Diagnosticul Financiar al Valorii

LUCRARE DE LICENȚĂ

DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL VALORII

ADĂUGATE

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I. PERFORMANȚA ÎNTREPRINDERII

Delimitări conceptuale privind performanța întreprinderii

Prezentarea și măsurarea performanței întreprinderii.

Prezentarea generală a societății SC.BIOFARM.SA

CAPITOLUL II . CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Conceptul și valoarea informațională a contului de profit și pierdere

Structura contului de profit și pierdere

Importanța și scopul contului de rezultate

Soldurile intermediare de gestiune

STUDIU DE CAZ

CAPITOLUL III. ASPECTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE PRIVIND VALOAREA ADĂUGATĂ

Concept.Rol.Importanță

Metode de calcul a valorii adăugate

Capacitatea întreprinderii de a produce valoarea adăugată

Performanțele economico-financiare prin prisma modificării valorii adăugate

Indicatori moderni de măsurare a performanței

Valoarea adăugată economică

Valoarea de piață adăugată

Valoarea lichidă adăugată

STUDIU DE CAZ

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

ANEXE

1.Bilanțul

2.Contul de profit și pierdere

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Orice activitate de conducere economico-financiară la toate nivelurile organizatorice – la nivel macroeconomic, microeconomic și în profil teritorial – este în esența ei o activitate permanentă de cunoaștere profundă și complexă a stării economice și financiare, în structura timpului trecut, prezent și viitor, o activitate permanentă de fundamentare a unor pachete de decizii operative, tactice și strategice în vederea stabilirii căilor de acțiune pentru realizarea obiectivelor de program, precum și o activitate permanentă de aplicare a deciziilor adoptate și de urmărire sistematică a înfăptuirii acestora. Atât în activitatea de fundamentare și aplicare a deciziilor curente și de perspectivă, cât și în etapa de control a realizării deciziilor adoptate, un rol important revine analizei economico-financiare.

Analiza financiară folosește instrumente și mijloace specifice pentru realizarea scopului urmărit ,și conduce la diagnosticul financiar,fiind orientat în sepcial spre utilizatori care vizează măsurarea riscurilor și a rentabilități întreprinderii,aprecierea condițiilor de realizare a echilibrului financiar precum și a gradului de autonomie.

Diagnosticul financiar presupune elaborarea judecăților și aprecierilor asupra sănătății financiare a întreprinderii, punctele forte ,precum și a punctelor slabe ale gestiunii financiare,prin care se apreciază riscurile prezente,trecute și viitoare ce decurg din situația financiară, și prezintă anumite soluții în vederea diminuării riscurilor și îmbunătățirii rezultatelor.

Lucrarea de față intitulată ,,Diagnosticul financiar al valorii adăugate” este alcătuit din trei capitol.

Primul capitol -Performanța întreprinderii- este structurat pe trei subcapitole,dintre care primele două dezbat din punct de vedere teoretic, conceptul de performanță și măsurarea performanței întreprinderii,iar ultimul subcapitol este destinat prezentării generale a societății care va fi supus analizei și anume SC BIOFARM SA.

Cel de-al doilea capitol este axat pe prezetarea într-o sferă mai largă a contului de profit și pierdere,vizând structura ,importanța și scopul contului de rezultate ,precum și a soldurilor intermediare de gestiune.Analiza performanței financiare a întreprinderii folosește ca principală sursă de informare contul de profit și pierdere ,care se concentrează în mare parte pe evidențierea formării rezultatului întreprinderii și pe studierea structurii lui,dar nu fără a ține cont de interdependențele dintre factorii și elementele constitutive care pot influența nivelului acestor performanțe. Conturile de rezultate sunt componente ale situațiilor financiare anuale având drept obiectiv determinarea performanțelor întreprinderii, a rezultatelor obținute și indicarea modalității de formare a acestora.

Al treilea capitol abordează aspectele conceptuale și metodologice cu privire la valoarea adăugată și capacitatea întreprinderii de a produce valoarea adăugată ,precum și indicatori moderni de măsurare a performanței.

Valoarea adăugată reprezintă unul dintre cei mai importanți indicatori ce reflectă performanța economico-financiară a societății.„Valoarea adăugată reprezintă surplusul de valoare creat de întreprindere prin desfășurarea activităților sale, peste valoarea de achiziție a materiilor prime, materialelor, serviciilor, etc.de la terți.”

CAPITOLUL I

PERFORMANȚA ÎNTREPRINDERII

1.1 Delimitări conceptuale privind performanța întreprinderii

Etimologic, cuvântul performanță provine din latinescul „performare” care semnifică a finaliza o anumita activitate propusă. Sensul cuvântului vine însa din englezescul „to perform” care înseamna a realiza ceva care presupune o anumita abilitate sau aptitudine. Termenul „performanță” este utilizat adesea pentru a aprecia activitatea desfașurată de o întreprindere și pentru evaluarea competitivității acesteia.

Deși este dificil de definit ,literatura de specialitate îi atribuie performanței o serie de accepțiuni,dintre care amintim

“cuvantul –performanță- este purtătorul unei ideologii de progres ,de effort,de a face întotdeauna mai bine.

Performanța înseamnă success.Performanța nu există prin ea însăși ,fiind în fapt dependentă de modul de reprezentare a reușitei de către diferitele categorii de utilizatori ai informațiilor contabile

Într-o altă aborare, performanța reprezintă o stare de competitivitate a întreprinderii ,atinsă printr-un nivel de eficacitate și eficiență care îi asigură o prezență durabilă pe piață.Aceste două componente ale performanței,eficacitatea respective eficiența dau naștere la două categorii de costuri,cum ar fi ,,costul constrângere,, (costul eficienței) și ,,costul rezultat,, (costul eficacității.Raportând cele două categorii de costuri se obțin informații necesare pilotajului performanței”.

În domeniul economic, s-au dat mai multe definiții noțiunii de performanță. În diversitatea de definiții se disting trei mari orientări: definiția performanței in funcție de nivelul de realizare a obiectivelor sale strategice, definiția performanței în funcție de crearea valorii și definiția performanței în funcție de productivitatea și eficacitatea întreprinderii. Nu există performanță independentă de obiectivele propuse. Este performant cel care atinge obiectivele sale.

Performanța în întreprindere reprezintă ceea ce contribuie la ameliorarea cuplului cost-valoare, și nu doar ceea ce contribuie la diminuarea costului sau la creșterea valorii. O întreprindere poate crea două tipuri de valori: o valoare interna si o valoarea externă:

Valoarea internă presupune ca întreprinderea creează valoarea adăugată economică, deci o valoare netă pozitivă după renumerarea tuturor factorilor de producție, incluzând aici și costul capitalurilor proprii.

Valoarea externă presupune că întreprinderea are o valoare de piață mai mare decât valoarea contabilă a activelor pe care le deține. Diferența între valoarea de piață a unui activ și valoarea sa contabilă este dată de creșterea prețurilor activelor respective pe piață, creștere care nu poate fi influențată de deciziile interne din cadrul întreprinderii, ci de condițiile specifice pieței.

Măsurarea perfomanțelor întreprinderii vizează în principal măsurarea profitului, care poate fi abordată din trei puncte de vedere:

din punct de vedere patrimonial – prin compararea valorii unei întreprideri la doua momente diferite.

din punct de vedere economic– prin deducerea cheltuielilor din venituri, ambele cu referire la aceeași perioadă.

și din punct de vedere financiar – prin deducerea amortizarii din fluxurile nete de trezorerie potentiale.

În literatura economică din țara noastra, performanța întreprinderii se definește: “o întreprindere este performanță dacă ea este în același timp productivă și eficace”, productivitatea reprezentând raportul dintre rezultatele obținute și mijloacele angajate pentru obținerea rezultatelor, iar eficacitatea reprezentând raportul dintre rezultatele obținute și rezultatele așteptate.

Performanța = producțivitate + eficacitate

Conceptului de performanța i se asociază trei noțiuni: economicitate (procurarea resurselor necesare la cel mai mic cost), eficiență (a maximiza rezultatele obținute, pornind de la o cantitate dată de resurse, fie a minimiza cantitatea de resurse pentru un rezultat prestabilit) și eficacitate (rezultatele obținute să atingă rezultatele prevăzute).

Performanța = economicitate + eficiență + eficacitate

Performanța reprezintă realizarea obiectivelor propuse. Poate fi pozitivă, dacă obiectivul propus este de a obține profit și negativă, dacă obiectivul propus este de a obține pierdere.

Rezultatul contabil este considerat principalul indicator pentru măsurarea performanței financiare a întreprinderii. Prin modul său de calcul este orientat spre trecut, servind ca bază a evaluării rezultatelor obținute în urma desfășurării unui proces, în decursul unei perioade de timp trecute. Informații despre performanța întreprinderii sunt solicitate de utilizatorii informației contabile. Obiectivul situațiilor financiare este acela de a oferi informații despre poziția și performanțele financiare și despre modificările în poziția financiară a întreprinderii. Evaluarea rezultatelor trecute trebuie să fie însoțită de analiza lor, în vederea previzionării performanței viitoare. Deci măsura performanței are un efect anterior acțiunii.

Orice activitate economică pentru a fi viabilă și pentru a se dezvolta trebuie să genereze rezultate la un nivel care să-i mulțumească pe furnizorii de capital (proprietari sau creditori). Astfel, scopul oricărei activități lucrative, indiferent de domeniul de activitate și de modul de utilizare a diferitelor tipuri de resurse angrenate în funcționarea întreprinderii, este obținerea unui profit care să asigure retribuirea furnizorilor de capital la un nivel așteptat de către aceștia.
Din punct de vedere economic rezultatul este văzut ca un efect final sau intermediar al unor acțiuni economice, el fiind cel care determină utilitatea acestei acțiuni.

La nivelul unei întreprinderi se pot obține în urma realizării unor activități economice următoarele tipuri de rezultate:

rezultate ale activității productive- concretizate în bunuri și servicii cu o anumită utilitate, satisfăcând anumite nevoi de consum;

rezultate financiare- atestă realizarea pe piață a rezultatelor obținute în sfera productiei;

rezultate sociale- obținute prin ocuparea forței de muncă și protecția socială a acesteia;

Analiza economico-financiară operează cu aceste rezultate, dar folosește în mod frecvent rezultatele financiare, care au formă valorică de exprimare.

