Dificultati de Integrare Scolara a Copiilor Romani In Italia

Diverse2

Dificultati de Integrare Scolara a Copiilor Romani In Italia

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Analiza sistemului educațional rămâne în prezent o temă de cercetare relevantă pentru specialiștii străini și nu numai. Dar atunci când vine vorba despre integrarea școlară a copiilor români în alte spații europene, fenomenul capătă anumite particularități, aspecte, pe care un cercetător/sociolog nu le poate ignora.

Problema migrației românilor în alte țări europene (Spania, Italia, Portugalia, Germania, Franța ș.a.m.d) este binecunoscută de noi toți. Dificultățile socio-economice cu care se confruntă, din păcate, un număr tot mai mare de români, i-a determinat să aleagă alternativa unei vieți mai bune în alte spații socio-culturale.

La prima vedere totul pare simplu. Însă părăsirea modelului tradițional de acțiune și gândire, și adoptarea altuia nou (despre care nu putem spune că este cu mult mai bun) presupun, fără îndoială, piedici în dezvoltarea normală a vieții indivizilor.

Să luăm exemplul un familii cu doi copii care se hotărăște să se stabilească în altă țară. Schimbarea locului de muncă, a domiciulului, a educației, culturii, a mediului social general, provoacă la nivelul indivizilor adevărate incongruențe. În timp ce adulții vor fi nevoiți să își asume conștient noile atribuții și responsabilități (la locul de muncă și în noua societate adoptată), copii vor suferii adevărate drame. Aceștia din urmă, vor descoperii că nu mai au aceeași prieteni, că modalitatea de a-și petrece timpul liber nu seamănă deloc cu cea din țară, și poate cel mai rău se vor adapta mai greu sau chiar deloc noului sistem educațional occidental.

În funcție de tipul școlii (clase speciale pentru imigranți sau clase mixte), elevii vor fi nevoiți să își însușiască noile materii, dar și meodele de predare, învățare și verificare a cunoștiințelor.

Pentru a întelege mai bine această analiză trebuie să înțelegem următoarele concepte și indicatorii săi: educație, sistemul educațional român și sistemul educațional occiental, integrare socială.

În lucrarea „Sociologie” (2001, p. 465), renumitul sociolog și cercetător Antony Giddens oferă ă definiție practică, și în acelaș timp originală, conceptului de educație, de la origini până în prezent:

„Educația, în forma ei modernă, implicând instrucția

elevilor într-un cadru școlar special construit, a apărut

odată cu răspândirea materialelor tipărite și a nivelelor

mai ridicate de alfabetizare. Cunoștiințele puteau fi reținute,

reproduse și consumate de mai mulți oameni și în

mai multe locuri. O dată cu industrializarea, munca a

devenit tot mai specializată, iar cunoștiințele au început să

fie acumulate în moduri mai curând abstracte decât practice-

priceperae de a citi, de a scrie și de a socoti.”1

Sistemul de educație este un ansamblu al instituțiilor implicate în educația oamenilor, într-o anumită perioadă istorică, și care are o diversitate de funcții. Pe scurt, sistemul educațional socializează oamenii, îi învață anumite roluri sociale, devenind în această instanță, agenții socializatori ai sistemului de învățămând. (Radulian, fără an, p. 1)

Așa cum am arătat mai devreme, numeroși sociologi au fost preocupați de analiza conceptului de educație. Unul dintre cei mai importanți este și unul dintre fondatorii sociologiei, și anume Emile Durkheim (1858-1917), care descrie conceptul de educație în funcție de tipul societății. Astfel că în societățile tribale educația era oferită membrilor clanului, în cele mai avansate educația avea legătură cu convingerile religioase (India și Egipt), în cetățile grecești educația însemna mai multă practică, iar educatorul venea din rândul cetățenilor. În prezent, rolul socializator este preluat de instituțiile de învățământ/școlare care coexistă cu alți factori de socializare: mass-media (aș pune eu new media/media digitală) și instituțiile educației non-școlare. (ibidem, pp. 1-2)

Se cunoaște aspectul conform căruia primim educație încă din familie. Avem de a face cu socializarea primară (inculturație), adică adoptarea de către copil a modelelor părinților, pritenilor, rudelor, iar modelul cultural transmis copiilor- afirmă sociologii români I. Bădescu și N. Radu (1980, p. 63), poartă amprenta modelului cultural al părinților.

Aceeași autori, în volumul „De la comunitatea rurală la comunitatea urbană”(1980, 76) vorbesc și de socializarea secundară (aculturație), prin care procesul de învățare este preluat de alte instituții cum ar fi „școala”, iar acest proces al educației „le transcede în măsura în care presupune procese integrative necontrolate de școală, ca de pildă: integrarea în profesie (controlată de complexe instituțional productive), integrare socio-instituțională (controlată de complexe instituțional-educative), integrare culturală (controlată de complexe cultural educaționale), integrare în familie etc .”

În prezent sistemul de educație cuprinde familia, școala și biserica, dar și „instanțe de socializare secundară: organizații profesionale, politice, instituții de artă și cultură etc. ” Ceea ce este important de menționat, este faptul că, nivelul de educație ține cont de criterii precum clasa socială, rasa, etnia, mediul social ș.a.m.d. (Radulian, fără an, p.3)

Conceptul de educație- în viziunea sociologului Lazăr Vlăsceanu (2002, p. 28)- trebuie să cuprindă mai multe dimensiuni și anume: academică/disciplinară, didactică și pedagogică, dar și

________________________________________________________________

Nota 1. Giddens consideră că educația și învățământul sunt influențate de tehnologia infomaționale (computere și multimedia), existând posibilitatea ca școala să devină mai puțin relevantă, întrucât elevii vor putea învăța de acasă prin intremediul acestei tehnologii. (ibidem, p. 466)

una institutivă. Deși rolul dimensiunii menționate anterior este acela de a genera dimensiunea academică, în realitate „este cel mai adesea neglijat”.

De asemenea educația înseamnă transformare și dezvoltare. În funcție de acest aspect, societățile contempoarne sunt caracterizate printr-o distribuire inegală a educației și deci a veniturilor indivizilor; iar când există o dezvoltare simultană a capitalurilor fizice și umane, atunci are loc stagnarea creșterii economice dintr-o anumită societate. (ibidem, 2002, p. 29).

O altă viziune a specialistilor, în ceea ce privește conceptul de educație, se referă la investiția în capitalul uman, adică acele activități care conduc la dezvoltarea calității productive a unui individ. (Bulzan, 2000, p. 32)

Mai exact „învățămantul “filtrează” indivizii înainte de intrarea lor în câmpul muncii, în sensul că pe baza examinărilor și a notelor pe care le acordă elevilor, triază persoanele cu diferite capacități, transmițând astfel informații achizitorilor forței de muncă.” 2

Analiza termenului de educație privește și anumite limite ale sistemului de învățământ. Este ceea ce numesc specialiști, „ criza sistemului educațional”, adică acesta nu mai corespundek, în prezent, problematicii individuale, nu mai răspunde eficient la neviole, cerințele, aspirațiile și convingerile indivizilor. ( Cazacu, 1992) 3

Cu toate acestea nu poate fi ignorat total rolul educației și anume: ajutotrul oferit indivizilor pentru a adopta pe termen lung deciziile potrivite, având în vedere „ costurile și beneficiile, prezente și viitoare”. (Radulian, fără an, p. 14)

Rămâne să vedem care sunt trăsăturile sistemului de învățămând occidental , dar și cel românesc, comparându-le.

Sistemul național de învățământ din România este reglementat prin legi și are la bază principii, strategii de dezvoltare, dar și reforma descentralizării sistemului. În acest sens, sistemul de învățământ românesc este grupat în învățământul preșcolar, învățământul primar, secundar și post-secundar non-terțiar.4 De asemenea învățământul de stat e gratuit, indiferent de etnie, religie etc. Pentru a înțelege mai bine structura sistemului educațional românesc am realizat figura de mai jos.

_________________________________________________________

Nota 2. Educația din perpectiva teoriei investiției în capitalul uman, apud Bulzan, Carmen, 2000. Sociologia-articole, eseuri, studii comparative. Drobeta Turnu- Severin: Prier.

Nota3. Apud Radulian, Ioan, fără an. Sistemul de educație și componentele sale, preluat de pe www.cultura. mai. gov.ro, la data de 09.03.2012.

Nota4. Eurydice. 2008. Organizarea sistemului educațional în România 2008-2009, preluată de pe www. Ro_Ro.pdf, la data de 15.03.2012

ani 3 4 5 6 10 16 18 21 24

Grădinită Școală Gimnaziu

primară Liceu

Școală postliceală

Școală de arte Ani de completare

și meseri

Universitate

Legendă: preprimar secundar superior general CITE 3

primar CITE 1 secundar superior profesional CITE 3

secundar inferior

general CITE 2 postsecundar nontrețiar CITE 4

terțiar CITE 5 A

Fig.1. Organizarea sistemului de învățământ românesc, model realizat de Eurydice. 2008. Organizarea sistemului educațional în România 2008-2009, p. 29.

Conform volumului „ Enciclopedia României” sistemul de învățământ este definit ca subsistemul principal al sistemului de educație, făcând referire la aceeași structură organizatorică menționată anterior. De asemenea vorbește despre evoluția sistemului de învățământ după 1989 și până în prezent, cu mențiunea că acesta se caracterizează prin progrese vizibile și că după anul 1998 ,a fost gândită reforma în învățământ, prin eforturile democratizării în timp, dar și prin atragerea fondurilor europene și ale Băncii Mondiale. 5

Putem spune multe despre calitatea sistemului de învățământ românesc, dar acest subiect nu face obiectul de studiu al lucrării de față. Cu siguranță specialiștii nu iartă incongruențele și limitele acestuia.

______________________________________________________________

Nota5. Sistemul de învățământ din România, preluat de pe www.enciclopediaromâniei.ro, la data de 10.03.2012

Cercetarea de față urmărește descrierea și înțelegerea sistemului învățământului din alte state europene, accentul căzând pe modelul italian. Prin comparea celor două, vom reuși să vedem care sunt asemănările dintre modelul românesc și cel italian, și nu în ultimul rând vom putea constata care este gradul de integrare al imigranților (în cazul nostru- românii) în instituțiile de învățământ din Italia.

Sistemul de învățământ din Italia prezintă următoarele caracteristice. Acesta este obligatoriu până când elevul împlinește vârsta de 16 ani, indiferent dacă elevul este rezident sau nu în Italia, dacă are permis de ședere. După gimnaziu, aceștia pot urma un liceu sau o școală de formare profesională. Până aici obligativitatea celor două clase este o trăsătură ale ambelor sisteme.6 Pentru a înțelege mai bine organizarea sistemului de învățământ din Italia am realizat următoarea figură.

Tip școală

Legendă: obligativitatea studiilor; se aplică și imigranților

Fig. 2. Organizarea sistemului de învătământ din Italia, apud Fundația Cariplo, f.a. Sistemul Școlar italian, p. 4.

De asemenea sistemul de învățământ din Italia propune o anumită tipologie a liceelor (artistic, lingvistic, clasic, muzică și coregrafie, științe aplicate, științe socio-economoluția sistemului de învățământ după 1989 și până în prezent, cu mențiunea că acesta se caracterizează prin progrese vizibile și că după anul 1998 ,a fost gândită reforma în învățământ, prin eforturile democratizării în timp, dar și prin atragerea fondurilor europene și ale Băncii Mondiale. 5

Putem spune multe despre calitatea sistemului de învățământ românesc, dar acest subiect nu face obiectul de studiu al lucrării de față. Cu siguranță specialiștii nu iartă incongruențele și limitele acestuia.

______________________________________________________________

Nota5. Sistemul de învățământ din România, preluat de pe www.enciclopediaromâniei.ro, la data de 10.03.2012

Cercetarea de față urmărește descrierea și înțelegerea sistemului învățământului din alte state europene, accentul căzând pe modelul italian. Prin comparea celor două, vom reuși să vedem care sunt asemănările dintre modelul românesc și cel italian, și nu în ultimul rând vom putea constata care este gradul de integrare al imigranților (în cazul nostru- românii) în instituțiile de învățământ din Italia.

Sistemul de învățământ din Italia prezintă următoarele caracteristice. Acesta este obligatoriu până când elevul împlinește vârsta de 16 ani, indiferent dacă elevul este rezident sau nu în Italia, dacă are permis de ședere. După gimnaziu, aceștia pot urma un liceu sau o școală de formare profesională. Până aici obligativitatea celor două clase este o trăsătură ale ambelor sisteme.6 Pentru a înțelege mai bine organizarea sistemului de învățământ din Italia am realizat următoarea figură.

Tip școală

Legendă: obligativitatea studiilor; se aplică și imigranților

Fig. 2. Organizarea sistemului de învătământ din Italia, apud Fundația Cariplo, f.a. Sistemul Școlar italian, p. 4.

De asemenea sistemul de învățământ din Italia propune o anumită tipologie a liceelor (artistic, lingvistic, clasic, muzică și coregrafie, științe aplicate, științe socio-economice), institute tehnice și economice, și alte tipuri în urma cărora pot obține o diplomă ce atestă o anumită calificare. Într-ucât înșirarea tuturor aspectelor îngreuna analiza, am stabilit să prezint figura de mai jos, edificatoare în acest sens.

________________________________________________________________________

Nota6. www.itis-einstein.roma.it/didactica

Fig. 3. Modelul liceului și al institutelor educative în Italia, vezi nota6.

Până acum am putut observa asemănările la nivelul organizării sistemului de învățământ, din ambele țări, dar și a programelor de formare profesională.

În ceea ce privește calendarul școlar, anul școlar în Peninsula Italică durează tot nouă luni, cu perioade de vacanțe bine stabilite, iar o zi de școală începe la fie de la opt dimineața și se termină în unele instituții la 13.30, fie începe după-amiaza. Fiecare clasă este formată din băieți și fete, iar materiile sunt obligatorii (cu excepția religiei catolice care este opțională). De asemenea școlile din Italia organizezeă diverse activități, după terminarea cursurilor, dar și unele de recuperare, care sunt opționale și sunt alese de cadrele didactice (dacă sunt necesare). Orice absență sau întârzire trebuie să fie notată mai întâi de unul din părinți, în carnetul de note al elevului. (Fundația Cariplo, f.a., p. 22)

Desfășurarea zilei școlare în această țară presupune parcugerea materiilor obligatorii (limba și literatura italiană, istoria Italiei, limbile străine, matematica și educația fizică și sport), materii la care fiecare elev va avea un Plan Informațional (temă predată). De asemenea sunt urmărite implicarea elevilor, în afara cursurilor la diferite proiecte și stagii de pregătire (aspect neglijat în România), dar și alte activități (vizite la muzee, expoziții, teatre, excursii organizate de instituția școlară). (ibidem, p. 23)

Școlile italiene au o măsură interesantă de a asigura integrarea unul elev străin în propria cultură instituțională. Acestea folosesc o fișă informativă (vezi fig.4) utilă atât instituției, cât și elevului. Prin acesata se stabilesc datele concrete referioare la instiție, la conducere, orarul secretariatului, bibliotecii, după terminarea cursurilor, și cele mai importante proiecte în care sunt implicați elevii străini: „acomodarea elevului cu noua școală; prezentarea profilului școlii; cursuri de limba italiană; cursuri suplimentare în limba de origine; alegerea cursurilor suplimentare din programa de învățământ; recuperarea și pregătirea pentru examenele suplimentare; materii specifice pentru elevii străini; cursuri de mediere lingvistico-culturale”. (ibidem, p. 28)

Fișă infomativă

Tipul școlii………………………………………………………………………….

Referințe……………………………………………………………………………..

Numele școlii……………………………………………………………………….

Adresă…………………………………………………………………………………

Telefon………………………………………………………………………………..

Fax………………………………………………………………………………………

E-mail…………………………………………………………………………………..

Director…………………………………………………………………………………….

Vice-director……………………………………………………………………………..

Responsabilul copilului (elevului străin)……………………………………….

Orarul secretariatului…………………………………………………………………..

În această școală

Poți utiliza biblioteca de la …………….la ………………………………………..

Școala e deschisă după cursuri de la…………..la……………………………….

Proiect pentru elevii străini

acomodarea elevului cu noua școală

prezentarea profilului școlii;

cursuri de limba italiană

cursuri suplimentare în limba de origine

alegerea cursurilor suplimentare din programa de învățământ;

recuperarea și pregătirea pentru examenele suplimentare;

materii specifice pentru elevii străini

cursuri de mediere lingvistico-culturale

altele…………………………………………………….

Fig.4. Modelul Fișei Informative, apud Fundația Cariplo, f.a. Sistemul Școlar italian, p. 28.

Prezentarea aspectelor din fragmentele anterioare nu este întâmplătoare. Comparația celor două modele m-au ajutat să explic care sunt asemănările și diferențe insituțiilor școlare, dar și să înțeleg un alt concept important al lucrării și anume integrare socială (în cazul nostrul integrarea elevilor străini în noul mediu educaționa).

Acest concept este relevant pentru că poate explica într-un fel sau altul adaptarea sau eșecul școlar. Mai întâi voi stabili care este sensul general al conteptului de integrare socială, iar mai apoi voi face o scurtă precizare a integării elevului străin în școala unde are mediul de reședință.

