.dialogul Social In Romania

CAPITOLUL I

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

SCURT ISTORIC AL ORGANIZARII MISCARII SINDICALE IN ROMANIA

ORGANIZAREA SINDICALA PANA LA 23 AUGUST 1944

Ideea sindicala este consecința directa a revolutei industriale de la începutul secolului al XIX-lea . concentrarea industriei , a mijloacelor de producte in maniile unui număr foarte mic de persoane ,veritabili patroni, a avut drept efect ruptura echilibrului dintre oferta si cererea de fota de munca.

Găsind o oferta considerabila de mana de lucru, patroni puteau sa-si impuna cu usurinta conditiile lor in privinta muncii salariatilor. Efectele unei astfel de ituatii erau: ziua de munca cuprinsa intre 12-16 ore, lipsa masurilor de protectie a muncii, angajarea femeilor in munci cu facor ridicat de risc, angajarea copiilor in munca, copii cu varste de 5-7 ani, salariii mici.

In aceste conditii apare, pentru prima data, ideea sindicala; muncitorii au simtit nevoia de a se apara impotriva efectelor revolutiei industriale si au cautat, in special, ameliorarea conditilor de munca, organizandu-se in sindicate.

S-a considerat ca sindicalismul isi are originea intr0un fapt precis, si anume, nemultumirea generala. In sindicalism a fost vazut acel instrument de reformare sociala care avea sa treaca intrega grija si responsabilitate a productiei si a vietii asupra unor formatiuni speciale , numite sindicate.

In Romania debutul miscari sindicale a avut loc spre sfarsitul secolului trecut, sub forma unor asociatii profesionale ce aveau caracter de intrajutorare, ele cuprinzand atat muncitorii cat si patronii. Transformarea acestor organizarii in sindicate se face o data cu crearea ,la i octombrie 1872, a Asociatiei Generale a Tuturor Lucratorilor din Romania.

Legea Missir din 1902 permitea muncitorilor si patronilor de aceeasi profesie sa se grupeze si sa constituie o corporatie. Aceste corporatiii erau considerate a fi in slujba patronilor.

In anul 1905 se creaza primul sindicat muncitoresc „I.C. Frimu’’, ca organizatie combativa , cu scopul luptei contra „regimului burghezo-mosieresc’’, pentru revendicari economice si libertati democratice.

Din punct de vedere istoric, aparitia sindicatelor in tara noastra este consecinta miscarii socialiste prin intermediul careia au patruns in viata sociala. Dezvoltandu-se mai ales in mediile socialiste, miscarea sindicala a fost confundata cu miscarea socialista.

In anul 1906 a avut loc la Bucuresti , prima conferinta a sindicatelor si a crercurilor socialiste , care a adoptat statutul sindicatelor si a creat Comisia Generala a Sindicatelor din Romania.

Pana la aparitia in 1912 a Legii Nenitescu „pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti’’, sindicatele au luptat contra nedreptatilor si expoatarii muncitorilor. Aceasta lege reglementeaza pentru prima data asigurarile sociale.

In literatura juridica s-a mentionat ca miscarea sindicala a cunoscut apogeul in 1920 , cand existau 146 de sindicate , ingloband 90.000de membri.

Considerandu-se ca ele urmaresc „scopuri politice si revolutionare’’ si nu „ interese pur profesionale’’, dupa greva generala din 1920, au fost dizolvate.

La 26 mai 1921 este adoptata „ Legea aupra sindicatelor profesionale’’, care stabileste pentru prima data, un cadru juridic al organizarii sindicatelor in Romania. Obiectul sindicatelor profesionale era, conform acestei legi : „ studiul, apararea si dezvoltarea intereselor profesionale’’; activitatea lor privea chestiunile de ordin industrial, comercial si agricol, tehnic si cultural; organizarea sindicatelor se facea dupa criteriile profesiunii, iar dizolvarea lor intervenea daca sopul constituirii era ilicit.

In urma sciziunii intervenite intre socialisti si comunisti, care au pus in pericol unitatea si existenta miscarii sindicale in Romania, Consiliul General al Sindicatelor a adoptat un ordin de zi ce a constituit, incepand din anul 1922 , Cartea Miscarii Sindicale. Ordinul comtinea prevederi referitoare la interzicerea in in interiorul sindicatelor a oricarei forme de activitate politica , sub sanctiuneea excluderii din organizatie.

De asemenea, activitatea sindicala trebuia sa se desfasoare in conformitate cu legea.

Ca oa consecinta a eforturilor facute pentru realizarea unitatii miscarii sindicale, in anul 1923 au fost create Sindicatele Unitare , care la Congresul de la Timisoara, au hotarat participarea sindicatelor la grevele din anii crizei economice interbelice (1929-1933).

Dupa instaurarea dictaturii regale, in anul 1938, sindicatele au fost interzise, incalcandu-se prevederile legii din 1921. la 12 octombrie 1938 s-a aoptat sistemul sindicatului unic prin asa numita Lege a breslelor. Statul nu recunostea decat un singur sindicat de profesie, pentru fiecare categorie de salariati si patrni. Putea functiona doar o singura breasla pentru fiecare categorie de preofesii in cuprinsul aceluiasi tinut si o singura uniune de bresle pe intreaga tara. Breslele reuneau , la un loc, atat pe muncitori cat si pe patroni, deci doua categorii de persoane cu interese diametral opuse, care, prin natura lor, se organizau pentru a se impune , fiecare, in fata celeilalte.

2.ORGANIZAREA SINDICALA DUPA 23 AUGUST 1944

Dupa 23 august 1944 incepe actiunea de reorganizare a sindicatelor in sensul subordonarii lor totale fata de partidul comunist si politica acestuia. Chiar de la 1 septembrie 1944 delegatiile partidului comunist si partidului social democrat s-au reunit intr-o conferinta sindicala pentru a discuta si a hotari masurile concrete de organizare a muncitorilor in sindicate. Cu acest prilej a fost constituita Comisia centrala de organizare a miscarii sindicale din Romania si au fost formulate principiile care sa stea la baza organizarii miscarii sindicale. Comisia a stabilit ca sindicatele se vor organiza grupand in sanul lor toate categoriile de salariati angajati intr-o întreprindere.

Congresul general al Sindicatelor Unite dinROmania, care s-a tinut la bucuresti in ianuarie 1945, a pus in centrul preocuparilor sale obiective cu un caracter vadit politic: marirea productiei pentru grabirea victoriei asupra Germaniei , intarirea aliantei intre clasa muncitoare si taranimea muncitoare si sprijinirea reformei agrare; epurarea din apararul de sta , armata , intreprinderi a elementelor fasciste, profasciste si reactionare; lupta pentru un regim democratic.

Un alt moment important in organizarea sindicala, dupa cel de al doilea razboi mondial, il constituie Congresul din anul 1953. in cadrul acestui Congres s-a hotarat schimbarea denumirii de Confederatie Generala a Muncii , inlocuindu-se comitetul central al acesteia cu Consiliul Central al Sindicatelor.

In anul 1966 a fost constituita Uniunea Generala a Sindicatelor dinRomania, care a fuctionat pana la 22 decembrie 1989. in aceasta perioada organizarea sindicala a fost urmatoarea:

Sindicatul rea baza intregii activitati sindicale, el fiind organizat in intreprinderi , organizatii cu caracter obstesc, pe grupde intreprinderi sau institutii din aceeasi ramura;

La nivelul fiecarei ramuri exista cate o uniune constituita prin afilierea sindicatelor din intreprinderi, institutii din aceeasi ramura;

La nivelul comunelor, oraselor , municipiilor, judetelor erau organizate consilii sindicale, organe de coordonare, indrumare si control al activitatii organizatiilor sindicale de pe raza teritoriului respectiv;

La nivel national, Uniunea Generala a Sindicatelor dinRomania, reunea in randurile sale uniunile sindicatelor pe ramuri de activitate si celelalte organizatii sindicale. Organul suprem de conducere era Congresul, convocat o data la 5 ani; el stabilea linia generala de activitate a organizatiilor sindicale, aproba sau modofoca statutul cadru al sindicatului, al uniunii sindicatelor pe ramura, statutul comisiilor teritoriale ale sindicatelor si statutul Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania.

Pana in anul 1989 personalul incadrat in munca era „ cuprins aproape in totalitate in sindicate’’, fiind instituita obligativitatea inscrierii in aceste organizatii. Avand in vedere faptul ca la ultimul Congres al U.G.S.R. din 24-26 aprl.1986 au fost alesi 2045 de delegati , corespunzator normei de reprezentare de un delegat la 3600 de membri de sindicat, rezulta ca la acea vreme erau inregistrati 7.362.000 membrii de sindicat.

Dorind sa se incadreze in standardele internationale, Romania a ratificat , prin Decretul nr. 231 din 1975 , Conventia nr. 87 din 1948 a O.I.M. privind libertatea sindicala, iar prin Decretul 232/ 1958, Conventia nr. 98/1949 a O.I.M. privind aplicarea principiilor de organizare si negociere colectiva. Desi ratificate insa, dispozitiile acestor conventii au fost incalcate in mod sistematic.

Cu toate ca se vorbea de libera aderare la sindicate , de autonomia functionala a acestora , in fapt era incalcat principiul libertatii sindicale, care presupune independenta sindicatelor fata de stat , de partidele politice si de orice alte organizatii , inclusiv fata de unitatea in care aceste sindicate sunt constituite.

S-a urmarit si s-a realizat practic subordonarea totala a sindicatelor fata de partidul comunist, unica forta de conducere in stat. De altfel, sindicatele reuneau oamenii muncii pentru infaptuirea politicii interne si externe a „P.C.R.’’, a prevederilor Programului Partidului.

Conform statutelor si a altor documente care reglementeaza activitatea lor, rolul sindicatelor in aceasta perioada se manifesta in :

Cresterea intensiva a productiei, a industriei, agriculturii si promovarii revolutiei tehnico-stiintifice;

Cresterea raspunderii si exigentei colectivelor de oameni ai muncii in tripla lor calitate de proprietari, producatori, beneficiari;

Recrutarea, pregatirea si perfectionarea fortei de munca;

Participarea nemijlocota la masurile de pritectie a muncii, asigurarea sanatatii , organizarea conditiilor de odihna;

Contributia la formarea omului nou rpin pelucrarea documentalor de partid, educatia moral-cetateneascain intreprinderi;

Rolul lor se manifesta si in domeniuldrepturilor si obligatiilor celor care muncesc, in infaptuirea autoconducerii muncitoresti prin inbunatatirea conditiilor de munca, in apararea , in fata organelor jurisdictionale a membrilor lor, prin participarea la solutionarea litigiilor de munca;

Ale erau parti la incheierea contractelor colective de munca si aveau patrimoniu propriu exercitand dreptul de administrare asupra bunurilor primite.

In contextul ttransformatilor petrecute in tara noastra dupa 22 decembrie 1989, au avut loc, in prima faza, autodizolvarea sindicatelor existente , apoi constituirea de noi sindicate.

Incepand chiar din 29 decembrie 1989 s-a anuntat organizarea sindicatelor libere pe baza unei platforme program , in care era prevazut, printre altele, dreptul sindicatelor de a folosi petitia, demonstratia si greva ( lucru interzis anterior) pentru apararea intereselor membrilor lor.

Fara sa existe o noua lege a sindicatelor ( cea din 1945 oferind totusi, o baza organizatorica eficienta), in mai putin de un an si jumatate s-au creat 1.716 „ sindicate de sectie si atelier’’, 9.452 „ sindicate de întreprindere’’ si 14 „ sindicate centrale’’. Noile sindicate s-au denumit „ sindicate libere’’ pentru a sublinia ca ele s-au constituit in mod liber si vor functiona , de asemenea, liber.

A urmat apoi, si urmeaza, un proces de restructurare si reorganizare a sindicatelor , o revedere a aliantelor si obiectivelor, dar si o implicare mai mult sau mai putin directa in politica.

In conditiile schibarilor politice si sociale se impuneau si in materie sindicala, elaborarea si adoptarea unui nou act normativ. Ca urmare , la 1 august 1991 a intrat in vigoare Legea nr.54/1991 cu privire la sindicate , prin care a fost creat cadrul legalgramului Partidului.

Conform statutelor si a altor documente care reglementeaza activitatea lor, rolul sindicatelor in aceasta perioada se manifesta in :

Cresterea intensiva a productiei, a industriei, agriculturii si promovarii revolutiei tehnico-stiintifice;

Cresterea raspunderii si exigentei colectivelor de oameni ai muncii in tripla lor calitate de proprietari, producatori, beneficiari;

Recrutarea, pregatirea si perfectionarea fortei de munca;

Participarea nemijlocota la masurile de pritectie a muncii, asigurarea sanatatii , organizarea conditiilor de odihna;

Contributia la formarea omului nou rpin pelucrarea documentalor de partid, educatia moral-cetateneascain intreprinderi;

Rolul lor se manifesta si in domeniuldrepturilor si obligatiilor celor care muncesc, in infaptuirea autoconducerii muncitoresti prin inbunatatirea conditiilor de munca, in apararea , in fata organelor jurisdictionale a membrilor lor, prin participarea la solutionarea litigiilor de munca;

Ale erau parti la incheierea contractelor colective de munca si aveau patrimoniu propriu exercitand dreptul de administrare asupra bunurilor primite.

In contextul ttransformatilor petrecute in tara noastra dupa 22 decembrie 1989, au avut loc, in prima faza, autodizolvarea sindicatelor existente , apoi constituirea de noi sindicate.

Incepand chiar din 29 decembrie 1989 s-a anuntat organizarea sindicatelor libere pe baza unei platforme program , in care era prevazut, printre altele, dreptul sindicatelor de a folosi petitia, demonstratia si greva ( lucru interzis anterior) pentru apararea intereselor membrilor lor.

Fara sa existe o noua lege a sindicatelor ( cea din 1945 oferind totusi, o baza organizatorica eficienta), in mai putin de un an si jumatate s-au creat 1.716 „ sindicate de sectie si atelier’’, 9.452 „ sindicate de întreprindere’’ si 14 „ sindicate centrale’’. Noile sindicate s-au denumit „ sindicate libere’’ pentru a sublinia ca ele s-au constituit in mod liber si vor functiona , de asemenea, liber.

A urmat apoi, si urmeaza, un proces de restructurare si reorganizare a sindicatelor , o revedere a aliantelor si obiectivelor, dar si o implicare mai mult sau mai putin directa in politica.

In conditiile schibarilor politice si sociale se impuneau si in materie sindicala, elaborarea si adoptarea unui nou act normativ. Ca urmare , la 1 august 1991 a intrat in vigoare Legea nr.54/1991 cu privire la sindicate , prin care a fost creat cadrul legal de organizare si functionare a sindicatelor, de protectie si garantare a exerditarii libertatii sindicale , in conformitate cu conventiile O.I.M.

La acea data existau in Romania aproximativ 14.000 de sindicate. Acest nr. a fost fluctuant de la o zi la alta , pentru ca unele sindicate se uneau, altele se divizau ori se destramau. Existau , de asemenea, aproximativ 150 de federatii , constituite pe ramuri de activitate si 18 centrale sindicale , toate supuse unor modificari structurale permanente.

Din declaratiile unor lideri sindicali rezulta ca in tara noastra au existat , pe la mijlocul anului 1993 , an de varf in miscarea sindicala, aproximativ 7 milioane de membri de sindicat, din care 5 milioane de cotizanti la , in jur de 10 milioane de persoane ocupate; procesul de sindicalizare rea , deci , de aproximativ 70%.

Ulterior , datorita proceselor de reforma, privatizare si lichidare a unor unitati , care au dus la reducerea numarului de salariati la aproape 5 milioame, a unor insuccese ale sindicatelor si , drepr consecinta, a dezinteresului pentru miscarea sindicala , numarul membrilor de sindicat s-a redus la jumatate.

B. DIALOGUL SOCIAL IN ROMANIA

PARTENERIATUL SOCIAL SI TRIPARTITISMUL

Descentralizarea economica si introducerea prin lege a negocierii colective in relatiile de munca determina consecinta directa si imediata a necesitatii si permanentizarii dialogului social intre cei implicati in aceste relatii, a instituirii unor organisme specializate avand aceasta menire.

Dialogul intre partenerii sociali, sindicate si patronate, si intre ei si factorii guvernamentali, constituie in lumea de azi o axioma a dezvoltarii economico-sociale, a statului de drept. Dialogul social reprezinta , mai exact, o modalitate concreta de realizare a democratiei la nivel economic si social , integrandu-se astfel, in ansamblul democratiei politice. In realitatea economica a societatii, salariatii si patronii au o serie de optiuni convergente , ceea ce nu inseamna ca nu apar, frecvent, conflicte de interese ce isi au izvorul in pozitiile diametral opuse pe care le au in procesul muncii.

In timp , s-au dezvoltat diverse forme ale dialogului social: negociere, consultare, informare, gestionare in comun. Aceste forme au avut drept scop armonizarea intereselor patronale cu cele ale salariatilor de la nivel de unitate la nivel national. Asemenea statelor puternic dezvoltate din punct de vedere economic, obiectivul urmarit este cel al realizarii „ pacii sociale’’.

Aceasta sintagma de pace sociala o regasim si in Codul muncii , in articolul 214 care prevede in mod expres ca: „ pentru asigurarea climatului de stabilitate si pace sociala , prin lege sunt reglementate modalitatile de consultari si dialog permanent intre partenerii sociali’’. Din aceasta reglementare rezulta in mod expres obligativitatea de pace sociala in Romania, ca scop al dialogului social.

Dialogul social si pacea sociala nu constituie obiective in sine. In realitate, existenta lor contribuie la dezvoltarea economica durabila, la asigurarea pentru cetateni a unui nivel de trai decent. Pentru aceste motive este necesar , esential, ca dialogul social sa constituie o componenta permanenta a vietii sociale, sa nu fie influentat de schimbarile de ordin politic.

Dialogul partenerilor sociali insa , avand in vedere pozitiile uneori opuse pe care ei se afla, trebuie sa fie orientat , facilitat, chiar arbitrat, prin interventia statului. Autoritatea statului decurge , intr-o masura destul de importanta, din capacitatea sa de a asigura protectia categoriilor defavorizate de cetateni. Dezbaterile din domeniul economic , politic sau juridic din societatea actuala pun accentul pe capacitatea reala a statului de a continua sa asigure , in conditiile actuale, coeziunea sociala.

