Didactica Traditionala

Introducere

Lucrarea de față surprinde trecerea de la didactica tradițională la didactica modernă, actuală și metodele noi ale acesteia aplicate pentru o mai bună implicare a elevilor în demersul didactic, cu o privire critică asupra avantajelor și dezavantajelor acestor metode în predarea unei limbi străine, aici ne referim la limba română ca limbă străină, dar și la limba și literatura engleză sau altele.

În capitolele care urmează, se va încerca o privire de ansamblu asupra acestor metode noi de integrare a elevilor/studenților în demersul didactic pentru a le facilita înțelegerea conceptelor și a informației transmise de către profesor, proces care va avea ca rezultat formarea competențelor.

Lucrarea este structurată în trei capitole, astfel:

În primul capitol, intitulat Didactica tradițională, în primul subcapitol se va realiza o prezentare scurtă a noțiunilor fundamentale și metodelor aplicate în cadrul acestui tip de didactică, iar în al doilea subcapitol se vor evidenția neajunsurile acestei didactici de a se adapta nevoilor și cerințelor elevilor din societatea contemporană, aceasta centrându-se pe activitatea profesorului, rolul elevului fiind unul pasiv la demersul didactic, trebuind să fie receptiv la informația transmisă de profesor și să o preia așa cum a fost transmisă.

În cel de-al doilea capitol, intitulat Didactica actuală, vom prezenta unele aspecte generale ale acestei didactici și ale metodelor sale inovatoare care se opun mai mult sau mai puțin didacticii precedente. Această didactică se dorește a fi cea care se adaptează nevoilor și cerințelor actuale ale elevilor contemporani și încercarea predării conținuturilor cu scopul de a-i integra în societate și a-i determina să-și formeze o viziune și o percepție corectă din punct de vedere estetic asupra lumii, toată activitatea didactică fiind centrată asupra elevului, rolul profesorului se schimbă, acesta nemaiavând cel mai important în demersul didactic, rolul devine unul secundar.

Cel de-al treilea capitol, intitulat Introducerea elevilor/studenților în demersul didactic, este structurat în două subcapitole:

3.1. Avantaje ale acestei metode: elevii/studenții devin punctul central al demersului didactic și al întregii activități, focusarea este eminamente pe aceștia și pe nevoile intelectuale și spirituale ale acestora, scopul final fiind cel al apropierii și adaptării informației predate cunoștințelor și nevoilor acestora, urmând ca elevii să și-o aproprieze.

3.2. Dezavantaje ale acestei metode: profesorul poate pierde controlul asupra activității, deoarece activitatea este centrată doar pe elevi și pe aportul acestora la oră din punctul de vedere al mai multor factori: interesul, oboseala, dificultatea conținuturilor, nivelul de adaptare la cunoștințele anterioare ale elevilor etc.

Capitolul 1. Didactica tradițională

1.1. Aspecte generale și neajunsuri ale acestei didactici

Didactica sau activitatea didactică reprezintă, conform Dicționarului de pedagogie, „totalitatea acțiunilor instructiv-educative desfășurate în mod organizat și în comun de către profesor și elevi, în vederea transmiterii și asimilării cunoștințelor, formării priceperilor și deprinderilor specifice fiecărei discipline școlare și influențării întregii personalități a elevilor”.

În cadrul acestei didactici, activitatea era focusată pe profesor, acesta conducea întreg demersul didactic, astfel avea un control maxim, deplin asupra informației transmise și se asigura că nu se abătea deloc de la planul conceput înainte.

Activitatea didactică are un caracter bilateral, adică aceasta este formată din cei doi factori importanți:

profesorul — are controlul asupra informației, comunică, organizează și conduce procesul de receptare și însușire a cunoștințelor, de îndrumare, coordonare, verificare și evaluare a tuturor acțiunilor desfășurate în cadrul orei de către elevi.

elevii — au rolul de a dobândi, asimila și a învăța noile cunoștințe predate.

Exemple de activități din didactica tradițională:

Redactarea textelor: – un context în care elevul scria în calitate de elev, adresându-și textul profesorului;

– textele redactate în funcție de expectanțele cadrului didactic;

– elevii le scriau în funcție de aceste expectanțe, neabătându-se la acestea;

– redactarea de texte narativ, descriptiv și argumentativ foarte limitat.

