Diagnoza Si Solutionarea Problemelor Sociale Divortialitatea

=== 07fd98ae43e1bb6395c2742e1d83406520e9c0e2_64700_1 ===

DIAGNOZA ȘI SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR SOCIALE- DIVORȚIALITATEA

Cuprins

1. Identificarea cauzelor
2. Populația afectata (volumul de populatie afectata)
3. Soluții imaginate până la momentul respectiv
4. Măsuri

a) Măsuri active
b) Măsuri pasive

c) Recomandari

d) Propuneri
5. Resurse
6. Analiza critică (ce functionează și ce nu funcționează)
7. Soluții propuse pentru remedierea situației
8. Teoria dezorganizării sociale
9. Concluzii

Bibliografie

Identificarea cauzelor

Dezvoltarea unei societăți este în directă concordanță cu dezvoltarea umană. Este cunoscut faptul că familia este cea mai veche și stabilă formă de comunitate umană, cea care asigură evoluția și continuitatea vieții sociale, dar și perpetuarea speciei umane. Familia, de-a lungul timpului, a evoluat în constituirea și organizarea în dimensiunile sale, fiind printre puțininele instituții care au rezistat în contextul schimbărilor istorice și culturale. Rezistența familiei în fața numeroaselor provocări este considerată de foarte multe popoare ca fiind în strânsă legătură cu caracterului mistic al originii ei. De exemplu, creștinii consideră că familia a fost întemeiată în Paradis de către Dumnezeu. Conform părerilor de natură filosofică, Divinitatea ar fi creat la început un singur trup care avea două fețe, ulterior acesta despărțindu-se în două. Cele două jumătăți capătă existențe diferite, dar se caută mereu până când formează miticul întreg. Valorile oamenilor se schimbă mereu, iar căsătoria nu mai este „până ce moartea ne va despărți” decât pentru mai puțin de jumătate dintre cupluri. De multe ori este doar o etapă de tranziție către un nou început, cu un alt partener. În epoca actuală, familia își căută identitatea și principiile într-o lume care nu o mai valorizează. Funcțiile ei tradiționale cunosc mutații și schimbări de la un deceniu la altul, desmințind statisticile și prognozele date de către cercetători: „Decăderea nuclearității s-a concretizat datorită efectelor perverse ale urbanizării și capacității umane de a înlocui o structură devenită (aproape) incompatibilă cu nonconformismul și hedonismul general acceptat.” În societatea actuală, dintre problemele sociale care afectează societatea și, în special viața de familie, se înscrie divorțul. La nivelul statisticilor, rata divorțurilor înregistrate în țara noastră constituie o problemă socială, în condițiile în care segmentele de populație care sunt afectate se regăsesc la toate nivelurile: „… problemele sociale nu există în mod independent de felul în care oamenii definesc societatea lor, lumea în care trăiesc. Problemele sociale sunt construite social funcție de dezbaterile oamenilor dacă sau nu o anumită condiție socială reprezintă o problemă socială și decid ce să facă în legătură cu aceasta. Tema centrală se referă la semnificațiile pe care le are problema respectivă pentru toți cei afectați, și nu la impactul pe care îl are aceasta asupra lor.”

Cauzele care generează separarea cuplurilor prin divorț sunt multiple și, de cele mai multe ori se suprapun și acționează mai multe dintre acestea. Dintre motivele invocate, cel mai des întâlnite sunt:

Infidelitatea 

Infidelitatea, sau adulterul, apare comis atât de soț, cât și de soție. Acest tip de manifestare atipică pentru un cuplu căsătorit este determinat de o serie de factori care definesc, cel mai adesea, trăsăturile de personalitate și de caracter ale partenerilor.  

Uneori, acuzația de infidelitate apare în urma manifestării stării de gelozie exagerată sau în urma bănuielilor și suspiciunilor ce apar la unul dintre soți. Aceste manifestări sunt generate de obicei de lipsa încrederii și a comunicării dintre cei doi soți.