Asigurarea ordinii publice sociale impune ca statul sa intervina ca un factor reglator pe piata muncii si in domeniul raporturilor de munca.principalele parghii de actiune ale statului in acest domeniu sunt :

Stimularea permanenta a activitatii economice;

Pregatirea, calificarea, profesionala prin sistemul de invatamant si formarea profesionala a fortei de munca;

Repartizarea cu respectarea libertatii muncii ,a anumitor categorii de persoane in munca prin acte administrative individuale;

Cointeresarea prin masuri financiare a agentilor economicipentru angajarea in munca ,in special, a tinerilor si a persoanelor aflate in ultima parte a vietii profesionale;

Edictarea ,cu consultarea partenerilor sociali, a normelor juridice esentiale in materia raporturilor de munca;

Stabilirea conditiilor in care strainii se pot incadra in munca in Romania si sprijinirea cetatenilor romani care lucreaza peste hotare;

Asigurarea controlului aplicarii unitare a normelor legalein domeniul raporturilr de munca , in special prin Inspectia muncii

Din analiza acestor factori rezulta ca preocuparile statului sunt indreptate, in principal, in directia prmovarii dialogului social prin negocieri colective si influenarea continutului lor, concilierea, medierea , arbitrajul conflictelor de interese, asigurarea cadrului legal pentru gestiunea paritara a fondurilor de asigurari sociale, a diverselor agentii care se ocupa de forta de munca.

De asemenea, rolul statului se evidentiaza si prin incheierea , de cele mai multe ori sub forma de pact social , a unor acorduri tripartite de catre guverne cu partenerii sociali , acorduri ce nu sunt reglementate expres de lege , nu constituie contracte colective de munca la nivel nationalsi, prin urmare, nu au un caracter de izvor de drept al muncii.

Tripartitismul reprezinta un instrument al dialogului social , care se manifesta ca un principiu de baza atat cu privire la faurirea dreptului international al muncii , cat si la elaborarea normelor de drept intern al muncii.

Existenta acestui principiu la nivel national este stric necesara si esentiala pentru asugurarea pacii sociale si pentru existenta si dezvoltarea unei economii de piata. Acest principiu este o creatie a Organizatiei Internationale a Muncii , inca de la infiintarea sa in 1919.

Aceasta organizatie a consacrat ideea , ridicata mai apoi la rang de principiu, asocierii organizatiilor salariatilor , reprezentantilor patronatului si reprezentantilor Guvernului in vederea cautarii in comun a celor mai eficiente modalitati de realizare a unei justitii sociale. Declararia de la Philadelphia recunoaste necesitatea impunerii unui efort al reprezentantilor salariatilor, patronatului si Guvernului, in vederea promovarii binelui comun.

Prin Conventia nr. 144/1976 privitoare la consultarile tripartite destinate sa promoveze aplicarea normelor internationale ale muncii s-a prevazut ca orice stat membru al organizatiei, care ratifica aceasta conventie , se angajeaza sa puna in practica procedurile care asigura consultari eficace intre reprezentantii guvernelor, ai angajatorilor si ai muncitorilor asupra problemelor privind activitatea O.I.M si anume :

Raspunsurile guvernelor la chestionarele referitoare la punctele inscrise pe ordinea de zi a Conferintei Internationale a Muncii si comentatiile guvernelor asupra textelor care trebuie sa fie discutate in Conferinta;

Propunerile ce urmeaza a fi prezentate autoritatilor competente in legatura cu conventiile si recomandarile care trebuie sa fie supuse O.I.M.;

Reexaminarea, la intervale rezonabile, a conventiilor neratificate , care inca nu s-au pus in aplicare, pentru a prezenta masurile care ar putea fi luate pentru a promova aplicarea si ratificarea lor, daca este cazul;

Problemele pe care le pot pune rapoartele ce urmeaza a fi prezentate Biroului International al Muncii;

Propuneri privind denuntarea conventiilor ratificate.

In Romania , interventia partenerilor sociali la nivel macroeconomic si social se traduce prin urmatoarele masuri :

Obligarea la consultare prealabila a organizatiilor sindicale si patronale, ca parteneri sociali, de catre Guvern , la elaborarea actelor normative ce privesc raporturile de munca;

Crearea unor mecanisme speciale , cu participarea reprezentantilor salariatilor si patronatului , de regula, sub forma unor comisii de tip consultativ , ori a unor organisme de cogestiune in diverse domenii care au un impact social major.

In viziunea unor autori , organismele tripartie de dialog social se subdivid in urmatoarele categorii :

organisme consultative ,ca , de exmplu, Consiliul Economic si Social , organizat conform art. 215 din codul muncii si Legii nr. 109/ 1997 privind organizarea si functionarea C.E.S., sau comisiile de dialog social din cadrul unor ministere si al prefecturilor , confirm art. 216 din Codul muncii;

organisme de cogestiune cum sunt : Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, Casa Natoinala de Asigurari de Sanatate, Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi Sociale etc. In cazul acestor organisme conducerea este asigurata in sistem tripartit , sindicate , patronate si Guvern.

Asa cum se arata de catre unii autori, dialogul social nu este un echivalent al dialogului civic. Dialogul civic este , intr-adevar , un mecanism complex de colaborare, legaturi si coparticipare intre partenerii sociali, grupuri de interese economico- sociale configurate pe categorii. Dialogul civic se poarta fie intre aceste componente ale societatii civile, fie intre ele si autoritatile guvernamentale.

ORGANISME TRIPARTITE CONSULTATIVE

CONSILIUL ECONOMIC SI SOCIAL

Idreptul nostru si in sistemul social politic cea mai inalta consacrare legala a tripartitismului o reprezinta Consiliul Economic si Social , constituit prin Legea nr. 109 /1997 si care este definit ca fiind o institutiwe publica de interes national , tripartita, autonoma, constituita in scopul realizarii dialogului social la nivel national dintre patronat , sindicate si Guvern si a climatului de stabilitate si pace sociala.

Acest organism are rol consultativ in stabilirea politicii economice si sociale, precum si in medierea starilor conflictuale intervenite intre partenerii sociali , inainte de declansarea procedurilor prevazute de lege pentrusolutionarea conflictelor de munca.

Caracterul tripartit rezulta din structura C.E.S. respectiv : membrii numiti de guvern, membrii numiti in acord de confederatiile sindicale reprezentative la nivel national si membrii nimiti de patronate.

Din acest enunt se evidentiaza faptul ca desemnarea membrilor pentru fiecare partener social in cadrul Consiliului Economic si Social presupune acordul confederatiilor reprezentative , atat cele sindicale , cat si cele patronale.

Sunt reprezentative confederatiile nationale sindicale si cele patronale care au dobandit aceasta calitate potrivit Legii contractului colectiv de munca nr. 130 / 1996, art. 13.

Pentru a dobandi calitatea de membru al C.E.S.persoanele respective trebuie sa îndeplinească urmatoarele conditii :

Sa detina doar cetatenia romana’

Sa domicilieze in Romania

Sa fi implinit varsta de 30 de ani;

Sa detina capacitate deplina de exercitiu;

Sa nu existe condamnari pentru infractiuni de drept comun comise cu intentie.

Durata mandatului este de 4 ani si poate fi reinoit.

In conformitate cu dispozitiile art. 5 din Legea nr. 109 / 1997 , Consiliul Economic si Social analizeaza situatia economica si sociala a tarii si face propuneri , in conditiile prevazute de lege , privind :

Restructurarea si dezvo;tarea economiei nationale;

Privatizarea agentilor economici;

Relatiile de munca;

Politica salariala;

Protectia sociala si ocrotirea sanatatii;

Invatamantul si cercetarea.

Asadar , scopul general al Consiliului Economic si Social poate fi structurat in doua mari directii:

a) realizarea dialogului social dintre patronat, sindicate si Guvern, Consiliul Economic si Social avand un rol consultativ in stabilirea strategiilor si politicilor economice si sociale;

b) asigurarea climatului de pace si stabilitate sociala, Consiliul Economic si Social avand rol consultativ :

Aplanarea starilor conflictuale la nivel de ramura sau la nivel national aparute intre partenerii sociali;

In realizarea , promovarea si dezvoltarea dialogului social si a solidaritatii sociale.

In afara raporturilor de munca , atributiile Consiliului Economic si Social sunt urmatoarele:

a) conform art.6 lit.a , analizeaza si formuleaza avize la proiectele de hotarari si ordonante ale Guvernului si la proiectele de legi ce urmeaza a fi prezentate Parlamentului. Din perspectiva dreptului muncii, este important de subliniat ca avizarea intervine si cu privire la problemele ce intereseaza relatiile de munca si politica salariala.

Avizul Consiliului Economic si Social are caracter consultativ. Chiar si asa , initiatorul are obligatia legala de a-l solicita. Daca Consiliul Economic si Socialnu avizeaza in termen , initiatorul are dreptul , cu mentionarea acestei situatii, sa transmita proiectul de act normativ spre adoptare , chiar fara avizul C.E.S.

In principiu , C.E.S. nu intervine asupra unor probleme ce vizeaza tehnnica legislativa, acest lucru fiind de competenta Consiliului Legislativ.

In functie de analizele intreprinse , inclusiv cu prilejul avizarii, C.E.S. poate – fara ca el insusi sa detina drept de initiativa legislativa- sa semnaleze Guvernului , conform art.6 lit. C, aparitia unor fenomene in domeniul relatiior de munca si al politicii salariale care impun elaborarea unor noi acte normative.

b) potrivit art. 2 , C.E.S. exercita un rol consultativ in aplanarea starilor conflictuale la nivel de ramura sau la nivel national aparute intre partenerii sociali.

Alti autori denumesc acest rol consultativ in aplanarea starilor conflictuale mediere. Astfel , conform art. 9 din Legea 109 / 1997, acest organism mediaza la cererea partenerilor sociali interesati, starile conflictuale intervenite intre acestia la nivel de ramura sau la nivel national.

Asa cum se subliniaza si in literatura de specialitate ,din formularea acestui articol rezulta ca medierea survine in prezenta conjugata a trei factori comuni si anume :

existenta unor stari conflictuale intervenite intre partenerii sociali;

aceste stari conflictuale sa se inregistreze la nivel de ramura sau la nivel national ;

sa fie facuta o cerere de mediere din partea partenerilor sociali interesati.

In ceea ce priveste aceasta activitate de mediere , ea era reglementata de normele Legii nr. 109 / 1997. Din modificarile si completarile ulterioare aduse acestei legi prin Legea nr. 58 /2002 rezulta insa urmatoarele aspecte :

activtatea de mediere in situatiile la care se refera ( starile conflictuale la nivel de ramura sau la nivel national), art. 2 fost interzisa integral;

in locul medierii , consultativ, C.E.S. poate contribui la aplanarea unei stari conflictuale numai la nivel de ramura sau la nivel national, nu si in sectoarele in care greva este inerzisa;

cu toate ca textul legal este evaziv , se poate interpreta in sensul ca aplanarea starilor conflictuale de catre C.E.S. poate avea loc numai inainte de declansarea conflictelor de interese , in caz contrar integrandu-se in sfera de reglementare a Legii nr. 168/ 1999 ( conciliere, mediere, arbitraj);

aplanarea, ca atare, a starilor conflictuale se poate realiza numai prin dialog cu partile in cauza , aprecierea C.E.S. nefiind insa obligatorie pentru ele.

c) Conform art. 6 lit. D, chiar daca nu s-a ocupat de aplanarea unei stari conflictuale, C.E.S. analizeaza cauzele unor astfel de stari, aparute la nivel national sasu de ramura, si face propuneri de rezolvare a acestora in interes national.

d) in concordanta cu prevederila legii 168/ 1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale O.U.G. 20/ 2002 privind modificarile si completarile Legii nr. 92/ 1992 privind organizarea judecatoreasca , C.E.S. propune candidati pentru numirea ca magistrati consultanti din randurile propunerilor confederatiilor sindicale si , respectiv, patronale reprezentative in vederea consultarii completelor pentru judecarea conflictelor de munca.

e) C.E.S.urmareste indeplinirea obligatiilor ce decurg din Conventia nr. 144/ 1976 a O.I.M. privitoare la consultarile tripartite , cu scopul ca astfel sa promoveze aplicarea normelor internationale ale muncii. Aceasta atributie a C.E.S. se refera cu precadere la aplicarea art. 5 din Conventie prin care se stabileste ca ,cel putin o data pe an, organismele tripartite constituite in statele care au ratificat-o vor avea consultari cu privire la :

raspunsurile guvernelor la chestionarele referitoare la punctele inscrise pe ordinea de zi a Conferintei Internationale a Muncii si comentariile lor asupra proiectelor textelor ce urmeaza a fi discutate in cadrul Conferintei;

propunerile ce urmeaza a fi prezentate autoritatilor competente , in vederea ratificarii, sau eventual, numai sre analiza, in legatura cu conventiile si recomandarile O.I.M.;

reexaminarea, la intervale rezonabile , a conventiilor neratificate si recomandarilor care inca nu s-au pus in aplicare, pentru a se sugera , astfel, masurile ce ar putea fi luate in vederea aplicarii si ratificarii lor;

problemele pe care le pot pune rapoartele anuale ce se prezinta de fiecare stat membriu al Biroului International al Muncii, asupra masurilor luate pentru aplicare conventiilor pe care le-a ratificat;

propunerile referitoare la denuntarea conventiilor ratificate.

In concluzie , Consiliul Economic si Social are un rol important in asigurarea corelarii cat mai fidele a legislatiei romane a muncii si securitatii sociale cu conventiile si recomandarile O.I.M., cu dreptul international al muncii.

2. COMISIILE CONSULTATIVE DE DIALOG SOCIAL DIN CADRUL UNOR MINISTERE SI AL PREFECTURILOR

Articolul 216 din Codul muncii precizeaza ca : „ in cadrul ministerelor si prefecturilor functioneaza , in conditiile legii, comisii de dialog social , cu caracter consultativ, intre administratia publica , sindicate si patronat’’.

Conform dispozitiilor Hotararii Guvernului nr. 314/ 2001 , in cadrul unor ministere si al Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Proprietatii Statului , precum si in cadrul prefecturilor, functioneaza comisii de dialog social intre administratia publica , patronat si sindicate.

Aceste ministere sunt : Ministerul Afacerilor Externe ; Ministerul Integrarii Europene ; Ministerul Finantelor Publice ; Ministerul Justitiei ; MinisterulApararii Nationale; Ministerul Dezvoltarii si Prognozei; Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale; Ministerul Industriei si Resurselor; Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor; Ministerul Apelor si Protectiei Mediului; Ministerul Lucrarilor Publice , Transporturilor si Locuintei; Ministerul Turismului; Ministerul pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie; Ministerul Educatiei si Cercetarii; Ministerul Culturii si Cultelor; Ministerul Sanatatii si Familiei; Ministerul Tineretuli siSportului; Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei; Ministerul Administratiei Publice; Ministerul de Interne.

In art. 2 din H.G. nr.314/2001 se prevede componenta comisiilor consultative de dialog social. Astfel, la nivelul ministerelor din comsii fac parte:

– reprezentanti ai ministerelor si APAPS , numiti prin ordin al ministrului;

– reprezentanti ai patronatului, numiti de confederariile patronale reprezentative la nivel national;

– reprezentanti ai sindicatelor, numiti de confederatiile sindicale reprezentative la nivel national.

La nivel teritorial :

– reprezentanti ai prefecturilor, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrle si ai APAPS , numiti prin ordin de catre prefect;

– repezentanti ai patronatului, numiti de confederatiile patronale reprezentative la nivel national;

– reprezentanti ai sindicatelor , numiti de catre confederariile sindicale reprezentative la nivel national.

Potrivit art. 4 din H.G 314/2001 , activitatea comisiilor de dialog social are caracter consultativ si vizeaza in special urmatoarele :

asigurarea unor relatii cu partenerii sociali , administratie – patronat – sindicate, care sa permita o informare permanenta asupra nevoilor acestora si sa faciliteze rezolvarea revendicarilor si problemelor ridicate care sunt de domaniul de activitate al ministerului respectiv sau al prefecturilor;

consultarea partenerilor sociali asupra initiativelor legislative sau de alta natura , cu caracter economico-social, , din domeniul de activitate al ministerului respectiv;

consultarea partenerilor sociali cu privire la masurile ce se intreprind pe linia restructurarii regiilor autonome de sub autritatea ministerelor, a consiliilor judetene si a consiliilor locale, precum si a societatilor comerciale din sectorul respectiv de activitate, in corelare cu masurile de reconversie a fortei de munca;

alte problleme din sfera de activitate a ministerului respectiv.

3. ORGANISME TRIPARTITE DE COGESTIUNE

A. AGENTIA NATIONALA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA

Potrivit art. 1 din Legea nr. 145/1998, ANOFM este o institutie publica de interes national cu personalitate juridica. Ea organizeaza si coordoneaza , la nivel national , activitatea de formare si ocupare a fortei de munca, precum si de protectie a persoanelor neincadrate in munca.

Pentru organizarea si functionarea , coordonarea activitatii de ocupare si formare a fortei de munca, la nivel judetean si la nivelul municipiului Bucuresti , functioneaza in subordinea ANOFM agentii pentru ocuparea fortei de munca judetene si a municipiului Bucuresti , unitati cu personalitate juridica ,care, la randul lor, pot infiinta subunitati de furnizare a serviciilor pentru ocuparea fortei de munca.

Agentia ANOFM poate infiinta in structura sa compartimente de specialitate pentru pregatirea personalului propriu , culegerea si prelucrarea datelor privind piata muncii , precum si pentru desfasurarea altor activitati specifice.

In temeiul art. 3 din L 145/1998 , obiectivele ANOFM sunt urmatoarele :

institutionalizarea dialogului social in domeniul ocuparii si fomarii profesionale;

aplicarea strtegiilor in domeniul ocuparii si formarii profesionale.

Pentru realizarea obiectivelor consacrate de acest articol 3 din L 145/1998 , Agentia are in principal urmatoarele atributii :

organizeaza servicii de ocuparea fortei de munca;

organizeaza, presteaza, finanteaza, in conditiile legii, servicii de formare profesionala pentru persoane neincadrate in munca;

orienteaza persoanele neincadrate in munca si mediaza intre acestea si angajatorii din tara , pentru realizarea echilibrului intre cerere si oferta pe piata fortei de munca;

face propuneri privind elaborarea proiectului de buget al Fondului pentru plata ajutorului de somaj;

administreaza bugetul Fondului pentru plata ajutorului de somaj si prezinta Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale rapoarte trimestriale si anuale;

propune ministerului proiecte de acte normative in domeniul ocuparii si formarii fortei de munca;

elaboreaza studii si analize n domeniul ocuparii si formarii profesionale care vor fi folosite de minister la elaborarea strtegiilor din acest domeniu;

Agentia asigura , fara plata, servicii de ocupare si formare profesionala persoanelor fizice interesate.

