Diagrama Personala a Manifestarilor Identitare. Ego Sine. Repere de Lectura Simbolica In T.u

Capitolul 3

Diagrama personală a manifestărilor identitare. Ego-Sine. Repere de lectură simbolică în T.U.

În loc de motto…

Mică pledoarie pentru „Întâlnirile fundamentale”

<<Viul are tendința de a se perfecționa perpetuu, creator. El tinde la complexitate și diversitate infinită, la autodepășire. De aceea avem șansa de a experimenta și activa diverse tipuri de „programe” pe care le conținem în „ghemul” experiențial individual, familial, colectiv și universal, adică avem posibilitatea de a „desfășura ghemul” și aceasta este chiar viața noastră, scenariul existențial în care ne situăm. Oricum, el se desfășoară spontan, de la Sine (la propriu), în câmpul holistic de evenimente, informații și energie din care facem parte integrantă (ce-i drept, fără a avea conștiința lui clară, majoritatea dintre noi).

Dar, în mod cert, cu toții avem capacitatea de a conștientiza, orienta și modifica pînă la un punct propriile potențialități, programe de manifestare și sensuri evolutive. Adică avem inclusiv potențialul de a interveni responsabil în propria evoluție, dacă reușim să ne unificăm interior și să ne reconectăm armonios cu forțele universale, care ne susțin și recreează continuu. Depinde de noi înșine cât ne permitem să intrăm în acord conștient cu universul, cu lumea în care trăim. Cu alte cuvinte, dacă devenim mai curând aliații naturii infinit creatoare, divine, din noi și nu atât rebelii, contestatarii, adversarii ei utopici, adică dacă ne ținem sub control „ranchiuna ontologică” și ne reconvertim tendințele disipative, antinaturale, „luciferice”, artificiale, atunci șansele de transformare și dezvoltare umană cresc semnificativ.>>

(Iolanda Mitrofan, 2004, p. 79 – 80)

Nu am putut găsi o modalitate mai bună de a concepe acest capitol decât aceea de a reda, în citate uriașe, înțelepciunea aflată în imediata mea apropiere: este vorba de cartea „Terapia unificării – abordare holistică a transformării și dezvoltării umane", 2004, autor Iolanda Mitrofan (ilustrații… Mădălina Voicu ), căreia îi voi da „cuvântul" în cele ce urmează:

<< Funcționând holistic, ființa umană este o „realitate ce devine neîncetat” pe care o putem numi Spațiul TransformatorEgo-SINE (STES). Ți-l poți reprezenta simbolic sub forma unei sfere al cărei interior se constelează perpetuu ca rezultantă a modului specific, original și imprevizibil, de la o persoană la alta, în care se interconectează experiențele subiective, simultan pe mai multe axe teoretice, funcționale, cu duble intrări (polare).

Aceste axe sunt doar repere ale HĂRȚII de procesare a informațiilor și de direcționare sau utilizare a energiilor care dezvoltă și susțin procesul vieții (bio-psiho-spiritual). Ele construiesc schema de interconectare sau „temelia” programelor (softurilor) personale de evoluție și nu se confundă cu conținutul acestor programe și nici cu codurile simbolice și semnificațiile pe care le păstrează sau restructurează în dinamica experienței dezvoltării.

Principalele repere ce configurează „profilul” dinamic, al devenirii ființei umane, în fiecare clipă, sunt trei, ce trebuie înțelese în simultaneitatea lor funcțională, sinergetic:

Axa Rolurilor Identitare sau a tranziției de la Ego la Sine care asigură funcția de CONSERVARE și UNIFICARE interioară, echilibrantă a ființei umane, pe orizontală și în adâncime;

Axa Timpului care asigură funcția de DEZVOLTARE și reperizează planul și procesul „desfășurării” ei, spiralate, ciclice, pe diagonală;

Axa Conștientizării, care asigură funcția TRANSFORMATOARE și procesul de „re-înfășurarea” experiențielă, pe verticală și în adâncime, ce stă la baza extinderii, aprofundării și modificării calitative a cunoașterii în general și a celei de sine și de altul, în special, pe direcția evoluției și integrării spirituale. (vezi: figura 1 – stadiul persoanei neintegrate; figura 2 – stadiul persoanei în curs de integrare, parțial unificate; figura 3 – stadiul persoanei unificate, integrate în Sine).

(Vrei câteva exemple în „lectură rapidă”? Iată-le: Sunt bărbat (femeie), trăiesc în prezent și sunt conștient(ă); sunt bărbat (femeie), „trăiesc” în viitor și sunt în iluzie, adică sunt nonconștient(ă) sau inconștient(ă); sunt tată sau mamă, bărbat sau femeie, „trăiesc” în Trecut, adică sunt în Inconștient; sunt femeie sau bărbat (mamă sau tată), trăiesc în Prezentul extins, adică în Transconștient, îmi asum responsabil libertatea de a mă dezvolta, relaționa și manifesta creator. Exemplele pot continua, dar… mai întâi să ne familiarizăm cu reperele funcționale ale ființării).

Axa Rolurilor Identitare: Masculin-Feminin și Patern-Matern poate fi reprezentată grafic sub forma a două axe perpendiculare, interconectate sub forma simbolului crucii, ce „sectorizează teoretic” în patru cadrane Spațiul TES.(vezi figura 4)

„Ghemul experiențial” la scara dezvoltării tinde să se desfășoare dinspre Sine (nucleul inefabil și primordial al ființării) către Ego – ca formă de manifestare identitară exprimată și configurată dinamic prin roluri, patternuri și strategii adaptative (mai mult sau mai puțin eficiente) ce personalizează individul (v. Figura 5A). Pe măsură ce se desfășoară, creind „spațiul personalizat al trecerii” de la Sine la Ego, simultan, „ghemul experiențial” se și reînfășoară, sporind sau dilatând Egoul pe seama „integrării” (v. Figura 5B) sau „neintegrării” propriilor experiențe de dezvoltare, atât pozitive, cât și negative, autoblocante. Cele 4 roluri identitare, fiind polare în manifestările lor, ele constituie 8 „rădăcini” și tot atâtea direcții de integrare (teme de lucru terapeutic) în procesul unificării interioare a Egoului care tinde către re-integrarea cu Sinele.

Ai să te-ntrebi cum poate crește Egoul pe seama experiențelor neintegrate psihologic… Ei bine, este principala lui „știință” de a se construi simultan din „zgură” și din „diamant”, parazitându-și, ascunzându-și sau ignorându-și „diamantul” iscat în propria-i evoluție (prin transformarea „zgurei”), dar și preschimbându-și „diamantul” în „zgură” ori risipindu-l, acumulând cu fervoare și sporindu-și „mizeriile existențiale” pentru care metafora „zgurei” e prea neîncăpătoare. Egoul are tendința să se atașeze și să nu renunțe la propriile-i „reziduuri” și experiențe traumatizante („zgura”) pe care le reiterează dureros sau le reprimă și depoziteză pe termen lung. Are tendința de a se impurifica. Ele devin un fel de „deșeuri psihologice” care, deși pot fi și toxice, stocheză potențiale energii, tot așa după cum cărbunii din adâncuri dacă îi scoți la suprafață pot deveni un combustibil neprețuit, încălzindu-te și luminându-te (p. 29).

Dincolo de metaforă, în mod sincron, lucrurile chiar așa se întâmplă, dacă Egoul descoperă cum anume să ruleze și să folosească „stocul” mizerabil în favoarea sa, „arzându-și-l” și convertindu-l în „câștig” de viață, care capătă forma unei cunoașteri superioare, a unor acțiuni strălucite prin creativitate, precum și a unei maturități afective nucleate de capacitatea de a iubi. Egoul are vocație alchimică în dublu sens: transformă diamantul în zgură și zgura în diamant și asta o poate face la infinit asemenea legendarului Sisif, dacă nu învață să scape din capcana repetiției, optând pentru stabilizarea unuia dintre poli, ceea ce însemnă schimbarea calității manifestării sale duale, unificându-se, paradoxal pentru a se putea din nou manifesta dual, dar poate pe un plan mai înalt, sau diferit calitativ al evoluției și conștiinței.

Referindu-mă doar la o secvență a procesului de transformare, respectiv la cea a Egoului în Sine, Freud ar fi numit cu satisfacție această manevră spontană de „reciclare” a deșeurilor – „sublimare” și aș fi foarte de acord cu el dacă nu s-ar fi gândit exclusiv la energia sexuală reprimată (eros). Eu mă gândesc („întâlnindu-mă” aici în opțiuni cu V. Frankl și cu F. Perls) că și energia blocată în experiența Fricii irepresibile, repetate, ca și cea generată de experiența Furiei și a Agresivității sunt predispuse „sublimării”, adică transformării lor creatoare și reutilizării „forței” lor energetice, repolarizate creator, în procesul de adaptare și creștere interioară.

În sprijinul acestei idei argumentează consistent evoluția copilului, dar și a adultului, în special prin modul creativ de-a face față stărilor limită, când frica se „topește” în curaj, răbdare, forță de acceptare, mobilizare și disponibilizare pentru supraviețuire, iar furia, revolta, agresivitatea adesea stau la baza unor atitudini și acțiuni transformatoare de tip creativ sau rezolutiv, chiar de control responsabil al propriei vieți.

