Dificultati In Aplicarea Legii Venitului Minim Garantat
CUPRINS
INTRODUCERE
1. FUNDAMENTE ȘI REPERE TEORETICE
1.1. PRECIZĂRI CONCEPTUALE
1.2. ÎNCADRĂRI PARADIGMATICE
1.3. ASPECTE ALE CALITÂȚII VIEȚII ÎN ROMÂNIA
2. SISTEMUL DE GARANTARE A VENITULUI MINIM ÎN ROMÂNIA
2.1. RETROSPECTIVĂ ASUPRA SISTEMULUI DE GARANTARE A VENITULUI
MINIM
2.2. CADRUL ACTUAL DE REGLEMENTARE
2.2.1. Beneficiari
2.2.2. Criterii de eligibilitate
2.2.3. Principiu de finanțare
2.2.4. Aspecte privind condiționările
3. DIFICULTĂȚI ÎNTÎMPINATE DE ASISTENȚII SOCIALI ÎN APLICAEA LEGII
VENITULUI MINIM GARANTA
3.1. PRECIZĂRI PREALABILE
3.2. PROIECTAREA CERCETĂRII
3.3. METODOLOGIA CERCETĂRII
3.3.1. Metode și tehnici utilizate
3.3.2. Culegerea informațiilor
3.3.3. Aspecte deontologice ale cercetării
3.4. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE
3.4.1. Interpretarea rezultatelor
3.4.2. Analiza cercetării exploratorii
3.4.3. Analiza tematică a interviurilor de profunzime
3.4.3.1. Dificultăți de ordin legislativ
3.4.3.2. Dificultăți în relația cu beneficiarul
3.4.3.3. Dificultăți ce țin de modalitatea de organizare a sistemului de servicii sociale
3.5. SOLUȚII PROPUSE DE ASISTENȚII SOCIALI PARTICIPANȚI LA CERCETARE
3.6. Concluzii ale cercetării
4. METODOLOGIA INTERVENȚIEI
CONCLUZII FINALE ȘI RECOMANDĂRI DE ORDIN APLICATIV
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Am ales această temă pentru a scoate în evidență dificultățile pe care le poate întâmpina un asistent social în aplicarea unei legi. Deși scopul unei legi, în mod special cele privind serviciile și prestațiile sociale, este cel de a ajuta la reinserția socială și protecția persoanelor aflate în dificultate, uneori modul în care este elaborată aceasta, poate provoca anumite dificultăți celor care o aplică. De multe ori, aceste dificultăți nu țin strict de legislația propriu-zisă. Unele dificultăți țin de modul de organizare a sistemului de serviciilor sociale, iar altele apar în relația cu beneficiarul.
Pentru analiză și cercetare, am ales Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, deoarece am observat anumite dificultăți cu care se confruntau asistenții sociali din primăria în care mi-am desfășurat practica de vară. Atunci am decis că vreau să studiez mai aprofundat această lege și să identific și alte inconveniente întâmpinate de asistenții sociali în aplicarea ei.
Consider actual acest demers, deoarece asistența socială în România este un domeniu încă nou și are încă multe lacune asupra cărora se lucrează intens. Sistemul legislativ este un punct important, care merită o atenție deosebită, deoarece el formează baza de lucru a acestei profesii. Și, din păcate, trebuie să recunoaștem că în acest domeniu avem mult de lucrat. Dovada cea mai clară este chiar legea privind venitul minim garantat. Deși a fost actualizată și s-au adus modificări de nenumerate ori, pe parcursul a aproximativ 12 ani de existență, această lege mai are unele scăpări și lasă loc de multe interpretări, ceea ce duce la îngreunarea muncii asistenților sociali practicieni. Aceasta ne arată că unele lucruri nu au mers cum era de așteptat și astfel au necesitat schimbate.
Scopul serviciilor sociale este de a proteja persoanele care se confruntă cu situații dificile și de a combate sărăcia. Conform unor date oferite de EUROSTAT, în anii 2010-1011, în România, numărul persoanelor sever deprivate material atingea o cotă de 31% în 2010 și 29,4% în 2011, din totalul populației. Acest procentaj este foarte ridicat dacă îl comparăm cu procentul de 8,1 (2010) la nivelul UE.27 (http://www.revistacalitateavietii.ro/2013/CV-4-2013/02.pdf). Aceste date m-au provocat să studiez mai mult venitul minim garantat din România și care sunt punctele slabe ale acestui sistem, deoarece această prestație este ca o ultimă plasă de suport pentru categoriile vulnerabile ale populației.
Prin cercetarea mea, îmi propun să evidențiez carențele, percepute de asistenții sociali practicieni, pe care le are Legea 416/2001 și efectele acestor carențe asupra aplicării ei, asupra muncii de asistență socială și (dacă datele îmi vor permite) asupra beneficiarilor.
1. FUNDAMENTE ȘI REPERE TEORETICE
1.1. PRECIZĂRI CONCEPTUALE
Înainte de a trece la teoria care va constitui baza cercetării de față, aș dori să precizez și să definesc conceptele cu care voi lucra.
Calitatea vieții – deși constituie obiectul de studiu al mai multor științe (științe economice, sociologie, psihologie), nu s-a ajuns la o definiție comună a termenului de calitate a vieții.
Viața, din punct de vedere semantic, se referă la totalitatea proceselor fiziologice existente între naștere și moarte, iar calitatea reprezintă o caracteristică care poate fi percepută cu simțurile noastre. Combinând aceste două cuvinte, sociologii înțeleg prin calitatea vieții gradul de satisfacere a nevoilor materiale și imateriale ale indivizilor, a relațiilor lor cu alți oameni, cu societate și mediul înconjurător.
Politici sociale – această expresie este cel mai des folosită cu referire la politicile publice, care (după R. Titmuss), sunt sociale pe măsură ce tind să fie benefice, să producă o bunăstare pentru cetățeni și implică măsuri de redistribuire progresivă a resurselor (Dicționar al gândirii sociologice, p.611). „Activitățile guvernelor destinate furnizării de prestații sociale cetățenilor, activități realizate în cinci domenii principale: prestații de securitate socială, ocrotirea sănătății, locuințe, educație, servicii sociale personale. Intervenția deliberată a statului în scopul redistribuirii resurselor cetățenilor” (Baldock, J., Manning, N., 2003).
Politicile sociale reprezintă un set de programe, activități și măsuri ce au ca scop adresarea unor nevoi umane de protecție socială.
Sărăcia – Zidărescu prezintă sărăcia ca „o stare de lipsă a resurselor necesare asigurării unui trai decent în raport cu standardele colectivității; prin urmare, a fi sărac nu înseamnă a nu avea bani, bunuri sau proprietăți, sub un anumit standard acceptabil de către majoritatea unei colectivități, ci a fi forțat la a trăi într-un anumit mod datorită lipsei acestora” (Zidărescu, 2007, p.14-15).
Conform Dicționarului de sociologie coordonat de C. Zamfir și L. Vlăscianu (1993), sărăcia este definită ca „situație caracterizată prin lipsa (insuficiența) mijloacelor materiale necesare vieții”. Conform acestui dicționar, sărăcia are forme și grade diferite de severitate, în funcție de natura lipsurilor privind mijloacele de subzistență ce afectează persoane, familii, colectivități, grupuri sociale sau chiar societăți în ansamblul lor.
În societatea românească, sărăcia este asemănată cu cinstea, iar bogăția cu necinstea. Aceste valori au o funcție de consolare – dacă ești sărac, ești cinstit. Sărăciei îi este atribuit rolul de a asigura moralitatea (Mihăilescu, 2003).
Minimul decent de trai – presupune calculul necesarului de resurse pentru consumul curent – alimentar, îmbrăcăminte, încălțăminte, locuință, servicii – completat cu o componentă de educație și formare profesională care să-i favorizeze afirmarea și cu una de statut social care să permită dezvoltarea și participarea individului în societate (Mihăilescu, 2005, p.265).
Conform Art. 54 (2), din Legea 292/2011 a asistenței sociale, nivelul minimal de trai reprezintă limita exprimată în lei care asigură nevoile de bază cum ar fi: hrană, îmbrăcăminte, igienă personală, menținerea și salubrizarea locuinței și se calculează în raport cu pragul sărăciei conform metodologiei utilizate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.
Minimul de subzistență – presupune aspectele legate de supraviețuirea unei persoane, în condițiile unui ajutor public pe termen scurt, în vederea reintegrării persoanei respectivw în societate (Mihăilescu, 2005, p.266).
Minimul de subzistență se diferă de minimul decent de trai prin elementele ce țin de dezvoltarea și afirmarea socialăa unei persoane, care la supraviețuire nu sunt prevăzute.
Venit minim garantat –
Ajutorul social – reprezintă prestațiile sociale care se acordă persoanelor și familiilor aflate în dificultate și ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de viață, evaluate prin anchetă socială, precum și prin alte instrumente specifice (Legea 47/2006, Art.17, (3)).
Testarea mijloacelor de existență – a potențialilor beneficiari de servicii sociale reprezintă procedura de evaluare a veniturilor realizate și a bunurilor mabile și imobile deținute de persoană sau familie, necesare acoperirii nevoilor de consum ale acestora (Legea 292/2011, Art.6 lit.oo).
1.2. ÎNCADRĂRI PARADIGMATICE
Tema este analizată din perspectiva paradigmei funcționalistă. Bazele acestei paradigme au fost puse de Talcott Parsons. Premisele funcționalismului apar odată cu Emile Durkheim și Herbert Spencer. Conform acestor premise, funcția devine un principiu explicativ, făcându-se o comparație cu corpul uman. Astfel, așa cum în corpul uman fiecare organ îndeplinește o funcție, tot așa și în stat fiecare departament își îndeplinește funcția atribuită. Scopul principal urmărit de toate aceste departamente este de a asigura coeziunea soială și buna relaționare socială între indivizi.
Contribuțiile aduse de Rober K. Merton acestei paradigme au provocat o importantă revoluție în această abordare. Merton încearcă să apropie sociologia de marile probleme ale societății actuale. El manifestă o anumită reticență față de teoriile funcționaliste generalizate și optează pentru construirea unor teorii de rang mediu, teorii „specializate”. Merton este mai mult interesat de „dinamica claselor sociale, a presiunilor sociale aflate în conflict, despre autoritate, etc.” (Rarița, 2009, p.42). El nu renunță definitiv la perspectiva funcționalistă, ci propune noi piste, astfel ajunge să studieze niște probleme care au fost neglijate de funcționaliști și anume disfuncțiile și devianța. „Conceptul de disfuncție este înțeles de Merton ca acțiune care afectează echilibrul de sistem și reduce capacitatea acestuia de reglare și adaptare în timp.” (Rarița, 2009, p.43).
Abordând tema dificultăților de aplicare a unei legi din perspectiva funcționalistă, putem afirma că statul este „corpul” și fiecare membru al statului reprezintă un „organ”. Pentru a asigura funcționalitatea membrilor săi și pentru a asigura integrarea socială a acestora statul are nevoie de anumite instrumente de control (Mihăilescu, 2003, p.19). Legea este un instrument de control și pentru ca acest instrument să asigure funcționalitatea întregului sistem, este necesar ca el însuși să fie bine elaborat și accesibil pentru cei care îl folosesc. La rândul ei, legea trebuie să asigure integrarea socială a membrilor aflați în dificultate (pentru a evita disfuncția acestora) și să aplice unele sancțiuni persoanelor care prin devianță apelează la „mijloacele ilegitime” pentru a-și atinge „scopul”.
1.3. ASPECTE ALE CALITĂȚII VIEȚII ÎN ROMÂNIA
„Conceptul de calitate a vieții a devenit nucleul unor preocupări politice, ideologice, filosofice și în special sociologice în anii ’60–‘70 în Occidentul capitalist, dar a cunoscut o popularitate specială și în România anilor ’60-’70 și apoi după revoluție.” (Mărgineanu, 2005, p.11). Prin noțiunea de „calitate a vieții”, se urmărește crearea unei imagini cât mai complete asupra diverselor aspecte ale vieții populației din România.
Tematica calității vieții este sensibil influențată de contextul social în care se dezvoltă. În diferite societăți și în diferite perioade de timp, calitatea vieții capătă o semnificație aparte. Această conexiune este surprinsă și de Cătălin Zamfir care susține că „ explorarea relației dintre dintre contextul social și tematica calității vieții oferă, pe lângă o înțelegere mai bună a profilului analizelor calității vieții, o perspectivă destul de interesantă asupra profilurilor societăților însele” (Mărgineanu, 2005, p.11). Astfel, nu putem vorbi despre calitatea vieții din spațiul românesc fără să ținem cont și de schimbările sociale, deoarece „fiecare transformare structurală a societății a însemnat și o modificare a calității vieții” (Apostol, 1975, p.197).
În România, termenul de calitate a vieții a fost introdus ca temă de cercetare sociologică de către Cătălin Zamfir, în a doua parte a anilor ’70. În această perioadă, un grup de sociologi români au lansat un program de cercetare pe această temă. Chiar dacă s-a apelat la metodologia americană, în acest studiu, tematica calității vieții a fost percepută diferit în spațiul românesc decât în Occident. Prin această cercetare s-au urmărit anumite dimensiuni ale calității vieții: persoana, populația, mediul natural, așezările umane, locuința, mediul social, familia, ocuparea, calitatea vieții de muncă, resursele macroeconomice pentru nivelul de trai, veniturile, consumul, serviciile pentru populație, gospodăria, învățământul, asistența sanitară, cultura, asigurările și asistența socială, timpul liber, calitatea mediului politic și instituțiile de stat și ordinea publică (Mărgineanu, 2005, p.38-43). Fiecare dimensiune are o relevanță proprie și nu se suprapune cu celelalte. Deci, au o valoare unică și nu se pot compensa unele pe altele.
