Diagnosticul Financiar In Cadrul Companiilor Romanesti

Cap. 1. Diagnosticul financiar in cadrul companiilor romanesti

1.1.Definirea conceptului “diagnostic financiar“, generalitati

‘’Termenul “diagnostic”, este preluat din grecescul “diagnostikos” care inseamna apt de a cunoaște și care e împrumutat din practica medicinei, este un demers ce vizează recunoașterea unor afectiuni in ceea ce priveste manifestarile acestora pentru a putea dezvalui cauzele si in acelasi timp infaptuirea unei terapii utile vindecarii acestora.’’

Principalul obiectiv al diagnosticului financiar este aprecierea vulnerabilitatii unei societati . Aprecierea vulnerabilitatii unei societati se efectueaza prin realizarea starii ei financiare. Intre starea financiara si cea economica exista o legatura si anume ca activitatea economica se oglideste in ultima instanta in indicatorii financiari ai companiei. Insa o tratare distincta a starii financiare permite diagnosticului sa identifice vulnerabilitati care greu s-ar fi putut evidentia din perspectiva globala.

‘’Diagnosticul financiar semnifica totalitatea instrumentelor si metodelor ce fac posibila evaluarea situatiei financiare si a performantelor companiei.’’

’’Diagnosticul financiar ca parte componentă a diagnosticului global al societatii poate fi definit în literatura de specialitate drept „studiu metodic a situației și evoluției unei companii sub aspectul structurii financiare și a rentabilității, plecând de la bilanț, contul de rezultate și alte informații oferite de companie, mai ales din anexe și raportul anual”.

Gestiunea financiara utilizeaza unele mijloace si instrumente specifice adaptate scopului urmarit si poate conduce la diagnosticul financiar . Acesta este o parte a diagnosticului economico-financiar impreuna cu diagnosticul contabil , ce vizeaza functiunea financiar-contabila a companiei , acesta spre rentabilitatea si riscurile acesteia.

Se strabat trei etape:

’’Analiza simptomelor prin mijloacele de investigare’’;

’’Identificarea unei afectiuni , care corespunde diagnosticului propriu-zis’’;

’’Enuntarea unui prognostic si recomandarea terapiei adecvate’’.

Diagnosticul financiar presupune unele hotarari in ceea ce priveste sanatatea financiara a companiei , privind punctele forte si punctele slabe ale gestiunii financiare . Prin aceste puncte se apreciaza riscurile trecute , prezente dar si viitoare ce rezulta din situatia financiara dar si solutiile pentru diminuarea riscurilor si imbunatatirea rezultatelor’’.

‘’Pornind de la obiectivele diagnosticului financiar , se pot distinge trei tipuri de diagnostic financiar si anume :

Diagnosticul financiar al actionarilor;

Diagnosticul financiar al conducatorilor companiei;

Diagnosticul financiar al creantierilor.

Obiectivele diagnosticului financiar :

pentru actionari si conducatori de companie :

rentabilitatea financiara,

rentabilitatea economica,

rentabilitatea comerciala,

riscul financiar,

riscul de faliment,

gradul de autonomie,

flexibilitatea constituirii si utilizarii resurselor,

posibilitati de control.

pentru creantieri adica banci si furnizori :

riscul de faliment,

starea de solvabilitate,

lichiditatea financiara ,

datorii exigibile,

capacitatea de rambursare,

echilibrul intre nevoi si resurse’’.

Diagnosticul financiar al unei companii reprezinta sanatatea financiara a companiei respective . Diagnosticul financiar permite , in esenta, evaluarea situatiei financiare dupa urmatoarele dimensiuni:

structura financiara;

lichiditatea;

rentabilitatea activitatii.

Diagnosticarea structurii financiare cuprinde:

diagnosticarea echilibrului financiar;

interdependenta financiara;

gradul de indatorare al companiei.

Diagnosticarea echilibrului financiar evidentiaza masura in care se asigura o armonizare intre resursele financiare aflate la dispozitia companiei si modul de utilizare.

