Diagnosticul Si Estimarea Potentialului Economic al Entitatii
Tema : “Diagnosticul și estimarea potențialului economic al entitatii”
Cuprins
Introducere
Capitolul I: Aspecte teoretice privind diagnosticul și estimarea potențialului economic al întreprinderii
1.1 Abordări conceptuale privind diagnosticul și estimarea potențialului economico-financiar
1.2 Tipologia diagnosticului și obiective specifice
1.3 Metode și instrumente de efectuare a diagnosticului economico-financiar în întreprindere
1.3.1. Metoda SWOT
1.3.2. Metoda grilelor de evaluare
1.3.3. Metode combinate
CAPITOLUL II. Estimarea potențialului economic al întreprinderii. Metode și etape de analiză.
2.1. Etapele de analiză a potențialului economic
2.2 Estimarea potențialului economic al entitatii prin prisma indicatorilor financiari
2.3. Estimarea potențialului uman și tehnologico-material
2.3.1. Estimarea potențialului uman
2.3.2. Estimarea potențialului tehnologico-material
CAPITOLUL III. Studiu de caz. SC « Montare-Service » SRL
3.1 Analizarea diagnosticului economico-financiar in baza bilantului contabil. Analiza situatiei economice in dinamica anilor 2011-2013
3.2. Diagnosticul financiar-contabil in baza rapoartelor de profit si pierdere
3.3. Estimarea potențialului economic pe baza analizei grilelor de evaluare
Introducere
Cunoașterea situației economico-financiare a întreprinderii, aflată sub impactul direct al mediului înconjurător și în continuă schimbare și implementarea unor măsuri eficiente pentru asigurarea și creșterea competitivă a întreprinderii sunt cîteva cerințe de bază pe care trebuie să se axeze un conducător prin activitatea pe care o desfășoară întreprinderea sa.
Pentru a răspunde cît mai bine acestor cerințe în prezenta lucrare vor fi abordate unele aspecte de bază a diagnosticării stării de sănătate economică a întreprinderii precum și punerea în evidență a strategiilor, politicilor și măsurilor care pot fi utilizate pentru redresarea situației economice a întreprinderii.
Conceptul de analiză financiară a unei întreprinderi definește activitatea de evaluare a performanțelor economice trecute și prezente ale acesteia și perspectivele care decurg de aici, folosind un ansamblu de date disponibile, de metode și tehnici adecvate.
Elaborarea lucrării de față a reprezentat un demers complex de studiu, analiză și cercetare a unor aspecte semnificative referitoare la activitatea companiei SC « Montare-Service » SRL, la care am realizat stagiul de practică.
Lucrearea este axată pe analiza și diagnosticarea situației economico-financiare a companiei, precum și perspectivele sale de existanță și creștere în contextul situației economice prezente. Aceasta presupune și impune cu necesitate utilizarea unor metode de investigare de mare rigurozitate științifică menite de a evidenția cît mai exact gradul de stabilizare economică și financiară a firmelor. Numai pe aceasta baza se pot apoi elabora o serie de strategii pe termen lung care să directioneze un anumit comportament al firmei.
Evidentierea factorilor care au contribuit la evolutia fenomenelor și proceselor economice, reprezintă un obiectiv central al conducerii firmelor, care are implicații directe în dezvoltarea portofoliului de afaceri a firmelor. Aceasta se poate realiza cu ajutorul unor procedee chemate a reflecta pe de o parte factorii de influență a fenomenelor economice, iar pe de alta parte, de a evidenția contribuția cantitativă a acestor factori la modificarea nivelului fenomenului investigat.
Scopul lucrării constă în argumentarea importanței diagnosticului potențialului economic al întreprinderii în condițiile unei activități durabile, delimitarea și stabilirea elementelor componente și a factorilor de influență, studierea modelelor aplicative în acest domeniu la nivel internațional și posibilitățile utilizării acestora în practica întreprinderilor autohtone, precum și implementarea tehnologiilor informaționale moderne în domeniul nominalizat.
În vederea realizării acestui scop sunt formulate următoarele sarcini:
Stabilirea bazelor teoretice a noțiunilor de diagnoză și potențial economic
Determinarea principalelor metode de diagnosticare și estimare a potențialului economico-finanicar
Calcularea indicatorilor economico-financiari ai întreprinderii SC « Montare-Service » SRL
Analiza evoluției indicatorilor în dinamică
Stabilirea potențialului de existență și extindere a întreprinderii
Determinarea principalilor factori care pot favoriza sau defavoriza starea economică a întreprinderii
Lucrarea de față este structurată pe 3 capitole fiecare dintre acestea avînd cîte 3 subcapitole.
În primul capitul s-a propus determinarea și evidențierea aspectelor teoretice despre ce este diagnosticul și diferitele tipuri de diagnostic economico-financiar care sunt pe larg aplicate în practica economică. Totodata s-a realizat și prezentarea noțiunii de potențial economic, subliniind metodele de determinarea a acestuia în cadrul unei întreprinderi.
În capitolul doi s-au stabilit mai întîi etapele de realizarea a unei analize a potențialului economic. După care au fost prezentați principalii indicatori financiari utilizați la determinarea diagnosticului și potențialului economic. În final s-a pus accentul pe metodologiile de determinare a potențialului uman, potențialului tehnologico-material și a potențialului financiar.
În ultimul capitol s-a realizat diagnosticul în sine precum și estimarea potențialului economic și financiar al întreprinderii SC « Montare-Service » SRL. Diagnosticare economico-financiară s-a realizat în baza documentelor furnizate de către întreprindere, și anume Bilanțul Contabil, Raportul de Profit și Pierdere și alte rapoarte financiare. În baza datelor furnizate au fost calculați și analizați indicatorii financiari în dinamica anilor 2011-2013.
În final au fost enunțate concluzii referitoare la rezultatele obținute în cadrul analizei realizate în cadrul capitolului 3. Totodată au fost propuse cîteva opțiuni care ar putea fi întreprinse de entitate pentru redresarea situației economice și pentru sporirea perspectivelor de creștere.
Societatea « Montare-Service » SRL a fost creată în anul 2006 avînd codul fiscal 1008609003740. Societatea a fost creată de către un singur fondator, numele căruia este Vladimir Jdanov, rămînînd pînă în prezent singurul proprietar. Întreprinderea activiază în orașul Ungheni și are ca activitate principală comerțul. Fiind o Societate cu Răspundere Limitată, înregistrarea elementelor contabile se realizează în baza contabilității de angajamente. Contabilitatea elementelor se efectuează în partidă dublă și este realizată pe support de hîrtie prin intermediul Cărții Mari.
Capitolul I: Aspecte teoretice privind diagnosticul și estimarea potențialului economic al întreprinderii
Abordări conceptuale privind diagnosticul și estimarea potențialului economico-financiar
În sens larg, diagnostic, din limba franceză, reprezită procesul de identificare a unei afecțiuni, pe baza datelor clinice și a examenelor de laborator. Diagnosticarea poate fi definită ca o cercetare complexă a aspectelor economice, tehnice, sociologice, juridice și manageriale ce caracterizează activitatea unei organizații prin care se identifica punctele forte și slabe, cauzele care le-au generat și se formulează recomandări de eliminare sau diminuare a aspectelor negative și /sau de valorificare a celor pozitive, se stabilește “terapia”.
Diagnosticul aplicabil unei afaceri reprezintă o etapă preliminară a procesului de stabilire a valorii, care, făcînd apel la procedeele specifice analizei, oferă posibilitatea cunoașterii caracteristicilor esențiale ale afacerii, identificarea stării diferitelor sisteme economico-financiare ale acesteia, a potențialului său valorificat sau nevalorificat, precum și a influențării acestor atribute de către factorii externi, sectoriali și/sau macroeconomici.
Diagnosticul financiar-contabil reprezintă de fapt cuantificarea datelor și informațiilor adunate de celelalte cinci diagnostice: juridic, diagnosticul funcțiunii de cercetare-dezvoltare, diagnosticul funcțiunii de producție, diagnosticul funcțiunii comerciale și diagnosticul funcțiunii de resurse umane.
Prin intermediul diagnosticului financiar-contabil se supraveghează în timp evoluția întreprinderii și echilibrul financiar, se apreciază rezultatele financiare și eficiența activităților de gestiune. Scopul final constă în elaborarea previziunilor (prognozelor) constituite din situațiile financiare, mai precis bilanț, contul de profit și pierdere, cash-flow-ul și principalii indicatori economico-financiari previzionați.
Premisele diagnosticului sunt urmatoarele:
– orice organizație este un organism economico-social viu care parcurge toate etapele existenței: nașterea, creșterea, maturitatea și moartea;
– în oricare din etapele parcurse, organizația se poate confrunta cu disfuncționalități cauzate de factori interni și/sau externi;
– pentru creșterea longevitații și bunăstării organizației este necesară supravegherea stării de sanătate și prevenirea apariției unor anomalii funcționale.
Conform dicționarului român, potențialul reprezintă capacitatea de răspunde la toate condițiile esențiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual. Potențialul prezintă o acțiune ca posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu. Astfel, estimarea potențialului reprezintă procesul de stabilire a capacității economice și nu doar a unei întreprinderi.
Activitatea de diagnosticare a disfuncționalităților existente este necesar să aibă un caracter complex, pe domeniile de activitate a întreprinderii, cum sunt activitatea tehnică și de producție, cea cu caracter comercial, cea de organizare și administrativă, cea cu caracter social, financiar, diagnosticul urmărind pentru fiecare activitate în parte problemele specifice ale acestora cu scoaterea în evidență a acelor aspecte care contribuie la procesul de degradare sau la accentuarea acestuia, în raport cu care să se întocmească un plan de redresare cu măsuri pentru fiecare domeniu de activitate.
Rolul diagnosticului financiar-contabil
Întreprinderea reprezintă un sistem complex, între elementele căreia există legaturi multiple structural-funcționale și totodată, indiferent de forma de proprietate, ca sistem, constituie obiect al conducerii, ceea ce permite elaborarea unei suite de decizii menite să asigure trecerea dintr-o stare în alta și implicit reglarea funcționării ei.
Funcționarea oricărui sistem nu poate fi concepută fără coordonarea sau armonizarea tuturor elementelor sale (faptelor, eforturilor, actelor etc.) în scopuk întdeplinirii în mod efficient a rolului pe care îl au. Una din funcțiile conducerii al cărei conținut se realizează în mod implicit cu ajutorul analizei economico-financiare este controlul. Controlul reprezintă un atribul al conducerii, care constă în urmărirea sistematică a modului de realizare a programelor atît pe sectoare de activitate, cît și la nivel de întreprindere, stabilirea abaterilor și a cauzelor acestora, respectarea obligațiilor asumate prin contractile încheiate, utilizarea eficientă a resurselor, confruntarea dintre situația faptică și cea scriptică.
Diagnosticul financiar-contabil are rolul de centralizator în orientarea deciziilor manageriale în așa fel încât rezultatul acestora să fie performanța. Pentru orice manager, diagnosticul entității pe care o gestionează reprezintă acțiunea prin care se estimează „starea de sănătate” a întreprinderii. Prin identificarea factorilor interni și externi cu ajutorul cărora se „determină tendința de evoluție și se estimează impactul modificării lor” se stabilesc punctele forte și slabe din activitatea întreprinderii. Prin intermediul diagnosticului, întreprinderea poate fi foarte bine cunoscută din punct de vedere juridic, al obiectului de activitate, al potențialului său, al relațiilor sale cu piața internă și externă, al performanței economice și financiare. Este cunoscut faptul că diagnos controlul. Controlul reprezintă un atribul al conducerii, care constă în urmărirea sistematică a modului de realizare a programelor atît pe sectoare de activitate, cît și la nivel de întreprindere, stabilirea abaterilor și a cauzelor acestora, respectarea obligațiilor asumate prin contractile încheiate, utilizarea eficientă a resurselor, confruntarea dintre situația faptică și cea scriptică.
Diagnosticul financiar-contabil are rolul de centralizator în orientarea deciziilor manageriale în așa fel încât rezultatul acestora să fie performanța. Pentru orice manager, diagnosticul entității pe care o gestionează reprezintă acțiunea prin care se estimează „starea de sănătate” a întreprinderii. Prin identificarea factorilor interni și externi cu ajutorul cărora se „determină tendința de evoluție și se estimează impactul modificării lor” se stabilesc punctele forte și slabe din activitatea întreprinderii. Prin intermediul diagnosticului, întreprinderea poate fi foarte bine cunoscută din punct de vedere juridic, al obiectului de activitate, al potențialului său, al relațiilor sale cu piața internă și externă, al performanței economice și financiare. Este cunoscut faptul că diagnosticul analizează riscul economic, financiar și de insolvență. Ca atare, etapa de diagnoză va identifica aspecte privind evoluția sau involuția întreprinderii.
Diagnosticul financiar-contabil are rolul de a aprecia manifestarea funcției financiare a întreprinderii ce face obiectul evaluării.
