Diagnosticul Leziunilor Cardio – Pulmonare LA Suinele Abatorizate LA Cicalex Alexandria

DIAGNOSTICUL LEZIUNILOR CARDIO – PULMONARE LA SUINELE ABATORIZATE LA CICALEX ALEXANDRIA

CUPRINS

INTRODUCERE

PARTEA I

Studiu bibliografic

CAPITOLUL I Histologia aparatului respirator

Histologia aparatului cardiovascular

CAPITOLUL II Anatomia aparatului respirator

Anatomia aparatului cardiovascular

CAPITOLUL III

CAPITOLUL IV

PARTEA a-II-a

Studii personale

Scopul cercetării

Material și metode de lucru

Locul desfășurării studiului

Examinarea macroscopică a pulmonului

Examinarea macroscopică a cordului

Rezultate și discuții

3.1 Etapele procesului tehnologic de abatorizare a suinelor

3.1.1. Transportul animalelor

3.1.2. Accesul suinelor în zona padocurilor

3.1.3. Asomarea suinelor

3.1.4. Sângerarea suinelor

3.1.5. Opărirea suinelor

3.1.6. Depilarea suinelor

3.1.7. Îndepărtarea copitelor

3.1.8. Flambarea suinelor

3.1.9. Răzuirea suinelor

3.1.10. Eviscerarea suinelor

3.1.11. Secționarea carcasei

3.1.12. Toaletarea carcasei

3.1.13. Examenul sanitar veterinar

3.1.14. Clasificarea carcaselor de suine și marcarea acestora

3.1.15. Răcirea carcaselor

3.1.16. Livrarea carcaselor

3.1.17. Deficiențele fluxului tehnologic în abatorul Cicalex SA

3.2. Rezultate asupra studiilor privind leziunile cardio- pulmonare

4. Concluzii

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

PARTEA I

STUDIU BIBLIOGRAFIC

CAPITOLUL I

Histologia aparatului respirator

Aparatul respirator este format din căi respiratorii și organele esențiale.

Căile respiratorii sunt reprezentate de: cavitățile mazale, mazofaringe,laringe, trahee și bronhii extrapulmonare.

Cavitățile nazale sunt căptușite de o mucoasă formată din epiteliu și corion și prezintă particularități funcționale și structurale în funcție de cele trei regiuni ale sale: regiunea vestibulară, respiratorie și olfactivă.

Nazofaringele are rol în respirație și prezintă în structura peretelui său: mucoasă, submucoasă, musculoasă și adventice.

Laringele se prezintă ca un organ tubular ce are rol în fonație și respirație ce face legătura între faringe și trahee. Are peretele format din mucoasă, schelet fibroelastic și mușchi striați.

Traheea este un conduct tubular, permanent deschis, care face legătura între laringe și bronhiile extrapulmonare. Are peretele format din: mucoasă, tunică fibro-musculo-cartilaginoasă și adventice.

Bronhiile extrapulmonare sau principale, încep de la nivelul bifurcației traheale și pătrund în pulmon la nivelul hilului, unde se ramifică în bronhiile lobare. Bronhiile prezintă inele cartilaginoase complete și fibre musculare netede.

Pulmonii

Sunt organele esențiale ale aparatului respirator, la nivelul lor având loc schimbul de gaze. Cuprind în structura lor: componenta de conducere, o componentă respiratorie, pleura viscerală care îl învelește la exterior.

Componenta de conducere

Componenta de conducere este reprezentată de arborele bronhic intrapulmonar ce cuprinde totalitatea bronhiilor rezultate în urma ramificării bronhiilor primare. Sunt ramificate în bronhii lobare, bronhii segmentare, bronhii interlobulare, bronhii intralobare.

Bronhiile extralobulare au în structura peretelui lor urmatoarele: mucoasa, tunica musculo-cartilaginoasă si adventila.

Mucoasa bronhiilor prezintă pliuri longitudinale datorită contracției fibrelor musculare netede ce aparțin muscularei mucoasei. Mușculara mucoasei, continuă mușchiul traheal.

Tunica musculo-fibro-cartiliginoasă este formată din țesut conjunctiv in care predomină fibrele elastice.

Adventiția este reperentată de un țesut conjunctiv lax, bogat vascularizat, ce se continuă cu țesutul conjunctiv intrapulmonar.

Bronhiile intralobulare sau bronhiolele sunt de trei ordine: de ordinul I , de ordinul II si de ordinul III.

Cele de calibru mic se continuă cu bronhiolele terminale.

Mucoasa, prezinta un epiteliu simplu prismatic ciliat, care devine cubic la nivelul bronhiolelor terminate si se aplatizează in bronhia respiratorie si în canalul alvelor. Celulele caliciforme sunt prezente.

Bronhiolele respiratorii continuă ramificațiile bronhiolelor terminale.

Epitetul este simplu cubic, cu tendință de aplatizare. Bronhiolele respiratorii fac parte atât din componența de conducere, cât și din cea respiratorie.

Componența respiartorie cuprinde canalele alveolare, sacii alveolari și alveolele pulmonare.

Canalele alveonare (ducius alveolaris) continuă bronhiolele respiratorii. La nivelul lor se deschid sacii alveolari și alveolele pulmonare. Epiteliul canalelor este simplu cubic.

Sacii alveolari au perții perforați de orificiile de deschidere ale alveolelor pulmonare. Epiteliul apare aplatizat, asemănător celui alveolar.

Alveolele pulmonare sunt cavitați mici poliedrice, dispuse în jurul sacilor alveolari, a canalelor alveolare și a bronhiolelor respiarorii, alveolele sunt separate între ele prin septe interalveolare.

Septele interalveolare sunt străbatute de o rețea de capilare. În structura septelor interalveolare intră: substanța fundamentală, fibre elastice, fibre de reticulină, fibre de colagen și celule septale.

Celeule septale fagociteză particule străine – pulberi.

Epiteliul alveolar cuprinde: pneumocitul membranos care prezintă un nucleu de mici dimensiuni și permite schibul rapid de gaze.

Pneumocitul granulos prezintă organite celulare bine reprezentate. Sunt granule pentru că în citoplazmă conțin granule care contribuie la formarea lichidului tensioactiv.

Pneumocitul cu margine în perie prezintă microvilozități lungi la nivelul polului apical.

Au rol în absorbția transudatului alveolar.

Alveolele pulmonare, sacii alveolari și canalele alveolare care sunt tributare unei bronhiole respiratorii alcătuiesc un acin pulmonar. Mai mulți acini pulmonari alcătuiesc un lob pulmonar secundar ce reprezintă unitate morfologică a parenchimului pulmonar.

Lobulii pulmonari au formă piramidală, cu baza orientată spre suprafața pulmonului și vîrful perforat de bronhiola lobulară. Odată cu bronhiola pulmonară pătrund în lobul pulmonar arteriola și vena intralobulară limfatice și nervi.

Pulmonii cuprind 3-5 lobi.

Pe fața mediastinală a fiecărui pulmon se observă, hilul pulmonar.Tunica seroasă este reprezentată de porțiunea viscerală a seroasei cavității toracice. Cuprinde în structura sa, următoarele straturi nezoteliu, stratul supreular , limitanta elastică.

Vascularizația pulmonilor.

Pulmonii au vascularizație dubla: funcțională și nutritivă.

Artera pulmonară pătrunde prin hil și se ramifică urmînd traiectul bronhiilor.

Venele pulmonare care își au rețeaua în capilare alveolare drenează sîngele în venele situate în septele conjuctive intralobulare.

În circulația venoasă pulmonară ajunge sânge oxicenat și sânge neoxigenat al vaselor pleurale.

Circulația nutritivă este realizată de arterele bronhice.

Invervația este realizată de fibre parasimpatice și fibre ortosimpatice.

Parasimpaticul produce bronhocontrucție, în timp ce ortosimpaticul produce bronhodilatație.

