Diagnostic Financiar Si Evolutia Principalilor Indicatori la S.c. Turism Felix S.a

Cuprins

Introducere 1

Capitolul I. – Noțiuni introductive 2

1.1. Prezentarea instrumentelor de analiză necesare diagnosticului financiar 4

1.1.1. Conținutul situațiilor financiare anuale 4

Capitalul II. – Prezentarea generală a societății S.C. Turism Felix S.A. 6

Capitolul III. – Diagnostic financiar și evoluția principalelor indicatori la S.C. Turism Felix S.A. 9

III.1. Analiza evoluției activului și pasivului 9

III.1.1. Analiza ratelor de structură ale activului 9

III.1.2. Ratele privind structura pasivelor 17

III.2. Prezentarea rezultatelor societății pe baza datelor furnizate de contul de profit și pierdere 24

3.1.1. Soldurile intermediare de gestiune 25

Capitolul VI. – Diagnostic financiar prin sistemul de rate 30

4.1. Rate de rentabilitate 30

4.1.1. Ratele de rentabilitate comercială 31

4.1.2. Ratele de rentabilitate financiare 37

Tabel: Determinarea și evoluția rentabilității financiare 39

4.2. Ratele de echilibru financiar 40

Capitolul V. – Concluzii 50

Introducere

Tema lucrării mele este analiza financiară la S.C. Turism Felix S.A. Am grupat lucrarea în cinci capitole.

Primul capitol dă informații generale despre termenul de finanțe, analiza financiară și instrumentele de analiză necesare diagnosticului financiar. Capitolul II. prezintă informații despre S.C. Turism Felix S.A., societatea al cărui raporturi financiare anuale sunt baza părții practice a lucrării mele de licență. Partea practică se găsește în capitolele III. și IV și constă în analiza principalelor indicatori și diagnostic financiar prin sistemul de rate. Datele pentru analiză sunt luate din bilanțul și contul de profit și pierdere a societății. Am luat ca baza analizei patru ani de activitate a societății, anii 2010, 2011, 2012, 2013. Indicatorii și ratele sunt calculate pentru fiecare an, dar pentru a explica și a compara rezultatele, am folosit cele mai recente rezultate, a anilor 2012, 2013. În capitolul V am recapitulat punctele tari și puntele slabe ale societății S.C. Turism Felix S.A.

Capitolul I. – Noțiuni introductive

Finanțele au apărut pe scena vieții social-economice, pe fondul dezvoltării factorilor de producție și a relațiilor bănești, o dată cu apariția statului și a instituirii funcțiilor sale publice. Dezvoltarea forțelor de producție și a relațiilor marfă-bani, instituirea proprietății private, apariția claselor sociale antagoniste și a statului au făcut necesară instituirea finanțelor.

În literatura de specialitate, se folosesc mai multe expresii făcând parte din familia cuvântului finanțe, în sensuri apropiate sau diferite, după caz: finanțe, finanțe publice, finanțe private, finanțe socialiste. După dicționarul explicativ, expresia ”finanțe” este totalitatea mijloacelor bănești care se găsesc la dispoziția unui stat, a unei persoane fizice sau juridice sau știința care studiează modul de constituire și de repartizare a fondurilor exprimate în formă bănească, precum și fluxurile bănești și relațiile de natură economică implicate în acest proces.

Evoluția și diversificarea finanțelor au urmat cursul firesc al dezvoltării societății, determinând tipuri de relații financiare distincte, care, în sens larg, formează verigi ale sistemului financiar și de credit, cunoscute în literatura de specialitate:

Finanțele întreprinderilor;

Bugetul de stat;

Bugetul asigurărilor sociale de stat;

Asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă;

Relațiile de credit.

Finanțele întreprinderii reprezintă veriga primară a sistemului financiar la nivelul întreprinderii derulându-se cea mai mare parte a relațiilor financiare în general. Prin intermediul întreprinderilor se formează cea mai mare parte a veniturilor bugetare și ale bugetului asigurărilor sociale de stat și se derulează proporția covârșitoare a creditelor.

Totalitatea raporturilor generate de formarea, repartizarea și utilizarea fondurilor bănești necesare realizării variatelor activități economice, sociale, culturale etc. la nivel de întreprindere reprezintă esența finanțelor acesteia. Finanțele întreprinderii se prezintă ca o ramură a științei financiare, care analizează mecanismele și metodele de procurare și gestionare a resurselor financiare, izvoarele și destinația acestor resurse, în vederea satisfacerii diferitelor nevoi și obținerea unor profituri cât mai mari.

Pentru a exista și funcționa, întreprinderea trebuie să dispună de un anumit capital, de anume fonduri, care se formează în amplul proces al fluxurilor monetare, bănești, interne și externe ale întreprinderii. O parte a acestor fluxuri exprimă relații și raporturi legate de constiturea, conservarea, dezvoltarea, sporirea sau reducerea capitalului și a fondurilor întreprinderii, de repartizare și utilizare a rezultatelor exploatării, a profitului întreprinderii. Această parte constituie relații economice în formă bănească, numite finanțele întreprinderii.

Firma reprezintă forma organizațională, operațională a business-ului. Firmele acționează pe o piață concurențială, concurența fiind condiționarea permanentă a funcționării ei. În lupta concurențială este necesar ca conducerea fiecărei firmă să aibă informații clare și corecte despre întreprinderea lor. O metodă pentru a primi informațiile dorite este analiza economico-financiară.

Analiza economico-financiară reprezintă o activitate complexă care, cu ajutorul unui ansamblu de concepte, instrumente, metode și tehnici, prin tratarea informațiilor interne și externe, permite aprecierea stării financiare, a performanțelor și a potențialului economico-financiar al unei firme.

Scopul analizei financiare este de a diagnostica situația financiară a unei întreprinderi când sunt identificate punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financare, pe baza acestui diagnostic elaborându-se strategiile de menținere și dezvoltare în mediul concurențial.

Prezentarea instrumentelor de analiză necesare diagnosticului financiar

Analiza economico – financiară are la bază un set de date și informații preluate din situațiile financiare anuale: bilanț, contul de profit și pierdere și anexe la bilanț. Analiza financiară, în general, nu se limitează la folosirea datelor și informațiilor din documentele contabile în starea lor brută, inițială. Acestea sunt prelucrate și transformate în vederea obținerii unor informații în măsură să satisfeacă scopul și obiectivele analizei financiare.

Conținutul situațiilor financiare anuale

Întreprinderile din România, au obligația să întocmească situațiile financiare anuale respectând prevederile O.M.F.P. nr. 1752/2005 care cuprinde Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și Reglementările contabile conforme cu directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene.

Persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii de mărime:

total active: 3.650.000 euro;

cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50;

întocmesc situații financiare anuale care cuprind:

bilanț

contul de profit și pierdere

situația modificărilor capitalului propriu

situația fluxurilor de trezorerie

note explicative la situațiile financiare anuale.

Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute mai sus, întocmesc situații financiare anuale simplificate care cuprind:

bilanț prescurtat

contul de profit și pierdere

note explicative la situațiile financiare anuale simplificate

Opțional ele pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie.

Bilanțul

Bilanțul este documentul contabil oficial de sinteză prin care se prezintă bunurile economice, drepturile și obligațiile întreprinderilor la încheierea exercițiului care trebuie să redea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului și a situației financiare.

Contul de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere reprezintă un document contabil de sinteză, prevăzut de Legea Contabilității, care măsoare performanțele activității întreprinderii în cursul perioadei analizate, concentrând veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pentru o perioadă dată și explicând modul de formare a rezultatelor.

Situația modificărilor capitalului propriu

Situația modificării capitalurilor proprii prezintă, detaliat, toate variațiile pe care capitalurile proprii le-a suferit în decursul unui exercițiu financiar.

Situația fluxurilor de trezorerie

Prin fluxuri de trezorerie sau de numerar înțelegem creșterea sau descreșterea de numerar și echivalente de numerar pe parcursul unui exercițiu financiar.

Note explicative la situațile financiare anuale

Notele explicative conțin informații suplimentare, relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară și rezultatele obținute.

Ca urmare, putem spune că obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiară, performațele și modificările poziției financiare ale întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.

Capitalul II. – Prezentarea generală a societății S.C. Turism Felix S.A.

S.C. Turism Felix S.A. funcționează ca o societate pe acțiuni, având drept activitate de bază tratament balnear, alimentație publică și agrement, turism intern și internațional, exploaterea surselor de apă termominerală și distribuirea acestora. Potrivit clasificării CAEN activitatea principală a societății este Hoteluri și alte facilități de cazare similare – cod CAEN 5510.

O societate cu istoric, foarte bine cunoscută, atât în țară cât și în străinătate. Apa termală de la Băile Felix este atestată din punct de vedere medical și confirmată de rezultatele în tratarea și prevenirea unor afecțiuni.

S.C. TURISM FELIX S.A. este amplasată la numai 20 de km de granița cu Ungaria, având acces la trei aeroporturi – Oradea, Budapesta, Timișoara -, la șosele naționale și internaționale.

S.C. Turism Felix S.A. a fost înființată inițial în 15.10.1990, pe structura fostului Complex de Hoteluri și Restaurante, funcționând ca și societate pe acțiuni cu durata de funcționare nelimitată. Din anul 1997 și pe parcursul anului 2006, acțiunile societății au fost înscrise și s-au tranzacționat pe piața bursieră RASDAQ, având simbolul „TUFE”. În 19.02.2007, societatea a fost admisă la tranzacționare pe piața reglementată administrată de S.C. Bursa de Valori București S.A.

Din punct de vedere a conducerii, în parcursul anului 2014 societatea a fost administrată de un Consiliu de Administrație formată din 5 membri numiți în baza unui contract de administrare pentru mandatul 2011-2015.

În anul 2014, Consiliul de Administrație s-a întrunit lunar în ședințe de consiliu și a emis 40 măsuri privind administrarea societății. Măsurile și deciziile luate au vizat toate activitățile desfășurate în societate, respectiv activitatea de cazare, alimentație publică și tratament, activitatea de producție și comercială, investițională și de reparații, resurse umane, activitatea economico-financiară și audit intern și control. Toate eforturile Consiliului de Administrație și ale conducerii executive au fost orientate spre îndeplinirea misiunii societății de a asigura servicii de calitate, cu ajutorul unui personal calificat.

Capital social și structura acționariatului

Capitalul subscris și vărsat la data de 31.12.2014 este de 49.614.945,60 lei reprezentând 496.149.456 acțiuni la valoare nominală 0,10 lei/acțiune

Structura sintetică consolidată a acționariatului la data de 31.12.2014, comparativ cu cea din 31.12.2013 se prezintă astfel:

La sfârșitul anului 2014, administratorii, directorul general și echipa managerială dețineau împreună un număr de 6.167.024 acțiuni (1,24 % din capitalul social).

În perioada 2004-2011, politica societății a fost de reinvestire a profitului obținut, societatea având nevoie de resurse de capital în vederea realizării obiectivelor de investiții, nedistribuindu-se astfel dividende. Conform Hotărârii A.G.O.A nr. 1 din 03.04.2014, societatea a acordat un dividend brut/acțiune în valoare de 0,0042 lei, reprezentând repartizarea în proporție de 55% a profitului net realizat în anul 2013.

Societatea nu a emis obligațiuni sau alte titluri de creanță în anul 2014, și nici anterior acestui an, astfel încât nu are nici-un fel de obligații față de deținătorii de astfel de valori mobiliare.

Capitolul III. – Diagnostic financiar și evoluția principalelor indicatori la S.C. Turism Felix S.A.

III.1. Analiza evoluției activului și pasivului

III.1.1. Analiza ratelor de structură ale activului

Tabel: Evoluția activului bilanțier

Tabel: Bilanț procentual Activ

Ratele privind structura activelor sunt expresia simplificată a structurii productive a întreprinderii. Ele relevă destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate a elementelor de activ, precum și capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului ca urmare a schimbărilor conjuncturale.

Cele mai semnificative ca valoare informativă dar si frecvent recomandate de literatura de specialitate sunt:

Tabel: Evoluția ratelor de strutură a activului imobilizat

Rata activelor imobilizate (RAI) exprimă ponderea elementelor patrimoniale aflate la dispoziția întreprinderii în mod permanent, reflectând gradul de imobilizare a activului.

Rata activelor imobilizate se apreciază în mod diferit în funcție de specificul activității. Pentru o firmă industrială se consideră optimă o valoare de 60%.

În dinamică, o creștere a ratei este considerată o situație favorabilă dacă este determinată de modificarea cifrei de afaceri într-o proporție mai mare decât cea a valorii imobilizărilor, reflectând accelerarea vitezei de rotație. În mod asemănător, o tendință de reducere a ratei poate fi apreciată pozitiv dacă este determinată de modificarea cifrei de afaceri într-o proporție mai mică decât cea a valorii imobilizărilor, însemnând o accelerare a vitezei de rotație.

La societatea analizată, rata activelor imobilizate înregistrează valori semnificative în fiecare an, 87.93% în 2013 din totalul activelor imobilizate.

Datorită structurii diferite a activelor imobilizate, a gradului diferit de investire a capitalului, teoria și practica economică recomandă determinarea unor rate analitice: rata imobilizărilor corporale, rata imobilizărilor necorporale și rata imobilizărilor financiare.