Acesta verifică dacă activitatea întreprinderii este suficient de rentabilă pentru a genera venituri care îi vor permite remunerarea “furnizorilor” de resurse și rambursarea lor. Astfel el trebuie să asigure menținerea unui rezultat satisfăcător pe termen mediu și lung.
Obiectivele diagnosticului financiar-contabil
Obiectivele diagnosticului sunt deosebit de complexe. Această complexitate decurge din varietatea de poziții ocupate de cei care-1 realizează și ca o consecință din diversitatea de puncte de vedere, de obiectivele pe care și le propun, respectiv informațiile la care au acces.
Într-o formulare sintetică, motivația diagnosticului, indiferent de poziția celui care-l efectuează, o constituie:
cercetarea realității obiective, cunoașterea și interpretarea ei;
informarea partenerilor sociali cu privire la starea întreprinderii, performanțele, eficiența utilizării resurselor;
stabilirea variabilelor-cheie ale dezvoltării și a corelațiilor dintre acestea;
stabilirea măsurilor de redresare sau de ameliorare a performanțelor;
identificarea noilor surse de avantaj concurențial;
fundamentarea strategiilor de dezvoltare într-un mediu concurențial dinamic.
În primul rînd se urmărește strategia întreprinderii privind potențialul, condițiile și rezultatele activității și relațiile stabilite cu mediul, ceea ce impune investigații ample asupra caracteristicilor întreprinderii din punct de vedere comercial, tehnologic, social și uman, organizațional și financiar. Acest diagnostic pune în evidență punctele forte (abundența de resurse și lichidități, calitatea portofoliului de creanțe și a activelor în general, calitatea relațiilor cu mediul financiar – bănci, piețe), dar și punctele slabe ( fragilitatea echilibrelor financiare și mai ales o solvabilitate incertă, caracterul prea puțin lichid al activelor, slăbiciunea rentabilității prezente și a rezultatelor previzibile, insuficiența autofinanțării, fragilitatea structurii financiare prin capitaluri proprii sau resurse stabile prea mici, saturarea capacității de îndatorare, ș.a.);
În cadrul diagnosticului global este inserată o analiză bursieră în cazul operatorilor care intervin pe piețele de capital, deși poate exista un decalaj între performațele financiare ale întreprinderii și performanțele realizate de titlurile sale pe piața bursieră. În acest scop, dezvoltarea practicilor de notare (rating) a întreprinderilor după criterii bursiere a deschis un cîmp larg de aplicare a tehnicilor moderne de analiză financiară.
În al treilea rînd, în cadrul acestui diagnostic poate fi elaborat un diagnostic de evaluare a întreprinderii în cazul unor operațiuni de reluare, fuziune, absorbție, cumpărări/vînzări de titluri de filiale, privatizări, succesiuni ș.a., care impun clarificări privind unele elemente care determină valoarea întreprinderii.
Figura : Obiectivele diagnosticului financiar
Sursa: Petrescu Silvia, Mihalciuc Camelia Cătălina – Diagnostic Financiar-Contabil privind performanța întreprinderii ( aspecte teoretice și aplicative de contabilitate și analiză financiară), ed. Universității Suceava, 2006, p.25
Potrivit celor menționate, diagnosticul trebuie să pună în evidență punctele "slabe" și "forte" ale întreprinderii și să propună soluții pentru remedierea deficiențelor, precum și măsuri pentru dezvoltarea și consolidarea aspectelor pozitive, în vederea îmbunătățirii activității de ansamblu a unității.
Diagnosticul nu trebuie să se limiteze la o analiză critică a deficiențelor întreprinderii. Prin el trebuie să se studieze și posibilități reale de aplicare sau extindere a diverselor metode și mijloace în situația existentă și în perspectivă. Astfel, ca una din principalele etape de evaluare, diagnosticul trebuie să furnizeze informațiile necesare aprecierii situației trecute și prezente, care constituie o bază pentru estimarea elementelor și variabilelor-"cheie" ce trebuie avute în vedere în cazul aplicării diferitelor metode de evaluare.
1.2 Tipologia diagnosticului și obiective specifice
Analiza diagnostic a entității poate fi clasificată în mai multe categorii sau tipuri, în funcție de anumite criterii astfel:
I. După sfera de cuprindere a cercetării, diagnosticul poate fi :
a) Diagnostic general – în care obiectivul investigației îl reprezintă organizația în ansamblul ei. De regula, acest tip de diagnostic, solicita o echipă complexă, cheltuieli ridicate și un timp mai îndelungat de analiza. Oportunitatea acestui tip de diagnostic apare atunci cînd organizația se confruntă cu modificări majore ale structurii concurenților pe piață, cu situații de excepție (fuziuni, sciziuni), etc.
b) Diagnostic parțial – presupune investigarea unei activități sau a unei funcțiuni, fie ca urmare a disfuncționalităților repetate cu care se confruntă, fie datorită necesității de a valorifica anumite oportunități.
c) Diagnosticul specializat – are ca obiect al investigării un aspect al activității de ansamblu a organizației (calitatea, productivitatea, costurile, climatul de munca, etc). Necesitatea acestui tip de diagnostic deriva fie din neajunsurile semnalate, in interiorul sau în afara organizației, fie din interesul de a transforma aspectul respectiv într-un atribut al competitivității.
II. Din punct de vedere al obiectivelor urmărite, se remarca urmatoarele tipuri:
a) Diagnostic de sănătate sau de rezultate – are ca obiectiv identificarea puterii globale interne a firmei, avînd în vedere rezultatele obținute în anii anteriori.
b) Diagnostic de vitalitate sau de perspectiva – urmărește evaluarea capacității firmei de a face față unei situații viitoare, total deosebite, generată de pătrunderea pe noi piețe, fuziuni, modificari majore ale mediului ambiant (economice, tehnologice, etc).
c) Diagnosticul de climat sau de ambianță – se apreciază climatul de muncă, starea relațiilor interumane din cadrul organizației, relațiile cu clienții și alte organizații din mediu, imaginea firmei pe piață.
III. După structura echipei de diagnosticare, tipurile cele mai frecvente sunt:
a) Diagnosticul intern – realizat de o echipă alcatuită în intregime din specialiștii organizației. Deși are o serie de avantaje (cunoașterea aprofundată a problemelor, costuri reduse, timp scurt de elaborare), acest diagnostic este, de regula, mai puțin obiectiv.
b) Diagnosticul extern – numit și diagnostic propriu-zis, este realizat de consultanți externi ai organizației. Costurile mai ridicate în comparație cu diagnosticul intern și perioada mai mare de desfășurare sunt compensate de obiectivitatea radiografiei și de valoarea soluțiilor care poarta girul competenței și experienței.
c) Diagnosticul mixt – este susținut de o echipă alcatuită din specialiști interni și externi organizației. Acest tip de diagnostic încearca să elimine dezavantajele tipurilor precedente, maximizînd avantajele.
V. Tot după natura diagnosticului, reținem atenției o altă clasificarea acestuia în următoarele categorii :
a) Diagnosticul mediului concurențial are în vedere stabilirea punctelor forte și a punctelor slabe ale entității în raport cu competitorii săi în vederea asigurării unui suport strategic obiectiv; orice diagnostic economico-financiar trebuie să includă o poziționare concurențială a entității pe piață.
b)Diagnosticul economic are în vedere stabilirea punctelor forte și a punctelor slabe în ceea ce privește modul de asigurare și eficiența utilizării resurselor entității precum și modul de combinare și substituție a acestora în cadrul costurilor de producție.
c) Diagnosticul financiar trebuie să pună în evidență punctele forte și punctele slabe sesizate în starea de sănătate financiară a entității reflectată prin performanțele și riscurile la care este expusă aceasta.
VI. După tipul diagnosticului, reținem clasificarea acestuia în :
a) diagnostic juridic;
b) diagnostic comercial;
c) diagnostic tehnic;
d) diagnostic de management și resurse umane;
e) diagnostic financiar-contabil;
Analiza diagnostic poate fi delimitată în funcție de derularea în timp și conexiunile cu alte analize diagnostic, în diagnosticare directă și “în cascadă”.
Analiza diagnostic este efectuată independent, fară o relație nemijlocită cu precedentele sau urmatoarele diagnosticări și se derulează într-o singura etapă. Analiza diagnostic “în cascadă” este alcatuită, de fapt, din mai multe diagnostice parțiale ce deriva unul din altul în funcție de conexiunile cauzale identificate. Acest tip de diagnostic tinde să fie utilizat din ce în ce mai frecvent în firmele contemporane, datorită creșterii complexității activității lor și a intensificării dependenței eficienței de luarea în considerare a relațiilor cauză-efect.
Procesul de diagnosticare a unei societăți cuprinde următoarele componente :
Diagnosticul juridic, care are ca obiectiv evidențierea relațiilor juridice ce apar între entitate și agenții ce acționează în legătură cu firma.
Diagnosticul pieții și concurenței, în scopul caracterizării produselor și serviciilor firmei, dar și caracterizarea contextului concurențial (inclusiv a relațiilor cu furnizorii și clienții precum și a tuturor aspectelor ce pot avea relevanță asupra compartimentelor de aprovizionare și desfacere ale firmei).
Diagnosticul de management, organizare și resurse umane, care pune în evidență aspectele esențiale privind conducerea societății comerciale, organizarea societății comerciale, dar și asigurarea și eficiența folosirii resurselor umane.
Diagnosticul tehnic, tehnologic și de exploatare, avînd ca obiective :
Privind sursele tehnice
• amplasamentul societății comerciale și al eventualelor sucursale sau filiale;
• utilizarea suprafețelor productive;
• clădirile, caracteristicile clădirilor, posibilitățile de extindere a clădirilor, evaluarea tehnică a acestora;
• căile (mijloacele) de acces;
• echipamentele de producție și de transport;
• valoare și structura imobilizărilor corporale.
Privind stocurile de materii și materiale
• Sistemul de aprovizionare și corelarea acestuia cu tipul de producție
• Volumul și structura stocurilor de materii prime și materiale
• Tipul de gestiune a stocurilor de materii prime și materiale
• Gradul de utilizare a materiilor prime și materialelor
Privind procesul productiv
• Organizarea fluxului de producție;
• Grad de automatizare a procesului productiv;
• Poluare tehnologică ;
• Programarea producției ;
• Controlul producției ;
• Metode de organizare a producției și a muncii ;
• Eficacitatea organizării producției ;
• Structura producției fizice ;
• Calitatea produselor ;
Diagnosticul financiar-contabil al entității, care are ca obiectiv diagnosticarea situației economice a întreprinderii din următoarele punte de vedere :
lichidității și solvabilității financiare
gradului de îndatorare
gestiunii resurselor controlate de entitate
stării de profitabilitate
stării de rentabilitate
performanțelor bursiere
fluxurilor de numerar
riscurilor
1.3 Metode și instrumente de efectuare a diagnosticului economico-financiar în întreprindere
Un domeniu important al diagnosticării activității, care reflectă situația bună sau rea a întreprinderii este diagnostil financiar. Acesta reflectă, printr-un sistem de indicatori valorici, gradul de viabilitate al întreprinderii sau dimpotrivă, măsura în care întreprinderea a intrat într-un proces de degradare economică ca urmare a disfuncționalităților existente în diferite domenii de activitate. Diagnosticul financiar are scopul de a evidenția situația rentabilității și a lichidității, a fluxurilor financiare în general. De asemenea, diagnosticul financiar are scopul să determine masura în care compartimentul financiar are capacitatea de a oglindi rezultatele pozitive sau negative ale activității întreprinderii și modul în care acestea sunt descifrate.
Metodologia reprezintă o metodă de cunoaștere cu maximum de generalitate care constă în totalitatea metodelor de cercetare folosite de o știință.
Metodologia diagnosticului economico-financiar în special, cuprinde un ansamblu de metode, tehnici și procedee cu ajutorul cărora se stabilesc punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare în vederea fundamentării unei noi strategii de menținere și dezvoltare într-un mediu concurențial.