Principalele servicii sunt:

A) serviciile pentru persoanele fizice: orientarea si consilierea persoanelor neincadrate in munca; reconversia profesionala a persoanelor din cadrul agentilor economici supusi restructurarii , in vederea prevenirii somajului; stabilirea si plata, conform legii, a drepturilor de protectie sociala a persoanelor neincadrate in munca si a altor categorii socio-profesionale.

B) serviciile pentru persoane juridice : medierea intre cerere si oferta pe piata muncii; selectionarea candidatilor pentru ocuparea locurilor de munca; aplicarea masurilor de stimulare pentru crearea locurilor de munca; consilierea pentru crearea de I.M.M-uri.

Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca poate sa incredinteze servicii de ocuparea si formare profesionala si unor prestatori din serviciul public sau privat.

Organizarea si functionarea ANOFM

ANOFM este condusa de consiliul de administratie . consiliul este format din reprezentanti ai administratiei publice centrale si ai organizatiilor patronale si sindicale , reprezentative la nivel national.

Consiliul este alcatuit din 15 membrii , dupa cum urmeaza:

5 membri, reprezentanti ai Guvernului, desemnati de ministrul muncii si solidaritatii sociale, dintre care un membru este secretar de stat in minister si are calitatea de presedinte al ANOFM , numit de primul- ministru;

5 membri, numiti prin consens de catre organizatiile patronale reprezentative la nivvel national;

5 membri numiti de catre confederatile sindicale reprezentative la nivel national.

Sunt reprezentative la nivel national asociatiile patronale si organizatiile care indeplinesc conditiile prevazute de legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca.

Durata mandatului membrilor consiliului de administratie este de 4 ani. Pe durata acestui mandat , membrii consiliului de administratie pot fi revocati de catre cei care i-au numit ( art. 12).

Agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene si ale municipiului Bucuresti sunt conduse de un director executiv , numit de catre preseditele ANOFM ( art.17, alin. 1).

Pentru rezolvarea problemelor legate de activitatea agentilor pentru ocuparea si formarea profesionala judetene si a municipiului Bucuresti , directorii executivi sunt sprijiniti de un consiliu consultativ, format din 15 membrii , reprezentad autoritatile publice locale, organizatiile sindicale si patronale, numiti dupa cum urmeaza:

5 membri, de catre prefect, reprezentand autoritatile publice locale;

5 membri, prin consens, de catre organizatiile sindicale reprezentative la nivel national;

5 membri, de catre organizatiile patronale reprezentative la nivel national ( art. 18 alin.1).

B. CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE

Prin Legea nr. 145/1997 s-a prevazut ca asigurarile de sanatate se organizeaza prin Casa Ntionala a Asigurarilor de Sanatate , prin casele de asigurari de sanatate judetene si ale municipiului Bucuresti si prin oficii teritriale.

Potrivit statutului sau , CNAS este o institutie publica autonoma cu personalitate juridica, fara scop lucrativ, avand ca principal obiect de activitate asigurarea functionarii sistemului de asigurari de sanatate din Romania.

CNAS stabileste si conduce politica si strategia generala in cadrul sistemului de asigurari de sanatate din Romania prin sistemul caselor de asigurari de sanatate.

Atributiile CNAS sunt prevazute de art. 5 din statut si anume:

administreaza , impreuna cu casele de asigurari de sanatate , Fondul de asigurari de sanatate;

avizeaza proiecte de acte normative care au incidenta asupra constituirii si utilizarii fondurilor asigurarilor de sanatate;

controleaza respectarea dreptului asiguratilor la servicii medicale , medicamente si materiale sanitare in mod nediscriminatoriu, conform legii;

stabileste strategia generala a sistemului de asigurari sociale de sanatate , de colectare, administrare, utilizare si control a fondurilor asigurarilor sociale de sanatate;

stabileste, in colaborare cu Ministerul Sanatatii si Familiei, Colegiul medicilor, reprezentanti ai spitalelor si clinicilor universitare , ai unitatilor de cercetare , ai organizatiilor neguvernamentale, ai sindicatelor si patronatelor, precum si cu reprezentantii populatiei, obiectivele programelor de sanatate publica;

supravegheza si monotorizeaza , controleaza, finctionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate;

monotorizeaza si controleaza modalitatea de eliberare a medicamentelor, conform prevederilor art. 48 din L 145/1997, cu modificarile si completarile ulterioare;

constituie comisii de experti care elaboreaza proiecte de norme metodologice pentru acordarea serviciilor medicale, proiecte ce vor fi aprobate de catre comisia mixta a CNAS si Colegiul Medicilor;

elaboreaza si modifica , impreuna cu Colegiul Medicilor Contractul cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate;

participa la acreditarea medicilor si a personalului sanitar care pot fi admisi sa lucreze in sistemul asigurarilor sociale de sanatate.

Consiliul de administratie al CNAS se constituie din 17 membri, dupa cum urmeaza :

5 membri , reprezentanti ai statului, 2 numiti de Presedintele Romaniei si 3 de primul –ministru , la propunerea ministrului sanatatii si familiei , a ministrului muncii si solidaritatii sociale si a miistrului finantelor;

5 reprezentanti ai asociatilor patronale reprezentative la nivel national;

5 reprezentanti ai asociatilor patronale reprezentative la nivel national;

2 membri nnumiti de primul-ministru cu consultarea Consiliului National al Persoanelor Varstnice.

Pe perioada mandatului lor , membrii consiliului pot fi revocati de catre cei care i-au numit.

Consiliile de administratie ale caselor de asigurari de sanatate judetene si a muicipiului Bucuresti sunt formate din 11 membri, dupa cum urmeaza :

5 membri numiti de catre consiliul judetean , reapectiv Consiliul General al municipiului Bucuresti, reprezentand autoritatea publica locala, dintre care 2 membri cu consultarea organizatiilor de pensionari;

3 membri numiti prin acord de catre organizatiile patronale , reprezentative la nivel judetean sau la nivelul Municipiului Bucuresti;

3 membri numiti prin acord de catre organizatiile sindicale reprezentative la nivel judetean sa la nivelul municipiului Bucuresti.

Conditiile pe care membrii consiliilor de administrare a CNAS trebuie sa la îndeplinească sunt:

sa fie cetateni romani

sa aiba capacitate de exercitiu deplina;

sa nu aiba cazier judiciar;

sa fi implinit varsta de cel putin 25 de ani;

sa nu se afle intr-una din situatiile de incompatibilitate prevazute de lege si statut.

3. CASA NATIONALA DE PENSII SI ALTE DREPTURI DE ASIGURARI SOCIALE

Casa Nationla de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale este reglementata de Legea nr. 19/2000 ca institutie pulbica de interes national, autonoma, cu personalitate juridica, care administreza si gestioneaza sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale ( art. 19).

Conducerea Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale este formata din presedinte si consiliul de administratie , care este compus din 19 persoane , un presedinte de consiliu si 18 membri. Acestia din urma sunt reprezentanti ai Guvernului , patronatului si asiguratilor, dupa cum urmeaza :

5 reprezentanti ai Guvernului, desemnati de ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale;

reprezentanti ai patronatului , desemnati de asociatiile patronale reprezentative la nivel national;

8 reprezentanti ai asiguratilor, 5 ai sindicatelor desemnati de organizatiile sindicale reprezentative la nivel national, 3 ai pensionarilor, desemnati de organizatiile nationale ale pensionarilor.

Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale are urmatoarele atributii :

indruma si controleaza modul de aplicare a dispozitiilor legale de catre casele teritoriale de pensii , precum si persoanele fizice sau juridice ce le revin drepturi si obligatii ce decurg din lege;

furnizeaza datele necesare pentru fundamentarea si elaborarea bugetului asigurarilor de stat;

prezinta Guvernului si partenerilor sociali rapoarte cu privire la modul de administrare a bugetului asigurarilor sociale;

publica bianual raportul sau de activitate;

colecteaza si vireaza contributiile de asigurari sociale si alte tipuri de contributii;

urmareste incasarea veniturilor asigurarilor sociale de stat;

ia masuri pentru dezvoltarea si administrarea eficienta a patrimoniului sistemului public , precum si pentru asigurarea integritatii acestuia;

asigura evidenta la nivel national a tuturor contributiilor la sistemul public;

asigura evidenta drepturilor si obligatiilor de asigurari sociale la nivel national , pe baza codului personal de asigurari sociale;

indruma si controleaza activitatea de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca ;

asigura reprezentarea in fata instantelor de judecata in litigii in care este implicata ca urmare a aplicarii dispozitiilor prezentei legi;

indeplineste orice alte atributii stabilite prin dispozitiile legii.

C. DIALOGUL SOCIAL IN EUROPA

In prezent , dialogul social este institutionalizat si se practica in toate syatele membre ale Uniunii Europene, ca si , in general, in toate statele cu economie de piata. Partenerii sociali sunt consultati si isi exprima opiniile referitoare la diverse decizii ale puterii politice. Frecvent, partenerii sociali nu raman la stadiul exclusiv de factor al dialogului social, ei participand direct la aplicarea politicii sociale nationale in cadrul unor domenii diferite ca ocuparea fortei de munca , problemele de securitate sociala,etc.

In Europa se pot distinge, in contextul particularitatilor nationale, cateva orientari majoer cu privire la negocierea colectiva , la dialogul social, si anume :

orientarea britanica – unde se remarca o pozitie preeminenta a negocierii colective la nivel de unitate si fara o reglementare legala a contractului colectiv de munca;

orientarea din statele cu sisteme de drept de origine latina, Franta, Spania, Italia – unde se remarca negocierile colective considerate principale la nivel de ramura, dar care , in special in Italia, nu conditioneaza continuul negocierii colective la nivel de unitate;

orientarea din Germania – la care se adauga si alte state nordice, are aceeasi pozitie prioritara a negocierilor colective la nivel de ramura , dar care sunt obligatorii , sub aspectul continutului, pentru negicierea colectiva la nivel de unitate.

La nivelul Uniunii Europene se practica , dupa modelele nationale, dialogul social. Exista, de asemenea, si un cadru principal in aceasta directie, care consta in Acordul asupra politicii sociale, anexa la Tratatul de la Maastricht din 1992, intrat in vigoare in 1993.

Este conturat, in special, dialogul social sectorial, institutionalizat prin Decizia nr. 98/500 privind infiintarea Comitetelor de Dialog Social Sectorial.

Apare ca notabila , de exemplu, activitatea Comitetului Permanent pentru ocuparea fortei de munca.

In practica , relativ frecvent, continuul unor directive ale U.E. este este format din acordul anterior al Uniunii Confederatiilor Angajatorilor si Industriasilor din Europa, Centrul European al Itreprinderilor cu Participatie Publica si Confederatiei Europena a Sindicatelor.

In contextul general integrativ, se manifesta preocupari, necesare de altfel, pentru perfectionarea dialogului social european.

De asemenea, se remarca tendinta de a se trece de la reprezentativitatea independenta si permanenta la oa reprezentativitate variabila si temporara a partenerilor sociali, in functie de natura problemelor care apar pe agenda Uniunii Europene.

CAPITOLUL II

SINDICATELE

SECTIUNEA I

NOTIUNEA SI CADRUL LEGAL

Dreptul sindical poate fi definit ca fiind ansamblul normelor juridice care reglementeaza organizarea si functionarea sindicatelor, rolul lor in cadrul societatii, indeosebi in raporturile cu patronatele si cu autiritatile publice.

Cuvantul sindicat provine din latina veche , respectiv din termenul sindizcare desemna un avocat care reprezenta o colectivitate. Latinescul sindiz provine la randul sau din grecescul sundikos . Aceasta denumire , sindicate, exprima obiectul principal al activitatii lor si anume apararea drepturilor si intereselor salariatilor , atat pe plan individual , cat si pe plan colectiv.

Inscrierea unei parti a problematicii vaste a sindicatelor in cadrul dreptului muncii are ca suport existenta reala a unor raporturi juridice aflate in strasa legatura cu raporturile de munca intemeiate pe contractele individuale de munca. Asdar, nu toate aspectele privind organizarea si functionarea sindicatelor intra in sfera regementarii dreptului muncii. Intereseaza aceasta ramura de drept numai atributiile si competentele care vizeaza raporturile juridice de munca, respectiv contributia sindicatelor la apararea drepturilor si promovarea intereselor profesionale , economice si sociale ale salariatilor.

Libertatea sindicala se gaseste consacrata in documenta internationale de referinta , cum sunt :

Declaratia Universala a Drepturilor Omului , adoptata de O.N.U. in 1948;

Conventia nr. 87 din 1948 a O.I.M. asupra libertatii sindicale si protectiei dreptului sindical;

Pactul international referitor la drepturile civile si politice adoptat de O.N.U. in 1966;

Pactul international referitor la drepturile economice ,sociale si culturale , adoptat de O.N.U. in 1966;

Conentia europeana a drepturilor omului din 1950;

Conventia sociala europeana , revizuita din 1961;

Conventia americana referitoare la drepturile omului , din 1969;

Carta africana a drepturilor omului si popoarelor din 1981.

Se poate remarca faptul ca libertatea de asociere , in general, si cea sindicala in particular, a fost consacrata in documentele internationale abia in a doua jumatate a secoluli trecut , practic dupa aproape un secol de preocupari pe plan intern si international referitoare la acest drept fundamental.

Sindicatele se constituie in virtutea dreptului la asociere garantat de art. 37 din Constitutia Romaniei , conform caruia : „ cetatenii se pot asocia liber in partide politice , sindicate si in alte forme de asociere’’.

In dezvoltarea si concretizarea acestui text constitutional, sindicatele isi au reglementarea in art. 217-223 din Codul muncii si in Legea sindicatelor nr. 54/ 2003. In aceste conditii , Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii nu este aplicabila sindicatelor, acestea din urma avand o reglementare de drept comun in Codul muncii si in Legea sindicatelor, asa cum au fost mentionate mai sus.

Posibilitatea constituirii sindicatelor are prin lege caracter general astfel :

Exercitiul dreptului salariatilor de a constitui un sindicat este recunoscut la nivelul tuturor angajatorilor,cu respectarea drepturilor si libertatilor garantate de Constitutie si in conformitate cu dispozitiile Codului muncii si ale legilor speciale ( art. 220 C. m.);

Conform art. 2 alin. 1 din L nr. 54/2003 „ persoanele incadrate in munca si functionarii publici au dreptul sa constituie organizatii sindicale si sa adere la acestea. Persoanele care exercita potrivit legii o meserie sau o profesie in mod independent , membrii cooperatori, agricultorii, precum si persoanele in curs de calificare au dreptul , fara nici o ingradire sau o autorizare prealabila, sa adere la o organizatie sindicala.’’

In legatura cu acest text al L nr. 54/2003 se impun unele precizari :

– prin persoane incadrate in munca nu pot fi intelese si persoanele care isi desfasoara activitatea in baza unui contract de mandat comercial sau a unui contract civil cu prestari de servicii. Ele nu se pot constitui intr-un sindicat , textul referindu-se , in realitate, doar la salariati;

– orice funcționar public , inclusiv politistul poate participa la constituirea unei organizatii sindicale , cu exceptia functionarilor publici care detin functii de conducere ( art. 4 L 54/2003);

prin persoane aflate in curs de calificare avand doar dreptul sa adere la un sindicat , nu si dreptul de a constitui un sindicat, trebuie sa se inteleaga cei care nu au calitatea de salariat .

Cu privire la persoanele care exercita potrivit legii o meserie, in md independent, membrii cooperatori, agrcultorii, precum si persoanele aflate in curs de calificare care au dreptul , fara nici o ingradire, doar sa adere la un sindicat , Curtea Constitutionala a considerat ca textul in cauza , art. 2 al.1, este constitutional. S-a constatat ca in sistemul Constitutiei , sindicatele sunt organizatii ale salariatilor , conceptie care concorda si cu cea care sta la baza Conventiei O.I.M. nr. 87/1048 privind libertatea sindicala si dreptul sindical.

In ambele documente este vorba despre raporturi de munca intre cei care angajeaza si salariati , intemeiate pe contracte individuale de munca. Ca urmare, s-a apreciat ca art. 2 al. 1 , prin care se acorda si altor persoane decat cele avana calitatea de salariat , dreptul de a constitui organizatii sindicale nu incalca nici dispozitiile constitutionale , nico normele internationale in materie. In plus, trebuie tinut seama si de faptul ca art. 2 al.1 permite respectivelor pesoane sa adere la un sindicat, fara nici o ingradire sau autorizare prealabila.

Potrivit art. 217 C.muncii „ sindicatele sunt persoane juridice independente , fara scop patrimonial , constituite in scopul apararii si promovarii drepturilor colective si individuale , precum si a intereselor profesionale , economice, sociale , culturale si sportive ale membrilor lor’’. La randul sau, art. 1 al. 1 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 stabileste ca sindicatele „ sunt constituite in scopul apararii drepturilor prevazute in legislatia nationala , pactele, tratatele si conventiile internationale la care Romania este parte, precum si in contractele colective de munca si promovarii intereselor profesionale, economice, sociale si sportive ale membrilor acestora’’.

Se remarca ca cele doua definitii ale sindicatelor sunt , in esenta, concordante si se completeaza reciproc. Prima dintre ele, cea data de Cod, precizeaza corect natura sindicatelor ca persoane juridice, dar nu mentioneaza sursa drepturilor membrilor lor, in timp ce definitia data de Legea sindicatelor nr. 54/2003 , precizeaza sursa acestor drepturi pe care sindicatele le apara, insa nu se refera la trasaturile personalitatii lor juridice.

De asemenea, trebuie subliniat faptul ca scopul sindicatelor este definit intr-un cadru extins fata de cel anterior, art. 1 din L54/1991, care se referea doar la drepturile membrilor lor cuprinse in legislatia muncii si in contractele de munca.

