Dilema Etica a Avortului

=== fd4c395005b393331f646730d3b78cebea1070ef_527358_1 ===

Universitatea din București

Facultatea de Sociologie și asistență socială

DILEMA ETICĂ A AVORTULUI

Coordonator:

Student:

București

2017

DILEMA ETICĂ A AVORTULUI

Avortul se practica încă din cele mai vechi timpuri, astfel există dovezi care indică faptul că în Antichitate sarcinile nedorite erau întrerupte prin administrarea unor ierburi cu efect abortive, utilizarea de obiecte ascuțite sau taioase sau chiar aplicarea presiunii abdominale. Avorturile provocate sunt sursa a numeroase dezbateri și controverse, iar poziția adoptată de către fiecare individ este în strânsă legătură cu sistemul de valori al acestuia.

Problema etică a avortului este una destul de controversată și disputată, mai ales dacă avem în vedere împărțirea în cele două tabere: tabăra ”pro choice” și tabăra ”pro life”, însă această problematică etică rămâne încă o dispută nesoluționată, mai ales datorită existenței numeroaselor opinii contradictorii exprimate pe subiect de-a lungul timpului.

Fenomenul avortului, ca o problemă socială de interes public, are o istorie îndelungată, care s-a acutizat mai ales din momentul în care avortul a devenit un act medico-legal. Ceea ce diferențiază avortul față de alte dezbateri sociale este atât aspectul multifactorial al problemei, existând contradicții de ordin legal, medical, etic, religios, cât și extensia ei asupra mai multor categorii de grupuri sociale printre care femeile însărcinate, tatăl, dar și fătul.

Avortul constă în terminarea sarcinii înainte ca fătul să fie viabil, corespunzând de regulă perioadei de timp de la concepție până în cea de a 24-a săptămână de sarcină, corespunzând totodată cu perioada de dinainte că fătul poată să supraviețuiască în afară uterului. Așadar, urmărind în special considerentul etic, problema principală care se pune este dacă este morală întreruperea sarcinii din anumite motive la cererea mamei, în cazul unor boli grave ale fătului sau în cazul în care sarcina periclitează sănătatea mamei.

Această problemă este una complexă, având numeroase conotații morale și religioase și fiind reglementată în mod diferit de către statele lumii. Țările extremiste sunt China, cu o politică foarte agresivă în ceea ce privește limitarea creșterii populației, inclusiv prin politici pro-avort și toate statele islamice, în care avortul la cerere, dar și avortul terapeutic sunt interzise prin lege.

În Europa, majoritatea statelor au legalizat avortul, aplicând însă politici limitative, prin promovarea numeroaselor metode de contracepție existente și a cabinetelor de planificare familială. Chiar și în prezent numeroase avorturi au loc din cauza presiunii sociale, a stigmatizării persoanelor cu dizabilități, din cauza lipsurilor materiale sau chiar din cauza lipsei aceesului la metodele contraceptive.

Problematica etică a avortului nu a fost încă soluționată datorită ambiguității datelor referitoare la momentul în care produsul de concepție, în speță fătul, poate fi considerat o ființă umană, precum și a importanței consecințelor acestei intervenții atât asupra mamei, însă mai ales asupra fătului.

În principiu, avortul ține de libertatea fiecărei femei de a alege, însă este clar că una dintre cele mai importante și dificile întrebări etice care apar în disputa etică referitoare la avort este cea legată de momentul în care fătul devine o persoană, cu drept de viață și, implicit cu dreptul la protecție legală. Pentru geneticienii de origine creștină, viața începe încă din momentul fecundației, astfel se consideră că începând cu momentul în care ovulul este fertilizat începe o viață, viață care nu aparține nici tatălui, dar nici mamei, fiind viața unei noi ființe umane.

În sprijinul acestora se adaugă faptul că avortul are loc de regulă în mod provocat, încă dinainte ca fătul să se poată adapta condițiilor extrauterine, necesare pentru a supraviețui. Geneticienii creștini merg mai departe de atât și consideră avortul un ”asasinat”, cu atât mai grav cu cât ”victima” este luată prin surprindere, neputându-se apăra. În același spirit, avortul și toate practicile avortive sunt considerate a fi păcate grele, deoarece prin ele se ucide o ființă umană, cu afectarea totodată a demnității și sănătății mamei.

