Diagnosticul Financiar la Imm Uri cu Ajutorul Contabilitatii

CUPRINS

INTRODUCERE

Rolul întreprinderilor mici și mijlocii, ca principali generatori ai locurilor de muncă în Uniunea Europeană, se confirmă mai mult ca oricând, în conjunctura actuală, marcată de efectele crizei și climatul economic instabil. Întreprinderile mici sunt considerate factorii-cheie pentru reluarea creșterii economice și, în mod deosebit, pentru reducerea efectelor negative ale crizei asupra ocupării în UE. Recunoscând importanța crucială a IMM în dezvoltarea economică, Uniunea Europeană a adoptat în 2008 inițiativa „Small Business Act”, prin care se conturează o agendă strategică menită să creeze un climat propice dezvoltării IMM și să permită potențarea energiilor antreprenoriale la nivel european. Accentul pe antreprenoriat și pe rolul IMM este continuat în strategia Europa 2020, prin care se dorește deschiderea corectă a pieței unice pentru micii antreprenori. În cazul României, se recunoaște importanța IMM, existând instrumente variate de sprijin, atât direct, prin fonduri naționale și europene, cât și indirect, prin conturarea unui cadru de reglementare favorabile ale crizei asupra ocupării în UE. În România IMM și-au menținut în mod constant o pondere semnificativă a numărului de angajați în totalul forței de muncă din sectorul de afaceri nonfinanciar, cu o valoare, situată anual în jurul a 60%. Analiza datelor privind numărul mediu de salariați din IMM la nivel național, pe clase de mărime și sectoare de activitate, evidențiază o serie de aspecte similare tendințelor din Uniunea Europeană, precum și unele particularități în cazul IMM românești. Pe fondul reducerii globale a PIB, în anul 2008, atât IMM, cât și întreprinderile mari din Europa s-au confruntat cu o scădere generală a cererii reflectată în diminuarea producției, cu efecte negative, asupra angajării. Impactul crizei asupra locurilor de muncă din IMM s-a manifestat mai puternic, în anul 2010, prin pierderea unui număr mare de locuri de muncă. Sectoarele cele mai afectate, atât în cazul IMM din UE cât și al celor românești au fost Comerțul, unde a continuat trendul involuțiilor instalate în perioada anterioară și Construcțiile, unde IMM au fost afectate în 2010. În Industria prelucrătoare, declinul forței de muncă din IMM a fost similar cu cel din întreprinderile mari. Performanța negativă a IMM, din perspectiva angajării, poate fi explicată și printr-o distribuție defavorabilă în sectoarele de activitate cele mai afectate de criza economică, așa cum sunt Construcțiile și Comerțul.

Importanța temei alese. Am ales această temă de cercetare pentru că o consider de o importanță deosebită, în perioada actuală profund afectată de criza economică resimțită în România în anii 2009-2014. Începând cu ultimul trimestru al anului 2008, criza financiară s-a propagat rapid și în țara noastră, în contextul unei economii mondiale tot mai globalizate, oprind evoluția ascendentă a creșterii economice Se poate spune că economia României se află în prezent într-un punct de răscruce după parcursul a două intervale de evoluție complet diferite, înainte și după integrarea în Uniunea Europeană. Cauzele care au determinat această situațiede crizăeconomică sunt puse pe seama unui complex de trei factori majori de influență: retragerea fluxurilor de capital străin; scăderea cererii interne de consum; contracția volumului de comerț exterior.

Această lucrare cuprinde o parte de noțiuni teoretice și anume

CapitoluI. Contabilitatea si diagnosticul financiar la IMM-uri, dezvoltând următorele puncte

conceptul de IMM :Evoluție,caracteristici, contabilitatea IMM-urilor, contabilitate simplificată, situațiile financiare specifice IMM-urilor, diagnosticul financiar al IMM-urilor.

Acest capitol cuprinde noțiuni teoretice despre I.M.M.-uri. În zilele noastre, a spune că IMM sunt principalul motor al unei dezvoltări economice echilibrate este o afirmație evidentă. Majoritatea țărilor, mai mult sau mai puțin dezvoltate, se bazează pe dinamismul și rezistența la risc a întreprinderilor private.

Noțiunile de IMM și de dezvoltare antreprenorială au fost introduse și însoțite de introducerea de politici economice pentru această categorie de firme, încă de la începutul anilor ’40.

Celălalt capitol este un studiu practic la o societate comercială aleasă de mine, exemplificând noțiunile de teorie din primul capitol, în final existând și câteva cuvinte cuprinzând concluziile noastre asupra acestora enunțate anterior.

Capitolul 2. Diagnosticul financiar la SC ALEGRIN SRL cu următoarele subpuncte:

Prezentarea S.C ALEGRIN SRL;

Înregistrari contabile la SC ALEGRIN SRL;

Situatiile financiare ale S.C ALEGRIN SRL în perioada 2012-2013;

Analiza principalilor indicatori financiari ai ALEGRIN SRL;

Concluzii si propuneri;

Metodologia cercetarii.

Procedeele metodice care se numesc astfel deoarece se folosesc în cadrul metodei tuturor știintelor inclusiv în contabilitate, analiză economică a firmei.

Dintre acestea cele mai importante se vor folosi în această lurare: observarea, înregistrarea, clasificarea, rationamentul inductiv și deductiv, analiza, sinteza și altele. Fiecare dintre aceste procedee au un conținut clar, redat chiar în denumirea lor și reprezintă trepte metodice care trebuiesc parcurse în procesul cunoașterii. În orice stiinta, procesul cunoasterii trebuie sa înceapă prin observarea fenomenelor care apoi sunt înregistrate într-un anumit mod, dupa aceasta fenomenele observate și înregistrate se clasifică după trăsături și însuțiri  caracteristice, pentru care se aleg criterii esențiale. Urmează rationamentul când pornind de la însușiri cunoscute, se ajunge la noi judecăți, ce privesc manifestarea fenomenelor cercetate. În continuare se procedeaza la analiza, adica la descompunerea fenomenelor în partile lor componente în scopul cunoasterii structurii interne si legilor care le guverneaza, ca apoi sa urmeze sinteza, adica reconstituirea fenomenului analizat, dar o reconstituire în cunoțtință de cauză.

Procedeele metodice sunt comune știintelor economice  și le vom folosi și aici. Dintre ele mai importante sunt:

documentația are pentru contabilitate o importanță deosebită, deoarece orice operație economică, pentru a putea fi înregistrată în contabilitate, trebuie consemnată într-un document de evidență, anume conceput și tipizat.

evaluarea reprezintă exprimarea operațiunilor economice în expresie banească, lucru obligatoriu pentru contabilitate și folosit destul de mult și în alte forme de evidență economică.

calculația care constă în folosirea unor determinări matematice pentru obținerea unor indici și indicatori folosiți de contabilitate și de alte științe economice.     

CAPITOLUL I. CONTABILITATEA ȘI DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL IMM-URIlLOR

Conceptul de IMM. Evoluție, caracteristici

Definiție. Conceptul de IMM. Din 2005, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sunt firme fără filiale, independente, cu un număr redus de angajați. Numărul de angajați variază de la o țară la alta, limita superioară pentru angajați fiind de 250 în cazul Uniunii Europene. Alte țări însă au ajustat această limită la 200 de angajați, în timp ce Statele Unite includ în categoria IMM firme care au puțin sub 500 de angajați. Aceeași definiție stabilește că firme mici sunt acelea care au puțin sub 50 de angajați în timp ce micro-întreprinderile au majoritatea 10 și, în anumite cazuri, 5 angajați. În linii mari, aceeași definiție este agreată și de United Nations Industrial Development Organization. Începând cu 1 ianuarie 2005, Comisia Europeană adaugă câteva caracteristici definiției IMM. Pentru că definirea IMM la nivel european a fost adaptată pentru a fi un instrument obiectiv în alocarea diverselor finanțări acestui sector cadrul Uniunii, în definirea IMM au fost incluse limitări financiare mai pronunțate: cifra de afaceri a întreprinderilor mijlocii (50-249 angajați) nu trebuie să depășească valoarea de 50 milioane euro; pentru întreprinderi mici (10-49 angajați) cifra de afaceri nu trebuie să depășească 10 milioane de euro în timp ce același indicator pentru micro întreprinderi (cu mai puțin de 10 angajați) nu trebuie să depășească cifra de afaceri de 2 milioane euro. IMM au o paletă largă de domenii în care își desfășoară activitatea, de la produse artizanale locale până la firme mici și sofisticate cu activitate internațională. Sunt o sursă importantă de inovare, deoarece produc bunuri în nișe de piață, având un grad de flexibilitate mai crescut decât companiile mari. Întăresc coeziunea economică prin conexiunile pe care le stabilesc cu întreprinderile mari și contribuie la formarea de capacități de producție sistemice. Aceste firme, cunoscute și sub denumirea generică de gazele pentru a se sublinia dinamica lor, cât și fragilitatea în dezvoltare, sunt și cele care contribuie semnificativ la stimularea creșterii economice.

Cadrul legislativ care guvernează sectorul IMM, este definit de o serie de acte normative:

Actele prezentate pot fi împărțite în două mari categorii:

1) acte cu caracter general, care reglementează mediul de afaceri în ansamblul său și care influențează IMM-urile,

Legea nr. 31/16.11.1990 republicată, actualizată, privind societățile comerciale

Codul Muncii

Codul Fiscal și Codul de procedură fiscală

2) acte specifice, care comunică sprijinul guvernamental pentru sectorul IMM și inițiază programe și măsuri în favoarea întreprinderilor de acest tip.

În România cadrul legislativ pentru sprijinirea IMM a fost înființat încă din 1993, prin Ordonanța Guvernului nr. 25/08.1993, privind stimularea întreprinderilor mici și mijlocii.

Legea nr. 609/06.11.2002 pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar pentru întreprinderi și spirit antreprenorial,

Legea nr. 346/14.7.2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestei legi, sunt considerate IMM acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții

a. au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250;

b. realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate.

Întreprinderile mici și mijlocii se clasifică, în funcție de numărul mediu anual de salariați și de cifra de afaceri anuală netă sau de activele totale pe care le dețin, în următoarele categorii:

a. microîntreprinderi

b. întreprinderi mici

Ordonanța de Urgență nr. 44/16.04.2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul nr. 791/12.06.2008 privind susținerea accesului IMM la servicii de instruire și consultanță.

În baza acestui cadru legislativ au fost lansate și implementate mai multe programe și măsuri de sprijinire a IMM și mediului de afaceri, finanțate din bugetul de stat sau din alte surse externe. Exemple de programe de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii

Programul Mihail Kogălniceanu pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (2012);

Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri (2011-2012);

Programul național multianual pe perioada 2005-2012 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii;

Finanțări din fonduri europene pentru IMM

POS CCE

TIC pentru sectoarele privat și public

PO Regional (POR)

Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local

POS Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU):

Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii

Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor

Programul Național de Dezvoltareezvoltare Rurală (PNDR)

Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale

Programele de cooperare teritorială europeană

Planul Național de Dezvoltare 2007-2013,

Strategia Guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului IMM 2009-2013,

1.2Contabilitatea IMM-urilor. Contabilitate simplificată.

Cadrul general de reglementare a contabilității în România. Dezvoltarea economiei de piață în contextul accelerării procesului de privatizare, a impus dezvoltarea continuă a sistemului contabil românesc, în armonie cu prevederile Directivelor Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate. Pentru societăți comerciale mijlocii și mici IMM-urile) reglementările contabile cuprind (informația contabilă se adresează unui număr mai restrâns de utilizatori):

Legea Contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin OMF nr. 3055/2009.

Societățile comerciale care aplică prevederile 3055/2009 întocmesc situații financiare anuale simplificate, compuse din:

Bilanț, Cont de profit și pierdere, Politici contabile și Note explicative.

Organizarea evidenței contabile la nivel microeconomic.

Conform Legii Contabilității nr. 82/1991, întreprinderile au obligația să organizeze și să conducă contabilitate proprie, în limba română și în moneda națională.

Procedee specifice contabilității. Cuprind următoarele categorii: bilanțul, contul și balanța de verificare.

1) Bilanțul – reprezintă procedeul specific prin care se evidențiază în expresie valorică la un moment dat relația de echilibru dintre mijloacele economice și sursele de finanțare, precum și rezultatele obținute ca urmare a investirii surselor și utilizării mijloacelor. Bilanțul asigură de asemenea dubla reprezentare a patrimoniului cu ajutorul structurilor bilanțiere de activ și pasiv.

2) Contul – reprezintă procedeul specific prin care se înregistrează și se urmărește creșterea sau diminuarea fiecărui element patrimonial de activ sau de pasiv.

Contul ca procedeu, funcționează pe principiul dublei înregistrări, asigurând astfel verificarea corectitudinii înregistrărilor și echilibrul permanent al patrimoniului.