Integrarea experienței fricii, mâniei, urii, agresivității, lăcomiei, invidiei prin repolarizare (sau sublimare, cum ar zice Freud) echivalează cu activarea unei noi resurse creatoare, o rezervă energetică ce poate susține un salt „spiritual”, mai ales dacă persoana este și sprijinită și însoțită terapeutic, în acest sens. (Îți reamintești, sper cuvintele lui Iisus: „Cei din urmă vor fi cei dintâi…” poate că acum îți spun și altceva…) Atenție, însă, te rog, să nu gândești mecanicist… Constelația STES a fiecărei persoane se autogenerează experiențial, fiind o funcție de nivelul integrării și unificării celor patru roluri identitare, definitorii pentru ființa umană (corespondente simbolic celor patru elemente fundamentale ale lumii noastre: Aer-Apă în rezonanță cu axa masculin-feminin (fiu-fiică) și Foc-Pământ corespondente axei rolurilor parentale (tată-mamă). Cele patru elemente primordiale alcătuiesc împreună un fel de „matrice ontologică arhetipală cosmică”, ce transmite principalele caracteristici și forțe de manifestare, simbolizate sau reflectate în configurația identitară a fiecărei persoane, care poate prezenta grade diferențiate de integrare psihologică a celor patru elemente-forță definitorii (matriceale). Ele sunt conectate cu celelalte două axe-reper, cea temporală și cea a calității conștientizării. Această conexiune determină raporturi de consonanță sau disonanță între cele patru fațete ale eului polar, conferind fiecărei persoane, în evoluția sa un stil funcțional unic, o identitate ce se schimbă calitativ, în măsura în care își integrează și unifică cele patru posibilități de manifestare comportamentală (revezi figura 4).

…Să nu-ți imaginezi că dacă ești celibatar sau nu ai parcurs încă experiența parentalității (adică nu ai proprii tăi urmași), asta ar însemna că nu-ți poți integra o parte a Egoului. Nici pomeneală… Tu conții deja experiența rolurilor polare, rezultată din contactul cu proprii tăi părinți sau cu substitutele lor (inclusiv modele prescrise cultural, în cazul persoanelor orfane sau abandonate și instituționalizate în copilărie) pe care o transferi sau o developezi continuu în alte contexte ale vieții tale. Adică te comporți față de alții și în primul rând, față de tine însuți, în „calitate” când de tată, când de mamă, când de bărbat, când de femeie, cu toate caracteristicile „gustate” pe piele proprie în primii tăi ani… Iar dacă traumele de contact sau de relație au fost semnificative, cum să-ți integrezi „maternitatea” sau „paternitatea” care sunt pentru tine „realități emoționale și cognitive” indigeste!? Crezi că este ușor să le „remetabolizezi”? Bănuiesc că ți-ai răspuns deja și înțelegi de ce mă preocupă asanarea, recondiționarea, iertarea și integrarea acestor experiențe primare, pe care ai tendința să le reproduci simbolic în modul tău de-a fi și-n tot ce faci (p. 30 – 31).

Puterea primelor „programe”-ghid stă bine ascunsă în Inconștient, dar nu-i nici un pericol să le readucem la lumină și să le „depanăm”, „devirusăm”, „modificăm”, „rescrie” și resemnifica. Într-un anume fel, noi toți ne re-manifestăm părinții ca și relația dintre ei în propriul scenariu de viață care îi „propulsează virtual” în multe dintre comunicările, opțiunile și acțiunile noastre.

Puterea creatoare a minții tale este contraforța care îți stă la dispoziție și te ajută, dacă accepți să cooperezi cu „EA”, adică, în fapt, cu tine însuți, mai complet. Pentru că eu, ca terapeut, nu o să-ți dau nici o interpretare a comportamentelor tale simbolice. Va trebui să o descoperi singur, să ai acces la propriile-ți simboluri, personaje și mesaje interioare. Eu doar te însoțesc în Labirint, facilitându-ți înaintarea și insight-ul.

Sarcina mea este să te antrenez, cumva, în exprimarea propriei capacități de a da sens „lumii tale interioare”, rescenarizând-o în prezent. Într-un fel „mediez” în spațiul de tranziție, între tine ca Ego și tine ca Sine, dar explorarea și „ce faci” cu tine și din tine îți aparțin în exclusivitate. Desigur, te sprijin în a-ți înțelege dintr-o perspectivă nouă experiența, în a o accepta și integra, autoiertându-te și iertându-i pe ceilalți semnificativi din viața ta. Dar tu ești cel va ierta, nu eu… și tot de tine ține și schimbarea, de ritmul și capacitatea ta de a o face.

Eu sunt Prezent(ă) doar și-atât cât îmi permiți, te „antrenez” să vezi, s-asculți, să miroși, să guști, să simți, să fii aici, acum, tu însuți și să-ți permiți să dai curs „transformării” pe care tu o poți manifesta. Noi doi colaborăm, dar Tu îți conștientizezi „scenariul de viață” și rolurile jucate și tot tu ești și autorul care-l rescrie, astfel încât să se poată rejuca, în fiecare „stagiune” altfel. Înveți să concepi și să practici în realitate (nu în fantezie), Arta Scenariului cu multiple Alternative, apoi pe cea a Scenariului Alternativ, multiplu Unificat. În felul acesta te deblochezi și te „re-inventezi” mai integrat, în Spațiul de tranziție a Egoului spre Sine.

Omul sănătos, normal tinde să-și integreze „jumătățile” psihologice fundamentale în funcționarea psihică (ceea ce corespunde fiziologic integrării emisferelor cerebrale). Cu cât reușește să-și integreze mai adânc componentele identitare ale celor patru roluri de bază (bărbat, femeie, tată, mamă), cu atât se disponibilizează pentru un grad mai înalt și mai complet de adaptare, ceea ce se exprimă într-un prim nivel mai subtil de unificare interioară. Cu cât este mai unificat identitar, cu atât autocontrolul, responsabilitatea și libertatea sa sunt mai înalte, având drept consecință obiectivă eficiența personală și colectivă, iar subiectivă – satisfacția autoîmplinirii. (Atenție! Să nu confunzi această transformare cu pierderea sau alterarea identității sexuale, adică de gen; aceasta ține de „hardul”biologic în cea mai mare parte; condiționările genetice și neuro-endocrine de „formatare” și păstrare a vieții sunt puternic structurate și în general mai stabile comparativ cu cele psihice, mai complexe, mai sinuoase, dar nu neapărat labile. Deeh! – beneficiul materiei condensate (soma!)… Excepție fac repolarizările psihice transsexuale, disociate de corp, care scapă controlului „biologic” sub presiunea interferențelor subtile, psiho-informaționale… Componenta psihologică ce ține de integrarea masculinității și feminității e pervertită și confuză în acest caz special, cu consecințe comportamentale pe măsură) (p. 32).

Ajunsă în acest punct este momentul să-ți precizez câte ceva despre modalitatea ușor diferită în care concep eu personalitatea ca o constelație dinamică de potențialități energetice, reactive, atitudinale, disponibilități și strategii rezolutive și creatoare, comportamente, exprimate și simbolizate prin roluri manifeste, tranziente și virtuale, dinamice și transformative.

Încercând să „extrag” personalitatea din manifestarea ei autentică și mai puțin schematică și structurată, cu care ne-au obișnuit manualele clasice, am ajuns la concluzia că Personalitatea este în cea mai onestă realitate observabilă, longitudinal și contextual – o manifestare dinamică și transformativă a fiecărei individualități umane, configurând și îmbogățind perpetuu o „curgere” identitară, unică, originală și nu tocmai previzibilă, decât dacă ne limităm la a o evalua transversal, într-o secvență contextuală a vieții ei, adică acum și aici. În viziunea mea, personalitatea este departe de a fi o structură fixă, reperizată de cele trei dimensiuni ale sale (temperament, caracter și aptitudini) considerate evaluabile obiectiv, departe de a se menține chiar și în celebra teorie de acum, dar prea săracă, a lui Jung (completată de Eysenck) interesat de „fațadele” reacționale și comportamentale orientate fie mai curând spre interior (introversie), fie către polul opus (extraversie).

Această „curgere” identitară deși are ca nucleu relația eului masculin cu cel feminin, specifică fiecărei persoane în baza istoriei sale de viață, a raporturilor cu primele modele parentale (introectate), ea nu se reduce la rolul de gen (sex), și se dinamizează prin alte roluri și „măști” ale acestora – roluri filiale(fiu-fiică), roluri materne și paterne, roluri fraterne, „stări alternative ale egoului” după E. Berne – rolul de copil, adult, părinte, cu toate tipurile lor subînscrise. La acestea se adaugă roluri profesionale, comunitare, spirituale, fiecare manifestat într-o diversitate greu de imaginat, precum și roluri construite, acceptate, de fațadă – Persona – în complementaritate cu roluri respinse, ocultate sau potențiale, ce țin de Umbră (în accepția lui C. G. Jung), adânc înrădăcinate în Inconștientul individual și transgenerațional!

Despre ce este o persoană și ce nu pare a fi ea, dar poate foarte ușor să activeze în prezent, să aducă la suprafața comportamentului, al „măștii” sau al rolului social „ofertant”, exprimat la un moment dat, putem spune câte ceva, fără riscul de a greși prea mult. Dar despre ce devine personalitatea în fiecare clipă, cum se conectează și deconectează constelațiile sau configurațiile ei interioare la nivelul egoului polarizat – conștient (Persona) și inconștient (Umbra) – în contextul evenimentelor de viață și mai ales, în ce fel și cum se-ntâmplă apropierea și îndepărtarea Egoului de Sine, este mult mai greu să cunoaștem și să modelăm. […]

În consecință cel mai frumos gest de apartenență la umanitate este să dai curs potențialului creator de care dispui în toate planurile vieții, ceea ce te va face, invitabil, o identitate, adică o „manifestare” unică. Cu cât ești mai diferit cu atât aparții mai mult prototipului umanității și în consecință o onorezi mai mult, îi conferi șansa supraviețuirii la scara evoluției universale.

Cu cât accepți mai mult diferențele fizice, comportamentale, afective, cognitive, valorice, sociale, culturale, etnice, religioase cu atât ești mai OM, mai unificat cu lumea infinit de diversă și frumoasă căreia îi aparții, adică ești chiar purtătorul și continuatorul spiritualității ei. Lumea are nevoie de tine tocmai pentru că ești diferit de ceilalți deși aveți foarte multe în comun.