În România anilor 60-70, a existat o deschidere ideologică neobișnuită datorită distanțării de Uniunea Sovietică. În acest context, asimilarea rapidă a temei calității vieții în discuțiile interne, nu a fost o surpriză. Această temă s-a bucurat de un interes mai mult politic și ideologic decât științific. Prin ea se puneau în discuție performanțele regimului comunist din punct de vedere al bunăstării umane. Calitatea vieții avea o semnificație dublă: o încercare de a presa sistemul comunist să ia în considerare bunăstarea populației și pe de altă parte o critică la adresa performanțelor negative ale regimului.
În tranziție, politicile sociale din România au fost orientate pe protecția minimală a standardului de viață. Căderea bruscă a economiei a obligat o mare parte a populației să lupte pentru supraviețuire, iar pe clasa mijlocie să își asigure condițiile minimale pentru un nivel de viață decent, prin supraîncărcarea programului de muncă și mult stres. În același timp, guvernarea era confruntată cu probleme complicate care necesită soluții imediate. Astfel, se cere asigurarea unei reforme economice care să stopeze procesul de dezagregare și să stimuleze creșterea economică, iar pe de altă parte, statul este nevoit să asigure un nivel minimal de trai pentru o largă masă a populației.
Conform datelor obținute de către cercetătorii calității vieții din România, aceștia (Zamfir C., Zamfir E., Popescu I.A., Ștefănescu Ș., Teodorescu A., Vlăsceanu L., ș.a.) au distins 7 clase ierarhizate de calitate a vieții, percepute de societatea românească. Aceste clase au fost împărțite în următorul mod: I – Privilegiile (calitate a vieții foarte înaltă); II – Relații umane de suport (calitate a vieții înaltă); III – Succesul profesional (calitate a vieții mediu înaltă); IV – Timpul liber (calitate a vieții medie); V – Patologie socială (precaritatea condițiilor de viață mediu scăzută); VI – Supraviețuirea (calitatea vieții scăzută) și VII – Presiunea fiscală (calitate a vieții foarte scăzută) (Mărgineanu, 2005, p.73). Aceste clase au distribuții inegale a indicatorilor. Indicatorii care mi-au atras atenția cel mai mult, sunt din clasa Patologiei sociale și țin de administrarea localităților și performanța înregistrată de unele servicii publice. Acești indicatori au o frecvență de 67% (Mărgineanu, 2005, p.75). Acest procentaj scoate în evidență percepția pe care o are populația despre organizarea și calitatea serviciilor sociale. Această percepție este influențată de „birocrația excesivă, desconsiderarea cetățeanului ce se adresează la ghișeul public, condiționarea serviciilor la care cetățeanul este îndreptățit, sau chiar privarea acestuia de obținerea unui drept” (Mărgineanu, 2005, p.75). Trebuie să ținem cont și de faptul că acești indicatori pot fi influențați și de anumite stări de fapt. Anumite frustrări sau întâmpinarea unor dificultăți pot să se manifeste printr-o evaluare mai puțin favorabilă, sau chiar negativă asupra unor instituții publice. La fel, este foarte importantă percepția și autoevaluarea propriei vieți a indivizilor, deorece aceste percepții vor influența rezultatele cercetării.
În prezent, prin cercetarea calității vieții se pornește de la individ și apoi se trece ori la grupurile și comunitățile umane din care face acesta parte, ori la societate ca întreg. În actualul context socio-economic al României, printre problemele majore cu care se confruntă se află și problema sărăciei. Sărăcia este opusul calității vieții. Ea pornește de la individ, afectează familia care la rândul ei influențează mediul social din care face parte și în acest mod ajunge să influențeze societatea ca întreg. Sărăcia produce o „disfuncție”, de aceea necesită o intervenție mai specială din partea statului.
2. SISTEMUL DE GARANTARE A VENITULUI MINIM ÎN ROMÂNIA
În contextul economiei actuale, statul trebuie să îndeplinească două roluri importante: unul politic și altul economic. Ca rol politic, statul trebuie să apere și să protejeze drepturile cetățenilor prin măsuri legislative cum ar fi: dreptul la muncă, dreptul la asistență socială în caz de bătrânețe sau boală și dreptul la alte servicii sociale. Din punct de vedere economic, statul trebuie să intervină în reglarea jocului forțelor de pe piața liberă pentru a garanta un „venit minim indivizilor și familiilor acestora echivalent cu posibilitatea de supraviețuire”, pentru „protecția populației în confruntarea cu șomajul, inflația, boala, etc.” și pentru a facilita „accesul în mod echitabil al populației la un standard de viață cât mai ridicat, în raport cu o gamă predeterminată de servicii și produse” (Mărgineanu, 2005, p.264).
Studiile și cercetările în domeniul sărăciei au servit drept bază pentru elaborarea unor politici sociale de garantare a venitului minim. Conform Art.54 (1) din Legea 292/2011 a asistenței sociale, persoanele singure și familiile care nu dispun de resursele necesare pentru satisfacerea unui nivel de trai minimal au dreptul la beneficii de asistență socială și servicii sociale, acordate în funcție de nevoile identificate ale fiecărei persoane sau familii.
În România, majoritatea gospodăriilor beneficiază de prestații sociale sub formă de transfer bănesc. În perioada 1995 și 1997, între 78-82% dintre gospodării au beneficiat de cel puțin o prestație socială în bani. Iar la nivel de persoane, 45% au primit cel puțin un tip de ajutor social (Popescu, 2004).
2.1. RETROSPECTIVĂ ASUPRA SISTEMULUI DE GARANTARE A VENITULUI MINIM
În perioada comunistă exista un „pachet social” promis de guvern care cuprindea: dreptul la un loc de muncă, prețuri stabile și scăzute pentru alimente, locuință și servicii de bază, o distribuție mai egalitară a venitului, programe sociale pentru protecția socială, accesibilitatea educației și subvenționarea masivă a culturii (Popescu, 2004).
Sistemul de protecție era axat pe creșterea producției, nu pe redistribuirea veniturilor. Astfel, sistemul de protecție socială în socialism a fost unul de tip rezidual care se baza pe presupoziția că nevoile de bază sunt satisfăcute din subvenții și garanatarea unui loc de muncă. În ceea ce privește prestațiile sociale, acestea au fost puține, acordate ocazional și erau
condiționate de statutul de angajat al persoanei. Prestațiile erau percepute de populație ca fiind „daruri” ale statului, nu drepturi cetățenești, statul neavând obligația de a plăti prestații tuturor persoanelor care satisfăceau condițiile de eligibilitate. Sistemul de protecție socială promova „egalitatea nevoilor minime” nu a celor mai înalte (Popescu, 2004).
În socialism nu a existat nici o prestație care să asigure venitul minim garantat al persoanei sau familiei. Sărăcia nu era recunoscută. Negarea sărăciei și șomajului a exclus de la prestații persoanele care se aflau în această categorie. Prestațiile de asistență socială cuprindeau doar ajutorul pentru soțiile militarilor în termen, ajutoare ocazionale acordate de autoritățile locale și centrale și ajutoare excepționale (Popescu, 2004).
În 1995, România (la sugestia Băncii Mondiale) a inițiat un program de ajutor social care era un mijloc de sprijin pentru familiile al căror venit nu le permiteau minimul de subzistență. Acest program a fost elaborat pornind de la experiența țărilor europene care aveau un sistem de garantare a venitului minim. Programul a fost conceput ca un ajutor social de ultimă instanță. Dacă venitul unei familii cobora sub un anumit prag minim, intervenea legea ajutorului social care avea scopul de a aduce astfel de familii la „linia de plutire”, adică să li se permită minimul de subzistență. În acea perioadă, în România nu exista garantarea unui venit minim, chiar dacă veniturile unei familii se aflau sub pragul minim (Popescu, 2004).
Luarea unor măsuri de protecție și combatere a sărăciei a fost amânată în România până la jumătatea anilor '90. Justificarea acestor amânări sunt menționate într-un studiu realizat pentru Comisia Europeană. „În primul rând, reforma protecției sociale a avut ca priorități componentele contributive existente și introducerea asigurării de șomaj. În al doilea rând, sărăcia a fost inițial percepută ca un rezultat „normal” și temporal al tranziției, iar sărăcia pe scară mare și de durată nu a fost anticipată de guvernanți. În al treilea rând, proiectarea programelor de asistență socială este dificilă, cu atât mai mult în condițiile unor constrângeri financiare severe. În sfârșit, este nevoie de timp pentru a realiza atât culegerea datelor despre sărăciei și despre eficacitatea programelor existente cât și utilizarea lor în procesul de luare a deciziilor. Cele două demersuri complementare trebuie să preceadă introducerea oricărei componente de asistență socială (Popescu, 2004, p.196).
Introducerea unui beneficiu social prin testarea mijloacelor a fost, pentru România, „o noutate nu numai legislativă, dar și instituțională” (Pop, 1999, p.199). Evaluarea funcționării acestei legi a evidențiat 2 probleme: de ordin administrativ (procedura de realizare) și resursele umane competente în evaluarea sistemelor bazate pe testarea mijloacelor (Pop, 2000, p.280-282, citat de S.M. Stănescu, et.al., 2012).
În România socialistă, chiar dacă existau multe programe de protecție socială, numărul beneficiilor selective era redus, iar numărul beneficiarilor era foarte mic datorită criteriilor de eligibilitate foarte înguste. În 1999, existau două beneficii selective, care se acordau pe o perioadă nedeterminată și aveau rolul de a susține familiile aflate în nevoie. Aceste beneficii erau ajutorul social și alocația de solidaritate. Alocația de solidaritate a fost introdusă în 1999, și urma să fie aplicată din 2000, însă datorită unor necalrități legislative, implementarea acestui program a fost amânată. Astfel, singurul beneficiu selectiv, bazat pe testarea mijloacelor, a rămas ajutorul social (Pop, 1999).
Cum am mai menționat, criteriile de eligibilitate erau foarte înguste. Familia trebuia să aibă un venit total (monetar și nemonetar), mai scăzut decât pragul stabili prin lege, care se stabilea în funcție de mărimea familiei. În plus, nu trebuia să posede o serie de bunuri care le-ar fi putut asigura un câștig.
„Procentul scăzut al beneficiarilor de asistență socială contrastează cu obiectivele de politică socială” menționa L. Popescu, oferind și un exemplu folosindu-se de datele AIG: „de exemplu, prin programul de ajutor social s-a urmărit rezolvarea cazurilor de sărăcie extremă. Anchetele sociale (de stabilire a resurselor de trai) au fost concepute pentru a face eligibile aproximativ 10% din populația țării, echivalentul a 6% (440 000) din totalul gospodăriilor. Datele administrative indică însă un număr mult mai mic de beneficiari, variind între 184 000 de familii în 1996 și 49 000 în 1998” (Popescu, 2004, p.95-96).
În România, sistemul de garantare a venitului minim a fost introdus doar în 2001 prin Legea 416 privind venitul minim garantat. Însă, din 1995 până în 2001 a existat Legea 67/1995 care avea un rol asemănător cu legea venitului minim garantat, și anume de a susține familiile care erau în situații de sărăcie extremă. Ca și modalitate de acordare, Legea 416/2001 nu se diferențiază foarte mult de Legea 67/1995, însă criteriile de eligibilitate permit unui număr mai mare de familii să beneficieze de prestație.
Legea venitului minim garantat are rolul, încă de la inițierea ei, de a reduce nivelul de sărăcie, în mod special sărăcia extremă. „Oare s-a reușit reducerea sărăciei?” este întrebarea care o adresează autorii S.M. Stănescu, A. Dragotoiu și A.I. Marinoiu. „Nu putem spune, atâta timp cât numărul de beneficiari de ajutor social a rămas relativ constant de-a lungul anilor, dar mai ales, din lipsa unor analize de impact prin care să se măsoare efectul real pe care legea îl are asupra reducerii sărăciei. Având în vedere că deprivarea materială este încă ridicată în rândul populației din România, că rata sărăciei relative (cea bazată pe venituri) este și ea relativ constantă, putem spune că prestația nu a avut efectul scontat” (S.M. Stănescu, et.al, 2012).
Se pune problema, cât de eficace este cuantumul venitului minim garantat, dacă acesta nu poate asigura nici pe departe nivelul de subzistență a familiilor beneficiare. „Atât în urban, cât și în rural, cuantumul venitului minim garantat a asigurat acoperirea trebuințelor coșului de subzistență al familiei de doi adulți cu doi copii în întreținere, doar în proporție de 25%” (M. Stanciu, A. Mihăilescu, 2013).
Deși România își propune să combată activ sărăcia, totuși cheltuielile sociale pe care le alocă asigurărilor și asistenței sociale, sunt foarte mici în comparație cu statele europene. România se află pe ultima poziție în UE după cheltuielile alocate pentru protecția socială, din ponderea în PIB. Dacă țările europene au alocat mai mult buget pentru protecția socială, în mod special în anii de criză, România a neglijat acest aspect. Conform datelor oferite de Ministerul Finanțelor, evoluția cheltuielilor totale de protecție și asistență socială, din PIB, este destul de mică. Dacă în 1995 acestea constituiau 7,7%, în 1999 – 11,3% (Popescu, 2001, p. ), în 2012 – 12,1%, iar în anul 2013 acestea au avut un nivel aproximativ egal cu cel din 1999, și anume 11,5% (http://www.mfinante.ro/execbug.html?pagina=buletin, Raport privind execuția bugetară finală pe anul 2013). Din acest procent, cea mai mare parte este alocată asigurărilor sociale și cea mai mică prestațiilor de asistență socială.
