Diana -Cristina Matei Teză de Doctorat – Rezumat [607076]

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
1

Rezumat teză de doctorat

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIULUI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT,
LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

Doctorand: [anonimizat]:
Prof.univ.dr. Florin Ț URCANU

Bucureș ti
2019

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

2

CUPRINSUL
REZUMATULUI TEZEI DE DOCTORAT

CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT……………………………………………………………………………..3
CUVINTE CHEIE…………………………………………………………………………………………………. ……….6
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………… ………..6
PREZENTARE SINTETICĂ A CAPITOLELOR TEZEI DE DOCTORAT………………………..10
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI FINALE ……………………………………………………………………24
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ……………………………………………………………. ……………………….. .31

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
3

CUPRINSUL
TEZEI DE DOCTORAT

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………………..8

PARTEA I
I. Sursele și cadrul conceptual al studiului diplomației publice și culturale și al dreptului
internațional, în serviciul patrimoniului cultural …………………………………..…. 19

1. Discursul despre patrimoniul cultural, între identitate, religie și secularism , reflecții
generale……………………………………………………………………..………… .……. 19
1.1. Authorized Heritage Discourse și definirea oficială a patrimoniului cultural. O
abordare cronologică………… ……………………………… …… …………….. …21
1.1.1. Convențiile UNESCO…………………………… ……… …………. …24
1.1.2. Diversitatea și comunitățile, noi concepte introduse în discursul pentru
patrimoniu…………………………………………….……… ….…….25
1.1.3. Carta Burra și o nouă retorică: capacitatea de schimbare a semnificației
patrimoniului cultural………… ………………………………… ……… 27
1.2. O nouă dimensiune a problematicii patrimoniului cultural, amenințat de terorism:
identitatea culturală, identitatea religioasă …………………………………….……..30
1.3. Neajunsurile instrumentelor de protejare a patrimoniului cultural: implicațiile nefaste
ale conceptelor utilizate, în convențiile internaționale………………………… .……35
2. Diplomația publică și culturală. Diferențieri conceptuale…………………..………… ……….40
2.1. Diplomația publică……………………………………………………… ..………… ..40
2.1.1. Instrumentele diplomație i publice………………………………… …….44
2.1.2. Comunicarea strategică………………………… .…………..…… ……. 46
2.1.3. E-diplomația……………………………………………..………… ……47
2.2. Diplomația culturală…………………………………………………………… ……48
2.3. Comunicarea interculturală și rolul culturii în procesul decizional………… …..…52
2.4. Soft Power ……………………………….……………………………..… …………..54
2.5. Nation branding …………………………………………………………… ……….. 54
2.6.Diplomația publică vs. ,,diplomația civică”, propaganda……………………… ………55

PARTEA A II -A
Discursul despre patrimoniul cultural și eșecul politicilor de patrimoniu construite pe baza acestui
discurs, în Irak, Siria, Libia și Mali, în secolele XX -XXI………………………………………….…58

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

4
II. Discursul despre patrimoniul cultural, în Irak, Siria, Libia și M ali……………………….. ….58
1. Patrimoniul cultural, instrument al legitimării…………………………………..… …… .58
2. Perioada colonială și interpretarea europeană a patrimoniului cultural…………….. .…..60
2.1. Primele legi și instituții pentru patrimoniu, din Irak și Siria………………..…. ……..61
2.2. Arheologia clasică și retorica naționalistă italiană din Libia……………..……..… ..63
2.3. Mali, între preocuparea pentru originile civilizației negre și etnocentrismul
european.………………………………… ………………………………………….66
3. Noile state arabe și recursul la moștenirea culturală ca resursă politico -identitară…… …68
3.1.Influența regimului ba’athist asupra politicilor culturale din Irak și Siria……… ..….68
3.2. Libia și ,,Noua Revoluție Culturală” a lui Muammar Gaddafi………………… …….74
3.3. Repere ale politicii culturale maliene………………………………………… …….. 77
4. ISIL și spect acolul distrugerii – între iconoclasm și soft power ………………………….84
4.1. Moștenirea colonială, democratizarea și efectele lor asupra identității. Argumentul
religios islamic în distrugerea obiectelor de patrimoniu……………………… …….84
4.2. Distrugerea patrimoniului cultural – între iconoclasm, propagandă și comerț……… 92
4.2.1. Propria ,,politică culturală” și comerțul cu antichități……………… ………92
4.2.2. Iconoclasm și propagandă……………………………………… ………..…94
4.2.3. ISIL și folosirea puterii soft…………………………………………. ……….98
4.2.4. Valoarea simbolică a patrimon iului cultural și consecințele interpretării
sale…………………………………………………………..…… …………99
III. Democratizarea și eșecul politicilor de patrimoniu…………………………………… …….101
1. Consecințele eliberării Irakului, asupra patrimoniului cultural…………….… …….101
Iraqi Freedom și Desert Storm. Context și distrugeri……………………….… ………… .101
1.1. Politicile de patrimoniu………………………………………… ..……… ………….104
1.2. Politica culturală irakiană la începutul secolului XXI……………………… ………106
1.3. Măsuri de prezervare întreprinse înainte de izbucnirea conflict ului……… ..……… .108
1.4. Proprietatea culturală și tranziția spre democrație …………………………… ……….112
1.4.1. Patrimoniul disonant1 și deba’athificarea…………………………… ……… ……113
1.4.2. Transferul proprietății………………………………………………… ……….. .116
1.4.3. ,,protejarea siturilor arheologice nu rep rezintă o prioritate”……………… ……. 118
2. Primăvara arabă siriană și consecințele sale asupra patrimoniului cultural… …………119
2.1. Context și distrugeri………………………………………………….… ………… …119
2.2. Implicarea Direcției Generale pentru Antichități și Muzee din Siria..…… …….. .…122
3. Primăvara arabă din Libia…………………………………………………….. ……….124
3.1. Context politic, social, economic………………………………………… …………..124
3.2. Conflictul armat și patrimoniul cultural……………………………………… ………..127
3.3. Succesul ,, no-strike list ”…………………………………………………… …………… ….131
4. Consecințele instabilității politice din Mali, asupra patrimoniului cultural… ………134
5. Probleme de natură internă și externă pentru Direcția Generală Antichități și Muzee
din Siria, în relațiile cu mediul academic, Iran, Turcia și Rusia…….………… …….136
5.1. ,,Toată lumea este folosită cu un scop, de către regim”……………..…… …………141
5.2. Patrimoniul cultural sirian și interesele externe………………………… ………143

1 Care nu face parte din discursul dominant; opus discursului dominant;

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
5
PARTEA A III -A
Adaptarea discursului pentru patrimoniu la noile realități socio -politice si tehnologice.
Principalele masuri de salvare a patrimoniului cultural, între 2003 -2018, în Irak, Siria, Libia
și Mali………………………………………………………………………………………….146
IV.Distrugerea patrimoniului cultural – ,,crimă de război” în discursul ONU…………………146
1. ONU – factorii decizionali și diplomația publică …………………..……………146
2. Patrimoniul cultural irakian, reconstrucția și necesitatea cooperării internaționale,
în întâlnirile Consiliului de Securitate…………………… ….……………………..151
3. Conflictele din 2012 -2014: patrimoniul cultural, diversitatea culturală și dreptul
umanitar internațional ………………………………………………………..…….154
3.1. Rezoluții…………………………………………………………………………154
3.2. Diversitatea culturală, tradițiile și sistemele politice……… ………………..….155
3.3. Probleme militare si distrugeri………………………………………………….158
3.4. Dreptul internațional umanitar…………………………………………..…..…160
3.5. Pace și securitate………………………………………………………………..160
3.6. USMIS, UNSMIL și MINUSMA2……………………………………………161
3.7. Colaborarea cu UNESCO………………………… ……………………….….164
4. Patrimoniul cultural și problema terorismului………………………….…….……165
4.1. Contextul politic și principalele tematici ale discursului pentru patrimoniul
cultural, prin prisma rapoartelor Secretarului General și a scrisorilor
oficiale…………… ……………………………………………………………………………………165
4.1.1. Operațiuni militare, distrugeri și lipsa resurselor…………………….165
4.1.2. ISIL și finanțarea prin trafic ilegal cu artefacte…………….………..167
4.1.3. Necesitatea unor strategii naționale………………………………….169
4.1.4. UNAMI3 și MINUSMA……………………………………………….170
4.1.5. Comunitățile, persecuția religioasă și drepturile umane………….….171
4.1.6. Crimele de război……………………………………………………..172
4.1.7. Dialog interreligios și intercultural…………………………………..172
4.1.8. Patrim oniul cultural, între simbolism, diversitate, drepturi universale și
tehnologie, în discursul din cadrul întâlnirilor Consiliului de
Securitate……………………………………………………………..173
5. Rezoluții……………………………………………………………………………179
5.1. Rezoluția 2347: distrugerea patrimoniulu i cultural devine crimă de război….181
Context – Distrugerea și traficul de patrimoniu cultural de către grupurile
teroriste, în situații de conflict armat………………………………………….182
6. Consiliul pentru Drepturile Omului și recunoașterea dreptului fundamental la
cultură……………………………………………………………………………..187
V.Diplomația publică și culturală a UNESCO și protejarea, prezervarea și restaurarea
patrimoniului cultural……………………………………………………………………………….…191
1. Despre responsabilitatea UNESCO……………………………………………………191

2 United Nations Supervision Mission in Syria, United Nations Support Mission in Libya, United Nations
Multidimensional Integrated Stabilization Mission in Mali ;
3 United Nations Assist ance Mission for Iraq ;

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

6
2. Problematica patrimoniului cultural, în diplomația publică UNESCO, între 2003 –
2018…………………………………………………………………………………….192
2.1. Irak – Desert Storm, Iraqi Freedom ……………………………………………….192
2.2. Siria și apelul la protejarea patrimoniului cultural și respectarea dreptului
internațional. Identitatea…………………………………………………………………..193
2.3. Libia și dialogul politic………………………………………………………….…195
2.4. Mali – crime împotriva islamului tolerant, crime împotriva umanității……….…..197
2.5. UNESCO și amenințarea teroristă……………………………………………..…..199
2.5.1. Prioritizarea prevenției………………………………………..…….…….199
2.5.2. Minoritățile, eșecul puterii hard, diversitatea culturală, probleme legale
internaționale………………………………………………………………199
2.5.3. Identitatea și securitatea………………………………………………..….201
2.5.4. Propaganda ISIS și țintele islamice………………………………………..202
2.5.5. Apel la dialog internațional – 91 de state membre împotriva distrugerii
patrimoniului cultural………………………………………………………..204
2.5.6. Apel către experți și piața de artă…………………………………..………205
2.5.7. Patrimoniul c ultural și dreptul umanitar……………………………..…….205
2.5.8. Responsabilitatea UNESCO și reconstrucția, ca parte integrantă a eforturilor
umanitare și de stabilizare………………………………………………….206
2.5.9. Necesitatea de a răspunde prin soft power . Necesitatea diplomației
cultural e……………………………………………………………..….…207
2.5.10. Audrey Azoulay: patrimoniul cultural, parte a societății…………………..208
3. Pentru UNESCO, pacea nu este un tratat, ci o cultură globală – implicarea experților și a
actorilor internaționali, în protejarea patrimoniului cultur al din Irak, Siria, Libia și Mali,
între 2003 -2014………………………………………………………………………….209
3.1. Intervențiile UNESCO, în fața amenințării teroriste……………………………….220
3.1.1. Responsabilitatea de a apăra și conceptul de safe heavens ………………..223
4. Diplomația culturală a UNESCO, în serviciul patrimoniului cultural………………….231
5. Colaborarea cu ONU, regăsită în rapoartele Secretarului General ONU………………236
VI. Diplomația publică și culturală a mediului internațional și salvarea patrimoniului
cultural………………………………………………………………………………….….241
1. Diplomația publică a SUA și problematica patrimoniului cultural……………………..241
1.1. SUA și Marea Britanie, ca state ale coaliției și intervenția lor în salvarea
patrimoniului cultural irakian………………………………………………………241
1.2. SUA și patrimoniul cultural sirian………………………………………..…………245
1.3. Politica culturală a SUA – Mali……………………………………………….…….248
1.4. SUA, NATO și salvarea patrimoniului cultural libian………………………………250
2. Uniunea Europeană și statele euro pene, în problematica patrimoniului cultural din Irak,
Siria, Libia și Mali………………………………………………………………………252
2.1. Diplomația publică a UE……………………………………………….……….….252
2.1.1. Implicarea în problematica patrimoniului cultural…………………………254
2.1.2 . Implicarea UE în salvarea și restaurarea patrimoniului cultural din
Mali………………………………………………………………………………..…….255

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
7
2.1.3. Implicarea în traficul de artefacte…………………………………..……….257
2.2. Mediul internațional și patrimoniul sirian…………………………………..…..….261
2.3. Repere în politica externă germană, referitoare la Africa, Mali………………….…264
2.4. Norvegia…………………………………………………………………………….268
2.5. Uniunea Europeană și Italia, demersuri pentru salvarea patrimoniului cultural
libian…………………………………………………………………………..……268
3. Organizații in ternaționale: INTERPOL, IFLA, ICBS, ICOMOS4………………….….271
3.1. Desert Storm și problema traficului ilegal cu artefacte irakiene; intervenția
INTERPOL -ului………………………………………………………………………..271
3.2.Implicarea organizațiilor internaționale în salvarea patrimoniului cultural din
Mali………………………………………………………………………………..……272
3.3.Lista Roșie a patrimoniului libian……………………………………………..……274
4. Franța și Uniunea Africanǎ – raport de interese și implicare ȋn situația proprietǎții
culturale din Mali…………………………………………………..…………………… ..……..274
4.1. Politica colonială și post -colonială a Franței și relația cu Africa Sub -Saharianǎ.
Consecințe………………………………………………………………..…..……………………….….274
4.2. Criza din Mali și intervenția franceză. Salvarea patrimoniului cultural……….276
4.3. Uniunea Africană și criza patrimoniului din Mali……………………………278
4.4. Un proiect comun: Timbuktu, film produs prin cooperarea Mauritania –
Franța………………………………………………………………………………………………….282

Concluzie …………………………………………………………………………………………….283
Surse și bibliografie………………………………………………………………………………….303
Anexe………………………………………………………………………………………………… 339

4 International Criminal Police Organization, International Federation of Library Associations, International
Committee of the Blue Shield, International Council on Monuments and Sites;

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

8
CUVINTE CHEIE

Patrimoniu cultu ral, diplomație publică, diplomație culturală, drept internaț ional, comunicare
strategică, propagandă , soft pow er, identitate, drept la cultură ,
crimă de război, crimă împotriva umanității.