Analiza întreprinsă în vederea elaborării diagnosticului financiar contabil necesită parcurgerea mai multor etape. Pentru ca aceste etape să poată avea loc trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții:
Asigurarea datelor și informațiilor necesare diagnosticului – se realizează printr-un sistem de date și informații care trebuie să reflecte în mod complet și fidel situația întreprinderii;
Aplicarea unei metodologii eficiente care să vizeze analiza factorială și structurală a indicatorilor, pentru explicarea cauzelor disfuncționalităților și formularea în final a concluziilor privind punctele forte și cele slabe. Este deci necesară delimitarea obiectului analizei, aceasta realizându-se în timp și spațiu, calitativ și cantitativ. Factorii se stabilesc în mod succesiv începând cu cei cu acțiune directă și continuând cu cei care acționează indirect. Corelațiile dintre factori și fenomenele analizate sunt extrem de importante conducând în final la elaborarea de modele ale fenomenelor analizate;
Drumul pe care îl parcurge analiza diagnostic poate fi în sensul evoluției fenomenului, pornind de la activitatea de producție și continuând cu rezultatele finale sau unul în sens invers, pornind de la rezultate spre factori;
Oricare ar fi varianta de abordare este vizată în final comensurarea rezultatelor înregistrate în activitatea curentă (ca efect), cu resursele consumate (ca efort) prin comparație rezutând eficiență;
În cazul produsului sau raportului de factori se utilizează procedeul substituirilor în lanț, iar în cazul relațiilor de tip sumă – diferență se folosește tehnica bilanțieră. Frecvent se apelează și la procedee statistice (analiza regresională, calculul indicilor sau ratelor), sau la metode matematice (cercetări operaționale – calculul marginal) pentru stabilirea dependenței dintre diverse variabile economice și financiare (calculul levierelor în evaluarea riscurilor).
Etapa preliminară
O primă reprezentare schematică a întreprinderii prezintă informații privind:
Sectorul de activitate;
Evoluția cifrei de afaceri în ultimii 4-5 ani;
Rentabilitatea ( rata creșterii beneficiului brut și net, rata rentabilității capitalurilor investite și a capitalurilor proprii );
Riscurile;
Îndatorarea totală, ponderea datoriilor pe termen scurt în pasivul bilanțului.
Examinarea situației financiare presupune:
analiza contului de rezultat ce evidențiază performanța economică și financiară a întreprinderii prin intermediul SIG – evidențiază dinamica, structura și eficiența cheltuielilor și modul de reflectare în costuri a consumului de resurse;
analiza bilanțului ( fiananciar și funcțional ) – modificarea poziției financiare a întreprinderii, evoluția structurii fiananciare, situația echilibrelor financiare și a rentabilității capitalurilor;
Studiul tabloului de finanțare sau a fluxurilor de numerar ( trezoreria ) – permite o analiză dinamică a fluxurilor financiare și a fluxurilor de trezorerie.
Formularea diagnosticului financiar
În sinteză se prezintă punctele tari și punctele slabe așa cum au rezultat din analiza efectuată. Rezultatele acestei analize vor fi valorificate diferit, în funcșie de utilizatori, dar în general se va căuta răspuns la întrebări de natură financiară, economică, ficală și juridică. O atenție specială se acordă aspectelor de natură financiară , cum ar fi cererea de credite pe termen scurt și lung, achiziția de acțiuni, emiterea de noi acțiuni, noile investiții, sau dezinvestirea.
Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de ipoteze care trebuie să se bazeze pe informații economice, financiare și monetare diverse în scopul efectuării unor previziuni financiare.
Metodologia diagnosticului economico-financiar preia o parte din metodele și procedeele specifice analizei economico financiare însă ea deține în mod suplimentar metode și procedee de lucru proprii. Printre aceste metode specifice analizei- diagnostic amintim:
1. Metoda SWOT (strenght, weakness, opportunities, and threats);
2. Metoda grilelor de evaluare;
3. Metoda bazată pe benchmarking;
4. Metoda profilelor;
5. Metode combinate.
1.3.1. Metoda SWOT
Metoda S.W.O.T. este cea mai utilizată metodă de diagnosticare a unei organizații la nivel mondial, motiv pentru care îi vom acorda o atenție specială. Denumirea S.W.O.T. reprezintă acronimul pentru cuvintele englezești „Strengthts” (Forte, Puncte forte), „Weaknesses” (Slăbiciuni, Puncte slabe), „Opportunities” (Oportunitati, Sanse) si „Threats” (Amenintări). Primele doua privesc firma si reflecta situația acesteia, iar următoarele două privesc mediul si oglindesc impactul acestuia asupra activității firmei.
Analiza-diagnostic de tip SWOT prezintă deci două dimensiuni:
Analiza factorilor interni (a potențialului intern) adică a punctelor forte (strenghts) și a punctelor slabe (weaknesses);
Analiza factorilor externi (ai mediului ambiant) adică a oportunităților (opportunities) și amenințărilor (threats) cu care se confruntă entitatea.
Punctele forte ale firmei sunt caracteristici sau competente distinctive pe care aceasta le poseda la un nivel superior in comparație cu alte firme, îndeosebi concurente, ceea ce ii asigura un anumit avantaj in fata lor. Altfel prezentat, punctele forte, reprezintă activități pe care firma le realizează mai bine decât firmele concurente, sau resurse pe care le poseda si care depășesc pe cele ale altor firme.
Pentru identificarea punctelor forte, pe lângă analiza situațiilor financiare ale firmei se mai pot utiliza următoarele întrebări:
• Ce avantaje deține firma analizată?
• Ce merge bine în firma analizată?
• La ce resurse importante are acces firma analizat?
• Ce puncte forte văd ceilalți la firma analizată?
Punctele slabe ale firmei sunt caracteristici ale acesteia care ii determina un nivel de performante inferior celor ale firmelor concurente. Punctele slabe reprezintă activități pe care firma nu le realizează la nivelul propriu celorlalte firme concurente sau resurse de care are nevoie dar nu le posedă. Cele mai periculoase slăbiciuni sunt cele care se referă la combinația de elemente cheie de succes specifice sectorului de activitate în care acționează întreprinderea. Ele sunt prezentate sub denumirea de vulnerabilități cheie.
Identificarea celor mai importante puncte slabe ale firmei analizate și în special a vulnerabilităților cheie cu care se confruntă, a cauzelor care le-au generat și a acțiunilor ce urmează a fi întreprinse pentru atenuarea sau eliminarea lor reprezintă una dintre cernitele de bază ale evaluării potențialului firmei. Neglijarea acestora poate afecta grav evoluția în viitor a firmei și situația sa economico-financiară.
Pentru identificarea punctelor slabe ale unei firme se pot utiliza și întrebările:
Ce merge foarte prost în firma analizată?
Ce elemente poate să le îmbunătățească firma analizată?
Oportunitățile (ocaziile) mediului reprezintă factori de mediu externi pozitivi pentru firma, altfel spus șanse oferite de mediu, firmei, pentru a-si stabili o noua strategie sau a-si reconsidera strategia existenta in scopul exploatării profitabile a oportunităților apărute. Oportunitățile pot veni din schimbări în tehnologie și piețe, la nivel micro și macroeconomic; schimbări în politicile guvernamentale ce afectează domeniul de activitate al firmei analizate; schimbări ale modelelor sociale, profilurilor populației, ale felului de viață etc., evenimente locale. Ocaziile pot apărea în diferite domenii economice, sociale, politice, tehnologice, etc. ale mediului larg și ale celui de competiție. Un loc important în sfera ocaziilor mediului concurențial îl dețin oportunitățile de piață care, atunci când firma urmărește valorificarea lor, se concretizează în adoptarea unor strategii de extindere a piețelor existente sau de pătrundere pe noi piețe caracterizate prin numite nevoi primare, similare sau diferite în raport cu cele curente. Oportunități există pentru fiecare firmă și trebuie identificate pentru a se stabili la timp strategia necesara fructificării lor sau pot fi create, îndeosebi pe baza unor rezultate spectaculoase ale activităților de cercetare-dezvoltare, adică a unor inovări de anvergura care pot genera chiar noi industrii sau domenii adiționale pentru producția si comercializarea de bunuri si servicii.
Pentru identificarea oportunităților se pot pune următoarele întrebări:
• Care sunt tendințele interesante pe care le identificați?
• Unde există oportunități ce pot avantaja firma analizată?
Amenințările mediului sunt factori de mediu externi negativi pentru firmă, cu alte cuvinte situații sau evenimente care pot afecta nefavorabil, în măsura semnificativă, capacitatea firmei de a-si realiza integral obiectivele stabilite, determinând reducerea performantelor ei economico-financiare. O amenințare include o situație nefavorabilă, tendință sau schimbare iminenta în mediul unei organizații care prejudiciază sau poate prejudicia ori amenința abilitatea organizației de a concura. Poate fi o bariera, o constrângere care poate provoca probleme, pagube, prejudicii, organizației. Ca și in cazul oportunităților, amenințări de diverse naturi și cauze pândesc permanent firma, anticiparea sau sesizarea lor la timp permițând firmei sa-si reconsidere planurile strategice astfel încât sa le evite sau sa le minimalizeze impactul. Mai mult, atunci când o amenințare iminentă este sesizată la timp, prin masuri adecvate ea poate fi transformata in oportunitate.
Pentru identificarea amenințărilor se poate recurge la următoarele întrebări:
Care sunt tipurile de obstacole ce care se confruntă firma analizată ?
Cum acționează principalii săi competitori ?
Care sunt specificațiile produselor sau serviciilor firmei analizate pe cale să se schimbe ?
Schimbările tehnologice îi afectează poziția ?
Are probleme cu datoriile sau cu fluxul de numerar ?
Vreunul dintre punctele slabe ar putea să-i afecteze în mod serios afacerea ?
Deși originile analizei SWOT sunt destul de neclare, Ken Andrews este privit, general, ca fiind pionierul analizei SWOT. În 1971 el a fost unul dintre primii teoreticieni de strategii care a articulat formal conceptul de concordanță strategică între resursele și potențialul unei firme și mediul extern. El a argumentat că aceasta metodologie este o abordare sănătoasă pentru a determina o strategie-nișă, modul cel mai bun pentru o firma de a-și folosi punctele sale forte pentru a exploata oportunitățile, dar și cea mai eficientă pentru a-și apăra de diverse amenințări externe propriile puncte slabe, dar și forte.
Etapele de aplicare a analizei SWOT constau în următoarele:
Evaluarea potențialului entității (analiza punctelor forte, punctelor slabe)
Evaluarea mediului concurențial (oportunităților și a riscurilor)
Formularea alternativelor strategice (situații de acțiune)
A.Evaluarea potențialului entității (analiza punctelor forte, punctelor slabe)
Aplicarea analizei SWOT este facilitată daca se folosește o listă de probleme care trebuie urmărite în cadrul analizei și ale căror răspunsuri sunt relevante pentru evaluarea situației de fapt a mediului si a firmei. Este recomandabil ca problemele urmărite în ceea ce privește punctele forte, punctele slabe, oportunitățile și amenințările să aibă o anvergură necesară pentru a fi cu adevărat probleme strategice, să aibă legătură cu planurile strategice si sa ofere indicii semnificative pentru evaluarea judiciozității acestora si, la nevoie, pentru reconsiderarea lor.
O parte din principalele probleme de urmărit in cadrul analizei SWOT sunt prezentate in continuare, ele pot fi folosite drept referință pentru efectuarea unei analize, dar pot si este preferabil sa fie completate cu alte probleme specifice firmei in cauza.
Probleme de urmarit la analiza potențialului entității :
Cu privire la „Punctele forte” se vor urmări:
suficienta resurselor financiare disponibile;
existenta unei competente distinctive pe unul sau mai multe din planurile:
managerial;
organizatoric;
cercetare-dezvoltare;
calității produselor si/sau serviciilor;
pregătirii personalului,
costurilor;
comercial, etc.
posedarea unor brevete de invenții de produse si /sau tehnologii care conferă firmei avantaj
competitiv;
posedarea unor abilități deosebite in materie de inovare a produselor si/sau tehnologiilor;
deținerea poziției de lider sau de vârf de piață;
posedarea unor abilități comerciale deosebite;
existenta unei imagini favorabile despre firma;
posibilitatea de a practica economia de scara;
existenta unui sistem bine organizat si eficace de planificare strategica;
viteza de reacție decizionala la modificările produse în mediul intern sau extern,
calitatea culturii de întreprindere.
Cu privire la „Punctele slabe” se vor urmări:
inexistenta unei directii strategice clare;
lipsa unor abilitati sau competente deosebite;
existenta unei infrastructuri neadecvate, uzate fizic sau moral;
lipsa competentei manageriale;
deteriorarea continua a pozitiei competitive;
erodarea imaginii firmei in perceptia detinatorilor de interese;
vulnerabilitatea la presiunile concurentei;
reducerea ponderii pe piata;
existenta unor dezavantaje competitive (handicap tehnologic, costuri ridicate);
mentinerea unui nomenclator inadecvat de produse si/sau servicii (prea larg sau prea ingust);
atentie precumpanitoare data problemelor curente in detrimentul celor de perspectiva.
B. Evaluarea mediului concurențial (oportunităților și a riscurilor)
Probleme de urmărit la analiza mediului:
Cu privire la „Oportunități” potențiale se vor urmări:
creșterea rapidă a pieței;
posibilități de extindere a nomenclatorului de produse si/sau servicii;
existenta cererii de noi produse si/sau servicii pe piețele existente sau pe piețe noi;
existenta cererii pe noi piețe a produselor si/sau serviciilor existente;
posibilități de integrare verticala;
manifestarea unei stări de stagnare sau regres la firmele concurente;
posibilități de încheiere a unor alianțe, acorduri etc. avantajoase;
posibilități de încheiere a unor contracte de leasing, factoring, franchising.
