Diagnosticul Financiar al Firmei –sc Comat Sa

INTRODUCERE

Atât viața de zi cu zi cât și viața socială pe care o trăim nu doar noi ca persoana fizice,dar și entitățile economice ne este foarte mult influențată de nivelul și fenomenul globalizării. Fie că suntem persoană fizică sau entitate comercială pentru a putea lua o decizie avem nevoie de informații,iar în ultimele decenii tehnologizarea informației a influențat într-un mod hotărâtor luarea acestor decizii.

Implicații majore în adoptarea deciziilor manageriale le-a avut creșterea complexității activității economice,a agenților economici ca urmare a evoluției mecanismelor pieței. Drept urmare, a fost nevoie de utilizarea unor metode științifice cu ajutorul cărora s-a studiat realitatea,pentru a se putea stabili legăturile cauzale dintre factorii hotărâtori și fenomenele sau procesele economice.

Analiza și interpretarea sau diagnosticul economico-financiar-contabil au ajutat la rezolvarea sau prevenirea multitudinilor de probleme ce se găsesc în activitatea economico-financiar-contabilă a unei entități din punct de vedere al relației cauză-efect.

Cunoașterea publicului utilizator de informație, fie de natură financiară sau fiscală,fie de natură economică sau socială este determinat de diagnosticul mediului extern al entității. Cei care sunt considerați concurenți pe piață,actorii-agent economici, sunt cel mai des și profund analizați în diagnosticul mediului extern.

Diagnosticul mediului intern al societății are menirea de a determina starea de sănătate financiară a societății la un anumit moment. Diagnosticul mediului intern poate determina eventualele amenințări ce pot perturba derularea în condiții optime a firmei, dar în același timp poate oferii și indicații de corectare astfel încât buna desfășurare a activității să nu fie pusă în pericol în viitor.

În mod concret,cu ajutorul acestui tip de analiză sunt verificate de cele mai multe ori aspecte precum:fidelizarea clienților,caracteristicile clienților,structura concurenței,poziția pe piață,locul de amplasare al societății,modul de distribuție etc și se urmărește valorificarea punctelor forte pe viitor, fructificarea oportunităților de care dispune la momentul respectiv, descoperirea și corectarea punctelor slabe identificate,dar și evitarea amențărilor descoperite. Toate acestea se pot face după o analiză cât mai minuțioasă în cadrul căruia trebuie obținute informații cât mai precise iar,mai apoi trebuie procesate într-un mod profesionst pentru ca entitatea să fie cât mai profitabilă și mai stabilă pe piată.

Diagnosticul mediului intern include și diagnosticul financiar-contabil,ca o abordare modernă a situației economico-financiare a firmei ce are la bază metodologii consacrate de analiza economico-financiară a firmei,dar și de cunoașterea unor concepte și termeni de specialitate. Rezultatele diagnosticului financiar-contabil, indiferent că este unul preventiv,sau unul de criză,constă în expunerea unor păreri și opinii originale, ce au la bază și raționamentul profesionistului analist.

CAPITOLUL 1

Diagnosticul financiar la nivel internațional

1.1. Metodele diagnosticului financiar-contabil pe plan internațional

Sectorul financiar și microfinanțare a cunoscut dezvoltarea unor abordări metodologice specifice, care au evoluat de-a lungul anilor în același timp. Cele mai multe metodologii în sectorul de microfinanțare sunt de fapt derivate din cele din sistemul clasic.

În funcție de dezvoltarea băncilor și piețelor financiare,metodologiile au evoluat.În Franța,dezvoltarea piețelor de capital și privatizarea băncilor a necesitat un diagnostic financiar bancar chiar sub ochii bancherilor.Toate metodologiile aplicate în sectorul bancar pentru diagnosticul financiar, sau pus de acord asupra unui set de analize bine definite, pe trei sub-diagnostice:

Diagnosticul echilibrului financiar și de afaceri ;

Diagnosticul de risc ;

Diagnosticul rentabilității.

Agențiile de rainting sunt principalele instituții abilitate să efectueze astfel de misiuni de analiză financiară. Activitatea lor a dat naștere la o evaluare care este specializată în microfinanțare.Au apărut metodologii specifice și instrumente de analiză și evaluare a performanței instituțiilor financiare de microfinanțare.Aceste metodologii diferite și instrumente (PEARL,GIRAFA,CAMILE)toate cadrele derivate sunt definite de către rețeaua SEEP și Fondul de rating .

În afara metodologiei SEEP de evaluare a performanței într-o instituție de microfinanțare,agențiile de rating care sunt cele mai active în diagnosticul financiar și-au dezvoltat propriile lor metode pentru a realiza diagnosticul. Printre aceste metodologii elaborate și care au foarte multe similitudini , există 5 mai cunoscute:

Metodologia CAMEL-pe baza cadrului conceptual al metodologiei CAMEL original (în sectorul bancar american),ACCION a dezvoltat propriul său instrument.CAMEL efectuează șase ajustări pentru a ține seama de domeniul de aplicare al activității de microfinanțare.Provizioane pentru datorii,scrie – off-uri,subvenții explicite și implicite,efectele inflației și de interese amânate.

Metodologia PEARL- (protecția,structura financiară eficientă,calitatea activelor,Rata de rentabilitate și costul,lichiditatea,semnul de creștere) combină 45 de rate financiare utilizate în mod obișnuit pentru evaluarea și gestionarea rețelei afiliate.

Metodologia GIRAFE -dezvoltată de Planet Rating în 1999 metodologia GIRAFE este concepută ca un instrument de evaluare a riscurilor și de performanță instituțiilor de microfinanțare scalabile.Ca atare,a fost ajustat în 2006 și 2008 pentru a reflecta schimbările din sectorul de microfinanțare ale căror modele și practici sunt în continuă schimbare.

Metodologia de MCRIL evaluări micro-credit și de garantare India (M-CRIL) este o filială a EDA Systems Rurale.Începând cu anul 1998,M-CRIL stabilește evaluări și studii sectoriale specializate. Rămâne singura agenție specializată în microfinanțare în Asia.Metoda sa se ​​bazează pe evaluarea riscului de credit pe baza unor indicatori organizați în trei domenii principale: guvernanță și organizare,analiză managerială și studiul performanțelor financiare.Spre deosebire de alte metodologii,abordare M – CRIL include,de asemenea,analiza punctelor tari și punctele slabe și recomandări pentru îmbunătățire.

Metodologia de MICRORATE-fondată în 1996,cu sprijin din partea Cooperativei Elveției,metodologia Micro Rata se bazează pe o analiză a zonelor și a factorilor de risc,o analiză comparativă a performanțelor IFM și pentru a face informațiile disponibile pe piață,de microfinanțare.Microrate definește cinci domenii de analiză:financiar,operațiuni de microfinanțare și calitatea portofoliului,organizare și management,guvernanță și poziția strategică,Perspective Sociale.

Controlul trebuie să asigure conformitatea întreprinderii cu obiectivele acesteia, atribuite prin planificare, să mențină întreprinderea într-o relație de echilibru, conform cu parametrii stabiliți. În acest sens se impune efectuarea unor analize care să permită identificarea din vremea tendințelor majore și a factorilor perturbatori ce se manifestă în cadrul mediului, în vederea adaptării rapide și eficiente la schimbările acestuia. Astfel, deoarece nici o activitate nu se desfășoară fără probleme, controlul, ca atribut al managementului este indispensabil și se desfășoară în două etape:

a) – analiza;

b) – diagnosticul

1.2. Importanța analizei economico – financiare

Peter Drucker vorbind despre necesitatea cunoașterii propriei întreprinderi precizează că pentru a duce la îndeplinire sarcinile economice ale acesteia (întreprinderea trebuie să devină mai eficientă, potențialul ei trebuie evaluat corect și fructificat la maximum, inclusiv transformarea ei într-una complet diferită pentru un viitor diferit), este nevoie de înțelegerea realităților întreprinderii privită ca un sistem economic, a capacității de performanță de care dispune și a relației între resursele disponibile și rezultatele potențiale.

“Printr-o analiză economică pertinentă este posibilă orientarea strategiilor decizionale aleîntreprinderii spre alternative optime”. Însemnătatea analizei economice ca știință economică decurge din faptul că, studiind relațiile cauzale și exprimându-le în cifre, aceasta (analiza economică) devine o aplicare practică a teoriei economice.

Analizele care se fac în scopul cunoașterii întreprinderii sunt orientate pe următoarele direcții:

– analiza resurselor, a veniturilor și a rezultatelor;

– analiza centrelor de cost și a structurii costurilor;

– analiza de marketing;

– analiza cunoștințelor;

– analiza valorii.

Nici una dintre analize nu poate fi de folos dacă va fi privită separat de celelalte;informațiile furnizate de acestea trebuie ordonate, structurate, puse în relații de cauzalitate permițîndu-le astfel să aibă o semnificație pe care n-ar avea-o dacă ar fi tratate separat.

“O altă activitate care trebuie organizată ca o activitate distinctă”, spune același autor,“este analiza economică a întreprinderii, a caracteristicilor și a sarcinilor sale și a programului pentru obținerea performanței. Această activitate impune o muncă distinctă, de o importanță crucială și deosebit de dificilă. Din acest motiv, va trebui numită o persoană care să răspundă de îndeplinirea ei”.

