Diagnosticul Sc Sa

CAPITOLULI.

PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. ”IKOS CONF” S.A.

1.1. ELEMENTE DE IDENTIFICARE

Denumirea agentului economic: Societatea Comercială IKOS CONF S.A.

Forma juridică: societate pe acțiuni

Proprietate: integral privată

Numărul de înmatriculare

la Registrul Comerțului: J19 / 1991

Cod fiscal: R526790

Adresa:

Localitate, județ: Odorheiu Secuiesc,Harghita

Strada: Rákóczi

Număr: 40

Cod poștal: 4150

Prefix telefonic: 066

Telefon: 218349 / 212423

Fax: 218111

1.2. SCURT ISTORIC

Societatea comercială IKOS CONF S.A. Odorheiu Secuiesc cu sediul în strada Rákóczi numărul 40 s-a constituit în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și ale Legii nr. 31/1991 privind regimul investițiilor străine. Societatea mixtă este autorizată prin sentința civilă nr.152 din 17 iunie 1991 a Judecătoriei Municipiului Odorheiu Secuiesc.

Societatea comercială IKOS CONF S.A. s-a înființat prin participarea părții române cu patrimoniul fostei S.C. CONFECȚIA Odorheiu Secuiesc S.A. și a părții străine societatea SERJOS Canada Inc. cu aport în natură. În decembrie 1993 S.C. IKOS CONF S.A. s-a privatizat, de la 1 ianuarie 1994 funcționând ca societate comercială cu capital integral privat și este persoană juridică română.

Societatea comercială este înmatriculată în Registrul Comerțului sub numărul J19/19.07.1991 și înregistrată la Ministerul Finanțelor – Direcția Finanțelor Publice a județului Harghita cu numărul 561/19.07.1991 având codul fiscal 526790.

Capitalul social la data înființării era 240 milioane lei, iar la data actuală este de

45938 milioane lei din care partea canadiană SERJOS Canada Inc. posedă aproximativ 65%, iar restul de aproximativ 35% aparține angajaților firmei.

Analizând rezultatele financiare înregistrate de firmă pe ultimii trei ani se constată o creștere accentuată a cifrei de afaceri.

Evoluția cifrei de afaceri pe ultimii trei ani este prezentată în tabelul de mai jos:

EVOLUȚIA CIFREI DE AFACERI

Tabel nr.1

1.3. OBIECT DE ACTIVITATE

Societatea comercială IKOS CONF S.A. are ca obiect de activitate principal producerea de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați: costume, sacouri, pantaloni din țesătură tip lână și bumbac, respectiv comercializarea acestora pe piața internă și externă. În prezent există cerere însemnată pentru confecții din țesături tip mătase și de in.

Având în vedere că S.C. IKOS CONF S.A. lucrează majoritar în sistem lohn, materiile prime și cele auxiliare se asigură în proporție de 98% de către clienții externi care preiau și producția aferentă.

Fabricația produselor se realizează în totalitate în cadrul societății comerciale IKOS CONF S.A. Nu sunt necesare cooperări pentru realizarea produselor care intră în programul de fabricație al societății comerciale.

În viitor societatea comercială își menține profilul existent de activitate, fiind specializată în principal pentru realizarea de costume.

Produsele realizate sunt de calitate foarte bună, aceasta reflectându-se în ponderea producției destinată exportului prezentată în tabelul următor:

PONDEREA PRODUCȚIEI DESTINATE EXPORTULUI

Tabel nr.2

1.4. PRINCIPALE PIEȚE DE DESFACERE

În domeniul producerii de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați funcționează un număr de 17 agenți economici, din aceștia un număr de opt au ca profil de producție principal sortimentele: costume, sacouri, pantaloni; trei agenți economici sunt specializați în producția de pantaloni, iar restul produc și alte sortimente.

Capacitatea comercială a societății comerciale IKOS CONF S.A. acoperă 12 % din segmentul de piață, reprezentat de producția de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați, în structura sortimentală: costume, sacouri, pantaloni. Societatea comercială IKOS CONF S.A. valorifică producția destinată exportului integral pe piețele occidentale.

Ponderea producției fizice destinate exportului a fost în anul 2000 de 100% din totalul produselor realizate.

Principalii parteneri de afaceri externi și ponderea lor în totalul realizărilor sunt:

CANDA Germania 52%

UTEX Canada 8%

MAITLAND Anglia 8%

DIGEL Germania 4%

BAUMLER Germania 14%

CR GROSS Germania 6%

GARDEUR Germania 5%

GELCO Germania 3%

Având în vedere conjunctura actuală existentă pe piața mondială a confecțiilor textile caracterizată printr-o creștere deosebită a concurenței țărilor din Extremul Orient și mai nou a țărilor din Europa de Est, se impun măsuri de creștere a competitivității produselor societății comerciale în vederea menținerii piețelor de desfacere externe actuale și respectiv extinderii acestora.

1.5. PROCESUL TEHNOLOGIC

Producerea de confecții textile se desfășoară în cadrul unui proces tehnologic care cuprinde trei stadii principale:

– pregătirea fabricației și croit;

– prelucrare și montaj;

– finisat higrotermic.

Subdomeniul producerii de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați (costume, sacouri, pantaloni) se caracterizează printr-un anumit grad de specializare a procedeelor tehnologice folosite în cele trei stadii de fabricație.

Deși sortimentul de bază, costumul este un produs clasic în sine, în timp intervin elemente de modă care impun adaptări rapide ale procesului tehnologic, iar nivelul competitivității pe piața mondială duce la necesitatea creșterii performanțelor tehnice ale utilajelor și echipamentelor folosite printr-o retehnologizare constantă a proceselor tehnologice.

Tehnologiile folosite în subdomeniul producerii de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați variază în funcție de dotarea fiecărui agent economic pe cele trei stadii de fabricație, de nivelul performanțelor tehnice ale echipamentelor respective.

Societatea comercială IKOS CONF S.A. a adoptat din anul 1991 o strategie realistă de supraviețuire pe piața concurențială a confecțiilor textile prin retehnologizarea intensivă a celor trei stadii de fabricație, astfel încât în prezent se practică tehnologii apropiate de nivelul mondial acceptat pentru industria confecțiilor.

Noua dotare a permis societății o creștere substanțială a productivității muncii, a calității produselor, precum și o mai mare flexibilitate tehnologică în schimbarea modelelor.

Utilajele și echipamentele de care dispune firma sunt următoarele:

– instalație automată de gradat – încadrat tipare Lectra Systemes;

– mașină automată de croit Lectra Systemes ;

– mașină de croit mecanizat Kuris;

– presă automată de termocolat;

– mașină de cusut Brother,Durkopp ;

– mașină de montat mâneci Pfaff;

– linie completă de prese pentru finisat sacouri Hoffman, Brisay.

1.6. STAREA TEHNICĂ A MIJLOACELOR FIXE

Clădiri

Societatea comercială funcționează în suprafețe economice amenajate cu instalații interioare de alimentare cu utilități și având o vechime între 3 – 76 ani. Clădirile sunt în stare fizică bună, în ultimii patru ani executându-se lucrări pentru încadrarea în normele de protecție a muncii și de microclimat: hidroizolații ale acoperișului și înlocuiri de instalații.

Utilaje și echipamente de lucru

Pentru cele trei stadii de fabricație societatea comercială IKOS CONF S. A. a achiziționat din anul 1991 mașini și echipamente specifice noi, cu performanțe tehnice de nivel mondial, înlocuind până în prezent 97% din posturile de lucru existente cu utilaje performante și având ca perspectivă mărirea capacității de producție.

1.7. FUNCȚIUNILE FIRMEI

Funcțiunea întreprinderii reprezintă un domeniu în care se realizează un ansamblu de activități omogene și/sau complementare, specializate prin care se urmărește atingerea unuia sau mai multor obiective, derivate din obiectivul general al întreprinderii.

Cele cinci funcțiuni ale firmei sunt următoarele:

– funcțiunea de cercetare-dezvoltare;

– funcțiunea de producție;

– funcțiunea comercială;

– funcțiunea financiar-contabilă;

– funcțiunea de personal.

Funcțiunea de cercetare-dezvoltare reprezintă domeniul de activitate a cărui importanță a crescut și va crește deoarece de modul de îndeplinire a activității din cadrul acestei funcțiuni depinde în mare măsură viitorul întreprinderii.

Obiectivele fundamentale ale acestei funcțiuni:

stabilirea strategiilor de dezvoltare a produselor, a tehnologiilor și a unității economice;

utilizarea eficientă a resurselor.

Activitățile desfășurate în cadrul funcțiunii de cercetare-dezvoltare se caracterizează printr-un caracter inovațional:

– cercetarea și proiectarea în domeniul produselor, tehnologiilor, echipamentelor;

– perfecționarea organizării unității economice;

– dezvoltarea și folosirea eficientă a capacității de producție;

– documentarea;

– elaborarea normativelor și a normelor privind consumurile de materii prime, materiale, energie etc.

Funcțiunea de producție este acea prin care se realizează activitățile de bază ale firmei prin care se transformă obiectul muncii, din materii prime în produse finite.

Obiectivul acestei funcțiuni constă în executarea contractelor încheiate și realizarea producției în termenele și condițiile stabilite în aceste contracte.

Principalele activități ale acestei funcțiuni:

– programarea, lansarea și urmărirea producției;

– fabricația (exploatarea);

– întreținerea mașinilor, utilajelor, clădirilor;

– gospodăria energetică;

– controlul tehnic;

– transportul intern.

Funcțiunea comercială este dată de ansamblul activităților prin care se realizează majoritatea legăturilor cu mediul atât în vederea asigurării resurselor materiale și energetice, cât și pentru desfacerea produselor.

Activitățile acestei funcțiuni sunt:

– aprovizionarea tehnico-materială;

– recepția materiilor prime, materialelor, semifabricatelor și subansamblelor, depozitarea, – conservarea și gestionarea acestora;

– desfacerea produselor și serviciilor;

– transportul extern.

Funcțiunea financiar-contabilă reprezintă ansamblul activităților prin care se asigură resursele financiare necesare atingerii obiectivelor, a desfășurării ritmice a planului de producție, prin se realizează urmărirea modului de obținere și de utilizare a acestor resurse.

Activitățile desfășurate în cadrul acestei funcțiuni au caracter de sinteză:

planificarea financiară;

execuția financiară;

organizarea și conducerea contabilității;

determinarea corectă a costurilor, prețurilor, precum și valorificarea maximă a resurselor;

analiza activității economico-financiare.

Funcțiunea de personal este acea prin care se asigură resursele umane necesare, nivelul calitativ și utilizarea eficientă a acestora.

În cadrul acestei funcțiuni sunt cuprinse următoarele activități principale:

– determinarea necesarului de personal și stabilirea structurii acestuia;

– selectarea, recrutarea, încadrarea în muncă a personalului;

– evidența personalului, aprecierea și promovarea acestuia;

– perfecționarea nivelului profesional;

– protecția și igiena muncii;

– activități administrative.

Funcțiunile firmei trebuie studiate și analizate în interdependența și intercondiționarea lor, obiectivele întreprinderii putându-se realiza doar prin contribuția tuturor funcțiunilor.

1.8. FUNCȚIILE MANAGEMENTULUI

Funcția de management poate fi definită ca o activitate îndreptată către un anumit scop, specifică din punct de vedere al caracterului său și care în interacțiune cu alte activități este obiectiv necesară pentru dirijarea eficientă a sistemului de producție sau a altui sistem socio-economic.

Prin delimitarea funcțiilor managementului se realizează diviziunea rațională a întregului proces de conducere, atât din punct de vedere al caracterului activității sale cât și din cel al scopului urmărit.

Funcțiile managementului se caracterizează prin realizarea acestora în toate domeniile de activitate, în toate funcțiu………………….111

Anexa nr.3. Situația creanțelor………………………………………………………………………..112

Anexa nr.4. Situația datoriilor…………………………………………………………………………112

Anexa nr.5. Situația stocurilor…………………………………………………………………………113

Anexa nr.6. Repartizarea profitului………………………………………………………………….113

Anexa nr.7. Balanța imobilizărilor…………………………………………………………………..114

Anexa nr.8. Organigrama ………………………………………………………………………………116

=== Diploma1 ===

CAPITOLULI.

PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. ”IKOS CONF” S.A.

1.1. ELEMENTE DE IDENTIFICARE

Denumirea agentului economic: Societatea Comercială IKOS CONF S.A.

Forma juridică: societate pe acțiuni

Proprietate: integral privată

Numărul de înmatriculare

la Registrul Comerțului: J19 / 1991

Cod fiscal: R526790

Adresa:

Localitate, județ: Odorheiu Secuiesc,Harghita

Strada: Rákóczi

Număr: 40

Cod poștal: 4150

Prefix telefonic: 066

Telefon: 218349 / 212423

Fax: 218111

1.2. SCURT ISTORIC

Societatea comercială IKOS CONF S.A. Odorheiu Secuiesc cu sediul în strada Rákóczi numărul 40 s-a constituit în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și ale Legii nr. 31/1991 privind regimul investițiilor străine. Societatea mixtă este autorizată prin sentința civilă nr.152 din 17 iunie 1991 a Judecătoriei Municipiului Odorheiu Secuiesc.

Societatea comercială IKOS CONF S.A. s-a înființat prin participarea părții române cu patrimoniul fostei S.C. CONFECȚIA Odorheiu Secuiesc S.A. și a părții străine societatea SERJOS Canada Inc. cu aport în natură. În decembrie 1993 S.C. IKOS CONF S.A. s-a privatizat, de la 1 ianuarie 1994 funcționând ca societate comercială cu capital integral privat și este persoană juridică română.

Societatea comercială este înmatriculată în Registrul Comerțului sub numărul J19/19.07.1991 și înregistrată la Ministerul Finanțelor – Direcția Finanțelor Publice a județului Harghita cu numărul 561/19.07.1991 având codul fiscal 526790.

Capitalul social la data înființării era 240 milioane lei, iar la data actuală este de

45938 milioane lei din care partea canadiană SERJOS Canada Inc. posedă aproximativ 65%, iar restul de aproximativ 35% aparține angajaților firmei.

Analizând rezultatele financiare înregistrate de firmă pe ultimii trei ani se constată o creștere accentuată a cifrei de afaceri.

Evoluția cifrei de afaceri pe ultimii trei ani este prezentată în tabelul de mai jos:

EVOLUȚIA CIFREI DE AFACERI

Tabel nr.1

1.3. OBIECT DE ACTIVITATE

Societatea comercială IKOS CONF S.A. are ca obiect de activitate principal producerea de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați: costume, sacouri, pantaloni din țesătură tip lână și bumbac, respectiv comercializarea acestora pe piața internă și externă. În prezent există cerere însemnată pentru confecții din țesături tip mătase și de in.

Având în vedere că S.C. IKOS CONF S.A. lucrează majoritar în sistem lohn, materiile prime și cele auxiliare se asigură în proporție de 98% de către clienții externi care preiau și producția aferentă.

Fabricația produselor se realizează în totalitate în cadrul societății comerciale IKOS CONF S.A. Nu sunt necesare cooperări pentru realizarea produselor care intră în programul de fabricație al societății comerciale.

În viitor societatea comercială își menține profilul existent de activitate, fiind specializată în principal pentru realizarea de costume.

Produsele realizate sunt de calitate foarte bună, aceasta reflectându-se în ponderea producției destinată exportului prezentată în tabelul următor:

PONDEREA PRODUCȚIEI DESTINATE EXPORTULUI

Tabel nr.2

1.4. PRINCIPALE PIEȚE DE DESFACERE

În domeniul producerii de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați funcționează un număr de 17 agenți economici, din aceștia un număr de opt au ca profil de producție principal sortimentele: costume, sacouri, pantaloni; trei agenți economici sunt specializați în producția de pantaloni, iar restul produc și alte sortimente.

Capacitatea comercială a societății comerciale IKOS CONF S.A. acoperă 12 % din segmentul de piață, reprezentat de producția de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați, în structura sortimentală: costume, sacouri, pantaloni. Societatea comercială IKOS CONF S.A. valorifică producția destinată exportului integral pe piețele occidentale.

Ponderea producției fizice destinate exportului a fost în anul 2000 de 100% din totalul produselor realizate.

Principalii parteneri de afaceri externi și ponderea lor în totalul realizărilor sunt:

CANDA Germania 52%

UTEX Canada 8%

MAITLAND Anglia 8%

DIGEL Germania 4%

BAUMLER Germania 14%

CR GROSS Germania 6%

GARDEUR Germania 5%

GELCO Germania 3%

Având în vedere conjunctura actuală existentă pe piața mondială a confecțiilor textile caracterizată printr-o creștere deosebită a concurenței țărilor din Extremul Orient și mai nou a țărilor din Europa de Est, se impun măsuri de creștere a competitivității produselor societății comerciale în vederea menținerii piețelor de desfacere externe actuale și respectiv extinderii acestora.

1.5. PROCESUL TEHNOLOGIC

Producerea de confecții textile se desfășoară în cadrul unui proces tehnologic care cuprinde trei stadii principale:

– pregătirea fabricației și croit;

– prelucrare și montaj;

– finisat higrotermic.

Subdomeniul producerii de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați (costume, sacouri, pantaloni) se caracterizează printr-un anumit grad de specializare a procedeelor tehnologice folosite în cele trei stadii de fabricație.

Deși sortimentul de bază, costumul este un produs clasic în sine, în timp intervin elemente de modă care impun adaptări rapide ale procesului tehnologic, iar nivelul competitivității pe piața mondială duce la necesitatea creșterii performanțelor tehnice ale utilajelor și echipamentelor folosite printr-o retehnologizare constantă a proceselor tehnologice.

Tehnologiile folosite în subdomeniul producerii de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați variază în funcție de dotarea fiecărui agent economic pe cele trei stadii de fabricație, de nivelul performanțelor tehnice ale echipamentelor respective.

Societatea comercială IKOS CONF S.A. a adoptat din anul 1991 o strategie realistă de supraviețuire pe piața concurențială a confecțiilor textile prin retehnologizarea intensivă a celor trei stadii de fabricație, astfel încât în prezent se practică tehnologii apropiate de nivelul mondial acceptat pentru industria confecțiilor.

Noua dotare a permis societății o creștere substanțială a productivității muncii, a calității produselor, precum și o mai mare flexibilitate tehnologică în schimbarea modelelor.

Utilajele și echipamentele de care dispune firma sunt următoarele:

– instalație automată de gradat – încadrat tipare Lectra Systemes;

– mașină automată de croit Lectra Systemes ;

– mașină de croit mecanizat Kuris;

– presă automată de termocolat;

– mașină de cusut Brother,Durkopp ;

– mașină de montat mâneci Pfaff;

– linie completă de prese pentru finisat sacouri Hoffman, Brisay.

1.6. STAREA TEHNICĂ A MIJLOACELOR FIXE

Clădiri

Societatea comercială funcționează în suprafețe economice amenajate cu instalații interioare de alimentare cu utilități și având o vechime între 3 – 76 ani. Clădirile sunt în stare fizică bună, în ultimii patru ani executându-se lucrări pentru încadrarea în normele de protecție a muncii și de microclimat: hidroizolații ale acoperișului și înlocuiri de instalații.

Utilaje și echipamente de lucru

Pentru cele trei stadii de fabricație societatea comercială IKOS CONF S. A. a achiziționat din anul 1991 mașini și echipamente specifice noi, cu performanțe tehnice de nivel mondial, înlocuind până în prezent 97% din posturile de lucru existente cu utilaje performante și având ca perspectivă mărirea capacității de producție.

1.7. FUNCȚIUNILE FIRMEI

Funcțiunea întreprinderii reprezintă un domeniu în care se realizează un ansamblu de activități omogene și/sau complementare, specializate prin care se urmărește atingerea unuia sau mai multor obiective, derivate din obiectivul general al întreprinderii.

Cele cinci funcțiuni ale firmei sunt următoarele:

– funcțiunea de cercetare-dezvoltare;

– funcțiunea de producție;

– funcțiunea comercială;

– funcțiunea financiar-contabilă;

– funcțiunea de personal.

Funcțiunea de cercetare-dezvoltare reprezintă domeniul de activitate a cărui importanță a crescut și va crește deoarece de modul de îndeplinire a activității din cadrul acestei funcțiuni depinde în mare măsură viitorul întreprinderii.

Obiectivele fundamentale ale acestei funcțiuni:

stabilirea strategiilor de dezvoltare a produselor, a tehnologiilor și a unității economice;

utilizarea eficientă a resurselor.

