Diferente DE Gen LA Nivelul Inferențelor Legate DE Autonomia Morală
ARGUMENT
Complexitatea deosebită a personalității a determinat numeroase modalități de abordare și multiple direcții de cercetare, printre care se numără și studierea subsistemului valoric.
Deoarece trăim și ne desfășurăm activitatea într-un mediu complex și dinamic, încearcăm în permanență să dăm sens acestei lumi, să decodificăm semnificația comportamentelor sociale observate. Plecând de la observațiile asupra unor comportamente cotidiene, indivizii sunt capabili să genereze inferențe legate chiar și de constelația de valori sau de autonomia morală a persoanelor observate.
Scopul declarat al acestei cercetări este acela de a studia inferențele legate de valorile și autonomia morală a unei persoane care într-o situație dată inițiază un anumit comportament. Pornind de la comportamentele observate ale persoanelor cu care stabilim relații interpersonale sau pe care le surprindem în diverse ipostaze, fiecare dintre noi ne construim o imagine despre acele persoane, imagine care de ajută să ne fundamentăm modalități specifice de interacțiune.
De aceea, sunt importanți factorii care stau la baza construirii acestor imagini. Cercetarea de față își propune să abordeze influențele pe care variabilele etichetă (sexul subiectului evaluator și sexul persoanei observate) o au asupra inferențelor legate de valorile personale și de autonomia morală a unei persoane care într-o situație dată realizează un anumit comportament.
Deoarece dimensiunea valorică a personalității se poate costitui într-o componentă folostită de indivizi în evaluarea situațiilor noi și în elaborarea de răspunsuri specifice pentru aceste situații, ne propunem să investigăm și legătura dintre valorile personale raportate de subiecți și valorile pe care aceștia le atribuie celuilalt.
PERSONALITATE ȘI VALORI
1.1. Introducere
Conceptul de personalitate are o complexitate semantică deosebită, de aceea definirea acestuia a constituit o dificultate de-a lungul istoriei psihologiei. De altfel, „istoria psihologiei se confruntă, în anumite limite, cu istoria încercărilor de a răspunde la întrebarea ce este personalitatea” (Fraisse, 1986, apud. Macsinga, 2000, p. 8). Personalitatea este văzută fie ca o unitate care există exclusiv în individ, fie ca o construcție psiho-socială, rezultat al interacținilor sociale (după Neculau, 1996, p. 155). Există numeroase abordări în studiul personalității dintre care abordarea sistemică – potrivit căreia personalitatea este un sistem organizat dinamic și care are o finalitate adaptativă, sau abordarea funcționalistă – prin care se subliniază rolul personalității în diferite teorii.
Plecând de la teoria trăsăturilor, Neculau (1996, p. 155) consideră că „personalitatea rezumă și comunică semnificația unor comportamente”. Ca și construcție socială, personalitatea are trei componente: comportamentele pe care actorul, ca individ biologic distinct le aduce pe scena socială; semnificațiile pe care le atașează acestui comportament chiar actorul social însuși și semnificațiile pe care ceilalți le atașează comportamentului desfășurat de actor (Hampson, 1984, apud. Neculau, 1996, p.156). Comportamentul fiecărui individ este influențat de dorința acestuia de a dobândi stima celorlalți, reputația morală sau prestigiu și de tendința de a evita etichetările negative. Pornind de la comportamentul observat, ceilalți indivizi fac numeroase inferențe legate de trăsăturile, intențiile sau scopurile actorului social. Pe baza acestor inferențe și prin raportarea lor un model ideal care există într-o societate, comportamentul actorului este evaluat. Astfel, personalitatea este construită în funcție de „teoria” pe care ne-am format-o despre rolul social al personalității, în funcție de imaginea noastră despre personalitate.
Lucrarea de față pune accent pe semnificația valorică pe care observatorii sociali o inferează plecând de la un comportament concret al unui actor social. Ținând seama de scopul acestei cercetări, ne vom concentra în continuare pe definirea și caracterizarea valorilor, pe reflectarea modului în care acestea sunt asimilate de către indivizii unei societăți. Vom investiga relația care se stabilește între valorile unei persoane și comportamentul acesteia, iar în final vom sintetiza informațiile prezentate pentru a releva rolul pe care valorile îl au în structura personalității.
1. 2. Conceptul de valoare
Definirea conceptului “valoare” nu este o sarcină ușoară. De altfel, parcurgerea literaturii de specialitate conduce la concluzia că încadrarea conceptuală a acestui termen a fost extrem de dificilă, conceptul fiind identificat în multe situații cu alte noțiuni specifice câmpului cercetării sociale. Pentru a realiza o imagine clară asupra conceptului investigat, vom trece în revistă confuziile care au apărut de-a lungul timpului în definirea termenului și vom reda în final câteva dintre definițiile operaționale ale conceptului.
Dificultățile delimitării conceptuale stricte a noțiunii investigate au fost semnalate încă de timpuriu de numeroași autori. Astfel, referindu-se la problema confuziei de la nivelul definirii valorilor, Adler (1956, p. 279 apud. Rohan, 2000, p. 255-277) arăta că una dintre cele mai populare strategii care contribuie la instalarea confuziei constă în a inventa nume noi pentru diferite constructe. Învestigând aceeași problematică, Clyde Kluckhohn (1951, p. 390, apud. Rohan, 2000, p. 255-277) a descoperit că “uneori valorile sunt considerate atitudini, motivații, obiecte, cantități măsurabile, obiceiuri sau tradiții etc”. Aceeași idee răzbate și din lucrările lui M. B. Smith (1969, p. 98 apud. Rohan, 2000, p. 255-277) care a subliniat că valorile erau etichetate ca și atitudini sau sentimente nucleu, preferințe, valențe. Studiind aceeași problematică, Campbell (1963, p. 100-101, apud. Rohan, 2000, p. 255-277) alcătuiește o listă de 76 de concepte care includeau valori, atitudini și motive și ajunge la concluzia că “terminologii diferite pot descrie același eveniment sau proces”.
Investigând semnificațiile date valorilor, Lucian Cunda (1982, p. 185) a distins două accepțiuni. Una dintre aceste accepțiuni presupune folosirea expresiilor de genul “valorile culturii universale” sau valorile Antichității prin care se desemnează obiecte, produse ale omului care au însușiri ce îi determină pe anumiți oameni să le acorde o semnificație pozitivă, de “valoare”. Aceeași remarcă o regăsim și în lucrările lui Ralph Turner (apud. Hutcheon Duffy, 1972, p. 172-187) care definește valorile ca fiind obiecte, considerându-le valori pe acele obiecte care sunt împărtășite, care fac parte din domeniul public.
Vom prezenta în continuare câteva dintre definițiile date de-a lungul timpului valorilor, plecând de la diferențierea valori – norme. În anii ’60, Kolb (apud. Hutcheon Duffy, 1972, p. 172-187) susținea că realizarea cea mai mare în domeniul studiului valorilor a fost ancorarea conceptului pe tărâmul normelor de grup obiective. Totuși, valorile nu sunt identice cu normele, chiar dacă cele două concepte sunt similare. Normele sunt reguli generale care există într-o societate și privesc tipurile de comportament care sunt interzise, sau tipurile de comportament care sunt permise, dezirabile. În acest context, nerespectarea regulilor este pedepsită. Abordând aceeași problematică a regulilor, dar din perspectiva individului, putem spune că regulile pe care indivizii le stabilesc pentru ei nu sunt norme, ci valori, deoarece indivizii pot decide pentru ei înșiși care dintre scopurile societale, umane sau personale sunt cele mai importante pentru propria persoană.
Revenind la definirea valorilor, vom începe cu definiția pe care Lewin o dă conceptului (1952, p. 41, apud. Rohan, 2000, p. 255-277). Potrivit acestuia, valorile influențează comportamentul, dar nu au caracterul unui scop. De exemplu, un individ nu încearcă să atingă valoarea “dreptate”, dar dreptatea ca și valoare îi ghidează comportamentul. Deci, este corect să spunem că valorile determină tipuri de activități desfășurate de un individ într-o situație anume au o valență pozitivă și care au o valență negativă. Cu alte cuvinte, valorile nu sunt forțe motivaționale, dar ele induc anumite orientări.
În accepțiunea lui Kluckhohn (1951, p. 395, apud. Rohan, 2000, p. 255-277), o valoare este o concepție explicită sau implicită asupra dezirabilului, o caracteristică distinctă a unui individ sau a unui grup care influențează selecția modurilor de acțiune, a mijloacelor și scopurilor urmărite, selecție făcută dintre alternativele disponibile. Definiția prezentată mai sus accentuează normativitatea, deoarece valorile sunt considerate dorințe pe care indivizii sau grupurile le consideră a fi justificate sau concepții ale ceea ce ei cred că ar trebui să-și dorească. Valorile ca și concepții ale dezirabilului exprimă deci idei legate de o lume bună, o societate și o viață bună. Termenul “dezirabil” folosit aici accentuează semnificația normelor unei societăți sau subgrup în formarea structurii unei valori. De asemenea, definiția subliniază valența valorilor; există lucruri bune și rele iar ceea ce este bun sau rău este dat de normele unei culturi. Orice individ care definește o valoare trebuie să o justifice utilizând elemente morale de bază. În ceea ce privește gradul în care credințele legate de ceea ce este dezirabil pot prezice acțiunile oamenilor, studiile au arătat că dorințele reale ale individivizilor sunt mai importante decât credințele lor legate de ceea ce este dezirabil (Hofstede 1980, apud. Markku Verkasalo, 1996, p. 3-7).
Heider (1958, p. 223, apud. Rohan, 2000, p. 255-277) folosește termenul “valoare” pentru a semnifica proprietatea unei entități sau unei clase de entități, proprietate care este în mod obiectiv pozitivă.
Teoria valorilor a lui Rokeach cât și metoda lui de măsurare este de asemenea legată strâns de aspectele care sunt dorite, preferabile. Potrivit propriei definiții (Rokeach 1973, p. 5, apud. Markku Verkasalo, 1996, p. 3), o valoare este o credință stabilă privind un mod specific de acțiune sau un scop final al existenței. Această credință este preferabilă din punct de vedere personal sau social unei modalități de comportare și unui scop final al existenței. “Preferabil” specifică faptul că un mod de comportare (de exemplu) este de preferat altuia, deci valorile au o ordine, o ierarhie. Prioritățile valorice individuale sunt rezultatul experienței culturale și a experienței unice personale. Membrii fiecărui grup cultural au în comun multe experiențe, iar în procesul socializării ei acceptă sau internalizează valorile recunoscute la nivel social. Totuși, există și o variație individuală la nivelul ierarhiei valorice personale datorată experiențelor și personalităților unice ale indivizilor. Când folosește sintagma “mod de comportare”, Rockeach consideră că valorile sunt caracteristici centrale ale sistemului de credințe ale unei persoane pentru că ele sunt relativ stabile și servesc la ghidarea acțiunii. Potrivit concepției lui Rocheach, un sistem de valori este o organizare stabilă de credințe privind modurile preferabile de comportament sau țintele finale în viață care sunt plasate pe un continuum al importanței.
McLaughlin (1965, apud. Dicționar de psihologie socială, 1981 p. 252 ) consideră că valorile sunt direct observabile, conțin elemente cognitive, afective și conative, nu operează independent de individ și de câmpul social, se referă la standarde ale dezirabilului, sunt organizate ierarhic în sistemul personalității și sunt relevante pentru comportamentul real.
Smith (1969, p. 102, apud. Mueller, Wornhoff, 1990, p. 691-670) consideră că “valorile aparțin dezirabilului, tărâmului lui <<ar trebui>> mai degrabă decât teritoriului lui <<a vrea>>”. El a criticat inventarele de valori pentru că accentuează preferințele personale mai degrabă decât “convingerile legate de ceea ce este de preferat”. Smith (1969, p. 116, apud. Mueller, Wornhoff, 1990, p. 691-670) a concluzionat că “o pr că “o problemă serioasă în cercetarea sistematică a valorilor este distincția dintre valori și preferințe, dintre ceea ce este dezirabil și ceea ce este dorit.”
Williams (1979, p. 128, apud. Homer, 1993, p. 345-368) s-a referit la „sistemul valoric ca la un set preferențial de reguli folosite în selecții sau pentru a rezolva conflicte”. Autorul consideră că sistemele valorice sunt centrale în organizarea cognitivă a individului; ele servesc ca și bază pentru formarea credințelor, a atitudinilor sau comportamentelor, ghidează modul în care ne prezentăm altora și, de asemenea, justifică sau explică comportamentele noastre anterioare.
Feather (1996, p. 222, apud. Rohan, 2000, p. 255-277) privește valorile ca și credințe legate de modurile dezirabile și nedezirabile de comportament sau credințe legate de dezirabilitatea unor scopuri generale. Definiția de mai sus cuprinde într-o manieră sintetică atât aspectul dezirabilități surprins de definiția lui Kluckhohn, cât și considerația cuprinsă în lucrările lui Rockeach potrivit căreia valorile sunt credințe. Aspectul legat de dezirabilitatea personală sau socială a conținutului valorilor va fi redat și în definițiile ulterioare date conceptului.
Una dintre teorii recente ale valorilor este cea dezvoltată de Schwartz și Bilsky (1987, 1990; Schwartz, 1992, apud. Markku Verkasalo, 1996, p. 3-5). Aceștia dezvoltă o definiție care include cinci puncte ce fuseseră menționate anterior în literatura de specialitate. Enumerarea acestor puncte cuprinde:
1. Valorile sunt concepte sau credințe;
2. Valorile sunt legate de scopuri terminale dezirabile sau acțiuni;
3. Valorile transcend situațiile concrete;
4. Valorile direcționează alegerile și evaluările pe care le facem;
5. Valorile sunt ierarhizate în funcție de importanța lor relativă.
Plecând de la aceste conceptualizări, în 1994 (p. 21, apud. Rohan, 2000, p. 255-277), autorul definește valorile ca scopuri trans-situaționale dezirabile, care variază ca importanță și care servesc ca principii-ghid în viața unei personae sau a altei entități sociale. Ulterior, revine și își rafinează delimitarea conceptuală definind valorile ca și concepții asupra dezirabilului, concepții care ghidează modul în care actorii sociali (lideri organizaționali, politicieni, indivizi) își selectează acțiunile, evaluează oamenii și evenimentele, își explică selecțiile și evaluările. (Schwartz 1999, p. 24, apud. Rohan, 2000, p. 255-277).
Spațiul cultural românesc a furnizat numeroase definiții pentru conceptul de valoare. Cea la care ne vom opri este definiția cuprinsă în Dicționarul de psihologie socială (1981 p. 251). Valorile sunt considerate relații sociale prin care comunitățile umane exprimă concordanța dintre lucruri, idei, fapte sau procese și necesitățile sociale condiționate social de practică. Ele variază în funcție de perioada istorică și în funcție de societatea căreia îi aparțin, fiind standarde culturale care generează norme instituționalizate.
Așa cum arată definițiile valorilor prezentate mai sus, presiunea unei societăți sau a unei culturi poate trasa valorile pe care o persoană ar trebui să le dorească. Ceea ce este comun în aceste definiții este faptul că valorile variază atât în funcție de persoana care le posedă, cât și în funcție de cultura în care sunt prezente. Reunind aspectele cuprinse în definițiile anterioare, putem spune că valorile sunt concepții ale dezirabilului care ghidează modul în care actorii sociali (liderii organizațiilor, lideri politici, indivizi) își selectează acțiunile, evaluează oamenii și evenimentele și își explică acțiunile și evaluările (Kluckhohn, 1951; Rokeach, 1973; Schwartz, 1992, apud. Schwartz, Shalom, 1999, p. 23-48). Ele sunt vocabularul scopurilor acceptate social fiind folosite pentru a motiva acțiunea, pentru a exprima și justifica soluțiile alese. Plecând de la acest punct de vedere, valorile sunt scopuri sau criterii trans-situaționale (securitatea, plăcere) care sunt ierarhizate în funcție de importanța lor ca și principii călăuzitoare în viață.
1. 2. 1. Caracteristicile valorilor
În continuare vom prezenta câteva dintre caracteristicile structurale ale valorilor (Dumitru, 2001, p. 105):
“Valoarea este un fenomen relațional deoarece se instituie în și printr-o relație funcțională subiect-obiect”. Relația funcțională subiect-obiect, în și prin care se instituie valoarea, este o relație evaluativă determinată de standarde construite și instituite la nivel social. Ea reprezintă prețuirea unui obiect de către subiect. Este o relație socială pentru că nu orice apreciere (individuală) a unui lucru determină valoarea lui, ci numai acelea care sunt în consens cu opțiuniunile, dorințele și preferințele grupului sau ale societății.
Valorile sociale, în măsura în care sunt interiorizate de individ, se situează în aceeași zonă a latentului, a virtualului, a subiectivului ca și atitudinile. Între atitudinile generalizate și cristalizate la nivelul personalității individului și valorile sociale interiorizate și transformate în principii proprii ale acțiunii dezirabile, diferențele se estompează, mergând până la identitate.
În structura personalității, valoarea este o formațiune psihică care implică elemente afective, cognitive (judecăți de valoare) și volitive (orientare către scop și efort voluntar pentru atingerea lui). Nu pot exista valori decât acolo unde există preferințe evaluative întemeiate pe anumite judecăți și care orientează activitatea individului în conformitate cu anumite scopuri. La nivelul personalității, valorile se organizează într-un sistem de valori la care individul se raportează în relațiile sale cu lumea. Ele asigură orientarea generală a individului și a grupului, o anumită constanță comportamentală a oamenilor în situații diverse, un consens la nivelul gândirii și acțiunii indivizilor care populează același spațiu socio-cultural.
Ele se însușesc în cadrul procesului de socializare și educație a individului.
1. 2. 2. Clasificarea valorilor
În acest subcapitol vom enumera criterii de clasificare a valorilor și vom realiza o trecere în revistă a studiilor care atestă existența diferențelor intersexuale la nivelul valorilor.
Datorită multitudinii valorilor care caracterizează o societate sau o cultură, clasificarea acestora este dificilă, criteriile folosite fiind foarte diverse. Chiar dacă această sarcină a clasificării valorilor este dificilă, există numeroase clasificări care însă nu se doresc a fi a-tot-cuprinzătoare. Aceste clasificări pornesc fie de la trecerea în revistă a literaturii de specialitate, fie de la definițiile operaționale date conceptului de „valoare”.
Realizând o trecere în revistă a literaturii existente, Andrei (1945, apud. Dumitru, 2001, p.108) realizează o clasificare luând ca și criterii:
subiectul lor (valori autopatice -centrate pe sine-, heteropatice -centrate pe o altă persoană- și ergopatice –centrate pe ceva nepersonal: o idee, un produs al minții),
facultățile psihice pe care le vizează (valori sensibile, cognitive, sentimentale),
obiectul valorilor (economice, etice, juridice, estetice, politice),
calitatea acestora (valori pozitive, negative, scopuri și efecte),
motivul aderării la acele valori (valori accidentale și proprii persoanei) ,
sfera de întindere a valorilor (individuale, sociale și cosmice)
valabilitatea valorilor (valori relative și absolute, subiective și obiective),
În realizarea cercetărilor sale, criteriul operațional pe care Rokeach l-a folosit în clasificarea valorilor a fost relația mijloc-scop. Plecând de la acest criteriu, în cercetările sale a operaționalizat valori instrumentale (sau mijloc) și valori finale (sau scop).
Una dintre cele mai noi teorii asupra valorilor este cea dezvoltată de Schwartz și Bilsky (Schwartz, 1992, apud. Markku Verkasalo, 1996, p. 3-5). Valorile pe care autorii le-au pus în evidență și pe care le-au verificat în studii desfășurate în 44 de națiuni sunt clasificate după două axe: deschiderea la schimbare (gradul în care oamenii sunt motivați să își urmărească propriile interese emoționale și intelectuale) versus conservatorism (oamenii preferă starea de fapt și certitudinea pe care le-o conferă tradiția) și transcendență (gradul în care oamenii doresc să treacă dincolo de interesele egoiste, fiind interesați de bunăstarea celorlalți) versus auto-realizare (gradul în care indivizii sunt motivați să-și atingă propriile interese, chiar și folosindu-se de ceilalți). Valorile care rezultă luând în considerare aceste
dimensiuni sunt cele enumerate mai jos (în paranteze sunt menționate elemente care ajută la definirea valorii menționate):
Putere – este un tip de valoare care țintește la prestigiul social, la controlul deținut asupra celorlalți (putere socială, bunăstare, autoritate) ;
Realizare – înțeleasă ca lupta pentru succes personal, pentru competență, în acord cu normele sociale (de succes, capabil, ambițios, influent) ;
Plăcere sau hedonism – vizează nevoia biologică înnăscută de a căuta plăcerea și satisfacerea nevoilor senzuale (plăcere, indulgență la adresa propriei persoane- în varianta din 1994) ;
Stimulare – bazată pe nevoia biologică de a descoperi varietatea și schimbarea care păstrează nivelul de activare destul de înalt;
Auto-direcționare – constă în lupta pentru a acționa și gândi independent, pentru a alege, a crea, a explora (creativ, căruia îi place libertatea, curios, independent, care își alege propriile scopuri) ;
Universalism – vizează înțelegerea importanței naturii și a bunăstării celorlalți oameni, respectul și protejarea acestora (justiție socială, deschidere a minții, o lume a păcii, înțelepciune, o lume a frumosului, unitatea cu natura, protejarea mediului, egalitate) ;
Benevolență – protejarea bunăstării celor apropiați în interacțiunile zilnice (de ajutor, iertător, cinstit, prieten adevărat, loial) ;
Tradiție – include normele, credințele și ritualurile mediului social căruia îi apaține individul (acceptarea a ceea ce viața îmi oferă, devotament, respectul pentru tradiție, umilință) ;
Conformism – evitarea tuturor acțiunilor, impulsurilor care i-ar putea deranja sau răni pe ceilalți, care ar putea conduce la încălcarea normelor sau la comportamente care sunt contrare expectanțelor (obedient, auto-disciplinat, politicos, care își onorează părinții și persoanele mai în vârstă) ;
Securitate – armonia și invariabilitatea societății, a relațiilor, cât și consistența self-ului (securitatea familiei, securitatea națională, ordine socială, curățenie, reciprocitatea favorurilor) ;
Spiritualitate – căutarea unui scop în viață, a armoniei interne în viața de zi cu zi. Această valoare are înțelesuri diferite, în funcție de cultură.
O altă accepțiune asupra valorilor este relevată de Dumitru (2001, p. 110) care clasifică valorile astfel:
Valori profesionale- care vizează principii generale despre ceea ce este important și de prețuit în activitatea profesională a oamenilor;
Valori psiho-sociale – care se referă la criterii și standarde evaluative, privind relațiile dintre membrii unei colectivități;
Valori morale – care au în vedere raportarea activităților și a relațiilor umane la dezirabilul social, la ceea ce este considerat ca fiind bun pentru existența oamenilor.
1. 2.3. Studii asupra valorilor
Clasificarea valorilor nu este văzută în cercetarea psihologică ca un scop în sine, ci mai degrabă ca un mijloc prin care cercetătorul poate să delimiteze foarte clar ceea ce urmărește, ceea ce investighează. În studiile prezentate mai jos vom urmări atât modul în care autorul și-a definit și clasificat valorile, dar mai ales diferențele intersexuale raportate.
Studiul întreprins de Knox, Cooper și Zusman în 2001 la care au participat 620 de studenți urmărea relevarea valorilor care țin de sfera relațiilor sexuale ale studenților și a modului în care aceste valori erau corelate cu valorile lor sociale. Valorile caracteristice vieții sexuale pe care studenții le-au avut de evalut raportându-se la comportamentul lor sexual sunt:
Absolutismul – prin care se desemna raportarea subiecților la coduri stricte, bazate pe religie care dicta ce e rău și ce e bine;
Relativismul – credințele studenților legate de comportamentul sexual subliniau faptul că acesta depinde de partener, de ceea ce simți pentru acesta, de natura relației stabilite;
Hedonismul – sau urmărirea plăcerii, ghidarea după principiul „dacă te simți bine, atunci urmează-ți satisfacerea nevoii de plăcere, dar fără să rănești pe nimeni în acest proces”.
Analiza statistică s-a făcut în funcție de sexul, vârsta, rasa și statutul relațional al subiecților, urmărindu-se atât valorile raportate, cât și diferențele înregistrate în funcție de criteriile enumerate mai sus. În cazul valorilor deținute de subiecții de sex masculin, rezultatele au arătat că, din 230 de bărbați, 73% credeau în relativism, 18,7% (sau aproape 1 din 5) în hedonism, și numai 8,3% în absolutism. S-au înregistrat diferențe semnificative în funcție de sexul respondenților la nivelul valorilor care țin de comportamentul sexual. Astfel, spre deosebire de bărbați, în cazul femeilor s-a înregistrat o adeziune mai mare față de
relativism și absolutism. Virtual, nici una dintre cele 388 femei nu avea un sistem de valori hedonice care să îi ghideze comportamentul sexual. Asemănător rezultatelor înregistrate cu această ocazie, cercetările anterioare au arătat, de asemenea, că femeile tind să fie mai absolutiste decât bărbații iar bărbații mai hedonici decât femeile în ceea ce privește valorile vieții sexuale (Schwartz and Reiss, 1995, apud. Knox, Cooper, Zusman, 2001, p. 24-28). Rezultatele obținute pot fi explicate prin apelul la informațiile legate de procesul socializării și mai ales de diferențele între socializarea fetelor și cea a băieților. Astfel, în procesul de socializare a persoanelor de gen feminin este accentuată importanța pe care contextul relațional (înțeles prin prisma angajamentului și securității oferite de relație) o are în exprimarea sexuală. În mod similar, persoanele de gen masculin au fost orientate spre plăcere, indiferent de contextual relațional. Referitor la vârsta respondenților, studenții mai tineri credeau într-o măsură mai mare în absolutism decât studenții care aveau vârste mai înaintate.
Mergând pe aceeași linie a relaționării între persoane de sex diferit, vom prezenta rezultatele unui studiu care plecă de la ipoteza că valorile unei persoane îi orientează comportamentul de alegere a unui partener. Autorii acest studiu (Goodwina, și Tinkerb, 2002 p. 1339–1349) examinează preferința pentru un partener, plecînd de la valorile subiecților care au fost investigate folosind instrumentul construit de Schwartz. Sarcina subiecților a fost aceea de a ierarhiza valorile cuprinse în proba lui Schwartz și apoi o serie de caracteristici legate de un posibil partener. Valorile pe care autorii le-au urmărit în acest studiu au fost:
Deschiderea către schimbare versus conservatorism;
Transcendență versus auto-dezvoltare;
Valorice hedonice.
