Diagnosticul Echilibrului Sc Artego S.a

Diagnosticul echilibrului sc artego s.a

CUPRINS

Introducere 2

1. Realizarea echilibrului financiar – criteriu de caracterizare a

situației financiare a firmei

Echilibrul financiar: concept, caracteristici si

mijloace de realizare 4

Corelații ce trebuie respectate pentru realizarea

echilibrului financiar 8

Sursele informaționale ale diagnosticului echilibrului

financiar 12

Studiu privind realizarea echilibrului financiar la

SC ARTEGO S.A

2.1 Prezentarea generală situatia patrimoniala si rezultatele

financiare la S.C. ARTEGO S.A. 15

2.2 Analiza surselor de finanțare la S.C. ARTEGO S.A. 17

2.3 Analiza corelației dintre sursele de finanțare

și activele firmei 21

2.4 Analiza corelației dintre creanțe și obligații 36

2.5 Analiza lichidității și solvabilității 40

2.6 Căi de realizare a echilibrului financiar

la S.C. ARTEGO S.A. 44

3. Concluzii 48

4. Anexa A. 50

5. Anexa B. 51

Bibliografie 53

Introducere

Fiind o componentă a activității de evaluare, diagnosticul accentueaza in cel mai bun mod corectitudinea și caracterul complet al punctelor tari și slabe specifice unei întreprinderi. Elaborarea strategiei unei companii are nevoie in aproape toate situațiile de o analiză profundă a tuturor componentelor ce concura la efectuarea activităților. La baza unui diagnostic, pot fi identificate mai multe elemente, care ar putea determina creșterea valorii unei companii sau dinpotriva, la scăderea acesteia. Practic vorbind, o prognoză a progresului unei companii poate fi realizată, fără a dezbate foarte mult situația actuală a acesteia, in masur ain care vom aplica in mod corect a metodele de evaluare bazate pe actualizarea fluxurilor viitoare de numerar sau venituri specifice si un diagnostic financiar pertinent. Diagnosticul are ca scop descrierea funcționalității și tendințele de evoluție in activitatea organismului economic, luând în considerare mediul dinamic, în care acesta isi desfășoară activitatea, precum și a factorilor perturbatori interni sau externi.

Analiza diagnostic poate prezenta diferite niveluri de detaliere, și, de asemenea s-ar putea referi la diferite durate de timp (pe termen scurt, mediu sau lung) și este în măsură să demonstreze diferite finalități, cum ar fi:

Stabilirea deficiențele de funcționare și a cauzelor acestora (puncte slabe), minimizarea riscurilor la care o întreprindere ar putea fi expusa;

Constatarea avantajele competitive ale întreprinderilor (puncte forte);

Identificarea direcțiilor de creștere a rentabilității;

Orientarea strategică de dezvoltare;

Estimarea impactului modificărilor specifice întreprinderilor.

Diagnosticul financiar al unei întreprinderii, poate fi realizat de conducerea companiei, prin reprezentanții ei, de către specialiști externi (inclusiv societăți de consultanță), de echipe mixte formate din specialiști interni și externi. Ca orice altă activitate, diagnosticul unei întreprinderi presupune următoarele:

Stabilirea problemele expuse pentru realizarea programul de diagnostic;

Asigurarea informațiilor necesare;

Analiza și prezentarea rezultatelor într-un raport în care sunt evidențiate obiectivele, angajamentele, aprecierile și recomandările.

Analiza diagnostic nu se limitează spre radiografierea și aprecierea fenomenelor economice specifice activitatii intreprinderii, ci reprezintă, de asemenea și o parte organică a previziunilor managementului, respectiv a managementului strategic. În ceea ce privește opinia cunoscutului specialist Peter Drucker în domeniul managementului, un lider eficient sacrifică 50% din timp pentru identificarea si solutionarea problemele de diagnostic ale activităților companiei sale, studiind aspectele juridice, tehnice și de producție, sau cele sociale (resurse umane) și economico-financiare, etc.,

Degradarea economico-financiară a activității unei întreprinderi nu se va realiza vreodată într-un mod brutal, dar se va baza pe existența unor cauze care stau la baza, si care trebuie identificate și gestionate foarte rapid. Cu toate acestea, nu va fi identificata nici o soluție, atâta timp managerii nu stiu despre ce dificultate este vorba si care este riscul ca aceasta sa poata fi clasificata ca un factor destabilizator. Din acest motiv, deteriorarea va fi menținută și de asemenea se va înrăutăți odată cu trecerea timpului, dacă nu au loc intervenții la timp, prin diagnosticul de activități și printr-un plan de redresare a situatiei. Diagnosticul poate fi privit ca un instrument al analizei de previziune. Este extrem de important ca factorii de decizie sa aiba o viziune realistă asupra situației și asupra proceselor dăunătoare companiei , iar diagnosticul financiar este punctul de plecare in stabilirea unui posibil plan de reorganizare sau chiar dizolvare daca se ajunge la concluzia ca activitatea nu mai poate fi redresata astfel incat sa produca plus valoare.

Diagnosticul unei întreprinderi, cum este menționat mai sus, are ca obiectiv identificarea punctelor slabe ale activității, cu scopul de a le valorifica corect, pentru a le exploata în obținerea unor rezultate mai bune. In situația unei întreprinderi aflate în dificultate, două aspecte ale diagnosticului trebuie îndeplinite:

Acest lucru trebuie să fie rapid, deoarece timpul reprezintă un factor esențial în

corectarea potențialelor dificultățile identificate; în caz contrar, degradarea creștere mai rău;

Analiza trebuie să fie pertinentă, în scopul de a mobiliza în mod adecvat toti factorii

responsabili de accelerarea procesului de recuperare.

Ca o concluzie, analiza diagnostic prezintă o parte esențială în evaluarea, reglementarea și îmbunătățirea performantelor economico-financiare ale unei întreprinderi.

Acesta este motivul pentru care reprezintă o baza pentru studiile de fezabilitate și a celor privind evaluarea economica specifica întreprinderilor.

Prin urmare, având în vedere avizul doi profesori de prestigiu franceze privind răspunderea și managementul, (Béatrice și Francis Grandguillot), diagnosticul financiar cuprinde trei etape (faze), după cum urmează:

↕

↕

Sursa: Grandguillot, Béatrice, Grandguillot, F., Analyse financiere, Editura Gualino, pg. 21

1. Realizarea echilibrului financiar – criteriu de caracterizare a situației financiare a firmei

1.1. Echilibrul financiar: concept, caracteristici si

mijloace de realizare

Echilibrul financiar in ansamblul sau, poate fi realizat daca rentabilitatea investitiilor duce la satisfacerea dorintelor impuse in termeni de rentabilitate, a creditorilor si actionarilor, luandu-se in calcul riscurile pe care acestia le pot suporta. Aceste riscuri pot fi prezente in situatia in care piata financiara nu functioneaza conform asteptarilor. In acest caz, apar modificari in comportamentul acestora: creditorii reduc imprumuturile acordate iar actionarii, in cazul in care intreprinerea este este cotata la bursa, opereaza cu actiunile lor.

Echilibrul financiar privit ca notiune, este destul de dificil de definit datorita formelor de exprimare pe care le are si a ipotezelor pe care se bazeaza . Ipotezele in functie de care se poate defini si analiza echilibrul financiar se refera la modul de functionare a pietei financiare si la comportamentul celor interesati in cunoasterea situatiei financiare a agentului economic. Este vorba de actionari si creditori.

Din punct de vedere al agentului economic, aprecierea echilibrului financiar este legata de obiectivele sale, care sunt supravietuirea, asigurarea unei rentabilitati satisfacatoare pentru cei care au adus resursele necesare activitatii economice, cresterea economica, diversificarea si dezvoltarea in functie de oportunitati. Toate acestea se subordoneaza obiectivului major al intreprinderii: maximizarea valorii intreprinderii.

De asemenea, echilibrul financiar depinde de flexibilitatea financiara cu care uneori se confunda. Flexibilitatea financiara reprezinta capacitatea pe care intreprinderea o manifesta in materie de mobilizare rapida de lichiditati. Ea inseamna o structura financiara adecvata, un arbitraj intre marimea capitalurilor proprii, a datoriilor si a costului acestora, care sa asigure finantarea unor oportunitati de investitii, strategice sau de natura comerciala. Altfel spus se urmareste modul de utilizare a resurselor proprii si imprumutate ale agentului economic.