Analiza economică constituie un instrument managerial care ajută conducerea întreprinderii în înțelegerea trecutului și prezentului, în vederea fundamentării viitoarelor obiective strategice de menținere și dezvoltare a întreprinderii, într-un mediu concurențial; de asemeni, analiza face obiectul preocupărilor interne ale unor parteneri economici și financiari – bancari, interesați în realizarea unor acțiuni de cooperare cu întreprinderea respectivă.

Analiza economică se bazează pe ideea că în orice sistem există în permanență rezerve în ceea ce privește perfecționarea organizării și conducerii, a îmbunătățirii performanțelor sale tehnice, economice, financiare, informațional-decizionale, că performanțele sistemului “întreprindere” pot fi permanent îmbunătățite printr-o activitate de analiză continuă.

Din acest punct de vedere obiectul analizei economice îl constituie studierea complexă la nivel micro și macroeconomic a rezultatelor obținute într-o perioadă de timp, în folosirea resurselor materiale, umane și financiare, în strânsa lor legătură cu factorii care le-au determinat, în scopul identificării și utilizării unor noi soluții care să ducă la dezvoltarea și perfecționarea activității economice.

Din punct de vedere strategic și ca premisă a diagnosticării, analiza economică are rol de control în cadrul întreprinderii. Acesta constă în măsurarea și corectarea rezultatelor obținute în scopul asigurării îndeplinirii corespunzătoare a obiectivelor proiectate. Se parcurg trei etape:

– stabilirea criteriilor de apreciere a îndeplinirii prevederilor din planuri și programe;

– determinarea abaterilor prin compararea realizărilor cu criteriile de apreciere stabilite;

– corectarea abaterilor prin evidențierea cauzelor care le-au generat;

Analiza îndeplinirii planurilor și programelor constă practic în asigurarea evoluției societății comerciale în limitele parametrilor stabiliți prin:

– descoperirea factorilor care determină încetiniri sau accelerări ale activității;

– înlăturarea sau ameliorarea factorilor cu influență negativă;

– promovarea factorilor cu efecte pozitive.

Formularea strategiilor demarează cu analiza factorilor interni și externi ai întreprinderii.

Analiza factorilor externi urmărește identificarea oportunităților și amenințărilor, performanța superioară fiind rezultatul potrivirii strategiei cu mediul, iar analiza factorilor interni se identifică cu stabilirea “punctelor tari” și “punctelor slabe” precum și a competențelor distinctive (cum nevoile consumatorilor sunt satisfăcute). Se adaugă acestora analiza portofoliului afacerii astfel încât să fie asigurată profitabilitatea întreprinderii printr-un portofoliu de activități și produse echilibrat, supunând organizația unor riscuri minime.

Faza de evaluare și control a strategiei încheie prezentarea procesului de realizare a unei strategii. Evaluarea performanțelor implică măsurarea rezultatelor acțiunilor întreprinse, iar pentru a se putea face o comparare între rezultatele dorite și cele obținute apare controlul. Prin natura sa această fază este similară celei inițiale15 (în care se realiza analiza mediului intern și extern al întreprinderii), dar creează premisele pentru realizarea buclelor de feed-back ale procesului.

1.3. Definirea termenului de diagnostic

Termenul de diagnostic provine din limba greacă „diagnostikos” care înseamnă „apt de a discerne”.Acest termen este ultilizar cel mai des în medicină, diagnosticul constă în recunoașterea unei maladii pe baza simptomelor.se recomandă ca diagnosticul să fie realizat în mod repetitiv și preventiv pentru a depista riscurile apariției maladiilor

În domeniul gestiunii întreprinderii diagnosticul este un instrument al managementului: un demers prealabil oricărui proces decizional, care permite întreprinderii să se cunoască, să aprecieze ce produse/servicii poate oferi în raport cu resursele disponibile sau posibil de procurat, să identifice care sunt avantajele sale concurențiale și poziția sa pe piață, să definească strategii. El reprezintă demersul prin care se apreciază „starea de sănătate” a unei întreprinderi, în corelație cu evoluțiamediului în care aceasta funcționează. Este un demers similar cu cel utilizat de medicină pentru analizarea stării de sănătate a unui pacient.

Se urmărește:

Fig.1 Scopul diagnosticului financiar-prelucrare proprie

Etapele diagnosticului:

Fig. 2, Etapele diagnosticului financiar,prelucrare proprie

Fig.3: Paralelă între diagnosticul medical și cel al întreprinderii

1.4. Fazele diagnosticului întreprinderii

Fig.4. Faza 1 a diagnosticului-prelucrare proprie

Fig. 5. Faza 2 a diagnosticului-prelucrare proprie

.

Fig. 6. Faza 3 a diagnosticului-prelucrare proprie

Fazele diagnosticului întreprinderii:

Prima fază cuprinde informații generale referitoare la istoricul și evoluția recentă a întreprinderii; locul întreprinderii în cadrul ramurii de activitate și obiectivele curente pe termen lung ale întreprinderii.Faza a doua redă informații despre rezultatele mijloacelor financiare ale întreprinderii (rezultatele economico-financiare; structura capitalului permanent; modalități și condițiile de finanțare).

În faza a treia ne sunt prezentate informații relative la personalul întreprinderii. Structura, competența, recrutarea, formarea, promovarea motivarea și absenteismul personalului, dar și securitatea condițiilor sunt cele mai întâlnite caracteristici relatate în această etapă. A cea de-a patra fază se descrie procesul productiv și mijloacele materiale. Informații ptivind problemele de aprovizionare, stocaj și producție; starea mijloacelor tehnice; politica de investire și activitatea de cercetare-dezvoltare. Ultima fază redă informații utile despre mediul exten al întreprinderii: furnizorii de inputs și cumpărătotii de outputs; acțiunea concurenților, ansamblul reglementărilor care esxprimă voința politică în numeroase domenii (economic, monetar, fiscal, social).Informațiile reprezintă materia primă, dar și principalul produs al diagnosticului.

De cantitatea și calitatea informațiilor depinde pertinența concluziilor analizei diagnostic.

Diagnosticul întreprinderii comportă 3 dimensiuni:

una cognitivă (descriptivă), care rezultă din aplicarea propriu-zisă a metodelor, tehnicilor și procedelor specifice diagnosticului;

una explicativă, care derivă din judecățile și interpretările efectuate asupra rezultatelor analizei diagnostic;

una predictivă, care are un pronunțat caracter creativ și constă în formularea măsurilor deredresare a activității întreprinderii, identificarea oportunităților și schițarea opțiunilor sale strategice.

1.5. Formele diagnosticului întreprinderii

1.După obiectul diagnosticului poate fi:

-diagnostic global (aprofundat),analizează întreprinderea dintr-o perspectivă globală, avându-se în vedere atât activitatea trecută și curentă, cât și aspectele de ordin strategic;

-diagnostic parțial (funcțional și expres), analizează evoluția unor aspecte particulare:

-diagnostic funcțional ,este un diagnostic specializat pe funcțiile întreprinderii (tehnic și de producție, comercial, financiar-contabil, social, organizatoric și managerial);

De cele mai multe ori diagnosticul este făcut financiar-contabil,care oferă răspunsul la întrebări precum:

care este aptitudinea întreprinderii de a crea valoare?

care este rentabilitatea degajată de întreprindere?

care este potențialul de dezvoltare durabilă a întreprinderii?

care este structura resurselor financiare și costul de procurare a acestora?

care sunt investițiile de realizat într-o perioada dată?

cum vor fi finanțate respectivele investiții și ce randamente vor genera?

care sunt riscurile interne și externe cu care se confruntă întreprinderea?

care este capacitatea întreprinderii de a rivaliza cu concurenții?

-diagnostic expres (de urgență),intervine când urgența și gravitatea unor aspecte din activitatea întreprinderii nu permit așteptarea rezultatelor unui diagnostic global (ex: costurile,calitatea produselor, aprovizionarea tehnico-materială, trezoreria).-

-diagnostic strategic este considerat o etapă esențială în fundamentarea strategiei oricărei întreprinderi, care generează argumentele necesare pentru alegerea celor mai potrivite opțiuni strategice.

Analiza SWOT este o metodă folosită în mediul de afaceri, pentru a ajuta la proiectarea unei viziuni de ansamblu asupra firmei. Ea funcționează ca o radiografie a firmei sau a ideii de afaceri și evaluează în același timp factorii de influență interni și externi ai unei organizații, precum și poziția acesteia pe piață sau în raport cu ceilalți competitori cu scopul de a pune în lumină punctele tari și slabe ale unei companii, în relație cu oportunitățile și amenințările existente la un moment dat pe piață.

Conceptul analizei strategice SWOT provine dintr-o cercetare efectuată între anii 1960 și 1970 la Stanford Research Institute din SUA.Acronimul SWOT provine din engleză Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats, însemnând „Puncte tari, Puncte slabe, Oportunități, Amenințări”.

Analiza SWOT se realizează, în general, în prima fază a unui proiect, pentru ca elementele de analiză să poată alcătui baza planului de proiect și să poată fi folosite ulterior în cadrul proiectului, dacă acesta întâmpină dificultăți în ceea ce privește planificarea, livrabilele sau bugetul alocat și trebuie readus pe linia de plutire.

În cadrul analizei SWOT se va ține seama de faptul că:

Punctele tari și punctele slabe sunt concepte „statice”, bazate pe parametrii descriptivi ai unei zone, într-o perioadă determinată de timp. Ele reprezintă ceea ce există.

Oportunitățile și amenințările au în vedere viitorul, și se referă la alegerile pe care le au de făcut persoanele implicate în procesul de planificare. Ele reprezintă ceea ce va fi.

