. Diagnosticul Financiar al Rentabilitatii Si Riscurilor Intreprinderii

CUPRINS

Introducere:

Capitolul 1: Noțiuni generale privind diagnosticul rentabilității și al riscului întreprinderii.

1.1 Diagnosticul financiar al întreprinderii . pag. 5-8

1.2 Conținutul economic și importanța analizei lichidității întreprinderii. pag.8-14

1.3 Definirea indicatorilor lichidității, rentabilității și stabilității întreprinderii.

Pag.14-17

Capitolul II : Calculul și analiza indicatorilor rentabilității financiare și lichidității a IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL

2.1. Determinarea și analiza lichidității IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL

pag.17-26

2.2. Determinarea și analiza stabilității financiare. Pag.26-29

2.3.Aprecierea rezultatelor financiare, riscului și rentabilității întreprinderii.

Pag. 30-36

Capitolul III : Căi de ameliorare a lichidității și stabilității financiare a IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL

3.1 Reducerea stocurilor și investirea capitalului. Pag.36-38

3.2 Asigurarea – soluția stabilității economico financiare. Pag.39-40

Încheiere pag. 41-42

Bibliografie: Anexa : Raportul privind rezultatele economico- financiare ale IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL

Introducere:

Este cunoscut faptul, că pentru a asigura o activitate de producție profitabilă sunt necesare unele condiții specifice de desfășurare a ei pe o perioadă durabilă. Aceasta poate fi explicat prin faptul că în condițiile economiei de piață numai o astfel de activitate asigură prosperarea și dezvoltarea previzională a întreprinderii. Cu regret, mulți producători pînă în prezent nu se pot adapta la noile condiții ale pieții. Ele duc povara unui șir de datorii în creștere față de salariați, bănci comercaile, stat și practic pînă în prezent nu pot ieși din criza economică.

Considerăm, că analiza rentabilității financiare și a riscurilor întreprinderii este realistă și responsabilă fără presiuni de natură politică și conjuncturală este absolut necesară pentru toți producătorii, indiferent de activitatea pe care o desfășoară. Numai în astfel de condiții ei vor avea posibilitatea să-și determine sa și elaboreze propria strategie de dezvoltare.

Analiza rentabilității și al riscurilor contribuie la formarea gîndirii economice a specailiștilor, la sporirea capacității acestora de a înțelege complexitatea fenomenelor economico-financiare, sprijinindu-i în efortul de explicare, apreciere științifică, diagnosticare și soluționare a diverselor situații care apar în întreprindere.

Am abordat tema dată deoarece diagnosticul rentabilității și al riscurilor a întreprinderii este una din principalele condiții care asigură activitatea eficientă a întreprinderii și competitivitatea acesteia, iar diponibilitățile de lichidități asigură întreprinderii o capacitate de plată înaltă, un proces de producție continuu și o rentabilitate optimă. În funcție de indicatorii rentabilitații și lichidității firmei un manager performant își poate prognoza, respectiv planifica activitatea firmei în sensul dezvoltării eficiente a întreprinderii.

Este cunoscut faptul, că pentru a asigura o activitate de producție profitabilă sunt necesare unele condiții specifice de desfășurare a ei pe o perioadă durabilă. Aceasta poate fi explicat prin faptul că în condițiile economiei de piață numai o astfel de activitate asigură prosperarea și dezvoltarea previzională a întreprinderii. Cu regret, mulți producători pînă în prezent nu se pot adapta la noile condiții ale pieții. Ele duc povara unui șir de datorii în creștere față de salariați, bănci comercaile, stat și practic pînă în prezent nu pot ieși din criza economică.

Considerăm, că analiza rentabilității financiare și a riscurilor întreprinderii realistă și responsabilă fără presiuni de natură politică și conjuncturală este absolut necesară pentru toți producătorii, indiferent de activitatea pe care o desfășoară. Numai în astfel de condiții ei vor avea posibilitatea să-și determine sa și elaboreze propria strategie de dezvoltare.

Analiza rentabilității și al riscurilor contribuie la formarea gîndirii economice a specailiștilor, la sporirea capacității acestora de a înțelege complexitatea fenomenelor economico-financiare, sprijinindu-i în efortul de explicare, apreciere științifică, diagnosticare și soluționare a diverselor situații care apar în întreprindere.

Am abordat tema dată deoarece diagnosticul rentabilității și al riscurilor a întreprinderii este una din principalele condiții care asigură activitatea eficientă a întreprinderii și competitivitatea acesteia, iar diponibilitățile de lichidități asigură întreprinderii o capacitate de plată înaltă, un proces de producție continuu și o rentabilitate optimă. În funcție de indicatorii rentabilitații și lichidității firmei un manager performant își poate prognoza, respectiv planifica activitatea firmei în sensul dezvoltării eficiente a întreprinderii.

Capitolul 1: Noțiuni generale privind diagnosticul rentabilității și al riscului întreprinderii.

1.1 Diagnosticul financiar al întreprinderii :

Diagnosticul unei firme urmărește descrierea modului de funcționare și stabilirea tendințelor de evoluție ale activității acesteia ținând cont de mediul dinamic în care aceasta își desfășoară activitatea .

Principalele faze ale realizării unui diagnostic sunt :

➨ pregătirea diagnosticului

➨ analiza documentelor și informațiilor

➨ elaborarea concluziilor diagnosticului

Diagnosticul se poate referi la perioade diferite de timp și poate avea finalități diferite:

➨ stabilirea unor deficiențe în activitatea desfășurată și a cauzelor care le-au generat.

➨ stabilirea impactului modificărilor realizate în cadrul firmei

➨ identificarea avantajelor competitive ale firmei evaluate

➨ stabilirea unei direcții de dezvoltare strategică

Pentru activitatea de evaluare se folosește un diagnostic general care urmărește analiza principalelor funcții ale firmei: productivă, financiară, comercială, de exploatare, resurse umane, organizare și management și un diagnostic special care urmărește analiza de detaliu a situației financiar contabile și juridice a firmei.

Diagnosticul financiar poate interveni în diverse situații, căpătând în funcție de acestea nuanțări diferite:

este un diagnostic strategic atunci când urmărește punctele tari și punctele slabe ale activității întreprinderii, atât în utilizarea potențialului său economic cât și în relațiile cu mediul extern de afaceri;

se constituie sub forma unui diagnostic bursier când are în vedere relațiile și încadrarea întreprinderii pe piața bursieră.

Indicatorii furnizați de acest diagnostic financiar reprezintă un element important în ghidarea deciziilor de investire sau de dezinvestire în titluri de valoare,atât pentru firma în cauză cât și pentru ceilalți investitori de pe piața de capital;

este un diagnostic de evaluare atunci când contribuie la clarificarea unor elemente necesare stabilirii valorii întreprinderii, în cazul unor operațiuni de investire, de fuziune sau absorbție etc. Diagnosticul financiar poate determina în mod direct valoarea patrimonială a firmei sau poate furniza indicatorii necesari stabilirii valorii de randament a acesteia, deoarece permite aprecierea capacității beneficiare durabile a firmei;

atunci când intervine pentru a determina dificultățile cu care se confruntă o firmă și urmărește redresarea ei ,este un „diagnostic de criză”. În această situație, scopul prioritar al diagnosticului este de a determina dacă firma este aptă să-și mențină sau să-și refacă solvabilitatea pe termen scurt. În aceste cazuri efectuarea diagnosticului reprezintă o obligație legală în cadrul procedurii de reorganizare și lichidare judiciară.

Dificultățile întâlnite de firmă impun o examinare globală a situației și a performanțelor acesteia, deoarece dificultățile de plată, chiar și temporare, pot ridica semne de întrebare cu privire la posibilitățile de aprovizionare, de demarare a producției, cu privire la aptitudinea întreprinderii de a-și menține solvabilitatea.

În cazul întreprinderilor sănătoase din punct de vedere financiar, diagnosticul are caracterul unui instrument de control al realizării performanțelor, fiind angajat într-o manieră preventivă.