HISTOLOGIA SISTEMULUI CARDIOVASCULAR

Sistemul cardiovascular cuprinde organele care pompează, transportă si distribui fluidele din organism. Are ca funcții principale: transportul oxigenului si al elementelor nutritive spre țesuturi.

Cordul

Cordul este organul motor al sistemului cardiovascular. Are peretele format din trei starturi: endocard, miocard si epicard.

Endocardul

Endocardul căptușește cavitățile vetriculare și atriale fiind alcătuit dintr-un endoteliu, un strat subendoteliar și un strat mioelastic subendocardic. Endocardul se continuă cu endoteliul vaselor care pornesc din cord. Endoteliul endocardic este un epiteliu simplu panvimentos. Stratul subendotelial cuprinde un țesut conjunctiv dens neregulat, cu fine fibre de colagen si fibre elastice sau celule musculare netede. Stratul mioelastic continuă fara delimitare stratul subendocardic, cuprinzand un țesut conjunctiv lax cu fibre de colagen libere elastice, celule adipoase, vase sanguine, vase limfatice si ramificații ale sistemului nodal. Endocardul nu poseda capilare, hranindu-se prin imbibiție. Endocardul participa la formarea vaselor cardiace atrioventiculare si semilunare ale trunchiului pulmonar.

Valvele cardiace au în structura lor un start central de țesut conjunctiv dens, neregulat acoperit pe ambele fețe de endocard.

Inelele cardiace

Inelele cardiace sunt formate prin intrețeserea fibrelor de colagen si elastice care inconjoară orificiile atrioventiculare, orificiul atriei aorte si orificiul artiei pulmonare.

Miocardul

Miocardu reprezintă omologul tunici vasculare mijloci la nivelul cordului. Este format din fibre musculare de tip cardiac legate intre ele prin țesut conjunctiv lax, ce include fibre de colagen si fibre de reticulina ce se continuă cu fibre din endocard si epicard. Miocardul atrial apare mai subțiere decat cel venticular.

Sistemul excitoconducător cardiac

Sistemul excitoconductor cardiac induce si coordonează contracțiile miocardului în timpul revoluției cardiace. Este format din fibre musculare cargiace modificate, numite miocide nodale. Miocidele nodale sunt de trei tipuri: celule P, celule T si celule Purkinje.

Sistemul excitoconductor cardiac este conpus din nodul sinoatrial, nodul atrioventicular, fascicul atrioventicular (His), cu ramificațiile sale si rețeaua subendocardica Purkinje.

EPICARDUL SI PERICARDUL

Epicardul su pericardul repezinta porțiune vescilara si parietala a seroasei pericardice. Epicardul este forma dintr-un strat de celule mezoteliale. Celulele mezoteliale produc lichid pericardic cu aspect seros care este deversat in cavitatea pericardica. Tunica subepicardica cuprinde un țesut conjunctiv lax cu numeroase adipocite. Pericardul seros continu epicardul si reprezinta portiune parietala a seroasei pericardice. Este format dintr-un mezoteliu atașat la pericardul fibros, ce deriva din fascia endotoracica mediastinala.

VASCULARIZAȚIA ȘI INERVAȚIA CORDULUI

Irigarea cu sange a cordului este bogata si asigurata de arterere si venele coronare. Din arterere coronare se desprin ramuri ce formaeza o rețea de capilare. Sangele este colectat de venule și vene cartiace ajungand in atriu drept.

Inervația cordului este de natura vegetativa orto- si parasimpatică.

CAPITOLUL II

Anatomia aparatului respirator

APARATUL RESPIRATOR

In general, aparatul respirator este format din doua componente principale: caile respiratorii si plamani.

ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

Caile respiratorii

Caile respiratori sunt formate din: cavitatile nazale, faringe, laringe, trahee si bronhii.

CAVITATILE NAZALE comunica anterior cu exteriorul, iar caudal, prin coane, cu faringele; sunt despartite de septul nazal in doua cavitati, dreapta si stanga; lateral si caudalcomunica cu sinusurile parazanale.

FARINGELE. Este un organ comun aparatului digestiv si respirator, a fost descris in cadrul aparatului digestiv.

LARINGELE. Este un organ propriu aparatului respirator, format dogata si asigurata de arterere si venele coronare. Din arterere coronare se desprin ramuri ce formaeza o rețea de capilare. Sangele este colectat de venule și vene cartiace ajungand in atriu drept.

Inervația cordului este de natura vegetativa orto- si parasimpatică.

CAPITOLUL II

Anatomia aparatului respirator

APARATUL RESPIRATOR

In general, aparatul respirator este format din doua componente principale: caile respiratorii si plamani.

ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

Caile respiratorii

Caile respiratori sunt formate din: cavitatile nazale, faringe, laringe, trahee si bronhii.

CAVITATILE NAZALE comunica anterior cu exteriorul, iar caudal, prin coane, cu faringele; sunt despartite de septul nazal in doua cavitati, dreapta si stanga; lateral si caudalcomunica cu sinusurile parazanale.

FARINGELE. Este un organ comun aparatului digestiv si respirator, a fost descris in cadrul aparatului digestiv.

LARINGELE. Este un organ propriu aparatului respirator, format din cartilagii, muschi si mucoasa, plasat la externitatea superioara a traheei, in plaseul faringelui unul este suspendat de hioid; are rol in reglarea debitului de aer si in fonatie.

TRAHEEA este un tub flexibil, format din articularea succesiva a unui numar variabil de inele cartilaginoase incomplete. La interior traheea este acoperita de o mucoasa de tip respirator, prismatic ciliat, cu numeroase celule mucoase. In cavitatea toracica, caudal cordului, se bifurca in cele doua bronhii primare, dreapta si stanga. Bronhia primara intra in plumon prin hilul pulmonar, impreuna cu nervii, arterele si venelepulmonare, costituind radacina pulmonului. In interiorul pulmonului, bronhiile se divid in bronhii lobare (aplica, cardiaca,si diafragmatica), care la randul lor vor emite succesiv bronhii segmentale, subsegmentale si terminale.

Bronhiola terminala patrunde in lobulul pulmonar, in interiorul caruia se ramifica. In structura bronhiilor intralobulare intalnim fibreelastice, tesut muscular si o mucoasa fina, cu un epiteliu prismatic simplu.

PULMONII

Reprezinta organele esentiale ale aparatului respirator, la nivelul carora se realizeaza hematoza, preluarea oxigenului atmosferic de catre hemoglobina si eliminarea bioxidului de carbon. Pulmonii sunt situati in cavitatea toracica ( pe care o ocupa aproape in intregime) si sunt inveliti de foitele celor doi saci pleurali. Fiecare pulmon (drept si stang) are o conica, cu varful cranial. Suprafata lor este acoperita de pleura vicerala; la nivelul radacinii pulmonului, caudal cordului, acesta se continua prin ligamentul pulmonar, cu pleura mediastinala. Intre foitele viscerale si parietale ale sacilor pleurali se gaseste un spatiu virtual, cu o mica cantitate de lichid pleural.

Marginea dorsala a pulmonului este rontunjita si se sprijina in jgheabul vertebro-costal; marginea ventrala este ascutita si prezinata doua incizuri, craniala si caudala, care delimiteaza trei lobi: apical, cardiac si diafragmatic. Pe fata ventrala a lobului diafragmatic drept se gaseste lobul accesoriu (sau azigos). Baza pulmonului se sprijina pe diafragma si apartine lobului diafragmic, iar varful este orientat cranial si apartine lobului apical.

STRUCTURA.

La exterior pulmonul este învelit de seroasa viscerală pleurală, arborele bronhic, parenchimul pulmonar, vase și nervi.

Arborele bronhic rezulta din ramificatia bronhiei pulmonare si face parte din caile de conducere. Parenchimul pulmonar intra in constitutia lobulilor pulmonari, care reprezinta unitatile morfofunctionale ale pulmonului.