3) Balanța de verificare – reprezintă procedeul specific prin care sumele sunt preluate din conturi, centralizate și transpuse în bilanț. Principiile contabile conform IAS. Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS) stabilesc pentru agenții economici următoarele principii contabile ce trebuie respectate:

Situațiile financiare specifice IMM-urilor

Întocmirea situațiilor financiare anuale și depunerea lor la organele în drept este impusă prin lege. Întreprinderile mijlocii și mici întocmesc Bilanț și Cont de profit și pierderi. Bilanțul reprezintă un instrument contabil ce datează din cele mai vechi timpuri, care s-a perfecționat pe măsura creșterii cerințelor de informare. El preia datele înregistrate în conturi prin intermediul balanței de verificare și le prezintă într-un mod sintetic. Funcționează pe principiul dublei reprezentări a patrimoniului, exprimând echilibrul dintre mijloacele economice și sursele de finanțare, conform relației:

Activ bilanțier = Pasiv bilanțier

Forma și conținutul bilanțului trebuie să respecte principiile Comunității Europene

Principalele prevederi ale Directivei a IV-a a Comunității Economice Europene cuprind următoarele elemente: bilanțul trebuie să ofere o imagine fidelă a situației financiare a întreprinderii; interpretarea activităților trebuie făcută conform conceptului juridico-economic al patrimoniului; evaluarea elementelor patrimoniale în bilanț trebuie să se realizeze la costuri istorice; întreprinderile mijlocii și mici trebuie să prezinte bilanțul în sistem simplificat. Bilanțul contabil poate fi prezentat în format orizontal sau vertical

Diagnosticul financiar al IMM-urilor

Diagnosticul financiar este parte componentă a diagnosticului global, economic al firmei, este definit în literatura de specialitate ca studiu metodic a situației și evoluției unei întreprinderi sub aspectul structurii financiare și a rentabilității, plecând de la bilanț, contul de rezultate și alte informații oferite de întreprindere, mai ales din anexe și raportul anual.

Managementul oricărei societăți economice are nevoie de informații primite în mod constant, legate de: rentabilitate: dacă rezultatele obținute sunt pe măsura mijloacelor folosite și dacă creșterea a fost însoțită de o rentabilitate suficientă;echilibru: care este structura financiară a întreprinderii și dacă aceasta este echilibrată, în sensul aptitudinii întreprinderii de a face față angajamentelor pe termen scurt și lung, în contextul raportului între masele de capitaluri: proprii sau împrumutate;riscuri: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate și dacă există un risc de faliment crescut sau nu.

Etapele diagnosticului financiar: Studiul bilanțului, static și dinamic, pe orizontală și pe verticală, fiecare punând în evidență corelații cu semnificații deosebite în aprecierea situației financiare a întreprinderii; Studiul contului de rezultat pentru a detecta performanțele întreprinderi. Analiza planului financiar pentru afacerile aflate atât la început și pentru cele în derulare.

Diagnosticul financiar pe baza informațiilor din bilanț. Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ și pasiv la închiderea exercițiului și în alte situații prevăzute de lege, grupate după natură, destinație și lichiditate, respectiv după natura, proveniența și exigibilitate.

În analiza bilanțului se folosesc mai multe procedee:

1.Analiza bilanțului pe orizontală constă în examinarea corelațiilor dintre grupele și posturile din activul bilantului, în comparație cu cele din pasiv, evidențiind măsura în care activele imobilizate și circulante s-au format pe baza surselor financiare din pasiv.

2. Analiza bilanțului pe verticală presupune studierea separată a grupelor de activ și pasiv a fiecărui post care se încadrează în grupele respective pentru a determina greutatea specifică a acestora și a modificărilor intervenite în grupele și posturile de bilanț. Ea se referă la: analiza structurii bilanțului și a modificărilor care au intervenit în conținutul grupelor, capitolelor și posturilor; analiza situației stocurilor la începutul și la sfârșitul perioadei de gestiune; analiza creanțelor întreprinderii; analiza obligațiilor întreprinderii și a posibilităților de lichidare a acestora din disponibilitățile bănești.

3. Analiza combinată constă în folosirea concomitentă a celor două procedee mai sus .Poziția financiară a întreprinderii. Ecuația fundamentală a poziției financiare este de forma:

Capital propriu (activ net) = activ – datorii (pasiv)

Analiza echilibrului financiar. Presupune un echilibru între cele două componente ale sistemului: nevoi și resurse.

Active cu lichiditate peste un an = pasive cu exigibilitate peste un an;

Active cu lichiditate sub un an cu excepția celor de trezorerie = pasive cu exigibilitate sub un an cu excepția celor de trezorerie;

Active de trezorerie = pasive de trezorerie.

Cele două părți ale bilanțului financiar, cuprinzând elemente de activ în strânsă corespondență cu cele de pasiv, reflectă echilibrul financiar pe termen lung și echilibrul financiar pe termen scurt. ,, Echilibrul financiar se realizează atunci cand se recuperează integral mijloacele consumate adica atunci cand veniturile sunt egale cu cheltuielile iar profitul este egal cu zeroײ

A. Indicatorii echilibrului financiar:

1.Fondul de rulment (FR)

2.Necesarul de fond de rulment (NFR)

3.Trezoreria (T)

Echilibrul financiar are relația:

FR – NFR = T

1.Fondul de rulment (FR)

Când sursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente de alocare a fondurilor bănești, întreprinderea dispune de un fond de rulment (FR). Acest excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finanțare al imobilizărilor poate fi utilizat pentru reînnoirea activelor circulante. ,,FR reprezintă partea din capitalul permanent utilizată pt finanțarea activelor circulante ca urmare a diferenței dintre sumele de încasat și sumele de plătitײ Fondul de rulment permanent pe baza bilanțului financiar constituie un fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar „FRF” și poate fi stabilit prin două modalități:

1.FRF = CAPITALURI PERMANENT – NEVOI PERMANENTE

2.FRF = ACTIV CIRCULANT NET – DATORII MAI MICI DE UN AN

În funcție de mărimea celor două mase bilanțiere din partea de sus a bilanțului financiar, pot fi puse în evidență următoarele trei situații:

1 Capitaluri permanente > Activ imobilizat net => FRF > 0.

Deoarece fondul de rulment financiar este pozitiv, capitalurile permanente finanțează o parte din activele circulante, după finanțarea integrală a imobilizărilor nete. Realizarea echilibrului financiar pe termen lung.

2 Capitaluri permanente < Activ imobilizat net => FRF < 0.

Valoarea negativă a FRF reflectă absorbirea unei părți din resursele temporare pentru finanțarea unor nevoi permanente, contrar principiului de finanțare: nevoilor permanente li se alocă resurse permanente. Dezechilibru financiar.

3.Capitaluri permanente = Activ imobilizat net => FRF = 0.

Această situație mai puțin probabilă, implică o armonizare totală a structurii resurselor cu necesitățile de alocare a acestora.

Se pot construi doi indicatori: Fondul de rulment propriu (FRP); Fond de rulment împrumutat (FRÎ)

Fondul de rulment propriu (FRP), indicator ce relevă gradul de autonomie financiară, sau de libertate în luarea deciziilor de investiții privind dezvoltarea întreprinderii, adică excedentul capitalurilor proprii în raport cu imobilizările nete. Se determină cu relația:

FRP = CAPITALURI PROPRII – IMOBILIZĂRI NETE

Un fond de rulment propriu negativ nu trebuie interpretat ca fiind o situație nefavorabilă, cel puțin pe termen scurt, ci doar un potențial semnal de alarmă pentru viitor.

Fond de rulment împrumutat (FRÎ) , reflectă măsura îndatorării pe termen lung, pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt:

FRÎ = FR – FR P

2 Nevoia de fond de rulment (NFR). Pornind de la un anumit echilibru care trebuie să existe între nevoile temporare și resursele temporare, bilanțul patrimonial pune în evidență un alt indicator de echilibru financiar denumit nevoia de fond de rulment (NFR),,Evidentiază echilibrul care trebuei să existe între nevoile temporare și resursele disponibileײ

NFR = NEVOI TEMPORARE (active circulante+active de regularizare exclusiv disponibilitățile) – RESURSE TEMPORARE (datorii curente, pe termen scurt+pasive de regularizare exclusiv credite bancare pe termen scurt)

3. Trezoreria netă (TN). În cadrul analizei patrimoniale, diferența dintre fondul de rulment financiar și nevoia de fond de rulment reprezintă trezoreria netă (TN). Trezoreria netă pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii. Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt

TN = FOND DE RULMENT – NEVOIA DE FOND DE RULMENT

Din analiza evoluției trezoreriei de la un exercițiu la altul, se desprinde un indicator cu o deosebită putere de sinteză denumit cash-flow. Creșterea trezoreriei nete, pe perioada exercițiului contabil analizat, reprezintă cash-flow-ul perioadei (CF), determinat conform relației:

CF = TN1 – TN0

TN1 (TN0) – trezoreria netă la sfârșitul (începutul) exercițiului contabil

Dacă cash-flow-ul perioadei este pozitiv, această situație reflectă o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor, în consecință o îmbogățire a activului net real, o confirmare a majorării valorii proprietății. O valoare negativă a cash-flow-ului, sugerează o situație inversă.

B. Echilibrul financiar analizat și prin ratele de finanțare:

Rata finanțării stabile (Rfs), reflectă măsura în care resursele financiare grupate în capitaluri permanente, acoperă utilizările grupate în active permanente; reflectă în valori relative echilibrul financiar pe termen lung. Rata arată gradul în care activele stabile sunt finanțate din pasive stabile; Când Rfc > 100 %, atunci activele curente sunt finanțate integral din surse curente și există un necesar de fond de rulment și dacă Rfc < 100 %, atunci activele curente sunt finanțate doar parțial din surse curente iar diferența neacoperită o reprezintă necesarul fondului de rulment.

Rfs =

Rata finanțării globale (Rfg), adică a necesarului de fond de rulment din fondul de rulment net, arată măsura în care excedentul neutilizat de resurse permanente acoperă nevoile ciclice neacoperite. Rata măsoară proporția în care necesarul de fond de rulment (Nfr) este acoperit pe seama fondului de rulment net (Frn); Dacă Rfg > 100 %, Nfr este finanțat integral prin Frn și se crează trezoreria netă pozitivă. Dacă Rfg < 100 %, Nfr este finațat parțial pe seama creditelor bancare pe termen scurt iar trezoreria este negativă.

Rfg =

C. Analiza Situației Nete (patrimoniului net)(Activul net contabil)

Patrimoniul net se poate determina în două moduri:

Prin metoda sintetică care presupune realizarea diferenței dintre activul total și datoriile totale.

Patrimoniu net = Activ total – Datorii totale

Prin metoda aditivă ce presupune însumarea surselor de finanțare:

Patrimoniu net = Capital social + Rezerve + Rezultat reportat + Rezultatul exercițiului – Repartizări din rezultatul exercițiului

Analiza ratei medii a cheltuielilor

Rata medie a cheltuielilor totale

sau

unde: Cht – reprezintă suma totală a cheltuielilor;

Qex – producția exercițiului;

CA – cifra de afaceri.

Rata medie a cheltuielilor variabile

sau

unde: Chv – reprezintă suma cheltuielilor variabile.

Rata medie a cheltuielilor fixe

sau

Rata medie a cheltuielilor totale se poate determina pe baza mediei aritmetice ponderate:

unde: gi – reprezintă structura activității de producție sau vânzare pe subdiviziuni organizatorice;

rchi – rata cheltuielilor totale pe structura implicată în analiză

Cuantificarea influențelor factorilor se realizează astfel:

Influența modificării structurii activității

Modificarea structurii în sensul creșterii ponderii activității aferente sectoarelor cu o rată a cheltuielilor în perioada de bază mai mare decât media pe întreprindere determină o creștere a ratei medii a cheltuielilor totale fiind un efect nefavorabil.

Influența ratei individuale a cheltuielilor totale pe structura implicată în analiză:

Creșterea ratei individuale a cheltuielilor în toate sectoarele sau doar la cele care dețin în perioada curentă o pondere semnificativă a activității, contribuie la creșterea ratei medii a cheltuielilor totaleavând un efect nefavorabil.

Pentru întreprinderile care comercializează o gamă diversificată de produse, cu prețuri și costuri individuale ce variază în limite foarte largi, pentru efectuarea unor analize pertinente se poate utiliza modelul:

unde: qi – reprezintă cantitatea vândută (în unități fizice);

ci – costul mediu unitar;

pi – prețul mediu de vânzare unitar.

Modificarea structurii în sensul creșterii ponderii produselor care au în perioada de bază o rată individuală a costului mai mare decât rata medie determină o creștere a ratei cheltuielilor totale (efect nefavorabil), după cum o creștere a ponderii produselor care au în perioada de bază o rată individuală a costului mai mică decât rata medie determină o scădere a ratei cheltuielilor totale (efect favorabil).

Influența modificării prețului de vânzare unitar:

Creșterea prețului de vânzare unitar la toate produsele sau la cele care dețin cea mai mare pondere în cadrul vânzărilor, determină o scădere a ratei cheltuielilor totale. Situația se apreciază ca favorabilă cu condiția ca această creștere a prețurilor să nu fie doar rezultatul inflației. În sens invers, scăderea prețului de vânzare unitar la toate produsele sau numai la cele care dețin pondere semnificativă în cadrul activității, determină o creștere a ratei cheltuielilor totale, situație apreciată ca nefavorabilă firmei.