2. În funcție de beneficiarii informațiilor derivate din diagnostic deosebim:

-diagnostic solicitat de managerul  întreprinderii în scop informativ

-decizional, se înscrie în procesul controlului intern de gestiune, al gestiunii previzionale și al managementului strategic;

-un manager eficace trebuie să aloce circa 50% din timpul său diagnosticului;

-diagnosticul orientează managerul în procesul de elaborare, evaluare, control al deciziilor șiamplifică cunoștințele acestuia cu privire la diferite variabile de gestiune.

-diagnosticul solicitat de terți (stakeholder)

3. După periodicitate, poate fi identificat:

-diagnosticul cu caracter ocazional -determinat de situații de criză sau disfuncționalități

grave cu care se confruntă întreprinderea la un moment dat sau de o situație excepțională (ex:fuziunea cu o altă întreprindere);

-este specific întreprinderilor mici și mijlocii, rezultatele acestuia pot fi considerate drept punctde plecare în reproiectarea întreprinderii aflate în dificultate.

-în condiții de totală disfuncționalitate a întreprinderii, diagnosticul reprezintă etapa preliminară în procesul de dizolvare și lichidare a întreprinderii.

-diagnosticul cu caracter repetitiv-reexaminează la anumite intervale de timp, cel puțin anual, punctele forte și cele slabe ale întreprinderii, ținând seama de politica sa generală, degradul de realizare a obiectivelor.

-este specific întreprinderilor care au o politică prospectivă, care își studiază sistemetic, voluntar viitorul și tind să se adapteze în mod anticipat schimbărilor din mediul de afaceri.

-diagnosticul este orientat spre acțiuni de previziune, verificare, control, audit.

4. În funcție de calitatea analistului există:

diagnostic realizat de o echipă din interiorul întreprinderii (analist intern), condusă de managerul acesteia;

diagnostic realizat de o echipă de specialiști externi (analist extern), care au calitatea de experți;

diagnostic realizat de o echipă mixtă, alcătuită din specialiști externi și analiști din interiorul întreprinderii diagnosticate.

Realizarea diagnosticului presupune cunoștințe multiple, pentru că implică abordarea simultană aaspectelor economice, financiare, de marketing, sociale, juridice, psihologice.

Diagnosticul solicită celor care îl realizează:

cunoașterea teoriei economice,

obiectivitate și imparțialitate în pregătirea informațiilor pentru diagnostic,

fină capacitate de analiză și înțelegere a interacțiunilor dintre fenomenele care se produc în activitatea întreprinderii,

abilități de interpretare obiectivă a realității,

aptitudinea de a „face cifrele să vorbească”,

experiență în a evidenția trasăturile esențiale și în a nu „șterge nuanțe expresive ale unei realități multiforme”,

1.6.Situațiile în care se realizează diagnosticul:

achiziția de întreprinderi (afaceri):

diagnosticul reprezintă o etapă preliminară procesului de evaluare necesar pentru stabilireavalorii întreprinderii (afacerii);

diagnosticul este un mijloc de evitare a surprizelor neplăcute, prin intermediul căruia investitorul care cumpără întreprinderea dorește să cunoască:

-potențialul întreprinderii,

-rezistența și flexibilitatea întreprinderii la schimbări,

-măsurile urgente de întreprins după cumpărarea întreprinderii (reorganizare, recrutarea de personal, rezolvarea unor litigii etc.),

-perspectivele reale de dezvoltare a întreprinderii achiziționate.

verificarea fezabilității politicii de dezvoltare promovate de întreprindere

(decizia de a seimplanta într-o anumită țară, deciziile de diversificare a obiectului de activitate, de inovare în produse, de creare de noi capacități de producție etc.)

prin diagnostic se cuantifică:

– resursele materiale, financiare și umane necesare;

– riscurile pe care le implică materializarea politicii de dezvoltare

-implicațiile financiare ale acestor decizii asupra întreprinderii;

-responsabilitatea socială a întreprinderii care promovează astfel de proiecte.

validarea pertinenței unui proiect de reorganizare(schimbări organizaționale și funcționale):

diagnosticul va realiza o analiză critică a procesului de reorganizare, căutând răspuns următoarelor întrebări cheie:

– în ce scop se realizează reorganizarea?

– care categorii de personal vor fi afectate de respectivele schimbări?

– care sunt responsabilii direct implicați în gestionarea procesului de restructurare?

– care este cea mai bună perioadă pentru inițierea proiectului de reorganizare?

– care sunt resursele mobilizate, costurile și beneficiile reorganizării?

evaluarea unui concurent sau a unui partener :

prin diagnostic se poate aprecia poziția concurențială a întreprinderii în raport cu „rivalii” săi;

diagnosticul poate repera noi competitori, noi practici și politici la concurenți, în intențiatransferării lor în cadrul întreprinderii.

1.7. Raportul diagnosticului întreprinderii 

Întregul efort de diagnosticare a întreprinderii se sintetizează în raportul diagnosticului.

Raportul de diagnostic reprezintă un document care se prezintă în formă scrisă și care va fi consultat, în timp, de numeroase persoane, fapt pentru care este important ca acesta să fieminuțios pregătit, astfel încât să aibă o formă de prezentare clară și să respecte anumite regulide fond.

Reguli de formă :

redactarea sintetică;

utilizarea unui vocabular accesibil chiar și nespecialiștilor;

claritatea exprimării;

necesitatea anexării de documente, tabele, diagrame, reprezentări grafice care ar putea facilita înțelegerea rezultatelor diagnosticului și ar putea susține propunerile formulate.

Fondul raportului diagnostic:

parte introductivă care prezintă mai puțin detaliat:

-scopul diagnosticului,

-componența echipei care realizează diagnosticul,

-sarcinile specifice fiecărui membru al echipei în corelație cu competențele specifice,

-perioada pentru care se realizează diagnosticul,

-sursele de proveniență a datelor analizate,

-un scurt istoric al întreprinderii.

parte de prezentare a faptelor constatate în întreprindere care descrie detaliat și obiectiv:

-rezultatele

– potențialul întreprinderii

-abaterile înregistrate între realizările întreprinderii și resursele existente

-comportamentele umane

-influențele favorabile și ostile ale mediului de afaceri asupra activității întreprinderii

-tendințele pieței, acțiunile concurenței, relațiile cu clienții etc.

parte care prezintă concluziile (puncte slabe, puncte forte, oportunități, amenințări),respectiv sinteza constatărilor efectuate ca urmare a aplicării metodelor, tehnicilor, procedeelor specifice diagnosticului;

-se menționează care au fost cauzele ce au condus la constatările respective;

-când se semnalează o pluralitate de cauze se recomandă utilizarea tablourilor arborescente pentru prezentarea concluziilor diagnosticului.

parte ce include recomandările analistului care definește ceea ce urmează să se întreprindă în diversele domenii din activitatea întreprinderii.

-prezentarea recomandărilor în raportul diagnostic trebuie să fie însoțită de:

-descrierea mijloacelor materiale, financiare, umane necesare pentru transpunerea practică a recomandărilor propuse;

-definirea unui calendar și a unui program de acțiune în timp, în funcție de urgența și importanța măsurilor recomandate a fi realizate;

-definirea sarcinilor și responsabilităților în materie de execuție, coordonare și control;

-stabilirea bugetului pe care îl presupune realizarea practică a recomandărilor;

-definirea indicatorilor de rezultat ce vor face obiectul controlului, în urma aplicării măsurilor recomandate.

Analistul este cel care va prezenta echipei manageriale rezultatele raportului și în același timp îsi va expune punctul de vedere, dacă este sau nu cazul să se intervină într-un mod sau altul.

CAPITOLUL 2

Etapele întocmirii diagnosticului financiar

Diagnosticul financiar-contabil poate fi definit ca un ansamblu de instrumente și metode care permit aprecierea situației financiare și a performanțelor unei întreprinderi.
diagnosticului financiar are scopul de a aprecia situația financiară a entității. Pe baza acestui diagnostic se realizează o nouă strategie de menținere și dezvoltare în mediul specific economiei locale. În general, finalizarea diagnosticului financiar constă în oferirea de informații financiare atât celor din cadrul întreprinderii, cât și celor interesați din afara acesteia.

Problema diagnosticului financiar poate fi pusă atât din interiorul firmei cât și din afara acesteia. Atunci când problema este pusă intern (diagnostic financiar intern) beneficiarii pot fi acționarii,conducătorii sau angajații,iar ceea ce se urmărește este de a detecta eventuale situații de dezechilibru financiar și de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii. Astfel trebuie urmărită sursa și cauzele dezechilibrelor în primul rând iar mai apoi măsurile care trebuie aplicate la remedierea lor.

Când problema este pusă din mediul extern (diagnostic financiar extern) utilizatorii pot fi organismele financiare sau bancare,analiștii financiari,potențialii investitori sau chiar statul. Se urmărește capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile pe termen scurt sau lung (solvabilitatea și lichiditatea societății),valoarea întreprinderii cât și capacitatea financiară a acesteia de a genera profit. În majoritatea cazurilor utilizatorii externi au nevoie de acest diagnostic financiar pentru acordarea de credite (în special băncile) sau pentru a se lua decizii în privința pătrunderii în capitalul altei întreprinderi (acționari potențiali sau alte întreprinderi).

