Diagnosticul Financiar Prin Sistemul de Rate la S.c. Spicul S.a

Cuprins:

Introducere

Lista tabelelor și a figurilor

Capitolul I: Prezentarea generală a societății „SC Spicul SA”

1.1. Date de identificare ale firmei

1.2. Prezentarea organizației

1.3. Obiectul de activitate

1.4. Caracterizarea celor mai importante produse sau servicii

1.5. Piața de desfacere

1.6. Piața de aprovizionare

1.7. Piața produselor de panificație

1.8. Principalii concurenți

1.9. Numărul mediu al persoanelor care cumpără din brutărie

1.10. Misiunea societății SC Spicul SA

Capitolul II: Analiza principalelor rezultate financiare ale societății “SC Spicul SA”

2.1. Soldurile intermediare de gestiune (SIG)

2.1.1. Marja comercială

2.1.2. Producția exercițiului

2.1.3. Cifra de afaceri

2.1.4. Valoarea adăugată

2.1.5. Excedentul brut al exploatării

2.1.6. Rezultatul exploatării

2.1.7. Rezultatul curent

2.1.8. Rezultatul net al exercițiului

2.2. Capacitatea de autofinanțare (CAF)

Capitolul III: Diagnosticul financiar prin sistemul de rate

3.1. Ratele de rentabilitate

3.1.1.Rate de rentabilitate comercială

3.1.2. Rate de rentabilitate economică

3.1.3. Rate de rentabilitate financiară

3.2. Ratele de lichiditate

3.2.1. Rata lichidității generale

3.2.2. Rata lichidității reduse

3.2.3. Rata lichidității imediate

3.3. Ratele de îndatorare

3.3.1. Coeficientul total de îndatorare

3.3.2. Rata datoriilor financiare

3.3.3. Rata independenței financiare

Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Pentru elaborarea acestei teme, am abordat problemele ce vizează activitatea economică și financiară a întreprinderii prin prisma relației cauză-efect ce se reflectă direct în rezultatele economico-financiare ale întreprinderii.

Prin analiza acestor rezultate putem elabora judecăți și aprecieri asupra formării lor și asupra corelației cu structura financiară și cu solvabilitatea. Din punct de vedere economic, rezultatul trebuie perceput ca un efect final sau intermediar al unei activități economice, el fiind cel ce confirmă sau infirmă utilitatea acestor acțiuni.

Astfel, am considerat reprezentativă abordarea temei “Analiza rezultatelor întreprinderii”, nu doar pentru relevanța sa în ceea ce privește evoluția întreprinderii în decursul anilor, ci și pentru actualitatea sa datorită mediului economic incert în care își desfașoară activitatea.

Această lucrare urmărește să evidențieze evoluția întreprinderii “SC Spicul SA” prin calcularea și analizarea indicatorilor de perfomanțe, precum și a diagnosticului financiar prin sistemul de rate.

În raport cu obiectivul propus prin tratarea acestei teme, am structurat desfășurarea analizei rezultatelor pe trei capitole :

1. Prezentarea generală societății

2. Analiza principalelor rezultate financiare

3. Diagnosticul financiar prin sistemul de rate

Primul capitol este menit să prezinte informații cu privire la datele de identificare ale întreprinderii, prezentarea și domeniul de activitate ale acesteia, piața de desfacere și aprovizionare, precum și principalii concurenți și obiectivele pe termen lung. Toate aceste subcapitole ne ajută la formarea unei păreri despre modul în care această întreprindere își desfășoară activitatea.

În al doilea capitol am analizat principalele rezultate financiare obținute de întreprindere. Pentru a putea stabili performanțele obținute, am calculate soldurile intermediare de gestiune ce cuprind opt indicatori, cât și capacitatea de autofinanțare pusă în evidență prin doua metode.

În ultimul capitol am prezentat o analiză a diagnosticului financiar prin sistemul de rate segmentat în trei categorii și anume: rate de rentabilitate, rate de lichiditate și am încheiat cu ratele de îndatorare.

Lista tabelelor și a figurilor

Tabel nr. 2.1. Evoluția marjei comerciale…………………………………………………..pag.19

Tabel nr. 2.2. Nivelul și evoluția producției exercițiului…………………………………….pag.21

Tabel nr. 2.3. Structura producției exercițiului………………………………………………pag.21

Tabel nr. 2.4. Analiza nivelului cifrei de afaceri…………………………………………….pag.22

Tabel nr. 2.5. Analiza valorii adăugate………………………………………………………pag.25

Tabel nr. 2.6. Nivelul și evoluția excedentului brut al exploatării…………………………..pag.27

Tabel nr. 2.7. Analiza și nivelul rezultatului exploatării……………………………………pag.29

Tabel nr. 2.8. Analiza și nivelul rezulatului curent………………………………………….pag.31

Tabel nr. 2.9. Nivelul rezultatului net al exercițiului ……………………………………….pag.32

Tabel nr. 2.10. Nivelul și evoluția CAF (metoda deductivă)……………………………….pag.36

Tabel nr. 2.11. Nivelul și evoluția CAF (metoda adițională)……………………………….pag.37

Tabel nr. 3.1. Nivelul și evoluția ratei marjei comerciale……………………………………pag.40

Tabel nr. 3.2. Nivelul și evoluția ratei marjei brute de exploatare………………………….pag.41

Tabel nr. 3.3. Nivelul și evoluția ratei marjei nete………………………………………….pag.42

Tabel nr. 3.4. Nivelul și evoluția ratei marjei nete de exploatare……………………………pag.43

Tabel nr. 3.5. Nivelul și evoluția ratei marjei brute de autofinanțare………………………pag.44

Tabel nr. 3.6. Nivelul și evoluția ratei marjei asupra valorii adăugate………………………pag.45

Tabel nr. 3.7. Nivelul și evoluția ratelor de rentabilitate economică……………………….pag.47

Tabel nr. 3.8. Nivelul și evoluția ratelor de rentabilitate financiară………………………..pag.49

Tabel nr. 3.9. Nivelul și evoluția ratei lichidității generale………………………………….pag.50

Tabel nr. 3.10. Nivelul și evoluția ratei lichidității reduse………………………………….pag.51

Tabel nr. 3.11. Nivelul și evoluția ratei lichidității imediate………………………………..pag.52

Tabel nr. 3.12. Nivelul și evoluția ratei solvabilității pe termen lung………………………pag.53

Tabel nr. 3.13. Nivelul și evoluția ratei levierului…………………………………………..pag.54

Tabel nr. 3.14. Nivelul și evoluția ratei datoriilor financiare………………………………pag.55

Tabel nr. 3.15. Nivelul și evoluția ratei independenței financiare………………………….pag.56

Figura 2.1. Structura conturilor de profit și pierdere…………………………………………………pag.15

Figura 2.2. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune……………………………………………..pag.17

Figura 2.3. Cascada soldurilor intermediare de gestiune…………………………………………….pag.18

Figura 2.4. Evoluția marjei comerciale…………………………………………………………………….pag.20

Figura 2.5. Evoluția producției exercițiului……………………………………………………………….pag.22

Figura 2.6. Evoluția cifrei de afaceri…………………………………………………………………………pag.23

Figura 2.7. Structura valorii adăugate………………………………………………………………………pag.25

Figura 2.8. Evoluția valorii adăugate………………………………………………………………………pag.26

Figura 2.9. Evoluția excedentului brut al exploatării…………………………………………………pag.28

Figura 2.10. Evoluția rezultatului exploatării……………………………………………………………pag.29

Figura 2.11. Matricea pentru analiza rezultatului curent…………………………………………….pag.30

Figura 2.12. Evoluția rezultatului curent…………………………………………………………………..pag.31

Figura 2.13. Evoluția rezultatului net al exercițiului…………………………………………………..pag.33

Figura 2.14. Determinarea capacității de autofinanțare………………………………………………pag.35

Figura 2.15. Evoluția capacității de autofinanțare……………………………………………………..pag.37

Capitolul I: Prezentare generală a societății S.C. Spicul S.A.

