Digitizarea Patrimoniului Cultural Scris

LUCRARE DE DISERTAȚIE

DIGITIZAREA PATRIMONIULUI CULTURAL SCRIS

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I – STRATEGIILE EUROPENE PRIVIND DIGITIZAREA PATRIMONIULUI CULTURAL

Evoluția conceptului de digitizare

Planul de implementare a politicii de digitizare. Directive și recomandări

Europeana

CAPITOLUL II – CADRUL LEGISLATIV NAȚIONAL ȘI CONTEXTUL INTERNAȚIONAL

Digitizarea în România

Cadru legislativ

Domeniul Public

Dreptul de autor

CAPITOLUL III – ASPECTE PRIVIND DIGITIZAREA ȘI ACCESIBILITATEA ON-LINE A MATERIALULUI CULTURAL

Regăsirea on-line a materialului cultural digitizat scris pe Internet

Procesul de digitizare și prezervare digitală

CAPITOLUL IV – PROIECTE DE DIGITIZARE ȘI INVENTARIERE A PATRIMONIULUI CULTURAL

Istoricul proiectelor de digitizare a patrimoniului cultural scris mondial

Inițiative în domeniul digitizării patrimoniului cultural în România

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

Începând cu secolul XXI dezvoltarea societății informației a devenit o realitate și o necesitate la nivel mondial, impusă fiind de dezvoltarea continuă, fără precedent și într-un ritm susținut a domeniului telecomunicațiilor și a tehnologiilor informației, de schimbările politice și sociale la nivel național, regional și internațional. Digitizarea resurselor culturale, așa cum se afirmă în raportul „Comitetul Înțelepților”, nu mai reprezintă o simplă opțiune, ci devine o obligație morală. România este nevoită să achieseze acestui principiu și să se implice în procesul decizional și legislativ al Uniunii Europene, prin susținerea și încurajarea prin mijloace concrete a inițiativelor comunitare în materie de digitizare a resurselor culturale și de acces online la patrimoniul cultural european digitizat.

Lucrarea de față are ca obiectiv prezentarea și analizarea procesului de digitizare a fondului cultural deținut de instituțiile culturale și drumul parcurs spre obținerea unei biblioteci digitale, văzută ca o necesitare pentru facilitarea accesului comunității de utilizatori la resursele colecției. Lucrarea este structurată în patru capitole și pornește de la premisa creării de conținut digital ca necesitate în societatea informațională, luând în considerare faptul că prin toate inițiativele luate la nivel european este încurajată constituirea de baze de date și crearea de conținut digital pentru o mai bună diseminare a informației, pentru încurajarea procesului de creație în format digital, pentru promovarea și prezervarea digitală a patrimoniului cultural național și european în format electronic. Primele trei capitole abordează o serie de probleme teoretico-explicative, legate de: planul de implementare a politicii de digitizare cu referiri la Europeana, jurisprudența în contextul digitizării, menționând aici legea privind dreptul de autor, bifarea variatelor aspecte privind digitizarea și accesibilitatea on-line a obiectului digital cu enumerarea metodelor de prezervare digitală. Ultimul capitol al lucrării tratează proiectele de digitizare și inventariere a patrimoniului cultural mondial și național, oferind aici exemple concrete de proiecte și inițiative în domeniul digitizării și concluzionând faptul că instituțiile românești, mai precis aproximativ 75% dintre biblioteci și 55% dintre muzee, pun la dispoziția publicului larg documente digitizate. Întreaga lucrare și-a propus să răspundă la întrebarea dacă patrimoniul cultural românesc scris poate deveni parte componentă esențială a patrimoniului digital european.

CAPITOLUL I

STRATEGIILE EUROPENE PRIVIND DIGITIZAREA PATRIMONIULUI CULTURAL

1. Evoluția conceptului de digitizare

În contextul unei societăți globale, bazate pe informație, pericolul pierderii identității culturale este real. Protejarea moștenirii culturale, tangibilă și intangibilă, mobilă și imobilă, conservată și făcută publică de instituțiile culturale (situri arheologice, biblioteci și arhive, muzee, organizații ale patrimoniului natural, etnografic) a fost stabilită ca o prioritate mondială.

Dezvoltarea de proiecte și programe de digitizare s-a aflat întotdeauna în atenția comunității europene, având drept dovadă Declarația UNESCO privind Distrugerea Intenționată a Patrimoniului Cultural: „Comunitatea internațională recunoaște importanța protejării patrimoniului cultural și reafirmă angajamentul în lupta împotriva distrugerii intenționate sub orice formă, astfel încât moștenirea culturală să poată fi transmisă generațiilor viitoare.”

Digitizarea patrimoniului cultural este o activitate ce are sprijinul comunității internaționale, devenind astfel o prioritate mondială, dar în special a Uniunii Europene:

Lansarea Planului de Acțiune eEurope demarat de Comisie în 1999, urmat de alte planuri de acțiune în 2002 și 2005;

Principiile Lund de Digitizare – întâlnirea organizată în aprilie 2001 la Lund, Suedia reprezintă un reper important în acest proces, ca un prim pas către o gândire strategică la nivel european pe problema digitizării. Toți experții prezenți la întâlnirea de la Lund din aprilie 2001 au fost de acord asupra faptului că integrarea inițiativelor naționale distincte în domeniul digitizării patrimoniului este necesară. S-a stabilit că digitizarea este o activitate cheie în prezervarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural european, și o sursă potrivită pentru diseminarea diversității culturilor naționale;

înființarea Grupului Reprezentanților Naționali pentru coordonarea digitizării în Europa;

Hotărârea Consiliului din 25 Iunie 2002 privind prezervarea memoriei „de mâine” – păstrarea conținutului digital pentru generațiile viitoare;

„i2010: European Information Society 2010” – strategie dezvoltată de către Uniunea Europeană pe o perioadă de 5 ani care își propune modernizarea și desfășurarea tuturor politicilor UE cu scopul de a stimula dezvoltarea economiei digitale europene și încurajează crearea de conținut digital, îmbunătățirea prezervării și extinderea accesului publicului la colecții organizate de material digitizat.

Strategia i2010 are trei priorități: crearea unei Europe atractive pentru investitori, dezvoltarea de cunoștințe și inovații incluzând TIC, crearea de noi locuri de muncă. Pentru ca acest tip de inițiativă să aibă succes este nevoie de participarea activă a instituțiilor culturale și științifice.

Conform Raportului final din martie 2005, Comisia a anunțat planurile pentru i2010, pe următorii 5 ani, având trei priorități:

stabilirea unui spațiu informațional european, și anume a unei veritabile piețe unice pentru economia digitală pentru a putea exploata la maximum economiile de scară pe care le permite o piață europeană de 500 de milioane de consumatori;

consolidarea inovării și a investițiilor în activitățile de cercetare din sectorul TIC. Tehnologiile informației și comunicațiilor continuă să fie motorul principal al modernizării economice și sociale. Întreprinderile din Uniunea Europeană alocă în favoarea TIC 20% din investiții, iar acest sector reprezintă 26% din totalul cheltuielilor de cercetare. De asemenea, 60% din serviciile publice de bază sunt, în acest moment, integral disponibile on-line și peste jumătate din cetățenii UE folosesc Internetul în mod regulat;

promovarea integrării, a serviciilor publice și a calității vieții, extinderea valorilor europene privind integrarea și calitatea vieții în cadrul societății informaționale.

Prin inițiativa i2010 se urmărește stimularea dezvoltării economiei digitale europene, se stimulează crearea de conținut digital, îmbunătățirea prezervării și extinderea accesului publicului la colecții organizate de material digital. Prin toate inițiativele luate la nivel european este încurajată crearea de conținut digital și constituirea de baze de date pentru o mai bună răspândire a informației, pentru a permite utilizatorilor accesul on-line la resurse, pentru încurajarea procesului de creație în format electronic, pentru prezervarea și promovarea digitală a patrimoniului cultural național și european în format electronic. România, ca țară membră a Uniunii Europene poate face posibilă îmbogățirea memoriei culturale colective cu un patrimoniu cultural și științific valoros, oferit utilizatorilor de pretutindeni, într-un mod coerent, în concordanță cu normele europene.

Comisia Europeană, organismul ce militează pentru unificarea resurselor patrimoniale de pe întreg teritoriul european, în mediul digital, publică broșura „i2010: Digital Libraries” unde definește bibliotecile digitale ca fiind colecții organizate de conținut digital, rezultat în urma digitizării documentelor tradiționale sau creat direct în mediul digital. Ca element cu rol strategic în cadrul inițiativei i2010, se prevede crearea, promovarea și susținerea Bibliotecii Digitale Europene (European Digital Library – EDL).

Precursor al bibliotecii digitale este Proiectul Gutenberg (denumit în cinstea lui Johannes Gutenberg), un proiect vizionar lansat de Michael Hart în 1971 pentru a concepe versiuni electronice ale lucrărilor literare și a le distribui întregii lumi. Majoritatea sunt lucrări de literatură din cultura vestică. Proiectul conține pe lângă forme literare cum ar fi nuvela, poezia, dramă și cărți de rețete culinare, lucrări de referință, reviste, periodice și înregistrări non-text (fișiere audio sau partituri). Majoritatea lucrărilor sunt în limba engleză dar există un număr semnificativ de lucrări în germană, franceză, italiană, spaniolă, olandeză, finlandeză și chineză.

Există trei domenii prioritare unde potențialul tehnologiei digitale poate fi exploatat pentru a extinde accesul la informații:

accesibilitatea on-line;

digitizarea colecțiilor analogice;

conservarea și stocarea de conținut digital.

Bibliotecile digitale aduc un avantaj nu numai în ce privește vizibilitatea culturală, dar și în sectoare majore de activitate, mai precis în termeni de investiții și locuri de muncă. Digitizarea materialelor din librăriile Europene, muzee și arhive (cărți, ziare, filme, fotografii, hărți, etc.) va facilita accesul cetățenilor la patrimoniul lor cultural, îndeplinindu-se totodată și obiectivul principal al Uniunii Europene, acțiunea culturală.

Un prim pas spre crearea bibliotecii digitale l-a constituit dezvoltarea catalogului on-line pentru public (On-line Public Access Catalog), o bază de date bibliografice, care oferă o consultare sintetizată, utilizatorul putând obține cu ușurință informații combinate (autor, titlu, editură, subiect) într-un timp extrem de scurt. Catalogul poate fi accesat de la distanță, de orice persoană ce are conexiune la Internet, fapt de o importanță majoră la vremea introducerii acestuia. Un alt pas semnificativ făcut de biblioteci spre lumea tehnologică a fost crearea propriei pagini de Internet, astfel, bibliotecile au devenit vizibile atât la nivel național cât și la nivel internațional. Prima bibliotecă europeană care și-a creat propriul site în 1994 este Biblioteca Națională a Finlandei, fiind deschizătoare de drumuri pentru multe alte biblioteci care au început să-și creeze propria pagină de Internet, cu ajutorul căreia utilizatorii aveau posibilitatea de a afla mai multe informații: programul bibliotecii, consultarea catalogului etc..

Se pune accent pe dezvoltarea tehnologică continuă, prin care conținutul își adaugă valoare în forma cunoștințelor încorporate și prin creșterea interoperabilității la nivelul serviciilor. Preocuparea principală este de asigura accesul la conținutul digital din Europa într-un mod cât mai exploatabil, utilizabil și accesibil, facilitând crearea și difuzarea informației în aria interesului public. În prezent, numai o mică parte a colecțiilor europene sunt digitizate. Există patru aspecte importante de care trebuie să se țină seama și anume:

aspecte financiare – digitizarea este un proces laborios și costisitor, de aceea se va analiza ce și când se va transforma în conținut digital. Întregul proces de constituire a unei biblioteci digitale este costisitor pentru că trebuie luate în considerare aspectele legale privui etc..

