Diagnosticul Financiar AL Companiilor DIN Sectorul Distributiei DE Produse Petroliere DIN Romania

Economie

Diagnosticul Financiar AL Companiilor DIN Sectorul Distributiei DE Produse Petroliere DIN Romania

Byadmin ianuarie 1, 2024

DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL COMPANIILOR DIN SECTORUL DISTRIBUTIEI DE PRODUSE PETROLIERE DIN ROMANIA

CUPRINS

I. Introducere

“Teoria si practica de finante ale intreprinderii sunt mai provocatoare si mai incitante decat oricand inainte. Ultimul deceniu a cunoscut schimbari fundamentale in pietele financiare si in instrumentele acestora. In primii ani ai secolului 21, inca vedem anunturi din presa financiara cu privire la preluari de companii, restructurari financiare, oferte publice initiale, falimente si alti derivati. In plus exista noi recunoasteri de optiuni <reale>,de echitate privata si capital de risc, ipoteci subprime, planuri de salvare, precum si ale marjelor de credit. Asa cum am invatat in recenta criza de credit globala si din prabusirea pietei de capital, pietele financiare ale lumii sunt mai integrate ca niciodata. Atat teoria cat si practica de finante ale intreprinderii au avansat cu o viteza neobisnuita, iar invatatura noastra trebuie sa tina pasul.”(Corporate Finance, 2000, Ross, Stepfhen; Westerfield, Randolph; Jaffe, Jeffrey)

Acest fragment a fost unul dintre principalele motive care au stat la baza alegerii acestei teme si care a starnit dorinta de aprofundare a domeniului finantelor intreprinderii. Astfel, in urma acestei cercetarii, am ajuns sa intalnesc notiunea de diagnostic financiar sau analiza financiara a intreprinderii. Ce este diagnosticul financiar al intreprinderii? Diagnosticul financiar reprezinta un ansamblu de instrumente si metode care permit evaluarea situatiei financiare si a performantelor realizate de o intreprindere.

Cercetarea acestui domeniu are ca scop idenficarea eventualelor situatii de dezechilibre financiare, cat si solutionarea acestora prin adoptarea unor decizii noi si pertinente de gestionare a intreprinderii. Esentiala in aceasta situatie nu este memorarea in sine a metodelor de gestionare a intreprinderii, ci dezvoltarea unui “instinct” financiar.

Consider ca aceasta tema este esentiala pentru toate persoanele care doresc sa aiba un viitor de succes, atat in domeniul financiar, dar mai ales in domeniul antreprenoriatului. Este important sa cunosti punctele tari si punctele slabe ale firmei la care lucrezi sau chiar ale firmei proprii, astfel incat sa stii ce decizii sa adopti pentru a imbunatatii situatia financiara a firmei, cat si pentru a mentine acest echilibru pe termen lung.

Aceasta lucrare este structurata in doua capitole. In primul capitol am evidentiat aspectele teoretice , absolut necesare in realizarea unei analize financiare complexe cu privire la analiza pozitiei financiare si a indicatorilor de profitabilitate, cat si a cash-flow-urilor, a rentabilitatii si riscului firmei. In al doilea capitol al lucrarii este evidentiat un studiu de caz sub forma unei analize financiare comparative intre cei doi “colosi” ai sectorului distributiei de produse petroliere din Romania, studiu realizat cu scopul de a pune in practica aspectele teoretice aprofundate in primul capitol, cat si de a evidentia mai concret relatiile dintre indicatorii utilizati in diagnosticul financiar al unei intreprinderi.

II. STADIUL CUNOASTERII IN DOMENIUL ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Conform legislatiei, intreprinderea reprezinta orice activitate economica desfasurata in mod organizat, permanent si sistematic, autorizata potrivit legilor in vigoare, combinand resurse financiare, forta de munca atrasa, materii prime, mijloace logistice si informatice, pe riscul intreprinzatorului, cu scopul obtinerii de profit, in conditii de concurenta.

Analiza financiara a intreprinderii reprezinta totalitatea instrumentelor si metodelor care permit evaluarea situatiei financiare si a performantelor realizate de intreprindere, cat si strategiile de pastrare a echilibrului financiar pe termen cat mai lung. Dragota compara analiza financiara a intreprinderii cu un fel de “Cenusareasa” a stiintelor economice, lucru interesant, sugerand astfel ca analiza financiara ofera celorlalte stiinte economice o prezentare cat mai solida a situatiei cu care se confrunta intreprinderea. Comparand cu povestea Cenusaresei, Dragota a vrut sa ilustreze faptul ca analiza intreprinderii reprezinta primul si cel mai esential pas pentru realizarea unor studii avansate pe intreprindere.

Vintila(2006) afirma ca scopul acestei analize financiare este de a evidentia punctele tari si punctele slabe ale gestiunii financiare sub forma unei analize SWOT, dar si pe capacitatea companiei de a indeplini obiectivele celor implicati si dornici de buna functionare a firmei. In aceeasi lucrare Vintila sustine ca “analiza financiara este caracterizata ca fiind un instrument managerial prin intermediul caruia stakeholderii pot adopta decizii de mentinere si dezvoltare a intreprinderii, intr-un mediu concurential”. Dragota si colectivul impresioneaza spunand ca “ un aspect fundamental, care modifica de multe ori concluziile analizei financiare, il constituie nu numai capacitatea profesionala, ci si volumul de date disponibile la care analistul financiar are acces, precum si timpul avut la dispozitie”. Astfel acestia subliniaza faptul ca in analiza financiara a unei intreprinderi se pot face erori colosale, care pot conduce chiar la faliment, fara a gresi ceva anume, ci doar pentru ca informatiile sau timpul sunt insuficiente.

Analiza intreprinderii este structurata in 2 componente: diagnosticul financiar si diagnosticul global al intreprinderii care cuprinde: diagnostic juridic, diagnostic comercial, diagnostic tehnic, diagnostic de mediu, diagnosticul resurselor umane. Dragota si colectivul (2012) afirma ca acest concept de elaborare a unui diagnostic global al intreprinderii combinat cu cel financiar ilustreaza si aspectele lipsite de particularitati financiare pe care le intampina un manager financiar. Acestei teorii se alatura si Brezeanu (2006), sugerand faptul ca diagnosticul global al intreprinderii accentueaza prin intermediul unei analize SWOT, punctele tari, punctele slabe, oportunitatile si amenintarile companiei.

In vederea realizarii diagnosticului financiar se utilizeaza situatiile financiare alea intreprinderilor care cuprind bilantul consolidate], respectiv contul de profit si pierdere consolidat, cat si alte detalii referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementarilor contabile aplicabile. Scopul situatiilor financiare anule consolidate utilizate in analiza financiara este de a genera o viziune cat mai reala a performantelor financiare a intreprinderii si a pozitiei acesteia.

Dragota si colectivul (2003) afirma ca bilantul, cu toate prelucrarile la care este supus, nu poate oferi permanent o perspectiva fidela a starii de echilibru sau dezechilibru. Dat fiind faptul ca acestia considera ca si cauza a acestei problem faptul ca datele sunt exprimate in unitati monetare, ei propun ca solutie prezentarea elementelor de active sub forma procentelor. Analiza bilantului financiar are ca obiectiv identificarea starii de echibru la nivelul intreprinderii prin sublinierea raportului dintre activele si pasivele pe termen lung si scurt Dragota (2003).

Legislatia din Romania pune la dispozitie numerosi indicatori de mare utilitate prin care se pot identifica o serie de corelatii la nivelul intreprinderii si cu ajutorul carora putem adopta decizii si strategii pentru imbunatatirea si mentinerea echilibrului financiar pe termen scurt si lung. Pentru a descrie acesti indicatori am hotarat sa-i clasific in 3 categorii pe care ii voi prezenta in capitolele ce urmeaza: indicatori de lichiditate, indicatori de solvabilitate si indicatori de rentabilitate.

2.1 Lichiditatea intreprinderii

In analiza financiara, se tine cont de gradul de lichiditate al elementelor de activ (capacitatea activelor de a fi transformate in bani- cu cat este mai lichid activul, cu atat se transforma mai usor in bani) si de gradul de exigibilitate al elementelor de pasiv (capacitatea elementelor de pasiv de a fi transformate in lichiditati).

Ross, Westerfield si Jaffe (Corporate Finance) apreciau ca, cu cat activele firmei sunt mai lichide, cu atat este mai putin probabil ca intreprinderea sa experimenteze probleme referitoare la obligatiile pe termen scurt, astfel acestia considera ca probabilitatea ca firma sa evite dezechilibrele financiare este direct proportionala cu lichiditatea companiei. Ross afirma totodata, ca pastrarea activelor in forma lichida nu genereaza un castig la fel de mare ca cel al activelor fixe, de exemplu, banii cash nu genereaza niciun castig. De aceeasi parere sunt si Y. Bernard si J.C. Colli (1994) sustinand ca “lichiditatea reprezinta capacitatea de a onora rapid angajamentele financiare”.

