Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă Absolvent : Stan Ioan Cătălin București 2020 2 Semnificații istorice la regele persan Cirus al II -lea Coordonator… [618079]

Licență

Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă Absolvent : Stan Ioan Cătălin București 2020 2 Semnificații istorice la regele persan Cirus al II -lea Coordonator… [618079]

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator stiintific:
Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă

Absolvent: [anonimizat]
2020

2

Semnificații istorice la regele persan Cirus al II -lea

Coordonator stiintific:
Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă

Absolvent: [anonimizat]
2020

3 Cuprins

Argument 4
Capitolul I. Sfârșitul Regatului Iuda. Începuturile Imperiul Persan 6
1.1. Căderea Ierusalimului. Robia babiloniană 7
1.2. Începuturi le Imperiului Persan 15
Capitolul II. Cirus – repere biblice 17
2.1.Cărțile Paralipomena 17
2.2. Ezdra 20
2.3. Isaia 22
2.4. Ieremia 23
2.5. Daniel 24
Capitolul III. Cirus II cel Mare și noua hartă a Imperi ului persan
28
2.1. Războaiele împotriva mezilor 29
2.2. Cucerirea Lidiei 30
23. Cucerirea Babilonului 31
2.4. Rege al tuturor perșilor, unul dintre cei mai mari comandanți militari din
istorie 32
Capitolul IV. Principale reforme din timpul domniei l ui Cirus cel Mare 34
4.1. „Cilindrul lui Cyrus” (prima Declarație Universală a Drepturilor Omului) 34
4.2. Finanțarea reconstruirii Templului 36
4.2.1. Primul Templu 36
4.2.2. Distrugere Templului și reconstrucția sa 41
4.2.3. Viața religioasă a evre ilor după deportare 43
4.3. Apărător al lui Marduk 48
Concluzii 51
Bibliografie
53

4 Argument

Cuprins între fluviile Tigru și Indus, Marea Caspică, Golful Persic și Oceanul Indian,
podișul iranian1 se întinde pe o suprafață de 3.000.000 km². Pe acest teritoriu s -au încrucișat
numeroase drumuri, s -au născut, s -au dezvoltat și s -au înfruntat regate, imperii și civilizații
diverse.
Istoria Persiei a fost strâns legată, în antichitate și în perioada de început a Evului Mediu,
cu istoria Asiriei și Babilonu lui, a Egiptului, Greciei și Romei, a Bizanțului și Islamului. Zonă
prin excelența de contacte între Orient și Occident, Persia a receptat și a asimilat, a transmis sau
a intermediat experiența istorică a multor popoare din jur, creând ea însăși și difuzân d forme
culturale și de civilizație, originale.
Din această cauză, este una dintre cele mai frumoase istorii ale lumii antice. Începuturile
istoriei, culturii și civilizației persane propriu -zise se situează în jurul anului 1.000 î.d.Hr. când,
din regiuni le Caucazului septentrional – și, cu aproximație, ale Rusiei meridionale –, triburile de
păstori au început să migreze – unele spre sud -vest, altele spre sud – ajungând până în valea
Indusului. Primele au intrat în conflict cu puternicele regate Asiria și Urartu2, din Munții
Armeniei, începând din secolul al IX -lea î.d.Hr. Timp de aproape două secole Imperiul Persan s –
a întins între Egipt și India, asigurând un mediu relativ stabil pentru dezvoltarea civilizației.
Supremația mezilor a fost de scurtă durată . Perșii s -au unit sub dinastia ahemenizilor3,
care, mai târziu, a dat naștere unui conducător de geniu, Cirus al II -lea (sau Cirus cel Mare). Din
acest motiv am ales ca temă pentru lucrarea de licență: Semnificații istorice la regele persan
Cirus al II -lea.
Aproximativ în anul 559 î.d.Hr., Cirus a început lupta pentru înfrângerea mezilor și în
cele din urmă a cucerit un imperiu care cuprindea Iranul, Armenia și estul Asiei Mici (astăzi
Turcia). Dar acesta era doar începutul. În 546 î.d.Hr., Cirus pătrunde în Asia Mică, cucerind
Lidia și orașele grecești tributare de pe coastă. Potrivit legendei, regele Lidiei, Cresus, era pe
punctul de a fi ars pe rug, dar a fost cruțat în ultimul moment de Cirus. Povestea poate fi

1 Xavier DE PLANHOL, „Geography of Persia and Afghanistan”, în Encyclopædia Iranica , vol. 10, Columbia
University, New York, 2000, pp. 426 -431.
2 Neagu DJUVARA, Civilizații și tipare istorice, Editura Humanitas, București, 2014, p. 389.
3 Gheorghe VĂDUVA, “Areal – forță sau pivot central în geopolitica Orientului Mijlociu”, în revista GeoPolitica,
Editura TopForm, anul V, nr. 22, 2007, p. 35.

5 adevărată deoarece se știe că Cirus era un om „generos”4. Cirus a extins apoi stăpânirea perșilor
în nord până la Marea Caspică și a purtat o serie de campanii în partea de est, dincolo de munții
Hindukuș.
Tema este actuală și importantă pentru că ajută cititorul să înțeleagă mai bine principalele
aspecte administrative, sociale, culturale și religioase, legate de funcționarea Statului Persan, atât
de necesare pentru a înțelege mai bine conjunctura timpului la acea dată.
Majoritatea informațiilor de care dispunem în legătură cu mezi și perși se găs esc în Biblie
(Ezra, Neemia, Daniel), în textele asiriene și în lucrările unor istorici greci din epoca clasică. O
mare parte din dovezile de care dispunem pentru istoria persană se bazează pe sursele
contemporane grecești și scriitorii clasici târzii, al căror principal accent este pus pe relațiile
dintre Persia și statele grecești. Pe de altă parte, multe informații cu privire la Imperiul Persan
provin dintr -o vastă arhivă de documente administrative descoperită în ruinele Persepolisului,
excavate în anii ’30 ai secolului al XIX -lea. Însă, începând cu 1835 s -au descoperit mai multe
tăblițe de lut, stele, sigilii cu scriere cuneiformă.
Tăblițele de lut au revoluționat cunoștințele noastre despre realitățile cotidiene din
Imperiul Persan. Dar pentru narațiu nea a ceea ce s -a întâmplat și pentru detalii cu privire la viața
de la curte, depindem de povestirile inamicilor Persiei, în special cele ale grecilor, Herodot din
Halicarnas fiind aici cel mai bun exemplu.
În literatura de specialitate din ultimele dece nii există o serie de studii care prezintă
diferite aspecte care au legătură cu tema mea, însă consider că noutatea în lucrarea de față este
reprezentată de cercetarea inter -disciplinară pe care am întocmit -o, făcând o prezentare istorică a
subiectului, da r și una comparativă.
Așadar, în elaborarea lucrării am folosit două metode de cercetare: metoda comparativă,
care constă în analiza laturii vizibile a fenomenelor, evenimentelor istorice în timp și spațiu,
evidențierea elementelor generale în abordarea ex plicației istorice și metoda istorică, care are la
bază identificarea sensului, coerenței evenimentelor din trecut, în scopul relevării unor aspecte
nevalorizate, inedite, ignorate sau insuficient analizate.

4 HERODOT, Istorii, vol. III, traducere de Adelina Piatkowski, Editura Universitas, 1999, p. 89.

6 Capitolul I. Sfârșitul Regatului Iuda. Încep uturile Imperiul Persan

Regatul Iuda a fost unul dintre cele două regate succesoare ale Regatului evreu unit .
Conform Bibliei, Regatul Iuda a fost înființat pentru prima dată, la moartea lui Saul, când tribul
lui Iuda l-a ales ca rege pe David . La acel moment cele zece triburi din nord s -au revoltat
împotriva lui Roboam, urmașul lui Solomon, datorită taxelor foarte mari puse pe popor5. Doar
triburile lui Iuda și Beniamin au rămas loiale casei lui David, în timp ce triburile din nord au pus
rege pe Ieroboam , fiul lui Nabat, un fost funcționar de la curtea lui Solomon (III Regi 12,1 -20).
Cele două regate s -au luptat între ele aproape 62 / 65 de ani. Disputa dintre ele s -a încheiat abia
când pe tronul Regatului de Sud a urcat Iosafat, fiul lui Asa, iar în nord domnea Ahab. În ciuda
divergențelor de ordin tempera mental și religios dintre Iudeea și Israel, războiul de termină.
Regatul de Sud a avut perioade de glorie și de declin. Domniile lui Atalia, Ahaz și
Manase au fost martore ale unei idolatrii fără frâu. Reforma religioasă a început cu Ioas, a
câștigat sub O zia și a atins un nivel fără precedent sub Iezechia. Din punct de vedere politic, Iuda
a atins nivelul cel mai scăzut în zilele lui Amasia, când Ioas, regele Regatului de Nord, a invadat
Ierusalimul. În acest timp, prosperitatea și conducerea autonomă a lu i Iuda au fost umbrite de
interesele expansioniste ale regilor.
Iuda a supraviețuit timp de peste un secol expansiunii încununate de succes a Imperiului
asirian. Speranțele naționale au crescut încă odată în decursul celor trei decenii ale domniei lui
Iosia. Încheierea bruscă a domniei sale a marcat pentru Regatul de Sud începutul sfârșitului.
Căderea Ierusalimului a fost cauzată de regatul neobabilonian, care a înlocuit în vest
controlul asirian. Evreii au rămas în exil atâta vreme cât suveranii babilonie ni și-au menținut
supremația internațională. În 539 î.d.Hr., când Babilonul a fost cucerit de perși6, evreilor li s -a
acordat privilegiul de a -și restabili căminul național în Palestina. Deși unii dintre ei s -au reîntors
să reconstruiască Templul și să ref acă Ierusalimul, statul evreu nu și -a recâștigat niciodată
statutul de independență totală, rămânând o provincie a Imperiului Persan.

5 Arina AVRAM, Mari minuni, mari mistere. 100 de martori și făptuitori de miracole din întreaga lume , Editura
Alffa, București, 2014, p. 134.
6 ***Marea istorie ilustrată a lumii , vol. I, Editura Litera Internațional, București, 2008, p. 219.

7 1.1. Căderea Ierusalimului. Robia babiloniană

Ierusalimul avea să treacă prin multe suferințe până la distrugerea lui de către babilonieni.
După ce abia scăpase de dominația asiriană, regatul Iuda se vede stăpânit de egipteni. Noul rege
Ioachim abroga legile severe din vremea reformei, permițând înființarea de l ăcașuri de cult în
toată țara, chiar și altare cu idoli. În administrația țării domnea bunul plac pretutindeni. Pătura
conducătoare din Ierusalim se deda unei vieți îmbelșugate și lipsite de griji7.
Pe acest fond decadent, rolul profeților devine vital pentru că întruchipează conștiința
poporului. Nedoriți de rege , profeții ajung să fie renegați de propriul popor și de propriile familii.
Un astfel de exemplu este chiar Ieremia. El critica despotismul lui Ioachim, profețindu -i: „Iată ce
zice Domnul despre Ioachim, fiul lui Iosia. Ca un asin va fi îngropat, va fi târ ât și aruncat afară,
înaintea porților Ierusalimului” . Profetul biciuia cu toată asprimea evlavia aparentă a a șa- zișilor
patrioți, ce -și ascundeau faptele rele printr -o religiozitate exterioară, spunând că Dumnezeu va
ocroti Ierusalimul de dragul Templulu i Sfânt. El prevestește nimicirea Templului, deportarea și
exilul babilonic: „Toată țara aceasta va fi pustiită și jefuită; popoarele acestea vor sluji regelui
Babilonului șaptezeci de ani (…). Atunci voi face cu templul acesta ce am făcut cu Silo, iar
cetatea aceasta o voi da spre blestem tuturor popoarelor pământului” (Ieremia 25, 11 și 26, 6) .
Sfârșitul secolului șapte și începutul secolului șase î.Hr., constituie o perioadă tristă și
sângeroasă în istoria poporului evreu. Regatul Iuda trecuse prin înf rângeri succesive, pierzând
teritorii, alături de valori umane și materiale. În plus, Egiptul cât și Babilonul, prin tributul impus
succesiv Ierusalimului, l -au adus în imposibilitatea unei reveniri economice. ,,(…) De atunci a
început țara să plătească bir după cuvântul lui Faraon și fiecare, după puterea ce avea, cerea
argint și aur de la poporul țării pentru bir, care era trimis Faraonului Neco” (II Paralipomena 36,
4). Exasperat de situația fară ieșire și ademenit de promisiuni egiptene, ultimul rege evreu,
Sedechia, a sperat la întoarcerea norocului. „Răzvrătirea 1 -a costat viața multor oameni din
regatul său dar și desființarea statului”8.
„Într -adevăr, după perioada de independență din timpul piosului rege Iosia, în urma
uciderii acestuia de către f araonul Neco al II -lea în lupta de la Meghiddo din 609, regatul Iuda
cade sub suzeranitatea egipteană. Neco îl instalează rege pe Ioiachim, fiul lui Iosia, dar în urma

7 Cristian MUNTEANU, Ierusalim, istorie și eshatologie, Editura LVS Crepuscul, Ploiești, 2010, p. 90.
8 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică , Editura Valahia University Press, T ârgoviște, 2008, p.
146.

8 victoriei babilonienilor conduși de Nabucodonosor asupra egiptenilor din 605, la Carchem iș și
Hamat (în Siria), Siro -Palestina intră sub suzeranitate babiloniană, iar în 603 regele Ioiachim îi
plătește lui Nabucodonosor tribut. Aceasta corespunde cu ceea ce Sf ânta Scriptură precizează, că
Ioiachim a fost vasalul babilonienilor timp de 3 ani ( IV Regi 24, 1). Însă, în 601, lucrurile păreau
să se schimbe, în urma bătăliei nedecise purtate la granița egipteană între egipteni și babilonieni,
când aceștia din urmă dădeau semne de slăbiciune. Atunci, regele Ioiachim se revoltă împotriva
lui Nabucodon osor”9.
Exilul babilonic sau captivitatea babilonică, este procesul deportării sau al înrobirii
evreilor din Regatul Iuda în Babilon, de către regele Nabucodonosor în timpul sec. al V I-lea î.Hr.
Această etapă din istoria poporului evreu, deosebit de durero asă, a devenit importantă într -un
mod neașteptat, deoarece a provocat mutații deosebite în religia și societatea israelită.
Regatul Iuda, a fost prelungirea statului evreu unitar, continuator al speranțelor naționale,
dar și păstrător al credinței monoteis te legată indisolubil de templul zidit de Solomon. „Tribul
Iuda, ca urmare a meritelor personale deținute de regele David, devenit conducător peste toate
cele douăsprezece triburi evreiești, a respectat continuu dinastia davidică, ce a supraviețuit
aproape 350 de ani, până la căderea definitivă a capitalei și a regatului în 586 î. Hr. sub Imperiul
Babilonic”10.
Înainte de această dată istorică, mai multe deportări ale nobilimii iudaice și a
conducătorilor poporului au slăbit țara, cei înrobiți alcătuind nucl ee evreiești în imperiu
cuceritorilor. Exilul babilonic și întoarcerea celor deportați în Israel, constituie unul din cele mai
importante evenimente ale relației dintre Dumnezeu și poporul Său Israel. „Captivitatea
babilonică a avut efecte deosebite asupra societății israelite (ce se va numi ea însăși – iudaică) și
a culturii proprii ulterioare, incluzând schimbarea alfabetului și a limbii ebraice, dar și schimbări
în practicile sociale fundamentale legate indisolubil ca obiceiurile religioase”11.
Această perioadă este văzută ca punctul culminant al profeției biblice transmisă prin
Iezechiel. Înainte de exil, poporul evreu și -a organizat viața conform principiilor sale socio –
culturale, străbătute de un deosebit sentiment religios monoteist. Puternica organiza re în clanuri
și-a exprimat în continuare trăsăturile de bază, cu excepția tribului Levi, care și -a continuat rolul
său inedit de intermediar între Yahweh și popor. „După robia babilonică, a existat un număr

9 Alexandru MIHĂILĂ, „Prima cădere a Ierusalimului”, în Ziarul Lumina, 16 martie 2009, ediție electronică.
10 Isidor EPSTEIN, Iudaismul, traducere de Țicu Goldstein, Editura Hasefer, București, 2001, p. 43.
11 Pr. Prof. Athanase NEGO IȚĂ, Teologia biblică a Vechiului Testament, Editura Sophia, București, 2004, p. 158.

9 destul de mare de evrei care au trăit în afara t eritoriului reocupat de iudei, aspect ce a determinat
punctul de plecare pentru diaspora evreiască”12.
Perioada propriu -zisă a robiei babilonice începe cu un dezastru major pentru viața
Regatului Iuda, anume, capturarea Ierusalimului, distrugerea orașu lui și a templului, așa cum
sunt descrise succint în cartea Regilor (IV Regi 25, 8 -17). O parte a populației din Ierusalim și
din țară a fost luată în robie de soldații Imperiului Babilonic. ,,Pentru poporul supraviețuitor,
trecerea de la statul național l a exilul babilonic a fost totuși treptată, cu accente inevitabile
provocate de etapele diferite ale concretizării robiei”13.
Căderea Ierusalimului în anul 578 constituie un moment de hotar în istoria regatului.
Cetatea este cucerită și distrusă: „Atunci cet atea a fost luată și toți ostașii au fugit noaptea pe
calea porților care se aflau între două ziduri lângă grădina regelui”( IV Regi 25, 4). Templul este
devastat și distrus prin foc la 25 august14. Obiectele sfinte ale Templului sunt transportate în
Babilo n (IV Regi 25, 8 -17). „Regelui Sedechia i s -au scos ochii și apoi a fost dus în Babilon
unde a și murit”15. O parte din populația Ierusalimului a fost omo râtă, fie în timpul luptelor, fie
după (IV Regi 25, 8 -21), o parte a fugit, altă parte a fost dusă în robie (Ieremia 52, 29; IV Regi
25, 11).
În primul eșalon cerut de regele Babilonului în 605 î.Hr16, au fost luați și duși în robie
iudei din clasa nobilă, printre care și Daniel cu prietenii săi, împreună cu familiile lor. Tinerii au
fost luați și instruiți pentru a sluji la curtea regală, urmând să lucreze ulterior în cancelaria
deosebit de activă a unui stat multinațional, beneficiind astfel de un statut privilegiat și de un
viitor sigur17.
A doua invazie babiloniană împotriva Regatului Iuda, a avut loc în 597 î. Hr., provocând
consecințe majore de data aceasta. Înainte sau chiar în timpul asediului, regele Ioiachim moare.
După II Paralipomena 36, 6, Ioiachim a fost dus în exil „legat în cătușe de fier“, iar după II
Paralipomena 36, 8, varianta mai lungă a S eptuagintei, a fost în cele din urmă îngropat la un loc
cu părinții săi în Ganoza, „grădina lui Uza“, unde au fost îngropați Manase (IV Regi 21, 18) și
Amon (v. 26). Plecând de la Ieremia 22, 18 -19, unde se spune că „nu -l vor plânge“, „va fi

12 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 147.
13 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 147.
14 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament , Editura Cartea Creștină, Oradea, 2001, p. 314.
15 Pr. Drd. Cristian MUNTEAN, „Ierusalim, istorie și eshatologie”, în revista Studii Teologice , nr. 1 -2/2004, p. 50.
16 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 314.
17 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 314.