Activitățile desfășurate în cadrul funcțiunii de cercetare-dezvoltare se caracterizează printr-un caracter inovațional:

– cercetarea și proiectarea în domeniul produselor, tehnologiilor, echipamentelor;

– perfecționarea organizării unității economice;

– dezvoltarea și folosirea eficientă a capacității de producție;

– documentarea;

– elaborarea normativelor și a normelor privind consumurile de materii prime, materiale, energie etc.

Funcțiunea de producție este acea prin care se realizează activitățile de bază ale firmei prin care se transformă obiectul muncii, din materii prime în produse finite.

Obiectivul acestei funcțiuni constă în executarea contractelor încheiate și realizarea producției în termenele și condițiile stabilite în aceste contracte.

Principalele activități ale acestei funcțiuni:

– programarea, lansarea și urmărirea producției;

– fabricația (exploatarea);

– întreținerea mașinilor, utilajelor, clădirilor;

– gospodăria energetică;

– controlul tehnic;

– transportul intern.

Funcțiunea comercială este dată de ansamblul activităților prin care se realizează majoritatea legăturilor cu mediul atât în vederea asigurării resurselor materiale și energetice, cât și pentru desfacerea produselor.

Activitățile acestei funcțiuni sunt:

– aprovizionarea tehnico-materială;

– recepția materiilor prime, materialelor, semifabricatelor și subansamblelor, depozitarea, – conservarea și gestionarea acestora;

– desfacerea produselor și serviciilor;

– transportul extern.

Funcțiunea financiar-contabilă reprezintă ansamblul activităților prin care se asigură resursele financiare necesare atingerii obiectivelor, a desfășurării ritmice a planului de producție, prin se realizează urmărirea modului de obținere și de utilizare a acestor resurse.

Activitățile desfășurate în cadrul acestei funcțiuni au caracter de sinteză:

planificarea financiară;

execuția financiară;

organizarea și conducerea contabilității;

determinarea corectă a costurilor, prețurilor, precum și valorificarea maximă a resurselor;

analiza activității economico-financiare.

Funcțiunea de personal este acea prin care se asigură resursele umane necesare, nivelul calitativ și utilizarea eficientă a acestora.

În cadrul acestei funcțiuni sunt cuprinse următoarele activități principale:

– determinarea necesarului de personal și stabilirea structurii acestuia;

– selectarea, recrutarea, încadrarea în muncă a personalului;

– evidența personalului, aprecierea și promovarea acestuia;

– perfecționarea nivelului profesional;

– protecția și igiena muncii;

– activități administrative.

Funcțiunile firmei trebuie studiate și analizate în interdependența și intercondiționarea lor, obiectivele întreprinderii putându-se realiza doar prin contribuția tuturor funcțiunilor.

1.8. FUNCȚIILE MANAGEMENTULUI

Funcția de management poate fi definită ca o activitate îndreptată către un anumit scop, specifică din punct de vedere al caracterului său și care în interacțiune cu alte activități este obiectiv necesară pentru dirijarea eficientă a sistemului de producție sau a altui sistem socio-economic.

Prin delimitarea funcțiilor managementului se realizează diviziunea rațională a întregului proces de conducere, atât din punct de vedere al caracterului activității sale cât și din cel al scopului urmărit.

Funcțiile managementului se caracterizează prin realizarea acestora în toate domeniile de activitate, în toate funcțiunile întreprinderii:

– funcția de planificare

– funcția de organizare

– funcția de decizie

– funcția de reglare-antrenare

– funcția de control și evaluare

Funcția de planificare furnizează bazele tuturor activităților viitoare prin stabilirea politicilor și a liniilor de ghidare necesare care vor asigura că acțiunile care se realizează vor rezulta în atingerea obiectivelor dorite. (E. Cazan)

Funcția de planificare încearcă să stabilească liniile de ghidare pentru canalizarea efortului și elaborarea deciziei care vor crea unitatea de scop în rândurile membrilor și relațiilor organizației.

Funcția de organizare desemnează ansamblul proceselor prin intermediul cărora se stabilesc și se delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală, respectiv gruparea lor pe posturi, formații de muncă, compartimente și atribuirea lor personalului în vederea realizării în cât mai bune condiții a obiectivelor planificate.

Funcția de decizie reprezintă ansamblul proceselor de gândire, bazate pe cunoștințe profesionale și aptitudini prin care se alege o linie de acțiune, din mai multe variante posibile în vederea obținerii unui rezultat sau atingerii unui obiectiv.

Funcția de reglare și antrenare cuprinde activități ale managementului menite să asigure echilibrul dinamicii al sistemului întreprinderii și condițiile necesare pentru motivarea personalului de a contribui la obiectivele prestabilite.

Reglarea se realizează prin măsuri organizatorice și alte decizii ale managementului care fac ca resursele ca elemente de intrare și elementele legate de procesul de transformare să fie în concordanță cu obiectivele întreprinderii, respectiv elementele de ieșire (rezultatele) să se încadreze în nivelurile planificate.

Funcția de control și evaluare cuprinde ansamblul proceselor prin care performanțele firmei, subsistemelor și a compartimentelor acesteia sunt măsurate și comparate cu obiectivele și standardele stabilite în faza previzională în vederea eliminării deficiențelor constatate și încadrarea rezultatelor în cadrul obiectivelor stabilite.

1.9. MANAGEMENTUL ACTUAL AL FIRMEI

Societatea comercială IKOS CONF S. A. este condusă de un Consiliu de Administrație compus din cinci persoane:

– D-na Gyongyossy Judit – președinte, director general, cu experiență de 25 de ani în economie

– D-ul Bozodi Moses – director producție, inginer cu experiență de 20 de ani în domeniu

– D-na Sion Viorica – director economic, expert contabil cu experiență de 15 ani in domeniu

– D-ul Maior Alexandu – director comercial

– D-ul Lorincz Csaba – director tehnic.

Structura organizatorică este de tip ierarhic-funcțional, compusă din compartimente funcționale și de producție.

Compartimentele funcționale:

– personal-salarizare-învățământ

– programare, lansare, urmărirea producției

– tehnic-concepție, pregătirea fabricației

– întreținerea uzinală

– control tehnic de calitate

– informatică

– aprovizionare

– desfacere-export

– financiar- prețuri

-contabilitate

– administrativ-gospodăresc

– paza, PSI, protecția muncii.

CAPITOLUL II.

SINTEZA REZULTATELOR STUDIULUI

2.1. ASPECTE METODOLOGICE

Metodologia s-a bazat pe Gheorghe Băileșteanu

Diagnosticul are ca obiectiv principal aprecierea stării de sănătate a firmei cu identificarea cauzelor care au generat această stare, contextul în care aceasta s-a instalat și ce șanse de supraviețuire mai există.

Un diagnostic greșit are consecințe imprevizibile pentru firmă. Aceasta face ca actul de diagnosticare să aibă o mare încărcătură morală de care expertul evaluator trebuie să fie conștient când optează pentru evaluare. Calitatea diagnosticului depinde de pregătirea și experiența, de arta diagnosticianului de a pătrunde în tainele existenței și funcționalității firmei.

Diagnosticul are ca obiectiv principal aprecierea stării de sănătate a întreprinderii prin măsurarea performanțelor și aprecierea vulnerabilității, identificarea cauzelor și contextului care a generat această stare fără să-și propună aplicarea “tratamentului” și a programului de redresare. Aceasta nu înseamnă că rolul lui este unul pasiv, ci dimpotrivă, el dă substanță direcțiilor strategice de viitor prin faptul că oferă informații despre punctele slabe și punctele forte, despre riscurile posibile și șansele de viabilitate ale întreprinderii.

Analiza oportunităților și riscurilor asigură studierea potențialului, posibilităților și riscurilor existente în cadrul întreprinderii și în mediul exterior întreprinderii.

Analiza financiară are ca obiective principale:

analizarea și înțelegerea: rentabilității, structurii financiare, volumului de activitate, principalelor cheltuieli, autofinanțării, fondului de rulment, lichidității, solvabilității, sensibilității profitului;

evaluarea capacității reale a întreprinderii de a genera profituri.

Un diagnostic general trebuie încheiat cu redactarea unui raport final, care trebuie să cuprindă următoarele aspecte principale:

evidențierea potențialului întreprinderii, situația favorabilă sau nefavorabilă a mediului, diferența dintre posibilități și realizări;

evidențierea punctelor tari existente în activitatea întreprinderii;

relevarea modalităților de ameliorare a punctelor slabe;

semnalarea nerespectării prevederilor legale și evaluarea riscurilor care decurg din această situație.

Instrumentul de bază care se folosește la aplicarea metodologiei de diagnoză este diagnostigrama care asigură:

– tratarea unitară a diagnosticului la toate nivelele de organizare ale întreprinderii, a proceselor ce au o exprimare cantitativă, dar și a celor care se apreciază prin calificative;

– descrierea activităților și a potențialităților întreprinderii prin criterii și caracteristici;

– criteriilor în cadrul nivelelor de organizare și ale nivelelor în cadrul întreprinderii;

– luarea în considerare a criteriilor atât ca valoare absolută cât și ca tendință;

– agregarea diagnosticului parțial în diagnosticul general al întreprinderii.

Realizarea unei diagnostigrame constă în:

– delimitarea perspectivelor de abordare a diagnosticului

Această delimitare a perspectivelor poate să fie de diferite feluri. Gheorghe Băileșteanu consideră că există perspectiva juridică, economică, care în rândul lui include mai multe nivele, financiară, socială, ecologică și strategică. Ceea ce de fapt trebuie reținut este că la majoritatea autorilor au apărut perspectivele economice și financiare care au un rol foarte important în diagnosticarea stării firmei;

– identificarea nivelelor de organizare ce urmează a se diagnostica

Există mai multe nivele de diagnosticare. Astfel putem spune că primul nivel ar fi cel exterior firmei, care desigur are o importanță mare asupra funcționalității și viabilității întreprinderii. În acest nivel trebuie să avem în vedere ramura, domeniul respectiv în care firma își desfășoară activitatea. Un al doilea nivel ar fi analiza firmei din punct de vedere a potențialităților sale: uman, tehnic și tehnologic, comercial, financiar etc.

– alegerea criteriilor de descriere a activităților și potențialităților

Nici o judecată de valoare nu poate face fără un sistem de criterii bine alese. Criteriul trebuie să fie concis și relevant, fiindcă arată ce este esențial în funcționalitatea activității.

– stabilirea grilei pentru evaluarea criteriilor. De obicei se alege o grilă care prezintă cinci stări: 1 nesatisfăcător; 2 satisfăcător; 3 mediu; 4 bine; 5 foarte bine;

– parametrizarea grilei de evaluare se face cu funcția de utilitate Neumann. Von I. Morgenstern. Se determină utilitatea stării I. În urma parametrizării se obțin următoarele utilități pentru stările grilei:

S1=0,00; S2=0,25; S3=0,50; S4=0,75; S5=1,00;

– încadrarea criteriului de diagnoză utilizat într-o anumită stare

În cazul în care criteriul se exprimă ca valoare absolută și ca evoluție în timp este necesar să se găsească o posibilitate de unificare a celor două stări. Trebuie realizată o matrice de unificare care exprimă stările posibile în care se poate găsi criteriul în funcție de tendință și valoare absolută. Se mai folosește și matricea unităților.

– acordarea coeficienților de importanță pentru fiecare criteriu

Coeficienții de importanță reprezintă acele mărimi care diferențiază criteriile în funcție de contribuția acestora la determinarea stării de sănătate a întreprinderii.

Se identifică toate criteriile, se înscriu într-un tabel pe orizontală și pe verticală, apoi se compară unul cu altul de la stânga la dreapta.

– acordarea coeficienților de importanță pentru fiecare criteriu

Coeficienții de importanță reprezintă acele mărimi care diferențiază criteriile în funcție de contribuția acestora la determinarea ”stării de sănătate” a întreprinderii.

Se identifică toate criteriile, se înscriu într-un tabel pe orizontală și pe verticală, apoi se compară unul cu altul de la stânga la dreapta.

Stabilirea mărimii acestor coeficienți necesită o muncă în echipă formată din specialiști ai domeniului respectiv. Fiecărui membru de echipă i se dă o listă cu criteriile, cerându-se să le ordoneze după ordonanța pe care o consideră. Șeful echipei prelucrează datele și efectuează discuții asupra punctelor de vedere diferite de celelalte membrii ale echipei, încercând prin repetarea procesului la ajungerea unei consens. În final va decide asupra mărimii acestor coeficienți. Mărimea acestor coeficienți sunt numere întregi mai mari ca unu. Există mai multe metode, tehnici pentru determinarea coeficientului de importanță.

determinarea stării medii a potențialului Pi:

n

Uij*Kij

i=1

Spij = 100

n

Kij

i=1

determinarea stării medii a potențialului total:

n

S0j*Hij

j=1

Sp = 100

n

Hij

i=1

2.2. SINTEZA ANALIZEI-DIAGNOSTIC

Tabel nr.3

CONCLUZIE FINALĂ:

Potențialul intern al S.C.IKOS CONF S.A. este foarte bun, existând toate premisele pentru menținerea acestei stări, în condițiile în care situațiile și tendințele actuale se vor perpetua și în viitor.

CONCLUZII PARȚIALE:

Potențialul general al firmei are un nivel bun. Indicatorii de eficiență prezintă un nivel bun.

Potențialul uman al firmei este bun, deoarece societatea este asigurată cu personal, iar eficiența utilizării acestuia prezintă un nivel semnificativ pe întreaga perioadă analizată.

Potențialul tehnic și tehnologic al firmei îl considerăm foarte bun, deoarece la ora actuală dispune de un nivel bun sub aspectul stării mijloacelor fixe aflate în exploatare cât și sub aspectul modului de structurare a acestora utilizate eficient în activitatea de exploatare.

Potențialul comercial al firmei este foarte bun, deoarece deține o poziție semnificativă pe piața de desfacere unde activează, fiind bine dotată din punct de vedere tehnic și tehnologic.

Menționăm că din punct de vedere juridic societatea comercială nu prezintă probleme.

Potențialul financiar al societății comerciale este bun datorită sporirii profitabilității, fiind caracterizată printr-un nivel acceptabil de eficiență al gestiunii resurselor financiare, prezența rentabilității în termeni reali, echilibru financiar bun.

PUNCTE FORTE:

A. Privind potențialul economic general.

Dimensiunea afacerii care conferă societății o stabilitate avantajoasă.

Tendința afacerii în prețuri comparabile reale este de creștere pe întreaga perioadă analizată.

Structura afacerii pe activități este eficientă.

Gradul de îndatorare a firmei reprezintă un nivel bun.

Nu există restricții privind accesul la utilități sau în asigurarea cu resurse umane.

Poluarea se încadrează în limite normale.

Nivelul satisfăcător al indicatorilor de eficiență.

B. Privind potențialul tehnic.

Valoarea și structura imobilizărilor corporale sunt corespunzătoare specificului activității.

Nivelul și tendința bună a indicatorilor de eficiență a utilizării mijloacelor fixe.

C. Privind potențialul uman.

10. Nu există restricții din punctul de vedere al asigurării cu personalul.

11.Gradul ridicat de calificare al forței de muncă.

12.Există în continuare preocupări privind perfecționarea personalului aflat în curs de calificare.

13.Structura personalului pe categorii este bine corelată cu specificul activității.

14.Structura personalului pe grupe de vârste relativ echilibrate.

15.Structura personalului pe sexe corespunde în cea mai mare măsură specificului activității.

16.Indicatorii de eficiență a utilizării personalului înregistrează nivele bune.

D. Privind potențialul comercial.

17. Nu există restricții în asigurarea cu materiale de calitate înaltă, firma lucrând în sistem lohn.

18.Firma se află în relații contractuale cu clienții externi.

19.Volumul afacerilor se află în creștere.

20.Firma are posibilități de export în continuare.

21.Poziția firmei pe piață este semnificativă.

22.Firma este bine dotată din punct de vedere tehnic și tehnologic.

E. Privind potențialul financiar.

23. Soldurile intermediare de gestiune prezintă nivele bune

24. Gradul ridicat de autonomie financiară, de îndatorare și de siguranță bună.

25.Trezorerie pozitivă și în creștere.

26.Ratele de rentabilitate prezintă nivele bune.

PUNCTE SLABE:

A. Privind potențialul economic general

Flexibilitatea redusă a afacerii.

B. Privind potențialul tehnic

2. Se constată o pondere mare a imobilizărilor neproductive ( terenuri, construcții ) care sunt generatoare de cheltuieli ( amortizări, impozite, taxe).

C. Privind potențialul uman

3. Activitatea de marketing este slabă dar această situație este normală, firma lucrând în sistem lohn.

CAPITOLULIII

DIAGNOSTICUL STĂRII GENERALE A FIRMEI

3.1. DIAGNOSTICUL STĂRII GENERALE A UNITĂȚII

Înainte de a intra în detalii este foarte important să formulăm o imagine generală despre întreprindere. În acest caz, expertul poate să selecteze metodele și tehnicile adecvate de diagnosticare.

CONCLUZIE FINALĂ

Potențialul general al S.C. IKOS CONF S.A. are un nivel bun. Indicatorii de eficiență economică prezintă un nivel bun.

Concluziile sunt formulate pe baza datelor din analiza de detaliu începând cu punctul 3.2.

CONCLUZII PARȚIALE:

1.Dimensiunea afacerii.

Firma are o dimensiune mare, ceea ce-i conferă o stabilitate mare și o flexibilitate redusă. Tendința este de creștere accentuată.

2.Tendința afacerii.

Tendința afacerii în prețuri comparabile este de creștere pe întreaga perioadă analizată.

3.Structura afacerii.

Structura veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor corespunde unei evoluții normale pe tipuri de activități (exploatare, financiare, excepționale ).

4.Eficiența generală a activității firmei

Productivitatea muncii are o tendință de creștere accentuată. Nivelul rentabilității este foarte bun, existând o tendință de scădere ușoară la acest nivel.

5.Nivelul de îndatorare a firmei

Gradul de îndatorare a firmei prezintă un nivel bun, iar tendința acestuia pe total și pe elemente componente este favorabilă.

6.Relațiile firmei cu furnizorii și clienții

Valoarea creditelor comerciale acordate de furnizori și acordate clienților se încadrează în limitele normale în condiții de lohn și există un decalaj favorabil asupra trezoreriei de exploatare.

7.Amplasarea afacerii

Nu există restricții privind accesul la utilități. Asigurarea cu resurse umane nu constituie o restricție.

8. Efecte ecologice

Poluarea se încadrează în limitele normale, neexistând sancțiuni în acest sens.

9. Relațiile externe ale firmei

Relațiile externe ale firmei sunt semnificative.

PUNCTE FORTE:

Dimensiunea afacerii conferă societății o stabilitate avantajoasă.

Tendința afacerii în prețuri comparabile este în general de creștere pe întreaga perioadă analizată.

Structura afacerii pe activități este eficientă.

Nivelul satisfăcător al indicatorilor de eficiență.

Gradul de îndatorare al firmei prezintă un nivel bun.

Raport favorabil între creditul client și cel furnizor.

Nu există restricții privind accesul la utilități sau în asigurarea cu resurse umane.

Poluarea se încadrează în limite normale.

Relațiile externe ale firmei sunt semnificative.

PUNCTE SLABE:

1. Flexibitatea redusă a afacerii.

3.2. DIMENSIUNEA AFACERII

Clasificarea firmelor după dimensiunea afacerii redă următoarele tipuri: mici, medii și mari. Scopul clasificării este de a aprecia gradul de corelație între două premise esențiale pentru viabilitatea pe termen lung a unei afaceri. Aceste premise, ce caracterizează toate aspectele activității societății, sunt:

– stabilitatea afacerii, care, în general, este direct proporțională cu mărimea afacerii;

– flexibilitatea afacerii, care, în general, este invers proporțională cu mărimea afacerii. Trebuie menținut, că aprecierea mărimii întreprinderii trebuie făcută în funcția de ramura și domeniul în care își desfășoară activitatea.

Criteriile, după care se poate determina dimensiunea afacerii ar fi: capitalul social pe care o are firma respectivă, cifra de afaceri și numărul de salariați. Aprecierea dimensiunii afacerii este foarte important pentru diagnostician, pentru că aceasta arată complexitatea cu care se confruntă. Expertul trebuie să-și ia în considerare în funcție de dimensiunea afacerii durata studiului, complexitatea echipei de diagnosticare, costurile aferente diagnosticării etc.

