Diagnosticul Si Evaluarea Afacerii

CAPITOLUL 1. ANALIZA DIAGNOSTIC – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1 ANALIZA DIAGNOSTIC – CONȚINUT ȘI ETAPE

Diagnosticul firmei reprezintă procesul de înțelegere și explicare a mecanismelor de creare de valoare, ce ajută decizia managerială și ghidează acțiunile în atingerea obiectivelor de performanță, prin căutarea caracteristicilor esențiale de structură și funcționare ale organizației. În timp ce auditul operează posterior și funcționează în raport cu un sistem de valori prestabilit, diagnosticul face referire la noțiunile de optim și de ținte și ne trimite spre conceptul de evaluare.

Diagnosticul are ca scop identificarea și măsurarea cauzelor care au dus la diferențele dintre realizări și norme, evidențiindu-se cauzele care provin din conjunctură și cele ce provin din gestionarea defectuoasă a întreprinderii .

In literatura de specialitate exista numeroase definitii ale analizei diagnostic. Toate insa conduc spre aceleasi elemente definitorii: identificarea cauzala a principalelor puncte forte si slabe si formularea unor recomandari de amplificare a potentialului de viabilitate al firmei.

În accepțiunea lui Thibault, JP., 1989 – Le diagnostique d’entreprise, în cadrul

diagnosticului trebuie să-și găsească răspuns, „probleme cum sunt:

– Statutul juridic al firmei;

– Care sunt rezultatele întreprinderii?

– Dacă sunt sau nu satisfăcătoare și de ce?

– Cum au fost obținute?

– Care sunt performanțele și obiectivele dorite?

– Care este nivelul performanțelor și ce trebuie făcut pentru atingerea lor?

– Măsuri concrete ce urmează a fi întreprinse, atât pe termen scurt cât și lung?

Un diagnostic general cuprinde un ansamblu de caracteristici statistice si strategice care privesc cei 5M, si anume :

MEN – reprezintă potențialul uman cu tot ceea ce este legat de dimensiune, calitate , competenta profesionala si manageriala,etc.

MONEY- reprezintă problemele financiare multiplexe si complexe,

MERCHANDISE- se refera la cantitatea, calitatea si evaluarea stocurilor ;

MATERIALS : se refera la evaluarea cantitativcalitativa a activelor fixe, in special ca nivel

tehnologic,fiabilitate, performante ;

MARKET- reprezintă diagnosticul poziției pe piața,distribuției poziției si serviciilor.

Diagnosticul are un dublu caracter: preventiv și curativ; el urmărește, pe baza simptomelor declarate și a analizei efectelor constatate, să propună remedii eficiente, imediate,dar și de perspectivă.

In realizarea unei analize-diagnostic se parcurg mai multe etape:

studiul caracteristicilor tipologice ale firmei: furnizeaza date generale de identificare cu privire la activitatea managerului si a echipei manageriale, orienteaza analiza pe baza unor criterii stiintifice:

analiza rezultatelor anterioare, etapa in care specialistii de diagnosticare desfasoara cele mai importante si numeroase activitati, de corectitudinea carora va depinde calitatea recomandarilor pentru procesele de schimbare in cadrul firmei. Aceasta etapa cuprinde mai multe cerinte:

culegerea si sitematizarea datelor, are ca scop selectarea tuturor datelor si informatiilor relevante pentru domeniul investigat in cadrul analizei;

evidentierea simptomelor semnificative, ca diferente sensibile intre obiectivele stabilite sau standardele fixate si rezultatelor obtinute;

evidentierea punctelor forte si slabe si a cauzelor care le genereaza;

Datele se culeg si se analizeaza prin sistematizarea lor dupa anumite criterii pe sase grupe cum sunt: criterii economico-financiare, criterii manageriale, criterii de calitate si competitivitate a produselor si serviciilor, criterii tehnice si tehnolocice, criterii socio-umane, criterii ecologice.

studiul si estimarea perspectivelor de dezvoltare, etapa in care se incearca o extrapolare a tentindelor diferitilor parametri pe perioade semnificative;

analiza problemelor de management general, avandu-se in vedere clasificarea elementelor de strategie si tactica ale firmei, identificare unor metode si tehnici manageriale eficiente si aprecierea influentei implementarii acestora, restrictiile si limitarile rezultate dintr-o serie de acte normative, modul in care se exercita fruntiile manageriale pe diferite niveluri ierarhice, modul de folosire a timpului etc.

studiul si analiza managementului pe subsiteme;

elaborarea raportului-diagnostic si a recomandarilor pentru eliminarea disfunctionalitatilor, generalizarea aspectelor pozitive si cresterea capacitatii de adaptare a firmei la cerintele mediului extern.