Se pune accent pe dezvoltarea tehnologică continuă, prin care conținutul își adaugă valoare în forma cunoștințelor încorporate și prin creșterea interoperabilității la nivelul serviciilor. Preocuparea principală este de asigura accesul la conținutul digital din Europa într-un mod cât mai exploatabil, utilizabil și accesibil, facilitând crearea și difuzarea informației în aria interesului public. În prezent, numai o mică parte a colecțiilor europene sunt digitizate. Există patru aspecte importante de care trebuie să se țină seama și anume:

aspecte financiare – digitizarea este un proces laborios și costisitor, de aceea se va analiza ce și când se va transforma în conținut digital. Întregul proces de constituire a unei biblioteci digitale este costisitor pentru că trebuie luate în considerare aspectele legale privind dreptul de autor, acordurile de licență, achiziționarea echipamentului necesar, pregătirea personalului, crearea de metadate pentru documentele digitale etc.;

aspecte organizaționale – trebuie să existe o coordonare la nivel național pentru a evita acțiunile redundante;

aspecte tehnice – îmbunătățirea tehnicilor de digitizare pentru a avea un raport optim calitate – preț;

aspecte legale – în realizarea conținutului digital se pune problema propietății intelectuale.

În comparație cu biblioteca tradițională, biblioteca digitală oferă o gamă variată de avantaje utilizatorilor precum: accesarea concomitentă a informațiilorde către mai mulți utilizatori, protejarea originalelor, furnizarea unui acces egal la informație pentru toate tipurile de utilizatori. Sistemul de biblioteci din România, prin colecțiile pe care le deține, prin infrastuctură și sistem informatic, prin serviciile specifice oferite utilizatorilor, reprezintă mediul adecvat pentru realizarea la nivel național a politicii de digitizare, prezervare, conservare digitală și accesibilitate on-line a resurselor informaționale.

2. Planul de implementare a politicii de digitizare. Directive și recomandări

Strategia Uniunii Europene pentru digitizare și conservare se bazează pe lucrările realizate în ultima perioadă în cadrul inițiativei privind bibliotecile digitale. Acțiunile europene în acest domeniu au fost susținute de către Parlamentul European și Consiliu, cel mai recent în hotărârea Parlamentului din 5 mai 2010 și în concluziile Consiliului din 10 mai 2010. Programul de lucru pentru cultură pentru perioada 2011-2014 stabilit de Consiliu în cadrul reuniunii sale din 18 și 19 noiembrie 2010 evidențiază necesitatea unui efort coordonat în domeniul digitizării.

La 28 august 2006, Comisia a emis o recomandare adresată statelor membre cu scopul de a optimiza, prin intermediul Internetului, potențialul economic și cultural al patrimoniului cultural al Europei. Rapoartele statelor membre din 2008 și 2010 cu privire la punerea în aplicare a recomandării arată că au fost înregistrate progrese, însă acestea nu sunt consecvente în statele membre.Contextul eforturilor de digitizare și de colaborare la nivel european s-a schimbat considerabil în ultimii an. La baza acestor schimbări se numără și publicarea raportului „Noua renaștere” de către grupul de reflecție Comité des Sages, cu privire la accesul on-line la patrimoniul cultural al Europei, precum și propunerea de directivă a Comisiei din 24 mai 2011, având drept obiect operele orfane. După cum a ținut și să sublinieze grupul de reflecție Comité des Sages în ceea ce privește accesul on-line la patrimoniul cultural al Europei, Europa este obligată să acționeze imediat pentru a beneficia de avantajele digitizării și ale conservării digitale, pentru a-și utiliza bogăția materialului cultural în cel mai bun mod cu puțină. Dacă statele membre nu își intensifică investițiile în acest domeniu, există riscul ca beneficiile culturale și economice aferente trecerii la era digitală să se materializeze pe alte continente, și nu în Europa.

Accesibilitatea on-line a materialului cultural va permite utilizatorilor europeni să aibă acces la el și să îl utilizeze în scopuri recreative, educative sau profesionale. Astfel, patrimoniul divers și multilingv european va dobândi un profil clar pe Internet, iar digitizarea materialului instituțiilor de cultură ale Europei le va ajuta pe acestea să își ducă la îndeplinire misiunea de a furniza accesul la patrimoniu și de a-l conserva în mediul digital.

De asemenea, există posibilitatea ca materialul digitizat să poate fi reutilizat, atât în scopuri comerciale, cât și necomerciale, cu condiția ca acest lucru să se efectueze cu respectarea în întregime a drepturilor de autor și a drepturilor conexe. Această reutilizare aduce cu sine o creștere a industriei creative, care reprezintă 3,3% din PIB-ul UE și 3% din locurile de muncă, digitizarea oferind astfel oportunități economice însemnate.

Costul integral al procesului de digitizarea patrimoniului cultural al Europei este ridicat și nu poate fi acoperit doar prin finanțare publică. Pentru a putea acoperi cheltuielile s-au lansat parteneriate public – privat inovatoare. Bugetul proiectului de digitizare depinde și de soluția de digitizare aleasă. Costurile se referă la achiziționare de echipamente, achiziționarea de software, instruirea personalului din biblioteci, costuri aferente spațiilor de desfășurare a proceselor, costuri de administrare a bazei de date, costuri aferente dobândirii dreptului de proprietate intelectuală și a celui de difuzare. Proiectul de digitizare a resurselor documentare internaționale și de constituire a bibliotecii digitale trebuie inițiat și susținut prin politică publică. Politica de comunicare a documentelor, cu sau fără plată, poate în timp să ducă la autofinanțarea întreținerii sistemului propriu-zis.

Doar o parte a materialului deținut de biblioteci, arhive și muzee aparține domeniului public, în sensul că acesta nu este sau nu mai este protejat de drepturi de proprietate intelectuală, în timp ce restul materialului este protejat de astfel de drepturi. Însă conectarea la nivel european a bazelor de date privind astfel de drepturi aduce cu ea reducerea costurilor de tranzacție pentru procedurile de obținere a drepturilor de autor.

3. Europeana

Biblioteca Digitală Europeană este un proiect al Comisiei Europene și se înscrie în strategia generală de dezvoltare a economiei digitale. Ideea accesului on-line la resursele culturale și științifice ale instituțiilor din Europa nu este una nouă. Recent, au existat o serie de inițiative cu privire la stocarea sub formă electronică și vizibilitatea colecțiilor muzeelor, arhivelor și bibliotecilor.

Scurt istoric:

23 ianuarie 2005 – Jean-Noël Jeanneney (președinte pe atunci al Bibliotecii Naționale a Franței) reacționează la proiectul„Google Books” și publică cartea „Quand Google défie l'Europe: plaidoyer pour un sursaut” (Când Google provoacă Europa: pledând pentru o tresărire), fiind îngrozit de potențiala hegemonie a culturii anglo-saxone pe Internet;

28 aprilie 2005 – Președintele Chiriac le scrie lui Junker și Barosso faimoasa scrisoare (co-semnată de Kwasniewski, Schroeder, Berlusconi, Zapatero, Gyurcsany) prin care cere o „reacție” la inițiativa Google;

1 iunie 2005 – Comisia publică strategia „i2010: European Information Society for growth and employment” cu scopul de a încuraja noi servicii și conținut on-line;

30 septembrie 2005 – Comisia Europeană adoptă comunicatul „i2010: Digital Libraries” care reflectă o strategie de sporire a conținutului digital și o extindere a accesului public privitor la colecțiile digitale, precum și facilitarea accesului la resursele informaționale electronice într-un mod cât mai dinamic, interesant și accesibil;

24 august 2006 – recomandarea (2006/585/ce) CE privind înființarea și susținerea facilităților de digitizare la scară mare și promovarea unei biblioteci digitale europene;

1 iulie 2007 – se lansează proiectul „EDLnet” finanțat de către Comisia Europeană și care are ca principal obiectiv realizarea unui prototip operațional al Bibliotecii Digitale Europene. La înființarea acestuia au participat cel puțin câte o instituție din fiecare țară membră (din România, partenerul invitat a fost CIMEC – Institutul de Memorie Culturală);

20 noiembrie 2008 – comisarul european pentru Societatea Informațională și Media, dna Viviane Reding, lansează prototipul Bibliotecii Digitale Europene, Europeana.eu. Se precizează că dezvoltarea viitoare a platformei va depinde în mare măsură de modul în care statele membre și instituțiile de cultură ale acestora o alimentează și îi asigură vizibilitatea în rândul cetățenilor;

27 noiembrie 2008 – la Paris a avut loc lansarea publică a portalului Europeana.eu. A doua după deschidere portalul a fost închis din cauza unui număr record de accesări (aproximativ zece milioane), care au blocat serverul. Redeschiderea a avut loc abia peste o lună.

Europeana.eu este un portal despre idei și inspirație care oferă acces utilizatorilor la 4,6 milioane de elemente digitale (în noiembrie 2009; odată cu lansarea Europeana versiunea 1.0 în 2010 numărul a crescut semnificativ), de următoarele tipuri:

imagini – fotografii, hărți, desene, tablouri și imagini de obiecte muzeale;

texte – cărți, ziare, scrisori, jurnale și documente de arhivă;

fonograme – muzică și text rostit de pe cilindri, casete, discuri sau din emisiuni de radio;

videoclipuri – filme, jurnale și emisiuni TV.

Unele exponate și subiecte faimoase, cum ar fi cartea lui Isaac Newton despre „Legile mișcării”, desenele lui Leonardo da Vinci, pictura „Fata cu cercelul perlat a lui Johannes Vermeer” sau diverse obiecte privind Zidul Berlinului, iar altele sunt comori ascunse din bibliotecile, arhivele, muzeele și colecțiile audiovizuale europene.

În continuare se urmărește creșterea conținutului accesibil prin Europeana, inclusiv în ceea ce privește tipurile de materiale care sunt actualmente subprezentate (în 2011 doar 2% din obiectele digitale erau materiale audio sau audiovizuale). Obiectivul general este de 30 de milioane de elemente până în 2015, considerat planul strategic al portalului Europeana și piatra de temelie în direcția digitizării întregului patrimoniu cultural al Europei până în 2025.

Proiectul se află sub supravegherea unei echipe găzduită de Biblioteca Regală a Țărilor de Jos, care se bazează pe expertiza acumulată de către TEL (The European Library), care este un serviciu al Conferinței Bibliotecarilor Național Europeni și supervizat de EDL Foundation.

Europeana.eu se prezintă ca fiind:

pentru utilizatori: un punct de acces unic pentru milioane de cărți, obiecte muzeale, documente arhivistice, filme și tablouri care au fost digitizate în întreaga Europă. Ea este o sursă de informații de autoritate provenite de la instituțiile culturale și științifice europene;

pentru profesioniștii din zona patrimonială: Europeana este o platformă pentru schimbul de cunoștințe între bibliotecari, arhiviști, curatori și industriile creative;

pentru finanțatori și elaboratorii de politici: Europeana este o inițiativă prestigioasă susținută de Comisia Europeană și o cale de a stimula economia creativă și de a promova turismul cultural.

Așadar, Europeana este un catalog colectiv transnațional de resurse digitale expuse de toate țările membre ale Uniunii Europene.

Expunerea unui obiect digital în Europeana presupune ca:

obiectul să fie publicat pe un site cu o conexiune rezonabil de rapidă și să aibă o calitate acceptabilă;

obiectul sa aibă o calitate tehnică rezonabilă;

sa nu necesite instalarea unor instrumente soft neuzuale;

obiectul să aibă o adresă web; adresa web a obiectului să fie persistentă pe termen lung;

metadatele asociate obiectului să fie scrise cu diacriticele corecte.

Din perspectiva drepturilor intelectuale, expunerea în Europena presupune ca:

furnizorul să obțină drepturi depline de (re)publicare a obiectelor digitale;

furnizorul să furnizeze metadatele sub licența Creative Commons CCO (No rights reserved).

Europeana și celelalte proiecte care contribuie cu materiale digitale la Europeana.eu sunt finanțate de către Comisia Europeană prin programul eContentplus (program ce contribuie la obiectivele politicii Comisiei anunțate în „i2010 – O societate informațională europeană pentru creștere și ocuparea forței de muncă”, în special la apariția de „comunicații în bandă largă, conținut bogat și variat și servicii digitale”), Communications Technologies Policy Support Programme (ICT PSP) și alte programe similare.

Pentru a putea participa la o gamă variată de proiecte, care sunt finanțate de Comisie doar în proporție de 50-100%, Europeana.eu depinde de ministerele de cultură a Statelor Membre pentru susținere financiară.