Astfel, pentru a aprecia lichiditatea activelor intreprinderii, in literatura de specialitate sunt studiate 3 tipuri de rate de lichiditate care ocupa un loc important in analiza financiara a unei intreprinderi, cum ar fi: lichiditatea curenta, lichiditatea imediata si lichiditatea la vedere, definite conform legii

Lichiditatea curenta (Lc), denumita si lichiditate generala a intreprinderii, se poate calcula ca raport intre activele circulante (curente) si datoriile curente:

Lc =

Dragota si colectivul (2003) afirma ca un nivel supraunitar al indicatorului semnaleaza posibilitatea ca firma sa fie capabila de a-si rambursa datoriile pe termen scurt, insa pentru a se asigura o certitudine cu privire la aceasta posibilitate, ei propun ca acest indicator sa inregistreze valori mai ridicate situate in intervalul (2-2.5), fapt sustinut si de G. Vintila (2006) in lucrarea sa. Ross si colectivul explica in lucrarea lor ca pentru un furnizor, cu cat este mai mare rata de lichiditate curenta, cu atat este mai bine, insa pentru firma, o rata mult mai mare sugereaza ca intreprinderea are o lichiditate buna dar totodata indica o utilizare ineficienta a banilor sau a altor active pe termen scurt. Astfel acestia propun ca o rata supraunitara este suficienta, fapt aprobat si de I. Stancu (2007) in lucrarea sa, explicand ca aceasta rata supraunitara demonstreaza si existent unui fond de rulment. P. Brezeanu (2006) si Batrancea (2005) sustin ca o rata de lichiditate in jurul valorii 2 este recomandata pentru ca o intreprindere sa fie performanta.

Lichiditatea imediata (Li) este un indicator utilizat pentru a identifica rapid starea de lichiditate la nivelul unei intreprinderi si este definita ca fiind raport dintre suma creantelor si activelor de trezorerie, si datoriile curente:

Li =

In viziunea lui Dragota (2003), acesta considera stocurile ca si active circulante cu o lichiditate mai redusa si incerta, eliminandu-le astfel din formula de calcul, si asigurandu-se ca intreprinderea poate face fata datoriilor pe termen scurt cu ajutorul activelor usor transformabile in lichiditati. Acesta recomanda ca valoarea indicatorului sa fie la nivelul de 0.8, iar G.Vintila (2006) considera ca valoarea optima a indicatorului se situeaza in intervalul (0.8 – 1), definind rata lichiditatii imediate ca fiind “capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile pe termen scurt din creante si disponibilitati, eliminand stocurile din calcul, acestea putand fi considerate elemente greu vandabile”. Acest indicator il regasim si in lucrarea lui Ross, Westerfield si Jaffe (2000) sub denumirea de “test acid” in care acestia considera ca aceasta rata este solida in analiza lichiditatii intreprinderii in conditiile in care calitatea stocurilor nu este luata in considerare si totodata sustin ca o cantitate mare de stocuri pot deveni o problema pe termen scurt.

Lichiditatea la vedere (Lv) este un indicator utilizat pentru a avea o imagine mai pertinenta asupra riscurilor de neplata si este definit ca raport intre activele de trezorerie si datoriile curente:

Lv =

Aceasta mai este denumita de autori straini precum Ross, Westerfield (2000) sau Friedlob, Schleifer (2003), “lichiditate cash”. Dragota si colectivul (2003) subliniaza ca tinand cont de faptul ca datoriile current nu au o scadenta imediata, desi ta, desi sunt datorii pe termen scurt, se poate considera ca nivel recomandat valoarea de 0.2, iar un nivel inferior valorii recomandate prezinta un risc ridicat asupra posibilitatii de acoperire a datoriile pe termen scurt.

2.2 Solvabilitatea intreprinderii

La polul opus, pentru a analiza daca intreprinderea este solvabila, sau mai exact daca aceasta are capacitatea de a-si acoperii obligatiile pe termen lung, este utilizata rata solvabilitatii generale (Rs). Dragota (2003) afirma ca rata solvabilitatii generale este un indicator care “cuantifica riscul de incapacitate de plata a datoriilor “ si se poate calcula ca raport intre activele totale si datoriile curente. G. Vintila (2006) confirma opinia lui Dragota spunand ca o companie este considerata eficienta daca acest indicator este supraunitar si ca este de preferat ca acesta sa fie exprimat in valori de piata.

Rs =

Un alt indicator care analizeaza capacitatea de acoperire a obligatiilor pe termen lung este rata datoriilor (Rd) care se calculeaza ca raport intre nivelul total al datoriilor si nivelul activelor totale:

Rd =

Dragota si colectivul (2003) sustin ca indicatorul trebuie sa fie la un nivel de sub 50% pentru ca o intreprindere sa fie apreciata ca sigura. Erich Helfert (2006) considera ca rata datoriilor trebuie sa se situeze la nivelul optim de 54.7% pentru a nu prezenta un risc pentru companie. Ross, Westerfield si Jaffe (2000) apreciau ca pentru a calcula rata datoriilor se pot utiliza 3 formule de calcul diferite, care pana la urma conduc la acelasi rezultat.

Un indicator de mare importanta care descrie echilibrul pe termen lung la nivel de companie este fondul de rulment permanent (FRP), care este descris prin relatie:

FRP = Capital propriu total + Imprumuturi si datorii financiare pe termen mediu si lung – Total active imobilizate

Din punct de vedere al acestui indicator, o companie pentru a putea fi considerata performanta, trebuie sa inregistreze valori pozitive ale fondului de rulment permanent deoarece acest lucru atesta o stare de echilibru financiar pe termen lung, adica capitalurile cu exigibilitate mai mare de 1 an asigura acoperirea necesarului de finantat al imobilizarilor. Desi valoarea pozitiva a indicatorului poate fi considerata un fond de rezerva din care se pot acoperi deficitele dintre alocari si resurse, aceasta valoare pozitiva nu trebuie sa fie exagerat de mare, deoarece costurile capitalurilor pe termen lung sunt superioare celor pe termen scurt (Dragota(2003)). Similar, un fond de rulment negativ, subliniaza incapacitatea intreprinderii de a asigura un surplus de resurse financiare pe termen lung care sa poata “umple golul” de finantare pe termen scurt.

Utilizand resursele proprii ale intreprinderii, pentru a se identifica starea de echilibru pe termen lung se foloseste indicatorul fond de rulment propriu (FRpropriu) care este calculat ca diferenta intre capitalurile proprii totale si activele imobilizate. Dragota si colectivul (2003) afirma ca “existenta unui fond de rulment propriu pozitiv certifica faptul ca firma se afla intr-o stare de echilibru financiar pe termen lung realizat pe baza capitalurilor proprii”. G. Vintila (2006) completeaza spunand ca un fond de rulment propriu negativ poate fi descries ca un semnal de alarma pe viitor, dar totusi nu trebuie considerat ca fiind o situatie nefavorabila, mai ales pe termen scurt. Acest autor adauga ca un fond de rulment propriu negativ poarta denumirea de fond de rulment imprumutat si reprezinta gradul de indatorare pe termen lung.

FRpropriu = Capital propriu total – Total Active imobilizate

Un indicator care certifica intreprinderea capabila sa acopere din fondul de rulment permanent deficitul de resurse este necesarul de fond de rulment (NFR) si se calculeaza astfel:

NFR = Stocuri + Creante + Active de regularizare – Datorii curente – Pasive de regularizare

Dragota si colectivul (2012) afirma ca necesarul de fond de rulment nu este un indicator cu un grad mare de interes in analiza financiara, insa acesta contribuie alaturi de fondul de rulment, la identificarea trezorerie nete.

Trezoreria neta (TN) se calculeaza ca diferenta intre activele de trezorerie si pasivele de trezorerie astfel:

TN = Active de trezorerie – Pasive de trezorerie

Acest indicator este considerat de numerosi autori unul dintre cei mai solizi indicatori in analiza financiara a unei intreprinderi. I. Stancu (2008) afirma in lucrarea sa ca “trezoreria neta constituie cel mai concludent indicator pentru determinarea unei activitati echilibrate si eficiente”, fapt aprobat de G. Vintila si V. Dragota in lucrarile lor precedente. Dragota si colectivul (2003) afirma ca atata timp cat acest indicator este pozitiv rezulta o stare de echilibru financiar la nivelul companiei, insa insist a pe aspectul ca acest indicator nu trebuie sa fie exagerat de mare, deoarece acest lucru denota o incapacitate de valorificare a capitalurilor disponibile de catre intreprindere. In literatura de specialitate s-a demonstrat ca trezoreria neta se poate calcula si ca diferenta intre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment.

In conceptia anglo-saxona se utilizeaza un indicator aproximativ echivalent cu necesarul de fond de rulment numit capital de lucru net care se calculeaza ca diferenta intre activele curente si pasivele pe termen scurt.

Alaturi de acesti indicatori putem include si situatia neta (SN) care se calculeaza ca diferenta intre activele totale si datoriile totale ale intreprinderii:

SN = Active totale – Datorii totale = Capital propriu

Ross, Westerfield si Jaffe (2000) sustin in lucrarea lor “Corporate Finance” ca o valoare pozitiva a acestui indicator demonstreaza solvabilitatea intreprinderii.

2.3 Performanta intreprinderii

Performanta unei intreprinderi poate fi analizata cu ajutorul situatiilor financiare (Cont de Profit si Pierdere) si reprezinta capacitatea unei firme de a fi rentabila, lichida si solvabila in acelasi timp, subliniand contrastul intre rezultatele obtinute de firma si obiectivele acesteia.

