Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă Absolvent : Stan Ioan Cătălin București 2020 Semnificații istorice la regele persan Cirus al II -lea Coordonator… [618078]

Licență

Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă Absolvent : Stan Ioan Cătălin București 2020 Semnificații istorice la regele persan Cirus al II -lea Coordonator… [618078]

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator stiintific:
Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă

Absolvent: [anonimizat]
2020

Semnificații istorice la regele persan Cirus al II -lea

Coordonator stiintific:
Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă

Absolvent: [anonimizat]
2020

1
Cuprins

Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 2
Capitolul I. Sfâr șitul Regatului Iuda. Începuturile Imperiul Persan ………………………….. ..4
1.1. Căderea Ierusalimului. Robia babiloniană ………………………….. ………………………….. …..5
1.2. Începuturile Imperiului Pe rsan ………………………….. ………………………….. ……………….. 13
Capitolul II. Cirus – repere biblice ………………………….. ………………………….. ……………….. 15
2.1. Cărțile Paralipomena ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 15
2.2. Ezdra ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 18
2.3. Isaia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 20
2.4. Ieremia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 21
2.5. Daniel ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 22
Capitolul III. Cirus II cel Mare și noua hartă a Imperiului persan ………………………….. .. 26
3.1. Războaiele împotriva mezilor ………………………….. ………………………….. ………………… 27
3.2. Cucerirea Lidiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 28
3.3. Cucerirea Babilonului ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 29
3.4. Rege al tuturor perșilor, unul dintre cei mai mari comandanți militari din istorie …….. 30
Capitolul IV. Principale reforme din timpul domniei lui Cirus cel Mare ……………………. 32
4.1. „Cilindrul lui Cyrus” (prima Declarație Universală a Drepturilor Omului) ……………… 32
4.2. Finanțarea reconstruirii Templului ………………………….. ………………………….. ………….. 34
4.2.1. Primul Templu ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 34
4.2.2. Distrugere Templului și reconstrucția sa ………………………….. ………………………… 39
4.2.3. Viața religioasă a evreilor după deportare ………………………….. ………………………. 41
4.3. Apărător al lu i Marduk ………………………….. ………………………….. …………………………. 46
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 50
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 52

2
Argument

Cuprins între fluviile Tigru și Indus, Marea C aspică, Golful Persic și Oceanul Indian,
podișul iranian1 se întinde pe o suprafață de 3.000.000 km². Pe acest teritoriu s -au încrucișat
numeroase drumuri, s -au născut, s -au dezvoltat și s -au înfruntat regate, imperii și civilizații
diverse.
Istoria Persie i a fost strâns legată, în antichitate și în perioada de început a Evului
Mediu, cu istoria Asiriei și Babilonului, a Egiptului, Greciei și Romei, a Bizanțului și
Islamului. Zonă prin excelența de contacte între Orient și Occident, Persia a receptat și a
asimilat, a transmis sau a intermediat experiența istorică a multor popoare din jur, creând ea
însăși și difuzând forme culturale și de civilizație, originale.
Din această cauză, este una dintre cele mai frumoase istorii ale lumii antice.
Începuturile isto riei, culturii și civilizației persane propriu -zise se situează în jurul anului
1.000 î.d.Hr. când, din regiunile Caucazului septentrional – și, cu aproximație, ale Rusiei
meridionale –, triburile de păstori au început să migreze – unele spre sud -vest, alt ele spre sud
– ajungând până în valea Indusului. Primele au intrat în conflict cu puternicele regate Asiria și
Urartu2, din Munții Armeniei, începând din secolul al IX -lea î.d.Hr. Timp de aproape două
secole Imperiul Persan s -a întins între Egipt și India, asigurând un mediu relativ stabil pentru
dezvoltarea civilizației.
Supremația mezilor a fost de scurtă durată. Perșii s -au unit sub dinastia ahemenizilor3,
care, mai târziu, a dat naștere unui conducător de geniu, Cirus al II -lea (sau Cirus cel Mare).
Din acest motiv am ales ca temă pentru lucrarea de licență: Semnificații istorice la regele
persan Cirus al II -lea.
Aproximativ în anul 559 î.d.Hr., Cirus a început lupta pentru înfrângerea mezilor și în
cele din urmă a cucerit un imperiu care cuprindea Ira nul, Armenia și estul Asiei Mici (astăzi
Turcia). Dar acesta era doar începutul. În 546 î.d.Hr., Cirus pătrunde în Asia Mică, cucerind
Lidia și orașele grecești tributare de pe coastă. Potrivit legendei, regele Lidiei, Cresus, era pe
punctul de a fi ars pe rug, dar a fost cruțat în ultimul moment de Cirus. Povestea poate fi

1 Xavier DE PLANHOL, „Geography of Persia and Af ghanistan”, în Encyclopædia Iranica , vol. 10, Columbia
University, New York, 2000, pp. 426 -431.
2 Neagu DJUVARA, Civilizații și tipare istorice, Editura Humanitas, București, 2014, p. 389.
3 Gheorghe VĂDUVA, “Areal – forță sau pivot central în geopolitica Orientului Mijlociu”, în GeoPolitica,
Editura TopForm, anul V (2007 ), nr. 22, p. 35.

3
adevărată deoarece se știe că Cirus era un om „generos”4. Cirus a extins apoi stăpânirea
perșilor în nord până la Marea Caspică și a purtat o serie de campanii în partea de est, dincolo
de munții Hindukuș.
Tema este actuală și importantă pentru că ajută cititorul să înțeleagă mai bine
principalele aspecte administrative, sociale, culturale și religioase, legate de funcționarea
Statului Persan, atât de necesare pentru a înțelege mai bine c onjunctura timpului la acea dată.
Majoritatea informațiilor de care dispunem în legătură cu mezi și perși se găsesc în
Biblie (Ezra, Neemia, Daniel), în textele asiriene și în lucrările unor istorici greci din epoca
clasică. O mare parte din dovezile de ca re dispunem pentru istoria persană se bazează pe
sursele contemporane grecești și scriitorii clasici târzii, al căror principal accent este pus pe
relațiile dintre Persia și statele grecești. Pe de altă parte, multe informații cu privire la Imperiul
Persan provin dintr -o vastă arhivă de documente administrative descoperită în ruinele
Persepolisului, excavate în anii ’30 ai secolului al XIX -lea. Însă, începând cu 1835 s -au
descoperit mai multe tăblițe de lut, stele, sigilii cu scriere cuneiformă.
Tăblițele de lut au revoluționat cunoștințele noastre despre realitățile cotidiene din
Imperiul Persan. Dar pentru narațiunea a ceea ce s -a întâmplat și pentru detalii cu privire la
viața de la curte, depindem de povestirile inamicilor Persiei, în special cele ale g recilor,
Herodot din Halicarnas fiind aici cel mai bun exemplu.
În literatura de specialitate din ultimele decenii există o serie de studii care prezintă
diferite aspecte care au legătură cu tema mea, însă consider că noutatea în lucrarea de față este
reprezentată de cercetarea inter -disciplinară pe care am întocmit -o, făcând o prezentare
istorică a subiectului, dar și una comparativă.
Așadar, în elaborarea lucrării am folosit două metode de cercetare: metoda
comparativă, care constă în analiza laturii viz ibile a fenomenelor, evenimentelor istorice în
timp și spațiu, evidențierea elementelor generale în abordarea explicației istorice și metoda
istorică, care are la bază identificarea sensului, coerenței evenimentelor din trecut, în scopul
relevării unor asp ecte nevalorizate, inedite, ignorate sau insuficient analizate.

4 HERODOT, Istorii, vol. III, traducere de Adelina Piatkowski, Editura Universitas, 1999, p. 89.

4
Capitolul I. Sfârșitul Regatului Iuda. Începuturile Imperiul Persan

Regatul Iuda a fost unul dintre cele două regate succesoare ale Regatului evreu unit .
Conform Bibliei, Regatul Iuda a fost înființat pentru prima dată, la moartea lui Saul, când
tribul lui Iuda l-a ales ca rege pe David . La acel moment cele zece triburi din nord s -au
revoltat împotriva lui Roboam, urmașul lui Solomon, datorită taxelor foarte mari puse pe
popor5. Doar triburile lui Iuda și Beniamin au rămas loiale casei lui David, în timp ce triburile
din nord au pus rege pe Ieroboam , fiul lui Nabat, un fost funcționar de la curtea lui Solomon
(III Regi 12,1 -20). Cele două regate s -au luptat între ele aproape 62 / 65 de ani. Disputa dintre
ele s -a încheiat abia când pe tronul Regatului de Sud a urcat Iosafat, fiul lui Asa, iar în nord
domnea Ahab. În ciuda divergențelor de ordin tempera mental și religios dintre Iudeea și
Israel, războiul de termină.
Regatul de Sud a avut perioade de glorie și de declin. Domniile lui Atalia, Ahaz și
Manase au fost martore ale unei idolatrii fără frâu. Reforma religioasă a început cu Ioas, a
câștigat sub O zia și a atins un nivel fără precedent sub Iezechia. Din punct de vedere politic,
Iuda a atins nivelul cel mai scăzut în zilele lui Amasia, când Ioas, regele Regatului de Nord, a
invadat Ierusalimul. În acest timp, prosperitatea și conducerea autonomă a lu i Iuda au fost
umbrite de interesele expansioniste ale regilor.
Iuda a supraviețuit timp de peste un secol expansiunii încununate de succes a
Imperiului asirian. Speranțele naționale au crescut încă odată în decursul celor trei decenii ale
domniei lui Iosi a. Încheierea bruscă a domniei sale a marcat pentru Regatul de Sud începutul
sfârșitului.
Căderea Ierusalimului a fost cauzată de regatul neobabilonian, care a înlocuit în vest
controlul asirian. Evreii au rămas în exil atâta vreme cât suveranii babilonie ni și-au menținut
supremația internațională. În 539 î.d.Hr., când Babilonul a fost cucerit de perși6, evreilor li s -a
acordat privilegiul de a -și restabili căminul național în Palestina. Deși unii dintre ei s -au
reîntors să reconstruiască Templul și să ref acă Ierusalimul, statul evreu nu și -a recâștigat
niciodată statutul de independență totală, rămânând o provincie a Imperiului Persan.

5 Arina AVRAM, Mari minuni, mari mistere. 100 de martori și făptuitori d e miracole din întreaga lume , Editura
Alffa, București, 2014, p. 134.
6 ***Marea istorie ilustrată a lumii , vol. I, Editura Litera Internațional, București, 2008, p. 219.

5
1.1. Căderea Ierusalimului. Robia babiloniană

Ierusalimul avea să treacă prin multe suferințe până la distrugerea lui de către
babilonieni. După ce abia scăpase de dominația asiriană, regatul Iuda se vede stăpânit de
egipteni. Noul rege Ioachim abroga legile severe din vremea reformei, permițând înființarea
de lăcașuri de cult în toată țara, chiar și altare cu idoli. În a dministrația țării domnea bunul plac
pretutindeni. Pătura conducătoare din Ierusalim se deda unei vieți îmbelșugate și lipsite de
griji7.
Pe acest fond decadent, rolul profeților devine vital pentru că întruchipează conștiința
poporului. Nedoriți de rege, profeții ajung să fie renegați de propriul popor și de propriile
familii. Un astfel de exemplu este chiar Ieremia. El critica despotismul lui Ioachim,
profețindu -i: „Iată ce zice Domnul despre Ioachim, fiul lui Iosia. Ca un asin va fi îngropat, va
fi târât și aruncat afară, înaintea porților Ierusalimului” . Profetul biciuia cu toată asprimea
evlavia aparentă a a șa- zișilor patrioți, ce -și ascundeau faptele rele printr -o religiozitate
exterioară, spunând că Dumnezeu va ocroti Ierusalimul de dragul Templului Sfânt. El
prevestește nimicirea Templului, deportarea și exilul babilonic: „Toată țara aceasta va fi
pustiită și jefuită; popoarele acestea vor sluji regelui Babilonului șaptezeci de ani (…). Atunci
voi face cu templul acesta ce am făcut cu Silo, iar ce tatea aceasta o voi da spre blestem tuturor
popoarelor pământului” (Ieremia 25, 11 și 26, 6) .
Sfârșitul secolului șapte și începutul secolului șase î.Hr., constituie o perioadă tristă și
sângeroasă în istoria poporului evreu. Regatul Iuda trecuse prin înfr ângeri succesive, pierzând
teritorii, alături de valori umane și materiale. În plus, Egiptul cât și Babilonul, prin tributul
impus succesiv Ierusalimului, l -au adus în imposibilitatea unei reveniri economice. ,,(…) De
atunci a început țara să plătească b ir după cuvântul lui Faraon și fiecare, după puterea ce avea,
cerea argint și aur de la poporul țării pentru bir, care era trimis Faraonului Neco” (II
Paralipomena 36, 4). Exasperat de situația fară ieșire și ademenit de promisiuni egiptene,
ultimul rege e vreu, Sedechia, a sperat la întoarcerea norocului. „Răzvrătirea 1 -a costat viața
multor oameni din regatul său dar și desființarea statului”8.

7 Cristian MUNTEANU, Ierusalim, istorie și eshatologie, Editura LVS Crepuscul, Ploieș ti, 2010, p. 90.
8 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică , Editura Valahia University Press, Târgoviște, 2008, p.
146.

6
„Într -adevăr, după perioada de independență din timpul piosului rege Iosia, în urma
uciderii acestuia de către fa raonul Neco al II -lea în lupta de la Meghiddo din 609, regatul Iuda
cade sub suzeranitatea egipteană. Neco îl instalează rege pe Ioiachim, fiul lui Iosia, dar în
urma victoriei babilonienilor conduși de Nabucodonosor asupra egiptenilor din 605, la
Carchemi ș și Hamat (în Siria), Siro -Palestina intră sub suzeranitate babiloniană, iar în 603
regele Ioiachim îi plătește lui Nabucodonosor tribut. Aceasta corespunde cu ceea ce Sf ânta
Scriptură precizează, că Ioiachim a fost vasalul babilonienilor timp de 3 ani (I V Regi 24, 1).
Însă, în 601, lucrurile păreau să se schimbe, în urma bătăliei nedecise purtate la granița
egipteană între egipteni și babilonieni, când aceștia din urmă dădeau semne de slăbiciune.
Atunci, regele Ioiachim se revoltă împotriva lui Nabucodono sor”9.
Exilul babilonic sau captivitatea babilonică, este procesul deportării sau al înrobirii
evreilor din Regatul Iuda în Babilon, de către regele Nabucodonosor în timpul sec. al V I-lea
î.Hr. Această etapă din istoria poporului evreu, deosebit de dureroa să, a devenit importantă
într-un mod neașteptat, deoarece a provocat mutații deosebite în religia și societatea israelită.
Regatul Iuda, a fost prelungirea statului evreu unitar, continuator al speranțelor
naționale, dar și păstrător al credinței monoteist e legată indisolubil de templul zidit de
Solomon. „Tribul Iuda, ca urmare a meritelor personale deținute de regele David, devenit
conducător peste toate cele douăsprezece triburi evreiești, a respectat continuu dinastia
davidică, ce a supraviețuit aproape 350 de ani, până la căderea definitivă a capitalei și a
regatului în 586 î. Hr. sub Imperiul Babilonic”10.
Înainte de această dată istorică, mai multe deportări ale nobilimii iudaice și a
conducătorilor poporului au slăbit țara, cei înrobiți alcătuind nucle e evreiești în imperiu
cuceritorilor. Exilul babilonic și întoarcerea celor deportați în Israel, constituie unul din cele
mai importante evenimente ale relației dintre Dumnezeu și poporul Său Israel. „Captivitatea
babilonică a avut efecte deosebite asupra societății israelite (ce se va numi ea însăși – iudaică)
și a culturii proprii ulterioare, incluzând schimbarea alfabetului și a limbii ebraice, dar și
schimbări în practicile sociale fundamentale legate indisolubil ca obiceiurile religioase”11.

9 Alexandru MIHĂILĂ, „Prima cădere a Ierusalimului”, în Ziarul Lumina, 16 martie 2009,
https://ziarullumina.ro/actualitate -religioasa/documentar/prima -cadere -a-ierusalimului -47060.html , accesat la 11
februarie 2020, ora 18:20.
10 Isidor EPSTEIN, Iudaismul, traducere de Țicu Goldstein, Editura Hasefer, București, 2001, p. 43.
11 Pr. Prof. Athanase NEGOIȚĂ, Teologia biblică a Vechiului Testament, Editura Sophia, București, 2004, p.
158.

7
Această perioadă este văzută ca punctul culminant al profeției biblice transmisă prin
Iezechiel. Înainte de exil, poporul evreu și -a organizat viața conform principiilor sale socio –
culturale, străbătute de un deosebit sentiment religios monoteist. Puternica organizar e în
clanuri și -a exprimat în continuare trăsăturile de bază, cu excepția tribului Levi, care și -a
continuat rolul său inedit de intermediar între Yahweh și popor. „După robia babilonică, a
existat un număr destul de mare de evrei care au trăit în afara te ritoriului reocupat de iudei,
aspect ce a determinat punctul de plecare pentru diaspora evreiască”12.
Perioada propriu -zisă a robiei babilonice începe cu un dezastru major pentru viața
Regatului Iuda, anume, capturarea Ierusalimului, distrugerea orașul ui și a templului, așa cum
sunt descrise succint în cartea Regilor (IV Regi 25, 8 -17). O parte a populației din Ierusalim și
din țară a fost luată în robie de soldații Imperiului Babilonic. ,,Pentru poporul supraviețuitor,
trecerea de la statul național la exilul babilonic a fost totuși treptată, cu accente inevitabile
provocate de etapele diferite ale concretizării robiei”13.
Căderea Ierusalimului în anul 578 constituie un moment de hotar în istoria regatului.
Cetatea este cucerită și distrusă: „Atunci ceta tea a fost luată și toți ostașii au fugit noaptea pe
calea porților care se aflau între două ziduri lângă grădina regelui”( IV Regi 25, 4). Templul
este devastat și distrus prin foc la 25 august14. Obiectele sfinte ale Templului sunt transportate
în Babilon (IV Regi 25, 8 -17). „Regelui Sedechia i s -au scos ochii și apoi a fost dus în Babilon
unde a și murit”15. O parte din populația Ierusalimului a fost omo râtă, fie în timpul luptelor,
fie după (IV Regi 25, 8 -21), o parte a fugit, altă parte a fost dusă în r obie (Ieremia 52, 29; IV
Regi 25, 11).
În primul eșalon cerut de regele Babilonului în 605 î.Hr16, au fost luați și duși în robie
iudei din clasa nobilă, printre care și Daniel cu prietenii săi, împreună cu familiile lor. Tinerii
au fost luați și instruiți pentru a sluji la curtea regală, urmând să lucreze ulterior în cancelaria
deosebit de activă a unui stat multinațional, beneficiind astfel de un statut privilegiat și de un
viitor sigur17.

12 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 147.
13 Pr. Lect. Dr. Miha il TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 147.
14 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament , Editura Cartea Creștină, Oradea, 2001, p. 314.
15 Pr. Drd. Cristian MUNTEAN, „Ierusalim, istorie și eshatologie”, în Studii Teologice , an 2004, nr. 1 -2, p. 50.
16 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 314.
17 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 314.