10 îngropat ca un asin“, „îl vor târî și -l vor arunca departe, peste porțile Ierusalimului ”, unii
cercetători cred că Ioiachim a fost, de fapt, asasinat de proprii ofițerii, care se temeau de replica
babilonienilor18.
Astfel, după hărțuielile popoarelor înconjurătoare, meni te să distrugă economic și să
macine forțele militare israelite, a urmat asediul Ierusalimului. Am văzut că Regele Ioiachim a
murit, acestuia urmându -i pe tron fiul Iehonia în vârstă de 18 ani. Acesta domnește doar 3 luni
(sau 3 luni și 10 zile după II Pa ralalipomena 36, 9). Când ofițerii babilonieni s -au apropiat pentru
asedierea cetății, Iehonia probabil mai spera ajutorul egiptean. Dar, după cum precizează Sf ânta
Scriptură, „regele Egip tului n -a mai ieșit din țara sa” (IV Regi 24, 7)19.
Când însuși Nabu codonosor a venit la asediu (v ersetul 10), regele Iehonia i s -a predat,
împreună cu regina mamă, Nehușta, nobilii, ofițerii și eunucii săi. Toți aceștia, precum și femeile
din haremul lui Iehonia, sunt duși în exil în Babilon. Tocmai ca să preîntâmpine vii toare revolte,
toți nobilii, militarii („oamenii viteji“), dar și meșteșugarii care puteau asigura infrastructura
necesară organizării unei revolte, precum dulgherii și fierarii, au urmat calea exilului. După IV
Regi 24, 14, au fost exilați în total 10.000 de oameni, dintre care, după v ersetul 16, sunt 7.000 de
militari și 1.000 de meșteșugari (dulgheri și fierari), încât în Ierusalim au rămas doar oamenii
săraci (v ersetul 14). Interesant că Ieremia oferă un număr mult mai mic: 3.023 (Ieremia 52, 28).
Unii consideră, de aceea, că aici ar putea fi vorba de un val de exilați din provincie, care precede
capturarea Ierusalimului din 597. Tot acum au fost luate tezaurul palatului regal și al Templului,
adică vasele de aur făcute de Solomon (v ersetul 13), fiind lă sate în urmă doar obiectele mai puțin
valoroase (cei doi stâlpi de aramă, baia de aramă și alte vase – cf. Ieremia 27, 19 -20).20
Cu toate că era prizonier în exil, Iehonia a fost considerat mereu ca fiind regele de drept
al țării sale, „în timp ce Sedechia a fost văzut doar ca un guvernator, al cărui descendență va fi
stinsă complet în 586 î. d.Hr.”21
Alți autori afirmă că, Nabucodonosor îl așează pe tronul lui Iuda pe cel mai mic fiu al lui
Iosia – Sedechia. El era un rege mai puțin războinic și reprezenta o garanție că nu va provoca
neplăceri babilonienilor. Importanța strategică a Iudeii ca stat tampon între Babilonia și Egipt era
deosebită. De aici și grija lui Nabucodonosor de a avea o stăpânire absolută și netulburată.

18 Alexandru MIHĂILĂ, „Prima cădere a Ierusalimului”, în Ziarul Lumina, 16 martie 2009, ediție electronică.
19 Alexandru MIHĂILĂ, „Prima cădere a Ierusalimului”, în Ziarul Lumina, 16 martie 2009, ediție electroni că.
20 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 314; Alexandru MIHĂILĂ, „Prima cădere a
Ierusalimului”, în Ziarul Lumina, 16 martie 2009, ediție electronică.
21 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 315.

11 Sedechia avea un caracter nehotărâ t, oscilând între politica de rezistență și cea de
supunere a partidelor din Ierusalim. Această slăbiciune a autorității regale și înverșunarea
revoluționarilor sunt principalele cauze ale căderii statului iudeu. Atras de alianță cu egiptenii,
împotriva sf aturilor pacifiste ale lui Ieremia, Sedechia proclamă independența țării, atrăgând
mânia lui Nabucodonosor. Aceasta a fost atât de mare încât a dat ordin generalilor să pustiască
țară. În iarna anului 587 î.d.Hr., armata babiloniană a încercuit Ierusalimul , care era plin de
refugiați, și l -a înconjurat cu șanțuri de asediu. Sedechia așteaptă ajutor din partea egiptenilor,
dar regele Babilonui îi învinge pe egipteni și se întoarce cu oastea împotriva Ierusalimului.
Capitală a avut timp să -și întărească forti ficațiile și să se aprovizioneze pentru un asediu
îndelungat22.
Răzbunarea lui Nabucodonosor a fost fără margini. În trei zile, cetatea Ierusalimului a
fost transformată în ruine. Templul a fost ars până în temelie, zidul Ierusalimului dărâmat odată
cu palatele impresionante. Vistieriile Templului și ale casei regale au luat drumul Babilonului.
După ce fruntașii și oameni bogați ai Ierusalimului au fost trimiși în două grupuri în
Babilon, mai rămăseseră în țara mici agricultori și cultivatori de vin, cărora li se lăsase pământul
pentru că noua provincie babiloniană să nu cadă pradă totalei pustiiri. Ca guvernator al Iudeii fu
numit Godolia, prieten cu Ieremia, care sfătuia poporul să accepte robia babiloniană ca pe o
fatalitate de neînlăturat. Alături de înt reaga țară, Ierusalimul începe să -și revină după loviturile
suferite, intrând într -o etapă de reconstrucție.
Statutul pe care Iehonia l -a avut în Babilon s -a îmbunătățit prin bunăvoința lui Evil –
Merodac, următorul rege al Babilonului, „după mulți ani de su ferință: în anul al treizeci și
șaptelea de la strămutarea lui Ioiachim, regele lui Iuda, în luna a douăsprezecea, în ziua a
douăzeci și șaptea a acestei luni, Evil -Merodac, regele Babilonului, în anul urcării sale pe tron, a
scos pe Ioiachim, regele Iudei i, din temniță, a vorbit cu el prietenos și a pus tronul lui mai sus de
tronurile regiilor care erau la el în Babilon; a schimbat hainele lui de temniță și Ioiachim a
mâncat totdeauna la masa regelui, în toate zilele vieții lui. Cele trebuitoare hranei lui i-au fost
date neîncetat de rege, zi cu zi, cât a trăit el” (IV Regi 25, 27 -30).
Cei rămași în Ierusalim au avut de luptat cu sărăcia, cu lipsa forței de muncă și a celor
mai valoroși dintre ei, în condițiile unei necesare reveniri economice.

22 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 316.

12 A treia inva zie babilonică a avut loc în anul 586 î. d.Hr. Exasperat de repetatele revolte ale
unui popor ce refuza să se supună, Nabucodonosor a insistat într -un asediu asupra Ierusalimului,
concomitent cu alte acțiuni militare asupra vecinilor, pentru a termina pentr u totdeauna acest mic
dar important regat23. „Insistența a fost încununată cu succes, procedându -se la răzbunarea
asupra celor vinovați de revoltă, la înrobirea populației, distrugerea templului, palatului regal și a
orașului”24.
„Și a ars templul Domnului, casa regelui și toate casele din Ierusalim; toate casele cele
mari le -a ars cu foc. Iar oștirea Caldeilor care era cu comandantul gărzii a dărâmat și zidurile cele
dimprejurul Ierusalimului” (IV Regi 25, 9 -10). Regatul Iuda nu mai exista ca stat național
„Nebuzaradan, căpetenia gărzii, a strămutat pe cei săraci din popor și tot poporul care rămăsese
în cetate și pe cei care se predaseră regelui Babilonului și toată rămășița de popor. Și numai
puțini din poporul sărac al țării au fost lăsați de Nebuzaradan, căpetenia gărzii, ca lucrători
pentru vii și ogoare” (Ieremia 52, 15 -16). Devenit mină, orașul Ierusalim a fost abandonat de
către poporul rămas în țară25, puținii locuitori salvați mutându -se în alte localități (IV Regi 25,
11-12).
,,Prăzile au fost boga te, chiar dacă statul era sărăcit prin reducerile teritoriale, tributul
permanent și anii de asediu”26. Deportații au plecat în două grupuri spre Babilon. Cuceritorii au
acordat o atenție deosebită valorilor găsite în interiorul și în incinta templului, pr ocedând la o
însușire meticuloasă a acestora. „Caldeii au stricat și stâlpii cei de aramă care erau în templul
Domnului, postamentele, marea cea de aramă din templul Domnului și arama lor au dus -o în
Babilon. Căldările, lopețile, cuțitele, lingurile și to ate vasele de aramă, care se întrebuințau la
slujbă, le -au luat. Și a mai luat căpetenia gărzii cădelnițele, cupele și tot ce era de aur și ce era de
argint. Au luat cei doi stâlpi, marea și postamentele pe care le făcuse Solomon pentru templul
Domnului Ar ama din toate aceste lucruri nu se mai putea cântări. Un singur stâlp era înalt de
optsprezece coți; coroana lui era de aramă și înălțimea ei era de trei coți; pereții ei și împletiturile
împrejurul ei, toate erau de aramă. Asemenea era și al doilea stâlp cu coroana lui” (IV Regi 25,
13-17).

23 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 315.
24 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 148.
25 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 148.
26 Pr. Drd. Cristian MUN TEAN, „Ierusalim, istorie și eshatologie”…, p. 56.

13 Toate aceste obiecte au luat calea Babilonului. Prin consacrarea și semnificația lor
religioasă, obiectele templului constituiau un trofeu valoros, nu doar financiar, ci mai ales
religios, deoarece reprezentau o dovadă a voinței și supremației nezdruncinate a zeilor
babilonieni. „O supunere a acestui Zeu respectat de evrei la Ierusalim, față de Marduk, principala
zeitate a Babilonului și implicit, a regatului, însemna psihologic un triumf la fel de important ca
și cel militar”27.
„Sub conducerea lui Ghedalia, pe care regele Nabucodonosor îl numise guvernator al
fostului Regat Iuda, cei rămași în viață în urma îndelungatului asediu, s -au adunat la Mițpa,
considerând această cetate ca o nouă capitală”28.
În cartea proorocului Ieremia (52, 30) este menționată și a patra deportare, ajungându -se
astfel la un total de 4.600 de bărbați duși în robia babilonică. Este vorba despre deportarea
evreilor aflați în orașele din delta Nilului, atunci când Egiptul a fost și el cucer it de Nab ucodonosor
în anul 582 î. d.Hr.29. Proorocul Ieremia prevăzuse aceste enimente cu mult timp înainte (Ieremia
46, 13 -26). La patru ani după asasinarea lui Ghedalia, (guvernatorul impus de Nabucodonosor pe
teritoriul fostului regat), „evreii refugiați în Egipt plăteau și ei păcatul neîncrederii în Dumnezeu,
al neascultării fața de comandările divine făcute prin proorocul Ieremia”30.
Exilarea evreilor în țara Babilonului nu a însemnat o depopulare totală, ci parțială a
Regatului Iuda. Deportările au intenționat v alorificarea principalelor forțe ale poporului în plan
intelectual, militar și meșteșugăresc, dar oamenii din cea mai de jos pătură socială, practicanți ai
agriculturii, pomiculturii sau viticulturii, au fost lăsați să -și continue activitățile specifice, t ocmai
pentru ca pământul să nu rămână nelucrat. „Babilonienii nu au procedat ca asirienii în sensul
colonizării altor populații în teritoriul israelit. O nouă organizare socială a trebuit să se înființeze
după modelul și cu acceptul lor”31.
Ghedalia, noul c onducător al țării, era un evreu care înțelegea corect modul de abordare a
situației dificile în care se afla poporul său. Ajuns într -o postură deosebită datorită preferinței
babilonienilor, (nu se știe din ce motive, dacă era un evreu educat la cancelaria regală a lui

27 Pr. Drd. Cristian MUNTEAN, „Ierusalim, istorie și eshatologie”…, p. 50.
28 Flavius JOSEPHUS, Antichități iudaice, vol. 1, traducere din limba engleză de Viviane Prager, Editura Hasef er,
București, 2 001, p. 582.
29 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 317.
30 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 149.
31 Pr. Petre SEMEN, Așteptând mântuirea, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000, p. 150.

14 Nabucodonosor), „Ghedalia a dorit să aducă pacea în țară, pentru ca cei nedeportați să -și
continue viața, asigurându -se astfel o continuitate națională”32.
„Atât cei din exil, cât și cei din țară se aflau într -o mare dezolare, atât materială, cât și
spirituală”33. Pentru cei rămași în vechile teritorii, a urmat o perioadă deosebit de dificilă
economic, religios și psihologic, fară posibilitatea dobândirii unor coordonate unitare și
încurajatoare. „Edomiții și amoniții au profitat din plin de ace astă situație înglobând vaste
teritorii ce aparținuseră Regatului Iuda”. Proorocul Iezechiel va rosti un fierbinte rechizitoriu
împotriva lor anunțând pedeapsa de care vor avea parte (25, 1 -17).
În nordul fostului Regat Iuda locuiau popoare străine amestec ate cu etnici evrei, care au
avut grijă să pactizeze întotdeauna cu stăpânirea. Aduși aici de asirieni, aceste popoare așezate în
foste localități evreiești, au înțeles să se supună temporalei administrații egiptene din timpul lui
Nechao II, pentru a accep ta apoi cu bucurie revenirea în forță a armatelor din mediul lor de
proveniență asiro -babilonian34.
În anii de politică duplicitară din timpul regilor Ioiachim și Sedechia, aceste cetăți și
orașe, având deja o populație amestecată cu elemente evreiești, nu puteau fi cooptate într -o
acțiune coerentă, datorită diversității lor multiculturale și religioase, care bloca orice intenție de
coeziune. „Cei aproximativ o sută treizeci de ani în care s -au perindat cel puțin șase generații de
populație amestecată, au c reat deja un popor cu un nume preluat de la fosta capitală a Regatului
Israel – Samaria”35. Această populație nu a fuzionat cu evreii rămași în țară, în urma deportării,
dar s -au instalat relații normale, impuse atât de conjunctura politică, ce solicita pac e și bună
înțelegere între popoare, cât și de faptul că evreii erau reduși la nivelul unei societăți agrare36.
Evreii rămași pe teritoriul Regatului Iuda nu aveau posibilitatea unui trai decent.
Locuințele fiind distruse, rezervele de hrană jefuite sau epui zate, viața zilnică a devenit o
problemă în sine. Doar cei care reușiseră să pună la adăpost bunuri materiale și alimente, se
puteau bucura acum de resurse materiale în sprijinul vieții lor (Ieremia 41, 8). „Golită de
populație din cauza exilului, capitala lui Iuda a fost abandonată în ruine. Astfel, guvernarea

32 Pr. Lect. D r. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 186.
33 Pr. Prof. Athanase NEGOIȚĂ, Teologia biblică a Vechiului Testament…, p. 142.
34Pr. Prof. Athanase NEGOIȚĂ, Teologia biblică a Vechiului Testament…, p. 142.
35 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Tes tament …, p. 300.
36 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 188.

15 davidică în Iuda a luat sfârșit în zilele lui Nebucadnețar”37, creându -se și un gol de putere în ce
privește siguranța unei societăți dezmembrate.
Pentru ajutorarea celor rămași, Dumnezeu a avut grij ă să ofere belșug de roade, „ani în
care bogăția pământului Canaan s -a evidențiat în mod excesiv, tocmai ca o compensarea sărăciei
instalată în urma războiului”38.

1.2. Începuturile Imperiului Persan

În 583, întreg imperiul babilonian, până la frontiera e gipteană, a trecut sub dominație
egipteană. Ierusalimul și Iudeea se aflau acum sub autoritatea lui C irus39, iar pentru evrei s -a
creat ocazia de a se întoarce acasă.
În primul an al domniei sale, conform politicii liberale pe care o aplică la fel pentru
popoarele supuse, C irus40 a promulgat un edict cu privire la evrei, care urma să aibă consecințe
capitale în istorie41. Toți evreii exilați în Babilon primeau permisiunea de a se întoarce acasă, în
Iudeea, dacă doreau. Puteau să -și reconstruiască Templul42 de la Ierusalim cu ajutorul tezaurului
regal pe care Nabucodonosor îl confiscase atunci când îi luase în robie. Iudeii care vor rămâne în
Babilon vor fi încurajați să -i ajute pe repatriați și să participe la reconstruirea sanctuarului din
Ierusalim43.
În frun tea celor ce reveneau la Ierusalim se aflau Zorobabel, noul guvernator, din familia
regală a lui David, și Iosua, strănepot a marelui preot din Ierusalim. Priveliștea Iudeii era
dezolantă. Țara era pustie, Ierusalimul era un morman de ruine. Trebuiau zidit e case, săpate
fântâni, refăcute podgorii, desțelinite ogoare. Popoarele învecinate au pus stăpânire pe o mare
partea țării, slab populată de țăranii iudei săraci. Edomiții, vasalii de odinioară ai Iudeii,

37 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 301.
38 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 188.
39 Conf. dr. G.D. ISCRU , Strămoșii noștri reali : geții – dacii – tracii – ilirii, națiunea matcă din vatra “Vechii
Europe”, ediția a 5 -a revizuită și adaugită, Casa de Editură și Librărie „Nicolae Bălcescu”, București, 2010, p. 135.
40 Barry STRAUSS, Mari comandanți. Alexandru, Hanibal, Cezar și arta c onducerii, traducere de Pa ul Aneci,
Editura Polirom, Iasi, 2012, p. 43.
41 Romulus GANEA, Credincioși Legământului: repere isagogice și teologice în studiul cărții Estera , ediția a 2 -a,
Editura Scriptum, Oradea, 2016, p. 67.
42 Lester GRABBE, A History of th e Jews and Judaism in the Second Temple Period , vol. I, TPT Clark
International, New York, 2004, p. 32.
43 Cristian MUNTEANU, Ierusalim, istorie și eshatologie …, p. 96.

16 ocupaseră provincia de la graniță din sud. La apus s-au așezat populațiile străine venite de pe
teritoriul filistean.
Când C irus a murit, în 53044, ucis într -una din campaniile sale, nu s -au pus decât
fundațiile celui de -al doilea templu. Șapte ani mai târziu în lună martie 515 î.d.Hr., construirea
Templului era terminată45.
La fel de vast precum primul46, dar mai puțin ornat, al doilea templu era singurul edificiu
în picioare într -o cetate ale cărei ziduri erau încă în ruină. În timpul celor șaptezeci de ani care au
urmat, istoria Ierusalimului este neclară. După scrierile profeților, se pare că poporul evreu nu a
fost la înălțimea speranțelor.
Datorită efortului repatriaților și a unor conducători deosebit de energici, s -a reușit
realizarea a trei obiective importante: reconstrucția Templului, ridicarea zidu rilor de apărare a
Ierusalimului și consolidarea populației evreiești prin constituirea unor putenice structuri
religioase. Restaurarea, inaugurată de Zorobabel și Iosua, a fost un prim pas pe calea renașterii
naționale a Iudeii.

44 Radu BOBICĂ, Dicționar de termeni și concepte teologice, Casa de Editură Coresi Publ ishing House S.R.L.,
2020, ediție digitală.
45 Conf. Dr. Pr. Petre SEMEN , Arheologie biblică în actualitate, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași,
1997, p. 157; J.K. HOFFMEIER, Arheologia Bibliei, Editura Casa Cărții Oradea, 2009, p. 121.
46 Othm ar KEEL, The Symbolism of the Biblical World, Ed. S.P.C.K., London, p. 132; Conf. Dr. Pr. Petre SEMEN ,
Arheologie biblică în actualitate …, p. 157; George Arthur BUTTRICK, The Interpreter ’s dictionary of the Bible,
vol. 4, Edition Abingdon, Nashville, 198 0, p. 534.

