Dilema de Securitate a Romaniei In Perioada Razboiului Rece

Liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, s-a născut la data de 2 martie 1931, în apropiere de Stavropol, în Caucazul de Nord. Ascensiunea sa este una uimitoare. De la meseria de tractorist, pe care o practică după terminarea școlii, ajunge să fie nominalizat de secția locală de partid pentru a intra la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Stat din Moscova, în 1950. Devine activist Komsomol și aderă la PCUS în 1952.

După absolvirea facultății și datorită muncii depuse de-a lungul timpului, va deveni prim-secretar al comitetului regional de partid în 1970. Ascensiunea sa nu se oprește aici, și în 1971 va fi ales în Comitetul Central. În cele din urmă, mutându-se la Moscova, în 1978, devine membru al Secretariatului Comitetului Central. În 1980 el va fi membru cu drepturi depline al Politburo. Punctul culminant al carierei de până atunci a lui Mihail Gorbaciov, îl reprezintă anul 1985, când la 11 martie devine Secretar General al partidului, după moartea lui Konstantin Cernenko.

În toiul revoluției române din 1989,autoritățile sovietice îsi anunțau dorința și intentia de a asigura o „asistență” masivă statului „vecin-prieten” și aliatului din Tratatului de la Varșovia.

Aceste declarații de prietenie și preoculare binevoitoare se situau în totală contradictie cu unul dintre cele mai bine păzite secrete ale operațiunilor de spionaj din Europa de est, ale Tratatului de la Varșovia si erau contrare uneia dintre cele mai surprinzătoare descoperiri din arhivele blocului sovietic din timpul Războiului Rece

Constatăm că ascensiunea lui Gorbaciov la putere a fost una destul de rapidă. Motivele ce pot sta la baza acestei ascensiuni ar fi acelea ca vechea gardă trebuia la un moment dat înlocuită și că părinții săi erau amândoi țărani. Sigur, aceste două motive nu trec în plan secundar efortul susținut în muncă și studii.

Premisele reformării statului sovietic

La venirea la conducerii Uniunii Sovietice, Gorbaciov va găsi o societate și o economie cu standarde destul de scăzute. Statul se confruntă cu o semnificativă creștere a corupției în cadrul societății și cu o economie prăbușită, nemaiavând nici mijloacele, nici resursele necesare realizării ambițiilor propuse. Gorbaciov constata: “Într-un anumit stadiu acest lucru a devenit deosebit de clar, în ultima jumătate a deceniului opt. S-a întâmplat ceva, la prima vedere inexplicabil. Țara începea să piardă momentul. Eșecurile economice au devenit mai frecvente. Dificultățile au început să se acumuleze și să se accentueze; a început să apară stagnarea în viața societății. Toate acestea s-au întâmplat într-o vreme când revoluția științifică și tehnica deschideau noi perspective pentru progresul economic și social”.

Pentru rezolvarea situației nefavorabile și recuperarea decalajelor, Gorbaciov propune, între primele discursuri ale sale, trei direcții de urmat : uskorenie, glasnost și perestroika.

Gorbaciov aduce critici dure la adresa economiei și societății, îndemnând la o „accelerare”, care până atunci se pare că nu fusese aplicată. Însă pe lângă acest îndemn, mult mai importante și mai discutabile sunt politica de glasnost și cea de perestroika.

Analiza cuvântului glasnost implică mai multe interpretări, una dintre acestea fiind aceea de “judecată publică”. Însă în formă substantivala cuvântul face trimitere și la activitate. Totuși, accepțiunea des întâlnită în istoriografie se pare că este aceea de “transparență”. Perestroika, la rândul ei, combină mai multe sensuri decât cel de „reconstrucție”, putând însemna și reorientare ideologică. Denumirea de perestroika pare să fie una bine aleasă, deoarece structurile statului erau acelea care trebuiau schimbate. La început se va vorbi și de o perestroika morală, ideologică, administrativă, psihologică, socială, educativă etc.