INTRODUCERE
Argument : valoarea identitară a patrimoniului cultural, subiect al politicilor internaționale și
al relațiilor internaționale
Războaiele și conflictele ultimelor decenii – cum ar fi cele din Bosnia și Herțegovina,
Kuweit, Irak, Afganistan, Palestina, Israel, Rwanda, Congo o ri Somalia – se num ără printre multele
strategii brutale menite să distrugă identitatea grupurilor minoritare și marginal izate. Iar pentru
că patrimoniul cultural reprezintă o componentã esențială a identității umane, distrugerea,
jefuirea și traficul ileg al ce vizează patrimoniul cultural, au implicații ce dep ășesc drepturile de
proprietate, ducând la ceea ce po ate fi numit ,,genocid cultural”, ori ,,etnocid”, cultura fiind
imperativă în dezvoltarea statelor, oferind reprezentări tangibile ale sistemelor de valori,
credințe, moduri de viață, perspective de democratizare și creștere economică.
De ce este însă, patrimoniul cultural (material) un subiect al politicilor internaționale și al
relațiilor internaționale? Răspunsul îl putem găsi pe teren politic, mai exact în valoarea identitară
a patrimoniului material. Această valoare îl califică drept țintă (în combaterea adversarului) sau
pradă (pentru prestigiul propriei victorii). Istoria patrimoniului cultural ca subiect al relațiilor
internaționale începe, deci, cu aceste practici.
Teza actuală analizează redefinirea valorii patrimoniului – mai exact cauzele ce au stat la
baza schimbării percepției patrimoniului cultural, de la ,,daună colaterală” ( așa cum a fost
denum ită distrugerea proprietății culturale ), în timpul Operațiunii Iraqi Freedom , până la ,,crimă
de război” pedepsită cu închisoarea, de către ICC, la cererea Guvernului Malian/rezoluția 2347 a
ONU.
Motivație
Evoluția demersurilor de salvar e a patrimoniului cultural, în zone de conflict, la
începutul secolului XX I reprezintă o abordare interdisciplinară care îmbina cunoștințele dobândite
în cadrul studiilor de licență ( istorie, cu precădere istorie antică ) și informațiile aflate în cadrul
programului de master Tehnici Diplomatice , finalizat cu o disertație ce a avut ca obiectiv analiza
diplomației publice a SUA, referitoare la patrimoniul cultural irakian, în contextul operațiunii Iraqi

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
9
Freedom . Alegerea actualei teme a reprezentat, așadar, un proces natural de analiza aprofundată
a studiilor de patrimoniu. Alegerea celor patru state nu este una întâmplătoare, existând
elemente de asemănare ( împărtășind un trecut colonial, precum și câteva schimbări de regimuri
și ideologii ) , dar și deoseb iri ( modul în care aceste regimuri și ideologii au marcat evoluția
statului și implicit politici le de patrimoniu ). Actuala tez ă se concentreaz ă și pe răspunsul
internațional în fața a trei tipuri de conflicte: războiul, revoltele și terorismul. Așadar, se poate
spune că teza de doctorat va prezenta o analiză longitudinală ( evoluția modului de interpretare
și prezervare a patrimoniului cultural, în cadrul mai multor regimuri politice/viziuni
occidentale/orientale ori religioase – pentru a observa exact cum acestea au influențat măsurile
care s -au luat în privința patrimoniului – sec XXI ) și una transversală ( măsurile luate în momentele
critice – sec. XXI ).
Noutate și actualitate
Teza este formată din rezultatele analizei instrumentelor de diplomație publică și
culturală (analiza tuturor documentelor/declarațiilor/întâlnirilor publice, ale statelor implicate în
conflicte și ale organizațiilor internaționale menite să protejeze patrimoniul ) – și exact în această
analiză constă noutatea abordării. În timp ce majoritatea studiilor ce vizează problematica
patrimoniului cultural periclitat de conflicte armate se concentrează doar pe misiunile UNESCO,
ori pe rezoluțiile ONU , această teză reprezintă singura analiză a evoluției demersurilor de salvare
a patrimoniului cultural, înglobând atât principalele metode de prevenție și salvare cât și
construcția discursului ce a condus către aceste acțiuni ( pornind de la originea d iscursului despre
patrimoniu, urmărind schimbările semnificative, cu impact social și politic ).
Tema abordată este, evident, de actualitate, întrucât analiza vizează perioada 2003 –
2019, iar problematica abordată face referire la un conc ept din ce în ce mai prezent în tematica
generală : schimbarea paradigmei diplomației tradiționale, datorită tehnologiei. Reveni nd, astfel,
la abordarea interdisciplinară, principalele subiecte abordate includ concepte variate, precum :
colonizare, decoloni zare, drepturile omului, naționalism, identitate, democratizare, islam politic,
necesitate militară și crime de război ; analiza socială, religioasă și politică fiind imperativă în
formarea tezei fundamentale de cercetare.
Teza fundamentală și ipoteza de cercetare
Teza fundamentală a prezenței lucrări o reprezintă urmărirea evoluției demersurilor de
salvare a patrimoniului cultural, în Irak, Siria, Libia și Mali, pornind de la ipoteza conform căreia,
distruge rea patrimoniului cultural din timpul și după operațiunea Iraqi Freedom , a influențat
politicile culturale, la nivel național și internațional. A fost imaginat și creat, astfel, un nou discurs
al patrimoniului cultural, de către marile organizații internaț ionale și marile puteri, prin prisma
diplomației publice și culturale și prin comunicarea strategică. Acest discurs a cunoscut două
momente importante, în evoluția sa: a) considerarea distrugerii patrimoniului cultural drept
crimă de război și chiar crimă împotriva umanității și b) conștientizarea noilor amenințări ce au

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

10
la bază tehnologia și utilizarea puterii soft ca instrument ajutător în combaterea discursului
propagandistic.
Obiective și metodologie
Principalul obiectiv al lucrării îl re prezintă demonstrarea modului în care patrimoniul
cultural a fost utilizat ca instrument al puterii soft , in urma redefinirii valorii acestuia, de -a lungul
timpului. Însă, pentru o astfel de analiză, este nevoie de observarea percepției sale, în mentalul
colectiv, cât și în cel individual. În acest caz, Evoluția demersurilor de salvare a patrimoniului
cultural, în zone de conflict, la începutul secolului XXI , va evidenția o analiză a două axe: una
cronologică, în care anumite teritorii sunt supuse unor infl uențe succesive și diversificate și o axă
ideologică, care evidențiază persistența unor structuri tribale originare, cu un simț religios
puternic înrădăcinat și adaptarea lor socială, politică, economică și culturală, în momentul
contactului cu cea dintâi – pe plan național. Pe plan internațional, principal ul obiectiv îl reprezintă
analiza elementelor de discurs ale organizațiilor internaționale sau naționale, guvernamentale și
non-guvernamentale, precum și orice element de comunicare strategică al marilor puteri, sau al
fostelor imperii colonial e ( pentru a observa o eventuală relație cu fostele colonii ) și direcția spre
care se îndreaptă discursul despre și pentru patrimoniul cultural.
În acest sens, redactarea prezentei lucrări va avea la bază atât surse primare, cât și surse
secundare. Sursele primare sunt reprezentate de documente oficiale, înregistrate în arhivele
organizațiilor internaționale dar și declarații oficiale ( rapoarte, scrisori, rezoluții, fact sheets –
practic, oricele e lement ce poate fi încadrat în diplomația publică ). În acest sens, metodologia
de cercetare va cuprinde mai multe elemente: vor fi căutate atât cauzele efective unui
eveniment, fenomen sau process, cât și cauzele favorizante5, se va stabili ierarhizarea c auzelor și
condițiilor favorabile, prin testare sistematică, pentru a stabili raportul dintre activitatea
intenționată a oamenilor și efectele neintenționate ale acestora, în vederea creării unei
construcții istorice sintetice, pentru a răspunde unor între bări complexe.
La nivel textual, în a doua parte a lucrării, pentru interpretarea izvoarelor primare, se va
folosi metoda de analiză critică a discursului, propusă de Fairclough. Aceasta explorează
sistematic relațiile de cauzalitate și determinare, adesea opace, între practicile discursive,
evenimente și texte și structurile, relațiile și procesele sociale și culturale mai largi; pentru a
investiga modul în care apar astfel de practici, dacă și cum sunt modelate prin raportul de putere,
pentru a explora relația dintre discurs și societate, ca factor al securizării puterii. 6 Sistemul
Fairclough de analiză a discursului are trei dimensiuni, deoarece discursul este văzut simultan ca:
a) un text (vorbit sau scris, inclusiv imagini vizuale); b) producerea, consumarea și di stribuirea

5 B. Murgescu, Metodologia cercetarii istorice, p. 12;
https://www.scribd.com/doc/36925615/METODOLOGIA -CERCET%C4%82RII -ISTORICE -B-Murgescu
6 J Sheyholislami , Critical Discourse Analysis, pp.7 -13;
https://www.researchgate.net/profile/Jaffer_Sheyholislami/publication/228921006_Critica l_discourse_analysis/li
nks/54a999720cf2eecc56e6c591.pdf

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
11
textului în practica discursului; c) o practică socio -culturală. Prin urmare, analiza textelor "nu
trebuie izolată artificial din analiza practicilor instituționale și discursive în cadrul textelor ". Pentru
această analiză, vor fi o bservate: voc abularul ( cum se folosesc cuvintele pentru a arăta ideologia,
în ce mod sunt clasificate lucrurile ), starea de spirit și modalitatea ( cum se instalează starea de
spirit – declarativ, imperativ sau interogatoriu? ), caracteristici de control interactiv ( controlul
subiectelor, schimbarea temelor, deschiderea și închiderea interacțiunilor, formularea unor
moduri în care părțile anterioare ale unui text sau interacțiune sunt parafrazate ), ce subiecte
sunt alese (poziția inițială) sau care sunt puse în prim plan, ambiguitatea sau ambivalența,
practica socio -culturală, relația dintre procesele discursului de producție, distribuție și
interpretare și procesele sociale. Conform metodei Fairclough, fiecare text este încorporat în
contextul său la diferite nivelur i: situația imediată care implică participanții la un anumit cadru;
instituția sau organizația mai largă și nivelul societății. De exemplu, conversațiile dintre parteneri
pot fi citite la trei niveluri: în ceea ce privește relația lor personală, parteneri în cadrul instituției
familiei și relații de gen în cadrul societății în general.

PREZENTARE SINTETICĂ A CAPITOLELOR TEZEI DE DOCTORAT
Actuala lucrare propune spre analiză elemente de discurs – cu, despre și pentru
patrimoniul cultural material, începând cu teoria propusă de Laurajane Smith ( detaliată în primul
capitol al lucrării ), continuând cu definirea patrimoniului prin convenții internaționale, prin acte
legislative naționale și prin comunicarea strategică a statelor, organizați ilor guvernamentale și
non-guvernamentale implicate în protejarea acestuia, pentru că, deși cazul lui al -Mahdi este
esențial în definirea precedentului internațional al contextualizării distrugerii patrimoniului
cultural ca pe o crimă de război, acest lucr u nu este valabil pentru țări precum Irakul și Siria,
deoarece nu au semnat Statutul de la Roma. În acest sens, de înțelegere amplă a modului în care
a fost perceput și utilizat patrimoniul cultural, am propus spre analiză trei părți: una de
introducere în studiul conceptual al diplomației publice ( pincipalul instrument de salvag ardare a
patrimoniului cultural, analizat în această teză ) și al dreptului internațional ( pentru a observa
evoluția acestuia și eventualii factori determinanți ai Rezoluției 2347 ); o a doua parte, dedicată
discursului pentru patrimoniu, în statele studiate, în secolul XIX ( pentru a observa evoluția
discursului pentru patrimoniu și motivele ce au stat la baza eșecului politicilor culturale existente
); iar în final o a treia part e, una de analiză efectivă a principalelor măsuri de salvare a
patrimoniului cultural, la începutul secolului XXI, în Irak, Siria, Libia și Mali.

