Diagnosticul Financiar al Intreprinderii. Studiu Caz Sc Lasselberger Romania

Cuprins

Prezentarea generală a S.C. LASSELSBERGER ROMANIA S.A

Capitolul 1. Analiza patrimonială a echilibrului financiar

1.1 Analiza evoluției și structurii elementelor bilanțiere

1.2 Analiza echilibrului economico – financiar prin intermediul ratelor și indicatorilor

Capitolul 2. Analiza rezultatelor întreprinderii

2.1 Analiza evoluției elementelor de venituri și cheltuieli

2.2 Soldurile intermediare de gestiune

2.3 Capacitatea de autofinanțare

Capitolul 3. Diagnosticul rentabilității întreprinderii prin intermediul ratelor

3.1 Ratele de rentabilitate economică

3.2 Ratele de rentabilitate financiară

3.3 Ratele de rentabilitate comercială

Capitolul 4. Diagnosticul riscului întreprinderii

4.1 Riscul de exploatare

4.2 Riscul financiar

4.3 Analiza gradului de îndatorare a firmei

4.4 Riscul de faliment și detectarea timpurie a acestuia

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Pagini 46

=== Diagnosticul financiar al intreprinderii. Studiu caz Sc Lasselberger Romania ===

Cuprins

Prezentarea generală a S.C. LASSELSBERGER ROMANIA S.A

Capitolul 1. Analiza patrimonială a echilibrului financiar

1.1 Analiza evoluției și structurii elementelor bilanțiere

1.2 Analiza echilibrului economico – financiar prin intermediul ratelor și indicatorilor

Capitolul 2. Analiza rezultatelor întreprinderii

2.1 Analiza evoluției elementelor de venituri și cheltuieli

2.2 Soldurile intermediare de gestiune

2.3 Capacitatea de autofinanțare

Capitolul 3. Diagnosticul rentabilității întreprinderii prin intermediul ratelor

3.1 Ratele de rentabilitate economică

3.2 Ratele de rentabilitate financiară

3.3 Ratele de rentabilitate comercială

Capitolul 4. Diagnosticul riscului întreprinderii

4.1 Riscul de exploatare

4.2 Riscul financiar

4.3 Analiza gradului de îndatorare a firmei

4.4 Riscul de faliment și detectarea timpurie a acestuia

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Prezentarea generală a S.C. LASSELSBERGER ROMANIA S.A

S.C. LASSELSBERGER ROMANIA S.A. este unul dintre cei mai importanți producători de plăci ceramice pentru pardoseli (gresie), plăci ceramice pentru pereți (faianță) și obiecte sanitare din România. Istoria S.C.LASSELSBERGER ROMANIA S.A începe în 1962, când firma ia ființă sub numele de CESAROM (Ceramica – Sanitare-România).

În momentul declanșării procesului de privatizare S.C. CESAROM S.A. a atras atenția câtorva puternici investitori strategici străini.

În anul 2004, CESAROM a devenit membru al grupului austriac Lasselsberger, acesta fiind unul dintre cei mai renumiți producători europeni și mondiali de placi ceramice. Cu aceasta ocazie compania și-a schimbat numele în Lasselsberger România S.A, dar a păstrat marca de produs CESAROM. În ultimii ani, compania a investit constant în dezvoltarea capacității de producție, retehnologizarea și acțiuni cu caracter social, valoarea investițiilor depășind 30 de milioane de dolari

În prezent, capacitatea de producție a LASSELSBERGER SA este de 6,4 milioane de mp anual și se desfășoară pe patru linii de fabricație: doua linii de fabricație a plăcilor ceramice pentru pardoseli și doua linii de fabricație a plăcilor ceramice pentru pereți. Plăcile ceramice LASSELSBERGER ROMANIA definesc calitatea în România, calitate garantata de sistemul de management al calității, certificat ISO 9001/ (implementat încă din 1998). Produsele LASSELSBERGER ROMANIA sunt atestate AEROQ/RENAR și au agremente tehnice aprobate de MLPAT.

Prin investițiile realizate în ultimii ani și printr-un control sever al calității, s-a ajuns ca produsele să îndeplinească toate condițiile tehnice cerute de standardele Uniunii Europene și să fie exportate în numeroase țări. Cu un număr de 1033 angajați și o producție de 4,5 milioane mp. de plăci ceramice reprezentând 33% din producția românească, S.A LASSELSBERGER ROMANIA S.A. este lider de piață prin inovație, tehnologie, specialiști, management.

Profitul obținut este reinvestit în infrastructură, retehnologizare și acțiuni sociale. În ultimii ani au fost investiți peste 30 milioane USD în infrastructură și în sectorul productiv, investiții materializate printre altele în achiziționarea a două linii de producție pentru plăci și una pentru obiecte sanitare. Astfel, în momentul de față există două linii de fabricație a plăcilor pentru pardoseli, două pentru obiecte sanitare și una pentru plăci ceramice pentru pereți.

Activitatea societății se concretizează în fabricarea și comercializarea de produse din materiale ceramice. Societatea Comercială LASSELSBERGER ROMANIA S.A. are ca obiect de activitate, conform statutului:

producerea și comercializarea de materiale de finisaje pentru pereți și pardoseli: plăci faianță, plăci gresie, obiecte sanitare din porțelan;

efectuarea operațiilor de comerț exterior, direct sau prin intermediul societăților specializate, engineering, colaborarea directă cu bănci de comerț exterior, efectuarea operațiunilor de fond valutar putând participa și conveni la operațiuni de credit;

desfășurarea activităților cu caracter social în favoarea salariaților.

Capitalul social al întreprinderii este împărțit în 9.493.046 acțiuni în valoare de 2,5 lei fiecare.

Acționariatul LASSELSBERGER ROMANIA se prezintă astfel: HUSSAR HOLDING AG: 98%; Persoane Fizice: 2%.

Capitolul I

Analiza patrimonială a echilibrului financiar

Analiza evoluției și structurii elementelor bilanțiere

Bilanțul este documentul oficial al agenților economici care trebuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, situației financiare și a rezultatelor obținute.

Bilanțul se întocmește anual, obligatoriu și se compune din: Bilanț, Cont de Profit și Pierdere, Anexe și Raportul de Gestiune. Bilanțul, verificat de cenzori și aprobat de Adunarea Generală se publică în Monitorul Oficial, putând deci fi cunoscut public și analizat de către toți cei interesați să cunoască situația patrimoniului, a activității financiare și a rezultatelor obținute de agenții economici. În special când este nevoie de investiții străine, atragerea investitorilor se poate realiza de către acei agenți economici care prezintă prin Bilanț situații financiare temeinice, cu profit și perspective de progres în viitor.

Dinamica și structura elementelor de activ

Activul patrimonial cuprinde Active imobilizate și Active circulante.

Activele imobilizate se diminuează cu valoarea activelor imobilizate fictive sau nonvalori (cheltuieli de constituire, cheltuieli de repartizat asupra exercițiilor financiare viitoare, primele pentru rambursarea datoriilor, debitorii din capitalul subscris și nevărsat, diferențele de conversie active etc.), elemente care din punct de vedere al lichidității nu au nici o valoare deoarece nu dau naștere unui flux de numerar și de asemenea activul imobilizat se majorează cu partea activelor circulante cu termen de lichiditate >1an.

Activele circulante se diminuează cu valoarea activelor circulante având termen de lichiditate >1 an și se majorează cu valoarea imobilizărilor financiare cu termen de lichiditate < 1an.

Structura de activ a bilanțului este prezentată în tabelul următor.

Structura activului bilanțier

Evoluția patrimoniului general înregistrează o creștere de 10.366 lei în anul 2005 față de 2004 ceea ce arată că agentul economic și-a sporit patrimoniul, un progres remarcabil, o buna evoluție fata de anul 2006 când se înregistrează o scădere..

Ponderea fiecărei grupe din totalul activului, adică gradul de investire a capitalurilor în activele patrimoniale se poate interpreta astfel:

– cele mai mari investiții au fost făcute în activele imobilizate anul 2005 = 6.48%; anul 2004 = 58.80% și 2006 = 47.9% din total resurse, după care urmează activele circulante în raport de anul 2006 = 51.92% ; anul 2005 = 33.23%; anul 2004 = 40.90%, ceea ce semnifică grija unității de a-și dezvolta într-o mai mare măsură infrastructura în mijloace fixe necesare activității de producție, ca bază pentru creșterea programată a activității economice în viitor.