17 Capitolul II. Cirus – repere biblice

Atunci când citim informațiile, din cărțile istorice ale Vechiului Testament, trebuie să o
facem conștienți de faptul că nici o carte de istorie din lumea aceasta, oricând și cu orice fel de
mijloace și resurse ar fi fost scrisă, n u ne poate spune totul despre evenimentele relatate. De
regulă, autorul sau autorii unei anumite cărți de istorie sau a unei cărți istorice prezintă
evenimentul la care se referă în funcție de optica lor cu privire la acel eveniment și de mesajul,
de învățămintele pe care vor să le transmită cititorilor.

2.1. Cărțile Paralipomena

Aceste cărți, asemenea cărților Regilor, în textul original ebraic, la început, au format o
singură carte, până la Daniel Bomberg. “Traducătorii alexandrini însă și Fericitul Ier onim le
tratează ca două cărți. În Vulgata se numesc Cronici, în Septuaginta se numesc παραλειπομένον
de la verbul παραλείπω – a omite, numire care după Sinopsa pseudoatanasiană ar avea în vedere
cuprinsul lor, adică a celor omise din cărțile Regilor. La l atini, câteodată se numesc tot așa:
Paralipomene. După această numire, acestea ar fi o întregire a cărților Regilor. Concepția și
numirea aceasta însă nu e cu totul potrivită, pentru că ele întregesc istoria din Regi numai în
anumite locuri. Scopul lor ade vărat nu este identic cu al cărților Regilor”47.
În vechime se credea că cele patru cărți ale Regilor au fost scrise de profeți și anume
fiecare carte de către un profet important contemporan: „ 1 Regi și 2 Regi de către Samuel, 3 Reg i
și 4 Regi de către Ier emia (care menționează în cartea sa cucerirea Ierusalimului). Această
concepție funcționează ca și paternitatea mozaică a Pentateuhului, în sensul că atribuirea cărții se
face după importanța personalității respective. În 1943 germanul Martin Noth a impus opinia
curentă de acum: cărțile constituie un complex redactat sub influența teologiei din Deut eronom.
De aceea a primit numele de „Istoria Deuteronomistă”. Menționând grațierea regelui iudeu
Ioiachin din anul 561 ( 4 Reg i 25-27), nu însă și pe regele persa n Cirus, care cucerește în 539

47 Vladimir PRELIPCEAN, Nicolae NEAGA, Gheorghe BARNA, Mircea CHIALDA, Studiul Vechiului Testament ,
Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2006, p. 173

18 Babilonul, e de presupus că Deuteronom a fost redactată între aceste date, probabil către 550 în
Palestina sau în exil”48.
Cărțile Paralipomena se pot împărți în trei părți:
– Partea I (I Paralipomena 1 -9) expune genea logia acelor seminții care sunt în legătură mai
intimă cu casa lui David și cu templul. Genealogiile încep cu Adam, trec peste toate genealogiile
din Facere, inclusiv ale popoarelor și triburilor străine. Se expun în continuare genealogiile
poporului bibli c, în special ale triburilor lui Iuda, Levi și Veniamin. Se adaugă apoi o inscripție a
celor din aceste triburi ce locuiesc în Ierusalim.
– Partea a II -a (I Paralipomena 10 -29), se ocupă de activitatea lui David în scopul
organizării cultului divin. Tronul lui David se întărește, cetatea Ierusalimului este ocupată. Locul
cultului divin se stabilește în Sion. Deși David intenționa să zidească templul, Dumnezeu îl
oprește de la aceasta. Zelul față de casa Domnului este răsplătit de Dumnezeu cu promisiunea
măreață despre eternitatea tronului lui și cu biruințele repurtate asupra dușmanilor. Dumnezeu
arată locul templului viitor, pentru ridicarea căruia David adună material. Stabilește serviciile
preoților, ale leviților, și regulile de administrare publică, înde amnă stăruitor pe Solomon și pe
înalții dregători să se îngrijească de construirea unui locaș măreț lui Iahve.
– Partea a III -a (II Paralipomena 1 -36) începe cu istorisirea domniei lui Solomon. Se
descrie apoi zidirea templului și târnosirea lui. Se descrie domnia regilor lui Iuda până la
nimicirea împărăției lui Israel, care au avut războaie cu regii din Israel: Roboam, Abia și Asa, și
a acelora care au avut relații amicale: Iosafat și Ioram. Dintre regii următori ai lui Iuda se
amintesc Ioaș, Amasia, Iotam , Mânase și Iosia, arătându -se importanța lor în cele sfinte. Se
expun cauzele căderii regatului lui Iuda. în cele două versete din urmă se află începutul edictului
lui Cirus pentru întoarcerea evreilor din robie (II Paralipomena 36, 22 -23).49
“Scopul autorului este să -i îndemne pe iudeii întorși în patrie la observarea Legii. Aceasta
o face cu îndemnuri din istorie, care arată că starea fericită sau nefericită a poporului depinde de
observarea sau neobservarea Legii. Pentru aceasta autorul dă o ma re importanță casei lui David,
a cărei genealogie o dă până la timpul lui Neemia, deoarece această casă a rămas în strânsă
legătură cu templul, cu cultul și cu însăși Legea Domnului. Genealogia celorlalte seminții și

48 Alexandru MIHĂILĂ, Introducere în Studiul Vechiului Testament, teză de doctorat, Facultatea de Teo logie
ortodoxă “Justinian Patriarhul”, Univesitatea din București, ediție electronică, 2008, p. 66.
49 Vladimir PRELIPCEAN, Nicolae NEAGA, Gheorghe BARNA, Mircea CHIALDA, Studiul Vechiului
Testament… , pp. 173 -174.

19 domnia regelui Saul o amintește numai t angențial, în măsura în care cunoașterea lor e necesară
pentru păstrarea firului istoriei. Din viața și activitatea lui David omite tot ce nu e în legătură cu
activitatea lui de organizare a cultului, de exemplu războaiele, adulterul etc. în asemenea mod
tratează și istoria lui Solomon. Mare importanță dă regilor care s -au distins prin reprimarea
cultului idolesc: Iosafat, Iezechia, Iosia. Autorul are solicitudine deosebită față de preoție și
leviți, a căror genealogie o dă. Cu toate că are deosebită consid erație față de cultul divin, autorul
nu omite a arăta că starea religioasă determină, în cea mai mare măsură, starea de fericire și de
pace internă și externă a poporului. Toate acestea justifică părerea că autorul, cu scrierea cărții
sale, a avut în veder e un scop religios. Deci părerea celor vechi, că autorul ar fi voit să
completeze istoria cărților Regilor, nu corespunde cuprinsului.”50
“Cât privește timpul scrierii, este cert că ele sunt scrise după ieșirea edictului lui Cirus,
deci după 5 38. Se poate determina timpul scrierii și mai de aproape. Autorul scrie în timpul
dominației persane, deoarece moneda în circulație este daricul, iar lunile, după obicei persan, se
numără și nu se numesc cu nume propriu. în timpul dominației grecești, deci după Alexandru cel
Mare, moneda în circulație era drahma, iar lunile se numeau cu nume proprii. Dacă vom mai
considera că scopul cărții este îndemnarea iudeilor la observarea Legii, ca singură condiție a
ajutorului divin și a fericirii poporului, vom pute a afla și mai exact timpul scrierii. Niciodată
acest lucru n -a fost mai vădit și niciodată n -a putut prinde mai bine decât în timpul imediat după
întoarcerea din robie, căci atunci a cunoscut poporul că abaterea de la Legea Domnului aduce
ruină politică, s ocială și religioasă. Deci mediul cel mai potrivit pentru scrierea acestor cărți este
timpul reorganizării religioase de după robie. Nici limba ebraică în care sunt scrise cărțile nu -și
avea rostul mai târziu. Influențele aramaizante, de asemenea, indică e poca lui Ezdra, ca și
aramaismele din cărțile lui Ezdra și a lui Neemia”51
Ultimele două versete ale Cărții sar peste ani și prezintă hotărârea de eliberare a Iudeilor
din captivitate. Acestea sunt reluate, cu unele diferențe, în începutul Cărții Ezdra, car e continuă
istoria Iudeilor de acolo de unde a lăsat -o finalul Cărții a doua Paralipomena.

50 Vladimir PRELIPCEAN, Nicolae NEAGA, Gheor ghe BARNA, Mircea CHIALDA, Studiul Vechiului
Testament… , p. 174.
51 Vladimir PRELIPCEAN, Nicolae NEAGA, Gheorghe BARNA, Mircea CHIALDA, Studiul Vechiului
Testament …, pp. 175 -176

20 Cu edictul lui Cirus se deschide o nouă perioadă în istoria poporului Iudeu52. Încă din
anul 538, Cirus a promulgat un decret care autoriza reîntoarcerea exilaților în Iudeea și prescria
reconstruirea templului de la Ierusalim și restituirea vaselor sfinte pe care Nabucodonosor le
luase din acest sanctuar, transportându -le în Babilonia. Șeșbasar, prinț de Iuda și probabil fiul cel
mai mic al lui lehoiakin (I Paralipom ene 3, 15), a fost însărcinat cu această misiune, fiind numit
prefect / guvemator (pepah) al provinciei Iudeea. Această măsură a fost un semi -eșec: după cei
aproape 50 de ani de la căderea regatului, puțini exilați sau urmași de exilați au luat hotărârea s ă
se întoarcă în țara strămoșilor, chiar dacă s -au arătat generoși în trimiterea de fonduri. La
Ierusalim, abia începute (Ezdra 5, 16), lucrările de reconstrucție a templului au fost oprite (Ezdra
4, 24), în urma diferitelor intrigi ale notabililor din Iud eea sau din provinciile vecine.

2.2.Ezdra

Împrejurărilor dificile în care se defășura reconstrucția Iudeii, din cauza dușmăniei
vechilor adversari și a accentuării contrastului social intern, i s -a mai adăugat un neajuns –
căsătoriile mixte între evrei și v ecinii lor păgâni sau semipagani. Cultura național – evreiască nu
prinsese încă rădăcini atât de adânci în popor, încât acesta să poată asimila elementele etnice
străine fără să se piardă sub influența lor.
Era nevoie de un reformator, cunoscător profund a l învățăturilor scrise și orale, care să
ancoreze unitatea națiunii într -o lege fundamentală unitară clădită pe vechea tradiție. Acest om a
fost Ezdra53. În timpul lui s -a reorganizat viața iudeilor, iar Templul de la Ierusalim a fost
înfrumusețat.
Neemia, conducătorul celui de -al treilea val de emigranți ai Babilonului, este una din
personalitățile cele mai remarcabile ale istoriei evreilor. El a sosit la Ierusalim în jurul anului 440
î.d.Hr., pentru a deveni guvernator în Iudeea. În ciuda exilului lor, evr eii din Babilon erau
oameni prosperi, dar îngrijorați de modul în care evoluau lucrurile la Ierusalim.
La venirea lui Neemia, Ierusalimul era plin de spărturi, iar porțile erau arse (Neemia
2,13). Primind funcția de guvernator, el s -a apucat fără întârzier e să rezolve dificilele probleme

52 Ioan Sorin USCA și Ioan TRAIA, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Păr inți. Paralipomena , Editura
Christiana, București, 2007, p. 402.
53 Donna LAIRD, Negotiating power in Ezra – Nehemiah , Ancient Israel and its literature, nr. 26, SBL Press,
Atlanta, 2016, p. 81.

21 ale orașului. Sfânta Scriptură ne menționează inspecția făcută în secret, pe timpul nopții, de
Neemia pentru a vedea pe viu starea reală al lucrurilor. A doua zi convoacă conducătorii evrei
cărora le transmite dorința de a reconstrui meterezele orașului. Istoria consemnează râvna
evreilor din întreg regatul de a -și vedea capitala întărită. Astfel, Neemia reușește, în ciuda
regatelor vecine ce îl hărțuiau, spre a împiedica lucrările, să termine zidul Ierusalimului în
„cincizeci și două de zile”54.
În 539 î.d.Hr. regele persan Cirus cucerește Babilonul, “înglobând în Imperiul persan
teritoriile aflate până atunci sub suzeranitate babiloniană, deci inclusiv Iudeea care alături de
Samaria devin satrapia persană Abar Nahara („dinco lo de fluviu” = Transeufratene). Politica
religioasă a perșilor era una mult mai tolerantă. Prin edictul său din 538 î.d.Hr. referitor la iudei
(Ezdra 6, 3 -5), Cirus (539 -529) permite rezidirea Templului, înapoierea vaselor sfinte confiscate
și chiar un aj utor de la stat”55.
Odată cu Ezdra, Tora a devenit constituția recunoscută a comunității evreiești. A fost un
act impus de natura noii versiuni iudaice a credinței israelite, instaurate de Neemia și Ezdra în
Ierusalimul reconstruit. Capitolul 8 al cărții N eemia descrie cum s -au strâns toți locuitorii lângă
zăgaz pentru a asculta cum li se citește din „Cartea legii lui Moise”. Ezdra cărturarul stătea sus
pe un podeț de lemn, anume făcut pentru aceasta. În lumina celor citite, s -a făcut un legământ
nou și sol emn, semnat și pecetluit de fiecare. Acesta se poate spune că a inaugurat în mod oficial
și legal iudaismul, nu pe baza revelației sau a predicii, ci pe baza textului scris. Asta implica o
versiune oficială, autorizată, exactă și verificată. Mai mult chiar , însemna selectarea și editarea
unei vaste literaturi istorice, politice și religioase acumulate de evrei de -a lungul secolelor.
Timp de mai mult de cinci sute de ani, Ierusalimul a fost capitala geografică a Iudeii.
Datorită marii opere a lui Ezdra, el a devenit capitala spirituală a evreilor răspândiți, ce asigură
viitorul lor ca popor, atunci când, cinci sute de ani mai târziu, va interveni marele lor exil56.

54 Flavius JOSEPHUS, Antichități iudaice… , p. 35.
55 Alexandru MIHĂILĂ, Introducere în Studiul Vechiului Testament…, p. 99.
56 Theodore KOLLEK et Moshe PEARLMAN, Jerusalem: Ville sacré de l’humanité, Quarante siècles d’histoire ,
traduction de Claire Pool, Edition Fayard, Paris, 1968, p. 77.

22 2.3.Isaia

Isaia – fiul lui Amos57 este considerat cel mai mare profet al Vechiului Testament
deoarece trăiește și propovăduiește cuvântul Dumnului, vreme de patru domnii: a lui Ozia,
Ioatam, Ahaz, Iezechia.
Cartea lui Isaia poate fi structurată în trei părți. Capitolele 40 -66, se referă la
răscumpărarea lui Israel și a misiunii sale în lume. Începân d cu secolul al XIX -lea, a treia
sectiune de capitole (capitolele 40 -66) a fost cunoscută sub numele de „Deutero -Isaia” pe
recunoașterea faptului că ele au fost scrise de un autor mai târziu, care a vrut să încurajeze
exilații evrei din Babilon, cu puțin t imp înainte de eliberarea lor din 537 î.d. Hr. În a doua parte
a cărții, Isaia privește peste captivitatea babiloniană la reîntoarcere și recunoaște în ea o
presimțire și o imagine a unei eliberări viitoare mai mari: eliberarea prin Mesia. De la acest punc t
de vedere viitor, pentru profet captivitatea se afla deja în trecut (cu toate că aceasta începea doar
la un secol după Isaia), și el a putut să tresalte de bucurie pentru minunata restabilire a Israelului
de către Dumnezeu.
Numele Isaia înseamnă „Domnul izbăvește” și nu s -ar putea găsi vreo denumire mai
potrivită ca aceasta pentru conținutul acestei cărți. Isaia prevestește judecata asupra păcatului și
viitoarea captivitate babiloniană, dar el nu se oprește aici, ci merge mai departe și vorbește
despre o izbăvire (eliberare).
Capitolele 40 -48 relatează despre eliberarea viitoare din mâna Babilonului și fac o
comparație între Dumnezeul adevărat și idoli. Eliberarea urma să aibă loc prin împăratul Persiei
Cirus, al cărui nume este amintit tocmai la mijlocul fragmentului (44, 28; 45, 1). Această
eliberare a poporului din Babilon este însă depășită cu mult de cunoașterea marii eliberări prin
Mesia, Domnul Iisus Hristos58. Dumnezeul Atotștiutor vestește prin profetul Isaia că Cirus va
permite poporului Israel să se întoarcă în țară. Îndeplinirea istorică a acestei profeții o găsim
scrisă în Ezra 1, 1 -11. Cirus este unicul împărat păgân pe care Dumnezeu îl numește „unsul
Său”.
Profetul folosește termenul מָשִׁיח – mașíah pentru Cirus ( Isaia 45, 1), fapt remarcabi l
având în vedere că Cirus era un rege străin și păgân. Prin aceasta Deutero -Isaia acordă

57 Pr. Prof. Dr. Nicolae C IUDIN, Studiul Vechiului Testament , manual pentru seminariile teologice, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,, 2002, p. 176.
58 Prof. Pr. Nicolae NEAGA, Hristos în Vechiul Testament , Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2004, pp. 84 -86.

23 prerogativele regale mesianice unui străin, în ideea că Israel nu mai are dinastie regală, dar că
Dumnezeu se îngrijește de poporul Său prin intermediul altui rege, c are devine astfel „unsul”
Său. Prin bunăvoința sa, regele persan a primit chiar numele de Mesia din partea lui Deutero –
Isaia ( Isaia 45, 1), apelare uimitoare, având în vedre faptul că regele era de altă religie
(zoroastrian).59
Se pare că Cirus a fost numi t așa datorită prestigiului său, care crescuse foarte mult, și de
aceea Deutero -Isaia îl numește nici mai mult, nici mai puțin decât “Mesia”: „În lipsa unui rege
iudeu, care avea titlul de uns, Deutero -Isaia îi acordă unui rege neisraelit acest titlu, arăt ând în
schimb că făgăduințele făcute dinastiei lui David rămân neatinse, dar se transferă întregului
popor (55, 3)”60.

2.4. Ieremia

Profetul Ieremia (Înalt este Domnul), fiul preotului Hilkia, s -a născut cam pe la sfârșitul
domniei lui Manase în cetatea preoțească Anatot. Este cel de -al doilea profet al Vechiului
Testament. Numele deriva de la „rama” = el a aruncat, a izgonit61.
Are și o însemnătate simbolica vrând să arate pe de o parte, ca Dumnezeu a izgonit pe
poporul Său, iar pe de alta, se poate refer i probabil și la existența să solitara impusă de misiunea
profetica, întrucât la porunca Domnului Dumnezeu a trăit ca un izgonit din societate,
necunoscând confortul și responsabilitățile vieții62.
Potrivit capitolului 12, inaugurarea oficială a misiunii sa le a avut loc în anul 626 adică în
al 13 -lea an al domniei lui Iosua (640 -609). Activitatea sa a durat peste 40 de ani, adică până
după căderea Ierusalimului și plecarea în robie. Mai precis el a profețit între anii 626 -587, în
regatul lui Iuda, sub domnii le succesive a cinci regi și anume : sub Iosia 17 ani, sub Ioahaz 3
luni, sub Ioachim 11 ani, sub Iehonia 3 luni și sub Sedechia 11 ani, într -o perioadă de mari
frământări interne și externe63.