Datele statistice care țin de prestația cu privire la ajutorul social (din 1995 până în 2001) și cea cu privire la venitul minim garantat (din 2001 până în prezent), evidențiază un aspect foarte important cu privire la nivelul de sărăcie în mediile urban/rural. „Dacă privim retrospectiv asupra evoluțiilor din sfera garantării venitului minim, ponderea populației beneficiare de această prestație este mult mai crescută în rural decât în urban, iar anii de neplată au accentuat procesul de sărăcire a populației rurale” (Rebeleanu, 2007, p.274). În urma unor cercetării efectuate la nivelul județului Bistrița-Năsăud, dacă în 1996 doar într-o comună, care avea înregistrate cereri pentru ajutor social, nu se plătea această prestație, în anul 2001, doar în 9 comune ale județului se mai acorda această prestație. Această situație a accentuat nivelul de deprivare al populației din mediul rural. Deși prestația a fost concepută ca o plasă de siguranță pentru familiile/persoanele sărace, ajutorul social nu s-a plătit (Rebeleanu, 2007). Odată cu introducerea prestației privind venitul minim garantat, în 2001, accesul populației din mediul rural la această prestație a crescut. „Astfel, în anul 2004, ponderea populației beneficiare de ajutor social cu rezidență în rural era de aproape 5 ori mai mare decât cea beneficiară de același tip de prestație din urban” (Rebeleanu, 2007, p.275). La nivel național, datele statistice din 2005 arată contrariul: în mediul urban gospodăriile care beneficiază de prestație constituie mai puțin de 10%, iar în mediul rural sub 5% (Raț, 2007).
Prin comparație cu datele prezentate în 2002 de experții Băncii Mondiale, rata de garantare a venitului minim era de 7,8% (Teșliuc, et.al.,2003, p.146), putem observa că după 4 ani de la implementarea legii venitului minim garantat (2001), rata de acoperire a rămas foarte redusă.
Cu toate că prestația nu a avut efectul scontat, nu putem să negăm efectul ei pozitiv asupra sărăciei extreme (în mod special în mediul rural) și numărul mare de beneficiari care au fost incluși în acest program de protecție socială.
De la 1 ianuarie 2011, conform Legii 276/2010 pentru modificarea și completarea Legii 416/2001, persoanele beneficiare de venit minim garantat au asigurare medicală gratuită, astfel a crescut accesul populației sărace la serviciile medicale gratuite. Conform Art. 26^1 din Legea 416/2001, persoanele singure beneficiare de ajutor social, precum și persoanele care fac parte din familiile beneficiare de ajutor social au dreptul la asigurare socială de sănătate, cu plata contribuției din alte surse. Acest aspect este foarte important și din perspectiva calității vieții, deoarece aceasta implică și accesul la serviciile sociale de sănătate. Astfel, putem afirma că Legea 416/2001 contribuie semnificativ la creșterea nivelului calității vieții populației.
2.2. CADRUL ACTUAL DE REGLEMENTARE
2.2.1. Beneficiari
Conform Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistență socială:
toate familiile și persoanele singure, cetățeni români (Art.1);
În sensul legii venitului minim garantat, (Legea 416/2001, Art.2 (1-4)) familia este desemnată de:
soțul și soția, sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună.
persona singură care locuiește și gospodărește cu copii aflați în întreținere;
frații fără copii care locuiesc împreună și care nu au domiciliu sau reședință comună cu părinții.
bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună.
persoana singură care a împlinit vârsta de 18 ani, locuiește singură și nu se mai află în întreținerea părinților (Art.2, (6)).
familiile sau persoanele cetățeni ai altor state sau apatrizi, care au reședință sau, după caz, domiciliu în România, în condițiile legislației române (Art.2, (7)).
persoanele în vârstă de până la 18 ani care care se află în următoarele situații: locuiesc împreună cu copii aflați în îngrijire lor și sunt necăsătorite, divorțate, văduve sau soțul/soția lor este declarat/ă oficial persoană dispărută;
soții despărțiți în fapt, dacă ancheta socială atestă situația existentă și justifică acordarea venitului minim garantat;
persoanele fără domiciliu sau reședință și fără locuință, aflate în situație de nevoie, pe baza declarației pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării;
persoanele fără locuință, pe perioada în care se află în evidența serviciilor publice de asistență socială din cadrul unităților administrativ-teritoriale în care trăiesc.
Au dreptul la această prestație, toate persoanele singure și familiile „al căror venit în bani se situează sub un anumit prag ce variază în funcție de mărimea familiei și care nu posedă o serie de bunuri ce le-ar putea asigura un câștig cu care să își poată întreține familia” (Teșliuc, Pop, Teșliuc, 2001, p.89).
2.2.2. Criterii de eligibilitate
Criteriile de eligibilitate pentru venitul minim garantat au în vedere familiile/persoanele care pot beneficia de asistență financiară în cazul în care venitul pe membru are o valoare mai mică decât nivelul venitului minim. „Printre condițiile privind dreptul la venitul minim garantat se numără:
venitul persoanei/familiei trebuie să fie mai mic decât nivelul stabilit al venitului minim;
persoana singură/familia trebuie să nu dețină alte bunuri decât cele considerate de strictă necesitate;
persoana singură/familia trebuie să locuiască în raza teritorială a sectorului sau localității unde este depusă cererea de asistență socială;
persoanele care sunt apte de muncă și nu realizează venituri cu caracter salarial sau câștiguri din altă activitate generatoare de venituri, trebuie să facă dovada faptului că: sunt în evidența agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și nu au refuzat un loc de muncă oferit sau participarea la un program de pregătire profesională. Nu au această obligație persoanele care au în îngrijire copii în vârstă de până la 7 ani, persoanele cu handicap sau cele care urmează un curs de formare profesională organizat de agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă” (Radu, 2009, p.5).
începând cu anul 2012, persoana/familia care beneficiază de prestație de cel puțin 6 luni, au obligația să își achite impozitele și taxele față debugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate. Sunt scutite persoanele singure care se ocupă de creșterea și îngrijirea unuia sau mai multor copii (Art. 16^1).
Eligibilitatea pentru acordarea venitului minim este controlată prin verificarea veniturilor și a bunurilor (prin Ancheta Socială și de AJPIS). Pragul de venit este o funcție a venitului și a numărului de membri din familie (venitul total se împarte la numărul de membri ai familiei). Există și cazuri în care unii membri ai familiei să fie angajați cu jumătate de normă, sau cu salarii mici și totuși familia să beneficieze de venit minim garantat.
Eligibilitatea pentru venitul minim garanta asigură și dreptul la alte forme de ajutor în bani, servicii și bunuri. Printre acestea se numără: alocația pentru încălzire, asigurarea medicală (fără obligativitatea de contribuție). Precum și dreptul la forme de asistență suplimentare (finanțate de la bugetul central sau local): ajutoare de urgență, ajutoare de înmormântare, ajutoare în natură și servicii sociale existente (cantine sociale).
2.2.3. Principiu de finanțare
Plata ajutorului social se asigură de către agențiile pentru plăți și inspecție socială județene (AJPIS), respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale, prin decizie a directorului (Art.13^1, (1), Legea 416/2001).
Datorită unor complicații care apar în definirea și verificarea diverselor forme de venit care se iau în considerarea la stabilirea dreptuluila prestație, se comit multe erori prin includere sau excludere.
Teșliuc C.M, Pop L. și Teșliuc E.D. vorbesc despre existența unui „cerc vicios” care se formează datorită finanțării la nivel local. Și anume: „cu cât este mai săracă o comunitate, cu atât mai mici sunt veniturile pe care le realizează și cu atât mai puține sunt resursele financiare de care dispune pentru a putea ajuta familiile sărace” (Teșliuc, Pop, Teșliuc, 2001, p.89). Lipsa de solidaritate între comunități în combaterea sărăciei face ca avantejele create de descentralizarea programelor sociale să fie anulate.
2.2.4. Aspecte privind condiționările
Persoana sau familia care beneficiază de ajutor social, conform Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, are următoarele obligații:
una dintre persoanele majore din familie, care este aptă de muncă, trebuie să presteze lunar un număr de ore de muncă (calculate proporțional cu cuantumul ajutorului social) în folosul comunității (Art. 6, (2) și (4));
să anunțe în scris, în termen de 15 zile, orice modificare privind domiciliul, venitul sau numărul membrilor familiei (Art. 14, (1));
de a depune, din 3 în 3 luni, o declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia (Art.14^1, (1));
persoanele apte de muncă care beneficiază de această prestație, au obligația de a dovedi cu acte, din 3 în 3 luni, că sunt în evidența agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (Art.15, (1));
familiile și persoanele beneficiare, cu drepturi stabilite de cel puțin 6 luni, au obligația să își achite impozitele și taxele față de bugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate. Excepție fac persoanele singure care au în întreținere unul sau mai mulți copii (Art.16^1, (1) și (7));
3. DIFICULTĂȚILE ÎNTÂMPINATE DE ASISTENȚII SOCIALI ÎN APLICAREA LEGII VENITULUI MINIM GARANTAT
3.1. PRECIZĂRI PREALABILE
Această cercetare a fost efectuată în perioada februarie 2014 – mai 2014 în județele Cluj și Neamț. Pentru a obține informații cât mai exacte și mai veridice, cercetarea s-a desfășurat în 2 etape: prima etapă a fost exploratorie și a doua etapă – cercetarea propriu-zisă.
3.2. PROIECTAREA CERCETĂRII
Scopul cercetării: scopul este de a colecta informații referitoare la opiniile asistenților sociali cu privire la obstacolele întâmpinate în aplicarea legii venitului minim garantat.
Populația cercetării: populația țintă a acestei cercetări este alcătuită din asistenți sociali care își desfășoară activitatea în sistemul de servicii sociale și care lucrează cu legea venitului minim garantat.
În cercetarea exploratorie au participat 8 asistenți sociali – 4 asistenți sociali din primăria Cluj-Napoca și 4 din Primăria Piatra-Neamț.
În cercetarea propriu-zisă au participat 15 asistenți sociali: 8 din mediul urban și 7 din mediul rural.
Obiectivele cercetării:
Identificarea dificultăților în aplicarea legii venitului minm garantat, dificultăți care țin strict de domeniul legislativ;
Evidențierea elementelor secundare care complică procesul de aplicare a legii;
Identificarea principalelor diferențe, în aplicarea legii, între mediul rural și cel urban.
Întrebarea de cercetare:
Care sunt dificultățile cu care se confruntă asistenții sociali în aplicarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat?
3.3. METODOLOGIA CERCETĂRII
Metodologia cercetării rezultă din opțiunea pentru aspectul calitativ al demersurilor. Metodele calitative sunt mai des utilizate în cercetarea domeniului comunicării. Cercetarea calitativă, prin specificul său, apare în faza de identificare a problemelor și presupune răspunsul la întrebări de genul: „De ce?” și „Cum?”, oferind o viziune mai profundă asupra problemei: atitudini, nevoi și motivații ale subiecților. Avantajul metodelor calitative este că au costuri mai reduse și se economisește timp. Un alt avantaj al acestui tip de cercetare constă în dezvoltarea unei relații de încredere între intervievator și persoana intervievată. Dezavantajele metodelor calitative constau în faptul că rezultatele obținute sunt orientative și nu se pot face concluzii generale asupra publicului vizat.
3.3.1. METODE ȘI TEHNICI UTILIZATE
În etapa exploratorie:
Metoda observației neparticipative aplicată în cadrul practicii de vară în primăria Municipiului Piatra-Naemț și pe parcursul semestrului 5 în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
Ca metodă de cercetare, observația constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului (și ale grupului) și de asemenea, a contextului situațional al comportamentului.
Metoda focus grup aplicată în Cluj-Napoca (4 asistenți sociali) și în Piatra-Neamț (4 asistenți sociali).
Un focus grup este un grup de indivizi, cu interese și caracteristici comune, dirijați de un moderator, care folosește grupul ca mod de a obține informații despre o anumită problemă specifică.
Cercetarea propriu-zisă:
Metoda interviului aprofundat aplicată la 15 asistenți sociali.
Interviurile semistructurate presupun un ghid de interviu cu întrebări dinainte formulate, dar care permit totuși intervievatorului să devieze de la plan pentru a adresa întrebări specifice.
3.3.2. CULEGEREA INFORMAȚIILOR
Selectarea participanților la cercetare
În cadrul acestei cercetări am optat pentru organizarea de focus-grupuri, în etapa exploratorie, cu asistenții sociali din municipiile Piatra-Neamț și Cluj-Napoca, deoarece în aceste primării mi-am desfășurat practica.
Al doilea grup țintă o constat din asistenții sociali participanți la cercetarea exploratorie și un lot de asistenți sociali din mediile rurale, din județul Cluj.
Opțiunea pentru aceste grupuri-țintă se fundamentează pe următoarele motive:
am ales ca populație a cercetării asistenții sociale din diverse primării, deoarece ei sunt principali actori care se confruntă și pot identifica principalele dificultăți în aplicarea legii venitului minim garantat;
în primăriile municipiilor Cluj-Napoca și Piatra-Neamț am avut mai mult acces la informații, datorită practicii; o disponibilitate mai mare din partea asistenților sociali și am petrcut suficient timp ca să pot desfășura activitatea de cercetare (3 săptămâni în Piatra-Neamț, respectiv aproximativ 7 luni în Cluj-Napoca);
primăriile din mediul rural au fost selectate după disponibilitatea asistenților sociali de a participa la cercetare;
am aplicat cercetarea și în mediul rural pentru a observa dacă există anumite divergențe între mediul rural și cel urban, în dificultățile de aplicare a legii venitului minim garantat.