Influența modificării costului unitar:

Dacă se cunoaște indicele prețurilor (Ip), indicele volumului fizic (Iq) și indicele costurilor (Ic), aceste informații pot fi valorificate în stabilirea valorii recalculate a cifrei de afaceri (q1p0), a cheltuielilor (q1c0) și a ratei medii a cheltuielilor (q1c0/q1p0), conform relațiilor:

CA recalculată (CAR = )

;

sau

;

Cheltuielile totale recalculate ()

;

Rata medie a cheltuielilor recalculată (RchR = )

RchR =

Pentru analiza factorială a ratei medii a cheltuielilor fixe se utilizează modelul: sau

Analiza cheltuielilor cu materiile prime și materialele

Analiza poate urmări evoluția acestor cheltuieli prin prisma factorilor de influență, conform următorului model:

unde: Qex – reprezintă producția exercițiului

– rata medie a cheltuielilor cu materiile prime, materialele la 1000 lei producție

Cuantificarea și analiza influențelor factorilor cu acțiune directă se realizează pe baza relațiilor:

Influența modificării producției exercițiului:

ΔChm (Qex) =

În situația menținerii constante a ratei medii a cheltuielilor cu materiile prime, materialele, o creștere a producției exercițiului determină o creștere a cheltuielilor materiale. În general, creșterea cheltuielilor reprezintă un aspect nefavorabil, dar în situația dată creșterea sumei cheltuielilor materiale poate fi justificată economic, cu condiția ca ritmul creșterii producției exercițiului să devanseze creșterea acestor cheltuieli.

Influența modificării ratei medii a cheltuielilor materiale

ΔChm () =

În condițiile menținerii constante a volumului producției, creșterea ratei medii a cheltuielilor materiale determină o creștere a sumei cheltuielilor cu materiile prime, materialele, ceea ce reprezintă un aspect nefavorabil.Pe de altă parte, diminuarea ratei medii a cheltuielilor cu materiile prime, materialele, determină o reducere a sumei cheltuielilor cu materiile prime, materialele (efect favorabil care se reflectă pozitiv în rezultatele și rentabilitatea firmei).

Analiza cheltuielilor cu salariile

Modificarea absolută a fondului de salarii se calculează astfel:

Fs = Fs1-Fs0

unde: Fs1 – fondul de salarii din perioada curentă

Fs0 – fondul de salarii din perioada de baza

Creșterea absolută a cheltuielilor cu salariile se explică, în general, prin sporirea salariului mediu tarifar pe unitatea de timp muncă.

Modificarea relativă a fondului de salarii se determină astfel:

Analiza corelației dintre dinamica volumului de activitate și a fondului de salarii

sau

Pentru caracterizarea generală a legăturii dintre cei doi indicatori se folosește indicele de corelație (Ic) calculat după relația:

sau

Situația este favorabilă dacă Ic<1. Respectarea acestei condiții se concretizează în:

Reducerea ratei cheltuielilor cu salariile (Rs) la 1000 lei CA

Realizarea de economii relative la fondul de salarii:

De asemenea, în practica analizei cheltuielilor prezintă importanță determinarea unui nivel al cheltuielilor cu salariile condiționat de volumul de activitate, astfel:

unde: Fsa – reprezintă fondul de salarii admisibil;

IQ – indicele volumului de activitate;

Analiza cheltuielilor financiare

Analiza cheltuielilor pentru dobânzi are la bază formula

unde: Chd – cheltuieli cu dobânzile

CA – cifra de afaceri

Rd – rata medie a cheltuielilor cu dobânzile.

Influența modificării cifrei de afaceri:

ΔChd (CA) =

În situația menținerii constante a ratei medii a cheltuielilor financiare privind dobânzile, creșterea fluxului de activitate Ca, determină o creștere a cheltuielilor totale, după cum, o scădere a cifrei de afaceri poate influența în sensul reducerii cheltuielile totale cu dobânzile. Situația creșterii cheltuielilor se apreciază ca justificată din punct de vedere economic atâta timp cât creșterea cifrei de afaceri nu este devansată de creșterea cheltuielilor privind dobânzile.

Influența modificării ratei medii a cheltuielilor cu dobânzile

ΔChd () =

În condițiile menținerii constante a cifrei de afaceri, o creștere a ratei cheltuielilor cu dobânzile generează o creștere a cheltuielilor totale privind dobânzile deci efect nefavorabil, după cum o scădere a ratei medii a cheltuielilor cu dobânzile determină a scădere a sumei cheltuielilor cu dobânzile avînd un efect favorabil.

Analiza structurii patrimonial – financiare a întreprinderii. Se realizează pe baza datelor din bilanț cu un procedeu frecvent utilizat în analiza financiară, metoda ratelor de structură patrimonială

Analiza ratelor de structură ale activului

1.Rata activelor imobilizate (RAi), calculată ca raport procentual între activele imobilizate și totalul bilanțului, reprezintă de fapt ponderea elementelor patrimoniale ce servesc întreprindea în mod permanent și reflectă gradul de investire a capitalului în întreprindere și gradul de imobilizare a activului

Rate complementare:

Rata imobilizărilor corporale (Ric) calculată cu relația:

Rata imobilizărilor financiare (Rif) care exprimă intensitatea legăturilor și relațiilor financiare pe care o firmă le-a stabilit cu alte unități, mai ales cu ocazia operațiilor de creștere și se calculează astfel:

Politica de investiții financiare este strâns legată de mărimea firmei. Aceasta explică valorile mici ale ratei imobilizărilor financiare în cadrul firmelor mici și invers.

2.Rata activelor circulante (RAc) reprezintă ponderea activelor circulante în totalul bilanțului și se calculează cu relația:

Între RAi și RAc se formează relația: .

Pentru procesul de decizie sunt operaționale ratele analitice ale activelor circulante astfel:

Rata stocurilor (Rs), Rata stocurilor (Rs) reflectă ponderea celor mai puțin lichide active circulante în total active circulante:

Interpretarea evoluției în timp a stocurilor, respectiv a ratei stocurilor, necesită corelarea la nivelul activității, admițându-se ca ecuație minimă de echilibru structural:

ICA>IS, unde, ICA – indicele cifrei de afaceri; IS – Indicele stocurilor. Prin urmare, o creștere a volumului de activitate generează o sporire justificată a stocurilor.

Rata creanțelor comerciale (RC)

Gradul de lichiditate al creanțelor comerciale este mai mare decât cel al stocurilor.

Rata disponibilităților bănești și a plasamentelor.

Rata disponibilităților (Rd,P) arată ponderea celor mai lichide active în totalul activelor circulante, reflectând gradul de lichiditate imediată a activelor curente. și în analitic, rata disponibilităților și rata plasamentelor.

Rata disponibilităților reflectă ponderea disponibilităților în patrimoniul firmei, informațiile sale fiind însă deosebit de fragile, necesitând o interpretare nuanțată de la caz la caz.

Analiza ratelor de structură ale pasivului

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea structurii financiare, a politicii financiare a firmei, prin punerea în evidență a compoziției pasivului relevând aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a acesteia.

1.Rata stabilității financiare (Rsf) reflectă legătura dintre capitalul permanent de care firma dispune în mod stabil, pe o perioadă de cel puțin 1 an și patrimoniul total. Situația întreprinderii este bună atunci când raportul are valori cuprinse între 50% – 66 %.

2.Rata autonomiei (independenței) financiare globale (Rafg)

Autonomia financiară exprimă aptitudinea întreprinderii de a face față angajamentelor financiare, măsurându-se cu ajutorul unor rate care exprimă gradul de lichiditate solvabilitate și gradul de îndatorare. Ponderea capitalului propriu, respectiv a datoriilor în totalul pasivului diferă de la un caz la altul, în primul rând, în funcție de politica financiară a firmei respective, de condițiile concrete ale fiecărei firme, de eficiența deciziilor financiare. Satisfăcătoare pentru echilibrul financiar, din capitalul întreprinderii.

În cadrul ratei autonomiei financiare globale, semnificație deosebită are:

Rata autonomiei financiare la termen permite aprecierea mai precisă prin implicarea structurii capitalului permanent. Specialiștii apreciază că, pentru asigurarea autonomiei financiare, capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din cel permanent. Deci: .Se poate calcula după relațiile:

Acest raport exprimă gradul de independență financiară a firmei, independență asigurată atunci când capitalul propriu este egal sau mai mare comparativ cu suma obligațiilor la termen.

Prin urmare: .

Rata de îndatorare globală (Rig) măsoară ponderea datoriilor în patrimoniul firmei.Cu cât valoarea acestui indicator este mai îndepărtată de “1” cu atât crește autonomia financiară a firmei:

(66% după unii autori)

(rata levierului financiar)

Rata de îndatorare la termen (Rit). Rata de îndatorare, indiferent de forma sa de calcul, caracterizează dependența, independența financiară a firmei și gradul de risc al politicii sale financiare. Întreprinderea dispune de capacitate de îndatorare la termen când primul raport este mai mic sau egal cu 50% iar al doilea raport este cel mult egal cu cu 100%.

(1): , fie la capitalul propriu

(2): .

Solvabilitatea și lichiditatea. Analiza solvabilității întreprinderii urmărește capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile totale din resurse totale. Pa baza acestui indicator se poate evalua riscul incapacității de plată pe termen lung. Se cunosc următoarele rate:

Capacitatea de rambursare a datoriilor (Crd) care arată măsura în care sursele potențiale de autofinanțare degajate din activitatea întreprinderii pot acoperi datoriile totale. Nivelul optim se consideră a fi de 1,00 însă doar sub nivelul minim acceptabil de 0,33 întrepriderea se află în pericolul incapacității de plată.

Crd =

Capacitatea de rambursare a datoriilor cuprinde capacitatea brută de rambursare a datoriilor (Cbrd) și capacitatea netă de rambursare a datoriilor (Cnrd).

Capacitatea brută de rambursare a datoriilor (Cbrd) arată măsura în care sursele potențiale de autofinanțare degajate din activitatea de exploatare a întreprinderii pot să acopere datoriile totale ale acesteia.

Cbrd =

Capacitatea netă de rambursare a datoriilor (Cnrd) arată măsura în care autofinanțarea netă poate acoperi datoriile totale ale întreprinderii. Practic, arată un raport între sursele proprii și cele împrumutate sau atrase.

Cnrd =

Rata cheltuielilor financiară (Rcf) arată măsura în care cheltuielile financiare consumă numerar din acumulăriile brute ale activității de exploatare.

Rcf =

Nivelul maxim acceptabil este de 60%, peste acesta întreprinderea se va afla în pericolul înregistrării de numerar negativ

Sunt operaționale următoarele relații:

Rata solvabilității generală (Rsg) arată măsura în care activele totale ale întreprinderii pot acoperi datoriile totale ale acesteia. Practic arată măsura în care datoriile pot fi acoperite pe seama activelor. Nivelul minim acceptabil este de 1,66, însă valoarea normală ar fi de cel puțin 2,00.

Rsg =

Raportul de solvabilitate generală (Rsg) mai arată ponderea activului contabil net în total activ. În cazul acestui indicator nivelul normal este de cel puțin 50% , însă se acceptă un nivel minim de 35%.

Rsg =

Rata solvabilității financiare

Rata de solvabilitate financiară (Rsf) arată măsura în care activele totale ale întreprinderii pot acoperi datoriile financiare totale. Pentru a se situa în afara pericolului incapacității de plată, întreprinderea trebuie să inregistreze un nivel minim acceptabil de 2,00

Rsf =

Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a față obligațiilor pe termen scurt și reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilități (bani).

Bilanțul românesc sub formă verticală oferă date și informații în vederea determinării unor indicatori de lichiditate cum ar fi:

1.Fondul de rulment;

2.Lichiditatea generală

3.Lichiditatea imediată.

1.Fondul de rulment reprezintă acea sumă cu care totalul activelor circulante depășesc totalul datoriilor pe termen scurt.

Fond de rulment = Active circulante – Datorii pe termen scurt

2.Lichiditatea generală (LG) arată marja conferită firmei de activele sale curente în respectarea obligațiilor curente. Se determină ca raport între activele circulante și datoriile pe termen scurt ale întreprinderii, cu relația: Mărimea acestei rate depinde de viteza de rotație a activelor curente. Se apreciază că valoarea minimă admisă poate varia între 1,2 – 1,8, funcție de sectorul de activitate.

Lichiditatea intermediară, scăzută (Testul acid – Quick Ratio) (LI), nu ține cont de stocuri și exclude din calcule creanțele incerte pentru că nu pot fi mobilizate rapid pentru a face față unui necesar urgent de lichidități.

Valorile raportului, pentru a oglindi o situație normală de lichiditate, prin care datoriile pe termen scurt pot fi acoperite numai din activele realizabile și disponibile, mai ușor de realizat, trebuie sa fie cuprinse între 0,8 și 1.

3.Lichiditatea imediată (de trezorerie) (Li) confundată deseori cu lichiditatea intermediară, reprezintă raportul dintre activele lichide și pasivele curente.

Valoarea minimă a raportului cuprinsă între 0,2-0,3 reflectă o garanție de lichiditate, fiind asigurată achitarea obligațiilor pe termen scurt.

Lichiditatea la vedere (Lv) apreciază măsura în care creditele bancare pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești din casierie și conturi bancare.

Valorile de referință ale indicatorului sunt cuprinse în intervalul 0,85 – 1,15.

Indicatori de gestiune -de activitate

O categorie aparte de indicatori utilizați în analiza financiară sunt indicatorii de gestiune. Numărul de rotații (Nr) care arată de câte ori se rotește elementul de activ (A) sau pasiv (P), analizat prin cifra de afaceri (Ca) în perioada de gestiune (de câte ori aceste elemente se transformă din formă materială în formă bănească prin intermediul cifrei de afaceri):

Durata în zile a unei rotații (Dz), care arată durata medie în care elementul analizat parcurge întreg ciclul economic și reapare în forma bănească inițială:

T= perioada de gestiune pentru care se face analiza, exprimându-se în numărul de zile calendaristice ale perioadei respective.