Diagnosticul interdependetei financiare permite scoaterea in evidenta a partii fondurilor proprii in finantarea companiei,evaluand in acest fel masura in care compania finanteaza mijloacele sale de actiune cu mijloace proprii .Acest diagnostic pune in evidenta starea de incetare a platilor , astfel caracterizand starea de sanatate financiara a companiei .

Diagnosticarea gradului de indatorare al companiei reprezinta calculul indicatorului de indatorare a companiei .

Diagnosticarea lichiditatii companiei evidentiaza masura in care se pot acoperii datoriile pe termen scurt cu activele realizabile in cursul aceluiasi exercitiu.

Diagnosticarea rentabilitatii financiare are urmatoarele componente:

marja comerciala;

valoarea adaugata;

trezoreria.

Diagnosticarea marjei comerciale evidentiaza valoarea degajata ca urmare a vanzarilor efectuate in raport cu totalul achizitionarilor folosite pentru realizarea acestora.

Analiza valorii adaugate permite masurarea crearii de valoare de catre companie , adaugata marfurilor , bunurilor si serviciilor achizitionate .

Diagnosticarea trezoreriei are ca obiect evidentierea masurii in care compania degajeaza sume de bani inainte de distribuirea dividendelor pentru activitatile desfasurate .Acesta scoate in evidenta gradul de eficacitate cu care compania utilizeaza capitalurile proprii , permitand actionarilor sa compare investitiile efectuate initial cu beneficiile obtinute .

‘’Efectuarea diagnosticului financiar , desi are un caracter static, permite o buna evaluare a starii de sanatate economica , asigura constatarea din timp a starii de slabiciune si poate constitui punct de plecare pentru declansarea unui ansamblu de masuri pentru redresarea viitoare a companiei si dinamizarea activitati . ‘’

’’Elaborarea unui diagnostic financiar , independent de rezultatele inregistrate de companie sau de desfasurarea evenimentelor se impune cu regularitate. Acesta recunoaste atat factorii favorabili dar si cei nefavorabili ce pot dauna activitatilor viitoare din cadrul companiei.

Diagnosticul financiar are o mare importanta in promovarea unei politici judicioase privind cresterea activitatii si obtinerea unor rezultate economice si financiare corespunzatoare . Diagnosticul se stabileste prin studiul bilantului si al contului de rezultate.’’

Pentru a realiza un diagnostic financiar complet, acesta trebuie sa curpinda si informatii din mediul extern al companiei cu privire la potentialul juridic si comercial , la potentialul uman si tehnic dar si la managementul acesteia . Toate aceste elemente influenteaza performantele financiare ale companiei stabilind competitivitatea acesteia.

Pentru realizarea unei studiu de calitate in ceea ce priveste diagnosticul financiar , informatiile utile sunt preluate din bilant, contul de profit si pierdere si anexe.

1.2.Scopul si rolul diagnosticului financiar

Realizarea unui diagnostic financiar are ca scop principal aprecierea situatiei financiare a unei companii. Ca urmare a realizarii diagnosticului financiar se vor putea impune noi strategii de dezvoltare sau mentinere in mediul specific economiei locale. Prin urmare, efectuarea diagnosticului financiar duce la oferirea unor informatii financiare celor din mediul intern al companiei , dar si celor interesati , aflati in mediul extern al acesteia.

Se poate vorbi despre diagnosticul din interiorul companiei si anume diagnostic financiar intern . In cadrul diagnosticului din interiorul companiei utilizatorii pot fi conducatorii, actionarii actuali sau salariatii . In cazul diagnosticului financiar intern se pot detecta unele situatii de dezechilibru financiar si se pot adopta noi decizii de gestionare a companiei. Deciziile adoptate se realizeaza pe identificarea originii si cauzelor dezechilibrelor respectiv pe stabilirea unor masuri de remediere a dezechilibrelor.

