Dialectul Dacoroman

Capitolul III : Dialectul dacoroman

Dialectologia pune la dispozitia lingvisticii generale fapte concrete ale limbii pentru a fii argumentate anumite principii cu caracter universal.Avem ca si exemplu ilustrarea fenomenelor de diversificare si unificare din limba, studierea raportului dintre limba si societate sau a raportului dintre limba si dialect.Este cunoscut faptul ca neogramaticii au dat legilor fonetice un caracter rigid,imuabil, fapt stabilit doar dupa apelarea la studierea graiurilor populare. Faptele dialectale au un rol extrem de util pentru cercetator in ridicarea in ridicarea concluzilor teoretice si metodologice cu caracter general.

3.1 Fonetica si fonologia dialectului roman

Fonetica dialectului dacoroman

Fonetica studiază unitățile sonore ale unei limbi și sunetele graiului articulat.Deoarece poate fii studiată sub diferite aspect fonetică poate fii clasificată în: fonetică descriptivă,fonetică istorică și fonetică generală. Dialectul daco-român este considerat a fii unic față de restul dialectelor românești deoarece a devenit o” limbă comună”. Fonetica istorică ca și parte a gramaticii istorice studiază „evoluția fonemelor într-un segment temporal dat” .

Domeniul foneticii istorice latine este delimitat de către două discipline ample și anume lingvistica indo-europeană și lingvistica romanică.

„Se constată prezența unei schimbări fonetice atunci când, în pronunția unei colectivități (nu a unui individ sau a unui grup restrâns) care vorbește același idiom, un fonem s-a transformat sau a dispărut sau a apărut în toate cuvintele care prezentau condiții identice ” .

Astfel de schimbări se definesc prin formule cunoscute sub numele de legi fonetice.

Schimbările fonetice sunt produse de obicei în mod inconștient , gradat și constant într-un segment temporal definit .

Din punct de vedere al abordării studiului sunetelor putem vorbii despre o fonetică articulatorie (a emiterii) și o fonetică acustică (a receptării).

Se cunosc o serie de prefixe moștenite din limba latină (a-, cu-, de-, des-, în-),din limba slavă(iz-, ne-, răs-),din limba greacă(anti-, arhi-, hiper-,hipo-),latino-romanice (ab-, ante-, contra-, ex-, extra-, retro-,super-).

Originea sufixelor este reprezentată de moștenire, în special la cele latinești(-ar, -tor, -el, -ic(ă), -ime, -ătate), de împrumuturi din slavă (-nic, -iță, -iște, -eală, -ean s),turcă (-giu, -lâc), latino-romanice (-(i)er, -ism, -al, -ant, -bil, -ist, -iza, -ifica) sau unele considerate autohtone (-esc, -andru).

Fonologia dialectului daco-roman

Fonologia studiaza “sunetele limbii” insa studiaza functia lingvistica a sunetelor si foloseste metode lignvistice. Fonologia este o disciplina recenta si autonoma, cunoscuta si ca fonetica functionala si studiaza sunetele din punct de vedere functional, punand in principal accent pe relatiile dintre sunete.Fonologia face abstractie de faptul ca sunetele pot avea diferite variante si analizeaza in amanunt fonemele( sunetele-tip).

Fonetica si fonologia sunt doua discipline „complementare si chiar convergente”.

Sunetele reprezinta cele mai mici unitati ale limbii, materiale sau concrete. Sunetele sunt fenomene fizice care se pronunta diferit de catre vorbitori, in diverse momente si prezinta un numar mare si o varietate la fel de bogata. In scris sunetele se redau prin litere, iar literele asezate intr-o anumita ordine formeaza alfabetul.

Fonemul reprezinta unitatea functionala minimala, ce nu poate fii analizata in unitati inferioare si succesive, a limbii.Fonemul reprezinta sunetul-tip general si abstract folosit in formarea si diferentierea cuvintelor intre ele. Fonemul are calitatea de a fii comutabil si contrastiv. Calitatea de comutabilitate a fonemului este aceea de a determina prin substituire schimbari in planul semnificatiei, iar calitatea lui contrastiva este de a se opune unul altuia. Spre exemplu fonemele b, c, d, l, m, p din bat, cat, dat, lat, mat, pat sunt „cele care diferențiază cuvintele între ele. Sunetul inițial din aceste cuvinte, prin calitatea de a fi contrastiv, este un fonem”.