În acest sens conceptul de integrare socială este unul complex. În sens general integrarea socială se referă la „procesualitatea interacțiunilor dintre individ sau grup și mediul social specific, prin intermediul căreia se realizează u echilibru funcțional al părților”. (Vlăsceanu și Zamfir, 1997, p.300)

Acești autori pun în balanță patru etape definitorii ale pocesului și anume: cea de acomodare, adaptare, participare și integrarea propriu-zisă. Integrarea poate fi de mai multe tipuri. Atunci când are loc schimbul interpersonal de norme, valori seminificații, atunci putem vorbi despre dimensiunea cultirală și comunicativă a integrării sociale. (ibidem, p. 301)

Consider că nivelul de adaptare al elevilor străini ține sema de o diversitate de criterii: pe de o parte există factorii interni, particulari (personalitatea elevului, particularitățile vârstei școlarului, nivelul de educație etc.), dar și factori externi cum ar fi mediul social (noul grup de prieteni, cadrele didactice, modelul cultural al societății adoptate).

Pe bună dreptate că mediul școlar presupune comunicarea, adaptarea, asimilarea și învățarea normelor și valorilor educaționale, culturale ale societății globale (în cazul nostru societatea italienească).

În capitolele care vor urma voi descrie și analiza concret și concis, aspectele care pot explica într-o măsura sau alta gradul de adaptare al elevului străin în noul sistem de învățământ.

CAPITOLUL 1. Mediul școlar și rolul lui în dezvoltarea personalității copilului

În acest capitol voi urmării trei direcții generale și anume: considerațiile generale ale vârstei școlare mici, educația școlarului și problemele psihopedagogice specifice vârstei. Într-ucât analizăm vârsta școlară mică trebuie făcută următoarea precizare. În volumul „Pedagogie”, Ioan Bontaș (1998, p. 46) definește conceptul de vârstă școlară, ținând cont de trei tipuri de vârstă și anume vârsta cronologică (are la bază criteriul evoluției biologice), vârsta mentală (adică evoluția psihică) și vârsta școlară (instructiv-educativă).

Considerații generale ale conceptului de profil psihologic

Dezvoltarea psihică se înscrie ca ,, o verigă în lanțul transformărilor care se petrec în Univers, o verigă cu o poziție aparte, care unește naturalul și socialul într-o sinteză indisolubilă și originală’’( P. Golu, 1985, p.61).

În general, prin dezvoltare se înțelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapă reprezentând o unitate funcțională mai mult sau mai puțin închegată cu un specific calitativ propriu.(Vlăsceanu și Zamfir, 1997, p. 312)

În cadrul dezvoltării psihice a ființei umane, caracteristicile individuale, particularitățile diferitelor fenomene psihice imprimă o notă specifică dezvoltării, un ritm propriu de creștere și transformare, diferit de la un individ la altul, cu nuanțe personale ce își află originea în potențialul său biopsihic, precum și în condițiile de mediu în care trăiește.

Dezvoltarea psihică se realizează în stadii care înglobează totalitatea modificărilor ce se produc în cadrul diferitelor componente psihice și al relațiilor dintre ele. Fiecare stadiu se delimitează printr-un ,,anumit nivel de organizare a capacităților intelectuale, voliționale, afective, a particularităților conștiinței și personalității copilului’’(U. Șchiopu, 1967, p.69).

Dacă ideea dezvoltării stadiale este acceptată de majoritatea psihologilor, divergențele apar din momentul în care se încearcă să răspundă la diferite întrebări particulare, cum ar fi acelea ale posibilității de accelerare a ritmului de evoluție în cadrul fiecărui stadiu sau de la un stadiu la altul, a rolului și ponderii diferiților factori în acest proces. După J. Piaget dezvoltarea stadială se caracterizează prin următoarele trăsături:

-existența unei succesiuni constante în cadrul acestor stadii, cu toate că vârstele medii corespunzătoare fiecărui stadiu pot varia de la un individ la altul în funcție de diverși factori, ereditari sau de mediu. Cu alte cuvinte, ritmul transformărilor ce au loc în cadrul fiecărui stadiu poate fi mai intens sau mai puțin intens, ceea ce rămâne constant fiind succesiunea acestor stadii;

-fiecare stadiu se caracterizează printr-o structură de ansamblu în care diversele componente psihice se află într-o strânsă corelație, iar explicarea și înțelegerea lor sau a diverselor manifestări comportamentale are loc prin intermediul structurii specifice stadiului respectiv;

-caracterul integrativ al fiecărui stadiu constă în aceea că noua structură care apare nu se substituie celei anterioare; rezultând din ea o integrează și o subordonează pe aceasta din urmă. Deci, noua structură nu desființează structura anterioară, din contră, ea revalorifică și recodează tot ceea ce s-a acumulat în stadiile precedente.Din această cauză, în cadrul fiecărui stadiu putem distinge o fază pregătitoare și o fază finală(J. Piaget, B. Inhelder, 1970, pp.128-129).

Esențial pentru dezvoltarea ontogenetică nu este atât succesiunea formelor inteligenței, condiționată de factori biologici sau sociali, cât faptul că ea este un proces psihobiologic de echilibrare care tinde ,,spre o generalitate din ce în ce mai înaltă și spre un echilibru din ce în ce mai stabil’’(F. Longeat, 1969, p.11).

În legătură cu mecanismul acestei dezvoltări s-au conturat două concepții, rezultat în primul rând al unor cercetări psihologice și în mai mică măsură al unor confruntări filosofice.Este vorba de concepția lui J. Piaget și a lui J. S. Bruner.

Opiniile lui Bruner și ale colaboratorilor săi consideră că dezvoltarea este determinată în cea mai mare măsură de factori externi (cultura societății, educația).

,,Procesul de dezvoltare este văzut în dependență directă de acțiunea factorilor educativi, de sistemul de valori ai societății, de scopurile educative pe care societatea și le fixează potrivit nivelului său tehnico-economic și cultural, de metodele de predare/folosite’’(J.S.Bruner, 1970,p.14-15).

În funcție de activitatea dominantă, de trăsăturile diferitelor componente psihice și de structura de ansamblu, fiecărui stadiu îi corespunde o perioadă determinată din viața copilului.Vom putea delimita astfel următoarele perioade:

-vârsta sugarului(0-1 an)

-copilăria antepreșcolară(1-3 ani);

-copilăria preșcolară (3 – 6-7 ani);

-grupa vârstelor școlare școlară(6/7 – 18/19 ani) cu cele trei subperioade:

-vârsta școlară mică(6-7 – 10-11 ani);

-vârsta școlară mijlocie(pubertatea, preadolescența),(10-11 – 14-15 ani);

-vârsta școlară mare (adolescența), (14-15 – 18-19 ani).7

După cum susține L.S. Vîgotski în perioadele timpurii ale copilăriei dezvoltarea se produce ,,de jos în sus’’, în sensul că procesele psihice mai complexe se formează pe baza proceselor psihice elementare, pentru ca în perioadele mai avansate dezvoltarea să se producă ,,de sus în jos’’, procesele pshice complexe influențându-le pe cele elementare (A.Roșca, 1966, p.139).

Consider că toate aceste transformări și restructurări psihice ar putea fi sistematizate în trei categorii principale: de natură intelectuală sau cognitivă, de natură afectivă și de natură relațională.

Noțiuni generale ale vârstei școlare mici

Consider că pentru a înțelege procesul de adaptare, integrare a unui copil într-un mediu educațional, trebuie să ținem cont de o serie de indicatori. Este vorba despre factori externi copilului (educația primită până în momentul întrării la școală; specifică familiei și grădiniței, dar și de cei interni (nivelul de dezvoltare fizică și psihică a acestuia).

Indiferent de cum am caracteriza un anumit copil la integrarea în mediul educațional trebuie să existe o condiție fundamentală: învățătorul trebuie să aibă o anumită intuiției psiho-pedagaogică, utilă derulării activitățillor instructiv-educative (pentru clasele I-IV), prin care acesta să „țină cont de particularitățile psihice ale elevului aflat la vârsta școlară mică”. 8

Considerațiile generale ale vârstei școlarului mic fac referire la o diversitate de aspecte și

anume la etapa importantă a pregătirii pentru școală, la evoluția senzorial-cognitivă, evoluția

afectiv-emoțională, dar și la procesul învățării și personalității micului școlar. (vezi figura de mai jos) (Turcu, 2004, pp. 6-12)

_________________________________________________________________________

Nota7. Bontaș, Ioan, 1998. Pedagogie. Fundamentele pedagogiei.Periodicizări de vârstă în concepția contemporană. București: All Educational

Nota8. Curs de psihologie școlară, apud F. Turcu (2004, p. 6)

Figura 5. Procesul și factorii integrări la vârsta școlară mică.

Pregărirea pentru noua etapă, cea a trecerii de la mediul familial și al grădiniței la mediul școalr este o analiză releventă care ne indică anumite caracteristici ale vârstei micului școlar.

Denumită și a treia copilărie, vârsta școlară mică (elevii claselor I-IV, cu vârsta cuprinsă între 6/7 ani și 10/11 ani) presupune întegrarea într-un mediu distant, rece, oficial, etapă în care aceștia sunt nevoiți să renunțe la joc și să adopte o nouă etape și anume învățarea. Această schimbare va provoca numeroase conflicte la nivel individual, motiv pentru care învățătorul va trebuie să gândească soluții eficiente de eliminare a conflictelor. (ibidem, p. 6)

Concret, această etapă presupune noi activități, ce reflectă acțiunile materiale, intelectuale (acțiuni interne, mentale), gândirea operatorie, dezvoltarea limbajului (pentru învățare), dar și evoluția suficientă a sistemului nervos și dezvoltarea fizică, atât de necesare învățării și citirii/ scrierii. (Farkaș, 1979, p. 305)

În această etapă, micul școlar va dobândi un anumit nivel al dezvoltării proceselor de cunoaștere, nivel condiționat pe bună dreptate, de cel obținut în urma socializării și învățării în cadrul familiei și în grădiniță. (D. Ausubel și F.G. Robinson, 1981, p. 208) 9

______________________________________________________________________

Nota 9. apud. Turcu, F, 2004. Curs de psihologie școlară. București: fără editură, p. 6, preluat de pe www.scribd.com

Având un nou status social, un alt rol social, școlarii de vârstă mică se împart în două categorii: pe de o parte putem întâlni unii elevi agitați și gălăgioași, care consideră că sunt deja pregătiți pentru școală (de fapt ei folosesc cunoștiințele dobândite în grădiniță), și pe de cealaltă parte există și unii elevi bosumflați, plângăcioși, care nu se simt pregătiți pentru școală. (ibidem, p. 7)

Pe lângă dezvoltarea fizică (criteriu important al integrării în mediul școlar) mai există și alte premise și anume dezvoltarea senzorial-cognitivă. Această dimensiune se referă la asimilarea cunoștiințelor din câmpul vizual, a sensibilității auditive/ auzul fonematic(sunetelor). De asemenea citirea și scrierea îi dezvoltă percepția și direcția spațială, dar și percepția timpului (aprecierea duratei lecțiilor, a pauzelor, a timpului necesar temelor pentru acasă). Poate că cele mai evidente schimbări fac trimitere la reprezentările copilului despre obiecte, fructe, animale, colegi, alte persoane, dar și la operaționalizarea acestora „liber și activ”. (ibidem, p. 8)

Cu ajutorul gândirii, micul școlar reușește să identifice esențialul obiectelor, fenomenelor. Acest proces presupune două etape. La cei cu vârsta de 7-8 ani gândirea se rezumă la înțelegerea noțiunii „de conservare a materiei”, în timp ce începând cu vârsta de 9 ani elevii vor reușii să recunoască „conservarea greutății și a volumului.” (ibidem, p. 8)

În acest context, reversabilitatea ca proces, – concept dezvoltat de psihologul francez J. Piaget- poate fi definită astfel: „copilul devine capabil să explice, să argumenteze și să demonstreze judecățile pe care le formulează”. Ca și activitate preponderent cognitivă se poate enumera „scrierea și numerația”. În realitate micul școlar se desprinde greu sau aproape deloc de lumea obiectelor palpabile (ibidem, pp. 8-9), iar generalizările sunt „sărace, înguste, limitate”, iar raționamentul se face nu brusc, ci treptat. (Radu, 1974, p. 27)

Specialiștii susțin că la început un copil posedă 2.500 de cuvinte, însă cu adevărat vocabularul activ nu are mai mult de 800 de cuvinte. De cele mai multe ori prezintă numeroare erori, care odată ce nu dispar ele trebuiesc indepărtate cu ajutorul specialiștilor: psigologul logoped și medicul școlii. Aceste erori pot fi grupate în :

dislalia – adică pronunțarea incorectă a sunetelor, silabelor și cuvintelor;

disgrafia- adică scrierile ilizibile, linii torsionate și lăbărțate;

bâlbâiala- adică alterarea ritmului vorbirii; este mai întâlnită în rândul băieților. (ibidem, p. 9)

Gradul de adaptare educațională a micului școlar ține cont și de evoluția memoriei. La acesta memoria este bine cristalizată, adică memorează cu ușurință și rapidiiate, materialul de studiu. Această memorie devine voluntară/ intențională, într-ucât elevul devine conștient de necesitatea propriului efort de a asimila cunoștiințe. (ibidem, p. 9)

Memorarea sau învățarea sunt două aspecte identice ce includ o repetiție rațională (poezii, povești, reguli). Cu toatea cestea, la această vârstă, memoria este preponderent textuală. Adică un școla reproducere anumite texte datorită : capacității de păstrare a informațiilor, deprinderii de a învăța și frecvenței ridicate a temelor. Mai târziu, această memorie va fi înlocuită cu alte procese denumite științific „mnezice, abstracte”, condiție în care elevul memorează imaginile și fenomenele exacte. (ibidem, pp. 9-10)

Indiferent de evoluția proceselor de memorare un lucru este sigur. Nu putem ignora rolurile fundamentale al acesteia, și anume acelea de a „îmbogății experiența senzorială a copilului, dezvoltarea memoriei intențioanle, logice, bazată pe învățarea aprofunadată”, pe care orice educator trebuie să le cultive în fiecare dintre elevi.(ibidem, p.10)

Gradul de imaginației al viitorului elev este un alt determinant al integrării eficiente în mediul școlar. De aceea este util să explicăm și acest concept psihologic. La micii școlari, imaginea este reproductivă, adică recontruiesc imaginile unor obiecte, animale, plante, fenomene, pe care le-au întâlnit în viața de zi cu zi.

Dacă în primii doi ani reprezentarea imaginilor nu este deloc clară, în clasele a III-a și a IV-a aceștia reușesc șă folosească nuașțlele crmatice, umbrele, luminile. Mai târziu apare și imaginația creatoare, care permite elevului să introducă, spre exemplu unele modificări în poveștile auzite, ceea ce face posibil circuitul imaginație gândire memorie intențională. 10

Cel mai bine se pot observa trăirile emoționale ale micului școlar. Schimbarea mediului familiar cu cel oficial, îi induce copilului numeroase griji și frământări. Un bun pedagos intueiște acest lucru și de aceea el va încerca să, organizeze activitățile în așa fel, încât să genereze rezultate școlare pozitive. 11

Mai mult decât atât, un bun educator cunoaște faptul că elevii pot fi atrași prin povești, poezii, desen și muzică, reușind să-i entuziasmeze în mare măsură. Această motivare, îi face pe

_________________________________________________________________________________

Nota10. apud Turcu (2004, p. 10)

Nota 11. ibidem, p. 11.

elevi să fie sinceri și să aibă încredere în colegi și în cadrele didactice.

În procesul de învățare, asimilare, acomodare și integrare este relevantă și analiza și descrierea evoluției motivației. (ibidem, p.11) Această motivație are la bază sistemul recompensei (o notă bună, aprecierea și susținerea învățătorului) și pedepsei (o notă proastă).

La început această motivație este extrinsecă, devenind mai apoi intrinsecă, adică manifestarea din ce în ce mai evidentă a a curiozității școlarului. Acesta din urmă va dori să știe mai multe, să aibă mai multe cunoștiințe și îi crește interesul pentru lectură (lucru deloc de neglijat). Odată cu terecerea anilor, mai ales în ultimele două clase ale ciclului primar, apare și motivația supeioară, manifestată special față de sarcinile școlare, dorința de a le rezolva cât mai bine , când școlarul va avea un sentiment de satisfacție pentru rezolvarea activităților educative.

Pentru școlarii de 9-10 ani semnificația notei se rezumă la două aspecte și anume: 1. la spritul de responsabilitate al acestora și 2. indică locul pe care aceștia îl ocupă în grupul de elevi. (ibidem, p.11)

O dată cu prezentarea succintă a factorilor interni specifici procesului de integrare al miciloe școlari, putem să vedem care sunt trăsăturile procesului de învățare, dar și ale personalității acestora.