            ‘’Dar diagnosticul mai poate fi privit si din alta perspectiva si anume din exteriorul companiei numit diagnostic financiar extern . Utilizatorii acestui diagnostic sunt organisme bancare si financiare, potentiali actionari , analisti financiari si nu in ultimul rand statul in sine. Obiectivul urmarit in cadrul acestui diagnostic il reprezinta capacitatea financiara a companiei de a obtine profit, capacitatea acesteia de a-si achita datoriile atat pe termen scurt cat si termen lung, dar nu in ultimul rand valoarea companiei.’’

Importanta acestui diagnostic rezulta din obiectivele sale :

studiul echilibrului financiar;

masurarea rentabilitatii companiei;

cercetarea mediului in care compania utilizeaza sisteme si modele de gestiune adaptate la marimea si natura activitatii sale ;

daca compania dispune de mijloace si resurse financiare suficiente pentru a-si asigura dezvoltarea.

Obiectivul principal urmarit prin realizarea diagnosticului financiar il reprezinta evaluarea performantelor financiare la sfarsitul exercitiului financiar .

Obiectivele urmarite sunt:

evaluare rezultatelor financiare obtinute;

urmarirea realizarii echilibrului financiar;

obtinerea randamentului capitalului investit;

aprecierea riscurilor.

Sursele utilizate pentru realizarea diagnosticului financiar sunt:

situatiile financiare anuale;

alte materiale de documentare din evidenta contabila.

Diagnosticul financiar fiind elaborat in baza datelor financiare cuprinde câteva obiective generale si anume:

scoaterea in evidenta a anumitor disfuncționalități, a performanțelor companiei dar nu in ultimul rand a elementelor nefavorabile în situația financiară;

recunoasterea cauzelor dificultăților prezente si viitoare ale companiei ;

constituirea unor perspective de evoluție a companiei și in acelasi timp propunerea unor noi acțiuni de întreprins care vor putea duce la ameliorarea sau redresarea situației.

Diagnosticul financiar scoate in evidenta sănătatea financiara a companiei, si anume punctele forte și punctele slabe ale gestiunii financiare. Prin realizarea punctelor forte si punctelor slabe ale companiei se evidentiaza riscurile trecute, prezente și viitoare dar si soluțiile pentru diminuarea riscurilor și îmbunătățirea rezultatelor companiei.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor. Ele urmaresc opinia participantilor la evolutia companiei dar si al actionarilor. Pentru a realiza diagnosticul financiar necesar managerului , trebuie sa se afle raspunsul la patru intrebari in ceea ce priveste :

Creșterea : ceea ce presupune modul de desfășurare a activitatii companiei în perioada examinată și ritmul creșterii acesteia în raport cu ritmul sectorului;

Rentabilitatea: ce vizeaza rezultatele obținute si realizarea unei rentabilitati suficiente;

Echilibrul: ceea ce vizeaza raspunsul la intrebarea care este structura financiară a companiei și dacă aceasta este echilibrată, prin realizarea unei raport între masele de capitaluri pentru un suport financiar convenabil;

Riscurile: care sunt acestea , dacă compania reflecta anumite puncte de vulnerabilitate și dacă există un risc de faliment redus sau marit.

Pentru urmarirea cresterii , se verifica daca compania are resurse suficiente pentru investitii si deasemenea un necesar de fond de rulment pentru activitatea actuala. In acelasi timp , se verifica daca compania are o rentabilitate suficienta pentru a face fata cresterii.

Aprecierea rezultatelor dar si a modului de formare si repartizare intre acestea in cadrul partenerilor interni si externi ai companiei permite evaluarea performantelor companiei , care se evidentiaza in echilibrul financiar .Aceasta etapa vizeaza modul de echilibrare ale structurilor financiare ale companiei.

Vizeaza si modul de finantare a companiei , astfel ca se impune cunoasterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu si a datoriilor . Rentabilitatea economica dar si cea financiara de care se leaga riscurile este formata din compararea rezultatelor obtinute cu capitalurile utilizate.

In vederea mentinerii echilibrului financiar este nevoie de studierea fluxurilor financiare in timpul unuia sau mai multor exercitii.