Rata imobilizărilor necorporale (RIN) măsoară ponderea activelor imobilizate necorporale (brevete, licențe, mărci, fond comercial) în total imobilizări, fiind o rată mai puțin semnificativă.

Valorile înregistrate la societatea analizată sunt nesemnificative, 0,0099% din totalul activelor.

Rata imobilizărilor corporale (RIC) este dependentă de natura activității întreprinderii și de caracteristicile tehnice ale acesteia.

Valorile înregistrate variază de la o ramură de activitate la alta. În ramurile industriei grele și în cele care solicită echipamente importante ca volum, rata înregistrează valori ridicate, în timp ce în ramurile cu dotare tehnică slabă rata imobilizărilor corporale este relativ redusă. Chiar și pentru firme din aceeași ramură, rata este diferită în funcție de strategia financiară și de condițiile concrete de activitate. Specialiștii nu indică o rată optimă, dar apreciază că rata imobilizărilor corporale arată în ce măsură firma va putea rezista unei crize economice, întrucât o imobilizare excesivă a capitalului în active economice implică riscul netransformării rapide a acestora în lichidități.

La societatea analizată, rata imobilizărilor corporale înregistrează o tendință de scădere în fiecare an, de la 69.10% în 2012 la 68.96% în 2013, ca urmare a lipsei unei investiții semnificative și a tendinței reducerii imobilizărilor corporale în valori absolute și ca urmare a procesului de amortizare.

Rata imobilizărilor financiare (RIF) reflectă politica de investiții financiare a firmei, precum și legăturile financiare stabilite cu întreprinderile la care deține participații la capitalul social.

Nivelul acestei rate este strâns legat de mărimea firmei și de politica sa financiară, având valori ridicate în cazul holdingurilor. Această rată reflectă intensitatea legăturilor și relațiilor financiare pe care firma le-a stabilit cu alte firme cu ocazia operațiilor de creștere externă (participații, investiții de portofoliu, credite acordate). Rata ia valori ridicate în cazul holdingurilor al căror obiect de activitate îl constituie gestionarea unui portofoliu de participații. Rata ia valori foarte scăzute la firmele mici și la cele puțin axate pe o politică de investiții financiare.

La societatea analizată, rata imobilizărilor financiare înregistrează o tendință de creștere în perioada 2011-2013, reprezentând o pondere de 18.95 din totalul activelor în 2013, ca urmare a plasamentelor pe termen scurt realizate, ca urmare a valorificării trezoreriei disponibile.

Tabel: Evoluția ratelor de strutură a activelor circulante

Rata activelor circulante (RAC) exprimă ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în total activ, fiind complementară cu rata activelor imobilizate.

Rata activelor circulante se apreciază în mod diferit în funcție de specificul activității. Pentru o firmă industrială se consideră optimă o valoare de 40 %.

În dinamică, o tendință de creștere este apreciată favorabil dacă indicele cifrei de afaceri este superior indicelui activelor circulante, reflectând accelerarea vitezei de rotație. În mod asemănător, reducerea ratei poate fi apreciată pozitiv dacă este consecința modificării cifrei de afaceri într-o proporție mai mică decât cea a valorii activelor circulante, însemnând o accelerare a vitezei de rotație.

În procesul decizional sunt operative ratele analitice privind activele circulante: rata stocurilor, rata creanțelor comerciale, rata activelor de trezorerie (disponibilităti, valori mobiliare de plasament etc.).

La S.C. Turism Felix S.A. rata activelor circulante arată o tendință de creștere în perioada 2010-2012, iar are o tendință de ușoară scădere de la 13,45% în 2013 la 12,033% în 2012. Reducerea este în concordanță cu săderea indicelui cifrei de afaceri cu -4,33% în 2013 față de 2012. Situația poate fi apreciată pozitiv prin reducerea imobilizărilor în activele circulante și negativ prin valorificarea insuficientă a potențialului concretizat și în reducerea cifrei de afaceri.

Rata stocurilor (RSt) reflectă ponderea stocurilor în totalul activelor circulante.

Rata stocurilor este influențată de natura activității întreprinderii și de durata ciclului de exploatare, înregistrând valori mai ridicate la întreprinderile din sfera producției și distribuției de mărfuri și valori scăzute în sfera serviciilor. Interpretarea evoluției în timp a stocurilor necesită corelarea acestora cu cifra de afaceri. Indicele cifrei de afaceri trebuie să depășească indicele stocurilor, iar durata de reînnoire a stocurilor prin cifra de afaceri să fie cât mai mică.

La societatea analizată, rata stocurilor înregistrează valori nesemnificative, respectiv 0,50% în 2013.

Rata creanțelor comerciale (RCr) reflectă politica financiară a întreprinderii și este influențată de natura clienților și de termenele de plată acordate partenerilor de afaceri.

RCr =

Rata creanțelor înregistrează valori nesemnificative la întreprinderile aflate în contact direct cu o clientelă care realizează plata în numerar (comerțul cu amănuntul, prestările de servicii către populație) și valori mai ridicate în cazul decontărilor fără numerar.

Analiza structurii creanțelor trebuie aprofundată avându-se în vedere:

– natura creanțelor (din ciclul de exploatare, din afara exploatării)

– certitudinea realizării lor (certe sau incerte);

– termenul de realizare (creanțe sub 30, 60, 90 de zile sau peste 90 de zile)

Ca principiu, rata creanțelor din exploatare trebuie să dețină ponderea majoritară și să prezinte o tendință de creștere, cu condiția realizării unei viteze de rotație superioare.

La societatea analizată, rata creanțelor comerciale înregistrează valori semnificative cu tendință de crestere la 6.31% în 2013, ca o consecință a încasărilor prestațiilor turistice.

Rata disponibilităților (RDb) reflectă ponderea disponibilităților bănești și a valorilor mobiliare de plasament în patrimoniul întreprinderii.

RDb =

Valoarea ridicată a activelor de trezorerie indică o situație favorabilă în teoria echilibrului financiar, dacă nivelul lor depășește nivelul pasivelor de trezorerie. În caz contrar, întreprinderea face apel la credite bancare pe termen scurt pentru finanțarea nevoilor de exploatare. Totuși, o valoare ridicată poate semnifica o utilizare ineficientă a resurselor disponibile. De regulă, nivelul disponibilităților este fluctuant, nivelul minim acceptat fiind de 5% din totalul activelor circulante, iar nivelul maxim de 25%. Analiștii apreciază că nivelul optim al ratei disponibilităților este de 10%.

La societatea analizată, rata disponibilităților prezintă ponderea principală din totalul activelor circulante respectiv 5.22% în 2013 din totalul activelor.