Lobulii pulmonari sunt formatiuni piramidale mici, cu baza la periferia pulmonului si cu varful in bronhiola terminala, separate intre ele de tesut conjunctiv lax, care poate sa se observe si pe suprafata pulmonului la porc.

La porc, pulmonii sunt simetrici, cu lobii cardiaci simpli și prevăzuti cu desen poliedric pe toată suprafața; inele tranheale au marginea liberă asezată față în față.

APARATUL CARDIOVASCULAR

Sistemul circural sanguin sau cardiovascular se compune din cord (organ central, musculos si contractil, care pluseaza sangele in intreg organismul) si dintr-un segment periferic, reprezentat de vasele sanguine (artere, vene si capilare) prin care sangele ajunge la tesuturi si de aici inapoi la cord.

ANATOMIA APARATULUI CARDIOVASCULAR

Inima sau cordul este un organ impar, plasat în cavitatea toracică între cei doi plămâni, inaintea diafragmei, acoperit la exterior de sacul pericardic. Are forma unui con, cu varful orientrat ventral si o baza larga, de la nivelul carei se desprind marele vase. Pericardul este un complex de invelitori fibroseroase, de forma unui sac conic, care acopera cordul la exterior si il fixeaza in spatiul mediastinal al toracelui; se compune dintr-o parte externa fibroasa si una interna seroasa. Sacul fibros este acoperit la exteriro de pleura pericardica. Pericardul seros captuseste de pe o parte fata interna a sacului fibros, iar pe de alta parte , muschiul cardac pe toata suprafata sa, formand epicardul. Intre cele doua foite se afla afla un spatiu virtual umplut cu lichid pericardic.

Masa conica a cordului, musculara, prezinta pe suprafata sa trei santuri: santul coronar,(orientat transverssal) si doua longitudinale. Santul coronar imparte inima in doua portiuni: una dorsala, mai redusa ocupata de masa artiara si alta ventrala, mai voluminoasa, masa ventriculara.

Masa ventriculare este foarte dezvoltata, cu marginile rotunjite si usor aplatizate lateral, astfel incat prezinta doau fete, doua margini, o baza si un varf.

Fata dreapta sau artriala este parcursa de un sant vertical, intervencular, care atinge varful cordului. Fata stanga sau auriculara este strabatuta de un sant longitudinal oblic sau paraconal, care corespunde la interior cu septul interventicular. Ventricular stang ocupa partea caudala a santurilor amintite, pana la varful cordului.

Masa artiala are forma unei semilune cu concavitatea stre stanga in jurul marilor vase. Varfurile ,,semilunei" artiare poarta denumirea de auricule. Pe plafonul artiului stang se deschid 4-5 vene pulmonare.

In atriul drept se deschid venele cava craniala si caudala, precum si vena coronara.

Cordul reprezinta la interior patru cavitati neregulate si inegale: doau cavitatii artiare, dispuse superior si doua cavitati ventriculare, plasate in masa ventriculare. Cele patru cavitati comunica intre ele pe verticala, respectiv atriul drept cu ventriculul drept, constituind partea cu sange venos a cordului si atriul stang cu ventriculul stang, prin care circula sangele arterial. Cele doua jumatati ale cordului sant despartite intre ele de septul cardic.

Atriul drept ocupă partea anterioară a masei arteriale: are pereții subțiri și pe plafonul lui se deschid orificiile venelor: cava craniala, caudala si coronara. Podeaua sa este reprezentata de orificiulol antriventiculare drept, prevazut cu valvula tricuspida. Prin acest orificiu, sangele venos trece din atriu in ventriculul drept.

Ventriculul drept are forma unei cavitati conice pe peretii caruia se observa muschii papilari, de la care pornesc cordaje tendinoase, care se tes cu limbutele valvulei tricuspide; din partea superioare a lui porneste artera pulmonara, al carei orificiu este inchis de valvulele sigmoide.

Atriul stâng este plasat caudal precedentului si prezintă pe plafon orificiile venelor pulmonare, prin care sangele oxigenat se întoarce de la plumon la cord. Planseul atriului este format de orificiul atrioventricular stâng, închis de valvula bicuspidă.

Ventriculul stâng prezintă un perete de 2-3 ori mai gros decât al ventricului drept. Din porțiunea superioară a lui se desprinde artera aortaă.

CAPITOLUL IV

Principalele leziuni cardiace și pulmonare intâlnite la suine

Calcinoza

Calcinoza reprezintă o stare caracterizată prin diateză calcifiantă, ducînd la hipermineralizarea oaselor, însoțită și de formarea unor depozite de calciu în sistemul cardiovascular, tendoane, ligamente sau alte tesuturi moi ce suferă procese degenerative.

Calcinoza purceilor evoluează morfopatologic, cu calcificarea fibrelor elastice pulmonare.

Se poate declanșa după administrarea concomitentă sau la scurt interval a ferodextranicelor antianemice si vitaminei D3, ce poate induce calcifilaxie și hipervitaminoză ( diagnostic morfoclinic, pag 11)

Diateza seroasă

Diateza seroasă sau exudativă apare ca formă anatomoclinică a hipovitaminozei E si a hiposelenozei.

La purcei, necropsic, pielea apare întinsă și ușor cianotică în zonele respective.

Cavitatea abdominală este umplută cu lichid citrin, ca și cea pericardică sau pulmonul.( diag morfo. Pag 34)

Pneumonia enzootică a porcului

Clinic, apare de la 2-3 saptamâni la tineret și la porcii adulți în orice anotimp evoluând cronic. După 10-16 zile, se manifestă prin hiperemie redusă, strănut, jetaj, apoi tuse seacă. La porcii de 2-3 luni tusea este frecventă și respirația dispneică. Prin supraadăugarea bacteriilor de asociație, a larvelor de ascarizi sau metastrongili, boala îmbracă forme grave. Necropsc, lobii apicali, cardiaci și marginea antero inferioară a lobilor diafragmatici prezintă Suprafețe întinse de culoare violacee-închisă sau cenușie foarte bine delimitate. Pericardita fibriniasă este și ea prezentă.

Histologic se observă inflamația limfohistiocitară a septului alveolar. În pesta porcina apar focare cenușii în lobii pulmonari anteriori iar microscopic se observă atelectazie, perivascularită bronsiolită și proliferare celulară minonucleară în septuri. In boala Aujesky apar edem pulmonar, focare nectotice cuprinzând alveolele si epiteliul bronșic .

Principalele leziuni pulmonare intâlnite la suine

Leucoza porcină

Leucoza porcină este mai fregventă la tineret manifestând o incidență de 0,2-5 la 100.000 animale controlate in abator ( Lombard, 1956, 1967) sub forma limfoidă, mai rar mieloidă (inclusiv eozinofilică)

Clinic, manifestările diferă, evidețiindu-se lipsa de dezvoltare, slăbire și anemie, tulburări digestive, locomotorii, limfadenomegalie sau sindrom hemoragic.

Morfopatologic, apare limfadenomegalia externă și internă, de mărimi diferite vaiând de la o nucă la un ou de găina, de culoare alba și o consistență redusă.

În pulmon, sunt tumorete slăninoase cât o nucă iar în cord sunt vizibile focare difuze sau nodulare. (diagn morfo.43-44)

Pesta porcină

Clinic evoluează supraacut, acut, subacut și cronic, în gospodarii cuprinzând toți porcii iar în sistem industrial poate cuprinde o singură hală.

În funcție de starea de întreținere a animalului și virulența surșei variază și simtomele.

Forma supraacută nu are semne caracteristice. Animalele mor dupa 1-2 zile prin colaps circulator.

Forma acută este cea mai frecventă, semnele caracteristice aparand dupa 2-3 zile. Este prezentă o stare de febră continuă, animalele sunt somnolente, inapetente, insensibile, se deplasează greoi cu mers ataxic. Respirația și pulsul sunt accelerate.

Forma subacută se caracterizează prin tulburări respiratorii.

Boala evolueaza timp de 20-30 de zile cu mortalitate de 70-80 %.