Ipoteza de la care au plecat și care s-a confirmat ulterior sublinia că subiecții care valorizează Conservatorismul, vor căuta parteneri mai tradiționali (religioși, buni gospodari, provenind dintr-o familie bună, care câștigă bine și își doresc copii) Pe lângă acest rezultat, prelucrarea statistică a datelor culese a condus la descoperirea a două efecte unice legate de ceea ce apreciază bărbații și femeile la un posibil partener. Astfel, a rezultat că bărbații apreciază atractivitatea fizică a partenerei, iar femeile pregătirea universitară a partenerului.
Studiul următor vizează o latură foarte importantă a identității fiecărui individ uman, cea legată de profesia pe care acesta o desfășoară. Am putea pleca de la presupunerea că persoanele care au aceeași pregătire dispun de sisteme valorice similare. Totuși, chiar dacă persoanele care au aceeași profesie sunt similare în ceea ce privește istoria lor profesională, experiențele specifice, unice pe care le-a trăit fiecare dintre ele conduc la o diferențiere clară între valorile acestora, cu atât mai mult cu cât persoanele ale căror sisteme valorice le comparăm au sexe diferite.
În 1999, Neittaanmaki, Gross, Virjo, Hyppola și Kumpusalod (p. 559-568) realizează un studiu a cărui țintă era investigarea valorilor deținute de medici, condirerând că valorile medicilor sunt cruciale în contextul îngrijirii medicale. Eșantionul cu ajutorul căruia a fost realizată această cercetare număra 742 bărbați și 1069 femei, cu vârsta medie 35 bărbați și 34 femei. Plecând de la informațiile furnizate de ierarhizarea unui set de valori, au rezultat cele mai importante valori în viața unui medic și anume: familia, sănătatea, prieteniile apropiate. Femeile au evaluat prieteniile apropiate ca fiind mult mai importante decât bărbații medici, susținând rezultatelor altor studii care au arătat că această dimensiune este foarte importantă pentru femei. Satisfacția, stima de sine a femeilor emană din acțiunile care le oferă un sentiment de apropiere cu ceilalți. Potivit lui Bell (1985), lumea interpersonală nu a fost niciodată puternic valorizată de bărbați. Prieteniile bărbaților tind să fie definite ca și activități realizate împreună, pe când caracteristica cea mai importantă a prieteniilor apropiate a femeilor este cea legată de legăturile emoționale și personale. Această diferență poate fi explicată și pornind de la scrierile lui Gilligan (1982). Din moment ce masculinitatea este definită prin separare, bărbații tind să fie amenințați de intimitate. În antiteză, definirea feminității se face plecând de la atașament, deci separarea este cea care apare amenințătoare femeilor.
O altă dimensiune la nivelul căreia au apărut diferențe a fost succesul, înțeles de autori ca succes în domeniul profesional sau educațional, o slujbă bună și respectul din partea celorlalți, acesta fiind poziționat mai sus în ierarhiile realizate de către subiecții de sex feminin decât de subiecții de sex masculin. Femeile și bărbații, chiar dacă au aceeași ocupație, experimentează condiții de muncă diferite: au expectanțe diferite de la cariera lor, au oportunități diferite și relații interpersonale și de autoritate, de putere diferite. În general, pentru femeile și bărbații care au aceeași ocupație, nu există diferențe la nivelul nevoilor interne de recompense. Totuși, atunci când ei sunt comparați în ceea ce privește nevoia lor de recompense externe, apar anumite diferențe. Bărbații înclină să spună că salariul și promovarea sunt importante, în timp ce femeile pun un accent deosebit pe un mediu de lucru plăcut, pe prietenia colegilor. Succesul în muncă și în realizarea studiilor este legat de atribuirea succesului și de modul în care acesta variază de la bărbați la femei. În timp ce bărbații atribuie succesul abilității, este mai probabil ca femeile să atribuie succesul norocului și nu abilității lor. Atunci când succesul sarcinii care trebuie realizată nu poate fi pus în totalitate pe seama norocului, oamenii sunt reticenți în a considera abilitățile femeilor egale cu cele ale bărbaților. În schimb, succesul femeilor este atribuit muncii perseverente și îndelungate. De aceea este logic ca femeile să-și dorească să atingă succesul în carieră și în studii, împotrivindu-se șanselor care le sunt acordate. Nu în ultimul rând, studiul a pus în evidență diferențele de la nivelul dimensiunii universalism care face referire la pace și la preocuparea pentru mediu. În acest studiu, femeile au poziționat aceste valori mai sus în ierarhie decât bărbații.
Studiile lui Feather (1984, apud. Markku Verkasalo, 1996) care vizau efectul aparteneței sexuale asupra valorilor posedate de indivizi, au arătat că bărbații valorizează ambiția, capacitatea, abilitatea, o viață confortabilă și o viață plină de plăceri într-o măsura mai mare decât femeile. Potrivit lui Schwartz, aceste valori aparțin tipurilor de valori pe care le-a denumit Realizare, Plăcere, Stimulare. Femeile valorirează capacitatea de a ierta, disponibilitatea de a oferi ajutor, iubirea matură și o lume a frumosului într-o măsură mai mare decât bărbații. Aceste valori aparțin tipurilor de valori denumite Benevolență și Universalism.
1. 2. 4. Valorile și procesul socializării
În această secțiune ne vom concentra pe sublinierea modului în care valorile sunt însușite de membrii unei comunități. Valorile sociale privite în geneza lor sunt abstractizări și generalizări ale intersecției dintre proprietățile lucrurilor și nevoile fundamentale bio-sociale ale omului. Totuși, odată ce s-au constituit, ele devin elemente obiective ale mediului de viață al persoanei concrete. Concepția individuală despre dezirabil este rezultatul întâlnirii individului cu valorile sociale. Rezultă deci că orientarea axiologică a unei prsoane are două surse: interacțiunea subiectului cu obiecte, evenimente, situații (experiența lui anterioară) și raportarea subiectului la ceea ce este dezirabil social (general-uman, de grup) (după Iluț, 1995, p.23). Piaget conceptualizează acestă raportare a individului la societate considerând-o un schimb social. Acesta presupune un schimb de obiecte tangibile sau servicii intangibile între doi parteneri, schimb care poate fi considerat mai mult sau mai puțin satisfăcător. Autorul citat enumeră în continuare trei feluri de schimb social: schimbul calitativ spontan care se referă la reacțiile noastre față de ceilalți și poate implica sentimente precum simpatia sau antipatia; schimbul economic care este de fapt un schimb cantitativ de bunuri și servicii și schimbul normativ care implică valori morale, intelectuale și legale care sunt obligatorii, conservate de-a lungul timpului și impuse prin apelul la reguli (Wolfe Mays, 2000, p. 261-275).
Ne vom referi în continuare la schimburile normative ca și modalitate prin care indivizii își construiesc sistemul axiologic.
Expunerea indivizilor la obiceiuri, legi, norme, scenarii și practici organizaționale este un mijloc prin care sunt făcute cunoscute membrilor societății valorile care o caracterizează (Bourdieu, 1972; Markus, Kitayama, 1994, apud. Schwartz, 1999, p. 23-48). Totuși, acest proces de interacțiune între individ și normele, valorile și credințele specifice societății din care face parte începe încă de timpuriu. Acest proces prin care indivizii umani învață normele și rolurile care le sunt necesare pentru a-și îndeplini îndatoririle din cadrul unui grup sau societăți poartă numele de socializare. Adesea, acest proces complex este privit și ca un mecanism prin intermediul căruia colectivitatea transmite membrilor săi normele sociale, valorile, credințele (Dicționar de psihologie socială, 1981 p. 228). Analizând procesul socializării, putem desprinde două mari faze: socializarea primară și socializarea secundară.
Socializarea primară are loc în copilărie și presupune achiziționarea unor cunoștințe, deprinderi, atitudini și comportamente umane. Cei care mediază această interiorizare sunt în primul rând membrii familiei. Revenind la cadrul general al discuției noastre (cel al valorilor) putem vorbi în acest context de cea ce Piaget numea „realismul moral”, adică tendința copilului de a considera valorile ca entități de sine stătătoare, independente de conștiință.
Socializarea secundară este legată de diviziunea muncii. Ea presupune internalizarea cerințelor, informațiilor, valorilor care sunt promovate de diferite instituții. Dacă în prima socializare, individul asimilează „lumea socială de bază”, prin socializarea secundară el însușește realități parțiale, „sublumi”. Intrarea în socializarea secundară coincide cu trecerea la pubertate și adolescență și cu trecerea de la gândirea concretă la cea abstractă. Această perioadă a dezvoltării individului este marcată de tendința acestuia de a găsi argumente raționale pentru fiecare dintre practicile, normele și valorile cu care vine în contact.
Așa cum rezultă din cele expuse mai sus, adaptarea la realitatea socială și socializarea informală sunt la fel de importante ca și socializarea formală a valorilor.
Vom prezenta mai jos rezultatele câtorva studii care au investigat transmiterea valorilor de la părinți la copii. Unele dintre acestea au subliniat faptul că există o influență reciprocă între părinți și copii în ceea ce privește transmiterea valorilor. Astfel, concepția tradițională a socializării directe nu este în totalitate relevantă în acest context.
Există studii care susțin similaritatea dintre orientările valorice ale copiilor și cele ale părinților, dar există și studii care pun sub semnul întrebării noțiunea de transmitere a structurilor valorice în sânul familiei (Bengtson, 1975, p. 358-371).
Feather (1975, apud. Homer, 1993, p. 345-368) a desfășurat în 1972 și 1973 două studii în care subiecții erau părinți și copiii acestora. Rezultatele au arătat că părinții atribuie o importanță mai mare valorilor care sunt legate de familie, securitate, competență și respect pentru propria persoană, în timp ce copiii atribuiau o importanță mai mare plăcerii, libertății, prieteniilor apropiate, deschiderii minții. Diferențele au fost interpretate ca datorându-se în parte ajustărilor universale care se realizează la diferite perioade de timp în ciclul vieții, pe măsură ce individul parcurge schimbări biologice, schimbări ale nevoilor și pe măsură ce expectanțele sociale se schimbă ca urmare a modificării responsabilităților. În același timp, aceste diferențe pot reflecta orientări socio-culturale unice sau pot reflecta evenimentele pe care o generație le-a trăit și cealaltă nu.
Whitbeck și Gecas (1988, p. 829-840) realizează un studiu în care părinții și copiii își auto-evaluează valorile și atribuie valori celorlalți. Una dintre ipotezele de la care a plecat acest studiu avansa presupunera că percepțiile părinților legate de valorile personale ale copiilor vor fi mai puternic legate de valorile pe care părinții vor să le transmită decât de valorile pe care copiii le posedă. Aceeași ipoteză a fost avansată și în cazul copiilor: valorile pe care ei le percep a fi transmise de părinții lor sunt mai apropiate de propriile valori decât de valorile pe care părinți vor să le transmită. Ceea ce a reușit să releve acest studiu constă în confirmarea existenței unei diferențe între valorile părinților și valorile pe care aceștia doresc să le transmită sau le transmit, chiar dacă există o legătură pozitivă între aceste valori. Un alt rezultat la fel de surprinzător este cel care confirmă faptul că există o concordanța scăzută între valorile pe care părinții doresc să le transmită, să le socializeze și valorile declarate de copii. Un alt aspect ce este subliniat de acest studiu este cel legat de diferențele care apar la nivelul socializării, diferențe care sunt date de expectanțele legate de rolul de sex. Mergând pe aceeași linie, părinții atribuiau mai ușor valori fiicelor decât fiilor. Ipoteza potrivit căreia copiii atribuie valorile lor părinților a fost, de asemenea susținută.
O investigație a valorilor și a percepției interpersonale a liceenilor și a părinților lor a relevant prezența unui conflict valoric (Thurnher, Spence, ,Lowenthal, 1974, p. 308-320). Totuși, Thurnher et al. consideră că “distanța dintre generații” este un mit.
Pe de altă parte, Youmans (1973, p. 53-65) a descoperit că între clase de vârstă diferite există diferențe în orientările valorice, iar aceste diferențe au apărut atât în cazul eșantioanelor rurale cât și în cazul eșantioanelor urbane și includeau diferențe la nivelul autoritarismului, realizării, religiozității, anomiei; a fost subliniată și diferența dintre valorile deținute de subiecții din eșantionul urban și cele deținute de subiecții din eșantionul rural.
Laufer și Bengtson (1974, p. 181-205) adaugă că schimbările în orientările valorice apar atunci când subiecții trebuie să-și formeze noi abilități și atunci când apar noi modele de organizare socială.
Inglehart (1990, p.5, apud. Homer, 1993, p. 345-368) susține cu tărie că procesul schimbării valorilor reflectă fluctuații de scurtă durată în mediul socio-economic. Bazându-se pe datele culese de la mai multe eșantioane naționale, autorul citat mai sus a concluzionat că valorile societăților vestice s-au schimbat trecând de la accentul deosebit pus pe bunăstarea materială și pe securitatea fizică la accentuarea calității vieții. Spre deosebire de eșantioanele formate din subiecți tineri, cele formate din subiecți care aveau o vârstă mai înaintată relevau priorități valorice care erau axate mai mult pe latura materială, iar analizele statistice realizate au arătat că acest efect era mai mult un efect dat de schimbările de generație decât un efect dat de procesul de îmbătrânire.
Nu există un consens legat de magnitudinea diferențelor între generații în ceea ce privește valorile. Acest diferențe nu reflectă neapărat incongruențe între părinți și copii și nici concordanța valorilor între membrii unei familii nu sugerează similaritatea societală între valorile generațiilor (Bengtson, 1975, p. 358-371). Într-un studiu la care au participat 256 de subiecți americani (părinți-copii), Bengtson a identificat două dimensiuni valorice: umanism/materialism și colectivism/individualism. Rezultatele au relevant efecte slabe sau moderate de transmitere în cadrul familiei a valorilor colectivism/individualism. Totuși, a apărut o variație slabă dată de aparteneța la grup cât și o dovadă slabă a transmiterii de la părinte la copil a valorilor umanism/materialism.
Recent, Grunert (1990, apud. Homer, 1993, p. 345-368) a descoperit că două valori distracția/bucuria și securitatea făceau diferențe între studenți și părinții acestora în patru culturi (Danemarca, Japonia, Germania de Vest și Statele Unite).
Similaritățile intergeneraționale înregistrate la nivelul valorilor nu pot fi interpretate ca și o dovadă a influenței parentale pentru că similaritatea observată ar putea apărea din influența pe care copiii o exercită asupra părinților lor. Din păcate, abordările tradiționale ale socializării s-au concentrate pe procesul influenței de la părinte la copil fără a lua în considerare și influențele mutuale (Glass, Bengtson, ,Dunham, 1986, p. 685-698). Folosindu-se de o perspectivă developmentală, Glass et al. (1986, p. 685-698) au examinat transmiterea atitudinilor raportându-se la domeniul politic, religios și la diferențele date de sex pentru a evalua acuratețea socializării directe, a moștenirii statusului și a modelelor de influență reciprocă. Rezultatele oferă o convergență scăzută a atitudinilor părinților și copiilor de-a lungul vârstei.
Valorile sunt similare atitudinilor deoarece ambele sunt cogniții care variază ca și specificitate (valorile fiind mai puțin specifice decât atitudinile) și funcționează pentru a facilita adaptarea individului la mediu (Homer ,Kahle, 1988, p. 638-646). De aceea, procesul prin care atitudinile sunt transmise de la o generație la alta poate fi asemănat cu procesul prin care valorile sunt transmise de la o generație la alta, implicând faptul că influențele reciproce între valorile transmise între părinți și copii acestora necesită un studiu aprofundat.
Studiul întreprins de Homer (1993, p. 345-368) compară structurile valorice ale studenților și părinților în cazul culturii americane și a celei Vest germane. Rezultatele acestui studiului confirmă faptul că nu există o diferență marcantă între valorile deținute de diferite generații. Printre respondenții americani au apărut influențe reciproce între părinți și copii în ceea ce privește valorile sociale. Influențe de la copil la părinte au apărut în cazul valorilor care vizează hedonismul. Astfel, transmiterea acestor valori este dominată de influența copiilor asupra părinților lor deoarece nici un părinte nu este promotorul valorilor hedonice. Studiul realizat a confirmat ipoteza potrivit căreia transmiterea valorilor variază în funcție de cultură. În antiteză cu aceste rezultate, a reieșit o slabă evidență a transmiterii valorilor în cazul eșantionului vest german.
Plecând de la rezultatele care arată că valorile pot fi transmise și de la student la părintele acestuia, considerăm necesară punctarea unei alte dimensiuni a procesului de socializare și anume, re-socializarea. Re-socializarea este de fapt o socializare secundară care apare în cazul în care individul uman intră într-o realitate socio-culturală și axiologică care este diferită substanțial de cea internalizată în cadrul procesului de socializare primară. Aflat în această situație, individul uman își reconsideră întreaga experiență trecută prin prisma prezentului, făcând numeroase raționalizări în legătură cu aspecte care acum nu mai au aceeași semnificație ca în trecut (“Atunci credeam că știu ce e bine, acum știu sigur, sunt convins”).
1. 3. Dezvoltarea morală
1. 3. 1. Modele teoretice ale dezvoltării morale
Conținutul acestui subcapitol constă în prezentarea câtorva teorii privind stadialitatea formării sistemului valoric, accentund dezvoltărea morală cognitivă. Ulterior, vom trece în revistă rezulatele studiilor care, plecând de la aceste teorii, au raportat diferențe intersexuale la nivelul dezvoltării morale.
Literatura psihologică nu oferă o definiție comun acceptată a termenului „moral”. Totuși, apelând la orice dicționar, vom descoperi că moralitatea este considerată a fi un set de reguli cu privire la comportament. Aceste reguli sunt proprii oricărei culturi și societăți, sunt transmise în procesul socializării, alcătuind la nivel individual setul valorilor morale. În categoria valorilor morale pot fi incluse: cinstea, sinceritatea, demnitatea, compasiunea, dreptatea, respectul față de mediu, respectul față de drepturile și proprietatea altora, respectul pentru procesul democratic. Deși, într-o societate democratică, nu sunt stabilite standarde absolute pentru valorile estetice sau ecomonice, este considerată necesară deținerea de către toți cetățenii a anumitor valori morale fundamentale.
Chiar dacă psihanaliza a jucat un rol foarte important în psihologia moralității prin precizarea rolului Superegoului și prin accentuarea sentimentelor morale legate de rușine și vină, ne vom concentra în cele ce urmează asupra teoriilor care au vizat dezvoltarea morală cognitivă, fără a face referiri la teoria psihanalitică sau la abordările care aveau în prim plan învățarea socială.
Principalii teoreticieni ai domeniului dezvoltării morale cognitive la care vom face referire în continuare sunt Piaget și Kohlberg. Vom porni de la identificarea sursei moralității în cazul celor două teorii, apoi vom detalia aspectele legate de fiecare dintre abordările celor doi autori, punctând în final diferențele sexuale înregistrate de diferite studii.
Sursa moralității. Teoriile dezvoltării cognitive susțin că indivizii își dezvoltă propria conștiință pe baza experimentării relaționării și a asumării rolurilor. Aceste teorii susțin că dezvoltarea judecății morale este asemănătoare dezvoltării cognitive, care presupune parcurgerea anumitor stadii din ce în ce mai complexe. Dezvoltarea morală a copilului nu se realizează printr-o simplă internalizare a moralității exterioare lui, ci presupune o înțelegere a principiilor morale și o construcție a conceptelor legate de egalitate și reciprocitate. În antiteză cu teoriile internalizării, teoria lui Kohlberg propune și un nivel post-convențional al dezvoltării morale care este caracterizat de prezența principiilor morale care merg dincolo de convențiile și regulile morale ale mediului social.
Dezvoltarea moralității. Potrivit lui J. Piaget dezvoltarea gîndirii morale se realizează progresiv, implicînd parcurgerea ordonată a unor stadii ale inteligenței, acest progres fiind caracterizat de o gîndire cu o calitate particulară (J. Piaget, 1932). Judecata morală este văzută ca dezvoltându-se în concordanță cu trecerea de la gîndirea preoperațională la gîndirea operațională și apoi la cea operațional-formală. Astfel, dezvoltarea morală se realizează pe măsură ce copilul acționează, transformă și modifică lumea din jurul lui, fiind totodată influențat de consecințele acțiunii sale. Măsura dezvoltării gîndirii în ansamblu este, prin urmare, o măsură și a dezvoltării gîndirii morale, în particular.
J. Piaget (1980, apud. Iluț, 1995, p. 29) a desprins trei principale etape în dezvoltarea judecăților morale, studiile sale fiind realizate pe copii. Aceste trei stadii ale dezvoltării morale sunt: etapa inițială, a respectului unilateral față de adult, morala heteronomă, în care forța regulei depinde de prezența fizică a celor mai în vârstă. În această etapă domină raporturile de constrîngere, autoritarism, obligativitatea severă impusă din exterior. Copii percep regulile morale ca fiind absolutiste, rigide și nemodificabile. Pe măsură ce copilul se apropie de adolescență, se dezvoltă stadiul al doilea, al „realismului moral”, a raportării la norma morală în sine. În acest stadiu, evaluarea comportamentului se face în funcție de gradul în care acestea se conformează regulilor stabilite. A treia etapă este autonomia relativă a conștiinței morale, comportamentele fiind orientate din interior. Morala autonomă este o morală a cooperării, în care ansamblul regulilor de conviețuire emană din aspectul mutual, din trăirea interioară intensă a sentimentului de egalitate, a cerințelor de cooperare. Această morală, în condițiile dezvoltării ample a inteligenței și a slăbirii autorității părintilor, se caracterizează prin flexibilitate, raționalitate și constiință socială.
Considerăm utilă și necesară prezentarea unui instrument care investighează aprobarea morală dorită din partea celorlalți sau din partea propriei persoane. Relevarea caracteristicilor acestui instrument este benefică în acest context deoarece, putem lega aspectele pe care acest instrument le investighează de ceea ce Piaget numea morală autonomă și morală heteronomă.
Modelul aprobării morale a fost propus recent de Ryan și Riordan (2000, p 448-463) ca o explicație parțială pentru disparitatea observată între deciziile morale și acțiunile morale. O componentă importantă a acestui model este o variabilă neluată în considerare până acum: aprobarea morală dorită, variabilă care este definită ca și gradul în care indivizii au nevoie de aprobare din partea altora sau din partea propriei persoane pentru a realiza acțiuni morale fără să resimtă discomfort (Jones ,Ryan, 1997, apud. Ryan și Riordan, 2000, p 448-463). Jones (1991, apud. Ryan și Riordan, 2000, p 448-463) a argumentat că toate modelele care vizează procesul decizional moral pot fi considerate variații ale modelului în patru trepte al lui Rest (1986, apud. Ryan și Riordan, 2000, p 448-463) care postulează că indivizii trebuie să: recunoască că o problematică are un caracter moral; să realizeze o judecată morală; să stabilească o intenție morală și să se angajeje într-un comportament moral. Înainte de a se angaja într-un comportament, indivizii anticipează efectele pe care le vor produce acțiunile lor. Referindu-se la aspectul legat de anticiparea consecințelor unui comportament, Krebs și Denton (1997, p. 131-146) disting trei tipuri de consecințe care vizează aspectele materiale, social-relaționale și psihologice-individuale. Instrumentul prezentat aici face referire la atenția pe care indivizii aflați în situații morale o acordă consecințelor social-relaționale ale comportamentului lor. Astfel, atunci când indivizii inițiază acțiuni în situațiile morale, ei proiectează aprobarea morală pe care grupul (la care se raportează din punct de vedere moral) i-o va furniza prin prisma comportamentului lor. Dacă antipând consecințele, individul își satisface cerințele de aprobare morală, considerându-se beneficiarul susținerii celorlalți, atunci este probabil ca ei să realizeze acțiunile pe care și le-au propus.
Aprobarea morală dorită este o variabilă care poate ajuta în diferențierea indivizilor pentru care probabilitatea de a-și urmări propriile intenții morale este mare de indivizii pentru care această probabilitate este redusă. Pe lângă aceasta, este posibil să se distingă între persoanele care au nevoie de aprobare din partea propriei persone și cele care doresc mai mult o aprobare din partea celorlalți. Referindu-ne la acestea din urmă, putem spune că, prin acțiunile pe care le întreprind în situațiile cu caracter moral, ele fie caută lauda și prețuirea celorlalți, fie evită învinuirea care s-ar arunca asupra lor dacă realizează un anumit comportament. Această diferențiere între persoanele care au nevoie de aprobarea din partea celorlalți și persoanele care au nevoie de aprobare din partea propriei persoane este asemănătoare diferenței stabilite de Piaget între morala heteronomă și morala autonomă.
Pornind de la cercetările realizate de precursorul său elevețian, Kohlberg deplasează accentul pe felul în care copiii argumentează comportamentul moral. Pentru a măsura aspectul moral al personalității, Kohlberg prezintă subiecților un set de dileme morale filosofice care includ un conflict între normele morale. Autorul presupune că oamenii procesează informația din toate dilemele morale prin intermediul structurilor cognitive care definsc stadiul curent al dezvoltării morale. “Stadiul de judecată morală este un filtru prin care forțele situaționale sunt percepute, interpretate și în baza cărora individul acționează” (Kohlberg, 1984, p. 564). Kohlberg consideră că judecata morală este o organizare în “structuri ale întregului”, deci se așteaptă ca fiecare individ să considere toate problemele morale pe care le întâlnește într-un anumit mod, care este consistent de-a lungul diferitelor dileme în fața cărora este pus. Astfel, persoane diferite, care se află la nivele diferite ale dezvoltării morale, vor avea abordări comportamentale diferite ale dilemelor morale. Potrivit autorului, fiecare structură cognitivă nouă transformă și integrează structura care definește stadiul anterior, parcurgerea stadiilor realizându-se într-o ordine fixă. Deci, indivizii parcurg o secvență invariantă și universală de nivele ale judecății morale. Trecerea de la un stadiu al dezvoltării morale la altul apare atunci când se creează un dezechilibru cognitiv, adică atunci când persoana nu poate face față unei situații dilematice date.