III.1.2. Ratele privind structura pasivelor

Tabel: Evoluția pasivului bilanțier

Tabel: Evoluția pasivului bilanțier – procentual

Din analiza datelor bilanțurilor procentuale rezultă o situație financiară echilibrată cu o tendință de menținere a capitalurilor proprii la nivelul a 92.10% în 2013 din totalul surselor de finanțare. Datoriile totale au oscilat în jurul a 7.9% realizat în 2013, în condițiile în care datoriile pe termen lung reprezintă 4.8% din totalul surselor de finanțare.

Analiza structurii pasivului furnizează informații referitoare la politica de finanțare a întreprinderii, modul de formare a resurselor financiare pe categorii de surse (proprii, împrumutate și atrase) și pe termene de exigibilitate (scurt, mediu și lung).

Tabel: Evoluția ratelor de structură a pasivului

Rata stabilității financiare (RSF) exprimă măsura în care firma dispune de resurse financiare cu caracter permanent sau stabil față de total resurse.

RSF =

Preponderența capitalului permanent în resursele financiare conferă un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare. Valoarea minim acceptabilă a ratei pentru o firmă industrială este de 50%, iar o valoare normală oscilează în jurul a 66% și are o tendință de creștere.

În dinamică, o creștere a ratei stabilității financiare este apreciată favorabil dacă este consecința modificării capitalului propriu într-un ritm superior modificării datoriilor pe termen mediu și lung. În mod asemănător, diminuarea ratei poate fi considerată o situație pozitivă dacă se datorează în exclusivitate reducerii datoriilor pe termen mediu și lung, fără însă ca rata să scadă sub nivelul minim acceptabil.

La firma analizată rata stabilității financiare se situează cu mult peste valoarea recomandată de 66%. Are o tendință de scadere în 2013 față de perioadele precedente, reprezentând 97.09% din totalul surselor de finanțare.

Rata autonomiei financiare globale (RAFG) exprimă cât din patrimoniul firmei este finanțat pe seama resurselor proprii.

RAFG =

Fiind rezultatul politicii financiare promovate de fiecare întreprindere, rata autonomiei financiare poate să difere de la o întreprindere la alta. Totuși, analiștii apreciază că valoarea minim admisibilă este de 33% iar băncile folosesc ca prag minim o rata de 30% a activului net (capitaluri proprii) fata de totalul pasivului, deși sursele proprii ar trebui să contribuie la finanțare într-o proporție de cel puțin 50%. Între aceste valori firma se poate împrumuta, însă trebuie obligatoriu să beneficieze de efectul de levier la îndatorării (dacă rentabilitatea economică este superioară ratei medii a dobânzii). În cazul în care capitalul propriu reprezintă cel puțin 66% din totalul resurselor, firma are o autonomie financiară ridicată, prezentând garanții aproape certe pentru a beneficia de credite bancare pe termen mediu și lung.

În dinamică, o tendință de creștere a ratei autonomiei financiare globale este considerată o situație favorabilă dacă se datorează creșterii într-un ritm mai rapid a profitului net față de celelalte elemente de capitaluri proprii. Dacă tendința este de reducere, poate fi considerată o situație normală atunci când este determinată de creșterea datoriilor din exploatare, ca urmare a relaxării termenelor de plată, sau de contactarea unor credite bancare pe termen mediu sau lung, cu condiția ca firma să beneficieze de efectul de levier.

Rata autonomiei financiare globale înregistrează o tendință de creștere de la 90.89% în 2012 la 92.10% în 2013 reflectând creșterea gradului de autonomie financiară în condițiile înregistrării unei tendințe de creștere a capitalului propriu ca urmare a capitalizării profiturilor. Pragul minim de 30% a fost depășit în întreaga perioadă analizată.

Rata autonomiei financiare la termen (RAFT) este mai semnificativă decât precedenta deoarece permite aprecieri mai exacte prin luarea în considerare a structurii capitalului permanent și arată gradul de independență financiară a unității pe termen lung.

RAFT =

Această rată reflectă proporția în care capitalurile proprii participă la formarea capitalului permanent. Pentru asigurarea autonomiei financiare capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din cel permanent, deci RAFT>50 %.

În perioada 2010-2013 rata autonomiei financiare la termen înregistrează valori mult peste 50%, valoare recomandată, respectiv 93% în 2012 și 94.87% în 2013, datorită creșterii datoriilor pe termen lung.

Rata de îndatorare globală (RIG) măsoară ponderea datoriilor totale în patrimoniul întreprinderii, indiferent de durata și originea lor.

RÎG =

Prin natura ei, rata de îndatorare globală este subunitară, valoarea maxim admisibilă fiind 50%, mergând până la 66%, pe măsură ce valoarea raportului se diminuează, îndatorarea se reduce, respectiv autonomia financiară crește.

În dinamică, indicatorul ar trebui să se reducă permanent, pe seama diminuării datoriilor prin rambursarea creditelor pe termen mediu și lung, precum și a creditelor de trezorerie, concomitent cu majorarea capitalurilor proprii. O creștere a ratei de îndatorare globală poate fi considerată o situație normală în următoarele cazuri:

– contractarea de noi credite bancare, cu condiția ca firma să beneficieze de efectul de levier favorabil;

-creșterea datoriilor din exploatare ca urmare a relaxării termenelor de plată.

Rata îndatorării globale arată ponderea datoriilor în totalul surselor de finanțare. În perioada 2010-2013 înregistrează o tendință de scădere de la 12.09% în 2010 la 7.90% în 2013, mult sub limita de 67% a datoriilor în totalul surselor de finanțare.

Rata de îndatorare la termen (RÎT) reflectă proporția în care datoriile pe termen mediu și lung participă la formarea capitalurilor permanente, valoarea ratei fiind considerată normală dacă este mai mică decât 50 %.

RÎT =

În perioada analizată rata de îndatorare la termen are valori reduse, cu tendințe oscilante de la 10,19% în 2010 la 4.95% în 2013 în condițiile creșterii datoriilor pe termen scurt.

III.2. Prezentarea rezultatelor societății pe baza datelor furnizate de contul de profit și pierdere

Având libertatea să desfășoare orice activitate economică legală care să conducă la o rentabilitate scontată, întreprinderea concentrează o complexitate de acțiuni economice și financiare. Forma cea mai sintetică de determinare a rezultatului, apare ca o diferență între venituri și cheltuieli. La nivelul întreprinderii, veniturile și cheltuielile sunt generate de 3 activități importante:

– de exploatare (de baza), privind sectoarele industrial, investițional, comercial și/sau de prestări de servicii;

– financiară, privind participațiile la capitalurile altor societăți și alte acțiuni de plasament. Ambele formează activitatea curentă a întreprinderii;

– excepțională, privind amenzile si penalitățile pentru cumpărări și pentru vânzări (percepute sau plătite de întreprindere din operațiuni de gestiune), privind cesiunea unor elemente de activ (venituri și cheltuieli din operațiuni de capital).