Aceste două analize,pe plan intern și extern, au ca obiective aprecierea performanțelor firmei cât și depistarea riscurilor la care se expune și se urmăreste:

Fig.7-analiza diagnosticului-prelucrare proprie

Diagnosticul financiar, redactat pe baza analizei financiare, acționează la fel, posedând câteva obiective generale:

􀂃 evidențierea disfuncționalităților sau elementelor nefavorabile în situația financiară și a performanțelor întreprinderii;

􀂃 identificarea cauzelor dificultăților prezente sau viitoare ale întreprinderii;

􀂃 prezentarea perspectivelor de evoluție a întreprinderii și propunerea unor acțiuni de

întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situației.

Diagnosticul financiar admite așa dar unele judecăți asupra sănătății financiare ale întreprinderii, punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot evalua pericolele trecute, prezente și viitoare ce provin din situația financiară și soluțiile pentru reducerea pericolelor și corectarea rezultatelor.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor, atribuția analizei financiare fiind potrivit tipului de diagnostic. Obiectivele diagnosticului financiar interior țintește punctul de vedere al acționarilor și al participanților la existența întreprinderii.

Astfel, diagnosticul financiar folositor managerului urmărește răspunsul la patru întrebări fundamentale referitoare la următoarele aspecte:

􀂃 creșterea: cum s-a derulat activitatea întreprinderii în perioada analizată și care a fost cadența creșterii acesteia în raport cu cadența sectorului;

􀂃 rentabilitatea: dacă rezultatele sunt pe măsura mijloacelor folosite și dacă creșterea a fost însoțită de o rentabilitate suficientă;

􀂃 echilibrul: care este structura financiară a întreprinderii și dacă aceasta este echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suprt financiar convenabil;

􀂃 riscurile: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate și dacă există un risc de faliment crescut sau nu.

Pentru a defini comportamentul financiar al întreprinderii în finanțarea creșterii este util să se stabilească tablouri plurianuale de fluxuri financiare, continuând cu introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a prevedea evoluția structurilor financiare.

De cele mai multe ori diagnosticul este efectuat numai în caz de când cineva îl cere sau de grave dificultăți. Chiar dacă există sau nu probleme și indiferent de rezultatele înregistrate de societate sau de cum decurg evenimentele în cadrul societății, un diagnostic este recomandat să aibă loc periodic. Efectuat periodic diagnosticul poate identifica toți factorii, favorabili sau mai puțin favorabili, care pot afecta activitatea viitoare a întreprinderii.

Deseori informațiile diagnosticului financiar trebuie completate cu informatii referitoare la mediul extern al intreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), , potential comercial si juridic, managementul intreprinderii (informatii dependente de intreprinderi), informatii referitoare la potentialul tehnic si uman. Competitivitatea societații,într-un final,este determinată de performațele financiare ale întreprinderii care la rândul lor sunt influențate de toate elementele menționate mai sus.

Folosind metode și tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situației financiare trecută și actuală, pe baza informațiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către conducere acesta vizează viitorul.

Informațiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate din situațiile financiare simplificate care cuprind:

Ø      bilanțul,

Ø      contul de profit și pierdere,

Ø      anexa la bilanț.

Analiza financiară condusă în vederea elaborării diagnosticului financiar parcurge mai multe etape succesive complementare:

2.1.Analiza creșterii valorii întreprinderii

În această etapă se caută mai întâi să se auditeze funcțiunea de exploatare a întreprinderii, independent de funcțiunea financiară, în trei timpi succesivi:

1.evoluția activității: cifra de afaceri, producția exercițiului, valoarea adăugată, marja comercială și a elementelor componente, cu următoarele precizări:

􀂃o creștere mai mare a producției exercițiului comparativ cu cifra de afaceri reflectă un transfer de dificultăți asupra exercițiilor următoare (stocuri costisitoare și generatoare de depreciere);

􀂃producția imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea ei dă o imagine eronată asupra rezultatului.

2.mijloacele puse în operă: personalul, capitalul economic.

3.rezultatele obținute: excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării, rezultatul curent, rezultatul brut și net al exercițiului.

Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor funcțiuni (financiară, comercială).

2.2.Analiza rentabiltății

Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea rezultatelor cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate aprecia eficiența și competitivitatea exploatării și a altor funcțiuni:

1.marjele brute și nete de rentabilitate;

2.ratele de rentabilitate economică și financiară.

2.3.Echilibrul structurilor și strategia financiară

Fig 8.echilibrul structurilor financiare-prelucrare proprie

2.4.Aprecierea și evaluarea riscurilor

Natura creșterii întreprinderii, nivelul rentabilității, dezechilibrele acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunță falimentul iar altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune următoarele analize:

.

Fig 9. Aprecierea și evaluarea riscurilor-prelucrare proprie

2.5.Sinteza diagnosticului financiar (stabilirea punctelor forte și punctele slabe)

În concluzie un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe baza lui i se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl poate folosi pentru a lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acțiunilor.

În vederea obținerii informațiilor în ceea ce privește evaluarea performanțelor economico-financiare ale unei entități, se iau în considerare mai mulți indici, cantitativi și calitativi ce au în vedere toate aspectele activității acesteia. managerilor și terților le sunt furnizate informațiile referitoare la rentabilitatea obținută,eficiența activității de producție și de comercializare, gestionarea resurselor și creșterea valorii entității cu ajutorul sistemul de indicatori ai performațelor economico-financiare. Cu ajutorul acestui sistem de indici se descoperă punctele tari și cele slabe ale activității societății,iar în baza acestuia se urmărește îmbunătățirea performanțelor societății în viitor iar acesta este pilonul care stă la baza elaborării unor previziuni în ceea ce privește evoluția rezultatelor firmei.

Performanța, este un termen cu o complexitate foarte ridicată în acest moment, iar o definiție a conținutului acestuia trebuie avut în vedere mai multe laturi ale activității firmei.

Definirea noțiunii de performanță-pentru a se putea da o definiție cât mai exactă a acestui termen, mai întâi,trebuie clarificat conținutul altor două concepte:

-eficiență

-eficacitate.

În literatura de specialitate,conform unora dintre autori,eficiența înseamnă atingerea scopului dorit cu minimul de efort. Dar, în acest caz problema principală este delimitarea gradului de concordanță dintre obiectivul propus și rezultatul obținut. Definiția cea mai utilizată pentru eficiență, este raportul direct/indirect dintre efectele utile realizate și efortul depus:

EFICIENȚĂ=EFECT/EFORT sau

EFICIENȚĂ=EFORT/EFECT

Managerii definesc termenul de eficiență ca o măsură în care s-au realizat obiective și sau atins scopuri propuse.în această situație,performanța managerială se obține, la intersecția punctelor dintre calitatea scopurilor sistemului managerial și calitatea rezultatelor deciziilor și acțiunilor manageriale.

În funcție de domeniul sau de activitate eficiența are următoarele forme:

-randament-când se evaluează eficiența folosirii mijloacelor fixe

-productivitatea-se evaluează eficiența utilizării resurselor umane

-rentabilitatea –se urmărește obținerea profitului

O definiție pentru eficacitate poate fi dată de către capacitatea entității de a satisface așteptările din cadrul extern al ei,respectiv ale clienților în primul rând și mai apoi a salariaților,actionarilor,furnizorilor,statului, etc. Atunci când se reușește să se optimizeze și să se coreleze modul de utilizare a tuturor resurselo de dezvoltare, iar acestea să raspundă cât mai bine așteptărilor partenerilor și terțilot, înseamnă că societarea devine eficace.

În momentul în care o entitate este atât eficace cât și eficientă putem spune că acea societate este perforrmantă, iar produsul dintre eficacitate și eficiență reflectă nivelul de performanță al fimei. Diferența este că una redă gradul de îndeplinire al așteptărilor din mediul extern al firmei, iar eficiența are ca și măsură gradul de îndeplinire al așteptărilor din mediul intern.

Conform ,,DEX” Performanță,performanțe reprezintă un rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. – Din fr. performance.

Drept urmare putem spune că formula performanței este produsul dintre eficiență și eficacitate.

CAPITOLUL 3

Diagnosticul financiar al firmei –SC COMAT SA

   Realizarea diagnosticului financiar are ca obiectiv aprecierea stării de performanță financiară a societății la 31.12.2013.

            Principalele scopuri urmărite sunt:

      aprecierea rezultatelor financiare obținute;

      evidențierea modalităților de realizare a echilibrului financiar;

      examinarea randamentului capitalului investit;

      evaluarea riscurilor.

            Rezultatele analizei pot fi utilizate pentru:

      fundamentarea deciziilor de gestiune;

      elaborarea unui diagnostic global strategic;

      fundamentarea politicilor de dezvoltare.

            Sursele utilizate au fost:

      situațiile financiare anuale (2012-2013);

      alte materiale de documentare din evidența contabilă.

Evoluția cifrei de afaceri, a rezultatului net și a activelor totale ale societății.

Societatea comercială SC COMAT SA a fost înființată în anul 1991 având ca obiect de activitate comerțul cu ridicata nespecializat pe teritoriul României.

Forma de organizare este societate pe acțiuni.

Societatea are personalitate juridică, este înregistrată la Registrul Comertului sub numărul J33/42/1991, având sediul în Suceava, str.Eroilor nr  66, județul Suceava,având codul unic de identificare: RO 713551 principalii indicatori financiari ai societății comerciale   pentru anii 2012 și 2013 sunt:

Tabelul nr.1-indicatorii financiari ai firmei

Așa cum se observă și din tabelul de mai sus societatea înregistrează o scădere a principalilor indicatori financiari.