Se poate spune ca pentru un agent economic, un echilibru financiar apare ca o stare sau ca un sistem de stari partiale care se intinde asupra tuturor elementelor patrimoniale si a rezultatelor financiare ale acestuia. Pentru a-l aprecia trebuie analizate toate starile partiale, proportionalitatea si relatiile dintre acestea.Ca parte componenta a echilibrului economic, echilibrul financiar este dat de egalitatea intre capitalul economic si resursele sale de constituire, intre incasari si plati, intre fonduri si resurse.

O modalitate prin care se poate exprima echilibrul financiar este egalitatea dintre resursele financiare si folosintele acestora, adica:

Resursele financiare ale unei intreprinderi pot fi:

veniturile ce provin din activitatea de baza si alte activitati (V);

pasivele de exploatare si cele din sectorul de investitii (Pe);

creditele de la banci si alte organisme financiare (C);

finantari de la bugetul de stat (Fb);

aporturi noi ale actionarilor (A);

alte resurse (Ar).

Toate acestea pot fi sintetizate in relatia de mai jos, astfel:

Folosintele resurselor pot fi :

stocuri, clienti si conturi asimilate (S);

cheltuieli legate de personal (Cp) referitoare la actiuni sociale, culturale, sportive, de stimulare suplimentara, protectie sociala, etc;

cheltuieli de investitii (Ci);

cheltuieli pentru tehnica noua (Ctn);

cheltuieli ce se suporta din venituri (Csv);

plata obligatiilor referitoare la impozitul pe profit si circulatia marfurilor; restituirea creditelor si plata dobanzii (Of);

alte cheltuieli (Ac);

Folosintele resurselor devin :

In consecinta, tinand seama de componenta resurselor financiare si a folosintelor acestora, echilibrul financiar al intreprinderii (E), devine evident ca pentru a stabili acest echilibru general, se impune sa se inventarieze cat mai riguros toate resursele financiare si toate folosintele, relatia de mai sus fiind data doar pentru ilustrarea unei modalitati de calcul al echilibrului.

Alti indicatori prin care echilibrul financiar poate fi exprimat sunt:

raportul dintre capitalurile permanente si activul economic;

raportul dintre datoriile fata de furnizori si activele circulante;

fondul de rulment;

ratele de lichiditate.

Diferitele aspecte ale echilibrului financiar pot fi redate printr-o serie de ecuatii liniare, cum sunt:

capital economic = fonduri proprii si imprumutate sau

activul bilantier = pasivul bilantier

veniturile = destinatiile sau folosintele acestuia

Astfel, beneficiul brut trebuie sa fie egal cu cheltuielile care se acopera direct din rezultate + impozitul pe profit + utilizarea profitului pentru dezvoltare, cointeresarea materiala a actionarilor si personalului + celelalte destinatii.

Soldul initial al resurselor financiare din sectorul investitiilor + intrarile de resurse = utilizare + soldul final sau, tot in sectorul investitiilor, cheltuielile de investitii – resursele interne de finantare = resurse externe de finantare.

Necesarul final al exploatarii =fondul de rulment+credite de trezorerie

Fondul de rulment + capitaluri permanente = imobilizari

Sold initial al trezoreriei + incasari = plati + sold de la sfarsit, etc

Ecuatiile de echilibru redau aspectul cantitativ al echilibrului financiar reflectand participarea diverselor resurse la acoperirea nevoilor de fonduri si utilizarile date fondurilor, dar si participarea finantarii, autofinantarii si creditarii in realizarea echilibrului financiar.

Echilibrul financiar constituie o premisa, dar si o consecinta a desfasurarii normale a activitatii agentului economic. El insoteste viata economico-sociala a intreprinderii , avand un caracter temporar. Adica, starea de armonie si stabilitate ale relatiilor elementelor structurii nu este data odata pentru totdeauna. Exista o multime de astfel de stari care vin, decurg din altele ce au suferit influenta factorilor de dezechilibru. Insa factorii dezechilibrului se cer cunoscuti, incat sa nu actioneze spontan, anarhic, subiectivist cu efecte de nedorit, evitandu-se aparitia de fenomene negative si disproportii.La aparitia fenomenelor de dezechilibru, managerul financiar trebuie sa adopte decizii de reglare, de actiune asupra intrarilor si iesirilor de fonduri, spre a se elimina starea de dezechilibru, abaterea de la echilibru.

Intre caile cele mai importante prin care se poate actiona in vederea asigurarii echilibrului financiar se pot mentiona urmatoarele:

desfasurarea unei activitati eficiente, rentabile;

realizarea ritmica si pe masura cerintelor, a aprovizionarii, productiei si comercializarii produselor;

realizarea de venituri acoperitoare si obtinerea de rezultate financiare bune;

gasirea de resurse financiare suplimentare atunci cand folosintele sunt mai mari decat resursele existente;

reducerea cheltuielilor si platilor inutile, neeconomicoase si neoportune;

inlaturarea stocurilor excedentare si prevenirea aparitiei lor;

accelerarea vitezei de rotatie a activelor circulante;

folosirea rationala a capacitatilor de productie si a fortei de munca;

sincronizarea intrarilor cu iesirile de fonduri;

imbunatatirea cooperarii intre compartimentele intreprinderii,etc.

Mentinerea echilibrului financiar reprezinta un obiectiv permanent al politicii financiare , si poate fi considerat realizat cand exercitiul financiar se incheie cu o trezrerie pozitiva. Asigurarea echilibrului financiar reprezinta o conditie de baza pentru desfasurarea unei activiati profitabile , iar realizarea sa se poate obtine prin reglarea continua a dezechilibrelor ce se pot manifesta in activitatea curenta a firmei .

Pentru intocmirea unei analize de detaliu prin care putem obtine echilibrul financiar, putem utiliza urmatoarele aspecte:

analiza lichiditatii, solvabilitatii si a capacitatii de plata a intrprinderii;

analiza corelatiei dintre creantele si obligatiile intreprinderii;

analiza ratelor de echilibru financiar;

analiza corelatiei dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si trezoreria neta;

analiza patrimoniului net.

In cele din urma, putem sublinia faptul ca:

realizarea echilibrului financiar este un obiectiv principal al politicii financiare.

atingerea unui echilibru financiar este o conditie de baza pentru derularea unei activitati profitabile;

1.2 Corelații ce trebuie respectate pentru realizarea

echilibrului financiar

Atat echilibrul cat si dezechilibrul financiar se manifesta la nivelul unei intreprinderi prin consecintele pe care le exercita in planul solvabilitatii, lichiditatii si al capacitatii de plata.Astfel, realizarea echilibrului financiar presupune obtinerea unor coeficienti optimi de lichiditate, capacitate de plata si solvabilitate.

Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a-si achita toate obligatiile banesti fata de terti. Ea rezulta din echilibrul intre fluxul incasarilor si cel al cheltuielilor. In mediul economic intreprinderea se poate confrunta cu dificultati de plata care pot fi atat temporare sau ocazionale, cat si permanente.Existenta unor dificultati permanente in achitarea obligatiilor reflecta o fragilitate economica si financiara cu influente asupra solvabilitatii, care este conditia financiara de supravietuire.O intreprindere este solvabila atunci cand suma activelor circulante fixe si financiare este mai mare sau cel putin egala cu totalul datoriilor sau obligatiilor.Solvabilitatea mai inseamna asigurarea unor fonduri banesti, a unor disponibilitati capabile sa sustina continuitatea exploatarii, sa permita un flux normal al fondurilor.

Analiza solvabilitatii firmei se poate face apeland la o serie de indicatori care sa ne prezinte mai multe aspecte ale solvabilitatii.

In aceasta lucrare vom folosi urmatorii indicatori:

solvabilitatea generala (Sg);

raportul de solvabilitate generala (RSg);

solvabilitatea financiara (Sf).

Solvabilitatea generala (Sg) ne arata masura in care activele totale ale firmei pot acoperi datoriile totale ale firmei. De fapt, ea arata masura in care datoriile pot fi acoperite pe seama activelor.

Nivelul minim acceptabil este de 1,66, sub acest nivel firma aflandu-se in pericolul incapacitatii de plata. Nivelul optim al solvabilitatii generale este considerat 3,00.

Raportul de solvabilitate generala(RSg) arata ponderea activului contabil net (activul neangajat in datorii) in totalul pasiv.