Principalele rate analizate sunt:

1.Viteza de rotație a activului.. Rata de rotație a stocurilor, calculată pentru fiecare categorie de stocuri va fi dată de relațiile:

Rata de rotație a stocurilor de mărfuri:

Rmf =

Rata de rotație a stocurilor de materii prime:

Rmp =

Rata de rotație a produselor finite:

Rpf =

2.Viteza de rotație a capitalurilor proprii arată numărul de utilizări ale capitalului propriu, modul de fructificare a resurselor permanente sau arată numărul de refaceri a surselor împrumutate și atrase pe seama cifrei de afaceri într-o perioadă de gestiune, respectiv numărul de zile necesar pentru restituirea datoriilor pe seama cifrei de afaceri.

,, Un sold interemediar al gestiunii este diferenta dintre 2 val. Soldurile intermediare ale gestiunii se prezinta într-un tablouײ Întocmirea tabloului soldurilor intermediare de gestiune are ca scop: aprecierea creșterii bogăției, generate de activitatea întreprinderii; descrierea repartizării bogăției create de întreprindere între: salariați și organismele sociale, stat, acționari, întreprindere; înțelegerea formării rezultatului net; studiul mijloacelor de exploatare, folosind rate precum randamentul forței de muncă, randamentul echipamentului industrial; analiza rentabilității;

Pe baza capacității de autofinanțare, se pot stabili o serie de indicatori utili în aprecierea independenței financiare a întreprinderii:

1.Capacitatea potențială de rambursare a cheltuielilor financiare care reflectă numarul de ani necesari pentru a asigura rambursarea cheltuielilor financiare, pe baza capacității de autofinanțare anuale degajate de întreprindere.

2.Rata de finanțare a investițiilor anuale reflectă proporția în care întreprinderea poate asigura finanțarea investițiilor anuale pe seama CAF, în situația în care întreaga suma ar fi alocată în acest scop.

3.Rata de acoperire a excedentului brut reflectă participarea fluxului potențial de lichidități, din activitatea de exploatare, la formarea fluxului total de disponibilități al întreprinderii

4.Rata de acoperire a rezultatului exercițiului se determină ca raport între capacitatea de autofinanțare și rezultatul exercițiului astfel:

Rezultatul exercițiului luat în calculul capacității de autofinanțare nu este în totalitate disponibil pentru autofinanțare.

Autofinanțarea = CAF – Dividende distribuite

1.Autofinanțarea minimă cuprinde suma amortizării și are rolul de a permite menținerea capacității întreprinderii.

2.Autofinanțarea de menținere include sursele care vor asigura în viitor acoperirea cheltuielilor necesare menținerii potențialului productive.

3.Autofinanțarea de dezvoltare cuprinde, pe lângă cea de menținere, o parte din rezultatul exercițiului, astfel încât să permită modernizarea și creșterea capacităților de producție.

Ratele autofinanțării:

1.Rata autofinanțării investițiilor anuale:

2.Rata autofinantarii imobilizarilor corporale și necorporale:

3.Rata de finanțare a nevoilor globale de finanțare:

Analiza fluxurilor de trezorerie. Sursa principală pentru analiză o constituie „Situația fluxurilor de trezorerie“, întocmită în conformitate cu prevederile IAS 7 obligatorie în cazul întreprinderilor mari și opțională în cazul întreprinderilor mici și mijlocii. În cadrul situației fluxurilor de trezorerie, potrivit abordării funcționale a activităților întreprinderii, fluxurile sunt grupate în trei categorii: Fluxuri provenite din activitățile de exploatare (operaționale); Fluxuri provenite din activități de investiții; Fluxuri provenite din activități de finanțare. Sunt consacrate două metode pentru determinarea fluxurilor de trezorerie generate de activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare: metoda directă; metoda indirectă.

Riscurile asociate afacerii

Analiza riscului economic de exploatare. Riscul, în general, reprezintă posibilitatea apariției unui eveniment care să prejudicieze activitatea întreprinderii.

Analiza riscului economic pornind de la pragul de rentabilitate se face calculându-se următorii indicatori :

a) indicatorul de poziție () al cifrei de afaceri față de pragul de rentabilitate care se poate exprima astfel :

1.în mărime absolută:

2.în mărime relativă:

Întreprinderile se pot găsi în următoarele situații:

1.instabilă, când cifra de afaceri se situează cu până la 10% peste pragul de rentabilitate;

2.relativ stabilă, când cifra de afaceri este cu 20% mai mare decât cea corespunzătoare punctului mort.

3.confortabilă, când cifra de afaceri depășește pragul de rentabilitate cu peste 20 %.

Levierul exploatării (Le) măsoară sensibilitatea rezultatului exploatării (Re) (și deci a pierderilor posibile sau câștigurilor) la variația vânzărilor (volum fizic -Q, cifră de afaceri – Ca), cu alte cuvinte, exprimă variația relativă (%) a rezultatului exploatării (Re) în raport cu variația relativă (%) a volumului producției (Qf) sau a cifrei de afaceri (Ca).

Semnificația lui este de procent de variație a rezultatului exploatării la o modificare cu 1% a volumului producției sau cifrei de afaceri, riscul de exploatare manifestându-se atunci când la creștere cu 1% a volumului producției sau cifrei de afaceri îi corespunde o creștere sub 1% a rezultatului.

Analiza riscului financiar. Acest risc privește structura financiară și depinde de modul de finanțare a activității. Capitalul propriu împreună cu creditele asigură resursele necesare procurării unui activ economic. Relația de calcul este dată de raportul:

în care: Ri = Re – Chfin

Riscul total (global economic-financiar) cumulează riscul economic cu riscul financiar și se măsoară cu ajutorul levierului total.

Analiza riscului de faliment. Riscul de faliment interesează atât investitorul potențial cât și managerul firmei. Riscul de faliment poate fi analizat sub următoarele aspecte esențiale pentru procesul decizional: analiza statica a riscului de faliment pe baza bilanțului patrimonial; analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor; analiza funcțională a riscului de faliment; analiza strategică a riscului de faliment.

CAPITOLUL II. DIAGNOSTCUL FINANCIAR LA S.C ALEGRIN S.R.L

2.1 Prezentarea S.C ALEGRIN S.R.L

Societatea are sediul în strada Vulcan 48, este o societate cu răspundere limitată, durată de funcționare nedeterminată, obiect de activitate cateringul, cod CAEN 5621 activități de alimentație pentru evenimente-catering, are două puncte de lucru unul în strada Verii nr 17 și celălalt ăn strada Laterală numarul 39. Deține un numar 25 de salariați în prezent, împreună cu administratorul.Se află într-o poziție centrală cu cele două puncte de lucru, în zonă sunt școli, grădinițe particulare, banci și societăți comerciale potrivite vad comercial pentru societatea în cauză.

Cităm de pe site-ul firmei ,,Rotiseria Alegrin știe ca puntea de legatură dintre oameni se realizează și la nivel al gusturilor pentru mancare și dorește să vă aducă alaturi la masa de prietenii dumneavoastra cu care impartașiși aceleași plșceri culinare. Dintotdeauna mâncatul a reprezentat o interacțiune cu persoane de care ne simțim apropiați și din acest motiv rotiseria noastră vă pune la dispoziție siguranța și confortul necesare unei mese alaturi de ceilalți.”

Satisfacerea clienților la un nivel ridicat ,ceea ce ridică în cifre și profitul firmei este preocuparea administratorului societății în mod continuu.

Contabilitatea este externalizată către o firmă în domeniu. De contabilitate și expertiză contabilă.

Organizarea contabilității. Societatea CONTA SRL a fost inființată țn anul 2002 la data de 15 octombrie și are ca Obiect principal de activitate Cod CAEN 6920 – Activități de contabilitate și audit financiar, consultanță în domeniul fiscal.

Societatea CONTA SRL a fost înregistrată la inființare la Registrul Comertului județul Brașov deținand certificatul de înregistrare fiscală cu cod fiscal RO 15837540. Sediul social este in Brașov Alexandru Lapusneanu, nr.50.

Obiect de activitate. Activitatea principala a societății constă în activități de contabilitate și audit financiar, consultanță în domeniul fiscal coform cod CAEN 6920.

Organizarea contabilitatii. Societatea CONTA SRL are organizată contabilitatea în compartiment distinct, condus de contabil șef , potrivit art. 10 din Legea contabilitatii nr. 82/1991 , republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Legislația în domeniul contabilității aplicată de societatea comercială, pe baza careia s-au elaborate prezentele politici contabile, este reprezentata de urmatoarele:

1.Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata , cu modificarile si completarile ulterioare;

2.Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementării contabile conforme cu directivele europene, cu modificarile și completările ulterioare;

3.Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii;

4.Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.826/2003 pentru aprobarea Precizarilor privind unele masuri referitoare la organizarea si conducerea contabilitatii de gestiune;

5.Ordinul ministrului economiei si finantelor nr.3.512/.2008 privind documentele financiar-contabile , cu completarile ulterioare;

6.Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale , republicată , cu modificarile și completarile ulterioare.

Aria de aplicabilitate. Prezentele politici contabile cuprind reguli de recunoaștere, evaluare și prezentare în situațiile financiare a elementelor de bilanț și cont de profit și pierdere , precum și reguli pentru conducerea contabilității în societatea comercială. Prezentele politici contabile trebuie aplicate împreună cu legislația care regementează activitatea specifică a societății comerciale , cu legislația în domeniul contabilității și cu legislația națională în general.

Modificarea legislației existente la data elaborarii politicilor contabile poate determina modificarea politicilor contabile.

Regementarile contabile conforme cu Directiva a patra a CEE, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009, cu modificarile și completarile ulterioare, permit modificarea politicilor contabile în urmatoarele situatii:

Inițiativa societății comerciale, caz în care modificarea trebuie justificată în notele explicative la situațiile financiare anuale;

O decizie a unei autorități competente, caz în care modificarea nu trebuie justificată în notele explicative, ci menționată în acestea.

Contabilitatea se ține in limba romana si in moneda nationala. Contabilitatea operatiunilor efectuate in valuta se tine atat in moneda nationala cat si in valuta. Prin valuta se intelege alta moneda decat leul ( dolar american, euro).

Situațiile financiare anuale individuale se întocmesc în limba romană cît și în moneda națională.

Documentele justificative și financiar-contabile pot fi întocmite și într-o altă limbă și o altă monedă, daca acest fapt este prevazut în mod expres printr-un act normativ de exemplu, Codul fiscal, referitor la “factura”, pct.6 din Normele metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile.

Utilizatorii situațiilor financiare întocmite în conformitate cu prezentele politici contabile include investitorii actuali și potențiali, personalului angajat, creditorii, furnizorii, clienții, instituțiile statului și alte autorității, precum și publicul. Aceștia utilizează situațiile financiare pentru a-și satisface o parte din necesitățile lor de informații. În funcție de părțile interesate, necesitățile de informații pot include urmatoarele:

Investitorii. Ofertanții de capital purtator de risc și consultanții lor sunt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de rentabilitatea investitiților lor. Ei au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă instrumente de capital. Acționarii sunt interesați și de informații care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale de a plăti dividente;

Angajații. Personalul angajat și grupurile sale reprezentative sunt interesați de informații privind stabilitatea si profitabilitatea angajatorilor lor. Aceștia sunt interesati și de informațiile care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale de a oferi remunerații, pensii și alte beneficii de pensionare, precum și oportunitățile profesionale;

Creditorii. Creditorii sunt interesați de informațiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate și dobânzile aferente vor fi rambursate la scadență;

Furnizorii și alți creditori. Furnizorii și alti creditori sunt interesați de informațiile care le permit sa determinine dacă sumele care le sunt datorate vor fi plătite la scadență. Furnizorii și alți creditori sunt țn general, interesați de societatea comercială pe o perioadă mai scurta decât creditorii, cu excepția cazului în care ei sunt dependenți de continuitatea activității societății comerciale, atunci când acesta este un client major;

Clienții. Clienții sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei entități, în special atunci când au o colaborare pe termen lung cu societatea comercială respectivă sau sunt dependenîi de ea;

Institutiile statului și alte autorități. Instituțiile statului și alte autorități sunt interesate de alocarea resurselor și, implicit, de activitatea societății comerciale. Aceasta solicită informații pentru a reglementa activitatea entităților, pentru a determina politica fiscală și ca bază pentru calculul venitului național și al altor indicatori statistici similare;

Publicul. Entitățile pot afecta publicul țn diferite moduri. De exemplu entitățile pot avea o contribuție substanțială la economia locală în multe moduri, mai ales prin numarul de angajați și colaborarea cu furnizorii locali. Situațiile financiare pot ajuta publicul furnizând informații referitoare la evoluții recente și tendințele legate de prosperitatea entității și a sferei de activitate a acesteia.

Caracteristicile calitative ale situațiilor financiare. Prezentele politici contabile au fost elaborate astfel încât să asigure furnizarea, prin situațiile financiare anuale, a unor informații care sa fie:

1Inteligibile, în sensul de a fi ușor de înțeles de utilizatori;

2.Relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor;

3.Credibile, în sensul că: reprezintă fidel rezultatele și poziția financiară a societății comerciale, reflectă substanța economică a evenimentelor și tranzacțiilor și nu doar forma juridică, sunt neutre, prudente și complete sub aspectele semnificative;

Corectarea erorilor contabile.Erorile constatate în contabilitate se pot referi fie la exercițiul financiar curent, fie la exercițiile financiare precedente.