Fonemele nu au sens deoarece nu sunt unitati semnificative precum morfemele insa ajuta la distingerea semnificatiei cuvintelor. Cuvântul bat este alcătuit din fonemele b, a, t. Înlocuind sunetul inițial b cu c, se obține cat. În asemenea cazuri, avem de a face cu două foneme diferite.

Dialectul daco-roman este unic printre dialectele romanesti deoarece a devenit o limba comuna si deci poate fii tratat ca si atare. “Inventarul fonologic al dacoromanei prezinta sapte foneme vocalice: /a, ă, î,e,i,o,u/ care se opun unul altuia pe baza trăsăturilor de localizare si a gradului de deschidere”.

Caracteristica inventarului vocalic al dialectului daco-roman este existenta unei serii centrale complete, ce prezinta doua unitati independente fonologic: vocala de deschidere medie “ă” si vocala inchisa “î “. Deoarece este un fonem aparte “î “ nu apare in graiul fărșeroților,in meglenoromane si in istroromana.

Cu privire la distributia invetarului de vocale al dialectului daco-roman putem observa urmatoarele aspecte:

“e” la fel ca si varianta ei si anume semivocala “ ḙ “, nu pot sa apara dupa consoane labiale,in conditia in care este prezenta o vocala nepalatala in silaba urmatoare, asemenea dialectelor sud-dunarene. Intr-un astfel de context apar “ă “ si “a”. Putem compara cuvintele din dialectul daco-roman „măr”, „păr”, „văd”, „fátă”, „másă”, „pánă”, „váră” cu lexemele din dialectul aromân „merᵘ”,dialectele meglenoromân și istroromân „mer”; ar. „perᵘ”; mgl. și ir. „per”; ar. „vedᵘ”; mgl. și ir. „ved”; ar. și mgl. „feátă”, „meásă”, „peánă”, „veáră”. Modificarea lui “e” si a diftongului “ ḙa” in contextual mentionat anterior reprezinta o particularitate in care este reflectata inovatia dialectului daco-roman.

“i” nu poate sa apara dupa consoane labiale, nici in pozitie nazala sau daca este urmat de o silaba care contine o vocala nepalatala. Intr-un astfel de context apare vocala “î”. Se pot compara lexemele din dialectul daco-român „ vînt”, „pămînt”, „vînă”, „spîzur” cu lexemele din dialectele aromân „vi̒nt”; meglenoromân și istroromân „ vint” ; mgl. „pimi̒nt” ; ir. „ pemi̒nt” ; ar. și mgl. „vi̒nă”; ar. „spi̒ndurᵘ” ; mgl. „spi̒nzur”.

Spre deosebire de aromana si meglenoromana,unde,inaintea unei silabe care contine un “e”, poate sa apara secventa “ ḙa” , in dialectul daco-roman, intr-un astfel de context apare vocala “e”. Pot fii comparate lexemele din dialectul daco-român „féte”, „véde”, „ḱéi̯e”, „lémne” cu lexemele din dialectele aromân și meglenoromân „fḙáti”, „vḙádi” , „lḙámni”; ar. „clʹái”.Ȋn graiurile dacoromane din zonele de vest si de nord, la fel ca și in istroromână, în condițiile care au fost menționate, apare un “ę”.Istoric vorbind are loc un proces de monoftongare , care este posibil sa se fii produs in cateva etape successive: “ ḙa” > “ḙę” >”ę”>”e”.

Dependenta evolutiei vocalelor de natura timbrului din silaba urmatoare-care a fost pusa in evidenta de trasaturile ce s-au discutat pana acum- distinge dacoromana de dialectele sud-dunarene, iar in aceasta conditie contextuala nu prezinta importanta.

Fata de aromana ,unde “u” apare intotdeauna la final de cuvant dupa consoane-realizat printr-o variant asilabica dupa consoane simple si o variant silabica dupa grupuri consonantice- in dacoromana, la fel ca in meglenoromana si istroromana, “u” silabil apare la final doar dupa grupurile cu structura “muta cum liquida” (“códru”, “ácru”etc.), iar “u” asilabic este atestat doar regional in dialectul daco-roman.