REPERE ÎN ANALIZA DE SIMBOL

(Premise pentru o teorie alternativă holistică a dezvoltării personale centrată pe unificare)

În general Viul este rodul unei întâlniri creatoare între cele patru elemente-forță pe care le conține și prin care se manifestă universul atât cât îl percepem noi acum – aer, foc, apă și substanță condensată (pământ). Am putea înțelege Viul drept al cincilea element fundamental rezultant și integrator, transformat calitativ al primelor patru. El s-ar putea suprapune peste conceptul de eteric – comun regnului vegetal și animal, completându-se și extinzându-se în cazul omului cu expresii mult mai rafinate de manifestare a câmpului energo-informațional, de tip psihologic și spiritual, polarizate și „impregnate” de atributul „alchimic” al conștientizării de sine din care derivă toate miraculoasele șanse ale cunoașterii și evoluției umane.

Ființa umană, se instituie ca un produs al unificării, integrării și transcenderii caracteristicilor, potențialelor și tendințelor celor patru „forțe” sau elemente fundamentale, păstrând la nivel energetic, informațional și funcțional atributele lor de bază, pe care le reproduce, rafinează, dezvoltă și transformă holistic în manifestarea lor polară, în mod spontan și sincron în corp, psihic și spirit.

Ființa umană, ca parte integrantă și ca expresie hipercomplexă a Viului, presupune integrarea atributelor și potențialităților de expresie și acțiune ale celor 4 elemente, într-o nouă calitate a manifestării, care, deocamdată, reprezintă nivelul ultim de creație universală pe care îl cunoaștem parțial, dar care fără îndoială, este doar o secvență din infinita scară a evoluției viului înzestrat cu atributele conștientizării de sine, inteligenței, iubirii și intenționalității și nu numai…

Din perspectiva devenirii și funcționalității, persoanele și expresiile lor de manifestare ca personalități și roluri sociale sunt expresia Totului, iar scenariile de viață pe care le dezvoltăm, atât personale, cât și transgeneraționale sunt funcții dinamice, probabilistice, ale acestuia. Astfel, fiecare dintre noi suntem un microunivers, generat prin condensarea, „înfășurarea” a ceea ce există expansiv, „desfășurat” și căruia îi atribuim numele de Univers. Ca parte a acestuia, fiecare dintre noi ne manifestăm și prindem un „contur specific” prin conectarea creatoare a forțelor naturale fundamentale în virtutea legilor de interacțiune transformatoare.

Fiecare persoană poate fi privită ca un punct de întâlnire a principiilor fundamenatale naturale de evoluție și integrare, ca o unificare și conectare individualizată, unică, irepetabilă, a celor patru manifestări și forțe energetice și informaționale universale – foc, pământ, aer, apă (revezi figura 4). În plan consonant, atributele lor polare se traduc în funcționalitatea psihicului și comportamentului uman prin intermediul rolurilor reperizante pentru constelația identitară a fiecărei persoane:

Rolul patern ca expresie simbolică predominant a elementului FOC

Rolul matern ca expresie simbolică predominant a elementului PĂMÂNT

Rolul masculin (fiu) ca expresie simbolică predominant a elementului AER

Rolul feminin (fiică) – expresie simbolică predominant a elementului APĂ

Ele coexistă în proporții diferite, de la o persoană la alta, simultan în plan conștient (sub forma rolurilor asumate), cât și în plan inconștient (sub forma rolurilor și pattern-urilor comportamentale virtuale, latente, potențiale sau reprimate (dacă ne referim la cele de tip nevrotic).

Care ar fi consonanțele polare, simbolice și reale, ale celor patru repere universale, cu funcționalitatea psihică și rolurile identitare de bază? […]

Pentru că între cele patru elemente sunt relații de dublă (polară) și mutuală influență și transformare, prin unele atribute regenerându-se, îmbogățindu-se, transformându-se creator, evolutiv, prin altele blocându-se, anihilându-se sau transformându-și distructiv esența, le voi prezenta în succesiunea raporturilor lor (re)generative directe și apoi indirecte, precum și a funcționalității lor transformative mutuale, atât pe principiul complementarității (întâlnirea opușilor), cât și pe principiul similarității (întâlnirea identicilor).

Le putem reprezenta funcțional asemenea unui cerc ce susține patru sectoare, ale căror arcuri de cerc reprezintă relația evolutivă, directă, „citită” de la stînga la dreapta, și respectiv, relația inversă, blocantă sau involutivă, a cărei lectură se poate face, în cheia simbolică polară, orientată de la dreapta la stânga (sensul invers acelor ceasornicului). Cercul este generat de cele două axe ale polarităților în oglindă – axa sus-jos care corespunde rolurilor polare tată-mamă, consonante cu elementele foc-pămînt și axa stânga-dreapta care corespunde rolurilor polare masculin(fiu)-feminin(fiica) consonante cu elementele aer-apă (vezi figura 6).

Dacă ar fi să ne raportăm la reperele uzuale de orientare în spațiu, reflectate sincron și în harta tridimensională a corpului uman, punctele cardinale situate în extremitățile crucii simbolice ce ne susține(o imagine mai completă a ceea ce numim „AXIS MUNDI”), sunt astfel conectate:

– prima axă – Sus, Nord, Foc, Patern (la nivel corporal – cap, partea superioară a corpului, informație, minte-intelect, valori ordonatoare, spirit) complementar cu Jos, Sud, Pământ, Matern (matrice reproductivă, organe sexuale; partea inferioară a corpului, energie, instinctualitate-afectivitate, valori creatoare, spirit);

– a doua axă – Stânga, Aer, Masculin (fiul; la nivel corporal – relația cu masculinul a femininului) complementar cu Dreapta, Apă, Feminin (fiica – relația cu femininul a masculinului; precizez că în harta simbolică a corpului, stânga exprimă eul feminin, dar orientarea sa către sau în relația cu masculinul este codificată și proiectată pe partea stângă a corpului ceea ce și permite acccesarea sau conectarea respectivelor experiențe de relație în travaliile terapeutice focalizate corporal. Același lucru este valabil pentru partea dreaptă a corpului, unde sunt proiectate, activate și decodificate experiențele și informațiile ce țin de eul masculin și relațiile sale cu femininul. Cu altă ocazie voi aprofunda subiectul cu referire la blocaje și traume psihice încifrate, exprimate sau păstrate simbolic la nivel corporal funcțional (inclusiv sub forma anumitor simptome sau maladii somatice, cu valoare simbolică sau de expresie „rezolutivă” patologică, situate în consonanță cu natura perturbărilor emoțional-relaționale și ale dezvoltării eului masculin și feminin, în contextul istoriei relaționale parental-filiale, așa după cum experiența mea, dar și altor autori, în evaluarea și terapia holistică pe o cazuistică extinsă, o demonstrează și argumentează.)

Grilă de decodificare simbolică a atributelor personalității, derivate din nivelul de integrare și manifestare a Elementelor genezice, arhetipale

FOC – PATERN (TATĂL)

Elemente asociate sau substitutive simbolice:

Soare, Lumină, Dumnezeu-tatăl, Spirit,

Informație (structurantă,ordonatoare reperizantă)

Creatorul, Autoritatea, Conducătorul

AER – MASCULIN (FIUL)

Elemente asociate sau substitutive simbolice: toate formele de mișcare, energie, vibrație și acțiune naturale, purtătoare, transmițătoare de de informație sau cu consecințe transformatoare – adiere, vânt, furtună, tornadă și acțiunile asociate mișcării – impuls, inițiativă, transmitere de informație (sunet, comunicare verbală și nonverbală, tăcere).

APĂ – FEMININ (FIICA)

Elemente asociate și substitutive simbolice:

Toate formele de manifestare ale apei în natură – izvor, râu, fluviu, iaz, lac, mare, ocean, rouă, ploaie, apă subterană, gheizer, cataractă sau cascadă și orice alte elemente lichide sau fluide reci sau calde, corporale sau extracorporale care au atributul curgerii sau opusul său, stagnarea și opacizarea, de ex. gheață.

Energie și Informație transfiguratoare.

PĂMÂNT – MATERNITATE (MAMĂ)

Elemente asociate și substitutive simbolice: matrice, uter, forme de relief cu atributul fertilității și al opusului său – infertilitatea– câmpie, mlaștină, deal, mină, sau elemente infertile ale solului –rocă, piatră, stîncă, peșteră, deșert, nisip.

Energie și informație de dezvoltare, de stabilizare și creatoare, germinativă, transformatoare.

Foc – reconectare cu experiențele primare ale părții paterne a Eu-lui, cu toate caracteristicile specifice autorității, structurării valorice și morale clarificatoare, purificatoare și ordonatoare.

Atribute polare:

Aer – Atribute polare:

Apă – reconectare la experiențele primordiale care exprimă și constituie matricea feminină a celei de-a patra părți a Eului.

Atribute polare:

Pământ – Atribute polare:

Reflexia psihologică a celor patru elemente în dinamica integrării Egoului cu Sine.

Incursiune într-o posibilă analiză holistică de simbol

Matricea ontologică arhetipală, rezultată din integrarea celor patru elemente polare se reflectă holistic și simbolic în constelarea și transformările Egoului care tinde la unificare cu Sinele. Ea poate fi reactivată în terapie ca fiind cel mai vechi soft de dezvoltare umană, implicat rezonant, genezic în formele-rol identitare care personalizează Egoul.

În devenirea sa, Egoul integrează manifestări emoționale, atitudinale, cognitive, creatoare și comportamentale specifice fiecărui Element fundamental „întemeietor” psihic, iar relațiile transformative mutuale dintre aceste elemente naturale se reflectă consonant în dinamica integrării rolurilor fundamentale ale ființei umane – cele masculin-feminine, cele parantal-filiale și cele fraterne.