DIMENSIUNEA AFACERII

Tabel nr. 4

Concluzii:

Firma are o dimensiune mare, ceea ce-i conferă o stabilitate mare și o flexibilitate redusă.

Tendința dimensiunii afacerii este de creștere accentuată.

3.3. TENDINȚA AFACERII

Scopul aprecierii tendinței este de a clasifica evoluția firmei în una din situațiile următoare: dezvoltare, menținere sau recesiune.

Aceste informații sunt foarte importante, fiindcă o firmă în recesiune înseamnă că se confruntă cu greutăți în desfacere, se poate că are aparat de producție învechit, are greutăți financiare. În acest caz valoarea de piață a firmei ne este exprimat de valoarea bunurilor patrimoniale. În celălalt caz, când o firmă se află în dezvoltare, înseamnă că în întreprinderea respectivă aparatul de producție este folosit corespunzător.

TENDINȚA AFACERII

Tabel nr.5

Concluzii:

1.Cifra de afaceri a anului 2000 în prețuri comparabile 1998 devansează nivelele anilor precedenți, având un plus de 8% față de anul 1998, aceasta fiind anul cu cea mai mare cifră de afaceri în perioada 1998-2000.

2. Pe ultima perioadă s-a manifestat o tendință de creștere a indicatorului, confirmând sporirea în termeni reali a volumului de activitate la finele anului 2000 față de nivelul întregului an anterior. Acest fapt reprezintă un aspect pozitiv, validând creșterea volumului afacerilor firmei pe piață.

3. Nivelul indicatorului s-a realizat într-o măsură covârșitoare pe seama producției vândute (99.11% la finele anului 2000), fapt ce reprezintă o situație normală din punctul de vedere al obiectului de activitate.

4. Ponderea cifrei de afaceri în veniturile din exploatare a fost de 97.09%, iar în veniturile totale de 88.79% la finele ultimului an analizat, ceea ce reflectă o situație normală din punctul de vedere al modului de constituire a veniturilor societății.

5.Cele mai de sus demonstrează că tendința afacerii este de creștere față de anii anteriori.

3.4. STRUCTURA AFACERII

Structura afacerii poate fi privită din mai multe perspective, dar cele mai relevante sunt: structura afacerii pe produse, structura afacerii pe clienți, structura afacerii pe zone geografice.

3.4.1. STRUCTURA AFACERII PE TIPURI DE ACTIVITĂȚI

STRUCTURA AFACERII PE TIPURI DE ACTIVITĂȚI

Tabel nr. 6

Concluzii:

1.Pe întreaga perioada analizată, în totalul veniturilor ponderea majoritară este deținută de veniturile din activitatea de exploatare, care împreună cu veniturile din activitatea financiară dau un nivel normal al activității curente.

Restul veniturilor se realizează pe seama activității financiare.

2.La finele ultimului an analizat, în totalul cheltuielilor ponderea majoritară

( aproximativ 89.3%) este deținută de cheltuielile din activitatea de exploatare, care împreună cu cele din activitatea financiară (10.1%) dau un nivel normal al structurii cheltuielilor activității curente.(99.4%).

Restul cheltuielilor se realizează pe seama activităților excepționale.

Tendința manifestată pe ultima perioadă este de apreciere a structurii prin creșterea ponderii cheltuielilor din exploatare.

3.Considerăm că structura veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor corespunde unei evoluții normale pe tipuri de activități.

3.4.2 STRUCTURA AFACERII PE PRODUSE

STRUCTURA AFACERII PE PRODUS

Tabel nr. 7

Concluzii:

În activitatea societății predomină producerea și comercializarea costumelor pentru bărbați, în sistem lohn.

Acestea sunt realizate prin contracte pe o perioadă mare de timp.

3.4.3. STRUCTURA AFACERII PE CLIENȚI

Structura afacerii pe clienți exprimă într-o formă, mai generală, eficiența funcțiunii comerciale. Pentru orice firmă este foarte important să aibă clienți tradiționali, fiindcă ele îi asigură stabilitate și funcționalitate în desfacere.

Principalii clienți și ponderea lor în totalul realizărilor pentru anul 2000 sunt:

STRUCTURA AFACERII PE CLIENȚI

Tabel nr.8

Concluzii:

Utilizatorii produselor S.C.IKOS CONF S.A. sunt persoane juridice care asigură prin contract necesarul anual de materii prime, societatea comercială executând comenzile pentru export în sistem lohn.

Ponderea majoritară în totalul realizărilor o au firmele CANDA și BAUMLER din Germania…

3.4.4. STRUCTURA AFACERII PE ZONE GEOGRAFICE

Structura afacerii pe zone geografice cuprinde piața externă și piața internă. Prin zonă putem să înțelegem subdiviziuni ale țări respective, în funcție de specificul activității.

3.5. EFICIENȚA GENERALĂ A ACTIVITĂȚII

O imagine generală despre eficiența întreprinderii permite diagnosticianului să-și structureze modul de abordare a potențialităților acesteia.

De aceea, scopul acestui criteriu nu este de a măsura eficiența afacerii, care este o operațiune mult mai complexă, ci numai de a oferi o imagine generală asupra acesteia.

EFICIENȚA GENERALĂ A ACTIVITĂȚII

Tabel nr.9

Concluzii:

1.Pentru a determina nivelul real al productivității muncii, calculul acestui indicator s-a făcut utilizând valoarea cifrei de afaceri în prețuri comparabile 1 ianuarie 1998, diminuându-se astfel efectele inflației din perioada analizată. Astfel, productivitatea muncii din anul 2000 devansează nivelele anilor anteriori.

Creșterea productivității muncii se datorează în mare parte sporirii volumului de activitate realizată (23%) într-o măsură mai mare corelat cu sporirea numărului de personal (3%).

2.Randamemtul imobilizărilor corporale a înregistrat o tendință de scădere ușoară la începutul perioadei analizate și o revenire la finele ultimului an analizat, având loc îmbunătățirea eficienței utilizării lor.

3.Durata de rotație a stocurilor se încadrează în limite normale pe întreaga perioadă analizată. În ultimul an de analiză stocurile se roteau de 13 ori, recuperându-se sub formă inițială bănească prin cifra de afacere într-un termen mediu de 27 zile.

Ne arată o eficiență bună a gestiunii stocurilor.

4.Rata rentabilității arată rezultatul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri. Indicatorul exprimă eficiența valorificării produselor societății.

În ultimul an de analiză indicatorul de rentabilitate comercială a înregistrat un nivel de 37% ceea ce înseamnă că la 100 lei cifra de afacere revin 37 lei de profit brut din exploatare.

Nivelul indicatorului este foarte bun pe întreaga perioadă analizată față de nivelul recomandat 25%.

Față de anul 1998 nivelul indicatorului s-a redus cu 6%, situație datorată creșterii într-un ritm mai rapid a cifrei de afaceri față de ritmului de creștere a rezultatului exploatării.

3.6. NIVELUL GENERAL DE ÎNDATORARE PRIN CREDITE

NIVELUL GENERAL DE ÎNDATORARE PRIN CREDITE

Tabel nr.10

Concluzii:

1.Rata de îndatorare globală reflectă ponderea tuturor datoriilor pe care le are firma în pasivul total al acesteia. Valoarea maxim admisibilă a acestui indicator poate fi 66%.

Rata de îndatorare globală s-a redus pe întreaga perioadă analizată, prezentând un nivel de 38.51% la finele ultimului an analizat. În ultimii doi ani firma se află în siguranță, aflându-se sub valoarea maxim admisibilă a indicatorului.

2.Ratele de îndatorare pe termene de exigibilitate:

Rata datoriilor pe termen mediu și lung reflectă gradul de îndatorare prin împrumuturi pe termen lung și mediu, adică ponderea acestor tipuri de resurse în total, având o valoare maxim admisă de 33%.

Rata datoriilor pe termen mediu și lung are în general o tendință de scădere, iar pe întreaga perioadă analizată ratele se încadrează în limitele normale având un nivel cu mult sub 33%.

Rata datoriilor curente reflectă măsura în care resursele curente participă la formarea resurselor totale și la finanțarea activității, având o valoare maxim recomandabilă de 50%, deoarece peste acest nivel ar compromite stabilitate financiară.

Rata datoriilor curente s-a redus pe întreaga perioadă analizată, prezentând un nivel de 34.19% la finele ultimului an analizat. Firma se află în stabilitate financiară pe întreaga perioadă analizată, nivelul ratei fiind sub 50%.

3.Rata de îndatorare pe destinații în finanțare:

Rata datoriilor din exploatare arată ponderea acestor resurse financiare în total.

Nivelul acestora s-a redus pentru ultima perioadă analizată, ajungând la 20.99% la finele ultimului an analizat, fiind cu 2.67% mai mic decât la începutul anului. Acest lucru s-a datorat sporirii vitezei lor de rotație, firma achitând cu mare ușurință aceste tipuri de obligații.

Rata datoriilor nonfinanciare din afara exploatării arată ponderea acestor resurse financiare în total.

Pe întreaga perioadă analizată rata datoriilor financiare a înregistrat o tendință de scădere.

Rata creditelor bancare pe termen scurt reflectă ponderea acestor resurse financiare în total.

Nivelul acestora s-a redus pentru ultima perioadă analizată, ajungând la 1.68% la finele ultimului an analizat, fiind cu 0.95% mai mic decât la începutul anului. Acest lucru este un aspect pozitiv, deoarece se datorează tendinței favorabile a echilibrului financiar.

3.7. RELAȚIILE FINANCIARE ALE FIRMEI CU FURNIZORII ȘI CLIENȚII

Tabel nr.11

Concluzii:

1.Rata de gestiune a clienților exprimă creditul client acordat de firmă, adică durata medie în zile de încasare a contravalorii mărfurilor de la beneficiari. Practic indică decalajul mediu în zile între data facturării și data încasării contravalorii mărfurilor vândute. Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii creanțelor față clienți este de cel puțin 12 rotații, care corespunde unui durate medii de încasare a creanțelor de 30 de zile.

Nivelul indicatorului la finele ultimului an analizat a fost de 23 zile, valoare acceptabilă, ca și în anii anteriori.

2.Rata de gestiune a furnizorilor exprimă creditul-furnizor primit de firmă, adică durata medie în zile de plată a contravalorii mărfurilor achiziționate de la furnizori. Practic indică decalajul mediu în zile între data facturării și data plății contravalorii mărfurilor cumpărate. Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii datoriilor față de furnizori este de cel puțin 12 rotații, care corespunde unei durate medii de plată a facturilor de 30 de zile.

Nivelul indicatorului la finele ultimului an analizat a fost de 26 zile, valoare bună.

Reducerea duratei medii de plată a datoriilor curente pe întreaga perioadă analizată reprezintă o ameliorare a situației.

3. Durata de plată a furnizorilor era mai mare decât de încasare de la clienți, având impact pozitiv asupra trezoreriei din exploatare.

3.8. AMPLASAREA AFACERII

1. S.C. IKOS CONF S.A. își desfășoară activitatea în județul Harghita, localitatea Odorheiu Secuiesc, strada Rakoczi nr.40.

Fabrica de confecții este amplasată pe o suprafață de 43372 mp. În forma triunghiulară cu latura cea mai mărginită râul Târnava, iar una din cotele spre Strada Rakoczi.

2. Firma are acces la drumuri rutiere județene și la calea ferată.

3. Nu există restricții privind accesul la utilități ( energie electrică, energie termică, apă, canalizare, căi ferate, drumuri, etc. )

4.Asigurarea cu resurse umane din zonă nu constituie o restricție în desfășurarea activității.

3.9. IMPACTUL ECOLOGIC GENERAT DE ACTIVITATEA FIRMEI

1. Tehnologiile aplicate în industria confecțiilor textile nu sunt generatoare de noxe sau gaze reziduale care prin dispersia în mediu să conducă la depășirea concentrațiilor admise conform normelor în vigoare.

2. Efectele poluante ale procesului tehnologic de producție sunt generate la centrala termică prin poluarea atmosferică și la acoperirile galvanice prin poluarea apei.

3. Poluarea atmosferică se încadrează în limitele admise.

4. Poluarea apei cu acid sulfuric și acid clorhidric se încadrează în limitele admise.

5 .Nu au fost aplicate sancțiuni pentru depășirea limitelor admisibile.

3.10. RELAȚIILE EXTERNE ALE FIRMEI

Societatea comercială IKOS CONF S.A. valorifică producția destinată exportului integral pe piețele occidentale.

Principalii parteneri de afaceri externi și ponderea lor în totalul realizărilor pentru anul 2000 sunt:

1. CANDA GERMANIA 52%

2. UTEX CANADA 8%

3. MAITLAND ANGLIA 8%

4. DIGEL GERMANIA 4%

5. BAUMLER GERMANIA 14%

6 CR GROSS GERMANIA 6%

7. GARDEUR GERMANIA 5%

8. GELCO GERMANIA 3%

Valoarea anual de producție fizică destinată exportului va avea o curbă ascendentă și se prezintă în continuare:

Tabel nr.12

Concluzii:

Ponderea producției fizice destinate exportului a fost în anii 1998,1999,2000 de 100% din totalul produselor realizate, ceea ce reprezintă o contribuție importantă la realizarea cifrei de afaceri.

DIAGNOSTICUL STĂRII GENERALE A FIRMEI

Tabel nr.13

Tabel nr.14

Tabel nr.15

Tabel nr.16

Tabel nr.17

Starea medie a firmei = 72%

CAPITOLUL IV

DIAGNOSTICUL POTENȚIALULUI UMAN

4.1. DIAGNOSTICUL POTENȚIALULUI UMAN

Potențialul uman al întreprinderii este dat de numărul, structura, calificarea și comportamentul salariaților.

Resursele de muncă se înscriu în cadrul resurselor care concură la desfășurarea activității de exploatare și comercializare a societăților comerciale având un rol creativ, managerial și organizatoric în coordonarea și utilizarea tuturor resurselor antrenate în activitatea economică, condiționând hotărâtor gradul de folosire și valorificare a resurselor materiale, concurând la perfecționarea mașinilor și instalaților și la valorificarea superioară a materiilor prime.

Diagnosticul potențialului uman vizează un studiu asupra personalului întreprinderii, calificării sale, absentismului, conflictelor de muncă, politicii salariale.

În cazul diagnosticului uman, expertul trebuie să ia în considerare nivelele de diagnosticare. Delimitarea nivelelor de diagnosticare s-a făcut ținând seama de “organizare umană” a întreprinderii și de rațiuni metodologice de cuantificare:

-managementul, care cuprinde personalul din conducerea operativă, din care fac parte directorul general și directori adjuncți și pe cel de la conducerea compartimentelor funcționale și secțiilor de producție;

– personalul din administrație și pază, din care fac parte consilieri, secretari, dactilografe, personalul cu telefon și pază, etc.;

– personalul din compartimentele funcționale, ca contabilitate, financiar, producție, comercial etc.;

– personalul din secțiile de producție unde includem pe ingineri, economiști, tehnicieni, maiștrii, muncitor.

CONCLUZIE FINALĂ

Din punctul de vedere al nivelului și gradului de utilizare a potențialului uman, S.C.IKOS CONF S.A. este bun asigurată cu personal ( calificare ridicată, structură bine corelată cu specificul activității ), iar eficiența utilizării acestuia prezintă un nivel semnificativ pe perioada analizată.

Concluziile sunt formulate pe baza datelor prezentate detaliat începând cu punctul 4.2.

CONCLUZII PARȚIALE

1.Asigurarea cu personal din perspectivă cantitativă în funcție de volumul real de activitate ne arată că nu există restricții în desfășurarea activității.

2.Din perspectiva asigurării calitative, personalul utilizat de firmă reprezintă un nivel de calificare ridicat, funcțiile care necesită personal cu pregătire superioară fiind ocupată corespunzător.

3.Structura personalului este bine corelată cu specificul activității.

PUNCTE TARI

1.Nu există restricții din punctul de vedere al asigurării cu personalul.

2.Gradul ridicat de calificare al forței de muncă.

3.Structura personalului pe categorii este bine corelată cu specificul activității.

4.Structura personalului pe grupe de vârste relativ echilibrate.

5.Structura personalului pe sexe corespunde în cea mai mare măsură specificului activității.

6.Indicatorii de eficiență a utilizării personalului înregistrează nivele bune.

4.2. ASIGURAREA CU PERSONALUL

4.2.1. NUMĂRUL DE PERSONAL

Asigurarea cu personalul urmărește evidențierea concordanței dintre numărul de personal existent și cel necesar pentru realizarea sarcinilor. Compararea personalului existent cu cel necesar ne rezultă un deficit sau rezervă de personal.

În practică este destul de greu stabilirea numărului de personal necesar pentru realizarea sarcinilor. În funcție de precizia evaluării există mai multe posibilități de a determina numărul de personal necesar: apreciere prin chestionarea specialiștilor și personalului de conducere din firmă; analiza corelativă în timp a personalului și volumului de activitate care necesită un efort suplimentar, dar relativ dă rezultate bune; sau normarea muncii, metodă , care asigură cea mai înalt grad de finalitate și sigur, că implică cel mai mare volum de muncă.

EVOLUȚIA PRINCIPALILOR INDICATORI

Tabel nr.18

NUMĂRUL DE PERSONAL

Tabel nr.19

Concluzii:

1. În ultimul an de analiză, productivitatea muncii exprimată valoric, având bază de calcul cifra da afaceri în prețuri comparabile a avut un nivel satisfăcător, prezentând o tendință de îmbunătățire semnificativă față de anul 1999 ( cu 19,8%), semnificând o sporire în termeni reali al eficienței utilizării personalului. Totuși față de primul an (1998) a fost nesemnificativ mai redusă ( cu 0,54%).

2. Abaterea relativă a numărului de salariați în perioada analizată se prezintă astfel:

în 1999 față de 1998

DNp(r) = Np-Ica*Np0= -253 salariat.

În anul 1999 dacă s-ar fi menținut nivelul productivității muncii din anul 1998 ar fi fost necesari 3445 salariați pentru realizarea volumului de activitate, sau altfel spus, în anul 1999 s-a înregistrat o economie relativă (deficit) de 253 salariați.

în anul 2000 față de 1999

DNp(r)= Np-Ica*Np0=850 salariat.

Pentru a realiza volumul de activitate din anul 2000 cu o productivitate a muncii din anul 1999, ar fi fost necesari 2436 salariați, sau alfel spus în anul 2000 s-a înregistrat un surplus relativ de personal de 850 salariați.

3. Se poate concluziona că în perioda analizată S.C. IKOS CONF S.A. a fost asigurată cu personal, în anul 1999 din punctual de vedere al asigurării cu personal în funcție de volumul realizat de activitate, aceasta realiza o economie relativă de 253 persoane, adică cu 7% mai puțin decât ar fi avut nevoie, fapt ce s-a echivalat într-un nivel satisfăcător.

4. Nu există restricții în desfășurarea activității din punctual de vedere al asigurării cu personalul.

4.2.2. CALIFICAREA PERSONALULUI

Urmărește concordanța dintre nivelul de calificare al salariatului și cerințele postului. Calificarea postului este dată de cunoștințele dobândite prin parcurgerea unor forme de instruire, cunoștințe acumulate în desfășurarea activității, aptitudinile individuale. Trebuie să luăm în considerare diversitatea posturilor în cadrul firmei și astfel aprecierea concordanței dintre nivelul de calificare și cerințele postului se face pe fiecare nivel al organizării umane.

CALIFICAREA PERSONALULUI

Tabel nr. 20

Concluzii:

1.Societatea comercială dispune de forță de muncă calificată prin diverse forme de calificare: școli medii și profesionale, învățământ superior, calificarea la locul de muncă pentru muncitori.

2.Personalul utilizat de societate prezintă un nivel de calificare ridicat (ponderea angajaților necalificați și în curs de calificare a fost de 16 % în anul 2000).

Din punctul de vedere al specificului activității firma necesită nu atât personal de calificare înaltă, cât mai ales personal cu experiență.

3.Și în anul 2000 întreprinderea are preocupări constante privind perfecționarea salariaților. Astfel 14% din salariați se află în curs de calificare.

4.Funcțiile care necesită personal cu pregătire superioară sunt ocupate de personal calificat corespunzător.

5.Gradul ridicat de calificare al forței de muncă permite salariaților executarea de modele de serii scurte cu un grad mare de complexitate.