În modelul moralității al lui Kohlberg, aspectul moral al personalității este definit în termenii abilității de a considera cele mai juste soluții în dilemele morale. Acest model se apleacă asupra înțelegerii morale sau asupra cunoașterii morale. Raportat la acest model, luarea deciziilor morale este un proces rațional.
În 1984, Kohlberg propune un model al relației dintre judecata morală și comportamentul moral. În acest model, structurile de judecată morală conduc la anumite alegeri morale care dacă sunt urmate de judecăți adecvate asupra responsabilității și susținute de procesele necesare eului, conduc la comportament moral. Pe baza studiilor realizate, postulează existența a trei nivele ale dezvoltării morale și șase stadii (1984):
Nivel de moralitate preconvențională – Comportamentul este motivat de anticiparea plăcerii sau a pedepsei. Acest nivel este predominant în școala generală la copiii de până la zece ani, stadiul doi al acestui nivel putând fi observat și la unii dintre adolescenți. Acest nivel al dezvoltării morale cuprinde două stadii:
Stadiul 1 – Pedeapsă și supunere față de autoritate;
Copilul poate diferenția, pe baza pedepselor pe care le primește, ceea ce este bine de ceea ce este rău, raportându-se într-o manieră supusă față de autoritate (părinți, aparțănători);
Stadiul 2 – Orientare naiv – hedonică și instrumentală;
Copilul respectă regulile, atunci când un acest comportament îi satisface plăcerea de moment.
Nivel de moralitate convențională – Acceptarea regulilor și standardelor unui grup. Acest nivel al dezvoltării morale este dominant în perioada de adolescență mijlocie (până la șaisprezece ani) cât și în perioada maturității. Acest nivel cuprinde, asemănător celorlalte, două stadii de dezvoltare:
Stadiul 3 – Conformism în relațiile interpersonale;
Adolescentul se comportă așa cum ceilalți îi dictează, ajungând să internalizeze atât regulile sociale cât și importanța intenției în determinarea unui comportament. În această perioadă, prietenii și familia joacă un rol important.
Stadiul 4 – Moralitatea autorității și menținerii ordinii sociale;
Adolescentul sau adultul aderă la un cod al onoarei intern, fără să ia în seamă foarte mult ceea ce ceilalți oameni consideră a fi corect sau greșit. Acest cod al onoarei provine nu numai din influențele familiei și prietenilor, cât și din influența societății în care adolescentul sau adultul trăiește. Totuși, elementele care alcătuiesc acest cod nu sunt cântărite, revizuite, abandonate sau schimbate.
Stadiul 4 ½ – se intercalează între stadiul convențional și post-convențional. Apare la studenți deaorece aceștia au ajuns să descopere că moralitatea convențională este relativă și arbitrară, dar nu au ajuns la descoperirea principiilor etice universale.
Nivel de moralitate postconvențională (al autonomiei și principiilor morale personale):
Stadiul 5 – Moralitatea contractului social, a drepturilor individuale și a legii democratic acceptate;
Adultul care depășește stadiul patru de dezvoltare morală poate ajunge la a deține un set de reguli care pot aduce beneficii unui număr mare de oameni, deoarece aceste reguli transced nevoile și bine personal individual.
Stadiul 6 – Orientare după principiile etice universale.
Persoana care atinge acest stadiu de dezvoltare morală aderă la valori precum adevăr, onoare, integritate.
Diferențele intersexuale în dezvoltarea morală au fost raportate de cercetările timpurii ale lui Kohlberg. Astfel s-a arătat că, stadiul trei era stadiul în care se află cu precădere femeile, iar stadiul patru era stadiul modal pentru bărbați. Stadiul trei al judecății morale este caracterizat de dorința de a menține relațiile și de a satisface expectanțele celorlalți, iar stadiul patru al dezvoltării morale este caracterizat de o mentalitate a legii și a ordinii.
Criticii modelului lui Kohlberg au arătat că este imposibil să prezici comportamentul moral pe baza stadiului de dezvoltare morală, deoarece, potrivit lui Kohlberg, indivizii aflați în stadii diferite ale dezvoltării morale pot ajunge la decizii similare, iar indivizii care se află în același stadiu al dezvoltării pot ajunge la judecăți morale diferite.
Teoria dezvoltării morale a lui Gilligan pornește de la teoria dezvoltării morale cognitive a lui Kohlberg. Cercetările autoarei au apărut ca o reacție la modelul lui Kohlberg, care era acuzat de erorile pe care le cuprindea legate de diferențele de sex (Gilligan, 1977; Haan, 1978, apud. Jaffee și Hyde, 2000, p. 703-726). În mod specific, Gilligan a argumentat că teoria dezvoltării morale a lui Kohlberg a reieșit în urma studiilor realizate pe eșantioane de subiecți de sex masculin, neglijându-se faptul că femeile dispun de un mod distinct de a realiza judecățile morale, de o modalitate specifică care este caracterizată de dorința de a menține relațiile și de dorința de a nu cauza rău celorlalți. Această orientare bazată pe îngrijire contrastează cu modul distinct în care bărbații realizează judecățile morale – orintarea bazată pe justiție. Spre deosebire de stadiile care sunt postulate de teoria dezvoltării morale a lui Kohlberg, orientarea bazată pe îngrijire și cea bazată pe justiție nu reprezintă structuri cognitive care se dezvoltă într-o secvență stadială. Ele reprezintă cadre de referință care pot fi modificate de experiență și prin care indivizii interpretează și rezolvă problemele morale. Gilligan a arătat că experiența atașamentului și a legăturii este mai salientă pentru persoanele de sex feminin, în timp ce experiența inegalității și a separării este salientă pentru persoanele de sex masculin. Expectanțele inițiale legate de atașament și inegalitate pot fi confirmate mai târziu în copilărie sau pe parcursul adolescenței, putând rezulta deci o asociere între sexul persoanei și orientarea sa morală. În viziunea ei originală, Gilligan a propus trei faze de dezvoltare a orientării morale bazate pe îngrijire. Prima fază era caracterizată de o focusare exclusivă pe propriile nevoi (a avea grijă de propria persoană), cea de-a doua etapă era caracterizată de sacrificiul propriei persoane și accentuarea nevoilor celorlalți, iar cea de-a treia era caracterizată de abilitatea a realiza un echilibru între propriile nevoi și nevoile celorlalți. Această secvență a etapelor de dezvoltare a orientării morale bazate pe îngrijire au rezultat în urma interviurilor primare pe care Gilligan le-a realizat pe un grup de femei cu vârste, naționalități și statut socio-economic diferite. Ulterior, Skoe și Marcia (1991, apud. Jaffee și Hyde, 2000, p. 703-726) au realizat un instrument pentru a valida Interviul care investiga Etica Îngrijirii. Deși Gilligan a sugerat că indivizii progresează parcurgând cele trei etape descrise anterior, teoria sa nu specifică clar dacă un individ care a atins cel mai înalt nivel al dezvoltării rămâne la acest nivel sau dacă fiecare nouă criză existențială conduce la o reluare a procesului de dezvoltare. Skoe și Marcia au sugerat că dezvoltarea gândirii morale se bazează pe punerea sub semnul întrebării a vechilor credințe și pe formularea unor credințe noi, mai cuprinzătoare. Ei au comparat această dezvoltare morală cu procesele de dezechilibru și acomodare cuprinse în dezvoltarea cognitivă (Piaget). Criticile apărute la adresa teoriei lui Gilligan subliniau faptul că această teoria supra-simplifică teoria lui Kohlberg prin faptul că orientarea morală bazată pe justiție apare ca o judecată care se bazează în mod rigid pe legi și ordine, teoria ignorând faptul că dreptatea și drepturile există în contextul responsabilităților și obligațiilor sociale.
1. 3. 2. Dovezi pentru și împotriva diferențelor intersexuale în dezvoltarea morală
1. 3. 2. 1. Diferențe intersexuale provenite din teoria lui Kohlberg
Afirmațiile lui Gilligan potrivit cărora instrumentul construit pentru a investiga stadiile dezvoltării morale postulate de Kohlberg prezintă erori legate de evaluarea persoanelor de sex feminin (gender bias) nu s-au susținut. În 1979, Rest a realizat o trecere în revistă a mai multor studii care foloseau acest instrument și a descoperit numai două diferențe intersexuale semnificative, fiecare dintre ele favorizând subiecții de sex feminin. Meta-analiza realizată de Walker ( 1984, p. 677- 691, apud. Jafee, Hyde, 2000, p 703-726) a descoperit diferențe intersexuale slabe, diferențe favorizând subiecții de sex masculin care se aflau la stadiul maturității. Sexul participanților a fost răspunzător numai pentru a douăzecea parte din variația descoperită la nivelul dezvoltării judecății morale. Autorul meta-analizei a arătat că diferențele apăreau cu precădere în studiile care confruntau sexul cu educația sau cu satutul ocupațional și în studiile care foloseau variantele mai puțin valide ale manualului pe baza căruia se realiza cotarea (potrivit teoriei lui Kohlberg). Colby și Damon (1983, p. 473-481) au arătat că modelul lui Kohlberg a fost validat pe un eșantion care era format în proporții egale din femei și bărbați. Rezultatele lor au arătat că femeile parcurg aceleași stadiiale dezvoltării morale, în aceeași ordine ca și bărbații. Atunci când variabilele legate de educație și ocupație erau controlate, diferențele intersexuale legate de nivelul sau stadiul dezvoltării morale nu au apărut. Comentariile lui Gilligan la criticile apărute au constat în a sublinia că femeile reușesc să învețe și să folosească orientarea morală bazată pe justiție la fel de eficient ca și bărbații. Totuși, ceea ce este interesant de subliniat este faptul că studiile citate mai sus nu testează aserțiunea lui Gilligan potrivit căreia probabilitatea ca bărbații să folosescă orientarea morală bazată pe justiție este mai mare decât probabilitatea ca femeile să utilizeze aceeași orientare.
1. 3.2. 2. Diferențe intersexuale în orientarea morală
Cercetările dezvoltate pentru a investiga diferențele intersexuale în orientarea morală sunt puțin concludente. Majoritatea cercetătorilor au ajuns însă la concluzia că nu există o singură orientare morală, totuși au apărut numeroase controverse care sunt legate de validitatea asocierii orientării morale cu sexul persoanei. În timp ce unii cercetători au ajuns la rezultate care susțin afirmațiile lui Gilligan potrivit cărora femeile apelează predominant la judecățile morale care au în prim plan îngrijirea, iar bărbații folosesc predominant judecăți bazate pe justiție (Gilligan ,Attanucci, 1988; Johnston, 1988; Yacker ,Weinberg, 1990), alții au descoperit diferențe numai la nivelul judecăților morale bazate pe îngrijire, pe când alte studii au eșuat în descoperirea diferențelor sexuale în folosirea judecăților morale bazate pe îngrijire sau pe jusțiție.
Rezultatele meta-analizei realizate de Jafee S. și Hyde J.S. (2000, p. 703-726) asupra diferențelor de gen în orientarea morală contrazic înt-o oarecare măsură concluziile studiului întreprins de Indick et. al. (2000). Autorii meta-analizei americane, plecând de la considerațiile lui Gilligan se așteptau ca diferențele de gen între folosirea judecății bazată pe îngrijire și folosirea judecății bazată pe principii ale justiției ar trebui să crească pe măsură ce copiii se maturizează și experiențele lor legate de atașament și inegalitate sunt în mod diferențiat întărite. Totuși, rezultatele statistice nu susțin această afirmație. Deși în trecerea de la copilărie la adolescență se observă creșteri semnificative ale frecvenței folosirii judecăților bazate pe îngrijire, această tendință se atenuează uimitor la nivelul subiecților studenți. Congruent cu acest rezultat este și faptul că diferențele de gen la nivelul judecăților bazate pe justiție sunt de asemenea mici în cazul subiecților studenți. Totuși, nici unul dintre rezultate nu arată clar dacă diferențele de gen între judecățile bazate pe îngrijire și cele bazate pe justiție descresc în rândul subiecților studenți datorită faptului că femeile tinere își schimbă modul de judeca moral (folosind mai puțin judecata bazată pe îngrijire și mai mult judecata bazață pe justiție) sau bărbații tineri își schimbă modul da a judeca moral (folosind mai mult judecata bazată pe îngrijire și mai puțin judecata bazată pe justiție).
Un alt rezultat al meta-analizei atestă faptul că diferențele de gen la nivelul judecăților morale cresc din nou, dacă eșantionul de subiecți este format din tineri adulți. În această situație, gradul în care tinerii adulți sunt împlicați în procesul de structurare a unei noi familii poate explica polarizarea rolurilor sexuale, și deci judecățile morale stereotipizate sexual ( după Jafee, Hyde, 2000, p. 719).
1. 4. Relația valori – comportament
Cercetările care au investigat valorile declarate de către o persoană nu au urmărit numai realizarea unui tablou sintetic, general al acestor elemente, ci au vizat în principal studierea modului în care acestea pot conduce la comportament. Plecând de aici, scopul acestui subcapitol este acela de a prezenta concluziile la care s-a ajuns în ceea ce privește această problematică.
Pornind de la general al particular, de la afirmația că în orice comunitate umană valorile sunt implicate în organizarea socială, în construirea claselor sociale, în apariția și menținerea conștiinței aparteneței oamenilor la o anumită colectivitate, unii autori au postulat influența valorilor asupra comportamentului uman.
Astfel, înscriindu-se între teoreticienii care au accentuat importanța ierarhiei valorilor pe care le posedă indivizii în înțelegerea și prezicerea deciziilor atitudinale și comportamentale, Gordon Allport (1961, p. 543, apud. Rohan, 2000, p. 255-277) sugerează că prioritățile valorice sunt “forțele dominate în viață” pentru că direcționează activitatea tuturor persoanelor care urmăresc un scop. Cu o altă ocazie, Allport (1955, p. 89, apud. Rohan, 2000, p. 255-277) arăta cu indignare că psihologii nu au luat în considerare faptul că ierarhia valorilor unei persoane influențează modul în care aceasta percepe realitatea. Afirmațiile lui Allport sunt relevante chiar și acum pentru că teoria și cercetarea în domeniul valorilor se află la începuturi.
În categoria studiilor care evidențiază influența valorilor individuale asupra comportamentului se înscriu studiile care leagă valorile individuale de comportamentul ecologic și care subliniază faptul că normele subiective și credințele normative privind mediul afectează intenția de comportament ecologic. Totuși, așa cum arată rezultatele cercetărilor, această relație variază de la o intensitate slabă (Midden ,Ritsema, 1983, apud. Kaiser, 1999, p.1-19) la o intensitate înaltă (MacGuinness et.al., 1977, apud.Kaiser, 1999, p.1-19).
Sintetizând, am putea spune că, sistemul de valori de care dispune un individ este folosit în dezvoltarea atitudinilor față de numeroase obiecte sau problematici, în realizarea judecăților morale, în compararea propriei persoane cu altele, în ghidarea acțiunii. De asemenea, valorile sunt transcendente pentru că oferă criterii pe baza cărora oamenii adoptă scopuri finale, de lungă durată oferind un cadru de referință în care se iau deciziile. Valorile sunt diferite ca semnificație de alte concepte ale psihologiei sociale, fiind văzute ca elemente stabile care ghidează și structurează atitudinile. Pornind de la această semnificație a valorilor, am considera că acestea ar trebui să le transforme în elemente care orientează comportamentul, totuși nu toate studiile au reușit să pună în evidență acest fapt.
Între cercetările care subliniază discrepanțele înregistrate între valori și comportament se înscrie și studiul realizat de Plaio, Olson, Allen și Bernard (2001, p. 104-117). Autorii pleacă de la premisa că aceste discrepanțe apar la nivelul comportamentelor și pot fi plasate pe un continuum de la acțiuni discriminatorii ale individului la violența colectivă, la scară mare. Exemplul pe care îl menționează este cel al crimei a cărei victimă a fost Katherine Genovese și la care au asistat 37 de martori. Acest incident a condus la realizarea a numeroase studii care explorau eșecul indivizilor umani de a-și ajuta semenii, chiar dacă “ajutorul” acordat celuilalt era o valoare importantă ce apărea în sistemul axiologic al indivizilor (Rokeach, 1973). Discrepanțele înregistrate între valori și comportament au fost explicate pornindu-se și de la influența pe care factorii situaționali o au asupra comportamentului.
În cadrul acestor studii se încadrează și cel care viza modul în care disponibilitatea în acordarea ajutorului unei persoane aflate la nevoie era influențată de situația de a fi sau nu în îmtârziere la o prelegere. Rezultatele au arătat următoarele: subiecții aflați în condiția “întârziere” au acordat ajutor unei persoane rănite numai în procent de 10%, pe când subiecții aflați în cealaltă condiție (nu erau în întârziere) l-au ajutat pe “celălalt” în proporție de 63%. Aceste rezultate au apărut indiferent de saliența valorii legate de ajutorarea celuilalt (a existat o condiție în care conținutul prelegerii era Parabola Bunului Samaritean și o condiție în care acest conținut era neutru, irelevant în contextul comportamentului pro-social).
Raportându-ne la teoria contemporană asupra valorilor care sunt definite ca fiind scopuri abstracte, trans-situaționale pe care oamenii le consideră principii ghid în viața lor (Rokeach, 1973; Schwartz, 1992), argumentul potrivit căruia tăria valorilor este depășită de forțele situaționale, poate apărea inconsistent.
În ceea ce privește legătura dintre moralitate și comportament, literatura de specialitate indică următoarele: cunoașterea regulilor morale și capacitatea de a judeca acțiunile morale au o valoare predictivă mai mică decât expectanțele celorlați care asistă la desfășurarea comportamentului, sentimentele de empatie, vină sau saliența cognitivă a valorilor morale.
Reunind toate informațiile prezentate mai sus, vom pucta în continuare rolul valorilor în sistemul personalității. Vom reda pe scurt o succintă definiție a valorilor, apoi vom puncta legătura acestora cu atitudinile, motivele și comportamentul.
Potrivit teoriei lui Rokeach, o valoare este o credință stabilă privind un mod specific de acțiune sau un scop final al existenței. Sistemul de valori este „ un plan general care poate fi asemănat probabil cu harta sau schița de proiect a arhitectului. Numai acea parte a „hărții” sau a „schiței” care este relevantă într-un anumit context este consultată, iar restul este ignorat pentru moment (Rockeach, 1973, p. 14). Acest sistem de valori, norme, atitudini proprii unei culturi sau unui grup reprezintă conceptul cu cea mai mare semnificație în explicarea raportului dintre grup (sau societate) și personalitatea individuală. Ceea ce este dezirabil la nivel social tinde să afecteze chiar și structurile mai stabile ale personalității (cum ar fi temperamentul sau aptitudinile).
Prin analogie cu structura factorială a personalității, am putea considera că și profilul axiologic al indivizilor are de asemenea o astfel de structură. Astfel, valorile văzute ca și principii generale despre dezirabil, se transcriu în norme și atitudini, iar atitudinile se specifică și se se exprimă în opinii. Atât la nivel individual, cât și la nivelul societal gradul de stabilitate, de rezistență la schimbare al elementelor enumerate mai sus este diferit. Astfel, elementele cu stabilitate mare sunt valorile, urmează normele și atitudinile, opiniile fiind elemente cu un grad scăzut de stabilitate.
Relația valori-atitudini poate fi privită ca un produs al procesului de adaptare. G Allport arată că, prin valori și atitudini, persoana umană nu se mai raportează la fiecare dintre elementele unei categorii de obiecte, ci la clasa de obiecte ca unitate; această raportare la ceva sintetic, unitar, fiind deci o modalitate de economisire a energiei.
Valorile pot fi folosite ca și criterii evaluative în relațiile interpersonale socio-afective. Pe de o parte valorile apar în modul în care fiecare individ se prezintă celorlalți, iar pe de altă parte, indivizii apelează la valori atunci când apreciază comportamentul celorlalți semeni ai lor. Nu în ultimul rând, valorile pot fi folosite ca standarde pe bază cărora se iau decizii legate de acținile care vor fi realizate sau se rezolvă eventualele conflicte apărute între motive concurente.
Legătura dintre valori, atitudini și comportament este una probabilistică deoarece apariția comportamentului este influențată și de factorii situaționali. Studiile nu au pus în evidență o congrueță între valorile autentic trăite și cele care sunt declarate sau între acestea din urmă și cele care sunt afișate în comportamentul deschis. Pe de altă parte, multe dintre valorile, principiile individuale sau de grup sunt rezultatul unor justificări, raționalizări și autodescrieri ale conduitelor care au avut sau nu ca suport nevoi bazale. Totuși, valorile influențează perceperea situației, interferează cu procesul cunoașterii, individul ajungând în final la o strategie subiectivă care ia în considerare atât valorile individuale și factorii situaționali cât și consecințele acțiunilor sale.
Valorile interiorizate constituie elemente propriu-zise ale personalității, existând posibilitatea să acționeze ca vectori motivaționali care determină sau care își pun amprenta asupra comportamentelor într-o măsură mai mare sau mai mică. Valorile pot conduce la anumite „stiluri” ale acțiunii, dar pot constitui și imbolduri spre acțiune, chiar dacă nu tot ceea ce este dezirabil devine și manifest. Acest fapt este recunoscut de toți cercetătorii din câmpul personalității; de exemplu, pentru Allport, valorile apar, sunt concentrate într-o filosofie a vieții conturând unitatea și consistența persoanei.
Sintetizând, vom spune că, în interacțiune cu alte procese psihice (imaginea de sine, atitudini, interese etc.), valorile au în structura personalității o funcție normativă strategică la nivelul ierarhic cel mai înalt. Conținutul valorilor poate fi regăsit în alte componente motivaționale și atitudini mai paticulare, de aceea în cercetarea concretă diferențele dintre valori, interese și atitudini poate să nu fie foarte vizibilă (după Iluț, 1995, p. 63- 68).
Putem spune în final că, în fiecare societate și cultură există un sistem de norme despre dezirabil care reglează conduita membrilor săi, conducând la o organizare coerentă a produselor materiale și spirituale, la un anumit profil al personalității. De fapt, între cultura unei societăți și personalitate există un circuit cauzal care asigură stabilitatea și unitatea în timp atât a culturii cât și a structurii de personalitate bazale, tipice pentru o anumită cultură. Totuși, „concepția individuală despre dezirabil nu reprezintă o simplă iterare a matricei socio-culturale date” (Iluț, 1995, p. 23) deoarece acțiunea factorilor socio-culturali este filtrată de percepția indivizilor asupra personalității bazale sau asupra a ceea ce este dezirabil (apud. Iluț, 1995, p. 19-33).
CUNOAȘTEREA SOCIALĂ
2. 1. Teorii asupra cogniției sociale
Deoarece actorii sociali joacă un rol deosebit în viața noastră de zi cu zi, căutăm să obținem o înțelegere adecvată a trăsăturilor, motivelor și intențiilor lor. Această înțelegere pleacă de la informațiile pe care ni le furnizează percepția socială a celuilalt. Acest proces are ca „obiect relațiile, statusul, rolurile, comunicarea și comportamentele sociale ale altor persoane. Ea se realizează la individ în două forme: ca percepție reală a comportamentului social manifestat, cu identificarea interacțiunii psihosociale care apare între indivizi și ca o percepție prezumtivă, de reflectare a ceea ce se așteaptă subiectul de la o persoană dată, rezultatul acestui proces fiind identificarea a ceea ce presupune individul că va manifesta celălalt, în raport cu situația socială sau evenimentul prezumat, fiind în consecință o percepție proiectivă a subiectului” (Dicționarul de psihologie socială, 1981, p. 186).
Pe baza comportamentului pe care indivizii îl identifică ca fiind probabil de realizat de o anumită persoană aflată într-o situație dată, indivizii pot face o serie de raționamente legate de cauzele care stau la baza comportamentului posibil de realizat. “Procesul prin care se încearcă identificarea cauzelor comportamentului celuilalt în vederea dobândirii informațiilor privitoare la trăsăturile sau dispozițiile sale de personalitate stabile poartă numele de atribuire.” (Gavreliuc, 2002, p. 75). În contextul teoriilor atribuirii există mai multe modele teoretice care explică acest mecanism. În continuare, plecând de la scrierile autorului citat mai sus, vom face câteva referiri la teoria echilibrului cognitiv construită de Heider, iar apoi vom insista asupra teoriei inferenței corespondente dezvoltată de E.E. Jones și D.K. Davis în 1965.
Teoria echilibrului cognitiv, creată de F. Heider (1944, 1958) subliniază perspectiva activă a prelucrării informației din mediu – subiectul nu doar observă, ci și analizează, investighează cauzele unui anume comportament al celuilalt. Construirea sensului comportamentului celuilalt presupune o reorganizare cognitivă realizată printr-o tratare activă a informației, subiectul trecând dincolo de ceea ce “se vede”. Descoperirea cauzei se realizează printr-un proces de atribuire care presupune stabilirea unei relații între ceea ce este vizibil și ceea ce este inferat, corespondent. Asfel, cauzele comportamentului celuilalt sunt puse pe seama unor „forțe sau determinisme care emană fie din persoanele în cauză, fie din mediu (Doise, Deschamps, Mugny, 1999, p. 160). ”
Teoria inferenței corespondente a fost construită de E.E. Jones și D.K. Davis (1965) și descrie modul în care noi folosim comportamentul “celuilalt“ ca temei pentru inferențele pe care le producem la adresa trăsăturilor de personalitate pe care acesta le deține. O astfel de viziune teoretică încearcă să ne ofere o imagine asupra modului în care decidem, în urma observării unui comportament manifest al subiectului, care sunt trăsăturile sau dispozițiile sale de personalitate specifice. Revenind la scopul principal al acestei cercetări, acela de a investiga modul cum este perceput la nivel valoric un individ (de gen masculin sau feminin) care a realizat un anumit comportament într-o situație dată, vom reda pe scurt rezultatele unor studii prin care s-au urmărit diferențele de gen în perceperea valorilor proprii și perceperea valorilor celuilalt cât și rezultatele unor studii asemănătoare celui de față ca și scop urmărit. Linder și Bauer au investigat în 1982 modul în care subiecții de sex feminin și cei de sex masculin își percep propriile valori și valorile sexului opus. S-a descoperit că ambele grupuri erau similare din punctul de vedere al modului în care se auto-percepeau valoric. Rezultatele care vizau modul în care sunt percepute la nivel valoric persoanele de sex opus au dezvăluit existența unor diferențe care erau mult mai mari decât cele reale.
