative din subordinea ministerelor în activitatea lor în principii organizaționale și funcționale, în doua categorii:

organizaționale

de funcționare

Din categoria principiilor organizaționale fac parte:

-Principiul ierarhiei instituționale. Principiu dat prevede că administrația publică de specialitate este organizată în formă de ierarhie instituțională. În așa mod autoritățile administrative din subordinea ministerelor se află ierarhic sub conduderea ministerului căruia se subordonează.

– Principiul delimitării funcțiilor de elaborare și de promovare a politicilor de funcțiile de implementare a acestora. Delimitarea funcțiilor de elaborare și promovare a politicilor și funcțiilor de implementare a acestora asigură o activitate eficientă a autorităților administrative din subordinea ministerelor. Astfel, că fiecare autoritate administrativă din subordinea ministerului este investită prin lege să se ocupe de un anumit domeniu de activitate, iar funcțiile acesteia se delimitează de funcțiile altei autorități administrative din subordinea aceluiași minister prin lege.

-Principiul atribuirii clare a responsabilităților și competențelor, evitînd ambiguitatea, dublarea și suprapunerea acestora. Autoritățile administrative din subordinea ministerelor, pentru a servi interesului public și pentru a înlătura orice situații critice în activitate, urmează să țină cont de faptul că în fiecare autoritate administrativă trebuie să existe o atribuire clară a responsabilităților și competenețelor fiecărei subdiviuni.

-Principiul desconcentrării serviciilor publice. Inconvenientele și dezavantajele centralizării administrative, sub aspectul eficacității activității administrației, sunt rezolvate parțial în regimul administrației deconcentrat. În cadrul organizării administrative a unui stat, nu poate fi vorba numai despre centralism sau descentralizare, între acestea existînd moduri de organizare intermediară. Prin deconcentrare este realizat un transfer de autoritate prin apropierea tutorelui, reprezentant al puterii centrale, de colectivitatea locală.

-Principiul simplității și clarității structurii instituționale. Esența acestu principiu presupune o divizare și ierhizare evidentă a structurii administrative din subordinea ministerelor.

Principiile funcționale ale autorităților administrative din subordinea ministerelor sunt:

– Principiul legalității. Principiul legalității presupune supremația Constituției și legilor dintr-un stat. Toate organele publice, inclusiv autoritățile administrative din subordinea ministerelor cît și funcționarii care activează în ele sînt obligați să respecte legile și să asigure respectarea lor de către cetățeni. Întreaga activitate a personalului încadrat în structurile administrative din subordinea ministerelor, se efectueze într-un cadru legal și să decurge din celelalte acte normative pe care le execută.

-Principiul eficacității în atingerea obiectivelor și realizarea sarcinilor stabilite. Autoritățile administrative din subordinea ministerelor își stabileasc anumite sarcini și în acest sens să tindă spre o anumită eficiență în acest sens, în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost create aceste instituții.

-Principiul gestionării în mod economic a proprietății publice și utilizării eficiente a fondurilor publice alocate. Autoritățile publice fiind investite cu dreptul de a gestiona bunurile publice și de a dispune de autonomie financiară în acest sens, din partea lor se cere o gestionare eficientă a fondurilor publice.

-Principiul planificării strategice. Oricare activitate umană pentru atingerea scopului propus își elaborează o anumită strategie de acțiuni, de altfel și autoritățile administrative din subordinea ministerelor în realizarea sarcinilor cu care au fost investite trebuie să elaboreze o strategie, pe care să o îndeplinească.

-Principiul colaborării interinstituționale. Instituțiile publice în activitatea pe care o îndeplinesc trebuie să colaboreze intensiv, în vederea efectuării scopului, deservirea interesului public. Relațiile dintre autoritățile administrative pot fi de subordonare și de colaborare.La fel autoritatea administrativă din subordinea ministerului se află în relații de colaborare și cu alte autorități administrative. Numai prin existența unei bune colaborări se poate tinde spre o administrare eficientă.

-Principiul asigurării controlului financiar public intern. Fiecărei autorități administrative din subordinea ministerelor, îi este alocat un anumit buget pentru realizarea sarcinilor propuse. Astfel, bugetul acestor instituții constituie bani publici, care urmează a fi cheltuiți cît mai rațional și eficient, iar responsabil de utilizarea acestora este directorul instituției.