Violența

Manifestările de violență se întâlnesc, cel mai adesea, ca violență fizică, de la lovire, până la mutilare, sau ca manifestări de violență de natură sexuală, aici încadrându-se violul marital și perversiunile sexuale. În epoca actuală, frecvent întâlnite ca manifestări de violență sunt cele încadrate în categoria violenței psihologice. Formele invocate cel mai adesea sunt: șantajul, denigrarea, umilirea, ignorarea, abandonul, izolarea, calomia, persecuția. Nu sunt de neglijat nici aspectele care se încadrează în violența de limbaj sau verbală, cum ar fi: insulta, calomnia, injuriile, amenințarea. Ca o formă modernă de violență putem să identificăm violența de natură economică, respectiv lipsirea partenerului și a copiilor de mijloace și bunuri vitale de trai.

Alcoolismul

Printre motivele des invocate în cazul divorțurilor, este alcoolismul care, cel mai adesea se finalizează cu acte de violență. Totodată, în cazul alcoolismului apar și caracteristici specific altor motive de divorț, dintre care, cele mai frecvente sunt cele care generează sărăcie. Nu lipsesc nici caracteristici ale violenței de natură fizică sau psihică.

Viciile: jocurile de noroc, consumul de droguri

Efecte negative în viața de familie care afectează relația de cuplu, jocurile de noroc și consumul de droguri sunt cauze moderne care duc la destrămarea unor relații. Viciile afectează viața întregii familii datorită faptului că implică alte manifestări negative, cum ar fi: minciuna, disimularea, diminuarea veniturilor și lipsa comunicării.

Sărăcia

Studiile axate pe cauzele care determină divorțul arată că sărăcia reprezintă unul dintre motivele frecvente de desfacere a căsătoriilor. În  condițiile actuale, când un număr mare de familii se confruntă cu sărăcia, rezistența unor familii a devenit o problema acută, mai ales că afectați sunt și un număr mare de copii. Stresul cauzat de sărăcie și grijile materiale generează de obicei conflicte în urma carora unul dintre parteneri apelează la abandon. Familiile care sunt lipsite atât de suportul material, cât și de cel psihologic, recurg uneori la gesturi extreme, dintre care amintesc: sinuciderea, furtul, sau chiar exploatarea și vinderea copiilor. Din cauza sărăciei și a lipsei de informații privind demersul unui divorț, mulți parteneri trăiesc separat, fără a divorța: „Pentru bună desfășurare a vieții și activității grupului familial, soților le revine sarcina de a asigura, prin contribuția lor, o serie de condiții de ordin material (locuință, mobilier, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte etc.). Un alt aspect deosebit de important al acestei funcții vizează comportamentul membrilor cuplului conjugal la locul de muncă. Randamentul cantitativ și calitativ al unei persoane căsătorie poate fi influențat în mare măsură de climatul familial precum și de sistemul de relaționare interpersonală conjugală.” Prin această alternativă partenerul care părăsește căminul conjugal este absolvit de obligațiile materiale față de copiii minori.

Incompatibilități de personalitate / nepotrivire de caracter

Diferențele de temperament, caracter, atitudini și aspirații ale partenerilor este un motiv des invocat în cazul divorțurilor. Cel mai adesea se folosește denumirea de nepotrivire de caracter. La această încadrare apelează foarte mulți parteneri, pentru a fi absolviți de explicații jenante pentru familii și prieteni. Specialiștii în psihologia familiei realizează o departajare pertinentă pentru acest tip de încadrare: „Atunci când experiența iubirii este trăită incomplet sau inautentic, ea are efecte dezechilibrate: o nedorită dependență față de partener, o lipsă de încredere în sine și în parteneriat, sentimentul unei limitări ca individ sau pierderea unui timp prețios pentru propria personală.