In functie de aria de cuprindere, analizele diagnostic pot fi: generale ( ofera o apreciere de anamblu a structurii si functionarii firmei), partiale ( se efectueaza, de regula, dupa un diagnostic general sau cand managerii cunosc sfera de activitate in care se gasesc cauzele disfunctiilor; astfe, se pot elabora diagnostice partiale de cercetare-dezvoltare, comerciale, financiar, de resurse umane, privind organizarea si funtionarea unui compartiment, privind programarea si urmarirea productiei, privind introducerea unor produse noi, privind sistemul informational etc.) si de specialitate ( se realizeaza pe o problema sau tema la solicitarea expresa a beneficiarului, cand cunoaste problema si doreste o analiza a cauzelor sau conjucturii, precum si o orientare a viitoarelor investigatii in vederea rezolvarii, sau cand, in urma diagnosticului general sau partial, s-a formulat o problema de importanta majora.)

Analiza financiara are ca obiective principale:

evaluarea potentialului financiar al firmei, respectiv analiza capacitatii firmei de a obtine resurse financiare, si de a face fata concurentilor, analiza gradului de indatorare si a capacitatii de rambursare a datoriilor;

evolutia volumului de activitate;

evolutia rezultatelor financiare

studierea performantelor financiare a firmei si compararea acestora cu cele ale firmelor concurente din aceeasi ramura; performantele financiare; arta de a conduce relatiile cu institutiile bancare si alti creditori sunt esentiale intr-un mediu concurential in care costul creditului este un parametru cheie al succesului unei investitiii;

permite analiza strategica a proiectelor ce implica investitii si imprumuturi considerabile;

imbunatatirea pozitiei pe piata interna si externa (balanta de import-export, unde este cazul);

ameliorarea gestiunii firmei pe baza de diagnostic precis formulat de manageri.

În procesul de stabilire a valorii, diagnosticul reprezintă etapa care reclamă cel mai mare volum de timp și cele mai complexe informații. Numai după efectuarea diagnosticului și pe baza constatărilor reieșite din acesta se pot stabili ipotezele de evaluare, alege metodele potrivite și se poate trece la evaluarea propriu -zisă.

Abordarea funcțională a diagnosticului global

Diagnosticul juridic

Diagnosticul juridic implică investigarea unor aspecte juridico -legale privind activitatea

întreprinderii, în general, și a patrimoniul i ce urmează a fi evaluat, în special.

Elemente de verificat în cadrul acestui diagnostic:

a) legiferări privind constituirea și funcționarea societății (inclusiv asocierea);

b) dreptul civil: situația juridică a construcțiilor și terenurilor, proprietatea intelectuală deținută, situația împrumuturilor contractate, contracte de asigurări realizate etc.

c) dreptul comercial: contracte de credit; contracte de închiriere, concesiune, leasing; alte contracte cu parteneri de afaceri; acțiuni juridice în curs pentru litigii cu caracter comercial etc.

d) dreptul muncii: regulamente de ordine interioară , contracte de muncă și convenții civile, acte privind protecția muncii, evidențe privind personalul și eventuale litigii în relație cu acesta, acțiuni sindicale etc.

e) dreptul fiscal: respectarea reglementărilor fiscale, date privind ultimul control și rezultatele sale, litigii fiscale

f) dreptul mediului: respectarea legislației de mediu, existența unor pasive ecologice, existența autorizațiilor de mediu, eventuale litigii pe probleme de mediu.

Diagnosticul resurselor umane

Un astfel de diagnostic vizează stabilirea caracteristicilor resurselor umane disponibile și

adecvarea potențialului uman (atât cantitativ, cât și calitativ) la obiectivele firmei. Elemente de verificat în cadrul acestui diagnostic:

a) dimensiunea și structura potențialului uman;

b) comportamentul, nivelul de remunerare și de mot ivație al personalului;

c) eficiența utilizării potențialului uman (productivitate și mod de organizare a muncii);

d) condițiile de muncă și respectarea normelor de sănătate și securitate a muncii.

Diagnosticul comercial

Obiectivul principal al diagnosticului co merc ial este cunoașterea și estimarea pieței întreprinderii și a poziției acesteia pe piață. Elemente de verificat în cadrul acestui diagnostic:

a) aprovizionările și vânzările;

b) cele cinci forțe ale mediului concurențial și factorii critici de succes;

c) calitatea și întinderea rețelei de distribuție;

d) portofoliul de produsele și servicii oferite, dar și politica lor de promovare;

e) factorii politici, economici sociali și tehnologici ce caracterizează macro mediul.

Diagnosticul tehnic

Diagnosticul tehnic (operațional) are ca obiectiv estimarea performanțelor tehnice anterioare ale întreprinderii și identificarea soluțiilor de ordin tehnic care să asigure viabilitatea și dezvoltarea acesteia.

Elemente de verificat în cadrul acestui diagnostic:

a) caracteristicile producției: organizarea generală, fluxul de producție, nivelul de automatizare etc.

b) capacitatea de producție și gradul de utilizare al capacității;

c) activitatea tehnică de întreținere și reparaț ii;

d) activitatea de cercetare și dezvoltare;

e) programarea, controlul și asigurarea calității producției;

f) sistemul informațional al societății.

