Diagnoza Si Solutionarea Problemelor Socialedoc

=== Diagnoza si solutionarea problemelor sociale ===

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

SPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL SERVICIILOR SOCIALE ȘI DE SĂNĂTATE

DIAGNOZA ȘI SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR SOCIALE

COORDONATOR:

Lector.Univ. Dr. Adrian Dan

Student Masterand:

Burlibașa(Dinculescu)

Larissa- Raruca

Anul I semestrul I

București

2010

Diagnoza și soluționarea problemelor sociale

Materialul prezentat cuprinde fazele procesului dezvoltării sociale pentru un grup de persoane defavorizate și anume: “Vârstnicii cu o situație precară din localitatea Tecuci, județul Galati”.

Bătrânețea și îmbătrânirea ca problema socială

Bătrânețea – problemă socială ?

Deși de obicei este considerată problemă socială gravă rău care afectează societatea și poate fi corectată print-o acțiune colectivă, și o problemă privată, dar care afectează mulți indivizi poate fi percepută ca o chestiune publică și care reclăma acțiuni colective. În această categorie de probleme sociale include si bătrânețea.

Sociologii considera ca o problemă socială este “o presupusă situație care este incompatibilă cu valorile unui numar semnificativ de oameni care consideră că acțiunea este necesară pentru a schimba situația. Din aceasta definiție decurg urmatoarele consecințe:

Situația este o problemă atunci când un grup de oameni o consideră astfel- “o presupusă situație”;

Definirea unei situații ca problemă socială se face prin raportarea la anumite valori;

Numărul celor care definesc ceva ca problemă socială este semnificativ;

Situația deranjată, cere o schimbare;

Se simte nevoia, de a face ceva, nevoia unei acțiuni pentru a schimbă situația.

A raspunde la întrebarea daca bătrânețea este o problemă socială implică asadar mai intâi a obține răspunsuri la următoarele întrebări: Cine considera ca bătrânețea este o problemă? La ce valori se raportează definirea bătrâneții ca problemă socială? Este semnificativ grupul celor care definesc bătrânețea drept o problemă socială? Prin ce deranjează bătrânețea? Ce acțiuni sunt cerute?

Unii autori consideră că “bătrănețea nu este în mod esențial o problemă socială și mai ales nu o afacere de politici sociale. Calitatea bătrăneții noastre va fi produsul politicilor sociale tțintele și pe de altă parte produsul vieții noastre.” Mai mult chiar, “dacă astăzi bătrânețea este concepută ca o problemă acest fapt se datorează asocierii ei cu imaginea dizabilității și dependenței. Această asociere este adesea falsă.”

Îmbătrânirea poate fi privită, asadar, atât ca o problemă socială, care necesită măsuri speciale de ameliorare și trebuie abordată ținând cont de perspective a mai multor grupuri de interes, cât și ca fenomen individual care amplifică vulnerabilitațile generate de anumite dezavantaje structural.

Problemă personală versus problemă socială

Din perspective responsabilității societății pentru bunăstare, bunăstarea individuală și socială coincide, pentru că oamenii sunt creaturi sociale, interdependente și se bazeaza pe mecanismele sociale (precum interacțiunea socială, schimbul, diviziunea muncii si educația) pentru dezvoltarea și bunăstarealor personal.

Definirea unei probleme ca socială sau personală este crucială. Această disticție determină: cauzele problemei, consecințele problemei, modalități de a face față unei probleme și chiar atitudinea față de aceasta. Formată în urma unui proces de definire și formare în matricea relațiilor sociale, atitudinile pot deveni, la rândul lor o problemă socială.

În ceeea ce privește populația vârstnică, în ciuda enterogenității acesteia și a dificultății reale de generalizare la vârstele înaintate, legat de batranete există cele mai multe stereotipuri. Aceste stereotipuri și mituri larg răspandite care explică multe dintre atitudinile și măsurile politice discriminatorii față de ei. Astfel se consideră în mod fals că : “Bătrânii sunt toți la fel”, “Bătrânii sunt neproductivi’, “Bătrânii sunt senili”, “Bătrânii sunt într-un stadiu de deteriorare și declin.”

