Dificultăți DE Integrare Psihosocială A Tinerilor DIN Centrele Rezidențiale

UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, PSIHOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

PROGRAMUL ASISTENȚĂ SOCIALĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT – ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. Univ. Dr. Vancu Emil

ABSOLVENT:

Lucoaie Cristina-Maria

ARAD

2016

UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, PSIHOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

PROGRAMUL ASISTENȚĂ SOCIALĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT – ZI

DIFICULTĂȚI DE INTEGRARE PSIHOSOCIALĂ A TINERILOR DIN CENTRELE REZIDENȚIALE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. Univ. Dr. Vancu Emil

ABSOLVENT:

Lucoaie Cristina-Maria

ARAD

2016

UNIVERSITATEA “AUREL VLAICU” DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, APROBAT

PSIHOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ DECAN

DOMENIUL / PROGRAMUL DE STUDIU:

ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Nr. __________ din ___________

VIZAT

Îndrumător științific:

Conf. Univ. Dr. Vancu Emil

DATE PERSONALE ALE CANDIDATULUI

Date privind identitatea persoanei

Numele: Lucoaie

Numele anterior:

Prenumele: Cristina-Maria

Sexul: F

Data și locul nașterii: 05.09.1994 Arad

Prenumele părinților:

Tata: Gheorghe

Mama: Eugenia

Domiciliul permanent: Sântana, str. Banatului, nr. 12, jud. Arad

Sunt absolvent(ă) promoția: IUNIE / 2016

Forma de învățământ pe care am absolvit-o este: cu frecvență, cu taxă

Locul de muncă (dacă e cazul):

Solicit înscrierea la examenul de licență:

Sesiunea IUNIE anul 2016

Lucrarea de licență pe care o susțin are următorul titlu: Dificultați de integrare psihosocială a tinerilor din centrele rezidențiale

Îndrumător științific: Conf. Univ. Dr. Vancu Emil

Menționez că susțin examenul de LICENȚĂ / finalizare a studiilor pentru prima oară și declar pe propria-mi răspundere că am luat la cunoștință de prevederile art. 143 din Legea 1/2011. Declar că prezenta lucrare nu este realizată prin mijloace frauduloase, fiind conștient de faptul că, dacă se dovește contrariul, diploma obținută prin fraudă îmi poate fi anulată, conform art. 146 din Legea 1/2011.

SEMNĂTURA

CUPRINS

ARGUMENT …………………………………………………………………………………………………….. 7

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………. 9

Capitolul I: Concepte

teoretice………………………………………………………………….10

I.1 Adolescența și procesul dezvoltării în adolescență…………………………………………..10

I.2. Efectele instituționalizării asupra dezvoltării copilului…………………………………..14

I.3. Pubertatea……………………………………………………………………………………………………14

I.4. Istoricul Asistenței Sociale în România………………………………………………………….15

1.5. Vulnerabilitatea copiilor abandonați…………………………………………………………….16

I.6. Prezentarea drepturilor copilului din legea 272 din 2004……………………………….17

I.7. Convenția ONU privind Drepturile Copilului……………………………………18

I.8. Nevoile copiilor……………………………………………………………………..19

I.9. Instituții angrenate în Protecția Copilului………………………………………..21

I.10. Forme de protecție a copilului……………………………………………………………………..22

I.11. Protecția copilului în centrul de plasament rezidențial…………………………………23

I.12.Pregătirea profesională a tinerilor în centrele rezidențiale…………………………….24

I.13.Legislație privind susținerea integrării socioprofesionale a tinerilor instituționalizați…………………………………………………………………………………………………27

I.14Nivelul de pregătire a asistenților sociali în formarea profesională a tinerilor….31

I.15. Factori care influențează integrarea precară pe piața muncii…………………32

I.16. Descrierea asociației unde s-a desfășurat cercetarea……………………………32

I.17 Abilități și deprinderi ale asistentului social în munca cu tinerii instituționalizați ………………………………………………………………………..34

Capitolul II: Intervenția………………………………………………38

II.1. Obiectivul cercetării……………………………………………………………………………………38

II.2. Ipotezele cercetării………………………………………………………………………………………38

II.3. Eșantionul cercetării……………………………………………………………………………………39

II.4. Durata cercetării………………………………………………………………………………………..39

II.5. Metodele cercetării…………………………………………………………………………………….39

II.6. Instrumentele cercetării……………………………………………………………………………..39

II.7. Prezentarea și interpretarea rezultatelor…………………………………………………….40

Capitolul III: Cazuistică……………………………………………..41

Cazul 1………………………………………………………………………………………………………………41

Cazul 2………………………………………………………………………………………………………………43

Cazul 3………………………………………………………………………………………………………………46

Cazul 4………………………………………………………………………………………………………………48

Cazul 5………………………………………………………………………………………………………………51

CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………..54

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………..56

ANEXE……………………………………………………………………………………………………………..57

ARGUMENT

Societatea omenească se deosebește de orice alt ansamblu de ființe, prin faptul că oamenii care o alcătuiesc au nevoie de socializare, de comunicare. O persoană, dacă nu este recunoscută și acceptată ca membră a comunității umane, este sortită morții psihice și fizice. Am ales această temă de licență cu titlul: “Dificultăți de intergrare psihosocială a tinerilor din centrele rezidențiale” deoarece am fost impresionată și mândră de toți acei oameni care aleg să dea o șansă de integrare în societate a tinerilor aflați în această situație, să se dedice educării lor, consilierii familiilor, astfel încât aceștia să se autodepășească.

Având drept model, experiența vastă a părinților mei în domeniul protecției copilului, totdeauna m-a preocupat procesul de după dezinstituționalizare, pentru că era un domeniu pe care nu-l cunoșteam părinții mei fiind o parte din sistem,ei s-au preocupat de copii până la plecarea lor din sistem.

Consider că empatia m-a determinat în mare măsură să aleg această temă pentru că ceea ce am dorit să creionez prin această lucrare a fost vulnerabilitatea unor tineri, fără de sprijin într-o lume meschină, care se pierd mult prea ușor în tumultul vieții din lipsa pregătirii psihice pentru ce va să fie după instituționalizarea lor. Acești tineri pleacă la drum din start cu un handicap, cel al copilului instituționalizat și fără de familie. Iremedial această etichetă evocă frustrarea acestor tineri. Trăind într-un oraș cu multe centre de plasament, am fost înconjurată atât în mediul școlar cât și în diverse activități, de copii care provin din centrele rezidențiale. Acești copii se fac remarcați ca fiind din centrele de plasament, din dorința acerbă de a fi în centrul atenției și de a fi ca ceilalți. Cred că acest sentiment al lor de frustrare și dorința de a se ascunde de trecutul lor, m-a pus pe gânduri în privința felului în care sunt priviți acești copii instituționalizați de cei din afara sistemului, din societate.

Adesea auzim prin intermediul televiziunii știri care au în centrul acțiunii tineri postinstituționalizați, care dezorientați aleg o cale rea, cea a delicvenței. Direcția spre care aceștia tind să se îndrepte după plecarea din centru, lovindu-se de o lume crudă, nu estea cea bună, ci dimpotrivă recurg la violență, furturi și alte fapte care nu fac cinste. Acest comportament al lor încurajează opinia publică să ia în derâdere sistemul de protecție al copilului și să nu îi acorde credibilitate.

Pentru că cred în acest sistem de valori morale și etice pe care se fundamentează asistența socială și nu doresc ca sistemul să fie infim în societatea noastră am aprofundat această provlematică sensibilă, dar care totuși este frecvent întâlnită în rândurile copiilor instituționalizați pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.

În concluzie prin tema aleasă spre studiu doresc să prezint facilitățile și rezultatele pozitive care ar putea apărea în urma implementării unor reglementări care să aibă în vizor această pregătire psihosocială, dar și profesională a tinerilor aflați în pragul părăsirii centrului de plasament.

INTRODUCERE

Tema acestei lucrări – “Dificultățile de integrare psihosocială a tinerilor din centrele rezidențiale” – dorește să surprindă rolul asistentului social în procesul de integrare socială a tinerilor aflați în pragul părăsirii centrelor rezidențiale și care trebuie încadrați în sociatate, prin activități de consiliere și terapii specifice. În ceea ce privește fundamentarea teoretică a lucrării, aceasta s-a bazat pe selectarea unor informații relevante pentru acest subiect, din literatura de specialitate, pe baza cărora am realizat proiectarea activităților de cercetare și intervenție.Activitatea practică, care a presupus investigarea și implementarea unor intervenții cu scop ameliorativ, realizată la Centrul de Plasament Sântana, a urmărit determinarea specificului adaptării tinerilor la condițiile de viață din instituție și din afara acesteia. Utilizând doar metode calitative de cercetare, datorită sensibilității tematicii investigate, am obținut o serie de informații cu privire la principalele probleme de adaptare la viața socială a persoanelor cu handicap neuro-psihic investigate. Pe baza acestora au fost selectate metodele de intervenție și propuse cele mai relevante obiective de îndeplinit în vederea inserției sociale a acestor persoane. Astfel, am ales ca metode: studiul de caz, consilierea individuală și organizarea de activități specifice (terapii) individuale sau colective.

În urma implementării activităților de intervenție am observat o schimbare pozitivă a comportamentului persoanelor în cauză, o îmbunătățire considerabilă a stării generale a acestora, care corespunde, de fapt, unui grad mai ridicat de confort psihic pe care aceste persoane și l-au câștigat în urma participării la activitățile prevăzute prin intervenție.

Capitolul I: Concepte teoretice

I.1 Adolescența și procesul dezvoltării în adolescență

Termenul de adolescență are originea în verbul latin adolescere care înseamnă a crește, a se dezvolta, punând accent în special pe maturizarea biologică și pe dezvoltarea psihologică specifică acestei vârste. Adolescența reprezintă o etapă de viață pe care un individ o parcurge în decursul vieții sale. Adolescența este o etapă tumultoasă și agitată atât pentru tinerii care întâmpină această schimbare în viața lor cât și pentru cei care le sunt alături precum: părinți, tutori sau cadre didactice. Adolescența este privită drept o perioadă a schimbărilor. Aceste schimbările nu au loc doar la nivel psihologic. În această etapă survin schimbări în spectrul biologic, psihologic dar și social. Schimbările biologice se referă la anumite schimbări fizice și fiziologice care se produc la pubertate care sunt succedate de schimbările care au loc la nivel de comportament sexual. În plan psihologic modificările care intervin în viața tânărului sunt legate de: imaginea de sine și încercarea de a se defini. Pe plan social se observă că tinerii au tendința de a se depărta de părinți și își petrec majoritatea timpului în grupuri formate din tineri cu vârste care să le fie apropiate. În această perioadă pentru tinerii adolescenți este foarte importantă opinia prietenilor, iar părerea părinților fiind nefolositoare și adesea de neluat în seamă.

Adolescența apare în jurul vârstei de 12-14 și durează până în jurul vârstei de 20 ani. Există persoane care intră sau ies din acestă etapă mai devreme sau mai târziu decât alții.

Tinerii în perioada adolescenței caută să își formeze o identitate, iar principalele obiective în demersul dezvoltării adolescentului sunt următoarele: dezvoltarea de noi relații sociale, dezvoltarea rolului social de bărbat sau femeie, acceptarea înfățișării fizice, câștigarea independenței emoționale în relație cu părinți și a unui nou statut în cadrul familiei, pregătirea pentru căsătorie și viața de familie, pregătirea pentru cariera profesională, dezvoltarea simțului etic și a unui sistem de valori propriu și dorința de a dezvolta un comportament social responsabil. În această etapă de viață tinerii își pun diverse întrebări de tipul: cine sunt eu? Sunt o persoană normală? Sunt o persoană competentă? Sunt iubit? /Sunt demn de a fi iubit?. Aceste patru întrebări sunt întrebările cheie la care un adolescent caută răspuns.

Există trei tipuri de adolescență și anume: adolescența timpurie, mijlocie și târzie.

