Diagnosticarea Generala a Autovehiculelor

. Diagnosticarea generală a autovehiculelorâ

Noțiuni generale despre diagnosticarea autovehiculelor

Metode și mijloace diagnosticare

Diagnosticarea principalelor părți componente ale autovehicului

Noțiuni generale despre diagnosticarea autovehiculelor

Sistemul de diagnosticarea a autovehiculelor a apărut odată cu evoluția industriei auto, cu scopul depistării din timp a defecțiunilor, ce pot duce la scăderea performațelor autovehiculelor, creșterea consumului de carburanți lubrifianți, uzura accentuată și degradarea unor piese sau subansamble, etc.

S-a putut observă în decursul ultimiilor zeci de ani, că utilizărea sistemelor de diagnosticare a dus la reducerea cheltuielilor de întreținere și de reparației a autovehicului(fig.1.5), fapt datorat creșterii disponibilității autovehiculelor(vezi fig.1.5).

Fig.1.5. Importanța sistemului de diagnosticare

Diagnosticarea autovehiculelor să fie eficientă, necesită atenție continua asupra stării tehnice a autovehicului, diagnoza sistemul tehnic trebuie să fie una periodică. Stabilirea corectă a stării tehnice a sistemului fără a fi nevoie sa fie demontat, necesită existența unei baza materiale și a unui fundament teoretic.

În practică s-a observat ca doar prin existența unui sistem de mentenanță complex, diagnosticarea poate reducere timpii necesari activităților de întreținere și reparație, eliminarea reparațiilor de prisos ce duce la scăderea costurilor și la creșterea disponibilității autovehiculelor.

Disponibilitatea autovehiculelor se traduce prin proprietatea unui produs de a-și indeplini funcțiile definitorii la un anumit interval de timp specificat sau la un moment dat, ea se poate preciza cu ajutorului coeficientului de disponibilitate().

Fundamentul diagnozei este reprezentat de un complex de principii și legi ce formează sistemul de diagnoză, care este alcătuit din: obiectul diagnosticării, paramentrii de diagnoză, mijloace tehnice și procedee și metode tehnologice de diagnoză. Totodata diagnosticare se clasifică în:

Diagnosticarea stării tehnice a sistemului;

Diagnosticarea calității reparației sau fabricației sistemului.

Diagnosticare stării care ca rol reducerea perioadelor de imobilizare în reparație a autovehicului prin: optimizarea planificării intervarelului de introducere a acestuia în reparație și efiectizarea sistemului de mentenanță.

Diagosticarea calitații se ocupă cu depistarea problemelor tehnice ce pot apar periodic la un sistem tehnic, stabilește cauzele ce au dus la apariția problemelor și recomandă soluții pentru remedierea acestora(fig.1.6.).

Fig.1.6. Obiectivele diagnosticării calității unui sistem tehnic

Diagnosticarea generală a automobilului se definește prin „alegerea puterii la roată sau a forței de tracțiune și prin consumul de carburant, iar ca parametri de diagnosticare cei care au legături multiple cu parametrii de stare ai automobilului;”lucru ce se poate observa din următoare relație:

Din formulă menționată anterior se poate observa dependența puterii roții motrice anumiți factori, precum execesului de aer, randamentul indicat, randamentul mecanic și randamentul transmisiei. Însă caracterulul puterii este unul general, deocarece prin acest tip de diagnosticare nu se poate preciza cu exactitate starea tehnica a automobiluilui, fiind nevoie de o testare mai amanunțită a acestuia, utilizându-se diagnosticare pe elemente. Prin operația de diagnosticare se observă diferențele de distribuție a puterii la roată, ce sunt înregistrare înainte și după testarea autovehiculelor(fig.1.7.).

Fig.1.7. Graficul de comparație a puterii la roată

Un alt mod de diagnosticare general îl reprezintă calcularea consumului de combustibil ce are ca scop examinarea autovehicului din punct de vedere economic; în cazul unui consum peste limita admisă de producător este necesară verificarea mai amănunțită a autovehicului prin introducerea s-a în ateliere specializate.