Perestroika va cuprinde domenii precum economia, societatea, administrația și sistemul politic, cât și relațiile internaționale. 

Glasnost va avea un succes imediat și va crea un impact direct, pe când perestroika se va lovi de probleme grave când se încearcă punerea ei în aplicare.

Pentru Gorbaciov,perestroika, cuvântul devenit ordine în cadrul Congresului al XXVII-lea însemna “politica al cărei scop este de a activa progresul social și economic al țării și de a reînnoi toate sferele vieții”. În același timp, glasnost era privit ca o lărgire a libertăților cetățenești privind accesul la informație și liberă denunțare a diverselor abuzuri.

Direcțiile în reformele economice și sociale ale conducătorului sovietic trebuiesc înțelese în raport cu starea existentă la nivel global în acea perioadă. Gorbaciov a încercat să facă încât să reintroducă Uniunea Sovietică în circuitul interdependenței tehnologice și politice a lumii moderne din care a ajuns să fie îndepărtată de foștii lideri pe temeiul incompatibilității ideologice cu “lumea capitalistă”.

Liderul sovietic utiliza frecvent expresia “interdependență” în discursurile sale și în retorica populistă, el explicând faptul că “… problemele globale care afectează întreaga umanitate nu pot fi soluționate de un stat sau un grup de state. Acest fapt necesită cooperarea pe scară mondială… Suntem perfect conștienți că lucrurile nu stau pe nici pe departe în puterea noastră singuri și că multe vor depinde de Occident, de capacitatea conducătorilor săi de a vedea lucrurile din perspectiva serioasă a răscrucii istoriei… lumea controversată, dar interdependentă și în multe privințe integrată prinde contur”. Tocmai de aceea reforma lui Gorbaciov se vrea una globală și radicală.

Revenind la diferența de aplicabilitate și succes a celor două orientări propuse de către Gorbaciov, putem identifica o serie de avantaje glasnost-ului, avantaje de care perestroikanu s-a bucurat în aceeași măsură. De pildă, un avantaj al acestei politicii de “transparentă” ar fi acela că URSS și majoritatea țărilor comuniste europene devin o nouă verigă în lanțul informațional al comunicațiilor care înconjoară acum întreaga lume. De asemenea, s-a opus și a trebuit să înlocuiască obligația preponderentă a membrilor individuali de partid și a întregului partid să respecte și să urmeze “partinitatea” – regula obligatorie prin care membrul de partid trebuie să pună interesele de partid deasupra judecății sale proprii și a intereselor sale ; glasnost alunga “partinitatea”, antrenând gândirea individuală și colectivă a comuniștilor să-și folosească propria judecata în acțiuni obiective.

Un alt avantaj ar fi acela al popularității instantanee dată de modificarea măsurilor ce interziceau libertatea de informație. În paralel, necestitatea “restructurării” presupunea luarea unor măsuri extrem de serioase : în primul rând multe instituții de stat și obiceiuri politice trebuiau înlăturate, apoi trebuia întreprinsă eliminarea și distrugerea elementelor negative, fapt greu de realizat.

Implicarea României în al doilea război mondial în viziunea istoricilor

Pe un alt front, România a reacționat sever la noile afirmații potrivit cărora Armata Sovietică eliberase Bucureștiul în cel de Al Doilea Război Mondial, având, în mod surprinzător,câștig de cauză prin recunoașterea punctului său de vedere până la sfârșitul anilor 1970, în publicațiile istorice ale armatei sovietice. Toate țările care nu erau member ale Blocului Sovietic au început să abandoneze interpretarea istorică ideological stalinistă ăe șa sfârsitul anilor 1950.

În România, acest lucru a fost resimțit puternic întrucât aranjamentele și interesele commune soviet-ungare i-au deformat istoriografia mai mult decât oricare alta, nu doar prin prezentarea panteonului de eroi naționali ca și dusmani ai poporului, ci chiar prin atacarea etnogenezei poporului român

Realizări cu impact în mediul social

Cunoscut ca un lider preocupat de situația categoriilor sociale, Gorbaciov este considerat primul lider sovietic capabil “să stăpânească” TV-ul. În aparițiile sale de la TV, el încuraja competiția și eficientă în producție, promițând, în piețe, asigurarea unei mai bune aprovizionări și servicii, dar cerând și răbdare în același timp.

