Dialog Intre Generatii

DIALOG ÎNTRE GENERAȚII

Timpul aruncă umbre peste înaltul orizont de plumb. Timpul a schimbat și conturat mentalități încȃt acum, ne regăsim toți avȃnd propria personalitate și concepție.

Generațiile se confruntă, îndură lupta cu sinele afectat de timp. Ele nu au acum un limbaj comun și doar încearcă să se înțeleagă unii pe alții, transmițȃndu-și doar semne că ar dori să comunice.

E totul un oraș mut al cărui glas îl acordă înțelegerea, ce rareori apare ca o măsură de resemnare a intereselor. Orașul adormit se află în vecinătatea celuilalt, doar că el îmbătrȃnește treptat, lăsȃnd tăcerea să ascundă dezamăgirea, nemulțumirea. Și metropola rătăcită, ce în liniște le conduce pe celelalte este ca un trandafir cu ghimpi ascunși și petale ofilite pentru că nimeni nu cade de acord ce esență a vieții ar trebui să absoarbă. Comunicarea este cheia rezolvării, a unirii acestei prăpăstii, despărțită prin foc și vȃnt ca o rană ce se împotrivește să se vindece, lăsȃnd în urmă doar durere. Dar sunt și situații fericite cȃnd unele generații au avut o continuitate armonioasa, însă societatea, fiind într-o continuă dinamică este diferită și ne obligă să fim diferiți.

Dialogul,cel mai des folosit remediu, se rezumă astăzi la doar cȃteva cuvinte, răspunsuri cheie la întrebările : De ce ? Cȃnd? Cum?. Generația tȃnără prezintă un episod pragmatic a ceea ce este ilustrativ pentru relațiile pe care le are sau pe care le-a pierdut cu generațiile trecute.

Relația copil-părinte a fost întotdeauna diferită, însă ne întrebăm de ce e diferită acum față de cea pe care părinții noștri au avut-o cu bunicii. Sunt cauze știute sau ignorate? Această asociere încadrează răspunsul într-o adevărată dilemă. Copilul este aspirant să facă parte dintr-o comunitate cu aceleași interese de ordin cotidian, reușind să se integreze în așa măsură încȃt uită că prietenia arătată de ața-numitele amabilități convenționale nu reprezintă comunicarea în adevăratul său sens.

Cele mai multe divergențe apar în cadrul cunoașterii de sine sau a autoportretizării adolescentului în opoziție cu sfaturile oferite legate de viitor, îndemnuri de a face anumite lucruri spre binele considerat de ceilalți a fi benefic. Dialogul lipsește, afectează capacitatea de înțelegere, deși mai dezvoltată a unui adolescent, distribuită spre alte deprinderi, care nu existau în perioada generațiilor părinților. Problematica situație poate fi reprezentată de o simplă asociere: adolescentul, un pahar simplu de sticlă, neșlefuit, mutat de la o etapă la alta pe masa vieții de unde se ospătează din cuvinte deșarte. Poate fi oricȃnd spart, tentat să se prăbușească dacă este ignorat în drumul său spre marginea prăpastiei. O dată spart, el nu se mai reîntregește, deci și atenția celor din jur în astfel de perioade oportune dezvoltării ajută la construirea unui sprijin moralizator și totul datorită dialogului.

Părinții doresc copilul să fie cuminte și ascultător, dar acest lucru este deja o încălcare a libertății de exprimare, deoarece copilul are deja o personalitate în formare, iar părinții sunt cei care greșesc în anumite situații. Cum vei reuși să-l înțelegi decȃt prin a conversa în legătură cu ceea ce face fără să se simtă controlat? Bunicii aveau alt stil de viață, de neimaginat într-o societate aparent modernă astăzi. Părintele poate să primească un sprijin considerabil din partea acestora, relația lor fiind încă progresivă. Nepoții fie sunt priviți cu admirație pentru caracterul propriu de care dau dovadă, fie sunt dezaprobați din cauza diferențierii. Relațiile dintre generațiile actuale se rezumă la actualitatea realității lor, gȃndirea că vor să fie introduși și prezentați lumii virtuale în aparența neverosimilului, dialogul desfășurȃndu-se în același contrast. Apar probleme pe care părinții nu le-au avut de confruntat, precum indignarea, relaționarea, socializare excesivă, depresia și izolarea care determină scadența unei comunicări.

Dacă pȃnă acum nu a existat bariera comunicării, nici atunci nu exista o dorință de individualizare atȃt de puternică. S-au răspȃndit preferințele, ideea că avem dreptul la identitatea creată de noi, iar ceilalți sunt obligați să o accepte. De aceea viitorul incert pentru tineri îi impiedică la un dialog deschis pe tema aceasta din teama că identitatea ar putea fi suprimată, conștientizȃnd că nu e temeiul lor cel pe care se pot baza. Educația e înfăptuită să ajute la formarea disciplinară și nu la concluzia că nu poate fi accesibilă oricui, cu ce scop ? Cu scopul de a îndeplini îndatorirea față de noi că nu vom statornici în propria lenevie, delăsare, disperare sau visare perpetuă într-un lung șir de confesiuni între noi și subconștient. Dialog este inutil și dezvoltă izolarea.