La fel ca in dialectul meglenoroman, “u”poate sa apara in radicalul cuvintelor , fiind precedat de vocalele “ a”, “e”.Dar in dialectul daco-roman el se realizeaza ca si element silabic, insa in dialectul meglenoroman se realizeaza ca si semivocala “ṷ”. Formele cu diftongii “aṷ”, “eṷ” din limba latina, pastrate in meglenoromana, au ca si corespondenti in dialectul daco-roman forme in hiat. In contextual mentionat anterior in dialectul aroman si in cel istroroman “ṷ” se consonantizeaza. Putem compara cuvintele din dialectul dacoromân „ láud”, „aúd”, „cáut”, „préut” (préot) cu lexemele din dialectul aromân „alávdu”, „ávdu”, „cáƒtu” , „préƒtu” și lexemele din dialectul istroromân „åvdu”, ‚cåvt”, „pre̊vt”.Consonantizarea lui “ṷ” s-a notat, de altfel, si in anumite graiuri din Banat.

Inventarul consonantic al dialectului daco-roman nu cuprinde sonanta inmuiata “ l’ ”, iar “ń” apare doar in graiurile din Banat. “ l’ ” si “ń” sunt caracteristice dialectelor sud-dunarene. Putem compara cuvintele din dialectul dacoromân „feméi̯e” (… Exemple) In dialectul daco-roman intalnim in ambele cazuri un “ i cu caciulita jos”.

Cu privire la distributia inventarului de foneme consonantice ale dialectului daco-roman , putem mentiona urmatoarele aspecte:

Oclusivele palatale “k”, “g” au aparut in dialectul daco-roman in contextul in care in dialectele sud-dunarene , se intalnesc grupurile consonantice “kl’ “, “gl’ “ (….Exemple) Istoric vorbind putem afirma ca sursa oclusivelor palatale “k” si “g” difera in dialectul daco-roman de sursa dialectelor sud-dunarene. In dialectul daco-roman “k” si “g” au aparut in cuvinte cu origine latina care au avut corespondente ale grupurilor primare “cl’,”gl”, in timp ce in dialectele sud-dunarene acestea au aparut ca rezultat al palatizarii labialelor sau in elemente nelatine.

“n” intervocalic are o distributie mai limitata decat in aromana si meglenoromana. ( Nota) (…Exemple) Formele care au fost mentionate cuprindeau la originea lor un “n” (lat. "una”, “granum”) conservate in dialectul aroman si cel meglenoroman. In exemplele mentionate “n” a disparut si din dialectul istroroman , insa distributia lui detine un aspect specific care se datoreaza prezentei rotacismului.

3.2 Lexicul dialectului dacoroman

Lexicul unei limbi reprezintă totalitatea cuvintelor din aceea limbă ,mai exact reprezintă vocabularul limbii. Lexicul unui dialect precum lexicul unei limbi are la bază elemente din origini diferite.Deoarece limba reprezintă un complex de variante care coexistă și se întrepratrund prezentând deosebiri calitative putem observa două mari categorii de variante și anume: varianta literară și variantele regionale .Varianta literară reprezintă limba literară care este folosită în special pentru exprimarea în scris sau ca mijloc de comunicare în diferite manifestări culturale. Variantele regionale reprezintă ramificații teritoriale ale unei limbi precum dialectele și graiurile și au un registru funcțional mai restrâns constituit în general din necesitățile vieții rurale. Aceste două variante ,cea literară și cea regională, nu sunt doar noțiuni aflate la poluri opuse ci se găsesc și în legături corelative.

Lexicul dialectului daco-roman poate fii studiat atat diacronic cat si sincronic. Studiul diacronic al lexicului dialectului daco-roman poate fii realizat prin analiza atestarilor din textele vechi. Studiul sincronic al lexicului dialectului daco-roman se poate face prin analiza amanuntita a Atlasului Lingvistic Roman sau a anumitor monografii si glosare dialectale.