Dinamica și structura elementelor de capitaluri și datorii

Capitalul propriu se diminuează cu valoarea activelor fictive (cheltuieli de constituire, cheltuieli de repartizat asupra exercițiilor financiare viitoare, debitorii din capitalul subscris și nevărsat, diferențele de conversie active care se scad din capitalurile proprii, iar primele pentru rambursarea obligațiunilor se scad din împrumuturile și datoriile asimilate pe termen mediu și lung) și cu dividendele de plată; de asemenea acestea se majorează cu veniturile în avans cu termen de exigibilitate > 1 an și cu diferențele de conversie pasiv, acestea fiind considerate profit potențial.

Datoriile cu scadență < 1 an includ obligațiile nefinanciare și financiare (credite bancare curente). Acestea se majorează cu provizioanele pentru riscuri și cheltuieli cu termen de exigibilitate < 1an, dividendele de plată, veniturile constatate în avans, având termen de exigibilitate < 1an precum și cu datoria fiscală latentă, aferentă subvențiilor pentru investiții, provizioanelor reglementate și provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli, precum și alte elemente de capitaluri proprii. Structura pasivului bilanțului este prezentată în tabelul următor.

Sursele unității au crescut pe total cu 10.366 lei adică 6.70 % pondere raportată la fiecare din cei doi ani. Raportul între capitalurile proprii și datorii: capitalurile proprii au o creștere de 13.311 adică 38.47%, în timp ce datoriile au scăzut cu 2.946, fenomen ce poate fi apreciat drept pozitiv pentru activitatea firmei și gradul de îndatorare al acesteia.

Aceasta creștere spectaculoasă a capitalurilor proprii față de datorii poate fi cauzată de intenția de diminuare a achizițiilor, putându-se apela la o creștere de capital prin subscriere de noi acțiuni și nefolosindu-se mai mult împrumuturile, acestea comportând plata de dobânzi ce micșorează profitul.

1.2.Analiza echilibrului economico-financiar prin intermediul ratelor și indicatorilor

Echilibrul economico-financiar al firmei reprezintă un sistem de corelații prin care se stabilesc anumite proporționalități în cadrul și între diferite fluxuri financiare. El constituie o premisă, dar și o consecință a desfășurării normale a activității firmei, în conformitate cu obiectul său.

Ca premisă trebuie avute în vedere corelațiile obiective dintre necesitățile de resurse materiale și posibilitățile de finanțare. De asemenea modul în care sunt utilizate și valorificate aceste resurse, depinde de asigurarea echilibrului economico-financiar sau de reglarea acestora. Pentru exprimarea sintetică a multiplelor corelații implicate de echilibrul economico-financiar, în practică se folosesc indicatorii prezentați în tabelul următor. Ei arată că la societatea analizată, echilibrul economico-financiar cunoaște o evoluție favorabilă astfel că la finele perioadei se încadrează în parametrii care pot fi considerați normali, fapt ce atestă funcționarea corespunzătoare a firmei.

Corelația dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă

Într-o formulă generală, echilibrul economico-financiar la nivelul societății se realizează atunci când se recuperează integral mijloacele consumate.

Pe baza bilanțului se pot determina indicatori ai potențialului de dezvoltare ai firmei, precum: fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă.

Analiza echilibrului financiar arată dacă o firmă este capabilă să-și onoreze plățile și să ofere o rentabilitate acceptabilă investitorilor, asigurarea lichidității fiind esențială.

Interpretarea acestor indicatori pe baza datelor din bilanțul societății SC. LASSELSBERGER ROMANIA S.A. se poate face astfel:

1. Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent utilizată pentru finanțarea activelor circulante, impusă de diferențele dintre sumele de încasat și sumele de plătit, precum și de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidități și durata medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile.

Acest indicator prezintă o valoare informativă ridicată, asigurând legătura dintre cele doua părți ale bilanțului financiar. Ca urmare fondul de rulment este considerat ca fiind cel mai important indicator al echilibrului financiar lichiditate-exigibilitate.

La societatea noastră se observă o variație în valoarea reală a fondului de rulment, ceea ce semnifică faptul că activele circulante permit să se spere la încasări bănești pe termen scurt care vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor exigibile pe termen scurt dar și să se obțină lichidități excedentare.

Fondul de rulment în termeni reali se poate calcula astfel :

2. Nevoia de fond de rulment reprezintă diferența dintre nevoile temporare și sursele temporare, respectiv suma necesară finanțării decalajelor care se produc în timp între fluxurile reale și fluxurile de trezorerie determinate în special de activitatea de exploatare.

Nevoile de finanțare determinate de ciclul de exploatare corespund avansărilor de fonduri pe care întreprinderea este constrânsă să le afecteze pentru constituirea stocurilor sale și pentru a acorda termene de plată partenerilor săi comerciali (clienții), cărora le-a livrat produse finite, le-a executat lucrări sau le-a prestat servicii.

În legătură cu stocurile, societatea trebuie să achiziționeze mărfuri pentru ale pune la dispoziția clienților sau să achiziționeze materii prime, semifabricate, produse finite, dacă exercită o activitate de producție. În aceste cazuri societatea efectuează o avansare de fonduri, consumă lichidități pentru a-și constitui stocuri deci se confruntă cu o nevoie de finanțare a stocurilor.

De asemenea dacă acordă termene de plată diferiților parteneri comerciali, societatea acumulează creanțe, care constituie un viitor cert. Acumularea de creanțe determină lichidități deci o nevoie de finanțare.

La societatea noastră se observă că acest indicator este pozitiv și în creștere de la 29.345 lei la 39.791 lei și 60.132 lei, situație considerată a fi normală, ceea ce înseamnă că pe viitor pot fi făcute estimări ale nevoii de fond de rulment care să fie utilizat în finanțarea activității de exploatare.

3. Trezoreria netă exprimă corelația dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment, reflectând situația financiară a firmei, atât pe termen mediu și lung cât și pe termen scurt.

Societatea se vede constrânsă să caute mijloace de finanțare pe termen scurt pe care le solicită băncilor și altor parteneri financiari. Este vorba de resurse pe termen scurt prezentând caracter financiar sau altfel spus resurse de trezorerie obținute de la parteneri specifici.

Când societatea are excedente monetare pentru o perioadă mai mică sau mai mare de timp, ea are posibilitatea să efectueze plasamente financiare diverse, realizând astfel utilizări ale trezoreriei, mai mult sau mai puțin diversificate, aceste plasamente corespunzând utilizărilor de natură strict financiară.

Confruntarea între utilizările trezoreriei și resursele de trezorerie permite să se caracterizeze situația trezoreriei sau trezoreria netă.

Pentru cazul nostru se înregistrează o valoare pozitiva a acestui indicator ceea ce semnifică un excedent monetar al exercițiului financiar. Mai mult o trezorerie netă pozitivă indică faptul că societatea constituie plasamente financiare față de partenerii financiari pentru o sumă care o depășește pe cea a resurselor pe termen scurt obținute de la partenerii financiari. Avem în această situație o trezorerie îndestulătoare pentru că societatea dispune de lichidități abundente care să-i ramburseze datoriile financiare pe termen scurt. Se poate vorbi de o autonomie financiară pe termen scurt.

Capitolul II

Analiza rezultatelor întreprinderii

2.1 Analiza evoluției elementelor de venituri și cheltuieli

Contul de Profit și Pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoară performanțele activității unei întreprinderi în cursul unei perioade date. El constituie o sinteză a contabilității de flux la nivel microeconomic, deoarece pune în evidență fluxurile de valoare care au contribuit la creșterea sau micșorarea bogăției unei întreprinderi, pentru o anumită durată.

