Didactica Predarii Aplicatiilor de Tip Cad

Introducere

Elementele de grafică vectorială fac parte din programul AutoCAD, dezvoltat pentru desenarea cu ajutorul calculatorului. Acest program oferă însă și comenzi pentru editarea textelor și multiple comenzi pentru modificarea proprietăților simbologice ale obiectelor. AutoCAD este un program deosebit de util celor care doresc să realizeze o proiectare în spațiul bi- sau/ și tridimensional. De asemenea, este folositor atât acasă în mici operațiuni de desenare, existând și posibilitatea de a insera imagini raster, cât și în concepția și realizarea de proiecte la nivel profesional. AutoCAD oferă, in același timp, o varietate de unelte pentru programarea aplicațiilor, automatizarea unor sarcini sau implementarea unor funcții specializate.

Acestea sunt doar câteva dintre argumentele alegerii acestei teme. Pe parcursul anilor în care am predat în cadrul cursurilor opționale acest program, am observat că este foarte atractiv pentru elevi, aceștia implicându-se cu seriozitate și responsabilitate în realizarea proiectelor atât individual cât și în grup.

Până la urmă, cunoașterea acestui tip de programe poate oferi o șansă în plus pentru posibilitatea unei angajări în cadrul unor firme care au în sfera lor de activitate realizarea de proiecte 2D sau 3D, din diferite domenii, cum ar fi mecanica, arhitectura, construcțiile, aeronautica sau electronica.

De când am venit prima oară în contact cu acest program mi s-a părut extrem de util și de atractiv deoarece furnizează produse care plac și inspiră. Oferă multiple posibilități de a-ți pune în valoare creativitatea și simțul artistic.

În această lucrare am încercat să sintetizez din multitudinea de unelte oferite de program, nu aș putea să spun pe cele mai importante pentru că toate sunt extrem de utile, ci poate pe cele mai facile, mai accesibile pentru a deschide elevilor dorința de a-și perfecționa în timp cunoștințele în această direcție. Mi-a fost destul de dificil să selectez doar anumite instrucțiuni dar având în vedere multitudinea de instrumente puse la dispoziție am fost nevoită să fac acest lucru. Am cuprins în capitolele acestei lucrări descrierea celor pe care le-am utilizat mai mult în cadrul orelor de la clasă.

În primul capitol al lucrării am expus noțiunile care stau la baza conceptului CAD, precum și diferitele tipuri de aplicații din această sferă, specializate pe diferite domenii de interes/ activitate.

În a doua parte a lucrării am facut o prezentare a interfeței AutoCAD, am considerat că este util pentru a se familiariza elevii cu aceasta, cu denumirile comenzilor. Deoarece multe din orele predate de mine sunt de Tehnologia Informației și a Comunicațiilor, am continuat prin a prezenta operațiile care sunt de fapt de bază în utilizarea în general a calculatorului și anume deschiderea, salvarea, lucrul cu șabloane, comenzi pentru clipboard, etc. De mare utilitate, similar cu programele de procesare de textului – de exemplu -, sunt specificarea limitelor desenului și a unităților de măsură, de altfel, printre primele operații care se execută atunci când începem să redactăm un document, fie că desenul nostru are dimensiuni mai reduse sau mai mari. Nu în ultimul rând, am cuprins aici și elemente referitoare la utilizarea modului de fixare pe obiect, o facilitate extrem de utilă în realizarea eficientă și rapidă a unei reprezentări.

În următorul capitol am descris princincipalele unelte folosite pentru crearea și editarea (modificare și construcție) obiectelor de bază și utilizarea instrumentelor pentru modificarea proprietăților diverselor tipuri de linii folosite. Tehnica lucrului cu straturi este și ea o temă care a trebuit abordată, pentru că facilitează “citirea” mai ușoară a desenului tehnic realizat.

Și, fiindcă nu se poate realiza proiectare fără a respecta regulile desenului tehnic, am alocat un capitol special pentru tipărirea textului, hașurarea și cotarea desenelor. Pentru că rolul profesorului în ghidarea elevului este fundamental, în capitolul destinat metodicii și didacticii predării aplicațiilor de tip CAD, am făcut o clasificare a programelor de instruire, am descris importanța implicării cadrului didactic și metodologii de realizare a materialelor de studiu. Capitolul l-am încheiat cu o serie de lecții elaborate pentru o parte din subcapitolele prezentate în prima parte a lucrării. Am pus accent pe instruirea cu ajutorul calculatorului, atât în utilizarea mediului online prin tutoriale, cât și în realizarea efectivă a aplicațiilor.

Instruirea constituie activitatea principală în cadrul procesului de învățare, conform obiectivelor pedagogice generale elaborate la nivel de sistem. Instructorul proiectează o acțiune bazată pe patru operații concrete: definirea obiectivelor pedagogice, stabilirea conținutului, aplicarea metodologiei, asigurarea evaluării didactice/ educative. Am insistat asupra metodei de instruire asistată de calculator, care este o metodă didactică ce valorifică pricipiile de modelare și analiză a activității de instruire în contextul noilor tehnologii informatice și de comunicații. Sinteza dintre resursele pedagogice ale instruirii programate și disponibilitățile tehnologice ale calculatorului (ca sistem de procesare a informației) conferă acestei metode de învățare importante calități privind informatizarea activității de predare- învățare- evaluare, precum și îmbunătățirea instruirii prin intermediul unor acțiuni de gestionare- documentare- interogare.

Învățarea/ instruirea asistată de calculator se referă la orice mod de utilizare a calculatorului în procesul didactic. Tehnologia de instruire îmbunătățește atât eficiența cât și efectivitatea procesului de învățare. Cele mai folosite sunt tutorialele online (text, multimedia, teste și corecție). Comunicarea mediată pe calculator se referă la orice formă de comunicare interpersonală care folosește tehnologiile pentru a transmite, a stoca, a adnota sau a prezenta informația creată de unul sau mai mulți participanți.

În final am atașat o serie de planșe care reprezintă realizarea grafică a lecțiilor prezentate, iar pe suport optic am inscripționat partea practică, cuprinzând desene ale elevilor, realizate în timpul orelor la clasă.

Cred că realizarea acestei lucrări va fi utilă pentru toți cei care doresc să se inițieze în tainele acestor tipuri de programe de prioectare asistată de calculator, elevi și cadre didactice de specialitate și, de ce nu, și de alte specialități, care au totuși un minim de cunoștințe de utilizare a calculatorului. De aceea am încercat să prezint noțiunile într-un mod cât mai simplu și am însoțit elementele de teorie și cu lecții practice, exemplificând prin imagini rezultatul operațiilor executate.

CAPITOLUL I

Elemente de bază în utilizarea AutoCAD 2013

Conceptul CAD

Pentru a putea trece la detalierea temei alese, ar trebui, mai întâi, detaliat conceptul de CAD, așa cum se înțelege în ziua de azi. Conceptul CAD (Computer Aided Design) se referă la proiectarea asistată de calculator, utilizând echipamente de calcul (hardware) și programe de utilizare a acestora (software). Proiectarea asistată de calculator presupune: recunoașterea nevoilor, pentru care se dorește utilizarea CAD, definirea problemei, generarea modelului pe computer, analiza proiectului, revizia proiectului și reevaluarea acestuia și, în final, desenarea automată (printare) și prezentarea proiectului.

Noțiunile care stau la baza conceptului CAD

În cărțile de specialitate care tratează teme legate de CAD, se iau în discuție diferite noțiuni fără cunoașterea cărora fiindu-ne imposibil a realiza și descrie operațiile necesare realizării la nivel profesional a unui minim proces de proiectare. Tocmai de aceea am considerat necesar să amintesc aceste noțiuni de bază: sistemul de coordonate, obiectul/ entitatea de desenat, proprietățăle liniei/ suprafaței care trebuie desenat(ă), emfaza 3D, stratul, blocul, cotarea.

Pentru a putea avea un control asupra obiectului pe care va trebui să-l reprezentăm din punct de vedere al dimensiunilor sale, respectiv a poziționării acestuia în spațiu și față de alte obiecte desenate, trebuie să folosim un sistem de coordonate. Acesta poate fi cel implicit, tridimensional (WCS – world coordinate system), sau definit de utilizator (UCS – user coordinate system). Unitatea de măsură luată în considerare la reprezentarea entităților poate fi setată/ modificată folosind comanda specifică Units.

Obiectul este de fapt reprezentarea cu ajutorul programului a ceea ce trebuie desenat. Acesta are diferite proprietăți cum ar fi: tipul, grosimea și culoarea liniei pe de o parte, iar, pe de altă parte, elevația, adică altitudinea față de planul XOY. În cazul in care obiectul este tridimensional, intervine și distanța de extrudare a acestuia, adică grosimea în direcția Z. Tot aici, se poate specifica materialul/ patternul suprafețelor obiectului desenat. Dacă identificăm scopuri sau proprietăți comune pentru un anumit grup de obiecte, acestea se pot aranja în straturi – layere – diferite. În cazul în care este necesar ca un set de obiecte să fie inserat în mod repetat în desen, atunci se definește un bloc, pentru ca apoi să poată fi folosit la nevoie. În final, pentru ca proiectul să-și atingă finalitatea, acesta trebuie cotat, astfel încât să poată fi “citit”.

Diverse aplicații de tip CAD

CAD este o componentă a unui concept informatizat larg, care cuprinde simularea și modelarea asistată de calculator a sistemelor (COMPUTER AIDED ENGINEERING- CAE), proiectarea și dezvoltarea de produse și tehnologii (CAD), realizarea de prototipuri și produse de serie (COMPUTER AIDED MANUFACTURING – CAM). Conceptele de mai sus sunt descrise într-un limbaj informatic unic, COMPUTER INTEGRATED MANUFACTURING- CIM.

Ca exemple, din subdomeniul MCAD putem aminti AutoCAD Mechanical, Genius, Autodesk Inventor, subdomeniul GIS – Autodesk Map sau Autodesk World, subdomeniul AEC – Revit, AutoPLANT, Plateia, subdomeniul ECAD – CADELEC, modelare 3D – 3D Studio Max, etc.

Este important de amintit ca AutoCAD-ul, de la firma Autodesk, este, de departe, cel mai cunoscut și răspândit software pentru proiectare.

Facilități oferite de programul AutoCAD 2013

AutoCAD 2013 reprezintă o unealtă foarte eficientă pentru desenare și proiectare asistată de calculator. Caracteristicile de personalizare ale spațiului de lucru în AutoCAD au fost actualizate pentru o mai bună portabilitate și stabilitate.

Optimizări complete pentru sistemul de operare Windows

AutoCAD 2013 este complet optimizat pentru Windows 8, Windows7 și Windows XP, ceea ce înseamnă că recunoaște stilurile Microsoft vizuale și de interfață cu utilizatorul specifice temelor, precum și modul de instalare și rulare a software-ului. Toate aplicațiile din pachetul AutoCAD sunt în conformitate cu îndrumări și indicații stricte de administrare a datelor și setărilor ce separă fișierele care pot fi modificate de utilizator și setările implicite ale aplicației de aplicație și de alte setări. Utilizatorii de Windows vor trebui să aibă instalat ca sistem de operare cel puțin Windows XP Professional sau Home Edition (SP3 sau mai recent); este necesar cel puțin un procesor Intel® Pentium® 4 sau AMD Athlon™ dual-core, de 3.0 GHz sau mai mult cu tehnologia SSE2 și 2 GB RAM; un mouse sau un touchpad; o rezoluție a ecranului de 1024×768; 6 GB disponibili pe disc pentru instalare, iar instalarea se poate face prin download sau DVD. Va fi, de asemenea, nevoie de Internet Explorer versiunea 7 (sau următoarele) pentru a putea accesa site-ul Web de înregistrare a produsului.

CAPITOLUL II

Interfața AutoCAD 2013

Atunci când se lucrează cu AutoCAD 2013, se folosește un ansamblu de elemente de interfață cu ajutorul cărora se pot controla toate operațiile cuprinzând pictograme și simboluri care identifică în mod grafic aproape tot ceea ce se vede în aceasta. În acest capitol se prezintă principalele elemente ale interfeței AutoCAD 2013.

Anatomia ferestrei

Examinând un document deschis, se observă o serie de resurse care există pe două niveluri: fereastra aplicației și fereastra documentului.

Fereastra aplicației AutoCAD 2013

Fereastra aplicație reprezintă în principal ceea ce se vede atunci când este deschis AutoCAD 2013. Chiar dacă nu este deschis nici un document, se are în continuare acces la anumite comenzi din meniurile File (Fișier), Window (Fereastră) și Help (Ajutor). Figura 2-1. identifică părțile ferestrei de aplicație. Având deschis AutoCAD și toate documentele închise, se pot realiza încă anumite lucruri, cum ar fi folosirea comenzilor File, accesarea opțiunilor din meniul Help, personalizarea barei de acces rapida subiectelor de asistență etc.

Figura 2-1. Interfața fereastrei aplicației AutoCAD

Fereastra desenului

Fereastra desenului prezintă toate informațiile de la nivelul desenului. Analog ferestrei aplicației, fereastra de desenare conține de asemenea bare de titlu care identifică numele fisierului, precum și butoanele Minimize, Maximize/Restore și Close (pentru fereastra documentului), iar butoanele pentru selecția spațiului de modelare/ tipărire desen reprezintă elemente de control de bază. În bara de stare a desenului, avem posibilitatea de a modifica scara de afișare a reprezentării, realizarea diferitelor setari scării de vizualizare, izolarea/ ascunderea/ reafișarea obiectelor selectate, meniul barei de stare a desenului, etc.(vezi Figura 2-2.)

Figura 2-2. Fereastra document deschisă

AutoCAD prezintă o interfață multidocument, adică pot fi deschise mai multe documente simultan. Pentru a comuta între ferestrele document, se alege din meniul Window – numele documentului (unde numele documentului este numele real al documentului AutoCAD).

Bare de unelte și casete de dialog

Deși există un număr semnificativ de scurtături pentru comenzi și controale interactive, trebuie să fie introduse măsurători sau valori numerice, să se aleagă opțiuni și setări, să se controleze comportamentul elementelor interfeței folosind barele de unelte, casetele de dialog și așa mai departe. Toate acestea se realizează folosind următoarele elemente:

Câmpuri Num Pentru a specifica valori se folosesc casete num – prescurtare de la casete numerice. Pentru a introduce o valoare, se selectează câmpul respectiv folosind cursorul de la mouse sau se selectează o valoare existentă, după care se rescrie noua valoare. Se apasă tasta Tab pentru a muta rapid cursorul de la un control la următorul din caseta de dialog, sau se apasă simultan tastele Shift și Tab pentru a selecta controlul anterior. În casetele de dialog, apăsarea butoanelor Apply sau OK are ca efect închiderea acestora și aplicarea noilor valori sau opțiuni selectate. Se selectează câmpul cu ajutorul cursorului si se scrie noua valoare. În barele de unelte, apăsarea tastei Enter după scrierea valorii are același efect.

Liste derulante Combo (prescurtare de la combination- combinație) reprezintă un câmp numeric care conține un buton ce poate fi apăsat pentru a accesa un set de valori prestabilite. Astfel de ferestre necesită deseori apăsarea tastei Enter pentru a valida modificarea iar butonul OK sau Apply area aceeași valoare ca și în cazul casetelor de dialog.

Opțiunile meniurilor de tip flyout și popout. În anumite bare de unelte și ferestre se găsesc astfel de tipuri de meniuri, care sunt accesate prin apăsarea unui buton sub formă de triunghi.

Selectorii de culoare apar adesea în cadrul casetelor de dialog sau barelor de unelte sub forma unui buton. Majoritatea selectorilor de culoare includ de asemenea un buton Color, care reprezintă o scurtătură către ultima culoare folosită, und putem să tastăm și denumirea standard a unei anumite culori folosite anterior din paleta AutoCAD.

Selectorii de listă sunt butoane care afișează o colecție de valori de etichete, permițând alegerea unei valori, a dimensiunii, a stării, modului sau stilului.

Butoane radio și casete de validare . Butoanele radio au formă rotundă și sunt grupate, permițînd alegerea unei singure opțiuni. Casetele de validare se prezintă sub formă de pătrat și permit unei opțiuni sau unei stări să fie selectată (având pe ea un marcaj) sau deselectată (fără nici un marcaj).

Butoanele. Ele apar peste tot în cadrul programului AutoCAD și pot realiza o anumită acțiune. Butoanele de comandă aplică instantaneu comanda, în vreme ce butoanele de comutare controlează (și indică) stările de activare și dezactivare a unei anumite caracteristici . În general forma apăsată indică starea activă iar forma neapăsată forma pasivă.

Casete “rotative”. Acestea sunt similare listelor derulante. Pot fi folosite prin scrierea în interior a valorii dorite sau prin alegerea acesteia cu ajutorul mouse-ului .

Cursoare. Acestea vă permit specificarea valorilor într-un anumit interval –adesea între 0 și 100, bazat pe procente – prin scrierea valorii sau prin mutarea cursorului de control.

