Dialogul Islamo Creștin O Șansă Pentru Umanitatea DE Astăzi

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE

„IUSTINIAN PATRIARHUL”

ȘCOALA DOCTORALĂ

DIALOGUL ISLAMO-CREȘTIN – O ȘANSĂ PENTRU UMANITATEA DE ASTĂZI

– REFERAT –

Coordonator științific :

Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu

Doctorand :

Țapu Ionuț-Cătălin

București

2015

Religia a reprezentat dintotdeauna o coordonată fundamentală a umanității. Cu toate că au existat anumite caracteristici generale în diferitele religii de-a lungul istoriei, popoarelor, limbilor și culturilor, este de asemenea adevărat că „religia” conține un areal amețitor de ritualuri, practici, doctrine, spații sacre și particularități, concretizate într-o remarcabilă diversitate pe care o aflăm astăzi inclusiv în interiorul marilor religii. De aceea nu trebuie să ne mire faptul că există în lumea contemporană șapte sau opt religii majore și în același timp aproximativ 10.000 de alte diferite religii și credințe adiacente. Aceste premise ne îndreptățesc să subliniem că indiferent cum a fost conceput, imaginat sau trăit, Dumnezeu a existat și va exista totdeauna în conștiința omenirii, ceea ce și istoria de altfel a dovedit, și anume că umanitatea nu poate exista în afara lui Dumnezeu.

Așa cum aprecia Mircea Eliade, homo religiosus a fost o constantă a existenței umanității din cele mai îndepărtate epoci și până azi. Despre acest tipar al umanității, Eliade afirma că „oricare ar fi contextul istoric în care se încadrează, homo religiosus crede întotdeauna în existența unei realități absolute, sacrul, care transcende această lume, unde totuși se manifestă, sanctificând-o și făcând-o reală”. De-a lungul secolelor omul a avut numeroase căi de intra în contact cu divinitatea, cu numinosul (R. Otto), mai ales că, pentru omul religios, nici spațiul, nici timpul, nici natura înconjurătoare și nici existența sa însăși nu sunt omogene, ci prezintă anumite rupturi, calitativ diferite. De la civilizația egipteană până la cea chineză, de la Grecia antică până în India, de la Insula Paștelui și până la civilizația Maya, omul a simțit nevoia să se prosterneze, să se adreseze și să îl caute pe Dumnezeu, indiferent de modul divers al revelației pe care a primit-o fiecare popor. În acest sens, marele rabin Abraham Heschel, profesor la seminarul teologic evreiesc din New York afirma : „Revelația întotdeauna ține de capacitatea de a primi a omului. Precum două chipuri nu sunt identice, nici două minți nu sunt la fel. Vocea lui Dumnezeu ajunge la sufletul omului într-o multitudine de căi și într-o varietate de limbi. Un adevăr se exprimă în multe moduri de înțelegere”.

Pe de altă parte, la fel de adevărat este și faptul că de-a lungul istoriei religiilor lumii, au fost întotdeauna oameni dornici de a înțelege sistemul de credințe al altora, exercițiu care desigur nu s-a realizat la o scară prea largă datorită condițiilor geografice și istorice specifice. Oamenii au fost întotdeauna diferiți, nu doar ca persoane ci și la nivel de grup, realitate cu care s-au confruntat sub diferite forme de-a lungul istoriei. Adesea ei s-au închis în ei înșiși față de alți oameni diferiți sau au încercat să ii domine sau să îi subjuge, dar datorită anumitor circumstanțe au ajuns până la urmă să interacționeze cu alți oameni și să dorească să cunoască cât mai mult din cultura altora, datorită diferitelor situații.