59 Alexandru MIHĂILĂ, Introducere în Studiul Vechiului Testament…, p. 99.
60 Diac. Conf. Dr. Alexandru MIHĂILĂ, „Edictele lui Cirus?”, în Ziarul Lumina, 19 mai 2010, edție electronică.
61 Dr Vasile TARNAVSCHI , Introducere în sfintele c ărti ale Vechiului Testament, Editura Glasul Bucovinei,
Cernăuți, 1928, p. 399.
62 Dr Vasile TARNAVSCHI , Introducere in sfintele cărti ale Vechiului Testament …, p. 401.
63 Dr Vasile TARNAVSCHI , Introducere in sfintele cărti ale Vechiului Testament …, p. 408.

24 Cărțile profetice canonice sunt grupate în jurul unei crize pol itice: amenințarea și
realitatea dominației asiriene și babiloniene, rezistența care duce la mărirea intensității pierderii
independenței naționale și eventualul exil pentru imperiile divizate. Cărțile, incluzând, cartea lui
Ieremia, reflectă o tradiție an tistabilizatoare care ne dă o interpretare teologică a crizei. Cinci
componente ale tradiției sunt inițial primirea pământului făgăduit de către Dumnezeu, obligația
Israelului pentru un stil de viață corespunzător pentru venerare, iresponsabilitatea, respi ngerea
consecventă a ajutorului lui Dumnezeu și promisiunea unui legământ reînnoit de la Dumnezeu.
Ieremia este cel care introduce numărul simbolic 70 desemnând anii exilului, mai întâi
generic, aplicat tuturor popoarelor care sunt supuse de babilonieni ( Ieremia 25, 11), la finalul
celor 70 de ani regele Babilonului fiind pedepsit de Iahve (v. 12), ulterior aplicând cei 70 de ani
doar exilului iudeilor în Babilon ( Ieremia 29, 10). După cartea lui Ieremia, cei 70 de ani par să
fie calculați având în vedere edictul lui Cirus de întoarcere a exilaților (538); prin aceasta cei 70
de ani încep cu 608, urcarea pe tron a lui Ioaiachim, cel care se va revolta împotriva
babilonienilor, ducând la prima cucerire a Ierusalimului (597)64.

2.5. Daniel

Profeții sunt inte resați de istoria poporului ales și de gradul în care aceasta este afectată
de anumite popoare și de istoria acestora. Ei au arătat poporului ales superioritatea jertfelor
interne: ,,ascultarea este mai bună decât jertfa și supunerea mai bună decât grăsime a berbecilor”
(I Regi 25, 22)65. Daniel are chiar o filosofie religioasă a istoriei internaționale. ,,Dumnezeu este
activ în istoria tuturor popoarelor, în sensul în care îi dă acesteia o fina litate”66. Controlează
istoria cum comandantul unei închisori con trolează închi soarea și deținuții în timpul unei revolte
(forma viziunii cvasi -profetice nu trebuie să ne conducă în mod greșit la ideea că Daniel îl vede
pe Dumnezeu ca predeterminând istoria). ,,Chiar și în cer sunt conflicte între ,,îngerii lui
Dumneze u”, respectiv forțele pământești”67.

64 Alexandru MIHĂILĂ, Introducere în Studiul Vechiului Testament…, p. 154
65 Pr. Prof. Mircea CHIALDA, Sacrificiile Vechiului Testament, Editura Dieceziană, Caransebeș, 1941, p. 12
66 PS Antonie PLĂMĂDEALĂ, “Aspecte ale slujirii în Vechiul Testament”, în revista Studii Teologice , nr. 5 –
8/1972, p. 352.
67 Pr. Lect. Dr. Aurel PAVEL, Cartea profetului Daniel, Editura Universității ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2000, p. 238.

25 Daniel68 (sec. VII î.d.Hr.), a fost unul dintre proorocii mari ai Vechiului Testament. În
tinerețe a fost luat captiv în Babilon, în timpul împăratului Nabucodonosor, împreună cu trei
tineri, din seminția lui Iuda: Anani a, Misael și Azaria. Acesta a devenit ulterior favoritul
împăratului și a fiului său Beltșațar69. Daniel și -a scris cartea în două limbi: ebraică și aramaică.
“Acest lucru nu trebuie să ne mire, deoarece un astfel de om instruit la curtea regală și care a
ocupat funcții înalte în stat, era obligat să cunoască pe lângă limba maternă și o altă limbă. Un
autor de acest fel (un Mircea Eliade sau un Vintilă Horia) își poate scrie o carte într -o limbă și o
carte în alta, dar nu una și aceeași în două sau mai multe ”70.
Structura cărții lui Daniel se prezintă astfel: 1, 1 -2, 4 a, în ebraică; 2, 4 b -7, 28, în
aramaică; 8, 1 -12, 13 în ebraică. În canonul ebraic, cartea lui Daniel se găsește în cea de -a treia
serie de cărți, denumite, cu un termen destul de vag alte s crieri, adică acele cărți care nu fac parte
nici din Torah și nici din Profeții. Aceasta este așezată între cartea Esterei și grupul cărților
Ezdra -Neemia și Cronici (Paralipomena), care încheie canonul. Această poziție arată că această
carte fie nu este c onsiderată una profetică, fie că, dacă a fost considerată astfel, nu mai era
posibilă inserarea ei în corpusul profetic, deja încheiat în momentul apariției cărții. În
Septuaginta, cartea lui Daniel apare după cei trei profeți mari: Isaia, Ieremia și Iezec hel. Daniel
încheie canonul grecesc.
Din cele doisprezece capitole n u putem înțelege că autorul nu a încercat să facă o
istoriografie, nici a țării sale, nici a aceleia în care a stat captiv toată viața. Autorul, iudeu
deportat încă de tânăr în Babilon, unde și -a petrecut toată viața și unde a ocupat înalte funcții în
stat, nu pare să fie cât de cât familiar cu istoria patriei sale adoptive. „El pretinde că și -a
desfășurat activitatea sub patru regi ai Babilonului în ordinea următoare: Nabucodonosor,
Baltazar (fiul lui Nabucodonosor), Darius Medul și Cirus”71.
Întreag conținutul cărții explică stăpânirea lui Dumnezeu pe pământ și implicarea în
istorie. El controlează perioadele istorice, detronează și în coronează regi; conduce imperiile
omenești și dă pute re cui dorește; evalu ează modul de conducere al regilor și îi îndepărtează de la

68 Ion M. STOIAN, Dicționar religios , Editura Garamond, București, 1992, p. 76.
69 Nicolae CIUD IN, Studiul Vechiului Testament…, p. 202.
70 ÎPS. Bartolomeu ANANIA, Biblia comentată. Cartea profetului Daniel și ale celor doisprezece profeți mici,
versiune revizuită după Septuaginta, Editura Anastasia, București, 2000, p. 17.
71 Pr. Prof. Nicolae CIU DIN, Studiul Vechiului Testament …, p. 202.

26 tron când aceștia greșesc. ,,Procesul istoric are deci un sens. Se vede puterea, atotînțelepciunea și
dreptatea Sa divină, chiar dacă nu este întotdeauna clar cum se reflectă aceasta în istorie”72.
În ciuda tuturor supozițiilor, datele obiective, furnizate de întreaga istoriografie a
antichității, oferă un alt tablou: Nabucodonosor (605 -562), Avilmarduk (562 -560), Neriglisad
(560 -558), Labașimarduk (556), Nabonide (556 -539) și Cirus (539 -530)73. Baltazar (sau
Beltșațar) nu a fost fiul lui Nabucodonosor, nu a fost rege al Babilonului, ci, mult mai târziu, co –
regent al lui Nabonide. Cât despre „Darius Medul”, un astfel de nume nu există în nici un fel de
document; mai mult, cei doi Darius de mai târziu ,,nu erau de origine medă, ci, în mod sigur,
persană”74. Ori, e greu de crezut că autorul – care ține să -și dateze cu precizie vedeniile și
profețiile – își ignoră suveranii în slujba cărora, totuși, se află.
Daniel („Dumnezeu este jud ecătorul meu” sau ,,Judecătorul lui Dumnezeu”), fiul unei
familii nobile, „a fost dus în captivitatea babilonică de către Nabucodonosor în anul al IV -lea al
domniei lui Ioachim (605 î.H.)”75. Mărturiile lui Berosus arată că soarta prizonierilor nu era
grea. Astfel, Nabucodonosor i -a ales pe unii tineri nobili evrei, luați în prima sa expediție, ca să –
i crească și să -i instruiască, la curte, în științele și în limba aramaică, pentru ca apoi să devină
funcționari de stat. Între cei aleși se afla și Daniel, împ reună cu trei prieteni ai săi: Anania,
Misael și Azaria76. Pentru aceasta le-au schimbat numele. Lui Daniel i s -a zis Beltșațar, iar
celorlalți trei: Șadrac, Meșac și Abed -Nego. Daniel și prietenii săi erau întru totul credincioși
legilor părintești, de ace ea Dumnezeu le -a dăruit înțelepciune și ei au făcut mari progrese în
știință. Datorită înțelepciunii sale rare, Daniel a reușit să explice un vis al lui Nabucodonosor și
i-a prezis viitorul (2, 1). ,,Pentru acest fapt, Daniel a fost numit locțiitor regal, iar prietenii săi au
fost numiți administratori ai provinciei Babiloniei”77.
Tot timpul cât a domnit Nabucodonosor, Daniel și -a păstrat înalta sa funcție. Despre
succesorii imediați ai lui Nabucodonosor nu se amintește nimic în cartea lui Daniel. Aceștia au
fost Avilmarduk, Neriglisad, Labașimarduk, Nabonide (555-539 î. H.)78, care își luă co -regent

72 Pr. Prof. Vladimir PRELIPCEANU, Pr. Prof. Nicolae NEAGA, Pr. Prof. Gh. BARNA, Pr. Prof. Mircea
CHIALDA, Studiul Vechiului Testament…, p. 225.
73 Horia C. MATEI, Enciclopedia Antichității, Editura Meronia, Buc urești, 1995, p. 224
74 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …,, p. 317.
75 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 314.
76 Pr. Prof. Vladimir PRELIPCEANU, Pr. Prof. Nicolae NEAGA, Pr. Prof. Gh. BARNA, Pr. Prof. Mircea
CHIALDA, Studiul Vechiului Testament…, p. 219.
77 Pr. Prof. Nicolae CIUDIN, Studiul Vechiului Testament …, p. 202.
78 Horia C. MATEI, Enciclopedia Antichității …, p. 223.

27 pe Baltazar (538 î. H.). ,,Acesta din urmă se pare că era descendent dintr -o fiică a lui
Nabucodonosor”79.
Regele Persiei, Cirus, porni război împotriva lui Naboni de. Acesta a fost silit să fugă în
Borsipa, lăsând pe Baltazar să apere cetatea Babilonului. “În timp ce cetatea era asediată de Cirus,
Baltazar dădu comandanților săi un ospăț mare. În timpul ospățului, Baltazar este informat printr –
o scriere miraculoasă, explicată de Daniel, că cetatea va cădea imediat. După uciderea lui
Baltazar, Babilonul fu ocupat, iar guvernator rămase Darius Medul, care este probabil identic cu
Ugbaru. Darius Medul îl menține pe Daniel tot în funcții înalte, făcând parte din colegiul celor trei
funcționari supremi ai statului. După ce a fost aruncat în groapa cu lei, din pricina geloziei
dușmanilor săi, Daniel a fost întărit, din nou, în funcțiile sale ”80.

79 Samuel SCHULTZ, Călătorie prin Vechiul Testament …, p. 311.
80 Pr. Prof. Vladimir PRELIPCEAN U, Pr. Prof. Nicolae NEAGA, Pr. Prof. Gh. BARNA, Pr. Prof. Mircea
CHIALDA, Studiul Vechiului Testament…, p. 219.

28 Capitolul III. Cirus II cel Mare și noua hartă a Imperiului p ersan

Principalii stâlpi ai prestigiului și forței Imperiului Persan au fost armata și
administrația81. Tocmai acestea și sunt domeniile – alături de cel al religiei – în care perșii și -au
adus contribuția lor originală în istoria civilizației și culturii.
Regii mezilor au folosit experiența și organizarea militară a asirienilor, creând
detașamente speciale de lăncieri, de arcași și de călăreți. “Cirus n -avea o armată națională, ci o
armată de mercenari, recrutată din rândurile popoarelor supuse, armată ale cărei detașamente
erau conduse de ofițeri din țările respectivilor soldați. Regii persani aveau o gardă personală
formată din pedestrași (infanteriști) și călareți (cavaleriști), majoritatea din rândurile nobilimii.
Singurul corp de armată permanent î l formau călăreții de elită, care purtau numele de nemuritori
(în sensul că numărul lor trebuia să rămână fix, același) ”82.
Forța armatei persane consta în cavalerie. Călăreții – recrutați din rândurile nobilimii –
erau înarmați cu o sabie dreaptă, buzduga n, secure și un fel de arcan. Urmau arcașii – călăreți
care trăgeau din fuga calului (o tactică a cărei mare eficiență s -a dovedit în luptele contra
detașamentelor compacte ale legiunilor romane). Urmau trupele arcașilor care luptau din
turnurile de lemn i nstalate pe spatele elefanților. Masa mare de pedestrași – țărani prost înarmați
– nu conta prea mult. Detașamentele de cavalerie grea – constituite din nobili de f runte – erau
echipate într -un fel care le asigura o extraordinară forță de șoc . De pe tronul său, înconjurat de
steaguri și protejat în mijlocul corpului de cavalerie grea, regele personal conducea operațiile
militare.
Perșii practicau tactica replierii, retrăgându -se în fața inamicului după ce ardeau totul în
urma lor sau după ce provocau inund ații. Înainte de începerea unei bătălii avea loc ceremonia
purificării rituale și a invocării cerului. Pentru a se cunoaște exact pierderile suferite, fiecare
soldat depunea la începutul luptei o săgeată într -un coș; la sfârșitul luptei fiecare își lua îna poi
săgeata, iar numărul săgeților rămase indica numărul celor uciși.
Resursele economice care au alimentat colosalul edificiu politic și social al Imperiului
Persan au cunoscut o evoluție firească de -a lungul celor patru perioade istorice – ahemenidă (c.

81 Emma MARRIOTT, Istoria lumii în pilule, Editura Litera, București, 2019, p. 67.
82 Barry STRAUSS, Mari comandanți. Alexandru, Hanibal, Cezar și arta conducerii …, p. 52 .

29 559 – c. 330 î.e.n.)83, elenistică seleucidă (c. 330 – c. 250 î.e.n.), arsacidă (c. 250 î.e.n. – 224 e.n.)
și sasanidă (224 – c. 651 e.n.).

2.1. Războaiele împotriva mezilor

Născut între anii 590 și 585 î. d.Hr în Persis, ceea ce este acum Iran, Cirus a fost f iul lui
Cambyses I al clanului Achaemenida, clanul predominant al tribului persan Pasargad. Unii au
speculat că C irus a fost fiul unui păstor care a migrat din munții de la nord de Irak în câmpiile de
pe valea râului Tigru. Știm că tatăl său Cambyses a domnit peste un mic trib persan în sudul
zonei Tigru -Eufrat. Când Cambyses a murit, C irus a preluat și a unit toate triburile persane sub
conducerea sa în 559 î. d.Hr.
Mama lui Cirus a fost fiica lui Astiage, regele mezilor. Despre nașterea lui Cirus s -a
transmis o legendă (care a fost consemnată și de Herodot). Se pare că Astiage a avut un vis, pe
care l -a interpretat ca pe un semn că Cirus se va naște pentru a -l răsturna de la putere. În mod
clar nepotul lui reprezenta o amenințare de accea a ordonat să fie omorât. Însă Harpagus,
slujitorul lui Astiage nu a fost în stare să omoare pruncul și l -a dat pentru a fi crescut, unui
păsto r84.
„Nucleul Imperiului persan antic s -a aflat în actuala provincie Fars din sud -vestul
Iranului. De aici, Cirus II cel Mare a pornit, în anul 555 î.d.Hr., expedițiile sale de cucerire, prin
care a pus bazele celui mai întins stat din antichitate. Cirus a fost fondatorul dinastiei ahem enide
(559 – 330 î.d.Hr.), prima dinastie imperială a imperiului persan și cel mai mare imperiu din lume
înainte de cea a lui Alexandru cel Mare”85.
Prima piatră la fun dația imperiului persan este pusă în anul 550 î. dHr., odată cu bătăli a a
între împăratul med Astyages și regele persan Cirus II , care fost câștigată de acesta din urmă . Din
acest moment el dobândește apelativul cel Mare86. Cronicile babiloniene din timpul r egelui
caldeu Nabonid (556 -539 î.d.Hr.) amintesc de o revoltă a armatei mezilor, aceștia predându -l pe
regele lor în mâinile conducătorului persa n.

83 HERODOT, Istorii, traducere, note de Adelina Piatkowski, Editura Universitas, București, 1999, p. 114.
84 Simon SEBAG, Titani ai Istoriei. Giganții care ne -au modelat lumea, traducere de Anca Sim itopol, Editura
Litera, Bucur ești, 2019, p. 18.
85 Pierre BRIANT, From Cyrus to Alexander. A History of the Persian Empire , translated by Peter T. Daniels,
Winona Lake, Indiana, 2002, p p. 36-37.
86 Ovidiu DRIMBA, Istoria culturii și civilizației , vol. I, Editura Științifică și Enciclop edică , București, 1985, p. 91.

30 Cirus s -a remarcat prin toleranță. Fiecare provincie cucerită și -a păstrat autonomia, ceea
ce a dus la conso lidarea economică și culturală a popoarelor învinse. Suveranii acestora, apoi
aristocrațiile și templele au continuat să dețină un important rol în conducerea țărilor lor,
devenite însă provincii sau satrapii persane .

2.2. Cucerirea Lidiei

Cirus a realiz at unificarea mezilor și a perșilor, urmată apoi și de unificarea triburilor
iraniene din răsărit. Continuator al regilor mezi, Cirus a dus mai departe politica expansionistă a
acestora. Primul obiectiv a fost vecinul de la Apus, din Anatolia, anume Regatu l lidian. Trei ani
după ce a reușit unificarea Iranului, Cirus a cucerit capitala lidiană Sardes. Au urmat apoi orașele
grecești de pe coasta de vest a Asiei Mici.
Lidienii era u aliați cu mezii și datorită cuceririlor lui Cresus, limitele Lydiei au fost
extinse până la râul Halys, la vest de regatul nou dobândit al perșilor.
Cresus nu a pierdut nici un moment în angajarea unor mercenari spartani pentru a realiza
o ofensivă împotriva lui C irus. Această politică de cuceriri a lui C irus nu i -a lăsat indiferenț i nici
pe babilonieni care aveau în comun o frontieră cu Persia și astfel s -au alăturat lidienilor și
spartanilor pentru a lupta împotriva lor.
Auzind despre ofensiva lui Cresus, “Cirus și -a condus forțele în teritoriul Lydiei cerându –
i lui Cresus să se pr edea și să devină vasalul său regal. După ce i -a oprit pe atacatori, tânărul rege
i-a urmărit până în Lydia, angajând o bătălie decisivă pe câmpia Thymbra. C irus și -a dispus
armata, inferioară numeric, într -un patrulater, arcașii urmând să împiedice pătrun derea lydienilor.
În timp ce adversarii săi și -au dispersat forțele pentru a înconjura patrulaterul, C irus și cavaleria
au contraatacat, lovind decisiv formațiunile inamicului, care se aflau izolate una de alta. Ulterior,
l-a urmărit pe Cresus – după ce ac esta a încetat lupta și s -a retras spre capitala sa Sardes (lângă
Izmir, în Turcia de astăzi) – pentru a -și definitiva victoria ”87.
După o serie de lupte, Cresus a fost zdrobit și capitala Lydiei, Sardis a fost capturată în
anul 546 î.d.Hr, același lucru î ntâmplându -se și cu Babilonul șapte ani mai târziu în 539 î.d.Hr.