Diagnosticul financiar

Analiza financiară constă dintr-un ansamblu de instrumente și metode ce permit o apreciere asupra situației financiare și a performanțelor unei organizații dotate cu autonomie financiară. Ea reprezintă o impozantă cutie de mijloace necesare pentru nevoile diagnosticului global.

Nici o organizație nu poate supraviețui fără indicatori financiari, dar nici nu poate prospera

(numai) cu ajutorul acestora. Nu se poate imagina un diagnostic global care să se prevaleze de avantajele utilizării indicatorilor financiari. De altmiteri, analiza datelor financiare, permițând realizarea unui rapid survol de recunoaștere, constituie o etapă de pre-diagnostic care se arată a fi extrem de utilă pentru a repera indicatorii potențiali revelatori ai problematicii organizației.

Elemente de verificat în cadrul acestui diagnostic:

a) analiza performanțelor trecute și previzionarea performanțelor viitoare (indicatori de rentabilitate);

b) situația echilibrului financiar (indicatori statici și dinamici ai lichidității și solvabilității);

c) riscurile pe care le suportă firma (indicatori privind riscul de exploatare, riscul economic și cel financiar).

Fiecare din diagnozele de mai sus va pune în evidență principalele puncte tari și puncte slabe la nivelul funcțiunii respective (rezultat ale analizei interne), dar și oportunități și amenințări majore care o pot influența în viitor (rezultat al analizei externe). Diagnosticul global, obținut prin sinteza acestor diagnoze parțiale cu ajutorul unei matrice SWOT, permite apoi armonizarea punctelor tari cu oportunitățile, dar și minimizarea efectelor amenințărilor identificate asupra punctelor slabe ale organizației.

1.2 DIAGNOSTICUL FINANCIAR – CONCEPT, OBIECTIVE, METODE

Diagnosticul financiar contabil poate fi privit dintr-o perspectivă defensivă, mai ales

când se dorește identificarea și explicarea dificultăților efective sau potențiale și cărora

trebuie să li se găsească soluții preventive sau curative, dar și dintr-o perspectivă ofensivă,

mai ales când se dorește aprecierea marjelor de acțiune ale firmei în pregătirea deciziilor

sale strategice sau tactice.

Tipuri de diagnostic financiar-contabil

Diagnosticul de criză – problemele firmei impun o examinare globală a situației

și a performanțelor acesteia. Apariția dificultăților temporare de plată indică avertizări

privind aprovizionarea, continuarea producției firmei, dar și privind talentul acesteia de de

a-și menține solvabilitatea.

Diagnosticul de control – intern sau extern este angajat într-o manieră preventivă,

ceea ce denotă o bună și completă examinare a evoluției firmei, pentru fundamentarea

programului de activitate sau pentru obținerea unui credit, etc

Diagnosticul de evaluare – este perceput în evaluarea firmei, poate fi realizat și

din exteriorul firmei, dar informațiile de care dispune evaluatorul sunt mai sintetice și nu-i

permit utilizarea unor instrumente de analiză complexe.

Etapele-cadru ale unei analize diagnostic corecte si eficiente sunt urmatoarele:

Etapa 1.-Pregatirea analizei-diagnostic.

Etapa 2.- Analiza-evaluare.

Etapa 3.- Postdiagnosticul .

Etapa 1 – Pregatirea analizei- diagnostic

Aceasta etapa este extrem de importanta in economia realizarii (elaborarii) studiului de diagnosticare intrucat creeaza permisele necesare pentru un demers stiintific laborios in care sunt "prinse" firma si componentele sale procesuale si structurale.

In ordine cronologica, in aceasta etapa se considera urmatoarele activitati:

–  definirea problemelor si a obiectivelor de urmarit prin analiza-diagnostic;

–  formarea echipei de analiza in care, pe langa analistii-consultanti externi sunt inclusi si specialisti din cadrul fiecarui subsistem analizat;

–  stabilirea metodelor de abordare, a necesarului de materiale auxiliare (agende,chestionare etc.);

   – efectuarea unor investigaii preliminare pentru stabilirea necesarului de date;

   – stabilirea planului concret de actiune.

O alta problema consta in alegerea datelor de referinta. Ca si in medicina, stabilirea unui diagnostic se face in raport cu anumite date de referinta, ce arata care trebuie sa fie starea normala a activitatii organizatiei. Principalele elemente de referinta ce trebuie luate in considerare in cadrul analizei se refera la urmatoarele aspecte:

–  realizarile perioadei anterioare;

–  performantele concurentei;

–  realizarile pe plan mondial;

–  cerintele si principiile managementului si ale altor stiinte pentru domeniul investigat;

–  tendintele previzionate pentru perioada urmatoare.