Producerea mesajelor orale: – un context în care elevul răspunde la întrebări adresate de profesor;

– creativitatea nu era încurajată;

– producerea unui mesaj narativ, descriptiv și răspunderea la întrebarea „de ce”?

Predarea propriu-zisă: – profesorul prezenta conținuturile;

– elevii trebuiau să recepteze cu exactitate informația oferită fără activități interactive.

Neajunsurile acestei didactici:

Redactarea textelor:

– creativitatea elevilor nu era încurajată;

– mesajele/ textele erau scrise doar către profesor și într-un context școlar;

– redactarea textelor era limitată doar la aceste tipuri de texte.

Producerea mesajelor orale:

– elevii nu erau încurajați să prezinte/argumenteze în contexte apropiate lor sau universului lor;

Predarea propriu-zisă: – profesorul avea rolul de lector;

– captarea atenției și demersul nu erau interactive;

– elevii nu erau stimulați suficient;

– atenția oferită era la nivel global, nu individuală, focusată pe nevoile fiecărui elev/student;

– demersul era unul uniform, neadaptat nevoilor și nivelului fiecărui elev în parte.

Capitolul 2. Didactica actuală

2.1. Noțiuni generale

În cel de-al doilea capitol, intitulat Didactica actuală, vom prezenta unele aspecte generale ale acestei didactici și ale metodelor sale inovatoare care se opun mai mult sau mai puțin didacticii precedente.

Această didactică se dorește a fi cea care se adaptează nevoilor și cerințelor actuale ale elevilor contemporani și încercarea predării conținuturilor cu scopul de a-i integra în societate și a-i determina să-și formeze o viziune și o percepție corectă din punct de vedere estetic asupra lumii, toată activitatea didactică fiind centrată asupra elevului, rolul profesorului se schimbă, acesta nemaiavând cel mai important în demersul didactic, rolul devine unul secundar.

În acest capitol, vom încerca să trecem în revistă inovațiile aduse de didactica modernă în opoziție cu cele enunțate mai sus în capitolul anterior. Astfel:

Această didactică realizează mutația accentului de pe asimilarea de cunoștințe pe formarea de competențe, mai ales competența de comunicare și cea culturală, care presupune așezarea elevului în centrul activității didactice și „ancorarea procesului de predare-învățare în domenii de referință noi”. Competența reprezintă un „mod de a actualiza și orchestra cunoștințe și capacități în vederea realizării comprehensiunii și producerii de text”.

Producerea mesajelor orale – în lucrarea menționată, Alina Pamfil segmentează următoarele orientări metodologice:

Exprimarea orală fluentă și corectă presupune automatizarea capacităților de bază:

– având scopul de a apropia limbajul elevilor de limbajul îngrijit și îmbogățit al adulților;

– realizat prin exerciții de ascultare sau termenul din limba engleză (listening).

2.2. Exprimarea orală fluentă și corectă presupune cunoașterea modului de cunoaștere a limbii:

– analiza unui text oral și transcris după aceea;

2.3. Exprimarea orală fluentă și corectă presupune exersarea exprimării orale:

– extinderea contextelor de comunicare de la întrebările rigide adresate de profesor la unele apropiate elevilor.

2.4. Exprimarea orală fluentă presupune exersarea exprimării orale și analiza ei.

– cunoașterea și recunoașterea aspectelor lingvistice, textuale și discursive.

(3) Redactarea textelor – în acest sens, Alina Pamfil a realizat o prezentare a conceptelor numite: „principiile redactării”. Astfel sunt inventariate:

3.1. Diversificarea contextelor de redactare:

– depășirea contextului școlar de a redacta texte adresate doar profesorului și ajungerea la scrierea de texte adresate altor persoane din universul apropiat al elevului, stimulând astfel creativitatea și dorința de a scrie a elevilor.

3.2. Extinderea tipologiei textului scris:

– s-a realizat trecerea de la redactarea de texte: narativ, descriptiv și argumentativ foarte limitat la textele narativ, descriptiv, argumentativ, dialogal și textele: informativ, expozitiv, injonctiv.