Erodarea sentimentelor

Deși cuplurile, în mare majoritate s-au întemeiat pe sentimente de iubire, respect și stimă, cu timpul acestea se erodează, iar suprapunerea acestora cu aspecte generate de sărăcie generează situații de divorț. Cercetătorii recunosc existența fenomenului de singuratate în doi, situație care uneori poate fi la fel de dramatică ca cele enumerate anterior. Cuplurile curajoase învață să se reinventeze și să o ia de la început, mai ales după ce urmează programe specifice de consiliere maritală.

Incompatibilități generate de disfuncționalități sexuale. 

În zilele noastre această problemă de ordin fiziologic este recunoscută.

Multe dintre cauzele care determină aceste disfuncționalitățile sexuale pot fi tratate, cu condiția de a nu le considera boli jenante de care nu trebuie vorbit cu nimeni. Aceste disfuncționalitați sexuale sunt cauzate de factori de ordin psihic sau biologic, care odată identificați pot fi înlăturați prin tratament adecvat. Barierele psihologice pot bloca o relație de iubire: „Asumarea sănătoasă și conștientă a rolului sexual afectiv, procreativ și parental constituie pilonul educației, psihologiei și psihosociologiei relației conjugale. Educația vizează maturizarea și dezvoltare afectivă corespunzătoare adulților, profilaxia și corecția deficitelor conjugale.

Alte cauze:

bolile psihice sau fizice,

diferențele religioase,

infertilitatea.

Acestea sunt câteva dintre motivele de divorț. Deși nedorite, situațiile enumerate nu pot fi întotdeauna depășite și unul dintre parteneri cedează presiunii exercitate de situația apărută.

Cauze exterioare cuplului:

intrevenția părinților,

migrația,

obiceiuri și tradiții diferite.

În unele cazuri căsătoria se destramă din cauza influențelor părinților, rudelor, sau a anturajului. Aceste cazuri se întâlnesc mai ales în cazul cuplurilor tinere, care locuiesc cu părinții unuia dintre ei. 

Migrația pentru asigurarea mijloacelor de trai stabile pentru familie, este de fapt o separare de ordin fizic de lungă durată, care conduce la înstrăinare și întreruperea comunicării.

Potrivit unor cercetări efectuate, creșterea ratei divorțurilor în societatea actuală ar avea cauze de natură economică și socială: „… activitatea profesională a femeilor, creșterea nivelului de trai, problema locuințelor, mobilitatea socială, urbanizarea, transformările culturale.” Timpul liber în familie reprezintă timpul care trebuie petrecut în comun de către membrii grupului familial. Hotărârile și deciziile comune ale soților privind timpul liber și relaționarea cu prietenii, rudele constituie un indicator principal al nivelului de funcționalitate al cupluri conjugal. Viața și activitatea cupluri conjugal presupune acțiune și interacțiune, confruntare și nu întotdeauna cei doi soți cad de acord asupra unei decizii. Relațiile deficitare cu grupul de prieteni, colegi, etc. al unuia sau ambilor soți favorizează disfuncțiile conjugale, cresc riscul pentru conflict. Opțiunile pentru grupurile diferite ale soților, sau exercitarea unei presiuni puternic atractive din partea unui grup sau a unor persoane exterioare, conduc la unele conduite disfuncționale pentru evoluția cuplului

2. Populația afectată ( volumul de populatie afectată)

Divorțul nu reprezintă doar o problemă ce îi afectează doar pe cei doi parteneri, ci are repercursiuni într-o sferă mult mai extinsă. De fapt, prin actul de divorț sunt afectați în primul rând copiii cuplului, dar și toți ceilalți membri ai familiei extinse.

Partenerii care trec printr-un divorț ar trebui să înțeleagă că divorțul nu reprezintă sfârșitul unei familii, ci o schimbare spre o nouă formă a familiei, respectiv cea în care mama rămâne cu copiii sau cea în care partenerul își reface viața de cuplu într-o altă formulă.