Pe parcursul adolescenței timpurii se produc schimbări la nivel fizic, de dispoziție și tot în această perioadă adolescenții se obișnuiesc cu înfățișarea lor fizică. La fete debutează la vârsta de 11 ani, iar la băieți la vârsta de 12 ani acest stadiu al adolescenței.

Adolescența mijlocie se manifestă la fete în intervalul de vârsta 13-16 ani, iar la băieți în intervalul de 14-17 ani. Accentul este pus pe căutarea identității proprii și pe dezvoltarea personalității. Adolescenții devin atașați de prietenii cu care își petrec tot mai mult timpul, neglijându-și familia. Tinerii devin distanți și neimplicați în familie. În această perioadă opinia anturajului, din care face parte adolescentul, este foarte importantă, considerând că opinia acestui anturaj oglindește foarte bine realitatea.Tot în această perioadă, tânărul este tentat de a cădea în capcana viciilor și a adicților de tot felul.

Ultimul stadiu al adolescenței este adolescența târzie care debutează de la vârsta de 16-17 ani și se derulează până la vârsta de 21 ani. Aceasta este etapa în care tinerii își concretizează direcția în spre care vor să se îndrepte, relațiile părinte-adolescent nu mai sunt tensionate și accentul nu mai e pus pe persoana proprie ci pe cei din jurul lor.

Una din schimbările majore care au loc în dezvoltarea adolescentului este cea de reorganizare a vieții interioare. Adolescentul privește modificările care se produc la nivel fizic ca fiind independente de persoana sa, ca și cum nu l-ar afecta pe el. Treptat el învață să își accepte schimbările, pentru a se completa în demersul său de identificare a sinelui. Universul lăuntric al adolescentului este construit și de valorile și credințele acestuia, care și le formează prin procesul cognitiv de a înțelege noțiuni abstracte. Tot în cadrul universului interior sunt depozitate și percepțiile asupra timpului personal, dar și relațiile cu cei din jur.

În adolescență, tânarul se dezvoltă atât cognitiv cât și emoțional. Dezvoltarea cognitivă a adolescentului se realizează prin trecerea de la gândirea concretă, puerilă fără crearea de conexiuni la gândirea abstractă care îi permite adolescentului să își formeze idei proprii. Dezvoltarea emoțională presupunerea asumării unui sentiment concret al propriei identități. În etapa dezvoltării emoționale imaginea și stima de sine reprezintă noțiuni esențiale pe care tânărul încearcă să și le definească în procesul de creare a personalității și a identității.

Erik Erikson este cel care a promulgat termenul de criza de identitate, un fenomen tumultos și agitat care se manifestă în timpul procesului de dezvoltare a unui individ. Potrivit teoriei lui Erikson privind difuzia identității în rândul adolescenților, difuzia această are patru componente precum: intimitatea, difuzia timpului, difuzia efortului personal și identitatea negativă.

Intimitatea poate fi tradusă prin atitudinea sceptică a adolescenților cu privire la a se încrede în cineva, pentru că ei o văd ca pe o pierdere a identității.

Difuzia timpului face referire la scepticismul și neîncrederea pe care tinerii o încredințează timpului, timpul având puterea de a schimba lucrurile.

Difuzia efortului personal constă într-o contradicție:concentrare-distragere. Concentrare asupra unei sigure activități sau incapacitate de a se putea concentra.

Identitatea negativă reprezintă imaginea pe care tânărul și-o creează despre rolul considerat a fi potrivit în societate sau familie.

Adolescența este marcată în principal de fenomenul crizei de identitate cu care se confruntă tinerii și căreia trebuie să îi facă față. Pentru toți adolescenții, procesul de stabilire a propriei identități este foarte necesar.

În goana asiduă a adolescentului de a-și forma o identitate, de a-și stabili un rol în societatea în care trăiește riscă să recurgă la răzvrătire. Răzvrătire asupra volorilor, ideilor, dar și a controlului pe care părinți și-l exercită asupra copiilor lor. Procesul de răzvrătire poate fi privit în sens pozitiv dacă este declanșat în perioada adolescenței pentru că îl stimulează pe tânăr să-și formeze principii și valori de viață, încurajează dorința de a se diferenția și de a deveni independent. Această răzvrătire normală are ca efect maturizarea tânărului.

James Marcia a preluat conceptul de criză de identitate a lui Erikson și a aprofundat studiul concluzionând că echilibrul dintre identitate și confuzie se gasește în luarea unui angajament față de o identitate. Acesta a clasificat identitatea în patru stări diferite și anume: realizarea identității, moratoriu, starea de executare și difuzia identității.

Realizarea identității înseamnă starea în care individul după ce a explorat și a cercetat diferite identități, alege să se concentreze pe una singura, față de care își face un angajament.

În starea de moratoriu, individul este în plin proces de cercetare, însă nu a manifestat un angajament față de o identitate.

Starea de executare presupune alegerea unei identități fără o cercetare în prealabil iar starea în care se manifestă difuzia identității este starea de incertitudine, în care nu există nici-o criză de identitate, nici un angajament față de o anumită identitate.

De-alungul timpului perioada de tranziție pe care o parcurge copilul în devenirea sa ca adult și anume adolescența a fost studiată de diverși psihanaliști și psihologi precum Sigmund Freud, Stanley Hall, Erik Erikson sau Jean Piaget.

Sigmund Freud este inițiatorul studiilor legate de dezvoltarea psihosexuala. În cadrul acestor cercetări pe care acesta le-a realizat a concluzionat prin ideea că dezvoltarea are la bază principiul libidoului. Stadiul numit și etapa genitală în care sunt încadrați și adolescenții presupune un interes față de modelul de plăcere sexuală și respingerea fixațiilor sau a regresiilor.

Precursor al studiilor și al teoriilor realizate de Sigmund Freud a fost Erik Erikson care a aprofundat problematica la nivel psihosexual. El a restrâns cercetarea doar la nivel de familie: mama, tata și copilul. În cadrul familiei a putut observa complexele Oedip și Electra. Complexul Oedip simbolizează legătura erotică inconștientă cu părintele de sex opus și rivalitatea față de părintele de același sex, care se dezvoltă încă din copilărie și provoacă sentimente de vinovăție și teamă în cadrul unei stări nevrotice. Complexul Oedip face referire la persoanele de sex masculin.Varianta similară a complexului Oedip este cea a complexului Electra. Complexul Electra este atribuit fetelor. La rândul său, Erikson a elaborat o clasificare a stadiilor de dezvoltare a individului. În cazul tânărului aflat la etapa de adolescență el a definit această perioadă ca fiind o perioadă care corespunde conflictului între construirea identității și confuzia la nivelul asumării rolurilor. El susține că relațiile determinante pe care tinerii le dezvoltă sunt în cadrul grupurilor de prieteni și nesiguranța care îi compleșește pe adolescenți în ceea ce privește ideea de a fi sau a nu fi tu însuți.

Stanley Hall a fost un psiholog care a publicat pentru prima dată o lucrare în care să fie abordată problematica dezvoltării copilului.În viziunea acestuia adolescența este un fenomen psihologic.

Jean Piaget a propus etape ale dezvoltării cognitive ale copilului. Începând cu vârsta de 11 ani, vârstă la care debutează pubertatea, copilul iși însușește abilitatea de a gândi la un nivel abstract. El definește acest stadiu ca fiind stadiul operațiilor formale ale gândirii.

Acești psihanaliști și psihologi au încercat de-alungul timpului prin cercetările lor, dar și prin teoriile pe care le-au creat, să prezinte din diferite unghiuri și perspective ceea ce se întâmplă în perioada adolescenței.

I.2. Efectele instituționalizării asupra dezvoltării copilului

Adolescenții care sunt instituționalizați parcurg aceleași etape ale dezvoltării lor ca indivizi precum adolescenții din familii. Diferența între tinerii din centrele de plasament și cei aflați într-un mediu de familie constă în mediul în care aceștia se dezvoltă.Lipsa afectivității parentale poate avea consecințe pe termen lung, influențând major dezvoltarea fizică și psihică a copilului.

I.3. Pubertatea

Pubertatea reprezintă perioada de trecere de la copilărie la adolescență caracterizată prin dezvoltarea caracterelor sexuale, dobândirea funcțiilor de reproducere și o accelerare a creșterii corporale. La fete pubertatea începe de pe la vărsta de 11-13 ani , iar la băieți debutează de la vârsta de 13-15 ani. Pubertatea nu îl afectează numai pe copil ci inevitabil și pe cei de lângă el: părinți, profesori, bunici, prieteni. Schimbările prin care trece el vor avea ecou și în relația cu părinții. Până ca copilul să ajungă în această etapă, între el și părinți exista un relativ echilibru, brusc copilul începe să aibă alte așteptări, dorințe și cereri de la părinți.În continuarea dezvoltării copilului, pubertatea este o perioadă esențială pentru dezvoltarea unei identități de adult, aunei poziții și unui system de valori ca bază a unei existențe adulte. Dacă copilul nu simte sprijin și nu i se dă voie să devină o persoană de sine stătătoare, rezultatul este o identitate confuză și o amestecare a rolurilor.

I.4. Istoricul Asistenței Sociale în România.

Istoria asistenței copiilor părăsiți și orfani în Țările Române a începutut în secolul al XVIII lea. Acest domeniu nou de activitate apărut în România a fost creat ca urmare a necesităților pe care unele persoane le au și în urma unor situații de risc care au generat vulnerabilitatea unor categorii de persoane.

În demersul de asistență socială un rol important încă din cele mai vechi timpuri l-a avut biserica. Prin biserică asistența socială a primit o latură religioasă, deoarece asistența socială promovează bunăstarea oamenilor vulnerabili, ajutorarea acestora și în general ajutorarea oamenilor aflați în nevoi. Centrele de asistență socială care până în secolul XVI-lea erau în împrejurimile mănăstirilor, au fost desființate.După ce aceste centre au fost desființate, domnitorul Negru-Vodă a înființat instituții de asistență sociale numite calicii. În București exista un centru pentru sugarii fără părinți care avea o capacitate de optzeci locuri. În Iași ,Alexandru Ghica în anul 1852 a pus temeliile unui institut intitulat Institul Gregorian care era împărțit în mai multe secțiuni precum :secțiunea pentru copii găsiți, secțiunea pentru consultații gratuite pentru sugari, secțiunea pentru vaccinări antivariolice, biroul de plasare pentru doici și școala de moașe. Doctorul Carol Davilla în urma suferinței produsă de pierderea soției lui ,pune bazele unui azil pentru “copii ai cutiei”. Această denumire de „copii ai cutiei” se datorează faptului că acești copii au fost întreținuți cu câte un galben din veniturile Cutiei Milelor. Azilul fondat de doctorul Carol Davilla intră sub protecția Doamnei Elena Cuza. Doamna Ecaterina Cantacuzino în anul 1897 își manifestă dorința de a înființa un centru pentru copii. Acest centru va lua denumirea de Leagănul Sfânta Ecaterina. Statul ungar din zona Transilvaniei ,pentru copii orfani sau părăsiți, pune bazele unei societăți denumite Crucea Albă. “Sedrii Orfanale”-instituții regionale care veghează asupra tuturor copiilor orfani sau minori a căror familie nu era în stare să-i crească. În cadrul acestor sedrii orfanale copiilor li se ofereau bunuri,aceștia erau supravegheați și instruiți,li se repartiza un tutore care era responsabil de tot ceea ce presupunea că are nevoie copilul ,dar și de acțiunile acestuia.

Începând cu secolul al XIX lea noțiunea de plasamentul copiilor a începutul să fie percepută drept o situație negativă, nefavorabilă ,de abdicare de la îndatoririle și responsabilitățile parentale.Această imagine negativă pe care o avea plasamentul copiilor în vremurile trecute, nu s-a risipit, ci continuă să existe. În ziua de astăzi plasamentul copiilor este privit drept o formă de a-i marginaliza pe copii, deoarece nu mai reușește să implementeze obiective ale asistenței sociale cum ar fi: socializare, incluziune socială și profesională. Plasamentul este privit ca o rezolvare iremediabilă a unor probleme pe care le întâmpină familiile sărace și dezorganizate.