Date de identificare ale firmei

Număr din registrul comerțului: J34/103/1991

Cod unic de înregistrare: 1391799

Activitatea preponderentă (cod și denumire clasa CAEN): 1061 fabricarea produselor de morărit

Entitatea S.C. SPICUL S.A.

Județ: Teleorman

Localitatea: Roșiorii de Vede

Strada: Cotelici, nr. 18

Prezentarea organizației

Societatea S.C. Spicul S.A. este de la înființare și până în prezent principalul furnizor de produse de panificație pentru municipiul Roșiorii de Vede și pentru o serie de localități rurale limitrofe, fiind de asemenea și singurul agent economic care preia din zonă importante cantități de grâu ale producătorilor agricoli individuali ori asociați.

Societatea comercială a fost înființată prin HGR nr. 1353/1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industria alimentară, publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 31 din 8 februarie 1991, prin divizarea fostei întreprinderi județene de morărit și panificație- I.M.P.P.F.- cu sediul în Alexandria.

În anul 1993, prin semnarea contractului de vânzare – cumpărare acțiuni nr. 7 cu Fondul Proprietății de Stat la data de 5 mai 1993 și a contractului de vânzare – cumpărare acțiuni nr. 2 din data 9 iunie 1993 cu Fondul Proprietății Private V- Oltenia, societatea comercială a fost privatizată integral.

S.C. Spicul S.A. este structurată astfel:

– două unități de morărit, Moara nr.1 ( cu o capacitate de 40 de tone/24 h) și Moara nr. 2 (cu o capacitate de 100 de tone/24 h);

– o fabrică de pâine ( cu o capacitate de 3 tone/ 24 h);

– două ateliere produse de patiserie și zaharoase ( cu o capacitate de 2,4 tone/ 24 h);

– un cuptor de pâine pentru producție pâine pe vatră cu o capacitate de 3 tone/ 24 h;

– un atelier de reparații auto;

– parc auto cu 18 mijloace de transport;

– un depozit materii prime și materiale ( cu o capacitate de depozitare de 100 tone);

– centrală termică proprie;

– depozit combustibili ( cu o capacitate de 80 tone);

– o magazie de piese de schimb și alte materiale consumabile;

– douăsprezece centre de desfacere a pâinii și produselor de panificație.

În anul 1998, în scopul modernizării procesului de producție din Fabrica de Pâine, cât și pentru creșterea calității produselor, a fost achiziționat din import un malaxor intensiv de la firma PITTROBERTO- S.p.A., Italia, cu o valoare de 460.000 mii lei, investiție realizată prin mijloace proprii, cu această valoare s-a efectuat și majorarea capitalului social, acest utilaj constituind aport în natură.

Obiectul de activitate

Scopul societății este fabricarea și comercializarea produselor de morărit, panificație, zaharoase și de patiserie.

Obiectul de activitate al societății este:

fabricarea și comercializarea produselor de morărit;

fabricarea și comercializarea pâinii; fabricarea produselor de panificație și de patiserie;

prestări servicii, inclusiv depozitării pentru terți;

operațiuni de export- import;

comercializarea produselor alimentare și nealimentare, inclusiv a băuturilor alcoolice și răcoritoare îmbuteliate, lapte și produse lactate prin magazinele proprii;

transportul intern și internațional cu mijloace proprii sau închiriate;

vânzarea de materii prime și materiale din stocurile disponibile;

măciniș prestator pentru terți, persoane fizice sau juridice.

Caracterizarea celor mai importante produse sau servicii

Produsele oferite de societatea comercială S.C. Spicul S.A.sunt:

pâine și produse de panificație;

produse de patiserie;

tărâțe de grâu;

spărtură de grâu;

produse zaharoase și de patiserie;

următoarele sortimente de făină: făină albă tip 650, făină albă tip 550, făină alba tip 480, făină graham.

Din anul 1991, anul înființării firmei și până în prezent, gama sortimentală a produselor de panificație a cunoscut o creștere semnificativă. Astfel, dacă în anul 1991, erau fabricate 5 sortimente de pâine și alte produse mărunte de franzelărie, în prezent, fabrica de pâine, cuptorul pe vatră și cele două ateliere de patiserie produc un număr de 21 de sortimente.

Pentru producția sortimentelor de panificație, firma are în dotarea fabricii de pâine două cuptoare tunel cu o capacitate totală de 30 tone/24 h.

Produsele de f al societății este:

fabricarea și comercializarea produselor de morărit;

fabricarea și comercializarea pâinii; fabricarea produselor de panificație și de patiserie;

prestări servicii, inclusiv depozitării pentru terți;

operațiuni de export- import;

comercializarea produselor alimentare și nealimentare, inclusiv a băuturilor alcoolice și răcoritoare îmbuteliate, lapte și produse lactate prin magazinele proprii;

transportul intern și internațional cu mijloace proprii sau închiriate;

vânzarea de materii prime și materiale din stocurile disponibile;

măciniș prestator pentru terți, persoane fizice sau juridice.

Caracterizarea celor mai importante produse sau servicii

Produsele oferite de societatea comercială S.C. Spicul S.A.sunt:

pâine și produse de panificație;

produse de patiserie;

tărâțe de grâu;

spărtură de grâu;

produse zaharoase și de patiserie;

următoarele sortimente de făină: făină albă tip 650, făină albă tip 550, făină alba tip 480, făină graham.

Din anul 1991, anul înființării firmei și până în prezent, gama sortimentală a produselor de panificație a cunoscut o creștere semnificativă. Astfel, dacă în anul 1991, erau fabricate 5 sortimente de pâine și alte produse mărunte de franzelărie, în prezent, fabrica de pâine, cuptorul pe vatră și cele două ateliere de patiserie produc un număr de 21 de sortimente.

Pentru producția sortimentelor de panificație, firma are în dotarea fabricii de pâine două cuptoare tunel cu o capacitate totală de 30 tone/24 h.

Produsele de franzelărie, de patiserie și alte produse zaharoase sunt produse în două mini ateliere de producție, dotate cu cuptoare electrice, unul rotativ, achiziționat din Italia, cel de-al doilea fix, de fabricație olandeză.

1.5. Piața de desfacere:

SC SPICUL SA vinde produsele în următoarele moduri:

pe bază de comandă care poate fi dată de clientul cu care s-a încheiat un contract ferm (în general industria) sau clienții cu care se colaborează fără contract ferm;

distribuție directă prin agenți de vânzare;

în magazinele proprii ale firmei.

În ceea ce privește zonele de acoperire la distribuția directă acoperim județele Dâmbovița,

Prahova, Brașov, Argeș, Teleorman, iar pe partea de distribuție indirectă acoperă și o parte a

orașului București.

1.6. Piața de aprovizionare:

S.C. Spicul S.A. este o societate care realizează și comercializează produse de morărit și

panificație, având o gamă sortimentală de produse foarte variată care satisfac multe cerințe ale

consumatorilor de diferite categorii și vârste. În urma succesului obținut pe parcurs datorită

produselor de înaltă calitate, această companie ocupă o poziție avantajoasă pe piața produselor

de panificație.

Principalii furnizori de materii prime de pe piața internă sunt: Comcereal SA, Troianu SA, Cetatea SA, CEZ Vânzare, GIVI Serv SRL. Grâul este achiziționat de la producătorii locali.

1.7. PIAȚA PRODUSELOR DE PANIFICAȚIE

Produsele obținute din prelucrarea cerealelor au fost considerate întotdeauna componente esențiale ale unei alimentații echilibrate datorită:

compoziției lor chimice;

posibilităților variate de prelucrare

accesibilității în asimilare

Aceste produse asigură zilnic organismului uman circa 45% din totalul proteinelor, 65% din totalul caloriilor și un aport însemnat de glucide, vitamine (mai ales B1, B2, B3, PP, E), săruri minerale ( P,K,Mg).