În cazul cuplurilor care au copii, în urma divorțului aceștia trec prin adevărate traume. Ei sunt martorii care nu au drept la replică deoarece sunt considerați neștiutori. Implicarea pasivă în disputele părinților provoacă adevărate traume. Și mai grav este faptul că, de cele mai multe ori copiii devin motiv de negociere între parinți. Dacă divorțul are loc când copiii sunt la vârsta pubertății, când ei înșiși trec prin schimbări pe care uneori le gestionează cu greu, atunci libertatea și haosul creat în familie reprezintă adevărate provocări în a-și alege prietenii nepotriviți și a devia de la un comportament responsabil, ghidat de familie. Un alt motiv de traumă pentru copii este reprezentat de implicarea părintelui care îi are în încredințare într-o altă relație. Tot un motiv de stres este și cel cauzat de apariția fraților vitregi, cu care nu au nimic în comun. Traumatizantă devine îndepărtarea de părintele care a părăsit familia:„…relațiile cu părintele cu care nu mai locuiește sunt rare, sporadice, de cele mai multe ori după programul impus de instanța de judecată. Sunt și situații mai grave în care dispare orice contact cu acesta. Din statistici rezultă că în 50% din cazuri unul dintre părinți se va distanța tot mai mult de propriul copil.” Fiind un proces de durată, care uneori se întinde chiar pe durata unui an, traumele sunt și ele de natură să se amplifice continuu. Acest proces afectează deopotrivă partenerii care se separă, copiii, dar și apropiații acestora. Divorțul legal, de obicei accentuează disconfortul psihic pentru toți membrii familiei. Partenerii sunt, de regulă cei mai afectați, atât mental, cât și emoțional. Totodată, prin divorț se declanșează temerile legate de viața socială și noul statut.

Modificări importante se produc și in relațiile dintre persoanele care formează familia extinsă, ca și schimbarea veniturilor, sau a domiciliului. Un divorț poate fi considerat încheiat atunci când toți cei afectați, adică: părinți / parteneri, copii, bunici, s-au adaptat noilor condiții și noului statut. Potrivit datelor desprinse în urma studiilor sociologice, căsătoriile anulate prin divorț sunt cele în care nu s-a înregistrat o vechime considerabilă: „…vârsta medie la divorț a femeii în ultimele 3 decenii a fost de 30-35 ani, iar a soțului, de 34-38 ani; ponderea cea mai mare o au soții de 25-34 ani și soțiile de 20-29 ani.”

O analiză a datelor având ca indicator mediul rezidențial, arată că separarea prin divorț

a partenerilor maritali înregistrează un procent mai mare în mediul urban:

76.833 în mediul urban;

41.242 în mediul rural.

În ultimii trei ani, respectiv în anii 2014 și 2015 separarea prin divorț la nivelul țării noastre a înregistrat urmatoarele date:

în anul 2014, 27.188 de cupluri au divorțat;

18.162 au fost prin acordul părților;

3.332 divorțuri din vina soțului;

994 din vina soției.

Cauza divorțurilor a fost:

678 de divorțuri au declarat infidelitatea conjugală

534 de cazuri din cauza violentei fizice.

Vârsta medie la divorț:

se situeaza între 37 si 42 de ani;

intervine după mai mulți ani de căsătorie.

Numărul divorțurilor și ratele de divorțialitate pe medii de rezidență, în anul 2015 comparativ cu anul 2014

Repartizarea pe grupe de vârstă și sexe a persoanelor care au divorțat în anul 2015 prezintă următoarele aspecte:

în medie, divorțul apare cu frecvența cea mai mare în rândul bărbaților și femeilor din grupa de vârstă 35-39 ani,

acestă grupă de varstă deține cele mai mari ponderi atât la femei (19,9%) cât și la bărbații (21,7%) care au divorțat în 2015;

femeile și bărbații din grupa de vârstă 35-39 ani dețin cea mai mare pondere: 19,9% din numărul total al femeilor și respectiv 21,7% din cel al bărbaților care au divorțat;

numărul femeilor în vârstă de până la 30 ani care au divorțat a fost de 2,3 ori mai mare decât numărul bărbaților aparținând aceleiași limite de vârstă;

numărul bărbaților de 60 de ani și peste care au divorțat a fost aproape dublu decât cel al femeilor din aceeași grupă de vârstă care au divorțat în 2015.