CAPITOLUL II

CADRUL LEGISLATIV NAȚIONAL ȘI CONTEXTUL INTERNAȚIONAL

1. Digitizarea în România

În România reforma în domeniul culturii nu a fost una bruscă și radicală, ci din contră a fost realizată cu „pași mici”, spre deosebire de alte state din Europa de Est. Principala motivație pentru cooperarea trans-națională în domeniul culturii din ultimii ani este integrarea europeană, cu precădere integrarea culturii române în circuitul valorilor europene. Pentru integrarea în Uniunea Europeană sunt făcute eforturi remarcabile referitoare la adoptarea și implementarea acquis-ului (totalitatea drepturilor și a obligațiilor comune care decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene). Importanța acordată ariei culturale este reflectată prin participarea din ce în ce mai vizibilă a instituțiilor românești în programe UE: „Culture 2000”, INTERREG, Phare.

În vederea prezervării și diseminării valorilor culturale naționale, România și-a stabilit ca priorități:

restaurarea moștenirii culturale, în măsura în care acest lucru este financiar posibil;

cooperarea între autoritățile centrale și locale, între sectorul public și cel privat, dar și între specialiști și cetățenii de rând;

includerea politicilor de protejare și dezvoltare a patrimoniului cultural ca parte activă a dezvoltării țării în domeniul dezvoltării economice.

În România instituțiile publice sunt principala sursă de finanțare în ceea ce privește inițiativele sau activitățile culturale, iar Ministerul Culturii și Cultelor este organismul specializat al administrației publice centrale, responsabil pentru dezvoltarea strategiilor și politicilor culturale. Ca parte componentă a administrației publice centrale, Ministerul Culturii și Cultelor se află într-o relație de subordonare cu Guvernul, respectiv în relații de cooperare cu alte ministere și organisme centrale specializate, cu autoritățile publice locale.

Cele 42 de Direcții pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național județene și a municipiului București sunt reprezentanțele teritoriale ale Ministerului Culturii și Cultelor pentru administrarea culturii și moștenirii culturale.

Principalele funcțiuni ale Ministerului Culturii și Cultelor sunt:

inițierea și dezvoltarea de programe legislative specifice;

semnarea, aderarea sau ratificarea de acorduri bilaterale sau multilaterale;

organizarea, coordonarea și controlul aplicării strategiei generale în domeniul culturii și programului de guvernare.

Ministerul Culturii și Cultelor a creat și a implementat o strategie culturală axată pe descentralizarea administrării culturii, eficientizarea și restructurarea instituțiilor culturale și instituirea unui mecanism de finanțare eficient pentru programe și proiecte în domeniul culturii. Direcția pentru Integrare Europeană și Relații Internaționale din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor este o autoritate centrală specializată, care implementează politici și strategii în domeniul culturii, cultelor, cinematografiei, artei. Departamentul de Muzee, Colecții și Arte vizuale din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor a creat o strategie în ceea ce privește protecția patrimoniului cultural, având drept scop fundamental îmbogățirea, protejarea și punerea în valoare a moștenirii culturale prin acțiuni specifice, conform legii, și prin parteneriate cu instituții similare din alte țări.

La nivelul Uniunii Europene, digitizarea resurselor culturale este considerată un factor cheie ce va contribui la îmbunătățirea fluxului nefragmentat de informații într-o economie a cunoașterii. Odată cu transpunerea în format electronic, patrimoniul cultural, științific și educațional, respectiv, tipărituri (carte, presă scrisă), fotografie, obiecte muzeale, documente de arhivă, material audio-vizual, pot deveni resurse pentru un spectru larg de produse și servicii informaționale, în sectoare precum turismul sau educația.

De accea, pe termen lung, se consideră că digitizarea resurselor culturale și oferirea unei platforme unice de acces în cadrul unei biblioteci digitale reprezintă un demers cu un potențial economic considerabil, care poate duce la creșterea competivității în întreaga Europă, respectând, totodată și prevedereile Strategiei de la Lisabona.

2. Cadru legislativ

După 1989, cu precădere în ultimii 5 ani, s-au depus eforturi pentru a elimina din legislație golurile referitoare la moștenirea culturală. În acest scop, au fost analizate recomandările Consiliului Europei, și, în concordanță cu legislația românească:

Legea 150/1997 – privind ratificarea Convenției europene pentru protecția patrimoniului arheologic (revizuită), adoptată la Valetta la 16 ianuarie 1992;

Legea 157/1997 – privind ratificarea Convenției pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei, adoptată la Granada la 3 octombrie 1985;

Legea 451/2002 – privind ratificarea Convenției europene a peisajului, adoptată la Florența la 20 octombrie 2000.

Pentru elaborarea unei politici publice în domeniul digitizării, prezervării digitale și accesibilității on-line a resurselor bibliotecilor se va ține cont:

Concluziile Consiliului European asupra digitizării și accesibilității on-line a materialului cultural (2006/C 297/01);

Recomandările Comisiei Europene asupra digitizării și accesibilității on-line a materialului cultural și conservare digitală (2006/585/EC).

Așadar, în conformitate cu recomandările Comisiei Europene și concluziile Consiliului European, în fiecare stat membru al UE sunt necesare:

parcurgerea unor etape organizatorice și tehnice;

susținerea financiară a inițiativelor de digitizare a materialelor culturale (resurse documentare scrise, audio-vizuale, patrimoniul mobil și imobil, patrimoniul arhivistic);

crearea unei biblioteci digitale, drept cadru unitar și platformă unică de acces public la materialul digital, pe Internet.

Prin toate inițiativele luate la nivel european este încurajată crearea de conținut digital și constituirea de baze de date pentru o mai bună diseminare a informației, pentru a permite utilizatorilor accesul on-line la resurse, pentru încurajarea procesului de creație în format electronic, pentru promovarea și prezervarea digitală a patrimoniului cultural național și european în format electronic.

La nivel european, Biblioteca Digitală Europeană (European Digital Library – EDL) este considerată a fi mijlocul cel mai corespunzător de a pune la dipoziția utilizatorilor, în sistem on-line, într-un mod cât mai facil cu putință, la un nivel tehnic adecvat, un volum cât mai mare de informație.

Comisia Europeană va finanța proiectele care vor aduce acea „valoare adaugată” europeană, dar nu va finanța digitizarea în sine a resurselor, aceasta fiind considerată o sarcină a statelor membre și a fiecărei instituții.

Proiectele care se derulează în prezent, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene sunt:

EDL, referitor la integrarea în Biblioteca Europeană a cataloagelor bibliografice și a colecțiilor digitale a 9 biblioteci naționale din țări membre UE;

EDLnet, inițiat în iulie 2007, axat pe îmbunătățirea interoperabilității între bazele de date ale muzeelor, bibliotecilor și arhivelor;

TELplus, demarat în iulie 2007, cu scopul de a îmbunătăți accesul și modul de operare în bazele de date ale EDL. În cadrul acestui proiect se prevede și includerea în Biblioteca Europeană a colecțiilor bibliotecilor naționale din România și Bulgaria.

În România, în ultimii ani un nou set de legi referitoare la protejarea și dezvoltarea moștenirii culturale naționale a fost creat:

Legea nr. 5 din 6 martie privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate; act emis de Parlamentul României și publicat în Monitorul Oficial nr. 152 din 12 aprilie 2000;

Ordonanța Guvernamentală 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, publicată în Monitorul Oficial nr. 45 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări prin Legea 564/2001 publicată în Monitorul Oficial nr. 695/2001;

Legea nr. 378 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național;

Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil; act publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 530 din 27 octombrie 2000;

Legea nr. 422 din 18 iulie 2001, republicată, privind protejarea monumentelor istorice; act emis de Parlamentul României și publicat în Monitorul Oficial nr. 938 din 20 octombrie 2006;

Ordinul Ministrului Culturii nr. 2044 din 9 mai 2001 privind registrul bunurilor furate.

Prin Hotărârea nr. 1676 din 10 decembrie publicată în Monitorul Oficial cu numărul 855 din data de 19 decembrie 2008 s-a aprobat Programul național pentru digitizarea resurselor culturale naționale și crearea Bibliotecii Digitale a României. Principiile promovate în aplicarea Programului sunt:

principiul libertății de informare și al accesului universal al informației;

prezervarea moștenirii intelectuale naționale;

partajarea resurselor informaționale și documentare;

promovarea unui context informațional multicultural și multilingvist;

promovarea de noi modele de informare și documentarea pornindu-se de la tehnologiile avansate existente.

Programul are ca principale obiective:

îmbunătățirea, coordonarea și eficientizarea proceselor de digitizare a resurselor culturale la nivel național;

sporirea numărului de resurse culturale reprezentative digitizate, diversificarea și conservarea acestora;

creșterea gradului de accesibilitate a publicului utilizator de Internet la resursele culturale naționale.

Finanțarea Programului se asigură din sume alocate cu această destinație ministerelor implicate în aplicarea Programului de la bugetul de stat, din fonduri externe rambursabile și nerambursabile, precum și din alte surse, în condițiile legii.

În vederea realizării obiectivelor se va constitui o Comisie pentru implementarea și monitorizarea Programului, având rol de decizie strategică și fiind formată din câte un reprezentant al Ministerului Culturii și Cultelor, al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, al Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, desemnați prin ordine ale miniștrilor de resort.

Prioritățile legate de aspectul legislativ vor aduce în prim plan lucrări exceptate de dreptul de autor, lucrări originale realizate în cadrul bibliotecilor, muzeelor sau altor instituții, apoi documente pentru care se poate obține permisiunea de utilizare (obținerea gratuit sau prin cumpărarea dreptului integral de proprietate de la deținătorul copyrightului, licențe, altele).

Pentru derularea Programului, Ministerul Culturii și Cultelor estimează un necesar de cca. 2 milioane EUR pe an (estimarea este raportată la activitățile specifice ce urmează a fi derulate de Ministerul Culturii și Cultelor). În ceea ce privește structura cheltuielilor, trebuie subliniat că dacă în primul an cheltuielile vor fi direcționate spre achiziționarea de materiale și echipamente, în anii următorii ponderea cea mai mare o vor deține cheltuielile de întreținere și actualizare a echipamentelor și programelor informatice concepute pentru gestionarea procesului, precum și costurile pe care le angrenează digitizarea efectivă a resurselor culturale, procesarea și publicarea pe Internet a materialului digital rezultat.

Digitizarea resurselor culturale, pe bază de mecanisme de coordonare bine puse la punct și a unor criterii prestabilite, va conduce la:

asigurare unui acces facil la resursele culturale naționale, atât pentru utilizatorii din România, cât și pentru cei din Uniunea Europeană, care va aduce o creștere a numărului de informații accesate, într-o economie a cunoașterii;

garantarea respectării și satisfacerii drepturilor fundamentale de libertate de exprimare, precum și acces și participare la cultură și informație, atât pentru utilizatori, cât și pentru creatorii sau deținătorii de resurse culturale;

creșterea accesibilității publicului utilizator de Internet la resursele culturale naționale.

Programul și acțiunile ce vor fi derulate în cadrul său sunt conforme cu Recomandarea Comisiei Europene (2006/585/EC) și cu Concluziile Consiliului European (2006/C 297/01) și se înscriu în prioritățile strategice ale ministerelor culturii, formulate de EDL Foundation, și anume:

sprijinirea constituirii de portaluri naționale pentru muzee, colecții audio-vizuale, biblioteci și arhive. Portalurile naționale stabilesc standarde coerente pentru conținutul digital, permițând portalului Europeana recoltarea de resurse culturale digitale de tipuri diferite;

sprijinirea programelor de digitizare, pentru a promova resursele culturale naționale prioritare în Europeana.

Procesul de digitizare este unul complex, care pentru a avea o viabilitate pe termen lung și pentru a acoperi o parte cât mai largă și reprezentativă a patrimoniului cultural scris românesc este necesar ca acest proces să se desfășoare la nivel național.

Selecția colecțiilor/documentelor ce urmează a fi digitizate se va realiza pe baza unor criterii, precum:

valoarea documentară;

prezervarea documentelor originale;

caracterul reprezentativ pentru un anumit domeniu, o anumită regiune geografică sau o anumită perioadă de timp, atât la nivel național cât și la nivel internațional;

categoria de utilizatori potențiali trebuie să fie relativ mare pentru a justifica selecția;

aspectul juridic, cu cele două aspecte: dreptul de proprietate intelectuală și dreptul de difuzare;

aspectul financiar;

tehnologia implicată.