Contrar acestor stereotipii care îi văd bolnavi, neputincioși, având nevoie de îngrijire din partea altora, cei mai multi vârstnici au o viață activă și furnizează ei însiși îngrijire pentru alți membri ai familiilor lor. Lipsa cercetărilor care să ilustreze contribuția enormă pe care o au vârstnicii în creșterea și educarea nepoților, îngrijirea unor membri ai familiei care au dizabilități, precum și a mediatizării acestor rezultate face ca bătrânețea să aiba o imagine defavorabilă și să fie privită ca o problemă.

Aspecte ale politicii sociale pentru bătrâni.

Necesitatea cunoașterii îmbătrânirii ca fenomen individual și social, precum și caracteristicile grupului persoanelor vârstnice ca grup de populație minoritar, dar cu o dinamică afectând profound societatea din punct de vedere demographic ,economic , politic-administrativ, social sunt cerinte esențiale la începutul oricărui demers de elaborare a politicilor sociale pentru batrâni.

Literatura de specialitate si practica diferitelor state ilustrează o dilemă: vârsta sau nevoie – politici pentru batrâni sau politici pentru toți (batrânii să fie protejați în contextual politicii sociale generale). Un lucru este clar: acela că trebuie vizată bunăstarea tuturor, nu numai a grupurilor minoritare. Guvernele interpretează diferit nevoile bătrânilor și, în consecință, adoptă moduri diferite de ale întâmpina.

Evocarea conceptului de comunitate schimbă politicile sociale. Crește în importanță sectorul voluntar, statul devine compărător de servicii sociale, este promovat voluntariatul printre tineri ca premise pentru angajare (prevenirea somajului) și ca forma de cetățenie activă. Nevoile variază, dar cele mai multe au nevoie de o mai mare determinare.

În ceea ce privește dependența de bătrânețe și nevoia de servicii sociale concepțiile evolueaza astfel de la îngrijirea preponderent instituțională la sprijinirea menținerii la domiciliu a vârstnicului și îngrijirii lui în comunitate cât mai mult timp posibil. Generată de îngrijorările asupra costurilor asistentei medicale și spitalizării și asupra eticii instituționalizării anumitor categorii de persoane, această concepție întîmpină încă o serie de dificultăți, deoarece nevoia de servicii sociale personale este adesea inefabilă și foarte controversată.

Nevoia de îngrijire poate rezulta în nevoia de o mai buna locuire sau poate fi legată de problemele sociale mai largi, ale întregii regiuni.

La acest fapt se adauga posibilitatea limita de răspuns a comunității la aceste probleme, fiind de cele mai multe ori” mai ușor să furnizezi îngrijiri paleative decat să revitalizezi comunitățile și să realizezi o mai buna distribuție a resurselor.”

Identificarea și diagnoza problemelor sociale

La nivelul localității Tecuci se constată un deficit al serviciilor sociale pentru persoanele de vârsta a III a. În momentul de față în localitatea Tecuci se află un singur preventoriu, fapt ce arată că măsurile de protecție pentru persoanele de vârsta a III a nu acoperă în totalitate necesitățile existente, și mai mult decât atât, un număr destul de mare de persoane în vârstă beneficiază de măsuri de protecție de tip rezidențial, inadecvate pentru aceștia întrucât presupun instituționalizarea, respectiv scoaterea vârstnicului din mediul familial, alternativă care s-a dovedit dăunătoare.

Problema persoanelor vârstnice aflate în dificultate este pe drept cuvânt considerată o temă provocatoare. Lucrarea de față abordează o problemă deosebit de actuală, aceea a vârstnicilor aflați în situație de risc, reprezentând rezultatul unor preocupări și experiențe personale.

Astfel, au fost identificate persoanele în vârsta de 60 ani care se află în pericol de a fi instituționalizați din cauza situației materiale precare.

Veniturile acestor persoane au scăzut continuu în ultimii ani, ele marcând scăderi semnificative atât față de salariul net pe economie, cât și față de indicele mediu de creștere al prețuriloe la bunuri și servicii.

Se impune așadar dezvoltarea unei componente a serviciilor publice de asistență socială axată pe îngrijirea la domiciliu ca metodă alternativă la instituționalizare. Serviciile de îngrijire la domiciliu au rezultate foarte bune și presupun costuri mai mici decât măsurile cu caracter rezidențial.