La nivel european, România înregistrează o rată de divorț cuprinsă între 20-29%, în timp ce procentele fruntașe sunt deținute de: Spania, Portugalia, Ungaria și Cehia, unde rata de divorț este de peste 60%.

La nivel mondial, Statele Unite înregistrează un procent de 53%.

Recordul privind rata divorțabilității este deținut de Belgia, cu o rată de peste 70%. Cele mai puține divorțuri se consemnează în Chile, unde doar 3% dintre cuplurile căsătorite se despart oficial.

3.Soluții imaginate până la momentul respectiv

Problemele de disfuncționalitate apărute într-un cuplu sunt, de obicei vechi. Nu se ia decizia unui divorț la prima abatere sau la primul impuls. Sunt foarte rare cazurile în care partenerii decid să se despartă după prima ceartă. Acestea sunt, de obicei în cazul căsătoriilor aranjate de părinți, sau când acest act a fost făcut cu scopul unui interes.

Soluțiile imaginate până la declansarea procedurilor de divorț pot fi următoarele:

medierea între parteneri;

realizarea unor schimbări comportamentale în acord cu pretențiile celuilalt partener;

apelarea la ajutorul familiei extinse (părinții soților);

solicitarea ajutorului unor prieteni de familie;

consilierea psihologică maritală;

izolarea individuală a partenerilor;

instaurarea unui climat familial agresiv;

părăsirea căminului conjugal de către unul dintre soți;

indiferența față de situație.

Soluțiile imaginate până la momentul declanșării divorțului diferă de la o situație la alta, în funcție de mediul educațional al partenerilor, dar și de implicarea sau nu a copiilor în această situație. De asemenea, deciziile luate sunt, de multe ori în directă concordanță cu nivelul economic existent. Astfel, soții vor analiza mult mai profund situația dacă locuința pe care o dețin nu le asigură varianta ca vânzând-o să le asigura posibilitatea achiziționării altora două, pentru ca separarea să poată fi realizată și în acest caz. Familiile cu un nivel de educație superior vor apela la cât mai multe soluții de rezolvare, inclusiv cea de consiliere psihologică, pe când în cazul familiilor din mediul rural, unde nivelul de educație și de informare este, de cele mai multe ori deficitar, soluțiile vor fi cele extreme: violență, părăsirea domiciliului de către unul dintre soți și separarea, respectiv divorțul, în cazul în care situația materială le permite achitarea taxelor aferente.

4. Măsuri

a) Măsuri active

Măsurile adoptate de partenerii care se află în una din situațiile care pot determina separarea sunt diferite. Primul impuls, este de obicei cel care presupune o măsură radicală, respectiv separarea sau despărțirea. În condițiile în care partenerii comunică despre situația apărută fie între ei, fie cu apropiații și cunoscuții pe care îi consideră demni de încredere și de a oferi sfaturi competente. Dintre măsurile active la care apelează cei aflați în pragul unui divorț ar fi:

înlăturarea factorilor care au declanșat criza;

analizarea situației de către cei doi parteneri;

comunicare calmă, argumentată, în limita impusă de civilizație;

stabilirea de comun acord a schimbărilor atitudinale ce se impun;

frecventarea programelor de consiliere psihologică, individual și în cuplu.

Îndiferent de ordinea în care se apelează la măsuri, acestea devin eficiente doar în condițiile în care partenerii sunt convinși de necesitatea și utilitatea acestora.

b) Măsuri pasive

Pentru un cuplu bine sudat, apariția unor probleme care destabilizează echilibrul emoțional va constitui un moment de bulversare totală. În aceste cazuri, devine probabilă instaurarea unor bariere emoționale care să împiedice găsirea unor soluții. De obicei, unul dintre parteneri se retrage, lasându-l pe celălalt să sufere și să adopte ce măsuri dorește. Mai este și situația în care partenerii lasă în seama timpului rezolvarea conflictului, pe considerentul că situația va fi depășită prin ignorare. Nimic mai fals, decât că în oricare dintre situațiile de pasivitate rezolvarea va fi doar amânată până la adoptarea altor măsuri, care să implice activ cele două părți afectate.

