Diferiți da r egali [628721]

„Diferiți da r egali! ”
Integrarea copiilor cu nevoi speciale (CES) în școala de masă

Autor: Profesor pentru învățământ preșcolar Drăghici Cătălina – Ioana
Grădinița cu PN Nr.2 Cleja, structură a Școlii cu clasele I – VIII Cleja, județul Bacău

De-a lungul istoriei umanității s-a oferit o conotație negativă noțiunii
de a fi „altfel ”, inclusiv în spațiul educației. A fi diferit înseamnă a nu fi în
conformitate cu majoritatea, cu norm a, cu regula, ceea ce a dus implicit la un
tip sau altul de sancțiune simbolică la nivel social. În timp, diferența a
devenit o temă centrală în domeniul e ducației, au fost lansate mai multe
campanii împotriva rasismului, xenofobiei, comunicării, acceptării, cu
slogane ca „Toți diferiți, toți egali! ”, „Unitate și comunicare ”, etc. În
societatea modernă, acceptarea diferenței devine un obiectiv important al
educației, punându -se accent deosebit pe personalizarea acesteia, ca demers
de valorificare a diferenței, a caracteristicilor individuale prin sprijin specific
și promovare a individua lității în c ontextul comunității.
Din perspectiva acceptării diferenței și a promovării drepturilor egale, integrarea copiilor cu CES în
învățământul de masă a devenit o politică educațională explicită, solicit ată și justificată de diferite „grupuri
de interese ” din care amintim decidenți i politici, societatea în sine, părinții și școala, care consideră această
integrare necesară ca mod de p romovare a abordării globale a dezvoltării personalității copi lului, un drept
egal pentru o educație de calitate , ca deschidere către comunitate și ca dezvoltare a respectului pentru
diversitate. Chiar dacă au fost și păreri contra, majoritatea a decis că integrarea copiilor cu CES este
imperativ necesară pentru integrarea acestora în societate și pentru „șansa de a fi egali cu ceilalți ”.
Cerințele educative speciale constituie un concept apărut recent care definește cerințele specifice
față de educație ale copilulu i, derivate sau nu dintr -o deficiență. Aceste cerințe reies din particularitățile
individuale de dezvo ltare, învățare, relaționare cu mediul, din experiențel e anterioare ale copiilor , din
problemele sociale și de existență ale lor , pot fi temporare sau se pot instala pentru totdeauna, apăr ând la
etapele cele mai timpurii ale dezvoltării și la toate nivelurile sistemului de educație.
Școala începe să capete tradiție și experiență în lucr ul cu copiii cu CES. S -a impus astfel dezvoltarea
unor competențe de lucru diferențiat e și pers onalizat e la cadrele didactice, ajungând u-se ca după o minimă
documentare să se confirme de cele mai multe ori necesitatea stabilirii clare a unor condiții de lucru și a unei
evaluări de obiective a acestor copii.
Măsura de integrare a copiilor cu CES în învățăm ântul de masă este considerată de cadrele didactice
benefică pentru astfel de copii, dar perturbatoare pentru ceilalți. Unele cadre didactice consideră că această
integrare ar trebui făcută în urma unei evaluări obiective și responsabile, copiii dovedind că pot face față
cerințelor școlii de masă, iar recomandarea pentru școlile speciale să fie făcută doar dacă nu se îndeplinesc o
serie de condiții minimale de integrare și participare la viața școlară. Măsura de integrare a c opiilor cu CES
în învățământul de masă este în asentimentul părinților care de cele mai multe ori insistă să -și înscrie copiii
în școli de masă, chiar dacă recomandarea specialiștilor se îndreaptă către cele speciale. Părinții justifică
această opțiune prin afirm ația că școala de masă ajută copilul pentru integrarea în societate și că o școală
specială l -ar afecta din prisma contactului cu problemele altor copii . De aceea este bine ca familia să
consulte , înainte de înscrierea la școală, un m edic specialist în vederea stabilirii unui diagnostic concret dar
și să prezinte ulterior cadrului didactic detalii clare despre starea de sănătate a copilului. Familia trebuie să
fie conștientă de necesitățile copilul ui și să -și păstreze realismul acceptând un diagnostic posibil și să
urmeze i ndicațiile specialiștilor, pentru binele copilului. Odată efectuată informarea părinților,
diagnosticarea clară și recomandare a de specialitate, u rmătorul pas constă în înscrierea la școală , fie ea de
masă sau specială, in funcție de necesitățile de dezvoltare ale micuțului . Cadrul didactic, urmărind etapele
adaptării curriculumului ( documentarea, evaluarea inițială , adaptarea propriu -zisă, monitorizarea elevului cu
C.E.S. , evaluarea finală ) întocmește un plan personalizat de recuperare , consultându -se periodic cu
psihologul copilului pentru înregistrarea progreselor sau regreselor acestuia. Aceasta este situația ideală, c are
oferă beneficii reale copilului cu nevoi speciale. Există însă situații în care copiii nu sunt diagnosticați și
incluși într -un pr ogram de recuperare din ignoranța familiei sau din lipsa de interes, educație sau
dezinformare. În acest sens, este esențial ă colaborarea părinților cu școala, respectarea recomandărilor venite
din partea cadrelor didactice, a consilierului, a mediculu i, deoarece sunt benefice pentru întreaga dezvoltare