Cu privire la „Amenintări” potențiale:
adoptarea unor reglementari legislative sau normative restrictive cu impact nefavorabil;
intrarea intr-o perioada de recesiune economica la nivel national sau international;
schimbări demografice nefavorabile;
schimbări ale nevoilor, gusturilor sau preferințelor clienților;
creștere mai lenta, stagnare sau chiar recesiune a pieței;
intrarea unor noi competitori pe piață;
cererea crescânda pentru produse de substituție;
presiunea crescânda a concurentei;
puterea crescânda de negociere a furnizorilor si/sau a clienților;
vulnerabilitate la fluctuațiile mediului de afaceri.
Analiza SWOT se poate desfășura la scara ansamblului firmei sau, pentru adâncirea investigatiei si conturarea unor concluzii mai detaliate, la cea a domeniilor functionale din cadrul firmei: marketing, vînzari și distributie, cercetare- dezvoltare, productie, financiar și personal – relații de munca.
C. Formularea alternativelor strategice (situații de acțiune)
Pentru formularea strategiei economice ce va fi adoptată de către firmă se propune folosirea unei matrice prin care se combină concluziile evaluării potențialului firmei cu cele ale analizei mediului, cunoscută sub denumirea de matrice SWOT. În esență, caracteristica principală a modelului de diagnosticare strategică SWOT constă în luarea în considerare pentru formularea strategiei a oportunităților și amenințărilor mediului, în condițiile folosirii punctelor forte și punctelor slabe identificate la nivelul potențialului întreprinderii. După încheierea analizei mediului extern și a resurselor interne, este posibilă observarea potrivirii sau nepotrivirii dintre oportunități/amenințări și puncte forte/slabe. Integrarea analizelor internă și externă (compararea analizelor) le permite managerilor să prevadă rezultatele strategiei existente sau ale strategiei viitoare. Dacă între performanțele anticipate și obiectivele organizaționale apar nepotriviri, conducerea organizației va înțelege mai bine gradul în care trebuie introdusă schimbarea strategică.
Avantajele și limitele analizei SWOT
Printre principalele avantaje ale analizei SWOT amintim:
Analiza tradiționala SWOT este cea mai cunoscută și cea mai utilizată dintre analizele de situație. În decursul timpului a obținut un statut aproape universal și a contribuit la obținerea avantajului competițional nu numai în ceea ce privește organizația, dar și la nivel personal și al performanței echipei.
Un mare avantaj al analizei SWOT este aplicabilitatea pe scară largă. Poate fi folosită pentru analizarea unei varietăți de unitățiți, inclusiv, dar nu limitată la directorii individuali sau la cei care iau deciziile – echipe, proiecte, produse/servicii, departamente funcționale ale organizației (adică marketing, contabilitate, producție și vânzări), unități de afaceri, corporații, conglomerate și piețe de produs. Funcționează la fel de bine pentru organizații profit sau non-profit.
Datorită simplității sale (aparente) analiza SWOT este o metoda excelentă pentru ordonarea rapidă a gîndirii organizaționale referitor la factorii-cheie care stau la baza adecvării organizației la mediul său extern.
Analiza SWOT nu necesită multe resurse financiare sau de calcul și poate fi realizată și rapid și eficient până la un anumit punct, fără a fi nevoie de multe informații.
Printre principalele limite ale analizei SWOT amintim:
Modelul SWOT este un model pur descriptiv, adică nu oferă analistului recomandări strategice explicite. Analiza SWOT nu va da răspunsuri precise celui care ia deciziile.
Analiza SWOT are un pronunțat caracter calitativ, permițând formularea unui diagnostic asupra condiției trecute și actuale a firmei sau a domeniilor ei funcționale, pe baza răspunsurilor la problemele menționate anterior, conturându-se perspectivele de evoluție pe termen lung ale firmei si ale domeniilor respective.
Este un mod de a organiza informația și de a emite probabilități ale evenimentelor potențiale – atât bune cât și rele – ca bază pentru strategia de dezvoltare a afacerii și pentru planurile operaționale. În general sunt oferite însă numai recomandări foarte generale și evidente de genul: îndepărtați compania din calea amenințărilor; adecvați punctele tari ale companiei cu oportunitățile sau apărați-o împotriva punctelor slabe prin retragere sau susținere.
Totuși, analiza SWOT poate fi extrem de subiectivă și nu trebuie să fie utilizată ca singurul instrument de analiză și planificare. Diagnosticarea în urma utilizării analizei SWOT, poate fi definită ca o cercetare complexa a aspectelor economice, tehnice, sociologice, juridice si manageriale ce caracterizează activitatea unei firme, prin care se identifica punctele forte, punctele slabe, oportunitățile, amenințările si cauzele care le generează si/sau le va genera, se formulează recomandări de eliminare sau diminuare a aspectelor negative si /sau de valorificare a celor pozitive.
1.3.2. Metoda grilelor de evaluare
Se folosește frecvent în diagnosticarea globală a entității, în diagnosticul mediului concurențial, al potențialului intern entității precum și la poziționarea entității într-un mediu dat. Are avantajul că asigură o abordare cantitativă, măsurabilă a aspectelor analizate. Se utilizează adesea în combinație cu metoda SWOT venind astfel să asigure atât o abordare calitativă cât și una cantitativă a aspectelor analizate. În stabilirea diagnosticului unui anumit aspect urmărit privind o societate, utilizând metoda grilelor de evaluare, se vor parcurge următoarele etape:
1. Se selectează nivelele de analiză specifice domeniului supus diagnosticării;
2. Se selectază criteriile de apreciere pentru fiecare nivel de analiză;
3. Se stabilesc nivelele de comparație ale criteriilor de apreciere (indicatorilor) acolo unde acestea se cunosc;
4. Se stabilește și se parametrizează grila de evaluare a criteriilor după nivelul și tendința indicatorilor. În practică este foarte des utilizată stabiliea unei scale de evaluare formate din cinci nivele de evaluare, notate cu note de la 1-5, așa cum se prezintă în tabelul de mai jos :
5. Se încadrează indicatorii într-o stare.
– Pentru indicatorii la care se apreciază doar nivelul sau tendința, încadrarea se va face în funcție de grila de evaluare din etapa anterioară;
– Pentru indicatorii la care se apreciază simultan atât nivelul cât și tendința, încadrarea se va face pe baza matricei de mai jos:
6. Acordarea de punctaje de importanță (pi) fiecărui indicator „i”cu respectarea relației
7. Calculul notei medii obținute prin agregarea indicatorilor aferenți fiecărui aspect supus diagnosticării, după relația:
, unde
pi reprezită ponderile de importanță acordate fiecărui indicator ;
Ni reprezintă nota acordată fiecărui indicator.
8. Se interpretează nota finală a aspectului diagnosticat utilizând tabelul de mai jos:
Tabel 1: Grila de interpretare finală a diagnosticului financiar
1.3.3. Metode combinate
În practica economică se utilizează adesea un model combinat de analiză diagnostic al acestor metode. Cel mai uzuală metodă este cea bazată pe combinarea analizei de tip SWOT bazată pe identificarea punctelor slabe, a punctelor slabe, a oportunităților cu evaluarea acestor aspecte constatae în cadrul așa numitor metode sau modele MEFE &MEFI adică matricea de evaluare a factorilor interni în corelație cu matricea de evaluare a factorilor externi.
Tabel 2: Grila diagnosticului mediului extern (concurențial)
Tabel : Grila diagnosticului mediului intern (economico/financiar)
În final se va calcula un punctaj global al puterii globale a entității bazat putearea globală internă corelată cu puterea globală externă a societății, determinat ca o medie aritmetică ponderată a celor două punctaje. Un astfel de model combinat al diagnosticului pe cele două mari medii in care activează societatea (extern și intern ) vom dezvolta în continuare în cadrul lucrării, cu detalierea mediului intern pe cele două substări:starea economică și respectiv starea financiară.
CAPITOLUL II. Estimarea potențialului economic al întreprinderii. Metode și etape de analiză.
Analiza potențialului economic, ca și diagnosticul de alfel, se realizează în scopul de a determina care sunt șansele de existență și creștere economică a întreprinderii. După cum a fost expuns în capitolul I, estimarea potențialului economic al întrepinderii se realizează prin mai multe metode, dar una dintre cele mai remarcabile este metoda SWOT, care se axează pe analiza punctelor „slabe” și „forte”.
2.1. Etapele de analiză a potențialului economic
Folosirea metodei de analiză a potențialului economic, ca a oricărei metode de management de complexitate medie sau ridicata, implică, de regula, o etapa preliminară, pregătitoare, numită etapă de PREDIAGNOSTIC. În cadrul acesteia se definitivează premisele necesare trecerii la utilizarea eficace a diagnosticării. Dintre acestea amintim:
Planificarea analizei-diagnostic care cuprinde: stabilirea obiectivelor concrete urmarite,
desemnarea componentilor echipei de investigare, inclusiv a responsabilului acesteia; Fixarea tipului de diagnostic ce va fi realizat, a perioadei de desfasurare si finalizare a utilizarii metodei; Elaborarea planului de munca ce cuprinde sarcini si termene precise pentru fiecare membru al echipei de diagnosticare;
Culegerea și selectarea informațiilor necesare analizei care presupune stabilirea bazei informaționale utilizate în diagnosticul economico-fiscop nanciar. În acest se pot utiliza ca bază informațională atât informații interne cât și informații externe entității astfel:
– Principalele surse informaționale ale analizei sunt reprezentate de sursele interne reflectate prin: contabilitate, control și audit intern, informații statistice, informații culese de la departamentele organizatorice aferente realizării circuitului economic general de activitate (aprovizionare-producțiedesfacere) etc.
– Vin să întregească valoarea informativă a surselor informaționale interne, sursele externe ale entității cum ar fi cele referitoare la: opinia auditorului financiar care transmite încrederea sa în informațiile cuprinse în situațiile financiare întocmite de entitatea în cauză, Centrala Riscurilor de Plăți care „centralizează” lista clienților bancari rău platnici, constatările directe de pe teren, materiale de profil economic, norme legale elaborate de Ministerul de Finanțe sau norme profesionale elaborate de organisme profesionale, sesizări ale clienților. Analistul economico-financiar va trebui să selecteze cele mai reprezentative surse de date și să le grupeze și selecteze în mod corespunzător scopului urmărit.
Verificarea informațiilor culese are menirea de a asigura baza informațională în concordanță cu realitatea din economia entității. La finalul acestei etape analistul financiar poate să stabilească pe ce surse de informații „se poate baza” în analizele ce urmează a le efectua și ce informații trebuie eliminate, pe motiv că încorporează elemente eronate sau au un prag de semnificație scăzut. În acest sens două tipuri generale de verificări trebuie avute în vedere și anume:
– Verificarea formei de prezentare a purtătorilor de informație (documente contabile, dări de seamă statistice, plan de aprovizionare/producție/desfacere) vizează ca acestea să fie întocmite conform reglementărilor legale în vigoare, la termenele stabilite, să conțină toate semnăturile și ștampilele necesare.
– Verificările de fond se referă la controlul realității și veridicității operațiunilor consemnate de documentele contabile sau cuprinse în alte surse informaționale, la evaluarea corectă a unor indicatori financiari, la asigurarea comparabilității informațiilor cuprinse în situațiile financiare pe mai multe exerciții financiare.
În cazul cel mai des întâlnit în elaborarea unui diagnostic economic financiar și anume atunci când la baza analizei efectuate stau situațiile financiare, o asigurare rezonabilă asupra modului în care situațiile financiare reflectă în mod fidel realitatea economică desfășurată în interiorul entității este dată de opinia exprimată de auditorul financiar.
Analiza-diagnostic propriu zisă care presupune prelucrarea informațiilor economice aplicând metodologia specifică analizei diagnostic.
Întocmirea raportului de diagnostic presupune sintetizarea rezultatelor analizei-diagnostic corespunzătoare obiectivelor urmărite, stabilirea punctelor forte și a punctelor slabe analizei, stabilirea abaterilor, elaborarea măsurilor, recomandărilor de către diferite categorii decizionale implicate în respectiva analiză-diagnostic (guvernanța corporativă a entității, bănci, investitori, parteneri de afaceri,
stat etc.). Orice diagnostic nu trebuie privit ca un scop în sine ci ca un mijloc de acțiune, de ameliorare a rezultatelor prin elaborare de propuneri în vederea elaborării terapiei de redresare.
2.2 Estimarea potențialului economic al entitatii prin prisma indicatorilor financiari
O primă formă de realizare a echilibrului financiar al entității este realizată prin asigurarea permanentă a capacității de plată a firmei, atît pe termen scurt cît și pe termen lung. În sens general, lichiditatea și solvabilitatea financiară reprezintă capacitatea entității de a face față plăților scadente. Lichiditatea vizează capacitatea de plată pe termen scurt în timp ce solvabilitatea vizează coordonatele pe termen lung.