Analiza si interpretarea indicatorilor de performanta se calculeaza pe baza contului de profit si pierdere si pot fi descrisi prin doua viziuni: Optica Anglo-Saxona si Optica Franceza.

Indicatori in optica Anglo-Saxona:

In varianta anglo-saxona, performanta unei intreprinderi este descrisa cu ajutorul a 5 indicatori si se poate calcula cu ajutorul marjelor de acumulare:

Cifra de afaceri (CA) – Cheltuieli variabile de exploatare (CV) = Marja asupra cheltuielilor variabile (MCV)

MCV – Cheltuieli fixe = EBITDA (Earning Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization)

EBITDA – Amortizari si provizioane pentru deprecierea imobilizarilor corporale si necorporale = EBIT (Earning Before Interest and Taxes)

EBIT – Dobanzi = EBT (Earning Before Taxes)

EBT – Impozit pe profit = PN (Profit Net)

Indicatori in optica Continentala (Franceza):

La polul opus, in viziunea franceza, performanta unei intreprinderi este evidentiata cu ajutorul a 7 indicatori principali si se poate calcula cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune:

Venituri din vanzarea marfurilor – Cheltuieli cu marfurile = Marja comerciala (MC)

Productia vanduta+ Productia stocata + Productia imobilizata = Productia Exercitiului (PE)

MC + PE – Consumul de la terti = Valoare adaugata (VA)

VA + Subventii de exploatare – Impozite, taxe si varsaminte asimilate – Cheltuieli cu personalul = Excedent brut din exploatare (EBE)

EBE – Amortizari si provizioane din exploatare + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare = Rezultatul exploatarii (RE)

RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare = Rezultat curent (RC)

RC + Venituri extraordinare – Cheltuieli exceptionale – Impozit pe profit = Profit net (PN)

Dragota si colectivul (2003) afirma ca “analiza performantelor intreprinderii cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune ofera indicia cu privire la modul in care este create si, respective, transferata valoarea in cadrul firmei”, concluzionand ca in acest fel se pot observa “golurile” de management si de strategie ale intreprinderii.

Capacitatea de autofinantare (CAF) este un indicator utilizat alaturi de soldurile intermediare de gestiune (SIG) care identifica capacitatea intreprinderii de a-si dezvolta activitatea prin intermediul surselor financiare proprii. Pentru a determina acest indicator, se pot utiliza doua metode: metoda substractiva (a scaderii) si metoda aditiva.

Metoda substractiva utilizeaza ca principiu de calcul, spune Dragota (2003), “toate incasarile si platile potentiale imiplicate de veniturile si cheltuielile realizate de intreprindere, exceptand cele extraordinare provenind din cedarea activelor firmei sau din subventii primite pentru investitii”.

Astfel, aceasta relatie de calcul transpusa prin cascada soldurilor intermediare de gestiune devine:

CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare + Venituri financiare – Cheltuieli financiare + Venituri exceptionale – Cheltuieli exceptionale – Impozit pe profit

Metoda aditiva genereaza acelasi rezultat, insa perspectiva difera in cazul acestei tehnici definind capacitatea de autofinantare ca fiind suma dintre profitul net si cheltuielile calculate din exercitiul financiar, din care se scad veniturile calculate pentru acelasi an.

CAF = Profit net – Venituri calculate + Cheltuieli calculate

Dragota (2003) aprecia ca acest indicator calculate prin oricare dintre metode evidentiaza resursele potentiale de finantare obtinute de companie din activitatea sa, o parte dintre ele putand fi utilizate in finantarea activitatii viitoare.

Totodata, autorul afirma ca un indicator care indica marimea acestor resurse este autofinantarea, definit ca fiind profitul ce poate fi reinvestit, mai exact, resursele de finantare ramase la nivelul intreprinderii.

Autofinantarea = CAF – Dividende – Cota managerului – Participarea salariatiilor la profit

In concluzie, acesti indicatori, atat in varianta anglo-saxona, cat si in varianta franceza sunt de mare importanta in analiza performantelor unei intreprinderi si cu ajutorul carora putem prognoza evolutiile viitoare ale activitatii companiei.

2.4 Rentabilitatea intreprinderii

I. Stancu (2002) afirma in lucrarea sa ca rentabilitatea capitalurilor unei intreprinderi se evidentiaza cu ajutorul a doua categorii de rate de eficienta, una generala si doua care o alcatuiesc pe cea din urma, cu ajutorul carora putem strange informatii solide si suficiente pentru determinarea diagnosticului rentabilitatii intreprinderii:

Rate de rentabilitate economica (descrie profitabilitatea activului economic)

Rate de rentabilitate financiara (analizeaza profitabilitatea capitalurilor proprii investite) si rate de dobanda (profitabilitatea capitalurilor imprumutate)

Dragota si colectivul (2003) sustin ca analiza rentabilitatii unei companii reprezinta aspectul cel mai important in cadrul analizelor financiare ale unei intreprinderi, si adauga spunand ca acest concept de rentabilitate denota eficienta unei activitati in urma utilizarii capitalurilor proprii. P. Vernimmen comenta in lucrarea sa ca “Nu putem vorbi de rentabilitate decat prin compararea capitalurilor investite cu rezultatul utilizarii acestora…Este un abuz de limbaj sa vorbesti de rentabilitate comerciala, raportand un rezultat la cifra de afaceri”.

Stancu (2002) completa spunand ca starea financiara a intreprinderii va fi considerata buna, daca, in urma analizei financiare, exista o “rentabilitate acoperitoare pentru riscurile pe care investitorii si le-au asumat prin alocarea capitalurilor lor in activele intreprinderii”.

Ratele de rentabilitate a capitalurilor se calculeaza pe baza datelor din situatiile financiare anuale (cont de profit si pierdere, bilant)nimsoctunoiesatsan, prin raportarea rezultatelor obtinute la sfarsitul exercitiului financiar, la capitalurile investite de actionari sau creditori.

Rata rentabilitatii economice

Rata rentabilitatii economice (ROA) este un indicator care masoara eficienta utilizarii capitalurilor investite in activul intreprinderii si exprima “capacitatea activului economic efectiv investit, de a genera un profit global, net de impozit, prin care sa asigure autofinantarea cresterii nete a intreprinderii si remunerarea investitorilor de capital”.(I. Stancu, 2002). Acest autor sustine ca ROA este o rentabilitate intrinseca, care nu tine cont de metoda de procurare a capitalurilor, considerand-o astfel independenta de strategia de finantare promovata de companie.

ROA = Rec = =

Stancu afirma ca o valoare a acestui indicator mai mare decat costul capitalului indica o eficienta ridicata a intreprinderii analizate (Rec > k), rezulta ca intreprinderea este rentabila.

Rata de rentabilitate financiara (ROE) este considerat cel mai relevant indicator al unei intreprinderii, in functie de care stakeholderii sau shareholderii adopta decizii de investire sau de retragere dintr-o companie. Stancu (2002) considera ROE ca o rata care cuantifica rentabilitatea capitalurilor proprii ale unei intreprinderi, mai exact resursele financiare pe care stakeholderii le-au plasat prin investitia lor in cumpararea actiunilor companiei.

ROE = Rfin =

Dragota si colectivul (2003) afirmau ca cea mai mare parte a analizelor financiare tind spre aceasta rentabilitate cu scopul de a descoperi modalitati de imbunatatire a nivelul ratei, si ca majoritatea persoanelor specializate si nespecializate utilizeaza temenul general de rentabilitate financiara atunci cand acestia fac referire rata de rentabilitate financiara, considerand-o astfel, mai presus de ceilalti indicatori.

Stancu (2002) sustine ca acest indicator trebuie sa fie mai mare decat costul capitalurilor proprii si ca numai in acest fel actiunile companiei vor fi mai atractive si cu un curs bursier ridicat menit sa sporeasca averea actionarilor. Dragota (2002) adauga faptul ca modalitatea de calcul a acestui indicator este prea simpla in raport cu relevanta si indispensabilitatea pe care o are in adoptarea deciziilor si stragiilor financiare.

Rata de dobanda este un indicator analizeaza profitabilitatea capitalurilor imprumutate sau, altfel spus este o rata de rentabilitate a capitalurilor investite de creditori care se calculeaza ca raport intre cheltuielile privind dobanzile si datoriile financiare.

Dragota si colectivul (2003) afirmau ca aceste cheltuieli cu dobanzile implica si o reducere a impozitului platit de companie, modificand astfel modul de calcul al acestui indicator luand in considerare si economia de impozit obtinuta de intreprindere.

Rdob = =

Pentru a putea calcula nivelul acceptabil al rentabilitatii economice care determina remunerarea dorita de investitori, se poate utiliza urmatoarea formula care combina cele 3 tipuri de rentabilitati:

ROA =

Pentru a putea evidentia o legatura intre aceste 3 tipuri de rate de rentabilitate se poate analiza efectul de levier la nivelul intreprinderii care este calculat astfel:

Analizand aceasta formula, in literatura de specialitate raportul dintre datoriile financiare si capitalurile proprii poarta denumirea de levier, iar produsul levierului cu diferenta dintre rata de rentabilitate economica si rata dobanzii se numeste efect de levier. Astfel, formula poate fi scrisa in inca 2 moduri:

Dragota si colectivul (2003) sustin ca nivelul efectului de levier influenteaza in mod direct nivelul rentabilitatii financiare, adica un efect de levier pozitiv genereaza o ROE > ROA, iar un efect de levier negativ genereaza o ROE < ROA.