4.2.3. STRUCTURA PERSONALULUI

Personalul încadrat în cadrul firmelor poate fi structurat după mai multe criterii la care se poate apela în analiza economică financiară și în fundamentarea diagnosticului și evoluției viitoare a resurselor umane în funcție de obiectivele și scopul analizei, centrul de decizie care se utilizează informația, gradul de detaliere al analizei.

4.2.3.1. STRUCTURA PE CATEGORII DE SALARIAȚI

Structura pe categorii de salariați urmărește gradul general de adecvare a categoriilor de personal la obiectul de activitate.

STRUCTURA PE CATEGORII DE SALARIAȚI

Tabel nr. 21

STRUCTURA PE CATEGORII DE SALARIAȚI

Tabel nr. 22

Concluzii:

1.Structura personalului pe categorii urmărește gradul general adecvare a categoriilor de personal la obiectul de activitate.

2.Structura personalului pe categorii se prezintă astfel:

– personalul de execuție deține ponderea majoritară de 95% din total personal în 1998, scăzut cu 1% pentru anul 2000:

număr de personal direct productiv deține 86% din personalul de execuție;

număr de personal indirect productiv este acceptabil, reprezentând 14% din total personal de execuție.

– personalul TESA avea o pondere de 3%, nivel ce deși a crescut față de anul anterior, este acceptabil deținând o pondere mică.

– personalul de conducere corespunde nevoilor firmei.

3.Structura personalului pe categorii de personal este relativ bine corelată cu specificul activității, privind ponderea personalului TESA și indirect productiv în favoarea celui direct productiv.

4.2.3.2. STRUCTURA PE CATEGORII DE VÂRSTĂ ȘI VECHIME ÎN MUNCĂ

Trebuie luat în considerare omogenitatea vârstelor, care asigură îmbinarea experiențelor celor în vârstă cu dinamismul și spiritul inițiativă al celor tineri. Putem să afirmăm, că structura optimă pe categorii de vârste este atunci, când:

p2 = p1 + p3,

p1 – reprezintă ponderea personalului de categoria de vârstă mai mică de 25 de ani, p2 – între 26-50 de ani iar p3 – peste 50 de ani.

O altă variabilă foarte importantă ar fi vechimea în muncă. Vechimea înseamnă pe de o parte acumularea experienței, iar pe de altă parte inflexibilitate în adaptare. De obicei se folosesc perioade de 5 ani.

STRUCTURA PE CATEGORII DE VÂRSTĂ

Tabel nr. 23

Concluzii:

1.Structura personalului după vârstă ne arată că:

personalul cu o vârstă de sub 30 de ani deține 58% din totalul personalului;

personalul de peste 50 de ani este numai 6%.

2.Structura medie a personalului după grupe de vârste este relativ echilibrată, prezentând o structură normală, firma beneficiind de efectele benefice ale dinamismului și inițiativei tinerilor. Personalul cu o vârstă de până la 30 de ani și cel de peste 50 de ani deține 64% din totalul personalului, dar în cadrul acestor două grupe diferențierea este netă, existând tendința spre egalitatea dată de ecuația p1+p3=p2,unde:

p1-personalul cu o vârstă de până la 25 ani;

p2-personalul cu o vârstă cuprinsă între 25-50 de ani;

p3- personalul cu o vârstă de peste 50 de ani.

STRUCTURA PERSONALULUI DUPĂ VECHIMEA ÎN MUNCĂ

Tabel nr. 24

Concluzii:

1.Structura personalului după vechimea în muncă este echilibrată, dat fiind faptul că personalul cu o vechime de până la 5 ani și cel cu o vechime de peste 20 de ani deține pe 43% din totalul personalului, realizându-se egalitatea dată de ecuația p1+p3=p2, unde:

p1- reprezintă personalul cu o vechime de până la 5 ani;

p2- reprezintă personalul cu o vechime între 6-20 ani;

p3- reprezintă personalul cu o vechime de peste 20 ani.

Prin aceasta se îmbină bine experiența și maturitatea profesională a celor în vârstă cu dinamismul și inițiativa celor tineri.

2.Se poate concluziona că structura personalului după vechimea în muncă este adecvată și corelată cu cerințele activității desfășurate.

4.2.3.3. STRUCTURA PE SEXE

Structura pe sexe trebuie să țină seama de natura și specificul proceselor tehnologice, raportul dintre solicitarea fizică și intelectuală etc.

STRUCTURA PE SEXE

Tabel nr.25

Concluzii:

Structura personalului pe sexe corespunde în cea mai mare măsură specificului activității, acestea necesitând personal preponderent feminin.

4.3. EFICIENȚA UTILIZĂRII PERSONALULUI

Tabel nr.26

1.Ponderea cheltuielilor cu personalul în total cheltuieli de exploatare a fost de 61% la finele anului 2000,crescând ușor la față de nivelul anului precedent, pe întreaga perioadă deținând ponderea majoritară în cheltuielile de exploatare, fapt pe care îl apreciem normal,firma lucrând în sistem lohn.

2.Gradul de înzestrare tehnică a muncii la finele anului 2000, a crescut cu 11% , față de anul precedent cu impact pozitiv asupra productivității muncii.

3.În ultimul an de analiză, productivitatea valorică a muncii cu baza de calcul cifra de afaceri în prețuri comparabile are un nivel satisfăcător, iar tendința acesteia este de creștere cu 20%. Creșterea productivității muncii se datorează în mare parte sporirii volumul de activitate real (cu 23%) într-un ritm mai accentuat față de creșterea numărului de personal (cu 3%).

4.În ultimul an de analiză, valoarea adăugată medie creată de o persoană, cu baza de calcul în prețuri comparabile, are un nivel satisfăcător, iar tendința acesteia este de creștere la finele anului 2000 cu 71% față de anul precedent. Creșterea productivității sub această formă, se datorează în mare parte sporirii volumului de activitate real.

5.Cheltuielile de personal la 1000 lei cifră de afaceri reprezintă eficiența utilizării personalului sub aspectul consumului de muncă. Creșterea acestui indicator se va face prin sporirea cheltuielilor cu salariile într-un ritm superior creșterii cifrei de afaceri.

6.Cheltuielile de personal la 1000 lei valoare adăugată exprimă capacitatea personalului, de a crea valoare adăugată prin consum de muncă. Indicatorul înregistrează un nivel ridicat.

Trebuie să precizăm faptul că în ultimul an 1000 lei valoare adăugată se creau cu 491 lei cheltuieli de personal ceea ce reprezintă o creștere față de anul precedent (cu 3%).

Astfel firma cheltuia tot mai mult pe personal pentru obținerea unei unități de valoare adăugată.

7.Profitul din exploatare la 1000 lei cheltuieli de personal exprimă profitabilitatea utilizării personalului.Valoarea acestui indicator este satisfăcătoare pa întreagă perioadă.

8.Profitul net la 1000 lei cheltuieli de personal exprimă profitabilitatea netă a utilizării personalului. Valoarea acestui indicator este satisfăcătoare pe întreaga perioadă analizată.

4.4. DIAGNOSTIGRAMA POTENȚIALULUI UMAN AL FIRMEI

Tabel nr.27

Tabel nr.28

Tabel nr.29

Tabel nr.30

Tabel nr.31

Starea medie a potențialului uman = 77%

CAPITOLUL V

DIAGNOSTICUL POTENȚIALULUI TEHNIC ȘI TEHNOLOGIC

5.1. DIAGNOSTICUL POTENȚIALULUI TEHNIC ȘI TEHNOLOGIC

Din perspectiva diagnosticianului un rol foarte important o are diagnosticul tehnologic, în care se încadrează și nivelul tehnic al echipamentelor de producție.

Diagnosticul tehnologic furnizează informații despre calitatea tehnologiei, gradul de dotare cu mijloace tehnice, nivelul productivității muncii, etc.

Potențialul tehnic al unei firme este dat de volumul, structura și nivelul tehnic al mijloacelor de muncă.

Diagnosticul tehnologic urmărește aprecierea stării și utilizării potențialului tehnologic, care de fapt înseamnă valoarea resurselor tehnologice stăpânite de o întreprindere în cadrul unei strategii globale și în contextul concurențial dat.

Pentru determinarea dimensiunii stării potențialului tehnic este necesar să se realizeze inventarul tehnologiilor din cadrul întreprinderii, structura tehnologiilor, gradul de competitivitate al tehnologiilor, nivelul tehnologic general al întreprinderii.

Cu ocazia inventarierii este necesar să se stabilească:

– existența pe teren a fondurilor fixe care urmează a fi menținute în patrimoniu și gradul de uzură fizică reală a fiecărui fond fix;

– bunurile materiale utilizabile necesare procesului tehnologic al unității economice, care urmează a fi cuprinse în inventar;

– bunurile materiale disponibile fără mișcare și de prisos, care urmează să fie valorificate contra plată la alte unități;

– bunurile materiale care nu mai pot fi folosite datorită schimbării procesului tehnologic.

În ceea ce privește utilizarea potențialului tehnologic se pot calcula indicatori specifici și indicatori economici. Trebuie avut în vedere și coeficientul privind decalajul tehnologic în cazul în care proprietarul ar recurge la o retehnologizare la nivel de vârf a firmei respective.

Introducerea echipamentelor automatizate va avea efecte asupra organizării producției:

– un impact favorabil pe termen lung asupra sănătății și siguranței muncitorilor;

– îmbunătățirea imaginii organizației din punct de vedere tehnologic;

– extinderea afacerilor spre noi parteneri și spre noi zone de interes;

– îmbunătățirea oportunităților de promovare a forței de muncă;

– calitatea relațiilor formale care au fost stabilite între conducerea și muncitori.

CONCLUZIE FINALĂ:

Potențialul tehnic și tehnologic al societății IKOS CONF S.A. îl considerăm bun, deoarece dispune de un nivel bun atât sub aspectul stării mijloacelor fixe aflate în exploatare cât și sub aspectul modului de structurare.

Concluziile sunt formulate pe baza datelor prezentate detaliat începând cu punctul 5.2.

CONCLUZII PARȚIALE:

1. Asigurarea cu mijloace fixe

Se poate concluziona că atât valoarea cât și structura imobilizărilor corporale sunt corespunzătoare specificii activității firmei.

Pe ansamblul mijloacelor fixe se manifestă un grad mediu de uzură, relativ acceptabil.

Nivelul tehnic și tehnologic al utilajelor cu care lucrează S.C.IKOS CONF S.A. este apropiat de nivelul mondial acceptat pentru industria confecțiilor ceea ce conduce la creșterea substanțială a productivității muncii, a calității produselor.

2.Eficiența utilizării mijloacelor fixe

În cursul anului 2000 a marcat un progres semnificativ în ce privește eficiența utilizării imobilizărilor corporale, atât în ceea ce privește valoarea de producție cât și în ceea ce privește profitabilitatea activității.

PUNCTE FORTE:

Nivelul de asigurare cu mijloace fixe nu constituie o restricție în desfășurarea activității.

Valoarea și structura imobilizărilor corporale sunt adecvate specificului unității.

Mijloacele au un grad redus de uzură.

Utilizarea eficientă a imobilizărilor corporale.

PUNCTE SLABE:

Se constată o pondere mare a imobilizărilor neproductive ( terenuri,construcții ) care sunt generatoare de cheltuieli (amortizări, impozite, taxe).

5.2. ASIGURAREA CU IMOBILIZĂRI CORPORALE

5.2.1. VALOAREA, DINAMICA ȘI STRUCTURA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

VALOAREA, DINAMICA ȘI STRUCTURA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

Tabel nr. 32

Concluzii:

Valoarea imobilizărilor corporale este preluată din bilanțul contabil al firmei.

1.Din datele prezentate se poate observa că valoarea imobilizărilor corporale a avut o tendință de creștere continuă, modificare ce se datorează în principal creșterii valorii mașinilor, utilajelor și mijloacelor de transport achiziționate pe parcursul celor trei ani, precum și a creșterii valorii terenurilor și clădirilor din patrimoniul firmei prin achiziționarea și punerea în funcțiune de noi clădiri și construcții speciale.

2.În cadrul mijloacelor fixe se modifică valoarea și ponderea mașinilor, utilajelor și mijloacelor de transport, fapt apreciat ca fiind pozitiv deoarece se asigură mijloacele fixe necesare activității în sensul creșterii ponderii mijloacelor fixe active.

3.În ceea ce privește structura imobilizărilor corporale se constată:

ponderea cea mai mare în imobilizări au deținut-o mijloacele fixe, permanent peste 95%, ceea ce denotă o situație normală;

ponderea terenurilor și imobilizărilor corporale în curs au crescut semnificativ în ultimii doi ani, atingând ponderea maximă în anul 1999.

4.Se poate concluziona că atât valoarea cât și structura imobilizărilor corporale sunt corespunzătoare specificului activității întreprinderii, iar structura reflectă o pondere în creștere a imobilizărilor inactive (terenuri, clădiri).

5.Comparând indicele valorii imobilizărilor corporale (Imf) cu indicele cifrei de afaceri se constată sporirea eficienței utilizării imobilizărilor corporale față de anii anteriori.

5.2.2. STAREA MIJLOACELOR FIXE

Uzura mijloacelor fixe nu înseamnă altceva, decât pierderea din însușirea tehnice și economice. Astfel avem uzura tehnică și uzura economică.

Uzura tehnică este o expresie a pierderii de însușiri tehnice. Această pierdere de apreciază cu: comparația în timp a unor caracteristici, cheltuielile necesare efectuării unor reparații, aprecieri ale personalului de exploatare.

Uzura economică este pierderea caracteristicilor economice ale mijloacelor de muncă care are loc atât prin folosire, cât și prin nefolosire, prin trecerea timpului.

STAREA MIJLOACELOR FIXE

Tabel nr. 33

Concluzii:

Pe ansamblul mijloacelor fixe se manifestă un grad mediu de uzură, relativ acceptabil.

În prezent gradul mediu de uzură al mijloacelor fixe este de 12%.

Având în vedere că nivelul mediu de uzură pe total mijloace fixe nu este unul ponderat ci un raport simplu între amortizarea cumulată și valoarea de intrare cum pot să apare denaturări datorate diferențelor dintre datele și regurile din contabilitate și condițiile reale de exploatare pe teren.

5.3. NIVELUL TEHNIC ȘI TEHNOLOGIC AL MIJLOACELOR FIXE

În cadrul acestuia se determină nivelul de dotare cu mijloace fixe, care poate fi determinat prin metode analitice sau prin aprecierea specialiștilor.

1. Societatea comercială IKOS CONF S.A. a adoptat din anul 1991 după înființarea societății mixte româno-canadiene o strategie realistă de supraviețuire pe piața concurențială a confecțiilor textile prin retechnologizarea intensivă a celor trei stadii de fabricație (pregătirea fabricației și croit, confecționat, finisat higrotermic), astfel încât în prezent se practică tehnologii apropiate de nivelul mondial acceptat pentru industria confecțiilor.

2. Direcția pe care s-a înscris societatea este bună, rezultatele văzându-se în creșterea interesului partenerilor externi de a contracta noi lucrări.

3.În concordanță cu noile tehnologii s-a avut în vedere folosirea sistemelor informaționale moderne în activitățile de creație și de urmărire a producției

5.4. EFICIENȚA UTILIZĂRII MIJLOACELOR FIXE

Tabel nr.34

Concluzii:

1.Randamentul mijloacelor fixe apreciază eficiența utilizării acestora, din perspectiva volumului de afaceri.

Nivelul acestui indicator a scăzut în anul 1999 față de 1998, prezentând însă o îmbunătățire pentru finele perioadei de analiză. Sporirea randamentului imobilizărilor corporale cu 52% la finele anului 2000 față de anul precedent, respectiv reducerea cu 34% a valorii nete a mijloacelor fixe necesare realizării a 1000 lei cifră de afaceri, o considerăm un aspect pozitiv, de îmbunătățire substanțială a eficienței utilizării lor.

Acest fapt se datorează:

sporirii volumului cifrei de afaceri care a avut impact pozitiv asupra indicatorului;

unei reduceri a valorii imobilizărilor corporale nete.

2.Gradul de înzestrare tehnică a muncii cu imobilizările corporale a înregistrat o tendință de creștere pe întreaga perioadă analizată datorită creșterii într-un ritm mai rapid a valorii mijloacelor fixe decât a sporirii numărului de salariați. Acest fapt este un lucru pozitiv.

3.După o reducere considerabilă a valorii lor în anul 1999 față de 1998, la finele anului 2000, producția exercițiului la 1000 lei, imobilizările corporale a sporit peste 50% față de perioada anterioară, la 1000 lei imobilizări corporale realizându-se 2278 lei de producție a exercițiului.

Acest lucru confirmă sporirea productivității imobilizărilor corporale.

4.Valoarea adăugată la 1000 lei mijloace fixe exprimă capacitatea mijloacelor fixe de a crea valoarea adăugată. Tendința indicatorului pe perioada analizată a fost de scădere urmată de o creștere.

În anul 2000 la 1000 lei imobilizări corporale realizându-se o valoare adăugată de 1856 lei, nivel destul de bun.

5.Excedentul brut de exploatare la 1000 lei mijloace fixe exprimă capacitatea brută de recuperare a valorii mijloacelor fixe în urma activității de exploatare.

După o reducere considerabilă a valorii lor în anul 1999 față de 1998, la finele anului 2000, excedentul brut de exploatare la 1000 lei imobilizări corporale a sporit (48%) față de perioada anterioară.

Acest lucru semnifică sporirea potențialului brut de finanțare a investițiilor din exploatare.

6.Profit net la 1000 lei mijloace fixe exprimă rentabilitatea utilizării mijloacelor fixe. Tendința pe perioada analizată este de scădere urmată de creștere, în ce privește rezultatul din exploatare obținut la 1000 lei mijloace fixe.

7. Potențialul de reînnoire arată măsura în care valoarea imobilizărilor corporale ar putea fi reconstituit pe seama capacității de autofinanțare.

La finele anului 2000, valoarea netă a imobilizărilor corporale ar fi putut fi reconstituit pe baza capacității de autofinanțare a firmei de 0.76 ori.

8.Indicatorii reflectă global o tendință de îmbunătățire a eficienței utilizării mijloacelor fixe spre sfârșitul perioadei de analiză, atât în ce privește volumul de producție cât și în ce privește profitabilitatea activității.

5.5. DIAGNOSTIGRAMA POTENȚIALULUI TEHNIC AL FIRMEI

Tabel nr.35

Tabel nr.36

Tabel nr.37

Tabel nr.38

Tabel nr. 39

Starea medie a potențialului tehnic și tehnologic= 80%.

CAPITOLUL VI

DIAGNOSTICUL POTENȚIALULUI COMERCIAL

DIAGNOSTICUL COMERCIAL

Potențialul comercial este dat de dimensiunea, structura, calitatea piețelor de desfacere și aprovizionare a întreprinderii, de poziția produselor și dacă există a serviciilor firmei pe aceste piețe, de configurația și adecvarea canalelor de distribuție la exigențele pieței.

Asigurarea cu produse și desfacerea produselor reprezintă unul din factorii fundamentali ai viabilității agentului economic. În aceste condiții fezabilitatea marketingului firmei devine componența principală în diagnosticarea șanselor și perspectivelor de dezvoltare viitoare a acestuia.

Diagnosticul comercial răspunde problemelor privind debușeul întreprinderii, structura clientelei, prețurile practicate comparativ cu cele ale concurenței, etc.

Formularea concluziilor privind diagnosticul comercial s-a făcut pe baza datelor în analiza de detaliu începând cu punctul 6.2.

CONCLUZIE FINALĂ:

Potențialul comercial al S.C. IKOS CONF S.A. este foarte bun, deținând o poziție semnificativă pe piața de desfacere unde activează, fiind bine dotată din punct de vedere tehnic și tehnologic.

CONCLUZII PARȚIALE:

1.Piața de aprovizionare

Aprovizionarea este caracterizată prin stabilitate, datorită existenței relațiilor tradiționale, pe bază contractuală cu clienții externi. Firma lucrează în sistem lohn, materiile prime și materialele se vor asigura de către clienți care preiau producția aferentă.

Modul de formare în structură a cheltuielilor prezintă o situație normală în raport cu necesitățile firmei.

2.Piața de desfacere

Activitatea principală este producerea și comercializarea articolelor de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați (costume, sacouri, pantaloni), în sistem lohn. Piața de desfacere este situată pe piețele occidentale. Tendința afacerii în prețuri reale comparabile este de creștere, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv. Din punctul de vedere al structurii afacerii putem conchide că firma realizează majoritatea cifrei de afaceri pe baza obiectului principal de activitate.