Pentru a-și putea desfășura activitatea, orice întreprindere este nevoită sa depună anumite eforturi care se concretizează sub forma cheltuielilor, aceste eforturi fiind remunerate prin obținerea unor efecte care se prezintă sub forma veniturilor realizate. Aceste cheltuieli efectuate și venituri obținute de către întreprindere sunt generate de trei domenii de activitate:

Activitatea de exploatare; aceasta este activitatea de baza a întreprinderii care se referă la domeniul industrial, investițional, comercial și/sau prestări servicii;

Activitatea financiară; aceasta se referă la acțiunile de plasament și la participațiile pe care le deține întreprinderea la capitalul altor societăți;

Activitatea extraordinara, privind calamitățile și dezastrele naturale și alte evenimente extraordinare.

În vederea analizei Contului de Profit și Pierdere la LASSELSBERGER ROMANIA SA prezentăm următorul tabel :

(Lei)

Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operațiunile comerciale efectuate de o firmă într-o perioadă de timp determinată. Nu include venituri financiare și extraordinare.

Veniturile unei întreprinderi reprezintă totalitatea sumelor încasate sau care urmează a fi încasate de către întreprindere în urma valorificării bunurilor obținute prin utilizarea factorilor de producție angajați. Veniturile se grupează astfel : venituri din exploatare, venituri financiare, venituri extraordinare.

Cheltuielile unei firme reflectă o arie largă de fenomene legate în esență de consumul și utilizarea factorilor producției : natura, munca și capitalul. Analiza acestora trebuie să ocupe un loc important în managementul intern, deoarece de utilizarea eficientă a factorilor de producție depind capacitatea concurențială a întreprinderii.

Din analiza datelor prezentate în tabel, se desprind următoarele concluzii :

cifra de afaceri are o evoluție ascendentă de 19% în anul 2005 față de anul 2004 și de 9% în anul 2006 față de 2005, consolidându-și poziția pe piață ;

tendința generală de descreștere înregistrează veniturile totale cu circa 2% în anul 2005 față de anul 2004;

cheltuielile totale au scăzut și ele cu 4% în anul 2005 comparativ cu 2004, societatea încheindu-și activitatea cu o creștere a profitului brut de 11%, respectiv 15% a profitului net în anul 2005 comparativ cu 2004. În anul 2006 cheltuielile cresc cu 7% față de anul 2005, ducând la o descreștere a profitului cu 5.227 lei.

În general se constată că SC. LASSELSBERGER ROMANIA S.A. a desfășurat o activitate profitabilă pe parcursul întregului orizont de analiză.

2.2 Soldurile intermediare de gestiune

Soldurile intermediare de gestiune se calculează în trepte, pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + marja comercială) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net), seria acestor indicatori poartă numele de cascadă a soldurilor intermediare de gestiune (SIG). SIG reprezintă de fapt niște rezultate intermediare, care furnizează informații despre fiecare treaptă de acumulare.

1) MARJA COMERCIALĂ (MC)

Marja comercială exprimă performanța activității comerciale, sub forma diferenței dintre prețul de vânzare și costul de cumpărare al mărfurilor.

MC = Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile

Acest indicator permite evaluarea performanțelor anuale ale întreprinderii. Fiind o firma specializata în fabricarea plăcilor și dalelor de ceramică marja comercială are un nivel ridicat.

2) PRODUCȚIA EXERCIȚIULUI (QE)

QE = Producția vândută + Variația stocurilor + Producția imobilizată

Producția exercițiului este un indicator specific firmelor cu activitate industrială, acest sold nu poate reflecta fidel valoarea producției unei firme în decursul unei perioade, deoarece componentele sale sunt evaluate la prețuri și costuri diferite: producția vândută la preț de vânzare, iar cea stocată și imobilizată la cost de producție.

3) VALOAREA ADĂUGATĂ (VA)

VA = MC + QE – Consumuri externe

.

Valoarea adăugată reprezintă surplusul creat în întreprindere prin valorificarea factorilor de producție (capital și muncă). Din valoarea adăugată vor fi remunerați participanții direcți și indirecți la activitatea economică a firmei, astfel:

– personalul (cheltuieli de personal și participare la profit);

– statul (impozite și taxe minus subvenții pentru exploatare);

– creditorii (dobânzi, comisioane, speze);

– acționarii (distribuirea de dividende);

– întreprinderea (autofinanțare).

4) EXCEDENTUL BRUT AL EXPLOATĂRII (EBE)

EBE = VA+Venituri din subvenții de exploatare – Ch. cu impozite și taxe – Ch. de personal

EBE arată fluxul de trezorerie degajat de activitatea de exploatare, el este independent de amortizări și provizioane, politica financiară, politica de investiții, elementele extraordinare și cele fiscale. De aceia este indicatorul cel mai folosit pentru compararea performanțelor economice ale întreprinderilor din același domeniu. Se poate considera că EBE reprezintă în linii mari fluxul de trezorerie potențial degajat de activitatea de exploatare și se mai poate calcula astfel:

EBE = Venituri din exploatare încasabile – Cheltuieli de exploatare plătibile

5) REZULTATUL EXPLOATĂRII (RE)

Rezultatul exploatării exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, fiind un sold de comparare între întreprinderi, deoarece el caracterizează performanțele comerciale și industriale fără incidentele activității financiare.

RE = EBE

+ Alte venituri din exploatare

– Ajustarea valorii imobilizărilor corporale și necorporale

– Ajustarea valorii activelor circulante

– Ajustări privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli

– Alte cheltuieli de exploatare

6) REZULTATUL CURENT (RC)

Rezultatul curent reprezintă sinteza activităților cu caracter repetitiv și normal. Compararea cu rezultatul exploatării arată incidentele politicii financiare. Împrumuturile financiare prin dobânzi plătite se transferă asupra cheltuielilor financiare care absorb din rezultatul exploatării cu valori mari în anii 2005, 2006.

RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

7) REZULTATUL NET (RN)

RN = RC

+ Venituri extraordinare

– Cheltuieli extraordinare

– Impozit pe profit

– Alte cheltuieli cu impozite care nu apar în elementele de mai sus

Rezultatul net reprezintă soldul final al contului de profit și pierdere supus repartizării.

Se remarcă o creștere a profitului net de 1,15ori în 2005 față de 2004.

Evoluția nominală și reală a soldurilor intermediare de gestiune

2.3 Capacitatea de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare (CAF) se poate defini plecând de la rolul și componentele sale.

În ceea ce privește rolul său, CAF reprezintă capacitatea întreprinderii de a finanța:

– remunerarea acționarilor (CAF este calculată înainte de luarea în considerare a dividendelor de plată, în timp ce autofinanțarea este calculată după scăderea dividendelor);

– investițiile de expansiune (partea din profitul net care nu se distribuie acționarilor);

– investițiile de reînnoire (amortizările constituie adevărate rezerve de reînnoire a activelor imobilizate).

Componentele capacității de autofinanțare sunt ilustrate astfel:

Există două metode de determinare a capacității de autofinanțare: metoda deductivă și metoda aditivă.

a) Metoda aditiva

CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile

sau

CAF = EBE + Alte venituri încasabile – Alte cheltuieli plătibile

Formula detaliată:

CAF = EBE

+ Alte venituri de exploatare (mai puțin cotele-părți din subvențiile pentru investiții virate asupra rezultatului și veniturile din cedarea activelor imobilizate)

+ Venituri financiare încasabile

+ Venituri extraordinare încasabile (venituri din subvenții pentru calamități)

– Alte cheltuieli de exploatare (mai puțin cele legate de cedarea activelor imobilizate)

– Cheltuieli financiare plătibile

– Cheltuieli extraordinare plătibile

– Impozit pe profit

– Alte cheltuieli cu impozite care nu apar în elementele de mai sus.

b) Metoda deductiva

CAF = RN + Cheltuieli calculate – Venituri calculate

Detaliat, CAF se determină astfel:

CAF = RN

+ Ajustări privind deprecierea imobilizărilor corporale și necorporale

+ Ajustări privind valoarea activelor circulante

+ Ajustări privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli

+ Ajustări privind imobilizările financiare și investițiile financiare pe termen scurt, deținute ca active circulante

+ Cheltuieli cu cedarea activelor imobilizate

– Venituri din cedarea activelor imobilizate.

Evoluția nominală și reală a capacității de autofinanțare sunt prezentate în următorul tabel:

Modificarea CAF este rezultatul politicii de amortizare, al politicii fiscale și al acțiunilor întreprinderii pe linia creșterii rentabilități. În cazul nostru, firma a crescut nivelul rentabilități pe seama sporirii vânzărilor fizice și a diversificări sortimentului de produse.