Aceasta prima etapa se incheie cu elaborarea unui grafic al actiunii si cu obtinerea acordului din partea beneficiarului privind modul de lucru, termenele, persoanele implicate etc.

Etapa 2-  Analiza-evaluare

 Contine o serie de investigatii analitice finalizate printr-un  studiu-raport de diagnostic, care cuprinde planul de masuri si solutile propuse.

Analiza documentelor si a informatiilor disponibile permite cunoasterea detaliata si precisa a functionarii sistemului, institutiei sau societatii, precum si a starii acestora.

Pentru culegerea, inregistrarea si sistematizarea datelor si informatiilor referitoare la situatia economico-financiara si manageriala a organizatiei se apeleaza frecvent la metode si tehnici specifice precum:

–   chestionarul;

–   interviul;

–   observarea directa;

–   studiul documentelor informationale;

–   fisele de (auto) evaluare.

Chestionarul este o tehnica de investigare axata pe lansarea de intrebari unui  esantion reprezentativ de manageri si executanti, intrebari cu variante de raspuns cat mai clare, care sa acopere o paleta larga a aspectelor ce fac obiectul diagnosticarii. Aceasta cuprinde un ansamblu de intrebari logice, generate de obiectivul urmarit ("legea lui Parteo este valabila si in acest domeniu; 20% din intrebari sa acopere 80% din problemele investigate"

Pentru un rezultat cat mai veridic al chestionarii trebuie sa se aplice aceasta metoda de culegere a datelor pe un esantion cat mai reprezentativ, care sa raspunda intrebarilor cu seriozitate si rsponsabilitate.

Interviul, la randul sau, este o tehnica de culegere, inregistrare si prelucrare a datelor si informatiilor pe baza unei discutii intre doi parteneri, gen intrebari, iar cel de-al doilea (persoana intervievata) raspunde. De asemenea, persoana care intervieveaza ar fi de preferat sa aiba notiuni de psihologie sociala, iar intrebarile sa fie relevante pentru problematica studiului.

Observarea directa poate fi o metoda eficienta de recunoastere a sistemului managerial, a celui decizional, a punctelor forte sau a slabiciunilor unei societati, privind activitatea entitatii dintr-o pozitie obiectiva si evaluatoare.

Studiul documentelor informationale este o metoda de baza a diagnosticarii unei societati, deoarece intreaga activitate a entitatii este inregistrata si poate fi analizata. O prima "radiografie" a societatii  este data tocmai de aceste documente care reglementeaza intreaga activitate a agentului economic studiat.

Fisele de evaluare (autoevaluare) reprezinta o alta modalitate de investigare si, implicit, sursa informationala importanta pentru elaborarea studiilor de diagnosticare, prin care se observa nivelul constientizat al functionalitatii societatii.

Utilizate cu prioritate in evidentierea unor caracteristici constructive si functionale ale managementului (decizionale, informationale, metodologice si organizatorice), aceste documente servesc conturarii unei imagini cat mai realiste a posturilor si ocupantilor acestora, masuri in care intre post si titular exista o corespondenta adecvata.

Etapa 3 – Post-diagnostic

In aceasta etapa se intreprind urmatoarele actiuni mai importante :

–  difuzarea studiului elaborat catre organele conducerii participative, catre conducerea de varf individuala si compartimentele vizate in studiu de analiza diagnostic;

–  discutarea si definitivarea studiului;

–  stabilirea prioritatilor in aplicarea diferitelor masuri preconizate;

–  intocmirea programului de aplicare a masurilor preconizate, cu precizarea termenelor si a responsabilitatilor;

–  aprobarea studiului definitivat si a programului de implementare a acestuia de catre organul investit cu competenta decizionala.

Aceasta etapa are in vedere implementarea solutiilor propuse si evaluarea rezultatelor, avand ca scop principal verificarea eficientei reale a solutiilor implementate.

Printre metodele folosite in cadrul analizei diagnostic trebuie enumerate si metodele specifice analizei calitative, care vizeaza esenta fenomenului si legaturile cauzale:

1.diviziunea sau descompunerea rezultatelor -aceasta metoda consta in descompunerea fenomenelor si proceselor cercetate in elementele lor componente, stabilind contributia lor la modificarea totala a fenomenelor studiate si localizarea in timp si spatiu a provenientei rezultatelor si a cauzelor acestora.

2. gruparea – ca metoda de cercetare a analizei, gruparea separa colectivitatea cercetata pe categorii omogene de unitati, dupa variatia unuia sau mai multor caracteristici  alese in functie de scopul sex, meserii, calificare, stabilitate etc.)

3.-comparatia consta in studierea fenomenelor, proceselor si rezultatelor economice si financiare prin prisma unui criteriu de referinta si in stabilirea de asemanari si deosebiri intre acestea.