Fig.10: Reprezentarea indicatorilor financiari ai societății

 Realizarea diagnosticului financiar

3.1. Analiza structurii bilanțului

3.1.1. Analiza ratelor de structură ale activlui

   Tabelul nr.2-structura activului

In=Inn+Inc+If

Ac=St+Cr+Db

At=In+Ac+Ca

Fig.11: Sructura activelor

1)Rata activelor imobilizate( RAI )

RAI= 

RAI0==30,44%

RAI1==32,64%

Rata activelor imobilizate=In/At măsoară gradul de investire a capitalului fix.

În anul 2013 are loc o creștere a ponderii acestei rate, de la 30,44% la 32,64%, atât pe plan valoric cât și pe plan procentual,datorită achiziționării de imobilizări corporale.

a)Rata imobilizărilor necorporale (RIN)

RIN = 

RIN0==0.067%                             

RIN 1 ==0%

Rata imobilizărilor necorporale=Inn/At are un nivel neglijabil(este 0 în anul 2013 și aproximativ 0 în anul 2012).

b)Rata imobilizărilor corporale (RIC) 

RIC =  

RIC o =  =99,93%

RIC 1 =  =100%

Rata imobilizărilor corporale este cea care deține ponderea totală în cadrul activului total.

c)Rata imobilizărilor financiare (RIF)

RIF = 

RIF o =  =0%

RIF 1 =  =0%

       Rata imobilizărilor financiare=If/At ca urmare a inexistenței imobilizărilor financiare, nivelul acestei rate este neglijabil(este 0 atât în anul 2012, cât și în anul 2013).

Interpretare:  În perioada analizată,activele imobilizate sunt formate în totalitate din imobilizarile corporale.

      Există o tendință de creștere a ratei activelor imobilizate,datorită achiziționării de noi imobilizări corporale,care are un efect favorabil pentru societate și reflectă accelerarea vitezei de rotație a activului imobilizat.

2)Rata activelor circulante(RAC)

RAC = 

  RAC o= 69,31%

  RAC 1 = 66,96%

Rata activelor circulante=Ac/At exprimă ponderea  în totalul activului a capitalului circulant.

Rata activelor circulante scade în 2013 față de 2012 cu 2,35%, datorită scăderii semnificative a ponderii disponibilităților bănești și creanșelor în 2013 față de 2012.

a)Rata stocurilor (RST)

RST = 

 RST o =   =35,45%

 RST 1 =  =41,64%

            Rata stocurilor=St/At

Observăm că ponderea stocurilor în total activ crește în anul 2013 față de anul 2012 cu 6,19%.

b)Rata creanțelor (RCR)

RCR = 

RCR0==62,66%        

RCR1==54,13%

         Rata creanțelor=Cr/At prezintă o tendință de scădere, în 2013 față de 2012, ca urmare a scăderii creanțelor și a activelor circulante.

c)Rata disponibilităților (RDB) 

RDB =  

RDB0= =1,87%  

RDB1=  =4,22%

Rata disponibilităților bănești=Db/At este influențată de raportul dintre durata medie de incasare a creanțelor și durata medie de plată a obligațiilor, care este nefavorabil.

Observăm o creștere a disponibilităților bănești în intervalul 2012-2013.

Interpretare:În perioada analizată remarcăm o reducere a ponderii activelor circulante în activul total.Totodată,ponderea majoritară în activul circulant o dețin creanțele,care înregistrează o tendință favorabilă de scădere. 

Rata disponibilităților bănești,se situează atât în anul 2012 cât și în anul 2013 sub limita maximă admisă de 25% și prezintă o tendință de creștere

3.1.2.Analiza ratelor de structură ale pasivului

Datele sunt prezentate in următorul tabel

Tabelul nr.3-structura pasivului

Dt=Dtml+Dts+Fz

Cpm=Cpr+Dtml

Cpr=CPS+Rez+Rr+Pn+Rep-Rezervedinreevaluare-pierderilegatedeinst

Fig.12: Structura pasivului

1)Rata stabilității financiare (RSF)

RSF =  

RSF o =   =67,68%

RSF 1 = =73,48%

2)Rata autonomiei financiare (RAFG) 

RAFG = 

RAFG o= =67,68%            

RAFG 1 = =73,48%

3)Rata îndatoririi globale (RIG)

RIG =         

RIG o ==32,31%

RIG 1==26,51%

Interpretare: Rata stabilității financiare=Cpm/Pt reflectă legătura dintre capitalul permanent de care unitatea dispune în mod stabil ( cel puțin un an ) și patrimoniul.

Rata stabilități financiare în anul 2012 este peste valoarea normală de 66%(67,68%), iar în anul 2013 prezintă o tendință de creștere ajungând la valoarea de 73,48%.

Rata autonomiei financiare=Cpr/Pt exprimă gradul de independență financiară a societății, adică ponderea capitalului propriu în totalul pasivului.Se consideră că existență unui capitalul propriu de cel puțin 1/3 din pasivul total constituie o premisă esențială pentru autonomia financiară a societății. În anul 2012 rata autonomiei financiare globale are un nivel peste pragul normal de 50% fiind de 67.68%, manifestând o tendință de creștere în anul 2013 atingând valoare de 73,48%.

Rata de îndatorare globală =Dat/Pt exprimă ponderea datoriilor totale pe care le are unitatea în pasivul total al acesteia.

Valoarea ratei  se situează în perioada analizată sub limita maximă de 50% prezentând  o tendință nefavorabilă de creștere,care reflectă creșterea  îndatoririi globale a societății în anul 2012.

Tabelul nr.5-rata de îndatorare

3.2 Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului prescurtat

Tabelul nr.6-bilanț prescurtat

Echilibrul financiar reflectă respectarea la nivelul societății a principiilor de finanțare consacrate în literatura de specialitate.

Aprecierea echilibrului financiar se realizează prin intermediul indicatorilor de echilibru:

      fond de rulment (FR),

      nevoia de fond de rulment (NFR) și

      trezoreria netă (TN).

Nivelul indicatorilor de echilibru este prezentat în tabelul de mai jos:

Tabelul nr.7-indicatorii de echilibru

Cpm = Cpr + Dtml

FR = Cpm – In

FRp = Cpr – In

NFR=(St+Cr+Ra)-(Fz+Ob+Rp)

TN=FR-NFR

Fig.13: Reprezentarea indicatorilor de echilibru ai societății

Indicatori de echilibru:

3.2.1.Situația netă (SN)  

SN=Activul total-Datorii totale-Provizioane pentru riscuri și cheltuieli – Venituri in avans

SNo =5.260.797-1.700.154 =3.560.643

SN1 =4.848.600-1.285.756=3.562.844

∆SN = SN1 – SNo =3.562.844-3.560.643=2.201

Interpretare: Situația netă reprezintă averea proprietarilor societății,ea trebuie să fie suficientă pentru a asigura funcționarea societății și independența ei  financiară.

Situația netă pozitivă reflectă o gestiune economică sănătoasă,care maximizează valoarea capitalurilor proprii ale societății,având o evoluție crescătoare,în anul 2013 față de anul 2012. Dacă situația netă ar fii fost negativă,ea ar fii indicat,o stare de prefaliment,cauzată de încheierea cu pierderi a exercițiilor financiare anterioare,care au consumat substanța capitalurilor proprii.   

3.2.2.Fondul de rulment (FR)

FR = Capitalul propriu + Datoria financiară + Subvenții pentru investiții + Provizioane pentru riscuri și cheltuieli – Active imobilizate nete

 FR0 = 3.560.643+1.700.154-1.601.768=3.659.029

 FR1 = 3.562.844+1.285.756-1.583.044=3.265.556

 ∆FR = FR1 – FRo = 3.265.556-3.659.029=-393.473

Interpretare: Fondul de rulment (FR)  este partea din capitalul permanent care depășește valoarea imobilizărilor nete și este destinată finanțării activelor circulante.

Pe întreaga perioadă analizată fondul de rulment este pozitiv și înregistrează o creștere continuă favorabilă în perioada analizată, deoarece capitalul permanent crește într-o măsură mai mare decât cresc activele imobilizate, ca urmare a faptului că societatea a contractat credite pe termen mediu și lung.

Fondul de rulment pozitiv reflectă echilibrul financiar pe termen lung al societății,adică faptul că activele imobilizate sunt finanțate numai din surse permanente,reprezentând un surplus de surse permanente(capitaluri permanente) peste nevoile permanente de acoperit(active imobilizate).

Fondul de rulment pozitiv este utilizat pentru finanțarea stocurilor și creanțelor cu caracter relativ stabil.

Scăderea fondului de rulment reflectă scăderea marjei de securitate pe care o are intreprinderea.Datorită fondului de rulment negativ, societatea nu dispune de o marjă de securitate, care ar fi pus-o la adapost de evenimente neprevăzute.                             

Fondul de rulment se poate descompune în :

     fondul de rulment propriu,notat FRP ;

     fondul de rulment străin,notat FRS.

FRP = Capitalul propriu + Subvenții pentru investiții+ Provizioane pentru riscuri și cheltuieli  – Active imobilizate nete

  FRPo = 3.560.643-1.601.768=1.958.875

  FRP1 =3.562.844-1.583.044=1.979.800

  ∆FRP =FRP1-FRP0=1.979.800-1.958.875=20.925

Interpretare: Fondul de rulment propriu al societății este pozitiv,ne arată faptul că societatea nu a apelat la împrumuturi care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an,pentru a putea acoperii valoarea activelor achiziționate, respectiv reflecta faptul că societatea se află în deplină autonomie financiară.