c) Recomandari

Fiecare cuplu este unic, iar partenerilor le revine obligația morală a unuia față de celălalt, sau a ambilir față de copii să caute soluții potrivite pentru rezolvarea disensiunilor. La baza modalității de rezolvare vor fi desigur soluțiile specifice, care vor sta la baza reconsiderării încrederii reciproce, în funcție de experiența anterioară dobândită în cadrul căsniciei, în funcție de personalitatea fiecăruia, cultura și modul în care s-a format cuplul: „Procesul social prin care o condiție/ situație specifică migrează de la nivelul de îngrijorare/ preocupare individuală către nivelul de îngrijorare/ preocupare socială poate fi unul foarte lung și greoi, dar el poate fi de asemenea și unul foarte scurt.” Este cunoscut faptul că înșelarea încrederii cuiva constituie trădare atât a partenerului, cât și a speranțelor și așteptărilor. Dintre recomandările pertinente pe care cuplurile aflate în situația separării prin divorț ar fi:

inițierea unei comunicări realiste între parteneri;

adoptarea unor soluții comune privind situația copiilor, atât cea de nivel material, cât și cea de ordin psihologic;

instaurarea unui climat de înțelegere față de problemele și trauma prin care trece fiecare dintre parteneri;

înlocuirea unor obiceiuri care amintesc de lucruri din trecut care pot redeschide trăirile negative;

evitarea oricăror modalități de refugiu care presupun folosirea unor surse care provoacă așa-zisa euforie, respectiv drogurile și alcoolul

participarea la ședințe de consiliere psihologică.

d) Propuneri

Fenomenul separării prin divorț ar putea fi redus în condițiile în care la nivel local s-ar înființa cluburi coordonate de sociologi, în colaborare cu psihologi, care să se axeze pe programe diferențiate, astfel încât să fie aplicate pe segmente de vârstă. Este cunoscut faptul că fiecare om trece prin schimbări fiziologice și hormonale specifice vârstei. Unii dintre semeni nu știu cum să accepte procesele prin care involuntar trece partenerul de viață, iar o consiliere ar fi binevenită. De asemenea, în cazul tinerilor, înainte de căsătorie ar fi bine să urmeze un asemenea program pentru conștientizarea problemelor de cuplu într-o căsătorie. În cazul divorțurilor iminente, important ar fi parcurgerea unui program de consiliere pentru parteneri, cu scopul depășirii perioadei de impas: „ Divorțul poate fi considerat un proces dureros de ajustare și adaptare socială, de reorganizare a relațiilor cu familia și prietenii. Acest lucru implică modificări complet stresante în ceea· ce privește rolurile și relațiile dintre membrii familiei extinse ca și schimbarea numelui, a veniturilor, a asigurărilor și buletinelor. Această reorganizare multinivelară cauzează un ansamblu de pierderi la adulți, care cer mai mulți ani și un mediu suportiv pentru a fi acceptate.”

5.Resurse

O relație care a ajuns la căsătorie se presupune că are la bază argumente solide, așezate pe temelia iubirii. În momentul în care partenerii decid că nu mai au în comun acele argumente, se poate apela la înlocuirea lor cu altele. În alte împrejurări, de-a lungul timpului omul este nevoit să se reinventeze, fapt care constituie de fiecare dată o provocare. Deci și intr-un cuplu, în momentele de cumpănă partenerii merită să încerce să găsească resursele și modalitățile care pot reașeza armonia în familie. Fiind vorba despre relațiile interumane, resursele principale implicate se impun a fi cele umane. Dintre resursele umane implicate, bineînțeles că indispensabile sunt cele care se referă la cei doi soți. Nici într-un caz nu trebuie implicați părinții partenerilor! Am subliniat faptul că divorțul este deosebit de traumatizant pentru copii, chiar dacă aceștia sunt majori. Se știe că, în general copiii sunt fini observatori ai realității și deosebit de sinceri. Din moment ce și copiii sunt parte a destabilizării în cazul unui divorț, dacă vârsta le permite, părinții pot iniția o discuție comună cu aceștia, într-un cadru relaxat, care să fie o consultare minimală despre cum percep ei situația. Important de reamintit este faptul că blamarea unuia dintre părinți în fața copiilor este un gest de neiertat. În ceea ce privește implicarea resurselor materiale, se știe că un divorț devine deosebit de costisitor, încă din momentul apariției neînțelegerilor. Se comit o serie de acțiuni nechibzuite care afectează bugetul familiei și stabilitatea economică.