In functie de criteriul care sta la baza comparatiei distingem:

      -comparatia in timp;

      -comparatia in spatiu;

      -comparatii mixte(in timp si spatiu);

      -comparatii fata de un criteriu prestabilit: programe , norme, standarde;

      -comparatii cu caracter special, pentru care intervin alte criterii in afara celor de mai sus;

CAPITOLUL 2 DIAGNOSTICUL IN EVALUAREA AFACERII

2.1 ABORDARI

Estimarea oricărui tip de valoare, de piață sau din afara pieței, cere ca evaluatorul să aplice una sau mai multe abordări în evaluare. Termenul „abordare în evaluare” se referă la o cale de estimare a valorii prin folosirea uneia sau mai multor metode specifice de evaluare.

Evaluările bazate pe piață utilizează, în mod normal, una sau mai multe abordări în evaluare, prin aplicarea principiului substituției, utilizând informații derivate din piață. Acest principiu arată că o persoană prudentă nu va plăti pentru un bun sau un serviciu mai mult decât costul de achiziție pentru un bun sau serviciu acceptabil ca substitut, în absența factorilor timp, risc sau neadecvare. Costul cel mai mic al celei mai bune alternative, pentru un bun substitut sau pentru un bun identic, va tinde să reflecte valoarea de piață.

In evaluarea întreprinderii cotate sau necotate pe piața de capital se pot utiliza în general

trei modalități de abordare a valorii:( Economic Principles behind the Market, Asset and Incom Approaches, după Wikipedia. 2008.)

Abordarea pe bază de active (prin metode patrimoniale);

Abordarea pe bază de venit (actualizarea cash-flow-ului);

Abordarea pe bază de piață (prin comparație).

Abordarea pe baza de active

Această prima abordare se bazează pe principiul substituției, conform căruia un activ nu valorează mă mult decât costul de înlocuire a tuturor părților sale componente, ceea ce implică aplicarea unor corecții la valorile elementelor bilanțului exprimate la costul istoric.

Abordarea bazată pe active sau evaluare bazată pe active poate fi realizată prin combinarea unora sau altora dintre următoarele valori:

Activul net contabil (ANC) – are o semnificație limitată în raport cu inflația și cu devalorizarea elementelor necorporale semnificative de cele mai multe ori și se stabilește ca diferență între activul total și datoriile totale, care reprezintă situația netă, respectiv capitalurile proprii.

ANC = Total activ – Datorii totale

Activul net contabil reevaluat sau valoare matematica – aceasta valoare are in vedere corecturile care se impun in bilantul contabil in urma inventarierii si a reevaluarilor, dupa care activul net corectat se calculeaza astfel:

ANCC = ANC± Corectii active± Corectii pasive

Activul net contabil raportat la numarul de actiuni (Na) permite evaluarea intreprinderii pe baza indicatorului valoare contabila pe actiune (ANCa), care trebuie comparat cu valoarea de piata a actiunii, respectiv cursul bursier (Ca).

In acest sens se utilizeaza indicatorul PBR (Price/Book Ratio), care se determina cu ajutorul raportului:

PBR = (Cursul mediu al actiunii/ANCa) x 100

Indicatorul serveste la evaluarea a ceea ce actionarii ar putea primi in cazul lichidarii intreprinderii.

Exprimat in procente, indicatorul poate fi definit si prin rata capitalului actionarilor (Shareholder Equity Ration – SER ) calculata prin raportarea capitalului total al actionarilor la totatalul activelor intreprinderii:

SER = (Capitalul total al actionarilor/ Activele totale) x 100

Raportul arata totalul activelor asupra carora actionarii au un drept rezidual conform bilantului. Cu cat indicatorul este mai mare cu atat vor primi mai mult actionarii la o eventuala lichidare si invers.

Valoarea indicatorului difera in functie de sector, dar se considera ca in general aceasta trebuie sa se situeze in jurul a 100%. O valoare mai mica de 100 % arata o subevaluare a actiunii si deci a intreprinderii, ceea ce poate indica faptul ca investitorul ar avea de platit prea mult fata de ce ceea ce ar pierde in cazul unui faliment imediat al intreprinderii.

Valoarea intrinseca – reprezina o masura a valorii intreprinderii bazata pe castigurile viitoare pe care aceasta asteapta sa le genereze pentru investitorii ei sau estimarea sumelor care ar trebui investite pentru recostruirea patrimoniului intreprinderii la data estimarii.

Este considerata ca fiind valoarea adevarata a intreprinderii din puct de vedere al investitiei si se calculeaza prin luarea in considerare a valorii prezente a castigurilor pe care spera sa le genereze aceasta in viitor pentru investitori. Aceasta valoare poate sa coincida sa nu cu valoarea curenta de piata a intreprinderii, de aceea investitorii in actiuni folosesc o varietate de tehnici analitice de estimare a valorii intrinsece in scopul investirii in actiuni a caror valoare adevarata spera sa depaseasca valoarea curenta de piata.