2.2.1 Diagnosticul lichidității financiare
Într-o formulare foarte simplă, lichiditatea financiară reprezintă capacitatea elementelor de active curente de a se transforma în lichidități pentru a face față datoriilor imediat scadente. Conform IFRS, „lichiditatea se referă la disponibilitățile de numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul a obligațiilor financiare aferente acestei perioade”.(IFRS 2007, Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, par. 16).
Principalele forme ale lichidității financiare sunt:
1. Rata lichidității curente;
2. Rata lichidității imediate;
3. Rata lichidității efective;
4. Capitalul de lucru;
5. Rata capitalului de lucru.
Tabel 4: Modul de calcul și semnificația indicatorilor de lichiditate
Diagnosticul stării de lichiditate vizează identificarea punctelor forte și a punctelor slabe în ce privește capacitatea activelor de a acoperi obligațiile de plată precum și evaluarea acestora, în modul prezentat în tabelul de mai jos:
Tabel 5: Grila diagnosticului stării de lichiditate
** În funcție de încadrarea indicatorilor în intervalele de siguranță și tendințele acceptate se acordă aprecieri SWOT și punctaje conform matricei grilei de evaluare
În scopul aplicării „terapiei” pentru ameliorarea stării de lichiditate financiară, este necesar a se cunoaște factorii asupra cărora trebuie acționat. După părerea noastră starea de lichiditate financiară este influențată de o serie de factori cum ar fi de exemplu:
creșterea rentabilității activității de exploatare;
accentuării gradului de participare al activelor la circuitul economic;
creșterii ponderii elementelor de numerar și echivalente de numerar în totalul activelor curente
ale entității;
o viteză de rotație a creanțelor în creștere;
o viteză de rotație a creanțelor care depășește viteza de rotație a datoriilor;
o viteză de rotație a stocurilor în creștere;
fluxuri de numerar pozitive din activitatea de exploatare, investiții și finanțare.
2.2.2 Diagnosticul solvabilității financiare
Într-o accepție generală, solvabilitatea financiară reprezintă capacitatea elementelor de active de a onora datoriile entității indiferent de exigibilitate. Riscul de insolvabilitate trebuie apreciat în strânsă legătură cu riscul de faliment sau de insolvență al entității. Conform IFRS „solvabilitatea financiară se referă la disponibilitățile de numerar pe o perioadă mai lungă de timp în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente”. (IFRS 2007, Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, par. 16).
Principalele modele ale solvabilității generale sunt:
1. Rata solvabilității financiare generale;
2. Rata solvabilității financiare generale pe termen lung;
3. Capacitatea de rambursare a datoriilor
4. Gradul de acoperire al serviciului datoriei
5. Rata de acoperire a dobânzilor din rezultat (TIE) (din engl. Time interest Earned)
6. Rata de acoperire a dobânzilor din cash (CCR) (din engl.Cash coverage ratio)
Tabel 6: Modul de calcul și semnificația indicatorilor de solvabilitate
Tabel 7: Grila diagnosticului stării de solvabilitate
** În funcție de încadrarea indicatorilor în intervalele de siguranță și tendințele acceptate se acordă aprecieri SWOT și punctaje conform matricei grilei de evaluare
În scopul aplicării „terapiei” pentru ameliorarea stării de solvabilitate este necesar a se cunoaște factorii care influențează starea de solvabilitate. Aceștia sunt mult mai variați și mai complecși decât cei menționați la starea de lichiditate deoarece în această categorie se includ pe lângă factorii menționați pentru starea de lichiditate și alți factori cu caracter mai general, care vizează orizontul de activitate pe termen lung al entității dar chiar și mediul economic și socio-politic al țării respective.
Printre aceștia putem menționa:
viteza de rotație a activelor imobilizate;
politica monetară a creditorilor;
stabilitatea economică și politică
2.2.3 Diagnosticul gradului de îndatorare
Gradul de îndatorare al entității în relația cu terții este pus în evidență cu ajutorul ratelor de dependență financiară, care reflectă măsura în care societatea se finanțează pe seama surselor proprii sau pe seama surselor atrase din diverse direcții.
Tabel 8: Modul de calcul și semnificația ratelor de dependență financiară
Tabel 9: Grila diagnosticului gradului de îndatorare
2.3. Estimarea potențialului uman și tehnologico-material
Estimarea potențialului uman
Factorul uman reprezintă forța motrice, factorul cheie care pune în mișcare și mobilizează toate celelalte resurse de la nivelul entității. De modul de gestionare a factorului muncă depind astfel în mare măsură performanțele generale realizate de orice entitate. În stabilirea unui diagnostic corect în ceea ce privește asigurarea activității cu personal de calitate, a performanțelor realizate de acesta în contextul exigențelor actuale impuse de competitivitatea crescută a produselor se impune dezvoltarea unei metodologii de analiză atât cantitativ dar și calitative, acestea din urmă referindu-se la aspecte mai greu de comensurat dar cu impact direct asupra activității economice a societății.
Acest tip de diagnostic vizează atât aspecte cantitative cât și calitative în ceea ce privește asigurarea societății cu forța de muncă necesară desfășurării activității, investigând aspecte legate de număr de salariați, structura acestora după diverse criterii cât și calificarea acestora.
Sursele informaționale privind diagnosticarea aspectelor financiarcontabile legate de managementul și resursele umane ale entității sunt reprezentate de:
Informațiile din situațiile financiare în speță informațiile cuprinse în Nota 8 „Informații privind salariații, administratorii și directorii”,entitățile vor face mențiuni cu privire la:
îndemnizațiile acordate membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere;
obligațiile contractuale cu privire la plata pensiilor către foștii membri ai organelor d administrație, conducere și supraveghere, indicându-se valoarea totală a angajamentelor pentru fiecare categorie.
valoarea avansurilor și a creditelor acordate membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere în timpul exercițiului: rata dobânzii; principalele clauze ale creditului; suma rambursată până la acea dată; obligații viitoare de genul garanțiilor asumate de entitate în numele acestora;
salariați: număr mediu, cu defalcarea pe fiecare categorie; salarii plătite sau de plătit, aferente exercițiului; cheltuieli cu asigurările sociale; alte cheltuieli cu contribuțiile pentru pensii.
Pe lîngă informațiile cuprinse în situațiile financiare, se mai pot utiliza dacă există acces, următoarele documente:
Balanța de plan a utilizării timpului de lucru (exprimat în ore-om);
Rapoarte statistice privind utilizarea timpului de lucru a salariaților;
Fișa postului;
Statele de salarii
Analiza asigurării cu personal ca număr;
Dinamica numărului de salariați trebuie apreciată în corelație cu dinamica producției vândute sau cu dinamica cifrei de afaceri și cu dinamica productivității muncii. În acest sens se pornește de la relația:
CAN = N x W unde,
– CAN reprezintă cifra de afaceri netă;
– N reprezintă numărul mediu de personal muncitor;
– W reprezintă productivitatea medie a muncii.
În baza relației de mai sus putem aprecia starea de asigurare cu salariați ca număr pe baza următoarelor corelații:
I CAN> 100, I N < 100, I W > 100
Situația reflectă faptul că societatea deși nu este asigurată cu personal la nivelul necesităților, ea și-a realizat contractele prin creșterea productivității muncii;
I CAN> 100, I N < 100, I W > 100 și I W > I N
Situația reflectă faptul că societatea a realizat sporul de creștere a cifrei de afaceri pe seama ambilor indicatori dar mai ales pe seama creșterii productivității muncii.
Se va supune atenției corelația între dinamica personalului muncitor și dinamica productivității muncii prin calculul economiei relative de personal sau abaterea relativă de personal (∆N) determinată după relația:
∆N = N1 – N0 unde,
– N1 reprezintă numărul de personal muncitor efectiv utilizat;
– N0 reprezintă numărul de personal muncitor programat sau admisibil.
Pe baza relației de mai sus pot rezulta următoarele corelații:
∆N>0, adică există o economie relativă de personal cu consecințe favorabile asupra cheltuielilor salariale, a costurilor, a profitabilității și rentabilității activității.
∆N< 0, adică există depășiri relative de personal cu toate consecințele nefavorabile asupra aspectelor menționate mai sus.
Analiza asigurării personalului ca structură;
În ceea ce privește nivelul de asigurare cu personal ca structură, acesta depinde de domeniul de activitate, de structura ofertei de produse și servicii prestate. Structura personalului poate fi privită după mai multe criterii, exemple de structuri de personal ar putea fi:
– structura personalului în muncitori, personal tehnic productiv, personal de conducere și administrație;
– structura personalului pe calificări: absolvenți ai școlilor profesionale, ucenici la locul de munca; absolvenți ai liceelor de specialitate; absolvenți ai învățământului superior; absolvenți ai unor cursuri de specializare
– structura personalului după vechime;
– structura personalului după sex;
– structura personalului după domiciliu etc.
Analiza asigurării personalului ca și calificare;
Calificarea personalului unei entități este determinată de nivelul tehnic al produselor, de pretențiile consumatorilor care sunt din ce în ce mai mari pe măsura accentuării progresului omenirii. În stabilirea unui diagnostic al nivelului de calificare al personalului, utilizând informațiile cuprinse în situațiile financiare, se vor avea în vedere de asemenea și preocupările societății pentru formarea profesională continuă a salariaților săi, care se poate pune în evidență cu următorii indicatori:
a) Cheltuielile pentru formare continuă (școlarizarea personalului);
b) Ponderea cheltuielilor pentru formarea continuă în total cheltuieli salariale;
c) Numărul de salariați (în total sau în procente din total) care au beneficiat de cursuri de specializare.
Pentru analiza calificării personalului se mai pot folosi:
d) Durata medie de școlarizare, numărul de clase absolvite;
e) Ponderea personalului cu pregătire superioară în total personal;
f) Vechimea în muncă în aceiași unitate sau stagiul la același loc de muncă;
2.3.2. Estimarea potențialului tehnologico-material
În cadrul acestui subcapitol se vor lua în vedere următoarele aspecte:
amplasamentul societății comerciale și al eventualelor succursale sau filiale;
utilizarea suprafețelor productive;
clădirile, caracteristicile clădirilor, posibilitățile de extindere a clădirilor, evaluarea tehnică a acestora;
căile (mijloacele) de acces;
echipamentele de producție și de transport;
energia și utilitățile folosite de societate.
Alte aspecte ale analizei-diagnostic a dotării tehnice se referă la evidențierea:
proprietății asupra imobilizărilor corporale de natura mijloacelor fixe;
valorii și structurii imobilizărilor corporale de natura mijloacelor fixe
stării imobilizărilor corporale cu ajutorul unor indicatori specifici între care amintim:
– coeficientul uzurii;
– coeficientul reînnoirii parcului de mașini, utilaje și instalații de lucru;
utilizării imobilizărilor corporale pe baza unui sistem de indicatori specifici între care amintim:
– indicele eficienței utilizării imobilizări corporale;
– cifra de afaceri netă la 1000 lei imobilizări corporale;
– profit net la 1000 lei imobilizări corporale, etc.
Sursele informaționale privind diagnosticarea aspectelor financiarcontabile legate de resursele tehnice ale entității sunt reprezentate de:
– informațiile din situațiile financiare în speță informațiile cuprinse în Nota 1 „Active imobilizate”.
Alte informații privind resursele tehnice se pot culege din:
fișa fiecărei imobilizări corporale;
programul tehnic al firmei;
balanța timpului de lucru al utilajelor exprimate în preutilaje;
dările de seamă statistice;
Diagnosticul și analiza asigurării cu resurse tehnice
a) Diagnosticul asigurării cu resurse tehnice din punct de vedere al mărimii și dinamicii acestora
Mărimea, nivelul de resurse tehnice de care dispune o societate la un moment dat este dată de valoarea netă contabilă a imobilizărilor corporale care potrivit legii este valoarea de intrare în patrimoniu.
Dinamica imobilizărilor corporale se bazează pe analiza:
a) Modificarea absolută a imobilizărilor corporale: ∆Ic = Ic1-Ic0
b) Modificarea relativă a imobilizărilor corporale: ∆ Ic = x100
c) Coeficientul intrărilor de imobilizări corporale: Ki = x100
d) Coeficientul următorilor indicatori: ieșirilor de imobilizări
corporale: : Ki = x100
e) Coeficientul mișcării globale a imobilizări corporale: Ki = x100
b) Diagnosticul asigurării cu resurse tehnice din punct de vedere al
stării acestora
Starea imobilizărilor corporale este evidențiată cu ajutorul a doi indicatori:
Coeficientul uzurii imobilizărilor corporale (ku), care se calculează ca un raport procentual între uzura imobilizărilor reflectată prin amortizare (A) și valoarea acestora de la sfârșitul perioadei (Ic):
ku = x100
În general o reducere a coeficientului uzurii în două exerciții financiare consecutive semnifică o consolidare a infrastructurii firmei, pe baza căreia are loc sporirea capacității de producție a firmei.