Dacă ne imaginăm reprezentarea Egoului ca pe un cerc (v. figura 6), „harta funcțională a conexiunilor dintre cele două polarități de bază” se structurează din două axe perpendiculare ale opușilor care tind la unificare și transformare mutuală, în tendința lor comună de integrare cu Centrul (Sinele). La acest nivel al analizei, Sinele ar corespunde persoanei unificate care se autoregenerează psihologic, integrându-se spiritual. Acesta este doar punctul terminus teoretic, în realitate, nivelul cel mai înalt de unificare a Egoului cu Sinele producând reluarea ciclului perpetuu al transformării, de data aceasta prin intermediul Sinelui care se remanifestă creator, diversificându-se în alt(e) Ego(uri), modificate calitativ, la infinit (revezi fig. 3). Pentru noi, în calitate de indivizi, acest punct terminus teoretic coincide, tot teoretic, cu moartea psihologică și biologică (eliberarea egoului), dar nu și cu cea spirituală, pentru că unificarea cu Sinele este începutul creator al unei noi manifestări care are nevoie de încorporare, de „configurare” (desigur, pot fi și reconfigurări „din ce în ce mai subtile, și nu neapărat în forma substanțială care ne este familiară sub numele de „corp fizic” (v. în acest sens succesiunea „corpurilor” fizic, eteric, astral, budic, nirvanic, în spiritualitatea indiană).

Cel puțin teoretic, putem accepta, în mod logic, faptul că tendința perpetuă a Viului la transformare, dezvoltare și perfecționare, exprimă tendința transformării naturale a grosierului în „forme de manifestare” din ce în ce mai subtile, în reconfigurări energo-informaționale modificate, decantate, creatoare și care tind la un nivel de conștientizare și cunoaștere din ce în ce mai profund și extins. Practic, pentru ființa umană încorporată fizic, drumul evoluției în această formă de manifestare se sfârșește cu moartea biologică și psihologică, dar care nu este obligatoriu să fie simultane, uneori producându-se decalaje semnificative ale planului psihic față de cel biologic. Mortificarea psihică datorată unor afecțiuni cerebrale importante sau unor maladii psihice grave, în contextul păstrării funcționalității biologice poate constitui un argument în acest sens.

Nu este însă nevoie să mori fizic și psihic pentru a te unifica interior, fuziona și integra cu Sinele, cu consecințe autoregeneratoare. Dimpotrivă, viața este cel mai bun cadru al realizării de Sine, al dezvoltării conștiente și al gestionării capacităților autotransformatoare, pînă la un nivel care poate fi profund individualizat, personalizat. Cu alte cuvinte decalajele evolutive dintre soma, psyche și spirit sunt perfect naturale în dinamica ființării, iar, pe de altă parte, gradul lor de sincronizare, unificare și integrare ar putea fi o garanție a menținerii și dezvoltării sănătoase, ecologice a ființei umane. Acest grad de sănătate și armonie holistică se asigură pe baza transformativității creatoare perpetue, psiho-spirituale, printr-o procesualitate a conștientizării, de la niveluri slab conștiente și cunoscătoare la niveluri supraconștiente, condensate și saturate informațional, ce permit o cunoaștere extinsă și transfiguratoare. […]

Cele patru roluri de bază, în consonanță cu elementele genezice fundamentale (care în cazul omului se traduc simbolic și se manifestă psiho -comportamental prin respectivele roluri), sunt la rândul lor polarizate sub aspectul calității pozitive sau negative, unificatorii sau disipative a comportamentelor respective. Aceasta ne oferă o imagine mai clară asupra gradului de integrare și conectare armonioasă, unificatoare, dintre cele patru „părți” ale Egoului, precum și asupra deficitelor sau exceselor de „integrare” psihică a respectivelor ipostaze identitare polarizate. Apar astfel 8 rădăcini ale manifestării identitare personale (câte două pentru fiecare element-rol, una pozitivă și una negativă în manifestare), care pot fi diferit integrate sau deficitare de la o persoană la alta, în contextul istoriei ei de viață, ontogenetică și transgenerațională. Integrarea celor 8 „rădăcini” creează „trunchiul” – al 9-lea element corespunzând Egoului unificat, iar „coroana” înflorită, apoi plină de roade este, fără îndoială Sinele, al 10-lea element, integrator divin și autoregenerator, care le conține pe toate, așa cum sunt ele, polare (1 și 0, totul și nimic, afirmația și negația, plinul și vidul, manifestarea și nemanifestarea, acțiunea și nonacțiunea, lumina și întunericul, conștientul și inconștientul, masculinul și femininul ș.a.m.d.) (revezi. figura 6)… Îți reamintești de bradul cu 8 crengi desenat spontan de Adriana după travaliul ei terapeutic unificator? Îți spune acum ceva mai mult, această proiecție expresivă, subtil simbolizată, despre strategia operațională unificatorie devoalată în secvența experiențială respectivă?… Personal, înclin să cred că psihismul uman dispunde de un program strategic operațional al autointegrării și unificării interioare extrem de ordonat, bazat pe sinergii și complementarități funcționale care se complexifică pe niveluri din ce în ce mai performante, conceput pe o bază binară care se constelează progresiv prin autoreduplicare și integrare. Aceasta presupune un sistem operațional care deși tinde la unificare și integrativitate, se divide intraoperațional la infinit, pe principiul polarităților, „crescând” astfel în profunzimea bazei de date, autoarhivându-se prin reconfigurări sistematice progresive, în cheie de 4, de 8, de 16, de 32 etc, ceea ce ne sugerează un arbore „energo-informațional”ce se ramifică în interior pe principii extrem de ordonate, armonioase, am zice „muzicale” și care creează „depozitul” sau filonul experiențial al fiecărui individ, păstrând în același timp și îmbogățind, filonul transgenerațional și colectiv căruia îi aparține.

Sistemul operațional al minții și spiritualității umane respectă funcțional principiul dezvoltării unui arbore, foarte asemănător cu cel genealogic, care, la limită conține „înfășurată”, stocată și potențial „desfășurabilă” istoria existențială a întregii umanități, ca parte a Viului. Arborele bio-psihogenealogic este reflectat, codificat simbolic și păstrat în matricea operațională de funcționare a psihicului, astfel încât să nu se piardă aproape nimic și totul să poată fi reconstituit oricând, doar accesând un miniprogram sau o simplă cheie simbolică de rezonanță holistică. Aceasta poate redeclanșa procesul extinderii conștientizării de sine, care conține codificat, supraordonat, nu doar istoria și experiența de dezvoltare personală, ontogenetică, ci și cea filogenetică, cea legată de dezvoltarea, scopurile și disponibilitățile arborelui psihogenealogic și al speciei.

Așa încât, Inconștientul unei persoane nu este nici pe departe un haos informațional așa cum ar putea părea venind dinspre Conștient (psihanaliștii au și ei o contribuție minoră în implementarea acestei supoziții) ci o altă Constelație funcțională, atât de bogată și de profundă, hiperordonată în sistemul ei de procesare, încât pare să ne copleșască la prima vedere prin sensurile și asocierile ale căror relații ne scapă, nefiind în posesia cheii de citire sau a „limbajului(elor)” alternativ(e) care le păstrează și comunică. Procesarea analogică și clusterizarea de trăiri și experiențe senzoriale, imagini simbolice, concentrate informaționale înalt esențializate care „înfășoară” sensuri derivate, mesaje metaforizate și translatate simultan în mai multe modalități perceptuale consonante, corespondente, procesări sinestezice captând semnificații inedite, toate pot constitui „peisajul” operațional inedit, fascinant și năucitor al Inconștientului, la care totuși putem avea acces. Cum anume? Prin intermediul Stărilor transconștiente, care reaccesează spontan aceste limbaje și „depozite” informaționale, eliberând capacitatea de a înțelege, reconstitui și utiliza eficient „mesajele” aparent pierdute sau relațiile de semnificanță dintre ele. Transconștientizarea este o cale naturală și sigură de reconectare și preluare a controlului asupra hiperordonatei „arhive” bio-psiho-spirituale, atât de complex „structurată” încât în starea obișnuită (parțial și fluctuant conștientă în care trăim zilnic), o putem percepe doar întîmplător, ca inaccesibilă, absurdă sau chiar anxiogenă. Intuiții și descifrări spontane de înțelesuri care ne lasă perplecși, sunt astfel autorefuzate sau disociate din comportamentul cotidian și în consecință, învățăm să le refuzăm în continuare, pentru a ne apăra de disconfortul cognitiv și emoțional pe care le-ar putea produce. Inerția obiceiurilor noastre este una dintre cauzele care ne blochează canalele autocunoașterii și intercunoașterii.

Este lesne de înțeles, că de aici, deducem și problemele legate de blocaje sau disfuncții ale respectivelor roluri identitare, ale imaginii de sine și a nivelului ei de adecvare/acceptare sau inadecvare/inacceptare, exprimate prin dificultăți în adaptare și relaționare în cotidian, condiționate de disfuncții sau „virusări” contextuale ale programului strategic-operațional psihic cu funcție de integrator sau unificator intern. „Depanarea”, reconectarea sau „re-naturalizarea” respectivului soft perturbat se poate face cunoscând și respectând principiile lui de funcționare – holisticitatea, sincronicitatea și intenționalitatea creatoare auto regenerativă, focalizarea pe împlinirea sensului și a „temelor” personale și colective de viață, dintr-o perspectivă creatoare, ceea ce deschide o cale sigură de autocontrol, autocorecție și dezvoltare personală autoactualizantă.

Aceasta ne ajută în procesul terapeutic să provocăm, să diagnosticăm sub forma unei diagrame personale, să explorăm și să transformăm cele patru manifestări identitare și conexiunile dintre ele, în sensul integrării și unificării lor, ca bază a maturizării și echilibrului în dezvoltarea personală și interpersonală.

Astfel, foarte frecvent, travaliul terapeutic se focalizează pe analiza, conștientizarea și compensarea anumitor probleme ale feminității și masculinității, ale comportamentului patern sau matern, iar derivativ, ale rolurilor fraterne, lucrând indirect prin dramatizare, metaforă și analiza de simbol, apoi direct, prin asocierile sincrone revelate din realitatea scenariului de viață personal (v. cazul Adriana, exemplificat anterior), transgenerațional sau colectiv.