Corectarea erorilor se efectuează la data constatării lor. Erorile din perioadele anterioare sunt omisiuni și declarații eronate cuprinse în situațiile financiare ale entității pentru una sau mai multe perioade anterioare rezultând din greșeala de a utiliza sau de a nu utiliza informații credibile care:

Erau disponibile la momentul la care situațiile financiare pentru acele perioade au fost aprobate spre a fi emise;

Ar fi putut fi obținute în mod rezonabil și luate în considerare la întocmirea și prezentarea acelor situații financiare anuale.

Astfel de erori includ efectele greșelilor matematice, greșelilor de aplicare a politicilor contabile, ale ignorării sau interpretarii greșite a evenimentelor și fraudelor.

Corectarea erorilor aferente exercițiului financiar curent se afectuează pe seama contului de profit și pierdere.

Concepte si principii contabile generale

Principiul prudenței. La întocmirea situațiilor financiare anuale , evaluarea trebuie facută pe o bază prudentă și, țn special:

În contul de profit și pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la baza bilanțului;

Trebuie să se țină cont de toate datoriile apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui ecercițiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data întocmirii acestuia

Trebuie să țină cont de toate datoriile previzibile și pierderile potențiale apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al u sau al unui exercitiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data întocmirii acestuia. În acest scop sunt avute în vedere și eventualele provizioane, precum și datoriile rezultate din clause contractuale.

Trebuie să se țină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exercițiului financiar este pierdere sau profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectuează pe seama conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra contului de profit si pierdere.

În consecință, activele și veniturile nu trebuie sa fie supraevaluate, iar datoriile și cheltuielile, subevaluate. Totusi, exercitarea prudenței nu permite, de exemplu, constituirea de provizioane excesive, subevaluarea deliberata a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberate a datoriilor si cheltuielilor, deoarece situațiile financiare nu ar mai fi neutre și nu ar mai avea calitatea de a fi credibile.

Principiul independenței exercițiului. Trebuie să se țină cont de veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financiar, indiferent de data încasării sau plății acestora venituri și cheltuieli, în baza documentelor justificative.

Principiul evaluarii separate a elementelor de active și de datorii. Conform acestui principiu, componentele de active și de datorii trebuie evaluate separat.

Principiul intangibilității. Bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar. Corectarea pe seama rezultatului reportat, a erorilor semnificative aferente exercițiilor financiare precedente, nu se consideră încalcarea principiului intangibilității.

Principiul necompesarii. Orice compesare între elementele de active și datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli este interzisă.

Toate creanțele și datoriile trebuie înregistrate distinct în contabilitate, pe baza de documente justificative. Eventualele compensări între creanțe și datorii față de aceeași entitate, efectuate cu respectarea prevederilor legale, pot fi înregistrate numai după contabilizarea veniturilor și cheltuielilor corespunzatoare.

În cazul schimbului de active, în contabilitate se evidențiază distinct operațiunea de vanzare/scoatere din evidență și cea de cumparare/ intrare în evidență, pe baza documentelor justificative, cu înregistrarea tuturor veniturilor și cheltuielilor aferente operațiunilor. Tratamentul contabil este similar și în cazul prestarilor reciproce de servicii.

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora.

În condiții obișnuite, forma juridică a unui document trebuie să fie în concordanță cu realitatea economică. În cazuri rare, atunci când există diferențe între fondul său natura economică a unei operațiuni sau tranzacții și forma sa juridică, societatea comercială va înregistra în contabilitate aceste operațiuni, cu respectarea fondului economic al acestora.

Principiul pragului de semnificație. Valoarea elementelor de bilanț și de cont de profit ți de pierdere care sunt precedate de cifre arabe poate fi combinata dacă:

Acestea reprezintă o sumă nesemnificativă, în întelesul din reglementarile contabile; sau

O astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiția ca elementele astfel combinate să fie prezentate separat în notele explicative

Evenimentele ulterioare datei bilanțului. Evenimentele ulterioare datei bilanțului sunt acele evenimente, favorabile, care au loc între data bilanțului și data la care situațiile financiare anuale sunt autorizate pentru emitere.

Reguli de evaluare si documente financiar – contabile

La data data intrării în entitate, bunurile se evaluează și se inregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se stabilește astfel:

La cost de achiziție – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;

La cost de producție – pentru bunurile produse în entitate

La valoarea de aport, stabilită în urma evaluarii – pentru bunuri reprezentând aportul la capital social

La valoarea justă – pentru bunurile obținute cu titlu gratuit constatate plus inventariere

În cazurile menționate la lit. c) si d), valoarea de aport și, respective valoarea justă, se substituie costul de achiziție.

Prin valoarea justa se întelege suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunavoie între părți aflate în cunoștință de cauză în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv.

Valoarea justă a activelor se determină, în general, după datele de evidență de pe piață, printr-o evaluare efectuată, de obicei, de profesioniști calificați în evaluare.

În situația în care nu există date pe piață privind valoarea justă, din cauza naturii specializate a activelor și a frecvenței reduse a tranzacțiilor, valoarea justă se poate determina prin alte metode utilizate, de obicei, de profesioniști în evaluare.

2.2. Înregistrări contabile la S.C ALEGRIN SRL

Tabel 2.2.1 Înregistrări contabile la S.C ALEGRIN SRL

2.3 Situațiile financiare ale S.C ALEGRIN SRL în perioada 2011-2013

I. Activul bilanțier

Situațiile financiare ale societății SC ALEGRIN SRL cuprinde:

Elementele patrimoniale de activ care sunt prezentate după natura lor și destinație, în ordinea crescătoare a lichidității lor.

Vom avea:

1) Active imobilizate, cu gradul cel mai redus de lichiditate, din care:

a) Imobilizări necorporale: cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare-dezvoltare, concesiuni, brevete, licențe, mărci de fabrică și alte valori, fond comercial, alte imobilizări necorporale.

b) Imobilizări corporale : terenuri, clădiri și construcții, instalații tehnice și mașini, mijloace de transport, aparate de măsură și control, animale de muncă, plantații, echipament electronic, mobilier, alte imobilizări corporale.

c) Imobilizări financiare: investiții financiare pe termen mediu și lung de natura:t itlurilor de participare de diverse tipuri și creanțelor imobilizate.

2) Active circulante, cu grad ridicat de lichiditate în ordinea creșterii acestuia:

a) Stocuri, active circulante materiale de natura: materiilor prime, materialelor consumabile materialelor de natura obiectelor de inventar, produselor, producției neterminate, animalelor și păsărilor, mărfurilor și ambalajelor.

b) Creanțe,active circulante în decontare de natura: creanțelor comerciale, a creanțelor față de acționari/asociați, a creanțelor fiscale.

c) Active circulante bănești, grupate în ordinea lichidității lor astfel:

Investiții financiare pe termen scurt, plasamente financiare, sub formă de acțiuni și obligațiuni tranzacționate la bursa de valori, de diverse tipuri.

Disponibil în casierie, contul curent și alte valori de trezorerie, timbre, tichete, CEC-uri,avansuri, acreditive.

3) Cheltuieli în avans, active de regularizare ce cuprind cheltuieli anticipate înregistrate, de natura: chiriilor, întreținerii, energie, sapă, reparații utilaje, dobânzi aferente unor perioade ulterioare întocmirii bilanțului.

II. Pasivul bilanțier

În cadrul acestuia, elementele patrimoniale de pasiv sunt prezentate după natura și proveniența lor, în ordinea descrescătoare a exigibilității lor.

1) Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an, datorii curente, cu termenul de exigibilitate cel mai ridicat; datorii comerciale față de furnizori, datorii sociale față de bugetul statului privind cotele de asigurări sociale și șomaj aferente salariilor, datorii fiscale.

2) Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an, cu termen de exigibilitate mai redus, de natura împrumuturilor pe termen mediu și lung.

3) Provizioane pentru riscuri și cheltuieli sunt surse cu termen de exigibilitate redus, pentru: litigii, garanții acordate clienților, dezafectări de imobilizări, restructurări de personal.

4) Capital și rezerve, capitaluri proprii sunt surse cu cel mai redus grad de exigibilitate; prezentate în ordinea constituirii lor, astfel:

capital social vărsat și nevărsat;

prime de capital;

rezerve din reevaluare favorabile și nefavorabile;

rezerve: rezerve legale, rezerve pentru acțiuni proprii, rezerve statutare

rezultat reportat, profit nerepartizat/pierdere neacoperită;

rezultatul exercițiului, profit net/pierdere, cu repartizarea profitului net.

La data închiderii exercițiului, elementele patrimoniale se evaluează și se reflectă în bilanț la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii

Contul de profit și pierderi sintetizează performanțele întreprinderii, prezentând într-o formă sintetică fluxurile economice care se produc în cadrul acesteia, prin prisma echilibrului dintre venituri și cheltuieli.

1.Cheltuielile reprezintă consumuri de mijloace economice. Ele se reflectă prin următoarele posturi:

A.Cheltuielile din exploatare

Cheltuieli cu materii prime și materiale

Aici se includ cheltuielile privind consumurile de materii prime și materiale, corectate cu veniturile din subvenții de exploatare pentru materii prime și materiale.

Alte cheltuieli materiale. Se înscriu cheltuielile cu consumul de materiale de natura obiectelor de inventar, cheltuielile cu materiale nestocate, cheltuieli cu animalele și păsările vândute precum și cheltuieli cu ambalajele vândute.

Alte cheltuieli din afară. Se înscriu cheltuielile cu energie și apă facturate de furnizori, corectate cu veniturile din subvenții de exploatare pentru cheltuieli din afară.

Cheltuieli privind mărfurile. Se înscriu cheltuielile privind costul de achiziție aferent mărfurilor vândute.

Cheltuieli cu personalul, însumează două categorii:

Cheltuieli cu salarii – se înscriu cheltuielile cu salariile brute datorate angajaților, corectate cu veniturile din subvenții de exploatare pentru plata personalului;

Cheltuieli cu asigurările și protecția socială se includ cheltuielile cu asigurările sociale, șomajul și asigurările de sănătate.

Ajustarea valorii imobilizărilor corporale și necorporale

Alte cheltuieli din exploatare însumează următoarele elemente:

cheltuieli privind prestațiile externe se înscriu cheltuielile cu întreținere și reparații utilaje, cheltuieli cu chirii, cheltuieli cu prime de asigurare, cheltuieli cu studii și cercetări, cheltuieli cu colaboratorii, cheltuieli cu comisioane, etc.

cheltuieli cu alte impozite și taxe se înscriu cheltuielile cu fonduri speciale, accize, impozite pe bunuri proprietatea statului.

cheltuieli cu despăgubiri, donații și active cedate se înscriu cheltuielile cu donațiile de bunuri efectuate, precum și valoarea rămasă neamortizată a imobilizărilor scoase din evidență.

ajustări privind provizioane pentru riscuri și cheltuieli

B. Cheltuieli financiare:

Ajustarea valorii imobilizărilor financiare și a investițiilor financiare pe termen scurt

Cheltuieli privind dobânzile. Se înscriu cheltuielile cu dobânzile datorate băncilor sau altor firme, corectate cu veniturile din subvențiile de exploatare pentru dobânda datorată.

Alte cheltuieli financiare

C. Cheltuieli extraordinare. Se înscriu cheltuieli privind calamități și alte evenimente extraordinare.

2.Veniturile reprezintă câștigurile provenite din: vânzări de bunuri și servicii, producția de stocuri și imobilizări, anulări de provizioane, dobânzi de încasat.

Cifra de afaceri netă – reflectă totalitatea veniturilor din vânzări și rezultă prin însumarea următoarelor posturi:

Producția vândută cuprinde veniturile din vânzări de: produse finite, semifabricate, produse reziduale prestări servicii, studii și cercetări, chirii și activități diverse.

Venituri din vânzarea mărfurilor cuprind prețul de vânzare al mărfurilor vândute;

Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri sume nerambursabile, primite de la buget pentru activitatea curentă.

Variația stocurilor se înscrie creșterea stocului de produse la cost de producție sold creditor, sau reducerea stocului de produse la cost de producție, sold debitor.

Producția imobilizată. Cuprinde veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale costul de producție ala cestora.

Alte venituri din exploatare. Cuprind: venituri din despăgubiri, amenzi și penalități, venituri din donații și subvenții primite, venituri din vânzarea activelor și alte operații de capital.

Veniturile financiare:

Venituri din interese de participare se înscriu dividendele primite de la alte firme.

Venituri privind imobilizări financiare se înscriu veniturile din vânzarea de imobilizări financiare.

Venituri din dobânzi se înscriu veniturile din dobânzile ce urmează a fi încasate.

Alte venituri financiare se înscriu veniturile din creanțe imobilizate, dobânzi de încasat pentru împrumuturile acordate, veniturile din imobilizări financiare.

Veniturile extraordinare: Se înscriu veniturile din subvenții pentru evenimente extraordinare. Dacă însumăm rezultatul din exploatare cu rezultatul financiar obținem Rezultatul curent. Dacă la Rezultatul curent adăugăm Rezultatul extraordinar, obținem Rezultatul brut. Întrucât profitul brut se impozitează, avem un post distinct „Impozit pe profit”, în care se înscriu cheltuielile cu impozitul datorat.