Conform autorului Chircev (1960), învățarea înseamnă „perceperea materialului de învățat; integrarea acestuia , memorarea și fixarea lui; aplicarea cunoștiințelor în diverse situații.” Mai preis, acestă percepere este una fragmentară, nediferențiată, și cuprinde operațiile gândirii, recuperarea și reactualizarea cunoștiințelor vechi. (ibidem, p.11)

Specialiștii identifică trei etape distincte ale procesului de învățare, la copii cu vârstă școlară mică:

înțelegerea – are la bază percepția în mod repetată a unor cunoștiințe; necesintă un anumit timp, regruparea noțiunilor, analize noi și sinteze, dar și generalizări noi.

memorarea- ajută la fixarea cunoștiințelor, recuperării și reproducerii cât mai fidelă a informațiilor educative.

cititul/scrisul – este condiționat de capacitățile intelectuale, perceptive și senzomotorii; această etapă este la rândul ei împărțită în :

etapa preabecedară- copii sunt învățațti să fragmenteze propozițiile în cuvinte și cuvintele în silabe și foneme (sunete); în acestă etapă elevii vor folosii puncte, linii, cârlige, bucle, cerculete etc.

etapa abecedară- însușirea propriu-zisă a citirii; facilitată de identificarea și realizarea grafică a sunetelor.

etapa postabecedară- întărirea capacității școlarului de a citi și de a scrie.

(ibidem, p.12)

Pentru Chircev (1960, p. 204) aplicarea cunoștiințelor înseamnă ușurința sau dificulatatea de asimilare a acestora și este, fără doar și poate un indicator al învățării trainice.

Am ajuns și la stabilirea tipului de personalitate al micilor școlari. Dacă unii dintre copii sunt vioi, comunicativi, veseli, optimiști, alții sunt retrași, calmi, imperturbabili, sensibili, exigenți cu propria persoană și neîncrezători în forțele proprii. (ibidem, p.13)

Plecând de la aceste trăsături ale temperamentului, personalitatea unui școlar este aparte și se definește prin mai multe aspecte. (vezi figura de mai jos)

temperament sangvin/ trăsături în proces de cristalizare

orientare către sarcinile școlare

temperament impulsiv/ ce forme: simțul răspunderii,

ce trebuie disciplinați conștiinciozitatea, sârguința,

personalitatea

temperament melancolic/

grijă mai mare a învățătorului comportament civilizat

și stimulare intelectuală la școală, acasă, pe stradă, in

parc

deprinderi: educativ-culurale,

de a saluta, de a fi

respectuoși, politicoși cu cei din jur,

Fig. 6. Personalitatea școlarului de vârstă mică, model adaptat din Turcu (2004, p. 13)

Cercetătorii din domeniul psihologiei școlare menționează în analizele lor următoarea mențiune: orice vârstă are particularități psihologice, sociale și morale. Cele phisociale pot fi definite ca hărnicia sau inferioritatea elevul de vârstă școlară mică, angrenat într-o activitate educativă și constructivă. (Jedu, 2002, p. 35)

În privința trăsăturilor sociale putem vorbi de o anumite categorii a rolurilor și statusurilor sociale:

rolurile și statusurile naturale, obligatorii: de vârstă, sex, cetățenie, naționalitate

rolurile dobândite și de adeziune: de soț/soție; profesionale, legate de titlurile de școlaruzare etc.

rolurile potențial virtuale/prospective: cele cu aspirații, dorințe, idelauri. (Jedu, 2002, pp. 33-34)

Acelaș autor vorbește despre trei tipuri de subidentitate:

suidentitatea de apartenență familială: copii de până la 11 ani sunt încă legați de propria familie

subidentitatea specifică rolului anumitor activități: joc, învățare, muncă;

suidentitatea integrării social-culturale cu roluri potrivite: rolurile sunt prospective, și apoi devin idealurile vieții sociale particulare. (ibidem, p. 34)

În cele din urmă trăsăturile socio-morale ale prebubertății 11 pot fi rezumate astfel:

copiii încep să își aleagă prietenii și să aibă o anumită poziției față de un „inamic”, sau de grup (putem spune generic rivalitatea dintre băieți și fete); de obicei urmăresc să aibă „cel mai bun prieten”;

atitudinea pozitivă față de jocurile și activitățile didactice ce implică grupuri mai mici;

spiritul de echipă și rspectarea regulilor;

certuri, răfuieli, uneori consumate prin acte ușor agresive;

constituirea găștilor active, mai ales în afara școlii;

„cultură organizațională”;

ritualuri de inițieire: formă mai puțin evidentă la aacestă etapă a vârstei; cu toate acestea acestă caracteristică implică grave consecințe asupra copilului: forme de violență și agresivitate. (ibidem, p. 36)

Acestea sunt doar câteva din caracteristicile conceptului de vârstă școlară mică. Analiza propusă nu s-a dorit una exhaustivă, ci a vrut să surpindă acele elemente, care condiționează în cele din urmă, întreg procesul de integrare socio-cultural-educativă a noilor intrați în sistemul de învățământ.

_________________________________________________________________________________

Nota 12. Bontaș, Ioan, 1998. Pedagogie. I. Fundamentele pedagogiei. București: All Education, p. 47

1.2. Educația școlarului

Considerații generale ale conceptului de educație și educabilitate

În acest capitol voi încerca să definesc conceptul de educabilitate și să stabilesc care sunt aspectele dominante care influențează optimizarea activității instructiv-educaționale. De asemenea voi trece în revistă conceptul de învățare, strategiile educative și motivaționale ale procesului de învățare, precum și mijloacele și metodele de motivare.

Procesul educațional parcurs de un elev este unul complex, ce poate fi definit ca expresia unei multitudini de elemente care contribuie la rândul lor la formarea și dezvoltarea personalității micului școlar.

În sens general, termenul de educație este de origine latină („educere”) și se traduce prin următoarele expresii și anume „a crește, a cultiva, a îndruma, a educa”. (Bontaș, 1998, p.13)

Acelaș autor, în Capitolul 1. Fundamantele pedagogiei.1. Pedagogia educației (1998, p.13) identifică următoarea definiție a educației: „fenomen socio-uman care asigură transmiterea acumulărilor teoretice (informațiilor) și practice (abilităților) obținute de omenire de-a lungul evoluției social-istorice tinerelor generații, formându-le personalitatea și profesionalitatea necesară desfășurării de activități utile în plan social.”

De asemenea, tot acesta (ibidem, pp. 13-14) stabilește trei mari categorii ale educației:

educația formală – transmiterea informațiilor și procesul de învățare ce se desfășoară în cadre instituționale de învățământ: școlare, postșcolare, universitare și postuniversitare; are la bază teorii, legi și strategii pedagogice; urmărește perfecționarae și profesionalismul actorilor sociali implicați în în acest act pedagogic complex:

educația nonformală- prin intermediul mass-mediei- radio, televiziune, presă, teatru, cinematograf, muzee, expoziții și alte activități științifice, sportive, economice etc.; acesta colaborează cu educația formală, având acelaș obiectiv exprimat, și preluându-i modelul acesteia;

educația informală: cuprinde dimensiuni educative spontane, involuntare, neașteptate; acesată influențează la rândul ei comportamentul copiilor pe stradă, în parcuri, în mijloacele de transport etc.

În acest sens putem afirmă cu exactitate, că micul școlar, suportă în mod conștient sau nu, consecințele celor trei tipuri de educație, forme ce interacțioaneză continuu, contribuind în mod fuundamental la dezvoltarea personalității acestuia.

Educația are o mulțime de caracteristici, însă cele mai importante pot fi sintetizate astfel:

are un caracter specific uman, intențional și conștient; presupune o învățare calitativă, conștientă (inteligibilă, rațională, logică), intenționată (cu scop, țel, obiective, finalitate), activă și interactivă („…omul se dezvoltă prin educație”-J.J. Rousseau); nu trebuie neglijat factorul biologic care contribui și el la influențarea personalității indivizilor;

caracterul social-istoric al educației- această trăsătură se referă la influențarea procesului educațional de către mediul social, relații interumane, dar și de istoria unei numite societăți;

educația intercaționează cu procesele psihice

educația are un caracter național și universal: specifică țării noastre și nu numai.

educația are un caracter necesar, obiectiv și permanent- ce contrbuie la dezvoltarea socială a societății; formarea specialiștilor, generarea unor schimbări creative; este un proces continuu, de-a lungul întregii vieți al unui individ.(ibidem, pp. 15-16)

Educația văzută ca un sistem bine structurat de sarcini, țeluri, roluri și activități are următoarele funcții:

creșterea și dezvoltarea fizică armoniaosă a tinerei generații, dar și a omului în formare;

dobândirea limbajului și a aptitudinilor de comunicare specifice relaților sociale interumane; adaptării la mediu și preluarea modelului cultural dominant, al științei și tehnologiei;

funcția cognitivă/informativ-formativă- transmiterea tezaurului cultural științific;

funcția practică, de muncă socio-utilă, acțională;

funcția axiologică-transmiterea normelor etice, de comportament și atitudinilor corecte față de realitate, oameni, profesii, activități ș.a.m.d. ( ibidem, pp. 16-17)

Putem concluziona în acest sens că educabilitatea este acea „ capacitate (particularitate sau calitate) specifică psihicului uman de a se modela structural și informațional sub influența agenților sociali și educaționali. ( Bontaș, 1998, p. 31)

În procesul educațional are loc interacțiunea dintre cei trei factori binecunoscuți și anume: personalitatea, factorii ereditari și mediul social. Figura de mai jos explică mai bine rolul educației în viața indivizilor.

PP

Legendă: P include Er ∩M ∩Ē

P- personalitatea

Er- ereditatea

M- mediu

Ē-educația cu rol îndrumător

Figura 7. Modelul educabilibății, preluat din Bontaș, Ioan, 1998. Pedagogie. Fundamentele pedagogiei. Educația. București: All Educational, p. 45

Considerații generale ale conceptului de învățare

Definiții și teorii

Se cunoaște faptul că educația presupune un anumit proces de învățare, dimensiuni ce pot fi confundate destul de ușor, dar care sunt distincte și care interacționează permanent, de la vârsta micului școlar până la vârsta adultului, prin mijloace și tehnici speciale.

În volumul „Psihologia educației”, autoarea Dorina Sălăvăstru (2004, pp. 13-19) pune accentul pe importanța studierii procesului de învățare, oprind analiza la nivelul definițiilor, formelor și condițiilor de învățare.

În sensul general învățarea este un „ proces de adaptare a organismului la mediu”, ce are un anumit grad de complexitate, și este abordat de o diversitate de specialiști, în special din domeniul psihologiei. ( ibidem, pp. 13-14).

Psihologul rus A.N. Leontiev (1903-1979) considera că elementul esențial al învățării este experiența speciei, și nu orice de fel de experiență și cea socioculturală a umanității, definind învățarea ca un „ proces al dobândirii experienței individuale de comportare”. ( ibidem, p. 14)

Pentru A. Cluasse (1967) învățarea este „ o modificare în comportament, realizată prin soluționarea unei probleme care pune individul în relație cu mediul”13 , iar pentru Robert Gagne (1975, p. 11) „ aceea modificare a dispoziției sau a capacității umane care poate fi menținută și care nu poate fi atribuită procesului de creștere”.

Definită ca un proces de instruire, învățarea este o „activitate sistematică, dirijată, desfășurată într-un cadru organizat, orientată în direcția asimilării de cunoștiințe și a formării structurilor psihice și de personalitate.” 14

__________________________________________________________________________

Nota13. Sălăvăstru, Dorina, 2004. Psihologia educațiie. Modele ale învățării și implicațiile lor în actul educațional. Iași: Polirom, p. 14

Nota 14. Autoarea vorbește despre învățarea școlară, adică din sistemul instituționalizat, ce are o formă a școlariății obligatorii, ibidem 13.

Clasificarea conceptului de învățare cunoaște o diversitate de tipologii, în funcție de numeroase criterii. Cele mai importante sunte cele realizate de M. Golu și Gagne. Tabelel de mai jos exemplifică tipurile de învățare, explicându-le în acelaș timp.

Tabelul 1. Modelul clasificării învățării al lui M. Golu, adaptat și preluat din Sălăvăstru (2004, p. 15)

Tabelul 2. Modelul clasificării învățării al lui Gagne, adaptat și preluat din Sălăvăstru (2004, pp. 16-17)

Acestă înșiruire de forme ale conceptului de învățare nu este întâmplătoare. Cele două abordări sunt complemenatre și întregesc înțelegerae particularităților procesulului de înstruire școlară în rândul copiilor de 6/7 ani și 10/11 ani.

Nu putem vorbi despre învățare, fără să amintim de principalele condiții ale acestuia. Literatura de specialitate face vorbire de condițiile interne și externe ale acestui proces.

În acest sens, condițiile interne sunt în viziunea lui Gagne (1975, p. 27) „ Ansamblul inițial de capacități pe care le posedă individul”, iar condițiile externe se pot referii la cerințele școlare, dimensiunea materiei (gradul de dificultate), cadrele didactice și strategiile pedagogice, relațiile dintre elevi-profesori etc.

După cum am văzut în fragmentele anterioare, factorii procesului de învățare se reduc la condițiile interne și externe, aspecte pe care le-am abordat concret și concis în primul subcapitol.

În volumul „ Psihologie școlară și optim școlar”, Ioan Jude ( 2002, pp. 220-221) evidentiază patru tipuri de învățare, ținând cont de doi indicatori și anume: modul de prelucrare și asimilare a cunoștiințelor și gradul de acces al acestora. În acest sens, autorul delimitează

învățarea mecanică prin receptare de cea conștientă prin receptare;

învățarea conștientă prin descoperire de cea mecanică prin descoperire.

Pentru a înțelege mai bine aceste aspecte am realizat figura de mai jos, care explică fiecare tip de învățare.

gradul de acces al cunoștiințelor

prelucrarea și asimilarea cunoștiițelor

Figura 8. Modelul clasificării învățării al lui I. Jude, adaptat și preluat din Jude, Ioan. 2002. Psihologie școlară și optim educațional. Tipologii ale învățării. București: Didactică și Pedagogică, p. 220.

Înainte de a trece la strategiile didactice și mijloacele de motivație trebuie să fac următoarea precizare. Este relevant să cunoaștem raportul dintre predare și învățare, a elementelor acestor activități distincte, raport ce l-am sintetizat în figura de mai jos.

profesor elev

Figura 9. Raportul predare-învățare, model preluat și adaptat din Jude, Ioan. 2002. Psihologie școlară și optim educațional. Învățare și personalitate. București: Didactică și Pedagogică, p. 225.

Strategiile didactice și motivaționale ale învățării

Procesul de instruire școlară este influențată, fără doar și poate, de strategiile pegagogice. În literatura de specialitate, această analiză ocupă un loc important în descrierea și înțelegerea procesului de integrare al unui copil în mediul educațional. De aceea, cele mai importamte strategii sunt cele motivaționale, competiționale, coercitive și noncoercitive, și euristice. Acestea au la bază o diversitate de trăsături și modele, rezumate concrect și concis de autorul I. Jude (2002, pp. 226-231)

Strategii motivaționale:

cele mai importante se referă la dezvoltarea încrederii în sine

dezvoltarea atitudinilor și sentimentelor apreciative și pozitive față de activitatea desfășurată,

realizarea concordanței dintre nivelul așteptărilor și realizarea scopurilor;

crearea raportului de dependență dintre stadiile educaționale și cele profesioanle;

determinarea unor oportunități și eliminarea barierelor;

integrarea obiectivelor educaționale și a strategiilor didactice. (Jude, 2002, p. 226)

II. Strategii competițioanle:

competiția între indivizi sau grupuri de muncă care au în comun acelaș cadru instituțional, obiective, criterii, regulament;

este urmărită maximizarea realizărilor care derivă din sarcinile bine finalizate, având la bază relații de cooperare;

sunt unice, în funcție de natura activităților. ( Jude, 2002, p. 229)

Strategii coercitive și noncoercitive

strategii didactice-educaționale, care influentează, motivația și motivația învățării;

concret profesorilor le revina sarcina să trezească în rândul elevilor, curiozitatea, interesul științific și practic aplicativ;

aici intervine tactul pedagogic- adică dăruire, pasiune, calm, răbdare, înțelegere, respect față de elevi, spririt cooperant, obiectivitate în aprecieri etc.;

personalitatea cadrulului didactic ne arată: competența, pregătirea profesională, măiestria didadctică, capacitate de cercetare și evaluare, precum și profilul moral/deontologia profesională;

reușita școlară este strâns legată de nivelul motivațional al educatorului,

nivelul optim al motivației ține cont de o serie de indicatori, printre care cei mai importanți sunt: complexitatea sarcinii școlare, condițiile interne ale profesorului și elevului;

trebuie să genereze autorealizarea, autoperfecționarea, stima, prestigiu, satisfacție, mulțumire etc.

are și efecte negative: elevii învață pentru că se simt obligați, nu din propria voință;

strategia noncoercitivă: are la bază contingența comportamentală, termen dezvoltat de Th. Newcomb, și se referă la influențarea dorinței indivdului de a face un anumit lucru; învățătorului, educatorului îi revine atribuția activării aptitudinilor și deprinderilor; o motivare slabă duce la o competență profesională scăzută;

formele acestor strategii pot fi notele mici, amenințările, corigențele, repetenții, influențând profund atitudinea, afectivitatea și motivațiile elevului. (Jude, 2002, pp. 229-231)

IV. Strategii euristice

predarea și învățarea au anumite grade de incertitudine (Nicola, 1994);

are loc întrepătrunderea raționamentelor logice cu cele psihologice, generând imaginație, curiozitate;

metoda folosită de educator, învățător trebuie să fie persuasivă, și nu imperativă;

va folosi dialogul în interioul grupului de elevi;

aparțin unui stil de învățământ creativ și interactiv;

generează următoarele efecte: creșteea potențialului cognitiv; întărirea memoriei; respectul față de munca intelectuală; interesul față de munca individuală, dezvoltă imaginația; la unii elevi crează un sentiment de indiferență și superficialitate;

propun strategii algoritmice, care au la rândul lor, avantaje și limite; printre acestea se numără și dezvoltarea unei gândiri sistematice, memoriei mecanice, al spiritului observației; scad aptitudinile de generalizare, abstractizare; afectează personalitatae elevilor, aceștia fiind dependenți de profesori, de conținutul predat și textul scris;

în acest sens educarea levilor se face în trei mari direcții.