Daca vom compara lexical dialectului daco-roman cu lexicul celorlalte dialecte romanesti precum cel aroman,meglenoroman si istroroman, vom putea observa o serie de trasaturi proprii definitorii care au rezultat fie prin cercetarea elementului latin fie prin prezenta in dialectul daco-roman a unor elemente de origini variate care nu sunt regasite si in dialectele sub-dunarene.

Dialectul daco-roman este considerat drept cel mai important dialect dintre cele patru dialecte ale limbii romane,nu doar pentru ca este folosit de catre un numar mai mare a populatiei dar si pentru ca este un element ce sta la baza limbii romane.

Studiul lexicului dialectului daco-roman are in vedere doua aspect majore si anume:componenta lexicului sub raport etimologic si repartizarea teritoriala a elementelor de diferite origini.

Putem sa definim lexicul ca si totalitatea de cuvinte ale unei limbi.Deci putem afirma ca lexicul este format din toate cuvintele care s-au folosit si inca se folosesc in limba noastra,din momentul desprinderii ei de limba latina si pana in zilele noastre. Aceasta definire este acceptata din punct de vedere teoretic insa din punct de vedere practic pune accentual pe un domeniu care nu poate fii delimitat cu exactitate.In unele zone care sunt clar delimitate lexicul are o investigare sigura,dar in zonele necunoscute,care au fost mai putin studiate ,nu mai putem vorbii de o exactitate ci de o aproximatie.Deci lexicul nu este studiat in totalitate ci numai anumite parti ale acestuia.

Pozitia cuvintului in lexic este determinata de raportul in care vorbitorii necesita comunicarea,de aceea cuvantul este important in comunicare? Pentru a se putea intelege intre ei sau pentru a purta o conversatie. vorbitorii limbii trebuie sa cunoasca cat si sa utilizeze unele cuvinte cu insemnatate deosebita in organizare si configurarea lexicului. Aceste cuvinte de mare insemnatate sunt grupate in fondul lexical principal, care este alcatuit din 1419 unitati lexicale, unde 964 sunt elemente sigure. Aceste cuvinte sunt grupate fiecare in functie de semnificatia fiecarui cuvant astfel:

Corpul omenesc si partile lui: “cap”.”mana”…

Locuinta si obiceiuri casnice:”casa”, “ cuptor”, “pod”…

Imbracaminte si incaltaminte : “brau’, “caciula”, “camasa”…

Cele mai importante actiuni si procese:” manca”, “bea”, “merge”…

Numele membrilor de familie si ale unor grade de rudenie: “frate”, “sora”…

Religie si cultura bisericeasca: “Dumnezeu”, “biserica”, “botez”….

Alimente si bauturi de prima necesitate: ”apa”, “carne”, “cas”, “faina”…

Plante, copaci, pomi si fructe cunoscute si raspandite la noi: “alun”, “aluna”, “cires”, “cireasa”,“fag”, “fasole”…

Animale domestice si salbatice, de asemenea cunoscute si raspandite la noi:”cal”,”caine”, “porc”, “oaie” , “vaca”….

Culorile mai importante: “alb”, “albastru”, “verde”, “rosu”…

Diviziuni ale timpului, precum si numele zilelelor saptamanii si ale anotimpurilor: “zi”, “saptamana’, “luna” , “an”, “luni”, “marti”, “vara”, “iarna”…

Adverbe de loc, mod si timp: bine, greu , aici, acolo, atunci, acum…

Calitati si defecte : ager, aspru, batran, bun…

Numerale simple : unu doi, trei

Prepozitii si conjunctii: si , in, pe

Verbe auxiliare si copulative: fi , avea, voi .

Din lucrarea lui G.Julea putem observa o serie de elemente latine care nu se gasesc in dialectele subdunarene in cele aproximativ 400 de cuvinte de origine latina apartua doar in dialectul daco-roman in exemplele urmatoare : ager "agile" (<lat.agilis), arc "arc" (<lat.arcus) , aspru "âpre" (<lat.aspre) , blind "doux" (<lat.blandus) , crunt "cruel" (lat<cruentus) , foarte "tres" (<lat.fortis), frumos "beau" (<lat.formosus) , pace "paix"(<lat.pax sau pacem) etc. .