Valoarea nutritivă a produselor de morărit și panificație este determinată de :

structura și compoziția chimică a bobului cerealier ( de grâu, porumb, orez, secară, orz , ovăz);

modul de obținere a acestor produse, care prezintă particularități de la o grupă la alta și chiar de la un sortiment la altul.

Consumatorul român a sesizat beneficiile pe care i le aduce consumul rațional de pâine, astfel încât specialiștii estimează că piața internă de morărit și panificație va atinge în anii următori două miliarde de euro în creștere cu 20% față de 2010. Această creștere este estimată luând în calcul și trendul mondial de scădere a consumului și creșterea prețurilor pe piața pâinii. Cu toate acestea, piața pâinii din România va crește, ca valoare, cu aproape 20% de la 1 la 1,2 miliarde euro, dar va scădea în ceea ce privește consumul, cu până la 5%. Anul trecut, în România s-au produs 2,5 milioane de tone de pâine.

Deși consumul total al produselor din cereale a scăzut cu 0,2%, pe piața din România s-a înregistrat o creștere a cererii de produse de patiserie, cu 12% mai mult comparativ cu anul trecut. Această creștere este datorată în principal ritmului susținut de investiții, multe dintre acestea finanțate prin fonduri europene.

Panificația a intrat într-un puternic proces de segmentare, în care specialitățile și pâinea tradițională se luptă din ce în ce mai aprig pe coșul zilnic al românilor.

Ponderea în prezent este covârșitoare pentru pâinea clasică, de peste 90% din consum, însă se poate observa în piață o creștere puternică a consumului de preparate în genul pâinii feliate, a baghetelor, pâinii cu semințe, etc. Pe viitor, pornind și de la experiența europeană, este de așteptat ca ponderea pâinii feliate să crească, iar pâinea tradițională să își reducă ponderea în consum. Urmând acest trend, principalii producători de pâine din România au trecut deja la dezvoltarea puternică a producției de produse premium, de la pâinea feliată la cea cu minerale, fără E-uri și cu aport caloric redus.

Românii consumă în prezent în proporție de 70% pâine albă și 30% pâine neagră. Însă, în ultimii doi ani, se constată o creștere de peste 30% a vânzărilor de pâine ambalată și feliată, a specialităților de pâine integrală, graham, secară, a celei cu adaos de semințe, germeni de grâu și semințe.

Principalii concurenți pe piața locală și cota de piață deținută (local sau regional)

Produsele și serviciile oferite de SC Spicul SA, respectiv pâinea și produsele de panificație se adresează populației municipiului Roșiorii de Vede și zonei adiacente -circa 20 de localități rurale. Circa 80% din producția de pâine și alte produse de panificație este comercializată prin magazinele proprii de desfacere cu amănuntul, restul de 20% fiind distribuită către populație prin intermediul firmelor cu capital privat sau la consumuri colective (spital, cantină de ajutor, școli).

Principalul concurent pe piața locală este SC INTERAGRO SA, care deține o pondere de aproximativ 10 % din capacitatea de absorție a pieței în special din municipiul Roșiorii de Vede. O pondere de 15% o dețin firme din afara orașului , dar care desfac produse de panificație prin firme private din oraș. Rezultă că, SC SPICUL SA, deține o pondere de aproximativ 75% din piața locală.

1.9. Numărul mediu al persoanelor care cumpără din brutărie

Vadul comercial este extrem de important pentru comerțul specializat. Brutăriile sunt amplasate în general în zonele cu trafic intens: școli (copiii sunt consumatori fideli de produse de patiserie, iar pentru aceștia este necesară lansarea lunară de produse noi), în zona bisericilor, a piețelor agroalimentare, stațiilor de autobuz sau a complexelor comerciale. Locațiile clienților SC Spicul SA au fost alese astfel încât expunerea și traficul mediu de clienți să îi permită fiecarui magazin să se susțină singur din punct de vedere financiar. Compania SC Spicul SA caută permanent să își fidelizeze cumparătorii. În cadrul magazinului propriu în care se comercializează pâinea sunt și promoții permanente, fac expunere la raft, semnalizează produsele în vitrină și tipăresc lunar flyere promoționale. Numărul mediu al persoanelor care cumpără din brutărie se încadrează între 100 și 300 zilnic.

1.10. Misiunea societății S.C. Spicul S.A.

Fondată în 1993, societatea S.C. Spicul S.A. a devenit astăzi cel mai important producător de produse de panificație de pe piața locală și unul dintre cei mai importanți de pe piața regională.

De aceea, misiunea societății este de a-și păstra poziția de lider pe piață, de a oferi produsele cu cel mai bun raport calitate – preț, care să satisfacă nevoile tuturor segmentelor de consumatori de produse de panificație la cele mai bune prețuri.

Capitolul II: Analiza principalelor rezultate financiare ale societății SC Spicul SA

“Dacă bilanțul exprimă starea patrimonială la care s-a ajuns la încheierea exercițiului, atunci contul de rezultate exprimă cum s-a ajuns la respectiva stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri și cheltuieli care au marcat traiectoria evoluției întreprinderii, de la începutul până la sfârșitul exercițiului.”

Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de întreprindere în cursul exercițiului:

consumuri de materii prime (cumpărări + stoc inițial – stoc final),

cheltuieli de personal (salarii + cheltuieli sociale),

amortizări și provizioane calculate în cursul exercițiului,

valoarea contabilă a elementelor de activ cedate, distruse sau dispărute etc.

În cadrul cheltuielilor ce determină rezultatul exercițiului se cuprind amortizările și provizioanele constituite, ce sunt grupate în funcție de natura cheltuielilor ( financiare, de exploatare, excepționale).

Amortizarea reprezintă o cheltuială nemonetară, neplătibilă și face parte din cheltuielile de exploatare, în timp ce, provizioanele, reprezintă acele cheltuieli ce apar la o societate pentru anumite cazuri, cum ar fi: acoperirea unor riscuri și cheltuieli, deprecierea stocurilor și a producției în curs de execuție, diminuând rezultatul exercițiului fără consecințe asupra trezoreriei.

Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogățire legală a întreprinderii legate sau nu de activitatea sa normală sau curentă. “În cadrul veniturilor se cuprind sumele sau valorile încasate sau de încasat din:

livrări de bunuri, executare de lucrări, prestări de servicii;

executarea unor obligații legale sau contractuale din partea terților;

venituri excepționale care nu sunt legate de activitatea curentă.

Pentru a crea o imagine asupra structurii veniturilor și cheltuielilor precum și a rezultatelor întreprinderii în figura 2.1. se prezintă succint situația contului de profit și pierdere.

Fig. 2.1. Structura contului de profit și pierdere

( 1 ) diferențele nefavorabile dintre valoarea contabilă a titlurilor de plasament și prețul de cesiune.

( 2 ) dividende aferente titlurilor de participare, dividende aferente titlurilor imobilizate ale activității de portofoliu și alte imobilizări financiare, dobânzi aferente creanțelor imobilizate;

( 3 ) venituri nete rezultate din vânzarea titlurilor de plasament, respectiv diferența favorabilă dintre valoarea contabilă a titlurilor de plasament și prețul de cesiune al acestora.”

Pe baza elementelor din contul de profit și pierdere putem aprecia performanțele întreprinderii evaluate prin soldurile intermediare de gestiune ( SIG) și a capacității de autofinanțare (CAF).

2.1. SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE ( SIG )

„Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activități permite degajarea unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune.”

