Dialoguri Perene Intre Generatii Platon Vs Mozart

Continuând demersul filozofic început în articolul trecut, vom „poposi” în acest episod pe tărâmul studiului ideilor filozofice întâlnite în creația marelui Wolfgang Amadeus Mozart, urmând ca-n articolul următor să fim oaspeții marelui filozof Platon. În cele nouă opere ale lui Mozart se întâlnesc lumi diferite în contraste și asemănări. Astfel în toate operele adevărul și virtutea umană și divină par să fie dominate de minciuna lașității și a viciului, dar și întărit de sublimul frumuseții sacrificiului până la moarte, în luptă cu grotescul urâtului și vulgului, în timp ce binele pare să fie înfrânt de rău, reînviind în cele din urmă din propria cenușă. Atât în opera Don Giovanni și Cosi fan tutte ( dramma giocoso ), cât și în Nunta lui Figaro ( opera buffa ), și-n singspielurile Flautul fermecat și Răpirea din Serai, Mozart scoate în evidență conflictul istoric dintre bine și rău prin intermediului adevărului și a minciunii. În opera Don Giovanni, răul pare să domine de la începutul acțiunii prin moartea Comandorului, asasinat de către afemeiatul și perversul personaj principal, Don Giovanni. Nedreptatea nu se oprește aici, Don Giovanni folosind minciuna și falsitatea cu scopul de a cuceri cât mai multe femei, fiind în stare și de a ucide în a-și atinge scopurile. Interesant în portretul psihologic, Don Giovanni are un amestec de curaj și lașitate, noblețe și decădere, dărnicie și lăcomie. El folosește cele mai nebunești gesturi, la un moment dat dând o aparentă tentă nobilă în a relaționa cu ceilalți, „punându-și castelul la dispoziție” tinerilor logodnici Masetto și Zerlina cu scopul de a o corupe pe tânăra, isteața dar și naiva țărăncuță la o aventură amoroasă. Acceptă rugămintea Donnei Anna și a lui Don Ottavio de a-i ajuta să-l prindă pe ucigașul Comandorului, cu gândul de a le încurca planurile și îi invită generos la petrecerea de la castel pe cei trei străini deghizați care-i bat la poartă, încântat de perspectiva pe care i-o va oferi în acea noapte frumoasa Zerlina. Pentru el adevărul și binele reprezintă produse proprii, obținute prin titlurile nobiliare pe care le deține, considerând că este în măsură să le posede și controla. Nebunia merge până la extrem, când cu sânge rece nu-și recunoaște minciunile și viciile în fața statuii însuflețite a Comandorului care-i prevestește tragicul sfârșit. Același conflict ideatic, încheiat însă în mod fericit se întâlnește și în opera Cosi fan tutte, Gugliermo și Ferrando iertându-le infidelitatea logodnicelor lor Dorabella și Fiordiligi, opera terminându-se cu ideea lansată de Don Alfonso, prietenul celor doi cavaleri că: „așa fac toate”; pentru ca în Nunta lui Figaro, Contele Almaviva să cadă în capcana propriei dorințe păcătoase de a trăi cu Suzana servitoarea soției sale, contesa Rozina, riscând să cadă într-un conglomerat grotesc de situații, pentru ca în cele din urmă să-și ceară iertare în curtea castelului în fața tuturor pentru momentul de rătăcire avut, permițând nunta servitorului său Figaro cu frumoasa Suzana. Lupta dintre bine și rău poate fi observată și-n singspielurile Flautul fermecat și Răpirea din Serai, opere în care binele, reprezentat prin: prințul Tamino, preotul Sarastro, prințesa Pamina, Papagena și Papageno; respectiv Belmonte, Constanța, Pedrillo și Blonda, înving răul reprezentat prin Regina Nopții și Monostatos, respectiv prin Osman; opere în care adevărul reprezentat prin artă învinge răul neștiinței și al obscurității.

Valeriu Ioan