Diagnosctiul Financiar al Firmei Sc Ar Linia Tea Srl

Diverse

Diagnosctiul Financiar al Firmei Sc Ar Linia Tea Srl

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL 1. COORDONATE TEORETICE

Coordonate generale privind entitatea analizată

Societatea SC AR LINIA TEA SRL s-a înființat în anul 2014, cu un capital social de 200 lei din care 50% aparține lui SAS Laura Georgiana si 50% SAS Florica, asociați care sunt si administratorii societății. Societatea are sediul social in ARAD str. Szigmond Morricz nr. 65 și are deschise un număr de 3 puncte de lucru și anume: Arad , Oradea si Reșița. Societatea este înregistrată cu nr 1050 din 2014 la REGISTRUL Comerțului din Arad si cu cod fiscal nr. RO 33686224.

Obiectul principal de activitate este cod CAEN 4639, comerț en-gros cu produse alimentare.

Activitatea de comerț a societății este structurată pe patru ramuri de activitate:

– distribuție de produse alimentare în județele Arad și Bihor efectuată direct către magazinele din județele respective. Livrarea acestor produse se face printr-un contract de logistică încheiat cu o societate de profil din județele respective

– vânzarea produselor proprii in țară prin subdistribuitori zonali care au agenți proprii de vânzări și pe langă produsele noastre vând și produsele altor furnizori

– vânzarea efectuată către magazinele de tip KA din țară, de exemplu: Selgros, Real , Profi si Billa România, pe bază de contracte cu diferite tipuri de discounturi off invoice si taxe de raft achitate către acesti operatori.

– contracte de distribuție a produselor lactate, de panificație si mere Școlare incheiate cu Consiliile județene Arad , Timiș, Sălaj, Bihor, Caraș în baza OUG 96 pe 2001 si OUG 34 pe 2009.

Societatea comercializează produse alimentare de genul: conserve de pește, conserve de legume, fructe, ceaiuri, ciocolată. Produsele sunt achizitionate din Polonia, Ungaria, Macedonia etc., în principiu prin import.

Livrarea produselor către clienții societății se face pe baza de contracte de logistica pentru județul Arad, Bihor, Caraș, Timiș, Sălaj și pe bază de comenzi către transportatori din țară.

Departamentul de vânzări lucrează cu un număr de aprox 250 de clienți, din care 220 de clienți în distribuție directă, 25 de subdistribuitori si 5 KA. Clienții au contracte încheiate, pentru eliminarea riscurilor de neîncasare se lucrează cu plafoane de credite, cu blocări de clienți în funcție de termenele de plată.

Organigrama soietății este următoarea:

– 1 director vânzări

– 1 director de achiziții

– 1 gestionar

– 1 manipulant

– 2 agenți proprii de vânzări

Total: 6 persoane

Toți angajații au experiență mare în activitatea care o desfășoară, lucrând anterior în același domeniu de activitate, de asemenea dispunând de relațiile necesare în acest tip de activitate.

Experiența angajaților a determinat creșterea vânzărilor și a numărului de clienți an de an. Totodată s-au diversificat produsele comercializate și s-au ales furnizorii potriviți astfel încât societatea să realizeze o marjă de adaos comercial cât mai mare.

1.2. Coordonate financiare privind entitatea analizată

Bilanț

Cont de Profit și Pierdere

Bilanț Financiar

1.3. Coordonate ale necesității diagnosticului financiar pentru utilizatorii de informație contabilă

În prezent, prin programul de dezvoltare a sistemului contabil din România, prin ralierea la cerințele standardelor contabile internaționale și, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, la prevederile directivelor europene de raportare financiară, se dorește concentrarea atenției pe nevoile de informație contabile ale utilizatorilor, în defavoarea expectanțelor producătorilor acestora. Utilizatorii de informații contabile se grupează în două mari categorii: utilizatori interni și, respectiv, utilizatori externi. Fiecare din acești utilizatori folosesc situațiile financiare anuale în diferite scopuri, prin urmare și modul de abordare al acestora în analizele proprii este diferit.

De aceea, un utlizator intern, care se identifică, de regulă, cu managementul entității pune accentul mai degrabă pe aspecte de gestiune internă a entității, pe când un utilizator extern, ca de exemplu creditorul dorește să supervizeze evoluția gradului de îndatorare al entității și, respectiv, capacitatea sa de plată.