Meniuri contextuale. Pentru a accesa opțiunile și comenzile unui astfel de meniu se execută clic dreapta.

Folosirea liniei de comenzi

Comenzile în AutoCAD se pot apela în mai multe moduri: prin linia de comandă, barele de intrumente sau meniurile derulante.

Linia de comandă reprezintă o componentă a ferestrei și este locul de unde se apelează toate comenzile diponibile în AutoCAD. Pentru a apela o comandă din linia de comenzi este suficient să scriem, după cuvântul- cheie command, denumirea completă sau prescurtată a comenzii. În funcție de comanda apelată, trebuie să specificăm uneori niște opțiuni cărora putem să le introducem valori, după necesitate.

Bara de comenzi are două componenze: zona propriu- zisă de inrtoducere a comenzii și zona de istoric al comenzilor introduse. Aceasta se poate redimensiona astfel încât să poată afișa mai multe linii cu comenzi decât două, cât apar afișate în mod implicit.

Fig. 2-3. Linia de comenzi

Deschiderea și salvarea fișierelor

Deschiderea și salvarea fișierelor cu desene, precum și folosirea Clipboard-ului sunt operații de bază. În momentul deschiderii AutoCAD, apare o fereastră de întâmpinare, care reprezintă un prim contact cu aplicația.

Cu un singur clic se poate deschide un fișier nou sau unul existent, sau unul dintre ultimele fișiere deschise, un fișier șablon, sau se pot explora alte caracteristici precum tutoriale online de învățare, adăugarea de diverse mini-aplicații suplimentare furnizate de Autodesk. Cu acces la Internet, se poate alege vizitarea site-ului Autodesk al firmei producătoare AutoCAD. Pentru ca această casetă de dialog să nu mai apară niciodată, se deselectează caseta de validare în dreptul căreia scrie „Display at startup".

Figura 2-4. AutoCAD – Ferestra de întâmpinare

Deschiderea primului fișier de document nou

Prin apăsarea butonului New – Drawing din cadrul ferestrei de întâmpinare se deschide un document nou, gol. Același rezultat se poate obține alegând File – New (Ctrl+N) sau prin apăsarea butonului New din bara de Bara de acces rapid. Pentru un nou document, AutoCAD îi aplică în mod automat numele implicit [DrawingX]. X reprezintă numărul de ordine al fiecărui document nou creat, pe măsură ce acestea sunt deschise.

Fiecare document deschis este listat în partea de jos a meniului Window. Dacă au fost deschise mai multe documente noi, se observă faptul că fiecare fereastră de document este maximizată dar numai cea mai nouă dintre ele apare în cadrul vizual, acest lucru fiind indicat de numele implicit al documentului din bara de titlu a aplicației AutoCAD. Atunci când toate ferestrele documentelor sunt maximizate numai documentul din față este vizibil. Pentru a comuta între diferitele documente deschide în vreme ce acestea sunt maximizate, se alege Window – Numele fișierului.

Deschiderea fișierelor document

Pentru a deschide un document existent, se alege execuția uneia din următoarele trei acțiuni: clic pe butonul Open din caseta de dialog inițială, clic pe butonul Open din meniul butonului AutoCAD, sau File – Open (Ctrl+O). Se deschide caseta de dialog Select File. Modul simplificat apare atunci când panoul de opțiuni este ascuns, așa cum este prezentat în figura 2-5. În cadrul casetei de dialog Select File, se localizează și se selectează fișierul document și se apasă butonul Open. Caseta de dialog Open permite alegerea tipului de fisier pe care îl vom deschide precum și diverse alte opțiuni.

Figura 2-5. Caseta de dialog Open

Deschiderea fișierelor din alte aplicații

Se pot deschide multe alte fișiere din alte aplicații în AutoCAD, folosind selecțiile disponibile în meniul derulant Files Of Type din caseta de dialog Select Files. Atunci când un fișier creat de către o altă aplicație este deschis, AutoCAD convertește automat conținutul la formatul AutoCAD (fără a afecta documentul original).

Mesaje de avertizare

Atunci când sunt deschise fișiere – în special fișiere mai vechi sau create la un sistem diferit sau folosind o altă aplicație – pot apărea mesaje de avertizare înainte ca fișierul să fie practic deschis. În majoritatea cazurilor, aceste mesaje constituie cel mult o indicație. Două dintre cele mai întâlnite mesaje sunt compatibilitatea între versiuni și avertismente asupra fonturilor folosite.

Avertizarea referitoare la compatibilitatea între versiuni reprezintă o reamintire a faptului că fișierul deschis a fost creat cu o versiune mult mai veche a programului, iar avertizarea privind fonturile folosite permite vizualizarea unei liste a fonturilor folosite în document și furnizează opțiuni pentru substituirea cu altele noi.

Salvarea documentelor

Salvarea documentelor reprezintă o altă operațiune de bază. Atunci când se pune problema închiderii și salvării fișierelor AutoCAD, trebuie să fie luate câteva decizii importante, cum ar fi setarea unei locații, crearea unui nume pentru fișier, setarea preferințelor legate de versiune și alte câteva opțiuni.

Salvarea unui document

Un document existent se salvează prin simpla apăsare a butonului Save din meniul butonului AutoCAD, sau alegând File-Save (Ctrl+S), ceea ce are ca efect salvarea imediată a ultimelor modificări efectuate, fără a mai deschide nici o casetă de dialog. Dacă selectăm butonul Save as…, (Ctrl+Shift+S), rezultatul este deschiderea casetei de dialog Save Drawing As, așa cum este arătat în figura 2-6.

Figura 2-6. Caseta de dialog Save Drawing As

Închiderea fișierelor de document

Pentru a închide un fișier, se folosește una din următoarele metode: apăsați butonul Close situat în colțul din dreapta-sus al ferestrei documentului, sau alegem File -Close sau Window – Close. Dacă avem deschise mai multe documente, comanda Window -Close All închide simultan toate fișierele deschise. Atunci când se închid mai multe fișiere, AutoCAD întreabă dacă se dorește salvarea modificărilor pentru fiecare fișier în parte. Aceleași opțiuni le putem alege din meniul butonului AutoCAD din colțul stânga- sus al ferestrei aplicației.

Lucrul cu șabloanele

Șabloanele reprezintă fișiere specializate care pot fi salvate pe baza unor setări existente și/ sau a conținutului unui document. Ele pot fi folosite ca puncte de plecare pentru a evita setări repetate ale paginilor, valori implicite pentru documente și alte proprietăți specifice ale documentului. Astfel de fișiere sunt ușor de recunoscut datorită extensiei specifice .dwt.

Deschiderea șabloanelor

Pentru a deschide un fișier șablon cu scopul de a crea un nou document pe baza lui, se alege File – New. Se deschide caseta de dialog Select Template, în care, la Files of Type, avem Drawing Template (.dwt), așa cum este prezentat în figura 2-7.

Selectarea fiecărui folder afișează liste cu fișiere șablon. Dacă este selectat un șablon, fereastra de previzualizare prezintă o imagine în miniatură a șablonului selectat. Atunci când se alege un șablon, se va descoperi o ordonare simplă, precisă a acestora în folderul respectiv. Butonul Browse conține opțiuni pentru a localiza, selecta și deschide un document nou pe baza unui șablon propriu salvat.

Figura 2-7. Categorii de șabloane pentru a

alege un nou document

Salvarea șabloanelor

Orice fișier șablon se poate deschide pentru a-l edita și a-i schimba formatul și/ sau conținutul folosind comanda File-Open și se alege tipul de fișier Drawing Template (.dwt).

Pentru salvarea unui fișier șablon editat, comanda Save salvează automat fișierul ca șablon fără a mai deschide vreo casetă de dialog și fără a mai fi nevoie de specificarea din nou a fișierului ca șablon .dwt în cadrul casetei de dialog Save. Dacă dorim să salvăm șablonul editat cu alt tip, alegem opțiunea Save as… și din fereastra deschisă alegem, din lista Files of Type, tipul de fișier care să fie generat.

Comenzi pentru Clipboard

Clipboard-ul reprezintă un „loc" temporar care poate stoca ultimele obiecte copiate și este o caracteristică a sistemului de operare. Atâta timp cât lucrurile sunt stocate în această zonă aparent imaginară, pot fi „copiate" duplicate ale lor în document. Cele mai comune comenzi sunt copierea (Copy), cu variantele Copy with Base Point și Copy Link, tăierea (Cut) și lipirea (Paste, Paste as Block, Paste as Hiperlink, Paste to original Coordinates, Paste Special), – fiecare dintre acestea fiind accesibilă fie din meniul Edit, fie de pe bara de unelte standard.

Anularea și revenirea asupra modificărilor de editare

Atunci când se pune problema revenirii asupra unei operațiuni executate în mai mulți pași sau realizarea unei acțiuni prin încercare, există unealta Undo. Această mică unealtă extrem de utilă furnizează tot felul de metode de a reveni asupra ultimei acțiuni.

Comenzi de bază. Undo

Se alege Edit – Undo sau se folosește scurtătura standard Ctrl+Z. Pentru a reveni asupra comenzii Undo, se alege Edit – Redo sau utilizează scurtătura Ctrl+Shift+Z.

AutoCAD 2013 avansează în ceea ce privește lucrul cu cele două comenzi, oferind butoanele Undo și Redo pe bara de unelte standard, care pot fi folosite fie la anularea, fie la revenirea asupra uneia sau mai multor comenzi. Butoanele în sine sunt alcătuite din butoanele propriu-zise și meniuri de tip pop-out, în care apăsarea butoanelor se aplică ultimei acțiuni efectuate, iar executarea unui clic pe meniurile de tip pop-out are ca efect afișarea unei liste de comenzi recente, așa cum este arătat alăturat. Pentru a inversa sensul acțiunii comenzilor Undo sau Redo, se selectează una dintre comenzile disponibile de pe listă. Astfel se anulează comenzile executate până la acțiunea selectată din listă. Meniurile conțin ultimele comenzi executate în partea superioară a listei.

Controlul documentelor și al paginilor

Fiecare pagină a documentului are propriul set de proprietăți care se împart în două mari categorii: proprietățile fizice fac referire la dimensiunea, lungimea și culoarea fiecărei pagini și proprietățile de afișare ce controlează modul în care sunt vizualizate anumite valori.

Opțiunile de afișare a paginii

Când se crează un nou proiect cu setările implicite, pe ecran va apărea suprafața de lucru. În cadrul acestei ferestre vom deplasa, cu ajutorul mouse-ului, cursorul indicator, folosit pentru amplasarea și selecția enităților de pe suprafața de lucru, precum și interacțiunea cu aplicația. Tot aici, vedem și simbolul sistemului de coordonate, care ne indică, permanent punctul din care vedem proiectul. În parte de jos a paginii putem vedea filele Model, Layout1 și Layout2. Fila Model se referă la spațiul în care concepem entitățile proiectate, iar în filele Layout1 și Layout2 putem obține compozițiile de tipărire – de obicei, una sau mai multe vederi ale modelului realizat.

Figura 2-8. Spațiul model și spațiul hârtie

Crearea unei compoziții de tipărire

Prin apăsarea etichetei Layout1, se introduce în mod automat vederea curentă din spațiul model. Pentru a aduce în compoziția de tipărire și alte vederi ale modelului, specificăm în spațiul hârtie punctele de încadrare sau alegem opțiunea Fit.

Controlul tipăririi (plotării) desenului

Dacă avem selectat un layout, în care am adăugat o anumită vizualizare a proiectului, putem să tipărim varianta actuală a acestuia folosind comanda Plot, apelată din bara de comenzi, bara de acces rapid, de la meniul butonului AutoCAD, sau meniul Output. Figura 2-9. Fereastra Plot

Tipul/ dimensiunea hârtiei

Opțiunile pentru tipul, dimensiunea hârtiei și orientare controlează formatul pentru document. Pentru a selecta o dimensiune standard a paginii, opțiunea Paper Setup Manager (meniul Output) permite specificarea rapidă a acesteia.

Se alege una din dimensiunile standard de pagină Letter, Legal, ANSI , ARCH, ISO și așa mai departe. Odată selecția efectuată, dimensiunile sunt automat introduse ca valori în câmpurile Page Width și Page Height din cadrul barei de proprietăți.

Figura 2-10. Stabilirea formatului de afișare

Orientare pe verticală/orizontală.

Prin selectarea uneia dintre opțiunile Portrait sau Landscape din cadrul zonei Drawing orientation este determinată orientarea paginii și sensul tipăririi.

Stabilirea factorului de scalare a modelului.

În AutoCAD 2013 este necesar aproape întotdeauna să stabilim scara de reprezentare a desenului pentru că rareori modelul se va potrivi cu unitatea de măsură a suportului de plotare. În zona Plot scale, se poate selecta factorul de scalare a modelului. În același loc, putem bifa caseta Scale lineweights ca să fie scalate și grosimile liniilor din desen odată cu scara de plotare.

Specificarea limitelor desenului

Pentru a ne putea face o idee despre modul cum se încadrează obiectele reprezentate prin desen în spațiul de lucru, trebuie să specificăm limitele desenului. E bine să facem acest lucru și pentru ca, mai apoi, să putem tipări (plota) desenul.

Specificarea limitelor se face folosind una din variantele: din bara de meniuri a aplicației, meniul Format, opțiunea Drawing Limits, sau mai simplu, din bara de comenzi, unde scriem comanda Limits.

În oricare din variantele amintite procedăm, în bara de comenzi ne apare dialogul în care trebuie să specificăm coordonatele colțului stânga jos și dreapta sus a desenului. Aceste limite trebuie să fie și activate, ca să ne indice spațiul în care să realizăm desenarea efectivă. Acest lucru se face, în comanda Limits fiind, prin opțiunea ON, scrisă tot în zona de comenzi.

Figura 2-11. Specificarea limitelor desenului

Specificarea unităților de măsură

Pentru ca obiectul desenat să respecte dimensiunile proiectului, trebuie ca unitățile de măsură să corespundă cu acelea din proiect. În acest scop, ne putem folosi de comanda Units… meniul butonului AutoCAD, sau din meniul Format, comanda Units…, din bara de meniuri a aplicației. Ca urmare a acestei selecții, se deschide fereastra Drawing Units, unde, în zonele Lenght și Angle se specifică formatul unității de măsură (Architectural, Decimal, Engineering, Fractional, Scientific – pentru lungimi – și Decimal Degrees, Deg/ Min/ Sec, Grads, Radians, Surveyor’s Units – pentru unghiuri. La rubrica Insertion Scale se poate specifica unitatea de măsură pentru care, dacă inserăm un bloc din alt desen (în care această unitate de măsură este folosită) să fie făcută conversia, confirm sistemului internațional, la unitatea de măsură setată pentru desenul curent. În acest caz, blocul inserat în desenul actual va fi scalat conform factorului după care facem conversia în noua unitate de măsură.

Figura 2-12. Specificarea unităților de măsură

Utilizarea modului de fixare pe obiect (Osnap)

Pentru ușurarea efectuării unei desenări cu precizie, ne putem folosi de câteva instrumente speciale oferite de aplicația AutoCAD 2013, ajutoare care, dacă sunt bine săpânite, sunt o reală unealtă în activitatea de proiectare. Unul din aceste instrumente este modul de fixare – pe obiect, grilă, etc. În cazul în care se activează modul fixare pe obiect, ne sunt indicate în desen, prin simbolori specifice, punctele importante din desen (de exemplu, centre de cerc, capete, respectiv mijloace de segmente, noduri, intersecții, ș.a.). În momentul în care am apelat o comandă de desenare și ni se cere să specificăm coordonatele unui punct, aplicația ne indică, prin acele simboluri specifice, punctul respectiv, iar dacă se indică, folosind mouse-ul, acel punct, se selectează, în mod precis, exact punctul de care avem nevoie.

Figura 2-13. Modurile Osnap Figura 2-14. Activarea modului Osnap

Chiar dacă am ales punctele importante din desen care vrem sa ne fie indicate de program, ca să putem să ne folosim de instrumentul Osnap, acesta trebuie activat, prin una din variantele: click dreapta pe butonul Object Snap din bara de stare a aplicației, Enabled, sau bifăm caseta Object Snap On din fereastra Drafting Settings, fila Object Snap. Același lucru îl putem realiza și pentru obiectele 3D.

Tot pentru o mai bună precizie de desenare, ne putem folosi de instrumentul pentru specificarea unghiurilor (Polar Snap), care trebuie și acesta activat (Polar Snap On), în mod similar cu modul de fixare pe obiect. În acest caz, putem fixa unghiul la care “sare” indicatorul mouse-ului și tipul de măsurare a unghiului (Absolut, sau relativ la ultimul segment desenat).

Figura 2-15. Activarea modului Polar Tracking

CAPITOLUL III

Crearea și editarea obiectelor

Având în vedere că aplicațiile de tip CAD se folosesc pentru proiectare, cele mai importante comenzi folosite de utilizatorii acestui tip de aplicații sunt cele de desenare și editare, drept pentru care am în acest capitol acestea vor ocupa un spațiu semnificativ.