Solvabilitatea financiara (Sf) arata masura in care activele totale ale firmei pot acoperii datoriile financiare totale.

Nivelul minim acceptat este de 2,00, sub acest nivel intreprinderea se confrunta cu dificultati in ceea ce priveste plata datoriilor financiare totale. O intreprindere poate fi solvabila chiar daca la un moment dat, din lipsa de lichiditate, nu prezinta capacitate de plata. Lipsa capacitatii de plata si a lichiditatii poate avea un caracter temporar daca intreprinderea se bazeaza pe o solvabilitatea generala. Solvabilitatea are la baza o activitate eficienta, care se soldeaza cu beneficii (profituri). Pierderile atrag dupa sine starea de insolvabilitate.

Lichiditatea este un imperativ si o latura strategica a gestiunii financiare, chiar a supravietuirii firmelor. Prin lichiditate se intelege capacitatea unei firme de a-si onora in orice moment datoriile, facand sa circule optim, in angrenajul sau, lubrifiantul necesar, care este moneda. Astfel, o intreprindere, pentru a face fata datoriilor, trebuie sa dispuna in orice moment de mijloace banesti cel putin la nivelul platilor exigibile la termene foarte scurte si este indicat sa se poata face fata angajamentelor asumate. In perioada de limitare a imprumuturilor, bancile sunt puse in situatia sa reduca volumul creditelor de trezorerie, iar acele intreprinderi care nu-si pot transforma repede o parte din activele circulante (stocuri) in moneda, spre a-si rambursa datoriile, se gasesc in starea de incetare a platilor. Asemenea intreprinderi pot fi puse in lichidare judiciara, chiar daca activitatea lor genereaza beneficii.

Incetarea platilor poate fi determinata, intre altele, de o crestere economica foarte ridicata, rentabilitate slaba si deficiente grave in gospodaria activelor circulante.

Analiza si obtinerea lichiditatii impune realizarea unui studiu detaliat al ciclului de exploatare si transformarea in timp a activelor circulante in bani. Lichiditatea depinde de felul in care se realizeaza fluxurile de bunuri si servicii si fluxurile banesti, de ritmicitatea aprovizionarii.

In acest caz se pot stabili:

lichiditatea curenta (Lc);

lichiditatea rapida (Lr);

lichiditatea imediata (Li);

lichiditatea la vedere (Lv).

Lichiditatea curenta (Lc) arata masura in care datoriile curente pot fi acoperite pe seama activelor curente.

Acest indicator ne da posibilitatea sa verificam daca capitalurile utilizate pentru finantarea unei valori de activ vor ramane la dispozitia intreprinderii pe o perioada cel putin egala cu durata acestui activ. In acest fel ar fi indeplinita regula traditionala a echilibrului financiar minim. Valoarea minim acceptabila a acestui indicator este de 1,00 iar valoarea maxima este de 2,00.

Lichiditatea rapida (Lr) exprima capacitatea firmei de a-si onora datoriile pe termen scurt din creante si disponibilitati banesti. Ea exprima lichiditatea intreprinderii, excluzand stocurile din mijloacele curente de plata, acestea reprezentand elementul cu lichiditatea cea mai mare din activul circulant.

Valorile de referinta ale indicatorului sunt:

valoarea minima este de 0,65;

valoarea maxima acceptabila este de 1,00.

Lichiditatea imediata (Li) apreciaza masura in care datoriile exigibile pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilitatilor banesti. Acest indicator pune in corespondenta elementele cele mai lichide ale activului cu datoriile pe termen scurt.

Valoarea minima este de 0,35 in timp ce valoarea maxima este de 0,65. acest indicator cunoaste fluctuatii a caror interpretare este cel mai adesea incerta.

Lichiditatea la vedere (Lv) apreciaza masura in care creditele bancare pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilitatilor banesti din casierie si conturi bancare.

Pentru a realiza o analiza mai aprofundata si pentru a intelege mai bine evolutia lichiditatii, valorile acestor indicatori pot fi analizati si prin prisma indicatorilor echilibrului financiar, precum si cu ajutorul ratelor de rotatie calculate in zile ale stocurilor, creantelor si furnizorilor.

Lichiditatea sau lipsa acesteia sunt generate de modul de derulare si organizare a activelor si pasivelor circulante. Este necesar, de asemenea, sa precizam ca un fond de rulment mai mare decat necesarul financiar al exploatarii poate constitui o masura de siguranta folositoare intreprinderii, atunci cand datoriile pe termen scurt trebuie sa fie rambursate .

Lichiditatea exprima laturile calitative si cantitative ale activitatii economico-financiare, gradul de mentinere a echilibrului financiar, eforturile de a raspunde obligatiilor ce decurg din angrenarea intreprinderii in mecanismul economic si financiar. Daca lichiditatea scade, atunci fluxurile se avanseaza in active circulante ce au o rotatie incetinita sau intrerupta, cum sunt stocurile fara miscare si de prisos, marfurile fara desfacere asigurata, produse de nivel calitativ inferior sau rebutate, stocuri peste necesar, produse refuzate, etc. Structura elementelor de activ influenteaza lichiditatea si echilibrul financiar. Mentinerea unui nivel optim al lichiditatii reprezinta o sarcina permanenta si de prim ordin a intreprinderii, reclamand luarea de masuri pentru accelerarea vitezei de rotatie a capitalului in toate stadiile circuitului economic. Lipsa de lichiditate se manifesta prin plati restante, nerambursarea la timp a creditelor, etc, dand nastere la blocaje financiare in lant si o circulatie anormala a monedei.

O lichiditate precara influenteaza negativ capacitatea de plata, echivaland cu incapacitatea intreprinderii de a-si transforma activele in moneda, in cuantumul necesar efectuarii platilor scadente. Analiza asigurarii lichiditatii implica, intre altele, urmatoarele doua directii de actiune:

identificarea circuitelor si canalelor prin care circula banii;

dimensionarea cantitatilor de moneda injectate in aceste canale si a posibilitatilor de autogenerare a banilor.

Capacitatea de plata este o rezultanta a fluxurilor materiale si banesti, un efect si o conditie a rotatiei de ansamblu a fondurilor si a echilibrului financiar, exprimand puterea unei firme la un moment dat de a face fata platilor scadente (fata de furnizori, bugetul statului, organisme financiar -bancare, etc.).

Capacitatea de plata a intreprinderii reflecta modul in care intreprinderea poate satisface la termen obligatiile de plata cu mijloacele banesti de care dispune.Capacitatea de plata este dependenta de lichiditate. Lichiditatea este un factor component si in acelasi timp, determinant al capacitatii de plata. La randul sau capacitatea de plata influenteaza echilibrul financiar si monetar. Intreprinderea trebuie sa dispuna permanent de un volum de mijloace banesti determinat, capabil sa asigure onorarea angajamentelor devenite exigibile. Mentinerea capacitatii de plata este rezultatul activitatii complexe pe care o desfasoara intreprinderea in sectoarele de aprovizionare, productie si comercializare, gospodaria resurselor, etc., reclamand luarea de masuri tehnice, economice si financiare care sa asigure un circuit normal al capitalurilor.

Capacitatea de plata exprima un complex de relatii in legatura cu raporturile banesti ce apar in mod obiectiv intre furnizori, creditori si clienti, beneficiari. Ea compara disponibilitatile banesti cu obligatiile intreprinderii si se calculeaza dupa relatia urmatoare, obtinandu-se o exprimare absoluta:

La nivelul intreprinderii vorbim despre capacitatea de plata daca disponibilitatile banesti sunt mai mari decat obligatiile (D > O), ceea ce inseamna ca in orice moment exista disponibilitati pentru acoperirea obligatiilor. Cand capacitatea de plata este mai mare decat zero (Cp > 0) si disponibilitatile banesti sunt mai mari decat zero (Db > 0), intreprinderea puncteaza o situatie buna.

In calculul acestui indicator trebuie sa se tina seama de resursele permanente, cu caracter stabil aflate la dispozitia intreprinderii. Astfel, in acest caz efortul de acoperire a obligatiilor de catre disponibilitati se va reduce.

Deoarece marimile absolute nu permit intotdeauna efectuarea unor comparatii in timp si in spatiu datorita influentelor factorilor dimensionali se folosesc marimile relative. Astfel, coeficientul capacitatii de plata (K) se determina cu relatia:

Coeficientul capacitatii de plata =(Disponibilitati / Obligatii) x 100

Cand K > 1 intreprinderea se afla intr-o situatie buna.