In sinteza se poate afirma ca sindicatele sunt persoane juridice independente, fara scop patrimonial, constituite in vederea apararii drepturilor colective si individuale ale membrilor lor si a promovarii intereselor profesionale ,economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor de sindicat.

Prin Decizia 25/2003, Curtea Constitutionala a evidentiat faptul ca in temeiul art.1, sindicatele nu apara si drepturile civile ale salariatilor si nici nu pot desfasura o activitate politica.

Unii autori considera insa ca ar fi util sa se precizeze si in Legea sindicatelor nr. 54/2003 faptul ca ele sunt „ organizatii fara caracter politic’’.

SECTIUNEA A II-A

PRINCIPII

I. LIBERTATEA SINDICALA

I. A. NOTIUNEA SI IZVOARELE LIBERTATII SINDICALE

Libertatea sindicala este considerata un drept al omului; ea este fondata pe legaturi naturale stabilite intre membrii unei profesii.

Libertatea sindicala da salariatilor dreptul de a-si constitui propriile sindicate si de a se afilia in mod liber; ea garanteaza ca organizatiile sindicale sa-si desfasoare activitatea in afara oricarei interventii a autoritatilor publice.

Ca orice alta libertate, libertatea sindicala este de esenta individualista; face parte din categoria drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului : dreptul la asociere, libertatea intrunirilor, libertatea constiintei, libertatea de exprimare. Libertatea sindicala nu este altceva decat o manifestare a libertatii de asociere.

Desigur ca libertatea de asociere are o sfera mai larga decat libertatea sindicala. Aceasta din urma este chemata sa garanteze unele situatii , activitati si interese bine configurate care nu pot fi aparate doar prin libertatea de asociere; ele impun aparitia si existenta distincta a libertatii sindicale, determinand implicit ratiunea acestuia de a exista.

Libertatea sindicala garanteaza fiecarui individ care desfasoara o activitate profesionala dreptul de a constitui un sindicat sau de a adera la acesta, ca si dreptul de a se retrage dintr-un sindicat, sau de a nu adera la el.

Exercitarea acestei libertati , prin aspectul sau individual are ca rezultat crearea unei colectivitati distincte de cea a persoanelor care au contribuit la nasterea sa. Astfel, libertatea sindicala , mai intai simpla manifestare a libertatii individuale , devenea progresiv o libertate mai complexa, ea avand ca subiect , in afara de individ, si sindicatul, creatia sa.

Ca urmare a acestei evolutii , notiunea de libertare sindicala capata noi sensuri; alaturi de individ si de interesul sau particular, trebuie sa plasam grupul si interesul sau general.

Izvoarele libertatii sindicale- principiul libertatii sindicale este inscris atat in documente internationale cat si in documente interne. Astfel, in documentele internationale referitoare la munca si salariati , principiul libertatii sindicale apare consacrat in : Conventiile fundamentale ale O. I. M . si anume Conventia nr. 87/1948 privind libertatea sindicala si protectia dreptuli sindical si Conventia nr. 98/1949 privind dreptul organizarii si negocierii colective,prima ratificata de Romania in anul 1957 iar a doua in 1958, ele fiind cele mai importante izvoare internationale privind libertatea sindicala.

Dispozitii asemanatoare sunt cuprinse si in alte documente internationale : Declaratia Universala a Drepturilor Omului,adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. in 1948; Pactul International privind drepturile civile si politice, adoptat de Adunarea Generala a O.N.U. in 1966; Carta Sociala Europeana din 1961;Conventia pentru protecita drepturilor omului si a libertatilor fundamentale din 1950. in cadrul Uniunii Europene, art. 118 al Tratatului de la Roma, mentioneaza dreptul sindical si negocierea colectiva printre domeniile in care Comisia Europeana este insarcinata sa promoveze o colaborare stransa.

Regelmmentarile comunitare in materie, libera circulatie a salariatilor, au prevazut principiul egalitatii de tratament al salariatilor emigranti cu cei nationali, a dreptului de vot si de alegere in organele reprezentative ale salariatilor din întreprindere , ca si in cel al accesului in posturi de conducere sau administrative, in cadrul organizatiilor sindicale.

Cele mai impotante izvoare interne ale libertatii sindicale sunt Constitutia si Legea nr. 54/1991. Noua Constitutie a Romaniei din 1991 se constituie in izvor al libertatii sindicale datorita reglementarilor democratice pe care le contine in acest domeniu.

Astfel, art. 37al.1 , consacra libertatea fiecarui salariat de a se asocia in sindicate , iar art. 9 prevede drepturile sindicatelor de a se constitui si de a-si desfasura activitatea in mod liber, potrivit statutelor lor.

Fiind o impletire de drepturi si libertati fundamentale, libertatea sindicala isi gaseste recunoasterea in Constitutie, legea fundamentala care consfiinteste libertatea constiintei – art. 20 , libertatea de exprimare – art. 30, si libertatea dreptului de asociere,art.37, a dreptului la greva – art.40, ca si drepturi si libertati fundamentale , recunoscute si garantate de stat.

Legea nr. 54/1991 dezvolta principiul libertatii sindicale prevazand : „ sindicatele sunt independente fata de organele de stat, fata de partidele politice si fata de oricare alte organizatii’’( art.1al.2); „ persoanele care au calitatea de salariat au dreptul, fara nici o ingradire sau autorizatie prealabila, sa se organizeze in sindicate’’ ( art.2al.1) ; „ nimeni nu poate fi constrans sa fac parte sau nu , sa se retraga sau nu dintr-un sindicat’’ ; „ sindicatele au dreptul da a-si elabora reglementari proprii, de a-si alege in mod liber, reprezentantii, de a-si organiza gestiunea si activitatea lor si de a-si formula programe proprii de actiune’’.

Un alt izvor al libertatii sindicale il constituie contractele colective de munca. Astfel, prin Contractul colectiv de munca unic la nivel national, se recunoaste salariatilor libertatea de opinie si se precizeaza ca „ patronul va adopta o pozitie neutra si impartiala fata de organizatiile sindicale si reprezentantii salariatilor din unitate’’.

Izvoarele interne ale libertatii sindicale, Legea nr. 54/1991 si contractele colective de munca , contin si unele prevederi referitoare la protectia drepturilor membrilor organizatiilor sindicale si ale liderilor sindicali , precum si sanctiuni in legatura cu ingradirea libertatii sindicale.

I.B. LIBERTATEA SINDICALA INDIVIDUALA SI LIBERTATEA SINDICALA COLECTIVA

Libertatea sindicala individuala – pe plan individual, libertatea sindicala se manifesta in dreptul recunoscut oricarui membru al unei profesiuni de a adera in mod liber la un sindicat, de a se retrage cand doreste din sindicat sau de a nu adre la nici un sindicat.

Conform acestei definitii , se pot sindicaliza doar persoanele care exercita o anumita profesie. Totusi, dreptul mentioanat nu trebuie inteles in mod absolut. Intr-adevar , din anumite ratiuni, sunt anumita categorii de persoane care, in virtutea functiei indeplinite, nu dispun de libertate sindicala.

In ceea ce priveste persoanele care se pot sindicaliza , deci care dispun de libertate sindicala , existe unele neconcordante intre Constitutie si Legea nr.54/1991 , care regementa sindicatele. In timp ce actul normativ fundamental , referindu-se la sindicate , vorbeste doar de salariati , legea organica adoptata anterior , prevedea mai multe categorii de persoane care au dreptul de a se sindicaliza, si anume: persoanele care au calitatea de salariat, persoanele care exercita in mod legal o profesie , individual sau asociate in cooperative, alte categorii de salariati.

Potrivit unei opinii, textul respectiv ( art. 4 , L 54/1991), care extinde libertatea sindicala si la alte categori de persoane decat salariatii este neconstitutionala. Drept urmare , in prezent se pot sindicaliza , conform acestei opinii, avand in vedere si conditiile Conventiei nr. 87/1948 a O.I.M. , numai salariatii si angajatorii.

Cu toate acestea, se apreciaza in continuare , avand in vedere „ caracterul deosebit de restrictiv din Constitutie al prevederilor art. 9” se impune reformularea acestui articol in sensul ca sindicatele contribuie la apararea drepturilor si promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor si ale oricaror alte categorii profesionale.

Sunt autori care considera ca legiuitorul constituant a folosit doar termenul de salariati tinand seama de faptul ca acestia reprezinta cea mai numeroasa categorie de persoane susceptibila de a se sindicaliza, singurii care , in mod real, au nevoie de protectie in fata patronilor. De altfel, din dispozitiile art. 9 nu rezulta in mod expres ca se pot sindicaliza numai salariatii.

Se pot sindicaliza toate categoriile de salariati , deci si cei care detin anumite functii, cum sunt consilierii juridici, insa cu rezerva ca exercitarea libertatilor sindicale trebuie sa se desfasoare , se arata intr-o opinie, „ cu observarea statutului specific de subordonare pe care il au fata de angajator, respectiv cu respectarea obligatiei de fidelitate si a regimului lor juridic special, s-ar putea vorbi chiar, intr-o anumita masura, despre obligatia de retinere , de neimplicare directa si activa, in sustinerea revendicarilor sindicale’’.

Avand in vedere prevederile Legii 54/1991 , rezulta ca somerii si pensionarii , elevii si studentii nu pot face parte din sindicate , deci nu dispun de libertate sindicala.

Asadar, pentru a beneficia de libertate sindicala, o persoana trebuie sa aibă , mai intai, fie calitatea de salariat, fie cea de asociat intr-o cooperativa ori sa fac parte dintr-o alta categorie profesionala.

Salariatii minori se bucura de exercitarea acestei libertati in aceleasi conditii ca si salariatii majori; ei pot deveni membri ai sindicatelor fara a mai fi necesara incuviintarea reprezentantilor lor legali. Se impune , totusi, precizarea ca , minorii in varsta de peste 15 ani si pana la varsta de 16 ani, potrivit dispozitiilor legale, pentru a se putea incadra in munca au nevoie de incuviintarea parintilor sau a tutorilor.

Dispozitiile din art. 2 al. 4 din L 54/1991 care prevad ca o persoana poate face parte numai dintr-un singur sindicat sunt o urmare a faptului ca , intr-o unitate pot fi organizate doua sau mai multe sindicate cu respectarea legii. Pluralismul sindical este ilustrat si de recunoasterea existentei sindicatelor concurente intr-un regim de egalitate a acestora, element comun al legislatiilor in materie in toate tarileoccidentale.

Categorii de persoane care nu se pot sindicaliza

De la regula conform careia orice salariat sau persoana care exercita o meserie sau o profesie poate deveni membru de sindicat, exista mai multe exceptii.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 54/2003 , coroborat cu prevederile Legii nr. 92/1992, ale Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, ale Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare si ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul politistului , nu se pot constitui in sindicate:

– persoanele care detin functii de conducere ( astfel cum sunt stabilite de art. 294 din Codul muncii), ceea ce constituie , intre altele, o consecinta a obligatiei lor speciale de fidelitate fata de angajator; in opinia unor autori , desi art. 4 din Legea nr. 54/2003 statorniceste pentru cei vizati de text interdictia de a constitui organizatii sindicale, rational trebuie interpretat ca cei in cauza nici nu pot adera la o organizatie sindiala. Interdictia pentru salariatii cu functii de conducere de a face parte din sindicat se explica prin insusi specificul atributiilor lor de serviciu, prin relatiile speciale cu conducerea unitatii , prin continuul deosebit al obligatiei de fidelitate fata de angajator. Contrarietatea de interese dintre angajator si sindicat, dincolo de convergentale posibile, ii impiedica pe salariatii cu functii de conducere sa aiba calitatea de sindicalisti.

– persoanele care detin functii de demnitate publica;

– persoanele care fac parte din categoria inaltilor functionari publici, functionari publici de conducere si alte categorii de functionari publici ( daca acestora din urma le este interzis prin statute speciale), art. 27 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, in redactarea data prin Legea nr. 161/ 2003, cu modofocarile ulterioare;

– magistratii ( procurorii si judecatorii);

-personalul militar din aparatul Ministerului A pararii Nationale si Ministerului de Interne, Ministerului Justitiei , Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Paza si Protectie si Sreviciul de Telecomunicatii Speciale, precum si din unitatile aflate in subordinea acestora. Potrivit Legii nr. 195/2000 privind constituirea si organizarea clerului militar, in aceeasi logica, nici clerul militar nu se poate sindicaliza( norma speciala ramasa in vigoare, ea nefiind abrogata de Legea nr. 54/2003 );

– persoanele carora Legea nr. 54/2003 le recunoaste exclusiv dreptul de a adera la o organizatie sindicala, respectiv cele care nu au calitatea de salariat sau funcționar public si exercita, potrivit legii, o meserie sau o profesiune in mod independent, membrii cooperatori, agricultorii si persoanele in curs de calificare.

Libertatea sindicala colectiva – spre deosebire de libertatea sindicala individuala , care priveste pe fiecare persoana , libertatea sindicala colectiva priveste organizatiile sindicale in intregul lor. Inspirandu-se din reglementarile internationale , Conventia nr. 87/1948, Legea nr. 54/1991 prevedea ca sindicatele sunt independente fata de organele de stat , partidele politice si fata de orice alte organizatii ; ele au dreptul de a-si elabora statutele si programele proprii , de a-si alege liber reprezentantii , de a formula programe proprii de actiune. Modul de constituire , functionare si dizolvare a unui sindicat se reglementeaza prin statutul adoptat de catre membrii sai, cu respectarea dispozitiilor legale in materie.

Sindicatele se bucura si de libertatea de a se constitui in federatii si confederatii sau de a adera la astfel d organizatii , atat interne cat si internationale ( art. 42, 45 din Lnr. 54/1991).

Din analiza acestor prevederi legale interne bazate pe reglementarile internationale in materie, putem distinge urmatoarele forme de manifestare a libertatii sindicale colective :

independenta sindicatelor in raport cu organele statului si cu unitatea in cadrul careia functioneaza;

dreptul sindicatului de a-si alege , in mod liber, liderii si reprezentantii;

dreptul sindicatului de a-si organiza activitatea in mod independent;

dreptul sau libertatea sindicatului de a se asocia cu alte organizatii sindicale sau de a se afilia la acestea.

I.C. PROTECTIA SI GARANTAREA LIBERTATII SINDICALE

Conform art. 8 din Legea nr. 54/2003, in organele de conducere ale organizatiilor sindicale pot fi alesi membri ai sindicatului in cauza care :

au capacitate de exercitiu deplina;

nu executa pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a ocupa o functie sau de a exercita o profesiune de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru comiterea infracțiunii ( potrivit art. 64 alin. 1 lit. C din Codul penal ).

Din cuprinsul art. 8 rezulta ca, potrivit Legii r. 54/2003, pot fi alese in organele de conducere ale organizatiilor sindicale si persoane care nu sint salariati in unitatea respectiva, indiferent din ce motiv ( cum ar fi, de exemplu, cei care au avut calitatea de salariati ai unitatii in cauza si au devenit pensionari) .

Articolul nr. 223 alin. 1 din Codul muncii stabileste ca reprezentantilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale li se asigura protectia legii contra oricaror forme de conditionare, constrangere sau limitare a exercitarii functiilor lor. Incalcarea de catre orice persoana a acestui text legal constituie contraventie si se sanctioneaza, potrivit art. 276 alin. 1 lit. F cu amenda contraventionala.

Articolul 10 alin. 1 din Legea nr. 54/2003 are urmatorul cuprins : „ in timpul mandatului si timp de doi ani de la incetarea mandatului , reprezentantilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul de munca pentru motive neimputabile lor , pe care legea le lasa la aprecierea celui care angajeaza, decat cu acordul scris al organului colectiv al organizatiei sindicale.’’

Articolul 223 alin.2 din Codul muncii stabileste interdictia pentru angajator de a dispune concedierea reprezentantilor alesi in organele de conducere a sindicatului pentru motivele care nu tin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesionala sau pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate , in timpul exercitarii mandatului, cat si timp de doi ani dupa incetarea mandatului respectiv.

Fata de discordanta dintre art. 10 alin. 1 din Legea nr. 54/2003 si art. 223 alin. 2 din Codul muncii si tinand seama ca noul Cod a intrat in vigoare la 1 martie 2003 , deci dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 54/2003, rezulta ca , de la 1 martie 2003 , art. 10 alin.1 din L. Nr. 54/2003 a fost abrogat implicit. Ca urmare, concedierea celor la care se refera art. 223 alin.2 din Cod, in cazurile stabilite de textul respectiv, se poate dispune fara acordul scris al organului colectiv de conducere al organizatiei sindicale.

Dispozitiile art. 223 alin.2 se regasesc partial si in art. 60 alin. 1 lit.h din Cod, care stabileste ca este interzisa concedierea „ pe durata executarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care concediera este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate savarsite de acel salariat’’.Ca urmare , ambele texte( art. 60 alin.1 lit.h si art. 223 alin.2 ) trebuie corelate si aplicate cumulativ.

Sanctiunea incalcarii acestor dispozitii de protectie a liderilor sindicali este nulitatea absoluta a masurii adoptate de angajator.

In sfarsit, art. 10 alin .3 din L. 54/2003 stabileste ca dispozitiile cuprinse in art. 10 alin.1 nu se aplica celor care au fost revocati din functiile sindicale pentru incalcarea prevederilor statutare sau legale.

In concluzie, art.60 alin.1lit.h si art. 223 alin.2 se apkica in mod cumulat asigurandu-se protectia liderilor sindicali impotriva concedierii , cu exceptia srtict logica a situatilor in care cei alesi in organele de conducere ale sindicatelor:

au savarsit o abatere grava sau mai multe abateri disciplinare;

au fost revocati din functiile sindicale pentru incalcarea normelor statutare sau legale.

Masurile stabilite de art. 223 alin.2 din Codul muncii sunt aplicabile si in cazul celor reincadrati in munca dupa pensionare si care sunt lideri sindicali. Prin decizia Curtii Constitutionale nr. 96/2000 s-a precizat de principiu ca protectia liderilor sindicali nu incalca normmle constitutionale.

Inainte de promulgarea Codului muncii , s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a art. 223 alin.2 , aratandu-se ca ar contraveni art. 16 alin.1 din Constitutie, conform caruia cetatenii sunt egali in drepturi .in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Anterior, raportat la textul similar , art. 11 din L. Nr. 54/1991, prin Decizia nr. 104/1995 si Decizia nr. 100/2000, Curtea Constitutionala respinsese aceasta exceptie de neconstitutionalitate. Prin Decizia nr. 24/2003, instanta constitutionala si-a mentinut pozitia de respingere a neconstitutionalitatii textului nou, in aceeasi materie, respectiv a art. 223 alin.2 din Codul muncii.