I.5. Vulnerabilitatea copiilor abandonați

Există o varietate densă de factori care influențează apariția vulnerabilității copilului.Vulnerabilitatea copilului este declanșată în funcție de anumiți factori. La unii copii vulnerabilitatea poate fi mai pronunțată decât la alți copii. Din categoria copiilor care sunt predispuși vulnerbalității fac parte următoarele categorii de copii: copii orfani sau neglijați, copii care provin din medii defavorizate sau sărace și copii care au fost abuzați fie emoțional, fie fizic. Acești factori pot conduce la marginalizarea socială sau chiar și la exluziunea socială a copilului, dacă nu se intervine prin organe specializate în funcție de nevoile pe care le prezintă copilul vulnerabil.

În cazul copiilor abandonați și instituționalizați motivele diferă de la un caz la altul, unii sunt abandonați la naștere din cauza presiunilor sociale sau religioase precum : sarcina nedorită și restricții religioase împotriva avortului ,unii din cauza sărăciei,din cauza neglijenței, abuzului sexual și fizic, a războaielor sau a bolilor.

Copilul orfan este copilul care în urma unor împrejurări nefaste a pierdut unul dintre părinți sau chiar pe ambii părinți.

Prin noțiunea de abandon se înțelege situația în care un copil este părăsit de părinți, în general în spații publice, cu intenția de a crea o separare permanentă. Același termen este folosit și atunci când părintele încredințează temporar copilul unei instituții :centru de plasament sau spital.

I.6. Prezentarea drepturilor copilului din legea 272 din 2004

În cadrul Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României sunt prezentate într-un mod amplu și elaborat drepturile copiilor din România. Conform legii copilul este persoana care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani și nici nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu. Articolul 6 al acestei legi impune:

1.respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului:

2.egalitatea șanselor și nediscriminarea

3.respectarea demnității copilului

4.asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil

5.ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și gradul său de maturitate

6.asigurarea stabilizății și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului:în siatuația luării unei măsuri de protecție, trebuie sa se țină cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică

7.asigurarea protecției copilului împotriva abuzului si exploatării

8.responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligaților părintești

9.primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea ți garantarea drepturilor copilului

10.descentralizarea servicilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și multidisciplinară, parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele private autorizate furnizoare de servicii

11.celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil

12.interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din acest domeniu.

I.7. Convenția ONU privind Drepturile Copilului

De mai bine de douăzeci de ani Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului obligă statele și profesioniștii să adopte cele mai adecvate măsuri pentru promovarea interesului superior al copilului. Începând cu semnarea Convenției, se manifestă tot mai clar tendința de a analiza situația copilului din perspectiva mai largă a drepturilor omului: copiii au nu numai dreptul de a fi protejați împotriva oricăror forme de violență, ci și drepturi de cetățeni activi: vocile lor se pot face auzite , pot participa active la viața socială a comunității din care aparțin.

Toate țările membre ale Organizației Națiunilor Unite au semnat în anul 1989 au semnat Convenția Internațională privind Drepturile Copilului prezintă un set de valori esențiale care constitui fundamentul protecției copilului . În anul 1990 a fost ratificată și de Parlamentul României. În cadrul acestui document se prezintă următoarele principii fundamentale privind protecția copilului:

1.primordialitatea interesului copilului

2.principiul înțelegerii copilului ca o personalitate unitară

3.perspectiva ecologică

4.perspectiva competenței clienților

5.principiul planificării în perspectivă

6.perspectiva dezvoltării

7.perspectiva familiei în protecția copilului.

Primordialitatea interesului copilului presupune ca interesul copilului să fie mai primordial în alegerea unei modalități de protecție sau în alegerea oricărei decizii care îl privesc pe copil.

Principiul întelegerii copilului ca o personalitate unitară este un principiu ce presupune satisfacerea anumitor nevoie . Satisfacerea nevoilor se face de către persoanele care au o anumită importanță în viața copilului, dar și de personalul specializat din domeniul: medical, educațional sau social.

Perspectiva ecologică înseamnă înțelegerea mediului în care copilul se dezvoltă și relațiile pe care acesta le are cu familia și mediul social.

Perspectiva competenței clienților presupune estimarea valorii copilului și a familiei sale. În această perspectivă, copilul este consultat în luarea decizilor .

Principiul planificării în perspectivă presupune cunoașterea scopului final al investigației și intervenției și întocmirea unui set de activități care să asigure copilului sentimentul de stabilitate.

Perspectiva dezvoltării presupune înțelegerea schimbărilor care survin în fiecare etapă de viață, dar și a factorilor care intervin în aceste schimbări.

Perspectiva familiei în protecția copilului însumeaza ideea că familia reprezintă mediul natural de viață al copilului.

I.8. Nevoile copiilor

În cazul copiilor, ca și în cazul persoanelor adulte, se manifestă anumite nevoi. Psihologul American Abraham Maslow a întocmit o piramidă a nevoilor care concretizează ceea ce fiecare persoană în parte are nevoie . Această piramidă este structurată în cinci mari categorii de nevoi.

Prima categorie elaborată a fost categoria în care sunt prezentate necesitățile de subzistență. Necesitățile de subzistență presupun nevoile primordiale legate de: hrană, adăpost, îmbrăcăminte. Aceste nevoi reprezintă neceserul pentru ca un copil să supraviețuiască. Toate aceste trei nevoie esențiale contribui la dezvoltarea armonioasă din punct de vedere al sănătății.

Al doilea tip de nevoi este reprezentat de nevoia de securitate. Copilul simte nevoia de a se simți protejat în anumite situații cum ar fi: agresiuni, boli.

Cea de a treia categorie de nevoie este nevoia de dragoste și de acceptare. Nevoia de dragoste este împlinită de relații calde și afectuoase ce se formează imediat după naștere. Prin aceste relații, inițial cu mama și treptat cu un cerc tot mai mare de personae, copilul își conturează identitatea și devine conștient de sine. În dragostea părinților, copilul este acceptat și valorizat necondiționat, indiferent de sex, aparențe, abilități sau personalitate.

Cea de a patra categorie de necesități o reprezintă cea de a fi stimat, de a avea un statut social.Stima și statul social pe care copilul le râvnește se arată prin aprecierea celorlalți și respectul pe care copilul îl primește de la cei din jur. Prin realizarea acestei nevoi copilul ajunge să se bucure de liniște sufletească și totodata să fie echilibrat psihic.

Autorealizarea este ultima nevoie pe care un copil o poate dori. Autorealizarea dă satisfacția că copilului îi este recunoscută munca și valoarea și îndeplinirea acestei nevoi conduce la împlinirea personală.

George Neamțu, coordinator al volumului Tratat de asistență socială, a făcut o clasificare a nevoilor și anume: nevoia de experiențe noi, nevoia de încurajare, respect și apreciere și nevoia de responsabilitate. Oarecum, aceste nevoi se întrepătrund cu nevoile clasificate în piramda lui Maslow.

Nevoia de noi experiențe poziționeaza copilul ca principal actor al dezvoltării sale din punct de vedere intelectual, prin limbaj și joc. Jocul este principala activitate pe care un copil o desfășoară încă de la vârste fragede. Prin joc el îsi pune în funcțiune diverse abilități precum cele de explorare sau imaginative. Copiii care au trecut de stadiul de bebeluși au o mai mare capacitatea de a învața lucruri noi și a reține informații decât copiii mai mari de 5, 6 sau 7 ani.

Nevoia de respect, încurajare și apreciere este în strânsă legătura cu nevoia de dragoste. Trecerea de la copilul neajutorat la adultul autodeterminat se realizează și prin cunoașterea bucuriei și apoi trăirea nevoii de succes. Se realizează un proces de auto-modelare pornind de la exemplele pe care copilul le identifică/alege din rândul persoanelor importante pentru el. Educatorii (profesorii) joacă un rol deosebit de important.

Nevoia de responsabilitate este o nevoie pe care copilul o simte la o anumita vârstă și ea presupune ca copilului să I se acorde responsabilități pe măsura vărstei pe care o are. Copilul simte nevoia de a demonstra că este capabil de a realiza diverse sarcini și prin realizările sale dorește să își câștige respectul și independența în fața celor din jur.

I.9. Instituții angrenate în Protecția Copilului

Principalii actori implicați în protecția copilului sunt: Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, Direcțiile Județene de Asistență Socială și Protecție a Copilului/DGASPC, Consiliile județene și locale, Organizațiile nonguvernamentale.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului este organizată și are statutul de organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și este în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului se dorește respectarea, în conformitate cu normele legii a procedurilor administrative și juridice, a drepturilor copilului. În legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art.100 se prezintă rolul ANPDC. ANPDC are rolul de a supraveghea și de a monitoriza în ce condiții și dacă principiile și drepturile implementate în lege sunt corespunzator respectate. Printre obiectivele pe care ANPDC le are, se enumeră și următoarele: informarea și conștientizarea comunităților locale în ceea ce privește protecția copilului și drepturile pe care acesta le are, instruirea și perfecționarea asistenților sociali care se ocupă de cazurile copiilor aflați în dificultate și creearea de noi parteneriate cu instituții nonprofit.

Direcțiile Județene de Asistență Socială și Protecție a Copilului sunt instituții publice cu personalitate juridică, se afla în subordinea Consiliilor Județene. Aceste instituții au rolul ca prin activitățile pe care le desfășoara și prin mijloacele de ajutorare în sistemul social, să reușească să redreseze situația precară a copilului, a familiei, a persoanelor singure și în general, a oricăror persoane aflate în dificultate.

În art.106, din legea nr.272/2004 este specificat rolul important pe care consiliile locale îl au în procesul de identificare a situațiilor de risc în care este nevoie de oferire de bunuri și servicii sociale în ideea de a preveni separarea copilului de familia sa. În cadrul consiliilor locale, asistenții sociali sunt cei care se ocupă de rezolvarea acestor cazuri de prevenire, ei întocmesc anchete sociale și ei întocmesc planul de nevoi individual, în funcție de nevoile pe care le prezintă copilul aflat în dificultate. Consiliile locale au anumite atribuții în domeniul asistenței sociale, printre care se enumeră următoarele: detectarea problemelor sociale, administrarea și gestonarea resurselor alocate pentru domeniul asistenței soaciale, asigurare de lociunțe sociale, crearea de noi parteneriate cu organizații nonguvernamentale.

În România, în legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, se precizează că organizațiile neguvernamentale sunt persoane juridice constituite de persoane fizice sau persoane juridice care urmăresc desfășurarea unor activități în interes general sau în interesul unor colectivități locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.

Ong-urile fiind primele organisme din România care au elaborat servicii alternative adresate copilului și protecției acestuia, au ajuns să depășească prin serviciile de calitate furnizate, serviciile oferite de către DGASPC.

I.10. Forme de protecție a copilului

Alternativ instituționalizării copililor aflați în situații de risc și vulnerabilitate s-au creat următoarele tipuri de servicii: plasamentul familial, plasamentul la asistentul maternal și adopția.Aceste trei forme de protecție pentru copii sunt mult mai agreate de persoanele care se ocupă de cazurile copiilor vulerabili, deoarece integritatea psihică și emoțională nu este afectată precum în cazul instituționalizării.

Plasamentul familial este o formă de protecție alternativă consimțito de Comisia pentru Protecția Copilului și presupune ca unei familii să i se acorde dreptul de a lua spre îngrijire unul sau mai mulți copii.Familiile care doresc să ia în îngrijire un copil trebuie să ateste faptul că sunt capabili să crească acel copil, dar trebuie să și dovedească că mediul în care copilul se va dezvolta este unul armonios și prielnic pentru copil.Îngrijirea copilului la domiciuliul familiei se face temporar sau definitiv, în funcție de caz. În categoriile de copii care pot fi dați înspre plasamentul familial sunt următoarele categorii de copii: copii ai căror părinți au decedat, copii abuzați și neglijați, copii abandonați la naștere. Familia care ia copilul în plasament trebuie să aibă domiciliul stabil în România. Această familie va fi evaluată de către o comisie din cadrul DGASPC care ulterior va hotârî soarta copilului. Familia trebuie să prezinte garanție materială și financiară, garanția educațională, garanții legate de relaționarea dintre ei.