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

12
Partea I – Sursele și cadrul conceptual al studiului diplomației publice și culturale și al dreptului
internațional, în serviciul patrimoniului cultural
➢ Structura : Capitolul I: ,,Sursele și cadrul conceptual al studiului diplomației publice și
culturale și al dreptului internațional, în serviciul patrimoniului cultural”;
➢ Obiectiv : definirea conce ptului de patrimoniu cultural și observarea evoluției modului în
care acesta a fost perceput și interpretat, în raport cu identitatea, religia și secularismul,
în discursului internațional;
➢ Metodologie: analiza teoretică și comparativă a surselor teoretice ;
➢ Surse : – SMITH Laurajane Discourses of heritage : implications for archaeological
community practice – principal teorie pe care se bazează observarea evoluției discursului
pentru patrimoniu;
– Convențiile UNESCO;
– Teorii referitoare la diplomați a publică, culturală, e -diplomaț ie.

Prima parte a tezei de doctorat. Intitulată ,,Sursele și cadrul conceptual al studiului diplomației
publice și culturale și al dreptului internațional, în serviciul patrimoniului cultural” prezintă cadrul
teoreti c al analizei măsurilor de prezervare a patrimoniului cultural, oferind definiții, perspective și critici
asupra unor însuși termenului de patrimoniu cultural, asupra diplomații publice și diplomației culturale și
elementelelor de drept internațional.
Primul subcapitol are ca obiectiv principal definirea conceptului de patrimoniu cultural și
observarea evoluției modului în care acesta a fost perceput și interpretat, în raport cu identitatea, religia
și secularismul, în discursului intern ațional. Discursul despre patrimoniul cultural, între identitate, religie
și secularism; reflecții generale trateaza problematic a patrimoniului cultural, intens dezbătută în
literatura de specialitate, cadrul teoretic putând fi î mpărțit în teorii care viz ează ,, buna practică ” a
managementului patrimoniului, identificând probleme și soluții, teorii despre patrimoniu, fundamentate
pe evoluția acestuia în timp și încadrarea sa într -un context socio -cultural, oferind o abordare istorică, în
vederea înțelegerii întregului fenomen, evidențiind subtilitățile ideologice, respectiv teorii pentru
patrimoniu, generate de dezvoltarea teoriilor reprezentaționale, examinând efectele ,,fizice, discursive
sau afective ” ale patrimoniului cultural, la nivel personal, repreze ntând, însă, o abordare speculativă a
studiilor de patrimoniu.7 Emma Waterton și Steve Watson oferă o prezentare generală a cercetării
problematicii patrimoniului cultural, din trecut ș i din prezent, înglobând ,, interese, discipline și perspective
diverse”8. Astfel, autorii au identificat principalele moduri de abordare ale problematicii patrimoniului
cultural, începând cu interpretarea patrimoniului din anii ‘50 ( Interpreting our Heritage , a lui Tilden ),
studiul protejării acestuia, a industriei patrimon iului și turismului, din anii ’80 ( Living în an old Country ,
Patrik Wright – apărută în 1985, cartea evidențiază contextul cultural al interesul crescând arătat
patrimoniului cultural ), The Past is a Foreign Country , al doilea volum al lui David Lowenth al ( ce

7 E. Waterton, S. Watson, “ Framing theory: towards a critical imagination in heritage studies ,” în International
Journal in Heritage Studies , 2013, pp. 548 -551;
8 E. Waterton, S. Watson , The Palgrave Handbook of Contemporary Heritage Research , Basingstoke: Palgrave
Mcmillan, 2015, p. 3;

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
13
explorează natura și manifestările trecutului așa cum au fost/sunt primite ori percepute în prezent ) și The
Heritage Industry , al lui Hewison ( apărut în 1987, studiul propune o poziție specifică a patrimoniului ca o
istorie dezbătută, părtinitoar e în favoarea valorilor clasei dominante, problematica operațională ( The
Development and Management of Visitor Attractions , a lui Swarbrooke, Integrated Heritage
Management , a lui Hall și McArthur și Heritage Visitor Attractions , a lui Yeoman ), studiul i dentității și al
comunităților în raport cu patrimoniul cultural ( Towards a critical archaeology , a lui Leone și From
Traditional Archaeology to Public Archeology to Community Action , a lui McDavid ), precum și analiza
formulării discursului de patrimoniu ( A Geography of Heritage : Power, Culture and Economy , a lui
Tunbridge și Uses of Heritage, Laurajane Smith ). Studiul propus de Waterton și Watson, reprezintă,
așadar, un punct de pornire necesar, în temeiul înțelegerii problematicii patrimoniului cultu ral, din
multitudinea de studii și abordări, 9 aceștia fiind în acord cu Tunbridge, în ceea ce privește atenția sporită
pe care formularea discursului referitor la patrimoniu a dobândit -o în ultimul timp, devenind chiar o
direcție ce se impune a fi necesar ă, în progresul studiilor de patrimoniu.10
Waterton și Watson oferă posibilitatea înțelegerii caracterului multidimensional al studiilor de
patrimoniu cultural, obținute prin metode și discipline variate, abordând ideea de ,, politică ontol ogică ”
regăsită la Annemarie Mol11, conform c ăreia, diferite practici pot cr ea realități diferite. Toate aceste
realități coexistă și sunt valide, fără ca existența uneia să conteste legitimitatea celeilalte. Ontologiile –
pluralul, fiind diferit de perspectivalism în sensul în care ontologiile prezintă realități multiple, pe când în
perspectivalism, se multiplică doar perspectivele privitorului, nu și realitatea.12 Deși Mol realizează
această diferențiere între cele două concepte, Waterton și Watson î i împrumută ,, politica ontologică ”,
afirmând că politica ontologică de patrimoniu nu este univocă și cuprinde atât abordări convenționale,
cât și critice, intenția lor fiind de a sugera că aceasta oferă un fundament al criticii cercetării existente în
dome niu, dar și un impuls pentru a oferi perspective adiționale13. Actuala lucrare va încerca să ia în
considerare și aceste reflecții filosofice, în temeiul înțelegerii conceptului de patrimoniu cultural, în
contextul particular al demersurilor de salvare a pa trimoniului din Irak, Siria, Libia și Mali; conceptul
“politicii ontologice ” ar putea însemna că discursurile alternative generează realități multiple, însă la fel
de legitime, iar o astfel de filosofie să se aplice și în domeniul studiilor de patrimoniu?
Actuala analiz ă are ca scop o introducere în tematica abordată de literatura de specialitate,
cu referire la modul în care a fost și este înțeles patrimoniul cultural, în raport cu secularismul și religia,
printr -o abordare longitudin ală a fundamentelor teoretice ale tematicii. Este evidențiat rolul AHD (
Authorised Heritage Discourse14 ), ca principal cadru al viziunii asupra proprietății culturale, în raport cu
definirea acestui concept, dar și a altora, precum : diversitatea și comun itățile, cultura și identitate a (
precum și ariile adiacente: identitatea individuală și cea colectivă ori cea religioasă ), pentru a observa
schimbările pe care percepția noțiunii de patrimoniu cultural le -a cunoscut, de -a lungul mai multor
regimuri polit ice, în temeiul analizei unei relații de cauzalitate. Nu în ultimul r ând, în primul subcapitol

9 Idem , pp. 3 -9;
10 John. E. Tunbridge et.al., “Decennial Reflections on A Geography of Heritage (2000),” International Journal of
Heritage Studies 19:4 , 2013, p. 369;
11 În primul capitol al volumului ( The Ontological Politics of Heritage; or How research can spoil a good story );
12 Mol, Annemarie, Ontological Politics. A Word and Some Questions. The Sociological Review 47(1): 74 –89., 1999, p.
75;
13 E. Waterton, S. Watson , The Palgrave Handbook of Contemporary Heritage Research , p. 22;
14 Introdus de Laurajane Smith;

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

14
sunt analizate și principalele convenții –si în deosebi, neajunsuri ale acestora, pentru a evidenția
posibilitatea unei anticipări a eșecului politicilor cultura le, înainte de 2003, doar analizând elementul
discursiv al acestora.
Al doilea subcapitol eviden țiază surse ale principalelor arii alese pentru observarea
discursului referitor la patrimoniul cultural, p ericlitat de conflict: diplomația publică și culturală,
realizând o diferențiere conceptuală între acestea și alte concepte precum soft power , nation branding ,
comu nicarea strategică și propaganda etc. întrucat Hans Tuch afirmă că diplomația publică nu poate fi un
instrument eficient, decât dacă există un consens asupra însemnătății sale. Însă problema întâmpinată în
abordarea diplomației publice o reprezintă însăși lipsa unui consens între practicieni și teoreticieni, în ceea
ce privește analiza și încadrarea acestui concept. Conform surselor actuale, nu există un model universal
al diplomației publice, ci putem spune, mai degrabă, că o serie de modele și forme coexistă, reflectând
natura variată a diplomației. Aceste modele variază, de la întâlniri diplomatice la nivel înalt între guverne
ori organizații, până la arenele publice, unde inputul guvernamental are un nivel mult mai scăzut.15 De
aceeași părere este și John Robert Kell, citându -l pe Wilton Park, conform căruia „ diplomația publică a
intrat în lexiconul secolului XXI fără o definire clară a ceea ce este sau a instrumentelor pe care le
folosește ”, însă, deși nu poate contestă faptul că desfășurarea diplomației publice include elementul
comunicării, rămâne o anumită confuzie dacă această comunicare are loc într -o sferă domestică sau
străină.16 Giles Scott -Smith consideră că, pe lângă comunicare, prezentarea imaginilor și a informației, un
factor important îl reprezintă ,,factorul uman”, punându -se accentul pe particularitățile psihologice ale
participanților, care vor fur niza cele mai bune rezultate dacă acestea vor funcționa împreună cu politicile
străine ce promovează cooperarea internațională, contruibund, deci, la menținerea păcii.17
Partea a II -a – Discursul despre patrimoniul cultural și eșecul politicilor de patrimon iu construite
pe baza acestui discurs, în Irak, Siria, Libia și Mali, în secolele XX -XXI
➢ Structura : – Capitolul II: Discursul despre patrimoniul cultur al, în Irak, Siria, Libia și Ma li;
– Capitolul III: Democratizarea și eșecul politicilor de patrimoniu ;
➢ Obiective : – demonstrarea a două ipoteze: a) discursul pentru patrimoniul cultural a fost
folosit pentru întărirea legitimității politice, mai întâi în perioada colonială, iar apoi în cea
naționalistă, prin transformarea discursului ,,subaltern”, într -unul principal, prin
intermediul factorului religios, evidențiind principalele instrumente de creare și
propagare a discursului: specialiști, săpături arheologice, instituții, publicații; b) folosirea
patrimoniului cultural ca instrument al puterii soft și nu c a o consecință a succesiunii celor

15 Brian Hoking et.al ., Integrative diplomacy in the 21st century , Netherlands Institute of International Relations
„Clingendael”, octom brie 2012, p. 19;
16 J. Kelley, Between “Take -offs” and “Crash Landings” Situational Aspects of Public Diplomacy , în Routledge
Handbook of Public Diplomacy , Routledge, 2009, pp.73 -73;
17 G. Scott -Smith, Exchange Programs and Public Diplomacy , in Routledge H andbook of Public Diplomacy , Routledge,
2009, p. 55,