Diagnosticul de control presupune parcurgerea următoarelor etape:

observarea tuturor indicatorilor ce se referă atât la situația firmei cât și la performanțele (evoluția) ei;

analizarea acestor indicatori, în vederea clarificării tuturor aspectelor semnificative ale activității firmei;

identificarea punctelor forte și a celor slabe ale întreprinderii, formularea strategiilor de urmat și a recomandărilor cu privire la luarea deciziilor.

Diagnosticul de criză e ancorat pe aceleași trei etape de derulare, dar acestea au un conținut diferit:

observarea simptomelor dificultăților ce au motivat demersul acestui diagnostic

(exemplu: deteriorarea rezultatelor; dificultăți repetate de natură legală);

orientarea analizei pe dificultățile observate (exemplu: studierea solvabilității; studierea rentabilității);

identificarea cauzelor care au determinat dificultățile observate (exemplu: insuficiența surselor de finanțare stabile; gestionarea defectuoasă a stocurilor; dezinvestirea; marje comerciale reduse), stabilirea măsurilor necesare redresării situației și a responsabilităților care revin decidenților în acest sens.

În această etapă, diagnosticul de criză capătă, în ultimă instanță, valențe juridice, în unele cazuri fiind luată decizia de declanșare a procedurii de redresare sau lichidare judiciară, conform Legii nr. 64/1995, privind procedura reorganizării și lichidării judiciare (Legea falimentului). Activitatea financiară are o contribuție esențială în reglementarea și controlul activității firmei, deoarece finalizarea oricărei activități economice este enunțată în termeni financiari, iar reluarea procesului de „producere de valoare” presupune utilizarea de resurse financiare.

În cazul întreprinderilor în dificultate, diagnosticul determină, în mod esențial, continuitatea activității întreprinderii. Diagnosticul întreprinderilor în dificultate trebuie să se desfășoare într-un mod rapid și trebuie să permită determinarea originii dificultăților întâmpinate de firmă. Pe de altă parte, diagnosticul presupune utilizarea unor tehnici diferite de analiză, ținându-se seama de faptul că întreprinderea poate sau nu să intre într-un proces de reorganizare judiciară. Dacă aceasta este redresabilă, diagnosticul trebuie să stabilească măsurile pe care firma trebuie să le aibă în vedere pentru a-și relua activitatea în condiții de viabilitate, condiții de a căror îndeplinire sunt responsabile persoanele desemnate pentru reorganizarea activității din firmă,

pe baza Legii falimentului. Diagnosticul financiar reprezintă un element foarte important în cadrul raportului de evaluare și aduce confirmarea performanțelor financiare ale celorlalte categorii de diagnostic.

În elaborarea acestuia se analizează bilanțul unei firme (pentru a se observa felul în care se realizează echilibrul pe termen scurt și lung) împreună cu contul de profit și pierdere (pentru a se analiza rentabilitatea activelor firmei).

Este cunoscut faptul că bilanțul reflectă poziția financiară a firmei la un moment dat, iar contul de profit și pierdere reflectă performanțele ca rezultat al fluxurilor economice și financiare. Deoarece în cadrul bilanțului elementelor de activ și pasiv sunt prezente pe o perioadă de doi ani (exercițiul curent și cel anterior) se facilitează o primă analiză a evoluției tuturor elementelor bilanțiere. Realizarea diagnosticului financiar pe baza bilanțului și a contului de profit și pierdere presupune parcurgerea etapelor:

1) Analiza echilibrului financiar pe bază de bilanț

2) Analiza pe baza contului de rezultate

3) Analiza cash flow-urilor

4) Analiza rentabilității firmei

5) Analiza patrimonială a riscului de faliment.

1.2 Conținutul economic și importanța analizei lichidității întreprinderii

Analiza echilibrului financiar pe bază de bilanț

În cadrul acestei etape snț

În cadrul acestei etape se analizează indicatorii: situația netă, fondul de rulment (F.R.), necesarul de fond de rulment (N.F.R.), trezoreria netă (T.N.).

a) Situația netă (S.N.) se calculează ca diferență între total active și total datorii.

S.N. = T.A – T.D

În situația în care gestiunea economică din cadrul unei firme se desfășoară în condiții normale, când se maximizează valoarea capitalurilor proprii,

situația netă este pozitivă și poate fi crescătoare de la an la an. Când profitul net din exercițiul anterior este reinvestit, se produce o creștere a capitalurilor proprii, cea ce va conduce spre o

mărire a situației nete S.N..

Varianta în care situația netă S.N. este negativă semnifică depășirea activelor de volumul total al datoriilor, ceea ce poate însemna o situație prefalimentară.

Această situație poate fi reflectată de faptul că exercițiile financiare anterioare au fost încheiate cu pierdere.

b) Fondul de rulment (F.R.)

Se cunoaște faptul că elementele de activ reprezintă alocări bănești pentru a se obține structura de producție necesară desfășurării activității și că acestea sunt structurate în bilanț după gradul de lichiditate. În bilanț sunt trecute mai întâi activele cu perioada cea mai mare de recuperare: imobilizări necorporale, imobilizări corporale și imobilizări financiare. Acestea poartă denumirea de alocari permanente (stabile).

Ulterior se înscriu activele circulante, care au un grad de lichiditate mai mare și sunt denumite alocări temporale. De asemenea, în pasivul bilanțului elementele sunt

structurate după gradul de exigibilitate al acestora. Capitalurile proprii, rezervele, subvențiile și provizioanele reglementate, sunt înscrise la început fiind numite și surse permanenete (stabile).

Pentru finanțarea necesităților de productie, apar în continuare în pasivul bilanțului datorii cu scadența mai mică de un an, denumite și pasive curente.

Ca o regulă a gestiunii financiare, pentru ca activitatea unei firme să se desfășoare corespunzător este necesar ca sursele permanente să finanțeze nevoile permanente, iar nevoile temporare să fie acoperite din resursele temporare.

Excedentul surselor permanente este generat de ciclul de finanțare a investițiilor și este cunoscut sub denumirea de fond de rulment.

Astfel, F.R. = Surse permanente – Alocari permanente = Capital permanent (Kperm) – Active imobilizate (A.I.) Capital permanent (Kperm.) = Capital propriu (Cpr.) + Datorii pe termen lung (D.T.L.)

Fondul de rulment reprezintă expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung, iar pentru o firmă să-și desfășoare activitatea în condiții optime este necesar ca valoarea acestuia să fie supraunitară. (F.R.).

  La stabilirea nivelului minim pe care trebuie sa-l atinga fondul de rulment net trebuie sa se tina seama si de influenta îndatorarii asupra nivelului performantelor financiare, care poate orienta, în parte, optiunea între cresterea capitalului prin noi aporturi în numerar si o îndatorare pe termen lung.

c) Nevoia de fond de rulment ( N.F.R.)

Diferența dintre nevoile de finanțare ale ciclului de exploatare și datoriile de exploatare se numește nevoie de fond de rulment. Aceasta reprezintă realizarea echilibrului financiar pe termen scurt. N.F.R. = A.C. – D.T.S.        Nevoia de fond de rulment structural nefavorabila pentru echilibrul financiar al întreprinderii implica masuri de reducere a acesteia prin accelerarea rotatiei stocurilor, reducerea termenelor de plata acordate clientilor si obtinerea de termene de plata mai lungi de la furnizori. Masurile de reducere a nevoii de fond de rulment se lovesc de o serie de obstacole, dintre care: în gestiunea foarte activa a stocurilor trebuie sa se tina seama de faptul ca ritmul aprovizionarilor trebuie stabilit cu consimtamântul furnizorilor, ca procesul de fabricatie nu poate fi accelerat datorita conditiilor tehnice de productie; restrângerea creditelor si a termenelor de plata acordate clientilor nu se poate realiza usor mai ales când uzantele sunt bine stabilite în sectorul de activitate respectiv;

creditul-furnizor, în general, nu poate fi adaptat cerintelor cumparatorului cu exceptia situatiei în care întreprinderea se afla într-o pozitie dominanta fata de furnizorii sai; cei care apeleaza excesiv la aceasta finantare nu vor avea credibilitate în fata furnizorilor si îsi asuma riscul de a nu mai beneficia de livrari regulate.

d) Trezoreria netă (T.N.)Trezoreria netă reflectă desfășurarea unei activități performante atât pe termen lung cât și pe termen scurt și reprezintă un excedent de finanțare a fondului de rulment peste nivelul nevoii de fond de rulment.