O mare parte din elementele exemplicificate de G.Julea au iesit din uz precum : duroare "douleur" (<lat.dolor -em) , gint , nation , peuple (<lat.gens, -tem) .

In Atlasul lingvistic roman , putem observa manifestarea unitatii limbii romane in domeniul lexicului , ca si rezultat al fondului latin ce reprezinta cea mai importanta influenta si componenta lexicala a limbii romane , aceste cuvinte in care putem observa fondul latin reprezinta in special parti ale corpului .

Exemple de cuvinte din fondul latin al lexicului limbii romane sunt urmatoarele cuvinte : buric ombilique (<lat. umbilicus) , deget "doigt" (<lat.digitus) , dinte "dent" (<lat. dens, -tem) , frunte "front" (<lat. frons , -tem) , genunchi "genou " (<lat. genunculum) ochi "oeil " (<lat. oculus ) , sînge " sang" (<lat. sanguis) , unghie "ongle" (<lat. ungla=ungula )

O alta trasatura specifica a dialectului daco-roman a rezultat din existenta anumitor cuvinte din diverse origini precum elemente maghiare , deoarece limba maghiara a influentat vocabularul romanesc cu un numar insemnat de lexeme .

Desi aceste lexeme aveau un caracter de speta popular si erau suficient de vechi au reprezentat o parte integranta a lexicului romanesc general.

Se cunosc o serie de termeni ce au origine maghiara precum : ciurda "turma de capre sau de vaci " (<magh.csorda) , dărap "bucată" (<magh.darab) , a cheltui "depenser' (<magh.kolteni) , fel "sorte" (<magh.fele) vamă "douane' (<magh . vam) , sau elemente germane.

Spre deosebire de alte influente cu care limba romana a venit in contact in timpul dezvoltarii ei , influenta germana a fost o influenta redusa . Totusi au persistat anumite elemente in vorbirea dialectala precum : cartof " pomme de terre " (<germ.Kartoffel) , chelner "serveur " (<germ. Kellner) , gang "passage couvert" (<germ. Gang) , stofa "etofe" (<germ. Stoff) .

In dialectul daco-roman mai gasim un numar de termeni " vechi slavi " , ca in exemplele urmatoare : bici "fouet " (<v.sl. bici) , boala "maladie" (<v.sl. boli ) , cinste "honneur" (<v.sl. cisti) , cîrma " gouvernail " (<v.sl. kruma) .

In dialectul roman gasim de asemenea si termeni grecesti pe care ii putem studia din exemplele urmatore : cort " tente " (<ngr. korti) , folos "profit " (<ngr. felos ) , prisos "superflu " (<ngr.perissos)

Dialectul daco-roman a mai fost influentat si de o serie de termeni turcesti , pe care ii putem observa din urmatoarele exemple :alai "cortege " (<tc. alay) , bucluc " embarras , mauvais affaire "(<tc. bokluk ) , cearceaf " drap " (<tc.carsaf ) etc.

L. Saineanu sustinea ca influenta greaca asupra lexicului romanesc era una importanta si rivaliza in importanta culturala cu influenta slava , cu toate ca o mare parte din cvintele grecesti au ajuns la noi indirect prin filiera slava .

Lipsa caracterului popular al infuentei bizantine asupra lexicului romanesc a constituit cauza arhaizarii masive a termnilogiei grecesti .

Caracterul oficial livresc al influentei bizantine asupra lexicului limbii romane a fost unul impunator iar datorita faptului ca acest caracter oficial a exclus caracterul popular al limbii influenta bizantina nu a patruns prea mult in lexicul romanesc si o data cu disparitia influentei bizantine , imprumuturile si-au pierdut viabilitatea si au fost depuse in rezerva pasiva a lexicului romanesc .