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
15
două discursuri anterioare, urmărind informații relevante despre islam, în raport cu
,,spectacolul distrugerii ” și comerțul cu antichități ;
– observarea principalelor probleme de ordin politic, economic și administrativ,
ce au apărut în procesul de prezervare și salvare a patrimoniului cult ural, pentru
a demonstra ipoteza conform căreia, deși statele implicate în conflicte aveau
forme legislative de protecție, actualele politici culturale naționale și
internaționale au dat g reș în ceea ce privește implementarea ;
➢ Metodologie : metoda de cercetare istorică: metode și tehnici descriptive;
➢ Surse : – primare: legi, decizii;
– secundare: cărți, articole, studii.
A doua parte a tezei urmărește contextul politic, social, economic, religios, pentru a
putea evalua contextul în care au fost create politicile culturale referitoare la protejarea
patrimoniului cultural, în paralel cu evoluția discursului pentru patrimoniu, având ca obiectiv
stabilirea unei relații de corelație sau a uneia de cauzalitate între cele două evoluții.
Conform AHD18, arhitecții și elitele europene de la începutul secolului al XIX -lea au
influențat nu numai modul în care patrimoniul cultural a fost perceput ( în manieră occidentală,
imperialistă ) ci și prezervat. Ulterior, o dată cu independența și schimbarea regimurilor politice,
în Irak, Siria, Libia și Mali, discursul de patrimoniu se schimbă, punându -se accentul pe elementul
Islamic, pentru ca în ultimii ani, să apar ă o nouă formă de discurs, creată de reprezentanți ai
islamismului.
Pentru a înțelege modul în care a fost prezervat patrimoniul ori motivele care au
contribuit la distrugerea recentă a acestuia, în state ca Irak, Siria, Libia și Mali, a fost necesară o
analiză care să înglobeze, din perspectivă istorică, câteva elemente definitorii, cum ar fi: contextul
social, politic, economic, frontierele, statul națiune, etnicitatea și tribalismul, raportul cu statul,
instituțiile statului în Africa, moduri le de definire identitară (identitate continentală, identitate
națională, identitate etnică, identitate religioasă ), raporturile actuale cu fostele metropole,
elemente ce diferențiază evoluția dezvoltării africane, de cea occidentală, cunoscută. Nu în
ultimul rând, am pus întrebarea: cum au interacționat cele două viziuni globale – secularismul și
religia, în mentalul colectiv/individual ? Pentru că istoria patrimoniului cultural ca subiect al
relațiilor internaționale începe cu aceste practici.
Evoluția social -politică a celor patru state analizate este asemănătoare, însă există,
evident, elemente care au făcut câteva diferențe în ceea ce privește modul în care a fost perceput
și prezervat patrimoniul cultural. Primul element comun îl reprezintă influența colonială, deci
viziunea occidentală, deseori în căutarea acurateții biblice, ca dovadă a superiorității vestice.
Discursul autorizat al patrimoniului cultural a fost creat prin definirea noțiunii de patrimoniu, prin

18 Authorized Heritage Discourse – Discursul autorizat de patrimoniu;

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

16
intermediul cât orva factori : experți educați în Europa , instrumente legale după model European,
săpături în locuri ,,biblice” și instituții ( în special muzee în care erau expuse artefacte care
evidențiau perioada antică, cu un puternic simbolism important pentru vestici ). În ceea ce
privește Irakul, se rema rcă Gertrude Bell, inițiatoarea legii patrimoniului – îngrijindu -se de
interesele irakiene, înțelegerea ei referitoare la respectarea acestor obligații era definită , însă, în
termeni anglo -americani – dimensiunea legală pe baza căruia a fost creată legea antichităților
din 1924, cuprinde Tratatul de Pace cu Turcia. Aceeași lege s -a aplicat și în cazul Siriei, unde
inițiator a fost Henry Seyrig. Dacă în ceea ce privește Siria, eurocentrismul se observă prin
înființarea misiunilor permanente și prin priorit izarea misiunilor străine ( conduse de Claude
Schaeffer, Maurice Dunand și Andre Parrot, care au contribuit la crearea unei imagini paterne și
coloniale a arheologiei ), în Irak și Libia lucrurile au fost relativ diferite: Bell l -a numit director al
Muzeul ui Național pe Abdul Qadir al -Pachachi, iar Giuseppe Vulpi a facut eforturi pentru
prezervarea patrimoniului cultural atât roman cât și musulman, introducând două măsuri
legislative, ce urmau să se aplice atât antichităților romane, cât și patrimoniului is lamic. Tot în
cazul Libiei s -a remarca t și construirea sau restaurarea unor moschei, pe lângă cea a templelor
romane. Deși au existat aceste excepții, nu se poate nega rolul instituțiilor înființate de europeni:
Muzeul Național din Bagdad, Muzeul Național din Damasc, Muzeul din Aleppo, Muzeul din Leptis
Magna sau Sab ratha, Superintendența Monumentelor, toate acestea expunând obiecte culturale
ce aparțineau perioadei antice mesopotamiene, sau romane ).
Așadar, se poate vorbi despre impunerea unui discurs autorizat, bazat pe viziunea
occidentală, în Irak, Siria, Libia și Mali? Cu siguranță, având în vedere că au fost preferate locurile
antice pentru efectuarea de săpături – Nippur, Babylon, Kuyunjik și Ninive/ Ugarit, Mari, Arslan
Tash, Tell Hmar, Qatna, Palmyra/ Cirenaica – templul lui Apollo, Leptis Magn a, ( valoroase
îndeosebi pentru dovedirea acurateții biblice, în cazul Siriei și Irakului, pentru clădirea ideologiei
care să justifice conducerea itali ană în Libia – și în același ti mp, pentru a evidenția continuitatea
Imperiului Roman în propaganda lui Mussolini ). În ceea ce privește statul malian, considerentele
generale afirmau că este lipsit de civilizație, având doar elemente împrumutate din Egipt sau
Fenicia , iar materialele ar heologice erau trimise în Franța sau SUA. Iată astfel, cum teoria propusă
de Laurajane Smith ( conform careia patrimoniul nu este un lucru, un obiect, nici ceva ce poate fi
găsit; patrimoniul este un întreg proces de oferire de sens, ce are loc pe măsură c e obiectele de
patrimoniu sunt identificate, definite, managerizate, expuse și vizitate19 ) este corectă.
Smith îl citează însă și pe Graham, afirmând că patrimoniul poate reprezenta discursul
ideologic dominant, ceea ce înseamnă și că acesta poate deveni obiectul ce oferă un sens
alternativ pentru cei care nu sunt de acord. Așadar Smith consideră că există o multi tudine de

19 L. Smith, Uses of Heritage, London : Routledge, 2006;

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
17
discursuri alternative, care devin subalterne, tocmai pentru că se află în afara ariei celui
dominant. 20.
Acesta este și cazul discursului ce apare ca urmare a decolonizării și a emergenței
statelor națiune, în Irak, Siria, Libia și Mali. Noul discurs se evidențiază prin elemente ca: reforme
ale serviciilor tehnice oferite de Directoratel e de Antichități, săpături în zone islamice,
introducerea secțiunilor dedicate artei islamice, în muzeele naționale, apariția de publicații
locale, care evidențiau cultura arabă/islamică. Un caz particular îl reprezintă propaganda lui
Saddam Hussein: în ac est caz, discursul autorizat a fost alcătuit atât prin cooptarea trec utului
antic și îmbinarea acestuia cu o genealogie atât islamică, cât și antică, coroborat cu cenzura
academică. Un caz extrem îl reprezintă Libia, unde discursul autorizat devine radical : Gaddafi
declară neutralitate în confruntările dintre superputeri și opoziție în față oricăror forme de
colonialism și imperialism și lansează ,,revoluția culturală”, un program în cinci puncte, printre
care suspendarea tuturor legilor existente și respin gerea și distrugerea a orice intra în
contradicție cu Coranul. Din fericire, însă, pentru patrimoniul malian, lucrurile au stat complet
diferit: deși pe de o parte, însuși steagul malian sugera respingerea colonialismului ( culorile
simbolice mișcării pan -africane de unitate: verde – speranța, auriu/galben – referire la resursele
naturale ale Mali, roșu – sacrificiul făcut în lupta împotriva colonizării ), o dată cu descoperirea
uneltelor din fier în Nigeria – prima dovadă arheologică cǎ civilizația african ă sub -saharianǎ a
apărut mult mai timpuriu decât s -a crezut inițial, apar primele săpături majore și în Mali, în Niani,
prima capitală a statului. În privința discursului de patrimoniu din Mali, două lucruri trebuie
evidențiate: succesul Băncii Culturale, prin care Konare a reușit să crească conștientizarea
importanței patrimoniului cultural, în mentalul colectiv al unei națiuni diversificate etnic și
percepția pe care însuși președintele ( arheolog ) a avut -o asupra patrimoniului : ,,trebuie să fie
clar ca noi conservăm obiectele nu pentru binele lor, ci pentru omenire, în raport cu omul și
societatea. Dacă dăm mai multă atenție obiectelor și nu oamenilor, nu vom conserva nimic. Un
obiect nu poate fi conservat în afara contextului social și uman.”
Smith consideră că discursurile de patrimoniu, inclusiv AHD, constituie și reflectă o
varietate de practici sociale care, printre altele, sunt folosite pentru a oferi sens unei identități
de grup, unor narațiuni istorice, memoriei individuale sau c olective, având drept consecință
organizarea unor relații sociale și identități în jurul ideii de națiune, cultură și etnicitate.21 Într-
adevăr, acest lucru se poate observa în evoluția discursurilor referitoare la patrimoniu din Irak,
Siria, Libia și Mali. Se evidențiază, din nou, rolul regimului politic și liderului politic în crearea
acestui discurs. Modul de înțelegere și percepției a liderului, influențând drastic experiența
culturală a populației – explicându -se, astfel, cum în două state la fel de div ersificate etnic și
social, a căror structură socială a fost bazată pe ierarhii tribale, care au cunoscut evoluții relativ
asemănătoare – colonizarea de către puteri occidentale și un naționalism arab Islamic – au avut

20 Idem, p.35;
21 L. Smith , Discourses of heritage : implications for archaeological community practice ;

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

18
politici de patrimoniu atât de diferi te: de la refuzul recunoașterii secularului, la afirmarea
importanței tuturor obiectelor de patrimoniu, împreună cu oamenii, comunitatea.
Capitolul Democratizarea și eșecul politicilor de patrimoniu are ca principal obiectiv
observarea principalelor probleme de ordin politic, economic și administrativ, ce au apărut în
procesul de prezervare și salvare a patrimoniului cultural, pentru a demonstra ipoteza conform
căreia, deși statele implicate în conflicte aveau forme legislative de protec ție, actualele politici
culturale naționale și internaționale au dat greș în ceea ce privește aplicabilitatea. Demonstrarea
ipotezei va reprezenta un punct de plecare pentru analiza unei noi metode de intervenție, în
vederea salvării patrimoniului cultural : puterea soft, prin intermediul unor elemente specifice
de discurs.
În contextul ocupării Irak -ului, perioada 1996 – 2003, peste 2022 de organizații
naționale și internaționale23 au avertizat atât guvernul SUA, cât și mediul internațional, în
legătură cu posibilele daune colaterale, ce vizau patrimoniul cultural irakian, în iminența începerii
unui conflict armat. Sub Convenția de la Haga și Protocoalele sale, Convenția UNESCO din 1970,
Convenția UNESCO referitoare la obiectele culturale fur ate/ exportate ilegal, Convenția
UNIDROIT cu privire la obiectele culturale furate sau exportate ilegal, statele membre ale coaliției
– în special SUA, care, deși a refuzat să semneze Convenția de la Haga , s -a alăturat multor a ltor
tratate internaționale , create în scopuri asemănătoare, după cum urmează: Convențiile de la
Haga din 1899 și 1907 , Pactul Roerich , a IV -a Convenție de la Geneva, privind protejarea civililor
pe timp de război, precum și convențiile menționate mai s us – aveau responsabilitatea de a
proteja și salva proprietatea culturală din statul ocupat și de a preveni și stopa ,, orice furt,
distrugere sau acte de vandalism direcționate împotriva proprietății culturale ”. Cu toate acestea,
numărul redus de semnatari , definirea ambiguă a termenului de proprietate culturală,
implicațiile inventarierii bunurilor și ambiguitatea conceptului de ,, necesitate militară’’ , au
condus la eșuarea aplicării dreptului internațional. De ce? Pentru că instrumentele de drept
internaț ional nu sunt alternative la state, ci producții ale statelor, utilizate de acestea pentru a -și
promova interesele. Noțiunea de „ interes național ” este asociată, în primul rând, cu abordarea
realistă a relațiilor internaționale. Dat fiind caracterul anarhi c al sistemului internațional și lupta
statelor pentru putere, interesul național primar al fiecărui stat este supraviețuirea și menținerea
securității naționale – cele mai notabile decrete intrând în forță: pe 16 și respectiv 23 mai:
interzicerea partidul ui ba’athist sub orice manifestare a sa ( cunoscut și ca de -ba’athificare) și
demontarea armatei irakiene.24 Ca o paranteza, în definirea patrimoniului disonant, Laurajane
Smith îl citează pe Ashworth Tunbridge, care consideră că rădăcina naturii disonante a

22 http://iwa.univie.ac.at/;
23 ICOMOS, ICBS, Direcția generală Unesco, AIA, IAACI, Universitatea Columbia din New York, Asociația Germană a
Muzeelor, ICOMICC, ICOM, AAM, Universitatea din Maryland, Universtatea din Missour i etc.;
24 Coalition Provisional Authority Order Number 2: Dissoulution of Entities"