Valoarea substantiala utilizata de unii autori pleaca de la pricipiul potrivit caruia valoarea bursiera a unei intreprinderi corespunde valorii actuale a activelor sale nete, adica aceasta valoareaza cat s-ar obtine daca ar fi vanduta bucata cu bucata. Aceasta corespunde unei estimari a valorii activului de exploatare utilizat in intreprindere, mai putin datoriile, in afara de tot activul nedestinat exploatarii, si este dificil de evaluat din cauza necunoasterii rezevelor latente si a evolutiei intreprinderii.

Aceasta valoare (bruta sau neta) se refera numai la activitatea de baza si vizeaza totalitatea activelor corporale folosite pentru realizarea obiectului de activitate, indiferent de modul de finantare si proprietarul lor, astfel incat valoarea substantiala neta (VSN)

Se obtine ca suma:

VSN = ANC + Activele utilizate – Activele neutilizate + Valoarea de lichidare a activelor neutilizate

Abordarea pe baza de venit

Metoda de bazeaza pe principiul anticiparii care considera ca valoarea intreprinderii provine din beneficiile viitoare estimate care pot fi generate de proprietatea detinuta prin capacitatea capitalului investit de a genera venituri, de a produce profit si de a distribui dividende. Metodele utlizate in acest scop se bazeaza pe randament si rentabilitate si se prezinta in mai multe variante:

Orice variantă s-ar folosi, este indispensabilă analiza financiară pentru a determina valoarea întreprinderii, având in vedere caracterul sintetic al indicatorilor financiari.

Locul analizei financiare în evaluarea întreprinderii este statuat atât in standardele internaționale , cât și în cele naționale.

În Standardul Internațional de Evaluare a Întreprinderii, adoptat de IVSC (Internațional Valuation Standards Committee), în 2005, la raportul de evaluare se menționează că acesta trebuie să conțină o serie de probleme distincte , între care și o analiză financiară a întreprinderii. Această analiză va fi reflectată prin:

tabele cu sinteza bilanțului și a contului de profit și pierdere, pe un număr de ani relevanți, pentru caracterizarea evoluției situației financiare a întreprinderii evaluate;

explicația amănunțit a corecțiilor efectuate asupra indicatorilor financiari raportați;

analiza performanței financiare a întreprinderii, pe un număr de ani relevanți, îndeosebi pe baza ratelor financiare și compararea acestei performanțe cu cea realizată de afaceri similare și cu cea a domeniului de activitate.

În Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), 2005 se precizează

că, obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare ale entității, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.”

În Internațional Valuation Standards, 2005- Evaluarea Întreprinderii, se precizează , referitor la utilizarea documentelor financiare, că există trei scopuri ale analizei financiare și corecțiilor:

înțelegerea relațiilor existente între elementele din contul de profit și pierdere și cele din bilanț, inclusiv a tendințelor care s-au manifestat de-a lungul timpului, pentru aprecierea riscurilor inerente în activitatea întreprinderii, precum și a perspectivelor de performanță financiară viitoare;

compararea cu întreprinderi similare pentru a stabili parametrii de risc și cei de valoare,și

corectarea situațiilor financiare istorice pentru a estima abilitățile economice, precum și perspectivele întreprinderii.

Corecțiile (ajustările) se fac pentru următoarele scopuri:

corectarea veniturilor și cheltuielilor ținând seama de inflație;

prezentarea pe o bază consecventă atât a datelor financiare ale societății în cauză, cât și cele ale întreprinderii luate ca bază de comparație

corectarea valorii activelor, înregistrate contabil, în valori de piață;

corectarea activelor din afara exploatării, a datoriilor, precum și a veniturilor și cheltuielilor aferente acestora;

corectarea veniturilor și cheltuielilor neeconomice.

În categoria evenimentelor întâmplătoare, care impun corecții intră:calamități , greve, cheltuieli de punere în funcțiune a unei instalații, cheltuieli din afara exploatării, alte evenimente întâmplătoare.

Organismele lucrative se pot asimila cu organismele vii, și asemenea lor au același sens al evoluției: apariția, maturizarea și dispariția din peisajul economic. Dat fiind specificul agenților economici, ei se pot cerceta din diverse unghiuri de vedere. Pentru orice cercetător din economie, poziționarea unui agent în una din faze este un lucru de mare importanță. Realizarea acestui deziderat nu este deloc simplă. Un aport deosebit în această direcție îl are diagnosticul economico-financiar.

Prin diagnosticul financiar se stabilește starea de sănătate economico-financiară a întreprinderii și se adoptă măsuri de redresare în viitor.

Diagnosticul financiar este rezultatul analizei financiare a întreprinderii, care presupune parcurgerea unor etape și utilizarea unor metode și procedee pentru realizarea obiectivului ei.