Cu privire la influenta turca , putem sustine ca lexemele de origine turca sunt des intanlite unele dintre ele avand un loc important in fondul de baza al lexicului romanesc . In exemplele urmatoare putem observa o serie de lexeme care au influentat lexicul limbi romane din limba turca : basma (<tc. basma) , bașca " separat , pe langa " (<tc.bașka ) calup „bucata de forma alungita” (<tc. kalep), cerdac " prispa la casa " (<tc. ceardak), cerga „patura groasa din lana tesuta”(<tc. cerga),chirpici „boltari”(<tc. kirpic),dovleac (<tc. devlek), hambar „lada de pastrat cereale” (<tc. ambar),macat „cuvertura de pat sau de perete”(<tc. makat) etc. Cu privire la cuvintele care s-au format pe teritoriu romanesc o parte dintre acestea au conservat nuante vechi de sens pe care le putem observa in exemplele urmatoare: jidov(e) „urias,om puternic”, lesne „ieftin, usor”, soba „camera de dormit”, odaie „camera cea buna”.

Referitor la patrunderea cuvintelor noi in lexic se pot observa anumite adaptari fonetice specifice in urmatoarele lexeme: „cumpanie”-companie; „decorataie”-decoratie; „gardilop”-garderoba; „moloment”-monument; „priuteasca”-preoteasca. Se intalnesc ca si etimologii populare lexemele: „albocalmin”-algocalmin; „albie”-albie; „tamburel”-tamburet,scaun; „odina”-odihna; „fomeia”-femeia; „perceptori’-preceptori; „palanta”-balanta.

Din punct de vedere al structurii etimologice diferenta ,dintre lexicul dialectul dacoroman si vocabularul dialectelor sud-dunarene , este reprezentata de catre existenta unui strat de lexeme de origine maghiara, dar si a unor imprumuturi relativ recente de origini latino-romanice , germanice, rusesti etc. care sunt in primul rand caracteristice variantei standard a acestui dialect.

Cu privire la elementul latin mostenit se poate constata conservarea unor termeni neatestati in dialectele sud-dunarene (armasar, foaie,lupta,nutret,pace,ager,bland,frumos,foarte, (a) atinge, (a) peti etc.) cat si prezenta unor sensuri,ale anumitor termeni comuni ce nu se cunosc in celelalte dialecte ( femeie „persoana de sex feminin, sotie”- in aromana „familie”; (a) vatama „a produce un neajuns fizic sau material”- in aromana „a ucide”)

O cercetare statica a elementului latin din vocabul dialectelor romanesti, a lui R. Todoran precizeaza ca nu exista elemente latine comune in dialectele sud-dunarene, insa absente din dialectul daco-roman. Se mai constata si ca din totalitatea cuvintelor mostenite de catre limba romana din limba latina, cele mai multe (aproximativ un sfert ) s-au conservat doar in dialectul daco-roman.

Asemenea dialectelor aroman si meglenoroman, dialectul daco-roman are cuvinte imprumutate din turca si greaca. Precum dialectul meglenoroman, dialectul daco-roman are imprumuturi din bulgara. Dacoromana are imprumuturi din sarbo-croata la fel ca si dialectul istroroman. Procentul imprumuturilor, in ansamblul lexicului, dar si termenii ca atare au prezentat diferente insemnate. Diferentele au fost determinate de catre modul in care s-a facut imprumutul din limbile mentionate, in cele patru dialecte astfel:

in dialectul daco-roman imprumuturile lexicale au avut o raspandire mai ampla si dateaza dintr-o epoca ceva mai indepartate , in timp ce contactul cu aceste limbi a fost continuu in celelalte dialecte.

in dialectele sud-dunarene imprumuturile s-au realizat aproape in mod exclusiv pe cale directa, in timp ce in dialectul dacoroman, majoritatea cuvintelor care au fost imprumutate in epoca moderna au patruns in lexic pe cale savanta, cartureasca, si pentru prima data in varianta standard.

Imprumuturile mai noi din bulgara sau sarbo-croata , ale dialectului daco-roman au fost limitate la anumite subdialecte. Este de precizat faptul ca in afara de diferentele cu privire la structura lexicului daco-roman , in ansamblu, trebuie sa luam in considerare si diferentele ce sunt legate de specificul surselor de imprumut in fiecare dialect in parte spre exemplu prezenta unor imprumuturi noi din limba maghiara in subdialectele de vest si nord ale dacoromanei si a unor imprumuturi din limba ucrainiana in subdialectele muresean si moldovean.