Coeficientul reînnoirii parcului de echipamente, mașini, utilaje și instalații (ki ), care se determină ca un raport procentual între valoarea intrărilor de echipamente prin investiții (Iinv) și valoarea totală a imobilizărilor la sfârșitul perioadei (Ic):
kr = x100
O sporire a coeficientului reînnoirii parcului de utilaje și echipamente, semnifică modernizarea tehnologiei existente ceea ce va spori competitivitatea produselor. O valoare redusă a indicatorului reflectă faptul că societatea utilizează capacitățile productive disponibile existând riscul îmbătrânirii capacităților disponibile.
c) Diagnosticul asigurării cu resurse tehnice din punct de vedere al structurii acestora
Din punct de vedere al structurii mobilizărilor corporale, acestea pot fi urmărite după următoarele criterii de structură:
Din punct de vedere al prezentării în situațiile financiare (conform reglementărilor contabile în vigoare SNC „Imobilizări necorporale și corporale”, elaborat în baza Directivelor UE, IAS 38 "Imobilizări necorporale", IAS 16 "Imobilizări corporale" și IFRS 6 "Explorarea și evaluarea resurselor minerale") structura imobilizărilor corporale este urmărită pe următoarele categorii:
Imobilizări corporale în curs de execuție
Terenuri
Mijloace fixe
Amortizarea mijloacelor fixe și altele.
Din punct de vedere al clasificației abordate de reglementările legale în vigoare, imobilizările corporale sunt clasificate pe grupe, subgrupe, clase și subclase, iar pentru unele în familii. Astfel , imobilizările corporale amortizabile sunt structurate după funcția lor în șase grupe principale astfel:
Amortizarea clădirilor
Amortizarea construcțiilor speciale
Amortizarea mașinilor, utilajelor și instalațiilor de transmisie
Amortizarea mijloacelor de transport
Amortizarea instrumentelor și inventarului
Amortizarea costurilor ulterioare aferente obiectelor neînregistrate în bilanț
Amortizarea mijloacelor fixe primate în gestiune economică
Amortizarea altor mijloace fixe
Din punct de vedere al repartizării imobilizărilor pe funcții ale societății, se evidențiază imobilizări corporale afectate pentru :
Aprovizionare;
Producție;
Distribuție;
Cercetare-dezvoltare;
T.E.S.A.
După forma de proprietate se pot evidenția:
imobilizări corporale deținute cu acte de proprietate;
imobilizări corporale deținute în regim de leasing financiar.
Din punct de vedere al utilizării lor efectiv pentru activitatea de exploatare distingem:
imobilizări corporale active sau de exploatare adică cele care concură în mod direct la realizarea în bune condiții a procesului de exploatare: mașini și utilaje, construcții speciale, mijloace de transport, aparate de măsură, control și reglare.
imobilizări corporale nonactive sau în afara exploatării adică acele imobilizări corporale care nu participă direct la procesul productiv: clădiri de birou, mijloace de transport puse la dispoziția managerilor și personalului angajat pentru deplasare.
Diagnosticul randamentului resurselor tehnice
În acest scop foarte relevanți ar fi, după părerea noastră, următorii indicatori ce exprimă performanțele ce revin la o unitate valorică de imobilizări corporale:
a) Producția exercițiului (Qex) ce revine la o 1.000 lei imobilizări corporale (Ic)
Qex1000Ic = x1000
b) Cifra de afaceri (CAN) ce revine la o 1.000 lei imobilizări corporale (Ic)
Qex1000Ic = x1000
c)Valoarea adaugată (VA) ce revine la o 1.000 lei imobilizări corporale (Ic):
VA1000Ic = x1000
d) Venturi din exploatare (VEXP) ce revin la o 1.000 lei imobilizări corporale (Ic):
VEXP1000Ic = x1000
e) Venturi totale (VT) ce revin la o 1.000 lei imobilizări corporale (Ic):
VT1000Ic = x1000
f) Profitul din exploatare (RBEXP) ce revine la o 1.000 lei imobilizări corporale (Ic):
RBEXP1000Ic = x1000
g) Profitul brut (RBE) ce revine la o 1.000 lei imobilizări corporale (Ic):
RBE1000Ic = x1000
h) Profitul net (RNE) ce revine la o 1.000 lei imobilizări corporale (Ic):
RNE1000Ic = x1000
Diagnosticul vitezei de rotație a resurselor tehnice
Viteza de rotație a resurselor tehnice poate fi:
Exprimată ca număr de rotații KIC = , viteza de rotație a imobilizărilor corporale arată numărul de rotații pe care îl fac imobilizările corporale (IC) pentru obținerea unui anumit nivel al cifrei de afaceri nete (CAN). Ritmul mediu de înlocuire al imobilizărilor corporale prin cifra de afaceri, la nivelul industriei americane este de 3 rotații. (Birmingham E. și alții, 1999:87)
Exprimată ca durată în zile a unei rotații DZIC = , viteza de rotație a imobilizărilor corporale arată durata medie în care se înlocuiesc imobilizările corporale.
CAPITOLUL III. Studiu de caz. SC « Montare-Service » SRL
În condițiile unei economii de piață, o întreprindere urmărește să fie performantă pentru a menține și crește partea de piață pe care o deține și a putea face față concurenței. Aceasta presupune folosirea unui ansamblu de indicatori care să permită evaluarea performanțelor realizate și compararea cu performațele obținute de întreprinderilor concurente pentru o poziționare obiectivă sub raport economic.
Din rîndul acestor indicatori de măsurare a performaței economice fac parte indicatorii care măsoară pentru întreprindere nivelul rentabilității, al productivității, randamentul activelor, eficacitatea și competitivitatea.
Societatea cu răspundere limitată „Montare-Service” a fost creată în anul 2006 în Raionul Ungheni, avînd codul fiscal 1008609003740. Societatea a fost creată de către Jdanov Vladimir, rămînînd pînă în prezent unicul proprietar.
În prezent, societatea desfășoară o activitate comercială în orașul Ungheni, îndeplinind cu succes obiectivele stabilite de către condurcere.
Actul constitutiv al societati „Montare-Service”cuprinde:
a) FORMA JURIDICĂ:
Subscrisa SRL „Montare-Service”, persoana juridica de nationaliatate moldovenească este reprezentata de asociatul unic în persoana D-nului Jdanov Vladimir.
Forma juridica a societatii este de: Societate cu Raspundere Limitată.
b) DENUMIREA SOCIETĂȚII:
Numele dat este: „Montare-Service”SRL.
c) SEDIUL SOCIAL :
Sediul social se afla în orașul Ungheni, raionul Ungheni, acolo fiind si sediul central al unitatii
d) DURATA SOCIETĂȚII:
Durata de funcționare a societății este nelimitată în timp, cu începere de la data înmatricularii acesteia la Registrul Comerțului.
e) OBIECTUL SOCIETĂȚII:
Activitatea principală a întreprinderii fiind, conform CAEM al Republicii Moldova, Comerț.
f) CAPITALUL SOCIAL:
Capitalul social al societății se constituie din aporturile asociaților și reprezintă valoarea minimă a activelor, exprimată în lei, pe care trebuie să le dețină societatea.
Mărimea capitalului social al societății se stabilește de către fondatori în statut și este egal în cazul analizat cu 5400 lei.
Societatea are ca gen de activitate principal : 28113, Fabricarea de construții și prefabricate din aluminiu și aliaje de aluminiu pentru construții.
Organigrama societății este foarte simplă dat fiind faptul că numărul muncitorilor este mic. Astfel, în întreprindere avem :
Administrator, care este defapt și Directorul General
Contabil-șef
Muncitorii
Conform activității sale, societate nu deține o secție de producție proprie, avînd în posesie doar un spațiu rezervat pentru asamblarea materialelor cu scopul de a le comercializa ulterior.
Oficiul întreprinderii se află într-un punct strategic, drumul de la gara centrală spre piață. Această caracteristică oferă societății un număr sporit de clienți, axându-se nu doar pe populația locală ci pe cei care vin în oraș pentru cumpărături. În oficiu se află o persoană caloficată care dispune de un program special pentru calcularea și modelarea comenzilor de la clienți. Entitatea este capabilă să ofere informații exacte despre costul produselor și momentul finisarăi instalațiilor dacă clienții doresc să realizeze comanda.
Pe parcursul perioadei de practică, am colaborat direct cu clienții înteprinderii, analizînd felul în care întreprinderea primește comenzi. Totodată am asistat și la modul în care, contabila-șef, întocmește Cartea marea, respectînd toate normele impuse de legislație.
Odată ce o comandă este efectuată, planul instalației, cu măsurile exacte sunt transmise muncitorilor care purced la producerea obiectului comandat. Dat fiind faptul că produsele sunt achiziționate în forma gata pentru a fi comercializată, muncitorii au obligația de a da forma dorită de clienți.
Dat fiind faptul că nu există producție propriu-zisă, și nici nu există un număr semnificativ de angajați, întreprinderea nu a achiziționat un sistem computerizat pentru ducerea contabilității. Din aceste motive, contabila-șef, întocmește un registru generalizator al conturilor sintetice, în scopul controlului corectitudinii înregistrării în conturile contabile și întocmirii rapoartelor financiare, numit Cartea mare.
Acest registru a fost pus la dispoziția practicantului cu scopul de a analiza și urmări felul în care acesta funcționează în practică.
De asemenea, la dispoziția mea au mai fost puse rapoartele financiare și Raportul de profit și pierdere pentru perioada 2010-2013 în baza cărora se va realiza în continuarea diagnosticul societății.
Analizarea diagnosticului economico-financiar in baza bilantului contabil. Analiza situatiei economice in dinamica anilor 2011-2013
In scopul realizării diagnosticului economico-financiare a întreprinderii „Montare-Service”SRL vom începe cu analiza structurii activelor întreprinderii:
Tabel : Active pe termen lung
Conform acestui tabel, observăm faptul că întreprinderea nu deține active financiare pe termen lung. Totodată se poate observa faptul că activele nemateriale nu constitue o pondere semnificativă în totalul activelor întreprinderii. Este necesar de specificat faptul că în cadrul activelor nemateriale sunt încadrate ștampila societății, licența de funcționare și alte hârtii de mică valoare.
Valoare acestora rămâne practic neschimbată în timp, având o variație între anii 2011-2012 în valoare de 300 de lei. Totodată și amortizarea acestor active poate fi considerată nesemnificativă, dat fiind faptul ca valaorea activelor nu a evoluat în timp. Amortizarea activelor s-a calculat în conformitate cu legislația în vigoare și conform catalogului fijloacelor fixe și activelor nemateriale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 338 din 21.03.2003.
În cazul activelor materiale pe termen lung se poate observa variații de la an la an, avînd o terndință de creteștere în 2011 față de 2010 cu 9618 lei, după care nivelul acestora a scăzut în anul 2012 cu 6092 lei. În următorul an, 2013 aceste au mai scăzut cu 1625 lei. În cadrul actevelor pe termen lung ale întreprinderii „Montare-Service” SRL se înscriu utilazele de sudare a metalelor, instrumente de instare, calculatoare, precum și alte utilaje folosite la finisarea produselor.
Valorile mari ale uzurii confimă faptul că materialele și utilajele utilizate în întreprindere au o durată de viață destul de mică precum și un grad de epuizare mare. În aceste condiții, întreprinderea este obligată să înregistreze aceste valori în cadrul uzurii materialele pentru a respecta princiul prudenței și pentru a propune utilizatorilor externi o imagine transparentă a situațiiei economice.
Totalurile obținute în decursul anilor 2010-2013 au o tendință descrescătoare care e datorează unei majorări a uzurii activelor și din cauza unor intrări de active.
Activele curente ale întreprindere se regăsesc în următor:
Tabel : Active circulante
Conform datelor din tabel, în primul rînd se observă tendința fermă de creștere a total activelor pe termen scurt, de la 47.604 lei în anul 2010 ajungînd la 171.185 lei în anul 2013. Această creștere spectaculoasă se datorează majorării la fel de semnificative a stocurilor de mărfuri și materiale. Totodată este importat de subliniat faptul că începînd cu anul 2011 întreprinderea a înregistrat sold pozitiv în debitele contrurilor 227, 228, 229 precum și în debitul conturilor 251 și 252.
De asemenea se remarcă faptul că întreprinderea nu preferă să păstreze sume semnificative în numerar, cu un maxim de doar 977 lei în anul 2012.
Grafic 1: Evoluția activelor circulante
Din graficul evoluției activelor curente în perioada 2010-2013 se remarcă faptul că evoluția pozitivă a activelor curente în ansamblul lor se datorează avoluției pozitive a creșterii volumului stocurilor de mărfuri și materiale. Această evoliție ne permite să concluzionăm că activitatea de comerț a întreprinderii cunoaște o perioadă favorabilă și totodată tendința de extindere pe o piață mai largă, cu un număr mai mare de clienți.