Fondul de rulment propriu înregistrează o tendință de creștere continuă în perioada analizată.

FRS = FR – FRP = Datoria financiară

FRS o= 3.659.029-1.958.875=1.700.154

FRS1 = 3.265.556-1.979.800=1.285.756

∆FRS = FRS1 – FRSo =1.285.756-1.700.154= -414.398

Interpretare: Fondul de rulment străin pozitiv reflectă gradul de îndatorare pe termen lung pentru a finanța nevoi pe termen scurt sau nevoi temporare.

3.2.3.Nevoia de fond de rulment străin(NFR)

NFR = Stocuri + Creanțe+ Cheltuieli în avans -Datorii de exploatare + Venituri în avans

 Datoria de exploatare = Datoria pe termen scurt  – Credite pe termen scurt

 Datoria de exploatare0 =0-0=0

 Datoria de exploatare1 = 474.094-0=474.094

NFR0= 1.293.186+2.285.373+68.409-0+0=3.646.968

NFR1=1.352.019+1.757.640+137.228-474.094+0=2.772.793

∆ NFR = NFR1 – NFR0=2.772.793-3.646.968= -874.175

Interpretare:Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă partea din activele circulante ce trebuie finanțate din surse stabile permanente.

        Nevoia de fond de rulment pune în evidență echilibrul financiar curent,este mai fluctuantă și mai instabilă decât FR,deoarece depinde de mai mulți factori,cum ar fii:

      cifra de afaceri,

      durata ciclului de exploatare,

      durata de încasare a creanțelor și de plată a furnizorilor,

      durata de rotație a stocurilor.

        În ambii ani, nevoia de rulment este pozitivă, reflectă un surplus de nevoi temporare peste ansamblul surselor temporare posibile de mobilizat,poate fii o situație favorabilă pentru societate în cazul în care este consecința unor investiții în creșterea necesarului de finanțat  a ciclului de exploatare, nivelul acestei rate cunoaște o tendință de creștere ca urmare a creșterii substanțiale a creanțelor.

         În caz contrar,nevoia de fond de rulment pozitivă arată un decalaj nefavorabil între lichidarea stocurilor și a creanțelor și exigibilitatea datoriilor pe termen scurt,în sensul încetinirii încasărilor și urgentării plăților.

3.2.4.Trezoreria netă (TN)

TZ = FR – NFR

TN0= FR0 – NFR0  = 3.659.029-3.646.968=12.061

TN1 = FR1 – NFR1 =3.265.556-2.772.793=492.763

∆ TN%===39%

Interpretare: Trezoreria netă (TN) reprezintă diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.Trezoreria netă este pozitivă în amândoi anii analizați și reprezintă un surplus financiar degajat de activitatea rentabilă a societății(adică o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor),precum și echilibrul financiar al societății pe termen scurt și foarte scurt.

Trezoreria netă înregistrează o creștere  în perioada curentă față de perioada anterioară. Dacă trezoreria netă ar fii fost negativă,ea ar fii arătat faptul că societatea a apelat la credite bancare pe termen scurt pentru a-și finanța activitatea de exploatare.

3.3 Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune se prezintă astfel:

Tabelul 8- soldurile intermediare de gestiune

Va=Vmf+Qex-Chmf-Chms

EBE=Va-Imp+Sbv-Chp

Pe=EBE+Ave-Ace-Cha

Pc=Pe+Vf-Chf

Pb=Pc+Rexc

Pn=Pb-Ipr

3.3.1.Marja comercială (MC)

MC = Venituri din vânzarea mărfurilor  – cheltuieli privind mărfurile

MC0 = 4.714.579-4.149.779=564.800

MC1 = 4.699.120-4.157.700=541.420

∆ MC= MC1 – MC0=541.420-564.800= -23.380

Interpretare: Marja comercială este adaosul comercial în sumă absolută,realizat de societate prin comercializarea mărfurilor,acestea fiind considerate bunuri cumpărate de la furnizori pentru a fii vândute în aceeași stare,fără a face nici o modificare asupra lor.           

3.3.2. Producția exercițiului (Qex )

Qex = producția vândută  + producția stocată  + producția imobilizată

Qex 0 = 10.689.083

Qex 1 = 658.972

∆Qex = Qex 1 – Qex 0= 658.972-10.689.083= -10.030.111

Interpretare:Producția exercițiului este un indicator foarte eterogen,deoarece conține 3 elemente care se evaluează în mod diferit și anume:producția vândută și producția stocată în ambii ani cât și producția imobilizată în al doilea an.   

3.3.3. Valoarea adăugată(VA)

VA = MC + Qex  – consumuri intermediare de la terți

VAo = 564.800+10.689.083=11.253.883

VA1 = 541.420+658.972=1.200.392

∆VA = VA1 – VA0=1.200.392-11.253.883= -10.053.491

Interpretare: Valoarea adaugată(VA)  este surplusul de valoare realizat de societate prin utilizarea factorilor de producție,munca și capital peste valoarea materiilor prime,materialelor consumabile,subansamblelor,lucrărilor și serviciilor prestate de terți.

Această valoare adaugată este sursa de acumulări bănești,din care se face remunerarea participațiilor directe și indirecte la activitatea societății :

personalul, prin salarii, indemnizații și alte cheltuieli;

statul, prin impozite, taxe și vărsăminte;

creditorii, prin dobânzi, dividende și comisioane plătite;

acționarii, prin dividende;

intreprinderea, prin capacitatea de autofinanțare.

Nivelul absolut al indicatorului are o tendință de scădere în perioada analizată datorată în principal diminuării producției exercițiului.

3.3.4. Excedentul brut de exploatare(EBE )

EBE = VA + venituri din subvenții de exploatare – cheltuieli cu personalul  – cheltuieli cu alte impozite și taxe

 EBE0 = 11.253.883-356.410-36.385=10.861.008

EBE1 = 1.200.392-379.160-34.263=786.969

∆EBE = EBE1 – EBE0=786.969-10.861.008= -10.074.039

Interpretare: Excedentul brut de exploatare(EBE)  reflectă capacitatea de autofinanțare a investițiilor, de rambursare a datoriilor către bugetul statului și de remunerare a creditorilor și acționarilor, respectiv acumularea brută din activitatea de exploatare admițând:cheltuielile cu amortizarea și cu provizioanele sunt doar cheltuieli calculate și nu plătite.

Excedentul brut de exploatare reflectă mai fidel eficiența activității de exploatare desfășurată decât profitul exploatării,deoarece nu este influențat de politica de investiții a societății și de politica de amortizare.Excedentul brut de exploatare cunoaște o tendință de scădere în perioada curentă vis-a-vis de perioada anterioară datorită diminuării VA.

3.3.5.Rezultatul exploatării ( RE )

RE = EBE + alte venituri din exploatare – alte cheltuieli din exploatare + venituri din anularea provizioanelor – cheltuieli cu amortizările și provizioanele

 RE0 = 10.861.008-4.386.346=6.474.662

 RE1 = 786.969+9.223-197.701=598.491

∆RE = RE1 – RE0 = 598.491-6.474.662= -5.876.171

Interpretare: Profitul (rezultatul) din exploatare (Pe) măsoară, în mărimi absolute, rentabilitatea procesului de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor  din veniturile exploatării.

Societatea a înregistrat în ambii ani analizați profit din activitatea de exploatare,care exprimă mărimea absolută a rentabilității acestei activități.Rezultatul exploatării cunoaște o diminuare în perioada curentă vis-a-vis de perioada anterioară,datorită scăderii EBE.

3.3.6.Rezultatul curent(RC )

 RC = RE + venituri financiare – cheltuieli financiare

 RC0=6.474.662+7.751-69.964=6.412.449

 RC1= 598.491+831-38.271=561.051

∆RC =RC1 – RC0=561.051-6.412.449=-5.851.398

Interpretare: Profitul (rezultatul) curent (Pc) este determinat de rezultatul exploatării și cel al activității financiare.

Societatea a înregistrat în ambii ani analizați,profit din activitatea curentă,datorită faptului că ea a înregistrat profit și din activitatea de exploatare și din cea financiară, ceea ce afectează pozitiv rezultatul curent.Rezultalul curent a scăzut în perioada curentă față de perioada anterioară,datorită în special creșterii profitului atât financiar cât și de exploatare.   

3.3.7.Rezultatul net ( RN )

RN = RC + venituri extraordinare – cheltuieli extraordinare – impozitul pe venit

RNo =6.412.449- 35.126=6.377.323

RN1 =561.051- 3.003=558.048

∆RN= RN1 – RN0=558.048-6.377.323= -5.819.275

Interpretare: Profitul net (Pn) reprezintă, în mărimi absolute, măsura rentabilității financiare a capitalului propriu subscris și vărsat de acționari.

Societatea a înregistrat în amândoi anii analizați profit net din activitatea desfășurată,expresie a rentabilității financiare în mărime absolută cu care vor fi remunerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise.Rezultatul net cunoaște o diminuare în perioada curentă față de perioada anterioară datorită scăderii rezultatului curent.

3.4. Analiza ratelor de structură financiară ale capitalurilor                 

3.4.1. Ratele de echilibru

3.4.1.1. Rata de finanțare a activelor imobilizate nete (RFR)

RFR = /100

RFR0 = =0,022

RFR1 = =0,022

Interpretare:Rata de finanțare a activelor imobilizate nete aceeași în perioada analizată,ceea ce ne arată existența unui echilibru financiar pe termen lung și a FR stabil.Această rată de finanțare a activelor imobilizate nete se menține pe aceeași linie în perioada curentă.