Tipuri de coordonate

Înainte de a trece la enumerarea și exemplificarea comenzilor de desenare, trebuie luate în considerare modalitățile de specificare a coordonatelor, pentru că, în vederea realizării unei desenări precise, e nevoie a cunoaște coordonatele obiectelor care se vor desena.

Coordonate absolute

Pentru ca să specificăm coordonatele absolute ale unui punct față de un sistem de axe ortogonal, similar cu un sistem din geometria analitică, trebuie specificată deplasarea punctului considerat față de originea acestui sistem, pe axa OX, respectiv pe axa OY. De exemplu, pentru a desena cele două segmente din desenul următor, tastăm în bara de comenzi coordonatele capetelor acestora: 0,0; 150,150 și 200,100, conform figurii 3-1.

Figura 3-1. Specificarea coordonatelor absolute

Ca o observație foarte importantă, trebuie să amintim că, atunci când se specifică o deplasare în sens invers axei, se trece semnul “-” înaintea valorii absolute a deplasării.

Coordonate relative

Specifică deplasările, pe axe, față de poziția ultimului punct desenat. Ca să se facă distincția față de modul absolut de introducere a coordonatelor, la coordonatele relative, în fața valorilor propriu-zise, se scrie semnul “@”. Ca să realizăm desenul din figura anterioară, folosind coordonatele relative, în zona de comenzi scriem:

Command: LINE

Specify first point: 0,0

Specify next point or [Undo]: @150,150

Specify next point or [Undo]: @50,-50

Coordonate polare

Pentru a specifica poziția unui punct folosind coordonate polare, luăm ăn considerare distanța față de punctul curent al cursorului și unghiul pe care-l face segmentul dintre aceste două puncte și sensul pozitiv al axei OX. Un exemplu avem în figura 3-2.

Figura 3-2. Specificarea coordonatelor polare

Crearea obiectelor – comenzi pentru desenare

În continuare, vor fi enumerate cele mai importante comenzi de desenare și exemple de utilizare a lor în aplicația AutoCAD 2015. În toate aceste exemple am luat în considerare un sistem de coordonate bidimensional.

Acest tip de comenzi se apelează prin una din următoarele variante: din meniul Draw al aplicației, urmând să se selecteze comanda corespunzătoare din meniul derulant, fila Home, grupul de butoane Draw a ribbon-ului din fereastra desenului sau prin scrierea comenzii direct în bara de comenzi. Este important de observat că în urma alegerii prin una dintre aceste metode a comenzii, în zona de comenzi apare un dialog cu programul, prin care se pot alege unele opțiuni pentru desenarea obiectului respectiv. Acestor opțiuni li se pot asocia unele variabile, cu valorile corespunzătoare introduse de la tastatură de către utilizator.

Segmentul de dreaptă

Se desenează folosind comanda Line. Rezultatul este desenarea unui segment de dreaptă, căruia trebuie să-i specificăm, printr-una din metodele descrise anterior, extremitățile. Un exemplu avem mai jos:

Command: line

Specify first point: 0,0

Specify next point or [Undo]: @200,-50

Specify next point or [Undo]: @100<45

Dreapta infinită

Pentru o dreaptă infinită se apelează comanda Xline. Pentru această comandă putem alege unul din parametrii: Hor (pentru linie orizontală), Ver (linie verticală), Ang (dreaptă care face un unghi cu axa OX), Bisect (desenează bisectoarea unghiului format de 2 drepte), Offset (o dreaptă paralelă la alta, desenată anterior, la o anumită distanță) sau un punct prin care trece dreapta.

În cazul în care specificăm un punct, programul ne solicită coordonatele celui de-al doilea punct prin care trece dreapta, iar apoi, câte coordonate introduce utilizatorul, până la apăsarea tastei Esc. Rezultă un mănunchi de drepte care trec prin primul punct specificat, ca în figura 3-3.

Figura 3-3. Comanda Xline

Dacă alegem opțiunea Hor, vom avea următorul dialog, în care specificăm, prin opțiunea h metoda de desenare a dreptei, apoi punctul prin care trece dreapta orizontală, urmat de distanța/ distanțele față de ultima dreaptă desenată. Dreapta va fi plasată în seminplanul în care este plasat cursorul mouse-ului. Similar, și la opțiunea Ver.

Command: XLINE

Specify a point or [Hor/Ver/Ang/Bisect/Offset]: h

Specify through point: 30,0

Specify through point: 50

Specify through point: 25

Command: XLINE

Specify a point or [Hor/Ver/Ang/Bisect/Offset]: v

Specify through point: 0,0

Specify through point: 30

Specify through point: 60

Opțiunea Ang solicită valoarea unui unghi pe care-l face dreapta cu axa OX sau un unghi față de altă dreaptă luată ca referință.

Command: XLINE

Specify a point or [Hor/Ver/Ang/Bisect/Offset]: A

Enter angle of xline (0) or [Reference]: a

Requires valid numeric angle, two points, or option keyword.

Enter angle of xline (0) or [Reference]: 30

Specify through point: 30,0

Command: XLINE

Specify a point or [Hor/Ver/Ang/Bisect/Offset]: a

Enter angle of xline (0) or [Reference]: r

Select a line object: (se selectează o dreapă, considerată ca referință)

Enter angle of xline <0>: 90

Opțiunea Bisect va duce la desenarea unei drepte, bisectoare a unui unghi format de alte două drepte care se intersectează într-un punct, ca în exemplul următor. Bisectoarea va fi desenată în planul determinat de cele trei puncte specificate.

Command: XLINE

Specify a point or [Hor/Ver/Ang/Bisect/Offset]: b

Specify angle vertex point: <Osnap on> (am fixat vârful unghiului)

Specify angle start point: ( coordonatele unui punct pe prima dreaptă)

Specify angle end point: (coordonatele unui punct pe a doua dreaptă)

La opțiunea Offset, ni se cere să selectăm o linie fața de care să se deseneze dreapta și distanța la care să fie aceasta desenată. Dreapta nou desenată va fi în planul indicat cu ajutorul mouse-ului, ulterior specificării distanței.

Command: XLINE

Specify a point or [Hor/Ver/Ang/Bisect/Offset]: o

Specify offset distance or [Through] <Through>: 30 (specificăm distanța)

Select a line object: (selectăm linia)

Specify side to offset: (selectăm planul în care se va desena dreapta)

Semidreapta

Folosim comanda Ray, în care specificăm originea semidreptei și un punct pe dreaptă. Programul mai solicită coordonate pentru noi puncte, până la apăsarea tastei Esc. În cazul în care specificăm mai multe puncte, se vor genera tot atâtea semidrepte, toate cu originea în primul punct specificat (vezi figura 3-4., în care avem originea semidreptelor în punctul de coordonate 0,0 și au fost indicate cu mouse-ul trei puncte în desen).

Figura 3-4. Comanda Ray

Multilinia

Multilinia este folosită pentru trasarea mai multor linii paralele, de diferite stiluri, culori și grosimi. Aceasta trebuie întâi definită și abia apoi desenată.

Desenarea multiliniei se face folosind comanda mline, în care putem să setăm parametri acesteia. Astfel, folosind opțiunea Justification, se stabilește alinierea multiliniei la punctul de start: top – dacă partea de sus a multiliniei se aliniază la punctul de start, zero – dacă prin punctare determinăm axa de simetrie – , sau bottom – dacă partea de jos a multiliniei se aliniază la punctul de start. Opțiunea Scale ne indică distanța dintre cele două linii paralele și style ne indică stilul liniei.

Command: _mline

Current settings: Justification = Top, Scale = 20.00, Style = STANDARD

Specify start point or [Justification/Scale/STyle]: j

Enter justification type [Top/Zero/Bottom] <top>: z

Current settings: Justification = Zero, Scale = 20.00, Style = STANDARD

Specify start point or [Justification/Scale/STyle]: s

Enter mline scale <20.00>: 30

În continuare, am exemplificat desenarea unei multilinii cu parametri setați anterior, prin punctele de coordonate 0,0; 30.15 și 45,56.

Command: MLINE

Current settings: Justification = Top, Scale = 1.00, Style = STANDARD

Specify start point or [Justification/Scale/STyle]: 0,0

Specify next point: 30,15

Specify next point or [Undo]: 45,56

Polilinia

Acest obiect este o succesiune de segmente și arce de cerc, de dimensiuni și grosimi diferite, care se constituie într-o singură entitate.

Pentru a construi o polilinie, folosim comanda pline, cu opțiunile Arc, Close, Halfwidth, Lenght, Undo, Width. Întotdeauna programul solicită coordonatele primului punct al poliliniei. Se poate începe polilinia cu un segment, sau direct cu cu un arc de cerc. Opțiunea Arc solicită punctul de sfârșit al arcului. Întotdeauna arcul se generează în sensul setat la opțiunile pentru unitățile de măsurare a unghiurilor. Opțiunile Width și Halfwidth solicită ca utilizatorul să introducă de la tastatură valorile grosimii, respectiv a jumătate din grosimea liniei (arcului) de desenat. Lenght specifică lungimea segmentului de desenat. În continuare, am adăugat un exemplu de polilinie complexă, folosind opțiunile comenzii corespunzătoare și rezultatul acestei succesiuni în fereastra aplicației (Figura 3-5.).

Command: pline

Specify start point: 0,0 (punctul de început)

Current line-width is 0.0000

Specify next point or [Arc/Halfwidth/Length/Undo/Width]: a

(se începe desenarea unui arc de cerc)

Specify endpoint of arc or

[Angle/CEnter/Direction/Halfwidth/Line/Radius/Second pt/Undo/Width]: r

Specify radius of arc: 30 (se introduce raza arcului de cerc)

Specify endpoint of arc or [Angle]: 1,2 (punctul de sfârșit al arcului)

Specify endpoint of arc or

[Angle/CEnter/CLose/Direction/Halfwidth/Line/Radius/Second pt/Undo/Width]: l (se continuă cu un segment)

Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: l

Specify length of line: 20 (se scrie lungimea segmentului)

Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]:w

(se modifică grosimea segmentului)

Specify starting width <0.0000>: (se păstrează grosimea de start a segmentului)

Specify ending width <0.0000>: 3 (se setează grosimea de sfârșit a segmentului)

Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]:15,20

(se introduce punctul de sfârșit al segmentului)

Figura 3-5. Comanda Pline

Cercul

Pentru desenarea unui cerc, în AutoCAD 2013 avem șase variante: prin specificarea centrului și razei, centrului și diametrului, două, respectiv trei puncte pe cerc, sau tangent la două, respectiv trei drepte.

Command: _circle

Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]: 0,0

(coordonatele centrului cercului)

Specify radius of circle or [Diameter]: 15 (raza cercului)

Command: CIRCLE

Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]: 30,30

(coordonatele centrului cercului)

Specify radius of circle or [Diameter]: d

Specify diameter of circle: 60

(se specifică diametrul)

Command: CIRCLE

Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]: 2p

(se alege modul de desenare prin 2 puncte diametral opuse)

Specify first end point of circle's diameter: 23,56

(prima extremitate a diametrului)

Specify second end point of circle's diameter: 56,80

(a doua extremitate a diametrului)

Command: circle

Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]: 3p

Specify first point on circle: 30,30 (primul punct)

Specify second point on circle: 60,60 (al doilea punct)

Specify third point on circle: 30,90 (al treilea punct)

În figura 3-6., am exemplificat comanda circle, cu opțiunea ttr, în care am selectat cele două segmente desenate anterior și am introdus ca valoare a cercului 10 unități. Ca observație, ar putea apare cazul în care la cele două entități să nu existe un cerc tangent, simultan.

Command: CIRCLE

Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]: ttr

Specify point on object for first tangent of circle:

Specify point on object for second tangent of circle:

Specify radius of circle <30.0000>: 10

Figura 3-6. Comanda circle, cu opțiunea ttr

Pentru a folosi opțiunea ttt de generare a cercului, trebuie să avem, în prelabil, trei segmente la care să existe un cerc posibil tangent. (figura 3-7.)

Command: _circle

Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]: _3p

(se alege metoda TTT de desenare a cercului)

Specify first point on circle: _tan to

(se alege primul punct de tangență)

Specify second point on circle: _tan to

(se alege al doilea punct de tangență)

Specify third point on circle: _tan to

(se alege al treilea punct de tangență)

Figura 3-7. Comanda circle, cu opțiunea ttt

Arcul de cerc

AutoCAD 2013 oferă unsprezece variante de a construi un arc de cerc:

prin trei puncte;

coordonatele începutului arcului, centrul cercului, sfârșit de arc;

punct de început, centrul cercului, unghiul dintre axa OX și raza corespunzătoare punctului de sfârși de arc;

punct de început, centrul cercului, lungimea corzii dintre cele două extremități ale arcului;

punctul de început, punctul de sfârșit de arc și unghiul inclus;

punct inițial, punct final și o tangentă din punctul inițial;

punctele inițial, final și raza cercului;

centrul cercului, punctele de început și sfârșit de arc;

centrul cercului, începutul arcului, unghi inclus;

centrul cercului, începutul arcului, lungimea coardei;

tangent la ultimul segment/ arc desenat.

În figura 3-8. se poate observa cum se generează un arc de cerc prin trei puncte alese de utilizator, iar în exemplele următoare sunt descrise celelalte metode de a desena arc de cerc în AutoCAD 2013.

Figura 3-8. Comanda arc, definit prin trei puncte

Command: _arc

Specify start point of arc or [Center]: 0,0

(coordonatele punctului inițial)

Specify second point of arc or [Center/End]: _c Specify center point of arc: 30,30 (coordonatele centrului cercului)

Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: 60,30

(coordonatele punctului final al arcului)

Command: _arc

Specify start point of arc or [Center]: 0,0

(coordonatele punctului inițial)

Specify second point of arc or [Center/End]: _c Specify center point of arc: 30,30

(coordonatele centrului cercului)

Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: _a Specify included angle: 30

(valoarea unghiului)

Command: _arc

Specify start point of arc or [Center]: 0,0

(coordonatele punctului inițial)

Specify second point of arc or [Center/End]: _c Specify center point of arc: 30,30

(coordonatele centrului cercului)

Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: _l Specify length of chord: 60

(lungimea coardei care leagă punctele extreme ale arcului)

Poligonul regulat

Comanda Polygon ne ajută generăm poligoane regulate, folosind un număr de laturi, introdus de la tastatură, apoi trebuie specificată una din modalitățile de construire (înscris sau circumscris unui cerc de rază dată). Nu în ultimul rând, trebuie specificată raza cercului înscris/ circumscris poligonului. În figura alăturată se poate observa cum folosim comanda polygon, cu specificarea numărului de laturi și a coordonatelor centrului înscris în poligon.

Command: _polygon Enter number of sides <5>: 6 (numărul de laturi)

Specify center of polygon or [Edge]: 30,30 (centrul poligonului)

Enter an option [Inscribed in circle/Circumscribed about circle] <I>: c

(alegerea variantei de poligon înscris în cerc)

Specify radius of circle: 50 (raza cercului circumscris poligonului)

O altă variantă de a genera un polgon este ca, pe lângă numărul de laturi dorit, să se introducă de la tastatură a coordonatelor a două vârfuri ale poligonului, pentru ca, apoi, programul să calculeze coordonatele celorlalte vârfuri ale acestuia:

Command: _polygon Enter number of sides <6>: 8

Specify center of polygon or [Edge]: e

Specify first endpoint of edge: 30,30

Specify second endpoint of edge: 50,50

Dreptunghiul

Desenarea dreptunghiului se referă la specificarea colțului din stânga jos și a celui din dreapta sus. Dacă dorim, putem să teșim sau să filetăm colțurile dreptunghiului, cu opțiunile Chamfer (se introduc distanțele pentru teșire) sau Fillet (se specifică raza de filetare).

Figura 3-10. Comanda rectangle

În continuare avem un exemplu în care am desenat un dreptunghi, racordat la colțuri, desenat prin introducerea de la tastatură a ariei dreptunghiului și a lungimii acestuia. Opțiunea Width, nefolosită în acest exemplu, se referă la grosimea liniei cu care se vor trasa viitoarele dreptunghiuri. Opțiunea Elevation se referă la altitudinea la care se construiesc viitoarele dreptunghiuri (deși sunt figuri plane), iar Thickness definește grosimea (înălțimea – pe verticală) viitoarelor dreptunghiuri.