În continuare se vor analiza evoluțiile datoriilor pe termen lung și a celor pe termen scurt utilizînd datele din următorul tabel:
Tabel 12: Datorii pe termen lung și pe termen scurt
Grafic 2: Evoluția datoriilor
Conform graficului se pot trage următoarele concluzii:
Datoriile financiare pe termen lung chiar daca aveau o tendință descrescătoare, din anul 2012 acestea au început să crească timp de un an cu aproximativ 30%. Această creștere este a fi considerată semnificativă și urmează să analizăm care este scopul acestor resurse atrase sub formă de datorii.
O altă creștere și mai spectaculoasă se remarcă la datoriile comerciale. Acestea au înregistrat o creștere de 247% în anul 2012 față de 2011 și au continuat să crească, înregistrînd o valoare maximă în anul 2013, cu 17% față de anul 2012.
Făcînd legătură cu nivelul stocurilor analizat mai sus, putem concluziona faptulcă atît stocurile cît și datoriile comerciale au fost în creștere. Totodată trebuie să menționăm faptul că aceste creșteri sunt interdependente, lucru care nu vorbește despre o stare comercială fragilă a întreprinrii.
În cazul în care majorarea stocurilor de mărfuri și materiale se datorează a fost posibilă prin acumularea de datorii comerciale, atunci este necesar ca conducerea să facă o analiză aprofundată și un diagnostic a stării economice a întreprinderii.
3.2. Diagnosticul financiar-contabil in baza rapoartelor de profit si pierdere
În baza acestor date și a documentelor anexate se va efectua, în continuare analiza și diagnosticul întreprinderii prin prisma indicatorilor finaniari calculați în baza rapoartelor de profit și pierdere.
Tabel : Analiza indicatorilor principali ai activității economico-financiare a entității în dinamică
Rentabilitatea reprezintă un indicator al eficienței, care exprimă capacitatea întreprinderii de a cîștiga profit. În practica economică, rentabilitatea poate căpăta diferite forme, după cum se schimbp părțile componente ale formulei de calcul, precum și după scopul analizei realizate. În procesul analizei economico-financiare a întreprinderii o mare importanță i se acordă studierii rentabilității veniturilor din vînzări, deoarece ea reprezintă indicatorul principal de apreciere a performanțelor activitățiioperaționale a unei întreprinderi.
Pentru anul 2011 avem următoarele rentabilități calculate:
Rentabilitatea vânzărilor:
Rentabilitatea activelor:
Rentabilitatea capitalului propriu:
Anlizând rezultatele obținute concluzionăm faptul că rentabilititatea vânzărilor are o valoare destul de mică, fapt care se datorează valorii semnificative a costurilor vânzărilor. Pentru întreprinderile ca „Montare-Service”, care au ca activitate principală, comerțul, costul vânzărilor reprezintă suma cea mai mică dintre valoarea de intrare a mărfurilor procurate și valoarea realizabilă netă. Astfel costul vânzărilor reprezintă 81% din venitul din vânzări.
Rentabilitatea activelor este unul dintre indicatorii principali de rentabilitate ai unei companii, și măsoara eficiența utilizarii activelor, din punctul de vedere al profitului obținut.
Daca în cazul rotatiei activelor totale este vorba de câți lei din vânzări se obțin de pe urma unui leu de active, rentabilitatea activelor arată câți lei aduce sub forma de profit un leu investit în active.
În acest caz, o rentabilitate de 14% poate fi considerată, cu anumite rețineri, una satisfăcătoarea, obținând doar 14 bani profit de la fiecare leu investit în active.
În opinia multor economiști, rentabilitatea capitalurilor proprii este cel mai important indicator de măsurare a performanțelor unei companii. Indicatorul este calculat ca raport între profitul net obținut de companie și capitalurile proprii, acestea din urmă reprezentând practic contribuția acționarilor la finanțarea afacerii. O rentabilitate mare a capitalurilor proprii inseamna ca o investiție materială mica a acționarilor a fost transformată într-un profit mare, iar asta este cel mai important pentru o afacere: să maximizeze rezultatele resimțite de acționari ca urmare a investiției pe care au facut-o.
Pe de altă parte, o valoare prea ridicata a indicatorului, poate însemna și capital social redus, fapt ce trebuie să mobilizeze acționariatul pentru a adecva capitalul social. Se utilizeaza ca prag de referinta dobânda curenta la depozitele bancare pe un an.
Rentabilitatea obținută de 62,57 % se consideră a fi una foarte bună luând în considerația principiul de maximizare a rezultatelor obținute de companie.
În anul următor s-au obținut următoarele rentabilități:
Rentabilitatea vânzărilor:
Rentabilitatea activelor:
Rentabilitatea capitalului propriu:
Cu toate că nivelul vânzărilor au crescut în anul 2012 față de anul 2011, rentabilitatea vânzărilor a fost în scădere. Acest lucru se datorează înregistrării unui profit mult mai redus față de perioada precedentă. Este important de subliniat faptul că nivelul cheltuielilor generale și administrative au crescut cu 15,66 % față de anul 2011. În plus s-a mai înregistrat și creșterea cheltuielilor operaționale în măsură de 25,51 %. Aceste creșteri destul de semnificative a cheltuielilor au influențat negativ rentabilitatea vânzărilor din anul 2012.
Aceeași tendință de descreștere s-a remarcat și încazul activelor totale ale întreprinderii. Nivelul crescător ale activelor a fost determinat de o creștere semnificativă a stocurilor în mărime de 81,44%, precum și apariția unor creanțe pe termen scurt în valoare de 15.448 lei. Aceste rezultate au condus la o scădere semnificativă a rentabilității acitelor.
În plus și rentabilitatea capitalului propriu a cunoscut o scădere semnificativă în anul 2012 de la 62,57% la 29,49%. Chiar dacă nici rezultatul anului 2012 nu poate fi considerat unul satisfăcător, rezultatul anului următor va avea influențe mult mai benefice pentru companie.
În final se vor analiza indicatorii obținuți în anul 2013:
Rentabilitatea vânzărilor:
Rentabilitatea activelor:
Rentabilitatea capitalului propriu:
Analizând rezultatele anului 2013, putem concluziona faptul că compania a cunoscut creșteri benefice pentru toți paramentrii analizați. După cum se poate observa, au fost în creștere atât veniturile din vânzări cât și profitul obținut.
Totodată a crescut și rentabilitate activelor. Astfel pentru fiecare leu investit în activele companiei, s-a obșinut 14,16 bani profit până la impozitare. Cu toate acestea, putem concluziona că activele societății nu sunt utilizate la posibilitățile maxime, de aici se obține acest rezultate îndestul de bun.
În schimb, rentabilitatea capitalului propriu a cunoscut o creștere benefică, ceea ce semnifică faptul că banii investiți de către conducătorul întreprinderii au adus profituri în anul 2013.
Analizând Rapoartele financiare ale întreprinderii pentru anii 2010-2013 se poate observa variația capitalului statutar. Acestă variație din anii 2011-2012 nu a putut fi explicată relevant de către contabilul întreprinderii, care nu era responsabil la acea perioadă de rapoartele financiare. Este important de specificat acest fapt atunci când au fost analizate calculul rentabilității capitalului propriu, dat fiind faptul că această variație inexplicabilă a condus la rezultate nesigure în analiza și diagnosticul stării economice a întreprinderii.
Analizând ritmurile de creștere a indicatorilor analizați se pot trage următoare concluzii conform graficului:
Grafic 3: Evoluția indicatorilor 2011-2013
Din grafic se poate observa că în decursul a 3 ani, indicatorii au avut aproximativ aceeași evoluție. Se observă tendință crescătoare a veniturilor din vânzări în 2012 cu 23 % față de 2011 după care continuare creșterii în anul 2013 cu doar 7%.
Totodată a cunoscut o tendință crescătoare și costul vânzărilor dar fiind faptul că întreprinderea „Montare-Service” SRL are ca activitate cormețul. Costul vânzărilor a crescut în 2012 față de 2011 cu 17%, rămânând în anul următor aproximativ la același nivel ca cel atins în anul 2012.
Aceeași tendință se observă și în cazul profitului atât a celui brut cât și a celui net. Astfel profitul brut a crescut în anul 2013 față de 2011 cu 47% și a continuat tendința crescătoare, înregistrând în 2013 cu 42% mai mult profit brut față de 2012.
Profitul net a avut o tendință descrescătoare în anul 2012 față de 2011 dat fiind faptul că cheltuielile generale și administrative au fost în creștere. Cu toate aceste profitul net în 2013 a fost în creștere față de 2011 cu 78 % , iar față de 2012 acesta a crescut de aproximativ 15 ori.
Este important, de asemenea , de menționat faptul că și rentabilitățile calculate au avut în mare parte o tendință crescătoare și benefică pentru companie. Chiar dacă în anul 2012 toate rentabilitățile au fost scăzute față de 2011, în anul următor acestea au înregistrat creșteri spectaculoase.
Conform Anexei 1, se vor analiza în continuare cheltuielile înregistrate de întreprindere în decurs celor 3ani.
Pentru început este necesar de remarcat faptul că volum cheltuielilor atît generale și administrative cât și alte cheltuieli operaționale au avut o tendință crescătoare. Din toatul cheltuielilor înregistrate de întreprindere ponderea majoritară o dețin cheltuielile generale și administrative.
Conform Cărții mari a întreprinderii, pentru anul 2011 contul de cheltuieli generale și administrative a fost debitat în corespondență cu următoarele conturi:
Debit contul 713 ”Cheltuieli generale și administrative” la valoarea de 68875 lei
Credit contul 242 ”Conturi curente în monedă națională” la valoarea de 1779 lei
Credit contul 531 ” Datorii față de personal privind retribuirea muncii” la valoare de 36431 lei
Credit contul 533 ”Datorii privind asigurările sociale și medicale” la valoare de 9654 lei
Credit contul 227 ”Creanțe ale personalului” la valoarea de 1591 lei
Credit contul 251 ”Investiții financiare curente în părți neafiliate” la valoare de 3109 lei
Credit contul 521 ” Datorii comerciale curente” la valoarea de 8056 lei
Credit contul 534 ” Datorii față de buget” la valoarea de 4160 lei
Credit contul 113 ” Amortizarea imobilizărilor necorporale” la valoarea de 342 lei
Credit contul 124 ” Amortizarea mijloacelor fixe” la valoarea de 1620 lei
Credit contul 214 ”Uzura obiectelor de mică valoare și scurtă durată” la valoarea de 2133 lei
Se remarcă faptul că nivelul cheltuielilor generale și administrative au avut pe parcursul perioadei o tendință crescătoare. În anul 2013 față de anul 2011 s-a înregistrat o creștere a acestora în valoare de 24% iar în anul 2013 față de anul 2012 o creștere de 7%. Pentru a analiza originea majorării cheltuielilor este necesar de analizat natura și structura cheltuielilor după cum urmează:
Anul 2012
Debit contul 713 ”Cheltuieli generale și administrative” la valoarea de 79661 lei
Credit contul 242 ”Conturi curente în monedă națională” la valoarea de 1236 lei
Credit contul 531 ” Datorii față de personal privind retribuirea muncii” la valoare de 44400 lei
Credit contul 533 ”Datorii privind asigurările sociale și medicale” la valoare de 11766 lei
Credit contul 227 ”Creanțe ale personalului” la valoarea de 967 lei
Credit contul 251 ”Investiții financiare curente în părți neafiliate” la valoare de 3232lei
Credit contul 521 ” Datorii comerciale curente” la valoarea de 8282lei
Credit contul 534 ” Datorii față de buget” la valoarea de 7960 lei
Credit contul 124 ” Amortizarea mijloacelor fixe” la valoarea de 1817 lei
Credit contul 214 ”Uzura obiectelor de mică valoare și scurtă durată” la valoarea de 2133 lei
Anul 2013
Debit contul 713 ”Cheltuieli generale și administrative” la valoarea de 85837 lei
Credit contul 242 ”Conturi curente în monedă națională” la valoarea de 1636 lei
Credit contul 531 ” Datorii față de personal privind retribuirea muncii” la valoare de 44969 lei
Credit contul 533 ”Datorii privind asigurările sociale și medicale” la valoare de 11917lei
Credit contul 251 ”Investiții financiare curente în părți neafiliate” la valoare de 5878lei
Credit contul 521 ” Datorii comerciale curente” la valoarea de 7730 lei
Credit contul 534 ” Datorii față de buget” la valoarea de 9089 lei
Credit contul 113 ” Amortizarea imobilizărilor necorporale” la valoarea de 27 lei
Credit contul 124 ” Amortizarea mijloacelor fixe” la valoarea de 2458 lei
Credit contul 214 ”Uzura obiectelor de mică valoare și scurtă durată” la valoarea de 2133 lei
Se remarcă faptul că nivelul datoriilor privind retribuirea muncii au fost în continuă creștere. Acest faptul se datorează angajării unui nou salariat precum și majorării nivelului salariilor în general. Totodată se observă o ușoară ameliorare a datoriilor comerciale care au o tendință de scăderii în ultimul an.