Cu ajutorul acestei formule se poate arata ca media consumului de carburant al autovehiculelor poate fi influențată de anumiți factori care duc la creșterea nejustificată a consumului, lucru ce poate fi remediat doar printr-o diagnosticarea detaliată a autovehiculului ce duce la rezolvarea cauzelor.

În afară de cei doi parametri de diagnosticare enumerați mai sus, în cadrul diagnosticării generale a autovehiculelor se pot utiliza și alți parametri de diagnosticare precum:

Spațiul de frânare;

Gradul de patinareal ambreiajului;

Temperatura lichidului de racier;

Cantitatea de noxe eliberată în atmosferă.

Eficiența diagnosticării constă în reducerea intervalelor de staționarea a autovehiculelor în ateliere de reparații și în eliminarea cheltuielilor de întreținere și reparației nejustificate, ea se poate realiză doar în cadrul unui sistem de mentenanță complex constituit. Mentenanța complexă este alcătuită din combinarea operațiile specifice mentenanței preventive cu a celei corective, ce sunt aplicate în funcție de anumite criterii economici și funcționali caracteristice folosirii sistemelor tehnice.

Metode și mijloace a diagnosticării generale

Diagnosticarea generala a autovehiculelor poate fi realizată prin două metode: prima metoda o reprezintă diagnosticare în timpul parcursului, iar cea de a doua este diagnosticarea ce se desfășuară în staduri specializate.

Metoda de diagnosticare pe parcurs este una destul de simplă și puțin costisitoare, însă rezultatele oferite nu ating nivelul dorit, din cauza factorilor de mediu; aceasta se execută prin accelerarea bruscă a autovehiculului, aflat deobicei în treapta a I-a de viteză, pe o porțiune de drum astfaltată și dreaptă, până la atingerea unei viteze de rulaj dorite, în cel mai scurt timp posibil. Scopul ei este de a măsura modul de comportare al parametrilor generali, care sunt:

Spațiul de accelerare al vehicului;

Viteza maxima atinsă de vehicul;

Decelerația vehicului;

Timpul de accelerare al vehicului;

Accelerația arborelui cotit.

Metoda de diagnosticare pe stand este mai precisă decât cea anterioară, fapt ce se datoreaza caracterului autonom al procesului de diagnosticare în raport cu factorii de mediu; performanțele tehnicele ale standului vor influența insă gradul de informativitate. Metoda are ca principiu crearea la roțile autovehiculului unui efort rezistent, identic ca variație și mărime cu cel pe care autovehiculul îl poate întâmpina în timpul rulajului. Efortul creat poate fi realizat prin utilizarea inerției unei mase rotitoare sau prin folosirea frânei.

În general în standuri se folosesc câte două rulouri jumelate, primul dintre ele conținând un arbore comun pe care se va monta elementul de frânare necesar acestuia. Informațiile obținute în urma diagnosticării autovehiculelor în standuri depind de măsura în care eforturile rezistente reale precum variația și mărimea sunt reproduse.

Fig.1.8. Parametrii de diagnosticare generală a

autovehiculelor după putere

Diagnosticarea principalelor părți componente ale autovehicului

Autovehiculul este alcătuit din următoarele ansambluri principale: motor, transmisie, mecanismul de direcție, sistemul de propulsie, sistemul de suspensie, sistemul de frânare și echipamentul electric; iar diagnosticarea se va execută pentru fiecare dintre acestea în parte.

În vederea realizării diagnosticării motorului se pot utiliza parametrii de diagnosticare generali precum: puterea, consumul de combustibil, nivelul de zgomot, gradul de poluare; a căror valoare va depinde de gradul de funcționare a instalațiilor componetele ale acestuia. Sistemului motor este compus din : blocul motor, instalația de alimentare cu aer, instalația de alimentare cu combustibil, instalația de ungere, instalația de răcire, mecanismul de distribuție.