87 Ovidiu DRIMBA, Istoria culturii și civilizației , vol. I…, p p. 92-93.

31 2.3. Cucerirea Babilonului

Concept ul de conducere a lui Cirus a fost remarcat nu doar de către supușii Imperiului
persan, ci și de popoarele care se aflau pe teritoriile Regatul Noului Ba bilon. Nabucodonosor II
preluase sistemul administrativ al asirienilor, precum și metodele acestora de guvernare.
Distrugerea Ninivei și a celorlalte orașe asiriene nu a dus la eliberarea sperată de numeroasele
popoare cucerite de asirieni. Chiar mai mult, deportările au continuat, exilul (în trei valuri: 597,
587 și 582 î.d. Hr.) clasei politice și intelectuale a evreilor din Ierusalim și Regatul Iuda fiind
binecunoscut tuturor. Era deci firesc că toate aceste popoare să privească spre Cirus ca spre un
salvator, ca spre un mesia.
În anul 539 î.d.Hr., Cirus cel Mare și -a trimis armata în Mesopotamia. În fruntea oștirii
persane se afla un general cu numele Gubaru (identificat cu acel Darius Medul din Cartea
profetului Daniel), devenit apoi conducător provizori u al Mesopotamiei, până la sosirea lui Cirus
în Babilon.
În 539, conflictul a început când Belșațar, fiul împăratului și guvernatorul Babilonului l -a
înfruntat pe C irus la Opis. “Belșațar a fost învins și orașul Babilon a fost capturat fără luptă.
Cirus a intrat în oraș câteva zile mai târziu, proclamându -se eliberator. În doar 11 ani C irus a
cucerit trei dintre cele mai puternice state din lume la acel moment. În mod evident acesta a
reușit să extindă granițele imperiului către râul Indus în est și râul O xus în nord -est”88.
Mai mulți factori au contribuit la căderea Babilonului, Nabonidus, împăratul său, a
crescut masiv taxele pentru a plătii propriile expediții religioase. El de asemenea a introdus zeii
orașelor Ur, Uruk și Eryden, care i -a înfuriat pe pre oții babilonieni. Aceste acțiuni i -a încujarat
pe disidenți să ajute perșii în răsturnarea conducerii.
Cucerirea Mesopotamiei de către Cirus constituie sfârșitul independenței acestei vechi
zone de civilizație umană, care a ajuns astfel să fie strâns legat ă de spațiul iranian. Prin
înțelepciune, diplomație și toleranță, Cirus a reușit să alăture într -un spațiu politic și economic
unitar aproape toate vechile culturi ale Orientului antic asiatic. Desigur că următorul pas la care
se va fi gândit va fi fost Eg iptul, dar acest pas nu a putut fi înfăptuit, datorită morții sale,
petrecute în anul 530, în cursul luptelor cu tribul scit al massageților, de la granițele de răsărit ale
imperiului.

88 Pierre BRIANT, From Cyrus to Alexander. A History of the Persian Empire …, p. 39.

32 La 155 km nord -est de orașul iranian Shiraz, capitala provinciei Fars, „pe un platou af lat
parcă la poalele cerului, căci este situat la 1900 m altitudine și înconjurat de munți nu prea înalți,
se află ruinele unui oraș antic, numit Pasargadae, cea mai veche capitală a Ahemenizilor. Aici, pe
acest platou înalt se află mormânt ul aceluia sub conducerea căruia a debutat epopeea persană.
Mausoleul este construit din piatră de calcar și cuprinde o încăpere înălțată pe un soclu format
din șase trepte. Atât mormântul propriu -zis, cât și soclul au fiecare înălțimea de 5,50 m, deci
întregul complex atinge 11 m înălțime ”89. Din scrierile unor istorici aflăm că trupul neînsuflețit și
îmbălsămat al lui Cirus se afla pe un pat de aur, iar lângă acesta era o masă, tot din aur, pe care
erau așezate daruri pentru jertfă.
Lucrările de construcț ie a acestui mausoleu au fost începute de însuși regele Cirus, care
însă nu a reușit să -l vadă gata încă în timpul vieții sale. Abia fiul său, Cambyses II, a desăvârșit
lucrările locașului de veci a întemeietorului Imperiului persan .
Istoricul grec Plutarh a avut inspirația de a o include inscripția de pe mormântul regelui
persan în lucrarea sa Alexandros, salvând -o pentru posteritate90:

O, omule,
oricine vei fi tu,
ori de unde vei veni,
știu că vei veni.
Eu sunt Cirus, Întemeietorul Imperiului perșilor.
Nu mă invidia de aceea
pentru acest puțin pământ
care îmi acoperă trupul meu.

2.4. Rege al tuturor perșilor, unul dintre cei mai mari comandanți militari din
istorie
Prima dintre marile calități ale lui C irus era capacitatea lui de a conduce în luptă.
Împotriva lidienilor a mărșăluit împreună cu trupele sale câteva mii de mile prin troienile iernii,
în scopul de a -l surpinde pe Cresus la Sardis. Cresus și -a trimis cea mai mare parte din trupele
sale acasă, gândindu -se că perșii vor fi încetiniți de vreme și de teren.
Viziunea militară a lui C irus poate fi de asemenea apreciată în căderea Babilonului.
Pentru a captura orașul el a abătut apele Eufratului care curgeau prin oraș, astfel încât trupele

89 Paul BRUSANOWSKI, Istorie și civilizație iraniană până la cucerirea arabă, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj, 2008, p. 25.
90 Paul BRUSANOWSKI, Istorie și civilizație iraniană până la cucerirea arabă…, p. 26.

33 sale să poată intra pe sub zid. C irus a organizat și instruit trupele mai bine decât orice alt
conducător al perioadei sale.
Ritualul de cucerire a națiunilor dicta că un stat vassal, renunță la toate tradițiile și
identitate națională în favoarea cuceritorilor. Imperiile asirian și babilonian practicau deplasarea
popoarelor și distrugerea culturii lor prin transportarea zeilor în respectivele lor capitale. În
schimb C irus a permis popoarelor cucerite ale Babilonului să se întoarcă în țara lor natală
împreună cu zeii lor. În special poporul evreu a beneficiat de pe ur ma acestor politici deaorece au
fost prizonieri în Babilon timp de 70 de ani.
Cirus și -a făcut, fără îndoială, cuceririle prin sabie, dar a știut să le păstreze grație unei
atitudini foarte originale pentru acea epocă, aceea a mâinii întinse: “unul din exe mplele cele
mai celebre ale clemenței împăratului, este eliberarea evreilor (despre care tocmai am pomenit
mai sus) din Babilon, ținuti captivi în acest oraș din vremea domniei lui Nabucodonosor. A mers
chiar până la a face din Cresus, regele Lidiei pe care tocmai îl învinsese, unul din sfetnicii săi, și
i-a dat înapoi coroana ”91.
Printre altele, împăratului perșilor nu îi era rușine să se prezinte în ochii popoarelor ca un
viteaz apărător al vechilor credințe. În vreo douăzeci de ani, el a eliberat a stfel sute de triburi și
de orașe pe un teritoriu de o întindere nemaivăzuta până atunci: de la frontierele Egiptului, ale
Palestinei și ale Asiei Mici până în vecinătatea Asiei Centrale și a Indiei, milioane de oameni au
trăit astfel timp de trei secole s ub și cu legea perșilor.
“Cirus a introdus la curtea sa protocolul, ceremonialul și eticheta căutând să-i obișnuiască
pe perși cu manierele bunei conduite prin purtarea exemplară de care da dovadă”92. Măreția
alaiului, ținuta și strălucirea în care apărea Cirus era impresionantă.

91 Emma MARRIOTT, Istoria lumii în pilule …, p.68.
92 XENOFON, Viața lui Cyrus cel Bătrân întemeietorul s tatului Persan , Editura Științifică, București, pp. 347-348.

34 Capitolul IV. Principale reforme din timpul domniei lui Cirus cel Mare

4.1. „Cilindrul lui Cyrus” (prima Declarație Universală a Drepturilor Omului)

“Istoria emancipării omului spre recunoașterea drepturilor sale, tr ebuie văzută mai întâi
ca o istorie a gândirii, mai mult decât o istorie a instituțiilor sociale, politice, economice”93.
Omul este prezentat dintr -o perspectivă umanistă în epopeea lui Ghilgameș din Babilon,
din prima jumătate a mileniului II î.d.Hr., apo i în Coduri de legi, cum ar fi Codul lui Hammurabi
– regele semit al Imperiului Babilonian – în care sunt promovate reguli de conduită socială,
străbătute de un spirit umanitar fără egal la vremea respectivă. Peste tot în lume, și în toate
epocile, liderii au încercat să afirme că oamenii erau egali în drepturi.
Printre cele mai vechi exemple pentru Istoria Dreptulrilor Omului este atestat și cilindrul
împăratului persan Cirus cel Mare94 (secolul al V -lea î.d.Hr.), aflat la British Museum, din
Londra. O rep lică a sa împodobește sediul Organizației Națiunilor Unite. Iranul și Marea Britanie
plănuiesc instalarea unei alte replici a acestuia în Olanda la Haga, unde funcționează Curtea
Internațională a Drepturilor Omului.
Cilindrul lui Cirus este un document în formă de cilindru, formă destul de populară în
orientul antic, pe care sunt inscripționate decretele imperiale. Obiectul a fost descoperit în 1879
de asistentul arheologului britanic Austen Henry Layard. Acesta, prin metode destul de
contraversate a făcut multe descoperiri pentru British Museum. Se pare că cilindrul a fost găsit la
circa 20 de kilometri de Bagdad, pe malul Eufratului, pe locul anticului oraș Sippar, fiind
dezgropat din ruinele templului lui Marduk. Pu blicarea descoperirii a fost făcută de Sir Henry
Rawlinson, iar date amanuntide despre artefact au fost piublicate în jurnalul “Societății Regale
pentru Studii Orientale”
Cilindrul seamănă cu un știulete de porumb făcut din lut. Pe el e scris cu caractere
cuneiforme un decret considerat a fi prima Cartă a drepturilor omului, precedând Magna Carta cu
aproape două milenii. Sulul conține o proclamație95 a regelui Cirus al II -lea, scrisă după ce acesta
a cucerit Babilonul, în 539 î.d.Hr. Numeroși specialiști con sideră Cilindrul lui Cirus drept cea

93 Stelian SCĂUNAȘ, Dreptul internațional al drepturilor omului, Editura All Beck, București, 2003, pp. 3 -4
94 Victor OLARU, “ Declarația Universală a drepturilor omului, instrument internațional de consacrare și protejare a
drepturilor omului”, în revista Tinerii Juriști, nr. 3/2018, p. 7.
95 Gh. IANCU, Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale în România, Editura All Beck, București, 2003, p.
3.

35 mai veche declarație a drepturilor omului din lume, “un simbol al toleranței și respectului pentru
popoare și credințe diferite”96. Poate fi socotit și “un apel la libertatea religioasă și etnică”97.
“Textul de pe acest cilindru este împărțit în două părți, partea “A” – liniile 1 -35 și
măsoară 23 x 8 cm și partea “B” care conține liniile 36 -45 și măsoară 8.6 x 5.6 cm. Textul B a
fost în proprietate Universității din Yale pe când Textul A a fost intodeuna în proprietatea British
Museum. Rândurile 36 -37 și 38 -45 sunt importante deoarece descriu rânduielile Imperiului și
drepturile supușilor imperiali”98.
Din păcate, cilindrul este deteriorat și o treime din text lipsește. Conținutul său îl prezintă
pe Cirus ca salvatorul Babi lonului de sub opresiunea regelui Nabonid: “Marduk s -a milostivit de
poporul său și a căutat un înlocuitor pentru regele lor (…). Zeul a poruncit apoi trupelor din
Persia și Media să pornească împotriva Babilonului și a făcut să intre în oraș fără luptă,
aducându -l pe Nabonid în mâinile lui Cirus, care a început să restaureze pacea între oamenii din
Babilon”99.
Conform datelor de pe cilindru, Cirus cel Mare (primul rege al Persiei) după cucerirea
Babilonului (anul 539 î. Hr.) a eliberat sclavii, a declara t că toți oamenii au dreptul să -și aleagă
propria religie și a stabilit egalitatea rasială. “Importanța documentului nu este doar una istorică
sau filosofică, ci prezintă importanță practică, ea fiind tradusă în limbile oficiale ale Națiunilor
Unite, iar 4 articole din acest document se regăsesc în Declarația Universală a Drepturilor
Omului”100.
Prin el se interziceau sclavia și orice fel de oprimare, privarea de proprietate cu forța sau
fără despăgubire. Statelor membre li se acorda dreptul de a se supune sa u nu domniei lui Cirus,
deoarece acesta afirma că „niciodată nu recurg la război pentru a stăpâni”101.
Acest document este relevant din mai multe puncte de vedere, dar cel mai important
motiv pentru care acesta trebuie menționat se datorează faptului că în 1 971, Organizația
Națiunilor Unite a ales să îl traducă în toate limbile sale oficiale. În urma diferitelor analize se

96 M. BĂDESCU, Introducere în filozofia d reptului, Editura Lumina lex, București 2003, p. 191.
97 Simon SEBAG, Titani ai Istoriei. Giganții care ne -au modelat lumea …, p. 19.
98 Ramona -Gabriela PARASCHIV, Mecanisme internaționale de protecție a drepturilor omului, Editura Pro
Universitaria, Bucu rești, 2014, p. 221.
99 Marc VAN DE MIEROOP, O istorie a Orientului Apropiat în Antichitate (cca 3000 – 323 î.Hr.), traducere de
Vlad Stângu, Editura Polirom, Iași, 2016, p. 321.
100 Ramona TĂTAR, “Drepturile omului, trecut, prezent și viitor”, în revista Studium Legis, nr. 14/2018, Lugoj, p.
28.
101 Paul K. DAVIS, Allen Lee HAMILTON, Encyclopedia of Warrior Peoples and Fighting Groups, ABC – Clio
Publishing, 1998, p. 42.

36 poate observa că cilindrul conține reguli persane referitoare la: “toleranța religioasă, la abolirea
sclavagismului, la libertatea de aleg ere a profesiei și la libertatea de expansiune a imperiului”102.
Cilindrul a jucat un rol important în istoria umanității, fiind prezentat ca simbol al
monarhiei persane, din această cauză, în momentul în care o copie a documentului a fost oferită
Statelor U nite, acesta a fost denumit „carta mondială a drepturilor omului” 103.
În regimul monarhic absolutist de tipul despotismului persan regele era unica sursă a
dreptului. Hotărârile lui deveneau legi imuabile, legi care, pretinzându -se că îi erau „inspirate” de
zeul suprem Ahuramazda, însemnau că exprimau însăși voința divinității. În consecință, a încălca
hotărârea regelui (deci legea) însemna o gravă crimă de -a dreptul contra religiei, o jignire
intolerabilă adusă chiar divinității. Așadar, n -a existat un cod de legislație persană compact și
organic, stabil și unic.
Pe timpul lui Cirus și al fiului său Cambises nu exista încă un sistem de biruri bazat pe
evidența posibilităților economice ale țărilor care făceau parte din Imperiul Persan. Popoarele
subjugate pr ezentau daruri sub formă de produse în funcție de circumstanțe sau plăteau tribut în
aur sau argint, fixat în mod riguros pentru ele, din care cel puțin o parte, în funcție de pământul
arabil și gradul lui de fertilitate, era achitat în natură.
În timpul p rimei dinastii persane – ahemenide – au fost pietruite porțiunile de drumuri
deteriorate de intemperii. Un progres cu totul remarcabil l -au înregistrat și mijloacele de
transport de -a lungul perioadelor celor patru dinastii.

4.2. Finanțarea reconstruirii Templului

4.2.1. Primul Templu

În istorie este cunoscut ca fiind templul din Ierusalim. Construcția sa a fost realizată în
decursul a 7 ani, începând cu anul al patrulea al domniei lui Solomon (~ 950 -957). Cu toate
acestea însă, demersul construirii te mplului lui Solomon l -a făcut regele David, care își propune
să zidească un templu demn pentru Dumnezeu, deoarece socotea că este nepotrivit ca el să

102 Irina Moroianu ZLĂTESCU, Drepturile omului, un sistem în evoluție , Editura I.R.D.O., Buc urești, 2007, p. 8
103 Irving FINKEL, The Cyrus Cylinder: The Great Persian Edict from Babylon, I.B. Tauris and Company, Limited,
2012, p. 52.

37 locuiască într -un palat impunător făcut din cedru, iar „chivotul legământului să stea într -un cort
acoperit cu covoare (II Regi 7,2)”104.
Datorită condițiilor socio -politice existente în cadrul noului stat format, Israel, și mutării
capitalei la Ierusalim era necesară construcția unui sanctuar în care să fie plasat Chivotul
Domnului – Casa lui Dumnezeu. Potrivi t informațiilor transmise de cartea II Samuel (II Regi) 7,
1-7, Chivotul Domnului era adăpostit într -un cort și nu avea un sanctuar pe măsură. De aceea
regele David s -a gândit să zidească o casă a Domnului, dar la sfatul profetului Natan a trebuitsă
renunțe în favoarea fiului său Solomon105. Oricum, lui David nu -i aparține doar ideea construirii
templului, ci tot lui i se atribuie meritul de a fi adunat materialele. De asemenea, tot David s -a
ocupat de alcătuirea echipelor de lucru și de rânduirea slujitorilo r acestui locaș sfânt106. Totuși
construcția templului este datată clar, în timpul lui Solomon.
Templul “forma un pătrat lung de 60 de coți în lungime, de 20 în lărgim și de 30 în
înălțime. Deasupra pereților era un acoperământ plan de lemne și scânduri de c edru, peste care s –
a dat o pătură de marmură. Printr -un perete de lemn de cedru, gros de 2 coți, spațiul interior al
templului era despărțit în Sfânta, și Sfânta Sfintelor. Sfânta cuprinde 40 de coți, Sfânta Sfintelor
20 de coți în lungime. Sfânta avea înă lțimea de 30 de coți iar Sfânta Sfintelor numai de 20 de
coți, forma așadar un cub perfect. Pereții interiori ai templului erau căptușiți cu scânduri de lemn
de cedru, pe care, ca și pe uși, erau săpate chipuri de Heruvimi și alte ornamente”107.
Materialele care s -au folosit în construcția templului, au provenit în mare parte din Liban,
pietrele fiind luate din carierele regale de pe munți. În legătură cu cariera de piatră, tradiția
iudaică consemna că Solomon în înțelepciunea sa a folosit pentru tăierea piet relor un vierme
miraculos numit „ șamir”, pentru a putea dizloca blocurile de piatră108.
În Biblia ebraică, șamir apare în Ieremia 17, 1; Iezechiel 3, 9 și Zaharia 7, 12 și
desemnează un material foarte dur. În Ieremia, se referă la materialul din care este făcut stilusul
cu care se poate scrie, stând în paralel cu „condeiul de fier”. În Iezechiel, Iahve îi promite
profetului să -l întărească: „Voi face fruntea ta ca șamirul, mai tare decât stânca“. Șamirul este
aici mai dur decât stânca. Și în Zaharia, șamiru l este oferit ca o comparație pentru inimile întărite

104 Vasile TARNAVSCHI , Arheologia Biblică, Editura Consiliului eparhial ortodox al Bucovinei, Cernăuți, 1930,
p. 435 .
105 H.H. ROWLEY, Worhip in ancient Israel: it’s forms and meaning, Edition S.P.C.K., London, p. 77.
106 Conf. Dr. Pr. Petre SEMEN, Arheologia biblică în actualitate …, p. 154
107 G.A. BARROIS , „Temple. Jerusalem ”, in The Interpreter`s Dictionary of the Bible , vol. 4, editor George Arthur
Buttrick & Emory Stevens Bucke, Published by Abingdon Press, Nashville 1980, pp. 536 -537.
108 Pierre MARIEL, Les Hauts lieux spirituel de l`humanite, Editure La Palatine, Paris, 1968, p. 12.