Prioritățile legate de aspectul legislativ vor aduce în prim plan lucrări exceptate de dreptul de autor, lucrări originale realizate în cadrul bibliotecilor, muzeelor sau altor instituții, apoi documente pentru care se poate obține permisiunea de utilizare (obținerea gratuit sau prin cumpărarea dreptului integral de proprietate de la deținătorul copyrightului, licențe, etc.).

3. Domeniul Public

Domeniul public reprezintă ansamblul cărților, imaginilor și operelor audiovizuale care nu se află sub prevederile drepturilor de autor și care pot fi utilizate fără restricție, aflându-se sub incidența perpetuă a drepturilor de autor morale în unele țări europene. Domeniul Public oferă o balanță dezvoltată istoric pentru drepturile creatorilor protejate prin drepturile de autor, fiind esențială bazei memoriei culturale și de cunoaștere a societăților noastre. Domeniul Public acoperă două categorii de materiale:

lucrări a căror protecție a expirat. Protecția prin drepturile de autor în Europa are o perioadă de 70 de ani după moartea celui mai longeviv creator. Dacă drepturile de autor sunt deținute de o companie, atunci sunt exercitate timp de 70 de ani de la publicare. Din moment ce această protecție temporară a ajuns la final, toate restricțiile legale încetează să mai existe. Acest lucru înseamnă că aproape tot ceea ce este publicat, pictat, fotografiat sau lansat oriunde în lume înainte de secolul XX este ieșit de sub prevederile drepturilor de autor și se află în Domeniul Public;

informațiile comune de bază nu sunt protejate prin drepturile de autor. Lucrările care nu sunt originale nu sunt protejate prin drepturi de autor. Ideile și faptele nu sunt protejate prin drepturi de autor, ci expresiile acestora. Deciziile legale, administrative și judiciare sunt excluse de la această protecție. Aceste bunuri comune sunt privite ca fiind mult prea importante pentru funcționarea societăților noastre pentru a fi împovărate cu restricții legale de oricare natură chiar și pentru o perioadă limitată.

Există însă și un număr de limitări și excepții care reduc restricțiile legale și asigură îndeajuns accesul la cultură și cunoașterea comună. Aceste excepții asigură faptul că drepturile de autor acordate creatorilor nu interferează cu anumite cerințe specifice ale societății. Acestea asigură accesul, permit funcționarea instituțiilor de bază ale societății și furnizează condițiile pentru participarea socială ale indivizilor cu nevoi speciale.

Există un set minim de standarde care asigură faptul că Domeniul Public funcționează în mediul digital:

protecția prin drepturile de autor este temporară. Drepturile de autor oferă creatorilor un monpol limitat în timp în ceea ce privește controlul asupra operelor lor. Odată expirată această perioadă, lucrările intră automat în Domeniul Public. Protecția prin dreptul de autor ar trebui să dureze atât cât este necesar pentru a fi atins un compromis rezonabil între protejarea și răsplătirea autorului pentru munca sa intelectuală și protejarea interesului public în diseminarea culturii și a cunoașterii;

Domeniul Public este regula iar protecția prin drepturi de autor este excepția. Protecția prin drepturile de autor este acordată doar pentru formele originale de expresie, majoritatea datelor, informațiilor și ideilor produse în întreaga lume în oricare moment, aparține Domeniului Public;

ce există în Domeniul Public trebuie să rămână în Domeniu. Controlul exclusiv asupra lucrărilor din Domeniul Public nu poate fi restabilit prin pretinderea unor drepturi exclusive pentru reproducerile prin mijloace tehnice a acestor opere. Operele aflate în Domeniul Public sub formă analogă continuă să rămână în Domeniul Public din momentul digitizării lor;

utilizatorul legitim al unei copii digitale a unei opere din Domeniul Public ar trebui să fie liber să (re)utilizeze, copieze și modifice opera. Statutul de operă aflată în Domeniul Public garantează dreptul de (re)utilizare, modificare și reproducere iar acest drept nu trebuie limitat prin măsuri tehnice sau contractuale. Odată ce o operă a intrat în Domeniul Public nu mai există baze legale pentru a impune restricții asupra utilizării acesteia.

Mare parte a operelor culturale (Enciclopedia lui Diderot, picturile lui Leonardo da Vinci) se află în Domeniul Public. Societatea reutilizează, reinterpretează și reproduce în mod constant materialul existent în Domeniul Public iar făcând aceasta, elaborează idei noi și creează noi opere. Teorii noi, invenții, opere culturale și toate asemenea se datorează cunoașterii și creativității secolelor anterioare.

Doar o parte a materialului deținut de biblioteci, arhive și muzee aparține domeniului public, în sensul că acesta nu este sau nu mai este protejat de drepturi de proprietate intelectuală, în timp ce restul materialului este protejat de astfel de drepturi. Suplimentar nucleului structural al Domeniului Public, mai există și alte surse esențiale, care permit utilizatorilor să interacționeze în mod liber cu operele protejate prin drepturi de autor. Acestea reprezintă „spațiul de respiro” al culturii și cunoașterii noastre contemporane, asigurându-se ca protecția prin drepturile de autor să nu interfereze cu cerințele specifice ale societății și cu opțiunile voluntare ale autorilor. În timp ce aceste surse lărgesc accesul la operele protejate, unele dintre ele condiționează acest acces în contextul unor anumite forme de utilizare sau restricționează accesul la anumite clase de utilizatori:

operele care sunt distribuite voluntar de către deținătorii drepturilor. Creatorii pot să elimine restricțiile asupra operelor lor fie prin utilizarea altor instrumente legale pentru a permite altora să folosească lucrările lor fără restricții, fie punându-le în Domeniul Public;

prorogativele utilizatorilor create de excepțiile și limitările drepturilor de autor, utilizarea leală și utilizarea echitabilă. Aceste prerogative fac parte integrală din Domeniul Public. Acestea asigură că există îndeajuns de mult acces la cultura și cunoaștere, permițând funcționarea instituțiilor sociale esențiale și facilitând participarea socială a indivizilor cu nevoi speciale.

Există recomandări care au drept țintă protejarea Domeniului Public și asigurarea că poate continua să funcționeze într-o manieră relevantă. Deși aceste recomandări se aplică întregului spectru al drepturilor de autor, ele sunt în mod particular importante pentru cercetarea științifică, patrimoniul cultural și educație.

Recomandări generale:

perioadele de protecție prin drepturi de autor ar trebui reduse. Durata excesivă a protecției prin drepturile de autor combinată cu absența formalităților prejudiciază în mare măsură accesibililtății la cultura și cunoașterea comună și conduce la creșterea apariției operelor orfane;

orice modificare a ariei de acțiune a protecției prin drepturi de autor trebuie să ia în considerare efectele asupra Domeniului Public;

atunci când lucrarea este pe cale să ajungă în Domeniul Public structural în țara de origine, materialul ar trebui încadrat ca parte a Domeniului Public structural în toate celelalte țări ale lumii;

orice încercare de evitare sau de inducere în eroare în folosirea materialului din Domeniul Public într-un mod inadecvat, trebuie pedepsită prin lege;

instituțiile deținătoare a patrimoniului cultural ar trebui să-și însușească rolul special în a organiza și prezerva lucrările din Domeniul Public;

utilizarea fără scop comercial în folosul propriu a operelor protejate, trebuie să fie posibilă și trebuie explorate modalități alternative de remunerare pentru autor.

4. Dreptul de autor

Din punct de vedere legal este important să se clarifice apartenența drepturilor de autor destinate digitizării și limita legală a folosirii acestora după digitizare, pentru a evita o eventuală dispută legală care ar împiedica accesarea documentului de către un public mai larg strict din considerente juridice. Drepturile de autor au declanșat o mare dezbatere odată cu apariția Internetului. Drepturile de autor sunt vitale pentru progresul științei și protejarea descoperirilor, ele se extind, în mare măsură, asupra materialelor culturale. Aceste materiale, odată cu răspândirea Internetului, au devenit tot mai simplu de accesat și reprodus. Odată digitizat patrimoniul cultural scris este necesar ca acesta să poată fi accesat fără a fi în pericol de deteriorare. Patrimoniul cultural este un bun de interes public, fiind esențial ca accesul la copiile digitale să fie cât mai liber și neconstrâns. Pentru a facilita acest lucru în 1994 a apărut o clarificare legislativă prin legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Dreptul de autor include operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, de exemplu:

scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;

operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;

compozițiile muzicale cu sau fără text;

operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele;

operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;

operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

operele de artă plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, grafică, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică;

operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;

lucrările plastice, hărțile și desenele din tomeniul topografiei, geografiei și științei în general.

Însă, utilizarea sau exploatarea unei opere dă naștere la drepturi distincte și exclusive a autorului, care are rolul de a autoriza reproducerea integrală sau parțială, difuzarea, expunerea publică, transmiterea către public, prezentarea într-un loc public a operei sale.

Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice apare din momentul creării operei, indiferent de modul sau forma concretă de exprimare. În cazul în care opera este creată, într-un interval de timp, în părți, serii, volume și în orice alte forme de continuare, termenul de protecție va fi calculat pentru fiecare dintre aceste componente. Drepturile patrimoniale durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, conform legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, indiferent de data la care operă a fost adusă la cunoștință publică în mod legal. În cazul în care nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.

Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor aduse la cunoștință publică sub pseudonim sau fără indicarea autorului este de 70 de ani de la data aducerii la cunoștință publică a acestora. Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor colective este de 70 de ani de la data aducerii operelor la cunoștință publică. Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor de artă aplicată este de 25 de ani de la data creării acestora. Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 50 de ani.

Conform art. 33 din lege sunt permise, fără acordul autorului, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică:

utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică;

utilizarea de articole sau scurte extrase din opere în diferite instituții (muzee, arhive);

reproducerea pentru informare și cercetare de scurte extrase din opere, din articole de presă, conferințe, alocațiuni, pledoarii;

reprezentarea și executarea unei opere în cadrul activităților instituțiilor de învățământ, exclusiv în scopuri specifice și cu condiția ca atât reprezentarea sau executarea, cât și accesul publicului să fie fără plată.

Este necesar să se menționeze sursa și numele autorului, dacă acesta apare pe lucrarea utilizată, iar în cazul operelor de artă plastică sau de arhitectură, și locul unde se găsește originalul.

Alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, România a susținut și susține, în continuare, la nivelul Consiliului UE, importanța protejării drepturilor de autor pentru conținutul cultural digitizat accesibil on-line dar și asigurării, în același timp, a accesului la informare a cetățenilor europeni care utilizează Internetul.

De altfel, legislația românească în domeniul drepturilor de autor este armonizată cu acquis-ul comunitar în domeniu și conține prevederi referitoare la sistemul de plată a titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe, precum și la mecanismele de asigurare a respectării drepturilor de autor. De asemenea, au avut loc dezbateri și consultări publice cu părțile interesate (furnizori de servicii și internet, organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, utilizatorii și consumatorii) pentru îmbunătățirea cadrului normativ și încurajarea autoreglementării pentru a favoriza digitizarea conținuturilor culturale și creative și accesibilitatea on-line a acestora.

În ceea ce privește existența/inexistența unui sistem european de plată a autorilor, practica la nivel internațional, nu doar european, este aceea ca organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor dintr-un stat să încheie convenții cu organisme similare din străinătate, având ca obiect autorizarea de utilizare a operelor-conținuturilor aflate sub protecția drepturilor de autor și colectarea, respectiv virarea sumelor colectate de către organismul de gestiune de care aparțin titularii de drepturi de autor.

România a subscris la inițiativa Comisiei de a demara un studiu independent referitor la consecințele acordării de licențe multiteritoriale de copyright pentru conținut audiovizual, care să răspundă problemei conținutului cultural protejat de drepturile de autor care poate fi accesat on-line. Astfel, România a susținut o asemenea soluție încă din 2009 și se așteaptă încă o inițiativă pe această temă din partea Comisiei Europene.