a copilului cu nevoi speciale , pentru integrarea lui cât mai bună în colectiv, dar și pentru „modelarea ”
percepției și atitudinii celorlalți colegi față de persoanele cu nevoi speciale. Atunci când părinții se implică
în dezvoltarea copilului și țin legătura cu școala, copilul are numai de c âștigat, recuperarea și integrarea au
mai multe șanse de reușită datorită convergenței acțiunilor întreprinse și scopului comun de a forma și
integra în școală și societate copilul.
Copiii cu nevoi speciale nu sunt implicați în prea multe activități extrașcolare. Timpul liber este
petrecut parțial alături de rude și prieteni de vârste apropiate sau prin desfășurarea unor activități ind ividuale
(jocuri pe calculator, comunicare prin noile tehnologii, lectură, etc. ). Unii copii lucrează cu logopezi sau
profesori de sprijin din centre de zi în vederea recuperării dizabilităților, ceea ce le reduce timpul liber.
Preocuparea pentru lucrul cu specialiștii în vederea recuperării deficiențelor, trebuie alternată cu
preocuparea includerii copiilor în diverse tipuri de activități în contexe mai mult sau mai puțin formale care
să-i dezvolte și să-i integreze în socie tate ( înscrierea în asociații, cluburi, participarea la jocuri, concursuri ).
Cu toate c ă măsura de integrare a copiilor cu CES în înv ățământul de ma să este sus ținută de școală,
exist ă, însă, situa ții în care unii copii cu nevoi speciale nu pot face fa ță cerin țelor școlii de mas ă, iar pentru
aceștia, în urma unei evalu ări am ănunțite și obiective, fie se opteaz ă pentru cuprinderea lor în școli speciale,
fie se elaboreaz ă alte planuri și programe școlare diferen țiate, cu obiective și competen țe adaptate nevoilor și
posibilit ăților lor de învățare.
Până în prezent, int egrarea realizată prin intermediul adaptării curriculare a dat rezultate, cu
precădere la elevii cu deficiențe ușoare și moderate. Rezultate notabile s -au obținut, în acest sens, în
realizarea unui curriculum individualizat și simplificat, pentru elevii cu ușoare dizabilități mentale integrați
în școala obișnuită.
Elevii cu CES au acel eași nevoi ca și ceilalți elevi ( înțelegere, respect, afirmare de sine, etc.) cât și
nevoi specifice (funcț ie de problem ă: hipoacuzie, deficiență vizuală, fizică, psihomotrică, intelectuală,
tulburare de învățare, tulburări de comunicare sau comportament etc.). Ei particip ă la procesul de învățământ
după posibilități le fiecăruia, cadrele didactice trebui nd să -și adapteze metodele pedagogice în consecință.
Consilierea e levilor cu CES se face de către profesor, dirigi nte, consilier ș colar la nivele distincte, specifice,
de competență , iar adaptarea cur riculară se realizează de către profesorul de l a clasă (împreună cu profesorul
de sprijin acolo unde există) , punându -se accent p e un raport optim între nivelul de competență cerut prin
programa școlară și valorificarea “punctelor tari” ale elevului cu CES.
Pornind de la ideea că p ersoanele cu dizabilităț i au o satisfacție în viață mai scăzută de cât persoanele
fără dizabilități și că starea lor subiectivă de bin e este afectată de sănătate, de circumstanțele de viață,
atitudinea celor din jur, în special a ap ropiaților: membrii familiilor, unele cadre didactice , colegi,
prejudecățile la care sunt supusi, segr egarea și în cele din urmă autosegregarea, am putea spune că toți acești
factori nu fac decât să scadă si mai mult șansele la o viață împlinită.
Este de datoria morală a fiecăruia dintre noi să intervenim și să îmbun ătățim circumstan țele de via ță
ale copiilor care, prin schimbarea atitudinii celor din jur, pentru ca aceștia să aibă șansa să creasc ă într-o
lume cu mai pu ține prejudec ăți, o lume a șanselor egale la o via ță normal ă.

Bibliografie:

 Gherguț Alois -„Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a
gradelor didactice”, Ed. Polirom, 2005
 Gherguț Alois, Neamțu Cristina – „Psihopedagogie specială. Ghid practic pentru învățământul deschis
la distanță”
 Hrekow Pete, Vasilescu Florentina – „Învățămâ ntul incluziv: O șansă pentru toți elevii!” – pachet
educațional pentru elevii cu CES
 Văcărețu Ariana -Stanca, Ruoho Kari, Pop Mariana – „Evaluarea în sprijinul învățării”
 Chelemen, Ioan, (2006). „Impactul psiho -social asupra familiei ca urmare a dizabilit ății copilului ”,
Oradea: Editura Universit ății din Oradea.
 Carrel, Alexis, (s.a.). „Omul, fiin ță necunoscut ă”, Bucure ști: Editura Tedit F.Z.N.
 Andre, Cristophe, (2003). „Cum s ă-ți construiesti fericirea ” – Psihologia fericirii , Bucure ști: Editura
Trei.
 André, Cristophe, (2009). „Imperfecți, liberi si fericiți – Practic i ale stimei de sine ”, Bucure ști:
Editura Trei.
 Otilia, Apostu, (2009 ). „Situația copiilor cu CES incluși în învățământul de masă ”, UNICEF,
București: Editura Vanemonde.