Jansson și Montgomery (1988, p. 420-437) studiază modul în care studenții își auto-percep valorile și modul în care aceștia apreciază valorile unui coleg imaginar, plecând de la un comportament al acestuia într-o situație dilematică. Rezultatele obținute au arătat că, în general, studentul imaginar era judecat ca atașând mai puțină importanță valorilor pe care subiecții le considerau foarte importante pentru ei, fiind văzuți ca acordând o importanță mai mare valorilor pe care subiecții le considerau neimportante pentru ei. Eroarea actor-observator care poate interveni implică faptul că inferențele legate de valorile celeilalte persoane fac referire la valorile implicite ale acesteia în timp ce inferențele legate de propriile valori fac trimiteri la valorile explicite. Epsein (1992, p. 709-724) este cel care face distincția între valorile implicite și cele explicite. Valorile implicite (asemănătoare ca și semnificație factorilor dispoziționali) sunt cele la care observatorul se referă atunci nu cunoaște motivele ce stau la baza comportamentului observat. Valorile explicite sunt valorile care apar în raportările verbale ale unei persoane, fiind considerate de persoana care le raportează ca și elemente care îi ghidează comportamentul.
O altă cercetare realizată de Wajciszke (1994, p. 222-232) evidențiază faptul că în auto-evaluarea valorilor, indivizii vor fi sensibili la valorile legate de competență, pe când inferențele cu privire la valorile celuilalt vor sublinia preocuparea pentru gradul în care celălalt urmează regulile morale. Aceste rezultate pot fi interpretate tot prin apelul la semnificațiile uneia dintre cele mai valoroase descoperiri din cogniția socială – discrepanța actor – observator și eroarea de atribuire. În domeniul specific al atribuirii valorilor, eroarea de atribuire implică următorul fapt: atunci când o persoană este observată cum se comportă într-un mod care nu este congruent cu valorile observatorului, atunci acesta va considera că acel comportament este determinat de valori și motive neverbalizate care caracterizează de fapt actorul social.
Revenind la teoriile atribuirii care au fost elaborate de-a lungul timpului, vom poposi la modelul covariației dezvoltat de Kelley. Spre deosebire de modelul lui Jones și Davis, Kelley are în vedere cazurile în care observatorul dispune de numeroase informații. Preocupat să acopere un larg spectru de fenomene, autorul va aborda în continuare cazurile în care observația nu se bazează decât pe un singur comportament și va dezvolta noțiunea de “scheme de cauzalitate” (Yzerbt, V. Schardron, G., 2002, p. 62).
Pe lângă tendința general umană de a căuta semnificațiile și cauzele comportamentului celuilalt, cercetările au pus în evidență și influența pe care atât cunoștințele deținute de indivizi cât și credințele pre-existente legate de lumea socială o au asupra evaluărilor, impresiilor, sau amintirilor (ca și rezultate ale procesului de percepere a persoanei) pe care le avem legat de ceilalți.
Astfel, indivizii nu sunt văzuți prin prisma constelației de atribute unice, percepătorii preferând să furnizeze percepții categoriale ale acestora (stereotip). Bartlett a arătat încă din 1932 că procesul perceperii unei persoane este dominat de gândirea schematică. Potrivit acestui autor, procesarea informațională este un proces activ care este ghidat și conturat de credințele generice ale oamenilor cu privire la lume. Astfel, indivizii nu răspund lumii așa cum aceasta este de fapt, inferențele și amintirile lor fiind întărite de forțele schematice care ghidează procesarea informațională și produsele asociate acesteia într-o manieră consistentă cu expectanțele. Într-un din celebrele sale experimente, Bartlett (1932, apud. Macrae, Bodenhausen, 2001, p. 239-265) a arătat că prin intermediul forțelor schematice, participanții și-au făurit amintiri care erau concordante cu credințele lor pre-existente legate de lume.
Dezvoltând și extinzând ideile lui Bartlett (1932, apud Macrae, Bodenhausen, 2001, p 239- 265), Allport și Tajfel au stabilit cadrul pentru ceea ce avea să devină asumpția dominantă în procesul de percepere a persoanei – aceea că preconcepțiile schematice ale oamenilor conduc evaluările și reacțiile față de ceilalți oameni.
2. 2. Stereotip și categorizare
În continuare vom realiza un parcurs ideatic în câmpul teoriilor și studiilor cu privire la stereotip, subliniind definiția acestora, procesele care stau la baza apriției lor. Ulterior, ne vom referi la stereotipurile de gen, vom trece în revistă rezultate ale unor studii realizate în acest domeniu al cercetării psihologice.
Pentru a ne ghida în lumea socială complexă, mințile umane necesită abilități cognitive specializate. De exemplu, fără luxul timpului și atenției nelimitate pentru a-i evalua pe ceilalți, percepătorii trebuie să posede un sistem de procesare a informației care are capacitatea de a furniza rezultate socio-cognitive într-un timp și o manieră care să fie economice. În alte situații interacțiunile sociale ar fi laborioase și impregnate cu îndoială și incertitudine. Totuși, așa cum se pare mintea este echipată astfel încât să satisfacă imperativele bazale de viteză și eficiență ale procesării informaționale. Prin activarea structurilor de cunoștințe bazate pe categorii, percepătorii pot reduce cererile procesului de percepție a persoanei și să răspundă cu ușurință altora. (după Macrae, Mitchell, Pendry, 2002, p. 186-193).
2. 2. 1. Stereotipurile – definiție și caracteristici
„Stereotipurile sunt convingeri împărtășite privind caracteristicile personale, trăsăturile de personalitate, dar și comportamentele specifice unui grup de persoane. Stereotipul identifică atribute ale personalității sau comportamente, augumentându-le, exagerând adesea (Neculau, 1998, p. 65-67). El se formează pornind de la elemente obiective, reale, dar se ajunge la exagerări.
Multe dintre studiile timpurii asupra stereotipiei care au urmat conceptualizării oferite de Lippmann (1922), potrivit căreia stereotipurile sunt “imagini în mintea noastră”, au plecat de la aceeași abordare care implică o descriere fixă a membrilor unui grup stereotipizat (Deaux, Lewis, 1984 apud. Yarhouse, 1999, p. 149-162). Allport (1954) s-a bazat și el pe metafora imaginii exagerate, accentuate care este asociată cu grupul stereotipizat. Abordând problematica stereotipurilor el afirma: “În timp ce marea majoritate dintre noi am învățat să fim critici și deschiși în legătură cu anumite domenii ale experienței, ne supunem regulii celui mai mic efort în altele…. Viața este prea scurtă pentru a avea concepte diferențiate legate de orice. Câteva drumuri, căi ne sunt de ajuns pentru a merge pe ele (1954, p. 173 apud.Yarhouse, 1999, p. 149-162) “.
Cercetările recente sugerează însă că metafora imaginii eșuează să surpindă complexitatea stereotipurilor și a comportamentului stereotipic. De aceea, cercetătorii din aria cogniției sociale au conceptualizat stereotipurile ca și “percepții probabilistice ale caracteristicilor de grup” mai degrabă decât “percepții incorecte sau exagerate” (McCauley, Thangavelu, 1991, p. 267-279). Deci, generalizările acurate și stereotipizările puteau fi distinse numai în lumina informațiilor asupra probabilității diferențelor actuale dintre grupuri.
Rezultă din cele de mai sus că în perceperea persoanei, gândirea categorială oferă o cale prin care se poate ajunge la procesări informaționale eficiente. Puterea gândirii categoriale rezidă în faptul că informația poate fi generată chiar fără a avea loc o interacțiune socială cu persoana țintă, categorizarea individului fiind deci suficientă pentru a extrage material asociat din memoria semantică.
Mergând pe aceeași linie, Macrae et. al., (1994, p. 37-47) consideră că așa cum indivizii categorizează oamenii și experiențele pentru a-și simplifica propria experiență, în același mod, ei se bazează în categorizarea oamenilor pe stereotipuri supraestimând similaritatea oamenilor care formează un grup. În acest caz, stereotipurile se referă la o suprageneralizare legată de un grup și, așa cum McCauley et al. (1980) au arătat, toate stereotipurile pot avea repercusiuni negative dacă sunt folosite pentru a face predicții fără a se baza pe mai multe informații legate de individ.
Folosirea fără discriminare a acestui instrument va conduce la pierderea utilității lui pentru percepător. Ca orice alt instrument, și acesta este eficient dacă este folosit în contextul adecvat. În caz contrar, “stereotipizarea poate deveni dăunătoare deoarece, plecând de la unele informații despre individ sau grup, avem tendința să generalizăm, să elaborăm judecăți definitive (Neculau, 1998, p. 65-67) ”.
Potrivit lui Nisbett și Ross (1980), originile stereotipurilor par clare. Ele există în memorie ca și asocieri mentale odată ce oamenii au fost expuși la ele. Cu alte cuvinte, oamenii cred în stereotipuri ca femeile sunt emoționale iar bărbații raționali sau stereotipuri precum bărbații homosexuali sunt efeminați pentru că cineva i-a expus la asemenea asocieri mentale (Macrae, Mitchell, Pendry, 2002, p. 186-193).
2. 2. 2. Procese care conduc la stereotipizare
Pentru a răspunde la întrebarea legată de persistența stereotipurilor, putem apela la investigarea proceselor asociate stereotipurilor incluzând categorizarea în general, schemele de rol, asimilarea biasată a informațiilor, corelațiile iluzorii, lenea cognitivă.
Categorizarea socială. Potrivit lui Fiske și Taylor (1991), oamenii se bazează pe anumite caracteristici definitorii pentru a decide dacă un individ este membru al unei categorii sociale date. Între aceste caracteristici definitorii sunt incluse rasa, sexul, vârsta, orientarea sexuală, atractivitatea fizică, clasa socială. Aproape toate grupurile au și alte caracteristici pe lângă aceste caracteristici definitorii. Aceste caracteristici adiționale pot conduce la formarea de stereotipuri atunci când oamenii se bazează pe ele pentru a determina dacă un individ este membrul unui grup anume. Odată ce determinarea este făcută, oamenii atribuie adesea individului – membru al unui grup – caracteristici stereotipice ale grupului.
Pe măsură ce percepătorii se categorizează pe ei și pe alții în grupuri, ei tind să se perceapă pe ei și grupul lor ca fiind diferiți de celelalte grupuri. Astfel, pentru a facilita categorizarea, percepătorii sociali iau în considerare informații care le confirmă percepția asupra diferențelor. Acest lucru este realizat în parte prin minimalizarea diferențelor dintre membrii out-grupului.
O altă perspectivă în abordarea categorizării sociale este cea dată de considerația că aceasta este de fapt o proiecție socială. Astfel, atunci când oamenii prezic gândurile, sentimentele sau comportamentele altora, ei tind să presupună că ceilalți gândesc, simt și se comportă așa cum ei o fac (Russel ,Krueger, 2002, p. 219-231).
Oamenii proiectează chiar și atunci când sunt rugați să nu o facă sau când primesc feed-back legat de acuratețea evaluărilor lor; ei proiectează indiferent de nivelul de ocupare cognitivă și fără să țină cont de informațiile pe care le dețin cu privire la alți indivizi. Astfel, proiecția socială afectează predicțiile legate de modul în care ceilalți ne văd pe noi, predicțiile legate de modul în care alții se văd pe ei înșiși, stereotipia socială, alegerile în dilemele sociale, comunicarea etc (Ham, Linford, 1996, apud. Russel, Krueger, 2002, p. 219-231).
Există însă o excepție izbitoare a acestui model empiric robust. Limitele categoriilor sociale sunt veritabile bariere împotriva răspândirii proiecției. Ward (1967, apud. Russel, Krueger, 2002, p. 219-231) a arătat de exemplu că barbații și femeile își folosesc propria înălțime ca și criteriu atunci când estimează înățimea medie a persoanelor de același sex. Ulterior, efectul moderator al categorizării sexuale a fost aplicat și în cazul judecăților privind trăsăturile de personalitate, descoperindu-se faptul că și alte variabile categoriale moderează proiecția.
Schemele de rol. Definirea noțiunii atât de des folosite de rol nu este facilă. Se pot totuși reține două accepțiuni și două aspecte majore și anume:
„Un aspect funcțional și pragmatic în raport cu o anume situație, cu o anume poziție socială.” În acest context se vorbește despre rolul de șef, tată, medic.
„Un aspect imaginar, teatral, care are o anumită legătură cu aspectul precedent”. În acest context se va vobi de „jucarea unui rol”, atât pe scena teatrului cât și în viață (Maisonneuve, 1996, p.197-205).
La nivel individual, rolul se caracterizează prin „funcția lui de expresie și prin raporturile cu personalitatea subiectului”(Maisonneuve, 1996, p. 203). Fiecare individ își asumă rolul sau rolurile cu o fidelitate mai mare sau mai mică față de modelele sociale existente în societate sau în grupul din care face parte. Aici trebuie făcută o diferență clară între rolul văzut drept un „standard” și „intrarea in rol” care depinde de atitudinile subiectului. Privind din perspectiva teoriilor sau abordărilor care vizează raportul dintre rol și personalitate, Maisonneuve, (1996, p. 197-205) ajunge la concluzia că individul este un compromis între spontaneitate și exigențe sociale. Autorul distinge aici mai multe modalități de compromis dar cea care se pliază pe interesele acestei lucrări pleacă de la premisa rolului stereotipizat al individului uman, rol văzut ca o încercare de strictă conformare cu modelul și cu așteptările celorlalți.
Cercetarea din domeniul cogniției sociale recunoaște două tipuri de scheme de rol: roluri dobândite și roluri prescrise. Ambele tipuri de scheme de rol pot conduce la stereotipizare prin contribuția pe care o aduc la categorizarea indivizilor. Potrivit lui Fiske și Taylor (1991), rolurile dobândite sunt achiziționate prin intenție, în timp ce rolurile prescrise sunt achiziționate în mod automatic. Referindu-se la nivelul interacțiunii dintre actorii sociali, Maisonneuve (1996, p. 197-205) arată că apelul la informțiile legate de rolul prescris presupune intervenția așteptării cu privire la rol. Aceasta este „un fel de anticipare a conduitelor celuilalt” în funcție de rolul pe care acesta îl are. Totuși, „acest proces de reglare grosieră” nu conduce întotdeauna la ajustarea relațiilor. Deci, schemele de rol bazate pe rolurile prescrise pot contribui la stereotipizare în gradul în care stereotipurile pot fi considerate “un mod particular de scheme de rol care organizează expectanțele oamenilor legate de alți oameni care fac parte din anumite categorii sociale.
Pentru a sintetiza, putem spune că „schemele de rol social, reprezintă așadar, așteptările de rol, adică un set de cunoștințe în legătură cu felul în care se va comporta un individ care deține un anumit rol social, aceste scheme fiind pregnante în judecarea și prezicerea comportamentului celorlalți” (Iluț, 2000, p. 70).
Asimilarea biasată/eronată a datelor sau informațiilor. O arie adițională a preocupărilor în literatura cogniției sociale vizează tendința oamenilor de a coda sau de a păstra informațiile ambigue în moduri care susțin ipotezele anterioare, incluzând aici stereotipurile. Oamenii tind să vadă cazurile confirmatorii ca find mult mai relavante decât cazurile care nu le confirmă ipotezele primare (Nisbett , Ross, 1980, apud.Yarhouse, 1999, p149-162).
Corelațiile iluzorii. Al patrulea fenomen cognitiv care contribuie la prejudecată și stereotip este corelația iluzorie care apare atunci când percepătorii sociali supraestimează puterea relației care există între două variabile. Potrivit lui Fiske și Taylor (1991) unul dintre factorii contribuie la corelația iluzorie este înțelesul asociativ, în sensul că expectanțele percepătorului social potrivit cărora cele două fenomene merg împreună, sunt corelate formează baza pentru a vedea legături, asocieri ale celor două fenomene. S-a argumentat că această corelație iluzorie poate contribui la stereotipizare în gradul în care membrii in-groupului asociază membrii out-grupului cu anumite comportamente negative (Fiske ,Taylor, 1991). Privind stereotipurile din această perspectivă, programele de știri pot juca un rol în formarea stereotipurilor dacă out-grupurile primesc mai multă atenție în cazul comportamentelor negative decât în cazul comportamentelor pozitive.
Lenea cognitivă. Procesul cognitiv discutat în final este legat de tendința indivizilor umani de a se informa mai degrabă din “cazurile colorate” decât să caute activ informații relavante. Acest proces este denumit în literatura de specialitate drept “lene cognitivă”. Descoperirile în cogniția socială susțin că oamenii tind să fie atrași de anecdote care le captează imaginația, decât să se bazeze pe informațiile legate de caracteristicile reale ale grupurilor. Deși cercetările sugerează că oamenii se vor baza pe informațiile care le sunt accesibile, problema cu stereotipurile este că, prin definiție, ele sunt asociate cu exemple vii și cu trăsături exagerate.
2. 3. Stereotipuri sexuale
Scopul vizat de acest subcapitol este acela de a contura o imagine generală asupra stereotipurilor de gen. Astfel, vom porni de la definirea acestora, ne vom apleca asupra procesului socializării și asupra rolurilor de gen ca și procese prin care stereotipurile se învață sau se construiesc, vom enumera câteva dintre diferențele reale care stau la baza construirii lor, iar în final vom reda rezultatele câtorva studii realizate în acest domeniu al psihologiei.
Plecând de la definiția generală a stereotipurilor care sunt văzute ca și percepții probabilistice asupra caracteristicilor unui grup, putem defini stereotipurile de gen ca percepții probabilistice ale caracteristicilor care sunt atribuite membrilor care fac parte din categoria bărbaților, pe de o parte și a celor aparținând categoriei femeilor, pe de altă parte (apud. Iluț, 2000, p. 177). Ceea ce trebuie subliniat atunci când lucrăm cu această definiție este următorul fapt: „percepțiile probabilistice nu sunt incorecte sau exagerate prin definiție, deși ele pot fi în realitate incorecte (McCauley, Veln, 1991, p. 267-279) ”.
Încă de la început trebuie realizată o distincție clară între temenul “diferențe de sex” care se folosește în literatura de specialitate pentru a sublinia diferențele observate la nivel biologic între cele două sexe și termenul de “gender” care este folosit pentru a desemna diferențele sociale între bărbați și femei. Totuși, termenul pe care îl vom folosi frecvent în această lucrareeste cel de “diferențe de gen”.
Vom investiga în continuare care este specificul a două dintre elementele care stau la baza construirii stereotipurilor de gen, referindu-ne la rolurile sociale și la socializare.
Rolurile sociale și comportamentale ale bărbaților și femeilor sunt diferite în toate societățile. Diferențele în rolurile de gen sunt asociate cu diferențe la nivelul comportamentelor, atitudinilor și trăsăturilor de personalitate. Aceste diferențe conduc la stereotipizare sau la formarea credințelor consensuale legate de diferențele de gen.
Deși procesul prin care indivizii învață comportamente adecvate sexului lor se poate realiza în moduri distincte, conținutul care este învățat depinde de asocierea sexului cu tipul de comportament particular societății în care indivizii trăiesc. Psihologii și sociologii au acordat multă atenție conținutului mesajului comunicat celor două sexe de către agenții socializării. Cercetările au arătat că părinții își tratează copiii diferit, servind ca și modele comportamentale specifice genului. De-a lungul socializării, indivizii nu învață numai comportamente prescrise genului lor, dar internalizează și informații stereotipice legate de genul lor.
Credințele potrivit cărora există diferențe interpersonale care sunt date de genul persoanei au implicații în evaluarea persoanelor de gen diferit, din moment ce calitățile atribuite fiecăruia dintre sexe nu sunt evaluate în mod asemănător. Într-un studiu realizat în 1990, Mooney Marini (p. 95-120) au arătat că subiecții consideră caracteristicile atribuite bărbaților ca fiind mult mai dezirabile decât cele atribuite femeilor, deci, evaluarea generală făcută calităților deținute de bărbați este mai bună decât evaluarea caracteristicilor specific feminine. Astfel, trăsăturile instrumentale tind să fie asociate cu persoanele de gen masculin, iar cele expresive cu persoanele de gen feminin.
Există un nivel înalt al acordului între bărbați și femei cu privire la trăsăturile care diferențiază cele două sexe, aceste credințe consensuale fiind independente de rasa, vârsta, religia sau statutul marital al persoanei ( Hershey, 1978, p. 583-586).
Martin (1987, p. 489–499) arată că majoritatea diferențelor cuprinse în stereotipurile de gen pornesc de la diferențele reale, observate între cele două sexe, diferențe care tind să fie exagerate, cercetările actuale indicând că stereotipurile de gen nu au o bază solidă.
Diferențele în puterea fizică și abilități indică că bărbații sunt în medie mai înalți și mai puternici decât femeile. Acestea din urmă dispun de o toleranță crescută față de căldură și dispun de un țesut adipos mai bine constituit care le oferă numeroase avantaje în cazul implicării în sarcini îndelungate, care solicită persistență.
Nu există dovezi consistente asupra diferențelor în stil cognitiv, creativitate independență sau empatie. Totuși, unele studii raportează diferențe care favorizează bărbații în ceea ce privește abilitățile spațiale, iar altele subliniază abilitățile verbale mai dezvoltate ale femeilor. Cu toate acestea, diferențele nu apar în toate studiile, iar acolo unde apar sunt destul de mici.
Studiile care au investigat diferențele de la nivelul trăsăturilor de personalitate, au atestat slabe diferențe. Totuși, numeroase studii au relevant tendința bărbaților de a fi mai agresivi, apartenența la genul masculin explicând doar 5% din varianța agresiunii (Hyde, 1984, p. 722-736). Mergând pe aceeași linie, studiul realizat de Siegrist, Cvetkovich și Gutscher (2002, p. 91–102) urmărește investigarea predicțiilor legate de preferința pentru risc
a femeilor și bărbaților. S-a plecat de la următoarea ipoteză de lucru: subiecții vor supraestima preferința bărbaților pentru risc, din moment ce asumarea riscurilor este un element al stereotipului masculin. Rezultatele obținute au confirmat faptul că atât bărbații cât și femeile au supra-estimat preferința bărbaților pentru risc, evaluările femeilor fiind într-o măsură mai mare exagerate.
Cercetările asupra motivației de realizare au arătat că femeile obțin scoruri mai mari în ceea ce privește orientarea spre muncă, iar bărbații au scoruri mai înalte pe dimensiunile măiestrie și competiție. Studiile care investighează diferențele de gen la nivelul măiestriei și al orientării spre muncă în cazul subiecților care au aceeași profesie arată că diferențele înregistrate anterior tind să se diminueze, dar bărbații obțin totuși scoruri mai mari în ceea ce privește competitivitatea (Spence ,Helmreich, 1983, p. 7-74).
Rămânând în aceeași arie a realizării și a orientării spre muncă, vom prezenta rezultatele unui studiu realizat de Deaux și Lewis (1984, p. 991-1004). Aceștia au arătat prin rezultatele obținute că stereotipurile de gen legate de ocupație și de trăsăturile de personalitate sunt două dintre componentele de bază ale acestei categorii de stereotipuri. Alte componente ale stereotipului leagă genul de aparența fizică, comportamentul de rol și orientarea sexuală. Componentele stereotipizării sexuale au fost studiate experimental, arătându-se că informațiile legate de una dintre componente (de exemplu comportament specific rolului) poate afecta judecățile indivizilor cu privire la celelalte componente ale stereotipului (de exemplu ocupația probabilă)
Studiul lui McCauley și Veln (1991, p. 267-279) a vizat relevarea diferențelor între procentajul femeilor și cel al bărbaților considerați a avea o anumită profesie (stereotip ocupațional) Subiecții, studenți și non–studenți au avut sarcina de a evalua cât la sută dintre femei și bărbați au o anumită profesie, fiindu-le prezentate zece profesii. Diferențele înregistrate între procentajele persoanelor de sex masculin și feminin considerate a practica o anumită profesie au variat de la 25% și 27% și chiar până la 50%. Pentru datele oferite de subiecți s-a realizat o medie care a fost comparată cu datele reale, obiective, înregistrându-se în cazul femeilor diferențe de până la 10% în cazul procentajelor în care le sunt atribuite anumite profesii.
Alte cercetări au condus la relevarea diferențelor de gen și la nivelul comportamentului non-verbal cum ar fi atingerea, postura sau spațiul personal, existând dovezi privind superioritatea femeilor în decodificarea stimulilor non-verbali. Din nou, varinața explicată de apartenența la o categorie sexuală este mică.
Un alt aspect la fel de interesant este studierea diferențelor de gen în implicarea în dilemele sociale. În orice dilemă, individul are de făcut o alegere între a iniția acțiuni care aduc beneficii întregului grup sau comunități sau comportamente de pe urma cărora va trage numai el foloasele. (după Boncu, 1999, p. 129). Studiile realizate în acest sens nu au înregistrat rezultate consecvente: unele dintre le au arătat că femeile se implică mai mult în dilemele sociale, altele au arătat că bărbații sunt cei care cooperează, pe când altele nu au înregistrat diferențe semnificative la nivelul implicării comportamentale în dilemele sociale (apud. Sell, Griffiuth, Wilson, 1993, p. 211-222).
ATITUDINI FAȚĂ DE MEDIU – COMPORTAMENT ECOLOGIC
Dat fiind caracterul dilemei pe care subiecții care au participat la pretest au evaluat-o, am considerat relevantă prezentarea pe scurt a unur informații teoretice legate de atitudinea față de mediu. În acest context vom ilustra preocupările cercetătorilor și teoreticilor interesați de atitudinile față de mediu, apoi vom discuta modul în care atitudinile și responsabilitatea influențează comportamentului ecologic.
În contextul actual, problemele legate de mediu, de conservarea acestuia se regăsesc foarte des în preocupările oamenilor. Pentru a întări comportamentele ecologice, cercetătorii din domeniul psihologiei environmentale au desfășurat numeroase studii. S-au investigat în acest cadru elementele psihologice individuale și elementele contextuale, situaționale care ar putea prezice comportamentul ecologic.