Analizand din nou aceasta formula putem observa ca daca ROA > Rdob , ROE creste, iar in cazul contrar ROE scade. Aceasta idee scoate in evidenta aspectul cel mai important de care are nevoie un analist financiar, si anume daca intreprinderea atrage resurse de la creditorii sai la o rata de dobanda mai mica decat nivelul ratei rentabilitatii economice a firmei, atunci compania va avea un castig egal cu diferenta celor 2 rate inmultit cu levierul intreprinderii, crescand astfel rentabilitatea actionarilor. Totodata putem spune ca o investitie realizata cu ajutorul unui credit bancar nu este fezabila din start daca nivelul ratei de dobanda este mai mare decat cel al rentabilitatii economice.

In opinia mea, rentabilitatea intreprinderii este cel mai important aspect care trebuie luat in calcul pentru a asigura o buna desfasurare a activitatii unei intreprinderi si cu ajutorul carora managerii pot adopta decizii si strategii care sa asigure echilibrul financiar pe termen scurt si lung la nivelul intreprinderii, si totodata pentru a atinge obiectivul suprem al conducerii,si anume, maximizarea averii actionarilor.

III. Metodologia si baza de date

Pentru a realiza diagnosticul financiar al companiilor din sectorul distributiei de produse petroliere din Romania, am decis sa analizez comparativ situatiile financiare a celor doi “colosi” ai industriei petroliere din Romania, si anume Rompetrol Well Services si Petrom.SA, deoarece am considerat ca aceste companii sunt cele mai representative in momentul actual pentru descriere pietei distributie de produse petroliere.

In vederea realizarii prezentei lucrari de licenta, s-au utilizat situatiile financiare ale celor doua companii mentionate mai sus, aceste date fiind evidentate in bilanturile contabile si conturile de profit si pierdere din ultimii 6 ani, mai exact in perioada 2009-2014.

Inainte de realizarea efectiva a diagnosticului financiar, am decis sa efectuez descriere pe scurt a celorlalte diagnostice complementare celui financiar pentru a putea oferi o viziune destul de clara asupra situatiei celor doua companii, cu scopul de a realiza o analiza financiara cat mai solida bazata pe contextul actual al industriei petroliere din Romania.

In cadrul studiului de caz, am abordat indicatorii specifici echilibrului financiar pe termen scurt si lung pe care i-am descris in capitolele anterioare: fond de rulment, necesar de fond de rulment, trezoreria neta etc la care am adaugat indicatorii de lichiditate (cele 3 rate) si solvabilitate a celor 2 companii, iar pentru a va putea face o imagine mai clara asupra situatiei lor, am incercat sa precizez valorile optime de incadrare si eventuale imbunatatiri pe care le-as aduce, daca este cazul.

Acest studiu este structurat in 6 capitole in care am analizat lichiditatea, solvabilitatea, performanta si rentabilitatea celor 2 intreprinderi prin intermediul indicatorilor cunoscuti, dar si prin intermediul altor indicatori in afara de cei mentionati in partea teoretica a lucrarii.

Interpretarile se bazeaza pe indicatorii calculate in termeni nominali, iar in cazul inflatarii, daca exista diferenta considerabila, se vor calcula si indicatorii in termeni reali.

In scopul analizei activitatii firmei, s-a realizat bilantul sub forma ratelor de rotatii. Prin intermediul acestui bilant, se pot identifica cu usurinta aspecte legate de durata de incasare a creantelor, durata de plata a furnizorilor, intervalul de timp in care stocurile devin disponibilitati banesti.

Soldurile intermediare de gestiune sunt prezentate atat prin intermediul conceptiei franceze (conceptia continental) in cascada, cat si prin intermediul viziunii anglo-saxone, pe baza datelor din contul de profit si pierdere al intreprinderilor.

In capitolul cinci sunt prezentate ratele de rentabilitate economica si financiara pentru a concluziona cu privire la performanta intreprinderilor din acest sector, utilizand date din bilantul financiar si contul de profit si pierdere. In cele din urma, in capitolul sase este prezentat riscul de faliment, prin modelul lui Altamn si Anghel, fiind realizat pe economia americana si romaneasca.

V. STUDIU DE CAZ PRIVIND DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL COMPANIILOR DIN SECTORUL DISTRIBUTIEI DE PRODUSE PETROLIERE DIN ROMANIA

-Analiza comparativa Petrom vs Rompetrol-

5.1 Analiza pozitiei financiare

Cu ajutorul analizei aprofundate a situtiilor financiare, se pot compara performantele unei intreprinderi cu cele ale concurentei existente in sectorul de piata. Aceasta analiza comparativa permite evidentierea anumitor deficiente la nivelul intreprinderii si solutionarea prin utilizarea unor metode de prevenire si combatere a situatiilor neplacute, cat si imbunatatirea performantei. Am ales o analiza comparativa intre doua intreprinderi din acelasi sector, si cu acelasi obiect de activitate, pentru evitarea subiectivismului si incurajarea unei analize cat mai obiective.

5.1.1 Analiza structurii activului si pasivului bilantier

Avantajul calcului indicatorilor de structura este ca se pot compara cu ajutorul lor intreprinderi de dimensiuni diferite, fara ca performanta sa fie influentata de dimensiunea firmei. Totodata sunt utile pentru a analiza trendul unor companii de-a lungul timpului, comparandu-le cu perioadele prin care trec acestea (criza economica).

Bilantul contabil este documentul care ofera informatii vitale despre situatia financiara a companiei. In cazul companiei Petrom se observa ponderea foarte mare a activelor imobilizate, mai exact a imobilizarilor corporale, in total active, care ar putea fi privita ca fiind negativa, si care sugereaza un dezechilibru financiar, insa analizand imobilizarile corporale, putem observa ca cea mai mare parte este reprezentata de terenuri si constructii. Acest lucru subliniaza faptul ca Petrom nu-si desfasoara activitatea in spatii inchiriate, ci in spatii proprii, fiind ferita astfel de riscul de intrerupere a activitatii datorita pierderii punctului de comercializare.

In cazul companiei Rompetrol este vizibil un oarecare echilibru la nivelul activului, insa este evident ca o pondere mare acestuia este reprezentat de creante, ceea ce inseamna ca firma are de recuperat disponibilitati.

Totodata putem observa nivelul scazut al datoriilor pe termen lung, fapt ce sugereaza ca intreprinderea se bazeaza mai mult pe resursele proprii, decat pe capital imprumutat. Datoriile pe termen scurt sunt la un nivel mediu, mai ales ca pot fi acoperite cu usurinta din activele circulante. Aceasta situatie este similara si in cazul companiei Petrom, in care datoriile pe termen scurt pot fi acoperite cu usurinta din activele circulante, pe toata perioada celor 5 ani, fapt ce demonstreaza ca la ambele intreprinderi se incearca mentinerea unui echilibru pe termen scurt. Datoriile pe termen lung se pastreaza la un nivel acceptabil, avand un trend de scadere in cei 5 ani analizati. Este de remarcat nivelul mare de provizioane constituite de catre Petrom, ceea ce sugereaza ca firma se protejeaza impotriva tuturor riscurilor la care este supusa.

5.1.2 Analiza bilantului financiar

Bilantul finaniar este alcatuit din 2 parti, care combina elemente de active cu elemente de pasiv, acestea aflandu-se intr-o stransa legatura care evidentiaza echilibrul finaniar atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. In aceasta situatie se respecta regula “de aur”, ca nevoile permanente trebuiesc acoperite din resurse permanente, iar nevoile temporare trebuiesc acoperite din resursele temporare. Cand intreprinderea dispune de resurse permanente mai mari decat nevoile permanente, atunci putem spune ca exista un fond de rulment pozitiv care indica o stare de echilibru pe termen lung la nivelul intreprinderii.

5.1.2.1 Tabel de valori al fondului de rulment permanent

Se poate observa ca in cazul companiei Rompetrol nivelul fondului de rulment permanent este pozitiv pe toata perioada analizata ceea ce demonstreaza un echilibru financiar pe termen lung. In cazul Petrom, pe toata perioada celor 5 ani, fondul de rulment permanent inregistreaza valori negative, ceea ce inseamna ca nevoile sunt mai mari decat resursele financiare. Nu se poate considera o stare de dezechilibru, deoarece dupa cum am mentionat mai devreme, detine foarte multe spatii proprii, fara a platii chirii. O alternativa de imbunatatire a indicatorului ar fi cresterea nivelul capitalului imprumutat pe termen lung.

Totodata Petrom poate imbunatatii acest indicator prin vanzarea unor active corporale(terenuri sau cladiri) in care nu mai sunt desfasurate activitati comerciale sau de productie.

Un alt indicator important, similar cu fondul de rulment permanent, dar care exlude capitalul imprumutat este fondul de rulment propriu. Acest indicator evidentiiaza capacitatea companiei a acoperi nevoile numai din resurse proprii.

5.1.2.2 Tabel de valori al fondului de rulment propriu

In perioada analizata 2010-2014, putem observa ca la nivelul companiei Rompetrol, starea de echilibru pe termen lung este generata mai ales de resursele proprii, iar in cazul intreprinderii Petrom, valoarea negativa este mai mare cu un trend descrescator. Desi nu se resimte o anumita stare de dezechilibru, pentru a imbunatatii acest indicator, actionarii pot majora capitalul social, sau pot vinde o parte din activele imobilizate.