T.N. = F.R. – N.F.R.

Când acest indicator este strict pozitiv se confirmă faptul că exercițiul anterior s-a încheiat cu profit, iar în sens contrar firma se confruntă cu un deficit monetar care va trebui acoperit în cel mai scurt timp și cu cele mai mici costuri posibile.

În estimarea unor elemente necesare diagnosticării financiare a firmei se folosesc următorii indicatori:

viteza de rotație a necesarului de fond de rulment (N.F.R.)

v = 365 x( NFR /CA)

unde CA reprezintă cifra de afaceri

viteza de rotație a fondului de rulment (F.R.)

v = 365 x(FR /CA)

unde CA reprezintă cifra de afaceri

rata autonomiei financiare

Raf= Cpr/ (Cpr+Cimpr)

Unde, Cpr. – capitalurile proprii ,Cimpr. – capitalurile împrumutate

rata de finanțare a stocurilor

R fs = FR / Stocuri

rata de finanțare a activelor circulante

Rf AC = FR / AC

rata de finanțare a N.F.R.

Rf NFR = FR / NFR

rata de autofinanțare a activelor

Ra f = Cpr / Active.

Analiza pe baza contului de rezultate

Rentabilitatea activității unei firme este determinată de o serie de indicatori pe baza contului de profit și pierdere. Toți indicatorii sunt construiți treptat și sunt cunoscuți sub denumirea de solduri intermediare de gestiune. Cum ar fi:

a) Marja comercială (M.C.)

M.C. = Vânzări de marfuri – Costul mărfurilor vândute

b) Valoarea adăugată (V.A.)

V.A. = M.C. + Producția exercițiului – Consumuri externe

Indicatorul valoare adăugată reprezintă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, peste valoarea materialelor, serviciilor, cumpărate de la terți.

c) Excedentul brut din exploatare (E.B.E.)

E.B.E = V.A. + Subvenții – Cheltuieli de personal –Impozite, taxe asimilate

Excedentul brut din exploatare exprimă capacitatea de autofinanțare a investițiilor pe baza amortizării, provizioanelor și profitului, capacitatea de onorare a obligațiilor către bugetul statului și către acționari și creditori.

d) Rezultatul exploatării (R.E.)

R.E. = E.B.E. – Amortisment – Provizioane + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare

Acest indicator expimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare.

e) Rezultatul curent (R.C.)

Rezultatul curent se obține prin însumarea rezultatului financiar (RF) cu rezultatul exploatării (RE). R.C. = R.E. + R.F.

f) Rezultatul brut (R.B.)

Rezultatul brut se obține prin adăugarea la rezultatul curent a rezultatului excepțional.

R.B. = R.C. + Rezultat excepțional

g) Rezultatul net (R.N.)

Rezultatul net se obține prin deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut.

R.N. = R.B. – Impozit pe profit.

Analiza cash flow-urilor ( CFW )

Cash flow-ul reprezintă fluxul trezoreriei nete pe parcursul unui exercițiu financiar. Cash flow-ul sintetizează modificările rezultate ca urmare a operațiunilor de gestiune și de capital ale firmei.Conform specialiștilor în domeniu, cash flow-ul poate fi exprimat în două feluri, în funcție de criteriul contabil practicat. Astfel, în concepția franceză cash flow-ul este în strânsă legătură cu echilibrul pe termen lung și scurt:

CFW. = Variația T.N. = Variația F.R. – Variația N.F.R.

Din punct de vedere anglosaxon cash flow-ul este privit ca un rezultat al operațiilor de gestiune a firmei, CFWgest = P.net + Amortisment + Dobânzi

Cash-flow-ul din activitatea de gestiune este cel mai important dintre cash-flow-urile intreprinderii, iar nivelul acestui indicator trebuie să fie suficient de mare pentru a se acoperi plățile de gestiune, autofinanțare, rambursare de credite, plata dobânzilor și plata eventualelor dividende. În strânsă legătură cu noțiunea de cash flow se folosește în practica evaluării și indicatorul cash flow din activități de investiții. Acest tip de cash flow reprezintă plăți pentru achiziționarea de active necorporale, corporale și financiare,

dar și încasări din vânzarea de active fixe amortizate parțial sau complet, răscumpărare de active financiare etc. Dacă se analizează firma la nivel general (se ia în calcul și rezultatul operațiunilor de capital) se folosește indicatorul cash flow disponibil.

CFWD = CFgest. – Imob. – ∆ N.F.R. – ∆ Disp.bănești , unde Imob. – reprezintă investițiile în imobilizări.

În funcție de destinațiile sale, cash flow-ul disponibil se împarte în cash flow-ul acționarilor ( CFW.acționari ) și cash flow-ul creditorilor ( CFW.creditori ).

CFW.acționari = Dividende – ∆ Cap.Social ,

unde variația capitalului social trebuie privită ca emitere de noi acțiuni.

CFW.creditori = Dobânzi – ∆ Datoriilor financiare

În concluzie, cash flow-ul folosit la evaluarea firmei este diferit de variația trezoreriei nete prin :

➨ dobânzile se adună, reprezentând remunerarea împrumutătorilor pentru capitalul împrumutat

➨ în cash flow-ul investițiilor se cuprinde variația activelor imobilizate

1.3 Definirea indicatorilor lichidității, rentabilității și stabilității întreprinderii.

Analiza rentabilității firmei:

Analiza rentabilității firmei are loc prin intermediul ratelor de rentabilitate. Se realizează diferite comparații în raport cu diferite standarde, sau cu diferite perioade de gestiune. Aceste rate completează diagnosticul financiar al firmei prin capacitatea lor informațională. În literatura de specialitate se operează cu o mulțime de rate, printre care amintim:

rentabilitatea economică. Această rată caracterizează eficiența elementelor naturale angajate în activitatea firmei:

Rec = (Pnet / Active) x 100

Rentabilitatea economică poate fi exprimată și în funcție de rata rentabilității veniturilor și de viteza de rotație a activelor, astfel;

Rec = (Pnet / CA) x (CA / Active) x 100 unde, C.A. – cifra de afaceri

Rata rentabilității veniturilor

Rrv = (Pnet / CA) , iar viteza de rotație a activelor

v =(CA / Active)

rentabilitatea financiară. Aceasta poate fi privită prin prisma a doi indicatori :

1 – rata rentabilității financiare a capitalurilor proprii

R fcp = (Pnet / Cpr) x 100

2 – rata rentabilității financiare a capitalurilor permanente

R fkp= Pnet / (Kperm+ Kimpr) x 100

Dintre cei doi indicatori, cel mai folosit este rata rentabilității financiare a capitalurilor proprii cunoscut și sub denumirea de rata rentabilității financiare. Acest indicator poate fi exprimat și în următoarele moduri:

R f = (Pnet / Cpr)x 100=(Pnet / CA) x (CA / Cpr)x 100, unde raportul (CA/ Cpr)

reprezintă rata rentabilității capitalurilor proprii, sau:

R f =(Pnet / Cpr)x 100 =(Pnet / CA) x( CA / Activ)x( Activ / Cpr )x 100

Unde raportul

(Cpr/ Activ) reprezintă rata de structură a capitalurilor proprii.

efectul de levier

Rentabilitatea economică este o rezultantă a rentabilității financiare, fapt pus în evidență de următoarea relație:

Rf= Rec+ (Rec – Rdob) x (Dtot/ Cpr)

unde (Rec – Rdob) x (Dtot/ Cpr) − reprezintă efectul de levier și este evident faptul că este strict pozitiv doar când Rec> Rdob

Legătura dintre rentabilitatea economică, cea financiară și rata dobânzii este realizată astfel încât efectul de levier să acopere riscul asumat de acționari prin acceptarea îndatorării.