Pentru că psihologii se referă mai degrabă la comportamentul individual decât la comportamentul unei societăți ca întreg, ei pun întrebări pentru a vedea care sunt determinanții comportamentului ecologic individual (acțiuni care contribuie la păstrarea sau conservarea mediului) (Axelrod, Lehman, 1993, p. 153, apud. Kaiser, 1999, p.1-19) sau întrebări menite să releve modul în care comportamentul poate fi schimbat într-o direcție ecologică. Pentru a răspunde la aceste întrebări, atitudinile enviromentale sunt cele mai promițătoare concepte. De fapt, aproape două treimi din publicațiile de psihologie enviromentală vizează aspecte legate de atitudini enviromentale într-un fel sau altul. Lipsa unei corelații puternice între atitudinile ecologice și comportamentul ecologic relevă mai degrabă viziuni pesimiste asupra utilității atitudinilor enviromentale ca și predictor al comportamentului ecologic (Stern, 1978; Lloyd, 1980, apud. Kaiser, 1999, p. 1-19). Există numeroase erori care apar atât la nivelul teoretic sau metodologic în ceea ce privește studierea relației atitudine enviromentală – comportament ecologic. Două dintre erorile sau lipsurile metodologice constau în lipsa de corespondență în măsurare și de lipsa considerației privind influența factorilor situaționali asupra unui comportament dat. Corespondența măsurătorilor se referă la măsurarea atitudinii și a comportamentului la același nivel de specificitate. Influențele situaționale se referă la constrângeri și facilitări ale comportamentului care nu țin de controlul oamenilor, fiind dincolo de acesta.
În esență două tipuri de atitudini față de mediu sunt folosite pentru a prezice comportamentul ecologic: atitudinile față de mediu și atitudinile față de comportamentul ecologic (Hines et al., 1986, apud. Kaiser, 1999, p.1-19). Astfel, obiectul atitudinii unei persoane este fie mediul în sine sau câteva aspecte ale sale (de exemplu calitatea aerului), fie obiectul atitudinii este comportamentul ecologic (de exemplu a recicla).
Atitudinile privind mediul se referă în general la preocuparea față de mediu (Vining și Ebreo, 1992, p. 1580-1607), element care este folosit atât ca abordare simplă cât și ca abordare multiplă, referindu-se atât la mediu ca și întreg cât și la unele elemente ale acestuia. Dacă atitudinea față de mediu se referă la o abordare multiplă, se face de obicei distincția dintre componentele cognitivă, afectivă și comportamentală ale atitudinii, această tradiție a cercetării privind atitudinile față de mediu mergând în timp până la studiile realizate de Maloney et. al în 1973 sau 1975 (apud. Kaiser, 1999, p.1-19). Există însă și abordări care folosesc o singură componentă a atitudinii față de mediu. Astfel, o scală afectivă măsoară componenta afectivă, prin intermediul cunoștințelor factuale despre mediu sunt puse în valoare aspectele cognitive, iar angajamentul verbal măsoară intenția comportamentală sau componenta comportamentală a atitudinii (Smythe ,Brook, 1980). Inițial, componentele atitudinii față de mediu au fost folosite în paralel pentru a prezice comportamentul ecologic. Versiunile recente variază: unele propun componenta afectivă drept unicul indicator al atitudinii enviromentale (Newhouse, 1990, p. 26-32), alții abandonează intenția de comportament ecologic, în timp ce al treilea grup folosește componenta comportamentală a atitudinii față de mediu ca fiind singurul indicator al atitudinii față de mediu.
Deoarece problemele enviromentale sunt considerate a fi cele mai urgente provocări ale timpurilor noastre, s-a încercat ca dincolo de soluțiile tehnice, să fie furnizate și recomandări psihologice. În particular, trebuiau descoperiți și înțeleși predictorii semnificativi ai comportamentului ecologic, astfel încât comportamentele de acest tip să fie mai bine promovate.
Plecând de la atitudinile pe care indivizii le au față de mediu, cercetătorii au considerat că pot prezice pe baza acestora comportamentul ecologic. Totuși, cercetarea psihologică a arătat că există discrepanțe între aceste două elemente; urmărind în continuare emiterea de ipoteze cu privire la aceste ipoteze și testarea acestora. O posibilă explicație a acestei deficiențe rezidă în inconveniențele legate de adoptarea unui nou comportament (a consuma mai puțin, a sorta deșeurile) și în așteptarea privind beneficiile vizibile ale celor care se angajează în astfel de comportamente. O caracteristică importantă a comportamentului environmental este conflictul dintre interesele proprii pe termen scurt ale actorilor individuali și interesele pe termen lung, altruiste ale comunității (Lynn ,Oldenquist, 1996, apud. Montada, Kals, 2000, p. 168-176).
Un alt predictor al comportamentului ecologic care a fost luat în considerare a fost responsabilitatea socială. În acest context, există lucrări (Grazin, Olsen, 1991; Fridgen, 1994, apud. Kaiser, Shimoda, 1999, p. 243-253) care atestă semnificația responsabilității ca și predictor al comportamentului ecologic.
Oamenii se pot simți responsabili în două moduri: unul dintre ele se referă la moralitate iar celălalt la conformarea la cerințele și convențiile sociale. În timp ce sentimentele de responsabilitate morală sunt legate fie de concepte morale precum drepturile și bunăstarea celorlalți fie de considerații privind corectitudinea, sentimentele de responsabilitate convențională sunt grupate în obiceiuri și tradiții sociale. Pentru a complica și mai mult lucrurile, oamenii fie se simt responsabili moral fără a delibera, sau ei pot delibera, atribuindu-și responsabilitatea morală pe baza unei judecăți de responsabilitate morală.
Deoarece resursele environmentale sunt disponibile tuturor oamenilor, consumul fiecărei persoane afectează alți oameni, deoarece cantitatea de resurse se diminuează. Deci, comportamentul ecologic poate fi văzut drept comportament pro-social (Granzin ,Olsen, 1991, apud. Kaiser, Shimoda, 1999, p. 243-253). O asemenea acitivitate socială poate fi derivată din cel puțin două domenii de cunoaștere socială : unul moral și altul convențional. Cu alte cuvinte, luarea de decizii cu privire la environment poate fi afectată de domenii diferite ale cunoașterii sociale.
Atât normele convenționale cât și cele morale pot conduce la comportament prosocial cum este cel proenvironmental. Se pot distinge două tipuri de sentimente de responsabilitate față de mediu, din moment ce fiecare dintre ele sau ambele pot conduce la comportamentul proenvironmental. Există trei teorii distincte perivind responsabilitatea fașă de mediu:
Teoria antropocentrică – responsabilitatea enrironmentală derivă din interesele umane din moment ce mediul are un rol esențial în supraviețuirea umană.
Acentul pe drepturile animalelor- responsabilitatea environmentală apare nu numai față de calitatea vieții oamenilor ci și față de supraviețuirea animalelor.
Teoria eco-centrică – potrivit căreia mediul în sine merită considerație morală directă și nu una derivată din interesul indvizilor umani.
(http://www.utm.edu/research/iep/e/environm.htm# Introduction Environmental Ethics)
3. 1. Responsabilitatea convențională
Oamenii se simt responsabili din punct de vedere convențional față de autorități, dar se pot simți responsabili moral față de ceea ce ei fac sau nu fac. Sentimentele de responsabilitate morală presupun cunoașterea expectanțelor legate de ceea ce o persoană ar trebui să facă ca și disponibilitatea de a a accepta aceste expectanțe sociale. Această responsabilitate se bazează pe emoții sociale cum ar fi dorința subiectului de a primi aprobarea socială sau teama de a fi pedepsit sau de a piede apobarea celorlalți. Deci, dorința de a te supune anumitor expectanțe sociale exprimate de autorități, de exemplu, apare atâta timp cât oamenii doresc să facă plăcere persoanelor de care depind.
3. 2. Responsabilitatea morală
Din moment ce comportamentul ecologic este considerat a fi legat de moralitate (Vining, Ebreo, 1992, p. 1580-1607) și de asemenea ca fiind determinat de modalități de gândire morală decât de alte tipuri de gândire încadrarea teoretică care privește responsabilitatea este de fapt una morală. Teoria activării normei a lui Schwartz care promovează responsabiliatea ca și obligație morală este cel mai adesea folosită atunci când se discută despre comportamentul ecologic. În acest context poate fi făcută și oa altă distincție: oamenii se pot simți responsabili moral sau pot delibera, atribuindu-și responsabilitatea pe baza unei judecăți morale.
Modelul activării normei presupune că oamenii tind să se simtă obligați în a se îngriji de bunăstarea altora, dincolo de interesele lor rezonabile. Acest sens al obligației personale înseamnă că oamenii se simt responsabili în ceea ce privește acțiunile pe care le realizează în beneficiul celorlalți. Totuși, aceste sentimente de responsabilitate depind de cel puțin două lucruri: auto-atribuirea responsabilității personale (judecată privind responsabilitate morală) și de gradul în care persoana cunoaște consecințele unui anumit comportament. Dacă o persoană devine conștientă de consecințele unui comportament, atribuirea responsabilității personale devine crucială.
Rezultatele la care ajung acești cercetători sunt remarcabile. Acestea arată că oamenii se simt mai degrabă responsabili moral decât convențional față de mediu. Totuși, s-a stabilit că înțelegerea sau cunoașterea informațiilor legate de expectanțele sociale (ce ar trebui făcut din punct de vedere ecologic) nu este legată semnificativ de comportamentul ecologic. Unul dintre rezultate confirmă faptul că responsabilitate este un predictor semnificativ al comportamentului ecologic. Totuși, judecata de responsabilitate morală a unei persoane, atribuirea în mod deliberat a responsabilității este predictorul comportamentului ecologic, mai degrabă decât simțul personal al obligației sau sentimentele de responsabilitate.
Deoarece trăim într-un context social și relațional complex, încercăm să înțelegem trăsăturile, motivele și intențiile persoanelor cu care interacționăm. Observând comportamentele realizate de actorii sociali în anumite situații, reușim să ne construim o imagine pe baza căreia putem anticipa acțiunile viitoare ale acestora. Putem spune deci că folosim comportamentul “celuilalt“ ca temei pentru inferențele pe care le producem la adresa trăsăturilor de personalitate pe care acesta le deține. În stabilirea trăsăturilor de personalitate ale celuilalt intervine atât sistemul propriu de valori al individului cât și o serie de alte informații pe care acesta le-a asimilat de-a lungul procesului socializării – informații legate de expectanțele de rol, sau informații cu caracter stereotipic. Pornind de la cele expuse mai sus, așteptăm ca rezultatele cercetării de față să confirme influențele pe care genul persoanelor le determină în evaluările legate de autonomia morală a “celuilalt” cât și legătura dintre valorile personale ale subiecților și valorile pe care aceștia le atribuie “celuilalt – inițiator al unei acțiuni date într-un context social dat”.
METODOLOGIA CERCETĂRII
Obiective cercetării
Această cercetare este constituită din două părți, partea a doua a studiului bazându-se pe rezultatele furnizate de investigația inițială.
1. Investigația inițială
Obiectiv general
I. Descoperirea unui comportament care este atribuit în egală măsură personajului unei dileme atât de subiecți de sex feminin cât și de subiecții de sex masculin.
Obiectiv specific
1. Studierea stereotipurile de gen privind atribuirea comportamentelor pro-evnironmentale.
2. Adaptarea pe populație românească a instrumentului de lucru Aprobare Morală Dorită (Ryan, Riordan, 2000, p. 448- 473).
Obiectiv general
I. Realizarea unei analize factoriale exploratorii.
3. Cercetare experimentală
Obiective generale
I. Investigarea inferențelor legate de aprobarea morală dorită, inferențe corespondente comportamentului relevat de investigația inițială.
Obiectiv specific
Relevarea diferențelor între trăsăturile atribuite persoanelor de sex diferit.
II. Studierea inferențelor legate de orientarea valorică, inferențe corespondente comportamentului relevat de investigația inițială.
Obiective specifice
1. Investigarea diferențelor induse de apartenența sexuală a protagonistului situației prezentate la nivelul valorilor atribuite acestuia.
2. Studierea legăturii dintre valorile auto-atribuite și valorile atribuite protagonistului situației prezentate.
III. Studierea legăturilor dintre modul cum este perceput protagonistul situației prezentate în ceea ce privește Autonomia Morală și valorile care îi sunt atribuite acestuia.
Ipotezele de lucru
1. Investigația inițială
Ipotezele de lucru pe care le avansăm în contextul atingerii obiectivului propus în cadrul investigației inițiale sunt următoarele:
Pasivitatea (ca răspuns comportamental al unei persoane-martor într-o situație de degradare a unui spațiu public natural) este semnificativ mai frecventă decât interveția menită să protejeje natura.
Atât subiecții evaluatori de gen feminin, cât și cei de gen masculin vor considera că persoana martor (bărbat sau femeie) nu va interveni pentru a proteja natura.
Femeile vor atribui într-o măsură mai mare comportamente ecologice protagonistului situației prezentate.
2. Cercetarea experimentală
Pentru a atinge obiectivele propuse, am avansat următoarele ipoteze de lucru:
Variabila gen a protagonistului induce diferențe semnificative legate de aprobarea morală.
Variabila gen a protagonistului din situația prezentată conduce la diferențe semnificative la nivelul valorilor morale atribuite acestuia.
Atribuirea axiologică de tip moral și relațional este influențată de genul subiectului evaluator.
Atribuirea axiologică de tip moral este în legătură cu atribuirea aprobării morale.
Valorile personale ale subiecților sunt în legătură cu valorile atribuite protagonistului din situația propusă.
Investigația psihologică
1. Subiecți
1. 1. Investigația inițială
La această cercetare au participat voluntar 128 de subiecți studenți, aproximativ egal distribuiți pe sexe (52, 3% subiecți de sex feminin, 47, 7% subiecți de sex masculin) și în funcție de profilul facultății la care studiază ( 44, 5% studenți ai unei facultăți cu profil real, 55, 5% studenți ai unei facultăți cu profil uman). De asemenea, distribuția subiecților atât în funcție de sex, cât și în funcție de profilul facultății la care studiază este acceași în fiecare dintre condițiile experimentale.
2. 2. Adaptarea pe populație românească a instrumentului propus de Ryan și Riordan
În etapa de adaptare a Scalei de Aprobarea Morală Dorită am apelat la auto-evaluările furnizate de 175 de subiecți, 95 dintre ei studenți în anul I la Facultatea de Științe Economice, 34 studenți în anul II la Facultatea de Mecanică și 46 de studenți ai Facultății de Sociologie și Psihologie, distribuția subiecților pe sexe fiind inegală (72,3% subiecți de sex feminin, 27,7% subiecți de sex masculin).
1. 3 . Cercetare experimentală
Pentru realizarea cercetării experimentale pe care ne-am propus-o am apelat la răspunsurile furnizate în mod voluntar de 54 subiecți studenți la Facultatea de Sociologie și Psihologie. Distribuția pe sexe a subiecților nu este egală: 59, 3 % subiecți de sex feminin și 40,7 % subiecți de sex masculin.
2. Design experimental
Atât în cazul investigației inițiale cât și în partea a doua a cercetării s-a utilizat un design experimental factorial 2X2 de tip creion-hârtie în care variabilele etichetă independente sunt Sexul evaluatorului și Sexul persoanei evaluate.
Planul experimental este următorul:
În cazul investigației inițiale a fost folosit un design between–subjects, iar în cazul părții a doua a cercetării am apelat la un design cu măsurători repetate.
Astfel, în cazul investigației inițiale, subiecții care au format grupele experimentale au primit un singur text în care era manipulată variabila independentă. Specificul acestui tip de design constă în faptul că fiecare subiect este expus la un singur nivel (modalitate) a variabilei independente. Comparațiile se realizează între mediile obținute de fiecare dintre grupele experimentale.
În această etapă a cercetării variabile dependente vizate au fost următoarele:
Comportamentul corect așteptat din partea protagonistului din textul prezentat,
Comportamentul real, concret pe care subiecții consideră că îl va realiza Andrei/Maria.
Caracterul moral al situației prezentate;
În cea de-a doua fază a cercetării, am folosit un design within subjects. Particularitatea acestuia constă în faptul că fiecare dintre subiecți oferă răspunsuri pentri fiecare dintre nivelele (modalitățile) variabilei independente. Din momemt ce subiecții sunt aceiași pentru toate nivelele variabilei independente, ei constituie propriul lor control. Totuși, expunerea repetată la acelaeși instrumente se poate constitui într-o amenințare la adresa validității. De aceea, am apelat la Contrabalansare, o strategie obișnuită care presupune următoarele: jumătate din subiecți au primit inițial situația în care protagonist era Maria, iar apoi situația în care protagonist era Andrei, pe când în cazul celeilalte jumătăți a subiecților, ordinea de prezentare a materialelor de testare a fost inversă.
Variabilele dependente urmărite în această parte a cercetării au fost:
inferențele legate de aprobarea morală dorită, inferențe realizate plecând de la comportamentul desfășurat de protagonistul textului prezentat;
inferențele legate de orientarea valorică a persoanei, inferențe realizate plecând tot de la comportamentului realizat de protagonistul textului prezentat.
3. Metode folosite și procedura de lucru
3. 1. Investigația inițială
Manipularea variabilelor independente s-a realizat printr-un text de forma:
“Andrei/Maria (35 de ani) este la picnic cu familia într-un parc. El/Ea a văzut o altă familie care se pregătește să plece acasă dar care nu a adunat gunoiul rămas de pe urma picnicului. Este clar că cealaltă familie va pleca și va lăsa gunoiul împrăștiat.”
Motivele care au stat la baza alegerii acestei situații dilematice au fost următoarele: este o situație care are un caracter real și care poate fi întâlnită adesea de subiecții care au participat la investigație.
Procedura de lucru a constat în prezentarea dilemei în formă scrisă, sarcina subiecților fiind aceea de a răspunde în scris la următoarele întrebări:
Care credeți că este lucrul corect pe care ar trebui să îl realizeze Maria/Andrei în această situație?
Cum credeți că va acționa în mod concret Maria/Andrei în situația descrisă?
Considerați situația descrisă ca implicând o problematică morală?
Răspunsurile pe care subiecții le-au furnizat au fost folosite pentru a susține sau nu aplicarea ulterioară a unui Chestionar care investighează Aprobarea Morală Dorită.
3. 2. Adaptarea Chestionarului Aprobare Morală Dorită pe un eșantion românesc
Chestionarul aplicat în această etapă a cercetării noastre este descris în rândurile de mai jos.
Aprobarea Morală Dorită (Desired Moral Approbation)
Este un instrument care a fost construit de Ryan, L.V. și Riordan, C.M. și prezentat pe larg în volumul Educational ,Psychological Measurement, Iunie 2000, Volumul 60, p. 448-463, fiind redat și în Anexa 2.2. a acestei lucrări.
Acest chestionar folosește o scală Likert în șase trepte și este format din 25 de itemi, grupați în două scale: Aprobarea Morală dorită din partea propriei persoane (8 itemi) și Aprobarea Morală dorită din partea celorlalți (17 itemi), acestea fiind corelate negativ. Nu există diferențe date de genul subiecților investigați la nivelul Aprobării Morale dorite din partea ceorlalți, iar diferențele de la nivelul Aprobarea Morală dorită din partea propriei persoane nu sunt semnificative.
În cazul celei de-a doua scale, cercetătorii au evidențiat două subscale: Dorința de a fi lăudat (9 itemi) și Evitarea învinuirii (8 itemi).
3. 3. Cercetarea experimentală
Metodele la care am apelat în această parte a cercetării noastre au fost următoarele:
Chestionarul privind Orientarea valorică a personalității (OVP)
Construit de Ion Dumitru (2001), chestionarul conține 21 de valori împărțite în trei categorii: valori profesionale, valori morale și valori psihosociale sau relaționale. Sarcina subiecților a fost aceea de a citi acest set de valori care au fost prezentate în ordine alfabetică și de a le ierarhiza în ordinea importanței pentru propria persoană.
Scala de evaluare a orientării atitudinal-valorice a personalității (SEOVP)
Acest instrument investighează aceleași valori care sunt cuprinse în Chestionarul privind Orientarea valorică a personalității (OVP) și este alcătuit din 42 de itemi prin care sunt operaționalizate valorile cuprinse în cele trei domenii valorice.
Cota pe care acestă scală o relevă se obține prin însumarea valorilor acordate pentru fiecare item. Valorile ridicate ale cotei globale indică o anumită dominantă a orientării atitudinal-valorice a personalității, pe când cotele scăzute indică o relativă indiferență față de anumite valori. Pe lângă această cotă globală se pot calcula și cote specifice pentru fiecare dintre cele trei domenii specifice: profesional, moral, psihosocial (relațional) În alcătuirea acestei subscale, valorile corespunzătoare celor trei domenii specifice au ponderi diferite. Astfel, valorile morale (șapte) sunt operaționalizate prin paisprezece itemi, valorile profesionale (nouă) sunt operaționalizate cu ajutorul a optsprezece itemi, iar valorile psihosociale (5) prin intermediul a zece itemi.
Acest instrument presupune utilizarea unei scale Likert în șapte trepte, sarcina subiectului fiind aceea de a evalua în ce măsură fiecare dintre cele 42 de afirmații corespunde comportamentului Mariei/lui Andrei din situația descrisă. Administrarea probelor s-a făcut în grup.
Aprobarea Morală Dorită (Desired Moral Approbation)
Este instrumentul construit de Ryan, L.V. și Riordan, C.M. și prezentat pe larg în volumul Educational ,Psychological Measurement, Iunie 2000, Volumul 60, p. 448-463.
În această etapă a cercetării am apelat la Chestionarul propus de autori, itemii 8 și 21 fiind eliminați deoarece încărcătura lor pe factori era mică.
În această investigație procedura de lucru a fost a cuprins o serie de pași care vor fi descriși mai jos. Precizarea pe care trebuie să o facem în acest context este următoarea: ordinea de prezentare a probelor ca și variabilă străină a fost ținută sub control prin contrabalansare. De asemenea, timpul scurs între aplicarea primului set de teste și aplicarea celuilalt a fost de o săptămână. Mai jos sunt prezentați pașii pe care i-a parcurs fiecare dintre subiecți.
Pas 1 – Subiecții au primit un text scris cu următorul conținut:
“Andrei/Maria (35 de ani) este la picnic cu familia într-un parc. El/Ea a văzut o altă familie care se pregătește să plece acasă dar care nu a adunat gunoiul rămas de pe urma picnicului. Este clar că cealaltă familie va pleca și va lăsa gunoiul împrăștiat. În această situație, Andrei/Maria nu face nimic în legătură cu ceea ce a observat la cealaltă familie.”
Pas 2 – Plecând de la comportamentul lui Andrei/Mariei în situația descrisă, subiecții au fost rugați să citească o serie de afirmații, arătând în ce măsură acestea sunt în acord sau în dezacord cu felul de a fi al persoanei din textul propus. Aceste afirmații constituie Chestionarul care investighează Aprobarea Morală Dorită (DMA).
Pas 3 – Plecând de la comportamentul lui Andrei/Mariei în situația descrisă, subiecții au fost rugați să citească o serie de afirmații, arătând în ce măsură acestea îl descriu pe Andrei/Maria. Aceste afirmații alcătuiesc Scala de evaluare a orientării atitudinal-valorice a personalității (SEOVP).
Pas 4 – Subiecții sunt rugați să ierarhizeze în ordinea importanței pe care o au pentru ei o serie de 21 de valori prezentate în ordine alfabetică. Valorile prezentate în final constituie Chestionarul privind Orientarea valorică a personalității (OVP).
Așa cum rezultă din cele prezentate mai sus, cercetarea de față utilizează două instrumente diferite care măsoară același lucru: Chestionarul privind Orientarea valorică a personalității (OVP) și Scala de Evaluare a orientării atitudinal-valorice a personalității (SEOVP). Am recurs la folosirea a deoarece:
Unul dintre obiectivele acestui studiu viza relifarea modului în care propriile valori influențează evaluarea la nivel valoric a unui individ care realizează într-o situație dată un comportament anume. Pentru a atinge acest obiectiv, am considerat utilă folosirea a două instrumente care măsoară același lucru, reușind ca prin aplicarea două probe diferite ca format să evităm erorile care ar fi putut apărea ca urmare a obișnuirii subiecților cu un anumit tip de chestionar.
Analiza statistică și interpretarea datelor
1. Investigația inițială
S-a realizat o analiză calitativă a răspunsurilor furnizate ce subiecți iar acestea au fost grupate în categorii. Categoriile obținute sunt următoarele: nu va face nimic, va atenționa familia care degradează mediul să-și strângă resturile sau va strânge el resturile poluante.
Ipoteza 1
Primul obiectiv al investigației inițiale a fost acela de a releva comportamentele care sunt cel mai frecvent atribuite persoanelor care sunt martorii unui comportament de degradare a unui spațiu public natural – al unui parc-. Pentru a atinge acest obiectiv am plecat de la următoarea ipoteză de lucru :
Pasivitatea (ca răspuns comportamental al unei persoane-martor într-o situație de degradare a unui spațiu public natural) este semnificativ mai frecventă decât interveția menită să protejeje natura.
Verificarea acestei ipoteze presupune realizarea unei analize statistice în care variabila dependentă este Comportament așteptat în mod concret, real cât și realizarea unei analize în care considerăm ca variabilă dependentă Comportamentul corect de realizat de protagonist în situația dată.
Pentru a verifica statistic această ipoteză, am realizat o analiză de frecvență a comportamentelor care au reieșit din investigație. Vom prezenta inițial rezultatele pentru variabila dependentă Comportament așteptat în mod concret, real, iar apoi vom analiza rezultatele în cazul celeilalte variabile dependente- Comportamentul corect de realizat-.
Tabelul 1. Frecvențele observate și așteptate pentru Comportamentul așteptat în mod concret, real din partea protagonistului textului propus subiecților.
Pentru o prezentare cât mai concretă a rezultatelor, mai jos este redat un grafic.
Fig. 1. Procentele corespunzătoare fiecărei modalități comportamentale considrerate a fi realizate în mod real de protagonistul textului.
În continuare am recurs la aplicarea testului neparamentric 2 pentru a vedea dacă între frecvențele răspunsurilor oferite de subiecți există diferențe semnificative, plecând de la considerația că frecvențele celor trei tipuri de răspunsuri sunt egale. Rezultatul testului aplicat este cuprins în tabelul de mai jos.
Tabel 2 – Testului 2 calculat pentru relevarea diferențelor între tipurile de răspunsuri furnizate de subiecți
Plecând de la faptul că testul 2 este semnificativ (p= .000), putem spune că în ceea ce privește variabila dependentă Comportamentul concret, real prima ipoteză s-a confirmat.