Rezultatul contabil are și alte utilizari: ghid al politicii de dividend și de acumulare; mijloc de predictie a rezultatelor viitoare, cu scopul de a lua decizii de investire sau dezinvestire; mijloc de evaluare a capacitatii managementului de a conduce întreprinderea; mijloc de evaluare a deciziilor luate de alte grupuri legate de întreprinderea în cauză; instrument managerial într-o serie de domenii din interiorul sau din afără întreprinderii (credibiliatea în fața organismelor de credit, reglementarea prețurilor în condiții de monopol).

Rezultatul contabil se poate determină atât din punct de vedere financiar, ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate în cursul perioadei, cât și din punct de vedere patrimonial, ca diferența între activul net de la sfarșitul și de la începutul perioadei, excluzând tranzacțiile cu proprietarii, privind aportul sau distribuirea de capital. Însă calculul rezultatului contabil, prin cele două variante, nu conduce întotdeauna la același rezultat. Motivul este ca în ultima perioadă autoritățile au permis includerea unui număr tot mai mare de elemente, care îmbrăca forma de câștiguri szii de investire sau dezinvestire; mijloc de evaluare a capacitatii managementului de a conduce întreprinderea; mijloc de evaluare a deciziilor luate de alte grupuri legate de întreprinderea în cauză; instrument managerial într-o serie de domenii din interiorul sau din afără întreprinderii (credibiliatea în fața organismelor de credit, reglementarea prețurilor în condiții de monopol).

Rezultatul contabil se poate determină atât din punct de vedere financiar, ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate în cursul perioadei, cât și din punct de vedere patrimonial, ca diferența între activul net de la sfarșitul și de la începutul perioadei, excluzând tranzacțiile cu proprietarii, privind aportul sau distribuirea de capital. Însă calculul rezultatului contabil, prin cele două variante, nu conduce întotdeauna la același rezultat. Motivul este ca în ultima perioadă autoritățile au permis includerea unui număr tot mai mare de elemente, care îmbrăca forma de câștiguri sau pierderi nerealizate, între capitalurile proprii, fără a mai tranzita contul de profit și pierdere.

În funcție de interesele participanților la activitatea economică a unei întreprinderi a apărut o diferențiere a conceptelor de rezultate. Astfel, fiecare câtegorie de participanți urmărește un anumit tip de rezultat care să le satisfacă cât mai bine interesele.

Personalul este interesat în evaluarea performanțelor de valoarea adăugată, acest indicator exprimând cel mai bine resursele potențiale de retribuire a muncii. Creditorii întreprinderii sunt interesați de rezultatul exploatării (înaintea deducerii cheltuielilor financiare), deoarece acest rezultat pune în evidență măsura în care întreprinderea poate acoperii serviciul datoriei.

Proprietarii (acționarii) sunt interesați de conceptul de rezultat curent sau de rezultat net, de fapt ceea ce rămâne la dispoziția acestora după ce toți ceilalți participanți la activitatea economică au fost remunerați. Indicatorii valorici de rezultate se regăsesc sau pot fi determinăți pe baza contului de profit și pierdere. Acesta oferă informații asupra activității de producție, comercializare, financiară și excepțională a întreprinderii reflectând fluxurile de venituri și cheltuieli generate de activitatea economică.

Investigarea peformanțelor economico-financiare ale întreprinderii folosește ca sursă de informații contul de profit și pierdere care se concentrează pe evidențierea formării rezultatului întreprinderii și pe studierea structurii lui, ținând cont de interdependențele dintre elementele constitutive și factorii care au influențat nivelul acestor performanțe

1.2 . Prezentarea și măsurarea performanței întreprinderii

Două dintre conceptele care domină gestiunea modernă a organizațiilor sunt valoarea și performanța. A măsura performanța înseamnă a aprecia valoarea, iar a cunoaște cauzele valorii înseamnă a „traduce” performanța. Tocmai de aceea, trebuie reconsiderate procesele care participă la mecanismul de creare a valorii. Alături de procese economice tip producție și consum, la acesta participă, cu rol hotărâtor, procese din mediul natural și din societate. Trebuie acordată o atenție egală tuturor proceselor, atât în procesul de creare, cât și în cel de partajare a valorii. Prin urmare, performanța nu se găsește numai în întreprindere sau numai în afără acesteia.

Performanța obligă la o viziune globală a interdependențelor dintre parametrii interni și externi, cantitativ și calitativi, tehnici și umani, fizici și financiari ai gestiunii. Dacă performanța financiară este doar „rezultatul cursei”, performanța globală este cursa în sine, precum și vectorul reușitei curselor viitoare. Prin urmare, rolul controlului de gestiune vizavi de obținerea performanței este optimizarea prezentului și protecția viitorului. Performanța locală,concepută ca ameliorarea costului la un anumit nivel organizațional, este rareori coerent cu performanța global, valorizată prin schimbul cu mediul.

Având în vedere că în țara noastră s-a adoptat un sistem contabil similar cu cel continental, în care formarea rezultatelor se realizează prin clasarea cheltuielilor după natura acestora, pot fi evidențiate trei grupe principale de indicatori ce caracterizează rezultatele întreprinderilor:

indicatori de rezultate care exprimă volumul activității desfășurate;

indicatori de rezultate care exprimă profitabilitatea activității sau a întreprinderii în ansamblulsău;

indicatori de rezultate ce măsoară potențialul de finanțare al întreprinderii.

Acest mod de separare al indicatorilor de rezultate permite o analiză diferențiată a performanțelor unei întreprinderi, performanțe care se pot manifesta în două planuri diferite :

performanțe care țin de extinderea volumului de activitate al întreprinderii și care conduc la creșterea cotei de piață a firmei sau la consolidarea poziției pe piață a acesteia, acest gen de performanță putând fi măsurată cu indicatorii de rezultate ce exprimă volumul;

performanțe care se concretizează în creșterea nivelului de profitabilitate al întreprinderii și carenu întotdeauna sunt efectul creșterii volumului de activitate.

Sistemul de indicatori care exprimă volumul oferă o imagine de ansamblu asupra finalității activității unei întreprinderi, imagine care reflectă în formă valorică capacitatea de producție și comercializare a acesteia.

Indicatorii de rezultat care exprimă volumul sunt de mai multe tipuri, funcție de anumite criterii, cum ar fi :

stadiul activității la care se referă : producție sau comercializare;

nivelul de cuprindere al ieșirilor;

gradul de extindere al rezultatului: global sau parțial.

Principalii indicatori care exprimă volumul sunt următorii :

♦Producția marfă fabricată (Qmf);

♦ Producția vânduta (Qv);

♦ Cifra de afaceri (CA);

♦ Producția stocată (Qs) – Variația stocurilor;

♦Producția de imobilizări (Qi) – Producția realizată de entitate pentru scopurile sale proprii și capitalizată;

♦ Producția exercițiului (Qe),

♦ Valoarea adăugată (VA),

Sistemul de indicatori care exprimă profitabilitatea, spre deosebire de cei care exprimă volumul, oferă o imagine sintetică asupra eficienței activității desfășurate de întreprindere. Acesta este și motivul pentru care în literatura de specialitate acești indicatori sunt mult mai agreați pentru aprecierea activităților economice sau a întreprinderilor în ansamblu.Indicatorii de rezultat care exprimă profitabilitatea sunt de mai multe tipuri, ei putând fi diferențiați după diferite criterii cum ar fi :

gradul de cuprindere care separă indicatorii în formă brută de cei în formă netă;

structurarea indicatorilor de rezultate care exprimă profitabilitatea pe tipuri de activități derulate la nivel de întreprindere (exploatare, financiară, extraordinară).

Indicatorii de rezultate care exprimă profitabilitatea pot fi grupați astfel :

♦ Rezultatul brut al exploatării (RBE),

♦ Rezultatul exploatării (RE),

♦ Rezultatul curent (RC),

♦ Rezultatul exceptional (Rext),

♦ Rezultatul net (Rn)

Cei mai importanti indicatori care exprima potentialul de finantare sunt: capacitatea de autofinanțare (CAF),autofinanțarea (AF) si cash flow-ul (CF).

PERFORMANȚĂ sau COMPETITIVITATE = EFICACITATE + PRODUCTIVITATE

Stabilirea nivelului de performanță al activității întreprinderii se realizează pe baza analizei rezultatelor, ce reprezintă o parte componentă a analizei economico-financiare.

Din punct de vedere economic, rezultatul trebuie perceput ca un efect final sau intermediar al unor acțiuni economice, mai mult sau mai puțin deliberate, fiecare rezultat al activității întreprinderii fiind studiat nu numai ca mărime in sine ci si in raport cu un anumit criteriu luat ca bază de comparație , ceea ce permite cunoașterea abaterilor intervenite in timp si spațiu, el fiind cel care confirmă sau infirmă utilitatea acestor acțiuni.

Analiza performanțelor economico-financiare ale întreprinderii folosește ca sursă principală de obținere a informațiilor contul de profit și pierdere și se concentrează pe studierea structurii lui,pe evidențierea formării rezultatului întreprinderii ,dar nu fără a ține cont de interdependențele dintre elementele și factorii care au influență asupra nivelului acestor performanțte.

1.3 Prezentarea generală a societății SC.BIOFARM.SA

Biofarm este unul dintre primii producători români de medicamente și suplimente alimentare. De peste 90 de ani Biofarm este alături de specialiștii din România în cursa penrtru descoperirea celor mai bune soluții pentru menținerea sănătății oamenilor.

Compania,fondată în 1921,s-a concentrat pe dezvoltarea ,producerea și comercializarea atât a unor branduri puternice,cât și a unor produse generice.SC.BIOFARM.SA are sediul la București,str.Logofătul Tautu nr.99,sect 3și are ca obiect principal de activitate,producerea și comercializarea medicamentelor de uz uman,cod CAEN 2120,,Fabricarea preparatelor farmaceutice”.

În prezent, Biofarm este unul dintre primii 10 producători existenți pe piața farmaceutică din România, o piață dinamică și foarte competitivă.Compania este certificată în conformitate cu cerințele standardului EN ISO 9001-2008 și ale Ghidului privind buna practică de fabricație(GMP) pentru toate liniile de producție.De asemenea acțiunile sale sunt listate la Bursa de Valori București-Categoria I.Compania are un portofoliu competitive de peste 200 de produse care acoperă 61 de arii terapeutice și investite în mod continuu în campanii media,comerciale și de marketing pentru promovarea propriile produse.

Capitalul social subscris și vărsat la SC.BIOFARM.SA la data de 31.12.2013 este de 109.486.150 lei și are 6 acționari. Acționarii vor participă la profiturile și pierderile Societății în funcție de participarea la capitalul social. Acționarul are dreptul la dividende, proporțional cu acțiunile deținute, calculate pe baza profitului net realizat. Acțiunile sunt indivizibile față de Societate care nu recunoaste decat un singur proprietar pentru fiecare actiune.
Actionarii au dreptul de a participa la majorarea capitalului social. Capitalul social al Societatii poate fi majorat prin decizia Adunarii Generale a Actionarilor sau a Consiliului de Administratie al Societatii in limitele stabilite de Adunarea Generala a Actionarilor.