8
A doua invazie babiloniană împotriva Regatului Iuda, a avut loc în 5 97 î. Hr.,
provocând consecințe majore de data aceasta. Înainte sau chiar în timpul asediului, regele
Ioiachim moare. După II Paralipomena 36, 6, Ioiachim a fost dus în exil „legat în cătușe de
fier“, iar după II Paralipomena 36, 8, varianta mai lungă a Se ptuagintei, a fost în cele din urmă
îngropat la un loc cu părinții săi în Ganoza, „grădina lui Uza“, unde au fost îngropați Manase
(IV Regi 21, 18) și Amon (v. 26). Plecând de la Ieremia 22, 18 -19, unde se spune că „nu -l vor
plânge“, „va fi îngropat ca un asin“, „îl vor târî și -l vor arunca departe, peste porțile
Ierusalimului ”, unii cercetători cred că Ioiachim a fost, de fapt, asasinat de proprii ofițerii, care
se temeau de replica babilonienilor18.
Astfel, după hărțuielile popoarelor înconjurătoare, menit e să distrugă economic și să
macine forțele militare israelite, a urmat asediul Ierusalimului. Am văzut că Regele Ioiachim a
murit, acestuia urmându -i pe tron fiul Iehonia în vârstă de 18 ani. Acesta domnește doar 3
luni (sau 3 luni și 10 zile după II Par alalipomena 36, 9). Când ofițerii babilonieni s -au apropiat
pentru asedierea cetății, Iehonia probabil mai spera ajutorul egiptean. Dar, după cum
precizează Sf ânta Scriptură, „regele Egip tului n -a mai ieșit din țara sa” (IV Regi 24, 7)19.
Când însuși Nabuc odonosor a venit la asediu (v ersetul 10), regele Iehonia i s -a predat,
împreună cu regina mamă, Nehușta, nobilii, ofițerii și eunucii săi. Toți aceștia, precum și
femeile din haremul lui Iehonia, sunt duși în exil în Babilon. Tocmai ca să preîntâmpine
viitoare revolte, toți nobilii, militarii („oamenii viteji“), dar și meșteșugarii care puteau asigura
infrastructura necesară organizării unei revolte, precum dulgherii și fierarii, au urmat calea
exilului. După IV Regi 24, 14, au fost exilați în total 10.000 de oameni, dintre care, după
versetul 16, sunt 7.000 de militari și 1.000 de meșteșugari (dulgheri și fierari), încât în
Ierusalim au rămas doar oamenii săraci (v ersetul 14). Interesant că Ieremia oferă un număr
mult mai mic: 3.023 (Ieremia 52, 28). Unii c onsideră, de aceea, că aici ar putea fi vorba de un
val de exilați din provincie, care precede capturarea Ierusalimului din 597. Tot acum au fost
luate tezaurul palatului regal și al Templului, adică vasele de aur făcute de Solomon (v ersetul

18 Alexandru MIHĂILĂ, „Prima cădere a Ierusalimului”, în Ziarul Lumina, 16 martie 2009,
https://ziarullumina.ro/actualitate -religioasa/documentar/prima -cadere -a-ierusalimului -47060.html , accesat la 11
februarie 2020, ora 18:20.
19 Alexandru MIHĂILĂ, „Prima cădere a Ierusal imului”, în Ziarul Lumina, 16 martie 2009,
https://ziarullumina.ro/actualitate -religioasa/documentar/prima -cadere -a-ierusalimului -47060.html , accesat la 11
februarie 2020, ora 18:20.

9
13), fiind lăs ate în urmă doar obiectele mai puțin valoroase (cei doi stâlpi de aramă, baia de
aramă și alte vase – cf. Ieremia 27, 19 -20).20
Cu toate că era prizonier în exil, Iehonia a fost considerat mereu ca fiind regele de
drept al țării sale, „în timp ce Sedechia a fost văzut doar ca un guvernator, al cărui
descendență va fi stinsă complet în 586 î. d.Hr.”21
Alți autori afirmă că, Nabucodonosor îl așează pe tronul lui Iuda pe cel mai mic fiu al
lui Iosia – Sedechia. El era un rege mai puțin războinic și reprezenta o garanție că nu va
provoca neplăceri babilonienilor. Importanța strategică a Iudeii ca stat tampon între Babilonia
și Egipt era deosebită. De aici și grija lui Nabucodonosor de a avea o stăpânire absolută și
netulburată.
Sedechia avea un caracter nehotărât , oscilând între politica de rezistență și cea de
supunere a partidelor din Ierusalim. Această slăbiciune a autorității regale și înverșunarea
revoluționarilor sunt principalele cauze ale căderii statului iudeu. Atras de alianță cu egiptenii,
împotriva sfa turilor pacifiste ale lui Ieremia, Sedechia proclamă independența țării, atrăgând
mânia lui Nabucodonosor. Aceasta a fost atât de mare încât a dat ordin generalilor să pustiască
țară. În iarna anului 587 î.d.Hr., armata babiloniană a încercuit Ierusalimul, care era plin de
refugiați, și l -a înconjurat cu șanțuri de asediu. Sedechia așteaptă ajutor din partea egiptenilor,
dar regele Babilonui îi învinge pe egipteni și se întoarce cu oastea împotriva Ierusalimului.
Capitală a avut timp să -și întărească fortif icațiile și să se aprovizioneze pentru un asediu
îndelungat22.
Răzbunarea lui Nabucodonosor a fost fără margini. În trei zile, cetatea Ierusalimului a
fost transformată în ruine. Templul a fost ars până în temelie, zidul Ierusalimului dărâmat
odată cu pala tele impresionante. Vistieriile Templului și ale casei regale au luat drumul
Babilonului.
După ce fruntașii și oameni bogați ai Ierusalimului au fost trimiși în două grupuri în
Babilon, mai rămăseseră în țara mici agricultori și cultivatori de vin, cărora li se lăsase
pământul pentru că noua provincie babiloniană să nu cadă pradă totalei pustiiri. Ca guvernator
al Iudeii fu numit Godolia, prieten cu Ieremia, care sfătuia poporul să accepte robia

20 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 314; Alexandru MIHĂILĂ, „Prima cădere a
Ierusalimului”, în Ziarul Lumina, 16 martie 2009, https://ziarullumina.ro/actualitate –
religioasa/documentar/prima -cadere -a-ierusalimului -47060.html , accesat la 11 februarie 2020, ora 18:20.
21 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 315.
22 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 316.

10
babiloniană ca pe o fatalitate de neînlăturat. Alături de într eaga țară, Ierusalimul începe să -și
revină după loviturile suferite, intrând într -o etapă de reconstrucție.
Statutul pe care Iehonia l -a avut în Babilon s -a îmbunătățit prin bunăvoința lui Evil –
Merodac, următorul rege al Babilonului, „după mulți ani de suf erință: în anul al treizeci și
șaptelea de la strămutarea lui Ioiachim, regele lui Iuda, în luna a douăsprezecea, în ziua a
douăzeci și șaptea a acestei luni, Evil -Merodac, regele Babilonului, în anul urcării sale pe tron,
a scos pe Ioiachim, regele Iudeii , din temniță, a vorbit cu el prietenos și a pus tronul lui mai
sus de tronurile regiilor care erau la el în Babilon; a schimbat hainele lui de temniță și
Ioiachim a mâncat totdeauna la masa regelui, în toate zilele vieții lui. Cele trebuitoare hranei
lui i-au fost date neîncetat de rege, zi cu zi, cât a trăit el” (IV Regi 25, 27 -30).
Cei rămași în Ierusalim au avut de luptat cu sărăcia, cu lipsa forței de muncă și a celor
mai valoroși dintre ei, în condițiile unei necesare reveniri economice.
A treia invaz ie babilonică a avut loc în anul 586 î. d.Hr. Exasperat de repetatele revolte
ale unui popor ce refuza să se supună, Nabucodonosor a insistat într -un asediu asupra
Ierusalimului, concomitent cu alte acțiuni militare asupra vecinilor, pentru a termina pentru
totdeauna acest mic dar important regat23. „Insistența a fost încununată cu succes, procedându –
se la răzbunarea asupra celor vinovați de revoltă, la înrobirea populației, distrugerea templului,
palatului regal și a orașului”24.
„Și a ars templul Domnului, c asa regelui și toate casele din Ierusalim; toate casele cele
mari le -a ars cu foc. Iar oștirea Caldeilor care era cu comandantul gărzii a dărâmat și zidurile
cele dimprejurul Ierusalimului” (IV Regi 25, 9 -10). Regatul Iuda nu mai exista ca stat național
„Nebuzaradan, căpetenia gărzii, a strămutat pe cei săraci din popor și tot poporul care
rămăsese în cetate și pe cei care se predaseră regelui Babilonului și toată rămășița de popor. Și
numai puțini din poporul sărac al țării au fost lăsați de Nebuzaradan, căpetenia gărzii, ca
lucrători pentru vii și ogoare” (Ieremia 52, 15 -16). Devenit mină, orașul Ierusalim a fost
abandonat de către poporul rămas în țară25, puținii locuitori salvați mutându -se în alte
localități (IV Regi 25, 11 -12).

23 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 315.
24 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 148.
25 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 148.

11
,,Prăzile au fost bogat e, chiar dacă statul era sărăcit prin reducerile teritoriale, tributul
permanent și anii de asediu”26. Deportații au plecat în două grupuri spre Babilon. Cuceritorii
au acordat o atenție deosebită valorilor găsite în interiorul și în incinta templului, pro cedând la
o însușire meticuloasă a acestora. „Caldeii au stricat și stâlpii cei de aramă care erau în
templul Domnului, postamentele, marea cea de aramă din templul Domnului și arama lor au
dus-o în Babilon. Căldările, lopețile, cuțitele, lingurile și toa te vasele de aramă, care se
întrebuințau la slujbă, le -au luat. Și a mai luat căpetenia gărzii cădelnițele, cupele și tot ce era
de aur și ce era de argint. Au luat cei doi stâlpi, marea și postamentele pe care le făcuse
Solomon pentru templul Domnului Ara ma din toate aceste lucruri nu se mai putea cântări. Un
singur stâlp era înalt de optsprezece coți; coroana lui era de aramă și înălțimea ei era de trei
coți; pereții ei și împletiturile împrejurul ei, toate erau de aramă. Asemenea era și al doilea
stâlp cu coroana lui” (IV Regi 25, 13 -17).
Toate aceste obiecte au luat calea Babilonului. Prin consacrarea și semnificația lor
religioasă, obiectele templului constituiau un trofeu valoros, nu doar financiar, ci mai ales
religios, deoarece reprezentau o dovadă a voinței și supremației nezdruncinate a zeilor
babilonieni. „O supunere a acestui Zeu respectat de evrei la Ierusalim, față de Marduk,
principala zeitate a Babilonului și implicit, a regatului, însemna psihologic un triumf la fel de
important ca și cel mil itar”27.
„Sub conducerea lui Ghedalia, pe care regele Nabucodonosor îl numise guvernator al
fostului Regat Iuda, cei rămași în viață în urma îndelungatului asediu, s -au adunat la Mițpa,
considerând această cetate ca o nouă capitală”28.
În cartea proorocului Ieremia (52, 30) este menționată și a patra deportare, ajungându –
se astfel la un total de 4.600 de bărbați duși în robia babilonică. Este vorba despre deportarea
evreilor aflați în orașele din delta Nilului, atunci când Egiptul a fost și el cucerit de
Nabucodonosor în anul 582 î. d.Hr.29. Proorocul Ieremia prevăzuse aceste enimente cu mult
timp înainte (Ieremia 46, 13 -26). La patru ani după asasinarea lui Ghedalia, (guvernatorul
impus de Nabucodonosor pe teritoriul fostului regat), „evreii refugiați în Egipt plăteau și ei

26 Pr. Drd. Cristian MUNTEAN, „Ierusalim, istorie și eshatologie”…, p. 56.
27 Pr. Drd. Cristian MUNTEAN, „Ierusalim, istorie și eshatologie”…, p. 50.
28 Flavius JOSEPHUS, Antichități iudaice, vol. 1, traducere din limba engleză de Viviane Prager, Editura
Hasefer, București, 2001, p. 582.
29 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 317.

12
păcatul neîncrederii în Dumnezeu, al neascultării fața de comandările divine făcute prin
proorocul Ieremia”30.
Exilarea evreilor în țara Babilonului nu a însemnat o depopulare totală, ci parțială a
Regatului Iuda. Deportările au intenționat va lorificarea principalelor forțe ale poporului în
plan intelectual, militar și meșteșugăresc, dar oamenii din cea mai de jos pătură socială,
practicanți ai agriculturii, pomiculturii sau viticulturii, au fost lăsați să -și continue activitățile
specifice, to cmai pentru ca pământul să nu rămână nelucrat. „Babilonienii nu au procedat ca
asirienii în sensul colonizării altor populații în teritoriul israelit. O nouă organizare socială a
trebuit să se înființeze după modelul și cu acceptul lor”31.
Ghedalia, noul co nducător al țării, era un evreu care înțelegea corect modul de
abordare a situației dificile în care se afla poporul său. Ajuns într -o postură deosebită datorită
preferinței babilonienilor, (nu se știe din ce motive, dacă era un evreu educat la cancelaria
regală a lui Nabucodonosor), „Ghedalia a dorit să aducă pacea în țară, pentru ca cei
nedeportați să -și continue viața, asigurându -se astfel o continuitate națională”32.
„Atât cei din exil, cât și cei din țară se aflau într -o mare dezolare, atât materială, c ât și
spirituală”33. Pentru cei rămași în vechile teritorii, a urmat o perioadă deosebit de dificilă
economic, religios și psihologic, fară posibilitatea dobândirii unor coordonate unitare și
încurajatoare. „Edomiții și amoniții au profitat din plin de acea stă situație înglobând vaste
teritorii ce aparținuseră Regatului Iuda”. Proorocul Iezechiel va rosti un fierbinte rechizitoriu
împotriva lor anunțând pedeapsa de care vor avea parte (25, 1 -17).
În nordul fostului Regat Iuda locuiau popoare străine amesteca te cu etnici evrei, care
au avut grijă să pactizeze întotdeauna cu stăpânirea. Aduși aici de asirieni, aceste popoare
așezate în foste localități evreiești, au înțeles să se supună temporalei administrații egiptene
din timpul lui Nechao II, pentru a accept a apoi cu bucurie revenirea în forță a armatelor din
mediul lor de proveniență asiro -babilonian34.
În anii de politică duplicitară din timpul regilor Ioiachim și Sedechia, aceste cetăți și
orașe, având deja o populație amestecată cu elemente evreiești, nu puteau fi cooptate într -o
acțiune coerentă, datorită diversității lor multiculturale și religioase, care bloca orice intenție

30 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 149.
31 Pr. Petre SEMEN, Așteptând mântuirea, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000, p. 150.
32 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 186.
33 Pr. Prof. Athanase NEGOIȚĂ, Teologia biblică a Vechiului Testament…, p. 142.
34Pr. Prof. Athanase NEGOIȚĂ, Teologia biblică a Vechiului Testament…, p. 142.

13
de coeziune. „Cei aproximativ o sută treizeci de ani în care s -au perindat cel puțin șase
generații de populație amestecată, au cr eat deja un popor cu un nume preluat de la fosta
capitală a Regatului Israel – Samaria”35. Această populație nu a fuzionat cu evreii rămași în
țară, în urma deportării, dar s -au instalat relații normale, impuse atât de conjunctura politică,
ce solicita pace și bună înțelegere între popoare, cât și de faptul că evreii erau reduși la nivelul
unei societăți agrare36.
Evreii rămași pe teritoriul Regatului Iuda nu aveau posibilitatea unui trai decent.
Locuințele fiind distruse, rezervele de hrană jefuite sau epuiz ate, viața zilnică a devenit o
problemă în sine. Doar cei care reușiseră să pună la adăpost bunuri materiale și alimente, se
puteau bucura acum de resurse materiale în sprijinul vieții lor (Ieremia 41, 8). „Golită de
populație din cauza exilului, capitala lui Iuda a fost abandonată în ruine. Astfel, guvernarea
davidică în Iuda a luat sfârșit în zilele lui Nebucadnețar”37, creându -se și un gol de putere în ce
privește siguranța unei societăți dezmembrate.
Pentru ajutorarea celor rămași, Dumnezeu a avut grijă să ofere belșug de roade, „ani în
care bogăția pământului Canaan s -a evidențiat în mod excesiv, tocmai ca o compensarea
sărăciei instalată în urma războiului”38.
1.2. Începuturile Imperiului Persan

În 583, întreg imperiul babilonian, până la frontiera eg ipteană, a trecut sub dominație
egipteană. Ierusalimul și Iudeea se aflau acum sub autoritatea lui C irus39, iar pentru evrei s -a
creat ocazia de a se întoarce acasă.
În primul an al domniei sale, conform politicii liberale pe care o aplică la fel pentru
popoarele supuse, C irus40 a promulgat un edict cu privire la evrei, care urma să aibă

35 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 300.
36 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 188.
37 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 301.
38 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 188.
39 Conf. dr. G.D. ISCRU , Străm oșii noștri reali : geții – dacii – tracii – ilirii, națiunea matcă din vatra “Vechii
Europe”, ediția a 5 -a revizuită și adaugită, Casa de Editură și Librărie „Nicolae Bălcescu”, București, 2010, p.
135.
40 Barry STRAUSS, Mari comandanți. Alexandru, Hanibal , Cezar și arta conducerii, traducere de Paul Aneci,
Editura Polirom, Iasi, 2012, p. 43.

14
consecințe capitale în istorie41. Toți evreii exilați în Babilon primeau permisiunea de a se
întoarce acasă, în Iudeea, dacă doreau. Puteau să -și reconstruiască Templul42 de la Ierusalim
cu ajutorul tezaurului regal pe care Nabucodonosor îl confiscase atunci când îi luase în robie.
Iudeii care vor rămâne în Babilon vor fi încurajați să -i ajute pe repatriați și să participe la
reconstruirea sanctuarului din Ierusalim43.
În frunt ea celor ce reveneau la Ierusalim se aflau Zorobabel, noul guvernator, din
familia regală a lui David, și Iosua, strănepot a marelui preot din Ierusalim. Priveliștea Iudeii
era dezolantă. Țara era pustie, Ierusalimul era un morman de ruine. Trebuiau zidite case,
săpate fântâni, refăcute podgorii, desțelinite ogoare. Popoarele învecinate au pus stăpânire pe
o mare partea țării, slab populată de țăranii iudei săraci. Edomiții, vasalii de odinioară ai
Iudeii, ocupaseră provincia de la graniță din sud. La apus s-au așezat populațiile străine venite
de pe teritoriul filistean.
Când C irus a murit, în 53044, ucis într -una din campaniile sale, nu s -au pus decât
fundațiile celui de -al doilea templu. Șapte ani mai târziu în lună martie 515 î.d.Hr., construirea
Templulu i era terminată45.
La fel de vast precum primul46, dar mai puțin ornat, al doilea templu era singurul
edificiu în picioare într -o cetate ale cărei ziduri erau încă în ruină. În timpul celor șaptezeci de
ani care au urmat, istoria Ierusalimului este neclară. După scrierile profeților, se pare că
poporul evreu nu a fost la înălțimea speranțelor.
Datorită efortului repatriaților și a unor conducători deosebit de energici, s -a reușit
realizarea a trei obiective importante: reconstrucția Templului, ridicarea zidur ilor de apărare a
Ierusalimului și consolidarea populației evreiești prin constituirea unor putenice structuri
religioase. Restaurarea, inaugurată de Zorobabel și Iosua, a fost un prim pas pe calea renașterii
naționale a Iudeii

41 Romulus GANEA, Credincioși Legământului: repere isagogice și teologice în studiul cărții Estera , ediția a 2 –
a, Editura Scriptum, Oradea, 2016, p. 67.
42 Lester GRABBE , A History of the Jews and Judaism in the Second Temple Period , vol. I, TPT Clark
International, New York, 2004, p. 32.
43 Cristian MUNTEANU, Ierusalim, istorie și eshatologie …, p. 96.
44 Radu BOBICĂ, Dicționar de termeni și concepte teologice, Casa de Ed itură Coresi Publishing House S.R.L.,
2020, ediție digitală.
45 Conf. Dr. Pr. Petre SEMEN , Arheologie biblică în actualitate, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași,
1997, p. 157; J.K. HOFFMEIER, Arheologia Bibliei, Editura Casa Cărții Oradea, 200 9, p. 121.
46 Othmar KEEL, The Symbolism of the Biblical World, Ed. S.P.C.K., London, p. 132; Conf. Dr. Pr. Petre
SEMEN , Arheologie biblică în actualitate …, p. 157; George Arthur BUTTRICK, The Interpreter ’s dictionary of
the Bible, vol. 4, Edition Abingdo n, Nashville, 1980, p. 534.