Astfel la nivelul răspunsurilor concrete așteptate din partea protagonistului textului, frecvența cea mai ridicată o au răspunsurile de tipul “nu face nimic”, “ignoră”. Putem explica acest rezultat aplelând la elemente care fac parte din cultura românească. Ani de-a rândul românii au așteptat să primească “după nevoi”, ajungându-se la descurajarea inițiativelor de orice fel.
În cazul variabilei dependente Comportament corect de realizat în situația dată vom parcurge aceeași pași: analiza de frecvențe a răspunsurilor oferite de subiecții, calcularea testului neparametric 2, identificarea posibilelor diferențe și interpretarea calitativă a acestora.
Comportamentul corect in situația dată
Tabel 3 – Frecvențele obseservate și așteptate pentru Comportamentul considerat corect de realizat de către protagonistului textului propus subiecților.
Pentru o prezentare cât mai concretă a rezultatelor, mai jos este redat un grafic.
Fig.2 Grafic în care sunt reprezentate procentele corespunzătoare fiecărei modalități comportamentale (Comportament corect de realizat în situația descrisă)
În continuare, am dorit să investigăm dacă există o diferență semnificativă între aceste modalități comportamentale.
Pentru a identifica posibila diferență dintre alternativele comportamentale propuse de subiecții investigației, s-a recurs la aplicarea testului neparametric 2. Rezultatele cuprinse în tabelul de mai jos indică o diferență semnificativă între frecvențele comportamentelor propuse.
Tabel 4 – Testul 2 pentru tipurile de comportamente considerate a fi corect de realizat și pentru cele așteptate în mod real.
Revenind la comportamentele considerate corect de îndeplinit de către protagoniștii textelor propuse, răspunsurile cu frecvența cea mai mare o au cele din categoria “Atenționează”. Chiar dacă subiecții consideră într-o proporție destul de mare (75,8%) că protagonistul ar trebui să atenționeze familia care degradează parcul, așa cum am văzut din rezultatele prezentate anterior, puțini sunt subiecții care consideră că acest comportament va fi realizat în mod concret (21, 9%). Aceeași remarcă o putem face și pentru răspunsul de tipul “Strânge”: 16,4% dintre subiecți consideră că acesta este comportamentul corect de realizat în situația dată dar numai 14,8% dintre ei consideră că acest comportament va fi realizat în mod real. Încercând să explicăm acest rezultat putem apela la studiile care arată că prezența la nivel cognitiv a informațiilor legate de așteptările sociale – în cazul nostru – protejarea mediului înconjurător- nu conduce la un comportament pro-environmental. Acest fapt a fost relevat și de studiul prezentat aici.
Reunind rezultatele pe care le-a furnizat analiza statistică, putem spune că subiecții care au participat la studiu manifestă un interes scăzut față de problematica mediului. Chiar dacă eșentionul utilizat nu este unul reprezentativ, rezultatele obținute sunt totuși îngrijorătoare. Putem explica aceste rezultate – subiecții consideră că este puțin probabil ca protagonistul situației prezentate să intervină verbal sau comportamental pentru a proteja parcul- prin referire la următoarele: parcul nu este considerat o resursă comună, cu atât mai puțin nu este cosiderat o resursă limitată. Atenționarea celeilate familii să-ș strângă gunoiul poate fi considerată o acțiune de limitare a libertății celorlalți și de încălcare a intimității acestora. Românii nu s-au obișnuit încă să privească resursele naturale ca aparținându-le și ca fiind epuizabile. Exemplele concrete care susțin această explicațe sunt multiple dar facem referire numai la cazul Roșia Montana.
De asemenea, subiecții care au participat la investigație pot considera că nu au cum să intervină pentru a proteja natura, deoarece rezultatele intervenției lor vor fi neînsemnate. Astfel, dacă rezultatul este oricum nul, implicarea într-o astfel de situație nu mai are sens.
Ipoteza 2
Atât subiecții evaluatori de gen feminin cât și cei de gen masculin vor considera că persoana martor (bărbat sau femeie) nu va interveni pentru a proteja natura. Altefel spus, ne așteptăm să nu existe asocieri semnificative statistic între variabila Sexul evaluatorului și variabilele Comportamentul concret/corect realizat de protagonistul situației.
Pentru a ajunge la rezultatele scontate, am realizat câte o analiză pentru fiecare dintre cele două variabile dependente și anume: Comportamentul concret, real cel pe care îl realiza cu adevărat protagonistul textului și Comportamentul considerat a fi corect de realizat de în situația descrisă.
Vom prezenta inițial rezultatele pentru variabila dependentă: Comportamentul concret, real.
Analiza statistică corespunzătoare verificării asocierilor semnificative între Sexul evaluatorului și variabila Comportament concret, real constă în realizarea unei analize de frecvențe care cuprinde și coeficientul Adjusted Residual folosit pentru relevarea nivelelor la care există diferențele. Astfel, dacă valoarea acestui coeficient se află în afara intervalului [-2, +2- atunci acesta indică prezența unor diferențe semnificative la acel nivel.
Analiza statistică întreprinsă în continuare arată că nu există asocieri semnificative între variabila de pe rândul tabelului (Comportamentul real in situația dată, ne interesează în special răspunsul “Nu va face în nimic”) și variabila aflată pe coloană (Sexul evaluatorului.)
Tabel 5 – Frecvențele răspunsurilor oferite, țănând cont de sexul evaluatorului (crosstabulare)
Deoarece pragul de semnificație al testului 2 este mai mare decât .05, putem conchide că nu există o asociere semnificativă între variabila Comportament realizat în mod concret, real și variabila Sexul evaluatorului.
Tabel 6 – Testul 2 pentru variabilele Comportamentul real in situația dată și Sexul Evaluatorului.
Cu alte cuvinte, răspunsurile furnizate de subiecți nu sunt influențate de sexul evaluatorului.
În continuare dorim să investigăm dacă apar asocieri semnificative statistic între răspunsurile furnizate de subiecți și sexul protagonistului.
Pentru a atinge acest scop, am calculat în continuare o serie de coeficienți prin care am verificat prezența sau absența relației de asociere între răspunsurile furnizate de subiecții investigației ținând cont de sexul protagonistului. Deoarece variabilele incluse în analiza sunt variabile nominale, am recurs la calcularea coeficienților de asociere simetrici χ2 și φ cât și al coeficienților nesimetrici λ și τ (al lui Goodman și Kruskal) și a coeficientului de incertitudine.
Comportamentul real în situația dată * Sexul evaluatorului * Sexul evaluatului
Tabel 7 – Prezentarea frecvențelor pentru Compertamentul concret, realizat în mod real de protagonistul situației prezentate, ținând cont de Sexul protagonistului și de Sexul evaluatorului.
Obesrvăm că valorile lui Adjusted Residual se află în afara intervalului [-2,+2] doar în cazul protagonistului de sex masculin al situației. De aceea, pentru a facilita atât interpretarea datelor cât și înțelegerea rezultatelor am realizat un grafic în care sunt prezentate sintetic frecvențele tipurilor de comportament considerate a fi realizate în mod real, concret de către protagonistul (de sex masculin) situației prezentate.
Fig. 3 – Grafic care redă frecvențele Comportamentelor realizat în mod concret de către protagonistul de sex masculin al textului, frecvențe care țin cont de împărțirea pe sexe a evaluatorilor.
Pentru a evidenția care sunt nivelele la care se înregistrează diferențe semnificative am realizat testul 2, urmând ca ulterior acestuia să fie calculați coeficienții de asociere între variabilele Sexul protagonistului și Comportamentul real, realizat în mod concret de protagonistul situației.
Tabel 8 – Testul 2 pentru Comportamentul concret, ținând cont de sexul persoanei evaluate.
Tabelul de mai sus indică existența diferențelor semnificative date de Sexul evaluatorului la nivelul comportamentelor de tipul “Nu va face nimic” și “Va strânge” atribuite protagoniștilor de sex masculin ai textului.
Revenind la ipoteza de lucru, putem spune că acesta nu se confirmă în totalitate, deoarece există diferențe semnificative statistic, femeile considerând într-o măsură mai mare decât subiecții de gen masculin că protagonistul din situația prezentată nu va face nimic. Și la nivelul modalității comportamentale “Va strânge” există diferențe date de Sexul evaluatorului, subiecții de gen masculin considerând într-o măsură mai mare decât cei de gen feminin că protagonistul situației va strânge resturile lăsate de cealaltă familie.
Pentru a întări aceste rezultate, am continuat cu calcularea coeficienților de asociere între variabile nominale.
În tabelul de mai jos sunt cuprinse valorile coeficienților de asociere λ, τ, φ și coeficientul de incertitudine. Valorile acestora indică o asociere semnificativă destul de puternică între Sexul evaluatorului și Comportamentul așteptat în mod real de la un bărbat.
Tabel 9 – Coeficienți de asociere între variabilele nominale Sexul protagonistului (Masculin) și Comportamentul realizat în mod concret, real de acesta.
Coeficienții asimetrici λ, τ și coeficientul de incertitudine prezentați în Tabelul 9 sunt semnificativi, ei indicând atât puterea cât și semnificația relaționării celor două variabile. Dacă urmărim valoarea acestor coeficienți, putem să spunem că este destul de ridicată (.092 – .192). Cu alte cuvinte, dacă folosim variabila Sexul protagonistului ca și predictor al Comportamentului concret, realizat în mod real de protagonistul situației prezentate proporția cu care scade eroarea de aproximare este cuprinsă între 9,2 – 19,2%. Valoarea destul de crescută coeficientului de asociere τ și a coeficientului de incertitudine relevă o putere destul de mare a relației semnificative stabilite.
Diferențele semnificative înregistrate la nivelul răspunsurilor “Nu va face nimic” și “Va strânge” așteptate în mod concret din partea protagonistului situației prezentate pot fi interpretate dacă facem apel la informațiile cuprinse în rolurile prescrise la nivel social fiecăruia dintre sexe. De aceea, este posibil ca subiecții de gen feminin să considere că există o probabilitate mai mică ca protagonistul de sex masculin să se implice în această situație, deoarece acestă activitate ( a strânge resturile) este cuprinsă cu precădere în rolul atribuit într-o măsură mai mult sau mai puțin stereotipică femeilor. Spre deosebire de subiecții de gen feminin, cei de gen masculin consideră într-o măsură mai mare că protagonistul situației va strânge resturile celeilalte familii deoarece rezultatul acestei acțiuni este valorizat, apreciat la nivel social. Deci, prin realizarea acestei activități, protagonistul reușește să își contureze o imagine socială favorabilă, se prezenită într-o lumină bună (studiile au arătat că subiecții de gen masculin apelează mai frecvent decât cei de gen feminin la aceste tehnici incluse în managementul impresiei) .
În continuare sunt prezentate rezultatele statistice obținute în cazul variabilei dependente – Comportamentul considerat corect de realizat.
Urmează să investigăm asocierile semnificative care pot apărea între Sexul subiectului evaluator și tipul de Comportament considerat corect de realizat în situația descrisă, ținând cont și de sexul subiectului evaluator.
Comportamentul corect în situația dată * Sexul evaluatorului * Sexul evaluatului
Tabelul 10 – Analiza de frecvențe pentru Comportamentul corect de realizat în situația dată ținându-se cont de sexul evaluatorului și de sexul evaluatului
Observăm că valorile Adjusted Residual care depășesc intervalul [-2,+2] se înregistrează în cazul protagonistului de sex feminin al situației prezentate, de aceea vom apela în continuare la calcularea testului 2, subliniind ulterior coeficienții de asociere semnificativi.
Tabelul 11 – Testele 2 (asocieri semnificative între răspunsuri ținându-se cont se sexul protagonistului).
Analizând valorile lui Adjusted Residual, putem spune că există asocieri semnificative între la Sexul evaluatorului și Comportamentul considerat a fi corect de realizat de Maria în situația dată. Pentru a suprinde care este modalitatea variabilei Comportament corect de realizat la nivelul căreia se înregistrează diferențele semnificative, analizăm valorile lui Adjusted Residual. Astfel, nivelurile la care apar asocierile semnificative sunt “Atenționează” și Strânge”.
Vom urmări în continuare și valorile coeficienților de asociere între aceste variabile.
Tabel 12 – Asocieri calitative între variabilele nominale Comportamentul corec de realizatt în situația dată și Sexul subiectului evaluator.
Unii dintre coeficienții prezentați în Tabelul 12 sunt semnificativi, indicând atât puterea cât și semnificația relaționării celor două variabile. Dacă urmărim valoarea acestor coeficienți, putem să spunem că este destul de ridicată. Cu alte cuvinte, dacă folosim variabila Sexul evaluatorului ca și predictor al Comportamentului considerat a fi corect de îndeplinit de către o femeie (protagonist al situației problematice) proporția cu care scade eroarea de aproximare este cuprinsă între 6,2 – 7,4%. Valoarea scăzută a coeficientului de asociere τ și a coeficientului de incertitudine relevă o putere destul de mică a relației stabilite, chiar dacă acesata este semnificativă (p = .042).
Cu alte cuvinte, există diferențe semnificative date de Sexul evaluatorului la nivelul acestor comportamente considerate a fi corect de realizat de Maria în situația descrisă. Pentru a simplifica prezentarea grafică a rezultatelor am recurs la realizarea unei distribuții de frecvențe.
Fig. 4 Graficul de mai sus redă distribuția de frecvență a Comportamentelor considerate a fi corect de realizat de către Maria.
Raportându-ne la rezultatele semnificative și la distribuția de frecvențe realizată, putem spune că subiecții de sex feminin consideră într-o măsură semnificativ mai mare decât cei de sex masculin că Maria ar trebui să Atenționeze familia care își lasă resturile nestrânse.
În cazul celuilalt tip de răspuns – Strânge- subiecții de sex masculin consideră într-o măsură semnificativ mai mare decât cei de sex feminin că ar fi corect din partea Mariei să strângă ea gunoiul celeilalte familii. Acest ultim rezultat poate fi interpretat dacă ținem cont de ceea ce presupune rolul prescris de femeie care este echivalent ca reprezentare mentală cu cel de gospodină.
Raportându-ne la rezultatele analizei statistice realizate, acestea confirmă ipoteza de lucru vizată, adică în cazul tipului de răspuns “Nu face nimic” nu există asocieri semnificative între Sexul subiectului evaluator și Comportamentul corect de realizat de fiecare dintre protagoniști.
Ipoteza 3
Cel de-al treilea obiectiv al acestei cercetări consta în investigarea comportamentelor atribuite de subiecții de sex masculin și cei de sex feminin, accentul fiind pus pe descoperirea posibilelor diferențe.
Pentru aceasta, am realizat o analiză statistică asemănătoare celor precedente. Tabelul de mai jos conține frecvențele cu care apar comportamentele propuse de subiecți.
Comportamentul corect în situația dată * Sexul evaluatorului
Tabel 13 – Frecvențele înregistrate pentru tipurile de Comportamente corect de realizat în situația descrisă.
Tesul 2 arată că există o diferență semnificativă între comportamentele atribuite de subiecții de sex masculin și comportamentele atribuite de subiecții de sex feminin.
Tabel 14 – Rezultatele testului2 realizat penrtu identificarea diferențelor între comportamentele atribuite protagoniștilor de sex diferit.
Măsurile direcționale cuprinse în tabelul de mai jos arată o asociere semnificativă între Sexul evaluatorului și Comportamentul atribuit persoanei evaluate, dar legătura dintre aceste variabile nu este însă foarte mare (4,7-4,9% din eroarea de aproximare a Comportamentului corect de realizat în situația dată scade cu 4,7-4,9% prin folosirea variabilei Sexul evaluatorului ca și variabilă independentă). Același lucru se poate spune și despre tăria relațiilor simetrice.
Tabel 15 – Prezentarea rezutatelor testelor de asociere între variabilele specificate.
Mai jos este prezentat într-o formă grafică rezultatul analizei statistice întreprinse pentru a surprinde cea de-a treia ipoteză.
Fig 5 – Graficul de mai sus redă distribuția de frecvență a Comportamentelor considerate a fi corect de realizat, ținând cont de sexul evaluatorului.
Cel de-a treia ipoteză de lucru de la care s-a plecat în această cercetare propunea următoarele: femeile vor atribui înt-o măsură mai mare decât bărbații comportamente de îngrijire a parcului. Analiza statistică (tesul 2) arată că există o diferență semnificativă (p=.014) între comportamentele atribuite de subiecții de sex masculin și comportamentele atribuite de subiecții de sex feminin. Rezultatele oferite de această analiză finală sunt uimitoare: spre deosebire de subiecții de sex masculin, femeile consideră necesară într-o măsură mai mică atenționarea celor care degradează un spațiu natural public. Acest rezultat poate fi explicat dacă apelăm la informațiile legate de rolul responsabilității sociale și morale în determinarea comportamentului ecologic (Kaiser, Shimoda, 1999, p.243-253). Astfel, dacă subiecții de sex feminin consideră că vor pierde aprobarea și susținerea din partea celorlalți în situația în care îi atenționează pe cei ce degradează parcul, atunci este mai puțin probabil ca această modalitate comportamentală să constituie pentru ele o alternativă. Dacă pierd susținerea din partea celorlalți pentru că desfășor un comportament “de îngrijire” a parcului și de protejare a intereselor celorlalți oameni, atunci comportamentul vizat nu este pentru mine o alternativă viabilă.
Încă și mai surprinzător este rezultatul potrivit căruia, răspunsurile de tipul “Este corect ca Andrei/Maria să strângă resturile rămase de la cealaltă familie” sunt semnificativ mai frecvente în cazul subiecților de sex masculin decât în cazul subiecților de sex feminin. Prin urmare ultima ipoteză propusă de acest studiu nu s-a confirmat. Rezultatul final poate fi interpretat dacă se face referire la faptul că acest răspuns poate constitui pentru subiecții de gen masculin o modalitate prin care își creează la nivel social o imagine pozitivă.De asemenea, intervenția, acțiunea, implicarea este pot fi considerate trăsături care sunt adesea atribuite bărbaților, pe când pasivitatea și acceptarea situației pot fi înțelese ca și elemente care caracterizează la nivel stereotipic persoanele de gen feminin.
Considerăm util ca în finalul acestui subcapitol să subliniem modul în care subiecții percep din punct de vedere moral situația care le-a fost prezentată.
Întrebarea firească care urmează acestei definiții este legată de calitatea situației prezentate subiecților de a fi sau nu morală. În acest scop, subiecții care au participat la investigația inițială au fost rugați să evalueze caracterul moral al situației prezentate. Rezultatul obținut este următorul: 86,66% dintre subiecții de sex masculin și 94,73% dintre subiecții de gen feminin au considarat situația prezentată ca implicând elemente de ordin moral. Totuși, dat fiind răspunsul comportamental așteptat atât din partea protagonistului de sex feminin cât și din partea celui de gen masculin, am putea spune că avem de-a face cu o contradicție: situația în care Maria/Andrei este martoră/martor la degradarea unui parc de către o altă familie este considerată ca implicând elemente de orrdin moral, dar spre surprinderea noastră, frecvența cea mai mare a comportamentului considerat a fi îndeplinit în mod real de protagonițti este cel de non-implicare, iar comportamentul considerat corect de realizat de cea mai mare parte dintre subiecții care au participat la investigația inițială este cel de atenționare a familiei care degradează parcul.
2. Adaptarea Chestionarului Aprobarea Morală Dorită pe un eșantion românesc
Realizarea acestui obiectiv de lucru a presupus din punctul de vedere parcurgerea următorilor pași:
Traducerea instrumentului de lucru din limba engleză și traducerea din limba română în limba engleză pentru a se sublinia eventualele diferențe. (traducerile au fost realizate de două persoane diferite care dispun de bune cunoștințe de limba engleză)
Realizarea unei analize factoriale exploratorii și a unei analize de itemi, urmărindu-se dacă modelul propus de autori este confirmat.
Calcularea indicilor de fidelitate α Cronbach și a indicelui split-half pentru fiecare dintre subscalele propuse de autori, cât și pentru întregul chestionar;
Testarea normalității distribuțiilor pentru fiecare dintre subscale instrumentului de lucru folosit;
Analiza factorială întreprisă este o analiză factorială exploratorie, metoda de extracție a factorilor fiind metoda factorilor principali. Am apelat la acest tip de analiză deoarece nu este pretențioasă în ceea ce privește prezența unei distribuții multivariate. Am păstrat în analiza încărcăturile itemilor pe factori de peste .30.
În tabelul 16 sunt cuprinse informațiile legate de verificarea asumpțiilor analizei factoriale. (testul Kaiser-Meyer-Olkin Measure testează gradul în care datele sunt adecvate realizării analizei factoriale, Testul Bartlett și Determinantul – verificarea asumpției de multicoliniaritate)
Tabel 16- Prezentarea asumpțiilor analizei factoriale
Deoarece am întreprins această analiză pentru a verifica dacă datele furnizate de subiecții participanți la cercetare se grupează pe factorii prezentați de autorii scalei, am ales să extragem trei factori, folosind tipul de rotire oblică a factorilor, deoarece, așa cum prezintă și Ryann și Riordan în cercetarea lor, există o corelație semnificativă negativă între Scala Autonomie Morală și Scala Evitarea Învinurii.
În Tabelul 17 este prezentat într-o formă sintetică modelul factorial. Pe lângă încărcăturile itemilor pe factorii extrași, tabelul conține și informații legate de comunalitate (adică la procentul din dispersia datelor care este explicat de acțiunea comună a celor trei factori extrași) cât și corelațiile relevate între cei trei factori. Am optat pentru gruparea itemilor în ordinea descrescătoare a încărcărilor lor pe diverși factori, pentru a dispune de o imagine de ansamblu asupra acestora.
Tabelul 17 – Prezentarea sintetică a rezultatelor anlizei factoriale.
Analizând conținutul itemilor care se grupează pe cei trei factori, putem spune că gruparea lor pe factori respectă în linii mari modelul lui Ryan și Riordan. Totuși, încărcăturile itemilor 21 și 8 sunt destul de scăzute (și acest fapt este susținut și de analiza factorială a autorilor)
Așa cum rezultă din Tabelul 18, datele furnizate de subiecții care au participat la cercetare nu susțin rezultatele obținute de autorii Chestionarului folosit în această cercetare. Sintetizând, nu există o corelație pozitivă semnificativă între scalele instrumentului folosit.
Pasul următor al analizei statistice întreprinse pentru a adapta acest instrument pe un eșantion românesc o constat în calcularea indicilor de fidelitate α Cronbach și a indicelor split-half pentru fiecare dintre subscalele propuse de autori, cât și pentru întregul chestionar. Tabelele 18 și 20 conțin valorile pentru fiecare dintre acești indici.
Tabel 18 – Prezenatrea indicilor de fidelitate α Cronbach pe fiecare dintre scale.
Așa cum rezultă din valorile coeficienților de fidelitate α Cronbach, putem spune că acestea au o fidelitate satisfăcătoare, situându-se între valorile .7982 și .8632. Datorită fidelității crescute a scalelor, am hotârât ca în etapa următoare a cercetării să folosim modelul factorial rezultat din analiza întreprinsă anterior.
Pentru a verifica din punct de vedere statistic rezultatele obținute, am calculat și indicii de fidelitate split-half. În Tabelul 19 sunt prezentate descriptivele pe fiecare dintre subscale, urmând ca mai jos să fie prezentați și valorile indicilor.
Tabel 19 – Descriptivele pe fiecare dintre subscale.
În Tabelul 20 sunt prezentate valorile statistice pentru testele de fidelitate split-half
Tabel 20 – Prezenatrea indicilor de fidelitate split-half pe fiecare dintre scale.
Un element de o importanță deosebită în realizarea oricărei analize statistice este alegerea testelor care se vor aplica. Astfel, dacă distribuția datele instrumentului de lucru este o distribuție normală, atunci se vor folosi în analiza statistică testele parametrice. Dacă datele nu se înscriu pe o distribuție normală, atunci testele care se vor folosi ulterior în analiza statistică sunt testele care fac parte din grupul testelor neparametrice.
Vom prezenta mai întâi statisticile descriptive pentru fiecare dintre scalele furnizate de analiza factorială, repezentarea grafică a distribuției acestora fiind redată în Anexa 2 .
Tabel 21- Statistici descriptive pentru Scalele Chestionarului Aprobare Morală Dorită.
Pentru a răspunde la întrebarea legată de normalitatea distribuției datelor am apelat la calcularea testului neparametric Kolmogorov-Smirnov. Utilizând acest test, am realizat o comparație între distribuția datelor noastre și o distribuție teoretică normală. Dacă pragurile de semnificație ale comparațiilor realizate sunt mai mari de .05, putem trage concluzia că nu exsită diferenșe semnificative între distribuția datelor culese și distribuția teoretică ideală, cu alte cuvinte și istribuția noastră ar fi normală.
În Tabelul 21 sunt prezentate valorile și pragul de semnificație pentru fiecare dintre comparațiile înregistrate. Așa cum se observă din analiza pragurilor de semnificație, acestea sunt mai mari de .05. Astfel, putem concluziona că Scalele Chestionarului Aprobare Morală Dorită sunt distribuite normal, fapt care de dă dreptul să folosim în continuare testele parametrice.
Tabel 21- Testarea disției normale a subscaleor Chestionarului- prezentarea rezultatelor.
În urma anlizei statistice realizate cu scopul de a adapta Chestionarul Aprobare Morală Dorită pe un eșantion românesc, vom prelua în cercetarea experimentală acest instrument, cu precizarea că itemii 8 și 21 vor fi eliminați.
3. Cercetarea experimentală
Ipoteza 1
Variabila gen a protagonistului induce diferențe semnificative legate de aprobarea morală.
Așteptăm ca aceste diferențe să apară atât la nivelul scalei Aprobarea Morală dorită din partea celorlați cât și la nivelul Scalei Aprobare Morală Dorită din partea propriei persoane.
Pentru a valida această ipoteză, analiza statistică ar trebui să confirme existența diferențelor semnificative date de sexul protagonistului la nivelul scalei Aprobarea morală dorită din partea celorlați și la nivelul Scalei Aprobare Morală dorită din partea propriei persoane. Ulterior, vom analiza mediile inferențelor realizate pentru protagonistul de sex feminin și mediile inferențelor realizate pentru protagonistul de sex masculin, urmărind să depistăm care dintre ele este mai mare.