Intervievarea
Principalele forme de intervievare au fost atât cele de grup (în cercetarea exploratorie) cât și cele individuale pe tema dificultăților în aplicarea legii venitului minim garantat.
Ghidul de interviu a fost realizat în urma consultării literaturii de specialitate și în urma cercetării exploratorii. Unitățile tematice au fost elaborate după obținerea datelor din cercetarea inițială. Itemii au fost formulați într-un limbaj de specialitate, familiar participanților la cercetare și reflectă încercarea de a aborda problema din perspectiva respondenților. Itemii de bază ai instrumentelor de lucru specifice atât grupului de discuții cât și interviurilor individuale cu asistenții sociali se regăsesc în secțiunea Anexe.
Analiza informațiilor
Datele au fost prelucrate calitativ. Analiza a implicat câteva faze distincte:
Prima fază a constat în modelarea conținutului grupurilor de discuții și a interviurilor semi-structurate de pe parcursul desfășurării procesului de culegere a informațiilor.
A doua fază a constat în analiza informațiilor obținute în urma aplicării cercetării exploratorii pentru a identifica principalele dimensiuni ale întrebării de cercetare, în vederea elaborării unităților tematice și construirii ghidului de interviu.
A treia fază a avut loc după culegerea informațiilor și din cercetarea propriu-zisă și a cuprins interpretarea datelor din interviuri prin metoda codificării și analiza atentă și intensivă a fiecărei transcrieri a interviurilor. Astfel, am codificat fiecare idee principală, conform teoriei „Grounded Theory” propusă de Anselm și Straus și am realizat interpretări preliminare, generând asociații logice între ideile identificate.
Am acordat o atenție deosebită procesului de codificare pentru a spori autenticitatea și viabilitatea cercetării. Astfel, după transcrierea interviurilor, pe margini, am identificat ideile principale și am atașat câte un cuvânt cheie ca și cod.
În ultima fază am stabilit legături între diferitele teme și subteme evidențiate pentru a surprinde asemănări, deosebiri și relații de interdependență.
Metoda de înregistrarea a informațiilor
Participanții la cercetare au fost de acord cu luarea de notițe în timpul discuțiilor și cu înregistrarea audio. Focus-grupurile au fost organizate în incinta clădirilor primăriilor municipiilor Cluj-Napoca și Piatra-Neamț.
Fiecărui grup de discuție i s-a alocat un timp de aproximativ 60-90 de minute și fiecare interviu a durat mai mult de 60 de minute.
3.3.3. ASPECTE DEONTOLOGICE ALE CERCETĂRII
Pentru a proteja identitatea persoanelor participante la cercetare numele și datele de contact nu vor fi dezvăluite.
Informațiile posibil identificatoare legate de exemplele de cazuri vor fi eliminate.
Informațiile obținute în urma cercetării vor fi utilizate strict doar în cadrul acestei lucrări.
Înregistrarea interviurilor s-a efectuat doar cu acordul persoanelor intervievate.
3.4. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR OBȚINUTE
3.4.1. INTERPRETAREA REZULTATELOR
Interpretarea rezultatelor a presupus structurarea acestora în teme principale, teme secundare și categorii. După finalizarea codificării interviurilor, am încercat să perfecționez categoriile de coduri.
Pentru a verifica și confirma rezultatele cercetării, am utilizat multiple surse respectând astfel principiul triangulației. În ansamblu, rezultatele procedurii de triangulare au fost pozitive. Pe parcursul derulării acestei etape de interpretare, unele coduri care aveau caracter repetitiv au fost comasate.
3.4.2. ANALIZA CERCETĂRII EXPLORATORII
Înainte de a-mi începe cercetarea, am pornit cu ideea că problemele pe care le întâmpină asistenții sociali în aplicarea unei legi țin neapărat de cum este formulată legea. Pe baza acestei presupuneri mi-am formulat și întrebarea de cercetare: „Care sunt dificultățile cu care se confruntă asistenții sociali în aplicarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat?”. Totuși, a fost greu să formulez un ghid de interviu fără să cunosc mai detaliat problema studiată. Astfel, am apelat la o cercetare exploratorie, în perioadele de practică de vară și practica semestrială, pentru a-mi formula o imagine cât mai exactă despre problemă în ansamblul ei.
În cercetarea exploratorie, am apelat la metoda focus grupurilor, deoarece am considerat-o cea mai potrivită pentru a afla mai multe informații despre problema dificultăților în aplicarea unei legi și pe baza acestor informații am formulat planul cercetării propriu-zise.
În urma acestor întâniri și discuții de grup, am reușit să identific 3 factori majori care cauzează dificultăți în aplicarea unei legi. În continuare, acești factori îi voi denumi și elemente. La rândul lor, fiecare factor este influențat de câteva componente. Toate aceste elemente le voi prezenta în continuare în mod schematic și detaliat.
În procesul de interpretare a datelor obținute în cercetarea exploratorie, am distins următoarele teme:
Dificultățile de ordin legislativ
Dificultăți ce țin de resursele organizaționale ale sistemului de servicii sociale
Dificultăți în relația cu beneficiarul
Dificultăți de ordin legislativ
După părerea asistenților sociali participanți la discuțiile de grup, aceste dificultăți nu sunt atât de multe (ne referim strict la legea venitului minim garantat) datorită și numeroaselor actualizări și îmbunătățiri aduse pe parcursul celor aproximativ 12 ani de existență a Legii 416/2001. De altfel, această lege este formulată și pe baza Legii 67/1995 privind ajutorul social, care a fost aplicată în România până în ianuarie 2002, când a intrat în vigoare Legea 416/2001.
Dintre dificultățile de ordin legislativ cele mai menționate au fost dificultățile legate de declarațiile pe propria răspundere a beneficiarului care conțin date false și cele legate de întocmirea anchetei sociale.
Dificultăți ce țin de resursele organizaționale ale sistemului de servicii sociale
Cu privire la acest aspect, au fost menționate dificultățile care sunt provocate de birocrația exagerată (depunerea unei declarații, din 3 în 3 luni, chiar dacă nu intervin schimbări, efectuarea, din 6 în 6 luni, a anchetei sociale, etc.), de lipsa unor instrumente de control a datelor declarate de beneficiari și de suprasolicitarea asistenților sociali.
Dificultățile în relația cu beneficiarul
Problemele identificate în relația cu beneficiarul sunt cele legate de alcătuirea planurilor individualizate de intervenție. În multe cazuri, alcătuirea planurilor individualizate de intervenție sunt o activitate superficială, iar în unele localități lipsesc total.
O a doua problemă ar fi, după părerea asistenților sociali, identificarea potențialilor beneficiari. Există anumite categorii de potențiali beneficiari, dar care nu știu de existența acestei prestații și apare întrebarea „Cum îi identificăm?”, deoarece legea nu specifică nimic cu privire la acest aspect.
Pentru a o privire de ansamblu asupra cercetării exploratorii voi prezenta schematic întrebarea de cercetare și unităților tematice identificate în urma discuțiilor de grup. Această prezentarea a stat la baza elaborării ghidului de interviu.
Figura 1. Rezultatele cercetării exploratorii
3.4.3. ANALIZA TEMATICĂ A INTERVIURILOR DE PROFUNZIME
Ghidul de interviu a conținut aceleași întrebări și pentru asistenții sociali din mediul urban și pentru cei din mediul rural. Unitățile tematice și întrebările propriu-zise au fost construite pe baza datelor obținute din cercetarea exploratorie.
Datele obținute în urma intervievării le-am analizat pe unități tematice așa cum sunt ele organizate în ghidul de interviu.
3.4.3.1. Dificultăți de ordin legislativ
La capitolul legislație, cei mai mulți asistenți sociali intervievați au specificat că Legea 416/2001 privind venitul minim garantat este destul de bine elaborată. Acest lucru se datorează și perioadei mari de existență (aproximativ 12 ani), precum și îmbunătățirilor aduse prin actualizările foarte dese. Totuși, dacă toți subiecții au afirmat unanim că nici un articol din lege nu conține surplus de informații, unii au menționat că unele articole ar avea nevoie de unele completări pentru a fi mai specifice. „Normele de aplicare a legii ar trebui să fie mai specifice, mai explicite” susține un subiect, „trebuie să fie punctate de exemple pentru a nu lăsa loc interpretărilor” (asistent social, 33 ani, 10 ani experiență de muncă).
Deși rolul principal al acestei legi este de a susține persoanele care se află în situații critice, în vederea integrării/reintegrării acestora în câmpul muncii și pentru evitarea excluziunii sociale a familiilor sărace, în realitate ea „nu ajută beneficiarii să depășească condiția socială pentru care, în principiu, au solicitat această prestație, ci mai degrabă îi face dependenți de ea” (asistent social, 33 ani, 10 ani experiență de muncă). Această situație este creată în mod special de cuantumul mic al prestației și de lipsa locurilor de muncă prin care persoanele să-și poată asigura venitul. „Statul ar trebui să creeze locuri de muncă pentru persoanele care beneficiază de această prestație”, deoarece „familia nu poate, și nici nu trebuie să mizeze la nesfârșit pe ajutorul social” (asistent social, 45 ani, 14 ani experiență de muncă).
Deși nu putem vorbi despre o relație de dependență față de un serviciu social, sau o prestație decât în cazul în care aceasta se manifestă în cel puțin 2 sau 3 generații într-o familie, majoritatea specialiștilor participanți la discuție au menționat acest aspect. Îngrijorarea lor este întemeieată și pe ideea că legea nu prevede unele limitări în timp a accesului la această prestație. „Sunt familia care beneficiază de ani de zile de această prestație și nu manifestă nici o dorință de a se reintegra în câmpul muncii” ne spune un asistent social care lucrează de mai bine de 10 ani în sistemul de protecție socială. „Mulți îi cunosc încă de la începutul muncii mele de asistent social și de atunci ei tot beneficiază de această prestație” a mai specificat acesta. Un alt asistent social a specificat că legea trebuie să limiteze perioada de acordare a prestației pentru venit minim garantat „de exemplu: 6, 8, 12 sau poate 24 de luni, dar nu până la infinit, deoarece crează dependență și nu motivează beneficiarii să-și depășească condiția de dificultate” (asistent social, 33 ani, 10 ani experiență). Cu alte cuvinte „nu da pește săracului, ci învață-l să pescuiască” este expresia care s-ar potrivi cel mai bine acestei situații. Din discuții, am aflat că multe persoane/familii beneficiare de această prestație au declarat date false în declarațiile pe propria răspundere, sau au refuzat de mai mult de 3 ori (limita inpusă) un loc de muncă oferit de agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) și li s-a suspendat plata ajutorului social. Totuși, în lipsa unei condiționări legislative, în luna următoare au depus o nouă cerere pentru a beneficia de această prestație și au intrat din nou în plată. „Suntem obligați să le acordăm din nou ajutorul social, deoarece legea nu impune anumite limite cu privire la acest aspect” (asistent social, 29 ani, 7 ani experiență) și în acest fel beneficiarii nu sunt motivați să se integreze în muncă. „Consider că beneficiarii ar putea fi condiționați pe o perioadă de timp determinată, altfel devin dependenți și nu se vor înregistra evoluții” (asistent social, 43 ani, 13 ani experiență), confirmă un alt asistent social. Aceste afirmații sunt întărite și de datele statistice oferite de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Conform acestor date, numărul beneficiarilor de ajutor social pentru asigurarea venitului minim garantat este în continuă creștere (ianuarie 2012 – 200,275 beneficiari; ianuarie 2013 – 214,975 și ianuarie 2014 – 241,185 beneficiari), deși numărul de persoane suspendate la finalul fiecărei luni variază între 15 și 21 de mii (www.mmuncii.ro).
În ceea ce privește declarația pe propria răspundere a beneficiarului, ca și structură este „bine întocmită, dar foarte „stufoasă”, are prea multe pagini” (asistent social, 31 ani, 2 ani experiență). Asistenții sociali estimează că aproximativ 75%, și mai mult, conțin declarații false cu privire la veniturile familiale. În multe cazuri nu sunt declarate toate veniturile sau bunurile pe care le deține familia. „În 10 ani de experiență toate declarațiile au trebuit verificate, întotdeauna găsindu-se neconcordanțe mai mult sau mai puțin grave” (asistent social, 33 ani). Beneficiarii consideră că anumite detalii privind venitul lor nu vor fi aflate, ca de exemplu: faptul că au primit o anumită sumă de bani din afara țării, sau că au vândut o anumită cantitate de fier vechi, ș.a. „Ei nu își dau seama că odată ce au prezentat buletinul de identitate (la bancă pentru a extrage banii sau când vând fierul vechi), toate datele se salvează și pot fi verificate” (asistent social, 38 ani, 9 ani experiență). Există anumite aspecte însă, care nu pot fi verificate, cum ar fi: dacă a lucrat ca zilier, muncile „la negru”, anumite venituri obținute din comercializarea neautorizată a unor bunuri/produse, etc.