In aceasta situatie trebuie scos in evidenta care au fost investitiile necorporale, corporale , financiare dar si rambursarea imprumuturilor si care au fost noile resurse de care a dispus in acea perioada : credite sau autofinantare.

In caracterizarea comportamentului financiar al companiei în ceea ce priveste finanțarea creșterii este necesara stabilirea tablourilor plurianuale de fluxuri financiare.

Pentru a elabora un diagnostic financiar trebuie parcurse mai multe etape succesive complementare care permit detalierea continutului fiecarui capitol si anume :

I.Analiza cresterii valorii companiei

Acesta etapa auditeaza funcțiunea de exploatare a companiei, independent de funcțiunea financiară .Analiza cresterii valorii companiei se efectueaza in trei timpi si anume :

1)evoluția activității :

o creștere mai mare a producției exercițiului in comparatie cu cifra de afaceri rezulta un transfer de dificultăți asupra exercițiilor următoare si anume : stocuri costisitoare și generatoare de depreciere;

o producție imobilizată ascunde de ce mai multe ori o subactivitate iar supraevaluarea acesteia ofera o imagine eronată asupra rezultatului.

2)mijloacele puse în operă: personalul si capitalul economic din punct de vedere al asigurarii si utilizarii depline si eficiente.

3)rezultatele obținute prin marjele de rentabilitate printre care : excedentul brut al exploatării, rezultatul curent, al exploatării, brut și cel net al exercițiului.

II. Analiza rentabilitatii

Analiza rezultatelor nu este suficientă, prin urmare numai confruntand rezultatele cu mijloacele utilizate vom obtine rentabilitatea in urma căreia se poate evalua eficiența și competitivitatea exploatării și a altor funcțiuni:

marja bruta și neta de rentabilitate;

rata de rentabilitate economică și financiară.

III.Echilibrul structurilor si strategia financiara

Creșterea reprezinta o sursă de dezechilibre iar fluxurile de operațiuni se vor aduna în timpul diferitelor cicluri ce caracterizează viața companiei . Acumularea fluxurilor se efectuează mai mult sau mai puțin armonios, fapt care duce la aprecierea nivelului echilibrului financiar prin elucidarea urmatoarelor aspecte:

analiza capitalului angajat și efectul de levier;

determinarea independenței (autonomiei) financiare;

descoperirea capitalurilor investite;

determinarea trezoreriei disponibile si finanțarea investițiilor.

IV.Aprecierea si evaluarea riscurilor

Natura creșterii companiei , nivelul rentabilității dar si dezechilibrele acumulate produc un ansamblu de riscuri mai ridicate sau mai scazute in cadrul companiei. Unele dintre ele anunță falimentul iar altele, fragilitatea companiei. Acest fapt presupune efectuarea următoarelor analize:

analiza riscului economic;

analiza riscului financiar;

analiza riscului de faliment.

V. Sinteza diagnosticului financiar

Ultimul capitol cuprinde concluziile formate pe baza analizei , cu mentionarea punctelor forte si punctelor slabe. Pe baza acestora se vor putea adopta deciziile financiare pe termen scurt si lung.

Diagnosticul financiar reprezinta un instrument al analizei financiare orientate spre utilizatori ce urmareste masurarea rentabilitatii capitalurilor investite si a riscurilor , aprecierea conditiilor de realizare a echilibrelor financiare si a gradului de autonomie. Pe baza diagnosticului financiar urmeaza a se lua decizii majore: compania isi intrerupe activitatea , isi redefineste strategia sau politica pe termen scurt si lung .

Un diagnostic financiar bun poate permite o mai bună alocare a resurselor fiindca pe baza acestuia i se poate acorda sau refuza companiei un credit. In privinta investitorului , acesta poate folosi rezultatul diagnosticului financiar in luarea unor decizii de cumpărare sau de vânzare a acțiunilor.

Sistemul de indicatori ai performanțelor economico-financiare oferă informații atat managerilor cat și terților cu privire la eficiența activității de producție și comercializare, la rentabilitatea obținută, la eficiența gestionării resurselor materiale și umane, la creșterea valorii companiei în perioada supusă analizei.