Etapele analizei sunt:

Obiectul;

Modelul;

Măsurarea;

Concluzii; și

Recomandări

Obiectul analizei fixează ce se analizează. Ca exemplu, menționăm că dacă analizăm beneficiul ( profitul) , simbolizăm cu:

în care:

B – semnifică variația beneficiului;

B1 – beneficiul perioadei analizate (curente);

B0 – beneficiul perioadei de referință (anul precedent, beneficiul altei întreprinderi, beneficiul mediu pe ramură etc.)

Obiectul analizei fixează ce se analizează. Ca exemplu, menționăm că dacă analizăm beneficiul ( profitul) , simbolizăm cu: ∆B= B1-B0

b) Modelul este un instrument al cunoașterii bazat pe reprezentarea simplificată a realității. Modelele pot fi:

Imitative (iconice);

Analogice;

Simbolice.

Modelele imitative reproduc sau imitată realitatea de obicei la altă scară: macheta unei uzine,

hărțile geografice, fotografiile etc.

Modelele analogice sunt bazate pe o analogie. De exemplu, graficele cu ajutorul liniilor,

dreptunghiurilor, sferelor, paralelipipedelor etc. reproduc producția beneficiile, costurile, productivitatea muncii.

Modelele simbolice sunt prin excelență modele matematice, care operează cu cifre,

litere,simboluri etc. ; ele sunt modele abstracte, spre deosebire de modelele imitative, care sunt modele materiale.

În analiza economico-financiară se folosesc toate tipurile de modele, dar sunt preponderente modelele simbolice și cele analogice.

c) Măsurarea (cuantificarea) se realizează prin modele matematice , care se pot grupa în trei categorii: modele de tip determinist, modele de tip stochastic (static) și modele de tip fuzzi (vagi).

Relația de tip determinist presupune o asemenea dependență între variabile încât la variația

determinată a unui factor (variabilă) să corespundă o valoare bine determinată a caracteristicii (variabilei ) rezultative. Deci,valoarea pe care o ia una din variabile determină valoarea celeilalte.

În cazul relației de tip statistic, fiecărei valori a factorului determinant îi corespund mai multe valori ale variabilei rezultative, care sunt eșalonate într-o zona de minim și maxim.

În cazul relației de tip fuzzi ( mulțimi vagi), elementele aparțin mulțimii, nu cu certitudine, ci cu un anumit grad de apartenență, grad exprimat printr-un număr real, cuprins în intervalul 0-1.În final se ajunge la o problemă de programare liniară standard.

d) Concluziile se elaborează pe baza interpretării celor stabilite în etapele anterioare și reprezintă îmbinarea analizei cu sinteza, stabilind diagnosticul în domeniul respectiv.

e) Recomandările decurg din etapa anterioara și din cerința majoră a oricărei analize economice de a urmări ridicarea eficenței valorificării resurselor ( umane, materiale, informaționale și financiare).

2.2 RELEVANTA

Diagnosticul economico-financiar deține un rol cheie în acțiunea de evaluare a întreprinderii,

referitor la rolul acestui diagnostic în evaluarea întreprinderii se evidențiază cel puțin două aspecte:

are un rol de sintetizare a concluziilor reieșite din celelalte tipuri de diagnostic;

rolul de asigurare a coerenței în cadrul relației diagnostic și aplicarea metodelor de evaluare.

Peter Drucker vorbind despre necesitatea cunoașterii propriei întreprinderi precizeazăcă pentru a duce la îndeplinire sarcinile economice ale acesteia (întreprinderea trebuie să devină mai eficientă, potențialul ei trebuie evaluat corect și fructificat la maximum, inclusiv transformarea ei într-una complet diferită pentru un viitor diferit), este nevoie de înțelegere a realităților întreprinderii privită ca un sistem economic, a capacității de performanță de care dispune și a relației între resursele disponibile și rezultatele potențiale.

Printr -o analiză economică pertinentă este posibilă orientarea strategiilor decizionale ale întreprinderii spre alternative optime.

Însemnătatea analizei economice ca știință economică decurge din faptul că, studiind relațiile cauzale și exprimându-le în cifre, aceasta (analiza economică) devine o aplicare practică a teoriei economice.

Analiza economică constituie un instrument managerial care ajută conducerea întreprinderii în înțelegerea trecutului și prezentului, în vederea fundamentării viitoarelor obiective strategice de menținere și dezvoltare a întreprinderii, într-un mediu concurențial; deasemeni, analiza face obiectul preocupărilor interne ale unor parteneri economici și financiari- bancari, interesați în realizarea unor acțiuni de cooperare cu întreprinderea respectivă.

Din punct de vedere strategic și ca premisă a diagnosticării , analiza economică are rol de control în cadrul întreprinderii. Acesta constă în măsurarea și corectarea rezultatelor obținute înscopul asigurării îndeplinirii corespunzătoare a obiectivelor proiectate. Se parcurg trei etape:

stabilirea criteriilor de apreciere a îndeplinirii prevederilor din planuri și programe;

determinarea abaterilor prin compararea realizărilor cu criteriile de apreciere stabilite;

corectarea abaterilor prin evidențierea cauzelor care le-au generat

Rolul diagnosticului financiar rezultă din faptul că activitatea desfașurată de o intreprindere în decursul unei perioade de timp se reflecta în situația financiară a acesteia, situație ce poate fi cunoscută numai printr-un diagnostic financiar.