Îngrijirea la domiciliu a vârstnicului, ca formă a protecției sociale, reprezintă o necesitate acută pentru asigurarea unui grad de independență, fiind recunoscută pe plan mondial ca „cea mai bună strategie de îngrijire a persoanelor vârstnice aflate în situație de dependență”.

Stabilirea priorităților și adoptarea obiectivelor de dezvoltare

Statisticile arată că jumătate dintre persoanele vârstnice au mari dificultăți în ceea ce privește achitarea facturilor la serviciilecurente: întreținere, telefon, electricitate etc, ca urmare mulți dintre pensionari au redus cheltuielile pentru hrană la mai puțin de un sfert din necesarul caloric zilnic specific vârstei, au renunțat la telefon, sau la televizor, pentru a-și putea cumpăra medicamentele necesare și a-și achita măcar facturile de întreținere și electricitate.

O categorie de vârstnici se bucură de sprijin din partea urmașilor în viață, altă categorie , cât și vârstnicii singuri se confruntă cu probleme grave, ca cea a instituționalizării. Formularea explicită a criteriilor de stabilire a priorităților este importantă deoarece resursele fiind limitate s-a impus o ierarhizare a problemelor abordate, astfel prioritari sunt vârstnicii singuri, cu o situație materială precară.

Ierarhizarea nevoilor persoanei vârstnice poate conduce implicit și la identificarea soluțiilor la problemele cu care aceasta se confruntă.

Nevoia de a respira și a avea o bună circulație;

Nevoia de a bea și a mânca;

Nevoia de a elimina;

Nevoia de a se mișca și a a avea o bună postură;

Nevoia de a dormi și a se odihni;

Nevoia de a se îmbrăca și a se dezbrăca;

Nevoia de a-și menține temperatura corpului în limite normale;

Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele;

Nevoia de a evita pericolele;

Nevoia de a comunica;

Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practicareligia;

Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării;

Nevoia de a se recrea;

Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea.

O altă clasificare a nevoilor umane a fost întocmită de Abraham Maslow, care afirmă ca există cinci categorii de nevoi umane:

1. Nevoi fiziologice;

2. Nevoi de siguranță;

3. Nevoia de apartenență;

4. Nevoia de recunoaștere socială;

5. Nevoia de realizare.

Cele cinci tipuri de nevoi sunt proiectate ca o structură piramidală a cărei bază este reprezentată de nevoile fiziologice. Trebuie satisfăcute mai întâi nevoile de la baza piramidei (nevoile fiziologice) apoi, dacă acestea sunt satisfăcute, pot fi satisfăcute și nevoile de la nivelurile superioare (apartenența, stima, recunoașterea socială). Pentru a se putea menține o stare de echilibru fiziologic și psihologic, de homeostazie (fiziologică și psiho-socială) a individului, este necesar să se realizeze o satisfacere în ansamblu a nevoilor sale.

Atunci când nu este satisfacută o nevoie de ordin fiziologic sau psihologic, este cu putință să apară repercusiuni la una sau mai multe nevoi – este posibil să apară o stare de dependență.

Identificarea soluțiilor alternative și alegerea strategiei de acțiune

Scopul – prevenirea instituționalizării persoanelor de vârsta a III a, din localitatea Tecuci, jud Galati , care se confruntă cu o situație materială precară și îmbunătățirea calității vieții acestora prin crearea condițiilor necesare acestora pentru atingerea unui anumit grad de autonomie și prin prevenirea marginalizării și excluderii sociale a acestora.

Obiectivele:

prevenirea marginalizării sociale și sprijinirea pentru integrarea socială, menținerea relațiilor sociale ale beneficiarului cu diferite instituții, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei

ajutor pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităților fizice, psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice și antrenarea în activități economice, sociale și culturale (din punct de vedere al serviciilor socio- medicale).