Prin bronhopneumonia pasteurelică apar dispnee, tuse grasă, dureri, penumopatia fiind detectată și la percutie și la palpație.

În forma acută predomină hemoragiile, sub forma de butoni varioloizi la nivelul pielii, laringelui, epiglotei, pe mucoasa intestinelor, pe seroase și pe pulmon.

În pulmon, se găsește pneumonie crupală, cu dilacerare interlobulară, cu predilecție pentru lobii apicali, cuprinzand și pleura.

În forma atipică, se găsește pleuropneumonie crupală, necrotică și cu hemoragii intense și gastroenterită catarală.

Salmoneloza porcină

Clinic, în perioada de înțărcarea poate să intervină și infecția intestinală cu Salmonella. Afecează purceii de la 9-20 săpămâni sau mai tineri, cât și purceii până la 5 luni.

Salmonella pune in evidență atât condițiile proaste de igienă și alimentație cât și solicitările climatice care scad rezistența organică, incât salmonelele existente în tublu digestiv, cele pătrunse pe cale digestivă sau aeriană se înmulțesc și trec în circulație, producând septicemie.

Boala evoluează sub formă acută, subacută și cronică.

Forma acută septicemică intervine după o incubatie de câteva zile. Evoluează cu hipertermie, inapetență, diaree cu fecale lichide cu fire de fibrină și strii de sânge.

Apar tulburări circulatorii periferice, cu colorarea pielii de pe abdomen și urechi în nuante rosii-violacee. Purceii sugari mor în câteva zile în stare toxiemică.

Forma subacută, febra este remitentă, celelalte simtome fiind identice cu manifestările septicemice, însă mai atenuate. Porcul slăbește apărând evidente eminentele osoase. Boala evoluează timp de 3 – 4 săptămâni, moartea survenind cu edem pulmonar, bronhopneumonie, cianoza extremităților și chiar pe restul suprafeței cutanate.

Forma cronică apare cu diaree profuză, cu fecale lichide de culoare verzuie, fitide.

Necroptic, în forma acută pe lângă cianoza extremităților cu colorarea in nuante rosii a pielii apar peteșii epicardice și exudate în cavități seroase. În forma subacută și conică, pulmonii prezintă bronhopneumonie, cu focare de necroză și pleurezie fibrinoasă, cu aderențe.

Uneori este prezentă și pericardita fibrinoasă.

Agenții etiologici implicați sunt salmonelele în special Salmonella Cholerae suis, varietatea Kunzendorf.

Morbiditatea nu este mare, iar mortalitatea este crescută doar la purcei.

Infecția salmonelică este asociată cu virusul pestei porcine, al bolii lui Aujeszky sau cu cea leptospirica. ( 147-148 diag morfo)

Congestia pulmonară activă și edemul pulmonar acut

Clinic congestia pulmonară activă debuteaza brusc cu polionee, dispnee, tuse repetată și mică, tahicardie, mărirea ariei pulmonare, hipersonoritate la percuția ei și murmur vezicular înăsprit, febra se constitue doar in congestii simtomatice sau când ele reprezintă prima fază a pneumoniilor inflamatorii.

Suprapunerea edemului pulmonar acut intervine rapid, evidentiindu-se prin agravarea stării generale si dispnee foarte gravă, impreună cu respirație subresotanta, amplă, cianoză și chiar iminența axfisiei, tusea devine groasă, înecacioasă, insoțită de jetaj spumos alb sau roscat, la percuția pulmonului se întegistrează submatitate.
Necropsic pulmonul este mărit in volum, de culoare roșie în stări toxice sau toxiinfectioase prezentand și peteșii. Pe secțiune se scurge un lichid spumos, rosiatic in cantitate redusa. La proba docimaziei , pulmonul pluteste"intre doua ape"
Histologic se remarca dilatatie capilara intensa in septurile intralveolare, uneori in lumenul alveolelor. In edemul pulmonar , pulmonul marit în volum palid sau rosat pastrează amprentele coastelor, spațiile interlobulare sunt destinse de luchid galbui. La sectiune, se scurge lichid citrin sau rosiatic iar in bronhii, spumozitate.
Histologic, se distinge vasidilatatia in septurile interalveolare, alaturi fe lichid in lumenul aerofor, evident daca pulmonul se fixeaza cu formol fiert.
Uneiri , congestia pulmonara activa reprezinta prima faza a pneumoniilor inflamatorii ori complicatie a acestora.

Congestia pulmonara pasivă și edemul pulmonar cronic

Clinic se manifesta prin dispnee de efort dublata de inasprirea murmurului vezicular si de aparita ralurilor crepitante si subcrepitante doar pe zonele declive ale pulmonului sau pe pulmonul hipostatic. Evolutia cronica, recidivanta, favorizeaza instalarea sclerozei pulmonare. Adesea simptomatologia se completeaza cu alte manifestari de insuficienta cardiaca. motfopatologic pulmonul este marit in volum, rosu- negricios sau violaceu, pe sectiune exprimand luchid rosiatic.
Etiologic, intervine mai frecvent insuficienta cordului stang.

Pneumonii inflamatorii la suine

Morfoclinic, pneumoniile primare și cele condiționate sunt mai frecvente la nou-născuți și tineret.
Etiologia lor este, în bună parte, similară cu cea a enteropatiilor purceilor, cu a hipotrepsiei sau cu a pneumoniilor nou-născuților.

Influenta porcului

Clinic este întâlnită la toate vârstele. În faza virală se manifestă prin hipertermie, tuse, strănut, pierderea apetitului, dureri musculare etc.
Boala acută durează 2-6 zile. În cazul supraadaugării infecției cu haemophilus suis se produce bronhopneumonie pe zonele anteroinferioare ale pulmonului.
Necropsic se remarcă hiperemie și mucus în trahee, brinhii si bronhiole, cu obstrucția bronhiilor. Lobii apicali și cardiaci prezintă zone roșii-brune bine delimitate prin enfizem alveolar compensator sau edem. În formele mai grave, bronhiile sunt pline cu mocus hemoragic, apărând totodată exudat pleural serofibrinos. După o evoluție mai lungă , pulmonul devine brun, cenușiu, pancreatizat. Histologic după primele 24 ore apar hiperemie și edem pulmonar, a 4a zi alveolită și bronșită.
Bronhopneumonia evoluează cu bronșita și peribrobșita. Etiologic, intervine virusul influenței de tipA, înrudit cu virusul gripal uman, putându-se transmite spontan la om.
Pneumonia porcului cu Haemophilus

Clinic, evoluează cu febră, inapetență, dispnee, datorită pneumoniei fibrinoase și pleuroziei serofibrinoase cu focare hemoragice creând pe pulmon un desen. Histologic se vede alveolită fibrinoasă cu macrofage și inflamație intestinală.
În forma subacută și cronică, în libii diafragmatici dorsal sau antero-ventral apar focare necrotice circumscrise, conținând material gălbui sau roșu, semicazeos. Diagnosticul diferențiat se face cu pesta porcină.

Rinită cu pneumonie produsă la suie de Bordella brinchiseptica

Boala evoluează în formă acută cu congestie pulmonară, hemoragii și edem inflamator septal, la animalul adult apar fisuri profunde în lobii pulmonari anterior. Evoluează și cu rinită atrofică. Abcese pulmonare bronhogene se văd în lobii apicali și cardiaci. În formele grave se produce pleurezie, pericardită si brinhopneumonie.

Toxoplasmoza

Clinic evoluează diferit după specii. La suine se observă tremurături, tuse, slăbire diaree etc. Purceii sunt fătați morți sau au în prima săptamână de viață febră , dispnee și slăbesc. Necropsic, în pulmon apar modificări evidente.

Pulmonul prezintă edem și focare albicioase delimitate congestiv sau focare pneumonice. De cele mai multe ori apare hidrotorax și ascită.