Raportându-ne la designul pe care îl urmează această cercetare, am realizat o analiză statistică Within-Subjects, având drept variabile dependente Scalele care măsoară Aprobarea Morală dorită din partea celorlați și Aprobarea Morală dorită din partea propriei persoane, variabila pe care am considerat-o ca fiind Within-Subjects fiind Sexul Protagonistului din situația care a fost prezentată subiecților.
Tabelul 22 – Prezentarea variabilelor pentru care urmează a fi întreperisă analiza statistică
Analiza statistică realizată confirmă existența diferențelor semnificative date de sexul protagonistului, deoarece, așa cum se observă din tabelul de mai jos, testele Pillai's Trace, Wilks' Lambda, Hotelling's Trace, Roy's Largest Root fiind semnificative.
Tabelul 23 – Prezentarea rezultatelor pentru testele multivariate realizate
În continuare,vom analiza mediile pentru cele două variabile dependente pentru a releva sensul diferențelor înregistrate.
Tabel 24 – Mediile și erorile standard pentru variabilele analizate, ținându-se cont de Sexul protagonistului.
Astfel, din parcurgerea tabelului de mai sus, observăm următoarele:
Maria este percepută ca fiind interesată într-o măsură mai mare decât Andrei să primească aprobarea celorlalți pentru acțiunile pe care le întreprinde. (66,923 > 67,531)
Maria este percepută ca fiind interesată să își urmeze propriile standarde de acțiune într-o măsură mai mare decât Andrei (30,614 > 29,222)
Pornind de la rezultatele prezentate mai sus, putem spune că ipoteza propusă spre investigare a fost confirmată. Interesante sunt diferențele înregistrate, diferențe pe care vom încerca să le explicăm în rândurile de mai jos. Vom explica inițial diferențele de la nivelul Scalei Aprobare Morală dorită din partea celorlați urmînd ca apoi să discutăm diferențele înregistrate în cazul celeilate scale: Aprobarea Morală dorită din partea propriei persoane.
În încercarea de a explica prima dintre diferențele semnificative înregistrare putem pleca de la definiția pe care autorii scalei (Ryan, L.V. și Riordan, C. M., 2000, p.) o dau Aprobării Morale Dorite din partea celorlalți/Heteronomiei: gradul de aprobare de care un individ are nevoie din partea celorlați pentru a realiza o acțiune într-o situație morală.
Astfel, plecând de la această definiție, putem spune că protagonistul de sex feminin al situației prezentate este perceput ca necesitând într-o măsură mai mare decât cel de sex masculin aprobarea celorlați pentru a realiza o anumită acțiune. Deci, pentru a se implica într-o anumită acțiune, Maria are nevoie într-o măsură ai mare decât Andrei de aprobarea celorlalți (grupul la care se raportează din punct de vedere moral) pentru comportamentul ei.
Putem explica diferențele înregistrate în modul de percepere a protagoniștilor situațiilor prezentate plecând și de la diferențele de gen înregistrate de autori în studiul prin care au construit scala de față. Astfel, analiza statistică întreprinsă de Ryan, L.V. și Riordan, C. M. – autorii scalei – pentru a releva diferențele date de genul subiecților a relevat faptul că persoanele de sex feminin se auto-percep ca având nevoie într-o măsură mai mare decât cele de sex masculin de aprobarea celorlați pentru a realiza anumite acțiuni. Astfel, rezultatele acestei cercetări respectă liniile generale impuse de Ryan și Riordan, protagonistul de sex feminin fiind perceput ca având nevoie într-o proporție mai mare de aprobarea celorlalți pentru a acționa.
Revenind la situația care a fost prezentată subiecților și la comportamentul Mariei din situația la care facem referire, putem spune că aceasta este văzută ca raportându-se și conformându-se într-o măsură mai mare decât Andrei la normele și convențiile sociale. Dacă printre normele și convențiile sociale există mesaje sociale neexprimate direct care prevăd ca o femeie să rămână pasivă, să nu intervină, atunci se explică rezultatul obținut: prin pasivitatea, prin non-intervenția ei, Maria primește suportul social, aprobarea celorlați. Așa cum etica constă în standardele de acțiune pe care le acceptă o societate, putem spune că a fi etic. moral se reduce la a face ceea ce societatea acceptă.
În rândurile de mai jos, ne vom raporta la câteva elemete de psihologie interculturală pentru a sublinia importanța pe care o are suportul social în viața persoanelor de gen feminin. Apelăm la aceste elemente informaționale deoarece în contextul științific actual dominat tot mai mult de nevoia de a explica total un fenomen sau proces social, psihologia interculturală se înscrie pe această traiectorie, scopul ei declarat fiind acela de a investiga comportamentul uman și a descoperi universaliile acestuia. Referindu-se la dimensiunea masculinitate-feminitate, Hofstede (1996, p.101) consideră că într-o cultură de tip masculin rolurile sociale ale sexelor sunt distincte: femeile sunt modeste, sensibile, preocupate de calitatea vieții și de calitatea relațiilor cu ceilalți, iar bărbații sunt puternici, aroganți și preocupați de succesul material. Într-o societate feminină, nu există discrepanțe între rolurile sociale ale sexelor, acestea se suprapun, atât bărbații cât și femeile fiind modești, delicați, preocupați de calitatea vieții. Chiar dacă studiile de psihologie interculturală care să ateste faptul că facem parte dintr-o cultură de tip masculin lipsesc, există câteva elemente care ne pot conduce la idea că viața culturală românească se înscrie pe această traiectorie a masculinității (aspecte legate socializarea agresivității, de diviziunea sexuală a muncii și statutul femeii, de competiție și reușită școlară, religie și violența domestică) Plecând deci de la această presupunere, putem spune că și în cultura românească femeile sunt percepute ca fiind modeste, sensibile, preocupate de calitatea relațiilor cu ceilalți.
Acest rezultat relevat de analiza statistică poate fi interpretat apelând și la studiul realizat de Triandis (1993), care observă că femeile adoptă într-o măsură mai mică decât bărbații comportamente individualiste. Acest fapt nu le aduce femeilor beneficii materiale, ci doar susținerea grupului care a formulat regula. De aceea, în situația în care Maria ar trebui să întreprindă o acțiune, ea va ține cont de susținerea, de aprobarea pe care o va primi din partea celorlați dacă va realiza sau nu o anumită acțiune.
Revenim în cele de mai jos la cealată diferență semnificativă înregistrată. Astfel, putem spune că rezultatul relevat de analiza statistică este surprinzător. Plecând de la rezultatele studiului realizat de Ryan, L.V. și Riordan, C. M. – care nu au atestat existența unor diferențe semnificative statistic între auto-evaluările persoanelor de sex feminine și cele ale persoanelor de sex masculin la nivelul scalei Aprobare Morale Dorite din partea propriei personae – putem spune că acest studiu confirmă existența diferențelor semnificative date de genul subiecților la nivelul scalei Aprobare Morală Dorită din partea propriei persoane. Astfel, Maria este percepută ca fiind interesată să își urmeze propriile standarde de acțiune într-o măsură mai mare decât Andrei.
În rândurile de mai jos vom prezenta câteva modalități de interpretare a rezultatelor înregistrate, plecând de la semnificația pe care o are la nivel social non-implicarea lui Andrei în acea contextual descris.
Potrivit stereotipului de gen, bărbații sunt considerați a fi dinamici, active, implicative, curajoși. De asemenea, la nivel social există un consens ridicat asupra elementelor constitutive ale unui stereotip. Folosind aceste două elemente informaționale, putem înțelege mai ușor de ce Andrei este perceput ca urmându-și într-o proporție mai mică propriile standarde de acțiune, ca optând liber pentru o alternativă de acțiune sau ca stabilindu-și autonom propriul destin.
O altă interpretare posibilă face referire la mecanismele cuprinse în managementul impresiei (autoprezentare și auto-dezvăluire). Există studii în acest domeniu care atestă faptul că persoanele de gen masculin folosesc mai frecvent aceste tehnici cu scopul de a-și construi o imagine socială pozitivă, pentru a obține prestigiul social. Dacă subiecții participanți la această cercetare ar fi considerat non-implicarea lui Andrei ca facând parte din propriile standarde de acțiune, atunci, imaginea pe care Andrei reușea să o lase celorlați nu era imaginea unui individ independent.
Ipoteza 2
Variabila gen a protagonistului din situația prezentată conduce la diferențe semnificative la nivelul valorilor morale atribuite acestuia.
Ne așteptăm ca protagonistul de sex feminin al situației prezentate să fie considerat a se raporta într-o măsură mai mare decât protagonistul de sex masculin la regulile și convențiile sociale, morale.
Pentru a reuși să descoperim dacă această ipoteză este sau nu susținută de datele pe care le-am cules, am întreprins o analiză statistică care constă în parcurgerea următorilor pași: am întreprins o analiză de varianță simplă (univariată) în care variabila dependentă este reprezentată de Valorile Morale pe care subiecții le atribuie protagoniștilor situației prezentate lor, având ca și variabilă independentă Sexul protagonistului din situația propusă.
Pentru ca ipoteza de lucru formulată să fie confirmată de analiza statistică ar fi necesar ca testul F (Levene) să aibă un prag de semnificație p < .05. Obținerea unui astfel de rezultat ar confirma faptul că Sexul Protgonistului conduce la diferențe semnificative la nivelul valorilor morale atribuite.
În cazul în care pragul de semnificație al testului F (Levene) este p < .05, acest fapt conduce la confirmarea ipotezei de lucru. Pasul de parcurs în continuare constă în analizarea tabelului care cuprinde descriptivele Variabilei dependente luate în calcul, scopul acestei analize fiind acela de releva sensul diferențelor semnificative înregistrate.
Așa cum observăm în tabelul de mai jos, pragul de semnificație al testului F (Levene) este p = 001 (<.05), putem afirma deci că ipoteza de lucru pe care ne-am propus-o s-a confirmat.
Tabelul 25 – Rezultatele Analizei de Varianță pentru variabila dependentă Valori morale atribuite
Pentru o interpretare cât mai nuanțată a rezultatelor obținute, vom investiga așa cum am precizat anterior și mediile obținute pentru Variabila Dependentă în cazul fiecărei modalități a variabilei Sexul Protagonistului (sexul feminin și sexul masculin)
Tabel 26 – Descriptive pentru Variabila Dependentă Valori Morale Atribuite.
Așa cum se observă din tabelul de mai sus, Protagonistul de sex feminin al situației propuse subiecților este considerat a se raporta într-o măsură mai mare decât protagonistul de sex masculin la un set de valori morale.
Plecând de la accepțiunea pe care Dumitru (2001, p. 120) o dă valorilor morale, putem spune că Maria este percepută ca raportându-se într-o măsură mai mare decât Andrei la dezirabilul social, la cee ce este de important și de prețuit într-o societate. Rezultă de aici că protagonistul de sex feminin le lasă celorlați imaginea unei persoane care dorește să creeze o imagine socială pozitivă, dezvoltând comportamente dezirabile social.
Putem explica acest rezultat dacă plecăm de la experiența de viață a subiecților care au participat la cercetare. Plecăm de la premisă că facem parte dintr-o cultură în care discriminarea dintre cele două sexe se mai păstrează încă. Pe acest fond cultural, fiecare dintre noi asimilăm în procesul socializării elemente care fac parte din prescripțiile de rol precum și informații stereotipice. Odată asimilate, aceste aspecte pot deveni adevărate grile de evaluare, instrumente pe care ne bazăm atunci când îi percepem sau îi etichetăm, judecăm involuntar pe cei cu care venim în contact. Internalizând încă de timpuriu informații care înfățișează femeile într-o ipostază pasivă, dependentă, putem ca, ulterior, când observăm comportamente care sunt conforme cu așteptări noastre să considerăm că acțiunile observate se însciu într-o normă a moralității.
Ipoteza 3
Atribuirea axiologică de tip moral și relațional este influențată de genul subiectului evaluator.
Ne interesează doar diferențele de la nivelul valorilor morale și relaționale, deoarece subiecții care au participat la această investigație nu au primit informații legate de profesia sau domeniul de activitate al protagonistului textului.
Bazându-ne pe rezultatele studiilor anterioare desfășurate dar și pe ideea de categorizare socială ca și proiecție socială, ne așteptăm ca subiecții de sex feminin să atribuie protagonistului textului propus orientări morale și relaționale într-o măsură mai mare decât cei de gen masculin.
Pentru a studia această ipoteză, am întreprins o analiză de varianță în care Variabila Dependentă este reprezentată de Valorile Morale și Relaționale atribuite, iar Variabila Independentă este reprezentată de Sexul Subiectului. Așa cum se observă în tabelul de mai jos, efectele principale al variabilei Sexul Subiectului sun semnificative statistic. Cu alte cuvinte ipoteza de lucru propusă a fost confirmată de analiza statistică.
Tabel 27 – Prezentarea rezultatelor analizei de varianță.
Pentru a descoperi sensul diferențelor semnificative înregistrate, vom analiza în continuare mediile obținute pentru fiecare dintre grupele formate.
Tabel 28 – Mediile, abaterea standard pentru fiecare dintre grupele experimentale.
Așa cum se observă din Tabelul 30, sensul diferențelor înregistrate este următorul:
Subiecții de sex feminin atribuie într-o măsură mai mare decât cei de gen masculin o orientare spre valorile morale și relaționale a protagonistului textului propus.
Putem explica aceste diferențe dacă apelăm la efectul de asimetrie în judecățile eu-altul. Astfel, subiecții care au prezis gândurile, sau comportamentele protagoniștilor textului, au avut tendința de a se raporta la ceea ce ei gândesc sau fac, considerând că și ceilalți gândesc, simt sau se comportă așa cum ei o fac (Russel ,Krueger, 2002, p. 219-231)
Mai întâi considerăm totuși utilă precizarea motivelor pentru care persoanele de gen feminin ajung să pună un accent mai mare decât persoanle de sex masculin pe valorile morale și relaționale. Așa cum Gilligan arăta în volumul In a different voice, experiența atașamentului și a legăturii (a relaționării) este mai salientă pentru persoanele de gen feminin, în timp ce experiența inegalității și a separării este salientă pentru persoanele de gen masculin. Putem presupune deci că aceste experiențe ale atașamentului și relaționării se pot consitui într-un sistem de cunoștințe despre propria persoană care pot fi folosite ulterior pentru a recunoaște și interpreta stimulii relevanți pentru individ. Informațiile legate de importanța contextului relațional în viața persoanelor de gen feminin pot fi activate și în situațiile sociale, fiind posibilă folosirea repetată a acestora ca și grile de lectură a contextului social. Astfel, putem spune că ” ipoteza mai veche în psihologia socială care avansează ideea că atribuirile pe care individul le face cu privire la conduita celorlalți sunt influențate de auto-percepție” poate fi aplicată și în acest context (Boncu, 1996, p. 145)
Pentru a fi siguri că ne putem bza pe această presupunere, am realizat o analiză statistică care să confirme sau să infirme existența diferențelor semnificative între valorile deținute de subiecții de gen feminin participanți la cercetare și subiecții de gen masculin. Analiza statistică a constat în aplicarea unui test neparametric pentru eșantioane independente (Mann-Whitney U) În Tabelul 31 sunt prezentate rezultatele acestui test.
Tabelul 29 – Testul neparametric Mann-Whitney U.
Așa cum se observă din tabelul de mai sus, există diferențe semnificative date de genul subiecților la nivelul valorilor morale și relaționale deținute de aceștia. Cu alte cuvinte, putem folosi în continuare ideea conform căreia diferențele date de genul subiecților în valorile deținute de aceștia conduc și la diferențe în modul cum subiecții percep protagonistul textului propus. În continuare vom analiza care sunt aceste diferențe apărute, urmărind să ne bazăm în continuare pe acest tip de informație. Analiza atentă a Tabelului 32 arată că, spre deosebire de subiecții de gen masculin, persoanele de gen feminin acordă o importanță mai mare atât pentru valorile morale cât și pentru cele relaționale.
Tabelul 30 – Prezentarea unor statistici descriptive penrtu rangurile valorilor morale, profesionale și relaționale auto-atribuite de subiecți.
O altă explicație posibilă pentru acest rezultat potrivit căruia subiecții de sex feminin atribuie înt-o măsură mai mare valori morale și realționale protagonistului situației prezentate poate fi dată plecând de la efectul de asimetrie în judecățile eu-altul (Codol, apud. Boncu, 1996, p. 147) Potrivit efectului prezentat de autorul citat, “în comparațiile pe care le facem între noi și alții avem tendința de a ne considera modele”( Boncu, 1996, p. 147) Concluzionând, putem spune că subiecții de gen feminin care au participat la cercetare au evaluat protagonistul de gen feminin al situației problematice plecând chiar de la importanța pe care ei o acordă valorilor relaționale.
Ipoteza 4
Atribuirea axiologică de tip moral este în legătură cu atribuirea aprobării morale.
Așteptăm apariția acestei corelații deoarece definiția dată de Ryan și Riordan Aprobării Morale Dorite din partea celorlați presupune faptul că persoanele care obțin scoruri înalte pe această scală vor avea nevoie într-o măsură mai mare de suportul social pentru acțiunile întreprinse. Astfel, dacă Aprobarea Morală Dorită din partea celorlalți poate fi tradusă în temenii căutării aprobării morale din partea grupului de referință al subiectului, iar valorile morale se consideră a fi construite prin raportarea individului la ceea ce este dezirabil social, așteptăm ca analiza statistică să confirme existența unei corelațiii pozitive semnificative între modul în care este perceput protagonistul textului la nivel valoric și gradul de heteronomie morală inferat pornind de la comportamentul pe care acesta îl desfășoară.
Analiza statistică specifică investigării acestei ipoteze constă în realizarea unei corelații bivariate, rezultatele acesteia fiind prezentate în Tabelul 33.
Tabel 31 – Prezentarea corelațiilor între scala de Heteronomie Morală și Valorile Morale atribuite protagonistului textului prezentat.
Așa cum se observă din analizarea pragului de semnificație al corelației înregistrate, acesta este mai mare decât p=.05, putem spune deci că ipoteza de lucru propusă nu a fost confirmată de analiza statistică.
Cu alte cuvinte, nu există o legătură liniară între modul în care este perceput protagonistul textului din punct de vedere al heteronomiei morale și modul în care acesta este perceput a se raporta la un sistem de valori morale.
Interperetarea rezultatului obținut va pleca de la următoarea afirmație: raportând situația prezentată subiecților și mai ales comportamentul protagonistului la ceea ce este dezirabil social, putem spune că acțiunea protagonistului din textul prezentat nu se încadrează în aceste norme.
Pentru a susține această afirmație, vom apela la rezultatele analizei inițiale. Astfel, Răspunsul Corect în situația descrisă subiecților participanți la investigația inițială este în proporție de 75,4% acela de a atenționa familia care degradează parcul.
Tocmai de aceea, nu există o legătură liniară între gradul în care protagonistul textului este perceput a avea nevoie de suportul celorlalți pentru a realiza acțiunea propusă în text – a nu face nimic – și valorile morale care îi sunt atribuite lui.
Ipoteza 5
Valorile personale ale subiecților sunt în legătură cu valorile atribuite protagonistului din situația propusă.
Așteptăm acest rezultatat deoarece ne considerăm că la baza atribuirilor poate sta fenomenul categorizării sociale văzut ca proiecție socială. În altă ordine de idei ipoteza propusă aici vine să susțină rezultatele conform cărora, spre deosebire de subiecții de gen masculin, cei de gen feminin atribuie într-o măsură mai mare valori relaționale și morale.
Analiza statistică menită să ne conducă la confirmarea sau infirmarea acestei ipoteze constă în realizarea unor corelații bivariate între valorile raportate de subiecții participanți la această cercetare și valorile pe care ei le atribuie protagonistului situației prezentate, ținând cont de comportamentul acestuia.
Tabel 32 – Corelațiile înregistrate între valorile proprii și cele atribuite.
Raportându-ne la ipoteza de lucru și la rezultatele cuprinse în tabelul de mai sus, putem spune că rezultatele obținute sunt următoarele:
Valorile morale pe care subiectul și le auto-atribuie sunt în legătură cu valorile profesionale pe care acesta le atribuie protagonistului situației.
Există o legătură inversă între valorile relaționale pe care subiecții le raportează și valorile profesionale pe care aceștia le atribuie protagonistului din situația descrisă lor.
Revenind la ipoteza propusă spre cercetare, putem spune că aceasta s-a confirmat doar parțial. În cele ce urmează vom încerca să explicăm din punct de vedere calitativ rezultatele înregistrate.
Vom începe cu prima dintre corelațiile semnificative înregistrate. Rezultatul obținut poate fi exprimat și astfel: există o relație liniară semnificativă între valorile morale pe care subiectul le raportează și valorile profesionale pe care acesta le atribuie. Sensul acestei relații liniare este următorul: cu cât subiectul evaluator se consideră o persoană care se raportează constant în ceea ce face la ceea ce este considerat dezirabil social, cu atât mai mult subiectul va considera că protagonistul situaței descrise atribuie o importanță crescută valorilor de ordin profesional (ambiție, competență, conștiinciozitate, muncă, siguranță profesională, spirit întreprinzător)
În interpretarea acestui rezultat putem să facem trimiteri la cunoscutul efect Muhamad Ali (după campionul de box Muhammad Ali – alias Cassius Clay) “Generalitatea tendinței de a ne autoatribui mai multe comportamente morale, dezirabile social – decât comportamente nedezirabile social a fost pusă în evidență de studiile lui Goethals (1986) Când ne comparăm cu alții, ne reprezentăm mintal self-ul mai pozitiv decât este în realitate” (Chelcea, Lungu, Lucian, Vlãduț, 1999, p. 24)
Plecând de la informațiile prezentate anterior putem spune că auto-evaluarea realizată de subiecții participanți la cercetare are în vedere dezirabilitatea valorilor autoatribuite. Totodată, putem spune că valorile cuprinse de autorul probei folosite în categoria valori profesionale sunt din punct de vedere
O altă legătură relevată de analiza statistică constă în relația liniară care se stabilește între valorile relaționale proprii subiectului și valorile profesionale pe care acesta le atribuie personajului din situația descrisă. Astfel, relația care se stabilește între acestea este una negativă, cu cât subiectul consideră că din punct de vedere personal sunt mai importante valorile relaționale, cu atât mai mult el va considera că protagonistul din situație va acorda o importanță scăzută valorilor care guvernează sfera profesională.
Putem explica acest rezultat astfel: dacă un individ acordă o importanță crescută valorilor relaționale, este posibil să aștepte ca și ceilalți să fie interesați de calitatea relațiilor interpersonale. Este posibil, de asemenea ca natura pozitivă a relațiilor să fie determinată de caracterul mai puțin formal al interacțiunilor stabilite. Rezultă de aici că o relație interpersonală se poate impune ca fiind deosebită, dacă ea este lipsită de rigorile și standardizarea specifice relațiilor de tip professional
DISCUȚII
Inițierea unor discuții pornind de la această cercetare ar trebui să sublinieze în principal aplicabilitatea rezultatelor obținute. Pentru a releva domeniile cercetării și practicii care pot beneficia de aceste rezultate este necesară trecerea lor în revistă.
Variabila gen a protagonistului induce diferențe semnificative legate de aprobarea morală și valorile morale atribuite acestuia.
Interpretarea rezultatelor obținute va pleca de la importanța pe care o are această sferă a moralității la nivel social și interpersonal. Această latură a personalității fiecăruia dintre noi prezintă un interes deosebit pentru cei cu care stabilim relații interpersonale și profesionale deoarece acestea nu pot fi încadrate în permanență într-un cadru rigid, juridico-formal. De aceea, modul în care este perceput comportamentul nostru dintr-o situație dată se poate constitui într-o carte de vizită valorizată nespus de mult de interlocutorul nostru.
Modul în care, pe baza comportamentului realizat într-o situație dată, suntem evaluați din punct de vedere al valorilor morale sau al autonomiei morale este influențat de sexul persoanei evaluate. Deoarece comportamentul ulterior poate fi construit plecând de la premise diferite, evaluarea laturii morale a persoanei cu care interrelaționăm poate fi hotărâtoare în determinarea modalităților de interacțiune ulterioare. Utilizând și rezultatele cercetărilor realizate în sfera auto-îndeplinirii profețiilor, care arată că indivizii ăși confirmă premisele de la care au pornit, observăm încă o dată importanța inferențelor pe care observatorii sociali le fac cu privire la o persoană.
De aceea, este necesar să menținem în permanență în câmpul atenției noastre acest tip de influențe pentru a nu evalua mai puțin obiectiv performanțele școlare sau profesionale ale persoanei pe care o investigăm pentru acordarea unei burse de studiu sau pentru ocuparea unui post într-o orgnizație.
2. Variabila gen a protagonistului situației prezentate conduce la diferențe semnificative la nivelul valorilor morale atribuite acestuia.
Rezultatul obținut în această direcție confirmă existența efectului de asimetrie în judecățile eu-altul (Codol, apud. Boncu, 1996, p. 147) Potrivit efectului prezentat, “în comparațiile pe
care le facem între noi și alții avem tendința de a ne considera modele” ( Boncu, 1996, p. 147) Deoarece cercetarea de față atestă existența acestui efect, este necesar să ținem cont de el în evaluările pe care le realizăm în context organizațional sau educațional. În situația în care deciziile noastre pleacă de la o analiză atentă și minuțioasă a datelor de care dispunem și nu de la informații neconfirmate de contextul real în care activăm, putem spune că am încercat să contracarăm acest efect al judecăților eu-altul.
3. Valorile personale ale subiecților sunt în legătură cu valorile atribuite protagonistului din situația propusă.
Vom iniția discuția corespunzătoare acestui rezultat pornind de la rezultatul anterior care, alături de acesta susțin acel efect de asimetrie în judecățile eu-altul. Deoarece avem tendinața de a ne considera modele, există posibilitatea să îl evaluăm pe celălalt plecând de la dimensiunile care sunt importante pentru noi.
Așa cum au arătat și rezultatele anterioare, acesta indică încă o posibilă sursă de eroare care apare în evaluare. Dacă ajungem să identificăm asemănări între noi și persoana pe care o evaluăm, atunci ne este mai ușor să fim prinși în plasa unei erori de evaluare.
LIMITE ALE STUDIULUI
1. Investigația inițială
O limită a studiului constă în faptul că nu s-a investigat cât de familiare sunt prenumele (Andrei /Maria) folosite în textele construite.