Acest sistem de indicatori permite in acelasi timp descoperirea punctelor tari și slabe ale activității desfășurate, pe baza cărora se adoptă măsurile pentru îmbunătățirea performanțelor în viitor. Termenul de performanță cunoaște un grad ridicat de complexitate în prezent, iar, pentru definirea complexa a conținutului său, trebuie să se evidentieze mai multe laturi ale activității companiei. Pentru o definire complexa a termenului ‘’performanta ‘’ este necesara o analiza a altor doi termeni respectiv eficiență și eficacitate.

Termenul de ‘’eficiență’’ cunoaște mai multe accepțiuni în literatura economică de specialitate. Prin urmare , unii autori consideră că o activitate este eficientă atunci când se atinge scopul dorit cu un efort minim. Insa principala problemă pusă în cazul acesta este delimitarea gradului de concordanță dintre rezultatele obținute și obiectivul stabilit, de la care activitatea se consideră că este eficientă.

Astfel spus , eficacitatea reflectă gradul de îndeplinire al așteptărilor externe (clienți, stat, furnizori, salariați, acționari) iar eficiența semnifica gradul de îndeplinire al așteptărilor mediului intern al companiei. In concluzie se poate stabili relația matematică de calcul al performanței: PERFORMAȚĂ = EFICIENȚĂ + EFICACITATE.

1.3. Principalele etape ale diagnosticului financiar

In realizarea unui diagnostic financiar sanatos , trebuie avut in vedere urmatoarele aspecte :

’’1. Un studiu al bilanțului, (static și dinamic, pe orizontală și pe verticală, fiecare punând în evidență corelații cu semnificații deosebite în aprecierea situației financiare acompaniei);

2. Un studiu al contului de rezultat pentru a studia performanțele degajate de companie.

3. Analiza planului financiar pentru companiile aflate atât la debut (cu rolul de a documenta, justifica și convinge) cât și pentru cele în derulare (în vederea unor noi investiții)’’.

Cu ajutor analizei acestor documente v-a fi posibila realizarea etapelor diagnosticului financiar . In vederea realizarii diagnosticului financiar va fi nevoie de parcurgerea a 3 etape importante, si anume :

1)Etapa preliminara

  Pentru a avea o privire de ansamblu al companiei se vor prezenta informatii cu privire la sectorul de activitate, evolutia cifrei de afaceri, rentabilitate, riscurile, îndatorarea totala si datoriilor pe termen scurt .

2) Examinarea situatiei financiare semnifica:

a) Analiza contului de rezultat prin punerea în evidenta a soldurilor semnificative privind activitatea economica si rentabilitatea (Cascada SIG). Cu ajutorul acestor solduri se vor putea examina structura costurilor si evolutia lor , cu reflectarea în costurile consumului de resurse.

b) Analiza bilantului financiar si functional care masoara evolutia structurii financiare, situatia echilibrelor financiare dar si a rentabilitatii capitalurilor.

c) Studiul tabloului de finantare sau al fluxurilor de numerar (trezorerie) ce semnifica un examen al politicii de investitii, de finantare dar si de distribuire a profitului net. Acesta permite o analiza dinamica a fluxurilor financiare si a fluxurilor de trezorerie.

3) Exprimarea diagnosticului financiar prin expunerea punctelor tari si punctelor slabe, asa cum au rezultat din analiza efectuata. In formularea diagnosticului financiar se va acorda o atentie deosebita aspectelor de natura financiara. Printre aceste aspecte se pot enumera : cererea de credite pe termen scurt si lung, achizitia de actiuni, emiterea de noi actiuni, noi investitii, sau din contra, dezinvestirea. Rezultatele obtinute in urma efectuarii diagnosticului financiar in cadrul unei companii se vor utiliza pentru formularea de ipoteze ce trebuie sa se bazeze pe informatii economice, financiare, monetare.