Pe de altă parte se remarcă creșterea stabilă a datoriilor față de buget acestea fiind în anul 2011 în valoare de 4160 lei și ajungând în anul 2013 la valoarea de 9089 lei.
Aceeași tendință de creștere poate fi observată și în cadrul Cheltuielelor operaționale, care au crescut în anul 2013 față de 2011 de 2 ori, iar față de 2012 62 %.
Chiar dacă tendința generală a cheltuielilor a fost una crescătoarea, trebuie subliniat faptul că și vaniturile din vânzări au avut creștere semnificativă. Această concordață a permis întreprinderii să obțină profit net în fiecare an de activitate, din cei analizați.
În prezentul capitolul au fost analizați un șir de indicatori care au făcut posibilă înțelegerea stării economice a întreprinderii „Montare-Service” SRL din orașul Ungheni.
În continuare s-a propus aprofundarea diagnosticului stării ecnomice prin analiza altor indicatori.
Se consideră necesară analiza ratei autonomiei (stabilității) financiare a întreprinderii pornind de la următorul tabel:
Tabel 14:Structura datoriilor și a capitalurilor
Rata autonomiei financiare se determină conform formulei de calcul:
RAF = (CPR / CPRM) x 100
CPRM = CPR + DTL
2011:
2012:
2013:
Conform rezultatelor obținute se pot formula următoarele concluzii:
Entitatea nu dispune de o autonomie financiară stabilă. Rata autonomiei financiare a scăzut brusc în anul 2012, de la 22,38% la 3,6% dat fiind faptul că datoriile pe termen scurt s-au majorat semnificativ.
În anul 2012, pe lângă creșterea semnificativă a datoriilor pe termen scurt, valoarea capitalurilor proprii a scăzut considerabil. Acești doi factori au determinat starea proastă a entității în anul 2012.
În anul 2013, situația financiară a întreprinderii s-a revigorat. Rata autonomiei este de doar 14,77%, însă este necesar de subliniat faptul că datorită unei valori satisfăcătoare a profitului înregistrat, creșterea continuă a datoriilor pe termen scurt a fost acoperită de nivelul profitului
Un factor important pe care îl putem observa din tabelul 4 este tendință stabilă de creștere a îndatorării societății. Se observă atât majorarea datoriilor pe termen scurt cât și valoarea datoriilor pe termen lung.
Întreprinderea a apelat la credite financiare pentru a încuraja activitatea de comerț, care cunoștea o perioadă de declin. În această situație, întreprinderea trebuie să adopte măsuri de precauție pentru a evita pierderile. Faptul că societatea obține profit în fiecare an este un indice bun, cu toate acestea, profitul nu înseamnă o stare economică tocami bună, mai ales luând în considerație gradul de îndatorare a societății.
Creșterea relativă a datoriilor are un impact dublu asupra activității întreprinderii. Dintr-un punct de vedere, acest fenomen este benefic, deoarece întreprinderea obține surse suplimentare de finanțare. Din alt punct de vedere, creșterea excesiv a datoriilor este extrem de periculoasă, deoarece sporește riscul unui eventual faliment.
În aceste condiții se cere a fi analizată și rata de îndatorare, levierul financiar a societății conform formulei:
LF = DT / CPR
unde:
LF – Levier financiar
DT – Datorii totale
CPR – Capitaluri proprii
2011: LF = 71535 / 20631 = 3,47
2012: LF = 135799 / 5079 = 26,74
2011: LF = 162611 / 28176 = 5,77
Levierul financiar mai este cunoscut și sub denumirea de "rată de levier" și exprimă îndatorarea totală (pe termen scurt, mediu și lung) a întreprinderii în raport cu capitalul propriu. Rezultatul trebuie să fie subunitar, o valoare supraunitara însemnând un grad de îndatorare ridicat. O valoare ce depaseste 2,33 exprima un grad foarte ridicat de îndatorare, societatea putându-se afla chiar în stadiul de faliment iminent dacă rezultatul depaseste de cateva ori pragul de 2,33.
Rezultatele obținute în decursul celor 3 ani analizați sunt departe de normă, faptul care demonstrează situația nefavorabilă a întreprinderii. După cum am mai menționat, obținerea de profit nu este un indicator a bunei conduceri și gestionări de resurse. Conform rezultatelor obținute la analiza ratei îndatorării, putem confirma cu încredere că starea economică a întreprinderii este departe de a fi una bună, mai ale pentru anul 2012. Chiar dacă în 2013 levierul financiar a fost considerabil mai redus față de 2012, valoarea de 5,77 este departe de a fi considerată una normală.
În aceste condiții se recomandă întreprinderii o analiză aprofundată a nivelul cheltuielilor, a gestionării activelor deținute de întreprindere precum și necesitatea îndatorării din surse externe.
3.3. Estimarea potențialului economic pe baza analizei grilelor de evaluare
După cum a fost menționat anterior, metoda S.W.O.T. este una aplicată la cel mai larg nivel în lume, tocmai de aceea pornind de la aceasta metodă vom analiza potențialul economic al întreprinderii „Montare-Service”SRL pe baza grilelor de evaluare. Aceasta ne va permite să analizăm atît care sunt punctele forte și oportunitățile de dezvoltare a întreprinderii, cît și care sunt punctele slabe și neajunsurile care împiedică dezvoltarea. Aplicarea punctajelor de importanță de va realiza în funcție de specificul activității întreprinderii și în baza indicatorilor calculați.
Pentru realizarea unei estimări a potențialului economic s-au propus a fi analizați următorii indicatori:
Rata lichidității curente
Datoriile curente
Rata solvabilității generale
Rata solvabilității generale pe termen lung
Capacitatea de rambursare a datoriilor
Rata autonomiei financiare
Rata de îndatorare globală
Rata stabilității financiare
Echilibrul financiar al oricărei întreprinderi depinde de asigurarea capacității de plată și onorare a tuturor obligațiilor pe care le are față de participanții interni și externi. Asigurarea echilibrului financiar este posibilă prin asigurarea permanentă a capacității de plată. Pentru determinarea capacității de plată a întreprinderii „Montare-Service” se vor analiza rata lichidității curente și structura datoriilor curente.
Rata lichidității curente demonstrează capacitatea activelor curente de a acoperi nivelul datoriilor curente ale societății. Prin datorii curente se întelege totalitatea datoriilor care se presupune a fi decontate timp de un ciclu normal de exploatare sau sunt exigibile în termen de maxim 1 an.
Pentru perioada 2011-2013, întreprinderea a înregistrat următoarele rezultate:
Tabel : Indicatori de lichiditate 2011-2013
Nivelul mediu al ratei lichidității trebuie să se încadreze în intervalul [150%—250% ] pentru a putea afirma că întreprinderea are o Stare Forte conform metodei S.W.O.T.
În scopul estimării potențialului economic al întreprinderii se vor utiliza următoarele criterii și notele aferente:
Conform grilei de punctaj și în baza rezultatelor obținute în tabelul de indicatori de lichiditate se vor obține următoarele note:
După aprecierea indicatorului ratei lichidității pentru fiecare an în parte, se poate remarca faptul că nu există o tendință stabilă. Chiar dacă în anul 2011, întreprinderea avea posibilitatea cu succes să acopere nivelul datoriilor în baza activelor curente, în anul următor s-a înregistrat o tendință semnificativă de înrăutățire. Din aceste considerente, pentru anul 2012 a fost întregistrată nota 2 pentru rata lichidității curente. Pentru anul 2013 se observă o îmbunătățire lentă, totodată nu putem afirma ca aceasta ameliorare poate fi durabilă, dat fiind faptul că în trecut au avut loc variațiilor semnificativă.
O atenție mai sporită se va acorda analizei indicatorilor de solvabilitate. După cum s-a putut remarca, întreprindere întîmpină dificultăți în legătură cu datoriile pe care și le-a angajat, de aceea indicatorii solvabilității vor avea un nivel de importanță mai sporit.
Tabel : Idicatori de solvabilitate
Conform grilei de evaluare a indicatorilor de solvabilitate s-au obținut următoarele rezultate:
În decursul celor trei ani analizați rata solvabilității generale a fost critică, astfel fiind apreciată cu nota 1. Tendința de evoluție a fost una de deteriorare bruscă, fapt care demonstrează incapacitatea întreprinderii de a acoperi datoriile contractate.
Rata solvabilității generale pe termen lung înregistrează rezultate mult mai bune decît rata solvabilității generale. Acest fapt se datorează capacității întreprinderii de a onora obligațiile care le are față de instituțiile de creditare și finanțare externe. Îmbunărtățirea înregistrată ca tendință pentru perioada analizată poate reprezenta un bun semnal pentru viitoarele perspective. Potențialul economic al întreprinderii poate fi sporit prin prisma utilizării raționale a resurselor financiare care pot fi atrase de la instituțiile bancare și evitarea acumulării datoriilor comerciale în timp.
Capacitatea de rambursarea a datoriilor a cunoscut aceleași variații în decursul anilor analizați. Chiar dacă în anul 2011, întreprinderea putea să-și onoreze obligațiile pe care la are față de creditori, în anul 2012 situația s-a înrăutățit la maxim. Datoriile totale ale întreprinderii nu mai puteau fi acoperite pe seama resurselor proprii de autofinanțare. Aceasta înrăutățire trebuie privită din două perspective și anume din perspectiva creșterii datoriilor și a nivelului de obligații înrolate, iar pe de altă parte din perspectiva diminuării surselor proprii de finanțare, adică lipsa unui profit, sau proasta lui investire. În anul 2013, situația a început să se amelioreze, dar acestă tendință trebuie să fie de lungă durată pentru a putea afirma că întreprinderea va reuși să înfrunte greutățile de rambursare a datoriilor pe care le avea în anul 2012.
În final se propun a fi analizați indicatorii din grupul celor de determinarea a gradului de îndatorare. Am hotărît să pun accent anume pe această grupă de indicatori datorită rezultatelor obținute în analiza realizată preliminar. Examinarea indicatorilor a demonstrat faptul că întreprinderea are dificultăți în repartizarea bugetului și în procesul de rambursare a datoriilor.
Tabel 17: Idicatorii gradului de îndatorare
Conform reultatelor obținute se poate trage concluzia că entitatea nu își finanțeză activitatea din surse proprii. Rata autonomiei financiare este foarte joasă în comparație cu nivelul mediu, deci rezultă faptul că activitatea întreprinderii se bazează în principal pe resursele atrase din exterion, credite financiare pe termen lung și dotoriile comerciale care sunt la un nivel destul de ridicat. Tendința autonomiei financiare este una descrescătoare fapt care pune în pericol capacitatea întreprinderii de a exista pe piață în timpul apropiat.
După cum a fost menționat anterior, rata îndatorării este semnificativă pentru întreprinderea „Montare-Sercive”. Starea critică în decursul celor 3 ani analizați semnifică tendința de deteriorare continuă a societății. Conform acestor date este necesar de a fi întreprinse acțiuni de redresare economico-financiare în cel mai scurt timp, pentru a evita falimentul întreprinderii.
Este evident faptul că întreprinderea nu are o stabilitate financiară. În decursul celor 3 ani, doar în 2011 putem afirma că situația este cît de cît bună, însă începînd cu anul 2012 tendința de deteriorare este una foarte accentuată. Rata stabilității financiare este mult sub nivelul de 60%. Acest fapt se datorează majorării nivelului datoriilor comerciale care antrenează riscuri de solvabilitate a întreprinderii.
Pentru determinarea rezultatului global al stării economico-financiare, se va stabili ponderea de importanță pentru fiecare indicator analizat.
Tabel 18: sinteza deiagnosticului economico-financiar
Rezultatele obținute în final relevă situația critică în care se află întreprinderea. Notele obținute la indicatorii care sunt considerați de importanță majoră pentru buna funcționare a unei întreprinderi sunt mult sub nivelul dorit. Această analiză permite de asemenea formularea unor concluzii cu referire la care sunt pnctele slabe ale conducerii li gestionării între prinderii precum și enunțarea cîtorva propuneri și sugestii de redresarea a situației economico-financiare.
Întreprinderea nu a dat importanță unei analize și estimări a propriului potențial economic, fapt care a favorizat degradarea sa lentă și creșterea semnificativă a riscului de faliment.
Este important de subliniat faptul că întreprinderea are toate șansele să supravețuiască în contxtul economic actual. Puncte forte ale entității sunt, în primul rînd aplasarea sa strategică în preajma pieței centrale din orașul Ungeni. Această piață este unul dintre cele mai accesate înprejurări de tip comercial nu doar pentru localnici ci și pentru popoulația din satele și orașele învecinate.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Diagnosticul Si Estimarea Potentialului Economic al Entitatii (ID: 139235)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.