38 să nu asculte Legea. Ar rezulta de aici că șamirul este într -adevăr un material dur. Vulgata
traduce prin „diamant“ (adamantinus), de unde și traducerea adoptată de Biblia sinodală, pe când
Septuaginta evită cu stil și eleganță traducerea (v. 1 din Ieremia 17 chiar lipsește). De fapt, nu se
știe exact ce înțeleg cele trei texte prin șamir, mai ales că pentru diamant există și alte cuvinte ca
pretendenți: yahalom sau zechochit109.
Materialul misterios, „mai dur decât stânca”, a născut o legendă foarte interesantă.
Șamirul devine chiar un animal, un fel de vierme cât un grăunte de orz (deși sursele rabinice mai
vechi evită să sugereze că ar fi ceva viu). “A fost creat de Dumnezeu la apusul zilei a șasea și ar e
puterea de a tăia orice, chiar și diamantul. A fost folosit la gravarea pietrelor de pe pieptarul
Marelui preot: pur și simplu numele triburilor israelite au fost scrise cu cerneală, iar apoi șamirul
a fost trecut peste urmele respective. Să nu uităm că una dintre pietre era chiar diamant.
După mult timp, Solomon află de la demonul Asmodeu că șamirul este ținut de pupăză,
căreia îngerul mării i l -a încredințat. Pupăza folosește șamirul pentru a despica stâncile și a pune
semințe din care cresc plantele c u care se hrănește. Solomon îl trimite pe Benaia, fiul Iehoiadei,
care pune un geam de sticlă deasupra ouălor pupezei. Aceasta își aduce șamirul pentru a sparge
geamul, dar atunci Benaia o sperie și îi fură șamirul. Cu acesta Solomon reușește să taie pietr ele
pentru Templu. După altă variantă, șamirul i -a fost adus lui Solomon de bunăvoie direct din
paradis de către uliu. Șamirul era păstrat într -o țesătură de lână, așezat într -un vas de plumb care
conținea tărâțe de orz. După distrugerea Templului, șamirul s-a pierdut”110.
Șamirul prezintă așadar următoarele avantaje: nu este o unealtă, nu este din fier sau alt
metal, este mai tare decât stânca și chiar decât diamantul, a fost creat de Dumnezeu special la
sfârșitul zilei a șasea, iar acum, oricât l -ați dori, nu îl mai puteți avea, pentru că s -a pierdut.
Trebuie să admirăm adevăratele acrobații ale rabinilor pentru a împăca versete de neîmpăcat.
Între Sfânta și Sfânta Sfintelor se afla o ușă „ornată cu Heruvimi, care mereu stătea
deschisă. Privirea în Sfânta S fintelor era împiedicată de de o perdea asemenea celei din cortul
sfânt. Intrarea în Sfânta avea o ușă din lemn de chiparos de 5 coți și împodobită tot cu
Heruvimi”111. În părțile laterale se aflau ferestrele care aveau jaluzele pentru a împiedica trecerea

109 Paul Leslie GARBER, „Reconstructing Solomon’s Temple”, în The Biblical Archaeologist , vol. 14, no. 1, 1951,
The American Schools of Oriental Research, pp. 7 -8.
110 Pr. Athanase NEGOIȚĂ , Teologia biblică a Vechiului Testament… , pp. 214 -215.
111 Petre SEMEN , Arheologie Biblică în actualitate …, p.160.

39 luminii, deoarece lumina dată de candele era suficientă. O primă diferență față de cortul întrunirii
era aceea că „în Sfânta Sfintelor nu se aflau ferestre”112.
Planul templului era aidoma cortului din deșert113, astfel că și acest templu avea un
vestibul (ul am), o cameră sau un pridvor înaintea sanctuarului, care era de lățimea templului, în
care puteau sa intre toți oamenii care se aflau în stare de curăție. „Înaintea lui se aflau două
coloane artistic lucrate, Iahin și Boaz. Însemnătatea lor etimologică est e: Iahin -el întărește și
Boaz – în el este putere; ele exprimă deci tăria și durata și cu privire la locuirea lui Dumnezeu în
templu ele sunt și semnele teocrației. Ambele coloane erau turnate din bronz, erau ornate cu
capiteluri, iar suprafața acestor capi teluri era acoperită de flori de crin în relief114.
Templul avea două curți: una înconjura templul și era numită curtea interioară sau cea a
preoților (I Regi 6, 36; II Cronici 4, 9), „sau cea superioară de unde se vedea că era mai sus
situată decât cea ext erioară. Curtea preoților era înconjurată de un zid ce se compunea din trei
rânduri de pietre cubice, puse unele peste altele, deasupra cărora pieziș, erau așezate grinzi de
cedru. Pământul era pardosit cu table de piatră”115. Cea de a doua curte era numită curtea
exterioară sau curtea cea mare, care înconjura pe cea mare și era construită pentru popor. „La
ambele curți se vedeau porți acoperite cu aramă, precum și un mare număr de apartamente
destinate unele pentru păstrarea avuțiilor templului, iar altele p entru preoții de serviciu (Ieremia
35,2,4). Unele din aceste apartamente datează chiar din timpul lui Solomon. Dimensiunile
curților sunt necunoscute. Fiindcă curtea preoților poartă și numirea de cea de sus, se poate
conchide că atât curțile, cât și templ ul prezentau forma de terasă”116.
Locul Sfânt era reprezentat, de fapt, de clădirea principală, în centrul curții. Numele
acestui edificiu purta numele de Habbait. Era construită din piatră cu furnituri de lemn și
decorațiuni. Intrarea era încadrată de doi p iloni, Boaz și Jachin, două lucrări remarcabile,
decorate cu petale aurii și îmbrăcate în bronz. Acești doi piloni se aseamănă în mare parte cu o
coloană găsită la Megido. Pe acești piloni au fost încrustate texte ce se găsesc doar aici. Conform
teoriilor a mai multor arheologi, acști doi piloni nu susțineau nimic, fiind de sine stătători.

112 Theo. G. SOARES , „Ezekiel’s Temple”, în The Biblical World , vol. 14, no. 2, Aug., The University of Chicago
Press, 1899, pp. 95 -96.
113 Danielle FOUILLOUX (coord.), Dicționar cultural al Bibliei, Editura Nemira, București, 2004, p. 280.
114 Paul Lesl ie GARBER, „Reconstructing Solomon’s Temple”…, pp. 4 -5.
115 Paul Leslie GARBER, „Reconstructing Solomon’s Temple”…, pp. 6 -7.
116 Constantin DANIEL , Cultura Spirituală a Egiptului Antic , Editura Cartea Românească, București, 1985, p. 346.

40 În centrul clădirii era Sfânta Sfintelor, (Debir), fiind despărțită de Sfânta, printr -o cortină
colorată, brodată cu Heruvimi și flori117. În interiorul ei se afla Chivotul , fiind străjuit de 2
heruvimi masivi. Această cameră era cea mai sfântă parte a Templului, corespunzând cu
Adytumul Egiptean. Potrivit unor tradiții, chivotul cu tablele legii reprezenta palladiumul, forța
militară, la care se apela în momentele dificile, deoarece se credea, că prin intermediul lui, va
interveni însuși Iahve.
Pe din afară, pe părțile laterale erau ziduri paralele cu cele ale pereților templului, care
erau construite „cu două terasări de 1 cot pentru a sprijini grinzile celor trei rânduri de încăperi
mici de jur împrejur. Astfel, încăperile de la primul nivel erau late de 5 coți, cele de sus de 6 coți,
iar cele de la al treilea nivel erau late de 7 coți. O ușă în partea de sud avea acces la o scară
spirală care ducea la etajele superioare. Aceste încăperi găzduiau fără îndoială diferite magazii și
haine sau provizii; probabil erau locuite de preoți”118.
Din cauză că regele David a purtat multe războaie, unele fiind nedrepte, Iahve l -a
împiedicat să construiască templul, iar prin prorocul Natan , i se profețește că cel care va construi
templul este fiul său Solomon119. Cu toate acestea, el strânge materialele necesare construcției,
cumpără de la Iebuseul Aravna, locul pe care va fi construit templul – pe colina Moria. David îl
învață pe Solomon toa te cele de trebuință pentru finalizarea templului, iar după ce acesta din
urmă ajunge rege, încheie un legământ, cu regele Hiram în urma căruia obține cantitățile de lemn
necesare construcției, în schimbul a unor mari cantități de cereale.
Tot de la acest rege obține și un artist renumit pentru lucrarea artistică a ornamentelor
care se numea Hiram. „Templul din Ierusalim pe care l -a proiectat și construit Hiram din Tyr, a
fost de departe cea mai faimoasă dintre minunile arhitecturale ale lui Solomon. De as emenea,
aceasta a fost cea mai celebră clădire a Bibliei”120. La această lucrare a templului erau solicitați
foarte mulți oameni atât canaaniți cât și israeliți care aveau diferite atribuții: cioplitori,
transportatori de materiale sau supraveghetori.
Am făcut această prezentare a Templului deoarece templul iudaic este un monument care
păstrează memoria unui lung drum spiritual. Chivotul legământului este martorul tăcut al

117 Pr. Petre SEMEN , Arheologie Biblică în actualitate …, p. 155
118 Pr. Petre SEMEN , Arheologie Biblică în actualitate …, p.159 -160.
119 Pr. Ioan STANCU , Templul din Ierusalim. Fenomenologia spațiului sacru, Editura Tiparg, Pitești, 2009, pp.15 –
16.
120 Paul Leslie GARBER, „Reconstructing Solomon’s Temple”…, p. 6.

41 intervențiilor lui Dumnezeu în istorie121. Când cortul lui Moise, locul de întâlnire ini țial dintre
Dumnezeu și fiii lui Israel, dispare, David ridică altarul din care va deriva, ca și construcție, după
câteva zeci de ani, templul din Ierusalim. Se păstra astfel legătura dintre jertfelnicul din Exod și
Templul evreilor, care tocmai lua nașter e. În momentul sfințirii templului de către Solomon,
Chivotul Legământului, Cortul și tot ceea ce ținea de latura sacră, pătrund în templu, ca aduse de
suflul lui Dumnezeu. Dumnezeu apare ca Cel care Și -a însoțit poporul din Egipt și până la
ierusalim, așe zându -l la loc de odihnă (III Regi 8, 1 -4).

4.2.2. Distrugere Templului și reconstrucția sa

Se știe că Templul inițial, al lui Solomon, a fost devastat și distrus de armatele
babiloniene trimise să cucerească Ierusalimul, de către regele Nabucodonosor, în urma celui de –
al doilea și ultimului asediu, în anul 586 î.d.Hr. Urmează perioada de câteva decenii cunoscută în
istoria biblică sub titlul generic de robia babiloniană , când se crează o veritabilă diasporă iudaică
ce va avea un rol hotărâtor inclusiv î n răspândirea creștinismului122.
În urma cuceririi Babilonului de către Cirus, regele Persiei, în anul 538 î.d.Hr., iudeii
obțin libertatea de a se reîntoarce în patrie și de a reconstrui Templul (când se împlineau cei 70
ani preziși de Ieremia) . Lucrările de construcție a Templului au fost finalizate în al doilea an al
domniei lui Darius, sub conducerea lui Zorobabel și a arhiereului Iosua. Cu toate acestea însă
autorii morali ai rezidirii Templului au fost profeții Agheu și Zaharia123. În mare au fost
respectate planurile Templului lui Solomon, dar, totuși acesta era cu mult mai modest decât
vechiul Templu. Cu timpul, noului Templu I s -au adăugat podoabe noi conform cărții I
Macabei124.
În primul an al domniei sale, regele Babilonului, a dat voie iudeilor ținuț i captivi să se
întoarcă în țara lor (Ezdra 1, 2) „și totodată printr -un edict ordona reconstruirea templului, pentru
care le dăduse vasele și odoarele templului dar și un ajutor din tezaurul regal (Ezdra 1, 7 -11)”125.
Apare însă o diferență majoră care priv ește tocmai obiectul edictului. „Varianta ebraică
spune că Cirus permite iudeilor să se întoarcă în Ierusalim pentru a rezidi templul, pe când în

121 Max DIMONT , Evreii, Dumnezeu și Istoria , traducere de Ioan Acsan, Editura Hasefer, București, 2000, p. 115.
122 Max DIMONT , Evreii, Dumnezeu și Istoria …, p. 138
123 Petre SEMEN , Arheologia biblică în actualitate…, p. 157
124 Othmar KEEL, The Symbolism of the Biblical World, Edition S.P.C.K., London, p. 132.
125 Constantin DANIEL, Cultura Spirituală a Egiptului Antic… , pp. 345 -346.

42 varianta aramaică porunca vizează exclusiv zidirea templului, fără nicio menționare a celor
exilați (Ezdra 6, 3). De altfel, reîntoarcerea dintr -un exil ce durează mai bine de jumătate de veac
necesită pregătiri prealabile și nu se poate face peste noapte. De aceea, o reîntoarcere masivă în
538 rămâne improbabilă, fapt întărit și de ocuparea precară a Ierusalimulu i în perioada persană
timpurie atestată arheologic”126.
Construirea noului edificiu nu a fost deloc ușoară, în timp ce pregătirile pentru construirea
templului au început, totodată au apărut și anumite probleme venite din partea samaritenilor,
care cereau s a fie considerați membri ai comunității religioase a Iudeilor, însă aceștia nu
părăsiseră întru totul cultul idolilor, și prin urmare au fost respinși. Samaritenii s -au răzbunat
„ponegrindu -i pe iudei la curtea regelui Artachșasta de la care izbutiră să sc oată un decret de
oprire a zidirii. Abia pe la anul 520 sub regele Darius, Zorobabel și arhiereul Iosua reușesc să
reînceapă lucrările la construcția templului pe care îl termină după șapte ani, în anul 515”127.
Cu toate că Cirus a dat edictul de reconstruir e, asta nu înseamnă că a și ajutat la
reconstruirea propriu -zisă a templului. Sunt autori care afirmă că „Zorobabel, împreună cu Iosua,
marele preot, au pus temelia Templului și, după multe dificultăți întâmpinate din partea
împăraților persani: Cirus, Cam bise, Smerdis și Darius I, cuvântul profetic rostit de buzele lui
Zaharia a fost împlinit, iar Templul a fost finalizat”128. Chiar dacă Cirus le -a acordat tot sprijinul
și a condus chiar el operațiunea, prima întoarcere din 538 a fost un eșec, căci evreii să raci rămași
acolo, s -au opus reconstrucției129.
Părintele Profesor Alexandru Mihăilă face o observație foarte importantă, pe baza unei
paralele între diferite versiuni ale cărții Ezdra, în legătură cu contribuția regelui Cirus la
reconstruirea Templului, căc i nu se înțelege foarte bine cine a plătit pentru aceasta.
„Varianta ebraică este idealistă, spunând că regele îndeamnă ca vecinii să -i ajute pe iudei cu
argint și cu aur și cu altă avere și cu vite, cu daruri de bunăvoie pentru templul lui Dumnezeu
care este la Ierusalim (1, 4). În lipsa unor prevederi clare, o asemenea poruncă rămânea imposibil
de pus în practică. Ea seamănă mai degrabă cu împrejurările Exodului din Egipt, când egiptenii îi

126 Diac.Conf. dr. Alexandru MIHĂILĂ, “Edictele lui Cirus?”, în Ziarul Lumina , din 19 mai 2010 , ediție electronică.
127 Gareth CROSSLEY, Vechiul Testament Explicat și Aplicat, editor coordonator Dan. Laurean Botică, Editura
Făclia, 2008, p. 98.
128 Brian J. BAILEY, Cunoaște -ți Biblia! Privire de ansamblu asupra Vechiului și Noului Testament , traducere de
Mircea Sever Roman, Zion Christian Publishers, 2020 (carte electronică în limba română), p. 43.
129 Paul JOHNSON, O istorie a evreilor , traducere de Irina Horea, Editura Humanitas, București, 2015, p. 125.

43 împrumutaseră pe israeliți cu vase de preț (Ieșire 11, 2; 12, 35 ) și a fost probabil inspirată de
darurile de argint și aur adunate de Ezdra în Babilon (Ezdra 7, 15 -22)”130.

4.2.3. Viața religioasă a evreilor după deportare

Profetismul a avut un rol deosebit de important în viața poporului evreu, dovedindu -și
sublimita tea în etapa exilului. Ei au avut ca principal scop cultivarea în popor a unei relații
deosebite cu Dumnezeu, mult mai spiritualizată decât tendința idolatră înconjurătoare, pentru a
păstra „poporul ales” sub binecuvântarea ocrotitoare a lui Yahweh. Intenț ia de apărare a acestei
relații benefice se datora adevărului religios pe care nu doar îl știau, ci îl și trăiau din plin
(Ieremia 19, 9), fiind convinși că bunăstarea poporului și însăși posibilitatea continuității istorice,
depinde în mod direct de rapor tul instalat și păstrat între evrei și Dumnezeu131.
Chiar dacă iudeii au obținut libertatea de a se reîntoarce în patrie și de a reconstrui
Templul, Daniel nu s -a întoars cu deportații în patrie, fiind înaintat în vârstă. Ultima lui viziune a
fost în anul a l III-lea al lui Cirus (535).
Deportarea a provocat nu doar un șoc social, ci și religios în viața celor exilați, cu
influențe directe asupra existenței cotidiene. Viața religioasă a evreilor, cei care nu practicau
idolatria dedicată diferitelor zeități, e ra strâns legată de templu și de cultul sacrificial stabilit
acolo. ,,Lipsa templului și a preoției adecvate cultului mozaic, a creat o situație cu totul nouă în
viața celor deportați, situație căreia au trebuit să -i facă față”132.
În definitive, conștiința datoriei religioase și respectul profund față de Dumnezeu, le -a
provocat o râvnă deosebită în sprijinirea cauzei monoteismului și a religiei adevărate izvorâtă din
această credință. Perioada exilului a constituit o nouă provocare pentru activitatea profeti că, mai
ales că relația lor cu Dumnezeu le -a permis încredințarea planurilor divine, fiind astfel înștiințați
din timp despre acest eveniment atât de cutremurător.
Realitatea prezentă este urmarea păcatelor săvârșite, a îndepărtării continue de Dumnezeu,
ceea ce nu mai putea fi tolerat venind în contradicție cu planurile divine conturate în privința
acestui popor. „Pe lângă dragostea lui Dumnezeu, promisiunile deosebite făcute patriarhului
Avraam și capacitatea divină copleșitoare de a ierta, exista un scop măreț, cu caracter universal,

130 Diac.Conf. dr. Alexandru MIHĂILĂ, “Edictele lui Cirus?”, în Ziarul Lumina , din 19 mai 2010, ediție electronică.
131 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 174.
132 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 174.