3.4.1.2. Rata fondului de rulment propiu(RFRP)

RFRP =             

RFRP0= =2,22 

RFR1  = =2,22

Interpretare:Valoarea supraunitară a RFRP arată existența unei  autonomii financiare crescute sau ridicate a societății analizate care se poate finanța exclusiv din surse proprii.Dacă RFRP ar fi subunitară ea ar arăta o slabă autonomie financiară a societății analizate sau chiar lipsa acesteia în unele cazuri.

3.4.1.3. RATA DE FINANTARE A NEVOII DE FOND DE RULMENT (RNFR)

RNFR = 

FR0 = 3.659.029

FR1= 3.265.556

NFR0=  3.646.968 

NFR1=2.772.793

RNFR0=1,003

RNFR1=1,17

Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment este supraunitară și dovedește existența echilibrului financiar pe termen scurt și a unei trezorerii nete pozitive.Această rată prezintă o tendință ușor crescătoare în perioada curentă. Dacă unul din cei doi indicatori: FR sau NFR este negativ,nu se calculează RNFR,deoarece nu prezintă relevanță,adică nu are niciun fel de semnificație.

3.4.2. Ratele de lichiditate

Analiza lichidității societății urmărește capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile curente (de exploatare) din active curente, cu diferite grade  de lichiditate, precum și evaluarea riscului incapacității de plată.

Tabelul nr.9-rata de lichiditate

Fig.14: Reprezentarea ratelor de lichiditate

3.4.2.1.Rata de lichiditate generală(RLG)

RLG = 

  RLGo =    =2,14             

  RLG1 =   =4,00

Interpretare: Rata lichidității generale(RLG) – compară ansamblul activelor circulante, cu ansamblul datoriilor pe termen scurt (scadente sub un an).

La această rată nivelul asiguratoriu este 1,2, nivel depăsit în perioada 2012 – 2013.

Practica sugerează că un nivel de 2:1 este potrivit pentru majoritatea afacerilor, deoarece această proporție ar asigura acoperirea tuturor datoriilor curente prin activele circulante de cel puțin o dată. O lichiditate excesiv de mare ca în cazul anului 2013 înseamna stocuri supradimensionate, nivel al numerarului foarte ridicat ceea ce nu e tocmai bine pentru firmă.

3.4.2.2. Rata lichidității reduse(RLR )

RLR = 

RLRo= =1,38              

RLR1= =2,33

Interpretare: Rata lichidității reduse(RLR)- exprimă capacitatea societății de a-și onora obligațiile pe termen scurt din creanțe,valori de plasament și din disponibilitățile bănești deținute.

Valoarea supraunitară a ratei în amândoi anii analizați și în ușoară creștere, fiind situată peste nivelul asiguratoriu de 0,66 arată faptul că societatea își asigură lichiditatea generală pe baza creanțelor față de clienți.

3.4.2.3.Rata lichidității imediate(RLI )

RLI = 

RLI0= =0,04

RLI1= =0,16

Interpretare: RLI apreciază măsura în care datoriile imediat exigibile pot fii onorate numai din disponibilitățile bănești și valorile de plasament deținute.

Rata înregistrează în amândoi anii analizați valori foarte slabe,sub nivelul asiguratoriu de 0,3.Acest lucru nu reprezintă o problema atât timp, cât rata lichidității generale este supraunitară.RLG este cea mai importanta rată de lichiditate și le susține pe celelalte două.

3.4.3.Capacitatea de autofinanțare(CAF)

3.4.3.1.Metoda adițională

CAF = Rezultatul net + Cheltuieli calculate – Venituri calculate =

= Rezultatul net al exercițiului + Amortizări și provizioane calculate               

 -Reluări asupra provizioanelor

 -Cota parte a subventiilor virate in contul de rezultate

+Valoarea neta contabila a activelor cedate

– Venituri din cedarea activelor  

CAF0=213.596+4.386.346=4.599.942

CAF1=204.984+197.701=401.685

ΔCAF= CAF1-CAF0=401.685-4.599.942=-4.198.257

Capacitatea de autofinanțare reprezintă potențialul financiar de creștere economică a societății comerciale, sursa internă de finanțare generate de activitatea comercială a unității după deducerea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumita scadență.Ea este un surplus financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii.

In perioada analizată, firma are o capacitate de autofinanțare pozitivă, dar cu o tendință de scădere foarte accentuată

3.4.4. Rata de îndatorare

3.4.4.1. Rata levierului ( L )

L= 

L0= =0,477

L1= =0.36    

Interpretare: Levierul arată structura financiară a societății,valoarea supraunitară a levierului ne arată faptul că societatea nu poate contracta un nou credit bancar sau un nou împrumut în condiții de siguranță pentru creditor(în ceea ce privește capacitatea ei de a-și rambursa împrumutul și de a-și plăti dobânzile aferente).

Valoarea supraunitară a levierului înseamnă că societatea folosește mai mult sursele împrumutate pentru a-și asigura finanțarea imobilizărilor corporale,deci reflectă dependența societății față de creditori.

3.4.4.2. Rata datoriilor financiare( RDF)

RDF =                   

 RDF0=0

 RDF1=0

Interpretare

Rata datoriior financiare măsoară gradul de îndatorare pe termen lung și mediu.

Rata datoriilor financiare fiind 0,în perioada analizată,mai mică decât nivelul asiguratoriu de 0,5; ceea ce ne arată faptul că societatea nu poate solicita obținerea unui credit bancar pe termen lung sau mediu.

3.4.4.3.Rata creditelor bancare pe termen scurt( RCTS )

RCTS =  

NFR0 = 0

 NFR1 =0

Interpretare: Rata creditelor pe termen scurt este nulă, ceea ce reflectă faptul că societatea nu  utilizează creditele bancare pe termen scurt pentru a-și finanța NFR pozitivă.

3.4.4.4.Rata capacității de rambursare a datoriilor financiare prin capacitatea de autofinanțari(RCAF )

            RCAF=

Capacitatea de autofinanțare (CAF) = profitul net+cheltuieli calculate  – venituri calculate

            RCAF0=0

            RCAF1=0

   Interpretare

Rata capacității de rambursare arată numărul mediu de ani,luni sau zile,în care societatea î-și poate rambursa datoriile financiare pe seama capacității de autofinanțare.

3.4.4.5.Rata de prelevare a cheltuielilor (R ch.fin)

R ch.fin. =         

R ch.fin. =   =0,006              

R ch.fin. =   =0,04

Interpretare: Societatea a înregistrat în perioada curentă analizată o valoare mai mică decât nivelul asiguratoriu de 0,6 ceea ce înseamnă că societatea nu  se confruntă cu dificultăți de gestiune financiară, adică nu riscă să intre în stare de faliment ca în cazul în care ar fii dacă acest nivel asiguratoriu ar fii depășit.           

3.5. Analiza ratelor cinetice (de gestiune)

Ratele de gestiune reflectă duratele de rotație a activelor imobilizate și circulante prin cifra de afaceri exprimate în nr. de zile și redate în tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 10-durata de rotație a activelor

3.5.1. Durata medie de rotație a stocurilor (DST)

DST =                       

DST0= *365=30,68 31 (zile)        

DST1=   *365=92,4793 (zile)

          Interpretare:  Durata medie de rotație a stocurilor (DST) ne arată numărul mediu de zile necesar pentru reînnoirea stocurilor.

În activitatea comercială se consideră că durata medie de rotație a stocurilor trebuie să fie mai mică de 30 zile, deoarece este mai eficient un stoc mai mic care se rotește rapid prin cifra de afaceri decât un stoc mai consistent care se reînnoiește mai greu.În perioada analizată durata de rotație a stocurilor este de aproximativ 31 zile pentru anul 2012, respectiv 93 zile pentru 2013.

3.5.2. Durata de încasare a creanțelor(DCR)

DCR =*365 

 DCR0=*365=54,2355 (zile)

 DCR1=*365=120,22121 (zile)

Interpretare:  Durata medie de încasare a creanțelor(DCR),ne arată numărul mediu de zile necesar pentru încasarea creanțelor de la clienți.Ea depinde de obiectul de activitate și de importanța respectivei societăți.

În perioada analizată, durata de încasare a creanțelor este de peste 30 de zile, aspect nefavorabil, care prezintă, și prezintă o tendință îngrijorătoare de creștere.

3.5.3. Durata medie de achitare a furnizorilor (DFZ)

DFZ =  *365

DFZ0=   *365=40,4341 (zile)

DFZ1=  *365=55,5156 (zile)

Interpretare: Durata medie de achitare a furnizorilor(DFZ) ne arată numărul mediu de zile necesare pentru achitarea obligațiilor față de furnizori.

În perioada analizată societatea a înregistrat o durată medie de achitare a furnizorilor mai mare de 30 zile atât în anul 2012 cât și în anul 2013.Observăm că în anul 2012, societatea își încasează creanțele în 55 zile și plătește furnizorii în 41 zile. În anul 2013, SC COMAT SA încasează creanțele în aproximativ 121 de zile și plătește furnizorii în 56  zile.