CAPITOLUL III

ASPECTE PRIVIND DIGITIZAREA ȘI ACCESIBILITATEA ON-LINE A MATERIALULUI CULTURAL

1. Regăsirea on-line a materialului cultural digitizat scris pe Internet

În cadrul inițiativei internaționale de construire a unei economiii a culturii ca parte integrantă a unei societăți globalizate informaționale, bazată pe cunoaștere, apare convergența dintre evoluțiile instituțiilor culturale, depozitare de cunoștințe și valori artistice (muzee, arhive, biblioteci). S-a urmărit, în primul rând, găsirea unor moduri noi pentru prezervarea și conservarea moștenirii culturale acumulate și creșterea numărului celor care au acces nelimitat și rapid la acestea. Valorificarea în sens economic a moștenirii culturale aflate în biblioteci și arhive, ca principale depozitare de informații și cunoștințe, a determinat apariția unei serii de organizații economice cu rol de transformare, distribuire și intermediere a accesului la bunurilor culturale transformate. În încercarea de a îmbunătăți accesul, ca viteză și ca arie de acoperire, precum și de a furniza servicii de calitate, au fost create instrumente informatice. De renașterea patrimoniului cultural erau interesate biblioteci, arhive, universități care doreau ca acesta să fie transmis generațiilor următoare într-o formă cât mai accesibilă.

În „Secolul Gutenberg” digitizarea documentelor prin scanare presupunea salvarea tipăriturilor, îmbunătățirea păstrării și conservării documentelor originale, eventuala lor retipărire, acces larg prin îndepărtarea barierelor geografice, financiare sau sociale, îmbunătățirea procesului de formare și pregătire a utilizatorilor, construirea de baze de date, contribuție la biblioteca universală digitală. În ultima perioadă, termenul de bibliotecă digitală a căpătat un interes considerabil din partea a numeroase și variate instituții științifice, fiind adecvat pentru a numi rezultatul proliferării informației și a tehnologiei avansate.

Spre deosebire de biblioteca tradițională, biblioteca digitală promovează eficient și la nivel calitativ înalt servicii de organizare, colectare, diseminare, regăsire, stocare și prezervare a informației. Datorită acestui tip de bibliotecă, se pot accesa on-line documente culturale și istorice a căror existență fizică este în pericol. Se oferă posibilitatea de exploatare în diverse domenii, regăsirea facilă a informației, baze de date multimedia, posibilități de data mining (proces de analiză a unor cantități mari de date și de extragere a informațiilor relevante din acestea folosind metode matematice și statistice), informații on-line despre locația fizică a documentelor și, mai mult, procesarea imaginilor, hipertext în mediul virtual, contact cu întregul World Wide Web.

Avantajele bibliotecii virtuale:

accesarea informației indiferent de spațiu și timp;

reducerea birocrației în accesarea informației;

baze de date distribuite;

protejarea sursei informației;

referințe încrucișate spre alte documente;

o mare capacitate de explorare și exploatare a informației.

Un alt aspect important în contextul bibliotecii digitale este rolul bibliotecarului, care acum implică și cunoștințe de utilizare a softurilor corespunzătoare din bibliotecă, dar și activități on-line și capacitatea de a educa publicul în sensul de a-i asigura fiecărui cititor autonomia de care se bucura în mediul bibliotecilor tradițional. Utilizarea crescândă a rețelelor de informare și accelerarea ritmului de acumulare a cunoștințelor cer competențe în gestiunea informației și a cercetării documentare care se dovedesc a fi superioare competențelor tradiționale ale profesionistului bibliotecii. Bibliotecarul bibliotecii virtuale îndeplinește rol de:

consultant individual pe probleme de obținere a informației;

cunoscător al surselor de informației;

colaborator al furnizorului de resurse tehnologice;

creator de baze de date;

avocat în politica de dezvoltare a informației.

Ideea realizării unei biblioteci digitale universale a fost determinată de necesitatea de a întreține diversitatea intelectuală care contribuie la capitalul intelectual al omenirii și datoria de a garanta accesul la informație, fiind știut faptul că diversitatea stă la baza societății informaționale moderne. Biblioteca electronică aduce următoarele beneficii:

are posibilitatea tehnologică de a se conecta la resursele mai multor biblioteci;

poate oferi copii electronice ale unor documente care nu pot fi accesate în alt mod;

oferă resurse de informații selecționate și organizate;

deține personal care are imagine clară a informațiilor și cunoștințelor, a surselor de informare, a sistemelor de comunicare și a serviciilor de informare;

are personal capabil să formeze persoanele apte să gestioneze informația.

Digitizarea presupune transformarea datelor analogice în date în format numeric, și anume în serii de biți (0 și 1). În acest mod, este posibilă procesarea datelor de către sistemele de calcul. Documentele digitale se regăsesc sub trei forme: text, imagine și audio.

La baza sistemului se găsește:

documentul, care este unit cu atributele sale pentru procesul de arhivare și regăsire a datelor. Fiecare document reprezintă o intrare unică în catalog/baza de date și conține informații cu legături la bazele de date full text;

câmpurile ce formează baza de date sunt structurate relațional. Câmpuri ca autor, titlu etc. furnizează informația structurată ca în sistemele tradiționale de bibliotecă. Structura câmpurilor reprezintă baza interogărilor relaționale, facilitând accesul utilizatorilor la informație;

bazele de date participante sunt în întregime stocate local. Parteneriatele sunt posibile prin acordarea de drepturi de acces la bazele proprii și altor instituții conectate la Internet;

baza de date conține și înregistrări full text aflate la dispoziția utilizatorilor. Atributul full text al unui document este o secvență nestructurată de cuvinte stocate în baze de date și reprezintă un superset de câmpuri din structura documentului;

Imaginile pot fi salvate în format JPG, PNG, TGA, TIF indiferent de rezoluție și pot fi atașate unui document. Imaginile sunt stocate pe servere locale și pot fi accesate de utilizatori;

datele audio sunt salvate într-un format WMA, MP3 pe servere locale.

Regăsirea și arhivarea datelor trebuie să se realizeze în și la multe locații, aflate la distanță. Gestionarea electronică a informației trebuie realizată în concordanță cu regulile și cu legislația specifică fiecărei țări, având însă drept țintă accesul la înregistrările dorite în orice moment din ciclul de viață al documentelor electronice. Aplicația de gestiune automată a înregistrărilor trebuie să ofere facilități de vizualizare, localizare, printare, copiere pe toată durata existenței acestora, dar și posibilitatea de trecere la noi formate de stocare și reprezentare atunci când vechile formate nu mai sunt utilizate la scară largă.

Exemple remarcabile de biblioteci digitale:

Proiectul Gutenberg este cel mai cunoscut proiect colectiv de bibliotecă digitală, ante-web. A fost creat în anul 1971 de către Michael S. Hart și oferă acum peste 30.000 de lucări on-line, majoritatea în format text simplu și majoritatea în limba engleză. Pe pagina gazdă sunt accesibile interogarea simplă și avansată a catalogului, plus secțiunea de unde se pot descărca cărți digitale pentru citire off-line, dar și o secțiune bogată de cărți audio, citite atât de voluntari, cât și de sintetizatoare de voce;

Repozitul arXIVEeste o arhivă digitală de preprinturi de articole științifice de matematică, fizică, informatică, biologie cantitativă și statistică, care în 2008 depășise numărul de jumătate de milion de articole și care sporește în fiecare luna cu circa 5.000 de articole. Repozitul a fost lansat în 1991 de către Paul Ginsparg, având drept obiect prezervarea pe termen lung a e-printurilor științifice. Articolele depuse sunt monitorizate de editorii arhivei, care resping pe cele care nu ating nivelul științific acceptabil;

American Memory este biblioteca digitală a Congresului SUA, inițiată în 1994 și care în prezent deține peste 9 milioane de resurse digitale – manuscrise, fotografii, afișe, hărți, cărți, broșuri, partituri, fonograme. Selecția materialelor pentru includere se face pe baza importanței istorice, culturale și didactice, iar biblioteca are o secțiune specială destinată profesorilor, pentru a-i ajuta să folosească resursele digitale ca material didactic;

Google Book Search inițiat la sfârșitul anului 2004 conține materiale provenind de la șase mari biblioteci din lume: Oxford, Harvard, Stanford, Michigan, New York Public. Pe lângă volumul impresionat de material, în 2009 se anunța că erau digitizate peste 10 milioane de cărți (printre care și cărți românești), Google Books mai oferă și anumite facilități de consultare: căutarea cuvintelor în text, ca și cum acesta ar fi fost dactilografiat, cărțile din domeniul public sunt expuse intergal, putând fi și descărcate în format pdf, iar acolo unde este cazul se oferă pentru fiecare carte linkuri către librării care o pot vinde on-line sau locuri de unde poate fi împrumutată;

Open Library, care este de fapt un mare catalog colectiv, a fost lansat în iulie 2007 de către Internet Archive, având drept scop crearea unei pagini web pentru fiecare carte publicată vreodată. În prezent are înregistrate aproape 24 de milioane de cărți și oferă on-line textul integral pentru peste un milion de cărți aflate în domeniul public;

Gallica este biblioteca digitală a Bibliotecii Naționale a Franței și a fost inițiată în 1997, conținutul acesteia număra în 2009 aproape 1 milion de resurse digitale, care sporește în fiecare lună cu peste 5.000 de resurse digitale. Biblioteca digitală oferă utilizatorului și interfețe în limbile engleză, spaniolă și portugheză, posibilitatea de descărcare a cărților digitale spre citire off-line, dar și o facilitate audio pentru persoanele cu deficiențe de vedere;

World Digital Libraryeste un proiect al UNESCO, lansat în aprilie 2009, propus de James H. Billington care are drept obiectiv promovarea înțelegerii internaționale și interculturale. Printre particularitățile bibliotecii digitale se numără accentul explicit pe calitatea materialului, multitudinea de resurse culturale: materiale textuale, partituri, hărți, fotografii, videograme etc., tehnologia avansată de expunere și multilingvismul (fiecare descriere este expusă în șapte limbi: arabă, chineză, engleză, franceză, portugheză, rusă și spaniolă);

Wikisource este o bibliotecă digitală inițiată de Fundația Wikimedia, organizație dedicată promovării „conținutului liber”. Wikisource este o bibliotecă multilingvă, susținută de munca voluntarilor și conține de la lucrări beletristice până la documente istorice;

Europeana.eu a fost lansată în ziua de 21 noiembrie 2008, fiind o bibliotecă on-line europeană prin care se inaugurează noi modalități de exploatare a patrimoniului european. Europeana pune la dispoziție milioane de opere reprezentând bogata diversitatea culturală a Europei.

Realizarea unui sistem cu grad ridicat de integrare necesar pre-indexării, indexării, stocării și regăsirii informației on-line, precum și crearea unei rețele de depozite instituționale de documente digitizate și a unui depozit central de informație indexată care să permită regăsirea rapidă din orice punct de acces este fundamentală.

2. Procesul de digitizare și prezervarea digitală

Digitizarea reprezintă procedeul prin care informația este cuprinsă în format digital (document text, imagine, fișier audio, etc.) cu ajutorul unui echipament tehnic digital (scanner, cameră digitală). Când vorbim despre digitizarea documentelor, ne referim la imaginea paginii capturată de un astfel de echipament sau o versiune full-text, în care documentul este înregistrat utilizând caractere scrise/texte. Formarea neprocesată a documentului („plain-text”), reprezintă varianta integrală a documentului, folosind caractere ASCII sau Unicode, pentru acestea existând posibilitatea efectuării unei căutări în text, însă se pierde aspectul original și structura documentului.