Agentul economic are relații bune cu beneficiarii, iar majoritatea relațiilor sunt contractuale.

Firma este bine dotată din punct de vedere al nivelului tehnic și tehnologic.

Activitatea de marketing este nesemnificativă.

PUNCTE FORTE:

Nu există restricții în asigurarea cu materiale de calitate înaltă, firma lucrând în sistem lohn.

Firma se află în relații contractuale cu clienții externi.

Volumul afacerilor se află în creștere.

Firma are posibilități de export în continuare.

Poziția firmei pe piață este semnificativă.

Firma este bine dotată din punct de vedere tehnic și tehnologic.

DIAGNOSTICUL ACTIVITĂȚII DE APROVIZIONARE

6.2.1.APROVIZIONAREA CU MATERII PRIME ȘI UTILITĂȚI

Sursele de aprovizionare și participarea acestora la asigurarea cu materii prime, materiale și servicii a întreprinderii sunt prezentate în tabelul următor:

SURSELE DE APROVIZIONARE

Tabel nr.40

Concluzii:

1.Având în vedere că societatea comercială lucrează în sistem lohn, materiile prime și auxiliare se vor asigura în proporție de 98% de către clienții externi care preiau și producția aferentă.

Utilitățile sunt asigurate atât din sursele orașului Odorheiu Secuiesc (energie electrică, apa potabilă), cât și din surse proprii (energia termică pentru tehnologie și încălzire, aer comprimat, vacuum).

2.Aprovizionările se fac pe bază contractuală.

3.Există relații de bună colaborare cu principalii furnizori.

4.Cheltuielile cu materii prime și materiale consumabile pentru producția ce se execută în lohn sunt suportate de clienții externi care preiau în totalitate producția.

Costurile anuale cu utilitățile s-au determinat ținând cont de necesarul anual și de prețurile actuale în vigoare.

6.2.2 REȚEAUA DE APROVIZIONARE

REȚEAUA DE APROVIZIONARE

Tabel nr.41

Concluzii:

S.C.IKOS CONF S.A. lucrează în sistem lohn. Materiile prime și materialele sunt asigurate în pondere de 98% de către clienții externi care preiau și producția aferentă.

6.3. TRANSPORTUL INTERN ȘI EXTERN AL FIRMEI

Transportul este etapa care urmează pregătirii mărfurilor pentru livrare, și constă în serviciul oferit de firma transportatoare prin schimbarea locației bunurilor. Ambalarea și marcarea cade de obicei în sarcina firmei producătoare.

De transportul și asigurarea mărfurilor se ocupă clientul (importatorul), condiția de livrare fiind EXW (ex works).

6.4. DIAGNOSTICUL ACTIVITĂȚII DE DESFACERE

6.4.1. EVOLUȚIA DESFACERILOR

Cifra de afacere reprezintă unul dintre obiectivele strategice ale întreprinderii, deoarece este criteriul major după care se judecă performanțele întreprinderii în mediul concurențial în care aceasta activează.

Cifra de afacere reflectă volumul global al activității unei perioade de gestiune.

EVOLUȚIA DESFACERILOR

Tabel nr. 42

Concluzii:

Pe baza datelor prezentate concluzionăm că tendința cifrei de afaceri în prețuri comparabile este de creștere. Nivelul indicatorului în ultimul an de analiză este destul de bun, sporind cu 23% față de anul precedent.

Acest fapt reprezintă un aspect pozitiv, rezultând că firma este în dezvoltare.

Nivelul indicatorului s-a realizat într-o măsură covârșitoare pe seama producției vândute, fapt ce reprezintă o situație normală din punctul de vedere al obiectului de activitate.

6.4.2. STRUCTURA DESFACERILOR

Structura cifrei de afaceri pe elemente componente oferă informații despre modul de realizare a afacerilor pe tipuri de venituri, adică din desfacerea producției și din comercializarea mărfurilor.

STRUCTURA DESFACERILOR

Tabel nr.43

Concluzii:

1.Domeniul principal de activitate al firmei este cel al confecțiilor.

Firma are ca obiectiv de activitate principal producerea de articole de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați (costume, sacouri, pantaloni) din țesătură tip lână și bumbac, și comercializarea acestora. În prezent există o cerere însemnată pentru confecții din țesături tip mătase și de in.

2.Nivelul cifrei de afaceri s-a realizat într-o măsură covârșitoare pe seama producției vândute ( 99,1% la finele anului 2000), fapt ce reprezintă o situație normală din punct de vedere al obiectului de activitate.

3.În dinamică se observă o ușoară reducere a ponderii producției vândute în favoarea veniturilor din vânzarea mărfurilor.

6.4.3. DISPERSIA BENEFICIARILOR

Societatea comercială IKOS CONF S.A. valorifică producția integral pe piețele occidentale.

Principalii beneficiari cu care firma a lucrat în perioada anului 2000 sunt:

DISPERSIA BENEFICIARILOR

Tabel nr.44

Concluzii:

Agentul economic are relații bune cu majoritatea beneficiarilor.

Majoritatea beneficiarilor se află în Germania.

Principalul client este S.C. CANDA S.A. din Germania de care veniturile firmei depind într-o mare măsură.

Relațiile sunt contractuale. În ceea ce privește prețurile externe, societatea comercială produce articole de îmbrăcăminte în sistem lohn, ceea ce obligă beneficiarii numai la plata manoperei.

Tabel nr.45

6.4.4. CARACTERISTICILE PIEȚEI DE DESFACERE

Piața de desfacere este situată în pondere majoritară în Germania, situată în Europa centrală.

Germania are o economie de piață în dezvoltare care înregistrează una din valorile cele mai ridicate ale PIB pe locuitor. În economia germană serviciile și industria acoperă cea mai mare parte a activităților economice.

Ponderea cea mai mare din importurile Germaniei o au confecțiile, materiile prime și produsele semifabricate.

Se poate spune că situația din Germania este favorabilă pentru desfășurarea unor operațiuni de export. Potențialul economic este sensibil superior față de cele mai mari țări occidentale, având în vedere dimensiunea produsului național brut sau totalul populației.

Moneda națională este marca germană care se situează pe locul II în lume după dolarul american, ca monedă de rezervă, Germania dispune de un sistem bancar foarte dezvoltat.

Pentru a avea succes pe piața germană produsele românești trebuie să fie de calitate, să fie livrate la timp, să aibă prețuri competitive, design plăcut.

Firmele românești ar trebui să se concentreze asupra pieței germane deoarece inflația are un nivel scăzut, politica adoptată are un caracter stabil, relațiile industriale sunt trainice, întărirea continuă a mărcii în raport cu leul.

6.4.5. CONCURENȚA

Pe piața externă principalii concurenți sunt exportatorii din Comunitatea Economică Europeană ( C.E.E.), din Asia și din America.

Pe piața reprezentată de țările C.E.E. principalii concurenți exportatori în această zonă sunt:

Germania;

Italia;

Elveția;

Belgia.

Pe piața reprezentată de țările din Asia principalele exportatori din această zonă sunt:

China;

Coreea;

Hong Kong.

Concurența pe segmentul de piață unde activează firma este puternică având în vedere conjunctura actuală existentă pe piața mondială a confecțiilor textile.

Partenerii de afaceri sunt foarte exigenți în ceea ce privește calitatea produselor, astfel că acel partener care dispune de un nivel tehnic și tehnologic care satisface aceste exigențe va câștiga și contractele. Un alt aspect important îl reprezintă constanța în realizarea la timp și la calitatea cerută a lucrărilor.

În prezent la firma se practică tehnologii apropiate de nivelul mondial acceptat pentru industria confecțiilor.

Strategia societății comerciale IKOS CONF S.A. a avut în vedere aspecte legate de gradul ridicat de atractivitate pentru investitorii externi datorată în principal:

poziției geografice;

experienței îndelungate în producția de confecții;

nivelul relativ scăzut al manoperei, fiind de 19$/costum.

6.4.6. MARKETING

Activitatea de marketing este nesemnificativă, firma lucrând în sistem lohn.

6.5. DIAGNOSTIGRAMA POTENȚIALULUI COMERCIAL AL FIRMEI

Tabel nr.46

Tabel nr.47

Tabel nr.48

Tabel nr.49

Tabel nr.50

Starea medie a potențialului comercial= 84%.

CAPITOLUL VII

DIAGNOSTICUL SITUAȚIEI JURIDICE

Concluziile sunt formulate pe baza datelor prezentate detaliat începând cu punctul 7.1.

CONCLUZIE:

Diagnosticul juridic indică o situație corespunzătoare în foarte mare măsură.

PUNCTE FORTE:

1.Existența documentelor juridice impuse de toate aspectele activității societății.

2. Activitatea se desfășoară în conformitate cu: legislația existentă, contractele încheiate cu terții și statutul de societate.

3. Bunurile societății nu sunt grevate de sarcini sau restituiri, cu excepția celor financiare legale și anume: credite, impozite, taxe, penalități, dividende.

4. Societatea este proprietara mijloacelor fixe aflate în exploatare.

5. Există în general relații bune cu furnizorii și beneficiarii.

6. Raporturile de muncă sunt reglementate pe baza contractului colectiv de muncă și a Regulamentului de organizare și funcționare.

7. Relațiile de muncă sunt reglementate pe baza contractelor individuale de muncă și a Regulamentului de ordine interioară.

8. Societatea este asigurată contra riscurilor.

9. Există contract de management.

Nu există litigii.

PUNCTE SLABE:

1. Există întârzieri privind încasarea creanțelor.

2.Rezerve legale constituite nu ating pragul recomandat.

7.1. CADRUL LEGAL DE FUNCȚIONARE

1. S.C.IKOS CONF S.A. este constituită în conformitate cu prevederile legale.

2. Această societate s-a înființat prin participarea părții române cu patrimoniul fostei S.C.CONFECȚIA Odorheiu Secuiesc S.A. și a părții străine, societatea Serjos Canada Inc. cu aport în natură, în conformitate și în temeiul următoarelor prevederi:

– Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale;

– Legea nr.31/1991 privind regimul investițiilor străine;

– Societatea mixtă este autorizată prin sentința civilă nr.152 din 17 iunie 1991 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

3. În decembrie 1993 firma s-a privatizat, de la 1 ianuarie 1994 funcționând ca societatea comercială cu capital integral privat și este persoană juridică română.

4. Numărul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului este J19/19.07.1991 și numărul de înregistrare la Ministerul Finanțelor este nr.561/19.07.1991.

5. Numărul codului fiscal este următorul: R526790.

6. Obiectul de activitate: confecții

7. Societatea își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația existentă și cu contractele încheiate cu terții.

7.2. APRECIEREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

Patrimoniul S.C.IKOS CONF S.A. este în proprietatea:

– investițiilor străini în proporție de 65% și restul de 35% se află în proprietate firmei.

2. Societatea dispune de titluri de proprietate pentru terenuri.

3. Societatea posedă drept de proprietate asupra bunurilor incluse în patrimoniu.

4. Capitalul social inițial al firmei a fost 240 milioane lei ( la data înființării).

În prezent, valoarea capitalului social este de 45938 milioane lei.

5. Societatea nu deține brevete sau mărci importante.

7.3. ACTE PRIVIND EXPLOATAREA

1. Societatea își desfășoară activitatea pe baza statutului.

2. Societatea este asigurată contra riscurilor ce decurg din activitatea de exploatare.

3. Rezervele legale, constituie garanții ale valorii capitalului social față de terți, sunt insuficiente ( menționăm că un nivel optim al acestor rezerve este de 20%) prezentând un nivel de 13,44% la anul 2000.

7.4. ACTE PRIVIND FINANȚAREA

1. Având în vedere că societate comercială lucrează în sistem lohn, materiile prime și auxiliare se vor asigura de către clienți externi care preiau și producția aferentă.

2.Firma are credite bancare pe termen scurt pentru finanțarea activității de exploatare.

3. Firma apelează la credite pe termen mediu și lung utilizată pentru finanțarea investițiilor.

7.5. ACTIVITATEA COMERCIALĂ

1. Activitatea societății este prevăzută în statut și este legată de:

– domeniul principal de activitate al firmei este de confecții.

– activitatea principală este producerea și comercializarea articolelor de îmbrăcăminte exterioară pentru bărbați în sistem lohn.

2. Activitatea comercială se desfășoară în condițiile legii, statutului firmei și conform contractelor încheiate.

3. Contractele economice cu utilități se încheie anual.

4. Pentru desfacere, contractele se încheie cu beneficiarii tradițional, care contractează mare parte a activității.

5. Există întârzieri în încasarea creanțelor.

7.6. REGLEMENTAREA RAPORTURILOR DE MUNCĂ

1. Raporturile de muncă sunt reglementate pe baza contractului colectiv de muncă și prin Regulamentul de organizare și funcționare.

2. Relațiile de muncă individuale sunt reglementate prin contractele individuale de muncă și prin Regulamentul de ordine interioară.

3. Managementul are încheiat contract de management cu A.G.A.

7.7. RESPECTAREA LEGISLAȚIEI FISCALE

1. Se consideră a fi în limitele normale.

7.8.PROTECȚIA MEDIULUI

1. Poluarea atmosferei, aerului și a apei se încadrează în limitele admise.

7.9. LITIGII

Nu există litigii.

CAPITOLUL VIII

ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE

8.1. DIAGNOSTICUL FINANCIAR

Activitatea desfășurată de întreprindere în decursul unei perioade de timp se reflectă în situația financiară a acesteia. Diagnosticul financiar se prezintă ca o sinteză a analizei financiare, efectuate la nivelul întreprinderii, care are ca obiectiv esențial studiul static și dinamic al activității desfășurate de întreprindere, din care să rezulte concluzii cu privire la lichiditatea întreprinderii, structura mijloacelor economice și resurselor, echilibrul financiar, rezultatele obținute precum și în legătură cu modul de gestionare a resurselor.

Diagnosticul financiar are ca obiectiv aprecierea vulnerabilității întreprinderii din perspectiva stării financiare.

Diagnosticul financiar se detașează ca importanță în ce privește rolul său în evaluarea întreprinderii. Ținând seama de informațiile susceptibile să le furnizeze este în măsură să garanteze că nu există nici un semnal negativ ce ar putea compromite o negociere.

Există o legătură directă între demersul diagnosticului financiar, între cel de evaluare și metodele de evaluare utilizate. Rolul diagnosticului financiar în cadrul algoritmului de evaluare este corelat cu metodele utilizate în procesul evaluării, bazate fie pe noțiunea patrimonială a valorii, fie pe noțiunea de capitalizare a beneficiului. Corelația diagnosticului financiar se realizează și cu circumstanțele care conduc la evaluarea întreprinderii care sunt numeroase și justifică varietatea metodelor utilizate bine adaptate situației de analizat. Diagnosticul financiar clasifică o serie de aspecte determinante în stabilirea valorii întreprinderii.

Între starea financiară și starea economică a agentului economic există o legătură, în sensul că activitatea economică se reflectă în ultima instanță în indicatorii financiari ai firmei. O tratare distinctă a stării financiare permite diagnosticianului să identifice vulnerabilități care cu greu s-ar putea evidenția din perspectiva globală.

Criteriile de diagnosticare în cadrul diagnosticului financiar sunt următoarele: structura financiară a întreprinderii, echilibrul financiar a firmei, gestiunea resurselor și randamentul financiar a agentului economic.

CONCLUZII FINALE:

Potențialul financiar al societății este destul de bun, datorită sporirii profitabilității, fiind caracterizată printr-un nivel acceptabil de eficiență al gestiunii resurselor financiare, prezența rentabilității în termeni reali, echilibru financiar brut.

CONCLUZII PARȚIALE:

1.Aprecierea rezultatelor activității pe baza soldurilor intermediare de gestiune

Performanțele financiare ale firmei reflectă o tendință generală de creștere a eficienței globale a activității. Se observă că atât nivele, cât și structuri, respectiv tendințe corespunzătoare pentru indicatorii de natura veniturilor, de natura realizărilor sau de natura rezultatelor.

Structura financiară

Din punctul de vedere al ratelor de structură al pasivului, care reflectă modul de formare a resurselor financiare pe termene și surse de proveniență, conchidem că firma se află într-o situație favorabilă, caracterizat printr-un grad ridicat de autonomie financiară, grad ridicat de îndatorare și de o siguranță bună.

Din punctul de vedere al ratelor de structură ale activului, care reflectă utilizarea, termenele și gradul de lichiditate ale elementelor patrimoniale concrete, putem conchide că firma se află într-o situație bună cu o tendință de menținere a situației.

3.Echilibru financiar

Din perspectiva echilibrului financiar, firma are o situație bună,realizând atât echilibrul permanent, cât și cel curent, respectiv global.

4.Gestiunea resurselor financiare

În general, ratele de gestiune indică o eficiență relativ normală a utilizării activelor, manifestând însă o tendință de depreciere la nivelul anului curent față de finele anului precedent.

Randamentul financiar

Eficiența resurselor consumate precum și eficiența în ansamblu a veniturilor privită prin capacitatea lor de a genera profit este ridicată și prezintă o tendință de îmbunătățire pe ansamblul firmei. Profitabilitatea activității și rentabilitatea capitalurilor este foarte ridicată pe întreaga perioada analizată. Situația reflectă o eficiență, nivelul indicatorului atingând o cotă bună de desfășurare.

Riscurile

Riscul de faliment este aproape inexistent, firma se află într-o situație fără probleme.

Din punctul de vedere al lichidității care urmărește capacitatea firmei de a-și achita obligațiile curente din active curente cu diferite grade de lichiditate și evaluarea riscului incapacității de plată pe termen scurt, firma se află într-o situație bună, doar lichiditatea imediată fiind destul de mică.

8.2. PREZENTAREA DATELOR NECESARE

Analiza financiară are la bază un set de date și informații preluate din documentele contabile de sinteză: bilanțul, contul de profit și pierdere, anexa la bilanț care sunt prezentate la anexe.

8.3. ANALIZA REZULTATELOR FINANCIARE

Contul de profit și pierderi grupează veniturile, cheltuielile și rezultatele aferente unui exercițiu financiar pe tipuri de activități: de exploatare (legată de obiectul de activitate a firmei), financiare (legate de relațiile financiare implicate de activitatea normală a firmei), cu caracter excepțional (care decurg din situații care nu țin de activitatea desfășurată în mod curent de firmă).

Soldurile intermediare de gestiune pun în evidență rezultatele în funcție de treptele de formare a lor.

Sinteza principalelor rezultate:

Marja comercială (Mc) reprezintă câștigul realizat sub formă de adaos rezultat din activitatea de comercializare a mărfurilor. Nivelul indicatorului reprezintă practic valoarea adaosului comercial rezultat în urma deducerii cheltuielilor privind mărfurile achiziționate din veniturile rezultate de pe urma vânzării mărfurilor.

EVOLUȚIA MARJEI COMERCIALE

Tabel nr.51

Concluzii:

Pentru perioada de analiză se manifestă în general o tendință de creștere accentuată, atât în prețuri curente cât și în prețuri comparabile, fapt datorat creșterii într-un ritm mai rapid a veniturilor din vânzarea mărfurilor decât a cheltuielilor privind mărfurile.

Valoarea marjei comerciale este redusă, explicabil prin faptul că acest lucru nu face parte din specificul activității firmei.

ANALIZA DINAMICII MARJEI COMERCIALE

Tabel nr.52

Concluzii:

Marja comercială în prețuri comparabile indică o tendință de creștere pe întreaga perioadă analizată. Față de anul precedent a crescut cu 65%, ținând cont de efectul inflaționist.

Cifra de afaceri (Ca) reprezintă unul dintre obiectivele strategice ale întreprinderii, deoarece este criteriul major după care se judecă performanțele întreprinderii în mediul concurențial în care aceasta activează. Cifra de afaceri reflectă rezultatul global al unei perioade de gestiune.

ANALIZA DINAMICII CIFREI DE AFACERI

Tabel nr.53

Grafic nr.1

Concluzii:

Ponderea cifrei de afaceri în total venituri din exploatare înregistrează valori foarte bune pe întreaga perioadă analizată, menținându-se la nivelul 97%, ceea ce confirmă o realizare normală a obiectului de activitate.

De asemenea și ponderea cifrei de afaceri în venituri totale este corespunzătoare, menținându-se un nivel de 87% pe întreaga perioadă analizată.