Rezultatul brut – Impozitul pe profit = Rezultatul net (profit +/pierdere –)

2.4 Analiza principalilor indicatori financiari ai S.C ALEGRIN SRL

Tabel 2.4.1

Principalii indicatori financiari ai S.C ROTISERIA ALEGRIN

SRL BRAȘOV 2012/2013

Tabel 2.4.2 Analiza cifrei de afaceri în 2012, 2013

Figura 2.4.1 Evoluția cifrei de afaceri în 2012,2013

Figura 2.4.2

Evoluția chelt.venit.,profit brut.,profit net 2012,2013

În 2013 față de 2012 cifra de afaceri a crescut semnificativ aproape s-a dublat,

acest fapt are un efect pozitiv asupra firmei, dar pentru că și cheltuielile totale au crescut cu 3614,00 lei, profitul brut a crescut doar cu 1690,00 lei, de asemenea cheltuiala cu impozitul pe profit a crescut de la 544, 00 lei la 844,00 lei. Aceas fapt înseamnă o mai bună folosire a activelor și resurselor umane a societății comerciale, o mai bună folosire a activelor circulante.

Analiza ratei medii a cheltuielilor în raport cu cifra de afaceri

La nivelul întreprinderii, indiferent de profilul acesteia, prezintă interes explicarea modificării ratei medii a cheltuielilor, ca expresie sintetică a eficienței consumului de resurse pe total sau pe anumite structuri implicate în calcul. Fiind un indicator de eficiență, rata medie a cheltuielilor se determină ca raport între nivelul cheltuielilor totale sau al categoriilor semnificative de cheltuieli și un indicator de rezultate.

Rata medie a cheltuielilor totale

sau

unde: Cht – reprezintă suma totală a cheltuielilor;

Qex – producția exercițiului;

CA – cifra de afaceri.

Rata medie a cheltuielilor totale în funcție de CA2012 =2150

Rata medie a cheltuielilor totale în funcție de CA2013 =1171

În 2013 s-a obținut o cifră de afacei mai mare, aproape s-a dublat, cu cheltuieli totale mai marii cu 3611,00 lei, se constată astfel un efect negativ, creșterea cheltuielilor totale pe seama creșterii cheltuielilor variabile, cele fixe scăzând aproape în aceeași proporție. Creșterea prețului de vânzare unitar la toate produsele sau la cele care dețin cea mai mare pondere în cadrul vânzărilor, a determinat o creștere a cifrei de afaceri.

Rata medie a cheltuielilor variabile

sau

unde: Chv – reprezintă suma cheltuielilor variabile.

rata medie a cheltuielilor fixe

sau

Rata medie a cheltuielilor variabile în funcție de CA2012 =1034.52

Rata medie a cheltuielilor variabile în funcție de CA2013 =1150.45

Pentru analiza factorială a ratei medii a cheltuielilor fixe se utilizează modelul: sau

Astfel, factorii care pot influența în mod direct rata medie a cheltuielilor fixe sunt: fluxul de activitate ,producția exercițiului sau cifra de afaceri și suma cheltuielilor fixe.

Rata medie a cheltuielilor fixe în funcție de CA2012 =1115.50

Rata medie a cheltuielilor fixe în funcție de CA2013 = 3311,76

În 2013 s-a obținut o cifră de afacei mai mare cu cheltuiel fixe mai mici decăt anul anterior cu 47829.00 lei., reprezintă un efect favorabil pentru societatea comercială studiată.

Tabel 2.4.3 Principalii indicatori financiari ai S.C ROTISERIA ALEGRIN

SRL BRAȘOV 2012/2013

Tabel 2.4. 4 Principalii indicatori financiari ai S.C ROTISERIA ALEGRIN

SRL BRAȘOV 2010/2011

Tabel 2.4.5

Stabilitatea financiară

Rata stabilității financiare reflectă legătura dintre capitalul permanent de care dispune întreprinderea în mod stabil pe o perioadă de 1 an și patrimoniul total.

Preponderența capitalului permanent în resursele financiare reflectă caracterul permanent al finanțării activității conferind un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare.

Pe întreaga perioadă 2011-2013 firma dispune de un grad ridicat de stabilitate financiară.

Situația este mai bună în 2011, rămâne favorabilă și în 2013 chiar dacă în acest an aceasta înregistrează o reducere datorată ritmului mai ridicat de creștere a pasivului total decât ritmul de creștere a capitalului permanent. În 2013 firma își finanțează cu peste 54,43% din necesarul de resurse din capitalurile permanente, beneficiind de o bună stabilitate financiară.

Figura 2.4.3 Rata stabilității financiare

Analiza gradului de finanțare curent. Gradul de finanțare curent reflectă măsura în care resursele curente participă la formarea resurselor totale și la finanțarea activității.

Tabel 2.4.6 Gradul de finanțare curent

În anii 2010, 2011, 2012 se observă tendința indicatorului este de scădere, adică scade ponderea resurselor curente în totalul surselor de finanțare.

Nivelul indicatoului înregistrează un nivel bun, care asigură întrepriderii un nivel ridicat al stabilității financiare.

Figura 2.4.4

Gradul de finanțare curent

Analiza autonomiei financiare. Rata autonomiei financiare globale arată cât din patrimoniul firmei este finanțat pe baza resurselor proprii.

Tabel 2.4.7 Autonomia financiară globală

În primii ani ai analizei tendința a fost de creștere, după care scade în ultimul an 2013, fără a ajunge sub nivelul minim acceptabil.

În 2013 firma își finanțează activitățile într-o proporție de 54,43% din resurse proprii adică mai puțin decât în anii anteriori 2010,2011,2012 anteriori. Acest fapt s-a datorat creșterii mai rapide a resurselor totale decât a resurselor proprii.

Figura 2.4.5

Rata autonomiei financiare globale

Indicele autonimiei financiare globale arată raportul de finanțare între resursele proprii și cele străine. Arată măsura în care datoriile totale pot fi acoperite din capitaluri proprii.

Tabel 2.4.8

Indicele autonomiei financiare globale

Pe parcursul anilor supuși analizei economico financiară, firma a putut să-și acopere integral datoriile totale pe seama capitalurilor proprii.

În 2012 capitalurile proprii au fost cu mai mari decât cele împrumutate și atrase, fapt datorat creșterii capitalurilor proprii și scăderii datoriilor totale.

În 2010-2013 tendința a fost de creștere a nivelului ratei, pentru ca în 2013 situația prezintă o tendință de scădere.

Figura 2.4.6 Indicele autonomiei financiare globale

Autonomia financiară la termen.

Reflectă proporția în care capitalurile proprii participă la formarea capitalurilor permanente.

Tabel 2.4.9

Autonomia financiară la termen

Valoarea minim admisibilă a indicatorului este de 50%, sub această limită firma se află într-o situație nefavorabilă în ceea ce privește riscul de insolvabilitate.

Pe întreaga perioadă firma se încadra într-un grad ridicat de autonomie financiară, deși tendința indicatorului în ultimii doi ani este de scădere.

Indicele autonomiei financiare la termen reflectă măsura în care datoriile pe termen mediu și lung pot fi acoperite pe seama capitalurilor proprii. Societatea deține o poziție foarte bună din acest punct de vedere.

Tabel 2.4.10

Indicele autonomiei financiare la termen

Societatea deține o poziție foarte bună din acest punct de vedere, ideală nu are datorii pe termen lung și mediu.

Analiza îndatorării. Rata îndatorării globale măsoară ponderea datoriilor totale în patrimoniul firmei.

Arată în ce măsură sursele împrumutate și atrase participă la finanțarea activității. Valoarea maxim admisibilă a acestui indicator poate fi 66%, deși se consideră că o valoare de 50% este mai sigură.

Îndepărtarea de valoare de siguranță semnifică o reducere a îndatorării firmei, respectiv o creștere a autonomiei financiare.

Tabel 2.4.11 Îndatorarea globală

Firma se află într-o situație favorabilă, pe întreaga perioadă 2010-2013 aflându-se sub valoarea maxim admisibilă a indicatorului. Tendința indicatorului a fost favorabilă în toți anii analizați.

Indicele îndatorării globale.

Măsoară raportul capitalurilor împrumutate și atrase față de capitalul propriu.

Tabel 2.4.12 Indicele îndatorării globale

Valoarea maxim admisibilă este de 200%.

Peste acest nivel, firma se află în pericol de insolvabilitate.

Firma se află în siguranță, pe întreaga perioadă analizată aflându-se sub valoarea maxim admisibilă a indicatorului, manifestând în primii ani o tendință de reducere a acestuia, datorită creșterii între-un ritm mai rapid a datoriilor totale față de capitalurile proprii.

Figura 2.4.7 Indicele îndatorării globale

Rata îndatorării la termen. Reflectă măsura în care datoriile pe termen mediu și lung participă la formarea resurselor permanente.

Tabel 2.4.13 Îndatorarea la termen

Valoarea maxim admisibilă este de 50%.

Peste acest nivel firma se află în pericol de insolvabilitate.

Pe întreaga perioadă analizată firma nu a înregistrat un grad de îndatorare la termen, fiind într-o situație ideală.

Indicele îndatoririi la termen.

Reflectă raportul în care se află datoriile pe termen mediu și lung față de capitalurile proprii. Valoarea maxim admisă este de 100%.

Tabel 2.4.14 Indicele îndatorării la termen

Pe întreaga perioadă analizată firma nu a înregistrat un grad de îndatorare la termen, fiind într-o situație ideală.

Din punctul de vedere al ratelor de structură ale pasivului, care reflectă formarea, sursele și termenele de exigibilitate ale resurselor financiare, confirmă că firma se află într-o situație favorabilă caracterizată printr-un grad ridicat de autonomie financiară, grad redus de îndatorare și o siguranță ridicată.

Tendința indicatorilor din 2012,2013 a fost de scădere.

Rata activelor imobilizate reprezintă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent reflectând și gradul de investire al capitalului în firmă.

De asemenea, reflectă gradul de imobilizare al activului.

Tabel 2.4.15 Rata activelor imobilizate

Figura 2.4.8 Rata activelor imobilizate

Rata activelor imobilizate a avut o evoluția oscilantă, existând o tendință de creștere în primii ani atingându-se un maxim în 2013 după care rata a înregistrat o reducere în 2011.

Astfel, în 2013, 64,13% din total active erau imobilizate, ceea ce reprezintă un grad semnificativ de investire a capitalului.

Rata activelor circulante arată ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic total în patrimoniu. Măsoară indirect și gradul de lichiditate al patrimoniului.

Tabel 2.4.16 Rata activelor circulante

Nivelul ratei este oscilant pe parcursul celor patru ani, astfel încât în primii trei ani aceasta cunoaște o creștere de la 53% în 2010 la 74,65% în 2011, pentru ca în ultimul an 2013 rata să înregistreze o cscădere situându-se la un nivel de 35,60%. Situația este considerată normală din punctul de vedere al structurii activului, fiind justificată din perspectiva obiectului de activitate al societății.

Figura 2.4.9 Rata activelor circulante

Din punctul de vedere al ratelor de structură ale activului, care reflectă utilizarea, termenele și gradul de lichiditate ale elementelor patrimoniale concrete, putem conchide că societatea se află într-o situație favorabilă, analiza reflectând o structură adecvată a activelor imobilizate și a activelor circulante

Ratele echilibrului financiar

Lichiditatea, ca formă a echilibrului financiar, se definește ca fiind capacitatea unor active de a fi transformate la un moment dat în bani. Mai poate fi definită ca și capacitatea pe care o are întreprinderea de a acoperi cu ajutorul activelor circulante, obligațiile pe termen scurt. Aprecierea lichidității se face cu ajutorul următorilor indicatori indicatori:

Lichiditatea curentă (lc) reflectă capacitatea întreprinderii de a-și satisface obligațiile pe termen scurt prin transformarea tuturor elementelor patrimoni-ale de natura activelor circulante în disponibilități.

Lichiditatea rapidă (lr) se exprimă ca raport între activele circulante lichide medii și pasivele circulante.

.

Tabel 2.4.17 Lichiditatea firmei

Se constată în general o tendință de crescută în 2012 a celor 2 indicatori, excepție făcând anul 2012,2013 când, lichiditatea curentă, lichiditatea rapidă cât se situau sub valoarea optimă.

Figura 2.4.10 Lichiditatea firmei.

Solvabilitatea. Reflectă capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen mediu și lung. În funcție de nivelul la care se consideră obligațiile pe termen lung, se pot con-stitui rate de solvabilitate.

Solvabilitatea patrimonială (SP) exprimă gradul în care capitalul social asigură Solvabilitatea generală (SG) exprimă gradul de acoperire a datoriilor totale către terți , în cazul falimentului, din activele totale. Pe toată perioada analizată solvabilitaea societății comerciale este foarte bună. În 2011 atingând un procent de 98,27% față de minim de 35%, deci o solvabilitae foarte bună.

Tabel 2.4.17 Solvabilitatea firmei

Figura 2.4.11 Solvabilitatea firmei

Gestiunea capitalurilor proprii. Modul de gestionare a capitalurilor proprii poate fi urmărit prin intermediul calculării vitezei de rotație a capitalurilor proprii, care se urmărețte cu ajutorul indicatorilor:

Numărul de rotații a capitalurilor proprii = cifra de afaceri / capitaluri proprii

Durata unei rotații = capitaluri proprii / cifra de afaceri * T

T – perioada ( aici, 360 zile )

Tabel 2.4.19

Viteza de rotație a capitalurilor proprii

Figura 2.4.12

Evoluția vitezei de rotație a capitalurilor proprii

Viteza de rotație a capitalurilor proprii înregistrează o evoluția oscilantă pe parcursul perioadei de analiză. Astfel, în trei ani numărul de rotații a capitalurilor proprii se reduc, urmand ca în anul 2011 să înregistreze o creștere majoră, ceea ce poate fi considetăra satisfăcătoare pentru gestiunea capitalurilor proprii.