Pe langa etapele enumerate , diagnosticul financiar cuprinde si numerosi indicatori ce ajuta la realizarea etapelor acestuia. Indicatorii necesari in etapele de realizare a diagnosticului financiar sunt : indicatorii situatiei patrimoniale ,  indicatorii echilibrului financiar si  indicatorii nivelului activitatii si al rezultatelor.  

Capitolul II. Valoarea adaugata

2.1.Definirea valorii adaugate si elementele sale caracteristice

Analiza valorii adaugate se realizeaza in diverse domenii si are ca finalizare imbunatatirea managementului companiei sub aspectul cresterii eficientei utilizata resurselor . In domeniul gestiunii si al consultantei , conceptul de valoare adaugata e adesea utilizat pentru a identifica solutii la problemele de ineficacitate a companiilor.

Diagnosticul activitatii prin aceasta prisma porneste de la ideea ca oricare companie are interesul de a-si concentra eforturile si resursele asupra activitatii care concura la cresterea valorii companiei si de a diminua , pana la eliminare , importanta altora, considerate consumatoare de valoare.

‘’Conceptual , valoarea adaugata exprima surplusul , suplimentul de valoare adus companiei in cadrul activitatilor sale, bunurile si serviciile provenite de la terti. Valoarea adaugata este un indicator economic si de performanta care masoara bogatia creata de o companie sau un sector de activitate in decursul unei perioade de timp. Suma totala a valorii adaugate a tuturor agentilor economici , la nivelul unei tari , formeaza produsul intern brut’’.

‘’Plusul de valoare(bogatia) creat de companie , ca efect al utilizarii eficiente a potentialului de care dispune , peste valoarea consumului factorilor de productie proveniti de la terti , imbraca forma valorii adaugate .’’

Valoarea adaugata reprezinta parte a tabloului soldurilor intermediare de gestiune.

TABLOUL SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE

Nota de subsol: Silvia petrescu, ‘’Analiza si diagnostic financiar-contabil’’, Editura CECCAR, Bucuresti 2010, pg.34

Valoarea adăugată este un indicator sintetic care exprimă valoarea nou creată de activitatea productivă a companiilor într-o anumită perioadă de timp. În același timp, valoarea adăugată exprimă mai bine efortul nemijlocit al fiecărei întreprinderi la crearea produsului intern brut, permite aprecierea mai corectă a eficienței economice, stimulează reducerea cheltuielilor materiale, folosirea eficientă a mijloacelor de producție și a forței de muncă.

Productia exercitiului constituie indicatorul de baza utilizat in analiza pentru determinarea valorii adaugate , avand in vedere ca activitatea companiei in cursul exercitiului este reprezentata prin productia exercitiului pentru care aceasta a consumat prestatii externe sub forma unor diverse consumuri intermediare.

Diferenta ramasa dupa deducerea acestor consumuri din productia realizata in cursul unui exercitiu reprezinta partea de productie ce isi afla originea in functionarea companiei prin aportul factorilor de productie ,aceasta reprezentand valoarea adaugata produsa.

Aceasta productie traduce rolul creator al companiei , exprima crearea sau cresterea valorii aduse de companie bunurilor si serviciilor achizitionate de la terti prin activitatile de productie sau de comercializare si masoara ceea ce adauga compania la circuitul economic prin propria activitate , prin utilizarea factorilor de productie.

Compania produce bunuri si servicii , dar consuma o parte a productiei altor companii si numai diferenta dintre ceea ce produce si ceea ce consuma in acest scop mareste valoarea propriei productii.

Prin urmare, valoarea adaugata are o importanta mai mare decat valoarea cifrei de afaceri si nu poate oferi singura o imagine adevarata a companiei , in sensul ca pot exista companii cu aceeasi cifra de afaceri , foarte deosebite dupa obiectul de activitate , care insa realizeaza valoare adaugata diferita , singura care le poate masura puterea economica reala.

‘’Valoarea adaugata se situeaza intre cumparari si vanzari, fiind instrumentul de masura a mijloacelor de actiuni autonome ale companiei ce caracterizeaza , mai fidel decat cifra de afaceri , performanta companiei.’’