Firma S.C. LASSELSBERGER ROMANIA SA. a preferat varianta reinvestirii profitului obținut, conducând astfel la creșterea libertăți de acțiune a acesteia. Autofinanțarea este indispensabilă pentru finanțarea investițiilor de menținere, de înlocuire și de creștere.

Capitolul III

Diagnosticul rentabilității întreprinderii prin intermediul ratelor

Rentabilitatea firmei mai poate fi definită drept capacitatea firmei de a obține profit în scopul extinderii activității acesteia, dar și în scopul remunerării capitalurilor. De asemenea rentabilitatea economică exprimă capacitatea întreprinderii de a degaja un excedent brut de exploatare în raport cu capitalurile angajate pentru aceste activități.

Rata rentabilității economice (ROA)

Exprimă rentabilitatea netă de dobândă și impozit a activului economic investit.

REC= (EBIT- Impozit)/ Activ total, unde

EBIT= Venituri totale – Cheltuieli totale, mai puțin cele cu dobânzile și cu impozitul pe profit

Aceasta rată trebuie să asigure autofinanțarea creșterii nete a întreprinderii și remunerarea investitorilor de capital (acționari și creditori) și poate fi asimilată cu rata internă de rentabilitate a ansamblului de investiții mai vechi și mai noi. Din relația de calcul se observă că este dependentă de structura capitalurilor proprii și împrumutate ca urmare a deducerii impozitului. Mai mult rentabilitatea economică trebuie să depășească rata inflației pentru ca întreprinderea să-și poată recupera integral eforturile depuse pentru desfășurarea activității.

(Lei)

Se pot calcula mai multe tipuri de rate de rentabilitate în funcție de scopul analizei:

În funcție de marjele de acumulare bănească luate în calcul, rentabilitatea capitalurilor economice se poate exprima în două forme: ca rentabilitate economică netă și rentabilitate economică brută.

Aceste rate de rentabilizare se obțin pe baza capitalului economic brut sau net (după cum imobilizările includ sau nu amortizările și provizioanele pentru depreciere) care determină la rândul lui un rezultat de exploatare brut sau net.

Există două modalități de descompunere a ratei de rentabilitate economică pe factori de influență:

Re bruta = RataEBE x Coeficient de rotație al capitalului economic

unde:

Se evidențiază un factor de influență cantitativ care reflectă marja brută de acumulare bănească realizată asupra vânzărilor și deci politica de prețuri practicată, și un factor de influență calitativ care exprimă viteza de rotație a capitalului economic prin cifra de afaceri (intensitatea utilizării capitalului economic).

Re bruta = Rmva x Productivitate active fixe x Grad de imobilizare a capitalului economic

unde:

În acest context, rentabilitatea economică este exprimată în funcție de gradul de îmbogățire al întreprinderii, de productivitatea activelor fixe ale întreprinderii (valoarea adăugată produsă la 1leu imobilizări) și de structura investiției.

Ratele rentabilității economice

Rata rentabilității financiare

Reprezintă rentabilitatea oferită de firmă acționarilor, sau rata ce măsoară randamentul capitalului propriu, deci al plasamentului realizat de acționari la cumpărarea acțiunilor firmei. Rentabilitatea financiară îi remunerează pe investitorii proprietari ai întreprinderii prin distribuirea de dividende sau/și prin creșterea rezervelor, care constituie o creștere intrinsecă a valorii acțiunilor. Rata rentabilității financiare este influențată de modalitatea de procurarea a capitalurilor și de aceea este dependentă de structura financiară a întreprinderii.

În funcție de indicatorii utilizați la numărătorul fracției, rentabilitatea capitalurilor proprii (Rf) poate fi exprimată astfel:

Acest raport exprimă rentabilitatea financiară netă a unei întreprinderi.

Acest raport exprimă rentabilitatea financiară a unei întreprinderi înainte de plata impozitului. Rentabilitatea financiară poate fi descompusă pe factori de influență astfel:

sau

Rata globală de îndatorare poate fi scrisă și astfel:

Raportul L este denumit brațul levierului financiar și reflectă gradul de îndatorare al întreprinderii. Pe măsură ce gradul de îndatorare crește, rentabilitatea financiară se majorează deoarece împrumuturile reprezintă o pârghie financiară care influențează rentabilitatea capitalurilor proprii. Dar îndatorarea întreprinderii poate avea și efecte negative asupra rentabilității financiare. Din acest motiv este esențial ca rata rentabilității financiare să fie superioară ratei medii a dobânzii pe piață pentru a determina investitorii să-și plaseze capitalul în întreprinderea respectivă.

Prin descompunerea rentabilității financiare pe factori de influență se constată că aceasta depinde direct de rentabilitatea economică și de rata globală de îndatorare.

Rentabilitate financiară = Rentabilitate economică x Rata globală de îndatorare

Prin urmare, rentabilitatea financiară va fi influențată, aproximativ, de aceiași factori ca și rentabilitatea economică:

rata marjei nete de acumulare (factor cantitativ) – indicator de politică comercială care măsoară profitabilitatea întreprinderii;

rotația activului total prin cifra de afaceri (factor calitativ) – indicator de politică comercială;

rata globală de îndatorare (factor calitativ) – indicator al politicii de finanțare.

Ratele rentabilității financiare

Rata rentabilității comerciale

Caracterizează eficienta politicii comerciale( a procesului de aprovizionare, stocare și vânzare) și mai ales a politicii de preturi practicate de întreprindere.

Vom analiza rentabilitatea comerciala prin prisma următorilor indicatori :

1. Rata marjei comerciale (Rmc)

Rata marjei comerciale este calculată în special de întreprinderile comerciale. Formula de calcul este:

Marja comercială reprezintă adaosul comercial al unei întreprinderi, exprimând excedentul vânzărilor de mărfuri în comparație cu costul de cumpărare al acestora.

Rata marjei comerciale reflectă influența pieții și politica comercială dusă de întreprindere. Evoluția marjei comerciale trebuie analizată în corelație cu evoluția cifrei de afaceri.

Astfel, scăderea marjei comerciale însoțită de o creștere a cifrei de afaceri implică o reducere a adaosului comercial și implicit a prețurilor și o creștere a vânzărilor (a cifrei de afaceri). Scăderea prețurilor de vânzare poate fi motivată prin câștigarea unui nou segment de piață sau a unor clienți importanți.

În al doilea rând, creșterea marjei comerciale însoțită de scăderea cifrei de afaceri exprimă faptul că întreprinderea este preocupată de menținerea marjei sale (venitul, adaosul) prin practicarea unor prețuri înalte și nu este interesată de creșterea volumului vânzărilor.

În al treilea rând, creșterea ratei marjei comerciale însoțită de creșterea cifrei de afaceri, exprimă o creștere a adaosului comercial și a vânzărilor în același timp, ceea ce reflectă punerea în vânzare a unor produse noi, cu performanțe superioare față de cele existente la acel moment și care sunt acceptate de piață chiar în condițiile unui preț mai mare.

2. Rata rentabilității activității de exploatare (Rrae) sau rata marjei nete de exploatare (Rmne)

Formula de calcul este:

Rata rentabilității activității de exploatare exprimă eficiența activității de exploatare a întreprinderii sub toate aspectele: industrial, administrativ și comercial, ținând cont și de sistemul de amortizări și provizioane precum și de alte venituri și cheltuieli de exploatare înregistrate care intră în calcularea rezultatului de exploatare.

3. Rata marjei nete (Rmn)

Formula de calcul este:

Rata marjei nete exprimă capacitatea întregii activități a întreprinderii de a produce profit și de a rezista concurenței, eficiența globală a întreprinderii.

Se poate calcula și rata profitului marginal astfel:

Rata profitului marginal măsoară variația rezultatului net în raport cu variația cifrei de afaceri.

Rezultatul net al exercițiului poate fi mai mare decât rezultatul de exploatare deoarece el se compune și din rezultatul extraordinar și din rezultatul financiar (plasamente financiare rentabile). Din acest motiv, pentru întreprinderile mari și pentru analize efectuate pe perioade lungi de timp, este recomandabil ca rentabilitatea activității de exploatare să se exprime prin intermediul ratei privind rezultatul exploatării.