Plasamentul copilului la asistenul maternal profesionist. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată, care asigură prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul sau creșterea, îngrijirea și educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor primiți în plasament. Pentru denumirea de asistent maternal se mai folosește și termenul de părinte foster. Părintele foster preia un copil în custodie pe o perioadă scurtă sau pe o perioadă lungă. Perioada lungă este asemenătoare adopției. Precum în cazul familiei care dorește să ia în plasament un copil și asistentului maternal îi este evaluată starea financiară, garanțiile educaționale și de sănătate. Asistentul maternal împreună conlucreaza cu asistentul social responsabil de caz în dezvolatarea armonioasă a copilului dar și în privința reintegrării acestuia în familia sa naturală sau pentru adopție. În timpul aflării copilului în custodia asistentului maternal, familia naturală nu este privată de a avea o legătură cu copilul.

Adopția este operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului.

I.11. Protecția copilului în centrul de plasament rezidențial

În cazul copiilor care au fost instituționalizați și duți într-un centru de plasament, situația a fost foarte precară astfel că drepturile lui nu au fost respectate, și ca o ultimă soluție s-a ales această formă de protecție. Centrele de plasament sunt o modalitate de protecție de tip rezidențial. În centrele de plasament se oferă servicii pentru copii care au suferit o separare de părinți. Acest serviciu de protecție de tip rezidențial este o masură care se dorește a fi implementată temporar, pentru că nu se dorește separarea copilului de părinți ci se încearcă prin diferite modalități susținerea părinților de a-și relua copilul în familie, susținerea părinților în găsirea unui loc de muncă pentru a diminua efectele nefaste ale sărăciei în care sunt nevoiți să trăiască anumiți copii. Centrele de plasament se află în suboridinea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului. Instituționalizarea copiilor în centrele de plasament este ultima soluție la care se recurge în cazul unui copil aflat în dificultate. Nu este încurajată forma de protecție prin plasarea copilului în centre de plasament, pentru că sistemul își pune amprenta asupra dezvoltării cognitive și emoționale într-un mod negativ, rezultând un inadaptat social și tânăr dependent de serviciile oferite.

În cadrul centrul de plasament de tip rezidențial copilul beneficiază de următoarele: cazare, hrană și instrumente de igienă.

Pentru ca un copil să fie instituționalizat, o comisie pentru protecția copilului trebuie să îi analizeze situația iar mai apoi să decidă dacă acesta va intra în sistemul de tip rezidențial, sau nu.

Copilul odată instituționalizat și introdus în forma de protecție de plasament rezidențial, primește un tutore care va răspunde pentru copil.

I.12.Pregătirea profesională a tinerilor în centrele rezidențiale

Copii care sunt instituționalizați într-o formă de tip rezidențial, precum cea a plasamentului întâmpină adeseori dificultăți de integrare pe piața muncii. Integrarea socioprofesională a tinerilor este unul din punctele slabeale sistemului, pentru că el a fost gândit până acum în așa fel, încât să formeze dependența copilului de sistem. Această problemă cu care au de a face copii, care ulterior devin adolescenți, în pragul părăsirii sistemului de ocrotire poate conduce la marginalizarea socială a acestora, dar și la excluziunea acestora. Riscurile la care se expun această categorie vulnerabilă sunt următoarele : expunerea la vagabondaj și delicvență, nu dețin o locuință sau resurse financiare pentru a-și procura o locuință, devin victime ale vicilor precum: alcool, tutun, droguri. Din cauza incapacității lor de a practica o meserie, sunt predispuși de a intra dintr-o categorie vulnerabilă într-o altă categorie vulnerabilă. Ei trec de la copii, adolescenți instituționalizați la categoria șomerilor. Vulnerabilitatea lor nu a fost tratată în centrul de tip rezidențial , astfel că ei se simt nesiguri pe viața pe care o au în față.

Copii care au îndeplinit vârsta de optsprezece ani în centrele de plasament trebuie să părăsească sistemulde ocrotire. Copilul, devenit un tânăr pe parcursul șederii sale în plasament, în momentul în care el trebuie să părăsească instituția, el nu are o familie unde să meargă, astfel că integrarea sa în societate este precară. El nu are un suport familial pe care să se poata sprijini. Pentru a avea success în procesul complex de integrare a tinerilor care părăsesc această formă de protecție este nevoie să fie angrenați mai mulți factori care influențează dezvoltarea tinerilor. Printre acești facotori se enumeră: familia, în cazul în care se mai păstrează legătura, asistentul social sau educatorul. Aceștia trebuie să conlucreze pentru a-l ajuta pe tânăr să dobândească deprinderi de viață autonomă, să îl ajute să-și contureze valori și deprinderi utile în gestionarea unei vieți independente.

Este foarte cunoscut conceptul de instituționalizare a copiilor și efectele negative pe care această formă de protecție le are asupra dezvoltării cognitive, psihice, fizice, emoționale. Deficiența de integrare socioprofesională a tinerilor reprezintă un efect negativ cu grave consecințe asupra vieții postinstituționalizare a tinerilor.

Piedicile întămpinate în integrarea socioprofesională a tinerilor nu sunt considerate specifice sistemului de protecție, ci mai degrabă o consecință a sistemului educațional din România, care nu este adaptat nevoilor de pe piața muncii.

Pentru a înțelege mai bine de ce instituționalizarea nu are efecte benefice în ceea ce privește dezvoltarea copiilor în tineri responsabili și autonomi, este de indicat spre a se privi în interiorul formei de ocrotire, în speță care sunt serviciile și beneficile care sunt destinate copiilor și modul în care acestea sunt administrate și dozate, dar și modul în care personalul specializat reușește să îi formeze pe acești copii în tineri autonomi. În perioada în care copii și tinerii sunt instituționalizați nevoile de bază precum: adăpost, hrană, îmbrăcăminte sunt oferite din oficiu fără ca copilul să depună vreun efort spre a-și îndeplini aceste nevoi. Ei consideră ca toate acestea li se cuvin. Ei sunt incapabili să-și gestioneze banii și nici nu îi prețuiesc pentru că precum în cazul nevoilor de bază ei nu depun efort pentru a câștiga acei bani. Această indiferență față de modul în care aceste bunuri se câștigă îi fac să devină persoane dependente, incapabile să se descurce.

Conform regulilor pe care aceste centre le impun, implicarea copiilor în muncile gospodărești nu este tolerată. Acest fapt conduce la precara pregătire a copiilor pentru deprinderi de viață independentă.

În cadrul centrelor de plasament numărul de copii este mare raportat la numărul de asistenți sociali sau educatori care se ocupă de îngrijirea acestora. Pentru un asistent social sau educator, singur, să se ocupe de prepararea hranei, de spălarea hainelor, de curățenia din cămin și de formarea tinerilor, reprezintă o muncă asiduă care nu-i permite să acopere îndeajuns nevoile fiecărui copil în parte.

Pentru ca tinerii din instituții să dobândească aptitudini pentru o viață independentă trebuie ca personalul care se ocupă de ei, să fie la rândul lor formați și pregătiți în acest sens..

Asa cum specialiștii în educație și în psihologiea copilului o știu, copii care și-au petrecut întreaga viață într-un orfelinat sunt un gen aparte și diferă sub mai multe aspecte de copii care se dezvoltă în condițiile unei vieți de familie.

Tinerii din centrele de plasament pot fi descriși ca fiind copii introvertiți, nepăsători și greu adaptabili. În ceea ce privește integrarea lor socială, tinerii sunt predispuși din cauza mentalității celor din jur, să dezvolte un comportament violent. Adeseori în diferite situații ei sunt etichetați de cei din jur și astfel se produce o diferențiere între copii proveniți din instituții și copii din familii. Această eticheta de “copil de la casa de copii” pusă unui copil instituționalizat poate să trezească în interiorul acestui copil sentimente de frustrare pentru situația în care se află, victimizare sau chiar repulsie. Aceste sentimente conduc mai departe la o evaluare greșită a copilului asupra propriei persoane, cu tendințe în special de subapreciere.

Copii instituționalizați prezintă două tipuri de comportamente definitorii: comportament externalizat și comportament internalizat. Comportamentul externalizat este caracterizat de abordarea și angajarea nepotrivită în relațiile cu adulții, iar comportamentul internalizat presupune retragerea socială și anxietatea copilului.

Carcateristile copilului ieșit din sistemul de plasament sunt: inadaptare, timiditate, introversiune cronică, irascibilitate, iritabilitate, imaturizare a personalității, labilitate afectivă, capacitate redusă de efort voluntar, impusivitate.

Tinerii ca părăsesc centrul de plasament nu știu să practice o meserie, educația lor este precară, abilitățile lor de socializare sunt slab dezvoltate și nu sunt stăpâni pe ei astfel în cât să fie capabili să iși asume decizii.

I.13.Legislație privind susținerea integrării socioprofesionale a tinerilor instituționalizați

Conform legii 219 din 2015 privind economia socială, capitolul I, articolul 2, aliniatul 1 economia socială este parte a sectorului economic, organizată independent de sectorul public, al cărei scop este să servească interesul general al comunității, creșterea gradului de ocupare a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile și producerea de bunuri și/sau prestarea de servicii. Pornind de la această definiție diverse instituții publice sau private au încercat crearea de noi proiecte și demersuri care vină în ajutorarea tinerilor postinstituționalizață aflați în situația de-și căuta un loc de muncă.

Diversitatea și nediscriminarea reprezintă principii fundamentale ale modelului social european și presupun ca toți angajații să fie tratați în mod egal, indiferent de gen, vârstă, dizabilități, etnie sau rasă.

. Conform legii asistenței sociale nr 292 din 20 decembrie 2011, secțiunea a2-a, art.70, aliniatul 4, tinerii care au beneficiat de o formă de protecție specială și nu au posibilitatea revenirii în mediul familial, aflați în situașii de risc de excluziune socială pot beneficia, la cerere, de continuarea acordării unor măsuri de protecție specială pe o perioadă determinată.

În anul 2005 Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului a realizat un studiu din care reiese o concluzie tristă în ceea ce privește poziția tinerilor din instituții care au un loc de muncă. Studiul reflectă faptul că 12,6 % au un loc de muncă, iar 87,4% nu au un loc de muncă.

În ajutorul tinerilor aflați în pragul părăsirii centrului de plasament care sunt în căutarea unui loc de muncă, a luat naștere Hotărârea de Guvern nr.669 din 24 mai 2006 privind aprobarea Strategiei naționale de incluziune socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului. Drept fundament al acestei strategii stau următoarele valori: egalitatea, nediscriminarea, solidaritatea socială și libertatea de alegere. Reglementările legislative care intră în cadrul acestei hotărâri sunt : legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, legea nr.116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, legea nr.61/1993 și legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat.

Obiectivul central al integrării socaile după Alois Gherguț, este axat pe intervenția în scop instructiv-educativ a persoanelor vulnerabile considerându-se ca notă comună a acestor persoane instabilitatea, dezechilibrul sau chiar ruperea totală a raporturilor individ-societate. Integrarea socială reprezintă preocuparea societății de a trata în același mod drepturile și obligațiile persoanelor tinere din centrele rezidențiale ca și cele ale persoanelor din afara sistemului. Integrarea socială înseamnă favorizarea contactelor sociale între persoanele cu risc mare de vulnerabilitate și celelalte persoane din comunitate, în cadrul unor activități comunitare. O integrare socială totală presupune un ansamblu de măsuri fundamentale și servicii de facilitare care să adapteze mediul de viață la nevoile acestor tineri și să-i creeze confortul fizic și psihologic, adică să fie înlăturate barierele culturale și sociale, din calea unei existențe normale.