Acest aspect nu are consecințe directe asupra asistentului social. „Responsabilitatea declarației revine beneficiarului. Dacă se constată că e falsă, el suportă consecințele” (asistent social, 29 ani, 7 ani experiență). În astfel de cazuri intervine legea venitului minim garantat care specifică că dacă se constată că dreptul la ajutorul social a fost stabilit pe baza unor date eronate se suspendă plata ajutorului social. Sumele încasate necuvenit, de către beneficiar, cu titlul de ajutor social, se recuperează integral de la acesta într-un termen stabilit de lege (Art. 20^1 și Art.21). Indirect, însă are consecințe și asupra asistentului social, deoarece acesta este nevoit să reverifice dosarul beneficiarului, atunci când se sesizează încălcarea legii și recuperarea daunelor este de multe ori dificilă. Ținând cont de numărul mare de declarații care conțin date eronate, reverificarea dosarelor este o muncă în plus pentru specialist care de cele mai multe ori este deja suprasolicitat.
Declarația pe proria răspundere „consider că nu este relevantă 100%, deoarece este pur și simplu o declarație pe care omul o dă fără să declare adevărul, în cele mai multe cazuri” susține un subiect (asistent social, 43 ani, 13 ani experiență). Din acest motiv este necesară o verificare atentă a acesteia. Un alt detaliu care ține de declarația pe propria răspundere este legat de obligativitatea beneficiarului de a completa, din 3 în 3 luni, câte o declarație (conform Art.14^1, (1), Legea 416/2001). „Eu consider că nu este nevoie să completeze declarația pe propria răspundere atât de des, deoarece conține multe pagini inutile. Situația beneficiarului se repetă. Oricum se depun acte doveditoare, din 3 în 3 luni, la dosar (ex: adeverințe școlare, adeverințe finanțe, adeverințe AJOFM), ce rost mai are declarația completată” (asistent social, 45 ani, 14 ani experiență). După părerea celor mai mulți participanți la cercetare, declarația pe propria răspundere ar trebui completată doar atunci când apar unele modificări ale venitului sau a numărului membrilor familiei.
Cele mai multe probleme legate de declarația pe propria răspundere a beneficiarului sunt create și de faptul că veridicitatea acestora este verificată doar după ce persoana intră în plată. „După lege, prima dată acorzi prestația și doar după ce este în plată ai posibilitatea să verifici veridicitatea datelor, dar până primești răspunsul de la toate instituțiile, beneficiarul a încasat deja câteva luni prestația” (asistent social, 48 ani, 17 ani experiență). Acest lucru crează de multe ori și dificultăți în relația cu beneficiarul, deoarece acesta nu înțelege cum a beneficiat câteva luni de ajutorul social și după aceea i se cere să returneze suma încasată.
Cu privire la efectuarea anchetei sociale, aceasta a fost unanim susținută ca o parte importantă în procesul de acordare a dreptului la ajutorul social. „Este mult mai eficientă decât orice alt act necesar la dosar” (asistent social, 31 ani, 2 ani experiență), consideră un subiect. Prin ancheta socială, asistentul social poate să verifice veridicitatea unor date declarate de beneficiar și „vizitând familia, aceasta devine mai responsabilă și cu datele pe care le declar și în atitudinea față de specialist” (asistent social, 43 ani, 13 ani experiență).
Deși ancheta socială este considerată foarte importantă în întocmirea dosarului unui beneficiar, „nu întotdeauna este suficientă” (asistent social, 29 ani, 7 ani experiență). În unele situații se impune colectarea datelor din mai multe surse, în funcție de situație. Aici am identificat unele diferențe între mediul rural și cel urban. „În sat toată lumea cunoaște pe toată lumea și e mult mai ușor să întocmești o anchetă socială, multe informații le poți afla de la vecini sau de la familia extinsă ”(asistent social, 48 ani, 17 ani experiență) , declară un asistent social din mediul rural. Nu tot așa stau lucrurile și în mediul urban. Într-un oraș mai mare este destul de dificil să obții prea multe detalii despre o familie. „În unele cazuri familia nu-și cunoaște nici vecinii”. „Nu tot timpul informațiile pe care le obții prin efectuarea unei anchete sociale sunt relevante” (asistent social, 43 ani, 13 ani experiență). Deoarece, există beneficiari care se află în sistemul de protecție socială mai mulți ani la rând, de multe ori asistenții sociali – cunoscând foarte bine situația unei familii – pentru a economisi timp, preferă să elaboreze anchetele sociale la birou, fără să se deplaseze la domiciliul beneficiarului.
3.4.3.2. Dificultăți în relația cu beneficiarul
În general, relațiile dintre beneficiari și specialist sunt apreciate ca fiind bune de cel din urmă. „Pentru a beneficia de încrederea beneficiarului este nevoie de multă implicare și durează un timp până acesta să-și dea seama că tu ești acolo ca să-l ajuți” (asistent social, 38 ani, 9 ani experiență) susține un asistent social. „În prezent, relațiile cu beneficiarii sunt relativ bune, comunicarea s-a îmbunătățit, însă toate acestea s-au realizat în timp. Schimbarea a venit după mulți ani de lucru” (asistent social, 29 ani, 7 ani experiență).
Dificultățile care apar în relația cu beneficiarul sunt de multe ori cauzate de faptul că acesta nu cunoaște legea și modalitățile de aplicare a ei și intervin probleme în comunicare. „Beneficiarii nu cunosc legea integral și uneori, în neștiință de cauză, au impresia că nu dorești să-i ajuți” (asistent social, 31 ani, 2 ani experiență). În astfel de cazuri, specialistul trebuie să aibă „o comunicare adecvată cu beneficiarul”, să dea dovadă de mult calm și răbdare pentru a-i explica condițiile de eligibilitate ca el să înțeleagă că asistentul social este doar o persoană autorizată să aplice legea, dar nu să o modifice pentru fiecare caz în parte.
În urma analizei datelor obținute, în legătură cu segmentul populației care depun cereri pentru a obține ajutorul social, putem concluziona că cei mai des întâlniți beneficiari ai acestei prestații sunt:
persoanele de etnie romă (în una din comunele incluse în cercetare, după părerea asistentului social local, aceștia constituiau 90% din populația beneficiară);
familiile cu mulți copii;
persoanele vârstnice fără venituri;
mamele singure care au mai mulți copii în îngrijire;
persoane cu diferite forme de handicap;
persoanele înregistrate la AJOFM.
alte categorii mai puțin numeroase.
Identificarea beneficiarilor este o altă dificultate care am constatat-o în relațiile cu beneficiarul. Identificarea beneficirilor este mai mult o dificultate întâmpinată în mediul urban și în mod special, în orașele mari. „Sunt multe familii care se află în dificultate și ar putea beneficia de această prestație” (asistent social, 38 ani, 9 ani experiență), dar fiindcă nu cunosc legea, nu au aparținători care să îi ajute sau nu s-au mai confruntat cu astfel de situații, sunt neglijați. „Sunt familii care tot beneficiază de prestații și ajutoare sociale, dar nu fac nimic ca să depășească situația de criză în care se află, ci mai degrabă se complac în ea. Dar sunt și familiile/persoanele care au fost integrate social, au funcționat din punct de vedere social, dar au survenit anumite situații dificile (boală, accidente, pierderea locului de muncă, etc.) și au nevoie de un suport pentru a depăși aceste momente” (asistent social, 48 ani, 17 ani experiență). De fapt, acesta și este rolul prestației privind venitul minim garantat. Prestația trebuie doar să susțină familia/persoana care se află în dificultate și nicidecum nu trebuie să creeze dependență, este părerea asistenților sociali practicieni. „Unii beneficiari, care se confruntă de foarte mult timp cu anumite probleme, refuză să se reintegreze social. Ei consideră că alții sunt responsabili pentru situația lor și nu sunt dispuși să facă ceva pentru schimbare” (asistent social, 29 ani, 7 ani experiență). Deoarece legea nu prevede o modalitate de identificare a beneficiarilor, practicianului îi este foarte greu să intervină.
În mediul rural, acest aspect este mai puțin dificil. „În comunitatea noastră lumea cunoaște bine acest drept, având în vedere și vechimea legii (din anul 2001) și de câte ori este cazul, noi informăm oamenii cu privire la acest drept” (asistent social, 33 ani, 10 ani experiență). În comunitățile mici, este suficient să acorzi o prestație la câteva familii și imediat toată lumea este informată de existența acesteia. În comunitățile rurale solidaritatea este mult mai puternică. Acest lucru se datorează și atmosferei care predomină aici – „toată lumea cunoaște pe toată lumea” și dacă e vorba de bine sau de rău. În spațiul rural predomină relațiile de intercunoaștere, de prietenie marcate de obicieiuri și ritualuri specifice. Relațiile sociale sunt extrem de stabile (Țăran, 2000). Mai mult, în mediul rural, familia extinsă este mult mai conectată și se simte responsabilă în a-și ajuta rudele.
Per ansamblu, modalitățile de identificare a potențialilor beneficiari ar fi următoarele:
sesizări (ale rudelor, aparținătorilor, vecini);
autosesizări (persoana se adresează direct la serviciul de protecție socială);
identificați de asistenții sociali în teren;
beneficiari ai altor prestații;
după cererile depuse la AJOFM.
Întocmirea planurilor individualizate de intervenție este o altă dificultatea pe care am observat-o în relațiile cu beneficiarul. Cei mai mulți participanți la cercetare au recunoscut că nu întocmesc planuri individualizate de intervenție. Motivul principal invocat a fost că „legea nu prevede întocmirea planurilor de intervenție” (asistent social, 31 ani, 2 ani experiență). După părerea mea, acesta nu este un motiv ca să nu întocmești un plan individualizat de intervenție. Un asistent social care își practică bine meseria, conștientizează faptul că planurile individualizate de intervenție sunt esențiale pentru reintegrarea socială a unei persoane. Fiecare caz are particularitățile lui specifice de care trebuie să ținem cont în intervenție. Nu putem să ne așteptăm la o reintegrare socială a unei persoane/familii dacă noi ne limităm doar la aplicarea strictă a legii. Legea este doar un instrument care ne ajută în munca de asistență socială, dar nu este suficient. Acest lucur este recunoscut și de unii subiecți participanți la cercetare care au susținut că „un bun plan de intervenție individualizat poate influența integrarea beneficiarului” (asistent social, 38 ani, 9 ani experiență). Sau faptul că „ prin alcătuirea unui plan de intervenție și a unor măsuri clare, beneficiarul conștientizează starea în care se află și ce măsuri trebuie să întreprindă pentru a-și îmbunătăți situația” (asistent social, 29 ani, 7 ani experiență). Când îl ajutăm pe beneficiar să conștientizeze situația problematică în care se află și îl stimulăm să găsească soluții pentru a o schimba, doar atunci putem să sperăm la reintegrarea lui în societate.
Problema planurilor individualizate de intervenție este influențată și de suprasolicitarea asistentului social. Însă, asupra acestui aspect voi insista mai mult la dificultățile create de modul de organizare a sistemului de servicii sociale.
O altă problemă majoră în relația cu beneficiarii este analfabetismul. Mulți beneficiari ai acestei prestații, provin din segmentul cel mai sărac al populației unde gradul de analfabetism este foarte ridicat. Această problemă crează dificultăți la întocmirea dosarului beneficiarului. Fiindcă nu știe să citească și să scrie, asistentul social este obligat să îndeplinească aceste activități în locul beneficiarului, acesta doar semnează după ce ia cunoștință de toate cerințele și obligațiile. Însă, cele mai mari dificultăți apar atunci când este vorba de încadrarea în câmpul muncii a acestui tip de beneficiari. Locurile de muncă oferite într-un număr foarte limitat, în comparație cu numărul de persoane apte de muncă beneficiare de ajutor social, de cele mai multe ori au și cerințe care includ alfabetizarea. Astfel, prioritatea în ocuparea posturilor de muncă oferite de AJOFM, au persoanele care au un minimal nivel de alfabetizare. În această situație este foarte greu să vorbim despre integrarea socială a
persoanelor care nu știu să citească și să scrie. „Ei nu pot să participe nici măcar la cursurile de formare profesională, tot ce se mai poate face pentru ei ar fi niște programe speciale care să-i învețe să citească și să scrie”, este de părere un asistent social care s-a confruntat cu astfel de situații. „Aceste persoane ar trebui încurajate să-și înceapă/continuie studiile în școli serale” (asistent social, 43 ani, 13 ani experiență).
3.4.3.3. Dificultăți ce țin de modalitatea de organizare a sistemului de servicii sociale
În această unitate tematică voi prezenta câteva rezultate, obținute în urma cercetării mele, care încearcă să scoată în evidență carențele sistemului de servicii sociale și cum acestea pot influența munca unui asistent social.
Pentru asistenții sociali participanți la cercetare, condițiile de la locul de muncă nu sunt o piedică în desfășurarea muncii de asistent social sau de aplicare a legii. Însă principala problemă, și cea mai stridentă de altfel, este suprasolicitarea asistenților sociali practicieni. „Volumul de muncă este mare, iar noi suntem puțini și trebuie să facem eforturi foarte mari pentru a reuși” (asistent social, 33 ani, 10 ani experiență) susține un practician. Această afirmație este întărită de un alt practician: „suntem suprasolicitați și nu reușim să ne facem treaba așa cum ar trebui” (asistent social, 48 ani, 17 ani experiență). Astfel, suprasolicitarea influențează negativ calitatea serviciilor oferite de specialiști. Aici o să mă întorc puțin la problema planurilor individualizate de intervenție. Deoarece, unui asistent social îi revine un volum mare de muncă, el nu mai poate să-și desfășoare activitatea așa cum se cere de la un specialist. Conform unor date oferite de ICCV, în anul 2004, la nivelul a 276 de orașe participante la cercetare, exista un asistent social la 35 055 locuitori. În localitățile urbane a 5 județe nu există nici un asistent social cu studii superioare de specialitate, iar în alte 15 județe, un asistent social acoperă un număr de peste 50 000 de locuitori. Și în mediul rural situația nu este mai fericită. În mediul rural, există un asistent social la 76 615 locuitori. (http://www.revistacalitateavietii.ro/2006/CV-3-4-06/8.pdf).