2.2. Determinarea valorii adaugate

‘’Conceptual , valoarea adaugata exprima surplusul , suplimentul de valoare adus de companie in cadrul activitatilor sale, bunurilor si serviciilor provenite de la terti. Altfel spus, valoarea adaugata este un indicator economic de performanta care masoara bogatia creata de o companie sau un sector activitate in decursul unei perioade de timp. Suma totala a valorii adaugate a tuturor agentilor economici, la nivelul unei tari , formeaza produsul intern brut .’’

Valoarea adaugata poate fi determinata prin doua metode , si anume :

Metoda sintetica(sau sustractiva) ;

Metoda aditiva( de repartitie).

a.Metoda sintetica ( sau substractiva) , conform careia din volumul total al activitatii de productie si comercializare a companiei se scad consumurile intermediare de la terti .

Daca , compania realizeaza numai activitate de productie , valoarea adaugata se determina prin relatia :

VA= (Qe – Ci)

Daca , compania desfasoara atata activitate de productie cat si activitate de comert , valoarea adaugata se calculeaza astfel:

VA= Mc + Qe -Ci ;

unde :

Qe – productia exercitiului ;

Ci – consumurile intermediare de la terti ( cheltuielile materiale si cheltuielile privind prestatiile externe);

Mc – marja comerciala , obtinuta ca diferenta intre veniturile din vanzarea marfurilor si cheltuielile privind marfurile .

b.Metoda de repartitie ( aditiva) , conform careia valoarea adaugata se determina prin insumarea elementelor care o compun , respectiv :

VA= Chs + It +Dp +A + Pn ;

unde :

Chs -cheltuielile cu salariile personalului si asimilate;

It – impozite si taxe;

Dp – dobanzi platite;

A – amortizarea anuala;

Pn – profit net.

Analiza dinamicii si structurii valorii adaugate

Evolutia in timp a valorii adaugate se analizeaza pe baza modificarii absolute , a indicilor calculate pe total si pe elemente , precum si pe baza ratei variatiei valorii adaugate :

Abaterea absoluta:

Indicele valorii adaugate:

IV.A. =

Rata variatiei valorii adaugate :

RV =

Pentru aprecierea contributiei elementelor componente la formarea si modificarea valorii adaugate, se compara indicii acestora cu indicii valorii adaugate si deasemenea cu indicele productiei exercitiului.

Structura valorii adaugate se efectueaza pe baza ratelor de structura sau de remunerare ale valorii adaugate , ce exprima ponderea detinuta de fiecare componenta ( ca expresie a remunerarii diferitilor parteneri ) in valoarea adaugata , potrivit metodei aditive de determinare a acesteia.

Ratele valorii adaugate permit comparatii sectoriale si pe mai multe exercitii , oferind informatii asupra modului de impartire a valorii adaugate intre factorul munca si capital.

2.3. Analiza consecintelor modificarii valorii adaugate asupra activitatii economico-financiare

    Evolutia valorii adaugate influenteaza in acelasi sens toti indicatorii de preformanta , in alcatuirea carora se regaseste . Modificarea valorii adaugate reflecta asupra urmatorilor indicatori economico-financiari ai companiei :

Eficienta utilizarii activelor de exploatare (prin intermediul valorii adaugate la 1000 lei active de exploatare ) :

Eficienta utilizarii mijloacelor fixe(valoarea adaugata la 1000 mijloace fixe ) :

c) Eficienta utilizarii capitalurilor :

– direct :

-indirect :

unde : pr =profitul mediu la un leu valoare adaugata

d) Eficienta utilizarii potentialului uman (pe baza valorii adaugate medii pe salariat sau productivitatii medii anuale calculate pe baza valorii adaugate respectiv prin intermediul profitului ( mediu pe salariat ) :

– direct :

– indirect :

In concluzie orice crestere a valorii adaugate influenteaza in sens economic pozitiv evolutia tuturor indicatorilor de eficienta .