Terminologie:

obiectul digital este rezultatul materialului convertit printr-un proces de scanare, fotografiere cu un aparat digital. Acesta deține calitatea de înlocuitor pentru documentul original sau poate fi folosit ca siguranță în cazul pierderii sau deteriorării acestuia. Întrucât procesul digitizării unui document presupune o muncă intensă, durata de viață a unui obiect digital ar trebui să fie de cel puțin 50 de ani. Așadar, cei care organizează colecția digitală trebuie să aibă în vedere o gamă largă de utilizări ulterioare și să stabilească de la început o rezoluție foarte bună a documentului;

Fișierele sunt create din documentul digital cu scopul de a fi editate ulterior, de a fi mărite, modificate în diferite formate, dar și pentru a fi reprezentate și transmise prin intermediul rețelelor (ca de exemplu imagini create pentru accesarea și imagini timbru);

Metadatele se referă la orice date referitoate la datele specifice creării unui obiect digital și care se referă la descrierea informațiilor caracteristice (informații referitoare la format, drepturi de autor etc.);

SGML (Standard Generalized Markup Language) dă numele unui standard internațional (ISO 8879/1986) și este folosit ca metalimbaj pentru definirea limbajelor de codificare (markup);

TEI (Text Encoding Initiative) reprezintă un consorțiu internațional care publică informații referitoare la schimbul și codificarea textelor electronice, potrivit cerințelor limbajului SGML pentru conservarea textelor literare și lingvistice folosite în mediile culturale și academice;

EAD (Encoded Archival Description) este un limbaj care respectă specificațiile standardului SGML folosit pentru prezervarea informațiilor unei arhive, dar și de către biblioteci;

METS (Metadata Encoding and Transmission Standard) reprezintă un standard de codificare care îndeplinește cerințele SGML pentru metadatele obiectelor deținute de o bibliotecă digitală.

Procesul de digitizare trebuie să țină cont de o serie de criterii, precum natura materialului, relevanța în cadrul colecției digitale, obiectivul exemplarului digital, suportul tehnic necesar conservării precum și bugetul estimat și mijloacele de finanțare posibile. Este esențial de știut încă de la început care sunt limitele formatelor disponibile, pentru a vedea dacă acestea corespund scopului colecției, dar și pentru a-i asigura accesul în viitor. Sistemele ce dețin drepturi de proprietate pot fi potrivite pentru tipărirea unui document prin instrumente de procesare text sau formatele descrierilor de pagină (precum PDF, Microsoft Word) și permit publicarea acestora pe web, prin intermediul funcției „Salvare ca HTML”. Totodată, se recomandă identificarea formatelor acceptate pentru transfer, stocare și distribuție către utilizator și evitarea metodelor de criptare sau comprimare pentru fișierele care vor fi păstrate în arhivă pentru o mai bună gestionare a acestora.

Principalele formate de fișier utilizate pentru documentele text sunt: HTML, XML, PDF, UTF-8, ASCIII:

HTLM (Hypertext Markup Language) este un meta-limbaj ce definește sistemul de adnotare al unui text folosit în mediul electronic și a fost dezvoltat pentru a facilita modul în care o pagină web este redată de navigatorul utilizat. HTML nu oferă informații despre structura textului câteva trăsături depind de navigatorul web utilizat;

XML (Extensible Markup Language) reprezintă extensie a SGML, apărut ca recomandare a W3C în 1998 și conține un set de reguli pentru codificarea documentelor electronice. Asigură longevitate datelor și flexibilitate la transferul pe o altă platformă software;

.pdf este folosit preponderent pentru livrarea/expunerea documentelor imagine, iar pentru a funcționa în parametri normali este necesară aplicația Adobe pentru vizualizare sau utilizarea unui program adițional care extinde funcționalitatea aplicației.

Referitor la documentele rezultate în urma procesului de digitizare trebuie denumite în așa mod încât alcătuirea colecțiilor, stabilirea relațiilor logice să nu fie îngreunată. Există două posibilități: fie folosirea unei scheme alfa-numerice care să reflecte numerele utilizate deja în catalogarea documentului, fie folosirea unor termeni reprezentativi pentru documentul respectiv. Se pot stabili convenții pentru nume, tabele cu semne sau reguli uniformizarea acestora fiind un aspect esențial.

De exemplu, Biblioteca Națională a României propune următoarea structură a numelui de fișier: Cota/nr.inv_TD_secvența.ext unde cota sau nr. inventar reprezintă cota obiectului digitizat și presupune folosirea unui câmp alfanumeric cu un număr variabil de caractere, TD reprezintă tipologia documentară care identifică tipul documentului (carte tipărită, publicații periodice, manuscrise) și presupune folosirea unei majuscule pentru clasa de documente și un număr pentru tipul documentului în cadrul clasei (este 0 dacă nu există subclasificare), secvența marchează poziția obiectului digitizat în cadrul unei structuri (de exemplu identifică numărul paginii într-o carte) și este format dintr-un câmp numeric din minim 2 cifre (este 00 dacă obiectul digitizat nu este structurat), iar .ext reprezintă tipul fișierului, ca de exemplu .tiff, . jpg etc..

Obiectele digitale sunt descrise cu ajutorul metadatelor, acestea reprezentând date ce permit gestionarea și utilizarea altor date. Folosirea acestora este strâns legată de reguli de descriere și catalogare specifice înregistrărilor de arhivă, artefactelor și documentelor tradiționale. Există două tipuri de metadate de care depinde accesul și prezervarea unui obiect digital, și anume: metadatele descriptive ce detaliază conținutul resursei digitale și metadatele de prezervare, care sunt de 2 tipuri: metadate tehnice (formatul, data digitizării etc..) și metadate administrative (aspecte ce țin de gestionarea documentului digital, livrare, distribuție, informații legate de drepturi asupra obiectului digital).

Metadatele descriptive sunt formate din elemente care se grupează în funcție de statut, acesta fiind la rândul său de 2 feluri, obligatoriu sau recomandat. Așadar, elementele cu statut obligatoriu sunt: titlu (denumirea înscrisă pe document), autor/altă mențiune de responsabilitate, editor (editura și locul complet sau parțial, acolo unde e cazul), anul apariției, număr de pagini, tipul documentului, formatul documentului original, deținător (țara, instituția, filiala deținătoare). Elementele recomandate sunt cele ce se referă la: limba textului, descrierea documentului (element specificat, de regulă, pentru cărțile vechi cu mențiuni cu privire la descrierea fizică a documentului original: dacă este complet sau nu, informații despre calitatea hârtiei, dacă documentul a fost restaurat, dacă poate fi consultat fizic), proveniența, subiectul/tematica, alte legături/relația, data creării.

Același principiu se aplică și în cazul metadatelor de prezervare (tehnice și administrative). Elemente însoțite de mențiunea „obligatoriu”: identificator (utilizat pentru stabilirea unui cod identificare unic documentelor digitale care au fost create cu scopul de a fi expuse pe web), locația/directorul (server, hard extern, etc..), drept de acces (restricții cu privire la drepturile de utilizare, reproducere, distribuire). Elementele cu statut recomandat: formatul documentului digital, mărimea/rezoluția fișierului, aplicația folosită, software utilizat, hardware folosit, tehnica de reproducere, data efectuării reproducerii/creării obiectului digital, instituția care a efectuat reproducerea, metoda de siguranță, autenticitatea documentului digital, relație/legătura cu, drepturile de management, drept de autor/proprietate intelectuală, declarația de copyright.

Pentru a satisface nevoile și cerințele prototipului Europeana, s-au adăugat următoarele elemente: relația cu altă resursă (referințe URL), userTag (etichete create de către utilizatori înregistrați prin interfața Europeana), unstored (locul unde se găsesc stocate informațiile referitoare al obiectul digital, fără de care acestuia nu i se pot atribui elemente specifice specifice Europeana), object (referința URL la documentul digital cu cea mai bună rezoluție disponibilă pe pagina web a furnizorului de conținut pentru a genera o imagine timbru), language, provider, type (tipul resursei, ținând cont de cele patru tipuri suportate de Europeana text, imagine, audio și video), URI (referința URI către resursă în contextul Europeana și reprezintă identificatorul înregistrării și este creat pe baza identificatorilor unici furnizați în metadatele însoțitoare), year, object (indică disponibilitatea imaginilor timbru aferente obiectelor digitale) și country.

După realizarea procesului primar de transpunere digitală, poate avea loc o editare în scopul îmbunătățirii calității materialului digital. Aceste materiale editate nu iau locul materialelor digitale originale, fiind esențial ca acestea din urmă să rămână nealterate. Se face o diferență între copia de lucru, editată, manipulată și utilizată în mod curent și obiectul digitizat primar. Este esențial ca ambele să fie salvate și recopiate la intervale de timp regulate. Durata maximă de viață a unui CD sau DVD este 10, 15 ani, iar un hard disk poate fi utilizat între 36 și 60 de luni. Însă, potrivit legii lui Moore, puterea de procesare se dublează o dată la 18 luni, în timpul ce costul rămâne constant. Dacă această lege continuă să funcționeze și în viitor, se presupune că aproximativ o dată la doi ani este posibilă o recopiere a arhivei digitizate la jumătate din prețul anterior. Pentru a se preveni o parte din dificultățile păstrării pe termen lung a obiectelor digitale, este important de știut care sunt dificultățile care apar de-a lungul timpului. Acestea sunt legate de o multitudine de factori. Trebuie acordată o atenție deosebită în alegerea suportului pe care se salvează informația digitală, numărul de copii diferite (dacă se poate și pe suporturi diferite) a informației, ritmul de copiere și readaptarea la noile standarde a informației digitale. Pe lângă problema bunei conservării a suportului fizic (a hardware-ului), este necesară și prezervarea în bune condiții a mediului digital informațional inițial (sistemul de operare, programele folosite, informații exhaustive despre standardele de encodare folosite, adică software-ul). Este de preferat folosirea standardelor de encodare stabile și deschise (cele care permit analizarea modului în care funcționează), care au parte de o răspândire largă. Transparentizarea și oferirea a cât mai multe informații despre modul de funcționare a software-ului nu poate fi decât benefică pe termen lung. Și în procesul de digitizare trebuie să aibă în vedere accesibilitatea pe termen lung și foarte lung. Digitizarea este un proces sisific. Chiar dacă se pornește de la o arhivă clar delimitată, este posibil ca aceasta să fie extinsă pe viitor nu doar cu noi obiecte digitizate, dar și cu conținut obținut direct în formă digitală. Extinderea bazelor de date, recopierea materialului digitizat, fluxul de conținut nou fac din munca de prezervare a arhivelor digitale un proces continuu, nevoit să se reactualizeze mereu la noile condiții.

CAPITOLUL IV

PROIECTE DE DIGITIZARE ȘI INVENTARIERE A PATRIMONIULUI CULTURAL

Istoricul proiectelor de digitizare a patrimoniului cultural scris mondial

Digitizarea documentelor tradiționale în scopul conservării, prezervării colecțiilor și accesului facil al utilizatorului al informații este un procedeu foarte răspândit în toate bibliotecile din lume. Primele începuturi în conversia digitizată a conținutului cărților implicau dezmembrarea volumului, prin desprinderea paginilor, urmată de transferul lor într-un scanner cu alimentator automat. Dezavantajul major îl reprezenta degradarea inevitabilă a volumului. Singura alternativă care permitea prezervarea integrității volumului era digitizarea, prin captarea imaginilor sau textului prin întoarcerea manuală a paginilor, un procedeu în general lent și costisitor.

Pe plan mondial, proiectele de digitizare atrag tot mai mulți ingineri, cercetători și specialiști în calculatoare sau în știința comunicării și informării. Interesul mare în această direcție se justifică prin fondurile substanțiale care au început să fie investite în acest tip de cercetare de ultimă oră.