Pe de altă parte, între cele patru 4 roluri (corespondente elementelor ontologice arhetipale) se stabilesc relații mutual transformatoare, atât de facilitare, stimulare și integrare a complementarilor, cât și de blocare, ruptură, sau dezintegrare, semnalând dezechilibre semnificative ale rolurilor polare.

Un al doilea tip de transformări, de asemenea cu dublu sens – creator sau distructiv – se produc între elementele identitare de sex contrar și, respectiv, de același sex, dar de nivel funcțional diferit ca rol: relația tată-fiică (patern-feminin), relația mamă-fiu (matern-masculin); relația fiu-tată (masculin-patern), relația fiică-mamă (feminin-matern).

Dacă analizăm simbolic ciclul creator, intergenerativ dintre cele patru roluri, putem desprinde câteva observații interesante (revezi figura 4, circuitele funcționale interconectate și sensul săgeților):

Relația directă dintre Tată (patern, Foc) și Fiică (feminin, Apa) este de transformare creatoare (sublimare) a Femininului de către Patern, așa după cum Focul evaporă Apa, după ce o „clocotește”, modificându-i temperatura. Încorporarea căldurii Focului de către Apă (unificarea principiilor, în plan psihologic – iubirea tatălui față de fiică) o face să-și piardă forma inițială, dar nu și esența, o transformă în abur și o înalță, îmbogățindu-i esența feminină cu cea a sexului opus (în plan psihologic, o extinde, o spiritualizează prin unificarea contrariilor). Soarele evaporă apa și o transformă în nor (adică în aer-masculin care conține apa-femininul transformat), adică îi conferă o nouă calitate – cea de dublu eu, masculin și feminin deopotrivă (norul este un unificator sau conținător al celor două principii – aer-apă). Odată unificată cu principiul masculin, prin intermediul transformării catalizate de tată-foc, feminitatea, după o primă integrare inițiatică, cea paternă, se exprimă și tinde către o a doua integrare inițiatică, cea maternă, participând la actul gestației și generării. În planul realității cosmice, norul redevine Apă (ploaie sau zăpadă), care se revarsă, amestecă sau topește în Pămîntul-mamă, tinzând la o nouă fuziune inițiatică, de data aceasta participarea și autotransformarea apei-feminin matur prin fuziune cu pământul-mamă (potențial gestant), în scopul asumării noului rol identitar creator – maternitatea.

Acest șir de transformări inițiatice ale femininului (Apa) la care participă un agent declanșator – Tatăl (Soarele-Foc) și un agent receptor – Mama (Pămîntul) se reflectă consonant, simbolic și real, prin atributele derivate ale Elementelor-forță, în dezvoltarea și integrarea eului feminin și a comportamentului său specific – feminitatea ce tinde la maternitate, Acesta este cursul creator transformativ natural și psihicul uman ființeză prin integrarea acelorași principii și interacții înalt simbolizate și transferate în dinamica manifestărilor Egoului. În plan psihologic, relația pozitivă, iubitoare și protectivă sau forma acceptării, confirmării și căldurii emoționale transformatoare a tatălui față de fiică (inclusiv relația dintre un bărbat care asumă rolul patern și o femeie care asumă rolul filial) conduce la dezvoltarea, transformarea și unificarea părților polare ale egoului unei femei (masculin-feminin), maturizând-o și permițându-i ulterior să-și asume maternitatea în raportul egalitar cu un alt bărbat (un partener, cel iubit) care la rândul său, își asumă și dezvoltă, în consecință, rolul patern. E un fel de ștafetă care se transmite de la un rol patern pozitiv la un alt rol patern potențial, care se activează sau „pozitivează” de către un alt bărbat, prin intermediul aceleiași femei (fiica ce integrează masculinitatea tatălui și pe care o identifică sau transferă în cea a partenerului, oferindu-i, cel puțin teoretic, acestuia, oportunitatea asumării noului rol – paternitatea).

Realizezi însă ce se întâmplă atunci când relația tată-fiică nu este firească, ci patogenă (de exces, de tip incestuos sau de deficit) sau absentă și ce riscuri derivă, la distanță și pe termen lung, în relațiile ulterioare ale fiicei cu sexul opus… În aceste situații, asumarea și integrarea feminității, și cu atât mai mult a maternității este sever stopată, blocată, pervertită sau regresată (infantilă), ceea ce are un impact defavorabil, inclusiv la nivel transgenerațional. Nivelul de autoîncredere al unei astfel de persoane (ca parteneră de cuplu și ca femeie, în general) este scăzut, iar capacitățile ei de afirmare blocate, chiar dacă potențialul său intelectual sau energetic este crescut (vezi „magnetismul” atractivității generat de alianța energetică de tip compensator cu mama). Timiditatea, conduitele evitante, ostilitatea nemotivată, dependența emoțională versus nonimplicarea, lipsa de rezonanță afectivă și trăirea compensatorie în fantasmă, susceptibilitatea și anxietatea de relație pot fi câteva dintre manifestările cele mai frecvente, simptomatice pentru o feminitate neintegrată. Lucrurile se complică „la distanță”, pentru că, în cazul unei feminități neintegrate, chiar dacă se produce modificarea biologică de rol – respectiv maternitatea, aducând pe lume copii – din punct de vedere psihologic, femeia poate fi inaptă să-și asume corespunzător, matur și hrănitor emoțional rolul matern, ceea ce creează efecte patogene în relația sa de parteneriat și în cea cu proprii săi copii. Istoria relațională ulterioară crește progresiv riscul repetițiilor distructive în raporturile părinți – copii, pentru că neintegrarea feminității, ca și a masculinității, de altfel prin intermediul Elementelor-Sursă, originare, este greu de compensat spontan prin intermediul unui eventual partener de substituție (reparator sau terapeutic), decât pe termen relativ scurt și la suprafață. „Mimarea” unei relații paterno-filiale (ca și cea de tip fratern, incestuos, v. axa de analiză simbolică aer-apă), în context partenerial erotic nu face decât să agraveze confuziile și deficitele de confirmare mutuală, favorizând anumite deconectări sau dependențe afective blocante pentru ambii parteneri.

(Acestea sunt „capcane” ale parteneriatului erotic). Pentru evoluția Egoului către Sine, șansele de transformare sunt reduse sau foarte lente, iar eșecul și insatisfacția rezultată din nemanifestarea rolurilor unificatorii și egalitare de tip adult-adult integrat, sunt iminente. Cu toate acestea multe cupluri (în ultima vreme mă întreb dacă nu cumva majoritatea!?…) se întemeiază pe acest principiu al compensării unor relații parental-filiale disonante și al transferului nevrotic blocant, cu atât mai mult cu cât în lumea actuală relațiile parental-filiale traverseză o gravă criză de comunicare. Perturbările relațiilor de cuplu, la fel de îngrijorătoare, astăzi, nu sunt decât efectul secundar al celor dintâi.

Mai mult, stereotipurile culturale perverse și reprezentările sociale tradiționale, înalt valorizatoare ale comportamentului pasiv, supus, delicat, retractil, sensibil, visător, romantic și rezervat ca fiind „simptomatic” sau relevant pentru feminitate, manipulează subtil alegerile parteneriale ale majorității bărbaților către feminitatea neintegrată, transformând relațiile de cuplu adesea în „scena” unor experiențe care nu vizează coevoluția creatoare a partenerilor, ci mai curând evoluția fiecăruia pe seama involuției celuilalt, ceea ce naște suficient de multe probleme în dinamica partenerială și psihoindividuală, încât mai devreme sau mai târziu, cei în cauză, să devină candidați la un stagiu sau la o cură terapeutică (ori, cel mai adesea, la nefericire perpetuă). Personal, cred că experiențele de acest tip pot beneficia de analiza și dezvoltarea personală în și prin grup, de tip restructurant și unificator, ca de o modalitate alternativă de maturare și integrare a rolurilor identitare deficitare sau inadecvat asumate și fixate, pentru ambele sexe.

Există și un alt tip de perturbare a relației Tată – fiică legată de Excesul de „feminitate” ca urmare a unei coaliții profunde, simbiotice între mamă și fiică, orientată negativ față de tată, ca urmare a frustrării emoționale și sexuale a mamei față de tată. O relație partenerială în care deficitul de ofertă masculină antrenează o receptivitate neconfirmată, nesaturată, neâmplinită a femininului, creează premisele unei coaliții nefirești între mamă și copiii săi. Dacă fiica este mai curând „unificată” cu mamă, ea se contaminează de sentimente de respingere inconștientă și ranchiună față de tată, identificându-se cu mama și opunându-i-se eului patern cu toată forța generată de energia unificată a două roluri identitare de tip feminin – apa și pămîntul. Ca și în natură, în acest caz, Focul poate fi „stins” de excesul de Apă, de furia apei dezlănțuite, așa cum potopul sau inundația sunt generate de acumulări excesive de nori care slăbesc, evident, contactul cu Soarele, aparent atenuându-i puterea. Excesul de feminin subminează eul patern (inclusiv cel masculin), ceea ce în plan psihologic se reflectă în neintegrarea atributelor ce țin de acest rol și accentuarea distructivă ale celor polare de tip feminin și matern (poți consulta „harta” consonanțelor simbolice” anterior prezentate și vei avea o imagine mai clară asupra manifestărilor egoului cu exces feminin, putând să deduci pe cont propriu problemele de relație ale unei astfel de persoane în propria sa istorie a dezvoltării).

Constelarea celor 4 roluri ale Egoului urmează în general loial modelul experiențial primar, al familiei de apartenență, tinzând să-l „reproducă” sau „compenseză” spontan prin excese, deficite sau mecanisme de apărare, efectul la distanță al traumelor identitare generate de interacțiunile parental-conjugale și parental-filiale dizarmonice.