În ultima perioadă, diversificarea utlizatorilor, în speță cei din grupa utilizatorilor externi, a generat o nouă direcție de proiectare a formatului și a metodologiei de întocmire a situațiilor financiare anuale, impunându-se necesitatea ca informațiile astfel prezentate să fie cât mai accesibile și cât mai relevante în procesul de fundamentare a deciziilor. Prin adoptarea unui limbaj de comunicare financiară, agreat în unanimitate, stabilit prin normalizare profesională și, parțial, prin politici de normalizare reglementată, s-a reușit îmbunătățirea vizibilă a conținutului informațional al situațiilor financiar-contabile. Calea de mijloc a fost reprezentată de adunarea la aceeași masă de lucru a tuturor categoriilor de utilizatori, care au avut posibilitatea de a contribui într-o formă sau alta la elaboarea diverselor norme de armonizare internațională.

Interesele divergente ale utilizatorilor externi și ale utilizatorilor interni de situații financiare generează conflicte continue și, totodată, un fenomen de asimetrie informațională, dorită a fi corectată prin politici bazate pe teoria de agent. Unicul factor stabilizator în aplanarea situațiilor conflictuale de această natură este organul legislativ. Din păcate, sistemul economic și social, în ansamblul său, influențează căile de stingere a acestor conflicte, ducând de multe ori la costuri financiare semnificative suportate, cu precădere, de acționari și investitori.

Managerii fac uz, de asemenea de informațiile prezentate în situațiile financiare generale, deși principala lor sursă de informare este contabilitatea de gestiune, mai ales în situația în care entitatea nu dispune de organizarea unui sistem informațional de contabilitate de gestiune. Problema, în cazul politcilor contabile adoptate de aceștia în aria de raportare financiară, este concepția lor privind finalitatea unor astfel de situații financiare. În nenumărate rânduri, prin diverse tehnici de inginerie contabilă, managerii distorsionează semnificativ indicatorii de performanță, fenomen relevat mult mai concludent prin teoria semnalelor.

Creditorii sunt actorii pieței de capital, care acordă împrumuturi entității, acestea trebuind rambursate într-o perioadă prestabilită, în regim de plăți eșalonate și cuprinzând și o marjă de profit a băncii, reprezentând masa dobânzii. Ca atare, aceștia sunt interesați, în principal, în a urmări capacitatea de a face față plăților scadente, angajate de creditul contractat.

Prin creditori ne referim, în aceeași măsură și la cumpărătorii de alte titluri de datorie, printre care cele mai des întâlnite sunt obligațiunile, însă, în contextul românesc, adică al unei piețe de capital slab dezvoltate, ponderea acestor creditori este deocamdată mică. Indicatorii relevanți sunt discutabili sub aspectul tratamentelor contabile privind evaluarea activelor entității, întrucât evaluarea pasivelor nu ar trebui să ridice probleme în valori nominale.

Salariații, încă de după cel de-al Doilea Război Mondial, au câștigat dreptul de a avea reprezentanți fie în consiliile de adminsitrație ale marilor companii naționale, ori de a fi membri ai diferitor comitete și consilii de reglementare a normativelor legislative privind raportarea financiară și participarea angajaților la procesul decizional.

Evident că în cazul salariaților, prin portavocea liderilor de sindicat, informațiile contabile se reduc la elemente legate, cu precădere, de aspectele sociale, condițiile de muncă și formare profesională. Acest cumul de informații, spre exemplu în Franța, a dat contur unui alt format de bilanț și anume un bilanț social, conținând informații legate de remunerarea, participarea salariațiilor la profit, relațiile profesionale, costurile de protecție socială etc.

Guvernul și instituțiile sale este responsabil cu politica economică a țării. Pârghiile care le are la dispoziție sunt instrumentele de politică fiscală și, respectiv, cele de politică bugetară. Pentru a realiza o alocare optim-utilizată a resurselor economice, în cadrului proceseului de redistribuire economică, prin politica bugetară, statul este nevoit a asigura finanțare măsurilor economice agreate, acest lucru fiind posibil doar prin colectarea de impozite și taxe. Prin urmare, statul, prin instituțiile sale, utilizează infomația contabilă în scopul de a măsura cât mai exact baza de valoare adăugată pe seama căreia se calculează taxa pe valoarea adăugată, sau a determina nivelul real al veniturilor unei entități, necesar în calculul mărimii impozitelor și a altor taxe publice.

Totodată, mai cu seamă în cazul țărilor continental-europene, statul țintește în a-și impune punctele de vedere cu privire la formatul și conținutul informațional al situațiilor finaciare generale, pentru a reuși să stabilească nivelul indicatorilor de valoare nou creată, indicatori privind stabilirea prețurilor sau stabilitatea economică, necesari în calculele statisticilor macroeconomice, realizate cu ajutorul sistemului de conturi naționale (SCN).