Adunarea Generala a Actionarilor este organul suprem de decizie al Societatii. Adunarea Generala a Actionarilor poate fi convocata de Consiliul de Administratie, cat si la solicitarea actionarilor care detin individual sau cumulat cel putin 5% din capitalul social.

În cadrul Adunării Generale a Actionarilor fiecare actionar este liber sa isi exprime punctul de vedere cu privire la materialele aferente ordinii de zi si sa ceara explicatii acolo unde are neclaritati. De asemenea orice actionar poate solicita consemnarea discutiilor in procesul verbal al Adunarii Generale a Actionarilor.

Cu o traditie de peste 90 de ani in industria farmaceutica romaneasca si cu un portofoliu de peste 200 de produse, BIOFARM acopera 61 de arii terapeutice si investeste in mod continu în campanii media, comerciale si de marketing pentru promovarea propriilor produse.

In cursul anului 2013 Biofarm s-a mentinut in trendul pietei si si-a pastrat pozitia intre primii 10 producatori romani din punct de vedere al vanzarilor in unitati comerciale. Valoarea veniturilor din vanzari nete realizate in anul 2013 a fost de 117.667.806 lei in crestere cu 12,2% fata de anul 2012.

Avand o pozitie stabila pe piata farmaceutica romaneasca, Biofarm urmareste sa isi imbunatateasca pozitia si pe pietele internationale. Anul 2013 a continuat trendul ascendent al activitatii de export, astfel ca BIOFARM a inregistrat o crestere in valoare de 53% fata de anul 2012. Valoarea vanzarilor la export in anul 2013 este de 4.913.732 lei.

CAPITOLUL II

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Conceptul și valoarea informațională a contului de profit și pierdere

Operațiunile economice si financiare desfășurate la nivelul unei unități economice sunt reflectate in documentele contabile de sinteza sub forma stocurilor in bilanț si sub forma fluxurilor in contul de profit si pierdere.

“Bilanțul contabil este considerat a fi documentul contabil de sinteză sau contul anual care reflectă în expresie valorică, la un moment dat, mijloacele economice și sursele lor de finanțare, precum și rezultatele obținute ca urmare a investirii, consumării și reproducției capitalului”. Datorită faptului că bilanțul contabil arată nivelul dar nu explică proveniența rezultatului economico-financiar și cauzele care au generat performanțele activității întreprinderii, s-a impus necesitatea elaborării unui alt document de sinteză contabilă sau cont anual, intitulat „Contul de profit și pierdere”.

Performanța financiară reprezintă obiectivul esențial al oricărei întreprinderi precum și scopul tuturor utilizatorilor de informații financiare. Pentru a le ușura munca și pentru a avea acces la informațiile financiare mult mai ușor a organismele de normalizare contabilă au încercat să găsească modele în care să se găsească informațiile privind performanța întreprinderii. Așadar, cu ajutorul contului de profit și pierdere, cu ajutorul situației modificărilor capitalului propriu precum și cu ajutorul situației fluxurilor de trezorerie, principalele componente ale situațiilor financiare, putem vizualiza informații ce reflectă performanța financiară a întreprinderii.

Contul de profit și pierdere a apărut în Italia în anul 1494 cu scopul de a reflecta informații cu privirela perfomanțele întreprinderii, și a fost conturat de părintele contabilității Luca Paciolo, care spunea că : „scopul fiecărui negustor este de a dobândi câștig licit și competent pentru subzistența sa.”

In România specialiști au fost interesați de informațiile ce ar putea fi furnizate de contul de profit și pierdere din anul 1844-1845, prin intermediul domnului Iarcu Dimitrie, primul autor ce a realizat o structură a contului de profit și pierdere ce a fost continuată de către Ch. Stefănescu în anul 1874.

Datorită faptului că economiile s-au dezvoltat pas cu pas, interesul performanței a devenit profitul care se regăsește detaliat în contul de profit și pierdere. Putem spune astfel că acesta reflectă fluxurile ce au determinat creșterea sau scăderea profitului firmei într-o anumită perioadă.

„Analiza financiară pe baza contului de profit și pierdere și a bilanțului contabil urmărește obținerea de informații privind performanțele și riscurile firmei, încercând identificarea problemelor existente și a eventualelor soluții. Însă este nevoie de ceva mai mult decât analiza performanțelor realizate: o privire spre viitor!”

Când are loc analiza financiară a întreprinderii se utilizează ca sursă de date următoarele documente de sinteză: bilanțul care arată care este starea patrimonială a unei întreprinderi într-un anumit moment, la începutul sau la sfârșitul unui exercițiu financiar, anexa de bilanț și contul de profit și pierdere care reflectă o sintetizare a rezultatelor fluxurilor economice și financiare, într-o anumită perioadă.

Ion Stancu definește „Contul de profit și pierdere, ca document de sinteză contabilă, explică modul în care s-a ajuns de la situația patrimonială de la începutul exercițiului financiar la aceea de la sfârșitul exercițiului, prin intermediul fluxurilor economice pozitive (venituri), respective negative (cheltuieli) care au avut impact asupra activității întreprinderii în anul respectiv.”

Aurelia Stefănescu definește contul de profit și pierdere astfel: „evidențiază succesul activității unei întreprinderi, necesar supraviețuirii sale sau eșecul acesteia.”

Dezvoltarea piețelor financiare ii conferă contului de profit și pierdere o importanță deosebită deoarece datorită acestuia investitorii obțin informațiile de care au nevoie pentru a evalua o întreprindere.

Astfel, contul de profit și pierdere prezintă un dublu interes :

permite determinarea unui rezultat global și formularea unei aprecieri de ansamblu

asupra performanțelor economico – financiare ale perioadei;

permite recapitularea veniturilor și cheltuielilor care au ajutat la realizarea lui.

2.2.Structura contului de profit și pierdere

Standardul Internațional de Contabilitate nu prevede un anumit model de prezentare a contului de profit și pierdere, întreprinderile au posibilitatea să adauge și „alte elemente, rânduri, titluri și subtotaluri, atunci când un Standard Internațional de Contabilitate o cere sau atunci când o astfel de prezentare este necesară pentru prezentarea fidelă a rezultatelor financiare ale întreprinderii”, cu condiția să fie respectate anumite criterii în ceea ce privește semnificația, natura și funcția veniturilor și cheltuielilor.

Directiva a IV-a a Uniunii Europene recomandă prezentarea contului de profit și pierdere după următoarele criterii:

După conținutul informațional:

a.1) prezentarea veniturilor și cheltuielilor în funcție de destinația lor

a.2) prezentarea în funcțue de destinația cheltuielilor de exploatare

După forma de prezentare:

b.1) sub formă de listă(verticală) care prezintă formarea din treaptă în treaptă a rezultatului exercițiului

b.2) sub formă de cont (tablou bilateral), în care cheltuielile și pierdere sunt prezentate în partea stângă, iar veniturile și profitul în partea dreaptă.

„Fluxurile de venituri și cheltuieli sunt structurate în contul de profit și pierdere, în funcție de tipul activității care le generează, astfel:

Activitatea ordinară (curentă)

Operațiuni de exploatare și excepționale

Operațiuni financiare

Activitatea extraordinară”

„În cadrul contului de profit și pierdere, componentele sale sunt trecute într-o anumită ordine, astfel încât fiecare linie să arate utilizatorului care este situația societății , în funcție de ce element este analizat și astfel cu cât va fi mai detaliat cu atât va fi mai transparent pentru utilizatorul informației financiare.”

Principalii utilizatori ai informațiilor furnizate de contul de profit și pierdere sunt:

Investitorii

Managerii

Creditorii financiari

Clienții

Statul

Analiștii financiari, etc

Putem evidenția structura veniturilor și cheltuielilor dar și a rezultatelor cuprinse în contul de rezultat prin următoarea schemă care prezintă imagine generală asupra acestora:

+ –

+ + –

+

+

+

–

+

–

Figura nr. 2.1 Schema veniturilor, cheltuielilor și a rezultatelor exercițiului

Această schemă realizează o prezentare succintă a fluxurilor economice care au loc în urma desfășurării activității unei întreprinderi, respectiv a veniturilor, cheltuielilor dar și a rezultatelor din exploatare, financiare și extraordinare.

2.3.Importanța și scopul contului de rezultate

Contul de rezultate este un document contabil care realizează o sinteză recapitulativă a veniturilor și cheltuielilor întreprinderii într-o anumită perioadă. Acesta acordă importanță unei singure părți a bilanțului și anume evindețiază modificările ce au survenit în urma desfășurării activității de exploatare și influența acestor modificări asupra profiturilor. De aici rezultă importanța și scopul contului de profit și pierdere:

Importanța contului de profit și pierdere rezulta din faptul că acesta raportează rezultatele exploatării și prezintă motivele pentru care firma este profitabilă sau nu.

O importanță deosebită i se acordă contului de profit și pierdere și de către Standardele Internaționale de Raportare Financiară deoarece: „informațiile despre performanța unei întreprinderi, în special profitabilitatea acesteie sunt necesare pentru evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care întreprinderea le va putea controla în viitor […] sunt utile pentru a aprecia capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie existente[…] și pentru formularea raționamentelor despre eficiența cu care întreprinderea poate utiliza noi resurse.”

„Pe baza informațiilor reflectate de contul de profit și pierdere se realizează o analiză pertinentă a performanțelor intreprinderii, se calculează o varietate de indicatori, fie intr-un anumit moment in timp, urmând apoi interpretarea lor prin comparații, fie in timp, dar corelați cu anumite procedee statistice.”

Pentru a realiza o prognozare eficientă a unei întreprinderi este necesară întocmirea contului de profit și pierdere pentru un anumit interval de timp anual iar unele întreprinderi, lunar sau trimestrial.Informațiile pe care le putem regăsi în contul de profit și pierdere ne ajută să putem înțelege care este nivelul de performanță al întreprinderii, în urma calculului soldurilor intermediare de gestiune, a potențialului financiar prin calculul capacității de autofinanțare și a riscului economic.

Conform unor studii efectuate de specialiști, contul de profit și pierdere este documentul cel mai solicitat pe piețele financiare pentru că arată dacă întreprinderea este profitabilă și dacă și-a îndeplinit obiectivele stabilite. „Scopul contului de profit și pierdere este să prezinte rezultatele unei afaceri comparând venitul obținut în decursul unei perioade cu cheltuielile aferente pentru obținerea venitului.”