4.Rata valorii adăugate (RVA)

Formula de calcul este:

Rata valorii adăugate este utilizată de întreprinderile industriale pentru aprecierea eficienței utilizării factorilor de producție externi.

Rata marjei brute de exploatare (rata EBE)

Formula de calcul este:

Excedentul brut de exploatare exprimă rezultatul economic brut al întreprinderii determinat doar de exploatare, vizând operații legate de producția industrială, de activitatea comercială și de prestări servicii.

Rata marjei brute de exploatare reflectă capacitatea activității de exploatare a întreprinderii de a degaja profit, măsurând nivelul rezultatului brut de exploatare independent de politica financiară, de investiții, de incidența elementelor extraordinare fiscalității. O valoare ridicată a ratei excedentului brut de exploatare semnifică pentru întreprindere o situație favorabilă, ea având posibilitățile financiare de înnoire rapidă a echipamentelor.

Scăderea acestei rate trebuie interpretată în corelație cu evoluția ratei marjei comerciale. Astfel, scăderea rateiEBE exprimă o creștere a productivității în condițiile în care această scădere nu este determinată în totalitate de creșterea ratei marjei comerciale. Scăderea rateiEBE în condițiile în care rata marjei comerciale este stabilă reflectă o creștere a costurilor de exploatare.

Pentru a elimina influența politicii financiare asupra rezultatului brut de exploatare se poate determina rataEBE după plata dobânzilor astfel:

5. Rata marjei de autofinanțare (Rmaf)

Formula de calcul este:

Rata marjei de autofinanțare măsoară surplusul de resurse degajat de ansamblul operațiilor de gestiune de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura remunerarea capitalurilor proprii (prin acordarea de dividende), finanțarea investițiilor de dezvoltare și înlocuire a mijloacelor fixe.

6. Rata marjei asupra valorii adăugate (Rmva)

Formula de calcul este:

Rata marjei asupra valorii adăugate măsoară rezultatul brut care revine întreprinderii la 100 lei bogăție creată. Restul este destinat remunerării personalului și plății impozitelor, taxelor și vărsămintelor asimilate către stat.

Creșterea ratei rentabilității comerciale aferente activității de exploatare față de o anumita bază de referință reflectă o stare pozitivă și are loc atunci când indicii indicatorilor absoluți ai rentabilității îi devansează pe cei ai cifrei de afaceri.

Ratele de rentabilitate comercială

Capitolul IV

Diagnosticul riscului întreprinderii

Un diagnostic financiar complet nu se poate realiza decât prin analiza rentabilității și riscului. Diagnosticul riscului urmărește măsurarea variabilității rezultatului întreprinderii la modificarea poziției întreprinderii (exprimat prin cifra de afaceri), a structurii capitalurilor și a variabilității solvabilității întreprinderii. Rentabilitatea nu poate fi apreciată decât în funcție de riscul suportat și invers. În teoria economică este tot mai frecvent acreditată ideea că echilibrul financiar este respectat dacă rentabilitatea unui agent economic compensează riscul asumat, risc dependent în mod egal de factori economici și de politica firmei.

Problema riscului poate fi văzută din punctul de vedere al analiștilor întreprinderii, dar și din punctul de vedere al terților, respectiv al acționarilor, creditorilor, furnizorilor etc. În continuare, analiza va fi făcuta la nivelul întreprinderii, care pe ansamblu comporta trei riscuri : riscul de exploatare, riscul financiar și riscul de faliment.

4.1 Riscul de exploatare

Riscul de exploatare reprezintă incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp și cu cel mai mic cost la variațiile mediului. Mai exact, el exprimă volatilitatea rezultatului economic la condițiile de exploatare.

După natura activității și poziția întreprinderii în mediul economic, rezultatele întreprinderii sunt mai mult sau mai puțin influențate de o serie de evenimente economico-sociale: creșterea prețului energiei, creșterea salariilor, accentuarea concurenței, inovația tehnologică. Gradul de sensibilitate a rezultatului face din fiecare întreprindere o investiție mai mult sau mai puțin riscantă.

O importanță deosebită o are separarea cheltuielilor în cheltuieli fixe și variabile, raportate la cifra de afaceri, justificând determinarea modelului de analiză al „punctului mort”.

Cheltuielile variabile sunt direct proporționale cu nivelul producției, acestea fiind ocazionate de materii prime, materiale directe, salariile personalului direct productiv, de către terți și impozite și taxe.

Cheltuielile fixe, teoretic, nu depind de nivelul activității, fiind ocazionate de către funcționarea normală a întreprinderii, fiind plătite și atunci când nu există cifră de afaceri.

Structurarea cheltuielilor în variabile și fixe trebuie abordată prin prisma timpului, pe termen lung toate cheltuielile pot fi considerate variabile, pe termen scurt însă unele sunt variabile și altele fixe. În analiza riscului de exploatare sunt importante în mod special ponderile deținute de categoria cheltuielilor fixe, o cifră de afaceri mai mare fiind capabilă de a absorbi același nivel al cheltuielilor. La societatea analizată aceste ponderi sunt:

Importanța cheltuielilor fixe nu poate fi apreciată în valoarea absolută, ci numai în raport de marja generată de întreprindere, deoarece există sectoare de activitate, cum este cel al serviciilor, în care raportul dintre cifra de afaceri și cumpărări este foarte mare, ceea ce înseamnă, cheltuielile fixe sunt mult mai absorbite prin cifra de afaceri. Este evident că o cifră de afaceri mai mare va acoperi mai bine cheltuielile fixe. Nivelul de activitate care poate acoperi în totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade, iar rezultatul nu reprezintă punctul critic, se numește prag de rentabilitate.

Punctul mort operațional indică nivelul minim al activității la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere. Riscul economic va fi cu atât mai mic cu cât punctul critic va fi mai redus.

Pentru întreprinderile care produc și comercializează o gamă variată de produse, cum este și cazul LASSELSBERGER ROMANIA, pragul de rentabilitate valoric pentru întreaga activitate stabilit pe baza contului de profit și pierdere are următoarea formulă:

Este importantă stabilirea pragului de rentabilitate în zile, care are semnificația datei calendaristice la care pragul de rentabilitate a fost atins (numărul de zile de activitate necesar pentru obținerea cifrei de afaceri care să absoarbă cheltuielile, în timp ce rezultatul este nul). Pragul de rentabilitate în zile se determină astfel:

Pornind de la modelul pragului de rentabilitate, evaluarea riscului de exploatare se poate face în trei feluri:

Prin calcularea ratei pragului de rentabilitate: cu cât rata este mai mare, cu atât riscul este mai mare:

Prin calcularea indicelui de securitate (Is) care evidențiază marja de securitate de care dispune întreprinderea; aceasta este cu atât mai mare cu cât indicele de securitate este mai mare:

Prin intermediul unui indicator de poziție față de pragul de rentabilitate, indicator care se exprimă atât în mărimi absolute (α) cât și în mărimi relative (α%).

Poziția absolută (α) evidențiază capacitatea întreprinderii de a-și adapta producția la cerințele pieței. Este de preferat ca acest indicator să fie cât mai mare pentru a evidenția un risc de exploatare cât mai redus. Coeficientul de volatilitate (α%) înregistrează valori mari atunci când riscul de exploatare este mic.

Situația întreprinderii în raport cu pragul de rentabilitate este considerată:

instabilă dacă CArealizata este cu mai puțin de 10% peste punctul mort;

relativ stabilă dacă CArealizata este cu 20% peste punctul mort;

confortabilă dacă CArealizata este cu mai mult de 20% peste punctul mort.

Calcularea pragului de rentabilitate se poate realiza în următoarele scopuri:

permite anticiparea profitului;

ajută la luarea deciziei privind investițiile pentru produse noi, pentru dezvoltare sau modernizare;

oferă explicații privind abaterile între nivelul prevăzut și realizat, indicând într-o anumită măsură că scăderea profitului se datorează fie scăderii vânzărilor, fie creșterii costurilor (pentru o evidențiere mai precisă a influențelor, este recomandabil adoptarea unei analize factoriale).