La nivelul Egoului, neintegrarea feminității și masculinității (lucrurile stau exact la fel în cazul relației mamă-fiu, în consonanță cu relația Pământ-Aer) devin obiective terapeutice, reconstituirea reparatorie la nivel emoțional și mental a relației de deficit sau a celei de exces (la fel de păgubitoare), permițând acceptarea, revalorizarea și iertarea deblocantă la nivel inter-și transgenerațional. Aceasta redeschide nivelul optim de receptivitate și comunicare cu sexul opus și integrarea unei semnificative „părți” a Egoului neintegrate – fie cea feminină, fie cea masculină, ceea ce creează, ulterior premisele reconectării benefice cu partea polară, întru o mai profundă unificare interioară. Acest grad de unificare recuperat sau restituit din istoria de viață a clientului conferă maturitate emoțională, cognitivă și spirituală, deblocând cursa dezvoltării persoanale și a autotransformării.

Cred că oamenii nu pot fi părinți competenți cu adevărat decât atunci când și-au integrat ambii părinți în mod autentic, și în special, fiecare părintele de sex opus (fie ei părinți incompetenți, divizați, patogeni sau absenți). Aceasta se poate produce printr-un travaliu de conștientizare, acceptare, iertare și recunoștință iubitoare, într-un cadru terapeutic, avizat, capabil să faciliteze non-judicativitatea filială și resemnificarea rolurilor și „ofertei” părinților dintr-o perspectivă pozitivă, înțelegerea motivațiilor și limitelor acestora, în contextul propriei lor vieți… și nu în cel de transfer „nevrotic” al propriei tale vieți.

Nu exclud posibilitatea ca același lucru, într-un timp mai îndelungat să se poate întâmpla uneori spontan, prin forța timpului însuși, a unor noi înțelegeri sau reevaluări mai „înțelepte”, a experiențelor diverse și a unor relații de mentoriat, dar riscul menținerii unor blocaje, frustrări și tendințe la intrarea în relații substitutive codependente, imature, posesive, bazate pe control, este considerabil, cu tendință certă de accentuare în timp. De aici suferințele personale și relaționale pe termen lung, autoînșelarea și menținerea unor condiții de certă „mutilare emoțională” pentru urmași, care vor prelua o parte, cel puțin din „povara” părinților, devenind fie „umbra”, fie „substitutul” lor fidel întru suferință…

La scară transgenerațională, confuziile, frustrările, minciunile, suferințele și ranchiunele unei generații se transmit inconștient, dar și prin contagiu conștient, ca potențial și „teme de viață” urmașilor, amplificându-se și reluându-se uneori pe parcursul mai multor generații, direct proporțional cu profunzimea „blocajului” sau „erorii” predecesorilor. „ Păcatele părinților le plătesc copiii”, sau „se transmit ca poveri copiilor”, se spune în înțelepciunea populară. Ar fi bine să medităm mai mult pe marginea acestei aserțiuni… Raporturile alterate dintre generații nu sunt însă o fatalitate, ele pot fi asistate, conștientizate și schimbate pe măsură ce persoanele învață să se deschidă față de Sine și să-și asaneze, analizeze și integreze printr-un proces conștient rolurile polare, pe măsură ce descoperă noi sensuri în scenariile lor de viață și își activează resursele autotransformatoare, unificându-se și autoeliberându-se de condiționările trecutului.

Presupun că înțelegi, acum, că atunci când lucrez simbolic cu cele patru elemente naturale, accesez direct și sigur realitatea trăită, cu toate „afacerile” ei nefinalizate, „nemetabolizate”, cum ar spune F.Perls. Deși participanții la grupul dramaterapeutic se situează într-un plan al realității fictive, puterea acestor elemente-simbol îi reconectează, brusc, spontan, la resorturile corespondente ale părților Egoului și la experiențele traumatice asociate dezvoltării lor, deschizându-se „poarta” retrăirii, reevocării și reînțelegerii din perspectiva de acum, ceea ce conduce aproape întotdeauna la schimbare și ușurare emoțională, la revalorizarea și iertarea de sine și a celor implicați în scenariul de viață. Metafora reunește planurile experiențelor emoționale și cognitive din trecut și prezent, fluidizându-le și restructurându-le sensul și semnificațiile îmbogățitor, sau reparator.

Relația Mamă–Fiu (matern-masculin), se accesează simbolic pe axa Pămînt-Aer. În natură relația este gestionată prin intermediul celorlalte două elemente, în special prin acțiunea directă a Focului (Soare) asupra Pămîntului. Soarele, alias paternul, „evaporă” Apa din Pământ, în extremis, arde, secătuiește pămîntul (v. seceta), transformându-l în deșert (neroditor). Excesul de Foc transformă distructiv Pămîntul, creind deficit de Aer (fiu). Căldura copleșitoare face aerul „sufocant”, adică îl vitregește de atributele „hrănitoare”, sănătoase, purificatoare, dinamice. Ca urmare a „arderii” Pămîntului de către Foc, Aerul este îmbâcsit, impur, toxic, greoi, adică alterat cu atributele unei maternități negative, neroditoare, deci transformat distructiv prin fuziune cu partea negativă a maternității („aer stătut, greoi”). În plan psihologic, un tată hiperautoritar creează condițiile unei „fuziuni” nefirești, toxice, între mamă și fiu, acesta identificându-se cu o parte a eului matern, cea negativă – victima și dezidentificându-se parțial cu tatăl (partea negativă – agresorul). În consecință, fiul adoptă un comportament slab, anxios, evitant sau rebel. Asumarea masculinității în aceste condiții devine dificilă, atașamentul și culpabilitatea de separare de o mamă-victimă sunt crescute, favorizând o condiție fizică și psihică precară, nonasertivitate sau conduite de control excesiv, dar poate conduce compensator și la comportamente protestatare fără finalitate, retracție socială, imprevizibilitate, comportament autodistructiv, toxicodependențe. Prin contrast, o relație creatoare, inițiatică a mamei cu fiul, confirmă autoîncrederea, inițiativa, canalizarea impetuoasă a energiei, puterea de exprimare și transmitere a informației, precum și capacitatea de acțiune creatoare. Un fiu care își integrează „maternitatea” în sens pozitiv, își exprimă și asumă masculinitatea creator. Cu alte cuvinte, un fiu bine hrănit emoțional de o mamă-femeie echilibrată, integrată la rându-i (poate fi și o bunică care îl „inițiază” în primii 7 ani) are șanse mai mari să-și exprime latura creativă, originală, expresivă și afirmativă, pentru că resursa sa energetică va fi înaltă. Desigur, canalizarea forței și resurselor de care dispune, orientarea valorică, inteligența și discriminarea, structurarea acțiunilor în vederea atingerii anumitor scopuri, rezistența la efort și capacitatea de a lupta inteligent, responsabilitatea, disciplina și puterea concentrării și finalizării, voința focalizată cunoscător și creator vor fi catalizate însă semnificativ de relația transformatoare, inițiatică (a doua inițiere) cu tatăl (bunicul) său. Integrând pozitiv rolul patern (Focul), rolul masculin (Aerul) își crește considerabil șansele autotransformatoare prin integrarea atributelor creatoare ale acestuia. Masculinitatea devine astfel „Solară”, aspirând legitim la centralitate, recunoaștere, disponibilitate și generozitate, împlinindu-se pe Sine și unificându-se optim cu femininul (a treia inițiere, „instrumentată” generic, de partenera de cuplu).

Logica analizei cu bază simbolică pe care ți-o propun deconspiră, ca pe un fenomen important în evoluția personală ce tinde la unificarea Ego-Sine, „tripla inițiere” pentru ambele sexe, presupunând o succesiune obligatorie de transformări care privesc, într-o ordine inversată pentru bărbați și femei, conexiunile psiho-spirituale „zămislitoare”:

prima inițiere – relația tată-fiică în cazul femeii și relația mamă-fiu, în cazul bărbatului. Conduce la „hrănirea energetică și informațională” (emoțională și spirituală), recunoașterea și configurarea feminității, respectiv masculinității, adică a rolurilor identitare complementare (contrapartea sau opusul); este foarte importantă pentru acceptarea imaginii de sine în sex-rol, pentru confortul psihologic în rolul de femeie sau de bărbat, pentru nivelul de siguranță bazală și de autoîncredere; (îți imaginezi ce se întâmplă când nu ești bine primit în familia ta, pentru că te-ai născut fată, deși părinții plănuiseră să fii băiat, sau pentru că ești „tot băiat” deși sperau să fii, în fine… fată!);

a doua inițiere – relația tată-fiu, în cazul bărbatului și relația mamă-fiică, în cazul femeii. Conduce la identificarea cu părintele de același sex, conducând la prefigurarea rolurilor parentale, corespunzătoare sexului (patern și respectiv, matern); constituie prototipul viitoarelor roluri parentale asumate în scenariul de viață, dar și al atitudinilor și acțiunilor de tip parental manifestate în raport cu sine în constelarea Egoului („părțile” paternă și maternă ale Egoului, manifestate față de sine însuși);

a treia inițiere – relația partenerială (a fiecărui sex cu cel opus, în ambele roluri, unificând cele două mari polarități: masculinul cu femininul și paternul cu maternul (adică în consonanță simbolică arhetipală, unificând aerul cu apa, pe de o parte, focul cu pământul pe de alta) și re-unificând la nivelul Sinelui cele două mari polarități, aflate în raporturi de generare, transformare și integrare mutuală. Relația de parteneriat erotic, sexual și procreativ are o dimensiune spirituală profundă, fiind cea mai completă modalitate de integrare sinergică, holistică a celor trei niveluri de manifestare a ființei umane – soma, psyche și spirit, prin intermediul rolurilor identitare. Relația de cuplu este o matrice autoregenerativă pe care o regăsim și ca model funcțional de generare a Egoului, simultan pe axa Timpului și pe axa Conștientizării. Ea funcționează asemănător procesului de constelare a Egoului, adică prin microprocese transformatoare mutuale și sincrone, concertate subtil, ce tind să asigure echilibrul dintre fuziune și autonomie, dintre unificare și separare, cuplul armonios scenarizând și oglindind în dinamica sa rezonant, sinergic, chiar dinamica interioară a ființei umane, a fiecărui partener și a ambilor deopotrivă, ca într-un Joc al oglinzilor multiplu conectate.