Analiza patrimonială a riscului de faliment

În elaborarea diagnosticului financiar al unei firme, analiza patrimonială a riscului de faliment se realizează prin abordarea economico-financiară și cu ajutorul indicatorilor de solvabilitate și lichiditate. Abordarea economico-financiară este realizată prin intermediul indicatorilor fond de rulment, raportul dintre situația netă și total activ abordarea patrimonială), raportul dintre datorii pe termen lung și capacitatea de autofinanțare (abordarea economică).

R1 =( SN / Activ) unde S.N. – situația netă

și

R2= (DTML / CAF ) , unde

D.T.M.L. – datorii pe termen mediu și lung

C.A.F. – capacitatea de autofinanțare

Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face față obligațiilor pe termen lung. Rata solvabilității generale se calculează cu ajutorul formulei:

S g = ( TA / D T) unde T.A. – total activ, TD – total datorii

Cu cât acest indicator este mai mare decat 1, cu atât situația financiară a firmei evaluate este mai bună.

Lichiditatea exprimă capacitatea firmei de a-și onora obligațiile pe termen scurt. În practică sunt folosite următoarele rate de lichiditate:

rata lichidități generale

Lg = (AC / DTS )

unde,

A.C. – active circulante

D.T.S. – datorii pe termen scurt

Se apreciază că lichiditatea generală a unei firme este satisfăcătoare dacă se încadrează în intervalul 1.2 – 1.8

rata lichidității parțiale ( curente ). .

L p =(AC- S)/ DTS unde,

S – stocurile,

A.C. – active circulante,

D.T.S. – datorii pe termen scurt

Intervalul satisfăcător pentru o firmă se situează între 0.85 și 1.

rata lichidității imediate

Li = (Disponibil / DTS) , unde

D.T.S. – datorii pe termen scurt.

Însă pentru calcularea stabilității financiare, Guțu Mila opereazăcu următorii indicatori:

Coeficientul de imobilizare= Active pe termen lung / Total active, Valoarea optimă este cuprinsă între 0 – 0,52.

Coeficientul de manevrare = (Capital propriu – Active pe termen lung)/Capital propriu ,

Nivelul optim se cuprinde între 1,0 – 0,5.

Coeficient de asigurare cu capital circulant propriu = (Capital propriu – Active pe termen lung)/Active curente,

Se apreciază pozitiv situația cînd este poziționat între 0,5 – 1,0.

Nivelul nesatisfăcător al stabilității financiare poate fi cauzat de :

Extinderea excesivă a producției;

Existența echipamentelor inutile;

Echipament în arendă;

Capital propriu insuficient;

Depășirea excesivă a capitalului propriu de către activele pe termen lung, sau activele curente.

Capitolul II : Calculul și analiza indicatorilor stabilității financiare și lichidității a S.A. ”Ionel”

2.1. Determinarea și analiza rentabilității și lichidității pe baza IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL.

Prin intermediu unei analize retrospective,diagnosticul financiar detecteaza eventualeletari de dezechilibru fnanciar, in scopul identificarii originii si cauzelor care le-au generat si al stabilirii masurilor de redresare. Diagnosticul financiar are ca obiective: măsurarea rentabilității capitalurilor întreprinderilor și aprecierea condițiilor de echilibru economic și financiar, pentru a evalua gradul de risc(economic ,financiar și de risc) al întreprinderii.

Diagnosticul rentabilității întreprinderii se realizazeă pri două categorii de rate de eficieță:

Rata de rentabilitate economică

Rata de rentabilitate financiară

Rata de rentabilitate economică

Această rata măsoră eficiența mijloacelor materiale și financiare aocate întregii activități a întreprinderii. Se poate face o anumită distincție între ratel de rentabilitate și ratele de marjă.

Capitalurile asupra corora se analizează profitabilitatea sunt cele angajate de întreprindere , cadrul exercițiului,pentru creșterea averiiproprietarilor și remunerarea furnizorilor de capitaluri. Rentabilitatea economică a acestor capitaluri investite ne apare ca o rentabilitate intrisecă, ce nu ține seama de modalitatea de procurare a capitalurilor. Este deci independentă de politica de finanțare promovata de întreprindere. Dece formula de calcul este următoarea:

Recon=

Recon (0)==3,35%

Recon(1)==3,96%

Recon =3.35-3.96=-0,61%

Rezultatul economic ,excluzîdelementul financiar și excepțional,permite aprecierea reală a utilizării elementelor patrimoniale . În economiile occdentale se consideră corespuzătoare o rentabilitate economică ai mare de 25 %, ceea ce înseamnă că în maxim 4 ani întreprinderea își poate reînoi capitalurile angajate.Reeșin din rezultatele activității IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL putem spune că are o situație foarte coibilă, deoarece nu atinge nici 50 % din nivelul minim. Am putea face si o previziune pe viitor , in cazul in care întreprinderea nu-și concentreză capitalul eficient atunci ea va avea de suferit sa-u chiar spre o cale de faliment.

Mai există și o altă metodă de calculare a rentabilității economice:

Recon=

Recon(0)==2,49%

Recon(1)==3,7

Recon=2,49-3,7=-1,21

Această metodă se folosește în cazul cînd se apreciază în raport cu media pe ramură, și nivelulu satisfăcător este de 10-15 %. Aici iarăși vedem că întreprinderea ni pe aproape nu se alătură de acest nivel.Ba chia și mai mult vedem o scădere totală a rentabilității cu -1.21 % ceea ce este o situație grea pentru ea.

Următoarea metodă se calculează avind în vedere rezultatul perioadei de gestiune pînă la impozitare:

Recon=

Recon(0)==3,76%

Recon(1)==4,15%

Recon=7,05-13,09=-0,39 %

Cu părere de rău nici aici nu intră in nivelu minim căci nivelul minim este de 25%.Ba chiar și aici vedem o dinamică cu o scădere degraduasă.

Rentabilitatea vînzărilor:

Rentabilitatea vînzărilor apreciază influiența constrîngerilor pieții și a politicii prețurilor de vînzare:

Rvînz=

Rvînz(0)==21,02%

Rvînz(1)==29,9%

Rvînz=21,02- 29,9 = -8,9

Rentabilitatea veniturilor

Rvenit=

Rvenit(0)==3,12%

Rvenit(1)==4,5%

Rvenit=3,12-4,5=-1,4

Aprecierea rentabilitățiivînzărilor se face în raport cu media pe ramură, sa-u în raport cu cu nivelul concurenților. Creșterea Rvînz în raport cu nivelul concurenților indică o poziție forte a întreprinderii pe piață .

Creșterea ratei însoțită de o diminuare a vînzărilorsemnifică faptul că întreorinderea încearcă să-și mențină nivelul venitului, promovînd o politică de prețuri înalte și invers. Oricum cresterea Rvinz relevă o situație favorabilă pentru întreprindere.

Analiza patrimonială a riscului de faliment

R1 =( SN / Activ)

R2= (DTML / CAF )

R1(0)= x100=75,17%

Rata de rentabilitate financiară:

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile angajate în activitatea sa, sa-u mai exprimărandamentul capitalului propriu.

Rfinan=

Rfinan(0)==13,5%

Rfinan(1)= =20,26%

Rfinan=13,5-20,26=-6,76%

Această rentabilitate se apreciază în raport cu rata dobînzii acordată de către bănci pentru depozitele bancare. O rată a rentabilității superioare ratei dobinzii va înconjura vechii acționari și va atrage o masă nouă de investitori.

Pentru a putea supravețui în condițiile unei concurențe intense, întreprinderea trebuie să asigure rezolvarea a două probleme:

Rentabilitatea tuturor produselor (pragul de rentabilitate );

Creșterea rentabilității fiecărui produs pentru a se asigura o creștere economică a întreprinderii.