Un motiv plauzibil a valorii negative in cazul Petrom-ului este faptul ca firma detine un numar mare de utilaje/autovehicule necesare distribuirii produselor petroliere, deci acest fond de rulment negativ este datorat industriei in care isi desfasoara activitatea firma Petrom.

Un indicator care certifica intreprinderea ca fiind capabila sa-si acopere din fondul de rulment permanent deficitul de resurse este necesarul de fond de rulment.

5.1.2.3 Tabel cu valori ale necesarul de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment este un indicator care evidentiaza starea de echilibru pe termen scurt. In cazul intreprinderii Rompetrol, indicatorul inregistreaza valori pozitive pe toata perioada studiata, ceea ce semnifica faptul ca datoriile curente pot fi acoperite din cantitatea de stocuri si creante disponibile la nivelul intreprinderii. In cazul Petrom, in 2010 si 2011 valorile sunt negative ceea ce implica o stare de dezechilibru pe termen scurt, insa cu tendinta de imbunatatire, in urmatorii 3 ani inregistrand valori pozitive si crescatoare.

Acest indicator, impreuna cu fondul de rulment permanent contribuie la identificarea unui alt indicator important, si anume trezoreria neta.

5.1.2.4 Tabel cu valori ale trezorerie nete

In perioada 2010-2014, Rompetrol intregistreaza valori pozitive ale trezorerie nete cu un trend crescator, ceea ce demonstreaza un echilibru financiar pe termen scurt si o gestiune economica adecvata, iar in cazul Petrom, situatia este asemanatoare, deoarece in toata perioada analizata, 2010-2014, intreprinderea a inregistrat valori pozitive, insa cu un trend neregul

Acest lucru demonstreaza un echilibru financiar pe termen scurt, evidentiind faptul ca in orice moment, Petrom si Rompetrol nu ar putea intra in incapacitate de plata a creditelor bancare cu scadenta imediata.

Astfel pastrarea echilibrului pe termen scurt presupune existenta lichiditatilor/disponibilitatilor la nivelul intreprinderii, lichiditatea intreprinderii fiind o forma de testare a gradului de protective impotriva riscului de credit. Astfel, un nivel ridicat al lichiditatii firmei genereaza o oarecare siguranta, insa nivelul acesteia nu trebuie sa fie foarte ridicat, deoarece sugereaza o ineficienta a utilizarii capitalurilor la nivel de intreprindere, generand un blocaj in activele circulante.

Analiza indicatorilor de lichiditate

5.1.2.5. Tabel cu valori ale ratei lichiditatii generale

Majoritatea autorilor sustin ca o rata a lichiditatii generale supraunitara este suficienta, insa pentru a garanta ca firma este capabila sa-si acopere datoriile pe termen scurt, acestia sustin ca un coefficient in jurul cifrei 2 este de ajuns.

In urma analizei ratei de lichiditate curenta, Petrom se apropie de acest nivel optim, mai ales ca in toata perioada analizata a inregistrat un coeficient supraunitar, fapt ce atesta ca intreprinderea este capabila de a-si acoperii datoriile pe termen scurt din activele circulante.

Insa in cazul companiei Rompetrol, acest indicator este cu mult peste nivelul optim, inregistrand o medie a celor 5 ani de 7.45, evidentiind doua lucruri: firma este “foarte” capabila sa-si acopere datoriile pe termen scurt, insa totodata demonstreaza ineficienta utilizarii activelor pe termen scurt.

Un alt indicator de lichiditate relevant este lichiditatea imediata, denumita si “testul acid”, care analizeaza lichiditatea intreprinderii excluzand stocurile, deoarece sunt considerate “greu vandabile”

5.1.2.6 Tabel cu valori ale “testului acid”

Autorii de specialitate considera ca stocurile au o lichiditate mai redusa si incerta, motiv pentru care acestea sunt excluse, si totodata acestia sustin ca valoarea optima a acestui indicator se situeaza in intervalul (0,8-1). In intervalul 2010-2014, Petrom se apropie de acest nivel optim, ceea ce confirma faptul ca intreprinderea este capabila sa-si onoreze obligatiile pe termen scurt cu ajutorul activele usor transformabile in lichiditati.

Situatia companiei Rompetrol, este similara, nivelul acestui indicator sugerand o ineficienta a utilizarii celoralalte active circulante in afara stocurilor. Analizand si bilantul, putem afirma ca ineficienta de utilizare a resurselor nu se produce la nivel de stocuri, ci la nivel de creante si de disponibilitati banesti, motiv pentru care valorile lichiditatii generale nu este foarte diferita de cea a lichiditatii imediate.

Ultimul indicator de lichiditate este rata lichiditatii la vedere, denumit de autori internationali cunoscuti ca si “lichiditatea cash”. Valoarea de referinta considerate optima de numerosi autori este de 0.2, iar orice valoare sub acest nivel reprezinta un risc ridicat cu privire la capacitatea de acoperire a datoriilor pe termen scurt.

5.1.2.7 Tabel cu valori ale ratei de lichiditate la vedere

In perioada analizata 2010-2014, putem observa ca valorile inregistrate de Petrom ale acestui indicator sunt in jurul valorii de referinta considerata optima, ceea ce sugereaza ca firma este capabila sa-si acopere datoriile pe termen scurt din disponibilitatile banesti ale intreprinderii. In cazul companiei Rompetrol, situatia este la fel de nefavorabila din punct de vedere al eficientei utilizarii resurselor pe termen scurt, pe toata perioada analizata.

Un indicator care evidentiaza capacitatea de acoperire a obligatiilor pe termen lung este rata solvabilitatii generale.

5.1.2.8 Tabel cu valori ale ratei solvabilitatii generale

Se poate observa atat Petrom, cat si Rompetrol inregistreaza valori supraunitare, incadrandu-se astfel in nivelul optim, deci ambele companii sunt capabile sa-si onoreze obligatiile pe termen scurt. Neinregistrandu-se valori subunitare puntem spune ca nu exista pierderi la nivel de companie sau un capital propriu negative.

Dupa cum se poate observa in graficul de mai sus, diferenta consta in trendurile ratelor celor 2 companii: in cazul companiei Petrom, trendul este crescator, iar in cazul companiei Rompetrol, trendul este descrescator.

Astfel, pentru a se putea stabili ce procent din resursele financiare stabile sunt acoperite cu ajutorul resurselor proprii, este necesara calcularea indicatorului numit rata autonomiei financiare, denumirea acestuia evidentiind chiar autonomia firmei din punct de vedere financiar.

5.1.2.9 Tabel cu valori ale ratei autonomiei financiare

Analizand tabelul pe perioada celor 5 ani, observam ca cele doua companii inregistreaza valori de peste 80% a indicatorului, si putem spune ca atat Petrom cat si Rompetrol pot sa-si finanteze nevoile pe termen lung doar din capitalurile proprii detinute, iar acest lucru denota o independenta (autonomie) fata de creditori.

5.1.2.10 Tabel cu valori ale ratei datoriilor

In cazul companiei Petrom, observam un grad de indatorare redus, cu trend descrescator pe perioada celor 5 ani, scazand de 26% pana la 15%, ceea ce demonstreaza ca si indicatorul anterior autonomia financiara a companiei, avand o capacitate de a-si acoperi datoriile pe termen scurt si lung din capitalurile proprii.

Acest grad de indatorare redus este evidentiat si in cazul firmei Rompetrol, insa cu trend crescator pe perioada analizata, crescand de la 6% la aproape 11%. Rompetrol demonstreaza astfel un echilibru financiar pe termen scurt si lung, avand capacitatea de a-si acoperi datoriile din capitalurile proprii.

Gradul de indatorare evaluat prin intermediul ratei datoriilor este direct proportional cu riscul companiilor de a intra in insolventa, deoarce un nivel redus al acestui indicator, nu forteaza intreprinderea sa atraga resurse pentru a-si finanta activele, adica o intreprindere indatorata isi achita cu dificultate datoriile.

Putem observa in acest grafic, trendurile gradului de indatorare a celor doua companii, identificand faptul ca valorile celor doua firme sunt apropiate in anii 2013 si 2014. Putem afirma astfel, ca pe toata perioada analizata 2010-2014, cele doua companii se incadreaza in nivelul de siguranta ( sub 50%), certificand companiile ca fiind intr-un echilibru financiar pe termen lung si scurt, cu un risc de faliment redus.

Analiza cash flow-urilor

Aceasta analiza a cash flow-urilor intreprinderii poate fi utilizata de catre un antreprenor atat in cu scopul de a asigura o gestiune mai buna a activitatii desfasurate de firma, cat si pentru a putea controla si nota activitatea fimei acestuia. Aceasta analiza este o etapa importanta in cadrul analizei economico-financiare a unei companii, deoarece are ca obiectiv determinarea activitatilor de exploatare, financiare si de investitii la nivelul unei intreprinderi.

Putem spune astfel ca exista 3 tipuri de cash flow-uri identificate la nivel de companii, si anume: cash flow de exploatare (in literatura de specialitate numit si cash flow operational), cash flow de investitii, si cash flow de finantare, acestea fiind defalcate pe cele trei activitati, si suficiente pentru a sublinia situatiile cu care se confrunta compania.. Suma acestor trei tipuri de cash flow-uri formeaza cash flow-ul firmei care sintetizeaza, de fapt, situatia fluxurilor de trezorerie inregistrata de firma.