Rata rentabilității financiare. Rata rentabilității financiare măsoară randamentul capitalurilor proprii. Rata rentabilității financiare nete care remunerează proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende și prin creșterea rezervelor care, în ultimă instanță, reprezintă o creștere a averii proprietarilor.

Tabel 2.4.20

Calculul ratei rentabilității financiare

Figura 2.4.12

Evoluția ratei rentabilității financiare

Creșterea profitului net și implicit a ratei rentabilității nete din 2011, s-a datorat creșterii profitului din activitatea de exploatare. Valoarea optimă a ratei rentabilității financiare este de 20%. Rata rentabilității financiare a fost bună în 2011 în ceilalți ani situîndu-se sub nivelul optim.

CONCLUZII, PROPUNERI

Concluzii:

 O bună cunoaștere a gestiunii financiare impune cunoașterea stării întreprinderii și descoperirea la momentul oportun a diferitelor cauze, efecte, probleme care generază schimbări așteptate sau nedorite în activitatea economică și financiară. În acest sens, analistul financiar trebiue sa studieze conturile de rezultate, posturile de bilant sau grupele de posturi, pentru a stabili raporturile dintre ele si diagnosticul financiar.

 Prin rate se înțelege raporturile dintre marimi sau niveluri strâns legate între ele, care caracterizează situaîii de ansamblu sau sectoare de activitate.

 Analiza financiară prin rate trebuie să îndeplinească urmatoarele condiții:

 să se utilizeze cele mai reprezentative rate și să nu se efectueze calcule care , pe cât sunt de complexe, pe atît sunt de inutile; ratele calculate pe mai multe perioade succesive sa fie comparabile între ele; să se evite compararea ratelor între intrepriderile sau grupele de întreprinderi al caror obiect de activitate este radical diferit.

Prin diferite combinații între posturile de bilanț sau din alte situații de sinteză se pot alcătui numeroase rate, dar dintre acestea este necesar sa fie selectate, cu prioritate, cele adecvate pentru analist și problemele care urmează să fie rezolvate.            

Organizarea contabilității. Legislația în domeniul contabilității aplicată de societatea comercială, studiată, pe baza careia s-au elaborate prezentele politici contabile, este reprezentata de urmatoarele:

1.Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicată , cu modificarile și completarile ulterioare;

2.Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementării contabile conforme cu directivele europene, cu modificarile și completările ulterioare;

3.Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii;

4.Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.826/2003 pentru aprobarea Precizarilor privind unele masuri referitoare la organizarea si conducerea contabilitatii de gestiune;

5.Ordinul ministrului economiei si finantelor nr.3.512/.2008 privind documentele financiar-contabile , cu completarile ulterioare;

6.Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale , republicata , cu modificarile si completarile ulterioare.

Concluzii asupra analizei principalilor indicatori economici ai societății studiate:

1.Analiza cifrei de afaceri. În 2013 față de 2012 cifra de afaceri a crescut semnificativ aproape s-a dublat, acest fapt are un efect pozitiv asupra firmei, dar pentru că și cheltuielile totale au crescut cu 3614,00 lei, profitul brut a crescut doar cu 1690,00 lei, de asemenea cheltuiala cu impozitul pe profit a crescut de la 544, 00 lei la 844,00 lei. Aceas fapt înseamnă o mai bună folosire a activelor și resurselor umane a societății comerciale, o mai bună folosire a activelor circulante.

2. Analiza ratei medii a cheltuielilor în raport cu cifra de afaceri

La nivelul întreprinderii, indiferent de profilul acesteia, prezintă interes explicarea modificării ratei medii a cheltuielilor, ca expresie sintetică a eficienței consumului de resurse pe total sau pe anumite structuri implicate în calcul. Fiind un indicator de eficiență, rata medie a cheltuielilor se determină ca raport între nivelul cheltuielilor totale sau al categoriilor semnificative de cheltuieli și un indicator de rezultate.

În 2013 s-a obținut o cifră de afacei mai mare, aproape s-a dublat, cu cheltuieli totale mai marii cu 3611,00 lei, se constată astfel un efect negativ, creșterea cheltuielilor totale pe seama creșterii cheltuielilor variabile, cele fixe scăzând aproape în aceeași proporție. Creșterea prețului de vânzare unitar la toate produsele sau la cele care dețin cea mai mare pondere în cadrul vânzărilor, a determinat o creștere a cifrei de afaceri.

În 2013 s-a obținut o cifră de afacei mai mare cu cheltuiel fixe mai mici decăt anul anterior cu 47829.00 lei., reprezintă un efect favorabil pentru societatea comercială studiată.

3. Rata stabilității financiare reflectă legătura dintre capitalul permanent de care dispune întreprinderea în mod stabil pe o perioadă de 1 an și patrimoniul total. Preponderența capitalului permanent în resursele financiare reflectă caracterul permanent al finanțării activității conferind un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare. Pe întreaga perioadă 2011-2013 firma dispune de un grad ridicat de stabilitate financiară. Situația este mai bună în 2011, rămâne favorabilă și în 2013 chiar dacă în acest an aceasta înregistrează o reducere datorată ritmului mai ridicat de creștere a pasivului total decât ritmul de creștere a capitalului permanent. În 2013 firma își finanțează cu peste 54,43% din necesarul de resurse din capitalurile permanente, beneficiind de o bună stabilitate financiară.

4.Analiza gradului de finanțare curent. Gradul de finanțare curent reflectă măsura în care resursele curente participă la formarea resurselor totale și la finanțarea activității.

În anii 2010, 2011, 2012 se observă tendința indicatorului este de scădere, adică scade ponderea resurselor curente în totalul surselor de finanțare. Nivelul indicatoului înregistrează un nivel bun, care asigură întrepriderii un nivel ridicat al stabilității financiare.

5.Analiza autonomiei financiare. Rata autonomiei financiare globale arată cât din patrimoniul firmei este finanțat pe baza resurselor proprii. În primii ani ai analizei tendința a fost de creștere, după care scade în ultimul an 2013, fără a ajunge sub nivelul minim acceptabil. În 2013 firma își finanțează activitățile într-o proporție de 54,43% din resurse proprii adică mai puțin decât în anii anteriori 2010,2011,2012 anteriori. Acest fapt s-a datorat creșterii mai rapide a resurselor totale decât a resurselor proprii.

6.Indicele autonimiei financiare globale arată raportul de finanțare între resursele proprii și cele străine. Arată măsura în care datoriile totale pot fi acoperite din capitaluri proprii.

Pe parcursul anilor supuși analizei economico financiară, firma a putut să-și acopere integral datoriile totale pe seama capitalurilor proprii. În 2012 capitalurile proprii au fost cu mai mari decât cele împrumutate și atrase, fapt datorat creșterii capitalurilor proprii și scăderii datoriilor totale. În 2010-2013 tendința a fost de creștere a nivelului ratei, pentru ca în 2013 situația prezintă o tendință de scădere.

7.Autonomia financiară la termen. Reflectă proporția în care capitalurile proprii participă la formarea capitalurilor permanente.Valoarea minim admisibilă a indicatorului este de 50%, sub această limită firma se află într-o situație nefavorabilă în ceea ce privește riscul de insolvabilitate. Pe întreaga perioadă firma se încadra într-un grad ridicat de autonomie financiară, deși tendința indicatorului în ultimii doi ani este de scădere.

8.Indicele autonomiei financiare la termen reflectă măsura în care datoriile pe termen mediu și lung pot fi acoperite pe seama capitalurilor proprii. Societatea deține o poziție foarte bună din acest punct de vedere.

Societatea deține o poziție foarte bună din acest punct de vedere, ideală nu are datorii pe termen lung și mediu.

9.Analiza îndatorării. Rata îndatorării globale măsoară ponderea datoriilor totale în patrimoniul firmei.Arată în ce măsură sursele împrumutate și atrase participă la finanțarea activității. Valoarea maxim admisibilă a acestui indicator poate fi 66%, deși se consideră că o valoare de 50% este mai sigură.

Îndepărtarea de valoare de siguranță semnifică o reducere a îndatorării firmei, respectiv o creștere a autonomiei financiare.

Firma se află într-o situație favorabilă, pe întreaga perioadă 2010-2013 aflându-se sub valoarea maxim admisibilă a indicatorului. Tendința indicatorului a fost favorabilă în toți anii analizați.

Indicele îndatorării globale. Măsoară raportul capitalurilor împrumutate și atrase față de capitalul propriu.Valoarea maxim admisibilă este de 200%.Peste acest nivel, firma se află în pericol de insolvabilitate.Firma se află în siguranță, pe întreaga perioadă analizată aflându-se sub valoarea maxim admisibilă a indicatorului, manifestând în primii ani o tendință de reducere a acestuia, datorită creșterii între-un ritm mai rapid a datoriilor totale față de capitalurile proprii.

Rata îndatorării la termen. Reflectă măsura în care datoriile pe termen mediu și lung participă la formarea resurselor permanente.Valoarea maxim admisibilă este de 50%.

Peste acest nivel firma se află în pericol de insolvabilitate. Pe întreaga perioadă analizată firma nu a înregistrat un grad de îndatorare la termen, fiind într-o situație ideală

Indicele îndatoririi la termen. Reflectă raportul în care se află datoriile pe termen mediu și lung față de capitalurile proprii. Valoarea maxim admisă este de 100%.Pe întreaga perioadă analizată firma nu a înregistrat un grad de îndatorare la termen, fiind într-o situație ideală. Din punctul de vedere al ratelor de structură ale pasivului, care reflectă formarea, sursele și termenele de exigibilitate ale resurselor financiare, confirmă că firma se află într-o situație favorabilă caracterizată printr-un grad ridicat de autonomie financiară, grad redus de îndatorare și o siguranță ridicată. Tendința indicatorilor din 2012,2013 a fost de scădere.

9.Rata activelor imobilizate reprezintă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent reflectând și gradul de investire al capitalului în firmă. De asemenea, reflectă gradul de imobilizare al activului.Rata activelor imobilizate a avut o evoluția oscilantă, existând o tendință de creștere în primii ani atingându-se un maxim în 2013 după care rata a înregistrat o reducere în 2011.Astfel, în 2013, 64,13% din total active erau imobilizate, ceea ce reprezintă un grad semnificativ de investire a capitalului.

10.Rata activelor circulante arată ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic total în patrimoniu. Măsoară indirect și gradul de lichiditate al patrimoniului.

Nivelul ratei este oscilant pe parcursul celor patru ani, astfel încât în primii trei ani aceasta cunoaște o creștere de la 53% în 2010 la 74,65% în 2011, pentru ca în ultimul an 2013 rata să înregistreze o cscădere situându-se la un nivel de 35,60%. Situația este considerată normală din punctul de vedere al structurii activului, fiind justificată din perspectiva obiectului de activitate al societății. Din punctul de vedere al ratelor de structură ale activului, care reflectă utilizarea, termenele și gradul de lichiditate ale elementelor patrimoniale concrete, putem conchide că societatea se află într-o situație favorabilă, analiza reflectând o structură adecvată a activelor imobilizate și a activelor circulante

11.Lichiditatea, ca formă a echilibrului financiar, se definește ca fiind capacitatea unor active de a fi transformate la un moment dat în bani. Mai poate fi definită ca și capacitatea pe care o are întreprinderea de a acoperi cu ajutorul activelor circulante, obligațiile pe termen scurt. Aprecierea lichidității se face cu ajutorul următorilor indicatori indicatori:

Lichiditatea curentă (lc) reflectă capacitatea întreprinderii de a-și satisface obligațiile pe termen scurt prin transformarea tuturor elementelor patrimoni-ale de natura activelor circulante în disponibilități.Lichiditatea rapidă (lr) se exprimă ca raport între activele circulante lichide medii și pasivele circulante.Se constată în general o tendință de crescută în 2012 a celor 2 indicatori, excepție făcând anul 2012,2013 când, lichiditatea curentă, lichiditatea rapidă cât se situau sub valoarea optimă.

12.Solvabilitatea. Reflectă capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen mediu și lung. În funcție de nivelul la care se consideră obligațiile pe termen lung, se pot con-stitui rate de solvabilitate. Solvabilitatea generală exprimă gradul de acoperire a datoriilor totale către terți , în cazul falimentului, din activele totale. Pe toată perioada analizată solvabilitaea societății comerciale este foarte bună. În 2011 atingând un procent de 98,27% față de minim de 35%, deci o solvabilitae foarte bună.

13.Gestiunea capitalurilor proprii. Modul de gestionare a capitalurilor proprii poate fi urmărit prin intermediul calculării vitezei de rotație a capitalurilor proprii, care se urmărețte cu ajutorul indicatorilor:

Numărul de rotații a capitalurilor proprii = cifra de afaceri / capitaluri proprii

Durata unei rotații = capitaluri proprii / cifra de afaceri * T

T – perioada ( aici, 360 zile )

Viteza de rotație a capitalurilor proprii înregistrează o evoluția oscilantă pe parcursul perioadei de analiză. Astfel, în trei ani numărul de rotații a capitalurilor proprii se reduc, urmand ca în anul 2011 să înregistreze o creștere majoră, ceea ce poate fi considetăra satisfăcătoare pentru gestiunea capitalurilor proprii.