„Sintetizând, pentru o perioadă de activitate dată, ansamblul fluxurilor economice generatoare de venituri și cheltuieli, contul de profit și pierdere arată cum s-a ajuns de la starea patrimonială inițială la cea finală, reflectate în bilanțurile de la începutul și sfârșitul exercițiului, realizând legătura dintre bilanțul inițial și cel final.”

Modalitatea în care contul de profit și pierdere este structurat pe activitatea de exploatare, financiară și extraordinară ajută la calcului unor solduri de acumulări bănești potențiale care au rolul de a remunera factorii de producție precum și de a finanța activitatea viitoare a întreprinderii, poartă numele de solduri intermediare de gestiune.

2.4 Soldurile intermediare de gestiune

„Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activități permite angajarea unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune.”

Întocmirea tabloului soldurilor intermediare de gestiune are urmatoarele scopuri:

aprecierea creșterii bogăției, generate de activitatea întreprinderii;

descrierea repartizării bogăției create de întreprindere între: salariați și organismele sociale, stat, acționari, întreprindere;

înțelegerea formării rezultatului net;

studiul structurii activității cu ajutorul unor rate care permit analiza evoluției în timp a acesteia

studiul mijloacelor de exploatare, folosind rate precum randamentul forței de muncă, randamentul echipamentului industrial;

analiza rentabilității;

analiza evoluției în timp prin calcularea variației procentuale a principalelor solduri intermediare de gestiune.

„Soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori valorici sub formă de solduri ce pun în evidență etapele formării rezultatului exercițiului, adică prezintă contul de profit și pierdere într-o altă formă mai aproape de cerințele și obiectivele analizei financiare.”

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune constituie o altă variantă de prezentare a conținutului contului de rezultate.

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă de fapt paliere succesive în formarea rezultatului final. Construcția indicatorilor se realizează în cascadă pornind de la cel mai cuprinzător (cum ar fi producția exercițiului și marja comercială) și se incheie cu cel mai sintetic (adică rezultatul net al exercițiului). Soldurile intermediare de gestiune au ca principală caracteristică, pe aceea de a reprezenta, fiecare pe treapta sa de semnificație, marja de acumulare valorică pâna la acea treaptă.

Construcția tabloului soldurilor intermediare de gestiune pornește deci de la marja comercială și se încheie cu profitul net al exercițiului, conform următorului tabel:

Tabelul nr. 2.1 Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

Marja comercială

Marja comercială este indicator de gestiune indispensabil și esențial pentru întreprinderile comerciale. Determinarea sa se face prin diferențe între vânzările de mărfuri și costul de cumpărare a mărfurilor vândute.

Marja comercială raportată la veniturile din vânzarea de mărfuri reprezintă de fapt adaosul comercial practicat de firmă. Astfel se poate identifica politica practicată de firmă: prețuri mari și rulaj incet sau prețuri mici și viteză rapidă de rotație.

Indicatori:

Rata. marjei1= Rata. marjei2=

Rata. rotirii stocurilor =

Productia exercitiului

Producția exercițiului (Pex) – cuprinde bunurile și serviciile produse de întreprindere în cursul exercițiului, indiferent de destinație, fiind egală cu suma: Pex= Producția vândută (Pv) + Producția stocată ( ±Δ S)+ Producția imobilizată(Pi).

Acest indicator nu este valorizat intr-un mod omogen deoarece producția vândută este evaluată la prețul de vânzare, în timp ce producția stocată și producția imobilizată la costul de producție.

În întreprinderile care realizează în același timp o activitate industrială și o activitate comercială, se determină o producție pentru ceea ce privește activitatea industrială și o marjă comercială pentru ceea ce relevă activitatea comercială.

Valoarea adăugată

„Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizatea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor de muncă și capital, peste valaorea materialelor, subansamblelor, energiei, serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți.”

“Valoarea adăugată exprimă plusul de bogăție care se obține prin activitatea productivă și comercială a unei firme. Ea reflectă contribuția firmei la produsul intern brut, reprezentând o expresie a performanței economice a firmei. Având în vedere că baza de pornire la calculul valorii adăugate este producția exercițiului, se preiau influențele negative generate de evaluarea în mod diferit a elementelor care formează acest indicator”.

„Excedentul brut din exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, știind că amortizarea și provizioanele sunt doar cheltuieli calculate nu și plătite. Acesta mai exprimă și capacitatea potențială de autofinanțare a investițiilor, de achitare a datoriilor către bugetul statului și de remunerare a investitorilor de capital(acționari și creditori).”

Excedentul brut al exploatării(EBE) se stabilește ca diferență între valoarea adăugată plus subvențiile, pe de o parte, și impozitele, taxele și cheltuielile de personal, pe de altă parte.

EBE = (Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare) – (Cheltuieli cu personal + Impozite, taxe și vărsăminte asimilate)

Indicatori ai:

Rata.repartizării primare =

Rata.rentabilității capitalurilor investite=

Rata.dobânzii =

Profitul din exploatare

„Profitul din exploatare exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuilelilor din veniturile exploatării.”

Rezultatul exploatării exprima performanțele comerciale și financiare ale unei întreprinderi, independent de politica financiară și fiscală. Spre deosebire de excedentul brut al exploatării, acest sold ține cont de politica de amortizare și de constituire a provizioanelor.

Rezultatul..exploatării =Excedentul brut al exploatării

+Venituri din provizioane aferente exploatării

+Alte venituri din exploatare

-Cheltuieli cu amortizările și provizioanele aferente expl

-Alte cheltuieli de exploatare

Rezultatul exploatării se poate calcula și direct, ca diferență între veniturile și cheltuielile aferente exploatării:

Rezultatul.exploatării= Venituri din exploatare – Cheltuieli aferente exploatării

Rezultatul exploatării pune în evidență rezultatul degajat din exploatare, după luarea în considerare a tuturor cheltuielilor de producție și comercializare și a riscurilor de exploatare.

Rezultatul exploatării exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, obținută prin deducerea cheltuielilor(plătibile și calculate) din veniturile exploatării (încasabile și calculate). Exprimarea sub formă relativă (rezultatul exploatării / Active de exploatare) a rentabilității activității de exploatare servește la realizarea unor comparații între diverse întreprinderi care promovează politici de amortizare diferite.

Rata.rezultatului.din.exploatare =

Profitul curent

„Profitul curent este determinat atât de rezultatul exploatării, cât și de rezultatul activității financiare. Este deci rezultatul activității curente și constituie în fapt baza de calcul a impozitului pe profit.”

Rezultatul=Rezultatul exploatării+Venituri financiare–Cheltuieli financiare curent

Rezultatul curent este aproximativ zero: RC ≈ 0

Cazul 1 : pragul de rentabilitate curentă „ levierul financiar”

Exploatarea foarte rentabilă ar trebui să permită întreprinderii redresarea rapidă a situației

financiare, cheltuielile financiare diminuându-se concomitent cu ameliorarea rezultatului curent.

Riscul întreprinderii depinde, în acest caz, de perenitatea profitului exploatării.

Cazul 2 : pragul de rentabilitate curentă „supraviețuire”

Întreprinderea rămâne în stare de funcționare prin echilibrarea activității de exploatare cu politica sa financiară, fără să-și asume vreun risc financiar. Transformarea sa progresivă depinde de nivelul investițiilor realizate și de starea pieței.

Cazul 3 : pragul de rentabilitate „transformare”

Întreprinderea renunță la activitatea de exploatare nerentabilă în favoarea activității financiare: această preschimbare poate fi temporară sau definitivă.

2) Rezultatul curent este pozitiv : RC > 0

Cazurile în care întreprinderea degajă rentabilitatea din activitatea sa, întrucât rezultatul exploatării și rezultatul financiar nu sunt niciodată negative. Acestea sunt deci situațiile ideale.

Cazul 4 : profit curent „manager bun al întreprinderii”

Este situația ideală pentru o întreprindere productivă, datorită unui bun echilibru al politicii

financiare, rezultatul exploatării nu este absorbit de cheltuielile financiare.

Cazul 5 : profitul curent „supermarché” sau „holding”

Întreprinderea desfășoară o activitate generatoare de pentru care caută cele mai bune plasamente posibile, supravegând zi de zi expansiunea pieței și gestiunea trezoreriei.

Cazul 6 : profitul curent „monopol”

Întreprinderea ocupă o poziție privilegiată pe piață, ca urmare a unei activități de exploatare

foarte rentabile, care permite degajarea unor lichidități sporite, al căror plasament permite nu numai

recuperarea eventualelor cheltuieli financiare, ci și obținerea unor profitul suplimentare.

3) Rezultatul curent este negativ : RC < 0

Cazul 7 : deficit curent „redresare”

Întreprinderea echilibrează rezultatul exploatării, dar ea este grevată de importante cheltuieli financiare. Se poate crede că îndatorarea a permis realizarea unor investiții care vor ameliora în viitor rezultatul exploatării, asigurând astfel rambursarea datoriilor financiare. Situația este deci viabilă.Dacă piața nu este în expansiune, întreprinderea se va confrunta curând cu dificultăți foarte grave.

Cazul 8 : deficit curent „dilemă”

Situația caracterizează o întreprindere a cărei activitate de exploatare este nerentabilă, dar rezultatul financiar este echilibrat.

Cazul 9 : deficit curent „criză”

Întreprinderea este cu siguranță în dificultate. Ea trebuie să-și restabilească situația financiară prin fonduri proprii, și de asemenea să depisteze cauzele deficitului său de exploatare și să-l remedieze.

Rezultatul curent rezultă din operațiuni ordinare de exploatare și de finanțare. Contrar rezultatului de exploatare, el ține cont de incidența modului de finanțare a întreprinderii (dobânzile aferente împrumuturilor).

Rezultatul curent înaintea impozitării permite astfel analizarea rezultatului unei întreprinderi fără ca judecata să fie alterată ca urmare a unor elemente cu caracter excepțional sau fiscal.

Profitul net

„Profitul net exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare, cu care sunt remunerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise. Acesta urmează să se distribuie sub formă de dividende, în raport cu numărul de acțiuni vândute sau să se reinvestească în întreprindere.”

Rezultatul exercițiului reprezintă profitul net sau pierderea netă cu care se încheie o perioadă de activitate a întreprinderii. Acest indicator corespunde sintezei rezultatului curent și extraordinar, corectat cu impozitul pe profit.