Cu alte cuvinte, soldurile intermediare de gestiune sau marjele de acumulare sunt indicatori valorici care supuși analizei, oferă detalii asupra provenienței rezultatului exercițiului și asupra cauzelor care au generat rezultatul respectiv. Fiecare marjă de acumulare reflectă rezultatul gestiunii financiare, la treapta respectivă de acumulare după deducerea diferitelor categorii de cheltuieli (variabile, fixe, externe). În vederea calculării SIG trebuie să luăm în considerare următorii indicatori: marja comercială (MC), producția exercițiului (PE), cifra de afaceri (CA), valoarea adăugată (VA), excedentul brut al exploatării (EBE), rezultatul exploatării (RE), rezultatul curent (RC), rezultatul net al exercițiului (RNE).

În figura 2.2. voi prezenta tabloul soldurilor intermediare de gestiune:

Fig. 2.2. Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

„Soldurile intermediare de gestiune reprezintă de fapt paliere succesive în formarea rezultatului final. Construcția indicatorilor se realizează în cascadă (fig.2.3 ) pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului și marja comercială) și se încheie cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului). Soldurile intermediare de gestiune au ca principală caracteristică, pe aceea de a reprezenta, fiecare pe treapta sa de semnificație, marja de acumulare valorică până la acea treaptă.”

Activitate comercială Activitate industrială

Fig. 2.3. Cascada soldurilor intermediare de gestiune

2.1.1 MARJA COMERCIALĂ

Marja comercială (MC) sau adaosul commercial este principalul indicator de apreciere a performanțelor unei activități comerciale și reprezintă câștigul realizat sub formă de adaos rezultat din activitatea de comercializare a mărfurilor. Nivelul indicatorului reprezintă practic valoarea adaosului comercial rezultat în urma deducerii cheltuielilor privind mărfurile achiziționate din veniturile rezultate de pe urma vânzării acestora. Acest indicator „se calculează pentru întreprinderile cu activitate pur comercială sau pentru partea pur comercială a întreprinderilor cu activitate mixtă (industrială, comercială și prestări de servicii).”

Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor – Costul mărfurilor vândute

Realizarea marjei comerciale este esențială pentru întreprinderile comerciale deoarece condiționeză prosperitatea acestora din punct de vedere financiar, ea putând fi investigată și ca mărime relativă.

Tabelul nr.2.1.

Evoluția marjei comerciale

După cum se poate observa în tabelul de mai sus, marja comercială a avut o traiectorie descendentă, lucru datorat scăderii rapide a veniturilor din vanzarea marfurilor, dar în același timp a scăzut și costul de cumpărare al acestora. În al doilea an de analiză, marja comercială a avut o scădere de 147 001 lei, ceea ce înseamnă 21%, față de primul an analizat, iar în anul 2010 a înregistrat o scădere de 76 143 lei față de anul 2009, iar în procente această scădere reprezintă 13,9%. Din analiza celor trei ani, se poate observa că deprecierea cea mai mică a marjei comerciale față de anul precedent a avut loc în anul 2010, când aceasta a scăzut doar cu 6,9%, față de traiectoria descendentă înregistrată de marja comercială în anul 2009 față de 2008.

Figura 2.4.

2.1.2 PRODUCȚIA EXERCIȚIULUI

Producția exercițiului (PE) “reflectă bunurile și serviciile realizate de o întreprindere industrială sau comercială în timpul unui exercițiu indiferent de destinația acestora: vânzare, stocare sau imobilizare.” Elementele componente ale producției exercițiului au caracter eterogen din punct de vedere al valorii la care sunt evaluate: unele sunt evaluate la preț de vânzare (producția vândută), altele la cost de producție (producția stocată și imobilizată).

Producția exercițiului = Producția vândută + Producția stocată + Producția imobilizată

Tabelul nr.2.2.

Nivelul și evoluția producției exercițiului

Din tabel se poate observa că producția vândută înregistrează o scădere în perioada analizată, ceea ce conduce la scăderea producției exercițiului. De asemenea, și producția stocată se află pe o axă descendentă, influențând la rândul ei rezultatul exercițiului. În anul 2009, producția exercițiului a înregistrat o scădere de 524 203 lei, ceea ce în procente reprezintă 7% față de primul an analizat. În ceea ce privește evoluția sa în anul 2010, aceasta își păstrază traiectoria descendentă, înregistrând o scădere de 247 676 lei, adică 3,6% față de anul precedent.

Tabelul nr.2.3.

Structura producției exercițiului

Se poate observa că ponderea majoritară în cadrul producției exercițiului este deținută de către producția stocată. Aceasta are totuși o ușoară tendință de depreciere în cadrul perioadei analizate. Firma nu deține producție imobilizată, iar ponderea producției stocate este mai redusă în totalul producției exercițiului. Creșterea stocurilor constituie un semnal de alarmă în cazul scăderii vânzărilor, ceea ce impune urmărirea atentă a dinamicii acestora.

Figura 2.5.

2.1.3 CIFRA DE AFACERI

Deoarece marja comercială și producția exercițiului sunt concept central în calculul soldurilor intermediare de gestiune, diferențierea se va face de indicatorul cifră de afaceri.

Cifra de afaceri (CA) nu este un sold intermediar de gestiune, ci un post al contului de profit și pierdere. Ea reprezintă un indicator global al vânzărilor rezultat din activitatea de distribuție și cea de producție (obținut prin însumarea vânzărilor de mărfuri și a producției vândute).

Cifra de afaceri = Venituri din vânzarea mărfurilor + Producția vândută

Tabelul nr.2.4.

Analiza nivelului cifrei de afaceri

Cifra de afaceri înregistrază valori favorabile și destul de ridicate, nivelul său permițând acoperirea cheltuielilor de exploatare și obținerea profitului. Dar putem observa o tendință de scădere a acesteia pe parcursul celor trei ani analizați, fapt care se poate repercuta în mod nefavorabil în activitatea viitoare a întreprinderii (poate influența în mod negativ realizarea normal a obiectului de activitate. Această depreciere a valorii cifrei de afaceri poate fi observată înca din al doilea an de analiză, când aceasta a înregistrat o scădere de 1 320 897 lei, reprezentând 16% în mărimi procentuale. În anul 2010, valoarea cifrei de afaceri a continuat să scadă, înregistrând o diminuare de 508 408 lei, adică 7,3% față de 2009, dar această scădere este semnificativ mai mica față de cea înregistrată în anul 2009.

Figura 2.6.

2.1.4 VALOAREA ADĂUGATĂ

Valoarea adăugată (VA) este primul sold intermediar de gestiune și “exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a forței de muncă și capitalului, peste valoarea bunurilor si serviciilor provenind de la terți, în cadrul activității curente a întreprinderii.” De asemenea, valoarea adăugată este și un indicator de perfomanță în măsura în care permite să se aprecieze eficacitatea întreprinderii pentru o activitate dată, iar pe de altă parte, este un indicator al gradului de integritate economică dacă avem în vedere aportul exterior de consumuri materiale și energetice.

Consumul de la terți însumează cheltuielile cu materiile prime și materialele consumabile, alte cheltuieli materiale, externe și nu în ultimul rând, cheltuielile privind prestațiile externe. Eficiența informațiilor furnizate de noțiunea de valoare adăugată se conturează pe o interpretare prudentă a acestui indicator. De exemplu, o creștere a valorii adăugate nu reprezintă neapărat un semn de prosperitate pentru întreprindere.

Valoarea adăugată = Marja comercială + Producția exercițiului – Consumul de la terți

Consumul de la terți = Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile + Alte cheltuieli materiale + Alte cheltuieli externe + Cheltuieli privind prestatiile externe

Analiza valorii adăugate prezintă interes pentru orice întreprindere, indiferent de domeniul de activitate, deoarece permite evaluarea performanțelor, a eficienței folosirii factorilor de producție, a politicii comerciale.

În continuare voi prezenta structura valorii adăugate sub forma unui tablou, ce obligă întreprinderea producătoare să separare costurile de producție în costuri externe (CE) și costuri interne (CI) sau costuri adăugate. Această structură a producției permite determinarea:

unei marje asupra costului de producție;

unui cost adăugat;

unei valori adăugate prin adunarea la marjă a costului intern (adăugat).