Alcătuirea unui plan individualizat de intervenție presupune alocarea unui timp de care asistentul social nu dispune. Și aici aș adăuga o expresie care este foarte actuală în spațiul românesc și e în context cu problema discutată: „Asistenții sociali se confruntă cu situații sociale complexe, se luptă cu criterii de evaluare neclare, au de-a face cu o abundență de conflicte de roluri, le lipsește adesea supervizarea și suportul public, lucrează peste program și sunt la dispoziție permanent și au resurse limitate pentru a face față unor solicitări ridicate” (Poulin & Walter, 1993; Soderfelt et al., 1995; Um & Anderson, 1998, în Pasztor, Saint-Germain, DeCrescenzo, 2002, p.81).
Un alt aspect ce ține de organizarea sistemului de servicii sociale, este efectuarea orelor de muncă în interes public, cerute de legea venitului minim garantat în schimbul prestației. Unul dintre subiecți consideră că „dacă familia/persoana ar beneficia de un cuantum bănesc mai mare, orele de muncă ar fi mai multe și astfel, am avea o pârghie de control mai mare asupra beneficiarilor” (asistent social, 31 ani, 2 ani experiență). Însă, de multe ori se întâmplă ca beneficiarii să aibă de îndeplinit un anumit număr de ore de muncă și să nu aibă unde le îndeplini. Conform legii, primarii au obligativitatea să alcătuiască anumite planuri de acțiune sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă a beneficiarilor (Art. 6, Legea 416/2001). Însă, din anumite motive (necunoscute asistenților sociali) aceste planuri nu există, sau nu cuprind toate orele de muncă pe care ar trebui să le îndeplinească beneficiarul. Lucrul confirmat și de unul dintre subiecți: „având un număr mare de persoane apte de muncă, ar trebui create, la nivel local, diferite activități (care de multe ori lipsesc) pentru desfășurarea orelor de muncă a beneficiarilor, cerute prin lege” (asistent social, 48 ani, 17 ani experiență). Această neglijență are influențe negative asupra procesului de integrare socială. O bună organizare a proiectelor cu lucrări la nivel local, ar ajuta la responsabilizarea beneficiarilor și i-ar încuraja pe aceștia să-și dorească reintegrarea în câmpul muncii. În lipsa lor, beneficiarii se mulțumesc cu situația în care se află, ținând cont de faptul că nu trebuie să depună eforturi mari pentru a beneficia de o prestație, și chiar de multe ori își permit să refuze repetat un loc de muncă oferit de AJOFM.
O altă nemulțumire a asistenților sociali, este legată de faptul că ei sunt insuficient implicați în luarea deciziilor care îi privesc. Frecvent, multe decizii sunt luate pe baza unor presupuneri. În astfel de condiții, deciziile sunt nefuncționale și complică/îngreunează sistemul legislativ și normativ care deja este greoi și pe alocuri chiar disfuncțional. „Persoanele care iau hotărâri privind modificările legislative și normele lor de aplicare, nu cunosc realitatea din teren”, explică un practician, „acest lucru este frustrant. Munca noastră este de multe ori îngreunată, efortul depus este mai mare și rezultatele mai puține” (asistent social, 29 ani, 7 ani experiență).
3.5. CONCLUZII ALE CERCETĂRII
Cercetarea prezentată a avut ca și scop identificare dificultăților cu care se confruntă asistenții sociali în aplicarea legii venitului minim garantat. Cercetarea s-a derulat în județul Cluj și în Municipiul Piatra-Neamț. La cercetare au participat 15 asistenți sociali, 8 din mediul urban și 7 din mediul rural, care aplică legea venitului minim garantat.
Cercetarea s-a desfășurat în două etape. În etapa inițială, am apelat la metoda focus-grupurilor cu asistenții sociali din mediul urban. În urma cercetării exploratorii, am identificat 3 dimensiuni principale ale problemei cercetării: dificultăți de ordin legislativ (efectuarea anchetei sociale, declarația pe propria răspundere), dificultăți ce țin de modalitatea de organizare a sistemului de servicii sociale (suprasolicitarea asistenților sociali, birocrația și lipsa unei baze de date pentru verificarea datelor declarate) și dificultăți în relația cu beneficiarul (identificarea beneficiarilor, lipsa/superficialitatea planurilor individualizate de intervenție). Pe baza acestor date am construit instrumentul pentru cercetarea prorpiu-zisă (Ghidul de interviu, Anexa 1).
În urma demersului de cercetare, am constatat că dificultățile pe care le întâmpină asistenții sociali în aplicarea legii venitului minim garantat, sunt de 3 tipuri, așa cum au fost identificate și în cercetarea exploratorie.
Dificultățile de ordin legislativ identificate de asistenții sociali participanți la cercetare, sunt următoarele: completarea unor articole pentru a fi mai specifice (prin exemplificări); cuantumul mic al prestației; lipsa unor condiționări legislative cu privire la perioada de acordare, care duc la dependența de prestație; lipsa unor restricții mai severe, în cazul declarațiilor false a beneficiarilor cu privire la venituri; verificarea veridicității datelor declarate după intrarea în plată; ineficitatea anchetei sociale, în multe cazuri.
Dificultățile care apar în relația cu beneficiarul sunt: problemele care apar în relația de comunicare; identificarea unor categorii de potențiali beneficiari, alcătuirea planurilor individualizae de intervenție; analfabetismul; responsabilizarea beneficiarului în a-și dori schimbarea situației în care se află și motivarea acestuia de a se integra/reintegra în muncă.
La dificultățile ce țin de modalitatea de organizare a sistemului de servicii sociale putem menționa: suprasolicitarea asistenților sociali practicieni, care duce la superficialitatea intervențiilor; efectuarea orelor de muncă în folosul comunității, cerute de lege; insuficienta implicare a asistenților sociali în luarea deciziilor care îi privesc.
4. RESPONSABILIZAREA ȘI MOTIVAREA GENERAȚIEI TINERE, DIN FAMILIILE BENEFICIARE DE VENIT MINIM GARANTAT, DE A SE INTEGRA ÎN
CÂMPUL MUNCII
4.1. PREMISE
În cercetarea mea cu privire la dificultățile de aplicare a legii venitului minim garantat, mi-am propus să mă axez doar pe asistenții sociali care lucrează cu această lege. În urma cercetării, am descoperit o varietate de probleme identificate de practicieni și spre surprinderea mea, sursa acestor probleme nu ține neapărat de lege.
Una dintre importantele probleme, sesizate de asistenții sociali practicieni, pe care le crează venitului minim garantat, este dependența beneficiarilor de prestații și servicii sociale. După cum s-a exprimat unul dintre participanții la cercetare: „avem persoane care au beneficiat de ajutor social încă din 1997, iar din 2001 până în prezent beneficiază de venit minim garantat și nu au nici o dorință să se angajeze”.
Premisele prezentei intervenții sunt următoarele:
Beneficiarii de venit minim garantat devin dependenți de prestație dacă beneficiază un timp îndelungat de ea (câțiva ani);
Lipsa unor condiționări legislative cu privire la perioada de acordare a prestației duc la indiferența beneficiarilor și lipsa de motivare a acestora de a se integra în câmpul muncii:
Copii care cresc în familiile beneficiare de venit minim garantat, devin la rândul lor beneficiari. Acești copii tind să adopte modelul comportamental al părinților.
Conform teoriei învățării sociale a lui Bandura, individul achiziționează cunoștințele și deprinderile din observarea directă sau indirectă a comportamentelor semenilor. Familia este mediul cel mai proxim de unde individul poate să învețe un comportament.
Populația cercetării: o constituie un grup de 6 adolescenți, cu vârste cuprinse între 15-18 ani, care provin din familii beneficiare de venit minim garantat. Adolescenții au absolvit 8 clase dar nu și-au continuat studiile.
Am ales acest segment al populației, deoarece sunt la o vârstă în care ar trebui să ia decizii cu privire la viitorul lor și sunt mai ușor de motivat. Ținând cont și de vârsta mea, nu am putut să apelez la persoane cu o vârstă mai înaintată, deoarece riscul de eșec era mai mare.
4.2. SCOP ȘI OBIECTIVE
Date fiind premisele intervenției, scopul acesteia este cel de responzabilizare și motivare a tinerei generații, din familiile beneficiare de venit minim garantat, de a se integra în câmpul muncii, pentru a evita crearea unei dependențe de prestații și servicii sociale.
Obiectivele operaționale ale intervenției:
Prezentarea scopului real al prestației venitului minim garantat, cel de plasă de suport pentru persoanele/familiile aflate în dificultate.
Evidențierea avantajelor integrării în câmpul muncii.
Creșterea motivației participanților la cercetare de a obține un loc de muncă și responsabilizarea acestora în depășirea situațiilor dificile din viață.
4.3. METODE, TEHNICI ȘI INSTRUMENTE DE LUCRU
Metoda intervenției: munca cu grupul
Utilizarea metodei muncii cu grupurile în asistența socială are o largă răspândire și aplicație. Acest lucru se datorează eficacității și eficienței metodei în soluționarea unei mari varietăți de probleme sociale și personale. Grupul, format din cel puțin două persoane, dar de regulă mai multe, reunește participanți cu scopuri sau interese comune, de natură cognitivă, afectivă sau relațională, în întâlniri unice sau repetate, dar suficiente pentru ca participanții să se perceapă și să fie percepuți de alții ca entitate distinctă în raport cu alte colectivități.
Dintre diferitele categorii de grupuri dezvoltate în practica asistenței sociale, pentru realizarea prezentei intervenții, am optat pentru organizarea unui grup de informare. Aceste grupuri au ca scop achiziționarea de noi cunoștințe, într-un mediu favorabil interacțiunilor dintre membri și exprimării eficace a opiniilor.
Am optat pentru metoda grupului de informare datorită faptului că intervenția în grup este mai eficientă. În același interval de timp se intervine asupra mai multor persoane. Metoda de muncă în grup este cu atât mai potrivită cu cât scopul intervenției este cel de motivare și informare și din această perspectivă membrii grupului pot obține mai multe informații și unii de la ceilalți.
4.4. DESFĂȘURAREA INTERVENȚIEI
Intervenția a fost plănuită și activitățile s-au desfășurat în orașul Cluj-Napoca. Întâlnirile s-au desfășurat într-o sală de clasă a școlii biblice „Cristos pentru România”, str.Traian Moșoiu nr.28. Am ales această sală, deoarece am avut acces liber la ea și dispune de calculator și videoproiector. În cadrul întâlnirilor am încercat să atig cele 3 obiective propuse.
4.5. DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR
Întâlnirea 1
În prima parte a întâlnirii m-am prezentat și i-am rugat și pe ceilalți membri ai grupului să se prezinte și să spună câteva lucruri despre ei (vârstă, hobby-uri, etc.). Apoi le-am explicat scopul întâlnirii noastre și obiectivele. Am stabilit de comun acord că, pentru o mai bună funcționare a grupului este bine să respectăm anumite reguli și le-am prezentat regulile grupului, pe care le-am atașat într-un colț al tablei.
Pentru a cunoaște nivelul de informare a membrilor grupului despre prestația venitului minim garantat, i-am rugat să completeze tabelul din fișe. La fiecare întrebare, i-am rugat să prezinte câte 3 idei.
Următoarea etapă a constat în prezentarea unui Power Point cu informații despre Legea 416/2001 cu privire la venitul minim garantat. Prezentarea a cuprins date precum: scopul prestației, cine sunt beneficiarii, criteriile de eligibilitate și aspecte privind condiționările (conform capitolului 2.2. din lucrare).
În partea a doua a întâlnirii, am folosit metoda Brainstorming pentru a-mi face o imagine de ansamblu despre ce părerea au participanții despre angajarea în câmpul muncii. În mijlocul tablei am scris expresia „Dacă aș avea un loc de muncă, eu aș…” și fiecare adolescent a trebuit să meargă la tablă și să continuie propoziția. Cine are mai multe idei, le notează pe toate pentru a obține un tablou cât mai complet despre ce poți să faci dacă ai un loc de muncă. Apoi, pornind de la ideile sugerate de ei, am alcătuit o listă cu avantajele pe care le oferă un loc de muncă stabil.
În ultima parte a întâlnirii, am vorbit despre CV-ul pe care trebuie să-l prezinte o persoană care dorește să se angajeze. În discuție, am încercat să subliniez următoarele aspecte: „Ce este un CV?” „La ce folosește?”, „Cum se elaborează?” și „Ce specte ar trebui să cuprindă?”. La finalul întâlnirii, am încercat să facem „o trecere în revistă” a informațiilor noi acumulate.
Evaluarea primei întâlniri
La început, membrii grupului au fost foarte reticenți și necomunicativi. La partea cu prezentarea, și-au prezentat doar numele și vârsta, 3 dintre ei au zis și ce preferă să facă în timpul liber. Aceste reacții s-au datorat și faptului că membrii grupului nu se cunoșteau și a existat o anumită rezervă până s-au obișnuit unii cu alții. Pentru a destinde un pic atmosfera, m-am prezentat și eu. Apoi le-am explicat ce activități vom întreprinde în cadrul întâlnirilor și despre ce v-om vorbi. Participanții au fost de acord să respectăm regulile pe care le-am prezentat și la întrebarea dacă ar dori să mai adauge vreo regulă au răspuns negativ.