1. educarea elevilor în spiritul unei atitudini eficiente, de perspectivă, față de procesul de intruire școlară;

2. educarea în favoarea creării unei motivații solide față de procesul de învățare;

3. educarea prin dezvoltarea proceselor afective. (Jude, 2002, pp. 231-232)

În procesul de instruire școlară sunt extrem de importante metodele de motivare. Acestea sunt niște alternative eficiente de învățare și consolidare a cunoștiințelor unui elev, și pot fi grupate astfel:

a. metoda care stabilește trebuințele și nevoile activității didactice;

b. metoda dezvoltării trebuințelor cognitive de la nivelul individului- ineditul, surpriza, contrastul, contradicția etc.

c. metoda captării interesului;

d. metoda competiției și gratificării- premii, recompense;

e. eliminarea sentimentului de anxietate- teama elevului față de o anumită materie;

f. conversația euristică- creativă;

g. studiul de caz- implicarea activă a elevilor într-un context social real,

h. dezbaterea problemelor- presupune efort intelectual mai mare;

i. jocul de rol. (Jude, 2002, pp. 234-236)

CONSIDERAȚII GENERALE ALE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR: ASPECTE PSIHOPEDAGOGICE ȘI PROBLEMELE AFERENTE VÂRSTEI MICII ȘCOLARITĂȚI

În acest subcapitol voi sublinia particularitățile psihopedagogice ale elevilor din clasele primare, subliniind în acelaș timp trăsăturile activității școlare, curriculum-ul, planul de învățământ, programa școlară, metodele învățării, evaluării. Deși analiza propune descrierea și explicarea celor mai importante elemente, aceasta ne ajută să înțelegem un alt concept fundamental al educației, și anume acela de succes sau insucces școlar.

Literatura de specialitate a stabilit o serie de trăsături învățământului primar. Astfel că, perioada micii școlarități, este perioada în care procesul învățării devine conștient pentru micul școlar, care de acum înainte, va avea o activitate profund intelectuală, reușind prin intermediul atenției și repetiției, să capete abilitățile necesare scrisului, cititului și calcului matematic. (Anghelache, 2011, p. 14)

De asemenea, viața micului școlar, se schimbă funadamental, într-ucât va dobândi un nou fundal educativ, cultural, normativ. Acest proces complex, transmis de către un alt adult decât cel din propria familie, și anume de învățător, este favorizat de următorii factori și anume:

Asimilarea continuă a informațiilor;

Responsabilitatea elevului față de calitatea și cantitatea informațiilor asimilate;

Conștientizarea situației de colaborare și competiție;

Conștientizarea regulilor explicite ale vieții școlare. (ibidem, p. 14)

Mai mult decât atât- crede V. Anghelache (2011)- adaptarea copilului depinde în mod sigur de nivelul atenției copilului față de adult/învățător. Acesta va rebui să genereze, prin mult tact pedagogic, energia psihică, dar și intelectul elevului.

În mod general, formele învățării vor evolua, de la cele simple („repetiții fidele de formulări sau texte”), specifice claselor I-a și a II-a unde rolul cade pe memorare, la cele mai complexe. Cercetările despre procesul de memorare, realizate de Harloch, Newmark și Carmichael, explică în următoarea manieră rolul memorării la vârsta școlară mică:

La vârsta de șapte ani, micul școlar recunoaște mult mai ușor, decât reproduce; ajungând ca peste un an, să aibă abilități mnezice; adică aceștia reușessc să recunoască din 30 de cuvinte, aproximativ 23-24 de cuvinte, și să reproducă doar cinci dintre acestea.

Odată cu trecerea timpului, această situație cognitivă se schimbă; astfel că la sfârșitul clasei a IV-a, elevii de 10/11 ani recunosc aproape 28 de cuvinte, și reușesc să reproducă 14 dintre cuvinte; cu alte cuvinte, în această etapă, memoria se dezvoltă, devine activitatea fundamentală a procesului de învățare, și are la bază repetiția. (ibidem, p. 15)

Consider că înțelegerea aspectelor psiho-pedagogice este strâns legată de cea a curriculumul-ului, planului de învățământ, a programelor școlare, a tehnicilor de evaluare ș.a.m.d.

Curriculum în ciclurile primare

În viziunea autoarei V. Anghelache (2011, p. 28), curriculum este un concept important al pedagogiei contemporane, fiind definit ca un „ansamblu de tip reglator în cadrul căruia se consemnează datele esențiale privind procesele educative și experiențele de învățare, pe care școala o oferă elevului.” (Curriculum Național. Cadru de referință, 1998)

Curriculum pentru învățământul primar continuă procesul educativ-instructiv, din timpul grădiniței, și presupune o asimilare cantitativă și calitativă, o anumită curiozitate epistemică, favoricând în cele din urmă accesul elevului la cunoașterea superioară: discplinele umaniste, științifice, artistice, etc. (ibidem, p. 29)

De aceea, în clasele primare, principalele domenii ale curricumului pot fi caraterizate astfel:

Se referă la domeniul cognitiv, moral-civic, socio-emoțional, artistic, psihomotric;

Cunoștiințele furnizate și asimilate de micii școlari sunt diversificate și complexe;

Pun în funcțiune memoria, gândirea, imaginația, creativitatea școlarului. (ibidem, p. 31)

Mai trebuie specificate și materialele curriculare, fapt de arată calitatea și cantitatea procesului educativ-instructiv din clasele primare. Cele mai cunoscute sunt manualele școlare, ghidurile școlare, caietele speciale, culegerile, dicționarele, materialele imprimate, etc. (ibidem, p. 47)

Planul de învățământ specific claselor I-IV:

Conform autorului M. Stanciu (1999, p. 183) planul de învățământ este „cel mai amplu și important document curricular, devenint chiar un indicator al climatului, nivelului și pulsului socio-cultural al unei societăți”, și face referire la disciplinele obligatorii și cele opționale. (ibidem, p. 41)

Disciplinele de studii obligatorii și opționale, pentru clasele I-IV, pot fi rezumate astfel:

1. Limbă și comunicare

2. Matematica și științele ale naturii

3. Omul și societatea

4. Arte

5. Educație fizică și sport

6. Tehnologie

7. Consiliere și orientare școlară.

Programa școlară specifică ciclului primar

Fiecare disciplină are de îndeplinit mai multe obiective generale și specifice. Acestea din urmă se referă la conținuturile informațiilor- texte, comentarii, exerciții și probleme-, și au la bază obiectivele de referință și indicatorii de performanță. Această analiză pune accentul de procesul de evaluare folosit de învățător. (ibidem, p. 47)

Conform Ministerului Educației, programele școalre pentru clasele I-IV pot fi grupate și analizate astfel (ibidem, p. 49):

– ele se referă la achizițiile fundamentale (grupa pregătitoare, clasele I-II), adică la acomodarea la cerințele sistemului școlar și la alfabetizarea inițială;

permit dobândirea abilităților de bază ale limbajului convențional: scris, citit, calcul matematic;

dar și dezvoltarea perceperii, cunoașterii și stăpânirii mediului de către micul școlar;

de asemenea crește nivel creativității școlarului;

elevul devine conștient de faptul că învățarea este de fapt o activitate socială;

– clasele III-IV- fac parte din ciclul de dezvoltare, adică :

etapa în care elevul va utiliza o gândire structurată, reușind să aplice în practică informațiile teoretice;

domeniile de învățare sunt diversificate: materii obligatorii și opționale;

elevii au un anumit talent, experiență și o anumită expresivitate, reușind în acelaș timp să își formeze atitudinea față de mediu.

discipline opționale: literatura pentru copii, matematica distractivă, muzica vocală, grafica, pictura, instrumentul, jocuri sportive, prietenul meu, calculatorul.

– în urma parcurgerii acestor etape, elevii capătă anumite comportamente intelectual-afective- , și anume:

satisfacția elevului de a face legături între cunoștiințele diferitelor materii;

creșterea abilității de a recunoaște informațiile deja asimilate, dar și adăugarea unor noi cunoștiințe;

claritatea perceperii disciplinelor

Metodele și mijloacele de evaluare a elevilor în ciclul primar

Încă din primi ani de studiu, cele mai uzitate metode de învățare și evaluare a elevilor, sunt lectura, explorarea, experimentele, demonstrația, jocul de rol, algoritmizarea etc. Tipologia acestora este complexă, însă diversitatea acestora explică, fără doar și poate- aspectele psihopedagogice ale micului școlar. (ibidem, p. 57-65)

Lectura

– este metoda cea mai activă în primii patru ani de școală;

– determină declanșarea gândirii euristice a elevului, a imaginației, reflecțiilor și a diverselor analize;

– aceasta poate fi explicativă- adică elevul se va concentra asupra unor narațiuni, descrieri, peozii, texte cu un conținut științific;

– dar și lectura independentă- copilul va trebui să rezolve singur, acasă, o anumită temă;

– indiferent ce de tip de lectură menționăm, micul școlar va reușii într-o măsură sau alta să : explice cuvintele noi, să împartă textul pe fragmente logice, să stabilească ideile principale și să analizeze mijloacele artistice.

Explorarea realității

– îi transformă pe micii școlari în adevărați „oameni de științe”;

– presupune un efort propriu în ceea ce privește cunoașterea realității înconjurătoare.

Experimentele

– în urma acestor experimente, elevii, vor reușii să înțeleagă anumite condiții de mediu; aceste aspecte sunt trecute în propriile caiete și anume: identificarea factorilor de mediu, care determină creșterea și dezvoltarea plantelor;

Demonstrația

– este o metodă complexă, suplimentară, folosite de învățători în procesul educativ-instructiv, ce poate să includă planșe, desene, proiecții, filme, hărți, desenul pe tablă ș.a.m.d.

Algoritmizarea

– reprezintă o altă formă de învățare, care facilitează rezolvarea unei anumite sarcini;

– presupune o rezolvare rapidă, fără efort energetic semnificativ, dar și comportamente automatizate;

– ca exemple putem enumera regula înmulțirii, împărțirii, dar și operațiile necesare găsirii unor surse bibliografice într-o anumită bibliotecă.

Procesul de evaluare în clasele primare

-evaluarea elevilor din clasele primare pot indica problemele psihopedagogice ale procesului de asimilare a cunoștiințelor educative;

– forma evaluărilor nu poate fi redusă la una singură;

– literatura de specialialitate discută despre lucrările de control;

– aceste lucrări pot fi mai puțin complexe, durând maxim 15 minute, și cuprinzând un număr mic de întrebări;

– scopul acestui tip de evaluare este acela de a verifica modalitatea de asimlare a cunoștiințelor despre lecție, facilitând formarea obișnuinței de a învăța sistematic; (ibidem, p. 85)

– evaluarea are la bază anumiți indicatori ai performanței și anume: notele (foarte bine, bine, suficient și insuficient)

– evaluarea va căpăta particularități diferite, în funcție de dezvoltarea cognitivă a micului școlar, a obiectivelor generale și specifice ale materiei.

Evaluarea la limba și literatura română și la matematică în clasa I și în clasa a IV

– pentru a înțelege mai bine procesul evaluării voi stabilii câteva expemple concrete (vezi tabelel de mai jos) (ibidem, p. 92)

– analiză comparativă a evaluării

Analiza particularităților psihopedagogice ale vârstei școlare mici nu pot fi rezumate la cele prezentate mai sus. Scopul fundamental al acestui subcapitol este de a înțelege imaginea de ansamblu a procesului educatic-instructiv, specific claselor primare. Cu sigurață, putem susține că, un elev nu seamănă cu altul, iar evaluarea performanțelor școlare nu se reduc doar la limba și literatura română și la matematică. Acest proces evoluează din primii ani de școală, ajungând ca, elevul din ultimul an, că capete cunoștiințe și abilități din diverse domenii: științe socio-umane- istorie, geografie, biologie, educație civică, artistice etc.

CAPITOLUL 2. Analiza școlarului mic

În acest capitol voi urmării să identific și să explic corect și concis formarea trăsăturilor de caracter, influența mediului educațional, dar și al societății în general asupra personalității elevului, și a gradului de integrare școlară și socială al acestuia.

2.1. Formarea trăsăturilor de caracter

Trăsăturile de caracter al elevului de vârstă școlară mică presupun creșterea efortului intelectual și a forței fizice, iar analiza acestora înseamnă de fapt, analiza dezvoltării psihice, adică a senzațiilor, a percepției, a reprezentărilor, a gândirii, limbajului, imaginației, a deprinderilor motrice, a obișnuinței de a învăța , a afectivității, a voinței și nu în ultimul rând a atenției.

În volumul „O pedagogie pentru învățământul primar”, autorii au realizat o descriere concretă și concisă, a formării trăsăturilor de caracter specifice micului școlar. (Anton et. all, 2005, pp. 53-59)

Formarea proceselor și reprezentărilor senzoriale

la vârsta de 6/7 ani micul școlar își dezvoltă câmpul vizual, periferic și central, dar și aceea aptitudine de a distinge mai bine nuanțele cromatice.

de asemenea copilul reușește să deslușească sunetele înalte, dar și să se autocontroloze din această privință;

cu ajutorul învățării, elevul știe acum să aprecieze distanța dintre două sau mai multe obiecte;

în ceea ce privește percepția, elevul știe să facă diferența dintre forme și volum, având o altă perspectivă a spațiului geografic și al timpului; adică va înțelege ce înseamnă un program și cum să se încadreze în acesta;

la început reprezentările despre obiecte, plante, animale sunt confuze, apoi ele se îmbogățesc, elevul reușind să descompună un anumit obiect în elemente, caracteristici; și devenind mult mai generalizate; în această fază elevul poate folosii și reprezentările indirecte- schițe, desene, tablouri, mulaje-, în care imaginația și gândirea le transfomră în unele mult mai coerente, precise. (ibidem, pp. 54-55)

Dezvoltarea gândirii și al limbajului

procedeele naive, empirice ale preșcolarului sunt înlocuite cu acele construcții logice; gândirea devine abstractă, reușind să înțeleagă și să operze coerent cu termenii de greutate, cantitate, timp, volum, viteză, spațiu;

apare reversabilitatea gândirii, adică elevul devine capabil de a se exprima, de a argumenta, de a dovedii adevărul propriilor afirmații;

gândirea devine mai productivă în faza în care miucl școlar va reușii să analizeze, sintetizeze, să compare, să facă abstractizări, generalizări, claificări;

la început limbajul micului școlar se reduce la 2.500 de cuvinte, pe care le folosește în mod corect; apare limbajul oral, dezvoltat în urma ascultării activităților educative;

cititul și scrisul duc la dezvoltarea limbajului, iar lecturile la însușirea celor 5.000 de cuvinte ale vocabularului intern; se va dezvolta nu numai dimensiunea verbală, dar și cea intelectuală;

elevii fac numeroase erori și greșeli de pronunție și scriere- dislalia, bâlbăiala, disgrafia, alterarea limbajului scris și afectarea activității de citire; aici trebuie să intervină învățătorul, iar dacă problemele nu se rezolvă atunci trebuie să se apeleze la un psiholog logoped. (ibidem, pp. 55-56)

Formarea memoriei și imaginației

crește volumul memoriei care se referă la elementele, simbolurile, operațiile și regulile trasmise prin procesul învățării;

memorarea va rezista în timp, în funcție de mijloacele de memorare disponibile elevului;

volumul memoriei poate crește de 8-10 ori, timpul memorării crește și el, ai dacă la 7/8 copii recunosc 24 de cuvinte din 30 și reproduc 5, la vârsta de 10-11 ani ei recunosc 28 de cuvinte și reproduc 11.

elevul va reușii să își autocontroleze sarcina memorării;

imaginația productivă se referă la cea a obictelor, scenelor, evenimentelor, animalelor, plantelor, pe care nu le-a cunoscut niciodată, și cuprinde două etape: 1. imaginația mai săracă în detalii în primii doi ani de școală și 2. imaginația este mult mai coerentă, dinamică în ultimii doi ani de școală;

imaginea creatoare facilitează reinventarea unei povești; are la bază activități precum: activități pe bază de jocuri, compuneri, povestiri, practice, muzicale, contactul cu natura etc.; (ibidem, pp. 56-57)

Formarea deprinderilor, priceperilor și obișnuințelor

principalele deprinderi ale micului școlar pot fi rezumate la deprinderea de a mânui tacâmuri, a stiloului, deprinderea de a se îmbrăca, dezbrăca și cele ce țin de igienă;

deprinderi ale exprimării orale și scrise, de algoritmizare, tehnice și aritstice (folosirea corectă a culorilor, cuvintelor, a pensulei), ale rezinstenței corpului (prin jocurile sportive)

învățarea devine activitate princiaplă; în urma acestui proces elevul va dezvolat aptitudini pe diferite domenii;

învățarea devine o condiționare internă, într-ucât succesul/insuccesul școlar va depinde de acest proces; (ibidem, pp. 57-58)

Formarea afectivității

afectivitatea micului școlar se referă la emoțiile și sentimentele intelectuale, morale și estetice;

acestea rezultă în urma procesului de învpțare, dar și în urma relațiilor interumane; manifectându-se sentimentul de prietenie, cel al răspunderii, delicatețea, noblețea și dăruirea afectivă;

orele de comunicare și de desen le dezvoltă aptitudinile artistice față de anumite obiecte, elemente, etc.