44 în continuitatea acestui popor. Aici urma să vină Mesia pentru a deschide posibilitatea tuturor
neamurilor de a veni la credința monoteistă, salvatoare din moartea veșnică”133.
Misiunea proorocilor Iezechiel și Daniel a fost cu totul specială pentru evreii aflați în exil
Călăuziți de încrederea totală în posibilitatea întoarcerii din robie, acești oameni aflați în aceeași
situație cu connaționalii lor, au îndemnat continuu la păstrarea credinței în Dumnezeu, aplicată
evident pri ntr-o viață religioasă eficientă și morală socială adecvată, ,,ceea ce a avut ca efect
întreținerea speranței, conservarea monoteismului și a individualității naționale într -un imperiu
plurinațional”134.
Dacă Dumnezeu le acordă o nouă șansă, atunci evreii ex ilați trebuia să se arate măcar
acum deplin interesați de relația lor specială cu Yahweh și să -și dorească din plin schimbarea
vieții. Această transformare se produce mai întâi prin conștientizarea greșelilor și prin dorință de
pocăință, pentru a ajunge la împăcarea cu Dumnezeu. “Înțelegând că El însuși a creat situația
dezastruoasă actuală, poporul exilat aflat în statutul de lepădare de la fața lui Dumnezeu, a fost
pătruns de dorința de a -și curăța păcatele, recurgând în masă la pocăință și la o observare a
prescripțiilor Legii mult mai hotărâtă decât o aveau în țara natală, pentru a cunoaște mai bine ce
anume pot săvârși sau nu, în ideea consonanței cu voia lui Dumnezeu”135.
,,Credința lor s -a întărit, fiind mult mai pregătiți să facă față neajunsurilor ine rente
situației sociale prin care treceau. Moralitatea s -a îmbunătățit manifestându -se concret în
atitudini sociale, caracteristic mozaice, față de cei aflați într -o suferință suplimentară”136.
Chemarea profetică a adus și învățături esențiale. Dacă Dumneze u se manifesta aici, în
această țară idolatră, cu toată maiestuozitatea, atunci planurile Sale în privința poporului evreu
nu au încetat, ci au o logică proprie, ascunsă de ochii celor rătăciți. Dumnezeu nu i -a abandonat,
iar ei trebuie să se dovedească vr ednici de această atenție137.
Prin urmare, principala grijă a proorocilor adevărați și a evreilor cucernici, pe fondul
lipsei templului și a cultului sacrificial, a fost păstrarea credinței în singurul Dumnezeu adevărat,

133 Drd. Petre SEMEN, “Sensul expresiei Iom-Iahve – Ziua Domnului la profeții Vechiului Testament ”, în revista
Studii Teologice, nr. 12/1978, p. 151.
134 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 176.
135 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 177
136 Pr. Dr. Aurel PAVEL, Vechiul Testament – perspective misionare, Editura Univ. Lucian Blaga, Sibiu, 2002, p.
134.
137 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 180

45 Cel care i -a scos din robia Egiptului și le-a încredințat o țară bogată138. Numele lui este
„Yahweh”, iar toți ceilalți zei nu sunt decât închipuiri și falsuri, statui din lemn, piatră și metale
prețioase, menite să amăgească necunoscătorii (Iezechiel 20, 31 -32, 39). ,,Acești zei sunt nu doar
neputincioși în orice gen de acțiune, dar sunt și limitați la teritoriul unde sunt respectați”139.
Proorocul Daniel a avut o valoare colaterală, indirectă, datorită faptului că nu a rostit
profeții publice, edificatoare, cu rol important în păstrarea monoteis mului sau a speranței
reîntoarcerii la Ierusalim, ci el a făcut cunoscut înaintea regilor și a popoarelor înglobate în
Imperiul Babilonic, realitatea existențială a Dumnezeului adevărat respectat de evrei, ,,ceea ce a
reprezentat un aspect deosebit de impo rtant în sublinierea caracterului universalist pe care ar fi
trebuit să -1 aibă mozaismul, dar și cu consecințe practice, aducând o nouă viziune, mai caldă și
îngăduitoare asupra acestui popor pedepsit, care -L cunoaște într -adevăr pe Dumnezeul ce
săvârșește minuni în lumea aceasta”140.
Dacă zeitățile popoarelor și ale cetăților erau concepute în Antichitate ca protectori
direcți, ce trebuie să -și manifeste puterea atunci când credincioșii se află în impas141, cucerirea de
către invadatori reliefa neputința divin ităților respective în fața puterii noilor zei (IV Regi 18, 30 –
35). Se considera că războiul s -a purtat și la nivel ceresc, transcedental, unde zeii și -au încercat
puterile, afirmându -se în istorie doar reprezentanții zeului mai puternic. Divinitățile înfr ânte își
pierdeau autoritatea, intrând într -o fază de desconsiderare și batjocură, pentru că și -au dovedit
neputința, incapacitatea și slăbiciunile. în cazul evreilor, înfrângerea lor de către babilonieni a
fost un prilej de a se dovedi că Marduk142, principala zeitate babiloniană, care își câștigase
supremația între zeci de alte zeități prin susținerea campaniilor militare143, este mult mai puternic
decât Yahweh.
În această situație, poziția inedită a lui Daniel la curtea regală și -a dovedit forța divină
care-1 susținea și care avea să se afirme cu putere într -o concurență propusă de oameni, în
privința manifestărilor diverselor zeități cunoscute și respectate în Imperiu. ,,Dovezile aduse de

138 Drd. Teodor M. BURCUȘ, “ Aspecte sociale în predica profeților Vechiului Testament”, în revista Studii
Teologice, nr. 9-10/1966, p. 576.
139 Pr. Prof. Dr. Gh. PASCHIA, “Profeții Vechiului Testament propovăduiesc pacea, se roagă și luptă pentru ea” , în
revista Biserica Ortodoxă Română, nr.11 -12/1984, p. 771
140 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 182
141 Pr. Prof. Dumitru ABRUDAN și Diac. Prof. Dr. Emilian CORNIȚESCU, Arheologie biblică, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 1994, p. 139.
142 Horia C. MATEI, Enciclopedia Antichității…, p. 206.
143 Pr. Conf. Dr. Alexandr u STAN, Prof. Dr. Remus RUS, Istoria religiilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, p. 87

46 proorocul Daniel în sprijinul afirmării existenței lui Yahweh, ca unic ă Divinitate ce guvernează
această lume, se înscriu pe linia obișnuită a manifestărilor Slavei dumnezeiești, care s -a mai
afirmat în viața poporului evreu în repetate rânduri”144. Tălmăcirea viselor nemărturisite,
cunoașterea a ceea ce nu poate fi aflat în m od obișnuit (Daniel 2, 1 -19), depășirea unor situații
limită impuse, din care nu poate salva decât autoritatea divină, erau experiențe cunoscute în
istoria israeliților.
De data aceasta, în cazul lui Daniel, manifestările divine sunt solicitate să intervi nă în
atenția colectivă a reprezentanților altor popoare din componența Imperiului, care vor transmite
mai departe faptul incontestabil al prezenței și lucrării divine din partea Dumnezeului respectat
de către evrei, numit Yahweh145.
Așadar, prin episodul sa lvării tinerilor din cuptorul cel de foc (Daniel 3, 8 -27), prin
salvarea lui Daniel în mod miraculos din groapa cu lei (Daniel 6, 17 -24) și prin tălmăcirea
viselor nemărturisite, proorocul acesta a dovedit în fața regilor străini și a supușilor acestora, c ă
el este călăuzit și apărat de un Dumnezeu atotputernic, viu și prezent, oricând gata să -i
ocrotească pe credincioșii Săi (Daniel 3, 28). Observând această realitate, impresia generală a
fost deosebită, dispunându -se de fiecare dată din partea autorității regale respectarea lui Yahweh,
nu prioritar, ci egal cu celelalte divinități ale Imperiului, dar totuși recunoscut ca divinitate
deosebită și inclusă în panteonul asiro -babilonian146 (Daniel 3, 29) și medo -persan147 (Daniel 6,
27-28), “ceea ce a reprezentat o schimbare de atitudine și în privința evreilor care îl cinsteau
demult”148.
Proorocul Daniel a contribuit decisiv la cunoașterea lui Yahweh printre popoarele
înglobate în Imperiul Babilonian și apoi Persan, de aceea el fost numit „profetul popoarelor” și
„profetul majestății divine”149, chiar dacă în credința iudaică, Daniel nu este considerat profet.
Acesta rămâne “exemplul viu al respectării Legii în orice condiții și posibilitatea concretă de a
mângâia sufletele întristate ale deportaților, prin faptul că D umnezeu încă își mai comunică din
tainele Sale, prin cei pe care îi consideră vrednici”150.

144 Dr. Nicolae NEAGA, Profetul Daniel despre Hristos , Editura Tipografiei Arhidiecezană, Sibiu, 1933, p. 13
145 Pr. Alexandru N. CONSTANTINESCU, “Daniel”, în revista Glasul Bisericii, nr. 5-6/1973, p. 527
146 Pr. Conf. Dr. Alexandru STAN, Prof. Dr. Remus RUS, Istoria religiilor …,p. 98
147 Pr. Conf. Dr. Alexandru STAN, Prof. Dr. Remus RUS, Istoria religiilor…, p. 98.
148 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 183.
149 Vladimir PRELIPCEAN, Nicolae NEAGA, Gheorghe BARNA, Mircea CHIALDA, Studiul Vechiului
Testament… , p. 228.
150 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 184.

47 Lipsa templului “a determinat o orientare a cultului celor exilați”151, aceștia fiind mult
mai preocupați să -i mulțumească lui Dumnezeu pentru că sunt în viață și să -i ceară iertare pentru
păcatul idolatriei și al neascultării prescripțiilor Legii. Puși în fața situației de a dori să respecte
cât mai mult voința divină, evreii au simțit din plin nevoia cunoașterii Legii lui Dumnezeu
comunicată prin Moise. S -a născut astf el o practică a întrunirilor săptămânale, în casele cele mai
încăpătoare ale connaționalilor (Istoria Susanei 1, 2), unde s -a împământenit obiceiul de a -1
lăuda pe Dumnezeu prin rugăciuni și cântări, ,,purtându -se inevitabil și discuții despre
modalitatea de a respecta prescripțiile Legii, în contextul așteptărilor divine din partea lui
Yahweh”152.
În acest fel populației deportate i s -a permis supraviețuirea ca națiune și conservarea
credinței monoteiste străbune, trăită acum din plin în contextul constrânge rilor sociale și
religioase aflate la tot pasul. De la adunările în casele particulare ale evreilor mai înstăriți, s -a
trecut la adunări în case achiziționate, sau oferite special pentru aceste întâlniri săptămânale,
unde s -au statornicit cu timpul anumite obiceiuri devenite ritual în desfășurarea întrunirilor153.
Astfel s -a născut sinagoga, o nouă instituție ca măsură de suplinire a lipsei templului, ce
se va dovedi atât de eficientă încât se va menține chiar și atunci când s -a produs repatrierea. În
mod firesc, sinagoga nu a devenit o concurentă a templului, pentru că oferea răspunsuri concrete
nevoilor religioase latreutice săptămânale ale comunității, în contextul neobligativității deplasării
până la sanctuarul dedicat cultului sacrificial. “Chiar dacă si nagoga are atestare documentară
certă de abia în secolul al III -lea î.d.Hr.”154, în mod sigur bazele acestei instituții fundamentale a
iudaismului, ca religie cu caracter universal, au fost așezate în timpul exilului babilonic.
„Sinagoga a oferit individuali tate credinței iudaice mai mult decât orice altă instituție, ceea ce
reprezintă familia pentru individ sinagoga este pentru comunitate. Fiind în același timp un loc de
cult, de studiu și de serviciu social, ea are drept scop să -l facă pe evreu conștient de vocația sa, de
membru al Casei lui Israel”155.
Cartea profetului Daniel are o foarte mare importanță în descifrarea mesajelor profetice
primite de poporul lui Israel. Această a fost scrisă în principal pentru a -i încuraja pe evreii din
exilul babilonic, dar totodată și pentru a le reaminti acestora adevărul conform căruia Dumnezeu

151 Pr. Prof. Dumitru A BRUDAN și Diac. Prof. Dr. Emilian CORNIȚESCU, Arheologie biblică…, p. 224
152 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 184.
153 Pr. Lect. Dr. Mihail TEODORESCU, Robia Babilonică …, p. 185.
154 Pr. Prof. Dumitru ABRUDAN și Diac. Prof. Dr. Emili an CORNIȚESCU, Arheologie biblică…, p. 224.
155 Pr. Prof. Dumitru ABRUDAN și Diac. Prof. Dr. Emilian CORNIȚESCU, Arheologie biblică…, p. 224.

48 are cotrolul suveran asupra tuturor neamurilor și conducătorilor lor. ,,Și cel mai important, cartea
le vestește chiar înlocuirea acestor neamuri și conducători care momentan îi ro besc, cu venirea
adevăratului Rege al Regilor și Domn al Domnilor”156.

4.3. Apărător al lui Marduk

Marduk a fost zeul principal al babilonienilor, luând mai apoi numele de “Bel” sau
„Baal”. Zeii babilonieni erau însă mulți, așa de mulți încât a fost nevoie sa îi sistematizeze. O
reală clasificare a lor a fost facută, zeii principali fiind grupați în triade, iar cei secundari erau
grupați în jurul celor principali.
Din poemul Enuma Elis aflăm că la început au apărut principiile cosmice: Apsu (oceanul)
și Tiamat (marea). “Din aceștia doi au ieșit toate ființele, începând cu zeii. Dintre zei, primul
născut a fost Mummu. Cu el obținem prima triadă de zei babilonieni: Apsu -Tiamat -Mummu. De
acum zeii se înmulțesc și încep să devină rebeli, tulburând liniștea bătrâ nului Apsu. Acesta,
însoțit de Mummu, se îndreaptă către mama Tiamat, unde se pune la cale nimicirea zeilor. Cei
care vor începe atacul vor fi Apsu și Mummu. Dar zeul înțelepciunii, Ea, a aflat despre acest
proiect și a pus în mișcare cunoștințele sale mag ice. Apsu este învins și victoria este repurtată de
zei. Un crainic aleargă către Tiamat, căreia îi istorisește nenorocirile îndurate de soțul ei Apsu și
fiul ei Mummu. Tiamat devine furioasă și se decide să se răzbune. Din coapsele sale ies monștrii
cei mai teribili care vor pleca să distrugă pe zeii revoltați. Monștrii au nevoie de un șef și Tiamat
îl însărcinează cu aceasta pe Kingu, căruia îi încredințează tăblițele destinului. În mod solemn,
Kingu este făcut șef și primește puteri fără limite157.
Marduk era fiul lui Ea. El avea cincizeci de numiri, așa cum reiese din tăblița a VII -a, a
poemului, denumiri ce sunt enumerate în forma unui imn. Multe dintre titlurile sau epitetele lui
Marduk nu pot fi înțelese și traduse în mod adecvat, ci doar aproximativ. “Stăpânul țărilor» (al
pământului) era titlul lui Enlil la origine. Transferul lui către Marduk implică și transferul puterii
și funcțiunilor lui către zeul Marduk al Babilonului. Acesta a fost și cel de al 50 -lea nume pe care
zeii au hotărât să -i fie proclamat (tăblița a VI -a). Dar când Ea a auzit proclamația, la care el
aparent n -a luat parte activă, s -a decis și el să -i confere lui Marduk propriul său nume, supliment

156 Pr. Prof. Dumitru ABRUDAN și Diac. Prof. Dr. Emilian CORNIȚESCU, Arheologie biblică…, p. 224.
157 Constantin D ANIEL și Athanase NEGOIȚĂ, Gândirea asiro -babiloniană în texte , Editura Științifică, București,
1975, pp. 13 -14.

49 la cele deja proclamate de Igigi. Întrucât pasul pe care Ea 1-a făcut era pe de -a între gul al lui,
numărul de nume acordat de adunarea zeilor rămâne încă cincizeci, ceea ce a permis zeilor să -l
cheme pe Marduk Hanșa (cincizeci), ca semn că numele pe care ei l -au declarat public a fost
cincizeci. Deoarece Cincizeci era unul din numele proprii ale lui Enlil și deoarece, de altfel, el
rezumă și simbolizează cele cincizeci de titluri ale lui Marduk, el dă acestuia din urmă (Marduk)
întâietate peste toate celelalte divinități ale panteonului. Cu cele cincizeci de nume ale lui
Marduk putem compara cele nouăzeci și nouă de titluri ale lui Allah”158.
Ca răsplată pentru apărarea panteonului împotriva generației mai vechi de zei conduși de
Tiamat, Marduk revendică supremația. “Aceasta poate fi văzută ca o metaforă pentru ridicarea
Babilonului, cetatea lui Marduk”159. El devine patronul spiritual, adică ocrotitorul și furnizorul
sanctuarelor celorlalți zei.
Religia babiloniană considera pe rege ca fiind trimisul lui Marduk , iar orașul Babilon ca
pe un oraș sfânt , locul în care orice conducător legitim al Mesopotamiei trebuia să fie încoronat.
Astfel, în sulul lui, Cirus cel Mare pretinde că a fost ales de zeul Marduk din Babilon, în
detrimentul regelui babilonian Nabonid, care se dovedise incompe tent și indolent: “Sunt Cirus
rehgele lumii. Marduk, marele zeu, se bucură de actele mele pioase. Am strâns tot poporul lor și
i-am adus înapoi în sălașurile lor, iar pe zei la porunca lui Marduk, marele stăpân, i -am așezat cu
bucurie în sanctuarele lor. F ie ca toți zeii pe care i -am adus înapoi în orașele lor să se roage în
fiecare zi până la capătul zilelor mele” . Se presupune chiar că Marduk i -a poruncit să
cuceareasca Babilonul și că tot zeul a hotărât ca pustiirea acestuia să dureze 70 de ani160.
Cirus credea într -o ființă unică, eternă. S -a autoproclamat „apărător al lui Marduk”
(divinitate tutelară a regiunii din timpuri imemoriale), restabiliind pretutindeni cultul sau
respectând totodată zeitățile locale. “Aceasta nu înseamnă deci că Cirus se convert ise, ci expresia
făcea parte din propaganda persană, prin care regele era legitimat înaintea popoarele
stăpânite”161.
Descoperirile arheologice de la Babilon și Ur au relevat structuri ale unor temple uriașe,
dar s -a observat că templele au planuri diferite. Cel frumos templu ridicat în Babilon a fost cel în

158 Constantin DANIEL și Athanase NEGOIȚĂ, Gândirea asiro -babiloniană în texte …, p. 51
159 Benjamin R. FOSTER, “Epic of Creation – Enuma elish”, î n The Context of Scripture, vol. I, Canonical
Compositions from the Biblical World , William W. Hallo & K. Lawson Younger, Jr. (eds.), Brill, Leiden, The
Netherlands, 2003, p. 395.
160 Claudiu GILIAN -CHIRCU, Secretele zeilor, p. 120, în format electronic pe b ooks.google.com.
161 Diac.Conf. dr. Alexandru MIHĂILĂ, “Edictele lui Cirus?”, în Ziarul Lumina , din 19 mai 2010, ediție electronică.