Hemoragia pulmonară / apopexia

Clinic, pneumoniile reduse pot trece neobservate. Hemoragiile voluminase se manifestă prin tuse înecăcioasă, hemoplazie, dispnee etc. Prmăsura anemierii intervine tahicardia, modificarea pulsului. Când se formează hematoame pumonare mai voluminoase, pe lobii anteriori, în zona corespunzătoare apare un suflu intermediar, tubopleurotic, odată cu înăsprirea murmurului vezicular pe restul ariei pulmonare.

Morfopatologic apare anemia, peteșii sau hematoame pulmonare, sânge aerat amestecat cu mucus pe căile aerofore.

Etiologic apar traumatisme perforante toracopulmonare, infarcte hemogagice consecutive trombozei de cavă posterioară, rupturile anevrismatice ale ariei pulmonare, supurații pulmonare etc.

Metastrongiloza suinelor

Clinic este mai fregventă la purcei de 5 luni și evoluează afebril cu tuse seacă, dureroasă, respirator dispneică, slăbire.

Necropsic, primele leziuni mici, apar la migrarea larvelir de Mestrongylus. Ele se întâlnesc la purcei în toți lobii iar la adulți în cei diafragmatici, localizate pe părțile posterioare ale lor. Focarele mai vechi sunt cenușii albicioase, delimitate prin enfizem si au 1-3 cm. În bronhii Paraziții adulți produc bronșită catarală și ingroșarea mucoasi. În lobii diafragmatici se întâlnesc focare bronhopulmonare de formă triunghiulară ce are vârful îndreptat spre bronhia obstruată cu helminți, localizate în părțile inferioare, delimitate de enfizem pulmonar.

Principalele leziuni cardiace intâlnite la suine

Miocarditele

Clinic, sunt inaparente, animalele sunt găsite moarte sau în colaps cardiac. Miocarditele sunt boli secundare sau simtomatice, semnalate prin inrautatirea stării generale a animalului. La examinarea cardului se observa tahicardie si cardio aritmii propriu-zise, întărirea socului si a zgomotelor cardiace, inagalitatea, slăbirea lor treptata cu suprapunerea sulfurilor de insuficienta orificiala .

Diagnosticul clinic al miocarditelor cronice se bazează pe insuficienta cardiaca de tip subacut sau cronic, evoluând progresiv, alteori cu perioade de ameliorare, mai rar cu crize acute sau bubacute la interventia unor solicitări stresante. Sunt și cazuri în care apare disociată, exprimand doar insuficiența cordului stâng sau drept pentru o anumită perioadă pana se generalizează.

Morfopatologic, imaginea cel mai des întâlnită corespunde miocardozei, miocardul fiind decolorat, brun cenușiu sau galben-cenușiu în totalitate sau sub formă de strii, poate prezenta o forma bombată sau poate fi flasc. Deseori apar petesii sub epicard si pe suprafata de secțiune cordul poate prezenta hemoragii. Ventriculii sunt plini cu sange coagulat total sau partial.

Sub endocard apar peteșii sau sufuziuni, mai fregvent la inserția pilierilor și în ventriculul stâng !!!!!!!!!!!!!!! pag 230

Boala cordului muriform

Boala este întâlnită la porcii supuși ingrășării, între 16-220kg.

Simtomele de cele mai multe ori sunt observate, porcul fiind gasit mort, alteori boala debutează mai multe ore, zile.

Morfopatologic cavitățile preexistente apar încărcate cu lichid gelatinos ce coagulează la contactul cu aerul, puțin tulbure sau cu rețea de fibrină. La cord se remarcă hipertrofia miocardului stâng și dilatarea ventriculului drept. Sub epicard apar diferite peteșii iar în miocard superficial sau în masa lui zone hemoragice, pe fond cenușiu gălbui.

Colibaciloza purceilor neonatali

Clinic, apare în prima săptămână de viață a purceilor și poate îmbrăca forma septicemică și enterotoxiemică.

Histologic, apar trombi în arteriolele ganglionilor, ale miocardului și encefalice cu degenerarea fibrinoidă a peretelui.

În miocard se observă degenerare hialină. Periarterioral și perinervos se vede edem, care dilacerează în straturile vaselor.

Stahibotriotoxicoza suinelor

Clinic, poate fii întalnită la purceii de câteva zile, simtomele constând în strănut, congestia mucoasei nazale, congestie și edem palpebral, apărând simultan hemoragii naxale si necroze superficiale, producându-se respirație sforăitoare.

Purceii devin inapetenți, somnolenți.

După 20-40 zile de alimentație, purceii fac anemie, a 28a zi apar leziuni similare celor din septicemia streptococică: miocardoză, enterită seroasă, pericardită fibrinoasă.
Necropsic, miocardul este decolorat, de consistență redusă.

PARTEA A II A

CERCETĂRI PERSONALE

Scopul cercetării

Efectuarea cercetărilor personale au avut drept prim obiectiv observarea fluxului tehnologic din cadrul abatorului SC Cicalex SA și identificarea aspectelor ce țin de respectarea fluxului, bunele practici, dar și deficiențe și neconformități din cadrul abatorului.

Cel de al doilea obiectiv al cercetarilor a avut in vedere identificarea principalelor leziuni ce au dus inevitabil la confiscarea pulmonului și cordului la animalele abatorizate .

MATERIALE ȘI METODE DE LUCRU

Locul desfășurării studiului

Studiile au fost efectuate în perioada noiembrie 2014- mai 2015 în cadrul firmei SC Cicalex SA, membră a grupului de firme InterAgro cu sediul in, județul Teleorman, localitatea Poroschia.

Este o societate de prestigiu în cadrul căreia se abatorizează: porc, vită, oaie, cal, se realizeză tranșarea și industrializarea de conserve, semiconserve, mezeluri, având ca scop permanent satisfacerea nevoilor și dorințelor clienților.

În cadrul abatorului se respectă standardele europene, produsele obținute fiind competitive atât pe piața internă cât si pe cea internațională.

SC Cicalex SA oferă următoarele servicii:

Abatorizare ( sacrificare, tranșare și condiționare) pentru suine pe piața internă, cabaline pentru export, bovine și tineret bovin pentru piața internă și pentru export;

Preparate din carne și conserve;

Transport animale pe distanțe scurte;

Transportul de mărfuri.

Poza intrare abator!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Fig. 1

Înaintea sacrificării, animalele se examinează clinic cu cel puțin 24 de ore înainte de taiere. Medicul veterinar are obligația de a efectua controlul sanitar-veterinar atât în punctul situat la rampa de recepție a suinelor cât și pe culoarul ce duce spre padoc, rezultatele controlului fiind trecute în registre oficiale împreună cu rezultatele examenului antemortem.

În completarea examenului postmortem, medicul veterinar va efectua examenul antrmortem.

O etapă foarte importantăin ceea ce privește igiena animalelor ce urmează a fi sacrificate, o reprezintă spalarea acestora.

Spalarea suinelor se va efectua cu jet de apă, igienizarea realizandu-se atât prin atingerea animalelor între ele cât și prin activarea circulației periferice.

Prin aplicarea acestei metode se urmărește obținerea unor carcase corespunzătoare din punct de vedere igienic și organoeptic.

Înaintea sacrificării suinele sunt supuse unei diete alimentare timp de 12 ore, respectând astfel metodologia în vigoare.

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

3. REZULTATE ȘI DISCUȚII

ETAPELE PROCESULUI TEHNOLOGIC DE OBȚINERE A CARCASEI DE PORC

TRANSPORTUL ANIMALELOR

Transportul animalelor trebuie să se realizeze corect, în condiții corespunzătoare, astfel încat să nu se producă deprecierea carcasei și implicit pierderi. Suinele sunt transportate catre abator cu un mijloc de transport adegvat transportului animalelor în viu.

În cadrul transportului, animalele suferă o serie de modificări, transformări ale organismului cum sunt cele generate de stres, modificare a proceselor metabolice, se pot constata pierderi în greutate, oboseală. Uneori aceste modificări determină îmblonăviri sau chiar moartea animalelor.