învățătorul trebuie să elimine manifestările emoționale negative, lipsa sensibilității și cooperării unor elevi;

important devine rolul stimulării curiozității cognitive al elevului, prin motivația intrinsecă; acesta trebuie să fie activ, independent și creativ. (ibidem, p. 58)

Formarea voinței și a creației

voința este expresia de planificare a acțiunilor, de către micul școlar; în această fază percepția devine intențională, sistematică și se transformă în observație;

apare memoria și atenția voluntară, aptitudinea copilului de a se concrentra mai mult timp atunci când are de rezolvat o anumită sarcină educativă;

la început atenția nu se concentrează pe lucruri semnificative; implicarea redusă în procesul educativ duce la dezinteres față de un anumit aspect și apoi la neatenție;

învățătorul trebuie să aibă o anumită tactică în ceea ce privește menținerea atenției elevilor, încercând ca prin tonalitate vocii și alegerea cuvintelor potrivite situației, elevii să rămână concentrați asupra sarcinilor. (ibidem, p. 59)

2.2. Influența școlii asupra dezvoltării personalității

Cu toții știm că mediul educațional influențează personalitatea micului școlar. Această dererminare va arăta care este gradul/nivelul de integrare socială al acestuia.

Analiza mediului educațional/organizației școlare ocupă un loc esențial în abordările pedagogiei contemporane. Acest concept presupune numeroase definiții și trăsături din diverse domenii.

Astfel că, așa cum a definit sociologul francez Emile Durkeim, școala este „grup social care are o unitate și o fizionomie proprie, o organizare asemănătoare cu cea a adulților.” (apud Păun, 1999, p. 10)

În volumul „Climatul educațional și managementul școlii”, autoarea Daniela Ion Barbu (2009, pp. 9-19) vorbește despre structura formală și informală a școlii. În sens general, o școală se referă la o anumită conducere a instituției (personalul), la stilul de conducere (autoritar, weberian, profesional, haotic), la reguli și responsabilități oficiale, dar și la cultura, climatul și managementul școlii.

Fiecare școală are anumite particularități ale componentei culturii. Ele pot fi diferite de la o școală la alta, sau chiar la nivelul membrilor organizației (profesori, elevi). Indiferent de natura culturii, nu putem neglija definițiile acesteia, care indică într-un fel sau altul, gradul de influențare și integrare socială al elevilor: „ansamblu de credințe, valori și obiceiuri asimilate într-o perioadă lungă de timp de către membrii organizației” 15, fiind o „resursă a practicii educaționale, ritualurile și miturile care o compun…. importante pentru energia zilnică a școlii”16, și având la bază dictonul „orice om este educabil și perfectibil” 17. (Barbu, 2009, p. 29)

Ritualurile, tradițiile și ceremoniile specifice unei școli sunt acele „manifestări ale vieții de grup, care se exprimă prin acțiuni ce se repetă, urmăresc realizarea consensului și răspund nevoii de apartenență a indivizilor.” (Păun, 1999, p. 91)

În acest sens, orice școală dezvoltă ceremonii de premiere al elevilor și a cadrelor didactice, cele de la începutul sau sfârșitul anului școlar, precum și ritualurile repetitive de peste an: „Serbarea de Crăciun”, „Ultimul clopoțel”, „1 Iunie”, „Ziua învățătorului”. (Barbu, 2009, p. 30)

Calitatea vieții școlare a unui elev și a performanței școlare, țin cont de câțiva indicatori și anume de dimensiunile climatului organizației școlare (ibidem, pp. 45-49):

dimensiunea structurală- se referă la personalul organizației- vârsta, pregătirea profesională, mediul social de proveniență etc.; un loc central îl ocupă studiul „cancelariei”;

dimensiunea instrumental- cognitivă- asigură realizarea obiectivelor organizației; și are la bază relațiile de comunicare reflectate prin serbări, activități extrașcolare, relația dintre elev și educator și nu numai, stilul de conducere al lidrului, mediul fizic, sarcinile etc.

dimensiunea socio-afectivă: relațiile de simpatie, antipatie, indiferență dintre elevi, și dintre cadre didactice și manageri;

dimensiunea motivațional-atitudinală -se referă la atitudinile interpersonale- respect, apreciere-, față de școală, de activitatea depusă; realizarea intereselor membrilor, precum și

satisfacția/insatisfacția acestora față de rezultatele obținute (cel mai important indicator al dimensiunii) (Copilu, 1976, p. 121);

_______________________________________________________________

Nota15. Definiția culturii școlii după Deal (1990)

Nota16. Definiția culturii după Bates (1984)

Nota17. Apud Emil Păun (1999, p. 88)

dimensiunea anticipativă- se referă la moralul actorilor sociali (incertitudine, neliniște, conflicte), care realizează o anumită sarcină educativ-instructivă, față de evoluția performanței acesteia pe viitor ;

Influența mediului școlar asupra personalității elevului mai poate fi explicată și prin „școlile sănătoase și nesănătoase” în care liderul, profesorii/învățătorii, elevii și școala au trăsături diametral opuse. Pentru a înțelege mai bine aceste aspecte am realizat graficul de mai jos. (ibidem, pp. 68-71)

Succesul și insuccesul școlar

Consider că analiza influenței scolii asupra personalității micului școlar se referă și la succesul sau insuccesul școlar. Literatura de specialitate, din domeniul pedagogiei, identifică o mulțime de definiții și trăsături ale acestor concepte.

Acestea sunt văzute ca forme ale randamantului școlar (pozitive și negative), având la bază sistemul de recompense și pedepse (note de la 1 la 10), precum și calitățile personalității elevului (superioare sau inferioare). (Bontaș, 1998, pp. 250-251)

Succesul/ insuccesul școlar are o determinare multiplă, concentrându-se pe diverse strategii, realizate în familie, de natură psihofiziologică și pedagogică. (idibem, pp. 251-255)

De asemenea, succesul școlar este mult mai standardizat sub aspect normativ, decât reușita, într-ucât acesta are în vedere obținerea anumitor rezultate impuse (în funcție de anumite criterii) elevilor. (Jude, 2002, p. 337)

Pentru a înțelege mai bine conceptul de succes școlar putem stabilii următorii indicatori:

nivelul performanței elevului- elemente de conținut (cognitiv, afectiv-atitudinal, psihomotor) și prin aspecte relative(performanțele grupului de referință)

nivelul minim de învățare;

criteriile de evaluare;

relevanța și echilibrul curriculum-lui;

situația învățării-formală, nonformală, semiformală și infomală. (ibidem, p. 338)

O parte importantă a analizelor psihopedagogice o reprezintă descrierea insuccesului școlar. În mod generic, eșecul școlar – în viziunea autorului I. Nicola (1994) „vizează discordanța dintre solicitările obiective și nivelul dezvoltării psihofizice ale individului”. (ibidem, p. 346)

Caracteristicile insuccesului școlar pot rezulta și din etapele acestui proces. Acestea din urmă au fost identificate de numeroși autori, însă cei mai importanți sunt Konopnicky (1978, p. 99) și Popescu (19991, pp. 24-25) stabilind următoarele trei etape:

faza premergătoare- aici apar primele probleme ale elevului; acesta din urmă va manifesta nemulțumiri față de școală, lipsindu-i dorința de a învăța; deși este considerat un eșec de scurtă durată, el poate să fie neidentificat de profesori sau părinți:

faza de retrapaj propriu-zis- elevul are goluri mai în ceea ce privesc informațiile educative; elevul este mult mai înverșunat față de autoritatea școlară, strică echilibrul orelor de curs, devenind un copil problemă; notele sale sunt proate, acest nivel este cel mai ușor de sezizat de către profesori sau familie;

faza eșecului școlar formal- adică repetarea anului școlar sau chiar abandonarea anului școlar; are efecte negative asupra personalității elevului, dar și influențează dificultățile de integrare socială și profesională a acestuia. (Sălăvăstru, 2004, p. 231)

Formele de insucces școlar pot indica și un anumit sistem de indicatori. În volumul „Psihologie educației” , D. Sălăvăstru (2004, p. 231) stabilește următorii indicatori:

indicatorii instituției de învățământ- adică rezultatele slabe la examene și concursuri școlare; repetenția;

indicatorii exteriori instituției- abandonarea școlarității (după terminarea etapelor obligatorii), rata mare a șomajului (la tinerii sub 25 de ani), dar și rata analfabetismului;

indicatorii eșecului la nivel individual: rata abandonului școlar, absenteismul, resimțirea eșecului de către elev.

Cei mai mulți dintre teoreticieni leagă conceptul de insucces școlar de cel de adaptare școlară. Aceasta poate fi detaliată prin următorii indicatori (Jugău, 1998, p. 19):

capacitatea de asimilare a elevului a informațiile educative;

aptitudinile de a opera cu aceste conținuturi;

relaționarea cu grupul școlar;

acceptarea și preluarea normelor școlare și valorile sociale acceptate. (Op. cit.,2004, p. 232)

Odată stabilite aspectele definitorii ale succesului/insuccesului școlar, putem trece în revistă strategiile de prevenire și eliminare a insuccesului școlar. Acestea strategii au la bază factorii de natură familială, psihofiziologică și pedagogică. I. Bontaș (1998, pp. 256-257) le explică și rezumă în umătoarea manieră:

părinții elevilor trebuie să fie conștienți de rolul important al legăturii reale între ei și profesorii, învățătorul copilului; împreună cu aceștia pot contribui la dezvoltarea randamentului școlar;

dacă avem un copil cu probleme psihice și psihosociale, atunci se va avea în vedere consilierea acestuia prin terapia realizată de specilaiști, care vor pune accentul pe comunicarea dintre educator/învățător și subiect/elev, utilizând în acest timp procedee verbale și nonverbale- impresionarea sugestivă, gesturile, faptele, mijloacele intuitive, explicația concisă, concretă;

învățătorul trebuie să găsească și să aplice strategii didactice bine gândite, care vor ține cont de trăsăturile vârstei școlare; rolul fundamental al educatorului trebuie să se concretizeze prin trnsformarea elevului în propriul eductor, adică acesta să fie implicat direct în procesul eduactiv-instructiv-studiu de caz, experimente, explicații teoretice și în laborator etc;

tactul pedagogic al unui învățător se poate reflecta și prin inducerea elevului a imaginii pozitive a educației, să devină, fără excel de zel sau subiectivism, un fel de „părinții spirituali” ai micilor școlari etc;

încercările eșuate ale progresului școlar al unui elev trebuie să fie încununate cu integrarea acestuia în alte medii educaționale, mult mai eficiente;

iată care este tendința generală a strategiei de eliminare a eșecului școlar: „Dacă ei nu-și pot ridica nivelul de pregătire, trebuie să se ocupe de altceva…Este necesar ca în cazul unor elevi, studenți și profesori mediocri să se lupte pentru ridicarea lor calitativă sau să fie scoși din această activitate. ” 18

Mediul social și integrarea școlară

Schimbările petrecute la nivelul societății, dar și la nivelul aspirațional al indivizilor, au determinat apariția a unui număr tot mai ridicat al factorilor educativi. Astfel că, nivelul educației micului școlar nu este determinat doar de școală, ci și de particularitățile mediului social. Acesta din

urmă este format din diverse instituții: familia de origine al elevului, întreprinderile economico-sociale, mass-media, instituțiile cultural-artistice.

_____________________________________________________________________________

Nota 18. Declarația oficială a lui Frederico Mayoz, Directorul General al UNESCO, apud Bontaș (1998, p. 257)

Plecând de la premisa conform căreia familia este „nucleul fundamental al societății”(Bontaș, 1998, p. 286), doresc să evidențiez care sunt dimensiunile educative ale acesteia. Se cunoaște faptul că acest grup social, de mici dimensiuni, are o diversitate de funcții, printre care cea naturală (de perepetuarea a ființei umane), economică, de socializare și nu în ultimul rând cea educativă. (ibidem, pp. 286-287)

Indiferent de nivelul de trai al unei familii, educația rămâne principala responsabilitate a adulților. Aceasta trebuie să se manifeste pe întreg parcursul vieții individului, iar abanadonarea acestei sarcini duce în mod inevitabil la „delincvența juvenilă, a tuturor infracțiunilor săvârșite de copii și tineri”. (ibidem, p. 287)

Pentru a înțelege mai bine rolul educativ al familiei am sintetizat, pe scurt, principalele aspecte educative ale acesteia:

susținerea dezvoltării personalității copiilor;

contribuția la funcția de pregătire psihopedagogică;

realizarea obiectivelor dimensiunii educației: intelectuală, profesională, moral-civică, estetică, fizică, etc.;

sprijinirea copilului în obținerae rezultatelor școlare, dar și recompensarea acestora;

să asigure educația morală a copiilor- să-i învețe pe micuți să relaționeze doar cu persoanele cunoscute, care să îi influențeze pozitiv;

colaborarea adulților cu școala, învățătorul; dar și participarea acestora la diferitele activități școlare. (ibidem, pp. 287-288)

Societatea contemporană este puternic idustrializată și informațională. De aceea trebuie punctate rolurile educative ale diverselor întreprinderi și căi de comunicare.

În acest sens, voi specifica faptul că, în general întreprinderile (economico-industriale și comerciale), au funcții de producție, proeictare, desfacere, și în particular „perfecționează, recalifică, permit petrecerea timpului liber, în mod educativ”. (ibidem, p. 290)

Funcțiile educative ale întreprinderilor economico-industriale și comerciale au la bază următoarele activități educative:

practica de specialitate a elevilor și studenților;

susținerae studiilor pentru salariații acre urmează cursurile serale din licee și facultăți;

diferite dezbateri, conferințe în școli, licee și universități;

permit vizite la sediul întreprinderii cu scopul familiarizării elevilor față de tehnologia și creativitatea activităților sale specifice;

realizarea serbărilor, expozițiilor cultural-artistice, la care pot participa și elevii; (ibidem, p. 291)

Un alt factor educativ important este reprezentat de mass-media. Aceasta se caracterizează printr-o „dezvoltare deosebită în lumea contemporană, având în acest context, receptivitate și infleunțe modelatoare (educaționale) și mobilizatoarea asupra publicului larg de toate vârstele, de toate profeisile și de toate convingerile”. (ibidem, p. 293)

Mass-media, prin toate formele sale (cartea, ziarul, filmul, radio, televiziunea, intenertul și media digitală) (Balaban, 2009, p. 64), îndeplinește la rândul ei o serie de funcții: de informare, educaționale, socializare și compensare. (Bontaș, 1998, p. 294)

Educația prin intermediul mass-mediei, presupune o modelare a personlității indivizilor, la educarea artistică a acestora, la formarea opiniilor, sentimentelor și convingerilor științifice, cultural-artistice, etice, juridice, religioase etc. De asemenea ea nu poate înlocui școala, ci o completează pe acesat din urmă. (ibidem)

Se cunoaște faptul că, în prezent, mass-media a devenit new-media sau media digitală. Mai bine spus new media transformă publicul, de la statutul de receptor la cel de emițător, comunicator, iar comportamentul media devine ceea ce specialiștii numesc consumer (user) generated content. (Balaban, 2009, pp. 161-162)

În educația prin mass-media, internetul, joacă un rol important. Tot mai multe persoane au acces la internt, inclusiv elevii, și în acelaș timp școala pune accentul pe acest canal de comunicare, adăugându-l la celelalte surse educaționale.

Bryan Pfaffenberger și David Wall în volumul „Dicționar Calculatoare &Internet” (1997, p. 294 ) definesc internetul astfel: „un sistem mondial de rețele de calculatoare interconectate, care înlesnește serviciile de comunicare a datelor cum ar fi deschiderea unei sesiuni de lucru de la distanță, transferul de fișiere, poștă electronică și grupurile de discuție. ”

Cu ajutorul internetului elevul își poate îmbogății cunoștiințele, putând să obțină informații pe care nu le-a regăsit în alte surse. Unul dintre aceste surse educative se poate referii la bibliotecile școlare și nu numai.