15
Capitolul II. Cirus – repere biblice

Atunci când citim informațiile, din cărțile istorice ale Vechiului Testament, trebuie să
o facem conștienți de faptul că nici o carte de istorie din lumea aceasta, oricând și cu orice fel
de mijloace și resurse ar fi fost scrisă, nu ne poate spun e totul despre evenimentele relatate. De
regulă, autorul sau autorii unei anumite cărți de istorie sau a unei cărți istorice prezintă
evenimentul la care se referă în funcție de optica lor cu privire la acel eveniment și de mesajul,
de învățămintele pe car e vor să le transmită cititorilor.
2.1. Cărțile Paralipomena

Aceste cărți, asemenea cărților Regilor, în textul original ebraic, la început, au format o
singură carte, până la Daniel Bomberg. „Traducătorii alexandrini însă și Fericitul Ieronim le
tratează ca două cărți. În Vulgata se numesc Cronici, în Septuaginta se numesc
παραλειπομένον de la verbul παραλείπω – a omite, numire care după Sinopsa
pseudoatanasiană ar avea în vedere cuprinsul lor, adică a celor omise din cărțile Regilor. La
latini, câteodat ă se numesc tot așa: Paralipomene. După această numire, acestea ar fi o
întregire a cărților Regilor. Concepția și numirea aceasta însă nu e cu totul potrivită, pentru că
ele întregesc istoria din Regi numai în anumite locuri. Scopul lor adevărat nu este i dentic cu al
cărților Regilor”47.
În vechime se credea că cele patru cărți ale Regilor au fost scrise de profeți și anume
fiecare carte de către un profet important contemporan: „ 1 Regi și 2 Regi de către Samuel, 3
Regi și 4 Regi de către Ieremia (care menț ionează în cartea sa cucerirea Ierusalimului).
Această concepție funcționează ca și paternitatea mozaică a Pentateuhului, în sensul că
atribuirea cărții se face după importanța personalității respective. În 1943 germanul Martin
Noth a impus opinia curentă de acum: cărțile constituie un complex redactat sub influența
teologiei din Deuteronom. De aceea a primit numele de „Istoria Deuteronomistă”. Menționând
grațierea regelui iudeu Ioiachin din anul 561 ( 4 Reg i 25-27), nu însă și pe regele persan Cirus,

47 Vladimir PRELIPCEAN, Nicolae NEAGA, Gheorghe BARNA, Mircea CHIALDA, Studiul Vechiului
Testament , Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2006, p. 173

16
care cucerește în 539 Babilonul, e de presupus că Deuteronom a fost redactată între aceste
date, probabil către 550 în Palestina sau în exil”48.
Cărțile Paralipomena se pot împărți în trei părți:
– Partea I (I Paralipomena 1 -9) expune genealogia acelor se minții care sunt în legătură
mai intimă cu casa lui David și cu templul. Genealogiile încep cu Adam, trec peste toate
genealogiile din Facere, inclusiv ale popoarelor și triburilor străine. Se expun în continuare
genealogiile poporului biblic, în special a le triburilor lui Iuda, Levi și Veniamin. Se adaugă
apoi o inscripție a celor din aceste triburi ce locuiesc în Ierusalim.
– Partea a II -a (I Paralipomena 10 -29), se ocupă de activitatea lui David în scopul
organizării cultului divin. Tronul lui David se în tărește, cetatea Ierusalimului este ocupată.
Locul cultului divin se stabilește în Sion. Deși David intenționa să zidească templul,
Dumnezeu îl oprește de la aceasta. Zelul față de casa Domnului este răsplătit de Dumnezeu cu
promisiunea măreață despre eter nitatea tronului lui și cu biruințele repurtate asupra
dușmanilor. Dumnezeu arată locul templului viitor, pentru ridicarea căruia David adună
material. Stabilește serviciile preoților, ale leviților, și regulile de administrare publică,
îndeamnă stăruitor pe Solomon și pe înalții dregători să se îngrijească de construirea unui
locaș măreț lui Iahve.
– Partea a III -a (II Paralipomena 1 -36) începe cu istorisirea domniei lui Solomon. Se
descrie apoi zidirea templului și târnosirea lui. Se descrie domnia regilor lui Iuda până la
nimicirea împărăției lui Israel, care au avut războaie cu regii din Israel: Roboam, Abia și Asa,
și a acelora care au avut relații amicale: Iosafat și Ioram. Dintre regii următori ai lui Iuda se
amintesc Ioaș, Amasia, Iotam, Mânase și Ios ia, arătându -se importanța lor în cele sfinte. Se
expun cauzele căderii regatului lui Iuda. în cele două versete din urmă se află începutul
edictului lui Cirus pentru întoarcerea evreilor din robie (II Paralipomena 36, 22 -23).49
„Scopul autorului este să -i îndemne pe iudeii întorși în patrie la observarea Legii.
Aceasta o face cu îndemnuri din istorie, care arată că starea fericită sau nefericită a poporului
depinde de observarea sau neobservarea Legii. Pentru aceasta autorul dă o mare importanță
casei lui David, a cărei genealogie o dă până la timpul lui Neemia, deoarece această casă a

48 Alexandru MIHĂILĂ, Introducere în Studiul Vechiului Testament, teză de doctorat, Facultatea de Teologie
ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Univesitatea din București, ediție electronică, 2008, p. 66.
49 Vladimir PRELIPCEAN, Nicolae NEAGA, Gheorghe BARNA, Mircea CHIALDA, Studiul Vechiului
Testament… , pp. 173 -174.

17
rămas în strânsă legătură cu templul, cu cultul și cu însăși Legea Domnului. Genealogia
celorlalte seminții și domnia regelui Saul o amintește numai tangențial, în m ăsura în care
cunoașterea lor e necesară pentru păstrarea firului istoriei. Din viața și activitatea lui David
omite tot ce nu e în legătură cu activitatea lui de organizare a cultului, de exemplu războaiele,
adulterul etc. în asemenea mod tratează și isto ria lui Solomon. Mare importanță dă regilor care
s-au distins prin reprimarea cultului idolesc: Iosafat, Iezechia, Iosia. Autorul are solicitudine
deosebită față de preoție și leviți, a căror genealogie o dă. Cu toate că are deosebită
considerație față de cultul divin, autorul nu omite a arăta că starea religioasă determină, în cea
mai mare măsură, starea de fericire și de pace internă și externă a poporului. Toate acestea
justifică părerea că autorul, cu scrierea cărții sale, a avut în vedere un scop relig ios. Deci
părerea celor vechi, că autorul ar fi voit să completeze istoria cărților Regilor, nu corespunde
cuprinsului.”50
„Cât privește timpul scrierii, este cert că ele sunt scrise după ieșirea edictului lui Cirus,
deci după 538. Se poate de termina timpul scrierii și mai de aproape. Autorul scrie în timpul
dominației persane, deoarece moneda în circulație este daricul, iar lunile, după obicei persan,
se numără și nu se numesc cu nume propriu. în timpul dominației grecești, deci după
Alexandru cel Mare, moneda în circulație era drahma, iar lunile se numeau cu nume proprii.
Dacă vom mai considera că scopul cărții este îndemnarea iudeilor la observarea Legii, ca
singură condiție a ajutorului divin și a fericirii poporului, vom putea afla și mai e xact timpul
scrierii. Niciodată acest lucru n -a fost mai vădit și niciodată n -a putut prinde mai bine decât în
timpul imediat după întoarcerea din robie, căci atunci a cunoscut poporul că abaterea de la
Legea Domnului aduce ruină politică, socială și relig ioasă. Deci mediul cel mai potrivit pentru
scrierea acestor cărți este timpul reorganizării religioase de după robie. Nici limba ebraică în
care sunt scrise cărțile nu -și avea rostul mai târziu. Influențele aramaizante, de asemenea,
indică epoca lui Ezdra, ca și aramaismele din cărțile lui Ezdra și a lui Neemia”51
Ultimele două versete ale Cărții sar peste ani și prezintă hotărârea de eliberare a
Iudeilor din captivitate. Acestea sunt reluate, cu unele diferențe, în începutul Cărții Ezdra, care
continuă isto ria Iudeilor de acolo de unde a lăsat -o finalul Cărții a doua Paralipomena.

50 Vladimir PRELIPCEAN, Nic olae NEAGA, Gheorghe BARNA, Mircea CHIALDA, Studiul Vechiului
Testament… , p. 174.
51 Vladimir PRELIPCEAN, Nicolae NEAGA, Gheorghe BARNA, Mircea CHIALDA, Studiul Vechiului
Testament …, pp. 175 -176

18
Cu edictul lui Cirus se deschide o nouă perioadă în istoria poporului Iudeu52. Încă din
anul 538, Cirus a promulgat un decret care autoriza reîntoarcerea exilaților în Iudeea și
prescria reconstruirea templului de la Ierusalim și restituirea vaselor sfinte pe care
Nabucodonosor le luase din acest sanctuar, transportându -le în Babilonia. Șeșbasar, prinț de
Iuda și probabil fiul cel mai mic al lui lehoiakin (I Paralipomene 3, 15), a f ost însărcinat cu
această misiune, fiind numit prefect / guvemator (pepah) al provinciei Iudeea. Această măsură
a fost un semi -eșec: după cei aproape 50 de ani de la căderea regatului, puțini exilați sau
urmași de exilați au luat hotărârea să se întoarcă î n țara strămoșilor, chiar dacă s -au arătat
generoși în trimiterea de fonduri. La Ierusalim, abia începute (Ezdra 5, 16), lucrările de
reconstrucție a templului au fost oprite (Ezdra 4, 24), în urma diferitelor intrigi ale notabililor
din Iudeea sau din pro vinciile vecine.
2.2. Ezdra

Împrejurărilor dificile în care se defășura reconstrucția Iudeii, din cauza dușmăniei
vechilor adversari și a accentuării contrastului social intern, i s -a mai adăugat un neajuns –
căsătoriile mixte între evrei și vecinii lor păgâni sau semipagani. Cultura național – evreiască
nu prinsese încă rădăcini atât de adânci în popor, încât acesta să poată asimila elementele
etnice străine fără să se piardă sub influența lor.
Era nevoie de un reformator, cunoscător profund al învățătu rilor scrise și orale, care să
ancoreze unitatea națiunii într -o lege fundamentală unitară clădită pe vechea tradiție. Acest om
a fost Ezdra53. În timpul lui s -a reorganizat viața iudeilor, iar Templul de la Ierusalim a fost
înfrumusețat.
Neemia, conducător ul celui de -al treilea val de emigranți ai Babilonului, este una din
personalitățile cele mai remarcabile ale istoriei evreilor. El a sosit la Ierusalim în jurul anului
440 î.d.Hr., pentru a deveni guvernator în Iudeea. În ciuda exilului lor, evreii din Ba bilon erau
oameni prosperi, dar îngrijorați de modul în care evoluau lucrurile la Ierusalim.
La venirea lui Neemia, Ierusalimul era plin de spărturi, iar porțile erau arse (Neemia
2,13). Primind funcția de guvernator, el s -a apucat fără întârziere să rezol ve dificilele

52 Ioan Sorin USCA și Ioan TRAIA, Vechiul Testament în tâlcui rea Sfinților Părinți . Paralipomena , Editura
Christiana, București, 2007, p. 402.
53 Donna LAIRD, Negotiating power in Ezra – Nehemiah , Ancient Israel and its literature, nr. 26, SBL Press,
Atlanta, 2016, p. 81.

19
probleme ale orașului. Sfânta Scriptură ne menționează inspecția făcută în secret, pe timpul
nopții, de Neemia pentru a vedea pe viu starea reală al lucrurilor. A doua zi convoacă
conducătorii evrei cărora le transmite dorința de a reconstrui meterezele orașului. Istoria
consemnează râvna evreilor din întreg regatul de a -și vedea capitala întărită. Astfel, Neemia
reușește, în ciuda regatelor vecine ce îl hărțuiau, spre a împiedica lucrările, să termine zidul
Ierusalimului în „cincizeci și două de zile”54.
În 539 î.d.Hr. regele persan Cirus cucerește Babilonul, „înglobând în Imperiul persan
teritoriile aflate până atunci sub suzeranitate babiloniană, deci inclusiv Iudeea care alături de
Samaria devin satrapia persană Abar Nahara („dincolo de fluv iu” = Transeufratene). Politica
religioasă a perșilor era una mult mai tolerantă. Prin edictul său din 538 î.d.Hr. referitor la
iudei ( Ezdra 6, 3 -5), Cirus (539 -529) permite rezidirea Templului, înapoierea vaselor sfinte
confiscate și chiar un ajutor de la stat”55.
Odată cu Ezdra, Tora a devenit constituția recunoscută a comunității evreiești. A fost
un act impus de natura noii versiuni iudaice a credinței israelite, instaurate de Neemia și Ezdra
în Ierusalimul reconstruit. Capitolul 8 al cărții Neemia desc rie cum s -au strâns toți locuitorii
lângă zăgaz pentru a asculta cum li se citește din „Cartea legii lui Moise”. Ezdra cărturarul
stătea sus pe un podeț de lemn, anume făcut pentru aceasta. În lumina celor citite, s -a făcut un
legământ nou și solemn, semna t și pecetluit de fiecare. Acesta se poate spune că a inaugurat în
mod oficial și legal iudaismul, nu pe baza revelației sau a predicii, ci pe baza textului scris.
Asta implica o versiune oficială, autorizată, exactă și verificată. Mai mult chiar, însemna
selectarea și editarea unei vaste literaturi istorice, politice și religioase acumulate de evrei de -a
lungul secolelor.
Timp de mai mult de cinci sute de ani, Ierusalimul a fost capitala geografică a Iudeii.
Datorită marii opere a lui Ezdra, el a devenit c apitala spirituală a evreilor răspândiți, ce asigură
viitorul lor ca popor, atunci când, cinci sute de ani mai târziu, va interveni marele lor exil56.

54 Flavius JOSEPHUS, Antichități iudaice… , p. 35.
55 Alexandru MIHĂILĂ, Introducere în Studiul Vechiului Testament…, p. 99.
56 Theodore KOLLEK et Moshe PEARLMAN, Jerusalem: Ville sacré de l’humanité, Quarante siècles
d’histoire , traduction de Claire Pool, Edition Fayard, Paris, 1968, p. 77.

20
2.3. Isaia

Isaia – fiul lui Amos57 este considerat cel mai mare profet al Vechiului Testament
deoarece trăiește și propovăduiește cuvântul Dumnului, vreme de patru domnii: a lui Ozia,
Ioatam, Ahaz, Iezechia.
Cartea lui Isaia poate fi structurată în trei părți. Capitolele 40 -66, se referă la
răscumpărarea lui Israel și a misiunii sale în lume. Începând cu secolul al XIX -lea, a treia
sectiune de capitole (capitolele 40 -66) a fost cunoscută sub numele de „Deutero -Isaia” pe
recunoașterea faptului că ele au fost scrise de un autor mai târziu, care a vrut să încurajeze
exilații evrei din Babilon, cu puțin timp î nainte de eliberarea lor din 537 î.d. Hr. În a doua
parte a cărții, Isaia privește peste captivitatea babiloniană la reîntoarcere și recunoaște în ea o
presimțire și o imagine a unei eliberări viitoare mai mari: eliberarea prin Mesia. De la acest
punct de vedere viitor, pentru profet captivitatea se afla deja în trecut (cu toate că aceasta
începea doar la un secol după Isaia), și el a putut să tresalte de bucurie pentru minunata
restabilire a Israelului de către Dumnezeu.
Numele Isaia înseamnă „Domnul izbăv ește” și nu s -ar putea găsi vreo denumire mai
potrivită ca aceasta pentru conținutul acestei cărți. Isaia prevestește judecata asupra păcatului
și viitoarea captivitate babiloniană, dar el nu se oprește aici, ci merge mai departe și vorbește
despre o izbăv ire (eliberare).
Capitolele 40 -48 relatează despre eliberarea viitoare din mâna Babilonului și fac o
comparație între Dumnezeul adevărat și idoli. Eliberarea urma să aibă loc prin împăratul
Persiei Cirus, al cărui nume este amintit tocmai la mijlocul frag mentului (44, 28; 45, 1).
Această eliberare a poporului din Babilon este însă depășită cu mult de cunoașterea marii
eliberări prin Mesia, Domnul Iisus Hristos58. Dumnezeul Atotștiutor vestește prin profetul
Isaia că Cirus va permite poporului Israel să se î ntoarcă în țară. Îndeplinirea istorică a acestei
profeții o găsim scrisă în Ezra 1, 1 -11. Cirus este unicul împărat păgân pe care Dumnezeu îl
numește „unsul Său”.
Profetul folosește termenul מָשִׁיח – mașíah pentru Cirus ( Isaia 45, 1), fapt remarcabil
având în vedere că Cirus era un rege străin și păgân. Prin aceasta Deutero -Isaia acordă

57 Pr. Pr of. Dr. Nicolae CIUDIN, Studiul Vechiului Testament , manual pentru seminariile teologice, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, p. 176.
58 Prof. Pr. Nicolae NEAGA, Hristos în Vechiul Testament , Editura Rena șterea, Cluj -Napoca, 2004, pp. 84 -86.

21
prerogativele regale mesianice unui străin, în ideea că Israel nu mai are dinastie regală, dar că
Dumnezeu se îngrijește de poporul Său prin intermediul altui rege, care d evine astfel „unsul”
Său. Prin bunăvoința sa, regele persan a primit chiar numele de Mesia din partea lui Deutero –
Isaia ( Isaia 45, 1), apelare uimitoare, având în vedre faptul că regele era de altă religie
(zoroastrian).59
Se pare că Cirus a fost numit așa datorită prestigiului său, care crescuse foarte mult, și
de aceea Deutero -Isaia îl numește nici mai mult, nici mai puțin decât „Mesia”: „În lipsa unui
rege iudeu, care avea titlul de uns, Deutero -Isaia îi acordă unui rege neisraelit acest titlu,
arătând în schimb că făgăduințele făcute dinastiei lui David rămân neatinse, dar se transferă
întregului popor (55, 3)”60.
2.4. Ieremia

Profetul Ieremia (Înalt este Domnul), fiul preotului Hilkia, s -a născut cam pe la
sfârșitul domniei lui Manase în cetatea preoț ească Anatot. Este cel de -al doilea profet al
Vechiului Testament. Numele deriva de la „rama” = el a aruncat, a izgonit61.
Are și o însemnătate simbolica vrând să arate pe de o parte, ca Dumnezeu a izgonit pe
poporul Său, iar pe de alta, se poate referi pro babil și la existența să solitara impusă de
misiunea profetica, întrucât la porunca Domnului Dumnezeu a trăit ca un izgonit din societate,
necunoscând confortul și responsabilitățile vieții62.
Potrivit capitolului 12, inaugurarea oficială a misiunii sale a avut loc în anul 626 adică
în al 13 -lea an al domniei lui Iosua (640 -609). Activitatea sa a durat peste 40 de ani, adică
până după căderea Ierusalimului și plecarea în robie. Mai precis el a profețit între anii 626 –
587, în regatul lui Iuda, sub domniile su ccesive a cinci regi și anume : sub Iosia 17 ani, sub
Ioahaz 3 luni, sub Ioachim 11 ani, sub Iehonia 3 luni și sub Sedechia 11 ani, într -o perioadă de
mari frământări interne și externe63.