Nu în ultimul rând, sub aspect juridic, informațiile contabile, pot fi utilizate și ca probe în justiție, cum se întâmplă adesea, de exemplu, în cazul expertizelor contabile.

Furnizorii și alți creditori comerciali sunt interesați în principal de bonitatea entității, de capacitatea lor de plată, pe o perioadă mai scurtă de timp decât creditorii, având în vedere că și creditul comercial reprezintă o formă de împrumut accesată de entități, foarte utilă în menținerea echilibrului ciclului de exploatare al activității entității. Aceștia sunt interesați, în aceeași măsură, de continuitatea activității entității, în perspectivele unei creșteri eonomice, întrucât acest lucru îi va afecta în mod direct, mai ales dacă se numără printre primii 20% dintre furnizorii care livrează o pondere aproximativă de 80% din necesarul de materie primă și servicii entității.

Clienții, cu precădere cei care achiziționează materie primă, sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei entități, în special atunci când au o colaborare pe termen lung sau sunt dependenți de ea.

În cazul clienților finali, informații privind stabilitatea entității, de multe ori tradusă prin costuri ale calității produselor mult mai ridicate, mizează pe un spor de seriozitate, profesionalism și relații de fidelizare, toate acestea fiind conținute în programe de cercetare-dezvoltare și marketing.

Investitorii reprezintă categoria de utilizatori ai situațiilor financiare care doresc să plaseze capitalurile de care dispun în active financiare rentabile, lichide și sigure, concomitent. În acest scop, ei au nevoie de informații contabile cu privire la riscul inerent al investițiilor realizate sau potențiale și, respectiv, indicii cu privire la oportunitatea unor astfel de investiții.

Tot în categoria investitorilor pot fi incluși și acționarii unei entități. Aceștia sunt dependenți de informații contabile în momentul în care doresc să analizeze capacitatea entității de a realiza câștiguri viitoare, în vederea atingerii dezideratului de bază al finanțelor și anume sporirea averii acționarilor.

Orice acționar care va cădea în capcană analizei evoluției profiturilor contabile va spori probabilitatea înregistrării unei pierderi viitoare potențiale, întrucât o mărime mult mai relevantă în aprecierea stabilității unei entități este capacitatea de autofinațare.

Totuși, acționarul este conștient și de sacrificul pe care trebuie să îl facă pentru a înregistra creștere economică, adoptând o strategie investițională bine ancorată, în ceea ce privește finanțarea din surse proprii. O politică de investiții finanțată din surse proprii, deși deteriorează masa potențialelor dividende de distibuit, are, într-o măsură mai mare sau mai mică, și un rol pozitiv, analizată dintr-o perspectivă temporară mai îndelungată și anume aceea a aprecierii valorii activelor nete ale entității și, implicit, a acțiunilor entității. În acest caz se impune o analiză marginală atentă în stabilirea unui echilibru optim, care să genereze atât o remunerare minimă acceptată a acționarilor cât și înregistrarea unei valori adăugate de piața acțiunilor.

Dinamica mediului economic în care o entitate acționează ridică numeroase semne de întrebare cu privire la probabilitatea de realizare a unor fluxuri financiare pozitive, din care și acționarii să poată fi remunerați corespunzător. O atare situație se traduce prin riscul de activitate al entității și riscul de sistem, care se răsfrâng și asupra capacității previzionale a informațiilor contabile sintetizate în situațiile financiare anuale. Nu este deloc de neglijat acest aspect atâta timp cât aceste informații sunt esențiale acționarilor și potențialilor investitori în stabilirea unor noi direcții strategice economice, în selecția unor alternative de investiții, ori simularea, sensibilitatea situației financiare a entității sub umbra unor serii de evenimente specifice.

Analiștii financiari reprezintă o categorie intermediară. Aceasta poate fi ușor încadrată în categoria publicului, ca și grupă de utilizatori de informații financiar-contabile.

Analiștii financiari, fie că vorbim de angajați ai entității, fie că este vorba de personae din exterior, reprezintă profesioniști care posedă o expertiză solidă și care au schimbat înfățișarea procesului clasic de analiză și diagnostic a entităților. Universalitatea cunoștințelor pe care le-au asimilat de-a lungul experienței personale și diversificarea activităților economice, i-au determinat pe aceștia să identifice soluții de mijloc, prin care să analizeze cu prudență și exactitate entitatea, atât în ansamblul ei, cât și sub aspectul diminuării efectelor fenomenului de asimetrie informațională. Deși sursa principală de informare rămâne pachetul situațiilor financiare, pentru analiștii financiari relevante sunt și informații de ordin general, precum cunoașterea piețelor, tehnologiilor mediului politic sau social, a culturii organizaționale a entității etc. Toate aceste informații, coroborate prin tehnici de analiză superioare, îi formează analistului nostru financiar o imagine mult mai apropiată de realitate.