Numeroși cercetători au enunțat ipoteza conform căreia limita superioară a permisivității morale a avortului este dată de viabilitate, adică de posibilitatea fătului de a supraviețui în afara mediului uterin. Limita inferioară de vârstă la care putem vorbi despre viabilitatea fătului este însă una imprecisă, dar indiferent de stadiul sarcinii, inviolabilitatea embrionului uman reprezintă un principiu al majorității statelor dezvoltate. Excepție fac cazurile în care este pusă în pericol sănatatea fizică sau mentală a mamei, precum și situația familială, caz în care viabilitatea poate fi legal neglijată, iar avortul poate fi săvârșit.

Luând în considerare și explicația logică conform căreia încetarea activității creierului definește moartea, atunci rezultă că începutul activității creierului ar putea defini viața. Conform acestei explicații, în momentul în care encefalul fătului începe să funcționeze (la aproximativ 40-43 de zile de viață intrauterine), fătul devine o ființă umană posesoare de drepturi legale.

În prezent dezbaterea din jurul avortului se focalizează pe noțiunea de persoană. Astfel, a-i recunoaște fătului calitatea de persoană înseamnă a-i recunoaște drepturile civile, dintre care primul și cel mai important este dreptul la viață. În acest sens, dreptul la viață înseamnă dreptul fătului de a fi protejat împotriva avortului.

Conceptul central al argumentației etice referitoare la avort este cel de personalitate, în sensul proprietății fătului de a fi persoană, cu toate elementele aferente acesteia. Militanții pro-avort neagă fetusului caracteristica aceasta, considerând că pe lângă persoanele umane există și niște simple ființe umane care încă nu sunt persoane, iar personalizarea survine doar odată cu nașterea, iar avortul devine permis din punct de vedere moral.

Motivele de provocare a unui avort pot fi și metode terapeutice. Un avort este considerat a fi în scop terapeutic atunci cănd salvează viața mamei, menține sănătatea fizică și mentală a mamei, întrerupe o sarcină ce ar avea ca rezultat un copil cu malformații congenitale, ce putea fi fatale acestuia sau sunt asociate unui grad ridicat de morbiditate. Se practică avortul terapeutic inclusiv în cazul reducerii numărului de fetuși cu scopul de a scădea riscurile de sănătate asociate unei sarcinii multiple. Cu toate acestea, geneticienii de origine creștină consideră că avortul terapeutic este în esența sa tot o crimă.

În marea majoritate a societăților vestice avortul este permis și în trimestrul doi sau trei de sarcină, dacă fătul prezintă sau există șanse să prezinte la naștere, dizabilități fizice sau psihice. Avortul în această perioadă este ilegal și considerat imoral în majoritatea țărilor, din cauza faptului că fătul este îndeajuns de dezvoltat pentru a fi considerat o ființă umană cu drepturi depline, însă în cazul în care fătul prezintă anomalii incompatibile cu viața se face excepție și drepturile acestuia sunt anulate, iar avortul este permis.

Avortul terapeutic reprezintă o opțiune îndreptățită din punct de vedere legal, dar foarte controversată din punct de vedere etic. Astfel, tradițiile culturale, convingerile religioase, precum și nivelul de educație sunt factori ce cântăresc greu în luarea acestei decizii dificile.

Dacă privim din perspectiva dreptului produsului concepției de a se naște avortul, fie el și terapeutic, reprezintă o crimă, însă dacă luăm în considerare calitatea vieții pe care copilul o va avea după naștere și societatea care uneori nu acordă persoanelor cu dizabilități drepturi egale, avortul poate fi considerat ca o salvare de la suferință.

Dezbaterile asupra avortului fac adesea apel la drepturile omului, printre care cel mai frecvent menționat este dreptul la viață și la supraviețuire. Însă, în paralel cu militanții pro-life, se conturează și părerile celor pro-choice. Riguros vorbind, antonimul lui pro-life nu este pro-choice, ci pro-death, însă viața în sine reprezintă tot un fel de opțiune.

Argumentul ce se conturează în rândul militanților pro-choice, este cel conform căruia femeia, fiind principal persoană afectată de existența sarcinii, trebuie și poate să decidă singură ce va face cu corpul ei, în vreme ce tatăl nu are dreptul la replică.