Fig. 2.7. Structura valorii adăugate

Tabelul nr.2.5.

Analiza valorii adăugate

În urma analizei valorii adăugate am constatat faptul că aceasta a avut o creștere în anul 2009 de 11 402 lei, în mărimi procentuale reprezentând 0,4%. Această creștere se datorează scăderii consumului de la terți, dar nu este reprezentativă pentru prosperitatea firmei. Faptul acesta este evidențiat de scăderea valorii adăugate în anul 2010 cu 332 028 lei, adică cu 11,6%, față de anul precedent.

Figura 2.8.

2.1.5 EXCEDENTUL BRUT AL EXPLOATĂRII

Excedentul brut al exploatării (EBE) este primul indicator din categoria celor care exprimă profitabilitatea. Acest rezultat are trei destinații majore:

regenerarea capitalului fix (amortizări) și prevenirea riscurilor viitoare (provizioane);

retribuirea capitalului (propriu sau împrumutat);

retribuirea statului prin impozite directe (impozitul pe profit).

Cu alte cuvinte, “excedentul brut de exploatare, măsoară resursa obținută de întreprindere din activitatea de exploatare independent de aspectele financiare, imobiliare sau comerciale.”

Acest indicator reflectă performanțele tehnice și comerciale ale întreprinderii, adică performanțele care derivă din ciclul de exploatare. Acesta este un sold calculat independent de politica financiară a întreprinderii (deoarece nu ține seama de cheltuielile și veniturile financiare), de politica sa fiscală (pentru că nu ia în calcul impozitul pe profit), de elementele excepționale și de politica întreprinderii în materie de amortizare (amortizarea și provizioanele sunt considerate cheltuieli calculate, dar neplătite; aceste sume, până la utilizarea lor, se găsesc sub formă de acumulări la dispoziția întreprinderii).

EBE = VA + Subvenții pentru exploatare – Cheltuieli totale cu personalul – Impozite, taxe și vărsăminte asimilate

Tabelul nr.2.6.

Nivelul și evoluția excedentului brut al exploatării

Pentru perioada analizată, observăm că EBE începând cu anul al doilea de analiză înregistrează o scădere bruscă, în 2009 cu 242 985 lei, adică cu 22% față de anul precedent, iar în 2010 cu 232 504 lei, reprezentând 27% față de 2009, ceea ce reflectă o scădere a capacității de finanțare a investițiilor din exploatare, precum și renumerarea slabă a capitalurilor investite, cu efecte negative aupra activității viitoare a firmei.

Figura 2.9.

2.1.6 REZULTATUL EXPLOATĂRII

Rezultatul exploatării (RE) poate fi profit sau pierdere și măsoară performanța industrială și comercială a întreprinderii, fiind independent de politica financiară și fiscală, dar ține cont de amorizare și provizioane; se determină după relația:

Rezultatul exploatării = EBE + ( Venituri sau reluări din provizioane pentru explotare + Alte venituri din exploatare) – ( Cheltuieli cu amortizările și provizioanele pentru exploatare + Alte cheltuieli pentru exploatare)

Tabelul nr.2.7.

Analiza evoluției și nivelului rezultatului exploatării

Rezultatul exploatării înregistrează o scădere foarte importantă comparată de la un an la altul în cei trei ani analizați. În anul 2009 a înregistrat o scădere de 224 936 lei, ceea ce reprezintă 27% față de anul precedent. Aceast trend se continuă și în 2010 când înregistrează o scădere de 24 878 lei, adică 4% față de 2009. Dacă tendința de scădere se va menține constantă, atunci acest lucru va avea repercursiuni negative asupra situației financiare a firmei având ca efect diminuarea eficienței acesteia.

Figura 2.10

2.1.7 REZULTATUL CURENT

Rezultatul curent (RC) reprezintă rezultatul tuturor operațiunilor curente, obișnuite ale firmei, fiind determinat atât de rezultatul exploatării cât și de cel al activității financiare. Acesta nu este influențat de elementele extraordinare, astfel permite analiza dinamicii rezultatelor curente ale întreprinderii pe mai multe exerciții financiare.

Matricea privind analiza rezultatului curent (fig. 2.11.) pune în evidență nouă situații :

Fig. 2.11. Matricea pentru analiza rezultatului curent

Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

Tabelul nr.2.8.

Analiza evoluției și nivelului rezultatului curent

Analiza datelor prezentate în tabelul de mai sus pune în evidență faptul că întreprinderea în cei trei ani urmăriți, a înregistrat profit. În primul an analizat, rezultatul curent a înregistrat o scădere de 235 299 lei, în procente reprezentând 24%, față de anul 2009. Dar în 2010 avem o creștere a acestui rezultat de 50 092 lei, reprezentând 7%. Creșterea rezultatului curent în anul 2010 față de anul 2009 a avut drept cauză creșterea accentuată a veniturilor financiare cu aproximativ 56%, ceea ce a influențat în mod pozitiv și în sens favorabil activitatea întreprinderii.

Figura 2.12.

2.1.8 REZULTATUL NET AL EXERCIȚIULUI

Rezultatul net al exercițiului (RNE) reprezintă profitul net sau pierderea netă cu care se încheie o perioadă de activitate a întrepinderii ( de regulă această perioadă este de 1 an). Rezultatul exercițiului permite evaluarea efectelor activității desfășurate asupra întreprinderii.

Atunci când rezultatul exercițiului îmbracă forma profitului, el semnalează o amplificare a acumulării înțeleasă ca o posibilitate de reconstituire a capitalurilor angajate. În cazul în care, rezultatul exercițiului exprimă o pierdere, acesta indică faptul că resursele angajate nu pot fi decât parțial reconstituite, evidențiind o diminuare a posibilității de a reproduce capitalul avansat în cursul exercițiului.

Rezultatul net al exercițiului = Rezultatul curent + Venituri excepționale – Cheltuieli excepționale – Impozitul pe profit

Tabelul nr.2.9.

Nivelul rezultatului net al exercițiului

Pe întreaga perioadă analizată, întreprinderea a desfășurat o activitate profitabilă, înregistrând profit la sfârșitul fiecărui an financiar. Un rezultat net pozitiv al exercițiului se datorează unui nivel mai ridicat al veniturilor totale comparativ cu cheltuielile totale. Evoluția rezultatului net este una crescătoare doar în 2010, în anul 2009 având însă o evoluție descrescătoare, valoarea indicatorului în 2009 scăzând cu 194 257 lei, reprezentând 22,7% comparativ cu anul precedent. În 2010 creșterea a fost de 48 200 lei, adică 7,3%, față de anul precedent.

Figura 2.13.

2.2 CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE (CAF)

Capacitatea de autofinanțare măsoară aptitudinea unei întreprinderi de a degaja, prin activitatea pe care o derulează, resurse interne de finanțare. Aceste resurse interne sunt considerate cele mai sigure și de cele mai multe ori, cele mai ieftine surse de finanțare a nevoilor viitoare ale întreprinderii.

Capacitatea de autofinanțare (Caf) este un surplus monetar global rezultat din confruntarea veniturilor care asigură încasări cu cheltuielile ce generează plăți din întreaga activitate a firmei în decursul unui exercițiu financiar. Reprezintă lichiditățile potențiale generate de întreaga activitate pe perioada exercițiului, care rămân la dispoziția firmei și care pot fi folosite pentru autofinațare.

Nivelul absolut al capacității de autofinanțare măsoară acel volum de resurse financiare proprii, care se acumulează la sfârșitul unui exercițiu financiar, la dispoziția întreprinderii și a proprietarilor acesteia.

Nivelul absolut al capacității de autofinanțare depinde de următorii factori:

politica de amortizări și provizioane promovată de întreprindere

nivelul general de profitabilitate al întreprinderii reflectat prin nivelul rezultatului net

CAF se poate calcula prin două metode și anume: metoda deductivă sau prin metoda adițională.