Interdictia concedierii liderilor sindicali si pentru motive de necorespundere profesionala a celor in cauza, in timpul exercitarii mandatului lor si inca doi ani dupa incetarea acestuia, apare , in opinia unor autori, ca fiind in neconcordanta cu principiile care guverneaza, intr-o economie de piata, atat activitatea agentilor economici, cat si eficienta activitatii autoritatilor si institutiilor publice. Tot astfel, nu poate fi apreciata in alt mod nici interdictia referitoare la reprezentantii salariatilor in perioada cat isi exercita mandatul ( art. 229 : „ pe toata durata exercitarii mandatului reprezentantii salariatilor nu pot fi concediati pentru motive care nu tin de persoana salariatului , de necorespundere profesionala sau pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariati.’’).

Mai mult, sunt autori care considera ca partial art. 223 alin.2 din Codul muncii , ca si art. 229 referitor la reprezentantii salariatilor , sunt vadit neconstitutionale . Intr- adevar , Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 135 /1971 privind protectia reprezentantilor lucratorilor in intreprinderi si inlesnirile ce se acorda acestora , stabileste in art. 1 : „ reprezentantii lucratorilor din intreprinderi trebuie sa beneficieze de o protectie eficace impotriva oricaror masuri care i-ar putea prejudicia , inclusiv desfacerea contractului de munca , si care ar avea drept cauza calitatea sau activitatile lor de reprezentanti ai lucratorilor, apartenenta sindicala sau participarea la activitati sindicale, in masura in care actioneaza potrivit legilor, conventiilor colective sau altor aranjamente conventionale in vigoare’’. Asadar , ( evident daca cei in cauza sunt , concomitent, si salariatii angajatorului si lucreaza efectiv si pentru angajator ), masura de protectie specifica este limitata prin Conventia O.I.M. nr. 135/1971 doar la motivele care tin de indeplinirea mandatului lor pe care l-au primit de la salariati ( reglementare care se regaseste si in art. 223 alin.2 si in art. 229 din Codul muncii , respectiv, art. 10 alin. 2 din Legea nr. 54/2003).

Cadrul definit de Conventia O.I.M. tine seama de faptul ca , in situatia analizata, coexista doua raporturi juridice si anume:

– raportul juridic dintre angajator si liderul sindical in baza mandatului primit de liderul respectiv de la sindicalisti;

– raportul juridic de munca dintre angajator si salariatul sau care, fiind concomitent si lider sindical, contimua sa lucreze efectiv in postul detinut anterior alegerii sale intr-o functie de conducere sindicala.

In consecinta, Conventia O.I.M. nr. 135/1971 nu creeaza celor in cauza o imunitate pe o perioada de ani de zile, in cadrul altui raport juridic decat cel rezultat strict din calitatea de lider sindical ( interzicand concedierea salariatului-lider sindical-si pe mative de necorespundere profesionala). Deci, daca protectia specifica a persoanelor respective, in conditiile art.1 din Conventia O.I.M. nr. 135/1971, conditii preluate si de art. 223 alin.2 si de art. 229 din Codul muncii , este judicioasa, interdictia concedierii acelorasi salariati si pentru motive de necorespundere profesionala constituie o iincalcare evidenta a dispozitiilor art. 16 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei. Acestea deoarece, conform art.61 din Codul muncii, orice salariat poate fi concediat daca „ nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat’’, chiar daca o astfel de necorespundere profesionala nu este imputabila salariatului respectiv. De la aceasta norma , cu caracter axiomatic, sunt privilegiati, nejustificat, cei vizati de art. 223 alin.2 ( coroborat cu art. 60 alin.1.lit.h) si art. 229 din Codul muncii.

In esenta, daca nu exista, intr-adevar, o discriminare pozitiva, in raporturile dintre ei insisi, respectiv intre conducatorii sindicali sau reprezentantii salariatilor, exista, insa, o discriminare nejustificata intre salariati, adica in favoarea conducatorilor sindicali( salariati ai angajatorului) sau/si a reprezentantilor salariatilor , comparativ cu restul salariatilor.

In conluzie, in opinia acestor autori, motivarea si solutia Deciziei Curtii Constitutionale nr. 24/2003 sunt eronate, incalcandu-se art. 16 alin.1 si 2 din Legea fundamentala.

De asemenea, o alta masura de protectie a celor din organele de conducere ale organizatiilor sindicale , cat si ale membrilor acestora, o reprezinta art. 10 alin.2 din Legea nr. 54/2003 , articol care stabileste interdictia modificarii sau desfacerii contractelor individuale de munca, pentru motive care privesc activitatea sindicala.

Aplicarea acestui text legal implica urmatoarele precizari :

– interdictia ii vizeaza pe toti cei alesi in organele sindicale, indiferent de nivelul lor (unitate , teritoriu, ramura, national), sau de faptul ca organizatia sindicala este sau nu reprezentativa;

– angajatorului ii este interzis sa concedieze pe cei in cauza pentru motive care privesc activitatea sindicala; pentru alte motive , care nu tin de activitatea sindicala , ci de calitatea de salariat al angajatorului, se va face aplicarea cumulata a art. 60 alin.1lit.h si art. 223 alin.2;

– interdictia continua sa produca efecte chiar daca cei in cauza au fost revocati din functiile sindicale de conducere pentru incalcarea prevederilor statutare sau legale.

In conditiile specifice Romaniei , care determina inca dificultati de intelegere la scara sociala a pozitiei si rolului sindicatelor , ale liderilor sindicali, este elocvent modul de solutionare a unei cauze in aceasta materie de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Anumiti lideri sindicali care criticasera violent si public activitatea Guvernului din tara lor, au fost condamnati penal . C.E.D.O. a apreciat ca respectivele critici , in mod sigur virulente, nu pot fi considerate „ gratiute”, avand in vedere ca liderii sindicali condamnati au citat cazuri concrete. Instanta a observat ca reclamantii s-au exprimat in calitate de lideri sindicali in cadrul rolului lor de actori ai vietii politice, fara a incita nici la utilizarea violentei, nici la rezistenta armata si nici la ridicarea populatiei impotriva autoritatilor statale. Liderii sindicali respectivi nu au facut altceva decat sa-si asume rolul lor important de alertare a opiniei publice privind anumite acte care pot aduce atingere drepturilor fundamentale. In concluzie, Curtea a apreciat ca pedeapsa aplicata este disproportionata fata de scopurile urmarite si, prin urmare, nu este necesara intr-o societate democratica.

Conform art.35 din Legea nr. 54/2003, „ membrii alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale, care lucreaza nemijlocit in unitate in calitate de salariati, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activitati sindicale, fara afectarea drepturilor salariale”.

Numarul de zile cumulate pe an si numarul celor care pot beneficia de acestea se stabilesc prin contractul colectiv de munca.

Prin Decizia nr. 130/2000 , Curtea Constitutionala a constatat ca textul similar din reglementarea anterioara , Legea nr.54/1991, era constitutional. Intr-adevar, situatia acestor salariati care trebuie sa activeze pentru realizarea rolului sindicatelor, implica un tratament diferentiat in raport cu ceilalti salariati.

Acest text este aplicabil tuturor celor alesi in organele de conducere ale sindicatelor, nu numai in ceea ce priveste sindicatele reprezentative, cum se cerea in art. 17 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca.

De asemenea, stabilirea concreta a persoanelor care pot beneficia de reducerea programului de lucru trebuie sa se fac in functie de statutul fiecarui sindicat.

Legea nr. 54/2003 mai prevede , in art.11, ca pe perioada in care persoana aleasa in organul de conducere este salarizata de organizatia sindicala, isi pastreaza functia si locul de munca, respectiv in specialitate sau in functia publica detinuta, in conditiile legii; la revenirea pe postul detinut anterior i se va asigura un salariu care nu poate fi mai mic decat cel ce putea fi obtinut in conditii de continuitate in acel post.

Prin contractele colective de munca se pot conveni si alte modalitati suplimentare de protectie a liderilor sindicali. In acest context, prin contractele colective de munca ar fi posibil sa se interzica expres aplicarea oricarei sanctiuni disciplinare avand ca suport activitatea sindicala.

Principal, in practica, angajatorul, prin masurile sale, nu trebuie nici sa aantajeze, nici sa dezavantajeze pe liderii sindicali. Interesul pentru o astfel de conduita este reciproc si apare ca o conditie necesara in vederea asigurarii unui dialog corect si a prestigiului liderilor sindicali in randul personalului salariat.

I.C. LIBERTATEA SINDICALA IN EUROPA

Dreptul de a face parte dintr-un sindicat are corespondent si in sens negativ constand in dreptul de a nu face parte dintr-un sindicat. Deci, libertatea sindicala se exprima in ambele drepturi, cel pozitiv si cel negativ.

Sub aspectul dreptului comparat , incalcarea dreptului pozitiv, de a apartine unui sindicat, produce efecte juridice similare. In ceea ce priveste reglementarea consecintelor incalcarii dreptului de a nu face parte dintr-un sindicat are in plan legislativ un tratament diferit.

Astfel, in sistemul francez, ca si in sistemul nostru, este interzisa orice intelegere colectiva sau individuala de natura sa afecteze dreptul persoanei de a deveni sau de a nu deveni membru de sindicat. Cu alte cuvinte , este interzisa orice diferentiere intre sindicalisti si nesindicalisti cu privire la raporturile de munca.

In sistemu anglo-saxon, dar si in Israel si in tari latino-americane, este permisa conditionarea ocuparii unor posturi sau functii de apartenenta la un anumit sindicat; astfel de conditii se pot insera in contractele colective dintre angajator si sindicat; totusi, in axcest cadru nu este permisa si limitarea , ca atare, a insusi exercitiului drepturilor sindicale.

Astfel, dintr-o speta dedusa C.E.D.O. a rezultat ca dreptul intern al statului parat, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord, permitea angajatorului sa ii trateze mai putin favorabil pe salariatii care nu erau de acord sa renunte la negocierea colectiva si la reprezentarea sindicala in schimbul unor cresteri salariale acordate prin incheierea exclusiva a unor contracte individuale de munca.Curtea a evidentiat ca un asemenea comportament reprezinta o restrangere a utilizarii de catre salariati a calitatii de membru de sindicat pentru apararea drepturilor lor, asa cum prevede art. 11 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului. Concluzia a fost aceea ca, permitand angajatorului sa utilizeze mijloace financiare pentru a-i determina pe salariati sa renunte la drepturi sindicale importante, statul in cauza nu si-a indeplinit obligatia care ii revenea de a asigura exercitarea drepturilor prevazute de art.11 din Conventie.

Intr-un alt sistem, cel german, atenuat fata de cel anglo-saxon, se accepta o diferentiere intre sindicalisti si cei care nu sunt sindicalisti, inclusiv prin prevederi ale contractelor colective de munca, daca si numai in masura in care diferentierea in cauza este socialmente utila; asadar, diferentierea intre sindicalisti si nesindicalisti este permisa doar in virtutea existentei unui interes general, cum ar fi asigurarea sanatatii publice ori a sigurantei nationale.

II. PLURALISMUL SINDICAL

Pluralismul sindical constituie un alt principiu al dialogului social care deriva din libertatea sindicala, asigurandu-se, legal, posibilitatea de a se constitui mai multe sindicate in aceeasi ramura, in acelasi domeniu de activitate , teritorial sau chiar in aceeasi unitate.

Asadar, in sistemul dreptului nostru se pot constitui mai multe sindicate . Spre a exercita, totusi, anumite competente cu privire la raporturile de munca , legea le impune criterii de reprezentativitate , in special sub aspectul cuprinderii salariatilor ca membrii ai lor.

In tara noastra, dupa decembrie 1989, a avut loc o adevarata explozie sindicala. Au aparut numeroase organizatii sindicale , ligi, federatii si confederatii, unele chiar contestandu-se reciproc.

Ca o consecinta a existentei mai multor sindicate la nivel de unitate si al fiecarei ramuri de activitate si la nivel national existe un numar destul de mare de confederatii. Cele mai importante confederatii sunt cele care au incheiat contractul colectiv de munca unic la nivel national si anume: CNSRL-FRATIA, CARTELUL ALFA, BLOCUL NATIONAL SINDICAL, CONFEDERATIA SINDICATELOR DEMOCRATICE DIN ROMANIA SI CONFEDERATIA SINDICALA MERIDIAN.

Confederatii sindicale- legislatia in materie prevede ca sindicatele au dreptul de a-si constitui structuri proprii pe unitate, ramura, profesie sau teritoriu. Doua sau mai multe sindicate din aceeasi ramura sau prfesie asociate constituie o federatie profesionala. Doua sau mai multe asemenea federatii din ramuri de activitate diferite pot constitui o confederatie.

Cea mai importanta confederatie sindiclal din tara noastra este considerata Confederatia Nationala a Sindicatelor Libere din Romania- Fratia, chiar in urma unor sciziuni intervenite in randurile sale si formarea Confederatiei Sindicatelor Democratice. Acesta confederatie cuprinde 5.800 de sindicate si numara, afirma liderii sai, 2.000.000 de sindicalisti.

Ea este reprezentata in constructia de masini, industria petrolului, chimiei si petrochimiei, sectorul constructiilor, industria usoara, metalurgie, agricultura si industria alimentara, sectorul energetic, transporturi, telecomunicatii, transporturi navale, caile ferate. Exista apoi federatiile din aprovizionarea tehnico-materiala, pompierii civili, personal sanitar-veterinar.

Sunt afiliate , prin urmare, mai toate federatiile din domeniul energetic si al regiilor autonome, cu exceptia minerilor, domeniul serviciilor publice , sectoarele bugetare. Are filiale in toate judetele , inclusiv in municipiul Bucuresti.

Confederatia Nationala Sindicala „ Cartel Alfa” , constituita din 2000 de sindicate si care numara aproximativ 1.000.000 de sindicalisti, are 24 de federatii afiliate. Ea cuprinde , aproape in totalitate, mineritul, industria usoara, constructiile de masini, metalurgia si siderurgia, electronica, chimia si petrochimia, trasporturi internationale, industria speciala, etc.

O alta confederatie importanta este Blocul National Sindical, B.N.S., care numara in jur de 400 de sindicate. Are 39 de federatii profesionale afiliate si un numar de peste 700.000 de membri. Este reprezentata in constructia de masini si acopera sfera de utilaj chimic, petrolier, constructii civile si materiale de constructii, arta , cultura, transporturi,etc. Liderii confederatiei afirma ca prin structura sindicatelor si a organizatiilor pe care acestea le are in capitala, ca miscare sindicala, Bucurestiul ii apartine.are filiale in 34 de judete.

Confederatia Sindicatelor Democratice, infiintata la sfarsitul anului 1994, ca urmare a sciziunii intervenite in cadrul C.N.S.R.L.-Fratia, numara peste 600.000 de membri; este alcatuita din 20 de federatii si 41 de uniuni judetene, avand filiala si in Bucuresti.

Confederatia Sindicala Meridian cuprinde sindicate din domeniile : minerit, agricultura, pielarie, incaltaminte, textile, chimie si petrochimie, constructii de masini etc. are structuri federative, uniuni teritoriale si sindicale independente , intoate judetele tarii.

III. INDEPENDENTA SINDICATELOR

Independenta sindicatelor se manifesta fata de organele statului , fata de partidele politice ( sindicatele fiind organizatii fara caracter politic), precum si fata de orice alte organizatii , fundatii, asociatii, din cadrul societatii civile.

Spre deosebire de legislatia anterioara, Legea nr. 54/2003 stabileste imperativ si precis urmatoarele :

– art.7 alin. 2 : este interzisa autoritatilor publice si patronatelor orice interventie de natura a limita ori intrerupe exercitarea drepturilor organizatiilor sindicale;

– art.39 : organizatiile sindicale nu pot fi dizolvate si nu li se poate suspenda activitatea in baza unor acte de dispozitie ale autrtatilor administratiei publice sau ale patrnatelor.

Semnificativ , sub aspectul independentei sindicatelor, este art.7 alin.1 : „ organizatiile sindicale au dreptul de a-si alege liber reprezentantii, de a-si organiza gestiunea si activitatea si de a-si formula programe proprii de actiune, cu respectarea legii.” Decurge, din acest articol , concluzia ca , spre deosebire de situatia altor persoane juridice ( societati comerciale, regii autonome, autoritati sau institutii publice), legiuitorul nu reglementeaza , in cazul sindicatelor, organizarea lor interna, acest lucru ramanad la latitudinea lor. Asadar, chiar de la momentul legiferarii , legiuitorul se abtine sa intervina in organizarea si activitatea interna a sindicatelor .

Dar, activitatea economico-financiara si modul de virare a obligatiilor fata de bugetul de stat de catre organizatiile sindicale sunt supuse controlului exercitat de organele administratiei de stat competente, potrivit legii ( art. 26 alin.2).

SECTIUNEA A III-A

TRASATURILE SINDICATELOR

Din notiune, dar mai ales, din reglementarea actuala a sindicatelor, Legea nr. 54/2003, cat si din reglementarea anterioara, Legea nr. 54/1991, se desprind cateva trasaturi ale organizatiilor sindicale.

Astfel, o prima trasatura consta in faptul ca sindicatele sunt rezultatul unei asocieri de persoane dupa criteriul locului de munca , meseriei, ramurii de activitate sau teritorial.

O a doua trasatura este aceea ca sindicatele au o natura profesionala, nu una politica. Desigur ca sindicatele nu pot fi dezinteresate de modul in care un guvern administreaza politica economica a tarii, dar ele nu pot desfasura direct activitati politice, nu pot participa la campaniile electorale, organiza si desfasura greve sau mainifestatii cu caracter politic, ori sa protesteze contra ordinii stabilite, a legii sau contra guvernului legal. Ratiunea institutionalizarii si existentei lor nu este de a apara drepturile si interesele politice ale membrilor lor, ci de a apara drepturile si interesele profesionale , economice si sociale ale acestora.

De asemenea , o alta trasatura ce caracterizeaza organizatiile sindicale este faptul ca acestea isi desfasoara activitatea in temeiul statutelor proprii, aprobate potrivit Constitutiei si legii. Statutul reprezinta actul de baza care da nastere unui sindicat si reprezinta cadrul normativ dupa care organizatia respectiva se conduce si isi desfasoara activitatea.