59 Alexandru MIHĂILĂ, Introducere în Studiul Vechiului Testament…, p. 99.
60 Diac. Conf. Dr. Alexandru MIHĂILĂ, „Edictele lui Cirus?”, în Ziarul Lumina, 19 mai 2010, edție electronică.
61 Dr Vasile TARNAVSCHI , Introduce re în sfintele cărti ale Vechiului Testament, Editura Glasul Bucovinei,
Cernăuți, 1928, p. 399.
62 Dr Vasile TARNAVSCHI , Introducere in sfintele cărti ale Vechiului Testament …, p. 401.
63 Dr Vasile TARNAVSCHI , Introducere in sfintele cărti ale Vechiului Test ament…, p. 408.

22
Cărțile profetice canonice sunt grupate în jurul unei crize politice : amenințarea și
realitatea dominației asiriene și babiloniene, rezistența care duce la mărirea intensității
pierderii independenței naționale și eventualul exil pentru imperiile divizate. Cărțile,
incluzând, cartea lui Ieremia, reflectă o tradiție antista bilizatoare care ne dă o interpretare
teologică a crizei. Cinci componente ale tradiției sunt inițial primirea pământului făgăduit de
către Dumnezeu, obligația Israelului pentru un stil de viață corespunzător pentru venerare,
iresponsabilitatea, respingere a consecventă a ajutorului lui Dumnezeu și promisiunea unui
legământ reînnoit de la Dumnezeu.
Ieremia este cel care introduce numărul simbolic 70 desemnând anii exilului, mai întâi
generic, aplicat tuturor popoarelor care sunt supuse de babilonieni ( Ieremia 25, 11), la finalul
celor 70 de ani regele Babilonului fiind pedepsit de Iahve (v. 12), ulterior aplicând cei 70 de
ani doar exilului iudeilor în Babilon ( Ieremia 29, 10). După cartea lui Ieremia, cei 70 de ani
par să fie calculați având în vedere edict ul lui Cirus de întoarcere a exilaților (538); prin
aceasta cei 70 de ani încep cu 608, urcarea pe tron a lui Ioaiachim, cel care se va revolta
împotriva babilonienilor, ducând la prima cucerire a Ierusalimului (597)64.
2.5. Daniel

Profeții sunt interesaț i de istoria poporului ales și de gradul în care aceasta este afectată
de anumite popoare și de istoria acestora. Ei au arătat poporului ales superioritatea jertfelor
interne: ,,ascultarea este mai bună decât jertfa și supunerea mai bună decât grăsimea
berbecilor” (I Regi 25, 22)65. Daniel are chiar o filosofie religioasă a istoriei internaționale.
,,Dumnezeu este activ în istoria tuturor popoarelor, în sensul în care îi dă acesteia o fina –
litate”66. Controlează istoria cum comandantul unei închisori controle ază închi soarea și
deținuții în timpul unei revolte (forma viziunii cvasi -profetice nu trebuie să ne conducă în mod
greșit la ideea că Daniel îl vede pe Dumnezeu ca predeterminând istoria). ,,Chiar și în cer sunt
conflicte între ,,îngerii lui Dumnezeu”, r espectiv forțele pământești”67.

64 Alexandru MIHĂILĂ, Introducere în Studiul Vechiului Testament…, p. 154
65 Pr. Prof. Mircea CHIALDA, Sacrificiile Vechiului Testament, Editura Dieceziană, Caransebeș, 1941, p. 12
66 PS Antonie PLĂMĂDEALĂ, “Aspecte ale slujirii în Vechiul T estament”, în Studii Teologice , an 1972 , nr. 5-
8, p. 352.
67 Pr. Lect. Dr. Aurel PAVEL, Cartea profetului Daniel, Editura Universității ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2000, p.
238.

23
Daniel68 (sec. VII î.d.Hr.), a fost unul dintre proorocii mari ai Vechiului Testament. În
tinerețe a fost luat captiv în Babilon, în timpul împăratului Nabucodonosor, împreună cu trei
tineri, din seminția lui Iuda: Anania, Mi sael și Azaria. Acesta a devenit ulterior favoritul
împăratului și a fiului său Beltșațar69. Daniel și -a scris cartea în două limbi: ebraică și
aramaică. „Acest lucru nu trebuie să ne mire, deoarece un astfel de om instruit la curtea regală
și care a ocupat funcții înalte în stat, era obligat să cunoască pe lângă limba maternă și o altă
limbă. Un autor de acest fel (un Mircea Eliade sau un Vintilă Horia) își poate scrie o carte într –
o limbă și o carte în alta, dar nu una și aceeași în două sau mai multe”70.
Structura cărții lui Daniel se prezintă astfel: 1, 1 -2, 4 a, în ebraică; 2, 4 b -7, 28, în
aramaică; 8, 1 -12, 13 în ebraică. În canonul ebraic, cartea lui Daniel se găsește în cea de -a
treia serie de cărți, denumite, cu un termen destul de vag alte scrier i, adică acele cărți care nu
fac parte nici din Torah și nici din Profeții. Aceasta este așezată între cartea Esterei și grupul
cărților Ezdra -Neemia și Cronici (Paralipomena), care încheie canonul. Această poziție arată
că această carte fie nu este consid erată una profetică, fie că, dacă a fost considerată astfel, nu
mai era posibilă inserarea ei în corpusul profetic, deja încheiat în momentul apariției cărții. În
Septuaginta, cartea lui Daniel apare după cei trei profeți mari: Isaia, Ieremia și Iezechel.
Daniel încheie canonul grecesc.
Din cele doisprezece capitole n u putem înțelege că autorul nu a încercat să facă o
istoriografie, nici a țării sale, nici a aceleia în care a stat captiv toată viața. Autorul, iudeu
deportat încă de tânăr în Babilon, unde și-a petrecut toată viața și unde a ocupat înalte funcții
în stat, nu pare să fie cât de cât familiar cu istoria patriei sale adoptive. „El pretinde că și -a
desfășurat activitatea sub patru regi ai Babilonului în ordinea următoare: Nabucodonosor,
Baltazar (fiul lui Nabucodonosor), Darius Medul și Cirus”71.
Întreag conținutul cărții explică stăpânirea lui Dumnezeu pe pământ și implicarea în
istorie. El controlează perioadele istorice, detronează și în coronează regi; conduce imperiile
omenești și dă putere cu i dorește; evalu ează modul de conducere al regilor și îi îndepărtează
de la tron când aceștia greșesc. ,,Procesul istoric are deci un sens. Se vede puterea,

68 Ion M. STOIAN, Dicționar religios , Editura Garamond, București, 1992, p. 76.
69 Nicolae CIUDIN, Studiul Vechiului Testament…, p. 202.
70 ÎPS. Bartolomeu ANANIA, Biblia comentată. Cartea profetului Daniel și ale celor doisprezece profeți mici,
versiune revizuită după Septuaginta, Editura Anastasia, București, 2000, p. 17.
71 Pr. Prof. Nicolae CIUDIN, Studiul Vechiului Testament …, p. 202.

24
atotînțelepciunea și dreptatea Sa divină, chiar dacă nu este întotdeauna clar cum se reflectă
aceasta în istorie”72.
În ciuda tuturor supozițiilor, datele obiective, furnizate de întreaga istoriografie a
antichității, oferă un alt tablou: Nabucodonosor (605 -562), Avilmarduk (562 -560), Neriglisad
(560-558), Labașimarduk (556), Nabonide (556 -539) și Cirus (539-530)73. Baltazar (sau
Beltșațar) nu a fost fiul lui Nabucodonosor, nu a fost rege al Babilonului, ci, mult mai târziu,
co-regent al lui Nabonide. Cât despre „Darius Medul”, un astfel de nume nu există în nici un
fel de document; mai mult, cei doi Dari us de mai târziu ,,nu erau de origine medă, ci, în mod
sigur, persană”74. Ori, e greu de crezut că autorul – care ține să -și dateze cu precizie vedeniile
și profețiile – își ignoră suveranii în slujba cărora, totuși, se află.
Daniel („Dumnezeu este judecăto rul meu” sau ,,Judecătorul lui Dumnezeu”), fiul
unei familii nobile, „a fost dus în captivitatea babilonică de către Nabucodonosor în anul al
IV-lea al domniei lui Ioachim (605 î.H.)”75. Mărturiile lui Berosus arată că soarta
prizonierilor nu era grea. Astf el, Nabucodonosor i -a ales pe unii tineri nobili evrei, luați în
prima sa expediție, ca să -i crească și să -i instruiască, la curte, în științele și în limba aramaică,
pentru ca apoi să devină funcționari de stat. Între cei aleși se afla și Daniel, împreună cu trei
prieteni ai săi: Anania, Misael și Azaria76. Pentru aceasta le-au schimbat numele. Lui Daniel i
s-a zis Beltșațar, iar celorlalți trei: Șadrac, Meșac și Abed -Nego. Daniel și prietenii săi erau
întru totul credincioși legilor părintești, de aceea Du mnezeu le -a dăruit înțelepciune și ei au
făcut mari progrese în știință. Datorită înțelepciunii sale rare, Daniel a reușit să explice un vis
al lui Nabucodonosor și i -a prezis viitorul (2, 1). ,,Pentru acest fapt, Daniel a fost numit
locțiitor regal, iar p rietenii săi au fost numiți administratori ai provinciei Babiloniei”77.
Tot timpul cât a domnit Nabucodonosor, Daniel și -a păstrat înalta sa funcție. Despre
succesorii imediați ai lui Nabucodonosor nu se amintește nimic în cartea lui Daniel. Aceștia
au fost Avilmarduk, Neriglisad, Labașimarduk, Nabonide (555-539 î. H.)78, care își luă co –

72 Pr. Prof. Vladimir PRELIPCEANU, Pr. Prof. Nicolae NEAGA, Pr. Prof. Gh. BARNA, Pr. Prof. Mircea
CHIALDA, Studiul Vechiului Testament…, p. 225.
73 Horia C. MATEI, Enciclopedia Antichității, Editura M eronia, București, 1995, p. 224
74 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …,, p. 317.
75 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 314.
76 Pr. Prof. Vladimir PRELIPCEANU, Pr. Prof. Nicolae NEAGA, Pr. Prof. Gh. BARNA, Pr. Prof. Mircea
CHIALDA, Studiul Vechiului Testament…, p. 219.
77 Pr. Prof. Nicolae CIUDIN, Studiul Vechiului Testament …, p. 202.
78 Horia C. MATEI, Enciclopedia Antichității …, p. 223.

25
regent pe Baltazar (538 î. H.). ,,Acesta din urmă se pare că era descendent dintr -o fiică a lui
Nabucodonosor”79.
Regele Persiei, Cirus, porni război împotriva lui Nabonide. A cesta a fost silit să fugă în
Borsipa, lăsând pe Baltazar să apere cetatea Babilonului. „În timp ce cetatea era asediată de
Cirus, Baltazar dădu comandanților săi un ospăț mare. În timpul ospățului, Baltazar este
informat printr -o scriere miraculoasă, expl icată de Daniel, că cetatea va cădea imediat. După
uciderea lui Baltazar, Babilonul fu ocupat, iar guvernator rămase Darius Medul, care este
probabil identic cu Ugbaru. Darius Medul îl menține pe Daniel tot în funcții înalte, făcând
parte din colegiul celo r trei funcționari supremi ai statului. După ce a fost aruncat în groapa cu
lei, din pricina geloziei dușmanilor săi, Daniel a fost întărit, din nou, în funcțiile sale ”80.

79 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 311.
80 Pr. Prof. Vladimir PRELIPCEANU, Pr. Prof. Nicolae NEAGA, Pr. Prof. Gh. BARNA, Pr. Prof. Mircea
CHIALDA, Studiul Vechiului Testament…, p. 219.

26
Capitolul III. Cirus II cel Mare și noua hartă a Imperiului persan

Principalii stâlpi ai prestigiului și forței Imperiului Persan au fost armata și
administrația81. Tocmai acestea și sunt domeniile – alături de cel al religiei – în care perșii și –
au adus contribuția lor originală în istoria civilizației și culturii.
Regii mezilor au folosit experiența și organizarea militară a asirienilor, creând
detașamente speciale de lăncieri, de arcași și de călăreți. „Cirus n -avea o armată națională, ci o
armată de mercenari, recrutată din rândurile popoarelor supuse, armată ale cărei detașamente
erau conduse de ofițeri din țările respectivilor soldați. Regii persani aveau o gardă personală
formată din pedestrași (infanteriști) și călareți (cavaleriști), majoritatea din rândurile nobilimii.
Singurul corp de armată permanent îl for mau călăreții de elită, care purtau numele de
nemuritori (în sensul că numărul lor trebuia să rămână fix, același) ”82.
Forța armatei persane consta în cavalerie. Călăreții – recrutați din rândurile nobilimii –
erau înarmați cu o sabie dreaptă, buzdugan, se cure și un fel de arcan. Urmau arcașii – călăreți
care trăgeau din fuga calului (o tactică a cărei mare eficiență s -a dovedit în luptele contra
detașamentelor compacte ale legiunilor romane). Urmau trupele arcașilor care luptau din
turnurile de lemn instal ate pe spatele elefanților. Masa mare de pedestrași – țărani prost
înarmați – nu conta prea mult. Detașamentele de cavalerie grea – constituite din nobili de
frunte – erau echipate într -un fel care le asigura o extraordinară forță de șoc . De pe tronul său,
înconjurat de steaguri și protejat în mijlocul corpului de cavalerie grea, regele personal
conducea operațiile militare.
Perșii practicau tactica replierii, retrăgându -se în fața inamicului după ce ardeau totul
în urma lor sau după ce provocau inundații. Înainte de începerea unei bătălii avea loc
ceremonia purificării rituale și a invocării cerului. Pentru a se cunoaște exact pierderile
suferite, fiecare soldat depunea la începutul luptei o săgeată într -un coș; la sfârșitul luptei
fiecare își lua înapoi s ăgeata, iar numărul săgeților rămase indica numărul celor uciși.
Resursele economice care au alimentat colosalul edificiu politic și social al Imperiului
Persan au cunoscut o evoluție firească de -a lungul celor patru perioade istorice – ahemenidă

81 Emma MARRIOTT, Istoria lumii în pilule, Editura Litera, București, 2019, p. 67.
82 Barry STRAUSS, Mari comandanți. Alexandru, Han ibal, Cezar și arta conducerii …, p. 52 .

27
(c. 559 – c. 330 î.e.n.)83, elenistică seleucidă (c. 330 – c. 250 î.e.n.), arsacidă (c. 250 î.e.n. – 224
e.n.) și sasanidă (224 – c. 651 e.n.).
3.1. Războaiele împotriva mezilor

Născut între anii 590 și 585 î. d.Hr în Persis, ceea ce este acum Iran, Cirus a fost fiul lui
Cambyses I al clanului Achaemenida, clanul predominant al tribului persan Pasargad. Unii au
speculat că C irus a fost fiul unui păstor care a migrat din munții de la nord de Irak în câmpiile
de pe valea râului Tigru. Știm că tatăl său Cambyses a do mnit peste un mic trib persan în
sudul zonei Tigru -Eufrat. Când Cambyses a murit, C irus a preluat și a unit toate triburile
persane sub conducerea sa în 559 î. d.Hr.
Mama lui Cirus a fost fiica lui Astiage, regele mezilor. Despre nașterea lui Cirus s -a
transmis o legendă (care a fost consemnată și de Herodot). Se pare că Astiage a avut un vis, pe
care l -a interpretat ca pe un semn că Cirus se va naște pentru a -l răsturna de la putere. În mod
clar nepotul lui reprezenta o amenințare de accea a ordonat să fi e omorât. Însă Harpagus,
slujitorul lui Astiage nu a fost în stare să omoare pruncul și l -a dat pentru a fi crescut, unui
păsto r84.
„Nucleul Imperiului persan antic s -a aflat în actuala provincie Fars din sud -vestul
Iranului. De aici, Cirus II cel Mare a pornit, în anul 555 î.d.Hr., expedițiile sale de cucerire,
prin care a pus bazele celui mai întins stat din antichitate. Cirus a fost fondatorul dinastiei
ahemen ide (559 – 330 î.d.Hr.), prima dinastie imperială a imperiului persan și cel mai mare
imperiu din lume înainte de cea a lui Alexandru cel Mare”85.
Prima piatră la fund ația imperiului persan este pusă în anul 550 î. dHr., odată cu bătăli a
a între împăratul med Astyages și regele persan Cirus II , care fost câștigată de acesta din
urmă. Din acest moment el dobândește apelativul cel Mare86. Cronicile babiloniene din timpul
regelui caldeu Nabonid (556 -539 î.d.Hr.) amintesc de o revoltă a armatei mezilor, aceștia
predându -l pe regele lor în mâinile conducătorului persa n.

83 HERODOT, Istorii, traducere, note de Adelina Piatkowski, Editura Universitas, București, 1999, p. 114.
84 Simon SEBAG, Titani ai Istoriei. Giganții care ne -au modelat lumea, traducere de Anca Simitopol, Editura
Litera, București, 2019, p. 18.
85 Pierre BRIANT, From Cyrus to Alexander. A History of the Persian Empire , translated by Peter T. Daniels,
Winona Lake, Indiana, 2002, p p. 36-37.
86 Ovidiu DRIMBA, Istoria culturii și civilizației , vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică , București, 1985, p.
91.

28
Cirus s -a remarcat prin toleranță. Fiecare provincie cucerită și -a păstrat autonomia,
ceea ce a dus la conso lidarea economică și culturală a popoarelor învinse. Suveranii acestora,
apoi aristocrațiile și templele au continuat să dețină un important rol în conducerea țărilor lor,
devenite însă provincii sau satrapii persane .
3.2. Cucerirea Lidiei

Cirus a realiz at unificarea mezilor și a perșilor, urmată apoi și de unificarea triburilor
iraniene din răsărit. Continuator al regilor mezi, Cirus a dus mai departe politica expansionistă
a acestora. Primul obiectiv a fost vecinul de la Apus, din Anatolia, anume Regatu l lidian. Trei
ani după ce a reușit unificarea Iranului, Cirus a cucerit capitala lidiană Sardes. Au urmat apoi
orașele grecești de pe coasta de vest a Asiei Mici.
Lidienii era u aliați cu mezii și datorită cuceririlor lui Cresus, limitele Lydiei au fost
extinse până la râul Halys, la vest de regatul nou dobândit al perșilor.
Cresus nu a pierdut nici un moment în angajarea unor mercenari spartani pentru a
realiza o ofensivă împotriva lui C irus. Această politică de cuceriri a lui C irus nu i -a lăsat
indiferenț i nici pe babilonieni care aveau în comun o frontieră cu Persia și astfel s -au alăturat
lidienilor și spartanilor pentru a lupta împotriva lor.
Auzind despre ofensiva lui Cresus, „Cirus și -a condus forțele în teritoriul Lydiei
cerându -i lui Cresus să se pr edea și să devină vasalul său regal. După ce i -a oprit pe atacatori,
tânărul rege i -a urmărit până în Lydia, angajând o bătălie decisivă pe câmpia Thymbra. C irus
și-a dispus armata, inferioară numeric, într -un patrulater, arcașii urmând să împiedice
pătrunderea lydienilor. În timp ce adversarii săi și -au dispersat forțele pentru a înconjura
patrulaterul, C irus și cavaleria au contraatacat, lovind decisiv formațiunile inamicului, care se
aflau izolate una de alta. Ulterior, l -a urmărit pe Cresus – după ce ac esta a încetat lupta și s -a
retras spre capitala sa Sardes (lângă Izmir, în Turcia de astăzi) – pentru a -și definitiva
victoria”87.
După o serie de lupte, Cresus a fost zdrobit și capitala Lydiei, Sardis a fost capturată în
anul 546 î.d.Hr, același lucru î ntâmplându -se și cu Babilonul șapte ani mai târziu în 539
î.d.Hr.