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
19
patrimoniului constă în observarea faptul că patrimoniul este creat prin interpretare: nu doar ce
este interpretat, ci cum și de către cine – acești factori generând mesaje specifice , referitoare la
valoarea și însemnătatea unei proprietăți anume și asup ra trecutului pe care îl reprezintă.25
Așadar, patrimoniul disonant reprezintă acea interpretare care este contrară discursului
autorizat. Un astfel de caz îl reprezintă deba’athificarea societății irakiene, care a inclus și
distrugerea simbolurilor erei lu i Saddam.
Au existat însă, întâlniri la nivel de experți și misiuni în Irak, iar protejarea siturilor s -a
concretizat în integrarea câtorva dintre ele pe lista monumentelor UNESCO ( Ashur, Samarra ), în
condițiile în care, în 2000, s -a ceru t integrarea mai multor situri, dintre care Ur și Ninive, distruse
parțial în 2003, însă și aici au existat probleme – politica de integrare presupune respectarea unor
criterii printre care și existența unui plan bine structruat de protecție națională lega lă și a
mecanismelor de conservare, de către statul membru – iar în 2000, guvernul irakian nu a reușit
să facă acest lucru. Mai mult, criteriile UNESCO cer ca nominalizarea să fie făcută de statul
membru pe teritoriul căruia sunt localizate proprietățile c ulturale, iar acest aspect reprezintă o
problemă din perspectiva legitimității cu care CPA putea nominaliza în numele Irak -ului.
Însă eșecului protejării patrimoniului cultural nu i -a fost oferită importanța cuvenită.
Drept urmare, primavara arabă a avut consecințe și asupra patrimoniului cultural. Deși trebuie
amintit succesul unei bune cooperări între instituții prin ,,no strike l ist”, nu trebuie neglijate
problemele socio -economice, sau cele ale intereselor politice, care împiedică prezervarea
patrimoniului, dincolo de dimensiunea legală.
Neil Brodie ridică o serie de întrebări, în articolul ,,De ce nu vorbește nimeni despre
Libia”26, unde subliniază relația dintre arheologie, colecționarii de antichități ( pe care îi numește
,,adevărații hoți”, vinovați de persistența situației traficului ilegal cu antichități )27 și oamenii
politici, care au tendința de a răspunde pozitiv la po rtretizarea problemei realizate de media, și
nu la problema în sine.28 În același studiu, Brodie mai prezintă două cauze ale eșecului slavării
patrimoniului libian: în primul rând, pentru că atenția comunității internaționale este concentrată
asupra distrug erilor culturale din Siria, care au fost mult mai însemnate, deci mai demne de știri
și în al doilea rând, datorită eșecului internațional de politică publică care să dezvolte un răspuns
coerent și eficient în fața traficului ilegal de antichități și alte obiecte culturale, ce a crescut
continuu încă din anii ’90.29 Brodie continuă cu evidențierea evoluției știrilor referitoare la
patrimoniul cultural, începând cu problematica culturală afgană și cea irakiană, iar când ajunge,

25L. Smith, Uses of heritage , p. 80;
26N. Brodie, “Why Is No One Talking about Libya's Cultural Destruction?” , Near Eastern Archaeology,
Vol. 78, No. 3, Special Issue: The Cultural Heritage Crisisin the Middle East (September 2015), pp. 212 -217;
, The American Schools of Oriental Research, p. 212;
27 Idem, p. 217;
28 Idem, p. 216 -217;
29 Idem, p. 212 ;

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

20
din nou, la situația libiană, s ubliniază lipsa recomandărilor referitoare la reducerea cererii din
piața de destinație, în cazul traficului ilegal de proprietate libiană, dezbătut în două workshop –
uri, coordonate de UNESCO.30Altfel spus, planurile de acțiune reușesc să furnizeze expertiz ă și
materiale pentru asistența unei singure țări, pe rând, astfel că unele țări sunt implicit private de
resurse31. O altă perspectivă o reprezintă prioritizarea prevenției, și nu a restituirii, pentru că
planul UNESCO din 2011 referitor la problematica pa trimoniului cultural libian se baza pe
stagnarea circulației ilicite și returnarea obiectelor furate, fără însă a sesiza importanța
contextului arheologic al obiectelor sau stratigrafia, distrusă de săpăturile ilegale, sau chiar a
detenției criminalilor vi novați de furt, distrugere sau trafic ilegal.32 Problema resurselor și
expertizei investite în protejarea patrimoniului cultural dintr -un anumit loc reprezintă, într –
adevăr, o realitate. Exemplificând folosindu – ne de cazul Libiei, nu numai că expertiza a f ost
redusă ( fiind limitată la zonele accesibile, în timpul conflictului ), dar a reprezentat și singura
sursă de evaluare a stării patrimoniului cultural. Astfel, teoretic vorbind, apare problema
subiectivității experților, aceștia devenind personajele pr incipale, iar nerăbdarea lor de a crea
categorii de patrimoniu, conduc către privilegierea, la nivel global, a unor anumite apecte ale
creațiilor artisitice, de tipul ,,afacerilor de spectacol”, la manipularea înțelegerii patrimoniului
cultural ce merită p rotejat : acela care este mai interesant în ochii publicului larg, va fi acela care
va oferi un spectacol și audiențe mai mari, în detrimentul unuia mai subtil33( cazul desenelor din
Munții Acacus ). Patrimoniul este definit și guvernat de filosofii specif ice imaginarului occidental,
al relației dintre trecut și prezent. Aceste filosofii au devenit, între timp, baza semnificației oferite
proprietății culturale de către experți, care pot astfel crea categorii de patrimoniu, într -un mod
implicit subiectiv, du când la manifestări culturale după propriile experiențe, excluzând
comunitățile și proprietarii morali ai patrimoniului în cauză.34 Situația patrimoniului libian este
una specială, experții care au participat la m isiunile de salvare fiind atât occidentali, cât și libieni,
cu pregătire atât teoretică , cât și militară și mai ales, cu experiență în arheologia libiană. Chiar și
așa, trebuie accentuată mai mult legătură dintre un patrimoniu cultural și contextul său , atât
istoric, cât și contemporan, altfel se revine involuntar la situația din Afganistan, când, statuile
reprezentându -l pe Buddha au fost distruse, iar răspunsul comunității a implicat argumente ce
vin în favoarea prezervării patrimoniului cultural, atât timp cât acesta nu este periculos – însă în
momentul în care prezervarea patrimoniului cultural a primit finanțare, iar membrii comunității
se luptau pentru viață, fără resurse, atunci statuile au devenit periculoase și ulterior, au fost

30 Idem, p. 214 -215;
31 Idem , p. 215;
32 Idem , p. 216
33 L. Lixinski , I nternational Cultural Heritage Regimes, International Law, and the Politics of Expertise , in International
Journal of Cultural Property (2013) 20: 407 – 429’
34 Idem;

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
21
distruse.35 Spre exemplu, o problemă nouă o reprezintă demolări le recente și noile construcții,
acestea dar și săpăturile noi care scot la iveală artefacte ce apar în număr cât mai mare pe piața
de antichitățti; din fericire, există și cazuri în care oamenii de rând realizează importanța
artefactelor și le restituie ( cazul unui fermier, în ianuarie 2015, care a găsit câteva sculpturi antice
și le-a adus la Departamentul de Antichități, în loc de a le vinde )36
Problematica DGAM nu trebuie neglijată. Prof. Maamoun AbdulKarim, directorul
instit uției, s -a aflat între interesele naționale și cele internațional e, în încercarea sa de a lupta
contra terorismului și de a salva un patrimoniu cultural – în mod ironic, important, probabil,
pentru Occident, mai mult decât pentru Islamici.
Iată de ce devine din ce în ce mai important că nu numai experții, dar și reprezentanții
legali să intervină în problematica patrimoniului cultural, în caz de conflict, dar și specialiștii
indigeni. Astfel, ar trebui acordată o atenție sporită problematici i patrimoniului cultural corelat
cu dreptul universal la cultură. Prin dreptul individual la cultură, se înțelege că fiecare individ are
dreptul la cunoașterea, arta și literatura tuturor pop oarelor, să ia parte la dezvoltarea științifică
și la beneficiile sale și să contribuie la îmbogățirea vieții culturale.37 Participarea și îmbogățirea
culturii se poate referi, evident, la ceea ce se înțelege prin cultură din punct de vedere individual,
dar și la nivel înalt. O soluție ar fi încercarea de a face din cult ură o reprezentare a unei realități
sociale apriori, care să realizeze o conexiune între public și sfera socială, în care schimbarea să
devină posibilă, integrând memoria colectivă și discursul cultural în aceeași sferă comunitară,
fiindcă informațiile des pre origini sunt foarte importante pentru oameni, oferindu -le un timp și
un spațiu în arealul întrebărilor existențiale, reflectând existența continuă în care generațiile
trecute, prezente ori viitoare ale unui grup etnic sau național sunt incluse, indiviz ii găsind sens în
utilizarea formelor simbolice ca mijloace de a experimenta conținutul simbolic abstract.38Chow
afirmă că dreptul la cultura este garantat de articolul 27 al UDHR, ce prevede ca fiecare are
dreptul de a participa în mod liber la viața cult urală a comunității, de a se bucura de arte și de a
o împărtăși spre dezvoltarea științifică și beneficiile sale. Și fiecare are dreptul la protejarea
intereselor morale și materiale ce rezultă din creația științifică, literară sau artistică. Pe de altă
parte, CESCR, ce stipulează din 1990 că obligațiile corelate cu participarea la cultură prevăd
protejarea și promovarea artelor, literaturii și a altor activități culturale, stabilirea accesului
la infrastructurile instituționale și rolul mass -medi ei în protejarea și promovarea culturii. De
aceea, autorul consideră că, în viitor, legislația culturală ar trebui îmbinată mai puternic cu cea a

35 Idem;
36 S. Kane, Archaeology and Cultural Heritage in Post -Revolution Libya , Near Eastern Archaeology, Vol. 78, No. 3,
Special Issue: The Cultural Heritage Crisis in the Middle East (September 2015), pp. 204 -211, The American Schools
of Oriental Research, p. 211 ;
37 P.Y. S. Chow , Culture as Collective Memories: An Emerging Concept in International Law and Discourse on Cultural
Rights , in Oxford Journals, Law ,Human Rights Law Review, Volume 14, Issue 4, Pp. 611 -646;
38 idem

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

22
drepturilor omului, prin înțelegerea individuală a apartenenței la o cultură națională și
internațională și pr in înțelegerea, promovarea și exercitarea dreptului la cultură, sentimentul
importanței patrimoniului cultural crescâ nd în mentalul individual și colectiv39 .
Trebuie, așadar, observată, în contextul globalizării și al drepturilor umane, ș i
perspectiva conform căreia ambele concepte sunt înțelese ca arii ce influențează procese și
instituții ale puterii politice, juridice, economice și culturale40ce trebuie interconectate, pentru
consecințe benefice, pe termen lung. Astfel, în contextul unei dinamici continue și imprevizibile
a mediului internațional, a instrumentalizării patrimoniului cultural, pentru a servi scopurilor
politice ( cum a făcut regimul Assad sau ISIL ), găsirea unor noi mijloace, pe lângă cele
convenționale, pentru a veni în s pijinul dreptului individual la cultura globală, este necesară și
urgentă. Într -un cadru dominat de tehnologie, așadar, puterea soft, practicată la nivel de for
decizional, are capacitatea de a domina discursul autorizat de patrimoniu, de a influența în mo d
pozitiv masele și de a crea fundamentele unei înțelegeri și înglobări a proprietății culturale în
mentalul colectiv, în vederea prezervării, conservării și protejării acesteia, fără discriminare.
Partea a III -a Adaptarea discursului pentru patrimoniu la noile realități socio -politice și
tehnologice. Principalele măsuri de salvare a patrimoniului cultural, între 2003 -2018, în Irak,
Siria, Libia și Mali
➢ Structura: Capitolul IV : – Distrugerea patrimoniului cultural – “crimă de război”, în
discursul ONU ;
– Capitolul V: Diplomația publică și culturală a UNESCO, în protejarea,
prezervarea și restaurarea patrimoniului cultural ;
– Capitolul VI: Diplomația publică și culturală a mediului internațional și salvarea
patrimoniului cultural ;
➢ Obiective: – observarea schi mbării discursului pentru patrimoniu și identificarea cauzelor
ce au cauzat această schimbare;
➢ Metodologie : analiză de discurs;
➢ Surse : primare: – înregistrările int âlnirilor Consiliului de Securitate ONU ;
– Scrisori ale Secretarului General ONU ;
– Rapoarte ale Secretarului General ONU ;
– Communicate de presă;
– Communicate oficiale;
– Rapoarte oficiale ale instituțiilor;

39 idem
40 F. Markowitz Ben-Gurion , Talking about culture Globalization, human rights and anthropology , University of the
Negev, Beersheva, Israel, SAGE Publications (London, Thousand Oaks, CA and New Delhi)
www.sagepublications.com,Vol 4(3): 329 –352, abstract;