Avortul este adesea uneori ca fiind o problema doar a drepturilor fătului și alteori ca fiind o problemă a drepturilor femeii. Negarea avortului legal și sigur încalcă dreptul femeii la viață, libertate și integritate fizică. Dar dacă fătul ar avea același drept la viață ca și o persoană, avortul ar rămâne un eveniment tragic și greu de justificat cu excepția cazurilor extreme. Astfel, chiar și cei care susțin dreptul femeii la alegere ar trebui să fie preocupați și de statutul moral al fătului.

Conform medicilor, avortul reprezintă un act violent, procedurile chirurgicale utilizate violând integritatea corpului fătului. Cu toate acestea, femeia însărcinată trebuie să fie conștientă că până și cel nenăscut are dreptul la viață și să ia această decizie în consecință, mai ales având în vedere faptul că fetusul este o ființă vie, fiind o ființă omenească încă din momentul conceperii. Astfel, în orice moment ar avea loc avortul, se realizează totuși întreruperea unei vieți omenești.

În situația în care femeia însărcinată alege varianta avortului, pe langa dilema psihologică, etică, morală și religioasă, aceasta experimentează și unele modificări fiziologice ce contribuie la starea sa de după avort. Pe lângă puternicele conflicte de ordin psihologic, întreruperea de sarcină pune în pericol viața respectivei femei, fiind documentate numeroase cazuri în care femeile au decedat în urma complicațiilor apărute.

Avortul este o dramă pentru că implică moartea unei ființe, deja o persoană umană, însă și pentru că o afectează profund pe mama, producând un traumatism ce îi marchează subconștientul. Adesea se vorbește despre sindromul post-avort, ca un complex de simptome psihice declanșate ca urmare a avortului.

Trauma psihică a fost recunoscută pe ca o tulburare emoțională post-traumatică cu simptome precum tulburări de somn, scăderea capacității de concentrare, agresivitate la adresa bărbaților, diverse tulburări sexuale, emotivitate, depresie, tristețe și durere interioară, toate dublate de un puternic sentiment de vinovăție. Fiind o manevră chirurgicală, avortul are și consecințe fizice precum leziunile inflamatorii ale aparatului genital, hemoragii sau infecții, tulburări menstruale, precum și alte probleme (sterilitate, dezvoltarea de sarcini extrauterine ulterior, avorturi spontane sau nașteri premature la sarcinile ulterioare avortului).

Ritmul accelerat al realizării unor descoperiri medicale ce fac posibilă realizarea artificială a tuturor condițiilor din uter, ar putea face viabilitatea fătului accesibilă încă din primele faze ale dezvoltării embrionare, repoziționând astfel dezbaterile etice referitoare la avort.

Avortul a reprezentat mereu tematica unei dezbateri intense în ceea ce privește valorile morale și etice ale societății, mai ales din momentul în care avortul a fost liberalizat. Încercările ambelor tabere, atât a celor pro-choice, cât și a celor pro-life, au fost de a găsi răspunsuri la întrebări cum sunt “Ce reprezintă și când începe viața?”, cât și “Care este diferența între a preveni apariția existenței unei anumite persoane și de a ucide efectiv una?”. Aceste încercări, alături de modalitățile de a realiza un cod de valori morale și de atitudini față de care reprezentanții ambelor tabere să se poată raporta în mod egal, nu au avut până în prezent succes.

Luând în considerare complexitatea motivelor care se găsesc în spatele dorinței sau necesității de a avorta, cât si posibilele complicații ce ar putea rezulta, cea mai eficientă abordare a acestui conflict, ar fi de a evita transpunerea sub formă legală a unor valori morale. Este necesar să se trateze fiecare caz în parte, ca pe o problemă de ordin medical, religios și etic de sine stătătoare, fiind o metodă mult mai eficientă de aplanare a acestui conflict social și moral.

În contextul în care avem acces nemărginit la informație și ținându-se cont de efectele secundare ale avortului, acesta nu poate fi considerat o soluție. Totodată axarea argumentărilor numai pe mamă, pe tată sau pe făt, deși extrem de relevante nu duc discuția în punctul dorit. Dilema etică a avortului cel mai probabil nu are o soluție, însă dilema legală a primit o solutie, respectiv liberalizarea avortului în majoritatea statelor lumii.

BIBLIOGRAFIE

Ioan, Beatrice, Astărăstoaie, Vasile (2013), Dileme etice la finalul vieții, Iași: Editura Polirom.

Kazcor, Christopher (2010),The Ethics of Abortion, SUA, Editura Routledge Annals of Bioethics.

Singer, Peter (2006), Tratat de etică, Iași, Editura Polirom.