Command: _rectang

Current rectangle modes: Elevation=12.0000 Fillet=5.0000

Specify first corner point or [Chamfer/Elevation/Fillet/Thickness/Width]: f

Specify fillet radius for rectangles <5.0000>: 7

Specify first corner point or [Chamfer/Elevation/Fillet/Thickness/Width]: 0,0

Specify other corner point or [Area/Dimensions/Rotation]: a

Enter area of rectangle in current units <200.0000>: 300

Calculate rectangle dimensions based on [Length/Width] <Length>: l

Enter rectangle length <10.0000>: 2

Sectoare inelare de cerc

Folosim comanda Donut, în care trebuie să stabilim diametrul interior, apoi pe cel exterior. Programul desenează atâtea sectoare inelare, câte coordonate de puncte introducem, până la ieșirea din comandă (apăsarea butonului drept al mouse-ului):

Command: _donut

Specify inside diameter of donut <0.5000>: 3 (diametrul interior)

Specify outside diameter of donut <1.0000>: 6 (diametrul exterior)

Specify center of donut or <exit>: 50,50 (centrul inelului)

Ca observație, în cazul în care desenăm cu linie întreruptă, inelele nu mai sunt continue, forma lor depinzând de tipul liniei (figura 3-11), iar ca să desenăm un cerc plin, trebuie să specificăm dimensiunea 0 pentru diametrul interior.

Figura 3-11. Comanda donut

Elipsa

În mod implicit, elipsa se desenează prin specificarea coordonatelor extremelor primei axe și apdistanței de la centrul elipsei la un capăt al celeilalte axe. În figura 3-12, avem o elipsă construită cu linie întreruptă, prin specificarea extremităților unei axe și a lungimii celeilalte semiaxe.

Figura 3-12. Comanda Ellipse

Altă varintă de desenare cere coordonatele centrului elipsei, coordonatele extremității primei axe și lungimea celeilalte axe. Tot de la comanda ellipse, putem construi un arc eliptic, precizând cinci puncte: primele două determină extremitățile și lungimea primei axe, al treilea punct specifică distanța de la centrul elipsei la extremitatea celei de-a doua axe, iar ultimele două puncte indică începutul și sfârșitul arcului eliptic.

Command: _ellipse

Specify axis endpoint of ellipse or [Arc/Center]: _c

Specify center of ellipse: 0,0 (centrul elipsei)

Specify endpoint of axis: 50,0 (extremitatea primei axe)

Specify distance to other axis or [Rotation]: r

Specify rotation around major axis: 30 (rotația față de axa majoră)

Command: _ellipse

Specify axis endpoint of ellipse or [Arc/Center]: _c

Specify center of ellipse: 0,0 (centrul elipsei)

Specify endpoint of axis: 50,0 (extremitatea primei axe)

Specify distance to other axis or [Rotation]: 60 (lungimea celeilalte semiaxe)

Command: _ellipse

Specify axis endpoint of ellipse or [Arc/Center]: _a

Specify axis endpoint of elliptical arc or [Center]: 0,0 (centrul elipsei)

Specify other endpoint of axis: 50,0 (extremitatea primei axe)

Specify distance to other axis or [Rotation]: 15 (lungimea axei secundare)

Specify start angle or [Parameter]: 45 (punctul de început al arcului)

Specify end angle or [Parameter/Included angle]: 270 (punctul final al arcului)

Desenarea de puncte

Comanda Point este una din cele mai simple comenzi, cu ea putem să inserăm un punct în desen, cu simbolul setat anterior. Comenzile pdmode și pdsize precizează tipul și dimensiunea simbolului folosit pentru reprezentarea punctului (figura 3-13.).

Command: _point

Current point modes: PDMODE=0 PDSIZE=0.0000

Specify a point: 50,0

Command: PDSIZE

Enter new value for PDSIZE <0.0000>: 5

Command: PDMODE

Enter new value for PDMODE <0>: 34

Figura 3-13. Tipurile de noduri și valorile pdmode corespunzătoare

Editarea obiectelor – comenzi pentru modificare și construcție

În marea majoritate a cazurilor, este necesar ca obiectele create să fie modificate, multiplicate, sau deplasate, eventual schimbată orientarea lor. Aceste operații pot fi realizate prin editarea obiectelor. Pentru a accesa comenzile pentru editare șii de construcție, le putem selecta din opțiunile meniului Modify ale barei de meniuri a aplicației, din fila Modify a ribbon-ului din fereastra desenului (vezi figura alăturată) sau tastându-le numele în bara de comenzi.

Vor fi prezentate, în cele ce urmează, principalele operații de editare aplicabile asupra obiectelor în AutoCAD 2013.

Ștergerea obiectelor

Se face folosind comanda Erase, corespunzător exemplului următor:

Command: _erase

Select objects: 1 found (se selectează obiectul de șters și se apasă tasta Enter)

Operația oops anulează efectul comenzii Erase, refăcând ultimul set de obiecte șterse.

Copierea obiectelor

Copierea obiectelor înseamnă multiplicarea acestora și plasarea copiei într-un anume punct, specificat de utilizator, cu păstrarea setului inițial de obiecte. Se poate spune că operația de copiere este o translație a obiectului selectat, fără ștergerea obiectilui inițial. Înainte de a lansa operația de copiere, trebuie selectate obiectele în cauză se apasă Enter, ca și confirmare a selecției, și se continuă cu dialogul din zona de comenzi, pentru a definitiva copierea. În cadrul acest dialog, trebuie specificat un punct din desen, față de care se face translația (punctul de prindere) și un punct în care se copiază obiectul, mai precis, punctul în care va ajunge punctul de prindere la final. În figura 3-14. am arătat cum se copiază un set de două cercuri, cu specificarea punctului de prindere a obiectului și a punctului în care se copiază setul.

Figura 3-14. Copierea unui set de obiecte.

Una dintre opțiunile comezii Copy este Displacemet, care ne conduce la alegerea punctului ales pentru translație și a distanței și direcției după care se face translația. Opțiunea mOde se referă la alegerea copierii simple sau multiple (până la apăsarea tastei Enter).

Oglindirea obiectelor

Recurgem la acest procedeu atunci când dorim să obținem obiecte simetrice, ca și când le-am întors cu 180° în jurul unei axe de simetrie. Procedeul este următorul: se selectează obiectul sau obiectele care trebuie oglindite, se specifică punctele care vor determina axa de simetrie și, la final, dacă dorim sau nu să ștergem obiectul sursă.

Figura 3-15. Oglindirea unui obiect

Dacă oglindim obiecte de tip text, ca să nu apară textul scris invers, accesăm variabila MIRRTEXT și îi atribuim valoarea 0.

Command: MIRRTEXT

Enter new value for MIRRTEXT <1>: 0

Contururile decalate paralel

Contururile decalate paralel se referă la niște obiecte asemenea obiectelor sursă, poziționate astfel încât contururile obiectului sursă și ale obiectului final să fie paralele. Pentru a realiza un astfel de contur se folosește comanda Offset. Se selectează obiectul sursă, se introduce valoarea distanței de la obiectul nou creat la obiectul sursă și se punctează cu mouse-ul în planul unde se va poziționa noul obiect. Opțiunea multiple va avea ca efect posibilitatea de a realiza mai multe obiecte printr-o singură apelare a comenzii offset, dacă nu setăm opțiunea multiple, putem să realizăm doar un singur obiect la o singură apelare a comenzii. Opțiunea Erase stabilește dacă se șterge în mod automat obiectul sursă sau nu. Dacă variabila Erase are valoarea y, atunci se sterge în mod automat obiectul sursă. Dacă Erase are valoarea n, atunci utilizatorul poate opta între a șterge (y) sau nu (n) obiectul sursă. Opțiunea Through are ca efect alegerea de către utilizator a punctului prin care să treacă obiectul final, fără a mai specifica distanța de offset.

Command: OFFSET

Current settings: Erase source=Yes Layer=Source OFFSETGAPTYPE=0

(setările inițiale)

Specify offset distance or [Through/Erase/Layer] <189.6061>: e

(alegerea opțiunii erase)

Erase source object after offsetting? [Yes/No] <Yes>: n

(modificarea valorii variabilei erase)

Specify offset distance or [Through/Erase/Layer] <189.6061>: t

(alegerea opțiunii through)

Select object to offset or [Exit/Undo] <Exit>:

(se indică punctul prin care trece noul obiect)

Specify through point or [Exit/Multiple/Undo] <Exit>:

(ieșirea din modul through)

Select object to offset or [Exit/Undo] <Exit>:

(ieșirea din comandă)

Figura 3-16. Offset cu multiple activat

Șiruri/ Matrici de obiecte

Se obțin prin poziționarea, la distanțe egale, a mai multor copii ale aceluiași obiect. Obiectele nou create, împreună cu obiectul sursă, vor fi dispuse pe linii și coloane sau circular. Versiunea 2013 de AutoCAD are și opțiunea de a le plasa pe o curbă.

Opțiunile pentru comanda array:

Associative – determină dacă elementele șirului/ matricii sunt independente sau nu

Base point – punctul folosit pentru poziționarea elementelor în șir/ matrice

Count – numărul de linii și coloane al matricii

Spacing – distanța dintre linii și coloane

Columns, Rows – numărul de linii, coloane

Figura 3-17. Path array neasociativ

Mutarea obiectelor

Mutarea obiectelor se realizează folosind comanda Move. Se selectează obiectul care trebuie mutat și apoi se alege punctul de translație sau distanța pe care se deplasează obiectul.

Command: _move

Select objects: 1 found

Select objects:

(s-a selectat obiectul)

Specify base point or [Displacement] <Displacement>: <Osnap on>

(se alege punctul de translație)

Specify second point or <use first point as displacement>:

(se alege poziția finală a obiectului)

Command: MOVE

Select objects: 1 found

(se selectează alt obiect, până la apăsarea tastei Enter)

Rotirea obiectelor

Se selectează obiectul vizat, se alege un punct de bază și apoi se introduce valoarea unghiului de rotație. Opțiunea Copy are ca rezultat obținerea unei copy a obiectului, care se rotește cu unghiul specificat.

Command: _rotate

Current positive angle in UCS: ANGDIR=counterclockwise ANGBASE=0

(setările inițiale pentru comanda rotate)

Select objects: 1 found

(s-a selectat obiectul)

Select objects:

(s-a validat selecția)

Specify base point:

(s-a specificat punctul după care se face rotația)

Specify rotation angle or [Copy/Reference] <0>: 30

Comanda rotate cu opțiunea Copy:

Command: _rotate

Current positive angle in UCS: ANGDIR=counterclockwise ANGBASE=0

(setările inițiale)

1 found (obiectul era selectat înainte de apelarea comenzii)

Specify base point: (se indică punctul de rotație)

Specify rotation angle or [Copy/Reference] <30>: c

(se folosește opțiunea Copy)

Rotating a copy of the selected objects.

Specify rotation angle or [Copy/Reference] <30>: 60

(se introduce de la tastatură unghiul de rotație)

Mărirea sau micșorarea obiectelor

Se face folosind comanda Scale, în cadrul căreia trebuie să, alegem punctul de bază (față de care se face scalarea) și apoi să introducem factorul de scalare (subunitar, dacă dorim să obținem un obiect mai mic, sau supraunitat, pentru a obține un obiect mai mare). Opțiunea Copy are ca rezultat scalarea unei copii a obiectului, iar Reference – alegerea unei lungimi consigerată ca referință inițială și a noii lungimi finale.

Command: SCALE

Select objects: 1 found

Select objects:

Specify base point:

Specify scale factor or [Copy/Reference]: 30

Command: _scale

Select objects: 1 found

Select objects:

Specify base point:

Specify scale factor or [Copy/Reference]: r

Specify reference length <1.0000>: 2

Specify new length or [Points] <1.0000>: 5

Deformarea obiectelor

În momentul în care se dorește deformarea unui obiect, se selectează și apoi, făcând click pe un punct de prindere, acesta devine fierbinte, urmând ca utilizatorul să indice noua poziție a punctului de prindere. Rezultatul acestei succesiuni este deformarea obiectului. Aceasta se poate realiza cu sau fără copiere.

Extinderea controlată a lungimii obiectelor

Folosim comanda Lenghten, cu una din opțiunile:

Dy (punctăm în desen și, prin drag and drop, se modifică lungimea obiectului ,

Delta (se alungește desenul cu o valoare specificată de utilizator),

Percent (se specifică procentul cu care se alungește obiectul),

Total (se specifică lungimea finală a obiectului selectat).

În general, alungirea obiectului selectat se aplică la capătul cel mai apropiat de punctul de selecție. În figura 3-18.

Figura 3-18. Comanda Lenghten

Tăierea obiectelor

Se taie porțiuni din desen, pâna la intersecția cu un alt obiect, numit obiect de frontieră. Singurul obiect care nu poate fi considerat frontieră este multilinia. Se folosește comanda Trim. Se selectează obiectele frontieră, apoi se selecteză obiectul sursă, iar în final, se elimină porțiunile care se taie, prin selecția lor.

Command: _trim

Current settings: Projection=UCS, Edge=None

Select cutting edges … (se selectează obiectele frontieră)

Select objects or <select all>: 1 found

Select objects: 1 found, 2 total (se selectează obiectul sursă)

Select objects: (se apasă tasta Enter pentru a confirma selecția)

Select object to trim or shift-select to extend or

[Fence/Crossing/Project/Edge/eRase/Undo]:

(se selectează prima porțiune care se elimină)

Select object to trim or shift-select to extend or

[Fence/Crossing/Project/Edge/eRase/Undo]:

(se selectează a doua porțiune care se elimină)

Select object to trim or shift-select to extend or

[Fence/Crossing/Project/Edge/eRase/Undo]:

(ieșirea din comanda Trim)

Figura 3-19. Tăierea unui arc de cerc

Extinderea obiectelor

Se referă la extinderea unui obiect până la un alt obiect frontieră. Se folosește comanda Extend ăn următorul mod: se selectează obiectul frontieră, se tastează Enter pentru confirmarea selecției, se alege obiectul care trebuie extins și se confirmă selecția prin încă un Enter. Se continuă alegerea de obiecte frontieră, respectiv obiecte de extins până la ieșirea din comanda Extend.

Figura 3-20. Extinderea unui arc de cerc

Întreruperea obiectelor

Comanda Break are ca efect întreruperea unui obiect sursă, obținându-se un obiect din care s-a decupat o porțiune delimitată de două puncte indicate de utilizator. După apelarea comenzii, se selectează direct primul punct de tăiere prin punctarea lui cu mouse-ul, se confirmă selecția cu Enter, apoi se alege și al doilea punct de tăiere.

Command:

Command: _break

Select object: (se selectează primul punct de tăiere și se tastează Enter)

Specify second break point or [First point]: (al doilea punct de tăiere)

Unirea obiectelor

În cazul în care vrem să transformăm mai multe obiecte într-unul singur, folosim comanda Join. Se aleg obiectele sursă prin selecție și se apasă Enter pentru confirmare. Rezultatul va fi un obiect fonu, format din cele două inițiale. În figura 3-21. Am exemplificat unirea a două arce eliptice într-unul singur, unirea realizându-se în sens trigonometric.

Figura 3-21. Comanda Join

Teșirea obiectelor

Acest tip de modificare se poate aplica doar asupra obiectelor cu colțuri. Practic, se “taie” colțul ales, prin specificarea unei distanțe până la care se taie, începând de la colț, pentru fiecare latură a colțului respectiv. Se realizează folosind comanda Chamfer, astfel:

Command: CHAMFER

(TRIM mode) Current chamfer Dist1 = 5.0000, Dist2 = 10.0000

(valorile setate inițial pentru distanțele de tăiere)

Select first line or [Undo/Polyline/Distance/Angle/Trim/mEthod/Multiple]:

(se selectează prima latură a colțului)

Select second line or shift-select to apply corner or [Distance/Angle/Method]:

(se selectează a doua latură a colțului)

În cazul în care distanțele stabilite initial sunt mai mari decât lungimea laturilor care se vor selecta, aceste distanțe se modifică folosind opțiunea Distance,astfel:

Command: CHAMFER

(TRIM mode) Current chamfer Dist1 = 5.0000, Dist2 = 10.0000

Select first line or [Undo/Polyline/Distance/Angle/Trim/mEthod/Multiple]: D

Specify first chamfer distance <5.0000>: 2

Specify second chamfer distance <2.0000>: 3

Racordarea obiectelor

Se referă la rotunjirea colțurilor obiectelor. Operația este asemănătoare cu teșirea, doar că în locul segmentului de tăiere a colțului apare un arc de tăiere, cu o rază de o anumită valoare, introdusă de la tastatură de utilizator.

Command: _fillet

Current settings: Mode = TRIM, Radius = 3.0000

(se afișează setările inițiale)

Select first object or [Undo/Polyline/Radius/Trim/Multiple]:

(se selectează prima latură a colțului)

Select second object or shift-select to apply corner or [Radius]:

(se selectează a doua latură a colțului)

CAPITOLUL IV

Definitivarea unui proiect CAD

Finalizarea și tipărirea desenului

Hașurarea desenelor

În domeniul ethnic, “hașura” reprezintă umplerea cu un anumit model a unei zone și se realizează pentru a o deosebi, simbolistic, de alte zone din desen. În funcție de domeniul pentru care este realizat proiectul/ desenul respectiv, “hașura” aplicată are o semnificație diferită: în mecanică, hașura poate reprezenta o secțiune într-o anumită piesă, pentru un inginer constructor poate reprezenta o anumită textură, iar în cartografie – un anumit tip de suprafață. Trebuie menționat că hașura se poate aplica doar unor contururi închise, sau unor zone care sunt “închise” în mod complet de către diverse obiecte înconjurătoare.