1). Metoda deductivă presupune calcularea CAF ca fiind diferența între veniturile încasabile și cheltuielile plătibile. Se reține ca punct de pornire EBE la care se adaugă toate veniturile succesibile de a fi încasate și se scad toate cheltuielile succesibile de a fi plătite.

2) Metoda adițională: are meritul de a pune în evidență elementele contabile care nu generează fluxuri monetare. În acest caz se pornește de la rezultatul net al exercițiului, la care se adaugă cheltuielile calculate (amortizări și provizioane), neplătibile la o anumită scadență și se scad veniturile calculate (reluări asupra provizioanelor).

Indiferent de modul de calcul, CAF este un indicator ce reflectă performanțele întreprinderii, reflectând capacitatea acesteia de a degaja resurse interne de finanțare din propria activitate.

Fig. 2.14. Determinarea capacității de autofinanțare

Tabelul nr.2.10.

Nivelul și evoluția CAF (metoda deductivă)

Capacitatea de autofinanțare a înregistrat o scădere în mărimi absolute în 2009 față de 2008 de 212 306 lei. În perioada următoare, adică 2009-2010 capacitatea de autofinanțare a înregistrat tot o scădere de 159 426 lei, ceea ce semnifică faptul că firma dispune de lichidități potențiale ce pot fi utilizate pentru autofinanțare mult mai reduse.

Figura 2.15.

Tabelul nr.2.11.

Nivelul și evoluția CAF (metoda adițională)

După cum putem observa, în anul 2009 capacitatea de autofinanțare a înregistrat o scădere 19,2%, iar în următorul an, trendul descrescător continuă, în 2010 reducându-se cu 17,8% față de anul 2009. Capacitatea de autofinanțare păstrează în mare cam aceeași tendință ca și excedentul brut din exploatare.

Capilolul III: Diagnosticul financiar prin sistemul de rate

“Ratele de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate (profit sau pierdere) și un indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de afaceri netă, resurse consumate) sau un stoc (capital propriu, active totale).”

Ratele rentabilității se încadrează printre cei mai importanți indicatori ce apreciază eficiența generală a activității unei întreprinderi, deoarece reflectă rezultatele obținute ca urmare a trecerii prin toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și desfacere. “În ansamblul indicatorilor economico-financiari ratele rentabilității se situează printre cei mai sintetici indicatori de eficiență ai activității întreprinderii.”

Aceste rate iau forma unor rapoarte semnificative între două elemente comparabile, legate între ele printr-o relație cauză – efect.

Ratele se pot exprima printr-un număr, printr-un procent sau printr-un număr de zile (durata). Sistemul de rate financiare urmarește trei dimensiuni:

rentabilitatea

lichiditatea

îndatorarea

Ratele de rentabilitate

Măsurarea rentabilității este dată de un sistem de rate explicative, de eficiență, ce se determină ca raport între efectele economico-financiare obținute ( soldurile intermediare de gestiune) și eforturile depuse pentru obținerea lor ( activul economic, capitalul investit, capitalul economic,etc).

Exista trei tipuri de rate de rentabilitate:

1.rate de rentabilitate comercială

2.rate de rentabilitate economică

3.rate de rentabilitate financiară

3.1.1. Rate de rentabilitate comercială

Ratele marjelor beneficiare sau ratele de rentabilitate comercială apreciază randamentul activității întreprinderii la formarea rezultatului final, fiind determinate ca raport între marjele de acumulare și cifra de afaceri sau valoare adaugată.

Pentru această categorie punem în evidență următoarele rate de rentabilitate comercială:

Rata marjei comerciale (Rata MC) este utilizată în mod special pentru întreprinderile din

sfera comercială sau pentru partea comercială din cadrul societăților cu activitate mixtă. Această rată evidențiază strategia comercială a întreprinderii analizate.

Tabelul nr.3.1.

Nivelul și evoluția ratei marjei comerciale

Rata marjei comerciale în al doilea an de analiză prezintă o scădere de 0,39%, ceea ce reprezintă faptul că la nivelul întreprinderii cheltuielile generale sunt riguroase, recurgând la forme de distribure a mărfurilor ce permit reducerea costurilor privind personalul și economii la nivelul cheltuielilor cu transportul și stocajul acestora. În anul 2010, aceasta se situează pe o axă ascendentă, reprezentând o creștere cu 1,78% fața de anul anterior. Această creștere s-a datorat promovării unei politici de prețuri înalte.

Rata marjei brute de exploatare sau rata EBE, (Rata EBE) măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare ce este independent de politica financiară, politica de investiții și indică capacitatea activității de exploatare de a degaja profit.

Tabelul nr.3.2.

Nivelul și evoluția ratei marjei brute de exploatare

Rata marjei brute se plasează pe o axă descendentă în ceea ce privește evoluția sa în cei trei ani de analiză. Această scădere a fost influențată de evoluția descendentă atât a cifrei de afaceri cât și a excedentului brut de exploatare. Faptul că acești indicatori au înregistrat valori mai reduse în ultimii doi ani se reflectă în scăderea ratei marjei brute de exploatare, aceasta scăzând în 2009 cu 1% față de 2008, iar în 2010 cu 2,65% față de anul precedent.

Rata marjei nete exprimă capacitatea întreprinderii de a realiza profit și de a rezista concurenței.

Tabelul nr.3.3.

Nivelul și evoluția ratei marjei nete

Acestă rată a marjei nete prezintă o evoluție oscilantă. În anul 2009 a scăzut cu 0,83% față de 2008. Scăderea s-a datorat diminuarii rezultatului net al exercițiului. Cu toate acestea, în anul 2010, valoarea ratei marjei nete înregistrază o creștere de 1,5% față de anul anterior, creștere datorată în mare parte valorii mai ridicate a rezultatului net al exercițiului și scăderii cifrei de afacei.

Rata marjei nete de exploatare sau rata privind rentabilitatea exploatării pune în evidență eficiența activității de exploatare sub toate aspectele: industrial, administrativ și comercial.

Tabelul nr.3.4.

Nivelul și evoluția ratei marjei nete de exploatare

Rata marjei nete de exploatare asemeni ratei marjei nete, prezintă o traiectorie oscilantă. Dacă în 2009 aceasta înregistrază o scădere de 1,32%, în anul 2010, valoarea acesteia crește cu 0,31% . Aceste valori sunt influențate de rezultatul exploatării, care este la rândul său influențat de amortismente și de provizioane.

Rata marjei brute de autofinanțare măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura dezvoltarea și/sau renumerarea acționarilor săi.

Tabelul nr.3.5.

Nivelul și evoluția ratei marjei brute de autofinanțare

Rata marjei brute de autofinanțare prezintă valori scăzute, dar pozitive în toți cei trei ani analizați. Aceasta scade în 2009 cu 0,51% față de 2008, iar în ultimul an cu 1,46% față de anul anterior. Înregistrand totuși valori ridicate, întreprinderea dispune de resurse pentru a se dezvolta și pentru a-și putea renumera acționarii.

Rata marjei asupra valorii adăugate măsoară rezultatul brut de care dispune întreprinderea după deducerea cheltuielilor de exploatare pentru 100 lei bogăție creată.

Tabelul nr.3.6.

Nivelul și evoluția ratei marjei asupra valorii adăugate

Evoluția ratei marjei asupra valorii adăugate este una descendentă pe parcusul perioadei analizate. În 2009 prezintă o scădere de 8,65% față de primul an analizat, iar în 2010 o diminuare de 5,33% față de anul precedent. Aceasta scădere s-a datorat atât diminuarii excedentului brut de exploatare, cât și a scăderii valorii adăugate.

3.1.2. Rate de rentabilitate economică

Ca definiție, “rata rentabilității economice reflectă raportul dintre un rezultat economic și mijloacele economice angajate pentru obținerea acestuia.”