14.Rata rentabilității comerciale optimă se consideră a avea valori mai mari de 15%. În cazul societății acest prag este depășit de către rata marjei brute de exploatare iar rata marjei nete de exploatare este în evoluție crescătoare ca urmare a creșterii volumului producției realizate și vândute, ți a scăderii cheltuielilor cu materiile prime, prin găsirea unor furnizori accesibili din punct de vedere a prețurilor practicate

15. Rata rentabilității financiare. Rata rentabilității financiare măsoară randamentul capitalurilor proprii. Rata rentabilității financiare nete care remunerează proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende și prin creșterea rezervelor care, în ultimă instanță, reprezintă o creștere a averii proprietarilor Creșterea profitului net și implicit a ratei rentabilității nete din 2011, s-a datorat creșterii profitului din activitatea de exploatare. Creșterea profitului net și implicit a ratei rentabilității nete din 2011, s-a datorat creșterii profitului din activitatea de exploatare. Valoarea optimă a ratei rentabilității financiare este de 20%. Rata rentabilității financiare a fost bună în 2011 în ceilalți ani situîndu-se sub nivelul optim.

Propuneri pentru creșterea eficienței economice a societății studiate:

1.Este necesară o planificarea, care presupune: specificarea rezultatelor care trebuie atinse: volum al cifrei de afaceri, determinarea calendarului de timp: stabilirea de meniuri pentru diferite perioade din an, de activități care trebuiesc derulate zilnic, săptămânal, lunar sau la anumite perioade de timp, estimarea resurselor necesare: estimare materiilor prime, necesarului de materiale și necesarului de investiții pentru derularea activităților de catering și restaurant

2.Se recomandă o organizare, eficientă care se referă la: definirea rolului și a responsabilităților persoanelor din familie sau care sunt angajate în unitatea agroturistică

3.Realizarea unui control intern prin reconfirmarea sarcinilor repartizate oamenilor;monitorizarea activităților care se derulează în unitatea a rezultatelor obținute; rezolvarea problemelor întâlnite la nivelul unității agroturistice;

4. Urmărirea și analizarea indicatorilor de gestiune

În categoria indicatorilor de gestiune pot fi încadrate patru serii de indicatori ca indicatori ai investiției, indicatorii volumului de activitate, indicatorii de cheltuieli, indicatori de rentabilitate

5. Obținerea unei eficienței economice care constă în obținerea de efecte utile sau rezultate maxime la un anumit nivel de consum de resurse sau efort sau aceleași efecte utile, rezultate la un anumit nivel minim de consum de resurse.

6.Creșterea eficienței globale a factorilor de producție.

7.Creșterea eficienței consumului curent de factori de producție: consumul de mijloace circulante,consumul de capital fix și consumul de forță de muncă, exprimat prin fondul de salarii,

8.Dezvoltarea funcției de cercetare-dezvoltare a întreprinderii care este reprezentată de ansamblul activităților care se desfășoară în cadrul întreprinderii în vederea realizării obiectivelor din domeniul producerii de noi idei și transformării lor în acțiuni utile dezvoltării în viitor a întreprinderii.

Este o funcție importantă a întreprinderii, care își are sorgintea în necesitatea adaptării permanente a întreprinderii la noile descoperiri ale științei și tehnologiilor avansate, în concordanță cu adevărul major că știința reprezintă un factor important în dezvoltărea societății.

Funcțiunea de cercetare-dezvoltare are un caracter complex prin faptul că se manifestă în toate domeniile de activitate ale întreprinderii.

Pentru întreprinderile mici și mijlocii, funcțiunea de cercetare-dezvoltre, ca domeniu propriu, este slab reprezentată și se manifestă mai ales prin relațiile în cadrul societății de holding sau prin relațiile cu marile întreprinderi care le oferă experiența și capacitatea lor de cercetare-dezvoltare.

Extinderea și dezvoltarea acestei funcții ale întreprinderii se va realiza prin extinderea următoareloe activități:

a.activități de investiții și construcții, care cuprind atribuții referitoare la transformarea resurselor materiale, financiare și umane în capital fix prin realizarea de noi capacități de producție, modernizarea, dezvoltarea, reconstrucția și reînnoirea componentelor fizice ale capitalului fix existent;

b.dezvoltarea ingineriei tehnologice și introducerea progresului tehnic, reprezentată de ansamblul atribuțiilor întreprinderii pentru realizarea obiectivelor de cercetare aplicativă constând în descoperirea de idei noi sau introducerea în practică a noilor cunoștințe asimilarea de noi produse, modernizarea celor existente, asimilarea unor noi tehnologii de

fabricație;

c.organizarea activității de producției și a muncii se referă la ansamblul atribuțiilor creativ-inovative din domeniul introducerii unor noi metode, tehnici și instrumente de organizare a producției în timp și spațiu, de perfecționare a proceselor de muncă și de economisire a resurselor materiale, financiare și umane.

9.Dezvoltarea funcției de producție a întreprinderii economice care reunește ansamblul activităților de bază, auxiliare și de servire prin care se îndeplinesc obiectivele din domeniul fabricării produselor sau prestării serviciilor.

Funcția de producție evidențiază direct profilul întreprinderii și de aceea identificarea

activităților cuprinse în cadrul acestei funcții, în raport cu poziția ocupată în ansamblul

procesului de transformare a resurselor în rezultate finale, alcătuiescmai multe etape.

Se impune astfel o mai mare atenție în:

a. pregătirea producției, urmărind să asigure elaborarea documentației tehnologice, stabilirea consumurilor de materiale și de muncă;

b.programarea, lansarea și urmărirea producției, adică transmiterea documentației necesare începerii producției, elaborarea programelor de producție;

c. producția propriu-zisă constând în combinarea factorilor de producție și obținerea produselor sau prestarea serviciilor;

d. controlul de calitate al materiilor prime, semifabricatelor și produselor finite pe întregul flux al fabricației;

e. producția auxiliară și de servire, prin care se asigură condițiile pentru buna desfășurare a tuturor celorlalte activități grupate în funcțiunea de producție.

10. Dezvoltarea funcției de resurse umane a întreprinderii economice care cuprinde activitățile de asigurare a resurselor umane necesare întreprinderii și de creare a condițiilor pentru manifestarea deplină a potențialului fizic și intelectual al acestei categorii de resurse. Principalele activități cuprinse în această funcție a întreprinderii ți care trebuiesc urmărite și dezvoltate sunt:

a. analiza și evaluarea posturilor de muncă;

b. determinarea necesarului de resurse umane;

c.recrutarea, selecția și integrarea psihosocioprofesională a resurselor umane;

d. calificarea și perfecționarea resurselor umane;

e. aprecierea, promovarea și salarizarea resurselor umane;

f. asigurarea condițiilor corespunzătoare de muncă și asistență medicală.

Managerii întreprinderii trebuie să urmărească armonizarea intereselor individuale și de grup cu interesele de ansamblu ale întreprinderii.

11.Dezvoltarea funcției financiar-contabilă care reprezintă ansamblul activităților prin care se asigură obținerea și folosirea rațională a resurselor financiare necesare realizării obiectivelor întreprinderii, precum și activitățile de înregistrare, evidențiere și analiză a fenomenelor economice manifestate în întreprindere.

Deci prin ea se urmăresc și se dezvoltă următoarele activități

a.obținerea, folosirea și analiza folosirii resurselor financiare care sunt activități financiare.

b.înregistrarea și evidențierea în expresie valorică a fenomenelor economice din cadrul întreprinderii care sunt activități contabile.

O întreprindere are un potențial ridicat atunci când există un echilibru între capacitatea productivă, cea financiară și organizatorică, pe de o parte, și capacitatea comercială, iar volumul activităîii este suficient de mare ca să acopere o cotă însemnată de piață.

Ea are un potențial scăzut atunci când între componente apar dezechilibre care conduc la o cotă redusă de piață. Indiferent de situație, determinarea potențialului intern se realizează prin evaluarea punctelor tari și punctelor slabe ale întreprinderii.

BIBLIOGRAFIE

1.Brezeanu P. 2009, Gestiunea financiară a întreprinderii – volumul 1 – Elemente inspirate din teoria și practica financiară a Uniunii Europene, Editura Cavallioti,2009 București.

2.Corduneanu C., Murgea A. 2008, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității de Vest, Timișoara.

3.Dumitru C.G-Contabilitate-Probleme rezolvate,-Editura Universitară,2009

4.Dumitrașcu V. 2013, Diagnosticul financiar și evaluarea afacerii, Editura Universitară, București.

5.Dragotă V. 2006 Abordări practice în finanțele firmei, Editura Irecson, București

6.Feleagă N.,Feleagă L,-Contabilitate Financiară-Editura Economică vol 1, 2, -2007

7.Mihăilescu N.Răducan M.-Analiza activității Economico Financiare-Editura Victor 2009

8.Munteanu V.-Audit financiar contabil-Editura Universitară, 2012

9.Pantea I. , Bodea G. – Contabilitatea financiara a intreprinderii, Ed.Intelcredo Deva, 2012

10.Suciu G. – Analiza economico-financiara, Ed. Infomarket, Brasov, 2009

11.Ristea M. -Contabilitate financiara, Ed.Economica, Bucuresti,2010

12.Valceanu G. – Analiza economico-financiara, Ed. Economica, Bucuresti 2006

13.Vuță M.-Elemente de contabilitate aprofundată, Editura Rennaissence-2009

14.Vintilă G., Armeanu D., Dumitrașcu R. A., Dumitrașcu V. 2009, Abordarea elementelor intangibile prin prisma conceptului de capital intelectual al firmei, în Revista Română de Statistică, supliment, nr. 9

15.Ministerul Finanțelor Publice – Reglementări contabile pentru agenți economici, Ed. Economică, București, 2012

16. Feleagă N.,Feleagă L,-Contabilitate Financiară-Editura Economică vol 1, 2, -2007

17.Ghid pentru înțelegerea și aplicarea standardelor internaționale de contabilitate-Editura Ceccar-2004

18.Legea Contabilității nr. 82/1991, republicată 2013

19.Ordinul MFP Nr. 3055/2009, republicat 2013

20.Politici contabile- Societatea expert conta Saguna Sa-www.saguna.ro-fragment

21.Agenția pentru implementarea proiectelor și programelor pentru IMM- 22.http://www.aippimm.ro/categorie/programe

23.Strategia Guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului IMM, 2010.

24. http://legeaz.net/text-integral/ordin-3055-2009-actualizat

25.Legea nr. 31/16.11.1990 republicată, actualizată, privind societățile comerciale

26.Codul Muncii

27.Codul Fiscal

28.Codul de procedură fiscală

29. Ordonanța Guvernului nr. 25/08.1993, privind stimularea întreprinderilor mici și mijlocii.

30.Legea nr. 609/06.11.2002 pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar pentru întreprinderi și spirit antreprenorial,

31.Legea nr. 346/14.7.2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.

BIBLIOGRAFIE

1.Brezeanu P. 2009, Gestiunea financiară a întreprinderii – volumul 1 – Elemente inspirate din teoria și practica financiară a Uniunii Europene, Editura Cavallioti,2009 București.

2.Corduneanu C., Murgea A. 2008, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității de Vest, Timișoara.

3.Dumitru C.G-Contabilitate-Probleme rezolvate,-Editura Universitară,2009

4.Dumitrașcu V. 2013, Diagnosticul financiar și evaluarea afacerii, Editura Universitară, București.

5.Dragotă V. 2006 Abordări practice în finanțele firmei, Editura Irecson, București

6.Feleagă N.,Feleagă L,-Contabilitate Financiară-Editura Economică vol 1, 2, -2007

7.Mihăilescu N.Răducan M.-Analiza activității Economico Financiare-Editura Victor 2009

8.Munteanu V.-Audit financiar contabil-Editura Universitară, 2012

9.Pantea I. , Bodea G. – Contabilitatea financiara a intreprinderii, Ed.Intelcredo Deva, 2012

10.Suciu G. – Analiza economico-financiara, Ed. Infomarket, Brasov, 2009

11.Ristea M. -Contabilitate financiara, Ed.Economica, Bucuresti,2010

12.Valceanu G. – Analiza economico-financiara, Ed. Economica, Bucuresti 2006

13.Vuță M.-Elemente de contabilitate aprofundată, Editura Rennaissence-2009

14.Vintilă G., Armeanu D., Dumitrașcu R. A., Dumitrașcu V. 2009, Abordarea elementelor intangibile prin prisma conceptului de capital intelectual al firmei, în Revista Română de Statistică, supliment, nr. 9

15.Ministerul Finanțelor Publice – Reglementări contabile pentru agenți economici, Ed. Economică, București, 2012

16. Feleagă N.,Feleagă L,-Contabilitate Financiară-Editura Economică vol 1, 2, -2007

17.Ghid pentru înțelegerea și aplicarea standardelor internaționale de contabilitate-Editura Ceccar-2004

18.Legea Contabilității nr. 82/1991, republicată 2013

19.Ordinul MFP Nr. 3055/2009, republicat 2013

20.Politici contabile- Societatea expert conta Saguna Sa-www.saguna.ro-fragment

21.Agenția pentru implementarea proiectelor și programelor pentru IMM- 22.http://www.aippimm.ro/categorie/programe

23.Strategia Guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului IMM, 2010.

24. http://legeaz.net/text-integral/ordin-3055-2009-actualizat

25.Legea nr. 31/16.11.1990 republicată, actualizată, privind societățile comerciale

26.Codul Muncii

27.Codul Fiscal

28.Codul de procedură fiscală

29. Ordonanța Guvernului nr. 25/08.1993, privind stimularea întreprinderilor mici și mijlocii.

30.Legea nr. 609/06.11.2002 pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar pentru întreprinderi și spirit antreprenorial,

31.Legea nr. 346/14.7.2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.