Conform art. 5 din Legea nr. 54/2003 , constituirea , organizarea , functionarea , reorganizarea si incetarea activitatii unei organizatii sindicale se reflementeaza , cu respectarea legii, prin statutul adoptat de membrii sai.

Desigur ca reglementarea activitatii sindicatelor nu se realizeaza exclusiv prin statutele lor. Ca si in cazul oricarui alt subiect de drept , legiuitorul poate interveni pentru a stabili si alte raspunderi sau atributii pentru sindicate, in plus fata de cele prevazute in statut.

Asa cum am mai spus, sindicatele au drept rol principal, apararea drepturilor si intereselor profesionale , economice si socio-culturale ale salariatilor lor, iar , ca o ultima trasatura , trebuie mentionat faptul ca sindicatele sunt , prin natura lor, persoane juridice de drept privat, care contribuie insa , prin activitatile lor, si la solutionarea unor probleme de interes public.

SECTIUNEA A IV-A

PERSONALITATEA JURIDICA A SINDICATELOR

In ceea ce priveste dobandirea personalitatii juridice , art. 14 alin.1 din Legea nr. 54/2003, prevede : „ pentru dobandirea personalitatii juridice de catre organizatia sindicala, imputernicitul special al membrilor fondatori ai sindicatului, prevazut in procesul verbal de constituire , trebuie sa depuna o cerere de inscriere la judecatoria in a carei raza teritoriala isi are sediul acesta.”

De asemenea, art. 2 alin 2 din aceeasi lege prevede ca numarul minim de membri ce pot constitui o organizatie sindicala este de 15. in legatura cu aceasta conditie impusa de lege in mod imperati pentru dobandirea personalitatii juridice , se impun unele precizari. Astfel, conform art. 3 din lege, salariatii minori, de la implinirea varstei de 16 ani, pot fi membri ai unei organizatii sindicale , fara a avea nevoie de incuviintarea prealabila a reprezentantilor lor legali. Acest articol , coroborat cu dispozitiile din Codul muncii( art.13 alin.2), rezulta ca minorul, salariat intre 15-16 ani, poate fi membru al unei organizatii sindicale doar cu acordul reprezentantilor sai legali.

Sunt unii autori care considera ca aceasta dubla impynere, doua acorduri, unul pentru angajare si unul pentru a deveni membru de sindicat, in cazul minorului de 15-16 ani, reprezinta un formalism excesiv.

Art.2 alin2 prevede expres ca pentru constituirea unei oganizatii sindicale este necesar un numar de cel putin 15 persoane „ din aceeasi ramura sau profesiune, chiar daca isi desfasoara activitatea la angajatori diferiti”.

Asadar, este posibil ca una si aceeasi organizatie sindicala sa aiba ca membri persoane aflate in serviciul unor angajatori diferiti, dar sub conditia ca membrii respectivi sa presteze activitate in aceeasi ramura sau profesiune.

Prin raportare la o anumita organizatie sindicala, calitatea unei persoane de membru al ei este unica. Altfel spus, o persoana poate face parte, in acelasi timp, numai dintr-o organizatie sindicala ( art.2 alin.4).

In scopul dobandirii personalitatii juridice , imputernicitul celor ce fondeaza sondicatul , depune la judecatoria din raza teritoriala a sediului sindicatului o cerere de inscriere , la care se alatura procesul verbal de constituire semnat de membrii fondatori, statutul sindicatului si lista membrilor din organul de conducere al sindicatului, cu mentionarea profesiei si a domiciliului.

In termen de 5 zile de la inregistrarea cererii, judecatoria are obligatia de examina legalitatea actelor. In cazul in care constata ca cerintele legale nu sunt indeplinite, presedintele completului de judecata citeaza, in camera de consiliu, pe imputernicitul special caruia ii solicita, in scris, remedierea neregulilor constatate in termen de 7 zile.

Daca sunt intrunite cerintele legale, instanta procedeaza la solutionarea cererii in termen de 10 zile, cu citarea imputernicitului special.

Instanta pronunta o hotarare motivata de admitere sau de respingere a cererii, care se comunica semnatarului cererii de inscriere , in termen de cel mult 15 zile de la pronuntare.

Hotararea judecatoriei este supusa numai recursului, care poate fi declarat in termen de 15 zile de la comunicarea ei. Recursul se judeca cu citarea imputernicitului special al membrilor fondatori. Dupa redactarea deciziei, instanta de recurs restituie dosarul judecatoriei , in termen de 5 zile de la pronuntare.

Judecatoria, potrivit art.17 , este obligata sa tina un registru special in care sa inscrie, intre altele, data hotararii judacatoresti definitive de admitere a cererii de inscriere a fiecarui sindicat. Organizatia dobandeste personalitate juridica de la data inscrierii in registrul special a hotararii judecatoresti de admitere a cererii.

Ca orice persoana juridica , sindicatele au un patrimoniu propriu, care, potrivit art. 21, poate fi folosit numai conform intereselor men\mbrilor de sindicat si nu poate fi impartit intre acestia. In vederea realizarii scopului pentru care a fost infiintat , sindicatul poate dobandi, in conditiile prevazute de lege, orice fel de bunuri mobile sau imobile, cu titlu gratuit sau oneros, si poate desfasura activitati economice, comerciale sau bancare.

In confoemitate cu art. 21 alin.3, unitatile in care sunt constituite organizatii sindicale reprezentative sunt obligate sa puna , cu titlu gratuit, la dispozitia organizatiilor sindicale, spatiile corespunzatoare functionarii acestora si sa asigure dotarile necesare activitatii lor.

Legea nr.54/2003 , in art. 30 alin.1 si 2 , reglementeaza unele drepturi pentru sindicatele reprezentative, dar nu precizeaza ce se intelege prin aceasta notiune si care sunt conditiile legale ca un sindicat sa fie „ reprezentativ”. Rezulta ca problematica definirii conditiilor si a atributiilor de baza ale sindicatelor reprezentative a ramas reglementata , in continuare, prin art. 14 lit.b si art. 17-19 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca. Art. 30 din Legea nr. 54/2003 nu face decat sa adauge si alte drepturi care sunr in concordanta cu art. 21 din partea a II-a a Cartei sociale europene revizuite, ratificata de Romania prin Legea nr. 74/1999.

Reorganizarea si dizolvarea organizatiilor sindicale

Organizatiile sindicale – indiferent de nivelul lor, de faptul ca sunt sau nu reprezentative potrivit legii – nu pot fi dizolvate si nu li se poate suspenda activitatea in baza unor acte de dispozitie ale autoritatilor administratiei publice sau ale patronatelor.

In cazul reorganizarii unei organizatii sindicale, conform art. 40, hotararile asupra patrimoniului sau se iau de catre organele sale de conducere, daca statutul propriu nu prevede altfel.

In cazul dizolvarii unei organizatii sindicale, conform art. 36, hotararea se adopta de catre membrii sai sau delegatii acestora, adoptata conform statutului propriu.

Patrimoniul sindicatului se imparte conform clauzelor statutare sau , in lipsa acestora, decide adunarea generala a sindicatului respectiv. Atunci cand nici in statut nu sunt prevazute clauze speciale si nici adunarea generala nu a adoptat o anumita hotarare, decizia asupra atribuirii patrimoniului revine tribunalului judetean sau al municipiului Bucuresti . Patrimomoniul va fi atribuit organizatiei ( federatiei, confederatiei sau uniunii teritoriale) din care face parte sindicatul, ori daca acesta nu face parte dintr-o astfel de organizatie, altui sindicat, asemanator ca specific.

SECTIUNEA A V-A

ATRIBUTIILE ORGANIZATIILOR SINDICALE

Organizatiilor sindicale li se recunosc , legal, urmatoarele drepturi :

sa se adreseze autoritatilor publice competente, potrivit art. 73 din Constitutie ( Guvernului, deputatilor, senatorilor sau unui numar de cel putin 250.000 de cetateni cu drept de vot) propuneri de legiferare in domenii de interes sindical. In opinia unor autori, sensul sintamei „ domenii de interes sindical’’, cuprinde si reglementari referitoare la raporturile de munca si nu numai la activitatea sindicala inteleasa in mod restrans.

Sa fie consultate in procesul activitatii normative la nivel national .

Organizarea in sistem tripartit a structurilor sindicat-patronat-guvern , inclusiv prin constituirea Consiliului Economic si Social, implica posibilitatea de interventie a organizatiilor sindicale, cu titlu consultativ , in activitatea normativa.

De asemenea, se poate mentiona faptul ca , in practica, sindicatele intervin in legatura cu proiectele de legi chiar si la Parlament , atunci cand dialogul cu guvernul nu a condus la rezultatele scontate de ele.

Sa negocieze si sa incheie , daca intrunesc conditiile de reprezentativitate stabilite de Legea nr. 130/1996, contractele colective de munca la toate nivelurile, de la nivel de unitate la nivel national.

Sa primeasca de la angajatori sau de la organizatiile patronale informatiile necesare pentru negocierea contractelor colectivwe de munca sau, dupa caz, pentru incheierea acordurilor privind raporturile de serviciu , in conditiile legii, precum si cele privind constituirea si folosirea fondurilor destinate imbunatatirii conditiilor la locul de munca, protectiei muncii si utilitatilor sociale, asigurarilor si protectiei sociale.

Sa fie consultate de catre angajator la intocmirea regulamentului intern,potrivit art. 275 din C.muncii.

Sa foloseasca in conditiile prevazute de lege si statutele proprii, mijloacele specifice actiunilor sindicale,cum sunt : negocierile, procedurile de solutionare a litigiilor prin conciliere , mediere sau arbitraj, petitia, protestul, mitingul, demonstratia sau greva.

Sa se ocupe, prin reprezentanti special desemnati, de inlaturarea situatiilor de discriminare dupa criteriul de sex, solicitand angajatorilor rezolvarea cererilor salariatilor , potrivit Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati.

Sa apere, chiar fara un mandat expres, interesele membrilor lor ce decurg din lege si din contractele colective de munca, in fata instantelor judecatoresti, organelor de jurisdictie, a institutiilor sau autoritatilor statului , prin aparatorii proprii sau alesi, conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 54/2003.

Art. 28 din Legea nr. 54/203 are o formulare mult mai cuprinzatoare fata de cea anterioara, art. 28 din Legea nr. 54/1991, si fata de art. 222 din Codul muncii , care cere acordul celor in cauza spre a putea fi reprezentati de sindicate in cazul conflictelor de drepturi. Pe de o parte , art. 28 din Legea nr. 54/2003 permite organizatiilor sindicale sa formuleze si direct actiuni in justitie in numele membrilor lor, fara a fi necesar un mandat direct al celor in cauza sau fara ca, in prealabil, acestia sa fi introdus ei o actiune in justitie in acest sens. Pe de alta parte, fata de art. 28 din Legea nr. 54/2003, nimic nu impiedica organizatia sindicala sa formuleze si o cerere de intervenrie in interesul membrilor ei, parte intr-un conflict de munca,potrivit art. 49 alin.3 din Codul de procedura civila.

Formularea unei actiuni in justitie de catre sindicat in numele unui membru al sau se poate face , asa cum am aratat, fara un mamdat expres din partea celui in cauza. Dar, conform art. 28 alin.2 „ actiunea nu va putea fi introdusa sau continuata de organizatia sindicala daca cel in cauza se opune sau renunta la judecata”. Textul, redactat destul de confuz , trebuie inteles, in opinia unor autori, in urmatorul sens: chiai daca sindicatul nu trebuie sa aiba un mandat expres, intentarea actiunii in justitie implica totusi acordul prealabil al celui in cauza. Asadar, fara a fi necesar un mandat expres, cel in cauza trebuie sa fie de acord cu reprezentarea sa.

Sa se pronunte,cu titlu consultativ, asupra planului de masuri sociale ale angajatorului, intocmit in cazul concedierilor colective, art. 69 lit.a din Codul muncii.

La nivelul unitatilor exista, potrivit art. 30 din L nr. 54/2003, obligativitatea pentru consiliile de administratie de a invita delegati alesi ai organizatiilor sindicale reprezentative sa participe la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv, fara insa ca acestia sa aibă drept de vot in luarea deciziilor.

Incalcarea de catre angajator a obligatiei de a invita delegatii alesi ai organizatiilor sindicale reprezentative sa participe la consiliile de administratie , in conditiile prevazute de lege, constituie, conform art.5 lit.b din L nr.54/2003, contraventie si se sanctioneaza cu amenda.

Chiar daca reprezentantii organizatiilor sindicale au participat la consiliile de administratie sau ale altor organe asimilate acestora, conform art. 30 alin.3 din lege, hotararile lor in probleme profesionale, economice, sociale, culturale sau sportive se comunica in scris respectivelor organizatii sindicale, in termen de 48 de ore de la data desfasurarii sedintei.

Federatiile si confederatiile sindicale, la cererea organizatiilor sindicale din componenta lor, pot delega reprezentanti care sa trateze cu conducerile unitatilor,sa le asiste sau sa le reprezinte interesele acestora, in toate situatiile, art. 31 din Legea nr. 54/2003.

Sa le desemneze prin confederatiile sindicale reprezentanti la Organizatia Internationala a Muncii.

In afara atributiilor in domeniul propriu –zis al raporturilor juridice de munca, organizatiile sindicale pot, potrivit art. 25 din lege, in conditiile prevazute de statutele lor, sa constituie fonduri si sa ii ajute material pe membrii lor, sa constituie case de ajutor reciproc, sa editeze si sa tipareasca publicatii pentru apararea intereselor membrilor de sindicat e.t.c.

Rolul sindicatelor in raporturile juridice de munca nu se rezuma la reglementarile legale exprese. Prin contractele colective de munca in concordanta cu spiritul legislatiei muncii, sunt stabilite si alte parghii pentru exercitarea rolului lor. Se impun unsa, pentru activitatea practica , urmatoarele sublinieri:

-contractele colective de munca nu trebuie sa cuprindda clauze care sa inlature sau sa limiteze autonomia de conducere a angajatorului, astfel cum este stabilita prin normele legale, in primul rand prin Codul muncii;

-in afra contractului colectiv de munca, intre partenerii sociali dintr-o unitate data, ca expresie a libertatii vointei lor, se pot incheia si alte acorduri chiar daca nu sunt reglementate expres de lege, de exemplu, cu privire la situatia fostilor salariati ai unitatii. Cu alte cuvinte, in afara de contractele colective de munca, se pot incheia, dupa parerea noastra, si alte acorduri intre sindicate si angajator.

In scopul protectiei speciale a sindicatelor sunt luate masuri legale, concrete si elocvente. Astfel, potrivit art.53 din Legea nr. 54/2003 sunt sanctionate penal fiind considerate infractiuni :

– orice fapte care constituie o oncalcare a exercitiului dreptului de libera organizare sau asociere sindicala, art. 53alin.1 lit.a;

– faptele prin care s-ar urmari conditionarea sau constrangerea , in orice mod, a membrilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale, in scopul limitarii exercitarii atributiilor lor, art. 53 alin.1lit.b;

ambele infractiuni, odata comise, incalca drepturi si libertati fundamentale consacrate de Constitutia Romaniei.

Activitatea organizatiilor sindicale din Romania evidentiaza o serie de elemente contradictorii: pe de o parte , efortul cert de a promova si apara drepturile si interesele salariatilor , manifestat si cu prilejul elaborarii Codului muncii; pe de alta parte, o anumita practica a compromisului realizat cu autoritatile publice, nu intotdeauna cu efecte benefice pentru salariati. In sfarsit, trebuie evidentiat ca nici tentatia activitatii politice nu a ocolit anumite organizatii sindicale sau pe liderii lor.

In fond, se contureaza, noile orientari si dileme specifice miscarilor sindicale contemporane care sunt impartie categorial in :

-sindicate perpetuu protestatare, cu ignorarea situatiei economice, a posibilitatilor financiare reale;

-sindicate de acompaniament, care tin seama de factorii obiectivi;

– sindicate de casa, care, dincolo de aparenta publica, parasesc rolul lor de promotor al drepturilio si intereselor salariatilor, facand jocul intereselor patronale.

Principala confruntare care se desfasoara in prezent la nivel international cu privire la sindicate are un fundament in gandirea economica si anume: in conceptia neoliberala se considera ca sindicatele se afla la baza distorsiunilor de pe piata muncii care se transpun in consecintele economice defavorabile, respectiv in cresterea cheltuielilor salariale in mod nerezonabil, crearea de obstacole in cresterea productivitatii si a reducerii costurilor, fragilitatea stabilitatii econoice din cauza acordurilor salariale incheiate la nivele excesive, tulburari sociale.

In realitate, avantajele care decurg din activitatea sindicala sunt atat precumpanitoare cat si vaste: ameliorarea conditiilor de munca si inlaturarera practicilor inumane in procesul muncii, ceea ce constituie un progres social imens, asigurarea dezvoltarii durabile prin coparticiparea actorilor sociali, elaborarea si punerea in practica a unei politici economicwe si sociale care raspunde asteptarilor cetatennilor in materie de justitie sociala.

CAPITOLUL III

REPREZENTANTII SALARIATILOR

SECTIUNEA I

NOTIUNEA SI ORGANIZAREA

Pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, institutia reprezentantilor salariatilor era reglementata numai cu referire la negocierea si incheierea contractelor colective de munca, in ipoteza in care intr-o anumita unitate nu era constituit un sindicat reprezentativ. In preent , Codul muncii consacra in Titlul al VII-lea, un capitol special, capitolul III , articolele 224-229, reprezentantilor salariatilor.

Reglementarea din Codul muncii nu vizeaza doar problematica negocierii colective, ci, dimpotriva, are caracter general. In acest fel, legiuitorul a realizat un pas decisiv spre generalizarea dialogului social, conform principiilor si normelor dreptului international al muncii.

Potrivit art.224alin.1.din Codul muncii, la angajatorii al care sunt incadrati mai mult de 20 de salariati si daca nici unul dintre ei nu este membru de sindicat, interesele acestora pot fi promovate si aparate de catre reprezentantii lor,alesi si mandatati special in acest scop. Desigur, conditia ca nici unul dintre salariati sa nu fie membru de sindicat, trebuie interpretat in mod rational; asadar, nu se poate sustine ,per a contrario,ca, in ipoteza in care exista un singur sindicalist, el ar reprezenta ex lege interesele salariatilor in cauza.