87 Ovidiu DRIMBA, Istoria culturii și civilizației , vol. I…, p p. 92-93.

29
3.3. Cucerirea Babilonului

Concept ul de conducere a lui Cirus a fost remarcat nu doar de către supușii Imperiului
persan, ci și de popoarele care se aflau pe teritoriile Regatul Noului Bab ilon. Nabucodonosor
II preluase sistemul administrativ al asirienilor, precum și metodele acestora de guvernare.
Distrugerea Ninivei și a celorlalte orașe asiriene nu a dus la eliberarea sperată de numeroasele
popoare cucerite de asirieni. Chiar mai mult, deportările au continuat, exilul (în trei valuri:
597, 587 ș i 582 î.d.Hr.) clasei politice și intelectuale a evreilor din Ierusalim și Regatul Iuda
fiind binecunoscut tuturor. Era deci firesc că toate aceste popoare să privească spre Cirus ca
spre un salva tor, ca spre un mesia.
În anul 539 î.d.Hr., Cirus cel Mare și -a trimis armata în Mesopotamia. În fruntea oștirii
persane se afla un general cu numele Gubaru (identificat cu acel Darius Medul din Cartea
profetului Daniel), devenit apoi conducător provizoriu al Mesopotamiei, până la sosirea lui
Cirus în Babilon.
În 539, conflictul a început când Belșațar, fiul împăratului și guvernatorul Babilonului
l-a înfruntat pe C irus la Opis. „Belșațar a fost învins și orașul Babilon a fost capturat fără
luptă. C irus a intrat în oraș câteva zile mai târziu, proclamându -se eliberator. În doar 11 ani
Cirus a cucerit trei dintre cele mai puternice state din lume la acel moment. În mod evident
acesta a reușit să extindă granițele imperiului către râul Indus în est și râul Ox us în nord –
est”88.
Mai mulți factori au contribuit la căderea Babilonului, Nabonidus, împăratul său, a
crescut masiv taxele pentru a plătii propriile expediții religioase. El de asemenea a introdus
zeii orașelor Ur, Uruk și Eryden, care i -a înfuriat pe preo ții babilonieni. Aceste acțiuni i -a
încujarat pe disidenți să ajute perșii în răsturnarea conducerii.
Cucerirea Mesopotamiei de către Cirus constituie sfârșitul independenței acestei vechi
zone de civilizație umană, care a ajuns astfel să fie strâns legată de spațiul iranian. Prin
înțelepciune, diplomație și toleranță, Cirus a reușit să alăture într -un spațiu politic și economic
unitar aproape toate vechile culturi ale Orientului antic asiatic. Desigur că următorul pas la
care se va fi gândit va fi fost Egi ptul, dar acest pas nu a putut fi înfăptuit, datorită morții sale,

88 Pierre BRIANT, From Cyrus to Alexander. A History of the Persian Empire …, p. 39.

30
petrecute în anul 530, în cursul luptelor cu tribul scit al massageților, de la granițele de răsărit
ale imperiului.
La 155 km nord -est de orașul iranian Shiraz, capitala provinciei Fars, „pe un platou
aflat parcă la poalele cerului, căci este situat la 1900 m altitudine și înconjurat de munți nu
prea înalți, se află ruinele unui oraș antic, numit Pasargadae, cea mai veche capitală a
Ahemenizilor. Aici, pe acest platou înalt se află mormântu l aceluia sub conducerea căruia a
debutat epopeea persană. Mausoleul este construit din piatră de calcar și cuprinde o încăpere
înălțată pe un soclu format din șase trepte. Atât mormântul propriu -zis, cât și soclul au fiecare
înălțimea de 5,50 m, deci într egul complex atinge 11 m înălțime ”89. Din scrierile unor istorici
aflăm că trupul neînsuflețit și îmbălsămat al lui Cirus se afla pe un pat de aur, iar lângă acesta
era o masă, tot din aur, pe care erau așezate daruri pentru jertfă.
Lucrările de construcți e a acestui mausoleu au fost începute de însuși regele Cirus,
care însă nu a reușit să -l vadă gata încă în timpul vieții sale. Abia fiul său, Cambyses II, a
desăvârșit lucrările locașului de veci a întemeietorului Imperiului persan .
Istoricul grec Plutarh a avut inspirația de a o include inscripția de pe mormântul
regelui persan în lucrarea sa Alexandros, salvând -o pentru posteritate90:

O, omule,
oricine vei fi tu,
ori de unde vei veni,
știu că vei veni.
Eu sunt Cirus, Întemeietorul Imperiului perșilor.
Nu mă invidia de aceea
pentru acest puțin pământ
care îmi acoperă trupul meu.

3.4. Rege al tuturor perșilor, unul dintre cei mai mari comandanți militari din
istorie

Prima dintre marile calități ale lui C irus era capacitatea lui de a conduce în luptă.
Împotriva lidienilor a mărșăluit împreună cu trupele sale câteva mii de mile prin troienile

89 Paul BRUSANOWSKI, Istorie și civilizație iraniană până l a cucerirea arabă, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj, 2008, p. 25.
90 Paul BRUSANOWSKI, Istorie și civilizație iraniană până la cucerirea arabă…, p. 26.

31
iernii, în scopul de a -l surpinde pe Cresus la Sardis. Cresus și -a trimis cea mai mare parte din
trupele sale acasă, gândindu -se că perșii vor fi încetiniți de vreme și de teren.
Viziunea militară a lui C irus poate fi de asemenea apreciată în căderea Babilonului.
Pentru a captura orașul el a abătut apele Eufratului care curgeau prin oraș, astfel încât trupele
sale să poată intra pe sub zid. C irus a organizat și instru it trupele mai bine decât orice alt
conducător al perioadei sale.
Ritualul de cucerire a națiunilor dicta că un stat vassal, renunță la toate tradițiile și
identitate națională în favoarea cuceritorilor. Imperiile asirian și babilonian practicau
deplasare a popoarelor și distrugerea culturii lor prin transportarea zeilor în respectivele lor
capitale. În schimb C irus a permis popoarelor cucerite ale Babilonului să se întoarcă în țara lor
natală împreună cu zeii lor. În special poporul evreu a beneficiat de p e urma acestor politici
deaorece au fost prizonieri în Babilon timp de 70 de ani.
Cirus și -a făcut, fără îndoială, cuceririle prin sabie, dar a știut să le păstreze grație unei
atitudini foarte originale pentru acea epocă, aceea a mâinii întinse: „unul di n exemplele cele
mai celebre ale clemenței împăratului, este eliberarea evreilor (despre care tocmai am
pomenit mai sus) din Babilon, ținuti captivi în acest oraș din vremea domniei lui
Nabucodonosor. A mers chiar până la a face din Cresus, regele Li diei pe care tocmai îl
învinsese, unul din sfetnicii săi, și i -a dat înapoi coroana ”91.
Printre altele, împăratului perșilor nu îi era rușine să se prezinte în ochii popoarelor ca
un viteaz apărător al vechilor credințe. În vreo douăzeci de ani, el a elib erat astfel sute de
triburi și de orașe pe un teritoriu de o întindere nemaivăzuta până atunci: de la frontierele
Egiptului, ale Palestinei și ale Asiei Mici până în vecinătatea Asiei Centrale și a Indiei,
milioane de oameni au trăit astfel timp de trei se cole sub și cu legea perșilor.
„Cirus a introdus la curtea sa protocolul, ceremonialul și eticheta căutând să-i
obișnuiască pe perși cu manierele bunei conduite prin purtarea exemplară de care da dovadă”92.
Măreția alaiului, ținuta și strălucirea în care apărea Cirus era impresionantă.

91 Emma MARRIOTT, Istoria lumii în pilule …, p.68.
92 XENOFON, Viața lui Cyrus cel Bătrân întemeietorul statului Persan , Editura Științifică, București, pp. 347-
348.

32
Capitolul IV. Principale reforme din timpul domniei lui Cirus cel Mare
4.1. „Cilindrul lui Cyrus” (prima Declarație Universală a Drepturilor Omului)

„Istoria emancipării omului spre recunoașterea drepturilor sale, trebuie văzută mai întâi
ca o istorie a gândirii, mai mult decât o istorie a instituțiilor sociale, politice, economice”93.
Omul este prezentat dintr -o perspectivă umanistă în epopeea lui Ghilgameș din
Babilon, din prima jumătate a mileniului II î.d.Hr., apoi în Coduri de legi, cum ar fi Codul lui
Hammurabi – regele semit al Imperiului Babilonian – în care sunt promovate reguli de
conduită socială, străbătute de un spirit umanitar fără egal la vremea respectivă. Peste tot în
lume, și în toate epocile, lide rii au încercat să afirme că oamenii erau egali în drepturi.
Printre cele mai vechi exemple pentru Istoria Dreptulrilor Omului este atestat și
cilindrul împăratului persan Cirus cel Mare94 (secolul al V -lea î.d.Hr.), aflat la British
Museum, din Londra. O replică a sa împodobește sediul Organizației Națiunilor Unite. Iranul
și Marea Britanie plănuiesc instalarea unei alte replici a acestuia în Olanda la Haga, unde
funcționează Curtea Internațională a Drepturilor Omului.
Cilindrul lui Cirus este un document în formă de cilindru, formă destul de populară în
orientul antic, pe care sunt inscripționate decretele imperiale. Obiectul a fost descoperit în
1879 de asistentul arheologului britanic Austen Henry Layard. Acesta, prin metode destul de
contraversate a făc ut multe descoperiri pentru British Museum. Se pare că cilindrul a fost găsit
la circa 20 de kilometri de Bagdad, pe malul Eufratului, pe locul anticului oraș Sippar, fiind
dezgropat din ruinele templului lui Marduk. Publicarea descoperirii a fost făcută de Sir Henry
Rawlinson, iar date amanuntide despre artefact au fost piublicate în jurnalul „Societății Regale
pentru Studii Orientale”
Cilindrul seamănă cu un știulete de porumb făcut din lut. Pe el e scris cu caractere
cuneiforme un decret considerat a fi prima Cartă a drepturilor o mului, precedând Magna Carta
cu aproape două milenii. Sulul conține o proclamație95 a regelui Cirus al II -lea, scrisă după ce
acesta a cucerit Babilonul, în 539 î.d.Hr. Numeroși specialiști consideră Cilindrul lui Cirus

93 Stelian SCĂUNAȘ, Dreptul internațional al drepturilor omului, Editura All Beck, București, 2003, pp. 3 -4
94 Victor OLARU, „Declarația Universală a drepturilor omului, instrument in ternațional de consacrare și
protejare a drepturilor omului”, în Tinerii Juriști, an 2018, nr. 3 , p. 7.
95 Gh. IANCU, Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale în România, Editura All Beck, București,
2003, p. 3.

33
drept cea mai veche declarație a drep turilor omului din lume, „un simbol al toleranței și
respectului pentru popoare și credințe diferite”96. Poate fi socotit și „un apel la libertatea
religioasă și etnică”97.
„Textul de pe acest cilindru este împărțit în două părți, partea „A” – liniile 1 -35 și
măsoară 23 x 8 cm și partea “B” care conține liniile 36 -45 și măsoară 8.6 x 5.6 cm. Textul B a
fost în proprietate Universității din Yale pe când Textul A a fost intodeuna în proprietatea
British Museum . Rândurile 36 -37 și 38 -45 sunt importante deoarece descriu rânduielile
Imperiului și drepturile supușilor imperiali”98.
Din păcate, cilindrul este deteriorat și o treime din text lipsește. Conținutul său îl
prezintă pe Cirus ca salvatorul Babilonului de sub opresiunea regelui Nabonid: „Marduk s -a
milostivit de poporul său și a căutat un înlocuitor pentru regele lor (…). Zeul a poruncit apoi
trupelor din Persia și Media să pornească împotriva Babilonului și a făcut să intre în oraș fără
luptă, aducându -l pe Nabonid în mâinile lui Cirus, care a început să r estaureze pacea între
oamenii din Babilon”99.
Conform datelor de pe cilindru, Cirus cel Mare (primul rege al Persiei) după cucerirea
Babilonului (anul 539 î. Hr.) a eliberat sclavii, a declarat că toți oamenii au dreptul să -și
aleagă propria religie și a s tabilit egalitatea rasială. „Importanța documentului nu este doar una
istorică sau filosofică, ci prezintă importanță practică, ea fiind tradusă în limbile oficiale ale
Națiunilor Unite, iar 4 articole din acest document se regăsesc în Declarația Universal ă a
Drepturilor Omului”100.
Prin el se interziceau sclavia și orice fel de oprimare, privarea de proprietate cu forța
sau fără despăgubire. Statelor membre li se acorda dreptul de a se supune sau nu domniei lui
Cirus, deoarece acesta afirma că „niciodată nu recurg la război pentru a stăpâni”101.
Acest document este relevant din mai multe puncte de vedere, dar cel mai important
motiv pentru care acesta trebuie menționat se datorează faptului că în 1971, Organizația

96 M. BĂDESCU, Introducere în filo zofia dreptului, Editura Lumina lex, București 2003, p. 191.
97 Simon SEBAG, Titani ai Istoriei. Giganții care ne -au modelat lumea …, p. 19.
98 Ramona -Gabriela PARASCHIV, Mecanisme internaționale de protecție a drepturilor omului, Editura Pro
Universitari a, București, 2014, p. 221.
99 Marc VAN DE MIEROOP, O istorie a Orientului Apropiat în Antichitate (cca 3000 – 323 î.Hr.), traducere de
Vlad Stângu, Editura Polirom, Iași, 2016, p. 321.
100 Ramona TĂTAR, „Drepturile omului, trecut, prezent și viitor”, în Studium Legis, an 2018, nr. 14, Lugoj, p.
28.
101 Paul K. DAVIS, Allen Lee HAMILTON, Encyclopedia of Warrior Peoples and Fighting Groups, ABC – Clio
Publishing, 1998, p. 42.

34
Națiunilor Unite a ales să îl traducă în toate limbile sale oficiale. În urma diferitelor analize se
poate observa că cilindrul conține reguli persane referitoare la: „toleranța religioasă, la
abolirea sclavagismului, la libertatea de alegere a profesiei și la libertatea de expansiune a
imperiului”102.
Cilindrul a jucat un rol important în istoria umanității, fiind prezentat ca simbol al
monarhiei persane, din această cauză, în momentul în care o copie a documentului a fost
oferită Statelor Unite, acesta a fost denumit „carta mondială a drepturilor omului ” 103.
În regimul monarhic absolutist de tipul despotismului persan regele era unica sursă a
dreptului. Hotărârile lui deveneau legi imuabile, legi care, pretinzându -se că îi erau „inspirate”
de zeul suprem Ahuramazda, însemnau că exprimau însăși voința divi nității. În consecință, a
încălca hotărârea regelui (deci legea) însemna o gravă crimă de -a dreptul contra religiei, o
jignire intolerabilă adusă chiar divinității. Așadar, n -a existat un cod de legislație persană
compact și organic, stabil și unic.
Pe timpul lui Cirus și al fiului său Cambises nu exista încă un sistem de biruri bazat pe
evidența posibilităților economice ale țărilor care făceau parte din Imperiul Persan. Popoarele
subjugate prezentau daruri sub formă de produse în funcție de circumstanțe s au plăteau tribut
în aur sau argint, fixat în mod riguros pentru ele, din care cel puțin o parte, în funcție de
pământul arabil și gradul lui de fertilitate, era achitat în natură.
În timpul primei dinastii persane – ahemenide – au fost pietruite porțiunil e de drumuri
deteriorate de intemperii. Un progres cu totul remarcabil l -au înregistrat și mijloacele de
transport de -a lungul perioadelor celor patru dinastii.
4.2. Finanțarea reconstruirii Templului
4.2.1. Primul Templu
În istorie este cunoscut ca fi ind templul din Ierusalim. Construcția sa a fost realizată în
decursul a 7 ani, începând cu anul al patrulea al domniei lui Solomon (~ 950 -957). Cu toate
acestea însă, demersul construirii templului lui Solomon l -a făcut regele David, care își
propune să z idească un templu demn pentru Dumnezeu, deoarece socotea că este nepotrivit ca

102 Irina Moroianu ZLĂTESCU, Drepturile omului, un sistem în evoluție , Editura I.R.D.O., București, 2007, p. 8
103 Irving FINKEL, The Cyrus Cylinder: The Great Persian Edict from Babylon, I.B. Tauris and Company,
Limited, 2012, p. 52.

35
el să locuiască într -un palat impunător făcut din cedru, iar „chivotul legământului să stea într –
un cort acoperit cu covoare (II Regi 7,2)”104.
Datorită condițiilor socio -politice existente în cadrul noului stat format, Israel, și
mutării capitalei la Ierusalim era necesară construcția unui sanctuar în care să fie plasat
Chivotul Domnului – Casa lui Dumnezeu. Potrivit informațiilor transmise de cartea II Samuel
(II Regi) 7, 1 -7, Chivotul Domnului era adăpostit într -un cort și nu avea un sanctuar pe
măsură. De aceea regele David s -a gândit să zidească o casă a Domnului, dar la sfatul
profetului Natan a trebuitsă renunțe în favoarea fiului său Solomon105. Oricum, lui David nu -i
aparțin e doar ideea construirii templului, ci tot lui i se atribuie meritul de a fi adunat
materialele. De asemenea, tot David s -a ocupat de alcătuirea echipelor de lucru și de rânduirea
slujitorilor acestui locaș sfânt106. Totuși construcția templului este datată clar, în timpul lui
Solomon.
Templul „forma un pătrat lung de 60 de coți în lungime, de 20 în lărgim și de 30 în
înălțime. Deasupra pereților era un acoperământ plan de lemne și scânduri de cedru, peste care
s-a dat o pătură de marmură. Printr -un perete de lemn de cedru, gros de 2 coți, spațiul interior
al templului era despărțit în Sfânta, și Sfânta Sfintelor. Sfânta cuprinde 40 de coți, Sfânta
Sfintelor 20 de coți în lungime. Sfânta avea înălțimea de 30 de coți iar Sfânta Sfintelor numai
de 20 de coți, fo rma așadar un cub perfect. Pereții interiori ai templului erau căptușiți cu
scânduri de lemn de cedru, pe care, ca și pe uși, erau săpate chipuri de Heruvimi și alte
ornamente”107.
Materialele care s -au folosit în construcția templului, au provenit în mare p arte din
Liban, pietrele fiind luate din carierele regale de pe munți. În legătură cu cariera de piatră,
tradiția iudaică consemna că Solomon în înțelepciunea sa a folosit pentru tăierea pietrelor un
vierme miraculos numit „ șamir”, pentru a putea dizloca b locurile de piatră108.
În Biblia ebraică, șamir apare în Ieremia 17, 1; Iezechiel 3, 9 și Zaharia 7, 12 și
desemnează un material foarte dur. În Ieremia, se referă la materialul din care este făcut
stilusul cu care se poate scrie, stând în paralel cu „conde iul de fier”. În Iezechiel, Iahve îi

104 Vasile TARNAVSCHI , Arheologia Biblică, Editura Consiliului eparhial ortodox al Bucovinei, Cernăuți,
1930, p. 435.
105 H.H. ROWLEY, Worhip in ancient Israel: it’s forms and meaning, Edition S.P.C.K., London, p. 77.
106 Conf. Dr. Pr. Petre SEMEN, Arheologia biblică în actualitate …, p. 154
107 G.A. BARROIS , „Temple. Jerusalem ”, in The Interpreter`s Dictionary of the Bibl e, vol. 4, editor George
Arthur Buttrick & Emory Stevens Bucke, Published by Abingdon Press, Nashville 1980, pp. 536 -537.
108 Pierre MARIEL, Les Hauts lieux spirituel de l`humanite, Editure La Palatine, Paris, 1968, p. 12.