Operaționalizarea strategiei într-un plan de acțiune socială

Planul de acțiune pentru implementarea strategiei

Implementarea planului de acțiune

Informarea populației despre întrega gamă de servicii oferite

Luarea în evidență a beneficiarilor

Evaluarea nevoilor (evaluarea nevoilor fiecărei persoane solicitante și oferirea de servicii de îngrijire în concordanță cu nevoile și resursele unității de îngrijire)

Planul de îngrijire vârstnic – care se realizează numai pe baza nevoilor identificate; elaborându-se planul de îngrijire individual

Implementarea planului de îngrijire vârstnic – asigurarea cu resurse pe toată durata îngrijirilor, până la atingerea obiectivelor din planul de îngrijire

Monitorizarea serviciilor – control și asigurarea cu resurse astfel încât serviciile să fie furnizate la un anumit standard de calitate

Evxamenele de bilanț – reanalizarea periodică a nevoilor și, astfel, reajustarea planului de îngrijire în funcție de nevoile curente.

În vederea evaluării și întocmirii planului de îngrijire, au fost organizate întâlniri zilnice ale echipei de lucru, formate din manager, asistent manager, asistenți sociali, în cadrul cărora s-au luat în discuție cazurile selectate în etapa anterioară și s-a stabilit procedura care urmează a fi aplicată în conformitate cu detaliile specificate în proiect.

Evaluarea necesităților este o activitate cheie de care depinde modul în care vor fi oferite serviciile pe parcursul proiectului.

În cadrul acestei activități s-a avut în vedere înțelegerea și aprecierea nevoilor reale ale fiecărui beneficiar și, în funcție de acestea, oferirea unor servicii conform planului de intervenție și a planului de îngrijire individualizat.

Procesul de evaluare a necesităților s-a desfășurat la domiciliul beneficiarilor (în concordanță cu Grila Națională de Evaluare), pentru a oferi o imagine cât mai completă asupra modului și mediului de viață al acestora.

Gradele de dependență, în funcție de care sunt acordate serviciile de îngrijire, sunt:

GRADUL IA – persoanele care și-au pierdut autonomia mentală, corporală, locomotorie, socială și pentru care este necesară prezența continuă a personalului de îngrijire.

GRADUL I B – persoanele grabatare, lucide sau ale căror funcții mentale nu sunt în totalitate alterate și care necesită supraveghere și îngrijire medicală pentru majoritatea activităților vieții curente, noapte și zi. Aceste persoane nu își pot efectua singure activitațile de bază de zi cu zi.

GRADUL IC – persoanele cu tulburari mentale grave (demențe), care și-au conservat, în totalitate sau în mod semnificativ, facultățile locomotorii, precum și unele gesturi cotidiene pe care le efectuează numai stimulate. Necesită o supraveghere permanentă, îngrijiri destinate tulburărilor de comportament, precum și îngrijiri regulate pentru unele dintre activitățile de igienă corporală.

GRADUL II A – persoanele care și-au conservat autonomia mentală și parțial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele din activitațile de bază ale vieții de zi cu zi.

GRADUL II B – persoanele care nu se pot mobiliza singure din poziția culcat în picioare, dar care odată ridicate, se pot deplasa în interiorul camerei de locuit și necesită ajutor parțial pentru unele dintre activitățile de bază ale vieții de zi cu zi.

GRADUL II C – persoanele care nu au probleme locomotorii, dar care trebuie sa fie ajutate pentru activitățile de igiena corporală și pentru activitățile instrumentale.

GRADUL III A – persoanele care se deplasează singure în interiorul locuintei, se alimentează și se îmbracă singure, dar care necesită un ajutor regulat în activitățile instrumentale ale vieții de zi cu zi. În situția în care aceste persoane sunt găzduite într-un cămin pentru persoane vârstnice, ele sunt considerate independente.

GRADUL III B – persoanele care nu și-au pierdut autonomia și pot efectua singure activitățile vieții cotidiene.

În întocmirea planului de îngrijire s-a avut în vedere identificarea celor mai bune căi pentru a atinge obiectivele stabilite și conform legislației în vigoare, (Legea 286/2006 privind întocmirea Planului de servicii și Planului individual de protectie). Acest plan variaza în funcție de complexitatea nevoilor fiecărei persoane.

Planul individualizat de îngrijire conține : obiectivele planului, probleme specifice ale beneficiarilor, persoana care furnizează serviciul, serviciile care vor fi acordate.