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
23
Distrugerea patrimoniului cultural – ,,crimă de război”, în discursul ONU
Franța și Italia au propus rezoluția 2347 a Consiliului de Securitate, dedicată în mod
special problemei patrimoniului cultural, în contextul deciziei Curții Penale Internaționale, din 27
septembrie 2016, care pentru prima dată în istoria omenirii identifică distrugerea unui sit de
patrimoniu reli gios și cultural drept o crimă de război și condamnă făptașii unor astfel de acte
atroce la o sentință exemplară de nouă ani. Acest lucru constituie un precedent juridic
internațional important. În acest sens, actualul capitol va evidenția modul în care pr oblematica
patrimoniului cultural a fost percepută, în cadrul ONU, prin analiza rapoartelor Secretarului
General și prin analiza tuturor Întâlnirilor Consiliului de Securitate și ale Consiliului pentru
Drepurile Omului, în vederea observării cauzelor ce au stat la conștientizarea importanței
patrimoniului cultural, respectiv la adoptarea unui numar semnificat iv de rezoluții, pentru
salvarea patrimoniului cultural.
Ipoteza acestui capitol a pornit de la cazul al -Mahdi : Guvernul din Mali a inaintat un
caz special la ICC, în 13 iulie 2012, la doar câteva zile după ce au avut loc crimele “de război”, mai
exact distrugerile asupra patrimoniului cultural. Al -Mahdi, inculpatul, a recunoscut vina la
deschiderea procedurii sale , din august 2 016 și a fost condamnat la nouă ani de închisoare. Ca
membru al Ansar Dine, un grup paramilitar legat de al -Qaida, care încerca să impună legea shariei
în Mali, a organizat, a supravegheat și a participat în mod activ la distrugerea patrimoniului
malian. S idi Yahia este una dintre principalele moschei din Timbuktu și reflectă locul orașului , ca
centru islamic , în secolele al XV -lea și al XVI -lea. Moscheea și opt dintre cele nouă mausolee
distruse sunt fac parte din patrimoniul mondial UNESCO.41 Deși cazul lu i al-Mahdi este esențial
în definirea precedentului internațional al contextualizării distrugerii patrimoniului cultural ca pe
o crimă de război, acest lucru nu este valabil pentru țări precum Irakul, Afganistanul și Siria,
deoarece nu sunt membre al Statu tului de la Roma. In acest sens, analiza discursului din mediul
international, din principalele foruri decizionale, este imperativa.
Discursul ONU abordează în același mod problematica patrimoniului cultural: se face
în mod clar asociere a între proprietatea culturală, identitate, diversitate și dreptul la cultura, dar
și la crimele de război. Iar tematica discursului nu este împărtășită doar de statele colonial e – așa
cum teoretizează Smith – ci China, Angola, Pakistanul, Libia, Azerbaija n, Qatar, Argetina, Senegal,
Chad, Benin, toate aceste state împărtășesc aceeași viziune, în care, pe de o parte, subliniază
necesitatea individuală a statelor de a -și proteja patrimoniul cultural, iar pe de altă parte,
evidențiază nevoia unei colaborări i nternaționale. Într -adevăr, sintagma cea mai des folosită o
reprezintă ,, monumente/situri culturale sau religioase ”, ceea ce arată distincția dintre
moștenirea trecutului și elementele prezentului, însă aceste cuvinte apar în rapoartele
Secretarului Gener al, confucianist, promotor al păcii și diversității, într -o manieră obiectivă,

41 E. Weiner, Can the International Criminal Court , in Centre for Strategic and International Stud ies;
https://www.csis.org/npfp/can -international -criminal -court -help -protect -cultural -heritage

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

24
încadrând, totuși, distrugerea patrimoniului cultural la “incidente de securitate ” ( de unde putem
deduce că distrugerea sa ar putea însemna un atac asupra păcii și securității internațional e ). Se
remarcă, evident și rolul pe care Franța și Italia l -au avut în crearea rezoluției 2347, dar și tematica
discur surilor reprezentanților din cadrul Consiliului de Securitate, tematică ce a prezentat
elemente de asociere a patrimoniului cultural cu memoria, trecutul, valorile de bază ale civilizației
noastre.
Statele membre, însă, au avut o voce comună în privința câtorva lucruri : factorul
urgent, mai exact finanțarea grupărilor extremiste prin traficul ilegal de artefacte ( în vederea
luării unor măsuri pe termen scurt ) și factorul concep tual, referitor la asocierea repetată a
patrimoniului cu respectarea drepturilor umane, cu respectul ce trebuie arătat comunităților,
minorităților religioase, întrucât patrimoniul cultural poate fi, desigur, o parte a identității unui
popor și totodată un instrument al dialogului intercultural și inter -religios – toate acestea în
vederea stabilirii unor măsuri pe termen lung, întrucât ,, din moment ce războaiele încep în mintea
oamenilor, în mintea oamenilor trebuie să se construiască apărarea păcii ”.
Diplomația publică și culturală a UNESCO, în salvarea, prezervarea și restaurarea
patrimoniului cultural evidențiază modul în care organizația a abordat problematica
patrimoniului cultural între 2003 -2018, prin analiza principalelor element e de discurs, pentru a
observa modul în care obiectivul Constituției a fost respectat și felul în care diplomația publică și
culturală au fost modelate pentru a răspunde ,,noilor războaie”. Ipoteza de lucru o reprezintă,
așadar, schimbarea discursului, ca răspuns la noile provocări internaționale.
Implicarea UNESCO în salvarea patrimoniului cultural irakian , în contextul ocupării
statului, a vizat două paliere : cel al bunurilor mobile și cel al bunurilor imobile. Prima acțiune în
aces t sens a reprezentat –o alertarea Secretarului General ONU și Departamentul ui de Stat al
SUA, precum și oferirea unei hărți detaliate, cu locațiile siturilor arheologice și muzeelor irakiene.
În 27.03, UNESCO a invitat Interpolul, Organizația Mondială a Tr adițiilor și Confederația
Internațională a Colecționarilor de Artă, pentru a asigura respectarea de către aceștia a
Convenției din 1970, privitoare la traficul ilegal de proprietate culturală. Ulterior, s -au renit
reprezentanții a 26 de țări, și Consiliul Interguvernamental, Federația Internațională a Asociațiilor
și Instituțiilor Bibliotecilor, Consiliul Internațional al Arhivelor și Asociația Internațională a
Arhivelor Audiovizuale au început colaborarea pentru ,, protejarea, conservarea, reconstrucția și
dezvoltarea librăriilor și arhivelor”. Au existat reuniuni la nivel de experți și misiuni în Irak, însă
protejarea siturilor s -a concretizat prin integrarea câtorva dintre ele pe lista monumentelor
UNESCO ( Ashur, Samarra ), în condițiile în care, în 2 00 0, s-a cerut integrarea mai multor situri,
dintre care Ur și Ninive, distruse parțial în 2003. De ce nu au fost protejate ? Pentru că politica de
integrare presupune respectarea unor criterii printre care și existența unui plan bine structruat
de protecție națională legală și a mecanismelor de conservare, de către statul membru – iar în

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
25
2000, guvernul irakian nu a reușit să facă acest lucru. Mai mult, criteriile UNESCO cer ca
nominalizarea să fie făcută de statul membru pe teritoriul căruia sunt localizate proprietățile
culturale, iar acest aspect reprezintă o problemă în ideea legitimității cu care CPA poate
nominaliza în numele Irak -ului.
Prioritizarea prevenției devine una dintre lecțiile învățate de UNESCO, în urma
problemelor cu care s-a confruntat patrimoniul cultural, pe plan mondial, în ultimele decenii –
prevenția și angajamentul pe termen lung se pare că sunt esențiale pentru diminuarea impactului
oricărei crize, naturale sau datorate omului, însă aceste măsuri au nevoie de condu cere
puternică, dar și de capacități naționale și locale, pe care UNESCO încearcă să le asigure, prin
programe de instruire și creștere a conștien tizării, adresate statelor membre, pentru că
experiența a demonstrat că cea mai bună garanție a salvării patri moniului, o reprezintă
pregătirea specialiștilor și comunităților locale, înaintea unei crize. În ceea ce privește Siria, în
ciuda pregătirilor specialiștilor, distrugerile au fost semnificative, în ultimii trei ani ai conflictului.
Așadar, atunci când pre venția eșuează, monitorizarea continuă și evaluarea timpurie a daunelor
reprezintă o prioritate în vederea pregătirii unui răspuns pentru recuperare și restaurare.
UNESCO se implică și în oprirea traficului ilegal dar evidențiază și utilizarea în scopuri m ilitare a
siturilor, ceea ce reprezintă o problemă majoră și nu în ultimul rând, UNESCO colaborează, în
cazul Siriei, cu Liga Arabă dar mai ales cu experți din domenii dieferite. O dată ce reconstrucția
devine posibilă, UNESCO acționează prin prisma supor tului oferit eforturilor n aționale de a
renaște din punct de vedere cultural, și de a evalua daunele și de a reface. 42 În plus, în urma
recentelor pericole la care este expus patrimoniul cultural mondial, UNESCO a reacționat prin
organziarea mai multor dezbateri asupra noilor războaie din secolul XXI ( însă problema este
tratată doar până în anul 2014 ) și asupra metode lor de protejare a patrimoniului cultural, aflat
în pericol.43
Ca măsură adițională a prioritizării, noua politică UNESCO are ca fundament educarea
și in struirea, atât a tinerilor și resurselor locale, cât și a trupelor care urmează a fi trimise în
diverse misiuni ( cazul trupelor libiene trimise în Irak sau ale misiunilor ONU de menținere a păcii
). Elementele de discurs cunosc, totodată, o nouă dimensiune : patrimoniul cultural este atât
parte a identității culturale, cât și parte a min orităților locale, punându -se accentul pe
comunicarea interculturală și inter -religioasă ( cazul de success al negocierii intre liderii religioși
și tribali sunniți și shiiti ). Identitatea și securitate a devin cuvinte -cheie în diplomația publică a
UNESCO, referitoare la patrimoniul cultural. Protecția patrimoniului cultural are implicații
strategice – este fundamentală pentru identitatea și coeziunea social ă și este o condiție prealabilă

42 UNESCO strengthens action to safeguard cultural heritage under attack Aleppo, Syria © UNESCO
12 August 2014
http://whc.unesco.org/en/news/1176/
43 Ibidem;

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

26
pentru reconcilierea și recuperarea viitoare., distrugerea patrimoniu lui devenind o chestiune de
securitate, întrucât combină sectarismul, extremismul violent și conflictul.
Un alt aspect ce trebuie remarcat îl reprezintă tendința de a răspunde propagandei
ISIS cu vaste campanii de explicare a importanței și înțelegerii patrimoniului cultural, pentru a
elimina legitimarea invocată de Da’esh. UNESCO a răspuns propagandei cu soft power,
îndemnând liderii politici și religioși, dar și societatea civilă să îi urmeze exemplu. Iată cum
diplomația publică și cea culturală devin elemente din ce în ce mai importante pe scena
internațională.
E just, misiunile de evaluare și documentare organizate de UNESCO au strâns experți
în arheologie, antropologie, muzeologie, dealeri de artă, reprezentanți ai muzeelor și ai caselor
de licitații, precum și numeroși experți din Libia, ICCROM, ICOM, ICOMOS, INTERPOL,
UNITAR/UNOSAT, ALECSO, IFLA, ICBS, Organizația Mondială a Vămilor, Banca Mondială, Fundația
Prințului Claus, British Museum, Louvre, precum și membri ai misiunilor arheologice
internaționale în Libia, din Franța, Germania, Italia, UK și SUA, repr ezentanți ai Interpol, WMF,
precum și ai Institutului de Conservare Getty, din țări precum : Austria, Belgia, Franța, Polonia,
Elveția, Germania, Irak, Italia, Japonia, Turcia, Cehia, Norvegia, Lituania, Suedia, Egipt, Rusia, UK,
USA și Siria; Austria, Be lgia, Republica Cehă, Egipt, Franța, Germania, Italia, Japonia, Iordania,
Letonia, Norvegia, Polonia, Federația Rusă, Suedia, Elveția, Republica arabă Siriană, Turcia, Marea
Britanie și statele Unite ale Americii, experți ca : Lakhdar Brahimi, Reprezentant ul Special al ONU
și Ligii Arabe entru Siria, Stefano de Caro, WCO, UE, peste 120 de experți din 22 de țări, inclusiv
din Siria, diaspora siriană, reprezentanți ai ONG -urilor siriene, arheologi și , UNIDROIT ),dar și
specialiști din cadrul universităților din Orientul Mijlociu, precum și de reprezentanți libieni, din
instituții ca Ministerul Culturii, Departamentul de Antichități, Arhivele Naționale, Poliția Turistică
și de Antichități etc, dintre ceilalți particpanti făcând parte și reprezentanți ai, UNIT AR/UNOSAT,
Banca Mondială, Fundația Prințului Claus, instituții ca Ministerul Educației Superioare și al
Cercetării Științifice din Mali și Institutul pentru Școala Avansată și Cercetare Islamică Ahmed
Baba, în parteneriat cu Ministerul Culturii din Mali și ONG -ul SAVAMA -DCI. Întâlnirile la nivel de
experți și misiunile de evaluare au cunoscut, de asemenea, câteva schimbări: dacă în 2003 -2004,
acestea debutau cu evaluarea stării patrimoniului și îmbunatățirea inventariilor, la scurt timp și –
a făcut apariți a fenomenul digitizării patrimoniului, crearea unor sisteme digitale centralizate,
instruirea, schimbarea politicilor publice, creșterea conștientizării importanței și rolului
patrimoniului cultural, ca instrument al păcii și dialogului.