În cadrul legii nr.76/2002 sunt trasate concret măsurile care trebuiesc implementate pentru realizarea strategiilor și politicilor pentru combaterea șomajului și ocuparea a forței de muncă. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă elaborează servicii gratuite cu scopul de stimulare a ocupării prin: informare și consiliere profesională, mediere a muncii și formare profesională. Programele de informare și consiliere profesională au drept scop informarea tinerilor instituționalizați cu privire la perspectivele pe care le au și oferta locurilor de muncă disponibile . Informarea și consilierea reprezintă măsuri de bază în procesul pe care ANOFM și l-a propus sa-l realizeze, și anume acela de a ajuta la integrarea pe piața muncii a tinerilor instituționalizați. Implementarea corectă și cu rezultate pozitive a serviciilor destinate ocupării, începe cu eficiența pe care o are informarea și consilierea asupra tinerilor. Prin această primă măsură se realizează pregătirea tinerilor pentru o formare profesională și o mediere a muncii.

Etapa care se derulează în continuarea informării și consilierii profesionale este cea de mediere a muncii care este realizata de Direcția de Mediere a Muncii. Prin mediere a muncii se înțelege următoarea activitate: mediatorul pune angajatorul în legătură cu angajatul.

Formarea profesională se realizează în subordinea Direcției de Formare Profesională. Direcția de Formare Profesională își canalizează atenția pe orientarea profesională. Prin formarea profesională se asigură o diversificare a competențelor obținute. Formarea profesională reprezintă alături de medierea muncii și consilierea profesională masuri active de combatere a șomajului.

Potrivit legii nr.116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizăerii sociale, au fost extrase anumite măsuri de care este răspunzătoare Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Aceste măsuri sunt: garantarea unui loc de muncă, garantarea accesului la o locuință, garantarea la accesul la servicii de sănătate, garantarea accesului la educație, garantarea a accesului gratuit în tabere de odihnă sau instruire și șansa participanșilor analfabeți de a participa la programe de alfabetizare.

Copii care au îndeplinit vârsta de optsprezece ani,dar care îsi continuă studiile beneficiază în continuare de alocație potrivit legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Din legea nr.416/2001 privind minimul garant reiese faptul că un tânăr care a părăsit centrul de plasament poate avea parte de ajutoare sociale în vederea garantării un trai decent.

Toate serviciile și programele destinate tinerilor postinstituționalizați sunt canalizate în două direcții majore, și anume: asigurarea unei locuințe și asigurarea unui loc de muncă. O formă prin care DGASPC și-a propus să ajute tinerii în ceea ce privește găsirea unei locuințe, a fost cea de creearea de apartamente sociale. În cadrul acestor apartamente sociale se oferă următoarele servicii: cazare și reședință, sprijin material și finaciar, consiliere și consultanță juridică. Între instituția DGASPC și beneficiarul de apartament social se încheie un contract. În tot timpul în care acești tineri stau în aceste apartamente, se încearcă o menținere a legăturii cu familia sau cel puțin cu o rudenie.

În procesul de integrare socio-profesională a tinerilor instituționalizați nu este implicată o singură instituție sau o persoană care să se ocupe, ci dimpotrivă este nevoie de un parteneriat între mai multe instituții care să conlucreze pentru bunăstarea tânărului aflat într-o situație vulnerabilă. Societatea contribuie într-o pondere mare la procesul de incluziune socială sau de excluziune socială a acestor tineri în funcție de gradul de interes și implicare pe care îl acordă pentru ajutorarea acestor grupuri vulnerabile și ușor de manipulat și influențat.

În anul 2014 pentru tinerii de peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecție s-a creat un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvolatarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul s-a numit “INSERT-împreună pentru o societate inclusivă” în cadrul căruia s-a dorit facilitarea integrării sociale și profesionale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție socială. Obiectivele majore ale acestui proiect sunt următoarele: să cultive înțelegerea reciprocă între tineri, să contribuie la dezvoltarea calității sistemelor de susținere a activităților de tineret și a capacităților organizaților societății civile în domeniul tineretului și să promoveze cooperarea europeană în domeniul tineretului. La implementarea acestui proiect au fost angrenate mai multe asociații și instituții precum: Comisia Europeană, Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură, Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă, Centrele de Resurse pentru Tineret SALTO și diverse asociații și fundații.

ASPIS este abrevierea pentru Comisia Anti-Sărăcie și Promovarea Incluziunii Sociale care a inițiat un proiect intitulat reprezentativ: Planuri anti sărăcie și promovarea incluziunii sociale. În cadrul acestui proiect s-au urmărit două mari obiective și anume: acordarea unei lociunțe tinerilor care au părăsit instituțiile de protecție și asigurarea unui loc de muncă. Această locuință putea fi: apartamente asitate, centre de tranzit, adăposturi temporare, adăposturi de noapte, centre de zi sau alte forme de centre.

În anul 2011 s-a lansat proiectul intitulat: Economia socială, o soluție pentru mediul înconjurător cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investește în oameni!” În cadrul acestui proiect s-a dorit ușurarea procesului de integrare socio-profesională a grupurilor defavorizate prin promovarea economiei sociale și asigurarea dezvoltării durabile a comunității.

Obiectivele formulate în cadrul proiectul sunt următoarele: înființarea și dezvoltarea unor înteprinderi sociale care să faciliteze integrarea pe piața muncii, dezvoltarea unor mecanisme de sprijin pentru categoriile vulnerabile aflate într-o situație de risc, contribuie la protejarea mediului și la dezvoltarea durabilă a comunităților promovând oportunitățile de finanțare din domeniul colectării selective a deșeurilor.

I.14Nivelul de pregătire a asistenților sociali în formarea profesională a tinerilor

Pentru tinerii care sunt în căutarea unui loc de muncă este nevoie să fie instruiți în ceea ce privește modul de obținere și de păstrare a unui loc de muncă. În acest sens ei au nevoie de personal specializat care să îi ajute să acumuleze aceste competențe.. Pregătirea tinerilor pentru viața de după instituționalizare trebuie să se desfășoare încă de la începutul șederii lor în centrul de plasament. Acest process complex trebuie să se desfășoare în mod continuu, metodele de învățare a anumitor abilități să fie aplicate în funcție de particularitățile fiecărui beneficiar. Programele din centre nu ar avea efecte positive daca s-ar implementa doar cu câteva luni înainte ca tânărul să părăsească instituția.

Având drept instrument de lucru Manualul deprinderilor independente de viață, asistenții sociali ar putea să îi ajute pe tinerii din instutțiile de protecție să se pregătească pentru viața de după externarea din centrul de plasament.

I.15. Factori care influențează integrarea precară pe piața muncii

Piața muncii are o funcție atât socioeconomică cât și educativă pe lângă cea stric de funcție economică. Din punctul de vedere al funcției socioeconomice și educative, principalele funcții pe care le are piața muncii sunt următoarele: alocarea eficientă a resurselor, mărirea și combinarea volumului de forță de muncă cu mijloacele de producție, influența asupra formării și repartizării veniturilor, formarea și orientarea climatului de muncă și de protecție socială și furnizarea de informașii în procesul de reorientare profesională, recalificare și reintegrare a forței de muncă.

O integrare favorabilă pe piața muncii a acestor tineri este precară și din cauza faptului că în sectorul economic au intervenit factori care au făcut dificilă ocuparea unui loc de muncă a mai multor categorii de persoane, nu doar a tinerilor postinstituționalizați. Criza economică este principalul factor care a declanșat aceast dezechilibru și o scădere a progesului pe piața muncii. Experiența modestă a structurilor ANOFM în domeniul stimulării creării de noi locuri de muncă, neimplicarea agenților economici în procesul de pregătire profesională a forței de muncă, pregătirea cadrelor fără să se țină cont de cerințele pieții muncii, participarea pasivă a agenților economici în declararea locurilor de muncă libere structurilor ANOFM constituie alte motive pentru care exista probleme pe piața muncii.

I.16. Descrierea asociației unde s-a desfășurat cercetarea

Asociația S.O.S. Copiii Sântana a luat ființă în anul 1990 la inițiativa d-lui Viorel Enache, Directorul Casei de copii Școlari băieți Sântana. S-au alăturat inițiativei următorii colegi, prieteni, cetățeni ai localității Sântana care au semnat Actul de constituire înregistrat apoi la Tribunalul Arad cu nr. 5227 din 25 sept. 1990: Enache Viorel, Puia Gheorghe, Deaconu Mariana, Iosif Virginia, Ciupuligă Viorica, Selegean Ilie, Vărșăndan Ioan, Gaga Iacob. 

Adresa: Localitate :Sântana Județ: Arad, Strada: Piața Mărășești nr.3

Proiecte în derulare:

1.Economia socială – o șansă pentru fiecare” – proiect în care această asociație este parteneră.. În cadrul acestui proiect s-a înființat Centru de Inițiere, Formare și Ocupare Profesională (CIFOP). Înființarea acestui centru era imperios necesară deoarece tinerii din centre din lipsa pregătirii profesionale riscau o marginalizare socială.

La nivelul localității Sântana, proiectul este programat să își defășoară activitatea în următoarele locații:

casa tip familial SOS 2 Sântana, ca loc de rezidență pentru 6 – 8 tineri și spații pentru activități practice și ateliere de tâmplărie, construcții și pomicultură;

casa tip familial SOS 3 Sântana, ca loc de rezidență ptr. 2 – 4 tineri și spații ptr. activități practice și ateliere de legumicultură, pomicultură, conservare legume – fructe și creșterea animalelor.

2. Proiect Bucătărașii

În acest proiect fetele tinere au fost implicate în procesul de gătire spre a învăța să îți prepare singure hrana. Mâncarea gâtită de aceste tinere a fost distribuită unor familii sărace din comunitate. În cadrul acestui proiect tinerii învață să dăruiască, dar învață și că prin munca și devotamentul lor pot face alți oameni fericiți.

3. Ferma de legume

Tinerii implicați în acest proiect împreună cu personalul angajat pentru aceste activități, muncesc împreună pentru a avea roade bogate. Copii samănă, îngrijesc plantele și ulterior culeg roadele din care se consumă atât în sezonul cald cât și sub formă de conserve, iarna.

4. Livada cu pomi fructiferi

Asociația SOS Copiii are plantați peste 700 de pomi fructiferi care produc și asigură copiilor fructe proaspete dar și preparate din fructe ca sucuri, gemuri și dulcețuri.

5. Centrul de formare profesională

Proiectul acesta este derulat de o perioadă lungă de timp și având în vedere necesitatea ca acești tineri să pornească spre un viitor prosper, le trebuie o meserie, el va continua să fie pus în aplicare. În cadrul acestui centru de formare profesională, tinerii pot să iasă tâmplari, zugravi

Grupul țintă este alcătuit din 27 de tineri cu vârsta de peste 18 ani, care părăsesc sistemul de protecție a copilului.

Scopul Asociației SOS Copiii a fost și este acela de a oferi copiilor din casele de copii îngrijire și pregătire pentru viață într-un mediu cât mai apropiat de cel familial.

Activități generale: Consiliere: psihopedagogică pentru tineri, consiliere psihologică, integrarea socio-profesională a tinerilor, terapie ocupațională în cadrul atelierului de tâmplărie, activități de creativitate, activități gospodărești, grădinăritul și creșterea animalelor și pregătirea pentru o meserie.

Sigla Asociației SOS Copiii reprezintă obiectivele pe care Asociația și le-a propus din primul moment al existenței sale ca să le realizeze în folosul copiilor: o casă și o familie, pregătire școlară, preocupări și deprinderi gospodărești, sport și activități de timp liber, pregătire profesională, socializare și integrare socio profesională.

Durata de desfășurare a acestor proiecte este nelimitată și are o arie de desfășurare locală.

Organizarea și formarea autonomiei personale și sociale reprezintă scopul principal al activităților desfășurate la Asociația S.O.S. Copii Sântana.