Pentru realizarea acestei operații, folosim comanda Hatch. În continuare, avem un exemplu de utilizare a acestei comenzi:

Command: _hatch

Pick internal point or [Select objects/seTtings]: Selecting everything…

Selecting everything visible…

(se selectează o zonă închisă din desen)

Analyzing the selected data…

Analyzing internal islands…

Pick internal point or [Select objects/seTtings]: *Cancel*

Figura 4-1. Variantele comenzii Hatch în AutoCAD 2013

Pentru personalizarea procesului de hașurare, avem la dispoziție opțiunea seTtings din sintaxa comenzii Hatch, la alegerea căreia se deschide fereastra Hatch and Gradient.

Figura 4-2. Setările comenzii Hatch în AutoCAD 2013

În fereastra Hatch and Gradient, în zona Type and Pattern se alege tipul de hașurare (după unul din modelele predefinite, modele-utilizator sau avem posibilitatea să creem un model nou). La crearea unui nou tip de model, prin alegerea culorii liniei de hașură și a culorii fundalului, respectiv a scalei hașurii. Din zona Angle and Scale, putem să alegem unghiul pe care-l fac elementele din care este constituit modelul cu axa OX din sistemul de coordinate actual, respectiv spațierea dintre elementele pattern-ului, precum și scala și spațierea modelului creat de utilizator. În zona Hatch origin se poate specifica originea hașurii, alegând între varianta implicită sau specificată de utilizator. Varianta implicită se poate seta prin atribuirea unor alte coordinate variabilei de system hporigin. Dacă dorim să alegem doar pentru modelul curent o nouă origine, putem simplu să o selectăm, după ce am selectat opțiunea Click to set new origin, sau să alegem un punct specific față de limitele dreptunghiului care încadrează cât mai strâns muchiile înconjurătoare ale hașurii. Odată ce am ales o nouă origine, putem salva acest punct ca origine implicită a hașurii. În zona Boundaries se stabilesc setări pentru a delimita chenarul/ zona de hașurat. Butonul Add: pick points determină în mod automat, în urma selectării unui anumit punct din desen, generarea unei hașuri în conturul închis care delimitează cât mai strâns zona în care se află punctul selectat. Butonul Add: select objects realizează direct hașura obiectului selectat. Bineînțeles, obiectul trebuie să fie delimitat de un contur închis. Butonul Remove boundaries determină eliminarea, în mod interactiv, a insulelor care apar în zona delimitată pentru hașurare. View Selections închide momentan fereastra Hatch and Gradient pentru a se putea vizualiza desenul cu hașura realizată. Pentru ca să vizualizăm din nou fereastra, se tastează Enter. Zona Options cuprinde butoane pentru realizarea unei hașuri asociative, hașuri separate, ordinea de plasare a hașurii sau a modelului de umplere a obiectelor, astfel: ]naintea tuturor obiectelor, în fața, respectiv în spatele conturului. Cu butonul Layer putem asocia un anumit obiect-hașură unui anumit strat, altul decât cel curent, iar cu butonul Transparency se poate seta transparența hașurii, eventual diferită de cea a obiectului curent, prin specificarea unei anumite valori, care va fi asociată variabilei de sistem hptransparency. Butonul Inherit properties se folosește pentru selectarea obiectului ale cărui setări de hașură se vor moștenite pentru obiectul căruia suntem în curs de a-i aplica o hașură. Butonul More Options (Alt+<) ne deschide zona Islands, de unde putem specifica dacă se vor activa sau nu insulele și modul în care se vor hașura insulele.

Cotarea desenelor

Termenul de cotare se referă la reprezentarea în desen a valorilor dimensiunilor anumitor elemente din desen, iar cota este rezultatul operației de cotare. Cotarea, ca și desenarea propriu-zisă, trebuie să respecte regulile desenului tehnic, iar, ca un utilizator al aplicației să fie sigur că respectă aceste reguli, este suficient să folosească opțiunile oferite de programul AutoCAD 2013. Cele mai importante tipuri de cotări: cotarea lineară, cotarea radială (a razelor și diametrelor), cotarea unghiurilor, a arcelor de cerc.

Exemple și comenzi pentru cotare (folosim opțiunile menului Dimension sau comenzile specifice – în zona de comenzi):

Cotarea rapidă (automată)

Folosim comanda qdim în zona de comenzi, aspectul cotărilor va fi diferit, în funcție de opțiunile alese din prompt-ul aplicației.

Command: _qdim

Associative dimension priority = Endpoint

Select geometry to dimension: 1 found

Select geometry to dimension:

Specify dimension line position, or [Continuous/ Staggered/ Baseline/ Ordinate/ Radius/ Diameter/ datumPoint/ Edit/ seTtings] <Continuous>:

Cotarea liniară

Se realizează utilizând comanda dimlinear în zona de comenzi. Programul solicită specificarea originii celor două linii ajutătoare de cotă și a locației liniei de cotă. Opțiunea Mtext afișează editorul care face posibilă personalizarea textului cotei. Opțiunea Text are ca efect unei alte valori decât cea măsurată de aplicație și afișarea altei valori, scrise de utilizator în linia de comenzi. Opțiunea Angle afișează textul cotei la un unghi specificat de utilizator. Opțiunile Vertical, Horizontal și Rotated creează linii de cotă orientate corespunzător. În exemplul următor este ilustrată modalitatea de a genera o linie de cotă rotită la 60°.

Command: _dimlinear

Specify first extension line origin or <select object>:

(se selectează prima extremitate a segmentului cotat)

Specify second extension line origin:

(se selectează a doua extremitate a segmentului cotat)

Specify dimension line location or

[Mtext/Text/Angle/Horizontal/Vertical/Rotated]: r

(se alege opțiunea pentru desenarea unei linii de cotă rotite la un anumit unghi)

Specify angle of dimension line <0>: 120

(se specific unghiul pentru linia de cotă)

Specify dimension line location or

[Mtext/Text/Angle/Horizontal/Vertical/Rotated]:

(se specific poziția liniei de cotă)

Dimension text = 31.32

Figura 4-3. Comanda dimlinear, cu opțiunea Rotated

Cotarea liniară

Este asemănătoare cu metoda de cotare liniară, având, totuși, mai puține opțiuni decât aceasta, după cum se poate observa în exemplul următor.

Command: _dimaligned

Specify first extension line origin or <select object>:

Specify second extension line origin:

Non-associative dimension created.

Specify dimension line location or

[Mtext/Text/Angle]:

Dimension text = 65.94

Cotarea lungimii arcului de cerc

Comanda dimarc poate realiza cotarea unui arc de cerc sau a unei portiuni a arcului selectat anterior (folosind opțiunea Partial). Opțiunea Leader adaugă o linie de tip lider, cu orientarea către centrul cercului din care face parte arcul. Această opțiune se poate aplica doar arcelor de cerc cu unghi la centru mai mare decât 90° (figura 4-3.).

Command: _dimarc

Select arc or polyline arc segment:

(se selectează arcul de cerc)

Specify arc length dimension location, or [Mtext/Text/Angle/Partial/Leader]: p

(se alege opțiunea Partial)

Specify first point for arc length dimension:

(se alege prima extremitate a porțiunii de arc)

Specify second point for arc length dimension:

(se alege a doua extremitate a porțiunii de arc)

Specify arc length dimension location, or [Mtext/Text/Angle/Partial/Leader]:

(se specifică distanța liniei de cotă față de arc)

Dimension text = 29.02

Command: _dimarc

Select arc or polyline arc segment:

(se selectează arcul de cerc)

Specify arc length dimension location, or [Mtext/Text/Angle/Partial/Leader]: l

(se alege opțiunea Leader)

Specify arc length dimension location, or [Mtext/Text/Angle/Partial/No leader]:

(se specifică distanța liniei de cotă față de arc)

Dimension text = 84.92

Figura 4-4. Opțiunile Partial și Leader

Cotarea razelor și a diametrelor

Se face folosind comenzile dimradius și dimdiameter, cu una din opțiunile Mtext, Text, Angle. Acestea au fost detaliate anterior, la comanda dimlinear.

Command: _dimradius

Select arc or circle:

(se selectează arcul de cerc)

Dimension text = 43.19

Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle]:

(se specifică distanța liniei de cotă față de arc)

Command:

Command:

Command: _dimdiameter

Select arc or circle:

(se selectează arcul de cerc)

Dimension text = 86.38

Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle]:

(se specifică distanța liniei de cotă față de arc)

Figura 4-5. Cotarea razelor și a diametrelor

Cotarea unghiurilor

Se generează un arc de cerc desenat între direcțiile laturilor unghiului, selectate anterior de către utilizator. În funcție de poziționarea indicatorului de mouse (în momentul specificării poziției liniei de cotă) și de mărimea unghiului, linia de cotă va fi în interiorul, respectiv exteriorul unghiului cotat.

Command: _dimangular

Select arc, circle, line, or <specify vertex>:

Select second line:

Specify dimension arc line location or [Mtext/Text/Angle/Quadrant]:

Dimension text = 166

Dacă este selectată și activată opțiunea Quadrant, linia de cotă va fi prelungită în exteriorul liniei ajutătoare. Această comandă de poate aplica și pentru unghiuri formate la intersecția prelungirii a două segmente, sau pentru unghiuri la centru (într-un cerc).

Cotarea față de o bază de cotare/ cotarea înlănțiută

În cazul în care dorim să facem o cotare față de o bază, se specifică punctul de inserție al primei linii ajutătoare, apoi se punctează succesiv pentru a specifica poziția celorlalte linii ajutătoare. Pentru cotarea înlănțiută, se cotează primul segment, apoi se punctează succesiv pentru a indica extremitățile celorlalte segmente.

Figura 4-6. Cotarea cu bază comună și cotarea înlănțuită

Formatarea elementelor cotării

Fiecare tip de cotare folosește anumite elemente pentru a reprezenta valorile dimensiunii cotate. Unele din aceste elemente sunt comune tuturor tipurilor de cotări, altele depind de tipul de cotare. Fiecare set configurat de astfel de elemente formează un stil de cotare și poate fi salvat sub un anumit nume, modificat, stabilit ca și stil implicit, sau chiar comparat cu alte stiluri, element cu element. Toate aceste operații pot fi realizate cu ajutorul instrumentului Dimension Style Manager, pe care îl apelăm cu ajutorul comenzii dimstyle sau alegând opțiunea Dimension Style… din meniul Dimension al aplicației. La apelul acestei comenzi, se deschide fereastra Dimension Style Manager, în care putem crea, configure și compara noi stiluri de cotare și, nu în ultimul rând, să setăm ca și curent unul din stilurile disponibile.

Indiferent că dorim să creem un nou stil, să-l modificăm sau să impunem anumite elemente dintr-un stil unui anumit stil setat ca și implicit (alegând una din opțiunile New…, Modify… sau Override, fereastra Dimension Style Manager afișează mai multe file în care este disponibilă formatarea, pe categorii, a tuturor elementelor cotării: linii, simboluri și săgeți, text, etc.

Figura 4-7. Dimension Style Manager

Dacă alegem opțiunile New…, Modify… sau Override…, se afișează în primul rând fila Lines. În cadrul acestei file se pot alege: culoarea, tipul de linie, grosimea liniei, distanța dintre liniile de cotă, eliminarea unui capăt de linie de cotă (în zona Dimension lines). În zona Extension Lines se stabilesc culoarea liniei ajutătoare, tipul celor două linii ajutătoare – independent una de alta -, grosimea liniei, extinderea capătului liniei ajutătoare față de linia de cotă, distnța față de elementul cotat, o lungime fixă a liniei ajutătoare.

Fila Symbols and Arrows conține controale pentru tipul și dimensiunea săgeții de la liniile de cotă și linia lider, opțiuni pentru marcarea centrului cercului și poziția simbolului pentru lungimea arcului. În cadrul filei Text se stabilește aspectul textului (stilul, culoarea conturului, culoarea de umplere, dimensiunea textului, chenar pentru text), poziția textului (pe verticală/ orizontală, direcția de scriere, distanța până la linia de cotă) și alinierea textului. În fila Fit se stabilesc setările pentru încadrarea cotei și a săgeților liniei de cotă (în cazul în care toate aceste elemente nu încap datorită lungimii reduse a liniei de cotă) și poziționarea cotei față de linia de cotă (atunci când aceasta nu se află în poziția implicită). Fila Primary Units setează proprietățile unităților de măsură primare: formatul unității de măsură, precizia, aspectul fracțiilor, separatorul zecimal valoarea de rotunjire, includerea unui prefix sau sufix la cotă, factorul de scalare, surimarea zerourilor de la valorile zecimale. În cadrul filei Alternate Units apar în plus controale pentru factorul de multiplicare față de unitățile de măsură primare și poziționarea față de unitățile primare. În fine, fila Tolerances gestionează formatarea abaterilor dimensionale: metoda de înscriere a abaterilor, numărul de zecimale afișate, valorile minimă și maximă a abaterii, înălțimea textului abaterii, poziționarea pe verticală a valorii abaterii, alinierea abaterilor după punctul zecimal, precizia și suprimarea zerourilor pentru abaterile în unități alternative.

Tipărirea textului

Chiar dacă proiectele realizate de un tehnician CAD conțin, în principal, elemente geometrice, aproape de fiecare dată este necesar ca acestea să fie însoțite de diverse specificații, titluri, note etc. De aceea, este necesar să se cunoască modul de scriere, formatare și editare a textului.

Scrierea textului se face folosind comenzile Text sau Mtext în zona de comenzi, sau alegând opțiunea text din meniul Draw al aplicației, cu variantele Single Line Txt sau Multiline Text. Același rezultat îl obținem apăsând butonul Text din fila Annotation.

Figura 4-8. Modalitățile de introducere a textului în desen

Comanda Text ne solicită pe rând oordonatele punctului de inserare a textului, înălțimea textului, unghiul de rotație al orientării textului față de orizontală. După ce am stabilit aceste lucruri, se poate introduce textul dorit.

Command: TEXT

Current text style: "Standard" Text height: 2.5000 Annotative: No

Specify start point of text or [Justify/Style]:

Specify height <2.5000>: 10

Specify rotation angle of text <0>: 60

Opțiunea Justify se referă la alinierea textului propriu-zis și oferă un număr mare de opțiuni suplimentare de plasare față de un punct anume selectat în desen, astfel:

Command: TEXT

Current text style: "Standard" Text height: 66.7260 Annotative: No

Specify start point of text or [Justify/Style]: J

Enter an option [Align/ Fit/ Center/ Middle/ Right/ TL/ TC/ TR/ ML/ MC/ MR/ BL/ BC/ BR]: A (pentru alinierea forțată a textului ajustând înălțimea scrierii)

Specify first endpoint of text baseline:

(se specifică primul punct al baseline-ului)

Specify second endpoint of text baseline: <Ortho on>

(se specifică al doilea punct al baseline-ului)

Command: TEXT

Current text style: "Standard" Text height: 66.7260 Annotative: No

Specify start point of text or [Justify/Style]: J

Enter an option [Align/ Fit/ Center/ Middle/ Right/ TL/ TC/ TR/ ML/ MC/ MR/ BL/ BC/ BR]: F (alinierea forțată a textului ajustând doar lățimea scrierii)

Specify first endpoint of text baseline:

(se specifică primul punct al baseline-ului)

Specify second endpoint of text baseline:

(se specifică al doilea punct al baseline-ului)

Specify height <66.7260>: 100

Opțiunea Style ne ajută să alegem unul din stilurile existente. Dacă nu se cunosc stilurile existente în desen, se poate afișa lista tuturor stilurilor:

Command: TEXT

Current text style: "Standard" Text height: 100.0000 Annotative: No

Specify start point of text or [Justify/Style]: S

Enter style name or [?] <Standard>: ?

Enter text style(s) to list <*>:

Text styles: (este afișată lista stilurilor existente)

Style name: "Annotative" Font typeface: Arial

Height: 0.0000 Width factor: 1.0000 Obliquing angle: 0

Generation: Normal

Style name: "Standard" Font typeface: Arial

Height: 0.0000 Width factor: 1.0000 Obliquing angle: 0

Generation: Normal

Current text style: "Standard"

Current text style: "Standard" Text height: 100.0000 Annotative: No

Pentru a crea un stil nou, alegem opțiunea Text Styles… din meniul Format al aplicației sau: fila Annotate, grupul de butoane Text, butonul Text Style.

La selecția opțiunii Manage Text Styles…, se deschide fereastra Text Style, în care se poate modifica stilul curent (Set Current) sau se poate crea un stil nou (New…). pentru a defini un stil de text, putem specifica corpul de literă, stilul fontului, scrierea folosind caractere mari, înălțimea textului, orientarea caracterelor, spațierea caracterelor sau diferite efecte (figura 4-9.). Tot aici, putem șterge oricare din stilurile definite anterior, cu excepția celul Standard.