Bibliotecile fac parte din categoria instituțiilor culturale, constribuind la dezvoltarea performanțelor școlare. Acestea pot fi regăsite atât la nivelul școlilor, cât și la nivelul comunității. Indiferent de localizarea acestora, ele contribuie la menținerea nivelului activ al cunoștiințelor elevului, facilitând în acelaș timp, accesul la noile apariții, informații. Ele sunt de asemenea, locuri unde se pot desfășura activitățile cultural-artistice, expozițiile, ceremoniile și festivitățile în care sunt incluși elevi, profesori, personalități din diverse domenii etc.

Pentru a întării cele menționate anterior trebuie făcută precizarea cu privire la rolul bibliotecarilor. Acești funcționari publici pot oferii „diriginților, profesorilor și directorului școlii multe date utile pentru educarea și instruirea elevilor”. (Jemăneanu, 1974, p. 65) 19

Concluzionând, biblioteca școlară și nu numai, trebuie să îndeplinească următoarea sarcină: „trebuie să-și facă simșită prezența, să știe să-și dezvăluie în modul cel mai adecvat măreția tainelor, să-i cunoasca bine pe cei ce doresc să-i devină cititor, să-i ofere fiecăruia carțile și instrumentele muncii… cartea necesare pentru școală, pentru viață”. (Doroftei, Claudia, 2003 p. 151)

Alte instituții cultural-artistice sunt teatrele și muzeele. Existența acestora sunt o extensie a mediului școlar, fiind înființate tot din scopuri educativ-insztuctive. Pe lângă caracteristica de petrecere a timpului liber într-un mod armonios, plăcut și fundamental cultural, piesele de teatru și vizitele la muzee rămân formele vi ale educației informale și continue, la care trebuie să participe toți elevii și cadrele didactice. De cele mai multe ori elevii vizionează o anumită peisă de teatru pentru a înțelege mai bine tema unei anumite lecții, iar vizita la muzee îi ajută să își ducă la bun sfârșit o anumită sarcină școlară/proiect.

Ele mai degrabă contribuie la dezvoltarea gândirii, îmbogățirea imaginației, dar și identificarea comportamentelor pozitive ale celorlalți, pe care le pot prelua, considerându-le propriile modele. 20

Acestea sunt doar câteva dintre instituțiile regăsite la nivelul unei societăți, care îndeplinesc funcții specifice, printre care și cea de integrare școlară. Analiza succintă a acestora, m-a ajuta să stabilesc că ele nu pot înlocui rolul școlii, cum nici școala nu poate exista fără aceste „motoare educativ-culturale”.

________________________________________________________________________________

Nota 19. Jemăneanu, Nina., 1974. Ghid pentru bibliotecarul scolar. Bucuresti: Didactică și Pedagogică

Nota 20. Anton, Ilinca et. al., 2005. O pedagogie pentru învățământul primar. Specificul influențelor educative și ale mediului la școlarul mic. Arad: Universitatea „Aurel Vlaicu”, pp. 41-42

CAPITOLUL 3. CERCETARE EXPLORATORIE

În acest capitol voi descrie demersul empiric al lucrării, și anume voi stabili, realiza și aplica metodele și tehnicile de cercetare sociologică, necesare în explicarea gradului de integrare școlară a copiilor români din școlile italiene.

Proiectul <<Putem fi ca voi >>

3.1.1. Descrierea și relevanța cercetării

În fragmentele de mai jos voi trece în revistă și voi analiza tipul de cercetare utilizată în acest proiect, precum și relevanța acesteia.

Tot mai mulți români aleg alternative la societatea românească. Adică aleg să se mute în alte țări (printre care și Italia), luând cu ei întreaga familie. Aceste schimbări se produc din dorința de a duce o viață mai bună, asumându-și numeroase riscuri: imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă, mai bun decât în țara de origine, izolarea de noua comunitate, într-ucît totul este nou și diferit, dar și efecte negative asupra membrilor familie. Acest ultim aspect, face referire la dificultățile pe care le pot întâmpina copii de vârstă școlară mică, atunci când sunt incluși în școlile din noua țară de reședință. Succesul sau eșecul școlar al acestora este determinat de o mulține de factori, iar analiza acestora se impune în mod imperativ.

Trebuie să specific faptul că tema întegrării școlare a copiilor români din Italia reprezintă în prezent un subiect complex și relevant pentru diverși specialiști. În acest sens, proiectul de față își îndreaptă atenția către mai multe direcții și anume: particularitățile învățământul elementar din Italia, procesul de asimilare a noilor cunoștiințe de către micii școlare, situația concretă a elevilor din ciclul primar care au studiat o vreme în Italia, și care au revenit în România, gradul de performanță școlară al acestora, precum și dificultățile întâmpinate în procesul educativ-instructiv.

De asemenea, importanța cercetării de față, rezultă și din diversitatea informațiilor, datelor obținute de la părinții copiilor români care au studiat o vreme în Italia, dar și cele furnizate de învățătorii din orașul X, care pot evalua mult mai bine performanța școlară al elevilor, și în acelaș timp pot face comparație între cele două sisteme de învățământ primar (românesc și italian).

Într-ucât observația participativă este depășită în acest context, neputând participa la cursurile elevilor români din Italia, am hotărât să aplic observația continuă deoarece am dorit să analizez dacă micii școlari au întâmpinat dificultăți în școlile italiene, și dacă acestea din urmă, influențează modalitatea în care s-au reintegrat în mediul școlar românesc, și anume din orașul X.

Am considerat că această cercetare este una explicativă (Chelcea, 2004, p. 1983), care folosește îmbinarea datelor cantitative, furnizate de aplicarea chestionarului, cu cele calitative, oferite prin interpretarea observației sociologice și a tehnicii de scalare.

Este o cercetare explicativă într-ucât aceasta analizează relația dintre gradul de integrare școlară al elevilor români în mediile educaționale din Italia, și succesul/insuccesul școlar la vârsta școlară mică.

Următoarea etapă va consta în identificarea ipotezei de lucru, dar și definirea și operaționalizarea principalele concepte care rezultă din ipoteza de lucru.

Chestionarul

Acesta este unul dintre cele mai cunoscute metode sociologice, care contribuie la realizarea unei cercetări complexe, și având la bază un „ansamblu de întrebări scrise, și eventual imagini garfice, ordonate logic și psihologic, care prin adminsitrarea de către opratorii de anchetă sau prin autoadminstrare, determină din partea persoanelor anchetaterăspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.” (Chelcea, 2004, p. 212)

Chestionarul pe care îl voi aplica este un chestionar de opinie , într-ucât acesta studiează „opiniile, atitudinile, motivația, interesele, dispozițiile și înclinațiile…deci înclinația psihologia persoanei, trăirile ei subiective”, „referitoare la o problemă de importanță generală” (ibidem, p. 218)

Chestionarul folosit va cuprinde atât întrebări închise (cu răspunsuri prestabilite „da” sau „nu”), cât și cele deschise și vor fi grupate în întrebări introductive (contribuie la „încălzirea atmosferei”), de trecere (care punctează anumite teme), filtru (cele care controlează calitatea răspunsului), întrebările „de ce” (explică opiniile subiecților), de control (care verifică fidelitatea, consistența opiniei exprimate), dar și cele de clasificare (de identificare- vârstă, sex, nivel școlarizare, profesie). (ibidem, pp. 253-259)

Observația

Observația este o metodă de cercetare sociologică, ce „corespunde modalității de urmărire a unui eveniment în desfășurarea lui ” (Mărginean, 2000, p. 57), reprezentând în viziunea lui Traian Herseni „singura metodă care promovează cunoștiința” (Chelcea, 2004, p. 386).

În proiectul de față, voi utiliza observația nonparticipativă sau externă (ibidem, p. 401), care este și una continuă într-ucât studiază comportamentele relevante ale unui număr mic de actori sociali. (ibidem, p. 409)

Tehnica de scalare

O altă tehnică folosită este tehnica de scalare. Scala exprimă „ansamblul de operaționalizare, cuantificare și măsurare socială prin care se redau intensitățile diferitelor proprietăți ale fenomenelor studiate”. (Mărginean, 2000, p. 212)

Tehnica de scalare cuprinde un set propoziții, expresii simple sau simboluri, cărora le sunt atribuite o anumită valoare sau anumiți itemi. (Mărginean, 2000, p. 213) Astfel am ales o scală compusă, pentru a putea surprinde percepția învățătorilor față de performanța școlară a elevilor care au învățt o perioadă în școlile din Italia.

Eșantionarea

Un alt pas al cercetării de teren îl constituie stabilirea tipului de eșantionare. Am ales eșantionarea teoretică care nu pune accent pe reguli statice, ci mai degrabă pe relații, contexte, grupuri și interacțiuni sociale, pe analiza calitativă și intensivă. (Vlăsceanu, 1986, p. 53)

Reprezentativitatea eșantionului nu este cuprinsă în etapele proiectării cercetării, ci rezultă din concepte, explicații, teorii. Eșantionarea treoretică se poate aplica și unui studiu de aprofunzime. Se referă la la culegerea unor date care explică principalele concepte (în cazul de față chestionarul și tehnica de scalare). Această analiză are următoarele principii de bază: 1. definirea subiectului cercetării; 2. stabilirea persectivei sociologice în care se încadrează problema pe care o analizăm; 3. alcătuirea principalelor metode și tehnici de investigare; 4. investigarea unui număr relativ mare de persoane sau grupuri care să determine constituirea unor explicații și enunțuri teoretice și 5. culegerea și interpretarea datelor. (Vlăsceanu, 1986, pp. 54-58)

3.1.2. Obiectivele și ipotezele de lucru

Obiectivul fundamental, general al lucrării de față îl constituie înțelegerea și descrierea conceptului de vârstă școlară mică și al procesului învățării, asimilării și integrării școlare. În schimb, obiectivul specific al cercetării, face referire la situația elevilor români din Italia, dar și la percepția învățătărilor din orașul X despre integrarea școlară a elevilor români plecați în alte medii educaționale europene, dar care se reîntorc în școlile românești. De asemenea, un alt obiectiv specific, face trimiteri la procesul de învățământ, proeces ce nu este asemănător în toate țările europene, fiecare are partiuclaritățile sale, și de aceea este interesant de văzut care este influența mediului școlar italian asupra succesului/insuccesului școlar al micilor elevi români.

Cercetarea de față are trei ipoteze de lucru. Prima ipoteză este cea cu grad mare de generalitate și explică importanța analizei și descrierii generală a conceptului de vârstă școlară mică.

Cea de-a doua ipoteză de cercetare este ipoteza cu nivel mediu de generalitate, care descrie situația micului școlar. Mai exact se referă la formarea trăsăturilor de caracter, dar și la influența mediului școlar și social asupra personalității elevului de vârstă mică (6/7 -10/11 ani).

În acest sens voi spune că metodele și tehnicile de cercetare folosite mă vor ajuta să infirm sau să confirm următoarea ipoteză de lucru: „ Elevii români de vârstă mică din Italia prezintă dificultăți de integrare școlară. ”

De aici rezultă următoarele concepte de analizat și anume: „elevii români”, „Italia”, „dificultăți de integrare școlară”.

Definiții nominale:

1. Elevi români= copii români care învață într-o școală din altă țară decât cea din țara în care aceștia s-au născut, și care parcurg o anumită formă de învățământ mediu sau elementar; persoane care continuă activitatea unei alte persoane din anumite domenii; (www.dexonline.ro)

2. Vârstă mică = un anumit număr de ani necesar pentru ca o persoană să respecte anumite obligații sau să beneficieze de anumite drepturi; (www.dexonline.ro)

3. Italia = țară membră a Uniunii Europene, care are un număr considerabil de cetățeni imigranți, printre care și cetățeni români;

4. Dificultăți de integrare școlară= anumite greutăți întâmpinate de elevi în procesul educativ-instructiv de asimilare, acomodare, învățare a anumitor cunoștiințe și informații, și care pot genera în cele din urmă insuccesul/eșecul școlar.

Operaționalizarea conceptelor:

1. Elevii români:

Indicatori: – date socio-demografice – vârstă- 6/7-10/11 ani;

– sex – feminin/masculin;

– cetățenie- română;

– unitate școlară – școală elementară din țara de origine;

– școala elementară din țara de rezidență;

2. Vârstă mică :

Indicatori: – vâstă biologică- 6/7 -10/11 ani;

– dezvoltarea fizică a corpului;

– vârstă școlară- particularitățile personalității elevului,

– dezvoltarea cognitivă a psihicului;

– formarea trăsăturilor de caracter:- memorie

– limbaj;

– imaginație;

– învățare;

– reprezentații;

– senzații;

– afectivitate;

– atenție, voință;

– tipul personalității elevului- coleric

– meloncolic etc.

– nivel de educație, de cultură al copilului, obținut în familie, la grădiniță, școală;

3. Italia

Indicatori: – particularitățile societății italiene;

– numărul de cetățeni imigranți (printre care și cetățeni români);

– drepturi și obligații cetățenilor imigranți:

– dreptul de a muncii;

– dreptul la educație;

– dreptul la reședință;

– obligația de a respecta legile țării;

– obligația de a plăti taxele și impozitele aferente societății italiene;

4. Dificultăți de integrare școlară:

Indicatori: – școlile italiene – școala elementară;

– nivelul de educație al elevului;

– calitatea procesului educativ-instructiv din școlile italiene;

– înlocuirea sistemului de învățământ din România cu cel din Italia;

– gradul de integrare școlară;

– gradul de asimilare al cunoștiințelor noi- specifice programei școlare italiene;

– programe educaționale de promovare a limbii și culturii maternale;

-eșecul școlar – note și calificative scăzute ale elevului,

– incapacitatea de a se adapta la noile cerințe educaționale

– absenteismul și abandonul școlar;

– repetarea anului școlar.

3.1.3. Analiza și interpretarea datelor cercetării

Trecând în revistă principalele concepte și explicații teoretice, apoi stabilind cadrul metodologic, am ajuns la etapa analizei și interpretării datelor.

Am aplicat un număr de 20 chestionare și 20 de scale ale percepției învățătorilor români asupra integrării școlare ale elevilor care au studiat o vreme în școlile din Italia.

Atfel că întrebările au fost aplicate subiecților, și anume învățătorilor, părinților și elevilor înscriși în prezent la Școala Generală Nr. 2 din orașul X, dar care au fost nevoiți să studieze o vreme în Italia.

Scala percepției învățătorilor români asupra succesului/insuccesului școlar are ca scop identificarea unor judecăți de valoare, a unor opinii despre procesul procesul de învățare și și asimilarea acestuia de către copii români de vârstă școlară mică. Aceasta scală a fost aplicată unui număr de 20 subiecți (învățătorii și părinții elevilor) și cuprinde un număr de 18 itemi. Fiecare subiect a fost rugat să acorde o valoare unui enunț, reușind în acest mod să exprime acordul față de anumite aspecte studiate.

Ghidul de observație se va referii la situația micilor școlari, înscriși în clasele I-IV, care au revenit în România, după o perioadă de frecventare a cursurilor elementare din Italia.

Consider că metodele și tehnicile de cercetare au și câteva limite. Acestea se referă la următoarele aspecte. Chestionarul a fost aplicat unui număr restrâns de persoane, ceea ar genera nereprezentativitatea eșantionului, iar datele obținute în urma intervievării sunt relative, deoarece acestea depind de sinceritatea respondenților și de modul în care a fost aplicat ghidul de interviu. În ceea ce privește răspunsurile obținute prin aplicarea scalei percepției performanței școlare , pot afirma că, poate exista incongruența dintre ceea ce gândesc cu adevărat indivizii și răspunsurile oferite

3.1.3.1. Interpretarea chestionarului

Interpretarea chestionarului propune analiza indicatorilor de mai jos.

Indicatorul rolul educației în prezent

– subiecții sunt constienți de rolul fundamental al educației, considerând în proporție de 100 % că este nesecar să fim educați;

– mai mult decât atât, subiecții consideră în procent de 95 % că mediul educațional și societatea contemporană le oferă posibilitatea de a parcurge studii, programe de pregătire și instruire profesională; doar 2 % dintre respondenți nu au fost de acord cu această informație, și 3 % din totalul lor nu au știut ce răspuns să ofere.

Indicatorul cetățenii români imigranți

– subiecții sunt la curent cu alegerile unor români se a se stabilii în altă țară, mai ales în Italia, luând cu aceștia și copii (65 %); în proporție de 28 % subiecții nu au cunoștiințe cu privirela situația cetățenilor români imigranți, și doar 7% din totatul respondenților nu știu nici un amănunt legat de acest aspect.

– în proporție de 85 % dintre subiecți știu care cauzele pentru care români aleg Italia ca țară de rezidență, și doar 15% nu au răspuns la această întrebare; motivele invocate sunt diverse și se referă la motivele financiare (75 %), dorința de a duce o viață mai bună (85%), de a avea o slujbă mai bună și mai apreciată (69%), de a oferii copiilor o mai bună educație (54 %); ultimul procent indică faptul că respondenții au o părere bună despre modelul educațional italian.