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
27
Diplomația publică și culturală a mediului internațional și salvarea patrimoniului cultural :
În perioada 1996 – 2003, peste 2044 de organizații naționale și internaționale45 au avertizat atât
guvernul SUA, cât și mediul internațional, în legătură cu posibilele daune colaterale, ce vizau
patrimoniul cultural irakian, în iminența începerii unui conflict armat. În plus, problematica
traficului ilegal de artefacte a reprezentat un subiect apărut în mediul internațional, încă din
timpul Războiului din Golf. Actualul capitol va analiza principalele elemente de diplomație publică
și culturală ale statelor implicate în conflict, ale fostelor puteri coloniale, în relația cu fostele
colonii, dar și intervențiile principalelor organizații internaționale, în vederea salvării
patrimoniului cultural. Propriu -zis, Coaliția și mediul internațional nu au reușit să refacă ceea ce
a fost distrus în timpul războiului, singurele succese înregistrate fiind : recuperarea a aproximativ
5 000 de bunuri furate ( din circa 14 000 ), înregistrarea a trei situri ira kiene pe lista
monumentelor UNESCO, inițierea Proiectului pentru Patrimoniul Cultural Irakian și a institutului
de formare profesională aferent, Proiectul Babilon, finanțarea Fondului Mondial pentru
Monumente și Fondului Ambasadorului, în vederea restaurăr ii unor monumente ca Poarta lui
Ishtar, templul Nabu -sha-Khare, templul din Nimeh, Arcul Ctesiphon. Siturile din Ur, Altarul Abu
Hanifa, moscheea Khulafah al -Rashid din Falleja, Najaf, precum și alte situri și monumente nu au
fost restaurate.
Câțiva ani mai târziu de la ocuparea Bagdadului, “Primăvara arabă”, un șir de
evenimente ce au pornit de la o revoltă pro -democrație, urmată de violente, război civil, victime
de război, arme chimice, criza umanitară, ascensiunea jihadistilor, efor turi de pace, daunele
colaterale au implicat și distrugerea patrimoniului cultural, precum și înflorirea comerțului cu
antichități. Ca răspuns la pericolul la care a fost supus patrimonial cultural sirian, Administrația
Obama a reacționat prompt, diplomați a publică a SUA cunoscând mari îmbunătățiri. Însă cea mai
importantă schimbare apare în abordarea problematicii patrimoniului cultural, de către ONU,
care îl integrează în dreptul internațional umanitar. În același timp și UNESCO, sub noua
conducere a Iri nei Bokova, cunoaște noi abordări, printre care și prioritizarea prevenției, ca
măsură de prezervare și salvare a patrimoniului cultural periclitat de conflictele armate.
Se poate spune, așadar, ca eșecul salvării patrimoniului cultural, a avut, într -adevăr,
drept consecință creșterea importanței acestuia, pe plan internațional, plecând exact de la
premisa conform căreia comunicarea strategică a organizațiilor non -guvernamentale, ca parte a
diplomației publice și culturale, a jucat un rol fu ndamental în schimbarea politicilor culturale, pe
plan mondial – comunicare concretizată prin zeci de declarații oficiale, publice, alte ONG -urilor
ori prin misiuni ale acestora. În aces sens, se evidențiază impli carea ICBS – poate cele mai
importante acț iuni întreprinse în vederea salvării patrimoniului cultural libian, la care au

44F. Deblauwe, The Iraq War & Archaeology A Documentation and Information Project , Institute of Orient al Studies,
University of Vienna, Austria, 2003 -2008 ;
http://iwa.univie.ac.at/;
45 ICOMOS, ICBS, Direcția generală Unesco, AIA, IAACI, Universitatea Columbia din New York, Asociația Germană a
Muzeelor, ICOMICC, ICOM, AAM, Universitatea din Maryland, Univers tatea din Missouri etc.;

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

28
participat Karls von Habsburg, Dr. Joris Kila, Dr. Thomas Schuler, Dr. Hafed Walda, Dr.Ahmed
Buzaian și în urma celor două misiuni. Karl von Habsburg și Joris Kila au primit Pre miul pentru
Protecția și Securitatea Artei, datorită eforturilor întreprinse în zona de război libiană. Karl von
Habsburg a întreprins și câteva vizite personale, în Libia, în vederea evaluării stării patrimoniului
cultural libian.46 Aceste două misiuni rep rezintă, totuși, și în prezent principalele surse de
evaluare a stării patrimoniului cultural libian. ICBS a evidențiat, de asemenea, prin două afirmații
oficiale, importanța patrimoniului cultural libian,
Italia a subliniat Necesitatea une i contribuții, stabilitatea Libiei fiind în legătură cu cea a
Italiei (Ministrului Terzi, în cadrul unei Conferințe Ministeriale Internaționale47 și întâlnirea dintre
SubSecretarul de Stat Vincenzo Amendola, cu reprezentanții guvernamentali ai Libiei ( ai
Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul de Interne, Ministerul de Planificare, Ministerul
Apărării, în Tripoli , 48Gentiloni49), iar singura declarație oficială a NATO, referitoare la patrimonial
cultural libian, a avut loc pe 4 ianuarie 2012 și a vizat, în principal, competența organizației și
succesul “ no-strike list ”50.
Pe lângă apelurile referitoare la necesitatea protetiei patrimoniului cultural ori la riscului
apariției traficului ilegal cu artefacte maliene, pe lângă restricțiile ce ap ar în politicile de
patrimoniu, se poate observa, cum retorica conform căreia patrimonial cultural nu reprezintă
doar o proprietate națională, acesta fiind o parte importantă a moștenirii culturale a întregii
umanități, devine una globală. Se evidențiază, însă, abordarea Germaniei, în angajamentul său
de prezervare a patrimoniului cultural, îndreptat spre construirea de identități și dialog, prin
afirmația că protejarea proprietății culturale este o responsabilitate politică. În acest sens,
trebuie sublinia t faptul că mauscrisele din Timbuktu au fost recuperate cu sprijin german .
Însă, deși atât de bine protejate, deși populația maliană începuse să -și înrădăcineze
importanț a unei moșteniri culturale, Timbuktu și Djenne, ce fac parte nu numai din patrimoniul
cultural protejat de legile națională maliene, dar fac parte și din Patrimoniul Mondial UNESCO,

46 2012 ARCA Award: Association for Research into Crimes against Art ;
http://www.ancbs.org/cms/en/12 -submenu -press -room/4 -arca -award -association -for-research -into- crimes –
against -art , accesat 12.12.2016;
47 Intervento del Ministro T erzi alla Conferenza Ministeriale Internazionale , 12 februarie 2013;
http://www.esteri.it/mae/it/sala_stampa/archivionotizie/interventi/2013/02/20130212_int_conferenza. html ,
accesat 12.12.2016;
48 Libya: Undersecretary of State Amendola in Tripoli to meet Libyan government representatives , 8 septembrie 2016;
http://www.est eri.it/mae/en/sala_stampa/archivionotizie/comunicati/2016/08/libia -il-sottosegretario –
amendola.html , accesat 12.12.2016;
49 Gentiloni: "We will soon reopen our embassy in Tripoli. And we will help Serraj" (Corriere della Sera), 9 noiembrie
2016 ; http://ww w.esteri.it/mae/en/sala_stampa/archivionotizie/interviste/2016/08/gentiloni -presto – riapriremo -l-
ambasciata.html , accesat 12.12.2016;
50 Protecting Libya’s heritage , 4 ianuarie 2012;
http://www.nato.int/cps/en/natohq/news_82441.htm?selectedLocale=en , acce sat 12.12.2016;

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
29
deci beneficiază și de o protecție, simbolică, internațională, nu au scăpat de “iconoclasmul”
teroriștilor, fiind distruse parțial. Statul mali an a profitat apoi de apartenența la o identitate
occidentală, cerând ajutor francez. Franța, deși acuzată ulterior de Franafrique, a reacționat
prompt, atât prin intervenții militare, cât și prin proiecte de restaurare a patrimoniului cultural
distrus, at ât prin proiecte realizate în colaborare cu guvernul malian și cu UNESCO, cât și prin
intermediul diplomației publice și culturale ( mai puțin, însă ), precum și prin prezențe la diverse
conferințe și simpozioane internaționale. Putem constata deci, că măs urile franceze prezintă
elemente de diplomație publică, reprezentând încercarea actorului statal de a menaja mediul
internațional, prin angajamentul față de un public străin ( Nicholas Cull ), măsurile fiind
întreprinse, probabil și datorită temerii de nu fi acuzată de “abandon colonial”. Un alt exemplu
de exersare a diplomației publice și culturale, în privința crizei maliene, îl reprezintă acțiunile
întreprinse de Germania; informațiile oficiale, disponibile în mediul online, sunt foarte bine
filtrate, în vederea înaintării valorilor și intereselor statului ( deci, din nou un principiu de
diplomație publică ). De exemplu, Germania evidențiază în mod clar relațiile și schimburile
culturale dintre cele două state, atât la nivel înalt, cât și academic. În plu s, planul de politică
externă germană, nu include doar repere economice, politice ori sociale , ci și afirmarea
conștientizării și asumării rolului pe care Germania îl deține atât la nivel global, cât și în percepția
africană. Iar în ceea ce privește impli carea acesteia în salvarea patrimoniului malian, contribuția
sa este uriașă : aproximativ 300 000 de manuscrise salvate prin intervenție germană și un buget
de 500 000 de euro – acțiuni ce depășesc cu mult implicarea franceză. La polul opus, se află SUA,
care, deși a întâmpinat numeroase critici în urmă distrugerii porprietatii culturale irakiene, reacția
la criza din Mali a fost sub nivelul asteparilor. Un alt exemplu negativ îl reprezintă Uniunea
Africană. Deși prin Carta Culturală din 1976, își asumă rol ul de protector al patrimoniului, în fața
consecințelor colonizării, o dată cu apariția terorismului, nu i s -a văzut funcționalitatea, un caz
particular fiind reprezentat de Africa de Sud, implicată în prezervarea patrimoniului din Mali, încă
din 2005, con tinuând să își asume responsabilități și în contextul crizei, în colaborare cu UNESCO.
Un alt actor internațional, activ din ce în ce mai mult pe plan global și nu doar regional,
implicat în salvarea patrimoniului cultural din Mali, îl reprezintă Uniunea Europeană. Motto -ul
“uniți în diversitate ” și modul de acțiune în prinvi nta factorilor externi – prin intermediul puterii
soft, fac din UE un excelent subiect de studiu, din punctul de vedere al diplomației publice. Astfel,
Parlamentul European condamnă în mod oficial distrugerea patrimoniului cultural din Mali, după
cerințele de implicare repetate, ale reprezentanților Italiei și Marii Britanii. Concret, UE a finanțat
câteva proiecte de restaurare și a organizat vizite -surprizǎ în peste 800 de situri arheologice.
Putem afirma deci, după repetate comunicate oficiale ce se rezum ă doar la afirmarea îngrijorării
asupra distrugerii patrimoniului cultural din Timbuktu, condamnând distrugerea acestuia și
reafirmând angajamentul prin care UE contribuie la acest demers prin sprijinul oferit în
restabilirea unui guvern legitim și de încr edere , în țară, subliniind că situația curentă nu permite
UE să concretizeze vreun plan de prezervare, chiar intervențiile de dezvoltare din nordul Mali

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

30
fiind suspendate, datorită insecurității. Deși UE nu a vut obligația de a interveni, totuși a făcut -o,
în vederea posibilității de a fi percepută de publicul internațional ca un organism ce acționează
conform principiilor asumate, ridicându -se la așteptările create de motto -ul definitoriu “ uniți în
diversitate ”.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI FINALE
La finalul analizei, un lucru este cert: politicile culturale s -au schimbat, atât pe plan
național ( exemplul SUA ), cât mai ales pe plan internațional, prin asocierea patrimoniului cultural
cu dreptul umanitar și crimele de război, concre tizate în prima condamnare pentru distrugere, prin
Rezoluția 2347 și prin diplomația publică și culturală, ca noua modalitate de a înrădăcina conceptul
de patrimoniu în mentalul colectiv, în virtutea pri oritizării înțelegerii și prevenției, prin prisma
dialogului și celebrării diversității culturale și religioase.
Conflictele ultimelor decenii au adus în prim plan o nouă amenințare la adresa identității
și a drepturilor omului: distrugerea patrimoniului cultural. Însă situația tre buie analizată , în
continuare, prin prisma a două axe: una cronologică, în care anumite teritorii sunt supuse unor
influențe succesive și diversificate și o axă ideologică, care evidențiază persistența unor structuri
tribale originare, cu un simț religios puter nic înrădăcinat și adaptarea lor socială, politică,
economică și culturală, în momentul contactului cu cea dintâi. Nu în cele din urmă, consecințele
spre care se îndreaptă cele două axe duc inevitabil către stabilirea unor noi factori decizionali.
Conexiunea proprietății culturale cu identitatea și conflictul și posibilele deschideri spre
folosirea strategică a patrimoniului cultural de către forțele militare sau opoziție, fac din acesta un
element cheie al dezbaterii auten ticității și unici tății sale, și din nefericire, și al distrugerii sa le,
pentru exploatarea acestei conexiuni, interesele militare putând duce la exterminarea dușmanului
prin obliterarea culturii sale.51 Țintele sunt anumite obiecte culturale, pentru că o caracteristică a
modernității este transformarea amintirilor colective etno -simbolice în memorii istorice de către
stat, arhitectura devenind o formă a unei astfel de memorii și implicit o țintă a distrugerilor52,