Pragul de rentabilitate=

Prag de rentabilitate=

Prag de rentabilitate=

Pragul de rentabilitate reprezintă cantitatea minimă(valoarea minimă ) pe care agentu economic trebuie s-o producă și s-o vîndă pentru a nu înregistra pierderi.

Asigurarea unei rentabilitati superioare pragului de rentabilitate implică rezolvarea următoarelor probleme:

Diversificarea furnizorilor de materie prime și materiale și alegerea acestora după anumite criterii:

Modernizarea mijloacelor de producție.

Diversificarea și studierea pieției de desfacere :

Diversificarea produselor fabricate.

Rfinan=

Rfinan(0)==3,35%

Recon(1)==3,96%

Rfinan=3,35-3,96=-0,61%

Pentru a desfășura o activitate de producție prosperă,nivelul acestui indicator trebuie să atingă cel puțin 15%. Iarăși observăm ca intreprinderea in aceștii 2 ani nici pe aproape nu a atins acest nivel.

Rata de lichiditate:

Lichiditatea exprimă capacitatea activelor întreprinderii de a se transforma în bani într-o perioadă anumită de timp.Gradul de lichiditate se exprimă ca un raport între activele întreprinderii și datoriile pe termen scurt.

În bilanțul contabil ,activele sunt așezate în ordinea creșterii gradului de lichiditate,adică sunt intîi activele fixe și apoi cele circulante. În această situație ,posturile din partea de jos a activului bilanțului contabil au gradul de lichidare cel mai mare,iar posturile din partea de sus a activului au gradul de lichidare cel mai redus.

Gradul de lichiditate a înteprinderii se calculează prin intermediu Ratelor de lichiditate:

Rata lichidității generale

Rata lichidității intermediare

Rata lichidității imediate

Lichiditatea mai presupunecapacitatea întreprinderii de a-și vindeprodusele sale și a le transforma în bani

Lichiditatea generală=

Lichiditatea generală(0)==0,56%

Lichiditatea generală(1)==2,82%

Lichiditatea generală=0,56-2,82=-2,26%

Conform acestei metode ,se acceptă un nivel între 20- 25%. La acest capitol putem afirma faptul că administrația întrepriinderii nici nu au încercat să prezinte un inbold de logică și o intensificare a cunoștințelor necesare unei întreprindere la etapa acuală. Conform lichidității anului precedent putem spune căci acest nivel de lichiditate scăzută a putut să influiențeze și nivelul investițiior, rentabilității etc. Dinamica negativă a lichidității generale ne arată situația pozitivă ,care se genereză prin investiții sau achitarea datoriilor în bani cheși sa-u achitarea în avans furnizorilor de materie primă și materiale.

Lichiditatea intermediară=

Lichiditatea intermediară(0)==47.3%

Lichiditatea intermediară(1)==37.07%

Lichiditatea intermediară=47.3-37.07=10.23%

Rata lichidității intermediare reflectă capacitatea întreprinderii de a-și achita datoriile pe termen scurt, fără a fi obligată să-și vîndă stocurile de mărfuri și materiale.În condițiile favorabile pentru activitatea de producție , acest indicator trebuie să tindă spre o mărime unitară, adică la un nivel de 70-100%. Precum vedem rezultatele acestui indicator putem afirma că aceasta întreprindere încearcă să facă careva schimbări , însă nu sa-u sfîrșit cu succes.

Rata lichidității imediate=

Rata lichidității imediate (0)= )=114.5%

Rata lichidității imediate(1)==107.5%

Rata lichidității imediate=114.5-107.5=7%

Rata lichidității imediate reflectă posibilitatea activelor curente ,de care dispune întreprinderea, de a se transforma conform datelor din bilanțîn lichidități necesare de a satisface obligațiile de plată pe termen scurt. Se înregistreză o lichiditate normală în condițiile cînd acest indicator atinge o mărime de 100-250% .

Precum observăm rezultatele acestui indicator putem spune că întreprinderea a intrat în nivelul optim numai în perioada precedentă. Rata lichidității imediate a scăzut deoarece au scăzut activele curente.

Solvabilitatea:

Solvbilitatea înteprinderii reprezintă capactatea întreprinderii de a-și achita obligațiile de platî pe termen lung.

Solvabilitatea patrimonială=

Solvabilitatea patrimonială (0)==33.02%

Solvabilitatea patrimonială(1)=x100%=24.3%

Solvabilitatea patrimonială=33.02-24.3=8.72%

Nivelul optim ar fi de minimum 50 %.Cu cît această rată este mai mare , cu atît nivelul datoriilor este mai mic și gradul de autonomie este mai mare.

Aici vedem că IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL nici pe aproape nu se alătură de acest nivel.

2.2. Determinarea și analiza stabilității financiare.

Pentru aprecierea corectă și multilaterală a echilibrului financiar permanent al întreprinderii, analiza trebuie să includă în sfera cercetării sale următoarele aspecte importante :

Situația generală a trezoreriei;

Situația asigurării cu disponibilități bănești;

Situația asigurării cu fondul de rulment.

Prima sarcină a unui manager financiar este asigurarea întreprinderii cu lichidități necesare onorării obligațiilor de plată, care au termenul de scadență în viitorul apropiat. Aspecte referitoare la fenomenul economico-financiar de lichiditate sunt reflectate în imaginea trezoreriei. Astfel fiind spus trezoreria poate fi definită ca imaginea disponibilităților bănești la întreprindere, disponibilități care trebuie să facă față scadențelor în mod continuu.

a) Situația netă (S.N.) se calculează ca diferență între total active și total datorii.

S.N. = T.A – T.D

S.N. (0)=64028620- =15896822

S.N. (1)=45250190- =8854876

S.N=15896822-8854876=7041946

Observăm ca variația Situatiei Nete este pozitivă.

b) Fondul de rulment (F.R.)

Astfel, F.R. = Surse permanente – Alocari permanente = Capital permanent (Kperm) – Active imobilizate (A.I.) Capital permanent (Kperm.) = Capital propriu (Cpr.) + Datorii pe termen lung (D.T.L.)

Deci Fondul de Rulment(0)=AF-Cpr=5249815-15896822=-10647007

FR(1)=3249815-8854876=-5605061

FR=-10647007+5605061=-5041946

Fondul de rulment reprezintă expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung, iar pentru o firmă să-și desfășoare activitatea în condiții optime este necesar ca valoarea acestuia să fie supraunitară. (F.R.).

  La stabilirea nivelului minim pe care trebuie sa-l atinga fondul de rulment net trebuie sa se tina seama si de influenta îndatorarii asupra nivelului performantelor financiare, care poate orienta, în parte, optiunea între cresterea capitalului prin noi aporturi în numerar si o îndatorare pe termen lung.

Deci luînd în considerare variața FR se observă o situație pozitivă,de creștere,și osituație favorabilă pentru întrprindere.

c) Nevoia de fond de rulment ( N.F.R.)

Diferența dintre nevoile de finanțare ale ciclului de exploatare și datoriile de exploatare se numește nevoie de fond de rulment. Aceasta reprezintă realizarea echilibrului financiar pe termen scurt. N.F.R. = A.C. – D.T.S.  