În cadrul societății SC. Cicalex SA, animalele sunt transportate în condiții care respectă normele de bunăstare a animalelor și sunt abatorizate, controlate, expertizate, conform celor mai noi și riguroase standarde europene.

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!poza!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Fig. 2

ACCESUL SUINELOR ȘI ZONA PADOCURILOR

Animalele sunt debarcate din mașina în care au fost transportate cu ajutorul unei rampe de debarcare.

!!!!!!!!poza debarcare !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Fig. 3 Acestea ajung în grajturile de așteptare, unde li se face examenul sanitar-veterinar și igienizarea cu jet de apă.

Din grajdurile de așteptare, după aplicarea examenului sanitar-veterinar și igienizare, acestea sunt duse spre zona de asomare și sacrificare printr-un coridor, cu pardoseala rugoasă pentru a exita alunecarea sî accidentarea suinelor.

Animalele sunt introduse la tăiere numai dacă corespund examenului sanitar-veterinar efectuat de către medic.

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!poza padoc de asteptare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Fig. 4

ASOMAREA ANIMALELOR

În cadrul abatorului se realizează asomarea electrică, aceasta bazandu-se pe acțiunea de scurtă durată, la o anumită intensitate și tensiune a cuentului electric, cuent electric ce acționează asupra sistemului nervos central, avand efect de pierdere a cunoștinței pe o perioadă de timp variabilă.

Asomarea reprezintă operațiunea de scoatere din funcțiune a centrilor nervoși ai vieții de relație, centrii nervoși vegetativi rămânând activi.

Prin acest procedeu se urmărește insensibilizarea animalului ce urmează a fi sacrificat pentru a nu simții durere dar și pentru a imobiliza animalul, înjunghierea realizându-se cu usurință.

Este o operațiune executată în scopul unei abordări mai ușoare la sângerare dar și pentru a respecta legislația în vigoare privind protecția animalelor.

Electroasomatorul are formă de clește, cu electrozi sub formă de arc de cerc, cu o suprafață acoperită cu burete, impregnat în momentul folosirii cu o soluție de clorură de sodiu așa cum este ilustrat in figura 4.

Curentul se utilizează pe o perioadă scurtă de aproximativ 12 – 15 secunde, animalul cade și este ridicat pe conver, operațiune după care se va realiza sângerarea.

Fig 4 Asomarea cu ajutorul curentului electric

SÂNGERAREA

Săngerarea este realizată imediat după asomare și ridicarea pe conver, astfel încât animalul nu va avea timp să revină la stare de conștiență. Sângerarea reprezintă operațiunea ce determină suprimarea vieții animalelor.

În abatorul prezentat, sângerarea se efectuează în poziție verticală, timpul de emisiune sangvină fiind de cel puțin 5 minute. Această metodă previne aspirația sângelui din exterior, evitându-se astfel contaminarea carcasei.

Înjunghierea animalelor a fost realizată cu cuțite foarte bine ascuțite, dezinfectate, spălate și înlocuite cu alte cuțite după fiecare animal. Suinele au fost înjunghiate în apertura toracică ( zona pieptului ), incizia fiind una mică pentru a evita contaminarea carcasei la nivelul plagii de sângerare cu bacteriile aflate la nivelul pielii și parului. Cuțitul este orientat către linia mediană, secționând vena jugulară, vena cavă anterioară și alte vase mari care se află în acea zonă, creând posibilitatea evacuării complete a sângelui prin ramânerea în funcțiune a cordului.

Sângerarea se relizează pe o perioadă de 20 – 30 secunde, timp în care animalul suspendat pe conver străbate un culoar ce separă zona murdară de zona curată, operațiune ilustrată în figura 5.

Fig.5 Sângerarea

Opărirea suinelor

După sângerare următoarea operațiune tehnologică este opărirea. Trecerea dintre zona în care s-a realizat sângerarea și zona de opărire se face printr-un culoar, carcasele fiind agățate de convier. (Fig. 6)

Bazinul de opărire este confecționat din tablă de oțel inoxidabil, prevăzut cu conductă de alimentare pentru apă rece, conductă de evacuare pentru apa uzată, un termoreglator pentru menținerea constantă a temperaturii apei, un termometru pentru vizionarea temperaturii și orificii pentru menținerea constantă a nivelului apei.

Opărirea

Opărirea se realizează pentru pregătirea pielii pentru smulgerea firelor de păr. Temperatura de opărire trebuie să fie cuprinsă între 63 – 65o C, timp de 3 – 5 minute.

Respectarea acestor temperaturi este importantă deparece influențeză procesul de depilare.

Dacă temperatura apei de opărire depășește 65o C, la procesul de depilare are loc ruperea firelor de păr, bulbul pilos rămânând în dermă. O altă consecință a depășirii acestor temperaturi constă în crăparea pielii. Tot o influență negativă o au și temperaturile mai mici de 63o C și un timp de opărire mai scurt, pielea nu se înmoaie bine și smulgerea părului se face greu. Din punct de vedere tehnologic, opărerea este realizată integral. Suinele sunt imersate în apa de opărire în poziție suspendată.

Fig.8 Scoaterea suinelor din bazinul opăritor și depilarea acertora

Depilarea suinelor

După ce opărirea a fost realizată are loc operația de depilare, realizată mecanic, cu ajutorul mașinii de depilat, prin deplasarea porcilor in pozitie orizontală. (fig. 8)

Cu ajutorul acesteia este îndepărtat mecanic părul de pe carcasele de porcine, cu ajutorul unor raclete montate pe palete de cauciuc, ce se rotesc odată cu tamburii mașinii, carcasa de porc aflandu-se în mișcare de rotație.

Peste carcase în timpul depilării se pulverizează apă cu temperatura de aproximativ 65o C, cu rol în spălarea carcasei și îndepărtarea firelor de păr.

Apa de spălare se scurge în partea inferioară a mașinii de depilat, într-un bazin prevăzut cu sită pentru firelor de păr .

Operațiunea de depilare mecanică durează 20 – 30 secunde.

Îndepărtarea copitelor

Îndepărtarea copitelor și crestarea membrelor posterioare, se relizează după operațiune de depilare, pentru agățarea carcaselor în cârlige de transport, cu ajutorul cărora, acestea ajung în zona de flambare și tăiere. (Fig. 9)

Fig. 9 Îndepărtarea copitelor și crestarea membrelor posterioare pentru agățarea în cârlig

Fig. 10 Flambarea carcaselor

Flambarea

Flambarea sau pârlirea suinelor se realizează în doua scopuri: pentru a îndepărta părul rămas după depilare și pentru sterilizarea suprafeței carcasei. Prin pârlire se elimină riscul formării de mâzgă la suprafața carcaselor în timpul eventualelor procesări ale acesteia.

Cu ajutorul acestei operațiuni, eventualele defecte care sunt vizibile la nivelul șoriciului, sunt înlăturate. Temperatura la care se realizează pârlirea este cuprinsă între 1000 – 1100, pe o durată de 12 – 15 secunde.

Carcasele ajung în acest punct pe linia aeriană suspendate, asigurându-se trecerea lor în zona arzatorului. (fig. 10)

Răzuirea suinelor și îndepărtarea anusului

Răzuirea este o operațiune de finisare a carcaselor, imediat după flambare și se realizează pentru îndepărtarea scrumului format la pârlire. Această operațiune a fost realizată manual și pe tot parcursul acestei operațiuni, carcasele sunt ținute în permanență sub jet de apă. (Fig.11)

Îndepărtare rectului se face manual cu ajutorul unui cuțit.

Fig. 11 Răzuirea suinelor și îndepărtarea anusului

Eviscerarea suinelor

Eviscerarea este operațiunea de secționare a corpului animalului pe linia abdominală și de-a lungul sternului. Această operațiune se realizează pentru îndepărtarea organelor din cavitatea abdominală respectiv cavitatea toracică.