Integrarea celor patru roluri identitare în Spațiul Ego-Sine este optim catalizată de experimentarea relației de cuplu care își asumă parentalitatea, iar unificarea și integrarea cu Sinele prin intermediul urmașilor este primul nivel al autotransformării creatoare, este prima formă de autoregenerare, pe axa timpului, care ține de vocația și programele speciei pentru perpetuare. Ea este o expresie directă a capacității de-a iubi și de a se iubi a Umanității. Iar pierderile și blocajele acestei capacități esențiale pentru ființa umană sunt pe termen nelimitat și constituie primul obiectiv al oricărei terapii psihologice, sociale și spirituale realiste.

A doua formă de autoregenerare se produce pe axa Conștientizării și este un proces strict individual, dar cu impact și consecințe transgeneraționale și colective. Acest tip de autoregenerare, „suprimă” axa timpului, angajând dimensiunea prezentului unificat cu conștiința sa, ceea ce schimbă calitatea procesului cunoașterii și autotransformării, în condițiile unei autoacceptări, autovalorizări, libertăți și responsabilități crescute. Procesul autoregenerativ, în acest stadiu al evoluției se manifestă prin unificarea interioară și integrarea Egoului în Sine (iubire de Sine, în calitate de conținător al eului, tu-ității și alter-ității în egală măsură) modificând nivelul integrării spirituale în matricea ontologică universală.

Acest proces complex reactivează, rafinează și dezvoltă Iubirea necondiționată față de Viață și toate manifestările ei – principala resursă autotransformatoare de tip creator, și totodată principalul nostru soft de autoprotecție și imunitate psiho-spirituală. Unificarea sa conștientă cu resursele minții și acțiunii creatoare, pe de o parte, și cu intenționalitatea creatoare, pe de alta, este cheia dezvoltării umane armonioase.

Acest proces deschide umanității o perspectivă mult mai largă și implicit mai responsabilă în înțelegerea sensurilor și semnificațiilor evoluției sale, în gestionarea și valorificarea inteligentă a resurselor sale creatoare și autotransfiguratoare.

Înțelegi, desigur, că evoluția sănătoasă presupune asumarea și integrarea unei relații naturale, creatoare și echilibrată între cele patru roluri, mai întâi la nivelul experiențelor familiale și de cuplu primordiale, care vor crea o matrice ”ontologică” a Egoului fiecărei persoane, cu particularități psihodinamice ce țin de natura, excesele și deficitele, fragmentările și defazajele interacționale patogene, pe care scenariul de viață al individului și cel al filonului său transgenerațional, le poate manifesta. Reechilibrarea rolurilor identitare la nivelul Egoului prin metodologia specifică Terapiei Unificării, deblochează șirul transformărilor și interacțiilor creatoare în Spațiul Ego-Sine, facilitând progresiv și compensator procesul de re-unificare interioară, de transcendere a limitărilor și capcanelor evolutive.

*

* *

[…] personal, aș complementa harta reperelor interioare ale dezvoltării personalității cu polaritățile identitare (de sex-rol și familiale – roluri parentale și filiale), care conferă personalității o configurație comportamentală specifică și tot atâtea probleme de integrare și acceptare. Cu alte cuvinte, Egoul nostru (cu expresiile sale coexistente polar) se clădește prin introiecția rolurilor paterne și materne (reale sau de substituție), care devin „ghizi interiori” și nu întotdeauna cei mai fericiți, în dobândirea și asumarea rolurilor masculine și feminine care ne conferă „forma” socială dar și psihologică, aparent stabilă, pe care o angajăm în relațiile interumane și cu lumea. Aceste roluri identitare fundamentale se află într-o corespondență simbolică și subtilă, de rezonanță arhetipală, cu cele patru elemente primordiale ale lumii în care trăim și ale căror conexiuni le reamintesc aici: Tată (paternitate) – Foc; Mamă (maternitate) – Pământ; Fiu (masculinitate) – Aer; Fiică (feminitate) – Apă.

Caracteristicile psihologice ale celor patru roluri sunt în foarte mare parte derivate și subtilizate, decantate din expresiile și „forțele” de manifestare ale celor patru elemente, alcătuind un fel de „matrice” ontologică arhetipală a ființei umane. Aceasta ne permite invocarea, provocarea dar și integrarea unor elemente ale personalității, folosind în Terapia Unificării lucrul analitic și restructurativ simbolic cu dramatizare, centrat pe cele patru elemente-forță ale cadrului nostru natural și cosmic (v. exemplificarea din capitolul „Dansul Elementelor”). (p. 74)

Imaginează-ți cercurile concentrice pe care le provoci aruncând o singură piatră în apa unui iaz. Nu contează cât de limpede e, ele oricum se produc iar tu ai acces în felul acesta la faptul că, deși sunt din ce în ce mai largi, cercurile concentrice reflectă același mesaj – ele sunt consecința deciziei și puterii tale de a alege să arunci piatra. Unificarea proceselor informaționale și operaționale prin intermediul cheii simbolice (a metaforei, fie ea posturală, sonoră, ritmică, plastică sau dramatică prin jocul de rol) asigură coerența și claritatea mesajelor esențiale, dar oferă simultan condiții pentru rearanjarea sau reconectarea lor creatoare, astfel încât să redirecționeze și să schimbe comportamentele prin intermediul conștientizărilor directe experimentate.

Se creează astfel mecanisme autorevelatorii și autoevolutive care, prin natura lor spontană, naturală, mențin persoana în contact cu ea însăși, valorificându-i resursele adaptative creatoare la maximum, nemaivorbind de gradul crescut de maturitate, responsabilitate și, în consecință, de autonomie, pe care îl asigură pe termen lung. Terapia Unificării este centrată chiar pe acest obiectiv, fiind în esență o metodă sui-generis în a-l atinge.

Procesele de re-semnificare reprezintă partea cea mai dinamică și miraculoasă a minții umane, exprimată parțial prin ceea ce psihanaliștii și gestat-terapeuții au numit „insight” dar în spatele căruia se află o foarte complicată „țesătură operațională”. Aceasta include recodificarea, decriptarea simbolică, resimbolizarea, developarea, discriminarea, revelarea, reinterpretarea, filtrarea mesajelor și extragerea sau identificarea mesajului-forță, comunicarea simbolică și reformularea logică de ancorare a noului mesaj restructurant pentru atitudinea, comportamentul și traiectoria de viață.

În psihoterapie, și în cea a Unificării în special, „aducerea trecutului în prezent” sau „reconstituirea”, poate fi înțeleasă ca un proces de retroflexie, simultan în plan cognitiv, emoțional și acțional. Retroflexia activează și sondează informații, scheme și strategii simbolice de acțiune asociate cu trăiri deja semnificate, în scopul re-evaluării și re-semnificării lor, din perspectiva a ceea ce persoana este, simte și poate să exprime în prezent, în acum și aici. Astfel, focalizată asupra proceselor sale experiențiale interne, persoana procedează conștient, pe cont propriu, la recanalizări energetice, rearanjări, reutilizări și transformări ale „stocului” informațional, pe care reciclându-l și reconectându-l la realitatea prezentă, se autodeblochează, reînsămânțându-și „solul” cu germenii unor emoții, opțiuni, înțelegeri, acțiuni, roluri și scenarii de viață schimbate. Nu este nimic special sau miraculos în asta, ba dimpotrivă, este doar o revenire la natura sa, la starea de normalitate adaptativă și creatoare. I-am putea spune RE-NATURALIZARE. (p. 61 – 62)

Conceptele pe care le utilizez sunt, spuneam, cele de reciclare și reconversie, adică de recuperare prin repolarizarea propriilor noastre spaime, culpabilități, ostilități, rezistențe, blocaje, atitudini și comportamente care s-au dovedit a fi generatoare de suferință și eșec. Cum s-ar zice, iscăm împreună pasărea Phoenix din propria ei cenușă sau reconfirmăm arhicunoscuta observație cu tâlc asupra lotușilor albi care se decantează din cel mai negru mâl al apelor.

Fiecare parte „îngropată”, respinsă, blocată în inconștientul nostru, fiecare „vulnerabilitate” constituie adevărata noastră resursă, stocul psihologic de care dispunem, pe care conștientizându-l și acceptându-l îl putem „pune la treabă” în favoarea noastră și a celorlalți.

Acceptându-ți vulnerabilitatea nu înseamnă să îi dai curs liber în comportamentul tău cotidian, ceea ce ți-ar crea reale neplăceri, ci presupune un mod inteligent de a lucra asupra ei din perspectiva transformării sale. Căci fiecare comportament este polar și ceea ce numești și trăiești ca vulnerabilitate conține sâmburele manifestării opuse la care tu poți să ajungi „îngrijindu-te” de prima, ca un grădinar-artist (așa cum un japonez se antrenează în bonsai) sau ca un sculptor care transformă cel mai mizerabil lut într-o formă estetică, uneori de maximă puritate și valoare. (p. 65)

Lectură simbolică

Ar fi interesant să-ți reamintesc faptul că în „lectura” proiectivă a testelor de desen se utilizează spațiul bidimensional, care ne oferă chei de acces la semnificațiile informației „traduse” grafic pe direcțiile sus-jos, stânga-dreapta și o direcție combinată – diagonala, asociată cu decriptarea indicatorilor proiectivi pe axa timpului.