Nivelul său permite acoperirea cheltuielilor din exploatare și obținerea de profit, ceea ce reflectă validarea de către piață a activității.

Tendința crescătoare a cifrei de afaceri se datorează creșterii producției vândute, ceea ce confirmă viabilitatea activității de bază pe piață și creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor.

ANALIZA STRUCTURII CIFREI DE AFACERI

Tabel nr.54

Grafic nr.2.

Concluzii:

Structura cifrei de afaceri pe elemente componente oferă informații despre modul de realizare a afacerilor pe tipuri de venituri, adică din desfacerea producției și din comercializarea mărfurilor. Interpretarea structurii se face în funcție de specificul activității.

Ponderea majoritară în realizarea cifrei de afaceri o au veniturile realizate din producția vândută

( aproximativ 99%). Acest nivel se menține pe întreaga perioadă analizată ceea ce reprezintă un lucru normal dacă avem în vedere obiectul de activitate a firmei.

Creșterea cifrei de afaceri a avut ca efecte principale:

creșterea eficienței utilizării resurselor umane, tehnice și materiale;

sporirea principalelor rezultate ale exploatării;

reducerea semnificativă a duratei de rotație în zile a creanțelor și datoriilor;

efect pozitiv asupra trezoreriei nete.

Producția exercițiului (Pe) reprezintă totalitatea bunurilor și serviciilor produse de firmă pe o perioadă de un an. Este o expresie a activității globale a firmei. Principalele elemente componente ale sale sunt: producția vândută care însumează bunurile și serviciile facturate la preț de vânzare; producția stocată a cărei valoare pozitivă indică creșterea stocului final; producția imobilizată destinată nevoilor proprii firmei.

EVOLUȚIA PRODUCȚIEI EXERCIȚIULUI

Tabel nr.55

Grafic nr.3

Concluzii:

În perioada analizată s-a înregistrat o creștere accentuată a producției exercițiului.

Acest fapt s-a datorat creșterii producției vândute, a producției stocate și a producției imobilizate.

Ponderea producției de imobilizări este destul de redusă, fapt considerat normal din punct de vedere al structurii.

DINAMICA PRODUCȚIEI EXERCIȚIULUI

Tabel nr.56

Concluzii:

Producția exercițiului în prețuri comparabile a înregistrat o scădere ușoară, apoi o revenire, atingând valoarea maximă în anul 2000.

STRUCTURA PRODUCȚIEI EXERCIȚIULUI

Tabel nr.57

Concluzii:

Structura producției exercițiului pe elemente componente oferă informații despre modul de valorificare a producției.

Producția exercițiului este format într-o proporție de 97% din producția vândută, adică partea destinată clienților. Tendința generală care se manifestă pe perioada analizată este de menținere a ponderii producției vândute.

Valoarea adăugată (Va) exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor de muncă și capital, peste valoarea materialelor, mărfurilor, apei, energiei și serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți. Valoarea adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești care asigură remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii: personalul prin salarii, indemnizații și alte cheltuieli; statul prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate; creditorii prin dobânzile, comisioanele și alte cheltuieli financiare plătite; acționarii prin dividendele plătite întreprinderii prin autofinanțarea potențială.

EVOLUȚIA VALORII ADĂUGATE ( METODA SUBSTRACTIVĂ)

Tabel nr.58

Grafic nr.4 Grafic nr.5

Concluzii:

Valoarea adăugată se poate obține prin metoda substractivă ( sintetică ) și prin metoda aditivă ( de repartiție ).

Valoarea adăugată determinată prin metoda substractivă înregistrează o tendință de creștere pe întreaga perioadă analizată. La sfârșitul anului 2000, în termeni reali este sensibil mai ridicată decât cea aferentă întregului an precedent.

Acest fapt se datorează ritmului de creștere superior al elementelor de natura veniturilor față de cele de natura cheltuielilor.

EVOLUȚIA VALORII ADĂUGATE ( METODA ADITIVĂ)

Tabel nr.59

Concluzii:

Valoarea adăugată determinată prin metoda aditivă reușește prin repartiție să remunereze principalii participanți la desfășurarea activității firmei.

DINAMICA VALORII ADĂUGATE

Tabel nr.60

Concluzii:

Valoarea adăugată a înregistrat o evoluție de creștere, ceea ce înseamnă că a crescut bogăția reală realizată de firmă prin valorificarea resurselor sale peste consumul intermediar de la terți.

EVOLUȚIA STRUCTURII VALORII ADĂUGATE

Tabel nr.61

Concluzii:

Structura valorii adăugate. Ponderea majoritară în valoarea adăugată din punctul de vedere al remunerării o deține personalul care prezintă o tendință de creștere.

Pe locul doi ca și pondere se situează remunerarea statului care prezintă o tendință de creștere însă indică grad acceptabil de presiune fiscală.

Remunerarea creditorilor deține o pondere semnificativă în valoarea adăugată înregistrând o scădere în ultimul an de analiză.

Remunerarea proprietarilor prin dividende prezintă o pondere semnificativă în valoarea adăugată, aflată într-o ușoară de creștere pe perioadă de analiză.

Remunerarea firmei prin autofinanțare deține o pondere destul de ridicată în primul an, după ce înregistrează o tendință generală de scădere, ceea ce înseamnă o reducere a capacității firmei de a-și autofinanța dezvoltarea.

Excedentul brut de exploatare (EBE) măsoară acumularea brută din activitatea de exploatare, admițând că amortizarea și provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu și plătite. EBE măsoară capacitatea potențială de autofinanțare a investițiilor pentru exploatare.

EVOLUȚIA EXCEDENTULUI BRUT DE EXPLOATARE ( METODA SUBSTRACTIVĂ)

Tabel nr.62

Grafic nr.6

Concluzii:

Excedentul brut de exploatare se poate obține prin metoda substractivă și aditivă.

Excedentul brut de exploatare determinată prin metoda substractivă, pe întreaga perioadă analizată, înregistrează în general o tendință de creștere, reflectând creșterea capacității brute de finanțare a investițiilor din exploatare.

Această tendință de creștere s-a datorat ritmului de creștere superior al elementelor de natura veniturilor față de cele de natura cheltuielilor.

Numai în anul 2000 firma a beneficiat subvenții de exploatare.

METODA ADITIVĂ

Tabel nr.63

Concluzii:

Excedentul brut de exploatare obținută prin metoda aditivă a înregistrat o tendință de creștere pe întreaga perioadă analizată, fapt ce se datorează creșterii accentuate a rezultatului brut din exploatare și a cheltuielilor cu amortizarea.

DINAMICA EXCEDENTULUI BRUT DE EXPLOATARE

Tabel nr.64

Concluzii:

.Excedentul brut de exploatare în prețuri reale a avut o tendință de scădere ușoară, datorită efectului inflaționist.

STRUCTURA EXCEDENTULUI BRUT DE EXPLOATARE

Tabel nr.65

Concluzii:

Ponderea majoritară în excedentul brut de exploatare o deține rezultatul brut al exploatării, care după o ușoară fluctuație crește din nou în ultimul an de analiză. Acest lucru semnifică sporirea eficienței activității de exploatare.

În ultimul an ponderea rezultatului exploatării a crescut printr-o dinamică mai accentuată față de amortizare. Situația poate fi considerată favorabilă.

Rezultatul brut al exploatării

EVOLUȚIA REZULTATULUI BRUT AL EXPLOATĂRII

Tabel nr.66

Concluzii:

Pe întreaga perioadă analizată rezultatul brut al exploatării înregistrează în general o tendință de creștere. În ultimul an sporește cu 76% față de anul precedent, reflectând o semnificativă creștere a profitabilității activităților din exploatare. Acest fapt s-a datorat ritmului de creștere superior a veniturilor din exploatare (74%) față de creșterea cheltuielilor di exploatare (73%).

DINAMICA REZULTATULUI BRUT AL EXPLOATĂRII

Tabel nr.67

Concluzii:

Rezultatul brut al exploatării în prețuri comparabile prezintă o tendință ușoară de fluctuație datorită efectului inflaționist.

Rezultatul brut al exercițiului

REZULTATUL BRUT AL EXERCIȚIULUI

Tabel nr.68

Grafic nr.7 Grafic nr.8

Concluzii:

Rezultatul brut al exercițiului înregistrează o tendință de creștere pe întreagă perioadă analizată. Această evoluție favorabilă s-a datorat creșterii veniturilor într-un ritm superior cheltuielilor și modificării structurii veniturilor, respectiv cheltuielilor.

După ce a manifestat o reducere în termeni reali în anul 1999 față de 1998, indicatorul la sfârșitul anului curent, revine semnificativ și asigură creșterea reală a câștigului aferent întregii activități al firmei.

Indicatorii legați de activitatea de exploatare dețină o pondere covârșitoare și se menține la un nivel ridicat. Indicatorii legați de activitatea excepțională au o pondere nesemnificativă.

Din punctul de vedere al venitului total și cheltuielii totale situația este normală.

Rezultatul net (Rn) reprezintă, în mărimi absolute, măsura rentabilității financiare a capitalului propriu subscris de acționari. Acesta urmează să se distribuie sub formă de dividende în raport cu numărul acțiunilor deținute, sau să se reinvestească în firmă. Profitul net se obține prin deducerea impozitului pe profit, datorat statului, din profitul brut. Profitul brut se obține prin însumarea rezultatelor: curent și excepțional.

EVOLUȚIA REZULTATULUI NET AL EXERCIȚIULUI

Tabel nr.69

Grafic nr.9

Concluzii:

Evoluția favorabilă a rezultatului net al exercițiului s-a datorat faptului că sporirea rezultatului brut devansează sporirea impozitului pe profit.

DINAMICA REZULTATULUI NET AL EXERCIȚIULUI

Tabel nr.70

Concluzii:

În ultimul an nivelul exprimat în prețuri reale al indicatorului a crescut cu aproximativ 49% față de anul precedent, ceea ce evidențiază o situație favorabilă firmei, manifestând prin remunerarea superioară a capitalului propriu.

EVOLUȚIA STRUCTURII PROFITULUI NET

Tabel nr.71

Concluzii:

În structura profitului net ponderea majoritară o deține dividendele (aproximativ 60%).

Ca importanță urmează profitul reinvestit. Acest lucru reflectă o politică de investiții a cărei eficiență este susținută de creșterea cifrei de afaceri.

Firma nu a avut nevoie să-și acopere eventualele pierderi deoarece activitatea are un istoric îndelungat de profitabilitate.

În cadrul altor destinații ponderea majoritară a profitului este folosită pentru remunerarea salariaților.

În concluzie firma asigură o remunerare corespunzătoare a acționarilor.

Capacitatea de autofinanțare (Caf) este un surplus monetar global rezultat din confruntarea veniturilor care generează încasări cu cheltuielile care generează plăți din întreaga activitate a firmei, în decursul unui exercițiu financiar. Reprezintă lichiditățile potențiale generate de întreaga activitate pe perioada exercițiului, care rămân la dispoziția firmei și care pot fi folosite pentru autofinanțare. Autofinanțarea netă reală (Afn) constă în lichiditățile care sunt efectiv folosite pentru finanțarea prin mijloace proprii a activității. Se obțin prin eliminarea din capacitatea de autofinanțare al dividendelor și acelor repartizări din profit care au alți destinatari decât întreprinderea.

EVOLUȚIA CAF ȘI AFN

Tabel nr.72

Grafic nr.10

Concluzii:

Capacitatea de autofinanțare calculată prin metoda substractivă prezintă o tendință de scădere ușoară în 1999 față de 1998 după care înregistrează o revenire semnificativă, reflectând sporul nominal al lichidităților potențiale ale firmei.

8.4. STRUCTURA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

8.4.1. ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE PASIVULUI

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii prin punerea în evidență a unor aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a acesteia.

1.Rata stabilității financiare reflectă măsura în care firma dispune de resurse financiare cu caracter permanent față de total resurse. Preponderența capitalului permanent în resursele financiare reflectă caracterul permanent al finanțării activității conferind grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare. Valoarea minimă, care oferă o stabilitate acceptabilă, pentru o firmă industrială, este de 50%.

Reflectă legătura dintre capitalul permanent de care unitatea dispune în mod stabil și patrimoniul total.

=== Diploma2 ===

STABILITATEA FINANCIARĂ

Tabel nr.73

Grafic nr.11

Concluzii:

Firma dispune de o stabilitate financiară pe întreaga perioadă analizată, încadrându-se peste valoarea minim acceptabilă.

Tendința ei de sporire se datorează creșterii într-un ritm mai rapid a capitalurilor permanente față de ritmul de creștere al pasivului total.

În ultimul an de analiză, firma își finanța 65.32% din activitate din capitaluri permanente, beneficiind de o bună stabilitate financiară.

2.Rata autonomiei financiare globale arată gradul de independență financiară a societății. Se consideră că existența unui capital propriu de cel puțin 1/3 din pasivul total constituie o premisă esențială pentru autonomia financiară a societății.

AUTONOMIA FINANCIARĂ GLOBALĂ

Tabel nr.74

Concluzii:

În ultimul an firma își finanța activitățile într-o proporție de 54.79% din resurse proprii, adică cu 4.3% mai mult decât în anul anterior. Acest fapt s-a datorat creșterii mai rapide, ca ritm, a capitalurilor proprii față de pasiv total.

Firma dispune de o autofinanțare financiară globală foarte bună pe întreaga perioadă analizată.

Indicele autonomiei financiare globale

Tabel nr.75

Concluzii:

În ultimii doi ani firma era capabilă să-și acopere mai mult decât integral datoriile totale pe seama capitalurilor proprii. Capitalurile proprii au fost cu 21.20% mai mare decât cele împrumutate și atrase înregistrând o tendință de creștere pe întreagă perioadă analizată, datorită faptului că creșterea capitalurilor proprii devansează creșterea datoriilor totale.

3.Rata autonomiei financiare la termen arată gradul de independență financiară al unității pe termen lung. Acest indicator trebuie să fie superior valorii de 50%.

RATA AUTONOMIEI FINANCIARE LA TERMEN

Tabel nr.76

Concluzii:

Pe întreaga perioadă analizată firma se încadrează într-un grad ridicat de autonomie financiară și se manifestă o tendință de creștere a indicatorului. Acest fapt s-a datorat creșterii într-un ritm mai rapid a capitalului proprii față de capitalul permanent.

Din acest punct de vedere firma se află într-o situație lejeră având în vedere valoarea minimă admisibilă a indicatorului.

Indicele autonomiei financiare la termen

Tabel nr.77

Concluzii:

Pe întreaga perioadă analizată firma se încadrează într-un grad ridicat de autofinanțare financiară și se manifestă o tendință de creștere a indicatorului. Acest fapt s-a datorat creșterii mai rapide, ca ritm, a capitalului propriu față de creșterea datoriilor pe termen mediu și lung.

În ultimul an capitalurile proprii ale firmei acoperă de peste 5 ori valoarea datoriilor pe termen mediu și lung.

4.Rata de îndatorare globală reflectă ponderea tuturor datoriilor pe care le are unitatea în pasivul total al acesteia. Valoarea maxim admisibilă a acestui indicator poate fi 66% deși se consideră că o valoare de 50% este mai sigură.

RATA DE ÎNDATORARE GLOBALĂ

Tabel nr.78

Grafic nr.11

Concluzii:

Din acest punct de vedere firma se află într-o situație favorabilă, manifestând un ritm permanent de scădere datorită creșterii mai rapide a pasivului total față de datorii totale.

În primul an de analiză rata se situează peste limita maxim admisibilă.

Indicele îndatorării globale

Tabel nr.79

Concluzii:

În primul an de analiză indicatorul îndatorării globale se situează deasupra valorii maxim admisibilă cu 27.64% ceea ce reflectă pericol de insolvabilitate.

Tendința indicatorului este de scădere pe întreaga perioadă analizată, în ultimii doi ani firma se află în siguranță, aflându-se sub valoarea maxim admisibilă a indicatorului.

Reducerea indicatorului se datorează creșterii capitalurilor proprii într-un ritm mai accentuat față de creșterea datoriilor totale.

5.Rata de îndatorare la termen reflectă gradul de îndatorare prin împrumuturi pe termen lung și mediu. Se utilizează în fundamentarea deciziei de atragere a surselor împrumutate pe termen lung și a urmăririi modului în care s-a utilizat efectul de levier. Valoarea maxim admisă este de 50%.

ÎNDATORAREA LA TERMEN

Tabel nr.80

Grafic nr.12

Concluzii:

Pe întreaga perioadă analizată firma a beneficiat de un grad ridicat de îndatorare la termen și s-a manifestat o tendință de scădere semnificativă în următorii ani de analiză, situându-se cu mult sub limita maxim admisibilă.

Acest fapt s-a datorat creșterii mai rapide, ca ritm, a capitalurilor permanente față de creșterea datoriilor pe termen mediu și lung.

6.Gradul de finanțare curent reflectă măsura în care resursele curente participă la formarea resurselor totale și la finanțarea activității. Valoarea maxim admisibilă a indicatorului pentru o firmă industrială nu poate depăși 50% din total pasiv deoarece ar compromite stabilitatea financiară și gradul de îndatorare. Nivelul și tendința datoriilor curente este identică cu cea a datoriilor globale, putând fi considerată drept ca o situație acceptabilă atât ca nivel cât și ca tendință.

GRADUL DE FINANȚARE CURENT

Tabel nr.81

Concluzii:

Pe întreaga perioadă analizată gradul de finanțare a fost ridicat și s-a manifestat o tendință generală de scădere a indicatorului, datorită în general creșterii mai rapide, ca ritm, a pasivului total față de creșterea datoriilor pe termen scurt.

În ultimul an de analiză firma își finanța activitatea într-o proporție de 34.68% di surse ciclice.

Structura finanțării curente. Ponderea majoritară o dețin datoriile curente legate de activitatea de exploatare și prezintă o tendință de scădere pe ultimii trei ani analizați.

8.4.2. ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE PASIVULUI

Ratele de structură ale activului permit aprecierea modului de alocare și utilizare a resurselor firmei.

1.Rata activelor imobilizate este raportul între activele imobilizate și activele totale ale firmei, exprimând gradul de imobilizare al capitalului. Această rată măsoară gradul de investire a capitalului. Rata activelor imobilizate reprezintă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent reflectând și gradul de investire a capitalului în firmă. De asemenea reflectă gradul de imobilizare a activului. Rata activelor imobilizate se apreciază în funcție de specificul activității.

RATA ACTIVELOR IMOBILIZATE

Tabel nr.82

Grafic nr.13

Concluzii:

Valoarea ratei oscilează în jurul valorii de 60%, considerând o situație normală.

Tendința de creștere se datorează creșterii într-un ritm mai rapid a activelor imobilizate nete față de activ total.

2.Rata imobilizărilor necorporale este raportul între imobilizările necorporale și activele totale ale unității.

RATA IMOBILIZĂRILOR NECORPORALE

Tabel nr.83

Grafic nr.14

Concluzii:

Pe întreaga perioadă analizată valoarea ratei este nesemnificativă însă manifestă o tendință lentă de creștere datorită creșterii într-un ritm mai mare a imobilizărilor necorporale față de total imobilizări.

3.Rata imobilizărilor corporale este raportul între imobilizările corporale și activele imobilizate totale ale unității. Rata imobilizărilor corporale arată ponderea valorii activelor corporale în total imobilizări. Indicatorul reflectă și ponderea investițiilor materiale în total investiții. Reflectă greutatea specifică a activelor imobilizate și depinde de specificul activității desfășurate. De asemenea indică și flexibilitatea firmei la schimbările cerințelor pieței și a tehnologiilor.

RATA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

Tabel nr.84

Concluzii:

Valoarea ratei pe parcursul întregii perioadei analizate este foarte mare (peste 90%).

În ultimul an valoarea ratei se reduce, însă situația este favorabilă deoarece este consecința procesului de creștere a vitezei de rotație prin cifra de afacere și nu a procesului de dezinvestire.

4.Rata imobilizărilor financiare este raportul între imobilizările financiare și activele totale ale unității. Reflectă politica de investiții financiare a firmei.

RATA IMOBILIZĂRILOR FINANCIARE

Tabel nr.85

Grafic nr.15

Concluzii:

Valoarea ratei este nesemnificativă pe întreaga perioadă analizată.

Valoarea ratei este în conformitate cu mărimea și specificul firmei.