În continuare este prezentat calculul pragul de rentabilitate, în vederea încadrării situației existente la S.C. LASSELSBERGER ROMANIA S.A. în una din situațiile mai sus enumerate׃

Elementele necesare calculării pragului de rentabilitate

Din tabelul prezentat putem observa valorile cifrei de afaceri corespunzătoare unui rezultat de exploatare nul, adică pragul de rentabilitate. În anii studiați respectiv 2004,2005 cifra de afaceri reala este mai mare decât cifra de afaceri a pragului de rentabilitate deci întreprinderea a asigurat prin vânzarea de mărfuri acoperirea cheltuielilor totale cu excepția anului 2006 când avem situația inversa.

În ceea ce privește rata pragului de rentabilitate, aceasta exprima direct riscul de exploatare, ea înregistrând în anul 2004 o valoare de 67.43%. În anul 2005 aceasta rata scade la 67.15% datorita creșterii cifrei de afaceri reale, iar în anul 2006 înregistrează o creștere ajungând la 104.8%. Se observa ca în anul 2006 cheltuielile fixe se majorează, determinând o cifra de afaceri aferenta pragului de rentabilitate de 115.945 lei. Se poate afirma ca întreprinderea înregistrează cel mai mare risc de exploatare în anul 2006.

Indicele de securitate care evidențiază marja de securitate a firmei ne arata ca, în anul 2005, marja de securitate atinge cota maxima a perioadei analizate. De asemenea, distanta fata de punctul mort este mai mare în anul 2004. Indicatorul de poziție înregistrează o scădere (în anul 2006) datorata în special creșterii cifrei de afaceri aferente pragului de rentabilitate. Conform studiilor realizate, SC. LASSELSBERGER ROMANIA S.A. se afla intr-o situație confortabila în anii 2004 și 2005 în raport cu pragul de rentabilitate deoarece indicatorul de poziție relativ ne arata ca cifra de afaceri reala depășește punctul critic.

Riscul global al întreprinderii, definit ca sensibilitate a rezultatului net în raport cu cifra de afaceri, se exprima sub forma coeficientului de elasticitate global. Acesta se obține din produsul altor trei coeficienți de elasticitate denumiți e1, e2 și e3 sau CELE, CELF și CELC.

Coeficientul de elasticitate e1, denumit și coeficientul efectului de levier al exploatării (CELE sau Le) măsoară sensibilitatea rezultatului exploatării la variația cifrei de afaceri.

Coeficientul de elasticitate e2 mai poarta denumirea de coeficient al efectului de levier financiar (CELF) și măsoară sensibilitatea rezultatului curent înainte de deducerea impozitului pe profit la o modificare prealabila a rezultatului exploatării.

Coeficientul de elasticitate e3 măsoară sensibilitatea rezultatului net la variația rezultatului curent. Se constata ca e3 (CELC) nu are influenta asupra coeficientului de elasticitate global (e3 = 1), așadar CELC apare ca un produs al efectului de levier al exploatării cu efectul de levier financiar. În concluzie levierul exploatării este influențat de nivelul cheltuielilor fixe dar și de mărimea cifrei de afaceri realizata.

Pentru calcularea riscului global s-a conceput următorul tabel:

ANALIZA RISCULUI GLOBAL (Lei)

Din datele prezentate observam ca CELE este mai mare decât 1 și în anul 2005 și în anul 2006. Cunoaștem ca o cifra de afaceri reala mai îndepărtata de pragul de rentabilitate va avea ca rezultat un coeficient de elasticitate mai mic. Valoarea lui este mai mare în anul 2005 (3.07) decât în anul 2006, deci în acest an (2004) întreprinderea a fost mai puțin expusa riscurilor.

Analiștii financiari au constatat ca, cu cat CELE este mai mare fata de 1, cu atât mai mult creșterea cifrei de afaceri este generatoare de profit. Tot din calcularea CELE putem afirma ca o mărire a cheltuielilor fixe determina creșterea levierului exploatării.

Datorita cheltuielilor financiare foarte mari, cheltuieli ce sunt influențate de diferențele de curs valutar, CELF și CELC înregistrează valori negative în anii 2004 și pozitive în anii 2005 respectiv 2006.

4.2 Riscul financiar

Diagnosticul riscului financiar urmărește măsurarea variabilității rezultatului întreprinderii la modificarea poziției acesteia (exprimat prin cifra de afaceri), a structurii capitalurilor și a variabilității întreprinderii (capacitatea de a-și onora obligațiile la scadență față de terți).

Riscul financiar caracterizează variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidența structurii financiare a firmei. Capitalul unei firme este format din două componente (capital propriu și datorii) ce se deosebesc fundamental prin costul pe care-l generează. Se poate spune ca remunerarea capitalurilor împrumutate este inferioară celei a capitalurilor proprii, ceea ce justifică apelarea la îndatorare ca o posibilă cale de creștere a rentabilității. Aceasta impune căutarea unei structuri optimale a capitalurilor întreprinderii, în vederea minimalizării costurilor și creșterii rentabilității. Însa unei creșteri a îndatorării îi corespunde o creștere a riscului financiar, ceea ce generează atitudinea acționarilor de a cere o rentabilitate superioară capitalurilor proprii pentru acoperirea creșterii riscului economic cu riscul de îndatorare.

Analiza riscului financiar se poate face după o metodologie similara celei prezentate la riscul de exploatare. Evident, se impune luarea în calcul a cheltuielilor financiare (dobânda) care la un nivel dat de activitate sunt considerate cheltuieli fixe. În acest caz se calculează un prag de rentabilitate global după relația :

CAPR== ,

unde v =coeficient privind ponderea cheltuielilor variabile în cifra de afaceri

Interpretarea rezultatelor rămâne aceeași ca și cea de la riscul economic: cu cat coeficientul de elasticitate global va fi mai ridicat cu atât mai mare va fi riscul.

Integrarea cheltuielilor cu dobânzile în cheltuielile fixe conduce la creșterea pragului de rentabilitate al întreprinderii îndatoratoare și la degradarea poziției sale absoluta și relative în raport ce aceasta. Riscul financiar adăugat riscului de exploatare sporește dimensiunea riscului global.

(Lei)

Analiza gradului de îndatorare al firmei

În activitatea pe care o desfășoară, pentru finanțarea pe termen scurt sau lung, firma apelează la împrumuturi bancare. O asemenea operație nu poate constitui o excepție sau întotdeauna un indiciu cu privire la eventualele dificultăți financiare.

Studierea gradului de îndatorare a firmei reprezintă în primul rând o problema de gestiune internă, prin care trebuie să se asigure utilizarea eficientă a creditelor contractate și asigurarea condițiilor necesare pentru rambursarea la termen a ratelor scadente și a dobânzilor aferente.

În același timp, analiza gradului de îndatorare a întreprinderii constituie o problemă în care sunt interesați subiecți diferiți, în rândul cărora însele băncile finanțatoare ocupă un loc important. De asemenea analiza urmărește punerea în evidență a evoluției acestuia într-o anumită perioadă în vederea adoptării politicii financiare care să asigure independența necesară. Ca instrument operațional avem rata de îndatorare :

Alte rate de îndatorare:

1. Rata de îndatorare la termen

Această rată exprimă gradul de îndatorare pe termen lung.

2.Rata independenței financiare

Rata independenței financiare a întreprinderii (RIF), complementară cu rata datoriilor financiare, măsoară ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente.

În general, rata trebuie să fie superioară sau cel puțin egală cu 0,5 din aceleași considerente impuse de normele bancare, în relațiile de credit cu întreprinderea.

3.Rata capacității de împrumut

Această rată compară resursele proprii cu împrumuturile contractate pe termen lung.

În cazul în care resursele proprii sunt mai mici decât datoriile la termen, respectiv, RCI 1, capacitatea teoretică de împrumut a întreprinderii este saturată. De aceea, normele bancare recomandă un raport supraunitar.

4.Rata de prelevare a cheltuielilor financiare

Pune în evidență capacitatea de plată a costului îndatorării, separând întreprinderile sănătoase de cele falimentare.

Dacă raportul este mai mare decât 0,6, întreprinderea analizată se confruntă cu dificultăți de gestiune financiară riscând să intre în stare de faliment.