Reprezintă operațiunea tehnologică de scoatere a masei gastro-intestinale, a ficatului si splinei din cavitatea abdominală, urmată de scoaterea pulmonuliu și cordului din cavitatea toracică. (Fig. 12 și Fig. 13)

Eviscerarea trebuie realizată complet pentru a evita contaminarea carcaselor prin perforarea intestinelor sau a stomacului.

Pentru obținerea unei carcase bună din punct de vedere calitativ, eviscerarea se efectuează în 30 – 40 minute de la tăiere, depășirea acestui timp, dăunând calității intestinelor, unor glande și carcasei.

Eviscerarea se realizează prin efectuarea unei incizii de sus în jos, de regulă de la pubis spre stern, desprinderea intestinului gros de la rect, desprindere pliurilor peritoneale, scoaterea din carcasă a întregukui tract gastrointestinal împreună cu limba, traheea, pulmonul, inima, ficatul. (Fig. 12 și Fig. 13)

Evacuarea organelor interne este o operațiune complexă în care se pornește prin scoaterea rectului, a vezicii urinare și organelor genitale în cazul scroafelor, continuându-se cu întreaga masă gastrointestinală împreună cu splina și ficatul, urmând cu inima, pulmonii, traheea și esofagul.

Operațiunea este realizată în poziție verticală, carcasele fiind agățate pe converul de transport pe linia aeriană.

Animalul este adus pe linia aeriană la locul de eviscerare, aici este amplasată o platformă pentru muncitorii care execută eviscerarea. (Fig.12 și Fig. 13)

Fig.12 Scoaterea organelor din cavitatea abdominală ( masa gastro-intestinală, splina și ficatul

Fig.13 Scoaterea pulmonului și cordului din cavitatea toracică

Masa gastro-intestinală este scoasă si pusă pe banda transportoare, iar restul organelor se scot intr-o singură piesă (tacâm sau pachet de organe) ce include ficatul, pulmonul, cordul, esogagul, traheea, laringele și limba. (Fig.14)

Masa gastro-intestinală este așezată pe o bandă transportor, sunt verificate și transportate spre secția de prelucrare a intestinelor sau la recipientele de colectare a produselor secundare.

Limba, laringele, traheea, esofagul, pulmonii, inima și rinichii sunt puse pe banda de transportat organe sai agățate, sunt verificate și după verificare acestea ajung în zona de prelucrare organe, în zona de racire, refrigerare pentru organe sau în cazul în care acestea nu primesc aviz, sunt depozitate în recipiente separate sau în recipiente pentru colectare a produselor secundare.

Fig.14 Pachetul de organe și masa gastro – intestinală

Secționarea carcasei sau parcelarea

Imediat după operația de eviscerare s-a realizat parcelarea carcasei.

Această operațiune presupune împărțirea carcasei în două jumătăți. Secționarea carcasei în demicarcase se realizează pentru reducerea dimensiunilor, ușurarea inspecției, pentru a grăbi procesul de răcire a cărnii și pentru manipularea mai ușoară a carcaselor.

Tăietura a fost realizată pe linia mediană a coloanei vertebrale și ușor lateral pentru a evita degradarea măduvei. Măduva spinării este înlaturată deoarece în acest mmod se îmbunătățește aspecul semicarcasei.

Parcelarea a fost realizată cu ajutorul unui ferăstrău electric, sagital, pe linia corpilor vertebrali, cu deschidere canalului vertebral. Se urmărește obținerea a doua semicarcase simetrice.

Capul rămâne în aderență naturală fiind și el secționat pe jumătate așa cum este sugerat în figura 16.

După fiecare secționare ferăstrăul ( Fig. 15) este spălat și sterilizat în mod obligatoriu.

Despicarea a fost realizată corect atunci când porțiunea despicată este dreapă iar aspectul corpilor vertebrali este lucios.

Fig.15 Secționarea carcasei

Toaletarea carcasei

Înaintea realizării examenului samenului sanitar – veterinar final se realizează curățarea dmicarcaselor de cheaguri de sânge sau impurități mecanice. După această curățire, demicarcasele sunt spalate cu jet de apă sub presiune. Direcția jetului de apă este ușor orientată în jos pentru a ușura îndepărtarea impurităților. ( Fig. 17 )

Operațiunea de toaletare presupune doi pași: toaletarea uscată și toaletarea umedă. Este important să se păstreze această ordine deoarece toaletarea umedă termină procesul de curățire al carcasei, iar atingerea ulterioară a acesteia poate conduce la contaminare, lucru de nedorit.

Toaletarea uscată sau fasonarea

Toaletarea uscată constă în curățirea semicarcasei la exterior de diferite chiaguri de sânge, aderențe, îndepartarea murdăriilor de orice natură.

În această etapă se urmărește obținerea unei carcase atrăgătoare din punct de vedere comercial.

Se urmărește îndepărtarea măduvei spinării sau a resturilor de măduvă, țesuturi din zona plăgii de sângerare, glande endocrine ce nu au fost recoltate în momentul eviscerării, se îndepărtează coada, franjuri de grăsime sau mușchi rezultate în momentul prelucrării carcasei și se taie diafragma. (Fig. 16)

Fig.16 Toaletarea uscată. Recoltare pilier diafragmati

Toaletarea umedă

Toaletarea umedă se realizează prin spălarea carcaselor cu jet de apă cu o temperatură de aproximativ 30 – 320 C.

Carcasele ajung în această zonă pe linia aeriană conveierizată, după ce în prealabil au fost supuse unei toaletări uscate.

Prin spălare se îndepărtează sângele și conținutul intestinal.

Spălarea se face între panouri din oțel inoxidabil pe care sunt plasate duze prin care apa este pulverizată. Jetul de apă este orientat în jos deoarece s-a constatat că un jet orientat perpendicular împinge murdăria în interiorul cărnii iar scopul toaletării este acela de a o îndepărta. Se folosește un conținut mare de apă cu presiune ridicată. (Fig. 17)

Fig.17 Toaletarea umedă a carcasei

Examenul sanitar veterinar. Inspecția postmortem

Inspecția se realizează în mai multe faze ale procesului tehnologic, plecând de la sângerare, eviscerare până la finalul prelucrării carcasei.

La sângerare se urmărește modul în care se realizează aceasta, eficiența ei, caracteristicile sangelui.

Scopul acesteia este acela de a detecta și a îndepărta anomaliile care pot produce contaminarea carcasei. Se asiugură astfel că numai cărnurile bune ajung in preparate și în consumul uman.

Inspecția postmortem are mai multe etape:

prima inspecție postmortem,

inspecția postmortem secundară.

Prima etapă, este cea a examinării capului. Acesta trebuie să fie spălat, cu fosele nazale curățate. Se examinează botul, cavitatea bucală, faringele, gingiile.

Mușchii maseteri interni ți externi se secționează pentru a fi examinați. Deasemenea tot prin secționare se vor examina și ganglionii mandibulari, retrofaringieni, parotidieni și cei suprafaringieni.

Capul se examinează odată cu semicarcasele, fiecare jumătate de cap atât pe suprafața externă cât și pe cea secționată. Pe suprafața de secțiune se controlează dacă în musculatură sunt prezenți cisticerci.

Regiunea submandibulară se examinează pentru depistarea edemelor caracteristice bacteriei cărbunoase iar ganglionii limfatici și glandele se contrilează pentru depistarea leziunilor de Tuberculoză.

Limba se examinează împreună cu organele din cavitatea toracică.

Cea de-a II a etapă este reprezentată de inspecția postmortem secundră. La eviscerare se observă modul cum au fost scoase intestinele, organele, cum sunt rinichii, ficatul, splina, pulmonii, traheea, esofagul. Acestea se examinează vizual, se palpeză și incizia diferitelor organe.

La suprafața externă se apreciază soricul, se observă prezența eventualelor traumatisme, hemoragii sau modificări provenite de la pesta porcină, rujet, antax, febră aftoasă, etc.