Din exercițiul cu completarea tabelului din fișe, am observat că tinerii din familiile beneficiare de venit minim garantat, percep această prestație ca „un ajutor acordat familiilor sărace”, „se dă celor care lucrează pentru primărie” (aici făcând referire la orele de muncă prestate în folosul comunității de către membrii familiei apți de muncă), „este foarte mică suma primită” și alte idei asemănătoare. La partea cu „ce doresc să știu despre venitul minim garantat”, participanții au scris foarte puțin, iar 2 dintre ei nu au completat deloc spațiile goale. Principalele întrebări au fost despre „când o să se mărească” (suma prestației) și „când putem beneficia de prestație”. Din aceste rezultate am putea să concludem că tinerii din familiile beneficiare de venit minim garantat percep această prestație ca un drept care li se cuvine pentru efectuarea unor munci în folosul comunității. Tinerii consideră că ei cunosc totul despre această prestație, dar de fapt nu cunosc scopul real al acesteia.
Am utilizat o prezentarea Power Point pentru a informa beneficiarii despre scopul venitului minim garantat și conținutul Legii 416/2001. Cele mai multe dintre datele prezentate nu au fost cunoscute tinerilor. Pentru a consolida cunoștințele nou obținute, le-am adresat câteva întrebări cu privire la conținutul întrebărilor și majoritatea au fost foarte activi.
Ulterior, le-am explicat participanților cît de importantă este încadrarea în câmpul muncii și am utilizat metoda Brainstorming, prin care am aflat că cei mai mulți tineri își doresc un loc de muncă: pentru a avea o situație financiară mult mai bună, pentru „a avea bani să călătorească în multe țări”, pentru a practica o profesie preferată sau pentru a-și putea ajuta familia. Aceste aspecte au apărut și în „lista avantajelor angajării în câmpul muncii”, pe care am construit-o împreună.
Lista avantajelor pe care le au cei care sunt angajați (a fost construită de mine în colaborate cu membrii grupului):
o situație financiară mai bună;
concedii la mare și la munte;
practicarea meseriei preferate;
susținerea financiară a familiei;
achitarea la timp a taxelor și impozitelor;
asigurarea medicală;
contribuția la pensia de limită de vârstă.
Astfel, am concluzionat împreună cu toți membrii grupului că există mai multe avantaje dacă te angajezi, decât dacă ești doar beneficiar al unei prestații sociale.
Pentru angajare, fiecare candidat trebuie să aibă propriul CV. Am prezentat grupului definiția expresiei curriculum vitae și le-am prezentat modele de CV-uri completate, după modelul propus de europass și cv-european (http://cv-european.ro/home.aspx, Anexa ).
Pe parcursul întregii întâlniri membrii grupului s-au încadrat în tema discuției propuse și au cooperat cu ceilalți membri ai grupului. Atitudinea deschisă a fost mai puțin evidentă la început, însă pe parcurs membrii grupului au devenit mai cooperanți și au participat activ la discuții și activități.
La final, am alocat un timp special pentru întrebări și completări din partea participanților, apoi am amintit punctele importante ale întâlnirii. Am stabilit data și ora următoarei întâlniri.
Dificultăți întâmpinate pe parcursul întâlnirii:
reticența membrilor grupului de la începutul întâlnirii;
neparticiparea unor membri la discuții și activități;
menținerea discuției la subiectul abordat;
tendința unor tineri mai colerici de a domina discuțiile.
Puncte forte ale întâlnirii:
respectarea regulilor stabilite (cu mici excepții);
deschiderea și colaborarea membrilor grupului;
atingerea obiectivelor stabilite inițial;
dorința manifestată a membrilor grupului de a mai participa la o întâlnire.
Întâlnirea 2
În faza inițială am încercat să facem o scurtă recapitulare a activităților din întâlnirea anterioară, pentru a le consolida membrilor grupului cunoștințele acumulate și pentru a observa cât din ce s-a discutat le-a rămas în memorie. Le-am prezentat membrilor grupului obiectivul propus pentru întâlnirea respectivă și ne-am reamintit împreună regulile grupului.
După ce ne-am reamintit despre importanța integrării în câmpul muncii și cum se elaborează un CV, am adus în discuție interviurile de angajare. În discuții, am încercat să subliniez următoarele aspecte: ce este un interviu de angajare; de ce este necesar; cum mă pregătesc pentru un interviu de angajare; cum mă prezint; ce este important de reținut și alte aspecte importante. Pentru a face mai interesantă prezentarea, am folosit niște filmulețe cu sfaturi ale specialiștilor:
pregătirea pentru interviu a candidatului;
(https://www.youtube.com/watch?v=Yz_B9QsSmZ4)
comportamentul în timpul interviului;
(https://www.youtube.com/watch?v=b_rlm5SSmFE)
cum încheiem un interviu de angajare (mulțumiri, scrisoare de mulțumire).
(https://www.youtube.com/watch?v=Z76E3n8Lafo)
În următoarea etapă, am divizat grupul în echipe de câte 2 (3 echipe) și le-am împărțit fișele cu „situații dificile” (Anexa). Însărcinarea: membrii să găsească împreună cât mai multe soluții de rezolvarea a situației prezentate, să găsească principalii actori ai acțiunii și să găsească cine e responsabil de crearea situației date. Fiecare echipă și-a prezentat rezultatele, iar ceilalți membri ai echipei au fost rugați să intervină cu completări și obiecții. Scopul acestei activități: dezvoltarea capacităților de colaborare și lucru în echipă și stimularea participanților în a găsi cât mai multe soluții posibile la o situație dificilă.
După acest exercițiu, am inițiat o discuție în care am rugat pe fiecare membru al echipei să ne povestească o situație dificilă din experiența proprie și cum a soluționat-o. Ceilalți membri au fost rugați să propună alte soluții pentru situația prezentată. În acest mod, am încercat să-i fac pe tineri să conștientizeze că fiecare situație dificilă care intervine, are mai multe soluții de rezolvare. Important este să gândească creativ și să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile întreprinse.
La final, am făcut o „trecere în revistă” a activităților din timpul celor 2 întâlniri și a informațiilor acumulate.
Evaluarea întâlnirii
Spre deosebire de întălnirea anterioară, membrii grupului au fost mult mai implicați în activități și mai deschiși la discuții chiar din prima etapă a întâlnirii. La recapitulare, majoritatea membrilor grupului, au reținut doar date esențiale despre Legea 416/2001 și datele generale pe care trebuie să le cuprindă un CV. În ceea ce privește avantajele angajării, aici toți membri au reținut cea mai mare parte din informații.
Toți participanții au auzit despre interviul de angajare și au explicat în cuvinte simple care este scopul acestui interviu. Au fost foarte atenți la filmulețele prezentate și au arătat un real interes față de această temă. Informațiile care nu au fost prezentate în filmulețe dar au interesat pe tineri, au fost în legătură cu: aspectul exterior (cum să mă îmbrac la un interviu de angajare), ce trebuie să știu despre firma/compania pentru care mă angajez, cum reacționez în cazul în care am fost refuzat, ce fac dacă numă sună să mă anunțe rezultatele, etc.
La activitatea cu lucrul în echipe, subiecții au fost foarte activi, cu excepția unui grup (unul din membri a fost mai timid, celălalt nu a dorit să se implice prea mult). Unele soluții propuse au fost foarte logice și mature, altele mai puțin. Participanții au fost foarte implicați și în propunerea unor soluții și pentru cazurile colegilor lor. Au fost identificați corect actorii principali ai acțiunii și responsabilitatea pentru situație a fost identificată ca fiind a persoanelor implicate.
La prezentarea unor situații dificile din experiența personală, participanții au fost mai reticenți. Au prezentat situații dificile doar 3 membri ai grupului, ceilalți participând doar la discuțiile pe marginea acestor cazuri și cum ar fi reacționat ei. Dacă la exercițiul anterior, responsabilitatea era acordată persoanelor implicate în acțiune, în prezentarea propriilor experiențe am observat o tendința de eschivare sau de negare a propriei responsabilități, vina fiind acordată altor persoane sau împrejurărilor. În acest context, am inițiat o discuție despre asumarea responsabilității în lucrurile și acțiunile pe care le facem și conștientizarea consecințelor suportate.
În partea a doua a întâlnirii, după o recapitulare a informațiilor prezentate, am rugat membrii grupului să participe la un test pentru a putea aprecia nivelul în care intervenția și-a atins scopul propus.
4.6. EVALUAREA INTERVENȚIEI
Intervenția în scopul responsabilizării și motivării generației tinere din familiile beneficiare de venit minim garantat pentru a se integra în câmpul muncii, a fost un demers interactiv care s-a bazat pe implicarea și cooperarea membrilor grupului.
Pe parcursul desfășurării intervenției, majoritatea membrilor grupului s-au implicat activ în activitățile propuse și discuții. Cu toate că la începutul primei întâlniri, au manifestat reținere și lipsa de implicare, pe parcurs au devenit mai deschiși și mai cooperanți.
Evaluarea intervenției a urmărit identificarea modului în care scopul și obiectivele propuse au fost atinse.
Expectanxele cu privire la rezultate au fost următoarele:
tinerii din familiile beneficiare de venit minim garantat să cunoască care este scopul prestației acordate și care este responsabilitatea beneficiarului în depășirea situației dificile în care se află;
creșterea accesului pe piața muncii a acestor tineri, prin informarea cu privire la așteptările angajatorilor (cum să se prezinte la un interviu de angajare, cum să elaboreze un CV corect);
stimularea creativității în găsirea unor soluții cât mai mature și originale în situații de impas.
Pentru a evalua rezultatele reale obținute, am cerut tinerilor participanți la activitățile de grup să completeze un chestionar.
Rezultatele obținute în urma intervenției au fost următoarele:
nivelul de informare a tinerilor cu privire la prestația venitului minim garantat a crescut. Conform datelor obținute după aplicarea chestionarului, aceștia au reușit să aleagă variantele corecte de răspuns la întrebările legate de prestație și Legea 416/2001;
soluțiile propuse la situația de criză (Itemul ) au fost diverse și aplicabile: să se înregistreze la AJOFM pentru a obține un nou loc de muncă (ideea a fost formulată în alți termeni), să apeleze la ajutorul familiei/rudelor, să ceară ajutor pentru șomaj, să participe la cursuri de formare profesională pentru a se reprofila, etc.
a crescut nivelul de responsabilizare în deciziile pe care le iau și au învățat să-și asume consecințele, fapt demonstrat pe parcursul discuțiilor din a doua întâlnire;
CONCLUZII
RECOMANDĂRI DE ORDIN APLICATIV
În acest capitol, voi prezenta câteva dintre soluțiile sugerate de asistenții sociali participanți la cercetare, la problemele identificate:
Normele de aplicare a legii să fie mai specifice (punctate de exemple), să nu lase loc de interpretări;
Alocarea mai multor resurse bugetare pentru deblocarea locurilor de muncă în domeniul asistenței sociale. În acest mod, va scădea debitul de muncă și va crește calitatea serviciilo oferite;
Statul să creeze mai multe locuri de muncă, pentru a se micșora numărul de beneficiari;
Să se alcătuiască planuri lunare cu activități în folosul comunității și să se verifice cu strictețe îndeplinirea orelor de muncă cerute prin lege. (În acest mod se poate încuraja responsabilizarea integrării pe piața muncii);
Acordarea venitului minim garantat pe o perioadă determinată de timp pentru a evita crearea unei dependențe de servicii;
Legea să impună anumite condiționări cu privire la persoanele care au fost suspendate de la plată. (De exemplu: să nu mai poată beneficia de această prestație un anumit timp, dacă refuză în repetate rânduri un loc de muncă, dacă refuză să execute lucrări în folosul comunității sau dacă se constată ca au făcut declarații false foarte grave, etc.);
Să nu se mai completeze declarațiile pe propria răspundere, din 3 în 3 luni, ci mai rar, sau doar atunci când persoana are de declarat unele modificări în ceea ce privește venitul sau modificarea numărului membrilor familiei;
Crearea unor programe de informare a populației beneficiară de prestații, despre consecințele suportate în cazul depunerii unei declarații false;
Responsabilizarea beneficiarului pentru a-și căuta activ un loc de muncă și stimularea acestuia printr-o bonificare mai semnificativă decât ceea ce stipulează legea (majorarea cu 15% a cuantumului ajutorului social);
Responzabilizarea beneficiarului în vederea respectării obligațiilor ce-i revin și să-l facem să înțeleagă că schimbarea situației în care se află, depinde doar de el;
Campanii de informare, la nivel local, a persoanelor vârstnice, persoanele fără aparținători și alte categorii vulnerabile, despre dreptul la ajutorul social;
Stabilirea unor relații mai apropiate și bazate pe o mai bună colaborare între diferite instituții care sunt implicate în aplicarea acestei legi (AJPIS, AJOFM, și chiar primăriile între ele);
O cooperare cu mediul privat prin bonificarea angajatorilor dacă angajează exclusiv (sau într-un procentaj semnificativ) persoane beneficiare de ajutor social;
Implicarea asistenților sociali practicieni în luarea deciziilor care țin domeniul lor de activitate;
Construirea unei baze de date, la nivel național, în colaborare cu ANAF, AJOFM, AJPIS și toate primăriile, prin care datele declarate de potențialii beneficiari să poată fi verificate înainte de emiterea dispoziției de punere în plată.