Sintetizand, apreciem ca exista o dependenta notabila intre capacitatea de plata si punctul de echilibru al intreprinderii.

Capacitatea de plata poate fi considerata corespunzatoare doar atunci cand firma dispune, la un moment dat, de resurse banesti si de alte valori transformabile in scurt timp in moneda, in cantitatea corespunzatoare acoperirii obligatiilor exigibile. Capacitatea de plata impune, intre altele, o corelare judicioasa a termenelor de plata a obligatiilor, cu cele de incasare a drepturilor banesti ale intreprinderii.

1.3. Sursele informaționale ale diagnosticului echilibrului

financiar al firmei

Efectuarea analizei diagnostic a activității economico-financiare a intreprinderii, necesită folosirea unui sistem de informații care să permită cunoașterea tuturor fenomenelor și proceselor care au loc în interiorul intreprinderii și în afara ei. Pe baza acestor informații se pot cunoaște rezultatele obținute de unității economice, factorii care acționează asupra formării lor și se pot lua decizii pentru reglarea și redresarea activității fiecarei întreprinderi.

Rezultatele procesului de analiză diagnostic depind într-o foarte mare măsurade calitatea, cantitatea, exactitatea și operativitatea informațiilor utilizate în activitatea de analiză. Acest lucru permite studierea complexă a iții unităților economice și fundamentarea temeinică a deciziilor de ilare și îmbunătățire a rezultatelor economico-financiare.

Informațiile folosite în analiza diagnostic a activității eeonomico- financiare a întreprinderii, se pot clasifica după mai multe criterii.

In funcție de natura lor, informațiile pot fi: economice, tehnice, tehnologice, organizatorice, juridice, sociale, ecologice, politice.In procesul de analiză, cel mai important rol îl dețin informațiile economico- financiare, ce reflectă rezultatele întreprinderii cu ajutorul unor indicatori de ordin cantitativ și calitativ.

După sursele lor de proveniență, informațiile se grupeaza în doua mari categorii:

informații externe.

informații interne;

Informațiile externe (exogene) provin din afara întreprinderilor și sunt reflectate în diferite publicații de specialitate, în presă, în legislația economico – financiară.

Informațiile interne (endogene) provin din interiorul întreprinderii, și reflectă evoluția rezultatelor economico-financiare și modul de utilizare a resurselor în unitatea analizată. Aceste informații se regăsesc în programul de activitate și în documentele de evidență economică ale întreprinderii, îndeosebi în bilanțul contabil și anexele sale.

In procesul de analiză trebuie să se îmbine utilizarea informatiior interne cu cele externe pentru fundamentarea corectă a obiectivelor si precizarea factorilor ce acționează asupra rezultatelor obținute, stabilirea conexiunilor cu mediul inconjurator și luarea măsurilor de reglare corespunzatoare.

După conținutul lor, informațiile se pot grupa astfel:

informațiile de plan, ce reflectă obiectivele curente ale întreprinderii;

inforrmatiile normative, ce se regasesc norme, normative financiare, bugete sau standarde.

inforrmatiile efective, ce reflectă rezultatele economico-financiare obținute în activitatea unei întreprinderi în perioada curentă sau in perioadele precedente;

inforrmatiile de prognoză, ce estimează evoluția firmei in viitor și consecințele anumitor fenomene sau procese economice pe o perioadă mai îndelungată de timp.

Sursele documentare de unde au fost culese aceste informații sunt: programul de activitate al întreprinderii, planul de afaceri, diferite acte normative, contractele economice, bugetul de venituri și cheltuieli, documentele de evidență contabilă financiară și de gestiune.

Pe baza informațiilor cuprinse în aceste surse documentare se pot efectua analize cu caracter retrospectiv și previzional, se pot cunoaște cauzele nerealizării obiectivelor stabilite și a abaterilor față de diferite norma și normative, ceea ce permite evidențierea factorilor de influență și luarea unor măsuri corespunzătoare de reglare a activității economico-financiare a întreprinderilor în viitor.

Ținând seama de periodicitatea lor, informațiile pot fi;

curente sau operative;

periodice.

Aceste informații caracterizează activitatea întreprinderii pe intervale de timp mai scurte sau mai lungi, ceea ce permite efectuarea unor analize complexe, precum și cunoașterea stadiului de realizare a obiectivelor pe diferite perioade de timp.

In raport de rolul lor în procesul conducerii, informațiile pot fi:

informații active, când se referă la activitatea curentă a întreprinderii și pot genera diferite măsuri concrete de reglare în timp desfășurării fenomenelor respective.

informații pasive, care se referă la activitatea anterioară întreprinderii, dar care sunt necesare în fundamentarea deciziilor evoluția viitoare a activității unităților economice.

Deoarece obiectivul esențial al analizei diagnostic a activității mico-financiare a întreprinderilor îl constituie studierea modului de realizare a obiectivelor stabilite a rezultatelor economico-financiare obținute, principalele informații folosite în munca de analiză provin din datele cuprinse in programul economic și financiar al întreprinderii, bugetul de venituri și cheituieli, precum și din datele sistemului de evidență contabilă și statistică.

Programul economic și financiar al întreprinderii cuprinde indicatorii de plan și unele norme care servesc drept bază de comparație în aprecierea rezultatelor economico – financiare obținute în perioada analizată.Un rol important în analiza diagnostic a activității îl au bilanțul ntabil, anexele la bilanț și contul de profit și pierderi. Pentru efectuarea analizei economico – financiare a întreprinderilor este necesar să se recurgă și la unele date din afara evidenței economice : rapoarte prezentate în consiliile de administrație, în adunările generale ale acționarilor, procese verbale încheiate de organele de control financiar – bancar, materiale apărute în presă etc.

Indiferent de sursele de proveniență, informațiile folosite în procesul analiză economico – financiară și în activitatea managerială a firmei,trebuie să satisfacă anumite cerințe cum ar fi: utilitatea, exactitatea, profunzimea, operativitatea, valoarea și costul informației. In condițiile adaptării sistemului informațional la cerințele economiei piață și a introducerii mijloacelor de prelucrare automată a datelor, crește rolul analizei economice în diagnoza și reglarea activității agenților economici, în realizarea obiectivelor stabilite cu eficiență maximă.

Pentru a efectua în bune condiții analiza diagnostic a activității economico – financiare a întreprinderii, este necesară parcurgerea următoarelor etape:

stabilirea tematicii și a obiectivelor supuse analizei diagnostic;

culegerea datelor și informațiilor necesare pentru efectuarea analizei;

verificarea informațiilor culese din punct de vedere al exactității și veridicității;

prelucrarea și studierea informațiilor cu ajutorul metodelor și tehnicilor procedeelor specifice analizei economico – financiare;

elaborarea concluziilor rezultate din procesul de analiză și precizarea punctelor tari și a punctelor slabe ale activității întreprinderii;

Intrucat informațiile culese pot conține anumite erori, este necesară verificarea lor atât sub aspectul exactității, cât și din punct del vedere al realității lor. In condițiile prelucrării automate a datelor, o atenție deosebită trebuie acordată verificării complexe a informațiilor de intrare în sistem, de care depind exactitatea calculelor ulterioare și concluziile analizei economico – financiare.

Pe baza rezultatelor analizei diagnostic se stabilesc concluziile referitoare la punctele tari și slabe întâlnite în activitatea întreprinderii și sa fac propuneri pentru remedierea lipsurilor constatate și sporirea eficienți activității economice a întreprinderii.

In cazul companilor listate la bursa, in conformitate cu prevederile IAS 34 «Raportarea financiara intermediara » si datele din Calendarul de comunicare financiara al BVB, respectând prevederile legislației specifice pieței de capital in materie de raportări către instituțiile acesteia si acționari, S.C. ARTEGO S.A. Tg Jiu, aduce la cunoștința tuturor celor interesați situațiile financiare anuale individuale, preliminare pentru anul 2014, in conformitate cu standardele internaționale de raportare (IFRS), neauditate.

Alaturi de aceste informatii avem disponibile date complete cu privire la situatia pozitiei financiare la sfarsitul fiecarui an de studiu, situatia rezultatului global si a modificari capitalurilor proprii, bugetul de venituri si cheltuieli cu o comparatie clara intre previzionat si realizat bugetul de venituri si cheltuieli cu o comparatie clara intre previzionat si realizat.