În întocmirea planului de îngrijire s-a avut în vedere identificarea celor mai bune căi pentru a atinge obiectivele stabilite conform legislației în vigoare, (Legea 286/2006, privind întocmirea Planuluide servicii și Planului individual de protecție). Acest plan variază în funcție de complexitatea nevoilor fiecărei persoane.

Planul individualizat de îngrijire conține: obietivele planului, probleme specifice ale beneficiarilor, persoana care furnizează serviciul, serviciile care vor fi acordate.

Serviciile de îngrijire furnizate la domiciliul persoanelor vârstnice aflate în situație de dependență socio-medicală cuprind:

serviciile de îngrijire de bază:

servicii de îngrijire tip infirmier-menajer

servicii infirmier

igiena corporală (toaleta parțială, toaleta totală, toaleta bucală, îngrijirea mâinilor și a picioarelor, pieptănat, bărbierit)

îmbrăcat/dezbrăcat

alimentația

igiena eliminărilor

mobilizare(schimbarea poziției în pat, transfer pat/scaun și invers, culcat)

deplasare în interior(în casă, la toaletă, însoțit, cu/sau fără mijloace ajutătoare)

deplasare în exterior(coborâre scări, plimbare în jurul casei, însoțire în afara locuinței fără mijloace de transport)

comunicare (utilizare telefon, sonerie)

supravegherea administrării medicației prescrise e.t.c.

servicii menajere și gospodărești:

pregătirea și prepararea hranei

igiena patului

spălatul și călcatul hainelor, spălatul vaselor

întreținerea casei, mică gospodărie

efectuarea cumpărăturilor

plata unor servicii sau obligații curente

servicii de asistență socială:

management de caz

servicii de informare

evaluarea nevoilor sociale și elaborarea unui plan social de intervenție

consilierea

asigurarea legăturii cu alte servicii, instituții, însoțirea sau reprezentarea vârstnicului în diverse situații de ordin social(advocasy)

coordonarea și supravegherea activității voluntarilor.

servicii medicale:

îngrijire medicală directă conform recomandării medicului

monitorizarea parametrilor fiziologici

administrarea medicamentelor injectabile

îngrijirea plăgilor, escarelor

alte manevre terapeutice (măsurarea glicemiei cu glucometru, clismă)

schimbarea și îngrijirea cateterelor, urinare permanentă

efectuarea tratamentului etc.

servicii de recuperare și reabilitare fizică și psihică:

kinetoterapie, masaj

consiliere psihologică și psihoterapie-servicii de logopedie

terapie ocupațională

servicii de adaptare și amenajare a ambientului:

adaptarea și amenajarea camerei

adaptarea și amenajarea bucătăriei

adaptarea băii, toaletei.

În momentul furnizării serviciilor de îngrijire există o balanță între ceea ce poate furnizorul să ofere, între nevoile persoanei și ceea ce aceasta solicită, astfel încât:

sunt respectate dorințele beneficiarului

nu se creaya dependența persoanei îngrijite de un anumit serviciu.

În principal, asistentul social determină nevoile și obiectivele specifice relevante: aplică regulile deontologice prevăzute de profesie, respectă normele și valorile beneficiarului, participa la elaborarea planului de îngrijire, implică beneficiarii și anturajul acestuia în rezolvarea problemelor identificate, evaluează realizarea obiectivelor, sensibilizează pe toți cei care intervin în îngrijire în legătură cu consecințele sociale ale bolii, ale unui handicap sau ale bătrâneții.

Asistenții sociali sunt responsabili de întocmirea dosarelor beneficiarilor, oferă informații, ajutor și consiliere în problemele sociale, având rol de mediator, control asupra programului și comportamentului îngrijitoarelor la domiciliu, făcând periodic reevaluări.

Asistenții sociali identifică situațiile de criză și cauzele care afectează echilibrul psihic, economic sau moral al individului și inteprind toate acțiunile necesare pentru remedierea situației de dificultate identificată.

Se evită crearea dependenței persoanei îngrijite de un anumit serviciu sau de persoana care oferă acel serviciu, nevoia persoanei îngrijite fiind pe primul plan!

În activitatea de evaluare, întocmire și punere în practică planul de îngrijire se utilizează următoarele instrumente specifice asistenței sociale, care au fost aduse la cunoștință și aprobate tuturor reprezentanților organizațiilor partenere.