5.2.1 Cash flow-ul operational (de exploatare)

Dupa cum se poate observa, in cazul ambelor companii, cash flow-ul de exploatare a inregistrat valori pozitive, pe toata perioada analizata 2010-2014, ceea ce semnifica faptul ca, atat Petrom, cat si Rompetrol, au capacitatea de a genera lichiditati cu scopul finantarii anumitor activitati de investitii. Practic, indicatorul masoara lichiditatile aflate la dispozitia firmei in urma vanzarii produselor companiei, dupa remunerarea salariatiilor si furnizorilor. Astfel, putem spune ca cele doua companii dau dovada de o buna gestionare a activitatii de exploatare.

5.2.2 Cash flow-ul de investitii

Valorile negative inregistrate de acest indicator pe perioada celor 5 ani, in cazul ambelor companii, sugereaza faptul ca au fost realizate investitii in activele fixe, motiv pentru care este generat acest cash flow de investitii, concretizat prin iesiri de numerar din trezoreria intreprinderii. Practic, aceste valori negative inregistrate intre 2010 si 2014 evidentiaza o alocare constanta de fonduri din trezoreria celor doua companii, cu scopul realizarii de investitii.

5.2.3 Cash flow-ul de finantare

In cazul companiei Rompetrol Well Services, observam pe toata perioada analizata numai valori pozitive, ceea ce semnifica faptul ca, trezoreria companiei este alimentata constant cu resurse de finantare atrase atat de la actionarii ei, cat si de la creditorii acesteia. Acesti indicatori pozitivi sugereaza o buna desfasurare a activitatii de finantare la nivelul companiei Rompetrol pe perioada 2010-2014.

Valori pozitive inregistreaza si Petrom in ultimii 3 ani studiati, insa in 2010 si 2011 observam valori negative, care poate fi cauza scaderii datoriilor pe termen lung, in cei doi ani. Se observa astfel o imbunatatire a activitatii de finantare a firmei Petrom, datorata unui management realizat cu atentie si precizie asupra resurselor aflate la dispozitia firmei.

5.2.4 Cash flow-ul firmei

Acest indicator sugereaza variatia nivelului trezoreriei companiei ca “outcome” al intrarilor si iesirilor de lichiditati din cursul exercitiului financiar respective. Acest indicator nu este foarte relevant, deoarece este influentat foarte mult de modificarile celorlalti 3 indicatori care il alcatuiesc pe acesta, modificari ce survin in urma politicilor si strategiilor adoptate de firma (de investitie, de finantare etc).

In urma analizei fluxurilor de numerar inregistrate de cele doua companii ale sectorului petrolier, putem spune ca in prezent exista o stare de echilibru financiar, din punct de vedere al acestei analize, iar pentru a se asigura permanenta acestei stari, este necesar un management meticulos ce trebuie aplicat asupra resurselor companiilor.

Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Soldurile intermediare de gestiune (Cascada SIG) sunt indicatori ce pot fi utilizati in analiza financiara, si calculati cu ajutorul contului de profit si pierdere. Acesti indicatori genereaza informatii utile cu privire la gradul de profitabilitate al firmei pe anumite sectoare, ca si in cazul cash flow-urilor. Acesti indicatori au ca scop atat cunoasterea firmei din punct de vedere financiar, cat si realizare anumitor documente finaciare, atat de analiza, cat si de prognoza.

Am realizat aceasta analiza a soldurilor intermediare de gestiune pe cele doua companii, in mod separat, si transpuse in 2 tabele:

5.3.1 Tabel cu valori ale soldurilor intermediare de gestiune pentru Petrom

5.3.2 Tabel cu valori ale soldurilor intermediare de gestiune pentru Rompetrol

Primul sold intermediar de gestiune pe care l-am analizat in acest capitol este marja comerciala. Acest indicator masoara gradul de performanta atins de firma din activitatea comerciala si se calculeaza scazand cheltuielile cu marfurile din veniturile din vanzarea marfurilor, reprezentand practic adaosul comercial pe care il practica intreprinderea.

Urmatorul sold intermediar de gestiune este valoarea adaugata care se calculeaza cu ajutorul marjei comerciale, lucru ce demonstreaza si termenul de “cascada SIG”, adica fiecare sold se calculeaza cu ajutorul celorlalte. Acesta este un motiv pentru care analistul financiar trebuie sa fie foarte atent in calculul acestor indicatori, deoarce o singura greseala poate determina un alt rezultat al exercitiului.

Valoarea adaugata cuantifica excesul de valoare adaugat de companie prin activitatea pe care o desfasoara si totodata se poate interpreta ca fiind capacitatea de remunerare a actionarilor companiei, catre angajati, creditori si stat.

In cazul companiei Petrom se observa o crestere constanta a acestui indicator pana in anul 2013, urmand sa scada considerabil in ultimul an cu aproximtiv 45%, ca urmare a scaderii productiei si a cresterii cheltuielilor cu lucrari si servicii.

In cazul companiei Rompetrol putem identifica o crestere constanta a valorii adaugate, cu o scadere drastica de aproximativ 33% in ultimul an care justifica si profitul net scazut inregistrat de firma raportat la ceilalti ani. Acest lucru se datoreaza scaderii cifrei de afaceri, si implicit a productiei vandute, dar si a cresterii cheltuielilor de exploatare.

Al treilea sold intermediar de gestiune este excedentul brut de exploatare (EBE), indicator care subliniaza cash flow-urile implicate in activitatea de exploatare ca companiei. Il numim excedent brut din exploatare, deoarece in cazul studiului nostru ambele companii inregistreaza un castig din activitatea lor, insa daca acest lucru nu se intampla, il numeam insuficienta bruta de exploatare.

In cazul ambelor companii, acest indicator este in crestere pe toata perioada 2010-2013, insa in 2014 acesta scade destul de mult, fiind influentat si de indicatorul valoare adaugata, existand practice o scadere a veniturilor din exploatare concomitant cu o crestere a cheltuielilor legate de activitatea de exploatare.

Pentru a putea oferi o imagine mai clara a evolutiei soldurilor intermediare de gestiune, am realizat doua grafice, unul pentru Petrom, iar celalalt pentru Rompetrol:

Se poate observa in ambele grafice ca in perioada 2010-2013 s-a mentinut un trend crescator pentru ambele companii prin prisma soldurilor intermediare de gestiune, anul 2014 fiind unul nefavorabil, atat Petrom cat si Rompetrol inregistrand castiguri mult mai mici comparative cu ceilalti ani. Putem confirma astfel, ca aceasta situatie nefavorabila a fost prezenta in tot sectorul distributiei de produse petroliere din Romania, si se poate justifica prin cresterile pretului petrolului in anul 2014.

Aceste solduri intermediare de gestiune de mai sus, au fost prezentate in optica franceza, insa acestea pot fi expuse si prin prisma opticii anglo-saxone. Omologul indicatorul EBE in optica anglo-saxona, este reprezentat de EBITDA ( Earnings Before Interest, Taxex, Depreciation and Amortization) care explica rezultatul firmei inainte de impozitare, de plata a dobanzilor si a amortizarii activelor.

Echivalentul rezultatului exploatarii in optica anglo-saxona este reprezentat de EBIT ( Earnings Before Interest and Taxes) care este rezultatul inainte de plata dobanzii si a impozitului pe profit, singura diferenta fiind adaugarea veniturilor financiare.

Similar, pentru rezultatul current, regasim in optica anglo-saxona indicatorul EBT care reprezinta profitul companiei inainte de impozitare.

5.3.2 Capacitatea de autofinantare

Capacitatea de autofinantare (CAF) este un indicator care se calculeaza pe baza contului de profit si pierdere, cu ajutorul caruia se poate cuantifica potentialul firmei de dezvoltare prin mijloace financiare proprii. Acest indicator se poate calcula prin doua metode: metoda substractiva sau metoda aditionala, iar in acest studio am ales ca modalitate de calcul metoda substractiva ( a scaderii), deoarece aceasta metoda ia in calcul toate incasarile si platile implicate in activitatea intreprinderii. Practic acest indicator masoara “surplusul financiar provenit din activitatea intreprinderii, constituind o sursa interna de finantare”.

CAF este un indicator care se utilizeaza in analiza economico-financiara alaturi de soldurile intermediare de gestiune, calculandu-se cu ajutorul contului de rezultate.

5.3.2.1 Tabel cu valori ale capacitatii de autofinantare

Se poate observa situatia asemanatoare cu cea a soldurilor intermediare de gestiune, in care ambele companii au o crestere constanta pe perioada celor 4 ani, 2010-2013, insa in ultimul an, capacitatea de autofinantare a scazut considerabil, cu un procent de de 46% in cazul companiei Petrom, si 23% in cazul Rompetrol. Acest fapt este justificat de scaderea dramatica a profiturilor nete a celor doua companii din anul 2014, adica de cresterea cheltuielilor concomitant cu scaderea veniturilor inregistrate de cele doua companii.