Eșantionul de subiecți nu este reprezentativ, deci rezultatele nu se pot generaliza.
2. Adaptarea Chestionarului Aprobare Morală Dorită pe un eșantion românesc
Subiecții care au furnizat auto-evaluarile aparțin categoriei studenților, deci rezultatele obținute de analiza factorială nu pot fi generalizate, deoarece eșantionul nu este reperezentativ.
3. Cercetarea experimentală
Numărul de subiecți nu a fost foarte mare, deci rezultatele nu pot fi generalizate.
Ar fi fost interesant de analizat ponderea pe care variabilele etichetă și valorile personale ale subiecților o au în determinarea răspunsurilor care au fost primite.
CONCLUZII
Variabila gen a protagonistului induce diferențe semnificative legate de aprobarea morală, protagonistul de gen feminin fiind perceput a fi interesat într-o măsură mai mare decât cel de gen masculin să primească aprobarea din partea celorlalți pentru acțiunile întreprinse și să își de urmeze propriile standarde de acțiune.
Variabila gen a protagonistului din situația prezentată conduce la diferențe semnificative la nivelul valorilor morale atribuite acestuia, protagonistul de gen feminin fiind perceput ca raportându-se într-o măsură mai mare decât cel de gen masculin la ceea ce este considerat de dorit într-o societate.
Atribuirea axiologică de tip moral și relațional este influențată de genul subiectului evaluator, subiecții de gen feminin atribuind într-o măsură mai mare decât cei de gen masculin o orientare a protagonistului din situația prezentată spre standardele morale și relaționale.
Studiul de față nu a relevant o legătură semnificativă între atribuirea axiologică de tip moral și atribuirea aprobării morale.
Valorile personale morale și relaționale ale subiecților evaluatori sunt în legătură cu valorile profesionale atribuite protagonistului din situația propusă.
BIBLIOGRAFIE
Adler, A. (1956, 1960) The value concept in sociology, American Journal of Sociology, Vol. 62, p. 272-279, Vol. 65, p.356-64.
Albrecht M. C. (1956) Does Literature Reflect Common Values?, American Sociological Review, Vol. 21, p. 722-29.
Allport, G. W. (1935) Attitudes. In C. Murchison (Ed.), A handbook of social psychology (Vol. 2, p. 798-844), New York: Russell ,Russell.
Allport, G. W. (1954) The nature of prejudice, în Reading, MA: Addison–Wesley.
Allport, G. W. (1955) Becoming: Basic considerations for a psychology of personality, New Haven, CT: Yale University Press.
Aronson, E., Wilson, T. D., Akert, R. M. (1997) Social psychology (ediția a doua), New York: Longman.
Axelrod, L. J. ,Lehman, D. R. (1993) Responding to environmental concern: what factors guide individual action? Journal of Environmental Psychology, Vol. 13, p. 149- 159.
Baier K., Rescher N. (1969) Values and the Future, New York: The Free Press, p.108.
Baron, R. A., Byrne, D. (1997) Social psychology , Boston: Allyn ,Bacon.
Bengtson, V. L. (1975) Generation and family effects in value socialization, American Sociological Review, Vol. 40, p. 358-371.
Blair, I. V., Banaji, M. R. (1996) Automatic and controlled processes in stereotype priming, Journal of Personality and Social Psychology, Vol 70, p. 1142–1163.
Bodenhausen, G. V., Macrae, C. N. (1998) Stereotype activation and inhibition, In R. S. Wyer, Jr. (Ed.), Stereotype activation and inhibition: Advances in social cognition (Vol. 11, p. 1–52), Hillsdale, NJ: Erlbaum.
Bodenhausen, G. V., Schwarz, N., Bless, H., Wanke, M. (1995) Effects of atypical exemplars on racial beliefs: Enlightened racism or generalized appraisals? Journal of Experimental Social Psychology, Vol. 31, p. 48–63.
Bodenhausen, G. V., Wyer, R. S., Jr. (1985) Effects of stereotypes on decision making information processing strategies, Journal of Personality and Social Psychology, Vol 48, p. 267–282.
Boncu, Ș. (1996) Eul în congniția socială, în Neculau, A. (coord) Psihologie socială. Aspecte contemporane, Polirom, Iași, p. 137-154
Boncu, Șt (1999) Psihologie și societate, Editura Erota, Iași.
Bourdieu, P. (1972) Outline of a theory of practice, Cambridge: Cambridge University Press.
Brewer, M. B. (1988) A dual process model of impression formation, în Wyer R. S., Jr., Srull T. K (Eds.), Advances in social cognition (Vol.1, pp. 1–36) . Hillsdale, NJ: Erlbaum.
Bruner, J. (1957) On perceptual readiness, Psychological Review, Vol. 64, p. 123–152.
Burger, J. M. (1997) Personality, Pacific Grove, CA: Brooks/Cole.
Campbell, D. T. (1963) Social attitudes and other acquired behavioral dispositions, în Koch S. (Ed.), Psychology: A study of a science (Vol. 6, p. 94-172) . New York: McGraw-Hill.
Chelcea S., Lungu O., Lucian R., Vlãduț M. (1999) Reprezentarea mintală a self- ului și a altora: Efectul Muhammad Ali în România. Particularități Ale Tranziției, Sociologie Românească, Vol. 4, p. 24-32.
Cohen, J., MacWhinney, B., Flatt, M., Provost, J. (1993) PsyScope: An interactive graphical system for designing and controlling experiments in the psychology laboratory using Macintosh computers, Behavior Research Methods, Instruments, and Computers, Vol. 25, p. 257–271.
Colby, A., Damon, W. (1983) Listening to a different voice: a review of Gilligan’s In a different voice, Merril Palmer Quarterly, Vol. 29, p. 473-481.
Connine, C. M., Mullennix, J., Shernoff, E., Yelen, J. (1990) Word familiarity and frequency in visual and auditory word recognition, Journal of Experimental Psychology: Learning, Memory, and Cognition, Vol. 16, p. 1084–1096.
Cunda, L. (1982) Omul, valorile și axiologia, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
Dasgupta, N., McGhee, D. E., Greenwald, A. G., Banaji, M. R. (2000) Automatic preference for white Americans: Eliminating the familiarity explanation, Journal of Experimental Social Psychology, Vol. 36, p. 316–328.
Devine, P. G. (1989) Stereotypes and prejudice: Their automatic and controlled components, Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 56, p. 5–18.
Dispoto, R. G. (1977) Interrelationships among measures of environmental activity, emotionality, and knowledge, Educational and Psychological Measurement Vol. 37, p. 451-459.
Doise W., Deschamps J. C., Mugny G., 1999, Psihologie socială experimentală, Editura Polirom, Iași.
Epstein E. H. (1968) Linguistic Orientation and Changing Values in Puerto Rico, International Journal of Comparative Sociology, Vol. 9, p. 1-76.
Feather, N. T. (1996) Values, deservingness, and attitudes toward high achievers în Seligman, C., Olson, J. M., Zanna M. P. (Eds.), The Ontario symposium: The psychology of values (Vol. 8, p. 215-251), Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates, Inc.
Feather, N.T. (1984) Masculinity, Feminity, Psychological Androgyny, and the Structure of Values, Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 47, p. 604-620.
Fiske, S. T., Taylor, S. E. (1991). Social cognition (ediția a doua.). New York: McGraw-Hill.
Fraisse, P. (1986) Explication en Psychology, Press Universitaire Fracaise, Paris.
Gilbert, D. T., ,Hixon, J. G. (1991) The trouble of thinking: Activation and application of stereotypic beliefs, Journal of Personality and SocialPsychology, Vol. 60, p. 509–517.
Gilligan G. (1977) In a different voice: Women’s conception of the self and morality, Harvard Education Review, Vol. 47, p. 481-517.
Glass, J., Bengtson, V. L., Dunham, C. C. (1986) Attitude similarity in three-generation families: Socialization, status inheritance, or reciprocal influence, American Sociological Review, Vol. 51, p. 685-698.
Goodwina, R., Tinkerb M. (2002) Value priorities and preferences for a relationship partner, Personality and Individual Differences, Vol. 32, p. 1339–1349
Grunert, S. (1990) Cross-cultural and inter-generational differences in personal values, Lucrare prezentată la a XV Annual Colloquium a International Association for Research in Economic Psychology, Exeter.
Haan, N.(1978) Two moralities in action contexts: Relationships to thought, ego regulation and development, Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 36, p. 286- 305.
Hampson, S. (1984) The Social Construction of Personality, în Bonarius, H., Heck, G., Smid, N. (editori), Personality în Europe: Theoretical and Empirical Developments, Lisse, Swets and Zeitlinger.
Heider, F (1958) The psychology of interpersonal relations, New York: Wiley.
Hershey, M.R. (1978) Racial differences in sex role identities and sex stereotiping, Social Science Quarterly, Vol. 58, p. 583-586
Higgins, E. T. (1996) Knowledge activation: Accessibility, applicability, and salience în E. T. Higgins A. W. Kruglanski (Eds.), Social psychology: Handbook of basic principles (p. 133–168), New York: Guilford.
Higgins, E. T., Rholes, W. S., Jones, C. R. (1977) Category accessibility and impression formation, Journal of Experimental Social Psychology Vol. 13, p. 141–154.
Hines, J. M., Hungerford, H. R. Tomera, A. N. (1986) Analysis and synthesis of research on responsible environmental behavior: a meta-analysis, Journal of Environmental Education Vol. 18, p. 1-8.
Hofstede, G. (1980) Culture's consequences: International differences in work-related values, Beverly Hills, CA: Sage.
Homer, P. M. (1993) Transmission of human values: A cross-cultural investigation, Genetic, Social and General Psychology, Vol. 119, Issue 3, p. 345-368
Hutcheon Duffy P. (1972) Value Theory: Toward Conceptual Clarification The British Journal of Sociology, Vol. 23, p. 172-187
Hyde, J.S. (1984) How large are gender differences in agression? Developmental Psychology, Vol. 20, p. 722-736
Iluț, P. (1995) Structurile axiologicului din perspectivă psihosocială, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Inglehart, R. (1990) Culture shift in advanced industrial society, Princeton, NJ: Princeton University Press.
Jaffee, S., Hyde, J.S. (2000) Gender differences in moral orientations: A mata-Analysis, Psychological Bulletin, Vol. 126, p. 703-726.
Kaiser, F. G., et. al . (1999) Enviromental attitude and ecological behavior, Journal of Enviromental Psychology Vol. 19, Issue 1, p.1-19
Kasof, J. (1993) Sex bias in the naming of stimulus persons. Psychological Bulletin, Vol. 113, p.140–163.
Kim, U., Triandis, H.C., Kagitcibasi, C., Choi, S-C., Yoon, G. (Eds.) (1994) Individualism and collectivism: Theory, method, and applications. London: Sage.
Kluckhohn C. (1951) Values and Value Orientations in the Theory of Action: An Exploration in Definition and Clarification in Talcott Parsons and E. A. Shils (eds.), Toward a General Theory ofAction, Cambridge: Harvard University Press, p. 383-433.
Knox, D., Cooper, C., Zusman, M. E. (2001) Sexual values of college students, College Student Journal, Vol. 35, Issue 1, p. 24-28
Kohlberg, L. (1984) Essays in moral development, Vol. 2, The Psychology of Moral Development, New Zork Harper ,Row.
Kolb W (1957) The Changing Prominence of Values in Howard Becker and Alan Boskoff (eds.), Modern Sociological Theory, New York: Holt, Rinehart and Winston, p. 118.
Krebs, D. L., Denton, K. (1997) Considering Consequences The forms and functions of real-life moral decision-making, Journal of Moral Education, Vol. 26 Issue 2, p. 131-146.
Landes J. R (1967) Moral Value Structures of Laborers and Penitentiary Inmates: A Research Note, Social Forces, Vol. 46, p. 269-74.
Laufer, R. S., Bengtson, V. L. (1974) Generations, aging, and social stratification: On the development of generational units, Journal of Social Issues, Vol. 30, p. 181-205.
Lloyd, K. E. (1980) Do as I say, not as I do, New Zealand Psychologist Vol. 9, p. 1-8.
Macrae, C. N., Bodenhausen, G. V. (2000) Social cognition: Thinking categorically about others, Annual Review of Psychology, Vol. 51, p. 93–120.
Macrae, C. N., Bodenhausen, G. V. (2001) Social cognition: Categorical person perception, British Journal of Psychology, Vol. 92 Issue 1, p. 239- 265
Macrae, C. N., Bodenhausen, G. V., Milne, A. B. (1995) The dissection of selection in person perception: Inhibitory processes in social stereotyping Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 69, p. 397–407.
Macrae, C. N., Bodenhausen, G. V., Milne, A. B., ,Calvini, G. (1999) Seing more than we can know: Visual attention and category activation, Journal of Experimental Social Psychology, Vol. 35, p. 590–602.
Macrae, C. N., Bodenhausen, G. V., Milne, A. B., Thorn, T. M. J., Castelli, L. (1997) On the activation of social stereotypes: The moderating role of processing objective, Journal of Experimental Social Psychology, Vol. 33, p. 471–489.
Macrae, C. N., Bodenhausen, G. V., Schloerscheidt, A. M., Milne, A. B.(1999) Tales of the unexpected: Executive function and person perception, Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 76, p. 200–213.
Macrae, C.N, Milnc, A.B., Bodenhausen, G. V, (1994) Stereotypes as energy saving device, Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 66, p. 37-47.
Macrae, C.N, Mitchell, J.P Pendry, L.F. (2002) What’s in a forename? Cue familiarity and stereotipical thinking, Journal of Experimental Psychology, Vol. 38, p. 186-193.
Macsinga I. (2000) Psihologia diferențială a personalității, Tipografia Universitații de Vest din Timișoara.
Maisonneuve, J. (1996) Roluri și conflicte de roluri, în Neculau (coord.) Psihologie socială. Aspecte contemporane, Polirom, Iași p. 197-205.
Maloney, M. P., Ward, M. P. (1973) Ecology: let’s hear from the people. An objective scale for the measurement of ecological attitudes and knowledge, American Psychologist Vol. 28, p. 583-586.
Markus, H.R., Kitayama, S. (1994) A collective fear of the collective: Implications for selves and theories of selves, Personality and Social Psychology Bulletin, Vol. 20, p. 568-579.
Martin, C. L. (1987) A ratio measure of sex stereotyping, Journal of Personality and Social, Vol 23, p. 489–499.
Matheau, A. (1999) Activating and inhibiting psychological factors related to sorting behavior of household waste, în Moser, G. et.al. People, Places and Sustainability, Hogrefe ,Huber Publishers, p. 312-322.
McCauley, C., Veln, K.T: (1991) Individual differences în sex stereotyping of occupations anda personality traits, Vol. 54, Nr. 3, p. 267-279.
McGuinness, J., Jones, A. P. Cole, S. G. (1977) Attitudinal correlates of recycling behaviour, Journal of Applied Psychology, Vol. 62, p. 376-384.
Midden, C. J. H. Ritsema, B. S. M (1983) The meaning of normative processes for energy conservation, Journal of Economic Psychology, Vol. 4, p. 37-55.
Montada, L. Kals, E. (2000) Political implications of psychological research on ecological justice and pro-environmental behavior, International Journal of Psychology, Vol. 32, p. 168-176.
Mooney Marini, (1990) Sex and gender, What do we know, Sociological Forum, Vol. 5, Nr. 1, p. 95-120.
Morris R. T, (1956) A Typology of Norms, American Sociological Review, Vol. 21 p. 610-623.
Mueller, D.J., Wornhoff, S.A. (1990) Distinguishing personal and social values, Educational and Psychological Measurement Vol. 50, Issue 3, p. 691-670
Neculau, A. (1996) Personalitate- o construcție socială în Psihologie Socială. Aspecte Contemporane, Editura Polirom, Iași, p. 154-164.
Neculau, A. (1998) Discursul stereotipic ca rezistență la schimbare în Neculau, A., Ferreol, G. Psihosociologia schimbării, Polirom, Iași, p. 65-67.
Neittaanmaki L., Gross, E. B., Virjo, M I., Hyppola, H., Kumpusalod, E. (1999) Personal values of male and female doctors: gender aspects, Social Science and Medicine Vol. 48, p. 559-568.
Newhouse, N. (1990) Implications of attitude and behavior research for environmental conservation, Journal of Environmental Education, Vol. 22, p. 26-32.
Newhouse, N. (1990) Implications of attitude and behavior research for environmental conservation, Journal of Environmental Education Vol. 22, p. 26-32.
Rockeach M (1973) The nature of human values, Free press, New York.
Rohan, M. J. (2000) A rose by any name? The Values construct, Personality and Social Psychology Review, Vol. 4, Issue 3, p. 255-277.
Rokeach M. (1968) Beliefs, Attitudes and Values, San Francisco: Jossey-Bass, Journal of Social Issues, Vol. 24 p. 13-33.
Rotariu, T.(coord) (2000) Metode statistice aplicate în științe sociale, Polirom, Iași.
Russel W. C., Krueger, J. (2002) Social categorization Moderates Social Projection, Journal of Experimental Social Psychology, Vol. 38, p. 219-231.
Ryan, L. V., Riordan, C. M. (2000) The development of a measure of desired moral approbation, Educational and Psychological Measurement, Vol. 60 Issue 3, p. 448- 473.
Schahn, J. ,Holzer, E. (1990) Studies of individual environmental concern. The role of knowledge, gender, and background variables, Environment and Behavior Vol. Vol. 22, p. 767-786.
Schwartz, S. (1994) Are there universal aspects in the structure and contents of human values? Journal of Social Issues, Vol. 50, p. 19-45.
Schwartz, S. (1999) A theory of cultural values and some implications for work. Applied Psychology: An International Review, Vol. 48, p. 23-47.
Schwartz, S. H. ,Bilsky, W. (1990) Toward a theory of the universal content and structure of values: Extensions and cross-cultural replications, Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 58, p. 878-891.
Schwartz, S. H. (1992) Universals in the content and structure of values: Theoretical advances and empirical tests in 20 countries în M. P. Zanna (Ed.), Advances in experimental social psychology, Vol. 24, p. 1-65, San Diego: Academic.
Schwartz, S. H., Bilsky, W. (1987) Toward a universal psychological structure of human values, Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 53, p. 550-562.
Schwartz, S., Reiss I. L. (1995) The scaling of premarital sexual permissiveness revisited: Test results of Reiss's new short form version, Journal of Sex and Marital Therapy, Vol. 21, p. 78-86.
Schwartz, Shalom H. (1999), A Theory of Cultural Values and Some Implications for Work, Applied Psychology, Vol. 48, Issue 1, p. 23-48
Sell, J., Griffiuth, W.I., Wilson, R. K. (1993) Are women more cooperative than men in social dilemmas? Social Psychology Quarterly, Vol. 56, Issue 3, p. 211-222.
Sherman, J. W., Frost, L. A. (2000) On the encoding of stereotyperelevant information under cognitive load. Personality and Social PsychologyBulletin, Vol. 26, p. 26–34.
Sherman, J. W., Lee, A. Y., Bessenoff, G. R., Frost, L. A. (1998) Stereotype efficiency reconsidered: Encoding flexibility under cognitive load, Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 75, p. 589–606.
Siegrist M., Cvetkovich G., Gutscher H. (2002) Risk Preference Predictions and Gender Stereotypes, Organizational Behavior and Human Decision Processes, Vol. 87, p. 91–102.
Skoe, E.E., Marcia, J.E. (1991) A measure of care based on morality and its relation to ego identity, Merril Palmer Quarterly, Vol. 37, p. 289-304.
Smith, M. B. (1969) Social psychology and human values: Selected essays. Chicago: Aldine.
Smythe, P. C., Brook, R. C. (1980) Environmental concerns and actions: a social-psychological investigation, Canadian Journal of Behavioural Science Vol. 12, p. 175-186.
Spence J.T., Helmreich, M., (1983) Achivement related motives and behaviors, Psychological and Sociological Approcheaches, p. 7-74, San Francisco, Freeman.
Stern, P. C. (1978) When do people act to maintain common resources? A reformulated psychological question for our times, International Journal of Psychology, Vol. 13, p. 149-158.
Thurnher, M., Spence, D., ,Lowenthal, M. F. (1974) Value confluence and behavioral conflict in intergenerational relations, Journal of Marriage and the Family, Vol. 36, p. 308-320.
Triandis, H.C. (1993) Collectivism and Individualism as Cultural Syndromes, în Cross Cultural Research, vol. 24, nr. 3/4, p.155-281.
Tucicov- Bogdan, A., Chelcea, S., Golu, M., Mamali, C., Pânzaru, P. (1981) Dicționar de psihologie socială, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
Turner R. H., (1961) Value Conflict in Social Disorganization, in Seymour M. Lipset and Neil J. Smelser (eds.), Sociology: The Progress of a Decade, Englewood Cliffs, Prentice-Hall, Inc., p. 522-549.
Verkasalo M. (1996) Values – Desired or Desirable? Academic dissertation to be publicly discussed, by due permission of the Faculty of Arts at the University of Helsinki.
Vining, J. Ebreo, A. (1992) Predicting recycling behavior from global and specific environmental attitudes and changes in recycling opportunities, Journal of Applied Social Psychology, Vol. 22, p. 1580-1607.
Walker, L.J. (1984) Sex differences in the development of moral reasoning: A critical review, Child Development, Vol. 55, p. 677-691.
Whitbeck, L., Gecas, V. (1988) Value attribution and value transmission between parents and children, Journal of marriage and the family, Vol.50, Issue 3, p. 829-840.
Wolfe Mays (2000) Piaget's sociology revisited, New Ideas in Psychology, Vol.18, p. 261-275.
Yarhouse, M.A. Social cognition research on formation and maintenance of stereotypes, American Journal of Family Therapy, Vol. 27 Issue 2, p. 149-162.
Yinger M. (1963), Research Implications of a Field View of Personality, American Journal of Sociology, Vol. 68, p. 580-92.
Youmans, E. G. (1973) Age stratification and value orientations, International Journal of Aging and Human Development, Vol. 4, p. 53-65.
Yzerbyt, V., Schardron, G. Cunoașterea și judecarea celuilalt, Polirom, 2002.
http://www.utm.edu/research/iep/e/environm.htm#Introduction Environmental Ethic
ANEXE
ANEXA 1.1 – Prezentarea eșantionului din cercetarea inițială
Fig. 1 – Grafic care reprezintă distribuția pe sexe a subiecților
Fig. 2 – Distribuția subiecților participanți la cercetarea inițială în funcție de profilul facultății pe care o urmează.
Fig. 3 – Grafic care reprezintă distribuția subiecților în funcție de sex și în funcție de profilul facultății pe care o urmează.
ANEXA 1.2. – Rezultatele diferențierii între răspunsurile subiecților din cercetarea inițială, ținând cont de profilul facultății la care studiază
Deoareace subiecții au fost selectați astfel încât să fie aproximativ egal distribuiți în funcție de profilul facultății pe care o urmează, am considerat utilă și analizarea posibilei influențe manifestate de caracterul realist sau umanist al pregătirii subiecților asupra tipului de răspuns furnizat.
Răspunsul concret in situația dată * Sexul evaluatorului * Profilul la care se află subiectul
Tabelul 1 – Prezentarea rezultatelor analizei statistici întreprinse pentru a surprinde diferențele date de profilul facultății subiecților.
Tabel 2 – Rezultatele testului 2.
Analiza statistică realizată susține faptul că nu există diferențe semnificative date de caracterul pregătirii subiecților. Același lucru este prezentat grafic mai jos.
Fig 4 – Distribuția de frecvențe pentru comportamentele considerate a fi realizate în mod concret de protagoniști, ținându-se cont de profilul facultății la care studiază subiectul.
ANEXA 2.1 – Prezentarea eșantionului de subiecți care au participat la faza de adaptare a Chestionarului DMA (Ryan și Riordan, 2000)
Fig. 5 – Distribuția pe sexe a subiecților care au luat parte la cercetarea de adaptare a Chestionarului DMA (Ryan, Riordan, 2000)
ANEXA 2.2. – Prezentarea Chestionarului Aprobare Morală Dorită (Ryan și Riordan)
Pe pagina de mai jos sunt cuprinse o serie de afirmații. În ce masură considerați că aceste afirmații se potrivesc Mariei? Sarcina dvs. este să puneți un X în dreptul variantei care descrie cel mai bine părerea dvs. despre Maria.
ANEXA 2. 3. – Prezentarea rezultatelor analizei de item și a analizei factoriale pentru Chestionarul DMA (Ryan și Riordan)
Scala Aprobare Morală Dorită
Tabel 3 – Descriptive pentru itemii din Chestionarul Aprobare Morală Dorită.
Tabel 4 – Media, alfa și varianța Scalei Aprobare Morală Dorită dacă un item este șters.
Scala A primi lauda celorlalți
Tabel 5 – Descriptive pentru itemii care formează Scala A primi lauda celorlalți.
Tabel 6 – Media, alfa și varianța Scalei A Primi Lauda Celorlalți dacă un item este șters.
Scala Evitarea învinuirii
Tabel 7 – Descriptive pentru itemii care formează Scala Evitarea Învinuirii.
Tabel 8 – Media, alfa și varianța Scalei Evitarea Învinuirii dacă un item este șters
Scala A primi aprobarea celorlalți
Tabel 9 – Descriptive pentru itemii care formează Scala A primi aprobarea celorlalți.
Tabel 10 – Media, alfa și varianța Scalei A primi aprobarea celorlalți dacă un item este șters
Scala Autonomie Morală
Tabel 11 – Descriptive pentru itemii care formează Scala Autonomie Morală.
Tabel 12 – Media, alfa și varianța Scalei Autonomie Morală dacă un item este șters.
Fig Distribuția de frecvență pentru Scala A Primi Lauda Celorlalți
Fig Distribuția de frecvență pentru Scala Evitarea Învinuirii
Fig 6 – Distribuția de frecvență pentru Scala A primi aprobarea celorlalți (heteronomie Morală)
Fig 8 – Distribuția de frecvență pentru Scala A urma propriile standarde de acțiune (Autonomie Morală)
ANEXA 3.1 – Prezentarea eșantionului de subiecți din cercetarea experimentală
Fig. 6 Distribuția pe sexe a subiecților participanți la cercetarea experimentală
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Diferente DE Gen LA Nivelul Inferențelor Legate DE Autonomia Morală (ID: 166958)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.