I.17. Abilități și deprinderi ale asistentului social în munca cu tinerii instituționalizați

Din partea asistentului social sunt necesare o serie de însușiri etico-morale, însușirea unui set de valori, cunoștințe și aptitudini prin care să se poată lucra cu persoanele date. De asemenea asistentul social trebuie să țină seama de dreptul clientului de a decide în cunoștință de cauză, dar și de necesitatea de a răspunde exigențelor altor imperative valorice. Pentru a putea răspunde solicitărilor emoționale ale relațiilor cu clienții atributele principale ale asistentului social, descrise de Maria Roth-Szamoskozi sunt: căldura, acceptarea, empatia, preocuparea și autenticitatea.

Căldura asistentului social exprimă un interes viu, pozitiv, afecțiunea și deschiderea pentru persoana asistată, spontaneitatea de a fi alături de cineva cu plăcere și compasiune. Căldura este o dispoziție personală, temperamentală a oamenilor, prezentă la ei într-o măsură mai mică sau mai mare, care se exprimă, printre altele, prin distanțarea față de persoanele din jur. Unor asistenți sociali le este dificil să dea dovadă de căldură în relațiile lor cu asistații, aceasta din cauza unor trăsături de personalitate precum timiditatea sau neîncrederea în propria persoană. Ea este însă un atribut necesar al asistentului în relațiile sale cu clienții, atribut care poate fi supus unei formări conștiente în cursul pregătirii profesionale.

Acceptarea asistatului înseamnă înțelegerea persoanei asistate cu toate calitățile, defectele și problemele ei, cu valorile și principiile sale proprii, așa cum este ea. Aceasta presupune înțelegerea faptului că modul de manifestare și de comportare al unui individ, judecățile și valorile sale sunt puternic influențate de experiența sa de viață într-un anumit cadru socio-cultural, impregnat de tradiții, obiceiuri și valori și că, în multe situații, un individ acționează conform unor valori ale familiei sale sau ale grupului său de referință, fără să fie capabil să le aleagă în funcție de valorile morale acceptate de societate.

Acceptarea celui asistat, cu aspectele problematice ale personalității sale, nu este întotdeauna o sarcină ușoară, mai ales atunci când valorile sau faptele celui asistat intră în conflict cu valorile și judecățile morale ale asistentului social. Nu se poate și nici nu este cazul ca asistentul social să renunțe la orice fel de evaluare, de comparare a comportamentelor, de raportare la valorile morale proprii. Un adevărat comportament de acceptare înseamnă a nu fi critic, a nu-l învinovăți pe client, a nu-l cenzura în destăinuirile sale. În cazul în care faptele asistatului sunt condamnabile, asistentul va face distincție între cerința acceptării persoanei asistate și evaluarea faptelor sale, adică acceptarea persoanei cu defectele ei, dând credit intențiilor ei, dar neacceptarea faptelor condamnabile, precum și a consecințelor negative ale acestora.În cazul în care actele clienților nu încalcă legea, dar motivația lor cotravine valorilor promovate de asistentul social, acesta din urmă va accepta diferențele valorice, persoanele purtătoare ale acestor diferențe, ca și actele care derivă din ele, până la acelea care încalcă drepturile altora sau legile în vigoare ale țării.

Empatia în relația de asistență socială înseamnă capacitatea de a înțelege sentimentele altuia, de a simți ceea ce simte celălalt. Ea nu este sinonimă cu simpatia, empatia însemnând a rezona la modul în care simte asistatul, a înțelege modul în care reacționează acesta, pentru a înțelege ce înseamnă pentru asistentul social aceea situație din punct de vedere emoțional. Empatia este un dat natural, adică un factor de personalitate cu o bază emoțională moștenită împreună cu temperamentul, respectiv cu structura energetică a personalității. Empatia este o modalitate foarte eficientă dar și deosebit de delicată în privința mânuirii propriei personalități în cadrul relației de ajutor oferite. Necesitatea păstrării simțului obiectivității nu înseamnă, însă, adoptarea unei atitudini de neutralitate, care, la rândul ei, în limbaj direct ar putea fi înțeleasă de către cei asistați ca indiferență față de problema lor din partea asistentului social.

Caracterul protector al relației de asistență socială se poate exprima prin termenul de preocupare. Implicând grija pentru cel asistat, preocuparea, ca trăsătură a relației asistent-asistat pune probleme analogiei cu preocuparea mamei pentru copil, sau, în general, cu relația de dragoste. Delimitând relația profesională de relația de dragoste, relația suportivă de asistență socială nu devine mai săracă, dacă se atrage atenția asupra deosebirilor dintre adevărata dragoste, care se poate adresa doar unui număr restrâns de oameni și preocuparea care se poate adresa tuturor celor vizați de activitatea asistenților sociali.

Preocuparea adaugă căldurii, acceptării și empatiei din sistemul trăsăturilor definitorii ale relației suportive și dimensiunea responsabilității. Pentru ca atributele de mai sus să aibă un impact real asupra asistatului, asistentului i se cere să fie autentic. Aceasta se referă la cerința ca cel care oferă ajutor să fie sincer față de asistat, în diversele aspecte ale relației lor: în evaluarea perspectivelor de rezolvare a situației, în propriile sentimente față de asistat, în prezentarea informațiilor care pot servi asistatului în luarea propriilor decizii.

Capacitatea de a se exprima sincer presupune integritatea personalității celui care oferă ajutor, conștiința eului închegat și a propriei valori, ceea ce îi va permite să fie sincer în relația sa emoțională cu asistatul.

Un alt atribut folosit în munca cu clienții este colaborarea, care se referă atât la legătura emoțională asistent-asistat, cât și la scopurile și sarcinile stabilite de comun acord. Colaborarea este strâns legată de autodeterminare. Ea le cere asistenților sociali să fie deschiși către negociere și să implice asistații în toate deciziile care se iau privind viața lor. Colaborarea cu clientul nu presupune ca asistentul social să rezolve problema în locul asistatului și nici să-și impună propriul punct de vedere privind modalitatea de rezolvare.

Asistenții sociali fac eforturi pentru a înbunătățiactivitatea umană și pentru a promova eficiența structurilor sociale.Această atenție dedicată simultan persoanelor și mediului înconjurător caracterizează întreaga practică asistențială.

CAPITOLUL II: Intervenția

În cazul tinerilor aflați în pragul părăsirii instuției de protecție, munca de asistare a acestora se face în echipe multidisciplinare din a căror componență fac parte: asistenți sociali, psihologi, psihopedagogi, psihiatrii sau, în unele cazuri, chiar medici. Deorece, de cele mai multe ori ei sunt ajutați în rezolvarea problemelor. În prima parte a lucrării au fost prezentate unele informații relevante pentru acest subiect, din literatura de specialitate, pe baza cărora s-au proiectat activitățile de cercetare și intervenție. În acest capitol va fi prezentată partea practică, cu privire la investigarea și implementarea unor intervenții cu scop ameliorativ, realizate la Asociația S.O.S. Copii Sântana, care urmăresc determinarea specificului adaptării tinerilor la condițiile de viață din instituție și din afara acesteia.

II.1. OBIECTIVUL CERCETĂRII

Creșterea calității vieții beneficiarilor – tinerii care sunt în pragul de a părăsi sistemul de protecție socială.

Centrele de plasament trebuie să asigure derularea unor programe de intervenție educaționale și de socializare în vederea planificării unor intervenții profesioniste adecvate nevoilor copiilor protejați.

II.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

Ipoteza generală:

Dacă persoanele tinere aflate în impasul de a se integra social din centrele de plasament beneficiază de ajutor specializat, atunci, acestea se integrează mult mai ușor în societate.

Ipoteze specifice:

Dacă asistații urmează cursuri de formare profesională și cursuri de dezvoltare a unei vieți autonome, atunci ei vor dobândi un grad mai mare de independență.

Dacă se implică familia și/sau întreaga comunitate, atunci beneficiarii depășesc mult mai ușor situațiile de criză.

II.3. EȘANTIONUL CERCETĂRII

Cercetarea s-a realizat asupra 20 adolescenți instituționalizați în centrul de plasament din orașul Sântana. Tinerii au vârstele cuprinse între 15-18 ani.

II.4. DURATA CERCETĂRII

Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de 12 luni.

II.5. METODELE CERCETĂRII

Studiul de caz reprezintă modalitatea prin care s-a realizat cercetarea. Cercetarea se dorește a fi un studiu pe cazuri multiple.

În cadrul cercetărilor, studiul de caz este o metodă deseori utilizată, deoarece integrează în spațiul său observația și interviul.

Studiul de caz este metoda prin care se bazează pe unicitatea și individualitatea clienților, a problemelor, nevoilor, resurselor lor și, astfel, se poate identifica modalitatea de asistare cea mai potrivită specificului individual. Cercetarea realizată prin intermediul studiilor de caz pune în evidență modalitatea de intervenție prin activitățile de integrare descrise în prima parte a lucrării, precum și prin abilitățile asistentului social și rezultatele obținute în urma acestor activități specifice. Toate acestea au condus la înlăturarea barierelor existente în participarea individului la viața de zi cu zi.

II.6. INSTRUMENTELE CERCETĂRII

Documentele din centru:

anchete sociale

rapoarte de evaluare

programe de integrare socială

II.7. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Rezultatele se vor prezenta sub forma unei concluzii la fiecare caz în parte, precum și într-un capitol separat, în care acestea vor fi raportate la ipotezele și obiectivul cercetării.

Capitolul III: Cazuistică

Dintre cei 20 asistați, vor fi prezentate doar 5 cazuri, cele mai relevante.

CAZUL 1

Descrierea sistemului client

Nume: P.A.M.F

Gen: feminin

Data nașterii: 25.04.2001

Religia: ortodoxă

Minora P.A.M.F provine dintr-o familie formată din șapte membrii, cinci copii și părinții. Tânăra mai are încă trei frați și o soră. În cazul acestei tinere, asistentul social din cadrul primăriei de care aparținea familia tinerei a fost informat de starea de neglijență în care se găseau copii acestei familii. În acel moment tânăra avea 5 ani. La fața locului asistentul social a consemnat locul ca fiind mizerabil, condițiile fiind precare pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Copii erau nemâncați, murdari.

Neglijența exercitată de părinții asupra proprilor copii a condus la implementarea unei măsuri de protecție socială pentru această tânără și frații acesteia astfel că din data de 11.07.2006 copii au intrat în sistemul de protecție a copilului. Această neglijență reprezintă motivul pentru care tânăra P.A.M.F este în centrul de plasament .

Această tânără din punct de vedere fizic este armonios dezvoltată, potrivit pentru vârsta pe care o prezintă. Pe de altă parte din punct de vedere al psihicului aceasta la introducerea în sistem a fost catalogată drept un copil cu probleme speciale, având anumite deficiențe. În prezent această tânără nu prezintă tulburări grave de comportament care să fie ușor sesizabile, însă nu lipsesc stările de iritabilitate și nervozitate în situațiile tensionate. Școlar, este o elevă dezinteresată, calificativele fiind adesea nesatisfăcătoare din cauza lipsei de interes pe care o acordă acestei instituții.

În raport cu personalul centrului în care este instituționalizată manifestă o antonimie de stări: amabilitate-repulsie, politețe-brutalitate în funcție de poziția pe care o are în situația sau discuția avută cu aceștia.

II. Identificarea problemelor

Pentru acest beneficiar este prioritar înscrierea la un curs de dezvoltare personală, dar și la un curs la care să i se prezinte valorile frumoase și solide care consolidează o personalitate sănătoasă. Având în vedere faptul că tânăra este incertă în comportament cursul de formare personală este primul pas care ar conduce-o spre o viață socială mai bună. Pe lângă acest curs de formare personală, tânăra are nevoie de a învâța o meserie pentru a se putea încadra pe piața muncii după ieșirea din sistemul de protecție.

III. Scopul intervenției

Scopul imediat al intervenției este găsirea unei modalități de a captiva interesul pentru o meserie a tinerei, meserie care să îi facă plăcere să o practice.

IV. Stabilirea sarcinilor

Sarcina cea mai importantă și cea mai urgentă a asistentului social și a cadrelor de la centrul de plasament este aceea de a căuta agenții care organizează cursuri de formare profesională, dar și de a încerca terapii de consiliere pe teme ce țin de comportament și dezvoltare prin tehnica jocului de rol.