NFR(0)=53971261-47096779=6874482

NFR(1)=38013010-35360295=2652715

NFR=6874482-2652715=4221767

.        Nevoia de fond de rulment structural nefavorabila pentru echilibrul financiar al întreprinderii implica masuri de reducere a acesteia prin accelerarea rotatiei stocurilor, reducerea termenelor de plata acordate clientilor si obtinerea de termene de plata mai lungi de la furnizori. Masurile de reducere a nevoii de fond de rulment se lovesc de o serie de obstacole, dintre care: în gestiunea foarte activa a stocurilor trebuie sa se tina seama de faptul ca ritmul aprovizionarilor trebuie stabilit cu consimtamântul furnizorilor, ca procesul de fabricatie nu poate fi accelerat datorita conditiilor tehnice de productie; restrângerea creditelor si a termenelor de plata acordate clientilor nu se poate realiza usor mai ales când uzantele sunt bine stabilite în sectorul de activitate respectiv;

creditul-furnizor, în general, nu poate fi adaptat cerintelor cumparatorului cu exceptia situatiei în care întreprinderea se afla într-o pozitie dominanta fata de furnizorii sai; cei care apeleaza excesiv la aceasta finantare nu vor avea credibilitate în fata furnizorilor si îsi asuma riscul de a nu mai beneficia de livrari regulate.Deci observăm în urma indicatorilor calculați că variația NFR este negativă ,ceea ce semnifică o situatie de crestere a optimizării echilibrului și regula a 2-a .

d) Trezoreria netă (T.N.)

TN=FR-NFR

TN(0)= -10647007-6874482=17521489

TN(1)= -5605061-2652715=8257776

TN=17521489-8257776=9263713

În urma calculelor observam că în perioada curentă se obervă o diminuare a TN, deci este o situație negativă dar totodată pozitiă deoarece această scadere a TN este influiențată de careva factori ca: Investițiile, Avansuri acordate etc. Trezoreria netă reflectă desfășurarea unei activități performante atât pe termen lung cât și pe termen scurt și reprezintă un excedent de finanțare a fondului de rulment peste nivelul nevoii de fond de rulment. Când acest indicator este strict pozitiv se confirmă faptul că exercițiul anterior s-a încheiat cu profit, iar în sens contrar firma se confruntă cu un deficit monetar care va trebui acoperit în cel mai scurt timp și cu cele mai mici costuri posibile.

rata autonomiei financiare

Raf= Cpr/ (Cpr+Cimpr)

Unde, Cpr. – capitalurile proprii ,Cimpr. – capitalurile împrumutate

Raf(0)==33,02%

Raf(1)==24,3%

Raf=33,02-24,3=8,72%

Observăm o creștere a Raf ,ceea ce este o situație de dezvoltare pentru intreprindere.

f) rata de finanțare a stocurilor

R fs = FR / Stocuri

Rfs(0)= x100=-33.6%

Rfs(1)=x100=-22.5%

Rfs=-33.6+22.5=-11.1%

Deci se observă o crestere negativă a Rfs, ceea ce redă o situație de crestere a dependenței.

g) rata de finanțare a activelor circulante

Rf AC = FR / AC

RfAC(0)==14,7%

RfAC(1)==104,7%

RfAC=14,7-104,7=-90,07%

2.3.Aprecierea rezultatelor financiare, riscului și rentabilității întreprinderii.

În teoria și practica evaluării,diagnosticul rentabilității reprezintă o deosebită importanță,întrucît oferă informații asupra situației trecute și prezente,realizînd premise utile pentru viitorul afacerii,care formează obiectul evaluării.

Astfel, cumpărătorul potențial a unei întreprinderi , cel care investește,dorește nu numai să-și recupereze suma avansată,dar și să obțină un pr0fit superior unui plasament fără risc.Cu cît o afacere e mai rentabilă, cu atît valoarea acestea și, implicit,prețul ce se va negociae mai mare.

Deci studierea rentabilității e absolute necesară pentru aplicarea metodelor de evaluare bazate pe randament,indifferent de modul de exprimare a acestuia.

În activitatea de evaluare a întreprinderii, diagnosticul rentabilității poate fi structurat în forme diferite.

Principala sursă de informație în realizarea diagnosticului rentabilității o reprezintă "Raportul privind rezultatele financiare”,care arată modul în care s-a atins o anumită stare financiară,un anumit rezultat,carr au fost fluxurile de venituri și cheltuieli pe domenii de activitate.

În elaborarea diagnosticului întreprinderii,ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparații în spațiu,precum și-n raport cu anumite norme sau standarte elaborate și acceptate de organisme abilitate în domeniul evaluărilor.

Exprimarea relativă a nivelului de rentabilitate completează diagnosticul prin capacitatea informațională a indicatorilor respectivi.

Fiecare formă de exprimare a rentabilității, în raport cu elementele luate în calcul, are o anumită putere informațională, îndeplinind o funcție specifică în activitatea practică de gestionare a capitalului și plasamentelor de capital.Pentru activitatea practică de evaluare pot fi utilizate, de exemplu, următoarele forme de exprimare a rentabilității:

Rentabilitatea vînzâritor (Rv) reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să obțină profit din activitatea de desfacere sau profitabilitatea acesteia. Rv = Profit brut: Vînzări nete (22)

Rentabilitatea economică- două variante:

1.Varianta engleză, care caracterizează eficiența utilizării activelor angajate în activitatea întreprinderii, indiferent de sursele provenienței lor. În practica analitică și literatura de specialitate acest indicator se utilizează cu denumirea de rentabilitatea activelor (Ra):

Ra = Pi : TA (23)

unde: Pi – profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare.

Actualmente, acestui indicator i se acordă o atenție deosebită, deoarece, după conținutul lui, unitatea economică de producție își demonstrează capacitatea de utiliza cu eficacitate cît mai marc patrimoniul său. Parametrii acestui indicator pot fi diferiți, însă pentru activitatea de producție normală în RM el trebuie să atingă un nivel nu mai mic de 10-15%. Cu alte cuvinte, acest indicator ne demonstrează că întreprinderea de producție trebuie să obțină pe parcursul unui an de activitate la fiecare leu patrimoniu de 10-15 bani (profit pînă la impozitare).

Varianta franceză. Rentabilitatea economică reflectă eficiența utilizării mijloacelor materiale și financiare ale întreprinderii în vederea desfășurării activității sale :

Rec.=Pi : CP (24)

unde: Rec.- rentabilitatea economică; Pi – profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare; CP- capitalul permanent.

Rata rentabilității economice trebuie să permită întreprinderii reînnoirea și creșterea activelor sale într-o perioadă cât mai scurtă.

Pentru ca unitatea de producție să activeze normal în condițiile dure de piață, indicatorul respectiv trebuie să atingă un nivel de cel puțin 20-25%.

Analiza ratei de rentabilitate economică nu se poale face decît prin studierea evoluției în timp a componentelor acestora (rezultate, capitaluri),referitoare la aceeași întreprindere. De asemenea, rata rentabilității economice trebuie să fie superioara ratei de inflație, pentru ca întreprinderea să-și poată menține substanța .

Rentabilitatea financiară este influențată de modalitatea de procurare capitalurilor și, de aceea, este sensibilă la structura financiară.

Din punct de vedere al conținutului economic, rentabilitatea financiară reflectă gradul de autofinanțare a întreprinderii sau, cu alte cuvinte, arată capacitatea întreprinderii de a utiliza capitalul propriu în vederea destașurării unei activități normale de producție. Acest indicator se determini prin raportarea profitului net la gapitalulu propriu al întreprinderii:

Rfin=PN : CPr (25)

unde, Rfin – rentabilitatea financiară.

Alături de analiza rentabilității, un aspect esențial pentru diagnosticarea

întreprinderii îi reprezintă analiza riscului, care, în fond, reprezintă cealaltă față a

rentabilității.

Noțiunea de echilibru financiar nu are sens decît în cadrul dualității: rentabilitate— risc. În funcție de problemele pe care le îmbracă riscul, problematica poate fi structurată astfel:

– analiza riscului financiar;

– analiza riscului economic;

– analiza riscului de faliment.

Riscul economic sau riscul de sensibilitate a profilului ține de problema stăpînirii unui aminut nivel de risc pentru o creștere a rentabilității scontate.

Riscul economic – incapacitatea întreprinderii de a se adapta în timp și la cel mai mic costn la variația condițiilor de mediu.Acest risc poate fi analizat din două unghiuri de vedere:

a întreprinderii;

a investitorilor fnanciari dinafară,interesați în relizarea celui mai bun plasament.

Riscul economic se măsoară în funcție de variabilitatea profitului din activitate și a poziției de activitate a întreprinderii față de punctul mort.Variabilitatea profitului la o variație a nivelului de activitate a întreprinderii reprezintă efectul de levier de exploatare.