-Principiul responsabilității pentru activitatea desfășurată. Principiul dat se aduce referințe mai mult funcționarilor publici care activează în autoritatea administrativă din subordinea ministerului, dar în ansamblu și instituției nemijlocit. Fiecare funcționar public din cadrul autorităților administrative din subordinea ministerelor urmează să dea dovadă de o înaltă responsabilitate în activitatea sa, pentru a servi interesului public și atingereea scopului major al societății.

-Principiul raționalizării și promptitudinii a procedurilor și activităților administrative. Datorită faptului că autoritățile administrative sunt create pentru a servi interesului public, în activitatea lor urmează să acționeze cu promptitudine și raționalizare.

-Principiul deservirii eficiente a cetățenilor. Autoritățile publice, inclusiv și autoritățile administrative din subordinea ministerelor sunt create pentru a servi interesului public, astfel, din partea acestora se cere o deservire calitativă a cetățenilor.

-Principiul asigurării accesului la informație, publicării datelor guvernamentale cu caracter public și transparenței în procesul decizional. Ca și celelalte instituții publice, autoritățile administrative din subordinea ministerelor, urmează să prezinte rapoarte de activitate care urmează să fie publice.

Principiile administrației publice centrale de specialitate sînt aplicate în cazurile:

a) la exercitarea de către Guvern a controlului legalității și oportunității activității ministerelor, a altor autorități administrative centrale și a structurilor organizaționale din sfera lor

b) la verificarea și evaluarea de către Guvern a calității serviciilor de interes public prestate de către ministere, de alte autorități administrative centrale și de structurile lor organizaționale; c) la exercitarea de către ministere și de alte autorități administrative centrale a controlului ierarhic asupra legalității și oportunității activității structurilor organizaționale din sfera lor de competență, precum și la verificarea și evaluarea calității serviciilor de interes public;

d) la înfăptuirea de către instanța de contencios administrativ competentă, în conformitate cu legislația în vigoare, a controlului judecătoresc al legalității actelor administrative emise de ministere, alte autorități administrative centrale și de structurile lor organizaționale.

Activitatea autorităților administrației publice centrale de specialitate prevede și principiile care trebuie sa fie respectate în slujirea societății și a cetățenilor, în măsura în care legea stipulează aceste principii, ele dobîndesc dimensiune practică, iar respectarea cu strictețe a sensului și conținutului capătă dimensiuni stricte, ale căror consecințe, în toate situațiile de ignorare, nerespectare, se plaseză în cadrul elementelor de răspundere juridică. Fiind un organism viu, administrația publică se află în evoluție continuă. Prin urmare, principiile autorităților administrative din subordinea ministerelor sînt susceptibile la adaptarea la noi circumstanțe.

Concluzii

Începînd cu anul 1990, sau mai bine zis începînd cu anul 1991 în care la data de 27 august a fost semnată Declarația de Independență a Republicii Moldova, încep a apărea unele modificări, implimentări în domeniul administrației publice centrale de specialitate. În ceea ce privește administrația ministerială, bineînțeles că structura acesteia a suferit numeroase modificări datorită schimbărilor sociale, politice, economice care au avut loc din 1991 pîna în prezent. Astfel că unele structuri administrative au fost înființate datorită apariției unor noi domenii care necesitau o reglementare și o gestionare, iar altele au fost desființate fiind depășite de timp.

Concluzionînd cele expune în capitolul 1 și 2, pot fi formulate următoarele concluzii:

-Ministerele pentru asigurarea implementării politicii statului în anumite subdomenii sau sfere din domeniile de activitate care îi sunt încredințate, crează autorități administrative în subordine cu forma de organizare juridică de agenții, servicii de stat și de inspectorate de stat, care sunt persoane juridice de drept public

-Autoritățile administrative subordonate ministerelor sunt instituite la o scară inferioară comparativ cu ministerele și constituie cea de a doua categorie distinctă de organe în sistemul administrației ministeriale avînd rolul de organizare a executării și de executare în concret a legilor, fiind astfel organe de specialitate, de resort, ele realizează această activitate pe întreg teritoriul țării.

-Numărul autorităților administrative subordonate ministerelor este determinat de funcțiile și sarcinile administrației ministeriale, precum și de interesele politice care se manifestă la factorii ce compun sistemul politic.