Indicatorul învățământul elementar din Italia și România

– subiecții consideră în proporție de 90 % că este vital ca părinții să se intereseze de școala la care elevul va urma să învețe și doar 8 % consideră că acest aspect este mai puțin important, restul de 2% nu au știu să răspundă la acestă întrebare;

– respondenții consideră în proporție de 68 % că numărul elevilor români de vârstă școlară mică și al liceenilor este mai mic decât în prezent, 23 % cred că numărul lor este mai mare în prezent, iar restul de 9 % nu au știut ce să răspundă la această întrebare;

– cei intervievați reușesc să analizeze învățământul primar din România, pe care îl compară cu cel din Italia; la acest nivel 65% dintre indivizi cunosc caracteristicile învățmântului elementar italian, 35 % nu cunosc aspcte legate de particularitățile școlilor italiene din ciclul primar;

– comparația celor două modele presupune următoarele concluzii: pentru 45% dintre respondenți apreciază sistemul de învățământ din România ca fiind foarte eficient, 36% consideră că este mai complex decât cel din Italia, 10% mai simplu decât cel din Italia, iar 9 % nu au știut să aprecieze eficiența sistemului de învățământ din România;

– în acest sens învățământul elementar din Italia este considerat ca fiind foarte eficient în proporție de 56%, 26% dintre subiecții îl apreciază ca fiind mai complex decât cel din romnânia, 13% fiind mai simplu decât în țara noastră și doar 5% nu au știut să ofere un răspuns cu privire la caracteristicile ciclului primar din Italia.

Indicatorul influența mediului școlar și social asupra succesului/eșecului elevilor de vârstă mică

– respondenții consideră în proporție de 97 % că mediul școlar și social sunt doifactori importanți care pot indica nivelul performanțelor sau eșecurilor elevului de vârstă școlară mică;

– în concepția respondenților cele mai importante demersuri care să asigure succeșul școlar sunt proiectele destinate exclusiv elevilor străini(65 %), dar și activitățile ce se desfășoară după orele de curs și care vizează realizarea diverselor sarcini educative și întărirea informațiilor obținute în cursul unei zile de școală (21 %), urmat de rolul fișei informative care conține date despre elev și școala pe care o frecventează acesta (14 %).

– 84 % dintre respondenți au catalogat ca fiind utile proiectele destinate elevilor străini; 10% le consideră mai puțin utile, și doar 6% nu și-au putut exprima punctul de vedere cu privire la eficiența acestora,

– cele mai importante proiecte mențioanate de subiecți sunt cursurile de limba italiană, cursurile suplimentare în limba de origine, alegerea cursurilor suplimentare din programa de învățământ, recuperarea și pregătirea pentru examenele suplimentare; materii specifice pentru elevii străini și cursuri de mediere lingvistico-culturale

– din categoria mediul social, respondenții identifică următoarele instituții cu rol educativ și anume: 23% amintesc de mass-media din Italia, 26 % din totatul respondenților menționează bibliotecile, 16 % muzeele , 14 % teatrele și 25 % dintre subiecți amintesc de alte activități extrașcolare.

– peste 70 % dintre respondenți cunosc activitățile educative ce se pot regăsi numai în mediile educaționale italiene, 16 % nu cunosc nici o astfel de activitate și 11% nu au știut ce să răpundă.

– din categoria activităților educative cele mai cunoscute sunt activitățile desfășurate după terminarea cursurilor, cele care se referă la fixarea planului lecției, la realizarea sarcinilor educative.

Indicatorul nivelul succesului/eșecului școlara al micilor elevi în noul mediu educațional

– din totalul respondenților 78% pot stabili nivelul performanței/ eșecului școlar, în timp ce 17% nu pot identifica acest acespect, și doar 5% nu știu să aprecieze nivelul integrării școlare;

– tot aceștia sunt de părere că nivelul integrării școlare, ține cont de tipul școlii, tactul pedagogic al profesorilor, interesul elevului față de noile materii, capacitatea de înțelegere al micilor școlari, nivelul de educație și cultură al elevului, relația cu educatorul și colegii de clasă, felul în care aceștia sunt integrați în noul grup, predarea în limba maternă, notele și frecvența la ore.

Indicatorul evoluția școlii peste 50de ani

– peste 85% dintre subiecți apreciază că școala va avea un rol foarte important în educarea indivizilor și în ani care vor urma; 12% consideră că rolul educativ-instructiv al școlii va pălii din intensitate; și doar 2% nu știu care va fi evoluția acesteia în timp.

Indicatorul date socio-demografice

– din totalul respondenților peste 80% sunt femei și doar 14% bărbați;

– vârsta respondenților este cuprinsă în intervalul 28-46 de ani

– mediul de rezidență este cel urban, și anume orașul X.

– nivelul de studii: liceu- 7 % studii postliceale, 8 % studii profesionale, 35 % studii universitare-45% și 5 % -postuniversitare.

3.1.3.2. Interpretarea tehnicii de scalare

Prin aplicarea tehnicii de scalare am dorit să identific percepția despre integrarea școlară a elevilor români de vârstă mică care au studiat o vreme în Italia.

Pentru a obține o imagine complexă a temei de cercetat, am considerat că scala trebuie trebuie aplicată părinților și profesorilor; părinților pentru că au o viziune mult mai clară și exactă a influenței mediului școlar italian asupra performanțelor propriilor copii, și noilor învățători din orașul X, într-ucât aceștia prin comparația modelelor de învățământ elementar (din România și Italia), pot analiza mult mai ușor gradul de integrare școlară al elevilor cu vârsta de 6/7-10/11 ani.

Scala conține 18 itemi și a fost aplicată unui număr de 20 de învățători de la Școala Generală Nr. 2, din orașul X. Eșantionul a cuprins câte cinci învățători de la clasele I, a II-a, a III-a și a IV-a. Alegerea claselor de elevi nu a fost întâmplătoare, ci a vizat pe acelea care aveau în componența lor avut cel puțin a unui elev care a parcurs două semestre în școlile din Italia.

Înainte de a prezenta rezultatele trebuie specificat faptul că înterpretarea datelor are la bază un calcul matematic. Adică pentru a stabilii valoarea de acord al unui anumit item se adună valorile oferite de toți subiecții față de itemul respectiv, iar apoi această sumă se imparte la numărul total al subiecților.

Rezultate scală (aplicat părinților)

– scala a fost aplicată unui eșantion de 10 persoane care au declarat că au locuit cel puțin un an în Italia; din acestă categorie 6 persoane sunt femei și 4 bărbați, cu vârsta cuprinsă între 29-45 de ani; aceste persoane locuiesc în mediul urban (în proporție de 85% în orașul X), și doar 15 % în mediul rural; analiza niveului educațional arată că peste 55% au studii liceale și postliceale, 36% au studii universitare, și doar 4 % au studii postuniversitare

– în acest sens subiecții și-au exprimat dezacordul total față de afirmația conform căreia micii școlari nu se pot integra în noul mediu educațional datorită educației și culturii acestuia (itemul 17-1,4); de asemenea și-au exprimat acordul total față de următoarele aspecte: învățământul elementar din Italia este gratuit (itemul 2-4,7), școlile italiene promovează mai mult personalitatea elevului (itemul 12-4,6), dar și cursurile de limba, literatura și cultura maternă (itemul 7-4,5); acest tip de învățământ pune mai mult accent pe practică, decât pe teorie (itemul 6-4,6);

– mai mult decât atât respondenții sunt de acord cu următoarele afirmații:

numărul ridicat al cetățenilor români imigranți în Italia (itemul 1-3,8);

învățământul elementar italian este mult mai ușor (itemul-3-4);

cetățenii imigranți români pot beneficia de activități și programe de instruire școlară (itemul 4-4,2); activitățile educative ce se țin după terminarea cursurilor sunt utile elevului (itemul 5-4,3);

micii școlari români nu sunt tratați diferit față de colegii lor italieni (itemul 8- 4,3);

părinții sunt mult mai implicați în activitățile educative ale elevilor (itemul 9-3,5);

relația acestora cu noul mediu educațional este strânsă (itemul 10-4),

tactul pedagogic al profesorilor italieni influențează performanța școlară a micilor școlari (itemul 11-4,1)

schimbarea mediului social, al școlii și al grupului de prieteni duce la lipsa interesului față de noul mediu educațional, și implicit la dificultăți de integrare școlară. (itemul 14-3,7)

– subiecții nu și-au exprimat acordul sau dezacordul față de influența programei școlare și a mijloacelor de predare din școlile din Italia, asupra apariției eșecului școlar la micii elevi români (itemul 18-3)

– și nu în ultimul rând, respondenții din orașul X, nu sunt de acord cu următoarele afirmații: 1. micii școlari români sunt mai puțin apreciați (item 15-2,3), și 2. sunt mai puțini motivați de către profesorii italieni (itemul 16-2,4)

Rezultate scală (aplicat profesorilor de la Școala Generală Nr. 2, din orașul X)

– analiza acestor date pune accentul pe alți actori sociali și anume pe învățătorii de la clasele I-IV de la Școala Generală Nr. 2, din orașul X;

– din acest eșanțion fac parte 10 de învățători, câte cinci din fiecare clasă al ciclului primar;

– sunt vizate clasele unde există cel puțin un elev care a studiat în una din școlile elementare din Italia;

– din acestă categorie opt sunt femei și cinci sunt bărbați, au vârsta cuprinsă între 25-48 de ani; în ceea ce privește nivelul de educație, 85% au absolvit studii universitare, și 15 % doar liceul pedagogic; de asemenea 95 % provin din mediul urban și doar 5% din mediul rural.

– având la bază scala aplicată persoanelor care au locuit împreunnă cu familia în Italia putem face următoarea analiză comparativă:

se menține acordul total față de următoarea realitate- ciclul elementar din Italia este gratuit și pentru cetățenii români imigranți (itemul 2- 4,8); în schimb aceștia subliniază rolul important al activităților de întărire a cunoștiințelor sau de realizare a diverselor sarcini, activități ce se țin mai ales după terminarea cursurilor dintr-o anumită zi (itemul 5-4,5), ; și în ultimul rând față de schimbările de la nivelul mediului social, educațional și al grupului de prieteni, care provoacă scăderea interesului școlar și apariția dificultăților de integrare școlară (itemul 14-4,9)

de asemenea învățătorii își exprimă acordul față de anumiți itemi , cu mențiunea că valorile acestora sunt ușor diferite față de valorile oferite de părinții elevilor: itemul 1-3,6, itemul 4-4,1, itemul 8-4,3 (valoare asemănătoare), itemul 11-4,4; rezulatele urmărite fiind acumularea informațiilor practice care generează un nivel mai ridicat al performanței școlare (itemul 6-3,9)

față de cealaltă categorie a subiecților, învățătorii de la Școala Generală Nr. 2 din orașul X, și-au exprimat dezacordul față de următoarele enunțuri:

1. învățământul elementar din Italia este mult mai ușor decât cel din România (itemul 3-2,1);

2. părinții care sunt stabiliți în Italia se implică mai mult în activitățile educaționale ale micilor școlari (itemul 9-2,3)

3. relația mult mai strânsă dintre părinți elevilor români și mediul educațional italian (itemul 10-2,4)

4. accentul învățământului primar italian cade mai mult pe personalitatea micului școlar (itemul 12-2)

5. programa școlară și mijloacele de predare diferite, din școlile italiene contribuie la un grad ridicat al eșecului școlar (itemul 18-2,4)

6. școlarii români nu sunt mai puțin apreciați (itemul 15-2,4) și mai puțin motivați (itemul 16-2,1) de către profesorii italieni.

7. mulți elevi români nu se pot integra în noul mediu educațional (cel din Italia- itemul 13-1,6) datorită educației și culturii din țara de origine (itemul 17-1,9)

Aplicarea celor două metode de cercetare sociologică au contribuit la diversificarea informațiilor cu privire la particularățile învățământului elemenar din Italia. Prin comparația cu modelul românesc, dar și prin analiza percepției subiecților cu privire la performanțele școlare pot trage următoarele concluzii.

Schimbările din societatea românească contemporană, dar și cele de la nivel individual, îi determină pe mulți dintre cetățenii români să aleagă alte țări de reședință (printre care și Italia). Noutatea constă în faptul că tot mai mulți adulți aleg pentru proprii copii, renunțarea la vechiul mediul educațional și social, și îmbrățișarea altui model de învățământ elementar. Noutatea și diversitatea acestuia îi face pe mulți să reflecteze asupra utilității sistemului, dar și asupra gradului de integrare școlară. Mai exact, școlile din Italia, propun măsuri adecvate de integrare a cetățenilor imigranți, urmărind fără doar și poate performanța elevilor și eliminarea aspectelor care îngreunează procesul educativ-instructiv.

4.CONCLUZII

Tematica cu privire la vârstele școlare, precum și gradul de integrare școlară al elevilor, rămâne în prezent relevantă, pentru o diversitate de specialiști, și anume: pedagogi, psihologi, sociologogi și nu numai.

Tot mai mulți dintre români se confruntă cu probleme legate de asigurarea zilei de mâine, căutând soluții eficiente pentru depășirea acestor limite. Una dintre măsurile luate se referă la stabilirea în alte țări europene (în cazul nostru în Italia), unde aceștia se mută împreună cu familia lor, încercând să asigure condiții de viață mult mai bune decât în țara de origine (un loc de muncă mai bine plătit și apreciat, șansa la o educație eficientă, utilă copiilor și de ce nu la carieră profesională).

Lucrarea de față a fost împărțită în două cadre de cercetare. Este vorba despre cadrul teoretic, care prin literatura de specialitate a urmărit descrierea și analizarea conceptului de vârstă școlară mică și de educație, punctând în acelaș timp influența mediului școlar și a celui social asupra personalității elevului.

În această parte am văzut care sunt trăsăturile vârstei școlare mici (6/7-10/11 ani), în ce constă educația elevului în ciclul primar și probleme pedagogice aferente, dar și modalitatea de formare a trăsăturilor de caracter (percepție, reprezentări, gândire, limbaj, memorie, imaginație, obișnuințe, deprinderi, afectivitate, vionță și creație). De asemenea am studiat considerațiile generale ale conceptului de succes/eșec școlar, dar și influența mediului școlar (cu indicatorii săi- tipul școlii și cultura), și a celui social (rolul educativ al diverselor instituții- mass-media, biblioteci, muzee, teatre), asupra gradului de integrare școlară a elevilor de vârstă școlară mică.

Demersul empiric a avut la bază o cercetare explicativă, unde datele și informațiile cantitative oferite de chestionar s-au împletit cu cele calitative furnizate de tehnica scalării. În acest sens, voi spune că, metoda și tehnica sociologică de cercetare, m-au ajutat să confirm sau să infirm următoare ipoteză de lucru: „ Elevii români de vârstă mică din Italia prezintă dificultăți de integrare școlară. ”

Chestionarul a fost aplicat unui număr de 20 de persoane. M-a interesat să obțin informații exacte de la românii din orașul X, care au plecat o perioadă în Italia împreună cu familia (10 persoane), dar și de la învățătorii de la Școala Generală Nr. 2, din acelaș oraș (tot 10 subiecți).

Motivul alegerii celor două categorie de subiecți este simplu. Așa am putut afla opinii avizate cu privire la numărul ridicat al familiilor de români plecați în Itala, și implicit al elevilor români (cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani) care studiază în această țară, la motivul alegerii acestei țări de rezindență (printre care se află și șansa de o oferi un model educațional mai bun), la evaluarea sistemului de învățământ primar din România și Italia, dar și la aspectele legate de influența mediului școlar și social italian asupra performanțelor școlare.

Tehnica de scalare a avut la bază aceleași categorii de subiecți, cu mențiunea că numărul învățătorilor și părinților s-a menținut, eșantionul însumând tot 20 de respondenți. Această tehnică de scalare a vizat obținerea percepției învățătorilor de la clasele I, II, III și IV, unde exista cel puțin un elev care a studiat o perioadă în Italia, contribuind în egală măsură la completarea imaginii asupra procesului de integrare școlară.

În urma aplicării acestei tehnici s-au obținut următoarele rezultate: subiecții cuprinși în eșantion și-au exprimat acordul sau dezacordul față de aproximativ aceeași itemi, diferența constând în valorile ușor apropiate; aceștia nu sunt de acord nu incapacitatea de integrare școlară a elevilor români din Italia datorită propriei educații si culturi, ori a programei și mijloacelor de predare italiene; de asemenea aceștia consideră că elevii români nu sunt mai puțin apreciați și motivați de către învățătorii/profesorii italieni, fiind încluși în activități educative (specifice mediului educațional, cele de fixare a materiei și de realizare a unor sarcini, mai ales după terminarea orelor, dar și cele care promovează limba și cultura maternă) necesare integării școlare, considerând în mare măsură că schimbarea mediului pentru unii elevi, a școlii și al grupului de prieteni poată să conducă la scăderea interesului față de noul mediu educațional, și implicit la apariția anumitor greutăți de adaptare, asimilare a volumului de cunoștiințe.

Ca și scurtă concluzie, subiecții care au răspuns la enunțurile din scală, sunt de părere că, elevii români se pot integra în noul mediu educațional italian, condiționările fiind de natură educațională, culturală, familială, pedagogică etc.