Impactul la nivel social a fost unul puternic. Gorbaciov, după Congresul al XXVII-lea din 1986, începe lansarea unei veritabile politici de destalinizare și debrejnevizare. Poltica sa refuza moștenirea stalinistă. La 19 decembrie 1986, Andrei Saharov, laureat al premiului Nobel pentru pace în 1975, este eliberat din închisoare. Numeroși alți deținuți politici vor fi repuși în libertate.Gorbaciov va decreta șiprotecții juridice împotriva internărilor psihiatrice forțate. De asemenea, la 1 martie 1988 va da o lege împotriva abuzurilor, prin care rețeaua spitalelor psihiatrice “speciale” este reorganizată, tutela acestor spitale trecând la Ministerul Sănătății, iar cei internați cu forța sunt autorizați să-și expună cazul înaintea justiției.Ca o “cireașă de pe tort”, la 15 august 1988, Gorbaciov va anula printr-un decret toate privațiunile cetățenești hotărâte între 1966 și 1988.

Noutățile aduse de Gorbaciov nu se opresc aici. Vor fi eliberate și artele, ajungându-se la o explozie a genurilor cinematografice – cel mai bun exemplu este succesul filmului „Taxi Blues”,  realizat de Pavel Lughin. De asemenea, lucrările cenzurate reapar în librării. În iulie 1989, Sovietul Suprem va aboli delictul de crimă în cazul “propagandei antisovietice”. Presa va cunoaște un real câștig la 12 iunie 1990, când se dă o lege referitoare la liberalizarea exercițiului acesteia.

Societatea sovietică de atunci era o societate în care se găseau foarte multe elemente negative, ca și în Occident. Nu lipseau din cadrul acesteia consumul și traficul de droguri, violențele sau dezastrele de orice natură. Libertatea informațională spre care se îndreaptă societatea sovietică începe să devină tot mai clară încă din 1986, când, la o televiziune este difuzată o emisiune despre consumul de droguri și în care se dezvăluie povestea unei tinere toxicomane provenită dintr-o familie destul de înstărită. De asemenea, sunt realizate filme, cum ar fi de exemplu “E ușor să fii tânăr?”, regizat în 1986 de către Iuris Podnieks, în care este prezentată înclinarea adolescenților spre violență, rock, droguri și bani.

Modalitățile prin care Gorbaciov încearcă să schimbe societatea aflată într-o stare de derivă vizează mai multe planuri. Pe lângă eliberările de importanți deținuți politici, tot ca o ruptură de vechiul regim, el trece și la anihilarea corupției. În lupta să împotriva corupției, Gorbaciov va reuși să obțină condamnarea, în 1988, a ginerelui lui Brejnev, Iuri Ciurbanov, cunoscut drept capul așa-zisei “mafii uzbekistane”.

Lupta dusă în economie

Economia găsită de Gorbaciov la venirea la conducerea Uniunii Sovietice era una cu standarde destul de scăzute. În ultimele două decenii URSS se confrunta cu o degradare semnificativă a nivelului de trai, intensificarea dezinteresului pentru muncă (scăderea productivității) și dezvoltarea unei economii subterane. Explicația în acest sens este că sistemul de dezvoltare extensivă pus în practică până atunci își atinsese limitele. Sigur, printre explicațiile declinului economic ar putea fi și lipsa inovațiilor, implicarea Uniunii Sovietice în razboiul din Afghanistan, sporirea cursei înarmărilor. Tocmai de aceea, în 1985, guvernul sovietic va publica un proiect privind Orientările pentru dezvoltarea economică și socială a URSS între 1986-1990 și pentru perioada până în anul 2000. Atunci se specifică: “Următorii 15 ani vor fi o perioadă istorică pentru țara noastră pe calea către perfecționarea socialismului și construirea comunismului”.