6.Rata medie a dobânzii

Costul îndatorării poate fi exprimat prin raportul:

În măsura în care rata medie a dobânzii este inferioară ratei de rentabilitate economică a întreprinderii analizate, îndatorarea favorizează finanțarea prin împrumuturi. În această situație apare efectul de levier cu influență benefică asupra rentabilității capitalurilor proprii.

.

Ratele de îndatorare

4.4 Riscul de faliment și detectarea timpurie a acestuia

Analiza financiar-patrimonială este în esență o analiză statică în care sunt prioritare valoarea și solvabilitatea întreprinderii. Acest tip de analiză a reprezentat mult timp în teoria economică singura modalitate de evaluare a riscului. Analiza statică poate fi făcută în funcție de două concepții de elaborare a bilanțului :patrimonială și funcțională.

Pentru evaluarea riscului de insolvabilitate, analiza patrimonială studiază în vederea confruntării gradului de exigibilitate al elementelor de pasiv și cel de lichiditate al elementelor de activ. În acest context riscul de insolvabilitate presupune imposibilitatea întreprinderii de a face față pasivului exigibil cu activul sau disponibil.

Analiza lichidității

O problemă deosebit de interesantă și utilă la analiza diagnostic a activității unei firme o constituie determinarea gradului de lichiditate a elementelor patrimoniale active.

Lichiditatea se referă la posibilitatea transformării în bani a elementelor patrimoniale active, care trebuie stabilită pe termene denumite grade de lichiditate. Se exprimă prin rapoarte între elementele de activ, în sensul că se poate stabili cât din valoarea activului se află sub forma lichidă în conturile de disponibilități bănești și cât pot să devină lichide imediat.

Lichiditatea nedefinită a patrimoniului ține de imobilizări, care vor trebui transformate în bani numai în caz de faliment sau cu ocazia lichidării întreprinderii. Desigur că transformarea în bani a mijloacelor fixe (clădiri, construcții, mașini) este mult mai dificilă decât lichidarea stocurilor și creanțelor, de aceea lichiditatea din punct de vedere al duratei de transformare în bani poate fi împărțită în : termen mediu (stocurile de materiale, ambalajele), termen scurt (creanțe, mărfuri, produse finite) și imediată (disponibilități bănești din casă și bancă).

În baza datelor din bilanțul societății analizate prezentăm tabelul următor.

Ratele de lichiditate

Evoluția indicatorilor de lichiditate în perioada 2004-2006

Conform calculelor avem următoarea interpretare :

1. Lichiditatea generală reflectă posibilitatea firmei de a transforma activele circulante în lichidități necesare pentru plata obligațiilor exigibile pe termen scurt. Raportul este favorabil când valoarea sa este cuprinsă între 200-250%.

Se constată că valoarea acestui indicator depășește intervalul menționat ceea ce înseamnă că s-au achiziționat multe active, există un fond de rulment care îi permite întreprinderii să facă față incidențelor care apar în mișcarea activelor circulante sau a unor deteriorări ale valorii acestora, iar societatea este ferită de o insuficiență a trezoreriei care ar putea fi determinată de rambursarea datoriilor la cererea clienților.

Mai mult nivelul lichidității generale arată că cel puțin pe termen scurt întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile, iar pentru banca cu care lucrează firma aceasta constituie o anumită siguranță în acordarea de credite.

2. Lichiditatea intermediară exprimă capacitatea firmei de a-și onora obligațiile pe termen scurt exigibile din creanțe și disponibilități(furnizori,salarii, impozite), fără a apela la vânzarea stocurilor. Nivelul indicatorului este corespunzător când tinde către 1.

Pentru situația noastră lichiditatea din cei doi ani are o valoare ce depășește limita de 1 respectiv 2.89 în anul 2004 și 2.28 în anul 2005 și 3.35 în anul 2006, ceea ce sugerează că societatea ar putea investi aceste disponibilități cel puțin la valoarea randamentului financiar al firmei.

3. Lichiditatea imediată reprezintă capacitatea firmei de a-și onora datoriile pe termen scurt din disponibilități. Se apreciază ca fiind corespunzătoare o rată mai mare de 30%.

În teoria economică această rată este cunoscută și sub denumirea de rata solvabilității imediate, iar interpretarea ei trebuie făcută cu mare grija. Astfel un nivel ridicat al acesteia indică o solvabilitate mare, dar poate fi consecința unei utilizări mai puțin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată nu constituie în același timp o garanție a solvabilității daca restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.

Aceasta interpretare se poate aplica și cazului nostru având în vedere că activele circulante au un grad ridicat de solvabilitate în cei doi ani analizați, respectiv 1.64 în anul 2004 și 0.28 în anul 2005, 0.59 în anul 2006 și mai mult disponibilitățile societății pot acoperi datoriile pe termen scurt.

Analiza solvabilității

Analiza indicatorilor de solvabilitate îmbracă o importanță majoră în evoluția analizei financiare. Subiectul solvabilității este important pentru că întreprinderea insolvabilă prezintă risc de faliment și se găsește deci expusă dispariției. Diagnosticul referitor la solvabilitate se lovește de o dificultate majoră, aprecierea solvabilității implicând un proces de previziune referitor la condițiile în care societatea studiată este în situația de a face față scadențelor sale viitoare.

Solvabilitatea sau echilibrul financiar reprezintă capacitatea societății de a-și onora obligațiile de plată la scadență. Capacitatea de plată este reprezentată de solvabilitatea imediată și exprimă capacitatea mijloacelor bănești disponibile la un moment dat sau pentru o perioadă scurtă de timp de a acoperi obligațiile scadente pentru acest interval de timp.

Solvabilitatea este rezultatul unei activități eficiente, iar lipsa capacității de plată și a lichidității pot avea caracter temporar dacă societatea se bazează pe o solvabilitate globală.

În vederea studierii solvabilității la SC.LASSELSBERGER ROMANIA S.A vom lua în considerare următorul tabel :

Evoluția indicatorilor de solvabilitate în perioada 2004-2006

Analizând tabelul și graficul putem face următoarele interpretări :

1. Rata solvabilității generale indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii (active imobilizate și active circulante). Cu cât valoarea ratei solvabilității generale este mai mare decât 1, cu atât situația financiară de ansamblu a firmei este mai bună.

Conform rezultatelor obținute pe baza datelor prezentate se constată că rata solvabilității generale variază, valoarea indicatorului aflându-se mult peste limita de 1, ceea ce înseamnă ca nu exista risc de insolvabilitate ci o capacitate de achitare a obligațiilor față de terți.

2. Rata solvabilității patrimoniale reflectă autonomia financiara a firmei, capacitatea de a se autofinanța și a cărei valoare minimă se apreciază că trebuie să se încadreze între limitele de 0.3-0.5. Se apreciază că un capital propriu mai mare sau egal cu 1/3 din pasivele firmei e premisa favorabilă pentru autonomia financiară a acesteia și firma va putea apela la credite pentru finanțare.

Pentru cazul nostru valoarea depășește această limită de situație favorabilă respectiv 91% în 2004, 94% în 2005 și 91% în 2006, ceea ce relevă o bună autonomie financiară a firmei.

Analiza riscului de faliment pe baza metodelor scor

În aceasta grupa se include așa numita metoda SCORING ce are ca obiectiv furnizarea unor modele predictive pentru evaluarea riscului de faliment al unei firme.

Aplicarea ei presupune observarea unui număr de întreprinderi cu dificultăți financiare și un alt grup cu rezultate bune. Pentru fiecare din cele doua grupuri se stabilește o serie de rate după care se determina cea mai buna combinație liniara de rate care sa permită diferențierea celor doua grupuri de societăți. Ca urmare a analizei discriminante a caracteristicilor financiare se obțin pentru fiecare întreprindere cate un scor “Z”. Acest scor apare ca o funcție liniara a ratelor considerate fiind caracterizat de coeficienții medii determinați prin metoda celor mai mici pătrate.