36
promite profetului să -l întărească: „Voi face fruntea ta ca șamirul, mai tare decât stânca“.
Șamirul este aici mai dur decât stânca. Și în Zaharia, șamirul este oferit ca o comparație pentru
inimile întărite să nu ascul te Legea. Ar rezulta de aici că șamirul este într -adevăr un material
dur. Vulgata traduce prin „diamant“ (adamantinus), de unde și traducerea adoptată de Biblia
sinodală, pe când Septuaginta evită cu stil și eleganță traducerea (v. 1 din Ieremia 17 chiar
lipsește). De fapt, nu se știe exact ce înțeleg cele trei texte prin șamir, mai ales că pentru
diamant există și alte cuvinte ca pretendenți: yahalom sau zechochit109.
Materialul misterios, „mai dur decât stânca”, a născut o legendă foarte interesantă.
Șamirul devine chiar un animal, un fel de vierme cât un grăunte de orz (deși sursele rabinice
mai vechi evită să sugereze că ar fi ceva viu). „A fost creat de Dumnezeu la apusul zilei a
șasea și are puterea de a tăia orice, chiar și diamantul. A fost folosit la gravarea pietrelor de pe
pieptarul Marelui preot: pur și simplu numele triburilor israelite au fost scrise cu cerneală, iar
apoi șamirul a fost trecut peste urmele respective. Să nu uităm că una dintre pietre era chiar
diamant.
După mult timp, Solomon afl ă de la demonul Asmodeu că șamirul este ținut de
pupăză, căreia îngerul mării i l -a încredințat. Pupăza folosește șamirul pentru a despica
stâncile și a pune semințe din care cresc plantele cu care se hrănește. Solomon îl trimite pe
Benaia, fiul Iehoiadei, care pune un geam de sticlă deasupra ouălor pupezei. Aceasta își aduce
șamirul pentru a sparge geamul, dar atunci Benaia o sperie și îi fură șamirul. Cu acesta
Solomon reușește să taie pietrele pentru Templu. După altă variantă, șamirul i -a fost adus lui
Solomon de bunăvoie direct din paradis de către uliu. Șamirul era păstrat într -o țesătură de
lână, așezat într -un vas de plumb care conținea tărâțe de orz. După distrugerea Templului,
șamirul s -a pierdut”110.
Șamirul prezintă așadar următoarele avantaje: nu este o unealtă, nu este din fier sau alt
metal, este mai tare decât stânca și chiar decât diamantul, a fost creat de Dumnezeu special la
sfârșitul zilei a șasea, iar acum, oricât l -ați dori, nu îl mai puteți avea, pentru că s -a pierdut.
Trebuie să admirăm adevăratele acrobații ale rabinilor pentru a împăca versete de neîmpăcat.
Între Sfânta și Sfânta Sfintelor se afla o ușă „ornată cu Heruvimi, care mereu stătea
deschisă. Privirea în Sfânta Sfintelor era împiedicată de de o perdea asemenea celei din cortul

109 Paul Leslie GARBER, „Reconstructi ng Solomon’s Temple”, în The Biblical Archaeologist , vol. 14, no. 1,
1951, The American Schools of Oriental Research, pp. 7 -8.
110 Pr. Athanase NEGOIȚĂ , Teologia biblică a Vechiului Testament… , pp. 214 -215.

37
sfânt. Intrarea în Sfânta avea o ușă din lemn de chiparos de 5 coți și împodobită tot cu
Heruvimi”111. În părțile laterale se aflau ferestrele care aveau jaluzele pentru a împiedica
trecerea luminii, deoarece lumina dată de candele era suficientă. O primă d iferență față de
cortul întrunirii era aceea că „în Sfânta Sfintelor nu se aflau ferestre”112.
Planul templului era aidoma cortului din deșert113, astfel că și acest templu avea un
vestibul (ulam), o cameră sau un pridvor înaintea sanctuarului, care era de l ățimea templului,
în care puteau sa intre toți oamenii care se aflau în stare de curăție. „Înaintea lui se aflau două
coloane artistic lucrate, Iahin și Boaz. Însemnătatea lor etimologică este: Iahin -el întărește și
Boaz – în el este putere; ele exprimă dec i tăria și durata și cu privire la locuirea lui Dumnezeu
în templu ele sunt și semnele teocrației. Ambele coloane erau turnate din bronz, erau ornate cu
capiteluri, iar suprafața acestor capiteluri era acoperită de flori de crin în relief114.
Templul avea d ouă curți: una înconjura templul și era numită curtea interioară sau cea
a preoților (I Regi 6, 36; II Cronici 4, 9), „sau cea superioară de unde se vedea că era mai sus
situată decât cea exterioară. Curtea preoților era înconjurată de un zid ce se compune a din trei
rânduri de pietre cubice, puse unele peste altele, deasupra cărora pieziș, erau așezate grinzi de
cedru. Pământul era pardosit cu table de piatră”115. Cea de a doua curte era numită curtea
exterioară sau curtea cea mare, care înconjura pe cea mare și era construită pentru popor. „La
ambele curți se vedeau porți acoperite cu aramă, precum și un mare număr de apartamente
destinate unele pentru păstrarea avuțiilor templului, iar altele pentru preoții de serviciu
(Ieremia 35,2,4). Unele din aceste apar tamente datează chiar din timpul lui Solomon.
Dimensiunile curților sunt necunoscute. Fiindcă curtea preoților poartă și numirea de cea de
sus, se poate conchide că atât curțile, cât și templul prezentau forma de terasă”116.
Locul Sfânt era reprezentat, de f apt, de clădirea principală, în centrul curții. Numele
acestui edificiu purta numele de Habbait. Era construită din piatră cu furnituri de lemn și
decorațiuni. Intrarea era încadrată de doi piloni, Boaz și Jachin, două lucrări remarcabile,
decorate cu peta le aurii și îmbrăcate în bronz. Acești doi piloni se aseamănă în mare parte cu o

111 Petre SEMEN , Arheologie Biblică în actualitate …, p.160.
112 Theo. G. SOARES , „Ezekiel’s Temple”, în The Biblical World , vol. 14, no. 2, Aug., The University of
Chicago Press, 1899, pp. 95 -96.
113 Danielle FOUILLOUX (coord.), Dicționar cultural al Bibliei, Editura Nemira, București, 2004, p. 280.
114 Paul L eslie GARBER, „Reconstructing Solomon’s Temple”…, pp. 4 -5.
115 Paul Leslie GARBER, „Reconstructing Solomon’s Temple”…, pp. 6 -7.
116 Constantin DANIEL , Cultura Spirituală a Egiptului Antic , Editura Cartea Românească, București, 1985, p.
346.

38
coloană găsită la Megido. Pe acești piloni au fost încrustate texte ce se găsesc doar aici.
Conform teoriilor a mai multor arheologi, acști doi piloni nu susțineau nimic, fiin d de sine
stătători.
În centrul clădirii era Sfânta Sfintelor, (Debir), fiind despărțită de Sfânta, printr -o
cortină colorată, brodată cu Heruvimi și flori117. În interiorul ei se afla Chivotul, fiind străjuit
de 2 heruvimi masivi. Această cameră era cea mai sfântă parte a Templului, corespunzând cu
Adytumul Egiptean. Potrivit unor tradiții, chivotul cu tablele legii reprezenta palladiumul,
forța militară, la care se apela în momentele dificile, deoarece se credea, că prin intermediul
lui, va interveni însuși Iahve.
Pe din afară, pe părțile laterale erau ziduri paralele cu cele ale pereților templului, care
erau construite „cu două terasări de 1 cot pentru a sprijini grinzile celor trei rânduri de
încăperi mici de jur împrejur. Astfel, încăperile de la primul nivel erau late de 5 coți, cele de
sus de 6 coți, iar cele de la al treilea nivel erau late de 7 coți. O ușă în partea de sud avea acces
la o scară spirală care ducea la etajele superioare. Aceste încăperi găzduiau fără îndoială
diferite magazii și haine sau provizii; probabil erau locuite de preoți”118.
Din cauză că regele David a purtat multe războaie, unele fiind nedrepte, Iahve l -a
împiedicat să construiască templul, iar prin prorocul Natan, i se profețește că cel care va
construi templul este fiul său S olomon119. Cu toate acestea, el strânge materialele necesare
construcției, cumpără de la Iebuseul Aravna, locul pe care va fi construit templul – pe colina
Moria. David îl învață pe Solomon toate cele de trebuință pentru finalizarea templului, iar
după ce ac esta din urmă ajunge rege, încheie un legământ, cu regele Hiram în urma căruia
obține cantitățile de lemn necesare construcției, în schimbul a unor mari cantități de cereale.
Tot de la acest rege obține și un artist renumit pentru lucrarea artistică a orn amentelor
care se numea Hiram. „Templul din Ierusalim pe care l -a proiectat și construit Hiram din Tyr,
a fost de departe cea mai faimoasă dintre minunile arhitecturale ale lui Solomon. De
asemenea, aceasta a fost cea mai celebră clădire a Bibliei”120. La această lucrare a templului
erau solicitați foarte mulți oameni atât canaaniți cât și israeliți care aveau diferite atribuții:
cioplitori, transportatori de materiale sau supraveghetori.

117 Pr. Petre SEM EN, Arheologie Biblică în actualitate …, p. 155
118 Pr. Petre SEMEN , Arheologie Biblică în actualitate …, p.159 -160.
119 Pr. Ioan STANCU , Templul din Ierusalim. Fenomenologia spațiului sacru, Editura Tiparg, Pitești, 2009,
pp.15 -16.
120 Paul Leslie GARBER, „Reconstructing Solomon’s Temple”…, p. 6.

39
Am făcut această prezentare a Templului deoarece templul iudaic este u n monument
care păstrează memoria unui lung drum spiritual. Chivotul legământului este martorul tăcut al
intervențiilor lui Dumnezeu în istorie121. Când cortul lui Moise, locul de întâlnire inițial dintre
Dumnezeu și fiii lui Israel, dispare, David ridică al tarul din care va deriva, ca și construcție,
după câteva zeci de ani, templul din Ierusalim. Se păstra astfel legătura dintre jertfelnicul din
Exod și Templul evreilor, care tocmai lua naștere. În momentul sfințirii templului de către
Solomon, Chivotul Leg ământului, Cortul și tot ceea ce ținea de latura sacră, pătrund în
templu, ca aduse de suflul lui Dumnezeu. Dumnezeu apare ca Cel care Și -a însoțit poporul din
Egipt și până la ierusalim, așezându -l la loc de odihnă (III Regi 8, 1 -4).
4.2.2. Distrugere T emplului și reconstrucția sa
Se știe că Templul inițial, al lui Solomon, a fost devastat și distrus de armatele
babiloniene trimise să cucerească Ierusalimul, de către regele Nabucodonosor, în urma celui
de-al doilea și ultimului asediu, în anul 586 î.d.Hr . Urmează perioada de câteva decenii
cunoscută în istoria biblică sub titlul generic de robia babiloniană , când se crează o veritabilă
diasporă iudaică ce va avea un rol hotărâtor inclusiv în răspândirea creștinismului122.
În urma cuceririi Babilonului de c ătre Cirus, regele Persiei, în anul 538 î.d.Hr., iudeii
obțin libertatea de a se reîntoarce în patrie și de a reconstrui Templul (când se împlineau cei
70 ani preziși de Ieremia) . Lucrările de construcție a Templului au fost finalizate în al doilea
an al domniei lui Darius, sub conducerea lui Zorobabel și a arhiereului Iosua. Cu toate acestea
însă autorii morali ai rezidirii Templului au fost profeții Agheu și Zaharia123. În mare au fost
respectate planurile Templului lui Solomon, dar, totuși acesta era cu mu lt mai modest decât
vechiul Templu. Cu timpul, noului Templu I s -au adăugat podoabe noi conform cărții I
Macabei124.
În primul an al domniei sale, regele Babilonului, a dat voie iudeilor ținuți captivi să se
întoarcă în țara lor (Ezdra 1, 2) „și totodată pri ntr-un edict ordona reconstruirea templului,

121 Max DIMONT , Evreii, Dumnezeu și Istoria , traducere de Ioan Acsan, Editura Hasefer, București, 2000, p.
115.
122 Max DIMONT , Evreii, Dumnezeu și Istoria …, p. 138
123 Petre SEMEN , Arheologia biblică în actualitate…, p. 157
124 Othmar KEEL, The Symbolism of the Biblical World, Edition S.P.C.K., London, p. 132.

40
pentru care le dăduse vasele și odoarele templului dar și un ajutor din tezaurul regal (Ezdra 1,
7-11)”125.
Apare însă o diferență majoră care privește tocmai obiectul edictului. „Varianta ebraică
spune că Cirus p ermite iudeilor să se întoarcă în Ierusalim pentru a rezidi templul, pe când în
varianta aramaică porunca vizează exclusiv zidirea templului, fără nicio menționare a celor
exilați (Ezdra 6, 3). De altfel, reîntoarcerea dintr -un exil ce durează mai bine de jumătate de
veac necesită pregătiri prealabile și nu se poate face peste noapte. De aceea, o reîntoarcere
masivă în 538 rămâne improbabilă, fapt întărit și de ocuparea precară a Ierusalimului în
perioada persană timpurie atestată arheologic”126.
Construirea noului edificiu nu a fost deloc ușoară, în timp ce pregătirile pentru
construirea templului au început, totodată au apărut și anumite probleme venite din partea
samaritenilor, care cereau sa fie considerați membri ai comunității religioase a Iudeilor, îns ă
aceștia nu părăsiseră întru totul cultul idolilor, și prin urmare au fost respinși. Samaritenii s -au
răzbunat „ponegrindu -i pe iudei la curtea regelui Artachșasta de la care izbutiră să scoată un
decret de oprire a zidirii. Abia pe la anul 520 sub regele Darius, Zorobabel și arhiereul Iosua
reușesc să reînceapă lucrările la construcția templului pe care îl termină după șapte ani, în anul
515”127.
Cu toate că Cirus a dat edictul de reconstruire, asta nu înseamnă că a și ajutat la
reconstruirea propriu -zisă a templului. Sunt autori care afirmă că „Zorobabel, împreună cu
Iosua, marele preot, au pus temelia Templului și, după multe dificultăți întâmpinate din partea
împăraților persani: Cirus, Cambise, Smerdis și Darius I, cuvântul profetic rostit de buzele lui
Zaharia a fost împlinit, iar Templul a fost finalizat”128. Chiar dacă Cirus le -a acordat tot
sprijinul și a condus chiar el operațiunea, prima întoarcere din 538 a fost un eșec, căci evreii
săraci rămași acolo, s -au opus reconstrucției129.
Părintele Profesor A lexandru Mihăilă face o observație foarte importantă, pe baza unei
paralele între diferite versiuni ale cărții Ezdra, în legătură cu contribuția regelui Cirus la

125 Constantin DANIEL, Cultura Spirituală a Egiptului Antic… , pp. 345 -346.
126 Diac.Conf. dr. Alexandru MIHĂILĂ, „Edictele lui Cirus?”, în Ziarul Lumina , din 19 mai 2 010,
https://ziarullumina.ro/theologica/edictele -lui-cirus -28976.html , accesat la 3 martie 2020, ora 21:15.
127 Gareth CROSSLEY, Vechiul Testament Explicat și Aplicat, editor coordonator Dan. Laurean Botică, Editura
Făclia, 2008, p. 98.
128 Brian J. BAILEY, Cunoaște -ți Biblia! Privire de ansamblu asupra Vechiului și Noului Testament , traducere
de Mircea Sever Roman, Zion Christian Publishers, 2020 (carte electronică în limba român ă), p. 43.
129 Paul JOHNSON, O istorie a evreilor , traducere de Irina Horea, Editura Humanitas, București, 2015, p. 125.

41
reconstruirea Templului, căci nu se înțelege foarte bine cine a plătit pentru aceasta.
„Varianta ebraică este idealistă, spunând că regele îndeamnă ca vecinii să -i ajute pe iudei cu
argint și cu aur și cu altă avere și cu vite, cu daruri de bunăvoie pentru templul lui Dumnezeu
care este la Ierusalim (1, 4). În lipsa unor prevederi clare, o asemene a poruncă rămânea
imposibil de pus în practică. Ea seamănă mai degrabă cu împrejurările Exodului din Egipt,
când egiptenii îi împrumutaseră pe israeliți cu vase de preț (Ieșire 11, 2; 12, 35) și a fost
probabil inspirată de darurile de argint și aur adunat e de Ezdra în Babilon (Ezdra 7, 15 -22)”130.
4.2.3. Viața religioasă a evreilor după deportare
Profetismul a avut un rol deosebit de important în viața poporului evreu, dovedindu -și
sublimitatea în etapa exilului. Ei au avut ca principal scop cultivarea în p opor a unei relații
deosebite cu Dumnezeu, mult mai spiritualizată decât tendința idolatră înconjurătoare, pentru
a păstra „poporul ales” sub binecuvântarea ocrotitoare a lui Yahweh. Intenția de apărare a
acestei relații benefice se datora adevărului relig ios pe care nu doar îl știau, ci îl și trăiau din
plin (Ieremia 19, 9), fiind convinși că bunăstarea poporului și însăși posibilitatea continuității
istorice, depinde în mod direct de raportul instalat și păstrat între evrei și Dumnezeu131.
Chiar dacă iudei i au obținut libertatea de a se reîntoarce în patrie și de a reconstrui
Templul, Daniel nu s -a întoars cu deportații în patrie, fiind înaintat în vârstă. Ultima lui
viziune a fost în anul al III -lea al lui Cirus (535).
Deportarea a provocat nu doar un șoc social, ci și religios în viața celor exilați, cu
influențe directe asupra existenței cotidiene. Viața religioasă a evreilor, cei care nu practicau
idolatria dedicată diferitelor zeități, era strâns legată de templu și de cultul sacrificial stabilit
acolo. ,,Lipsa templului și a preoției adecvate cultului mozaic, a creat o situație cu totul nouă
în viața celor deportați, situație căreia au trebuit să -i facă față”132.
În definitive, conștiința datoriei religioase și respectul profund față de Dumnezeu, le -a
provocat o râvnă deosebită în sprijinirea cauzei monoteismului și a religiei adevărate izvorâtă
din această credință. Perioada exilului a constituit o nouă provocare pentru activitatea

130 Diac.Conf. dr. Alexandru MIHĂILĂ, „Edictele lui Cirus?”, în Ziarul Lumina , din 19 mai 2010,
https://ziarullumina.ro/theologica/edictele -lui-cirus -28976.html , accesat la 3 martie 2020, ora 21:15.
131 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 174.
132 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonic ă…, p. 174.