Fig.1.9. Ansamblul motor cu înstalațiile auxiliare

Diagnosticarea motorului după puterea efectivă() se determină cu ajutorul metodei de accelerare, însă ea poate depinde de următorii factori: perioada și condițiile de exploatare(), randamentul transmisiei() și condiții de fabricație().

Această metodă se realizează prin suspendarea funcționării unui cilindru la o turație motorului aleatorie și prin măsurarea scăderii ei ulterioare în aceeași situație. Rezultatul va fi comparat cu valorile standard pentru un motor aflat în stare bună de scădere a turației motorului, iar dacă valoarea lui este sub 5% din valoarea nominală înseamnă ca ansamblul cilindru-piston se află intr-o stare tehnicp bună și nu necesită operații de recondiționare.

Metoda de diagnosticare a motorului cu ajutorul accelerării se realizează prin accelerarea autovehicului până la o anumită turație și se decelerează până la turația inițială, măsurându-se modul de funcționare al motorului.

Pentru toate metodele de diagnosticare a motorului după puterea efectivă se va face cu ajutorul unor aparate de măsură speciale aflate în ateliere de diagnosticare.

Diagnosticare motorului după consmul de carburant se execută doar în standurile de specialitate cu ajutorul aparatelor de măsurarea ca debitmetrul de aer ce se instalează de regulă între pompa de combustibil și pompa de injecție.

Fig.1.10. Debitmetru de aer MK65

Diagnosticarea după zgomotul produs de motor poate oferii informații despre starea tehnică în care se află acesta; de regulă un motor defect sau uzat va produce zgomote puternice ce pot fi generate de: frecărea dintre două piese, oscilații ale gazelor în interiorul galeriei de evacuare, arderea anormală a amestecului de carburant, etc.

Măsurarea intensității zgomotului produs de motor poate evalua nivelul de uzură al ansamblului, acest parametru de diagnosticare se măsură prin sonometrulul cu cuarț și rezultatul este exprimat în decibeli. Un motor diesel în stare de funcționare normală, gradul lui de zgomot trebuie să între 60-100 dB, însă diagosticarea nu este obiectivă depinzând de experiența profesională a persoanei care a determinat-o și de mediul ambiant.

Diagnosticarea motorului după gradul de poluare se realizează prin măsurarea concentrației de: oxid de carbon, hidrocarburi, oxizilor de azot și a densității fumului.

Diagnosticare a motorului după gradul de poluare este determinată de densitatea fumului produs de autovehicul, cu ajutorul acestui parametru de diagnosticare se poate depista uzura ansamblului. Acest parametru prin culoare și cantitatea sa de fum poate oferii detalii despre funcționabilitatea motorului. Densitatea gazelor arse se va măsuara cu ajutorul fumetrului, realizându-se prin următoarele metode: de filtrare, de absorbție sau de reflexie.

Fig.1.11. Diagnosticarea motorului în funcție de culoarea gazelor arse

Între 40-45% din accidentele de circulație rutieră sunt provocate de defecțiuni la sistemul de frânare, conform IGPR, de accea este foarte important ca sistemul de frânare să nu înregistreze nici o problemă, înainte de fi utilizat. Atât autovehiculelor militare și cât și celor civile necesită o diagnosticărea amănunțită asupra sistemului de frânarea, pentru a preveni problemele ce pot obstrucționa autovehiculul.

Diagnosticea generală a instalației de frânare are ca scop verificarea obiectivă a acesteaia, astfel încât autovehiculul să se încadreze în baremele admise,ea se poate realiza în standul de probe sau în timpul rulajului. Însă diagnosticare în timpul rulajul este subiectivă deoarece poate fi influiențată de starea drumului, viteza vântului, starea tehnică a pneurilor, umidatatea aerului. Este de preferat ca diagnosticarea să fie realizată în stadurile de probe pentru că este mult mai precisă, însă și aceasta depinde de calitatea tehnică a aparaturii de diagnosticarea utilizată.