Numarul reprezentantilor alesi ai salariatilor se stabileste in acord cu angajatorul , in raport cu numarul de saalriati ai acestuia. Pot fi alesi ca reprezentanti ai salariatilor acei salariati care au implinit varsta de 21 de ani si care au lucrat la angajatorul respectiv cel putin un an fara intrerupere.

Potrivit art.224 alin.4 , durata mandatului reprezenantilor salariatilor nu poate fi mai mare de 2 ani. Alegerea lor se face, conform art.224 alin.2, in cadrul adunarii generale a salariatilor, cu votul a cel putin jumatate din numarul total al salariatilor, nu din numarul celor prezenti.

In legatura cu aceste texte de lege sunt necesare unele precizari :

existenta reprezentantilor salariatilor nu este obligatorie; legea ( art. 224 alin.1) instituie o posibilitate, nu o obligatie pentru salariati de a-si alege repezentanti;

conditia ca nici unul dintre cei mai mult de 20 ede salariati sa nu fie membru de sindicat, inseamna, asa cum am mai aratat, ca in unitatea respectiva nu exista nici un sindicat, reprezentativ sau nu;

numarul reprezentantilor alesi ai salariatilor se stabileste nu prin simpla consultare a angajatorului, ci cu acordul sau; dar acest acord se refera doar la numarul reprezentantilor, nu si la nominalizarea acestora din randul salariatilor;

salariatii cu functii de conducere, care nu pot fi membrii de isndicat, conform art.4 din Legea sindicatelor nr.54/2003- nu pot, in opinia unor autori,pentru aceleasi ratiuni, sa fie alesi nici ca reprezentanti ai salariatilor.

SECTIUNEA A II-A

ATRIBUTIILE REPREZENTANTILOR SALARIATILOR

Codul muncii stabileste numai atributiile principale ale reprezentantilor salariatilori in articolele 226-227. In practica se impune sa fie avute in vedere si alte atributii prevazute de actele normative pentru reprezentantii salariatilor.

Din coroborarea textelor legale in vigoare rezulta ca reprezentantii salariatior au urmatoarele atributii principale :

sa promoveze interesele salariatilor referitoare la salarii, conditii de munca, timp de munca si timp de odihna, stabilite in munca, precum si orice alte interese profesionale, econimice si sociale legate de relatiile de munca, art. 226 litc din Codul muncii;

sa negocieze si sa incheie contractul colectiv de munca, Legea nr. 130/1996;

sa fie consultati la elaborarea de catre angajator a regulamantului intern, art.226 lit.b si art. 257 din Codul muncii;

sa urmareasca respecterea drepturilor salariatilor, in conformitate cu legislatia in vigoare, contractul colectiv de munca aplicabil, contractele individulae de munca si regulamentul intern, art.226 lit.a;

sa ii reprezinte pe salariati in solutionarea conflictelor de munca, in conditiile si cu circumstantele prevazute de legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca;

sa se sesizeze inspectoratul teritorial de munca cu privire la respectarea dispozitiilor legale si ale contractului colectiv de munca aplicabil.

Legislatia muncii reglementeaza – asa cum am aratat- numai atributiile principale ale reprezentantilor salariatilor. In consecinta, art. 227 din Codul muncii precizeaza : „ atributiile reprezentantilor salariatilor, modul de indeplinire al acestora, precum si durata si limitele mandatului lor se stabilesc in cadrul adunarii generale a salariatilor, in conditiile legii’’. Precizarea finala, „ in conditiile legii”, se refera si la faptul ca nu pot fi stabilita pentru reprezentantii salariatilor si atributii care revin in mod normal sindicatelor.

In practica se va ridica cert, urmatoarea problema: reprezentantii alesi in conditiile Codului muncii vor putea sa negocieze si sa incheie contractul colectiv de munca si, respectiv sa conduca o actiune grevista? Sau , dimpotriva, dasi existenti acesti reprezentanti , pentru incheierea contractului colectiv de munca sau pentru conducerea grevei, vor trebui alesi, conform legilor speciale in cauza, alti reprezentanti ai salariatilor? Si invers, reprezentantii alesi pro causa, respectiv pentru incheierea contractului colectiv de munca sau pentru conducerea grevei, nefiind alesi alti reprezentanti potrivit Codului muncii, pot exercita atributiile prevazute de art. 226 din Cod?

Unii autori considera ca rezolvarile in spiritul legii sunt:

in primul caz, adunarea generala a salariatilor poate potrivit art.227 din Cod, sa stabileasca pentru reprezntantii salariatilor si atributii referitoare la incheierea contractului colectiv de munca, ori la conucerea actiunilor protestatare , inclusiv a grevei; solutia rezulta, pe de o parte, din faptul ca atributiile salariatilor au , conform art. 226, caracter principal, iar, pe de alta parte, art. 227 stabileste in competenta adunarii generale a salariatilor precizarea , in conditiile legii, a atributiior repezentantilor lor;

in al doilea caz, extinderea atributiilor reprezentantilor alesi pentru negocierea si incheierea contractului de munca , ori pentru organizarea si conducerea grevei nu este posibila, tinandu-se seama de faptul ca legea speciala se aplica numai la situatiile speciale avute in vedere prin obiectul ei.

Intre reprezentantii slariatilor si salariatii care i-au ales exista un raport juridic care se intemeiaza pe un contract de mandat civil.

Similar regimului liderilor sindicali si reprezentantii salariatilor beneficiaza de facilitati sau masuri de protexctie, astfel:

ex lege, art.228 din Cod, timpul alocat reprezentantilor salariatilor in vederea indeplinirii mandatului lor este de 20 de ore pe luna si se considera timp efectiv lucrat, salarizat corespunzator.

Asa cum am aratat , conform art. 229 din Cod, pe toata durata executarii mandatului, dar nu si timp de doi ani dupa incetarea lui , ca in cazul liderilor sindicali, nu pot fi concediati pentru motive care nu tin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesionala sau pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariati.

In mai multe state europene exista institutia comitetului de întreprindere, in Anglia, Franta, Germania, format din reprezentanti alesi ai salariatilor. Alegerea se face atat din randul cadrelor cu functii de conducere cat si din randul celor cu functii de executie. O parte dintre membrii comitetului de întreprindere sunt desemnati si alesi , pe aceasta baza , de adunarea generala a actionarilor sau asociatilor si ca membrii ai consiliului de administratie.

Rolul acestor comitete de întreprindere , organisme fara personalitate juridica, este acela de consultare a salariatilor de catre administratie cu privire la problemele care privesc raporturile de munca sau munca. Ele actioneaza concomitent cu sindicatul , avand si atributii legal diferite.

Diferentieri exista si sub aspectul sferei de reprezentare : sindicatul isi reprezinta numai membrii sai, cu exceptia participarii la incheierea contractului colectiv, in timp ce comitetul de întreprindere reprezinta toti salariatii.

In aceste conditii, intr-o anumita unitate se pot incheia doua categorii de acorduri care vizeaza, ambele, situatia salariatilor:

Contractul colectiv de munca intre angajator si sindicat;

Acorduri denumite de intreprindereintre angajator si comitetul de întreprindere care, pe de o parte, nu au o periodicitate stabilita,iar, pe de alta parte, se refera la alte probleme decat cele cuprinse in contractele colective de munca.

Este interesant faptul ca de regula, comitetul de întreprindere beneficiaza de un drept de alerta: daca gestiunea unitatii este marcata de erori, de amatorism managerial, daca viitorul ei este incert, comitetul de întreprindere este in drepr sa autorizeze cercetarea unui astfel de pericol care ar afecta si interesele salariatilor . in cadrul cercetarii , comitetul poate solicita informatii angajatorului si sa apeleze la experti, concluziile fiind , in final, prezentate angajatorului.

Tinandu-se seama de aceste atributii , comitetul de întreprindere este caracterizat adesea ca un forum al unitatii.

Codul muncii, reglementand institutia juridica a reprezentantilor salariatilor, nu a optat si pentru crearea si in sistemul nostru a comitetului de întreprindere. Deosebirea este radicala : in statele din Europa Occidentala comitetul de întreprindere isi desfasoara activitatea in mod obligatoriu in toatwe unitatile, agenti economici, in paralel si oncomitent cu sindicatul, in timp ce , in sistemul din Romania, nu exista un sindicat.

In opinia unor autorica problema de fond, care excede optiunii in materia legislatiei muncii, patrunzand in sfera politicii sociale generale, viitorul comitetelor de întreprindere in Romania ar trebui sa fie atent analizat si sa dea solutii similare celor existente in statele cu economie de piata dezvoltata.

Momentan , Romania are un statut de economie de piata functionala, nefiind inca la nivelul economiilor dezvoltate din statele membre ale Uniunii Europaene , de exemplu. Acest lucru ma face sa cred ca , totusi, daca in sistemul nostru s-ar infiinta astfel de comitete , strctura acestora ar rebui sa fie adaptata la realitatea economica a societatii romanesti, pentru ca aceste comitete sa aibă randamentul si efectale pe care le au in statele cu economii dezvoltate.

CAPITOLUL IV

PATRONATELE

SECTIUNEA I

NOTIUNEA

In Codul muncii –art.14 alin.1- prin angajator se intelege persoana fizica sau persoana juridica ce, potrivit legii, poate sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca. La randul sau, art. 230 din Cod dispune : „ patronul, denumit in prezentul Cod angajator, este persoana juridica inmatriculata sau persoana fizica autorizata potrivit legii, care administreaza si utilizeaza capital, indiferent de natura acestuia, in scopul obtinerii de profit in conditii de convurenta si care angajeaza munca salariata’’. In pofida aparentelor, termenii de angajator – patron nu sunt sinonimi, nici chiar in Codul muncii. Angajatorul are in Cod un sens larg , care cuprinde atat persoanele juridice fara scop lucrativ sau institutii sau autoritati publice, cat si persoanele fizice care nu administreza sau utilizeaza un capital, si un sens restrans, respectiv acela de comerciant, care – acesta din urma si numai acesta- este sinonim cu termanul de patron.

Potrivit art.2 din Legea nr. 356/2001, patronul este persoana juridica inmatriculata sau persoana fizica autorizata potrivit legi, care administreaza si utilizeaza capital, indiferent de natura acestuia, in scopul obtinerii de profit in conditii de concurenta si care angajeaza munca salariata. Ulterior intrarii in vigoare a acestui act normativ, optiunea legiutorului s-a modificat partial: conform art.3 alin.3 din Legea nr. 507/2002 persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent si asociatiile familiale autorizate in conditiile acstei legi nu pot angaja persoane cu contract individual de munca pentru desfasurarea activitatilor autorizate. Ar fi fost normal ca acesata optiune partial noua sa fi fost retinuta si in art. 230 din Codul muncii, ceea ce , din pacate, nu s-a realizat. In aceste conditii, din coroborarea art. 3 alin.3 din Legea nr. 507 /2002 si cu art. 230 din Cod rezulta urmatoarele:

Patronul, in sensul si pentru constituirea asociatiilor patronale, poate fi un comerciant, persoana juridica si anume: regiile autonome, societatile comerciale si organizatiile cooperatiste, inmatriculate potrivit legii;

Au calitatea de patron numai acele persoane juridice care administreaza un capital si care angajeaza personal cu contract individual de munca.

Decurge ca nu au calitatea de patron : asociatiile si fundatiile, unitatile si institutiile publice, partidele politice, sindicatele, asociatiile de proprietari si persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent si asociatiile familiale.

Conform art. 231 alin 1 din Cod si art. 1 din Legea nr. 356/2001, patronatele sunt organizatii ale patronilor , autonome, fara caracter politic, infiintate ca persoane juridice de drept privat , fara scop patrimonial.

Conceptia legala asupra patronatelor ilustreaza urmatoarele caracteristici:

Sunt organizatii de tip asociativ;

Nu au caracter politic , ceea ce inseamna ca nu pot urmarii obiective politice;

Sunt persoane juridice de drept privat , autonome, fiind exclusa orice ingerinta a factorilor statali in activitatea lor;

Nu au scop patrimonial. Altfel spus, daca sre a fi patron in sensul legii nr. 356/2001 , sre a putea constitui o asociatie patronala , este necesar ca persoana juridica sa aiba scop patrimonial, patronatele nu trebuie sa urmareasca un astfel de scop.

SECTIUNEA A II-A

I. CONSTITUIREA SI ORGANIZAREA PATRONATELOR

Codul muncii prevede in art. 235 alin.1 : „constituirea si functionarea asociatiilor patronale , precum si exercitarea drepturilor si obligatiilor acestora sunt reglementate de lege.”

Legea nr. 356/2001 prevede ca patronatele sunt organizatii ale patronilor , autonome, fara caracter politic, infiintate ca persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial.

Ele sunt constituite pe activitati economice si organizate pe sectiuni, diviziuni, ramuri si la nivel national.

Patronatul se poate constitui cu un numar de cel putin 15 persoane juridice, comercianti sau cu un numar de cel putin 5 membri in ramurile in care acestia detin peste 70% din volumul productiei.

Patronatele isi pot constiuti structuri organizatorice teritoriale proprii, cu sau fara persoanlitate juridica. Structurile organizatorice teritoriale fara personalitate juridica isi pot desfasura activitatea in baza statutului patronatului din care fac parte.

Patronatele se pot constitui in uniuni, federatii , confederatii sau alte structuri asociative, doua sau mai multe patronate putand constitui uniuni sau federatii patronale, iar mai multe uniuni sau federatii putand forma confederatii patronale.

Confederatiile patronale reprezentative la nivel national se pot constitui intr-un organism de reprezentare a patronatelor , cu statut si regulament de organizare si functionare proprii, pentru reprezentarea unitara a miscarii patronale la nivel national si international.

Modul de constituire, organizare si functionare dizolvarea unui patronat se reglementeaza prin statutul adoptat de catre membrii sai , cu respectarea dispozitiilor legale.

Statutul trebuie sa cuprinda , sub sanctiunea nulitatii, cel putin urmatoarele elemente:

Denumirea patronatului, sediul principal, structurile teritoriale proprii , cu sau fara personalitate juridica;

Obeictul de activitate si scopul;

Patrimoniul initial, marimea si compunerea acestuia,cotizatiile, precum si alte surse de finantare legale;

Drepturile si obligatiile membrilor;

Organele de conducere;

Raspunderi;

Dizolvarea si lichidarea patrimoniului.

Conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 356 din 2001 , personalitatea juridica a patronatelor obandeste potrivit legii asociatiilor si fundatiilor.

Cererea de acordare a personalitatii juridice va fi insotita de procesul verbal de constituire, statutul autentificat , tabelul cuprinzand adeziunile , dovada existentei sediului si a mijloacelor financiare necesare in vederea desfasurarii activitatii.

Prin urmare , voi face referire la dispozitiile Ordonantei nr. 26/2000.

Astfel, se dispune ca la autentificarea actului constitutiv si a statutului asociatiei se va prezenta dovada eliberata de Ministerul Justitiei privind disponibilitatea denumirii noii asociatii ( art.6).

Oricare dintre asociati, pe baza imputernicirii date, poate formula o cerere de inscriere a asociatiei in Registrul asociatiilor si fundatiilor aflat la grefa judecatoriei in a carei circumscriptie urmeaza sa-si aiba sediul. Cererea va fi insotita de documentele mentionate, asociatia devenind persoana juridica din momentul inscrierii in Registrul asociatiilor si fundatiilor.

In termen de 3 zile de la depunerea cererii de inscriere si a documentelor prevazute, judecatorul desemnat de presedintele instantei verifica legaslitatea acestora si dispune, prin incheiere, inscrierea asociatiei in Registrul asociatiilor si fundatiilor.

In cazul in care se constata incalcarea unor cerinte legale privind infiintarea asociatiei, judecatorul , dupa expirarea celor 3 zile de la depunerea cererii de inscriere , va cita in camera de consiliu , pe reprezentantul asociatieie, punandu-i in vedere , in scris, sa remedieze neregularitatile constatate pana la termenul urmator, care nu va fi mai mare de o saptamana.

Daca neregularitatile constatate privesc dispozitiile art. 37 alin 2 din Constitutie,pentru termenul fixat va fi citat si parchetul de pe langa instanta sesizata , caruia i se vor comunica , in copie, cerea de inscriere impreuna cu actul constitutiv si statutul asociatiei. In acest caz, punerea concluziilor de catre procuror este obligatorie.

In situatia in care, la termenul fixat, neregularitatile sunt inlaturate, judecatorul ascultand si concluziile procurorului, daca este cazul va lua act despre acestea prin incheiere, dispunand inscrierea asociatiei in registrul asociatilor si fundatiilor.

Atunci cand neregularitatile nu au fost inlaturate sau, desi legal citat, reprezentantul asociatiei lipseste in mod nejustificat, judecatorul ve respinge cererea de inscriere prin incheiere motivata.

In cazul in care procurorul nu a aparticipat la solutionarea cerereii, parchetului de pe langa instanta sesizata i se vor comunica si copii de pe actul constitutiv si de pe statutul asociatiei , impreuna cu incheierea de admitere ori respingere a cererii de inscriere , dupa caz.

Inscrierea la Registrul asociatiilor si fundatiilor se face in ziua ramanerii irevocabile a incheierii de admitere, eliberandu-se , la cerere, reprezentantului asociatiei sau mandatarului acesteia, durata de functionare , numarul si data inscrierii in Registrul asociatiilor si fundatiilor.

II. ORGANIZATII PATRONALE

Dupa 1989, organizatiile patronale s-au coagulat mai greu in comparatie cu organizatiile sindicale, ele nedispunand de un patrimoniu initial preluat din perioada anterioara si nici nu au beneficiat in primii ani postrevolutionari de un sprijin sustinut din partea statului , Romania tranzitand ,atunci, o perioada de modificari legislative si economice extrem de dificila si de importanta pentru un stat democratic.

In prezent, in tara noastra exista mai multe organizatii patronale. Se apreciaza ca numarul total de organizatii, federatii, confederatii si uniuni patronale este de 74.

In Consiliul Economic si Social sunt reprezentate 8 confederatii , iar contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anul 2000-2001 a fost negociat si semnat de urmatoarele 5 organizatii patronale :

Confederatia Patronala din Industria Romaniei – CONPIROM;

Confederatia Nationala a Patronatului Roman – C.N.P.R.;

Consiliul Natioanal al Intreprinderilor Mici si Mijlocii din Romania;

Uniunea Generala a Industriasilor din Romania- UGIR;

Uniunea Generala a Industriasilor din Romania – UGIR 1903.