3.5.4. Durata de rotație a activelor totale ( DAT )

DAT= *365

DAT0=  *365=124,8125 (zile)

DAT1=  *365=327,0327 (zile)

Interpretare: Durata medie de rotație a activelor totale ( DAT ),ne arată numărul mediu de zile necesar pentru reînnoirea activelor imobilizate și circulante, adică reflectă gradul de reînnoire a activului total prin cifra de afaceri.

În perioada analizată se constată reducerea vitezei de rotație a activelor totale care este nefavorabil pentru societate.

3.5.5. Durata de rotație a activelor imobilizate (DAI)

DAI = *365 zile

DAI0=*365=38.0038 (zile)

DAI1=*365=108,2108 (zile)

Durata de rotație a activelor imobilizate(DAI) ,ne arată numărul de zile necesare pentru reînnoirea activelor imobilizate pe seama cifrei de afaceri.

Fig.15:Reprezentarea duratei de rotație a activelor imoblizate(DAI)

3.6 Analiza ratelor de rentabilitate economică

Exprimă eficiența utilizării resurselor materiale și financiare în activitatea de exploatare la nivelul societății în perioada analizată.

Nivelul ratelor de rentabilitate este redat în tabelul de mai jos:

Tabelul nr.11-ratele de rentabilitate

Fig.16: Reprezentarea ratelor de rentabilitate economică

Rentabilitatea veniturilor(rv) exprimă eficiența valorificării produselor și serviciilor oferite de unitate. Indicatorul înregistrează o creștere în perioada analizată.

Rentabilitatea costurilor(rc) măsoară eficiența consumului de resurse umane și materiale; înregistrează   scădere în perioada curentă față de perioada anterioară.

Rentabilitatea economică (re) reprezintă remunerarea brută a capitalurilor investite pe termen lung, atât proprii cât și împrumutate. Rentabilitatea economică trebuie să fie la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) și al riscului economic și financiar pe care și l-au asumat acționarii și creditorii unităti;valoarea acestei rate înregistrează o scădere majoră în anul 2013,față de anul 2012.

Rentabilitate financiară măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii. Rata rentabilității financiare trebuie să fie superioară ratei medii a dobânzii. Rata rentabilități financiare are o tendință de scădere determinată de creștere mai agresivă a rezultatului net în comparație cu capitalul propriu.

3.6.1. Rata rentabilității economice brute (REBN)

REBN=  *100

Capitalul investit = active imobilizate brute + NFR + disponibilități bănesti

Capitalul investit0=1.601.694+0+68.409=1.670.103

Capitalul investit1=1.583.044+0+137.228=1.720.272

REBNo =   *100=65,03%

REBN1 =   *100=45,74%

3.6.2. Rata rentabilității financiare( RF )

RF = 

RFo = =5,75%

RF1 ==0,06%

Rata rentabilității financiare măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii.

Renatabilitatea financiară remunerează acționarii,fie prin acordarea de dividente fie prin creșterea rezervelor.

Ea trebuie să fie superioară ratei medii a dobânzii din economie pentru că acțiunile sau părțile  sociale ale societății(emise de societate)să fie atractive pentru potențialii investitori.

Fig.17:Reprezentarea ratei rentabilității financiare

3.7 Analiza ratelor de rentabilitate comercială

3.7.1. Rata marjei comerciale( RMC )

RMC = 

MC0=0

MC1= 0*

RMC0=0

RMC1=0

        Rata marjei comerciale este utilizată îndeosebi de întreprinderile cu activitate comercială, pentru a pune în evidență strategia comercială a acestora.

3.7.2. Rata marjei brute de exploatare ( REBE )

REBE =

EBE0=10.861.008

EBE1=786.969

REBE0 =  70,61%

REBE1 =   14,74%

3.7.3.Rata marjei nete ( RMN )

RMN =

RMN0=  1,33%         

RMN1=0,04%

3.7.4. Rata marjei brute de autofinanțare

RMCAF =

 CAF=profit net+cheltuieli calculate-venituri calculate

CAF0 =4.599.942

CAF1 = 401.685

RMCAF0 =30%

RMCAF1==7,52%

3.7.5. Rata marjei asupra valorii adăugate( RMVA )

RMVA =  

EBE o = 4.767.357

VA o = 11.253.883             

EBE 1 = 786.969

VA 1 = 1.200.392

RMVAo =   =42.3%

RMVA1==60,5%

În perioada analizată,observăm o tendință de scădere a marjei nete,asupra valorii adăugate și o creștere asupra ratei asupra valorii adăugate. Aceasta scădere nefavorabilă societății,reflectă o înrăutățire  a eficienței globale a societății,o diminuare  a surplusului de resurse de care dispune societatea pentru a-și asigura dezvoltarea.

3.8. Analiza riscului de faliment

Riscul de faliment reflectă posibilitatea de apariție a incapacității de onorare a obligațiilor scadente ale societății.

Pentru aprecierea riscului de faliment vom apela la Metoda Altman.

Metoda lui Altman

Tabelul nr.12-metoda Altman

Z = 1,2 X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 + 0,6 X4 + 1 X5

X1 =    

X1 0 =  =0,98

X1 1 =  =1,06

X2 =

Profitul reinvestit = profitul net – dividentele redistribuite

Profitul reinvestit = profitul net (R 29-contul de profit si pierdere)

X2o =  = 0,00003             

X21 =   =0,0004      

X3 = 

X3o = 0,05

X31 = 

X4 = 

X4o = 0 

X41 = 0

X5 =   

X5o =  

X51 =  

Zo = 1.2*0,98+1.4*0,00003+3.3*0,05+0.6*0+2.92=1,17+0,00004+0,16+0+2.92=4,25

Z1 = 1.2*1,06+1.4*0.0004+3.3*0.008+0.6*0+1.10=1,27+0,0005+0,02+0+1,10=2,39

Interpretare:

Dacă  Z < 1,8 starea de faliment este iminentă;

Dacă Z > 3 situația financiară este bună și bancherul poate avea încredere întreprinderea respectivă întrucât este solvabilă;

Dacă 1,8 <  Z  < 3 situația financiară a întreprinderii este dificilă, cu performanțe vizibil diminuate și apropiate stării de faliment, însă este posibilă o relansare a activității dacă se adoptă o strategie financiară corespunzătoare.

          Interpretarea valorilor:Modelului Altman

În perioada curentă,valoarea lui Z se încadrează în a treia situație când Z> 1,8 care relevă faptul că societatea se află într-o situație dificilă, în care prformanțele sunt diminuate și apropiate stării de faliment.Există și posibilitatea relansării activității în cazul adoptării unei strategii financiare corespunzătoare lucru incert însă. Din punct de vedere bancar societatea beneficiază   de  un grad extrem de scăzut de încredere,deoarece nu este solvabilă.

Fig.18: Modelul lui Altman

3.9.Concluzii

3.9.1. Puncte tari

Societatea a încheiat ambele exerciții financiare pe profit. Entitatea în anul 2012 are rata stabilității financiare 67,68% puțin peste valoarea normală 66% iar în următorul an aceasta crește până la 73,48% per total având o siguranță aflându-se în apropierea valorii normale.

Rata autonomiei financiare în cei doi ani este cu mult peste valoarea normală de 50% având în anul 2012 o valoarea de 67,68% iar în 2013 73,48%.

Fondul de rulment este pozitiv și înregistrează o creștere continuă favorabilă pe întreaga perioadă analizată, deoarece capitalul permanent crește într-o masură mai mare decât cresc activele imobilizate, urmare a faptului ca societatea a contractat credite pe termen mediu și lung.

Trezoreria netă este pozitivă în amândoi anii analizați și reprezintă un surplus financiar degajat de activitatea rentabilă a societății(adică o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor),precum și echilibrul financiar al societății pe termen scurt și foarte scurt.

Disponibilitățile bănești prezintă o creștere în perioada analizată ceea ce este un fapt îmbucurător pentru entitate.societatea nu a apelat la împrumuturi care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. Acest fapt ne este arătat de către fondul de rulment propriu.

Rata rentabilității economice brute trebuie să fie superioară ratei inflației pe economie,pentru ca societatea să-și poată menține activul său economic.

În perioada analizată societatea a înregistrat  o valoare a ratei rentabilității economice brute superioară ratei inflației pe economie,ceea ce ne arată că societatea își poate menține activul său economic,lucru valabil pe anul 2012, în anul 2013 înregistrând de asemenea o valoare a REBR peste nivelul inflației,fapt ce dovedește posibilitatea menținerii activului său economic.

3.9.2.Puncte slabe

Scăderea fondului de rulment reflectă scăderea marjei de securitate pe care o are intreprinderea.Datorită fondului de rulment negativ, societatea nu dispune de o marjă de securitate, care ar fi pus-o la adapost de evenimente neprevăzute.

În perioada analizată, durata de încasare a creanțelor este de peste 30 de zile, aspect nefavorabil, care prezintă, și prezintă o tendință îngrijorătoare de creștere. Comparativ cu durata medie de achitare a furnizorilor,în special în anul 2013 ne dăm seama că societatea are motive serioase de îngrijorare,deoarece încasările se fac la o diferență foarte mare de plăți.

3.9.3.Riscuri

În perioada analizată,valoarea lui Z se încadrează în a treia situație când Z> 1,8 care relevă faptul că societatea se află într-o situație dificilă, în care performanțele sunt diminuate și apropiate stării de faliment.Există și posibilitatea relansării activității în cazul adoptării unei strategii financiare corespunzătoare lucru incert însă. Din punct de vedere bancar societatea beneficiază   de  un grad extrem de scăzut de încredere,deoarece nu este solvabilă.