Un raport al auditorului independent, contine situațiile financiare, care cuprind situația poziției financiare la data de 31 decembrie 2014 , situația rezultatului global, situația modificării capitalurilor proprii, situația fluxurilor de trezorerie aferente exercițiul financiar incheiat la data respectiva , un sumar al politicilor contabile semnificative si alte informații explicative.

Situațiile financiare menționate se refera la :

• Total capitaluri proprii;

• Rezultatul net al exercițiului financiar-profit.

Studiu privind realizarea echilibrului financiar la

SC ARTEGO S.A

2.1 Prezentarea generală, situatia patrimoniala si rezultatele financiare la S.C. ARTEGO S.A

Artego este unul dintre cei mai importanti producatori de articole tehnice de cauciuc la nivel national, atat ca volum al productiei si cifra de afaceri cat si sub aspectul complexitatii, diversitatii si importantei produselor sale pentru industria miniera romaneasca. Prin activitatea desfasurata, Artego este integrata in complexul economiei nationale, intretinand relatii ca beneficiar si/sau furnizor cu peste 750 de parteneri de afaceri interni. Doar pentru materiile prime si materialele utilizate in productie.Artego este in prezent beneficiar pentru aproximativ 128 de furnizori.

Pe plan local, Artego intretine relatii de colaborare-cooperare cu aproape toate intreprinderile din Targu Jiu si cu majoritatea celor din judetul Gorj, printre beneficiarii produselor sale numarandu-se unitati productive din cele mai variate domenii economice. Totodata la nivelul judetului Gorj, emitentul poate fi considerat una dintre cele mai importante companii.Conform statutului, obiectul principal de activitate este fabricarea de articole tehnice de cauciuc, utilizandu-se cauciuc regenerat din refolosirea deseurilor de cauciuc, a camerelor de cauciuc uzate si a anvelopelor uzate.

Principalele produse fabricate de Artego sunt:

benzi de transport

placi tehnice

covoare de cauciuc

garnituri presate din cauciuc regenerat

mansoane de radiator si racorduri auto, intr-o structura variata, insumand peste 2.300 de tipodimensiuni

cauciuc regenerat tip RA

tamburi reconditionati

matrite si accesorii metalice

soluții pentru imbinarea benzilor la cald si rece

piese de schimb si SDV-uri specifice prelucrarii cauciucului.

Artego produce sau a produs accesorii pentru o serie de producatori auto care desfasoara sau au desfasurat activitati de productie pe piata interna , incluzand Renault-Dacia.

Pe langa activitatea de baza, Artego mai activeaza intr-o serie de domenii economice destul de variate, dar care au o pondere redusa in veniturile totale. In ultimii ani Artego si-a diversificat obiectul de activitate prin producerea si comercializarea produselor lactate, producerea si comercializarea de echipament de protectie, activitati de producere si comercializare a produselor de panificatie si patiserie, activitati in domeniul imobiliar, productie de biodiesel, de oxigen sau activitatile de consultanta pentru documentarea, implementarea si mentinerea de sisteme de management al calitatii, conform cu SR EN ISO 9001:2001 si sisteme de management de mediu, conform SR EN ISO 14001:2005.

Principalii clienți ai S.C. ARTEGO S.A. sunt CNH Petroșani, SNL Oltenia, Complexele Energetice, SN Cuprului Deva, RA Arsenalul Armatei pe piața internă și firme din Italia, Anglia, Dubai, Spania, Olanda,, Finlanda, Germania , Franța, Polonia, Turcia;

Ponderea fiecărei categorii de produse în veniturile societății comerciale pentru ultimii 3 ani:

Tabel 1

Principalii competitori pentru produsele S.C. ARTEGO S.A. sunt prezentate în tabelul 2

Tabel 2

Realizările anului 2014 au situat S.C. ARTEGO S.A. ca lider de piață în România cu 95% din necesarul de benzi . Lista principalelor materii prime utilizate în procesul de producție include cauciucul natural, cauciucul sintetic, negru de fum și o gamă de alți produși chimici. Furnizorii principali sunt prezentați în tabelul următor:Tabel 3.

Cea mai mare parte a acestor materii prime este achizitionata din China si de la furnizorii din Europa de Vest. Cu toate ca prețul materiilor prime aduse din China este mai mic nu s-arenunțat la cumpărarea celor deficitare de la furnizori din Europa reducandu-se considerabil perioada de aprovizionare.Afacerile societății au fost influențate in mare parte de evoluția preturilor la materii prime , de prețul petrolului , de conjunctura economica mondiala, naționala si de evoluția cursului de schimb .

La 31.12.2014 numărul mediu de salariați era de 1176. Numărul faptic la 31.12.2014 era de 1100 salariați din care personal cu studii superioare tehnice 157, cu studii superioare economice 21, maiștrii 24, 432 operatori chimisti, 360 personal de intretinere si reparații, 16 personal CTC si restul personal administrativ. Numărul de personal necalificat este foarte redus comparativ cu totalul salariaților respectiv 25 persoane, societatea organizând periodic cursuri interne de calificare si prin Camera de Comerț si Industrie Gorj.

Capitalul Social

La 31 decembrie 2014 si 31 decembrie 2013, capitalul social include efectele retratarilor înregistrate in anii precedenți conform aplicării” SIC” 29”Raportarea financiara in economiile hiperinflationiste . Reconcilierea capitalului social se prezintă astfel:

Capital social (valoarea nominala) 24.873.443

Diferente aferente retratarii conform SIC 29 89.052.449

Soldul capitalului social (retratat) 113.925.892

La sfârșitul fiecărei perioade de raportare , capitalul social subscris si varsat integral al Societății in suma de 24.873.443 este impartit in 9.949.377 acțiuni ordinare cu o valoare nominala de 2,5 lei pe acțiune si corespunde cu cel inregistrat la Oficiul Registrului Comerțului si la Depozitarul Central .

Livrările efectuate de Societate in cursul anului 2014 la intern se ridica la 89.887.938 lei, din care principalii clienți sunt:

Complexul Energetic Oltenia 63.015.575 lei;

Arcelomittal Galați 2.350.501 lei;

Complexul Energetic Hunedoara 2.089.982 lei.

Scoarța Comprest 1.867.226 lei;

Cerulex Craiova 1.833.221 lei;

BVH Rubber Trade Tg-Jiu 1.622.598 lei;

In perioada 1 ianuarie 2014-31 decembrie 2014 ,Societatea a înregistrat exporturi după cum urmeaza Total Livrări la Export 15.769.424,45 euro (70.038.330,82 roni) din care In afara Uniunii Europene 487.323,93 euro iar in interiorul Uniunii Europene15.282.100,52 euro

Structura actionariatului la 31 decembrie 2014 se regaseste in tabelul de mai jos:

Tabel 1

Evolutia cifrei de afaceri pe parcursul perioadei de studiu (2012-2014)

Evolutia profitului net pe parcursul perioadei de studiu (2012-2014)

Tabel x

Tabel x

Analiza surselor de finanțare la S.C. ARTEGO S.A.

Societatea este expusa următoarelor riscuri care decurg din instrumentele financiare : riscul pieței (riscul de rata a dobânzii si riscul valutar), riscul de creditare si riscul de lichiditate. Managementul societății se focuseaza asupra imprevizibilitatii pieței financiare si cauta sa minimizeze potențialele efecte adverse ale performantei financiare a Societății. Riscul pieței este riscul care produce schimbări asupra preturilor pieței, precum si schimbul valutar si rata dobânzii ce vor afecta veniturile societății. Societatea nu are angajamente formale pentru a combate riscurile financiare. In ciuda inexistentei angajamentelor formale , riscurile financiare sunt monitorizate de managementul societății.

Riscul de rata a dobânzii

Fluxurile de numerar operaționale ale Societății sunt afectate de variațiile ratei dobânzilor , in principal datorita imprumuturilor in valuta contactate de la băncile finanțatoare. Riscul de numerar determinat de rata dobânzii , este riscul ca dobanda , si prin urmare cheltuiala cu aceasta sa fluctueze.

Riscul valutar

Societatea poate fi expusa fluctuațiilor cursului de schimb valutar prin numerar si echivalente de numerar creanțe sau datorii comerciale exprimate in valuta.