Concluziile întregului poiect se referă la existența unui număr semnifictaiv de elevi de vârstă școlară mică (6/7-10/11 ani) care au studiat cel putin un an în Italia; dar și la utilitatea învățământul primar din România/Italia pentru micii școlari. De asemenea mediul școlar și cel social influențează gradul de integrare școlară, iar unul dintre obiectivele specifice ale sistemul de învățământ elementar din Italia este acela de a promova și integrarea școlară a cetățenilor români imigranți. În acest sens, cercetarea a arătat că, succesul/eșecul școlar este condiționat de un ansamblul de factori precum: tipul școlii, tactul pedagogic al profesorului, interesul elevului față de noile materii, dezvoltarea cognitivă a elevului, relația cu noul educator și noii colegi, predarea și în limba maternă; notele/calificativele obținute; frecvența la ore etc., confirmând ipoteza de lucru „ Elevii români de vârstă mică din Italia prezintă dificultăți de integrare școlară. ”

Râmâne de văzut cum vor evolua modele de învățământ elementar, precum și modalitatea de analiză și descriere a acestora, de către diverși speciliaștii din domeniul pedagogiei, psihologiei, sociologiei, ș.a.m.d.

6. ANEXE

A. Anexă chestionarului

Bună ziua. Numele meu este… și sunt student în anul al III-lea, la Faculatate de Sociologie….realizez o cercetare pe tema integrării școlare a copiilor români din Italia. De aceea, aș dorii să știu câteva aspecte legate de procesul educativ-instructiv și efectele sale asupra succsesului/eșecului școlar. Opinia dvs. este foarte importantă în finalizarea cercetării. De asemenea răspunsurile nu vor fi făcute publice, la fel cum și identitatea dvs. va rămâne confidențială.

1.Credeți că ar fi mai bine să trăim fără să fim educați?

Da………………………………………………1

Nu………………………………………………2

Nu știu…………………………………………3

2. Cum apreciați afirmația: trăim într-o lume centrată tot mai mult pe studii, programe de pregătire și instruire profesională.

Da………………………………………………1

Nu………………………………………………2

Nu știu…………………………………………3

3.Sunteți de acord cu afirmația conform căreia tot mai multe familii de români aleg să

plece din țară, părinții preferând să își ia și copii cu aceștia?

Da………………………………………………1

Nu………………………………………………2

Nu știu…………………………………………3

4. Cunoașteți motivele alegerii Italiei ca țară de rezindență ?

Da………………………………………………1

Nu………………………………………………2

5. Dacă da, care ar fi principalele motive?

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

6. Considerați că este bine ca părinții să se documenteze cu privire la noua școală, la care vor fi înscriși micii școlari?

Da…………………………………1

Nu…………………………………2

Nu știu…………………………..3

7. Vă rog să îmi spuneți cum apreciați următoarea premisă: În prezent, tot mai mulți elevi români, învață în școlile și liceele din Italia.

mai mulți decât în trecut mai puțini decât în trecut nu știu

8. Puteți să îmi descrieți în câteva cuvinte sistemul de învățământ primar din România?

________________________________________________________________________________

9. Aveți cunoștiințe despre învățământul primar din Italia?

Da………………………………………………1

Nu………………………………………………2

10.Dacă ar fi să faceți o comparatie între cele două modele, vă rog să îmi spuneți cum le-ați aprecia pe fiecare în parte ?

11.Considerați că noul mediu școlar influențează succesul/eșecul școlar la elevii de vârstă mică? Dar mediul social italian?

Da………………………………………………1

Nu……………………………………………….2

Nu știu…………………………………………3

12. Dacă ar fi să analizați situația elevului/copilului dvs., cum ați descrie felul în care s-a realizat integrarea copilului dvs. în noul sistem educațional.

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

13. Cum ați aprecia proiectele destinate elevilor străini?

Utile……………………………………………………1

Mai putin utile……………………………………..2

Nu stiu………………………………………………..3

14. Puteți să îmi descrieți câteva dintre proiectele la care a participat copilul/elevul dvs.?

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

15. Dacă ar fi să vă gândiți la mediul social (din Italia) vă rog să încercuiți una sau mai multe aspecte cu rol educativ în viața micilor școlari?

mass-media biblioteci muze teatre expoziții activități extrașcoalre

16.Cunoașteți vreo activitate educativă la care elevul să fii participat numai în școlile din Italia?

Da………………………………………………1

Nu………………………………………………2

Nu știu………………………………………..3

17. Puteți să îmi descrieți câteva exemple de acest gen?

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

18.Ați putea aprecia nivelul succesului/eșecului școlar al elevului/copilului dvs. în noul mediu educațional?

Da………………………………………………1

Nu………………………………………………2

Nu știu…………………………………………3

19. Dacă da, atunci specificați câteva exemple concrete.

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

20. Credeți că peste 50 de ani școala va avea un rol mult mai relevant în formarea generală a indivizilor?

Da………………………………………………1

Nu………………………………………………2

Nu știu…………………………………………3

21. Puteți să îmi spuneți numele și prenumele dvs.?

________________________________________________________________________

22. Dar vârsta în ani împliniți?

________________________________________________________________________

23. Care sunt ultima școală absolvită?

________________________________________________________________________

B. Anexă tehnica de scalare

Scala percepției despre succesului/insuccesului școlar

(elevii de vârstă mică care au studiat o perioadă în școlile elementare din Italia)

Mai jos am formulat câteva enunțuri cu privire la procesul de asimilare a cunoștiințelor de către copii de vârstă școlară mică Mai exact, am precizat câteva aspecte legate de felul în care dvs. percepeți successul/insuccesul școlar la elevii de vârstă mică (6/7-10/11 ani), ce au studiat o perioadă în școlile din Italia. Fiecare le percepe în moduri diferite. Unii le consideră importante, alții mai puțin importante.

După ce citiți enunțurile indicați pentru fiecare câte o cifră, încercuind-o. Astfel:

1.dezacord total,

2.dezacord;

3.nici acord, nici dezacord;

4.acord;

5.acord total.

Nu există răspunsuri bune sau rele, ci doar adevărate sau false.

Vă mulțumesc!

Itemi

1. Tot mai mulți români se stabilesc împreună cu familiile lor în alte țări europene, precum Italia.

1 2 3 4 5

2. Copii românilor pot frecventa gratuit ciclul primar. 1 2 3 4 5

3. Învățământul primar din Italia este mult mai ușor decât în România. 1 2 3 4 5

4.Sistemul educațional italian presupun activități și programe de integrare școlară și pentru cetățenii români imigranți. 1 2 3 4 5

5.În școlile italiene multe dintre activitățile educațional-instructive sunt în folosul elevului și se țin după terminarea cursurilor. 1 2 3 4 5

6.În școlile din Italia accentul cade mai mult pe practică decât pe teorie, generând în acest fel un grad mai ridicat al integrării școlare al elevului.1 2 3 4 5

7. În acest mediu educațional sunt promovate și cursurile de limba, literatura și cultura maternă.

1 2 3 4 5

8. Elevii imigranți nu sunt tratați diferit față de elevii italieni. 1 2 3 4 5

9. Românii se implică mai mult în activitatea școlară, atunci când copii lor frecventează cursurile ciclului primar din Italia. 1 2 3 4 5

10. Relația dintre părinți și mediul educațional este mult mai strânsă în cazul cetățenilor români imigranți. 1 2 3 4 5

11. Performanța școlară a micilor școlari depinde în mare măsură de tactica pedagogică a învățătorului. 1 2 3 4 5

12. Modalitatea de predare în școlile italiene pun accent mai mult pe personalitatea copilului. 1 2 3 4 5

13. Mulți dintre elevii români nu se pot integra în sistemul educațional italian.1 2 3 4 5

14. Schimbarea mediului, a școlii, dar și al prietenilor duce în cazul unor elevi, la lipsa interesului față de noul mediu educațional, și implicit la dificultăți de integrare școlară a micului elevul. 1 2 3 4 5

15. Micii școlari se simt mai puțin apreciați de către profesorii italieni. 1 2 3 4 5

16. Școlarii români de vârstă mică sunt mai puțini motivați de către profesorii italieni. 1 2 3 4 5

17. Copii români nu se pot intregra în noul sistem educațional, într-ucât nu au educația și cultura necesară asimilării noilor cunoștiințe. 1 2 3 4 5

18. Programa școlară și mijloacele de predare sunt total diferite, ceea ce implică un grad ridicat al eșecului școlar. 1 2 3 4 5

În continuare aș dori să îmi precizați date despre dvs. Vă asigurăm că răspunsurile dvs. sunt confidențiale.

1. vârsta:18- 25 de ani,

26- 35 de ani

36- 45 de ani

peste 45 de ani.

2. sexul: masculin

feminin.

3. starea civilă: necăsătorit/ă

căsătorit/ă

divorțat/ă

văduv/ă

4. ultima scoală abosolvită- liceu

învătământ universitar

învățământ postuniversitar

alte forme………………………

5. profesie…………………………..

6. mediul de rezidență: urban

rural.

Rezultate scală (aplicat părinților)

Itemi Valoare item

1.Tot mai mulți români se stabilesc împreună 3,8

cu familiile lor în alte țări europene, precum Italia.

2.Copii românilor pot frecventa gratuit ciclul primar. 4,7

3.Învățământul primar din Italia este mult mai ușor 4

decât în România.

4.Sistemul educațional italian presupun activități și 4,2

programe de integrare școlară și pentru cetățenii români

imigranți.

5. În școlile italiene multe dintre activitățile 4,3

educațional-instructive sunt în folosul elevului și se țin

după terminarea cursurilor.

6. În școlile din Italia accentul cade mai mult pe practică decât 4,6

pe teorie, generând în acest fel un grad mai ridicat al integrării

școlare al elevului.

7. În acest mediu educațional sunt promovate și cursurile 4,5

de limba, literatura și cultura maternă.

8.Elevii imigranți nu sunt tratați diferit față de elevii italieni. 4,3

9. Românii se implică mai mult în activitatea școlară, 3,5

atunci când copii lor frecventează cursurile ciclului primar din Italia.

10. Relația dintre părinți și mediul educațional este mult mai strânsă 4

în cazul cetățenilor români imigranți.

11. Performanța școlară a micilor școlari depinde în mare măsură de 4,1

tactica pedagogică a învățătorului.

12. Modalitatea de predare în școlile italiene pun accent mai mult 4,6

pe personalitatea copilului.

13. Mulți dintre elevii români nu se pot integra în sistemul 1,5

educațional italian.

14. Schimbarea mediului, a școlii, dar și al prietenilor, în cazul unor elevi 3,7

duce la lipsa interesului față de noul mediu educațional, și implicit

la dificultăți de integrare școlară a micului elevul.

15. Micii școlari se simt mai puțin apreciați de către profesorii italieni. 2,3

16. Școlarii români de vârstă mică sunt mai puțini motivați de către 2,4

profesorii italieni.

17. Copii români nu se pot intregra în noul sistem educațional. 1,4

într-ucât nu au educația și cultura necesară asimilării noilor cunoștiințe.

18. Programa școlară și mijloacele de predare sunt total diferite, 3

ceea ce implică un grad ridicat al eșecului școlar.

Rezultate scală (aplicat profesorilor de la Școala Generală Nr. 2, din orașul X)

Itemi Valoare item

1.Tot mai mulți români se stabilesc împreună 3,6

cu familiile lor în alte țări europene, precum Italia.

2.Copii românilor pot frecventa gratuit ciclul primar. 4,8

3.Învățământul primar din Italia este mult mai ușor 2,1

decât în România.

4.Sistemul educațional italian presupun activități și 4,1

programe de integrare școlară și pentru cetățenii români

imigranți.

5. În școlile italiene multe dintre activitățile 4,5

educațional-instructive sunt în folosul elevului și se țin

după terminarea cursurilor.

6. În școlile din Italia accentul cade mai mult pe practică decât 3,9

pe teorie, generând în acest fel un grad mai ridicat al integrării

școlare al elevului.

7. În acest mediu educațional sunt promovate și cursurile 5

de limba, literatura și cultura maternă.

8.Elevii imigranți nu sunt tratați diferit față de elevii italieni. 4,3

9. Românii se implică mai mult în activitatea școlară, 2,3

atunci când copii lor frecventează cursurile ciclului primar din Italia.

10. Relația dintre părinți și mediul educațional este mult mai strânsă 2,4

în cazul cetățenilor români imigranți.

11. Performanța școlară a micilor școlari depinde în mare măsură de 4,4

tactica pedagogică a învățătorului.

12. Modalitatea de predare în școlile italiene pun accent mai mult 2

pe personalitatea copilului.

13. Mulți dintre elevii români nu se pot integra în sistemul 1,6

educațional italian.

14. Schimbarea mediului, a școlii, dar și al prietenilor, in cazul 4,9

unor elevi, la duce la lipsa interesului față de noul mediu educațional,

și implicit la dificultăți de integrare școlară a micului elevul.

15. Micii școlari se simt mai puțin apreciați de către profesorii italieni. 2,4

16. Școlarii români de vârstă mică sunt mai puțini motivați de către 2,1

profesorii italieni.

17. Copii români nu se pot intregra în noul sistem educațional. 1,9

într-ucât nu au educația și cultura necesară asimilării noilor cunoștiințe.

18. Programa școlară și mijloacele de predare sunt total diferite, 2,4

ceea ce implică un grad ridicat al eșecului școlar.

BIBLIOGRAFIE

Volume

Balaban, Delia, 2009. Comunicarea mediatică. București: Tritonic.

Barbu, Daniela, 2009. Climatul educațional și managementul școlii. București: Didactică și Pedagogică

Bădescu, Ion și Nicolae Radu, 1980. De le comunitatea rurală la comunitatea rurală. București: Științifică și pedagogică.

Bontaș, Ioan, 1998. Pedagogie. București: All Educational

Bruner, Jerome, 1975. Pentru o teorie a instruirii. București: Didactică și Pedagogică

Bulzan, Carmen, 2000. Sociologia-articole, eseuri, studii comparative. Drobeta Turnu- Severin: Prier.

Cazacu, 1992. Societatea educației. București: Hyperion XXI

Chelcea, Septimiu, 2004. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitaive și calitative. București: Economică

Giddens, Anthony, 2001. Sociologie. București: Bic All.

Golu, Pantelimon, 1993. Psihologia copilului. București: Didactică și Pedagogică.

Jude, Ioan, 2002. Psihologie școlară și optim educațional. București: Didactică și Pedagogică

Mărginean, Ioan, 2000. Proiectarea cercetării sociologice. Iași: Polirom

Nicola, Ioan, 2001.Tratat de pedagogie școlară. București: Aramis

Planchard E, 1976. Introducere în pedagogie. București: Didactică și Pedagogică.

Pfaffenberger, Bryan și David Wall, 1997. Dicționar Calculatoare &Internet. București: Teora

Radu, Ion, 1980. Modernizarea învățământului primar. București: Didactică și Pedagogică.

Sălăvăstru, Dorina, 2004. Psihologia educației. Iași: Polirom

Șchiopu U., Verzea E., 1976. Revista de pedagogie nr. 2. Tratarea diferențiată a elevilor în vederea prevenirii eșecului școlar.

Vlăsceanu, Lazăr, 1986. Metodologia cercetării sociale. București: Științifică și Pedagogică.

Vlăsceanu, lazăr, 2002. Școala la răscruce.Schimbare și continuitate. Iași: polirom.

Zamfir, Cătălin și Lazăr, Vlăsceanu, 1997. Dictionar de sociologie. București: Babel.

Publicații on-line

Anghelache, Valerica, 2011. Pedagogia învățământului primar și preșcolar. Supot curs. Galați: Universitatea „Dunărea de Jos”

Anton, Ilinca, 2005. O pedagogie pentru învățământul primar. Arad: Universitatea „Aurel Vlaicu”

Eurydice. 2008. Organizarea sistemului educațional în România 2008-2009

Encilopedia României, 2012. Sistemul de învățământ din România.

Jemăneanu, Nina., 1974. Ghid pentru bibliotecarul scolar. Bucuresti: Didactică și Pedagogică

Fundația Cariplo, f.a. Sistemul Școlar italian

Radulian, Ioan, fără an. Sistemul de educație și componentele sale

Revista de Studii de Biblioteconomie și Știinte Informației, Nr. 7/2003. Biblioteca școlară-fundament al calității prosesului de învățământ

Turcu, F, 2004. Curs de psihologie școlară. București

Site-uri

www.cultura. mai. gov.ro,

www.enciclopediaromâniei

www.itis-einstein.roma.it/didactica

www. independent.academia.edu

www. lisr.ro

www. Ro_Ro.pdf

www.scribd.ro

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Dificultati de Integrare Scolara a Copiilor Romani In Italia (ID: 120844)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Dificultati de Integrare Scolara a Copiilor Romani In Italia

Copyright Notice

Manipularea Sociala

Tromboza Hemoroidala

Efectul Schimbarilor Climatice In Mediul Urban

Invatamntul Vocational Si Tehnologic

Rolul Variabilelor Parentale In Conflictul Parinte Adolescent

Influenta Maternitatii Asupra Relatiilor Dintre Parteneri

Copyright Notice

Similar Posts