Diagonala (în reprezentarea grafică, bidimensională) este direcția teoretică a integrării reperelor temporale (stânga-jos corespunzătoare Trecutului și dreapta-sus corespunzătoare Viitorului). Corelată cu axa egoului, putem „citi” simbolic maternitatea (instinctele, afectivitatea) și inconștientul în cadranul stânga-jos, adică în cel corespunzător trecutului, în vreme ce cadranul din dreapta–sus, traversat de vârful diagonalei, este asociat, simultan și logic, paternității, conștientului, respectiv viitorului. Cât despre celelalte două cadrane, dacă ar fi să le „lecturăm” logic, am putea deduce că exprimă feminitatea – stânga-sus și masculinitatea – dreapta-jos. În această cheie, cele două cadrane nu pot fi gestionate clar pe linia timpului, masculinitatea și feminitatea fiind simbolic deschise în ambele sensuri (trecut-viitor), ele fiind mai curând caracteristici generale, complementare, care țin de prezent, de permanență, de Sineizare, tinzând la reunificare perpetuă. Dacă acceptăm varianta „diagonalei” temporale și a decriptării în plan bidimensional, mă tem că nu suntem decât în posesia unei grile parțiale de înțelegere, ființa umană fiind o realitate tridimensională, iar în plan psihologic, o configurare dinamică, autotransformatoare, pluridirecțională ce tinde la infinit, conectată sau centrată în Sine. Așa încât, a utiliza repere de evaluare parțial valabile riscă să se reflecte în confuzii și direcții false de înțelegere, conștientizare și orientare a lucrului cu sine. Motiv pentru care am încercat să revizuiesc „grilele” sau reperele de lectură simbolică din perspectiva sistemului coaxial tridimensional sincron, considerând sincronicitatea Prezent-Sine-Transconștient ca fiind reprezentată în punctul de intersecție a celor trei axe, coincident de altfel și cu locusul Sinelui autoregenerator. Această formă de reprezentare, în conformitate cu modul holistic de înțelegere a dezvoltării și transformării persoanei, are în vedere toate variabilele reperizante în procesul evolutiv complex bio-psiho-spiritual. În planul proiecției corporale, locosul Sinelui ar putea fi reprezentat la nivelul plexului cardiac și al timusului, asociat cu Anāhata Chakra (în plan subtil) sau cu locusul INIMII (în versiunea creștină) – proiecția capacității de a iubi.

Prin urmare, o variantă mai adecvată de reprezentare este cea tridimensională*, în acest caz axa Timpului putând fi imaginată ca intersectându-se cu axa Rolurilor Identitare, perpendicular, dar în același plan, adică tot pe direcția orizontală, însă poziționată pe linia posterior (spate) corespunzătoare Trecutului, Centru corespunzător Prezentului, anterior (față) rezervată proiecției Viitorului. Te poate ajuta să înțelegi modul concret în care se developează această „desfășurare și re-înfășurarea” a „ghemului”existențial al ființei umane dacă „vizualizezi” imaginea unui om care privește spre viitor și lasă trecutul în urmă, integrându-și simbolic pe partea dreaptă experiențele eului masculin (relația cu tatăl și modul de relaționare cu sexul opus – femininul) și pe partea stângă – cele ale eului feminin (relația cu mama și modul de relaționare cu sexul opus – masculinul). (Precizez că „harta” de lectură a indicilor masculin-feminin nu-mi aparține; v. în acest sens și lucrările lui Michel Odoul, 1999, precum și principiile de lecturare simbolică a testelor proiective de expresie grafică. Eu nu fac altceva decât să le utilizez și reintegrez în propria mea modalitate de a înțelege și lucra).

Astfel, simbolic, „deplasarea omului în spațiu și în timp” poate fi reprezentată ca fiind susținută de o „cruce” rezultantă a intersecției celor două axe „lecturate” la nivelul corpului, conform reperelor „stânga-dreapta” și „față-spate”, care „construiesc” dinamic și „păstrează” codificat, proiectând simbolic, informațiile referitoare la planul său complet de evoluție orizontală – respectiv, înaintarea în cotidian, pe axa timpului (reper „posterior-anterior”) prin integrarea succesivă a rolurilor polare identitare (reper „lateralitate stânga-dreapta”). Blocajele, „suferințele corporale, posturale și kineto-dinamice” și caracteristicile funcționale corporale și mimico-pantomimice sunt indicatori de rezonanță psihologică de mare finețe, care „traduc” fidel experiențele personale în procesul dezvoltării umane și al transformărilor specifice maturizării psiho-spirituale din „Spațiul de evoluție Ego-Sine” înțeles ca o constelație dinamică tinzând la unificare și integrare. Acești indicatori sunt atât chei diagnostice experiențiale cât și activatori ai experiențelor psihologice asociate, care pot fi revelate, conștientizate și integrate prin focalizarea travaliului terapeutic asupra lor. Utilizarea indicatorilor corporali în conexiune cu trăirile și semnificațiile (mesajele) experimentate sau exprimate de persoană în procesul ei autoexplorator și autotransformativ, exprimă principiul holisticității și sinergiei care fundamentează concepția și desfășurarea procesului terapeutic unificator, cu suport creativ.

E momentul să adaug că nu numai „lectura” și utilizarea sau activarea limbajul simbolic corporal fac parte integrantă din diagnosticul experiențial și terapia Unificării, ci și provocarea, decodificarea și conștientizarea prin intermediul altor situații proiective angajând jocul de rol, expresia creatoare plastică, vizuală, melo-ritmică, constructivă, metaforică, utilizarea fractalilor și a fotografiilor ambigue sau inductive tematic, precum și a măștilor sau a obiectelor diverse care pot folosi ca ecran de proiecție. Utilizarea limbajelor alternative universale, de expresie creatoare în special, constituie baza metodologică, atât de evaluare diagnostică permanentă, cât și de provocare, explorare, autoanaliză și schimbare terapeutică.

Ceea ce este specific în abordarea holistică pe care o practic sub numele de Terapia Unificării este simultaneitatea demersului diagnostic și terapeutic, printr-o participare activă, conștientă și înalt personalizată a clienților, prin intermediul „pretextelor”, exercițiilor exploratorii și situațiilor proiective provocatoare, bazate pe puterea de expresie a limbajelor alternative simbolice, creatoare (corporale și verbale). Astfel, participanții au acces și la conștientizarea și validarea propriei lor schimbări, devenind apți după un travaliu prelungit de autotransformare centrat pe unificare să-și exercite „controlul asupra propriei persoane”, autoevaluându-se conștient, flexibil și dinamic, ieșind din tiparul unor „etichetări blocante” de sorginte exterioară. Ei descoperă cum pot să participe și să se implice, din ce în ce mai eficient, în „cursa propriei evoluții”, cum anume s-o sprijine în modul cel mai realist, creativ și lipsit de riscuri. De cele mai multe ori se întâmplă astfel, dar nu este obligatoriu pentru fiecare caz în parte. Ritmul autoschimbării este personalizat; el poate fi impulsionat, deblocat, dar nu schimbat din afară.

Diagnosticului experiențial pe care îl propun și utilizez și ca bază de evaluare progresivă, comparativă a fiecărui client cu el însuși (dar și a grupului în dinamică) pe parcursul procesului terapeutic sau a celui de dezvoltare și unificare personală, constituie o alternativă și o complementare a mijloacelor psihodiagnostice standard folosite în evaluarea personalității și a dezvoltării umane (subiect care poate fi abordat în altă carte). Cu alte cuvinte, Terapia Unificării dispune și de o modalitate proprie de validare a efectelor și progreselor realizate, accesibilă atât terapeutului cât și clientului, venind în prelungirea relației terapeutice, mutual creatoare, participative, autentice și responsabile. (p. 40 – 42)

Addenda – nimic mai elocvent…

"T: Deci într-un singur cuvânt, ce fel de Aer ești?

C: Eu sunt și în Apă și în Pământ și în Foc!"

(indirect ne comunică rolul însuflețitor, animator și provocator al principiului masculin a cărui funcție de penetrare și însămânțare este definitorie. El este deschizătorul de drum, purtătorul informației (cel ce știe totul) și transmițătorul informației (cel ce perpetuează semnificațiile vieții – undele sonore). Unificându-se cu Apa transfiguratoare – principiul feminin, trezește capacitatea germinativă a Pământului, adică facilitează procesul creației la nivel material – Maternitatea – și la nivel spiritual – Paternitatea, asociată simbolic cu focul, lumina, soarele. Nu este întâmplătoare enumerarea de mai sus a elementelor: Masculinul se unește mai întîi cu Femininul, generând Maternitatea și apoi Paternitatea. Orizontala polarităților prin unificare generează verticala evolutivă – simbolul crucii creștine include astfel întregul adevăr despre creația, dezvoltarea și sensul ființei umane. Integrarea polarităților pe orizontală (bărbat – femeie, adică aer – apă) generează integrarea polarităților pe verticală (mamă – tată, adică material – spiritual, pământ-cer (foc)), asigurând perpetuu spirala evolutivă a vieții… Înțelegi de ce materialitatea și spiritualitatea sunt interdependente și armonice, ele asigurând sănătatea și echilibrul ecologic… Orice separare, fracturare sau deconectare a crucii evoluției, ca pattern armonios sau divin al creației echivalează cu pierderea de sine, cu dezadaptarea, boala, dezechilibrul, dezordinea și haosul. Dar cum haosul este potențialul inepuizabil al resurselor, el poate fi reconectat principiului ordonator și creator de frumos al vieții, poate fi conștientizat, cunoscut, recanalizat și transformat în beneficiul păstrării și dezvoltării valorilor și sensului spiritual al vieții.

Orizontala vieții cotidiene este doar terasa de zbor pentru extinderea verticalei vieții la infinit și într-un fel, antrenamentul nostru zilnic de a fi, prefigurează șansele și limitele personale și colective în a învăța acest tip de zbor vertical care tinde spre rolul de cunoscător, ordonator și creator – tatăl, Dumnezeu, Lumina (Focul Divin).) (p. 188 – 189)

Mă voi opri aici cu analiza de simbol în manieră holistică, pentru că dimensiunile unei abordări exhaustive depășesc spațiul acestei lucrări, dar creează la nivel virtual „spațiul de desfășurare” al alteia. Conștientă că doar am deschis analiza câtorva relații transformative dintre rolurile identitare, accesate și modelate sau recuperate terapeutic în manieră simbolică, îți propun să respirăm acum adânc, împreună, bucurându-ne în Tăcere, de acest moment, luminos ca Soarele, curgător ca Apa, răbdător ca Pământul și curat ca Aerul, chiar acela de care avem nevoie (p. 222). >>