51 J. D. Kila , Inactive, Reactive, or Pro -Active? Cultural Property Crimes in the Context ofContemporary Armed
Conflicts , în Journal of Eastern Mediterranean Archaeology & Heritage Studies, Vol. 1, No. 4(2013), pp. 319 -342
Penn State Univer sity Press, p . 338;
52 L. Dee , Metaphysical remains: Anti -materialism and cultural temporality , The Australian National University,
Australia, p . 32;

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
31
obiecte sau monumente încadrate în Lista Patrimoniului Cultura l Mondial sau cu o valoare
semnificativă, tocmai pentru a exagera percepțiile puterii prin distrugerea unor obiective cu o
valoare simbolică maximă, de neînlocuit.53
Iată de ce devine din ce în ce mai important ca nu numai experții, dar și reprezentanții
legali să intervină în problematica patrimoniului cultural, în caz de conflict, dar și specialiștii
indigeni și internaționali. Astfel, ar trebui acordată o atenție sporită problematicii patrimoniului
cultural corelat cu dreptul universal la cultură. Prin dreptul individual la cultură, se înțelege că
fiecare individ are dreptul la cunoașterea, arta și literatura tuturor poparelor, să ia parte la
dezvoltarea științifică și la beneficiile sale și să contribuie la îmbogățirea vieții culturale .
Participarea și îmbogățirea culturii se poate referi, evident, la ceea ce se înțelege prin
cultură din punct de vedere individual, dar și la nivel înalt. O soluție ar fi încercarea de a face din
cultură o reprezentare a unei realități social e apriori, care să realizeze o conexiune între public și
sfera socială, în care schimbarea să devină posibilă, integrând memoria colectivă și discursul
cultural în aceeași sferă comunitară, informațiile despre origini fiind importante pentru oameni,
oferin du-le un timp și un spațiu în arealul întrebărilor existențiale, reflectând existența continuă în
care generațiile trecute, prezente ori viitoare ale unui grup etnic sau național sunt incluse, indivizii
găsind sens în utilizarea formelor simbolice ca mijlo ace de a experimenta conținutul simbolic
abstract .. În plus, dreptul la cultură este garantat de articolul 27 al UDHR, ce prevede ca fiecare
individ are dreptul de a participa în mod liber la viața culturală a comunității, de a se bucura de
arte și de a o împărtăși spre dezvoltarea științifică și beneficiile sale. Și fiecare individ are dreptul
la protejarea intereselor morale și materiale ce rezultă din creația științifică, literară sau artistică.
Pe de altă parte, CESCR, ce stipulează din 1990 că obligați ile corelate cu participarea la cultură
prevăd protejarea și promovarea artelor, literaturii și a altor activități culturale, stabilirea accesului
la infrastructurile instituționale și rolul mass -mediei în protejarea și promovarea culturii. De aceea,
în vi itor, legislația culturală ar trebui îmbinată mai puternic cu cea a drepturilor omului, prin
înțelegerea individuală a apartenenței la o cultură națională și internațională și prin înțelegerea,
promovarea și exercitarea dreptului la cultură, sentimentul im portanței patrimoniului cultural poate
crește în mentalul individual și colectiv .

53 Idem, p. 41;

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

32
➢ Recomandări finale: – analiză exhaustivă a arhivei ONU/UNESCO, pentru incadr area
elementelor de discurs referitor la patrimoniul cultu ral din Irak, Siria, Libia și Ma li în în treg
contextul diplomației publice a organizației;
– Analiza instrumentelor din social media ale organizațiilor vizate, pentru
a observa existența vreunui impact asupra acțiunilor întreprinse în
vederea salvării patrimoniului cultural;
– Analiza mediei electronice din/referitoare la statele semnatare ale
instrumentelor legislative desemnate pentru a proteja patrimoniul
cultural.

Tabel 1. Analiză cantitativă a demersurilor de salvare a patrimoniului cultural, întreprinse de ONU și UNESCO

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
33
Biblio grafie selectiv ă:
I. Surse
1. Documente juridice ( naționale )
1.1. Decrete
1.2. Ordonante
1.3. Legi
1.4. Directive
1.5.Reglement ări
2. Carte/Convenții
2.1.Carta ONU
2.2.Carta Culturală a Africii
2.3.Declarația Principiilor de Coop erare Culturalǎ Internaționalǎ
2.4.Declarația Univeral ǎ asupra Diversitǎții Culturale
2.5.Declarația referitoare la Distrugerea Intenționatǎ a Patrimoniului Cultural
3. Documente oficiale ONU
3.1.Rezoluț ii ( 2100, 2199, 2249, 2379, 2347 )
3.2.Rapoarte
3.2.3. Rapoarte de misiune ( UNESCO, Bluse Shield, IMCuRWG, ICC )
3.2.4. Rapoartele Secretarulu i General ONU
3.2.5. Raport al Comisiei Internaț ionale Independente din Siria
3.3. Scrisori
3.3.1. Scrisori d e la Directoru l Comitetului Consiliului de Securitate/Misiunilor
Permanente adresate Secretarului General ONU
3.4. Înregistrări ale Întâlnirilor Consiliului de Securitate/Adunării Generale
4. Declaraț ii oficiale ale ONU
5. Comunicate de presă oficiale ale UNESCO
6. Decizii UNESCO
7. Comunicate de presă/știri oficiale/declarații oficiale

II. Bibliografie
1. Articole și studii științifice
– ABDULKARIM, Maamoun, The Archaeological Heritage in Syria
During the Crisis , Ministry of Culture, Damasc, 2013;
– BOGDANOS, Matthew, The casualties of war: the truth about the Iraq
Museum , în American Journal of Archaeology, Vol. 109, No. 3 (July
2005), pp . 477 –526;
– Bogdanos, Matthew, Casualties of War: The Looting of the Iraq
Museum, în American Journal of Archaeology, Vol. 109, No. 3 (Jul.,
2005), pp. 477 -526;
– CHOW , P.Y.S. , Culture as Collective Memories: An Emerging Concept
in International Law and Disco urse on Cultural Rights , in Oxford

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

34
Journals, Law ,Human Rights Law Review , volume 14, issue 4, pp.
611-646;
– CUNLIFFE, Emma, Archaeological Site Damage in the Cycle of War
and Peace: A Syrian Case Study , în Journal of Eastern Mediterranean
Archaeology & Heritage Studies, Vol. 2, No. 3(2014), pp. 229 -247,
Penn State University Press;
– CUNLIFFE, Emma, No Longer Lost in the Wilderness: Cultural
Property Crimes in Conflict, în Journal of Eastern Mediterranean
Archaeology & Heritage Studies, Vol. 1, No. 4(2013), pp. 343 -347;
– FITZGERALD , Timothy , Critical religion and critical research on
religion: Religion and politics as modern fictions , ,University of
Stirling, UK, Critical Research on Religion, 2015, Vol. 3(3) 303 –319,
2015 ;
– GREGORY, Bruce, Amer ican Public Diplomacy: Enduring
Characteristics, Elusive Transformation , în The Hague Journal of
Diplomacy, nr. 6, 2011 ;
– HARMANȘAH , Ömur, ISIS, Heritage, and the Spectacles of
Destruction in the Global Media, Near Eastern Archaeology, Vol. 78,
No. 3, Spe cial Issue: The Cultural Heritage Crisisin the Middle East
(September 2015), pp. 170 -177;
– KILA, D. Joris, Inactive, Reactive, or Pro -Active? Cultural Property
Crimes in the Context of Contemporary Armed Conflicts , în Journal of
Eastern Mediterranean Archaeology & Heritage Studies, Vol. 1, No.
4(2013), pp. 319 -342 Penn State University Press ;
– MILLIGAN , Ashlyn , Targeting cultural property: the role of
international law , în Journal of Public and Int ernational Affairs, nr. V,
2008;
– MOL, Anne marie, Ontological Politics. A Word and Some Questions.
The Sociological Review 47(1): 74 –89., 1999;
– SMITH , Laurajane , Intangible Heritage: A challenge to the authorized
heritage discourse? , în Centre of Critical Heritage and Museum
Studies, School of Ar chaeology and Anthropology , the Australian
National University;
– SMITH, Laurajane, Discourses of heritage : implications for
archaeological community practice .. Nuevo mundo mundos nuevos ,
ianuarie 2012 ;
– THOMAS, G.F., STEPHENS , K., An Introduction to Strateg ic
Communication , în International Journal of Business Communication ,
2015, Vol. 52(1) 3 –11;
– THURLOW, Matthew D., Protecting Cultural Property in Iraq: How
American Military Policy Comports with International Law , în Yale
Human Rights and Development Journal , vol. VIII, 2005,pp. 154 -155;

Diana -Cristina Matei – Teză de Doctorat – Rezumat
35
– WATERTON, Emma, WATSON , Steve, , Framing theory: towards a
critical imagination in heritage studies , în International Journal in
Heritage Studies , 2013;
2. Cărți
– BRODIE, Neil, et.al., Stealing History: the Illicit Trade in Cultural
Material , McDonald Institute for Archaeological Research, 2000;
– CULL, Nicholas,, Public Diplomacy, Lessons from the Past , în CPD
Perspectives on Public Diplomacy, Figueroa Press Los Ang eles;
– CULL, Niholas, Public Diplomacy before Gullion The Evolution of a
Phrase, în Routledge Handbook of Public Diplomacy, Routledge, 2009
– CUNNLIFE, Emma, PERINI, Silvia, Towards a protection of the Syrian
cultural heritage: A summary of the international responses , Heritage
for Peace, 2015;
– DUȚU, Petre, BOGZEANU, Cristina , Interesele naționale și folosirea
instrumentelor de putere națională pentru promovarea și apărarea
acestora. Cazul României , Editura Universității Naționale de Apărare
„Carol I” Bucureș ti, 2010 ;
– FAGAN ,M. Brian, The Oxford Companion to Archaeology , Oxford
University Press, 1996 ;
– FRANCIONI , Franceso , The protection of cultural heritage in conflict,
British Institute of international and cooperative law , 24 april 2013 ;
– FRANCIONI, Francisco, GORDLEY, James, Enforcing International
Cultural Heritage Law, Oxford University Press, 2013 ;
– GRAHAM, Brian, et.al., A Geography of Heritage: Power, Culture and
Economy , Oxford University Press, 2000 ;
– H. C. Metz, A historical and cul tural overview, ed. Libya: A Country
Study , 1987 ;
– HOBSBAWN , Eric, , T. Ranger , The Invention of Tradition ,
Cambridge University Press, 1983 ;
– HOFFMAN, Barbara, Art and Cultural Heritage: Law, Policy and
Practice , Cambridge University Press, 2006;
– JOKILE HTO , J., Heritage and Society, Definition of Cultural Heritage
– References to Documents in History , 15 ianuarie 2005 ;
– JOKILEHTO , J., A History of Architectural Conservation , University of
York, 1986;
– JORA , Lucian , New practices and trends in cultural diplomacy ,
Bucharest, 2013 ;
– KILA, Joris, ZEIDLER, James, Cultural Heritage in the Crosshairs:
Protecting Cultural Property during conflict , Brill, 2013 ;
– KILA, Joris, BALCELLS, Marc , Cultural Property Crime , Brill, 2014;
– LOSTAL ,Maria, International Cultural Heritage Law in Armed
Conflict , Cambridge University Press, 2017;

EVOLUȚIA DEMERSURILOR DE SALVARE A PATRIMONIUL UI CULTURAL,
ÎN ZONE DE CONFLICT, LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

36
– MATEI, Mihaela, Islamul politic și democratia, între reformă,
interpretare ș i jihad , Editura Rao, 2011 ;
– PILLER, Ingrid , Linguistics and Intercultural Communication ,
Macquarie University, Language and Linguistic Compass 1, 2007, 208 –
226;
– SMITH, Laurajane , Uses of Heritage , Rout ledge, London, New York,
2006;
– SMITH, Laurajane, Discourses of heritage : implications for
archaeological community practice ;
– SMITH, Laurajane, Intangible Heritage: A challenge to the authorized
heritage discourse?
– WATERTON , Emm, ,WATSON , Steve , The Palgrave Handbook of
Contemporary Heritage Research , Basingstoke: Palgrave Mcmillan,
2015 ;
– ZAHARNA, R.S. Understanding Cultural Preferences of Arab
Communication Patterns Public Relations Review , JAI Press Inc, 2005;
3. Articole de presă/ș tiri
4. Interviuri
5. Conț inut media
6. Baze electronice de date:
– http://whc.unesco.org
– http://www.dgam.gov.
– https://www.ohchr.org
– https://www.un.org
– https://www.icc -cpi.int
– http://unsmil.unmissions.org
– http://www.securitycouncilreport.org/i
– https://www.cfr.org/
– http://iwa.univie.ac.at/;
– http://iraq.usembassy.gov/