Figura 4-9. Definirea de noi stiluri de text

Comanda Mtext va permite scrierea textului de tip multilinie, adică sub forma unor paragrafe care se pot desfășura pe mai multe rânduri. Opțiunea Line Spacing ne ajută să specificăm distanța dintre liniile paragrafului, Rotation – direcția de scriere, Width – lățimea caracterelor de scriere, iar Columns – numărul de coloane pe care se poate scrie textul.

Command: _mtext

Current text style: "Standard" Text height: 399.7808 Annotative: No

Specify first corner:

Specify opposite corner or [Height/ Justify/ Line spacing/ Rotation/ Style/ Width/ Columns]: L

Enter line spacing type [At least/Exactly] <Exactly>: E

Enter line spacing factor or distance <2x>: 3x

Specify opposite corner or [Height/ Justify/ Line spacing/ Rotation/ Style/ Width/ Columns]:

CAPITOLUL V

Didactica predării aplicațiilor de tip CAD

Instruirea asistată de calculator (IAC)

Instruirea reprezintă activitatea principală realizată în cadrul procesului de învățământ conform obiectivelor pedagogice generale elaborate la nivel de sistem, în termen de politică a educației.

Instructorul proiectează o acțiune bazată pe patru operații concrete:

Definirea obiectivelor pedagogice pe baza competențelor profesionale;

Stabilirea conținutului didactic pe baza obiectivelor;

Aplicarea metodologiei didactice pentru îndeplinirea/realizarea obiectivelor;

Asigurarea evaluării formative a activități didactice/educative respective.

Conținutul conceptului de instruire are o sferă mai restrânsă în raport cu educația(care se referă la formarea-dezvoltarea permanentă a personalității umane), dar mai cuprinzătoare decât învățarea, deoarece include mai multe forme de muncă intelectuală (forme extradidactice și extrașcolare; cu resurse substanțiale; directe și indirecte; de natură morală, tehnologică, estetică, psiho-fizică).

Instruirea asistată de calculator reprezintă o metodă didactică ce valorifică principiile de modelare și analiză cibernetică a activității de instruire în contextul utilizării tehnologiilor informatice și de comunicații, caracteristice societății contemporane.

Sinteza dintre resursele pedagogice ale instruirii programate și disponibilitățile tehnologice ale calculatorului (ale sistemului de procesare a informației) conferă acestei metode didactice (IAC) calități privind:

informatizarea activităților de predare-învățare-evaluare;

îmbunățățirea managementului IAC prin intermediul unor acțiuni de gestionare, documentare, interogare;

simulare automatizată interactivă a cunoștințelor și capacităților implicate (angajate) în procesul de învățământ, conform documentelor oficiale de planificare a educației.

Metoda IAC valorifică următoarele operații didactice integrate la nivelul unei acțiuni de dirijare euristică și individualizată a activităților de predare-învățare- evaluare:

organizarea informației conform cerințelor programei adaptabile la capacitățile fiecărui elev;

stimularea cognitivă a elevului prin secvențe didactice și întrebări care vizează depistarea unor lacune, probleme, situații problematice;

rezolvarea sarcinilor didactice prezentate anterior prin reactivarea sau obținerea informațiilor necesare de la resursele informatice apelate prin intermediul calculatorului;

realizarea unor sinteze recapitulative după parcurgerea unor teme, module de studiu: lecții, grupuri de lecții, subcapitole, capitole, discipline școlare;

asigurarea unor exerciții suplimentare de stimulare a creativității elevului.

În figura de mai jos se sintetizează competențele și sarcinile profesorului în IAC.

Proiectarea și dezvoltarea instruirii

Proiectarea instruirii implică organizarea și ordonarea materialului care urmează să fie predat→ învățat→ evaluat la nivelul corelației funcțional – structurate dintre profesor și elev.

Proiectarea instruirii asistate de calculator poate fi definită ca fiind dezvolatrea sistematică a specificațiilor procesului de instruire utilizând teoriile învățării și instruirii pentru a asigura realizarea procesului de instruire. Proiectarea instruirii este definită de un întreg proces: de analiză a necesarului de deprinderi și cunoștințe și a obiectivelor învățării; de concepere a unui sistem de transfer și livrare a cunoștințelor (sub formă de conținuturi) care să asigure satisfacerea acestor necesități.

Proiectarea instruirii include: dezvoltarea unor activități și materiale de instruire; testarea și evaluarea tuturor activităților de instruire și învățare (caracteristice elevului).

Proiectarea instruirii este considerată o disciplină.Este acea ramură a cunoașterii științifice care se ocupă cu cercetarea și teoretizarea atât a strategiilor de instruire, cât și a proceselor de concepere și implementare a acestora.

Proiectarea instruirii este considerată o știință.Este știința creării metodelor precise pentru conceperea, dezvoltarea, implementarea, evaluarea și exploatarea (menținerea) structurilor funcționale care facilitează învățarea pentru unități mici sau mari de subiecte științifice indiferent de complexitatea structurii acestor unități.

Proiectarea instruirii este privită ca o realitate obiectivă. Proiectarea instruirii poate începe în orice etapă a procesului de proiectare. Cel mai adesea, pornind de la o idee, proiectantul creează fundamentele situației de instruire. În timp se conturează alcătuirea întregului proces de instruire, iar profesorul verifică ce considerente științifice au fundamentat procesul sistematizând munca de concepție realizată.

Sistem de instruire – este o combinație de mijloace (instrumente) și proceduri care ajută la desfășurarea procesului de învățare.

Proiectarea instruirii – este procesul sistematic de concepere și realizare a sistemelor de instruire.

Dezvoltarea (elaborarea) instruirii – este procesul de implementare a sistemului sau planului de instruire.

Tehnologia de instruire- constituie o aplicație sistemică și sistematică a strategiilor derivate din teoriile comportamentale, cognitive și constructiviste în vederea soluționării problemelor care apar în procesele de instruire. Tehnologiile de instruire sunt reprezentate de suma dintre proiectarea instruirii și realizarea procesului de instruire. Tehnologiile de instruire constituie de fapt aplicarea sistematică a teoriilor și a altor cunoștințe sistematizate la conceperea, proiectarea și realizarea unui proces de instruire.

Etapele procesului de proiectare a instruirii

Analizarea instruirii – Care sunt obiectivele instruirii?

Proiectarea instruirii – Cum vor fi îndeplinite/ realizate obiectivele instruirii?Care este strategia procesului de învățare?

Realizarea (dezvoltarea) instruirii – Care este mediul propriu pentru implementarea programului de instruire?

Implementarea instruirii- Cum vor fi implementate într-o rețea atât nstruirea cât și materialele de instruire într-o situație reală?

Evaluarea instruirii – Cum vor fi evaluate atât instruirea cât și materialele de instruire? Este procesul de instruire adecvat obiectivului general propus inițial?

Clasificarea programelor de instruire asistată de calculator

Software-ul pedagogic/educațional reprezintă un program informatizat, proiectat special pentru rezolvarea unor sarcini sau probleme didactice/ educative prin valorificarea tehnologiilor specifice instruirii asistate de calculator, care asigură:

– memorarea datelor;

– organizarea datelor în fișiere;

– gestionarea fișierelor;

– simularea învățării;

– realizarea învățării;

– evaluarea formativă a învățării;

– controlul, reglarea/autoreglarea și autocontrolul activității de învățare/educație.

Unitatea didactică reprezintă secvența de instruire, relativ autonomă, rezultată în urma divizării conținutului unei discipline de învățământ în vederea facilitării activității de învățare.

Funcția unității didactice/de instruire este relevantă la nivelul activității de învățare, angajând procesul de asimilare rapidă a conținutului proiectat în contextul unei secvențe de informații care stimulează asigurarea saltului de la cunoașterea simplă la cunoașterea bazată pe înțelegere.

Structura unității didactice/de instruire include un ansamblu de informații, deprinderi, priceperi, operații etc. care trebuie realizate printr-o temă dată. Relațiile dintre aceste elemente, proiectate la nivelul interdependenței necesare a laturilor teoretică și aplicativă ale învățării, conferă unității didactice coerența și consistența pedagogice.

Valorificarea unității didactice/de instruire este posibilă în diferite contexte de proiectare pedagogică a unor conținuturi disciplinare, intradisciplinare sau chiar transdisciplinare. Operaționalizarea lor la nivelul activității didactice (lecției) permite ierarhizarea acțiunilor de predare- învățare –evaluare conform operațiilor de divizare pedagogică a conținutului instruirii propuse în contextul programei școlare sau prin inițiativa fiecărui profesor. Aceste operații presupun o bună cunoaștere a ceea ce urmează a fi învățat, a celor care învață (a elevilor) și a condițiilor în care se produce învățarea.

Tipuri de învățare

Învățarea independentă

Elevul este în contact numai cu materialele didactice. Astfel de materiale trebuie să fie “complete” și “consistente” , de vreme ce trebuie să îndeplinească funcții variate

Funcțiile trebuie:

să fie interactive;

să ofere o motivație;

să ofere tot sprijinul necesar;

să prevadă activități de monitorizare și feedback;

Prin urmare, tehnologia aleasă trebuie să ofere materiale capabile să îndeplinească toate funcțiile menționate mai sus. Mai mult, trebuie să beneficieze de un aspect exterior plăcut, întrucât elevul este singur atunci când le folosește.

Un mare avantaj al unui astfel de climat îl constituie lipsa costurilor pentru toți cei implicați (instructori, profesori, îndrumători), dar, în același timp, lipsa acestui personal constituie un mare dezavantaj – acest tip de studiu online este similar cu studiul individual al unei cărți: pentru anumiți elevi, metoda este suficientă și potrivită pentru tratarea unor subiecte simple.Dar publicarea unei cărți sau distribuirea ei către elevi nu poate ține locul predării, astfel că studiul online nu se poate limita doar la editarea unor conținuturi.

Învățarea independentă asistată

Elevul beneficiază de materiale online și de sprijinul unui îndrumător. Există o gamă largă de situații de tutorat: de la o relație care are loc doar în situații speciale la o persoanaă ce jpoacă un rol de îndrumare în fază finală de evaluareși până la un îndrumător personal care monitorizează și sprijină elevul pe tot parcursul procesului de învățare.

Cu cât îndrumătorul se implică mai mult în procesul de învățare, cu atât este nevoie mai puțin de realizarea unor materiale didactice întucât ele nu pot îndeplini sarcinile îndrumătorului.

Tehnologia aleasă trebuie să faciliteze comunicarea dintre elev și îndrumător prin intermediul poștei electronice, al discuțiilor și al conferințelor Web.

Relația online este similară cu cea desfășurată direct între cei implicați, adică e o relație între profesor și elev. Studiul individual asistat poate fi potrivit la un nivel înalt avansat în cadrul căruia este important să fie folosite mijloace adecvate, iar îndrumătorul intrevine doar pentru a consilia.

Clasa virtuală

Elevul nu este singur în procesul de învățare; ele aparține unui grup, unei clase virtuale care beneficiază de materiale de studiu online și asistență tutorială.

Chiar și acest scenariu este alcătuit din situații diferite:

– grupul abordează aceleași obiecte de studiu sau dimpotrivă fiecare elev parcurge anumite unități de studiu, în funcție de necesități;

– disciplina poate avea un program fix cu date-limită de finalizare a proiectelor sau fiecare elev poate să își aleagă liber ritmul de lucru, să își utilizeze propriile metode de studiu (în acest caz structura clasei urmează să se modifice de-a lungul cursului).

În fiecare caz existența grupelor de lucru are funcții importante, cum ar fi menținerea motivației și obținerea unui randament optim: membrii grupului pot să facă sugestii, să compare soluții sau să dea sfaturi unii altora.

În ceea ce privește materialele didactice, rămâne valabil ceea ce s-a afirmat în modelul anterior.

Tehnologia aleasă trebuie să favorizeze constituirea grupelor și crearea unui sistem relațional prin intermediul e-mailurilor, al forumurilor, al bazelor de date, al studiului de caz destinat creării unor legături personale între membrii grupei.

Învățarea colaborativă

Contextul presupune existența unui grup de lucru dar se schimbă cadrul în care se desfășoară activitatea. În scenariul studiului de colaborare, studiul devine rezultatul unei munci colective în care fiecare elev devine creatorul/ furnizorul conținuturilor științifice.

Rolul inițial al materialelor didactice se schimbă, astfel încât conținutul disciplinei reprezintă rezultatul activității.

Tehnologia aleasă trebuie să asigure cadrul optim pentru desfășurarea activităților adică un spațiu pentru comunicare, cercetare și găsirea unor resirse. Un astfel de scenariu corespunde celui al unei clase care realizează un proiect.

Tutorialele sau lecțiile interactive online

Predarea reprezintă acțiunea cadrului didactic de transmitere a cunoștințelor la nivelul unui model de comunicare unidirecțional, dar aflat în concordanță cu anumite cerințe metodologice care condiționează învățarea.

Lecția reprezintă o modalitate fundamentală de organizare a activității didactice și de instruire . Definirea conceptului de lecție din perspectiva curriculară: profesorul lecturează esențialul, iar elevul meditează eficient înaintea lecției și după terminarea ei, ca efect al prezentării informației. Activitatea elevului este ghidată (îndrumată de profesor /instructor) .

Lecția poate fi interpretată ca un program didactic bazat pe un sistem de acțiuni structurate în funcție de obiectivele generale și specifice ale procesului de învățământ, acțiuni operaționalizate adecvat la nivelul fiecărui elev, într-o atmosferă de lucru congruentă.

Coordonatele lecției reflectă structura unui model tridimensional care definește funcționalitatea, structura și calea de operaționalizare a procesului de învățământ:

coordonata funcțională a lecției vizează obiectivele generale și specifice ale activității stabilite în cadrul unor documente de politică a educației (plan de învățământ, programe școlare) ce reflectă în plan didactic finalitățile sistemului de educație(definite la nivelul idealului pedagogic- al scopurilor pedagogice);

coordonata structurală a lecției vizează resursele pedagogice angajate în cadrul activității la nivel material (spațiul-timpul didactic dipsonibil, mijloacele de învățământ disponibile), informațional(caliteta programelor școlare, calitatea materialelor documentare, calitatea materialelor informatizate etc. ) și uman (calitățile pedagogice ale profesorului, capacitățile elevilor);

coordonata operațională a lecției vizează acțiunea de proiectare și realizare a obiectivelor concrete ale activității, deduse din obiectivele generale și specifice ale lecției, cu respectarea particularităților grupului de elevi, prin angajarea creativității pedagogice a profesorului în sensul valorificării depline a resurselor (conținuturi→ metodologie→ condiții de instruire) și a modalităților de evaluare necesare în contextul didactic respectiv.

Principiile psihopedagogice ale instruirii utilizate în realizarea tutorialelor

Tutorialul include primele două etape : prezentarea și ghidarea . Tutorialul nu angajează elevul în activități practice sau de atestare/ verificare a cunoștințelor asimilate. Pentru exerciții practice și verificări trebuie prevăzute activități specifice, ca de exemplu, teme și teste de verificare, care vor fi descrise și analizate ulterior.

Avantajele utilizării tutorialelor pe calculator. Tutorialele sunt recomandate: pentru prezentarea informațiilor faptice, pentru învățarea unor reguli și principii și pentru învățarea unor strategii de rezolvare a unor probleme.

Procesul de instruire include patru etape, reprezentate în figura de mai jos:

Tutorialul începe cu o secțiune introductivă care informează elevul asupra obiectivelor și a naturii lecției. Informația este apoi prezentată într-o formă elaborată. Sunt adresate întrebări la care elevul trebuie să dea un răspuns. Programul apreciază răspunsul elevului și oferă o reacție care să întărească înțelegerea și să crească performanța elevului.

Elementele constitutive ale unui tutorial sunt: introducerea, asigurarea controlului elevului asupra desfășurării lecției, motivarea elevului, prezentarea informațiilor, întrebări și răspunsuri, analizarea răspunsurilor, îndrumări suplimentare în funcție de corectitudinea răspunsurilor, remedierea cunoștințelor asimilate, secvențiere, segmentarea lecției, încheierea tutorialului.

Testele pedagogice

Testele pedagogice desemnează, în general, testele de cunoștințe, care sunt probe standardizate, utilizate în procesele de instruire pentru a măsura progresele sau dificultățile din activitatea de învățare.

Obiectivele testelor pedagogice vizează măsurarea cunoștințelor și a capacităților fundamentale proiectaet în cadrul programelor școlare. Această acțiune presupune implicit aprecierea gradului de înțelegere, aplicare, analiză și sinteză a informației, calitatea de apreciere fiind obținută într-o perioadă determinată, într-un domeniu al cunoașterii generale, de profil, de specialitate/ profesionale.