3.3. Centrarea activității de scriere asupra substanței și coerenței mesajului:

– se preferă conținutul textului redactat în pofida formei sale;

– adaptarea la nivelul elevilor și la tema discutată.

Capitolul 3. Introducerea elevilor/studenților în demersul didactic

3.1. Avantaje ale acestei metode

Elevii, dar și studenții devin punctul central al demersului didactic și al întregii activități, focusarea este eminamente pe aceștia și pe nevoile intelectuale și spirituale ale acestora, scopul final fiind cel al apropierii și adaptării informației predate cunoștințelor și nevoilor acestora, urmând ca elevii să și-o aproprieze.

Cum a fost menționat anterior în această lucrare, implicarea elevului în demersul didactic și focusarea activității asupra sa s-a produs în cadrul didacticii moderne, care se adaptează nevoilor și cerințelor actuale ale elevilor contemporani și încercarea predării conținuturilor cu scopul de a-i integra în societate și a-i determina să-și formeze o viziune și o percepție corectă din punct de vedere estetic asupra lumii, toată activitatea didactică fiind centrată asupra elevului, rolul profesorului se schimbă, acesta nemaiavând cel mai important în demersul didactic, rolul devine unul secundar.

Aceste avantaje aparțin mai ales metodelor utilizate în predarea unei limbi străine, aici ne referim la limba română ca limbă străină, dar și la limba și literatura engleză sau altele.

În ultimele decenii, rolul școlii a devenit unul mai complex datorită anumitor schimbări majore in societatea contemporană, putându-se astfel vorbi despre o trecere de la simplul proces de transmitere de cunoștințe, de informații, la formarea de comportamente și deprinderi, al căror rol este de a ajuta individul să își dezvolte propriile capacități. În prezent, instituțiile de învățământ se axează nu doar pe transmiterea de informații, de cultură noilor generații, ci tind spre dezvoltarea tuturor aspectelor privind viața, aspecte precum dezvoltarea fizică, mentală și emoțională, dar și capacitatea indivizilor de a comunica, de a relaționa cu ceilalți.

Cadrul European Comun de Referință pentru limbi (CECRL), în principal, se adresează profesorilor, examinatorilor, formatorilor, autorilor de manuale și altor persoane din cadrul sistemului de învățământ, constituind baza elaborării programelor de limbi moderne, a documentelor de referință, a conținutului examenelor și a criteriilor de evaluare. Acest cadru definește nivelurile de stăpânire a unei limbi străine, în funcție de ,,ce știi să faci”, aceste niveluri fiind referința în domeniul învățării și al predării limbilor. Acest document descrie 6 niveluri de referință, respectiv: A1, A2, B1, B2, C1, C2. Primele două delimitează nivelul de începător ( A1 – introductiv, A2 – intermediar), următoarele două nivelul mediu ( B1 – de bază, B2 – avansat sau independent), iar ultimele două nivelul experimentat (C1 – autonom, C2 – perfecționat), acest ultim nivel nefiind echivalent cu cel al unui vorbitor nativ. CECRL oferă viziune generală mai detaliată în forma unei grile care arată principalele categorii de utilizarea limbii în fiecare dintre cele șase nivele, schițând și un instrument de autoevaluare. Acest instrument servește drept ajutor în conturarea competențelor comunicative de bază ale elevilor și în cunoașterea nivelului de limbă în care se încadrează.

Mai jos se poate observa tabelul cu o prezentare globală a nivelurilor de limbă, conform Cadrului Comun European de Referință:

Nivelurile de limbă – Grila de auto-evaluare

Pentru nivelul A1, numit și nivelul introductiv, cuvintele cheie sunt întrebări simple și mediul înconjurător apropiat și familiar. La acest nivel elevul/studentul poate înțelege și utiliza expresii familiare și cotidiene, precum și enunțuri simple, poate să se prezinte sau să prezinte pe cineva și să pună întrebări legate de locuință, relații etc., iar la rândul său poate să răspundă la acestea.

Pentru nivelul A2, nivelul intermediar, cuvintele cheie sunt descrieri și conversații simple. Elevul/studentul poate la acest nivel să înțeleagă fraze izolate și expresii frecvent folosite în relația cu domeniile prioritare (familie, cumpărături, muncă etc.), poate comunica în situații simple și obișnuite, care nu cer decât un schimb de informații simple pe subiecte familiare, poate descrie cu mijloace simple familia, mediu înconjurător și poate să redacteze o scrisoare personală foarte simplă.