Câteva exemple de proiecte la nivel mondial:

Raportul Bangemann din 1994 apărut datorită proiectului „Autostrăzi informatice urbane”și prin stimularea ulterioară a industriei conținutului;

Anumite proiecte pilot lansate la Conferința G7 de la Bruxelles, din luna februarie 1995 referitoare la educație și instruire interculturală, biblioteci electronizate și accesul extins, multimedial la patrimoniul cultural mondial din muzee și galerii de artă;

Lansarea, în anul 1998 de către National Science Foundation (NSF), în colaborare cu Defence Advanced Research Projects Agency (DARPA), Library of Congres (LOC), National Aeronautics & Space Agency (NASA), National Endorsmnent for Humanities (NEH), a programului american Digital Libraries Initiative. Scopul principal declarat al programului este de a asigura întâietatea americană în cercetarea fundamentală pentru dezvoltarea generației următoare de biblioteci digitale, ca element esențial al infrastructurii intelectuale pentru educație, inginerie, științele pământului și ale spațiului, economie, arte și științe umaniste;

Înființarea în cadrul Direcției generale „Societatea informațională” a Comisiei Europene, a unei unități privind Aplicații în domeniului patrimoniului cultural. Rolul acestei unități este de monitorizare a rezultatelor din domeniu obținute în cadrul programelor anterioare de cercetare ale UE. Prioritățile urmărite sunt: asigurarea accesului la bunurile culturale conținute în arhive, muzee și biblioteci, creșterea eficienței de funcționare a marilor depozitări de bunuri culturale prin intermediul unor tehnici moderne de management și interfațare, dar și prezervarea și accesul la conținutul multimedial al materialelor sub formă electronica originală sau care reprezintă surogatul unor bunuri culturale originale;

Colorado Digitization Project, inițiat în 1998 a reunit eforturile muzeelor, bibliotecilor, arhivelor și societăților istorice din Colorado cu scopul de a maximiza accesul utilizatorilor la colecțiile speciale și resursele unice deținute de aceste instituții. Proiectul a propus dezvoltarea unui catalog comun de metadate și a unor instrumente speciale pentru creatorii de baze de date;

Conferințele IFLA au inițiat secțiuni speciale și seminarii dedicate digitizării. De exemplu, conferința din anul 2003, ținută la Isik Universitesi Library din Turcia, a avut ca temă centrală subiectul digitizării: „Introducing Digitization into Turkish Libraries: Current Attitudes and Way Forward”;

AGID (Archivo General de Indias), lansat în Spania și-a propus digitizarea documentelor privind istoria Spaniei. Pe lângă complexitatea proiectului de digitizare, a accesului la documente digitale, s-au perfecționat soluții de hardware și software. Strategia pe termen lung a proiectului nu este doar accesibilizarea documentelor, ci și conservarea lor;

Digitizing Line, lansat în octombrie 2002 de firma elvețiană 4DigitalbooksASSY, permite scanarea complet automată a volumelor sau a ziarelor până la formatul A2. Echipamentul realizează în premieră mondială întoarcerea automată a paginii pentru întreaga gamă de formate de pagină;

Proiectul prin care s-a dezvoltat linia de digitizare la Biblioteca Universității din Southampton se numește BOPCRIS. Principala lui activitate este scanarea documentelor parlamentare, rare și istorice inaccesibile utilizatorilor până în acel moment;

Google Print, a fost lansat în 2004 și presupune implicarea în proiect nu doar a bibliotecilor, ci și a editorilor, pe care încearcă să-i convingă de impactul pozitiv pe care digitizarea l-ar avea asupra vânzărilor de carte. Totuși, multe biblioteci din lume derulează proiecte de digitizare a propriilor colecții, însă limite și cu ritm lent, datorită constrângerilor financiare și tehnologice, cât și celor legale (prevederile privind copyright-ul). În acest context, Google intervine cu tehnologia performantă și forța financiară, reușind „industrializarea procesului de digitizare”;

La două luni de la anunțul făcut de Google, în Franța s-a lansat un program de digitizare și punere dispoziție online a presei franceze. Programul prevede digitizarea periodicelor din secolul al XIX-lea până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Au fost puse la dispoziție online pe site-ul Gallica, patru cotidiene: Le figaro, La Croix, L'Humanité și Le Temps. Costul acestui plan a fost estimat la 3,5 milioane de euro;

Ca rezultat al dezvoltării Internetului și a potențialului său de căutare, bibliotecile digitale mondiale sunt acum dezvoltate într-un mediu Web. Se urmărește evoluția suporturilor patrimoniului scris și implicațiile acesteia la nivelul structurilor infodocumentare, gestionarea factorilor de risc la care sunt supuși purtătorii de informații prin implementarea unor tehnici și tehnologii specifice, definirea managementului conservării-prezervării în instituțiile culturale și modalități de implementare a acestuia în spațiul mondial, globalizarea protecției patrimoniului documentar.

Inițiative în domeniul digitizării patrimoniului cultural în România

În România, guvernul a început să acorde interes tot mai ridicat acțiunilor de digitizare, în special a materialelor vechi, pentru a oferi acces mai mare și pentru a prezerva documentele în același timp. Inventarierea patrimoniului cultural românesc se află sub coordonarea Ministerului Culturii și Cultelor, acesta administrând Lista patrimoniului mondial UNESCO din România, Repertoriul bunurilor culturale mobile clasate în patrimoniul cultural național și Inventarul tezaurului patrimoniului cultural național. Dezvoltarea unui sistem național de informare pentru patrimoniul cultural a început în România în urmă cu 25 de ani.

În prezent, organismul cel mai activ în domeniului patrimoniului cultural este Institutul de Memorie Culturală, cIMEC, instituție publică extrabugetară cu o practică îndelungată și cu experiență în documentarea patrimoniului cultural, baze de date național, diseminarea informației prin cooperarea cu instituții de cult din străinătate și din România.

Principalele atribuții ale Institutului de Memorie Culturală la nivel național:

evidența națională informatizată a patrimoniului de carte veche;

dezvoltarea Repertoriului Arheologic Național;

evidența informatizată integrată a patrimoniului cultural mobil din unitățile de cult din România;

evidența informatizată a manifestărilor din domeniile muzical și coregrafic.

cIMeC este membru în trei organisme profesionale internaționale: CAA (Computer Application in Archaeology), CIDOC (Comitetul de Documentare al ICOM), ELAG (European Library Automation Group) și participă activ în proiecte internaționale:

EPOCH (Excellence in Processing Open Cultural Heritage) – în domeniul aplicațiilor noilor tehnologii la patrimoniul cultural; Epoch creează o rețea de excelență în care se constituie o substanțială bază de informații referitoare la utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor în domeniul patrimoniului cultural. Rețeaua unește specialiști din universități, instituții culturale, centre de cercetare și societăți comerciale;

Rețeaua de cercetare COST Acțiunea 27: Landmarks (2004-2008). Înțelegerea structurilor preindustriale din zonele rurale și miniere;

FASTI ONLINE care este o bază de date on-line internațională care are ca obiectiv trecerea în revistă a cercetărilor arheologice de pe cuprinsul fostului Imperiu roman, începând cu Italia;

HEREIN (European Heritage Network) inițiat în 1996, sub auspiciile Consiliului Europei, beneficiind ulterior și de suportul Comisiei Europene, în cadrul Programului DGXIII (1998). Deși inițial au fost participante doar șase state, în prezent numărul a crescut la 35 de state.

cIMeC este instituția cea mai importantă în România, în domeniul prezervării și restaurării moștenirii culturale. Obligațiile sale sunt strâns legate de administrarea bazelor de date naționale și a altor resurse informaționale culturale computerizate, dezvoltarea de instrumente pentru documentarea colecțiilor de patrimoniu (software, standarde de date, fișiere de autoritate, reguli de descriere a artefactelor, tezaure terminologice) și asigurarea instrumentelor tehnice și a consultanței în utilizarea lor pentru instituții culturale.

Alte exemple care arată stadiul actual al digitizării în țara noastă:

ANBPR (Asociația Națională a Biblioteci Publice) – Comisia pentru digitizarea documentelor propune un proiect de digitizare ca o metodă de păstrare și conservare a documentelor în original. Asociația contribuie, într-o manieră nonformală și informală, la promovarea direcțiilor noi de dezvoltare, la implementarea de tehnologii avansate, la însușirea de experiențe și practici de succes;

Biblioteca Centrală Universitară din București propune soluții moderne de prezervare și acces pentru carte veche și manuscrise. De asemeanea, aceasta își propune digitizarea documentelor valoroase și frecvent solicitate, ieșite de sub incidența legii privind drepturile de autor și legile conexe. În prezent 10.000 de pagini din colecțiile speciale ale bibliotecii există în formă digitală și sunt publice. Printr-o firmă au digitizat colecția de carte veche. Prețul plătit pentru o pagină A4 scanată este 0,4 euro;

Biblioteca Universității „Transilvania” din Brașov realizează o bază de date cu carte veche digitizată, pe baza unui proiect european de formare a specialiștilor în digitizare;

Biblioteca Națională a României administrează o parte importantă a memoriei culturale – cărți, materiale audio-vizuale, periodice, manuscrise și carte rară, incunabule, fotografii și materiale cartografice. Se urmărește constituirea unui fond digitizat care să cuprindă toate colecțiile vechi scanate cu aparate profesionale. Mai mult, în sălile de lectură va există și un scanner cu ajutorul căruia cititorii vor putea să-și copieze materialele pe suport electronic. Există și varianta microfilmelor, care sunt garantate 500 de ani, ce pot fi citite apoi doar cu o lupă obișnuită. Biblioteca Battyaneum din Alba Iulia, care este o filială a Bibliotecii Naționale, este implicată într-un proiect de digitizare împreună cu Ministerul Culturii și Cultelor, Institutul de Memorie Culturală și Banca Mondială și anume proiectul APOGRAF – Biblioteca Digitală Națională a Manuscriselor și Cărților Vechi. Baza de date a fost creată în 2004 și conține în prezent manuscrise medievale din colecția Batthyaneum, Alba Iulia (peste 100.000 de pagini). Scanarea a fost realizată utilizându-se tehnologie modernă, și în conformitate cu cele mai ridicate standarde în prezervare. Materialul digital rezultat include imagini de rezoluție mare, în format tiff, și imagini de rezoluție medie în format jpg, pentru publicarea pe web.

Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca desfășoară un proiect de intitulat EnterTransylvania ce are ca obiectiv digitizarea fondului de publicații valoroase ale bibliotecii (periodice rare, documente de patrimoniu, material iconografic) pentru furniza:

– acces extins și rapid la informație fără a periclita în vreun fel conservarea publicațiilor originale;

– diversificarea posibilităților de acces la fondurile de publicații de patrimoniu ale BCU, prin favorizarea accesării la distanță a obiectelor digitizate;

– îmbunătățirea calității procesului de consultare, documentul digitizat permițând atât citirea și analiza detaliilor, cât și compararea documentelor între ele;

– dezvoltarea unor servicii noi și moderne pentru utilizatori (acces la documente în format digital, scanare, document delivery, reproducere de documente cu camera digitală, imprimarea pe suport tradițional sau digital);

– reflectarea informației digitizate în catalogul online a bibliotecii, oferind utilizatorilor posibilitatea de acces direct la documente.

Procesul de digitizare a cataloagelor tradiționale ale bibliotecii a început în august 2008 cu scanarea catalogului vechi, primul catalog al fondului general al bibliotecii, cu dorința ca acesta să fie arhivat și făcut vizibil pe Internet. Prezentarea catalogului pe Internet se face prin pagini html organizate alfabetic pe două nivele, de unde se accesează fișiere PDF care conțin 50 de fișe sau un număr mai mic în cazul în care se încheie o subgrupă alfabetică. S-a ales această opțiune pentru a grăbi procesul de prezentare la public, urmând ca ulterior acestea să fie făcute accesibile și din catalogul on-line a bibliotecii. Proiectul se dovedește a fi un succes, fapt confirmat de interesul arătat de mai multe instituții din țară și din străinătate care au apreciat pozitiv întregul proces de digitizare.