Instrumentele sociale folosite:

fișa de luare în evidență

ancheta socială

fișa de evaluare socio-medicală (fișa geriatrică)

plan de intervenție

plan individualizat de îngrijire și asistență

contract de acordare de servicii sociale

fișa lunară cumul de ore/servicii îngrijitor la domiciliu

fișa de monitorizare, evaluare etapă, bilanț

chestionar de satisfacție a beneficiarilor

fișa de ieșire din evidență

adrese către medicul de familie

După ce au fost puse la punct detaliile procedurale privind modalitatea de evaluare și întocmire a planului de îngrijire, s-a trecut efectiv la desfășurarea acestei activități. Asistenții sociali au mers pe teren la domiciliul fiecărei persoane selectate.

S-au observat condițiile de locuit, dacă beneficiarul este sau nu ajutat de rețeaua formală sau dacă există vreo persoană obligată juridic să îngrijească persoane vârstnice.

În consecință, s-au putut completa ancheta socială, fișa de evaluare socio-medicală și s-a putut stabili un plan de intervenție, plan de îngrijire detaliat pe zile, ore, specificându-se serviciile care urmează să fie efectuate în funcție de nevoile reale și gradul de dependență al beneficiarului respectiv, astfel încât calitatea vieții sale să se îmbunătățească.

Monitorizarea

a.) Monitorizarea implementării planului

Monitorizarea și evaluarea internă a proiectului presupune o supraveghere activă a implementării acestuia în vederea asigurării obiectivelor propuse.

În cadrul activității de monitorizare și evaluare a proiectului s-a realizat supervizarea atentă a implementării acestuia în scopul atingerii obiectivelor stabilite, dar și pentru menținerea unor standarde de calitate optime.

Au avut loc întâlniri lunare ale partenerilor implicați în implementarea proiectului, în cadrul cărora s-au discutat modalitățile de monitorizare și evaluare internă cele mai potrivite pentru a asigura atingerea cu succes a obiectivelor proiectului.

În cadrul acestor întâlniri, echipa de coordonare a proiectului a adus la cunoștința partenerilor stadiul în care se află implementarea și problemele cu care se confruntă, obținându-se astfel o mai bună colaborare și implicare din partea acestora în scopul depășirii cu cât mai multă eficiență obstacolele apărute.

Pentru monitorizare am folosit mijloace precum:

vizite la domiciliul beneficiarilor precum și comunicare prin telefon

completarea fișelor de monitorizare în care se urmărește dacă obiectivele propuse în planul de îngrijire sunt îndeplinite, dacă standardele de calitate ale intervențiilor sunt respectate, raportări interne ce se realizează prin întrunirile grupului de lucru.

Evaluarea internă se desfășoară în paralel cu monitorizarea pe toată durata proiectului, urmărind:

– îmbunătățirea activităților din planul de lucru pe baza feedback-ului obținut

Evaluarea stadiului de implementare

Raportările necesare

Creșterea calității vieții.

Mijloacele de monitorizare și evaluare derulate:

a.) Întâlnirile zilnice ale echipei de evaluare în cadrul cărora se discută

– detaliile legate de fiecare beneficiar luat în îngrijire

– respectarea de către îngrijitor și de către beneficiar a serviciilor prevăzute în planul de îngrijire

– modul în care îngrijitorul realizează serviciile stabilite și dacă aceste servicii răspund în mod real nevoilor beneficiarului, respectiv dacă planul de îngrijire stabilit este respectat.

– dacă pe parcursul examenului au apărut probleme și modalitatea de rezolvare în timp util, astfel încât acestea să nu afecteze în nici un fel beneficiarul

– cum poate fi îmbunătățită întreaga activitate.

b.) Informări periodice către organizațiile partenere, atunci când acestea solicită acest lucru.

Monitorizarea și evaluarea activității de evaluare a nevoilor și întocmirea planului de îngrijire

Fiecare caz în parte a fost discutat în cadrul echpei de lucru, s-au reanalizat și reevaluat cazurile unde au fost semnalate probleme legate de modificările nevoilor, în vederea îmbunătățirii activităților din planul de lucru, în concordanță cu rezultatele monitorizării.