Conținutul informațional al contului de profit și pierdere permite aprecierea performanțelor întreprinderii, intreprinderii evaluate prin soldurile intermediare de gestiune, capacitatea de autofinanțare și riscul economic.

Soldurile intermediare de gestiune

Pe baza contului de rezultate se poate determina o serie de indicatori valorici, privind volumul si rentabilitatea activității întreprinderii. Construcția în trepte a indicatorilor, pornind de la cel mai cuprinzător (productia exercițiului + adaosul comercial) și încheind cu cel mai sintetic (profitul net al exercițiului), a sugerat denumirea seriei lor de casacadă a soldurilor intermediare de gestiune. Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare, la treapta respectivă de acumulare.

Marja comercială reprezintă excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora. Costul de cumpărare al mărfurilor vândute include prețul de cumpărare fără TVA majorat cu cheltuieli accesorii de cumpărare și corectat cu variația stocurilor de mărfuri.

Marja comercială este un indicator de apreciere a performanțelor unei activități comerciale. Analiza tendinței în timp a ratei marjei comerciale si compararea acesteia cu cele înregistrate la alte întreprinderi din același sector constituie elemente de bază în evaluarea performanțelor financiare a întreprinderii.

2) Producția exercițiului vizează exclusiv activitatea industrială a întreprinderilor și include valoarea bunurilor si serviciilor fabricate de întreprinderi pentru a fi vândute, stocate sau consumate pentru nevoile proprii.

Producția exercițiului este un indicator ambiguu deoarece este format din trei elemente eterogene:

– producția vândută

– producția stocată

– producția imobilizată

3) Valoarea adăugată (VA) reprezintă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție: munca și capitalul, peste valoarea materialelor, lucrărilor și serviciilor achiziționate de la terți. Această valoare este defapt sursa unor acumulări bănești cu ajutorul cărora se va realiza remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea întreprinderii.

VA = Marja com + Prod ex – Consumuri de la terti

4) Excedentul brut al exploatării (EBE) reflectă acumularea brută din activitatea de exploatare, resursa principală a întreprinderii cu o influență hotărâtoare asupra rentabilității economice și capacității de autofinanțare a investițiilor.

EBE = (Valoarea adaugată + Subvenții de exploatare) – (Cheltuieli cu personalul + Impozite, taxe și vărsăminte asimilate)

Excedentul brut de exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, luând în calcul operațiile legate strict de producția industrială, activitatea comercială sau de prestarea unor servicii.

Rolul excedentului brut al exploatării in analiza financiară poate fi urmărit sub trei aspecte:

este o măsură a performanțelor economice înregistrate de întreprindere, deoarece poate fi utilizată în cadrul rentabilității economice;

este un indicator independent de politica financiară, de politica de dividende, de politica de finanțare, de elemente extraordinare;

indicatorul este o resursă importantă pentru întreprindere, deoarece poate fi privit ca o resursă potențială de trezorerie, respectiv un cash-flow potențial de exploatare.

Rezultatul din exploatare (RE) reflectă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare prin deducerea tuturor cheltuielilor calculate și plătite din veniturile exploatării.

RE = EBE + Alte venituri din exploatare + Reluări asupra provizioanelor privind activitatea de exploatare – Alte cheltuieli de exploatare – Cheltuieli cu amortizări și provizioane privind activitatea de exploatare

Rezultatul curent (RC) este determinat de rezultatul activității de exploatare cât și de rezultatul activității financiare.

RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

Rezultatul net (RN) reprezintă mărimea absolută a rentabilității financiare cu care vor fi renumerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise. El trebuie să fie susținut de existența unor disponibilități monetare reale, altfel el va rămâne doar un potențial de finanțare. Profitul net se va distribui acționarilor sub formă de dividende sau se va reinvesti în întreprindere. Profitul nek nerepartizat constituie sursa de finanțare proprie sau element de autofinanțare generat de însăș activitatea întreprinderii.

RN = RC + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare – Cheltuieli cu impozitul pe profit

Tabel: Determinarea și evoluția soldurilor intermediare de gestiune

Calculul și analiza capacității de autofinanțare

Capitolul VI. – Diagnostic financiar prin sistemul de rate

Prin intermediul unei analize retrospective, diagnosticul financiar detectează eventualele stări de dezechilibru financiar, în scopul identificării originii și cauzelor care le-au generat și al stabilirii măsurilor de redresare.

Diagnosticul financiar are ca obiective: măsurarea rentabilității capitalurilor întreprinderii și aprecierea condițiilor de echilibru economic și financiar, pentru a evalua gradul de risc (economic, financiar și de faliment) al întreprinderii.

Indicatorii analizați prin sistemul de rate sunt:

rate de rentabilitate

rate de echilibru: – rate de finanțare

– rate de lichiditate

rate de îndatorare

Rate de rentabilitate

Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obținute în raport cu activitatea întreprinderii și a mijloacelor economice și financiare utilizate și se determină, în general, ca raport între efectele economice și financiare obținute (profit, dividend, diferite marje de acumulare) și eforturile depuse pentru obținerea lor (activ total, capital investit, capitaluri proprii)

Ratele de rentabilitate comercială

Ratele de rentabilitate comercială apreciază randamentul diferitelor stadii ale activității întreprinderii la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport între marjele de acumulare și cifra de afaceri sau valoarea adăugată.

Tabel: Determinarea și evoluția ratelor de marjă

Rentabilitatea comercială caracterizează eficiența politicii comerciale și mai ales a politicii de prețuri practicată de întreprindere prin prisma valorificării activității de bază. Principalele categorii de rate de rentabilitate comercială sunt:

Rata marjei comerciale este utilizată îndeosebi de întreprinderile cu activitate comercială pentru a pune în evidență strategia comercială a acestora.

Rata marjei comerciale =

Rata marjei comerciale apreciază influența constrângerilor pieței și a politicii prețurilor de vânzare, iar în analiza acesteia se disting următoarele situații:

Creșterea ratei însoțită de o diminuare a vânzărilor semnifică faptul că întreprinderea încearcă să-ți mențină marjele printr-o politică de prețuri ridicate;

Scăderea ratei însoțită de o creștere puternică a vânzărilor evidențiază faptul că întreprinderea preferă reducerea prețurilor de vânzare în scopul cuceririi unui nou segment de piață;

Creșterea ratei însoțită de o creștere a cifrei de afaceri relevă o situație favorabilă, respectiv comercializarea unor produse cu performanțe superioare sau ocuparea unei poziții concurențiale “forte” pe piață.