Biblioteca Metropolitană din Bucureștieste o instituție subordonată Primăriei Municipiului București, cu o colecție enciclopedică și atribuții legate de depozitul legal pentru București. Această instituție a dezvoltat proiectul de digitizare„Biblioteca Virtuală Metropolitană București”cu scopul de a oferi publicului un acces mai extins și mai facil la informație prin diversificarea posibilităților de accesare a colecțiilor. În prezent, sunt disponibile ediții critice din nouă autori clasici români (peste 3.000 de pagini);

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași desfășoară încă din 2003 un proiect pilot cu denumirea de „O nouă bibliotecă: Rețeaua interumană”, proiect ce aduce îmbunătățiri în depozitarea și consevarea documentelor originale, facilitând totodată accesul la documente prin oferirea unor copii electronice utilizatorilor sau chiar acces la distanță. Selecția documentelor incluse în proiectul de digitizare a fost făcută în așa manieră încât să se creeze o unitate tematică – vorbim aici de aproximativ 2549 pagini și 913 imagini. Se demarează o continuare a dezvoltării colecției digitale, o așa-numită Bibliografie a Iașiului, prin identificarea, contactarea și lansarea negocierilor cu editurile ieșene și realizarea unui parteneriat cu o firmă de echipament electronic care să pună la dispoziție scannerele necesare digitizării acestor documente;

Proiectul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, Constanța a fost inițiat în 2003, și a urmărit digitizarea acelor documente cu valoare specială pentru bibliotecă: colecția de periodice vechi din Dobrogea. Acestea sunt digitizate conform legislației în vigoare și disponibile online, prin accesarea OPAC-ului;

Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, Brăila are sub coordonarea ei două proiecte de digitizare: Biblioteca Digitală Școalăși Digitizarea presei locale. Primul proiect oferă peste 30.000 de pagini în literatură română, în concordanță cu programa școalară, iar cel de-al doilea inițiat în 2004, facilitează accesul la colecția integrală a publicației „Mercur” – primul jurnal comercial, apărut între 1950 și 2006 (peste 6.000 de imagini procesate);

Bilioteca Județeană „V.A. Urechia”,Galați este fondatoarea unui mic proiect de digitizare ce cuprinde imagini vechi, stampe și corespondență;

Biblioteca Județeană Brașov se ocupă cu digitizarea publicației Gazeta de Transilvaniaîn colaborare cuFundația „Casa Mureșenilor”;

Manuscrisele Eminescu (circa 14.000 de pagini);

Colecția istorică a revistei „Teatru” 1956-1970 (peste 30.000 de pagini);

Colecția istorică a ziarului „Gazeta Transilvaniei”;

Wikisource, colecția românească constituită și întreținută de voluntari (peste 6.000 de articole);

Scriptorium.ro, biblioteca digitală creată și întreținută de Adrian Dimulescu (21 de autori, texte balizate în TEI);

Biblioteca Românească, proiect al Asociației pentru Inițiativă Culturală în Internet.

Cu privire la proiectele în derulare, situația este mai specială, prin prisma faptului că nu sunt oferite date concrete, fapt care poate conduce la dublarea digitizării acelorași documente. Este absolut necesar ca instituțiile să nu neglijeze acest aspect, pentru a îndeplini unul dintre obiectivele digitizării, și anume furnizarea și îmbunătățirea accesului la documente.

CONCLUZII

Procesul de digitizare, prin scopurile și obiectivele lui, constituie un element de însemnătate strategică în dezvoltarea societății informaționale la nivel național, interconectată la nivel internațional. Realizarea acestor scopuri și obiective propuse, ce urmăresc atât creșterea productivității muncii cât și oferirea cetățenilor din întreaga Europă posibilitatea de acces la patrimoniul cultural pe care să îl poate utiliza oricând în scopuri de divertisment, de studiu sau profesionale, pot fi realizabile doar prin interacțiunea și cooperarea asumată a unor grupuri diferite de factori (guvernamentali, din instituții culturale și din lumea academică, organizații cu scop lucrativ) într-o mișcare armonizată, care utilizează fonduri semnificative, provenind din surse atât publice cât și private.

Activitatea de digitizare cunoaște un ritm accelerat prin prisma numărului sporit de proiecte ce au ca obiectiv prezervarea și valorificarea bunurilor patrimoniale și datorită interesului arătat de bibliotecile din sistemul național privind crearea unei biblioteci digitale eterogene din punct de vedere al tipului de documente, al perioadei de publicare, al adresabilității. Totuși, procesul de digitizare a patrimoniului necesită soluționarea unui șir de probleme legate de recunoașterea, editarea, traducerea, interpretarea, circularea și recepționarea textelor tipărite atât în limba română, cât și în alte limbi moderne. În ceea ce privește standardele, acestea s-au înmulțit, lucru inevitabil, ținând cont că pe viitor acestea trebuie să fie adaptabile și flexibile unor anumite circumstanțe. Pentru asigurarea unor resurse electronice viabile și interoperabile este necesară stabilirea unui consens privind schemele de metadate și formatele fișierelor (TIFF, JPEG, PDF, XML). Relația dintre accesibilitatea obiectelor digitale și cerere este axiomatică, având în vedere că orice program de digitizare implică diverse costuri: echipament, pregătire, documentare, conversie de date, resurse umane și întreținere. Noile obiecte de acces sunt căutate după cuvinte-cheie, referințe încrucișate, indexare complexă permise doar de catalogarea electronică, toate implicând standarde înalte. Din punct de vedere a patrimoniului cultural, România este o țară extrem de bogată, unde digitizarea moștenirii culturale vine ca o soluție optimă pentru punerea în valoare a acestei bogății, fiind nevoită să dezvolte o strategie coerentă nu doar la nivel național, ci și la nivel internațional,prin participarea activă în inițiativele europene.

BIBLIOGRAFIE

Adresă Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, nr. 92 din 18 martie 2010, privind poziția României la nivelul Uniunii Europene față de regulile de copyright în cazul publicațiilor on-line;

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor, (COM)2008 199, Bruxelles, aprilie 2008;

Ordonanța de urgență privind aprobarea Programului național de constituire a unui corpus național reprezentativ de resurse culturale digitale, Secțiunea a 2-a. Motivul emiterii actului normativ;

Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, act publicat în Monitorul Oficial nr. 60 din 26 martie 1996;

Recomandarea Comisiei din 27 octombrie 2011 privind digitizarea și accesibilitatea on-line a materialului cultural și conservarea digitală, (2011/711/UE), Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 29.11.2011;

Banciu, D., Albu, C. ,Managementul „e-Content” – proiectul SINRED, în Revista Română de Informatică și Automatică, 2006, volumul 15, nr. 1;

Biblioteca Națională a României, Studiu de fezabilitate privind digitizarea, prezervarea digitală și accesibilitatea on-line a resurselor bibliotecilor, București, 2007;

Cartea Europeana pentru Domeniul Public, Europeana Public Domain Chapter, europeana.eu;

Comisia de specialitate pentru digitizare, Ghid de digitizare – Pilonul tematic „Biblioteci” – versiunea 01/30.10.2009 – , Biblioteca Națională a României, Octombrie 2009;

Diaconescu, C., Tendințe noi înbiblioteconomie, BIBLOS 19-20 / 2007-2008;

Filip, Gh., Către o economie a culturii și o infrastructură informațională intelectuală, Academia 12 (132), 2001;

Pop, L., Dificultăți în păstrarea materialului digital pe termen lung, Curs post-universitar: Managementul Arhivei Curent, Universitatea Babeș Bolyai, Iunie 2009;

Matei, D., Spre Europeana.eu: O introducere în bibliotecile digitale, cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009;

Manifestul Domeniului Public, Tranducere: Constantinescu Nicolaie, Kosson Community, Revizuire si corectură: Bogdan Manolea APTI;

Râpeanu, A., Digitizarea patrimoniului științific și cultural în țările din sud-estul Europei, Biblioteca Centrală Universitară, „Carol I”, București;

Repanovici, A., Conservarea documentelor vechi și rare prin metode digitale. Linie de digitizare., Buletinul AGIR nr. 4/2007, octombrie – decembrie;

Specification for the Europeana Semantic Elements V 3.1, 25.02.2009;

To Google or not to Google, Comunicare prezentată în cadrul celei de-a IV-a Conferințe Biblio-Brașov, mai 2005;

Vasilache, D., Guvernarea electronica. O introducere, CNCSIS, 2007;

BIBLIOREV, http://www.bcucluj.ro/bibliorev/arhiva/nr19/info1.html;

Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași:

http://www.bjiasi.ro/proiect_2006.pdf#search=%22%22Continuarea%20Proiectului-pilot%20de%20digitizare%20a%20colec%C5%A3iilor%20bibliotecii%22%22;

Council of Europe:

http://www.european-heritage.net/sdx/herein/national_heritage/voir.xsp?id=2.1.1_RO_en;

Digital Agenda for Europe – A Europe 2020 Initiative:http://ec.europa.eu/digital-agenda/;

European Commission – Enlargement – Acquis:

http://ec.europa.eu/enlargement/policy/glossary/terms/acquis_en.htm;

Europeana – think culture:http://www.europeana.eu/portal/aboutus.html;

Europeana professional:http://pro.europeana.eu/home;

Legislație culturală: Convenții europene ratificate de România:

http://www.cimec.ro/Resurse/Legislatie_culturala.htm;

Uniunea Editorilor din România, Inițiative de digitizare a patrimoniului cultural textual în România: http://www.uer.ro/?d=rev&sd=89&p=digit_patrimoniu_doc.html.

BIBLIOGRAFIE

Adresă Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, nr. 92 din 18 martie 2010, privind poziția României la nivelul Uniunii Europene față de regulile de copyright în cazul publicațiilor on-line;

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor, (COM)2008 199, Bruxelles, aprilie 2008;

Ordonanța de urgență privind aprobarea Programului național de constituire a unui corpus național reprezentativ de resurse culturale digitale, Secțiunea a 2-a. Motivul emiterii actului normativ;

Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, act publicat în Monitorul Oficial nr. 60 din 26 martie 1996;

Recomandarea Comisiei din 27 octombrie 2011 privind digitizarea și accesibilitatea on-line a materialului cultural și conservarea digitală, (2011/711/UE), Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 29.11.2011;

Banciu, D., Albu, C. ,Managementul „e-Content” – proiectul SINRED, în Revista Română de Informatică și Automatică, 2006, volumul 15, nr. 1;

Biblioteca Națională a României, Studiu de fezabilitate privind digitizarea, prezervarea digitală și accesibilitatea on-line a resurselor bibliotecilor, București, 2007;

Cartea Europeana pentru Domeniul Public, Europeana Public Domain Chapter, europeana.eu;

Comisia de specialitate pentru digitizare, Ghid de digitizare – Pilonul tematic „Biblioteci” – versiunea 01/30.10.2009 – , Biblioteca Națională a României, Octombrie 2009;

Diaconescu, C., Tendințe noi înbiblioteconomie, BIBLOS 19-20 / 2007-2008;

Filip, Gh., Către o economie a culturii și o infrastructură informațională intelectuală, Academia 12 (132), 2001;

Pop, L., Dificultăți în păstrarea materialului digital pe termen lung, Curs post-universitar: Managementul Arhivei Curent, Universitatea Babeș Bolyai, Iunie 2009;

Matei, D., Spre Europeana.eu: O introducere în bibliotecile digitale, cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009;

Manifestul Domeniului Public, Tranducere: Constantinescu Nicolaie, Kosson Community, Revizuire si corectură: Bogdan Manolea APTI;

Râpeanu, A., Digitizarea patrimoniului științific și cultural în țările din sud-estul Europei, Biblioteca Centrală Universitară, „Carol I”, București;

Repanovici, A., Conservarea documentelor vechi și rare prin metode digitale. Linie de digitizare., Buletinul AGIR nr. 4/2007, octombrie – decembrie;

Specification for the Europeana Semantic Elements V 3.1, 25.02.2009;

To Google or not to Google, Comunicare prezentată în cadrul celei de-a IV-a Conferințe Biblio-Brașov, mai 2005;

Vasilache, D., Guvernarea electronica. O introducere, CNCSIS, 2007;

BIBLIOREV, http://www.bcucluj.ro/bibliorev/arhiva/nr19/info1.html;

Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași:

http://www.bjiasi.ro/proiect_2006.pdf#search=%22%22Continuarea%20Proiectului-pilot%20de%20digitizare%20a%20colec%C5%A3iilor%20bibliotecii%22%22;

Council of Europe:

http://www.european-heritage.net/sdx/herein/national_heritage/voir.xsp?id=2.1.1_RO_en;

Digital Agenda for Europe – A Europe 2020 Initiative:http://ec.europa.eu/digital-agenda/;

European Commission – Enlargement – Acquis:

http://ec.europa.eu/enlargement/policy/glossary/terms/acquis_en.htm;

Europeana – think culture:http://www.europeana.eu/portal/aboutus.html;

Europeana professional:http://pro.europeana.eu/home;

Legislație culturală: Convenții europene ratificate de România:

http://www.cimec.ro/Resurse/Legislatie_culturala.htm;

Uniunea Editorilor din România, Inițiative de digitizare a patrimoniului cultural textual în România: http://www.uer.ro/?d=rev&sd=89&p=digit_patrimoniu_doc.html.