Diagnosticul financiar se prezintă ca o sinteză a analizei financiare efectuată la nivelul intreprinderii, care are ca obiectiv esențial studiul static și dinamic al activității desfășurate în intreprindere, din care să rezulte concluzii cu privire la lichiditatea intreprinderii, structura mijloacelor economice și a resurselor, echilibrul finaciar, rezultatele obținute, precum și în legătură cu modul de gestionare a resurselor.

Cu ajutorul diagnosticului financiar se evaluează situația financiară a intreprinderii,stabilindu-se punctele tari și punctele slabe ale gestiunii și totodată pe baza lui se iau deciziile deameliorare a stării financiare.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt deosebit de complexe. Această complexitate decurge din varietatea de poziții ocupate de cei care îl realizează și, ca o consecință, din diversitatea de puncte de vedere, de obiective pe care și le propun, respectiv de informații la careau acces. Când problema diagnosticului este pusă în interiorul firmei (diagnostic financiar intern), acesta are ca obiectiv determinarea unor situații de dezechilibru financiar, în scopul identificării originilor și cauzelor care le-au generat și a stabilirii măsurilor de remediere.Î ntrucât se bazează pe întregul sistem de informații privind activitatea firmei, diagnosticul financiar intern abordează, în toată complexitatea lor, probleme privind: dimensiunea, structura șivaloarea patrimoniului, rentabilitatea, riscul etc.

În fundamentarea unor decizii, partenerii externi ai intreprinderii pot de asemenea să se bazeze pe informațiile furnizate de analiza financiară (diagnosticul financiar extern) exemplu clasic îl constituie procedura utilizată de bănci pentru studierea cererilor de credit ale firmelor. Cu această ocazie, băncile urmăresc capacitatea intreprinderii de a-și achita obligațiile și acordă, înacest context, o atenție deosebită analizei valorii intreprinderii, a lichidității și solvabilității acesteia.

Intreprinderile terțe folosesc diagnosticul financiar pentru fundamentarea deciziilor privind pătrunderea în capitalul altei firme sau pentru aprecierea solidității unui concurenrt.

Într-o economie de piață studiul activității unei firme într-o optică financiară este realizat și de alți parteneri. Organele administrației locale sau centrale utilizează analiza financiară pentru cunoașterea situației intreprinderilor care solicită ajutoare. Tribunalele se sprijină în mare masură pe informațiile oferite de analiza financiară pentru a evalua posibilitățile de redresare a unei intreprinderi în dificultate.

Diagnosticul financiar constituie, totodată, o componentă indinspensabilă într-o expertiză sau într-o negociere vizând estimarea valorii unei intreprinderi cuocazia privatizării, fuzionării, vânzării de active, cotații la bursă. În ultimă instantă, direcțiile de investigare ale analizei financiare sunt convergente cu obiectivele economice ale oricărei firme.

Diagnosticul financiar extern se bazează pe informațiile contabile și financiare furnizate de intreprinderi potrivit reglementărilor legale în vigoare (bilanțul contabil, contul de profit și pierdere și anexă), precum și datele furnizate de presa economică și financiară. Suportul analizei financiare – bilanțul – constituie sursa de informații pertinentă pentru formarea diagnosticului intreprinderii. Anexele la bilanț au rolul de a ghida analistul în înțelegerea și interpretareasituației financiare, în clarificarea unor aspecte privind politica de investiții și cea financiară.

Pentru diagnosticul financiar intern se folosesc și alte informații oferite de evidența contabilă, statistică și operativă a firmei.Se impune de menționat că noțiunea de bilanț contabil în accepțiunea organismelor despecialitate din țara noastra, este mai largă cuprinzând: bilanțul, contul de profit și pierdere,anexele și raportul de gestiune.Cu ajutorul diagnosticului financiar se identifică punctele tari și cele slabe ale gestiunii financiare în vederea fundamentării noii strategii de menținere și dezvoltare a intreprinderii. Atât pe plan intern (de pe poziția intreprinderii) cât și extern (de pe poziția unor parteneri economici șifinanciari bancari), analiza financiară are ca obiectiv determinarea rentabilității (comercială,economică și financiară), a riscului (de exploatare, financiar, de faliment) și în final aprecierea valorii globale a intreprinderii.

Pe baza concluziilor analizei financiare, intreprinderea fundamentează bugetele anuale și strategia financiară care vizează deciziile pe termen lung (decizii de investiții, de finanțare, derepartizare a profitului net) prin care se trasează posibile traiectorii pentru a-și asigura o poziție statornică și crescătoare în mediul economic concurențial.