În suprafața internă se examineză aspectul slăninii, cum se prezintă aceasta la secționare. După desprinderea osânzei și scoaterea rinichiilor se pune în evidență regiunea bazinului, tot după îndepărtare osânzei evidențiază musculatura psoasului, care se secționează longitudinal pentru a depista prezența cisticercilor.

Tot pentru depistarea cisticercilor se exminează și musculatura abdominală și suprafața de secțiune a mușchilor cervicali, care reprezintă locul de producție a acestora. (Fig. 18)

Fig. 18 Examenul sanitar veterinar

Fig. 19 Examenul trichineloscopic

Pentru examenul trichineloscopic de laborator recoltează probe din pilierii diafragmatici.

În cazul animalelor, diagnosticul este greu de stabilit pe baza unui examen clinic, deoarece boala evoluează asimptomatic. Se va efectua atât examen trichineloscopic cât și digestia artificială.

Examenul trichineloscopic

În urma acestui examen se evidențiază chisturile musculare prin examinarea musculaturii recoltate din: pilierii diafragmatici, intercostali, maseteri, musculatura de la baza limbii și psoașii.

Pentru realizarea acestei probe este necesar un compresator, format din două plăci de sticlă care se presează una peste alta. Placa inferioară este divizată în 24 de câmpuri egale.

Musculatura se secționează în bucăți mici în lungul fibrelor musculare și se așează pe lama inscripționată a compresatorului iar peste fragmentele etalate se aplică a doua lamă a compensatorului și se fixează prin strângerea suruburilor de fixare ale dispozitivului pâna când bucățile de fibră devin semitransparente.

Probele se vor examina la trichineloscop cu ecran sau la microscop, 14 câmpuri pentru fiecare carcasă.

Digestia artificială

În cadrul acestei operații, probele sunt puse în contact cu sucul gastric artificial. În contactul cu acesta, se va realiza digestia artificială rapidă prin agitarea probei, în contact cu sucul enzimatic, timp de 30 de minute duca care se introduce la termostat aproximativ 2 – 4 ore. (Fig. 19)

Se examinează primele picături la microscop și în cazul în care este prezentă infestația se vor observa larvele de Trichinella.

!!!!!!!!!!!!Poza trichina!!!!!!!!!!!!!

!!!!!!!!!!!!!!!!! poza probe de muschi!!!!!!!!!!!!

Fig. 20 Probele de mușchi recoltate pentru efectuarea trichinei

!!!!!!!!!!!!Poza trichina!!!!!!!!!!!!!

!!!!!!!!!!!!!!!!! poza probe de muschi!!!!!!!!!!!!

Fig. 20 Probele de mușchi recoltate pentru efectuarea trichinei

Clasificarea carcaselor de suine și marcarea acestora

Operațiunea următoare este reprezentată de marcarea carcaselor, marcare ce se va realiza cu tuș alimentar, în conformitate cu legislația în vigoare, fiecare carcasă purtând stampila de sănătate.

Se vor marca atât carcasele cât și organele comestibile, în raport cu normele în vigoare.

Prin marcare se pune în evidență în primul rând denumirea abatorului, efectuarea examenului de trichineloză și dacă este cazul, pentru condiționarea consumului, cărnuri cu o calitate nutritivă redusă se marchează cu o ștampilă pătrată, având în interior un cerc de aproximativ 5 cm și carne pentru export la care se aplică o ștampilă ovală. Aplicarea acestei ștampile se va face pe: în apropierea sternului, pe abdomen, partea exterioară a pulpelor, laturile gâtului, spate, spinare, pleură între a X-a și a XI-a coastă. (Fig. 21)

Fig. 21 Cântărirea și stabilirea randamentului la tăiere

Marcarea carcaselor de suin

Este necesară cântărirea carcaselor marcare. Acest lucru se realizează în vederea obținerii unei evidențe a producției rezultată la sacrificarea suinelor, respectiv pentru verificarea randamentului de sacrificare, pentru a determina scăzămintele în urma prelucrării frigorifice a cărnii.

Cântărirea se realizează pe carcasele suspendate, in maximum 45 de minute de la înjunghierea animalului. ( Fig 21 )

Clasificarea carcaselor reprezintă gruparea animalelor in diferite clase în funcție de valoarea lor comercială, determinată atât de cantitatea cât și de calitatea cărnii la comercializare. Această clasificare este necesară pentru stabilirea unor criterii obiective cum sunt: plata producătorilor în funcție de calitatea carnii, transparența pieței, satisfacerea dorințelor consumatorilor în funcție de calitatea cărnii.

La suine, clasificarea se bazează pe aprecierea vizuală a conformației, care ne furnizează informații referitoare la musculatură și aprecierea vizuală a grăsimii dorsale în diferite puncte de pe suprafața carcasei.

În Uniunea Europeană sunt incluse 5 clase: superioară, excelentă, foarte bună, suficient de bună și acceptabilă ( S.E.U.R.O.P. )

Răcirea carcaselor

Răcirea se realizează treptat, de la suprafața carcasei spre profunzime

Carcasele se supun operațiilor de refrigerare ( Fig. 23). Carnea este răcită în camere frigorifice până atinge temperatura de 4oC în straturile cele mai profunde.

!!!!!!!!!!!!!!!imagine răcirea carcaselor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Fig. 22 Spațiu de depozitare

Fig. 23 Răcirea carcaselor

Livrarea carcaselor

Transportul cărnii se realizează cu mijloace de transport autorizate sanitar-veterinar, cu autovehicule folosite doar în acest scop.

Mijloacele de transport trebuie să fie corespunzătoare, igienizate, cu climă care să asigure pe toată perioada transportului păstrarea nemodificată a caracteristicile organoleptice ale cărnii, caracteristicile chimice, fizico-chimice, microbiologice, nutritive, asigurarea protecției împotriva pătrunderii agenților patogeni, a dăunătorilor și a prafului.

Deficiențele fluxului tehnologic în abatorul S.C. Cicalex S.A.

În cadrul abatorului S.C. Cicalex S.A., fluxul tehnologic cuprinde toate etapele de sacrificare și anume: asomarea, sângerarea, opărire, depilare, flambare, răzuire, eviscerare, secționare carcasei, toaletarea carcasei atât umedă cât și uscată, examenul sanitar-veterinar, examenul trichineloscopic, clasificarea și marcarea carcaselor, răcirea acestora și livrarea lor.

Pe parcursul desfășurării fiecărei etape a fluxului tehnologic s-au urmărit diferite aspecte ce țin de, igiena personalului, igiena spațiilor tehnologice, bunastarea animalelor, locul de depozitare al carcaselor și al resturilor de carcasă dar și transportul cărnii și igiena mașinilor pentru transport.

Igiena personalului

Personalul care manipulează carnea și subprodusele comestibile, trebuie să fie sănatos și cu carnetul vizat la zi.

Muncitorii care manipulează și prelucrează carnea trebuie să poarte echipament de protecție corespunzător, să fie curat si complet. (Fig.24) să prezinte bonetă, cizme de cauziuc. Echipamentul se schimbă zilnic sau de câte ori este nevoie, igiena acestora făcându-se în unități. Echipamentele sunt monitorizate periodic pentru parametii mictobiologici. Din acest punct de vedere, o parte din personalul abatorului nu a respectat normele, lucru ce se poate remarca imaginile din figura 25.

Igiena spațiilor tehnologice

Spațiile tahnologice sunt prevăzute cu dispozitive pentru spălarea mâinilor, amplasate în toate punctele de lucru, fiind ușor de folosit de către toți operatorii. Acestea sunt într-un număr suficient, racordate la sursa de apă caldă, și prevăzute cu rezervoare pentru săpun lichid.

Echipamentele și ustensilele ce vin în permanent contact cu carcasa, sunt igienizate după fiecare utilizare, dezinfacrarea acestora facându-se cu ușurință și sunt menținute în perfectă stare de funcționare.

Fig. 24 Echipament corespunzător Fig. 25 Echipament necorespunzător