Orientările din economia sovietică au vizat tentativa de reglare a sistemului și amplă politica de reforme. În măsurile luate,Gorbaciov se va bizui, în mod special, pe concepțiile și lucrările lui Abel Abanbegian, Stanislav Satalin și Nikolai Petrakov. Cel de-al XII-lea plan cincilan(1986-1990) era unul favorabil obiectivelor de ameliorare a controlului calității și de reducere a consumului de alcool, de reînnoire a cadrelor și evoluție spre înlesnirea acțiunilor individuale și private.

În mai 1985, Gorbaciov va adopta un program împotriva băuturilor alcoolice. Acest program viza scăderea drastică a producției de alcool. Foarte multe întreprinderi producătoare de alcool se vor închide.

Cei care au propus în Biroul Politic această măsură au fost Egor Ligachev și Mihail Solomentsev, dar în opinia publică Gorbaciov este inițiatorul acestei măsuri. Măsură a fost bine primită în rândul femeilor, care o încurajau. Pentru mulți oameni însă, campania antialcool echivala cu „castrarea clasei muncitoare”.

În 1987 se va ajunge la un consum cât jumătatea de cantitate consumată în 1985. Cresc prețurile la vodkă, este raționalizată aprovizionarea și se reduc orele programului de servire. Ca un efect, la început măsura a permis o reducere considerabilă a numărului de accidente de muncă și de circulație, dar din cauză că vânzările de alcool aduceau un profit important la buget și că aceasta infuzie de capital din urmă vânzărilor de alcool scăzuse, în 1988 acest program va fi abandonat.

În luna martie a anului 1986, un Comitet de Stat va fi însărcinat cu supravegherea calității producției. Comerțul extern suferă și el o reorganizare în  luna august a aceluiași an, urmând ca la 1 mai 1987 să fie autorizat doar un număr limitat de întreprinderi și de ministere care să opereze direct asupra piețelor externe.

În noiembrie 1986 Gorbaciov a legalizat afacerea individuală/de familie[.Legea a intrat în vigoare tot la 1 mai 1987. Se permitea reintrarea în legalitate a grupurilor de persoane care lucrau până atunci pe ascuns. Acestea aveau sarcina de a identifica acea gamă de servicii care să o ofere populației, gama ce nu putea sau nu se dorea a fi asumată de către stat.

Opera reformatoare nu se oprește aici.În 1987 se va da o lege cu privire la inteprinderile de stat. Motivarea adoptării acestei legi era faptul că Ministerul Economiei exercita o influență destul de puternică și că economia prea centralizată nu avea rezultatele dorite. Însă Comitetul planificării de stat (Gosplan) și Ministerul Economiei au găsit o modalitate prin care mențineau puterea exercitată în întreprinderi. Legea a condus la o inflație mare și la îndatoriri ale întreprinderilor. Un efect al acestei legi este acela că spre sfârșitul anilor ’80 managerii de fabrici s-au transformat în proprietarii acestora. Legea întreprinderilor de stat stipula și o autonomie financiară și contabilă crescută pentru acestea. Legea întreprinderilor viza circa 90% din întreprinderi. Întreprinderile își vede câmpul de acțiune mult mai lărgit și își elaborează singura planul de activitate, însă trebuiau să-și găsească singure furnizorii și clienții. În lege este enunțată și posibilitatea de a declara falimentul pentru întreprinderile mai puțin rentabile. Este introdus un sistem de individualizare a retribuțiilor. Colectivele de lucrători își vor putea alege propria conducere a întreprinderii, dintr-o listă de candidați.

Gorbaciov a urmărit și o remodelare a sistemului bancar. Până atunci există o bancă centrală atotputernică, Gosbank, care se sprijinea pe o bancă pentru operațiunile externe – Vneshtorgbank,o bancă pentru construcții – Stroibank și o rețea de case de economii. La 1 ianuarie 1988 sistemul bancar va fi reformat.