-Hotărîrile de Guvern prin care sunt aprobate Regulamentele interne ale organelor centrale de specialitate determină cadrul specific de activitate a fiecărui minister și în mod expres determină subsistemul autorităților administrative aflate în subordinea sau monitorizarea ministerului respectiv, ținînd cont de specificul fiecărei instituții. Astfel fiecare minister dispune de o reglementare detaliată a listei instituțiilor din subordine prin aprobarea de către Guvern.

-Funcțiile de bază ale autorităților administrative din subordinea ministerelor reprezintă activitățile administrative care se desfășoară cu regularitate, menite să asigure realizarea integrală a misiunii acestora, avînd obligatoriu un rezultat al cărui beneficiar este un subiect extern pentru autoritatea în cauză (persoane fizice și juridice, alte autorități publice).

Analizînd sistemul existent al autorităților administrative subordonate ministerelor, evidențiem prezența unor deficiențe ce reduc funcționalitatea acestuia:

– în cadrul ministerelor și autorităților administrative subordonate acestora unele funcții se dublează;

– preocupările autorităților administrative subordonate ministerelor într-o mare măsură nu sunt axate pe elaborarea politicilor, ci pe executarea chestiunilor ad-hoc;

– relația dintre administrația ministerială și populație devine tot mai complicată: deciziile politice trec prin mai multe niveluri ale administrației, problemele trebuie rezolvate într-un mediu în continuă schimbare, în care este nevoie de cooperare, acord și coordonare, atît la nivel decizional cît și la nivel de execuție. Cetățenii se confruntă cu acest proces și simt că au tot mai puțină influență asupra deciziilor luate la nivel național, considerînd că există un „deficit de democrație”. Activitatea autorităților administrative subordonate ministerelor trebuie să fie adusă la cunoștința cetățenilor într-o măsură mai mare.

-eventualele contradicții, ce apar între miniștri, șefi de autorități administrative subordonate ministerelor, funcționari și cetățeni, pot fi rezolvate printr-o bună planificare, prin controlul implementării planurilor, prin mijloacele specifice sistemului de responsabilități și prin mai multă transparență.

-motivul pentru care există numeroase lacune în organizarea și funcționarea sistemului de organe competente în domeniul stării civile este, pe alocuri, încercarea de a implementa elemente noi fără a prevedea consecințele și fără a asigura organele respective cu materialul necesar pentru a putea face față cerințelor impuse.

-volumul mare de muncă și de responsabilitate pe care o au funcționarii încadrați în acest sistem de organe, nu corespunde remunerării pe care o primesc, fapt ce nu îi stimulează pe acești colaboratori să muncească eficient și să tindă spre a evolua în acest domeniu.

Analizînd statutul juridic al autorităților administrative subordonate ministerelor din Republica Moldova, luînd în considerare concluziile acestei analize științifice, luînd in considerare practica altor state cu referire la obiectul investigațiilor noastre, formulăm următoarele recomandări:

-În cadrul regulamentelor ministerelor sa fie expres delimitata categoria autoritaților administrative subordonate miniserelor de celelalte instiuții.

-Luînd în considerare remanierile frecvente operate în structura administrației publice centrale de specialitate în cea mai recentă perioadă, legiuitorul, la formarea, reorganizarea sau desființarea ministerelor, trebuie să țină seamă și de autoritățile administrative subordonate acestora, pentru a organiza o funcționare eficientă a administrației publice, de a nu intrerupe realizarea sarcinilor ce stau în fața acestora

-O tendință benefică ar fi de a rezerva ministerelor în mod exclusiv formularea politicilor și reglementarea generală, urmînd ca supravegherea, certificarea și licențierea să constituie responsabilitatea autorităților administrative subordonate ministerelor sau chiar să fie subcontractate.

-Nu în cele din urmă ne vom referi la comunicare. Chiar dacă unele ministere și autoritățile administrative subordonate acestora dispun de o subdiviziune pentru relațiile cu publicul sau mass-media, comunicarea nu a fost niciodată un punct forte a acestora, ori, demult nu mai suntem în era cînd aproape totul cu ce se ocupă un minister este “confidențial”. Ne așteptăm ca instituțiile finanțate de banii publici să devină “case de sticlă”, în care cetățenii interesați și presa pot vedea oricînd care este randamentul muncii funcționarilor.