V. Intervenția

Tânăra a fost implicată în proiectul asociației S.O.S. Copii, asociație care se află în strânsă legătură cu centrul de plasament, în care mai mulți tineri instituționalizați au gătit pentru 10 familii sărace. În cadrul acestei activități ea a învățat să devină o gospodină și ce înseamnă munca în bucătărie.

VII. Rolul asistentului social

În cazul lui P.A.M.F rolul de asistent social a fost de: consultant în scopul rezolvării problemelor lui P.A.M.F. și obținerea unor schimbări în cadrul personalității clientului.

VIII. Concluzii și recomandări

Tânăra P.A.M.F este o tânără cu un potențial care trebuie descoperit prin activități care să îi facă plăcere. În cadrul activității desfășurate la asociație am putut observa plăcerea cu care s-a dedicat spre a găti și felul serios în care a abordat sarcina.

Recomandarea mea ar fi ca această tânără să fie susținută pe acest drum și înscrierea la un curs de bucătar.

CAZUL 2

Descrierea sistemului client

Nume: B.N.

Gen: masculin

Data nașterii: 15.07.1998

Religie: reformată

B.N.face parte dintr-o familie formată din patru membri, mama și trei copii. Tatăl a părăsit familia după nașterea celui de-al treilea copil. B.N. este copilul mijlociu. Având în vedere situația de a crește cu mama, alături de cei doi frați ai săi, B.N. a trăit în condiții mizere iar comportamentul mamei nu era cel mai adecvat. Mama după despărțirea de tatăl copiilor ei a devenit vicioasă. Alcoolul o împiedica să își îngrijească copii în mod corespunzător, astfel că vecinii au sesizat asistentul social din cadrul primăriei spre a lua măsuri. Ancheta socială întocmită la acel moment a condus la luarea atât a lui B.N. cât și a fraților săi de lângă mamă și introduși în sistemul de protecție socială.

La venirea în centru, cleintul B.N. era subnutrit, într-o stare deplorabilă. În prezent se văd efectele pozitive ale nutriției corespunzătoare administrate în centru, este un tânăr voinic. Psihic, acesta nu a reușit să depășească problema singurătății. Acest sentiment de singurătate a fost dat de nonșalanța cu care mama l-a părăsit pe el și frații săi.

Relațiile cu personalul casei nu sunt satidfăcătoare, el manifestând o repulsie față de tot ce ține de sistemul în care se află și de persoanele încadrate în acest domeniu.

II. Identificarea problemei

După discuțiile avute cu profesorii și cu colegii lui B.N. și după ce am observat modul în care se comportă acesta cu cei din jur, am ajuns la concluzia că B.N. a avut o schimbare de comportament a cărui cauză nu este cunoscută. Datorită comportamentului său, B.N. a început să fie evitat de colegi și, în cele din urmă, a rămas singur și izolat. Problema cea mai mare a lui B.N. este comportamentul agresiv și limbajul urât pe care-l folosește. Din cauza acestui comportament a apărut o altă problemă: marginalizarea lui B.N. de către restul grupului și neparticiparea acestuia la activitățile grupului desfășurate la centru.

III. Scopul intervenției

După discuțiile purtate cu psihologul și cu părinții și după identificarea problemelor s-a ajuns la concluzia că scopul general al intervenției în acest caz este schimbarea comportamentului lui B.N. față de personalul acsei,profesori și colegi și încercarea de orientare spre o meserie.

IV. Stabilirea sarcinilor

Principala sarcină formulată a fost organizarea unor ședințe de consiliere pentru a vedea ce a declanșat comportamentul agresival lui B.N. și pentru a încerca îndreptarea acestuia.

I-am rugat pe prrofesori să-l facă pe B.N. să participe la activitățile zilnice, să-l ajute să comunice din nou cu restul grupului și să încerce să-1 facă din nou acceptat în rândul lor.

V. Intervenția

La prima întâlnire, subiectul a venit fără să vrea, fără chef și având aceeași atitudine agresivă și negativă pe care a avut-o cu restul lumii. Pe parcursul întrevederii a fost agitat, nu a răspuns la întrebări și a vorbit urât. Văzand că lucrurile bat pasul pe loc și atitudinea asistatului era foarte agresivă, după 45 de minte am pus capăt întâlnirii. Următoarele două întâlniri, în ciuda eforturilor depuse de mine și de psiholog, au avut același rezultat, comportamentul lui B.N. era același și refuza în continuare să participe la activitățile de grup. Deoarece am observat că metodele folosite la primele trei întâlniri nu au dat rezultate, am discutat și hotărât, de comun acord cu psihologul, o altă abordare, fără ocolișuri sau alte tatonări. Astfel la a patra întâlnire l-am întrebat direct pe B.N. ce urmăreste sau ce speră să obțină prin comportamentul său și i-am explicat că, dacă continuă tot așa, singurul lucru pe care-l va obține este să-i îndepărteze pe toți și să rămână singur. După cele spuse tânărul a văzut cu alți ochi problema explicând că comportamentul său este o exprimare a revoltei pe care o simte atunci când îi înfrânată o anumită dorință, în special aceea de a merge la fotbal.Văzând dorința lui de a îndrepta lucrurile, i-am sugerat să-și ceară scuze și de la colegii lui. Ascultând de sfaturile primite de la adulți, B.N. și-a cerut scuze de la personalul centrului, de la profesori și de la colegii, care încetul cu încetul l-au acceptat din nou în mijlocul lor. B.N. a reușit treptat să-și reintre în ritmul necesar pentru ducerea la bun sfârșit a sarcinilor zilnice primite.

VI. Rolul asistentului social

În cazul lui B.N., rolul asistentului social a fost de consilier în scopul rezolvării problemelor și îndreptării comportamentului deviant al asistatului și în găsirea cauzelor care au dus la declanșarea acestuia, precum și de mediator între el, personalul centrului și colegi.

La rezolvarea problemelor apărute în acest caz am cerut și am primit sfatul și ajutorul psihologului din cadrul compartimentului care cunoștea foarte bine profilul psihologic al lui B.N. și modul în care ar fi reacționat în anumite situații și întrebări.

VII. Concluzii și recomadări

Având în vederea plăcerea tânărului de a practica un sport consider că ar fi util întocmirea unui program sau orar care să îi permită să participe la antrenamente de fotbal. Acest orar să fie întocmit în prezența atât a personalului centrului cât și a tânărului B.N.

Încurajarea tânărului sprea a practica sportul l-ar face să își schimbe atitudinea față de toți cei din jur, în special față de aceia care îi înfrânau din cauza comportamentului său această plăcere. Personalul să încerce să îl susțină în ceea ce îi place.

Cazul 3

Descrierea sistemului client

Nume: Ș.A.L.

Gen: masculin

Data nașterii: 19.10.1999

4. Religie: ortodoxă

Ș.A.L. în vârstă de 17 ani este fiica lui Ș.V. și a P.I. Această tânără poartă numele tatălui deoarece mama a plecat de acasă cu un alt bărbat. Bărbatul aflându-se singur, în situația de a o crește singură pe fată, a apelat la băutură ca un refugiu, neglijând total fetița. Vecinii au sesizat personalul specializat din cadrul primăriei de care aparțineau care a venit la domiciu pentru a întocmi o anchetă socială și pe baza căreia să pună un diagnostic. Diagnosticul a fost următorul: plasarea copilului în centrul de plasament.

Motivele pentru care tânăra la acel moment a fost luată de lângă tată, în condițiile în care nici mama nu a fost interesată să o ia sub ocrotire, au fost următoarele: neglijență, dezvoltare precară atât fizică cât și psihică, subnutriție.

În prezent tânăra are o constituție frumoasă, s-a dezvoltat fizic armonios, este îngrijită. Din punct de vedere psihic, gândirea și mentalitatea sunt adecvate vârstei pe care o are. La școală este foarte implicată, adesea fiind premiantă.

În legăturile cu personalul centrului acestea sunt pline de respect din partea tinerei Ș.A.L. Este foarte cooperantă la activitățile casei și este dornică să învețe lucruri noi.

Identificarea problemelor

În ceea ce privește acest caz problema o reprezintă vârsta tinerei. Ea în sistemul centrului rezidențial mai are de stat 1 an, timp în care ar trebui să se formeze din punct de vedre profesional. Această problemă nerezolvată descurajează integrarea socială a acestei tinere.

Scopul intervenției

Scopul imediat al intervenției este găsirea unui curs de formare profesională care să se preteze pe abilitățile și plăcerea acestui beneficiar.

Stabilirea sarcinilor

Asistentul social sau personalul casei din care această tânără face parte ar trebui să poarte o discuție elaborată pe tema vieții autonome și găsirea unei meserii și tot ei în urma discuțiilor avute cu ea să o ajute să fie înscrisă la un curs de formare profesională.

Intervenția

Discuțiile purtate cu tânăra Ș.A.L. au fost cu folos, pentru că am aflat ceea ce ea și-ar dori să practice ca meserie. Fiind pasionată de modă, haine și accesorii și-ar dori să croiască haine. În comunitatea din care face parte tânăra există mai multe croitorese, dintre care o croitoreasă și-a oferit din timpul ei liber spre a-i arăta diverse lucruri esențiale în acest domeniu.

Rolul asistentului social

În acest caz utilitatea asistentului social s-a vazut prin discuțiile purtate cu tânăra spre a afla și dorința ei în ceea ce privește o meserie pe viitor și tot asistentul social a pus în legătura tânăra cu doamna croitoreasă dornică să împărtășească din cunoștiințele ei.

VII. Concluzii și recomadări

Pentru acest beneficiar propun menținerea unei legături între personalul casei și croitoreasă spre a vedea dacă tânăra are și înclinație pentru acest domeniu și dacă rezultatele sunt bune, să fie înscrisă la un curs de croitorie.

Cazul 4

I. Descrierea sistemului client

1.Nume: I.F.

2.Gen: masculin

3.Data nașterii: 20 octombrie 2000

4.Religie: ortodoxă

Beneficiarul I.F. provine dintr-o familie săracă, formată din cinci membrii și anume: mama A.F., tata V.F., sora acestuia M.F. și fratele mai mic al acestuia G.F. Mama acestui beneficiar nu a muncit niciodată, iar tatăl muncea cu ziua prin sat. Singurul venit stabil pe care îl aveau erau alocațiile de stat ale copiilor , venit care nu era utilizat pentru creșterea copiilor. Tatăl era violent atât cu mama cât și copii săi. Cauzele violenței se datorează faptului că acesta obișnuia să consume alcool și să vină acasă în stare de ebrietate. Mama a îndurat acest rău tratament din partea soțului, inconștientă fiind de consecințele acestui comportament asupra dezvoltării psihice a copiilor săi. Motivul pentru care femeia nu l-a denunțat pe bărbat a fost frica pe care o simte față de acest bărbat. În relația cu copii ei, mama era neglijentă și nu îi hrănea suficient și nici corespunzător vârstei. În urma unei vizite facută de o rudă a familiei,problemele au fost sesizate către asistentul social din comunitate.În urma sesizărilor făcute s-a întocmit o anchetă socială, la întocmirea căreia a participat o echipă multidisciplinară formată din_ asistent social, psiholog, medic și polițist. Cazul S-a soluționat prin plasarea fraților într-un centru de plasament.

Motivul pentru care acest tânăr a intrat în sistemul de protecție a fost neglijența din partea părințilorși violența fizică administrată de tată.

La venirea la centru, I.F. era un băiat timid și tăcut, dar care, pe parcurs, cu ajutorul celor de la centru a reușit să se integreze în grup, să nu-i mai fie frică de persoanele străine și de mulțimea de oameni. După atâția ani petrecuți aici este mai sociabil, îi place să picteze și să lucreze la calculator.

În ceea ce privește relațiile sale cu personalul din centru, relațiile sunt armonioase, în condițiile date.