Analistul financiar, deși prin misiunea atribuită, a precizat un obiectiv principal pentru a realiza analize credibile și utile, procedează nu doar la interpretarea unor indicatori bilanțieri sau ai soldurilor intermediare de gestiune, analizele sale extinzându-se și în câmpul studiului echilibrului financiar, al cauzalității fluxurilor de numerar, al bonității entității, al unei analize agregate rentabilitate-risc, raportate la funcțiunile pieței de capital, pentru construcția de portofolii de titluri mobiliare etc.

Indiferent de statutul analistului financiar, al obiectivului său principal, acceptând onestitatea și competența sa superioară, analistul financiar are o misiune general valabilă și anume aceea de ,,stabilire a valorii sau a bonității unei entități, trebuie să estimeze fluxurile de numerar viitoare ale entității, să evalueze riscurile asociate acestor estimări și să determine rata de actualizare adecvată care trebuie aplicată estimărilor în cauză.”

Direcțiile de analiză ale analiștilor financiari diferă, analog acționarilor, în funcție de statutul pe care îl dețin în momentul efectuării analizelor.

De aceea un analist financiar care cercetează piața de valori mobiliare în nume propriu solicită mai multe informații financiar-contabile decât un analist financiar, mandatat de către un investitor să construiască un portofoliu de astfel de valori. În plus, scopul unor astfel de analiști diferă. În timp ce primul țintește să obțină un profit net maxim din investiții, cel de-al doilea analist mizează mai degrabă pentru o sporire a comisionului de mandat.

Discuția poate continua cu diferențierea deținătorilor de capital, în ceea ce privește cererea de informații, datorată eterogenității grupurilor de utilizatori sub aspectul raționamentului economic, a puterii de decizie, a intereselor financiare, însă proprice în acest scop este sublinierea necesității de zdruncinare profundă a vechilor concepții cu privire la scopul și modalitățile de comunicare financiară.

Situațiile financiare anuale sunt utile în luarea diferitelor decizii, însă oportunitatea și succesul acestora nu pot fi asigurate decât în condițiile în care informațiile contabile suprinse în aceste raportări de sinteză sunt de calitate superioară. Prin calitatea superioară a informațiilor înțelegem îndeplinirea anumitor criterii, care, în fond, nu reprezintă decât măsuri de asigurare a gradului de încredere, prin care este definită imaginea fidelă.

În acest sens, prin intermediul IAS 1 se stabilește ca și obiectiv principal acela de ,,a prescrie baza pentru prezentarea situațiilor financiare generale, pentru a asigura comparabilitatea, atât cu situațiile financiare ale entității pentru perioadele precedente, cât și cu situațiile financiare ale altor entități’’. Ca atare, atât coținutul informațional cât și formatul situațiilor financiare generale trebuie să respecte o serie de cerințe minime de relevanță și, totodată, obiectivitate, prin utilizarea intrumentelor contabile adecvate.

Trebuie reținut că situațiile financiare constituie un real suport în asigurarea unei comunicări financiare echilibrate între utilizatorii externi de informații contabile și, respectiv, utilizatorii interni.

Cu alte cuvinte, profesia contabilă optează pentru diferite tratamente de bază sau alternative, premise de cadrul legislativ în vigoare, privind recunoașterea, evaluarea și clasificarea tranzacțiilor economice. Toate acestea implică raționamentul contabil subiectiv al contabilului și, automat, informațiile obținute îmbracă o haină a subiectivității, care determină deteriorarea credibilității.Dacă ținem cont de cerințele impuse de utilizatorii informațiilor contabile sus menționate, vom putea conchide asupra câtorva caracteristici principale ale informației financiar-contabile, printre acestea amintind relevanța, fiabilitatea, comparabilitatea, inteligibilitatea, prudența, integralitatea sau neutralitatea.

O informație este relevantă atunci când influențează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe aceștia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, indiferent de cultura în care un analist este format.