Rezultatul net= Rezultat + Venituri extraordinare –Cheltuieli extraordinare –Impozitul pe profit

Rezultatul exercițiului(profit sau pierdere) are o dublă semnificație. Pe de o parte, el apare ca o confirmare globală a eficienței activității, respectiv ca un indicator care reflectă eficacitatea de care întreprinderea a dat dovadă în activitatea productivă, financiară, comercială, ținând seama de efectele evenimentelor aleatoare. Pe de altă parte, rezultatul exercițiului măsoară fluxul resurselor adiționale create de întreprindere (profitul) sau a resurselor consumate de către aceasta în cursul exercițiului (pierderea).

În consecință, rezultatul exercițiului permite evaluarea efectelor activității desfășurate asupra acumulării întreprinderii. Atunci când rezultatul exercițiului îmbracă forma profitului, el semnalează o amplificare a acumulării, înțeleasă ca o posibilitate de reconstituire a capitalurilor angajate. Când rezultatul exercițiului exprimă o pierdere, aceasta indică faptul că resursele angajate nu pot fi decât parțial reconstituite, evidențiind o diminuare a posibilității de a reproduce capitalul avansat în cursul exercițiului.

În concluzie, rezultatul net al exercițiului exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare cu care vor fi remunerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise.

Acest profit net trebuie să fie susținut de existența unor disponibilități monetare reale, altfel el va rămâne doar un potențial de finanțare.

Profitul net urmează să se distribuie sub forma dividendelor si / sau să se reinvestescă în întreprindere.

Profitul net nerepartizat, constituie sursa de finanțare proprie sau element de autofinanțare, generat de însăși activitatea întreprinderii.

Determinarea soldurilor intermediare de gestiune la SC.BIOFARM.SA

Tabel 2.2 Soldurile intermediare de gestiune

Interpretarea rezultatelor:

1.Marja comercială

Marja comercială înregistrează pe parcursul perioadei analizate valori negative și prezintă o tendință de creștere ,ceea ce evidențiază o slabă activitate comercială a întreprinderii ,fiind un aspect nefavorabil pentru societate.Anul 2013 este anul în care marja comercială are valoarea negativă cea mai ridicată de -19.390.287.

2,Producția exercițiului

Producția exercițiului dimensionează întreaga activitate a întreprinderii fiind apreciată ca o producție globală a exercițiului financiar.

În cazul firmei analizate putem observa că producția exercițiului este formată din producția vândută și producția stocată .Cel mai ridicat nivel înregistrat al producției exercițiului este în anul 2013 când producția vândută este de 136.741.409,iar producția stocată are valoare de 552.079.

3.Valoarea adăugată

Societatea analizată înregistrează o valoare adăugată crescătoare de la un an la altul,pe fondu creșterii producției exercițiului.În anul 2011 valoarea adăugată era de 37.335.652,în anul 2012 43.804.941,iar în anul 2013 înregistrandu-se cea mai mare valoare de 49.576.387,fiind un aspect favorabil penrru sociatate.

4.Excedentul brut din exploatare

Excedentul brut din exploatare arată capacitatea potențială de autofinanțare ,de rambursare a datoriilor dar și de remunarera a acționarilor,iar pe parcursul perioadei analizate societatea înregistreaza o tendință de creștere,datorită în special creșterii valorii adăugate,ceea ce reprezintă un aspect pozitiv pentru societate.

5.Rezultatul exploatării

În perioada analizată rezultatul exploatării crește de la un an la altul pe fondul creșterii valorii adăugate respectiv a excedentului brut din exploatare ce reprezintă un aspect favorabil pentru întreprindere.O creștere semnificativă a rezultatului exploatării cu mai mult de 6.000.000 se înregistrează în anul 2013.

6.Rezultatul financiar

Rezultatul financiar este obținut prin scăderea cheltuielilor financiare din veniturile financiare.În cazul societății analizate se observă o creștere considerabilă a acestuia în anii 2012 cu o valoare de 7.196.600 și 2013 cu o valoare de 6.527.443, față de anul 2011 ,când s-a înregistrat cea mai mică valoare de 1.678.738.Această creștere se datorează unui nivel mai ridicat al veniturilor financiare față de de cheltuielile financiare ,aspect pozitiv pentru întreprindere.

7.Rezultatul current

Rezultatul curent este obținut prin însumarea rezultatului exploatării cu rezultatul financiar ,iar creșterea pe care o înregistrează societatea din anul 2011 până în 2013 este determinată în cea mai mare parte de rezultatul exploatării, aspect favorabil pentru societate.

8.Rezultatul brut al exercitiului

Societatea înregistrează un rezultat brut al exercitiului egal cu rezultatul curent deoarece nu există activitate extraordinară.

9.Rezultatul net al exercitiului

Rezultatul net al exercițiului care reprezintă rentabilitatea financiară a unei întreprinderi, înregistrează o tendință de creștere de la un an la altul ceea ce reflectă faptul că societatea analizată devine mai rentabilă, aspect pozitiv din punct de vedere economic.

Capitolul III

VALOAREA ADĂUGATĂ

3.1 Concept.Rol.Importanță

„Valoarea adăugată este unul din cei mai importanți indicatori de reflectare a performanțelor economico-financiare ale unei firme. Pe baza valorii adăugate considerăm că poate fi apreciată adevărata dimensiune a activității unei firme. Spre deosebire de cifra de afaceri, care include și valoarea cumpărărilor de materii prime, materiale și servicii care se regăsesc în cifra de afaceri a firmelor furnizoare, valoarea adăugată cuprinde numai echivalentul activității întreprinderii în cauză”.

În literatura de specialitate, valoarea adăugată cunoaște mai multe definiri, dintre care cele mai reprezentative consider că sunt următoarele:

“Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea materiilor prime, materialelor și serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți.”

„Valoarea adăugată reprezintă surplusul de valoare creat de întreprindere prin desfășurarea activităților sale, peste valoarea de achiziție a materiilor prime, materialelor, serviciilor, etc.de la terți.”

In concluzie putem afirma că valoarea adăugată reprezinta valoarea a tot ceea ce a creat si adaugat fazelor anterioare activitatea intreprinderii, concretizata in cresterea de valoare rezultate din utilizarea factorilor de productie peste valoarea consumurilor provenite de la terti, sau valoarea remunerarii tuturor participantilor directi sau indirecti la activitatea acesteia.

Analiza valorii adăugate este un aspect important pentru fiecare întreprindere, indiferent de obiectul de activitate, deoarece cu ajutorul ei se poate realiza evaluarea performanțelor, a eficienței folosirii factorilor de producție, a politicii comerciale. .

„Curent utilizată în practica financiară această marjă de acumulare este semnificativă deoarece are următoarele calități:

Este un indicator la nivel macroeconomic, mai sintetic decât cifra de afaceri sau producția;

Măsoară gradul de integrare prin raportul valoare adăugată/cifră de afaceri fără taxe;

Indicator de structură al funcției de producție care poate fi exprimat prin rapoartele:

Cheltuieli de personal/valoare adăugată

Amortizări/ valoare adăugată

Permite aprecierea activității întreprinderii, în funcție de mijloacele materiale utilizate;

Evoluția s-a în timp evidențiază îmbogățierea întreprinderii;”

Prin intermediul valorii adăugate se poate aprecia pe de o parte gradul de participare al întreprinderii la constituirea produsului intern brut iar pe de altă parte, prin raportarea la producție are loc o evidențiere a nivelului de integrare pe verticală.

Având în vedere aceste considerente, este important ca semnificația și rolul valorii adăugate în analizele economice să fie bine conturate, astfel încât să nu se ajungă la o supraevaluare a importanței acestui indicator, dar nici la o neglijare a lui.

Principalele obiective ale analizei valorii adăugate sunt:

analiza nivelului si dinamicii

analiza structurii valorii adăugate

analiza factorială a valorii adăugate

principalele consecințe ale modificării valorii adăugate

De multe ori rolul valorii adăugate în analizele economice poate fi exagerat, deoarece se încearcă explicarea rezultatelor întreprinderii exclusiv prin prisma acestui indicator, renunțând să se raporteze aceste rezultate la producția exercițiului și alegând valoarea adăugată ca unic referențial.

Alegerea valorii adăugate ca unic referențial pentru cheltuielile și profiturile care se succed formării indicatorului, poate conduce la interpretări eronate.

3.2 Metode de calcul a valorii adăugate

“Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea bunurilor și serviciilor provenite de la terți și reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a intreprinderii.”:

personalul, prin salarii, indemnizații, premii și cheltuieli sociale;

statul, prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate (mai puțin subvenții pentru exploatare);

creditorii, prin dobânzi, dividende și comisioane plătite;

acționarii, prin dividende plătite;

întreprinderea, prin capacitatea de autofinanțare.

Raportând remunerarea fiecărui participant la valoarea adăugată se poate face o evaluare a distribuției veniturilor globale către partenerii intreprinderii.

„Valoarea adăugată poate fi analizată din punct de vedere metodologic, atât în mărimi relative, pe baza metodei sintetice și a metodei de repartiție, cât și în mărimi absolute, sub forma ratelor valorii adăugate.”

Determinarea valorii adăugate pe baza celor două metode:

1.Metoda substractiva sintetică – mai este cunoscută și sub numele de valoare adăugată creată,care se determină ca diferență între producție și cumpărări,în sensul pieței în amonte.

Dacă întreprinderea desfășoară doar activitate de producție atunci:

Unde: Va – valoarea adăugată

Qe – producția exercițiului

C – consumurile intermediare de la terți(pentru întreprinderile care desfășoară doar activitate de producție)

Valoarea adăugată calculată după această relație este cunoscută în teoria economică sub denumirea de „ valoarea adăugată produsă ”.

Valoarea adăugată „ realizată ” se determină pornind de la cifra de afaceri, astfel :

Aplicarea acestei relații este mai dificilă,presupune identificarea acelei părți a consumurilor intermediare aferente producției vândute (C’).

Dacă întreprinderea desfășoară numai activitate de comerț :

Unde: Cc – costul de cumpărare a mărfurilor vândute;

Ci – alte consumuri provenite de la terți;

Mc – marja comercială.

Potrivit acestui model, specific întreprinderilor din sfera distribuțiilor, valoarea adăugată se modifică datorită variației cifrei de afaceri, marjei comerciale și a consumurilor provenind de la terți.