5.Rata activelor circulante exprimă ponderea în totalul activului a capitalului circulant. Rata activelor circulante arată ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în total patrimoniu. Măsoară indirect și gradul de lichiditate al patrimoniului. Depinde mult de specificul activității, în principal, de factori ca: natura și sezonalitatea activității desfășurate; perioada în care se află firma (dezvoltare, menținere, recesiune); politica financiară adoptată de către firmă.

RATA ACTIVELOR CIRCULANTE

Tabel nr.86

Concluzii:

În primul an valoarea indicatorului poate fi considerată normală, iar manifestând o tendință de scădere datorită faptului că creșterea activelor circulante devansează creșterea activului total.

6.Rata stocurilor. Stocurile sunt acea parte a activelor circulante a căror capacitate de transformare în bani este cea mai scăzută. Rata stocurilor reflectă ponderea activelor circulante cel mai puțin lichide în total active circulante. Situația se poate considera normală când stocurile nu depășesc 50% din total active circulante. Această rată depinde totuși de sectorul de activitate, precum și de durata ciclului de exploatare, respectivi de factori conjuncturali.

RATA STOCURILOR

Tabel nr.87

Grafic nr.16

Concluzii:

Pe perioada analizată valorile înregistrate ale indicatorului se încadrează în limitele normale, manifestând o tendință de creștere datorită faptului că ponderea stocurilor crește într-o proporție mai mare decât a activelor circulante.

STRUCTURA STOCURILOR

Table nr.88

Concluzii:

Ponderea maximă o deține rata stocurilor materiale, este explicabilă prin caracterul sezonier al aprovizionării.

Stocurile de producție neterminată se înscriu într-o pantă descrescătoare, nivelul lor explicându-se prin durata ciclului de fabricație și eficientizarea procesului de producție.

Stocurile de ambalaje înregistrează valori nesemnificative pe întreaga perioadă analizată.

7.Rata creanțelor. Rata creanțelor arată ponderea creanțelor pe care le are firma în total active circulante. Gradul lor de lichiditate este mai mare decât cel al stocurilor.

RATA CREANȚELOR

Tabel nr.89

Grafic nr.17

Concluzii:

În ultimii doi ani rata creanțelor s-a redus, fapt datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a activelor circulante față de creșterea creanțelor.

Structura creanțelor. În ultimul an de analiză în totalul creanțelor valoarea maximă este deținută de cele din exploatare, situație considerată normală.

8.Rata disponibilităților bănești, arată ponderea activelor celor mai lichide (n total active circulante, adică gradul de lichiditate imediată a activelor curente. Nivelul minim acceptat este de 5 % în total active circulante, iar cel maxim de 25% în total active circulante. Nivelul optim este de 10 % din total activ. Este puternic influențată de raportul dintre durata medie de încasare a creanțelor și durata medie de achitare a obligațiilor.

RATA DISPONIBILITĂȚILOR BĂNEȘTI

Tabel nr.90

Concluzii:

Pe ansamblul anilor analizați valoarea indicatorului se încadrează în limitele normale, reflectă o situație acceptabilă.

STRUCTURA DISPONIBILITĂȚILOR BĂNEȘTI

Tabel nr.91

Concluzii:

Ponderea majoritară este deținută de rata disponibilităților din bănci și casă ce reflectă o situație normală, având în vedere valoarea minim recomandat de 50%.

8.5. analiza echilibrului financiar

Realizarea consecventă a obiectului major al unei întreprinderi – maximizarea valorii sale patrimoniale (creșterea patrimoniului net, a averii acționarilor) poate avea loc numai în condițiile unei activități profitabile și de menținere a echilibrului financiar.

Echilibrul financiar într-o formă simplificată, este definit de egalitatea între venituri și cheltuieli, însă într-o determinare financiară, echilibrul financiar exprimă egalitatea dintre sursele financiare și mijloacele economice necesare desfășurării activității de exploatare și comercializare pe termen lung și scurt.

Pentru analiza stării financiare a unei întreprinderi, se întocmește bilanțul financiar. Bilanțul financiar se întocmește plecând de la bilanțul patrimonial, fie prin agregarea anumitor date, fie prin divizarea acestora, astfel încât să obțină mărimi semnificative pe plan financiar. Pe baza datelor prezentate în Anexa la bilanț, se vor modifica datele contabile astfel încât ordonarea posturilor de activ și pasiv să se facă exclusiv pe criterii de lichiditate, respectiv exigibilitate. Se va corecta atât partea de activ cât și partea de pasiv a bilanțului patrimonial.

Partea de activ va fi compusă din două grupe mari și anume imobilizări nete și active circulante. Pentru aceasta se vor descompune în două grupe respectiv, o grupă cu o durată mai mare de un an și o a doua grupă, cu o durată mai mică de un an, următoarele elemente de activ: imobilizări financiare, creanțele și cheltuielile constate în avans.

Partea de pasiv va fi împărțit în trei mari grupe și anume: capitalul propriu, datorii pe termen mediu și lung și datorii pe termen scurt. În acest caz se împart în două grupe, în funcția de durată, următoarele elemente de pasiv: provizioane pentru riscuri și cheltuieli, datorii, conturi de regularizare și asimilate.

În sinteză bilanțul financiari cuprinde două părți: partea de sus pentru reflectarea echilibrului financiar pe termen lung, când se compară capitalul permanent cu activele imobilizate, care este de fapt fondul de rulment și partea de jos pentru reflectarea echilibrului pe termen scurt, când se compară activele circulante cu obligațiile pe termen scurt, care arată nevoia de fond de rulment. Analiza financiară evidențiază și realizarea echilibrului curent când se compară fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment, care ne arată trezoreria întreprinderii.

În ceea ce privește indicatorii de apreciere există mai multe puncte de vedere. Astfel unii autori consideră că cel mai important indicator este fondul de rulment, alții susțin că necesarul de fond de rulment etc. Eu consider că cel mai relevant ar fi pentru aprecierea echilibrului financiar indicatorul activul net contabil și cele prezentate de Profesorul Gh. Băileșteanu și anume: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria, lichiditatea și solvabilitatea.

8.5.1 FONDUL DE RULMENT

Fondul de rulment (FR) este partea din capitalul permanent care depășește valoarea imobilizărilor nete și este destinată finanțării activelor circulante. Fondul de rulment mai poate fi definit și ca excedentul de active circulante peste valoarea datoriilor pe termen scurt.

Reprezintă excedentul de resurse financiare care se degajă în urma acoperirii activelor permanente din resursele permanente și care poate fi folosit pentru finanțarea nevoilor curente. Practic fondul de rulment este partea din capitalul permanent care depășește valoarea imobilizărilor nete și este destinată finanțării activelor circulante. Reprezintă marja de securitate în privința finanțării activelor circulante.

Mai trebuie precizat, că trebuie să reținem două mărimi a fondului de rulment și anume: mărimea minimă a fondului de rulment, care este dată de nivelul mediu al fluctuaților nevoii de fond de rulment și mărimea optimă a acestuia, este acel mărime care menține echilibrul financiar la cel mai scăzut cost. Dacă se compară fondul de rulment cu cifra de afaceri putem spune, că mărimea optimă ar trebui să reprezinte 1/3 din cifra de afaceri.

FONDUL DE RULMENT

Tabel nr.92

Grafic nr.18

Concluzii:

Fondul de rulment prezintă fluctuații pe perioadă analizată, după o scădere revine la valoare pozitivă ceea ce înseamnă că sursele permanente reușesc să finanțeze integral nevoile permanente, rămânând un surplus pentru finanțarea nevoilor ciclice.

În ultimul an fondul de rulment a avut o creștere accentuată față de 1999 datorită creșterii într-un ritm superior a resurselor permanente față de creșterea alocărilor stabile.

Fondul de rulment este compus din: fondul de rulment propriu (care reprezintă partea din capitalurile proprii care depășesc valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante); fondul de rulment străin (care reprezintă partea din datoriile pe termen mediu și lung care depășesc valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante).

FONDUL DE RULMENT PROPRIU

Tabel nr.93

Concluzii:

Fondul de rulment propriu pe întreaga perioadă analizată înregistrează valori negative ceea ce înseamnă că resursele proprii sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor permanente.

FONDUL DE RULMENT STRĂIN

Tabel nr.94

Concluzii:

Fondul de rulment străin pe întreaga perioadă analizată înregistrează valori pozitive și reflectă datoriile firmei. În general prezintă o tendință de scădere ușoară, situație pe care o apreciem ca fiind pozitivă. Această scădere se datorează creșterii într-un ritm mai accentuat a fondului de rulment propriu față de ritmul creșterii fondului de rulment net.

STRUCTURA FONDULUI DE RULMENT

Tabel nr.95

Grafic nr.19

Concluzii:

Ca și structură fondul de rulment are în componență atât resurse proprii cât și resurse împrumutate, subliniem faptul că ponderea cea mai mare o deține fondul de rulment străin dar se poate observa o îmbunătățire a fondului de rulment propriu.

8.5.2. NECESARUL DE FOND DE RULMENT (NFR)

Necesarul de fond de rulment reprezintă partea din activele circulante ce trebuie finanțate din resurse stabile. Reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente pe seama resurselor curente și care vor trebui să fie acoperite din resurse permanente. Practic reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie finanțate din resurse stabile.

Mărimea optimă a necesarului de fond de rulment stabilită în practică dintre necesarul de fond de rulment și cifra de afaceri nu trebuie să depășească o rată de 10 -15%.

NECESARUL FOND DE RULMENT

Tabel nr.96

Grafic nr.20

Concluzii:

Necesarul fond de rulment a înregistrat valoare pozitivă în primul an și o tendință descrescătoare pe ansamblul perioadei, i-a valori negative. Valoarea negativă marchează un surplus de surse temporare în raport cu nevoile temporare, este o situație pozitivă.

Variația indicatorului se datorează creșterii într-un ritm mai accelerat a surselor ciclice față de modificarea nevoilor ciclice.

NECESARUL FOND DE RULMENT AFERENT EXPLOATĂRII

Tabel nr.97

Concluzii

Necesarul fond de rulment aferent exploatării a fost permanent negativă ceea ce înseamnă că sursele aferente exploatării devansează nevoile specifice exploatării.

În anul 2000 a înregistrat o tendință de creștere accentuată față de anii anteriori, fapt datorat practic creșterii într-un ritm mai rapid a nevoilor ciclice decât a surselor ciclice din exploatare.

NECESARUL FOND DE RULMENT ÎN AFARA EXPLOATĂRII

Tabel nr.98

Concluzii:

Necesarul fond de rulment în afara exploatării. Nivelul acestui indicator a fost negativ pe perioada analizată cu excepția celui de al primului an, fapt ce reflectă în general un excedent de resurse ciclice în raport cu nevoile ciclice în afara exploatării.

Acest surplus de resurse ciclice a fost utilizată pentru finanțarea nevoilor curente aferent exploatării

8.5.3. TREZORERIA NETĂ (TN)

Trezoreria netă pune în evidență modul de realizare a ciclurilor financiare ale firmei. Reprezintă surplusul de lichidități ce se degajă la sfârșitul perioadei de gestiune, adică reala capacitate a firmei de a investi. Trezoreria netă reprezintă diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment. Reprezintă disponibilitățile bănești rămase la dispoziția firmei rezultate din activitatea desfășurată pe parcursul unui exercițiu financiar. Reprezintă excedentul de lichidități rămase după acoperirea excedentului de nevoi ciclice (rămase neacoperite) de către excedentul de resurse permanente. Practic înseamnă diferența între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.

ANALIZA NIVELULUI ȘI DINAMICII TREZORERIEI

Tabel nr.99

Grafic nr.21

Concluzii:

În primul exercițiu s-a înregistrat un deficit de trezorerie, întreprinderea fiind nevoită să sporească volumul creditului de trezorerie. Acest lucru se datorează valorilor mai mari ale necesarului fond de rulment în raport cu fondul de rulment.

Indicatorul a înregistrat o tendință crescătoare, în ultimii doi ani fondul de rulment a fost suficient pentru a asigura finanțarea ciclului de exploatare.

Valoarea pozitivă a acestui indicator ne arată un echilibru financiar pe termen scurt.

ANALIZA STRUCTURII FUNCȚIONALE A TREZORERIEI

Tabel nr.100

Concluzii:

În primul an de analiză trezoreria de pasiv a fost superioară trezoreriei de activ, fapt confirmat printr-o trezorerie netă negativă. Acest lucru confirmă faptul că firma a trebuit să apeleze la credite de trezorerie pentru a putea să-și finanțeze activitatea curentă. În anii următori situația s-a îmbunătățit, valoarea trezoreriei de activ depășind valoarea trezoreriei de pasiv.

Fluxul net de trezorerie (Ftn) rezultă din variația în valori absolute a trezoreriei nete de la un an la altul reprezentând fluxul monetar net, care practic este fluxul de numerar degajat din activitatea firmei pe parcursul unui exercițiu financiar.

FLUX NET DE TREZORERIE

Table nr.101

Grafic nr.22

Concluzii:

În perioada analizată, cu excepția anului 1999, fluxul monetar net aferent exercițiului a fost negativ, situația fiind din acest punct de vedere nefavorabilă firmei. Acest lucru se datorează în principal deficitului de trezorerie în afara exploatării.

În anul 1999 situația din acest punct de vedere poate fi considerată favorabilă, semnificând creșterea puterii de investire a firmei și a averii acționarilor.

8.5.4. ANALIZA RATELOR DE FINANȚAREA

Rata finanțării activelor stabile din resurse stabile reflectă măsura în care resursele financiare grupate în capitalurile permanente acoperă utilizările grupate în activele permanente. Este expresia în termeni relativi a realizării echilibrului dintre resursele și alocările pe termen lung, adică a constituirii fondului de rulment.

RATA FINANȚĂRII ACTIVELOR STABILE DIN RESURSE STABILE

Tabel nr.102

Concluzii:

Valorile indicatorului pe întreaga perioadă analizată se situează între limitele normale, oscilând în jurul valorii 100%.

În anii 1998 și 2000 activele stabile sunt finanțate integral din surse stabile. În anul 1999 activele stabile sunt finanțate doar parțial din surse permanente, iar fondul de rulment este negativ.

Rata finanțării activelor ciclice din resurse ciclice reflectă măsura în care resursele financiare grupate în capitalurile temporare acoperă utilizările grupate în activele temporare. Rata de finanțare ciclică explică evoluția necesarului de fond de rulment.

RATA FINANȚĂRII ACTIVELOR CICLICE DIN RESURSE CICLICE

Tabel nr.103

Concluzii:

Nivelul indicatorului pe întreaga perioadă analizată arată că activele curente sunt finanțate din surse curente. Tendința indicatorului este în general de creștere, în anul 1999 depășind valoarea maxim admisibilă.

Rata finanțării globale a NFR din FR arată măsura în care excedentul neutilizat de resurse permanente acoperă nevoile ciclice neacoperite. Explică evoluția trezoreriei nete, arătând că FR acoperă satisfăcător NFR, pentru întreaga perioadă de analiză nivelul indicatorului depreciindu-se. Nivelul confirmă echilibrul financiar global.

RATA FINANȚĂRII GLOBALE A NFR DIN FR

Tabel nr.104

Concluzii:

Pe întreaga perioadă analizată nivelul indicatorului arată că surplusul de nevoi ciclice nu putea fi acoperite din surplusul de resurse permanente.

8.6. ANALIZA RATELOR DE GESTIUNE

Gestionarea resurselor trebuie să asigure realizarea integrală și la termen a obiectului de activitate, obținerea unor produse și servicii de calitate superioară, competitive pe piață, valorificarea superioară a potențialului resurselor.

Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează prin viteza de rotație a lor prin care se măsoară durata în timp necesară parcurgerii tuturor fazelor ciclului de exploatare.

Ratele de gestiune se utilizează pentru a aprecia nivelul de utilizare a resurselor aflate la dispoziția firmei, respectiv viteza cu care acestea parcurg circuitul economic productiv și ajung să devină venituri pentru firmă. Măsurarea vitezei de rotație se realizează cu ajutorul a doi indicatori:

numărul de rotații – arată de câte ori se rotește elementul de activ sau pasiv analizat prin elementul de venit în perioada de gestiune.

durata în zile a unei rotații – arată durata medie în care elementul analizat parcurge întregul ciclu economic și se reîntoarce în firmă sub formă inițială bănească.

8.6.1. GESTIUNEA STOCURILOR

Rotația stocurilor (viteza de rotație) arată rapiditatea cu care stocurile trec prin toate stadiile până ce reîntorc în forma bănească inițială. Cu cât viteza de rotație a stocurilor este mai mare cu atât eficiența folosirii lor este mai ridicată deoarece efectele obținute în urma folosirii acestora sunt mai mari.

Ratele de gestiune a stocurilor totale arată de câte ori, într-o perioadă de gestiune, stocurile materiale trec succesiv prin fazele de aprovizionare, fabricație și vânzare, respectiv durata în zile a unei rotații complete.

Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii stocurilor este de 8 rotații, care corespunde unui termen mediu de revenire sub formă bănească de 45 de zile.

VITEZA DE ROTAȚIE A STOCURILOR

Tabel nr.105

Grafic nr 23

Concluzii:

În ultimul an de analiză stocurile se roteau de 13.3 ori, recuperându-se sub formă inițială bănească prin cifra de afacere într-un termen mediu de 27 de zile.

Față de anul inițial numărul de rotații a scăzut nesemnificativ.

Ne arată o eficiență bună a gestiunii stocurilor.

8.6.2. GESTIUNEA CREANȚELOR

Rata de gestiune a creanțelor exprimă durata medie în zile de încasare a contravalorii creanțelor pe termen scurt. Practic indică decalajul mediu în zile între data facturării și data încasării contravalorii.

Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii creanțelor este de 4 rotații, care corespunde unui durate medii de încasare a creanțelor de 90 de zile. Valoarea optimă ar fi de maxim 30 de zile.

În dinamică, este de preferat ca durata în zile să se reducă, respectiv să crească numărul de rotații.

Este de preferat ca durata medie de plată a datoriilor curente să fie mai mare decât durata medie de încasare a creanțelor curente.

VITEZA DE ROTAȚIE A CREANȚELOR TOTALE

Tabel nr.106

Grafic nr.24

Concluzii:

Valoarea indicatorului este foarte bună, însă față de anul precedent numărul de rotații s-a redus, iar durata medie în zile a unei rotații a crescut. Tendința modificării este nesemnificativă, firma se află în situație favorabilă.

Rata de gestiune a clienților exprimă creditul client acordat de firmă, adică durata medie în zile de încasare a contravalorii mărfurilor de la beneficiari. Practic indică decalajul mediu în zile între data facturării și data încasării contravalorii mărfurilor vândute.

Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii creanțelor față clienți este de cel puțin 12 rotații, care corespunde unui durate medii de încasare a creanțelor de 30 de zile.

VITEZA DE ROTAȚIE A CREDITULUI CLIENT

Tabel nr.107

Grafic nr.25

Concluzii:

Valoarea indicatorului este bună, situând sub limita maxim acceptabilă. Tendința de scădere a numărului de rotații este nesemnificativă pentru întreprindere.

8.6.3. GESTIUNEA DATORIILOR

Rata de gestiune a datoriilor curente exprimă durata medie în zile de plat( a contravalorii datoriilor pe termen scurt. Practic indică decalajul mediu în zile între data facturării și data plății contravalorii.

Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii datoriilor curente este de 4 rotații, care corespunde unui durate medii de plată a datoriilor de 90 de zile. Valoarea optimă a perioadei de decontare ar fi de maxim 30 de zile.

În dinamică, este de preferat ca numărul de rotații să scadă, adică să crească durata în zile. Este de preferat ca durata medie de plată a datoriilor curente să fie mai mare decât durata medie de încasare a creanțelor curente.

VITEZA DE ROTAȚIE A DATORILOR TOTALE

Tabel nr.108

Concluzii:

Valoarea indicatorului se află sub limita minim acceptabilă pe întreaga perioadă analizată dar se manifestă o tendință de creștere ușoară a numărului de rotații datorită faptului că ritmul de creștere a venitului total devansează ritmul de creștere a datoriilor totale.

VITEZA DE ROTAȚIE A DATORILOR PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG

Tabel nr.109

Concluzii:

Pe întreaga perioadă analizată valoarea indicatorului se situează peste valoarea minim acceptabilă, înregistrând o tendință de creștere accentuată, iar durata unei rotații a scăzut pe întreaga perioadă analizată.

Acest fapt a generat efecte pozitive pentru firmă.