-Atît ministerele și autoritățile administrative subordonate acestora, dar și în general întregul mecanism statal, urmează să impulsioneze activitatea de asigurare a transparenței în activitatea de dezrădăcinare a corupției, dat fiind faptul că acest flagel se prezintă ca decisiv în diminuarea eficacității activității organelor administrației ministeriale în particular și a celor statale în general.

În vederea sporirii calității serviciilor prestate de organele de stare civilă, și de a excela în acest domeniu, recomandăm: -Din cauza că asupra actelor de stare civilă emise de către autoritărțile din partea stîngă a Nistrului nu se efectuează nici un control, considerăm oportun includerea problemei date în vizorul liderilor din administrației publice centrale, care ar trebui să pledeze pentru organizarea în acest teritoriu a oficiilor de stare civilă sau de a încuraja schimbul reciproc de informații între instituțiile abilitate de pe ambele maluri ale Nistrului. -Datorită faptului că înregistrarea actelor de stare civilă are loc și în cadrul maternităților, volumul de lucru al Oficiilor Stare Civilă a crescut prin faptul că acestea mai trebuie sa automatizeze șii avizele de naștere. Pentru a reduce din volumul mare de muncă, propunem ca avizele să fie automatizate direct de către instituțiile medicale în aceeași zi cu producerea nașterii/decesului. Astfel, în rezultatul întreprinderii măsurii propuse, s-ar mai putea asigura și plenitudinea actualizării în timp real a Registrului de stat al populației cu informații despre nou-născuți sau decedați. În acest sens Serviciul Stare Civilă de comun acord cu Ministerul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor ar trebui să caute o soluția în vederea realizării acestui proces. -Ar fi binevenită conectarea primăriilor la rețeaua Oficiilor Stare Civilă, pentru a-și putea automatiza de sine stătător informațiile referitoare la actele de stare civilă întocmite, reducînd astfel din volumul de lucru al oficiilor, dar și în scopul excluderii dublei itroduceri a informațiilor în baza de date, în cazurile în care Primăriile singure și-au creat un sistem de automatizare a datelor.

-Pentru a se evita aglomerația la sediul organelor de stare civilă, ar trebui să se lucreze asupra procedurii de progrmare on-line, prin telefon sau la colaboratorii care ar fi responsabili de informarea șiprogramarea populației. Ar fi bine venit și studiul asupra implementării mai multor e-servicii de stare civilă, care ar asigura comoditate și ar reduce din timpul și eforturile depuse.

Pe parcursul anilor sa remarcat o evidentă evoluție modalității de organizare și funcționare a organelor de stare civilă, depunîndu-se eforturi majore pentru modernizarea structurii și modalității de prestare a serviciilor populației. Menționăm faptul că trebuie continuate și susținute inițiativele de perfecționare a cadrului normativ și a activității sistemului, sporirirea calității serviciilor prestate, eficientizarea activității financiare, stimularea resurselor umane, implementarea tehnologiilor informaționale performante pentru un impact major pozitiv asupra calității activității organelor competente în domeniul stării civile.

În cele din urmă putem menționa ca această investigație științifică constituie un studiu complex a rolului autorităților administrative subordonate ministerelor în cadrul administrației ministeriale, a tipurilor acestora, a particularităților de activitate, precum și formularea recomandărilor concrete privind optimizarea activității acestor auorități, ce pot fi utilizate la soluționărea problemelor legate de organizarea și funcționarea administrației publice ministeriale în particular, dar și a administrației publice centrale de specialitate în ansamblu.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative:

Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 1 din 12.08.1994

Legea nr.64 – XII din 31.05.1990 cu privire la Guvern. În: Monitorul Oficlial al Republicii
Moldova nr. 131-133 din 26.09.2002

Legea nr.98 din 04.05.2015 privind administrația publică centrală de specialitate. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 160-164 din 03.08.2012.