50 cinstea lui Marduk și se numea Esagila – casa care înalță capul. În partea de nord a templului se
afla un ziggurat. Faimosul ziggurat a fost construit având șapte platforme, fiecare având propria
sa culoare distinctivă.
Porțile templului lui Marduk fusese împodobite cu „un șarpe încornorat, un viteaz –
lahmu, un centaur, un demon – ugallu, un câine turbat, un om -pește și un pește -țap în lapis -lazuli,
cristal de stâncă, cornalină și alabastru. Nu se știe d acă acestea aveau rol apotropaic, fiind
încrustate în încercarea de a izgoni răul, sau erau o reprezentare artistică a Epopeii”162.
Templul avea numeroase săli: pentru Ea – zeul înțelepciunii și al oceanului, pentru soția
lui Marduk, Zarpanil și pentru Nebo , fiul acestuia, etc. Templul a deținut bogății inestimabile.
Statuia lui Marduk, masa, scaunul și scăunelul pe care Marduk își rezema picioarele erau din aur
solid și cîntăreau 80 de talanți (un talant avea 30 kg.).
Templul lui Marduk a fost distrus de Xer es din cauza răscoalelor babilonienilor. “Cu
acest prilej, suveranul persan pune mâna pe statuia de aur, înaltă de 12 coți, care îl reprezenta pe
zeu, fără de care festivalul Noului An nu se putea ține”163. A fost pedeapsa supremă pe care
Xeres o putea aplic a babilonienilor și dovada clară că el a abandonat politica conciliatoare a lui
Cirus cel Mare.
Alexandru cel Mare s -a oferit să reconstruiască templele distruse de Xeres, în special pe
al zeului Marduk “cel dintâi zeu căruia babilonienii îi aduc închinare ”164.

162 Myths from Mesopotamia – Creation, The Flood, Gilgamesh and Others , translation, introduction, explanatory
notes and othe r editorial matter, Stephanie Dalley, revised edition, Oxford University Press, Oxford, Great Britain,
2000, p. 274.
163 Romulus GANEA, Credincioși legământului: repere isagogice și teologice în studiul cărtii Estera , Editura
Logos Risoprint, Cluj -Napoca, 20 13, p. 80.
164 Flavius ARRIANUS, Expediția lui Alexandru cel Mare, traducere de R. Alexandrescu, Editura Științifică,
București, 1966, p. 172.

51 Concluzii

Pentru că totul pe lume, are un început, și istoria marilor imperii și a marilor cuceritori,
trebuia să aibă unul. Chiar dacă istoria face unele referiri la imperii gen “Imperiul Hitiților”,
“Imperiul Mezilor” sau „Imperiul Babiloni an”, aprecierea unanimă este că, de fapt primă uniune
inter-statală (cea care definește de fapt imperiul), a fost cea realizată de Cirus cel Mare, care, în
numai 30 de ani de domnie, a unificat triburile mezilor și perșilor și a supuns orașele grecești de
pe litoralul mediteranean, realizând cel mai mare imperiu cunoscut până atunci, prin crearea
unității teritoriale medo-persane, în anul 550 î.d.H.
Cirus și -a câștigat imperiul prin forța armelor și prin abilitatea de a -i integra pe cei
înfrânți. A arătat u n talent remarcabil pentru a guverna poporul său și pe cei cuceriți. Tratamentul
moderat aplicat celor cuceriți și tolerarea religiilor și obiceiurilor locale au transformat pe foștii
săi inamici în aliați. Ca urmare, Imperiul Persan a supraviețuit și pros perat mai mult de două
secole de la moartea întemeietorului său. Până la Alexandru cel Mare, nici o parte a imperiului
nu a fost cucerită de o forță externă.
Lucruri bune a făcut Cirus și pentru evrei. Aceștia îi datorează persanului eliberarea din
robia b abilonian ă, revenirea în Orașul Sfânt, Ierusalim . În 539 î.d.Hr., când Babilonul a fost
cucerit de perși, evreilor li s -a acordat privilegiul de a -și restabili căminul național în Palestina.
Deși unii dintre ei s -au reîntors să reconstruiască Templul și să refacă Ierusalimul, statul evreu nu
și-a recâștigat niciodată statutul de independență totală, rămânând o provincie a Imperiului
Persan.
Fiul lui Cirus, Cambises al II -lea (529 -522 î.d.Hr.) a dus la capăt proiectul tatălui său de a
invada Egiptul, reușin d să-l cucerească în întregime, fapt unic în lunga sa istorie. Încercările
perșilor de a se extinde mai departe în Libia și Etiopia nu au fost încununate de success; spre
sfârșitul domniei sale, Cambises a fost preocupat cu precădere de apariția unui prete ndent la tron
și de răzvrătirile din imperiul mezilor, babilonienilor și altor supuși.
Situația se afla într -un punct critic în momentul în care a survenit moartea lui Cambises.
El nu a lăsat niciun descendent direct, dar Darius I (Darius cel Mare, 522 -486 î.d.Hr.)
comandantul celor zece mii de „nemuritori” (garda regală), a pretins descendența din dinastia
ahemenizilor și a fost acceptat de armată ca fiind noul rege. Doar după doi ani de campanii
intense el a reușit să readucă pacea în imperiu. În prim ii ani ai domniei sale, Darius a reușit să

52 extindă frontierele imperiului până la râul Indus. Apoi a decis că e necesar o reorganizare și
consolidare. Continuând opera marilor regi care l -au precedat, el a dat Imperiului Persan forma și
instituțiile caract eristice.

53 Bibliografie

Izvoare scripturistice:
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu binecuvâ ntarea
și prefața Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vers iune
diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul
Clujului , Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2009.
ANANIA , ÎPS. Bartolomeu, Biblia comentată. Cartea profetului Daniel și ale celor
doisprezece profeți mici, versiune revizuită după Septuaginta, Editura Anastasia, București,
2000.

Dicționare:
***Marea istorie ilustrată a lumii , vol. I, Editura Litera Internațional, București, 2008 .
BOBICĂ , Radu, Dicționar de termeni și concepte teologice, Casa de Editură Cores i
Publishing House S.R.L., 2020, ediție digitală.
FOUILLOUX , Danielle (coord.), Dicționar cultural al Bibliei, Editura Nemira,
București, 2004 .
STOIAN , Ion M. , Dicționar religios , Editura Garamond, București, 1992 .

Cărți:
ABRUDAN, Pr. Prof. Dumitru și COR NIȚESCU , Diac. Prof. Dr. Emilian, Arheologie
biblică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 1994.
ARRIANUS , Flavius, Expediția lui Alexandru cel Mare, traducere de R. Alexandrescu,
Editura Științifică, București , 1966 .
AVRAM, Arina, Mari minuni, mari mistere. 100 de martori și făptuitori de miracole din
întreaga lume , Editura Alffa, București, 2014.
BAILEY , Brian J., Cunoaște -ți Biblia! Privire de ansamblu asupra Vechiului și Noului
Testament , traducere de Mirce a Sever Roman, Zion Christian Publishers, 2020 (carte electronică
în limba română) .

54 BARROIS , G.A., „ Temple. Jerusalem ”, in The Interpreter`s Dictionary of the Bible , vol.
4, editor George Arthur Buttrick & Emory Stevens Bucke, Published by Abingdon Press,
Nashville 1980 .
BĂDESCU , M., Introducere în filozofia dreptului, Editura Lumina lex, București 2003 .
BRIANT , Pierre , From Cyrus to Alexander. A History of the Persian Empire , translated
by Peter T. Daniels, Winona Lake, Indiana, 2002 .
BRUSANOWSKI , Paul, Istorie și civiliza ție iranian ă până la cucerirea arab ă, Editura
Presa Universitar ă Clujeană, Cluj, 2008 .
BUTTRICK , George Arthur, The Interpreter ’s dictionary of the Bible, vol. 4, Edition
Abingdon, Nashville, 1980 .
CHIALDA , Pr. Prof. Mircea, Sacrificiile V echiului Testament, Editura Dieceziană,
Caransebeș, 1941 .
CIUDIN , Pr. Prof. Dr. Nicolae, Studiul Vechiului Testament , manual pentru seminariile
teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
2002 .
CROSSLEY , Gareth, Vechiul Testament Explicat și Aplicat, editor coordonator Dan.
Laurean Botică, Editura Făclia, 2008.
DANIEL , Constantin și NEGOIȚĂ , Athanase, Gândirea asiro -babiloniană în texte ,
Editura Științifică, București, 1975 .
DANIEL , Constantin, Cultura Spir ituală a Egiptului Antic , Editura Cartea Românească,
București, 1985 .
DAVIS , Paul K., HAMILTON , Allen Lee, Encyclopedia of Warrior Peoples and
Fighting Groups, ABC – Clio Publishing, 1998 .
DIMONT , Max, Evreii, Dumnezeu și Istoria , traducere de Ioan Acsan, Editura Hasefer,
București, 2000 .
DJUVARA , Neagu, Civilizații și tipare istorice, Editura Humanitas, București, 2014 .
DRIMBA , Ovidiu, Istoria culturii și civilizației , vol. I, Editura Științifică și
Enciclopedică , București, 1985
EPSTEIN , Isidor, Iudaismul , traducere de Țicu Goldstein, Editura Hasefer, București,
2001 .

55 FINKEL , Irving, The Cyrus Cylinder: The Great Persian Edict from Babylon, I.B. Tauris
and Company, Limited, 2012 .
GANEA , Romulus, Credincioși Legământului: repere isagogice și teologice în st udiul
cărții Estera , ediția a 2 -a, Editura Scriptum, Oradea, 2016 .
GILIAN -CHIRCU , Claudiu, Secretele zeilor, p. 120, în format electronic pe
books.google.com.
GRABBE , Lester, A History of the Jews and Judaism in the Second Temple Period , vol.
I, TPT Clark International, New York, 2004 .
HERODOT, Istorii, traducere, note de Adelina Piatkowski, Editura Universitas,
București, 1999.
HERODOT, Istorii, vol. III, traducere de Adelina Piatkowski, Editura Universitas, 1999.
HOFFMEIER , J.K., Arheologia Bibliei, Editura Casa Cărții Oradea, 2009 .
IANCU , Gh., Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale în România, Editura All
Beck, București, 2003 .
ISCRU , Conf. dr. G.D. , Strămoșii noștri reali : geții – dacii – tracii – ilirii, națiunea
matcă din vatra “Vechii Europe”, ediția a 5 -a revizuită și adaugită, Casa de Editură și Librărie
„Nicolae Bălcescu”, București, 2010 .
JOHNSON , Paul, O istorie a evreilor , traducere de Irina Horea, Editura Humanitas,
București, 2015 .
JOSEPHUS , Flavius, Antichități iudaice, vol. 1 , traducere din limba engleză de Viviane
Prager, Editura Hasefer, București, 2001 .
KEEL , Othmar, The Symbolism of the Biblical World, Ed. S.P.C.K., London .
KOLLEK , Theodore et PEARLMAN , Moshe, Jerusalem: Ville sacré de l’humanité,
Quarante siècles d’histoi re, traduction de Claire Pool, Edition Fayard, Paris, 1968 .
LAIRD , Donna, Negotiating power in Ezra – Nehemiah , Ancient Israel and its literature,
nr. 26, SBL Press, Atlanta, 2016 .
MARIEL , Pierre , Les Hauts lieux spirituel de l`humanite, Editure La Palatin e, Paris,
1968 .
MARRIOTT , Emma, Istoria lumii în pilule, Editura Litera, București, 2019 .
MATEI , Horia C., Enciclopedia Antichității, Editura Meronia, București, 1995.

56 MIHĂILĂ , Alexandru, Introducere în Studiul Vechiului Testament, teză de doctorat,
Facultatea de Teologie ortodoxă “Justinian Patriarhul”, Univesitatea din București, ediție
electronică, 2008 .
MUNTEANU, Cristian , Ierusalim, istorie și eshatologie, Editura LVS Crepuscul,
Ploiești, 2010 .
Myths from Mesopotamia – Creation, The Flood, Gilgamesh a nd Others , translation,
introduction, explanatory notes and other editorial matter, Stephanie Dalley, revised edition,
Oxford University Press, Oxford, Great Britain, 2000 .
NEAGA , Dr. Nicolae, Profetul Daniel despre Hristos , Editura Tipografiei Arhidieceza nă,
Sibiu, 1933 .
NEAGA , Prof. Pr. Nicolae, Hristos în Vechiul Testament , Editura Renașterea, Cluj –
Napoca, 2004 .
NEGOIȚĂ , Pr. Prof. Athanase, Teologia biblică a Vechiului Testament, Editura Sophia,
București, 2004.
PARASCHIV , Ramona -Gabriela, Mecanisme int ernaționale de protecție a drepturilor
omului, Editura Pro Universitaria, București, 2014 .
PAVEL , Pr. Dr. Aurel, Vechiul Testament – perspective misionare, Editura Univ. Lucian
Blaga, Sibiu, 2002.
PAVEL , Pr. Lect. Dr. Aurel, Cartea profetului Daniel, Editura Universității ,,Lucian
Blaga”, Sibiu, 2000.
PRELIPCEAN , Vladimir, NEAGA , Nicolae, BARNA , Gheorghe, CHIALDA , Mircea,
Studiul Vechiului Testament , Editura Renașterea, Cluj -Napoca, 2006 .
ROWLEY , H.H., Worhip in ancient Israel: it’s forms and meaning, Editi on S.P.C.K.,
London .
SCĂUNAȘ , Stelian, Dreptul internațional al drepturilor omului, Editura All Beck,
București, 2003 .
SCHULTZ , Samuel, Călătorie prin Vechiul Testament , Editura Cartea Creștină, Oradea,
2001 .
SEBAG , Simon, Titani ai Istoriei. Giganții car e ne-au modelat lumea, traducere de Anca
Simitopol, Editura Litera, București, 2019 .

57 SEMEN , Conf. Dr. Pr. Petre , Arheologie biblică în actualitate, Editura Mitropoliei
Moldovei și Bucovinei, Iași, 1997 .
SEMEN , Pr. Petre, Așteptând mântuirea, Editura Mitro poliei Moldovei și Bucovinei,
Iași, 2000 .
STAN, Pr. Conf. Dr. Alexandru, RUS, Prof. Dr. Remus, Istoria religiilor, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991 .
STANCU , Pr. Ioan, Templul din Ierusalim. Fenomenolog ia spațiului sacru, Editura
Tiparg, Pitești, 2009 .
STRAUSS , Barry, Mari comandanți. Alexandru, Hanibal, Cezar și arta conducerii,
traducere de Paul Aneci, Editura Polirom, Ia și, 2012 .
TARNAVSCHI , Dr Vasile, Introducere în sfintele cărti ale Vechiului Testa ment, Editura
Glasul Bucovinei, Cernăuți, 1928.
TARNAVSCHI , Vasile, Arheologia Biblică, Editura Consiliului eparhial ortodox al
Bucovinei, Cernăuți, 1930 .
TEODORESCU , Pr. Lect. Dr. Mihail, Robia Babilonică , Editura Valahia University
Press, Târgoviște, 200 8.
USCA , Ioan Sorin și TRAIA , Ioan, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți .
Paralipomena , Editura Christiana, București, 2007 .
VAN DE MIEROOP , Marc, O istorie a Orientului Apropiat în Antichitate (cca 3000 –
323 î.Hr.), traducere de Vlad Stângu, Editura Polirom, Iași, 2016 .
XENOFON, Viața lui Cyrus cel Bătrân întemeietorul statului Persan , Editura
Științifică, București , 1967.
ZLĂTESCU , Irina Moroianu, Drepturile omului, un sistem în evoluție , Editura I.R.D.O.,
București, 2007 .

Articole:
BURCUȘ , Drd. Teodor M., “ Aspecte sociale în predica profeților Vechiului Testament”,
în revista Studii Teologice, nr. 9-10/1966 .
CONSTANTINESCU , Pr. Alexandru N., “Daniel”, în revista Glasul Bisericii, nr. 5 –
6/1973 .

58 DE PLANHOL Xavier, „Geography of Persia and Afg hanistan”, în Encyclopædia
Iranica , vol. 10, Columbia University, New York, 2000 .
FOSTER , Benjamin R., “Epic of Creation – Enuma elish”, în The Context of Scripture,
vol. I, Canonical Compositions from the Biblical World , William W. Hallo & K. Lawson
Young er, Jr. (eds.), Brill, Leiden, The Netherlands, 2003 .
GARBER , Paul Leslie , „Reconstructing Solomon’s Temple”, în The Biblical
Archaeologist , vol. 14, no. 1, 1951, The American Schools of Oriental Research .
MIHĂILĂ , Alexandru, „Prima cădere a Ierusalimului” , în Ziarul Lumina, 16 martie
2009, ediție electronică.
MIHĂILĂ , Diac. Conf. Dr. Alexandru, „Edictele lui Cirus?”, în Ziarul Lumina, 19 mai
2010, edție electronică.
MUNTEAN , Pr. Drd. Cristian, „Ierusalim, istorie și eshatologie”, în revista Studii
Teolog ice, nr. 1 -2/2004 .
OLARU , Victor, “Declarația Universală a drepturilor omului, instrument internațional de
consacrare și protejare a drepturilor omului”, în revista Tinerii Juriști , nr. 3/2018 .
PASCHIA , Pr. Prof. Dr. Gh., “Profeții Vechiului Testament prop ovăduiesc pacea, se
roagă și luptă pentru ea” , în revista Biserica Ortodoxă Română, nr.11 -12/1984.
PLĂMĂDEALĂ , PS. Antonie, “Aspecte ale slujirii în Vechiul Testament”, în revista
Studii Teologice , nr. 5 -8/1972 .
SEMEN , Drd. Petre, “Sensul expresiei Iom-Iahve – Ziua Domnului la profeții Vechiului
Testament ”, în revista Studii Teologice, nr. 12/1978 .
SOARES , Theo. G., „Ezekiel’s Temple”, în The Biblical World , vol. 14, no. 2, Aug.,
The University of Chicago Press, 1899 .
STRAUSS , Barry, Mari comandanți. Alex andru, Hanibal, Cezar și arta conducerii,
traducere de Paul Aneci, Editura Polirom , Iași, 2012 .
TĂTAR , Ramona, “Drepturile omului, trecut, prezent și viitor”, în revista Studium Legis,
nr. 14/2018 .
VĂDUVA , Gheorghe, “Areal – forță sau pivot central în geo politica Orientului
Mijlociu”, în revista GeoPolitica, Editura TopForm, anul V, nr. 22, 2007 .

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă Absolvent : Stan Ioan Cătălin București 2020 2 Semnificații istorice la regele persan Cirus al II -lea Coordonator… [618079] (ID: 618079)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Diac. Conf. Dr. Alexandru Mihăilă Absolvent : Stan Ioan Cătălin București 2020 2 Semnificații istorice la regele persan Cirus al II -lea Coordonator… [618079]

Copyright Notice

Rezumatul lucrării (î n limba română) 4 [631174]

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: [601791]

Iulian BOULEANU [603335]

Portofoliu Final Blajut Tarciziu F [304887]

Oana Paun Constanta@yahoo.com 494 Cig 2 Presa Alexandra Maria Managementul Afacerilor Text

Technical -economic and environmental [628919]

Copyright Notice

Similar Posts