Analiza activitatii firmei

Analiza activitatii firmei se realizeaza cu ajutorul unor indicatori de activitate care permit masurarea vitezelor de intrare si iesire a fluxurilor de numerar corespunzatoare activitatii desfasurate de intreprindere. Acest tip de analiza are drept obiectiv identificarea capacitatii unei companii de a-si gestiona in mod adecvat si eficient, capitalul circulant si activitatile care il implica. Acesti indicatori sau viteze de rotatii sunt exprimate cu ajutorul duratei de rotatie si a numarului de rotatii. Durata de rotatie a activelor cuantifica numarul de zile in care aceste active se pot converti in lichiditati, iar numarul de rotatii evidentiaza de cate ori sunt transformate in cash pe parcursul perioadei analizate.

De obicei aceste rate se refera la creante, stocuri, furnizori si chiar si active imobilizate si se calculeaza prin raportarea acestor elemente bilantiere la cifra de afaceri.

Primul element bilantier analizat este reprezentat de “activele imobilizate”, pe care il vom raporta pe perioada 2010-2014, in cazul ambelor companii.

Tabel cu valori ale vitezelor de rotatie pentru Petrom

Putem observa ca durata de rotatie descreste din 2010 pana in 2012, urmand sa creasca in ultimii doi ani, atingand nivelul maxim in 2014 de 806. Numarul de rotatii sunt invers proportionale duratei de rotatie crescand in perioada 2010-2012, urmand sa scada in ultimii doi ani.

Tabel cu valori ale vitezelor de rotatie pentru Rompetrol

Acum putem avea o imagina mai clara, prin comparative si putem spun ca Rompetrol se afla intr-o situatie mai favorabila decat Petrom, deoarece activele imobilizate se potr transforma mai usor in lichiditati. Totusi acest indicator nu este foarte relevant, deoarece nu putem compara industria petroliera cu cea alimentara, in care duratele de rotatii trebuie sa fie foarte mici.

Al indicator analizat si considerat unul dintre cei mai importanti din analiza activitatii unei companii este rata de rotatie a stocurilor.

5.5.2.1 Tabel cu valori ale ratei de rotatie a stocurilor pentru Petrom

Putem spune ca acest indicator este oarecum bun pe toata perioada analizata, cu un trend descrescator, insa in anul 2014, incepe sa creasca ceea ce ar putea insemna ca stocurile incep sa se blocheze, si implicit durata de rotatie a stocurilor devine mai mare decat durata de rotatie a ciclului de productie.

5.5.2.2 Tabel cu valori ale ratei de rotatie a stocurilor pentru Rompetrol

Trendul acestui indicator in cazul companiei Rompetrol este neregulat, insa putem spune ca exista o situatie mai favorabila spre deosebire de Petrom, deoarece sunt inregistrate valori mai mici, stocurile urmandu-si ciclul intr-un timp mai scurt.

Stocurile constituie o componenta esentiala in activitatea unei intreprinderi, iar pentru a putea oferi o imagine mai clara ar trebui calculate vitezele de rotatie pe subcategorii ale acestui element.

Un alt element important in analiza activitatii este reprezentat de comparatia intre conturile clienti si furnizori care evidentiaza cat de repede platesc cele doua companii datoriile comerciale, si cat de repede incaseaza creantele comerciale, lucru care poate dauna activitatii in cazul nerespectarii anumitor reguli.

5.5.3.1 Tabel cu valori ale ratei de rotatie a clientilor pentru Petrom

5.5.3.2 Tabel cu valori ale ratei de rotatie a furnizorilor pentru Petrom

In cazul companiei Petrom, observam ca platile catre furnizori se fac mai rapid decat se incaseaza obligatiile clientilor, lucru care nu descrie tocmai situatia ideala, insa diferenta este foarte mica astfel incat nu putem spune ca exista un pericol de a intra in incapacitate temporara de plata.

5.5.4.1 Tabel cu valori ale ratei de rotatie a furnizorilor pentru Rompetrol

5.5.4.2 Tabel cu valori ale ratei de rotatie a clientilor pentru Rompetrol

In cazul companiei Rompetrol, situatia este critica cu tendinta de inrautatire, obligatiile clientilor fiind respectate intr-un timp de aproximativ 10 ori mai lung fata de achitarea obligatiilor fata de furnizori. Aceasta situatie nefavorabila poate conduce la un blocaj in cazul firmei Rompetrol, deoarece se poate ajunge la un moment dat la o insuficienta de lichiditati. Ca o solutie pentru aceasta problema propun incheierea de contracte cu clientii, cu o scadenta intr-un termen mult mai scurt.

Diagnosticul rentabilitatii

5.5.1 Rentabilitatea financiara

Rentabilitatea financiara este un indicator de mare importanta, regasit in literature de specialitate sub denumirea de ROE ( Return on Equity) cu ajutorul caruia se pot evalua performantele inregistrate de firma.

Tabel cu valori ale ratei de rentabilitate financiara

ROE este considerat cel mai relevant indicator al unei intreprinderi, deoarece in functie de acesta, actionarii adopta decizii de investire sau de retragere din companie.

In perioada 2010-2013, ambele companii inregistreaza valori pozitive si la un nivel acceptabil, cu tendinta de crestere, insa in ultimul an din perioada analizata constatam o scadere considerabila de la 18% la 6%, in cazul ambelor companii. Acest lucru este datorat scaderii abrupte a pretului petrolului din anul 2014, care a avut un impact negativ asupra intregului sector petrolier, conducand la o scadere a incasarilor, si implicit a profitului net inregistrat de intreprinderi.

Totodata, putem observa ca, cu exceptia anului 2010, Petrom inregistreaza valori mai satisfactoare comparativ cu Rompetrol pe toata perioada analizata, mai ales in anul 2011. Un alt aspect ce poate fi sesizat este ca in ultimii 3 ani ai studiului, trendul celor doua companii este similar, dupa cum se poate observa si in graficul de mai sus, Petrom fiind cu putin peste Rompetrol, din punct de vedere al ratei de rentabilitate financiara.

5.5.2 Analiza factoriala a rentabilitatii financiare

Pentru o mai buna perspectiva a factorilor de influenta asupra ratei de rentabilitate financiara, este recomandata utilizarea sistemului de rate Du Pont, schematic in doua tabele pentru cele doua companii care converg catre formula:

5.5.2.1 Tabel cu valori ale sistemului de rate Du Pont

Primul indicator al sistemului Du Pont este reprezentat de rata marjei nete, calculata ca raport intre profitul net si cifra de afaceri, si arata impactul strategiei comerciale aplicata de companie asupra rentabilitatii financiare. Totodata Dragota (2003) afirma ca acest indicator evidentiaza “capacitatea firmei de a face fata unui asa-zis <razboi> al preturilor”

Al doilea indicator din relatie este reprezentat de rata de rotatie a activului economic prin cifra de afaceri, care cuantifica eficienta firmei in utilizarea activelor, si care este prezentat printr-un nivel ridicat al indicatorul, avand un impact pozitiv asupra ratei de rentabilitate economica.

5.5.2.2 Tabel cu valori ale sistemului de rate Du Pont

Ultimul indicator din aceasta relatie scoate in evidenta componenta financiara a companiei, impactul acestui indicator fiind nuantat doar din punctul de vedere al capacitatii intreprinderii de a-si acoperi cheltuielile generate de capitalurile atrase.

Comparand cele doua companii, putem observa ca in perioada analizata, Petrom este mai eficienta in utilizarea activelor decat Rompetrol (valorile ratei de rotatie a activului economic prin cifra de afaceri inregisteaza valori mai ridicate), iar in cazul puterii companiilor in termini de competitivitea pe piata, balanta favorizeaza ambele companii in egala masura cu o medie de 18.6% pe perioada 2010-2014.

Totodata, se poate observa si prin intermediul descompunerii factoriale a rentabilitatii financiare, ca impactul caderii abrupte a pretului din anul 2014 a generat o situatie critica la nivelul ambelor companii.

Rentabilitatea economica

Rata de rentabilitate economica, denumita in literatura de specialitate ROA (Return on Assets), este un indicator foarte important utilizat impreuna cu ROE cu scopul cuantificarii eficientei utilizarii capitalurilor investite in activul intreprinderii, mai exact acest indicator evidentiaza capacitatea activului investit de catre actionari, de a genera profit.

Tabel cu valori ale ratei de rentabilitate economica

Putem spune ca ambele companii sunt profitabile pe perioada 2010-2013, deoarece rata de rentabilitate economica depaseste rata dobanzii la credite, ceea ce inseamna ca dupa plata datoriilor, intreprinderile obtin un surplus de castig ce poate fi utilizat in dezvoltarea activitatii companiei.

Insa in anul 2014, rata dobanzii de referinta este mai mare decat ratele de rentabilitate economica pentru cele doua intreprinderi, ceea ce inseamna ca eficienta lor a scazut tinand cont ca acestea au datorii pe termen lung.

Cu exceptia anului 2011, in perioada analizata, Rompetrol a inregistrat valori ale indicatorului mai ridicate decat Petrom, ambele avand un trend crescator, insa anul 2014 a fost nefavorabil datorita scaderii incasarilor ca urmare a prabusirii abrupte a pretului.

In urma diagnosticului rentabilitatii realizat in perioada 2010-2014, putem afirma ca sectorul petrolier a trecut printr-o situatie dificila in anul 2014, insa aceste doua companii au capacitatea de a trece peste acest impediment.