Moneda utilizata pe piața interna este leul romanesc. Societatea este expusa riscului valutar la numerarul si echivalentele de numerar de achizițiile si împrumuturile realizate in alta moneda decât cea utilizata pe piața interna . Monedele care expun Societatea la acest risc sunt, in principal, EUR,USD,si GBP. împrumuturile in valuta sunt exprimate ulterior in lei , la cursul de schimb din ulima zi bancara a fiecărei luni , comunicat de banca Naționala a României. Diferentele rezultate sunt incluse in contul de profit si pierdere.

Riscul de creditare

Riscul de credit este riscul in care Societatea poate sa suporte o pierdere financiara ca urmare a neindeplinirii obligațiilor contractuale de către un client sau o contrapartida la un instrument financiar, iar acest risc rezulta in principal din creanțele comerciale si numerarul si echivalentul de numerar. La 31 decembrie 2014 , Societatea deține numerar si echivalente de numerar 5.521.174 lei. Numerarul si echivalentele de numerar sun deținute la banci din care enumerăm: BRD,Unicredit Tiriac, Exim Bamk ,Intesa, ING BANK.

Societatea are linii de credit la BRD, EXIM BANK,UNICREDIT ,ÎNȚESA si ING BANK atat in lei cat si in valuta după cum urmeaza:

Societatea nu are contractate credite pe termen lung cu unitățile bancare sau alte instituții financiare.

Riscul de lichiditate

Riscul de lichiditate este riscul potrivit caruia Societatea sa intampine dificultăți in indeplinirea obligațiilor ssociate datoriilor financiare care sunt decontate in numerar sau prin transferul altui activ financiar.O politica prudenta de gestionare a riscului de lichiditate implica menținerea unui suficient numerar si echivalente de numerar ,disponibilitatea finanțării prin facilitați de credit adecvate .Politica Societății in priviinta lichidității este de a menține suficiente resurse lichide pentru a putea onora obligațiile pe măsură ce acestea ajung la scadenta.

Valoarea justa a instrumentelor financiare

Valoarea justa este valoarea la care instrumentul financiar se poate schimba in tranzacțiile obișnuite, altele decât cele determinate de lichidare sau vanzarea silita. Valorile juste se obțin din preturile de piața cotate sau modelele de fluxuri dde numerar după caz. La 31 decembrie 2013, numerarul si alte disponibilități , clienții si conturile asimilate , datoriile comerciale precum si celelalte datorii se apropie de valoarea lor reala datorita maturitatii scurte a acestora. Managementul considera ca valoarea estimate a acestor instrumente este apropiata de valoarea lor contabila.

Managementul riscului de capital

Obiectivele societății atunci când gestionează capitalul sunt pastrarea capacitatii societății de a-si continua activitatea in vederea obținerii de beneficii pentru acționari si alte parti interesate si de a menține o structura optima de capital in vederea reducerii costului capitalului.

Elementele de perspectiva privind activitatea societății comerciale:

Având in vedere situația macroeconomica se constata o creștere a comenzilor la principalele produse realizate de catre Artego atat la intern cat si la export ceea ce influențează in mod semnificativ evoluția economica a firmei si politica adoptata de managementul executiv al acesteia. In continuare se cauta soluții pentru reducerea costurilor de producție prin reducerea ponderii acelor materii prime deficitare pe piața care au preturi ridicate si asimilarea in fabricație a unor produse care sa corespunda din punct de vedere calitativ dar care sa incorporeze materii prime mai ieftine. De asemenea se cauta noi furnizori de materii prime pe piețele din Asia estica unde sunt mult mai ieftine fata de Europa chiar daca se mărește considerabil timpul de aprovizionare.

Influente majore se constata si la diferentele de curs valutar. In acest sens managementul firmei incearca sa echilibreze cat mai mult balanța comerciala si gasirea unor soluții care sa evite folosirea valutei incasate la plata datoriilor la bugetele statului si a furnizorilor interni, prin reducerea termenelor de incasare a produselor livrate la intern etc.

Consiliul de administrație al S.C. ARTEGO S.A. s-a întrunit in data de 04.02.2015 la sediul social din strada Ciocarlau nr.38, județul Gorj si a hotarat convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor in data de 09.03.2015 orele 11.00 la sediul societății pentru toti acționarii înregistrați in registrul acționarilor la sfârșitul zilei de 25.02.2015, stabilita ca data de referința pentru adunarea, care va avea următoarea ordine de zi:

Majorarea si prelungirea celor doua facilitați de credit contractate la UniCredit

ȚiriacBank S.A, precum si modificarea scopului facilitații de credit contractata conform

contractului de credit nr. 350-004/CRD-OF/2006 din data de 08.03.2006 după cum urmeaza:

– linie de credit de tip capital de lucru conform contractului de credit nr.350-004/CRD-OF/2006 din data de 08.03.2006 cu toate modificările ulterioare, pentru finanțarea nevoilor curente ale societății, se va majora de la 15.000.000 RON la 30.000.000 RON;

– linie de credit pentru emitere scrisori de garanție bancara conform contractului de credit nr. 350- 08/CRD-OF/2007 din data de 25.01.2007 cu toate modificările ulterioare, se va majora de la 700.000 RON la 2.200.000 RON;

Suma de 15.000.000 RON cu care se va majora facilitatea de credit contractata conform Contractului de credit NR. 350-004/CRD-OF/2006 din 08.03.2006 va avea drept scop refinatarea creditelor contractate de ARTEGO S.A TG JIU la BRD – Groupe Societe Generale, in baza documentelor solicitate de Banca in vederea implementării refinantarii.

Prelungirea pe o perioada de inca 12 luni de la scadenta finala de 16.07.2015 plafonului de creditare cash cu opțiunea “Multicurrency” contractat de la Banca Comerciala INtESA SANPAOLO ROMANIA SA ARAD – Sucursala Tg-Jiu in suma maxima de 12.500.000 lei;

Prelungirea creditului in valoare de 1.800.000 lei si a costurilor accesorii, contractat de la ING Bank NV Amsterdam.

Prelungirea si majorarea liniei de credit de la Banca de Export-Import a României EXIMBANK S.A. cu suma de 1.000.000 Eur de la suma de 900.000 Eur la suma de 1.900.000 Eur.

Rezerve legale

Rezervele legale sunt in suma de 4.349.259 lei la 31 decembrie 2014.Societatea transfera către rezerva legala cel puțin 5% din profitul annual contabil (Legea 571/2003) pana când soldul cumulat atinge 20% din capitalul social varsat.

Rezerve din reevaluare

Rezerva din reevaluare este in suma de 29.428.802 lei la 31 dec. 2014. Alte rezerve

La 31 decembrie 2014, comparativ cu 31 decembrie 2013,alte rezerve inregistreaza următoarele nivele:

Alte elemente ale capitalurilor proprii

La 31 decembrie 2014, suma de 1.113.594 lei, o reprezintă impozitul amanat aferent reevaluărilor in sold efectuate după 01 ianuarie 2004, diminuat cu impozitul amanat aferent amortizării reevaluării inregistrata pe costuri in cele 12 luni ale anului 2014.

Subvenții pentru investiții

Veniturile inregistrate in avans sunt reprezentate de suventiile primite pentru investiții cu titlu de nerambursabile pentru proiectul derulat in anii anteriori prin axa Creșterii Competitivității economice si inregistreaza următoarele nivele descrescătoare pana la amortizarea integrala a obiectivelor puse in funcțiune , după cum urmeaza:

2.3 Analiza corelației dintre sursele de finanțare

și activele firmei

2.4 Analiza corelației dintre creanțe și obligații

O firmă poate să fie rentabilă, deci să realizeze profit, dar să nu fie solvabilă datorită decalajului dintre încasările și plățile efectuate. în cadrul încasărilor principalele componente se referă la:

încasări din vânzarea produselor și prestarea serviciilor;

vânzări de valori mobiliare și imobiliare;

contractarea de împrumuturi;

încasări din dobânzi, dividende, chirii și alte venituri.

În cadrul plăților regăsim:

plățile pentru cumpărări de mărfuri, materiale, prestări de servicii de către terți;

plăți pentru salarii și elementele aferente;

achitarea impozitelor, taxelor și a altor datorii față de buget;

achiziții de imobilizări;

plata dobânzilor și a ratelor de credit scadente;

achitarea dividendelor și a altor plăți.