În cadrul nivelului B1, nivelul de bază, cuvintele cheie sunt început de autonomie, a se descurca și a-și exprima opinia. Aici, elevul/studentul poate înțelege punctele esențiale când este utilizată o limbă standard și când este vorba despre lucruri familiare în muncă, școală, în timpul liber, poate să producă un discurs simplu și coerent pe subiecte familiare și în domenii de interes, poate povesti un eveniment, o experiență sau un vis.

La nivelul B2, nivelul avansat sau independent, cuvintele cheie sunt înțelegerea curentă și capacitatea de a conversa, emitere a unei păreri, susținere în mod sistematic a unei argumentări. Elevul poate înțelege conținutul esențial al subiectelor concrete sau abstracte într-un text complex, inclusiv o discuție tehnică în specialitatea sa, poate comunica cu un grad de spontaneitate și cu ușurință, precum o conversație cu un locutor nativ, poate să se exprime într-un mod car și detaliat asupra unei mari game de subiecte.

În ceea ce privește nivelul C1, nivelul autonom, cuvintele cheie sunt să se exprime spontan și cursiv, stăpânire destul de bună. La acest nivel elevul poate înțelege o mare gamă de texte lungi și exigente, cât să și sesizeze semnificații implicite, poate să se exprime spontan și cursiv, poate să se exprime asupra unor subiecte complexe într-un mod clar și bine structurat.

Ultimul nivel, C2, nivelul perfecționat, are cuvinte cheie înțelegerea fără efort și exprimarea spontană. Elevul poate înțelege, fără efort, practic orice citește sau aude, poate restitui fapte și argumente din diverse surse scrise și orale, rezumându-le într-un mod coerent, poate să se exprime spontan, într-un mod și precis și poate să facă distincție între nuanțe fine de sens, în raport cu subiectele complexe.

Prin urmare, Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi joacă un rol important în facilitarea atât a profesorilor, cât și a elevilor în stabilirea nivelurilor de limbă în care se încadrează.

Utilizând și această modalitate de evaluare, se poate observa foarte ușor integrarea elevului în demersul didactic și adaptarea acestuia la nevoile celui învățat.

O altă modalitate de integrare a elevului în activitatea didactică este, cum a fost anterior menționat, adaptarea textelor și a exercițiilor la nivelul elevilor, dar și la universul lor obișnuit cu scopul obținerii a unei mai bune înțelegeri.

De exemplu, construirea unei narațiuni sau a unui text descriptiv utilizând numele elevilor/studenților participanți la lecția respectivă:

Ex.: Franz și Michael au plecat la facultate. Ei pornesc dimineața de la căminul studențesc și merg până ajung la intrarea în facultate, când deodată le iese în cale pisica lui Fernando, care îi întâmpină călduros. Franz o ia în brațe și o mângâie, iar Michael îi scria mesaje prietenei sale Bellatrix, o fată frumoasă cu ochi verzi, căreia îi plăcea foarte mult baletul pe gheață.

– în acest exemplu, se poate observa utilizarea numelor unor presupuși studenți: Franz, Michael, Fernando și Bellatrix, care participă la o lecție de predare a limbii române străinilor, această modalitate facilitează integrarea acestora în demers, la captarea mai bună a atenției acestora și la o continuă cooperare între studenți și profesor.

Un alt exemplu relevant îl constituie și acordare de către profesor elevilor/studenților părți dintr-o imagine, pe care aceștia trebuie s-o reconstruiască pentru a construi un dialog de găsire a ieșirii dintr-un labirint, aceștia vor trebui să-și utilizeze gândirea operatorie, iar mai apoi cunoștințele despre un labirint pentru a construi în final un discurs ca soluție. Avantajul și în acest exemplu îl constituie utilizarea și combinarea mai multor tehnici didactice și psihologice pentru a integra elevii în demers și astfel aceștia demonstrează mai mult interes și empatie față de noile conținuturi predate și prin această combinare, ei reușesc să-și dezvolte mai multe competențe în același timp.