42
profetică, mai ales că relația lor cu Dumnezeu le -a permis încredințarea p lanurilor divine, fiind
astfel înștiințați din timp despre acest eveniment atât de cutremurător.
Realitatea prezentă este urmarea păcatelor săvârșite, a îndepărtării continue de
Dumnezeu, ceea ce nu mai putea fi tolerat venind în contradicție cu planurile divine conturate
în privința acestui popor. „Pe lângă dragostea lui Dumnezeu, promisiunile deosebite făcute
patriarhului Avraam și capacitatea divină copleșitoare de a ierta, exista un scop măreț, cu
caracter universal, în continuitatea acestui popor. Aici urma să vină Mesia pentru a deschide
posibilitatea tuturor neamurilor de a veni la credința monoteistă, salvatoare din moartea
veșnică”133.
Misiunea proorocilor Iezechiel și Daniel a fost cu totul specială pentru evreii aflați în
exil Călăuziți de încredere a totală în posibilitatea întoarcerii din robie, acești oameni aflați în
aceeași situație cu connaționalii lor, au îndemnat continuu la păstrarea credinței în Dumnezeu,
aplicată evident printr -o viață religioasă eficientă și morală socială adecvată, ,,ceea ce a avut
ca efect întreținerea speranței, conservarea monoteismului și a individualității naționale într -un
imperiu plurinațional”134.
Dacă Dumnezeu le acordă o nouă șansă, atunci evreii exilați trebuia să se arate măcar
acum deplin interesați de relația l or specială cu Yahweh și să -și dorească din plin schimbarea
vieții. Această transformare se produce mai întâi prin conștientizarea greșelilor și prin dorință
de pocăință, pentru a ajunge la împăcarea cu Dumnezeu. „Înțelegând că El însuși a creat
situația d ezastruoasă actuală, poporul exilat aflat în statutul de lepădare de la fața lui
Dumnezeu, a fost pătruns de dorința de a -și curăța păcatele, recurgând în masă la pocăință și
la o observare a prescripțiilor Legii mult mai hotărâtă decât o aveau în țara nat ală, pentru a
cunoaște mai bine ce anume pot săvârși sau nu, în ideea consonanței cu voia lui
Dumnezeu”135.
,,Credința lor s -a întărit, fiind mult mai pregătiți să facă față neajunsurilor inerente
situației sociale prin care treceau. Moralitatea s -a îmbunătă țit manifestându -se concret în
atitudini sociale, caracteristic mozaice, față de cei aflați într -o suferință suplimentară”136.

133 Drd. Petre SEMEN, „Sensul expresiei Iom-Iahve – Ziua Domnului la profeții Vechiului Testament ”, în Studii
Teologice, an 1978 , nr. 12, p. 151.
134 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 176.
135 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 177
136 Pr. Dr. Aurel PAVEL, Vechiul Testament – perspective misionare, Editura Univ. Lucian Blaga, Sibiu, 2002,
p. 134.

43
Chemarea profetică a adus și învățături esențiale. Dacă Dumnezeu se manifesta aici, în
această țară idolatră, cu toată maiestuozit atea, atunci planurile Sale în privința poporului evreu
nu au încetat, ci au o logică proprie, ascunsă de ochii celor rătăciți. Dumnezeu nu i -a
abandonat, iar ei trebuie să se dovedească vrednici de această atenție137.
Prin urmare, principala grijă a prooroc ilor adevărați și a evreilor cucernici, pe fondul
lipsei templului și a cultului sacrificial, a fost păstrarea credinței în singurul Dumnezeu
adevărat, Cel care i -a scos din robia Egiptului și le -a încredințat o țară bogată138. Numele lui
este „Yahweh”, iar toți ceilalți zei nu sunt decât închipuiri și falsuri, statui din lemn, piatră și
metale prețioase, menite să amăgească necunoscătorii (Iezechiel 20, 31 -32, 39). ,,Acești zei
sunt nu doar neputincioși în orice gen de acțiune, dar sunt și limitați la terito riul unde sunt
respectați”139.
Proorocul Daniel a avut o valoare colaterală, indirectă, datorită faptului că nu a rostit
profeții publice, edificatoare, cu rol important în păstrarea monoteismului sau a speranței
reîntoarcerii la Ierusalim, ci el a făcut cun oscut înaintea regilor și a popoarelor înglobate în
Imperiul Babilonic, realitatea existențială a Dumnezeului adevărat respectat de evrei, ,,ceea ce
a reprezentat un aspect deosebit de important în sublinierea caracterului universalist pe care ar
fi trebuit să-1 aibă mozaismul, dar și cu consecințe practice, aducând o nouă viziune, mai
caldă și îngăduitoare asupra acestui popor pedepsit, care -L cunoaște într -adevăr pe Dumnezeul
ce săvârșește minuni în lumea aceasta”140.
Dacă zeitățile popoarelor și ale cetăți lor erau concepute în Antichitate ca protectori
direcți, ce trebuie să -și manifeste puterea atunci când credincioșii se află în impas141, cucerirea
de către invadatori reliefa neputința divinităților respective în fața puterii noilor zei (IV Regi
18, 30 -35). Se considera că războiul s -a purtat și la nivel ceresc, transcedental, unde zeii și -au
încercat puterile, afirmându -se în istorie doar reprezentanții zeului mai puternic. Divinitățile
înfrânte își pierdeau autoritatea, intrând într -o fază de desconsiderar e și batjocură, pentru că și –
au dovedit neputința, incapacitatea și slăbiciunile. în cazul evreilor, înfrângerea lor de către

137 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 180
138 Drd. Teodor M. BURCUȘ, „Aspecte sociale în pred ica profeților Vechiului Testament”, în Studii Teologice,
an 1966 , nr. 9-10, p. 576.
139 Pr. Prof. Dr. Gh. PASCHIA, “Profeții Vechiului Testament propovăduiesc pacea, se roagă și luptă pentru ea” ,
în Biserica Ortodoxă Română, an 1984 , nr.11 -12, p. 771
140 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 182
141 Pr. Prof. Dumitru ABRUDAN și Diac. Prof. Dr. Emilian CORNIȚESCU, Arheologie biblică, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 1994, p. 139.

44
babilonieni a fost un prilej de a se dovedi că Marduk142, principala zeitate babiloniană, care își
câștigase supremația între zeci d e alte zeități prin susținerea campaniilor militare143, este mult
mai puternic decât Yahweh.
În această situație, poziția inedită a lui Daniel la curtea regală și -a dovedit forța divină
care-1 susținea și care avea să se afirme cu putere într -o concurență pr opusă de oameni, în
privința manifestărilor diverselor zeități cunoscute și respectate în Imperiu. ,,Dovezile aduse
de proorocul Daniel în sprijinul afirmării existenței lui Yahweh, ca unică Divinitate ce
guvernează această lume, se înscriu pe linia obișnu ită a manifestărilor Slavei dumnezeiești,
care s -a mai afirmat în viața poporului evreu în repetate rânduri”144. Tălmăcirea viselor
nemărturisite, cunoașterea a ceea ce nu poate fi aflat în mod obișnuit (Daniel 2, 1 -19),
depășirea unor situații limită impuse , din care nu poate salva decât autoritatea divină, erau
experiențe cunoscute în istoria israeliților.
De data aceasta, în cazul lui Daniel, manifestările divine sunt solicitate să intervină în
atenția colectivă a reprezentanților altor popoare din compon ența Imperiului, care vor
transmite mai departe faptul incontestabil al prezenței și lucrării divine din partea
Dumnezeului respectat de către evrei, numit Yahweh145.
Așadar, prin episodul salvării tinerilor din cuptorul cel de foc (Daniel 3, 8 -27), prin
salvarea lui Daniel în mod miraculos din groapa cu lei (Daniel 6, 17 -24) și prin tălmăcirea
viselor nemărturisite, proorocul acesta a dovedit în fața regilor străini și a supușilor acestora,
că el este călăuzit și apărat de un Dumnezeu atotputernic, viu și pr ezent, oricând gata să -i
ocrotească pe credincioșii Săi (Daniel 3, 28). Observând această realitate, impresia generală a
fost deosebită, dispunându -se de fiecare dată din partea autorității regale respectarea lui
Yahweh, nu prioritar, ci egal cu celelalte divinități ale Imperiului, dar totuși recunoscut ca
divinitate deosebită și inclusă în panteonul asiro -babilonian146 (Daniel 3, 29) și medo –
persan147 (Daniel 6, 27 -28), „ceea ce a reprezentat o schimbare de atitudine și în privința
evreilor care îl cinsteau de mult”148.

142 Horia C. MATE I, Enciclopedia Antichității…, p. 206.
143 Pr. Conf. Dr. Alexandru STAN, Prof. Dr. Remus RUS, Istoria religiilor, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, p. 87
144 Dr. Nicolae NEAGA, Profetul Daniel despre Hri stos, Editura Tipografiei Arhidiecezană, Sibiu, 1933, p. 13
145 Pr. Alexandru N. CONSTANTINESCU, “Daniel”, în Glasul Bisericii, an 1973 , nr. 5-6, p. 527
146 Pr. Conf. Dr. Alexandru STAN, Prof. Dr. Remus RUS, Istoria religiilor …,p. 98
147 Pr. Conf. Dr. Alexandr u STAN, Prof. Dr. Remus RUS, Istoria religiilor…, p. 98.
148 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 183.

45
Proorocul Daniel a contribuit decisiv la cunoașterea lui Yahweh printre popoarele
înglobate în Imperiul Babilonian și apoi Persan, de aceea el fost numit „profetul popoarelor” și
„profetul majestății divine”149, chiar dacă în credința iudaică, Daniel nu este considerat profet.
Acesta rămâne “exemplul viu al respectării Legii în orice condiții și posibilitatea concretă de a
mângâia sufletele întristate ale deportaților, prin faptul că Dumnezeu încă își mai comunică
din tainele Sale, prin cei pe care îi consideră vrednici”150.
Lipsa templului „a determinat o orientare a cultului celor exilați”151, aceștia fiind mult
mai preocupați să -i mulțumească lui Dumnezeu pentru că sunt în viață și să -i ceară iertare
pentru păcatul idolatriei și al neascultării prescrip țiilor Legii. Puși în fața situației de a dori să
respecte cât mai mult voința divină, evreii au simțit din plin nevoia cunoașterii Legii lui
Dumnezeu comunicată prin Moise. S -a născut astfel o practică a întrunirilor săptămânale, în
casele cele mai încăpă toare ale connaționalilor (Istoria Susanei 1, 2), unde s -a împământenit
obiceiul de a -1 lăuda pe Dumnezeu prin rugăciuni și cântări, ,,purtându -se inevitabil și discuții
despre modalitatea de a respecta prescripțiile Legii, în contextul așteptărilor divine din partea
lui Yahweh”152.
În acest fel populației deportate i s -a permis supraviețuirea ca națiune și conservarea
credinței monoteiste străbune, trăită acum din plin în contextul constrângerilor sociale și
religioase aflate la tot pasul. De la adunările în casele particulare ale evreilor mai înstăriți, s -a
trecut la adunări în case achiziționate, sau oferite special pentru aceste întâlniri săptămânale,
unde s -au statornicit cu timpul anumite obiceiuri devenite ritual în desfășurarea întrunirilor153.
Astfel s -a născut sinagoga, o nouă instituție ca măsură de suplinire a lipsei templului,
ce se va dovedi atât de eficientă încât se va menține chiar și atunci când s -a produs repatrierea.
În mod firesc, sinagoga nu a devenit o concurentă a templului, pentr u că oferea răspunsuri
concrete nevoilor religioase latreutice săptămânale ale comunității, în contextul
neobligativității deplasării până la sanctuarul dedicat cultului sacrificial. „Chiar dacă sinagoga
are atestare documentară certă de abia în secolul al III -lea î.d.Hr.”154, în mod sigur bazele
acestei instituții fundamentale a iudaismului, ca religie cu caracter universal, au fost așezate în

149 Vladimir PRELIPCEAN, Nicolae NEAGA, Gheorghe BARNA, Mircea CHIALDA, Studiul Vechiului
Testament… , p. 228.
150 Pr. Lect. Dr. Mihail T EODORESCU, Robia Babilonică …, p. 184.
151 Pr. Prof. Dumitru ABRUDAN și Diac. Prof. Dr. Emilian CORNIȚESCU, Arheologie biblică…, p. 224
152 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 184.
153 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 185.
154 Pr. Prof. Dumitru ABRUDAN și Diac. Prof. Dr. Emilian CORNIȚESCU, Arheologie biblică…, p. 224.

46
timpul exilului babilonic. „Sinagoga a oferit individualitate credinței iudaice mai mult decât
orice altă instituție, ceea c e reprezintă familia pentru individ sinagoga este pentru comunitate.
Fiind în același timp un loc de cult, de studiu și de serviciu social, ea are drept scop să -l facă
pe evreu conștient de vocația sa, de membru al Casei lui Israel”155.
Cartea profetului Dan iel are o foarte mare importanță în descifrarea mesajelor
profetice primite de poporul lui Israel. Această a fost scrisă în principal pentru a -i încuraja pe
evreii din exilul babilonic, dar totodată și pentru a le reaminti acestora adevărul conform
căruia Dumnezeu are cotrolul suveran asupra tuturor neamurilor și conducătorilor lor. ,,Și cel
mai important, cartea le vestește chiar înlocuirea acestor neamuri și conducători care
momentan îi robesc, cu venirea adevăratului Rege al Regilor și Domn al Domnilor”156.
4.3. Apărător al lui Marduk

Marduk a fost zeul principal al babilonienilor, luând mai apoi numele de “Bel” sau
„Baal”. Zeii babilonieni erau însă mulți, așa de mulți încât a fost nevoie sa îi sistematizeze. O
reală clasificare a lor a fost facută, zeii principali fiind grupați în triade, iar cei secundari erau
grupați în jurul celor principali.
Din poemul Enuma Elis aflăm că la început au apărut principiile cosmice: Apsu
(oceanul) și Tiamat (marea). “Din aceștia doi au ieșit toate ființele, începând cu zeii. Dintre
zei, primul născut a fost Mummu. Cu el obținem prima triadă de zei babilonieni: Apsu –
Tiamat -Mummu. De acum zeii se înmulțesc și încep să devină rebeli, tulburând liniștea
bătrânului Apsu. Acesta, însoțit de Mummu, se îndreaptă către mama Tiama t, unde se pune la
cale nimicirea zeilor. Cei care vor începe atacul vor fi Apsu și Mummu. Dar zeul înțelepciunii,
Ea, a aflat despre acest proiect și a pus în mișcare cunoștințele sale magice. Apsu este învins și
victoria este repurtată de zei. Un crainic aleargă către Tiamat, căreia îi istorisește nenorocirile
îndurate de soțul ei Apsu și fiul ei Mummu. Tiamat devine furioasă și se decide să se răzbune.
Din coapsele sale ies monștrii cei mai teribili care vor pleca să distrugă pe zeii revoltați.
Monștrii au nevoie de un șef și Tiamat îl însărcinează cu aceasta pe Kingu, căruia îi

155 Pr. Prof. Dumitru ABRUDAN și Diac. Prof. Dr. Emilian CORNIȚESCU, Arheologie biblică…, p. 224.
156 Pr. Prof. Dumitru ABRUDAN și Diac. Prof. Dr. Emil ian CORNIȚESCU, Arheologie biblică…, p. 224.

47
încredințează tăblițele destinului. În mod solemn, Kingu este făcut șef și primește puteri fără
limite157.
Marduk era fiul lui Ea. El avea cincizeci de numiri, așa cum reiese din t ăblița a VII -a,
a poemului, denumiri ce sunt enumerate în forma unui imn. Multe dintre titlurile sau epitetele
lui Marduk nu pot fi înțelese și traduse în mod adecvat, ci doar aproximativ. “Stăpânul țărilor»
(al pământului) era titlul lui Enlil la origine . Transferul lui către Marduk implică și transferul
puterii și funcțiunilor lui către zeul Marduk al Babilonului. Acesta a fost și cel de al 50 -lea
nume pe care zeii au hotărât să -i fie proclamat (tăblița a VI -a). Dar când Ea a auzit
proclamația, la care e l aparent n -a luat parte activă, s -a decis și el să -i confere lui Marduk
propriul său nume, supliment la cele deja proclamate de Igigi. Întrucât pasul pe care Ea 1-a
făcut era pe de -a întregul al lui, numărul de nume acordat de adunarea zeilor rămâne încă
cincizeci, ceea ce a permis zeilor să -l cheme pe Marduk Hanșa (cincizeci), ca semn că numele
pe care ei l -au declarat public a fost cincizeci. Deoarece Cincizeci era unul din numele proprii
ale lui Enlil și deoarece, de altfel, el rezumă și simbolizează ce le cincizeci de titluri ale lui
Marduk, el dă acestuia din urmă (Marduk) întâietate peste toate celelalte divinități ale
panteonului. Cu cele cincizeci de nume ale lui Marduk putem compara cele nouăzeci și nouă
de titluri ale lui Allah”158.
Ca răsplată pentr u apărarea panteonului împotriva generației mai vechi de zei conduși
de Tiamat, Marduk revendică supremația. „Aceasta poate fi văzută ca o metaforă pentru
ridicarea Babilonului, cetatea lui Marduk”159. El devine patronul spiritual, adică ocrotitorul și
furnizorul sanctuarelor celorlalți zei.
Religia babiloniană considera pe rege ca fiind trimisul lui Marduk , iar orașul Babilon
ca pe un oraș sfânt , locul în care orice conducător legitim al Mesopo tamiei trebuia să fie
încoronat. Astfel, în sulul lui, Cirus cel Mare pretinde că a fost ales de zeul Marduk din
Babilon, în detrimentul regelui babilonian Nabonid, care se dovedise incompetent și indolent:
“Sunt Cirus rehgele lumii. Marduk, marele zeu, se bucură de actele mele pioase. Am strâns tot
poporul lor și i -am adus înapoi în sălașurile lor, iar pe zei la porunca lui Marduk, marele

157 Constantin DANIEL și Athanase NEGOIȚĂ, Gândirea asiro -babiloniană în texte , Editura Științifică,
București, 1975, pp. 13 -14.
158 Constantin DANIEL și Athanase NEGOIȚĂ, Gândirea asiro -babiloniană în texte …, p. 51
159 Benjamin R. FOSTER, „Epic of Creation – Enuma elish”, in The Context of Scripture, vol. I, Canonical
Compositions from the Biblical World , William W. Hallo & K. Lawson Younger, Jr. (eds.), Brill, Leiden, The
Netherlands, 2003, p. 395.

48
stăpân, i -am așezat cu bucurie în sanctuarele lor. Fie ca toți zeii pe care i -am adus înapoi în
orașele lor să se roage în fiecare zi până la capătul zilelor mele” . Se presupune chiar că
Marduk i -a poruncit să cuceareasca Babilonul și că tot zeul a hotărât ca pustiirea acestuia să
dureze 70 de ani160.
Cirus credea într -o ființă unică, eternă. S -a autoproclamat „apărător al lui Marduk”
(divinitate tutelară a regiunii din timpuri imemoriale), restabiliind pretutindeni cultul sau
respectând totodată zeitățile locale. „Aceasta nu înseamnă deci că Cirus se convertise, ci
expresia făcea parte din propaganda persană, prin care rege le era legitimat înaintea popoarele
stăpânite”161.
Descoperirile arheologice de la Babilon și Ur au relevat structuri ale unor temple
uriașe, dar s -a observat că templele au planuri diferite. Cel frumos templu ridicat în Babilon a
fost cel în cinstea lui Marduk și se numea Esagila – casa care înalță capul. În partea de nord a
templului se afla un ziggurat. Faimosul ziggurat a fost construit având șapte platforme, fiecare
având propria sa culoare distinctivă.
Porțile templului lui Marduk fusese împodobite cu „un șarpe încornorat, un viteaz –
lahmu, un centaur, un demon – ugallu, un câine turbat, un om -pește și un pește -țap în lapis –
lazuli, cristal de stâncă, cornalină și alabastru. Nu se știe dacă acestea aveau rol apotropaic,
fiind încrustate în încercarea de a izgoni răul, sau erau o reprezentare artistică a Epopeii”162.
Templul avea numeroase săli: pentru Ea – zeul înțelepciunii și al oceanului, pentru
soția lui Marduk, Zarpanil și pentru Nebo , fiul acestuia, etc. Templul a deținut bogății
inestimabile. Statui a lui Marduk, masa, scaunul și scăunelul pe care Marduk își rezema
picioarele erau din aur solid și cîntăreau 80 de talanți (un talant avea 30 kg.).
Templul lui Marduk a fost distrus de Xeres din cauza răscoalelor babilonienilor. „Cu
acest prilej, suveranu l persan pune mâna pe statuia de aur, înaltă de 12 coți, care îl reprezenta
pe zeu, fără de care festivalul Noului An nu se putea ține”163. A fost pedeapsa supremă pe care

160 Claudiu GILIA N-CHIRCU, Secretele zeilor, p. 120, https://books.google.ro/books/about/Secretele_zeilor
accesat la 5 martie 2020, ora 19:20.
161 Diac.Conf. dr. Alexandru MIHĂILĂ, „Edictele lui Cirus?”, î n Ziarul Lumina , din 19 mai 2010,
https://ziarullumina.ro/theologica/edictele -lui-cirus -28976.html , accesat la 3 martie 2020, ora 21:15.
162 Myths from Mesopotamia – Creation, The Flood, Gilgamesh and Others , translation, introduction,
explanatory notes and other editorial matter, Stephanie Dalley, revised edition, Oxford University Press, Oxford,
Great Britain, 2000, p. 274.
163 Romulus GANEA, Credincioși legământului: repere is agogice și teologice în studiul cărtii Estera , Editura
Logos Risoprint, Cluj -Napoca, 2013, p. 80.