VITEZA DE ROTAȚIE A DATORILOR CURENTE

Tabel nr.110

Concluzii:

În ultimul an de analiză valoarea indicatorului este acceptabilă. În primii doi ani firma nu se află în limita normală, iar tendința de creștere a indicatorului este favorabilă, depășind valoarea minim acceptabilă.

Acest fapt a generat efecte pozitive asupra trezoreriei, în sensul relaxării termenelor medii de plată.

Rata de gestiune a furnizorilor exprimă creditul-furnizor primit de firmă, adică durata medie în zile de plată a contravalorii mărfurilor achiziționate de la furnizori. Practic indică decalajul mediu în zile între data facturării și data plății contravalorii mărfurilor cumpărate.

Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii datoriilor față de furnizori este de cel puțin 12 rotații, care corespunde unei durate medii de plată a facturilor de 30 de zile.

VITEZA DE ROTAȚIE A FURNIZORILOR

Tabel nr.111

Grafic nr.26

8.6.4. GESTIUNA GENERALĂ A ACTIVELOR

Rotația activului total. Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii activelor totale este de 1 rotație, care corespunde unui termen mediu de revenire sub formă bănească inițială de 360 de zile.

VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVELOR TOTALE

Tabel nr.112

Grafic nr.27

Concluzie:

În ultimul an de analiză activele se roteau prin veniturile totale de 1.6 ori, recuperându-se sub formă inițială bănească într-un termen mediu de 233 de zile.

Față de anul precedent numărul de rotații a crescut cu 0.1, iar durata medie în zile a unei rotații s-a redus cu 17 zile ceea ce înseamnă creșterea eficienței utilizării activelor.

Rotația imobilizărilor nete. Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii activelor imobilizate este de 3 rotații, care corespunde unui termen mediu de revenire sub formă bănească inițială de 120 de zile.

VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVELOR IMOBILIZATE

Tabel nr.113

Grafic nr.28

Concluzie:

Valoarea ratei de gestiune a activelor imobilizate se află sub limita minimă recomandată, pe întreaga perioadă analizată, care reflectă o eficiență redusă a gestiunii activelor imobilizate.

Rotația activelor circulante. Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii activelor circulante este de 6 rotații, care corespunde unui termen mediu de revenire sub formă bănească inițială de 60 de zile.

VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVELOR CIRCULANTE

Tabel nr.114

Grafic nr.29

Concluzii:

Nivelul ratei se situează sub limita minim acceptabilă prezentând însă o tendință de creștere datorită creșterii într-un ritm superior a veniturilor totale față de creșterea activelor circulante.

8.7. ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE

Analiza randamentului financiar al firmei urmărește reflectarea raporturilor de eficiență între efectele de natura rezultatelor și eforturile financiare depuse pentru obținerea lor. Măsurarea randamentului se realizează printr-un sistem de rate de rentabilitate ( ca raport între rezultate și capitaluri ) și de rate de marjă.

Randamentul financiar se analizează din punctul de vedere al resurselor consumate, al veniturilor obținute, din punctul de vedere al rentabilității comerciale, economice, financiare și din perspectiva randamentului bursier.

8.7.1. RENTABILITATEA VENITURILOR

Rentabilitatea veniturilor exprimă eficiența valorificării produselor societății. Rentabilitatea veniturilor exprimă eficiența generală a firmei măsurată prin profitul net care revine veniturilor totale ale exercițiului. Reflectă eficiența întregii activității (de exploatare, financiară și excepțională ).

RATA RENTABILITĂȚII VENITURILOR

Tabel nr.115

Concluzii:

Rentabilitatea veniturilor pe întreaga perioadă analizată este foarte acceptabilă.

În ultimul an nivelul indicatorului arată că la 100 lei veniturile totale se obțineau 34 lei profit brute, valoarea destul de mare.

Față de anul 1999 nivelul indicatorului a crescut cu 5%, ceea ce semnifică un spor de eficiență generală pe ansamblul firmei.

8.7.2. RENTABILITATEA CHELTUIELILOR

Rentabilitatea cheltuielilor măsoară eficiența consumului de resurse. Rata rentabilității resurselor consumate arată profitul net al exercițiului care revine pe unitatea de cheltuieli totale (care măsoară consumul total de resurse din firmă). Măsoară capacitatea tuturor resurselor de a genera prin consum (cheltuieli totale) profit net.

RENTABILITATEA CHELTUIELILOR

Tabel nr.116

Concluzii:

Pe cei teri ani analizați rentabilitatea cheltuielilor se situează cu mult peste valoarea orientativă de 20%. Este considerată o situație foarte bună.

În ultimul an analizat rentabilitatea resurselor consumate a crescut cu 11% față de anul 1999, ceea ce înseamnă că firma a reușit să obțină un profit brut prin consum total mai redus de resurse.

Acest lucru semnifică un spor de eficiență.

8.7.3. RENTABILITATEA COMERCIALĂ

Rentabilitatea comercială măsoară eficiența activității desfășurate de firmă pe perioada unui exercițiu financiar prin prisma valorificării activității de bază. Rata rentabilității comerciale arată rezultatul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri. Indicatorul exprimă eficiența valorificări produselor societății. Caracterizează eficiența politicii comerciale și a politicii de prețuri a firmei.

RATA RENTABILITĂȚII COMERCIALĂ

Tabel nr.117

Concluzii:

Nivelul indicatorului este destul de ridicat față de25% care este nivelul recomandat.

Față de anul 1999 nivelul indicatorului a crescut cu 1%, ceea ce înseamnă o sporire a eficienței valorificării produselor firmei. Situația este validată prin creșterea într-un ritm mai rapid al profitului brut față de dinamica cifrei de afaceri pe perioada analizată.

8.7.4. RENTABILITATEA ECONOMICĂ

Rentabilitatea economică a activelor reprezintă remunerarea brută a activelor totale ale firmei pe baza excedentului brut din exploatare. Remunerarea activelor este semnificativă, prezentând o tendință de apreciere semnificativă pentru finele perioadei de analiză.

Rentabilitatea economică reprezintă remunerarea brută a capitalurilor investite, atât proprii cât și împrumutate (capitalul investit = capitalul propriu + împrumuturi pe termen mediu și lung + împrumuturi pe termen scurt). Rentabilitatea economică trebuie să fie la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) și al riscului economic și financiar pe care și l-au asumat furnizorii de capital (acționarii și creditorii unității). Dacă societatea are o rată de rentabilitate economică mai mare decât rata dobânzii la capitalurile împrumutate, atunci acționarii pot beneficia de efectul de levier al îndatorării. În caz contrar, îndatorarea devine consumatoare de capital propriu, având loc un "efect de măciucă".

RATA RENTABILITĂȚII ECONOMICE

Tabel nr.118

Concluzii:

Pe întreaga perioadă indicatorul depășește cu mult valoarea 20%, asigurând refacerea capitalurilor avansate. Pe întreaga perioadă de analiză rentabilitatea economică era superioară ratei medii a dobânzii, acționarii por beneficia de efecte de levier al îndatorării.

Față de anul precedent valoarea indicatorului a sporit în valoarea absolută cu 25%, ceea ce corespunde unei creșteri relative de 51%.

8.7.5. RENTABILITATEA FINANCIARĂ

Rentabilitatea financiară măsoară remunerarea netă a capitalurilor proprii. Practic arată raportul dintre un efect și un efort depus pentru obținerea lui.

Rentabilitatea financiară măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii. Rentabilitatea financiară remunerează acționarii prin acordarea de dividende și prin creșterea rezervelor, care reprezintă de fapt creșterea averii proprietarilo

RATA RENTABILITĂȚII FINANCIARE

Tabel nr.119

Concluzii:

Rentabilitatea financiară a fost în general ridicată pe întreaga perioadă analizată, situându-se cu mult peste valoarea orientativă.

În general indicatorul a manifestat o tendință de scădere ceea ce echivalează cu o remunerare mai redusă prin câștig net a resurselor proprii.

8.7.6. RANDAMENTUL BURSIER

Randamentul bursier urmărește rentabilitatea prin prisma remunerării investitorilor în acțiunile societății, adică a celor care dețin capitalul social al firmei.

Profit net pe acțiune arată masa profitului net aferentă unei acțiuni.

PROFITUL NET PE O ACȚIUNE

Tabel nr.120

Concluzii:

În ultimul an se înregistrează 938000 lei profit net pe acțiune, mai mult decât dublu față de anul precedent. Tendința de creștere bruscă a indicatorului confirmă temunerarea acțiunilor, în sensul creșterii valorii profitului net ce revine unei acțiuni deținute.

Dividendul pe acțiune arată masa dividendului aferentă unei acțiuni. Practic arată remunerarea netă ce revine unei acțiuni.

DIVIDENDUL PE O ACȚIUNE

Tabel nr.121

Concluzii:

În ultimul an se înregistrează 527000 lei dividende pe acțiune. Tendința indicatorului, de creștere bruscă confirmă sporul de avere reală nce revine pentru o acțiune.

Rata capitalizării profitului arată cât profit net generează o unitate de capital investit într-o acțiune. Reprezintă o altă modalitate de calcul a rentabilității financiare, privită din prisma investitorilor.

RATA CAPITALIZĂRII PROFITULUI

Tabel nr.122

Concluzii:

Rata capitalizării profitului înregistrează în general o tendință de scădere pe perioada analizată. Valoarea indicatorului era peste valoarea minim admisibilă pe întreaga perioadă analizată, reflectând o bună remunerare a investițiilor efectuate în acțiunile societății.

Rata capitalizării dividendului arată cât dividend generează o unitate monetară investită într-o acțiune. Reflectă rentabilitatea pe care o urmărește să obțină acționarul prin investirea capitalului său în acțiuni.

RATA CAPITALIZĂRII DIVIDENDULUI

Tabel nr.123

Concluzii:

Valoarea indicatorului înregistrează în general o tendință de scădere pe perioada analizată, pe ultimii doi ani situându-se sub rata medie a dobânzii.

8.8. ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT

Rentabilitatea unei firme se apreciază în funcție de riscurile asumate. Formele pe care le îmbracă riscul sunt diverse, putându-se manifesta mai intens sau mai puțin intens la nivelul firmei.

Măsurarea riscului de faliment este etapa cea mai importantă de care analistul trebuie să țină seama când face estimările viitoare.

Investigarea clasică a riscului de faliment permite evidențierea performanțelor trecute ale întreprinderii informând în mică măsură asupra viitorului acestora.

8.8.1. ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT PRIN METODA RATELOR DE BONITATE

Prin riscul de faliment (de insolvabilitate) înțelegem posibilitatea de apariție a incapacității de onorare a obligațiilor scadente (ajunse la termen) ale firmei, născute din angajamente anterioare contractate, operații curente determinabile pentru continuarea activității și din prelevări obligatorii. Altfel spus, riscul de faliment reprezintă posibilitatea de apariție a unui deficit de disponibilități în asigurarea și susținerea desfășurării ciclului de fabricație și a continuării fluxurilor de fonduri. Solvabilitatea este reversul insolvabilității și reprezintă aptitudinea agentului economic de-a ‘învinge’ riscul de faliment, adică de a-și onora obligațiile la timp, orice perturbare a plăților determinând prejudicii. De aceea, menținerea solvabilității pe termen lung constituie o condiție esențială a existenței agentului economic.

Analiza lichidității firmei urmărește capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile curente din active curente, cu diferite grade de lichiditate, precum și evaluarea riscului incapacității de plată.

Lichiditatea curentă compară ansamblul lichidităților potențiale, asociate activelor circulante, cu ansamblul datoriilor pe termen scurt (scadente sub un an). Are un nivel asigurător de 1,00.

LICHIDITATEA CURENTĂ

Tabel nr.124

Concluzii:

Pe întreagă perioadă analizată valoarea indicatorului oscilează în jurul valorii minim acceptabile, înregistrând o tendință de scădere ușoară de 15% în ultimii ani datorită faptului că creșterea activelor curente devansează creșterea pasivelor curente.

Firma a fost capabilă să-și acopere integral pasivele curente pe seama activelor curente.

Din acest punct de vedere firma este bine asigurată împotriva incapacității de plată pe termene scurt.

Lichiditatea rapidă exclude stocurile din mijloacele curente de plată, acestea constituind elementul cel mai incert sub aspectul valorii și gradului de lichiditate. Exprimă capacitatea firmei de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități bănești. Nivelul asigurător este de 0,75.

LICHIDITATEA RAPIDĂ

Tabel nr.125

Concluzii:

Pe întreaga perioadă analizată valoarea indicatorului se încadrează în limite normale, ceea ce înseamnă că firma a fost capabil să-și acopere satisfăcător pasivele curente pe seama creanțelor și disponibilităților bănești. Indicatorul înregistrează o tendință de scădere ușoară pe ultimii doi ani, fapt datorat creșterii într-un ritm mai rapid a datoriilor pe termen scurt față de creșterea activelor circulante.

Lichiditatea imediată pune în corespondență elementele cele mai lichide ale activului cu datoriile pe termen scurt, respectiv apreciază măsura în care datoriile exigibile pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești. Limita minim acceptabilă este de 0,5.

LICHIDITATEA IMEDIATĂ

Tabel nr.126

Concluzii:

Pe întreaga perioadă analizată nivelul indicatorului nu era asigurător, dar înregistrează o tendință de creștere pe ultimii doi ani. Din acest punct de vedere situația este considerat favorabilă.

Lichiditatea la vedere este cea mai relevantă deoarece arată capacitatea întreprinderii de a stinge prompt orice obligație scadentă.

LICHIDITATEA LA VEDERE

Tabel nr.127

Concluzii:

Pe înreaga perioada de analiză nivelul indicatorului depășește limita maxim acceptabilă și înregistrează o tendință de creștere datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a disponibilităților bănești din casierie și conturi bancare față de credite pe termen scurt.

Solvabilitatea patrimonială generală exprimă gradul în care firma poate să-și acopere toate datoriile sale indiferent de termen, din activele de care dispune. Valoarea asigurătoare este de 2,0.

SOLVABILITATEA FINANCIARĂ

Tabel nr.128

Concluzii:

Valoarea indicatorului se încadrează pe întreaga perioadă analizată peste limita normală, înregistrează o tendință de creștere accentuată de la începutul anului 1999 datorită creșterii mai rapide, ca ritm, a activului total față de datorii financiare totale.

Firma se află în siguranță pe întreaga perioadă de analiză.

Rata de prelevare a cheltuielilor financiare arată măsura în care cheltuielile financiare consumă numerar din acumulările brute din activitatea de exploatare. Nivelul maxim acceptabil este de 50% peste acest nivel firma aflându-se în pericol de numerar negativ

RATA DE PRELEVARE A CHELTUIELILOR FINANCIARE

Tabel nr.129

Concluzii:

Valoarea indicatorului se situează sub limita maxim recomandată având o tendință de scădere. Excedentul brut este mai mult decât suficient pentru crearea trezoreriei de exploatare.

Din acest punct de vedere firma se află în siguranță pe întreaga perioadă de analiză.

Capacitatea de rambursare a datoriilor la termen arată măsura în care sursele potențiale de autofinanțare degajate din activitatea firmei pot acoperi datoriile la termen. Nivelul minim acceptabil este de 0,50 (corespunde achitării datoriilor într-un termen de 2 ani) sub acest nivel firma aflându-se în pericolul incapacității de plată, iar nivelul optim este considerat de 1,0.

CAPACITATEA DE RAMBURSARE A DATORIILOR LA TERMEN

Tabel nr.130

Concluzii:

Pe întreaga perioada analizată nivelul indicatorului se încadrează în limite normale, firma se află într-o siguranță relativ bună.

Valoarea capacității brute de rambursare a datoriilor se situează lejer peste valoarea minim admisibilă. Tendința generală a indicatorului este de creștere.

Din acest punct de vedere firma se află în siguranță în ceea ce privește incapacitatea de plată.

Pe întreaga perioadă analizată valoarea indicatorului de capacitatea netă de rambursare a datoriilor se încadrează în limitele normale. Din acest punct de vedere firma se află în siguranță.

Concluzie finală:

Din punctul de vedere al lichidității care urmărește capacitatea firmei de a-și achita obligațiile curente din active curente cu diferite grade de lichiditate și evaluarea riscului incapacității de plată pe termen scurt, firma se află într-o situație acceptabilă, doar lichiditatea imediată fiind destul de mică.

Solvabilitatea care arată capacitatea firmei de a-și achita obligațiile totale din activele totale și evaluarea riscului incapacității de plată pe termen mediu și lung, firma se află într-o situație bună.

8.8.2. ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT PRIN METODA SCORURILOR

Pentru aprecierea riscului de faliment se va utiliza metoda scorurilor.

Metoda scorurilor are ca obiectiv punerea la dispoziție a unor modele predictive pentru evaluarea riscului de faliment, pe baza metodelor statistice.

Metodele statistice pornesc de la evenimente sau performanțe trecute ale întreprinderii informând în mică măsură asupra viitorului acestora.

Dintre funcțiile scor cele mai utilizate sunt următoarele:

Modelul Altman;

Modelul Canon-Holder.

MODELUL ALTMAN

Modelul Altman este cel mai des model folosit în țările dezvoltate industrial.

Acesta se bazează pe următoarea funcție:

Z=3,3R1+1,0R2+0,6R3+1,4R4+1,2R5

Interpretarea valorilor funcției:

Z <1,8: situația critică, probabilitatea mare de intrare în faliment;

1,8 <=Z<= 3: riscul de faliment este într-o marjă normală;

Z >3: riscul de faliment este aproape inexistent.

FUNCȚIA ALTMAN

Tabel nr.131

Pentru anul 1998: Z=3,3*0,46+1,0*1,31+0,6*0,44+1,4*0,12+1,2*0,43= 3,776

Pentru anul 1999: Z=3,3*0,33+1,0*0,99+0,6*1,02+1,4*0,07+1,2*0,32= 3,173

Pentru anul 2000: Z=3,3*0,53+1,0*1,39+0,6*1,21+1,4*0,14+1,2*0,35= 4,481

Concluzii:

Valoarea funcției Z arată o situație favorabilă, riscul de faliment este aproape inexistentă, cu o tendință de creștere pe ansamblul perioadei analizate.

MODELUL CANON-HOLDER

Acesta se bazează pe următoarea funcție:

Z= – 0,16*R1-0,22-R2+0,87*R3+0,1*R4-0,24*R5

sau

Z= 16*R1+22*R2-87*R3-10*R4+24*R5.

Interpretare valorilor funcției:

Z <-0,05: situație catastrofală, probabilitatea de intrare în faliment este peste 90%;

0,05<Z<0,04: situație nefavorabilă, probabilitatea de faliment este între 65%-90%;

0,04<Z<0,10: situație incertă, probabilitatea de faliment este între 30%-65%;

0,10<Z>0,16: situație favorabilă, probabilitatea de faliment este între 10%-30%;

Z> 0,16: situație foarte bună, probabilitatea de intrare în faliment este sub 10%.

MODELUL CANON HOLDER

Tabel nr.132

Pentru anul 1998: Z= -0,16*0,34-0,22*0,6+0,87*0,16+0,1*0,41-0,24*0,89= 0,219

Pentru anul 1999: Z= -0,16*0,23-0,22*0,61+0,87*0,14+0,1*0,48-0,24*0,84= 0,203

Pentru anul 2000: Z= -0,16*0,24-0,22*0,65+0,87*0,07+0,1*0,49-0,24*1,26= 0,374.

Concluzii:

Concluzii:

Valoarea funcției Z arată o situație fără probleme pe întreaga perioadă de analiză, riscul de faliment fiind foarte redus, cu o probabilitate de faliment cu mult sub 10%

8.9. DIAGNOSTIGRAMA STĂRII FINANCIARE A FIRMEI

Tabel nr.133

Tabel nr.134

Tabel nr.135

Tabel nr.136

Tabel nr.137

Starea medie a potențialului financiar = 81%

ANEXE

ANEXA NR.1

BILANȚ CONTABIL mil.lei

ANEXA NR.2

CONTUL DE REZULTATE

mil. lei

ANEXA NR.3

SITUAȚIA CREANȚELOR

mil.lei

ANEXA NR.4

SITUAȚIA DATORIILOR

mil.lei

ANEXA NR.5

SITUAȚIA STOCURILOR mil.lei

ANEXA NR.6

REPARTIZAREA PROFITULUI

mil.lei

ANEXA NR.7

BALANȚA IMOBILIZĂRILOR

mil.lei