Relația profesor-elev, de la o generație menită studiului la o învățare individuală se prezintă sub același aspect că tinerii vor să găsească singuri ceea ce îi pasionează, deși nu se comunică adevărata pasiune nimănui. Tinerii sunt mai captivați de jocuri virtuale fiindu-le foarte ușor să reînceapă jocul sau să apese pauză dacă lucrurile nu sunt pe placul lor. Aici se diferențiază realitatea ce nu ne permite astfel de schimbări. Opțiunile adolescenților sunt atȃt de variate, dar nimeni nu excelează într-un domeniu care nu-l pasioneză. Sunt greu de înțeles anumite dorințe, de aceea nu persistă dialogul, nimeni nu ar dori să-i explice cuiva alegerea pe care abia și-o pot explica lor înșiși. Profesorul poate avea altă relaționare cu unii elevi decȃt cu alții și la rȃndul lor pot fi mai bine înțeleși cei ce fac parte dintr-o generație mai apropiată ca vȃrstă. Fiind un lucru subiectiv toate acestea trebuie soluționate prin răspunsul la întrebarea : ce am rezolva continuȃnd astfel?

La o simplă întrevedere între un părinte și un copil sau profesor și copil se stabilesc anumite bariere ce îi împiedică să empatizeze. De multe ori adolescenți, adulți sau alte persoane gȃndesc la un moment dat „ De ce nu mă înțelege nimeni ?”, dar ce împiedică să fim înțeleși sunt gȃndurile noastre.

Ce mult ar ajuta comunicarea în orice manieră, astfel că dialogul între generații ar fi mai eficient ! Realizȃnd o paralelă între factorii de atunci și factorii actuali, constatăm că diferențele apărute sunt de ordin social și moral, încȃt generația de astăzi își revendică mai aprig drepturile. Dacă în trecut nu se punea accent pe încurajarea copilului de atunci de a-și exprima opinia, în prezent în cadrul diferitelor discipline se încurajează dezbaterea. Media limitată, biblioteca, lecturarea, privarea de informații dăunătoare psihicului încurajau generația de tineri să aprecieze altfel lucrurile, să nu pretindă lucruri exagerate sau să se simtă complexați de anumite aspecte, încȃt să determine apariția unei afecțiuni emoționale de durată cum este depresia. Aceasta poate fi declanșată de presiunea mediului familial, a școlii, a societății, fiind creată uneori chiar și de propriile așteptări. Unii părinții încearcă să inoculeze copiilor nerealizăriile lor, iar acest lucru este dăunător dezvoltării personale, maturizării, împiedicȃnd luarea unor decizii prospere, pe care să le simți că îți aparțin, greșite sau corecte sunt cele asumate și cele de la care avem un punct de plecare stabil.

Mediul virtual este mult mai accesibil, dialogul fiind mai ușor și aproape inexistent dacă interlocutorii ar fi față în față. Relațiile interumane au avut de suferit, deviind către căi de manipulare și influență a anturajelor, comunicare cu familia neevoluȃnd la stadiul unei absolute și inevitabile necesități. Pragmatismul tinerei generații poate atinge un stadiu în care adolescentul consideră că deține mai multe drepturi decȃt responsabilități. Adultul trebuie să-l ghideze, să-l determine să distingă între ceea ce el considera a fi alegerea, comportamentul cel mai potrivit. Formarea se va definitiva, iar floarea vȃrstei se va desprinde de alura de boboc. Treptat scade interesul pentru lectură, artă, moderismul îmbracă trecutul în voal negru, îndoliat de pierderi. Modelele pe care tinerii îi urmăresc astăzi schimbă foarte mult modul lor de a se purta, asimilȃnd și însușind o serie de priorități nepersonale , dar de actualitate.

Exista o necesitate ca lectura să se întoarcă în mentalitatea tinerilor al cărui viitor depinde de deciziile gȃndite și nu doar acceptate. Naivitatea întărește ideea nesiguranța fondată și o dorință mai mare de comunicarea. Cauzele depind de multe aspecte ce nu țin neapărat de societatea contemporană, ci de diferența dintre aceasta și cea anterioară, cauzele începȃnd de la alimentație, restricții, limitări, care s-au dovedit mai eficiente. Conversȃnd din spatele profilului creat, tastȃnd incorect, adresȃndu-ne oricui, permitem încălcarea spațiului privat, al solidarității, oricine avȃnd posibilitatea de a critica. Deci, și prea multă libertate duce la rebeliune, revoltare și din nou la ascunderea anumitor lucruri, considerate doar de noi știute.

Încercȃnd să supraviețuim așa, uităm esența schimbării, gustul ei, efectele, deși impropriu ea nu are o rețetă anume. Dialogul forțat nu are niciun rezultat, însă un părinte ajuns să cunoască frămȃntările copilului schimbă discuția încȃt acesta să dezvăluie singur și să primească ajutorul și sprijinul necesar vindecării orgoliului, a suferinței sau a opoziției. Generația silențioasă, prinzȃnd glas, va avea nevoie de mult timp de vindecare după o perioadă în care toată energia a fost canalizată spre împotrivirea conversațiilor cu cineva. Tinerețea este frumoasă și tragică din prisma faptului că omenirea este supusă unor transformări extreme, iar viziunea derivă și ea spre alte orizonturi de interpretare. Ceea ce dictează banalitatea servește la adevărate motive de autoizolare, ca și cȃnd ți-ai putea vindeca singur propriul orgoliu rănit din nimicuri.

Așa se prezintă o generație în raport cu schimbările sociale, cruciale modelării individuale. Dialogul rămȃne soluția încheierii neînțelegerilor, gȃndind mai întȃi că oferim un exemplu și putem explica celuilalt enigma legată de această prăpastie între generații.