Importantă a fost și legea cooperativelor, ratificată la 26 mai 1988. Legea autorizează muncitorilor să părăsească sectorul de stat pentru a exerrcita o activitate în rândul cooperativelor. La sfârșitul anului 1990 cooperativele foloseau 4% din totalul forței de muncă. Pe plan extern întreprinderile de stat și cooperativele considerate competitive vor fi autorizate în decembrie 1988 să-și comercializeze liber produsele pe piața externă începând de la 1 ianuarie 1989.

La 6 martie 1990 este elaborată o lege a proprietății. Se recunosc prin aceasta trei forme de proprietate – proprietatea de stat, proprietatea “publică” și proprietatea “cetățeanului”, ultima dintre aceastea fiind considerată privată.

Eșecuri survenite

Sistemul continua să se confrunte cu un fenomen de blocaj. După primele măsuri, efectul nu a fost cel scontat, economia începând să intre din ce în ce mai rău în derivă datorită campaniei antialcool, micșorării veniturilor din exporturile de petrol și creșterii cheltuielilor. Aceste lucruri vor duce la un deficit bugetar considerabil înregistrat între 1985 și 1987. Deficitul bugetar poate fi explicat prin lipsa profitului din taxele fiscale, scăderea cursului mondial al petrolului, subvenții pentru produsele de bază și efortul militar pentru cursa înarmării.

Valul de reforme a provocat neliniștea din ce în ce mai mare a populației. Statul va avea să se confrunte cu un număr destul de mare de șomeri, în 1990 ajungându-se la aproximativ 6 milioane. De asemenea, reforma întreprinderilor trebuia să asigure o legătură strânsă între vânzător și cumpărător, dar n-a dat roade din cauza birocrațiilor și a protecționalismului regional. Șefii de întreprinderi erau și ei ostili reformelor, ei fiind și puși în față situației în care angajații pot alege lideri. Reprezentanții colhozurilor erau de asemenea nemulțumiți de acordarea de pământ țăranilor, prin măsura din 28 iulie 1988.

Se vorbește în acea perioadă de o inflație mascată, tradusă prin penuria de produse și prin cozile la magazine. Prețurile nominale pornesc pe o pantă încontinuu ascendentă. Ele sunt și în multe cazuri generate de către Comitetul de Stat al prețurilor și nu reflectă costurile de producție. Inflația mai este încurajată de mărirea deficitului bugetar. Libertatea acordată întreprinderilor și apariția noilor insitutii financiar comerciale contribuie de asemenea la derapajul inflaționist.

Spre sfârșitul lui 1988, deficitul bugetar era de 100 miliarde de ruble (11% din PIB). În ciuda mai multor planuri, puciul declanșat în 1991 îl va deposeda pe Gorbaciov de prerogativele speciale în economie. Odată cu prăbușirea URSS, Rusia, după modelul altor republici, își va recăpăta suveranitatea din punct de vedere economic. La 1 noiembrie 1991, Boris Elțân va obține puteri speciale pentru politica de reformă economică radicală în Rusia.

Perioada 1985 – 1991 a fost o perioadă cu schimbări dramatice ținând cont de ultimele decenii. Uniunea sovietică se bucura de o largă libertate politică, economică și socială cum nu a mai avut până atunci. Politica promovată în această perioadă a dus la desființarea URSSS. Gorbaciov declara : „Am făcut tot ce depindea de mine pentru a preveni amenințarea dezintegrării țării noastre multinaționale, constituită în decurs de secole”.

Bibliografie:

Ghiță Ionescu, Oameni de stat într-o lume interdependenta, Ed.All ,București, 1998     

Larry Watts, Ferește-mă ,Doamne, de prieteni , Ed RAO Bucuresti 2011    

Pascal Lorot, Perestroika. URSS sub Gorbaciov (1985-1991), Ed.Corint, București, 2002

Paul Dukes, Istoria Rusiei.822-1996, Ed.All, București, 2009

The Cambridge History of Russia, Vol. III, The Twentieth Centrury, Edited by Ronald Grigor Suny, Cambrigde University Press, 2006