O altă modalitate o reprezintă abordarea unui subiect contemporan din televiziune și anume reclamele. Astfel, este selectat un fragment de text cu această temă deja menționată și li se oferă studenților cinci întrebări pentru a răspunde pe baza lor, având considerentul că fiecare dintre studenți este familiarizat cu televiziunea și cu mass-media, astfel le sunt adresate întrebări generale despre importanța reclamelor și despre absența lor etc. Un avantaj este o mai bună înțelegere a vocabularului și a situației de comunicare avute în vedere.

3.2. Dezavantaje ale acestei metode

Deși această metodă este foarte apreciată în contemporaneitate, există totuși unele dezavantaje, deoarece toate soluțiile didactice asemenea alto soluții din alte domenii pot sau nu să aibă rezultatul scontat. Unele dezavantaje ar putea fi următoarele: profesorul poate pierde controlul asupra activității, deoarece activitatea este centrată doar pe elevi și pe aportul acestora la oră din punctul de vedere al mai multor factori: interesul, oboseala, dificultatea conținuturilor, nivelul de adaptare la cunoștințele anterioare ale elevilor etc.

În continuare vom analiza exemplele prezentate în subcapitolul anterior referitor la avantaje, dar le vom privi din prisma dezavantajelor.

Astfel, în primul exemplu, cel cu construirea unei narațiuni sau a unui text descriptiv utilizând numele elevilor/studenților participanți la lecția respectivă (vezi capitolul anterior), un dezavantaj îl poate reprezenta claritatea sau natura evenimentelor relatate, iar studenții ar putea fi afectați emoțional, astfel interesul acestora asupra textului va scădea la fel și cel asupra conținuturilor predate.

Următorul exemplu, cel cu imaginea care formează un labirint, poate să aibă un nivel de dificultate mai mare decât cel al studenților, ei pierzându-și interesul, astfel nu-și vor mai forma competențele necesare dorite pentru acea lecție.

În ultimul exemplu, trebuie avut în vedere că unii studenți/elevii nu beneficiază de accesul la televiziune sau la mass-media, aceștia aparținând unor clase sociale mai sărace sau, din proprie voință, nu doresc să se uite la televizor. Astfel, profesorul trebuie să „preia frâiele” și să conducă el activitatea.

Concluzii

Didactica modernă sau actuală se bazează pe integrarea elevilor în demersul didactic, dar și pe crearea de competențe, opusă celei din didactica tradițională, care se baza pe asimilarea de cunoștințe și rolul principal era al profesorului care controla total lecția.

Această didactică propune mai multe perspective de abordare a producerii mesajelor orale și scrise pentru a fi avantajați și impulsionați elevii să-și dezvolte creativitatea și viziunea corectă despre lume, putând fi integrați în societatea contemporană, iar rolul profesorului se schimbă.

Ca orice metode didactice sau alte tipuri de metode, acestea pot să aibă avantaje și dezavantaje.

Avantajele acestei metode de a-i implica pe elevi/studenți în demersul didactic sunt:

– captarea mai rapidă și mai ușoară a atenției;

– facilitarea înțelegerii conținuturilor predate;

– o bună cooperare între elev și profesor în cadrul lecțiilor;

– dezvoltarea uneia sau a mai multor competențe simultan.

Dezavantajele acestei metode de a-i implica pe elevi/studenți în demersul didactic sunt:

– profesorul poate pierde controlul asupra activității;

– scăderea interesului elevilor referitor la unele conținuturi;

– condițiile economice sau culturale care pot influența nivelul cunoașterii elevilor.

Bibliografie

Aebli, Hans, Didactica psihologică. Aplicație în didactică a psihologiei lui Jean Piaget. Traducere de conf. Dr. Bianca Bratu, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1973.

Manolache, Anghel, Dicționar de pedagogie, București, Editura Didactică și pedagogică, 1979.

Moldovanu, Gheorghe (coord.), Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi: învățare, predare, evaluare, Diviziunea Politici Lingvistice, Strasbourg.

Oșian, Paula, Platon Elena, Româna în conversație. I. Texte—Pretexte-Contexte. Ediția a II-a. Ilustrații de Radu David, Cluj-Napoca, Editura TODESCO, 2000.

Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, ediția a V-a, Pitești, Editura Paralela 45, 2008.