Corelațiile dintre acestea se reflectă, în ultimă instanță, în Contul de Profit și Pierderi al cărui sold (sub forma profitului) ar trebui să se concretizeze în disponibilități bănești. În practică, situația se prezintă diferit din cauza imobilizărilor, respectiv eliberărilor de capital. Astfel, o creștere a soldurilor conturilor de stocuri sau creanțe reprezintă imobilizări, iar majorarea obligațiilor se transformă în surse suplimentare de finanțare.

În principiu, între încasări și plăți la un moment dat, trebuie să se respecte corelația încasări > plăți. Avându-se în vedere că soldul creditor al contului curent reflectă creditele primite pentru diverse plăți în limita plafonului aprobat de bancă, temporar corelația se poate prezenta și prin inegalitatea încasări < plăți, fără să reflecte un dezechilibru, însă operațiile de reîntregire a mijloacelor consumate să se realizeze ritmic.

Pentru urmărirea echilibrului dintre încasări și plăți se folosește adesea bugetul de trezorerie.

Bugetul de trezorerie este instrumentul principal în realizarea planificării financiare pe termen scurt. întocmirea acestuia permite managerului financiar identificarea necesităților și a oportunităților financiare pe termen scurt. Pentru realizarea acestuia trebuie parcurse următoarele etape:

prognozarea intrărilor de disponibilități (încasărilor) pentru perioada următoare. Aceasta se bazează pe prognoza vânzărilor, nivelul creditului comercial acordat clienților, alte încasări provenind din vânzarea de active, majorări ale capitalului social, contractarea de împrumuturi;

prognozarea ieșirilor de numerar (plăților) în funcție de: aprovizionările făcute în perioada următoare, creditul comercial primit de ia furnizori, plățile de salarii, impozite și taxe, achiziții de imobilizări, rambursări de credite, inclusiv dobânzi aferente pentru perioada următoare etc.

determinarea pentru fiecare subperioadă a surplusului / deficitului de disponibilități;

plasarea surplusului sau atragerea de noi resurse pentru acoperirea deficitului.

Bugetele de trezorerie se pot întocmi zilnic, săptămânal sau chiar lunar.

Schematic, un asemenea buget anual, se prezintă astfel:

Tabel 3.

Tabel 4. ARTEGO- SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE LA 31.12.2014

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI

Activitate Generală ARTEGO

Costuri

Fig.: Evoluția costului total în raport cu nivelul disponibilităților.

Deoarece, cele două componente ale costului total au în raport cu modificarea disponibilității evoluții diferite, nivelul optim al disponibilităților se găsește.la intersecția celor două categorii de costuri.

Creanțele și obligațiile reprezintă elemente pe baza cărora se formează fluxurile bănești în sistemul echilibrului financiar. Astfel, asigurarea echilibrului financiar impune asigurarea unei corelații între creanțe și obligații nu numai din punctul de vedere al sumei ci și al termenelor de încasare și plată.

Termenul de încasare sau durata de imobilizare a creanțelor (Di) se calculează pe baza relației.

Di = ∑Sd x 360___

∑ Rd sau CA

unde: Sd – suma soldurilor medii debitoare ale conturilor care reprezintă creanțe;

Rd – rulajele debitoare ale conturilor respective;

CA – cifra de afaceri.

Durata de folosire a obligațiilor (Df) se calculează cu ajutorul relației:

Df = ∑Sc x 360___

∑ Rc sau CA

în care:

Sc – suma soldurilor medii creditoare ale conturilor care constituie obligații;

Rc – rulajele creditoare ale conturilor respective.

Raportul dintre suma creanțelor și obligațiilor corelat cu cei doi indicatori menționați generează fluxurile bănești care influențează pozitiv sau negativ disponibilitățile bănești ale întreprinderii. Astfel, dacă:

∑Sd = ∑Sc și Di = Df

cel puțin din punct de vedere teoretic, se produce o compensare între creanțe și obligații, neinfluențând fluxul de disponibilitățile bănești, întrucât suma totală a imobilizărilor (∑Sd-Di) este egală cu suma totală a surselor atrase folosite (∑Sc -Df).

Dacă ∑Sd>∑Sc, iar Di = Df este influențat negativ întrucât suma imobilizată este superioară celei folosite temporar, respectiv:

∑Sd*Di > ∑Sd*Df

Pe baza celor prezentate pot fi constituite toate variantele de combinări în functie de cele patru elemente.

SITUATIA REZULTATULUI GLOBAL

la 31 decembrie 2014

2.5 Analiza lichiditatii si solvabilitatii financiare

O restricție importantă ce condiționează realizarea echilibrului financiar o reprezintă asigurarea lichidității și solvabilității acesteia.

Lichiditatea patrimonială caracterizează capacitatea unei firme de a-și onora la termen, cu mijloacele bănești de care dispune, obligațiile scadente pe termen scurt. Aceasta se obține prin compararea activelor circulante (mai mici de un an) cu datoriile pe termen scurt (mai mici de un an). Lichiditatea patrimonială a unei întreprinderi nu trebuie confundată cu lichiditatea activelor, aceasta din urmă desemnând proprietatea activelor disponibile de a se transforma rapid în bani.

Pentru caracterizarea lichidității patrimoniale se utilizează mai multe rate:

a) Lichiditatea generală (Lg) reprezintă cel mai utilizat indicator pentru a evalua expunerea firmei la scadențele pe termen scurt. Se calculează ca raport între activele curente și datoriile curente.

Lg = Active Curente

Datorii curente

Activele curente cuprind de regulă:

-disponibilitățile bănești existente în casierie și în conturi la bănci;

-valorile mobiliare cu un grad ridicat de lichiditate;

-creanțele față de clienți; stocurile.

în calculul acestei rate nu vor fi luate în considerare următoarele elemente de activ:

-valoarea materiilor prime și a materialelor fără posibilități de valorificare;

-valoarea produselor finite fără comenzi;

-valoarea lucrărilor executate și a produselor și serviciilor facturate, cu caracter litigios, fără posibilități certe de încasare;

-debitorii litigioși greu de încasat.

Activele curente pot fi stabilite și indirect, plecând de la activele circulante din care se scad stocurile nevalorificabile și creanțele incerte

Datoriile curente cuprind datoriile pe termen scurt, fiind formate din următoarele elemente:

– datoriile față de furnizori;

-împrumuturile bancare pe termen scurt;

-ratele la creditele pe termen lung scadente în perioada considerată;

-impozitele și taxele de plătit;

-alte cheltuieli plătibile (de ex. cheltuieli cu personalul)

Dacă o firmă trece prin dificultăți financiare aceasta începe să acumuleze credite bancare. Dacă datoriile curente cresc mai rapid decât activele curente, lichiditatea generală scade, ceea ce poate fi semnalul apariției unor probleme.

Teoretic, cu cât valoarea acestei rate este mai mare, cu atât mai confortabilă este poziția financiară a firmei. Din punctul de vedere al creditorilor, o valoare ridicată a acestui indicator oferă o protecție mult mai mare împotriva eterilor potențiale, ce s-ar datora falimentului afacerii. Nivelul acestei rate trebuie să fie mai mare de 100%, însă el trebuie comparat și cu nivelul mediu înregistrat în ramura în care își desfășoară activitatea firma.

Valoarea supraunitară a acestei rate reprezintă expresia existenței unui fond de rulment pozitiv, care îi permite firmei să facă față obligațiilor curente de plată, în timp ce o valoare redusă a lichidității generale poate reflecta apariția unor dificultăți în achitarea datoriilor firmei.

Totuși, valoarea subunitară a acestei rate nu constituie un pericol pentru solvabilitatea firmei, atunci când stocurile se reduc treptat, în scopul achitării datoriilor exigibile pe termen scurt, fără a afecta însă continuitatea ciclului de exploatare.

Privită dintr-un alt unghi, un nivel prea mare al lichidității generale ar putea sa semnaleze un management defectuos, concretizat în surplus de numerar nevalorificat, stocuri supradimensionate devenite inutile, o gestiune ineficientă a creditului comercial. De aceea, se considera că nivelul normal al acestei rate se situează între 1,8 și 2. În activitatea practică trebuie evitată însă o evoluție descendentă a acestei rate, deoarece reflectă o activitate în declin, determinând creditorii și furnizorii să devină circumspecți în acordarea de noi credite comerciale și bancare.

In situatia de fata, indicatorul lichiditati curente pentru ARTEGO in anul 2014 ,

Lg = Active Curente = 93.149.054 = 1.59

Datorii curente 58.548.297

Acest lucru duce la o rata de lichiditate apropiata de cea considerata recomandata

b) Lichiditatea curentă sau testul acid (Lc) se calculează prin scăderea ochi stocurilor din valoarea activelor curente și împărțirea diferenței astfel recrute la datoriile curente.