49
Xeres o putea aplica babilonienilor și dovada clară că el a abandonat politica concili atoare a
lui Cirus cel Mare.
Alexandru cel Mare s -a oferit să reconstruiască templele distruse de Xeres, în special
pe al zeului Marduk „cel dintâi zeu căruia babilonienii îi aduc închinare”164.

164 Flavius ARRIANUS, Expediția lui Alexandru cel Mare, traducere de R. Alexandrescu, Editura Științifică,
București, 1966, p. 172.

50
Concluzii

Pentru că totul pe lume, a re un început, și istoria marilor imperii și a marilor cuceritori,
trebuia să aibă unul. Chiar dacă istoria face unele referiri la imperii gen „Imperiul Hitiților”,
„Imperiul Mezilor” sau „Imperiul Babilonian”, aprecierea unanimă este că, de fapt primă
uniune inter -statală (cea care definește de fapt imperiul), a fost cea realizată de Cirus cel Mare,
care, în numai 30 de ani de domnie, a unificat triburile mezilor și perșilor și a supuns orașele
grecești de pe litoralul mediteranean, realizând cel mai mare imperiu cunoscut până atunci,
prin crearea unității teritoriale medo-persane, în anul 550 î.d.H.
Cirus și -a câștigat imperiul prin forța armelor și prin abilitatea de a -i integra pe cei
înfrânți. A arătat un talent remarcabil pentru a guverna poporul său și pe cei cuceriți.
Tratamentul moderat aplicat celor cuceriți și tolerarea religiilor și obiceiurilor locale au
transformat pe foștii săi inamici în aliați. Ca urmare, Imperiul Persan a supraviețuit și
prosperat mai mult de două secole de la moartea întem eietorului său. Până la Alexandru cel
Mare, nici o parte a imperiului nu a fost cucerită de o forță externă.
Lucruri bune a făcut Cirus și pentru evrei. Aceștia îi datorează persanului eliberarea
din robia babilonian ă, revenirea în Orașul Sfânt, Ierusalim . În 539 î.d.Hr., când Babilonul a
fost cucerit de perși, evreilor li s -a acordat privilegiul de a -și restabili căminul național în
Palestina. Deși unii dintre ei s -au reîntors să reconstruiască Templul și să refacă Ierusalimul,
statul evreu nu și -a recâștigat niciodată statutul de independență totală, rămânând o provincie
a Imperiului Persan.
Fiul lui Cirus, Cambises al II -lea (529 -522 î.d.Hr.) a dus la capăt proiectul tatălui său
de a invada Egiptul, reușind să -l cucerească în întregime, fapt unic în lu nga sa istorie.
Încercările perșilor de a se extinde mai departe în Libia și Etiopia nu au fost încununate de
success; spre sfârșitul domniei sale, Cambises a fost preocupat cu precădere de apariția unui
pretendent la tron și de răzvrătirile din imperiul m ezilor, babi lonienilor și altor supuși.
Situația se afla într -un punct critic în momentul în care a survenit moartea lui
Cambises. El nu a lăsat niciun descendent direct, dar Darius I (Darius cel Mare, 522 -486
î.d.Hr.) comandantul celor zece mii de „nemur itori” (garda regală), a pretins descendența din
dinastia ahemenizilor și a fost acceptat de armată ca fiind noul rege. Doar după doi ani de
campanii intense el a reușit să readucă pacea în imperiu. În primii ani ai domniei sale, Darius a

51
reușit să extindă frontierele imperiului până la râul Indus. Apoi a decis că e necesar o
reorganizare și consolidare. Continuând opera marilor regi care l -au precedat, el a dat
Imperiului Persan forma și instituțiile caracteristice.

52
Bibliografi e

Izvoare scripturistice:
1.Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu
binecuvântarea și prefața Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și a dnotată de Bartolomeu Valeriu
Anania, Arhiepiscopul Clujului , Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2009.
2. ANANIA , ÎPS. Bartolomeu, Biblia comentată. Cartea profetului Daniel și ale celor
doisprezece profeți mici, versiune revizuită după Septuaginta, Editura Anastasia, București,
2000.

Dicționare:
3. ***Marea istorie ilustrată a lumii , vol. I, Editura Litera Internațional, București,
2008 .
4. BOBICĂ , Radu, Dicționar de termeni și concepte teologice, Casa de Editură Coresi
Publishing House S.R.L., 2020, ediție digitală.
5. FOUILLOUX , Danielle (coord.), Dicționar cultural al Bibliei, Editura Nemira,
București, 2004 .
6. STOIAN , Ion M. , Dicționar religios , Editura Garamond, București, 1992 .

Cărți:
7. ABRUDAN, Pr. Prof. Dumitru și CORNIȚESCU , Diac. Prof. Dr. Emili an,
Arheologie biblică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române ,
București, 1994.
8. ARRIANUS , Flavius, Expediția lui Alexandru cel Mare, traducere de R.
Alexandrescu, Editura Științifică, București, 1966 .
9. AVRAM, Arina, Mari minuni, mari mistere. 100 de martori și făptuitori de
miracole din întreaga lume , Editura Alffa, București, 2014.
10. BAILEY , Brian J., Cunoaște -ți Biblia! Privire de ansamblu asupra Vechiului și
Noului Testament , traducere de Mircea Sever Roman, Zion Christian Publishers, 2020 (carte
electronică în limba română) .

53
11. BĂDESCU , M., Introducere în filozofia dreptului, Editura Lumina lex, București
2003 .
12. BRIANT , Pierre , From Cyrus to Alexander. A History of the Persian Empire ,
translated by Peter T. Da niels, Winona Lake, Indiana, 2002 .
13. BRUSANOWSKI , Paul, Istorie și civiliza ție iranian ă până la cucerirea arab ă,
Editura Presa Universitar ă Clujeană, Cluj, 2008 .
14. BUTTRICK , George Arthur, The Interpreter ’s dictionary of the Bible, vol. 4,
Edition Abin gdon, Nashville, 1980 .
15. CHIALDA , Pr. Prof. Mircea, Sacrificiile Vechiului Testament, Editura Dieceziană,
Caransebeș, 1941 .
16. CIUDIN , Pr. Prof. Dr. Nicolae, Studiul Vechiului Testament , manual pentru
seminariile teologice, Editura Institutului Biblic ș i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2002 .
17. CROSSLEY , Gareth, Vechiul Testament Explicat și Aplicat, editor coordonator
Dan. Laurean Botică, Editura Făclia, 2008.
18. DANIEL , Constantin și NEGOIȚĂ , Athanase, Gândirea asiro -babiloniană î n
texte, Editura Științifică, București, 1975 .
19. DANIEL , Constantin, Cultura Spirituală a Egiptului Antic , Editura Cartea
Românească, București, 1985 .
20. DAVIS , Paul K., HAMILTON , Allen Lee, Encyclopedia of Warrior Peoples and
Fighting Groups, ABC – Clio Publishing, 1998 .
21. DIMONT , Max, Evreii, Dumnezeu și Istoria , traducere de Ioan Acsan, Editura
Hasefer, București, 2000 .
22. DJUVARA , Neagu, Civilizații și tipare istorice, Editura Humanitas, București,
2014 .
23. DRIMBA , Ovidiu, Istoria culturii și c ivilizației , vol. I, Editura Științifică și
Enciclopedică , București, 1985
24. EPSTEIN , Isidor, Iudaismul, traducere de Țicu Goldstein, Editura Hasefer,
București, 2001 .
25. FINKEL , Irving, The Cyrus Cylinder: The Great Persian Edict from Babylon, I.B.
Tauris and Company, Limited, 2012 .

54
26. GANEA , Romulus, Credincioși Legământului: repere isagogice și teologice în
studiul cărții Estera , ediția a 2 -a, Editura Scriptum, Oradea, 2016 .
27. GILIAN -CHIRCU , Claudiu, Secretele zeilor, p. 120, în format electronic p e
books.google.com.
28. GRABBE , Lester, A History of the Jews and Judaism in the Second Temple
Period , vol. I, TPT Clark International, New York, 2004 .
29. HERODOT, Istorii, traducere, note de Adelina Piatkowski, Editura Universitas,
București, 1999.
30. HERODOT, Istorii, vol. III, traducere de Adelina Piatkowski, Editura Universitas,
1999.
31. HOFFMEIER , J.K., Arheologia Bibliei, Editura Casa Cărții Oradea, 2009 .
32. IANCU , Gh., Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale în România,
Editura All Beck, București, 2003 .
33. ISCRU , Conf. dr. G.D. , Strămoșii noștri reali : geții – dacii – tracii – ilirii,
națiunea matcă din vatra „Vechii Europe ”, ediția a 5 -a revizuită și adaugită, Casa de Editură
și Librărie „Nicolae Bălcescu”, București, 2010 .
34. JOHNSON , Paul, O istorie a evreilor , traducere de Irina Horea, Editura
Humanitas, București, 2015 .
35. JOSEPHUS , Flavius, Antichități iudaice, vol. 1, traducere din limba engleză de
Viviane Prager, Editura Hasefer, București, 2001 .
36. KEEL , Othmar, The Sy mbolism of the Biblical World, Ed. S.P.C.K., London .
37. KOLLEK, Theodore et PEARLMAN, Moshe, Jerusalem: Vi lle sacré de
l’humanité, Quarante siècles d’histoire , traduction de Claire Pool, Edition Fayard, Paris,
1968 .
38. LAIRD , Donna, Negotiating power in Ezra – Nehemiah , Ancient Israel and its
literature, nr. 26, SBL Press, Atlanta, 2016 .
39. MARIEL , Pierre , Les Hauts lieux spirituel de l`humanite, Editure La Palatine,
Paris, 1968 .
40. MARRIOTT , Emma, Istoria lumii în pilule, Editura Litera, București, 201 9.
41. MATEI , Horia C., Enciclopedia Antichității, Editura Meronia, București, 1995.

55
42. MIHĂILĂ , Alexandru, Introducere în Studiul Vechiului Testament, teză de
doctorat, Facultatea de Teologie ortodoxă “Justinian Patriarhul”, Univesitatea din București,
ediție electronică, 2008 .
43. MUNTEANU, Cristian , Ierusalim, istorie și eshatologie, Editura LVS Crepuscul,
Ploiești, 2010 .
44. Myths from Mesopotamia – Creation, The Flood, Gilgamesh and Others ,
translation, introduction, explanatory notes and other edito rial matter, Stephanie Dalley,
revised edition, Oxford University Press, Oxford, Great Britain, 2000 .
45. NEAGA, Dr. Nicolae, Profetul Daniel despre Hristos , Editura Tipografiei
Arhidiecezană, Sibiu, 1933.
46. NEAGA , Prof. Pr. Nicolae, Hristos în Vechiul T estament, Editura Renașterea,
Cluj-Napoca, 2004 .
47. NEGOIȚĂ , Pr. Prof. Athanase, Teologia biblică a Vechiului Testament, Editura
Sophia, București, 2004.
48. PARASCHIV , Ramona -Gabriela, Mecanisme internaționale de protecție a
drepturilor omului, Editura Pro Universitaria, București, 2014 .
49. PAVEL , Pr. Dr. Aurel, Vechiul Testament – perspective misionare, Editura Univ.
Lucian Blaga, Sibiu, 2002.
50. PAVEL , Pr. Lect. Dr. Aurel, Cartea profetului Daniel, Editura Universității
,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2000.
51. PRELIPCEAN , Vladimir, NEAGA , Nicolae, BARNA , Gheorghe, CHIALDA ,
Mircea, Studiul Vechiului Testament , Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2006 .
52. ROWLEY , H.H., Worhip in ancient Israel: it’s forms and meaning, Edition
S.P.C.K., London .
53. SCĂUNAȘ , Stelian, Dreptul internațional al drepturilor omului, Editura All Beck,
București, 2003 .
54. SCHULTZ , Samuel, Călătorie prin Vechiul Testament , Editura Cartea Creștină,
Oradea, 2001 .
55. SEBAG , Simon, Titani ai Istoriei. Giganții care ne -au modelat lumea, traducere de
Anca Simitopol, Editura Litera, București, 2019 .

56
56. SEMEN , Conf. Dr. Pr. Petre , Arheologie biblică în actualitate, Editura Mitropoliei
Moldovei și Bucovinei, Iași, 1997 .
57. SEMEN , Pr. Petre, Așteptând mântuirea, Editura Mitropoliei Moldovei și
Bucovinei, Iași, 2000 .
58. STAN, Pr. Conf. Dr. Alexandru, RUS, Prof. Dr. Remus, Istoria religiilor, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991 .
59. STANCU , Pr. Ioan, Templul din Ierusalim. Fenomenologia spațiulu i sacru,
Editura Tiparg, Pitești, 2009 .
60. STRAUSS , Barry, Mari comandanți. Alexandru, Hanibal, Cezar și arta
conducerii, traducere de Paul Aneci, Editura Polirom, Ia și, 2012 .
61. TARNAVSCHI , Dr Vasile, Introducere în sfintele cărti ale Vechiului Testamen t,
Editura Glasul Bucovinei, Cernăuți, 1928.
62. TARNAVSCHI , Vasile, Arheologia Biblică, Editura Consiliului eparhial ortodox
al Bucovinei, Cernăuți, 1930 .
63. TEODORESCU , Pr. Lect. Dr. Mihail, Robia Babilonică , Editura Valahia
University Press, Târgoviște , 2008 .
64. USCA , Ioan Sorin și TRAIA , Ioan, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților
Părinți . Paralipomena , Editura Christiana, București, 2007 .
65. VAN DE MIEROOP , Marc, O istorie a Orientului Apropiat în Antichitate (cca
3000 – 323 î.Hr.), traducere de Vlad Stângu, Editura Polirom, Iași, 2016 .
66. XENOFON, Viața lui Cyrus cel Bătrân întemeietorul statului Persan , Editura
Științifică, București , 1967.
67. ZLĂTESCU , Irina Moroianu, Drepturile omului, un sistem în evoluție , Editura
I.R.D.O., Bucu rești, 2007 .

Articole:
68. BURCUȘ , Drd. Teodor M., „Aspecte sociale în predica profeților Vechiului
Testament”, în Studii Teologice, an 1966 , nr. 9-10.
69. BARROIS , G.A., „ Temple. Jerusalem ”, in The Interpreter`s Dictionary of the
Bible , vol. 4, editor G eorge Arthur Buttrick & Emory Stevens Bucke, Published by Abingdon
Press, Nashville 1980 .

57
70. CONSTANTINESCU , Pr. Alexandru N., „Daniel”, în Glasul Bisericii, an 1973 ,
nr. 5-6.
71. DE PLANHOL Xavier, „Geography of Persia and Afghanistan”, în Encyclopædia
Iranica , vol. 10, Columbia University, New York, 2000 .
72. FOSTER , Benjamin R., „Epic of Creation – Enuma elish”, în The Context of
Scripture, vol. I, Canonical Compositions from the Biblical World , William W. Hallo & K.
Lawson Younger, Jr. (eds.), Brill, L eiden, The Netherlands, 2003 .
73. GARBER , Paul Leslie , „Reconstructing Solomon’s Temple”, în The Biblical
Archaeologist , vol. 14, no. 1, 1951, The American Schools of Oriental Research .
74. MIHĂILĂ , Alexandru, „Prima cădere a Ierusalimului”, în Ziarul Lumi na, 16
martie 2009 .
75. MIHĂILĂ , Diac. Conf. Dr. Alexandru, „Edictele lui Cirus?”, în Ziarul Lumina, 19
mai 2010 .
76. MUNTEAN , Pr. Drd. Cristian, „Ierusalim, istorie și eshatologie”, în Studii
Teologice , an 2004 , nr. 1-2.
77. OLARU , Victor, „Declarația Un iversală a drepturilor omului, instrument
internațional de consacrare și protejare a drepturilor omului”, în Tinerii Juriști , an 2018 , nr. 3.
78. PASCHIA , Pr. Prof. Dr. Gh., „Profeții Vechiului Testament propovăduiesc pacea,
se roagă și luptă pentru ea” , în Biserica Ortodoxă Română, an 1984 , nr.11 -12.
79. PLĂMĂDEALĂ , PS. Antonie, „Aspecte ale slujirii în Vechiul Testament”, în
Studii Teologice , an 1972 , nr. 5-8.
80. SEMEN , Drd. Petre, „Sensul expresiei Iom-Iahve – Ziua Domnului la profeții
Vechiului Testam ent”, în Studii Teologice, an 1978 , nr. 12 .
81. SOARES , Theo. G., „Ezekiel’s Temple”, în The Biblical World , vol. 14, no. 2,
Aug., The University of Chicago Press, 1899 .
82. STRAUSS, Barry, Mari comandanți. Alexandru, Hanibal, Cezar și arta
conducerii, traducere de Paul Aneci, Editura Polirom , Iași, 2012.
83. TĂTAR , Ramona, “Drepturile omului, trecut, prezent și viitor”, în revista Studium
Legis, nr. 14/2018 .
84. VĂDUVA , Gheorghe, “Areal – forță sau pivot central în geopolitica Orientului
Mijlociu”, în r evista GeoPolitica, Editura TopForm, anul V, nr. 22, 2007 .

58
Anexe

Figura 1. Cirus cel Mare

59

Figura 2. Cilindrul lui Cirus

60

Figura 3. Cilindrul lui Cirus

61

Figura 4. Mormântul lui Cirus

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă Absolvent : Stan Ioan Cătălin București 2020 Semnificații istorice la regele persan Cirus al II -lea Coordonator… [618078] (ID: 618078)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă Absolvent : Stan Ioan Cătălin București 2020 Semnificații istorice la regele persan Cirus al II -lea Coordonator… [618078]

Copyright Notice

RECUPERAREA MEDICALĂ PRIN KINETOTERAPIE ÎN AFECȚIUNILE REUMATISMALE ALE ARTICULAȚIEI [305486]

– Normalizarea contabilă franceză: repere, realizări, avantaje și limite. – [601248]

În lucrarea de față se evidențiează principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu studiul și realizarea unei machete pentru sera… [308449]

Table of Contents [606295]

SC IMERSIA MULTICHANNEL AGENCY SRL Cod de Etica si Conduita Profesionala 01.01. 2016 [629067]

PROGRAMUL DE STUDIU ARHITECTURĂ FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI PROIECT DE DIPLOMĂ COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: DR. ARH. LEPĂDATU DAN ABSOLVENT: ARDELEAN ADRIAN… [303000]

Copyright Notice

Similar Posts