A. CONFEDERATIA PATRONALA DIN INDUSTRIA ROMANIEI

CONPIROM

Aceasta confederatie este o organizatie neguvernamentala , nepolitica si non-profit care functioneaza ca persoana juridica infiintata in baza Legii nr. 21/1924. la ea sunt arondate unitatile economice cu activitati de productie industriala si comert angro din toate ramurile industriei, din agricultura industrializata si industria alimentara.

Structura organizatorica a CONPIROM cuprinde 18 federatii patronale de ramura cu un numar de 70 de organizatii patronale de subramuri, din industria extractiva, industria siderurgica, constructii de masini, industria electronica si electrotehnica, chimie si petrochimie, industria usoara, alimentara, exploatatiile industrial-agricole si zootehnicce. In cadrul ei isi desfasoara activitatea peste 2400 de unitati economice, de regula de marime mijlocie, mare si foarte mare. Dintre acestea, 1100 sunt privatizate, iar 1300 partial sau in curs de privatizare.

In unitatile sectoriale cuprinse in CONPIROM lucreaza circa 2 milioane de salariati.

Confederatia acorda sprijin in elaborarea si aplicarea strategiei proprii sau de grup si asigura respectarea legislatiei , eticii profesionale, precum si normeloa privind concurenta loiala in activitatea economica si in relatiile dintre asociati.

Confederatia participa la dialogul social tripartit, Guvern, patronat , sindicate, la elaborarea deciziilor si a actelor normative interesand activitatea agentilor economici din industrie, precum si la negocierea contractelor colective de munca la nivel national.

Membru al confederatiei poate fi orice organizatie, federatie sau uniune patronala, indiferent de forma de proprietate a agentilor economici din activitatile de productie industriala, agricultura industrializata si industria alimentara , din cercetare –proiectare, servicii, comert, aferente acestora, care si-a exprimat in mod liber vointa de a face parte din confederatie.

Conducerea CONPIROM este asigurata de catre Adunarea Generala, Consiliul de conducere si presedintele executiv. La nivel central, activitatea operativa a confederatiei se desfasoara organizata pe 5 comisii, politico-economica si financiara, politica industriala, relatii sociale,relatii externe , afaceri ale intreprinderilor, si 7 directii de specialitate. Conducerea activitatii federatiilorsi organizatiilor membre este asigurata de Consiliul excutiv , compus din directoi executivi ai federatiilor membre.

B. CONFEDERATIA NATIONALA A PATRONATULUI ROMAN

C.N.P.R.

Aceasta organizatie reuneste agenti economici din industrie, agricultura, constructii, transporturi rutiere, transporturi navale, comert, turism, cercetare si proiectare, sectorul sanitar privat, cooperatie, servicii si alte domenii de activitate.

Caracteristic confederatiei in discutie este ca ea :

Reprezinta organizatii paqtronale si patroni ale caror unitati functioneaza in toate cele 41 de judete si in municipiul Bucuresti, reprezentand 100% din numarul total al acestora fata de cel putin jumatatre cat prevede legea;

Reprezinta organizatii patronale si patroni ale caror unitati isi desfasoara activitatea in 15 din cele 19 ramuri de activitate ale economiei nationLle , respectiv 78,95% fata de cel putin 25% din acestea;

Reprezinta organizatii patronale si patroni ale caror unitati cuprind aproximativ un milion de salariati, reprezentand 17,83% din efectivul salariatilor economiei nationale , fata de minimum 10% din acestia cum prevede legea. In afara de salariatii mentionati, care lucreaza in unitatile orgtanizatiilor patronale membre ale C.N.P.R., structura federatiei Patronale a Agricultorilor Privatizati mai cuprinde peste 3 milioane de gospodarii agricole individuale.

Conducerea confedratiei esrte realizata prin: Conferinta Nationala , Consiliul de conducere, Comitetul director.

Comitetul director se intruneste odata pe luna si ori de cate ori este nevoie; el stabileste masuri operative pentru aducerea la indeplinire a hotararilor Consiliului de conducere.

Activitatea curenta este condusa de directorul general executiv.

Principalele directii de actiune ale Confederatiei sunt:

Promoveaza , sustin si apara interesele comune economice , tehnice si juridice ale intreprinderilor;

Organizeaza actiuni de cooperare ale organizatiilor patronale membre;

Acorda sprijin in elaborarea si aplicarea strategiei proprii sau de grup a acestora;

Promoveaza solidaritatea patreonala a membrilor asociati , in scopul asigurarii progresului intreprinderilor si aldezvoltasrii economice a tarii;

Desfasoara procesul de negociere cu partenerii sociali.

CONSILIUL NATIONAL AL INTREPRINDERILOR PRIVATE MICI SI MIJLOCII

C.N.I.P.M.M.R.

Potrivit statutului sau , aceasta confederatie este o organizatie non-guvernamentala si non profit , care reprezinta interedele membrilor sai la nivel national.

Principalele obiective ale sale sunt:

Protejarea si promovarea intereselor membrilor sai la nivel national;

Inbunatatirea cadrului juridic si legislativ al sectorului de intreprinderi private mici si mijlocii;

Dezvoltarea relatiilor comerciale, financiare si manageriale dintre intreprinderile private mici si mijlocii ;

Facilitarea accesului membrilor sai la servicii de consultanta , pregatire, informare ( gratuit sau prin perceperea unor tarife reduse);

Promiovarea si protectia intereselor intreprinderilor private mici si mijlocii din Romania pe plan international.

In prezent , Confederatia are membrii si asociati in numar de peste 35000 ( societati comerciale si persoane fizice). Ea a semnat acorduri de colaborare cu 16 organizatii neguvernamentale din tara a caror activitate este orientata spre dezvolterea sectorului de intreprinderi private mici si mijlocii precum si cu 15 organizatii similare din strainatate.

La nivel national conducerea Confederatie se realizeaza prin : Conventia Nationala; Colegiul Managerial, Comitetul director.

D. UNIUNEA GENERALA A INDUSTRIASILOR DIN ROMANIA

U.G.I.R.

Potrivit statutului sau, Uniunea Generala a Industriasilor din Romania este o confederatie patronala si profesionala , fara scop lucrativ, apolitica si neguvernamentala. Ea are oa structura patronala de tip federativ, in sensul ca din componenta ei fac parte mai multe organizatii, asociatii si uniuni profesionale si patronale cu personalitate juridica proprie. Scopul Uniunii este reprezentarea sistematica si unitara a intereselor industriei nationale. Îndatoririle sale principale sunt:

de a sprijini, ocroti si incuraja interesele legitime ale industriei; de a lucra pentru sustinerea tendintelor in dezvoltarea industriei nationale; de a informa opinia publica , Guvernul si Parlamentul despre dezideratele si solicitarile membrilor Uniunii survenite in viata practica si de a lua masurile cuvenitepentru inlaturarea eventualelor incoveniente care ar rezulta din aplicarea de regulamente sau masuri administrative care ar fi contra intereselor membrilor Uniunii;

de a propune forurilor competente masurile legis,ative, sociale si adminstrative necesare pentru intarirea , mentinerea si dezvoltarea sistematica a industriei nationale, sprijinind si masurile cu acelasi scop venite din alte parti;

de a incuraja in mod eficace industria, intervenind pentru acoperirea in masura cat mai larga a consumului intern , prin produsele industriei nationale si sprijinind initiativele de ezxport;

de a colabora la solutionarea problemelor politico-sociale, tinand seama, de interesele patronilor , salariatilor, consumatorilor si ale atatului;

de a da avize in probleme industriale atat Guvernului si celorlalte autoritati , cat si membrilor Uniunii , fie din proprie initiativa fie solicitat;

de a urmari si de a incuraja invatamantul profesional;

de dezvolta si de a raspandi cunostintele de specialitate , de a sprijini cercetarea si lucrarile stiintifice , staruind pentru luarea in seama a inventiilor si inovatiilor tehnice demne de remarcat.

SECTIUNEA A III-A

ATRIBUTIILE PATRONATELOR

Codul muncii , in art. 232 si art. 234, si Legea nr 356/2001 reglementeaza cu titlu general drepturile si obligatiile patronatelor.

Generic, pozitia lor este definita de art. 232 alin.1 din Cod si de art. 8 din Legea nr. 356/2001: patronatele reprezinta, sustin si apara interesele membrilor lor in relatiile cu autoritatile publice , cu sindicatele si cu alte persoane juridice si fizice , in raport cu obiectul lor de activitate , atat in plan national, cat si in plan international, potrivit propriilor statute si in acord cu prevederile legale.

Fara a avea un drept de initiativa legislativa, potrivit art. 13 din Legea nr. 356/2001, patronatele pot adresa autoritatilor publice propuneri de legiferare in domeniile de interes patronal, domenii care , de regula, vizeaza si interesele salariatilor.

In vederea realizarii scopului lor, patronatele:

reprezinta, promoveaza, sustin si apara interesele economice, tehnice si juridice ale membrilor lor;

actioneaza pentru deplina libertate de actiune a patronilor;

promoveaza concurenta loiala , in conditiile legii, urmarindu-se asigurarea de sanse egale fiecaruia dintre membrii lor;

desemneaza , in conditiile legii, reprezentantii la tratative si acorduri cu autoritatile publice si cu sindicatele , precum si in structurile tripartite de conducere si de dialog social;

sunt consultate de Guvern la initierea , elaborarea si promovarea programelor de dezvoltare, restructurare, privatizare,lichidare, cooperare economica si participa in structurile de coordonare si gestionare a prgramel;or cu Uniunea Europeana.

Conform art. 235 din Codul muncii sunt interzise:

orice interventie a autoritatilor publice de natura a limita exercitarea drepturilor patronale sau de a impiedica exercitarea lor legala;

orice act de ingerinta a salariatilor sau a sindicatului , fie direct, fie prin reprezentantii lor sau a membrilor sindicatului, dupa caz, in constituirea asociatiilor patronale sau in exercitarea drepturilor lor.

Legea nr. 356/2001 si, respectiv, Codul muncii nu au abrogat prevederile anterioare-speciale- cuprinse in diverse acte normative referitoare la atributiile patronatelor in domeniul raporturilor juridice de munca. Ca urmare, coroborond aceste prevederi legale, patronatele apar ca partener de dialog social in urmatoarele situatii:

la elaborarea proiectelor de acte normative cu relevanta asupra mediului de afaceri, ceea ce se refera si la reglementarea raporturilor de munca. Potrivit H.G. nr. 326/2002, orice initiator al unui proiect de act normativ cu relevanta asupra mediuluide afaceri, este obligat sa consulte asociatiile de afaceri si asociatiile neguvernamentale, inclusiv pe cele patronale. Avizul are caracter consultativ. Numai dupa consultare, proiectul se poate transmite spre avizare, conform procedurii stabilite prin H.G.nr. 555/2001.

La negocierea contractelor colective de munca , la toate nivelurile , caz in care, cu exceptia negocierii de la nivelul unitatii , in rest participa la tratative numai asociatiile patronale reprezentative in conditiile Legii nr. 130/1996, republicata.

Evident ca in situatia in care se desfasoara o negociere la nivelul unitatii , patronul , in mod nemijlocit sau prin reprezentantul sau, urmeaza a tine cont si de optiunile generale ale asociatiei patronale din care face parte.

In afara de contractele colective de munca, potrivit art. 234 din Cod, patronatele, in calitatea lor de parteneri sociali in relatiile colective de munca, participa la tratative si acorduri cu autoritatile publice si cu sindicatele. Intre asociatiile patronale si asociatiile sindicale sunt posibile si alte acorduri decat contractele colective de munca.

la intocmirea si aprobarea , de sine statator, fara a fi obligatorie consultarea sindicaltelor sau a reprezentantilor salariatilor, a regulamentelor de organizare si functionare.

La intocmirea, cu consultarea sindicatelor, a regulamentelor interne.

La cererea lor, patronatele ii pot reprezenta e patroni in cazul conflictelor de drepturil

Cele mai reprezentative organizatii de la nivel national isi desemneaza rerezentnatii la conferintele anuale lae Organizatiei Internatioanale a Muncii.

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Asa cum am aratat in capitolele precedente , dialogul social are un rol esential in mentinerea pacii sociale care reprezinta , de altfel, obiectivul principal si permanent al acesteia.

Lipsa dialogului intre partenerii sociali, sindicate si patronate, pe de o parte, si factorii guvernamentali, pe de alta parte, poate conduce la blocaje in sfera dezvoltarii economico- sociale.

O astfel de situatie trebuie evidentiata , mai ales in cazul unei tari ca Romania, tara ce trebuie sa atinga un nivel de dezvoltare economico-sociala care sa poata fi compatibil cu nivelul ce se inregistreaza in statele Uniunii Europene.

Pentru prima data in Romania este reglementata in mod expres „ obligatia de pace sociala” ca scop al dialogului social in actualul Cod al muncii.

De aceea, de lege ferenda , consider ca este necesar , ca in cazul unor eventuale modificari aduse Codului muncii, aceasta obligatie reglementata in art. 214 al Codului sa nu fie abrogata.

In conditiile unei economii in dezvoltare cum este cea a Romaniei ,apar, ca de altfel in mai toate statele, situatii conflictuale intre patroni si salariati sau sindicate si patronate, si factorii guvernamentali.

Este necesara deci, existenta acestei reglementari care obliga partenerii sociali la dialog in vederea obtinerii unei paci sociale.

De asemenea , Codul muncii reglementeaza si modalitatile de consultari si dialog intre partenerii sociali, insa toate aceste reglementari nu au rolul de a epuiza modalitatile sau mijloacele prin care statul actioneaza in sfera relatiilor de munca.

Existenta dialogului social si a pacii sociale au rolul de a contribui la dezvoltarea economica durabila si la asigurarea pentru cetateni a unui nivel de trai decent. Din acest motiv este esential ca dialogul social sa fie un factor nu doar constant ci permanent al vietii economice , factor neinfluentabil din punct de vedere politic.

Se observa , de asemenea, la o analiza a mijloacelor prin care statul intervine ca un factor reglator pe piata muncii si in domeniul raporturilor de munca , faptul ca preocuparile principale sunt legate , in principal, de promovarea dialogului social prin negocieri colective , prin concilierea, medierea , arbitrajul conflictelor de interese , asigurarea unui cadru legal pentru gestionarea fondurilor de asigurari sociale.

Avand in vedere procesul de integrare europeana in care Romania se afla , consider ca este necesara amonizarea legislatiei romanesti din domeniul dreptului muncii cu legislatia Uniunii Europene, fara a se neglija insa, faptul ca Romania inca nu a atins nivelul de dezvoltare economica a statelor membre. Din acest motiv , cred ca este esential ca entualele modificari aduse legislatiei munci trebuie sa tina seama de specificul pietei muncii din Romania , de gradul de dezvoltare a economiei romanesti.

Faptul ca dialogul social este institutionalizat si se practica in toate statele membre ale Uniunii Europene, state cu un nivel de dezvoltare economica superior celui inregistrat de Romania, desemneaza importanta pe care o are in cadrul societetii, in indeplinirea obiectivelor economico-sociale ale fiecarui stat, indiferent de nivelul dezvoltarii economice a statului respectiv.

Mentinerea climatului de pace sociala este, intr-un fel, o garantie a dezvoltarii economice, iar aceasta garantie exista daca exista dialogul social.

BIBLIOGRAFIE

Ion Traian Stefanesu – „ Tratat de dreptul muncii” , ed. Lumina Lex, Bucuresti 2003, vol.1

SandaGhimpu , Al. Ticlea – „ Dreptul muncii”, ed. All Beck, 2001

Nae Ionescu – „ Conferinta tinuta la Fundatia Caroll”, 11 martie 1923, Tiparul, „ Cultura Nationala”, Bucuresti, 1923

Florin Dragne, I. Iacos, N. G. Munteanu, V. Petrisor, – „ Miscarea sindicala in Romania”, vol.1, ed. Politica, Bucuresti

Trifin Hagan – „ Sindicatele Unite din Romania” , 1944-1947, ed. Politica, 1968

Constantin Moraru – „ O tara de sindicalisti’’, „ Adevarul”

Serban Beligradeanu – „ Impactul Legii nr. 109/1997 privind organizarea si functionare C.E.S. asupra leislatiei muncii”, in „ Dreptul”, nr. 8/1997

Al. Ticlea, C-tin Tufan – „ Dreptul muncii”, ed. Global Lex, 2001

Al. Athanasiu – „ Dialog social si parteneriat in Romania’, 1992

Serban Beligradeanu – „ Legislatia muncii, comentata”

A. Ungureanu – „ Consideratii privind noile reglementari cuprinse in Legea sindicatelor nr. 54/2003”, R.D.C. nr. 4/2003

Sergiu Adam, Silviu Achim, C-tin Moraru – „ O lege impotriva atomizarii sindicale”, in „ Adevarul’’, din 20 mai 1993

Mircea Ramba , Doru Claudian Frunzulica – „ Organizatii patronale din Romania”, in Ghidul pentru dialog social si parteneriat din Romania, Patroconsult – Valahia- Institutul manager, Bucuresti, 1997

Codul muncii – aprobat prin legea nr. 53 din 24.01.2003 si publicat in Monitorul Oficial nr. 72 din 05.02. 2003

Legea nr. 356 / 2001- Legea Patronatelor

Legea nr. 54 din 24.01 2003 , publicata in Monitorul Oficial , Partea I, nr. 73 din 05.02.2003

Constitutia Romaniei

Statutul cadru al sindicatelor , ed, Politica, Bucuresti, p.8

H.G nr. 326/ 2002 – publicata in Monitoul Oficial al Romaniei, ParteaI , nr. 258 din 17.04. 2002

H.G. nr. 555/2001 – publicata in Monitorul Oficial al Romaniei , Partea I, nr. 334 din 22.05. 2001

Legea 195/2000 – publicata in Monitorul Oficial ,Partea I, nr. 561 din 3.11. 2000

Conventia O.I.M 87/1948 – privind libertatea sindicala si apararea dreptului sindical

Legea nr. 145/1997 – privind asigurarile de sanatate, publicata in Monitorul Oficial , Partea I, nr.178 din 31.06. 1997

Legea nr.19/2000 – privind sistemul public de pensii si alte asigurari sociale, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1.04. 2000