Decretul Președintelui Republicii Moldova privind numirea Guvernului nr.12 din
25.01.1997//Monitorul Oficial nr.008 din 01.02.1997

Decretul Președintelui Republicii Moldova privind numirea Guvernului nr.924 din 12.03.1999//Monitorul Oficial nr.026 din 18.03.1999

Decretul Președintelui Republicii Moldova privind numirea Guvernului nr.1263 din 21.12.1999//Monitorul Oficial nr.149 din 24.12.1999;

Decretul Președintelui Republicii Moldova privind numirea Guvernului nr.11 din 19.04.2005//Monitorul Oficial nr.62-64 din 22.04.2005

Decretul Președintelui Republicii Moldova privind numirea Guvernului nr.1592 din 31.03.2008//Monitorul Oficial nr.66-68 din 01.04.2008

Decretul Președintelui Republicii Moldova privind numirea Guvernului nr. din 25.09.2009//Monitorul Oficial nr.151din 29.09.200920; www.wikipedia.org/wiki/Prim-ministri_Republicii_Moldova

Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova privind confirmarea componenței
Guvernului nr.1130-XII din 4.08.1992//Monitorul Oficial nr.008 din 30.08.1992

Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova privind confirmarea componenței nominale
a Guvernului nr.38-XIII din 5.04.1994//Monitorul Oficial nr. 004 din 30.04.1994

Hotărîrea Guvernului nr. 696, din 19.11.2009, pentru aprobarea Regulamentului privind
organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, structurii și efectivului-limită ale
aparatului central al acestuia.

Literatura generală de specialitate:

Aurel Sîmboteanu, Administrația publică centrală, Chișinău: AAPPRM, 1998, p.70-71

Albu Emanuel, Administrația ministerială în România, București, 2004, p.53

Corneliu Manda, Drept Administrativ, Editura Victor, București 2000, p. 211

Corneliu Manda, Drept Administrativ, Tratat elementar, Etidura Lumina Lex, București 2001, p.366-367, p.369, p. 373

Dana Apostol Tofan, Organizarea Adninitrației Publice Românești în context European. p. 16

Ioan Alexandru, Administrația Publică, Teorii, Relații, Perspective. Lumina Lex, București 1999, p. 344, p. 347

Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Ion Popescu, Dragoș Dincă, Drept administrativ, curs universitar, Editura Economică, București 2002, p. 161; p. 344

Ioan Vida. Puterea executivă și administrația publică, București, 1994, p.23

Ion Corbleanu, Drept Administrativ, Lumina Lex, București 2002, p.309-310, p.311

Ion Creangă, Curs de Curs de drept administrativ,Vol I. – Chișinău: Epigraf, 2003, p.160

Ion Rusu, Drept Administrativ, Lumina Lex, București 2001.

Maria Orlov, Ștefan Belecciu. Drept administrativ, Chișinău, 2005, p.18; p.77

Marin Preda, Autoritățile administrației publice, București, 1999, p.87

Mihail Platon, Administrația Publică, Curs Universitar, Editura Universul, Chișinău 2007, p. 363-365

Prisăcaru Valentin. Tratat de drept administrativ român, ediția II. București: Editura Lumina Lex, 2000, p.382

Victor Guțuleac, Drept Administrativ, Tipografia Centrală, Chișinău 2013, p.181

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Valeriu_Muravschi (vizitat 31.10.2015)

http://www.timpul.md/articol/valeriu-muravschi-roata-istoriei-nu-poate-fi-oprita-si-timpul-le-va-pune-pe-toate-la-locul-lor-2622.html (vizitat 31.10.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Andrei_Sangheli_(1) (vizitat 31.10.2015)

http://lex.justice.md/md/308420/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Andrei_Sangheli_(2) (vizitat 31.10.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Ion_Ciubuc_(1) (vizitat 31.10.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Ion_Sturza (vizitat 01.11.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Dumitru_Braghi%C8%99 (vizitat 01.11.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Vasile_Tarlev_(1) (vizitat 01.11.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Vasile_Tarlev_(2) (vizitat 01.11.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Zinaida_Grecean%C3%AEi_(1)
(vizitat 01.11.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Zinaida_Grecean%C3%AEi_(2)
(vizitat 01.11.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Vlad_Filat_(1) (vizitat 01.11.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Vlad_Filat_(2)#cite_note-1 (vizitat 01.11.2015)

http://flux.md/stiri/politica/prima-suta-de-zile-a-lui-gaburici.html/ (vizitat 29.11.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Chiril_Gaburici (vizitat 29.11.2015)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Valeriu_Strele%C8%9B (vizitat 29.11.2015)

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312895

http://www.mec.gov.md/ro/content/institutii-subordonate

http://www.mf.gov.md/about/istitutii/subord

Anexa 1. Organigrama Ministerului Economiei

Anexa 2. Organigrama ministerului sănătății