Ratele de rentabilitate economică analizează profitabilitatea capitalurilor angajate de întreprindere în cadrul exercițiului, folosite pentru creșterea averii proprietarilor și renumerarea “furnizorilor” de capitaluri. Rentabilitatea economică nu ține seama de modalitatea de procurare a capitalurilor (împrumutate sau proprii), fiind independentă de politica de finanțare promovată de întreprindere.

Rata rentabilității economice (Re) vizează eficiența capitalul economic alocat activității productive a întreprinderii și se exprimă prin raportul:

Capitalul economic poate fi brut sau net și din această cauză rezultatul generat de acest capital poate fi, de asemenea, brut sau net. Pe baza acestor rezultate, precum și a capitalului economic brut și net se determină două rate de rentabilitate economică:

Tabelul nr. 3.7.

Nivelul și evoluția ratelor de rentabilitate economică

Ratele de rentabilitate economică se plasează pe o axă descendentă în ceea ce privește evoluția lor în cei trei ani de analiză. Această scădere se datorează diminuării valorilor indicatorilor ce le compun. În literatura de specialitate, rentabilitatea economică se consideră corespunzătoare dacă este mai mare de 25%, dar în cazul analizat, aceasta prezintă valori sub cea recomandată. Acest fapt va avea consecințe în viitor deoarece întreprinderea nu își va putea reînnoi capitalurile angajate prin excedentul sau brut de exploatare.

3.1.3. Ratele de rentabilitate financiară

“Rata rentabilității financiare, cunoscută în teoria internațională sub denumirea de „return on equity”, permite aprecierea eficienței investițiilor de capital ale acționarilor și oportunitatea

menținerii acestora, calculându-se ca raport între rezultatul net al exercițiului financiar și capitalul propriu.”

Ratele de rentabilitate financiară măsoară plasamanetul financiar pe care acționarii l-au facut prin cumpărarea acțiunilor întreprinderii. Rentabilitatea financiară renumerează acționarii întreprinderii fie prin acordarea de dividende, fie sub forma majorării rezervelor, care rezprezintă o creștere a averii proprietarilor și implicit o creștere a valorii intrinsece a acțiunii.

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderilor de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.

În funcție de indicatorii utilizați la numărătorul raportului, rentabilitatea financiară a unei societăți pe acțiuni poate fi exprimată astfel:

Tabelul nr. 3.8.

Nivelul și evoluția ratelor de rentabilitate financiară

În toți anii analizați mai sus, se poate observa că există o rentabilitate financiară, chiar dacă valorile acesteia nu sunt foarte mari. Rentabilitatea financiară prezintă de asemenea o traiectorie descendentă, valorile sale diminuându-se. Doar în anul 2010 se poate observa o îmbunătățire, dar nu este semnificativă ca rezultat. Factorii ce au influențat scăderea rentabilității financiare sunt: valorile diminuate ale rezultatului net, ale rezultatului curent înainte de impozitare și ale dividendelor.

Ratele de lichiditate

Ratele de lichiditate sau de trezorerie măsoară capacitatea de plată a întrepinderii, respectiv, solvabilitatea pe termen scurt. Totodată, caracterizând capacitatea de plată a societății, ratele de lichiditate pun în evidență și posibilitatea întreprinderii de a accesa credite de trezorerie.

Sistemul de rate de lichiditate curpinde:

Rata lichidității generale

Rata lichidității reduse

Rata lichidității imediate

3.2.1. Rata lichidității generale

Rata lichidității generale (RLG) “reflectă măsura în care activele circulante se transformă într-un timp scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile.”

Tabelul nr.3.9.

Nivelul și evoluția ratei lichidității generale

Din datele prezentate în tabelul de mai sus , se poate observa că rata lichidității generale înregistrează o mărime supraunitară în toți anii analizați. Această valoare a ratei dovedește că, pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. Datorită faptului că raportul are o valoare mai mare ca 1, constituie pentru bancă un grad de siguranță pentru acordarea unor noi împrumuturi, iar întreprinderea este pusă la adapost de o insuficiență de trezorerie care ar putea fi provocată de rambursarea datoriilor la cererea creanțierilor.

3.2.2. Rata lichidității reduse

Rata lichidității reduse (RLR) exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.

Tabelul nr.3.10.

Nivelul și evoluția ratei lichidității reduse

În urma datelor prezentate în tabelul de mai sus, putem observa că, rata lichidității reduse are valori supraunitare pe tot parcursul perioadei analizate. Acest lucru evidențiază faptul că stocurile nu sunt finanțate prin datorii pe termen scurt. În literatura de specialitate se consideră o situație optimă în ceea ce privește solvabilitatea parțial, o rată cuprinsă între 0,8 și 1.

3.2.3. Rata lichidității imediate

Rata lichidității imediate (RLI) cunoscută și sub denumirea de “rată rapidă” caracterizează capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, ținând cont de disponibilitățile existente.

Tabelul nr.3.11.

Nivelul și evoluția ratei lichidității imediate

Rata lichidității imediate prezintă valori destul de ridicate pe tot parcursul perioadei analizate. “Teoria economică apreciază corespunzătoare o rată a lichidității imediate mai mare decât 0,3.” Aceste valori relevă faptul că întrepinderea își poate menține capacitatea de plată ca rezultat al activității complexe desfășurate în sectoarele de aprovizionare, producție, comercializare, economice și financiare, care să asigure un circuit normal al capitalurilor.

“Solvabilitatea este generată de o activitate eficientă, iar lipsa capacității de plată și a lichidității poate avea un caracter temporar, dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate generală.”

Gradul în care întreprinderea face față datoriilor totale este dat de rata solvabilității pe termen lung (RSTL), exprimată prin raportul:

Tabelul nr.3.12.

Nivelul și evoluția ratei solvabilității pe termen lung

Rezultatele obținute în urma calculării ratei solvabilității pe termen lung, dovedește faptul că întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile imeditate și îndepartate, față de terți. Întreprinderea poate fi solvabilă chiar dacă, la un moment dat, nu prezintă capacitate de plată din lipsă de lichiditate. Solvabilitatea este generată de o activitate eficientă, iar lipsa lichidității și a capacității de plata poate fi doar temporară, dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate generală.

3.3. Ratele de îndatorare

Prin analiza acestor rate se caracterizează situația îndatorării întreprinderii în raport cu resursele acesteia, precum și sursele de finanțare rezultate din activitatea întreprinderii.

Se pot stabili următoarele rate de îndatorare:

Coeficientul total de îndatorare sau “rata levierului”

Rata datoriilor financiare

Rata independenței financiare

3.3.1 Coeficientul total de îndatorare

Coeficientul total de îndatorare sau “rata levierului” ( L ) măsoară gradul în care capitalurile proprii asigură finanțarea activității întreprinderii.

Tabelul nr.3.13.

Nivelul și evoluția ratei levierului

Rata levierului prezintă valori subunitare în perioada analizată, având o traiectorie oscilantă de la o diminuare a valorii ei în anul 2009 față de 2008, la o creștere a acesteia în anul 2010. Cu toate acestea, levierul nu are o valoare mai mare decât unu, iar în acest caz, banca va acorda împrumuturi doar în condiții de garanție maximă.

3.3.2. Rata datoriilor financiare

Rata datoriilor financiare (RDF) exprimă gradul de îndatorare pe termen lung.

Tabelul nr.3.14.

Nivelul și evoluția ratei datoriilor financiare

Pe tot parcursul perioadei analizate, rata datoriilor financiare are o valoare constantă. Faptul că rezultatul raportului în toți cei trei ani are valoarea 0, ceea ce reprezintă o valoare mai mică de 0.5, cum este maximul recomandat în literatura de specialitate, rezultă că întreprinderea poate beneficia în continuare de credite bancare pe termen mediu și lung.