Distribuția diferitelor scoruri permite separarea întreprinderilor sănătoase de cele în dificultate. Condiția selecției ratelor de caracterizare a performantei întreprinderilor este ca acestea sa fie independente intre ele în raport cu funcția scor “Z”. Utilizându-se acest sistem de rate, au fost create anumite ecuații care permit aprecierea situației firmei în raport cu un scor “Z”. Ecuația generala este:

Z = a1x2 + a2x2 + … + anxn

în care:

a = coeficientul de ponderare a fiecărei rate

x = ratele folosite în calcul

În funcție de coeficienții de ponderare și semnificația ratelor, literatura de specialitate și practica prezintă mai multe modele. Cele mai cunoscute sunt:

Modelul Altman

Modelul Conan & Holder

Modelul Băncii Centrale a Franței

MODELUL ALTMAN este un model elaborat în S.U.A. de profesorul Altman și este reprezentat de o funcție stabilita pe baza rezultatelor unui eșantion de 66 de întreprinderi (din care 33 cu dificultăți financiare).

Z = 1,2X1 + 1,4X2 + 3,3X3 + 0,6X4 + X5

Ratele considerate în acest tabel sunt:

Pe baza experienței pentru acest model s-au stabilit 3 valori pentru “Z” cu următoarele semnificații:

– daca Z < 1,8 înseamnă ca firma este aproape de faliment în următorii 2 ani;

– daca Z > 3 înseamnă ca firma este solvabila și nu este expusa riscului de faliment;

– în intervalul 1,8 – 3 firma este intr-o situație instabila.

Pentru calculul ratelor modelului Altman s-au folosit următoarele date preluate din bilanțurile contabile ale celor trei ani de analiza, date prezentate în tabelul următor:

Din evaluarea pe baza modelului Altman reiese ca întreprinderea LASSELSBERGER ROMANIA S.A. este intr-o situație de deficit și ca valoarea scorului Z a crescut în anul 2005, aceasta neajungând în zona cu probabilitate redusa a riscului de faliment. Aceasta evoluție s-a datorat nivelurilor ratelor luate în calcul ca urmare a influentelor nefavorabile ale indicatorilor considerați.

Aceste influente pot fi evidențiate astfel:

ponderea activelor circulante în total patrimoniu a înregistrat variații;

rata profitului brut în total patrimoniu releva o creștere în anii 2005, 2006 fata de anul 2004;

rata de îndatorare pe termen mediu nu poate fi calculata deoarece întreprinderea nu a beneficiat de credite pe termen mediu sau lung.

MODELUL CONAN & HOLDER propune o serie de funcții particularizate pe sectoare de activitate. Acest model este o metoda de estimare a probabilității ajungerii unei societăți în stare de faliment și a fost elaborat pe un eșantion de 200 de întreprinderi industriale franceze reprezentând un mijloc important de prevedere și de precauție în selecția clienților.

Z = 0,24R1 + 0,22R2 + 0,16R3 – 0,87R4 – 0,10R5

Ratele folosite în acest model sunt următoarele:

Pentru semnificația valorilor luate de funcția scor în acest model se considera următoarele limite și probabilități ale riscului de faliment:

– pentru Z > 0,16 situația este foarte buna, probabilitatea fiind mai mica de 10%

– pentru 0,1 < Z < 0,16 situația este buna, probabilitatea fiind de 10-30%

– pentru 0,04 < Z < 0,1 situația de alerta cu o probabilitate de 30-65%

– pentru -0,05 < Z < 0,04 situația de pericol cu o probabilitate de 65-90%

– daca Z < -0,05 situație de eșec cu o probabilitate de 100%

Pentru calculul acestor rate folosite de către modelul prezentat au fost necesare următoarele date:

MODELUL BANCII FRANCEZE folosește funcția scor stabilita de Centrala Bilanțurilor a Băncii Franței care cuprinde o serie de 8 rate selectate dintr-un număr de 26 de rate care se urmăresc la întreprinderile franceze. Pentru selecția lor și calculul parametrilor s-a constituit un eșantion de întreprinderi industriale, cu mai puțin de 500 de salariați, clasate în normale și deficitare și urmărite pe 3 ani (1977 – 1979).

Printre ratele care caracterizează cel mai bine comportamentul întreprinderilor deficitare, primele doua dau 50% din puterea de discriminare (de separare) a întreprinderilor în normale și deficitare.

100 Z = -1,255R1 + 2,003R2 – 0,824R3 + 5,221R4 – 0,689R5 – 1,164R6 + 0,706R7 + 1,408R8 – 85,544

Ratele utilizate în acest model sunt:

Nu trebuie supraestimata puterea estimativa a scorurilor, întreprinderea este un sistem economico – social ce acționează intr-un mediu complex, cu mult mai multe variabile de determinare a sănătății sau slăbiciunii acesteia. Scorul este un instrument de detectare precoce a riscului de faliment, dar informația trebuie folosita cu multa prudenta. Analiza poate fi completa cu urmărirea evoluției scorului pe mai multe exerciții și la mai multe întreprinderi din aceeași ramura economica, precum și cu metode clasice de analiza financiara.

Ca urmare a caracterului lor specific, aceste ecuații de scor un pot fi utilizate în cazul întreprinderilor romanești cu aceeași putere informativa. Prezentarea lor a fost făcuta pentru a evidenția demersurile din teoria și practica financiara, pentru evaluarea performantei întreprinderii, în baza unui indicator complex gen scor.

Pentru evaluarea întreprinderilor românești este necesara elaborarea unor modele adecvate condițiilor economice din România. Modelele de scor pot fi autocorijabile pe măsura introducerii de noi observări asupra întreprinderilor din economia româneasca.

CONCLUZII

Se poate aprecia că situația societății S.C. LASSELSBERGER ROMANIA S.A. este favorabilă în condițiile mediului românesc puternic afectat de inflație, întreprinderea reușind să obțină profituri semnificative.

Aflată după o perioadă de investiții, societatea se va înscrie pe o traiectorie ascendentă, surplusurile de trezorerie fiind îndreptate spre acoperirea datoriilor și promovarea imaginii firmei.

Strategia firmei în perioada următoare este de a crea noi modele și culori din gama de produse destinate amenajărilor interioare, în condițiile în care societatea are ca sursă de venit vânzarea produselor proprii precum și a celor din import (mai precis cele din cadrul grupului).

În această situație se poate considera că firma analizată este puternică, cu resurse de acoperire a obligațiilor și de investiții. În cazul nostru fondul de rulment pozitiv semnifică faptul că activele circulante transformate în lichidități într-un termen scurt (sub un an) vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, dar în egală măsură degajarea lichidităților excedentare, ceea ce reflectă o perspectivă favorabilă întreprinderii sub aspectul solvabilității sale.

Se remarcă o creștere importantă a profitului net în 2005 față de 2004, aceasta fiind însoțită de existența unor disponibilități monetare importante.

Calculul indicatorilor de faliment conduc la concluzia că firma se află într-o situație foarte bună fără existența vreunui risc.

În relația cu partenerii interni și externi societatea S.C. LASSELSBERGER ROMANIA S.A. dovedește promptitudine în achitarea datoriilor ceea ce conferă credibilitate și siguranța firmei în relațiile interne și internaționale.

Analiza financiară trebuie interpretată cu rezervă, dat fiind că în realizarea ei au fost luate în considerare doar datele contabile din bilanț și contul de profit și pierdere.

Bibliografie

Ph. Avare, G. Legros, L. Ravary, P. Lemonnier – Gestiunea și analiza financiara, Editura Economica, București 2003.

V. Dragotă, A.M. Ciobanu, L. Obreja, M. Dragotă – Managementul financiar. Analiza financiara și gestiune financiara de întreprindere, Editura Economica, București 2004.

P. Hoanță – Finanțele firmei, Editura Economica, București 2003.

P. Halpern, J.F. Weston, E.F. Brigham – Finanțe manageriale, Editura Economica, București 1998.

I. Stancu – Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiara, Editura Economica, București 2005.

Toma M., Alexandru F. – Finanțe și gestiune financiara de întreprindere, Editura Economica, București 2003.

I. Vasile – Gestiunea financiara a întreprinderii, Editura Meteor Press, București 2003.

G. Vintilă – Gestiunea financiara a întreprinderii, Editura Didactica și Pedagogica, București 2005.

BILANȚUL CONTABIL

Anexa nr. 1 (Lei)

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Anexa nr.2 (Lei)