6. Analiza critică ( ce functionează și ce nu funcționează)

Fiecare familie este unică atât prin atitudinea care o manifestă față de viața în familie, cât și prin modul de organizare și gestionare a problemelor. Încadrarea în anumite tipare este improprie și lipsită de rezultate. În cazul familiilor aflate în proces de divorț pot funcționa:

comunicarea sinceră între cei doi parteneri;

medierea cazului de către asistentul social;

consilierea psihologică maritală;

realizarea unor schimbări de paradigmă;

găsirea unor soluții care implică schimbări în comportamentul deviant.

Soluții care nu pot funcționează:

intervențiile părinților soților vor fi de natură destabilizatoare, inflamând situația și implicit pe unul dintre parteneri;

adoptarea unor tipare prestabilite, care au functionat în alte situații;

cele bazate pe comunicare și atitudine injurioasă;

atitudinea care impune controlul unuia dintre parteneri;

lipsa comunicării prin izolare.

În cazul familiilor cu un nivel de educație ridicat, disensiunile se rezolvă, de obicei prin calm, căutându-se toate variantele de rezolvare optimă.

7. Soluții propuse pentru remedierea situației

Dintre soluțiile care pot contribui la remedierea situației ar fi:

Terapiile de familie

Sistemul familial aflat în impas poate fi reechilibrat prin aplicarea unor instrumente moderne de acțiune. Terapiile de familie se încadrează în aceste modele și pot fi atât preventive, cât și curative, pentru familiile aflate în impas.

Psihoterapia de cuplu și familie

Acest tip de terapie are la bază ideea că familia reprezintă pentru fiecare persoană o resursă puternică care ajută pe fiecare în încercarea de a depăși cu succes dificultăți de ordin social, psihologic sau medical.

Deciziile să fie luate după o perioadă de liniștire a situației

Decizia de a demara un divorț nu trebuie să fie una pripită. Este important calmul și analiza realistă a situației create.

8. Teoria dezorganizării sociale (perspectiva conflictului de valori)

Dispariția unei familii în urma unui divorț nu ar reprezenta o problemă socială, dacă aceste cazuri nu ar înregistra creșteri constante. Dar, în condițiile în care avem o rată foarte mare a divorțialității, putem considera că aceste cauze nu sunt doar de ordin personal, ci pot avea, în unele cazuri, origini sociale: „ Problemele sociale își trag seva din conflictele de valori și de interese. Diferite grupuri având interese diferite se regăsesc în opoziție. O dată cristalizată această opoziție într-o stare/ situație de conflict, putem spune că problema socială și-a făcut apariția.”

Conform datelor statistice oferite de INS, se constată că numărul divorțurilor înregistrează o continuă creștere atât în mediul urban, cât și în cel rural. Conform Teoriei dezorganizării sociale, într-o situație se întâlnește o condiție obiectivă și o definire subiectivă. În cazul divorțului, condiția obiectivă este reprezentată de cauza care generează conflictul, respectiv: violența, infidelitatea, alcoolismul, diferența de caracter, bolile apărute, etc. Definirea subiectivă dată situației este reprezentată de percepția partenerilor despre vina care generează disensiuni. Astfel, fiecare partener dă propria interpretare situației, în funcție de nivelul de înțelegere, empatie, altruism, educație sau credințe. În cazul divorțului condiția obiectivă se suprapune cu definirea subiectivă, ceea ce conduce la o adevărată problemă socială: „Problema socială, deci, rezultă din “mixtura volatilă” a unei condiții obiective și a unei definiri subiective. Soluțiile propuse de această perspectivă pentru rezolvarea conflictului de valori sunt consensul, negocierea și puterea brută (naked power).”