Riscul financiar caracterizează variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidența structurii financiare a întreprinderii, deoarece capitalurile împrumutate prin mărimea lor și prin suportarea unor cheltuieli financiare duc spre o variabilitate a rezultatelor, modificînd riscul financiar.

Riscul de faliment. Diagnosticul riscului de faliment constă în evaluarea capacității întreprinderii de a face față angajamentelor asumate față de terți, adică a solvabilității ei.Analiza riscului de faliment se poate face prin:

– metoda statică,avînd învedere analiza echilibrului financiar al bilanțului;

-metoda dinamică, având în vedere analiza fluxurilor fmanciare;

-metoda scorului;

Determinarea riscului de faliment prin metoda scorului (metoda Altman) pornește de la o grupare de rate strîns corelate cu starea de "sănătate" sau de

"slăbiciune" a întreprinderii. Se iau apoi caracteristicile fmanciare (calcularea cu ajutorul ratelor ) ale întreprinderii cu funcționare normală și a celor cu dificultăți.Se caută apoi cea mai bună combinație a ratelor, care să diferențieze întreprinderea sănătoasă de cele falimentare. Această combinație duce la determinarea unui indice numit scor (Z), care dă o bună aproximație a riscului de faliment pentru întreprindere dată. Pentru exemplificare,redăm ultima versiune a funcției scor,constituită în baza modelului Altman: Z=6,56*X1+3,26*X2+6,72*X3+l,05*X4 ,

X1=Fondul de rulment/total activ

X2=Profitul net/total activ ;

X3=rezultatul operațional/total activ ;

X4=rezultatul operațional/total activ ;

Reeșind din datele obținute , avem următoarea situație :

Viabilitatea întreprinderii este foarte scăzută deoarece rezultatul financiar al activității de producție și desfacere este foarte scăzut și oscilează pe parcursul perioadei analizate. Această situație a fost cauzată de o activitate de producție nerentabilă. Însă, faptul că venitul din vînzări a scăzut ameleorează situația creată.

Faptul că IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL activează cu puțin profit,se explică prin desfășurarea unor activități neeficiente, care nu corespund cerințelor pieței și nivelului concurențial existent, precum și suportarea unor cheltuieli foarte mari pentru întreținerea stocurilor de mărfuri și materiale.

Gradul scăzut al rentabilității vînzărilor denotă faptul că IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL practic nu obține profit din activitatea de desfacere,adică ponderea profitului brut în totalul vînzărilor nete este foarate scăzută.

Rezultatul negativ obținut la calculul rentabilității activelor și celei economice este cauzat de utilizare neeficientă a activelor și pasivelor pe termen lung angajate în activitatea întreprimderii.Respectiv IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL nu numai că nu are posibilitatea să-și reînnoească și mărescă activele dar și suportă cheltuieli la fiecare leu al valorii patrimoniului .

Rentabilitatea financiară înregistrează o abatere negativă considerabilă față de perioada precedentă a cărei consecință este înregistrarea pierderilor nete în capitalul propriu.Deci, în momentul dat IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL nu este capabilă să utilizeze capitalul propriu în vederea desfășurării normale și eficiente a procesului de producție .

Diagnosticul riscului de faliment al IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL îl vom face după metoda Altman. Conform formulei metodei date am obținut:

X1 = 0,54

X2 = 0,06

X3 = 0,05

X4 = 0,06

Z= 6,56 * 0,54 + 3,26 *0,06+ 6,72 *0,05+ 1,05 * 0,06 = 4,06.

Faptul că coeficientul este pozitiv denotă faptul că situația S.A.“Ionel” nu este riscantă, dar se află între starea de faliment iminentă și situație fananciară nu chiar bună.

Starea de faliment iminentă este creată de o rată a lichidității în general ,scăzută (cu abateri negative) și o capacitate de plată puțin satisfăcătoare, precum și reducerea fondului de rulment .

În fine, dacă IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL își va reînnoi activele fixe și-și va reduce cheltuielile de întreținere a stocurilor, rentabilitatea activității de bază va crește. O altă cale de ameliorare a situației IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL ar fi promovarea unor produse noi a căror eficiență este cu mult mai mare, respectiv veniturile întreprinderii vor crește și gradul de stabilitate a întreprinderii date va depăși cel existent.

Capitolul III : Căi de ameliorare a lichidității și stabilității financiare a S.A. „Hidropompa”

3.1 Reducerea stocurilor și investirea capitalului.

Întreprinderea este un sistem deschis,aflat în relații de dependență cu numeroși parteneri, care, în mod direct și/sau indirect,condiționează performanțele acesteia. Mediul natural, economic, social, cultural constituie adesea o sursă de impulsionare,iar alteori un mijloc de limitarea activității economice.Orice întreprindere, la un moment dat,se poate confrunta cu problame acute: reducerea cererii pentru produsele/serviciile sale ,creșterea riscului financiar prin scăderea capacității de plată,reducerea rentabilității,degradarea imaginii, pierderea furnizorilor etc.Aceste deficiențe și multe alteleîși găsesc rezolvarea, în exclusivitate,printr-o cercetare științifică riguroasă a cauzalor generatoare.

Analizînd întreprinderea IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL și observînd evoluția negativă a indicatorilor în dinamică putem spune că activitatea dusă de acestă întreprindere nu este profitabilă.

În principiu această situație i se datorează struucturii neadecvate a activelor curente,care, în prealabil sunt formate din stocuri de mărfuri și material. Acest fapt asigură lichiditatea întreprinderii dar stopează dezvoltarea acesteia limitînd :

capacitatea de plată a întreprinderii, pe baza unui coeficient scăzut al activelor cu-n grad de lichiditate înalt;

profitul întreprinderii din activitatea de desfacere,pînă la pierderi nete considerabile,rezultînd cu rate negative ale rentabilității actvelor, economice și financiare.

La toate acestea se mai adaugă și rezultatul redus al scorului calculat după metoda Altman, potrivit căruia situația financiară a IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL este dificilă, cu performanțe vizibil diminuate și apropiate de pragul stării de faliment.

Cele spuse mai sus corespund analizei stabilității financiare a IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL din capitolul II.

Principalele căi de îmbunătățire a capacității de plată la întreprinderile care au o stabilitate financiară variabilă,sunt :

Îmbunătățirea permamentă a structurii capitalului permanent în favoarea celui propriu și folosirea eficientă a celui împrumutat ;

Reducerea activelor fixe(din contul vînzărilor sau dării în arendă a surselor de bază neutilizate) și creșterea eficienței activului total;

Reducerea mărimii stocurilor de mărfuri și materiale pînă la nivelul optimal (pînă la mărimea stocurilor curente și de asigurare);

Reducerea datoriilor pe termen scurt prin achitarea acestora din contul noilor credite și împrumuturi pe termen lung,care, ar duce și la mărirea gradului de rentabilitate și a fonduluil de rulment pe termen lung – indicator responsabil de stabilitatea economico – financiară a întreprinderii ;

Efectuarea plasamentelor financiare pe termen scurt pentru obținerea unor venituri suplimentare în viitor ;

Creștera cifrei de afaceri concomitent cu majorarea gradului de valorificare a producției exercițiului;

Creșterea eficienței utilizării factorilor de producție , deci a rentabilității activului ;

Creșterea rentabilității firmei prin maximizarea rezultatelor și minimizarea resurselor folosite prin îmbunătățirea calității, creșterea cifrei de afaceri în acord cu cerințele pieței, reducerea costurilor, perfecționarea pregătirii personalului, etc.

Din propunerile menționate mai sus o importanță primordială are reducerea stocurilor de mărfuri și materiale prin mărirea vitezei de rotație a acestora, fapt care ar soluționa într-o mare măsură restructurarea activelor curente, micșorarea cheltuielilor de întreținere etc.