Dacă întreprinderea desfășoară pe lângă activitate de producție și activitate de comerț atunci:

Unde: Va – valoarea adăugată

Qe – producția exercițiului

Mc – marja comercială

M’ – consumurile intermediare de la terți (pentru firmele cu activitate de producție și comercializare);

Qex= Qvanduta2011 +/- Qstocata2011 + Qimobilizata2011

=105.510.561 – 103.102 +0= 105.407.459

Qex= Qvanduta2012 +/- Qstocata2012 + Qimobilizata2012

=119.727.744+ 1.016.472+0= 120.744.216

Qex= Qvanduta2013 +/- Qstocata2013 + Qimobilizata2013

=136.741.409+ 552.079+0= 137.293.488

Interpretare:

Productia exercitiul inregistreaza valori pozitive si are o tendinta de crestere ,ceea ce prezinta un aspect favorabil pentru societate.

Mc2011=Venituri din vanzarea marfurilor – Cheltuieli privind marfurile

=(2.997.906 – 15.065.377) – 1.696.692= – 13.764.163

Mc2012= Venituri din vanzarea marfurilor – Cheltuieli privind marfurile

=(2.686.036 – 17.442.894) – 1.776.120= -16.532.979

Mc2013= Venituri din vanzarea marfurilor – Cheltuieli privind marfurile

=(2.017.651 – 19.686.542) – 1.721.396= – 19.390.287

Interpretare:

In perioadele analizate,marja comerciala este negativa fiind un aspect nefavorbail pentru societate.

M2011 =Cheltuieli materiale2011+ Cheltuieli cu serviciile executate de terti2011

=25.365.226 + 481.132 +1.871.742+26.589.544= 54.307.644

M2012 = Cheltuieli materiale2012 + Cheltuieli cu serviciile executate de terti2012

=27.128.516 +627.906 +2.311.497 +30.338.378 =60.406.297

M2013 = Cheltuieli materiale2013 + Cheltuieli cu serviciile executate de terti2013

=30.552.404 +727.096 + 2.864.848 +34.167.452 =68.311.800

= (105.407.459 -13.764.163)- 54.307.644

= 37.335.652

= (120.744.216 -16.532.979)- 60.406.297

= 43.804.941

= (137.293.488 -19.390.287)- 68.326.814

= 49.576.387

Grafic 3.2.1 Evoluția valorii adăugate

Interpretare

Valoarea adăugată reprezintă creșterea de valoare realizata de societate ,rezultata din utilizarea factorilor de productie ,peste valoarea bunurilor si serviciilor cumparate de societate de la terti.Valoarea adaugata reoprezinta sursa de acumulari banesti din care se vor plati datoriile catre stat ,banci,diversi creditori,catre salariati,actionari sip e cat posibil se va repartiza o anumita suma pentru autofinantare.In periada analizata ,valoarea adaugata inregistreaza valori pozitive,fiin un aspect benefic si totodata se manifesta o tendinta favorabila de crestere.

2.Metoda de repartiție sau aditivă analitică- care mai este cunoscută și sub numele de valoare adăugată repartizată,care presupune un demers invers metodei sintetice,vizând elementele de repartiție ale valorii adăugate în care se înglobează în fapt costul factorilor de producție ce trebuie remunerați.

Valoarea adăugată se poate calcula deci prin însumarea elementelor sale ccomponente slariile și cheltuielile cun personalul,impozitele și taxele,amortizările și provizioanele din exploatare,dobânzile ,dividendele ,rezultatul aferent cifrei de afaceri nete recalculate. Valoarea adugată determinată prin această metodă măsoară defapt dimensiunea și variația diferitelor elemente care concură la realizarea activității.

Va2011 =14.383.314 + 1.599.239 + 112.995 + 10.948.615 + (4.940.311+ 2.460.386)

=37.335.657

Va2012 =16.432.143 + 2.634.071 + 62.797 + 14.233.200 + (5.661.507+ 5.669.387)

=43.804.941

Va2013 =18.018.323 + 2.037.100 + 20.514 + 0 +(5.985.908+24.183.140)

=49.576.387

Interpretare

Evoluția valoarii adăugate analizată cu ajutorul metodei de repartiție ,pune în evidență măsura în care valoarea adăugată reușește să remunereze principalii participanți la desfășurarea activității firmei.În 2011 putem observa că pe primul loc se situează remunerarea personalului cu 14.383.314 ,urmată de acționari cu 10.948.615 lei,iar cea mai mică valoare este inregistrată de creditori cu doar 112.995 lei.În anul 2012 situația este asemănatoare,pe primul loc se situează remunerarea personalului cu 16.432.143 ,urmată de acționari cu 14.233.200 lei,iar apoi de autofinanțare cu 5.669.387,iar cea mai mică valoare o înregistrează tot creditorii cu 62.797 lei.În anul 2013 situația se schimbă ,valoarea cea mai mare înregistând-o autofinanțarea cu 24.183.140 lei,urmată de remunerarea personalului cu 18.018.323,iar cea mai scăzută valoare este de 20.514 lei în cadrul creditorilor.

„Valoarea adăugată nu este evidențiată în contul de profit și pierdere, dar aceasta, din urmă, conține elemente necesare pentru determinarea sa, în special pentru stabilirea consumurilor provenite de la terți. Aceste consumuri includ două categorii speciale: aprovizionări consumate (cumpărări de materii prime și alte aprovizionări + variația stocurilor + cumpărări nestocate ) și alte cheltuieli externe consumate (lucrări și servicii executate de terți ).”

Datorită faptului că valoarea adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești,remunerarea participanților la activitatea unei întreprinderi se realizează conform următoarei scheme:

Figura nr. 3.2.1 Repartiția valorii adăugate între partenerii sociali

Determinarea ratelor valorii adăugate:

Rata variației valorii adăugate – evidențiază modificarea din punct de vedere procentual a valorii adăugate față de baza de comparație.

Interpretare

Prin analiza acestei rate , putem observa o creștere semnificativă a valorii adăugate în anul 2012 față de anul 2011,cu 17,32 % , iar anul 2013 valoarea adăugată a crescut doar cu 13,17 % față de anul precedent.

Rata medie a valorii adăugate aferentă cifrei de afaceri (R) – arată contribuția întreprinderii la realizarea produsului finit.

Interpretare

Cea mai mică contribuție a valorii adăugate la realizarea produsului finit o are în anul 2011, când rata medie a valorii adaugate aferentă cifrei de afaceri este de 39,95 %,iar în următorii doi ani analizați ratele se mențin cam la acelaș nivel,respective 41,73% și 41,63 %

Ratele de structură sau ratele de remunerare ale valorii adăugate– prin intermediul acestor rate are loc raportarea fiecărui element component la valoarea adăugată (ca expresie a remunerării participanților la activitatea întreprinderii).

Ratele de structură sau ratele de remunerare ale valorii adăugate determinate in cadrul societatii SC.BIOFARM.SA sunt:

Interpretare

În anul 2011 ponderea majoritară din valoarea adăugată din punct de vedere a remunerării o deține personalul cu peste 41%.Acesta scade în anul următor pană la 36,76%, și continuă să scadă până la 35,86 % valoare înregistrată în anul 2013.Rata de remunerare a acționarilor prezintă o ușoară creștere de la 31,78 % în 2011 ,până la 31,84 % în 2012,iar în 2013 acționarii nu înregistrează venituri din dividende.O scădere de mai puțin de 0,20 procente o înregistrează și remunerarea creditorilor,iar cea a statului suferă modificări mai mici de 1%.

3.3. Capacitatea întreprinderii de a produce valoare adăugată

Capacitatea de a produce valoare adăugată se analizează folosind rata valorii adăugate, rată ce se calculează in felul urmator :

Pentru valoarea adăugată vândută ca raport între valoarea adăugată și producția exercițiului;

pentru o firmă ce doar produce si nu comercializează ca raport între valoarea adăugată vândută și producția vândută;

ca raport între valoarea adăugată produsă și producția exercițiului, plus veniturile din vânzarea mărfurilor, dacă activitatea de comercializare a mărfurilor nu poate fi neglijată (rata valorii adăugate produse) ;

pentru valoarea adăugată vândută ca raport între valoarea adăugată vândută și cifra de afaceri,.

Această rată arată in procente cu cât a contribuit întreprinderea la valoarea producției obținute. Cu cât nivelul acestei rate este mai ridicat, cu atât și plusul de valoare adăugată este mai substanțial, reflectând capacitatea întreprinderii de a transforma cât mai eficient intrările în noi valori la ieșirea din proces, ceea ce constituie un avantaj competitiv.

Valoarea adăugată de o întreprindere in procesul de producție si comercializare nu este un concept tabu, analistul putând opera cu o serie de concepte ale valorii adăugate, alegerea acestora făcându-se in funcție de aspectele care se doresc a fi evidențiate la un moment dat. Conceptele de valoare adăugata specifice procesului de producție si comercializare pot fi grupate după legăturile dintre ele după cum vom prezenta in următorul subcapitol, tipuri de valoare adăugata.

Performanțele economico-financiare prin prisma modificării valorii adăugate

Modificarea valorii adăugate influențează performanțele economico-financiare prin intermediul următorilor indicatori:

Eficiența utilizării mijloacelor fixe

Unde: VA = valoarea adăugată

Mf = mijloace fixe

Interpretare: Eficiența utilizării mijloacelor fixe a crescut cu 0,060 RON ceea ce reflectă că modificarea valorii adăugate de la un an la altul are o influență pozitivă aupra performanței întreprinderii.Această modificare a valorii adăugate în anul 2013 față de 2012 ,a determinat o creștere în rândul mijloacelor fixe.

Eficiența utilizării activelor circulante

=

Unde: VA = valoarea adăugată

= active circulante

Interpretare: Modificarea valorii adăugate în sensul creșterii în anul 2013 față de 2012 ,a determinat astfel creșterea activelor circulante cu 0,044 RON

Eficiența utilizării potențialului uman

-Direct =

Unde: VA = valoarea adăugată

= numărul de salariați

Interpretare: Cu ajutorul acestui indicator putem observa că fiecare angajat a contribuit la creșterea valorii adăugate cu RON, aspect pozitiv din punct de vedere economic.

–

Unde: VA = valoarea adăugată

= numărul de salariați

= profitul mediu pe salariat

Indicatori moderni de măsurare a performanței

Indicatorii clasici de masurare a performantei prezinta un dezavantaj,si anume faptul ca ofera informatii despre performanta istorica pe care intreprinderea o obtine.Prin utilizarea acestori indicatori nu se tine cont te costul capitalului investit ci evidentiaza doar rezultatele obtinute.In concluzie, daca ne limitam doar la utilizarea indicatoilor clasici putem intalni intreprinderi care obtin performante,insa nu creeaza valoare,ci o consuma pe cea existenta.