Monitorizarea și evaluarea activității “Implementarea planului de îngrijire”

Au fost realizate vizite săptămânale, fișe de prezență semnate de beneficiar prin care s-a urmărit modul în care serviciile sunt acordate și răspund nevoilor reale ale beneficiarului pentru îmbunătățirea calității vieții acestuia.

Trimestrial au fost aplicate chestionare privind gradul de satisfacție a beneficiarilor pe eșantioane reprezentative numeric de persoane vârstnice beneficiare ale proiectului.

b.) Monitorizarea dinamicii problemei de soluționat a obiectivului de realizat

Paralel cu monitorizarea implementării planului de acțiune realizăm o monitorizare continuă a problemei de soluționat, fatorul ce ne confirmă calitatea serviciilor acordate este dat de forma de regres sau progres al gradului de dependență al persoanelor vârstnice îngrijite, grad de dependență ce este confirmat în fișa de monitorizare afirmat și de către medicul de familie al beneficiarului, astfel se poate observa că după 3 luni de îngrijire mai mult de jumătate din cazurile luate în evidență au realizat progres, trecând de la gradul I de dependență în II sau din gradul II de dependență în III, deci de la o persoană vârstnică dependentă la o persoană vârstnică semidependentă, persoana care se deplasează singură în interiorul locuinței, se alimenteză și se îmbracă singură, dar care necesită un ajutor regulat în activitățile zilnice.

Evaluarea strategiei/planului

Ținând cont că proiectul de față se află în faza de final, pentru verificarea calității strategiei va fi aplicat un chestionar privind gradul de satisfacție al beneficiarilor și se va verifica realizarea fiecărui obiectiv în parte.

Fiecare beneficiar, din cei 80, vor completa un chestionar ce va cuprinde întrebări închise și deschise.

Se va urmări să se afle care sunt nevoile satisfăcute, gradul de satisfacție, daca sunt mulțumiți de calitatea serviciilor.

În urma aplicării chestionarului de satisfacție pentru beneficiari se vor desprinde câteva idei care vor fi utile în practica noastră.

Concluzii

În România, politica privind persoanele vârstnice se caracterizează prin incoerența legislativă, instituții nefuncționale, rigiditate și implementare fragmentară, fiind asteptată și în acest domeniu trecerea de la un stat care redistribuie resursele financiare la un stat care crează și redistribuie oportunități.

Este nevoie de acest sens de organizare a unor servicii de suport pentru familiile care îngrijesc vărstnici dependenți, precum și de diversificarea serviciilor non instituționalizate de asistența socială pentru vârstnici: centre de zi, ajutor pentru menaj, servicii de însotire la cumparături, companie, servicii recreaționale.

Bătrânețea este o etapă a vieții în care acțiunea conjugată a unor factori biologici, psihologici, sociali, economici, de mediu determină însotirea sa de o serie de probleme personale cărora persoana nu le poate face față prin propriile resurse și prin frecvența lor în populație devin probleme sociale. Cunoasterea tuturor fațetelor bătrâneții, cu bucuriile și avantajele, dar și cu durerile, problemele și vulnerabilitățiile sale, fără a neglija substratul său spiritual, precum și cunoașterea nevoilor reale și a ponderii lor în populația vârstnică reprezinta o cerință fundamentală a procesului de organizare a serviciilor sociale.

Bătrânii preferă să fie îngrijiți la domiciliu, de către cineva din familie. Cei care ar opta pentru îngrijire rezidențială sunt motivate de dorința de a nu fi o povară pentru copiii lor.

Principalele probleme cu care se confruntă persoanele vârstnice chestionate sunt: problemele de sănătate, sărăcia, singurătatea și depresia. Discrepanța foarte mare între nevoile exprimate și cele percepute, despre care putem presupune ca se datoreaza unor factori precum: ignorarea de către persoanele vârstnice a drepturilor pe care le au ca și a surselor posibile de ajutor, inaccesibilitatea unor surse de ajutor, ne orientează acțiunea către dezvoltarea unor servicii de informare a persoanelor vârstnice privind drepturile pe care le au, serviciile și prestațiile sociale la care au acces, accesibilizarea unor servicii, precum și întreprinderea de cercetari pe scara larga pentru identificarea amplitudinii problemelor cu care se confrunta vârstnicii.