Un alt remediu important sunt – investițiile, efectuate cu ajutorul leasing-ului, care are o serie de avantaje în comparație cu achiziționarea directă de mijloace fixe, și anume că nu necesită mobilizări imediate de mijloace fixe în cantități mari, utilajele fixe nefigurînd deasemenea în bilanțul contabil, ceea ce exclude impozitele pentru aceste bunuri.

Totodată, pentru creșterea tuturor indicatorilor microeconomici și a îmbunătățirii situației economico finanaciare la întreprindere mai poate fi efectuată cercetarea pieții interne și externe pentru a determina cerințelor efective ale ei, în condiții de profitabilitate. Pentru a crește rentabilitatea este nevoie de utilizarea rațională a resurselor și a capacității potențiale ale întreprinderii și totodată de asigurarea unor standarte sociale acceptabile pentru forța de muncă.

O mare importanță pentru activitatea fără întrerupere a întreprinderii o are și asigurarea deplină și la timp cu resurse necesare.Astfel ciclul de producție este continuu.

Asigurarea – soluția stabilității economico financiare.

Șansele să nu vi se întîmple ceva sunt egale cu cele de a vi se întîmpla.

Soluția – asigurarea!

Într-o economie concurențială, aceasta este singura soluție pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie competitivă.

Și acest lucru este posibil, deoarece în ciuda apariției unor evenimente, societatea de asigurări trebuie să plătească la timp și la valoarea reală orice pagubă provocatoare de prejudicii. În acest fel, asiguratul va putea să-și vîndă produsele, să presteze serviciile la prețurile anterioare evenimentelor. Sau pur și simplu, să ducă, ca o persoană fizică, o viață normală, fără griji.

De exemplu, faceți producție de export, iar beneficiarul bunurilor pe care le exportați devine insolvabil pe parcursul derulării contractului. E bine să încheiați o asigurare pentru riscuri financiare, prin care dumneavoastră, ca exportator, să fiți protejat de incapacitatea de plată a debitorului.

Dacă dumneavoastră, ca persoană juridică, aveți încheiată o asigurare de răspundere civilă legală, persoana accidentată va fi despăgubită de societatea de asigurare care va încheiat această asigurare, despăgubirea fiind stabilită în funcție de gradul de invaliditate stabilit de medicul legist.

Socetățile de saigurări trebuie să constituie condiții optime pentru:

Constituirea fondului de asigurare;

Acordarea operativă a despăgubirilor și a sumelor asigurate;

Adoptarea formelor de asigurare (facultative) la cerințele pieței.

Cea mai importantă condiție,constituirea fondului deasigurare,este deosebit de importantă, deoarece este folosit pentru acoperirea unor daune ca urmare a unor evenimente viitoare,aleatorii și nesigure.

În caz de eveniment asigurat, promisiunea asigurătorului de la momentul contractării se transformă în realitate, adică despăgubirea trebuie plătită la timp și la valoarea reală a pagubelor.Această problemă poate fi realizată în mai multe moduri:

Plata sumei se face în bani, atunci cînd asiguratul este un client bun platnic.

Înlocuirea bunului distrus cu altul nou, dacă clientul nu are unele dificultăți fananciare.

Refacerea bunului distrus (reinstate).

În ceea ce privește adaptarea formelor de asigurare (facultative) la condițiile pieței, în țara noastră se preferă societățile cu tarife mici,indiferent de calitatea serviciilor.Din păcate trebulie de știut că nu întotdeauna ceea ce este ieftin nu și bun. Deaceea credem că a venit momentul ca asigurații să aleagă societățile „mai scumpe”,dar solvabile.

Asigurarea riscului este un factor important în activitatea unei întreprinderi, deoarece,asigurîndu-se orice antreprenor poate fi sigur în viitor pe o stabilă funcționare indiferent de modificarea factorilor externi .

Încheiere

Analiza sistemului economico-finanaciar este necesară tuturor unităților economice, în primul rînd, pentru determinarea propriei strategii finanaciare.De regulă,dacă unitatea economică dispune de mijloace financiare libere,atunci apare problema utilizării eficiente a acestora.Și invers,dacă se imte insuficiența mijloacelor financiare pentru efectuarea unor operațiieconomice,atunci este necesar să se determine din ce surse vor fi alocate aceste mijloace și eficacitatea lor.Concomitent în procesul activității economice a intreprinderii,în condițiile economiei de piață,tot mai des apare necesitatea de a analiza situația financiară a partenerilor săi ,cît și a agenților economici cu care colaborează întreprinderea dată.

În lucrarea dată am vorbit despre importațnța analizei indicatorilor lichidității și stabilității esonomico-financiare a unei întreprinderi,care,ne informează asupra situației activelor și pasivelor întreprinderii,raportului dintre acestea,eficiența utilizării lor și gradul de dependență a întreprinderii față de factorii externi.

În capitolul I am descris în linii generale noțiunile de lichiditate și stabilitate financiară,indicatorii relativi și absoluți ai acestora,precum și diferite modele de determinare a lichidității și stabilității intreprinderii.Tot aici ammenționat importanța acestor indicatori,factorii care-i influențează și caracteristixa lor.

În capitolul II am analizat IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL în baza indicatorilor din primul capitol.În mod succint analiza di capitolul II poate fi prezentată astfel:

Stabilitatea economico-financiară a IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL este variabilă,cauzată de micșorarea surselor de autofinanțare-activelor curente nete,a capitalului proăriu și a fondului de rulment net,care în rezultat a slăbit capacitatea de plată a întreprinderii pînă la limite critice.

Lichiditatea întreprinderii este asigurată doar pe contul stocurilor de mărfuri șimateriale,ceea ce reflectă structura neadecvată a activelor curente,respectiv insuficiența activelor cu un grad de lichiditate înalt, fapt ce se răsfrînge în mod direct asupra gradului de autonomie financiară a întreprinderii.

Rentabilitate economico-financiară a întreprinderii este negativă, adică, activitatea de bază a IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL nu este destul de eficientă pentru a-și acoperi cheltuielile,respectiv întreprinderea nu obține profit din activitate de desfacere,deoarece venitul din vînzări este utilizat pentru acoperirea cheltuielilor de producție și întreținerea stocului de mărfuri și materiale, în rezultat dezvoltarea întreprinderii este stopată și gradul de dependență față de creditorii și investitorii străini crește.

În capitolul III am propus multiple căi de ameliorare a situației IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL. Ele se bazează pe restructurarea activelor curente pe contul reducerii ponderii stocurilor de mărfuri și materiale în totalul activelor curente și creșterea ponderii activelor cu lichiditate înaltă – disponibilități bănești și creanțe pe termen scurt.

Următorul pas în stabilizarea situației IM ,,BasarabiaLuvin Invest,, SRL sunt invetițiile, efectuate cu ajutorul leasing-ului, care reprezintă una din cele mai eficiente soluții a micșorării cheltuielilor și maximizării rezultatelor finanaciare a activității întreprinderii.

În cele din urmă aș vrea să menționez faptul că pe parcursul elaborării tezei date, am pătruns în esența temei abordate și am concis importanța efectuării analizei economico – financiare a întreprinderii.

Bibliografia

N. Țiriulnicova “Analiza rapoartelor financiare” ASEM, p. 283-300

A. Nederiță “Contabilitatea managerială” ASEM, p.156-230

N. Hoandă „Finanțele firmei” Sibiu 1996, p. 42-48

I.-A. Panaite “Finanțele întrerpinderii. Note seminar” București 2000, p. 49-57

N. Botnari „Analiza financiară – instrument de apreciere și fundamentare economică” ASEM 2000, p. 99-120

C. Frăsineanu „Studiul privind evaluarea întreprinderii: analiza comparative” București 2002, p. 55-83

P. Brezeanu „Diagnostic financiar (instrumente de analiză financiară)” București 2003, p. 199-280

D. Țuțui, N. Tomescu  “Tribuna economică” ASEM 2002, nr. 21

9. В.В. Бочаров “Финансовый анализ” изд. ”Питер”,2003 , стр.85-99