Pentru a eficientiza și îmbunătăți munca asistenților sociali în aplicarea legii venitului minim garantat, dar și pentru a responsabiliza beneficiarul de a se implica activ în depășirea situațiilor dificile, propun următoarele modificări legislative pentru Legea 416/2001:
Modificarea Art. 11, (1): Cererea de acordare a ajutorului social se soluționează în termen de 60 de zile de la data înregistrării.
Modificarea Art.11, prin adăugarea punctului (2^1): În vederea îndeplinirii de către solicitant a condițiilor de acordare a ajutorului social, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială și alte instituții solicitate, au obligația să verifice veridicitatea datelor declarate și să comunice în termen de 60 zile serviciului public de asistență socială din subordinea consiliului local.
Modificarea Art.12, (2): În termen de maxim 10 zile lucrătoare de la obținerea comunicatului de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială privind veridicitatea datelor declarate, primarul are obligația să emită dispoziția de acordare sau de respingere a cererii privind ajutorul social.
Modificarea Art.12, (4): Dreptul la ajutorul social se acordă începând cu luna următoare emiterii dispoziției de acordare a ajutorului social.
Abrogarea Art.14^1, (1), (2) și (5).
Modificarea Art.28^2 prin adăugarea punctului (1) și (2): (1) În cazul în care se constată că declarația pe propria răspundere conține date eronate în scopul de a obține foloase materiale necuvenite, primarul emite dispoziție de suspendare a plății ajutorului social.
(2) În situația prevăzută la alin. (1), familiei sau persoanei beneficiare de ajutor social i se retrage dreptul de a depune o nouă cerere, timp de 12 luni.
ANEXE
Anexa 1
GHID DE INTERVIU
Privind dificultățile care apar în aplicarea legii venitului minim garantat (VMG)
Date generale:
Vârstă:
Localitate:
De câți ani lucrați în sistemul de protecție socială:
I. Dificultăți de ordin legislativ
1. Ce părere aveți despre legea VMG?
2. Dacă ar fi să o comparați cu alte legi care țin de protecția socială, unde ați clasa această lege? Într-un interval de la 1 la 5, unde 1 semnifică „foarte rău elaborată”(multe lacune și scăpări), iar 5 – foarte bine elaborată.
3. Considerați că anumite articole din lege sunt redundante (conțin surplus de informații)? Dacă da, care anume?
4. Ce părere aveți despre “declarația pe propria răspundere” a potențialului client, cerută prin această lege?
5. Care sunt consecințele suportate de specialist în cazul unei declarații false a beneficiarului de servicii sociale?
6. Dvs. ați avut cazuri în care să întâmpinați dificultăți din cauza unor “declarații pe propria răspundere” a beneficiarilor false? Puteți să exemplificați?
7. Efectuarea anchetei sociale vi se pare a fi o activitate necesară pentru acordarea dreptului la această prestație, sau o considerați inutilă? Puteți da un exemplu?
8. Când ne referim strict la această lege, ce anume vi se pare greu de aplicat din ea și de ce anume?
9. Considerați că există anumite articole în această lege care se contrazic cu articole din alte legi, sau nu sunt compatibile? (Exemplificați vă rog)
II. Dificultăți în relația cu beneficiarul
10. Cum ați putea să descrieți relația dintre Dvs. și beneficiar?
11. Cine sunt beneficiarii acestei prestații? Care segment al populației este mai des întâlnit?
12. Cum identificați beneficiarii?
13. Considerați că legea ar trebui să cuprindă și acest aspect (privind identificarea beneficiarilor) sau credeți că acest aspect ține de organizarea serviciului de asistență socială locală?
14. Ce măsuri ați propune Dvs. pentru a identifica persoanele care au dreptul la această prestație?
15. Ce probleme întâmpinați în alcătuirea planurilor individualizate de intervenție? Puteți oferi câteva exemple?
16. Cum credeți că alcătuirea unui bun plan individualizat de intervenție ar putea schimba sau influența situația beneficiarului?
17. Ce alte dificultăți identificați în relația cu beneficiarul?
18. După părerea Dvs. cine e responsabil de aceste dificultăți: legea, organizarea sistemului de protecție socială sau incompetențele specialiștilor? Argumentați-vă alegerea.
19. Ce soluții ați propune pentru a rezolva aceste dificultăți?
III. Dificultăți ce țin de modalitatea de organizare a sistemului de servicii sociale
20. Considerați condițiile de la lacol de muncă o piedică în stabilirea unei bune relații cu beneficiarul?
21. Dacă da, în ce mod acestea influențează această relație?
22. Ce carențe identificați în organizarea sistemului de servicii sociale?
23. Cum îngreunează/influențează aceste carențe munca Dvs. de asistent social?
24. Care sunt dificultățile create de sistemul de protecție socială în aplicarea legii VMG?
25. Unii specialiști consideră că multe “declarații pe propria răspundere” date de beneficiari nu sunt veridice. Considerați că există posibilitatea inițierii unei baze de date în care să se verifice datele oferite de beneficiar? Dacă da, cum ar putea aceasta influența/reduce munca asistentului social?
26. Ce alte soluții ați propune pentru a îmbunătăți carențele create de sistemul de servicii sociale?
BIBLIOGRAFIE
Apostol, Pavel, (1975), Calitatea vieții și explorarea viitorului, București, Editura Politică
Baldock, John, Manning, Nick, Vickerstaff, Sarah, (2003), Social policy, Oxford, Oxford
University Press
Boudon, Raymond, coord., (2009), Dicționar al gândirii socilogice, Iași, Editura Polirom
Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, (2009), Riscuri și
inechități sociale în România,
http://www.academia.edu/4867127/CPARSDR_raport_extins (accesat la 15.05.2014)
Glaser, Barney & Strauss, Anselm L., (1967), The Discovery of Grounded Theory:
Strategies for Qualitative Research, Chicago, Aldine Publishing Company
Lazăr, Florin, (2010), Introducere în politici sociale contemporane, Iași, Editura Polirom
Lucuț, Grigore, Rădulescu, Sorin M., (2000), Calitatea vieții și Indicatorii sociali, București
Editura Lumina Lex
Mărginean, Ioan, coord., (2005), Calitatea vieții în România, București, Editura Expert
Miftode, Vasile, (1999), Fundamente ale asistenței sociale: teorii, metode, tehnici specifice
și exemple practice destinate universitarilor și profesioniștilor din Serviciile Sociale,
București, Editura Eminescu
Mihăilescu, Ioan, (2003), Sociologie generală: concepte fundamentale și studii de caz, Iași
Editura Polirom
Mihăilescu, Ioan, (2005), …, în Mărginean, Ioan, coord. Calitatea vieții în România,
București, Editura Expert
Pasztor, E.M., Sain-Germain,M., DeCrescenzo, T., (2002), Demand for Social Workers in
California, The Center for California Studies, California State University Sacramento
Pop, Luana, (1999), „Sistemul de beneficii selective în România”, preluat la 03.05.2013 de
pe http://www.iccv.ro/node/136
Popescu, Livia, (2004), Politici sociale est-europene între paternalism de stat și
responsabilitate individuală, Cluj-Napoca, Presa Univeristară Clujeană
Preda, Marian, (2002), Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Iași,
Editura Polirom
Rariță, Mihail, (2009), Teorii sociologice contemporane, Galați, Galați University Press
Raț, Cristina, (2007), Implementarea măsurilor de protecție socială bazate pe testarea
mijloacelor: un studiu de caz la nivelul județului Cluj,
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:rhiBzxAM9AIJ:socasis.ubbcluj.ro/docs/cv/C%2520Rat%2520Raport%2520CNCSIS%25202006.doc+&cd=1&hl=en&ct=clnk&gl=ro, (accesat la 19.05.2014)
Stanciu, Mariana, Mihăilescu, Adina, (2013), „Situația sărăciei din România în context
internațional, în anul 2013”, Revista Calitatea Vieții, Nr.4, p. 273-403 (descărcat la
03.05.2014) http://www.revistacalitateavietii.ro/curent.html
Stănescu, Simona M., Dragotoiu, Adina, Marinoiu, Alina I., (2012), „Beneficiile de asistență
socială gestionate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale”, Revista
Calitatea Vieții, Nr.3, p. 239-266 (descărcat la 03.05.2014)
http://www.revistacalitateavietii.ro/nr3pe2012.html
Teșliuc, Cornelia Mihaela, Pop, Lucian, Teșliuc, Emil Daniel, (2001), Sărăcia și sistemul de
protecție socială, Iași, Editura Polirom
Țăran, Constantin, (2000), Modernizare și reconstrucție în satul românesc, Timișoara,
Editura Augusta
Zidărescu, Mircea, (2007), Sărăcia în comunitățile de romi din România, Iași,
Editura Lumen
Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr, (1993), Dicționar de sociologie: urmat de indicatori
demografici, economici, sociali și sociologici, București, Editura Babel
Zamfir, Elena, (2000), Strategii antisărăcie și dezvoltare comunitară,
http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/familie/politici-familiale-incluziune-si-asistenta-sociala/2629-2013-01-30-incluziune-sociala-date-statistice-rapoarte-statistice (ultima accesare la 20.06.2014)
http://www.mmuncii.ro/j33/images/buletin_statistic/asistenta_an_2013.pdf (ultima accesare la 20.06.2014)
http://www.mfinante.ro/execbug.html?pagina=buletin (descărcat la 19.05.2014)
BIBLIOGRAFIE
Apostol, Pavel, (1975), Calitatea vieții și explorarea viitorului, București, Editura Politică
Baldock, John, Manning, Nick, Vickerstaff, Sarah, (2003), Social policy, Oxford, Oxford
University Press
Boudon, Raymond, coord., (2009), Dicționar al gândirii socilogice, Iași, Editura Polirom
Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, (2009), Riscuri și
inechități sociale în România,
http://www.academia.edu/4867127/CPARSDR_raport_extins (accesat la 15.05.2014)
Glaser, Barney & Strauss, Anselm L., (1967), The Discovery of Grounded Theory:
Strategies for Qualitative Research, Chicago, Aldine Publishing Company
Lazăr, Florin, (2010), Introducere în politici sociale contemporane, Iași, Editura Polirom
Lucuț, Grigore, Rădulescu, Sorin M., (2000), Calitatea vieții și Indicatorii sociali, București
Editura Lumina Lex
Mărginean, Ioan, coord., (2005), Calitatea vieții în România, București, Editura Expert
Miftode, Vasile, (1999), Fundamente ale asistenței sociale: teorii, metode, tehnici specifice
și exemple practice destinate universitarilor și profesioniștilor din Serviciile Sociale,
București, Editura Eminescu
Mihăilescu, Ioan, (2003), Sociologie generală: concepte fundamentale și studii de caz, Iași
Editura Polirom
Mihăilescu, Ioan, (2005), …, în Mărginean, Ioan, coord. Calitatea vieții în România,
București, Editura Expert
Pasztor, E.M., Sain-Germain,M., DeCrescenzo, T., (2002), Demand for Social Workers in
California, The Center for California Studies, California State University Sacramento
Pop, Luana, (1999), „Sistemul de beneficii selective în România”, preluat la 03.05.2013 de
pe http://www.iccv.ro/node/136
Popescu, Livia, (2004), Politici sociale est-europene între paternalism de stat și
responsabilitate individuală, Cluj-Napoca, Presa Univeristară Clujeană
Preda, Marian, (2002), Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Iași,
Editura Polirom
Rariță, Mihail, (2009), Teorii sociologice contemporane, Galați, Galați University Press
Raț, Cristina, (2007), Implementarea măsurilor de protecție socială bazate pe testarea
mijloacelor: un studiu de caz la nivelul județului Cluj,
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:rhiBzxAM9AIJ:socasis.ubbcluj.ro/docs/cv/C%2520Rat%2520Raport%2520CNCSIS%25202006.doc+&cd=1&hl=en&ct=clnk&gl=ro, (accesat la 19.05.2014)
Stanciu, Mariana, Mihăilescu, Adina, (2013), „Situația sărăciei din România în context
internațional, în anul 2013”, Revista Calitatea Vieții, Nr.4, p. 273-403 (descărcat la
03.05.2014) http://www.revistacalitateavietii.ro/curent.html
Stănescu, Simona M., Dragotoiu, Adina, Marinoiu, Alina I., (2012), „Beneficiile de asistență
socială gestionate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale”, Revista
Calitatea Vieții, Nr.3, p. 239-266 (descărcat la 03.05.2014)
http://www.revistacalitateavietii.ro/nr3pe2012.html
Teșliuc, Cornelia Mihaela, Pop, Lucian, Teșliuc, Emil Daniel, (2001), Sărăcia și sistemul de
protecție socială, Iași, Editura Polirom
Țăran, Constantin, (2000), Modernizare și reconstrucție în satul românesc, Timișoara,
Editura Augusta
Zidărescu, Mircea, (2007), Sărăcia în comunitățile de romi din România, Iași,
Editura Lumen
Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr, (1993), Dicționar de sociologie: urmat de indicatori
demografici, economici, sociali și sociologici, București, Editura Babel
Zamfir, Elena, (2000), Strategii antisărăcie și dezvoltare comunitară,
http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/familie/politici-familiale-incluziune-si-asistenta-sociala/2629-2013-01-30-incluziune-sociala-date-statistice-rapoarte-statistice (ultima accesare la 20.06.2014)
http://www.mmuncii.ro/j33/images/buletin_statistic/asistenta_an_2013.pdf (ultima accesare la 20.06.2014)
http://www.mfinante.ro/execbug.html?pagina=buletin (descărcat la 19.05.2014)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dificultati In Aplicarea Legii Venitului Minim Garantat (ID: 139255)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.