.

Lc = Active Curente – Stocuri

Datorii curente

Stocurile sunt, de obicei, cel mal puțin lichide dintre toate componentele activelor curente ale unei firme, pierderi posibile pot să apară, mai ales, în momentul în care se pune problema lichidării acestora. De aceea acest raport se consideră un test acid pentru măsurarea capacității firmei de a-și onora obligațiile pe termen scurt, a cărui valoare trebuie să fie cuprinsă între 80% și 100%.

c) Lichiditatea imediată (Li) reflectă capacitatea întreprinderii de fcreursare rapidă a datoriilor exigibile imediat, pe baza disponibilităților existente. Se calculează astfel:

Li = Disponibilitatii banesti

Datorii curente

Pentru aprecierea corectă a acestei rate trebuie să se țină seama de condițiile de desfășurare a activității firmei, de corelația dintre termenele de plată a obligațiilor și cele de încasare a creanțelor, precum și de viteza de rotație a capitalurilor.

O valoare ridicată a acestei rate reflectă o lichiditate ridicată, dar care poate fi consecința unei utilizări mai puțin eficiente a resurselor disponibile. De asemenea, un nivel ridicat al acestei rate nu reprezintă o garanție a solvabilității, dacă celelalte elemente ale activelor circulante au un grad scăzut de lichiditate.

În teoria economică se apreciază că un nivel al acestei rate cuprins între 0,15 și 0,20 reflectă o bună administrare a firmei din punct de vedere financiar.

In situatia de fata, indicatorul lichiditati imediate pentru ARTEGO in anul 2014 ,

Li = Active Curente-Stocuri = 93.149.054 -44.642.416 *100= 82.85%

Datorii curente 58.548.297

Acest lucru duce la o rata de lichiditate in limitele recomandate

Pentru asigurarea echilibrului financiar și menținerea lichidității firmei, se impune o corelare judicioasă a termenelor de plată a obligațiilor cu cele de încasare a creanțelor, precum și luarea unor măsuri manageriale, tehnice, economice și financiare corespunzătoare, care să asigure un circuit normal al capitalurilor. în acest sens, de un real folos în urmărirea lichidității afacerii se dovedește bugetul de trezorerie care cuprinde intrările și ieșirile previzionate de numerar, pe o anumită perioadă de timp. De regulă, firmele operează cu un buget de trezorerie zilnic pentru o lună în avans, și cu un buget de trezorerie lunar pentru perioade de 6 până la 12 luni în avans.

Pentru S.C. ARTEGO S.A. calculul ratelor de lichiditate și solvabilitate precum si graficul evolutiei acestora , sunt prezentate mai jos.

Tabelul 1.

Lichiditatea generală înregistrează, în anul 1, un nivel de peste 100% -si în usoara crestere în ceilalți ani. Lichiditatea generala este destul de apropiata de nivelul normal.

Lichiditatea curenta este in crestere pe parcursul celor 3 ani apropiindu-se de valoarea optima in anul 3 (2014) , adica intre 80 % si 100 %.

Lichiditatea imediata scade pe parcursul celor 3 ani indepartandu-se de valoarea optima in anul 2013 si 2014 , adica intre 15% si 20%.

Solvabilitatea exprimă capacitatea întreprinderii de a face față scadențelor cu surse proprii. Pentru caracterizarea acesteia se folosesc următoarele rate:

Solvabilitatea generală (Sg), se calculează ca raport între activele totale și datoriile totale:

Sg = Active Totale

Datorii totale

Acest indicator măsoară securitatea de care se bucură creditorii întreprinderii. Pentru a avea o situație normală este necesar ca activele totale să reprezinte dublul datoriilor totale.

Solvabilitatea patrimonială (Sp) numită și rata autonomiei financiare, se calculează ca raport între capitalul propriu și capitalul total:

Sg = Capitalul Propriu

Capitalul total

Se consideră că valoarea minimă acceptabilă a acestei rate este de 30%, iar nivelul său normal este de 50%.

Tabelul 2.

Solvabilitatea generala si cea patrimoniala sunt destul de apropiate pe parcursul celor trei ani de analiza. Solvabilitatea patrimoniala se situeaza peste nivelul sau normal de 50 %

Solvabilitatea generala se inscrie in limitele normale prin faptul ca activele totale reprezinta mai mult decat dublul datoriilor totale.

Graficul de mai jos arata evolutia in timp pentru cele doua elemente.

Grafic 1

Capacitatea de plată a întreprinderii, exprimă situația mijloacelor bănești disponibile la un moment dat sau pe o perioadă scurtă de timp (de obicei până la 15-30 zile), în raport cu obligațiile de plată exigibile în același interval de timp. Pentru exprimarea capacității de plată pot fi utilizate atât mărimile absolute, cât și cele relative. Astfel, în mărimi absolute capacitatea de plată (Cp) rezultă din compararea disponibilităților bănești (lichide și potențiale Db), cu obligațiile curente ale firmei (Ob), adică:

Cp = Db-Ob.

Pentru asigurarea solvabilității este necesar ca:

Db > Ob

Pentru calculul disponibilităților bănești imediate trebuie să se aibă în vedere modul în care elementele activelor circulante pot contribui la asigurarea capacității de plată a firmei. Astfel, disponibilitățile aflate în conturi la bancă și în numerar, sunt prin natura lor active lichide; pe al doilea loc se situează creanțele din livrări de produse, executări de lucrări sau prestări de servicii, cu condiția ca beneficiarii să le accepte la plată. În al treilea rând, participă stocurile de mărfuri, produse finite și ambalaje, stocurile de materiale, valorificarea pieselor de schimb sau obiectelor de inventar care depășesc nevoile interne, și sumele obținute prin lichidarea altor imobilizări.

Deoarece mărimile absolute nu permit întotdeauna efectuarea unor comparații în timp și spațiu datorită influenței unor factorilor dimensionali (volumul operațiilor de aprovizionare, producție și desfacere, mărimea firmei etc.), este necesară utilizarea mărimilor relative, cum ar fi:

a) Coeficientul capacității de plată (Cp%) care se calculează după formula:

Cp% = Db x100 sau Cp% = Db+C x100 sau

Ob Ob

b) Coeficientul capacității de plată la o anumită dată (Cpt%), care se calculează după formula:

Cpt% = Db+I+C x100

Obt

în care: I – încasările ce se vor realiza până la sfârșitul perioadei analizate;

Db – disponibilități bănești (în numerar și bancă);

C – creditele disponibile sau care se vor obține până la sfârșitul perioadei;

Ob și Obt – plățile exigibile imediat (curente) sau cele până la sfârșitul perioadei, inclusiv rambursarea creditelor.

Întreprinderea are o situație financiară normală în privința capacității de plată, în cazul în care acest coeficient este mai mare sau cel puțin egal cu 100%.

III. CONCLUZIILE DIAGNOSTICULUI FINANCIAR

PUNCTE TARI

1. Structura activelor corespunde obiectului de activitate al societatii.

2. Existenta unei marje de siguranta financiara determinata de un surplus de surse permanente.

3. Structura financiara corespunzatoare.

4. Evolutie satisfacatoare a soldurilor intermediare de gestiune.

5. Nivel bun al ratelor de lichiditate curenta si rapida.

6. Solvabilitate patrimoniala ridicata.

7. Pozitia societatii intr-o zona favorabila privind riscul de faliment (risc redus de faliment).

PUNCTE SLABE

1. Nivel scazut al rentabilitatii.

2. Exista intarzieri privind incasarea creantelor.

3. Durata de rotatie a creantelor si furnizorilor nu se incadreaza in limitele normale.

4. Gradul de uzura morala si fizica ridicat al bazei materiale.

5. Gradul de innoire a mijloacelor fixe este redus.

6. Obligativitatea ajustarii tarifelor pentru prestarile dde servicii in domeniul gestionarii resurselor pe baza acordului de imprumut.

7. Evolutia stocurilor si creantelor nu se incadreaza in limitele de eficienta.

8. Sustinerea partiala a rentabilitatii activitatii desfasurate prin subventii.

RISCURI

1. Risc mediu de exploatare.

2. Riscul tehnic este ridicat datorita uzurii fizice si morale a mijloacelor fixe.