Rata marjei comerciale înregistrează valori semnificative, reprezentând 64.37% din totalul vânzărilor de mărfuri realizate de societate în 2013.

Rata excendentului brut din exploatare sau rata EBE reflectă capacitatea proprie activității de exploatare de a degaja profit, independent de politica financiară, politica de investiții, de incidența fiscalității și a elementelor extraordinare.

Rata EBE=

Valoarea ridicată a ratei EBE indică posibilitatea financiară de reînnoire rapidă a echipamentelor întreprinderii. În dinamică, modificarea ratei EBE are următoarele semnificații:

O ameliorare a ratei EBE exprimă o creștere a productivității, în măsura în care nu este o simplă consecință a creșterii ratei marjei comerciale;

Scăderea ratei EBE, în raport cu o rată a marjei comerciale stabile, dovedește o împovărare a costurilor de exploatare.

La societatea analizată, această rată are o tendință de scădere de la 23.48% în 2012 la 21.78% în 2013, sub valoarea de 35% recomandată ca nivel minim.

Rata marjei nete exprimă eficiența globală a întreprinderii, capacitatea sa de a realiza profit și de a rezista concurenței.

Spre deosebire de rata EBE, rata marjei nete este mai ușor de calculat, deoarece nu presupune o pregătire prealabilă a datelor, fiind recomandată în analizele financiare vizând perioade scurte de timp, precum și la întreprinderi mici. Acest aspect este justificat de faptul că rezultatul net exprimă atât rezultatul activității de exploatare, cât și rezultatul financiar (operațiuni de plasamente financiare) și rezultatul extraordinar.

În schimb, pentru perioade mai lungi de timp și în special la întreprinderile mari, este recomandabil ca evaluarea activității de exploatare să fie făcută prin intermediul ratei EBE.

La societatea analizată, această rată are o tendință de scădere de la 13.91% în 2011 la 8.43% în 2013, ca urmare a tendinței de scădere a rezultatului net de la 2.948.355 lei în 2011 la 3.985.094 lei în 2013 în condițiile tendinței de scădere a cifrei de afaceri.

Rata marjei nete de exploatare pune în evidență eficiența activității de exploatare sub toate aspectele: industrial, administrativ și comercial.

Rezultatul exploatării inclus în formula de calcul este un rezultat net, fiind influențat de amortismente și provizioane.

La societatea analizată, această rată are o tendință de scădere de la 18.81% în 2011 la 10.82% în 2013 ca urmare a condițiilor menționate la rata precedentă.

Rata marjei brute de autofinanțare măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura dezvoltarea și/sau remunerarea acționarilor săi.

La societatea analizată, această rată are o tendință de scădere la 19.41% în 2013, față de 2011, ca urmare a tendințelor de scădere atât a capacității de autofinanțare cât și a cifrei de afaceri.

6) Rata marjei asupra valorii adăugate exprimă rezultatul brut de care dispune întreprinderea după deducerea cheltuielilor de exploatare (consumuri materiale și cheltuieli de personal).

Rata marjei asupra valorii adaugata =

La societatea analizată, această rată are o tendință de scădere de la 39,64% în 2012 la 37.69% în 2013.

Ratele de rentabilitate financiare

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa și asigură remunerarea acționarilor, fie prin acordarea de dividende, fie prin majorarea rezervelor, care constituie de fapt o creștere a averii proprietarilor, în sensul creșterii valorii intrinseci a unei acțiuni.

Rata rentabilității financiare se determină ca raport între profitul net și capitalurile proprii, fiind un indicator prin prisma căruia posesorii de capital apreciază eficiența investițiilor lor, respectiv oportunitatea menținerii acestora.

Rata rentabilității financiare =

Implicația rentabilității financiare asupra acționarilor diferă în funcție de tipul de acționariat. Acționarii majoritari urmăresc un plasament pe termen lung și nu solicită, de obicei, o rentabilitate imediată pe acțiune sau un dividend important, fiind preocupați, în special, de un rezultat satisfăcător, chiar dacă acesta va fi conservat de întreprindere, întrucât va genera o creștere a valorii acțiunilor. Pentru această categorie de acționari, rentabilitatea se apreciază prin intermediul indicatorului profit pe acțiune (Earnings per Share – EPS, în literatura de specialitate anglo-saxonă).

Profit per actiune (EPS) =

Această rată prezintă inconvenientul de a nu permite efectuarea de comparații între diferite întreprinderi. Astfel, două firme cu rentabilități ale capitalurilor proprii egale pot avea profituri per acțiune diferite în funcție de numărul acțiunilor emise.

Acționarii minoritari, pe de altă parte, sunt cel mai adesea preocupați de o rentabilitate pe termen scurt și de un dividend imediat. În acest caz, rentabilitatea se apreciază prin intermediul indicatorului dividend pe acțiune, ca raport între dividendele distribuite și numărul de acțiuni emise.

Dividend pe actiune =

Totodată, rentabilitatea financiară pentru acționarul minoritar se poate exprima și prin raportul:

Rentabilitatea financiară = Dividend+(Pt – P0) / P0

unde: P0 = prețul de cumpărare al acțiunii

Pt = cursul acțiunii la momentul t

Dacă Pt > P0 acționarul beneficiază de o plusvaloare de capital egală cu diferența Pt – P0. În fapt, la numitor se găsește capitalul investit de acționar, iar la numărător remunerarea acestui capital.

Pentru întreprinderile cotate la bursă se poate calcula un randament bursier al acestora, determinat de câștigul de capital prin creșterea cursului acțiunilor și de dividendele ce revin pe acțiune. Pentru a măsura reacția bursieră în funcție de rentabilitatea financiară, analiștii utilizează un indicator reprezentativ, coeficientul de capitalizare bursieră (Price Earning Ratio – PER):

Coeficientul de capitalizare bursiera (PER) =

PER măsoară de câte ori investitorii sunt dispuși să cumpere profitul per acțiune, fiind denumit și “multiplu curs–profit” sau “multiplu de capitalizare”. În general, valorile coeficientului sunt cuprinse între 8 și 12, un coeficient mai mic decât 8 corespunde unor valori slab cotate, în timp ce un PER mai mare decât 12 semnifică valori în creștere. Dacă PER este ridicat, piața financiară formulează anticipații favorabile asupra rezultatelor viitoare ale întreprinderii și este dispusă să achite un preț mare în raport cu nivelul profiturilor actuale. Interesul investitorilor vizează îndeosebi acțiunile cu PER cât mai redus. Variația coeficientului de capitalizare bursieră permite evaluarea riscurilor întreprinderii determinate de îndatorare, de riscul economic al ramurii și de variabilitatea profiturilor viitoare.