Indicatorii moderni de masurare a performantei sunt mai avantajosi in sensul ca ,au in vedere crearea de valoare.Intreprindereava creea valoare daca asigura remunerarea capitalului la o rata de rentabilitate care depaseste costul acestuia.Prin folosirea indicatorilor moderni de masurare a performantei itreprinderii este destul de simplu de a masura performanta intreprinderii din punct de vedere al actionarilor,insa este mai dificil din punct de vedere al celorlalti parteneri.

Există mai multi indicatori moderni de masurare a valoarii adăugate ce ar putea fi utilizate în practica economică, dintre care am ales sa le studiez pe cele mai importante dar și mai cunoscute de agenții economici:

Valoarea adăugată economică

Valoarea de piață adăugată

Valoarea lichidă adăugată

3.5.1.Valoarea adăugată economică

Valoarea adăugată economică(EVA) – introdusă de firma de consultanță americană Stern Stewart constituie indicatorul de evaluare a performanței financiare a întreprinderii care exprimă bogăția reziduală a acesteia și poate fi determinat prin deducerea costului capitalului din profitul net operațional,respective profitul din exploatare, având ca și rol comensurarea perfomanței financiare a unei întreprinderi, influențând astfel valoarea acțiunilor pe piață.

Conform unor studii de specialitate s-a demonstrat că utilizarea EVA, ca și indicator de performanță duce la diminuarea suprainvestițiilor acolo unde unele sectoare de activitate au atins un nivel ridicat de maturitate.

Metode de calcul al valorii adaugate economice

1.Intr-o prima abordare ,Gheorghe Vâlceanu afirma, în cartea s-a “ Analiză economico-financiară” că valoarea adăugată economică se poate determina astfel:

Profit net operational=Rezultat din exploatare –Impozit pe profit

Costul capitaluli împrumutat =

Costul mediu ponderat=Ccpr x

„Din aceste formule putem observa că EVA reprezintă profitul net operațional din care este dedus costul de oportunitate al întregului capital investit, reprezentând, practic, măsura profitului economic real obținut de întreprindere, ceea ce este sinonim cu:”

Unde: RI – rentabilitatea capitalului total utilizat

CMPC – costul mediu ponderat al capitalului exprimat procentual

AT – activul total deținut de companie.

Profit net operational2011=Rezultat din exploatare2011 –Impozit pe profit2011

= 15.249.118– (2.698.975 +836.605 – 828.512)

=15.249.118 -2.707.068

=12.542.050

Profit net operational2012= Rezultat din exploatare2012 –Impozit pe profit2012

=16.416.857–(2.954.600 + 424.467 – 801.810)

=16.416.857 -2.577.257

=13.839.600

Profit net operational2013= Rezultat din exploatare2013 -Impozit pe profit2013

=22.587.898–(4.090.568 + 870.586 – 1.426.892)

=22.587.898 -3.534.262

=19.053.636

EVA2011 =12.542.050 –(153.957.995 x 7,0919%)

=12.542.050- 10.918.547,047

= 1.623.502,952

EVA2012 =13.839.600 –(164.539.257 x 8,64%)

=13.839.600 – 14.216.191,545

= -376.591,545

EVA2013 =19.053.636 –(175.887.136 x 0%)

=19.053.636

Grafic 3.5.1 Evoluția valorii adăugate economice

Interpretare

Obținerea unor valori pozitive ale valorii economice adăugate în anul 2011 și 2013 reprezintă faptul că întreprinderea a folosit eficient capitalul în anumite condiții de risc existente și creează valoare pentru acționari,cu excepția anului 2012 când societatea deși înregistrează profit prin contul de profit și pierdere, în urma calculului valorii economice adăugate rezultă că nu este vorba de un profit real și astfel observăm că defapt nu obținem un plus, așa cum reiese din situațiile financiare,ci se determină o pierdere de valoare pentru investitori.

2.O altă modalitate pentru a determina valoarea valorii economice adaugate presupune calcularea costului capitalurilor permanente ale intreprinderii.Demersul presupune luarea in considerare a cheltuielilor ocazionate de plata dobanzilor bancare sau a dobanzilor obligatare pentru capitalurile imprumutate,care sunt prezentate in contul de profit si pierdere, cât și a costului capitalurilor proprii, cunoscut în deosebi sub determinarea de cost de oportunitate, care e supus unui tratament contabil diferit. Costul real al capitalurilor proprii este dat de beneficiile pe care le-ar putea obține acționarii realizand investiții similare ca risc in alte titluri de valoare cu sumele cu care participa la capitalul social al întreprinderii.

Formula de calcul a indicatorului valoare economică adăugată este:

EVA = Ren – k

unde:

Ren – rezultat din exploatare net;

k- costul capitalurilor permanente.

Din punctul de vedere al acționarilor costul capitalului are cea mai mare importanță asupra calcularii valorii economice adăugate. Conventional, majoritatea întreprinderilor sunt profitabile dacă se iau in considerare doar datele din raportarile contabile. Însa, în numeroase cazuri situația este exact pe dos, adica întreprinderile nu genereaza profit real. Intr-un articol aparut in Harvard Business Review, Peter Drucker explică situația in felul urmator: „Cât timp întreprinderea nu genereaza un profit mai mare decât costul capitalului pe care il foloseste, ea isi desfășoară activitatea pe pirderi. Nu conteaza ca plateste impozite ca si când ar înregistra profit real. Întreprinderea continua sa furnizeze mai puțin mediului economic decât consuma ca resurse. Deci pana atunci nu creeaza bogație, ci o distruge”.

Apelarea la indicatorul valoarea economică adăugată corecteaza acest neajuns, intrucât se recunoaste faptul ca folosirea capitalurilor indiferent de provenienta implica costuri care trebuie platite sub forma unor remunerații. Cu alte cuvinte, indiferent de sursa de provenienta a capitalului si de forma in care este furnizat, utilizarea lui nu este gratuita. Adevaratele profituri incep sa se inregistreze doar după ce toate costurile au fost acoperite, deci inclusiv cheltuiala ocazionată de capitalurile permanente.

Costul capitalurilor permanente se calculează ca o medie ponderată a costurilor celor două tipuri de capital componente: împrumutat și propriu.

unde: k – Costul capitalurilor permanente;

Cpr – capitaluri proprii;

D – datorii financiare nete

R – costul capitalurilor proprii;

d – rata medie a dobânzii.

Costul datoriilor financiare se determină conform formulei de mai jos:

Costul datoriilor financiare = D x d

Costul capitalurilor proprii se determină utilizand modelul MEDAF (model de evaluare a activelor financiare) și depinde de următoarele variabile:

R0 – rata dobânzii fără risc, practicată pentru bonificarea subscrierilor efectuate la titlurile de stat;

Rp – prima de piață, pe care investitorii o solicită față de situația în care ar realiza o investiție alternativă, lipsita de risc. Această primă de risc este corectată cu un coeficient ß ce măsoară volatilitatea titlurilor întreprinderii în cauză, în raport cu restul pieței. Acest coeficient se stabilește prin calcule statistice și este cuprins în intervalul [0,6; 1,4].

Așadar, costul capitalurilor proprii se determină conform următoarei formule:

Prin urmare, formula de calcul a indicatorului EVA devine:

unde:

Re – rezultatul din exploatare

i – rata impozitului pe profit (16%, conform legislatiei actuale)

CP – capitaluri permanente

k- costul capitalurilor permanente, determinat ca medie ponderată a costurilor capitalului împrumutat și capitalului propriu.

3. O altă abordare presupune tratarea valorii economice adăugate ca venit rezidual. Această abordare a indicatorului modifică formula de calcul, nu și rezultatul calculului:

unde:

Rr – rata rentabilității capitalurilor investite.

CP-capitalul permanente

k-costul capitalurilor permanente

Trecerea de la rezultatul net al exploatarii la valoarea economică adăugată necesita deducerea costurilor capitalurilor proprii.

Cele trei modele de calcul al indicatorului valoarea economică adăugată au neajunsul de a se referi la profitul operațional, a carui semnificație este limitată în aprecierea performanțelor. Literatura de specialitate arată că, pentru a obține valoarea reală a indicatorului valoare economică adăugată, trebuie realizate aproximativ 160 de ajustari contabile. În plus, nu există un model standard al acestor ajustari, pentru că ele diferă de la întreprindere la întreprindere, în funcție de avantajele competitive deținute de fiecare dintre ele.

Obținerea unor valori pozitive reprezintă faptul că întreprinderea a folosit eficient capitalul în anumite condiții de risc existente.

„Valorile negative ale EVA, în anumite perioade de timp nu semnifică în mod automat că activitatea în ansamblul său este neprofitabilă sau că respectiva firmă nu are potențialul de a realiza investiții profitabile. Este evident că pot fi identificate companii care au capacitatea de genera o rată de rentabilitate cel puțin egală cu cea medie la nivel sectorial.”

Este posibil ca o întreprindere să înregistreze profit prin Contul de profit și pierdere, dar în urma calculului EVA să rezulte că nu este vorba de un profit real și astfel observăm că defapt nu obținem un plus, așa cum reiese din situațiile financiare, ci doar o utilizăm pe cea existentă.

Indicatorul de valoare economică adăugată reprezintă un instrument strategic pentru măsurarea perfomanței managementului firmei dar și de alocare a capitalului atât la scară microeconomică, cât și la nivelul întregii economii naționale.

Acest indicator prezintă avantaj deoarece are un conținut simplu după cum putem observa și din următoarea figură:

Figura nr. 3.3 Prezentarea factorială a Valorii Adăugate Economice

Avantajele utilizării EVA

reflectă profitul economic real și nu cel fiscal;

poate fi calculat atât la nivelul întregii întreprinderi cât si la nivel de subunitate

se caracterizează prin simplitate conceptuală;

mijloc de motivare a managerilor întreprinderii prin acordarea unor bonificații în funcție de valoarea EVA. Cu cât valoarea EVA este mai mare, cu atât cresc bonificatiile primite.

Limitele utilizării EVA:

evaluarea performanțelor întreprinderii se face din punctul de vedere al investitorilor.

indicatorul nu poate fi utilizat pe termen scurt în cazul sectoarelor de activitate în care investițiile se fac pe termen lung;

aplicarea acestui indicator este îngreunată de numărul mare de ajustari contabile care sunt necesare si de lipsa unei metodologii unitare.

J. Bacidore sugerează o îmbunătățire a măsurării performanței prin intermediul EVA în articolul său „The search for the Best Financial Performance Measure” (Financial Analysts Journal, May/June 1997) afirmând faptul că valoarea unei firme este generată atât de activele fizice în funcțiune cât și de strategia privind viitoarele oportunități de creștere a afacerii. Ca urmare, el ajustează indicatorul creat de firma de consultanță Stearn Stewart & Company, EVA, creând idicatorul REVA (termenul anglo-saxon “Refined Economic Value Added”), ce ia în calcul valoarea de piață a capitalurilor investite.