Clasificarea testelor pedagogice, angajate în cunoașterea fondului informativ –formativ obținut de elev în cadrul activității didactice/ educative, presupune deosebirea acestor teste de cele docimologice, folosite doar la concursuri, examene, acțiuni de promovare a cadrelor. Testele pedagogice pot fi clasificate în funcție de două criterii complementare:

criteriul obiectivului operațional prioritar: teste de sondaj inițial (aplicate la începutul unei discipline, al semetrului, al anului școlar, al ciclului școlar); teste pentru anumite teme, capitole (aplicate după parcurgerea anumitor teme, capitole); teste de sinteză (aplicabile la sfârșitul anului școlar, după parcurgerea tuturor temelor, inclusiv a celor de sinteză);

criteriul metodologieie angajate prioritar: teste de lucru sau de simulare; teste bazate preponderent pe memorie sau pe gândire, teste cu răspunsuri standardizate sau deschise.

Exerciții practice

Exercițiul și lucrările practice

Exercițiul și lucrările practice (vezi fig. de mai jos) reprezintă o metodă didactică de învățământ în care predomină acțiunea practică/ operațională reală. Această metodă valorifică resursele dezvoltate prin exercițiu și algoritmizare, integrându-le la nivelul unor activități de instruire cu obiective specifice de ordin practic.

Metoda didactică de tip exercițiu implică automatizarea acțiunii didactice prin consolidarea și perfecționarea operațiiilor de bază care asigură realizarea unei sarcini didactice la niveluri de performanță prescrise și repetabile, eficiente în condiții de organizare pedagogică relativ identice. Exercițiul susține însușirea cunoștințelor și capacităților specifice fiecărei trepte și discipline de învățământ prin formarea unor deprinderi care pot fi integrate permanent la nivelul diferitelor activități de predare→învățare→evaluare.

Orientarea cunoștințelor și capacităților spre o activitate cu finalitate practică urmărește transformarea realității abordate la nivel concret în condițiile unei munci efective realizate în laborator. Activitatea de laborator este o activitate bazată pe tehnici experimentale.

Structura exercițiului practic

Proiectarea și realizarea exercițiului presupune valorificarea pedagogică a etapelor angajate psihologic în procesul de formare și consolidare a deprinderilor:

familiarizarea elevului cu acțiunea care urmează să fie automatizată;

declanșarea operațiilor necesare pentru desfășurarea acțiunii respective;

integrarea operațiilor antrenate în structura acțiunii, consolidată deja la nivelul unui stereotip dinamic;

sistematizarea acțiunii în funcție de scopul general și specific al activității respective;

integrarea acțiunii automatizate în activitatea respectivă;

perfecționarea acțiunii automatizate în contexte diferite care asigură evoluția sa în termeni de stabilitate și de flexibilitate.

Proiectarea exercițiului presupune orientarea aplicativă a cunoștințelor și capacităților în vederea realizării unor produse didactice semnificative. Valoarea pedagogică a exercițiului reflectă gradul de integrare a deprinderii obținute în structura de proiectare și realizare a activității de învățare. Exercițiul intervine permanent în secvențe de instruire care solicită stăpânirea- recuperarea- aplicarea –analiza materiei în termenii unor obiective concrete care vizează nu numai consolidarea deprinderilor, ci și dezvoltarea capacităților operatorii ale cunoștințelor și capacităților reactualizate/ aprofundate în diferite contexte didactice, în vederea eliminării/ prevenirii interferenței sau uitării noțiunilor, regulilor, formulelor, principiilor, legilor, teoriilor etc.

Exercițiile didactice pot fi clasificate în funcție de gradul de complexitate (exerciții simple, semicomplexe, complexe) sau de dirijarea acțiunii automatizate (exerciții dirijate, exerciții semidirijate, exerciții autodirijate). Evoluția pedagogică a exercițiilor marchează saltul formativ de la exercițiul automatismelor (care are o sferă de acțiune limitată) la cel al operațiilor (ce angajează un câmp aplicativ mai larg, perfectibil la diferite niveluri de referință didactică și extradidactică).

Metodologia de concepere , proiectare și realizare a programelor de instruire asistată de calculator

Pregătirea proiectului

Pentru realizarea unui proiect de instruire, ar trebui să se aibă în vedere următoarele elemente :

proiectul trebuie conceput în așa fel incât să reflecte stilul de predare și interesele profesorului;

proiectul trebuie să conțină câteva forme specifice instruirii asistate de calculator în formatul de bază al modelelor tipice, ori poate conține activități de instruire proprii care să utilizeze calculatorul;

proiectul poate conține: o singură lecție, cîteva lecții sau un proiect mai complex, cu una sau două lecții în detaliu și o descriere generală pentru potențialii utilizatori. Între proiecte există diferențe care depind de: anul de studii, conținutul disciplinei, obiectiv, audiență etc.

proiectul reflectă gândirea și eforturile profesorului în elaborarea conceptelor, activităților și ideilor. Proiectul este redefinit și îmbunățățit în permanență. Proiectarea instruirii reflectă stilul fiecărui profesor, dar poate fi influențată și afectată de opiniile și experiența colegilor, a utilizatorilor și a experților în domeniu.

Pregătirea proiectului instruirii comportă următoarele patru etape:

-etapa 1: determinarea necesarului de cunoștințe și deprinderi; definirea obiectivelor de învățare,

-etapa 2: colectarea resurselor; analiza integrării tehnologiilor informatice în disciplină,

-etapa 3: înțelegerea conținutului; analiza conținutului,

-etapa 4: generarea ideilor; adoptarea strategiei de predare și instruire.

Definirea obiectivelor se face prin analizarea necesarului de deprinderi și cunoștințe pentru a stabili validitatea cerințelor și obiectivelor instruirii existente sau propuse și pentru a determina prioritățile.

În prima etapă a proiectării instruirii care este denumită analiză preliminară, se face descrierea mediului de studiu (învățare). Analiza preliminară conține două componente principale: determinarea contextului instruirii și definirea nevoilor elevilor cărora li se adresează disciplina.

Elemente de pedagogie în instruirea asistată de calculator

Definirea obiectivelor învățării (instruirii). Obiectivele învățării sunt definite de cunostințele și deprinderile pe care elevii trebuie să le posede la terminarea procesului de instruire. Aceste obiective pot fi pentru o lecție, pentru o unitate didactică, un curs sau pentru programa școlară a unui semestru etc.

Un obiectiv al învățării oferă un răspuns la întrebarea: “Ce dorește profesorul să știe și să înțeleagă elevii?”. Primul obiectiv este de a produce un material de instruire. Apoi trebuie ca profesorul să decidă care sunt obiectivele specifice ale disciplinei.

Descrierea obiectivelor.

Obiective generale, scopuri principale sau aspirații- de exemplu: însușirea și folosirea unui vocabular specific și adecvat domeniului studiat.

Obiective specifice

Obiective operative sau obiective comportamentale:

obiective referitoare la fluența utilizării și manipulării cunoștințelor asimilate;

obiective referitoare la domeniul competențelor atitudinale;

obiective referitoare la domeniul ansamblului de deprinderi lingvistice și abilități (aptitudini, expertiză)

Obiectivele instruirii: acționează ca un stimul al gândirii; ghidează întocmirea planurilor de lecție; direcțioonează procesul de instruire; ghidează selectarea metodelor de predare.

Strategii de organizare și transmitere a conșinutului (strategii de predare)

Strategia A (referitoare la fapte și concepte):

prezentarea informațiilor;

exemplificarea informațiilor;

activități didactice ghidate referitoare la aplicarea principiilor/ rememorarea unor informații învățate anterior/ probleme/ exerciții în care cunoștințele și noțiunile predate se aplică unor situații noi sau mai complicate;

exercițiu de evaluare a cunoștințelor.

Strategia B (referitoare la principii și proceduri):

prezentarea unei situații de tip problemă sau acțiune/ rezultat (efect, consecință;

prezentarea sau solicitarea formulării unor ipoteze posibile descriind cauzele și efectele fenomenului sau solicitarea rezolvării problemei discutate;

întrebări/ exerciții/ probleme în care cunoștințele și noțiunile învățate/ asimilate se aplică unor situații noi sau mai complicate;

exercițiu de evaluare a cunoștințelor.

Strategia C (referitoare la deprinderi și crearea unor deprinderi/ rutine procedurale):

prezentarea unei situații de tip simulare;

exemplificarea unei proceduri adecvate pentru a putea controla situația apărută;

exerciții de simulare cu ajutorul cărora elevul să-și poată forma deprinderile necesare rezolvării unei situații reale;

exercițiu de evaluare a cunoștințelor.

Modelul orientativ al proiectului planului de lecție

tema lecției (a grupului de lecții, a subcapitolului, a capitolului, a modulului);

subiectul lecției (titlul lecției care va fi predată→ învățată → evaluată);

tipul lecției (conform obiectivelor predominante/ sarcinii didactice fundamentale);

scopul lecției (exprimă sintetic obiectivele generale și specifice ale grupului de lecții, subcapitolului, capitolului, modulului, în conformitate cu tipul lecției și cu sarcina didactică fundamentală)

obiectivele operaționale/ concrete (deduse din scopul lecției și din obiectivele specifice stabilite la nivelul programei școlare) – schema de elaborare: acțiunile elevului (observabile, evaluabile ) – resursele necesare (conținut- metodologie- condiții de instruire: interne, externe) – modalități de evaluare (pe parcursul activității – la sfârșitul activității);

conținutul de predat- învățat- evaluat (corespunzător obiectivelor specifice- concrete- operaționale);

metodologia de predare- învățare- evaluare (stabilită în concordanță cu obiectivele pedagogice concrete/ operaționale) include:

-întrebările: de tip exercițiu, problemă; situație- problemă;

-sarcinile didactice, fundamentale- operaționale, de predare- învățare- evaluare;

-deschiderile metodologice (procedee, metode, strategii de predare- învățare- evaluare);

-mijloacele de învățare

scenariul didactic:

-evenimentele didactice/ corespunzătoare tipului de lecție;

-reactualizarea unor cunoștințe, capacități, strategii cognitive;

-prezentarea/ crearea unor probleme, situații- problemă;

-dirijarea învățării prin strategii de: comunicare- învățare; cercetare- învățare; acțiune- învățare; programare- învățare (instruire programată, instruire asistată de calculator);

-evaluarea soluțiilor adoptate pentru rezolvarea problemelor, situațiilor problemă;

-fixarea soluțiilor/ răspunsurilor prin aprofundare în condiții de interpretare, aplicare, analiză- sinteză, evaluare critică;

-stabilirea temelor pentru acasă;

concluzii:

-evaluarea globală/ caracterizarea generală;

PROIECT DE LECȚIE

Realizarea materialelor de studiu pentru IAC

Planificarea și producerea materialelor de studiu

Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) permite – într-o manieră accesibilă tuturor utilizatorilor crearea și editarea unor materiale online:

-documente hypertext, îmbogățite cu imagini, sunete și secvențe filmate (pagini Web)

-chestionare care pot fi completate și trimise de elev profesorului;

-simulări și animații interactive.

Toate acestea sunt necesare pentru planificarea lecțiilor, chestionarelor și testelor care îl determină pe elev să pună întrebări și să gasească răspunsuri. TIC permite un grad de interactivitate pe care celelalte sisteme media nu-l pot oferi. Materialele didactice trebuie să fie atractive grafic și să funcționeze bine astfel încât să nu împiedice procesul de învățare: legăturile trebuie să fie corecte, imaginile să apară imediat, fonturile să fie clare, iar titlurile bine scoase în evidență. Motivația elevilor și gradul de eficiență sunt menținute prin claritatea textului, concizie, relevanța imaginilor, interactivitate (elevul trebuie să fie implicat în toate activitățile chiar și în cele simple).

Efectele grafice trebuie să fie în concordanță cu conținutul comunicării, rolul lor fiind cel de a scoate în evidență conceptele fundamentale.

Parcursuri didactice modulare

Planificarea unităților de studiu înseamnă împărțirea materiei în secvențe care să faciliteze învățarea. Împărțirea unităților de studiu în secvențe mai mici permite reutilizarea lor, recombinarea lor în vederea implementării altor metode de învățare. Schema de mai jos oferă un exemplu de structurare a unui modul:

LECȚIA 1.

…..

LECȚIA N.

Cercetare pedagogică privind eficiența metodei (învățarea utilizării aplicațiilor de tip CAD folosind tutorialul)

Planul cercetării

Scopul cercetării

Obiectivele cercetării

Ipoteza cercetării

Variabilele cercetării

Coordonatele majore ale cercetării

Locul de desfășurare a cercetării

Perioada de cercetare

Eșantionul de participanți

Eșantionul de conținut

Metodologia cercetării

Etapele investigației

Etapa preexperimentală/ constatativă

Etapa experimentului formativ

Etapa postexperimentală

 Scopul cercetării

Aplicarea învățării folosind tutorialul este benefică pentru faptul că asigură însușirea/ aplicarea cunoștințelor teoretice dobândite într-un ritm propriu, necondiționat de timp și spațiu, iar metoda utilizată stimulează participarea activă și deplină, psihică și fizică, individuală și colectivă a elevilor în procesul instructiv-educativ.

Obiectivele cercetării

utilizarea unor tehnici și metode de determinare obiectivă a nivelului de pregătire a elevilor;

determinarea nivelului general de pregătire la modulul Utilizarea aplicațiilor de tip CAD a elevilor implicați în cercetare;

înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii claselor experimentale și de control la testul inițial, formativ și cel final;

implementarea unor metode și tehnici interactive în scopul dezvoltării creativității elevilor și studiul eficienței lor;

stimularea creativității elevilor printr-o strategie didactică permisivă;

sintetizarea rezultatelor cercetării, elaborarea concluziilor.

Ipoteza cercetării

Ipoteza de lucru ar fi: dacă se vor utiliza metode și tehnici de stimulare a creativității individuale și de grup în cadrul lecțiilor la modulul luat în discuție, creînd o atmosferă de lucru permisivă, acestea vor determina dezvoltarea, activizarea și îmbogățirea vocabularului activ al elevilor, dezvoltarea exprimării orale și scrise, educarea capacităților creatoare și originale în găsirea de soluții la o sarcină dată, antrenarea lor în discuții libere, deschise, creative, precum și dezvoltarea mecanismelor cognitive superioare: gândire, memorie, imaginație. Acest lucru va fi benefic și pentru celelalte discipline de studiu, pentru dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter și formarea personalității elevului.

Variabilele cercetării

Coordonate majore ale cercetării:

Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de 3 luni, între 15 noiembrie 2014 și 15 februarie 2015.

Eșantionul de participanți:

Eșantionul experimental: clasa a XI-a A, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, format din 26 elevi, 10 băieți și 16 fete.

Eșantionul de control: clasa a XI-a D, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, format din 22 elevi, 16 băieți și 6 fete.

Eșantionul de conținut:

Aria curriculară: Informatică și tehnologii

Modulul: Utilizarea aplicațiilor de tip CAD, clasa a XI-a.

Unități de învățare:

Țara

Tradiții și obiceiuri

Iarna

 Metodologia cercetării

Metodele didactice pe care le-am aplicat au fost selectate astfel încât să răspundă principalelor cerințe ale unei investigații și să preîntâmpine eventualele erori de investigare și prelucrare a materialului faptic. Astfel pentru confirmarea sau infirmarea ipotezei de la care am plecat am folosit un sistem metodologic compus din:

metoda anchetei;

metoda autoobservației;

metoda observației sistematice;

metoda analizei produselor activității;

metoda experimentului psihopedagogic / didactic, colectiv, de durată medie, desfășurat în trei etape: preexperimentală, experimentală, postexperimentală.

Instrumente de cercetare

Pentru a obține informații în legătură cu personalitatea elevilor, cu nivelul de cunoștințe și competențe ale acestora, cu comportamentele și gradul de implicare al lor în procesul educativ, am folosit ca instrumente de cercetare:

testele pedagogice de cunoștințe;

fișele de lucru;

chestionarul.

Aceste instrumente, în marea lor majoritate, au fost preluate și adaptate conținuturilor vehiculate, particularităților elevilor și obiectivelor vizate.

Etapele investigației

Etapa experimentală/ constatativă

Are rolul de a stabili nivelul existent în momentul inițierii experimentului psihopedagogic, atât la eșantionul experimental, cât și la cel de control.

Testul aplicat a cuprins itemi care vizau în mod special originalitatea elevilor, fluența și flexibilitatea în exprimare și imaginația creatoare.

Test inițial

Data: 15 noiembrie 2012

Clasele: a III-a A și B

Obiectul: Limba și literatura română

Subiectul: „La început de drum…”

Scopul: cunoașterea potențialului creativ al elevilor

Alcătuiți câte o propoziție cu opusul cuvintelor: surâs, educat, vorbește. (1p)

a)……………………

b)……………………

c)…………………..

Completează versurile cu cuvinte potrivite. Dezleagă apoi ghicitoarea. (1p)

„O, ce trandafir măreț!

Nu mai știi să-i afli …….:

Din petale-l răsfoiești

Lucruri bune-ai să …………..!”

(_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _)

Completează versurile cu cuvinte asemănătoare ca sens celor subliniate: (1p)

„Un vulpoi viclean spunea

Că-n ogradă șef s-ar vrea.