Analiza efectului de levier

Aceasta analiza evidentiaza relatia intre rentabilitatea financiara, rentabilitatea economica si rata de dobanda la creditele contractate de catre cele doua companii din studiu.

Relatia de calcul:

Cu ajutorul acestei analize, putem observa daca cele doua companii au obtinut un castig in urma indatorarii, adica daca au contractat credite la o rata de dobanda mai mica decat rentabilitate economica, care conduc la cresterea ratei de dobanda financiara.

Astfel, putem calcula plusul de rentabilitate adus in urma atragerii de resurse de la creditorii companiilor.

Tabel cu valori ale ratei de rentabilitate financiara

Putem observa ca in cazul companiei Rompetrol, valorile rentabilitatii financiare sunt apropiate fata de cele calculate anterior, insa in cazul companiei Petrom valorile sunt sub nivelul calculat prin modelul anterior, ceea ce inseamna ca intreprinderea a contractat credite la alte rate de dobanda.

Riscul de faliment

Previzionarea riscului de faliment a unei companii reprezinta o provocare pentru orice analist financiar, deoarece acest tip de analiza prezinta un interes sporit atat pentru actionari, cat si pentru creditorii intreprinderilor, mai ales in perioada aceasta.

Pentru determinarea riscului de insolventa, mai ales in ultima perioada de criza financiara, s-au dezvoltat o serie de modele de previzionare a riscului, insa in cadrul acestei lucrari, vom aborda doar doua dintre acestea, Modelul lui Altman – pentru economica americana, respective Modelul lui Anghel – pentru economia romaneasca. Aceste modele de cuantificare a riscului de faliment se vor trata cu prudenta, deoarece de obicei perioada analizata este mai mare decat cea a studiului nostru.

5.6.1 Modelul lui Edward Altman

Daca valoarea coeficientului Z este mai mica de 2.675, este un risc destul de mare ca firma sa intre in insolventa, daca valoarea se afla in intervalul (2.675; 2.99) atunci exista un rist mic ca firma sa devina falimenta, iar ce depaseste valoarea 3, compania nu este expusa la acest risc.

5.6.1.1 Tabel cu valori ale modelului Altman

Se poate observa ca pe toata perioada analizata, Rompetrol inregistreaza valori ale coeficientului Z cu multe peste valoarea optima, ceea ce sugereaza ca firma nu este expusa deloc la risc. In cazul companiei Petrom, in perioada 2011-2013, firma nu prezinta risc de faliment, insa in primul an, Z a inregistrat o valoare cu putin sub nivelul de referinta, ceea nu reprezinta un pericol, din moment ce putem observa ca in anii urmatori rezultatele sunt satisfacatoare. In anul 2014, Petrom a inregistrat valoarea de 2.9, ceea ce se considera a fi in zona “gri” , iar aceasta valoare poate fi perceputa ca un semnal de alarma pe viitor.

5.6.2 Modelul lui Ion Anghel

Autorul afirma ca in economia romaneasca, o valoare negativa a coeficientului A sugereaza o expunere ridicata la riscul de faliment, o valoare inclusa in intervalul (0; 2.05) prezinta compania intr-o zona de incertitudine, iar o valoare peste nivelul de 2.05 incadreaza compania in zona de non-faliment.

5.6.2.1 Tabel cu valori ale modelului Anghel

Analizand modelul lui Anghel aplicat pe companiile Petrom si Rompetrol, putem afirma cu certitudine, ca pe toata perioada analizata a studiului, valoarea coeficientul A pentru ambele companii inregistreaza valori cu mult peste valoarea optima de 2.05, ceea ce duce la concluzia ca aceste intreprinderi nu sunt expuse la riscul de insolvabilitate. Totodata putem afirma ca prin intermediul ambelor modele, in intervalul celor 5 ani, Rompetrol inregistreaza valori mai bune decat Petrom, aceasta din urma, avand sanse mai mari ca pe viitor sa fie expusa la riscul de faliment.

Cu alte cuvinte, Petrom si Rompetrol sunt doua companii incadrate in zona de non-faliment in perioada 2010-2014, deoarece in economia romaneasca, modelul lui Anghel este mai precis si ofera o imagine mai clara decat modelul lui Altman, care se aplica mai bine pe economia americana.

Concluzii si Propuneri

Analiza financiara a unei intreprinderi reprezinta un instrument sau o metoda care permite evaluarea situatiei financiare si a performantelor intregistrate de intreprindere, cat si o strategie de mentinere a echilibrului financiar pe termen scurt si lung. Acest tip de analiza are ca scop sublinierea punctelor forte si punctelor slabe ale activitatii unei companii, cat si facilitarea adoptarii decizilor de catre actionari in vederea mentinerii si dezvoltarii companiei intr-un mediu dominat de concurenta.

Totodata, prin intermediul diagnosticului financiar putem masura performantele intreprinderilor dintr-un anumit sector de activitate, dar si compara rezultatatele cu alte companii de profiluri si marimi similare din acelasi sector.

In cadrul acestui studiu, am prezentat diagnosticul financiar al celor doi “colosi” din sectorul distributiei de produse petroliere din Romania, Petrom si Rompetrol, realizat pe o perioada de 5 ani, intre 2010 si 2014. S-a incercat astfel o analiza cat mai aprofundata si complexa, cu scopul atat de a identifica situatiile favorabile inregistrate de cele doua companii, cat si de gasire a solutiilor de imbunatatire a dezechilibrelor observate.

Calculul indicatorilor de cuantificare a performantei intreprinderilor a fost realizat cu o mare acuratete si meticulozitate, deoarece in anumite cazuri perioada analizata este considerata destul de scurta pentru a putea avea o imagine clara.

In urma analizei lichiditatii celor doua companii, putem afirma ca ambele sunt ferite de riscul de incapacitate de plata a datoriilor pe termen scurt din active circulante, iar in cazul companiei Rompetrol, acest indicator depaseste cu mult valoare optima, ceea ce poate fi considerat un semnal de alarma cu privire la existenta unei ineficiente in utilizarea activelor pe termen scurt. Acest rezultat conduce la faptul ca ambele intreprinderi sunt solvabile avand capacitatea de a-si onora obligatiile pe termen scurt.

Cu ajutorul indicatorilor rata datoriilor si rata autonomiei financiare am putut determina ca atat Rompetrol cat si Petrom au capacitatea de a-si finanta capitalul din resurse proprii, sugerand o stare de echilibru financiar pe termen lung, indicatorul de fond de rulment propriu fiind irelevant in cazul acesta.

In urma analizei cash flow-urilor celor doua companii, putem spune ca pe toate cele trei ramuri, exploatare, finantare si investitii acestea dau randament,o situatie mai dificila fiind intampinata de Petrom in primii doi ani, unde cash flow-ul de finanatare a fost negative, ceea ce sugereaza ca trezoreria nu a mai fost alimentata cu resurse de la actionari sau creditori.

Din punct de vedere al indicatorilor de rentabilitate, putem afirma ca ambele intreprinderi inregistreaza valori ridicate pe toata perioada analizata, ceea ce inseamna ca firma maximizeaza averea actionarilor, mai putin in anul 2014 cand acesti indicatori scad considerabil, datorita scaderii abrupte a pretului din acel an.

Din punct de vedere al riscului de faliment, ambele companii sunt incadrate in zona non-faliment, modelul lui Anghel pe economia romaneasca fiind mai relevant de cat cel al lui Altman, dovedind astfel stabilitatea celor doua companii in sectorul petrolier.

Referinte bibliografice

Dragota, Victor; Ciobanu, Anamaria; Obreja, Laura; Dragota, Mihaela. Management Financiar. Vol.1, Editura Economica, Bucuresti, (2003)

Vintila, Georgeta. Gestiunea financiara a intreprinderii. Editia a VI-a. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2006

Ross, Stephen; Westerfield, Randolph; Jaffe, Jeffrey. Corporate Finance, Irwin/McGraw Hill, 2000

Stancu, Ion. Finante, Ed. Economica, Bucuresti, 2002

Anghel, Ion. Falimentul. Radiografie si predictie, Bucuresti, 2002

Altman, Edward I. Financial Ratios, Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate Bankruptcy. Journal of Finance, 1968

Altman, Edward I. Predicting Financial Distress of Companies, 2000

Dragota, Victor; Obreja, Laura; Dragota, Mihaela. Management Financiar, Editia a II-a, 2012

Halpern, Paul; Weston, Fred; Brigham, Eugene. Finante Manageriale, Ed. Economica, Bucuresti, 1998

Brezeanu, Petre. Analiza financiara, Editura Meteor Press, Bucuresti, 2006

Yves,Bernard; Colli, Jean-Claude. Vocabular economic si financiar, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994

Vernimmen, Pierre. Finance d’Entreprise: Analyse et Gestion, 1988

Legea contabilitatii nr.82/1991, art. 33 publicata in Monitorul Oficial Partea I, nr.689 din 10 octombrie 2007 cu modificarile si completarile ulterioare.

OMFP nr.94/2001 pentru aprobarea normelor metodologice privind intocmirea bugetului de venituri si cheltuieli de catre agentii economici, Monitorul Oficial al Romaniei

Site-ul oficial al Ministerul de Finante Publice

Site-ul oficial al Bursei de Valori Bucuresti

Alte site-uri de specialitate precum Jstor, Science Direct, ProQuest etc.