Rezolvarea conflictului, în cazul unui divorț, poate fi realizat în condițiile în care partenerii pun mai presus de condiția obiectivă care a generat conflictul un set de valori pe care ambii parteneri le împărtășesc. Pentru familiile în care între parteneri există o bună comunicare, acest fapt va contribui la găsirea unei motivații care să fie mai puternică decât cauza generatoare de conflict.

O altă modalitate de aplanare a situației este reprezentată de negociere. Prin negociere se realizează o punere de acord asupra principiilor la care ține fiecare dintre soți. Se asigură astfel respectarea mutuală a aspectelor de ordin comportamental, psihologic sau fizic pe care fiecare trebuie să le aibă în vedere: „Dacă părțile pot negocia, atunci are loc un schimb de valori, toate în spiritul procesului democratic. Dacă nici consensul, nici negocierea nu au loc, atunci grupul ce deține mai multă putere câștigă/ preia controlul.”

9. Concluzii

În urma studierii materialelor elocvente în problema divorțului, consider că acest fenomen, prin efectele pe care le are asupra persoanelor implicate, este important să fie prevenit. Consider că, pentru a nu se ajunge la divorț, partenerii unui cuplu trebuie să se cunoască foarte bine și să manifeste cât mai multe preocupări comune. De asemenea, o comunicare bună între soți poate constitui un motiv solid de stabilitate. Chiar dacă problemele și grijile cotidiene fac parte din oricare familie, stabilitatea trebuie menținută tocmai pentru ca mediul familial să poată constitui un punct de sprijin pentru cei doi soți și pentru copii. În cuplurile solide greutățile nu dezbină, ci unesc familia, ceea ce asigură reușita în plan emotional, dar și în plan material.

Un alt factor de stabilitate poate fi cel dat de implicarea în problemele casnice a ambilor soți. În condițiile în care femeile muncesc același număr de ore ca și bărbații, problemele gospodărești și grija copiilor trebuie să fie împărțite între cei doi soți. Asigurarea stabilității pentru copii ar putea fi unul dintre motivele de reflecție ale soților înainte de a decide că aleg divorțul. În acest sens, elocventă este afirmația potrivit căreia: „Toate celelalte condiții fiind egale,copiilor tind să le fie mai bine în familii cu doi părinți cu mariaj continuu decât în familii cu coabitare, divorțate, cu părinte unic sau când copilul s-a născut în afara căsătoriei.”

Bibliografie

Dan, Adrian, Diagnoza și soluționarea problemelor sociale ( suport de curs

Cox, D. F., Human intimacy. Marriage, the Family and its meanings, Editura West Publishing Company, 1990

Mitrofan Iolanda, Mitrofan Nicolae, Familia De La A… La Z, Mic Dicționar Al Vieții De Familie, Editura Științifică, București, 1991

Mitrofan, I, Ciuperca, C., Psihologia și terapia cuplului, Editura Sper, București, 2002

Mitrofan, Iolanda, Cuplu conjungal-armonie și dizarmonie, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989

Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolae, Cuplu conjungal-armonie și dizarmonie, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989

Papalia, Diane E., Sally Weddkos Olds, Ruth Duskin Feldman , Dezvoltarea Umană. Editura Trei, București, 2004

Voinea Maria, Psihosociologia Familiei, Editura Universități București, 1996

http: // documents .tips/ documents/ divortul -5697 dbfe 5f d0e. html

http: // statistici. insse. Ro / shop / index. Jsp ? page = tempo 3& lan g= ro & ind = POP 212 B