O informație poate fi considerată relevantă atâta timp cât reușește să facă legătura între funcția de analiză retrospectivă a performanțelor și, respectiv, analizele de natură previzională, fundamentale în luarea deciziilor. Decalajele între diferitele sisteme contabile naționale constituie problema relevanței informației contabile, atât sub aspect cantitativ, cât și prin primsa calitativă. De aceea, prin normele redactate de către IASB și FASB, în cadrul demersului de construcție al unui cadru conceptual de raportare financiară, se dorește o ameliorare în acest sens, care să țină cont și de particularitățile locale, regionale ale cererii de informație financiar-contabilă.

Nu în ultimul rând, când amintim de relevanță, este imperios necesar a menționa și conceptul de „prag de semnificație”, care împreună cu principiul prevalenței economicului asupra juridicului, în contabilitatea anglo-saxonă oferă premizele unei imagini fidele. Un astfel de prag este greu de stabilit, profesorul Feleagă considerând că ,,pentru o valoare semnificativă universală, aprecierea se bazează pe o combinație a rentabilității, solvabilității și lichidității entității”.

Drept este că există și situații în care informația contabilă este considerată a fi relevantă prin însăși conținutul ei, însă sunt și cazuri în care o atare abordare se dovedește a fi extrem de sănătoasă, prin stabilirea mai degrabă a unei limite privind aprecierea posibil eronată a unor informații, cum ar fi relevarea majorității elementelor informaționale ale anexelor la situațiile financiare generale, declararea stării de continuitate a activității entității etc.

Fiabilitatea face referire, cu precădere, la principiul constanței politicilor contabile, a instabilității cadrului legislativ, ori la integritatea producătorului informației contabile. Prin urmare, o informație ,,are calitatea de a fi credibilă atunci când nu conține erori semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce informația și-a propus să reprezinte sau ce se așteptă, în mod rezonabil, să reprezinte’’. Această definire cuprinde, în același timp, și caracteristica de neutralitate care îl vizează în speță pe producătorul informațiilor financiar-contabile și, totodată, oferă indicii concludente cu privire la conceptul de ,,fair value”, chiar dacă în contabilitatea autohtonă încă nu s-a procedat la inserarea în legislație a acestui concept.

Comparabilitatea, din perspectiva referențialului internațional, comportă un dublu aspect și anume, comparabilitatea în timp, prin care se trasează evoluția în timp a diverși indicatori financiar-contabili și, respectiv, comparabilitatea în spațiu, mult mai prezentă în ultima perioadă, în contextul îmbrățișării tot mai vizibile a tehnicilor de benchmarking utilizate, cu precădere, în politicile de management strategic.

Un impediment care ar putea afecta comparabilitatea informațiilor contabile este pricinuit în cazul unei analize temporale, de necesara permanență a metodelor contabile, în timp ce, pentru o analiză spațială pertinentă, se impune o uniformitate a metodelor contabile.

În timp ce prima condiție stă în puterea de decizie a entității, a doua condiție ține mai mult de influența persistentă a statului în stabilirea cadrului normativ legislativ.

Inteligibilitatea presupune, în sens restrâns, ușurința cu care utilizatorul înțelege informațiile consemnate în situațiile financiare generale. Odată cu câștigarea unui loc de seamă în raționamentul profesiei contabile, s-a căzut de comun acord că, într-adevăr noua abordare realizată în standardele internaționale de raportare, este mult mai viabilă.

Normele IASB presupun intanigibilitatea ca fiind mai degrabă o caracteristică a utilizatorului și mai puțin a informației contabile. Motivul este relativ simplu, întrucât contabilitatea nu poate fi accesibilă tuturor, datorită metodologiei sale complexe, de aceea nici informațiile de sinteză rezultate nu pot fi traduse într-un limbaj simplu, accesibil tuturor. Cu alte cuvinte, utilizatorul infromației contabile trebuie să facă efortul de a înțelege misterele profesiei contabile.

Ideal ar fi ca informația contabilă să întrunească, concomitent, toate caracteristicile sus menționate, dar o astfel de situație este pur ideală, ca urmare a conflictelor care apar între acestea. Exemplu concludent este situația contradictorie apărută în momentul în care are loc o creștere a fiabilității informațiilor, în detrimentul relevanței acestora. O modalitate de depășire a unei asemenea stări confuze poate fi tratată prin stabilirea în prealabil a unei ierarhizări clare a tuturor caracteristicilor.

CAPITOLUL 2. COORDONATE PRACTICE PRIVIND DIAGNOSTICUL FINANCIAR LA ENTITATEA ANALIZATĂ

2.1. Diagnosticarea la nivel de poziție financiară (Bilanț)

2.1.1 Ratele structurale

a) Ratele structurale de activ

Tabelul nr. 1 Rata imobilizărilor necorporale