3.3.3. Rata independenței financiare

Rata independenței financiare (RIF), “complementară cu rata datoriilor financiare, măsoară ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente.”

Tabelul nr.3.15.

Nivelul și evoluția ratei independenței financiare

Rata independenței financiare prezintă valori pozitive și supraunitare pe tot parcursul celor trei ani de analiză. Ea este superioară valorii de 0,5, ceea ce îi oferă posibilitatea accesării unor credite pe termen lung și mediu.

Concluzii

În urma rezultatelor obținute în capitolele doi și trei, pot evidenția faptul că, întreprinderea, deși se situează pe o axă descendentă în ceea ce privește evoluția rezultatelor, obține la finele fiecărui ciclu de activitate rezultate pozitive și favorabile (profit).

În ceea ce privește evoluția rezultatelor indicatorilor ce compun soldurile intermediare de gestiune, pot spune că evoluția lor este una asemănătoare și anume: în anul 2009 se obțin valori mai scăzute decât în anul precedent, iar în 2010 se poate observa o ușoară îmbunătățire a acestor valori față de anul anterior de analiză. În urma calculelor efectuate am putut observa că întreprinderea obține rezultate pozitive și destul de favorabile având în vedere trendul actual al pieței și dispune de lichidități ce pot fi utilizate în viitor pentru a se autofinanța.

Ratele de rentabilitate evidențiate în capitolul trei, ne oferă informații privind efectele economico-financiare obținute ( soldurile intermediare de gestiune) și eforturile depuse pentru obținerea lor ( activul economic, capitalul investit, capitalul economic,etc).

Ratele de rentabilitate comercială ne oferă o apreciere a randamentului diferitelor stadii ale activității întreprinderii, ce contribuie la formarea rezultatului. Din analiza acestor rate, care, de asemenea, au cunoscut o decădere în decursul celor trei ani, evidențiez aplicarea unor cheltuieli generale riguroare în ceea ce privește metodele de distribuire ale mărfurilor, cât și reducerea cheltuielior privind personalul, stocajul, transportul.

Din analiza ratelor de rentabilitate economică, am observat că procentul obținut se încadrează într-un interval mai mic de 25%( valoare recomandată de literatura de specialitate ca fiind corespunzătoare) având consecințe în viitor cum ar fi incapabilitatea de reînnoire a capitalurilor angajate prin excedentul său brut de exploatare.

În ultima parte a capitolului trei am aflat că rata datoriilor financiare ale întreprinderii sunt zero, acest lucru favorizând accesul la creditele bancare pe termen mediu și lung. De asemena, societatea posedă capacitatea de a-și achita obligațiile bănești față de terți, putând fi solvabilă, chiar dacă nu dispune temporar de lichidități.

În urma analizei efectuate pe parcusul celor trei ani, se pot simți efectele nefavorabile ale crizei economice, ce s-au reflectat în diminuarea valorilor rezultatelor obținute de întreprindere. Cu toate aceste impedimente, firma a reușit să-și păstreze poziția pe piața, fiind în continuare lider la nivel local.

BIBILIOGRAFIE

1.Bătrâncea I, Bătrâncea L.M., Borlea S.N., Analiza financiară a entității economice, Editura. Risoprint, Cluj-Napoca, 2007;

2. Brăzeanu P., Boștinaru A., Prăjișteanu B., Diagnostic financiar, Instrumente de analiză financiară, Editura Economică, București, 2003

3. Dimitriu Caracotă M., Caracotă D., Evaluarea investițiilor de capital, Ed.

Fundației Pro, București, 2004

4. Feleagă N.,Sisteme contabile comparate, Editura Economică, București, 1999;

5. Gaskin T.,Indicatori financiari perfecți, Editura Național, București, 1998;

6. Georgescu N.,Analiza bilanțului contabil , Ed. Economică, București, 1999;

7. Gheorghiu Al., Analiză economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2004

8. Gitman L.J., Principles of Managerial Finance, 10th edition, Mc Graw Hill,

N.Y., 2009;

9. Helfert E.A., Tehnici de analiză financiară, Edition BMT Publishing House,București, 2006

10. Ilie V., Gestiunea financiară a intreprinderii, ASE, Biblioteca digitală;

11. Juravle V., Vintilă G., Fiscalitate, Editura ASE, Bucuresti, 2007;

12. Lezeu, D.N., Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii, Editura Economică, București,

2004;

13. Mărgulescu D. și colectiv, Diagnostic economico-financiar, Editura Romcart, București, 1994

14. Meșter C., Lezeu D., Analiza economico-financiară – studiu aplicativ, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2003

15. Mișu N., Finanțele întreprinderii, Editura ASE, București, 2008

16. Niculescu M., Diagnostic global strategic, Editura Economică, București, 1999;

17. Peste-Roire, La gestion financière, Edition D`Organisation, Paris 1989;

18. Pierre F., Valorisation d’entreprise et theorie financiere, Edition d’Organisation, Paris, 2004

19. Popa A.F., Popa N., Impozitele și taxele reglementate de Codul fiscal, Editura

Contaplus, 2008

20. Purcaru I., Matematici financiare, Editura Economică, București, 1999

21. Stancu I., Finanțe, Editura Economică, București, 1997

22.Stroe R., Gestiunea financiară a intreprinderii, Editura ASE, Biblioteca digitală;

23. Stroe R., Finanțe, ASE, Biblioteca digital

24. Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Analiză economico+ financiară, Editura Economică, București, 2004

25. Vintilă G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004

BIBILIOGRAFIE

1.Bătrâncea I, Bătrâncea L.M., Borlea S.N., Analiza financiară a entității economice, Editura. Risoprint, Cluj-Napoca, 2007;

2. Brăzeanu P., Boștinaru A., Prăjișteanu B., Diagnostic financiar, Instrumente de analiză financiară, Editura Economică, București, 2003

3. Dimitriu Caracotă M., Caracotă D., Evaluarea investițiilor de capital, Ed.

Fundației Pro, București, 2004

4. Feleagă N.,Sisteme contabile comparate, Editura Economică, București, 1999;

5. Gaskin T.,Indicatori financiari perfecți, Editura Național, București, 1998;

6. Georgescu N.,Analiza bilanțului contabil , Ed. Economică, București, 1999;

7. Gheorghiu Al., Analiză economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2004

8. Gitman L.J., Principles of Managerial Finance, 10th edition, Mc Graw Hill,

N.Y., 2009;

9. Helfert E.A., Tehnici de analiză financiară, Edition BMT Publishing House,București, 2006

10. Ilie V., Gestiunea financiară a intreprinderii, ASE, Biblioteca digitală;

11. Juravle V., Vintilă G., Fiscalitate, Editura ASE, Bucuresti, 2007;

12. Lezeu, D.N., Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii, Editura Economică, București,

2004;

13. Mărgulescu D. și colectiv, Diagnostic economico-financiar, Editura Romcart, București, 1994

14. Meșter C., Lezeu D., Analiza economico-financiară – studiu aplicativ, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2003

15. Mișu N., Finanțele întreprinderii, Editura ASE, București, 2008

16. Niculescu M., Diagnostic global strategic, Editura Economică, București, 1999;

17. Peste-Roire, La gestion financière, Edition D`Organisation, Paris 1989;

18. Pierre F., Valorisation d’entreprise et theorie financiere, Edition d’Organisation, Paris, 2004

19. Popa A.F., Popa N., Impozitele și taxele reglementate de Codul fiscal, Editura

Contaplus, 2008

20. Purcaru I., Matematici financiare, Editura Economică, București, 1999

21. Stancu I., Finanțe, Editura Economică, București, 1997

22.Stroe R., Gestiunea financiară a intreprinderii, Editura ASE, Biblioteca digitală;

23. Stroe R., Finanțe, ASE, Biblioteca digital

24. Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Analiză economico+ financiară, Editura Economică, București, 2004

25. Vintilă G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004