3.5.2.Valoarea de piață adăugată

„Valoarea de piață adăugată (VPA) –se determină prin compararea valorii de piață (valorii bursiere dacă firma este cotată la bursă) a firmei la data analizei cu valoarea capitalului investit.”

Conform lui Gheorghe Vâlceanu, valoarea de piață adăugată se determină astfel:

CI=ACTIVE FIXE +NFR + DISPONIBILITATI BANESTI

Unde: VPA – valoarea de piață adăugată

VB – valoarea de piață (bursieră) a firmei

CI – capitalul investit

A – numărul de acțiuni aflate în circulație

CBA – cursul bursier al unei acțiuni

NFR-nevoia de fond de rulment

VB2011=A2011 x CBA2011

=1.094.861.499 x 0,20

=218.972.299,8

VB2012= A2012 x CBA2012

=1.094.861.499 x 0,15

=164.229.224,85

VB2013= A2013 x CBA2013

=1.094.861.499 x 0,30

=328.458.449,7

NFR2011=Nevoi temporare2011 –Surse temporare2011

=(14.859.219+51.295.946+288.892)- 29.102.863

=66.444.057-29.102.863

=37.341.194

NFR2012= Nevoi temporare2012 –Surse temporare2012

=(15.619.265+55.970.393+278.730) –(32.375.044+7.248)

=71.868.388 -32.382.292

=39.486.096

NFR2013= Nevoi temporare20113 –Surse temporare2013

=(16.991.024+64.361.892+322.694) –(32.308.794+7.248)

=81.675.610 -32.316.042

=49.359.568

CI2011=Active fixe2011 +NFR2011+Disponibilitati banesti2011

=67.935.149+37.341.194+50.650.939

=154.360.682

CI2012= Active fixe2012 +NFR2012+Disponibilitati banesti2012

=73.504.390 +39.486.096+53.137.626

=164.555.666

CI2013= Active fixe2013 +NFR2013+Disponibilitati banesti2013

=79.426.983 +49.359.568+49.524.125

=175.887.136

VPA2011= 228.972.299,8 -155.927.282=73.045.017,8

VPA2012 =165.324.086,349-166.128.112=-804.025,651

VPA2013 =328.458.449,7 -178.310.676=150.147.773,7

Grafic 3.5.2 Evoluția valorii adăugate de piață

Interpretare

Valoarea de piață adăugată înregistrează valori pozitive în anul 2011 și 2013,datorită faptului că valoarea de piață a capitalului depășește capitalul investit în afacere,prin urmare putem afirma că societatea crează valoare acționarilor.Însă valoarea negativă a valorii de piață adăugată obținută în anul 2012 demonstrează că previziunile privind capacitatea managementului de a utiliza eficient capitalul sunt nefavorabile, așadar valoarea de piață a capitalului este inferior capitalului investit.

În teorie, este semnificativ și calculul Indicelui Valorii de Piață (IVP), care se determină astfel:

Unde: IVP – Indicele Valorii de Piață

VB – valoarea de piață (bursieră) a firmei

CT – capitalul investit

Obiectivul principal al oricărei întreprinderi orientată spre crearea de valoare ar trebui să fie maximizarea VPA,astfel valoarea de piață adăugată poate avea o valoare:

pozitivă și semnifică crearea de bogație pentru acționari prin mărirea valorii capitalurilor investite de aceștia;

negativă și semnifică reducerea valorii capitalizării bursiere sub valoarea capitalurilor proprii ale întreprinderii. În acest caz nu numai că nu s-a creat bogație pentru acționari ci s-a distrus și o parte a bogației existente la data efectuării investiției.

Valoarea adaugată de piață are o serie de dezavantaje deoarece:

nu ia în calcul costul de oportunitate al capitalului investit si nici sumele distribuite actionarilor;

nu poate fi calculată decât la nivel de întreprindere și nu la nivelul unei diviziuni.

În următoarea schemă se prezintă factorii care determină formarea valorii de piață adăugate:

x

Figura nr. 3.4 Prezentarea factorială a Valorii de Piață Adăugate

“Între valoarea economică creată și valoarea de piață creată există următoarele corelații”:

Valoarea de piață adăugată = Valoarea actualizată (prezentă) a viitoarelor EVA

Valoarea de piață adăugată/distrusă = Valoarea de piață a capitalului investit minus valoarea prezentă a capitalului investit

Valoarea de piață a capitalului propriu = Valoarea prezentă a tuturor fluxurilor viitoare la dispoziția proprietarilor

3.5.3.Valoarea lichidă adăugată

Valoarea lichidă adăugată (VLA) –introdusă de firma de consultanță americană Boston Consulting Group,are ca punct de plecare cash-flow-ul brut al exercițiului Cfb din care se deduc amortizarea A și costul de oportunitate al intregului capital utilizat pentru finanțarea activității Cct determinându-se astfel:

Unde: VLA – valoarea lichidă adăugată

CFB – cash-flow brut

A – amortizarea

CCT – costul capitalului total

Pn – profitul net

D – dobânzile

CFB2011 = Pn2011 + D2011 + A2011

=14.220.788 +112.995+5.772.695

=20.106.478

CFB2012 = Pn2012 + D2012 + A2012

=21.036.200+62.797 +6.129.922

=27.228.919

CFB2013 = Pn2013 + D2013 + A2013

=25.581.079+20.514+7.126.985

=32.728.578

VLA2011 =CFB2011 – A2011 –CC2011

=20.106.478 -4.940.311 –(0,07091×153.957.995)

=4.249.005,57

VLA2012 = CFB2012 – A2012 –CC2012

=27.228.919 – 5.661.507 –(0,0864x 154.539.257)

=7.334.766,27

VLA2013 = CFB2013 – A2013 –CC2013

=32.728.578 – 5.985.908 -0

=26.742.670

Grafic 3.5.3 Evoluția valorii lichide adăugate

Interpretare

Valoarea lichidă adăugată după cum putem observa înregistrează o tendință de creștere pe întreaga perioadă analizată,creștere datorită în principal sporirii cash-flow-ului în fiecare an cu peste 6.000.000 lei,a menținerii la un nivel costant al amortizării,și de asemenea și pe fondul modificării costului capitalului care în anul 2013 înregistrează chiar o valoare nulă.

În următoarea schemă se prezintă factorii care determină formarea valorii lichide adăugate:

Figura nr. 3.5 Prezentarea factorială a Valorii Lichide Adăugate

Concluzia utilizării indicatorilor moderni de calcul a performanței de către societate este că ,indiferent de criteriile de analiză a acestora, superioritatea de măsurare a performanței întreprinderii este evidentă. Principalul avantaj al acestor indicatori moderni este faptul că se iau în considerare costul capitalului , așadar rentabilitatea medie solicitată de investitori pe piață ,sau se iau în calcul valorile de piață.În timp ce prin studierea indicatorilor clasici se exprimă doar rezultatele istorice ale capitalului societății.

CONCLUZII

Diagnosticul financiar este un instrument al analizei economice-financiare a întreprinderii, care vizează ,în principal stabilirea nivelului de performanță a activității acesteia.

Urmărind să scot în evidență, tocmai acest nivel de performanță al întreprinderii pe care am analizat-o,am utilizat un indicator de rezultate care exprimă volumul activității unei întreprinderi, și anume: valoarea adăugată.

Valoarea adăugată constituie un concept esențial al analizei economice și sociale realizate la nivel de întreprindere. Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea materiilor prime, materialelor și serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți.

În vederea evidențierii acestei creșteri de valoare de la nivelul întreprinderii am folosit două metode de determinare a valorii adăugate:metoda substractivă și metoda aditivă.În cadrul societății analizate SC.BIOFARM.SA în urma rezultatelor obținute, am constatat că valoarea adăugată înregistrează o tendință de creștere pe întreaga perioadă analizată .Această creștere s-a produs pe fondul modificărilor intervenite în diversele elemente ce compun valoarea adăugată:

-sporirii producției exercițiului,datorită în principal creșterii cererii, având un efect pozitiv asupra indicatorului

-sporirii consumurilor intermediare ,datorită creșterii cheltuielilor cu materiale și cu serviciile executate de terți,ceea ce prezintă un aspect negativ asupra indicatorului

-sporirii cifrei de afaceri ,având de asemenea un efect pozitiv asupra evoluției indicatorului și determinând totodată creșterea eficienței activității.

-sporirii marjei comerciale ,care înregistrează valori negative pe parcursul celor trei ani,având un aspect negativ asupra indicatorului și evidențiând o slabă activitate comercială a întreprinderii.

În urma analizei evoluției ratelor de structură ale valorii adăugate la SC.BIOFARM.SA pe cei trei ani analizați tragem următoarele concluzii:

-în ceea ce privește rata de remunerare a personalului în anul 2011 aceasta este de 41% ,ceea ce semnifică faptul că pot fi acoperite cheltuielile cu salariile din valoarea adăugată,această rată scade pe perioada analizată ,fiind un aspect favorabil.

-în urma analizei ratei de remunerare a statului tragem concluzia că rate este constată pe cei trei ani de analiză ,oscilând între 4,05% și 5,89%

-putem observa în urma analizei ratei randamentului ,că aceasta se menține cam la acelaș nivel în anul 2011 și 2012 având următoarele valori :21,48% și 25,35 %,însă în anul 2013 se înregistrează o creștere semnificativă a ratei ajungând la 60 %,creștere datorită sporirii profitului reinvestit.

Analizând indicatorii moderni de măsurare a performanței am constatat în urma rezultatelor obținute că valoarea economică adăugată variază de la un an la altul,înregistrând valori pozitive în 2011 și 2013,ceea ce reprezintă faptul că întreprinderea creează valoare pentru acționari și își folosește eficient capitalul în anumite condiții de risc,exceptând anul 2012 când societatea înregistrează o pierdere de valoare pentru investitori.În urma analizei valorii adăugate de piață am constat aceeaș evoluție al indicatorului cu cea a valorii economice adăugate,în 2011 și 2013 obținându-se valori pozitive,de aici reiese faptul că valoarea de piață a capitalului depășește capitalul investit, cu excepția anului 2012 când valoarea de piață a capitalului este inferior capitalului investit.

Ținând cont de evoluția rezultatelor obținute de societatea SC.BIOFARM.SA pe parcursul celor trei ani analizați,putem concluziona că cele mai bune rezultate au fost înregistrate în anul 2013.