Un cocoș mi-a zis discret:

Să nu-l pui, că e ………………..”

Explică sensurile cuvintelor subliniate: (1p)

Azi vă dau o veste bună:

Vor cânta sub clar de lună,

Îmbrăcați în frac și veste

Greierași din trei orchestre.

…………………

veste

………………….

Să poți vedea lei în junglă

Trebuie valută-n pungă,

Dar la zoo, dragii mei,

Te costă doar câțiva lei.

…………………

lei

………………….

5. Spune mai pe scurt: (1p)

Irina și-a adus aminte că e ziua mamei.

Irina și-a …………. că e ziua mamei.

Pinocchio a fost tras pe sfoară de vulpoi.

Pinocchio …………… ………de vulpoi.

Realizează un scurt text (o compunere) pornind de la întrebarea: „Frunzele toamnei pot organiza un concurs de dans ?”. Găsește un titlu. (4 p.)

…………………………………………………………………..…

…………………………………………………………………..…

…………………………………………………………………..…

Aprecierea compunerilor se va face după următoarele criterii:

Scrierea titlului compunerii 0,25p

Așezarea corectă a textului în pagină 0,25p

Respectarea alineatelor corespunzătore celor trei părți 0,25p

Prezentarea acțiunilor într-o ordine firească 1p

Folosirea celor trei expresii frumoase impuse prin cerințe 1p

Scrisul citeț 0,25p

Scrierea corectă a cuvintelor 1p

 Convertirea punctajului în calificative:

9 puncte : Foarte bine

7 puncte : Bine

5 puncte : Suficient

Din interpretarea rezultatelor și a informațiilor obținute în urma aplicării testului pedagogic de cunoștințe, din analiza produselor elevilor, a portofoliilor, din observarea sistematică a elevilor, a rezultatelor la învățătură, din discuția cu doamna învățătoare, am putut constata că nu există diferențe majore între cele două eșantioane, după cum se poate observa în diagramele următoare. 

Compararea rezultatelor obținute la testul inițial:

Fig. 7.1. Diagramă de comparație

Distribuția calificativelor:

Fig. 7.2. Clasa experimentală Fig. 7.3. Clasa de control

Etapa experimentală/ experimentului formativ

La eșantionul experimental, pe tot parcursul acestei etape, am avut în vedere utilizarea metodelor și tehnicilor de stimulare a creativității și promovarea învățării interactive. La eșantionul de control maniera de lucru a fost una obișnuită, neinfluențată de variabila independentă, manipulată la eșantionul experimental.

Am încercat ca fiecare metodă implementată să fie făcută transparentă, să i se prezinte esența, valențele, variantele și denumirea, pentru ca elevul să îi poată descoperi utilitatea și în alte situații, atunci când experiența de învățare o cere, crearea unui mediu școlar propice dezvoltării creativității, eliminarea factorilor care ar putea duce la blocarea creativității și, nu în ultimul rând, am căutat să apreciez efortul fiecărui copil sau grupă, realizând evaluarea muncii acestora într-un mod deschis, dialogat.

În perioada experimentului am mai organizat:

Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea creativității;

Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea fluidității;

Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea originalității;

Exerciții – joc pentru cunoașterea și stimularea capacității de sinteză;

Exerciții – joc de îmbogățirea a vocabularului. 

 Metode și tehnici de stimulare a creativității elevilor aplicate în perioada experimentală la modului Utilizarea aplica’iilor de tip CAD – exemple:

Brainstorming-ul : “furtună în creier”

În evocare, la începutul unității de învățare “Țara,” elevii au fost solicitați să noteze la ce se gândesc când aud cuvântul “țară” ;

2. Ciorchinele :

Am aplicat această metodă la începutul unității de învățare “Tradiții și obiceiuri” și pentru sistematizarea ortogramelor ia/i-a, i-au/ iau. 

3. Cubul:

În reflecție, în cadrul lecției “Pomul de Crăciun” de I. Al. Brătescu-Voinești, elevii au avut ca sarcini de lucru:

Descrie bradul;

Asociază: la ce te gândești când spui “pom de Crăciun”?

Analizează: folosirea semnelor de punctuație din al cincilea alineat;

Compară: Găsește comparații cuvintelor date( brad, salon, jucării, sărbătoare, colind);

Aplică: Completează enunțurile cu cuvinte potrivite din text;

Argumentează: semnificația titlului.

4. Metoda “Pălăriilor gânditoare” – lecția “Neguțătorul din Florența și Vodă Țepeș” după Mihail Drumeș.

5. Metoda cadranelor:

Pentru realizarea acestei metode am distribuit elevilor fișe , împărțite în patru cadrane – lecția “Pomul de Crăciun”, cu următoarele sarcini de lucru:

1. Idei principale;

2. Alcătuiți enunțuri cu ajutorul ortogramelor: s-au/sau.;

3. Procedeul recăutării;

4. Desen.

6. Diagrama Venn Euler:

Am solicitat elevilor să realizeze paralela dintre textele „În Ajunul Anului Nou” după Fănuș Neagu și “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. 

7. Explozia stelară:  

Am aplicat această metodă la lecția “Condeiele lui Vodă”, elevii trebuind să formuleze cât mai multe întrebări pe marginea textului plecând de la cuvântul de bază scris pe steluță.

UNDE ?

CÂND ?

CINE ?

CE ?

DE CE ?

8. Știu-vreau să știu-am aflat:

Am utilizat această metodă în evocare, la lecția “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, solicitând elevilor să noteze în prima rubrică tot ce știu despre autor, în cea de-a doua rubrică ce ar vrea să știe, iar în reflecție elevii au notat toate datele însușite despre Ion Creangă.

9. Rețeaua discuțiilor:

Sarcina de lucru a fost să aducă argumente în favoarea și contra lui Nică cu privire la plecarea lui de acasă la urat fără știrea părinților. 

10. Rețeaua personajelor:

Am aplicat această metodă pentru a caracteriza personajul principal din lecția “Stejarul din Borzești” de Eusebiu Camilar.

11. Jurnalul dublu

După studierea textului liric “Iarna” de Nicolae Labiș, pentru a surprinde tablourile poeziei și a investiga textul am considerat că „Jurnalul dublu” este o metodă eficientă.

12. Cvintetul:

Am utilizat această metodă îndrăgită de elevi pentru a realiza feedback-ul ideilor, sentimentelor, convingerilor elevilor sau pentru a caracteriza un personaj literar.

  Jocul didactic –

În etapa experimentului formativ am aplicat ca metodă și jocurile didactice.

Exemplu:

“Cuvântul interzis” 

– Scopul acestui joc este dezvoltarea vocabularului elevilor, a imaginației creatoare;

– Sarcina de lucru –elevii trebuie să răspundă la întrebări, fără să folosească un cuvânt care s-a stabilit că e interzis (ex. iarnă).

Alte jocuri didactice utilizate au fost: “Strategia alfabetului”, “Eu spun una, tu spui multe”, „Dacă nu-i așa, cum e?”, “Pot însemna și altceva?”, “Ce știi despre mine?” etc.

Din categoria tehnicilor de stimulare a creativității am utilizat dramatizările, jocurile de rol, compunere de poezii, completare de rebusuri, schimbarea finalului unui text, utilizarea de expresii neobișnuite, completarea unor rime, realizarea de dialoguri, prilej cu care elevii au fost puși în situații imprevizibile, fiind nevoiți să apeleze la fantezia și imaginația lor.

De exemplu:

– un dialog între Mircea cel Bătrân și Baiazid;

– un dialog între un brad și un om venit să-l taie;

– un dialog între un copil și Moș Crăciun;

– un dialog cu un fulg de nea;

– “Întâlnirea cu Zâna Iarna”.

În continuare prezint câteva exemple de compuneri realizate de elevi în spiritul metodelor de stimulare a creativității.

Tablouri – poezia „Uite, vine Moș Crăciun”, de Otilia Cazimir.

După fiecare unitate de învățare parcursă în manieră activă și interactivă, la clasa experimentală a avut loc o recapitulare finală, însoțită de câte o evaluare formativă.
Compararea rezultatelor obținute la pretest și la testele formative indică o ușoară creștere a rezultatelor obținute de elevi, ceea ce mă motivează în plus pentru a continua procesul experimental.

Am constatat de asemenea o îmbunătățire a relațiilor dintre elevi, o mai bună colaborare și o responsabilizare în ceea ce privește spiritul de echipă, de asemenea am observat că elevii manifestă interes și deschidere pentru acele activități didactice în care ei se pot manifesta liber , fără constrângeri și fără teama de a fi criticați și ridiculizați.

Etapa experimentală/finală

Etapa experimentală a cercetării a constat în administrarea unei probe de evaluare finală, identică pentru cele două clase: experimentală și de control.

Test final

Data: 14 februarie 2013

Clasele: a III-a A și B

Obiectul: Limba și literatura română

Subiectul: „Cât sunt de creativ ?…”

Scopul: cunoașterea potențialului creativ al elevilor

1. Scrie verbe cu fiecare literă a cuvântului „iarna” . (2 p)

Ex: iubește, ară, etc.

Găsește corespondenți specifici fiecărei litere ce alcătuiește denumirea anotimpului „iarna” (2 p)

Ex: I A R N A

interesantă aspră rece nea Anul Nou

………… ……… …….. ……… ………….

Selectează din textul dat perechile formate dintr-un substantiv și un adjectiv. Trece-le la numărul plural. Alcătuiește cu ele enunțuri. (2 p)

„Hărnicuța gospodină

Strânge zahăr din grădină

Și din floarea minunată

Miere face de îndată.”

……………………………………………..

………………………………………………

……………………………………………..

………………………………………………

Găsește cinci cuvinte care, citite de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, reprezintă același cuvânt. (2 p)

……………………………………………………………..

Creează rime pentru cuvintele: arici, vântul, păsărică, umbroase, soare, drum, vitrină (3 p)

Așază lângă cuvintele date alte cuvinte care să exprime acțiuni făcute de om (2p)

Ex: Soarele râde.

Vântul _____________.

Luna _______________.

Pădurea _____________.

Păsările _____________.

Transformați-vă în Ilene Cosânzene (fetele) și în Feți – Frumoși (băieții) și descrieți-vă, în câteva rânduri înfățișarea și puterile pe care le aveți (7 p).

(NOTĂ: Se pune accent pe originalitate)

Aprecierea compunerilor se va face după următoarele criterii:

Așezarea corectă a textului în pagină 0,50p

Respectarea alineatelor corespunzătore celor trei părți 0,50p

Originalitate (3 p)

Prezentarea acțiunilor într-o ordine firească 0,50p

Folosirea a trei expresii frumoase 0,50p

Scrisul citeț 1p

Scrierea corectă a cuvintelor 1p

Convertirea punctajului în calificative:

18 – 20 de puncte : Foarte bine

15 – 18 puncte : Bine

10 – 15 puncte : Suficient

Am comparat rezultatele obținute la aceste probe cu cele obținute la probele de evaluare inițială.

Aprecierea s-a făcut prin note, pentru fiecare item s-a totalizat numărul punctelor. Am comparat atât rezultatele din interiorul fiecărei clase, cât și rezultatele între cele două clase, folosind tabele, diagrame de comparație, diagrame de structură.

Tabel 7.1. Distribuirea calificativelor

Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor. Concluzii

Analiza și interpretarea rezultatelor obținute indică o tendință pozitivă de ameliorare a rezultatelor școlare ale elevilor, în favoare grupei experimentale, care nu poate fi pusă exclusiv pe seama dezvoltării psihice și fizice a elevilor, fapt ce îmi permite să afirm că ipoteza propusă de mine spre cercetare se confirmă.

Fig. 7. 4. Distribuția calificativelor clasa experimentală

Fig. 7.5. Distribuția calificativelor clasa de control

Prin aplicarea sistematică a metodelor și tehnicilor interactive în cadrul lecțiilor de limba și literatura română am sesizat ameliorări în dezvoltarea exprimării orale și scrise a elevilor, în activizarea și nuanțarea vocabularului, s-a îmbunătățit relația învățător-elev într-una modernă și democratică, elevii bucurându-se de libertate, de o comunicare bazată pe cooperare, colaborare și ajutor reciproc.

A fost încurajată inițiativa elevilor la lecție, adresarea de întrebări, fiind înlăturată teama de a nu greși, iar pe parcurs elevii s-au familiarizat cu metodele și denumirile lor, au înțeles eficiența lor și pașii care trebuie urmați pentru realizarea acestora.

Folosind metodele și tehnicile de stimulare a creativității, atât individual, frontal cât și pe grupe, am constat următoarele:

elevii își însușesc mai ușor noile cunoștințe;

crește încrederea că pot să decodifice și să înțeleagă conținuturile, atât pe cont propriu cât și în grup;

doresc să se implice în învățare și nu dau semne de oboseală pentru că se implică conștient, voit, învățând activ și logic;

elevii și-au îmbogățit și nuanțat vocabularul, datorită unor metode precum: jocul didactic, cvintetul, cadranele, ciorchinele;

a fost valorificată inteligența lingvistică, exprimarea retorică, poetică;

elevii au realizat un real progres în alcătuirea de texte, dialoguri,compuneri, dând dovadă de imaginație creatoare, originalitate, fluență, flexibilitate în exprimare.

Analiza și interpretarea datelor obținute indică o tendință pozitivă de ameliorare a rezultatelor școlare ale elevilor în favoarea clasei experimentale, o evoluție în exprimarea orală și scrisă, în activizarea și nuanțarea vocabularului, transformarea relației profesor – elev într-una modernă și democratică, elevii bucurându-se de o comunicare eficientă bazată pe colaborare, libertate, inițiativă, datorită acestei metode.

După finalizarea cercetării în cadrul discuțiilor la nivelul catedrei, am evidențiat dificultățile, obstacolele cu care s-au confruntat participanții, principalele rezultate obținute în urma procesului ameliorativ, recomandările date elevilor, modalitățile de diseminare a rezultatelor pentru cei interesați, precum și viitoarele direcții de acțiune.

Pot afirma că această cercetare a fost o provocare pentru mine, un prilej de a studia atât literatura de specialitate cât și literatura psiho-pedagogică, de a-mi aprofunda și îmbogăți cunoștințele despre instrumentele TIC ca metode complexe și tutoriale, în particular, dar actuale și, în mod sigur, cu folosire la scară tot mai largă pe viitor.

BIBLIOGRAFIE

Amabile T., (1997), Creativitatea ca mod de viață. Ghid pentru părinți și profesori, Editura Științifică, București.

Amabile, T.M.,(1996) Creativitatea ca mod de viață, Editura Știință și Tehnică, București.

Bărboi C., Boatcă S., (1995), Limba și literatura română. Antologie de texte comentate – clasa a IX-a, Editura Cartea Școlii, București.

Bejat M. (coord.), (1981), Creativitatea în știință, tehnică și învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Bocoș, M., Catalano, H.,(2008), Pedagogia învățământului primar și preșcolar (cercetări-acțiune), Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Bratu, G.,(2004), Aplicații ale metodelor de gândire critică în învățământul primar, Ed. Humanitas Educațional, București

Breban S., Gongea E., Ruiu G., (2006), Metode interactive de grup Editura Arves.

Cerghit I., (1997), Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Chereja, F.,(2004), Dezvoltarea gândirii critice în învățământul primar, Editura Humanitas Educațional, București.

Cosmovici, A., Iacob, L.,(2005), Psihologie Școlară, Editura Polirom, Iași

Costea O. (și colaboratorii), (1999), Literatura pentru copii, Manual pentru clasa a XIII-a, școli normale, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Cucoș C. (coord.), (1998), Psihopedagogie, Editura Polirom, Iași.

Faur, F., (2010), Literatura română și literatura pentru copii, Note de curs, Arad.

Fierăscu, C., Gh. Ghiță, (1969), Dicționar de terminologie literară, București, Editura Ion Creangă.

Flueraș V, (2003), Paideia și gândirea critică, Colecția Științele Educației, Cluj-Napoca.

Iftime G., (1979), Jocuri logice pentru preșcolari și școlari mici, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Ionescu, M., Radu, I.,(2004), Didactica modernă, ed. a II-a revizuită, Editura. Dacia, Cluj-Napoca.

Landau E., (1979), Psihologia creativității, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Matei N.M., (1982), Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Mărgineanu N., (2002), Psihologie și literatură, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

Mitu, F.,(2006), Metodica predării-învățării integrate a limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura Humanitas Educațional, București.

Pamfil A., (2009), Limba și literatura română în școala primară, Editura Paralela 45, Pitești.

Piajet J., (1965), Psihologia inteligenței, Editura Științifică, București.

Popescu-Neveanu P., (1987), Psihologie școlară, Tipografia Universității, București.

Roșca, A.,(1972), Creativitatea, Editura Enciclopedică Română, București.

Stoica A., (1983),Creativitatea elevilor – posibilități de cunoaștere și educare, Editura Didactică și Pedagogică, București.

CUPRINS