II. Identificarea problemei

Problema majoră pe care beneficiarul de servicii sociale I.F.o prezintă este aceea că preferă singurătatea și este introvertit. Deși a făcut progrese față de momentul intrării în centru, acesta este o fire foarte sensibilă, nu are încredere în forțele proprii și nu este capabil să ia decizii proprii

.

III. Scopul intervenției

Scopul central al acestei intervenții este găsirea unei modalități de a micșora sau îndepărta nesinguranța, neîncrederea în sine care îi alimentează stările sensibile ale lui I.F și găsirea unei soluții care să-l ajute pe I.F. să înțeleagă că este capabil să facă lucrurile singur, fără ajutorul sau aprobarea personalului casei.

IV. Stabilirea sarcinilor

În cadrul acestei intervenții, ca asistent social am avut nevoie de sprijinul psihologului din cadrul acestui comportiment. Problemele pe care acest tânăr le prezintă sunt probleme de ordin psihologic. Am stabilit niște întâlniri. Pe parcursul acestor întâlniri mi-am propus să facem consilierea acestui tânăr prin diverse terapii.

V.Intervenția

Împreună cu psihologul am stabilit întâlniri cu tânărul , întâlniri care s-au bazat pe discuții concrete și lejere despre care sunt motivele care declanșează aceste stări. Paradoxal, cleintul a fost receptiv la ideea că dorim să îl ajutăm și treptat s-a deschis. În ceea ce îl privește pe acest tânăr am aplicat modelul intervenției care este o strategie metodogică în asistența socială. Am ales să aplic acest model, deoarece acest model se bazează pe motivația și responsabilitatea de care dă dovadă clientul.Rezultatele în urma acestui proces de ajutorare apar dacă voința și capacitatea clientului au fost puternice, astfel încăt să își dorească o schimbare la sine.Am recurs și la consiliere privind dezvoltarea personală și suportivă și ulterior am consiliat clientul și din punct de vedere vocațional.Aceste consilieri au avut un impact pozitiv asupra clientului, la sfârșitul acestor ședințe de consiliere clientul dând semne de îndreptare psihică, adoptând o mentalitate și gândire pozitivă și optimistă. În urma consilierii vocaționale am aflat că acesta și-ar dori să lucreze în domeniul agriculturii, fiind o persoană foarte muncitoare.

Asociația care implică copii de la centrul de plasament în diverse activități a demarat un proiect “ Ferma de legume” în care mai mulți tineri împreună cu personalul angajat au cultivat legume. Producția a fost consumată atât proaspătă cât și pentru conservare spre a avea și pentru iarnă. El a mai participat și la renovarea casei și la pictarea pereților cu cadre naturale, care conferă un aspect plăcut și armonios centrului.

Rolul asistentului social

În acest caz, am intrat în echipă într-un moment când I.F. avusese deja probleme,astfel că rolul meu ca asistent social a fost acela de consultant, asigurând asistență celorlalti specialiști, în efortul lor de a rezolva problema lui I.F.

VIII. Concluzii/Recomandări

În ceea ce privește situația tânărului, acum la vârsta de 16 ani recomandarea mea ar fi să fie evaluat periodic din punct de vedere psihologic, spre ai asigura ascensiunea în evoluția sa armonioasă și implicarea în diverse activități care să necesite muncă fizică atât în centru de plasament cât și în proiectele demarate de asociație.

CAZUL 5

I. Descrierea sistemului client

1.Nume: C .E .O.

2.Gen: feminin

3.Data nașterii: 6 decembrie 1990

4.Religia: ortodoxă

Clienta C.E.O. provine dintr-o familie dezorganizată, în prezent mama sa fiind bolnavă de cancer în stadiu terminal iar tatăl este închis la un penitenciar pentru abuz în serviciu. Imediat după nașterea fetiței mama și-a abandonat fata. Bunica din partea tatălui a luat în ocrotire fetița pe care a crescut-o până la vârsta de 6 ani. După moartea bunicii, s-a încercat plasarea fetiței la familia extinsă, însă nu a fost dorită, astfel că a ajuns să fie plasată într-un centru de plasament.

Motivul pentru care această tânără a ajuns în centrul de plasament este lipsa unei rude care să o ia spre îngrijire după moartea bunicii sale.

Fetița a fost crescută corespunzător de către bunica sa, însă abandonul părinților și ulterior aflarea adevărului despre părinții săi au produs o traumă, care persistă și în momentul acesta. Faptul că tânăra suferă o traumă se vede și în aspectul său fizic, fiind lentă în mișcări și adesea fără vlagă. Psihic tânăra prezinte diverse probleme și anume anxietate, stări depresive

.II. Scopul intervenției

În ceea ce o privește pe această tânără prioritar în această intervenție este tratarea problemelor pe care le prezintă, pentru că este o persoană tânără și trebuie tratată spre a-și asigura o integrare socială bazată pe valori sănătoase și pozitive, și nu negative și pesimiste.

III. Stabilirea sarcinilor

Psihologul care are în vedere cazul acestei tinere trebuie să o întrunească la întâlniri și ședințe de terapie prin care să îi insufle stări pozitive și sănătoase. Prin suportul psihologic oferit, psihologul să încerce să o sprijine pe tânără în înțelegerea situației sale de familie, în depășirea acestei traume. Terapiile și consilierea sunt metodele aplicabile pentru acest caz.

IV. Intervenția

Tânăra a participat și nu a refuzat deloc să vină la întrunirile stabilite de psihologul centrului. Primele ședințe s-au dovedit a fi fără rezultate, tânăra parcă a devenit mai introvertită, comunicarea dintre psiholog și ea fiind precară, iar în urma discuțiilor nu s-a aflat nimic concret din universul apăsător al tinerei. Observând lipsa disponibilității de a se implica în discuții, am propus consilierea prin jocul de rol. Acesată modalitate de consiliere a dat roade pentru că tânăra a încercat empatia, iar empatia a ajutat-o să își înțeleagă situația și totodată să o depășească. Pentru tratarea acestui caz au fost nevoie de foarte multe ședințe de terapie cu scopul autocunoașterii, autoînțelegerii situației sale dar și al acceptării și depășirii acestei situații de criză.

V. Rolul asistentului social

În cazul familiei C., rolul meu ca asistent social a fost de consilier în scopul rezolvării problemelor dar și de coordonator, făcând legătura între clienți și sistemele și subsistemele din care fac parte.

VI. Concluzii și recomandări

În cazul acestei tinere dezvoltarea sa psihică este foarte importantă astfe că până ce această tânără nu se maturizează și nu dobândește o personalitate sănătoasă, eforturile de găsire a unei meserii care să îi facă plăcere, ar fi în zadar.

Recomandarea ar fi să se pună accent pe dezvoltarea sa personală și continuarea terapiilor ar reprezenta un real folos pentru tânără.

CONCLUZII

La om fenomenele și procesele adaptării/inadaptării se complică pe măsură ce intervin componentele sociale, economice, etice, culturale, estetice ale mediului existențial. De aceea integrarea socială a tinerilor din centrele rezidențiale depinde de toate aceste componente, dar în special de modul în care societatea îi acceptă și îi ajută să ducă o viață normală. Principalele reguli care trebuie să susțină integrarea socială a tinerilor instituționalizați sunt: sporirea gradului de conștientizare a populației, îngrijirea medicală a acestor persoane, reabilitarea lor, serviciile de sprijin, accesibilitatea în instituțiile publice și mijloace de transport, accesul la informare și comunicare, la educație, ocuparea forței de muncă, asistența în domeniul veniturilor și protecția socială, viața de familie și integritatea personală, cultura, activități recreative și sportive.

Asociația S.O.S. Copiii a reușit pe parcursul ultimilor ani să ofere acestor persoane vulnerabile un loc în care să poată învăța, să se poată relaxa și munci, fără a fi privite și etichetate de restul lumii. Activitățile de la centru au fost alese ținându-se seama de tipul de aptitudine al fiecărei persoane în parte. În urma muncii specifice, s-a putut observa că rezultatele nu au întârziat să apară. Pe parcursul întocmirii acestei lucrări, am reușit să înțeleg impotanța asistentului social în intervenția corespunzătoare în numele clienților mai vulnerabili și predispuși discriminării. Mi-am dat seama de impotanța muncii în echipa multidisciplinară, mai ales în cazul acestei categorii de persoane, care au nevoie permanent de ajutorul unui psiholog. . A fost destul de dificil să-i abordez și să-i conving să-mi răspundă la întrebări. În cele din urmă au acceptat să le pun întrebări și să consult dosarele copiilor lor, însă cu condiția de a nu folosi sub nicio formă numele lor și date personale. Chiar dacă cadrele angajate în centru sunt mulțumite de evoluția copiilor de la venirea la centru, încă le este frică de ceea ce ar putea spune lumea despre ei. posibilitatea de a se integra într-o societate care încă este plină de prejudecăți și care, deși îi acceptă așa cum sunt, preferă ca ei să stea în instituții specializate. Sunt prea puține organizații pentru numărul mare de copii instituționalizați și acestea nu au posibilitatea să se ocupe de toate cazurile existente. Recunoscând faptul că orice proces de readaptare a unei persoane tinere din centrul de plasament ar trebui să țină cont de măsurile care favorizează autonomia sa personală, independența sa economică și integrarea sa socială, trebuie incluse în dezvoltarea programelor de readaptare, măsuri individuale și colective care să favorizeze independența personală, care să-i permită să ducă o viață cât mai normală și completă posibil, ceea ce include dreptul de a fi diferit. O integrare totală presupune un ansamblu de măsuri fundamentale și complementare, dispoziții și servicii de facilitare care ar putea garanta accesibilitatea la confortul fizic și psihic. Este nevoie de o implicare a întregii societăți pentru ca aceste persoane să nu mai fie izolate și marginalizate. Cercetarea, realizată pe durata a doisprezece luni, a dovedit atât validitatea ipotezelor, cât și a datelor culese din literatura de specialitate, prezentate în primele capitole ale lucrării, iar metoda studiului de caz centrat pe intervenție a fost suficient de concludentă pentru a putea elimina rezultatele aleatorii.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

1. Abraham, Pavel, Legislație în asistență socială, Editura Național, București, 1999;

Abraham, Pavel, Legislație în asistență socială, Editura Național, București, 2003;

Alexiu, Mircea, Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003;

Bocancea, C., Neamțu, G., Elemente de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 1999;

Buzducea, Doru, Economia socială a grupurilor vulnerabile, Editura Polirom, Iași, 2013

Epurean, Veronica, Asistența socială în România, Editura All, București, 1996;

Ghid de practică, Protecția copilului de la teorie la practică, Practipass, 2010;

7. Pașa, F., Pașa, L.M., Asistența socială în România, Editura Polirom, Iași, 2004;

8. Ștefan, Cojocaru, Daniela, Cojocaru, Managementul de caz în protecția copilului, Editura Polirom, Iași, 2008

9. Petrică, Ion, Biserica și asistența socială din România, Editura Institutul European, Iași, 2012

10. Nelson, Charles, A. , Fox, Nathan, A. , Zeanah, Charles, A. , Copiii abandonați ai României, Editura Trei, București, 2014

11. Van Pelt, Nancz, L. , Secretele părintelui deplin, Editura” Viață și Sănătate”, Bucure;ti, 2007

12. Costin, Alina, Aspecte privind protecția copilului în regim rezidențial, Editura Pro Universitaria, București, 2013

13. Costin, Alina, Politici sociale de ocupare, Editura Pro Universitaria, București, 2013

14. Ștefăroi, Petru, Teoria fericirii în asistență socială, Editura Lumen, Iași, 2009

15. Muntean, Ana, Adopția și atașamentul copiilor separați de părinții biologici,

Editura Polirom, Iași, 2013

16. Preoteasa, Ana Maria, Cercetarea politicilor sociale, Editura Lumen, Iași, 2009

Alte surse:

Reviste:

Anexe

Activitatea de pregătire a prânzului pentru cele 10 familii sărace din cadrul proiectului ”Bucătărașii”

Poză realizată în cadrul proiectului “Ferma de animale”