Alături de acești indicatori consacrați, în literatura economică anglo-saxonă sunt menționate ratele de rentabilitate Return on Assets (ROA) și Return on Equity (ROE), corespunzătoare rentabilității economice și financiare:

Return on Assets (ROA) =

Return on Equity (ROE) =

Tabel: Determinarea și evoluția rentabilității financiare

Pe perioada de analiză, rentabilitatea financiară reală a manifestat o tendință descrescătoare, înregistrând valori negative, ratele de inflație fiind superioare ratelor de rentabilitate financiară.

Ratele de echilibru financiar

Ratele structurii financiare caracterizează modalitățile de finanțare a investițiilor întreprinderii, investiții strategice, de exploatare și de echilibru și cuprind următoarele categorii de rate:

– rate de finanțare

– rate de îndatorare

Ratele echilibrului financiar sunt expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și scurt și a echilibrului funcțional, evidențiind existența sau inexistența fondului de rulment (FR), a nevoii de fond de rulment (NRF) și a trezoreriei nete (TN). Din această categorie fac parte ratele de finanțare și ratele de lichiditate.

Tabel: Ratele echilibrului financiar

Situația netă (SN) reprezintă activul neangajat în datorii.

Situația netă pozitivă reflectă:

buna gestiune financiară a societății

creșterea valorii patrimoniale a societății, adică activul net degrevat de datorii

rezultatul profitului obținut de societate din activitatea ei, ca urmare a unei gestiuni economice sănătoase.

Situația netă negativă reflectă:

slabă gestiune financiară a societății

scaderea valorii patrimoniale a societății, adica activul net degrevat de datorii

rezultatul pierderii obținute de societate din activitatea ei, ca urmare a unei gestiuni economice slabe.

În perioadele analizate, situația netă este pozitiv. Se observă o tendință de creștere de la o perioadă la alta, aspect favorabil pentru societate.

Fondul de rulment (FR) reflectă realizarea echilibrului financiar pe termen lung; adica, se urmărește dacă societatea dispune de o marjă de securitate, care să o protejează de anumite evenimente neprevăzute.

Fondul de rulment pozitiv reflectă realizarea echilibrului financiar al societății pe termen lung, adică societatea dispune de o marjă de securitate, care o protejeaza de potențialele evenimente neprevăzute. Se respectă principiul de gestiune financiară: la nevoi permanente se alocă surse permanente.

Fondul de rulment negativ reflectă dezechilibrul financiar al societății pe termen lung, adică societatea nu dispune de o marjă de securitate, care să o protejeze de potențialele evenimente neprevăzute. Nu se respectă principiul de gestiune financiară: la nevoi permanente se alocă surse permanente.

În perioada analizată, fondul de rulment este pozitiv. Se manifestă o tendință de creștere până în 2012, aspect favorabil pentru societate, iar are o tendință de scădere în 2013 față de 2012.

Nevoia de fond de rulment (NFR) reprezintă expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt.

Nevoia de fond de rulment pozitivă reprezintă dezechilibru financiar pe termen scurt.

Nevoia de fond de rulment negativă reprezintă echilibru financiar pe termen scurt.

La societatea analizată, nevoia de fond de rulment este negativă în 2010, 2011 fiind un aspect favorabil pentru societate. Se manifestă o tendință de foarte mare creștere, 7 626 350 în 2013, aspect nefavorabil pentru societate.

Trezoreria neta (TN) este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități echilibrate și eficiente.

Trezoreria netă pozitivă reflectă realizarea echilibrului financiar al societății, adică există un surplus monetar la sfârșitul exercițiului, o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor.

Trezoreria netă negativă reflectă realizarea dezechilibrului financiar al societății, adică există un deficit monetar la sfârșitul exercitiului.

Trezoreria neta este pozitivă în perioada analizată. Se manifestă o tendinta de creștere, până în 2012, aspect favorabil pentru societate.

Ratele de lichiditate

Ratele de lichiditate apreciază capacitatea întreprinderii de a-și achita obligațiile pe termen scurt prin intermediul activelor circulante, fiind utile în cazul unor comparații între întreprinderile din același sector de activitate sau între ratele cronologice înregistrate de aceeași întreprindere.

Rata lichidității curente (RLC) compară ansamblul activelor circulante cu cel al datoriilor pe termen scurt. Această rată reflectă capacitatea sau incapacitatea societății de a-și achita datoriile scadente pe termen scurt numai din activele circulante deținute în patrimoniu. Cu cât această rată este mai mare decât 1, cu atât societatea este mai protejată de o insuficiență de trezorerie, care ar putea fi cauzată de rambursarea datoriilor pe termen scurt la cererea creditorilor.

Aceasta rata este supraunitară în 2012 și 2013, fiind un aspect economic prozitiv pentru societate și reflectă capacitatea acesteia de a-și achita datoriile scadente pe termen scurt numai din activele circulante deținute în patrimoniu.

Rata lichidității rapide sau reduse (RLR) reflectă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și lichidități. Lichiditatea rapidă exclude stocurile din mijloacele curente de plată, stocurile fiind elementul cel mai lent sub aspectul potențialului de transformare în lichidități a activelor circulante. Teoria economico-financiară sugerează că o valoare optimă a acestei rate s-ar situa în intervalul [0,8; 1].

La societatea analizată această rată se situează mult peste intervalul recomandat.

Rata lichidității imediate (RLI) apreciază măsura în care datoriile exigibile pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești.

Valorile de referință ale acestei rate sunt următoarele:

– valoarea minim acceptabilă este 0,3 sub acest nivel firma aflându-se în pericol de incapacitate de plată; totuși o valoare redusă poate fi compatibilă cu menținerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea încasărilor sale, deținând în schimb valori de plasament, creanțe, stocuri ușor lichidabile în concordanță cu exigibilitatea datoriilor.

– valoarea maxim acceptabilă este 0,65, peste acest nivel considerându-se că nu se utilizează eficient resursele disponibile.

În cazul analizat, societatea înregistrează valori mult peste valoarea recomandată cu tendință de scădere în 2013 față de 2012.

Rata solvabilității pe termen lung (RS) arată măsura în care întreprinderea poate achita datoriile totale si reprezintă o măsura a garantării datoriilor totale prin patrimoniu.

RS =

Corelată în situația patrimonială (patrimoniu neangajat în datorii): SN= At- Dt

Valorile de referință ale acestei rate sunt: RS>1,5 și este însoțită de risc de insolvabilitate și risc de nerambursare.

La societatea analizată, rata solvabilității pe termen lung (RS) are valori mult superioare cerințelor minime ce dovedește că întreprinderea are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești imediate și îndepărtate față de terți.