Pentru că dezinteresul pentru bătrânii constituie o frână majoră în crearea unor servicii de asistență socială care să asigure o ajutorare efectivă a bătrânilor, se impune organizare unor activități de sensibilizare a societății civile la problemele vârstnicilor, dar și de educare a acesteia privind atitudinea față de bătâni, schimbarea percepțiilor discriminante asupra acestora și conștientizarea resursei importante pe care ei o reprezintă pentru orice societate.

Persoanele vârstnice constituie un grup ideal pentru studiul religiozității, atât prin vulnerabilitatea pe care o au la diferite probleme (fiind cunoscut faptul că necazurile sunt unul dintre mijloacele pedagogice divine), a cunoștinței apropierii momentului morții și al experienței de viață, Jumatate dinte persoanele vârstnice chestionate declară că merg la biserica și se roagă, pentru majoritatea dintre acestea fiind o activitate prioritară.

Implicarea Bisericii în soluționarea unor probleme sociale și modelarea caracterului prin formarea și oferirea unui cadru de exersare a cunostinței morale pentru credincioșii săi nu reprezintă decât reflecții, ecouri, mijloace și efecte ale dimensiunuii sale sfințitoare. Biserica există pentru a sfinți, pentru a mijloci atingerea asemănării cu Dumnezeu, prin mijloacele ce îi stau la îndemâna: cult, învățături de credință și porunci morale. Credința, fapte bune și harul lui Dumnezeu sunt elementele prin care omul caută să se salveze de moarte, câstigand viața veșnică și o viețuire reală, în acord cu rațiunea sa de a exista.

Satisfacția de viață, bucuria de a trăi, caracterul frumos și armonia cu semenii sunt daruri supra adăugate: “Căutați intâi împărația lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă.” Am refacut prin aceasta lucrare drumul în sens învers. Bătrânii reprezintă unul din grupurile populaționale expuse la multe riscuri și vulnerabilități. Problemele cu care se confruntă ei sunt adesea probleme care afectează întreaga societate (precum sărăcia, violența), dar la care au posibilități mult reduse de a face față, la care se adaugă și probleme specifice. Bătrânii reprezintă unul dintre grupurile vulnerabile ale populației, dar în același timp si o sursă importantă pentru societate.

BIBLIOGRAFIE

Apahideanu, Octavian – Asistenta sociala a persoanelor de varsta a treia, Editura Eftimie Murgu, Lugoj 2002

Bogdan, Constantin (1990), Societatea și problemele îmbătrânirii populației, Editura Junimea, Iași

Bogdan, Constantin (1992), Elemente de geriatrie practică, Editura medicală, București

Bogdan, Constantin (1997), Geriatrie, Editura medicală, București

Delperee, Nicole, (1995), Protecția drepturilor și libertăților persoanelor

vârstnice, Institutul Român pentru Drepturile Omului,București

Demetrescu, Radu, (1994), Drepturile omului la vârsta a treia Institutul român

pentru drepturile omului București

Goldiș, Vasile, (1994), Asistența instituțională a bătrânilor în România, Editura ALL, București

Marshall, Mary – Asistenta sociala pentru batrani, Editura Alternative, Bucuresti, 1993

Radulescu, Sorin – Sociologia problemelor sociale ale varstelor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000

Verza, Emil, Schiopu, Ursula – Psihologia varstnicilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981

*** – Legea nr. 17 din 6 martie 2000 privind asistenta sociala a persoanelor

varstnice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei partea I nr. 104 din 9 martie

2000

*** – Hotarare nr. 829 din 31 iulie 2002 privind aprobarea Planului national antisaracie si promovare a incluziunii sociale, Publicat in Monitorul Oficial al Romaniei partea I nr. 662 din 6 septembrie 2002

*** – Hotarare nr. 541 din 09 iunie 2005 pentru aprobarea strategiei nationale de dezvoltare a sistemului de asistenta sociala pentru persoanele varstnice in perioada 2005- 2008, Publicat in Monitorul Oficial al Romaniei partea I nr. 541 din 27 iunie 2005

*** – Legea nr. 47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei partea I nr. 239/16.03.2006