Fig.1.12. Sistemul de frânare cu ABS

Parametrii de diagnosticare ce pot stabili stare tehnică a sistemului de frânare sunt: spațiul de frânare, decelarația sau efortul la pedală.

Spațiul de frânare se determină în timpul rulajului prin frânarea puternică a autovehicului și măsurarea urmelor lăsate de acesta pe drum. Decelerația se măsoară prin intermediu decelometrul de tip inerțial cu masă lichidă sau solidă, efortul la pedală cu ajutorul pedometrului.

În cadrul standurilor specializate se măsoară și alți parametri de diagnosticare ce oferă informații precise asupra stării tehnice a instalației precum: forța de frânare la roți, cursa liberă a pedalei de frână, temperatura frânelor, zgomotele de frânare, etc. Standurile de diagnosticare a frânelor pot fi clasificate în funcție de modul de creare a efortului de solicitare a frânelor sau după tipul dispozitivului de contact cu roțile.

Fig.1.12. Stand specilizat de testare a sistemul

de frânare al autovehiculelor

Transmisia autovehiculului este definită ca fiind subansamblul acestuia „destinat pentru a prelua momentul de rotație de la volantul motorului și de al distribui roților motoare sub forma forței de tracțiune.”

Transmisia autovehiculelor se compune din: ambreiaj, cutia de viteze, punți motoare, transmisie cardanică, diferențial. Cele mai dese probleme apărute la transmisie sunt datorate ambreiajului. Prin diagnosticare transmisiei se dorește reducerea numărului defectelor și a costurilor de întreținere.

Fig.1.12. Transmisia integrala „xDrive”

Diagnosticare generală a transmisiei ține seamă de următori parametri de diagnosticare generală:

distanța de parcurs liberă;

puterea consumată prin frecări;

jocul unghiular în transmisie.

Diagnosticarea transmisiei se poate face în standuri cât și în timpul rulajului. Dinstanța de parcurs liberă este un parametru general de diagnosticare ce poate fi efectuat în timpul rulajului, se realizează pe un drum orizontal prin atingerea unei viteze anume și apoi scoaterea ei din viteză calculându-se timpul până autovehicul ajunge la prima viteză. Valoarea se compară cu aceea din cartea tehnică. Dezajantajul acestei metode este dat de caracterul sau subiectiv pentru că poate fi influențat de o serie de factori externi.

Măsurarea acestui parametru de diagnosticare în standurile specializate este mai precisă, caracterul valorii este unul obiectiv datorită aparaturii existente în atelierul de diagnoză.

Securitatea circulației depinde în mare măsură de starea tehnică în care se găsește sistemul de direcție al autovehicului, de aceea este necesară o diagnosticare amunanțită asupra acestuia. Direcția autovehicului asigura nivelul de performanță al maniabilității și stabilității acestuia, influențând și uzura anvelopelor.

Fig.1.13. Sistemul de direcție al autoturismul

Opel Astra GT

Diagnosticare direcție se realizează doar în standuri specilizate, pot fi întâlniți parametrii de diagnosticare generali precum: forța de acționare a volanui, jocul liber al volanului, etc.

Starea tehnică precară a suspesiei unui autovehicul va afecata starea de confort a pasagerilor în timpul rulajului precum și anderanța acestuia. În general suspesia trebuie să fie asigure oscilații ale autovehicului în jur de 80 Hz și accelerații ale caroseriei pe verticală mai mici de 1,5 m/ pentru ca organismul uman să resimtă șocuri. Deterioarea suspensii poate duce la uzura roților, rulmenților și elementelor de caroserie. Parametrii de diagnosticare generali ai suspesiei sunt de: stare, etanșare, eleasticitate și oscilație.