Rate de îndatorare

Ratele de îndatorare relevă importanța îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii, punând în evidență repartiția capitalurilor permanente între surse proprii și surse împrumutate pe termen mediu și lung, precum și componența datoriilor din pasivul patrimonial.

Analiza îndatorării are ca obiect caracterizarea situației îndatorării societății comerciale în raport cu resuresele acesteia, precum și sursele de finanțare rezultate din activitatea însăși a societății. Aceste surse reprezintă în fapt rezultate financiare ale societății, din care aceasta poate restitui datoriile sale.

Tabel: Determinarea și evoluția ratelor de îndatorare

1) Rata levierului (L) sau coeficientul total de îndatorare exprimă gradul în care capitalurile proprii asigură finanțarea activității întreprinderii; poate fi interpretată și ca o rată a autonomiei financiare, indicând măsura în care angajamentele pe termen lung și scurt sunt garantate de capitalurile proprii.

L=

Normele bancare impun existența unui levier mai mic de 1 pentru a acorda în continuare credite în condiții de garanție sigură. Cu cât levierul este mai mare decât 1 cu atât întreprinderea va depinde mai mult de creanțierii săi.

La societatea analizată, rata levierului este mult sub valoarea recomandată de 1.

2) Rata datoriilor financiare (RDF) reflectă gradul de îndatorare pe termen lung.

Rdf=

Normele bancare impun o rată mai mică decât 0,5 pentru ca întreprinderea să beneficieze în continuare de credite pe termen mediu și lung.

Societatea îndeplinești și acest criteriu, rata datoriilor financiare fiin sub nivelul recomandat de 0,5 în fiecare an analizată.

Rata creditelor de trezorerie (RCT) măsoară gradul în care întreprinderea angajează credite bancare pe termen scurt pentru a suplini capacitatea de autofinanțare a investițiilor de autofinanțare.

Rata creditelor de trezorerie este complementară ratei de finanțare a nevoii de fond de rulment, existând următoarea corelație: RFN=1–RCT.

Rata capacității de rambursare (RCR) exprimă, în număr de ani, capacitatea întreprinderii de a rambursa în totalitate împrumuturile contractate pe termen lung, respectiv a datoriilor totale (pe termen lung și scurt), dacă ar folosi întreaga capacitate de autofinanțare (CAF) în acest scop.

Cu cât valoarea raportului este mai mică, cu atât va fi mai bună capacitatea de rambursare. Normele bancare impun un număr de maxim 3 ani pentru rambursarea teoretică a împrumuturilor pe termen lung pe seama capacității de autofinanțare, respectiv maxim 4 ani pentru rambursarea datoriilor totale.

În cazul societății analizate, rata capacității de rambrsare are valoare maximă în 2010, unde RCR este 2,15. În 2013 RCR are valoare cea mai scăzută, 1,01.

Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (RPC) evidențiază capacitatea de plată a costului îndatorării.

Rpc =

Această rată arată suportabilitatea costurilor financiare. Situația normală este când RPC≤40%. În cazul în care RPC este mai mare de 40%, exprimă o dependență ridicată sau în curs de creștere față de obligațiile financiare.

Rata de prelevare a cheltuielilor financiare separă întreprinderile sănătoase de cele falimentare. Dacă raportul este mai mare decât 0,6 întreprinderea înregistrează probleme grave de gestiune financiară și riscă să intre în stare de faliment. De asemenea, dacă cheltuielile financiare depășesc excedentul de trezorerie al exploatării, îndatorarea devine insuportabilă pentru rentabilitatea economică a întreprinderii.

La societatea analizată această rată prezintă valori mult peste valoarea de 40%, în 2013 are valoare de 9%.

Capitolul V. – Concluzii

Puncte tari

Dispune de o bază de producție diversificată pentru realizarea obiectului de activitate care este supus unui proces continuu de modernizare, concretizat în creșterea imobilizărilor de la 167.171.031 RON în 2012 la 170.052.155 RON în 2013 în condițiile în care imobilizările corporale (clădiri pentru cazare, baze de tratament), terenuri reprezinta peste 80% din totalul activelor.

Activele circulante care au atins nivelul de 23.271.761 RON în 2013 sunt reprezentate în special de disponibilități, 10.085.887 RON în 2013, reprezentând 4,4% din totalul activelor.

Constituirea structurii de producție s-a realizat pe o structură financiară adecvată în care capitalurile proprii reprezintă 87,9% din totalul surselor de finanțare în 2013, asigurând în bună măsură autonomia financiară a societății.

Analiza ratelor de structură a pasivului scoate în evidență valori mult superioare limitelor stabilite de normele bancare:

-rata stabilității financiare (minim 50%) – realizat 96.9%

-rata autonomiei financiare globale (minim33% – realizat 92.10 %

-rata autonomiei financiare la termen, minim 50% – realizat 95.04%

-rata de îndatorare globală maxim 50% – realizat 7.9 %

Analiza echilibrului financiar scoate în evidență o trezorerie netă pozitivă cu tendință oscilatorie înregistrând 206.620.722 RON în 2013, ce confirmă existența unui echilibru financiar realizat în condițiile unui fond de rulment pozitiv cu tendință crescătoare și a unei nevoi de fond de rulment de 7,625,350 RON în 2013.

Ratele de lichiditate și solvabilitate înregistrează valori superioare valorilor minime creînd premizele unei circulații monetare sănătoase și a eliminării riscurilor financiare.

Ratele de îndatorare înregistrează valori normale pe toată perioada analizată existând un risc minim de faliment.

Puncte slabe

Societatea, deși dispune de o structură financiară adecvată, datoriile reprezentând 12,1% din totalul surselor de finațare, 10% sunt reprezentate de datorii pe termen lung în sumă de 9.288.142 RON în 2013, concretizați în finanțarea modernizărilor în condițiile în care rezultatele nete și capacitatea de autofinanțare înregistrează o tendință de scădere.

Analiza contului de profit și pierdere scoate în evidență tendința de sădere a rezultatului net de la 6.694.943 RON în 2011, la 3.985.094 RON în 2013 în condițiile în care valoarea adăugată înregistrează aceeași tendință ca o consecință a scăderii cifrei de afaceri.

Capacitatea de autofinanțare înregistreză o tendință de scădere de 11.371.011 RON în 2011 la 9.182.503 RON în 2013 în condițiile diminuării rezultatelor nete, fapt ce afectează politica de modernizare și dezvoltate a societății impunând apelarea la credite pe termen lung.

Analiza ratelor de rentabilitate scoate în evidență tendința de scădere a ratelor de rentabilitate brute și nete, ratei de rentabilitate financiară și a celor de marjă care în condiții inflaționiste determină rate de rentabilitate reale negative.