Dificultati de Invatare

CAPITOLUL I DIFICULTĂȚI DE ÎNVĂȚARE

I.1 Definiții ale dificultăților de învățare

Prima definiție aparține lui S.Kirk, care preciza in premiera, in S.U.A.:

"O dificultate de învățare se refera la o întârziere ,o tulburare, o dezvoltare încetinita în plan emoțional sau comportamental. Ea nu este insa rezultatul întârzierii mentale, deficientelor senzoriale sau factorilor culturali si instructionali"(S.Kirk 1962 p.262).

In anul 1965,Bateman axează problematica dificultăților de învățare numai pe copii si pe învățarea școlara:

"Copiii ce prezintă dificultăți de învățare sunt aceia care manifestă o discrepanță educativă semnificativă intre potențialul lor intelectual estimat si nivelul actual de performanta, discrepanta asociabilă cu tulburări bazice în procesele de învățare care pot fi sau nu comentate cu disfuncții demonstrabile ale sistemului nervos central, dar care nu sunt consecința întârzierii mintale generalizate, carentelor culturale sau educative, tulburărilor emoționale severe sau unor deficiente senzoriale"(Bateman 1965,p.220).

In 1987,in S.U.A., Comitetul Interagenților pentru Dificultăți de Învățare consemna într-un amplu pasaj:

"Dificultățile de învățare sunt un termen generic ce se referă la un grup eterogen de tulburări ce se exprimă prin dificultăți semnificative in achiziționarea si utilizarea receptării si înțelegerii limbajului, a vorbirii, scrierii, citirii, a raționamentului și abilităților matematice, ca și a unor abilități sociale. Aceste tulburări sunt intrinseci individului si se presupune ca sunt datorate unor disfuncții minimale ale Sistemului nervos central"(I.C.L.D. Journal 1982,p.222).

"Chiar daca o problema in învățare se poate produce concomitent cu alte condiții incapacitate evidente(deficiente senzoriale, motorii, mentale ,tulburări emoționale, comportamentale ) sau cu influente socio-ambientale corozive (carente si diferente culturale, însușire insuficienta sau inadecvata, factori psihogeni) si mai ales cu tulburări exprimate prin atenția deficitara, toate acestea putând cauza, la rândul lor dificultăți de învățare, o deficiență de învățare specifică nu este totuși rezultatul direct al unor asemenea influente sau condiții"(I.C.L.D. Journal,1987,p.222).

Definirea dificultăților de învățare este necesară pentru că dificultățile de învățare, necunoscute la timp,fără intervenție,pot duce la insucces școlar.

Totodată există o categoriea largă de elevi care prezintă dificultăți de învățare false, pasagere, care însă îi etichetează și le influențează evoluția școlară, datorită percepțiilor sociale.

1.2. Principalele dificultati de invatare

Există mai multe clasificări ale dificultăților de învățare, unele simple, bazate pe un anumit criteriu, altele sunt mai complexe apelând la mai multe criterii.

În cazul unei clasificări unicriteriale distingem dificultăți de învățare specifice și dificultăți de învățare generale.

Dificultățile de învățare specifice sunt:

de tip verbal: oral ( dislalii, disfemii, disfonii) sau graphic ( disgrafii, dislexii);

de tip neverbal: dificultăți de învățare a matematicii, psihomotrice, perceptive (auditive, vizuale);

de orientare: spatială, temporalăși ritmică.

Dificultățile de învățare generale sunt:

deficit de atenție: hiperactivitate, nediferențiere;

deficit motivational.

Clasificările unicriteriale nu sunt întotdeauna foarte relevante, de aceea s-au impus clasificările pe criterii multiple, simultane. Cele mai complete taxonomii se bazează pecel puțin trei zone criteriale:

nivelul concret de reușită, de performanță în învățare

profilul cognitiv și neuropsihologic al copilului

sisteme multinivelare ale valorizării și evaluării dificultăților de învățare în viața și activitatea cotidiană a copilului.

Rourke și Del Dotto clasifică dificultățile de invățare în:

dificultăți caracterizate predominant prin deficiențe funcțional-lingvistice;

dificultăți caracterizate predominant prin deficiențe de tip neverbal sau sindromul NLD ( Nonverbal Learning Disabilities);

dificultăți caracterizate predominant prin deficit de output ( exprimare, expresie ) în toate modalitățile.

Susan Winerbrenner delimitează coneptele cele mai utilizate din punct de vedere pedagogic. Autoarea precizează ca cel mai folosit concept, conceptil de dizabilități de învățare, având o conotație negativă tinde să fie înlocuit de termenul de diferențede învățare.

G.Goupil, în 1997, cosideră că principalele probleme întâmpinate de elevi sunt dificultăți de adaptare și dificultăți de invățare.

Susan Winerbrenner clasifică dizabilitățile de învățare:

dizabilități perceptive vizuale;

dizabilități perceptive auditive;

dizabilități în învățarea limbajului;

dizabilități perceptiv-motorii;

hiperactivitatea;

impulsivitatea;

distractilitatea;

abstracția;

copiii supradotați.

O altă clasificare împarte dificultățile de învățare în dificultăți induse și dificultăți propriu-zise

Dificultățile de învățare induse sunt la rindul lor:

a.intrinsece:

acțional-procedurale (receptare pasivă, lipsa tehnicilor de învățare);

organizatorice (neeșalonarea învățării, interferențe în învățare,autoevaluare subiectivă);

atitudinale (indiferență, dezinteres, negativism);

valorificare (precaritatea experienței anterioare, lacune în învățarea anterioară);

ocazionale (incidente, indispoziții, prezența unor boli);

b. extrinsece:

calitatea precară a instruirii/predării

suprasolicitarea școlară

lipsa unui regim de activitate intelectuală

nivelul cultural și material scăzut din familii

lipsa de interes din partea familiei pentru învățarea școlară

lipsa colaborării familiei cu școala

Dificultățile de învățare propriu-zise sunt:

a. după gradul de cuprindere/ generalitate

generale

specifice

b. după domeniul social afectat:

academice/ școlare

socioprofesionale

c. după natură

discronologii

disimetrii cerebro-funcționale

disadaptative (mai ales pentru mediul școlar)

carențe ale limbajului și comunicării (vorbire,scris, citit)

carențe în domeniul calculului aritmetic

d. după obiectivări

verbale

nonverbale

e. după simțul practic

de dezvoltare

de acumulare

de utilizare

de combinare

de valorificare

f. după procesarea informației

de input (perceptive – vizuale, auditive, temporal-ritmice, de atenție,prin nediferențiere)

de integrare (de secvențialitate, de abstractizare, de organizare)

de retenție (memorare de scurtă și de lungă durată)

de output/ de expresie (de limbaj oral, scris, citit)

de simț matematic (calcul, raționament, rezolvări de probleme)

de expresie motrice (fină, generală)